evaluarea performanȚelor profesionale · pdf filede predare, cercetarea științifică și...

12
1 FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA Obiective O componentă de bază în managementul performanței în universitatea noastră o reprezintă evaluarea performanțelor profesionale ale cadrelor didactice. Aceasta are ca obiectiv identificarea nivelului de performanță în ceea ce privește activitatea de predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării dezvoltării profesionale personale și a creșterii motivației cadrelor didactice în activitatea pe care o desfășoară. Reglementări Legea Educației Naționale nr.1/2011 Art. 303 alin. 1 Procedura de evaluare a performanțelor profesionale ale cadrelor didactice din Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș Evaluarea performanțelor cadrelor didactice se realizează anual și are la bază patru componente 1. Autoevaluarea profesională pe baza unor grile unitare ținând cont de următoarele criterii: elaborarea de materiale didactice cercetarea științifică și activitatea profesională recunoașterea națională și internațională activitatea cu studenții activitatea în comunitatea academică, ponderea acestor criterii fiind diferențiată pentru fiecare grad didactic. 2. Evaluarea ierarhică în ceea ce privește cunoștiințele și experiențele acumulate, complexitatea, diversitatea activităţilor și creativitate manifestată în acestea, contactele stabilite şi aptitudinile de comunicare, responsabilitatea implicată pe post, existența unor incompatibilităţi şi regimuri speciale. În cazul funcțiilor de conducere se apreciază judecata şi impactul deciziilor luate, influenţa exercitată, capacitatea de coordonare şi supervizare. 3. Evaluarea colegială la nivelul departamentului, avînd la bază principiile independenței, obiectivității, profesionalismului, egalității și integrității morale. 4. Evaluarea activității de către studenți pe baza unui chestionar de apreciere a modului de organizare și desfășurare a cursului/lucrărilor practice/seminariilor, a calității actului didactic și a modului de examinare și evaluare. În urma parcurgerii procesului de evaluare se obţin punctajele aferente activităţii profesionale și calificative. Sunt prezentate în continuare rezultatele evaluării activităților profesionale ale cadrelor dicactice ale Facultății de Farmacie însumând cele trei componente ale evaluarii, rezultatele fiind prezentate atât în ansamblu, cât și diferențiat pe grade didactice, pe departamente și chiar pe discipline. Având în vedere importanța majoră a aprecierii studenților referitoare la activitatea de predare, prezentul raport va detalia în incheiere rezultatele activității profesionale ale cadrelor didactice, evaluate de către studenți. EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE ALE CADRELOR DIDACTICE pentru anul 2013 RAPORT SINTETIC

Upload: phungnguyet

Post on 13-Feb-2018

220 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

1

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

Obiective O componentă de bază în managementul performanței în universitatea noastră o

reprezintă evaluarea performanțelor profesionale ale cadrelor didactice. Aceasta

are ca obiectiv identificarea nivelului de performanță în ceea ce privește activitatea

de predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și

comunitare, toate acestea în vederea stimulării dezvoltării profesionale personale și

a creșterii motivației cadrelor didactice în activitatea pe care o desfășoară.

Reglementări Legea Educației Naționale nr.1/2011 Art. 303 alin. 1

Procedura de evaluare a performanțelor profesionale ale cadrelor didactice din

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș

Evaluarea performanțelor cadrelor didactice se realizează anual și are la bază patru componente

1. Autoevaluarea profesională pe baza unor grile unitare ținând cont de următoarele criterii:

⫸ elaborarea de materiale didactice

⫸ cercetarea științifică și activitatea profesională

⫸ recunoașterea națională și internațională

⫸ activitatea cu studenții

⫸ activitatea în comunitatea academică,

ponderea acestor criterii fiind diferențiată pentru fiecare grad didactic.

2. Evaluarea ierarhică în ceea ce privește cunoștiințele și experiențele acumulate, complexitatea,

diversitatea activităţilor și creativitate manifestată în acestea, contactele stabilite şi aptitudinile

de comunicare, responsabilitatea implicată pe post, existența unor incompatibilităţi şi regimuri

speciale. În cazul funcțiilor de conducere se apreciază judecata şi impactul deciziilor luate,

influenţa exercitată, capacitatea de coordonare şi supervizare.

3. Evaluarea colegială la nivelul departamentului, avînd la bază principiile independenței,

obiectivității, profesionalismului, egalității și integrității morale.

4. Evaluarea activității de către studenți pe baza unui chestionar de apreciere a modului de

organizare și desfășurare a cursului/lucrărilor practice/seminariilor, a calității actului didactic și a

modului de examinare și evaluare.

În urma parcurgerii procesului de evaluare se obţin punctajele aferente activităţii profesionale și

calificative. Sunt prezentate în continuare rezultatele evaluării activităților profesionale ale cadrelor

dicactice ale Facultății de Farmacie însumând cele trei componente ale evaluarii, rezultatele fiind

prezentate atât în ansamblu, cât și diferențiat pe grade didactice, pe departamente și chiar pe discipline.

Având în vedere importanța majoră a aprecierii studenților referitoare la activitatea de predare, prezentul

raport va detalia în incheiere rezultatele activității profesionale ale cadrelor didactice, evaluate de către

studenți.

EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE ALE CADRELOR DIDACTICE

pentru anul 2013

RAPORT SINTETIC

Page 2: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

2

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE ALE CADRELOR DIDACTICE

Din totalul celor 38 cadre didactice ale Facultății de Farmacie, au fost evaluate 36 de cadre didactice aflate

în activitate în anul 2013, acestea reprezentând 94,74%.

Funcția didactică

Total cadre didactice

Facultatea de Farmacie

Cadre didactice evaluate

Facultatea de Farmacie DSFF DSFS

Profesor 4 4 3 1

Conferențiar 10 10 5 5

Șef de lucrări 12 11 4 7

Asistent universitar* 12 11 5 6

Total 38 36 (94,74%) 17 19

*Asistenți universitari cu contract de muncă pe perioadă determinată și nedeterminată DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Punctaj evaluare

Funcția didactică

Profesor Conferențiar Șef de lucrări Asistent universitar

Pmax 21,90 20,70 24,15 20,85

Pmin 17,15 13,50 15,85 8,40

Pmediu 19,55 17,65 18,85 13,84

Facultatea de Farmacie Pmediu = 17,06

FACULTATEA DE FARMACIE TOTAL FUNCȚII DIDACTICE

Page 3: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

3

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

Funcția didactică

Pmediu

cadre didactice evaluate

Facultatea de Farmacie DSFF DSFS

Profesor 19,55 17,15 20,35

Conferențiar 17,65 18,44 16,85

Șef de lucrări 18,85 19,45 17,78

Asistent universitar* 13,84 13,32 14,45

Pmediu FF = 17,06 Pmediu DSFF = 17,00 Pmediu DSFS =17,13

FF – Facultatea de Farmacie DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

FACULTATEA DE FARMACIE

DSFF și DSFS

Grade didactice

DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Page 4: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

4

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE FUNDAMENTALE

În urma evaluării activității profesionale pentru anul 2013 a cadrelor didactice membre ale DSFF se constată că acesta se încadrează între un minim reprezentat de un punctaj de 11,35 puncte și un maxim reprezentat de un punctaj de 21,90 puncte, conform graficelor prezentate. Prin evaluarea activității profesionale a cadrelor didactice, diferențiată pe funcții didactice, s-a constatat o realizare a performanțelor (exprimată în valoare medie) astfel: profesori universitari 20,35 puncte, conferențiari 16,85 puncte, șefi de lucrări 17,78 puncte, asistenți universitari 14,45 puncte. Media punctajelor individuale în cadrul departamentului a fost de 17,00 puncte.

Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale

Grade didactice

Grade didactice

Page 5: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

5

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE DE SPECIALITATE

Activitatea profesională pentru anul 2013 a cadrelor didactice membre ale DSFS este cuantificată și se observă că se încadrează între un minim reprezentat de un punctaj de 8,40 puncte și un maxim reprezentat de un punctaj de 24,15 puncte, conform graficelor prezentate. Prin evaluarea activității profesionale a cadrelor didactice, diferențiată pe funcții didactice, s-a constatat o realizare a performanțelor (exprimată în valoare medie) astfel: profesori universitari 17,15 puncte, conferențiari 18,44 puncte, șefi de lucrări 19,45 puncte, asistenți universitari 13,32 puncte. Media punctajelor individuale în cadrul departamentului a fost de 17,13 puncte.

Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale

Discipline

Page 6: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

6

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Grade didactice

Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Discipline

Page 7: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

7

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

EVALUAREA DE CĂTRE STUDENȚI A ACTIVITĂȚII CADRELOR DIDACTICE

Calitatea actului educaţional, a procesului de învăţământ şi a pregătirii cadrelor didactice se oglindeşte

într-o foarte mare măsură în evaluarea de către studenţi a activității acestora, demersul în acest sens fiind

și o cerință legislativă. Obiectul acestui raport constă în analiza chestionarelor completate de către

studenți referitoare la modul în care este apreciată activitatea didactică a cadrelor titulare la

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, Facultatea de Farmacie, aferentă anului

universitar 2012/2013. Rezultatele acestei evaluări sunt sumarizate şi prezentate în continuare.

Din totalul celor 38 cadre didactice ale Facultății de Farmacie, au fost evaluate de către studenți 37 de

cadre didactice aflate în activitate în anul universitar 2012/2013, acestea reprezentând 97,37%. Nu a fost

evaluat un cadru didactic ocupând funcția de asistent universitar aflat in concediu de îngrijire copil în

perioada supusă evaluării.

Funcția didactică

Total cadre didactice

Facultatea de Farmacie

Cadre didactice evaluate

Facultatea de Farmacie DSFF DSFS

Profesor 4 4 3 1

Conferențiar 10 10 5 5

Șef de lucrări 12 11 4 7

Asistent universitar* 12 12 5 7

Total 38 37 (97,37%) 17 20 *Asistenți universitari cu contract de muncă pe perioadă determinată și nedeterminată DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

*Pmax= 5,00

Pmax= 5,00

Total cadre didactice Facultatea de Farmacie 38 100%

Total cadre didactice evaluate 37 97,37%

Punctaj minim obținut 4,00 80% din Pmax

Punctaj maxim obținut 4,86 97,20% din Pmax

Punctaj mediu 4,59 91,80% din Pmax

Punctaj evaluare

activitate didactică

de către studenți

Funcția didactică

Profesor Conferențiar Șef de lucrări Asistent universitar

Pmax obtinut 4,70 4,82 4,83 4,86

Pmin 4,46 4,07 4,00 4,09

Pmediu / % din Pmax 4,64 92,80% 4,61 92,20% 4,57 91,40% 4,58 91,60%

Facultatea de Farmacie Pmediu = 4,59 (91,80% din Pmax)

Page 8: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

8

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

-

Evaluarea activității didactice de către studenți la Facultatea de Farmacie

DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Page 9: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

9

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

Funcția didactică

Pmediu

cadre didactice evaluate

Facultatea de Farmacie DSFF DSFS

Profesor 4,64 4,61 4,70

Conferențiar 4,61 4,48 4,73

Șef de lucrări 4,57 4,52 4,60

Asistent universitar* 4,58 4,50 4,64

Punctaj mediu Pmediu FF = 4,59

91,80% din Pmax

Pmediu DSFF = 4,52

90,40% din Pmax

Pmediu DSFS =4,65

93,00% din Pmax

FF – Facultatea de Farmacie DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Nr.

crt

. DSFF

Nr.

crt

. DSFS

Disciplină/Nr. cadre didactice Pmediu % din Pmax

Disciplină/Nr. cadre didactice Pmediu % din Pmax

1 Biochimie

farmaceutică. Chimia

factorilor de mediu

3 4,26 85,20 1 Chimie farmaceutică 3 4,78 95,60

2 Botanică și biologie

celulară

2 4,57 91,40 2 Farmacognozie și fitoterapie 2 4,62 92,40

3 Chimie analitică și

analiza medicamentului

5 4,66 93,20 3 Industria medicamentului și

management farmaceutic

2 4,57 91,40

4 Chimie generală și

anorganică

2 4,61 92,40 4 Farmacologie și farmacie

clinică

6 4,61 92,20

5 Chimie fizică 2 4,31 86,20 5 Tehnologie farmaceutică 4 4,60 92,00

6 Chimie organică 3 4,62 92,40 6 Toxicologie și biofarmacie 3 4,77 65,40

Pmax= 5,00 DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Evaluarea activității didactice de către studenți

Discipline în cadrul departamentelor

Evaluarea activității didactice de către studenți

Departamente ale Facultății de Farmacie

Page 10: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

10

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale

Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Page 11: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

11

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

Conform Fișei de evaluare a activității profesionale, activitatea didactică poate fi apreciată, în funcție de

punctajul obținut, cu următoarele calificative: foarte bine (4,5-5,0 puncte), bine (4,0-4,5 puncte), suficient

(3,5-4,0 puncte) și insuficient (sub 3,5 puncte). Calificativele obținute de cadrele didactice ale Facultății de

Farmacie sunt următoarele:

Calificativul obținut Facultatea de Farmacie DSFF DSFS

Număr Pondere (%) Număr Pondere (%) Număr Pondere (%)

Foarte bine 29 78,38 12 70,59 17 85,00

Bine 8 21,62 5 29,41 3 15,00

Suficient - - - - - -

Insuficient - - - - - -

Cadre didactice evaluate 37 100 17 100 20 100

FF – Facultatea de Farmacie DSFF – Departamentul de Științe Farmaceutice Fundamentale DSFS - Departamentul de Științe Farmaceutice de Specialitate

Calificativul obținut de cadrele didactice la nivel de facultate este ”foarte bine”, cu un punctaj mediu de

4,59 puncte din 5,00 puncte posibile. Calificativul ”bine” a fost obținut de 21,62% din cadrele didactice

evaluate de către studenți. Nu au existat cazuri de calificative ”suficient” sau ”insuficient”. Un număr de

10 discipline au prezentat calificativul ”foarte bine” în ceea ce privește activitatea didactică a cadrelor de

predare din componența acestora, iar două discipline au obținut calificativul ”bine”.

În urma analizei efectuate putem afirma că aprecierea din partea studenților este pozitivă, dar se impune

găsirea unor metode didactice și de comunicare cu studenții care să prezinte ca finalitate o creștere a

satisfacției acestora în ceea ce privește activitatea didactică, concretizată prin evoluția pozitivă a

punctajului acordat cadrelor didactice.

Concluzionând, putem afirma că activitatea profesională a cadrelor dodactice ale Facultății de Farmacie a fost evaluate obiectiv, respectând toate standardele în această direcție. Rezultatele obținute au demonstrat o activitate destul de unitară între cadrele didactice, între discipline și între departamente, în foarte puține cazuri întâlnindu-se abateri mai mari de la medie. S-a realizat o ierarhizare a

Evaluarea activității didactice de către studenți

Calificative obținute

Page 12: EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE · PDF filede predare, cercetarea științifică și implicarea în activități instituționale și comunitare, toate acestea în vederea stimulării

12

FACULTATEA DE FARMACIE Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității

Ministerul Educaţiei Naționale ROMÂNIA

departamentelor facultății, valorile variabile de ierarhizare utilizate fiind punctajul obținut la evaluarea activității profesionale a cadrelor didactice conform fișei de autoevaluare, numărul de articole publicate în reviste cotate ISI cu factor de impact, numărul de articole publicate în reviste indexate ISI fără factor de impact, numărul de articole publicate în reviste BDI și punctajul obținut la evaluarea activității cadrelor didactice de către studenți. Rezultatele prezentate în continuare arată o actibitate profesională luată în ansambluul ei, foarte apropiată în cadrul celor două departamente ale facultății.

Evaluarea performanțelor profesionale

Parametrul

Punctaj

Criteriul de performanță

Pondere (%) DSFF DSFS

Evaluarea activității profesionale a cadrelor didactice

50

Pmediu

8,500 8,565

Articole publicate în reviste cotate ISI cu factor de impact

25

Număr articole /persoană/departament

0,065

0,0688

Articole publicate în reviste indexate ISI, fără factor de impact

12,5

Număr articole /persoană/departament

-

-

Articole publicate în reviste BDI

10 Număr articole /persoană/departament

0,032 0,0225

Evaluarea activității cadrelor didactice de către studenți

2,5

Pmediu

0,113

0,1163

TOTAL 8,7100 8,7726

Tinând cont de analiza evaluărilor profesionale prezentată anterior, putem spune că rezultatele obținute

confirmă eforturile comunității academice de la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de

Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș în direcția creșterii calității în procesul didactic realizat și în

activitatea profesional-științifică.

Conf. Dr. Adriana Ciurba, Președinte al Comisiei de Evaluare și Asigurare a Calității Facultatea de Farmacie