experiment privind dezvoltarea rezistentei la juniorii de 17-18 ani, in fotbal
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA « DUNĂREA DE JOS » GALAŢIFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
LUCRARE DE DISERTAŢIE
Coordonator ştiinţific:Lector univ. dr. Aurelian Drăgan
Absolvent:
GALAŢI2012
UNIVERSITATEA « DUNĂREA DE JOS » GALAŢIFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
EXPERIMENT PRIVIND DEZVOLTAREA REZISTENŢEILA JUNIORII DE 17-18 ANI, ÎN FOTBAL
Coordonator ştiinţific:Lector univ. dr. Aurelian Drăgan
Absolvent:
GALAŢI2012
2
CUPRINS
CAP. 1 INTRODUCERE………………………………………………………. 4 1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei……………………. 4 1.2. Motivaţia alegerii temei……………………………………………………. 7 1.3. Scopul şi sarcinile lucrării…………………………………………………. 9 1.4. Ipotezele cercetării…………………………………………………………10 CAP. 2 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI……………………… 11
2.1. Calitatea motrică "Rezistenţa"……………………………..……………. 11 2.1.1. Indicaţii metodice privind antrenamentul de rezistenţă………… 14 2.1.2. Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei……………….. 15 2.1.3. Metodele şi conţinutul antrenamentului de rezistenţă………….. 16
2.2. Orientări şi concepte majore în pregătirea fizică a juniorilor…………. 17 2.2.1 Metode şi orientări metodologice moderne……………………….. 19
2.2.1.1. Metoda eforturilor continue sau metoda maraton………..22 2.2.1.2. Metoda cu intervale…………………………………………22 2.2.1.3. Metoda eforturilor de intensităţi variabile………………..24 2.2.1.4. Metoda prin retragere…………………………………….. 25 2.2.1.5. Metoda prin joc sau metoda competiţională…………….. 26 2.2.1.6. Antrenamentul la altitudine………………………………. 27 2.2.1.7. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek………………….27 2.2.1.8. Alergări în pantă……………………………………………27 2.2.1.9. Alergări cu pas sărit……………………………………….. 27 2.2.1.10. Antrenamentul pliometric……………………………….. 28 2.2.1.11. Antrenamentul în circuit………………………………….28
2.3. Mijloace de refacere a capacităţii de efort………………………………..31 2.4. Particularităţile de vârstă ale juniorilor………………………………….40
2.4.1. Perioadele de vârstă favorabile dezvoltării calităţilor motrice…..41
CAP. 3 ORGANIZAREA CERCETĂRII………………………………….42 3.1. Subiecţii, perioada şi locul cercetării……………………………………..42 3.2. Metodele de cercetare utilizate……………………………………………43
3.3. Probe de control aplicate în cercetare şi sistemul de punctaj pentru evaluarea rezultatelor…………………………………………………….. 43
CAP. 4 PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR………………………………………………….45
4.1. Prezentarea şi prelucrarea datelor……………………………………….. 45 4.2. Interpretarea rezultatelor………………………………………………….57
CONCLUZII ………………………………………………………………………..59
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………62
3
CAPITOLUL IINTRODUCERE
1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei
Fotbalul de performanţă cunoaşte o puternică dezvoltare, atât sub aspectul
parametrilor de conţinut şi structură, cât şi al nivelului de evoluţie superioară a
factorilor de instruire şi de joc. Aceste aspecte au fost fundamentate de metodele
tot mai complexe şi eficiente de pregătire, care au venit în sprijinul cerinţelor
actuale ale jocului de fotbal, acesta fiind caracterizat ca un joc sportiv cu o
dinamică deosebit de ridicată.
Maniera modernă de antrenament şi de joc tinde spre realizarea unei
organizări perfecte, în care jucătorii îşi modelează activitatea, devenind adepţii
principiilor care le oferă libertatea de acţiune şi decizie, dar sunt obligaţi să
respecte ideile tactice, care-i determină să confere oricărei acţiuni individuale, o
conotaţie colectivă.
Se poate deci pe bună dreptate, susţine afirmaţia că, în prezent fotbalul
mondial este supus unor mutaţii importante privitoare la pregătirea, activitatea şi
mentalitatea antrenorilor şi specialiştilor, la atitudinea jucătorilor faţă de meseria
pe care o practică şi la unele aspecte organizatorice privind desfăşurarea
sistemului competiţional tot mai complex şi mai încărcat. Toate aceste mutaţii
sunt resimţite şi în activitatea fotbalistică din ţara noastră. ele fiind consecinţe
ale trecerii treptate la structurile fotbalului profesionist.
Problematica fotbalului contemporan, perfecţionat în toate compartimentele
sale, este mult mai complexă, prin însăşi transformările la care este supus jocul
in sine, fiind diferenţiat de cel practicat cu doar câteva decenii în urmă.
Evoluţia mereu crescândă a fotbalului contemporan este rezultatul aportului
adus de către reprezentanţii fiecărei "şcoli", în privinţa instruirii şi a jocului. În
funcţie de temperamentul jucătorilor şi de tradiţia fiecărei "şcoli" în parte. Pe
bună dreptate, se spune că dialectica progresului înregistrează şi în fotbal lupta
4
dintre vechi şi nou, între rutină şi profesionalismul novator.
În performanţă, în toate etapele de dezvoltare ale jocului de fotbal au
existat contradicţii între vechi şi nou. dar nicicând acestea nu au fost aşa de
evidente ca în etapa actuală.
Procesul de antrenament modern este supus înnoirilor permanente, bazate
pe legităţi ştiinţifice şi este fundamentat de către antrenori şi jucători, deci de
practicieni care, de multe ori, lasă în urmă aspectele teoretice şi metodice
elaborate de către specialişti.
Aşa se explică faptul că, fotbalul modern, bazat pe principiile fotbalului
total nu reprezintă rezultatul aplicării unei idei geniale, ci o operă colectivă
rezultată ca urmare a acumulării unor soluţii noi privind diversificarea instruirii
şi a componentelor jocului.
Oricare studiu cu tentă de cercetare trebuie să se pornească de la ideea că,
fotbalul actual se desfăşoară într-o evidentă lipsă de spaţiu şi de timp, iar
aspectele teoretice trebuie să descopere soluţii privitoare la depăşirea acestor
realităţi ce guvernează fotbalul contemporan.
De la aceste legităţi fundamentale trebuie să pomenească specialiştii care
au ca domeniu de activitate jocul de fotbal indiferent de eşalonul valoric sau de
vârstă cu care lucrează.
Ştiinţa jocului de fotbal este o ştiinţă a jocurilor sportive în general cu
aplicaţii specifice la condiţiile intime ale jocului de fotbal şi cu multe
similitudini pentru jocul de fotbal.
O cerinţă de bază a fotbalului este aceea ca întregul efort de pregătire, să
asigure fiecărui fotbalist o dezvoltare multilaterală, o complexă pregătire
atletică, pe fondul căreia însuşirea tehnicii şi tacticii specifice fotbalului, să
permită formarea unui fotbalist complet, cu un înalt spirit de dezvoltare
biofiziologică a calităţilor fizice cu o tehnică şi tactică însuşită, capabil să facă
faţă cu succes tuturor situaţiilor ivite în joc, deci să aibă o evoluţie extrem de
dinamică.
5
Fotbalul actual recomandă ca pregătirea să fie desăvârşită în aşa fel încât să
poată răspunde cerinţelor din ce în ce mai crescute ale fotbalului modern.
Concluziile ultimelor campionate mondiale şi europene au demonstrat
nivelul superior de pregătire fizică a tuturor echipelor participante.
Acest grad avansat de pregătire fizică demonstrează progresele obţinute pe
plan mondial în metodica antrenamentului, ceea ce a dus la valorificarea la
maximum a posibilităţilor fizice ale sportivilor:
- jucătorul îşi valorifică în joc posibilităţile tehnico-tactice, calităţile morale
şi de voinţă numai în măsura în care îl va ajuta în acest sens;
- cu ajutorul pregătirii fizice se pune în mişcare mecanismul de funcţionare
al echipei;
- acţiunile fără minge, care reprezintă aproximativ 95% din durata jocului
cât şi mişcările cu mingea, vor fi executate cu promptitudine, economic, la
momentele oportune şi în condiţiile impuse de necesităţile jocului, în funcţie
numai de nivelul pregătirii fizice;
- între menţinerea formei sportive şi nivelul pregătirii fizice există o strânsă
legătură.
Helenio Herera spunea că „mulţi antrenori cred că atunci când preiau o
echipă, trebuie să facă altfel decât predecesorul său”. Unii încearcă să
îmbunătăţească pregătirea fizică, alţii mizează pe scheme tactice sau
perfecţionează tehnica jucătorilor.
Pentru mine, toate acestea formează o unitate indisolubilă.
Marii jucători vin cu o seamă de aptitudini de la natură, dar şi ei trebuie să
înveţe modalităţi de a-si servi talentul.
Miguel Munoz spune că "exerciţiile pentru îmbunătăţirea vitezei, forţei şi
rezistenţei, trebuie făcute colectiv".
Fotbalul este un joc sportiv care solicită din partea jucătorilor eforturi
complexe, ce se caracterizează prin alergări aritmice, cu dese schimbări de
direcţie şi ritm, contacte dure cu adversarii, sărituri, etc. În aceste solicitări sunt
6
angrenate toate calităţile motrice - dezvoltate într-un anumit raport specific.
Tema lucrării fiind „Experiment privind dezvoltarea rezistenţei la juniorii
de 17-18 ani, în fotbal”, pot afirma că aceasta reprezintă factorul esenţial în
jocul de fotbal, dar nu singurul ci împreună cu celelalte calităţi motrice.
Asta înseamnă că între calităţile motrice există o anumită corelaţie, în
sensul că orice mişcare în fotbal le cuprinde pe toate, însă una predomină asupra
celorlalte.
În concluzie, lucrând pentru dezvoltarea unei calităţi, le solicităm şi pe
celelalte, fiecare dintre ele dezvoltându-se şi manifestându-se în regimul altora.
Orientarea pregătirii fizice se face către un fotbal total, bazat pe o pregătire
fără cusur, până la limita maximă a posibilităţilor umane şi axat în principiu pe
dinamism, combativitate, generozitate la efort şi forţă, mai bine spus putere,
absolut necesară în relaţiile de adversitate directă (vorbim deci despre
agresivitate).
Solicitările unui joc modern pretind jucătorilor indiferent de post, să poată
acţiona direct şi eficace în toate zonele terenului, atât în fazele de atac cât şi în
cele de apărare - deci avem nevoie de jucători polivalenţi.
1.2. Motivaţia alegerii temei
Tema lucrării se încadrează într-o problematică amplă ce vizează cercetarea
ştiinţifică privind perfecţionarea mijloacelor de pregătire în scopul dezvoltării
calităţilor motrice.
Personal am manifestat un deosebit interes fată de această temă, fiind
convins că reprezintă o cale a creşterii eficienţei procesului de instruire în fotbal.
Deşi ar trebui să mă refer strict la dezvoltarea rezistenţei generale şi
specifice, consider că ea nu poate fi disociată de celelalte calităţi motrice "mai
ales în jocul de fotbal " unde datorită specificităţii acestuia nu vom găsi
niciodată o calitate motrică singulară (poate numai în antrenament, şi asta doar
în perioada pregătitoare).
7
Primul şi cel mai important motiv ar fi că în antrenamentul modern, un rol
deosebit îl ocupă noutăţile ce apar în domeniu.
La ultimul Campionat Mondial, cel din Africa de Sud, am observat că toate
echipele s-au prezentat cu o pregătire fizică fără cusur, dispunând de jucători
puternici care etalau calităţi deosebite şi care puteau face faţă efortului foarte
susţinut pe toată durata jocului şi chiar în inferioritate numerică sau prelungiri.
Al doilea motiv este că în fotbal nu există performanţe superioare fără o
dezvoltare a calităţilor motrice corespunzătoare cerinţelor (tot mai mari).
Al treilea motiv este acela de a demonstra legătura indisolubilă între cele
două laturi ale pregătirii fizice "generală şi specifică" lucru ce se face evident în
două sensuri:
A) În primul rând se lucrează pentru asigurarea bazei generale şi numai
după aceea cu mijloacele specifice se desăvârşeşte aspectul particular specific şi
care se îmbină armonios cu tehnica şi tactica jocului;
B) În al doilea rând această legătură se extinde pe toată durata anului, în
funcţie de perioadele antrenamentului sportiv.
În psihologie, cunoaşterea motivaţiei răspunde totdeauna la întrebarea de
ce? Motivaţia se referă la faptul că actele comportamentale nu se produc în mod
gratuit, la baza lor existând totdeauna o serie de mobiluri interne, care
impulsionează activitatea şi o susţin energetic.
Rolul motivaţiei în reglarea comportamentului decurge din însăşi natura
umană, care pentru a-şi menţine existenţa trebuie să realizeze schimburi
energetice şi informaţionale cu mediul.
Motivele activităţii sportive sunt:
afirmarea de sine;
tendinţele sociale;
interesul pentru competiţii;
dorinţa de a câştiga;
aspiraţia de a fi primul;
8
căutarea compensaţiei;
nevoia de mişcare;
agresivitatea, combativitatea;
gustul riscului.
Iată o serie de argumente care m-au determinat să elaborez această lucrare,
considerând că perfecţionând permanent mijloacele de dezvoltare a rezistenţei
adaptate la cerinţele jocului modern, se vor noi performanţe care nu pot duce
decât la progres.
1.3. Scopul şi sarcinile lucrării
Plecând de la premiza că ipoteza lucrării este valabilă, scopul
experimentului este acela de a demonstra că prin selectarea judicioasă a
mijloacelor specifice jocului de fotbal, se pot atinge parametrii superiori în ceea
ce priveşte capacitatea de efort, lucru ce se reflectă pe parcursul campionatului
în jocurile oficiale.
În cazul în care experimentul meu se dovedeşte a fi eficace, consider că
metodele folosite vor reprezenta un mijloc de orientare pentru antrenori până
când şi ele vor ajunge să fie depăşite, corespunzător evoluţiei fotbalului în timp.
Poate este prea mult spus înlocuire dar sunt convins că termenul de
îmbunătăţire sau adaptare s-ar potrivi mai bine. Spun aceasta pentru faptul că
este foarte greu să descoperi lucruri noi, dar mult mai uşor să le ajustezi pe cele
cunoscute, adaptate noilor cerinţe.
Investigaţia iniţială şi finală a capacităţii motrice din grupele ce participă la
experiment.
Sarcinile lucrării sunt următoarele:
- să formeze deprinderi motrice generale şi specifice cât mai corecte;
- să formeze şi să desăvârşească personalitatea elevilor; -Să vizeze
creşterea şi dezvoltarea potenţialului motric specific jocului de fotbal;
- să folosească la maxim posibilităţile fizice ale sportivilor atât în
9
antrenament cât şi în joc;
- să atingă un înalt grad de conştientizare a subiecţilor pentru a urca pe
culmile înaltei performanţe;
- să creeze caractere puternice, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al
corectitudinii fată de adversari si arbitrii;
- să dezvolte la sportivi mentalitatea de învingător, de autodepăşire;
- să creeze lideri - modele demne de urmat (atât în sport cât şi în afara
lui) care sunt capabili să câştige singuri jocul, sau să ridice moralul
coechipierilor când echipa este condusă, prin exemplul personal.
1.4. Ipoteza cercetării
Consider că aplicarea metodelor folosite asigură o creştere valorică a
tuturor componenţilor echipei, lucru reflectat prin rezultatele obţinute în
întrecerile oficiale la care au participat.
Am vrut să stabilesc pe cale experimentală, care sunt metodele şi
mijloacele cu cel mai mare transfer la joc.
În acest sens, ipoteza cercetării poate fi formulată astfel: presupunem că
prin folosirea acestora se obţine o creştere vizibilă a ritmului de joc pe toată
durata unei partide, în conformitate cu cerinţele actuale pe plan naţional si
mondial.
Bineînţeles că dezvoltarea rezistenţei se regăseşte în pregătirea fotbaliştilor
în diferite combinaţii cu celelalte calităţi motrice.
10
CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
2.1. Calitatea motrică "Rezistenţa"
Rezistenţa reprezintă capacitatea organismului de a menţine un timp
îndelungat activitatea motrică în regim variat de viteză, forţă şi îndemânare.
Ea este determinată de înalta capacitate de lucru a sistemului circulator,
respirator, de coordonare perfectă a aparatului locomotor şi a organelor interne
precum şi de existenţa marilor resurse energetice din organism.
Rezistenţa dezvoltată la un înalt nivel, dă posibilitatea jucătorilor să
execute toate procedeele tehnico-tactice în condiţii de joc fără eforturi vizibile şi
fără ca eficacitatea şi precizia lor să scadă.
În fotbal efortul se caracterizează prin neuniformitatea lui ca intensitate.
În desfăşurarea acţiunilor de joc sunt momente de efort intens prelungit, dar
sunt şi momente când intensitatea scade pentru ca imediat să crească brusc.
În funcţie de modul de solicitare, distingem mai multe forme de
manifestare a rezistentei:
1. Din punct de vedere al consumului de oxigen, avem:
rezistenţă aerobă;
rezistenţă anaerobă.
2. Din punct de vedere al duratei, avem:
de scurtă;
de medie;
lungă durată.
3. Din punct de vedere al solicitărilor motrice (combinării calităţilor
motrice), distingem:
rezistentă – forţă;
rezistenţă – detentă;
11
rezistenţă - viteză.
4. Din punct de vedere al masei musculare care participă, avem:
rezistenţă generală;
rezistenţă locală.
5. Din punct de vedere al specificităţii sportului, avem:
rezistenţă generală (atletism)
rezistenţă specifică (jocuri sportive).
Procedee metodice pentru dezvoltarea rezistenţei
a. Procedee bazate pe variaţia volumului efortului;
a.l. Procedeul eforturilor uniforme - efortul îşi menţine, permanent, aceeaşi
intensitate; se modifică în sens de creştere, pentru ia se putea realiza progres în
dezvoltarea rezistenţei, volumul (durata, distanţa, numărul de repetări);
a.2. Procedeul eforturilor repetate („relativ standard")-se efectuează aceeaşi
„unitate" de efort (distanţă, repriză, serie etc), cu un număr variabil de repetări.
b. Procedee bazate pe variaţia intensităţii efortului;
b.l. procedeul eforturilor variabile - presupune modificarea tempoului de
lucru, a intensităţii efortului, pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a
unei reprize etc:.
b.2. procedeul eforturilor progresive - presupune tot variaţia intensităţii
efortului, dar numai în sensul creşterii acesteia; această creştere progresivă - se
poate realiza fie pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a unei reprize
etc, fie de la o repetare la alta.
c. Procedeul "cu intervale" (numit frecvent „antrenamentul cu/pe
intervale") - presupune atât variaţia volumului (de la o lecţie la alta) -cit şi a
intensităţii (în cadrul aceleiaşi lecţii). Câteva cerinţe trebuie să reţinem pentru
acest procedeu metodic:
Se poate aplica nu numai la ramurile sau probele sportive ciclice (alergări,
ciclism, înot, schi fond etc), ci şi la cele aciclice (jocuri sportive, box, lupte etc);
12
Efortul etalon stabilit (distanţa de parcurs, durata „reprizei" etc.) trebuie să
fie repetat, în aceeaşi lecţie, de atâtea ori încât prin însumare să fie depăşit
modelul competiţional pentru ramura sau proba sportivă respectivă;
Elementul care determină reglarea intensităţii efortului pe parcursul
repetărilor din aceeaşi lecţie este Frecvenţa Cardiacă (F.C.), adică pulsaţiile pe
minut. Se apreciază că organismul este apt să efectueze acest procedeu dacă
reuşeşte, prin „încălzirea" din lecţia respectivă, să ajungă cu F.C. la aprox. 120
—130 pulsaţii/minut. Intensitatea cu care se efectuează prima repetare trebuie să
ridice valorile F.C. la aprox. 170—180 pulsaţii/minut. Dacă nu se ating aceste
valori, la următoarea repetare trebuie să crească intensitatea efortului; dacă sânt
depăşite aceste valori, la următoarea repetare va fi micşorată - intensitatea
efortului. Pauza dintre repetări, adică „intervalul" (de aici provine si denumirea
procedeului!), este de maximum 90 secunde.
În timpul intervalului F.C. trebuie să coboare către valorile de la-care s-a
plecat (aprox. 120-130 pulsaţii/minut). Dacă valorile nu coboară aproape de
aceste valori, în cele 90 secunde cât durează intervalul, înseamnă că intensitatea
a fost prea mare şi trebuie redusă la repetarea următoare; dacă se ating valorile
iniţiale, chiar mai repede decât în 90 secunde, înseamnă că intensitatea efortului
a fost prea mică şi trebuie crescută la repetarea următoare.
În timpul „intervalului" dintre repetări subiectul poate să facă unele
exerciţii cu o intensitate scăzută (pauză activă) sau să întrerupă efortul
complet(pauză pasivă).
Factori determinanţi
stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, în
sensul menţinerii unui raport constant între acestea (în „favoarea" excitaţiei!) un
timp cît mai îndelungat;
posibilităţile de activitate a sistemelor şi funcţiilor organismului, mai ales
pe plan cardio-vascular şi respirator;
13
tipul fibrelor musculare implicate în activitate (fibrele roşii sânt „lente",
deci favorabile pentru eforturile de rezistenţă);
calitatea metabolismului şi resursele energetice ale organismului,;
capilarizarea şi reglarea periferică;
calitatea proceselor volitive, determinate motivaţional, şi mai ales nivelul
de perseverenţă şi dârzenie
2.1.1. Indicaţii metodice privind antrenamentul de rezistenţă
Rezistenţa generală se dobândeşte în prima parte a perioadei pregătitoare,
când trebuie să se realizeze o capacitate crescută a marilor funcţiuni şi
acumularea unor mari resurse energetice în organism.
Rezistenţa organică generală este condiţionată la omul sănătos de stadiul de
dezvoltare a aparatului cardio-vascular şi apreciată din punct de vedere biologic
prin consumul maxim de oxigen pe minut.
Inima, principalul organ al aparatului cardio-vascular, atinge volumul ei
maxim de dezvoltare si nivelul cel mai înalt al consumului maxim de oxigen
după 19 ani, vârstă la care substratul morfo-funcţional al rezistenţei organice
generale poate fi considerat maturizat şi capabil să răspundă solicitărilor
specifice.
Depistarea (selecţia) copiilor şi adolescenţilor pentru fotbal se poate face
însă mult mai înainte de această vârstă.
Treptat, cu cât se înaintează în pregătire, distanţa de parcurs scade, iar
intensitatea creste. Este indicat să se pornească în alergare numai după ce
organismul jucătorilor a fost suficient de bine pregătit.
Crosul va fi programat la minim 3 ore de la luarea mesei sau în cursul
dimineţii. O atenţie deosebită trebuie acordată mişcărilor de respiraţie în timpul
alergărilor (reglarea respiraţiei la ritmul şi distanţa de alergare).
Rezistenţa specifică se formează şi se dezvoltă cu cât ne apropiem de etapa
precompetiţională, se desăvârşeşte şi se menţine în etapa competiţională.
14
2.1.2. Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei
A. Pentru rezistenţa generală
a. cros - alergări în teren variat
b. alergări cu îngreuiere - în zăpadă mare, pe teren arat sau cu nisip, etc.
c. alergări uniforme şi repetate (200-400-600-800-1000 m), alergări
moderate, apoi mers normal 50-60 m pentru respiraţie-revenire, se execută 10-
20 de repetări.
B. Pentru rezistenţa specifică
- alergări repetate şi în ritm variat (20-30 m, alergare uşoară, apoi 20-30 m
sprint cu şi fără balon)
- alergări de viteză repetată şi crescândă: prima parte pe 10 m, apoi 15-20
m până la 60 m, cu intercalări de alergări în regim moderat cu si fără balon
- alergări în apnee şi viteză mare pe 30 m (10-20 repetări)
- conducerea balonului în viteză mare pe 10-50 m, terminată cu tras la
poartă (10-20 de repetări)
- individualizare - tras la poartă cu 10 mingii aşezate pe 16 m, jucătorul
pleacă la semnal de la 25 m, sprintează, şutează în prima minge, revine la 25 m
(poziţia de plecare) în alergare accelerată cu spatele, din nou sprint înainte,
şutează în cea de a doua minge, ş.a.m.d. până şutează în toate cele 10 mingii. La
sfârşit se ia pulsul - revenirea şi se contabilizează câte goluri a marcat şi câte
şuturi a dat pe spaţiul porţii.
- individualizare - lovirea mingii cu capul din săritură - 3 serii x 20 de
sărituri cu pauze
- menţinerea în posesie - 6 x 6 joc pe Vi teren, 3 serii ori 5 min. cu pauză de
3 min. între serii (activă)
- jocuri pe spaţii reduse cu număr mic de jucători - număr egal, inferioritate
şi superioritate numerică, 2 contra 1, 2 contra 2, 3 contra 2, 3 contra 3, ş.a.m.d.
- jocuri cu temă - 1, 2, 3, atingeri şi sprint după pasare, marcaj om la om
- joc de pregătire - 2 x 60 min. sau 3 x 45 min.
15
2.1.3. Metodele şi conţinutul antrenamentului de rezistenţă
Sunt în funcţie de diverse capacităţi de rezistenţă: scurtă, medie şi lungă
durată.
Având în vedere specificitatea efortului, în jocul de fotbal este necesară
orientarea procesului de pregătire către toate formele de rezistenţă, dar mai ales
către dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză.
Iată câteva exemple:
- antrenamentul cu alergări de durată - 45 şi 60 min. în pădure, pe teren
variat, crosurile, pentru îmbunătăţirea capacităţii de efort aerob;
- antrenamentul cu alergări de lungă durată - crosuri pe şosea de 1 - 2 ore ;
- alergări cu schimbarea ritmului de alergare (tip fartlek) respectiv cu
intensităţi variabile date de dificultatea terenului (urcări, coborâri, ocoliri sau
escaladări de obstacole);
- alergări de lungă durată cu intervale.
Este important de reţinut că aplicarea unei singure metode nu poate
contribui la îmbunătăţirea eficientă a capacităţii de rezistenţă.
În cadrul lucrării şi în concordanţă cu tema propusă, voi descrie o serie de
metode de pregătire pentru dezvoltarea rezistenţei, care au constituit baza
experimentului meu, cum ar fi:
A. Metode pentru dezvoltarea rezistenţei cu caracter general:
1. metoda eforturilor continue sau metoda maraton;
2. metoda cu intervale (scurte, medii şi lungi);
3. metoda prin refacere;
4. antrenamentul la altitudine (cu accent pe alergările în pantă, sau teren
variat);
5. metoda eforturilor de intensităţi variabile (tip fartlek);
6. antrenamentul în circuit şi pliometric.
16
B. Metode pentru dezvoltarea rezistenţei cu caracter specific:
1. metoda prin joc;
2. individualizarea;
3. circuite cu caracter tehnico - tactic;
4. jocuri cu temă (intensităţi variabile pe diferite perioade de timp).
2.2. Orientări şi concepte majore în pregătirea fizică a juniorilor
Progresele înregistrate în fotbalul actual creează o efervescenţă creatoare în
toate ţările indiferent de tradiţie.
Nivelul atins şi practicat de unii jucători şi echipe, a fost posibil datorită
cunoaşterii exacte a fenomenelor specifice jocului şi pregătirii lui superioare.
Pătrunderea în intimitatea domeniului, în cele mai mici amănunte, a fost
deschisă pe calea unor informaţii care au furnizat date certe, a căror prelucrare
au evidenţiat cu suficientă precizie: când? cât? şi cum? Trebuie pregătiţi
jucătorii şi echipa. Importanţa vitală a informaţiei permanente ne obligă deci, să
gândim şi să căutăm noul, fără întrerupere.
Fotbalul nostru rămâne încă tributar acestor orientări datorită faptului că nu
toată lumea e preocupată de autodepăşire, avidă de nou sau de a fi mereu la
limita superioară a cunoaşterii în domeniu.
Practica rutinei, la care se limitează unii, este de neconceput la nivelul
fotbalului actual.
Numai corelarea şi prelucrarea datelor individuale ne pot dezvălui
realitatea, valoarea şi capacitatea jucătorului, pe baza cărora să ne putem orienta
metodica şi mijloacele cele mai eficiente pentru atingerea marilor performanţe.
Procesul de informaţie si cunoaştere a tuturor elementelor şi parametrilor
ce compun jocul şi antrenamentul pentru joc, ne conduce la realizarea concepţiei
unitare, a acestor două aspecte, la un proces de cauzalitate între două activităţi
ale aceluiaşi proces, al cărui obiectiv final este calitatea şi eficienţa jocului.
17
Prin respectarea liniei metodice care ne conduce de la joc la antrenament şi
înapoi la joc, realizăm un sistem de obiectivizare a unui proces unitar, ce se
bazează pe dimensiuni şi date reale, a cărui certificare permite aprecierea
lucrului efectuat, precum şi emiterea unor prognoze reale pentru viitoarea etapă
de joc şi pregătire.
Respectând gradul de dificultate, structura tehnică, tehnico-tactică a
procedeelor, a combinaţiilor şi acţiunilor prin care se desfăşoară jocul, precum şi
suportul acestora exprimat prin deprinderile motrice şi capacitatea de efort, se
pot obţine indicatori cantitativi şi calitativi specifici jocului.
Numai pe baza acestora antrenamentul poate concepe şi opera în mod
eficient, un proces valoros de pregătire.
În mod obiectiv se impune deci să identificăm şi să stabilim un număr de
indicatori cu conţinut metodologic, care să ne furnizeze utilitatea, calitatea şi
valoarea muncii, într-un antrenament sau ciclu săptămânal.
În aceeaşi măsură apare necesară realizarea unor modele de pregătire, care
să se adreseze unui jucător, post sau echipei.
Ţinând seama de existenţa grupelor eterogene caracteristice prin diferenţa
de vârstă, fond genetic, temperament, pregătire şi valoare, se recomandă
stabilirea unor modele de pregătire pentru unii jucători sau grupe de jucători,
evitându-se impunerea unui model exhaustiv pentru tot lotul.
Modelul conceput trebuie să urmărească în primul rând realizarea unui
model perfecţionat care să conducă spre cel final.
Mijloacele selecţionate pentru realizarea unui model de pregătire pe care-l
programăm în procesul de antrenament în tot timpul anului trebuie să răspundă
solicitărilor şi structurii jocului.
Respectând aceste cerinţe se impune cuantificarea mijloacelor de pregătire
şi evidenţa efortului, stabilindu-se:
a) un număr de mijloace cu maximă eficienţă practică;
b) distanţele şi structura (din joc) după care se desfăşoară exerciţiul;
18
c) intensitatea şi cantitatea repetării acestuia;
d) eşalonarea mijloacelor într-un ciclu de antrenament;
e) locul şi ponderea tuturor mijloacelor în lecţia de antrenament, în toate
etapele de pregătire din an.
Referindu-ne la menţinerea si îmbunătăţirea nivelului rezistentei, prin
mijloace de atletism, contribuim în acelaşi timp şi la compensarea efectelor
negative, generate de efortul specific cu mingea.
Deoarece atunci când este în posesia mingii, jucătorul realizează în general,
o amplitudine limitată a mişcărilor, o insuficientă stare de relaxare a actului
motric specific jocului, cu implicaţii negative asupra manifestării corecte a
deprinderilor de bază.
Trebuie să avem în vedere că, în economia antrenamentului, mijloacele
selecţionate în vederea realizării unui proces tehnologic superior, să stabilească
ce probă de control trebuie să se încadreze într-o serie de cerinţe ca:
structura probei să se identifice cu natura efortului specific;
să fixeze calităţile motrice predominante în joc, care asigură declanşarea
actului motric specific;
încadrarea în etape şi perioade, care să evidenţieze calitatea acumulărilor
şi nivelul formei sportive;
planificarea şi îndeplinirea normelor fizice şi tehnico-tactice să se facă în
toate etapele de pregătire a anului competiţional în strategia desfăşurării
întregului proces de pregătire, deosebit de important este modul de organizare a
timpului, care trebuie folosit la maximum şi fără rabat.
2.2.1 Metode şi orientări metodologice moderne
În pedagogie se pune mare accent pe metodele de acţiune practică
(operaţionale) respectiv pe metoda exerciţiului, care constă în repetarea
conştientă a unei activităţi, urmărind formarea deprinderilor, consolidarea
cunoştinţelor şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale.
19
Există mai multe tipuri de exerciţii clasificate astfel:
exerciţii individuale, în echipă, frontale;
după funcţia îndeplinită: de bază, introductive, operatorii;
după obiectivul didactic urmărit: mentale, de comunicare, de rezolvare, de
formare a deprinderilor intelectuale, de creativitate, de autocontrol etc.
Aş pune accent mai mare pe creativitate, sau mai bine spus pe dezvoltarea
creativităţii la juniori care, după părerea mea prezintă una dintre cele mai
moderne si totodată mai eficiente metode de antrenament.
Creativitatea este un proces complex care angajează întreaga personalitate a
individului.
Dintre metodele care dezvoltă creativitatea, importante sunt cele activ-
participative, cum ar fi:
învăţarea prin problematizare şi descoperire dirijată;
metoda modelării;
exerciţiile creative.
Ca metode imaginare putem folosi:
braingstormingul-asaltul de idei, sau în traducere directă furtună în creier;
sinectica sau asocierea unor elemente diverse;
invectica sau elaborarea unor idei noi.
O metodă modernă o reprezintă raţionalizarea şi standardizarea mijloacelor
antrenamentului sportiv, ce reprezintă măsuri cu caracter metodic, absolut
necesare în antrenamentul sportiv.
Întrucât numărul de antrenamente efectuate zilnic şi durata acestora,
precum şi volumul şi intensitatea efortului nu pot creşte la infinit, este necesară
alegerea celor mai eficiente mijloace şi dozarea corespunzătoare a acestora,
sistematizare după anumite criterii şi constituie într-un sistem unitar de
acţionare, după ce au fost bine analizate caracteristicile concursurilor (jocurilor).
20
Raţionalizarea
Raţionalizarea reprezintă operaţia de selectare şi folosire a exerciţiilor şi
procedeelor metodice cele mai eficiente.
Reducerea mijloacelor la un număr mai restrâns, este urmarea unei
activităţi laborioase, întinsă pe mulţi ani şi completate de rezultatele
investigaţiilor funcţionale, psihice, biochimice, etc. ale colectivelor de
cercetători.
Standardizarea
Este operaţia de tipizare a mijloacelor, a antrenamentelor şi microciclurilor
pe baza cunoaşterii valorilor biologice.
Cele două metode sunt operaţii absolut necesare în sportul de performanţă,
acolo unde accentul se pune în special pe eficienţa activităţii.
Raţionalizarea şi standardizarea sunt măsuri cu caracter metodic întreprinse
în cadrul procesului de obiectivizare a antrenamentelor şi concursurilor. Acest
proces de analiză dezvăluie şi inventarul de mijloace cu cea mai mare eficienţă
în fiecare din formele de organizare şi în special în pregătirea pentru concurs.
Ansamblul de exerciţii raţionalizate şi standardizate se sistematizează după
anumite criterii constituind un sistem unitar de acţiuni, după ce au fost analizate
şi desprinse caracteristicile concursurilor.
Standardizarea se realizează în urma operaţiilor de cunoaştere a
concursurilor, desprinderea celor mai importante trăsături şi transferul la
exerciţiile cu înalt grad de utilitate, ce determină tipizarea aplicării lor cu
eficientă maximă.
Exerciţiul standardizat poate imprima lecţiei profilul standardizării sale,
situaţie ce poate fi extinsă şi la microciclul de antrenament.
O formă de raţionalizare, standardizare şi în final de stabilire a modelelor
de pregătire, se realizează prin metoda corelaţiei statistice dintre două variabile:
exerciţiul pregătitor (x) şi performanţa de concurs (y). Pa baza gradului de
legătură dintre aceşti factori la unele ramuri de sport (cum este cazul atletismului
21
- probele de sprint) din 120 exerciţii pregătitoare utilizate s-au reţinut ca având
un grad mare de corelare cu probele de concurs numai 12, care, practic,
constituie modelul operaţional de pregătire.
M-aş referi în continuare la câteva din metodele de antrenament care
consider că au o mare eficienţă prin procentul foarte ridicat de transfer la joc.
2.2.1.1. Metoda eforturilor continue sau metoda maraton
Aceasta vizează cu precădere dezvoltarea rezistenţei generale. în timpul
jocului predomină alergările de intensitate medie, ceea ce corespunde unor
solicitări de 10' - 20', cu parcurgerea unor distanţe de aproximativ 2000 m în 10'
şi respectiv 4000 m în 20', în medie un efort de 28" -30" pe 100 m.
Aceste alergări se folosesc în perioada pregătitoare pentru adaptarea
organismului la efort în cea de-a doua parte a perioadei, distanţele respective se
parcurg cu o viteză mai mare (între 20" - 22" pe 100 m), fapt care permite
parcurgerea a 2500 - 3000 m în 10' sau 3000 -3400 m în 12".
Testul Cooper poate fi folosit atât ca mijloc de antrenament cât şi ca test de
verificare.
Solicitările la efort se fac treptat, în funcţie de gradul de pregătire şi
particularităţile de vârstă ale jucătorilor.
2.2.1.2. Metoda cu intervale
Această metodă, datorită variantelor multiple care pot fi utilizate, este cel
mai des folosită în antrenamentul fotbaliştilor. Caracteristic acestei metode este
precizarea distanţei, timpului în care se parcurge, numărului de repetări şi durata
pauzei.
Varianta I-a
Metoda cu intervale scurte
În care durata este între 15" - 60", pregăteşte organismul pentru eforturi
22
maximale repetate (rezistenţă în regim de viteză); exemplu: 10 x 100 m cu pauză
60" după fiecare.
Efortul optim este considerat 70-80% din viteza maximă, pulsul să
depăşească 180 de pulsaţii pe minut.
Durata pauzei se fixează în funcţie de revenirea pulsului între 120 -140 de
pulsaţii pe minut, care la un sportiv antrenat se face în 60". Dacă timpul necesar
revenirii este peste 90", înseamnă că efortul a fost prea mare.
Intensitatea efortului şi numărul de repetări se menţin constante un ciclu de
lecţii până ce intensitatea şi numărul de repetări sunt scăzute, deci nu mai sunt
utile. în acest caz este indicată creşterea numărului de repetări şi menţinerea
duratei pauzei sau menţinerea numărului de repetări şi scurtarea duratei pauzei.
Se pot influenţa şi ambii factori deodată, cu alte cuvinte se jonglează cu
factorii antrenamentului volum şi intensitate în scopul dezvoltării rezistenţei.
Varianta a II-a
Metoda cu intervale medii
În care efortul este între 1" şi 7", care pregăteşte organismul pentru eforturi
submaximale (rezistenţă de intensitate). Distanţele sunt variabile şi ritmul de
alergare este mediu.
Următoarea alergare va începe când frecvenţa cardiacă revine la 120 - 140
pulsaţii pe minut, nu se face revenirea completă.
De exemplu:
300m alergare - pauză 65"-70";
400m alergare - pauză 90" - 100";
500m alergare - pauză 120" - 140";
600m alergare - pauză 150" - 160".
Programul poate fi repetat de 2 - 4 ori pe zi.
Varianta a III-a
Metoda cu intervale lungi
În care efortul este ca durată între 13" - 15" şi care pregăteşte organismul
23
pentru eforturi de rezistenţă de volum.
Se stabileşte un program care poate fi repetat de 2 - 5 ori pe zi, de exemplu:
1500m - 1000m - 500m - 100m, pauza este incompletă (120 - 140 pulsaţii
pe minut) iar între serii pauza este de 5" - 6".
Metoda antrenamentului cu intervale se poate adapta la aspecte specifice
jocului de fotbal prin variaţia distanţelor care pot fi alternate: scurte - lungi sau
invers, important este ca reluarea următorului efort să se facă după ce revenirea
pulsului atinge valori între 120 - 140 pulsaţii pe minut.
În pauzele de revenire se vor executa mişcări de gimnastică, respiraţie,
relaxare, stretching, (pauză activă).
Traseele care se parcurg în alergare pot fi completate şi cu execuţii tehnice,
cu schimbări de direcţie şi ritm, mişcări înşelătoare, deposedări (alunecări),
sărituri (lovirea mingiei cu capul), alergări cu paşi adăugaţi sau alergări cu
spatele, conduceri de balon şi tras la poartă.
Traseele vor fi bine precizate, cu stabilirea duratei de parcurgere a pauzelor
şi a numărului de repetări, după modelul prezentat în variantele descrise
anterior.
2.2.1.3. Metoda eforturilor de intensităţi variabile
Este o metodă care îmbină metoda eforturilor continue cu cea a eforturilor
variabile.
Această metodă se foloseşte pentru menţinerea capacităţii de efort în final,
de perioada pregătitoare şi la începutul celei competiţionale.
Metoda constă în variaţia solicitărilor la efort, câteva exemple sunt
edificatoare:
1. Alergare pe o durată de 12' care însumează cca. 3200m, se desfăşoară cu
acţiuni diferite, alternând intensitatea efortului după fiecare 100m.
2. Alergări pe lungimea terenului, cu variaţii de ritm, schimbări de direcţie,
sărituri, etc, combinate cu exerciţii de gimnastică articulară asociată cu respiraţii
24
(se imită secvenţe de joc în ritmurile cerute de acţiunile respective).
Se repetă de mai multe ori pentru a parcurge o distanţă de 3000 -3200m.
3. Program combinat alcătuit din:
800m alergare uşoară (1/4; 2/4);
10 minute gimnastică articulară combinată cu exerciţii de respiraţie;
6 x 30m sprint, la prima alergare cu viteză de 3/4 şi apoi 4/4;
complex de exerciţii pentru dezvoltarea forţei compus din 6 exerciţii,
fiecare repetându-se de 10 ori (flotări, ridicări din culcat dorsal, extensii,
genunflexiuni, sărituri) executându-se cu maximum de viteză;
alergare 800m în ritm de 2/4.
Acest complex se execută de 2 - 3 ori fără pauză.
2.2.1.4. Metoda prin retragere
Această metodă are efecte asupra dezvoltării capacităţii de rezistenţă-
viteză. Ea se caracterizează prin solicitări intense care nu permit un număr mare
de repetări.
Repetarea efortului se face totdeauna după ce toţi parametrii (respiraţie,
circulaţie, metabolism) revin la starea normală - refacere totală. Efortul se face
cu maximum de viteză.
Metoda se aseamănă cu cea a intervalelor de scurtă durată cu excepţia
pauzelor care aici durează până la revenirea pulsului la iniţial, 90 pulsaţii pe
minut.
Cele mai indicate pentru eforturi maximale sunt între 10 şi 150m, sau ca
timp, eforturi până la 7 sec, eforturi până la 45 sec. şi eforturi până la 2 minute.
De exemplu, repetarea distanţei de 150m în 22 sec. - pauză, până la
revenirea pulsului la normal. Se repetă de 6 ori sau 50 - 60 sec. Alergare cu
viteză maximă, repetată de 5 - 6 ori cu pauză până la revenirea la normal a
pulsului. Pentru a da posibilitatea manifestării vitezei maxime, nu se vor face
exerciţii decât sub formă de alergare.
25
2.2.1.5. Metoda prin joc sau metoda competiţională
Este o metodă destul de des folosită, deoarece modelează cel mai bine toate
componentele.
Ea este aplicată cu un conţinut al antrenamentului şi se utilizează în general
în perioada precompetiţională şi competiţională.
Metoda constă în practicarea unui joc bilateral, cu echipe formate din 11
jucători, desfăşurat în două reprize a 45 de minute, cu pauze de 10 minute,
precedat de încălzire, aşa cum s-ar desfăşura un joc oficial. Practicarea jocului
reprezintă maximum de specificitate, deoarece solicitările sunt complete sub
aspect psiho-fizic şi tehnico-tactic.
Jucătorii câştigă experienţă competiţională, putând să exerseze diferite
sisteme de joc, care exersate în condiţii izolate, nu asigură toţi parametrii ceruţi
de competiţie.
Această metodă reprezintă şi o formă specifică de control a structurii
antrenamentelor, conţinutului, metodelor şi mijloacelor folosite anterior, măsura
în care ele au fost bine alese şi dacă se aplică corespunzător.
Alegerea adversarului joacă un rol important deoarece el poate stimula într-
o măsură mai mică sau mai mare participarea jucătorilor.
Metoda competiţională nu poate constitui o metodă cu frecvenţă mare de
utilizare în cadrul unui ciclu de antrenament deoarece nu este suficient de
stimulativă pentru solicitările maxime.
Jucătorii evită contactele cu adversarul, renunţă cu uşurinţă la rezolvări
tehnico-tactice pe care le cere situaţia de joc, etc, fapt pentru care eficienta
acestei metode scade.
Voi prezenta în continuare alte forme de antrenament pentru dezvoltarea
rezistenţei.
26
2.2.1.6. Antrenamentul la altitudine
Este o formă specială de antrenament, deoarece provoacă modificări
fiziologice: de adaptare a organismului (aclimatizare), care, la întoarcere la şes
pot produce o creştere a capacităţii de rezistenţă.
2.2.1.7. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek
Alergările cu accelerări periodice, solicită temporar produceri de energie
aerobă, anaerobă sau mixtă şi favorizează capacitatea de a suporta eforturi de
diferite intensităţi, fenomen fiziologic specific jocului de fotbal. Această metodă
este foarte bună şi deci indicată în pregătirea fotbaliştilor.
2.2.1.8. Alergări în pantă
Alergările pe pante înclinate 10-15 grade sunt foarte eficace.
În practica antrenamentului se folosesc două distanţe. Pe distanţa de 150 m,
după metoda intervalelor, se dezvoltă capacitatea anaerobă, iar pe distanţa de
400 m se dezvoltă şi se stabilizează capacitatea aerobă.
2.2.1.9. Alergări cu pas sărit
Această formă de antrenament, asemănătoare parţial cu alergările la deal,
are ca efect dezvoltarea rezistenţei şi elasticităţii, şi în plus a forţei de învingere-
cedare, învingere a propriei greutăţi, influenţând pozitiv şi componenta viteză.
În încheierea acestui capitol precizăm că, pentru a creşte eficienţa
antrenamentelor de rezistenţă, nu este suficient să se cunoască în detaliu efectele
fiecărei metode şi mijloc de antrenament, ci este necesară o cunoaştere cât mai
aprofundată a fenomenelor fiziologice ale diferitelor capacităţi de rezistenţă.
27
2.2.1.10. Antrenamentul pliometric
Antrenamentul pliometric, cunoscut şi sub numele de antrenament de
sărituri în adâncime.
Această metodă realizează o combinare a efectelor antrenamentului pozitiv,
dinamic, cu cele ale antrenamentului negativ, dinamic. Metoda se foloseşte
pentru sportivii de performanţă care se presupune că au un nivel corespunzător
de dezvoltare a forţei aparatului locomotor.
Exerciţiile sunt precedate de o bună încălzire a segmentelor respective,
deoarece prezintă riscul producerii de accidente.
Exerciţiul constă în săritura în adâncime de pe un obiect, aterizare şi
desprindere imediată, cu săritură maximă şi verticală.
Înălţimea obiectului este fixată în aşa fel încât, după "aterizare" jucătorul să
realizeze maximum de săritură în înălţime.
Pe măsură ce jucătorii acumulează forţă în picioare, creşte înălţimea
obiectului de pe care se sare.
Numărul de sărituri într-o serie este de 6 - 8 dacă se execută succesiv.
Numărul de serii se stabileşte în funcţie de scăderea nivelului săriturii maxime.
Când jucătorul nu mai atinge nivelul maxim, încetează exerciţiul.
2.2.1.11. Antrenamentul în circuit
Este o metodă de antrenament frecvent folosită, adesea extinsă şi la alte
forme de pregătire tehnică, fizico-tehnică-tactică.
Metoda de antrenament în circuit este numai pentru dezvoltarea forţei,
celelalte adaptări au numai aspect organizatoric, efectele nefiind adesea cele
scontate.
Aplicarea acestei metode comportă respectarea anumitor indicaţii:
jucătorii trec succesiv de la o staţie (atelier) la alta, după un anumit număr
de repetări, sau după scurgerea unui anumit timp;
28
un circuit cuprinde de la 6 la 12 ateliere (după vârsta şi capacitatea de
performanţă);
timpul de lucru la o staţie este de 20 - 40 secunde;
pauza între staţii este egală cu durata lucrului.
Pentru jucătorii începători, raportul între lucru şi pauză este de la 1 la 2
minute. Fiecare exerciţiu este repetat în viteză şi de câte ori este posibil (aspect
de diferenţiere).
Antrenamentul în circuit contribuie la dezvoltarea rezistenţei-forţei şi
determină creşterea tonusului muscular în general. Un exemplu de circuit cu 6
staţii:
1. tracţiuni în braţe;
2. sărituri cu coarda;
3. exerciţiu de abdomen;
4. genuflexiuni cu haltera (30% din capacitatea maximă);
5. flotări cu bătaia palmelor (plesnituri);
6. sărituri cu genunchii la piept.
Indicaţii metodice privind antrenamentul în circuit
a) antrenamentul în circuit trebuie să se repete săptămânal, pe o perioadă de
timp, adăugându-se permanent caracteristicile pe care vârsta, perioada şi timpul
le impun;
b) în toate formele de circuit încălzirea este intensă şi scurtă;
c) la început se fac 1 - 2 antrenamente pentru învăţarea exerciţiilor şi a
ordinii în serii, după care se trece la stabilirea gradării dificultăţii lor, pentru
antrenamentele următoare;
d) se urmăreşte primordial calitatea execuţiei fiecărui exerciţiu, indiferent
dacă se execută cu un număr mai mare sau mai mic de repetări;
e) toate exerciţiile se succed respectând principiul multilateralităţii si
alternând:
29
exerciţiile pentru forţă cu cele pentru viteză şi mobilitate;
exerciţii pentru trenul superior cu cele pentru trenul inferior,
exerciţiile statice cu cele dinamice.
f) creşterea sistematică a dificultăţilor exerciţiilor este legată de calităţile
psihice ale jucătorilor, de capacitatea lor de a se învinge pe sine, lucru
determinant în fotbal pe baza unei bune pregătiri fizice.
Exemple pentru cazul în care antrenamentul în circuit se desfăşoară fără
executarea unor exerciţii specifice:
câte 2 sărituri faţă în faţă, sărituri pe verticală, fiind în săritură, palmele se
ating de 10 ori;
unul din jucători în şezând, al doilea îl apucă de glezne. Primul îşi
întoarce trunchiul şi capul descriind un arc de cerc mare. Urmează rotarea
trunchiului cu capul coborât aproape de sol; după o rotare spre stânga, urmează
o alta spre dreapta, apoi se schimbă rolurile;
săritura ca broasca (din ghemuit); după două sărituri într-o direcţie,
urmează alte două în altă direcţie. Se execută câte 10 sărituri;
2 jucători faţă în faţă, cu mâinile apucate, îndoiri şi întinderi de braţe de
câte 10 ori;
câte 10 sărituri cu picioarele lipite, înainte şi înapoi;
aruncarea mingii medicinale partenerului din faţă (10 împingeri) cu
braţele paralele, împingând mingea cu putere din faţa pieptului;
alergare pe loc cu ridicarea genunchiului la piept;
din şezând, rotarea piciorului cât mai aproape de sol, de câte 10 ori în
ambele sensuri;
Seriile sunt urmate de exerciţii de decontractare musculară, respiraţie,
gimnastică.
Pentru o mai bună supraveghere a jucătorilor, se pot efectua exerciţiile cu
tot lotul.
Exemple pentru metoda alternării exerciţiilor pentru forţă şi rezistentă cu
30
exerciţiile de tehnică.
Condiţii de desfăşurare:
- fiecare exerciţiu se desfăşoară în grup 4 - 5 minute în aer liber;
- se intercalează pauze de câte un minut între exerciţii, când jucătorii se
relaxează;
- timp total de desfăşurare 10 x 5 = 50 minute;
- timp total de pauză 9 x 1 = 9 minute;
1. menţinerea mingii în aer, lobarea ei înainte cu alergare: înainte după
minge, preluare şi conducere;
2. sărituri de pe loc;
3. pasarea mingii medicinale, în 2 sau în 3 de pe loc, în diferite feluri;
4. dribling cu deposedări 1/1, 2/2 sau 3/2 în formă de joc.
2.3. Mijloace de refacere a capacităţii de efort
Eforturile depuse în antrenamente şi concursuri implică de multe ori o
rapidă refacere a capacităţilor fizice şi psihice, astfel încât după anumite
intervale de timp (chiar câteva ore) sportivii să fie capabili să acţioneze în
plenitudinea forţelor fizice şi deplinătatea capacităţilor psihice. In actuala etapă
de dezvoltare a antrenamentului sportiv, datorită creşterii numărului de
competiţii, refacerea organismului constituie o preocupare de primă importanţă
pentru specialişti şi cercetători în vederea stabilirii cât mai exacte a conţinutului
şi metodologiei acesteia.
Numeroşi specialişti consideră refacerea organismului după efort ca factor
al antrenamentului - pregătirea biologică pentru concurs evidenţiind importanţa
ce-i trebuie acordată. Refacerea capacităţii de efort este o condiţie esenţială a
progresului în antrenament. Fără o bună şi completă refacere nu se pot realiza
volume mari de pregătire şi intensităţi maxime, care determină creşterea
continuă a capacităţii de performanţă. Sloganul modern de a te antrena cât mai
mult şi cât mai tare (8-10 ore zilnic cu intensităţi de 85%-100%) arată că
31
restabilirea spontană, naturală, a organismului este depăşită, expunând
organismul sportivului la riscuri ce pot merge până la instalarea unei stări
morbide severe - nevroza de suprasolicitare, supraantrenamentul24.
În aceste condiţii, refacerea este considerată un veritabil feed-back ce se
repercutează asupra momentului precedent, ergotrop, devenind un mijloc de
susţinere cu rol reglator a efortului ce urmează, de impulsionare a performanţei
biologice şi psihice.
Refacerea reprezintă o componentă a antrenamentului sportiv care foloseşte
în mod raţional şi dirijat o serie de mijloace medico-pedagogice naturale şi/sau
artificiale provenite din mediul exterior şi/sau intern al organismului, în scopul
restabilirii homeostaziei dinaintea efortului şi, mai ales, depăşirea acestuia prin
„supracompensare funcţională”.
Refacerea se supune unor legităţi fiziologice ale antrenamentului şi ca atare
trebuie antrenată, la care se adaugă faptul că refacerea se adresează unor
mecanisme integre din punct de vedere morfologic sau funcţional; refacerea
dirijată nu se substituie refacerii naturale, fiziologice, ci o completează, o
întăreşte şi o accelerează; eficienţa ambelor forme de refacere este
condiţionată de roiul integrator, coordonator al sistemului neuro-endocrino-
vegetativ; refacerea ca şi efortul are caracter individual, ţinând seama de vârstă,
sex, nivel de pregătire, condiţii de mediu, ramura de sport, starea de stres, natura
şi durata efortului, nivelul măiestriei sportive, momentul de aplicare în cadrul
macro-, mezo- sau microstructurilor etc. Refacerea trebuie dirijată de către cadre
de specialitate, de medic, mai ales în cazul sportivilor de performanţă, când
eforturile sunt extrem de dure.
Mijloacele utilizate în refacere sunt eşalonate în:
specifice, care se dirijează medical;
nespecifice (pedagogice, igienice), care pot fi aplicate de către
antrenor şi sportiv.
O categorie specială de mijloace de refacere este cea a mijloacelor
32
pregătirii psihologice, care se constituie de altfel şi în componentă a
antrenamentului. Mijloacele pregătirii psihologice asigură un climat favorabil
amplificării efectelor exerciţiilor fizice programate. Aceasta este în primul rând
o condiţie favorizantă care implică folosirea unor mijloace psihologice
dinamizatoare.
Altă categorie de mijloace ale pregătirii psihologice se utilizează pentru
intervenţia directă asupra proceselor şi fenomenelor psihice, în sensul activării
sau refacerii lor.
Deci, mijloacele pregătirii psihologice se constituie în instrumente folosite
direct în procesul de antrenament cu contribuţie la optimizarea stărilor psihice
cu efecte favorabile asupra capacităţii de performanţă.
Evidenţiem aici că mijloacele celorlalte componente ale antrenamentului
(pregătire fizică, tehnică, tactică, artistică etc) influenţează şi sfera psihică cu
condiţia ca acestea să fie folosite orientat în acest scop şi realist formulate . In
aceste condiţii, un exerciţiu pentru dezvoltarea forţei sau rezistenţei, care
angajează anumite grupe musculare, folosit cu număr maxim de repetări,
dezvoltă implicit şi voinţa, capacitatea de "a îndura", mai ales dacă sportivului îi
sunt adresate încurajări şi este conştientizat permanent. În acelaşi sens,
exerciţiile acrobatice noi din gimnastica sportivă duc implicit şi la dezvoltarea
curajului ş.a. Important este ca antrenorii să precizeze şi scopurile
psihoeducaţionale în aplicarea diferitelor exerciţii.
Mijloacele pregătirii psihologice sunt preluate din psihologie, pedagogie şi
sociologie, fiind asociate cu metodele generale ale educaţiei: exerciţiul,
exemplul, convingerea, aprobarea şi dezaprobarea, întrecerea etc.
Mijloacele pregătirii psihologice se aleg din rândul tehnicilor şi metodelor
psihoterapiei şi psihoigienei cu consultarea şi sprijinul psihologilor sportivi
(tehnici de relaxare, de concentrare, de autosugestie, de sugestie). De remarcat
faptul că mijloacele şi tehnicile pregătirii psihologice au la bază cuvântul,
comunicarea prin limbaj extern sau intern care sugerează sau imaginează
33
(antrenament mental).
Clasificarea mijloacelor de refacere:
A. După efectele exercitate:
neuropsihice;
neuromusculare;
endocrino-metabolice;
cardio-respiratorii.
B. După apartenenţa mijloacelor de refacere:
balneo-fizio-hidro-terapice;
psihoterapice;
dietetice;
farmacologice;
odihnă activă, odihnă pasivă (somn).
Mijloacele care accelerează refacerea neuropsihică:
psihoterapice (convorbiri, yoga, sugestie etc);
acupunctura, presopunctură;
oxigenare (naturală sau artificială);
aeroionizare negativă (naturală sau artificială);
odihnă activă - pasivă;
hidroterapie caldă;
masaj;
medicaţie.
Mijloacele care accelerează refacerea neuromusculară:
hidroterapie caldă, saună, masaj;
training autogen, yoga, acupunctura, presopunctură;
odihnă activă - pasivă;
dietă (alcalină, hidrozaharată, mineralizată, vitaminizată);
farmacologie (glucoza, glicocol, Na, K, P, Mg, vitamina B, C,
miorelaxante, folcisteină, carnitină etc).
34
Mijloacele care accelerează refacerea endocrino-metabolică:
oxigenare (naturală sau artificială) şi aeroionizare negativă;
tehnici de relaxare neuro-musculară;
reechilibrare hidroelectrolitică;
masaj, acupunctura;
medicaţie (piracetam, pirovitan, aspartat de Mg, vitamine etc).
Mijloacele care accelerează refacerea cardio-respiratorie:
oxigenare (naturală, artificială);
reechilibrare hidroelectrolitică;
odihnă activă - pasivă;
hidroterapie caldă;
saună (15 mm/săptămână), masaj (zilnic);
training autogen;
dietă alcalină, glucidică, vitaminizată;
medicaţie (P, Na, K, Mg, Ca, glucoza, vitamine B, C, E, tirozină).
Mijloace de bază ale refacerii corelate cu natura efortului
1. Eforturi anaerobe (până la 2 minute):
neuromusculare;
neuropsihice;
endocrino-metabolice.
2. Eforturi aerobe (peste 3 minute):
refacerea metabolică;
refacerea cardio-respiratorie;
refacerea neuromusculară.
3. Eforturi mixte
refacerea neuropsihică;
refacerea cardio-respiratorie şi metabolică;
refacerea neuromusculară.
4. Eforturi neuropsihice: refacerea neuropsihică; refacerea neuromusculară.
35
Mijloacele de refacere se aplică în funcţie de accesibilitatea şi eficacitatea
lor, cu prioritate pentru acele aparate şi sisteme angrenate prioritar în efort.
Mijloacele respective se aplică coordonat, după structura antrenamentului:
lecţie, zi, săptămână, mezo- sau macrociclu. Medicina sportivă din România,
prin Centrul de Medicină Sportivă, deţine priorităţi mondiale în ce priveşte
refacerea, elaborând produse farmaceutice deosebit de eficiente. Menţionăm aici
polimineralizant S, eleutal, vitaspol, pirovitan şi altele.
Prezentăm în continuare câteva scheme de refacere după antrenament,
întocmite de Centrul de Medicină Sportivă.
Schema de refacere după efortul predominant anaerob (efort neuropsihic, neuromuscular):
1. psihoterapie - 8-10min. (cu antrenorul, medicul, Psihologul);
2. duş cald - (38°-42°) 15min. sau cadă (sare Bazna,
muşeţel, tei, iodură de potasiu)
3. saună - 8-10min. (lmin. saună, lmin. bazin)
4. masaj - 15 min. manual sau 10 min. instrumental
(vibromasaj, hidromasaj)
5. antrenament psihoton
sau alte tehnici de relaxare
sub supraveghere specializ.
6. reechilibrare hidro- - 300 ml suc de fructe sau apă minerală
Electrolitică alcalină_+ Vi lămâie, 25 gr. glucoza sau
miere; în lipsă se poate folosi iaurt, lapte
bătut sau ceai cu Vi lămâie.
7. oxigenare sau - 10-15 min. după tehnici individuale sau
aeroionizare negativă colective.
8. medicaţie - Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimine-
ralizant S 2-3 tablete; Vitaspol 1-3 fiole,
Energin 2-3 tablete, Nootropil 1-2 capsule
pentru tir, scrimă (Piravitan)
9. alimentaţie - bogată în legume, fructe, lactate,
normoproteică, hipolipidică,
bogată în fibre şi gelatine, organe.
10. odihnă activă
11. odihnă pasivă
36
Pentru şah, tir, scrimă se recomandă cu precădere aplicarea mijloacelor de
la punctele 1, 2, 4, 5, 8, (Nootropil), 10, 11.
Pentru celelalte sporturi incluse în această categorie (inclusiv jocurile
sportive) se recomandă utilizarea sistematică, zilnică a mijloacelor cuprinse la
punctele 2, 3, 4, 6, 8, 9, 11 - cel puţin o şedinţă pe zi; de două ori pe săptămână
(la mijlocul curbei efortului de vârf săptămânal sau la sfârşitul ciclului
săptămânal) se indică organizarea unor şedinţe de antrenament de refacere ce
vor include într-o înlănţuire logică toate mijloacele expuse mai sus.
Antrenamentul de refacere se desfăşoară pe baza indicaţiei şi sub
supravegherea personalului medical al lotului (cantonamente).
Schema de refacere după efortul predominant aerob (efort cardio-respirator, metabolic şi muscular):
1. duş cald - (38°-42°) 15 min. sau cadă (sare Bazna,muşeţel, tei, iodură de potasiu 1%)- 10 min. (l min. saună, l min. bazin sau
2. saună duş)- 10 min. manual sau 6 min. instrumental
3. masaj (vibromasaj, hidromasaj)
4. relaxare autogenă sau - 10 min. după tehnici individuale sau
alte tehnici de relaxare sub Colectivesupravegherea specialistului
5. oxigenare sauaeroionizare negativă6. rehidratare reechilibrare -300 ml lapte, suc de fructe, ceai cu Vihidroelectrolitică lămâie, la care se poate adăuga glucoza
Sau miere
7. medicaţie -Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimine-ralizant S 2 tablete; Vitaspol 1-2 fiole,Eleutal 2-3 tablete.
8. alimentaţie -hidrozaharată, alcalină, bogată înlegume, fructe, lactate, normoproteică,hipolipidică.
9. psihoterapie10. odihnă activă11. odihnă pasivă
37
După fiecare antrenament (cu excepţia antrenamentelor de refacere sau a
celor cu caracter de odihnă activă), se vor aplica mijloacele prevăzute la
punctele 1, 3, 6, 7, 8, 11.
De două ori pe săptămână (la mijlocul microstructurii, după momentul de
vârf al curbei eforturilor săptămânal şi la sfârşitul microstructurii) se vor efectua
antrenamente de refacere, cu o durată de 60-90 minute, în funcţie de indicaţia
medicului, în care se vor utiliza toate cele 11 mijloace de refacere descrise.
În aceste şedinţe durata saunei poate creşte la 15 min. şi a procedurilor de
masaj la 20 min. pentru cel manual şi 10 min. pentru cel instrumental.
Antrenamentul de refacere se desfăşoară la indicaţia şi sub supravegherea
personalului medical al lotului (cantonament).
Schema de refacere după eforturile de tip mixt (aerob-anaerob) şi neuropsihic: jocuri sportive, alergări atletism (400-1500m), box, scrimă, tenis de câmp:
1. psihoterapie - 8-10 min. (cu antrenorul , medicul,psihologul);
2. duş cald -(38°-42°) 15 min. sau cadă (sare Bazna,iodură de potasiu)
3.saună - 15min. (2min. saună, lmin. bazin,duş)4. masaj - 10 min. zilnic, manual sau instrumental
(vibromasaj, hidromasaj)5. reechilibrare - 300 ml suc de fructe, ceai, lactate sauhidro-electrolitică 300ml apă minerală alcalină + vitamina C
200-400 mg +100 mg.Vit.Bb şi Vi lămâiesau sirop (15g glucoza).
6. medicaţie - Polivitaminizant S-2 tablete după masă,Polimineralizant S-3 tablete la masa dedupă efort; Vitaspol 1-2 fiole dupăantrenament, Eleutal 4-5 tablete,
7. alimentaţie - predominant alcalină, legume, fructe,lactate, normoproteică, hipolipidică,hidrozaharată, cu proteine.
8. odihnă activă şi pasivă9. tehnici de relaxare
38
Schema de refacere după efort predominant neuropsihic (tir, pistol viteză, tir cu arcul, scrimă, portari la jocuri):
1. psihoterapie
2. tehnici de relaxareNeuropsihică şi neuromusc.3. training autogen4. duş cald sau cadă - (38°-42°) 10 min. (sare Bazna, iodură de
potasiu) şi masaj 10 min.
5. aeroionizare negativă,oxigenare6. odihnă activă - 30-60 minute7. medicaţie - Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimine-
ralizant S - 2 tablete, Eleutal 4-5 tabletedupă efort, Nootropil sau Piravitan 2capsule. Cu indicaţie medicală se poateadministra Glicocol-Nevrosthenin 1-2fiole în antrenament cu 10-15zile înaintede competiţie, ca mijloc de refacere
8. alimentaţie - conform cerinţelor şi consumului deefort (echilibrată, bogată în lichide,lactate, crudităţi, organe, peşte).
9. odihnă pasivă (somn)
După fiecare antrenament se vor folosi mijloacele de la punctele 1,2 sau
3,4,7, 8, 9.%
La sfârşitul ciclului săptămânal şi eventual la mijlocul săptămânii se va
efectua o şedinţă de antrenament de refacere cu o durată de 90-120 minute (în
funcţie de durata odihnei active, 30 sau 60 minute) în care se vor utiliza toate
mijloacele descrise. In aceste antrenamente se vor folosi şi sauna 10-15 minute
(2 min. saună şi 2 min. bazin sau duş) la sfârşitul săptămânii, iar masajul va dura
15 min. (manual cu caracter genqral).
Antrenamentul de refacere, zilnic sau la sfârşit de săptămână, se desfăşoară
la indicaţia şi sub supravegherea personalului medical, a psihologului sau altor
specialişti pentru psihoterapie şi tehnicile de psihorelaxare-training autogen.
39
2.4. Particularităţile de vârstă ale juniorilor
La 17 - 18 ani se poate spune că s-a ajuns la vârsta maturizării biologice dar
nu şi a maturităţii fotbalistice.
Această vârstă nu trebuie privită ca o etapă de criză sau de menajare.
Din contră, în cadrul acestei vârste, aproape toţi indicii fizici sunt în
creştere, iar din punct de vedere motric, sportul ajunge la o capacitate fizică de
muncă optimă.
Dereglările cere pot apărea, în special sub aspectul îndemânării, se
datorează insuficientei "fixări" a coordonării în perioadele anterioare.
În aceste cazuri se recomandă renunţarea la însuşirea unor acţiuni motrice
noi si corectarea si consolidarea elementelor învăţate.
Tot în această etapă se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a
dezvoltării unor calităţi motrice.
Se poate acţiona intens şi cu rezultate foarte bune asupra dezvoltării
rezistentei si forţei:
- forţa dă transfer negativ pentru rezistenţă, iar aceasta dă transfer negativ
pentru forţă şi mai puţin viteză.
Un alt aspect este acela că dozarea exerciţiului este particulară fiecărei
calităţi motrice, nu poate fi abordată la general ci separat pentru fiecare calitate
motrică.
Perioada junioratului, din punct de vedere al dezvoltării morfofuncţionale,
urmează perioadei critice a pubertăţii.
După 15 ani se revine la echilibrul biologic, prin stabilirea relativă a
ritmului de creştere, datorat terminării, în mare, dezvoltării scheletului.
Musculatura ajunge din urmă dezvoltarea scheletului, inima prezintă o adaptare
mai bună la efort, atât pe baza frecvenţei cardiace cât şi a tensiunii arteriale, iar
plămânii au o mai mare capacitate de absorbţie a oxigenului. De asemenea, se
constată o concentrare a proceselor corticale, gândirea devenind mai complexă
40
datorită înţelegerii conştiente a fenomenelor, iar senzaţiile şi percepţiile au un
caracter conştient.
Revenirea la o dezvoltare fizică armonioasă, capacitatea funcţională
crescută şi ca urmare a adaptibilităţii treptate la efort în cadrul pregătirii de bază,
multilaterale, formează premisele pentru consolidarea şi perfecţionarea
procesului de instruire.
Dacă la începutul perioadei de instruire a juniorului, ne apropiem de
posibilităţile adultului, după un an sau doi de pregătire sistematică, acestea se
suprapun.
Etapa junioratului se adresează educării calităţilor motrice, adaptării
efortului şi structurilor de joc la cerinţele reclamate de competiţie: efort susţinut
în regim de viteză.
2.4.1. Perioadele de vârstă favorabile dezvoltării calităţilor motrice
VITEZA şi formele ei de manifestare pot fi influenţate pentru dezvoltarea
lor între 10-18 ani; acţiunile pentru dezvoltarea lor pretind a se începe de la 5 - 6
ani. Trebuie reţinut faptul că există o perioadă mai puţin favorabilă cuprinsă
aproximativ între 13-14 ani, determinată de apariţia tulburărilor de pubertate.
ÎNDEMÂNAREA se dezvoltă între aceleaşi limite de vârstă ca şi viteza.
FORŢA ŞI REZISTENŢA, calităţi motrice uşor perfectibile, se pot educa
sistematic de la vârsta de 9 - 10 ani, având o evoluţie ascendentă şi posibilităţi
maxime după maturizarea organismului.
Din cele prezentate mai sus, afirmaţii cu care toţi specialiştii sunt de acord,
rezultă că vârstele cele mai favorabile din punct de vedere al randamentului
pentru dezvoltarea cu mijloace specifice vitezei şi îndemânării, sunt cele mai
mici, iar pentru rezistenţă si forţă, vârstele mai mari.
41
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA CERCETĂRII
3.1. Subiecţii, perioada şi locul cercetării
Experimentul a fost făcut pe lotul de juniori A al Liceul cu Program Sportiv
Galaţi, în perioada 15 septembrie 2011 – 25 mai 2012. Antrenorii celor două
echipe au fost: Bedreaga George si Paunescu Silviu.
Lotul a fost împărţit în două grupe valorice: o grupă care participa în
campionatul naţional de juniori republicani şi o grupă în campionatul judeţean
de juniori.
Cu ambele grupe s-a lucrat conform indicaţiilor metodice date de F.R.F. şi
a prevederilor Şcolii de antrenori din Bucureşti cu privire la clasele cu program
sportiv şi anume:
- grupa l-a valorică 8 + 4, 12 ore/săptămână, plus jocul oficial;
- grupa a II - a valorică, 8 ore/săptămână, plus jocul oficial, înregistrările
au fost făcute individual dar şi pe echipă.
Cele 4 ore în plus de pregătire la grupa I - a valorică, reprezintă baza
experimentului şi în care apare evident diferenţa dintre cele două grupe valorice.
Grupa experiment
Juniori republicani "A" şi participă în campionatul naţional rezervat
juniorilor:
Nr.
crt.
NUME ŞI PRENUME POSTUL Nr. crt. NUME ŞI PRENUME POSTUL
1. B.G. Portar 11. A.T. Mijlocaş
2. C.H. Portar 12. O.J. Mijlocaş
3. G.I Fundaş dreapta 13. E.V. Mijlocaş
4. F.O. Fundaş dreapta 14. U.P. Mijlocaş
5. S.R. Fundaş de marcaj 15. S.C. Mijlocaş
6. C.T. Fundaş de marcaj 16. B.M. Mijlocaş
7. T.U. Fundaş de marcaj 17. C.I. Atacant
8. D.A. Fundaş de marcaj 18. V.M. Atacant
9. P.T. Fundaş stânga 19. G.L. Atacant
10. I.H. Fundaş stânga
Grupa martor
42
A fost formată din următorii subiecţi:
Nr.
crt.
NUME ŞI PRENUME POSTUL Nr. crt. NUME ŞI PRENUME POSTUL
1. N.U. Portar 11. D.D. mijlocaş
2. G.A. Portar 12. P.L. Mijlocaş
3. H.P. Fundaş dreapta 13. B.G. Mijlocaş
4. T.D. Fundaş dreapta 14. S.V. Mijlocaş
5. U.H. Fundaş de marcaj 15. R.H. Mijlocaş
6. A.R. Fundaş de marcaj 16. A.V. Mijlocaş
7. P.I. Fundaş de marcaj 17. L.P. Atacant
8. D.U. Fundaş de marcaj 18. G.O. Atacant
9. I.O Fundaş stânga 19. D.O. Atacant
10. T.U. Fundaş stânga
3.2. Metodele de cercetare utilizate
Pentru efectuarea cercetării la tema propusă, am folosit următoarele
metode:
1. Determinarea capacităţii motrice folosindu-se baterii de probe fizice:
testul Cooper;
alergare de rezistenţă 3 x 1600m;
alergări de tip Fartlek;
înregistrări la jocuri oficiale.
2. Observaţia pedagogică.
3. Documentaţia biologică.
4. Experimentul pedagogic cu durata de un an, când a fost aplicat sistemul
de acţionare diferenţiat pe grupe valorice.
3.3. Probe de control aplicate în cercetare şi sistemul de punctaj pentru evaluarea rezultatelor
PROBA NR. 1.
Alergare de rezistenţă testul COOPER ;
Normă de control sub 12` /3200m.
PROBA NR. 2.
43
Alergare de rezistenţă 3 x 1600m cu P=6';
Normă de control sub 6`/1600m.
PROBA NR. 3.
Alergare de rezistenţă 3 x 1000m cu P=3';
Normă de control sub 3'45/1000m.
PROBA NR. 4.
Alergare de rezistenţă 3 x 800m cu P=90";
Normă de control sub 3'/800m.
Note N Puncte P
Proba nr.1 Testul CooperT-12"/3200 m
Proba nr.2 1 x 1600 mT-6'/1600 m
Proba nr. 33 x 1000 m
T-3'45"/1000m
Proba nr.43 x 800 mT-3'/800 m
20 10 sub 12' sub 6' sub 3'45" sub 3'19 9 12'05" 6'05" 3'50" 3'05"18 8 12'10" 6'10" 3'55" 3'10"17 7 12'15" 6'15" 4,0" 3'15"16 6 12'20" 6"20" 4'05" 3'20"15 5 12'25" 6'25" 4'10" 3'25"14 4 12"30" 6'30" 4'15" 3'30"13 3 12'35" 6'35" 4,20" 3'35"12 2 12'40" 6'40" 4'25" 3'40" 11 1 12"45" 6'45" 4,30" 3'45"
CAPITOLUL IV
44
PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR
4.1. Prezentarea şi prelucrarea datelor
Tabelul nr. 1 Rezultatele grupei I –a valorice care s-au înregistrat la
testarea iniţială
Nr. crt
Postul Numele şi prenumele
Proba 1 Testul Cooper 3600mT-12"
Proba 23x1600mT-671600
Proba 3 3x1000mT-3'45" /1000m
Proba 4 3x800m T-3‘/800m
1 p B.G. 12’35" 6'20" 4'00" 3'10"
2 p C.H. 12'35" 6'20" 4'00" 3'10"
3 FD G.I 12'20" 6'05" 3'50" 3'02"
4 FD F.O. 12'30" 6'15" 4'00" 3'08"
5 FCM S.R. 12'25" 6'10" 3'55' 3'05"
6 FCM C.T. 12'10" 6'00" 3'45" 3'00"
7 FCM T.U. 12'10" 6'05" 3'50" 3'02"
8 FCM D.A. 12'25" 6'10" 3'52" 3'06"
9 FS P.T. 12'10" 6'00" 3'48" 3'04"
10 FS I.H. 12'30" 6'15" 3'46" 3"08"
11 MA A.T. 12'15" 6'10" 3'52" 3'04"
12 MC O.J. 12'15" 6'10" 3'45" 3'02"
13 MS E.V. 12'20" 6'05" 3'50" 3'06"
14 MS U.P. 12'00" 5'50" 3'40" 2'58"
15 MD S.C. 12'10" 6'15" 3'45" 3'06"
16 MD B.M. 12'00" 6'00" 3'46" 3'02"
17 AT C.I. 12'05" 5'55" 3'50" 3'00"
18 AT V.M. 12"25" 6'10" S'55" 3'04"
19 AT G.L. 12'20" 6'05" 3'52" 3'05"
45
Tabelul nr. 2 Rezultatele grupei I-a valorice care s-au înregistrat la
testarea finală
Nr. crt
Postul Numele şi prenumele
Proba 1 Testul Cooper 3600m T-12'
Proba 23x1600mT-671600m
Proba 3 3x1000mT-3'45" /1000m
Proba 4 3x800mT-37800m
1 p B.G. 12'00" 6'25" 3'45" 3'00"
2 p C.H. 12'00" 6'10" 3'45" 3'00"
3 FD G.I 11'55" 6'15" 3'40" 2,55"
4 FD F.O. 12'00" 6'15" 3'45" 2'58"
5 FCM S.R. 12'00" 6'00" 3'40' 2'56"
6 L C.T. 11'50" 5'45" 3'38" 2'32"
7 FCM T.U. 11'45" 5'50" 3'35" 2'35"
8 FCM D.A. 11'55" 6'05" 3'42" 2'40"
9 FS P.T. 11'55" 5'45" 3'40" 2'38"
10 FS I.H. 12'00" 6'10" 3'45" 2'45"
11 MA A.T. 12'00" 5'50" 3'42" 2'40"
12 MC O.J. 11'55" 5"55" 3'40" 2"42"
13 MS E.V. 11'35" 6'05" 3'44" 2'40"
14 MS U.P. 11'55" 5'30" 3'30" 2'30"
15 MD S.C. 11'55" 6'05" 3'40" 2"36"
16 MD B.M. 11'55" 5"35" 3'38" 2'36"
17 AT C.I. 11'50" 5'35" 3'40" 2'34"
18 AT V.M. 11"55" 5'55" 3'44" 2'35"
19 AT G.L. 11'55" 6'00" 3'42" 2'32"
46
Tabelul nr. 3 Rezultatele grupei a II-a valorice care s-au înregistrat la
testarea iniţială
Nr. crt
Postul Numele şi prenumele Proba 1 Testul Cooper 3600m T-12"
Proba 23x1600mT-6'/1600m
Proba 3 3x1000mT-3'45" /1000m
Proba 4 3x800mT-3’/800m
1 P N.U. 12'50" 6'25" 4'05" 3'10"
2 P G.A. 12'50" 6'25" 4'05" 3'10"
3 FD H.P. 12'20" 6'15" 3'55" 2'58"
4 FS T.D. 12'45" 6'10" 4'00" 3'05"
5 FCM U.H. 12'05" 6'05" 3'45' 2'58"
6 FD A.R. 12'35" 6'20" 3'55" 3'08"
7 FCM P.I. 12'40" 6'10" 3'58" 3'05"
8 MD D.U. 12'40" 6'25" 3'58" 3'08"
9 MS I.O 12'35" 6'20" 3'55" 3'06"
10 FCM T.U. 12'05" 6'00" 3'45" 3'00"
11 MC D.D. 12'15" 6'10" 3'50" 3'00"
12 MA P.L. 12'10" 5'55" 3'48" 3'02"
13 MC B.G. 12'25" 6'05" 3'45" 3'02"
14 MD S.V. 12'30" 6'15" 3'48" 3'06"
15 MA R.H. 12'25" 6'20" 3'52" 3'08"
16 AT A.V. 12'20" 6'10" 3'55" 3'05"
17 AT L.P. 12'20" 6'15" 3'52" 3'05"
18 AT G.O. 12'15" 6'00" 3'45" 3'00"
19 AT D.O. 12'10" 6'15" 3'50" 3'00"
47
Tabelul nr. 4 Rezultatele grupei a II-a valorice care s-au înregistrat la
testarea finală
Nr. crt
Postul Numele şi prenumele Proba 1 Testul Cooper 3600mT-12'
Proba 23x1600mT-6’/1600m
Proba 3 3x1000m T-3'45" /1000m
Proba 4 3x800mT-3’/800m
1 p N.U. 12'35" 6'25" 4'00 3'05"
2 p G.A. 12"35" 6'25" 3'55" 3'00"
3 FD H.P. 12'05" 3'45" 3'45" 2"56"
4 FS T.D. 12'05" 6'10" 3'51" 3'00"
5 FCM U.H. 11'45" 6'05" 3'42' 2'50"
6 FD A.R. 12'15" 6'10" 3'48" 3'02"
7 FCM P.I. 12'15" 6'05" 3'48" 3'00"
8 MD D.U. 12'10" 6'15" 3'50" 3'05"
9 MS I.O 12'10" 6'10" 3"50" 3'02"
10 FCM T.U. 11'45" 5'55" 3'40" 2'50"
11 MC D.D. 12'05" 6'05" 3'45" 2'54"
12 MA P.L. 12'00" 5'50" 3'43" 2'56"
13 MC B.G. 12'05" 6'00" S'43" 2'58"
14 MD S.V. 12'10" 6'05" 3'48" 3'02"
15 MA R.H. 12'05" 6'00" 3'45" 3'05"
16 AT A.V. 12'10" 6'05" 3'48" 3'02"
17 AT L.P. 12'05" 6'10" 3'46" 3'02"
18 AT G.O. 12"00" 5'50" 3'43" 2'47"
19 AT D.O. 12'10" 6'05" 3'45" 2'55"
48
PROBA NR.1
TESTAREA INIŢIALĂ
TESTUL "COOPER" 3200m.
NORMA DE CONTROL T= 12".
PROCENTAJ
GRUPA I- a VALORICĂ
12'00" - 2 sportivi - 10,53%
12’05" – 1 sportiv - 5,27%
12'10" - 4 sportivi - 21,06%
12'15" - 2 sportivi - 10,53%
12'20" - 3 sportivi - 15,79% MEDIA: 12'18"
12'25" - 3 sportivi - 15,79%
12'30" - 2 sportivi - 10,53%
12'35" - 2 sportivi - 10,53%
GRUPA a II-a VALORICĂ
12'00" - 1 sportiv - 5,27%
12'05" - 1 sportiv - 5,27%
12'10" - 2 sportivi - 10,53%
12'15" - 2 sportivi - 10,53% MEDIA: 12'26"
12'20" - 3 sportivi - 15,79%
12'25" - 2 sportivi - 10,53%
12'30" - 1 sportiv - 5,27%
12'35" - 2 sportivi - 10,53%
12'40" - 2 sportivi - 10,53%
12'45" - 1 sportiv - 5,27%
12'50" - 2 sportivi - 10,53%
49
PROBA NR. 1
TESTAREA FINALĂ
TESTUL "COOPER" 3200m.
NORMA DE CONTROL T= 12'
PROCENTAJ
GRUPA l-a VALORICĂ
11'35" - 1 sportiv - 5,27%
11'40" - nici unul - 0,00%
11'45" - 1 sportiv - 5,27%
11'50" - 2 sportivi- 10,53% MEDIA: 11'52"
11'55" - 8 sportivi-42,11%
12'00" - 7 sportivi- 36,85%
GRUPA a II-a VALORICĂ
11'45" - 2 sportivi - 10,53%
11'50" - nici unul - 0,00
12'00" - 2 sportivi - 10,53%
12'05" - 6 sportivi - 31,58%
12'10" - 5 sportivi - 26,32% MEDIA: 12'14"
12'15" - 2 sportivi - 10,53%
12'20" - nici unul - 0,00
12'25" - nici unul - 0,00
12'30" - nici unul - 0,00
12'35" - 2 sportivi - 10,53%
50
PROBA NR. 2
TESTAREA INIŢIALĂ
ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1600m; P = activă 6'.
NORMA DE CONTROL sub 6'/1600m.
PROCENTAJ
GRUPA I -a VALORICĂ
5'55" - 2 sportivi - 10,53%
6'00" - 3 sportivi - 15,79%
6'05" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 6'03"
6'10" - 5 sportivi - 26,32%
6'15" - 3 sportivi - 15,79%
6'20" - 2 sportivi - 10,53%
GRUPA a II-a VALORICĂ
5'55” - 1 sportiv - 5,27%
6'00” - 2 sportivi -10,53%
6'05" - 2 sportivi - 10,53% MEDIA: 6'11"
6'10" - 4 sportivi - 21,06%
6'15" - 4 sportivi - 21,06%
6'20" - 3 sportivi - 15,79%
6'25" - 3 sportivi - 15,79%
51
PROBA NR. 2
TESTAREA FINALĂ
ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1600m; P = activă 6'.
NORMA DE CONTROL sub 6'/1600m.
PROCENTAJ
GRUPA I-a VALORICĂ
5'30” - 1 sportiv - 5,27%
5'35" - 2 sportivi - 10,53%
5'40" - nici unul - 0,00
5'45" - 2 sportivi - 10,53%
5'50" - 2 sportivi - 10,53% MEDIA: 5'55"
5'55" - 3 sportivi - 15,79%
6'00" - 2 sportivi - 10,53%
6'05" - 4 sportivi - 21,06%
6'10" - 2 sportivi - 10,53%
6'15" - 1 sportiv - 5,27%
GRUPA a II-a VALORICĂ
5'50" - 2 sportivi - 10,53%
5'55" - 1 sportiv - 5,27%
6'00" - 2 sportivi - 10,53%
6'05" - 6 sportivi - 31,58% MEDIA: 6'00"
6'10" - 5 sportivi - 26,32%
6'15" - 1 sportiv - 5,27%
6'20" - nici unul - 0,00
6'25" - 2 sportivi - 10,53%
52
PROBA NR. 3
TESTAREA INIŢIALĂ
ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1000m; P = activă 3'.
NORMA DE CONTROL T = 3'45''/1000m.
PROCENTAJ
GRUPA I-a VALORICĂ
3'40" - 1 sportiv - 5,27%
3'45" - 3 sportivi - 15,79%
3'46" - 2 sportivi - 10,53%
3'48" - 1 sportiv - 5,27% MEDIA: 3'56"
3'50" - 4 sportivi - 21,06%
3'52" - 3 sportivi - 15,79%
3'55" - 2 sportivi - 10,53%
4'00" - 3 sportivi - 15,79%
GRUPA a II-a VALORICĂ
3'45" - 1 sportiv - 5,27%
3'48" - 3 sportivi - 15,79%
3'50" - 2 sportivi - 10,53%
3'52" - 1 sportiv - 5,27%
3'55" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 3'59"
3'58" - 3 sportivi - 15,79%
4'00" - 2 sportivi - 10,53%
4'05" - 3 sportivi - 15,79%
53
PROBA NR.3
ETAPA FINALĂ
ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1000m; P = activă 3'
NORMA DE CONTROL T = 3'45''/1000m.
PROCENTAJ
GRUPA I-a VALORICĂ
3'30" - 1 sportiv - 5,27%
3'35" - 1 sportiv - 5,27%
3'38" - 2 sportivi - 10,53%
3'40" - 6 sportivi - 31,58% MEDIA: 3'40"
3'42" - 3 sportivi - 15,79%
3'44" - 2 sportivi - 10,53%
3'45" - 4 sportivi - 21,06%
GRUPA a II-a VALORICĂ
3'40" - 1 sportiv - 5,27%
3'42" - 1 sportiv - 5,27%
3'43" - 3 sportivi - 15,79%
3'45" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 3'50"
3'46" - 1 sportiv - 5,27%
3'48" - 4 sportivi - 21,06%
3'50" - 2 sportivi - 10,53%
3'51" - 1 sportiv - 5,27%
3'55" - 1 sportiv - 5,27%
4'00" - 1 sportiv - 5,27%
54
PROBA NR. 4
ETAPA INIŢIALĂ
ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 800m; P = activă 3'.
NORMA DE CONTROL T = 3'/800m
PROCENTAJ
GRUPA I-a VALORICĂ
2'58" - 1 sportiv - 5,27%
3'00" - 2 sportivi - 10,53%
3'04" - 4 sportivi - 21,06%
3'04" - 3 sportivi - 15,79% MEDIA: 3'02"
3'05" - 2 sportivi - 10,53%
3'06" - 3 sportivi - 15,79%
3'08" - 2 sportivi - 10,53%
3'10" - 2 sportivi - 10,53%
GRUPA a II-a VALORICĂ
2'58" - 2 sportivi - 10,53%
3'00" - 4 sportivi - 21,06%
3'02" - 2 sportivi - 10,53%
3'05" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 3'00"
3'06" - 2 sportivi - 10,53%
3'08" - 3 sportivi - 15,79%
3'10" - 2 sportivi - 10,53%
55
PROBA NR. 4
ETAPA FINALĂ
ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 800m; P = activă 3'.
NORMA DE CONTROL T = 3'/800 m
PROCENTAJ
GRUPA l-a VALORICĂ
2'3" - 1 sportiv - 5,27%
2'32" - 2 sportivi - 10,53%
2'34" - 1 sportiv - 5,27%
2'35" - 2 sportivi - 10,53%
2'36" - 2 sportivi - 10,53%
2'38" - 1 sportiv - 5,27%
2'40" - 3 sportivi - 15,79% MEDIA: 2'46"
2'42" - 1 sportiv - 5,27%
2'45" - 1 sportiv - 5,27%
2'55" - 1 sportiv - 5,27%
2'58" - 1 sportiv - 5,27%
3'00" - 1 sportiv - 5,27%
GRUPA a II-a VALORICĂ
2'47" - 1 sportiv - 5,27%
2'50" - 2 sportivi - 10,53%
2'54" - 1 sportiv - 5,27% MEDIA: 2'81"
2'55" - 1 sportiv - 5,27%
2'56" - 2 sportivi - 10,53%
2'58" - 1 sportiv - 5,27%
3'00" - 3 sportivi - 15,79%
3'02" - 5 sportivi - 26,32%
3'05" - 3 sportivi - 15,79%
56
4.2. Interpretarea rezultatelor
PROBA NR. 1
La grupa I-a valorică progresia este 12'18" - 11 '52" = 0'66"
La grupa a II-a valorică progresia este 12'26" - 12'14" = 0'12"
Diferenţa progresiei este de 0'54" în favoarea grupei l-a valorice.
Au trecut norma de control:
grupa I-a valorică: 19 sportivi = 100%
grupa a II-a valorică 4 sportivi = 21,06%.
Diferenţa progresiei între cele două grupe e semnificativă, ceea ce
demonstrează că la grupa I-a valorică s-a lucrat foarte bine, aici contribuind în
mare măsură faptul că această grupă a beneficiat şi de cantonament, de pregătire
centralizată la munte.
De asemenea, remarcăm faptul că toţi sportivii au îndeplinit norma de
control la grupa l-a valorică, pe când la cea de a doua doar 4 sportivi.
PROBA NR. 2
La grupa I-a valorică progresia este: 6'03" - 5'55" = 0'48"
La grupa a II-a valorică progresia este: 6'11" - 6'00" = 0'11"
Diferenţa progresiei este de 0'48" - 0'11" = 0'37", în favoarea grupei I-a
valorice.
Au trecut norma de control:
la grupa I-a valorică - 12 sportivi = 64%;
la grupa a II-a valorică - 5 sportivi = 26%.
Fiind vorba de alergarea de rezistenţă, tragem concluzia că diferenţa
progresiei este destul de mică, dar că procentajul de promovare a normei de
control este net în favoarea grupei l-a valorice, cu 12 sportivi faţă de grupa a II-a
valorică, cu doar 5 sportivi.
57
PROBA NR. 3
La grupa I-a valorică progresia este: 3'56" - 3'40" = 0'16";
La grupa a II-a valorică progresia este 3'59" - 3'50" = 0'09".
Diferenţa progresiei este de 0'07" în favoarea grupei l-a valorice.
Au trecut norma de control:
la grupa I-a valorică 19 sportivi = 100%;
la grupa a II-a valorică 9 sportivi = 49%
La această probă progresia este minoră, dar procentajul de îndeplinirea
baremului este dublu în favoarea grupei l-a valorice.
PROBA NR. 4
La grupa I-a valorică progresia este de 3'02" - 2'46" = 0'19"
La grupa a II-a valorică progresia este de 3'00" - 2'81" = 0'19"
Diferenţa progresiei este de 0'37" în favoarea grupei l-a valorice.
Au trecut norma de control:
la grupa I-a valorică 19 sportivi = 100%;
la grupa a II-a valorică 11 sportivi = 63%.
Cu cât distanţele de alergare scad, cu atât diferenţa progresiei este mai
mică.
Din nou grupa I-a valorică are procentaj maxim de promovare a normei de
control, dar şi grupa a II-a are un procentaj destul de bun, de 63%.
58
CONCLUZII
1. În antrenamentul fotbaliştilor urmărim formarea unei rezistenţe
specifice pentru 90—120 minute, prin lucru de viteză şi forţă în condiţii de
îndemânare, cu sau fără minge (în atac şi apărare).
2. În funcţie de valoarea jucătorilor şi obiectivele propuse, se urmăreşte să
formeze o rezistenţă specifică a linei calităţi în funcţie de toate celelalte, aşa cum
jocul o necesită.
3. În timpul formării rezistenţei specifice diferitelor distanţe (20—30—40
—50—60 m) sunt neapărat necesare pauze de la câteva secunde până la un
minut şi jumătate. În acest timp pulsul poate reveni până la 150—140 şi chiar
120 pulsaţii pe minut, situaţie în care se reia alergarea pe distanţele stabilite.
4. Stabilirea distanţei de alergare şi a pauzei determină formarea unor
deprinderi ale organismului, care în joc nu se întâlnesc niciodată.
5. Încordarea fizică antrenată ciclic determină şi o concentrare psihică
(volitivă) corespunzătoare ca durată timpului cât executăm eforturi, după care o
dată cu relaxarea fizică urmează şi cea psihică.
6. Se impune ca în antrenamente, indiferent care este calitatea, factorul,
elementul sau procedeul, să ţinem seama de:
condiţiile în care se desfăşoară efortul;
cerinţele stricte ale jocului, adaptate la particularităţile jucătorilor;
numărul şi valoarea adversarilor etc., în aşa fel încât antrenamentul pentru
rezistenţă să reprezinte antrenamentul părţilor componente ale jocului, într-o
succesiune stabilită de antrenor în concordanţă cu necesităţile echipei.
7. Deci repetarea exerciţiilor caracteristice jocului de un număr de ori
conduce la rezistenţa multilaterală specifică în fotbal. Important este că de
fiecare dată când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei exersările să fie continuate
până dincolo de prima senzaţie de oboseală, fără a merge însă la epuizare. Cu
timpul senzaţia de oboseală va apare din ce în ce mai târziu, formându-se o
59
rezistenţă din ce în ce mai bună. Rezistenţa are însă şi ea anumite limite.
8. Problemele eforturilor maxime executate astăzi constituie preocupări
importante ale antrenamentului actual, care interesează deopotrivă antrenorii,
jucătorii şi medicii sportivi.
9. Indicaţiile metodice principale privind adoptarea metodelor de
dezvoltare a rezistenţei la specificul jocului, sunt următoarele :
— alegerea metodei să aibă loc în raport cu etapa de antrenament, cu
vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor, cu obiectivele ciclurilor săptămânale
etc.;
— antrenorii să selecţioneze, conform acestor criterii, un complex de
metode specifice, pe care să-1 aplice o anumită perioadă de timp, suficientă
pentru apariţia efectelor de rezistenţă, rezistenţă-viteză;
— includerea în cicluri săptămânale şi în lecţii a metodelor specifice să
se facă ţinând seama de consecinţele lor asupra formei sportive şi asupra stării
fiziologice şi psihice generale a sportivului;
— metodele specifice pot fi incluse în lecţii şi parţial, nu numai integral.
— datorită folosirii deprinderilor tehnico-tactice ca elemente de conţinut
ale intervalelor de efort, nu mai este totdeauna necesară includerea lor
suplimentară în aceleaşi lecţii de antrenament;
— condiţiile organizatorice ale antrenamentului trebuie să permită
desfăşurarea continuă a exersării, posibilitatea de măsurare a distanţelor,
duratelor efortului şi ale pauzelor, disciplina şi corectitudinea participării la
lucru.
10. Studiind cu atenţie cifrele obţinute în probele cu caracter pur fizic,
putem spune că ele sunt foarte concludente, progresia este evidentă în cadrul
ambelor grupe, dar mai ales la grupa l-a valorică, ceea ce demonstrează că s-a
lucrat bine, evidenţiindu-se la jocuri (oficiale şi amicale) prin ritmul alert impus
în joc dar şi la distanţele net superioare parcurse pe toată durata jocului, fie în
tempo de 4/4; 3/4; 2/4 din potenţial, în funcţie de cerinţele momentului de joc.
60
11. Am observat că numărul mai mare de ore de pregătire alocat grupei l-a,
a făcut diferenţa, şi apare ca o necesitate în sportul de performanţă.
12. Este îmbucurător faptul că s-au înregistrat progresii însemnate, ceea ce
demonstrează că folosirea metodelor şi mijloacelor, au fost eficiente atât în
timpul antrenamentelor cât şi la jocuri.
PROPUNERI
Practica a demonstrat că trebuie acordată o foarte mare atenţie în cadrul
selecţiei, asupra calităţilor motrice, baza de pornire în fotbalul de performanţă.
Se recomandă o restrângere (la strictul necesar) a mijloacelor şi metodelor
de pregătire, la punerea accentului doar pe acelea care dau randament.
Cercetarea să se facă pe durata unui ciclu (4 ani) pentru grupele aflate în
studiu.
Acordarea unei mai mari atenţii conştientizării sportivilor în practicarea
sportului de performanţă şi stimularea lor pentru lucrul individual, independent
şi organizat.
Acces mai mare la informaţiile de specialitate apărute în literatura internă,
dar mai ales la cea externă.
Pentru că numai aşa putem fi la curent cu cerinţele fotbalului pe plan
naţional, european şi mondial.
61
BIBLIOGRAFIE
1. Apolzan D. –”Fotbal 2010”, F.R.F., 1998.
2. Bompa T.O. –„Periodizarea – Dezvoltarea calităţilor biomotrice”, Ed. Ex
Ponto, Constanţa, 2001.
3. Bompa T.O. –„Periodizarea – Teoria şi metodologia antrenamentului
sportiv”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001.
4. Cernăianu C. –“Fotbal manualul antrenorului profesionist”, Ed. Rotech
Pro, Bucureşti, 2001.
5. Cojocaru V. –“Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă
performanţă”, Ed. Axis Mundi, Bucureşti,2000.
6. Colibaba, Evuleţ D., Bota I. – „Culegere de materiale tehnico-metodice”
prezentate la cursul intensiv, modulul II al noii promoţii a Şcolii Naţionale de
Antrenori. Bucureşti, 8-18 iulie 2002.
7. Constantinescu Dan - “Fotbal - curs de bază”, Iaşi, Editura Universităţii
“Al.I.Cuza”.
8. Dragnea A. –“Antrenamentul sportiv”, Ed. Didactică şi Pedagogică R. A. ,
Bucureşti, 1996.
9. Dragnea A., Mate-Teodorescu S. –„Teoria sportului”, Bucureşti, Edit. Fest,
2002.
10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006.
11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit, Galaţi,
2006.
12. Drăgan A., Oprea A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed.
Academică, Galaţi, 2007.
13. Drăgan A. –„Optimizarea lecţiei de antrenament la disciplina fotbal”, Ed.
Galati University Press, Galaţi, 2009.
14. Epuran M., Holdevici I., Toniţa Fl. –„Psihologia sportului de
performanţă”, Bucureşti, Edit. FEST, 2001.
15. Epuran M. –„Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Bucureşti,
62
Edit. FEST, 2005.
16. Fiedler Paul - “Metodica Educaţiei Fizice şi Sportive”. Iaşi, Editura
Universităţii “Al.I.Cuza”, 1996.
17. Ionescu I. V. – “Football”, Ed. Helicon, Timişoara, 1995.
18. Manolache G. –« Lucrări practice », Ed. Mongabit, Galaţi, 2005.
19. Miu Şt., Velea Fl. –“Fotbal – Specializare”, Bucureşti, Edit. Fundaţiei
România de Mâine, 2002.
20. Motroc I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, Bucureşti,
1994.
21. Pârvu C.M. –„ Elemente de iniţiere în jocul de fotbal”, Bucureşti, Ed.
Tehnică, 2001.
22. Ploieşteanu C. –« Curs de bază », Ed. Academica, Galaţi, 2005.
23. Rădulescu C. –« Fotbal Principii Metode Mijloace », Ed. Sarmis, Cluj-
Napoca, 2000.
24. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de fotbal la
copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.
25. Rădulescu M. –„Fotbal, tehnică – factor prioritar” Ed. Răzeşu, 2007.
26. Stănculescu G. –„Fotbal pentru studenţi”, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2002.
27. Stănculescu V. – „Aspecte moderne de antrenament şi joc”, Ed. Sport-
Turism, 1977.
28. Stănculescu V. – „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist”, Ed.
Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.
29. Stănculescu V. – „Sistemul tridimensional de pregătire”, Bucureşti,
I.N.C.S., SDP 447, 2002.
63