ezitari... (a c )
TRANSCRIPT
15.04.23 09:14 AM
E-atâta nepăsare între noi...
Şi-atâtea lacrimi ce nu se împart la doi
Şi e atâta teamă de eşec
Încât nu ştiu ce vreau să fac...
Să stau? Să plec?
Şi-atâtea întrebări sunt în priviri
Nu ştim... trăim iubire? Amăgiri?
Şi e atâta haos printre gânduri
Şi mult prea multe spaţii între rânduri.
Printre cuvinte sunt atâtea îndoieli
Şi-mi pare-un veac între acum şi ieri
Prea multă teamă punem între aşteptări
Şi-atâta ezitare e între chemări
Atâtea neîmpliniri sunt printre vise
Şi-atâta linişte-i printre vorbe nespuse
Încât nici nu mai ştiu... nici tu nu ştii
Ce-ar trebui să faci...
Să pleci? Sau să rămâi?