Exemple de compozitie statica in istoria arteiPaul Cezanne - Jucatorii de carti

Francisco Goya- Familia regala

Compozitie in care verticalitatea personajelor le subliniaza rangul si nobletea, dar si o atitudine rigida. Fiecare personaj se vrea a fi un centru de interes. Structura compozisionala da o stare de nemiscare, de timp care s-a oprit in loc, asemenea unei fotografii.Vincent Van Gogh - Floarea soarelui

Vaza cu flori este unul din cele mai frecvent abordate subiecte când vorbim despre compozitia statica. Orizontala principala, masa,  precum si griurile colorate delicate, obsinute din amestecul de complementare,albastru, oranj, alb, dau o stare de liniste si echilibru.

Ce este compozitia statica?Are o structura dominata de axe, linii si forme pe directii orizontale si verticale, directionari

ce pot fi realizate prin constructia de linii, prin dirijarea tuselor de culoare, prin pozitia

formelor.

Compozitia statica poate fi inchisa sau deschisa si poate avea unul sau mai multe centre de interes. Caracterul static nu rezulta din nemiscarea formelor, a personajelor, ci din dispunerea liniara, orizontala sau verticala.

Subordonarea elementelor care trebuie sa compuna constructia plastica se va efectua  pe

scheme construite din linii pasive, din linii ce compun suprafete stabile. 

De obicei liniile si suprafetele dominante in astfel de configurari sunt orizontalele,

verticalele, cercul, ovalul, patratul, semicercul, dreptunghiul, semiovalul etc.  ritmul apare

mai monoton, dar in nici un caz fara expresivitate, deci nu poate fi vorba de o eliminare a

acestui principiu. 

Contrastele cromatice sunt mai potolite, mai atenuate,  insa si aici culorile nu devin fade,

inexpresive.

Nota optimista trebuie pusa in valoare printr-o tratare mai discreta a fondului, evitând astfel

o mozaicare obositoare. Se aleg culori pastelate, catifelate, grizate, iar raporturile cromatice

sunt departe de a fi  foarte contrastante.  Lumina, culorile pastelate, griurile, nuantele

subtile, configureaza mult mai convingator  o atmosfera odihnitoare, de meditatie, liniste,

concentrare.

Prin ordonarea si oraganizarea relatiilor esentiale ale elementelor de limbaj plastic, ia nastere o forma totala, un tot unitar o configuratie numita compozitie plastica.

Compozitia implica o organizare si structurare a formelor plastice intr-un satiu dat, conform unor idei, scheme, legi.

Compozitia inseamna interventie asupra formelor si a relatiilor dintre ele, pentru realizarea expresiei de ansamblu, a ideii plastice, avandu-se in vedere scopul plastic expresiv plastic.

Compozitia este obiectivul care valorifica cel mai mult capacitatea creativa, fiind fructul cunoasterii artistice. Studiul compozitiei implica un studiu metodic si sistematic, in care o idee calauzitoare aduna cautarile adiacente divergente spre un tel final, compozitia plastica, opera de arta si intelegerea ei.

Cautand esenta compozitiei plastice, aceasta deriva din valenta ei preponderent creativa. In acest sens se poate realiza o relativa distinctie intre studiul naturii si al structurilor, al tehnicilor, pe de o parte, si compozitie, pe de alta parte. Diferenta este ierarhica, in sensul ca nu se poate conceperea unei compozitii bune, a unui tablou sau a unei picturi, fara cunoasterea elementelor de limbaj plastic, fara cunoasterea unor tehnici, fara studiul temeinic al naturii si fara studiul evolutiei stilurilor ai al istoriei artelor.

Indiferent cum a fost realizata o pictura, un tablou, compozitia trebuie sa respecte prncipiile compozitionale care vor sta la baza alcatuirii imaginii: paginatia, ordinea si dezordinea, modularea, unitatea, echilibrul, contrastul, simetria-asimetria, ritmul, centrul de interes, sectiunea de aur, structura.

Suprafata din interiorul ramei (spatiul plastic) reprezentat prin tablouri sau picturi de sevalet, se prezinta ca totalitate unitara, in care, daca ne-am imagina ca am interveni cu o trasatura de penel, am tulbura "ordinea" interioara, echilibrul. Unitatea se manifesta prin legatura logica, constructiv-formala, proportionala dintre parti si ansamblu, dar se manifesta si prin legatura dintre continut si forma.