Familia si factorii de ordin familial care pot determina inadaptare scolara,esec si devianta comportamentala

S-a constatat ca inadaptarea scolara este una de comportament, atât sub aspectul pedagogic instructional al însusirii sarcinilor de învatare si realizare a indicatorilor, cât si sub aspectul relational, respectiv dificultatile si nivelul scazut de relationare a elevilor în cauza, cu parintii, profesorii, colegii si nerespectarea regulamentelor, a normelor si valorile care asigura normalitatea vietii, colectivitatii scolare si extrascolare.

Familia, matrice de viata fundamentala pentru existenta si formarea personalitatii elevului, ca mediu educativ determinant, dar si ca sursa de dezadaptare scolara si de comportament deviant al elevului, prin factori psiho-pedagogici, cu efect cauzal negativ.

Familia este desigur determinata, în primul rând prin conditiile economice, materiale, de hrana, îmbracaminte, locuinta, de organizarea unui ritm al vietii, de nivel cultural si comportamental, de integrarea sociala prin care îsi pune desigur amprenta pe existenta si dezvoltarea copilului, a elevului, în mod hotarâtor.

Factorii de ordin psiho-pedagogic, rezultati din familie sunt într-o paleta foarte

larga si nu exista posibilitatea de a-i cuprinde pe toti cei care determina comportament deviant sau chiar delictual la elevi, oprindu-ne doar asupra unor seturi dintre acesti, si anume:

a.).Deficite de climat familial si de structura familiala. Se observa împartirea acestora în

doua: de climat si de structura s functionalitate familiala.

Sub aspectul climatului, fiecare familie are o anumita tonalitate, continuitate, armonie,

echilibru sau dezechilibru familial; toate acestea având ca factor comun un element de afectivitate, care adeseori este inefabil, greu detectabil în mod direct, ca multe alte procese psihice de mare subtilitate, dar care în acelasi timp are o actiune permanenta, profunda si de durata asupra formarii si dezvoltarii personalitatii.

Una este plinatatea sau normalitatea afectiva si alta este carenta afectiva, însotita adeseori de o carenta educativa, care împreuna dau în mod previzibil efecte nu numai de stagnare sau involutie psiho-somatica, dar si comportamental devianta si delictuala.

Carenta afectiva trebuie sa o gândim în formarea, persistenta ei sau discontinuitatile ei, începând cu primele zile de dupa nastere, pâna la încheierea adolescentei cel putin.

Înca de la mijlocul secolului trecut s-a impus ideea ca sugarul are nevoie de dragoste mai mult decât de prezenta fizica a mamei biologice, astfel ca s-a impus progresiv o notiune noua, cea de carenta afectiva, diferita progresiv de notiunea de carenta maternala prin separare.

S-a demonstrat de asemeni cum carentele afective produc inevitabil frustrari, despre care se stie ca determina agresivitatea

carenta afectiva sub aspectul sferei înglobeaza toate cazurile de carenta maternala si paternala, inclusiv speciile acestora de:

carenta completa (prin absenta sau rupere);

carenta relativa (incluzând cazurile în care relatiile cu parintii sunt rare, intermitente sau provizoriu rupte);

carente latente, în care prezenta fizica a parintilor este asigurata, însa fara ca ei sa ofere dragostea de care copilul are nevoie:

fie ca ei au o atitudine de respingere activa, cu ostilitate manifestata pentru copil;

fie ca ei au o atitudine de respingere mocnita (manifestari de dragoste refulate din cauza unei culpabilitati oedipene inconstiente; indiferenta fata de copil la parinti narcisisti sau depresivi sau absolviti provizoriu de un doliu, etc.).

Pe scurt, carenta afectiva înseamna lipsa sau insuficienta afectiunii.

Efectele carentei afective sunt cu atât mai grave si mai ireversibile cu cât este mai

precoce si mai durabila existenta acesteia. Sigur ca ele se pot clasifica în:

efecte pe termen scurt (cum sunt cele descrise de R. Spitz, 1945), cum ar fi hospitalismul, oprirea sau regresia dezvoltarii motorii si psihice (antrenând stagnarea sau scaderea coeficientului de dezvoltare);

efecte pe termen lung, multe confirmate din diferite studii anamnestice (din relatari biografice ale adultilor), care confirma însemnatatea carentelor afective precoce la subiectii întârziati, schizofrenici, delincventi.

Daca luam în seama afectivitatea precoce si efectele distructive ale lipsei acesteia, cu

cât ea este mai de timpuriu instaurata se constata ca dincolo de 5 luni de separare de mama apare ospitalismul si se instaleaza perturbatii grave ale personalitatii (inteligenta si afectivitate) copilului.

Alte surse de generare a carentei afective sunt uneori fortuite, anume sunt cazuri în care separarea de mediul familial este indispensabila. În asemenea cazuri copilul trebuie pregatit pentru aceasta încercare, spre a-i risipi, pe cât posibil, anxietatea inevitabila. Trebuinta de a iubi si de a fi iubit nu este mai putin importanta la vârsta adulta.

Acceptam ca o valoare orientativa concluziile sub aspectul atitudinii stiintifice pe care trebuie sa o avem privind efectele psihopatologiei ale carentelor afective, concluzii formulate de J. M. Petot (în Doron si Parot – 1999, pg. 123) si anume:

1.ca existenta carentelor afective precoce nu este generala în diversele stari patologice si ca nu s-a demonstrat ca la toti subiectii care le-au suportat apar ulterior tulburari psihopatologice;

2.ca pâna în prezent nu a fost posibil sa se puna în evidenta o legatura specifica într-o anumita forma de carenta afectiva si un anumit tip de tulburare psihopatologica.

Fara sa negam necesitatea de a lua în seama concluziile lui Petot, readucem în atentie

carte pe care o putem considera reprezentativa, si anume „Aspecte ale dezvoltarii afectivitatii feminine – Studiu psihopedagogic”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975, scrisa de cercetatoarea si psihologul român Caterina Bagdasar.

Particularitatile dezvoltarii psihice si fizice a copiilor din Casele de Copii

Problema învatarii si educarii copiilor orfani si copiilor, care au ramas fara tutela parintilor, este strâns legata de problemele ocrotirii sanatatii lor, maririi posibilitatilor functionale si de adaptare.

Cercetarile unui sir de autori au aratat, ca starea sanatatii copiilor la momentul intrarii în casa de copii este caracterizata prin retinere în dezvoltare fizica la 23 – 24%, si numai 17% de copii au o dezvoltare fizica armonioasa, ceilalti –dizarmonioasa. Majoritatea copiilor sufera de retinere în dezvoltarea psihica; de nedezvoltare generala a vorbirii si alte dereglari.

Conform datelor V.V.Corneva, obtinute în rezultatul cercetarii sanatatii si dezvoltarii neuropsihice a copiilor, ce au ramas fara tutela parintilor în comparatie cu copiii din gradinita au fost evidentiate urmatoare:

instabilitatea comportamentala la 81,3% de copii institutionalizati ( în comparatie cu 11,6% la copii din gradinita)

scaderea memoriei la 83,8% de copii orfani ( în comparatie cu 16,5% de copii care frecventeaza gradinita)

scaderea activismului social la 67% de copii orfani (si 10,8% la copii din gradinite)

dereglarile comunicarii – 47,6% la copiii institutionalizati (8,7% la copiii educati la gradinita).

În asa fel a fost constatata ramânerea în urma a diferitor parametri psihici cu 5 – 6 ori.

Majoritatea copiilor din Casele de copii la vârsta de 7 ani nu au pregatire suficienta pentru învatarea la scoala, la majoritatea din ei se observa retinerea dezvoltarii activitatilor cognitive, motore si de joc. Necatând la capacitatile potentiale pastrate, pregatirea de catre scoala nu duce la corectie totala a functiilor ramase în urma, fapt ce nu le permite acestor copii sa se adapteze normal la viata, si ce duce la comportament asocial.

Pentru o diagnosticare corecta a statutului psihic a copiilor, ce au ramas fara tutela parintilor avem nevoie de cercetarea factorilor de risc, care duc la orfanitate.

Dupa cum arata un sir de cercetari, aproape toti copiii, care au devenit orfani, având parintii vii, au fost nedoriti – graviditatea era neasteptata pentru mama, iar tatal sau era pomenit de catre mama doar în adeverinta de nastere sau nu era scris deloc; decurgerea sarcinii a fost însotita de diferite tipuri de patologii, nu era expusa nici posibilitatea consumului alcoolului pe parcursul decurgerii graviditatii, iar în unele cazuri au fost folosite unele mijloace farmacologice pentru întreruperea ei. În anamneza la majoritatea copiilor cercetati, au fost evidentiati urmatorii factori sociali si biologici:

consumul de alcool sistematic a parintilor;

îngreunarea psihopatologica;

neîndeplenirea normelor de igiena în timpul graviditatii, care în mare masura determina caracterul dezvoltarii fizice si psihice viitorului copil;

evidentiata în urma cercetarilor stiintifice corelarea dintre nivelul de dezvoltare psihica a copilului si nivelul de studii a parintilor.

Poate fi presupus faptul, ca în conditia combinarii premiselor negative mentionate mai sus, copiii sunt dispusi unui înalt nivel de risc în ceea ce priveste aparitia dereglarilor de ordin psihic.

Dupa cum arata experienta, dobândita în tari diferite, copiii orfani intra în grupe de risc dupa diferite dereglari în dezvoltarea psihica si fizica. Conform datelor acordate de casele de copii, aproximativ 90% din întreg contingent de copii, întârzie în dezvoltarea psiho – fiziologica, aproape la toti copiii orfani se observa retinerea în dezvoltarea sferelor psihomotora si verbala.

Cercetarea de ordin sociologic a cauzelor orfanitatii, care a fost petrecuta în casele de copii, a aratat ca aproape 3% de copii apartin asa numitei grupe de copii “lepadati”. Aproximativ 60% de parinti motiveaza cauza dezicerii de copil prin lipsa conditiilor pentru educarea lui; 60% de copii, care au nimerit în casele de copii au numai mama, adica copilul este rezultatul unei relatii extraconjugale. Unele mame tinere, dezicându – se de copil, motiveaza faptul prin lipsa “sentimentului matern”; aproximativ 30% de copii sunt de la parinti alcoolici. Întârzierea în dezvoltarea fizica si intelectuala a acestor copii des se agraveaza prin dereglari în sfera emotional – volitiva si comportament.

Aceste probleme apar din cauza sistemului educarii copiilor, transferurilor dese dintr-o institutie în alta, fapt ce se caracterizeaza prin despartirea cu colectivele pedagogice si de copii, frati/surori.

În structura îmbolnavirilor copiilor orfani 1 loc îl ocupa bolile neuropsihice (34 – 77%), 2 loc – patologia aparatului locomotor (>40%), 3-lea – dereglarile vazului si patologia organelor respiratoare (23 – 30%).

Ereditatea, factorii biologici si sociali nefavorabili reprezinta cauzele diferitor devieri în dezvoltarea copiilor institutionalizati. Numarul copiilor orfani cu dereglari în dezvoltare, conform datelor diferitor autori este de 70 – 80%; cel mai des dereglarile sunt prezente în forma retinerii în dezvoltarea psihica si nivel jos a inteligentei.

Copiilor cu retinere în dezvoltarea psihica (RDP) se caracterizeaza printr-o simptomatologie clinica îngreunata, provocata atât de caracterul leziunilor organice a sistemului nervos central, cât si de conditiile specifice de organizare a vietii si asistentei medicale în copilaria frageda. Multi dintre copii cu astfel de patologie nimeresc la evidenta medicului psihiatru din cauza manifestarii sindromului excitarii psihomotore si dereglarilor de natura nevrotica sau psihopatica, ceea ce la rândul sau lasa o amprenta asupra starii somatovegetative generale.

Analiza particularitatilor psihologice a copiilor cu RDP duce la evidentierea pasivitatii intelectuale, volum redus de cunostinte si reprezentari asupra lumii înconjuratoare, întârziere în formarea operatiilor mintale, subdezvoltarea tuturor partilor vorbirii, gatinta permanenta pentru conflict, incapacitatea de a rezolva situatiile tensionate, autocritica scazuta, dependenta marita a comportamentului de situatie, nivel jos de reglare volitiva.

Cercetarea factorilor sociali, care stau la baza reactiei copiilor orfani cu RDP, de vârsta prescolara, arata faptul ca complexitatea adaptarii sociale a copilului în

conditiile institutiei este conditionat atât de experienta vietii sale la orfelinat cât si de particularitatile de ordin clinico – psihologic, care caracterizeaza RDP.

În asa fel copiii din casele de copii în afara de problemele legate de faptul ca sunt lipsiti de tutela parintilor si sunt orfani, au si probleme în dezvoltarea fizica si psihica, de cele mai dese ori ele sunt de ordin psihic, ceea ce reprezinta unele dificultati în reabilitarea lor sociala.

Educabilitatea Factorii devenirii fiintei umane

1.CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a bucurat de atentia

majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definta drept :capacitatea omului de a fi receptiv

la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate in diferite structuri de

personalitate." 

• „ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ

uman, in limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor innascute care confera fiecaruia

individualitatea sa genetica." 

capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a beneficia de ea, in

forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale.

Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire,

educabilitatea reprezinta o insusire specifica fiintei umane. In acest sens Kant sustinea, ca singur omul este

educabil, pentru ca poarta in el posibilitatea dea fi altul decat este. El este perfectibil si perfectibilitatea este

conditia sine qua non a educatiei.

Progresele inregistrate in domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au

determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la formarea

si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, in cel de fiinta sociala:

-ereditatea,

-mediul,

-educatia.

Deosebirea dintre specialisti a constat in acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al altuia.

2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENTA, MECANISME, LIMITE

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gandire pedagogica, avand drept criteriu

de departajare accentuarea pana la absolutizare a rolului unui factor in detrimentul altuia in formarea

personalitatii omului.

In functie de orientarea lor, au aparut :

-teoriile ereditariste

-teoriile ambientaliste

Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte o a treia

orientare :

-teoria dublei determinari