3.1

3.2

3.3

3.4

Ob

UNITATEA ECONOMICĂ

ŞI MEDIUL SĂU AMBIANT 3Mediul ambiant−definire, interdependenţa sa cu unitatea

economică

Factorii de influenţă ai mediului ambiant asupra unităţii

economice

Abordarea sistemică a unităţilor economice

Funcţiunile unităţii economice

iective: Înţelegerea conceptelor de ”unitate economică„ şi de „mediu

ambiant”;

Identificarea factorilor din mediul ambiant care influenţează

unitatea economică;

Explicarea interdependenţei dintre mediul ambiant şi unitatea

economică;

Identificarea şi explicarea funcţiunilor unităţii economice.

Management

3.1 Mediul ambiant−definire, interdependenţa sa cu unitatea economică

Unitatea economică, indiferent de tipul său, îşi desfăşoară activitatea

într-un context creat de elementele de natură foarte diversă, exprimate

sintetic prin ceea ce este cunoscut sub numele de mediu ambiant.

Mediul ambiant a fost definit în mod diferit, elementul principal de

diferenţiere dintre definiţii constituindu-l, mai ales, sfera de cuprindere care

îi era atribuită. Astfel, de multe ori era redus la piaţa unei întreprinderi.

Desigur că piaţa are un rol determinant în existenţa unei unităţi economice,

dar acest lucru nu poate constitui un argument suficient pentru a fi

substituită mediului ambiant în ansamblul său.

Mediul ambiant este considerat ca un sistem care cuprinde o serie de

elemente de natură economică, tehnică, politică, demografică, culturală,

ştiinţifică, organizatorică, juridică, psiho-sociologică, educaţională, care

influenţează toate domeniile de activitate ale unei unităţi.

În interdependenţa lor, elementele de un anumit tip ale mediului

ambiant se constituie în subsisteme ale acestuia. Aşa se face că mediul

ambiant cuprinde mai multe subsisteme: economic, tehnic, politico -

instituţional, sociologic şi ecologic.

În funcţie de specificul unităţii economice, de dimensiunea sa, de

gradul de racordare la cerinţele de piaţă, poate avea un rol mai important

unul sau altul dintre subsisteme.

Relaţiile unităţii cu mediul ambiant sunt numeroase şi complexe şi

se materializează în schimburile pe care le are cu acesta din urmă, care,

pentru ea, sunt vitale. Schimburile sunt variate, dar, în principal, se referă la

cele de produse şi de servicii. În general, se apreciază că natura acestor

schimburi şi intensitatea cu care se realizează caracterizează performanţele

Unitatea economică şi mediul său ambiant

economice ale unei unităţi şi, în ultima instanţă, capacitatea sa de

supravieţuire. Incapacitatea unităţii de a reacţiona la influenţele exercitate de

mediul ambiant şi inexistenţa schimbului de produse sunt semne ale lipsei

de viabilitate a unităţii şi trebuie intervenit până nu este prea târziu. Prin

măsuri adecvate, vizând domeniul de activitate, obiectivele etc., se va

încerca adaptarea unităţii la mediul ambiant.

Schimburile unităţii cu mediul ambiant depind de calitatea activităţii

sale, a deciziilor care se iau şi care devin deosebit de importante. Deciziile

trebuie să fie fundamentate pe cunoaşterea profundă a mediului ambiant,

pentru a surprinde impactul componentelor sale asupra funcţionării unităţii

şi pentru identificarea posibilităţilor de adaptare a acesteia la cerinţele pe

care el le impune.

Cunoaşterea interdependenţei dintre unitatea economică şi mediu

favorizează desfăşurarea mai multor procese, cum ar fi: satisfacerea

cantitativă şi calitativă a nevoilor manifestate în mediul ambiant sau în unele

din componentele sale, la care unitatea trebuie să se raporteze cu

consecvenţă; adoptarea de decizii referitoare la structurile de producţie, la

obiectivele sale: asigurarea diferitelor categorii de resurse (umane,

materiale, financiare) care, utilizate (alocate, combinate) permit obţinerea

produselor şi serviciilor; alegerea tipului de management, a structurii

organizatorice, exercitarea funcţiunilor unităţii aflate în relaţii cu diferite

părţi ale mediului ambiant, care dezvoltă activităţi menite să le faciliteze

adaptare la exigenţele acestuia.

Unitatea economică nu există, nici pe departe, în mod izolat, ci ea

este legată prin multe fire invizibile de mediul său ambiant. În totalitatea lor,

sau cel puţin una dintre relaţiile de interdependenţă sunt foarte puternice.

Dintre cele două entităţi (unitatea şi mediul) influenţa cea mai puternică

Management

o exercită mediul ambiant. Nici unitatea nu rămâne, desigur, într-o poziţie

de pasivitate, dar influenţa ei este mai puţin puternică, ea fiind, aşa cum s-a

arătat, elementul adaptabil. Modificările impuse de unitate mediului ambiant

au loc cu mai multă greutate şi numai dacă influenţele vin din partea unui

număr mare de unităţi din aceiaşi ramură economică.

3.2 Factorii de influenţă ai mediului ambiant asupra unităţii

economice

Componentele mediului ambiant, manifestate în interdependenţa lor

cu unitatea economică, devin factori de influenţă asupra acesteia. Marea

varietate specifică elementelor subsistemelor mediului ambiant şi, implicit,

acestuia, are drept consecinţă imediată manifestarea unui număr ridicat de

factori care influenţează asupra unităţii economice, ei putând fi: economici,

tehnici şi tehnologici, demografici, socio-culturali, politici, de management

exogeni unităţii, naturali, juridic, etc.

Factorii economici sunt consideraţi, în mod firesc, cei mai

importanţi. Într-adevăr influenţa lor se resimte în numeroase laturi ale

activităţii unităţii, care se pot sintetiza în: crearea, funcţionarea şi

supravieţuirea ei ca entitate economică.

Elementele specifice pieţei - cerere, ofertă, preţ, etc. - prin modul lor

de acţiune determină viabilitate unităţii. De aceea, este necesar ca ele să fie

cunoscute, indiferent de eforturile pe care le presupune acest proces. Este

vorba de desfăşurarea unor cercetări de marketing care, pe baza concluziilor

desprinse, să faciliteze adaptarea unităţii la cerinţele pieţii şi, în general, la

mediul ambiant. Deosebit de important este ca studiile de marketing să

surprindă nivelul, structura şi, mai cu seamă, “mişcarea” cererii, ofertei, şi a

Unitatea economică şi mediul său ambiant

preţurilor, ceea ce va influenţa domenii, cum sunt: alegerea structurii de

producţie, a sistemului de producţie practicat, asigurarea resurselor necesare

şi altele. În noile condiţii, aşa după este cunoscut, piaţa va reflecta

raţionalitatea orientării unităţii, în general, în alegerea strategiei şi, în

particular, a domeniului său de activitate şi în ceea ce priveşte stabilirea

obiectivelor. Va fi pusă în evidenţă, totodată, şi capacitatea managerială a

factorilor de decizie.

În rândul factorilor economici se înscriu şi o serie de instrumente

financiare: credite, taxe, impozite, dobânzi, salarii, care bine utilizate, se pot

constitui în tot atâtea pârghii de influenţare a economiei unităţii economice.

Sistemul de salarizare, ca element de bază al motivaţiei, determină,

în mare măsură, rezultatele unei unităţi şi aportul salariaţilor la realizarea

obiectivelor acesteia, ca şi a propriilor scopuri.

Modul de manifestare a influenţei unor factori economici poate fi

diferit în funcţie şi de politica economică promovată faţă de anumite ramuri

ale economiei naţionale.

Factorii tehnici şi tehnologici determină, în afara oricărei îndoieli,

rezultatele unei unităţi, şansele sale de reuşită în competiţie cu alte unităţi.

Pentru unităţile economice, având în vedere tipurile variate sub care

se prezintă, se ridică problema modalităţilor de asigurare a mijloacelor

tehnice performante.

Înzestrarea tehnică favorizează aplicarea unor tehnologii moderne de

producţie, care permite efectuarea la un nivel calitativ superior a diferitelor

secvenţe ale acestora, tehnologii care să ţină seama de specificul condiţiilor

fiecărei unităţi economice.

Factorii demografici cuprind componente de această natură, fiind

reprezentanţi, între alţii, de: ponderea populaţiei ocupate în agricultură,

Management

structura sa socio-profesională, vârsta acesteia, etc. Se înscriu de fapt, în

rândul factorilor demografici generali, cum sunt: numărul populaţiei,

ponderea întregii populaţii ocupate, rata mortalităţii şi a natalităţii, durata

medie de viaţă, etc. Aceşti factori au influenţă directă sau indirectă asupra

oricărei unităţi, indiferent de domeniul în care funcţionează. Remarcăm

rolul deosebit care revine resurselor umane în rândul celor care se află la

dispoziţia unei unităţi. Pentru unităţile agricole, alături de alte probleme

legate de resursele umane, se află, şi nu în ultimul rând, necesitatea ridicării

nivelului de cunoştinţe profesionale ale celor chemaţi să contribuie la

realizarea obiectivelor lor. Când este vorba de manageri şi specialişti,

competenţa trebuie să fie criteriul hotărâtor în selecţia, încadrarea şi

sistemul motivaţional practicat.

Factorii socio-culturali de influenţă asupra unităţii economice vin

cu încărcătura lor specifică şi acţionează în latura socială pe care o are

sistemul în care se constituie această unitate. Ei sunt redaţi prin elemente ca:

valori etice, uzanţe (obiceiuri, datini), tradiţiile, nivelul general de instrucţie etc.

Aceştia influenţează comportamentul atât al întreprinzătorului, al

managerului , cât şi al celorlalţi componenţi ai unităţii.

Perfecţionarea factorilor socio-culturali şi asigurarea unei influenţe

pozitive din partea lor asupra unităţii presupune dezvoltarea învăţământului,

a ştiinţei şi a culturii.

Factorii socio-culturali trebuie cunoscuţi şi utilizaţi în iniţierea unor

activităţi sau în desfăşurarea eficientă a celor existente. Aşa de exemplu,

dacă există tradiţie şi experienţă (deşi ea se poate dobândi) este necesar să se

pornească şi de la acestea atunci când se creează o unitate sau se fixează o

strategie. O asemenea situaţie poate fi întâlnită în unităţi specializate în

procesarea produselor agricole.

Unitatea economică şi mediul său ambiant

Factorii politici sunt puşi în evidenţă prin: stat, structura şi aparatul

său, categorii sociale, diverse instituţii, partide, sindicate şi chiar

informaţiile specifice domeniului. Politica promovată în domeniul

economic, al ştiinţei, al învăţământului, în relaţiile externe este resimţită de

unitate, în ceea ce priveşte: asigurarea resurselor, fixarea obiectivelor şi a

mijloacelor de atingere a acestora, alegerea tipului de management,

fundamentarea strategiilor, etc.

Politicii statului în care se află unitatea i se adaugă cea a altor state,

ca şi a diferitelor organisme internaţionale care acţionează în diverse

domenii pe plan regional sau mondial.

Factorii de management exogeni unităţii sunt generaţi de faptul că

unitatea economică, sub diferitele sale tipuri, mai cu seamă, în momentul

actual, este cazul societăţilor comerciale, funcţionează într-un anumit sistem

organizatoric care trebuie să răspundă cerinţelor economiei de piaţă. În acest

context, activitatea societăţilor comerciale va fi influenţată de factori ca:

modalităţile de coordonare şi control, mecanismele motivaţionale, metodele

de management utilizate, etc. Desigur că, aceste influenţe pot fi resimţite,

cel puţin parţial, şi de alte unităţi economice decât societăţile comerciale. În

acest sens, se pot menţiona: orientarea structurii de producţie în exploataţiile

familiale şi societăţile agricole etc. prin intermediul pârghiilor financiare,

sprijinirea lor în domeniul tehnologiilor utilizate etc.

Factorii naturali (climă, sol, apă, vegetaţie, faună) exercită mai

mult, poate, decât în cazul oricăror unităţi, o puternică influenţă asupra celor

din agricultură, care trebuie să se adapteze la mediul natural.

Influenţa factorilor naturali se resimte pe un front larg, începând,

desigur cu crearea unităţii agricole, al cărei profil va fi corelat cu condiţiile

naturale ale zonei în care este amplasată. Apoi, activităţile specifice

Management

funcţionării unităţii agricole (alegerea structurii culturilor, a tehnologiilor,

efectuarea lucrărilor, etc.) vor fi concepute luând în considerare cerinţele

factorilor naturali. De aceea, este necesar ca aceşti factori să fie cunoscuţi

(pe bază de studii), să fie urmărită evoluţia lor şi utilizaţi în interesul

obţinerii produselor.

Factorii juridici, reprezentaţi prin: legi, decrete, hotărâri

guvernamentale, decizii ale primăriilor, etc. Caracterul acestor factorii

impun, odată în plus, necesitatea respectării lor de către toate unităţile

economice.

3.3 Abordarea sistemică a unităţilor economice

Interpretarea sistemică a unităţii economice, în general, a condus la

deosebiri de păreri în legătură cu cel puţin două probleme: felul şi numărul

subsistemelor pe care le conţine. Astfel, unii autori consideră că ar exista

cinci subsisteme: tehnologic, instituţional, informaţional-decizional,

informatic (poate fi inclus şi precedentul) şi subsistemul relaţiilor umane.

Potrivit altui punct de vedere numărul s-ar limita la patru: operaţional,

decizional, informaţional şi relaţional. Deosebirile apar fie datorită unirii a

două subsisteme, fie ca urmare a includerii în componenţa unităţii şi a altui

subsistem. Cu toate aceste deosebiri, care sunt mai puţin importante decât

elementele esenţiale comune, abordarea sistemică a oricărui unităţii

economice este deosebit de necesară deoarece permite, pe baza legăturilor

dintre elemente, înţelegerea funcţionării ei, identificarea disfuncţionalităţilor

şi luarea măsurilor de prevenire a abaterilor sistemului.

Unitatea economică şi mediul său ambiant

Subsistemul operaţional este constituit din ansamblul de activităţi

cu ajutorul cărora, alături de factorii naturali, se transformă “intrările” de

factori de producţie, în fluxuri de “ieşire” sub forma produselor.

Domeniile în care activează fiecare unitate economică imprimă

subsistemului operaţional un anumit specific în ceea ce priveşte: felul,

cantitatea şi calitatea factorilor de producţie, combinarea lor, fluxurile

tehnologice care se vor executa.

Transformarea “intrărilor” în elemente de “ieşire” presupune, în

afara factorilor de producţie, existenţa şi a altor elemente. Astfel, deosebit

de importantă este calitatea produselor, care să asigure o anumită poziţie pe

piaţă, ţinând seama că oferta provine de la mai mulţi producători. Aplicarea

unei politici operaţionale menite să vizeze rezolvarea unor probleme cum

sunt: utilizarea raţională a factorilor de producţie, structurarea optimă a

fluxurilor transformatoare, viteza de circulaţie între “intrare” şi “ieşire”,

reducerea stocurilor, efectuarea de tranzacţii optime între unitate şi

beneficiarii produselor sale. Toate acestea se află, desigur, sub influenţa

particularităţilor ramurilor din care fac parte unităţile respective, de care se

ţine seama în organizarea şi conducerea unităţilor respective.

Subsistemul decizional are ca bază a constituirii sale numeroase

decizii care se iau, persoanele implicate în acest proces, relaţiile dintre ele,

stările condiţiilor obiective în care se adoptă deciziile etc.

Aşa cum se va vedea funcţionarea unităţii economice presupune,

între altele, luarea unor decizii menite să contribuie la rezolvarea diferitelor

probleme, care să permită menţinerea sistemului în limitele funcţionării sale

optime. Este necesar, pentru a răspunde cerinţelor acestui subsistem să se

cunoască statutul fiecărui decident, domeniul său de activitate, puterea sa

Management

de decizie, modul cum se asigură sincronizarea deciziilor luate la diferite

niveluri ierarhice şi în diferite momente.

Subsistemul informaţional cuprinde compartimente şi oameni

împreună cu fluxul de informaţii care le interconectează, la care se adaugă

date, informaţii, circuite, proceduri şi mijloace de tratare a informaţiilor.

Este recunoscut rolul asigurării şi tratării corespunzătoare a

informaţiilor în funcţionarea eficientă a unei unităţi economice. Acest

subsistem organizează şi asigură circulaţia informaţiei în întreprinderi -

studiul său permite evidenţierea a ceea ce este perfectibil în domeniu. În

consecinţă, este necesar, aşa cum se susţine, ca detectarea, colectarea şi

tratarea informaţiei să facă obiectul unor eforturi deosebite din partea

oricărei unităţi economice.

Subsistemul relaţional este reprezentat prin relaţiile care se

stabilesc între componenţii unei unităţi. Existenţa sa este larg dezbătută, cei

care o neagă se prevalează de faptul că este un subsistem mai puţin concret

decât precedentele. Este adevărat că relaţiile dintre oameni într-o unitate

sunt mai greu de surprins, de cuantificat, apărând sub formă de “echilibre şi

dezechilibre”, care se manifestă în desfăşurarea activităţii. Cu toate acestea,

ele influenţează funcţionarea unităţii, rezultatele sale şi modul în care ea este

percepută în interiorul său, dar şi în mediul ambiant. Existenţa subsistemului

relaţional trebuie, deci, luată în considerare.

3.4 Funcţiunile unităţii economice

Funcţiunea este expresia unui ansamblu de activităţi specifice,

relativ omogene, între care există legături logice şi ale căror acţiuni converg

spre atingerea obiectivelor stabilite de unitatea economică.

Unitatea economică şi mediul său ambiant

O unitate economică poate îndeplini un număr mai mare sau mai mic

de funcţiuni, potrivit specificului sau gradului de complexitate a activităţii

pe care o desfăşoară.

În cazul societăţii comerciale şi a altor unităţi asemănătoare,

funcţiunile determină modul lor de structurare pe subdiviziuni

(compartimente) corespunzătoare realizării cerinţelor fiecăreia dintre ele.

Funcţiunea de cercetare - dezvoltare se manifestă la toate unităţile,

indiferent de mărimea lor şi este solicitată de necesitatea modernizării

tuturor domeniilor de activitate, ceea ce presupune promovarea progresului

tehnic şi ştiinţific, de adaptarea producţiei la cerinţele pieţei.

Activităţile specifice acestei funcţiuni sunt foarte variate: crearea de

tehnologii noi de producţie (retehnologizarea), organizarea ştiinţifică a

producţiei şi a muncii (introducerea unor noi metode, tehnici, instrumente

de management), optimizarea structurii de producţie practicate, alocarea

eficientă a factorilor de producţie, efectuare de investiţii eficiente etc.

Funcţiunea de producţie este comună tuturor unităţilor economice,

indiferent de caracterul lor mai mult sau mai puţin complex. Această

funcţiune cuprinde ansamblul activităţilor menite să contribuie la obţinerea

produselor sau, dacă este cazul, la prestarea unor servicii. În agricultură

transformarea “intrărilor” în produse nu se poate face ca în industrie prin

acţiunea directă sau indirectă a omului asupra acestora, schimbându-le

forma, dimensiunea, etc. aici intervin plantele şi animalele, factorii naturali

cu modul lor de manifestare diferit în timp şi în spaţiu, toate acestea

determinând, în mare măsură, rezultatele obţinute. Intervenţia omului se

concretizează în desfăşurarea lucrărilor, în organizarea producţiei,

combinarea factorilor de producţie etc. foarte necesare fiind respectarea

perioadei optime în care acestea se efectuează.

Management

Obţinerii produselor i se adaugă şi alte activităţi, cum sunt:

întreţinerea şi repararea agregatelor, asigurarea unor condiţii

corespunzătoare de securitate şi igienă a muncii, efectuarea transporturilor

de factori de producţie în perioada desfăşurării proceselor de muncă, a

controlului tehnic de calitate folosind mijloace şi materiale corespunzătoare.

Funcţiunea comercială este întâlnită în cazul unităţilor economice,

dar numărul activităţilor desfăşurate de fiecare dintre ele este diferit.

Grupele mari de activităţi pe care le cuprinde se referă la: achiziţionarea

unor factori de producţie; comercializarea produselor pe piaţa internă şi

externă; studii de marketing. Prin intermediul lor se stabilesc, de fapt,

legăturile unităţilor economice cu mediul ambiant.

Răspunsurile date cerinţelor funcţiunii comerciale condiţionează

rezultatele financiare pe care le obţine o unitate economică. Este necesară

schimbarea opticii privind modalităţile de realizare a activităţilor pe care le

presupune funcţiunea menţionată, în condiţiile trecerii la economia de piaţă

şi de autonomie deplină a tuturor unităţilor economice.

Funcţiunea financiar - contabilă înglobează activităţi care permit ca

unitatea să cunoască disponibilităţile şi necesităţile proprii de mijloace

financiare, modul în care acestea se utilizează şi se gestionează, ca şi

efectuarea înregistrării evidenţei fenomenelor economice pe care le

generează. Funcţiunea va cuprinde, deci, două grupe mari de activităţi care,

de fapt, îi dau denumirea.

Unitatea economică trebuie să manifeste preocupări atât pentru a-şi

asigura capitalul necesar investiţiilor şi cumpărărilor de bunuri pentru

procesele de producţie, cât şi pentru repartizarea lui pe domenii de activitate

şi folosirea profitabilă.

Unitatea economică şi mediul său ambiant

Totodată, se impune existenţa unei evidenţe clare a mijloacelor

avansate, a unui control permanent privind utilizarea lor, ca şi efectuarea

analizei activităţii economice a inventarului, etc., adică organizarea

contabilităţii care deţine o pondere însemnată în funcţiunea financiar -

contabilă.

Funcţiunea de personal urmăreşte asigurarea forţei de muncă,

folosirea ei eficientă, dezvoltarea profesională, pregătirea şi salarizarea

acesteia. Este o funcţie specifică unităţilor economice care utilizează mâna

de lucru veritabil salariată.

Activităţile pe care le conţine funcţiunea de personal se grupează pe

domenii de preocupări.

O primă grupă reuneşte pe cele care ţin de ce ceea ce este cunoscut

sub numele de administrarea personalului: recrutarea, selecţionarea şi

încadrarea salariaţilor, evidenţa, aprecierea, promovarea şi salarizarea

personalului ca element, alături de precedentele două, foarte important al

procesului complex al motivaţiei.

O a doua grupă de activităţi ale acestei funcţii, a căror necesitate este

determinată de dinamismul şi complexitatea problemelor cărora personalul

trebuie să le facă faţă, se referă la: pregătirea şi perfecţionarea sa, recurgând

la modalităţi diferite, inclusiv prin participarea la forme de învăţământ

organizate în afara unităţii, asigurarea condiţiilor de protecţie socială.

Cu rol specific, a treia grupă cuprinde activităţi administrative, de

secretariat şi protocol.

Atenţia care trebuie acordată funcţiunii de personal este o consecinţă

firească a rolului care revine forţei de muncă, privită în ansamblul său, în

atingerea obiectivelor pe care şi le fixează orice unitate economică.

Management

Alături de funcţiunile prezentate mai sus, devenite de acum clasice,

există încercări de a formula noi funcţiuni. Acestea au în vedere fie

desprinderea unor activităţi dintr-o funcţiune şi transformarea lor într-o

funcţiune de sine stătătoare (ex.: funcţiunea de mentenanţă, care conţine

activităţi de reparare a utilajelor, de amplasarea lor optimă, etc.), fie pornind

de la un alt mod de abordare a unităţii, inclusiv ca sistem economico-social,

sau accentuând importanţa unor acţiuni netratate, anterior cu tot interesul

care li se cuvenea. În privinţa ultimelor două aspecte se poate aminti

formularea funcţiunii social-umane şi respectiv a celei de protecţie a

mediului natural în care acţionează unitatea.

În abordarea funcţiunii social-umane se porneşte de la ideea că o

unitate este nu numai un loc de desfăşurare a proceselor de muncă, ci şi de

viaţă, cel puţin pentru o parte din timp, pentru toţi cei care lucrează, că au

loc relaţii interumane. Unele dintre activităţile acestei funcţiuni sunt

apropiate sau se întrepătrund cu o parte din cele ale funcţiunii de personal,

referindu-se la satisfacerea diferitelor cerinţe ale componenţilor unităţii. Se

apreciază, însă, că această funcţiune vine să le completeze pe celelalte.

Astfel, în relaţie cu modul în care sunt creaţi şi folosiţi anumiţi

factori psiho-sociali, componenţii unităţii îşi pot manifesta pe deplin

capacităţile profesionale, pot avea o stare de spirit propice îndeplinirii

sarcinilor care le revin, ca efect, deci, a unor satisfacţii şi de ordin moral

sau, dimpotrivă, există riscul apariţiei unor sentimente de frustrare, de lipsă

de disponibilitate faţă de unitate, ceea ce va influenţa rezultatele obţinute.

Unitatea dispune, pentru a putea răspunde cerinţelor acestei funcţiuni, de

sistemul motivaţional, apelând la toate elementele sale, inclusiv la cele

vizând satisfacerea unor nevoi superioare. Bine utilizate, elementele care îi

motivează pe oameni pot contribui la obţinerea unor rezultate deosebite.

Unitatea economică şi mediul său ambiant

Funcţia de protecţia mediului natural poate fi atribuită mai ales

unităţii agricole, dacă avem în vedere că ea se regăseşte, în această

formulare, şi la nivelul agriculturii. Oricum activitatea din această ramură se

desfăşoară în unităţile agricole, care sunt celulele sale economice, înseamnă

că lor le revine, în mod implicit, exercitarea funcţiunii de protecţie a

mediului natural. Ceea ce vor realiza ele, bun sau rău, în domeniul acestei

funcţiuni se va regăsi identic când o abordăm la nivelul întregii agriculturi.

Prin maniera în care îşi desfăşoară activitatea (utilizarea de

tehnologii nepoluante, efectuarea raţională a lucrărilor agricole,

neutralizarea unor deşeuri, evacuarea dejecţiilor de la animale, a apelor

reziduale, etc.) unitatea agricolă poate şi trebuie să asigure protecţia solului,

a pânzei de apă freatică, a florei, a faunei, deci, în general, a mediului

înconjurător în care funcţionează.

Cuvinte şi noţiuni cheie:

• unitatea economică;

• mediul ambiant;

• factorii mediului ambiant;

• abordarea sistemică a unităţii economice;

• funcţiunile unităţii economice;

• cercetare-dezvoltare;

• producţie;

• comercială;

• financiar-contabilă;

• personal.

Management

Întrebări de verificare:

1. Definiţi unitatea economică.

2. Ce este mediul ambiant?

3. Arătaţi cum se manifestă influenţa factorilor din mediul

ambiant asupra unităţii economice şi managementului său.

4. Precizaţi care sunt factorii economici din mediul ambiant

care influenţează unitatea.

5. Care sunt principalele activităţi cuprinse în funcţiunea

comercială?

6. Care sunt principalele subsisteme ale unităţii economice?

7. Explicaţi subsistemele unităţii economice.

Teste de autoevaluare:

1. Unul din factorii economici care se resimte în activitatea

unităţii economice este:

a) cererea;

b) numărul populaţiei;

c) învăţământul;

d) nivelul tehnic al utilajelor;

e) structura socio-profesională a populaţiei.

2. Ce factori sunt puşi în evidenţă prin stat şi aparatul său?

a) economici;

b) politici;

c) tehnici şi tehnologici;

d) socio-culturali;

e) demografici.

Unitatea economică şi mediul său ambiant

3. Ce factori de management rezultă din exercitarea

funcţiilor managementului la nivel de economie

naţională?

a) politici;

b) de management exogeni unităţii;

c) juridici;

d) socio-culturali;

e) economici.

4. Unii din cei mai importanţi factori economici care se

resimt în crearea, funcţionarea şi supravieţuirea unităţii

economice sunt:

a) cererea;

b) oferta;

c) creditele;

d) legile;

e) politica;

f) modalităţile de coordonare şi de control;

g) metodele de management;

h) sistemul de producţie.

a) 4,5,6; b) 2,3,4; c) 1,5,7; d) 1,2,3; e) 6,7,8.

5. Care sunt principalele activităţi desfăşurate în cadrul

funcţiunii comerciale?

a) întreţinerea şi repararea agregatelor;

b) achiziţionarea unor factori de producţie;

c) dezvoltarea profesională;

d) comercializarea produselor;

e) organizarea producţiei şi a muncii;

Management

f) studii de marketing;

g) înregistrarea evidenţei fenomenelor economice;

h) asigurarea controlului tehnic de calitate.

a) 1,2,3; b) 1,2,6; c) 2,4,6; d) 1,4,5; e) 6,7,8.