Metodologia expertizării mărfurilor falsificate şi contaminate

Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător

cu altul, deja existent în comerţ, operaţie efectuată în scop de

înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite. Expertizele având drept

obiect mărfuri falsificate sau contaminate sunt în general expertize

complexe, cu participarea unor specialişti din diverse domenii,

necesitând investigaţii laborioase şi de durată.

Fraudele, substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în

categoria mărfurilor frauduloase, a căror amploare a crescut pe măsura

dezvoltării societăţii omeneşti - sursele potenţiale ale acestor mărfuri

frauduloase sunt:

– economia de piaţă, bazată pe libera reglare a cererii cu ofertă;

– lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele

interne şi internaţionale;

– creşterea numărului agenţilor comerciali implicaţi într-un proces

logistic.

Potrivit legislaţiei italiene, principalele forme de manopere

frauduloase sunt falsificarea, contrafacerea, frauda sanitară şi

substituirea.

Falsificarea este o operaţiune frauduloasă care constă în

modificarea raportului ponderal între componentele unui produs, fără a

efectua vreo aditivare cu alte substanţe.

Contrafacerea se constată când produsul introdus în comerţ are

compoziţia şi indicii de calitate diferiţi de cele normale sau declarate.

Frauda sanitară constă în nocivizarea produselor prin falsificare,

contrafacere sau prin substituire.

Substituirea produselor presupune modificarea compoziţiei

acestora, prin înlocuirea parţială a uneia sau mai multor substanţe cu

altele, de calitate şi valoare inferioară.

Expertize în materie de poluanţi şi contaminanţi ai mărfurilor

alimentare

În expertizele având drept obiect stabilirea calităţii mărfurilor

alimentare, în ansamblul caracteristicilor care o determină, o atenţie

sporită trebuie să se acorde stabilirii măsurii în care acestea corespund

sub aspectul cerinţelor de ordin igienico-sanitar, al inocuităţii. În acest

sens, investigaţiile trebuie să fie orientate pornind de la cerinţele de

bază ce se impun acestor produse, dintre care se menţionează:

– să nu prezinte semne organoleptice de alterare (modificări de

consistenţă, culoare sau gust, miros de putrefacţie, de

fermentare sau de râncezire);

– să nu fie falsificate;

– să nu fie contaminate cu agenţi bacterieni patogeni şi să nu

prezinte un grad de contaminare cu bacterii condiţionat

patogene peste limitele admise;

– să nu prezinte miros sau pete de mucegai (cu excepţia

mucegaiurilor selecţionate admise);

– să nu conţină substanţe chimice peste limitele admise sau

neautorizate de Ministerul Sănătăţii;

– să nu prezinte urme de rozătoare;

– să nu aibă miros sau gust străin de natura produsului;

– să nu conţină corpi străini peste limitele admise.

Aceste cerinţe se referă la produsele alimentare - materii prime,

semifabricate şi finite - destinate consumului populaţiei, în scopul

prevenirii efectelor nocive asupra organismului uman şi al asigurării

valorii nutritive optime, corespunzătoare compoziţiei naturale a

produsului.

Rezultă că necomestibilitatea unor produse alimentare este

condiţionată nu numai de transformările naturale pe care acestea le

suferă în timpul păstrării, ci şi de contaminarea accidentală cu agenţi

care provoacă intoxicaţii şi toxiinfecţii alimentare.

Tipuri principale de contaminanţi fizici, chimici şi biologici

Protecţia sănătăţii omului se referă şi la salubritatea bunurilor de

consum cu care vine în contact, în primul rând prin inocuitatea

produselor alimentare.

Legislaţia sanitară din ţara noastră şi din alte ţări cuprinde

prevederi obligatorii pentru ţinerea sub control a contaminanţilor

potenţiali, neadmiţând sau limitând la doze maxim admise prezenţa lor în

produse.

Contaminanţii fizici sunt constituiţi din particule metalice, nisip,

pietriş etc, precum şi din reziduuri radioactive ale izotopilor (Co60, Sr89,

Cs137, I131, Ba140, Ra226 ş.a.). Radiaţiile ionizante ale izotopilor

radioactivi, depăşind doza critică sau acumulându-se în organism peste

doza critică, provoacă stări morbide. Purtători ai acestor agenţi

radioactivi pot fi produsele de origine vegetală sau diferite produse de

origine animală (lapte, carne, peşte sau alte vietăţi acvatice) contaminate

cu deşeuri sau emanaţii radioactive scăpate de sub control. În diverse

ţări ale lumii există reglementări care prevăd limite de admisibilitate a

elementelor radioactive, precum şi doza maxim admisă a radiaţiilor

radioactive.

Contaminanţii chimici cuprind numeroase grupe de substanţe

chimice anorganice şi organice care pot pătrunde accidental în diferitele

etape ale producţiei şi circulaţiei produselor.

Astfel sunt combinaţiile arsenului, cadmiului, cuprului, plumbului,

mercurului, zincului, staniului şi chiar ale fierului.

O poziţie distinctă între contaminanţii chimici o au pesticidele care,

în condiţiile agriculturii moderne, se folosesc pe scară largă (numai în

SUA există mai mult de 900 pesticide de sinteză în peste 60.000

preparate comerciale).

Comisia Codex Alimentarius (FAO/OMS) a elaborat limite

maximale internaţionale recomandate pentru reziduurile de pesticide la

33 de tipuri mai importante, cantitatea maxim admisă de reziduuri fiind

exprimată în mg/kg (ppm). Potrivit aceleiaşi comisii contaminanţii şi

poluanţii bunurilor alimentare se clasifică în următoarele grupe:

a. pesticide (insecticide anorganice, uleiuri sau emulsii,

insecticide vegetale, insecticide organice de sinteză,

fungicide şi bacteriostatice ierbicide, desfoliante, alte

pesticide, nematocide, rodenticide etc.;

b. produse chimice industriale (dioxime, dienili policloruranţi,

alte produse chimice, recipiente şi materiale de ambalaj

improprii);

c. metale grele şi alte elemente;

d. micotoxine;

e. alţi contaminanţi microbiologici.

Din această grupă lipsesc, după cum se poate observa,

substanţele toxice antinutriţionale existente în unele materii prime

agroalimentare, substanţele nocive care se pot forma în anumite condiţii,

în timpul prelucrării şi păstrării unor produse alimentare, paraziţii animali

etc., care se află atât în ţara noastră, cât şi în alte ţări, sub incidenţa

legislaţiei sanitare şi a controlului sanitar, fito-sanitar sau sanitar-

veterinar.

Contaminanţi biologici de origine vegetală sunt, în principal,

următorii:

– scleroţii sau pulbere de Claviceps purpurea;

– scleroţii care provoacă ergotismul; varietăţi toxice din

leguminoase: Vicia faba;

– ciuperci sălbatice otrăvitoare din speciile Amanita şi altele;

– cartofii înverziţi (care acumulează solanină).

Asemenea agenţi conţin alcaloizi şi alte substanţe cu proprietăţi

toxice mai mult sau mai puţin pronunţate.

Otrăvurile de origină animală sunt constituite din icrele unor peşti

(mreana etc.), carnea unor specii de peşte şi alte vietăţi oceanice.

Toxiinfecţiile alimentare caracterizează acele stări morbide,

cauzate de toxine microbiene elaborate la nivelul alimentului sau la

nivelul organismului uman, în urma ingerării de alimente infectate.

Bioagenţii toxiinfecţiilor alimentare pot fi grupaţi în patru categorii:

– coci patogeni enterotoxici (stafilococi şi streptococi);

– enterobacteriacee;

– bacterii sporogene (aerobe ş i anaerobe);

– bacterii care degradează anumite substanţe din alimente, cu

formare de substanţe toxice.

Bioagenţii enterotoxici din genul Staphylococus pot habita

produsele lactate relativ proaspete şi nepasteurizate sau alimente pe

bază de derivate lactate proaspete, preparate din carne proaspătă şi cu

un conţinut relativ mare de apă, precum ş i unele preparate pe bază de

peşte.

Cei mai frecvenţi bioagenţi din grupele enterococilor sunt din genul

Streptococus şi Viridans (streptococi alfa) care pot polua laptele, unele

produse lactate şi diferite preparate din carne.

Bioagenţii din grupa enterobacteriaceelor sunt reprezentaţi prin

genurile: Salmonella, Arizona, Shigella, Escherichia şi Proteus.

Genul Salmonella cuprinde circa 400 de tipuri dintre care mai

răspândite sunt: S. Enteritidis, S. Paratyphi, S. Typhimurium. Aceşti

bioagenţi au o sferă largă de contaminare.

Bioagenţii din genul Arizona pot contamina îngheţata şi

amestecurile pe bază de lapte, ouă şi ciocolată.

Din genul Shigella bioagenţii care dau forme de toxiinfecţii

explozive sunt cuprinşi în patru subgrupe: Sh. Dysenterie, Sh. Boydi şi

Sh. Sonnei. Germenii de Shigella pot contamina numeroase produse

alimentare, atât de origină vegetală, cât şi de origină animală.

Bioagenţii din genul Escherichia se întâlnesc în produsele

provenite de la animale bolnave, precum şi în produsele contaminate în

timpul prelucrării (lapte, preparate lactate, mai rar carnea).

Genul Proteus cuprinde speciile P. Vulgaris, P. Mirabilis, P.

Morgani, P. Rettgeri, care pot contamina carnea şi produsele de abator

în timpul sacrificării şi prelucrării primare, principalele surse de infectare

fiind părul şi pieile animalelor, dejecţiile fecale etc.

Bioagenţii din grupa bacteriilor sporulate cuprind specii aerobe (B.

subtilis, B. cereus, B. antracis) şi specii anaerobe (Clostridium, Welchii şi

Clostridium boulinum). În timp ce unele specii au o sferă restrânsă de

contaminare (ca de ex. B. subtilis - salamuri fierte; B. antracis - carnea

crudă), alte specii au un spectru larg de contaminare.

În ultima grupă de bioagenţi sunt cuprinse speciile microbiene care

provoacă clivajul proteinelor prin mecanism enzimatic, îndeosebi prin

provocarea decarboxilării histidinei în histamină, în condiţii specifice de

mediu, activatori etc. Ca alimente incriminate se menţionează peştele.

Tot în această grupă este inclusă şi microflora de putrefacţie.

Implicaţiile pesticidelor asupra calităţii mărfurilor alimentare.

Incidenţe în expertiza merceologică

S-a arătat că în expertiza merceologică determinarea stării de

igienă a produselor alimentare presupune, pe de o parte, determinarea şi

examinarea indicilor care caracterizează starea de prospeţime a

acestora, iar pe de altă parte stabilirea prezenţei sau absenţei unor

constituenţi străini şi improprii, consideraţi ca factori de poluare.

Asigurarea unei valori igienice a produselor alimentare,

corespunzătoare protejării consumatorilor de efectele fenomenului de

poluare, constituie o preocupare majoră în toate ţările.

În asemenea condiţii, urmărirea poluanţilor alimentari constituie,

mai ales în cazul expertizelor utilizate în comerţul internaţional, o

problemă foarte importantă. În expertizele de acest tip, în sarcina

experţilor intră, printre alte obiective, stabilirea prezenţei substanţelor

poluante precum şi dozarea acestora, spre a stabili în ce condiţii

conţinutul de substanţe poluante se în cadrează sau nu în limitele

stabilite, influenţând astfel destinaţia produselor.