factorul g 16pf

2
Factorul G 16pf Supra-eu slab vs. Supra-eu puternic 1) Dacă aș vedea doi copii ai vecinilor gata să se bată a. Îi las să se deascurce între ei b. Nu știu ce aș face c. I-aș potoli 2) Atunci când văd oameni cu o ținută dezordonată, neglijentă a. Îi accept așa cum sunt b. Așa și așa c. Mă dezgustă și mă incomodează 3) O libertate foarte mare are o valoare mai mare, după părerea mea, decât bunele maniere și respectarea legii a. Este adevărat b. Nu este sigur c. Este fals 4) Oamenii mă consideră câteodată farsor, dar în același timp simpatic a. Adevărat b. Poate c. Aproape niciodată 5) Când mă gândesc la dificultățile care vor apărea în activitatea mea a. Încerc să prevăd cum voi proceda, înainte ca ele să se producă b. Nu știu c. Îmi spun că le voi putea face față când va fi momentul 6) Spectacolul unei camere în dezordine este un lucru foarte neplăcut pentru mine a. Da b. Mai mult sau mai puțin c. Nu 7) Nu răspund sugestiilor binevoitoare ale altora, chiar dacă știu că greșesc a. Câteodaă b. Aproape niciodată c. Niciodată 8) În toate deciziile pe care le iau,îmi fac o datorie să mă refer la regulile fundamentale ale binelui și răului a. Da b. Mai mult sau mai puțin c. Nu

Upload: mihaip29

Post on 15-May-2017

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Factorul G 16pf

Factorul G 16pfSupra-eu slab vs. Supra-eu puternic

1) Dacă aș vedea doi copii ai vecinilor gata să se batăa. Îi las să se deascurce între eib. Nu știu ce aș facec. I-aș potoli

2) Atunci când văd oameni cu o ținută dezordonată, neglijentăa. Îi accept așa cum suntb. Așa și așac. Mă dezgustă și mă incomodează

3) O libertate foarte mare are o valoare mai mare, după părerea mea, decât bunele maniere și respectarea legiia. Este adevăratb. Nu este sigurc. Este fals

4) Oamenii mă consideră câteodată farsor, dar în același timp simpatica. Adevăratb. Poatec. Aproape niciodată

5) Când mă gândesc la dificultățile care vor apărea în activitatea meaa. Încerc să prevăd cum voi proceda, înainte ca ele să se producăb. Nu știuc. Îmi spun că le voi putea face față când va fi momentul

6) Spectacolul unei camere în dezordine este un lucru foarte neplăcut pentru minea. Dab. Mai mult sau mai puținc. Nu

7) Nu răspund sugestiilor binevoitoare ale altora, chiar dacă știu că greșesca. Câteodaăb. Aproape niciodatăc. Niciodată

8) În toate deciziile pe care le iau,îmi fac o datorie să mă refer la regulile fundamentale ale binelui și răuluia. Dab. Mai mult sau mai puținc. Nu

9) Sunt o persoană destul de meticuloasă care tinde întotdeauna să facă lucrurile cât mai bine posibila. Adevăratb. Poatec. Fals

10) Mi-ar place să lucrez într-o muncă, ce cere calități de conștiinciozitate și pretinde precizie a. Dab. Mai mult sau mai puținc. Nu