Extras 6 din Decizia CCR nr. 80/2014 (M.Of. I, nr. nr. 246 din 7 aprilie 2014)(introducerea unui nou alineat la art. 85 din Constituţie: Numirea Guvernului) par. 260-271;

Capitolul II — Președintele României Articolul 85 — Numirea Guvernului

260. Prin articolul unic pct.75 din propunerea de revizuire a Constituției se modifică art.85, prin introducerea unui nou alineat (31), după cum urmează: „(31) Președintele României nu poate refuza propunerea prim-ministrului de revocare și numire a unor membri ai Guvernului.”

261. Cu privire la conținutul normativ al propunerii legislative de revizuire a Constituției, Curtea observă că Președintele, în caz de remaniere guvernamentală, revocă și numește, în vreme ce, în caz de vacanță a postului, doar numește pe unii membri ai Guvernului.

262. Cu privire la numirea membrilor Guvernului, în situația învestirii Guvernului și aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidații pentru funcția de ministru și apoi dezbate și aprobă prin hotărâre, în ședința comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorității deputaților și senatorilor, Programul de guvernare și lista completă a Guvernului. Hotărârea Parlamentului, semnată de președinții Camerelor, se înaintează de către aceștia de îndată Președintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului, așa cum prevede art.90 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 25 iulie 2013. Numirea Guvernului de către Președintele României nu se face la sesizarea prim-ministrului, ci la sesizarea președinților celor două Camere ale Parlamentului și în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare și a listei complete a membrilor Guvernului. Obligația constituțională a Președintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului și, în executarea acesteia, Președintele emite decretele de numire în funcție a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credință cerut de lege. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situațiile prevăzute de art.85 alin.(1) și (3) și art.103 din Constituție, dispoziții dezvoltate în prevederile Regulamentului ședințelor comune ale Camerelor Parlamentului.

263. Din textul Constituției rezultă că, în cazurile prevăzute la alin.(1) și (3) ale art.85, numirea de către Președintele României a miniștrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului și de învestire, pe această bază, a miniștrilor, de către șeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului

1

român este un act obligatoriu, iar dacă Președintele ar refuza a-l aduce la îndeplinire ar săvârși o faptă gravă de încălcare a Constituției.

264. Spre deosebire de reglementarea consacrată în art.85 alin.(1) și (3) din Legea fundamentală, alin.(2) al aceluiași articol prevede, în prezent, că „Președintele revocă și numește, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului”. Interpretarea textului impune concluzia că, în acest caz, Președintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situația de a decide el însuși numirea unor miniștri, la propunerea prim-ministrului.

265. Curtea observă că intenția inițiatorilor propunerii legislative de revizuire a Constituției a fost aceea de a elimina diferențele prevăzute în ipotezele celor trei alineate ale art.85, respectiv modificarea alin.(2) în sensul înlăturării competenței decizionale a Președintelui României în numirea membrilor Guvernului. Însă norma constituțională propusă prevede, ca procedură parlamentară, doar audierea candidaților la funcția de membru al Guvernului în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

266. Cu privire la rolul comisiilor permanente, Curtea constată că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul ședințelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti și facilita desfășurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele și avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu și din perspectiva soluțiilor pe care la propun, Senatul și Camera Deputaților fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul își îndeplinește atribuțiile constituționale.

267. Așa fiind, modificarea operată cu privire la procedura de numire a unui membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, respectiv instituirea obligației constituționale de audiere a candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului, organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor, nu creează o situație identică ipotezelor prevăzute de alin.(1) și (3) ale art.85, în care numirea de către Președintele României a miniștrilor este un act de executare a unei hotărâri a Parlamentului și de învestire, pe această bază, a miniștrilor, de către șeful statului.

2

268. Curtea constată că, după cum comisiile permanente parlamentare au îndreptățirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcția propusă, în raport de anumite condiționări-criterii stabilite de lege [potrivit art.2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164 din 2 aprilie 2001, „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare], fără a exercita un drept de veto, tot astfel nici Președintele României nu are drept de veto față de propunerea prim-ministrului, dar o poate refuza pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Așa fiind, propunerea de modificare a alin.(2) al art.85 nu înlătură competența decizională a Președintelui României în numirea membrilor Guvernului.

269. În considerarea acestor argumente, propunerea de revizuire a dispozițiilor art.85 devine lipsită de logică juridică prin introducerea alin.(31) care prevede interdicția Președintelui României de a refuza propunerea prim-ministrului de numire a unor miniștri. Mai mult, în contextul analizat mai sus, între momentul formulării propunerii și momentul numirii în funcție a ministrului, potrivit dispozițiilor alin.(2), se desfășoară audierea candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului în scopul verificării condițiilor corespunzătoare funcției, astfel că dispozițiile alin.(31) ignoră și rolul Parlamentului în procedura de numire a miniștrilor.

270. Curtea apreciază că prevederile art.85 alin.(31) nu au nicio justificare în cadrul constituțional astfel reglementat. Prim-ministrul nu poate impune o anumită opțiune cu privire la persoanele care vor ocupa funcția de membru al Guvernului nici Parlamentului și nici Președintelui, autoritățile statului având obligația constituțională de a-și exercita cu bună-credință și în spiritul colaborării loiale competențele pe care Legea fundamentală le stabilește în sarcina fiecăreia.

271. Prin urmare, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă reformularea dispozițiilor art.85 alin.(31) în sensul potrivit căruia Președintele României poate refuza propunerea prim-ministrului de numire a unor membri ai Guvernului pentru neîndeplinirea condițiilor legale.

3