Etichetarea produselor ecologice. Rolul bioagriculturii.

Intretinerea vitei de vie in sistem bio si metode bio de limpezire a

vinului.

In etapa actuală şi în perspectiva nu prea îndepărtată, într-o lume

bulversată de competiţia acerbă pentru supremaţie economică, de dezechilibre

ecologice cu consecinţe imprevizibile pentru existenţa şi sănătatea organismelor,

inclusiv a omului, devine imperativă schimbarea concepţiei privind modul de

producţie.

In acest sens, exploatarea resurselor naturale oferite de sol şi plante, dintr-

o necesitate pur existenţială şi economică trebuie să devină o modalitate prin care

omul îşi satisface propriile nevoi şi interese în armonie deplină cu legile naturii.

Aceasta presupune ca orice intervenţie tehnologică să fie dimensionată ca

volum, intensitate şi impact atât cât permite potenţialul ecosistemelor.

In comparaţie cu tehnologiile convenţionale, aplicate până în prezent pe

scara largă, concomitent cu valorificarea potenţialului multifuncţional al

ecosistemelor agricole, tehnologiile viitorului trebuie să se realizeze sub

control şi să menţină echilibrul ecologic pe lanţul trofic « sol – plantă –

om » sau « sol – plantă – animal – om ».

Agricultura ecologică este in momentul de faţă una din cele mai dinamice

alternative agricole, atât in Europa, cât şi pe mapamond.

Ţara cu numărul cel mai mare de ferme şi de suprafeţe ecologice este Italia.

O pătrime din suprafeţele ecologice ale UE şi mai mult de o treime din numărul

fermelor ecologice se află aici.

Marile aşteptări politice şi sociale şi interesul pentru cercetări în cadrul

agriculturii ecologice sunt reflectate în faptul că planul de acţiune european

include programe speciale de cercetare în cadrul agriculturii ecologice.

Astăzi, în lume, viticultura ecologică este supusă unui caiet de sarcini strict,

însoţit de controale riguroase de catre organisme desemnate cum ar fi Autoritatea

Nationala a Produselor Ecologice, (A.N.P.E.).

Agricultura ecologică certificată este un sector nou în România. Numărul

unităţilor sau fermelor care aplică metode de producţie ecologice este în creştere.

În prezent nu există date statistice oficiale cu privire la suprafeţele cultivate şi

producţiile obţinute în sectorul de viticultură ecologică.

Se stie ca Romania dispune de conditii favorabile pentru promovarea

agriculturii ecologice si anume:

-soluri fertile si productive;

-chimizarea si tehnologizarea nu au atins inca nivelurile din tarile puternic

industrializate;

-agricultura romaneasca traditionala se bazeaza pe utilizarea de tehnologii

curate;

-exista posibilitatea sa se delimiteze perimetre ecologice, nepoluante unde

sa se aplice practicile agriculturii ecologice;

-cererea pentru produse ecologice este in crestere;

-agricultura ecologica poate deveni o sursa de ocupare a populatiei din

mediul rural.

ROLUL BIOAGRICULTURII

Productia agroalimentara ecologica are ca scop realizarea unor sisteme

agricole durabile, diversificate si echilibrate, care asigura protejarea resurselor

naturale si sanatatea consumatorilor.

Productia ecologica inseamna obtinerea de produse agroalimentare fara

utilizarea produselor chimice de sinteza, in conformitate cu regulile de productie

ecologica stabilite in Ordonanta de urgenta nr.34/17 aprilie 2000, care respecta

standardele, ghidurile si caietele de sarcini nationale si sunt atestate de un

organism de inspectie si certificare infiintat in acest scop.

Ordonanta de urgenta nr. 34/17 aprilie 2000 se refera la produsele obtinute

si etichetate astefel incat sa informeze ca produsul a fost obtinut in conformitate

cu metodele de productie ecologica.

Metodele de productie ecologica utilizate in obtinerea produselor ecologice

trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-respectarea principiilor productiei ecologice;

-neutilizarea de fertilizatori si amelioratori ai solului, pesticide, produse

pentru curatarea si dezinfectarea utilajelor, decat a acelor produse permise sa fie

folosite in agricultura ecologica;

-folosirea de material saditor si seminte obtinute prin metode de productie

ecologica.

ETICHETAREA PRODUSELOR ECOLOGICE

Etichetarea produselor ecologice se face in conformitate cu reglementarile

legale in vigoare.

Eticheta indica in mod obligatoriu urmatoarele:

a) numele si adresa producatorului sau prelucratorului;

b) denumirea produsului, inclusiv metoda de productie ecologica utilizata;

c) numele si marca organismului de inspectie si certificare;

d) conditiile de pastrare;

e) termenul limita de valabilitate;

f) interzicerea depozitarii in acelasi spatiu a produselor ecologice alaturi de

alte produse.

Etichetele vor cuprinde o sigla specifica produselor ecologice

controlate, inregistrata la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, emisa si aplicata

pe baza sistemului de certificare, indicand ca produsul respectiv este conform cu

regulile de productie ecologica. Pe eticheta şi publicitatea unui produs ecologic se

va aplica sigla «ae» specifică produselor ecologice controlate.

Sigla «ae» este utilizata in scopul certificarii-identificarii produselor

agroalimentare ecologice si garanteaza ca aceste produse indeplinesc conditiile

impuse in agricultura ecologica.

Sigla «ae» este proprietate exclusiva M.A.P.D.R. si poate fi utilizata de

producatorii, procesatorii si importatorii inregistrati la M.A.P.D.R. si care sunt

supusi controlului unui organism de inspectie si certificare acreditat de M.A.P.D.R.

Inscrierea se face pe baza de cerere tip (anexa nr.3 la reguli din

ordinulnr.317/190 din 11 mai 2006) si o serie de documente justificative.

Sigla «ae» in scop de certificare-identificare se inscrie/aplica pe produs, pe

eticheta si ambalajul unui produs agricol, procesat sau neprocesat, sau pe

produsele alimentare certificate in agricultura ecologica, doar daca cel putin 95%

din ingredientele care intra in compozitia produsului sunt obtinute si respecta

conditiile agriculturii ecologice.

Intretinerea vitei de vie in sistem bio si metode bio de limpezire a

vinului

Aprovizionarea cu humus pentru cultura vitei de vie

Deficitul de materie organica constituie o problema mai ales pentru solurile

scheletice, pe cele nisipoase si pe cele puternic erodate. Se stie ca solurile bogate

in humus nu sunt potrivite pentru obtinerea vinurilor de calitate superioara si prin

urmare un continut de 1-2% este favorabil.

Se considera ca mentinerea unui continut de 2-3% in straturile superficiale

ale solului are ca scop imbunatatirea nutritiei cu azot a vitei de vie, mentinerea

structurii solului, ameliorarea regimului termic, combaterea eroziunii.

Sursele de materie organica pot proveni din plantatiile proprii de vita de vie

(frunze, buruieni, varfuri de lastari, coarde tocate), dar si adaugate de om (gunoi

de grajd, composturi, ingrasaminte verzi, diferite materiale folosite ca mulci).

Surse alternative de humus

Resturi din cultura vitei de vie

Ingrasaminte gospodaresti

Diverse

Lemn eliminat la taiere Varfuri de lastari

Compost de tescovina Drojdii

Gunoi de grajd Paie

Ingrasaminte verzi

Produse de turba Namoluri decantate

Composturi de gunoaie orasenesti

Resturi de hartie Deseuri animale

Deseuri vegetale Produse cu scoarta de

copac

Fertilizarea cu materii organice

Cultura vitei de vie reprezinta o monocultura indelungata; ea ramane pe

acelasi loc o perioada de peste 30 de ani, timp in care are loc o degradare

treptata a solului si o saracire in materie organica si in elemente nutritive.

Pentru culturile viticole o alimentatie minerala echilibrata, alaturi de factorii

climatici favorabili, determina o acumulare sporita de zaharuri, antociani si

substante aromate in struguri.

In viticultura biologica, obiectivul fertilizarii il constituie mentinerea sau

sporirea fertilitatii solulurilor si a activitatii lor biologice. Se preconizeaza

„hranirea solului”, pentru ca acesta, la randul sau, sa „hraneasca vitele”,

acordand prioritate fertilizarii organice.

Ingrasamintele organice sunt transformate de catre organismele vii din sol

in humus si elemente minerale, care sunt preluate de catre vite pe masura

nevoilor.

Imbogatirea solului cu substante nutritive usor asimilabile provenite din

materiile organice trebuie sa contina elementele hranitoare esentiale si au un rol

deosebit de important in dezvoltarea uniforma a plantei si ajuta la apararea

plantei impotriva agentilor patogeni.

Materia organica provine in buna parte din incorporarea resturilor de planta,

cum sunt: frunzele, varfurile de lastari, coardele tocate, buruienile, etc., bogate in

celuloza si materii proteice. Humificarea lor este grabita daca se adauga solului

azot organic provenit din gunoi de grajd, composturi, ingrasaminte verzi, etc.

In cursul evolutiei sale, materia organica parcurge trei faze:

– descompunerea in produsi intermediari de catre macroorganisme si

microorganisme;

– transformarea unei parti din produsii intermediari in humus, cu ajutorul

microorganismelor;

– transformarea humusului stabil si a unei parti din produsii intermediari

in elemente minerale.

Ingrasamintele de ferma

Ingrasamintele de ferma sunt ingrasamintele provenite din cresterea

animalelor.

Gunoiul de grajd

Acestea pot fi:

-gunoiul de grajd proaspat;

-gunoiul maturat;

-compostul preparat din gunoi de grajd.

La noi in tara, cele mai raspandite ingrasaminte organice folosite pentru

fertilizarea viilor pe rod erau gunoiul de grajd si gunoiul semilichid de la

complexele de crestere industriala a bovinelor si pasarilor, dar care in prezent

este din ce in ce mai rar folosit.

Gunoiul de grajd este un amestec mai mult sau mai putin fermentat de

asternut vegetal si dejectii animale. Calitatea acestuia este influentata mai

puternic de catre asternutul vegetal decat de natura dejectiilor animale.

In trecut, dozele recomandate de gunoi de grajd erau pana la 60-80 t/ha.

In prezent, in conceptia protejarii mediului inconjurator, cantitatile de gunoi de

grajd nu trebuie sa depaseasca 30-35 t/ha la fiecare trei ani datorita continutului

mare in azot.

Gunoiul de grajd sau gunoiul semilichid se administreaza toamna, prin

imprastiere si se incorporeaza artificial. Daca acesta este incorporat adanc

favorizeaza aparitia clorozei mai ales pe solurile predispuse la clorozare si tasare.

Gainatul de pasari de curte

Are un rol deosebit de important in viticultura ecologica mai ales in viile cu

crestere slaba deoarece are un continut foarte mare in azot asimilabil pentru vite.

Gainatul de pasari poate fi combinat cu paie tocate, turba sau rumegus si

are un continut mai mare de patru ori cu azot si opt ori cu fosfor fata de balegarul

fermentat. Gainatul uscat are valori duble.

In Germania, pentru suprafete mari, gainatul de pasari este folosit ca

ingrasamant comercial sub forma de granule care sunt usor de administrat.

Dozele recomandate nu trebuie sa depaseasca 2,5 t/ha. Momentul optim de

administrare este primavara devreme (aprilie) si trebuie facuta o incorporare

superficiala pentru a preveni pierderile de azot.

Composturile pot fi produse in sistem gospodaresc precum si achizitionate

din comert.

Composturile obtinute in propria gospodarie pot fi:

-compost de balegar;

-compost de resturi vegetale;

-compost de tescovina.

In componenta compostului pot intra:

-amestecuri de resturi vegetale si resturi animale;

-amestecuri de resturi uscate (paie) si umede (must de balegar);

-o proportie egala de produse celulozice (paie), zaharuri fermentescibile

(resturi de fructe si legume, tescovina) si azot din masa organica.

Compostarea se face pe o platforma amenajata in acest scop unde are loc

fermentarea materiilor organice.

Pentru ca fermentarea sa se desfasoare in conditii bune trebuie sa se

indeplineasca anumite conditii:

-o buna aerisire a gramezii de compost;

-o aprovizionare suficienta cu apa (sa se mentina un stadiu umed, nu muiat

excesiv);

-o buna maruntire a materialelor;

-o instalare rapida a fermentarii, cu o faza fierbinte scurta si o maturare

treptata.

O desfasurare defectuoasa a fermentatiei, alegerea gresita a locului de

compostare si acoperirea necorespunzatoare a gramezii de compost pot avea

drept urmare pierderi masive de substante nutritive, indeosebi azot si potasiu.

Tescovina compostata

Pentru compostarea tescovinei se folosesc doua procedee:

1) Compostarea de suprafata consta in imprastierea in strat subtire

direct pe randurile din vie tescovina proaspata care se incorporeaza superficial.

Aplicarea tescovinei proaspete trebuie facuta cu rezerve si in cantitati mici

deoarece are o reactie acida si poate modifica reactia solului. Tescovina obtinuta

de la prelucrarea strugurilor negri poate avea efect fitotoxic datorita continutului

ridicat in polifenoli. Atentie: rasturnata langa butuci in cantitati prea mari,

tescovina se incinge puternic si vatama vitele.

2) Compostul realizat la gramezi se practica mai des decat compostarea

de suprafata deoarece in momentul aplicarii compostul este fermentat

corespunzator si nu mai prezinta pericol pentru vite.

Tescovina se aseaza pe platforme si se lasa la fermentat 20 de zile. Dupa

aceasta perioada platforma se desface se amesteca energic si apoi se recladeste.

Operatiunea se repeta la fiecare 30 de zile timp de 4 luni dupa care se poate

administra in vie ca ingrasamant organic. Un amanunt important de retinut este

ca gramada de compostare nu trebuie plasata mereu in acelasi loc, caci

compostarea repetata duce la o imbogatire puternica cu potasiu si bor in sol.

Reguli de compostare:

-la constituirea gramezii trebuie sa ne asiguram ca exista suficient oxigen si

umiditate si in acest scop straturile se aseaza afanat, iar daca materialul este

uscat se umezeste;

-inaltimea gramezii nu va depasi 1,5 m;

-pe suprafata gramezii de compost se presara praf de var ca sa se

micsoreze incarcatura de musculite de otet si bacterii acetice;

-pentru o fermentare uniforma gramada de compost se reface mai des;

-dupa caderi de precipitatii apele de siroaie nu trebuiesc dirijate in

canalizare, ape de suprafata sau apa freatica ci trebuiesc gasite masuri potrivite

de evacuare.

Tescovina compostata poate inlocui gunoiul de grajd in fertilizarea organica

a viei. In conditiile tarii noastre, ea se foloseste in doze de 40 t/ha, o data la 4-5

ani.

Composturile de ferma

In conditiile practicarii unei viticulturi ecologice, principala sursa de materie

organica o constituie utilizarea rationala a reziduurilor vegetale din ferma (frunze,

varfuri de lastari, coarde, ramuri paie, buruieni,etc) a deseurilor menajere si a

dejectiilor animale.

Compostul de ferma este considerat ingrasamantul organic cel mai ieftin si

mai putin poluant.

Inaintea administrarii composturilor de ferma sunt necesare efectuarea

analizelor chimice la sol precum si a compostului, nu numai asupra principalelor

elemente nutritive ci si in ceea ce priveste continutul in metale grele si materii

organice daunatoare.

Dozele recomandate sunt asemanatoare celor de tescovina compostata si se

incorporeaza printr-o aratura superficiala.

INTRETINEREA BIOLOGICA A SOLULUI

Intretinerea moderna a viilor cu tractoarele implica puternice efecte

negative. Datorita trecerilor repetate prin apasarea rotilor se creeaza o presiune

asupra solului, care duce la tasarea acestuia pana la mari adancimi.

Pentru a preveni tasarea solului si implicit distrugerea structurii acestuia se

pot folosi alte metode de intretinere a solului cum ar fi:

-acoperirea solului;

-inierbarea solului.

ACOPERIREA SOLULUI

Pentru a menaja solul si pentru a reduce cheltuielile ocazionate de lucrarea

acestuia exista posibilitatea acoperirii lui cu unul din urmatoarele materiale: paie,

mulci de ierburi, scoarta de copaci (scoarta macinata).

Paiele

Paiele sunt folosite ca material de acoperire in cantitate de 8-10 t/ha si pot

fi imprastiate pe toata suprafata cultivata cu vita de vie. Momentul optim de

administrare este toamna, dupa lucrarea adanca a solului. Vetrele de buruieni

care apar pot fi inlaturate chimic. Ingrasamintele vor fi imprastiate peste paie;

ploile le vor spala astfel incat ele vor patrunde in sol prin stratul de paie. Dupa o

perioada de trei ani se vor mai adauga paie pentru acoperirea solului, iar dupa 8-

10 ani, intreaga masa de paie va fi incorporata in sol cu ajutorul sapei rotative si

se va proceda la o noua acoperire.

Avantajele acoperirii cu paie:

-prevenirea eroziunii solului pe pante;

-pastrarea umiditatii solului sub paie chiar si in anii secetosi;

-stimularea cresterii vitelor si reducerea fenomenului de imbatranire;

-diminuarea cheltuielilor pentru intretinerea mecanica a solului;

-reprimarea buruienilor;

-repopularea solului cu râme.

Dezavantajele acoperirii cu paie:

-paiele proaspat administrate pot provoca incendii;

-se favorizeaza aparitia soarecilor, viermilor sarma si altor daunatori.

Mulciul de ierburi

In viile inierbate, acoperirea solului cu mulci de ierburi s-a dovedit a fi

avantajoasa. Masa de ierburi este aruncata pe solul de sub randurile de butuci de

catre cositoarea cu aparat de taiere de tip rotativ cu ocazia cosirii intervalului

inierbat. Acoperirea cu mulci de ierburi are acelasi avantaje ca si acoperirea cu

paie.

Scoarta de copaci (scoarta macinata)

Scoarta de copaci s-a confirmat a fi un material de acoperire a solului

corespunzator deoarece are o actiune erbicida si putrezeste foarte incet.

Cantitatile recomandate ajung pana la 3-5 mc/ar.

INIERBAREA SOLULUI

Inierbarea solului constituie „sarea si piperul” viticulturii ecologice si are un

rol important in mentinerea si sporirea fertilitatii solului si insanatosirea solurilor

bolnave.

Din punct de vedere al sanatatii si fertilitatii solului, inierbarea reprezinta

modul optim de intretinere.

In viticultura, inierbarea poate fi practicata in doua moduri: natural si

artificial.

Inierbarea naturala este modul cel mai simplu si economic de intretinere

a solului pe intervale deoarece consta in mentinerea si intretinerea florei spontane

existente in vie.

Inierbarea naturala are unele avantaje, dar si dezavantaje.

Avantajele inierbarii naturale:

-speciile deja existente sunt foarte bine adaptate conditiilor de clima si sol;

-nu necesita cheltuieli pentru insamantare;

-speciile componente sunt plante indicatoare.

Dezavantajele inierbarii naturale:

-acoperirea solului nu se realizeaza uniform mai ales in anii secetosi;

-nu toate speciile sunt utile, unele cu frunza lata si cu radacini adanci pot

face concurenta vitelor;

-unele specii se dezvolta excesiv in inaltime.

Cosirea plantelor se face in primavara cand au 20-25 cm in inaltime si

influenteaza pozitiv pastrarea umiditatii solului, intarzie aparitia unor noi buruieni

anuale si permite accesul cu utilajele in plantatii pe timp ploios.

Inierbarea artificiala poate fi temporara sau de durata.

Inierbarea temporara sau de scurta durata consta in schimbarea

intretinerii mecanice a solului (ca ogor negru) si semanarea plantelor servind ca

ingrasamant verde.

Inierbarea temporara se utilizeaza:

-in cazul in care inierbarea de durata nu este posibila datorita concurentei

pentru apa fata de vite;

-pentru imbunatatirea structurii solului inaintea semanatului pentru

inierbarea de durata.

Ingrasamintele verzi constituie cel mai economic, eficient si nepoluant

inlocuitor al ingrasamintelor minerale si organice.

Avantajele folosirii ingrasamintelor verzi:

-protejeaza solul impotriva eroziunii si spalarii;

-contribuie la aprovizionarea cu humus dupa mulcire si destelenire, prin

descompunerea plantelor moarte;

-ajuta la resorbirea unui exces de umiditate mai ales in toamnele reci si

ploioase;

-imbogateste orizonturile superioare ale solului cu substante nutritive si

compusi greu accesibili pentru vita de vie prin extragerea acestora din straturile

mai adanci ale solului (rol de pompa vegetala);

-fixarea azotului atmosferic in cazul folosirii speciilor de leguminoase;

-diminuarea semnificativa a atacurilor de putregai cenusiu, a ofilirii rahisului

sau a clorozei calcare.

Utilizarea ingrasamintelor verzi nu prezinta dezavantaje, dar are cateva limite si

anume:

-ingrasamintele verzi dau rezultate numai in zonele umede, cu precipitatii anuale

de peste 600 mm, repartizate cat mai uniform sau in plantatiile prevazute cu

sisteme de irigatii datorita concurentei lor fata de vita de vie. In zonele cu

precipitatii anuale de 600 mm (din care cel putin 300 mm in perioada de

vegetatie), semanatul culturilor se poate face toamna sau primavara, iar in zonele

cu precipitatii moderate de 500-600 mm anual semanatul se face numai toamna,

in lunile septembrie-octombrie.

-un regim redus de precipitatii duce la greutati in rasarirea plantelor semanate ca

ingrasamant verde. Pentru a evita acest incovenient se pot semana in a doua

jumatate a lunii august pe intervalele arate in prealabil. Samanta se incorporeaza

in sol cu grapa si se acopera cu paie astfel incat in anii secetosi se creeaza un pat

germinativ suficient de umed prielnic pentru incoltirea si rasarirea semintelor.

Primavara materia organica degerata, formata din paie si masa verde, poate fi

ingropata fara greutate;

-folosire ingrasamintelor verzi se practica numai in viile cu distante mari intre

randuri, minimul fiind de 1,5 m, si numai in cazul conducerii vitelor pe tulpini. La

distante mici intre randuri, densitate mare si conducere joasa a butucilor,

ingrasamintele verzi influenteaza intotdeauna nefavorabil microclima mai ales in

cazul infestarii cu boli criptogamice.

Plante pentru inierbarea temporara a viilor

Denumirea plantei Termen

recomandat pentru

insamantare (luna)

Cantitatea de

samanta (kg/ha)

Adancimea

de semanare (cm)

GRAMINEE

Secara toamna August/

septembrie

120 2-3

Orz toamna August/

septembrie

140 2-3

Raigras italian Iulie/august 40 2-3

CRUCIFERE

Rapita de toamna Iulie/august 15 2-3

Rapita de primavara Iulie/august 15 2-3

Ridiche cultivata

convar.oleaginoasa

Iulie/august/

septembrie

15 2-3

Mustar (alb, negru) August/

septembrie

15 2-3

LEGUMINOASE

Lupin albastru Iulie/august 120 2-4

Mazaroi Iulie/august 140 2-4

Mazariche de toamna August/

septembrie

120 2-4

Trifoi Martie/aprilie 25 2-3

Denumirea plantei Termen

recomandat pentru

insamantare (luna)

Cantitatea de

samanta (kg/ha)

Adancimea

de semanare (cm)

HIDROFILACEE

Facelia August/

septembrie

10 1-2

Se recomanda semanarea plantelor in amestec deoarece are urmatoarele

avantaje:

-patrunderea mai intensa a radacinilor in sol;

-este exclusa o nereusita totala a inierbarii;

-in cazul in care solul nu dispune de substante nutritive, exista unele plante

care cresc totusi bine pe astfel de soluri.

Amestecuri pentru ingrasaminte verzi semanate vara tarziu

Denumirea

amestecului

Speciile % Necesaru

l de samanta

kg/ha

Termenul limita

de semanat

Borceag

Amestec de

Landsberg

Amestec de

leguminoase

Amestec de crucifere

Amestecuri de trifoi

cu ierburi

Mazariche de toamna

Secara de toamna Mazariche toamna

Trifoi incarnat Raigras

Mazariche primavara Mazare de camp

Lupin albastru

Ridiche salbatica Rapita toamna

Ridiche salbatica Raigras italian

Trifoi persan Raigras italian

35

65 35

15 50

30 25

45

50 50

35 65

35 65

90

56

110

15

28

28

Mijloc-sfarsit de

august

mijloc-sfarsit de august

mijloc iulie

sfarsit august

sfarsit august

sfarsit august

Timpul de semanat poate fi ales in doua perioade:

a) Primavara (mijloc-sfarsit aprilie)

Semanatul primavara are ca principal impediment concurenta pentru apa a

plantelor cu vitele, intrucat coincide perioada de crestere a plantelor cu necesarul

maxim de apa si de substante nutritive ale vitelor din timpul infloritului

b) Vara tarziu-toamna (sfarsitul iulie-septembrie)

Are urmatoarele avantaje:

-nu exista concurenta pentru apa si substante nutritive fata de vite;

-plantele folosite ca ingrasamant verde iau surplusul de substante nutritive

(nefolosite) si micsoreaza proportia spalarii acestora de catre apa din iarna. Prin

incorporarea ingrasamintelor verzi acestea vor fi din nou disponibile pentru vite

prin mineralizare.

Dezavantaje:

-in caz de seceta, rasarirea este mai nesigura decat la semanatul de

primavara. Acest dezavantaj poate fi micsorat daca dupa semanat se asterne un

strat subtire de paie.

INIERBAREA DE DURATA

Inierbarea de durata a solului din vii, in ultimul deceniu, este considerata o

alternativa ecologica si economica de intretinere a acestuia. Ea poate fi utilizata

pe toate solurile nu prea uscate, avand rolul de a echilibra toate fenomenele

fizice, chimice si biologice care au loc in sistemul sol-planta.

In viticultura ecologica, inierbarea de durata are o serie de avantaje

incontestabile:

-reducerea pericolului de compactare a solului din cauza trecerilor cu

tractoare si utilaje;

-impiedicarea eroziunii solului pe pante, implicit reducerea pierderilor de

apa prin siroire;

-mentinerea si sporirea continutului in humus datorita sursei permanente pe

care o reprezinta masa de mulci;

-favorizarea fertilitatii solului;

-combaterea daunelor provocate de monocultura;

-diminuarea pierderilor de azot prin spalare;

-franarea „oboselii” solului pentru vite.

Actiunea inierbarii de durata asupra vitelor

Inierbarea de durata are o serie de actiuni benefice asupra vitei de vie:

-repartizarea radacinilor vitelor este uniforma, ceea ce imbunatateste

preluarea apei si a substantelor nutritive;

-cloroza va fi diminuata sau va disparea in totalitate, ata timp cat nu mai

exista compactarea solului;

-meierea produsa de cresterea luxurianta a vitelor va fi eliminata in

totalitate;

-boala denumita ofilirea pedunculului va fi puternic diminuata;

-maturarea coardelor va fi favorizata.

Desi este considerata cea mai avantajoasa metoda de intretinere a solului in

conceptie ecologica, inierbarea de durata are si unele neajunsuri:

-plantele folosite pentru inierbare pot intra in concurenta pentru apa cu

vitele;

-in timpul iernii, iepurii cauta suprafete inierbate mai ales daca sunt

semanate cu leguminoase si rod cu aceasta ocazie si radacinile vitelor;

-primavara, inierbarea poate spori pericolul de inghet;

-in perioadele secetoase, acarienii galbeni pot trece de pe ierburi pe vite.

Ca urmare a concurentei covorului vegetal, distributia radacinilor vitei de

vie sufera modificari: sporeste cresterea acestora in orizonturile profunde.

Vigoarea butucilor este diminuata prin inierbare. Dezvoltarea mai slaba a

lastarilor este insotita de oprirea mai timpurie a cresterii cu efecte favorabile

asupra proceselor de acumulare a zaharurilor in struguri.

La soiurile negre s-a constatat si o imbogatire in polifenoli a recoltei de

struguri in conditiile inierbarii terenului.

Actiunea inierbarii de durata asupra economiei lucrarilor

-starea vremii nu impiedica aplicarea lucrarilor la vita de vie;

-cheltuielile pentru mulcit sunt mai mici decat pentru intretinerea solului ca

ogor negru;

-in ceea ce priveste consumurile energetice (zile-om, ore-agregat motorina)

sunt mai reduse pe unitatea de suprafata la inierbare decat la sistemul de

intretinere ca ogor negru.

INIERBAREA PARTIALA DE DURATA

Inierbarea partiala de durata consta in inierbarea de durata a intervalelor,

prin alternarea acestora cu intervale intretinute ca ogor negru. Aceasta varianta

de intretinere a solului este recomandata numai in zonele cu suficiente precipitatii

(600-700 mm anual, din care cel putin 250 mm inregistrate in intervalul mai

august) sau prevazute cu instalatii de irigare. Ea consta in semanarea alternativa

pe intervale a speciilor de graminee, cu sau fara trifoliene.

Insamantarea pentru inierbarea alternativa de durata a intervalelor se

executa dupa aratura de primavara din doua in doua intervale, pe benzi late de

1,4 m pentru viile cu distanta intre randuri de 2,2 m. Spatiul de sub butuci, o

banda lata de 60-80 cm, se mentine curat de buruieni prin prasile manuale sau

prin mulcire cu paie.

In timpul vegetatiei, ierburile se cosesc de 2-3 ori. Pe suprafete mari poate

fi folosita masina pentru curatat pasuni MCT, care se realizeaza concomitent cu

tocarea masei vegetale. Iarba rezultata se lasa ca mulci deasupra benzii

inierbate. Din 3 in 3 ani, toamna se executa subsolajul intervalelor inierbate, prin

1-2 treceri cu subsolierul purtat pentru vie SPV-45 M. Dupa o perioada de 8-9 ani

de la inierbare se sparge banda intelenita printr-o aratura de toamna. In

primavara urmatoare se inierbeaza intervalele care au fost intretinute ca ogor

negru.

Intervalele neinierbate se intretin ca ogor negru prin lucrarile obisnuite:

aratura de toamna, afanarea adanca de primavara a solului si 3-4 lucrari

superficiale.

Incepand cu al 10-lea an de la inierbarea aceluiasi interval s-au inregistrat

deficite semnificative de recolta, fapt ce a oferit indicatii asupra duratei maxime

de mentinere a inierbarii pe acelasi interval.

In cazul intretinerii solului prin inierbare alternativa de durata s-a remarcat

o crestere a continutului de zahar si o scadere a a aciditatii mustului comparativ

cu sistemul de intretinerii solului ca ogor negru.

Efectele tehnico- economice ale inierbarii alternative de durata:

-folosirea intervalelor inierbate pentru accesul utilajelor in vederea aplicarii

tratamentelor fitosanitare in perioadele ploioase, cu exces de umiditate in sol;

-evitarea tasarii solului mai ales in anii cu exces de precipitatii;

-reducerea substantiala a cheltuielilor ocazionate cu lucrarile de intretinere

mecanica a solului (exemplu: consumul de motorina se reduce cu 7-12 l/ha).

In anii cu deficit de precipitatii se poate intrerupe cresterea plantelor total

sau partial pentru a nu stanjeni aprovizionarea cu apa a vitelor. Distrugerea

masei verzi poate fi realizata prin aplicarea erbicidelor cu efect desicant

(Gramoxone) sau mai bine cu ajutorul frezei sau a discului.

Speciile recomandate pentru inierbare: Lolium perenne (iarba de gazon),

Festuca rubra (paius rosu), Festuca ovina (paius), Bromus inermis (obsiga), Poa

pratensis (firuta), Trifolium repens (trifoiul alb tarator), Trifolium Hybridum

(trifoiul hibrid),etc.

Plante pentru inierbare in viticultura

-Leguminoase pentru boabe (fasole, mazare, linte, mazariche de primavara,

etc);

-Leguminoase cu samanta mijlocie si mica (trifoi rosu, trifoi alb, lucerna,

ghizdei, sparceta, trifoi suedez, trifoi persan, etc);

-Crucifere (ridiche, mustar, rapita);

-Cereale (secara, grau, orz, mei);

-Graminee (obsiga, firuta, paius rosu,etc).

Dupa cum se vede, ingrasamintele cuprind mai ales specii leguminoase care

ocupa locul principal in primul rand pentru capacitatea lor de a fixa azotul

atmosferic, graminee, crucifere si diferite plante cu productivitate ridicata deci

care produc multa masa verde.

Amestecuri pentru inierbarea de durata

Pentru alegerea si alcatuirea amestecurilor sunt hotaratoare urmatoarele

criterii:

-amestecul trebuie sa cuprinda cel putin trei specii diferite, din care

minimum doua leguminoase;

-jumatate din plante trebuie sa aiba o inradacinare adanca;

-trebuie alese specii cu talie mijlocie si inalata (etajare);

-cel putin o specie trebuie sa aiba o rasarire rapida pentru acoperirea

solului, aprovizionarea sa si protejarea culturii ascunse;

-speciile de plante alese pentru amestec trebuie sa corespunda conditiilor

existente de sol (umiditate, tip, reactie).

In general se recomanda amestecuri de graminee (3-5 specii), caracterizate

prin cerinte reduse fata de apa, rusticitate, rezistenta la umbrire sau amestecuri

de graminee si leguminoase, cele din urma contribuind si la imbogatirea solului in

azot, prin fixarea celui atmosferic.

La noi in tara se recomanda amestecuri de:

-trifoi, ghizdei, lupin;

-paius, firuta, trifoi alb si lupin.

Amenajarea inierbarii de durata

Inainte de insamantare se vor face analize pentru a stabili continutul solului

in azot si humus. In urma analizelor solul se va fertiliza si/sau aproviziona cu

humus durabil.

Solul trebuie maruntit pentru semanat la o adancime de maxim 5 cm.

Perioadele optime pentru semanat:

-din martie pana la inceputul lunii mai;

-toamna, dupa culesul strugurilor.

Ca o masura suplimentara recomandata pentru o rasarire mai buna este

acoperirea cu un strat subtire de paie.

Procedee de semanat:

-semanatul manual este recomandat in cazul in care se folosesc amestecuri.

Pentru semanatul manual se va calcula un surplus de 10 % de samanta. Dupa

semanat se va efectua o trecere cu grapa pentru ca samanta sa fie incorporata.

-semanatul mecanic se poate face in doua moduri:

a) semanatul in randuri cu ajutorul semanatorii;

b) semanatul pe intreaga suprafata se efectueaza cu o masina de semanat

prin imprastiere uniforma a semintelor.

In viile tinere, inierbarea de durata poate fi practicata cel mai devreme

incepand din anul al treilea pentru soluri profunde si vite viguroase si din anul al

cincilea pentru soluri mai putin profunde si vite mai putin viguroase.

Intretinerea inierbarii de durata

Trebuie evitat, pe cat posibil, parcurgerea cu agregate mecanice pana in

momentul infloririi principalelor specii insamantate deoarece in momentul infloririi

cresterea radacinilor principale este cel mai adesea incheiata.

In primii ani dupa semanarea plantelor sunt necesare fertilizari

suplimentare cu 40-50 kg N/ha.

Tavalugirea covorului vegetal este prima si cea mai simpla ingrijire a

covorului vegetal.

Intretinerea covorului vegetal se face prin cosiri periodice. Se recomanda ca

ierburile cosite sa ramana pe intervale ca mulci, pentru sporirea continutului in

materie organica.