et...prin predici ºi prin îndemnuri adresate credin-cioºilor, au subliniat importanþa acestui...

I

t

I

\

E \,ry;a-a(42 - 44|. ETI f

DE

e lL MIIt.;;N&icinella

plscop aTil ll I

Romflnii timoceni l, p.[,jumitate a socolului )O( =d

130 de ani de presfl romflneasdl I

in Dobrogea ,

I

Viorel DINESCU

Ion STAICU (1955-1999)

Valentin $ERBU (1934-199 4)

Economia Dobrogei inperioada 1918-1944

I

TULCEA

W

S-au împlinit, în anul ce a trecut, 90 deani de la mãreþul eveniment petrecut la 1 decem-brie 1918, când la Alba - Iulia în cetatea voievo-dului întregitor de neam ºi de þarã, MihaiViteazul, s-a consfinþit pentru totdeauna unireaTransilvaniei cu patria mamã România.

Actul de la 1 decembrie 1918 se consti-tuie în cheia de boltã a acestui mãreþ edificiu alunitãþii naþionale a tuturor românilor pe terito -riul sfânt al Daciei strãbune.

Anul 1918 a încununat pe deplinnãzuinþele ºi luptele înaintaºilor noºtri care audorit dintotdeauna ca cei de aceeaºi limbã ºi legestrãbunã sã stea laolaltã, „uniþi în cuget ºisimþiri", aºa cum au fost dintru început în ciudatuturor încercãrilor ºi vicisitudinilor istoriei.

Precum se ºtie, la înfãptuirea acestuideziderat ºi-a adus o contribuþie însemnatã ºiBiserica strãmoºeascã prin slujitorii ei, care,prin predici ºi prin îndemnuri adresate credin-cioºilor, au subliniat importanþa acestui mãreþeveniment în viaþa naþiunii române.

Între aceºti promotori ai Unirii cele maride la 1918 amintim ºi pe Protopopul Dr. NicolaeStinghe de la istorica bisericã Sfântul Nicolaedin Scheii Braºovului. Implicat activ în acþiunileunioniste, sprijinitor al trupelor române, pro-topopul Nicolae Stinghe a fost arestat în 1916 laintrarea României în primul rãzboi mondial,împreunã cu soþia sa ºi cu cei 2 copii minori aisãi - unul de 2 ani ºi altul de 6 sãptãmâni - ºideportat la Sopron în Ungaria, unde se aflau exi-laþi mulþi preoþi ºi intelectuali ardeleni - fiindeliberat în 10 mai 1918, reîntors apoi în mijloculpãstoriþilor sãi. Împreunã cu alþi intelectualibraºoveni, prot. N. Stinghe pune bazele gazetei„Glasul adevãrului" ce apare la Braºov la 9/22nov. 1918, militând pentru drepturile ºi

nãzuinþele românilor.La 25 nov. 1919 rosteºte în biserica Sf.

Nicolae din Schei o frumoasã ºi înãlþãtoarecuvântare în care aratã importanþa actuluisãvârºit la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia, pen-tru întreg neamul nostru românesc ca ºi pentruBiserica lui strãmoºeascã.

El aratã cã, dupã noaptea cea lungã ºigrea a robiei ºi a suferinþei, prin voia luiDumnezeu ºi prin jertfa eroilor neamului s-auivit zorile bucuriei ºi ale libertãþii. Dintotdeauna,aratã el, românii ºi-au pãstrat cu scumpãtate:limba, legea ºi datinile strãmoºeºti, trepiedulcare a stat mereu la baza ideii de unitate ºi decontinuitate a lor în matca unde istoria i-a hãrã -zit sã trãiascã. Oratorul aduce un vibrant elogiueroilor neamului începând cu cei de la ªelimbărdin 1599, urmând cu cei de la Mãrãºeºti, care,prin jertfa lor, au temeluit statul unitar român,iar pilda lor va strãluci de-a pururi pe firmamen-tul istoriei românilor.

Prin ideile pe care le cuprinde, prinînãlþimea gândului pe care îl expune, prin cuvin-tele adecvate ºi alese pe care le foloseºte,aceastã predicã a prot. Nicolae Stinghe se con-stituie într-un veritabil elogiu adus de cãtre acestslujitor al Bisericii tuturor celor care au con-tribuit cu mintea ºi cu braþul la înfãptuirea aces-tui important eveniment din istoria noastrãnaþionalã.

Acum, la împlinirea celor 90 de ani, ca - de-se sã aducem prinos de recunoºtinþã celor cel-au înfãptuit, iar pãstrarea unitãþii naþionale sãdevinã o poruncã din cele mai sfinte de a lucra ºia preþui cum se cuvine moºtenirea curatã ºicaldã a celor ce au lucrat la împlinirea ei.

† VISARIONEpiscopul Tulcii

1

STEAUA DOBROGEI l 2009

Unire în cuget ºi simþiriO predicã a prot. Nicolae Stinghe din Scheii Braºovului

în legãturã cu 1 Decembrie 1918

2


Patriarhia Română a proclamat anul2009 ca „Anul comemorativ - omagial alSfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopulCezareei Capadociei (+ 379) şi al celorlalţisfinţi capadocieni", urmărindu-se punctareavieţii lor sfinte, contribuţia lor la cristalizareaşi apărarea învăţăturii de credinţă, evidenţi-indu-se uriaşa lor operă ca reper în conşti-inţa Bisericii Universale şi în special a celeiOrtodoxe.

Se doreşte a fi un proiect religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi medi-atic.

Dintre sfinţii capadocieni sărbătoriţianul acesta, Sfântul Grigorie de Nazianzpunctează timpul şi spaţiul epocii sale,devenind un reper cu conotaţii perene.

Biserica noastră cinsteşte în fiecarean la 25 ianuarie pe Sf. Grigorie deNazianz, supranumit Teologul sau Cuvân -tătorul de Dumnezeu.

S-a născut în jurul anului 330 înArianz, aproape de orăşelul Nazianz dinCapadocia, ca fiu al lui Avraam şi al Sarrei,care mai târziu s-au călugărit. Tatăl său erapăgân şi făcea parte din secta iudaică ahypsistarienilor (adoratorii celui Prea Înalt ).S-a botezat la îndemnul pioasei sale soţii,tot călugăriţă, cu numele de Nonna.

Astfel, Avraam va primi în urmabotezului creştin numele de Grigorie şi vaajunge în anul 329 episcop de Nazianz,cunoscut sub numele de „cel bătrân".

În familia episcopului Grigorie şi aNonnei se naşte Sf. Grigorie, care va maiavea ca fraţi pe Cezar şi Gorgonia.

Sf. Grigorie primeşte pregătirea ele-mentară în casa părinţilor săi. Face apoistudii la Cezareea Capadociei, unde-lcunoaşte pe viitorul său prieten Sf. Vasile

cel Mare, studiind împreună aici artaelocinţei. A studiat apoi în CezareeaPalestinei arta retoricii la şcoala iniţiată însecolul al III-lea de cunoscutul scriitor bi -sericesc Origen.

A urmat apoi o altă perioadă de studiiîn Alexandria Egiptului, unde fratele săuCezar studia medicina, aici având posibili-tatea de a audia vestiţi dascăli păgâni şicreştini, de referinţă fiind Sf. Atanasie celMare.

Îşi va desăvârşi cunoştinţele laAtena, unde a ajuns după o călătorie plinăde suspans. Corabia sa a fost surprinsă deo furtună năprasnică şi au fost salvaţi decâţiva negustori fenicieni. Atunci Sf.Grigorie a promis lui Dumnezeu că, dacă va

Sf. Grigorie de Nazianz - credinţăşi mărturisire

Pr. Nicolae IONIŢĂ

3


fi salvat, îşi va dărui întreaga viaţă slujiriilui.

La Atena va aprofunda retorica, filo-zofia, geometria, medicina, morala, muzica,cu vestiţii profesori Himeriu şi Proheresiu, încei 8-9 ani cât a poposit aici.

În anul 357 revine în patria sa deunde primeşte botezul creştin. În anul 361,în ziua de Crăciun, Sf. Grigorie este hiro-tonit preot, împotriva voinţei lui. Simţind caprea grea această sarcină, a fugit la pri-etenul său Sf. Vasile în ţinutul Pontului, pemalul râului Iris. În această împrejurarescrie tratatul „Despre fugă" sau „Desprepreoţie".

La stăruinţele tatălui său revineacasă la Paştele anului următor, prilej cucare rosteşte celebra cuvântare intitulată„Despre fuga sa în Pont", în care justificăplecarea sa prin nepregătirea pentru oTaină aşa de mare ca Preoţia.

În acest tratat expune pe larg ide-alurile şi obligaţiile preoţiei, care este „artaartelor şi ştiinţa ştiinţelor". La această fugăa contribuit însă şi starea de decădere reli-gios-morală a preoţilor vremii sale: „Seînghesuie şi se împing unii pe alţii în jurulSf. Mese, ca şi cum ar socoti că preoţia nueste chip de virtute, ci mijloc de a trăi, nu-islujire plină de răspundere, ci domnie fărăîndatoriri. Şi sunt aceştia la număr aproapemai mare decât cei pe care îi păstoresc.Slabi în credinţă, ticăloşi, cu toată strălu-cirea lor".

Preoţia este comparată cu medici-na, preotul fiind chemat să vindece sufletul:„medicina - scrie Sf. Părinte - se ocupă maimult cu cele ce se văd, preoţia însă se stră-duieşte să vindece pe omul cel ascunsinimii".

În 371 este hirotonit episcop deSasima de către Sf. Vasile, dar niciodată nua fost în această localitate, atât pentru că oasemenea misiune l-ar fi stingherit îndorurile sale după viaţa contemplativă, câtşi pentru că Sasima i se părea insuporta-bilă.

În 374, după moartea ambilor părinţi,

Sf. Grigorie se retrage în mănăstirea Sf.Tecla la Seleucia, în Isauria.

La stăruinţele unei delegaţii deortodocşi venite de la Constantinopol, în378, după moartea împăratului arianValens, şi la îndemnul Sf. Vasile, Sf.Grigorie pleacă în 379 la Constantinopol,spre a regrupa şi reface Biserica Ortodoxăde acolo, cunoscut fiind faptul că toate bis-ericile erau aici în mâna arienilor.

El a deschis o capelă în casa uneirude unde oficia şi rostea predicile sale aşade mult gustate. Viaţa sa aleasă şi talentuloratoric deosebit grupează în jurul lui elitaintelectuală a capitalei. În această capelă,numită simbolic Anastasia (Învierea),Sfântul Grigorie a rostit cele cinci Cuvântăriteologice, care i-au adus mai târziu, numelede Teologul.

Dar începând cu anul 380 apar şineplăcerile. Astfel, se vede chemat în faţatribunalului, ca instigator şi autor al tul-burărilor sângeroase care au avut loc întreortodocşi şi arieni cu prilejul rostirii acestorcuvântări. Un alt necaz vine din partea pri-etenului său Maxim, filozof cinic, venit dinEgipt. Acesta, prin viclenie şi complot, aîncercat să uzurpe scaunul episcopal alcapitalei, asigurându-se şi de asentimentulPatriarhului Petru al Alexandriei.

Maxim este însă surprins deortodocşi chiar în noaptea când era consa-crat episcop, prilej ce dă naştere unui nouconflict.

Pentru toate acestea Sfântul Grigo -rie se hotărăşte să părăsească oraşul, dareste împiedicat, poporul fiind nemulţumit,după cum ne informează el însuşi în„Carmen de vita sua", versul 1100: „Dacăpleci, tu iei cu tine Treimea".

Munca lui, virtuţile lui de monah cuviaţa austeră, succesele lui misionare con-tra ereticilor au dus la instalarea lui oficialăca episcop al Constantinopolului de cătreînsuşi împăratul Teodosie, la 27 noiembrie380, în biserica Sfinţii Apostoli.

Sinodul II ecumenic, deschis la 381,confirmă alegerea Sfântului Grigorie ca

4


episcop de Constantinopol şi este instalat înmod canonic de Meletie al Antiohiei.

Ajuns patriarh al Constantinopolului,Sf. Grigorie este preocupat în primul rândde explicarea şi răspândirea învăţăturii celeiadevărate. În această perioadă a rostit 45cuvântări despre credinţa cea adevărată, înrândul cărora se găsesc şi cele 5 numiteteologice.

După moartea lui Meletie, survenităîntre timp, Sf. Grigorie a fost chemat săpreia preşedinţia Sinodului, fie datorităprestigiului său crescând, fie canonului alIII-lea al acestui sinod, care prevedea pri-matul de onoare al episcopului Constan -tinopolului.

Unii episcopi din Egipt şi Macedoniaau pus însă sub îndoială problema canoni -cităţii alegerii Sf. Grigorie, reproşându-i-secă el era deja episcop de Sasima.

Sfântul Grigorie şi-a dat demisia şi,după o strălucită cuvântare către episcopi şipopor, îşi ia rămas bun şi se retrage defi nitivla Arianz, unde îşi va petrece ultimii aniocupându-se cu rugăciunea, studiul şipoezia.

„Dacă socotiţi că eu sunt cauzadezbinării nu aveţi decât să mă aruncaţi înmare şi să se potolească valurile de tul-burări. Alungaţi-mă din oraş, numai să iubiţiadevărul şi pacea".

A murit probabil la 389 sau 390, învârstă de aproximativ 60 de ani, lăsândtoată averea sa credincioşilor, împreună cufrumosul îndemn: „La cer repede noi săfugim/Unde multe splendori răspândesc olumină nespusă în jurul Treimii".

Opera Sfântului Grigorie Teologuleste de natură teologică, istorică şi poetică,genialitatea sa fiind incontestabilă. Cuprivire la creaţia sa poetică, ce însumează18.000 de versuri, teologii au considerat căeste „primul şi cel mai mare poet creştin alveacurilor primare ale erei noastre". (Pr.Prof. Nicolae Bordaşiu „Aspecte ale trăiriicreştine în viaţa şi opera Sf. GrigorieTeologul", în revista „Glasul Bisericii", nr.1-2 / 1972, p.61).

Viaţa lui şi luptele pe care le-a purtatîmpotriva principalelor erezii ale veaculuisău (arianismul, pnevmatohismul, eunomi-anismul) au lăsat impresie profundă nudoar asupra contemporanilor săi. Întreagalui operă scrisă este rezultatul uriaşelorfrământări teologice din jurul dogmei Sf.Treimi, frământări ce fac obiectul primelordouă sinoade ecumenice.

Opera Sf. Grigorie este variată capreocupare şi tematică şi a fost scrisă atâtîn proză cât şi în versuri.

În proză a scris cuvântări cu conţinutapologetic-dogmatic şi pastoral, panegirice,necrologuri, epistole şi un testament per-sonal, iar în versuri a scris poeme, epi-grame, epitafe.

Cuvântările sau discursurile înnumăr de 45, sunt considerate „capodo perede elocinţă şi de doctrină" şi se întind crono-logic de la anul 362 la 383.

Aceste cuvântări pot fi împărţite în:1) Cuvântări dogmatice; 2) Cuvântări lasăr bători mari; 3) Necrologuri; 4) Pane -girice în cinstea sfinţilor; 5) Cuvântăriocazionale.1) Cuvântări dogmatice: Cele cinci cuvân-tări teologice numite astfel chiar de autorullor. Au fost rostite în anul 389 laConstantinopol în capela Anastasia şi suntîndreptate împotriva ereticilor de esenţăariană.

a) Cuvântarea I expune calităţile pecare trebuie să le aibă cel chemat să vor-bească despre Dumnezeu, precum şicondiţiile în care poate face lucrul acesta.

b) Cuvântarea a II-a vorbeşte despreexistenţa, natura şi atributele lui Dumnezeuşi insistă asupra neputinţei oamenilor de acuprinde dumnezeirea.

Dumnezeu nu poate fi cunoscut pecale raţională (Contra lui Eunomiu). Exis -tenţa lui Dumnezeu se dovedeşte cel maibine prin făpturile lumii văzute. Tot aiciexplică originea idolatriei.

c) În a III-a cuvântare, Sf. Grigorieafirmă egalitatea celor trei persoane ale Sf.Treimi, insistând îndeosebi asupra divinităţii

5


şi consubstanţialităţii Fiului cu Tatăl.d) A IV-a cuvântare elucidează tex-

tele scripturistice obiectate de către arieni.e) Cuvântarea a V-a vorbeşte despre

Sfântul Duh, a treia Persoană a Dum -nezeirii, existând nu prin naştere, ci prinpurcedere. Astfel, el răspunde la obiecţiilepnevmatomahilor, a căror învăţătură este oprelungire a ereziei ariene la a treia per-soană a Sfintei Treimi.

În aceste cuvântări găsim celebraformulă dogmatică gregoriană „o singurăsubstanţă dumnezeiască în trei ipostasuri",precum şi termenii pentru însuşirile propriifiecăreia din cele trei persoane treimice:„nenăscut" - pentru Tatăl, „născut" - pentruFiul şi „purces" - pentru Duhul Sfânt.

Pentru înălţimea cugetării şi pentruargumentaţia folosită, aceste Cinci cuvân-tări i-au adus Sf. Grigorie numele de„Teologul Sfintei Treimi".

În cuvântările 20 şi 32, Sf. Grigorierespinge şi condamnă mania unora - avi -zaţi sau neavizaţi - de a „teologhisi" despreDumnezeu şi cere acelora care se anga-jează în discuţii de teologie o profundă şicorectă cunoaştere a Sfintei Scripturi şi oviaţă de sfinţenie.

O suită întreagă de cuvântări suntînchinate marilor sărbători creştine:Naşterea Domnului (cuvântarea a 38-a);Bobotează ( cuvântările 39 şi 40), la Paşti(cuvântările 1 şi 45 ); la Rusalii (cuvântareaa 41-a ).

2. Cuvântări panegirice: Acesteasunt dedicate Macabeilor, Sf. Ciprian, Sf.Atanasie. La adresa celui din urmă, Sf.Grigorie Teologul spune că: „lăudând peAtanasie, lăudăm însăşi virtutea" .

Ca tehnică şi realizare artistică,panegiricile Sf. Grigorie sunt „cuvântările încare marele ierarh a dat toată măsura arteisale oratorice".

3. Necrologuri: Prin cuvântărilefunebre rostite la moartea fratelui săuCezar, la moartea surorii sale Gorgonia, atatălui său, la moartea bunului său prietende studii şi vieţuire duhovnicească Sf.

Vasile cel Mare, „Teologul Sfintei Treimi" ainaugurat o nouă specie de predică înBiserica creştină, şi anume necrologul.

În ciuda firii sale reflexive, în douăcuvântări „Cuvinte de înfierare" şi „Contralui Iulian Apostatul" scrise în 363, Sf. Gri -gorie face dovada unui temut pamfletar,invectivele împotriva lui Iulian Apostatulavând ceva din indignarea profeţilor.

Dintre cuvântările ocazionale, douăreţin în chip deosebit atenţia:

Apologia despre fugă, compusă înanul 362, în care caută să se justifice de cen-a consimţit la hirotonia forţată din parteatatălui său şi unde face elogiul preoţiei creş-tine, insistând pe profilul adevăratului preotca liturghisitor şi păstor de suflete. Încuvântare arată răspunderea, maiestateadar şi caracterul înfricoşător al acesteizguduitoare taine şi misiuni.

A doua lucrare este „Cuvântarea derămas bun", ţinută de Sf. Grigorie în faţacelor 150 de episcopi participanţi la SinodulII ecumenic şi a credincioşilor, cu prilejulplecării sale defintive de aici, în anul 381, caurmare a neînţelegilor şi greutăţilor întâm -pinate de acesta la alegerea şi înscăunareasa ca arhiepiscop şi ca preşedinte alSinodului II ecumenic.

Opera poetică a Sf. Grigorie însu -mează în jur de 507 poezii, cu un total de18.000 de versuri. Scopul acestor compo -ziţii era acela de a prezenta tinerilor învăţă-tura de credinţă prin intermediul artei, săcombată pe eretici şi mai ales pentru a-şipotoli dorul de contemplare şi de desăvâr -şire personală.

Poemele teologice, după conţinut,sunt: dogmatice şi morale. Ele cântă maiales puterea, slava şi bunătatea divină, Sf.Treime.

Poemele istorice sunt cele maireuşite sub raportul formei. Unele se referăla viaţa şi activitatea Sf. Grigorie, avânddeci caracter autobiografic, iar alteleprivesc anumite persoane cu care acesta avenit în contact în diferite împrejurări şi situ-aţii.

6


Marele Teolog - poet a folosit în ver-surile sale întreaga metrică a prozodiei cla-sice, precum şi o bogată diversitate de fi guride stil.

Din ultima parte a vieţii datează şicele 245 de epistole şi Testamentul Sf.Grigorie, scris în 381, prin care toată avereasa este lăsată Bisericii din Nazianz spre a fiîntrebuinţată în folosul săracilor.

Sf. Grigorie este normativ cu privirela adevărurile despre Sf. Treime şi despreîntruparea Domnului. În hristologie susţineunitatea Persoanei lui Hristos; ca o con-secinţă a acestui fapt, Sf. Fecioară Mariaeste Născătoare de Dumnezeu.

A fost un temperament delicat, sensi-bil, frământat, uneori prins în contradicţiilede neînvins ale dorinţei sale de a lucra înBiserică şi râvna de a se desăvârşi în locuriretrase.

O notă preţioasă a caracterului Sf.Grigorie este sentimentul său de prietenie.Modelul prietenului ideal din copilărie şipână la moarte i-a fost Sf. Vasile.

Era firesc ca opera sa atât de variatăca preocupare şi tematică să exercite omare influenţă asupra contemporanilor săi,cât şi asupra viitorimii.

Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie deNyssa, Evagrie de Pont, Sf. MaximMărturisitorul, Sf. Ioan Scărarul, Sf. IoanDamaschin au în operele lor iz de teologiegregoriană.

Mai târziu, Toma d'Aquino ( + 1274),Bonaventura (+ 1274), Bossuet (+ 1704)s-au împărtăşit din opera Sfântului Grigorie.

În spiritualitatea ortodoxă româ -nească, Părintele răsăritean a avut o mareînrăurire asupra vechilor noştri cărturari bi -sericeşti ori laici.

Învăţăturile lui Neagoe Basarabcătre fiul său Teodosie, Didahiile lui AntimIvireanul, opera cronicarului Miron Costin,preocupările mitropoliţilor Veniamin Costa -chi şi Grigore Dascălul, toate acestea văde-sc preocupări deosebite pentru opera Sf.Grigorie Teologul.

Astăzi revistele de specialitate,

cursu rile din cadrul Facultăţilor de Teologieşi ale Seminariilor Teologice, tezele delicenţă şi de doctorat, valoroasa colecţie,„Părinţi şi Scriitori bisericeşti" evidenţiazăviaţa, actvitatea şi scrierile Sf. Grigorie deNazianz. Biserica Ortodoxă îl prăznuiestede două ori pe an: o dată la 25 ianuarie şi adoua oară la 30 ianuarie, împreună cuSfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur,fiind socotiţi ca ocrotitori ai învăţământuluiteologic.

În biografia sa există un citat carespune următoarele: „Aşa de mult s-a distinsSf. Grigorie de Nazianz încât singur el dupăIoan Evanghelistul a primit titlul de„Teologul" şi acest titlu i-a fost rezervat apoinumai lui".

Sf. Grigorie a fost astfel consecventcuvântului Mântuitorului că „mare se vachema în împărăţia cerurilor cel care vaînvăţa, dar va şi face cele ce va învăţa"(Matei V,19).

***

1. Sf. Grigorie de Nazianz , Opere dogmatice, tra-ducere din limba greacă, studii şi note Pr. dr. Gh.Tilea, Editura Herald, Bucureşti 2002.2. Cele 5 cuvântări teologice ale celui între sfinţi Părinteluinostru Grigorie de Nazianz, traducere din limba greacă,introducere şi note de Preot Dr. Academician DumitruStăniloae, Editura Anastasia, 1993.3. Pr. Lect. Constantin Corniţescu, Sfinţii TreiIerarhi, interpreţi ai Sfintei Scripturi, în „StudiiTeologice", seria a II-a, anul XXVIII, nr. 1-2, ianuarie- februarie 1976, Bucureşti.4. Diac. Asistent Ion Bria, Teologie şi Biserică laSfinţii Trei Ierarhi, în „Studii Teologice", seria a II-a,anul XXIII, nr. 1 -2, ianuarie-februarie, Bucureşti,1971.5. Pr. asist. dr.Constantin Coman, Teologia şi DuhulSfânt la Sf. Trei Ierahi, în „Studii Teologice", seria aII-a, anul XLII, nr 2 martie- aprilie, Bucureşti, 1990.6. Prof. Adrian N. Popescu, Opera teologică a Sf.Grigorie de Nazianz şi ecoul asupra contemporanilorşi posterităţii, în „Glasul Bisericii", anul LII, nr. 1-4,ianuarie-aprilie 1996.7. Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Sf.Mănăstire Dervent, 2000.8. Pr. Dr. Ionel Popescu, Sf. Grigorie de Nazianz -cuvântătorul de Dumnezeu, în revista Învierea, pu -blicaţie editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Timi -şoarei, anul XX, nr.3 (453), 1 februarie 2009.

7


Anul jubiliar 2009, declarat în toatăPatriarhia Română ca „an comemorativ -omagial închinat Sfântului Vasile cel Mare(† 379) şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni",serveşte şi fericitul prilej de a aniversa înacelaşi timp şi împlinirea a 650 de ani de laistoricul act politico-bisericesc din data de12 mai 1359, moment la care PatriarhiaEcumenică din Constantinopol a recunos-cut Mitropolia Ungrovlahiei şi pe chir Iachintdin cetatea Vicinei ca prim titular canonic alei.

Dacă privim evenimentele istorice şipeste ceea ce ne descoperă din mărun-taiele pământului astăzi arheologia, anii379, 1359, 1829, 1879 sau 2009 nu repre -zintă numai o înşiruire de date înscrise încronologia Bisericii Universale şi terminatela final cu cifra 9, ci mai mult decât atât, îşiîmplinesc profunda lor semnificaţie prinacte magistrale înfăptuite de oameni întimpul istoric, dar cu raţiuni ce depăşescumanul şi vremea lui.

Cum nimic întâmplător nu există,strânsa şi binecunoscuta legătură dintreSfântul Vasile cel Mare şi meleagurile pon-tice, prin ierarhii de la Tomis şi Sfântul SavaGotul, declară o atracţie intimă şi irezistibilăspre sfinţenie atât a celor care au trăit aici,în „ţara martirilor", cât şi a celor care auatins numai cu gândul pământul udat desângele lor.

Tot aşa de bine se poate vedea căDobrogea, prima provincie creştină dinîntreg spaţiul etnogenezei româneşti, prinSfântul Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti,a autentificat certificatul de naştere alMitropoliei Ungrovlahiei, născute mai

înainte de luna mai a anului 1359.Ironia istoriei face ca la 1359,

Dobrogea să dea scaunului mitropolitan alŢării Româneşti legitimitate bisericească şiun şir de ierarhi care începe cu unul grec şieste urmat până astăzi de români , iar ea sădevină ulterior pentru aproape jumătate demileniu „casă a islamului", dintre toateprovinciile româneşti poate cea mai vitre-gită, şi să fie condusă numai de ierarhigreci, urmaţi abia la 1879 de un român,episcopul Iosif Gheorghian al Dunării deJos.

În acest context, Nicolae Iorga, inspi-rat, a observat şi a sintetizat că în ultimulpătrar al secolului al XIV-lea „din episcopiaCetăţii Albe ieşea o mitropolie moldove-nească, precum din episcopia Vicinei ieşiseo mitropolie românească, pentru celălaltprincipat..."

Prin această mişcare diplomaticăpolitico-bisericească de transferare cu totcu ierarh a scaunului mitropolitan, de laVicina la Curtea de Argeş, reţinem că legă-tura spirituală cu vechii păstoriţi ai mitropo -litului Iachint nu a încetat decât din consi -derente politice. După memorabilii ani1417, 1484, Dobrogea intră sub stăpânirepolitică otomană şi toţi credincioşii de aicisunt nevoiţi să rupă relaţiile fireşti cu ŢaraRomânească şi Moldova şi să se supunăreligios unei unităţi ecleziastice special cre-ate pentru creştinii din Imperiu Otoman.Această nouă structură bisericească a pur-tat numele, pentru mai bine de 300 de ani,Mitropolia Proilaviei, avându-şi sediul laBrăila.

Este de presupus că Mitropolia

Reflecţii istorice la împlinirea a 650 de ani de laîntemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei

De la Mitropolia Vicinei la Episcopia Tulcii

Pr. Felix Lucian NECULAI

8


Proilaviei a preluat din autoritatea Mitro -poliei Vicinei şi s-a constituit într-o continu-atoare a misiunii ei, ipoteză demonstrată şide faptul că aceasta se afla sub acceaşijurisdicţie canonică a Patriarhiei Ecumenicedin Constantinopol.

Războiul ruso-turc din 1828-1829 şiPacea de la Adrianopol din 2/14 septembrie1829, când la Tulcea ia fiinţă o mitropoliecondusă tot de ierarhi greci, constituieîmplinirea a numai jumătate din visul secu-lar al dobrogenilor, acela de a avea în nor-dul Dobrogei „o episcopie şi un episcopromân."

25 martie 2008 poate fi consideratmomentul biruinţei depline a voinţei celor dealtădată şi a celor de astăzi. Episcopia Tulciişi primul ei Întâistătător, Preasfinţitul Dr.Visarion Bălţat, încheie o filă şi deschide oalta din marea carte a istoriei bisericeşti aDobrogei de nord.

Ca un arc peste timp, desluşim pro-nia şi în Ierarhul Iachint de Vicina, canonizatîn şedinţa Sfântului Sinod din data de 8 iulie2008, proclamat solemn ca sfânt în data de26 octombrie şi prăznuit ca sfânt pentruprima dată în Biserica Ortodoxă Română îndata de 28 octombrie a aceluiaşi an.

Anul 2009 reclamă cum este şi firesco proclamare locală a sa în actualaEpiscopie a Tulcii, în pământurile undeSfântul Ierarh Iachint a păstorit mai întâiîntr-un mediu ostil, cu râvnă, înţelepciune,răbdare şi dragoste, puţinii creştini dinBiserica lui Hristos ce se mai găseau în anii1358-1359 în enigmatica cetate a Vicinei.

Sfinţenia vieţii sale şi meritele incon-testabile care au dus la recunoaştereacanonică, „mai precis la ratificarea unei stăride fapt" în care se găsea de ceva timpMitropolia Ungrovlahiei, trebuie subliniatefoarte clar, dar acestea nu constituie sin-gurele motive care conduc la proclamareasa ca sfânt.

Contextul politico - religios în care segăsea Ţara Românească la mijlocului se -

colului al XIV-lea era destul de nesigur;acesta se situa între proaspăta indepen-denţă obţinută în 1330 la Posada de cătrevoievodul Basarab I în faţa lui Carol Robertde Anjou, situaţie ce trebuia menţinută şiîntărită, şi ofensiva catolică care era destulde insistentă. În aceste condiţii chir Iachintse prezintă nu numai ca un chip de rugător,de sfânt, de mărturisitor al credinţei creş-tine, ci şi de organizator şi administrator alstructurilor ecleziastice româneşti, dar, maiales, ca apărător al credinţei dreptmăritoareîn teritoriile de la sud de Carpaţi.

Deşi „Vicina şi localizarea ei" este oproblemă foarte veche pentru care încăcercu rile de istorici n-au ajuns la un con-sens, faptul că ultimul ierarh al ei, IachintHristopulos, devenit primul mitropolit al ŢăriiRomâneşti, a fost proclamat ca sfânt înBiserica Ortodoxă Română, reprezintă onoutate în ceea ce se cheamă „capitolulVicina."

A vorbi astăzi despre Sfântul Iachintfără a aminti despre Vicina, înseamnă adespărţi arbitrar ceea ce deja a intrat şitrăieşte în conştiinţa noastră şi a arunca„sub preş" nume consacrate de istoriciromâni şi străini care au încercat sădescopere această mică Troie şi să dezlegepoate una dintre cele mai serioase pro -bleme ale istoriografiei româneşti: localiza -rea Vicinei. Faima oraşului s-a datorat nunumai dificultăţii de identificare în teren şiimportanţei sale religioase, ci şi faptului cădin punct de vedere economic la sfârşitulsecolului al XIII-lea şi începutul secolului alXIV-lea aşezarea provoca invidie chiar ca -pitalei Imperiului Bizantin.

Capitolul „Vicina - 1359 - Iachint" afăcut să curgă atâta cerneală încât oprezentare a ipotezelor localizării aşezăriicare i-au dus faima peste hotare este abso-lut necesară, atât în lumina noutăţilor cât şipentru marcarea celor 650 de ani de larecunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei.

Nu avem pretenţia ca în cele ce

9


urmează să clasăm „capitolul Vicina" prin tr-oataşare la una dintre opiniile exprimate pri -vitor la localizarea ei, ci prezentarea,analizarea descoperirilor arhelogice şi inter-pretarea evenimentelor istorico-bisericeştiîntr-o altă manieră, dorim să constituie unsuport pentru cercetările ulterioare şi unomagiu adus la ceas aniversar atâtMitropoliei Munteniei şi Dobrogei cât şiEpiscopiei Tulcii.

Discuţii asupra localizării Vicinei s-auridicat încă din 1875, controversele asupraacestei probleme continuând şi astăzi.Aproape la 100 de ani de la izbucnirea con-troverselor, în anul 1972, Mircea Lerianpropune ultima ipoteză asupra localizăriiVicinei: Somova (jud. Tulcea) .

Faţă de majoritatea cercetătorilorromâni sau străini care aşază Vicina înDobrogea, sunt unii care şi-au îndreptatatenţia spre alte locuri după cum urmează:Michael Le Quien, în lucrarea sa OriensChristianus, afirmă că Vicina s-ar afla unde-va în Alania, pe râul Cuban, între Crimeeaşi Caucaz. După el, geograful Wiltch şiistoricul H. Gelzer socoteau că Vicina este odeformare a numelui Bizonda din hărţilemedievale, ascunsă mai multe secole subnumele de Soteriopolis, aflată pe acelaşimal al Cubanului .

Istoricul Al. Xenopol localizeazăoraşul tocmai în Albania , iar G. A. Rallys şiM. Potlis, care au publicat în ColecţiaSfintelor canoane o Listă (Ekthesis) amitropoliilor Patriarhiei ecumenice, identi-fică Mitropolia Vicinei, semnalată la nr. 95,cu Mitropolia Vidinului, părere eronată,deoarece Mitropolia Vidinului e semnalatămai sus, la nr. 82, această greşită părerefiind însuşită şi de E. Hurmuzaki.

În studiul lor aceşti istorici şi cercetă-tori scăpau din vedere un singur lucru, dealtfel important, pentru localizarea aproxi-mativă a Vicinei, faptul că mărturiile italiene,arabe şi greceşti localizau Vicina ca fiind unport de la Dunăre. Dacă ar fi să amintim

numai una dintre aceste mărturii am citalista mănăstirilor din vicariatul Tartarieiaquilonare de prin 1314-1330, păstrată înmanuscris până astăzi şi în care se regă -sesc în custodia Gazariei trei oraşe: Vicina,Mauro Castro şi Delena sau Selena.Această listă ne oferă o precizare preţioasăasupra aşezării geografice a cetăţii Vicina.Lista spune: „In Tartaria Aquilonari fratresMinores habent monasterai immobilia 18, incivitatibus et villis infra scriptis, videlicet: învicina iuxta danubin."

Această mărturie deşi restrânge con-siderabil aria geografică de cercetare şiposibilităţile de identificare a Vicinei are şimeritul de a oferi cercetătorului libertatea deinterpretare într-atât că Vicina poate fi situ-ată în stânga sau în dreapta Dunării orichiar pe o insulă în mijlocul ei.

De la Silistra până la vărsareaDunării aproape că nu este vreo localitatecare, aflată pe Dunăre sau în apropierea ei,să nu fi fost propusă pentru a identificaVicina. Unii au încercat localizarea oraşuluila Troesmis - Igliţa (Turcoaia, jud. Tulcea),alţii la Ismail, iar alţii la Hârşova, Capidavaori Cernavodă.

O altă ipoteză propusă pentru identi-ficarea Vicinei este Păcuiul lui Soare. Înaceastă insulă situată la 18 km în aval deSilistra, în urma victoriei împăratului bizan-tin Ioan Tzimiskes (969-976) asupra mare-lui cneaz Sviatoslav al Kievului (957-972),bizantinii construiesc aici între 972-976 oputernică fortificaţie, distrusă însă de bul-gari la puţin timp după terminarea ei. Dupăpărerea lui Petre Diaconu, aici ar trebuilocalizat oraşul Vicina, identificat de el încădin anul 1957. Această localizare destul deispititoare a fost acceptată şi de cătreSergiu Iosipescu şi Simion Săveanu.

Părintele V. Laurent - pe baza măr-turiei lui Ibn Batutah, care face drumul dinCrimeea la Constantinopol între 1330 şi1332, trecând peste Deltă, aminteşte miculoraş, puternic fortificat Fenicah, într-o

10


regiune stâncoasă - identifică Vicina cuFenicah. Istoricul C. C. Giurescu nu este deacord cu această identificare, afirmând cămai degrabă Fenicah ar putea fi Enicale sauEnisala a cărei aşezare este într-adevăr peo înălţime stâncoasă spre est de Babadag(jud. Tulcea).

Eruditul filolog austriac W. Toma -schek, un bun cunoscător al sud - estuluieuropean, a identificat cel dintâi Vicina cuMăcinul (jud. Tulcea) afirmând că Măcinuls-a numit Vicin, Vecin înainte de venirea tur-cilor. Opinia lui W. Tomaschek a fostînsuşită şi de cunoscutul istoric K. Jirecek,de N. Dobrescu, istoric al Bisericii noastre,de J. Bromberg, precum şi de istoricii bul-gari P. Mutafciev şi Boris Nedkov.

Plecând de la faptul că Niculiţelul(jud. Tulcea) purta numele de Mânăstirea însecolul al XIII-lea, geograful român C.Brătescu a crezut că aici a fost Vicina, pre-supunând existenţa simultană a unei mână-stiri pe lângă acest centru bisericesc. Aufost semnalate şi unele asemănări între bi -serica Sfântul Atanasie cu biserica crucifor-mă din sec. al XIII-lea, descoperită în incin-ta bisericii Sfântul Nicolae Domnesc dinCurtea de Argeş. Acest fapt a fost luat dreptargument pentru o eventuală localizare aVicinei la Niculiţel - e drept cu unele rezerve- de către domnul acad. RăzvanTheodorescu.

Aceeaşi identificare o găseşte şicolonelul M. Ionescu - Dobrogianu încă dela 1900 care spune: „Portulanul lui PietroVesconti din 1318, îl aşează - pe oraşulVicina - puţin mai sus de Tulcea la bifurcaţiabraţelor Dunării. Aceasta întăreşte o datămai mult teoria pe care am emis-o acum 25de ani şi pe care am verificat-o acum, pen-tru a nu ştiu câta oară. E o credinţă cu caremă voi înmormânta, că braţul al cincilea, celmai meridional al Dunării, se despărţea maijos de Isaccea şi se vărsa în lacul Babadag.Vicina noastră trebuie aşadar identificată cuNiculiţelul, care în hărţile veacului al XVIII-

lea poartă numele de „Mânăstirea." Nicolae Iorga, cercetând câteva din

portulanele italiene, a ajuns la concluzia căVicina se afla undeva pe Dunăre, întreIsaccea şi Tulcea, părere însuşită şi deistoricul Aurel Decei.

Istoricul Gh. I. Brătianu, influenţat deasemănarea numelor, credea că Vicinapoate fi una şi aceeaşi cu Mahmudia de pebraţul Sfântul Gheorghe. Motivul era urmă-torul: în timpul Congresului de la Vienalocalitatea Mahmudia purta numele deBetesina, asemănător din punct de vederefonetic cu oraşul Vicina.

Cei mai mulţi cercetători însă, întrecare: N. Grămadă, N. Bănescu, C. C.Giurescu, Pr. Gh. Moisescu, Pr. Şt. Lupşa,Al. Filipaşcu, P. Năsturel, C. Cihodaru, Pr.Prof. I. Rămu reanu, Prof. Mircea Păcurariu,I. Dumitru - Snagov, Adrian Rădulescu şi cuunele rezerve Ion Barnea, iar mai nouistoricul tulcean Nicolae Rădulescu, şi-auîndreptat privirile spre cetatea Noviodunum- Isaccea, aducând argumente în acestsens.

Cercetătorul Octavian Iliescu încear -că să localizeze şi el Vicina astfel: în CodexLatinus Parisianus din 1395 - 1396 pe maluldrept al Dunării, în apropierea Silistrei, segăseşte imaginea unei cetăţi puterniceînsoţită de o scurtă legendă. Aceasta a fostcitită de V. Beşevliev onoluexin sauanaluexin, iar fortăreaţa identificată cu ceade la capul Şaba. I. Dumitru - Snagov, citindMaluexin, se întreabă dacă n-ar putea fivorba de Hârşova, în timp ce OctavianIliescu, care citeşte Malvexin, propune altăidentificare, şi anume cu oraşul Vicina.

Tot Octavian Iliescu mai propune oidentificare a Vicinei. La data de 27octombrie 1274 notarul Gugliemo di SanGiorgio a redactat un act pentru un cetăţeanal republicii Genova, Tagliaferro Fernandoda Vexina. Domnia sa vede în aceastăVexina, Vicina, propunere pe care opărăseşte mai apoi, spunând că Vexina se

11


referă de fapt la o aşezare de pe coasta li -gură (Vesigna).

Se poate sesiza uşor că părerileistoricilor diferă foarte mult iar spaţiul arhe-ologic în care ar trebui căutat fantomaticuloraş Vicina - exceptând localizările Albaniaşi Crimeea - Caucaz - rămâne potrivit celormai numeroase păreri emise, judeţulTulcea. Această direcţie nu ne îndreptăţeşteînsă să amintim şi de ispititoarea şi funda-mentata demonstraţie a istoricului PetreDiaconu, care bazat pe informaţiilefurnizate de celebrul portulan pisano - amal-fitan (Compaso da Navigare), publicat în1947 la Cagliari (Sardinia) de BachioMotzo, identifică oraşul Vicina cu cetateaPăcuiul lui Soare (jud.Constanţa). Majoritatea hărţilor nautice şi a portulanelordin secolul al XIV-lea care vorbesc despreexistenţa Vicinei şi aşezarea ei, situeazăoraşul lângă Dunăre, mai sus de desfa -cerea braţelor, în dreptul unei insule numităuneori Isola Vecinae.

Pentru faptul că mărturiile directe înfavoarea unei localizări precise a Vicineisunt rare, sau dacă există sunt ambigue şiintrepretabile, se poate recurge la o altămetodă de identificare, şi anume, mărturiileindirecte.

În acest sens trebuie să se ia în con-siderare premisa că localizările dintreTulcea şi Măcin propuse pentru identifi-carea Vicinei trebuie să conţină nivelurilearheologice corespunzătoare în timp exis-tenţei Vicinei, adică sec.XI - prima jumătatea secolului al XV-lea, localizări care - cuexcepţia Isaccei - nu pot fi acceptate.

Un argument indirect, dar cuserioase surse de informaţii ce pot contribuisemnificativ la elucidarea controversei se -culare, este şi prezenţa genovezilor laVicina. Din punct de vedere religios,prezenţa genovezilor aici se face simţităîncă din 1286, unde minoriţii aveau mănă-stiri franciscane. La Isaccea în sec. al XIV-lea este atestată una din cele 2 formaţiuni

politice genoveze autonome aflate subsuzeranitatea tătară. Această atestare s-afăcut pe baza citirii legendei de pe reversulmonedelor genovezo - tătare de tipul I, careconţine tocmai numele cetăţii emitente:SAT[C]Y[A] - Isaccea. Monedele constituiesingurele mărturii care ne-au parvenitasupra coloniei genoveze de la Isaccea, eanefiind nicăieri menţionată în surseleistorice cunoscute până acum.

În categoria argumentelor secundarecare sprijină localizarea Vicinei la Isaccea,poate fi enumerat şi numărul impresionantal descoperirilor arheologice de aici, uneledintre ele unicat al artei bizantine înRomânia.

Toate aceste argumente susţin „ade-vărul ipotetic" că Vicina se află conservatăsub arealul actualei Isaccea. Dar, suntemsiguri, - afirmă prof. N. Rădulescu - cerce -tarea arheologică va elucida definitivaceastă ciudată enigma a istoriei.

Ce înseamnă astăzi faptul că vestitamitropolie de Vicina, rivala Constantino po -lului din punct de vedere economic, s-a aflatîn „ograda noastră"?

În primul rând, aşezarea Vicinei înjurisdicţia actualei Episcopii a Tulcii, trebuieprivită nu ca un fapt întâmplător, ca un acci-dent al istoriei, ci ca o recompensă provi-denţială, pentru acest teritoriu martirizat deatâtea ori în timp.

În felul acesta tânăra, dar străvecheaepiscopie a Tulcii, alături de prestigiosulTomis al episcopului Bretanion şi al mitro-politului Paternus, se găseşte ancorată încele mai valoroase mărturii istorico-reli-gioase privitoare existenţa şi organizareasuperioară a unei vieţi bisericeşti în aceastăparte a României, iar pentru noi, înDobrogea de nord.

În al doilea rând Tulcea se poatemândri cu faptul că din ea a odrăslit nunumai primul mitropolit canonic al ŢăriiRomâneşti, ci şi un nou sfânt pentruBiserica Ortodoxă.

12


Acesta, chiar dacă era de originegreacă şi ultima parte a vieţii şi-a petrecut-ola Argeş, râmâne un sfânt al pământurilordobrogene (şi aici mai trebuie subliniatăideea că Sfântul Iachint de la Vicina (†1372) este până în momentul de faţă celmai nou sfânt dobrogean înscris în calen-darul bisericesc).

Demn de remarcat este şi faptul căMitropolia Vicinei a jucat un rol deosebit deimportant în istoria Bisericii şi a ţării noastreîn sec. XIII - XIV. Atât Iachint cât şi înain-taşii săi şi-au împlinit cu vrednicie datoria deierarhi şi de păstori ortodocşi, propovă-duind, răspândind şi întărind credinţa orto-doxă în acel timp, în Dobrogea şi în ŢaraRomânească.

Pentru a înţelege cât mai bine rolulfundamental pe care l-a jucat mitropoliaVicinei în faţa prozelitismului catolic, careera destul de influent în acest timp la Curteadomnească, trebuie observată şi insistenţacu care patriarhul ecumenic şi mitropolitulIachint încearcă să intre în legătură cu dom-nul Nicolae Alexandru Basarab.

Aceiaşi mitropoliţi care s-au opus cuînverşunare catolicizării provinciilor româ -neşti au avut şi un rol important în ori-entarea către Ţara Românească a oame-nilor de cultură veniţi la Vicina din ImperiulBizantin. Astfel, contribuţia mitropoliţilor dela Vicina la evoluţia Ţării Româneşti estecomplexă având multiple laturi, religioase,politice, sociale, culturale, făcând-o să fieun element deosebit în legăturile românilorcu Bizanţul şi cu spaţiul pontic: o adevăratăfereastră către lumea mediteraneană.Mitropolitul Iachint al Ţării Româneşti înde -osebi şi domnul Ţării Româneşti, NicolaeAlexandru Basarab, au meritul istoric de a fiiniţiat şi realizat legăturile canonice oficialedintre Biserica Ungrovlahiei şi Patriarhiaecumenică, mitropolitul Ţării Româneştifăcând parte din 1359 din sinodul patriarhalconstantinopolitan, legături jurisdicţionalecare s-au menţinut până la 25 aprilie 1885,

când Biserica Ortodoxă Română a obţinutautocefalia, devenind din Biserică-fiică,Biserică-soră.

650 de ani semnifică o venerabilăvârstă pentru istoria bisericească aMitropoliei Munteniei şi Dobrogei. La acestceas aniversar, Dobrogea „această partebinecuvântată a României, de unde începeUniunea Europeană şi de unde vine luminadin lumina sfinţilor martiri", aduce un oma -giu înaintaşilor, angajând în acelaşi timp,actualele şi viitoarele generaţii de creştini şiteologi pe calea cunoaşterii şi valorificăriitrecutului Bisericii şi neamului nostruromânesc.

______________

1. După anul de tristă amintire 1453, Patriarhia deConstantinopol, în noul context politico-religios încare se găsea după sfârşitul Imperiului Bizantin, afost nevoită să recunoască „românizarea" scaunuluide mitropolit al Ungrovlahiei. (cf. Pr. Prof. Dr. MirceaPăcurariu, 650 de ani de la întemeierea MitropolieiŢării Româneşti, în „Îndrumătorul bisericesc", Sibiu,2009, p. 95). 2. N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii reli-gioase a românilor, Ediţia a II-a - revăzută şiadăugită, vol. I, Bucureşti, 1928, p.75, apud. † Dr.Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, Creşti -nismul, Biserica strămoşească, la răsărit de Carpaţi,la răsărit de Prut, din cele mai vechi timpuri până la1812, în „B.O.R.", CX(1992), nr.11-12, p.66.3. cf. Pr. Mircea Păcurariu, Viaţa bisericească înDobrogea şi în părţile Dunării de Jos, în secolele XV-XIX, în vol. „De la Dunăre la Mare mărturii istorice şimonumente de artă creştină", Ediţia a II-a, Galaţi,1979, p.171.4. † Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, Câteva ştiridespre ultimul Întâistătător al Mitropoliei de laTulcea-Dobrogea, Nichifor de Carpat, în „G.B."LIV(1998), nr.5-8, p.54.5. Tudor Mateescu, Biserica Ortodoxă din Dobrogeaîn timpul stăpânirii otomane (1417-1877), în vol.„Monumente istorice şi izvoare creştine", EdituraArhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi,1987, p.183.6. Mai exact expresia „Vicina,…are puţini creştinicare locuiesc acolo" este citată de către Pr. Prof.Ioan Rămureanu în lucr. Mitropolia Vicinei şi rolul eiîn păstrarea ortodoxiei în ţinuturile româneşti, dinvol. „De la Dunăre la Mare - mărturii istorice şi mo -

13


numente de artă creştină", ed. a-II-a, Galaţi, 1979,p.158 şi se referă la situaţia din 1337-1338, cândcetatea Vicinei era păstorită de către mitropolitulMacarie. 7. Prof. Dr. Constantin C. Giurescu, ÎntemeiereaMitropoliei Ungrovlahiei, în „B.O.R.", LXXVII (1959),nr. 7-10, p. 673.8. Pe de o parte este vorba despre EpiscopiaCumanilor amintită în anul 1234 de către papaGrigorie al IX-lea şi înfiinţarea la 1370 pentru o partedin Ungrovlahia a Mitropoliei Severinului, act inter-pretat ca o contraofensivă la prozelitismul catolic. 9. Mircea Lerian, Şi dacă, totuşi, e... Vicina?, în„România Literară", 10 august 1972, p. 27.10. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, op.cit., p. 151.11. A. D. Xenopol, Istoria românilor din DaciaTraiană, ed. a III-a, vol. III, Bucureşti f.a., p. 195,apud. Constantin C. Giurescu, Probleme controver-sate în istoriografia română, Bucureşti, 1977, p. 146.12. Pr. Prof Ioan Rămureanu, op. cit., p. 152. 13. Constantin Andreescu, Aşezări franciscane laDunăre şi Marea Neagră în sec. XIII - XIV, în„Cercetări istorice", anul VIII - IX, (1932 - 1933), Iaşi,1933, p. 154.14. Ibidem, p.158. 15. Gr. Tocilescu, Monumente epigrafice şi sculp-turale ale Muzeului Naţional de Antichităţi, I,Bucureşti, 1902, p. 68, apud. Petre Diaconu, Iarăşidespre localizarea Vicinei în „Revista de istorie". (încontinuare se va prescurta Rev. Ist.), Tomul 34, nr.12, dec. 1981, p. 2311.16. Al. Kuzev, Zur Lokalisierung der Stadt Vicina, în„Etudes balkaniques", 3, Sofia, 1977, p. 112-125,apud, ibidem.17. Elisabeta Todorova, Moore about Vicina and theWest Black Sea Coast, în „Etudes balkaniques", 2,Sofia, 1978, p. 124 - 138. apud, ibidem.18. Petre Diaconu, Despre localizarea Vicinei, în„Pontica", 3, 1970, p. 287.19. Sergiu Iosipescu, Balica, Dobrotiţă, Ioancu,Bucureşti, 1985, p. 40.20. Simion Săveanu, Descoperiri arheologice: Vicinaîşi dezvăluie tainele, în „Magazin", 23, nr. 1126, 5mai 1979, p. 8.21. Prof. Constantin C. Giurescu, op.cit., p. 684 - 685.22. W. Tomaschek, Zur Kunde der Hamus -Halbinsel, II în „Sitzungsberichte der WienerAkademie" Phil - Hist, Classe, t.CXIII, p. 302, apud.Prof. C.C. Giurescu, Probleme controversate..., p. 146.23. N. Grămadă, Vicina. Izvoare cartografice.Originea numelui, Identificarea oraşului, în „CodrulCosminului" I, 1924, Cernăuţi, 1925, p. 457.24. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, op. cit. p. 152.25. Drd. Mihai Spătărelu, Viaţa religioasă a românilordobrogeni în sec. VII - XIII, în „B.O.R." CIV (1986) 1-2, p. 92.

26. Col. M. Ionescu - Dobrogianu, Ceva din trecutulTulcii, Vicinei şi Preslavului, în „Dobrogea Jună" 23,nr. 141, 1 iulie 1926, p. 1.27. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 152.28. Ibidem29. Drd. Mihai Spătărelu, op. cit., p. 9330. Silvia Baraschi, Izvoare scrise privind aşezăriledobrogene de pe malul Dunării în sec. XI - XIV, în„Rev. ist." Tomul 34, nr. 2, feb. 1981, p. 337, cf. IonDumitru - Snagov. Borgiana V şi Borgiana VIII, douăhărţi italiene din Renaştere şi localizarea Vicinei, în„Rev. Ist" 32, 1979, 10, p. 1944.31. Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, IstoriaDobrogei, Constanţa, 1998, p. 187.32. Ion Barnea, Monumente creştine şi viaţa bi -sericească în secolul VII -XIV, în „Monumenteistorice şi izvoare creştine, mărturii de străvecheexistenţă şi de continuitate a românilor pe teritoriulDunării de Jos şi al Dobrogei" Galaţi, 1987, p. 116 -117.33. Nicolae Rădulescu, Isaccea - pagini de mono-grafie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007, p. 107.34. Silvia Baraschi, op. cit., p. 335.35. Ibidem, p. 321.36. Sergiu Iosipescu, op.cit., p. 40.37. Grămadă, N., op.cit., p.457.38. cf. Prof. Constantin C. Giurescu, op.cit, p. 682;Petre Diaconu, op.cit, p. 286.39. Constantin Andreescu, op. cit., p. 153, cf Drd.Emanoil Băbuş, Contextul istoric - bisericesc alDobrogei în a doua jumătate a sec. XIV-lea, în„B.O.R.", CV, (1987), 1 - 2, p. 107.40. Ernest Oberlander - Târnoveanu şi Irina O.T.,Contribuţii la studiul emisiunilor monetare şi ale for-maţiunilor politice din zona gurilor Dunării în sec. XIII- XIV, în „S.C.I.V.A.", Tomul 32, ian. - martie, 1981,p. 100.41. Ibidem, p. 10142. cf. Ion Barnea, op.cit, p. 116 - 117; FlorinTopoleanu, Un unicat al artei bizantine în România,în „Delta", XVI, nr. 1827, 3 mai, 1984, p. 2.43. Nicolae Rădulescu, op.cit, p. 114.44. Pr. Prof. Dr. I. Rămureanu, op. cit., p. 163.45. Radu Ştefan Ciobanu, Evoluţia, rolul şi însemnă-tatea Mitropoliei Vicina, în Peuce VI (Studii şi comu-nicări de arheologie), Tulcea, 1977, p. 241.46. Pr. Prof. Dr. I. Rămureanu, op. cit., 163.47. Fragment din cuvântarea P. F. Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, rostită la 25 martie 2008în Biserica Buna-Vestire din Tulcea, cu prilejulîntronizării P.S.Visarion Bălţat ca episcop alEpiscopiei Tulcii.

14


La 8 iunie 1057 pe tronul imperial alBizanţului a fost proclamat împărat, Issac IComnenul.

Noul împărat era fiul lui ManuelComnenul, vestit general care, prin servici-ile oferite cu devotament şi glorie în vremearăzboaielor civile (976-979 şi 987-989) îşiadusese o contribuţie decisivă la consoli-darea domniei lui Vasile al II-lea Mace -doneanul (976-1025), cunoscut şi recunos-cut ca fiind cel mai mare împărat bizantin.

Gloriosul general, pe patul demoarte, care sosise prea devreme, l-a rugatpe împărat să aibă grijă de cei doi fii ai săi -Issac şi Ioan, care erau încă minori.

Şi bazileul i-a luat sub directa saocrotire.

La vreme potrivită, Vasile al II-lea l-acăsătorit pe Issac cu o prinţesă vlahă -Ecaterina, fiica lui Ioan Vladislav, ultimulcezar (în limba slavă - ţar) din „DinastiaMacedoneană" a Statului Vlah, creat decezarul Samuel şi de fraţii săi.

Dar cine erau vlahii, care era trecutulşi prezentul acelor timpuri, de fapt al par-ticipării lor la viaţa tumultuoasă din imperiu?

Să încercăm să desluşim, să elu-cidăm dacă mai este nevoie, această temăa trecutului nostru istoric mai îndepărtat.

Aşa cum este cunoscut „în cursulcelei de a doua jumătăţi a mileniului întâi s-a încheiat procesul de etnogeneză aromânilor" (Istoria Românilor; vol III, EditAcademiei, 2008, pag 287), care se aflauaşezaţi pe un areal istorico-geografic întinsla Miază Noapte până la Carpaţii Nordici, laMiază Zi până la Munţii Haemus - Balcani,la Apus până la Dunărea mijlocie şi râulSava, iar la Răsărit până la Marea Neagrăşi până dincolo de fluviul Bug.

Urmare a marilor mişcări de neamuricare s-au produs în a doua parte a mileniu-lui întâi, respectiv a slavilor la 602 şi a bul-garilor la 679, masa etnosului vlah de la sudde Dunăre, fie că a fost silită să serefugieze dincolo de Munţii Haemus, terito-riu întins până la poalele Munţilor Pind, pen-tru a-şi apăra şi conserva identitatea, fie căcea mai mare parte a fost asimilată de nouletnos plămădit prin simbioza bulgaro-slavă.

De fapt, istoricii bulgari recunosc căîn masa etnosului lor o treime a fost asigu-rată de elementul vlah.

Exegeţii români susţin cu argumentecare nu pot fi contrazise, că proporţia ele-mentului vlah din etnosul bulgar a fost, estede peste două treimi.

Readucând în dezbatere problemavlahilor care s-au refugiat la sud de MunţiiBalcani, deci într-un teritoriu întins până lapoalele Munţilor Pind - zonă istorico-etno-grafică numită în cronici şi în baladele pop-ulare Vlahia, ne sprijinim în desluşireaevenimentelor istorice pe informaţiile oferitede operele cronicarilor bizantini care sunt -pretindem că nu greşim, sigure şi imposibilde contrazis.

De altfel, evoluţia populaţiei vlahedin Peninsula Balcanică este bine redată şisusţinută ştiinţific în literatura de speciali-tate, inclusiv a istoricilor, savanţi români deorigine sud-dunăreană (ne referim în primulrând la George Murnu), teză care a fosttemeinic susţinută în volumul III al IstorieiRomânilor, ediţia 2001.

Ca o concluzie necesară decelăriiadevărului istoric, să subliniem că acele te -ritorii locuite de vlahi, aflate la sud deDunăre sau în zonele limitrofe, au înfruntatde-a lungul vremurilor vicisitudini care le-au

SÂNGE VLAH ÎN GENEALOGIA IMPERIALĂ BIZANTINĂ

DIN SECOLELE XI ŞI XII

Nicolae RĂDULESCU

15


provocat mutaţii structurale profunde.Astfel, pe teritoriul Serbiei, comu-

nităţile vlaho-române care au fost mainumeroase şi mai apropiate de teritoriulnord-dunărean, în pofida presiunilor exerci-tate, şi-au salvat şi şi-au păstrat identitatea;

- pe teritoriul Ungariei, procesul dedeznaţionalizare şi de asimilare a fost pro-fund dirijat prin folosirea constrângerii şi apersuasiunii creştine de rit apusean;

- în Bulgaria procesul de absorbţie afost calculat şi brutal aplicat de structurilestatale şi religioase. De aceea gradul deasimilare a fost aproape total;

- în zona de nord a actualei Grecii, înTracia, Tessalia, Epir, Macedonia, aproapetoţi vlahii care locuiau la oraşe, prin con-strângere împinsă până la brutalitate, şi-aupierdut limba şi obiceiurile. Dar, cei care aurămas în zonele rurale - muntoase şi împă-durite, propice păstoritului, şi-au apărat cuînverşunare şi şi-au conservat identitatea,adică limba şi tradiţiile.

Începând cu vremurile moderne,

între Ţara Mamă şi zonele locuite de vlaho- români s-au instituit relaţii sigure care s-aususţinut şi s-au completat reciproc. Deaceea, mulţi reprezentanţi ai vlaho-românilor au venit în Patria dorită, devenindoameni de seamă ai naţiunii române.Printre aceştia îi amintim pe Andrei Şaguna,Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, TituMaiorescu (după mamă - Elena Popazu),Nicolae Batzaria (Moş Nae), OctavianGoga, George Murnu ş.a.

De fapt, legătura cu teritoriul stră-moşesc n-a fost întreruptă niciodată,deoarece în vremurile mai îndepărtate afuncţionat permanent şi sigur fenomenultranshumanţei.

Profităm de prilej pentru a evoca oîntâmplare care, deşi secundară, este sem-nificativă fiindcă demonstrează că transhu-manţa nu poate fi pusă sub semnul relati -vităţii.

Astfel, în august 1962, în localitateaSinoe unde semnatarul acestor rânduri eraprofesor, a sosit în vizită un militar, colonelul

Harta transhumanţei

16


Ioan Negrău - şeful Departamentului juridicdin MFA (era om cu multă carte, sigur). Îlînsoţea adjutantul său, subofiţerul TănaseVlahbei - Şicu, care era originar din Sinoe.

Înainte de a face împreună o vizită laCetatea Istria şi la Sulina, ne-am adunat lao mică petrecere colegială la care s-au cân-tat mai ales cântece aromâne. Unele dintreacestea, cu linie melodică elegiacă, eraudeosebit de frumoase. Şi - de mare efect afost acela care se intitula „Îmi veni un dor dihoarî".

După ce l-a ascultat cu mare atenţie,Dl. Ioan Negrău a făcut o observaţie - acelcântec se cânta şi în localitatea sa de ori -gine, adică la Chişinău Criş.

Dar, să ne întoarcem la originileistorice ale vlaho-românilor. Precizăm că,asupra întâmplării derulate în anul 587 carea fost evocată de cronicarii bizantiniTeophylact Simocatta şi Theophanes Con -fe ssor, nu ne vom adresa direct (1), ci vomporni comentariul începând cu primul eveni-ment istoric de mare întindere în timp şi înspaţiu, la care au participat vlahii balcanicişi care a fost prezentat în operele tuturorcronicarilor bizantini din secolul XI, în frun-tea lor aflându-se Kekaumenos şi Gheor -ghe Kedrenos (2).

Acele cronici ne dau de ştire că înanul 976, într-un moment de criză profundă,antrenată şi dezvoltată de sfârşitul domnieilui Ioan I Tzimiskes (10 ianuarie 976) şi dedeclanşarea primului război civil (iulie 976),vlahii se ridică şi ei la luptă sub conducereafiilor guvernatorului Macedoniei - vlahul Ni -co la, adică David, Moise, Aaron şi Samuel.

„Comitopolii", termenul cu care ceipatru fraţi au rămas designaţi în istorie, aupus bazele unei structuri statale vlaho-macedonene, relativ independentă, al căreicentru de autoritate se afla în Macedonia, laOhrida.

În primii ani ai secolului XI, Samuel,căruia i se recunoştea autoritatea de cezar,extinde graniţele statului care, deşi politic apreluat formele şi tradiţiile vechiului ţaratbulgar, teritoriul se deosebea fundamental

prin extindere spre zona de Apus, care eralocuită de vlahi.

Acolo, de fapt se afla centrul său devitalitate, beneficiind şi de faptul că geograf-ic şi strategic era aşezat mai departe deConstantinopol, într-o zonă puţin accesibilă.

Faptul că cezarul Samuel estre com-parat în unele lucrări cu ţarii bulgari şisocotit continuator al primului ţarat bulgareste oarecum pus la îndoială de mulţi istori-ci. Şi îl invocăm pe istoricul englez de ori -gine rusă, Dimitri Obolenski, care înlucrarea sa „Un Commonwealth medieval,Bizanţul" (Edit. Corint, Bucureşti, 2002, pag.149) afirmă că: „Originea regatului luiSamuel a provocat o îndelungată dez-batere…"

Epopeea primei structuri statale avlahilor s-a încheiat în anul 1018 când IoanVladislav, ultimul reprezentant al dinastieiVlaho-Macedonene, a căzut eroic în luptă.

Văduva lui Ioan Vladislav, Maria,însoţită de toţi fiii şi fiicele sale şi cu cele-lalte rude, s-a prezentat cu demnitate laOhrida, unde se afla tabăra împăratuluiVasile al II-lea.

Primiţi bine de bazileu, au fost apoiduşi cu alaiul imperial la Constantinopol,unde au fost cinstiţi cu înalte ranguri înierarhia Curţii.

Maria, văduva ultimului cezar alDinastiei Macedonene, a fost ridicată la ran-gul de „patrikia zoste" (patriciană cu cen-tură), iar fiica sa - Ecaterina, aşa cum amrelatat mai înainte, a fost căsătorită cu IssacComnenul care, la data de 1 septembrie1057 o va înălţa ca împărăteasă pe tronul„monarhiei universale" a Bizanţului.

Se cuvine să menţionăm şi faptul cănoua conjunctură devenise favorabilăvlahilor. Aducem ca argument faptul că,printr-o novelă imperială emisă în anul1020, vlahii din Balcani au fost organizaţiautonom şi distinct faţă de bulgari, inclusivdin punct de vedere religios. Prin aceastămăsură vlahii erau detaşaţi de celelalteneamuri şi obţineau poziţii administrative,politice şi religioase distincte.

17


Înfiinţarea unei episcopii pentru vlahicrea condiţia ca în bisericile lor slujba reli-gioasă să nu mai fie audiată în limbaslavonă. Neamul vlahilor era foarte răspân-dit în zona europeană a imperiului,enclavele lor convieţuind atât la Nord darmai ales la sud de Munţii Haemus - Balcani,în Tracia, Tessalia, Epir, Macedonia undeconstituiau majoritatea etnică în întinsezone rurale.

La 25 decembrie 1059 IssacComnenul, fiind grav bolnav, a renunţat latron în favoarea fratelui său Ioan. Dar aces-ta, în pofida înverşunării cu care l-a îndem-nat soţia sa, celebra Ana Dalassena, arespins cu neclintire demnitatea imperială.

Să precizăm că Ana Dalassena,căreia i-au ridicat ditirambi marii bizanti-nologi ai lumii, în frunte cu Charles Diehl şiNicolae Iorga, era fiica unui alt mare gene -ral al lui Vasile al II-lea, Alexios Charon,acoperit de glorie în luptele cu arabii şi nor-manzii care încercau să cucerească Siciliaşi Calabria stăpânite atunci de Bizanţ.

De aceea, avem temei să suspectămcă unirea matrimonială dintre fiul şi fiicacelor doi bravi generali a fost determinatătot de voinţa bazileului.

Dar, neînduplecata, neîmpăcata AnaDalassena a cultivat cu înverşunare înfamilia sa dreptul şi obligaţia celor cinci fiide a aspira şi de a pretinde diadema impe-rială.

Unul dintre cei cinci fii ai lui IoanComnenul şi ai Anei Dalassena se evidenţi-ase deja, ca general destoinic. Era vorba deAlexios Comnenul. Acesta era căsătorit,spun unele cronici bizantine, cu IrenaDukas, care provenea din marea aris-tocraţie a Imperiului.

Dar, să descifrăm şi originile etniceale Irenei Dukas. Ce-i drept, multe dovezinu avem, multe argumente nu putemprezenta dar, pe baza afirmaţiei prezente înopera Anei Comnena - Alexiada (Ed.Minerva, Bucureşti, 1977, vol.I, pag. 85) seprecizează faptul că Irena Dukas (mama

Anei Comnena) era fiica lui Andronic Dukasşi a Mariei care descindea din cezarulSamuel.

Pentru a nu comite confuzii, pre-cizăm că nu este aceeaşi persoană cuMaria, soţia lui Ioan Vladislav, pe careVasile al II-lea a proclamat-o „patrikiazoste".

Alexios Comnenul a fost ridicat petronul imperial al Bizanţului în ziua de 1aprilie 1081 iar Maria, soţia sa, a fostproclamată basilisă (împărăteasă) câtevazile mai târziu.

Aşadar, pe tronul imperial al Bizan -ţului, doi împăraţi - soţ şi soţie, bazileu şibasilisă, erau şi de sânge vlah.

Cuplul imperial a avut doi urmaşi:scriitoarea porfirogenetă Ana Comnena (5),apreciată ca una din cele mai străluciteminţi ale Bizanţului, şi Ioan, care va deveniîmpărat după moartea lui Alexios IComnenul, în anul 1118 şi va domni până înanul 1143.

Va urma fiul său, Manuel I Comne -nul, care va domni până în anul 1180.Amândoi împăraţii - tată şi fiu, au purtat cudemnitate şi cu folos coroana şi sceptrulimperial.

Dinastia Comnenilor a fost încheiatăde două domnii mai restrânse în timp:Alexios II Comnenul (1180-1183) şiAndronic I Comnenul (1183-1185).

Aceasta a fost epopeea împăraţilorbizantini care aveau sânge şi nobleţe vlahă.

În încheiere, facem observaţia căspre sfârşitul secolului XII şi începutul celuiurmător, Imperiul Bizantin se va confruntacu o perioadă de criză profundă în interior şila graniţă.

Aceasta şi pentru faptul că vlahii ceimulţi vroiau să aibă propria lor patrie.

Oare acesta era idealul vlahilor depretutindeni?

Despre această parte a istoriei nea-mului vlahilor vom comenta într-o eventualătemă viitoare.

18


* * *

1. Teofilact Simocata (Teophylaktos Simokates),între anii 610-641 a elaborat lucrarea Istoria(Historiae), care prezintă episodul luptelor dintrebizantini şi avaro-slavi din sec. VI. El evocă eveni-mentul petrecut în anul 587 când un oştean bizantin,într-o anumită împrejurare, atrage atenţia unui altoştean „în limba părintească" sub forma „retorna,retorna, fratre".

Se consideră că sunt primele cuvinterămâneşti păstrate.2. Teophanes Confessor (Mărturisitorul) cronicarbizantin - cca 752 - 818; ne-a transmis operaCronica (Cronographia) elaborată între anii 810-814.Acordă atenţie conflictului dintre bizantini şi avaro-slavi la Dunărea de jos, întâmplat la sfârşitul sec VIşi duce firul evenimentelor până în secolul VIII.

Cronicarul face multe referiri la trecutulistoric al poporului român. Printre alte evenimente,repovesteşte episodul din anul 587 când, în timpulunui marş de noapte, un oştean bizantin rosteşte „înlimba părintească" cuvintele „torna, torna, frate" con-siderate ca cea mai veche formă de limbăstrăromână.3) Kekaumenos, cronicar bizantin din a doua jumă-tate a secolului XI, autor al unei lucrări cronograficeintitulată „Sfaturi şi povestiri", elaborată între anii1075 - 1078, în care transmite informaţii cu privire laoriginea românilor; ocupaţia românilor sud-dunăreni;starea lor socială; participarea acestora la mişcareadeclanşată împotriva Bizanţului.

O altă lucrare a cronicarului Kekaumenos afost intitulată „Ditirambă împotriva vlahilor, însemnăridespre obiceiurile, caracterul, originea şi istoria lor".

Autorul arată că românii din PeninsulaBalcanică erau mai numeroşi în Macedonia, Epir şiElada. În acea zonă ei se aflau aşezaţi mai dedemult şi veniseră din provinciile de lângă Dunăre şiSava.

Face referiri la războaiele dacilor cu romaniişi aduce precizări la adresa lui Traian şi Decebal.

Kekaumenos a înregistrat descendenţadaco-romană a românilor şi susţine că urmaşiipăstrează vie conştiinţa acestei descendenţe.4) Kedrenos Gheorghe - cronicar bizantin, sfârşitulsecolului XI este autorul lucrării Sinopsis Istorion(cronografie) în care descrie evenimentele de la fa -cerea lumii (5509 î.H.) până la anul 1057.

Lucrarea dă ştiri despre evenimentele petre-cut la Dunărea de Jos din secolele IX-XI. Cuprinsulse apreciază că a fost influenţat de opera unui altcronicar bizantin, Ioan Skylitzes.5) Porfirogenet - fiii şi fiicele familiei imperiale născuţiîn „gineceu" sau camera de purpură din PalatulSacru.

Legitimitatea la tron era luată în seamă şi

după acest „detaliu". Şi dăm ca exemplu concludentpe Constantin al VII-lea Porfirogenetul, împărat(913-959) şi cărturar despre care se spune că „aoferit" numele său oraşului Tomis.

Constantin Porfirogenetul a fost bunicul luiVasile al II-lea Macedoneanul.

Conform datelor pe care ni le conferă istoria,patru dintre bazileii cu sânge vlah erau porfirogeneţideci, legitimi. Ne referim la Ioan II, Manuel I, AlexiosII şi Andronic II din dinastia Comnenos.

Dintre marile personalităţi feminine, AnaComnena era prinţesă porfirogenetă.

De aceea se obişnuieşte să se foloseascăsintagma „scriitoarea bizantină porfirogenetă AnaComnena".

A fi fost porfirogenet era un privilegiu, era untitlu de mare demnitate şi mândrie!

Porfirogeneta Ana Comnena s-a născut la 3decembrie 1083 şi a închis ochii în anul 1155. În anul1143 a terminat de scris opera Alexiada, în care netransmite ştiri despre Thema Paristion - Dobrogea,unde existau trei voievodate româneşti (după N.Iorga) conduse de Tatos, Saccea şi Seslav.

Ne mândrim şi-i purtăm recunoştinţă.

* * *

1. Ana Comnena, Alexiada, vol. I şi II, Ed. Minerva,Bucureşti, 19772. Barnea Ion, Ştefănescu Ştefan, Din istoriaDobrogei, vol. III, Ed. Academică, Bucureşti, 19713. Bănescu Nicolae, Bizanţul şi romanitatea de laDunărea de Jos, Ed. Albatros, Bucureşti, 19724. Bănescu Nicolae, Chipuri din istoria Bizanţului,Ed. Albatros, Bucureşti, 19715. Brezeanu Stelian, O istorie a Imperiului Bizantin,Ed. Albatros, Bucureşti, 19816. Diehl Charles, Marile probleme ale istorieiBizanţului, vol. I şi II, Ed. pentru literatură, Bucureşti,19697. xxx, Istoria Românilor, vol. III, Ed. Enciclopedică,Bucureşti, 20018. xxx, Istoria Universală, vol. III, Ed. Ştiinţifică,Bucureşti, 19609. Murnu George, Istoria românilor din Pind: VlahiaMare (980 - 1259), Ed. Europa Unită, Bucureşti,200310. Iorga Nicolae, Bizanţ după Bizanţ, Editura nouă,Bucureşti, 197111. Obolenski Dimitri, Un commonwealth medieval:Bizanţul, Ed. Corint, Bucureşti, 200212. Smeu Georgeta, Radu Homer, Mic dicţionar deistorie a României, Ed. Tempus, Bucureşti, 199413. Treadgold Warren, O scurtă istorie a Bizanţului,Ed. Artemis, Bucureşti, 200314. Caragiu Marioţeanu Matilda, Dialectele limbiiromâne, Ed. Academiei, Bucureşti, 1962

19


Dobrogea Nouă, Dobrogea de Sud sauCadrilater, acestea sunt denumirile sub care afost cunoscută partea de sud a teritoriuluicuprins între Dunăre şi Marea Neagră, zonă cares-a aflat, de-a lungul secolelor, la încrucişareadrumurilor comerciale dar şi a intereselor puteriivecine. Provincia a fost caracterizată drept un„apendice al Asiei, transplantat în Europa deSud-Est, ce deschidea poarta stepei" (1).

Acest spaţiu de intersectare a popoarelorşi a culturilor a fost considerat o entitategeografică de către fiecare dintre cele două ţăricare şi-au disputat supremaţia asupra regiunii:România şi Bulgaria, limita de sud a Cadrila -terului întinzându-se dincolo de graniţa din1913, până în zona râului Provadia (2).

Dobrogea, al cărei nume provine, con-form opiniei majorităţii istoricilor, de la despo-tul Dobrotici, cel care a stăpânit acest ţinut,înainte de venirea turcilor, nu este totuşi, înciuda afirmaţiilor dictate de interese politice,militare ori de altă natură, un întreg, cu aceleaşicaracteristici geomorfologice.

În anul 1921, Oreste Tafrali publicalucrarea Apărarea României Transdanubiene înstrăinătate, în care nota: „Sub numele deDobrogea se înţelege întreaga RomânieTransdanubiană, mărginită la est de MareaNeagră, la vest şi nord de Dunăre şi la sud,printr-o linie care merge de la sud de Balcic lavest de Turtucaia" (3).

Dobrogea este un teritoriu de stepă, lip-sit de arbori şi de ape, cu precipitaţii sărace şivânturi puternice, toate acestea făcând precarăexistenţa comunităţilor umane. Geografulfrancez Vivien de Saint-Martin sublinia că ceeace alcătuieşte caracterul general al Dobrogeieste, mai ales în părţile centrale, lipsa de apă şide arbori (4).

Despre unitatea morfogeografică aDobrogei vorbeau şi bulgarii, motivaţiile fiindde aceeaşi natură ca şi cele ale lui Tafrali. LaConferinţa de Pace de la Paris, care a urmatPrimului Război Mondial, delegaţia bulgarăpreenta un memoriu în care solicita ca întreagaprovincie dintre Dunăre şi Mare să revină statu-lui vecin. În viziunea Sofiei, Dobrogea „face

parte integrantă din Peninsula Balcanică şi estelegată prin legături strânse, geografice,istorice, etnografice, culturale şi economice deBulgaria Danubiană" (5).

În acelaşi memoriu se preciza şi faptul că„largul şi adâncul fluviu Dunărea ca şi vasta sadeltă despărţesc în chip net Dobrogea deRomânia şi de Basarabia. Câmpia dunăreanăbulgărească se întinde până în Dobrogea, fără afi întreruptă de nici o frontieră naturală.Aspectul terenului, structura geologică, rapor-turile hidrografice, clima, regimul vegetal şianimal de amândouă părţile hotarului politic,care despărţesc Dobrogea de Bulgaria, suntabsolut identice, numai munţii care se ridică,izolaţi, în nordul Dobrogei, prin structură şi ele-mentele lor constitutive, se deosebesc deCarpaţi, de Balcani şi de Vaila Crimeei" (6).

De fapt, memoriul prezentat Conferinţeide Pace admitea ideea că, totuşi, Dobrogea nueste un ţinut unitar, zona muntoasă din nordfiind totalmente deosebită de restul regiunii.

CE ESTE CADRILATERUL?

Cătălin NEGOIŢĂ

20


În anii '20 ai secolului trecut, publicistulRomulus Seişanu făcea o extrem de interesantăobservaţie: „Numele Dobrogea nu s-a dat delocuitorii acestei provincii întregului ţinutcuprins între Dunăre şi Marea Neagră, ci numairegiunii stepei, până la Gura Dobrogei. Astăzi,chiar locuitorii din nordul Dobrogei, când mergîn sud, spun: Mă duc în Dobrogea!

Numirea aceasta, Gura Dobrogei, nuvoieşte să arate decât că aici încetează ţinutulde stepă, care pare a fi caracterizat prin denu-mirea de Dobroge, ţinut ce cuprinde întregjudeţul Constanţa şi are cu atât mai pronunţatcaracter de stepă, cu cât se apropie de graniţeleBulgariei, din care ocupă o regiune relativdestul de întinsă" (7).

În aceste condiţii, este firească între-barea: Ce este Cadrilaterul? În ce măsură îlputem delimita de restul Dobrogei?

Profesorul Constantin Brătescu îl carac-teriza, în epoca interbelică, drept un drum deinvazii şi drum de arme (8). Aşa fusese, de fapt,de-a lungul veacurilor, întreaga Dobroge.

De ce Cadrilater?Această denumire a fost întrebuinţată de

către români, în perioada în care provincia, for-mată din judeţele Durostor şi Caliacra, se aflasesub administraţia guvernului de la Bucureşti; deasemenea, teritoriul era cunoscut şi sub numelede Dobrogea Nouă.

Istoricul Valentin Ciorbea a refuzat am beledenumiri, pe motiv că ele creează impresia falsă căam avea de-a face cu o regiune distinctă (9).

Cert este faptul că, în epocă, cel puţin înactele oficiale româneşti, a fost preferată formu-la Dobrogea Nouă.

Termenul de Cadrilater a fost împrumu-tat din cartografia militară otomană şi avea,iniţial, o accepţie strict strategică. Nici vorbădespre o regiune geografică. Cadrilateruldesemna câmpul militar cuprins între cetăţile:Silistra-Rusciuk-Caliacra-Varna, având în cen-tru Şumla, întărită de turci, pentru a ţine subcontrol şi a bloca culoarul dobrogean (10).

Cadrilaterul strategic era socotit în epocamodernă drept invulnerabil, deoarece cetăţilemai sus citate erau virgine, acestea, în opiniastrategilor militari, neputând fi niciodată luatecu alsalt (11). Teritoriul era constituit dintr-unplatou situat între Balcani şi Dunăre, platou pro-fund erodat dinspre nord-vest către sud-est.Acesta era străbătut de două cursuri de apăimportante: Lomul Alb, care se varsă în Dunăre,

şi Provadia, care se varsă în Marea Neagră (12).Codrul Deliormanului (termen de ori gine

cumană, care însemna, în traducere, ad li tteram,Pădurea nebună, cu sensul de codru des),împărţea Cadrilaterul în două părţi distincte: ceasudică era reprezentată de un platou foarte acci-dentat şi erodat, pe când zona de nord era uşorînclinată spre Dunăre. Doar zona litorală era plată.

Acest Cadrilater militar şi strategic, doritde către politicienii de la Bucureşti dar mai cuseamă de către şefii armatei române, va rămânedoar un deziderat, imposibil de atins. Teritoriul luatde România, în 1913, după Pacea de la Bucureşti,survenită în urma celui de-al doilea război bal-canic, nu reprezenta decât o parte din Cadrilater.

Acesta cuprindea Silistra şi o porţiunedin Pădurea nebună dar nu ajungea la culmileDeliormanului, ce dominau importanta liniestrategică şi economică Rusciuc-Varna (13).

Prin urmare, retorica unora dintre politi-cienii români, de la începutul secolului XX, cuprivire la necesitatea unor compensaţii pe seamaBulgariei, pe motive ce ţineau de apărarea teri-toriului naţional, era lipsită de un fundamentlogic: Cadrilaterul primit în 1913 era o graniţănesigură şi greu de apărat. Frontiera strategicăserioasă, reprezentată de culmile Deliormanului,rămăsese sub stăpânire bulgară (14).

Probabil că cea mai pertinentă definire aceea ce reprezintă Cadrilaterul a fost făcută, înperioada interbelică, de profesorul ConstantinBrătescu, de la Universitatea din Cernăuţi.Acesta preciza: „Cadrilaterul, cu cele două dis-tricte ale sale - Caliacra şi Durostorul - nuformează o regiune naturală independentă deregiunile vecine. Dacă spre Dunăre şi Mare,podişul dobrogean se termină înalt şi abrupt, cupovârnişuri repezi şi faleze verticale, aşa încâtaci îşi află un hotar firesc şi clar, în schimb,graniţele sale administrative şi politice taie con-venţional teritorii identice şi ca făptură fizică şica aspect etnografic. În special, hotarul dinspreBulgaria; linia Turc-Şmil-Ecrene, nu e motivatnici din punct de vedere geomorfologic, întrucâtpe de o parte, aceleaşi formaţiuni, de aceeaşivârstă şi cu aceeaşi evoluţie se pot urmări fărăîntrerupere de ambele părţi ale sale iar de alta,graniţa aleargă peste suprafaţa aceloraşi plat-forme ce se întind atât în România, cât şi înBulgaria; nici din punct de vedere hidrografic,deoarece aceleaşi văi paralele, tăiate de-acurmezişul, străbat ambele ţări; nici din punctde vedere fitogeografic, fiindcă limita între

21


Deliormanul păduros şi stepa Dobrogei rămânedeparte, în lungul unei linii ce ar uni aproxima-tiv Rasova dunăreană cu Balcicul de la Mare; şinici din punct de vedere etnografic, hotarul fiindtras, la 1913, de-a curmezişul aceleiaşi mase depopulaţie musulmană, care ocupă aproape com-pact atât părţile limitrofe ale Bulgariei, cât şi obună parte din ţinutul anexat la România.

Nici măcar o graniţă militară bună nueste căci relieful terenului, care urcă în pantădomoală spre Bulgaria, ar indica pentru acestamai curând cumpăna apelor ce domină văileopuse ale Provadiei şi Lomului Alb, străbătutede linia ferată Rusciuc-Varna. El este, pur şisimplu, un hotar politic convenţional, aşa cum aputut ieşi din conflictul de interese şi din cumpă-na tratativelor internaţionale din preajma Păciide la Bucureşti: un hotar slab, neasigurat măcarprin buna vecinătate şi prietenie reciprocă, darcare poate căpăta o motivare etnografică totmai pronunţată, dacă, pe urma emigrărilorbenevole spre Anatolia ale elementului musul-man, s-ar realiza, cu energie şi înaltă conştiinţăpolitică şi patriotică, o intensă şi viguroasă col-onizare românească, conform devizei: Oricegospodărie de musulman emigrat să fie, fărăîntârziere, înlocuită printr-o gospodărie decolonist român destoinic. La hotare trebuie ele-mente de elită, cu educaţie şi organizare spe-cială. Un cordon de patru-cinci linii de sateromâneşti în adâncime ar asigura definitivşubrezenia unei graniţe amfibii şi ar ridica pro-centul populaţiei româneşti, în această parte aţării, în aşa măsură, încât argumentul etnic săfie piatra fundamentală cea mai solidă pe caresă se clădească monumentul drepturilor noastreîntre Dunăre şi Mare. S-ar părea că numele deCadrilater ar indica o unitate fi zică, vrednică dea fi luată ca bază, într-o cer cetare geomorfolog-ică. De fapt, nu e o denumire poporană, ci unaartificială, de cabinet, întemeiată pe consider-aţii de pură geometrie. Ea nu are a face întrunimic cu Cadrilaterul istorico-militar, dominatpe vremuri de cele patru oraşe turceşti: Rusciuc,Şumla, Silistra şi Varna, din care cuprindenumai un colţ" (15).

Brătescu identifica şi un alt Cadrilater:„Există şi un Cadrilater real, fără riguroasăgeometrie, un sloi terestru, o unitate geomorfo-logică, având ca margini de ramă:

- spre răsărit şi la Coasta de Argint,faleza podişului, dominând imensa căldare aMării Negre;

- spre apus şi miazănoapte, malurileînalte dunărene, dominând depresiuneaCâmpiei Române;

- la nord, Valea Cara-Su, unde trupulîngust al Dobrogei îşi frânge profilul său nord-sud, între Cernavodă şi Constanţa, de-a lungulunei zone de maximă deprimare, predestinatăgeologiceşte şi continuată prin anumite carac-tere, atât către Marea Neagră, cât şi spreBărăgan: vale şi limită care reprezintă, în afarăde drumul Dunării, cel mai însemnat culoar alunui imens hinterland spre Orient;

- la sud-vest, văile opuse ale LomuluiAlb şi Provadiei, motivate în localizarea lor prinanumite accidente tectonice şi în genere, struc-turale, pe unde de asemenea, se stabileşte olegătură între fluviu şi mare.

Întreaga această întindere formează unsloi terestru, a cărui evoluţie, ceva mai diferitădecât a unităţilor vecine, se poate urmări, geo-logic şi morfologic, cu caractere speciale" (16).

Politicienii şi ziariştii români din perioadapremergătoare izbucnirii Primului Război Mondi -al, au fost pragmatici şi au dat teritoriului un numemai apropiat de realitate: Micul Cadrilater.

Acest Mic Cadrilater va constitui sursaunor tensiuni inimaginabile între Bucureşti şiSofia, încă din momentul trecerii sale în compo-nenţa statului român iar repercusiunile conflic-tului politic şi diplomatic se vor răsfrânge nega-tiv asupra evoluţiei regiunii şi asupra populaţiei,indiferent de etnie.__________1. Alberto Basciani, Un conflitto balcanico. La contesa fraBulgaria e Romania in Dobrugia del Sud, 1918-1940,Editura Periferia, Cosenza, 2001, p.1.2. Gheorghe Zbuchea, România şi războaiele balcanice1912-1913. Pagini de istorie sud-est europeană, EdituraAlbatros, Bucureşti, 1999, p.147.3. Oreste Tafrali, Apărarea României Transdanubiene înstrăinătate, Constanţa, 1921, p.3.4. Ibidem, p.4.5. Ibidem, p. 17.6. Ibidem.7. Romulus Seişanu, Dobrogea, Gurile Dunării şi InsulaŞerpilor, Editura Ziarului Universul, Bucureşti, 1928, p. 28.8. Valori ale civilizaţiei româneşti în Dobrogea, ColegiulPedagogic „Constantin Brătescu", Constanţa, 1993, p.133.9. Valentin Ciorbea, Evoluţia Dobrogei între 1918-1944,Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005, p.13.10. Ibidem.11. B.G. Assa, Quadrilaterul dobrogean, 1912, p. 13.12. La Dobrudja Meridionale, Paris, 1919, p. 5.13. Ibidem, p.8.14. Ibidem.15. Constantin Brătescu, Morfologia Cadrilaterului, înCadrilaterul 1913-1938, vol. I, „Analelele Dobrogei", AnulXIX, Tiparul Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1938, p. 47-48.16. Ibidem, p.48.

22


]]]]1. Preliminarii

Dintre toate ramurile românismuluisud-dunărean cea a românilor timoceni adat naştere la cele mai numeroase contro-verse fiind în acelaşi timp şi cea mai puţincunoscută din cauza legăturilor foarte slabepe care le-a avut cu România. Denumireade vlahi/valahi pe care le-au dat-o populaţi-ile conlocuitoare a servit drept justificarepentru a nega vehement identitatea deneam cu restul românilor de către o parte aistoricilor bulgari şi sârbi. S-a afirmat desprecele două cuvinte că nu desemnează unpopor, că nu au deci valoare de etnikon, cifac referire la o categorie socio-profesionalăsau la cel care duce un mod de viaţă nomadopus modului de viaţă al agricultorilor (1).Cei care i-au cunoscut ca români le-au con-testat în schimb autohtonia în regiuneacuprinsă între Morava şi Vidin considerân-du-i venetici într-o ţară care nu le aparţineaşi în care nu aveau dreptul să se afle.Numărul lor a fost cu grijă camuflat în sta-tisticile oficiale iar verificarea estimărilorfăcute în urma cercetărilor româneşti sauchiar de timocenii înşişi, prezintă dificultăţi.Orice studiu asupra comunităţii româneştidin Valea Timocului trebuie să aibă învedere aceste aspecte.

2. Scurt istoric al regiunii timocene

Românii ocupau în prima parte asecolului XX o regiune în nord-estul Serbieidelimitată de cursul Moravei între vărsare şiKiupria la vest, Dunărea la nord şi Vidin laest. În sud sate româneşti se găseau pânădincolo de munţii Râtanu şi Vârşca Ciuca

(2). Românii locuiau un spaţiu de10.777km2 reprezentând suprafaţa a 16plăşi din judeţele Craina, Crna Reka,Pojarevat şi Morava (3). În trecut aşezărileromânilor depăşiseră aceste hotareîntinzându-se atât înspre sud cât şi dincolode Morava (4). Asimilaţi între timp, au lăsaturme ale existenţei lor doar în toponimie.

Acest teritoriu era locuit în momentulapariţiei românilor în zonă de populaţiatracică a tribalilor. Cucerirea sa de cătreromani s-a produs cel mai probabil în anul29 î. Hr., când a fost integrat în provinciaMoesia iar după scindarea acesteia a făcutparte din provincia Moesia Superior până în274 d. Hr. când regiunea dintre Morava şimunţii Miroci este cuprinsă în provinciaMoesia Prima, în timp ce regiunea de laVest de Miroci a revenit Daciei Ripensis (5).Ca şi în alte provincii ale Imperiului popu-laţia locală a fost supusă unui proces deromanizare care, în acest caz, a fostfavorizat de o prezenţă romană masivă înzonă mai ales că în timpul împăratuluiAurelian, după retragerea din Dacia, o partedin refugiaţi s-au stabilit în Valea Timocului.Romanizarea tribalilor care populau zonatimoceană a însemnat ca şi romanizareadacilor mai târziu, o etapă a naşterii unei noietnii - cea română (6).

Romanii au adus şi o epocă de rela-tivă prosperitate şi pace în regiune întrerup-tă de năvălirile vizigoţilor, hunilor şi ostro-goţilor care nu au produs însă aceleaşiefecte catastrofale ca în alte părţi aleImperiului, ceea ce a permis menţinereaunei numeroase populaţii romanice a căreiprezenţă este atestată de izvoare atât nara-tive cât şi arheologice (7). De altfel nici unii

Românii timoceniîn prima jumătate a secolului XX

Teodor Dan ARHIRE

23


dintre aceşti invadatori nu se vor stabilidurabil în zonă romanii, reuşind să o recu-pereze şi să o păstreze până în 602 cândse prăbuşeşte limesul danubian iar ValeaTimocului devine posesiune avară pentruaproape două veacuri (8). Alături de avariau pătruns la sud de Dunăre şi grupuri deslavi şi o parte însemnată a romanităţii bal-canice s-a contopit în masa acestora. O altăparte şi-a păstrat caracterul etnico-lingvisticdistinct în special în zonele mai izolate şi înconsecinţă mai adăpostite. Fenomenulacesta, esenţial pentru etnogeneza româ -nească, s-a produs simultan şi pe malulstâng al Dunării.

La începutul secolului IX în regiunese extinde statul bulgar. Autohtonii nu s-auîmpăcat cu noua stăpânire şi s-au răsculat,fiind menţionat în „Annales regni Fran -corum" un „duce al timocenilor" care a merscu solie la împăratul franc cerându-i ajutor.Cu această ocazie numele timocenilorapare pentru întâia dată într-un izvor istoric.Învăţaţii români i-au considerat pe timoceniisecolului IX ca fiind o populaţie româneascăşi nu slavă deoarece la triburile slave dinacea vreme era un obicei neobişnuit să îşiia denumirea de la un element de naturăgeografică (râul Timoc sau Timacus înacest caz) (9). Totuşi, în operele istoricilorslavi regăsim supoziţia că timocenii erau opopulaţie slavă (10).

În secolele care au urmat ValeaTimocului şi-a schimbat de mai multe oristăpânitorii. În timpul lui Vasile al II-lea s-areinstaurat dominaţia bizantină pentru camai apoi să fie înlocuită de cea a statuluiAsăneştilor. Schimbările de natură politicănu au antrenat şi schimbări din punct devedere etnic, românii fiind atestaţi în zonă la1189 de către cronicarul Ansbertus, care arelatat despre un atac al vlahilor asupraoştirii împăratului Barbarossa (11).

După divizarea celui ce-al doileaţarat bulgar la începutul secolului al XIV-lea,ţinutul timocean s-a aflat sub controlul stat-

ului ce avea capitala la Vidin. Crearea lanordul Dunării a unei noi realităţi politico-statale, Ţara Românească, s-a repercutat şiasupra Văii Timocului. Mircea cel Bătrân şiRadu cel Mare au ctitorit mânăstiri în Crainaiar posibilitatea ca mitropolitul Hariton de laSeverin să-şi fi exercitat autoritatea şi asu -pra acestei zone nu trebuie neglijată. Tre -buie menţionat de asemenea că în cursulconflictelor pe care Vladislav Vlaicu le-aavut cu Ungaria ţinutul Vidinului a fost alipitvremelnic Ţării Româneşti (12).

Cu începere din secolul al XIV-lea onouă putere pătrunde în Peninsula Bal -canică. Este vorba de turcii otomani carevor supune rând pe rând toate formaţiunilestatale întâlnite aici, extinzându-se în Timocîn 1396. Sub presiunea turcească încep însecolul al XIV-lea deplasări de populaţii din-spre sudul peninsulei către nord care auafectat şi regiunea timoceană sub aspectetnic, fiind însă necesar să precizăm căaceasta şi-a păstrat caracterul predominantromânesc.

Structurile tradiţionale definitorii pen-tru comunităţile româneşti nu au fost modifi-cate. S-au menţinut cătunele, adevărate„celule economico-sociale ale populaţieiromanice sud-dunărene" organizate dupăprincipiile obştii ţărăneşti (13). Unii membriai comunităţilor de români s-au bucurat deun statut privilegiat în schimbul căruiaaveau obligaţii militare, ceea ce îi diferenţiade sârbi şi de bulgari, cărora nu le-au fostacordate astfel de privilegii. În general, sepoate afirma că otomanii au recunoscutspecificul populaţiei româneşti în raport cucea sârbă şi bulgară şi au înţeles foloaselepe care li le puteau aduce acest specific.

Anul 1683 marchează şi pentru ţinu-turile timocene, ca şi pentru întreagaEuropă de sud-est, începutul unei noi epoci.În cursul războaielor austro-turce care auurmat asediului eşuat al Vienei teritoriul din-tre Morava şi Vidin a devenit în repetaterânduri teatru de luptă. Austriecii au ocupat

24


în repetate rânduri Craina fără a reuşi să opăstreze. După o astfel de ocupaţie (întreseptembrie 1689 şi august 1690) parte dinpopulaţie s-a refugiat în Banat şi Oltenialăsând loc liber infiltrării elementelor sâr-beşti (14).

O nouă ocupaţie austriacă în parteaapuseană a Văii Timocului, de această datămai durabilă (între 1718-1739) a fost o con-secinţă a păcii de la Passarowitz.Autorităţile de la Viena au favorizat peromâni dându-le permisiunea să îşi constru-iască biserici în care au slujit şi preoţi veniţidin Ţara Românească şi care au adus cu eişi cărţi de cult româneşti (15).

Pacea de la Belgrad a restauratdominaţia Imperiului Otoman iar încercărileHabsburgilor de a redobândi zonaTimocului nu au avut succes. Spre sfârşitulsecolului al XVIII-lea şi începutul celuiurmător zona timoceană şi împrejurimileacesteia au fost marcate de apariţia for-maţiunii statale cvasi-independente a luiPasvanoglu şi apoi de izbucnirea în 1804 arevoluţiei sârbe conduse de Caragheorghe.Pentru revoluţionarii sârbi, Craina nu aprezentat nici un interes până în momentuldeclanşării ostilităţilor ruso-turce în 1806,urmate de ocuparea totală a ŢăriiRomâneşti de către ruşi. Nevoia de a aveao legătură directă cu forţele ruse care leerau aliate i-a împins pe sârbi săcucerească în 1807 Craina pe care auabandonat-o după înfrângerea revoluţiei înanii 1812-1813. Conduşi de MiloşObrenovici, sârbii au reluat lupta în 1815,de data aceasta cu succes, pe hartaBalcanilor născându-se un nou stat. Princonvenţia de la Akkerman (1826) şi tratatulde la Adrianopol (1829) se stabilea cedareaCrainei de Imperiul Otoman către Serbia. În1883 această prevedere se punea în apli-care, Timocul devenind graniţa dintre celedouă puteri. Actul din 1833 a fost con-secinţa dorinţei lui Miloş Obrenovici de acontrola partea apuseană a Văii Timocului,

această dorinţă neavând la bază argu-mente istorice, geografice sau etnograficeci doar strategice: supravieţuirea Serbieidepindea de o legătură directă cu Rusiaprin Ţara Românească (16).

Între 1865 şi 1872 în mijlocul timoce-nilor rămaşi sub autoritatea Constantino -polului s-a aflat călugărul Dragsin care, spri-jinit de episcopul de la Oradea, PopSzilagyi, a desfăşurat printre aceştia oactivitate misionară căutând atragerea lor lagreco-catolicism. Din corespondenţa sadeducem că toate eforturile sale erau puseîn slujba ideii naţionale, el urmărind înprimul rând înfiinţarea de biserici româneştiîn ţinutul Vidinului şi mai puţin schimbareacredinţei celor pe care i-a convertit. A eşuatdupă ce a întâmpinat o dublă opoziţie - aierarhilor bulgari care nu puteau acceptaîndepărtarea credincioşilor români de orto-doxie, precum şi a propriilor superiori (17).Se încheia astfel unul din rarele episoade încare un român dunărean a încercatdeşteptarea sentimentului naţional în inimi-le conaţionalilor săi din Valea Timocului. În1878 şi cealaltă porţiune a zonei timoceneera integrată unui stat naţional balcanic,anume Bulgariei.

Trecerea românilor timoceni de substăpânirea unui imperiu multinaţional carele-a dat voie vreme de secole să-şi păstrezelimba, obiceiurile şi credinţa, sub controlul adouă state naţionale mult mai intolerante înprivinţa minoritarilor, a constituit debutulunui proces de deznaţionalizare care aveasă se desfăşoare fără întrerupere până înzilele noastre. După 1833 şi 1878 treptatlimba română a fost eliminată din şcoală şibiserică. Comunităţile româneşti s-au sus-tras pentru un timp, în privinţa bisericii cuprecădere, de la aplicarea acestor deciziiale guvernanţilor de la Belgrad şi Sofia.Înăsprirea controlului statului a înfrânt pânăla urmă rezistenţa. Efectele s-au văzut maigreu la început deoarece timocenii trăiau înimensa lor majoritate în mediul rural ceea

25


ce a însemnat că pentru o perioadăîndelungată cei mai mulţi dintre ei nu auavut contact cu şcolile, sârbizarea sau bul-garizarea lor pe această cale nedând rezul-tatele scontate. Doar spre sfârşitul secoluluial XIX-lea şi începutul secolului XX înSerbia şi chiar mai târziu în cazul Bulgariei,distrugerea identităţii naţionale a românilordin Valea Timocului a căpătat proporţii alar-mante.

3. Aspecte demografice. Numărul româ -nilor din Valea Timocului

Până în secolul al XIX-lea sunt preapuţine informaţiile din care să se calculezeun număr, chiar şi cu foarte mare aproxi-maţie, al românilor care locuiau în ValeaTimocului. Doar după extinderea Serbiei înzonă (1833) şi naşterea statului naţionalbulgar (1878) astfel de informaţii, chiar şi cuinexactităţi nu de puţine ori intenţionatepentru a înfăţişa realitatea într-un mod con-venabil autorităţilor, îşi fac apariţia în statis-tici oficiale. În aceeaşi perioadă o serie deînvăţaţi, unii dintre ei savanţi remarcabili, sepreocupă de aceşti români emiţând şi teoriiasupra numărului acestora. Un interesasemănător în România nu se va manifestadecât târziu, în 1907 când C. Constante apublicat, sub pseudonimul Delatimoc,lucrarea Românii din Serbia.

Prima consemnare a românilor înstatisticile sârbeşti datează din 1845, celeanterioare (1834, 1841, 1843) fiind făcutedoar pentru a servi necesităţilor fiscale şimilitare nu luau în evidenţă limba maternăsau etnia (18). Astfel numărul lor era de97.215 în cele 4 judeţe nord-estice aleSerbiei, repartizaţi astfel: 19.545 în Timoc,7.348 în Morava, 36.696 în Pojarevaţ şi33.626 în Craina (19). În 1850 sunt înregis-traţi 104.343 de români care reprezentau11,2% din populaţia Regatului Serbiei, celmai ridicat procent pe care îl vor atinge (20).În 1859 erau 122.593, în 1866 - 127.326 la

nivelul întregii Serbii, în 1884 - 149.713, în1890 se observă o descreştere, româniifiind cu 8208 mai puţini adică, 141.523, în1895 erau 157.673 pentru ca în 1900numărul lor să scadă brusc în numai câţivaani la 120.658. Populaţia sârbă a crescut încele 4 judeţe în acelaşi an cu 96.133 deindivizi (21). Tot acum 35.556 de români aufost incluşi într-o rubrică specială, cea a bi -lingvilor, a celor care vorbeau atât româ -neşte cât şi sârbeşte. Judeţul Craina încetasă mai fie locuit în majoritate de români.

Se remarcă fără greutate dorinţaautorităţilor sârbe de a reduce numărulromânilor, oferind o imagine eronată a com-ponenţei etnice a statului. Statisticadevansa astfel chiar procesul de deznaţio -nalizare, care oricât ar fi fost de eficient nuar fi putut să facă să dispară zeci de mii deromâni în doar câţiva ani.

În România, cei preocupaţi deconaţionalii lor din Serbia au analizat statis-ticile, au făcut chiar observaţii la faţa loculuişi pe baza concluziilor la care au ajuns, aurecalculat numărul românilor timoceni. C.Constante aprecia că la 1900 aceştia erauîn jur de 300.000, opinia sa întemeindu-sepe constatarea faptului că evoluţia popu-laţiei româneşti nu reflecta de la un recen-sământ la altul indicele de creştere valabil lanivelul Serbiei, ci se situa mult sub acesta.La concluzii asemănătoare ajungea şi IoanNeni ţescu după a cărui opinie exprimatăîntr-o lucrare din 1895, districtele sârbeştiPoja revaţ, Negotin, Kiupria şi Zaicear eraulocuite aproape exclusiv de români al cărornumăr ajungea la 300.000. Pentru a exem-plifica gradul redus în care era cunoscutăpe atunci problema timoceană în România,precizăm că Neniţescu îi considera, în moderonat, pe timocenii sudici ca fiind vorbitoriai dialectului macedo-român (22).

Alături de rezultatele la care au ajunsstatisticienii sârbi şi contestatarii lor români,merită să menţionăm şi câteva cercetăriîntreprinse de învăţaţi, savanţi sau călători

26


străini prin zona Timocului, care nu au avutnimic de-a face cu interesele româneşti sausârbeşti, deci este de presupus că s-austrăduit să fie mai obiectivi. F. Kanitz, autoral mai multor lucrări despre Serbia şiBulgaria, credea că în Valea Timoculuisârbesc trăiesc peste 123.000 de români.La 1875, Ioszef Szabo presupunea că„valahii" sunt în Serbia în număr de 175.000(23). Şeful catedrei de romanistică aUniversităţii din Leipzig, Gustav Weigand, aîntreprins în 1900 o călătorie în zonă înscopul de a se documenta în vederea unorstudii lingvistice. Propriile observaţii dar şiinformaţiile dobândite de la funcţionariisârbi l-au condus la concluzia că numărulmaxim al românilor din Serbia ar putea fi de200.000 dar că nu depăşeşte probabil180.000 (24). În timpul primului război mon-dial, profitând de ocupaţia Bulgară aTimocului, s-a deplasat în regiune StoianRoman pentru a studia populaţia româ -nească pe care o considera de 181.696 în1905 şi de circa 200.000 în 1916 (25).Atanasie Popovici avansa la ConferinţaPăcii cifra de 340.000 (26).

După război, în Iugoslavia s-a făcutun singur recensământ în 1921 conformcăruia românii timoceni erau 149.496. G.Vâlsan dădea un număr aproape dublu de280.000 în 1928 (27). În orice caz în perioa-da interbelică aprecierile au variat destul demult ajungându-se chiar la cifre de 600-800.000 pe care însă autorităţile dinRomânia nu le-au luat în serios niciodatăînclinând să accepte estimări mult mai mo -deste precum cele făcute de M. A. Blencheîntr-un raport din 1935 întocmit pentru uzulMinisterului Afacerilor Străine potrivit căruiapopulaţia românească din Iugoslavia seridica la aproximativ 300.000 de indivizi din-tre care 210.000 în Valea Timocului (28). Întimpul celui de-al doilea război mondial,când situaţia generată de înfrângerea şidezmembrarea Iugoslaviei de către stateleAxei a permis românilor timoceni să

acţioneze o dată în plus în vederea unirii cuRomânia şi a favorizat implicarea ţării noas-tre în spaţiul ex-iugoslav, s-au făcut noievaluări ale numărului timocenilor pro -punându-se de către reprezentanţii acesto-ra cifra de 500.000. Tot în acelaşi contextangajaţii Institutului Central de Statistică auefectuat o cercetare între 9 şi 22 mai 1941printre prizonierii români din fosta armatăiugoslavă internaţi în ţară în lagăreleCurcani -Ilfov, Odăile - Teleorman, Bălă -noaia - Vlaşca, Remetea, Bucovăţ, Moşniţa- Nouă de lângă Timişoara, ajungându-se laconcluzia că în partea sârbească a VăiiTimocului vieţuiau 350.903 români (29).Interesantă este şi părerea lui Martin Block,şef al catedrei de limbi romanice aUniversităţii din Leipzig, care s-a deplasatîn Timoc în cursul anului 1942 pentru a seinforma în folosul cercurilor oficiale ger-mane asupra românilor de acolo. El afirmacă în zonă aceştia locuiesc în număr de400.000 (30).

După 1878 devin subiect al statisti-cilor oficiale şi românii de pe malul drept alTimocului intraţi din acest an în graniţelenou-creatului stat bulgar. Primul recen-sământ din 1881 înregistra 50.000 deromâni în întreaga Bulgarie iar dintre aceş-tia aproape jumătate în judeţul Vidin (31). În1905 erau 75.773 de români şi în 191079.429 pentru ca numărul lor să scadă în1920 la 57.312 urmând în 1926 o creşterepână la 69.080 (32). Această evoluţie ridicăîntemeiate semne de întrebare mai ales înprivinţa celor mai bine de 22.000 de românicare dispar între 1910 şi 1920. De aseme-nea, românii au fost înscrişi în două rubrici,una care specifica limba maternă şi alta încare se reda apartenenţa etnică, dife -renţele fiind substanţiale (în 1910 erau96.502 români după limba maternă şi83.746 în 1929) (33). În ciuda vizibilelortendinţe de a ascunde adevăratul număr alromânilor, autorităţile bulgare nu auîndrăznit până în 1926 să nege că în

27


Bulgaria se găseşte o minoritate românăconsistentă. La următorul recensământ(1934) însă românii sunt aproape completeliminaţi din tabelele statistice, numărul lorcoborând neverosimil până la 16.405 (din-tre românii timoceni din judeţul Vidin fu -seseră şterşi practic cu buretele mai mult de40.000) pentru ca în 1938 în „AnnuaireStatisque", publicat la Sofia, românii să nufie nici măcar luaţi în evidenţă în rândulpopulaţiilor care aveau o altă limbă maternădecât bulgara. Menţionăm că în acest tabelerau specificate minorităţi mult maineînsemnate decât cea românească, ceafranceză constituind un grăitor exemplu înacest sens (34). Pentru guvernanţii bulgariproblema românească în Bulgaria fuseseeliminată prin falsificarea grosolană a statis-ticilor, în această ţară românii încetaseră sămai existe.

Pentru G. Lejean, autor al lucrăriiEthnographie de la Turquie d'Europe,apărută în 1861 şi în care studia şi situaţiaromânilor atât nord- cât şi sud-dunăreni, înBulgaria trăiau la 1857, 40.000 de români(35). Gustav Weigand descoperea înTimocul bulgăresc, la 1900, 50.000 deromâni (36).

Ca şi pentru Iugoslavia, părerileromâneşti în privinţa timocenilor din Bul -garia au fost împărţite, căzând însă deacord asupra unui aspect esenţial: statisti-cile oficiale reduceau intenţionat număruladevărat al românilor. Raportul lui M. A.Blenche dădea cifra de 120.000 de românirăspândiţi pe teritoriul statului de la sud deDunăre, dintre aceştia 20.000 erau aproapecomplet asimilaţi (37). Societatea Acade -mică „Dacia Aureliană" ce reunea studenţiitimoceni aflaţi la studiu în universităţile dinţară avansa în 1936 cifra de 150.000 (38).

4. Problema autohtoniei românilortimoceni

Aproape întotdeauna discuţiile pe

marginea numărului românilor aşezaţi întreMorava şi Vidin au fost însoţite de disputeînverşunate în legătură cu autohtonia lor înacest spaţiu. Sârbii şi bulgarii s-au situat pepoziţii similare, ipotezele emise de eiplasând de obicei venirea românilor înValea Timocului într-o perioadă cuprinsăîntre secolele XV şi XIX. Sosiţi în numărmare ei ar fi asimilat populaţia slavă băşti-naşă. În paralel s-a lansat ideea că ei nu arfi altceva decât descendenţii unor sârbi saubulgari emigraţi la nordul Dunării unde s-arfi românizat şi de unde s-ar fi înapoiat dupămult timp în ţinuturile părăsite de strămoşiilor. Asemenea teorii le ofereau autorităţilorpretextele de care aveau nevoie pentru a-idesconsidera pe aceşti minoritari şi de a nule acorda minime drepturi naţionale.Românii, atât timocenii cât şi cei dinRomânia, au căutat să demonstrezeprezenţa neîntreruptă a elementelor roma -nizate şi mai apoi româneşti în ValeaTimocului, aceste elemente fiind consoli-date prin valuri de emigranţi nord-dunăreni.Explicaţii plauzibile pentru „misterul" exis-tenţei românilor în regiune au încercat sădea şi istorici, geografi sau etnografi carenu proveneau din cele trei ţări implicatedirect în chestiunea timoceană, prin urmareopiniile lor, în ciuda simpatiilor evidente pecare le-au avut unii dintre ei faţă de unulsau altul din actorii acestor divergenţe bal-canice, au fost, în majoritatea cazurilor,obiective.

Într-o lucrare ce a văzut luminatiparului în 1873, V. Iacşici, unul din promo-torii panslavismului din acea perioadă, evi-denţia identitatea de neam a vlahilor dinSerbia cu românii. Presupunea că se sta-biliseră în Serbia după ce la sfârşitul sec-olului XVII sârbii care locuiseră în răsăritulacestei ţări emigraseră în Austria (39).

Despre originea românilor dinSerbia, Tihomir Georgevici recunoştea în1906 că nu se ştie aproape nimic deoarecedespre aceste lucruri nu se scrisese până

28


atunci mare lucru nici măcar în „literaturaromânească". Învăţatul sârb se mărgineasă adopte în această privinţă părerea lui V.Carici care lega venirea românilor în ţinu-turile timocene de evenimentele secoluluiXV când populaţia sârbească a zonei serărise foarte mult, în locul acesteia aşezân-du-se românii. În secolul al XVIII-lea s-ar firefugiat acolo şi „vlahi" ardeleni ca să scapede măsurile de represiune luate de austriecidupă înăbuşirea răscoalei lui Horea, „vlahii"din Ţara Românească alăturându-li-se doarîn perioada imediat următoare introduceriiRegulamentelor Organice(40). Asupra fap-tului că românii nord-dunăreni şi vlahii dinnord-estul Serbiei sunt unul şi acelaşipopor, învăţatul sârb nu are nici o îndoială.Această percepţie s-a schimbat radical înaltă lucrare a sa, „Adevărul asupra româ -nilor din Serbia", scrisă practic la comandăca replică la „Manifestul românilor dinSerbia" adresat Conferinţei de Pace de laParis. Mânat de interes şi nu de dorinţa dea realiza o operă cu adevărat ştiinţifică,Georgevici s-a contrazis singur şi i-a prefă-cut pe românii din Timoc în sârbi fugiţi înBanat de frica turcilor şi românizaţi înaintede a se reîntoarce (41). Teorii de acest felerau arme eficiente în mâinile propagandeisârbeşti iar folosirea lor nu s-a limitat doar laaceastă situaţie. În al doilea război mondialcând în Timoc se întrezărea posibilitateanaşterii unei adevărate mişcări naţionaleromâneşti a fost reactivată şi răspândită decătre guvernul generalului Nedic ideea căromânii sunt venetici de dată recentă înSerbia şi că sunt descendenţii unor sârbiromânizaţi. Scopul întregii acţiuni eraatrofierea sentimentului naţional al popu-laţiei de origine română şi scăderea moralu-lui acesteia.

Concepţiile româneşti în privinţavechimii vlahilor în Serbia erau cu certitu-dine diferite. Începând cu lucrarea lui C.Constante, „Românii din Serbia. Mono grafieetnică şi statistică", s-a afirmat continuitatea

elementului romanic în regiune, care s-aconservat în ciuda năvălirilor barbare şi afost întărit de valuri de imigranţi de la nordde Dunăre dar şi dinspre Balcani.Constante aducea în sprijinul afirmaţiilorsale o serie de legende culese de la faţalocului precum şi observaţia că o parte atimocenilor are un port popular deosebit deal celor pe care i-a identificat ca emigraţi dinBanat sau Oltenia, ceea ce ar fi demonstratprovenienţa lor din autohtoni (42). G. Vâlsanremarca alături de cele două grupuri deromâni timoceni, ungurenii veniţi din Banatşi terenii veniţi din Oltenia, un al treilea, celal mistrioţilor pe care îl socotea rezultatulunui amestec între tereni şi o populaţieautohtonă sau originară din sud (43).Numele de mărgininţi al uneia dintreramurile timocenilor era văzut de N. A.Constanti nescu ca fiind derivat din numelede Margensis sub care mai era cunoscutăprovincia romană Moesia Superior (44). Maimult decât autohtonia românilor timoceni,s-a susţinut că regiunea locuită de ei esteunul din leagănele de formare a poporuluiromân şi o punte de legătură între româniinord-dunăreni şi aromânii din Balcani, unuldintre promotorii acestei teorii fiind ErnstGamillscheg, cunoscut lingvist, titular al ca -tedrei de filologie romanică şi lingvistică alUniversităţii din Berlin (45). Savantul ger-man, alături de D. Onciu şi G.I. Brătianu, asusţinut şi ideea mutării la nord de Dunărea unei părţi a latinofonilor dintre Morava şiVidin în jurul anului 1000, ceea ce a con-tribuit la întărirea românismului din Olteniaşi Transilvania (46).

5. Concluzii

Până la începutul secolului al XX-leatimocenii au constituit o preocupare doarpentru autorităţile statelor în care trăiau şieventual pentru savanţii străini care austrăbătut, dintr-un motiv sau altul, ValeaTimocului. Societatea din România era cu

29


mici excepţii fie complet lipsită de informaţiireferitoare la ei, fie îi ignora deliberat.Aceasta a permis ca procesul de deznaţion-alizare a timocenilor şi de contopire a lor înmasa populaţiei slave care îi înconjura săse desfăşoare fără alte oprelişte decâtopoziţia mută, pasivă a acestor români.Asimilarea intenţionată, programată s-aderulat la adăpostul statisticilor falsecomandate de guvernele de la Sofia şiBelgrad şi al teoriilor care făceau pe vlahiiTimocului să aparţină altei etnii decât celeiromâne sau îi transforma în venetici în pro-pria vatră strămoşească.

____________1. Călin Felezu, Ioan Lumpredean, Vlahii din nordulPeninsulei Balcanice, Fundaţia Culturală Română,Cluj Napoca, 1995, p. 212. N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceană,Bucureşti, Bucovina, I.E. Torouţiu, 1941, p. 17-183.Th. N. Trâpcea, Contribuţiuni la istoria românilordin Peninsula Balcanică: românii dintre Timoc şiMorava, Iaşi, Do-MinoR, 1999, p.74. Tih. Georgevici, Printre românii noştri, în Româniidin Timoc, vol. III, p. 23-109, p. 285. Th. N. Trâpcea, op. cit., p. 29-306.Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, Românii timo-ceni, Bucureşti, Editura D.C. Promotions, 2005, p. 107. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 138. Th. N. Trâpcea, op. cit., p. 369. Gheorghe Zbuchea, Românii timoceni, Timişoara,Editura Mirton, 2002, p. 3010. Dimitri Obolensky, Un commonwealth medieval:Bizanţul, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 7211. Th. N. Trâpcea, op. cit., p. 4212. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 1813. Călin Felezu, Ioan Lumpredean, Op. cit., p.28-2914. Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 4815. Idem, Autohtonia şi continuitatea românilor timo-ceni, în „Omagiu Academicianului Ştefan Ştefănes-cu", Editura Universităţii din Bucureşti, 2000, p. 37-53, p. 4916. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 24-2517. Emanoil Bucuţa, Românii dintre Vidin şi Timoc,1923, în Românii din Timoc, Culegere de izvoareîngrijită de C. Constante şi A. Golopentia, vol. I-III,Bucureşti, 1941-1943, vol. II, p. 67 - 194, p. 10718. Tih. Georgevici, Printre românii noştri, în

Românii din Timoc, vol. III, p. 23-109, p. 2919. Delatimoc, Românii din Serbia. Monografieetnică şi statistică, Bucureşti, 1907, p. 1220. Gheorghe Zbuchea, Românii timoceni, p. 7021. Delatimoc, Op. cit., p. 13-1722. Ioan Neniţescu, De la românii din TurciaEuropeană, Bucureşti, Institutul de Arte GraficeCarol Gobl, 1895, p. 1523. Ioszef Szabo, Note de călătorie din Serbia, dinpunct de vedere geografic şi etnografic, fragment, înRomânii din Timoc, vol. I, p. 43-55, p. 4824. Gustav Weigand, Dialecte româneşti ale ValahieiMici, ale Serbiei şi ale Bulgariei, fragment, înRomânii din Timoc, vol. I, p. 77-95, p. 8825. Arhiva M.A.E., fond Dosare speciale, vol. 70, f.34926. Dr. A. Popovici, Memoriul Românilor din Serbia,1919, în Românii din Timoc, vol. III, p. 111-125, p. 11727. G. Vâlsan, Românii din Serbia, 1928, în Româniidin Timoc, vol. III, p. 257-259, p. 25728. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, op. cit., doc. 2, p. 6429. ***, Românii din Timoc, vol. I, p. 293-29430. Emanoil Bucuţa, Glas de la oameni uitaţ, în„Timocul", an X, caiet IV, p. 77-81, p. 7931. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, Op. cit., p. 3632. Ion Cutoveanu, Românii din Balcani, în „Timo -cul", an X, caiet IV, p. 82-8433. F. Florescu, Românii din Bulgaria după recensăminteleoficiale, în „Timocul", an X, caiet IV, 1943, p. 4-2034. Constantin Noe et Dr. Marin Popesco-Spineni, Lesroumaines en Bulgarie, Craiova, Ramuri, 1939, p. 7435. G. Lejean, Etnografia Turciei europene, frag-ment, în Românii din Timoc, vol. I, p.5-936. Gustav Weigand, op. cit., p.8837. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, op. cit.,doc. 2, p. 6538. Ibidem, doc. 3, p.81-8639. V. Iacsici, Despre elementele etnice ale popu-laţiei din Principatul Sârbesc, în Românii din Timoc,vol. I, p.10-42, p. 3140. Tih. Georgevici, Printre românii noştri, înRomânii din Timoc, vol. III, p.23-109, p. 3841. Idem, Adevărul asupra românilor din Serbia, înRomânii din Timoc, vol. III, p. 127-149, p.13842. Delatimoc, op. cit., p.25-27 43. G. Vâlsan, Românii din Craina Serbiei, în Anuarde Geografie şi Antropogeografie, 1910-1911, p.177-200, p.19044. N.A. Constantinescu, op. cit., p. 1945. „Timocul", an VII, nr. 1-2, ianuarie-februarie1940, p.20-2146. Cezar Dobre, Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 16

30


Structura populaţiei pe medii şi profesiuniîn Dobrogea interbelică

dr. Răzvan LIMONAÎn perioada interbelică situaţia mate-

rială a minorităţilor naţionale era asemănă-toare cu cea a românilor. Pragmatismuleconomic punea accentul pe profit, exclu -zând orice deosebire pe criterii etnice, be -neficiind de pe urma politicii liberale de pro-tejare a muncii naţionale şi dezvoltare acomponentei industriale şi bancare.

Minorităţile naţionale deţineau la1938 51,51% din firmele individuale, comer-ciale şi industriale, cu o menţiune specialăpentru evrei ce posedau 31,14% din total.Îmbinarea intereselor de stat cu iniţiativaprivată a dus în Dobrogea la o creştere eco-nomică constantă, marcată de refa ce reainfrastructurii distrusă parţial de război,evoluţia pozitivă a agriculturii şi comer ţuluişi succese minore în privinţa industrializării.

În primii ani interbelici majoritateapopulaţiei dobrogene era implicată în agri-cultură, creşterea animalelor şi diverse ocu-paţii auxiliare, menite să compenseze veni-turile fluctuante obţinute din cultivareapământului.

Creşterea animalelor continuă sărămână o ocupaţie de bază a locuitorilor,datorită nevoii de animale de tracţiune şiveniturilor sigure aduse în comparaţie cuagricultura. În opinia lui C. Garoflid, un rolimportant îl joacă şi diferenţa de efort fizicîntre cele două munci, deoarece ţăranii „îşiadu ceau aminte cu părere de rău de vre-mea după care povesteau părinţii şi moşiilor, când ţăranii nu munceau şi toată ago-niseala o scoteau numai din vite, pe care lepăşteau pe islazuri întinse… sila muncii ma -nuale legate de trecerea de la păstorit laagricultură, ţăranul nu a uitat-o niciodată şică acesta nu putea înţelege că păstoria nu-imai poate hrăni pe toţi".

Deşi capacităţile industriale de maridimensiuni sunt reduse, comparativ cuprovincii bine dezvoltate ca Transilvania şiMuntenia, ramurile mici şi mijlocii cunosc oevoluţie ascendentă ca număr şi producti -vitate. Cele mai mari investiţii se fac îneconomia judeţului Constanţa, dominantă lanivelul provinciei, urmată de industria ali-mentară în judeţul Tulcea şi textilă înCadrilater.

Personalul industrial la nivelul întregiiprovincii evoluează de la 2.825 persoane,dintre care 1.157 în industria alimentară, în1922 la 4.001 în 1924 şi 23.581 la 1930,subliniind relativul succes al investiţiilor.

31


Principalele ramuri economice înjudeţul Tulcea, exceptând agricultura, erauindustria alimentară şi comerţul ce deţineauîmpreună 452 de stabilimente la 1919. Pelocurile imediat următoare se află industriatextilă cu 43 de firme, metalurgia (26) şi pre-lucrarea lemnului (16).

Peste şapte ani recensământul fabri-cilor şi capacităţilor industriale din judeţulTulcea confirmă dominaţia industriei ali-mentare, cifrată la 85 de firme, urmată lamare distanţă de ramura textilă (9), minerit(4) şi industria chimică (2).

Preponderenţa economică a oraşuluiConstanţa este uşor de observat în tablouldemografic şi economic al populaţiei din1927. Datele atestă 2.052 firme comercialede diferite dimensiuni şi 137 întreprinderi,capabile să absoarbă peste 6.000 de mese-riaşi şi muncitori. Mihail Popovici, ministrullucrărilor publice, solicită pe 6 martie 1920suma de 61.500.000 lei pentru lucrările derefacere şi completare a construcţiilor ridi-cate în portul Constanţa.

Investiţiile asigură creşterea volumu-lui de mărfuri manipulate de la 233.990 tîntre 1919 şi 1922 la 1.040.233 t între 1924şi 1928. Beneficiile obţinute permit mărireanumărului de muncitori de la 510 perma-nenţi şi 187 flotanţi în 1930 la 715 perma-nenţi şi 800 flotanţi în 1934.

Industria este slab dezvoltată înjudeţele Durostor şi Caliacra pentru primuldeceniu interbelic. Lipsa unei căi ferate spreporturile Balcic şi Cavarna şi prezenţa unorfabrici modeste, anexate industriei textile şialimentare, menţin imaginea de zonă agri-colă a Cadrilaterului.

Datele recensământului din 1930 atestă10.543.000 locuitori activi (58,4%), implicaţiîn 124 de grupe de profesii şi 7.510.000pasivi (41,6%). Pe medii, populaţia activăconducea cu 50,2 % în zona urbană şi60,5% în cea rurală, ultima deţinând o fle -xibilitate mai mare datorită implicării anumeroşi auxiliari în activităţile agricole.

Procentul variază odată cu aplicareareformei agrare şi colonizărilor, legând

direct extinderea numărului proprietăţiloragricole de mici dimensiuni de creştereaproporţiei populaţiei active.

Cel mai mare număr de persoaneactive este regăsit în Transilvania, socotiteîmpreună cu Banat şi Crişana - Maramureşla 63,3%, Oltenia (62,5%) şi Bucovina(59,2%). Dobrogea ocupa ultimul loc cu450.395 (55,23%) cetăţeni activi, la douăprocente în spatele Munteniei, Moldovei şiBasarabiei.

Pe mediul urban şi rural conduc, ladiferenţe minore, Oltenia (53,1%) şi Buco -vina (52,8%), respectiv Oltenia (63,9%) şiTransilvania (62,06%). Dobrogea ocupăultimul loc şi în aceste statistici, având doar89.000 orăşeni (46,00%) şi 359.200 ţăraniactivi (58,1%), în condiţiile unei locuiri limi-tate, cifrată la 4,51% din totalul României.

Exploatarea solului implica în ţaranoastră 8.244.500 locuitori, împărţiţi în363.700 orăşeni (4,4 %) şi 7.880.800 ţărani(95,6%), urmată la mare distanţă de indus-trie (759.100), instituţii publice (485.000) şicomerţ - credit (337.400). Cei 4,4% provindin micile oraşe, slab dezvoltate profesionalşi fermele aflate în apropierea centrelorurbane, procent depăşit în Dobrogea, unde5,57% locuiau la oraş şi 94 ,42 % la sat.

Majoritatea dobrogenilor lucrau în agri-cultură (77,9%), instituţii publice (5,8%) şiindustrie (5,5%), dar pot fi regăsiţi cu procentemici în comerţ (2,8%) şi transporturi publice(2,3%). Provincia se află, de obicei, pe poziţiiinferioare privind proporţia populaţiei active înfiecare profesie, cu excepţia transporturilor înmediul urban (88,1%), datorită contribuţieiaduse de portul Constanţa.

Situaţia pe unităţi administrative suge -rează controlul judeţelor Durostor (30,55%)şi Constanţa (26,65%) asupra populaţieiimplicate în agricultură, urmate de Tulcea şiCaliacra cu 21%. Recensă mân tul furni -zează şi o diferenţiere clară din punct devedere numeric în ceea ce priveşte princi-palele ocupaţii pe provincie şi judeţe,excluzând cultivarea pământului. JudeţulConstanţa deţinea locul întâi în patru ocu-

32


paţii esenţiale la nivel general şi rural.Caliacra se situa pe locul doi la nivel gene -ral în ramurile industrie şi instituţii publice,iar judeţul Tulcea ocupa locul întâi laexploatarea subsolului şi doi la comerţ şitransporturi.

Interesul faţă de exploatarea bogăţi-ilor provinciei şi prezenţa portului Constanţagenerează o dezvoltare limitată a industrieimijlocii şi mari între 1929 - 1936. Dateleindică prezenţa a 27 fabrici în Cadrilater,majoritatea în ramurile textilă şi alimentarăşi 26 în judeţele Constanţa şi Tulcea,excluzând oraşul Constanţa.

Din rapoartele şi statisticile Ministe -rului Muncii, elaborate între 1934 şi 1937,se desprinde dominaţia lucrătorilor în toatecele patru judeţe dobrogene, urmaţi demeseriaşi şi funcţionari. Ca şi la recen-sământul din 1930, Constanţa conducedetaşat. Mediul ei rural, de exemplu, estedominat la 1937 de către agricultori(136.200), funcţionari (2.103), meseriaşi(1.963) şi comercianţi/industriaşi (1.494).

Progresele economice propulseazăTulcea pe locul doi datorită creşterii numă -rului de firme comerciale la 2.188. Cele maimulte dintre ele intrau în categoria coloniale(472), cârciumi (324) şi cafenele (298).

Aceste date sunt însoţite la niveletnic şi de anumite diferenţe în ceea cepriveşte clasele profesionale şi intereseleeconomice ale principalelor populaţii dobro-gene în perioada interbelică, datorate înprincipal specificului naţional şi zonelor delocuire.

Românii se regăsesc în activităţilegate de agricultură şi creşterea ani-malelor, domeniu profesional în care recen-sământul din 1930 atestă implicarea a246.678 persoane. Din punct de vederenumeric domină cu 235 de reprezentanţicategoria industriaşilor şi comercianţilormici şi mijlocii din judeţul Tulcea, majori-tatea preferând industria alimentară şi co -merţul (1919).

Pe de altă parte joacă un rol minor lanivelul marilor afaceri, unde întâlnim mai

puţin de 20 persoane, români şi macedo-neni, proprietari de fabrici, capacităţi indus-triale şi mari comercianţi. Printre afacerileromâneşti la acest nivel se numără moara„Iancu Cuciuc" (Bazargic), fabricile de unel -te agricole „Oprică Voicu" (Medgidia), che -restea „Şt. Boroş" (Tulcea) şi mobilă „Stan -ciu Bucioiu" şi „M. Gârbă" (Constanţa).

Arhivele menţionează doi românimari patroni între 1932 şi 1940 în judeţulTulcea, poziţie compensată de prezenţaconstantă în Camera de Comerţ şi Industriela categoria firmelor mici şi mijlocii.

Un recensământ efectuat la Tulceaîn anul 1921 pe capi de familie, implicaţi îndiferite meserii, denotă dominaţia agriculto-rilor cu 77,8%, urmaţi de liberi profesionişti(9,95%), muncitori manuali (9,09%) şi co -mercianţi (1,09%).

Românii reprezentau 53,72% dinforţa de muncă şi principalii angajaţi în toatedomeniile, de la agricultură la liberi profe-sionişti, trecând prin categoriile industriaşi,comercianţi, funcţionari şi meseriaşi.Procentual erau urmaţi de ruşii lipoveni(20,64%) şi bulgari (18,02%), a căror situ-aţie pe teren era însă diametral opusă.

Prima etnie deţinea majoritatea rela-tivă în categoria muncitorilor manuali şilocul doi la industriaşi şi liberi profesionişti,în timp ce a doua minoritate era implicată înproporţie de 95 % în agricultură.

Preferinţa statisticilor pentru estimărigenerale la nivel urban ne împiedică săcunoaştem situaţia exactă pe meserii în prin-cipalele două oraşe ale judeţului Tulcea. Cei9.200 de români din oraşul Tulcea erau tre-cuţi la categoria meseriaşi, comercianţi,muncitori şi plugari pentru anul 1925, dove -dind cel puţin o dublă ocupaţie pentru o partedintre ei. Situaţia se repetă la Sulina pentru1.064 români meseriaşi, muncitori şi pescari,similaritate datorată unor posibile dificultăţifinanciare, temporare sau permanente.

Recensământul pe meserii în mediulrural al judeţului Tulcea calculează 19.424români plugari şi 8.337 plugari şi crescătoride animale. Interesul faţă de exploatarea

33


solului şi creşterea animalelor nu excludepracticarea temporară a altor activităţi eco-nomice, evident fără importanţă financiarăpentru cei ce şi-au declarat opţiunea, dardatele reci sugerează caracterul agricol allocuirii româneşti (1925).

În judeţul Constanţa românii dominăca tegoric la 1933 tablourile statistice alemeseriaşilor cu 2.373 persoane (72,41%), lamare distanţă de cei 192 bulgari (5,92%) şi152 turci/tătari (4,63%). Situaţia s-a inversatîn principalele trei oraşe din Cadrilater(Silistra, Turtucaia şi Bazargic), unde ordi neaera bulgari (568), turci (294) şi români (199).

La sfârşitul deceniului patru reuşescsă se impună în principalele două centreurbane, chiar dacă pe ansamblu deţin omajoritate relativă. În oraşul Constanţadeţineau 660 de firme şi fabrici faţă de cele100 evreieşti şi 40 bulgare şi armene. LaTulcea deschid 75 noi firme comerciale şiindustriale doar în 1937, urmaţi de bulgari(45) şi celelalte etnii slave (22), în timp ceevreii şi grecii, puternic afectaţi de schim-bările politice şi economice, nu reuşesc sădepăşească împreună 20.

Aceste date dovedesc implicarea lorsuperioară în comerţul şi industria urbană,comparativ cu primul deceniu interbelic şimodificarea raportului de forţe în defavoa -rea minorităţilor .

Populaţia bulgară s-a implicat înexploatarea solului, industria textilă şi co -merţ. Totuşi, se bucură de o situaţie echili-brată în zona proprietarilor de stabilimenteindustriale şi superioară românilor în ceeace priveşte fabricile şi comercianţii depetrol, cereale, cherestea şi piatră între1919 şi 1937.

În oraşele Tulcea, Babadag şi Sulina6.544 bulgari se ocupau cu agricultura şicomerţul la 1925. Numărul lor creşte sub-stanţial în mediul rural cu 8.628 agricultori şi10.669 plugari şi crescători de animale.

Disputele economice cu adminis-traţia română sunt generate de situaţia par-ticulară a loturilor de pământ din judeţeleCaliacra şi Durostor. În 1913 guvernul

român recunoaşte deplina proprietate adeţinătorilor de terenuri arabile şi introducepreemţiunea statului la vânzarea imobilelorrurale, cifrate la 50.000 ha, aparţinând tur-cilor şi bulgarilor ce au emigrat.

Reglementarea proprietăţii, conformLegii pentru organizarea Dobrogei Noi din 1aprilie 1914, cerea verificarea titlurilor deproprietate emise de autorităţile sofiote de-a lungul stăpânirii lor dintre 1878 - 1913.

Legea pentru modificarea unor dis-poziţiuni din cap. VI al Legii din 1 aprilie1914, elaborată la 22 aprilie 1924, stabileacă bunurile mulk (proprietate particulară)rămân în întregime posesorilor, dar pos-esorii de terenuri mirie vor ceda statului 1/3din pământul arabil şi păduri, cu excepţiaexploatărilor mai mici de 5 ha.

În opinia reprezentanţilor populaţieibulgare din Cadrilater legile din 1914 şi1924, referitoare la organizarea DobrogeiNoi, desconsideră situaţia de fapt deoareceiau în considerare tipul de proprietateotoman „fără să ţină seama de faptul călegea bulgară a modificat situaţia juridică aproprietăţii".

Această opoziţie are la bază cauzeeconomice şi politice vizibile, legate de pre-ponderenţa terenurilor mirie, arendate ante-rior de autorităţile otomane, la nivelul pro-prietarilor de origine bulgară şi echilibrareasituaţiei demografice de către guverneleromâne.

Legea treimii şi cea emisă în 1930,modificată în 1932 şi 1933, aveau dreptscop principal crearea unui fond funciar re -zervat colonizării Dobrogei de Sud prinintermediul Oficiului Naţional al Colonizării,situaţie conştientizată de autorii memoriuluidin iunie 1938, confruntaţi cu creştereanumerică evidentă a românilor.

Ruşii, lipovenii şi ucrainenii posedauîn judeţul Tulcea 82 spaţii aparţinând indus-triei/comerţului mic şi mijlociu, 48 de fabricişi cinci poziţii în topul marilor comercianţi,cu o predilecţie evidentă pentru industriaalimentară.

Proprietăţile lor variază de la morile

34


„Alexe Sazonov" şi „Terente C. Lisov" lafabricile de ulei „Alexe Sazonov", cherestea„ Alexe Avramide" şi frânghii „E. Vladimirov".

Oraşele Babadag, Chilia Veche,Sulina şi Tulcea aveau împreună 109 plu-gari, 237 pescari şi 4.788 agricultori şipescari ruşi/lipoveni la mijlocul primuluideceniu interbelic. Din fericire, structuranumerică pe meserii este clar delimitată înmediul rural tulcean, rezultat al anchetelorcoerente aplicate de administraţia locală.

Etnia rusă includea 2.989 plugari,3.221 pescari, 165 plugari/pescari şi 1.457plugari şi crescători de animale. Lipoveniierau superiori la numărul de plugari/pescari(11.509) şi plugari/crescători de animale(1.774) şi inferiori în categoria pescarilor(1.776).

Pescarii din Delta Dunării şi MareaNeagră se organizează în cooperative(Periprava, Sf. Gheorghe, I. C. Brătianu,Caraorman, Jurilofca) şi asociaţii ce îşipropun să asigure venituri constante mem-brilor prin închirierea de bălţi şi vinderea încomun a produselor.

Deoarece pescuitul nu era capabil săasigure traiul zilnic al întregii populaţii, oparte dintre locuitori sunt menţionaţi în do -cumente drept crescători de vite, tăietori destuf şi chiar contrabandişti. În unele sate,cum ar fi Carcaliu, perioadele economicedificile provoacă abandonarea pescuitului şicreşterii animalelor în favoarea muncii ma -nuale în porturile Brăila sau Galaţi.

La mijlocul ierarhiei se află grecii,datorită celor 12 poziţii în topul marilor co -mercianţi şi pe ultimele locuri evreii, turcii,armenii şi germanii, posesori în principal defirme mici şi mijlocii şi majoritar lucrători/angajaţi în agricultură, industrie şi comerţ.

Pe ansamblul ei, economia dobro-geană se specializează în firme de dimen-siuni medii şi mici, iar naţionalităţile sebucură de toate avantajele pe care oeconomie funcţională le oferă întreprinzăto-rilor. Dincolo de înlesnirile oferite agriculto-rilor şi coloniştilor, printre care scutirile detaxe şi reeşalonarea datoriilor, inerente unui

spaţiu destinat împroprietăririi, autorităţileurmăresc să rezolve rapid problemele ceblochează circulaţia bunurilor către porturi,ignorând originea etnică a industriaşilor şinegustorilor.

Libertatea schimburilor şi posibili-tatea de a obţine profit au caracterizateconomia dobrogeană interbelică, oferindminorităţilor şansa de a trăi conform cu pro-priile idealuri şi scopuri şi exersa toleranţaîntr-un spaţiu multietnic predispus la con-flicte şi incidente doar în timp de război.

_________1. C. Garoflid, Agricultura veche, Tiparul CarteaRomânească, Bucureşti, 1943, p. 582. DJTAN, fond Prefectura Tulcea, ServiciulAdministrativ, dosarele nr. 75/1919, f. 10 şi nr.338/1926, f. 19 - 51. Vezi Anexa 113. DJCAN, fond Primăria Constanţa, dosar nr.8/1927, f. 53 ; Valentin Ciorbea, Portul Constanţa dela antichitate la mileniul III, Ed. Europolis, Constanţa,1994, p. 165 - 1664. *** Enciclopedia României, Bucureşti, vol. III,1938, p. 41 - 45 ; D. Şandru, Populaţia rurală aRomâniei ... , p. 89 - 94. Vezi Anexele 13, 14 şi 155. *** Enciclopedia României, Bucureşti, vol. II,1936, p. 104 - 105, 155, 184 - 185 şi 4836. DJCAN, fond Prefectura judeţului Constanţa,dosarele nr. 56/1938, f. 102 - 122 şi 16/1939, f. 2 -295 ; DJTAN, fond Prefectura judeţului Tulcea, dosar768/ 1937, f. 257. DJTAN, fond Prefectura Tulcea, Serviciul Admi -nistrativ, dosar nr. 5/1932 - 1942, f.18; Registrul Ca -merei de Comerţ şi Industrie Tulcea (1930 - 1940)8. DJTAN, fond Prefectura judeţului Tulcea, ServiciulAdministrativ, dosar nr. 271/1925, f. 9, 10 - 11 şi 13 - 37 9. Ibidem, dosar nr. 190/1921, f. 18 şi 309 ; DJCAN,fond Camera de Muncă Constanţa, dosar nr.19/1933, f. 1 - 10010. DJCAN, fond Camera de Muncă Constanţa, dosarnr. 203/1939, f. 1 - 60; DJTAN, fond Prefectura Tulcea,Serviciul Administrativ, dosar nr. 826/1937, f. 7 - 911. Memoriul reprezentanţilor populaţiei bulgare dinDurostor şi Caliacra, iunie 193812. *** Minorităţile naţionale din România (1931 -1938), Bucureşti, 1999, p. 49813. DJTAN, fond Prefectura judeţului Tulcea, dosarnr. 271/1925, f. 9, 10 - 11 şi 13 - 3714. DJTAN, fond Prefectura Tulcea, ServiciulAdministrativ, dosarele nr. 169/1920 - 1921, f. 4 - 11,229/1923, f. 44, 247/1924, f. 2, 260/1925, f. 6 şi 20,444/1928, f. 21 şi 51, 472/1929, f. 15 şi 652/1934, f.3; DJCAN, fond Prefectura Constanţa, dosar nr.8/1939, f. 14 - 15

35


Agricultura este o ramură importantă aeconomiei care a avut un rol deosebit în dez-voltarea şi prosperitatea economică a Dobrogei.Sub aspectul consecinţelor economice, reformaagrară din 1921 a fost urmată de două perioadedistincte: una de început, când exproprierea aprovocat o scădere a producţiei în timpul trans-ferului de proprietate şi alta de creştere aproapeconstantă, între 1926 – 1938 .

În judeţul Tulcea au fost expropriatecirca 34.000 ha, dar 75% din hotărârile deexpropriere ale consiliilor de ocoale au fost ata-cate în justiţie de vechii proprietari şi, pe căiocolite, o însemnată parte din contestaţii auîntrunit hotărâri de admitere. Într-un interval deaproape 20 de ani de la legiferarea reformeiagrare, din cei 18.000 de îndreptăţiţi la împro-prietărire, au primit pământ doar 111.222locuitori şi situaţia era similară şi pentru cele-lalte judeţe. O istorie agitată a cunoscut regle-mentarea proprietăţii imobiliare în Dobrogea desud. Asemenea situaţiei găsite de statul român îndreapta Dunării după 1878, cea mai mare parte aproprietăţii funciare din Cadrilater se afla înindiviziune cu cea de stat, în sensul că pământulse afla în proprietatea acestuia, în timp ce folos-inţa era a posesorilor. Proprietatea „mulk”, adicăproprietatea privată absolută în baza unor actesau iradele ale sultanului, era foarte restrânsă;cea mai des întâlnită era proprietate” mirie”-proprietatea statului dată în folosinţă în bazaunui titlu de concesiune imperială numit„tapiu”,- pentru care se plătea o dare anticipată.Prima reglementare a proprietăţii funciare dinjudeţele Durostor şi Caliacra s-a făcut prinLegea din 13 martie 1914 .

În Dobrogea reforma agrară s-a aplicatîn toate judeţele acestei regiuni. În majoritateacomunelor din aceste judeţe, ţăranii erau lipsiţi

de pământ, fie deţineau suprafeţe insuficiente.Spre exemplu, în satul Bălăceanu din judeţulConstanţa, 67 lucrători posedau 32, 30 ha, iar încomuna Ciobanu din acelaşi judeţ, 398 de sătenideţineau numai 270, 45 ha .

Începute la 1 ianuarie 1919, operaţiunilede expropriere au cunoscut în judeţele Constanţaşi Tulcea unul din ritmurile cele mai lente dinţară, cu desfăşurare inegală de la zona la zonă.Astfel, în judeţul Tulcea, până în decembrie1921, au fost supuse exproprierii 26 mari pro-prietăţi ce au însumat o suprafaţă de 5.699,53ha, din care în teren au fost trecute sub controlulautorităţilor 2.202,15 ha, restul de 3.497,38 ha,rămânând în posesia foştilor proprietari .

Posesorii de terenuri de pe malul Dunăriişi-au păstrat proprietăţile sub motiv că suntinundabile. Cazurile de sustragere de la expro-priere fiind mult mai numeroase, demonstreazăcă şi în cele două judeţe transdunărene mulţiproprietari s-au folosit cu abilitate de excepţiilelegii, reuşind să reţină în posesie întinsesuprafeţe de terenuri. În judeţele Tulcea şi

Economia Dobrogei în perioada 1918 - 1944 (II)

Cosmin Ionuţ MILIAN

36


Constanţa lucrările reformei agrare s-au des-făşurat destul de lent, ceea ce a determinatamânarea de la an la an a clarificării statutuluiunor importante suprafeţe agricole. La aceastăsituaţie au contribuit şi neînţelegerile dintreinstituţiile agricole şi autorităţile judeţene pemarginea interpretării şi aplicării unor articoleale legii. În judeţul Tulcea, suprafaţa de culturădefinitiv expropriată era, la 14 noiembrie 1925,de 2.536,80 ha, iar pe 10.177,48 ha lucrărileerau în desfăşurare. Situaţia era asemănătoare şila izlazurile comunale, unde exproprierea serealizase numai pe 12.786,90 ha, pe 19.790,12ha lucrările erau în curs de definitivare, iar pecelelalte terenuri nu se efectuaseră, din diversemotive, nici un fel de măsurători .

În ceea ce priveşte aplicarea reformeiagrare în Delta Dunării, care ocupa circa 50%din suprafaţa judeţului Tulcea (862.600 ha), înistoriografia română s-au exprimat anumitepuncte de vedere. Pornind însă de la uneleizvoare locale, putem aprofunda specificulderulării reformei agrare în această zonă ajudeţului Tulcea şi a Dobrogei. Dintr-un raportasupra situaţiei generale a exproprierilor efectu-ate în judeţul Tulcea până la data de 28 decem-brie 1922 reiese care era situaţia lucrărilor înDelta Dunării. La Sfântu Gheorghe nu se expro-priase nimic, terenurile fiind trecute în rândulcelor inundabile.

În judeţul Constanţa au fost expropriate,într-o primă etapă, 270 de mari proprietăţi însuprafaţă de 69.154 ha. Ulterior, până la 31decembrie 1941, s-au mai expropriat 449 demari proprietăţi, din care 365 erau definitivparcelate, pe restul lucrările nefiind terminatedatorită contestaţiilor depuse de proprietarii lor.Suprafaţa totală expropriată de mari proprietaris-a ridicat la 91.728,11 ha, la care s-au adăugat58.476,77 ha de pe cele 213 terenuri domenialeexpropriate pe cale administrativă .

Fixarea preţurilor pentru terenurileexpropriate a declanşat şi în judeţele Constanţaşi Tulcea demersuri ale proprietarilor care s-austrăduit să obţină sume cât mai mari, iar pe dealtă parte, să amâne lucrările reformei prindeschiderea de procese la instanţele de judecată,să blocheze exproprierile şi să-şi păstreze pe

această cale terenurile .Până în primăvara anului 1933, în

judeţul Tulcea au fost împroprietăriţi 9.985locuitori, între care s-au aflat, conform datelorpublicate, mulţi reprezentanţi ai minorităţilor,rămânând să primească terenuri 7.038 săteni,îndeosebi dintre cei care locuiau în satele aflatede-a lungul Dunării, între Isaccea şi Măcin, undeerau 5.943 de îndreptăţiţi fără pământ. Uniiţărani au fost nevoiţi să renunţe la loturi întrucâtse compuneau din suprafeţe de pe raza mai mul-tor localităţi şi deşi au solicitat efectuareacomasărilor necesare, organele agricole n-au datcurs cerinţelor. Nu puţini au fost ţăranii care auprimit terenuri neproductive şi cu toată strădaniaproprietarilor nu le-au putut lucra, solicitândschimbarea lor. Alţi ţărani au fost dezavantajaţide cei puşi să aplice reforma întrucât aceştia şi-au împroprietărit rudele, prietenii, parteneriipolitici sau pe fruntaşii satelor.

Agricultura Dobrogei a constituit înperioada interbelică, cum în mod corect s-aobservat în epocă, ramura de căpetenie pe carese sprijineau celelalte ramuri de activitate aleacestei provincii. Ponderea ei în economiaregiunii, dar şi a ţării, a depins de producţia şirentabilitatea obţinută , rezultatele fiind influ-enţate atât de transformările prin care a trecutagricultura României în general, cât şi de o seriede factori şi fenomene de natură locală, în spe-cial de condiţiile de climă şi sol. Dată fiind dis-punerea geografică a Dobrogei, productivitateasolului şi vegetaţia plantelor au fost condiţionatede precipitaţii.

În primii ani postbelici, şi în Dobrogeaproducţia a fost mult diminuată ca urmare aruinării gospodăriilor în anii războiului şi ocu-paţiei. După revenirea autorităţilor româneşti îndreapta Dunării s-a constatat că majoritatea pro-ducătorilor agricoli „ n-au pluguri, n-au vite, n-au instrumente agricole, n-au sămânţă, n-aunimic din ce le trebuie ca să muncească pămân-tul” . Ţăranii au dorit însă cu ardoare refacereagospodăriilor lor, după cum o demonstreazăsutele de dosare depuse la judecătorii în vedereaaprobării fondurilor.

Neajunsurile, la care s-au adăugatpierderile de vieţi omeneşti în anii războiului,

37


lipsa hranei care a produs alte victime în mediulrural, o serie de corvezi şi interdicţii la care aufost supuşi ţăranii din judeţele Caliacra şiDurostor şi lipsa vitelor de muncă au constituitprincipalele cauze care au determinat ca în pri -mii ani după război să se cultive foarte puţin.

Pentru asigurarea seminţelor necesare,autorităţile au luat o serie de măsuri pentru acontrola stocurile rămase din culturile anilor1918 şi 1919, consumul a fost limitat, iar val-oarea cerealelor fără autorizaţie a fost interzisă.

În anii crizei economice din anii 1929 –1933, agricultura Dobrogei a înregistrat anumiteoscilaţii în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate,fenomenul fiind caracteristic judeţelor Durostorşi Caliacra. Mulţi producători agricoli n-au maiputut utiliza pentru lucrările agricole tractoareledatorită creşterii preţului produselor petroliere şideci ale combustibilului utilizat. O altă cauzăcare a descurajat producătorii agricoli şi le-aimpus „a lăsa câmpurile nelucrate” a fost scă -derea îngrijorătoare a preţurilor. În unele zonelimitrofe Dunării şi în Delta Dunării, în primă-vara anului 1932 nu s-a putut cultiva nicio su -pra faţă de pământ datorită condiţiilor climatice.

Imaginea reală a agriculturii dobrogeneeste relevată de evoluţia productivităţii. Princi -palele caracteristici ale producţiei agrare înprimul deceniu interbelic le-au constituit, dupăcum precizează C. Filipescu: „sporirea cantita-tivă a producţiei în genere, cât şi pe unitatea demăsură, îmbunătăţirea calitativă a produselor,atât în ceea ce priveşte acurateţea cât şi greu-tatea hectolitrică, îmbunătăţirea terenurilor decultură, atât cu forţă manuală cât şi mecanica.”.

Cele mai importante culturi agricole dinDobrogea au fost cele de grâu şii porumb dar,bineînţeles, se mai cultivau şi alte plante cum arfi: orezul, orzul, floarea soarelui etc.

În judeţul Constanţa media culturii grâu-lui între anii 1920 – 1927 a fost de 46.345 ha, depe care s-au obţinut 286.455 chintale. În judeţulTulcea deşi suprafaţa medie a crescut de la27.653 ha (1911 -1915) la 29.738 ha în anii 1920-1927 producţia a fost de 132.631 chintale faţăde 167.460 chintale, cât s-a obţinut în 1911–1915 . O situaţie mai bună se găsea la culturaporumbului, care s-a situat pe primele locuri ca

producţie.În judeţul Constanţa suprafaţa medie

însămânţată a sporit de la 59658 ha între 1911-1915 la 79.543 ha în 1927, iar producţia de la576.510 chintale la 618.830.

În judeţul Tulcea suprafaţa însămânţată afost de 33.775 ha, iar între 1920 – 1927 de50.910 ha, producţia sporind de la 309.902 chin-tale la 410.912 chintale .

Sporuri apreciabile s-au înregistrat laproducţia de legume şi plante industriale. Înanul 1927 legumele ocupau o suprafaţă de45.591 ha, iar producţia a fost de 1.282.919chintale. Cultura plantelor industriale a înregis-trat progres atât în ceea ce priveşte suprafaţa, câtşi producţia obţinută.

În anii marii crize economice mondialeagricultura Dobrogei a cunoscut o evoluţie con-tradictorie. Astfel, s-au înregistrat şi recolterecord, cum s-a întâmplat în anul 1930, darscăderea preţurilor la produsele agricole a des-curajat mulţi producători care au fost nevoiţi să-şi micşoreze suprafeţele cultivate. După 1933preţurile produselor agricole dobrogene s-aumenţinut ca în toată ţara mai scăzute, producţiaoscilând de la un an la an şi de la judeţ la judeţ .

___________________

1. Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei,Constanţa, Ed. Ex Ponto, 1998, p. 4052. Ibidem3. Adrian Rădulescu , Ion Bitoleanu , op.cit., p. 4074. Valentin Ciorbea, Evoluţia Dobrogei între anii 1918-1944, Ed. Ex Ponto, 2005, p. 1425. Ibidem6. Ibidem7. Ibidem8. Adrian Rădulescu , Ion Bitoleanu , op.cit , p . 4069. Valentin Ciorbea , op.cit., p. 14410. Ibidem11. Valentin Ciorbea , op.cit., p. 14212. Ibidem13. Valentin Ciorbea , op.cit. , p. 15014. Ibidem15. Valentin Ciorbea , op.cit., p. 15016. Valentin Ciorbea , op.cit. , p. 18317. Ibidem18. Ibidem19. Valentina Postelnicu op.cit. , p. 4820. Valentin Ciorbea , op.cit., p. 18121. Ibidem

38


Portul Tulcea. Evoluţia şi activitatea în perioada 1919 - 1939 (II)

Ligia DIMA

În toamna anului 1918, după ce au în -cetat luptele iar cei rămaşi în viaţă, autorităţile şirefugiaţii, s-au întors la căminele şi treburilepărăsite, au găsit ruine, avutul prădat, împrăşti-at, ogoarele năpădite de buruieni, aşezările dis-truse.

La Tulcea, în port şi pe cheiul Dună rii,erau valuri de pământ, sârmă ghimpată, tranşeecare se întindeau până în inima oraşului.Clădirile de pe strada Carol şi edificiile publiceerau fără uşi, fără ferestre, cu zidurile ruinateîncât se putea trece prin ele, fără acoperişuri,fără podele, scări, tocuri de ferestre şi uşi.

Monumentul Independenţei era distrusdin temelie, statuile luate pentru reutilizareabronzului. De asemenea, şi monumentul domni-torului Mircea cel Bătrân.

În această perioadă grea a fost şi o iarnăgeroasă, iar Dunărea s-a acoperit de gheţuri de la12 decembrie 1921 până la 6 martie 1922.Primăria a fost nevoită să se instaleze provizoriuîntr-o clădire din curtea bisericii Sf. Gheorghe.Cu toate că situaţia refugiaţilor, şi a oraşului îngeneral, era dezastruoasă, într-un interval denumai 10 luni, adică din noiem-brie 1918 până în septembrie1919, primarul de atunci a făcuttoate demersurile ca să cureţeoraşul, cheiul portului, să astupetranşeele, să aprovizionezelocuitorii cu alimente etc. Totacum s-a reconstruit PalatulPrimăriei din strada 14 Noiem -brie şi magazia din stradaPortului în care se depozitauuneltele şi materialele portului.Toate şcolile au fost reparate şiredate funcţionării, au fostdotate cu mobilier nou, au

început cursurile la 1 octombrie 1922. Nu a fostneglijată nici uzina de apă potabilă pentru cares-a procurat nisipul necesar filtrării apei de con-sum. Au fost reparate unele străzi, sera de flori,grajdurile de armăsari pentru reproducere - pro-prietate a statului, cazarma pompierilor. Dinpăcate, nu toate monumentele au putut fireparate, rămânând pierdute pentru totdeauna,casa parohială a catedralei Sf. Nicolae, PalatulAdministrativ al Portului, sediul ComisiuniiEuropene, la care se adaugă toate morile de vântde pe culmile dealurilor Tulcei. Acestea dinurmă au fost înlocuite cu mori mecanice, dis-părând astfel pitorescul oraşului.

Reparaţiile distrugerilor cauzate derăzboi au durat tot cursul anului 1924 şi 1925,timp în care s-a construit geamia "Azizie", dupămodelul celei vechi.

După ce flăcările războiului au mistuitmorile de vânt de pe dealul ce le purta numele,acesta a devenit carieră de unde se extrăgea rocadură de calcar marmorean pentru pavareastrăzilor şi trotuarelor. La pavarea trotuarelorerau folosite plăcile de lavă aduse ca balast de

39


navele italiene şi înlocuite cu încărcătură decereale în portul Tulcea.

În luna iunie 1923 guvernul a aprobat uncredit de 30 milioane lei pentru construcţia lin-iei Hamangia - Babadag. Lucra rea a început la15 septembrie 1923 fiind finalizată la 1octombrie 1925, când s-a inaugurat. Tulcenii aucontinuat să solicite pe diverse căi prelungirealiniei ferate până în oraşul lor. Din diversemotive, în primul rând financiare, lucrarea a fostfinalizată abia la 1 martie 1939, momentulcăpătând pentru populaţia oraşului Tulcea pro-porţiile unui eveniment epocal .

În anul 1927 a fost pictată biserica Sf.Gheorghe de către Mihail Paraschevov, zugravcu talent de excepţie, alături de care şi-a făcutucenicia şi Al. Ciucurencu. În acelaşi an, a fostfinalizată construcţia pavilionului central alliceului de băieţi. Şcoala secundară de fete,devenită liceu, s-a mutat într-un localrecondiţionat de Primărie şi oameni de bine, încurtea bisericii Sf. Gheorghe.

Eforturile de reconstrucţie de dupăPrimul Război Mondial, începute în 1923 s-auîncheiat în linii generale prin 1928. Concomitentcu lucrările de reparaţii, desfăşurate mai ales întimpul mandatului de primar al lui GrigoreMusculiu şi de prefect al lui Constantin Ţigău, s-au construit şi alte noi edificii publice. În 1923,statuia lui Spiru C. Haret, operă a artistului tul-cean Vasile Chiriachide, este amplasată înParcul Mircea, pe malul Dunării, de unde în1940 este mutată pe actualul amplasament, laintersecţia străzilor Gloriei cu 14 Noiembrie.Este reamenajat vechiul parc din raza bisericiiSf. Gheorghe, transformat însă în 1930 în oborde cereale şi târg de vite. Parcul Mircea esteîmprejmuit cu gard şi flancat cu podeţe de piatrăsub care se realiza drenarea torenţilor pluviali înDunăre. 4

Între anii 1924-1928 se construieştesediul Băncii Naţionale5 şi noul sediu al Bănciide Scont care, împreună cu Palatul PescăriilorStatului şi Palatul Prefecturii, circumscriau PiaţaMircea.6

Din păcate, nu s-au găsit bani şi pentrurefacerea statuilor de bronz de pe soclul monu-mentului distrus, lucru valabil şi pentru

Monumentul Independenţei căruia, în 1928 i s-arefăcut numai obeliscul.

Între anii 1927-1929 are loc electrifi-carea oraşului. Este construită Uzina electrică decătre SA Reşiţa, pe înălţimea de la NV de laculCiuperca, în apropierea Uzinei de apă potabilă,jumătate din energia furnizată fiind întrebuinţatăla extragerea şi distribuirea apei de consum.7

În timpul Primului Război Mondial pop-ulaţia oraşului a scăzut simţitor şi s-a refăcut cugreu. La 1927, din rapoartele Biroului de popu-laţie al Poliţiei, Tulcea avea doar 15.502locuitori. După 1928, cu toată criza economicăcare marchează decăderea oraşului, situaţiademografică se modifică. Din datele statisticeale Primăriei, oraşul Tulcea avea 27.000locuitori în 1934.

Repopularea oraşului, făcută însă cu plu-gari pauperizaţi din satele învecinate, contribuiecu foarte puţin la creşterea veniturilor bugetareale unui oraş situat "printre oraşele mici aleţării". Situaţia rămâne valabilă până la izbuc-nirea celui de-al doilea război mondial.8

În calitatea sa de capitală a judeţului şicel mai mare oraş din nordul Dobrogei, Tulceaîntrunea mai multe instituţii publice: Prefectura,în incinta căreia funcţionau Tribunalul şiPrimăria, în strada Basarabilor, lângă clădireaocupată de liceul de fete, Prefectura, Judecătoriamixtă, Administraţia financiară, Percepţia fis-cală, Oficiul P.T.T., Oficiul de telefoane,Serviciul de drumuri, Revizoratul şcolar,Serviciul veterinar jude ţean, Serviciul veterinarcomunal, Serviciul veterinar şi zootehnic,Serviciul de măsuri şi de greutăţi, Ocolul silvic,Camera de industrie şi comerţ, Camera şiConsilieratul agricol, Camera de muncă,Legiunea de Jandarmi, Poliţia, DepozitulC.A.M., Inspec toratul şi birourile de vânzareP.A.R.I.D., Inspectoratul C.E.D., AgenţiaN.E.R., Agenţia S.R.D., şi de asemenea diferiteasociaţii: Uniunea avocaţilor, Baroul avocaţilorîn incinta Tribunalului, Societatea funcţionarilorpublici, Corpul didactic, Corpul Contabililor,Asociaţia ofiţerilor pensionari, Asociaţia sub-ofiţerilor pensionari, Sfatul negustoresc,Asociaţia micilor industriaşi, Sindicatul morar-ilor, Sindicatul muncitorilor din port9.

40


În portul Tulcea ajungeau numeroase navedin diverse ţări, care solicitau dană la chei, fiepentru a încărca sau descărca cereale sau diverseproduse. Astfel, pentru anul 1928, aflăm dindocumentele de arhivă că, la data de 17 august1928 vaporul grec V. Destumis solicita dană înport, pentru a încărca cereale10.

Chiar şi iarna când activitatea portuluiera blocată din cauza îngheţului, aflăm că, pedata de 24 ianuarie 1928, şlepul Granitalianumărul 4 solicita dană în port pentru a încărcao sută vagoane orz. Se menţiona prezenţa şlepu-lui Teddy, care supraveghea activitatea şlepuluiGranitalia. În cazul în care gheţurile din susulTulcei se vor rupe şlepul Teddy îl va adăposti laPiatră. Această solicitare vine din partea lui IaniAntippas11.

La data de 27 mai 1928, vaporulegiptean Cezar Mabro sosea la Tulcea pentru adescărca 500 saci de orez. Se solicita, a dispunedescărcarea, căpitanului portului, deoarece eraduminică. Semnează Georges I. Antippa12.

Iată o informaţie din care aflăm că toatesărbătorile legale şi duminicile se respectau decătre personalul portului, aceştia lucrând doar lasolicitarea căpitanului portului atunci când situ-aţia o impunea.

Mihail Staliors, fabricant de cărămizi,solicita la data de 18 iunie 1928, a se permitedescărcarea la cheiul C.E.D. a şlepului Stella cesosea cu lemne13.

Activitatea portului Tulcea pe luna feb-ruarie 1928 se prezenta astfel:

Bastimente naţionale de mare in trate: 1cu aburi, tone capacitate 1900, intrat sub pavil-ion român 1, cu un număr de 27 de marinari, fărămarfă14.

La 25 iulie 1928 sosea la Tulcea în portvaporul grec Marika, se solicita dană pentruacostare. Semnează Georges I. Antippa15.

Ce se poate remarca, este faptul că exis-tau anumite persoane, în cazul nostru Georges I.Antippa, care se ocupau de aceste solicitări alediferitelor nave ce trebuiau să sosească în port lao anumită dată cu un anumit scop.

La 31 august 1928 Georges I. Antippasolicita dană la chei, deoarece vaporul grecMenthor sosea la Tulcea în port pentru a încărca

cereale16.La 3 septembrie 1928 şlepul numărul

65102 a încărcat cereale din portul Tulcea17.La aceeaşi dată nava Siretul a încărcat

cereale; prin adresă se solicita să li se indicedana de acostare la chei18.

La 7 septembrie 1928 vaporul Carpaţisosea la Tulcea în port pentru a încărca cereale19.

Mişcarea portului Tulcea pentru lunamartie 1928 se prezenta astfel: bastimentestrăine intrate: 1 italian, cu o capacitate de 2798tone, cu un echipaj de 30 marinari. Bastimentenaţionale ieşite: 1, capacitate 1900 tone, cereale3316000 Kg, cu un echipaj de 27 marinari.Bastimente străine ieşite: 1 german, capacitate2798 tone, cereale 990000 kg, cu un echipaj de30 marinari20.

La 6 septembrie 1928 se primeşte unmemorandum adresat căpitanului portului, princare se anunţa sosirea în port a şlepului S.R.D.numărul 67 încărcat cu 62900 Kg făină şi470000 kg grâu, ce trebuia acostat pentrudescărcare21.

Dintr-o altă adresă aflăm că vaporulfrancez Jaques Frassinet sosea la Tulcea în port,la data de 10 septembrie 1928, pentru a încărcacereale22.

Georges I. Antippa solicita dană la chei,pentru vaporul italian Fiuma, ce sosea la Tulceaîn port pe data de 21 septembrie 1928, pentru aîncărca cereale23.

La 25 septembrie 1928 vaporul letonianSelonia a încărcat cereale în portul Tulcea24.

Pentru luna octombrie 1928 avem o seriede solicitări, astfel, în data de 4 octombrie 1928vaporul grec Pelagia încărca cereale25, la 5octombrie acelaşi an, vaporul francez LouisFrassinet încărca circa 200 tone muştar26, 8octombrie şlepul Mihail sub pavilion românescsoseşte la Tulcea în port cu 10 vagoane făină (sesolicita dană la chei27).

În aceeaşi lună, pe 11 octombrie 1928,şlepul Mercedes încarcă cereale în portulTulcea28, la 15 octombrie 1928 vaporul grec Ritava încărca cereale29.

Pentru luna noiembrie 1928 docu-mentele de arhivă păstrează o solicitare din careaflăm că vaporul Mimis Landris va sosi la

41


Tulcea în port pentru a încărca che restea30.De asemenea, pentru luna decembrie

1928, acelaşi an, dintr-o adresă către căpitanulportului, aflăm că se solicita acordul ca vaporulVille de Toulon să poată încărca cherestea de lafabrica lui A. Avramide31.

Acestea sunt câteva informaţii care con-turează şi ilustrează activitatea portului Tulceapentru anul 1928. Concluzia ar fi că, indiferentde anotimp, activitatea portului continuadeoarece existau solicitări chiar şi în sezonulrece, bineînţeles cu măsurile de siguranţă cuven-ite.

Pentru anul 1929 documentele de arhivăne-au păstrat vie imaginea portului aşa cum odescria căpitanul acestuia George Nestor, din careredăm în continuare:

„Portul Tulcea, unicul port de adevăratăfrumoasă poziţie de pe Dunăre, are avantajul căface parte şi din cel mai variat în bogăţii şi fru-mos judeţ al ţării, pentru că judeţul Tulcea estesingurul care posedă în cuprinsul lui, câmpiimănoase, păduri mari bătrâne, lacuri de băivindecătoare de boli, mine de fier şi aramă,cariere de granit, piatră şi nisip, lacuri şi gârlecu vestite cherhanale de pescării, mari întinderide stuf - care acum servesc pentru foc, gardurişi case, papură, din care s-ar putea face celu-loză şi o frumoasă industrie, o uimitoare abun-denţă de vânat acvatic, podgorii renumite,munţi frumoşi acoperiţi cu păduri şi mare.

Produsele lui, socotim numai pe aceledin care se ocupă locuitorii mai mult, se ridicăactualmente anual în medie, la circa 12-16 miivagoane cereale, 6-8 mii vagoane lemne de focdiferite esenţe şi esenţă tare din care se constru-iesc în Tulcea lotci, bărci, barcaje, poduri,mahane şi mici şlepuri, mii de vagoane peştediferite specii şi 150-200 vagoane vin.

Aşa fiind, în afară de importanţa ce oare portul Tulcea din punctul de vedere alexportului bogăţiilor judeţului şi al legăturilorlui prin patru curse regulate şi zilnice cu vaselede pasageri şi patru curse săptămânale cu vase-le de mărfuri de tarif cu celelalte porturi, şi afaptului că se află numai la 3 1 ore depărtare demare, dar produsele necesare tuturor navelor deexploatare ale acestor bogăţii găsesc o largă

piaţă de desfacere în portul şi oraşul Tulcea,care este centrul de la care pleacă şi vin toatenumeroasele drumuri pe apă şi pe uscat dinîntreaga Deltă, piaţa de desfacere după ter-minarea liniei ferate Babadag - Tulcea, care vapune în legătură ieftină sudul Basarabiei prinTulcea cu calea ferată direct la Constanţa.Capacitatea căilor de comunicaţie atât pe uscatprin şosele şi drumuri cu vehicule, cât şi pe apă,numai cu bărci şi vase mici poate fi socotită lacirca 80-100 vagoane zilnic, în afară de trans-port, în legătură cu porturile Brăila, Galaţi,Reni, Ismail, Chilia şi Vâlcov, precum şi Sulina- care se aprovizio nează în majoritatea de laTulcea, - sau transporturi speciale şi în afară delegătura feroviară prin Babadag cu Constanţa,ce urmează a fi gata până în doi ani.

Capacitatea totală a cheiurilor, plat-formelor, malului natural accesibil încărcărilorşi descărcărilor de vase, precum şi a depozitelorde tot felul se ridică la circa 6000 vagoane.

Capacitatea muncii cu care actualmentese poate opera cu braţele şi cu vehicule în portse ridică la circa 60-80 vagoane pe zi şi în cazde încărcare şi cu elevatoare se poate contaobişnuit la încă 7-8 vagoane pe oră de fiecareelevator, costul muncii de vagon fiind regulatprin contracte speciale de muncă în port.

Mijloacele de salvare sau de asistenţă încaz de accidente, intemperii, coleziuni, incendiuşi îngheţ sunt acelea inerente oricărui port dupăimportanţa lui, dar în caz de nevoie se poateavea ajutoare până în şase ore de la porturileSulina, Galaţi şi Brăila.

Pentru cazuri urgente de salvare dingheţuri şi punere la adăpost, a unui vas care arfi prin într-un punct periculos, portul Tulceaposedă echipe de oameni special instruite înaceastă privinţă.

Pentru cazuri de boală, oraşul Tulceaposedă un spital cu 120 paturi înzestrat cu totmaterialul şi aparatele moderne necesare.

Atelierele de construcţii şi reparaţiuni înlemn au o capacitate zilnică de 50 - 60 lucrători,iar cele fier de circa 25 cu putinţă a se mări încaz de nevoie.

Piaţa de aprovizionare cu materialenecesare pentru vase nu este tocmai bogată,

42


deşi se simte nevoia, în schimb alimentele de totfelul, sunt multe, bune şi relativ mai ieftine ca înalte părţi, fiindcă în afară de cele din judeţ, maitoate produsele Deltei se aduc şi se desfac întâipe piaţa Tulcei.

Capacitatea uzinei de apă a oraşuluieste de 3000 mc, dar în oraş se consumă zilnic1000-1500 mc.

Portul are patru guri de apă, de la carese poate îmbarca pe vase, cantitatea necesarăprin furtuni în lungime de 150 m, puse la dis-poziţie de Primăria oraşului.

Semnează Căpitanul Portului Tulcea,George Nestor"32.

În Enciclopedia României 1936-1937,volumul II, la pagina 487, găsim următoareleinformaţii despre Tulcea anilor 1930:

„Oraş de pescari, de podgoreni şi deagricultori, Tulcea îndeplineşte o funcţie deintermediar care depăşeşte cadrul local numaigraţie navigaţiei internaţionale pe Dunăre. Ocifră provizorie după recensământul din 1930arăta 20.104 locuitori şi o viaţă economicădestul de palidă datorată aşezării sale înapropierea municipiilor Brăila şi Galaţi, maricentre industriale şi comerciale şi într-un ţinutpuţin prielnic dezvoltării întreprinderilor mari,lipsit de o legătură de cale ferată".

Se impune precizarea numărului locuito-rilor Tulcei la recensământul din 29 decembrie1930: 20.403 persoane.

Iar în ghidul turistic editat sub patro najulsubsecretariatului de stat al Propa gandei şiComisariatului general al Pavili onului Românieide la Expoziţia internaţională de la Paris şi NewYork (1937), se spune despre Tulcea că „esteunul din porturile cele mai importante aleDeltei. Oraş cu comerţ activ (peşte şi produse depeşte, cereale, vin şi animale, industria lemnu-lui, tutunului, morărit"). Ar mai fi de adăugatprodusul fabricii Talpa care se prelucra şi lasucursala de la Bucureşti, postavuri şi de fire delână (renumita lână de Dobrogea foarte apreci-ată la Braşov), fabricarea funiilor (de douăunităţi), mierea şi ceara de albine.

În 1930 angrosistul Lazăr Rozmanexporta cereale pe care le încărcau hamalii„burduşind nu o navă, ci mai multe în acelaşi

timp, cărând ca furnicile". Aceasta era graţia căreia Tulcea păşea cu

funcţia de intermediar, „graţie" intuită încă de la1844 de Ion Ghica: „Greutatea noastră încumpăna Europei se va mări cu numărul Filelorde grâu ce vom putea scoate peste hotare".Aceasta, şi nu neapărat navigaţia internaţionalăpe Dunăre.

Documentele vremii ilustrează intensaactivitate a portului Tulcea, numărul mare denave ce solicitau dană la chei fie pentru adescărca diverse materiale, fie pentru a încărcacereale sau altele, având destinaţii diferite.

Pentru anul 1930 traficul portului Tulceaa fost intens, aici sosind numeroase nave subpavilioane diferite. Vom menţiona în continuarecâteva pentru a ilustra şi susţine cele afirmatemai sus.

24 aprilie - vaporul slav Dohodak soli -cită dană la chei pentru a încărca cereale33

17 mai - vaporul englez Penhover soseala Tulcea solicitând, printr-o telegramă, dană lachei34

24 mai - vaporul italian Conte StefanoTisza sosea la Tulcea pentru încărcare35 (dinpăcate în multe din aceste solicitări primite laCăpitănia Portului Tulcea nu se specifica ceanume urma vaporul să încarce din portulTulcea; cunoscând specificul zonei putem doarpresupune că trebuia să fie vorba de cereale,peşte sau lemne).

31 mai - vaporul Meropi sub pavilionelen soseşte în port; se solicită a se permiteacostarea pentru a se efectua încărcarea36

18 iunie - şlepul Thetis sub pavilion elen solic-ită loc pentru încărcarea şlepului la dană cu orz37

11 iulie - şlepul Leonie sub pavilionfrancez solicita a se da loc de încărcare la danavapoarelor deoarece urma să fie încărcate 10vagoane cu porumb pentru export38

26 iulie - vaporul german Imbros pentrua încărca cereale solicita dană la chei, la pupaS.R.D39

3 august - şlepul Silistra solicita a se per-mite descărcarea acestuia deoarece era sărbă-toare legală40. Astfel aflăm şi faptul că pe aceavreme sărbătorile legale erau respectate.

7 august - se solicita rezervarea unei

43


dane libere pentru acostarea vaporului Bayardsub pavilion norvegian41

16 august - vaporul suedez Marie solici-ta dană la chei pentru încărcare42

18 august - vaporul grec Dimitris solici-ta dană la chei pentru încărcare43

26 septembrie - vaporul Huveannesolicita dană la chei pentru descărcare dar şiîncărcare diverse44

30 septembrie - vaporul italian Probitassosea la Tulcea pentru încărcare; solicita dană lachei45

5 octombrie - vaporul englez Goodleighsolicita dană la chei pentru încărcare46

2 decembrie - Georges I. Antippa solici-ta dană la chei pentru vaporul finlandez Winhace sosea în portul Tulcea pentru încărcare47

8 decembrie - vaporul francez LouisFrassinet sosea la Tulcea; se solicita dană la cheipentru încărcare48

22 decembrie - şlepul Giacom sub pavil-ion român solicita dană la chei pentru a încărcacereale49

22 decembrie - se solicita dană la cheipentru şlepul Dobrogea.50

După cum putem observa, anul 1930 afost un an activ în ceea ce priveşte mişcarea por-tului Tulcea, fie că încărcau sau descărcaudiverse materiale, fie că erau vapoare sub pavil-ion român sau străin, nu conta, portul prin activ-itatea sa anima viaţa oraşului Tulcea, aducândnoi produse locuitorilor sau ducând în lumeaîntreagă rezultatul muncii locuitorilor acestuijudeţ.

Dacă în privinţa liniilor de comunicaţiefluviale şi a porturilor terestre situaţia Dobrogein-a fost dintre cele mai bune, în schimb, datorităpoziţiei şi porturilor sale maritime şi fluviale, eadeţinea prioritatea în transportul pe apă, careconstituia cea mai importantă ramură de activi-tate a acestui sector.

Până la 1930 balanţa financiară a C.E.D.(timp de 70 de ani, din 1860) este în deficit cucirca două milioane franci aur, veniturile fiindde 155.435.715 franci aur iar cheltuielile de157.494.110 franci aur.

Grânele încărcate în portul Tulcea aveauun conţinut nutritiv mediu faţă de grânele altor

judeţe. O specialitate era grâul Arnăut cu o pro-ducţie superioară celei de toamnă şi soiul rezis-tent la secetă, grâul sticlos (Triticum durum) -introdus de coloniştii macedoromâni, foarte pro-ductiv dar sensibil la atacul ruginei. Se cultivauşi porumbul dinte de cal, cu bobul mare,Cicantin cu ştiuletele mic şi bobul mărunt, caredădea făină de calitate superioară celorlaltesoiuri frecvent cultivate. Special pentru exportse cultivau orzul, dar mai ales orzoaica, ovăzulşi secara. Despre agricultura Dobrogei uncunoscător spunea: „Nu oricine a avut curajulsă treacă Dunărea spre a o face agriculturăîntinsă. Dar cine s-a încumetat, înseamnă că afost om".

„Vinurile exportate sunt din soiurialtoite, în special din cele franţuzeşti: Selection,Carrine, Chasselos, Pinot Noir, MuscatHamburg, Muscat Frontignan, MuscatAlexandriner, care au între 8 - 14 % alcool; şivinuri din soiuri nealtoite - producători direcţi -mai uşor de cultivat fiind puţin pretenţioase, cualcool între 7-10 % şi sunt vinuri porfirii, albesau amestecate, negre curate se obişnuieşte maipuţin.

În ceea ce priveşte fructele caisele,zarzărele, piersicile, gutuile, corcoduşele,prunele, merele, perele, nucile, vişinele şi ci re -şele, nu se exportă, nu există pepiniere"51.

În ceea ce priveşte navigaţia pe Dunăre,se închidea oficial între 15 noiembrie - 1 martie.Dacă timpul se menţinea, vasele continuau sănavigheze transportând mărfuri sau pasageri,până începeau să curgă sloiurile pe Dunăre în adoua jumătate a lunii decembrie. Întrerupereanavigaţiei în special pe Dunărea maritimă,având şi o durată mai mare, produce maripagube economiei naţionale căci este tocmaiperioada exportului cerealelor.

Oprirea navigaţiei duce la blocareasilozurilor şi căilor ferate. Pe atunci navigaţia şiporturile aparţineau Direcţiei Generale a Por -turilor şi Căilor de Comu nicaţie pe Apă înfi-inţată de inginer Anghel Saligny care va deveniîn anul următor (1930), Regia Autonomă aPorturilor52.

La dezvoltarea comerţului sau portuluitulcean a mai contribuit unificarea administra-

44


tivă, folosirea sistemului monetar naţional şi asistemului metric care au înlăturat sistemulotoman folosit aici53.

În perioada maximă de activitate a por-tului se puteau opera între 100 - 120 vagoanezilnic. Din portul Tulcea plecau 4 curse de navede pasageri, mărfuri şi colete şi 4 curse specialepe săptămână pentru mărfuri grele.

O pondere importantă în traficul portuarau avut-o cerealele, îndeosebi orzul. Conformstatisticilor întocmite de Camera de Comerţ şiIndustrie între 1 august 1922 şi 15 ianuarie1923, au fost exportate 28,1 milioane kg. orz, în1929-1937, 6 milioane, în 1936, 20,3 milioanekg, iar în 1937, 30,5 milioane kg. Din trafic nuau lipsit porumbul, fasolea, meiul, turtele derapiţă, seminţele de in54.

Cantităţi apreciabile de orz exporta firmaT.E.M. Halpera în Marea Britanie, iar BancaMarmarock Blank în Belgia şi Olanda.

În traficul general al portului Tulcea peanul 1932, care a fost din 59.829 tone încărcate,49.605 tone l-a deţinut piatra.

La capitolul pasageri s-au consemnat înacelaşi an 51.846 îmbarcaţi şi 48.512 debarcaţi,iar la mişcarea navelor, 1990 intrate şi 1997ieşite55.

„Portul cu debarcaderele agenţiilorromână, rusă, austriacă, pentru navigaţia flu-vială, cu mulţimea magaziilor de cereale şi altemărfuri, cu Palatul Agenţiei austriece şi clădi-rea vămii, în sfârşit parcul de pe cheiu cu pavil-ionul muzicii, şi frumoasele localuri de pe bule-vardul Carol, contribuiau la animaţia şi veseliaoraşului. Astfel era Tulcea în preajma mareluirăzboiu. A trebuit să se abată asupra oraşuluivitregia ocupaţiunei duşmane, pentru ca în maipuţin de doi ani să se semene pretutindeni ruini,devastării şi distrugeri"56.

Agenţia N.F.R. (Navigaţia FluvialăRomână) lega prin cursele zilnice de porturileBrăila - Galaţi - Isaccea - Ismail - Chilia Nouă -Chilia Veche - Vâlcov şi Tulcea - Sulina.

Agenţia S.R.D. (Societatea RomânăDunăreană), societate anonimă cu acţiuni nomi-native, avea ca obiect transporturile pe apă şiconstrucţii nave. Sediul societăţii se află în cap-itală, o Direcţiune de Exploatare la Brăila şi un

număr de 17 agenţii de exploatare pe Dunăre şila Timişoara, între acestea şi la Tulcea.Societatea lucrează cu cele mai importante insti-tuţii de credit din ţară fără a fi controlată şi nucontrolează nici o altă întreprindere. În timpulrăzboiului până la 1919, activitatea a fost sus-pendată, flota în cea mai mare i-a fost rechiz-iţionată pentru nevoile armatei, fie pentru trans-port, fie pentru construiri de poduri pe Dunăre.O parte a navelor a căzut pradă armatei inamice,o parte au fost scufundate şi o parte avariate.Pentru pierderi societatea nu a primit despăgu-biri. Din măriri de capital, rezerve şi amortizărirezultate din beneficii, societatea a reparat înprimul rând vasele avariate, a înlocuit vaselepierdute şi a completat urgent parcul de nave57.

Pentru anul 1933, documentele de arhivăpăstrează, de asemenea, numeroa se solicitări alenavelor sub diferite pavilioane ce ajungeau înportul Tulcea, din care menţionăm câteva: la 10ianuarie 1933 Dionisie Lichiardopol solicita odană pentru încărcarea şlepului Banat cuporumb58, la 21 martie 1933 vaporul spaniol K.Lyras sosea în portul Tulcea pentru încărcareproduse59. Gherasim Lichiardopol solicita odană pentru şlepul Kronos ce urma să încarceporumb la 10 aprilie 193360. Georges I. Antippa,agent maritim Tulcea, solicita dană la chei pen-tru vaporul grec Epaminondas Embiricos cesosea în portul Tulcea la 22 aprilie 193361.

Vaporul suedez Nyland sosea la Tulceaîn port, pentru încărcare la data 25 aprilie 1933;se solicita dană la chei de către Georges I.Antippa, agent maritim Tulcea62.

La 1 mai acelaşi an, şlepul B.L.N. 1055,solicita o dană în faţa magaziilor de sare pentrua încărca orz63, vaporul italian Nirva solicitadană la chei în data de 20 iunie 193364, vaporulgrec Kikoklis solicita în data de 14 august 1933dană la chei pentru încărcare65.

Din păcate, unele solicitări ce ajungeaula căpitănia portului, nu specificau ce anume tre-buie să încarce nava ce sosea în port, de aceea,nici noi nu putem spune (din toată activitateaportului, observăm că predominau cerealele).

Situaţia căilor rutiere de comunicaţie eraîn anul 1938 următoarea: prin judeţul Tulcea tre-ceau două drumuri naţionale: Măcin - Tulcea -

45


Constanţa şi Tulcea -I.C.Brătianu66.

În 1939 oraşul seprezenta, din punct de vedereindustrial, la nivelul anului1916. Precumpănitoare eraindustria mică şi, în special,industria alimentară şi uşoară.Necesitatea produselor destinateconsumului productiv şi indi-vidual va determina finalizareaîn anul 1940 a lucrărilor de con-struire a căii ferate care uneaTulcea cu restul ţării. Cu toateacestea, prezenţa liniei frontuluiîn vecinătatea oraşului şi lipsamateriilor prime şi a combustibilului vor duceîntre 1940-1944 la închiderea parţială sau totalăa principalelor întreprinderi industriale dinTulcea.67

Tulcea de astăzi dispune de cinci porturişi o mare gară fluvială de călători. În legăturădirectă cu Combinatul metalurgic, compus dinUzina de alumină şi Uzina de fero-aliaje Tulcea,a luat fiinţă şi a fost dat în exploatare la întreagacapacitate în septembrie 1975, portul industrialTulcea, situat în zona Milei marine 39,7 sau lakm 73,5. Prin acest port specializat pentru trafi-cul de mărfuri de masă în vrac, practic, oraşulTulcea a fost conectat la circuitul mondial devalori materiale. Aici se află două dane fluvialeşi două dane maritime, destinate acostării unornave cu capacităţi cuprinse între 12.500 şi25.000 tdw. Un al doilea port al Tulcei este por-tul comercial, construit şi dat în exploatare înanul 1970. Acest port este înzestrat cu trei danemoderne şi asigură primirea şi expedierea pro-duselor agroindustriale destinate unităţilorindustriale şi comerciale tulcene. Alte două por-turi subordonate Tulcei sunt porturile Mahmudiaşi Isaccea şi, în sfârşit, un al cincilea port alTulcei este cel de călători, situat în imediatavecinătate a gării feroviare şi a autogării.

În completarea salbei porturilor tulcenese află portul pescăresc, destinat navelor de pes-cuit oceanic. Întreg complex portuar face dinTulcea nu numai un important port dobrogean,dar şi o poartă deschisă către întreaga lume68.

Prin activitatea sa portul Tulcea a avut omare contribuţie asupra dezvoltării oraşului,îmbunătăţind traiul locuitorilor tulceni, şi nunumai. Schimburile comerciale au făcut cunos-cute pe piaţa internaţională produsele autohtoneşi, la rândul lor, localnicii s-au bucurat de pro-duse importate din diferite ţări.

Problema convieţuirii a reprezentat ori-unde şi întotdeauna un proces multidimensionalcare, dincolo de perspectiva sociologică, aimplicat o certă continuitate spaţială şi tempo-rală, derulată nu întotdeauna liniar, presupunândtotodată, sinuozităţi sau chiar disfuncţionalităţiînregistrate într-un cadru istoric bine definit. Înacest sens, spaţiul dobrogean suportă, fără niciun echivoc, consecinţele unei astfel dejudecăţi69.

Indiferent de evenimentele istorice, carenu au ocolit nicicum oraşul şi portul Tulcea şicare au avut consecinţe nefaste asupra lor, întot-deauna s-a găsit forţa necesară pentru a mergemai departe. Dovadă intensa circulaţie peDunăre, nave din diferite colţuri ale lumii: Italia,Grecia, Spania, Franţa, Germania, Ungaria,Egipt, acestea sunt doar câteva din destinaţiileunde produsele (peştele, cerealele, lemnul)dobrogene au ajuns.

Activitatea portului însufleţea viaţaoraşului, ajutându-l să se dezvolte. Din docu-mentele studiate se poate concluziona că activi-tatea portului era una foarte intensă în trecut,chiar şi iarna, în ciuda capriciilor vremii, faţă de

46


activitatea prezentă a portului care practic esteaproape inexistentă.

Fascinaţia pentru istoria Dobrogei estede netăgăduit, acest fapt putând fi cu uşurinţăprobat de oricine se încumetă a se apleca în modştiinţific asupra oricărei etape din trecutul ei,mai îndepărtat sau mai apropiat70.

___________

1. T. Voicu, B. Cotovu, P. Constantinescu, Monogra fiaoraşului Tulcea, Tulcea,1928, p. 50.2. Ibidem.3. "Dobrogea Jună", an. XVII, nr. 14 din 9 februarie 1939.4. Sofia Vrabie, Sfinxul Deltei. Municipiul Tulcea, Ghidturistic, Editura Harvia, Tulcea, 2005, p. 110. 5. Astăzi clădirea adăposteşte Muzeul de Artă Popularădin cadrul ICEM Tulcea.6. V.H.Baumann, Schiţă privind evoluţia istorică a te rito riuluiactual al municipiului Tulcea, în "Steaua Dobrogei", Anul V,Nr.1-4 (17-20), decembrie 2003, p. 38.7. Ibidem.8. Ibidem9. Sofia Vrabie, op. cit., p. 110.10. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Tulcea, FondCăpitănia Portului Tulcea, dosar 22 /1928, f. 8.11. Ibidem, f. 34.12. Ibidem, f. 117.13. Ibidem, f. 126.14. Ibidem, f. 53.15. Ibidem, f. 155.16. Ibidem, dosar 23/1928, f. 12.17. Ibidem, f. 14.18. Ibidem, f. 17.19. Ibidem, f. 21.20. Ibidem, f. 29.21. Ibidem, f. 33.22. Ibidem, f. 38.23. Ibidem, f. 56.24. Ibidem, f. 58.25. Ibidem, f. 68.26. Ibidem, f. 67.27. Ibidem, f. 69.28. Ibidem, f. 72.29. Ibidem, f. 75.30. Ibidem, f. 128.31. Ibidem, f. 150.32. Arhivele Naţionale, Direcţia JudeţeanăTulcea, Fond Căpitănia Portului Tulcea,dosar 26 / 1929, fila 300.33. Ibidem, dosar 31 /1929-1930, f.19.34. Ibidem , f.24.35. Ibidem, f.29.36. Ibidem, f.31.37. Ibidem, f.45.38. Ibidem, f.55.

39. Ibidem, f.83.40. Ibidem, f.74.41. Ibidem, f.79.42. Ibidem, f.81.43. Ibidem, f. 82.44. Ibidem, f.105.45. Ibidem, f.106.46. Ibidem, f.107.47. Ibidem, f.1.48. Ibidem, f.4.49. Ibidem, f.14.50. Ibidem, f.15.51. Sofia Vrabie, op. cit., p. 104.52. Ibidem, p. 91.53. Petre Zaharia, Lenuţa Gherasim, Situaţia economică ajudeţului Tulcea în anii 1878-1916, în "Pontica", IX,MINA Constanţa, 1984, p.406.54. Valentin Ciorbea, Contribuţii la cunoaşterea prob-lemelor geopolitice, economice, demografice, sociale şiale vieţii politice şi militare, în "Evoluţia Dobrogei între1918 - 1944", Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005, p.221.55. Ibidem, p. 222.56. *** Monografia oraşului Tulcea, 1928, p.46.57. Sofia Vrabie, op. cit., p.111.58. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Tulcea, FondCăpitănia Portului Tulcea, dosar 45/1933, f. 4.59. Ibidem, f. 49.60. Ibidem, f. 62.61. Ibidem, f. 69.62. Ibidem, f. 73.63. Ibidem, f. 74.64. Ibidem, f. 97.65. Ibidem, f. 118.66. Valentin Ciorbea,, op. cit., p.114.67. Victor Baumann, op. cit., p. 38.68. Georgeta Borandă, Porturi dobrogene. Scurt istoric, în"Analele Dobrogei", Anul III, Nr. 1, serie nouă, 1997,p.127-128.69. Marian Cojoc, Repere economico - sociale în Do -brogea primelor decenii postbelice, în Studii IstoriceDobrogene, Ovidius University Press, Constanţa, 2003, p.455.70. Idem, Dobrogea, de la reforma agrară la colectivizareaforţată (1945-1957), Editura Muntenia & Leda,Constanţa, 2001, p. 9.

59


l FELICE RUTA

Era cu mult peste o jumãtate de secol în urmã,mai precis pe la 1945, imediat dupã încetarea celui de-aldoilea rãzboi mondial, pe când eram de partea armateisovietice. Urma sã se constituie divizia care trebuia sãlupte pentru „eliberarea Ungariei" ºi a celorlalte þãri pânãla Berlin. Se fãceau intense mobilizãri ºi erau concentraþiconcetãþenii noºtri tulceni. În oraº se ducea o viaþãpaºnicã, fiecare îºi vedea de problemele lui, în liniºteacare se instalase dupã rãzboi.

Pe strada Isaccei, în zona Casei Sindicatelor, „lascãri", cum spuneam noi, tulcenii, se afla piaþa oraºului.Abundau produsele alimentare din sectorul particular.Nu se pune nici pe departe, încã, problema colectivizãrii.Erau þãrani care vindeau pãsãri, miei, lapte, iaurt prins lacuptor cu caimac cafeniu, unt pe frunzã de hrean adus deþãranii de la Malcoci, panere cu raci; soþiile de pescarvindeau icre, peºte etc.

Tot în acea zonã, puþin mai sus, se afla atelierulde monumente ºi pietre funerare al italianului FeliceRuta, stabilit de mai multã vreme în Tulcea. ªi astãzi pemonumentele impozante din cimitirul vechi se aflãînscris numele lui. Era un om potrivit de staturã, binelegat. În curte erau numeroase pietre neprelucrate,blocuri de marmurã, obiecte aflate în lucru sau finisatedeja.

Într-o zi îºi fac apariþia în curte trei persoane, unpolcovnic (colonel) rus ºi doi subofiþeri care îl secondau.Se auzise prin oraº cã mai sunt unii cetãþeni care nu vorsã dea curs chemãrilor ruºilor pentru concentrare, printrecare ºi meºterul pietrar Felice Ruta. Urmeazã un dialogîntre cei doi, proprietarul încercând pe diferite cãi sã îºimotiveze imposibilitatea participãrii la concentrare; cãeste cetãþean strãin, cã nu cunoaºte limba, cã are prob-leme de ordin profesional etc. Dupã ce rusul ascultãîntreaga peroraþie a lui Felice Ruta într-o combinaþieitalo-românã, scoate pistolul ºi îl întreabã ferm:

- „A Budapest kto budet brati? Iob tvoiu…" (DarBudapesta cine o va lua? E… n. tr.) La care Felice Ruta,îngãlbenit ºi tremurând, îi zice:

- „Lamurito!"

l DOAMNA PETROVICI

Tot imediat dupã al doilea rãzboi mondial,armata sovieticã venise ºi în Tulcea. Se urmãrea încar-tiruirea ofiþerilor ºi a soldaþilor la casele localnicilor,neexistând alte soluþii. Evident, casele avute în atenþietrebuia sã fie situate în zona centralã a oraºului dinmotive strategice, sã fie mari, curate ºi spaþioase.

Pe strada Babadag, în spatele Templului Coral,se aflã strada C.A. Rosetti, unde locuia ºi familiaPetrovici. O casã bãtrâneascã mare, spaþioasã, cu cincicamere plus bucãtãrie, holuri, grup sanitar, anexe încurte. În aceastã casã locuia de multã vreme bãtrâna pro-prietarã vãduvã, împreunã cu una dintre fiicele ei, sin-gurã de asemenea, ºi cu o neapoatã înfiatã.

Într-o searã de toamnã îºi fac apariþia trei ruºi,un colonel ºi doi subofiþeri înarmaþi. Vorbeau, evident,ruseºte, limba pe care femeile nu o ºtiau câtuºi de puþin.Aratã scopul prezenþei lor ºi vor sã vadã casa. Femeile,normal, nu s-au opus, cã nu se putea permite aºa ceva.Controleazã tot, le place imobilul, ba chiar sunt foarteîncântaþi de ceea ce vãd. La un moment dat, colonelulîntreabã:

„Vã pamojniki?" (voi sunteþi oamenii vechiiputeri, ajutoarele lor? - n. tr.) Femeile, neºtiind sã înþe-leagã sensul întrebãrii, dar vrând sã fie pe placul neav-eniþilor musafiri, spun amândouã: „Da! Da!"

A fost suficient ca ofiþerul, enervându-se, sãînceapã sã þipe ºi sã le ameninþe cu pistolul de la brâu ºisã facã toþi trei urât la bietele femei. Într-un târziu,vãzând încurcãtura în care singure au intrat, femeileîncearcã sã repare situaþia. Se roagã insistent de ofiþer sãîi permitã uneia, ca împreunã cu unul dintre însoþitoriimilitarã, sã vinã la un vecin care cunoaºte limba, sã clar-ifice lucrurile. Într-un târziu acesta acceptã, iar doamnaPetrovici cu însoþitorul ei vin la tatãl meu care vorbeacurent limba ºi explicã situaþia. Astfel, tata le-a scos dinîncurcãturã spunând ofiþerului cã sunt niºte femei foartepaºnice, nu au fãcut niciodatã politicã, bãtrâna a fost cas-nicã, fiica funcþionarã, cã sunt bune gospodine ºi veciniserioºi de mai multe zeci de ani.

Totul s-a terminat cu bine în final, iar militariiau rãmas acolo pentru scurtã vreme.

l Memoria comunităţii locale

Amintiri din Tulcea de altădatăcunoscute de la tatăl meu

Nicolae CIUMACENCU

55


AMINTIRI LEGATE DE VASUL DE RÃZBOI RUS

POTEMKIN (1905)ŞI DE INTERESANTAPERSONALITATE A

DOCTORULUIPETRE ALEXANDROV

În vara anului 1905, personalul vasu-lui de război Potemkin s-a răsculat.Răzvrătiţii nemaiavând stăpân pe vas, dupămai multe peregrinări pe Marea Neagră,opresc vasul în rada portului Constanţa,cerând să le admită marinarilor de pe vas azilspre a rămâne în ţară. Guvernul nostru dinacea vreme i le-a admis cererea. În varaaceluiaşi an, tata lucra la căşeria sa din comu-na Mihail Kogălniceanu (pe atunci Enichioi)şi ea se afla în curtea unui ţăran Petre Coman,în imediata apropiere de şosea. Într-una dinzilele verii anului 1905, pe la sfârşitul luniiiulie, tata vede mărşăluind un număr mare demarinari ruşi. Era o parte din cei de pecuierasatul Potemkin; am zis o parte căciceilalţi mulţi împrăştiindu-se în toată ţara,şeful răzvrătiţilor Matuşenko, refugiindu-seîn Statele Unite ale Americii. Unii dintre ei,nu mai aveau pe beretele lor cele două pam-blici specifice marinarilor ruşi fixate pespatele beretei (aşa cum de altfel marinariinoştri o poartă acum), deoarece aşa cum îispuseseră tatălui meu, marinarii ruşi, toatefetele noastre din satele pe unde treceau aceştitineri, le cereau să le dea panglicile spre a lepăstra ca amintire.

A doua zi dimineaţa, întâmplarea faceca tata să fie în cafeneaua din centrul oraşuluicu al cărei proprietar Achilea Laghias avea dediscutat unele afaceri băneşti şi să vadăintrând marinarii ruşi pe care tata i-a văzut peşosea şi îndreptându-se spre Tulcea. Marinarii

Motto: „Ah! Amintirile-s ca fulgii rãmaºiuitaþi în cuiburi goale”.

D. Anghel

DULCI AMINTIRI(II)

Prin bunãvoinþa distinsei noastre colege,Vãduva Ketty, profesoarã ºi artist plastic, fiica avo-catului tulcean Alexandru Calcandi, ne-a parvenit laredacþie volumul „Dulci amintiri” (139 pagini dactilo-grafiate de licenþiatul în drept Calcandi), finalizat înianuarie 1981. Pãrinþii viitorului avocat (Theodor ºiMarigo, n. Papas) îºi aveau originile în nordul Greciei.Alexandru este cel mai mic dintre cei trei copii ai fam-iliei. A absolvit Facultatea de drept din Bucureºti ºi untimp a activat în baroul Tulcea.

Deþinut politic timp de ºapte ani ºi fãrã sã fifost judecat, este eliberat în 1964. Iubitor de literaturã,artã ºi muzicã, poliglot (greacã, latinã, italianã, ger-manã, vorbitor fluent de francezã ºi englezã), apre-ciatul avocat Al. Calcandi a simþit nevoia sã transmitãposteritãþii experienþa unei vieþi tumultuoase, încer-catã dureros în momentele politice crâncene ºiabsurde trãite de acest intelectual cultivat ºi sensibildupã instaurarea regimului comunist în România. Esteºi el, alãturi de mulþi din generaþia sa, trãitor al cal-varului închisorilor unui sistem politic violent ºi arbi-trar. Memorialistica lui surprinde pe cititorii altui timpprin talent narativ, darul observaþiei realiste ºi pic-turale, cunoaºterea istoriei vechi a oraºului ºi a þinu-turilor dobrogene, obiceiurile ºi tradiþiile etnicilorgreci. Prilej de reflecþie, învãluitã adesea în mantiavaporoasã a iluziilor ºi a nostalgiei...

În acest numãr festiv al revistei „SteauaDobrogei”, redacþia propune lectorului pasionat deistoria meleagurilor nord-dobrogene „Aspecte dinviaþa de toate zilele în Tulcea, înainte de anexareaDobrogei”. Facem menþiunea cã singurele intervenþiiîn textul original sunt legate de actualizarea ortografieiºi punctuaþiei.

Redacþia

ALEXANDRU CALCANDI1906-1990

mmeemmoorriiaalliissttiiccãã

56


erau însoţiţi acum de doctorul Petre Alexandrov,o figură de doctor iubitor de oameni şi marebinefăcător şi despre care voi reveni mai jos cumulte amănunte ce cred că vor interesa pe citi-tori.

Tata îl aude pe doctorul rus, strigând tare„Gospodin Achilea, dai na vsio ceai" (DomnuleAchilea dă-le la toţi ceai). Despre acest doctorrus, pianistul Ionel Gherea, cel ce l-a acompani-at mult timp la pian pe George Enescu, scrieîntr-o carte de amintiri a sa şi apărută prin 1969,într-un capitol câteva amintiri foarte interesante.Vreau însă să fac unele completări tot atât deinteresante dar pe care mi le-a spus tata şi carelipsesc din cartea lui Ionel Gherea. Iată-le.

Voi căuta să redau caracterul deosebit demare ce-l avea acest doctor, faţă de alţi medicide atunci, de azi şi de cei ce vor veni.

Locuia o parte dintr-un imobil dinapropierea imediată a centrului oraşului. Dar săarăt cine era acest doctor, de unde venea şi în ceîmprejurări ajunge să lucreze câţiva ani alăturide pescarii din comuna Sarichioi, ajungând însfârşit să profeseze ca medic în Tulcea.

Doctorul Petre Alexandrov e amestecatîntr-un complot împotriva ţarului. Complotiştiisunt arestaţi. Singurul care reuşeşte să nu fieprins, e doctorul. Acesta după mai multe pere-grinări prin Rusia, trece Dunărea, străbate pe josîntreaga deltă, ajunge în Tulcea şi de aici seîndreaptă spre Sarichioi, unde aflând că satul eralocuit de ruşi, se opreşte şi rămâne câţiva ani,lucrând ca pescar alături de pescarii comunei.Doctorul fiind un om de statură înaltă şi binelegat, fiind şi de origine rusă ca şi pescarii dincomuna Sarichioi, capătă încuviinţarea pescar-ilor să lucreze alături de ei. Nu şi-a dezvăluitadevărata sa profesie, deoarece fiind proaspătvenit din Rusia, unde luase parte la complotulamintit, îi era teamă să nu i se dea de urmă deagenţii ţarişti, cu atât mai mult cu cât în Tulcease afla un consul rus ce-şi avea biroul instalatîntr-un imobil de pe strada Victoriei, colţ cu stra-da Carpaţi, consulat de care îmi amintesc şi eu,casa unde îşi avea sediul consulatul, existând şiazi.

A lucrat în comuna Sarichioi ca pescarmai mult timp, până când prefectul judeţuluiTulcea de atunci aflând că aşa-numitul pescar arfi în realitate doctor, îl cheamă la Tulcea, stă de

vorbă cu el şi după ce acesta i se destăinuie pre-fectului că e în adevăr doctor, îl trimite laBucureşti cu adresa prefecturii judeţului Tulceacătre Ministerul Sănătăţii şi acolo, verificându-i-se cunoştinţele profesionale, i s-a dat aprobareasă practice profesia de medic în oraşul Tulcea,unde pe acea vreme erau numai doi doctori,Epstein şi Cobilovici.

Şi acum caracterul acestui doctor uman-itar.

Intra un client în anticamera mediculuiunde un samovar era mereu în funcţiune şi între-ba dacă doctorul îl poate primi. În urma răspun-sului afirmativ, acesta păşea în cabinet. Doctoruldupă ce-l examina pe pacient, nu fără a-i cercetaşi îmbră cămintea, îl întreba ce ocupaţie are, dacăe căsătorit şi dacă are copii. Cetăţeanul îirăspunde că-i lucrător în port, căsătorit şi că are2 sau 3 copii. Doctorul îi scria reţeta, îi spuneacât îl va costa, dar dându-i totodată şi banii nece-sari reţetei. Clientul oarecum stânjenit că-iplătea doctorul reţeta, îi răspundea:

- Dar eu am bani domnule doctor pentrureţetă şi vă rog să-mi spuneţi cât vă datorez pen-tru consult, la care doctorul îi spunea:

- Nu am nevoie de bani pentru consult,iar banii pentru reţeta ce ţi-am dat sunt ai tăi.Eşti un om cu greutăţi familiale, iar banii ce i-aipregătit pentru mine şi pentru reţetă, foloseşte-ipentru trebuinţele cămi nului tău.

Se încumeta câte unul dintre pacienţii luisă-i spună:

- Dar bine, domnule doctor, dvs. cu cetrăiţi, dacă nu primiţi bani de la clienţii dvs? Şipe deasupra le mai daţi şi bani pentru reţetă...

- Nu te îngriji dumneata de mine. Mieîmi rămân destui bani din cei ce primesc de lacetăţenii ce câştigă mult mai mult decât au eitrebuinţă şi aceştia îmi plătesc şi pentru clienţiide seama dumitale.

Şi, într-adevăr, în acea vreme, în oraşulnostru erau destui mari negustori, printre care şicâţiva angrosişti, precum şi un număr de cerial-işti; şi aceştia din urmă câştigau enorm,cumpărând cerealele de la ţărani pe un preţ de -rizoriu şi le vindeau scump pentru export. Înacel timp, veneau toamna şi iarna, multe vasestrăine, care încărcau cereale în portul Tulcea,Galaţi şi Brăila, portul Constanţa neavând peacea vreme capacitatea de a primi un număr prea

57


mare de vase străine.„Et in Arcadia ego". Folosesc acest

adagiu la timp spre a arăta că şi autorul acestorrânduri a fost clientul acestui doctor altruist şiiată în ce împrejurări.

Din cele ce mi-au spus părinţii mei maitârziu, prin anul 1907 iarna, când aveam numaiun an, mă îmbolnăvisem de pneumonie. Într-oseară de iarnă, pe la orele 9, mama îi spunetatălui meu:

- Teodore, copilul nostru e grav bolnav;încearcă să vezi cum îi ard obrajii şi întreg cor-pul. Du-te imediat după doctor. Vezi, poate îlgăseşti pe doctorul rus şi vino cu el; mâine va fipoate prea târziu. Tata s-a îmbrăcat şi a pornit îngrabă spre doctorul rus. Bate la uşa doctorului, ise deschide şi intră în cabinetul acestuia, care îlprimeşte. Tata îi spune că are un copil de un anşi la ora aceasta are o temperatură ridicată,rugându-l dacă poate să vină să-l vadă. Doctorulacceptă să vină să mă vadă şi îmbrăcându-se îngrabă îşi ia trusa şi iese împreună cu tata înstradă. Aflându-se în faţa trăsurilor ce obişnuiausă staţioneze peste drum de casa doctorului,ceva mai jos, tata îi zice acestuia:

- Domnule doctor, să luă, o trăsură; noilocuim la periferia oraşului. Doctorul îirăspunde:

- Nu treba, mergem pe jos. Nu stăpâneabine în limba noastră. Ajunşi acasă, doctorul eintrodus în cameră, se apropie de mine, îmi punemâna pe obraz, îmi ia temperatura şi îi spunemamei:

- Aveţi copil bolnav şi ţineţi glastre cuflori în camera lui? Scoateţi glastrele din cameracopilului. După consult îi spune mamei:

- Îi puneţi imediat comprese cu apă petot corpul şi le repetaţi mereu în tot timpulnopţii. Dacă mâine temperatura persistă, contin-uaţi cu compresele. A scris şi o reţetă, iar la ple-care îi spune mamei că el va reveni peste douăzile să mă revadă, fără obligaţia de a i se maiplăti vreun onorariu, deoarece el va reveni dinproprie iniţiativă. Într-adevăr a treia zi a revenit.S-a apropiat de mine, şi a pus mâna pe obrajiimei şi văzând că nu mai am temperatură, ar fi zis„Galubicica maia, scapal" (Porumbelul meu ascăpat). De data aceasta, într-adevăr, n-a primitnici un onorariu, atunci când l-a întrebat mamace are de plată.

Urmează acum să redau o aventură ce aavut-o doctorul, aventură din care puţin a lipsitsă aibă urmări tragice, dacă perspicacitatea şiprezenţa de spirit a unui om nu ar fi intervenitsă-l salveze. Nu pot preciza data exactă a acesteiîntâmplări strict au tentice, probabil în ultimadecadă a secolului 19 sau la începutul secolului20 (1901-1902).

În Tulcea, aşa cum am arătat mai sus, pestrada Română, azi Victoriei, într-o casă ceexistă şi azi era un consulat rusesc. Acest con-sulat a durat până în anul 1916 când România aintrat în război alături de aliaţii săi. Mi-aducbine aminte de consulat, deoarece avea firmă pefaţada casei, unde consulatul era instalat şi îmisăreau în ochi literele slave de o şchioapă.Consulul rus de atunci, avea printre alte sarcinieconomice şi comerciale şi pe aceea de asupraveghea de-aproape pe doctorul rus. A aflatconsulul prin oamenii lui că medicul se pregăteasă plece într-o anumită zi precisă la Bucureşti,spre a se întâlni cu unii din membrii de seamăsocialişti români, printre care şi cu DobrogeanuGherea, tatăl pianistului Ionel Gherea, citat maisus, şi s-a grăbit să înştiinţeze autorităţile rusedin Reni că doctorul Petre Alexandrov pleacă înziua x cu vaporul austriac „Drau", vas ce făceacursă regulată între Sulina - Tulcea - Reni -Galaţi - Brăila şi retur. În ziua fixată doctorulpleacă la Galaţi cu vaporul austriac Drau,urmând ca de la Galaţi să plece cu trenul spreBucureşti. În acea epocă, toate vasele depasageri făceau escală şi la Reni, ceea ce nu semai întâmplă azi. Drau era un vas alb, de oalbeaţă imaculată, iar alămurile străluceau lasoare. La prânz, se putea lua masa pe vas, iarbucătăria era vieneză.

Doctorul a plecat la Galaţi cu vaporul,deoarece pe atunci Tulcea nu avea cale ferată.Vasele de pasageri se opreau toate şi la Reni, deunde lua pasageri pentru Galaţi şi Brăila.

În momentul când vasul austriacacostează la Reni, un număr de 10 soldaţi ruşi,în frunte cu un ofiţer pătrund în vas, fără a maicere autorizaţie căpitanului vasului austriac,îndreptându-se spre salonul clasei întâi, undeştiau că se află doctorul. Căpitanul intrigat deintrarea intempestivă a soldaţilor ruşi în vasul cearbora pavilionul austriac, fără a cere autorizaţiasa, călcând principiile dreptului internaţional, dă

58


ordin a se dezlega parâmele. Nu permite deciieşirea sau intrarea călătorilor în şi din vas, şiporneşte cu toată viteza ce o putea avea Drau,având pe bord şi un număr de pasageri clandes-tini, recte soldaţii ruşi împreună cu ofiţerul lor.A doua zi, au fost aduşi la Reni improvizaţiipasageri, dar fără doctor, acesta putându-şi con-tinua călătoria cu trenul spre Bucureşti.

A doua tentativă a copoilor regimuluiţarist a eşuat şi ea. Doctorul e solicitat într-o zide un bolnav din oraşul Isaccea. Medicultocmeşte o trăsură şi pleacă cu una din acele tră-suri, care pe atunci erau fala oraşului. Roţile tră-surilor erau cauciucate, iar graţie arcurilor tră-surii, călătorii nu simţeau efectul şoselelor des-fundate. Birjarii toţi purtau o mantie de catifeaalbastră, lungă până aproape de glezne, mantiece se încheia în faţă, începând de sub bărbie şipână-n jos, cu nasturi de alamă strălucitori.Mijlocul era legat cu o eşarfă de mătase roşie. Pecap purtau o şapcă tot de catifea şi de aceeaşiculoare. Cred că birjarii noştri din acea vreme auîmprumutat costumul descris mai sus de la mus-calii ruşi, birjarii specifici ai Bucureştiului dealtă dată. Doctorul pleacă deci spre Isaccea peşoseaua ce leagă Tulcea de Isaccea, Măcin -Brăila. La o distanţă de 200 sau 300 metri, de celde al doilea pod, birjarul ce era cocoţat pe caprăşi avea o vizibilitate mai bună decât pasagerul, îispune doctorului că sub pod (şoseaua semărginea cu lacul Somova) e o barcă cu maimulţi oameni şi că mişcările lor par suspecte.Medicul îşi dă seama că-i ceva putred înDanemarca, dă dispoziţie birjarului să întoarcătrăsura şi să se îndrepte cât mai iute înapoi spreoraş. Deci şi de data aceasta, bunul şi milosuldoctor, o pasăre atât de rară în rândul medicilor,îşi salvează viaţa.

În timpul când doctorul PetreAlexandrov era un locuitor al urbei noastre,cumnatul său, marele nuvelist VladimirKorolenco l-a vizitat pe doctor şi acesta l-a găz-duit un timp. Scriitorul rus, dornic să cunoascăcum trăiesc pescarii noştri în deltă, a străbătuttimp de o săptămână în lung şi-n lat delta, stândde vorbă cu unii din pescari, fiind privilegiat şide faptul că pescarii fiind în cea mai mare parteruşi, s-a putut înţelege foarte bine cu aceştia,aflând cu această ocazie felul de viaţă al lor, iarla întoarcere în Rusia, autorul a făcut să apară un

mănunchi de nuvele în care se oglindesc tru-ditele vieţi ale pescarilor noştri din DeltaDunării.

Nu pot preciza data morţii doctoruluiPetre Alexandrov, dar cert e că a murit în Tulceaşi după cele ce mi-a spus tata, doctorul ar fimurit în urma unui accident stupid. Într-o zi,acesta fiind de o statură mare şi robust, aşezân-du-se într-o seară, obosit fiind după o zi grea, pescaun şi rezemându-se de speteaza scaunului s-ar fi rupt speteaza, iar doctorul pierzându-şiechilibrul a căzut pe spate, rupându-şi şiraspinării. Toate îngrijirile ce i s-au adus au fost deprisos. A fost plâns de un număr mare decetăţeni ai oraşului, mulţi din ei fiindu-i chiarclienţi. Dar ceea ce e mai trist e că mormântulacestui doctor iubitor de oameni, nu i se maigăseşte azi. Păcat, deoarece ar fi trebuit ca celpuţin unii dintre cei mulţi, cărora doctorul le-asalvat viaţa şi în mod dezinteresat, aşa cum amarătat mai sus, ar fi trebuit ca aceştia, cei mulţi,îngrijiţi de el, să fi făcut ceva pentru caamintirea acestui om, de omenie, să rămână vienu numai în mintea celor îngrijiţi de el, ci şi pen-tru a afla şi generaţiile tinere de felul cum s-adăruit atâtor suferinzi, prin ridicarea la timp aunui monument cât de modest, fie chiar şi ocruce, dacă nu de marmură cel puţin de piatră,spre a dura şi în zilele noastre. Cât de adevăratăe cugetarea poetului francez Alfred de Musset„Le bien a pour tombeau l'ingratitude dehumaine" (binele are drept mormânt nerecunoş -tinţa umană).

Nu pot să-mi explic de ce atunci cândmoare ilustrul compozitor austriac Mozart, ungeniu al muzicii clasice universale, să fie arun-cat într-o groapă comună, în timp ce mulţi,foarte mulţi anonimi, dar care au fost bogaţi întimpul vieţii lor, să aibă mausoleuri?

Şi dacă aceeaşi soartă a avut-o Mozart,de ce să ne mirăm că acelaşi destin l-au avut şirămăşiţele doctorului Petre Alexandrov, pierzân-du-i-se cenuşa, dar rămânând totuşi în minteaunora, nu numai dintre tulceni, dar şi în minteaaltora, aşa cum nu l-a uitat marele pianist IonelGherea, fiul criticului Dobrogeanu Gherea. Cumse poate vedea din cartea sa de amintiri şi în careautorul vorbeşte foarte elogios de sus-numitulmedic. Nouă nu ne rămâne decât să repetămstrămoşescul dicton: să-i fie ţărâna uşoară.

47


Comerţul prin porturile de la Dunărea deJos, de la Brăila la Sulina, ca şi transporturilenavale pe Dunărea Maritimă, au cunoscut o con-tinuă creştere după anul 1830. Pe lângă docu-mentele aflate în arhivele româneşti, acest com-erţ şi-a găsit reflectarea şi într-o serie de rapoarteprovenind de la reprezentanţii marilor puterieuropene şi SUA în zonă. Conţinând numeroaseinformaţii şi date statistice, ele ne permit săcunoaştem mai bine situaţia economică aMoldovei, Valahiei, Basarabiei şi Dobrogei dinacea perioadă.

Primul din această serie de documenteeste „Memoriu asupra comerţului din porturileNoii Rusii, Moldovei şi Valahiei” întocmit în1834 de Jules de Hagemeister, angajat al admin-istraţiei Noii Rusii (Basarabiei) la cererea con-telui Voronţov, guvernator general al Basarabiei.Publicat la Odesa în 1835, în limbile rusă,franceză, engleză, acest raport conţine referirila comerţul în Marea Neagră prin porturile ruse,cât şi prin porturile dunărene.

Din acest raport reţinem numărulnavelor intrate pe braţul Sulina:

ANUL ISMAIL RENI GALATI BRAILA PORTURILE

DOBROGENE1830 84 35 193 57 311831 164 18 180 22 301832 156 17 451 61 81833 32 5 202 176 371834 37 2 166 185 28

Odată cu integrarea Basarabiei îngraniţele Rusiei, atât din cauza stabilirii cor-donului carantinar rus la Prut, cât şi din cauza

introducerii tarifului vamal rus (3% din valoareamărfurilor importate sau exportate), porturileIsmail şi Reni îşi pierd din importanţă înfavoarea porturilor Galaţi şi Brăila, care benefi-ciau de statutul de „porto franc”.

Referitor la navigaţia pe Dunăre, semenţiona:

„Pentru a coborî sau urca pe fluviu,între Ismail şi Sulina se plătesc până la 2 rublepentru 0, 2 tone (tchetwert), dar în 1833 taxelede navigaţie (nolis) pentru un traiect mai puţinlung, între Ismail şi Brăila, au crescut până la250 copeici pentru 0, 2t, din cauza lipsei deşlepuri. Fluviul, între Brăila şi Sulina, nu aremai mult de 18 picioare adâncime. Dintre cele 3braţe ale Dunării, numai Sulina este practicabil,la gura Sulinii adâncimea fiind, după direcţiavânturilor de 11-13 picioare adâncime. Intrareape Dunăre este penibilă, zona este acoperită destuf, de manieră că vasele se rătăcesc frecvent;nisipul adus de vânt înămolesc câteodatăintrarea, ceea ce obligă vasele, chiar cele cu unpescaj redus, să descarce o parte din încărcă-tură. Cele cu o capacitate peste 200-250 tone nupot trece decât rareori fără această operaţie şise întâmplă adesea ca unele dintre ele, prinse derafale de vânt, nu mai pot reintra pe fluviu, situ-aţie în care sunt obligate să iasă în larg, şi sevăd astfel separate de barcazurile care purtau oparte din încărcătura lor şi care s-au scufundatadesea datorită imposibilităţii de a rezistavalurilor. Pentru aceste motive se înţelege de cebarcazele staţionate în zonă, care la începutulanului 1834 erau în număr de 12 şi sunt actual3, plătindu-se adesea până la 1000 piaştri turci

CONTRIBUŢII LA ISTORIA COMERŢULUI ŞI TRANSPORTULUI PE DUNĂRE

ÎN ZONA BRĂILA-SULINA ÎN PRIMA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX

Nicolae GEORGESCU-TULCEA

48


pentru un transport. Sinuozităţile Dunării per-mit rar să se urce pe fluviu numai cu vânt favor-abil, fiind necesară urcarea pe fluviu la edec,operaţiune care necesită un echipaj numeros. Înplus, cum toate navele care circulă pe Dunăresunt considerate infectate, nu le este permis săse apropie de coastele Basarabiei, Moldovei sauValahiei care sunt mai joase şi mai putin stân-coase decât malul Turciei (Dobrogei) dacă nuau la bord câteva gărzi sanitare la bord. Adesea,se întâmplă frecvent cu navele care urcă pe flu-viu după Matzini (Măcin), unde malul drept alfluviului este stâncos care îl face periculos, întimp ce malul opus este drept şi excelent pentrua trage barcazele, dar vasele infectate nu se potapropia. Se întâmplă adesea că unele navenecesită până la 50 zile pentru a urca pe fluviu,dar este posibil deasemeni a străbate traseulpână la Galaţi în 3 zile. (…) Taxele de transportsunt în porturile danubiene întotdeauna cu 20-25% mai mari ca la Odesa; primele de asigu-rare, din contra, nu sunt mărite decât pentrunavele care, din cauza mărimii, sunt obligate sădescarce la Sulina. (…) De când cele trei ieşiriprincipale ale Dunării sunt în posesia Rusiei,numai un mic număr din produsele sale suntexpediate prin porturile din Basarabia, Ismail şiReni; oraşele Galaţi şi Brăila sunt singureledebuşee ale Moldovei şi Valahiei care dirijeazăprodusele acestor două provincii bogate în co -merţul din Marea Neagră.” [1]

Produsele exportate din principate şiBasarabia erau: grâul (în 1833 s-au transportatpe Dunăre circa 100. 000 tone), porumbul,meiul, orzul, inul şi cânepa, lemn, ceară. Dacăsarea exportată din principate provenea dinexploatările subterane, sarea exportată dinBasarabia era extrasă din lacurile sărate dinAckerman. Se mai exportau untură, carne săratăsau afumată, piei de bovine şi ovine.

„Grâul din Turcia, a cărui export a fost per-mis de doi ani (1832) şi care în prezent esteachiziţionat în totalitate de guvernul turc, la unpreţ arbitrar, este trimis cu barcazele la Matzini(Măcin) un orăşel situat vis-a-vis de Brăila pen-

tru a fi încărcat pe nave de mare capacitate şiexpediat la Constantinopol.”

Din Bulgaria (Dobrogea) se exportă laIsmail şi Reni mari cantităţi de lemn, datorităpreţului scăzut. Se mai menţionează că anualsunt aduse 3-400.000 oi din Transilvania înBulgaria pentru iernat. Austria are în scopul pro-tejării proprietarilor „mokani”,agenţi speciali laToultcha, Isaktcha şi Roustchouk.

În Memoriu mai există informaţiiextrem de interesante referitoare la exportul depeşte sărat sau afumat, la cel de caviar dediferite calităţi ca şi la produsele importate dindiferite ţări (zahăr, orez, cafea, ceai, fructeuscate, ulei, măsline, biscuiţi, halva, roşcovă,dar şi bumbac, mătase, stofe, hârtie). Spaţiul decare dispunem nu permite o analiză in-extenso atuturor informatiilor.

„Memoriul” lui Jules de Hagemeister s-abucurat de o bună apreciere în presa vremii,apărând în anii ulteriori mai multe recenzii, din-tre care o vom menţiona pe cea publicată în1836 în „The Portofolio – collection of StatePapers and other Documents and Correspon -dence, Historical, Diplomatic and Commer -cial”, publicaţie ce apărea la Londra şi care de -dica „Memoriului” nu mai puţin de 13 pagini.[2]

În acelaşi „Portofolio” este publicatăscrisoarea trimisă de Casa de Comerţ G.Bell&Co. către Foreign Office în aprilie 1836,prin care se solicita sprijinul pentru depăşireagreutăţilor întâmpinate de negustorii şi naveleengleze care navigau pe Dunăre ca urmare a„Ucazului Imperial” din 7 februarie 1836 carestabilea măsuri carantinale deosebit de severe şicare practic urmăreau paralizarea comerţului peDunăre, în scopul menţinerii monopolului ru -sesc. Ministerul Afacerilor Externe aprobainstrucţiunile trimise de „Comercial House inthe city of London” agenţilor acestora dinMoldova prin care le cereau să reziste anumitoracte ale Guvernului Rus executate de ofiţeri ruşi.Ambasadorului rus la Londra i s-a notificat po -ziţia Ministerului Afacerilor Externe, poziţie pe

49


care a acceptat-o cu greu, considerând situaţia cao adevărată „declaraţie de război”. [3]

În 1839, ”The British and ForeignReview” publica o amplă sinteză a două lucrări„Dernieres intrigues de la Russie en Vallachie eten Moldavie” apărute la Paris în 1838 şiRaportul lui Hagemeister publicat de T. F.Triebner în limba engleză la Londra în 1836,sinteză care interpretează în contextul politic alvremii informaţiile din aceste lucrări. [4]

Numărul din iulie 1849 al publicaţiei„The Merchants Magasine and CommercialReview” sub titlul „Notes on the commerce ofthe Black Sea” prezintă o serie de date referi-toare la comerţul din porturile ruse ale MăriiNegre. Date despre comerţul danubian suntdestul de sumare, fiind de reţinut intrarea peDunăre până la Galaţi a primei nave americaneîn anul 1847, navă care efectua transporturi decereale din principate pentru diverse porturieuropene. În raportul pentru anul 1847 „thehonorable Secretary of the Navy” menţionatrimiterea goeletei militare „Playmouth” subcomanda cp. Henry pentru o vizită în MareaNeagră, dar nu primise aprobarea Turciei de atrece prin strâmtoarea Bosfor, motiv pentru carea fost trimisă o navă comercială pentru procu-rarea de informaţii comerciale. Statele Uniteerau interesate de achiziţionarea din Turcia delână, fructe, struguri, vin, ulei de măsline, condi-mente, lemn şi dorea să vândă confecţii dinbumbac, rom, zahăr, cafea, ceai, produse me -talurgice, maşini - unelte.

În încheierea articolului se dădeaulămuriri despre comerţul de sclavi albi care sepractica în porturile Mării Negre. Copii şi tinericumpăraţi de la triburile de cerchezi din zonacunoscută sub numele de Circassia erau vânduţiprin portul Batumi sau transportaţi la Consta -ntinopol şi vânduţi în târgul de sclavi din curteamoscheiei Sultan Mohamed. Chiar dacăautorităţile ruse se opuneau acestui comerţ, princontrabandă ajungeau anual la Constantinopolcirca 2000 sclavi din zonă. Pentru un sclav alb,de sex masculin, se plăteau între 200 şi 400$,

pentru o fată de zece ani neinstruită, provenind direct din munţii Circassiei 300-600$, iar pentruo adolescentă frumoasă şi instruită se plătea în -tre 3000-5000$. Comentariile sunt de prisos! [5]

În anul 1850, John Macgregor editează laLondra „Commercial statistics – A digest of theproductive resources, commercial legislation,customs tariffs, navigation, port and quarantinelaws and charges, shipping, import and exports,the monies, weights and measures of allnations”. Volumul II cuprinde un capitol refe -ritor la „Danubian Principalities – Walachiaand Moldavia” o succintă prezentare a istoriei,agriculturii şi comerţului. În capitolul „OtomanEmpire – trade of the Danube”, dupăprezentarea datelor din Memoriul lui Hage -meister, sunt prezentate datele statistice pentrucomerţul prin porturile Brăila şi Galaţi pentruanii 1837, 1838 şi 1839, 1840. Vom prezentanumai valoarea în lire sterline a importurilor-exporturilor pentru a putea aprecia creştereacomerţului într-un interval relativ limitat detimp:

GalaţiAnul Import Export 1837 86. 674 300. 567 1838 136.998 402.355 1839 146.460 563. 5921840 202. 294 504. 474

Brăila Anul Import Export1837 10. 731 223. 5861838 xxxxxx 246. 9721839 47. 388 497. 7441840 90. 781 364. 038

Exportul de cereale prin cele două por-turi era: Pentru grâu

GALATI BRAILAAnul Quarters Valoare Quarters Valoare1837 134. 000 90. 380£ 129. 000 75. 792£1838 228. 000 171. 813£ 68. 000 61. 534£1839 200. 000 148. 117£ 171. 150 142. 270£

50


1840 230. 568 299. 738£ 151. 200 159. 118£

Pentru porumb:GALATI BRAILA

Anul Quarters Valoare Quarters Valoare1837 118.700 86. 996£ 42. 000 24.313£ 1838 77.000 58. 374£ 41. 000 37.200£1839 180.000 133. 762£ 68. 000 57.268£

1840 189.037 160. 682£ 77. 200 54.684£

Quarters reprezinta o unitate de măsurăbritanică echivalentă cu 12, 7kg.

Consulul englez din Galaţi raporta pen-tru anul 1840, distribuţia pe state a importurilorşi exporturilor Moldovei:- export spre Austria: 11.485.174 piastres- import din Austria 16. 964. 516 piastres - export spre Rusia 575. 805 piastres - import din Rusia 964. 481 piastres- export spre Turcia 30. 225. 066 piastres - import din Turcia 5. 047. 484 piastres- export spre Valahia 217. 647 piastres - import din Valahia 395. 510 piastres

Din acelaşi raport consular cunoaştem şicifra navelor intrate în anul 1840 în portul Brăila- 678. Pentru portul Galaţi cunoaştem cifranavelor intrate în anul 1837[879] şi în 1838 [968].Dacă comparăm cu numărul navelor intrate în1834, consemnăm o creştere de peste cinci ori anavelor care au navigat pe Dunăre de la Sulinaîn cele două porturi în numai 4-5 ani. [6]

În 1852 în Hubt`s Merchant magasineand commercial reviev este publicată partea adoua a articolului „Commerce of the Danube”,conţinând numeroase statistici referitoare lavasele intrate în porturile Brăila şi Galaţi, la pro-dusele importate sau exportate prin aceste por-turi. Majoritatea datelor, care acoperă perioada1837-1850, sunt furnizate autorului de Negro -pont, vice-consulul Statelor Unite la Galaţi.Referitor la intrarea la bara Sulina semenţionează din nou nivelul scăzut al apelorcare împiedică intrarea pe braţul Sulina anavelor de mare capacitate. Este abordatăcreşterea considerabilă a costurilor de transportprin descărcarea parţială a încărcăturii în bar-

caze. Măsurătorile efectuate în 1849-1850 neindica pescajul maxim utilizabil în zonă:Martie, aprilie, mai…. english feet ……. 9Iunie şi iulie………english feet………11August, septembrie, octombrie ..... english feet.....12-13(1 feet = 30, 5 cm)

În perioada noiembrie-februarie circu-laţia pe braţul Sulina este îngreunată sau între-ruptă din cauza gheţurilor. În acest intervalexporturile sunt limitate la produse din Moldovaşi Valahia spre porturile din Basarabia şi Turcia,în special în împrejurimile Tulcei. [7]

În anul 1852 este publicat la Philadel -phia de J. R. M`Culloch „A dictionary practi-cal, theoretical and historical of Commerce andCommercial Navigation”. Un spaţiu extins esterezervat portului Galaţi. Majoritatea datelor sta-tistice sunt preluate din memoriul lui Hage -meister, dar sunt inserate şi date succinte desprecompania de navigaţie „First Company forNavigation by Steam on the Danube” care princele trei nave – Pannonia, Francisc I, Argo –asigurau legăturile între Fresburg şi Galaţi, nava „Maria Dorothea” fiind aşteptată pentru a con-tinua traseul Galaţi-Constantinopole. [8]

În „Merchants` Magasine and commer-cial review” din prima jumătate a anului 1853sunt publicate datele statistice referitoare lacomerţul pe Dunăre în 1851; un număr de 1049fiind încărcate la Brăila şi 619 la Galaţi cu des-tinaţia Constantinopol, Triest şi Veneţia, InsuleleIonice, Genova şi Marsilia, Marea Britanie. Nereţine atenţia şi existenţa unei nave cu pavi lionbrazilian încărcată la Galaţi. Mărfurile importatesau exportate sunt asemănătoare celor prezen-tate mai sus. [9]

Sir James Porter, ambasador al MariiBritanii la Constantinopol, publică în anul 1854la Londra „Turkey, its History and progress”. Încapitolul „The trade in the Danubian Prin -cipalities” este prezentată pe larg activitatea„mokans”, crescătorii de oi din Transilvaniacare activau în Dobrogea, lâna furnizată de aceş-tia contribuind în mare măsură la comerţul cu

51


lână din zonă. În iarna 1846-1847 au existat250.000 de oi din Transilvania în Dobrogea, din-tre care 30.000 au murit în luna martie din cauzaiernii severe. În primăvara anului 1847 de laaceste oi s-au colectat 830.000 okale de lână. Întoamna anului 1847, când păşunile erau în bunecondiţii, 281 transilvăneni au traversat Dunăreacu 2.095 cai, 4.454 capre şi 473.353 oi. Acesteturme erau supravegheate de 4.189 ciobani, înoriginal în text „csobani”. Se apreciază cănumărul total al mokanilor existenţi în Dobro -gea depăşea cifra de 5.000, unii dintre ei fiindangajaţii crescătorilor turci sau bulgari de oi. Înprimăvara anului 1849, de la oile transilvăne-nilor s-au colectat 1.200. 000 okale lână. O mareparte din această lână a fost transportată peDunăre la Orşova de unde a fost trimisă laKronstadt pentru a fi spălată şi sortată în vedereaindustrializării.

Navigaţia cu abur a cunoscut o maredezvoltare datorită companiei „Austrian Loyd”a cărei linie Galaţi-Constantinopol, cu staţiiintermediare la Varna, Tulcea, Brăila, era multutilizată de călători.

Portul „Turko-Danubian Tultcha”, înextremitatea nordică a Bulgariei, în apropiere deGalaţi şi Gurile Dunării, era o staţiune navalămult frecventată, majoritatea navelor danubieneopriindu-se pentru aprovizionare, pentru echili-brarea încărcăturii pentru trecerea la Sulina saupentru a lua piloţi. [10]

În volumul „Russia on the Black Seaand Sea of Azov” editat de H. D. Seymour laLondra în 1855, este publicat Memorandumullui Charles Cunninghan, consulul englez laGalaţi, referitor la avantajele ce pot fi createcomerţului pe Dunăre prin crearea unui portliber la gura Sf. Gheorghe a fluviului. [11]

În noiembrie 1855, „The Bankers`Magasine, Journal of the money market andcommercial digest” publica studiul „Russiancommerce in the Black Sea”, studiu care, după osuccintă trecere în revistă a istoricului comerţu-lui în Marea Neagră după anul 1800, prezintăactivitatea comercială din porturile Dunărene –

Ismail, Reni, Kilia, Sulina, ca şi cea din porturileruse de la Marea Neagră. [12]

„Merchants` Magasine and commercialreview”, volumul 41/iulie-decembrie 1859, faceprezentarea încărcăturii celor 1291 nave plecatedin portul Brăila:grâu:131. 10 kilos Braila, porumb:228. 47 kilosBraila, orz:174. 689 kilos Braila, secară: 8590 kilos Braila, mei:4.499 kilosBraila, rapiţă 1.619.362 okes, fasole 2.828.567okes, seu: 382.614 okes, brânza 241.542 okes,lână 322.575 okes. [13]

Pentru echivalarea greutăţilor trebuiemenţionat că 100 kilos Braila = 282 imperialquarters, iar un quarters reprezintă 12,7 kg. [13]

Volumul 42/ianuarie-iunie 1860/ alaceleiaşi reviste publică articolul „AmericanTrade in the Black Sea” bazat pe trei corespon-denţe trimise de J. P. Brown, consulul interimaral Statelor Unite la Constantinopol. În perioadaiunie-decembrie 1859, mai multe mave ameri-cane cu carenă plată ajunseseră în Marea Neagrăpentru a putea pătrunde la bara Sulina fără a finevoite să descarce din încărcătură (şi în acestcaz ingeniozitatea americană şi-a spus cuvân-tul). În corespondenţa trimisă la 15 noiembrie1859 de la Brăila, este menţionată închidereacirculaţiei pentru acel an, dar sunt trecute înrevistă posibilităţile creşterii şi diversificăriiproduselor achiziţionate din Principate în anul1860. În încheierea articolului sunt prezentateunităţile de măsură utilizate la Constantinopol,Batumi, Varna, Burgas, Salonic etc. cu echiva-lentele lor americane sau engleze. [14]

La 28 noiembrie 1862, vice-consululamerican din Galaţi - W. W. Thomas Jr. publicăîn „Letter of the Secretary of State transmittinga report on the Commercial Relations of theUnited States with Foreign Countries” unamplu material, conţinând atât reglementărileComisiunii Europene a Dunării referitoare lanavigaţia la Sulina, taxele de navigaţie plătiteCED, anunţul către comandanţii de nave privitorla ridicarea balizelor canalului navigabil la 15noiembrie 1861 din cauza riscului avarierii lor

52


de gheţuri, cât şi numeroase date statistice refe -ritoare la navele care au intrat la Sulina dinMarea Neagră şi la cele care au trecut dinDunăre în Marea Neagră.

În cursul anului 1861, prin portul Sulinaau trecut un număr de 19 nave americane, detonaje diferite (3 peste 500 tone, 2 între 401-500tone, 7 între 301-400 tone, 4 între 251-300 tone,2 între 201-250 tone, 1 între 101-159 tone), toateavând aceeaşi caracteristică la care ne-am refe ritmai sus - carena plată - care le scutea de ope -raţiunile de descărcare parţială la bara Sulina.[15]

În anul 1865, în aceeaşi publicaţie esteprezentat raportul consulului SUA la Galaţi, O.Marmoros cuprinzând datele referitoare laimporturile şi exporturile efectuate în 1863-1864 prin porturile Galaţi şi Constanţa, ca şi lataxele vamale sau de navigaţie percepute laintratea în Sulina şi pentru navigaţia pe Dunăre.Dacă în 1863 trecuseră prin Sulina 2891 nave, în1864 numărul lor creşte la 3330, provenind din21 de state sau oraşe-porturi. [16]

În publicaţia „Commercial reportsreceived at the Foreign Office from herMajesty`s Consuls in 1867 - Presented to bothHouses of Parliament by Command of HerMajesry” este prezentat şi raportul referitor la„Soulina and Toultcha” de către vice-consululDupuis. Sunt prezentate mişcarea şi tonajulnavelor engleze intrate la bara Sulina în 1865 şi1866 comparativ cu navele altor state:ANUL NAVE ENGLEZE NAVE ALTE STATE

Numar Tonaj Membri echipaje Numar Tonaj Membri echipaje

1865 118 46.085 1. 416 220 965.811 2.7171866 148 58.604 1. 996 266 91. 776 3740

După cum rezultă din cifrele de mai sus,circa 30% din totalul navelor care au navigat peDunăre în intervalul analizat aparţineau negus-torilor englezi.

Referitor la comerţul şi industria Sulinei,acestea erau inexistente, întreaga activitaterezumându-se la încărcarea din barcazuri înnavele maritime a cantităţilor de mărfuri carede păşeau posibilităţile de adâncime la bara

Sulina. Districtul nu avea mine sau fabrici.Popu laţia se compunea din circa 3.000 locuitori,din care două treimi o reprezentau grecii,cealaltă treime fiind formată din ruşi, turci şiromâni. Era şi un mic număr de străini, în spe-cial englezi, angajaţi ai Comisiei Europene aDunării. Sunt prezentate cele două diguri de laintrarea pe braţul Sulina realizate în ultimii anide CED. Descrierea oraşului este destul de nefa-vorabilă: „Turcii, cu apatia lor uzuală, nu suntinteresaţi de dezvoltarea zonei. Străzile nu suntpavate şi nu au canalizare, sunt iluminate insu-ficient cu puţine lămpi cu parafină. Străzile suntde nestrăbătut iarna din cauza apei şi vara dincauza nisipului. (…) Corupţia şi mita sunt pri-oritare întotdeauna. (…) Singurul mijloc detransport este „arabaua”. (…) Există comuni-caţie telegrafică cu Tulcea. ”

Tulcea este un district pur agricol, spe-cializat în cultura porumbului şi în creştereaanimalelor, existând şi culturi de grâu, secară,orz. Producţia este utilizată mai mult pentruconsumul propriu decât pentru export. Nu existăferme, ţăranii având terenuri de 20-30 acri, pecare îl lucrează cu familia, neutilizând lucrătoristrăini. Femeile românce (moldavian women) seocupă cu prelucrarea ţesăturilor grosolane pen-tru prosoape, iar germanii şi bulgarii în produ -cerea ţesăturilor din lână, care nu sunt exportate,fiind reţinute pentru utilizarea locală. Suprafaţaprovinciei Tulcea este de aproximativ 3.000mile patrate, cu o populaţie de aproximativ70.000 locuitori, oraşul având circa 30.000locuitori. Populaţia pe naţionalităţi este clasifi-cată:

-moldavians 25. 000-tătari 11. 000-bulgari 10. 000

-ruşi (rayah) 5. 000-străini 3. 000

(austrieci, ionieni, ruşi, englezi, francezi)-germani (rayah) 3. 000-evrei 3. 000

(rayah şi străini)-turci 2. 000

53


-greci şi armeni 8. 000Se cuvine să explicăm două noţiuni:

RAYAH - în terminologia vremii se referea lapopulaţii nemahomedane care aveau cetăţenieturcă şi locuiau pe teritoriul Imperiului Otoman.„MOLDAVIANS” se refereau la populaţiabăştinaşă românească.

În acelaşi volum este prezentat şi rapor-tul vice-consulului F. F. Sankey referitor la co -merţul şi industria oraşului şi a zonei Kustendji.[17]

În „Commercial reports received at theForein Office from her Majesty`s Consuls in1868” sunt prezentate rapoartele pentru Con -stanţa, pentru anul 1867 prezentat de vice-con-sulul Sankey, şi pentru Sulina şi Tulcea, pentruanul 1867, prezentat de vice-consulul Dupuis.Numărul total al navelor sosite în porturileTulcea şi Sulina în 1867 a fost de 395, cu untonaj total de 149. 390; 338 nave au fost car-gouri pentru marfă, restul de 57 nave depasageri. Din totalul de 867.167 quarters decereale exportate în 1867, 236.990 au avut cadestinaţie Anglia. [18]

În afara acestor rapoarte oficiale, secuvine să menţionam şi amplul articol publicatde E. Cadiou, căpitan de fregată francez, în„Revue Maritime et Coloniale” în 1864 cu titlul „Les Principautés Roumaines et la Commercedu Bas-Danube”. Multe din informaţii se regă -sesc şi în cele prezentate mai sus, drept care nevom referi numai la cele mai deosebite.

„În 1859, Societatea austriacă caredeservea Dunărea superioară a avut ideea de asubstitui remorcajul transportului cu pânze laDunărea de jos. Ea a organizat un serviciu deşalande destinat exportului de cereale până înrada Sulinei, permiţând navelor maritime săîncarce la intrarea în fluviu. Această inovaţie aavut rezultate fericite. Cantitatea de grânetransportată la Sulina, care nu era în 1859decât de 500.000 hectolitri, s-a ridicat la1.393.700 hectolitri în 1860 şi la 1.487.500 hec-tolitri în 1861, ea echivalând astăzi cu a cinceaparte din exportul total de grâne pe Dunăre”.

„Câteva porturi turceşti din Bulgaria, înspecial Silistra, Matchin, Saktcha ca şi Toultcha,la intrarea pe braţul cu acest nume, au furnizat,de asemeni, un anumit contingent de mărfuri:PORTUL NR. NATURA TOTAL IN

NAVE PRODUSELOR KILOGRAMEEXPORTATE

Matchin 55 grau, porumb, orz, 2300 scanduri 1. 551. 439

Saktcha 6 porumb, orz, 15. 900 scanduri 80. 352

Toultcha 33 grau, secara,porumb, fasole 6. 240. 366

Soulina 7 grau, porumb, fasole 195. 508”

„Toultcha - în afara porturilor comercialeale Principatelor, cel din Tulcea, situat pe braţulcu acelaşi nume, la 6 kilometri înainte deceatalul Ismail are o anumită importanţă capunct forte de escală pentru toate navele careurcă sau coboară pe Dunăre. Acest oraş estedeasemeni reşedinţa guvernatorului Dobrogei,cel care este în acest moment comisarul Turcieipe lângă Comisiunea Europeană. Până în 1842,Tulcea era un mic oraş cu 3000-5000 locuitori.În acea epocă s-a autorizat exploatareapădurilor de pe malul Dunării, pentru reparaţiişi construcţii navale.

Prosperitatea sa a crescut rapid în ace-laşi timp ca şi populaţia. În 1854, administraţiaotomană a constatat că pădurile au dimi nuatconsiderabil. Au suspendat auto rizaţia datăanterior şi, după ce a atins cifra de 28.000locuitori, populaţia oraşului a rămas staţionară.Ea este compusă în principal din bulgari, greci(rayah), ruşi şi moldavi. Comerţul este numai îndetail, cu toate ca s-ar putea efectua afacericonsiderabile cu cereale, lână, piei, tutun etc.Dar, până în prezent nici o casă de comerţserioasă nu este stabilită şi toate mişcările con-tinuă să se desfăşoare prin Galaţi şi Brăila. ”.Informaţiile de mai sus fuseseră furnizateautorului de contele de Louvieres, consululfrancez la Tulcea, fiind extrase din memoriuladresat de acesta direcţiei comerţ a MinisteruluiAfacerilor Străine al Franţei.

54


„Lâna şi pieile pot fi la Tulcea obiectulunui comerţ avantajos pentru noi. Lâna repre -zintă una dintre producţiile cele mai abundenteşi mai căutate ale ţării şi se recoltează anualcirca un milion okale (1.250.000 kg). Mai multde jumătate din această cantitate este furnizatăde turmele din Transilvania, din Banat şi dinBucovina care, în virtutea tratatelor specialeîntre Poarta Otomană şi imperiul Austriac, audreptul de păşunat pe teritoriul otoman. Primacalitate zisă sigaye, care se tunde numai de pespatele animalelor, se vinde cu 130-140 franci100 de kilograme.

Cea de a doua calitate, care provine depe burtă şi picioare, se vinde cu circa 70 la 86franci. Achiziţiile de lână cele mai avantajoasese fac la termen, cu avans asupra preţului decumpărare. Astfel, lână ţigaie se vinde în mai cu1 fr. 65 - 1 fr, 76 oka (l kg25). Când se cumpărăîn decembrie pentru livrare în mai, cu avansreprezentând un sfert din preţul de cumpărare,poate fi achiziţionată la 1 fr 45; în ianuarie saufebruarie, cu aceleaşi condiţii de avans, cu 1 fr55. Pielea de bou preparată pe o singură faţă sevinde cu 53-57 franci perechea; cele preparatepentru tăbăcire valorează 36-40 franci. Pieilede oaie se vând cu 4-5 fr. perechea, cele decapră 5 fr - 10 fr, perechea, cele de ied cu 1 fr30– 1 fr 55 perechea, cele de miel 2 fr. 50 – 2 fr. 75perechea.”

Este prezentat numărul navelor ieşite depe Dunăre din anul 1847 cu tonajul total. Vomreda numai situaţia din anii 1859-1862 când suntînregistrate separat navele încărcate la Sulina:

ANUL NUMAR NAVE TONAJ NAVE INCARCATE TONAJLA SULINA1859 2704 455. 604 119 40. 3641860 3491 636. 756 208 80. 3521861 3095 548. 717 193 81. 3261

1862 3015 512. 599 294 104. 375

Articolul conţine alte numeroase datestatistice referitoare la comerţul pe Dunăre sauprin portul Constanţa, dar se depăşeste scopulpropus de prezentarea noastră. [19]

În încheiere, considerăm că am reuşit săfacem o prezentare succintă a navigaţiei laDunărea de jos în perioada 1830-1868 cât şi acomerţului desfăşurat în zonă, existând mult maimulte date statistice în publicaţiile prezentate,spaţiul acestei lucrări nepermiţând prezentareatuturor.

_____________________

1. Jules de Hagemeister, Memoire sur le Commerce desPorts de la Nouvelle-Roussie, de la Moldavie et de laValachie, Imprimerie de la ville d`Odessa, 18352. xxxxxx, The Portofolio-a collection of State Papers,vol. III, London, 18363. xxxxxx. The Portofolio-a collection of State Papers,vol>III, London 18364. xxxxxx. The British and Foreign Review, vol. VIII,London 18395. xxxxxx, The Merchants Magasine and CommercialReview, vol. XXI, New-York, 18496. John Macgregor, Commercial statistics, vol. II, London18507. xxxxxx, The Merchants Magasine and CommercialReview, vol. XXVII, New-York, 18528. J. R. M`Culloch, A Dictionary practical, theoretical andhistorical of commerce and commercial Navigation, vol.I, Philadelphia, 18529. xxxxxx, The Merchants Magasine and CommercialReview, volXXVIII, New-York, 185310. James Porter, Turkey, its history and pregress, vol. I,London 185411. H. D. Seymour, Russia on the Black Sea and Sea ofAzof, London 185512. xxxxxx, The Bankers Magasine, London, 185513. xxxxxx, The Merchants Magasine and CommercialReview, vol XLI, New-York 185914. xxxxxx, The Merchants Magasine and CommercialReview, vol XLII, New-York 186015. xxxxxx, Letter of the Secretary of State transmitting areport of the Commercial relations of the United Stateswith Foreign Countries, Washington 186316. xxxxxx. Letter of the Secretary of State transmitting areport on the Commercial relations of the United Stateswith Foreign Nations, Washington, 186617. xxxxxx. Commercial Reports received at the ForeignOffice from Her Majesty`s Consuls in 1867, London,186718. xxxxxx. Commercial Reports received at the ForeignOffice from her Majesty`s Consuls in 1868, London 186819. xxxxxx. Revue Maritime et Coloniale, vol. XI, Paris ,1864.

60


ÎN TOATE RĂSPÂNDITĂ

tu eşti în toate răspândităca soarele - stea aurită

re văd pe-a zorilor aripăşi-n mugurii ce se-nfiripă

surâsu-ţi mă-mprimăvăreazăsun aurul solar de-amiază

mi-adii în suflet mângâiereşi-arome de celeste sfere

te simt în unda de izvoareşi-n curcubeul ce răsare

te-aspir din fiecare floarete-ascult în orice murmurare

te întâlnesc în nori şi-n mareşi-n păsările migratoare

nimic în lumea asta nu eca seva dragostei ce suie

tu eşti în toate răspândităca soarele - stea aurită

ÎMI POLEIESC FRUNTEA

îmi poleiesc fruntea cu sclipirea cristaluluizilelor de vară ascultând ţipătul depescăruşi al clipelor ce se pierdîn neant

visez ascensiunea pe muntele vrăjitpe muntele din mine să cercetezcrestele şi piscurile dinlăuntrul meusă văd văile şi adâncimile cuge-tului meu - inima minţii mele

să-mi plantez trupul în spaţiu şi

timp mereu alături de tine pe carete iubesc până la stele şi dincolode ele şi te regăsesc în fiecareînflorire de văpăi astrale pânăla capătul fulguraţiilor destinului

STRÂNG ÎN SUFLET

strâng în suflet flori şi fructedin cereşti edenuri rupte

zorii liniştei mă-mbieca o inişte-n câmpie

ţin în palme-o ciocârliedin văzduh venind solie

răsuflarea mea-i ca vântulcare-şi despleteşte cântul

fir cu fir adun nisipulca să-ţi realcătui chipul

soarele arzând apunemurmurând o rugăciune

noaptea fâlfâind uşoarăpe spirala-mi se-nfăşoară

mângâi steaua de departece de mine se desparte

sunt un fluviu de iubireprin pustiuri de-amăgire

FIU AL VIEŢII INFINITE

Sunt fiu al vieţii infiniteşi parte a eternităţiiadio clipelor cernitemă cheamă ţărmul tinereţii

Stanislav Popescu l 75(n. 1934)

61


Sunt sol plenar al bunătăţiiîn mine soarele nu-apuneşi voi pleca în nava vieţiispre-o nouă-a ei dimensiune

DEASUPRA TUTURORÎNTINSURILOR

deasupra tuturor întinsurilor Terreideasupra înălţimilor montanedeasupra nesfârşiturilor măriise-aprinde steaua pură a iubirii

la răspântiile drumurilor vieţiila răspântiile zărilor speranţeila răspântiile bucuriei şi tristeţiise naşte steaua unică a iubirii

la marginea marginilor lumiila marginea marginilor timpuluila marginea marginilor sufletuluiveghează steaua magică a iubirii

CE-AR FI

ce-ar fi cerul vieţii melevăduvit de voalul

nimbului stelelor

ce-ar fi pomii de-aur ai copilărieifără bătăile de inimă

ale cireşelor coapte

ce-ar fi razele amintiriifără zvâcnirile de aripi

ale primei iubiri

timpul şi-a pierdut răbdareade a aştepta ca soarele albastru

al bucurieisă-mi inunde plajele inimii

se luminează de ziuă şitoate vrăjile şi aromele pământuluicapătă conturul chipului tău iubito

florile zorilor de purpură ai dragosteiîntrec în strălucire

explozia oricărei supernove

MEMENTO VIVI

precum e-n cerul meuaşa-i şi-n preajma mea

acum şi pururea

imensul suflu oceanical vieţii mă pătrunde

cu armonii şi ritmuriîn tumult

mă simt înveşmântatîn marmura astrală

a legilor universale

columnă a infinităţiiport în inimă vibraţia

grandorii forţei cosmosului

sunt chintesenţa gândurilor meleşi nimic în lume n-ar putea

să-mi frângă invincibilitatea

CÂND VÂNTUL FRUNZĂREŞTE

când vântul frunzăreştenoi pagini de copaci

şi-alungă norii înspreo margine de zare

cu propriul tău sufletînseninat te-mpaci

şi te aprinde gândulsă pleci în depărtare

să zbori spre ceruriîncă neumblate

ascunse-n văluri deimensitate

şi-atunci să simţi cuminima îţi bate

îna t e m p o r a l i t a t e

62


OMNIPOTENTA ACVILĂ

omnipotenta acvilă de spirit şi luminăa coborât peste întinderile de abur ale norilorscrutând cu ochi de diamant înalturile lumiimatrice unică a binelui şi a împlinirilor

ea a ţesut în fir de platină şi aurtoţi munţii şi câmpiile pământuluisădind liane de safire şi smaraldeîn trupul unduios de mări şi oceanecristale în apa înspumată a fluviilor

a dăltuit în cremene şi bronzvânjoase trupuri de-animale şi de păsărişi a dăruit puteri astrale tuturorfăpturilor ce vieţuiesc pe-acest tărâm

prin voia acvilei de spirit şi luminăpleiada constelaţiilor universuluişi-a dăruit sclipirea şi magia toatăpentru-ntruparea suveranului acestui paradisînnobilat cu briliantul raţiunii

ÎN CĂUTAREA SENSULUI

am trăit parcă-n neştirerătăciţi de-al vieţii vântnegăsind semn de unireîntre cer şi-ntre pământ

robi am fost născuţi din lutfără steaua unui sensşi pornim de la-nceputsă fim zei în univers

din argint mi-e sabiafrângem piatra lui Sisifşi-ndreptăm corabiaspre al astrelor recif

VIAŢA UNEI STELE

am privit la telescopcum bate inima unei stele

aruncând în arteresângele-i de foc

a trăi la incandescenţaunei stele e un visdar sfârşitul ei înseamnăprăbuşire în abis

VORBEŞTE-MI CA PLOAIA

vorbeşte-mi ca ploaia şi vântulşi lasă-mă-n slăvi să te-ascultsă-ţi sorb cu ardoare cuvântulcând inima-mi este-n tumult

cuvântu-ţi e-o ploaie de steleîn nopţile vrajei curgândşi eu mă strecor printre elerubine să strâng rând pe rând

e-a dragostei veche povestece o retrăiesc fremătândşi sufletu-mi umblă pe crestede visuri prin ploaie şi vânt

DACII NEMURIRII

am intrat în sfânta istoriei carteca unicul neam netămător de moartelimba lor aspră şi azi ne vorbeşteferecată parcă într-un cleşte

pulberea sacră a străbunilor ce afertilizat milenar acest colţ de raine înmiresmează fiinţa cu razelesolstiţiului aducător de lumină

pasărea Phoenix a dacilor nemuririistrăbate cerul inimilor noastreînălţându-se spre constelaţia Zamolxisca o văpaie a eternităţii

urmaşi noi le purtăm - lăuntric Graalal nemuririi sanctuar solstiţial

63


LOCUIESC ÎNTR-O VARĂ

locuiesc într-o vară de albaştritrandafiri izvorâţi din roualacrimii de argint a dimineţilor

împrăştii cântecele inimii pesteumerii dealurilor ce-şi leagănălegendele în hamacul braţelor mele

niciodată flamurile vântului n-aufluturat mai melodios în cupoladesişului înrourat al zilei

veghez la puritatea marilorcristaluri ce-şi înfăşoară salbelela gâtul de căprioară al pomilor

mi-aduc bucuria în corolarâsului copiilor care se scaldăîn apele zorilor de crin ai inocenţei

văpaia ochilor tăi iubito e maiprofundă ca magmele arzând îninima de rubin a soarelui amiezii

LACRIMA

o lacrimă e-o micăgalaxie

de suferinţă sau debucurie

e-un microcosm de undăcristalină

materie fluidă ce te-alină

o lacrimă e-un strop plăpândde rouă

ce poate să te ningă săte plouă

ea este-o pură rază deminune

ce poate fi un început de lume

PĂMÂNT FRATERN

ţi-am adunat petale de iubiremai scumpe ca a stelelor sclipire

şi te-am iubit Pământ ca pe un fratepurtând pe frunte nimb de nestemate

când toate-n lumea asta sunt deşarteapusul nostru simt că nu-i departe

deprins-am arta sacră-a mântuiriiscăldându-mă-n oceanele iubirii

înveşmântaţi în roiuri mari de stelevom rătăci ca îngeri printre ele

N-AŞ PUTEA SĂ EXIST

n-aş putea să exist undeva fără tinenici măcar cât petalele unei corole

tu eşti fluxul magnetic din fibra fiinţeiseva sacră a vieţii vuind triumfală

din migraţia ta între cer şi ţărânăse-ntrupează miracolul fluviului vieţii

din făptura-ţi de rouă de cer şi luminăîmi astâmpăr nesaţul dator purităţii

eşti în mări pe pământ şi în slavăscăldându-se Terra în frageda-ţi lavă

cristalu-ţi eteric mi-e al vieţii destinşi cântecul meu ţi-l închin magic vin

64


Ion Tutunea

TREC PE LÂNGÃ

Trec pe lângã mama mea rãchita cu digulsufletului spart sfâºiat de sãgeþi de pescãruºiCând zaþul unui sentiment în tine rãmas nu maimijeºte rãni prin regatul zdrenþuit al cuvintelorofilite Acum când locuiesc mai departecu câteva gânduri de tine nebãnuite ºi nu auzibordurile cum se îmbrâncesc îngustând cãrareaºtiutã ºi întunericul tãcut se lasã pe aºtri tatuatmistuindu-mi fãptura înþepenitã în cerneala violetã crepuscularã Umbrele ciopârþite dispar Privirile îþi sunt cuþite în teaca nopþiiBuzele îþi pârguiesc nedesluºite ºoapte încã ºiscuturi doruri în scuturi de tãcere trecând pecelãlalt þãrm al zgârieturii amintirii…

PIPERNICITA LIBELULÃ

Plânsul Cui s-a uscat într-o ocnã de sare dinfãrãdemarginea minþii blestemat cu dumnezeiascã luminã vibratã-n cuvânt ºi scriu cuvinte cu violet de hercinic peste ºaptecoline unde din lemn de jugastru îmi cioplescjug la astrul care-mi naºte ochii umplându-i cutoatã lucrarea Ta Doamne unde cerul preschimbat este într-o piaþã de cerºetoriluminoºi mãrunþindu-mi ºi încarcerându-migândurile în ei înºiºi ºi-mi lambriazãmijitul zorilor cu nuntiri de egrete de regretecutremurând trestii Când griuri vãlurite îmitrudesc castaniul privirilor din ciutedescãlecând împãrãteºti fiori împuternicindcetatea mea de suflet-pipernicitã libelulã ceîncã îmi copiazã copilãria…

VEZI ACEASTÃ ÎNCERCARE

Vezi aceastã încercare sãlbaticã încrâncenarede zbor a câmpiei visându-se albastru piscEu nu pot dezminþi spada de flacãrã þâºnitã din

visul meu în spiritele înverzite însãmânþate în rouã - vãpãi îngândurate din care cântulîmi înmugureºte de solemn pelerin prin coridoare labirintice de iederã Aerul tãu nucunoscuse sfâºieri de aripi unse cuparfumuri lunare Sufletul tãu uimire nu senumea Dar îndoielile mele pãsãri înlemnite-au rãmas Lãncile tãcerii fumegãîmplântate în carnea vãzduhului suindîn noi ora adevãrului oblonindu-mi ochiiPasãrea þipãtului îºi pierde sângele în ecouzdrenþuitã în dinþi dramatici ªi ajunºi subtcupole de sãlcii pendulând sfere de vâsc cândbriciul zorilor decupeazã plopii negrisfâºiind sutana nopþii adevãr îþi grãiesc:Lumina se naºte din noi din icrele Ideii prinferestrele retinelor strãlucindu-ºi puterea dumnezeieascã de a fi lãcrimare divinã Mã auzi tu Doamna mea dragoste fecioarã marinã ancoratã la debarcaderul sufletului meu

65


înveºmântat în alge de sunete prin care respirfierberea zorilor devorat de liniºtea care umpletuburile de orgã ale trestiilor muzicalizându-minopþile sculptate în catedrala vãzduhului...

VIN CANDILARI

Vin candilari nocturni vicleni sã-mi stingãstelele cãprui din ochi Pe strãzi înghesuiteamintiri sunt ancore înfipte de epave Ce sprintenã lucrare plãmãditu-m-a Domnul - revãrsare de ape încleºtate urzealã depinzândde igliþe solare Trec mai hotãrât prin lumeaîntunecatã ca printr-o obositã abisalã luminã ºi crainici de zori noi nu întrevãd în marginiCu litere de valuri nu poþi citi marea Ea sereîncheagã îºi strânge potecile de apã crestatede vapoare ca ºi cum trecerea lorprin viaþa ei este o cumplitã morganaticãamãgire... Aºa cum însãºi viaþa mea este oboalã de verde - albastruo pedeapsã dulce poruncitã de însuºi Cel de Sus Rãmân în suflet fragmentareimagini subt legea instauratã a uitãriiSporadic se planteazã un gând de plecareînchipuind un catarg fãrã corabie Trecerea mea- arzãtoare luptã de sãbii când remorcherestranii trag zilele înspre Noaptea cea Mare - oþigancã fermecãtoare care mi-a câºtigat destinul la cãrþi...

LINIªTEA MEA

Liniºtea mea pãstratã într-un astru cândîncolþeºte spicul de tãcere arcuitã filtratã pealtare unde se târãsc melcii de raze dintr-o uri-aºã luminã Unde rãdãcinile lucreazã distilândnemãrginirea ideii Unde îþi recunosc prinlirele de trestii desfrunzirea surâsului precumun tezaur în care priviri ºerpeºti îþi încoroneazãcopilãria precum în nava unei bisericisingurãtatea sfeºnicului e martorulunde nisipuri de teamã îmi pietrificã ochiiînãuntru vãzduh dospit de care nu mã saturºi aþele luminii mã cos în muguri..

SUPREMA TA BUCURIE

Suprema ta bucurie - viclenia ºerpeascã-atrãdãrii subt cârlionþii de nouri taciturniebenini ce încã îþi acoperã arculfrunþii triumfãtoare inconºtientã fiind cãrãmâne-þi voi clopot în turla gândurilor - respiraþie neauzitã de plâns înnãbuºit decredinþã ratatã scobitã în sîngeriul rãsãrituluiînjectat în ochii-mi îmbolnãviþi de nuferi stelariºi nu simþi durerea încrustatã în ei când cuþitesolare mã decupeazã din carneanocturnã iarãºi trãdându-mã: Plaurii plutitori dinspre copilãrieînrãdãcinaþi vin-verzi sigilii în balta memoriei îmbolnãvindu-minãvoadele simþurilor înveselite doar de angulare zboruri de lebede - bibelouri înºiratepe nevãzute aþe cereºti înspreun scop de liniºtitã oblãduitoare acvaticãoglindã Acompaniate de permanente rãbufniride vânt prin harpe de rãchite înstãpânirevibrând vestindu-mi întoarcerea Acum când ºtiu cã ºi trãdarea e un mod de sinucidere îmi scot pãlãria cerului în faþa Ta...

PESCARUL NICHIFOR

Pe þeasta pescarului Nichifor algele au scris un text cuneiform: "rãmânã nãvoadele cârjepentru foamea copiilor sãi Vinele I-au fost flaute Marea ºi nesfârºitul - perini…"În nesomnul Paraschivei mreana speranþei îºidepune icrele ºi veghea sapã tunele adânci -tranºee de riduri…O limbã de baladã gustã împrejurulecoul acuzã sunetul pentru naºterea saDunãrea alãpteazã spada roºie a þipãtului ºisângele oboselii îngreuneazã pleoapele tãlpilorluminoase de plecãri furnicând… O Începelogodna viscolului stelar cu asprã legea mãriiVai celui neiubit de flãcãri albe de nuferi ºicelui care necãlãtorind lâncezeºte-n plantaþiide amãgiri îºi rupe Plutirea sfântã din sinepre sine însuºi a se cunoaºte…O Pescarul Nichifor cu încheieturile uitate de mers El este geamãtul fratelui de umbrã

66


în care s-a preschimbat cu lumina ucisã înscoicile orbitelor În clopotul trupului sãuciocanele mãrii bat cuie de urlet…

ÎN TINE SE ÎNCUIE

În tine se încuie marginea gândului meu îmbrãcatã în doinã rãsucitã pe fus stelarînfloritã în pupila nopþii Precum din altcer nãscocitã pogori cu pãrul-ninsoare dinpetale de flori de mãr în mine prelinsã cu sufletul înmugurit-miez de jãratec încins ºi ochi de cafea umplând aerul danubian Cândochii încremenesc înãuntru întorºi precumscoicile pãstreazã vuietul mãrii ºiarmãsari de aburi sfârtecã duhul bãlþii cupicioare de ceaþã prin mahalalele visurilor unde rugile mele construiesccatedrale de aur din cãrãmizi de cuvinte…

NEGURI POGOARÃ

Neguri pogoarã tãlãzuite în candela sufletuluimeu unde singurãtatea prinde zâmbete arse de zgurã Unde vibreazã cerbii mâncând orizonturi în fugã pe subt creºtet deluceafãr sã mã dezlege de blestemul vieþii Când vin idei ºi se însemânþeazã-n tinesteaua în care te stingi - imagine de tãcereCând lacãtul unui nufãr îmi încuie visarea...

PLÂNGE CU BOABE DE PIATRÃSÃRATÃ EXILATUL...

Cât de uºor este sã vorbeºti despre moarte ºicât de cumplit este chiar sã ºi mori Cinevaaprinde candele la troiþe în meandrele somnuluiraþiunii Din sfârºit înfloreºte arborescentînceputul când cuþitele melancoliei sfârtecãamintirea Când tu te preschimbi în îndurerarea mea incurabilã desfrunzitã-npriviri- picãtura chinezeascã sfredelitoaresãpându-mi tranºee în sufletul zdrenþuit-meduzã fâlfâitoare pe tipsia plajei Ciocane dedor bat cuie de regret în conºtiinþa zdrelitã

Plânge cu boabe de piatrã sãratã exilatul spaþialîncarcerat definitiv în cariera sufletului meu...

PÃSTREAZÃ DISTANÞA DINTREDOUÃ GÂNDURI

Evitã Portul Uitãrii ºerpeasca undã moale a cinismului strecuratã din mine la rãspântii dezile - zile fripte fãcându-vã Când Eul-cui?încearcã sã mã nascã drept simplã hazlie-metaforã între pereþii spitaliceºti ai credinþeidin care picurã susuratã sevã de salcie scrijelitãCând draga mea dragã mã declarã la "obiecteuniversale pierdute" pentru încrâncenatanesupunere potrivnicã umbrei cu dumnezeiascãnonºalanþã pe chipul înmãrmurit de tablouprost încadrat în ramã Când saxofoanele singurãtãþii persistã natkingkolian în timpaneCând pretutindeni veºnicia îºi desface aripileprotectoare: Este stupid sã uiþi sã trãieºtio singurã chiar o singurã clipã ... grãbit laşîn þevi strãbãtute de clorofilã Evitã Portul Uitãrii încremenit Pãstreazã distanþa dintre douã gânduri cãlugãrite subþiripânã la inexistenþã precum privirile înluminateale Dumnezeirii...

SENTIMENTE IZVORÂTEDIN PEªTERILE CEARCÃNELOR

ªtiu vina ta adulemcatã de copilãreascanesãbuinþã prin dumbrãvi amãgitoare furiºatãprecum fiara încolþitã în nãucitoarele capcanede cuvinte subt solzii de trudã sãraþiîn rapsodia desfrunzirii din muguri din adân-curi tãinuitã prin sevã în mine fostul ºuvoi tãindu-ºi poteci înspre sufletnãscut din cuvânt aidoma lui rupt ºi pãscut deruginile întomnãrii pãtrunzãtoare în simþuri -scâncet târziu de crepuscul însângerat tremurãtor pe un plaur deznãdãjduitunde nimicnicia voastrã se sleieºte pe sanctuarul sfidãrilor mele clãdit pe cactuºi derãzvrãtite întrebãri maimuþãrindu-vãignoranþa prin caracatiþa stupidelor sentimenteizvorâte din peºterile cearcãnelor adâncite dinîngenuncherea oarbã convertitã la religiacameleonului …

67


RELIEF

Urc spre nordul DobrogeiCu straturi şi trunchiuri de cretă,Cu pielea verde a şisturilor,Cu parfumul vegetal Al pădurii BabadagŞi policromia calcarelor tulcene,Mozaic izbucnitDin loesul somnambul şi sentimental;

Tulbur praful stelarAl oaselor din sarcofage,Îmi înclin fruntea martirilor creştini,Mă împărtăşesc florii soarelui;

În faţă, Dunărea e nordul inimii,Cerul, orizontul şi apa,Un loc pentru odihna visului.

AŞTEPTARE

Peste şesurile măriiFulgerarea sânilor tăiCaută pustiulUnui singur val.

Umbrele pescăruşilorÎmi foarfeceUrâtul aşteptării.

ZIUA

Nu pot să uitCeasurile sărăcieiSau clipele de dragoste;

Am uitat însă, întotdeauna,Ziua.

TAINĂ

În deşertul de piatră,Zeităţile măcinateÎntre singurătăţi şi spaimeBântuie timpul;

Sfidând liniştea dureroasă,Trecerea şarpeluiRidică un val de nisipÎn eternitate

VÂRSTĂ

De la tânărul sclav al viselorVrăjit de hiperbole,Încerc acum identitateaBătrânului din colţ,Negustor obscur pentru toate Regretele adunate cu umilinţă

N-am părăsit loculDe la capătul funieiPe care-l ţine, încă, Dumnezeu

RUGĂ

Pe sub aripile răniteAle îngerilor,Durerea se întoarce acasă;

Zadarnic urmăresc cum rămânGesturile ruginite-n lumină;

Cu buze strânseMurmur o rugă:Să înnoptez în tandreţeaÎmbrăţişărilor tale

Olimpiu Vladimirov

68


LOCUINŢĂ

Locuiesc în această vioarăÎmbrăcat cu sunete;Inocentă şi imoralăInima trimite ritmuri nebuneNumai pentru mânaCare ţine arcuşul.

STARE

Sunt zi năucă şi scurtez cărări

Rostogolind poeme peste-ocări;

Coboară cerul până la noroi

Blestemele aduse printre ploi

Amiaza-i scuturată de-orice rod

Şi soarele îşi strânge ca-ntr-un nod

Sfărâmate valuri de căldură

În vârtejuri aspre peste gură

La second-hand vând idoli vechi şi noi

Celest şi altruist. Mimând nevoi

Visez amor cu zâne. Nu-s poveşti.

Povara este să te spovedeşti.

Nu-mi pasă că-s năuc în dimineţi,

Norocul mi-e cum vreţi să îl vedeţi

Şi-n ziua fără căpătâi s-aveţi

O stea, printre atâţi luceferi beţi.

NUMAI PRIMĂVARA

În tăcerea atât de nouă

Aştept să-mi spui că mă iubeşti;

Ca să te-aud

Am colorat cerul unor cuvinte.

Numai primăvara se poate întrece

În promisiuni inexplicabile.

ISPITĂ

Magnetul este-n mâna ta, ispită...

Eu am rămas un val de pilitură,

Pe care-l vânturi, uneori cu ură,

Sau îl adormi, în vise risipită.

Lângă priviri şirete şi ascunse

Mă ademeneşti subtil, cu lungi fiori;

Sunt iar sărac, şi de atâtea ori

Îngân cuvinte reci şi nesupuse.

Geloşi, ne pomenim slăvind trufia,

Otrava care urcă să ne-mbete;

Îmi spui că de-un sărut îţi este sete

Şi recunoşti cum vina ţi-e mândria.

PALETĂ

Cu o nuditate voluptuoasă

Vibrează verdele în depărtări;

Albul îşi creşte spuma-n înserări

Într-un vis de pată norocoasă.

Molatic urcă galbenul furat

De pe cămaşa ruptă-a unei veri;

Pe roşu-mbujorat ard mângâieri

Şi-albastru-unduitor intră-n păcat.

E cerul troienit cu despărţiri Sub frigul negrului biruitor;Din jocul colorat, provocator,Creşte o rană vie în priviri.

69


Ştefan Romeo GHIOC l 65(n. 1944)

NAŞTERI

Eu am văzutcum se naşte Poezia! … Mai întâi se lumina, aşa,ceva ca o dungă aprinsă dedaruri neauzite, neprihănite,spre care veneau cu sfialănevăzute, neştiute, aprinse fioruri.Nimeni nu-nţelegea ce îşi şopteauunii altora, dar cu fior,doar într-un târziu orimai apoi, înspre Eternitateîncepea a se-nălţa de-acoloceva, aşa,ca un vis străveziu, caun duh de văzduhpicurându-se lin pe ailumii pereţi, pe carenu-l desluşeau pe deplindecât ei,ai lumii duhovnici Poeţi…

ADAM A FOST POET

Bunicul meu Adamtot colindând Grădinacu mere fără sâmburi şifără de muşcarea desluşit în mere plicitisulşi pricina şi şarpele dinmiezul singurătăţii sale.

Şi-atunci, călcând aieveape-o dungă de visarese scotoci-n adâncuriîn dreapta, către norduriscoţând o coastă caresă-nfioreze meriicu sâmburi de-mplinireşi soare în fiorduri.

Rotundă era coasta,cu arcuiri de harpă

şi plete lungi, din carebunicul împletiseun univers de strunepe care să aduneşi farmecele Eveişi sâmburii din vise…

… De veacuri fără numărde-atunci Adam colindăjelindu-şi izgonireaşi dorul muzei muteîn vreme ce poeţiitrudesc să-mpoieneascăcu muzele de-acumaGrădinile pierdute…

AUGUR

Este de bun augurs-o pornim spreabisuri cât mai acum,când încă se poateagăţa de coada cometei aproape vie, câte-o ideecă prin lumea ce-a fostn-am trecut fără rost;c-am luptat, am iubit,chiar sacrificat;că am fost disidenţinoi, toţi ăştia cei vii,chiar dacă mascaţi pe subdraperii roşii, galbene,deseori foarte albastrepe sub care curgeauvieţile noastre. Oricumeste de bun augurs-o pornim spre neanturicât mai acumcând încă se poate agăţade coada identităţiicâte-un crâmpeide Eternitate;cum c-am rezistat,am trăit şi sacrificat,

70


altminteri,dacă plecăm prea târziugura lumii va spune căam trăit, am iubit,am luptat, am gânditşi ziditîn pustiu…

METAFORE

… Ne sfârtecă duios pe dinăuntrumetafore ce-ntruna vor să sarăafară, ca să născocească leacuriamăgitoare rănii cea amară.E o boală grea,iar leacu-i altă boală;aşa cum soarele din asfinţirise-ntoarce,metafore ne colinda-vor iarăarzând în noi dureripân-se vor coace…Cum valul după valtot valuri tragemetafore ne sângera-vor iarăţipând în noila mal, când se vor sparge.E-o boală grea,iar leacu-i altă boală…

ANUMITE EXCEPŢII

- Îmi urăsc semenii!(Am strigat într-o zi fără denume, orfană de ceruri, de soareşi, desigur, fără prenume.)- Pe toţi îi urăsc! (Am adăugat,Am strigat, am ameninţat.)Apoi…Chiar dacă cerul şi soarele nurăsăriseră încă, mi-am ziscă se cuvin anume excepţii,un compromis! Cade pildă:nu-mi pot urî familia, mama

ori tatăl? Cu vecinii ce pot avea?Pe prieteni chiar îi iubesc,despre prietene, ce să mai zic?Nu pot urî chiar delocfemeile, copiii, bătrâniişi mai cu seamă săraciiscotocitori prin gunoaie umaneori înecaţi profund princrâşme banale.În genere, nu pot urîprea-vitejii bărbaţi care din vremuri în vremuridevin împăraţi, nicitrecătorii cei simpli sauprea-onorabilii handicapaţi.Nu-i pot urî pe oşteni,pe mireni,pe preoţii ce ne aratăcare e calea cea fără de pată.Într-un final,când cerul şi soarelefuseseră luminate de El, celmai presus dintre toate ce suntam înţeles că aici, pe pământ,nu pot duşmăni pe nimenianume, în afară de mine,din diverse motiveprofund anonime…

TIMPURI

Pleacă popoarede dulci păpădiispre infinituri în care vom fi…

Plouă mustos,plouă măruntpeste ce eşti,peste ce sunt…

Ninge etern şininge duiospeste ce suntem,peste ce-am fost…

71


Ioan Gheorghiţăsoare de mai

focul ce nu se stinge nicicândce arde la nesfârşit precum dragostea,focul cu colţi uriaşi, sclipitorice pătrund nevăzuţi în adâncul albastruluifără sfârşit şi-nceput,focul răbdării, dorinţeicu braţe sculptate-n oţel,crescute ca ramurile de măslin,focul cu-acelaşi surâs de copil,cu-acelaşi plânset plutind în eter,focul acela eşti tu,poate chiar eu,ca două necunoscute,una înlăuntrul alteiaca două iubiri isoscele…

cerc

razele caută metamorfoza uimirii de sine,imperfecţiunea, dragostea înmuguririi dedincolo de noi,nebunia albastruluiîmbrăţişând cerul.

triunghi

amintirile stau rânduitepe rafturile bibliotecii:sunetul - închipuire a frunzei,lutul - armonie de senzaţii,fructul - mit al dragostei…

cântec de dor

coji de dorpriviri de stele -clipe-n straie de mohor,iarba coase

NARCIS

... Deunăzi către ziuăam săvârşit minunea - minunilor.Dintr-un biet grădinar, uitatde ploi şi supususcăciunilor toate, m-am preschimbat într-o prea-frumoasă,lăudată şi minunatăfloare făr’ de păcate!Toate şi toţi mă priveauminunându-se tare de minunatele mele petalepână-ntr-o zi când,dintr-o nespusă eroaream rămas făr’ de pământ,fiind trântit, umilit şi uitat,din eroare,între vânt şi uitare.Vai, cum s-au mai căinat apoivinovaţii: prietenii, grădinariirămaşi, nevestele, fraţii:„iartă-ne, floare aleasă,doar dintr-oneştiută eroare am uciso asemenea floare; maicavisărilor şi înfloririlor toateprea îndelung şi-n zadar aşteptate!Imaculată, curată şi preaminunată floare, iartă-ne depăcate pe noi, fiecare...”... Şi numai eu acolo, în bulb,mă legănam îndelungîn leagăne dulci de iluziişi dor, nepricepândde ce-i musaiuneori chiar să mor,să mă preschimb uneoriîntr-o floare, la caresă îşi ceară fiecareiertare...

72


stoluri - visearipile dorm pe oase,coji de dorpe mere coapteînvelite-n solzi de noapte…

şi trec frumos…

şi trec frumos secundele prin noi,microbi, bacterii-mici conglomeratene-asfixiem cu sărăcie şi nevoiprin spaţii neştiute dând din coate,

se sting iubiri abia mocnind în setede vise, luminând adânci păreri,ne plouă-n suflet şi ne ard regretecălcând pe frunze şi miros de meri,

şi trec frumos secundele prin noiavide, triste, singure, crispate,ne-asfixiem în sărăcie şi nevoi,microbi, bacterii - mici conglomerate.

iubire

vibraţii de sufletneliniştind zborul armoniosprin depărtări de lianevibraţii ascunse, absurde, imense, abjectevisând pe pământul imaculat al răbdării,vibraţii contorsionate, schimonositeprin valurile imposibilului…

poetul diform

poetul diform mărturiseşte un întreg,îşi rupe bucăţica de la gurăşi-o întinde sângeratului,o dată mărturiseşte alt întregşi spune câte şi mai câte despre iubire,bunăoară despre florile de arţar,despre gândurile nescrise ale unei pietrede hotar,altă dată, poetul diform

mai mărturiseşte cevadar fără să ştie ce,gesticulează, priveşte absentgolurile dinlăuntrul şi dinafara luinecrezându-şi sieşi.

întrebarea e…

întrebarea e, punctul la fel,sunetele dispar suprapuseparc-a intrat în pământ doza de omenieşi toate sunt comandate, induse,

între ghilimele doar mai rămâne o şansăne-aplecăm capetele ca la tăiere,degeaba mai fluturăm câte-un steag tricolorcând fugim alteraţi după lapte şi miere,

întrebarea e, punctul la felca un turn de sentimente în searăparc-a intrat în pământ doza de omeniesau a ieşit indolentă pe uşă, hilară…

73


Mircea Marcel Petcu l 55(n. 1954)

Nemurire

Nemurirea poetuluinu este nicidecumnemurirea persoaneiîn lumea îndepărtată de dincolo;este, dimpotrivă, chiar în locul undeşi-a terminat cursa,dăinuirea unei puteri excepţionaleacordate de EL formei salemuritoare, corpului său înmormântatmâniei sale împotriva adversarilor.

Poetul nu mai există:şi-a sfârşit existenţa personalăşi euforică, darsângele cald al duşmanilor săi, curgând pe pământ,va veni într-o zisă încălzească cu pasiunecadavrul său ... îngheţat.

Abisul inimii

Încerc să opun rezistenţă,dar simt că trandafirulmă paralizează cu parfumul şifrumuseţea sa angelică,înfrânt mă apropii să beaudin licoarea magică a parfumului,o senzaţie de vitalitate şi prospeţimeîmi invadează corpul pe calea venelor,ca o plasă de păianjen,în loc de sânge curgeun puternic parfum de trandafir,nu mă pot opri tocmai acumcând inima pulsează cel mai pur sânge,sânge de trandafir,sânge al iubirii...dar nu ...trandafirul începe să se stingă,

corpul nu mai primeşte sânge,inima începe să pulseze mai rar,până când se opreşte...nu mai am viaţă fără trandafirsunt mort ... sufletul s-a prăbuşitca o pasăre în abisul inimii.

Ar fi putut

Liniştea nu eratotuna cu odihna,stăruia tensiunea nervoasă,acalmia nu însemna

74


nici măcar siguranţă,dacă nu ar fi fostcăldura aceasta înnăbuşitoarece le chinuia trupurile,teama pentru ce s-ar puteaîntâmpla în minutele următoareşi lipsa oricărei speranţeaproape că ar fi pututfi numită viaţă.

Limită

Spre deosebire de occidentali,noi trebuie doar să ne aplecămsă culegem grotescul cu mâna...nu avem nevoiesă ni-l imaginăm,

partea grotescăa existenţei noastree una din atracţiileincontestabile ...pentru noi grotescultranziţiei interminabilee dureros, la limitafatalului.

Chip

Noaptea curge încet pefereastrăşi-şi face loc peste tot,refac în memorieanotimpurile încercândsă fur un „chip de femeie”şi s-o aduc în casa fericiriisă-i trimit un cântec dulces-o transform în

îngerul meupăzitorşi să trăim într-o lumeliniştită, plină de dor.

Vrajă

Pentru a putea rupeo lacrimă din mareşi-o rază de soare,trebuie să alunecpe-un val de culoririsipit de-o pernă de norişi-n atingerea magicăa trupuluivoi transforma durereaîn plăcereşi-atunci voi avea putereasă rup lacrima din mareşi s-o îndrept spre soare.

Gând pios

În jurul meu totuleste învăluit într-o tăcereînspăimântătoare,sute de oameni alunecăpe piatra rece a falezei,aruncând o privire tristă,îndurerată asupra lunii...

stau singurpe ultima treaptăa vieţii lor,simt că mie îmi revinedatoria tristă casă le închin,în inima-mi cernită,un gând bun;un gând pios...

Întuneric

Te scufunzi în apacerului plumburiu,sufletu-ţi negruplânge amar,iar ochii varsăcristale ce se zbatîn zborul frânt

75


al sufletuluiîn întunericul griochii par lipiţicum poţi iubiacest loc, acest întuneric?

Ai rămas fără graiîmpietrit ca o statuie antică,încearcă să treci graniţa,să rezişti,să devii întunericul gri.

Dincolo

Îşi căuta, tăcut,încercând să treacăcât mai neobservatun loc al lui,

când oboseala îl doboraşi gândurile negrepuneau stăpânire pe sufletul lui,se aşeza la fereastrăşi număra steleleîncercând să aprecieze distanţelepână la ele, în ani-lumină,uneori, simţea ca şi cuml-ar fi absorbit o forţă ciudată,anulându-i trupul...nu-şi putea imagina,infinitul, ceva fără capăt...i se părea absurd, dartot absurd e să-ţi închipuio margine a universului,un vid, un imens gol.

Ispită

Păcatul pe care-l facio singură dată e un imbold tristca să păcătuieşti din nou,orice gând adoarme cândse reînnoieşte ispita.

Gri

Încercase să se imaginezeîmbrăţişând o femeieavând o senzaţie de saturaţie,de previzibil,rar reuşise în momentede exaltare sau de nostalgiisă constate că femeiase transformă în altcevasub ochii lui...totul era de înţeles,până când ajungeasă constate că un lucru esenţial,imposibil de explicatse pierduse pe drumde cele mai multe orirapid şi ireversibil,ofilirea era suportabilă,normală,

dar cum să suporţioboseala sufletului,micşorarea lui,umbra trecutului şi,mai ales, golul acela întrevăzutunde nu mai eranici luminăşi nu apăruse încănici întunericul?

Porţi

Părem din ce în ce

mai mici

când

trecem pragul unei

biblioteci...

în Universul tăcut

al oamenilor mari

ne transformăm

în firul de praf

din poveştile nemuritoare

şi trecem plini de smerenie

prin împărăţiile monştrilor.

76


Tania NicolescuMATRIOŞCA

Şi se făcea… că toate grijile, toate problemelemele adunate, stratificareunele-ntr-altele impregnate, s-au sudat într-ocarcasă strivitoare şi mutilantăde sub care respiraţia mea, ca un fir de aţă albă,abia se strecura.

Şi-apoi, nu ştiu cum, sub propria ei greutate s-aspart, sfâşiindu-mi sufletul încare o adâncă crevasă s-a căscat, despărţindu-lîn două părţi, cu marginile-atâtde-ndepărtate, încât una pe alta s-au uitat,înstrăinate.

Şi-am râs întâi sfidător, peste marginile ei,privind cutezător, dar nimic n-am zărit, hăulpărea nesfârşit… şi-am chiuit cu îndrăzneală…am ascultat şi-ncă o dată apoi cu teamă amţipat…

Împrejurul meu, tăcerea picura monoton, ecoulîn adâncuri adormise nepăsătorşi doar din când în când, un vânt subţirel,chicotea pe la urechea mea uşor…

Speriată, ochii mi i-am deschis şi regăsindu-măîn trupul ghemuit, m-am bucurat că n-a fostdecât un coşmar, decât un vis, care ca şi ceaţa-nzori s-a risipit.

Ridicându-mă uşurată, în jurul meu am privitşi-atunci, toate gândurile mele au amuţit, căciîn lumina albă şi strălucitoare, care din toatepărţile ca o oglindă mă reflecta, m-am recunoscut văzând… Matrioşca, bine proporţionată, viu colorată şi-n ea, încă vreo şasede dimensiuni variate, laolaltă adunate, toatezâmbitoare ca şapte păcate, doar uşorîmbujorate.

Ne-crezătoare mă priveam şi-am vrut să fug,

dar la fiecare mişcare, în simultaneitateîn aceeaşi direcţie, m-au urmat toate, aşa căderutată şi-nciudată, m-am oprit căutând osoluţie care să mă scoată din dificultate.

Apoi, ceva mai maleabilă, am mormăit:- Frumooos, dar cât de monoton şi deneeconomicos… aşa că, le-am scos de-odată pe toateca dintr-o cetate, înşirându-le una lîngă alta, cape nişte piese de şah, pregătite să-şi joacepartida vieţii pe tablă adunate, c-aveam doar totce-mi trebuia, de la Regina la soldat şichiar şi o cetate, în caz de dificultate.

Ei da, cam aşa, mai bine scoase-n lumină şigata de-a coopera, decât tot zdrăngănind una-

77


ntr-alta neajutorate, în conglomerat unificate -aceasta-i soluţia - am conchis cu-n surâsmulţumit, privindu-mă în toate… pe rând.

AMIAZA IVORIE

Amiaza ivorie, umbrită de tristeţea unui gândA devenit uşor liliachie, cum ghemuită sta subpoala unui dud.

Vântul rebel şi bosumflat, pe cer grămezi denori a scămoşat şi teste dealuri a plecat…

Şi-n vaduri, apele-au sleit şi stau să sece, subotrăvita soarelui pecete.

E-atâta linişte că nici nu mai respirÎnsingurată, azi la poarta sufletului meu revin.

Mă simt reîntoarsă dintre galaxii, în care anilumină am aşteptat să vii.

Tot levitând prin vise, foram culoare-n timpMi-amanetam prezentul şi m-aruncam în vid

Jucam şotron cu stele, prin ploi de meteoriDansam uitând de mine, gândind mereu la noi.

Râzând, sfidam neantul, plângând te totchemamDar m-am trezit de-odată, înţelegând; visam

Erai… doar tot ce însămi, deja de mult eramŞi din oglinda veche, nu tu… eu mă priveam…Nedumeririi mute, tăceri îi răspundeau.

ANTIFON

De la distanţă, nemişcată, ca un robot cu senzori extraperformanţilumea-mi scanez cu o precizie automatăşi-nregistrez orice schimbare, în decibeliîn pixeli sau în hertzi.

Şi - ce progres! - spre deosebire de ceea ce

cândva era minuscula, dar performanta-mi

cameră interioară nu mai reverberează,

ci obiectivă, bine-antifonată

face ca oricărui stimul, să-i scadă elanul

zmeiesc micşorându-i dimensiunile,

reducându-le până la a părea doar o ridicolă

pată pe indiferenţa-mi extraplată, cu care

sufletul mi s-a-mbâcsit

de nici nu mai ştiu cât timp.

Şi-acum, am o senzaţie ciudată, care mă face

să mă simt lipsită de greutate, imponderabilă,

aproape imaterială

de parcă trupul meu a redevenit doar ceea

ce-n esenţă era odinioară,

e coloană subţire de fum, ce se risipeşte-n

văzduh ca o părere

ca un joc nălucitor de iele,

pentru a se reîntrupa mai târziu

în privirea umedă a unui ochi de ciută

ce-adulmecă-n văzduhul siniliu, chemarea

mută.

78


Ioana IchimGENEZĂ ASTRALĂ

Pluteam încolăcită în vidul amnioticAl eternităţii astrale…Soarele, debusolat, îmi răsărea spre nordUn nou univers, pe care, în timpÎl cuprinsesem cu braţele mele verzi, fragile;Mărgineam cu privirea infinitateaLa un capăt şi la celălalt;Ultrasunetele-mi zgâriau retina,Iar universul mă sufoca, încă din pruncie,Cu prea multă lumină în juru-mi.Curând, au început să graviteze-n minePrimele cuvinte, pe care le-am concretizatPlanete,Şi vise, pe care le-am făcutLuceferi…

ARBORIFER

Simt de la o vreme o nevoie avidăDe purificare.Mi-e trupul însetat de lumină…Atât de însetat,Încât aproape că a uitat să-mi ascundăInima de lemn în scobiturile sale rigide;Dorurile mele au devenit grupări concentriceCare-mi îmbracă mereu conţinuturi spirituale.Iar sufletul…Sufletul s-a ascuns în mâinile-miÎnmugurite în miez de iarnă;E cuibul peste careLiniştea şi-a zbuciumat înfriguratăAripile albe…

EXPERIMENTĂM FATALITATEA

De când mă ştiu…Locuiesc într-un bec.Am braţele crengi întinse-n laterale,

O paralelă de care-am agăţat, cu greu,Câteva vise crude, înmuiate-n clorofilă,Să-mi dea un pic de culoare.

Probabil sunt o raritate:Mă studiază fizicieniiÎn fiecare dimineaţăŞi se miră cum de încă mai amRădăcini, vopsite, ce-i drept, în negru,Să-mi iasă din socluŞi cum încă rodesc dorinţe.Mă jupoaie cât mai des de scoarţa-mi subţireCe acoperă trunchiul meu gol, alb, lipsit desevă,Şi mă lasă dezgolit în mijlocul deşertuluiPe care mi l-au creat, de asemenea, artificial,Ca să mă studieze mai bine.Văruit cu acizi până la jumătate,

79


M-am ofilit, într-un final, asfixiatDe-un filament pe careVântul neştiinţei l-a încâlcit în juru-mi.

Nici măcar nu mi-au aprins o lumânare.Până ieri am trăit într-un bec.Am fost experimentul ceLe-a confirmat fatalitatea…

PĂŞESC ÎN DIMINEAŢĂ CUSUFLETU-MI DESCULŢ…

Dimineaţă:Îmi dezlipesc din nou tălpile desculţeDe pământ,De teamă să nu fi prins rădăcini azi-noapte.Pămâtul e mai rece azi, să ştii,Iar din adâncurile lui mă pătrundZgomote sistolice, mult prea sacadate şi stridente…Am descoperit de curândCă pot să şi levitez,

Privesc doar înaltul:Acelaşi soare vechi şi-aceeaşi lună nouă,Căci azi i-am rugat să-mi rămână amândoi pe cer!

FOTOSINTEZĂ

Mi-e gândul lacom de cunoaştereAsemenea frunzelor de soare.Mă înverzesc toată până în vârf de degetÎn fiecare dimineaţăCând mă privesc în oglindăŞi mă prefacCă nu-mi zăresc conturulDe atâta lumină în juru-mi…E o fotosinteză în care-mi produc întrebăriŞi muşc din ele ca din mereDe-abia rupte de pe crengile Universului.Au gust acid şi numai spre seară,După ce mi-am distrus toate papilele gustativeDegustându-le-n exces,

Reuşesc să mă retrag în mine însămiŞi să le găsesc, tot eu, pe rând, răspunsul.

IDEALURI

Dacă m-aş încrede cu adevărat în adevăr,Aş vedea minciunile crescând prea drept,Verzi ca firele de iarbă;Întinse lanuri,Tulburătoare unde iraţionaleSub tâmplele descoperite-n dimineaţă.M-aş speria, probabil,De propriile-mi idealuri:Lumina devenită o incertitudineAtunci când e prea realăŞi norii meniţi inutil să-mi delimitezeOrizontul infinit…

*

Eliberează-mi tâmpla de semne de întrebare!Eu sunt întrebarea şi eu mi-s răspunsul…

80


SOMAŢIE - STAREA NAŢIUNII (VIII)

Cel mai mare păcatDintre toateNu este beţia,Hoţia sau preacurvia,Ci deznădejdea -După cum spun Bătrânii înţelepţi din vechime.De aceea credCă este esenţialSă nu mori tăcând,Ci ieşind la drumul mare,Cu pieptul deschisŞi strigând răspicat: NU!Dacă de noi v-aţi bătut joc,Ne-aţi umilit, îmbolnăvit, ruginit,Vă somăm să nu vă bateţi jocDe posteritate,Să nu ne ucideţi în faşă nepoţii!Destul ne-aţi otrăvit trecutul,Destul ne călcaţi în picioare prezentul,Măcar viitorul lăsaţi-l deschis!

RUGĂ APOCALIPTICĂ- STAREA NAŢIUNII (IX)

În genunchiVă rog să uitaţi,Mania de a observaNumai jumătateaGoală-a paharului!În genunchiVă rog să uitaţi,Obiceiul nenorocitDe-a vedea din şvaiţerExclusiv gaura,Niciodată caşcavalul!

În genunchiVă rog să uitaţi,Specificul nostru demenţial,De a vituperaCând ne lipseşte cevaŞi a-l demola imediat ce-l avem!În genunchiVă rog să uitaţi,Caprovecinita, demenţa acelui„Du-i, Doamne, la Ploieşti!",Din timpul bombardamentelorDe-acum 65 de ani!În genunchiVă rog să uitaţi,Infamanta tradiţieA furatului căciulii la români!

PORTRET(DE POET LA VÂRSTA SENECTUŢII)

LUI STANISLAV POPESCU

Un Moş CrăciunCare călătoreşte spre noiDinspre jurasic.La trăsura saCu echilibru antigravitaţionalSunt înhămaţi 7 dinozauri…Totul este învăluitÎntr-o ceaţă care topeşteEpocile istorice.La acest Poet care astăziÎmplineşte 75 de ani,Muza apare timidăPrin mesagerul AmorCălare pe un cocoş arţăgos.Arcul săgeţii saleEste cornul Lunii,Iar înaripatul strigă din răsputeriPentru a dezmetici oamenii

Constantin Bejenaru

81


Când se crapă de Ziuă.Poet vânjos cu chelie socratică,Parcurge mărileŞi oceanele Vorbelor Lumii,Pe 5 lebede şi loveşteCu vâsla înţelepciuniiÎntr-un castel de nisip…

BALADĂ DESPRE CHIPURILE LUI MIHAI EMINESCU ÎNŞIRUITE

DINAINTE-MI

De la un timpZilnic privescAsemenea „divinului critic",Chipurile lui Mihai EminescuÎnşiruite dinainte-mi:„Acela astral şi pletos din tinereţe,cel uşor subţiat de gândurişi de o înfrigurare sentimentală, de la 30 de ani,faţa placidă şi adipoasă,cu ochi împânziţi de o ceaţă alburie,în ciuda unui zâmbet copilăros şi somnolent,din epoca întâiei căderi,masca nietzscheeană, în sfârşit,din ultimii ani, pustiită,surpată ca un crater stinscu ochii înfundaţi şi stătuţi."Privindu-le, EMINESCUL cel adevăratPare că răsuflă aieveaŞi încrezător în viitorul poporului românÎmi şopteşte profetic şi teribil:- Va veni vremea în careŞi pietrele vor vorbi adevărulDespre Dacia Felix!

BALADĂ DESPRE CEHULKUNDERA ŞI „LISTA NEAGRĂ"

„LISTA NEAGRĂ" - Lista scriitorilor suspecţi,Nefrecventabili şi în cele din urmă,Interzişi sau cel puţin marginalizaţi, ocoliţi

Nu-i o invenţie a totalitarismelorDe dreapta sau de stânga -Zice Milan Kundera-ntr-o carte -,

Ci a „Salonului artistic parizian"!Aici s-ar fi pus la cale această formulăLa început politicoasă, apoi brutală,Primitivă de excludere şiLinşaj intelectual.Ca să ne convingă că aşa stau lucrurileKundera aduce în cartea sa -„Rencontre", Ed. Gallimard, Paris 2009 -,Exemplul lui Anatole France,Prozator care i-a încântat şi lui,Ca şi nouă, adolescenţa.Ajuns la Paris, în exil,Cehul Kundera rămâne perplex într-o ziCând aflându-se-ntr-un salon literarDin enigmaticul „oraş al luminilor"Românul Cioran îi şopteşte la ureche:- „Nu pronunţa niciodată cu voce tareNumele lui ANTOLE FRANCE,Toată lumea o să-şi bată joc de dumneata!..."

ORA IUBIRII

Cum nimeni n-a văzut ziua de mâine,Ea va fi sigur caldă ca o pâineDoar dacă va începe cu iubireaCare hrăneşte tainic firea.

Suveică veşnică, arta iubiriiFără să-nveţi te face înţeleptŞi sacră candelă-a DumnezeiriiPulsează fericirea-n orice piept.

DOAR ÎN ABSENŢĂ

Mătrăgună amestecată cu haşiş,Neplăcută la-nfăţişareŞi dureroasă-n esenţă,Chipul tău, Moarte,E de bun augurDoar în absenţă!

82


BLESTEM

Lup care se naşteÎn blană de oaie,Să te găsească acest blestemŞi să te lovească-n ţurloaieCa o săgeată muiată-n curara,Miliardarule de carton,Avorton de harpieCare ai tâlhărit şi spurcat Ţara!

DOAR DACĂ…

Ca şi taina unui copil,Metafora e un lucru straniuAscuns în tone de steril,Enigmatic firişor de uraniu.Când fiere, când miere,De la ea-ţi vine durerea de capŞi tot de la ea,Leacul pentru această durere;Pasăre Phoenix pe buzeleDe jad ale Poetului careÎşi ţine răsuflareaCând trebuie să tacăŞi vorbeşte doar dacă…

ODĂ ÎNŢELEPCIUNII

Năzuinţii spre DragosteŞi Veşnicie a tinereţii,Paznicului blândeţiiŞi bunătăţii bătrâneţii,Poporul român îi spuneÎNŢELEPCIUNE.

DIN DEPĂRTARE

Din depărtare,Hohotele de plânsSeamănă cu alaiul nunţiiCare întruchipează Veselia;Din depărtare,

Hohotele de râsSeamănă cu trilurile privighetoriiCare sparg Colivia.

STRĂBUNUL LUMII

Pe vremea cândÎntre apă şi focExista înţelegere,Atomii lumii,Din dragoste pentru Soare,Au apărut din amintirea ce-a rămasSub bolta rotitoareA primului scâncetCât boaba spumiiAl Cuvântului Dintâi -Străbunul Lumii.

DORINŢĂ BAHICĂLUI ALEXANDRU MACEDONSKI

Pe lângă inimă şi sufletAş vrea să am în trup şi vin,Ca la un tron redobânditZilnic spre el să mă înclin.

Culoarea lui să-mi limpezeascăSufletul pus la grea-ncercareAroma-i inima-mi fereascăDe mahmureală-ntristătoare.

SANCTA SIMPLICITAS

Măiestria CuvântuluiCelui ce ScrieTrebuie să fie atâtDe simplă, încâtSă nu păgubească desăvârşireaCuprinsă în înţelegereaLui.

83


Paul SÂRBU

NOPŢILE DELTEI - IV(1)

Când ea treceatimpul se arăta ireversibil,simţurile reînviaua treia zi după scripturi,şi stelele căzătoare - demult stinse,din nou înfloreaupe crengile uscate ale toamnei…

Când întreaga natură se amăgeşte şi înfloreşte adoua oară,pierzându-şi memoria, în pragul iernii,în această această iluzorie, sfâşietoareprimăvară,trandafirii sălbatici pâlpâiră din nou, beţi,fumegând în vântul de toamnă…

Când ea simţea că e privităîntorcea capul, melancolic, în altă parte,ca şi când s-ar feri,iar când atenţia mea era atrasă de altceva,pe ascuns mă fura cu ochii;eu, premeditând acel moment, mă întorseibrusc,iar ea, surprinsă, intră în panică, cutremurată.Bucuria mea tainică eracă se lăsa îndelung mângâiată de privirilemele!...

La început ne făceam mici semne cu înţeles,făcând aluzii la alte persoane,şi asta ne făcea fericiţi,căci erau gesturi tainice, doar de noi ştiute,şi se crea o mică intimitate, numai a noastră…Încet, cu precauţie, cu mare spaimă, am trecut

de la privirila cuvinte! căci le considerammai vinovate, mai pline de păcate şi înţelesuriînşelătoare…

Încet, treptat, cu mare spaimă, am trecutla cuvinte!...Dar o bucurie nelămurită, subită, fără temeio cuprinsese atunci -şi eu înţeleseică nu au supărat-ocuvintele mele, cele mai nevinovate alese…Aşadar, după câteva vorbeca nişte detectoare de mine,pentru a verificadacă e posibil să trec mai departe prin aceazonă interzisă,ea, surprinsă, încremenită o clipă, descumpănită,răspunse de parcă mi-ar fi testat curajulde a înainta prin acel lor riscant, periculos,dar şi aruncându-mi, parcă, o provocare.

Totuşi, văzându-mi şovăiala, zâmbi, ca o invitaţie, să continui, să înaintez

84


căci locul era curat, neprimejdios; dar şi ei i sefăcu fricăsă nu-i întind eu vreo capcană… şi se opri,nehotărâtă…

Glasul ei deveni tremurător, încurcat, cu untimbru melodios şi grav,de parcă i se tăia respiraţia, vorbea, uşormelancolic, încet, despre alte femei…

Glasul ei deveni deodată melodios, cu inflexiuni tainice…Din întâmplareîi atinse braţulşi, fără să-şi dea seama,îşi mângâie cu cealaltă mână acel loc; cu ochii tulburi,cu infinită precauţie,părea să mă îndemne,dar era gata să mă oprească în orice clipită,era mereu concentrată, în aşteptare,ca la un joc de şah, încordată,încercând să ghicească viitoarea mea mutare…

Mă visa noapteaşi se trezea înspăimântatăsă nu se afle cumva acel vis,să nu se dea în vileag -nici o precauţienu era de ajuns,nici o siguranţănu era de ajuns! Uneori, după ce pricepeaînţelesul ascuns din vorbele meleera exuberantăşi i se făcea fricăsă nu îi înţeleagă cineva motivul!...

Izvoare netrezite ale fericirii licăreau,răsăreau şi ne învăluiau,nu înţelegeam unde sălăşluiseră ascunse, subterane, în ce adâncuri, în ce grote aleinimii…

Durerile lumii nu ne mai atingeau…

Când îi urmăream conturul sutienuluide sub bluza subţire,deşi se prefăcea că nu observă,îşi acoperea cu palmele sânii, apărându-i, de parcă ar durea-o privirile mele lacome,provocându-mi mai tarelacomele-mi priviri!Totul era posibil doar în viseleîn care-mi mai păstram un dram de luciditate,în reveriape care mi-o dirijam „ca pe un taxi"spre arterele de circulaţie ale trupului ei,hartă pe care o ştiam doar în vis,pe care încălcam toate semnele de circulaţie…

până când mă trezeam,până când zburam prin parbrizul visuluistrivindu-mă, murind,prăbuşindu-mă însângeratlângă zidul plângerii,lângă zidul realităţii…murind acolo, dar iar înviind în acelaşi vis,în care eram prins ca-ntr-o capcană,din care refuzam să ies…

Dacă nu o priveam,faţa ei se mohora, ca norii înaintea furtunii…Uneori era agasată, enervatăde tăcerea, de lipsa mea de curaj. În scurtulrăstimpîn care rămânem amândoinu ne pierdem timpul vorbind de altceva, caînainte,despre vreme, de pildă, bătând câmpii…Se aşterne doar o tăcere, ca o ranăo anxietate care mă apăsaşi puţinele clipe în care eram singuri, treceauîn zadar.Când simţea că voi continua să tac, lipsit decuraj,Pleca, furioasă, pedepsindu-mă astfel cu plecarea ei…

85


Viorel DINESCUGALATHEEA

Din primele clipe o parte a lumii se ascunde,Cealaltă parte ca un fum se infiltreazăSpre astrul mut cu irizări albastre

În jurul umerilor tăi rămâneO mantie de umbră transparentăSpre care mă îndrept cu îndoialăCa spre o apă care creşte-n maluri

În gestul tău tăcut de apărareSimt şoapta unor frunze nevăzute;O pierdere imensă te aşteaptăÎn învelişul trist al fiinţei tale;

Prin mine intri-n marea suferinţăLa care-ai fost, din fire destinată

Cu faţa palidă mă-ntorc spre tineSunt o unealtă oarbă a-ntâmplăriiCe-ţi sfâşie mantia singurătăţiiScoţându-ţi trupul alb din crisalidă

Cu el am să-mi clădesc divina vatrăŞi sufletul ţi-oi nemuri în piatră.

ÎN APELE UNEI OGLINZI OVALE

De când te cunosc se petrece-o minuneSau un lucru nemaipomenit de ciudat:În lumea mea s-a născut altă lumeLa care nicicând n-am visat.

Şi totuşi nu pot spune că te zăresc oricândCa pe un imaterial fulg de păpădieEşti mai curând o mreană argintiePierdută într-o mare de pământ

Iar alteori când inventam grădiniŞi nevăzute, cad din pomi, caise,Ascult corola ta foşnind prin criniCrescut din strat în margine de vise

Iar tu soseşti din spaţii idealeÎnaintând printre oglinzi ovale.

CA ÎNTR-UN LAC DE MUNTE

Stau în pădurea de-ntrebări deşarteŞi ramuri lungi îmi cresc din umeri iarO linişte adâncă mă desparteDe trupul părăsit sub un umbrar

Acolo-aştept în ore nesfârşiteFoşnirea-n vânt a părului ce lasăGrădinile clipind nedumeriteCând seara te îmbracă în mătasă

Să ştii, copila mea, că mă confundCu zâmbetul luminii ce te-ascultăIzvoarele iubirii cad pe prundIar calea lor e lungă şi ocultă

Dar dacă-n umeri aripi or să-mi creascăIubirea mea va şti să te înfrunteŞi-am să-mi cufund lumina mea cereascăÎn chipul tău ca într-un lac de munte

DE-A LUNGUL GRĂDINILOR ALBE

De-a lungul grădinilor albeTe-aud prin alei foşnitoare,Tu treci ca un sclipăt de salbeSpre marea luminii răcoare

Probabil e iarnă în lumeŞi viaţa se zbate-n tipareDeschide-mi cu mâinile-ţi buneFerestrele toate spre mare

Ne pierdem adesea în grădinaCu frunze şi gesturi mirateRămân ca să cearnă luminaCopacii cu braţe sculptate

Spre marea luminii răcoareTu treci ca un sclipăt de salbeTe-aud prin alei foşnitoareDe-a lungul grădinilor albe

86


FULGER MUZICAL

Păreai un fulger muzicalNăscut din marea de vioriDucând în mersul tău astralRăspunsuri vagi şi întrebări

Dar azi ce joc ne mai străbateÎn drumul nostru auritCând ascultam cum vântul bateÎn curcubeul ruginit

Am înflorit în zbor de păsăriS-au agitat în noi furtuniDar cercul unde-am fost odatăA dispărut spre-alte minuni

Azi fruntea ta, un ciob de lună,Pluteşte spre străine sărbătoriDoar râsul de copil sau de nebunăRăsună din oceanul de viori

TRUP CRISTALIN

M-apropii iar de lucruri în ascuns,Fereastra lor - o aripă-ngheţatăPrin care în adânc lucesc, în roată,Particule din spaţiul necuprins

Sunt electroni ce se-ntretaie-n golLa polul universului opusÎnchipuind în dansul lor ascunsNeodihnitul stelelor ocol

Cu imateriale, vagi, traiectoriiO matematică eternă ne-nconjoarăIar lucrurile în sine parcă-s vii,În noaptea lor se-ascunde o comoară

Şi, tu, iubito, eşti un abur finUn nor de-atomi născut la întâmplareDe-aceea văd prin trupu-ţi cristalinTrasee şi orbite circulare

În trupul tău particule-efemereSe învârtesc în joc înalt de ieleOricât te-ascunzi în cuiburi de tăcereTe voi găsi, prin calcul, printre stele

BALANS VESPERAL

Se scutură lumea de frig. În curândPulberea ei te va îngropa în uitare,Doar paşii tăi îi voi simţi tresăltândCa un foşnet venit dinspre mare

Printr-un somn adânc, boreal,Mai zvâcneşti - o aripă pierdutăÎntr-un balans necurmat vesperalPrin mătasea din lună căzută

Acum şoapte vechi din adâncuri palpităLabirintul din noi destrămându-lŞi scrisoarea-mi se pierde cu gândul,Niciodată spre tine pornită

Paşii tăi şovăind sub o rază de lunăSe abat spre potecile-ntoarseŞi-n privirile-ţi reci se adunăToată pulberea clipelor arse

SALCÂMII CU ALBINE

Dintr-un răstimp îndepărtat te strigSă vii cu-o trenă lungă de visări,În lipsa ta culorile s-au subţiat de frigŞi luna grea recade-n înserări

Din depărtări, ca un fior fierbinte,Mă voi întoarce, veşnic peregrin,În tainiţele-aducerii aminteSă te aştept pe drumuri de Destin

Podişuri mari s-au prăbuşit în mineDar caii trag acelaşi car stricat,Tu înfloreşti salcâmii cu albinePrin care altădată te-am strigat

Dar dacă-n aşteptarea mea boltescSpre tine apeducte mari de fumE că rătăcitoare te dorescCu mine-alături pe-un acelaşi drum.

Acum, în mine puncte cardinaleÎşi schimbă locul, dar le-auzi sunândPrecum un pâlc de cavaleri în zaleSpre-un lung şirag de nori, prin vânt trecând

Te-aştept. Şi ramuri mari se rup în mineCând înfloreşti salcâmii cu albine.

87


PSALM ÎNFLORITLa naşterea lui Flaviu-Lucian

Îngerul Tău, Doamne,C-o mână sub capDoarme pe pământ.Ca o floare a raiului,În odăjdii de sfânt,Te caută cu aripileÎncrucişate la pieptŞi, găsindu-Te,Falnic visează.Îngerul Tău, Doamne,Lucindă rază,În braţe-ntârziate de iarbăA poposit.Vecia în mine lucrează.Simt c-ajunge-voi un psalm fără seamănÎn câmpia iubirii de Tine-nflorit.

SUPĂRĂRILE FIINŢEI

Văd sunetul, aud lumina,Am doar un clopot şi o stea,Psaltire de-ar fi viaţa meaMi-aş fi ferice precum vinaDe-a nu te mai putea uita.

Lumina-i sunet şi-i luminăTot sunetul nins cu mister,E-un Ierusalim în cer,Hai să-l vedem, când se închinăUn crin în el - cel mai stingher!

Nu este mare Dumnezeu,Ci infinit - întinde-i mâna - E pretutindeni şi mereu -Vezi sunetul? Auzi lumina?Surpă-te-n rai. Nu e prea greu

Când, pregătit, te ştii ne-nfrântPentru vecia din Cuvânt.

SFATUL CUVINTELOR

Ochii tăi sunt izvoare de iubire,Înveşnicesc de tine, Pustiire,Şi lăcrimând, spre mine când te-ntorci,Din mare ies în patrafir de scoici.

Ce zi frumoasă umblă pe pământ,În care de-ai muri e-o fericire!O candelă de boltă atârnând,Înveşniceşti de mine, Pustiire

Şi de atâta taină-mpărătrascăCuvintele se-ntrec să mă gândească.

ALAI POETIC

Au dat în pârg icoanele din mine,Pe ţărmul inimii s-a-nseninat,Soarele săgetează ne-ncetatVecia suferinţei din oricine.

Cerescu-acordeon şi-a luat vacanţă,C-un fir de iarbă, înmuiat în steaTot scriu orice colnic, orice vâlcea.

Sunt împlinit: La iad n-am vreo restanţă,Dar am un vis etern: râvnesc mereuNemoartea să-mi petrec în Dumnezeu.

***Cânt te văd pe tine

M-amintesc pe mine.

***Cu adevărat să mori

Ca să zbori din muritori.

REFIINŢARE

Cu moartea m-am obişnuit,Cu viaţa mi-este tot mai greu,Sunt plin de lacrimă mereuCa marea-n cer - de asfinţit.

TRAIANUS l 40(Traian Vasilcău, n. 1969)

88


Pe faţa zării lumânăriSpun numele-mi sfinţit de boală.Păcatu-n mine se răscoală,Sunt cotropit de-nsingurări

Şi în amurg, sub raiuri pline,Tremură cărţile din mine.

***

Să fii în adevăr, nu-n moarte,Să sorbi din Tu, cum sorb din EuŞi limba doldora de verdeSă te proclame Dumnezeu.

Să nu-ţi faci templu din Minciună,Care emite nedreptăţi,Netrecerea trecând să-ţi punăSărutul gloriei pe cărţi.

Suflet lacrimogen, de ceară,Să nici pricepi ce s-a-ntâmplatCă prins-au rănile să morăŞi ninge ca-ntr-un fals tratatPrin care dogmă de argint,Te caut, Lume, să mă mint.

DUMNEZEU LA O CAFEA

De-o vecie viscoleşteCu luceferi, nu cu nea.Astă seară o să vinăDumnezeu la o cafea.

Obosit, abia vorbeşte,Turlă rară - vorba sa.Astă seară poposeşteDumnezeu la masa mea.

Taci mai bine, te-odihneşte,Sunt, de vrei, tăcerea ta,Astă seară când opreşteCeru-ntreg la poarta mea.

Şi-o să veşnic viscoleascăPacea lui inima mea,De-o să crească, să tot crească!,Veşnicii în urma Sa.

***Poezia m-a ales pe viaţăSă-i fiu soţ prădalnic de mirări.Să prind a-nflori-n ale ei braţăSemănându-mi chipul cu iertări.

Până într-o zi ori într-o noapteCând mi-o-ntinde scara lui, Iisus,Şi-am s-o uit în visu-i de nespusPentru-un veac sau pentru pururi poate -

Dar acum surâd, cu Moartea-n faţăŞi cu Poezia strânsă-n braţă.

***Această zi din tine-i smulsă, Doamne,E-o zi-Iisusă, cum nu s-a văzut.Prin ea colind cu mers de începutŞi foame mi-i, - de rugăciune foame.

Ştiu câte lumi sunt între Da şi NuŞi câte-n pieptu-mi bat pentru-a se naşte,Doar despre mine carele eşti TuNu ştiu nimic şi ce-aş putea cunoaşte

Când existând în tot ce-ţi aparţineEu de neant orbesc şi nu de Tine?!

***A tresărit în mine crinulCând te-am văzut.Învaţă să nu scrii tăcerea,Ar fi prea mult.

În mine aurora zăriiSe aprindea.Ce nu scrim noi va scri tăcereaDin orice stea.

Cu lacrimi spală-ţi, amintire,Sânii ce-ascunzi.În zori de-amurg îţi voi fi mireCu ochi profunzi.

CRUCEA CUVÂNTULUI

Azi am crucificat Cuvântul,Pe cruce de cuvânt l-am pus,

89


Era cu lacrima mea uns,O cruce era tot pământul,

Pe care-n cer născuţii morţiPe inimi o duceau în toţi.

***

Ne bate clopotul. PlecămSpre alte zări, spre alte astre.Eternul lipsă invocămŞi din minciună ne-nfruptămCa dintr-o pită ce-o avemCoaptă pe vatra rănii noastre.

Ne bate clopotul. Plecăm!

CÂNTUL SIMINEI

Sunt plin de tine ca un râu de vremiŞi doar pe cât te uit pe-atât iubesc.Pe cerul sufletului tău vâslesc,Iar tu prin munţi de sunete mă chemi.

Un plaur al uimirii eşti, Iubire,Nimic nu-i grav, totu-i esenţialÎn ctitoria ta, precum un valCare te mângâie-n desăvârşire.

În ochii tăi citesc apocalipsaŞi marea mea tristeţe veşnicind.Va trebui să mor cât mai curând,Rosteşti în hohote, şi-mi eşti ne-nvinsa

De nici un pistolar ţintind preabineDin criniştea de-azur surpată-n mine

VESTIGIU DE NOBLEŢEPentru Luminaria

M-am plictisit de-atâta nemurire,Viaţa luminilor m-a obosit,Tăcerile au gust de atlantidă,În mine clopotul a amurgit.

Se nasc să moară marile păcateŞi să renască şi să moară iar.Crini şi narcişi mi-au înflorit pe voce,Beat de divin, mi-i sete de-nzadar.

Retras în plânsu-mi cânt fără-ncetare,Morţii uşa deschid, o strâng în braţăŞi la lumina disperării doarScriu sânii ei cu-n lung sărut - de gheaţă!

***

Fost-am tânăr, lujer foarteŞi nu mă gândeam la moarte,Da'moartea era aproape,Mai aproape de pleoape.

Fost-am tânăr ca un crin,Da'moartea-mi era vecinŞi mă legăna sub bolţiSă fiu stareţ peste morţi,Peste morţii morţilorLa hotarul bolţilor,Până când m-am răsculatŞi de-atunci, reînviat,Văduvit în veci de moarte,Tânăr mi-s. Da'nu mi-s foarte...

PRECUVÂNTARE

Doamne,-aşa de răi suntemCă nici nu ne mai vedem,Nici la chip şi nici la cerNu ne mai vedem defel,n-avem rană de mister, -numai boală de stingher,

Doamne!

Doamne,-aşa de morţi suntemCă nici nu ne căutăm,Cu flori nu ne sărutăm,Din Cuvânt, râzând, plecăm,Afară din noi te dămŞi avan Te lăudăm,

Doamne!

90


ii nn ee dd ii ttl 10 ani de la moartea poetului

Ion Staicu(1955-1999)

Puncte de suspensie

Sunt un de stea care te încălzeşte dar pecare n-o vezi. Nu e ceva abstract. Dacă esă vorbim despre ceva abstract, să vorbimdespre păduri, despre arbori şi desprefrunze.Eu? - sunt vulnerabil de concret.Diferenţa dintre ceea ce arde şi ceea cearde pur şi simplu se observă cu greu prinviziera febrei.Numai cel ce se înalţă la cer o simte…după ce faţă de …Să nu crezi că nu se poate comunica, şimai ales, să nu crezi că nu se poate comunica direct cu…E o problemă de limite. Şi cum limitelesunt nişte instrumente ale spaimei!...Dar plânge-te sondorilor! Plânge-te lor: …- Foraţi în memoria timpului, foraţi, foraţi!...şi în momentul în care nu veţi da de nimic,foraţi, foraţi!...

Epifanie

Un petic din piele, de la mână, de lapicior sau de pe pântecul alb al memoriei(bineînţeles, catifelată prin foc, sută lasută) e un dar delicat pentru pantofii tăinoi, care asemenea cailor sălbatici, nusunt obişnuiţi cu peria, cu ţesala.

Doamne! - mă rog - de nu te-arstrânge

Doamne! - mă rog - de n-ar scârţâi.

Ora ceaiului

Uite că plouă cu sânge! Fii serios! ENichita Stănescu.Să tragă atunci cineva, clopotul bunuluisimţ pentru paternitatea acestui joc decuvinte.Dar cine să tragă? Clopotul - hârşşş - efierbinte!Suntem fiinţe, desigur, dar mai ales suntem severe.Nu ne sărutăm în mijloacele de transportîn comun fie ele chiar ienicere.Noi nu. Suntem indivizi, suntem niştehibrizi şi locuim pe un ţărm, ca de obicei,infectat cu acizi.Avem complexul veşniciei. Avem sentimentul pălăriei.Noi? N-am spus niciodată: plouă cu frunzede ploi.

Numele ploii

Fiindcă n-ai ştiut ce-i aceea iubire, nu tepoţi ascunde pe cruceUnde-ai văzut femei concrete năluce?Ai devenit fotogenic pentru că misterul s-adevelopat pozitivE vina cotidianului. E vina fotoreporteruluifictivN-am vopsele. N-am ouă.Maria Magdalena? Dacă acesta e numeleploii, fie!... Să plouă!

ÎMBUNĂTĂŢIRILE FUNCIARE ALE HAOSULUI

91


Eseu de vară

Oboseam scriind titluri de rubrici pentrutrei mari cotidiene ca: Aportul Leviţilor îndepistarea Fariseilor, pe aceeaşi pagină cureclama la noul confort „Diogene", sau:Lumea e agitată! Se-ntâmplă ceva la chestura iudeilor:A fost prins un necunoscut, un comis-voia-jor fără autorizaţie, care vindea Absolut.- Cum adică Absolut? Absolut cu perle,Absolut cu diamante?- Nu, mi-a spus cel de la „Scandal şi senzaţii".Absolut pur şi simplu, pentru pur şisimplurile roz picanteŞi cum se numeşte sau cum a fost numit?El se numeşte „rană" dar i s-a spus „cuţit"Alăturat cu-n clinchet mai puţinPaharului ce nu fusese plin.

Portretul unei nimfe

Pădurile atârnau în ştreanguri laporţile oraşului, cu scorburile şi rădăcinile-n aer. Noaptea hrănea porciiîntunericului cu tuberculi de frig.Nimfa ieşise din gogoaşa de lut, minunându-se că poate zbura, dar îşiaminti de paharul cu săruri amare aproapeplin. După trei zile îşi aminti şi se întoarse.

Cazul polar

Cazul polar a stârnit consternare.Cum poţi să trimiţi unsprezece dobermanisă vâneze fluturii eschimoşilor, doar cu osanie în care-ai închis sub lacăt, câtevascrisori de acreditare?

Se spune că în ziua polară fluturiiaceştia seamănă leit cu morsele, iar

noaptea îi poţi confunda uşor cu pinguinii.

Ştiind toate acestea şi încă multealtele - tu, câine! cu numărul doisprezecebătut pe zgardă, dă-te peste cap, descurcă-teşi, mai ales… latră dacă nu poţi să săruţi.

Fabula zilei întâi

Ambalaju'n care este adusă fricadupă şoarece de-ar fi să-l întrebi:- e pisica.După şoarece ar mai fi multe de spus:Cum că mieunatul prezent - la moarteamieunatului trecut - s-ar fi dus.

Deşi erau două mieunaturi care nu puteausă se sufere (fiind din acelaşi regn alpetrecerii)îşi îndosariau cu grijă plânsul în cufere.Asta pentru orice fel de posteritateCare nu se ştie încotro va fi depusă devânt:ori în icoane, ori în tratate.

Fabula zilei a doua

Desigur, din punctul de vedere al pisicii,ambalajul e diferit.Depinde de depărtarea de ecuator şi decât e unghiul privirii de ascuţit.Deocamdată nu e cazul în această regiunetemperată:Se mai poate toarce în voie încă mult timp,se mai poate şterge de pe labeleînsângerate câte o pată.Acest postulat îl ştie şi şoarecele. I l-autransmis prin gena orală părinţii:Că până la tigru de-ar fi să ajungi,Dacă treci de pisici, nu se-ntâmplă la fel şicu sfinţii.

92


Fabula zilei a treia

Din punctul de vedere al tigrului,ambalajul e o blană de cuşcă.Nu face din chiţcăitul oricărui şoarece pecare, fireşte, n-ai cum să-l educi, un zgomot de puşcă.El e stăpân, de la palmieri şi pân'la calotadin nord;N-a întrebat pe nimeni, pentru că n-a avutpe cine să-ntrebe şi n-ar fi fost de nici unfolos să fie sau nu cineva de acord.Pe aceste domenii întinse între ideal şiidilic s-au nivelat asperităţile, chiar dacă-ntr-ascuns îl mai apostrofează peAlah cu câte un răget chirilicAstfel că-ntr-o bună zi - spune şoarecele,cu dicţia lui tremurătoare şi logică,n-ar fi exclus să vedemGrădina Ghetsimanitransformată-n grădină zoologică.

Papirus cotidian

Nu ne îngăduia strălucirea să mai trecempe stradăIeşiseră toate: sclipiri, orbiri, ca la paradăChiar şi lentilele, chiar şi formele vechiIeşiseră toate: perechi, perechi.

Se inaugura o nouă piramidă pe StradaMareEra praznic. Faraonul cu gesturi nervoaseşi largiDădea poporului său de mâncare

Până şi reţelele, vechile reţele de sârmă-nghimpatăAu fost schimbate, la graniţa tăcerii, unacu cealaltăAşa, ca să se mai renoveze câte cevaÎn sediul erei noastre, prin Egiptul

faraonuluiTra-la-laPriviţi! Înaintea piramidei au sădit un copacFăcut din cărbune, cărămidă şi macAcest măr va rodi primăvara foarte târziuCâteva fructe de nisip, ce se vor adăuga lapustiuFaraonul trăia de pe când anii aveau pot-coave de aniŞi înălţase, cu timpul, pentru limba vorbităcâteva cimitireBătuse medalii, pentru uzul extern al unoregipteni veteraniChiar şi moartea-i vorbea, când voia să-lîntrebe, cu Sire.

Sala de concerte

Aceasta e o sală de concerteOglinzile sunt anume adusepentru a reflectamustaţa şi bagheta dirijorului

Evantaiele nu au ecouMusca nu se audeAerul nu se poate respirainhalatul interzis domnilor!Exhalatul - stric interzis!

Împachetări cu nămol

Dragostea, graba la slujbă cânddin greşeală-ţi agăţiun nerv în clanţa uşii,Musca imaginaţieibâzâind sub ziarulpe jumătate citit:- împachetări cu nămol:

seara,dimineaţa, la prânz.

93


Un minut de iarnă

Ca o negaţie a tălpilor goaleningea, Rezemat de pervazul ferestreiBeam ceaiul de prânz,aducând un fierbinte omagiuperechii de bocanci moşteniţide la bunica realitate.

Catranul orbului

Cu mărunţişul rămasdintr-o sută devalorizată de aniam cumpăratun acordeon al revoltei

Piatra filozofală

dar lespedea care-a căzutde pe mormântul lui Hristosa fost o lespede de os?şi dacă a fostde cine ros?de s-a făcut totul pe dosce câine-al pietrei a lătratde-l tulbură pe împărat?ce câine-al pietrei-aţi asmuţitde-l izgoni pe răstignit?

Cântec de iarnă

Iată felinele, linele feCum trec prin gerul fără de rCum trec prin gerul fără de geTandru pis-pis al literei p.

Sub ochii sticloşi ai unui minus caninSfâşie viscolul un hamac nupţialZorii coboară cu un grad mai puţinSpre mieunatul universal

Iată felinele, linele feCum trec prin gerul fără de rCum trec prin gerul fără de geTandru pis-pis al literei p.

Pasajul viziunii

Aceasta e Sodoma. Aceasta e Gomora.Prin visul bilingv, prin desfrunzirea canonicătrec îngerii microbilor dispăruţi odată cu iarna,trec diavolii unicelulari izgoniţi depreafericite seisme.Trec în coloane printre ruine de amurgşi sufixe- Ce-a mai rămas din grandoarea adjec-tivelor?mi se pare că strig -o cohortă de duhuri cu copite de frig… şimi se pare că simt / rând pe rând, rând perând /stafii de microorganismepeste stafia mea trecând.

94


Însoţit de un distins om de ştiinţă dinoraşul meu de origine, Tulcea, pe punteaunui nou catamaran venit din Franţa, nebucurăm de frumoasa zi de primăvară carene întregea fericit cursa inaugurală peDunăre în drum spre Sulina.

Eram invitatul bunului meu prieten,Victor Iancu, pentru care achiziţionarea unuinou vas ca să-i lărgească „flota" dunăreanăpe care o conduce, dincolo de conside -rentele comercial-economice, la care măpricep destul de puţin, include şi o partespirituală, unde, cred, că mă pricep cevamai mult…; omul acesta visează realizărileînainte de a le traduce în fapte, la modulpasionant, cu o dăruire sufletească, părin-tească, aşa cum un scriitor îşi zămisleşte„da capo al fine" o carte. Cred că aceastăcomună trăsătură de caracter în procesulcreaţiei ne dă legătura şi înţelegerea,apropierea, în prietenia care există întrenoi. Comentând în discuţiile noastre faptul,am avut satisfacţia reciprocă a unui con-sens între doi oameni cu ocupaţii totaldiferite.

Acum vreo trei ani, înaintea scrieriiromanului meu „Domnişoara", doream sărevăd Sulina, unde nu mai fusesem deaproape 50 de ani (cum ne „jucăm" la vârs-ta noastră cu cifrele anilor!) căci în scenari-ul preconizat al cărţii, aveam câteva capi-tole a căror acţiune urma să se petreacăacolo.

Imaginea falezei, strada numărul 1 aSulinei, cu o serie de clădiri importante depe această principală arteră a orăşelului(mai există în total încă două), îmi rămă -sese în memorie aproape neştearsă de tre-cerea anilor; era doar necesară o reîm-prospătare a memoriei vizuale. Cu toate

deziluziile deteriorărilor, imaginea reţinutăera uimitor de corespunzătoare celeiprezente, în general.

Mi-a părut efectiv rău că hotelul„Camberis", unde locuiam în adolescenţamea şi care urma să-mi slujească în romanca altarul primei nopţi de dragoste a eroilormei principali, era peste aşteptări de părăsitşi deteriorat. Anul acesta am aflat că el adevenit obiectul disputei între doi hrăpăreţiprofitori ai privatizării. Metehnele capitalis-mului!

Prietenul meu Victor mi-a oferit pe „otavă de argint" prilejul revederii Sulinei,punct-orăşel învăluit de oarecare mister, delegende, de mult presupus şi necunoaşteredirectă, loc care prilejuieşte prin izolarea luizbenguiala imaginaţiei multora… Citeam peinternet, din scrisorile unor vizitatori ai aces-tui „Europolis" imortalizat de romanul deneuitat al lui Jan Bart, o constatare a uneioarecare Cătălina: „Sulina nu e un oraşmort, e doar adormit"… Da, Sulina pare sădoarmă un somn dulce, nestingherit, în carevisele frumoase îi plimbă pe visători prinvremea când orăşelul acesta, cel mai de estal României, unde Dunărea se duce obosităde lungul drum în mare, era un loc plin deviaţă, efervescent, un punct internaţional albătrânului continent… Era…

Liniştea de azi, de ieri, de nu puţintimp a Sulinei, e prielnică, cred, gândirii…

Orăşelul încearcă printr-o respiraţieparcă făcută de la gură la gură, să retrăi-ască prin evocări trecutul. E ceva frumos,efectiv de suflet să simţi de la puţiniilocuitori ai Sulinei această duioasă boarecare le mângâie simţurile. Cred că poeţii arputea cultiva aici nu puţin din miracolulinspiraţiei… sau, în general, artiştii…

l Timpul memoriei. Memoria timpului...

ŞI LA SULINA AU TRĂIT EVREICarol FELDMAN

95


Dar să nu mă las din nou furat deslăbiciunea mea pentru „vechituri" pe caremi-o atribuia prieteneşte un critic literar şi sămă întorc la… unde am rămas. Aveam,atunci când revedeam Sulina după omulţime de ani, câteva ore la dispoziţie săvăd ceva din ea. Ca o „degustare" întru rea-ducerea aminte a unor imagini care nu dis-păruseră încă… Ştiam că-mi voi mairămâne dator intenţiei şi aşa a fost.Amabilul meu tovarăş de plimbare prin mica(dar nu de tot!) Sulina, la întoarcerea pe fru-moasa navă a prietenului meu, mi-a spus:„Păcat că nu am avut timp să vizităm şi ci -mitirul evreiesc. E în afara oraşului. Pentrudumneata cred că era interesant. Cu altăocazie, când va fi, să vă duceţi să-lvedeţi"…

Am rămas cu această dorinţă - curi-ozitate sugerată de interlocutorul meu,simţind că nu vrea să mă părăsească deatunci şi anul acesta „mi-am plătit datoria".Am vizitat Sulina rezervându-mi timpul pecare l-am considerat că mi-e necesar, cudorinţa de a afla „ceva", măcar „ceva" dintrecutul vieţii evreilor în acest loc. Căci şiaici, ştiam în general, au trăit evrei. Mi-amconcentrat vizita căutărilor câtorva urme aletrecutului, căci prezentul, ca şi trecutul post-belic nu există raportate la această mică şipreţioasă comunitate israelită, cum i sezicea şi care în perioada de glorie a Sulinei(sfârşitul secolului al XIX-lea) număra 173de suflete. Adică 3,5% din populaţia oraşu-lui.

Această minoritate etnică, dintr-un„mozaic" de 28-30 de etnii câte au trăit înSulina, a fost pozitiv simţită în comerţ, înviaţa comunală şi spirituală, într-o comuni-une cu celelalte naţionalităţi lipsite de ideileotrăvitoare ale naţionalismului.

Evreii au avut la Sulina o şcoală a lorşi o sinagogă într-un loc central al oraşului.Azi nu mai există nici urme ale celor douăedificii distruse de bombardamentele din cel

de-al doilea război mondial, când 60% dinoraş a fost transformat în ruine.

Cimitirul evreiesc, alături de celmusulman şi împreună cu cel creştin - orto-dox şi catolic, toate aproape nedespărţiteîntre ele, alcătuiesc, nu departe de ieşireadin oraş pe drumul spre plajă, complexul fu -nerar al înfrăţirii şi după plecarea în eterni-tate a celor care au trăit pe această fâşie depământ, în urmă cu zeci, cu sute de ani. Şinu numai a localnicilor ci şi a celor care s-au găsit în trecere sau au fost aduşi uneoride pe mare să fie înhumaţi în locul de vecial Sulinei; de aceea el e numit şi „CimitirulMarin". Legendele ştiu a povesti că aici îşidorm somnul de veci şi marinari de pre-tutindeni, cărora giulgiul apelor mării nu le-a slujit de mormânt şi au fost îngropaţi aici;şi chiar un pirat, se spune, îşi are mormân-tul în nisipul cimitirului din Sulina, cu o pia-tră funerară pe el.

Tot pe internet, o doamnă cu numeleElada, născută la Sulina, constata printrealtele: „… evreii au dispărut (din Sulina,n.n.) şi orice informaţie aţi căuta despre ei,nu o veţi găsi…"

„Ceva" am găsit, căci am dorit multacest lucru. Şi pentru acest „ceva" scriurândurile de faţă, având convingerea căaducerea la cunoştinţa cititorilor a anumitorlucruri văzute sau auzite, vor fi de folos înaflarea unor noi elemente din istoria atât deramificată a evreilor din România. În multealte locuri, din păcate, constatarea doamneiElada referitoare la evrei „… orice infor-maţie aţi căuta, nu veţi găsi nimic"… îşi areadevărul ei. Mă ambiţionez totuşi cu punctulmeu de vedere: „Căutaţi şi - ceva - veţigăsi!" Căci acolo unde prezenţa evreilor afost un fapt istoric dovedit - au venit acolo,au trăit şi au murit acolo - urmele rămase,câte or fi şi în orice stare, mai sunt de găsit.Chiar dacă e vorba de un loc sfânt, părăsitşi din care au rămas - aşa ca în cimitirulevreiesc din Sulina - numai pietre funerare

96


dărâmate, sfărâmate, adunate sau sprijiniteuna de cealaltă, ele sunt ÎNCĂ dovada exis-tenţei evreilor pe aceste meleaguri. Nu tre-buie uitată această existenţă, chiar dacă ease află la … „capătul pământului".

2

Sulina, pentru cei care au văzut-o şipentru cei care nu, este orăşelul situat lacapătul braţului din mijloc al celor trei braţeprincipale care formează vestita DeltaDunării; celelalte două sunt Chilia Veche, înnord, şi Sfântul Gheorghe, în sud.Localitatea are statutul administrativ deoraş, cu o populaţie actuală de 4500 delocuitori. Oraşul are o poziţie geografică deimportanţă comercială şi strategică, lucrurelevat de istoria sa.

Localitatea, sub nume apropiatecelui de azi, e amintită încă din epocabizantină, apoi ca port genovez în sec. XIVşi e sub stăpânire otomană din sec XV pânăîn sec XIX. Datorită tratatului de pace sem-nat la sfârşitul Războiului Crimeei (1856),Sulina devine un oraş cosmopolit, atingândchiar statutul de Port Stat, cunoscând operioadă de mare înflorire odată cu înfi-inţarea Comisiunii Europene a Dunării(CED), al cărei sediu e stabilit în acest loc.Se construiesc multe clădiri publice în stileuropean - occidental, cea mai frumoasăfiind Palatul Comisiunii, păstrată şi folosităpână azi, mărturie arhitecturală a vremurilorapuse.

83 de ani a fost Sulina un oraş cuviaţă europeană, singurul oraş din Româniade acest fel - port liber (Porto Franco), încare limba oficială era franceza, iar cea maivorbită, greaca. Anul 1939, anul de greaamintire, în care Europa începe să seapropie cu paşi repezi de războiul mondial,duce la desfiinţarea Comisiunii şimarchează astfel, drastic, începutul regre-siei Sulinei, a cărei grăbire i-a accentuat-o

apoi politica lipsită de orizont a regimuluicomunist.

Trebuie să evidenţiez faptul căSulina se mândreşte cu personalităţi in -telectuale a căror viaţă şi activitate suntlegate - într-un fel sau altul - de acest loc. Evorba de sir Charles Hartley, somitate mon-dială în hodrotehnică şi hidrologie, inginerulşef al CED, supranumit Părintele Dunării,care a trăit şi creat la Sulina 16 ani; scriitorulJean Bart, în memoria căruia există unmuzeu alăturat celui al Farului CED; mareledirijor George Georgescu, născut la Sulina,unde există o casă memorială a artistului;poetul Alexandru Macedonski, scriitorulConstantin Moruzi, ş.a.

Prezenţa evreilor în oraş, simţită lamodul pozitiv, a fost determinată de stareagenerală. Perioada înfloritoare a Sulinei afost, fireşte şi cea mai bună pentru evreiiveniţi în cea mai mare parte din împrejuri -mile Bucovinei şi Basarabiei, ocupaţia lorde bază fiind comerţul şi meseriile. Odatăcu înrăutăţirea situaţiei pe plan european şinumărul lor s-a redus progresiv, mărturieatestată de pietrele funerare din cimitirulevreiesc, unde ultimul an de înhumare carefigurează pe una din ele este anul 1930.Odată cu intrarea României în război, în adoua jumătate a anului 1941, cu evacuareaevreilor din judeţ din motive de „siguranţă"la Tulcea, ultimii evrei sulineni (dacă or maifi fost!) sunt siliţi şi ei să părăsească oraşul.De altfel, în decursul anilor declinului eco-nomic al Sulinei, determinat de criza gene -rală, evreii de acolo au părăsit oraşul, oparte stabilindu-se la Tulcea. Am consem-nat acest fapt şi în cartea mea „De unde amvenit" (vezi mărturia familiei Lenobel, alcărei bunic a fost la timpul său - înainte devenirea la Tulcea - cantor şi haham laSulina). Se pare că evreii de acolo nu auavut un rabin de-al lor. Nu am găsit un ast-fel de atestat.

Iată, pe scurt, câteva date cu carac-

97


ter geografic şi istoric - generale, aleSulinei, extrase dintr-o relativă docu-mentare.

* * *

Sulina a rămas în istoria evreilor dincel de-al doilea război mondial ca un locimportant pe traseul salvării acestora deurgia fascistă. Începând cu anul 1933 pânăîn 1940, apoi din 1940 până în 1944, întragica - uneori - odisee a refugiaţilor careîncercau să iasă din cleştele morţii, fugindcu ambarcaţiuni de tot felul, vapoare sauvase vechi ori improvizate, Dunărea era undrum al salvării pentru zecile de mii de evreişi neevrei din Germania, iar apoi dinCehoslovacia, Polonia şi chiar Ungaria.Organizaţiile sioniste închiriau vase cu aju-torul cărora evreii trebuiau să fugă peDunăre pentru a ajunge la Marea Neagră şide-acolo mai departe…

Câteva grupe au ajuns la Sulinaunde aşteptau ocazia să plece sprePalestina. Comitetul Central pentru aju-torarea refugiaţilor evrei în trecere prinRomânia, sub conducerea doctoruluiFilderman, în cadrul Uniunii ComunităţilorEvreieşti a publicat în 1940 un comunicat încare se arată că la Sulina se găsesc pevasele blocate, peste 2500 de evrei refu-giaţi care, de peste două luni trăiesc încondiţii precare. S-au strâns atunci, şi cuajutorul Jointului, peste cinci milioane de leicare au asigurat refugiaţilor pregătirea cucele necesare călătoriei pe mare. Dupădate găsite într-un scenariu tv de documen-tar, cu titlul „Struma", semnat de StelianTănase, se precizează că vasele blocate înportul Sulina au fost: în 1939, vasul „Hilda",cu 728 pasageri, în februarie 1940,"Sakarya" - 2835 pasageri, în septembrie1940 „Pentho" - 509 pasageri.

Pasagerilor le era interzisă cobo -rârea pe mal. Şalupe şi bărci aduceau din

Sulina vaselor alimente şi alte necesităţi.Doamna Leibovici Laiş din Ramat Aviv, careera copilă refugiată pe unul din aceste vase,îşi aminteşte cum într-o zi s-a organizat, cuaprobarea autorităţilor locale, o plimbare acopiilor aflaţi acolo, pe faleza Sulinei. Dealtfel, permisiunea de organizare a călăto-riei acestor grupe de refugiaţi sprePalestina, până la intrarea României înrăzboi, a fost acordată de către guvernulromân. Fapta în sine a fost şi este consi -derată de mulţi un act de umanitate, în pofi-da taxelor de emigrare care trebuiauplătite…

Cu gândul la cei care s-au salvat dela pieire, dar mai ales cu gândul la mi -lioanele care n-au putut s-o facă, citez unpasaj al unui scriitor şi cercetător american,Wyman David S., din cartea sa „TheAbandonment of the Jews. America andHolocaust 1941-1945": „Obstacolul real înlegătură cu salvarea evreilor a fost lipsaunei dorinţe adevărate de a o face."

3

Din punct de vedere administrativ,Sulina aparţine Consiliului Judeţean dinTulcea. Şi Comunitatea Evreiască dinTulcea, condusă de ing. S. Faimblat,răspunde administrativ de …, sună aproapeironic - evreii din Sulina, care nu mai suntacolo de mult, dar care…, au fost. Şi urme,din păcate nu multe, mai sunt… Da, fărărezerve, cel mai elocvent în acest sens ecimitirul evreiesc. Sau mai corect spus -ceea ce a mai rămas din el, de care mă voiocupa, cu bună intenţie, în continuare.

Prin intervenţia binevoitoare dinTulcea a d-lui Faimblat, am ajuns la dl. prof.de limbă română, Lavric, din Sulina, caremi-a oferit cu amabilitate serviciile sale. Ammers cu el, seara, să stăm de vorbă cu unsulinian get-beget, martor ocular de pestetrei generaţii, al celor petrecute în acest loc

98


deosebit.Am intrat într-o casă care, după gus-

tul meu „învechit", mi s-a părut tare fru-moasă. După spusele soţilor Zakis, cărorale aparţine această casă de stil „de altă-dată", ea e făcută din chirpici, a cărei ten-cuială de un alb imaculat nu lasă cu nimicsă se vadă acest… dedesubt… Dăinuie îninteriorul ei mirosul acela unic al gospodări-ilor în care curăţenia şi ordinea nu numai căîţi încântă privirea, dar îţi înmiresmează res-piraţia. Cu covoarele de pe jos, de pepereţi, de pe paturi; cu feţişoarele de masăbrodate de mâinile pricepute alegospodinei, cu macrameurile, de aseme-nea… Cu tot. Un muzeu de artizanat! Şicurtea, cu gardul, cu florile şi grădina dezarzavat… Mor după astfel de case!Scuzaţi - după asemenea gospodării! Nicichiar Azrieli (*), cu nesfârşitele lui scări sprecer, cu zecile de etaje din sticlă şi beton nuvor scoate din mine… vechea dragoste…

Am stat la masa din salonul-artizanatal soţilor Zakis, unii din puţinii greci pe care-i mai găseşti azi la Sulina, unde, odată eraumajoritatea populaţiei. Panait, soţul, născutaici în urmă cu 80 de ani, îşi aminteşte cu olimpezime de băieţel o multitudine de fapte,de lucruri şi de oameni din Sulina de altă-dată, loc pe care nu l-a părăsit, nici în tim-purile cele mai grele şi nu-l va părăsi, defapt, nici când îi va suna ceasul; se va„muta" doar mai aproape de mare…

Ce inspirată întâlnire mi-a organizatsimpaticul profesor Lavric!

… Sorbind cu plăcere din frumoasaceşcuţă de cafea, lichidul negru aromat, tur-nat direct din ibricel, îl ascultam cu undeosebit interes pe bătrânelul plin de viaţă,lângă care şedeam.

„Păi, evrei au fost la noi în oraş mulţi.Strada principală era numai cu prăvăliievreieşti… Adică…, erau şi greci şi turci şiromâni… Da' evreii, cred că aveau prăvăli-ile cele mai frumoase. Se şi pricepeau… Eu

am avut un coleg de clasă, Duvid îlchema… Duvid şi… nu mai ţin minte cum…Ne jucam împreună, mergeam acasă unulla celălalt… Da, aici ne aveam bine toţi. Nune interesa de ce neam e unul, de ce neame altul. Duvid ăsta a învăţat ca şi minemeserie. Eu m-am făcut strungar, el aînvăţat tinichigeria. A avut un magazin degeamuri şi tinichigerie. A plecat de aiciînainte de război."

„Uite - îmi zice Panait scoţând o hâr-tie - mi-am notat câteva nume, cât mi-amamintit, doar numele de familie al câtorvanegustori evrei care au fost aici… În tim-purile bune… Lizer, manufactură, Mainam,restaurant, Grümberg, metalo-chimice,Şiner, tâmplar de lux… Au fost şi doctori şiun dentist, un avocat"…

Apoi, Panait a luat o coală de hârtiealbă, un creion şi o riglă şi a început sădeseneze „topografic" locul unde - în curteapieţii de azi - era odată sinagoga…

Şi-a amintit şi de vasele cu refugiaţievrei. Le-a văzut, fireşte şi el, de pe mal „înradă", că nu-i lăsau pe evreii de pe ele săvină în oraş. Şi de cimitirul evreiesc ştiedomnul Panait: „Cum să nu! E vechi, cred,de vreo 200 de ani… Nu-i aşa, domn' pro-fesor?" Profesorul crede că s-ar putea să fieşi mai mult… „Păcat că l-au neglijat, conti -nuă bătrânul. Cred că nimeni nu se ocupăde el. Avea odată pietre de mormânt tarefrumoase"…

Ne-am despărţit de primitoareapereche Zakis cu multă căldură şi cu plăcu-tul simţământ al reîntâlnirii cu ospitalitateasulinienilor.

* * *

Cimitirul evreiesc din Sulina este sin-gura mărturie fizică - aşa cum e - care a mairămas, a existenţei evreilor aici. El poate fivizitat liber, căci nu e păzit. Trist, ca toatecimitirele, şi mai trist, dacă-s părăsite… Şi

99


mai ales dacă pietrele sunt, aproape toate,dărâmate, adunate în grup sau acoperite debălării, ca cel din Sulina.

Gardul din plăci de beton şi poartamare de fier de la intrare, cu un MaghenDavid la mijloc, dovedesc totuşi picul degrijă pe care cineva l-a dovedit, în urmă cuani, faţă de acest loc sfânt. Cine o mai fideschizând această poartă ca să intre înacest loc de veşnică odihnă a celor care,după cum am reuşit să citesc cu greu peunele pietre, încă de pe la mijlocul secoluluial XIX-lea, au fost îngropaţi aici? Cine s-amai apropiat de o piatră funerară ca săspună o rugăciune pentru odihna sufletuluicelui îngropat? Câte din mormintele carevor fi fost aici, în acest cimitir mare ca întin-dere, mai pot fi văzute azi? Câte au fostjefuite, câte au fost furate, pe câte le-aînghiţit pământul acoperit de buruieni stra -tificate? Întrebări la care, probabil, nimeninu poate răspunde…

Un singur monument, pe parteastângă, nu departe de la intrare, arată sem-nele grijii cuiva: frontalul are părţile spartepuse una peste alta şi-s legate cu sârmă, iarde jos e proptit cu un drug lat de fier, înfiptîn pământ. E vorba de mormântul comun alsoţilor Feld. Cineva a venit la mormântul lor.Cineva - o rudă, un cunoscut…, a făcutceea ce a putut ca mormântul acesta săstea, să nu fie năruit… A făcut-o de mult,precum se vede, căci şi drugul de fier şisârma sunt pline de rugină… De când acel,sau aceşti necunoscuţi au fost lângă acestmormânt, o mai fi fost cineva care să fi venitîn acest cimitir pentru a pune măcar o pietri-cică pe unul din aceste morminte părăsite şiaproape toate deteriorate? Nu căutaţi lamine răspunsul, căci mă doare inima, ca şipe dumneavoastră - sunt convins - pre-supunându-l…

Cred că sunt în acest cimitir vreo 30-40 de pietre funerare. Le-am fotografiataproape pe toate şi voi transmite fotografiile

unui for public interesat. Având experienţapozitivă anterioară a publicării listei nomi-nale a mormintelor cimitirului din Tulcea,fără nici un fel de similitudine cu cel dinSulina, doresc să comunic în scris numelepe care le-am identificat pe câteva monu-mente, cu sentimentul că ar putea folosicuiva, ca factor de informaţie personală.

În ordinea intrării în cimitir, începânddin partea stângă:

- Ernestina şi Simon Braunştein, m.1924

- Moişe Goldemberg, m. 1917- Haim Iţhoc Feld, m. 1917 şi Raşela

Feld, m. 1928- Abraham Gottfried, 1847-1895- Abraham Grossman, 1848-1899

(cu text scris în germană)- Iancu Marcu, mort cu holera de la

1893 aug. 6, în etate de 20 ani (text repro-dus exact)

- Bercu Grinberg, m. 1910- Gerşon Marci (Mordehai), în etate

26 ani, împuşcat de rei făcători, 7 martie1901 (text reprodus exact)

- Dr. Moişe Grinberg, 1863-1926- Chaim Bromer, m. 1889- Elisa Diamand, m. 1930Mai sunt un număr de monumente

pe care scrisul nu mai poate fi descifrat. Petoate domină scrisul ebraic.

Un lucru deosebit: toate pietrelefunerare ale cimitirului evreiesc din Sulinaau lipite de ele, mulţi, mulţi melci, într-onemişcare parcă de veşnicie… Am desprinsun astfel de melc de pe piatra unui mormântşi m-am uitat în cochilia lui. Avea viaţă.Toate moluştele astea să fi fost vii? Atâtaviaţă într-un loc atât de mort… Şi la Sulinaau trăit evrei. Să nu uităm!___________* Proprietarul celor mai înalţi „zgârie nori" din Tel-Aviv

N.R. (Textele sunt reproduse din revista„Express Magazin” din Tel-Aviv)

100


XII

- Sunt un om slab, mărturisi domnulDobândilă confraţilor săi, care aşezaţi în preaj-ma bibliotecii răvăşite prinseseră să-l asculte cuatenţie. Nu-mi pot înfrâna pornirile, cad lesneîn ispită, îmi pierd foarte uşor spiritual de com-bativitate. Ştiaţi că trebuia să mă ocup de dom-nişoara Roxi căreia îi vândusem două cărţi cuconţinut amoros. M-am prezentat aşadar ladomiciliul ei şi i-am cerut respectuos să-miarate volumele sub pretextul că aş fi rătăcit înele o scrisoare. Domnişoara Roxi, o fiinţămărunţică şatenă, cu chipul rotund şi coafurabine încreţită, m-a primit binevoitoare într-unsalonaş cochet, mi-a indicat un scaun, a prins săcaute cărţile pe o etajeră. Dintr-odată, în vremece aşteptam, m-a cuprins o inexplicabilă afecţi-une pentru această fiinţă delicată. M-am ridicat,m-am apropiat de ea şi i-am destăinuit că opreţuiesc nespus…

- Rău, foarte rău, opină Ion Rămurică.Doar te aflai în cursul unei acţiuni, în exerciţiulfuncţiunii!

- Mi s-au întunecat minţile, explică cupărere de rău domnul Dobândilă… Şi tocmaicând mă pregăteam să revărs asupra ei prisosulsentimentelor mele, ce credeţi? DomnişoaraRoxi a izbucnit în plâns. Am rămas consternat.Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat.

- Presupun că nu ai o îndelungată cari-eră de cuceritor din moment ce te-a surprins oastfel de manifestare, remarcă Ion Rămurică.

- Am un trecut glorios în privinţa aceas-ta, zise umflându-şi pieptul domnul Dobândilă.Am fost un vajnic şi constant admirator alsexului gingaş.

- Lasă, lasă, interveni domnul Terfelide

CÃRTURARII(roman)

cap. XII - XIV

- prezentarea romanului, realizată şi semnată

de scriitor pentru Editura „Eminescu”

Cartea înfăţişează aspecte, situaţii şimoravuri din perioada anilor 1948-1950.Acţiunea, cu pronunţat caracter satiric, anga-jează personaje din straturile periferice ale soci-etăţii.

Ion Rămurică, protagonistul romanului,un vagabond în căutare de înavuţire, descinde înoraşul Tulcea, unde întâlneşte câţiva indivizideposedaţi de averi, gata şi ei să intreprindă oafacere profitabilă. Împreună cu aceştia, IonRămurică alcătuieşte o echipă care are drept scopdescoperirea unui tezaur. Echipa operează ampleinvestigaţii asupra localnicilor, incursiunile ei ladomiciliile presupuşilor po sesori ai tezauruluireprezentând însăşi ţesătura romanului. Comiculîmprejurărilor este susţi nut îndeosebi de particu-larităţile acelei epoci, căutarea pretinsului tezaurfacilitând apariţia unor personaje vădit rizibile,înrobite ideilor perimate, prejudecăţilor de totsoiul. Este expusă astfel o întreagă galerie de făp-turi îndoielnice, acaparatoare, gata de orice com-promisuri pentru a-şi realiza ţelurile: negustori,cafegii, tarabagii, cârciumari, birtaşi etc.

Romanul este linear, fiecare capitol alcă-tuindu-se într-o istorisire articulată pe desfăşu-rarea acţiunii.

Finalul se împlineşte prin eşecul tutu rortentativelor de înavuţire, fapt care provoacă, larândul lui, destrămarea grupului.

Valentin Şerbu

Valentin ŞERBU- cel mai mare prozator al spaţiului

nord-dobrogean

1934

- 19

94II NN EE DD II TT

101


plictisit. Sunt sătul de istorii amoroase, de per-formanţe bărbăteşti mai ales… Îmi închipui cădomnişoara, după ce a izbucnit în plâns, a con-simţit să-ţi cedeze.

- Nici vorbă, nici vorbă. Mi-a destăinuitcă e logodită şi că logodnicul ei se află binevârât într-o puşcărie. Delapidator. Câteva mil-ioane. Dar, după convingerea domnişoarei,absolut nevinovat, o victimă a unor uneltitoricare, râvnind la farmecele ei, i-au băgat alesul laapă. Îl aşteaptă totuşi să se înapoieze şi să serăzbune pe cei care i-au urzit pieirea.

- O fiinţă răbdătoare, aprecie îngânduratPrivache. O Penelopă aşteptându-şi soţul.

- Întocmai, o Penelopă, bine zici, aprobăcu căldură domnul Dobândilă. O Penelopăasaltată de feluriţi pretendenţi care urmăresc săo seducă. Numai că aş putea semnala unelenepotriviri între aceşti doi oameni nefericiţi şimarile modele ale trecutului.

În continuare povestitorul le arătă celorprezenţi că domnişoara Roxi îl socotise un con-fident de nădejde dezvăluindu-i multe dinsecretele ei. Fusese logodită de câteva ori, faptinexistent în biografia Penelopei. Ultimul eilogodnic, domnul Buduru, bărbat agreabil, plinde prestanţă, cel cu care se însoţise printr-unlegământ solemn, deturnase nişte fonduri în val-oare de câteva milioane. O asemenea ispravă nufăcuse Ulise. Ulise fusese un luptător, rătăciseapoi pe întinderea mărilor şi nu-i trecuse nicide-cum prin cap să caute în acest răstimp bani. Pede altă parte, Ulise nu avusese patima jocului decărţi, patimă care-l stăpânea crâncen pe domnulBuduru. Nu se pomeneşte nicăieri în mareaepopee homerică despre pocher, joc născocit şipus în circulaţie mult mai târziu. În sfârşit,bravul delapidator se afla întemniţat, trecuse pedinaintea unui tribunal, întâmplări străine deaventurile ilustrului său predecesor.

- În mare, se pot descoperi totuşi uneleapropieri, zise Privache.

Domnul Dobândilă accceptă acest punctde vedere. În mare se realizau apropieri între temici ce… Dar domnişoara Roxi îl împresionaseprofund, îl înduioşase. Asaltată de numeroşi pre-tendenţi, ea suferea cumplit. În fiecare seară pre-tendenţii aceştia obraznici i se prezentau la fer-

eastră făcându-i propuneri inadmisibile. Secomportau cu toţii cam în acelaşi mod, asistasechiar el la câteva scene. Mai întâi ciocăneau dis-cret în geam, după care-şi dregeau glasul. Urmao pauză pregătitoare ce se curma printr-o nouăciocănitură, de data aceasta mai răspicată.„Roxi, eşti acasă?" se auzea vocea solicitantului.„Da", răspunse domnişoara. „Aş vrea să stăm devorbă" propunea imediat cel de afară. „De ce?"dorea să ştie domnişoara. „Fiindcă te iubesc".„Du-te dracului!" suna imediat replica binemer-itată… Sosea după aceea un alt bărbat mistuitchipurile de răscolitoare simţăminte. Se pro-ducea un alt dialog asemănător primului. Şi aşamai departe, cam până la miezul nopţii…

- După cum spuneam, am asistat şi eu, încursul vizitei, la câteva dialoguri de acest fel.Am asistat şi m-a cuprins indignarea.

- Este interesant de ştiut, zise IonRămurică, în ce calitate ai fost indignat. Îţiaminteşti cumva?

- Asemănările cu Penelopa devin fra-pante, observă iar Privache.

- Ia mai slăbeşte-mă cu Penelopa dumi-tale! izbucni iritat domnul Dobândilă. Mai întâică Penelopa lucra la o ţesătură în vreme ce dom-nişoara Roxi sorbea dintr-o ceaşcă cu cafea,fuma şi-şi dădea pasienţe… Mi-am propus atun-ci, revoltat la culme, să pedepsesc măcar unuldintre netrebnicii care tot ciocăneau în geam.Astfel încât, la o nouă ciocănitură, am ieşit iutedin casă, m-am năpustit asupra unui individ aflatînaintea ferestrei şi l-am apucat de guler. L-amscuturat zdravăn şi am ridicat mâna să-l lovesc.Am rămas însă încremenit. Cine credeţi că eraînaintea mea? Domnul Zimţu, scumpul nostrucolocatar.

Întreaga asistenţă se arătă uluită.Din odaia de alături răzbătu un zgomot,

semn sigur că domnul Zimţu ascultase şi de dataaceasta convorbirea. Individul era aşadar lacurent cu activitatea grupului, încerca săgăsească hârtia înaintea altora şi să se bucureabsolut sigur de roadele ei.

Domnul Sfârlogea, care nu participaseîncă la discuţie, simţi că e de datoria lui să inter-vină, drept pentru care începu să examinezeîncordat peretele. Dădu deoparte nişte scaune,

102


un dulăpior, se urcă pe o canapea, coborî, căzuîn genunchi, se târî pe podele adulmecând parcăorice colţişor. Reveni la mijlocul peretelui undeizbuti să descopere un orificiu.

- Iată pe unde pătrunde mârşăvia! zise elindicând gaura.

Domnul Terfelide, ca proprietar al imo-bilului, se apropie de perete şi răcni:

- Eşti acolo, domnule Zimţu?- Sunt aici, răspunse domnul Zimţu de

dincolo.- Ai adus o gravă stricăciune acestei case

şi fapta dumitale va suferi neîntârziat rigorilejustiţiei.

- Încercaţi să mă daţi în judecată şi văvoi turna pe toţi! strigă domnul Zimţu.

Ion Rămurică sosi şi el în dreptul orifici-ului dornic să facă unele precizări.

Îşi exprimă la început dezaprobarea pen-tru acest mod de comunicare. Oamenii nu tre-buiau să se slujească de găuri pentru a întreţinerelaţii între ei. De găuri se foloseau felurite altevietăţi, îndeosebi şobolanii. Locatarul de dinco-lo se dovedise lipsit de maniere dacă trăsese cuurechea la spusele vecinilor săi. De ce oare semărginise să tacă, de ce nu participase şi el laconversaţii, fie şi prin acest orificiu?... În altăordine de idei, atitudinea domnului Zimţu izvo-ra dintr-un intolerabil individualism. De ce ţineadomnul Zimţu să-şi însuşească hârtia? Era eloare tributar vechilor concepţii de viaţă, modu-lui individual de a trăi, mod datorită căruiaoamenii se duşmăniseră şi se jecmăniseră de-alungul mileniilor folosind în scopul acesta ceamai surprinzătoare varietate de mijloace?Timpurile actuale recomandau, impuneau tutur-ora conlucrarea, asocierea. Un om cultivândegoismul devenea anacronic, se dovedea îngustla minte, incapabil să se împărtăşească din lumi-noasele idealuri morale ce aparţin vremurilornoi. Oare domnul Zimţu se socotea mai presusdecât alţii?

- Vino să fraternizezi cu noi! îl îndemnăîn final vorbitorul.

Domnul Zimţu declară că nu e în stare săfraternizeze cu domnul Terfelide care, ca propri-etar, îl umilise de nenumărate ori. DomnulTerfelide, după încredinţarea sa, era un om

meschin, lacom, vorace ca un rechin. Îl somanecontenit să plătească o chirie mizerabilă, der-izorie, îl teroriza ameninţându-l cu evacuarea.De ce nu se bucura de înţelegere din partea unuiom care suferea, ca şi el, urmările vindicteipopulare?

Domnul Terfelide se învineţise la faţă.Chiriaşul său de după zid nu-şi achitase chiria deşase luni. N-avea nici un chef să-l ţină aici depomană.

- Plătesc impozite pentru dumneata!strigă domnul Terfelide pierzându-şi cumpătul.

- Vedeţi? se auzi glasul vecinului. Nu eîn stare să facă un act de mărinimie!

Cuprins de o veritabilă furie, domnulTerfelide se aruncă asupra zidului pe care-l izbiîndelung cu pumnii. Fu apucat însă de braţe şitras îndărăt. Fu rugat să se potolească, să-şirecapete calmul său binevoitor dintotdeauna. Îlîntinseseră pe o canapea, îi aşezară pe frunte unprosop umezit.

- Vă arăt eu vouă, ţopârlanilor! se auzivocea domnului Zimţu.

Hotărâră ca de azi înainte să vorbeascăîn şoaptă, cu spatele la peretele despărţitor.Consfătuirile lor trebuiau purtate în mare taină,poate doar prin semne.

- Nu mi-ai spus, se adresă Ion Rămuricădomnului Dobândilă, dacă ai găsit ceva în vo -lumele vândute domnişoarei Roxi.

- Bineînţeles că nu, sună răspunsul. Mi-am găsit în schimb o chemare, aceea de a ocrotio sărmană fiinţă expusă atâtor grosolănii şiprimejdii. Simt că va trebui să îndeplinesc rolulde protector, că voi îndepărta, dacă va fi nevoiechiar prin violenţă, netrebnicii care atentează lasensibilitatea domnişoarei.

Ion Rămurică prinse prilejul să-şiexpună din nou părerile. Hotărârea domnuluiDobândilă era vrednică de cea mai înaltăpreţuire, ea izvorând neîndoielnic dintr-o inimănobilă, dezinteresată. A veghea la păstrarea vir-tuţilor domnişoarei Roxi, iată o faptă de ade-vărat cavaler. Teamă îi era însă că derbedeiiputeau să-l snopească în bătaie. Ar fi fost neplă-cut ca ocrotitorul să se înapoieze într-o searăacasă cu ochii învineţiţi şi cu fălcile mutate dinloc. Este ştiut lucru că derbedeii nu au scrupule.

103


E drept, ocrotitorul, chiar ciomăgit, putea să semândrească cu atitudinea luată întru apărareagingaşei fiinţe. Puţină prevedere nu strica însă.Cel mai nimerit procedeu în această situaţie ar fifost ca nobilul cavaler să-şi asume o calitate,calitatea de tată bunăoară.

- Tată? făcu domnul Dobândilă. Adicămă treci în rândul hodorogilor? Asta nu, nicio-dată!

Domnul Dobândilă lovi masa cu amân-doi pumnii, scutură energic din cap, se schi-monosi ca şi cum ar fi fost peste măsură deîngreţoşat.

- Nu eşti bătrân, ci numai vârstnic, pre-ciză Privache. Te poţi da drept părintele dom-nişoarei, un părinte respectabil, impunător, carea sosit de la ţară să-şi vadă fiica…

Domnul Dobândilă izbi iar cu pumnii înmasă, neconsimţind să devină tată. Nu fuseseniciodată, îi era cu neputinţă… Declară că vamai reflecta asupra propunerii şi cu aceasta seîncheie încă o seară interesantă petrecută în casadomnului Terfelide.

XIII

Chelnerul bodegii „Deliciile OrientuluiMijlociu", Sache, se împotrivi celor afirmate înlegătură cu persoana sa. Susţinu că e un omobişnuit, nicidecum un coborâtor dintr-o ilustrăfamilie. Fusese, ce-i drept, abandonat în Sulinade un vas comercial care, după amintirile unorlocalnici, navigase sub pavilion britanic, dar astanu însemna că el însuşi ar fi fost de origine bri-tanică şi încă fiu de lord, cum încercau să-l asi -gure muşterii aşezaţi la masa pe care o servea.

- Şi de ce n-ai fi totuşi lord? insistă NeaGeorgică, un bărbat scund şi vânjos, care făcusenenumărate încercări de a deschide o dugheanăspre a deveni comerciant, încercări infructuoasepână acum.

- Fiindcă nu se cuvine să mă împăunezcu nişte titluri false. Mă cunosc prea bine. un fiude lord nu se îmbată zilnic şi nici nu înjură, aşacum fac eu.

- Lasă că şi nobilii au deprinderi josnice!interveni domnul Calancea, funcţionar la Poştă,

un bărbat uscat, cu faţa ridată. Adică, ce, nu suntşi ei oameni?

- E fiu de lord, nu încape nici o îndoială!strigă tânărul Tudorică, o făptură deşirată, careneavând resurse de trai sigure, îşi petrecea vre-mea prin cafenelele oraşului nădăjduind în cevagreu de definit. Uitaţi-vă la el! Are ţinută,prestanţă, distincţie, e reţinut la vorbă, rezervatîn gesturi… Mă pricep doar!

Deşi dispreţuit de comeseni, tânărulTudorică obţinu consimţământul acestora. Seciocniră alte pahare, problema captivându-i petoţi. Discutară un răstimp asupra tristelor împre-jurări în care chelnerul Sache fusese debarcat, înscutec fiind, pe cheiurile portului din Sulina.Vasul acela îşi continuase de bună seamă cursa,dispăruse în largul mărilor şi al oceanelor,lăsând aici, pe aceste meleaguri, un prunc rezul-tat pesemne în urma unor cutremurătoare întâm-plări amoroase. Fură avansate numeroaseipoteze. Poate că lordul se îndrăgostise de o fatăsimplă, din popor, aceasta fiind silită să renunţela copil pentru a nu ştirbi prestigiul aristocratu-lui. Avusese loc deci o dramă cumplită, una dinacele drame care-ţi umplu ochii de lacrimi. Darpoate că pruncul fusese conceput cu o amantădin lumea aristocraţiei şi atunci se impusese maigrabnic dispariţia lui…

- De unde ştiţi totuşi că sunt fiu de lord?răcni chelnerul Sache revenind la masa chefli-ilor. Poate că tatăl meu a fost mecanicul vasului.

- Toată lumea protestă. Se aduseră noiargumente, se pretinse bunăoară că un mecanicn-ar fi în stare să-şi abandoneze copilul. Sehotărî apoi în unanimitate că acest chelnerdescinde dintr-o ilustră familie, că e moşteni-torul unor înalte titluri şi al unei averi conside -rabile. Da, fusese înlăturat pentru a i se luamoştenirea.

Nu era prima dată când oamenii aceştiaîi atribuiau nişte strămoşi de care nu auziseniciodată. Sache nu se simţise niciodată în apelelui ascultând asemenea comentarii. Chiar dacăar fi fost fiu de lord, ce-i mai păsa acum!Număra patruzeci de ani, se însurase, avea copii,îşi câştiga pâinea zilnică destul de uşor…

- Uitaţi-vă la el cum se mişcă printremese, le atrase atenţia Tudorică celorlalţi. Ai

104


zice că se află într-o sală de bal!- E cam îndesat totuşi, remarcă Nea

Georgică. Lorzii sunt în general înalţi, falnici.- Aiurea! exclamă domnul Calancea.

Dumneata vorbeşti de lorzii din filme. Cine ştiecum arată ei în realitate! Ce, i-a văzut vreunuldintre noi? Oricum, e sigur că toţi au bani, aumoşii, fabrici, sunt bancheri, trăiesc în palate şiîn castele, deţin funcţii…

Chelnerul Sache se apropie de masă şiascultă o vreme trăncănelile acestor muşterii.Era îngrozit. Palavrele chefliilor deveniserăaprinse, ele urmau să se răspândească prin oraş,să atragă atenţia, să stârnească alte comentarii.Deja începuse să circule o poreclă pe seama sa.I se spunea, auzise săptămâna trecută, „lor-dulică". Stăpânirea, luptând împotriva oricărorranguri nobiliare, n-ar fi privit cu ochi buni unnobil, cum pretindeau beţivanii aceştia că este.Întrezărea un viitor sumbru. Restaurantul, caproprietate particulară, avea puţine zile de trăit,el trebuind să devină local de stat. În aceastăalternativă i s-ar fi cerut, evident, autobiografia.Şi ce să scrie în autobiografie? Că se trage dintr-un aristocrat? Sau cumva din colonialiştii anglo-americani?

- Eu zic, propuse Tudorică, să-ţi cauţitatăl, să dai de el cumva. E un lucru simplu, otreabă care n-ar fi chiar anevoioasă. O scrisoarear lămuri definitiv lucrurile.

- Ce scrisoare? tresări Sache.- O scrisoare adresată Marii Britanii!

spuse Nea Georgică cu ochi scăpărători. E oprostie să nu-ţi cauţi părintele care poate călăcrămează acum după tine. Nu mai vorbim deavantaje. De ce să renunţi la o uriaşă avere?...

- Lăsaţi-mă-n pace! răcni Sache. Sunt fiude rândaş, m-a crescut doar Nicola chiorul, ştiţibine! Ce tot îi daţi cu nobilii şi cu lorzii?

Îl dojeniră cu toţii. Nu proceda corectdând cu piciorul norocului sau, mai grav, căl-când în picioare sentimentele unui tată îndu -rerat, care se căia de fapta săvârşită. Ce fel de fiuera Sache dacă nu dorea să-şi îmbrăţişeze părin-tele şi să deplângă împreună cu el acea îndepăr-tată şi nefericită întâmplare? Sache trebuia să-lierte pe bătrânul Lord care-şi petrecea acum ceamai mare parte a timpului stând îngândurat

înaintea unui cămin englezesc în care ardea unfoc tradiţional.

- Să ticluim scrisoarea fără întârziere,propuse domnul Calancea. Sper că atunci cândvei intra în posesia averii, nu ne vei uita pe noi,prietenii şi sprijinitorii tăi de nădejde. O vizită înAnglia ne-ar prinde bine la toţi, mai ales că vomlocui într-unul din castelele tale.

Chelnerul Sache satisfăcu câteva cereriale altor clienţi de pe la mesele din preajmă.Reveni la binevoitorii lui prieteni şi le aduse lacunoştinţă că se săturase până peste cap de isto-ria asta. N-avea nevoie de nici un titlu, de nici untată. Se simţea bine, îşi întreţinea familia,muncea…

Vorbind însă, se simţi dintr-o dată atrasde perspectiva ce i se deschisese pe neaşteptateîn faţă. La urma urmei putea să plece în Anglia,să nu-şi mai bată capul cu autobiografia, să sebucure din plin de prodigioasa moştenire. Eradreptul lui să intre în stăpânirea bunurilor părin-teşti.

- Cui s-ar cuveni să trimitem scrisoarea?întrebă el şovăitor.

- Parlamentului! preciză Tudorică. Maibine zis Camerei Lorzilor.- Nu, nu sunt de acord, se opuse domnulCalancea. De ce să afle lumea de această istorie?De ce să-l compromitem pe bătrânul aristocrat?Ce, credeţi că lorzii nu se mănâncă între ei?Dacă s-ar auzi de isprava colegului lor, s-arnăpusti cu toţii asupra lui şi l-ar strânge de gât.Nobilii nu prea înghit potlogăriile.

- Te înşeli! zise Tudorică. Nobililor lecam plac asemenea fapte, numai că nu le dau învileag.

- Tocmai! exclamă domnul Calancea. Euaş zice să trimitem scrisoarea unui om, sus-pusse înţelege. Cred că Lordul Cancelar e cel mainimerit. Având funcţia asta, trebuie că e un omdiscret, care nu doreşte să-şi compromităcolegii.

Sache dădu fuga la câteva mese care-lsolicitau. Se înroşise la faţă, i se tulburase cuge-tul, tremura şi transpira totodată. Ajuns la bar,sorbi un pahar cu rachiu dintr-o singură înghiţi-tură. Servind în dreapta şi în stânga, îi treceauprin minte fugare şi încântătoare imagini. Vedea

105


parcă palate, parcuri, trăsuri, livrele… Nu, nu-iera permis să se lase ameţit de o asemenea tâm-penie. Se apropie din nou de masa povăţuitorilorsăi.

- Nu ne rămâne decât să ticluimscrisoarea, admise Tudorică. Fiindcă nu ştimlimba engleză, să apelăm la serviciile unui ompriceput în acest domeniu… Cred că numaidomnul Giulio Barbieri ar fi cel mai indicat.

- Nu-l vreau pe domnul Giulio! seîmpotrivi speriat Sache. E vecin cu mine. Vreţisă afle soacră-mea? Să nu mai am linişte cu ea?

Sache fu asigurat că întocmirea scrisoriise va face în mare taină. Puţini vor afla deintenţia lor. Dar trebuia să se grăbească, să nu-şimai piardă vremea, să pornească imediat sprecasa ştiutorului de limbă engleză. Sache urma săfie schimbat de alt chelner, aşa că lucrurile sepotriveau de minune.

Părăsiră cu toţii bodega.

XIV

Domnul Giulio Barbieri trecea drept unbărbat foarte instruit în ochii localnicilor. Sespunea despre el că făcuse studii înalte undevaîn străinătate şi că stăpânea pe deplin câtevalimbi de largă circulaţie, fiind în acelaşi timpbun cunoscător al unor graiuri străvechi, accesi-bile doar experţilor. Se mai spunea despre elcum că adâncise nenumărate domenii de strictăspecialitate, că pătrunsese în adâncul marilorprobleme care frământă omenirea în chip rodnicde la originile ei. Asupra acestor probleme dom-nul Giulio Barbieri refuza să discute însă,mărginindu-se să ridice din umeri atunci când ise adresau întrebări. Zvonurile care circulau înoraş îl prezentau de obicei ca pe un om dăruitstudiului, ca pe un cercetător plin de zel caremuncea cu pasiune, dornic să aducă noi şi noidesluşiri pe diferite tărâmuri. Se mai spuneadespre el că ar fi scris câteva cărţi de o incon-testabilă profunzime şi originalitate: undicţionar hun-sarmat, un vocabular scito-cime -rian, un lexic asupra limbilor vorbite de hiper-boreeni. Şi tot lui i se atribuiau nişte comentariiîncărcate de tâlc asupra unei simple linii săpată

pe o piatră tombală. Nu s-a ştiut niciodată dacăpiatra aceea a fost cu adevărat tombală, darstudiul cercetătorului s-a impus atenţiei multoristorici.

Deşi posesor a numeroase diplome, cumse pretindea, domnul Giulio Barbieri nu ocupaseo slujbă mai răsărită, preferând să vieţuiascămodest, retras, în calitate de mărunt contabil lafabrica de scânduri. Existenţa aceasta îi îngăduiasă se dăruiască studiilor, să se abandoneze lec-turilor pentru care nutrea o nestinsă şinemărginită dragoste. Mărunt de statură, cuchipul încruntat, purtându-şi mereu jiletca roasăla coate şi la guler, el făcea parte indisolubilă dinpriveliştea oraşului, era un component cert alacestei aşezări. Străbătând zilnic strada princi-pală, îşi făcea obişnuita plimbare. Se îndreptamai întâi către fluviu, contempla grav scurgereaacestuia, reflecta desigur asupra relativităţiilucrurilor în genere. Străbătea apoi cu pas domolcheiurile, respira aerul curat, se întâlnea cu câţi-va cunoscuţi, se saluta ceremonios cu ei. Seîndrepta în sfârşit către casă unde, după un prânzsimplu, necostisitor, se pregătea să-şi închineîntreaga zi lecturii. Lectura fiind esenţialul act alvieţii sale, comporta o deosebită atenţie, prepa -rative minuţioase. Domnul Giulio Barbieri seîmbrăca mai întâi cu un halat de casă, îşi aco -perea creştetul pleşuv cu o tichie, îşi aprindea oţigară. Privea patul şi masa nehotărât, se lungeaîn cele din urmă în aşternut. Cerceta apoi vo -lumele îngrămădite în apropierea sa, neştiind pecare să-l aleagă. Închidea ochii, apuca unul laîntâmplare, se scufunda în lectură. Odaia erasărăcăcioasă, întunecoasă, lucrurile ei vechi,deprimate. Mirosuri grele răzbăteau de pretutin-deni, un frig pătrunzător se instala treptat, dar ceînsemnătate aveau toate aceste neajunsuri faţăde voluptatea lecturii?

În ziua aceea de toamnă târzie, înaintândca de obicei către casă, de domnul GiulioBarbieri se apropie un individ voinic, înalt, carese recomandă Ion Rămurică şi care-i înşiră oistorie cu nişte cărţi. În acele cărţi s-ar aflachipurile un document de mare însemnătate.Într-adevăr, cumpărase cândva patru cărţi de ladomnul Dobândilă, le citise, nu mai avea ce facecu ele. Era dispus să le restituie oricând spre a

106


primi în schimbul lor, bineînţeles, altele.- Documentul de care vorbiţi este atât de

preţios? întrebă domnul Giulio.- De el depinde fericirea mea!Domnul Giulio se îndoi că un text, odată

citit, poate procura cuiva o reală fericire. Se aflaînaintea unui caz interesant. Dădu să-şi exprimeopiniile sale în legătură cu textele, dar se stăpânişi-l pofti pe solicitant în casă. De cumpătrunsese în casă, solicitantul prinse să aruncepriviri arzătoare maldărelor de cărţi, reviste şiziare ce se răspândeau într-o cumplită dezordineprin colţuri.

- Pot căuta? întrebă Ion Rămuricăapropiindu-se de un colţ.

- Nu acolo, nu acolo! se opuse domnulGiulio. Lasă cărţile în pace.

La îndemnurile gazdei, Ion Rămuricăridică surprins capacul unei lăzi în care se uităcu luare-aminte. Văzu un morman de obiectemărunte, ce proveneau parcă din gunoaielestrăzilor.

- Cotrobăieşte în voie, dragul meu, îiceru binevoitor domnul Giulio invitatului. Veigăsi poate documentul căutat. De ce şovăi? Dă-i drumul!

Domnul Giulio, întrucâtva nemulţumitde această vizită neaşteptată care-i dădea pestecap deprinderile, se aşeză pe un scaun şi sedecise să-i ofere câteva explicaţii oaspetelui.

Citea, într-adevăr, foarte mult. Despre else răspândiseră însă nişte zvonuri total neînte-meiate, unul dintre ele caracterizându-l drept uncărturar. Nimic mai neadevărat. Era un cititorobişnuit, pentru care o carte, odată citită, nu maiprezenta nici o importanţă. Aşa se face că străbă-tuse până acum zeci de mii de cărţi pe care leuitase cu desăvârşire. Depăşise, pe de altă parte,prejudecăţile curente privind acceptarea unuianumit domeniu de lectură. Pentru el textele nureprezentau altceva decât putinţa de a se sus-trage enervantei realităţi. După atâtea şi atâteatomuri care-i trecuseră prin mână, ajunsese laconcluzia că ele nu erau decât mijloace de a sedepăşi cele imediate, de a pătrunde într-o altălume. Cărţile, ca nişte ferestre deschise cătreacea altă lume, îi ofereau posibilitatea de a-şipetrece plăcut vremea. Toate tipăriturile erau în

definitiv la fel. O carte de horticultură era întrutotul asemenea uneia de gnoseologie, una de far-macopee identică uneia de astronautică, orevistă de şah asemeni unei broşuri privind viaţabatracienilor.

Ion Rămurică încetase să scormoneascăprin gunoaiele din ladă şi asculta înmărmurit.

- Este uluitor, continuă domnul Giulio,câte lucruri ciudate poţi găsi în paginile cărţilor.În afara semnelor obişnuite, folosite de oamenirezonabili, mi-a fost dat să descopăr, de-a lungulmultelor mele lecturi, o sumedenie de lucruri cear face eventual obiectul unor studii aprofun-date. Am găsit astfel, te rog să crezi, pene depăsări, găini după cum am presupus, bucăţi desârmă sau de tablă, beţe de chibrit, placheuri…Odată am găsit chiar pietricele. Da, domnule, unsoi de prundiş. Ce căuta oare prundişul într-unvolum de Plutarh? Altădată am dat, în „Estetica"lui Nicolai Hartmann, de o bucată de cauciuc.Ce legătură se poate stabili oare între o con-cepţie despre frumos şi cauciucul acela? Da,mari au fost nedumeririle mele!... Cu timpul, înmintea mea şi-a făcut loc o idee. Ce-ar fi, mi-amspus, să adun toate aceste obiecte şi să alcătuiesccu ele o colecţie? Şi astfel am trecut la acţiune.Lada pe care o vezi reprezintă rezultatul stră-daniilor mele. Fiecare obiect de acolo estenumerotat, înscris într-un inventar ce va formala rândul lui obiectul unui vast studiu intitulat„Tainele cărţilor".

În clipa aceea se auziră bătăi stăruitoareîn uşa care se deschise largă, lăsând să treacăprin ea cei patru bărbaţi dornici să trimită oscrisoare către Marea Britanie. La apariţia lor,domnul Giulio se ridică de pe scaun şi-şi întinsemâinile ca pentru a se apăra. Faţa lui încreţităarăta limpede cât este de nemulţumit de aceştioaspeţi, mai ales că toţi purtau în mâini şi chiarîn buzunarele hainelor sticle.

- Vă rog să ne iertaţi, domnule profesor,zise Nea Georgică. Venim la dumneavoastrăpentru a vă cere sprijinul. Ne aflăm într-o mareîncurcătură, asta fiindcă nu cunoaştem limbistrăine. Am adus şi câteva sticle…

- Nu beau, nu beau de multă vreme!protestă indignat domnul Giulio. Ce vreţi?

- Nu e frumos să vă răstiţi la noi, spuse

107


cu reproş domnul Calancea. Sunteţi un ominstruit, fala urbei noastre şi trebuie să ne ajutaţi.Pentru ce altceva aţi citit atâta? Suntem con-cetăţeni, se cuvine să fim uniţi înaintea marilorîncercări ale vieţii…

- Lăsaţi frazele umflate şi treceţi lasubiect.

Vizitatorii aşezară sticlele pe masă şiTudorică se oferi să prezinte pe scurt situaţia.Încheie pomenind de dramele care macinănecontenit omenirea, despre durerile şi sufe -rinţele ce se abat nemiloase asupra oamenilor.Întâmplarea petrecută cu patruzeci de ani înurmă în portul Sulina îi răscoli sufletul.

- Nu înţeleg, nu înţeleg ce rol trebuie săjoc eu în toată această trăsnaie! ţipă domnulGiulio furios.

- E vorba de un biet orfan, preciză dom-nul Calancea, indicându-l pe chelnerul Sachecare se retrăsese către uşă cu ochii în pământ.

- Şi ce trebuie să fac eu? întrebă exas-perată gazda.

- Să-l ajutaţi să-şi regăsească părinţii,zise domnul Calancea. Gândiţi-vă! Dacă ecumva fiu de om înstărit, cu funcţii înalte, fiu delord să zicem? Dacă acest amărât de chelner,zdrobit de o soartă nemiloasă, este lord? Veţisăvârşi un act de omenie reîntregind o familiedescompusă. Întrebaţi ce trebuie să faceţi? Săîntocmiţi o scrisoare în limba engleză.

- Mai încet, nu vorbiţi aşa tare că ne audesoacră-nea! se rugă chelnerul Sache.

Domnul Giulio Barbieri strânse dindinţi. Indivizii aceştia atentau la liniştea lui, îizdruncinau pur şi simplu cugetul cu neghiobiilelor. Se apucă cu mâinile de cap şi începu sămăsoare odaia de la un capăt la altul.

- Şi cui să adresez scrisoarea? întrebă eloprindu-se din mers.

- Cuiva mai acătării! opină Tudorică.Ştiu eu? Primului ministru… Ajutaţi-ne! Sunteţiun om luminat, cunoaşteţi limbi străine… Noine-am gândit la Lordul Cancelar, o persoană maireceptivă presupunem.

Domnul Giulio îşi pierdu cu desăvârşirecumpătul. Se făcu alb la faţă, începu să tremure.Îşi scoase jiletca, o îmbrăcă, se dezbrăcă iar, îşipuse în sfârşit halatul. Se afla parcă într-o împre-

jurare nefirească, nu reuşea să-şi recapete luci -ditatea.

- Nu înţeleg, nu înţeleg! strigă el. Aţiînnebunit? Şi apoi nici măcar nu stăpânesc binelimba engleză!

Plin de furie, domnul Giulio apucă unadin sticlele de pe masă, o duse la gură şi sorbidin ea cu sete.

Ion Rămurică sfârşise cotrobăitul înladă. Nu găsise decât vreo câteva petice de hâr-tie lipsite de orice semnificaţie. Asista la scenăcu viu interes, îl examina îndeosebi pe Sache,om de mare viitor după cum se părea. DarSache, departe de a împărtăşi frământările celor-lalţi, privea înfricoşat pe fereastră, în propria sacurte, aşteptând ca din clipă în clipă să seivească soacră-sa cu care nu era de glumit.

- Aş propune, dacă-mi îngăduiţi, luăcuvântul Ion Rămurică, să ticluiţi epistola în altălimbă, în limba latină de exemplu. Cândva, cusecole în urmă, această limbă era folosită îndiplomaţie, la scrierea cărţilor, având circulaţieinternaţională ca să zic aşa.

Domnul Giulio golise o sticlă şi căutăalta. Nu mai acorda nici o atenţie asistenţei, seaşezase pe scaun, îşi turna într-un pahar pe care-l dădea peste cap cu o desăvârşită graţie. Dincând în când plescăia din limbă, ridica din umerisau scutura din cap a împotrivire.

*

Nu accepta, evident, realitatea, trăiaparcă un vis, juca un rol firesc într-o împrejurarede un absurd total. Prestanţa sa de veritabil in -telectual se destrămase, truda depusă întru lec-tură şi instruire dobândea un nou înţeles.Ajunsese oare, după atâtea sforţări pe tărâmulspiritului, să ticluiască epistole pentru nişte neis-prăviţi? De aceea citise cu atâta râvnă cărţi înmai toate domeniile?

- Ar fi nimerit să trimitem apeluri pre-tutindeni, tuturor ţărilor! strigă el cuprins de ociudată frenezie. De unde certitudinea că dom-nul Sache ar fi descendentul unui lord şi nucoborâtor din alt soi de familii nobiliare? Poatecă avem înaintea noastră un prinţ moştenitor, undelfin, un kronprinţ, un infante, un ţarevici. Să

108


ne adresăm deci tuturor naţiunilor, să-i facilitămastfel nefericitului nostru amic urcarea pe untron, să restaurăm monarhia Franţei sauImperiul Austro-Ungar!

- Nu e rea ideea! zise Ion Rămurică.Orfanul, fiind îndreptăţit să-şi caute părinţii,poate adresa un strigăt de ajutor întregii planete!

Ca la un semnal, participanţii la convor-bire se năpustiră asupra sticlelor afişate pe masăşi le înşfăcară. Discuţia deveni extrem de ani-mată, Ion Rămurică contribuind la ea cupreţioase îndemnuri. El fu de părere, printrealtele, ca epistola să fie întocmită în limbaesperanto. Această sugestie stârni o puternicăsenzaţie, apoi împotrivirea domnului Calanceacare, cercetându-l pe chelner, admise că acesteaar fi totuşi un britanic neaoş.

- N-ai aşa, pe trupul dumitale un semnparticular, un semn care să ne dovedească din cestirpe te tragi? îl întrebă domnul Calancea pechelnerul Sache. Ce păcat că nobilii nu suntînsemnaţi la naştere cu fierul roşu!

- Însemnarea cu fierul roşu constituie omarcă de infamie, obiectă domnul Giuliosorbind încă un pahar cu vădită plăcere. Dar oştampilă putea totuşi să-i aplice acel tată dena -turat, o ştampilă fesieră ca să zic aşa!

În vreme ce tăifăsuiau, uşa se deschise şiîn pragul ei apăru o femeie corpolentă pe care,văzând-o, chelnerul Sache se făcu alb la faţă.Noua venită se aşeză la masă şi apucă o sticlă pecare o duse imediat la buze. Pe chipul ei grăsuliuse ivi însă o expresie de nemulţumire. Apreciebăutura drept o poşircă mizerabilă, caracterizân-du-i pe cei de faţă drept nişte oameni lipsiţi degust.

- Aşadar, zise ea, Sache este fiu de lord.Ne-am procopsit, n-am ce spune! S-o anunţ pefiică-mea care, după cum se ştie, a fugit de acasăcu zevzecul acela de Coşarcă, lăsându-şi soţul îngrija mea. S-ar înapoia imediat sărmana meacopilă, auzind că e nobilă. Întrebarea este, cumsă-l găsim pe venerabilul aristocrat? N-ar fi binesă plec chiar eu în căutarea lui?

- E o treabă anevoioasă, obiectă domnul

Giulio. Drumuri nesigure, primejdii, cheltu-ieli… Şi cum să vă expuneţi dumneavoastră, mylady, unor asemenea încercări?

Dar soacra lui Sache, care golise o jumă-tate de sticlă, pretinse că ar fi în stare să dea deurma bătrânului lord. Era o femeie rezistentă,călită în lupta cu vitregiile sorţii, capabilă săînfrunte mari greutăţi. Ţinuse câţiva bărbaţi pecare-i alungase unul după altul, dovadă sigură atăriei sufleteşti cu care ştiuse să iasă birui -toare… În urma repetatelor experienţe conju-gale ajunsese la concluzia că sexul tare nu-şimerită numele.

- Nişte momâi! îşi rezumă ea punctul devedere. Palavragii şi terchea-berchea! Şi voisunteţi la fel!... N-am întâlnit în viaţa mea un tipmai acătării. Recunosc însă că eu sunt vinovată- mi-am făcut prea multe iluzii! Sache, ia nu temai holba la noi şi du-te să le dai de mâncareplozilor! Ce dacă nu-s ai tăi?

Sache se opuse, drept pentru care nobiladoamnă îl pălmui zgomotos.

- Să nu porniţi către perfidul Albion!răcni domnul Giulio adresându-se nobileidoamne. Lăsaţi pe umerii noştri dificila sarcinăde a-l descoperi pe aristocrat şi de a-l traduce înjustiţie. Va fi un proces răsunător, ţinut într-unidiom al limbii cartagineze. De aceea sunt cărtu-rar - să-mi pun ştiinţa în slujba semenilor. Cred,stimată doamnă, că scrisoarea trebuie întocmitămai întâi în limba scoţiană, în scoţiana veche.Ceva îmi spune că tatăl domnului Sache trăieştepe undeva prin nordul Mării Britanii. Acolo s-arestrâns copleşit de regrete, acolo trăieştereproşându-şi amarnic abominabilele lui fapte.Eh, Scoţia, castele, fantome, cimpoaie, kilturi,dar mai ales cimpoaie! Zzzzz! Zzzzz! Zzzzz!

Gazda începu să imite minunatul instru-ment scoţian, plimbându-se cu pieptul şi obrajiiumflaţi prin odaie. Scotea la răstimpuri câte unchiot prelung, mărşăluia treptat mai decis, cu unaer treptat mai marţial.

Cheful se sparse târziu, după miezulnopţii, când toată lumea porni către casă, lăsân-du-l pe cărturar pradă unor trăiri nemaiîncercate.

109


Fără să deschidă ochii, Dina ascultasunetele ce-i invadau urechile. Deşidormise întreaga noapte, se simţea obosită.O durere surdă îi apăsa creierul ca ocărămidă sâcâitoare ce nu-i permitea să semai gândească la ziua de ieri. Simţea căziua de azi, care-şi arăta probabil colţiimohorâţi prin perdeaua transparentă, va fiuna neplăcută, deci n-avea de ce săpărăsească aşternutul cald. În acelaşi timp,o senzaţie de acut disconfort fizic onemulţumea chiar mai tare decât durereade cap, ce se mutase perversă de la tâmplela ceafă. Era un miros necunoscut ce veneade la lenjeria în care-şi petrecuse noaptea.Probabil că menajera schimbase detergen-tul, dar chiar şi aşa, mirosul era de sărăcie,de abandonare, de …

N-avu timp să clarifice sugestiilemirosului, căci auzi apa curgând în baie. Săfi uitat duşul deschis?! Nu-şi amintea nicimăcar dacă intrase în baie. Făcu un efortde memorie să stabilească măcar în ce zi asăptămânii se află. Nu era prima dată când,după o noapte pierdută sau o activitate stre-santă, se simţea dezorientată. Ar fi pututapela cu uşurinţă la agenda de pe noptieră,însă nu-şi finaliză gândul, căci zgomoteledin baie o aduseră din nou la realitate.Alarmată brusc, fata deschise ochii, clipineîncrezătoare de câteva ori, apoi se holbănedumerită în jurul ei, căci în luminamohorâtă a zilei de toamnă, constată custupoare că se află într-un dormitor completstrăin. Făcu ochii mari de tot, îi frecă hotărâtcu pumnii strânşi, scutură din cap, se ciupizdravăn de obraz, după care privi din nouîncăperea. Era, într-adevăr, într-un dormitorsumar mobilat, un pat, două noptiere destulde uzate şi o mochetă de o culoarenedefinită. N-ar fi putut spune că nu eracurat, judecând după lenjeria în caredormise. Când observă lângă ea o pernă

mototolită, tresări violent. Deci nu fusesesingură în noaptea ce tocmai se încheiase.Se ridică hotărâtă în capul oaselor, dar con-stată uluită că sub cearşaf era goală puşcăşi doar pletele-i blonde acopereau sânii.Bâjbâi ca un somnambul după cearşaful pecare apucă doar să-l ridice de un colţ, când,pe o uşă neobservată până atunci, îşi făcuapariţia un bărbat fluierând destul de fals omelodie la modă. Era înalt şi bine pro-porţionat, suplu ca o felină sub pielea ume -zită se vedeau muşchi fremătând nervos. Înjurul mijlocului îşi petrecuse un prosop albpluşat, ce contrasta plăcut, observă Dina,cu bronzul auriu al pielii, urmare probabil amultor zile petrecute în plin soare. Şi-l ima -gină, pentru o clipă, pe puntea unui vas cupânze, manevrând cu îndemânare o timo-nă. Nu-şi putea desprinse privirile de lapielea aceea aurie. Văzându-se admirat,bărbatul rămase în uşă ca într-o ramă uri-aşă. Revenindu-şi cu greu dintr-o uimire ceo scotea parcă în afara timpului, fata făcudouă gesturi deodată, ridică cearşaful pânăla bărbie şi-şi înălţă semeţ capul, fixându-lcu o privire întrebătoare pe bărbatul ce con-tinua, la rândul lui, s-o privească fără a semişca. Se tatonau unul pe altul curioşi. Dinpletele lui brunete, uşor lăsate pe spate, seprelingeau pe umerii bine conturaţi bobiţestrălucitoare de apă. Dincolo de structurafizică, pe Dina o impresionară ochii lui, doicărbuni, cu pupilele uşor dilatate, umbriţi degene lungi, potrivite mai degrabă uneifemei. Ochii aveau în ei o lucire metalică,uşor verzuie şi ironică, ce o surprinse neplă-cut pe fată. Un fior de panică îi străbătuinima, care pulsa din ce în ce mai rapid.

Dina nu era fricoasă. De mică fuseseîn tovărăşia băieţilor din cartier, cu care sebătuse de nenumărate ori. Tot de la eiînvăţase să facă faţă provocărilor de totfelul. Acum însă era altceva. Bărbatul din

REVERSUL MEDALIEI

Cici Maria DRĂGAN

110


faţa ei n-o ameninţa decât cu prezenţa luipe care n-o înţelegea şi cu licărul acelaverzui din privire. În cele din urmă, silindu-se parcă să-şi adune pe chip, nu şi în ochi,un zâmbet cât mai larg, bărbatul se apropiede pat.

- Bună dimineaţa, iubito, ai reuşit săte trezeşti?! Sper că nu din cauza mea, amîncercat să fac cât mai puţin zgomot.Doamne, adăugă el preocupat, ce noaptede pomină a fost…

Fata căscă încă o dată gura, dorindsă spună ceva, ca un peşte care încearcădisperat să evite sufocarea. Gândul îi zburăimediat la pilulă. N-avea nici cea mai vagăideea dacă o luase sau nu. Îşi căută, dinochi, poşeta şi abia atunci constată că niciun obiect de-al ei nu se afla în cameră.Panica o cuprinse încă o dată în ghearele eireci.

- Stai liniştită, iubito, nu te mai gândila haine… Cred că-ţi aminteşti ce-ai făcutastă-noapte? Vocea bărbatului era plăcută,trebuia să recunoască fata, plină devigoare, cu o modulaţie ce se doreamângâietoare, ce-o făcu pe Dina să nuscoată nici un cuvânt, deşi frica îşi făcea totmai mult loc în mintea ei înceţoşată, care nuputea realiza legătura între un ieri uitat com-plet şi bărbatul acesta necunoscut ce sepoartă atât de familiar şi se foieşte în faţa eiaproape dezbrăcat spunându-i mereu„iubito", cuvânt pe care îl detestase întot-deauna. Trăia desigur un coşmar, ba nu, unvis destul de frumos, dacă ar fi să ne luămdupă ce are în faţa ochilor, vis din care seva trezi, cu siguranţă, în camera ei, va beao cafea tare-tare, apoi se va sui în maşinăşi va pleca să-şi întâlnească clientul… Staipuţin, avea planificată o întâlnire cu unclient acuzat de viol… Pe faţa ei frumoasăse citea neliniştea.

- La ce visează iubita mea? Ce-ofrământă? Glasul bărbatului ce se apropiade pat o readuse la realitate. Nu visa… Îisimţi răsuflarea deasupra piciorului ieşit desub cearşaf. Dina se smuci atât de violent,mai-mai să-l dărâme pe bărbatul ce-o ful-geră cu o privire păcurie, ce contrasta cu

veselia afişată până atunci.- Ce-i cu tine? Nu te înţeleg, am vrut

să-ţi sărut picioarele care au dansat atât înnoaptea care a trecut. Apoi adăugă preocu-pat, aranjându-şi mai bine prosopul în jurulmijlocului:

- Ţi-am spus eu că whiski în amesteccu ginul face explozie?! Ce-i drept, ai capi -tulat după al treilea pahar. Asta da rezis-tenţă, spuse el admirativ. Eu n-am mers atâtde departe, trebuia să ajungem şi acasă…

Dina se retrăsese într-un colţ al pa -tului, spre perete, şi de acolo încerca săînţeleagă ce doreşte necunoscutul, ce-ointriga prin vorbe şi comportare. Pemoment, renunţase să se mai întrebe cumajunsese ea aici şi chiar se bucură în gândconstatând că nici capul n-o mai doare atâtde tare. Îşi simţea micul cucui din ceafă decâte ori întorcea gâtul. Nici gustul din gurănu era atât de rău, uşor sălciu, cu gust demedicament, dar suportabil. Înseamnă că înseara precedentă nu băuse chiar atât demult. Şi atunci de ce nu-şi aminteşte nimic?!Nu, tot vis era, precis că în câteva clipe seva trezi şi atunci…

- Iubito, ce-ai spune de o cafea, aşacum îţi place ţie, tare-tare şi fără zahăr?!

Într-adevăr, aşa obişnuia Dina să-şiînceapă ziua, cu o cafea băută la primeleore ale dimineaţii în barul de lângă casă.Barmanul îi ştia preferinţa şi de cum ovedea intrând pe uşă, îi făcea semn să seaşeze şi imediat apărea cu ceaşcaaburindă. Celelalte cinci-şase cafele nu maiaveau aceeaşi savoare, le sorbea în fugă latribunal, la birou sau aiurea. Bărbatul îicunoştea deci preferinţele. Fără o vorbă,dispăru pe uşa prin care îşi făcuse apariţia,mai devreme, şiroind de apă. Reveni destulde repede cu un ibric plin cu cafea şi cu oceaşcă uşor ciobită. Dina îşi simţea gurauscată şi nevoia de a-şi umezi măcarbuzele o făcu să accepte tăcută. Apucă,tremurând, cu ambele mâini ceaşca, subprivirea amuzată a bărbatului. Cearşafulscăpat din mâna fetei alunecase lăsându-isânii dezgoliţi. Iritată de privirea şi de zâm-betul lui, Dina apucă ceaşca încercând, în

111


acelaşi timp, să se acopere. Amuzat destânjeneala ei, bărbatul nu comentă, înschimb, se instală comod, de-a lungul patu-lui, cu mâinile sub cap, privind-o pe subsprâncenele arcuite într-o întrebare neros-tită.

Gustul cafelei avea ceva sălciu,neplăcut, care o făcu pe fată să se scuturedupă prima înghiţitură. În altă situaţie ar fivărsat ceaşca şi ar fi renunţat pe moment lacafea. Acum însă gâtlejul uscat şi gustulamărui din gură o făcură să soarbă lichidulaburind. Când ceaşca rămase goală,necunoscutul se ridică mulţumit din pat, îşitrase pe el o pereche de ginşi ce stătuserăpitiţi sub pernă, apoi spuse fără prea mareentuziasm:

- Iubito, eu am să dispar vreo douăore. Tu odihneşte-te, noaptea trecută te-acam scos din formă. Din uşă, o privi câteva clipe serios, apoi,amintindu-şi parcă de ceva, se întoarselângă pat şi se aplecă spre ea, gata să-isărute buzele uscate şi aspre. Dina traseimediat cearşaful, acoperindu-şi faţa.- Mă rog, nu înţeleg de ce te porţi aşa dupăo noapte atât de fierbinte… Nu-i nimic, săştii că nu mă supăr. Apropo, continuă elprivind-o în ochi, nu-ţi căuta hainele, ţi leaduc eu când mă întorc…

Nici de data aceasta fata nu apucăsă spună vreun cuvânt, căci bărbatul dis-păru pe uşă. Yala ţăcăni scurt şi în camerăse instală o linişte nefirească, de parcă odată cu plecarea lui ar fi luat şi sistemul desonorizare. Ascultă atentă câteva clipe,apoi sări din pat înfăşurată în pânza aspră.Lipăind cu picioarele goale pe mochetagroasă se apropie de uşă hotărâtă să afleceva despre locul în care era ţinută pri-zonieră fără voia ei. Constată supărată căuşa nu se putea deschide fără cheie.Începu să bată disperată cu pumnii în lem-nul uşii, sperând să fie auzită de cineva dinexterior, dar nu-i răspunse decât ecoul unuispaţiu gol pe care-l bănuia dincolo deîncăperea aceasta. Încă nu-şi putea daseama unde se află şi lipsa oricărui semnde viaţă o înspăimânta din ce în ce mai tare.

Deschise uşa prin care intrase bărbatul cuibricul. Era o baie nu prea mare cu o cadăpătată de rugină. De la robinet picăturile sescurgeau monoton una după alta. Într-uncolţ, pe marginea căzii, era un reşou decare Dina nu mai văzuse niciodată, pe caretrona ibricul aproape plin. Fata îşi umpluîncă o dată ceaşca şi gândurile începurăsă-i bântuie haotic prin ţeastă. Într-un târziuobservă ferestruica de deasupra chiuveteişi-şi rupse unghiile în încercarea de a odeschide. Observă prea târziu că era bătutăîn cuie, cât despre oblonul ce-o acopereadin afară nici nu putea fi vorbă să fie ajuns.Se gândea intens la o soluţie.

Deodată, respiraţia îi deveni maisacadată, îşi simţea pulsul spărgându-i tim-panele, iar paşii deveniră şovăielnici.Privirea i se împăienjenea, picioareledeveniseră doi buşteni neascultători. Cu unefort uriaş se sprijini de pat. Un val uriaş desânge i se ridică spre creier şi o linişte desfârşit de lume o învălui târând-o în largul eiîntunecat.

La fel de brusc se deştepta, simţindcă nu-i singură în cameră. Întredeschiseprudent ochii şi-l văzu pe necunoscut înpicioare, aproape de fereastră. O aşteptaprobabil să se trezească. Pierduse noţiuneatimpului, aşa că nu-şi putea da seama câtdurase somnul sau poate leşinul din caretocmai se trezise. Sacoul lui, aruncat negli-jent pe marginea patului, lăsă să seghicească conturul unui telefon mobil. Înmintea Dinei încolţi o idee. Se prefăcu încontinuare că doarme, îşi reglă respiraţia,mimând chiar o uşoară sforăială, gemu decâteva ori, ca şi cum ar fi visat urât şi chiarse întoarse de pe o parte pe alta, conti -nuând să-l urmărească printre genelebogate. Bărbatul nu părea să-i fi observatmanevrele, dar din când în când îşi priveaceasul de la mână. La un moment datîncepu să bată darabana cu degetele înpervazul ferestrei, mormăind la fel de falsaceeaşi melodie stupidă. Dina zâmbi dis-preţuitor la adresa urechii lui muzicale.Necunoscutul începu să se foiască nerăb-dător, de pe un picior pe altul, apoi,

112


aruncându-i o privire scrutătoare, ca pentrua se convinge că ea doarme într-adevăr,intră în baie. Era momentul sperat şi aştep-tat de Dina. Dintr-un salt smulse telefonuldin haină, apoi strecurându-şi capul subpernă formă un număr rugându-se să fiecineva la celălalt capăt. I se părea că timpulse rostogoleşte peste ea într-o goană neb-ună.

- Tată, eu sunt… Vocea îi era gâtuităde încordare. N-avu timp să mai adaugeceva. Auzi apa din baie curgând. Cu ograbă disperată închise şi strecură telefonulîn buzunarul hainei pe care nu mai avuvreme s-o aşeze cum o găsise. În timp ceuşa se deschidea, ea se azvârli pe pernamototolită cu tot sângele uscat la cap.Pulsul i se accelerase ca după o cursă for-midabilă, bătăile inimii erau ciocane uriaşeal căror zgomot părea să umple odaia.Strângea cu putere pleoapele, de parcă aşaar fi fost mai în siguranţă. Intrând în cameră,cu aceeaşi melodie pe buze, aruncă oprivire spre pat.

- Hai, iubito, ştiu că nu dormi! E tim-pul să avem o discuţie. În momentul urmă-tor, ochii îi căzură pe haină şi înţelese ce seîntâmplase. O străfulgeră cu o privire deantracit, fruntea i se cută adânc, iar voceanu mai avea inflexiuni calde.

- Mare prostie ai făcut! Crezi că unsimplu telefon te ajută cu ceva?! N-ai nici oşansă…

Dina deschise ochii şi rămase mutăde uimire. Trăsăturile bărbatului păreausculptate în piatră dură, urâţindu-l cu furiarece dezlănţuită împotriva ei. Nu ştia cu cegreşise în faţa necunoscutului, de unde urace i se citea în ochi. Se trase cât putu demult lângă perete, strângând cearşaful înpumni, pregătită pentru orice. Bărbatul o ţin-tui cu o privire de foc, apoi zâmbi sarcastic:

- Degeaba, scumpo, telefonul acestanu-i al nimănui, deci nu poţi fi găsită cu aju-torul lui. Ai pierdut, draga mea. De laînceput n-ai avut nicio şansă!

Dina făcu un efort supraomenesc să-şi ordoneze gândurile, să-l aşeze penecunoscut în cadrul problemelor cu care

se confruntase în ultimul timp. Despre orelaţie amoroasă nu putea fi vorba, n-aveaaltă preocupare decât cazurile penale încare pleda. Cu vecinii avea tangenţe atât deneînsemnate, încât alungă din minte tri -miterea. Trecu în mare viteză cazurile pecare le apărase în ultimul an şi doar douădintre ele erau mai grave, unul de viol, darpârâtul scăpase basma curată, celălalt -trafic de persoane, în care sentinţa nu fu -sese pronunţată. N-avu timp suficient săaprofundeze detaliile, căci bărbatul, smul-gându-şi cu un gest nervos haina, ieşi dincameră, fără să-i mai arunce vreo privire.Gândul îi zbură spre tatăl ei, întrebându-sedacă o fi priceput în ce situaţie se află. Nu,n-avea cum, abia apucase probabil să-irecunoască vocea, cât despre numărul detelefon de la care apelase… Da, asta arputea fi soluţia. Poţi găsi proprietarul dupănumărul telefonului. Tata va răsturna şimunţii s-o găsească. Se scutură înfrigurată,plimbându-se prin cameră ca într-o cuşcă,trăgând cu urechea spre uşă, forţându-sesă fie creativă, să-şi amintească modul încare eroii lecturilor din adolescenţă sau aipuţinelor filme poliţiste vizionate reuşeau săscape din situaţii similare. Ptiu! zise ea cuvoce tare, îmi stă mintea la prostii! Se ghe-mui la picioarele patului, cu mâinile strânseîn jurul genunchilor. Părea că mintea i segoleşte; rămase în poziţia asta chinuităpână când nu-şi mai simţi picioarele.Deodată o străfulgeră gândul că bărbatultrebuia să se întoarcă şi ea n-ar fi suportatiarăşi privirea lui rea. Sări în picioare şiîncepu să tragă de pat până când reuşi să-l proptească în uşă, apoi începu să se luptecu fereastra fixată în cuie. Neputinţa îiaduse lacrimi în ochi şi îi reveni senzaţia despaimă. Se simţea părăsită, izolată parcăpe o insulă pustie. Acolo măcar ar fi văzutlumina soarelui, ar fi simţit briza vântului. Nuvoia să moară aici, nu făcuse rău, nuînţelegea pedeapsa. Un plâns nervos îi scu-tura umerii delicaţi. Hohoti minute în şir. Nuştia nici măcar ce oră este. Tăcerea aceeaînnebunitoare era singura tovarăşă. Intră înbaie şi dădu drumul apei să curgă. Jetul

113


puternic îi biciuia trupul, ca un fel de au -toflagelare pentru un păcat neştiut. Apacaldă o învălui treptat într-o linişte amorţi-toare, limpezindu-i totuşi judecata. Mai multdecât făcuse până acum n-avea ce să maifacă, poate doar să aştepte. Se ghemui într-o margine a patului, cu ochii împăienjeniţi,sperând la soluţii miraculoase.

Somnul o cuprinse în braţele lui moi,atenuându-i supărarea şi îngrijorarea. Dincând în când, pieptul îi tresărea la un sus-pin adânc. Se visa acasă, în liniştea dormi-torului ei, înconjurată de obiecte dragi.

Pentru avocatul Alexandru Negri,ziua care se încheia fusese împovărătoare.Mai avea vreo cinci ani până la pensie, darse simţea obosit şi plictisit. De când plecaseDina de acasă în noul ei apartament, dis-păruse şi bucuria întoarcerii în căminul con-jugal. Locuinţa nu-l mai atrăgea. I se puse -se în birou o canapea, transformândîncăperea în singurul loc unde se simţeabine.

În liniştea din jur, avocatul îşi pusedosarele în ordine. Avea de pledat a doua ziîn trei cauze, aşa că mai răsfoi actele cuatenţie. Iată dosarul lui Iulian Goga, pârâtde Iulian Dobre. Hm! Iulian vs. Iulian!Gândul îi zbură imediat către un alt Iulian,socrul său, care-i schimbase viaţa. În faţaochilor îi apăru o figură impunătoare şi rubi-condă, a cărei forţă stătea în privirea aceeaalbastră şi scrutătoare, marele avocat IulianNegri. Îşi amintea în detaliu ziua în care,tânăr stagiar sărac, pătrunsese în luxosulcabinet al marelui om, solicitând postul destagiar. Înainte de a intra îşi îndreptase ţin-uta, îşi îndreptase nodul cravatei şi-şi maiprivise o dată, descurajat, pantofii scâlciaţi.Ar fi dorit din tot sufletul să facă o impresiecât mai bună. Privirea scrutătoare a luiIulian Negri îl radiografie din cap până înpicioare, simţindu-se ca o muscă pusă lamicroscop. Simţise din plin greutatea priviriişi chiar, pentru o clipă, se simţise tentat săpărăsească biroul. Glasul marelui om îl ţin-tuise, dar vorbele rostite nu şi le putuseexplica pe loc.

- Ştiu cine eşti. Te urmăresc încă depe băncile facultăţii. Dacă n-ai fi venit sin-gur, te-aş fi căutat eu. Vreau să-ţi fac opropunere. Una singură de care poatedepinde viitorul tău, dacă bineînţelesdoreşti un viitor în această firmă! Privireagrea îl mai învăluise o dată, dublată de unzâmbet, în care Alexandru intuise şi un uşordispreţ, dar şi dorinţa aprigă de a-i fi accep-tată propunerea. Biciuit de acest zâmbet,tânărul rămase în aşteptare. Avocatul nupărea să se grăbească. Se aşezase înfotoliul comod din faţa biroului uriaş, extrasenişte foi din mormanul de acte din faţa sa,apoi, exasperant de încet, apăsase butonulinterfonului. Vocea secretarei răsunaseoarecum strident în imensitatea încăperii.

- Să nu fiu deranjat, indiferent cinemă solicită! Alexandru simţise că fierbe denerăbdare. Avea atâta nevoie de post, încâtar fi aşteptat oricât propunerea.

- Vreau să te însori cu fie-mea!Cuvinte fără nicio legătură cu momentul. LuiAlexandru i se păruse chiar că avocatul vor-beşte cu altcineva şi se uitase curios în jur,dar nimeni altcineva nu se afla în preajmă.

- Poftim? Scuzaţi-mă, ce să fac, sămă…

- Asta este unica propunere, celelaltesunt amănunte despre care vom discuta,dacă va fi cazul, la momentul potrivit. Nuvreau un răspuns imediat. Te aşteptduminică la vila din Băneasa, dacă răspun-sul este afirmativ. Îi întinse o carte de vizităinscripţionată cu litere aurii, apoi îşi luăgeanta diplomat de pe birou şi părăsiîncăperea sub privirile stupefiate ale tânăru-lui, rămas încremenit în fotoliu până laintrarea secretarei.- Mai doriţi ceva, domnule? Ce să mai dore-ască, era năucit de-a binelea! Să fie oareposibil să-şi schimbe viaţa într-o clipă?! Nuse gândise decât la un post pentru caremuncise cinci ani grei de facultate. Ştia preabine că în meseria aceasta se pătrundefoarte greu, tocmai datorită avantajelor pecare le oferă. Baroul este un spaţiu exclu-sivit, la care un amărât de fiu de ţărann-avea decât să spere, fără prea mari posi-

114


bilităţi de realizare. O salutase pe secretarace-şi afişase pe figură cel mai frumos zâm-bet al ei, şi părăsise clădirea.

Duminică a ajuns la vila din Băneasapuţin după prânz. I-a deschis o menajeră,care i-a zâmbit cald:

- Domnul vă aşteaptă în salon! L-acondus fără alte cuvinte într-o încăpere uri-aşă de la parterul casei. Deci, Iulian Negrifusese sigur că propunerea îi va fi accep-tată. În clipa aceea, Alexandru s-a urât pen-tru slăbiciunea sa, dar gândul la o viaţă maibună l-a făcut să-şi continue drumul.

Scutură plictisit din cap. Trecuseatâta timp de atunci, totuşi convorbirea cuIulian Negri îi stăruia şi acum în minte. Îşiturnă o porţie zdravănă de coniac, apoi seaşeză comod într-un fotoliu rememorândviaţa sa: venirea pe lume a Dinei, primulproces de răsunet câştigat, moartea socru-lui, certurile cu Ioana, nevastă-sa, izolareaîn birou, tot din cauza Ioanei. Hm, viaţa luifusese un lung şir de dezamăgiri, derenunţări, de vise spulberate. Nici astăzi nuse iertase pentru compromisul făcut întinereţe. În mintea lui întortocheată de avo-cat, îşi compara adesea viaţa cu zborul unuiavion, care decolează, se înalţă, zboară,zboară, zboară, şi deodată se prăbuşeşte.Ce-a rămas în urma zborului frânt? Doarcutia neagră care păstrează amănuntelezborului. Şi cutia lui? o copilărie chinuităîntr-un amărât sat oltenesc, acomodareadificilă într-un centru universitar pentru caremodestele posibilităţi materiale ale părinţilorerau insuficiente, îndemnându-l adesea larenunţare, banchetul de absolvire la care nuse prezentase pentru că s-ar fi făcut de râscu hainele, lipsa iubirii, căci Ioana, nevastă-sa, nu se apropiase de el mai mult ca înprima zi când îi fusese prezentat. Nu sepotriveau, de fapt, la nimic, nici ca prefe -rinţe, nici ca preocupări. Îşi duse raţiona-mentul mai departe, oftând din greu. Lacununie îşi schimbase numele, luându-l peal proaspetei soţii, iar ca o încununaredeplină a laşităţii, fusese de acord să nu-şiinvite părinţii la nuntă. N-aveau ce să cauteîntr-o societate atât de aleasă în care toc-

mai pătrundea prin căsătorie. Clătină mâh-nit din cap, spunându-şi că se întâmplăceva cu el, căci în ultima vreme se totîntorsese în trecut.

Se ridică greoi din fotoliu, chiar înclipa în care a sunat telefonul. Când auzi înreceptor glasul şoptit al Dinei, inima luitresări violent în coşul pieptului. I se păreacă vocea ei se strecoară printr-o păturăgroasă de pâslă, ajungând la el distorsio -nat. Pe ecranul luminat al telefonuluiapăruse un număr total necunoscut.

- Tată, eu sunt… Apoi nu s-a maiauzit decât sunetul specific întreruperiiapelului. Butonă câteva momente aparatul,formă numărul Dinei şi neprimind nici unrăspuns, apelă noul număr, dar nu-irăspunse decât vocea monotonă a robotu-lui: „Abonatul…" Să i se fi întâmplat feteiceva? Pe cine să întrebe? Nu-i cunoşteaprietenii, iar la birou era puţin probabil sămai fie cineva de la care să ceară detalii.Din ce în ce mai convins că fata se află într-o situaţie dificilă, se scutură înfiorat în timpce răsfoia o agendă extrasă dintre hârtiilede pe birou. Găsi un număr de telefon, îlformă, aşteptă cu nerăbdare să i serăspundă.

- Am nevoie de ajutorul tău, i seadresă el, fără nicio introducere, celui de lacapătul firului. Vreau să ştiu al cui este tele-fonul acesta! Rosti clar şi rar numărul de lacare sunase Dina. Ascultă câtevamomente, apoi continuă ridicând puţinvocea:

- Nu-mi pasă că nu-i legal, ar putea fivorba de viaţa Dinei… şi-i povesti puţinulce-l frământa, insistând pe vocea pierită şisperiată a fetei.

- Bine, aştept să mă suni! Azvârlitelefonul pe birou, fără însă a-l scăpa dinochi, de parcă aparatul ar fi fost vinovat detoată situaţia. Se duse apoi la fereastră con-centrându-se pe noaptea prăvălită asupraoraşului. Trecuse destul timp, nelinişteadevenea din ce în ce mai puternică. Cândsunetul melodios al soneriei a spart linişteaîncăperii, avocatul a tresărit violent, apoi s-a repezit febril asupra telefonului. A ascultat

115


încordat spusele celui de la celălalt capăt alfirului, a mulţumit scurt, apoi a format un altnumăr.

- Cu procurorul Panaitache, ceru elcu vocea tremurândă.

- Chiar el la telefon, cine…- Avocatul Negri… vă salut, domnule

procuror. Şi cum nu-şi avea sensul o dis-cuţie de complezenţă, trecu direct la miezulproblemei. Procurorul asculta atent.

- Aveţi vreo infromaţie despre loculunde s-ar afla, sau de unde v-a sunat?

- Nu ştiu locul, dar am aflat numele şiadresa posesorului telefonului de pe carem-a sunat. Credeţi-mă, am încercat denenumărate ori s-o contactez pe fiică-mea,dar nu-mi răspunde decât robotul. Sigur is-a întâmplat ceva rău…

- Domnule avocat, poate că fiica dv.nu doreşte să fie deranjată, o fi având şi eaaltceva de făcut… şi apoi nu înţeleg ceaşteptaţi de la mine?! Cât despre ideea dea o declara dispărută, ştiţi ca şi mine cespune legea…

- Lăsaţi-mă, domnule, cu legea! Şidacă fetei i s-a întâmplat ceva, mai poatelegea s-o apere? Nu înţeleg de ce atâteadiscuţii, pierdem vremea, eu v-am informat,iar dv. aveţi, tot prin lege, acccentuă avo-catul, să vă sesizaţi şi să luaţi măsuri pânănu e prea târziu!

- Mă rog, daţi-mi adresa, pe care nuprea înţeleg prin ce mijloace aţi dobândit-o.Să vedem ce putem face, deja s-a făcutfoarte târziu… Ar mai fi adăugat el şi altce-va, însă avocatul întrerupse convorbirea.

Alexandru Negri nu-şi punea preamari speranţe în procuror. Ştia din expe-rienţă că procuratura se mişca extrem degreu şi doar în faţa unor probe evidente, oridispariţia Dinei, de care acum parcă înce-pea să se îndoiască, abia se produsese,oricum nu trecuseră cele 24 de ore.Deodată gândul îi înţepeni orice mişcare.De fapt, el nici nu ştia de când dispărusefata. Nu mai vorbise cu ea de vreo trei zile.Se repezi iarăşi la telefon.

- Comisarul Răduş…- Să trăieşti, comisare, Negri la tele-

fon. Am nevoie de ajutorul tău!Comisarul era fiul unui consătean

de-al avocatului, sub a cărui oblăduirereuşise să facă Academia de Poliţie. Taremult şi l-ar fi dorit ca ginere, însă viaţahotărâse altfel lucrurile. Dina şi Răzuş eraubuni prieteni, dar de aici până la împlinireavisului avocatului…

- A dispărut Dina, dar ştiu adresa lacare poate fi găsit beneficiarul telefonului dela care m-a sunat ultima dată… Avocatulvorbea repede, temându-se parcă să nu ise închidă telefonul. Comisarul, luat prinsurprindere de avalanşa vorbelor, bâiguinesigur:

- Cum adică a dispărut?! De când?- Nu mai ştiu exact, ce ştiu ţi-am spus

deja. Ajută-mă s-o găsesc, fă ceva! Vinacum la Inspectorat…

Drumul cu maşina a durat mai multca de obicei, a prins toate stopurile, iarcoloana se mişca aproape cu viteza melcu-lui.

- Nu te aşeza, îi spuse comisarul,plecăm chiar acum. Maşina ne aşteaptă laintrare. Începuse să se lumineze de ziuă.Oraşul se anima din ce în ce, oamenii înce-peau să-şi vadă de treburile lor într-o zi caoricare alta.

La adresa respectivă nu găsiră decâto poartă încuiată, în spatele căreia un câineîşi arăta lătrând vitejia. Bătură la poartaînvecinată şi tocmai când se hotărâseră sărenunţe, în pragul casei se ivi o huidumă deom, îmbrăcat într-un tricou cenuşiu, ce-igemea la umeri şi sub braţele puternice cadoi bulumaci. Omul le aruncă o privire sus-picioasă, apoi, cam în silă, se apropie depoartă şi cu o voce lipsită de bunăvoinţă îiîntrebă de ce-l caută cu noaptea-n cap.

- Vecinul dv. de la 20 nu răspunde.Am avea nevoie de el, ştiţi cumva undepoate fi găsit?

- Da’ ce treabă aveţi cu el? Omul sescărpina în chica bogată şi neţesălată.

- Şi dacă nu vă spunem e vreo pro -blemă? vru să ştie comisarul, îndesându-şimâinile în buzunarele blugilor.

- Păi s-ar cam putea să fie! Descuie

116


poarta şi se propti în faţa comisarului pecare-l fixă cu o privire cenuşie şi arţăgoasă.Buza de jos îi tremura într-un ritm din ce înce mai vizibil.

- Hai, valea, dacă nu spuneţi de ce-lcăutaţi, mai bine… Nu apucă să-şi ducăameninţarea până la capăt, căci în poartavecină se opri un taxi din care coborârădouă persoane: un bărbat destul de tânărîncă, şi o femeie ceva mai în vârstă, modestîmbrăcată, venită, după coşurile ţinute fermîn braţe, de undeva de pe la ţară.

Comisarul se opri în faţa lor, sprenedumerirea bărbatului, care nu se aştep-tase ca o persoană necunoscută să-iblocheze trecerea spre propria poartă.Femeia se trăsese şi ea speriată spre şofe -rul taxiului, care, precipitat, pusese mânape aparatul de radio gata să-şi alertezecolegii despre un posibil atac. Sesizândconfuzia creată, comisarul îşi scoase legiti-maţia de serviciu, declinându-şi numele,gradul şi funcţia, apoi îl linişti pe bărbatulcare părea în pragul unei crize cardiace.

- Domnule Popa, aşa vă numiţi, nu?Omul încuviinţă fără o vorbă, apăsându-şimereu mâna în partea stângă a pieptuluiunde simţea un muşchi zbătându-se. Nuînţelegea de ce legitimaţia poliţistului îl spe-riase aşa de tare. Nu se ştia vinovat de niciofaptă penală.

- Ne puteţi arăta telefonul dv.? îi cerucomisarul.

- Ce telefon vrai, domne, de la el, căera să-l plătească cu viaţa lui, sări întărâtatăfemeia. La privirea întrebătoare a celor doistrăini, ea continuă:

- Acu-mi spuse frate-miu ce-a păţit înmaşina 105, când i l-a furat un tuciuriu şi l-a mai şi ameninţat că-l omoară dacă spuneceva, de-ar da Aghiuţă în capul lui de hoţ şibandit!

Comisarul mulţumi celor doi, nuînainte de a-i sfătui să facă o plângere lapoliţie, ceea ce-i făcu pe oameni să zâm-bească neîncrezători. Avocatul rămăsesefără vorbe. Nu-i folosise la nimic să afleadresa posesorului telefonului de la caresunase Dina.

Somnul Dinei fu agitat şi bântuit deimagini de coşmar. I se părea că fuge deceva sau de cineva, că nu găseşte, deşicaută cu disperare, portiţa prin care să iasădin ţarcul în care era prizonieră. Trăgea degratiile ruginite ce-i intrau adânc în carne.Se trezi la un moment dat chinuită de o setemistuitoare. Deschise ochii, uitând unde seaflă, şi apucă bucuroasă sticla plină cu apă,din care sorbi îndelung, în ciuda gustuluisălciu. Câteva momente se simţi mulţumită,apoi realitatea o izbi violent. Îşi aminti căeste prizonieră, că nu are decât cearşafulde pe ea, că nu se poate orienta în timp şispaţiu, că n-are pe cine să se bazeze. Latoate astea se adaugă o uşoară ameţealăce-i împăienjenea privirea. Încercă din răs-puteri să-şi ţină ochii deschişi, dar nu reuşi.Căzu într-un somn adânc, de parcă s-ar fiprăbuşit într-un abis nesfârşit. Nu mai auzinici ţăcănitul yalei, nici nu simţi cum patul sedeplasează încet, eliberând uşa, prin carepătrunse acelaşi necunoscut, care-i aruncăo privire fugară din care, cu greu, s-ar fiputut înţelege ce simţea faţă de victima sa.Din sacoşa pe care o adusese cu sinescoase hainele Dinei şi, ca pe un manechinlipsit de viaţă, începu s-o îmbrace, întâifusta, apoi bluza, apoi sacoul, până la ulti-ma piesă. O trase apoi din pat şi o întinsepe mochetă. Netezi cuvertura de pe pat,puse cu grijă în sacoşă sticla, ibricul şiceaşca, apoi, săltând-o pe fată pe un umăr,ieşi trăgând uşa după el. Yala se închise cuun ţăcănit scurt, dar Dina nu-l auzi. Cei doipărăsiră locul fără ca cineva să-i observe,căci locul era pustiu, îngropat în verdeaţă.

O senzaţie ciudată de gol în stomaco făcu pe Dina să deschidă ochii. Primullucru pe care-l observă a fost becul spânzu-rat de tavanul afumat al încăperii. A înţelespe dată că nu se mai află în dormitorul cucare aproape se obişnuise. Şi mirosul eraaltul, de igrasie, de pământ, de beci. A pri vitsperiată, dar şi curioasă, în jur. Nicio fe -reastră, doar o uşă grosolană de pivniţă.Începu să strige, însă vocea i se frânse deoboseală, de foame, de spaimă. A încercat

117


să se ridice în capul oaselor, dar a renunţat,efortul era peste puterile ei. Lumina bolnavăa becului o ameţea şi mai mult. I se păreacă totul se învârte în jurul ei ca într-uncarusel descentrat; închise ochii să scapede senzaţia pe care mişcarea i-o provoca înstomac.

Când îşi reveni, bărbatul era lângăpat, cu o tavă mare pe care o aşeză pecuvertură, alături de ea.

- Mănâncă ceva, îi spuse el cu ovoce albă, lipsită parcă de interes. Vocea luiegală o sperie la început, iar gândulmâncării îi făcea rău. Întinse totuşi mânaspre o felie de pâine, gândindu-se că aveanevoie de forţă, dacă voia să scape dininfern. Se concentră pe mâncare, fără să-iarunce o privire.

- Bea şi cafeaua asta, adăugă elîntinzându-i aceeaşi ceaşcă ciobită. Fatascutură hotărât de câteva ori din cap, cugândul la ce ar fi putut pune bărbatul în ea.Voia să fie lucidă, să conceapă o cale desalvare.

- N-avea grijă, cafeaua asta poate fibăută, la fel şi apa din sticlă. Acum nu maitrebuie să te adorm. Priveşte în jur, crezi căpoţi scăpa de aici?! Se îndreptă spre uşă,fără alt comentariu.

- Stai puţin, spune-mi de ce, de ceeu, cu ce m-am făcut vinovată? Avalanşade cuvinte îl făcu să se oprească şi s-oprivească ironic.

- Toate la timpul lor! Întredeschiseuşa, gata să păşească peste prag.

- Spune-mi măcar cum te cheamă,ca să ştiu măcar cine mă ţine prizonieră,insistă Dina.

- Alege orice nume, nu contează,spune-mi cum vrei sau nu-mi vorbi, ca şipână acum. Ieşi fără s-o mai privească. Uşase închise greoi şi doar ivărul greu de fiermai tulbură liniştea.

Comisarul Răduş îşi chemă adjunc-tul să-l întrebe cum decurge ancheta încazul dispariţiei avocatei Dina Negri.

- Şefu, prea multe amănunte nu-ţipot da. Am găsit maşina în parcarea restau-

rantului „Doi cocoşi". Am arătat poza eituturor angajaţilor, ospătarul, care-a servit-omi-a spus că a mâncat singură, dar era clarcă mai aştepta pe cineva. Femeia de latoaletă a recunoscut-o şi ea, a văzut-ointrând într-o cabină, dar n-a văzut când aieşit, că, zicea ea, n-o interesează cât stauclienţii pe ţucal…

- Bine, bine, treci peste cât de bineîşi fac unii meseria. Altceva?

- Păi, cam atât. A, am verificatamprentele din maşină, dar nimic intere-sant, părinţii, două colege…

- Şi ce propui? Văzând nedumerireasubalternului, Răduş continuă:

- Cu agentul de pază al parcării aţidiscutat?

- Ei, ca de obicei, n-a văzut, n-aauzit, nu s-a furat nimic, de ce ne legăm deel… Nu ne rămâne decât să aşteptăm,ridică neputincios din umeri ofiţerul. Cum sălucrezi cu atât de puţine date?!

- În consemn la frontieră?!- Am făcut-o şi pe asta! Mai rău e că

bătrânul avocat e mereu pe capul nostru.Ne-a adus toate fotografiile dispărutei, decând şedea pe blăniţă, de parcă… Omulzâmbi amuzat, dar îşi controlă imediat figu-ra sub privirea mustrătoare a şefului.

- Omul e disperat, atâta copil are, iarnoi trebuie să ne străduim ceva mai mult,nu să facem glume proaste!

Peste două ore, când l-a întâlnit peavocat, aproape că nu l-a recunoscut.Îmbătrânise brusc, obrajii i se lăsaseră multîn jos, ochii priveau fără ţintă, iar hainele,neschimbate în ultimele zile atârnau pe el îndezordine. În mâinile tremurânde ţinea unteanc de hârtii.

- Ce faceţi aici? întrebă Răduş,impresionat profund de starea bătrânului.

- O caut pe Dina. Vezi foilea astea? echipul ei şi rugămintea mea către oameniicare poate au văzut-o… Trebuie s-o fi văzutcineva, nu s-a volatilizat… Nu ştiu ce faceţivoi de n-o găsiţi, aveţi atâtea mijloace… da,

118


lasă, o găsesc eu singur pe fata mea, sigurea aşteaptă undeva s-o găsesc… Voceaavocatului scăzu într-un gâlgâit de lacrimi.

- Domnule Negri, duceţi-vă acasă,noi continuăm căutările, e de datoria noas-tră… N-au trecut decât patru zile.

- Doar patru zile… Şi ţi se pare puţin,patru zile în care fata mea zace cine ştie peunde fără niciun ajutor… Bătrânul seîndreptă spre stâlpul următor, pe care lipiafişul cu chipul Dinei, apoi plecă maideparte, fără să-i mai adreseze comisaruluivreun cuvânt.

După ce a mâncat, puterile Dinei s-au refăcut în oarecare măsură. A coborâtdin pat şi s-a apropiat de uşă ascultând cuatenţie. Până la ea nu răzbătea niciun zgo-mot. Cercetă apoi încăperea. Nu prea mareşi aproximativ proaspăt văruită de o mânănu prea pricepută, sau în mare grabă. Înunele locuri se vedeau urmele vechiului var.În afara patului de fier acoperit cu o cuver-tură ţesută la un război de ţară, Dinavăzuse o ţesătură asemănătoare la MuzeulŢăranului Român, mai era o masă de lemnpe care trona un lighean de tablă şi osavonieră. Jos, lângă masă, erau douăgăleţi de tinichea, una plină cu apă, cealaltăgoală, şi o cană de tablă. În perete, de douăcuie, atârnau două prosoape noi. Se vedeacă răpitorul îşi pregătise din timp terenul deacţiune. Luă cana şi începu să bată cu ea înscândura uşii. Bătaia răsună înfundat,semn că încăperea se prelungea cu alta.Când obosi, se aşeză pe pat încercând săgăsească logica actelor răpitorului.

- Deci… e seară… sunt la „Doicocoşi" ca să mănânc, după o zi petrecutănumai în tribunal… maşina e în parcarearestaurantului… chelnerul nu mi-a aduscomanda… mă duc la baie să mă spăl pemâini… deschid robinetul… dintr-o cabinăiese o femeie, care se apropie zâmbitoarede chiuveta vecină… Apoi? de aici filmul serupe. De ce nu-şi mai aminteşte nimic?!

- Calmează-te, fato, e important să-ţiaminteşti… De ce-ţi stăruie în minte chipulfemeii? L-ai mai văzut, dar unde? Strângeapleoapele cu putere spre a reface imagineaultimă, dar efortul nu făcea decât să-iprovoace ameţeli.

- Bine, nu-ţi aminteşti, încercăm maitârziu, zise ea cu voce tare privindu-se înoglinda de deasupra lavoarului. Am ajunssă vorbesc singură! Hai să ne gândim la unnume pentru gazda noastră. Cuvântul„gazdă" o făcu să surâdă amar, gazda ce-oţine prizonieră fără să-i spună măcar din cemotiv.

- Am să-i spun… nu, n-are niciunsens, se încruntă ea spre chipul din oglindă.Nu merită să poarte un nume…

Când bărbatul reveni în încăpere,Dina era mai liniştită, pregătită să-l înfrunteşi, dacă se va ivi ocazia, să forţeze uşa.Aceeaşi tavă, pe care pusese două farfurii,un pahar şi o ceaşcă aburindă. Sesiză ime-diat lipsa cuţitului şi a furculiţei. Se teme sănu-l atac, se gândi fata. O îndemnă, dinochi, să mănânce. După ce-l privi câtevaclipe, Dina spuse:

- Cred că ştii cine sunt, din momentce m-ai răpit şi mă ţii prizonieră. Bărbatulîncuviinţă din cap.

- De ce? Omul nu părea dispus însăla lămuriri.

- Bine. Vreau ca în clipa asta sădeschizi uşa, ca să pot pleca şi-ţi daucuvântul meu că totul va fi fără urmări, darvreau să plec acum… Se ridică hotărâtălângă marginea patului, intrigată că bărba tulnu schiţează niciun gest.

- Nu pleci nicăieri şi dacă n-ai înţelescă nu poţi părăsi locul ăsta nu-i vina mea.Mai bine mănâncă, să pot lua tava. Glasullui suna egal şi Dinei i-a fost clar că oriceînvoială între ei era sortită eşecului.

- Pot să ştiu măcar cât voi sta aici?Sau ai de gând iarăşi să schimbi locaţia?

- Depinde doar de tine, eu am timpsă aştept. Te pot ţine o săptămână sau zece

119


ani, încă n-am hotărât sentinţa. Altele n-auavut norocul acesta… Vocea bărbatuluiscăzu într-un murmur imperceptibil. Dina îlprivi atent, încercând să-i pătrundă cuvin-tele. Ascundeau în ele o durere profundă.Deci mai are în el o urmă de suflet, se gândifata, hotărâtă să insiste.

- Ce trebuie să fac să scap din cal-varul ăsta? Gândeşte-te, sunt femeie, amnevoie de haine şi de atâtea alte lucruri…

- N-ai decât să ceri…- Îmi poţi aduce un laptop?!- Asta nici într-un caz, poate hârtie şi

pix, deşi nu văd la ce ţi-ar folosi?!- Ca să nu înnebunesc, omule, ce să

fac toată ziua? Să mă uit pe pereţi, să teaştept să apari cu tava asta idioată. NerviiDinei cedau. Fără să se mai gândească,apucă tava de un colţ şi i-o azvârli în frunte.Zăpăcit pentru moment, el o scăpă din ochipe Dina, care, deschizând uşa se şi năpus-tise afară din încăpere. Dar odată ieşitărămase descumpănită, căci în faţa ei sedeschideau în evantai, trei culoare slabluminate. Până să se hotărască pe care dinele s-o apuce, mâna bărbatului i se înfipseîn părul bogat, târând-o înapoi şi azvârlind-o în pat. În cădere se izbi de marginea defier şi aproape că-şi pierdu răsuflarea dedurere.

- Dacă mai încerci să mă ataci, încuiuşa şi arunc cheia. Putrezeşti aici, după cemori de foame şi de sete. Să-ţi fie clar căsunt singura ta şansă de a supravieţui!Privirea lui verde o învălui ca veninul şi pen-tru o clipă, uită durerea din ceafă, gândindu-se la adevărul din cuvintele lui. Fruntea băr-batului era brăzdată acum de o dungă roşie,urmă a loviturii. Strânse tava şi farfuriile depe jos, lăsând mâncarea unde căzuse.

- Nu-mi aduci altă mâncare? întrebăea dispreţuitor.

- Mâncarea este acolo unde este şialta nu mai primeşti până mâine. Când ţi-ofi foame, ştii de unde să te serveşti.

- În ce zi suntem? Ce oră? Măcar

atâta vreau să aflu, ţipă ea înnebunită.- La ce-ţi trebuie să ştii? Ieşi fără s-o

mai privească. Zornăitul ivărului tras o con-vinse pe Dina că a rămas, pentru multăvreme, singură cu gândurile ei.

N-a închis ochii toată noaptea.Uneori i se părea că aude zgomote înfun-date şi atunci se repezea în uşă lovind cupumnii şi picioarele, până când nu şi le maisimţi de durere. A renunţat să mai facă zgo-mot, concentrându-se asupra unei noi căide salvare. Poate că tata acţionează, poatea alertat poliţia, poate… Simţea că i se urcăsângele la cap. Îşi strânse capul între mâini,dar aproape imediat sări ca arsă. Dacă răpi-torul păţeşte ceva, un accident, o boală, oamnezie, ea rămâne pe vecie, aici, fărănicio posibilitate de scăpare. Câte zile să fitrecut? şapte-opt, după părerea ei, deşi n-avea nici un mijloc de măsurare a timpului.În realitate, începea cea de-a cincea zi; laun moment dat începu să numere, ca săîmpartă timpul în secunde, să-l socoteascăîn minune, apoi în ore…, dar numărătoarease frângea, fata uita numărul la careajunsese şi în cele din urmă se prăbuşeahohotind în perna uzată. Aşa o găsi bărba -tul când a intrat cu tava şi cu o geantă devoiaj. Câtva timp, Dina nu-şi ridică ochiispre el.

- Ai aici tot ce-ţi trebuie şi dacă maidoreşti ceva, rezonabil, desigur, poţi cere.Bărbatul strânse mâncarea de pe jos,rămasă neatinsă din seara precedentă.

- Aş dori, continuă el calm, cuaceeaşi voce din care nu răzbătea altcevadecât indiferenţă, să-ţi faci singură ordine şicurăţenie, eu nu sunt…

- Mai bine mi-ai spune cine şi ce eşti,sări Dina din pat, silindu-l să se retragă unpas înapoi, atent la mişcările ei, fără a fiînsă prea speriat de reacţia fetei.

- Stai liniştit, nu-ţi mai arunc tava încap. Vreau să verific ce ai adus în geantă.Începu să scoată, pe rând, un tricou, nişteşosete, un pantalon, însă cel mai mult o

120


bucurară hârtia şi pixul.- Puteai să aduci mai multe sau chiar

laptopul, cred că n-ai fost atât de prost să-llaşi în maşină.

- Femeie, înţelege că asta n-ar fi aju-tat poliţia să te găsească! Siguranţa dinglasul lui îi întări Dinei ideea unui plan binepus la punct. Şi iarăşi se întrebă care o fifost mobilul răpirii ei, ce legătură are ea cuomul ăsta?

- Spune-mi dacă mai ai nevoie deceva?! Bărbatul se calmase şi era din noustăpân pe situaţie. Vreau ca şederea ta aicisă fie cât mai comodă… Dinei îi veni săzâmbească. Putea fi comodă, o răpire, osechestrare într-un spaţiu care o sufocă?!Deschise gura revoltată.

- Nu începe iar cu prostiile! Ochii luicăpătară iarăşi culoarea veninului.

- Vreau un ceas, nu pot trăi fără săştiu cum trece timpul, vreau nişte flori să-miţină de urât, vreau să schimbi becul acestachior, vreau ziare şi reviste, vreau niştecărţi, orice… Vreau să scap de aici, hohotiea.

- Bine, le vei avea pe toate, mai puţinziarele.

- De ce? ca să nu aflu ce se scriedespre dispariţia mea? Crezi că tata n-arăscolit cerul şi pământul?

- Şi ce, i-a folosit la ceva? Ştiu dinexperienţă că totul este inutil. Dinei i se fixăîn memorie ce spusese bărbatul: „Din expe-rienţă", deci, într-un fel sau altul, seches-trarea ei repeta un scenariu ce se mai des-făşurase cândva, sau poate era o poliţăajunsă la scadenţă.

- Explică-mi măcar de ce eu, de cemă ţii prizonieră, de ce tot teatrul ăsta ieftin,cu „iubito" şi cu mutarea dintr-un loc în altul,de ce?. Vocea Dinei devenea din ce în cemai stridentă. Era în pragul isteriei. Înne -bunesc încercând să găsesc o cauză!... Nute cunosc, nu ne-am mai întâlnit niciodată.Deodată, fata tresări violent:

- Tu eşti femeia din toaleta restau-

rantului?! În mintea ei a reuşit să suprapunăcele două chipuri.

- N-am crezut c-o să-ţi ia atât demult. Ştiu că avocaţii au o memorie vizualăexcelentă. Cu atât mai mult tu. Eşti avocatpledant, aperi diverse cauze, deşi în ultimavreme te-ai axat pe traficanţii de carne vie,pe care-i scoţi basma curată, fără să te gân-deşti la victime… Glasul bărbatului coborîaproape de şoaptă. Îşi încleştase pumnii,iar muşchii feţei se încordaseră urâţindu-itrăsăturile. Un val uriaş de ură o copleşi pefată. Nu-şi dădea seama dacă împotriva eisau a traficanţilor.

- N-a fost greu să ies cu tine târându-te. M-am bazat pe indiferenţa oamenilor, penepăsarea cu care tratează chiar şi celemai flagrante situaţii. Am fost sigur că te potscoate din restaurant, fără ca nimeni să seîntrebe de ce o femeie iese din toaletătârând-o pe alta. Satisfacţia din glasul băr-batului era deplină. Nu este sănătos la cap,remarcă Dina în mintea ei, să răpeşti o per-soană din mijlocul atâtor oameni frizeazănebunia.

- Dar bodygardul din parcare?- Nici măcar nu era în preajma… Dar

gata pe ziua de azi, am făcut destulă con-versaţie.

- Stai puţin, aş vrea să fac o baie…- Şi cine te împiedică, ai destulă apă,

un lighean, săpun, prosoape…- Uită-te la părul meu, am nevoie de

apă caldă. Poate că este pe undeva o baie,unde… Dina insista şi din dorinţa de a aflamai multe despre locul în care era pri-zonieră.

- Astea sunt condiţiile. Aici nu-i„Intercontinental", după cum bine vezi. Pottotuşi să-ţi aduc o găleată cu apă fierbinte.Foloseşte-o cum vrei! Şi fără să mai aşteptereacţia ei, ieşi trăgând ivărul greu de fier.Când şi-a băgat părul în apa caldă, a simţito senzaţie de linişte mângâietoare. Stropiide apă se amestecau în neştire cu stropiilacrimilor. Niciodată nu remarcase ce

121


înseamnă un lighean cu apă caldă, un lucruatât de lipsit de importanţă! Stătu aşa, pânăsimţi că pielea capului îngheaţă. Apa serăcise de mult, dar ea nu înceta să sebucure.

Dimineaţă, Dina nu reuşi să se ridicedin pat. O dureau capul şi gâtul. Încercă să-şi umezească buzele crăpate, însă efortul ostoarse de putere. Doar nu te gândeşti să teîmbolnăveşti, îşi reproşă ea în gând saupoate da, e mai bine să te îmbolnăveşti, şicât mai tare. Atunci el va fi nevoit să aducăun doctor sau să te ducă la spital. Sigur,asta era salvarea. Încerca să-şi dea seamade ce se simte atât de rău. Să fie de laspălatul pe cap. Părul ei, atât de bogat, tre-buia uscat cu un foen, dar de unde să-l ia învăgăuna asta?! Durerea devenea din ce înce mai chinuitoare. Cu un efort uriaş coborîdin pat să stingă lumina, care-i împungeaochii cu nişte pumnale usturătoare. Seprăbuşi înainte de a ajunge la întrerupător,străfulgerată de o durere ascuţită.

Aşa o găsi, câteva ore mai târziu,prăbuşită ca o cârpă. Se sperie de figura eilividă. O duse în pat, apoi îi puse pe frunteun prosop muiat în apă. Fruntea dogorea,iar obrajii începură să se acopere cu maripete roşiatice. Avea temperatură mare, iarel rămase descumpănit, nu ştia ce să maifacă. Începu să-i maseze mâinile şi tâm-plele şi chiar s-o strige pe nume. Într-untârziu, tânăra deschise ochii, privind rătăcitîn jur.

- Mi-e rău, du-mă la un doctor, şoptifata rugător. Nu mă lăsa să mor, nu ţi-amfăcut nimic. Bărbatul schimbă iarăşi pro -so pul de pe fruntea ei cuprinsă de febră,apoi spuse prea puţin convins.

- O simplă răceală, trece… Îţi aducimediat un ceai cu multă lămâie… Din astanu se moare! Ieşi grăbit, fără să mai audăvorbele Dinei:

- Nu mai pot suporta durerea decap…, după care iarăşi nu a mai fost conş-tientă de nimic din jurul ei.

Starea fetei s-a înrăutăţit tot maimult. Până spre seară n-a mai putut înghiţinici ceaiul. Îşi simţea gâtul ca pe un coş defoc prin care apa trecea sfârâind spre st o -mac. Avea rare clipe în care era conştientăşi atunci nu întreba decât de ce ea, cu cegreşise şi când. Constata că de fiecare datăbărbatul e tot acolo, încremenit ca o statuie,cu faţa mohorâtă şi cu privirea pierdută.Uneori i se părea că pe scaunul de lângăpat şade tatăl ei. Îi zâmbea schimonosindu-şi faţa şi sporindu-şi durerea devenită şi aşainsuportabilă. Ar fi vrut să-i atingă mâna, să-i spună că se bucură că-l vede, dar nuînţelegea de ce este atât de supărat, eaeste bine, ea va… Cădea iarăşi într-oletargie vecină cu moartea. Din cauza gâtu-lui, respira tot mai anevoios. Simţea o greu-tate uriaşă strivindu-i pieptul, iar aerulpătrundea din ce în ce mai puţin în plămâni.Nu-şi dorea acum decât un firicel de aercurat care să-i potolească durerea.

Alexandru Negri îşi târâia picioareleobosite de-a lungul şi de-a latul biroului. N-avea stare, nu mai gândea limpede, nu maiştia încotro s-o apuce. Dispariţia Dineirămânea, în continuare, un mister, iar el şitoţi oamenii legii erau neputincioşi. Cândtelefonul de pe birou a zbârnâit, la începutl-a ignorat. În ultimele ore nu fusese sunatdecât de clienţii nemulţumiţi de amânăriletot mai dese. Cu Răduş vorbise cu o oră înurmă, n-avea nicio noutate. Ba mai mult,aveau numeroase alte cazuri de rezolvat,aşa că şefii îl presau. Se ocupaseră de dis-pariţia Dinei timp de două săptămâni, edrept că fără rezultat, însă asta era situaţia.Pe dosarul răpirii fusese deja trecută orezoluţie: „caz nerezolvat, cu autorinecunoscuţi".

După câteva clipe de tăcere, tele-fonul sună la fel de insistent şi se sâcâitor.Avocatul se repezi să-l smulgă din priză,însă în ultimul moment se răzgândi şirăspunse. O voce necunoscută îi spuse

122


doar atât:- Str. Plantelor, la nr. 15, în pivniţă.Omul rămase încremenit cu recep-

torul la ureche mult timp după ce pe fir nuse auzea decât ţăcănitul specific terminăriioricărei conversaţii. Reţinuse cuvântulpivniţă, dar nu-i pricepea sensul. Părea ostană de piatră, ce avea faţa încremenită înstupoare. Apoi, ca prin minune, cuvântulajunse la creier, punându-l în funcţie. Făcuimediat legătura cu Dina şi o speranţă uri-aşă izbucni într-un fel de nechezat de carese sperie el însuşi. Îşi căută înfrigurat cheilemaşinii, răsturnând tot ce era pe birou,smulse sertarul şi-l azvârli cât colo, darcheile parcă intraseră în pământ. Se suceanedumerit în toate direcţiile, conştient căpierde un timp preţios. Nu-i dădu prin capsă-l sune pe Răduş sau chiar pe procuror.Ei ar fi ştiut ce să facă. Sau măcar săcheme un taxi. Mintea lui se fixase doar pecheile pe care nu le găsea, deşi erau înbuzunar. Aproape plângând de enervare, seaşeză pe un scaun cu capul în mâini. Inimaîncepu să-i bată neregulat, dar lui nu-i maipăsa de nimic. Putea să se întâmple orice.

Telefonul sună de câteva ori, cuintervale foarte scurte între un apel şi altul.Într-un târziu, avocatul ridică receptorul cu omână obosită.

- Domnule avocat, sunteţi bine?Vocea lui Răduş restabili contactul cu reali-tatea. În câteva clipe, creierul avocatului seactivă şi, febril, sacadat, amestecând vor-bele, reuşi să-i transmită şi comisaruluiinformaţia primită de la vocea necunoscută.Abia acum se întrebă în sinea sa cum denu-şi amintise de Răduş.

- Rămâneţi pe loc, trec să vă iau…Str. Plantelor era undeva pe la mar-

ginea capitalei, relativ aproape de restau-rantul „Doi cocoşi". Zonă destul de puţinpopulată cu case aflate într-o stare de

degradare avansată. Foarte mulţi copaci şispre margine, un panou anunţa că zonaeste proprietate privată destinată construiriiunui cartier rezidenţial. Lucrările nu înce-puseră încă. Ca şi celelalte case din zonă,şi locuinţa de la 15 era părăsită de cevavreme. Scările de piatră erau năpădite deburuieni, geamurile murdare sau sparteunele. Gardul, din care se păstrau în unelelocuri fragmente, avea lemnul putrezit.Poliţiştii au împânzit zona. Mai greu a fostsă ajungă în pivniţa, care s-a dovedit a fi unadevărat labirint, unul dintre culoareajungând aproape de aeroportul Băneasa.

Pe Dina au găsit-o aproape fărăsuflare. Angina pectorală, dublată deembolie, făcea ca pulsul să fie aproapeinexistent, iar culoarea vineţie a pielii i-afăcut pe anchetatori să creadă că au ajunsprea târziu. Ambulanţa porni spre Spitalulde urgenţă cu toată viteza, având în funcţiegirofarul şi sirena. Şoferul înjura de fiecaredată mulţimea maşinilor ce eliberau foartegreu culoarul de trecere.

Abia peste o lună, când a putut săvorbească, Dina a povestit puţinul pe care-lştia despre răpitor. Nimic din ce s-a găsit lafaţa locului nu i-a condus pe anchetatori laelucidarea cazului. Portretul-robot executatdupă descrierea Dinei n-a ajutat la nimic.Totuşi, un fapt aparent banal, petrecut înziua în care a fost găsită fata, s-a petrecutîn aeroportul Otopeni. O îngrijitoare a găsitîntr-o toaletă un telefon mobil şi cum astfelde fapte sunt anunţate, s-au făcut cercetări.După seria acumulatorului s-a putut stabilişi numărul, însă proprietarul declarase dejapoliţiei că telefonul îi fusese furat.

Cazul Dinei a rămas aşa cum se sta-bilise înainte de a fi găsită: autor necunos-cut, clasat deci alături de atâtea altele.

123


Pe Leri, femela alfa a spitalului, aşa-zisarevoluţie a prins-o într-un moment de cumpănă.Este convalescentă după o operaţie pe intestinulgros pentru o polipoză apărută, poate, ca unavertisment. Sau era doar o moştenire de fami-lie. Tatăl îi murise de cancer de colon. Privindu-şi cicatricea în forma literei Z, care îi străbate îndiagonală abdomenul, îşi pune, pentru primaoară, în mod serios problema abdicării din pos-tura, mult invidiată, de ispita number one a spi-talului şi a câtorva străzi adiacente...

Oglinda în care îşi studia acea parte dintrup care, cu doar câteva luni mai înainte ar fifăcut să pălească de invidie multe manechine şifotomodele, şi nu dintre acelea cocârjate deînfometare pentru a-şi ţine în frâu celulita, ciexemplare pursânge, pe care puteai paria că nuvor îmbătrâni niciodată, oglinda o aduce cupicioarele pe pământ.

Leri îşi stăpâneşte cu greu un oftat. Cenaiba era cu ea?! Doar nu erau interzise operaţi-ile estetice. Mai prinse curaj. Dar simte în stră-fundurile labirintice ale subconştientului (expre-sia aparţine lui zozo), că ziua Z se apropie, aceazi marcată cu aceeaşi literă, de cine ştie ce capri-ciu al hazardului, pe burta ei. Noile generaţii deabsolvente ale liceelor sanitare sunt gata săinunde culoarele spitalului, iar între ele nu seputea să nu existe câteva care s-o concureze şi,eventual, să-i ia locul.

Zâmbi unei amintiri recente. Întinsă pepatul de la reanimare, abia îi trecuseră, cât decât, efectele tranchilizantelor, când s-a trezit cudoctorul Radu, „şefu", în rezervă. Tocmai i seschimba pansamentul. În ciuda stării precare încare se afla, n-a reuşit să-şi înfrâneze un micstrigăt de surpriză. Pe care l-a însoţit imediat,câtă prezenţă de spirit!, cu o grimasă ca de

durere, pentru a evita interpretările ulterioare. Hotărârea doctorului Radu de a-şi asuma

riscul să-şi viziteze subalterna operată, a fostprecedată de multe ezitări. A trebuit să-şiamintească cum procedase în cazuri similareanterioare, ce gesturi făcuse, ce cuvinte pro-nunţase, pentru că orice abatere de la tipic puteaconfirma o bănuială ce plana de mult timp înlegătură cu ei doi: oare se...? „uite, vezi!, ţi-amzis eu, nu poate rămâne indiferent, după ce..."Dar nici nu putea să nu se intereseze de starea ei.Replica ar fi fost: „uite, vezi!, ţi-am zis eu, oface pe indiferentul, ne crede proaste..."

Nimeni nu ştia sigur dacă între ei a fostceva vreodată, dar această vizită, precum şistrigătul iscat de ea, arătau că ar fi putut fi. Ceanume? După privirile lui reci, aparent indife -rente, doar o simpatie vagă adăugată perse-verenţei cu care o pregătea la limba engleză, şi îideschidea orizontul spre cultură. După culoareaobrajilor ei, atâta cât poate fi numită culoare onuanţă ca aceea dată de "jarul mocnind subcenuşa ce-l acoperă" (cum îi definise cândvazozo alternanţa dintre paloare şi o vagă îmbu-jorare dată de rarele momente cînd era pusă îndificultate)un ochi experimentat ar fi putut emiteipoteza existenţei unui sentiment reprimat, pecale de a se stinge sau, dimpotrivă, gata să de -vină vâlvătaie.

- Cine te-a operat?, a întrebat-o, deşi ştiade la fete toate amănuntele.

-Doctorul Moga, a venit răspunsul.Detaşarea cu care fusese pronunţat

numele chirurgului, denota, pentru neavizaţi, oalegere la întâmplare a doctorului în mâinilecărui avea să-şi încredinţeze soarta, primul careîi ieşise în cale.

Pentru neavizaţi...Pentru cei care habar

Moarte contra cost- fragment din vol. II al romanului cu acelaşi titlu, în curs de apariţie -

Adrian BUŞILĂ

124


n-au ce e în stare o femeiuşcă ajunsă numberone! Câte calcule şi câte informaţii de tot felulascunde un astfel de mod de pronunţare! Câteacceptări şi eliminări subtile de nume de chirur-gi presupune!

Sub imperiul primului impuls, ar fi pututspune: vreau să mă taie stagiarul trimis în exil dedoctorul Durdă Spiridon Costache. Dacă tot îliubise, sau, mă rog, îl folosise în loc de vibrator,cum avea să mărturisească mai târziu, de ce nui-ar fi dat prolejul învăţăcelului în ale chirurgieisă-şi "facă" mâna pe intestinele ei, să-i creascăprestigiul!... în caz de reuşită.

Dar oare poţi să te laşi despicată în douăde cel cu care pluteai deasupra spitalului, oraşu-lui, planetei, spre o Nirvană ipotetică subminatăde benzina obţinută pe cartelă, de circulaţia dindouă în două duminici: cu soţ şi fără soţ, defrigul din apartamente, de cozile la butelii, deinterzicerea avorturilor, de penuria de prezerva-tive...

Ce deziluzie să te rezumi doar lanechezol în loc de cafea, Dacie l3oo în loc dehotel de cinci stele, termos cu apă încâlzită înloc de bideu şi boscheţi în loc de peisaj alpin...

L-ar fi putut prefera pe Jelescu. DarJelescu era cu un picior în America, urmărit pascu pas de securitate, pus să dea declaraţii pestedeclaraţii, să semneze angajamente după angaja-mente, să-şi facă calcule după calcule: ce o să fieacolo, cum o să facă faţă solicitărilor uriaşe, căacolo nu ajungi chirurg prin examen de atestarepe post, cu Durdă şef de comisie. Acolo, pentruun depărtător uitat prin abdomenul câte unuia,cum se întâmplă pe la noi, plăteşti toată viaţa,de-ţi vine să strigi „stima noastră şi mândria,Ceauşescu, România". Sau: "Vreau acasă, undetotdeauna mortu-i vinovat, la ciubuc sigur şi fărăresponsabilităţi!"

Dar oare un chirurg cu trupul la noi şimintea la New York, fie el şi Jelescu, îţi poategaranta reuşita?

Mai era doctorul Tihon. Chirurg de mâna

întâia. După două coniace. Dar poţi şti dacă înziua acea s-a oprit la două? Sau dacă nu i-aascuns cineva sticla şi intra în delirum tremens?

Cine a mai rămas? doctorul… şi doc-torul… Băieţi buni, meseriaşi, jos pălăria. Darcu o statistică a spitalului alcătuită aproapeexclusiv din apendicite şi hernii, poţi să rişti?

În plus să te laşi pipăită, chiar şi chirur-gical, de cineva cu care până atunci n-ai avut de-a face, fie datorită concepţiilor monogamice alerespectivului, fie nepotrivirii de gusturi sau, mărog, de mirosuri... poţi să ştii cum reacţioneazăla faţa locului, cu jejunul, ileonul şi maţul grosînşirate în faţa ochilor, ca în magazinele cu spe-cialităţi culinare, în ajunul Crăciunului? Dacăabia atunci observă cine eşti, de fapt, şi începesă-i tremure mâna?

Mai rămâneau două variante, ambele tre-cute de a doua tinereţe: doctorul Nasta, şeful dela chirurgie, care era în concediu şi doctorulMoga, cel cu primariatul luat "pe bune". Adicăicrele negre nu sunt bune?, persiflau cei din cab-inetul psihologului. Până unde poate să meargăinvidia!...

A rămas la această ultimă variantă. -Moga? Bună alegere, a exclamat doc-

torul Radu privindu-şi subalterna în albulochilor, lăsând astfel să se înţeleagă că a intuitfelul în care aceasta alesese chirurgul care să oopereze.

După "revoluţie", Leri, sătulă (dar nu de-ranjată!) de bârfa de pe secţii, cu precădere ace-lea în care epuizase resursele masculine, ahotărât să-şi schimbe meseria de asistentă delaborator cu aceea de avocat. Şi-a procurat mate-rialele necesare şi s-a pus cu burta pe carte. Fărăsă piardă din vedere că respectiva burtă, a totcuprinzătoarea ei burtă, pe care se mai vede încăcicatricea disgraţioasă lăsată de bisturiul doc-torului Moga, cel cu sutele putrezite în portba-gajul maşinii, cel surprins în camera de gardă de

125


soţie cu o..., deci, burta poate fi folosită, aşaciopârţită cum era, şi ca argument la examenulde admitere.

Procurorul: -Traseul pe care aţi evoluat,în special în ultimii ani, este jalonat de eveni-mente inexplicabile: decese, îmbolnăviri, rate-uri, falimente, incendii...Persoane cărora aţi avutceva să le reproşaţi, al căror comportament v-alezat cumva interesele sau amorul propriu, auplătit, unele chiar cu viaţa...

Avocatul: -Domnule judecător, dacălucrurile evoluează în felul acesta, vom cererecuzarea acestei instanţe. Acuzarea are în loc deargumente, numai insinuări şi presupuneri.Unde vrea să ajungă?

Inculpatul: -Domnule procuror, dum-neavoastră consideraţi că indivizii pe care legeanu-i atinge, nu trebuie să plătească, într-un felsau altul?

Procurorul: -Deci nu negaţi că vă substi-tuiţi legii?

Inculpatul: -În forul meu interior, fac cevreau. Judec, condamn, după cum îmi dicteazăconştiinţa. Dacă aceste condamnări devin reali-tate, asta nu mai depinde de mine.

Procurorul: -În cazul tinerei pe care onumiţi Leri, ce anume v-a deranjat?

Inculpatul: -Lipsa de responsabilitate.Când era de gardă la "urgenţe" arunca probelefără să le lucreze, când viaţa unor bolnavi depin-dea de rezultatele acestora.

Cel mai puternic om dintr-un judeţ, înnoua organizare administrativă, este preşedin-tele consiliului judeţean, un fel de prim-secretarde pe vremea împuşcatului. În oraşul acesta dela Dunăre, nici nu putea fi vorba să vină altul,decât tot un fost prim-secretar. Cam acesta-isubiectul de astăzi din cabinetul psihologuluiVirgil Hodorogea.

-De ce nu te apuci, Jugo, de politică?, îlîntreabă Moly pe poetul Jugănaru. Sau te-ai

apuca, da' n-ai loc de ăştia?… Înseamnă că aiînvârtit pe gratis steagul găurit în balconul pre-fecturii... Măcar dacă te puneau şi pe tine ceva,un consilier cu probleme culturale... Sau nu i-aiînălţat nici o odă noii conduceri a judeţului,toarşului Popescu bardă?

-Ştiţi cumva cine-s noii consilieri?, între-abă zozo noua asistenţă, din noul lui cabinet dinpoliclinică, o încăpere de trei pe doi, acolo undel-a izolat noua conducere a spitalului.

-Chiar, i se asociază curiozităţii politicea psihologului cei înghesuiţi pe canapeaua deconsultaţii.

-Ei, bravo!, se miră doctorul Ghelmez,radiologul. Se cunoaşte că v-aţi născut, sau v-aţitrezit din somnul cel de moarte, după revoluţie.Sau vi s-a urcat Iliescu la cap, sau v-a prinsmineriada în Bucureşti, sau aţi aterizat peOtopeni, după exil, sau... Cum, chiar nu ştiţicine ocupă aceste importante funcţii? Cumcine?! Fripturiştii, secureţii, turnătorii, eşalonuldoi al partidului comunist. Sau trei, fiindcă ceipensionabili din doi s-au retras, cu sau fără voie,la umbră, conform politicii lui Ceauşescu derotire a cadrelor. Cu pensii bunicele. Ca şi maimarii securităţii. Tot cu pensii bunicele. Adicăde vreo patru ori ca ale unui medic, de exemplu.Politică preluată de nea Nelu. Votat de optzeci lasută dintre români, nea Nelu este de neclintit.Cine sunt aceşti optzeci la sută? Sunt (iertaţi-midezacordul) pulimea, talpa ţării, noi muncim nugândim, utc-iştii de ieri, comuniştii de mâine.

-Dacă asta-i democraţie, mă c… în ea dedemocraţie, spune Moly, jidanul cuţitar. Voi,românii… adică noi, românii, se corectează el,nu ştim să ne conducem ţara. De cele mai multeori, alegem varianta cea mai idioată. Nu era maibine să-l aducem pe regele Mihai, aşa bâlbâitcum este şi încet la minte? O fi încet la minte,dar e de origine nemţească, şi un neamţ, fie chiarultimul neamţ, face cât douăzeci de milioane deromâni. În plus, a fost educat să fie rege, adicăîn dragostea de ţară, în responsabilitatea faţă de

126


poporul ăsta amărât, manipulat de toţi borfaşii,dus cu preşul de toţi netrebnicii. Numai că neaNelu, minerelu, şi conu Petrică, minerică, l-aualungat de pe aeroport, cică să nu-şi revendicedreptul la tron şi averile, ca şi cum javrele de laputere n-o să prăduiască biata ţară şi deizmene…

-Eu zic că, mai bine, alegeam un jidanpreşedinte, îi întrerupe zozo, avântul politic,unul dintr-ăia vânduţi pe dolari Israelului, şcolitîn România, cunoscător, deci, a tot ce-i capabilromânul, de la scuipatul pe stradă, până lauciderea caprei vecinului…

Generalul îi priveşte dispreţuitor. Nucrede că există o preocupare mai serioasă capoezia. Poezia, chiar aceea creată de cel mairevoluţionar patos, nu poate să facă rău nimănui.Nici măcar odele adresate împuşcatei, de poeţica Jugănaru, zis jegănaru, zis mangletofon, sau chiar de cvt (a se citi cvartetul de coarde în mibemol minor), sau ap (a se citi apicultura sauorice altceva), nu pot avea un impact dăunător.Poate doar puţină greaţă. A la Sartre.

-„Şi dezbinat prin vreme, an de an,/ Şialungat la margini de pustiu,/Mereu pe drumurişi mereu jidan/Prin ţările promise Celui Viu.",cită generalul din propria operă încă nepubli-cată. Din păcate.

-Generale, eşti tu cel mai mare poet alspaţiului nord-dobrogean, da' încalci flagrantlegea privind discriminarea! Nu se mai zicejidan şi ţigan, că te bagă revoluţionarii la pârnae.Ce n-a reuşit vechea securitate, îndeplineşte cuabnegaţie cea nouă.

-De fapt, aceeaşi, completează Moly.-La vremuri noi, tot noi. Cine-i cel mai

tare din paarcare? Toarşu Popescu bardă. Niciusturoi comunist n-a mâncat, nici gura nu-imiroase a capitalism, râde gâjâit pictorulMagiulă.

-„Doină, doină, zvon de carte/Soareletrezit de ploi/Răsare în altă parte/ Şi apune doarla noi.", se autocitează din nou generalul..

-Da' cine l-a adus pe Popescu bardă? Nutot pulimea? Nu s-au deplasat oamenii muncii,în frunte cu Che Guevara al nostru, GheorgheDracu, în camioane, cu steaguri găurite flu-turând în vântul revoluţiei la Constanţa şi l-auscos de la naftalină pe bravul comunist? Nu l-auluat pe sus şi l-au pus în fruntea judeţului? Ca şicum faptul că a adus, pe vremuri, o bucăţică deCanadă, şi a plantat-o sub formă de arţari în par-cul oraşului, constituia garanţia că o apucămferm spre Apus.

-Păi ce-s proşti toarşii să aplice punctulopt al proclamaţiei de la Timişoara?, spune doc-torul Ciucă.

-Apropo de Timişoara, generale: e ade-vărat ce se aude, că ai ajuns administratorul ci -mitirelor de pe Bega?

-Foarte adevărat, confirmă poetul. Măînţeleg perfect cu morţii. Indiferent de culoarealor politică… Faptul că toţi vom ajunge aici, îmidă un sentiment de linişte. „Moartea, Iisuse -uite - că a trecut pe-aici,/Fusese la un mort lacolţul străzii noastre/Mâncase chiar la masăfiertură de urzici/ Şi bău cupa plină cu lacrimi-le albastre.// Iubesc mesenii toţi înmormântareadupă/Doar moartea-i învăţase petrecăreţi şihoţi,/Chiar aripa de înger se înecase-n supă/Iarpreotul turna grijanii spre bigoţi.//Şi vorba-ntortochiată se-ntortochea în gură/Şi se vorbeaîn limbi şi se bea apă vie,/Moartea îi tot striga şile lua măsură/Pentru un loc de veci, în cer şi însicrie.//Se îngroşase zarva şi afară-n bălărie/Să-şi uşureze clipa, ieşeau bunici, nepoţi,/Vorbea îndodii popa şi spuse la beţie/Că ar muri, dar încănu i-a-ngropat pe toţi.//Podeaua scârţîia de jocşi de uimire,/Se ridica-n tavan fum gros şi pâclădeasă,/Moartea dormea adânc cu capul subpsaltire/Iar văduva le fuse, pe rând, la toţimireasă.//Un diavol spânzurat de candelabrullunii/Ce încercase ştreangul, nu pentru primaoară,/Le zise când, în iad, se cam stingeau tăci-unii/-Daţi dracu',oameni buni, odată Moarteaafară!"

127


Câinele mare, negru, cu blana lăţoasă,lătra îndârjit gata să sară din lanţ.

- Marş, javra dracului, marş! Taci, ‘tu-ţiceara mă-tii!

- Hei! Cine-i acolo?- Scoală, bre, nene Panaite, c-a murit

moş Florea, l-am găsit acum seara, lângă via luiAvramide, rezemat de un copac, că ziceam cădoarme, săracu'!

- D'apoi ce fac eu acum, măi Grigore, cuce l-oi aduce?

- Ia şi matale căruţa lui Dumitrache, la oaşa nevoie ţi-o sări şi el în ajutor.

- Fă Ileană, scoală c-a murit tata.Pregăteşte tot, aprinde lampa, ia felinarul de lavite şi pune-l afară, agaţă-l colea, la stâlp!

Tuşa Ileana, cum îi spuneau toţi, sărisperiată din aşternut şi începu să jelească:- S-a dus, săracu', a murit fără lumânare, aşadeodată, că dimineaţă n-avea nimic. A mâncat, atras o duşcă din ţuica aia de prună de la beci, căm-am şi luat de el „mai lasă, bre, tată-socrule,sticla aia, o iei aşa de dimineaţă? Da' parcă ai cucine să te-nţelegi?!" Na acum, asta-mi trebuiemie acum? Ei, drăcia dracului, nu tu boală, nu tubulină, aşa deodată buf! A căzut şi dus a fost!...Săracu', om bun socru ăsta al meu, nu ţi-ar fi zisel nici dă-te mai încolo…

Îl plângea tuşa Ileana pe socru-săuumblând încoace şi încolo, fără niciun rost,neştiind pe ce să pună mâna mai întâi.

Se înserase de-a binelea. Era o noapterăcoroasă de toamnă cu un cer limpede, sidefiu.Nu ieşise încă luna. Ici şi acolo se întrezăreaustelele cu licăriri palide. Departe, peste boltă, seauzea ţipătul unei păsări târzii, apoi câte oîmpuşcătură spărgea liniştea nopţii şi voci înde-părtate se amestecau cu plesnituri de lopeţi.Începuse sezonul de vânătoare.

Tuşa Ileana ieşi valvârtej pe poartă,legându-şi broboada sub bărbie cu mişcări pre-cipitate, apoi dădu din mâini, arcuindu-şi corpulîmbătrânit în faţă de parcă s-ar fi adresat cuiva.Păşea şleampăt, ca şi cum ar fi călcat în străchi-ni.

- Hei, măi, Nichita, ia scoală c-a muritmoş-tu. Ce, n-auzi nici tu? Iha, că mă lăsaţi pemine să mă zbat cu toate! Scoală să-i facemtoate cele, că doar te-a crescut, să-l îngropămcum se cuvine!

Nichita se ridică buimac din pat şi ieşiorbecăind până ajunse pe prispă, pentru că nuvroia să-şi trezească cei trei copii ghemuiţi înpatul de lângă sobă, un fel de improvizaţie depat meşterit de moş Florea pentru cei mici. Patruţăruşi proptind câteva scânduri late pe care erauaşternute mai multe piei de oaie foarte căl-duroase.

Prin anii '50 trăiau aici, la marginea sat-ului Dunăreni, în mahalaua Suhat, vreo douăze-ci de familii nevoiaşe, ducându-şi zilele de pe ozi pe alta, un loc uitat de lume, cu bătrânipurtând pe umeri învolburarea istoriei, aduşi aiciîn Dunăreni şi numiţi de localnici „venetici".Unii erau moldoveni, alţii ucraineni, ţinând toateobiceiurile după calendarul vechi.

Nichita ieşi în stradă, îşi prinse capul înmâini şi rămase câteva clipe mut, neştiind peunde s-o apuce. Îi era sufletul greu „m-a iubitmult" îşi zise în gândul lui Nichita - cu toate cămi-am făcut mereu de cap. M-a crescut de lanumai şase luni, dumnezeu ştie cât s-o fi chinu-it cu mine".

Moş Florea era bunicul lui dinspremamă. Nichita simţea un gol în stomac şi odurere îl fulgeră în piept „n-a mai apucat săracu'să se bucure de copiii mei, mai ales pe Lenka aiubit-o tare mult", se gândea el şi i se făcuse dor

Lenka- fragment -

Elena NETCU

128


de el, acum că nu mai era, ar fi vrut măcar o datăsă-şi ceară iertare pentru toate necazurile pe carei le-a pricinuit până când a plecat în armată.

Era un om straşnic Moş Florea, înalt,vânjos, cu spatele lat, ţinându-se mândru până amurit. Îl vedeai de departe şi nu-l confundai cunimeni, nu-i putea uita chipul roşcat, cusprâncene stufoase şi ochi sfredelitori, mereuumezi şi strălucitori, privindu-te întotodeaunacu luare - aminte.

* * *

Dora închise uşor caietul studenţesc dincare tocmai citise aceste pagini, recunoscândscrisul nervos al Mariei. Îl mai deschise o datăpentru a se convinge. Da, al ei era, cu litere uşoraplecate, aruncate în neorânduială, pe foaie,cum de altfel era şi felul ei de a fi, mereu aglo -merată, precipitând şi complicând lucrurile, une-ori dintr-o nevoie bolnăvicioasă de a desfacefirul în patru pentru a găsi cusururi.

Dora auzi glasul uşor ridicat al Mariei şiîn acelaşi timp binevoitor „intraţi, intraţi, bine-aţi venit!" „Cine o fi venit aşa dimineaţă?" - seîntrebă ea. Maria vorbea foarte repede şi foartetare, dintr-un defect profesional. Vorbea tare casă fie mai convingătoare la catedră, pentru a seface auzită şi înţeleasă de elevi. Mariarecunoştea asta „ce să fac, Dora, dacă toată viaţaam fost într-un du-te vino şi le-am făcut pe toateîn fuga calului, cum spunea mama „şulai bulai,bade Neculai" - glumea Maria. Dora râdeaamuzată „asta-i cam aşa, văd şi eu".

Veniseră amândouă la Dunăreni, undeMaria îşi făcuse o casă de vacanţă pe locul undeau trăit părinţii ei, într-o căsuţă sărăcăcioasă, dinchirpici, acoperită cu stuf, era sărăcie mare pevremea aceea. Maria îşi petrecea mai tot timpulliber aici la Suhat, departe de zgomotul oraşului„înapoi la natură, în singurătatea bălţilor şi înrăcoarea pădurii" repeta Maria - izvor dădătorde viaţă, vorba latinului „natura generator vitaeest".

Dora era artist plastic, cum spunea

Maria, un pieton de suflet „nimeni nu simteculorile ca tine, e ceva nebunesc în tablouriletale, uite aici, fâşia asta de anotimp se dezvăluieprivirilor tremurând, aud vântul Dora, simtpicăturile de ploaie, prospeţimea florilor, lepipăi, le simt pulsul", „Eşti subiectivă, Maria,este felul tău de a percepe pictura mea".

Dora îşi aruncă din nou ochii pe caietulstudenţesc de pe măsuţă „Nu mi-a spus că s-aapucat să facă proză. Ea se exprima bine însfera poeziei" - îşi zise ea, privind cu oarecarenedumerire manuscrisul, apoi ieşi din cameră cuun aer misterios ca şi cum ar fi descoperit nu ştiuce secret.

Îşi căută un loc confortabil pe balcon,privind întinderea bălţii în răcoarea dimineţii.Din curte se auzeau glasuri nedesluşite. „Aremusafiri Maria, n-o să cobor, e bine aici, amtoată balta şi pădurea în faţă". Privea şirurile desălcii ce se întindeau de-a lungul Dunării.Şoseaua şerpuia printre plopii foşnitori, ascun-zând ici şi acolo câte o casă. Pe partea stângă aşoselei o altă întindere de dealuri golaşe şi oinfinită mirişte mărginită de pâlcuri de copaci,de unde începea pădurea. „O pădure în vecină-tatea bălţii, ce poate fi mai frumos! - gândiDora, sunt atâtea motive cromatice în acest loc.Un artist plastic îl poate explora pe deplin. Cumvor fi arătat aceste locuri cu mulţi ani în urmă?"se întreba Dora, privind cu amărăciune cumbalta era pe alocuri transformată în teren arabil.I se părea împotriva firii intervenţia brutală aomului care a forfecat întinderile de trestii,desecând şi parcelând grindurile.

Dinspre stradă se auzeau glasuri precipi-tate. O căruţă trecea în grabă, hurducăind niştebutoaie goale, apoi se auzi glasul unui localnicameninţând:

- Hoo, ţârr! gloaba dracului, că-ţi dauacuş apă! încercă omul să-şi potolească ani-malul.

- Dar, unde l-ai ţinut toată noaptea, măEftimie, pe ce coclauri l-ai lăsat slobod, de esteaşa de ghiftuit?

- Ei, a mâncat răbdări prăjite! Unde să-l

129


ţin? L-am legat de gardul lui Bâlea.Fântâna din stradă era mai tot timpul

aglomerată. Lanţul scârţâia greoi, aducând lasuprafaţă o căldare mare, metalică, plină cu apărece de izvor. Aici se adunau de-a valmaoamenii din Dunăreni şi turişti opriţi cu maşinileîn parcare, ademeniţi de apa rece ce-şi aveaizvorul în adâncul pădurii. Era cea mai bună apădin partea locului.

Maria intră în camera Dorei cu o ceaşcăcaldă de cafea şi cu micul dejun.

- Bună dimineaţa, Dora. Cum ai dormit?- Am dormit bine cam până la patru

dimineaţă.- Ştiu, Dora, e o forfotă la fântâna din

stradă, hodorogesc ăştia cu butoaiele şicăldările… e coadă la apă, cine ar fi crezut?!...

- Să-i zicem „fântâna lui Iocan - glumiDora, ăştia vorbesc întruna, pun ţara la cale, aici,la fântână, parcă şi-ar fi dat întâlnire, buletin deştiri, ce mai!...

- Fântâna asta, Dora, are multe taine.Pentru mine fântâna asta înseamnă toatăcopilăria mea. Şi mai e ceva, este făcută destrăbunicul meu, Ştefan Florea. O fântână de osută de ani, toţi îl pomenesc pe străbunicul meu,fie-i ţărâna uşoară!... Te las, avem musafiriastăzi. Vestitul tău prieten John cu seniora lui.Un ciudat simpatic, un hipersensibil „amantulnestrămutat al bălţilor", poet de talent, răsco -lind în jarul cuvintelor până la miez. Mă duc sămă ocup de ei. Te las cu gândurile tale, dacă vreipoţi coborî şi tu. Le faci surpriză. Nu ştiu că eştiaici.

Dora răsuflă uşurată, avea mare nevoiede linişte, nimeni n-o bănuia ascunsă aici, la bal-conul de la etaj, în spatele casei, privind unsmochin încărcat care-şi răsfaţă poboaba defructe coapte până aproape de balustradă, sprebucuria Dorei căreia îi plăceau tare multsmochinele.

Apucă din nou manuscrisul de roman alMariei, îl răsfoi şi citi de data aceasta la întâm-plare una dintre pagini.

* * *

Acolo veştile apăreau cu o forţă de şoc.- Va fi eclipsă de lună, spunea Marin,

băiatul lui Dumitrache Paraschiv, paznic laSfatul Popular. Bătrânele îşi dădeau cu părereacă e sfârşitul lumii, iar vestea asta se amplificacu un efect catastrofal asupra gândirii primitive.Oameni fără ştiinţă de carte aici la margine delume. Oameni care se conduceau după super-stiţii. Isterie generală în Suhatul anilor '63.

- Hai măcar să bem! îşi dădu cu părereaStiriana lui Palade, o femeie slobodă la gură, darşi la altele. Umbla mereu cu bocceaua în mână,ba la unul, ba la altul. Cum auzea că i-a muritnevasta lui Cutare, nu trecea mult şi Stirianasărea în patul bărbatului văduv. Acum voia sămoară fericită. Aşa înţelegeau ei asta. Totul tre-cea prin stomac. Să fie sătui când or muri.

S-au adunat toţi pe maidanul din faţafântânii cu uluc, unde fusese cândva târg de vite.Aici au decis ei să se întâlnească în noapteaeclipsei de lună. Au pregătit ospăţul, au tăiatcam tot ce aveau prin curte, fără nicio rezervă,era doar sfârşitul lumii.

Lenka nu prea înţelegea de ce se facatâtea pregăriri. Părinţii ei dăduseră o parte dincasă în chirie unui unchi, însurat proaspăt.Nevastă-sa, un pui de lele, adunată de bărbatu-său de prin sudul Dobrogei, era unsă cu toate ali-fiile. Ea a dat tonul la acest dezmăţ care sepregătea în noaptea eclipsei. Oamenii au chemattoate rudele de pe aiurea să se adune în ultimeleclipe. Cei mai mulţi i-au chemat şi pe cei săracicu mic cu mare să petreacă la un loc.

Era atâta lume cât nu fusese vreodată lavreo nuntă sau înmormântare. Au chemat lău-tari. Mai era unul cu o armonică, Nică Rusu,care satisfăcea preferinţele muzicale ale unora.Cântau şi jucau cu sălbăticie, beau şi mâncau,chiuiau, băteau îndrăcit pământul la cazacioc.

Lenka îi privea de pe margine împreunăcu alţi copii. Era petrecerea părinţilor lor. Segândeau cum va fi acest sfârşit de lume, darnimeni nu explica nimic.

130


Deodată s-a întunecat totul, găinilecârâiau, câinii lătrau. Toţi au încremenit pemaidan. Unii se luau în braţe şi se sărutau, alţiibâjbâiau pe întuneric şi se căutau. Apoi a trecuttotul şi lucrurile erau ca la început.

A doua zi, buimăciţi şi mahmuri, săteniiau văzut că nu mai au nimic în curţile lor.

Pe nevasta lui Tălpău au găsit-o moartăîmpreună cu băiatul lui Socotitu, un flăcău fru-mos, numai ce lăsat la vatră. Făceau dragostesub un mal de unde localnicii luau pământ gal-ben pentru lipit casele. Aşa i-au găsit, împre-unaţi, cu tone de pământ pe ei.

- Ai văzut, paciaura, cum a pus ochii pebăiatul ăsta? Poate mai avea zile săracu'!...

Curţile celor câtorva gospodari din Suhatpăreau pustii. Lătra câte un câine rătăcit, nicin-aveau după cine lătra,

De dimineaţă oamenii se uitau nedume -riţi peste câmpul dinspre miazăzi spre pădure,nici un semn care să indice faptul că aceastăeclipsă de lună pe care ei au perceput-o ca pe ocatastrofă ar fi lăsat vreo urmă.

Pe boltă plutea o tăcere de plumb.Încolţea stufărişul. Primele semne de primăvarătimpurie. Pescăruşii îşi ondulau zborul în dezor-dine încrucişându-se în aer, apoi zăboveau peluciul apei înadins, căutând hrana numai de eiştiută. Ciorile croncăneau de colo-colo. Dinsprestăvilar înaintau cu grijă prin păpurişul încolţitcâteva bărci greoaie, legănându-se, mai multplutind căci pescarii nu dădeau zor, lăsaulopeţile atârnând pe lângă barcă, în timp ce eidescâlceau plasele şi setcile, azvârlindu-le întăcere în apă, schimbând din când în când câte ovorbă.

- Apoi, măi Grigore, ce-a fost ieri pecapul nostru, prostie se numeşte. Ce-şi faceomul cu mâna lui nici dracu' nu desface. Amtăiat, mă, şi vacă şi cele şase oi, de-am săturat totneamul.

- Da' eu ce-am făcut? M-am luat dupămuiere, totul pus la cale de Valerica lui NicolaeDobrişan, cică-i femeie de la oraş, dar n-ai văzutaseară ce apucături avea? dracu' gol, nu alta -

oftă şi Marin Stamate, care avea acasă de hrănitnu mai puţin de opt guri plus bătrâna lui mamă,o lipoveancă sfătoasă, dar neputincioasă, căzutăla pat de câţiva ani. Nimeni n-a băgat-o în seamăcând şi-a sfătuit nora să nu taie găinile din curte.

- Lasă, Didino, nu te lua după toatecurcile, eu am prins în viaţa mea întunecareasoarelui şi n-a fost nici o sfârâială, chiar te-aiprostit de tot?...

- Ce vorbeşti, mamă soacră, ne apropiemde sfârşitul lumii, atârnă prea greu păcateleoamenilor, nu ne mai rabdă Dumnezeu, nu vezicâte nenorociri s-au abătut asupra noastră, cicăsă dăm totul şi să muncim la grămadă.

- Ei, lasă, că şi aşa nu v-aţi omorât cumunca, vara staţi cu burta la soare pe grinduri şivă mulţumiţi cu câţiva chitici de peşte, aţi lăsatpământul pârloagă de l-au năpădit buruienile - ocerta soacră-sa pe Didina lui Stamate. AcumDidina se gândea la cele câteva găini din curtepe care le tăiase ca să pună pe masa comună câteceva să nu zică lumea că ea n-are nimic.

Toată întâmplarea asta s-a aflat şi-nsatele din jur. Oamenii îşi dădeau cu părerea„mare ţi-i grădina ta, Doamne!". Unii comentaucu haz dezmăţul, alţii îi compătimeau.Primăvara sărăcia era în floare. O scoteau lacapăt cu buruienile. Adunau ştevie, urzici, leur-dă, păpădie, ciulini de baltă, raci, dar mai alesprindeau peşte, o scoteau la capăt până apăreauprimii cartofi noi. Femeile luau drumul sprepădure pentru a strânge florile timpurii, ghiocei,viorele, toporaşi, mai târziu lăcrămioare. Făceaudin asta o afacere. Le vindeau pe la Galaţi.Alergau două zile prin pădure, plecau cuvaporul, le vindeau, târguiau toate cele trebuin-cioase, dar mai ales de-ale gurii. Bărbaţii lor leaşteptau acasă, puneau coatele pe masă şispuneau:

- Ia să vedem, femeie, ce brânză ai făcut?Dar se bucurau când scotea din coş untdelemnul,pâine, zahăr, orez şi multe altele. Apoi mai erauşi ciupercile de pădure care-i salvau.

(„Lenka”, roman în curs de apariţie)

131


Un gard de uluci separa Raiul de undrum prăfuit. Aşa o fi fost sau nişte splen-dide imagini coborâte din exaltarea medi-taţiilor mele îmi cuprinseseră sufletul şiacum mi-era teamă să nu se mistuie prearepede, ca nişte frumoase vedenii. Nu, nu!Aşa era grădina Bălaşei.

Cine avea privilegiul să treacă dePoarta Raiului de flori se întâlnea cu doiarbuşti înalţi de liliac albastru ce străjuiaucapătul unei alei cu trandafiri de dulceaţă ceducea până la treptele ce trebuiau să urcepână la sălaşul unei ciudate regine, celocuia în Casa cu zorele.

Şi acele zorele inundaseră nu numaiRaiul de flori, dar şi casa ei înaltă cu prispăşi balcon, şi înfloreau mereu şi mult cu nişteflori mari, albastre şi foarte albastre, de-ţiînseninau sufletul. Deasupra Raiului de florişi a Casei cu zorele, un cer adânc şi albas-tru se dezvelea în toată splendoarea sa. Dinprea multul albastru, cerul stropi cu picăturide cerneală zorelele, ce aşteptau să leabsoarbă cu pâlniile lor deschise şi nesă-tule, pentru a străluci mai mult. Şi aşa,încărcându-se de albastru şi albăstrindu-semereu, mereu, creşteau înălţându-se sprecerul cu care voiau să se confunde.

Dar ce am cu albastrul din Raiul şidin ochii Bălaşei? De ce deveni aceastăculoare simbolul cromatic al Casei cuzorele? Unde era cealaltă parte a Raiului deflori, cu culori smulse din curcubeul ceresc?Unde este timpul de atunci?

Din primăvară, începând cu ghioceiimari de sub streşini, zambile, narcise gal-bene şi albe, cu clopoţei, cu zarzări şi caişi

înfloriţi, cu părul plin cu flori ce umbrea bal-conul, cu straturile de lalele galbene şi roşiişi culminând cu nunta de flori a lunii mai, cutufele de bujori ce se revărsau în culori dealb, roz, roşu, carmin, violet sau cu tufele deliliac alb sau albastru-violet şi irişii albi şialbăstrui, lucruri necunoscute şi nebănuitemă copleşeau prin vastitatea şi misterelelor.

Dar ce miresme se revărsau de sus!O ploaie de lumină se strecura prin -

tre florile şi frunzele pomilor. În luminaaceea verde pe câte o pânză de păianjenstrăluceau lacrimi de rouă ca nişte perlecusute pe o mătase fină.

Casa cu zorele

- fragment din romanul „Amintiri cu parfum de canara",

Ed. Harvia, Tulcea, 2009 -

Silvia LUCHIAN

132


În plin soare, chinezoaicele îşipregăteau umbrelele. Trandafiri albi, roz,roşii se îmbăiau în soarele dimineţii. Florilede crin se deschiseseră parcă să culeagăaurul zorilor. Râuri de bobii - dragi duceaucu ele nunaţele de roşu, oranj şi galben,curgând printre ronduri, înconjurând grădi-na, pentru ca apoi să treacă dincolo, în gră-dina mare, printre răzoarele de zarzavat şiapoi să treacă dincolo, în tapie, înconjurândbostanul sau la vie, lângă fâşie. Trandafiriigalbeni sorbiră cu lăcomie razele aurii aledimineţii şi acum priveau pleznind degelozie spre frumoasele zorele care cuteza-seră să se înalţe atât de sus. Dar seninelezorele nu-i băgau în seamă. Îşi vedeau maideparte de treabă: să se înalţe mai sus şisă-i albăstrească sălaşul stăpânei.

Nişte păsări mărunte, stropite cu totfelul de culori, veniseră, ele ştiau de unde,şi începură să concerteze. Gâze smălţuiteîn verde şi albastru sticleau în lumină,zburând într-un joc grăbit, parcă pregătin-du-se pentru ceva.

Trompetele Domnului din tufele cestrăjuiau treptele se îndreptară într-acolo.Nişte tufe de clopoţei începură să se mişteîntr-un uşor fâşâit în răstimpuri. Ce-o fi fost,nu ştiu. Poate vreo pasăre de curte sau altălighioană, sau poate vreun spiriduş rătăcitdin basmul său şi acum veni şi el atras deRaiul Bălaşei.

În această înfiorare de Paradis veselnu lipsiseră nici fluturii, care în zborurijucăuşe îşi etalau aripile atent pictate înculori de roşuri, ocruri, brunuri, galbenuri,albastruri, violeturi. Tufele de clopoţei semişcau din nou. O frământare generală, opregătire, se făcu simţită la un moment dat.Apăru Stăpâna, regina bizară cu ochii ei dealbastru - rece, pe care-i roti prin tot imperi-ul ei de flori. În loc de coroană, avea pe capo basma închisă cu franjuri; în loc de rochiecu trenă, avea o cămaşă lungă cu borduride motive populare cusute cu arnici negru şiarbastru. Peste cămaşa ei îmbrăcase una

din numeroasele ei fuste maro închis,ţesute la război. Dar ea era Stăpâna şilumea aceea de flori era la picioarele ei.

Privi mulţumită din balconul ei înalt,unde avea un jilţ de nuiele, spre nişte fluturijucăuşi. Tufele de clopoţei se mişcaseră dinnou. Un fluture mare, albastru-deschis,tremura deasupra tufelor. Bălaşa privi aten-tă spre tufele sale de clopoţei şi spre flu-turele albastru, după care se încruntă şistrigă tare:

- Avia, Avia! Of! Copilul ăsta! De cemă-ta n-are grijă de tine?

Din tufele de clopoţei răsări un capbălai şi cârlionţat, cu fundă albastră şi cunişte ochi albaştri-verzui mari, miraţi şi spe-riaţi. Un copil, o fată de trei ani, cu pantalonialbaştri cu flori, făcuţi de maică-sa dintr-ofaţă de pernă veche şi care-i rămăseserăscurţi, ca şi rochia ei albastră. Ducea înpoala ei ceva, la care ea ţinea. Poate vreocomoară.

Bălaşa coborî în fugă scările şi aveaîn mână un sceptru. Ba nu! O nuieluşă fer-mecată care, în ochii Aviei, începu săcrească până la ea.

- Dacă n-am să-ţi rup picioarele!Hoaţă mică!

Avia se dezmetici şi dădu drumulcomorii, care se prăvăli la picioarele ei:trandafiri albi, roz, roşii, roşu-violet, galbeni,toţi fără cozi. O luă la fugă prin poarta ce daîn grădina mare, pe sub părul măreţ şi seîndreptă spre gardul de piatră pe care-ltrecu în grabă pentru a se întoarce nu dupămult timp în Raiul de flori.

- Of! oftă Bălaşa. Atâţia trandafiri,fără cozi şi nu sunt nici măcar de dulceaţă.

Bălaşa făcea borcane multe şi maricu dulceaţă de trandafiri pentru armata eide fii, fiice, nepoţi şi nepoate. Numai că uniierau nerăbdători şi tare ar fi vrut să deaiama prin comorile ei din petale detrandafiri.

Într-o zi, Marioara, nepoata ei maimare şi capul răutăţilor, îl luă pe Mihai a lui

133


unchi-su Giorgică dintr-un pom, îi făcu înşoaptă o propunere şi-l făcu tovarăş într-oacţiune ce urma a se întâmpla. Comoaradulce de trandafiri stătea bine ascunsă înpodul casei, dar numai ideea că ea existaacolo producea furtuni în gurile şi sto -macurile pofticioşilor.

Pentru ca hoţii de dulceaţă să-şi maipună pofta în cui, până a le da ea cât tre-buia, Bălaşa ascunse şi scara dinspre uşapodului. Dar ce nu face omul când e mistu-it de vreo dorinţă! Escaladează şi cei maiînalţi munţi, dar'mite casa cu zorele, dar şicu dulceaţă de trandafiri!

Şi aşa, cei doi hoţi, ce conspiraserăpe ascuns cum să-i escaladeze podul fărăscară şi cu uşa bine zăvorâtă, întâlniră lacapul casei, în curte, lângă cuptor, omogâldeaţă mică. Era Avia, care era mică,fără minte şi care i-ar fi ciripit babei. Ca sănu se întâmple treaba asta, Marioara şiMihai luară repede măsuri, atât cât mai eratimp. Hotărâră să urce cu ea pe acoperiş,să treacă de coama acoperişului şi apoi săintre pe rând în pod prin cucumeaua casei.

Se urcară mai întâi pe cuptor, de pecuptor pe acoperiş şi apoi, încet, încet, maispărgând nişte olane şi ţigle, trecând-o peAvia de la unul la altul, trecură peste coamacasei şi, cu multă grijă, intrară prin cucumeaîn pod. Mai întâi intră Marioara, care oprinse în braţe pe Avia, şi apoi sări jos, înpod, şi dracu' de Mihai. Nu ştiu cât stăturăei acolo în pod, unde dădură gata nişte bor-cane de dulceaţă, carmin-roşiatică şi pecare, goale, le ascunseră cu grijă. Bălaşa,de jos, auzi că-n pod joacă dracii, dar înplină zi?! Puse Bălaşa scara, urcă şideschise podul.

- Dracilor! strigă ea spumegând demânie. Pe unde aţi intrat şi de ce nu v-aţirupt gâtul până acum? Să vedeţi ce vă fac!spuse ea.

Îi invită pe preacinstiţii hoţi, mai alespe cei mai mari, să coboare pentru a-i luaprizonieri. Cu nişte mutre spăşite, începură

să coboare, mai întâi Mihai care, lacoborâre, luă câteva ciomege pe spinare şio luă la sănătoasa, apoi Marioara, care oimobiliză pe babă ţinându-i mâinile, pentruca apoi să o rupă şi ea la fugă. Mai rămăs-ese Avia, care, speriată ca un pisic, încoborâre fu dată jos de bunică-sa şi luatăprizonieră. Bălaşa trimise imediat dupănoru-sa.- Fă, fată! spuse ea vrând să se facă pedeplin înţeleasă. Mie nu mi-e că-mi terminădulceaţa din pod, dar nu te gândeşti ce s-arfi întâmplat dacă ar fi alunecat şi ar fi căzut?Mai ales asta mică. Tu ai treabă tot timpul,dar de ce nu ai grijă şi de ăştia?

Mai trase Bălaşa câteva drăcuieli laadresa „caprei ăleia" de Marioara care, deşimai mare, ea era capul răutăţilor.

În ciuda sensibilităţilor ei ascunse, camare iubitoare de flori, Bălaşa se dovedimai tot timpul o femeie autoritară, rigidă şiausteră. Ea dirija totul, impunea reguli şi-ibălăcărea rău pe cei din jurul ei, mai alescând o lua ea pe ulei.

Pentru ea, viaţa se reducea la:muncă, hrană, băutură, somn şi la a facecopii. În general, pentru ea, confortul,hainele frumoase, petrecerile erau numaipentru oameni neserioşi şi femei stricate.De aceea interzicea tuturor să plece deacasă în altă parte decât la treabă. Cepăţea biata Marioara, noru-sa! Când plecaşi ea uneori, lăsa pe cei doi băieţi ai ei îngrija vreunei vecine sau prietene pe careBălaşa, odată ce afla, o alunga şi-i începeasă-i descoase pe copii:

- Mă, tu, de când n-ai mai mâncat? îlîntreba ea pe Nelu, ţinând în mână o far-furie cu gogoşi.

- Eu n-am mâncat de trei ori pe ziuade azi! spunea el cu ochii aţintiţi spre far-furie.

- Eu n-am mâncat de trei zile!spunea dracul ăl mic de Mihai privind lagogoşi şi înghiţind în sec.

- Bieţii copii! Hai, veniţi cu bâtica la

134


ea, că voi n-aveţi mamă! îi lua Bălaşa la eaşi-i ţinea până venea noru-sa să-i caute.

- Ai fă, tu eşti mamă? Hal de mamă!o certa ea pe Marioara.

- Hai bre, lasă-mă în pace şi dă-micopiii! o termina ea repede.

Nu putea suporta Bălaşa s-o vadă penoru-sa că se îmbrăca frumos şi pleca. Nicicând fuse şi ea naşă şi-l cunună pe GicăBadea cu Gligoriţa. Se duse nebuna acolo,la nuntă să-i trimită acasă pe fii-su şi pe mă-sa, dar mai ales pe soru-sa, Năstica, mări-tată cu Florea Badea.

Năstica era blondă, albă, cu ochiialbaştri şi calzi şi cu trăsături mai puţin plă-cute decât ale soru-si, Bălaşa cea brunetăşi cu ochii albaştri şi reci. Dar era o femeiedelicată, cu gusturi alese, se îmbrăca tot-deauna curat, frumos şi elegant, iar casa eiera pe măsura gusturilor ei: perdele fine,dantele, ştergare, macaturi, covoare, toatefăcute de mâinile ei fine. Feţe de masă cuciucuri şi franjuri, ori din catifele fine şi dan-tele. Rame frumoase încadrau tablourile şifotografiile, mobilier frumos cu ornamente.Un ceas deosebit cu pendulă anunţa ora depe un perete din sală. Bărbatul ei, FloreaBadea, cunoştea toate meseriile şi întorceatoată gospodăria pe dos.

În contrast cu ea, Bălaşa se îmbrăcafoarte simplu şi întotdeauna aşa: cămaşă înstil popular, cu o fustă ţesută în război pedeasupra, basma pe cap, ghete sau opinci.

În contrast cu casa Năsticăi, cea aBălaşei păstra simplitatea şi austeritateacaselor pe care ea le văzuse la părinţii şibunicii lor. Şi nu era de acord cu schim-bările. Aceleaşi dulapuri, cufere, scaune cuspeteze, cuiere de bună calitate cu orna-mente mai simple şi mai reduse. Perdele depânză ţesută în război, câteva ştergaredeasupra icoanelor. Câteva paturi cuspeteze, o masă scundă, rotundă, bal-canică, destul de mare, la care se serveamasa, de obicei pe nişte scaune mici de totcu trei picioare. În mijlocul mesei aburea

mămăliga, pe care o porţiona tăind-o cu firulde aţă, lipiile sau nepreţuita pâine de ţest.Nu lipsea zeama de varză, foarte limpede şiacidulată, prazul adus din locurile de başt-ină. Mâncărurile erau în general simple şigustoase. Mâncau varza şi lintea mai multdecât cartofii. Nu prea lipsea carnea, carese găsea din abundenţă în gospodăriaBălaşei. Nici laptele, nici brânza, nici ouăle.Nu lipsea dovleacul copt. În casa Bălaşeinimeni nu se prea întrecea în preparatulprăjiturilor.

Cu excepţia camerei de pe beci,unde erau pe jos nişte covoare, restulcamerelor erau lipite cu pământ pe jos.Peste pământ erau aşternute rogojini şipreşuleţe în dreptul paturilor. Macaturile şipăturile erau şi ele din lână aspră şi cu câteun câmp floral destul de restrâns. Câtdespre dantele, catifele, lucruri fine, nici nuputea fi vorba. În rest: albii, căpistere,doniţe, baniţe, găvane şi alte obiecte, toatedin lemn.

La de-acum obişnuita masă de sub

135


dud încinsei o discuţie aprinsă cu nea Mărindespre baba aceasta atât de celebră în sat.

- Ia spune, nea Mărine, de ce erababa asta atât de parşivă?

- Măi băiete, începu nea Mărin să-i iaapărarea, daica Bălaşa nu era atât de reape cât părea sau pe cât voia ea să pară.Avea şi ea dracii ei, dar să ştii că avea unsuflet bun. Era o femeie de nădejde, teputeai bizui pe ea. Uneori era mână strân-să. Nici nu se putea altfel, că neica Raduera prea domol şi cineva acolo în casa şi încurtea aia trebuia să-i fie mână de fier, săorganizeze şi să conducă treaba. Dimi -neaţa, fiecare ştia ce are de făcut. Fiecareavea sectorul lui. Bărbaţii erau cu ani-malele: rânit, ţesălat, adăpat, hrănit, iarfemeile cu gospodăria în casă: mâncare,spălat, curăţenie, după care mergeau toţi lacâmp, în afară de doi, trei. Mergeau împre-ună cu argaţii. Mâncau împreună cu argaţii,se spălau împreună cu argaţii. Argaţiifăceau, într-un fel, parte din familie şi tre-buia să fie hrăniţi ca lumea. Dar şi spălaţi,să nu-i umple şi pe ei de boli.

Daicăi Bălaşa îi plăcea să se ocupede grădină şi de multe ori o oprea lângă eape Leana, care, după cum îţi zisei, era camproastă, iar ea o ţinea sub observaţie să nuîncurce albia cu căpisterea, unde se făceapâinea, să nu încurce căldările de apă cucele de zoaie. Leana era harnică, dar era şio mare pacoste pentru ei, că nu o duceacapul mai mult. La câmp tăia porumbul şilăsa rapiţa să crească. Bărbaţii nu preaaveau răbdare cu ea, iar Bălaşa, ca mamă,o înţelegea mai mult şi avea şi autoritateasupra ei, că Leana era şi rea.

Daica Bălaşa era un fel de coman-dant fără uniformă. Dar să ştii că era bunăşi miloasă. Ajuta când era nevoie s-o facă,nu refuza niciun sărac, niciun cerşetor. Petoţi îi miluia cu mâncare sau cu câte o hainămai veche. Că erau vremuri grele şi erafoamete şi veneau oameni săraci şi dispe -raţi tocmai din fundul ţării. Nici nu aştepta să

i se ceară şi-i punea la masă. Le mai puneaşi-n desagă şi primea şi ea în schimb un„bogdaproste!". Era atâta foamete, că seterminau şi urzicile şi ştirul de pe câmp. Ebine să fim drepţi cu ea, să-i vedem şipartea bună a caracterului ei.

Nu s-a opus niciun pic când a trebuitsă ajute biserica sau să dea hrană, cai şialte animale pentru front. Mulţi îşi puneaunădejdea în ea, că mai erau şi din ăia maizgârciţi.

Mi-aduc aminte că popa Creţu, unbasarabean, îl ştii şi tu, umbla să strângăalimente pentru front: făină, mălai, ce-aveaomul, ce putea să dea. Merse odată la babaLeanca lui moş Dumitru Trăistaru, o babătare zgârcită, care-l refuză, ca de obicei.

- Aş, părinte! N-am părinte. Du-te laRadu, că Radu are.

- De unde să mai aibă şi Radu,Leanco? Că a tot dat şi i-au mai rămas ochiica să plângă, spunea cu necaz popa.

Pe vremea războiului, Giorgică eraun fel de şef al mobilizării, la Medgidia. Erabărbat cu carte şi asta se lua în conside -raţie. Avea pe uniformă nişte însemne spe-ciale. Marioara, nevastă-sa, se ducea une-ori la el, la Medgidia. Avea gazdă la nişteturci. Marioara îl îmbrăca pe Nelu în fetiţă, îipunea fundă pe cap şi-l lua cu ea. Era uncopil tare frumos. Atunci îl aveau doar pe elşi stăteau în casa Ivdoşkăi lui moş IvanTatarciuc, care plecase în Basarabia cu toţiTatarciucii. În Basarabia plecă şi IonSurugiu cu ai lui, crezând că acolo e maibine. Dar n-a fost aşa şi s-au întors toţi laCerchezu.

Erau vremuri grele şi veneau veştirele de pe front. Era multă jale.

- Nea Mărine, nu-i aşa că erainterzisă aprinderea luminii în case, maiales aici, unde era şi zonă de frontieră?întrebai eu din curiozitate.

- Sigur că da! Oamenii ştiau asta şistăteau pe întuneric. Dar mi-aduc aminte deo întâmplare. Nişte golani de aici, din sat,

136


au lăsat un felinar aprins de cu ziua prinlinia a cincea. Ei, în noaptea aia au bubuitîntruna bombele acolo, că asurzisem şieram înnebuniţi de spaimă.

- Dar nemţii cum s-au purtat cu local-nicii? S-au purtat urât? întrebai eu totcurios.

- Nu, mă băiete! Erau civilizaţi şi nu-ţi luau nimic fără să-ţi plătească, spuse neaMărin. Rău se purtară ruşii. După spuselelui Ivan Tatarciuc, nici ai noştri nu s-au pur-tat toţi frumos când plecară cu nemţii să iaînapoi Basarabia. Când au venit şi ei pestenoi erau deja înfuriaţi.

- Nea Mărine, îi povesteşte-mi întâm-plarea aia cu baba Bălaşa şi ruşii...

- Oamenii erau speriaţi. Auziseră eică pe unde trecuseră ruşii nu se purtaserăca nişte prieteni. În curtea lui neica Raduîncepură să se adune oameni din sat. Nu cuneica Radu aveau ei treabă, ci cu dadaBălaşa.

- Hai, bre dadă Bălaşo! Că dumnea-ta eşti mai curajoasă şi mai descurcăreaţă.Fă-le mata primirea şi găzduieşte-i la dum-neata. Hai, mergi cu noi, că deja se audmaşinile şi tancurile huruind.

Daica Bălaşa se îmbrăcă larepezeală în costum naţional şi merseîmpreună cu toţi ceilalţi să-i primească peruşi cu tradiţionala pâine şi sare. Întâlnireaavu loc lângă cârciuma lui Mărin Trăistaru,Coiciu - cum i se mai spunea. Era multălume acolo. Erau acolo şi moş IvanTatarciuc cu Matroana lui, cu fii-sa, Ivdoşka,şi cu toţi ai lui. Se bucurau de mare atenţiedin partea ruşilor. De aceea şi ei erau foartemândri şi importanţi.

Daica Bălaşa făcu şi ea impresie încostumul ei şi cu gestul ei tradiţional. Acolo,la cârciuma lui Mărin Trăistaru se dase pegât şi nişte sticle cu votcă în numele priete-niei.

Mai greu îi fu daicăi Bălaşa când atrebuit să-i găzduiască ea. Erau vreodouăzeci şi cinci la număr. Odată intraţi în

curte o şi luară la întrebări:- Şto eta? Eta calhoz?- Nu, e gospodăria mea, unde

muncesc eu cu familia mea, se justificădaica Bălaşa.

- A, voi sunteţi explotatori! Voi ştiţi cefacem noi cu explotatorii? îi spuse un rusmai voinic şi mai ameţit de băutură.

Daica Bălaşa nu-i răspunse, îşipăstră cumpătul şi începu să le pregă -tească dormitorul. Îşi adună nurorile, peSofiţa şi pe Marioara, şi începură să ame-najeze aplecătoarea cu nişte baloţi de paiepe lângă perete, acoperiţi cu pături. Înmijloc rămase destul loc liber. Se apucarăapoi să le pregătească un cazan de ciorbăde păsări şi să le servească mâncarea pe omasă lungă, improvizată tot acolo, înaplecătoare. Obosiţi şi lihniţi de foame, pri-etenii de la răsărit tare se mai bucurară.Aveau să-i ceară mereu daicăi Bălaşaciorbe în locul altor mâncăruri, pe care eavoia să le gătească. Se împrieteniră repedecu ea. Îi mulţumeau mereu şi o îmbrăţişau.N-au dus-o deloc rău acolo. Acompaniaţi cuarmonica şi cu balalaica din dotare, încin -geau câte un gulai de se auzea în tot satul.Grupului i se alătură şi Ivdoşka, petre -căreaţă din fire, care cânta şi dansa cu ei.

- Pesemne că suportară Surugiii detoate, dar calvarul abia avea să înceapă,spusei eu. O lume bună apunea ca sărăsară alta nouă, de neamuri proaste.Povesteşte-mi, nea Mărine, despre colec-tivizare!

- Începu colectivizarea. Dobrogeaera în prima linie de foc. Oamenii erauobligaţi şi nevoiţi să renunţe la avutul lor.Atunci mulţi au îndurat umilinţe, chiar dacăau renunţat de bună-voie la averea lor. Uniiau înfundat şi puşcăria.

Nea Radu Surugiu trebuia să fieoricând pregătit ca, împreună cu alţii, sămeargă la Viroaga, unde erau să fiecoborâţi într-un beci. Peste ei, noaptea,nişte golani aruncau găleţi cu apă rece.

137


Erau înjuraţi, scuipaţi, batjocoriţi. Autoriiacestor fărădelegi erau nişte descreieraţicare, prin lenevie, îşi pierduseră pămân-turile şi trecuseră la proletari. Mai târziu,toate astea aveau să fie trecute la greşelilePartidului.

- Dar Bălaşa n-a fost şi ea vreun picîn beciul de la Viroaga?

- Nu! Daica Bălaşa n-a putut fi dusă.Era de neclintit. Mergea bietul nea Radu.Trist, îşi lua cojocul pe mână şi pleca. DaicaBălaşa se dezbrăca în pielea goală şi le stri-ga: „Firea-ţi ai dracului de cămănişti!". „Enebună!" spuneau cei care veneau s-o ia şiplecau fără ea. Toate chiaburoaicele au fostînchise în beci, dar nu şi daica Bălaşa. Înschimb, Fănica, fii-sa, care era gravidă, afost dusă pe jos vreo treizeci de kilometripână la Chirnogeni, să lipească nişte gar-duri. Pe drum, a avortat copilul. Surugiii şi-au dat aproape tot avutul şi s-au ales cu dis-preţul.

Nea Mărin a lu' Prăjală se întristătare şi vrui să-l mai înveselesc.

- Da, spune-mi ceva despreadunările alea generale. Cum vorbeaualeşii comunei?

- Fiecare vorbea cu vocabularul lui,simplu. Dar câte unul voia să se dea şi in -telectual şi o scrântea tare de tot.Totdeauna se începea cu „Tovarăşi! Partidulvostru, guvernul vostru..." şi se termina cubazaconii şi laude prosteşti.

Odată a fost pus să vorbească şi unturc mai sărac. Bietul om! În felul lui, erasincer.

„Bre! Partidul e băiat bun! Ai dat luiMemet un costum de haine şi lui Ibram untinicheu la piept. Şi o să-i dea şi lui Ali cos-tum, că e sărac, bre! Partidul e băiat bun! Şio să dea costum şi lui Ali, şi lui Şefchet, şilui Ibrahim, şi lui Murat, şi lui Abdula, căPartidul e băiat de treabă".

Ne amuzarăm un pic. Acolo, la masade sub dud, l-am tot supus unui interogato-riu serios pe nea Mărin Prăjală. Parcă

voiam să recuperez tot timpul pe care aş fivrut să-l petrec alături de omul ăsta atât debun, atât de înţelept şi de simpatic.- Nea Mărine, nu mi-ai spus nimic desprereacţia sătenilor la aflarea veştii despremoartea lui Stalin. Cum au primit ei vesteaasta?

- Cum să primească? Cei mai mulţis-au bucurat, fie ei chiaburi sau proletari, căa fost un mare criminal care nu şi-a iubit nicimăcar proporul lui. Cei mai mulţi îl înjurau înşoaptă, ori în gând. Doar unu' fuse maiîndrăzneţ, Toma Enache.

Devale fuse pus portretul îndoliat allui Stalin, printre steaguri tricolore şi, maiales, printre steagurile roşii ale UniuniiSovietice, cu secera şi ciocanul. Niştetovarăşe îl împodobiseră cu flori şi cu steleroşii. Oamenii făcură grupuri-grupuleţe.Noaptea cineva făcu de pază, dar nu stătuacolo tot timpul. În timpul acela, când numai era nimeni, Toma Enache i-a murdăritcu mizerii portretul lui Stalin. A doua zi,dimineaţa se strânsese acolo lume ca laurs. Unii erau disperaţi, alţii veseli, alţii sestrăduiau să-şi ascundă veselia. În faţatabloului era unu' care plângea de parcămurise ta-su. Era Călin Văduva, cumnatullui nea Mărin Ivănescu. El plângea şiştergea cu batista mizeria de pe tablou. Uniise prăpădeau de râs văzându-l pe CălinVăduva în postura aia. Nevastă-sa, ţaţaIonica, era şi ea deputată, deşi se camscrânti săraca de tânără.

În ziua aia, în casa lui GiorgicăSurugiu erau plânsete, nevoie mare! Cei dincasă şi rudele o necăjeau pe aia mică, peAvia, spunându-i că „a murit tata Stalin, căvom fi săraci, flămânzi, că vom muri defoame". Bietul copil! Se puse pe plâns şispunea şi el printre lacrimi: „A murit tataStalin!"

Făcurăm un pic haz. Un lucru mi-eraneclar şi-l întrebai pe nea Mărin:

- Nea Mărine, cum s-a aflat că Toma

138


Enache îi murdărise tabloul lui Stalin?- Nu ştiu, măi băiete! Ştiu doar că

veni o maşină neagră care îl săltă pă Toma,care dispăru o vreme. Oamenii de pe vale îifăcură şi o poezie:

„Ce e Toma vinovat, C-a mâncat Stalin dovleac?"Ne amuzarăm iar, dar parcă voiam

să mai aflu câte ceva despre Surugii.- Spune-mi, nea Mărine, cum se pur-

tau autorităţile cu Surugiii după ce intrară îngospodăria agricolă colectivă „GheorghePlehanov"?

- Unii se purtau frumos pentru că fus-ese o familie respectabilă, dar alţii nu.Surugiii, ca şi alţii, erau mereu datori.Perceptorul venea mereu însoţit de câte opuşlama care vorbea urât şi înjura. Veniodată în curtea lui neica Radu Surugiu per-ceptorul însoţit de Gicălan, un om fărăminte şi un leneş care trecuse şi el la prole-tari. Ştia să dea din gură şi să înjure. Începus-o înjure bine pe daica Bălaşa, dar şi penurori, pe Sofiţa şi pe Marioara. Înjura şi lespunea lucruri urâte. La un moment dat,perceptorul şi Gicălan intrară într-o magaziesă găsească sacii de grâu şi de porumb.Marioara, fata Sofiţei şi a lui PetricăSurugiu, era şi ea pe acolo şi, când îi văzupe ăia intraţi în magazie, închise repedeuşa şi o încuie. Femeile, stând de vorbă, nuşi-au dat seama ce s-a întâmplat până nuîncepură ăia să ţipe dinăuntru.

Perceptorul luă gestul ca pe o glumă,dar Gicălan turbă şi începu să spună totrepertoriul lui de înjurături şi de vorbe urâteşi deochiate la adresa femeilor. În timpulăla, Marioara îi şopti ceva Sofiţei. Pesemneîi făcea vreo propunere. De la dada Bălaşa,perceptorul trebuia să treacă şi pe la fii-su,Giorgică Surugiu. Giorgică nu era acasă.Marioara o luă pe Sofiţa cu ea. Perceptorulse uită în dreapta, în stânga şi fu mulţumit

de răspunsul Marioarei şi aprobă oamânare a plăţilor. Era un om respectuos.

Gicălan fu nemulţumit şi începu săcaute lucruri de valoare pentru a fi confis-cate. Marioara şi Sofiţa, după ce fuseserăbine înjurate şi bălăcărite, îl atraseră peGicălan în casă, încuiară uşa şi-l luară labătaie. În ziua aia multe făcăleţe, cratiţi şitigăi văzu Gicălan în capul lui şi-aşa sec şiîncă avu de îndurat şi altele că, odată scă-pat din mâinile femeilor, o luă la fugă pecanara. Femeile, după el, cu pietre.Perceptorul privi amuzat spectacolul care ise oferi gratis. Nu în fiecare zi i se puteaoferi un aşa prilej de veselie.

- Scăpă greu bietul Gicălan de celedouă amazoane, spusei eu.

- Merita cu vârf şi îndesat să i seîntâmple aşa ceva, că prea era obraznic,spuse revoltat nea Mărin.

- Dar cu Bălaşa, cu Bălaşa ce se maiîntâmplă după ce intră în colectiv?

- Ei, măi băiete, erau deja bătrâni şi-şi munceau pământul, atât cât mai rămăs-ese, să nu moară de foame. Dar ei eraugospodari şi se descurcau cu puţinul pecare îl mai aveau.

Bălaşa rămase în casa ei, spredeosebire de alţii, care o păţiseră mai rău.Veniră vremuri potrivnice şi-şi văzugospodăria sfârtecată. Dar mai rămăsesecu ceva drag şi scump ei: cu Raiul de flori.Bălaşa, marginalizată de societate, eraacum iubită de florile ei dragi. Natura nuostracizează omul. Dimpotrivă! Şi aşa, înfiecare dimineaţă, mii de zorele albastre caochii ei îi dădeau „bună dimineaţa!", înse -ninându-i sufletul. Se mai micşoră Imperiulei de flori, dar rămăsese destul şi pentru ea,Regina neîncoronată a florilor.

Apoi, în toamna vieţii sale, frunzeleîncepură să cadă, sărutându-i în căderealor mâinile şi picioarele.

139


***

"Spune-mi ce vezi…"" Nimic! Nu-nţelegi că

nu aş avea ce să văd într-ungeam mat, doctore? Îţi totrepet de când sunt aici cănu sunt nebun!"

Fumam grăbit şinervos, agitând bucăţicade nicotină între degete,privindu-l cu ochi reci pedoctorul din faţa mea. El înschimb mesteca tăcut şicalm alunele din farfuria deporţelan de pe biroul de ste-jar.

"Spune-mi totuşi dacă veziceva", continuă el mestecând netul-burat alune.

"Vreţi neapărat să vă spun dacă vădceva? Ei bine… Mă uit mai degrabă la dvsşi mă întreb dacă sunteţi în toate minţile."

Tonul ironic şi dur al vocii persistăîncă în aer, dar doctorul continua sămestece mecanic alune. Ochelarii îi erauaburiţi de la atâta fum de ţigară, amestecatcu aburul transpiraţiei lui. Era foarte cald.Era adevărată zăpuşeală afară. O vară ne -bună, în care văpăia peste tot.

"Ţigara te poate omorî, ştii asta?""Ştiu.""Şi ce ai de gând să faci pentru

asta?""Nimic, doctore. Pur şi simplu, nimic!

Ştiţi ceva, a început să mă enerveze joculăsta stupid al dvs. Ce vreţi de fapt?"

Doctorul zâmbi fugar în colţul gurii,ridicând pentru o clipă din sprâncene. Luă oalună şi-o sparse cu sete şi cu mult zgomotîntre dinţi. Am stâlcit de nervi ultima ţigară,

scăpând-o pe jos."Fir-aş al naibii…"Tremuram de nervi, abţinân-du-mă eroic de la vreo izbuc-

nire."Deci doctore, mai du -

rează mult tâmpenia asta?De fapt îţi tot spun că nusunt nebun. Poţi să-mispui te rog cine te-a plătitsă mă ţii aici?"

Doctorul făcu ochiimari de uimire, sclipind

dintr-o dată."Da… da. Ştiam eu,

începu febril doctorul. Sen -timentul persecuţiei… început

de mânie", continuă el, căutândfebril stiloul şi un document de sănă-

tate. Între timp luă o alună şi-ncepu să omestece cu zgomot.

"Ştiam eu… Era prea frumos", con-tinuă el zâmbind satisfăcut.

Îl priveam confuz şi contrariat, înpicioare cu bărbia tremurând a nedumerire.În timp ce doctorul, zâmbind, mă invita săiau loc spre binele meu şi să nu cumva sămă gândesc la vreo prostie. Nu înţelegeamnimic.

"Ce spui acolo, doctore?? Manie??La cine??? Eu, maniac??"

Am sărit plin de furie înspre el fără săîmi mai pese de nimic.

"Te sfătu... te sfătu…", se bâlbâi doc-torul speriat la culme.

N-am mai ţinut cont de el şi am mătu-rat tot ce era pe birou, îmbrâncindu-l înspregeam, pocnindu-l de acesta. Farfuria deporţelan se sparse în mii de bucăţele depodeaua veche din stejar, risipindu-se printoată încăperea.

Bătrâna Doamnă- fragment din romanul „Nopţile terorii’’, Ed. ExPonto, Constanţa, 2008 -

Laura GHIOC

140


"Dumnezeule", se aruncă în ge -nunchi doctorul după bucăţelele de farfurie,pe care începu a le lua în mâini ca pe niştemoaşte, fără să îi pese cumva de furia mea. "Ajutor, ajutooooooooor", striga între timpca un dement, frământând bucăţelele defarfurie în mâinile din care începu a sescurge sângele.

Îl priveam uluit cum scâncea, sefrământa, cu bucăţelele de farfurie înroşiteîn mâini, uitându-se din când îin când spremine cu ochi plini de ură.

"Nu mi-au plăcut niciodată nebunii catine… Ajutoooooooooooor", continuă el.

Nu mai făceam absolut nimic deceva timp, însă doctorul făcea un scandalde parcă s-ar fi luptat cu un nebun pericu-los. Am auzit intrând asistenţii cu o vitezăferoce, simţindu-i aruncându-se în spatelemeu. Îl vedeam în cădere pe doctor rânjindla mine, aruncat şi el de unul singur lapodea. Imaginea sângelui din mâinile lui, adoctorului doborât, a mea stând în picioarelângă el, îi ameţise pe asistenţii care s-aunăpustit asupra-mi, luptând din răsputeri cumine pentru a-mi pune cămaşa de forţă. Olovitură zdravănă de baston mi-a oprit res-piraţia între umeri prăbuşindu-mă epuizat şilipsit de orice voinţă.

"Nu, să nu-l mai loviţi aşa de tare,"auzeam din spate vocea plângăreaţă a doc-torului, în timp ce eu eram dus pe susînspre celula nedorită de nimeni.

"Nu sunt nebun. Nu sunt nebuuuuu-uuun", urlam din răsputeri către asistenţiicare m-au aruncat cu brutalitate în celulă,închinzând cu zgomot uşa de fier.

Şi acum ţin minte ecoul dur şi de fieral uşii care se închidea în fiecare seară laorele 20,00 - un ecou sec şi tăios, ca unlătrat mecanic de câine.

* * *

Totul s-a petrecut cu vreo 10 ani înurmă. Într-o zi fierbinte şi aspră de iulie,m-am trezit luat pe sus şi aruncat în sana-toriul doctorului Predescu, un sanatoriu pri-

vat şi foarte la modă pe atunci. O clădireveche de mai bine de 100 de ani, într-oformă ciudată de cruce, cu patru ieşiri prin-cipale şi multe, multe intrări secrete. O zi deiulie turbat. Detestam căldura aceea sufo-cantă, senzaţia aceea de leşin permanent,de nevoie de rece şi apă, cât mai multă apă!M-am resemnat destul de repede cu nouamea situatie socială, sperând însă în oriceclipă că va veni cineva să clarifice situaţiamea şi faptul că eu nu aveam ce căutaacolo. Căzusem pradă unei conspiraţii careviza o avere al cărei titular eram.

Astfel am intrat în fascinanta lume anebunilor. Căci este o lume a lor imperso -nală şi fericită tocmai prin acest lucru. Mi-am primit curând camera, după ce s-a con-siderat că am fost suficient "exorcizat",camera care avea să devină pentru preamult timp locul de…odihnă…

"Camera s-a eliberat. Acum îţiaparţine şi încearcă să o păstrezi întreagă,da?"

L-am privit căzut pe gânduri pe sin-gurul asistent care se purta cât de cât fru-mos cu mine, deşi era la rândul lui fermconvins că sunt nebun tocmai pentru faptulcă pretindeam mereu că nu sunt nebun.

"Cine a stat aici?", am întrebat."O bătrână. Am mutat-o în altă parte.

E dusă pe altă lume, săraca. Ai grijă, da?"Am privit în urma asistentului oare-

cum indispus şi indiferent. Trăiam încă stăride revoltă şi durere în faţa unui joc murdarşi fără ieşire căruia îi căzusem pradă.

Era o cameră frumoasă. Un aernonşalant şi de graţie discretă. Un iz de par-fum de iasomie plutea imperceptibil prinîncăpere. Totul era covârşitor de alb în ca -mera aceea, iar lumina soarelui se răspân-dea difuză de după perdelele grele de ca -tifea albă. Un tablou uriaş acoperea unperete întreg, reprezentând o întinderetăcută de ape în apropierea unui pâlc debrazi, într-un amurg singuratec de iarnă.Cred c-am răsuflat adânc. Era ceva întabloul acela. Poate gheaţa după care tân-jeam într-un iulie de foc turbat. Poate că

141


totuşi era ceva în camera aceea, în luminaaceea difuză, în nemişcarea aceea albă,care mă liniştea, care-mi ducea gândurileundeva departe de nebunia în care eramnevoit şi forţat să trăiesc. Într-un loc străinmie, dar care-mi plăcea în mod paradoxal.Aveam chiar impresia că aud acordurilevagi şi timide ale unui pian, o încântătoaremelodie pe care deja mi-o imaginam înpeisajul uriaş din faţa mea.

"Nu… dragă doamnă, înţelegeţi cănu…", am auzit ca prin vis.

M-am dezmeticit din reveria ciudatăîn care mă cufundasem, văzând cum încameră intră o bătrână distinsă, extrem deelegantă în trecerea rafinată a anilor care îisecătuiau trupul. M-a izbit chiar atunci pu -ternicul miros de iasomie.

"Camera dvs a fost schimbată,doamnă. Dânsul e noul locatar", încerca săfie amabil asistentul din spatele ei.

Privirea ei extrem de adâncă m-aimpresionat şi m-a inhibat în acelaşi timp.Părea că-i plecată demult undeva departecu suflet cu tot. Privindu-mă cu nişte ochilipsiţi de orice expresie a prezentului a pri vitin jur oftând, de parcă într-adevăr îi răpisemun drept.

"Îmi pare rău doamnă, am început.Dacă vreţi putem discuta cu doctorulPredescu. Mi-e indiferent în ce camerăstau…", continuam încercând să o liniştesc,deşi nu părea defel supărată.

În tot răstimpul micului meumonolog, ea continua să privească tot tim-pul în jur, oprindu-şi, în cele din urmă, privi -rile în peisajul de pe perete, rămânând pier-dută acolo. Eu, între timp, pălăvrăgeamgeneros despre un schimb de camere întrenoi, dat fiind că părea că îşi petrecuse omare parte de viaţă în camera albă. M-aprivit într-un târziu brusc, privirea ei avândchiar pentru o clipă o frumuseţe ciudată,aparte. Apoi a început să caute ceva agitatăşi chiar enervată.

"Doamnă! Am mutat pianul în nouadvs. cameră," spuse împăciuitor asistentulghicind ce căuta bătrâna.

S-a îndreptat hotărâtă înspre uşăfără să-mi răspundă la salut, cu asistentul înspatele ei, vorbindu-i despre cât de fru-moasă e noua ei cameră şi ce bine se vasimţi acolo.

"Hmmm, o apariţie într-adevărinteresantă", mi-am zis. Şi asta într-unsanatoriu plictisitor, în care toate trăiau şi seghidau după aceleaşi legi. Singurul lucruieşit din schema monotonă, în care fu -sesem azvârlit, erau nebunii, acei oameni ainimănui, care şi-au construit în lipsă dedragoste, adevărate castele de vise şi do -rinţi, adevărate lumi în care se simt minunat.Respiram încă parfumul de iasomie lăsat debătrâna doamnă. Pianul! Eram absolutsigur că şi pianul era tot alb. Albul părea săfie culoarea ei preferată. Într-atât era totulde alb în acea cameră, încât mi-am spus laun moment dat că albul e mai degrabămania ei preferată.

Pianul! Aşa se explicau acordurile,melodiile când triste, când pline de tan-dreţe, când debordând de ură, pe care leauzisem în periplul meu de început în celu-la sanatoriului.

Peisajul acela era însă atât de linişti-tor. Am căutat cu înfrigurare numele pictoru-lui, însă nu l-am găsit nici măcar pe spate.Eram trist că era probabil o copie. Era o fru-museţe ascunsă şi stranie în acel tablou.Brusc un sentiment puternic de invidie măcuprinse privind peisajul. Invidie că nucunoscusem încă până atunci în viaţă sen-timentul acela de nemaiîntâlnită pacesufletească ce răzbătea de dincolo deforme şi culori. Şi atunci m-am hotărât căpentru nimic în lume nu voi da tabloul, chiardacă bătrâna l-ar cere pentru ea.

În noaptea aceea de iulie, prima încamera albă, şi de fapt ultima noapte deiulie, am respirat cu nesaţ parfumul acela,care nu-şi pierdea în niciun fel esenţa.Plutea continuu prin aer ca o părere, deparcă aşa i-ar fi stat în fire. Îmi părea prinsomn că aud o notă de pian smulsă cu furie,apoi o melodie începând cu zgomot. M-amtrezit buimac. Era chiar pianul la care bătrâ-

142


na doamnă cânta, părând să lovească înclape, de parcă o nebunie subită şi crudăpusese stăpânire pe ea.

O mică tevatură şi apoi s-a făcut lafel de brusc linişte. O linişte atât de mor-mântală, de parcă visasem chiar. Vedeamprin întuneric reflexele albastre ale peisaju-lui şi-am simţit deodată o intensă părere derău pentru bătrână. Până am adormit dus.Un somn lung şi fără vise, amorf şi mono tonla fel ca şi realitatea în care mă trezisem.

"Ţi-am adus micul dejun…Dacă vrei,poţi să-l iei pe verandă. E o privelişte fru-moasă de-acolo…"

Acelaşi asistent care părea să mămenajeze în fiece clipă de teama continuă aunui neaşteptat şi posibil atac din parteamea. Ce stupid…Deşi era foarte amabil, îmivenea să îl pocnesc mereu pentru asta. Amluat tava şi am ieşit pe verandă, încercândsă mă calmez. Nu-mi doream în niciun cazsă înnebunesc chiar între zidurile vechi alesanatoriului. Asta ar fi fost chiar cea maimare ironie a vieţii mele. Priveliştea era într-adevăr foarte frumoasă. Poate că unicnoroc pentru sărmanele suflete care îşiduceau traiul anonim în sanatoriu era acelacă beneficiau de apropierea unui lac încân-tător şi a unei păduri cu copaci uriaşi.

"Îţi place şi ţie, nu-i aşa?"M-am întors să privesc noua voce.

Era un bărbat între două vârste, cu o privireageră şi un zâmbet prietenos întipărit pefaţă.

"Pot să stau cu tine? "continuă băr-batul.

"Da, am sărit eu vesel că am cu cineconversa…Doar nu e masa mea, nu?

"Ba este a ta, de vreme ce te-aiaşezat tu primul la ea, spuse bărbatul,luând o alură de mare gânditor.

"Contractul Social", făcu el cu un aerfilosofic, care mă făcu aproape să râd.

"Primul om care a împrejmuit unteren şi a îndrăznit să spună "Acesta este almeu…"

"Da, ştiu, ştiu. A fost adevăratul înte-meietor al societăţii civile", am încheiat eu

râzând."Ehehe, văd că am cu cine discuta",

spuse interesat bărbatul."Nu văd legătura contractului social

cu masa asta…Nu sunt un întemeietor deniciun fel…", am continuat.

"Nu, nu eşti. Tu eşti doar nebun!"L-am privit enervat şi stupefiat de

francheţea lui brutală, gata să izbucnesc."Aşa cum sunt şi eu, cum sunt şi

ceilalţi, continuă nepăsător şi indiferent dereacţia mea. Cum sunt toţi oamenii născuţişi în viaţă. Fiecare-i nebun în felul lui. Iarproprietatea noastră de facto este sanatori-ul ăsta, la care ar cam trebui să vină…dincând în când toţi oamenii acestei lumimăcar o dată. Noroc că în societatea noas-tră ducem şi o criză de spaţiu permanentă",spuse el făcându-mi complice cu ochiul.

Mă liniştisem. Tipul era chiar simpa -tic. Slab mort, dar se pare plin de energie.Vorbea extrem de mult şi repede, iar râsullui era molipsitor.

"Daca vrei să-mi spui în vreun fel,spune-mi micul Rousseau, oricând la dis-poziţia nedumeririlor dvs, stimate domn",finaliză el cu o reverenţă bine executată şiîn cele din urmă lipită de pământ. Ce eracomic rău era faptul că nu se mai ridicădefel de acolo, încât m-am văzut nevoit să-l mişc până s-a prăvălit într-o parte, cuprivirea în gol.

"Aaaaaahhhhh, nu se poate. Cefaaaaci?? , a strigat de acolo, de jos, cuochii spre mine. Ideea, totul din cauza ta. M-ai întrerupt dintr-o meditaţie deosebit deinteresantă despre…"

L-am văzut rămânând încremenit, cugura căscată în mijlocul frazei, cu ochii fixaţipe ceva din spatele meu. Am privit curiosîntr-acolo.

Era bătrâna doamnă îmbrăcată toatăîn mod ciudat, în negru complet, ea careadora albul, ea pe care o văzusem cu o ziîn urmă toată în alb. A trecut pe lângă noi,privindu-mă indiferentă, fără să-mirăspundã din nou la salut. S-a aşezat lamasa cea mai apropiată de lac şi a rămas

143


acolo privind la fel de pierdută apelecristaline.

"E un mare mister femeia asta, îşireveni micul Rousseau. Am încercat chiareu să-l pătrund şi nu am reuşit. E imposi-bil…"

"Trebuie să fie foarte supărată, con-tinuă micul Rousseau. Când se-mbracă înnegru e modul ei de a arăta lumii că esupărată."

"Aşa? Mie mi se pare cam arogantăaceastă doamnă," am spus pe un tonintenţionat mai ridicat.

Ea însă nu a întors capul. Poate cănu-i păsa în niciun fel de ce se-ntâmpla înjurul ei.

"Eu trebuie să plec, interveni miculRousseau. Am probleme deosebit deimportante de rezolvat, dragul meu!"

"Bine, mi-a părut bine de cunoştinţă.Ai şi tu totuşi un nume?"

"Un ce? A, un nume, adică numelemeu. Peter Hermant, la dispoziţia dvs., vădoreşte în continuare o zi bună", încheiePeter prezentarea depărtându-se prin re -verenţe.

Nici nu am avut timp să îi mairăspund. A zbughit-o brusc, sărind ca uncopil. Un amestec ciudat de inteligenţă şiimaturitate acest Peter. Eram însă maidegrabă atras de bătrâna doamnă.

Simţeam încă de la masa mea miro-sul puternic de iasomie. Îi admiram profilul,un profil chiar foarte frumos, în ciuda vârsteicare îl sculpta cu sete către final. Am văzut-o cum ia o batistă veche de dantelă cu careşi-a sters în grabă niste lacrimi imaginare.Apoi m-a privit de parcă ar fi ştiut tot timpulcă am rămas acolo. Apoi s-a întors cu totspatele la mine. Aşa cum o urmăream înagitaţia în care respira acele clipe şi modulîn care se comporta cu mine eram convinscă mă urăşte pentru că îi luasem camera,după care se pãrea că suferea cu adevărat.

* * *

M-am ridicat de la masă, hotărât să

mă duc să discut cu ea. Avea aceeaşiprivire pierdută şi observ uimit că purtaacum nişte mănuşi albe de mătase în totnegrul care o învăluia. Îmi închipuiam căfusese poate o mare doamnă, înainte cateribila boală să îi lovească pe vecienobleţea.

"Îmi permiteţi, doamnă?"M-a privit dezorientată şi buimacă,

măsurându-mă din cap până în picioare, deparcă totuşi abia atunci mă văzuse pentruprima dată. M-am aşezat lângă ea, fără sămai aştept permisiunea ei, deoarece a con-tinuat neabătută să privească lacul, fără sămă bage în seamă. Eram convins că o faceînadins.

"Doamnă, am început eu, vă înţelegfoarte bine supărarea. E normal în cele dinurmă… după atât timp să vă schimbe ca -mera, nu e corect. Dar vreau să vă asigurcă eu nu am niciun amestec în…"

Brusc s-a ridicat de la masă plictisităsau indiferentă probabil la monologul meu,depărtându-se de verandă şi îndreptându-se spre lac. Am rămas nemângâiat. Nu-midoream în niciun fel să fiu certat cu unul din-tre cei de-acolo. Şi într-un mod ciudat, nuvroiam să fiu certat mai ales cu ea.

Cu ea, care se plimba relaxată pemalul lacului, imitând cu măiestrie un valsimaginar în doi, râzând şi chicotind lapartenerul imaginar, pentru ca apoi să seoprească privind în gol în apele lacului.

Astfel, au trecut câteva zile bune. Măconfruntam cu convingerile doctorului cumcã aş fi un nebun incurabil. În dosarul meudeja era scris că am avut o tentativă de atacîmpotriva a două rude. Era adevărat, însănu se scria nicăieri că tentativa avea lamijloc explicaţia unei sume uriaşe de bani,pe care urma să o moştenesc conform tes-tamentului lăsat de bunicul meu. De aicipornise de fapt totul, iar încercarea rudeloravide de moşteniri de a mă închide subacest pretext într-un ospiciu dăduse roade.Încercam în zadar să îi explic asta doctoru-lui Predescu. Riscam de fiecare dată săajung din nou în cămaşa de forţă pe care o

144


uram din tot sufletul.În alt fel, refugiul meu printre nebuni

era ca o ironie. Iar ei erau atât de bucuroşică cineva le ţine companie, că au cu cineconversa... Unii dintre ei aveau o poftă ne -bună de a vorbi, chiar disperată, astfel căscăpam cu greu de ei. Mă refugiam apoi încamera de un alb strălucitor, cufundat înparfumul de iasomie, cu privirile pierdute înpeisajul tainic. N-o mai întâlnisem câtevazile bune pe bătrâna doamnă, până într-ozi… Într-o dimineaţă mai bine spus, când aintrat în camera mea nepăsătoare şi fre-donând o melodie, iar eu abia mă dezme -ticeam din somn.

"Doamnă..." am îngăimat într-unfinal, privind la ea din pat.

M-a privit o clipă confuză şi încrun-tată, însă aproape instantaneu fruntea ei s-a înseninat. Ba chiar am văzut o paloareroşie colorându-i obrajii. Greşise cameradin obisnuinţă. Deşi nu-nţelegeam de cetocmai atunci, după atâtea zile. Şi era dinnou îmbrăcată în alb. A lăsat privirile în jos,complet indecisă. Stătea acolo la capul pa -tului, pur şi simplu cu privirile lăsate în jos,ca ale unei fetiţe, ruşinată de ceea cefăcuse.

"Doamnă, vă simţiţi bine?" am între-bat, sărind din pat şi conducând-o cu grijăpână la primul scaun.

S-a aşezat mângâind îndelung ca -tifeaua care îmbrăca acel scaun. M-amrepezit să îi dau un pahar cu apă, neştiindce aş putea face în plus.

"Staţi liniştită, doamnă, se mai întâm-plă. Eu vă înţeleg foarte bine", am continu-at.

Şi-a ridicat sprâncenele, privindu-măuimită. Era de fapt pentru prima dată când îiatrăsesem cu adevărat atenţia. Şi-atuncimi-a zâmbit. Cu o expresie de înţelegere şiafecţiune atât de puternice pe chipul ei,încât am amuţit. Am avut chiar senzaţiaunei compasiuni puternice, venind dinspreea. De părcă i-ar fi fost milă de mine; atât detânăr într-un asemenea loc. Cred că deaceea îmi zâmbise în felul acela. S-a ridicat

continuând să-mi zâmbească binevoitor, întimp ce se îndrepta spre uşă.

"Staţi, doamnă... Să vă conduc…"M-a oprit însă cu un gest pe cât de

autoritar, pe atât de blând. Înainte de apleca mi-a mângâiat faţa cu o afecţiune decare nu o credeam capabilă. Erau oarecumstranii senzaţia şi urma pe care degetele eisurprinzător de fine le lăsaseră pe obrazulmeu stâng. Şi-am respirat în urma ei acelaşiparfum de iasomie cu care mă obişnu isemşi care-mi era deja atât de familiar.

"Hei, prietene? Hei, se pare că eştidus de-acasă", râse cineva în spatele meu.Era Peter, care stătea în cadrul uşii într-opostură pe care se străduia să o facăimpozantă şi cât mai genială, însă nureuşea decât contrariul. Fapt care evidentcă mă făcea să fiu binedispus.

"Doamna în alb ţi-a făcut o vizită? Numai poartă negru, nu-i aşa?" spuse Peterpe un ton gânditor.

"Da, aşa e, Peter. Nu mai e supărată.Cred că i-a trecut!"

Exact în acel moment au început săse audă acordurile unei melodii de demult,de foarte demult, o melodie tristă dedragoste, de dinainte de război. Notele ace-lea păreau că au rezonanţe puternice întoată clădirea, aducând un aer diafan încameră. Şi-n acelaşi timp o rafală bruscă devânt a deschis cu zgomot fereastra, îm -pingând într-un vals imaginar voalulperdelelor camerei. Am auzit apoi cumstropi puternici începură să lovească într-unritm ciudat în pervazul şi perdelele de ca -tifea. Era chiar un ritm atât de bine acordatcu melodia care se auzea într-o clădire încare părea că toată lumea amuţise la fel debrusc pe cât începuse să se întindă aceamelodie în toată lumea aceea.

"Da, se pare că nu mai e supăratădeloc. A început să-şi cânte iar cântecele dedragoste", spuse Peter, chicotind amuzat şirupând vraja acelei clipe.

"Se pare că îi cunoşti destul de bineobiceiurile, Peter. Ai cumva idee cum aajuns aici bătrâna doamnă?"

145


"Nu pot să-ţi spun decât că-i defoarte mult timp aici. Încă dinainte devenirea mea. Iar eu, amice, sunt aici de 14ani", termină cu aplomb, de parcă ar fi avutun mare merit în aşa ceva.

"Da, continuă Peter. E de foarte multtimp aici. Doctorul Predescu a venit aiciacum 20 de ani, iar doamna era deja aici.Ţi-am spus că e un mister femeia asta."

Am rămas mult timp pe gânduri, fărăsă mai aud ceea ce pălăvrăgea lângă minePeter.

"Cred că e un lucru metafizic aici, l-am auzit brusc pe Peter. M-ai crede dacă ţi-aş spune de ce cred asta?"

"Peter dragule, acum aş vrea taremult să mă odihnesc puţin. În regulă?"

"Bine, bineee…"A plecat oarecum deranjat de modul

rapid în care îl expediasem. Îmi părea chiarrău că fusesem atât de dur cu el, însă chiaraveam o nevoie subită de odihnă.

Încercam să-mi imaginez cum ar fifost să mă plimb eu pe malul lacului. O zimohorâtă de august. Ploua! Ploua încet şicalm, atât de calm. O ploaie ca un cântecpierdut înainte de vreme. Şi-atunci am gân-dit că ploilor le revin cântecele noastretoate, toate acele melodii abia simţite laînceputuri de compozitori obosiţi şi nedusepână la capătul naşterii lor. Că ploilor lerevin sufletele nenăscute ale cântecelor ce-ar fi putut fi. Era o senzaţie absolută. Eu,cufundat în albul acela imens, aşa mi sepărea de imens dintr-o dată, dincolo de careo ploaie anonimă… cânta, cânta întruna.

Am stat mult timp în felul acela. Nicinu am observat cum soarele părăsisedemult sclipirea aproape bolnavă de atâtaalb a camerei mele.

"E voie? Mă auziţi?"- auzii voceaîncordată a asistentului meu, care străduin-du-se să fie amabil, continua să măprivească la fel de precaut ca întotdeauna.

L-am privit minute în şir cu un zâm-bet ironic pe buze, răstimp în care privirealui buimăcită se mişca indecisă între mine şiuşă.

„Auzi, am spus brusc. Ţi-e frică atâtde mult de mine?" l-am întrebat, abţinându-mi cu greu o izbucnire straşnică de râs înfaţa figurii lui transfigurate şi a privirii luiplimbându-se rătăcită pe mâinile mele.

"Crezi că vreau să te sugrum?" amcontinuat amuzat, fluturându-mi mâinile înfaţa lui.

S-a dat înapoi câţiva paşi buni, pânăa ajuns la usşă. S-a oprit continuând să măprivească. Aştepta totuşi ca eu să îl întrebîntr-un final pentru ce se află acolo de fapt."Se ţine şedinţă de terapie în grup, începuel în cele din urmă cu voce tremurândă. Măgândeam că poate te interesează."

"Nu mi-ai răspuns la întrebare!"M-a privit într-un fel în care mă

implora să o las baltă. Eram însă necruţătorşi am constatat cu uimire că-mi făceaplăcere să mă joc aşa cu asistentul.

"Păi eu ştiu, a bâiguit el într-un final.De unde să ştiu? Ştiu doar că trebuie să măferesc de tine."

"De ce?""Păi că eşti nebun, de aia", spuse el

plin de convingere, în timp ce mă măsura."Arăt eu a nebun?- am continuat,

prefăcându-mã că mă încrunt. Uite! Compa -ră-mă cu toţi ceilalţi de aici şi vezi ce iese.Vezi dacă iese un nebun în toată schemaasta!"

Era pus în dificultate maximă.Bineînţeles că nu îi păream nebun, însăpentru simplul fapt că eram acolo nu şi-ar fischimbat convingerea pentru nimic în lume.

"Poate că eşti un nebun diferit de toţiceilalţi, spuse el răsuflând uşurat de parcăar fi găsit răspunsul salvator. De fapt aşa aspus şi doctorul Predescu despre tine, săştii."

"Aşa a spus?- am făcut eu pe mira -tul. El e convins că sunt un nebun incurabil.Tu ce crezi?"

Începuse iar să tremure şi să măprivească suspect. Cu siguranţă nu-i plăceaşi chiar îl speria insistenţa mea.

"Hai, ce zici? Mergi la terapie?" con-tinuă el prefăcându-se indiferent la insis-

146


tenţa mea.A rămas aşteptând răspunsul meu.

Ar fi fost în stare să rămână acolo şi onoapte până mă decideam. Nu reuşisemoricum să îi schimb părerea. Am zâmbittrist, oftând îndelung.

"La şedinţele astea vine cine vrea?"l-am întrebat.

"Da, e la alegerea fiecăruia. Cândsimţi nevoia, vii pur şi simplu. Se ţin înfiecare seară!"

L-am urmat din pură plictiseală. Oplictiseală chinuitoare care mă stăpânea deceva timp în acel loc. Îmi doream cu dispe -rare ceva altfel. Îmi era dor de ieşirile înoraş, de ieşirile nebuneşti nocturne… Apoiîmi reveneam. Eram nevoit! Reveneam lafascinaţia aceea a nebuniei, unicul lucrucare mă făcea să ies din apatia cumplităcare punea stăpânire deja de prea multe oripe mine. De aceea am ales în disperare decauză acele şedinţe. Apoi a intervenit curio -zitatea. În felul acela puteam afla indirectmulte amănunte despre viaţa acelor careerau trecuţi în actele societăţii drept nebuni.Acele şedinţe erau singurele în care se rulanevăzut o filmotecă întreagă de vieţi, vieţiuitate de ceilalţi şi totuşi atât de interesante,adevărate romane sortite din start anoni-matului.

***

În seara aceea m-am împrietenitcu… scaunul meu. Pare ridicol cum sună,însă nu ştiu de ce-am simţit atât de profundşi ciudat când l-am văzut acolo, singurulneocupat, nebăgat în seamă, de parcă măaştepta doar pe mine acolo, izolat de gălă-gia acelei săli pline de nebuni. Avea chiar şiun nume. Poate singurul lucru nebunesc pecare îl făceam, numindu-l seară de seară,înainte de a-l împovăra cu plictiseala, tris-teţea sau îngândurarea mea, pur şi simpluAMICE! Iar asta îmi aducea aminte de ceeace spunea mereu Peter: că toţi avem ne -bunia noastră ascunsă, care simte nevoiauneori de a ieşi la suprafaţă.

M-am uitat în acea seară îndelung la bătrâ-na doamnă. Era acolo stând şi ascultândvorbele celorlalţi, vorbe care păreau sătreacă pe lângă ea. Toată în alb, râzând dincând în când înfundat, de parcă istorisirilecelorlalţi le auzea totuşi amuzându-se.Mediatorul şedintelor era… bineînţelesPeter, care-şi lua rolul foarte în serios defiecare dată.

Mă îndoiam că ar fi fost câţiva peacolo care să înţeleagă ceva din filozofiilelui Peter, dar totul părea să meargă perfectşi asta era tot ce conta. Acei domni şi aceledoamne cu sufletul adormit păreau că sesimt realmente fericiţi, poate doar pentrusimplul fapt că erau împreună şi se auzeauîntre ei, dovadă împotriva duşmanului lor demoarte, singurătatea. Dovadă dureroasă căexistau încă, aveau încă demnitatea unoroameni care erau trataţi ca nişte copii, cuseveritate şi mereu în grabă. Era o plic-tiseală pentru elita normală a sanatoriuluisă aibă grijă realmente de acele sufletecare oricum nu mai contau pentru societate."Ce zici de aceste şedinţe? A fost ideeamea. O idee genială, nu?"

Peter era încântat. Dorea să îmidemonstreze de fiecare dată şi cu orice preţcalităţile lui, de parcă ar fi avut mare nevoiede un critic favorabil.

"Da, Peter. E foarte bună ideea ta!""Acum prefer să îmi spui micul

Rousseau, ne-am înţeles?" Vocea luideveni dintr-o dată gravă şi aspră, iarprivirea, în mod curios, arogantă.

"Am spus că e o idee extraordinară,"am accentuat uimit de transformarea lui.

"Aici măcar, în mijlocul acestoroameni, insist să mi te adresezi cu miculRousseau, mă înţelegi ce îţi cer?", articulăel, îndepărtându-se indispus.

Privirile îmi erau însă atrase debătrâna doamnă, mai mult decât de ieşirealui Peter. M-am apropiat de ea, aşezându-mă în faţa ei.

"Cum vă mai simţiţi, doamnă?"Mi-a zâmbit animată de o bucurie

curioasă, întinzând concomitent mâna.

147


Ridică din sprâncene când m-a văzutprivind pentru o clipă buimac acea mânăînvăluită în mătase albă.

Apoi m-am dezmeticit şi i-am sărutat-o. Am avut atunci o senzaţie deosebităsimţind pe buze acel material rece şi moale,cufundat într-un vis de iasomii. Mi-a simţitreacţia, pentru că mi-a mai întins o datămâna şi iar i-am sărutat-o, având din nouaceeaşi senzaţie.

"Cum vă mai simţiţi, doamnă?"Erau exact vorbele pe care vroiam

să i le repet, însă nu fusesem eu cel care learticulase, ci Peter, care se înclină în faţa eicu o eleganţă de care nu-l credeam capabil.Bătrâna doamnă i-a intins mâna, zâmbindu-i plictisită. Se pare că îi plăcea tare mult săi se sărute mâna.

"Deci sper că v-a liniştit şedinţanoastră de azi," continuă Peter, aşezându-se lângă noi şi privindu-mă cu o uimire pecare nu mi-o puteam explica.

Bătrâna doamnă dădu aprobator dincap, uitându-se însă la mine, în timp cePeter îi expunea diverse teorii despre viaţăşi nebuni. Chiar reuşea să mă enerveze înacele momente. Întrerupsese în mod clar oconversaţie doar pentru a se da în specta-col. Uneori îmi dădea impresia că îl pără -sesc brusc manierele atunci când avea maimultă nevoie de ele. Plictisit şi enervatm-am ridicat brusc cu intenţia de a pleca.Peter s-a ridicat şi el împins de un resortnevăzut, mirat de atitutindea mea. Bătrânadoamnă însă m-a prins brusc de mână, cuo putere incredibilă. Aproape involuntar m-am prăbuşit înapoi în scaun, când m-a trasîn jos cu aceeaşi forţă. Mi-a zâmbit apoiimediat timid, de parcă îşi cerea scuze pen-tru brutalitatea ei subită.

"Ei, dragilor, eu am alte treburi,spuse Peter uitându-se când la mine, cândla Bătrâna doamnă. Îmi pare rău că trebuiesă vă las, însă poate e nevoie de mine înaltă parte", continuă el aşteptand ca unuldintre noi să reacţioneze într-un fel.

Nu-i plăcea deloc să plece fără caacest lucru să nu se observe. A stat minuteîn şir aşteptând, chiar dacă avea "alte tre-buri de rezolvat".

„Bine, Peter. Ne întâlnim mâine",

l-am fericit într-un final cu răspunsul aştep-tat."Noapte bună. La revedere, doamnă". Aplecat satisfăcut. Plecarea lui fusese obser-vată. Bătrâna doamnă şi-a dus batista dedantelă la gură începând să râdă înfundat,uitându-se în urma lui Peter.

"Ar fi păcat să râdeţi de el, doamnă!E un om tare bun totuşi," m-am trezitvorbind.

Nu ştiu de ce începusem chiar cuacele cuvinte, însă ea a devenit dintr-o datăserioasă. Avea o privire încruntată şi tristăîn acelaşi timp. O supărasem. Degeaba amvorbit apoi cu ea, cerându-i scuze şiîncepând să îi spun tot felul de bancuriprosteşti, pentru a o înveseli. Se uita lamine în tot acest răstimp cu aceeaşi privireserioasă şi tristă, neschimbată. Îmi păreaextrem de rău că îi stricasem buna dispo -ziţie. Nu reuşeam în niciun fel să o învese-lesc. Deşi părea a fi totuşi o femeie dificilă,aşa nebună cum se considera a fi. M-amridicat în cele din urmă resemnat şi pregătitsă plec.

"La revedere, doamnă! Sper să văsimţiţi mai bine mâine".

Şi nu am putut să nu constat cuuimire cu câtă tristeţe spuneam acelecuvinte. Sufeream pur şi simplu. Şi ce erainteresant era faptul că nu înţelegeam pen-tru ce sufăr de fapt. Pentru ea sau pentrusimplul motiv că îi răpisem toată buna dis-poziţie?

Dar tocmai când am dat să plec, eami-a întins din noua mâna, zâmbindu-miîmpăciuitor. I-am sărutat mâna înfocat,bucuros că mă iertase aşa în felul ei. Deparcă era singurul lucru pe care mi-l maidoream în acea clipă de la viaţă.

Poate că până atunci, în acea seară,nu-mi plăcuse atât de mult camera în alb şinu respirasem cu atâta sete aerul ei, dincare parcă doream să răpesc şi ultimelerămăşiţe de iasomie. M-am aruncat în pat şiam început să privesc îndelung peisajulacela al unui pictor genial, din păcatenimănui cunoscut. Îmi doream să aud dinnou o melodie născută din pianul alb aldoamnei în alb, pian pe care nu-l văzusemniciodată. Nu ştiu de ce în acele clipe îmidoream mai mult decât orice să văd acelpian.

148


Epilog

(din romanul ‘’Tânărul Veronel’’, ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008)Gheorghe POSTELNICU

DACĂ LA FESTIVITATEA organizatăla căminul cultural „Panait Cerna" ar fi luatparte numai persoane cunoscute, poate căaş fi suportat mai uşor, dar satul Poeni eramare şi avea mulţi fii. Unii adoptaţi, cumeram eu. Organul local avusese grijă să nulipsească tipi care făceau parte din înaltasocietate a ofiţerilor de poliţie şi de infor-maţii, un procuror, un judecător, mai mulţiingineri şi medici. Unii se mândreau cu cer-tificatele de revoluţionari şi cu faptul că fu -seseră avansaţi în funcţii prin ministere şiprin instituţii importante. La vremuri noi,oameni noi, se aprecia de către localnici.

Mi-am dat seama că nu eram înstare să înfrunt o aşa mulţime, deşi se ară-tau prietenoşi şi bucuroşi de revedere. Aş fivrut să stau mai mult cu Voicu Stamate, darse vede treaba că senatorul era tare ocu-pat, deoarece în fiecare moment se afla îndiscuţie cu cineva. Voicu n-a fost atât de lip-sit de tact să nu-mi acorde câteva minute şisă nu mă invite a doua zi la vilă. Fifi sefăcuse mare. Era la liceu. Semăna cumama lui, care era director general în mi -nisterul învăţământului. Dacă vreodată,cine ştie, am nevoie de ceva, astea suntcărţile lor de vizită.

După cuvântările de rigoare, uneleprotocolare, altele sentimentale, multepresărate cu promisiuni pentru susţinereaunor proiecte de dezvoltare rurală (apă,gaze, asfalt), fiii satului mari şi mici, auînceput să se învârtă prin căminul cultural,intrând şi ieşind din salonul în care segăseau mesele, adunându-se în grupuri,despărţindu-se, strângându-se din nou înfaţa unei fripturi şi a unui pahar de cabernet.Se prefăceau încântaţi de diploma deonoare şi de medalia jubiliară „Poeni - 500".

Am dat iarăşi peste Voicu în

încăperea fostei biblioteci comunale. Amvorbit despre una şi despre alta, despre Fifişi Violeta şi mi-a pus în mână un pahar deconiac. Din cauză că eram indispus l-amdat pe gât imediat. Era prima picătură deconiac după aproape patru ani. Cât am statîn arest jurasem să nu mai beau. O vreme îidusesem dorul, dar teama de primul paharfusese mai puternică. Cu Voicu în faţă amînvins teama de primul, al doilea, al treileapahar. Ne-am dus în sală şi am găsit locurila masă. Ne-am pus câte o friptură în far-furie, dar băutură se afla peste tot. Nu eramstăpân pe picioarele mele şi, cum stăteamla masă cu paharul în mână şi cu farfuriile înjur, mi s-a întunecat vederea şi am căzut câteram de lung, trăgând pe mochetă o parte afeţei de masă, cu huruitul corespunzător alveselei şi al tacâmurilor. M-am trezit întinspe o canapea, cu pantalonii plini de grăsimeşi de vin, cu haina pătată de sos, strigândcă securitatea pusese la cale un atentatîmpotriva mea. Nu-mi amintesc exact cuvin-tele folosite, dar ele exprimau hotărârea dea-i deconspira pe cei din clădire care aufăcut poliţie politică. Oare ipocrizia dinpurtarea lor m-a făcut să reacţionez violent?Sau dispreţul lor când spuneau „Un beţiv",„Un amărât de profesor. Pică pantalonii depe el", „L-am văzut în Piaţa Universităţii, lacorturi", „Dă-i dracului, ăştia vor să aducăregele". Ca să pun paie pe foc m-am ridicatîn picioare, am luat un sifon şi am proiectatapa carbogazoasă în direcţia lor, a burţilorcare se revărsau, a coafurilor cucoanelorcare arătau ca nişte maimuţe din „A douacarte a junglei". A fost o surpriză colectivă,şi câteva secunde n-a ştiut nimeni ce săfacă. După care burţile s-au pus în mişcareşi au început să-mi care la pumni şi şuturi înfund şi iar nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat,

149


trezindu-mă pe altă canapea, de data astaîn cancelaria şcolii. Vuţa era lângă mine. Îmitampona faţa cu un prosop.

N-a vrut nimeni să te supere. Lachestii de-astea auzi multe, fără să fie cine-va vizat. Simţeam dorinţa să o contrazic, săo jignesc. Mi-a trebuit multă voinţă ca să măabţin. Chiar şi aşa, nu mi-am cerut scuzelepe care ea le aştepta. M-am ridicat împle -ticindu-mă şi am încercat să ies, cu gândulsă o iau de la capăt, în timp ce Vuţa măruga să stau liniştit. A sărit doctorul care mi-a făcut o injecţie să-mi reducă tensiuneanervoasă şi mi-a dat să înghit nişte pastileverzi. Aş fi vrut să le spun că ar fi cazul să-mi iau catrafusele de la ei şi să plec, dar amspus asta în gând, în subconştient sau învis, deoarece m-am înmuiat ca o cârpă şiiar nu mai ştiu nimic.

Când m-am trezit a doua zi dimi -neaţă, mă simţeam ca un copil certat defraţii lui mai mari.

- Ce faci? m-a întrebat Vuţa.- Am de gând s-o şterg.- Lasă, pleci mâine. Abia se mai

retrag umflăturile, se trec vânătăile.- Sunt şi de-astea?Vuţa nu voia să mă lase să scap aşa

de uşor. Aranjă câteva lucruri prin salon,ridică perdeaua. Îşi mai găsi de lucru câte-va minute.

- Pentru astăzi au pus la cale altăpetrecere. Prilejuită de ridicarea unei troiţeîn cinstea eroilor revoluţiei.

- Eroi la Poeni?- Nu mă pricep. Probabil că cei care

au apărat telefonul în decembrie 1989.Vreau să mergi şi tu. Într-un fel, să te maiîmpaci cu toţi. Lumea a fost contrariată. Nuse aştepta. Fă-o pentru mine.

- Nu ador astfel de lucruri. Cuvedete, cu diplome şi discursuri. Dacă n-arfi insistat atât Fetiţa, directorul şcolii, nu m-aş fi aflat aici. Nu aş fi supărat pe nimeni.

- Eu îmi dau seama prin ce-ai trecut.Tatăl meu…

- Am fost arestat. Şifonat puţin. Ceicare făceau anchete înainte, apărând

cuceririle revoluţionare ale poporului, se batîn piept cu brevete de luptători.

Vuţa lăsă perdeaua şi se aşeză peun scaun.

- Valentin, eu am o problemă. Omulcare stă cu mine visează cai verzi pe pereţi.Probabil că în cele din urmă va pleca. Voirămâne singură. Vreau să mă am bine cutoată lumea.

- Bine, vin cu voi. Am trecut eu prinsituaţii mai grele. De fiecare dată am rămascu ochelarii întregi. Voi avea grijă să nu maibeau.

- Înţelege că aici ai fost socotit un felde reper, de erou. Un fiu adoptat care s-asacrificat pentru fraţi şi pentru părinţi.

- Pentru ce?- Asta ar trebui s-o ştii tu, dar lasă, nu

începe din nou.După care iar tăcere. Mintea mea a

luat-o la fugă în mai multe direcţii, iar cândVuţa mi-a spus că fratele ei, vicepreşedinteîn satul Cârlanei, în Insula Mare a Brăilei,va veni şi el, am simţit că voi ceda şi de dataasta. Tache Dache împreună cu nişte con-silieri comunali înfrăţiseră satul lor cu olocalitate de lângă Metz. Fuseseră acolo dePaşti, care se întâmplase să fie în aceeaşizi la catolici şi la ortodocşi. Autorităţile dinAmanvillers le întorseseră de curând vizita,aducând televizoare color, calculatoare şi ofurgonetă pentru şcoală. Francezii beau destingeau, mâncau grămezi de peşte, maimult cu oase cu tot, susţinând că oaseleajută digestia şi învăţau dansurile popularedobrogene. Francezii, un fel de francezi-nemţi, pentru că Alsacia trecuse când de-oparte când de alta, erau prietenoşi şideschişi. Europa se întinde de la Brest pânăla Urali, spuneau ei. Să fiţi iubiţi, ciobani şipescari din Agaua. Cum se înţelegeau? avrut să ştie Valentin. Printre ei se afla unulplecat din ţară mai demult, cred că născutîn Măraşu sau Ciobanu, dar în generalcomunicau prin limbajul universal alpaharului cu vin şi al plachiei de peşte.Cârlana, neîntrecută la geamparale, erainstructor de dans. Nu rişti, nu câştigi, i-a zis

150


ea lui Tache şi tăntălăul i-a dat dreptate, maipovestea Vuţa amuzată. Românii sunt pri-etenoşi, cred că am spus eu. Aşa e, arăspuns ea, iar româncele mai mult de atât.Şi-ar lua fiecare câte o muiere din baltă s-oţină pe lângă casă ca pe o capră bună delapte. Dar pe franco-germani ce i-a apucatsă arunce cu banii? Cheltuiesc din impozite,cam aşa ceva. Au tot ce le trebuie.Moştenesc tot timpul pe cineva. Doamnelenu gătesc, nu spală. Fac vizite. La eimuncesc cehii şi polonezii. Ei se duc înGermania şi în Luxemburg, unde se câştigămai bine.

Medicul Popa a intrat în cameră,însă era clar că discuţia noastră nu-l intere-sa. Şi-a făcut de lucru în pivniţă, întorcându-se după mai mult timp cu o cană cu un vintulbure, dar eu jurasem din nou să nu maipun pe limbă. Medicul vorbea puţin. Trăiaîntr-un fel de lume mută, plutind de la o zi laalta, fără alt scop decât acela de a-şi con-suma clipele cât mai puţin dureros. Sedovedea absent chiar şi atunci când partici-pa la discuţie. Dar ceva tot a avut depovestit, după care a luat o pauză mailungă.

Dacă e corect aşa şi se dau certifi-cate de revoluţionar unuia şi altuia, folosin-du-se în loc de „domnule" cuvântul „disiden-tule" nici eu nu am stat degeaba. Am lovitregimul comunist în locul cel mai sensibil,demografia. Pe 21/22 eram în Medgidia.Nu, n-am ieşit din casă. Doar nu eram prostsă mă amestec cu ţiganii. Sau să mă vadăvreun şef de la partid. Dacă roata nu se maiînvârtea? Se înţepenea undeva. Ar fi fostcoadă la execuţii. Pe 20 decembrie o dez-futusem pe una mică, gagica tovarăşuluicare răspundea de spaţiul locativ. Pisicuţanu se simţea prea bine. Pe 23, când m-amdus s-o văd, nu eram mai liber ca înainte.Tot aşa. Era bine? De atunci şi până astăzi,am observat că fiecare vrea să fie creierulmare. Nimeni creierul mic. Fără să ştie căcerebelul are un rol foarte important în orga-nizarea şi coordonarea mişcărilor fine.

- E cineva vinovat? Cine e inamicul?

a întrebat Vuţa fără veste.- Rock-and-rollul şi industria chimică,

a glumit domnul Popa.- Aşa e omul, îşi pune întrebări de tot

felul, când trebuie şi când nu trebuie, a mur-murat ea.

- Doar geniile nu-şi pun întrebări, amai spus el. Ei aşteaptă să le aducăDumnezeu în minte întrebări pe care nici elnu şi le-a pus.

Apoi întorcându-se spre mine:- E foarte drăguţă, dar nu crezi că-i

prea tristă?- Poţi conta pe ea, am murmurat.Nu-i nebun, am gândit, dar s-ar

putea să înnebunească şi el.- Este? a întrebat impersonal

medicul Popa.- Poate că da, am răspuns eu.Dacă proful nu vrea să bea, atunci o

va face de unul singur şi să-i ia naiba pemiliţienii şi activiştii fii ai satului Poeni. El seduce să le-o spună. Cred că am început săregret că fac parte din această scenă. Nueram decât prietenul apropiat şi n-aveamnici un motiv să mai stau o noapte, în timpce Vuţa se făcea mai tristă, iar doctorul seclătina. Nu aşteptam decât un cuvânt, ungest, ca să mă ridic şi să intru în „Trabant",după care, pe la Gârliciu, Hârşova, VadulOii, şoseaua mă va duce la Ţăndărei,Murgeanca, Griviţa, Padina.

- Vali, eşti un om învăţat.- Cărţile din capelă mi-au luminat paşii.- Tu ai citit mult. Cunoşti întrebările şi

răspunsurile, argumentele şi raţiona-mentele gânditorilor.

- Cărţile nu sunt bune la nimic, dacătu, ca om…

- Când îţi dă Dumnezeu bunătatesau răbdare, dacă nimeni nu ştie de ele,aceste trăsături există? O pasăre cântă îngrădină. Cântecul ei există dacă nu-l auzimnoi?

- A face bine e o treabă complicată,în care cei din jur pot spune că mergi camelcul.

- Medicii, personalul medical în ge -

151


neral, sunt cei mai deprimaţi oameni. 70 lasută din ei sunt bolnavi, jumătate alcoolici.Cei mai mulţi fumează. După ce-i cunoşti,ca pe doctorul Popa, nu-ţi mai pui multeîntrebări în legătură cu ei.

- Şi învăţătorii sunt la fel. Sunt făcuţidin puful păpădiei. Şi unii şi alţii îşi închinăviaţa altora.

- Să nu spunem vorbe prea mari.Faptele bune, măreţe, dacă pot să spunaşa, se găsesc numai în filme. Voiam săafirm că de multe ori uităm de noi în acestjoc.

Vuţa nu ştia să se prefacă. Valentinva fi confidentul ei ca întotdeauna. E sigurăaşadar că are o afecţiune la uter, dacă nu ofi chiar cancer. Auzind asta am crezut că mise desprinde o bucăţică din creier şi cândm-am aşezat la loc i-am spus că realitateae tot ce ne imaginăm mai rău şi mai rău. Nu,nu poate fi cancer. Ba da, ba da.Fotografiile menţionează leziuni distrofice şiînceputul unui proces inflamator care poatefi de natură canceroasă. Totuşi e greu deapreciat în această fază tendinţa de can-cerizare. S-a luptat ca o leoaică să osalveze pe Carolina, mama ei, a învăţatatâtea, a experimentat. Ajunsese să creadăîn miracole, pe când acum nu e sigură cămai poate găsi un motiv serios ca să lupte.

Ştiam că ar fi fost atât de uşor să-mitrec mâna prin părul ei, pe gâtul ei, pepielea antebraţului. Oricât de încurcat eramomentul, cel mai greu era să-mi potolescduioşia şi aveam nevoie de toată puterea casă trec peste această linie. Probabil căfemeia simţise ceva profund numai pentruIon Badiu, iar mie, fratelui mai mic, nu fu -sese dispusă să-mi arate decât prieteniaunei surori mai mari. Încă un frate mai mic.Nu cunoscusem pe cineva atât de inocent şide altruist, atât de nepăsător faţă de forţelenegative care acţionează în viaţă. Opriveam în ochi având impresia că în ochiimei vor plesni vase de sânge care îmi vorîntuneca nu numai vederea, ci şi gândurile.Ar fi trebuit să plec, să pot conserva tem-peratura de întâmpinare a obiectului Vuţa

Dache, ştiind că doar analiza la cald estefidelă.

Durerea are recompensele sale, i-am spus, vorbind intenţionat fără înţeles.Dacă o femeie ca tine susţine că poateavea cancer de col uterin, să-i îngăduie luisă o ajute cu ceva. În treaba asta nu încapeinteligenţă şi ştiinţă, ci bunătate şi încura-jare. Organismul poate activa propriul sis-tem de apărare, dacă primeşte un semnalferm de la nucleii talamici. Vezi tu, chiardacă sunt cu doctorul Popa, indiferent cefacem la dispensar sau acasă, eu tot sin-gură sunt. Cornel e devotat şi inteligent. Caurmare a unei filozofii personale, nu ţinelegătura cu propria familie. În momente derăscruce lasă totul baltă şi o ia de la capăt.O combinaţie umană de timp şi de spaţiu, i-am spus ca să arăt că am înţeles. Da, unamestec ciudat de plecări şi reveniri.

Vuţa Dache împlinise 52 de ani şi laaceastă vârstă avea trăsături care maiatrăgeau atenţia, deosebindu-se de toatecele o mie de femei din Poeni şi din Bădila.O femeie robustă, cu o faţă mare, ochi negrişi obraji luminaţi de îngăduinţă, dar fără niciun fel de enigmă care să înfioreze de laprima vedere. Gâtul se scurtase, sâniicăzuseră, în jurul şoldurilor carnea seîntărise. Ştiu atâtea despre boli, a continuatea. În 32 de ani de meserie am văzut multe,am citit, am auzit. Cel mai greu va fi cândmintea şi trupul nu vor mai comunica.Trupul va subjuga voinţa, şi creierului nu-lmai pasă ce face corpul, ce fac miile decelule denaturate.

Vuţa Dache: nici urmă de fard. Părul,deşi se mai rărise, îşi păstra buclele.Feminină, dar într-un mod diminuat. Dar dece are cancer? Teribila suferinţă îi va de -vasta tot corpul. Nu aşa trebuie să se întâm-ple lucrurile. Vuţa trebuie să trăiască şi să-iofere în luna august a fiecărui an zile mol-come, contemplative, în care el să întrebede unul şi de altul, iar ea să-i răspundă cuprecizie şi cu scurte comentarii. Dar dacăva fi aşa şi el nu va mai avea la cine să vinăîn Poeni?

152


În jurul nostru, obiecte încremenite,ostroave de gânduri, de viaţă: vase deporţelan, pervazuri de argint, o lampă cuplăci de sidef şi lănţişoare aurite, tablouri cutemă religioasă, pereţi tapetaţi în albastru,un patefon. Mă pregătesc să nu-mi fie frică,a spus ea, şi singură. Omul acesta va pleca,deoarece ca femeie, mă-nţelegi, nu maicontez. Nu pot crede, a spus Valentin. Nute-ai schimbat prea mult. Caut să fiustăpână pe mine. Trebuie să mai fie ceva,s-a hotărât el. Vrei să spui că întotdeaunamai e o şansă, un dram de speranţă. Ei uite,aştept un tratament foarte scump pe bazăde siropuri din plante. După care, dacă maie cazul, voi începe chimioterapie. Va cădeatot părul, ştii cum e treaba. Află că pe mamaşi pe bunica tot cancerul de col uterin le-arăpus până la urmă. Am fost prevenită demedici că mă aşteaptă şi pe mine. Mi-amprotejat, ca să spun aşa această cavitate acorpului. Am limitat relaţiile cu bărbaţii la ocunoaştere mai mult platonică, la epidermă.Sarcina sau întreruperea ei au fost excluse.Întreruperea empirică, pentru că înainte,cine şi unde? Miliţia era cu ochii pe cadrelemedicale. Mi-am menajat uterul cum mi-ammenajat ochii şi dantura. Ştiu, s-a spusmereu că sunt frigidă, dar nu cunoşteanimeni adevărul.

- Vrei să spui că niciodată…S-a înroşit. A intrat puţin în panică:- Superficial. Groaznic. A fost mai

greu cu Ion, pentru că mă simţeam atrasăde el.

Mă luase fără veste. Nu fusesempregătit.

- Trupul tău, superbul tău trup nupoate fi învins decât de bătrâneţe.

- O, ba da, ba da. Prin chimioterapiecancerul poate fi ţinut pe loc, ca după aiaoperaţia să scoată cât mai puţin din uter.

- Va fi doar o bucată. Te poţi lipsi deea.

Corpul ei se va descompune. Al luise va usca. Două corpuri care nu s-au întâl-nit. Primul a venit pe lume mai devreme.

S-a întors doctorul Popa: mâini

cărnoase cu pete hepatice, o guşă proemi-nentă sub bărbie, un smoc de păr decoloratîn creştet.

- Au plecat toţi. S-a spart gaşca. Auvenit ai noştri.

Se aude o voce îndrăgită de toţi, unglas blând şi concesiv:

Vin ai noştri,Pleac-ai noştri,Noi rămânem tot ca proştii.- Bucurie!Tache Dache, acelaşi om care se

purta copilăros, spărgând cutii cu păsărimărunte care zboară şi ciocnesc culorile peramuri şi le aşază în locul potrivit.

- Bunicule, ai mai intrat la apă. Gatasă nu te cunosc.

- Nu toţi au avut norocul tău, îiaruncă doctorul.

Botică nu se lasă:Hai, băieţi, să bem un vin,Ca să ne înveselim.Ça va! Je m'en fiche.- Te-au înnebunit francezii, spune

Vuţa. Au plecat?- Au plecat. I-am dus cu docarele

până la Gropeni. De acolo au luat o şalupăpână la Călăraşi. A fost superfrumos,supertare.

- N-a plecat şi Cârlana cu ei?- Schimbă vorba, soră-mea. Lana nu

e pentru export.- Tache, voi când mai munciţi?

Lumea aşteaptă ceva de la voi.- Oamenii au de toate: pământ, apă,

animale, peşte, curent electric, motorină.- Nu e de ajuns. Ei… - Păsării chioare îi face Dumnezeu

cuib.- Amin, zice doctorul, în loc de

„Noroc".Să mă întorc la una din ele nu era o

idee bună şi n-am încercat-o. Aş fi fostmereu fără putere în faţa lor. Niciodatăstăpân pe mine, mi-am spus. Dragostearisipeşte sufletul, şi eu, Valentin Balotă,aveam nevoie de tot sufletul. Vica ar fi fostca o bilă pătrunsă într-un tub metalic. Nora

153


ca un pendul oscilând între o prismă şi osferă. Nu-mi voi părăsi eu libertatea debunăvoie. Dacă domnişoarei Vica îi reuşeaexhibiţia, rămânea gravidă şi mă obliga să-mi încarc conştiinţa cu existenţa unui copil.În acest caz ar fi fost inutil să susţin că nueram prost. Poate că mai având de trăit câtmai prevăzuse anchetatorul în decembrie1989 voi ajunge mai rău de atât şi odată cusănătatea îmi voi pierde şi bruma de inde-pendenţă pe care am avut-o. Pentru Norabărbaţii de astăzi suferă de vulgaritate, aro-ganţă şi impotenţă. Mihai Rusu şi ValentinBalotă erau născuţi în alt secol. Pentru insti-tutoarea Vica Nica, deoarece renunţase şila politehnică şi la arta dramatică, ei erau orinesimţiţi şi fără cuvânt, ori prea drăguţi şiprea blegi. Înţelege dacă poţi!

Explicaţiile mele sunt didacticiste,dar exacte, şi în fond nu le-am spusnimănui ca să mă fac de râs. Viaţa e făcutădin întrebări şi răspunsuri. Din argumente şicontraargumente. Aşa ori invers. Forţelecare se opun nu sunt nicicând în echilibrucu aspiraţiile noastre. Nu-i de mirare căsuntem nemulţumiţi; fără să vrem,aparţinem mai mult trecutului decât viitoru-lui. Asta a fost ultima mea discuţie cu celedouă femei din Măgura, purtată, bineînţe-les, în imaginaţie. Cu domnul Nae, cu JanZigu şi cu Adela nu are rost să-mi pierd tim-pul.

Citisem şi recitisem scrisoarea luiTache Dache. Îmi aducea la cunoştinţă tre-cerea la cele veşnice a sorei lui, asistentamedicală Paraschiva Dache, de 53 de ani,fiica lui Andrei şi a Carolinei Dache dinlocalitatea Poeni, judeţul Tulcea. O,doamne, chiar s-a întâmplat. În ultima eiscrisoare, din februarie 1994, părea că totule în regulă. Siropurile şi grâul germinat îşifăcuseră efectul şi maladia staţiona. Pemoment nu se punea problema operaţieisau cea a tratamentului chimic. Da, Vuţa amurit. În urmă cu zece zile. Nu mai e înviaţă cel mai bun prieten al meu. Singurăfăcuse cât o duzină de prieteni. Un ataccerebral. Mai rar la femei. Specific spiritelor

luptătoare. Cu jumătate din corp sănătoasăa mai trăit patru zile. Mama mai trăise două,timp în care lenjeria a rămas imaculată,spre mirarea femeilor care au îmbăiat-o şiau aşezat-o în sicriu. S-au închinat uimite,ca în faţa unei sfinte.

Stătusem la căpătâiul ei. Mai veneacâte un vecin, nea Ifrim sau tanti Miţa şivreo rudă mai îndepărtată. În sat lumea aînceput să se împuţineze. A fost şi o ver-işoară din Pietraru, mai bătrână şi aproapesurdă. Învăţaseră împreună croitoria în ado-lescenţă. Îi ţinea mâna care mai mişca, omângâia, dar Polina fusese tot timpulinconştientă. Respira foarte greu. Horcăia.Groaznic. Făcea şi un fel de spumă la gură.Îşi muşca buzele şi limba şi spuma se făcearoşie. Îmi treceam mâna prin părul ei, îirăcoream fruntea cu comprese reci, îistrângeam degetele, dar fără nicio replică.Stătusem acolo sperând să mă recunoascăşi să-mi încredinţeze ultimul gând. Înţelegeceva? o întrebam pe verişoara în vârstă.Da. Uite, mă strânge şi ea. Uite, zâmbeşte,dar nu strângea şi nu zâmbea. Era faţadeshidratată a muribundei care nu mai aveadecât ochi şi nas. Degetele Polinei nustrângeau, pentru că erau nişte beţişoaretriste. Ce singur era chipul ei! Frumoasă şimoartă, se mirau femeile. N-am mai văzutaşa ceva. Curată, curată.

Ce vei face? o întrebasem la ple-care. Îmi voi măsura timpul altfel. Nu mă voida înapoi de la nimic. Creierul trebuie sărămână limpede. Dar de la creier a pornitsfârşitul. Desigur, viaţa e făcută din fapte şiîntâmplări, dar şi din goluri şi tăceri. Poatecă omul are mai multe vieţi, aşezate unadupă alta, cum a spus scriitorul francezChateaubriand, şi asta e cauza pendulăriisale.

Vecinii au cumpărat bucuroşi casa şigrădina, 1300 de metri pătraţi, 26 de pomifructiferi, 100 de butuci de viţă-de-vie. Amvândut tot cu condiţia să le pot răscumpăradacă mă voi întoarce vreodată. Ei speră să-mi putrezească oasele la zece mii de kilo-metri de Bădila. Nu e nimeni pătruns de

154


hotărârea mea de a pleca. Probabil că numă socotesc întreg la minte. Dacă aşa staulucrurile, de ce să nu privesc oceanul de laopt mii de metri altitudine? Am un paşaporteliberat de eterna şi fascinanta RepublicăSocialistă România. Ca să le fac multora înnecaz, eu voi fi primul longeviv din familie.Poate şi cu urmaşi. Nu e o problemă săreuşesc.

Ei, Valentin Balotă, îţi petreci ultimanoapte în acest pat, în această casă. Dacănu te-ai simţit niciodată mulţumit, la mijloc afost o şmecherie. Ai avut ocazia. Poate căai fost chiar fericit şi n-ai ştiut. Şi nimeni n-oştie în Poeni sau în Bădila, într-o căsuţădărăpănată, într-un apartament spaţios sauîntr-o vilă luxoasă. Într-un „Trabant" sauîntr-o „Dacie", deoarece fericirea estevicleană. Este motanul care pândeştecanarul din colivie sau peştişorul din acva -riu. Uliul care aleargă porumbeii. Deschidegura şi strigă „Fericire, lasă-mă-n pace!",dacă eşti viteaz. Trebuie. Ca să primeştimai departe ce meriţi. Strigă. Nu te audenimeni. Nici vecina tânără care ţi-a datbună-ziua aproape cinci ani, socotindu-te,cine ştie, un profesor ţăcănit. Ce s-a întâm-plat până la 50 de ani? Pot să spun că nu s-a întâmplat: nevastă, copii, dragoste, preafrig, prea cald. Ai crezut că e mai uşor sin-gur. N-ai avut încă 60, 65, 70, colon iritat,adenom de prostată, ulcer, artrită, parkin-son. Până acum n-ai avut nicio grijă, darmâine nu-i acum. Aşa că pleacă, dispari. Nule da ocazia bădilenilor să le fie milă sau săfie indiferenţi. Un matematician la Montreal.Sau încă un boschetar. Pe Jan Zigu şi peAdela, pe Nora, pe Vica, pe Botică, lasă-isă-şi vadă de drumul lor. Reuşita lor e cap-cana spre robie. Cât timp ai informaţiidespre ei, eşti un complice. Tu nu eşti ei.

Prietenii din Canada ştiu de ce eşti înstare. Ţi-au apreciat lucrările, au publicat oparte din ele, în franceză şi engleză. Ţi-audeschis un cont bancar. Acolo materiacenuşie este bunul cel mai preţuit. Bine-bine, dar ai aproape 50 de ani. Te măsori cu

tinerii? Care tineri? l-a întrebat Radu Filip.Aici noi suntem baza cercetării, generaţia70-80.

Ei, bătrâne cârcotaş, salvarea ta,dacă va exista, va veni tot de la fizică. Încăo dată creierul îţi va sări în ajutor. Da, darcând vei pleca din Bădila, vei pleca depeste tot, din casa Polinei, din hârbul albas-tru, din cărţile pe care nu le poţi lua. Cândvei cădea pe gânduri, vei vedea locul gol pescaunul cu spetează, din cerdac, de subpruni, de sub bolta cu vie. Iar răspunsulafectiv la amintiri care este, bunicule?Dorul. Îi vei face faţă? Dorul e animalul săl-batic în faţa căruia unii nu mai au scăpare.De aceea au loc întâmplări asemănătoarecu eşecul.

Nu vei fi singur în prietenoasaAmerică de Nord. Mai sunt whisky-ul,berea, femeile neconsolate, după cumspune colegul în scrisori. Petrecerile. Lipsade complexe. Munceşti la etajul 100 de-ţi dăsângele pe nas. În timpul liber mănânci şibei de bubui, regulezi în prostie. Poţi agăţape cine vrei, în fiecare seară pe altcineva.Corpul omenesc e un teren de joc.Dimineaţa la 9 eşti la birou. Asta nu se dis-cută. Poţi să faci explozie, nu intereseazăpe nimeni. În regiunea Quebec, ceremoniilede înmormântare sunt cele mai scurte. E olume organizată impecabil. În bine şi în rău.Toată lumea iubeşte pe toată lumea.Fiecare recunoaşte ceea ce este şi nu secrede special. Iată secretul.

În aerogară pluteşte o aromă decherosen şi de floarea-soarelui. Cevaameţitor. Ultimele raze străpung perdeleleşi îşi găsesc loc pe muchia geamantanelor.Un vânticel scarmănă iarba şi florile. Toatepar împăcate şi la locul lor, plopii cenuşii şipinii de piatră. Liliecii şi fântânile arteziene.Dinspre Băneasa se ivesc sfioase stelele.Avioanele se reped să răsădească primeleconstelaţii. Timpul se amestecă la fel deuşor ca vinul şi întunericul devine noaptepeste tot.

155


PERSONAJE:SANTIAGO - un bătrân;FATA I - tânără şi frumoasă, blondă;FATA II - la fel ca prima, dar brunetă;PEŞTECÂINELE

Decorul: interiorul unei locuinţe; ele-mente de mobilier stil dar sunt amestecate cuun frigider, un aragaz, plase de pescuit, undiţe,un tablou cu un lup de mare fumând pipă, ocorabie în miniatură şi, în faţa sa, un televizorsau ecran în care se vede înotând un peşteimens maiestuos; atenţie! toate elementele dedecor trebuie să aibă forma unor peşti sau alteanimale marine; interiorul trebuie să aducă acasă de pescar;

(când se aprinde lumina scena estegoală: apoi intră Santiago împingând furios laroţile căruciorului de invalid; căruciorul aratăciudat - seamănă cu un soi de ambarcaţiune,este dotat cu vâsle; bătrânul ţine pe genunchi oundiţă caraghioasă; înjură, suduie; caută ceva)SANTIAGO: Unde e? Unde e? (mai caută ovreme, apoi priveşte mirat publicul) aveam unManchester, aveam şi un Colt, aveam şi unarusească, carabină ţeapănă - cum naiba îispune?... aveam şi (se gândeşte câteva clipe,apoi pradă unei crize de isterie, strigă undeva însus) Ţi-am dat tot! Tot! Te-am târât după mine,te-am făcut erou… ştii ceva? Eşti urât! Eşti mic!Şi puţi! Iosifi Fidelici Castrov, ăsta eşti, un vân-dut… puţi şi nici măcar nu ai voce… grohăi caun porc… mii de pagini dedicate unui porc

(priveşte iar către public)… aţi mai auzit de aşaceva?... (se gândeşte o clipă) nimeni nu se sinu-cide din pricini măreţe, să nu credeţi niciodatăasta… nimeni nu-şi curmă o frumuseţe de viaţăpe altarul unor cauze fundamentale, nu… toţi seomoară din simplul motiv că descoperă la unmoment dat cât de idioţi au fost… şi cât de laşişi de comozi… de ce să ucizi subiectul urii tale?de ce să pierzi timp şi energie? mai bine să teomori pe tine… simplu, simplu, simplu… totule o chestiune de simplitate… ce contează căFidel e sovietic? ce contează că m-a dezamăgit?Ce contează că mi-am legat viaţa de purtătorulunui ideal mincinos? E simplu… (începe iar săcaute) unde naiba le-am pus? să văd ce o să tefaci fără mine… cine o să-ţi mai cânte înstrună… cu cine o să mai bei… cui o să-i maitorni baliverne cu revoluţia nevinovaţilor… pac!pac! asta se va alege din revoluţia ta, porccubanez - şi nişte creieri uzaţi pe care ai săaluneci şi ai să cazi în cur… (râde nervos… apoicedează, devine patetic; se rezemă de spătarulcăruciorului)… cred că m-am ţicnit… (strigă caşi cum ar anunţa pe cineva) m-am ţicnit? (apardouă frumoase fete; sunt îmbrăcate precumdouă servitoare, una dintre ele îl masează peumeri, cealaltă i se aşază la picioare şi ascultă,dar nu înainte de a-i oferi un pahar cu băutură;bătrânul stă întins pe spate şi foloseşte un tonmeditativo-ironic)

SANTIAGO (priveşte în oglinda paharului): …cine-i acest sălbatic vijelios şi cordial?... se aflăoare în căutarea civilizaţiei, ori a lăsat-o în urmă

SANTIAGO EL CAMPEON(Adaptare liberă după Ernest Hemingway, cu citate din Samuel Beckett,

Gilles Schlesser şi Walt Whitman)

Motto: CÂINELE: O, Doamne! Iar începe… (către Santiago) Cunoşti vreun leac pentru singurătate?SANTIAGO: Cimitirul San Sebastian… (arată undeva departe) pe deal…

Ştefan CARAMAN

156


şi stăpâneşte?... Este vreun băştinaş din sud-vestcrescut sub cerul liber?... o fi român?... e dinEuropa… America Latină, Australia, Papua?...vine din munţi?... din păduri? e matelot pemare?... (arată către sine) cum ar putea vreodatăacest trup să moară pe veci şi să fie îngropat?...oriunde merge, bărbaţi şi femei îl privesc şi-ldoresc… doresc să-i placă, să-i atingă, să le vor-bească, să stea cu ei… purtarea lui e la fel deslobodă ca a fulgilor de zăpadă… vorbele luisimple ca iarba, părul neţesălat, numai râs şicandoare… io-te!... portul lui e firesc şi emanaţi-ile lui sunt fireşti… plutesc prin aerul înconjură-tor cu mireasma trupului şi răsuflării sale… eleiradiază lumina ochilor lui… (râde încetişor deceea ce vorbeşte) încă nu mi-am pierdut retori-ca… sau m-am ţicnit? (priveşte spre fata carestă la picioare)… m-am ţicnit?SERVITOAREA I (încurcată): Nu, domnule…SANTIAGO (capătă brusc un ton rece, uşorstrident): Santiago… ţi-am spus de atâtea ori,Santiago… (apoi atent la calitatea prestaţieifetei care îl masează) Mai încet, te rog, am pielefină… ca fundul unui bebeluş…SERVITOAREA I (încurcată): D-domnule…adică, Santiago…SANTIAGO (nu o mai ascultă): adevărul ealtul… (le vorbeşte conspirativ, cu fereală)fetelor: fac parte din cei 20-30 de inşi care con-duc lumea… timizi, neştiuţi, disperaţi… m-amapucat de pescuit numai dintr-un soi de solida -ritate cu anonimatul… nu, nu din obligaţie, nu…încă de la început am avut dreptul să mă mani-fest public… îmi puteam exersa retorica în crâş-ma lui Benitez ca şi în plutoanele lui Castro…padre Cruz şi acum mă bănuie de complot cuSatan când, în realitate… în realitate îmipotrivesc umerii sub echilibrul lumii… (strigăla fata care îl masează) la dracu'! mi-ai strivitdeltoizii… voi chiar nu ţineţi la mine?SERVITOAREA I: Iartă-mă Santiago… eramatentă la ce spui… povesteşti atât de frumos(chicoteşte).SERVITOAREA II: Santiago, o să răceşti…(chicoteşte)

SANTIAGO (face un gest brusc dar comic cumâna şi fetele tac): nu se coace nici un războifără ca Santiago - un matelot ratat din Cuba;ajuns din urmă de vârstă şi boli - să ridice mânaşi să arunce cu piatra cine nu mă crede… (pen-tru sine, râde încetişor) de unde pietre în pusti-etatea asta?... (revine la retorica iniţială) nimicnu capătă logică şi sens decât prin simpla meaîncuviinţare… şi a celorlalţi 20-30… evident, nutrebuie să ştie nimeni asta… istoria lumii s-aconstruit pe secrete bine păzite… pe discreţiaunor zei muritori, umili şi înţelepţi… (în timp cevorbeşte se stăpâneşte tot mai greu să nu râdă)căutându-şi rădăcinile tocmai în nisipul mişcătoral umanităţii… e prea mult spus? e prea multspus?... nu e, nu e, îţi spun eu că nu e…evanghelia mea abia se scrie… abia inventămlimba… se vor întâmpla grozăvii… (râde totmai tare) se vor scufunda lumi… şi se vor naştealtele… la fel de naive… la fel de virile… toc-mai pentru a li se putea pregăti mai bineapusul… (într-un suprem efort datorat râsului)toate acestea sub ochii lui Santiago el Campeon(aduce degetele la ochi)… uită-te la mine! uită-te la mine!... am ochii cei mai ageri din câţi acunoscut America… (schimbă brusc tonul,rămânând încremenit; face semn servitoarelorsă iasă) şi în curând voi prinde cel mai marepeşte din ocean… (priveşte cu interes către tele-vizor / ecranul video, apoi la undiţă) iată… ban-cul s-a depărtat de mine… merg prea iute şi iesprea în larg dar, cine ştie, poate că o să dau pestevreunul care s-a răzleţit, poate dau peste peştelecel mare… am obosit… aş putea să mă las învoia valurilor să adorm şi să leg undiţa cu un laţde degetul cel mare de la picior ca să mătrezească, dar astăzi se împlinesc optzecişicincide zile de când n-am mai prins nimic… 85 dezile de când umblu după cai verzi pe pereţi… s-ar putea să fie o zi bună de pescuit… (din ce înce mai încet şi neclar) s-ar putea să fie o zi bunăde … mmm, da, sigur, aşa zi de multă vreme n-a mai… nici nu mai ţin minte… cred că erammai tânăr… aveam părul vâlvoi şi o teorie cuprivire la lipsa de umor a lui Benitez… nu râdea

157


niciodată, abulic afurisit… şi câte glume i-amspus, câte farse nu i-am făcut… nu eram sănă-tos… şi cu toate astea mi se închid ochii… doarn-o să-l apuce chiar acum… nu, nu pare genul…de… măi peşte… (capul îi cade pe piept)

(tace pentru o vreme; pare că a adormit;muzică; apoi, brusc, începe să urle; urlă ca unapucat, îngrozit de ceva; priveşte către culise;arată cu degetul într-acolo; de acolo apare unadintre fete; este îmbrăcată într-un costum deuxpieces şi coafată aducând cu moda anilor 30;se apropie de el, misterioasă, ca şi cum nu l-arvedea; bătrânul o prinde de picioare speriat)Louisse?!?... O, Louisse?!?... Tu?!?... nu sepoate, e doar o reflexie a oceanului… se joacăcu mine, om bătrân… ba nu, e Louisse, desi -gur… Louisse, Louisse…! te-am aşteptat o ziîntreagă… ploua cu găleata iar ziarele continuausă scrie numai inepţii…ah! Câtă plictiseală şicuriozitate în acelaşi timp!... nu ţi-am spusniciodată… mi-a fost teamă că ai să râzi demine… stăteam rezemat de statuia lui CheGuevarra… ştiam că numai aşa puteam să tecuceresc… îţi plăceau bărbaţii puternici, re -voluţiile şi întâlnirea dintre aceşti doi factori…erai topită după masculii care te puteau domi-na… iar pentru revoluţii aveai o adevăratămanie… a trebuit să aflu de la prietena ta ceamai bună că păstrezi colecţia aceea de portretecu revoltaţi… de la Elvis la Castro, de la Stalinla Mozart… aveai chiar o pictură naivă cuRasputin, dar nimeni nu ţi-a certificat vreodatăcă aceasta ar avea vreo legătură cu originalul -ce crezi că nu ştiu?... nici tu nu spuneai preamulte… mă lăsai să vorbesc până la epuizare, îţifăcea plăcere să mă vezi gâfâind… atunci înce-peam să te ironizez… chestia asta te scotea dinminţi… te scoate din minţi şi acum… numai săîţi spun că „Rasputin e fals!"… ai încercat ovreme să mă eviţi… hehehe ai pierdut; în faţamea cedaseră o jumătate din graţiile portului, iartu nu făceai parte dintre ele… ştiai asta… ştiaică eram un bărbat puternic… îţi mai aminteşti?te-ai aşezat lângă mine fără să-mi spui nimic…mi-ai întins o fotografie alb-negru cu căpetenia

unui trib de canibali… unul care ţinea între dinţio ureche şi rânjea timid în obiectiv… îi lipseaucaninii… bărbatul ideal - un amestec de cruzimeşi timiditate… am luat-o prefăcându-mă entuzi-asmat… nu puteai pretinde mai mult… nici eu,de altfel… cred că singur acest mod aparte de ane etala modestiile şi excesele ne-a adus în faţaaltarului… (începe să fredoneze marşul nupţial;dansează ciudat, el în scaunul cu rotile ea înpicioare; se stinge lumina dar bătrânul fre-donează în continuare)Blank. Se aprinde lumina - scaunul cu rotileeste în continuare în mijlocul camerei, undiţaeste tot acolo; dar bătrânul se află acum -îmbrăcat în halat - aşezat la masă

SANTIAGO: (se opreşte din cântat; strigă)Cineva nu-l iubeşte pe Santiago aici! (apare fatabrunetă - îmbrăcată tot ca o servitoare)SERVITOAREA I: Da?SANTIAGO: Trebuie să mănânc ceva… abiaacum realizez că n-am pus nimic în gură de ieriseară… trebuie să mă ţin în putere…SERVITOAREA I: Avem ouă, caviar, pateu,pot face o friptură în zece minute…SANTIAGO (o întrerupe): Azi Santiago îşi vaaduce aminte de zilele lui bune… (servitoarea îlpriveşte puţin nedumerită) Santiago el Campeonn-a fost întotdeauna ceea ce este acum…tinereţea lui a cunoscut luxul… irosirea… deca-denţa… (femeia realizează)…SERVITOAREA I: Desigur Santiago, meniucubanez…SANTIAGO: Şi sutienul roşu…SERVITOAREA I: Nemernic fără vârstă ceeşti, credeam că n-o să-mi mai ceri niciodatăasta… (chicoteşte)SANTIAGO: Şi chiştocul de Havana…SERVITOAREA I: Şi chiştocul de Havana…Pentru gura spurcată a campionului… (iese)SANTIAGO: (în timp ce el vorbeşte, aparambele servitoare; prima aduce într-un platoude argint câţiva cârnaţi soioşi şi câteva cepe;cea de a doua începe cu mişcări încete, să sedezbrace… rămâne în lenjerie intimă de culoare

158


roşie; se apropie pe ritmul unei muzici latinamericane, languroase; după ce depune pemasă alimentele servitoarea I se dezbracă şi ea;încep să danseze în ritmul muzicii; lumini deculoare roşie, atmosferă intimă; el aprindeţigara şi trage afectat din ea)… cândva… staisă-mi aduc aminte… da! Stridia Albastră…Stridia Albastră… cum a mai trecut vremea…cel mai elegant local pe de coasta de est…SERVITOAREA II: (în timp ce dansează):Palmieri în faţă şi în spate…SANTIAGO: … în stânga stâncile Palesului iarîn dreapta oceanul…SERVITOAREA I: cerul albastru şi păsărilecolorate…SERVITOAREA II: oameni subţiri, cu buzu -nare pline…SERVITOAREA I: Paradisul oprit numai ca săse odihnească…SANTIAGO: Şi, în centrul lui cine?... eu,Santiago el Campeon!... (se apropie şi o ia demână pe una dintre dansatoare; începe sădanseze cu ea; el din scaun ea în picioare - efecttragi-comic; în timp ce vorbesc, dansatoarele seschimbă, fiecare îl ţine pe rând de mână şidansează cu el) la braţ cu cea mai frumoasăfemeie din lume păşind treptele StridieiAlbastre… privirile celorlalţi s-au întors ca lacomandă… o aşa pereche nu mai călcase nicio-dată pragul restaurantului… nici măcar acolo…şeful de salon ne-a invitat la o masă izolată,înconjurară de o perdea de catifea de culoarealbastră…SERVITOAREA I: O muzică stranie făceaatmosfera ireală…SERVITOAREA II: Şi fumul fin, dulceag, uşorînţepător al marijuanei…SANTIAGO: Ne-am aşezat… (se apropie demasă; aşează femeia care îl ţine în acel momentde mână pe genunchii lui; cealaltă dansează înfaţa lor) i-am spus, „ia loc draga mea, şipregăteşte-te pentru cea mai frumoasă noaptecare ţi-a fost dată să o trăieşti"… cel mai frumoslocal… cea mai frumoasă femeie… cea mai fru-

moasă noapte… he he, la dracu' Santi, dar nu tejucai…! (muşcă dintr-o ceapă, apoi dintr-uncârnat; râde încetişor; servitoarea de pegenunchi face la fel;)…SERVITOAREA I: Mai întâi tacâmurile deargint, paharele din cristal de Boemia şişervetele din mătase pură…SERVITOAREA II: Apoi meniul poleit cufoiţe din aur… (servitoarea de pe genunchi seridică şi începe să danseze; se aşează cealaltă;trebuie permanent făcut acest schimb, pentru ada un ritm cinematografic acţiunii) l-am răsfoitatent… erau acolo toate reţetele din lume…SERVITOAREA I: Combinaţii dintre cele maineobişnuite…SANTIAGO (cu gura plină): M-am gândit căunei femei atât de stilate nu îi puteam oferialtceva decât friptură de fazan acoperită cu unsos fin din struguri, felii subţiri de mere dulci,portocale, ananas şi roşii de toamnă (muşcă iardin ceapă şi dintr-un cârnat)…SERVITOAREA II: Am mâncat odată aşa cevaîn Europa, dar nu mai ştiu unde…SERVITOAREA I: Acolo toate oraşeleseamănă unul cu altul…SERVITOAREA II: Am comandat la îndemnulunui ofiţer care înconjurase de câteva zeci de oriPământul… fazan cu sos de fructe…SERVITOAREA I: Un elogiu adus păcii dintretrup şi spirit… nimic mai bun decât reţeta asta…SERVITOAREA II: Poate doar crochetele finedin carne de crab de cocotier, macerată în celmai fin şi vechi whisky scoţian…SERVITOAREA I: Deşi… hm!... nici pasta dinficatul rechinului ciocan nu e de lepădat… oadevărată delicatesă… e drept, udată cu foartemult chianty şi neapărat la urmă o ţigaretă finădin Columbia… marijuana…SANTIAGO: Dumnezeule! dar ea a comandatstridii…SERVITOAREA I: (cu un ton elegant) Stridii,honey!SANTIAGO: Ai spus stridii?SERVITOAREA II: Frumosule, indiferent de

159


loc, e bine să-ţi păstrezi naturaleţea…SANTIAGO: şi şi-a trecut uşor două degetepeste pometul meu drept… (sparge altă ceapă şimuşcă din ea şi din cârnat) era o adevăratăfemeie… Doamne ce femeie!... stridii amcomandat şi eu… şi nu mă simţeam deloc natu-ral… cât am mâncat i-am admirat în tainăadâncimea curajoasă a decolteului… m-aş fiînecat bucuros acolo… de altfel am şi făcut-o,mai târziu…SERVITOAREA I: Desertul l-am servit peterasă… salată de fructe…SERVITOAREA II: Papaia, ananas, kiwi,banane, rodii şi frişcă…SANTIAGO: cum ştia ea să uite pe colţulbuzelor o dâră fină de frişcă… doar o dun-guliţă… una cât să te facă să te simţi gata sămori pentru ea… şi am murit şi am renăscutatunci… am băut şampanie argentiniană… amdansat tangou… Astor Piazzolla… (fredoneazăamândoi un fragment de tangou şi îl dansează;se schimbă cu cealaltă servitoare)… apoi cu unsingur gest am făcut muzica să tacă… toatălumea şi-a întors privirile către noi… m-am lăsatelegant în genunchi şi i-am spus cu toată puterea(încearcă să coboare din cărucior dar cade pre-cum un sac de cartofi într-o poziţie nefirească;servitoarea încearcă să-l ajute dar nu o lasă):„Te iubesc… ca zece mii de poezii la un loc…ca nota 10 la bacalaureat… ca cele treizeci defilme ale lui Hitchcock… iar pe scara Richter teiubesc ca gradul al doisprezecelea la epicen-tru"… (servitoarea râde) ea a râs… (servitoareaîl aşează cu greutate înapoi în scaun) s-a urcatpe un scaun şi, pe o bosanova în surdină, i-aîntrebat pe toţi bărbaţii din salon:SERVITOAREA II (în timp ce încă îl aşează):toţi cei care cred că bărbatul acesta mă iubeşteprea mult, să ridice mâna!...SANTIAGO: … n-a ezitat decât un singurbătrân, era surd şi oricum era genul care con-fundă femeia cu patria… şi care crede că e maibine să mori pentru amândouă decât să profiţi deele… cum să uiţi o asemenea noapte?... am luat-

o de mână şi am condus-o până la maşină… (iaservitoarea de mână şi înconjoară masa) ne-amprivit în ochi fără oprire… (o priveşte în ochifără oprire; apoi o priveşte pe cealaltă; iar opriveşte pe prima; iar pe a doua; spune ca pen-tru sine) cred că mi-am deranjat simţul văzu-lui… ar trebui să dorm din când în când (revinela retorica iniţială)… nu mi-a trecut nici o clipăprin cap să o întreb cum o cheamă… am fostsclavul propriei ei discreţii… ştiu că m-a iubitpentru asta… târziu în noapte… ne-am retrasîntr-un apartament luxos din cartierul rezi-denţial… (le trage pe ambele servitoare spre el)un pat cât fericirea noastră depreună… înaintede a adormi, m-a rugat să-i vorbesc…SERVITOAREA I şi II: (vorbesc amândouă,dar defazat) Spune-mi ceva frumos, Santi; fă-mă să mă simt femeie, fă-mă să mă simt iubită;scoate-mă din această tristeţe obositoare; măsimt atât de singură…SANTIAGO: … se alinta precum o prinţesă…(le mângâie pulpele) şi, în timp ce îi mângâiampulpele perfecte, i-am spus (în timp ce citeazădin memorie devine tot mai îndrăzneţ) aceasta eforma femeii - un nimb divin exhală din ea dincap până în picioare… ea atrage cu o atracţieferoce, nedezminţită… sunt aspirat de suflareaei ca şi cum nu aş fi decât un abur stingher…totul dispare în afară de noi doi… cărţi, religie,artă, timp, pământ solid şi vizibil şi ce ne aşteap-tă în ceruri, sau teama de iad… dispar acumtoate… mii de fire nebune, descarcă salvenestăpânite… părul, sânii, şoldurile, încheieturapicioarelor, mâinile abandonate leneş, ale melesunt… pentru că cele pe care le-am avut, s-aupierdut… mareea descinde brutal refulată de flu-viu, flux sau reflux, carnea iubirii se încântă şidoare plăcut… (la acest moment mâinile luiajung la piepturile femeilor; ambele îl pocnescşi ţipă scurt; intervine un moment de stupoare)

Blank, apoi, se aprinde lumina - esteorientată numai spre personajul din scaunulcu rotile.

[va urma]

160


Carol Feldman:MARIA. Mozaicul unei vieţi

l Destinul unei vieţi: de la trăirea sentimentului adâncal neputinţei la timpul luminării şi al purificării

Mihai MARINACHEApariţia la Fundaţia Culturală „Libra” (Bucu -

reşti, 2009) a ultimei cărţi semnate de Carol Feldman,scriitor israelian de limbă română, continuă să sur-prindă, plăcut şi incitant totodată, atât pe cititorul obiş-nuit (iubitor declarat şi înverşunat căutător prin librăriial volumelor prozatorului), cât şi pe lectorul avizat(atent analist al evoluţiei scrisului său, intrigat de suc-cesul nedisimulat şi continua priză la public a acestuitip de naraţiune). Fiu al ţinutului nord-dobrogean,cetăţean de onoare al municipiului Tulcea, deţinător almai multor premii importante (pentru întreaga activi-tate culturală, pentru contribuţia specială în domeniulteatrului, li teraturii şi publicisticii…) obţinute cu pre -cădere în Israel, Carol Feldman s-a impus în mediile li -terare din cele două ţări prin cinci volume de prozăscurtă („Copilul din mine”, „Suflete deschise”, „De-ale lui Unu’ Moişe”, „Povestiri de aici şi de acolo”,„Trifoi cu patru foi”), o carte cu statut documentardespre comunitatea evreiască din Tulcea, interferată cupropriile amintiri, trăiri şi experienţe de viaţă („De undeam venit”) şi, nu în ultimul rând, prin excepţionalulroman „Domnişoara” (editura „Cronica” Iaşi, 2007).Aflat întro luptă permanentă cu timpul şi cu sine însuşi,tipărind opt cărţi în mai puţin de un deceniu, devenitmembru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română dinIsrael şi al Uniunii Scriitorilor din România, colabora-tor activ la publicaţiile israeliene în limba română, con-ferenţiar de literatură idiş, scriitorul Carol Feldman, lacei peste şaptezeci de ani de viaţă, este mai mult decâtun model…

„Maria”, deşi nu poartă precizarea roman, aşacum ne obişnuise la apariţia „Domnişoarei”, încearcă,în intenţia autorului, să satisfacă în mod explicit cer-inţele genului. Mai mult la nivelul subiectului şi maipuţin la nivelul arhitecturii complicate a experienţelorromaneşti. Cu o îndelungată şi notabilă experienţănuvelistică, maestru al prozei scurte generate de vocaţiaconfesiunii şi a evocării necenzurate, Carol Feldmanabordează cu succes şi romanul. Formula adoptată nueste nouă şi nu aceasta l-a interesat în mod special peautor. Uşor desuetă, aplicată şi valorificată de mulţi şipe arii largi, osatura cărţii ar putea apărea unora defini-tiv compromisă, însă Carol Feldman crede cu obstinaţieîn succesul „reţetei” sale actualizate, care are ca funda-ment tragicul, trăit de oameni simpli(cu un infinitpotenţial de generozitate, vibraţie sufletească şi altru-ism) în vârtejul unei istorii complicate şi, de cele maimulte ori, indiferente la suferinţa acestora.

Având în minte mozaicul de la Ţipori (reşe -dinţa Tribunalului Suprem al Evreilor- Sanhedrin),

rămas nedistrus de pe vremea ocupaţiei romane (cutema: Roata Horos copului, la care era alăturată şi sacri-ficarea lui Isac), revenit în actualitate datorită contem-plării unui alt mozaic, modern, divizat de uşa rotativă aunui hotel renovat în stil turcesc amestecat cu elementegreceşti, scriitorul se lasă prins în plasa fină a nostal-giei, rememorând vieţi şi oameni, asociind, completândşi căutând să înţeleagă desenul incomplet, petele,găurile, nepo trivirile din misteriosul mozaic al exis-tenţei noastre. Povestea Mariei îşi afă începutul înrestaurantul de la Bat Yam, condus de Elly şi Surica,restauratori care au plecat în România şi prin careautorul ia act de prezenţa acestei bănăţence cu un des-tin atât de surprinzător… Prin însemnări şi înregistrăricu un modest casetofon, au torul-narator ascultă şi com-pletează harta complicată a episoadelor povestite deMaria, bucătăreasa pensionară care lucrează aici de maibine de un an de zile: naşterea fetiţei, în săptămânaPatimilor în orăşelul Oraviţa în 1931, soarta Anei şi alui Nicola, părinţii ei(moartea mamei, dispariţiatatălui); încercarea de adopţie din partea familieiFarkaş; plecarea definitivă a acestora în Palestina; viaţaMariei în familia dr. Stein şi şcolarizarea ei ca soră-infirmieră; în satul Potloc, repartizată, are o legătură deaproape trei ani cu doctorul Matei, bărbat însurat; expe-rienţa traumatizantă a primului copil pierdut; o nouărelaţie cu Adrian, fiul familiei Nadler, care seîmpotriveşte căsătoriei; naşterea băieţelului Iancu, dis-pariţia definitivă a tatălui în America; înfierea copiluluide către familia Leibovici plecată peste câţiva ani înIsrael; căsătoria Mariei cu Octavian, şoferul de peambulanţă; după 1990, in Israel, Maria lucrează lafamilia Adler, îngrijind pe Liza, mama dr. Izu Adler,cunoscut în România; cu ajutorul dr. Adler, Mariaîncepe căutarea familiei copilului ei după ce cunoaşte şise reculege la mor mintele soţilor Farkaş din Haifa;desco perirea familiei Laiş(numele ebraizat) la MigdalHaemek; întâlnirea Mariei cu Şeina, mama adoptivă acopilului ei, devenit Iaakov, mort la 19 ani în luptele cusirienii pe Podişul Golan; Maria îşi „întâlneşte” copilul,îngropat în parcela militară a acestui cimitir; plecareaurgentă a Mariei în ţară şi scri soarea amplă trimisăautorului la redacţia unui ziar, prin care îşi justifică ges-tul şi îşi expune crezul ei despre oameni, viaţă, întâm-plare, istorie, destin.

Fiecare episod din viaţa Mariei e învăluit într-o aură, acoperind întâmplările (până la un punct fireşti,comune), cu vălul nedisimulat al simbolului, ceea ceconferă gravitate, vibraţie tragică şi melancolie,detectabile în cutele cele mai adânci ale sufletului.

161


Exemplificând, m-aş opri mai întâi la cuvinteleIoanei, prietena Mariei, care, neînţelegând gândul aces-teia privitor la înfierea copilului ei de către o familienecunoscută de evrei, exclamă premonitor: „O să teardă o viaţă întreagă!”…

Dacă în tragediile greceşti, precumpănitor,destinul orb îşi alegea protagoniştii dintre membriifamiliilor regeşti, în tulburătoarea poveste a Marieiacesta se exprimă la nivelul omului simplu, pus în con-tact direct cu destinul său. Tonul grav din piesele luiEschil este completat cu numeroase pasaje lirice (pre-domină conţi nutul moral, ca în operele lui Sofocle), cuaccentuarea aspectelor psihologice, gene rate de cre -dinţa autorului că, mai degrabă, nenorocirea perso -najelor nu mai e produsă de o voinţă superioară, ci depropriile patimi, conştientizate şi asumate de-a lungulunei vieţi întregi.

De asemenea, în sprijinul afirmaţiilor de pânăacum, merită reproduse gândurile Mariei despre căsăto-ria ei cu Octavian, timp de 28 de ani, rezumată de autorşi de ea însăşi în câteva rânduri revelatoare, dupămoartea soţului: ”A fost un om bun care nu prea a avutce spune lumii ăsteia”. Raportată la drama din sufletulMariei, la combustia uriaşă a trăirilor acestei conştiinţe,remarca de mai sus ascunde esenţa tragică a vieţiieroinei noastre, luminând şi mai mult cercurile concen-trice ale singurătăţii şi înstrăinării femeii faţă de sine,de familie şi de semeni.

Înţeleasă de cei din jur, Maria e ajutată să-şigăsească drumul păcii sufleteşti. La Bat Yam şi în altelocalităţi ea cunoaşte persoane speciale, măicuţa Anadetaşându-se prin înţelegerea superioară a misiuniiomului pe pamânt. Ascultând confesiunea Mariei, ea îi

spune cu blândeţe: „E un nume sfânt (…) Numele dumi-tale e sfânt, Maria. El nu te-a părăsit şi el te va duce lamântuire. Ai făcut multe fapte bune”.

Dezvăluindu-şi sufletul, Maria, cu o tristeţe denedescris în ochii ei, ascultând veştile relatate de cuplulElly-Surica (episodul morţii băiatului ei), abia mai aretăria să articuleze: ”Bietul copil! A plătit pentrupăcatele mele…”

Cu inflexiuni de bocet (ecouri dure roase dindoinele româneşti de jale), văzând mormântul băiatuluiei Iancu (Iaakov), Maria rosteşte tulburător:

„Ce să-i spună? În ce limbă să vorbească cu elca s-o înţeleagă…Dragul m…Iartă-mă!”

Deschizându-şi sufletul în faţa unui interlocu-tor receptiv (autorul-narator), Maria realizează ocutremurătoare spovedanie: ”şederea mea în ŢaraSfântă mi-a creat sentimentul purificării gândurilormele, iar credinţa în Cel de Sus a devenit pentru tot-deauna credinţa mea supremă, cea care m-a salvat dela pieirea pe care mi-o doream de mult, întărindu-misufletul şi fiinţa”.

Însetată de a înşira cuiva povestea vieţii ei deom simplu, Maria reuşeşte să se confeseze, să eliberezespovedania, să-şi descâlcească nodurile „odgonuluivieţii mele”, conştientizând, după aproape o viaţă, laMigdal Haemek, timpul luminării şi al purificării.

„Maria. Mozaicul unei vieţi” de CarolFeldman este, într-un tipar tradiţional, o carte modernă,cu efecte patetice în ton superior, învăluită în simboluricurajoase şi trainice, cu vibraţii înalte, modulate de eli -berarea, prin spovedanie, a unei conştiinţe şi sensibi -lităţi ultragiate.

ROMANUL UNEI SINGURĂTĂŢIŞtefan Romeo GHIOC

Lansată recent la Tulcea (30 octombrie a.c.),lucrarea scriitorului evreu de origine română CarolFeldman, născut şi crescut la Tulcea, este, fără îndoială,o carte-eveniment. „Maria-Mozaicul unei vieţi” esteromanul unei singurătăţi apăsătoare ce macină perma-nent existenţa eroinei sale şi în jurul căreia se ţeseîntreaga naraţiune.

După puţini ani de copilărie relativ luminoasăpetrecută în orăşelul bănăţean Oraviţa, la numai 11 aniMaria îşi pierde mama, aceasta după ce fetiţa nu-şicunoscuse niciodată tatăl. De reţinut, ca un paradox, căorfana de-acum şi de mai apoi nu are nicăieri vreo rudăde vreun grad anume, începând a-şi purta singură, prinviaţă…singurătatea. Locuieşte câţiva ani în casa uneifamilii de evrei nespus de buni pe care-i consideră dreptpărinţii ei, dar şi aceştia o părăsesc fără voia lor,prinzând ultima ocazie a timpului acela (anii de după alII-lea Război Mondial) de-a se întoarce în Israel.

Şi iarăşi Maria e singură pe lume, chiar dacă

locuieşte în casa altor evrei de care nu se mai poateapropia sufleteşte însă…

Însingurata noastră urmează un curs de surorimedicale si, tot singură, ajunge la dispensarul unui satdin Banat. Aici trăieşte întâia iubire a vieţii dar omuldrag, un doctor căsătorit care aproape îşi părăsise soţia,o dezamăgeşte crunt când o obligă să avorteze copilulrezultat din relaţia lor.

Şi Maria rămâne din nou singură...După o vreme, lucrând la o unitate militară,

cunoaşte un militar în termen, tehnician dentar, cu careleagă iar o relaţie în garsoniera ei de femeie singură. Şide aici rezultă un copil, tatăl lui pleacă acasă la părinţispre a le spune că se căsătoreşte cu Maria dar aceştia,evrei fiind, se opun categoric, fiul lor dispare pentru tot-deauna şi, încă o dată, Maria rămâne singură. Mergeapoi cu copilul de-un an „şi ceva” la cei ce-ar fi urmatsă-i fie socri căutând o soluţie iar aceştia îi sugerează a-l da spre înfiere unei familii de evrei, ceea ce şi face,

162


regretând amarnic apoi…Atât de însingurată e Maria încât, chiar dacă se

căsătoreşte apoi, va trăi 28 de ani cu soţul ei precum doistrăini, până ce acesta se stinge. Fără nimeni pe lume,Maria pleacă în Israel în dorinţa de a-şi găsi fiul cedatcu ani în urmă acelei familii de evrei şi pentru a da deurma primei familii evreieşti, care i-au fost ca şi părinţişi pe care-i găseşte în cimitir.

Maria se angajează ca slujnică la altă familiede evrei de care se ataşează dar şi acum rămâne singură,bătrâna pe care-o iubea ca pe-o altă mamă îmbolnăvin-du-se grav şi pierzându-şi memoria.

Dumnezu şi oamenii îi poartă paşii spre o nouăfamilie de care se ataşează iar, dar din nou e părăsită,familia de evrei născuţi şi crescuţi în România întor-cându-se la Bucureşti. După îndelungi căutări e găsităşi familia ce-i înfiase fiul cu ani şi ani în urmă, dar fiulMariei o părăsise şi el de mult, căzut într-unul dinrăzboaiele zonei, ca militar. În acelaşi cimitir odihnea şitatăl său adoptiv care nu suportase moartea băiatului,luându-şi zilele chiar pe mormântul său. Ajutată deoameni buni, Maria se întâlneşte cu mama băiatului pecare-l adoptase în România, şi aceasta distrusă încă demoartea fiului adoptiv, bolnavă şi oarbă…

Aşa oarbă, îi spune Mariei „pe de rost” textulultimei scrisori a băiatului pierdut. Maria e profundimpresionată de acest lucru, ea urmărind cu ochiiscrisoarea aceea şi, la povara de-o viaţă a singurătăţii,se adaugă şi povara unei vinovăţii imense. Vede ce-auînsemnat aceşti părinţi adoptivi pentru fiul ei pe care ea,mama naturală, îl cedase aşa de uşor…

Pleacă definitiv înapoi în România, reluându-şisingurătatea, cu unica mângâiere de-a fi măcar aproapede mormântul nefericitei sale mame.

*Înainte de acestă plecare, la recomandarea

unor prieteni, Maria se întâlneşte cu Carol Feldman demai multe ori în restaurantul cu specific românesc undelucra, povestindu-i acestuia toată viaţa ei, în eventuali-tatea scrierii unui roman. Ceea ce, mai mulţi ani dupăaceea, renumitul scriitor chiar şi face

*Dincolo de această dureroasă saga, ne pre-

ocupă firesc modul şi mijloacele cu care autorul îşi rân-duieşte şi susţine scrierea. Nu în ultimul rând, de pildă,această carte ne ajută să-i cunoaştem şi, eventual,înţelege pe evreii aflaţi în felurite ipostaze.

- Copilă fiind, Maria asistă la aducerea forţatăla Oraviţa a mai multor sute de evrei din Reşiţa care,fără a avea vreo vină, sunt încarceraţi aici cu domicili-ul forţat şi siliţi să presteze munci peste limiteleomeneşti. Erau anii de început al celui de-al II –leaRăzboi Mondial. Românii de azi şi nu numai cunoscbine grozăviile din temutele lagăre ale morţii darEuropa şi România au cunoscut şi asemenea secvenţece, chiar dacă nu se încheiau cu gazarea, erau tot perse-cuţii majore. Spre cinstea lui, autorul descrie lucrurileaşa cum au fost: anume că marea majoritate a românilor(cu excepţii ce întăresc regula) n-au fost de acord şi

n-au participat nicidecum la aceste persecuţii, ajutându-i după puterile lor pe cei oprimaţi.

- Într-o altă ipostază, asistăm cu uimire cumfamilia celui de-al doilea bărbat din viaţa Mariei, evreifiind ca şi „bărbatul”, se opune cu virulenţă dorinţeisincere a fiului lor de-a se căsători cu Maria, cu careavea deja un copil. Sigur că pentru nişte oameni conci -lianţi precum românii şi, în genere, pentru oamenii ci -vilizaţi, această îndârjire naţionalist-religioasă e greu deînţeles, dar oare ce e…uşor de înţeles în legătură cuacest popor?

- În fine, demnă de remarcat (şi aici nu e doar„vina”d-lui Feldman, ca narator al acestor momente)este frumoasa nostalgie cu care acolo, în Israel, evreiinăscuţi şi crescuţi în România îşi deapănă amintiriledespre ţara în care s-au născut. E chiar impresionant,pentru cititorul român, să descopere atâta ataşamentpentru România…

*Tot referitor la modul în care romancierul îşi

susţine scrierea, putem aprecia că avem în faţă un scri-itor extrem de sensibil şi un peisagist de excepţie. Suntmemorabile secvenţele în care acest peisagist al cuvin-telor ilustrează

- începutul unei nopţi de vară la ţară, într-un satdin Banat, un veritabil tablou în cuvinte, sau

- imaginea oraşului Piatra Neamţ într-o ziploioasă de toamnă, când faimosul deal Pietricica parcăse înjumătăţeşte, văzându-i-se doar baza, „creştetul”fiind învăluit în nori şi ceţuri,sau

- tabloul luminos al orăşelului Oraviţa înpaginile de început…

Şi din aceste măiastre peisagii se desprindeclar că domnul Feldman iubeşte nespus ţara sa de ori -gine, România, pentru că, e limpede, un scriitor ostilsau nepăsător n-ar avea de unde să aibă atâta har îndescrierile acestea…

*Revenind la naraţiunea în sine, ne exprimăm

convingerea că toată „cheia” romanului se află în pre-ambulul acestuia.

Atunci când, cu ascuţitu-i spirit de analiză ,autorul ilustrează cu mult har un mozaic imens ce-l areîn faţă într-o locaţie din Israel, pe malul mării, CarolFeldman vede în mozaicul acela chiar viaţa umană însine, fiecare pietricică simbolizând un minut, o oră, ozi, în culori pastelate ori apăsătoare, ilustrând aceleminute, ore sau zile. Cum se exprimă chiar autorul,viaţa toată e un mozaic pe care-l compunem an după an.Pentru că, înaintând prin ani odată cu noi, din mozaicîncep a se desprinde părţi mai mari sau mai mici,descompletându-l, unele căzând natural, de la sine,altele fiind „ajutate” de alţii să cadă… Şi astfel, neîntoarcem chiar la titlul romanului: „Maria. Mozaiculunei vieţi”.

Un roman ce, fără nicio îndoială, onoreazăTulcea, cea unde s-a născut şi a copilărit autorul şi (totfără nicio îndoială!) onorează proza românească con-temporană.

163


Chiar atunci când nu este explicităsau este negată, iminenţa religiozităţii con-stă în însăşi geneza echivocă a poeziei, îninefabilitatea definirii ei. În acest sens, toatăpoezia este religioasă, metafora implicând,mai mult decât în alte domenii, transcen-denţa. Purtător de dincolo (meta-phora),capabil să efectueze transferul este chiarcorpul / materialul poeziei, cuvântul. Esteclar că în poezie mai vorbeşte şi altcinevadecât poetul. Deşi i s-a contestat metaforeiposibilitatea cunoaşterii sau i s-a atribuit unanumit fel de cunoaştere, romanticii oaşază la originea limbajului, iar Nietzsche,la baza oricărui adevăr. Metafora exprimăpluralitatea, însă a lui UNU. Vorbirea nuface alta decât să înfeşe o metaforă –ideea, în învelişurile nesfârşite ale altormetafore, este o eflorescenţă mereu recon-textualizată, rescrisă. Înlănţuirea meta -forelor are loc în istoria limbii şi în instanta-neitatea semantică. Dumnezeu nu poate fidecât un focar metaforic, deci principiu alcreaţiei. Metafora antropomorfizează/spiri-tualizează limbajul. Emiţătoare de metafore,cartea are un grad mai mare sau mai mic desacralitate. Nu numai limbajul metaforic, darşi cel narativ, care formalizează echivoci-tatea funciară a discursului, conţine sim-boluri. Metafora transformă în comunicaregândită, reflexivă, lumea posacă, taciturnăa fenomenelor. Metafora este întâlnirea din-tre două cuvinte, soldându-se cu inventareapredicatului. Logos însemna în greaca cla-sică a povesti, a vorbi, a avea o raţiune (in -telectul divinităţii sau lumina arhetipală).Orice lucru conţine în sine logos, adicăforma şi definirea sa, o istorie. În această

privinţă, Logosul este ceea ce este, esteVerbul, întruparea în Fiu a lui Dumnezeu.

Există o poezie teologică şi o poeziereligioasă. Cea teologică este canonică,reprezentată de imnografia creştină, asimi -labilă literaturii tocmai prin calităţile ei poe -tice. Aici avem, printre alţii, pe Sf. Ambrozieal Milanului, pe Sf. Grigorie de Nazianz, peSf. Efrem Sirul, pe Roman Melodul, pe Sf.Andrei Cretanul, pe Sf. Cosma Melodul, peSf. Ioan Damaschinul, pe Sf. Simeon NoulTeolog; în Occident, Sf. Francisc d'Assisisau Sf. Ioan al Crucii. Unele cărţi cultice,Triodul, Octoihul, Penticostarul, cărţile derugăciuni sau cele de acatiste conţin opoezie de mare rafinament confesional. Defapt, la începuturi, religia şi poezia, adeseaşi muzica, erau sincretice, inseparabile.Teofania, epifania, existenţa, în toată plină-tatea ei, sunt fenomene lirice. Temelesacrului, personalizarea discursului, pro-cedeele stilistice, retorice, ritmul sunt indicide acelaşi fel, alături de exprimarea imnicăa iubirii/devoţiunii, de plângeri, de pocăinţăşi de încredere. Dintre cărţile poetice aleBibliei, se detaşează, desigur, CarteaPsalmilor, Cântarea Cântărilor, Cartea luiIov, Plângerile lui Ieremia, Profeţii.

Poezia religioasă, modestă şi lipsităde insuflare, este o lirică pur şi simplu te -matică, aşa cum este poezia de dragoste,de exemplu. Nu există poeţi religioşi, carear echivala, prin similaritate ironică, poeţilorfilosofi, poeţilor naturişti. Se scrie, în canti-tate destul de mare, o poezie minoră, formalteologică, reconstituind tablouri biblice saurepovestind pericope, rămânând la nivelulde exerciţiu retoric. Este întru totul adevărat

DESPRE POEZIA RELIGIOASAPAUL ARETZU

164


că nu trebuie să fii preot ca să scrii poeziereligioasă. E suficient să ai trăire, să simţiiluminarea, să alegi calea firească. Davidnu este preot, este simplu Rege, uns, ce edrept, dar poezia lui este urmarea uneineclintite credinţe, exprimării unei autenticestări sufleteşti. El este chiar în interiorul/inclus în psalmi. Fervoarea lui David,prezenţa proniatoare a lui Dumnezeu,cuvântul psalmilor formează un singur tot.În vremurile noastre, Arghezi, în schimb,raţionalist niciodată împăcat, joacă un rol,aproape perfect. El nu este un trăitor, nucomunică direct cu Dumnezeu, inter-pretează dramatic propriul scenariu poetic.Exersându-şi orgoliul, ceea ce nu aparţinespiritului ortodox, face mai ales filosofia reli-giosului, identificându-l pe Dumnezeu cu osimplă formă/cu o metodă de cunoaştere.Contemporanii săi, Nichifor Crainic, VasileVoiculescu, Ion Pillat, recuperează şi reîn-noiesc tradiţia ortodoxă. Din păcate, criticiişi istoricii literari de azi manifestă idiosincra-zie, un anumit dispreţ faţă de dimensiuneaculturală tradiţionalistă, etichetând-o neînte-meiat ca retrogradă, schematică, obscuran-tistă şi, mai ales, supradimensionată înperioada comunistă. Dar tradiţionalismul nutrebuie confundat cu protocronismul careda curs fanteziilor şi frustrărilor etniciste.Tradiţionalismul, care trebuie să fie neapă -rat critic, nu înseamnă nici paseism, niciexaltare formală, cu preţuirea arhetipurilor,recuperarea, reactivarea şi recontextu-alizarea valorilor. Ultima operaţie este cuatât mai necesară cu cât vremurile actualese dovedesc pline de suficienţă şi amnezicedin punct de vedere cultural. În toate do -meniile se consolidează baza de susţinere,se recuperează valori, se rea lizează cone -xiuni insolite, vechimea constituind un certi-ficat de nobleţe. Nu pot fi ignorate mutaţiileestetice, necesitatea unei întoarceri defineţe către literatura veche, expresivitateape care a căpătat-o în timp limba unorCoresi, Dosoftei, Varlaam, Antim Ivireanul,

Udrişte Năsturel, având o densitate poeticămai mare decât numeroase texte consuma-bile actuale. Ioan Alexandru, Daniel Turcea,Mircea Ciobanu, Bartolomeu Anania,Constanţa Buzea, Ana Blandiana, MironKiropol, Adrian Popescu, Ştefan Hrehor,Marian Drăghici, Ioan Pintea şi alţii ilus-trează, în mod fervent ori mai temperat,constientul religios profund al poeziei.

Ţinând cont de resursele lingvisticeşi de imaginar pe care domeniul religios leinclude/le oferă, fiecare mare epocă literarăare obligatoriu şi câţiva poeţi ai spiritualităţii.Prin prohibiţia şi prin instalarea unei menta -lităţi ateiste, intolerante, impuse de ideolo-gia comunistă, poezia religioasă a pierdut lanoi timpi importanţi, fiind aşa cum s-a spus,convertită într-un economion politic. Limbaveche şi chiar religiozitatea în sine sunt fun-ciar poetice. Dumnezeu, care există înconştiinţe, este interlocutorul permanent,cel mai generos, în problemele umaneesenţiale. Prin divin, omul se întoarce lasine, iar nuanţele de reflectare sunt subţiri şicomplexe. Orice domeniu al cunoaşteriiumane este religios, când e pus sub har.

Ar mai trebui clarificat un aspect, şianume dacă arta este o manifestarecuvioasă ori una idolatră, dacă nu este prici-nuită de ego-ism. Vocaţia artistică faceparte din darurile primite de la Sfântul Duh,cu condiţia să se încadreze în categoriileacestora: a înţelepciunii, a înţelegerii, asfatului, a puterii, a cunoaşterii, a buneicredinţe şi a temerii de Dumnezeu. Ţi se dă,pentru a dărui, adică pentru a-ţi manifestaiubirea: ale Tale dintru ale Tale, Ţie Ţi-aducem de toate şi pentru toate. Poate că,mai mult ca în alte părţi, în domeniul literar,al cuvântului, ispitele sunt foarte mari,apostazia, demonia, damnarea, emfaza. Sănu uităm însă că, deşi poetul nu poate fiarhiereu, poate, în schimb, să fie rege sauprofet sau ascet, ceea ce nu este puţinlucru.

165


Numele lui Alexandru Macedonski seleagă necondiţionat de domeniul poeziei, elrămânând posterităţii “poetul AlexandruMacedonski”. Se ştie, din păcate, mai puţincă, în afara acestui domeniu predilect încare s-a afirmat din plin, Macedonski a scrisşi teatru – piesele “Iadeş”, “UnchiaşulSărăcie”, “3 Decembrie”, “Saul” (aceastadin urmă în colaborare cu CincinatPavelescu), iar la Paris definitivează piesa“Le feu?”. Către sfărşitul vieţii a scris“Moartea lui Dante Alighieri” – dramă aexistenţei proprii.

Un alt domeniu îndrăgit de poet afost cel al prozei scurte: nuvele, schiţe,povestiri sub titlul “Cartea de aur” în 1902şi romanul “Thalassa – Marea epopee”(1916) în versiune românească, după cescrie în limba franceză ”Le calvaire du feu”publicat la Paris în februarie 1906.

Romanul “Thalassa” era consideratde autor “capodopera sa” şi, probabil, aveadreptate. Se chema marea epopeedeoarece este “o epopee a simţurilor”, cumo vedea însuşi Macedonski. Marele esteti-cian Tudor Vianu o considera “operă ciu-dată şi rară”, “unică în literatura română”.Este primul roman liric din literatura noastrăde la începutul secolului trecut. Peisajulnord-dobrogean, în general, şi cel încântă-tor al Insulei Şerpilor, în special, formeazăprin excelenţă obiectul romanului. Acesta,în micile lui dimensiuni, evoluează în douăplanuri narative care se interferează, maiales în final. Este şi motivul subtitlului, cel alhalucinaţiilor erotice de care este dominatThalassa – Eros, zeu al iubirii, al senzua -

lităţii, şi care se dovedeşte în final core-spondent al morţii – Tanatos, zeu al morţii lagreci. Tanatos înseamnă în greacă moarte(de aici derivatele româneşti tanatofobie,spaima de moarte, sau tanatologie – sem-nele, condiţiile sau cauzele morţii).

Numele personajului Thalassa caredă şi titlul romanului (eponim) vine tot de lagrecescul thalassa, strigăt ce izbucnea lavederea pentru prima dată a mării, talazînsemnând val determinat de vânt, furtună.

Protagonistul este prezentat încă dela începutul operei “… sprintenul băieţandrucare sărise din luntre şi bronzul unui părcreţ, dar scurt, marmora penthelică a unuigît apolonian scăpărară în soare, răs -pândind împrejur un farmec levantin desenzualism tulburător, pe când marea urmasă se macine între stâncile ascuţite. (Notelede livresc sunt foarte des prezente în operaautorului)…. Ochii lui tulburători peste careclipeau umbrele mişcătoare ale genelor;pieptul lui larg; brâul înalt cu care îşiîncingea mijlocul ce se urca pînă la jumă-tatea coastelor; tot ce era aţâţător în orga -nismul lui cutremurat de o viaţă puternică;fruntea lui arsă de flacăra părului; tot ceeste frumuseţe şi putere, fără a se puteaamănunţi anume ce, se uni să fie arzătoareşi nedomolită ispită pentru simţirile feme -ieşti ale oraşului şi să siluiască noaptea,până şi feciorelnicele visuri ale fiicelor deoameni avuţi.”

Tânărul, grec de origine, de vreo 17ani, născut la Smirna, ajunge la gurileDunării venind de la Constantinopol pentruo greşeală disciplinară, urmând să fie

Alexandru Macedonski în DobrogeaThalassa – personaj eponim macedonskian între

Eros şi Tanatos

Nicolae CIUMACENCU

166


slujbaş al Comisiunii Europene pentru îngri-jirea farului de la Insula Şerpilor. Primanoapte trăită la far are un efect deosebitasupra lui. “Împrejurul insulei, mareaspărgea văzduhul cu răcnete. Pe hăulirilevalurilor, vântul îşi altoia orchestrările deşuierări şi de vaiete. S-ar fi crezut că ce seaude sunt strigătele şi ţipetele tuturorvocilor omeneşti ale căror izbucniri plâng cudeznădejile lumeşti de pe urmă pe soartaplanetei nimicite. …Iarba sfâcuită dezăpadă selenară se ducea pînă în marginilestâncei ca o largă revărsare de apă.Vegetaţiunile mai puternice aşternându-segalopului şuierător al vântului, scoteau ade-vărate strigăte. Şi peste toată acea întin-dere mişcătoare risipirea dintr-un cer înalt şiclar a unei străluciri metalice ca de aluminiurăzleţea o feerie albă cu răsfrângeri de unalbastru vag. Dincolo de insulă marea îşiîncăiera valurile de argint. Câteva, ceajungeau la poalele stâncilor, se prăfuiau cao zăpadă viscolită sfărâmându-se pe dinţiide argint ce înconjurau fermecatul pisc alstrăvechii Lewki. … Spre depărtări, altele,străvăzătoare ca cerul, fugeau cu creştetulînflorit de ghiocei. Mărgăritare şi topaze,safire şi smaralde se deşirau de pe toate,iar mari crini albi înfloreau şi pe o coastă alor şi pe cealaltă. O adiere dulce de primă-vară tânără domnea peste tot. … Violoncelecu puternice întovărăşiri de orgă sfâşiau şiînfiorau aerul. Namile de talazuri izbeaustânca, şi bubuirile pe care le scoteau dintr-însa păreau ca o uriaşă bombardare decetate. Întipărirea argintie a nopţii se păstraînsă neatinsă. Numai valurile cavalcadeausălbatice către scopul lor necunoscut.”

În întregul roman predominante suntelementele descriptive care dau prin exce-lenţă dimensiunea lirică, senzuală şimetafizică operei, epicul aflându-se în plansecund. Natura de la Insula Şerpilor este deun exotism tulburător şi trebuie să fi avutefect puternic asupra autorului carefoloseşte frecvent sinesteziile – îmbinarea

de imagini vizuale, auditive, olfactive, gus-tative etc. – pentru a o reda.

Încă de la venirea lui în insulă,Thalassa este atras de un loc anume care îlfascinează şi descoperă aici, în stâncainsulei, un adevărat “sanctuar”. Uneori îşiaminteşte cu nostalgie de Sulina, oraşul încare poposise scurtă vreme şi care îlrecucerea. Este un bun prilej pentruAlexandru Macedonski, fost guvernator algurilor Dunării, de a-l evoca, aşa cum arătacu un secol şi jumătate în urmă.

“Cît de frumos era, sau i se păruselui, acel oraş. Călare pe unul şi pe celălaltţărm al Dunărei, sub un cer oriental şioglindindu-se în micile valuri albastre alemarei curgeri de apă, acest oraş se rezemaîn dreapta şi în stânga pe nesfârşitele bălţiale deltei. Frăgezimea trestiei şi a papurei îlînfăşura cu verdea ei manta pe cînd, în faţalui, marea alerga, impunătoare, spre zări.Şirurile de case cu două rânduri îşi culcaupeste strade, sub tânărul soare al lui aprilie,prelungirea umbrelor viorii. Clădirile, dupăchipul locuinţelor din climele calde, aveauterase în loc de coperişuri şi, deasupra lor,înfloreau leandrii şi rodii. Ferestrele erau,mai toate, apărate de soare prin jaluzeleverzi sau galbene dincolo de care schin-teiau prin crăpături ochi de zori sau ochi desoare. ... Flori de Orient, cum sunt de obiceifemeile acestor locuri, mai toate sunt crini şiboboci de trandafir, aproape deschişiînainte de vreme, şi mai toate sunt gata săsoarbă – între treisprezece şi patruspre -zece ani – flacăra cât de aprigă a celor maipustietoare patimi. Îşi aducea minte că,una, fată de părinţi cu dare de mână, nufusese oprită nici de vârstă nici de împre-jurările care o azvârliseră, prin naştere, pe otreaptă lumească înaltă, spre a se facenevăzută cu chiprioticul găligan de pe unvas de mărfuri ce se adăpostise de furtuniîn port.”

Vaporul Comisiunii venea în insulă odată la 3 luni pentru a-i aduce obiectele tre-

167


buincioase întreţinerii îngrijitorului de la far.Uneori acesta era preocupat de gândul de acere o învoire de o săptămână pentru a fiînlocuit de către unul din oamenii de pe vaspentru a merge la Sulina; poate că “vreunadin îmbătătoarele malteze ale oraşului să-şioprească ochii de jăratic asupra-i”. Renunţăla idee consumându-şi energia urcând şicoborând stâncile insulei de dimineaţa pânăseara. În lunile de iarnă, insula devinepustie, lipsită de vegetaţie, iar în sanctuaruldin stâncă „singur vântul se văita prin colţuria deznădejde. Răsturnată, brazdă cubrazdă, marea horcăia de la răsărit lamiazănoapte şi de la miazănoapte larăsărit, şi de aici pornea să se adânceascăîn văi cu funduri de iad, aici îşi ridica valurilespre cer – piscuri de munţi spumate dezăpadă.“

Venirea iernii îi determină înrăută -ţirea stării de sănătate. Boala pune tot maimult stăpînire pe Thalassa şi treptat intră înîmpărăţia lui Eros, zeu care pune stăpânirepe sufletul lui ţintuindu-l de stânca insulei.Este momentul în care el devine imaginativ,obsedat de erotism şi senzualitate. Darodată cu venirea verii climatul torid şi sen-zualitatea îi exacerbează simţurile. Ade -seori delirând visează “… mâini catifelate,mâini aci de flori, aci de mătase, i se furişaude-a lungul gâtului… corpuri dumnezeieştiale căror sexuri se topeau unul în altul, selipeau de el, îl sileau să li se predea,primeau să moară sub buzele lui, şi când, larândul lor, străbăteau într-însul, îl nimiceausub plăceri ce erau schingiuiri şi care,totuşi, rămâneau plăceri.

Sunete drăgălaşe de muzici suavecare armonizau aerul creşteau însă şi seumflau fără veste. Nu mai erau sunete, ciscufundări de ceruri şi de pământuri. Elegâfâiau, călcau unele peste altele şi, printr-un neaşteptat punct de orgă, se desfiinţaudintr-odată în deliciosul leşin al bemolurilordesăvârşitelor istoviri.”

Uneori ajunge la confundarea realu-

lui cu imaginarul, a visului cu realitatea. “Înodaia farului o spăimântătoare exaltare aochilor aruncase pe Thalassa intr-o înmăr-murire hipnotică. Clipiri de corpuri goale,ondulări de grumaji şi de şolduri, provocăride sânuri pietroase, se îmbulzeau să-lispitească, erau peste tot şi nicăieri – se risi-peau şi se reîntorceau, îl înconjurau cuvârteje de picioare blonde şi oacheşe, curotunjumi de sânuri şi de braţe, cu eleganţede mâini străvăzătoare şi cu valuri de părpe care se aprindeau lumini albastre sauflăcări aurii şi roşii. … Auzul îşi plăsmuia şiel luminile lui, sunete când dulci şi lungi,când izbitoare şi vijelioase, îi picurau înminte. Viori şi flaute nevăzute ce întovă -răşeau nemărginit de duioase vocalizăriomeneşti îi cântau în inimă. Fiinţe cufrăgezimi de flori îi întindeau braţele, seapropiau de el, i se aplecau peste umeri, îinetezeau părul cu degetele de onix.”

Într-o zi însă se produce o furtunăcumplită pe mare, aceasta căpătând dimen-siuni apocaliptice. Furtuna va determinanaufragierea unei corăbii şi moartea călăto-rilor. Scena dramatică este văzută deThalassa care “… coborâse în goană cătreţărm şi se dezbrăcase, nu stătu la îndoialăsă intre în mare, să lupte cu grozăvia ei, iarlăsându-se în urmă în voia apei, i se întâm-plă minunea că – cu totul pe neaşteptate –i se strecură în braţe un corp, pe care îlstrânse la piept fără să ştie nici chiar dacă emort sau viu, şi pe care îl scoase afară, aju-tat de o zvârcolire a apei.” Era Caliope, oadolescentă de treisprezece ani, de originenobilă, aflată în drum spre Odesa. Adusă lamal, cu mari eforturi este resuscitată decătre Thalassa. Fata va determina schim-bări esenţiale în viaţa personajului. Treptatse va declanşa un sentiment de dragosteputernică între cei doi. De data aceasta vaavea loc pentru Thalassa trecerea de laiubirea imaterială, virtuală, la cea reală,carnală. “Dragostea lor fusese îngereascăşi pământească. Ei îşi înecaseră sufletele

168


cu ceruri şi se sfârşiseră prin istovealasărutărilor. N-avea nevoie să-şi vorbeascăpentru a-şi şti cugetările. Şi le ghiceau dinochi, când se uitau unul la altul, şi le ştiauprin simţire. Se iubiseră după felul antic şidupă cel al zilei de azi. El se făcuse miel şiîntinzându-i-se la picioare îşi punea capulpe genunchii ei. Făcea zgoande şi copilării,şi nu mai vrea să mănânce decît din palmaei. Vorbele lui erau garoafe roşii şi îmbătau.Ale ei aveau aripi legănătoare. Simţiserătoate plăcerile şi trăiseră toate tainele dintr-înşii. Intraseră atât de mult unul în altul prinpori, prin buze, prin răsuflare şi auz, prinochi şi suflete, încât trăsurile chipului lorîncepuseră să se asemene.”

În timp, ajung însă treptat la con-cluzia că nu se mai potrivesc. Thalassa,deşi format şi educat în spiritul filozofiei şi alistoriei eline, dovedeşte serioase lacune învolumul de informaţii, ceea ce produce une-ori mare haz fetei. Aşa, de la o glumă laalta, se ajunge la vorbe grele şi la prăpăstiisufleteşti şi lumeşti care vor ajunge să-idespartă. Hotărât, dânşii nu se maipotriveau unul cu altul. “… el era (pentruCaliope) un nemernic bădăran pe carenumai aiurarea simţurilor i-l aşezase ca peun zeu în suflet, şi, tot hotărît, Caliope numai era pentru el zâna din basme.Frumuşică cel mult, dar o fetiţă ca toate, şichiar mai arţăgoasă şi ţâfnoasă decât celemai multe, cu porniri rele din naştere şi micăla înfăţişare şi suflet.”

La un moment dat, Thalassa ajungesă o urască şi el cu o patimă echivalentăcelei cu care o chemase. Certurileajunseseră să fie frecvente. Încordarea din-tre ei sporea şi se finalizează adeseori cuîncăierări. “Cu obrazul şi cu gâtul vînăt demuşcături şi sângerat de zgârieri, deşi elieşea mereu învins din luptă, valul de sângece-i năvălea în creieri îi întuneca ochii,ridicându-i tototdată şi judecata. Gâfâitor, şipe jumătate nebun, nemaiţinând socotealăde nimic, una dintre neprevăzutele lui cer-

cări, îi dete totuşi biruinţa.” Alteori îşi aruncau cuvinte grele, dar

numai după câteva clipe se sărutau mai cufoc ca oricând. Semnele apropierii luiTanatos erau evidente. La un moment dat îlpreocupă gândul că moartea ei în mod sigurîi va pătrunde în suflet realizând unitateaprimordială. I s-ar deschide astfel “porţile dediamant ale himerei care îl purtase odi -nioară atît de sus şi de departe…”. I seinoculase acest gând atât de puternic însubconştient, încât braţele, mâinile şidegetele lui vor apăsa ademenitorul gât delebădă al fetei trimiţându-i corpul în nefiinţă.Acum avea revelaţia sanctuarului în care s-au iubit prima dată, precum şi a locurilorunde a avut viziunile specifice vârstei şipatimei.

Stăpânit de acelaşi inconştient,Thalassa se îndreaptă spre marea care îl vachema domol pe sânul ei, înfăşurându-l cuvaluri mai calde, iar în urma lui “… insula seducea ca luată de apă. Stâncile ei – minci-noase ca tot ce nu mai este văzut deaproape, ardeau în flăcări, scânteiau canişte castele din vise, se împodobeau cucreneluri de aur şi turnuri de topaz în carese deschideau ferestre de chrizolit şi uşi şiporţi de argint.

Brocart cusut cu fir înflorit cu dia-mante, catifea de pe ale căror rostogoliri sedeşirau perle, aşa era marea. Şi fiece val,înfăşurându-se şi desfăşurându-se cu unritm al lui, era un cântec.”

Treptat Thalassa va fi luat de valurilemării, dus la adânc, şi “o minune seîndeplinea sub stâncile insulei, şi fiinţeţesute ca din raze – naiade şi nimfe, driadesau fauni şi silvani – o cuprindeau ca într-ohoră. Săltăreţe şi uşoare, ele îi deteră astfelocol şi, reînviind timpurile mitice, proslăvirăcu cântece de bucurii pe cel care, ducându-se în moarte, avusese vitejia să-şi trăiascăfirea în toată deplinătatea ei.”

Iar în final marea îşi reluă liniştea.Visul erotic va deveni realitate.

169


Cunoscut ca autor al unor cărţi cuproblematică religioasă („Viaţa şi acatistulSf.Vasile de la Poiana Mărului”,„Biserica şi societatea”), părintele profe-sor dr. Mihai Milea, adoptând pseudonimulliterar Sava Bogasiu, oferă acum publicului,după romanul religios „Sansalas” - 2008(dedicat pustnicului Sansalas, care era pela anul 250 d.H. duhovnicul celui ce vadeveni Sf. Mucenic Sava de la Buzău), olucrare de istorie literară, prima monografiea poetului basarabean Grigore Vieru, dis-părut la 16 ianuarie 2009.

Prieten, între mulţii prieteni ai luiVieru, autorul l-a cunoscut, l-a înţeles şi l-aadmirat pe scriitorul care şi-a dedicat viaţaluptei pentru recunoaştera condiţiei dedemnitate a locuitorilor Basarabiei.

Creator al Fundaţiei pentru copii „Sf.Sava de Buzău”, preotul Milea (născut laCâmpina la 23.04.1958), profesor laSeminarul Ortodox buzoian, a realizat, cugenerozitate şi har creştinesc, acţiuni subsemnul credinţei şi al dragostei de ţară, aîntemeiat, înfruntând greutăţi materialedeosebite, dar şi piedicile datorate como -dităţii, egoismului şi chiar invidiei unorsemeni, aşezăminte la Buzău, Bisoca,Maliuc în Delta Dunării ori la Chişinău, undecopii orfani sau grupuri umanitare din ţarăori străinătate găsesc loc de odihnă şirecreere. La Bisoca, în campusul ridicat prinmuncă asiduă şi prin donaţii ale creştinilor şioamenilor de bine, organizează anual, cusprijinul Seminarului Ortodox, şi tabere deliteratură română(sau franceză), pentru ele-

vii talentaţi din ţară sau din afara graniţelor(români din Ucraina, Serbia şi RepublicaMoldova ).

Era firesc ca în drumurile lui înBasarabia să se întâlnească cu poetul. Cao recunoaştere a activităţii sale umanitaredesfăşurată dincolo de Prut, preotul M.Milea a fost declarat Cetăţean de 0noare aloraşului Soroca.

Apărută la Editura Alpha MDH dinBuzău (2009), monografia(152 p.consis-tente), intitulată sugestiv „Grigore Vieru,

PĂRINTELE PROFESOR DR. MIHAIL MILEA REALIZEAZĂPRIMA MONOGRAFIE DEDICATĂ REGRETATULUI

POET BASARABEAN GRIGORE VIERU

Sava Bogasiu:GRIGORE VIERU – LUCEAFĂRUL DE DINCOLO

DE PRUT AL LIMBII ROMÂNE

Gheorghe BUCUR

170


luceafărul de dincolo de Prut al limbiiromâne”, întruneşte, în primul rând, o dublăcalitate- caracterul documentar-ştiinţific şiaccesibilitatea demersului, aspecte, de alt-fel, greu de adunat laolaltă, dificultatedepăşită cu siguranţă însă de autor.

După un edificator „Cuvânt înainte”al scriitorului buzoian Gheorghe Mincă,lucrarea este organizată într-o structură ri -guroasă, în şase părţi: Viaţa şi activitateapoetului naţional, Poezia lui Grigore Vieru,Crezul poetului Grigore Vieru, GrigoreVieru-luceafărul de dincolo de Prut al LimbiiRomâne, Doi poeţi români faţă în faţă: MihaiEminescu şi Grigore Vieru, cu un „subsolspecial”, precum şi o interesantă Addenda.La acestea se adaugă 15 fotogafii cu ima -gini din viaţa scriitorului şi de la înmor-mântare, ca şi trei imagini –desen, portreteşi o floare.

Prefaţatorul afirmă cu îndreptăţire:„Cartea de faţă e un pios omagiu şi odeschidere pertinentă şi caldă cătreînţelegerea omului Grigore Vieru şi a opereisale, prima de acest fel apărută în Româniadupă trecerea în eternitate a poetului.” (p.6)

Despre realizatorul monografiei, Gh.Mincă afirmă: „În autorul ei, Sava Bogasiu,de fapt un pseudonim literar, cititorul dinBuzău, din România şi din perimetruladministrativ basarabean în care s-a aflatdeseori în misiuni apostolic-umanitare esteinvitat să-l recunoască pe Preotul profesordoctor Mihail Milea, Cetăţean de onoare alraionului Soroca, scriitor înzestrat cu marehar şi cu o neobosită putere de muncă.”(p.6-7)

În primul capitol, „Viaţa şi activitateapoetului”, părintele M.Milea surprinde câte-va dintre cele mai importante momente alevieţii scritorului, căutând, în acelaşi timp,semnificaţii.

Născut la 14 februarie 1935, în satulPereriţa, „acest poet basarabean cu inimăde român a creat, prin opera sa literară, ostare harică de credinţă vie în duhulEvangheliei lui Hristos, o psalmodiere aLimbii Române, o odă închinată naturii.Grigore Vieru şi-a trăit viaţa ca pe o imen-

să iubire de Patrie.” (p.9) După copilăriazbuciumată, marcată de lipsuri materiale(rămăsese orfan de tată), poetul revinemereu la viaţa de la ţară, la casa părin-tească, unde mama i-a fost „ca o icoanăvie” şi pentru care a avut un adevărat cult.

Primele texte scrise în anii studenţieila Institutul Pedagogic „Ion Creangă” dinChişinău dezvăluie poezii realizate în stileminescian, cu toate că „nu-l citise încopilărie pe Eminescu, care era interzis decenzura sovietică.” (p.12-13 ) După undebut cu un volum de poezii dedicate copi-ilor, „Alarma” (1957), care atrăsese atenţiaşi opiniei publice, şi criticii literare, esteprimit la 23 de ani, în 1958, ca membru alUniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Vizita din 1973 în România a avutvaloarea unei revelaţii privind cuvinteleromâneşti şi limba română, în genere. S-aîntâlnit cu scriitori reprezentativi ai vremii,între care Şt. Aug. Doinaş, Dan Hăulică, N.Stănescu ş.a. Vizitează mănăstirile din nor-dul Moldovei- Putna, Neamţ, Voroneţ, iar, înanul următor, la invitaţia preşedinteluiUniunii Scriitorilor din România, scriitorulZaharia Stancu, va cunoaşte Transilvania,Maramureşul.

„Întâlnirea providenţială a poetului cusoţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, în anul1980, notează autorul (p.16 ), a deschis onouă perspectivă în ce priveşte apostolatulcântecului românesc în Basarabia şiRomânia.”

Pentru activitatea şi creaţia sa lite -rară, a primit numeroase distincţii şi premii,dintre care enumerăm câteva: „Diploma deonoare Andersen”-1988, „Doctor HonorisCausa” al Universităţii „Ion Creangă” dinChişinău-2005, „Medalia de Aur aOrganizaţiei Mondiale de la Geneva pentrupropietate intelectuală” -2007, Membru alAcademiei Române-2007 ş.a.

Accidentul nefericit al morţii lui Gr.Vieru este legat de Eminescu, deoarecescriitorul se întorcea de la evenimentulaniversării naşterii marelui nostru poet.

Între volumele publicate enumerăm:„Muzicuţa”-1958, „Făt-frumos, curcubeul”-

171


1961, „Ceasornicul pădurii” - 1965,„Duminica cuvintelor”-1969, „Un verde nevede”-1976, „Steaua de vineri-1978,„Fiindcă iubesc-1980, „Izvorul şi clipa-1981,„Taina care mă apără”-1983, „Rădăcina defoc”-1988, „Hristos n-are nicio vină”-1991,„Rugăciune pentru mama”-1994 etc.

Autorul monografiei fixează laînceputul capitolului „Poezia lui GrigoreVieru “ locul scriitorului discutat, raportându-l atât la scriitorii din România, cât şi la ceidin Republica Moldova: „În panteonul cul-turii româneşti, numele poetului GrigoreVieru se află situat la loc de cinste, alăturide marii poeţi ai generaţiei sale NichitaStănescu, Cezar Ivănescu, Nicolae Labiş,Adrian Păunescu, Bucur Chiriac etc.” (p.19)Există în această parte de început preocu-parea pentru definirea în formule concen-trate a specificului creaţiei lui: „Poezia luiGrigore Vieru este naturală, profetică, exor-cizantă şi spiritualizată.” (p.21)

Cercetătorul M. Milea identifică patruteme generale pentru universul creaţieipoetului: iubirea de patrie, dragostea faţăde limba română, iubirea faţă de mamă şicultul morţii spre Înviere, la care se adaugăliteratura vastă dedicată copiilor şi naturii.Copiii apar ca făpturi idealizate prininocenţă şi puritate, poetul considerând că„în copii se află salvarea neamului nostru:„Tu ştii că un cântec frumos/ Pentru copii/Poate salva în viitor/ O Patrie.” („ Tu ştii”-p.24)

Autorul precizează apoi că poetul„este solidar cu suferinţa neamului său cru-cificat” (p.24), iar Basarabia „este înfăţişatăca o ţară a robiei şi înstrăinării de Patriamamă.” (p.25) Părintele Milea evidenţiazăsensul patriotic al creaţiei lui: „Poezia luiVieru este o chemare continuă la istorie, laredeşteptare naţională: „Ridică-te Basara -bie,/ Trecută prin foc şi sabie,/ Bătută ca vitape spate,/ Cu biciul legii strâmbate,/ Culanţul poruncitoarelor stigăte!/ Ridică-te,Ridică-te,/ Ridică-te!” (p.25-26)

După ce sunt enunţate şi sursele fol-clorice ale creaţiei, autorul monografiei fi -xează formula poeziei lui prin afirmaţia, „Ca

stil poetic, Grigore Vieru este neoromantic”,ca în finalul capitolului să-l aprecieze dreptpoet naţional şi să-l aşeze, prin tematică,alături de Eminescu.

Interesant este modul în care pro-cedează autorul monografiei în prezentareatemelor generale, căci la subsolul paginilorrespective introduce o colecţie de aforismeşi cugetări ale poetului, referitoare la pro -blema prezentată, fapt ce aruncă o nouălumină asupra acesteia.

Capitolul „Cultul mamei în opera luiGigore Vieru”, deşi nu este amplu, sur-prinde importantele caracteristici ale aces-tuia, în texte ca „Mâinile mamei”, „Ochiimamei”, „Nopţile mamei”, „Învăţăturilemamei”, „Cuvântul mamă” ş.a. În poezia lui,mama nu are nume, tocmai pentru că eareprezintă ideea generală şi simbolizată aacesteia. „În poezia lui Vieru, mama este untablou de lună uşoară şi sfântă, plutind printot văzduhul: „Uşoară, maică uşoară,/ C-aiputea să mergi călcând/ Pe seminţele cezboară/ Între ceruri şi pământ!/În priviri unfel de teamă,/ Fericită totuşi eşti,/ Iarba ştiecum te cheamă,/Steaua ştie ce gândeşti.”(„Făptura mamei”-p.33)

Cugetările poetului sunt, de aseme-nea, semnificative şi surprind prinadâncimea adevărului lor: „Cea mai vechecarte din lume este o mamă, cea mai fru-moasă carte din lume este o mamă.”, „Nupentru că am ochii albaştri îi sunt mameidrag.”, „Nicio mamă nu e războinică, darvitejia fiului ei îi umple sufletul de mândrie.”,„Copiii scriu pe zăpadă numele mamei cuatâta bucurie de parcă dânşii au descoperitnumele ei şi stălucirea zăpezii.” ş.a.

Semnificativ este şi faptul că ter-menul „mamă” îl găsim în diverse forme şicombinaţii, purtătoare ale unor semnificaţiidintre cele mai generale: pământ matern,mama graiul, mama neamul, mama-cântec,mama-izvor, mama-pâine, mama-cuvânt,mama-tăcere, mama-iubire etc.

În capitolul „Iubirea de patrie-crezulpoetului Grigore Vieru”, autorul, folosind oviziune ecleziastică, emite enunţuri de cali-ficare clară de la început, prin imagini

172


vizuale sugestive: „Poeziile lui sunt ca niştesfeşnice aprinse pe altarul neamului român”.

Ca şi Eminescu, Goga ori Coşbuc,Vieru se defineşte ca fiind un exponent alneamului din care face parte: „Eu sunt poe-tul acestui neam/ Şi atunci când lira îmivibrează,/Şi atunci când cântece nu am.”(„Poetul”-p.46) Poezia lui Vieru este califi-cată drept „un clopot care cheamă la luptăpentru unirea cu Patria mamă a ţinuturilorromâneşti aflate dincolo de Prut” (p.47), eadevenind un simbol al renaşterii naţionale înBasarabia.

Numeroasele aforisme desprepatrie, notate la subsol, dezvăluie o preocu-pare asiduă şi constantă, o gândire mereuconcentrată pe problemele ţării, ale poporu-lui şi izbăvirii lui. Iată câteva dintre acestea„Nu cât de larg este cerul deasupra ţăriitale, ci cât de adânc-asta contează.”,„Patriotismul ne păstrează ca oameni, neînalţă ca sfinţi şi ne curăţă de rugină numeleimprimat în metalul veşniciei.”, „Nu câţistrăini, ci câtă înstrăinare estre în ţară să nesperie.”, „Ţara nu este o râmă pe care să otai în două fără să ucizi şi viaţa ei.”, „Poetuldoreşte să moară pentru ţară, martirul chiarmoare.” ş.a.

Capitolului dedicat graiului naţional,cercetătorul îi dă un titlu deosebit, careconţine şi o calificare originală pentru scri-itor: „Grigore Vieru- luceafărul de dincolo dePrut al Limbii Române”. Datorită formaţieisale creştin-ortodoxe şi a profesiei, cercetă-torul foloseşte în chip fericit formulări dinsfera religioasă pentru a-l defini pe artist:„Grigore Vieru, acest poet naţional alBasarabiei, a devenit de-a lungul vremii unsacerdot al Limbii Române, pe care asacralizat-o şi a imortalizat-o în opera samăreaţă ca o catedrală a sufletului româ-nesc.” (p.53) ori „În Basarabia, Vieru a fostApostolul chemat de Dumnezeu pentru amenţine vie conştiinţa de unitate cu Patriamamă prin Limba Română.” (p.62)Impresionante sunt chemările poetului:„Veniţi de vă treziţi, fraţi basarabeni, în lumi-na Limbii Române, sălăşluiţi-vă în ea, întruvecie, până în cele mai depărtate hotare ale

dreptăţii ei.” (p.62) Iată şi o mărturisireelocventă: „Din mila, din dărnicia LimbiiRomâne am răsărit ca poet. Limba Românăeste destinul meu agitat.” (p.61) Poeziisemnificative sunt: „Limpede ca lacrima”,„Pe munte, pe vale”ş.a. În„Jeratecul”, măr-turiseşte: „Suflu în jeratecul/ LimbiiRomâne,/ Atent mereu /Să nu moară/ Foculcel sacru.” (p.61)

Şi la acest capitol, cugetările aducmărturii interesante despre adâncimeagândirii poetului: „Două lucruri am întâlnitpe lumea asta, zidite cu adevărat până lacapăt: Biblia şi Limba Română.”, „Graiuleste purtătorul de steag în vremuri derestrişte şi de primejdie pentru fiinţa naţio -nală.”, „Plecaseră toţi peste Prut. Singurulprofesor de Română în tot satul nostru, unbătrân înţelept: proverbul.”, „Cine îşi schim-bă limba, îşi schimbă Patria.”, „Toate zilelemele izvorăsc şi se înalţă din adâncul şi dinputerea Limbii Române.”

Încă o dată, pregătirea ecleziastică îlajută pe preotul M. Milea să găsească o for-mulă potrivită pentru o realitate tematică dinpoezia lui în titlul ultimului capitol - „Moarteaspre Înviere în poezia lui Grigore Vieru.”

Autorul pune în evidenţă ideea poe -tului de a compătimi moartea, văzută per-sonificat, deoarece aceasta are o existenţănefericită în Univers. De asemenea, poetulconstată că acei ce mor nu dispar atâta timpcât ei rămân în „lumina ochilor celor vii”,cum spune în poezia „Când” ( p.80): „Cândam să mor,/ Să mă îngropi în lumina ochilortăi.”

Gr. Vieru crede că moartea e o tre-cere spre „lumina lui Hristos.” („Hristos veni-va pe pământ”-p.81) şi că ÎnviereaMântuitorului este , de fapt, „moarteamorţii.” (p.84).

Aforismele dedicate acestei pro -bleme vădesc aceeaşi adâncime a cuge -tării: „Eşti mort, dacă toţi te-au uitat.”, „Chiarmarea va muri atunci când îşi va uitacopilăria ei-izvorul.”, „Poate veni gloria dupămoarte, şi poate veni moartea după glorie.”,„A muri pentru Patrie este aproape acelaşilucru cu a trăi pentru ea.”

173


Un capitol interesant este „Doi poeţiromâni faţă în faţă, Mihai Eminescu şiGrigore Vieru”, unde autorul, prin alăturareacelor doi mari scriitori, urmăreşte să evi-denţieze aspectele esenţiale pentru poetulbasarabean, începând cu o afirmaţietranşantă: „Ceea ce a fost poetul MihaiEminescu pentru România, este GrigoreVieru, ca poet naţional, pentru Basarabia,acest copil de suflet şi de dragoste al nea-mului nostru românesc.” (p.85) Călător printoată ţara ca şi Eminescu, Gr. Vieru a colin-dat pământul Basarabiei „ca un apostol allimbii române.” „Iubirea de ţară, limbă, cre -dinţă, natură, mamă i-a legat pe veci peaceşti doi mari poeţi- luceferi ai LimbiiRomâne, de pe ambele maluri ale Prutului”,afirmă cercetătorul la p.68. Admiraţia luiVieru pentru „poetul notru nepereche” s-aconcretizat în admirabile poezii dedicateacestuia. Spre exemplificare, M.Mileacitează versuri deja bine cunoscute: „Lazidirea soarelui, se ştie,/ Cerul a muncit oveşnicie,/ Noi muncind întocmai ne-am alescu,/Ne-am ales cu/ domnul Eminescu.”(p.76)

„Addenda” cuprinde „Repere bibli-ografice”, cu enumerarea cronologică a vo -lumelor, „Traducerile” în diferite limbi,„Referinţe critice” şi un surprinzător„Legământ de adio”, incluzând mărturiiscrise ale recunoştinţei îndurerate, consem-nate în „Cartea de condoleanţe”. Mărturiilesunt impresionante şi dezvăluie extraordi-narul prestigiu de care se bucura poetul înrândul publicului larg: „Scumpul nostruGrigore Vieru, îţi mulţumim pentru multul pecare ni l-ai dat şi iartă-ne pentru puţinul pecare ţi l-am dat.” sau „Pentru Casaromânilor de pretutindeni, Grigore Vierueste şi va fi lumina vie a dragostei de neam,de ţară şi de Dumnezeu.”, „Doamne, aziplâng şi nu mi-e ruşine, căci plâng pentruGrigore Vieru. Vieru n-a murit, el s-aînveşnicit prin opera sa.”, „Inima ta,maestre, s-a oprit, dar în inimile noastre eava bate mereu. Ai fost şi vei rămânecomoara neamului nostru.”, „Cu dor deEminescu mulţumim lui Dumnezeu că ni l-a

dat pe Vieru, cu tristeţe că a plecat spreceruri şi vom trăi cu dor de Vieru.Dumnezeu să-l ierte!”, „Uşoară ţărână,uşoară,..peste cel ce ne-a alinat cu poezii şicântece de rară frumuseţe. Domnul să-ifacă loc ales printre sfinţi!”

Problematica pusă în discuţie într-ostructură bine organizată este susţinută destilul clar şi simplu, folosit adecvat deautorul monografiei, pentru a comunicaideile în mod direct. Pe de altă parte,observăm caracterul expresiv al enunţurilor,autorul făcând dovada unui evident talentliterar (exemplu: „Poeziile lui Vieru sunt canişte sfeşnice aprinse pe altarul neamuluiromânesc) , dar şi capacitatea de a propuneformulări concise şi pregnante, ca în „Operalui poetică este apostolică şi misionară, înacelaşi timp.” Capacitatea de sinteză estevădită şi în afirmaţiile cu valoare conclusivăde pe coperta IV a volumului: „Grigore Vierua fost, este şi va fi poetul limbii române, celcare mereu ne-a chemat pe toţi românii săne împărtăşim din Cina cea de Taină aCarpaţilor, care este Limba Română.

A aprins în noi credinţa vie înDumnezeu şi dragostea de Patrie. Poezialui este plină de iubire şi de înviere, denădejde şi de bucurie sfântă. Opera lui estePsaltirea neamului românesc pe carefiecare să o avem alături de SfântaScriptură şi de Ceaslov.”

Ultima propoziţie, într-un ton grav şisentenţios, propune o idee cu valoare demaximă, ce nu admite niciun fel de amen-dament - „Poeţii nu mor, ei intră înnemurire!”

Prima monografie dedicată poetuluibasarabean Grigore Vieru, realizată deSava Bogasiu, alias preotul profesor dr.Mihail Milea, este o carte interesantă, scrisăcu talent, har şi dăruire, importantă prinînaltele valori etice, creştine şi patriotice, pecare le propune, prin modelul uman al unuiscriitor generos, demn şi nobil, întruchipatîn acest „luceafăr de dincolo de Prut” al lim-bii noastre, dar şi o carte necesară publicu-lui cititor român de pretutindeni.

174


Scurtă prezentare

Întreaga poezie a lui Panait Cerna seconstruieşte pe sistemul păpuşii ruseşti. Poeziade iubire – predominantă, încăpătoare, ge -neroasă, dar şi generală – adăposteşte poezia deinspiraţie filosofică, iar aceasta, la rându-i,poezia de inspiraţie religioasă. Uneori,învelişurile care par să le separe sunt fragile,încât niciunul dintre ele nu este independent şireclamă o permanentă dependenţă, nu se dez-voltă sub învelişul unei esenţe tari şi efortul deseparare, de întemeiere a hotarelor dintre ele,este ineficient. Ele au nevoie unele de altele, caîntr-o afectuoasă comuniune. Poate că tocmaiaceastă părelnică fragilitate, dependenţă, a datatâta mobilitate în timp şi credibilitate poeziilorpoetului dobrogean. Panait Cerna este, nuîncape îndoială, un sceptic bine temperat, cu undestin tragic, a cărui suferinţă va crea o relaţieevidentă între versurile sale şi puseurile ma -ladiei. Boala timpurie, care-i impune un stilaparte de viaţă, imprimându-i un comportamentcare-l va personaliza şi-i va înfiora poezia,împrumută valenţe dramatice versurilor sale, cuinserţii de litanie şi o răcoroasă muzicalitatebizantină. Tropii moderni, viziunea modernă(„De-au tremurat şi ucigaşii tăi”), îl aduc peautor mai aproape de noi şi de înţelegerea noas-tră.

Epigonismul eminescian

Pentru epoca sa, Panait Cerna a fost con-siderat un eminescian optimist şi un poet de idei,formulă destul de largă care i-a permis să fierevendicat de mai multe şcoli literare. Prin gus-tul pentru poezia filosofică, prin întreaga sarecuzită imagistică, structură a lexicului şi, une-ori, chiar prin structura versului, Panait Cernaeste un eminescian. Prin construcţia poeziilor

însă, el se întoarce spre o fază romantică pre -eminesciană, dominată de retorism.

„Comparaţia cu Eminescu, aşa cum s-afăcut, ne apare azi cel puţin hazardată, iardemonstrarea valorii numai prin invocarea unorconcepte rămase adesea ca atare, adică pureabstracţiuni, e de-a dreptul antiestetică.” 1

Considerat de către Pompiliu Con stan -tinescu drept „încercarea cea mai serioasă”,Cerna este poetul care şi-a creat poezia în preaj-ma culmilor eminesciene: „Panait Cerna şi-aluat zborul sub ocrotirea lui Eminescu. Dindurere a vrut să clă dească fericirea; fundamen-tul nu era al lui; totuşi, Cerna e încercarea ceamai serioasă de a smulge poezia ferecată-nlanţurile marelui cântăreţ al nefericirii şi zădăr-niciei eterne. // Sufletul lui Cerna e o destinderede aripă-n azurul optimismului, dar şi o şovăirerotitoare, în preajma culmilor eminesciene”.2

Pompiliu Constantinescu relevă şi faptulcă Cerna a încercat să creeze departe deEminescu: „Isus, Ideal, Pârâul şi floarea,Floare şi genune trădează lupta dintre cugetă-tor şi poetul ce vrea să-şi avânte optimismul pepiscurile mântuitoare ale creaţiei proprii,departe de umbra uriaşe a lui Eminescu; dararmonia acestuia, unele întorsături proprii decugetare şi stil stăruiesc obsedant cu influenţalor; Lui Leo Tolstoi e numai o pâlpâire palidă,în care aripile închipuirii sunt târâte la pământde plumbul greoi al reflexiei”. 3

Mihail Dragomirescu, criticul de la„Convorbiri”, cel care l-a asemănat cu Emi -nescu şi care s-a luptat pentru fiecare vers scrisde P. Cerna, considerând, în judecata sa critică,drept capodopere multe din poeziile lui PanaitCerna, recunoaşte influenţele, inevitabile, ale luiEminescu asupra sa, dar depune mărturie şidespre zbaterea lui Cerna de a ieşi de subaceastă vrajă. Comparându-i, Dragomirescuglosează pe marginea diferenţelor ce i-ar putea

POEZIA DE IUBIRE,

POEZIA DE INSPIRAŢIE RELIGIOASĂ ŞI

FILOSOFICĂ A LUI PANAIT CERNA

Dumitru CERNA

175


desparte: „Unul e dulce, adânc şi trist; celălalteste vioi, avântat şi aspru. Şi, pe câtă vremeEminescu împrumută culorile strălucite alenaturii, ca să facă contemplabilă periciunea,Cerna găseşte în accent, aproape aceeaşi puterede sinteză între durere şi iubire, cu atât maimult, cu cât nici el nu e străin de farmecele firii(Chemare, De departe). În orice caz, Cerna nueste un imaginativ ca Eminescu, ci aproape unabstract ca Grigore Alexandrescu. În privinţaaceasta, Cerna e un fel de sinteză între amândoiaceşti poeţi”. 4

Criticul Dragomirescu depune toateeforturile spre a evidenţia diferenţele, sigur,opunând pesimismului eminescian, optimismullui Cerna, părerea noastră fiind că acest opti-mism, născocit de comentatori, chiar dacă estesesizabil, el este mimat, Cerna fiind, cum am maispus, un sceptic luminos: „Şi precum Eminescu,pentru ca să dea un relief cât mai adânc con-cepţiei sale pesimiste, a trebuit şi a putut săîmprumute cele mai strălucite imagini din hainafermecătoare a naturii, adică tocmai pe aceleacare, în mod firesc, ne deşteaptă în suflet feri-cirea raiului pământesc; tot aşa Cerna, spre a-şi întrupa cu toată adâncimea concepţia sa opti-mistă, are puterea să întrebuinţeze, ca notesu b ordonate, tocmai simţirile cele mai firescdureroase. Farmecul propriu al poeziilortânărului poet stă tocmai în lupta aprigă întredurere şi viaţă şi în victoria desăvârşită a vieţiiasupra durerii. Sentimentul acestei izbânzi esteatât de real şi atât de energic, că sufletul nostruînsuşi, oricât de amărât ar fi, se simte înălţat înpropriile lui puteri şi, în locul deznădejdii, se -ninătatea sănătoasă îşi întinde asupră-i imperi-ul. // Negreşit, acest sentiment original nu a luatdintru început fiinţă desăvârşită – şi în primelepoezii, poetul, deşi vedem cum se rupe deEminescu şi cum se înalţă peste sentimentali-tatea lui, rămâne întrucâtva dependent demarele maestru. Optimismul lui Cerna nu şi-adobândit înfăţişarea limpede fără ca să fi fostcâtva timp în oarecare luptă cu farmecul pe -simismului Eminescian”. 5

Eugen Lovinescu este de părere că mate-ria în care a lucrat Panait Cerna este dominată deEminescu, atunci când ea nu este veche şibanală, iar infiltraţia eminesciană poate fi depis-tată într-o bună parte a operei poetice a luiCerna: „Considerat din punct de vedere al mate-rialului plastic – adică al limbii, al imaginii, al

topicei, al armoniei, într-un cuvând a ceea ceconstituie originalitatea de expresie a unui poet,Cerna se prezintă nediferenţiat: materia în carea lucrat e fie veche şi banală, fie dominată deEminescu. // Iată, de pildă, începutul din Dindepărtare, lăudat de critică: Nu ţi-am vorbitvrodată, şi pe fereşti deschise / Nu ţi-am trimisbuchete, stăpâna mea din vise, / Ci numai dedeparte te-am urmărit adese, / Iluminat de gân-duri nespuse, ne-nţelese... / Înfioratu-mi sufletnu s-a-ntrebat vrodată, / Făptura ta de zee pecine îl îmbată... etc. // Stăpâna mea din vise,gânduri nespuse, înfioratu-mi suflet, făptura tade zee sunt un limbaj poetic cu desăvârşire scosdin posibilităţile literare de azi. // Dar dacăimaginaţia plastică se desfăşoară în dezvoltăripoetice, dacă pentru P. Cerna iubita e mândramea, lumina mea, crăiasa visurilor mele, dom-niţa mea cu nume adorat, stăpâna mea nespusă;dorul e nespus când nu-i nemărginit; gândurilesunt tot nespuse, noaptea e crăiasă, dragostea eo vrajă sărbătorească, pieptul e de foc, iubireae senină etc., etc – infiltraţia eminesciană, într-o bună parte a operei lui poetice, e şi mai ca -racteristică (Ecouri, Ideal, Din depărtare etc.).// Constatării acestei infiltraţiuni i se răspunde,de obicei, prin constatarea unui temperamentdiferenţiat: optimismul indiscutabil al lui P.Cerna e opus pesimismului eminescian. Dardupă cum, în ceea ce priveşte concepţiile poetu-lui, le-am arătat nu numai lipsa de originalitate,ci şi relativa lor importanţă, cât timp sunt pri -vite în sine, tot aşa şi în chestiunea tempera-mentului: prin convingere sau prin dispoziţiitemperamentale suntem cu toţii pesimişti sauoptimişti; în artă problema temperamentului nuse pune însă decât din pragul calităţii materi-alului, în care se realizează estetic”. 6

Criticul demonstrează lipsa originalităţiilui Panait Cerna, însuşire ce se cuvine unui marepoet, constatând că în poeziile acestuia nimic nune facem să tresărim printr-o deosebită origina -litate: „Versuri ca: Ştiu bine că eşti dusă, dar teaştept mereu, / Şi clipele-aşteptării curg tot maitrist, mai greu, / Căci nu mai licăreşte îndepăr-tatul geam, / Şi nu-mi mai ieşi în cale – şi doaratât ceream... (Din depărtare), nu sunt decât unslab răsunet din Eminescu, versuri ca: Pe toatepune stăpânire / A voastră inimă măiastră. / Nu,nu! Atâta fericire / Nu poate fi numai a voastră!// Se pare că, nerăbdătoare, / Vieţile din viitor /Aud a voastră sărutare / Din noaptea nefiinţei

176


lor. // Şi dacă nebunii divine / Vă smulg înceruri, tremurând, / E că un neam întreg ce vine/ Se bucură cu voi în rând... (Ecouri) nu suntdecât o amintire din Schopenhauer, trecută însăprin armonia şi limba lui Eminescu. Versuri ca:Aş vrea să mă înalţ la tine, / Dar lumea ta e sus,prea sus, / Şi-n noaptea umbrelor haine / Rămâncu dorul meu nespus, // Şi totuşi, simt cum măstrăbate / O rază din puterea-ţi lină – / Greuluptă valurile toate, / Să-mi stângă visul delumină (Ideal) sunt o răstălmăcire a aceluiaşiEminescu”. 7

Tot Lovinescu constata că influenţeleeminesciene apar la Cerna şi în aşezările decuvinte, atunci când nu „se pogoară chiar pânăla Bolintineanu”: „Până şi în unele aşezări decuvinte se zăreşte înrâurirea marelui nostrupoet: Şi zi cu zi te-aveam mai drag, blajine;Bogatul păr ce-n unde lucitoare / Cădea peumeri, – paşii tăi, măreţii; ............. Acesta eamorul? / Dar unde-i arcul lui, săgetătorul?”.8

Ibrăileanu consideră că Panait Cerna maipăstra încă ceva din generaţia eminesciană: „Elavea încă în natura sa, ceva din psihologia ge -neraţiei trecute, s-o numim eminesciană (de aiciinfluenţa formei lui Eminescu în versurilesale)”. 9

Într-un discurs blând-polemic, Vla dimirStreinu conferă imitatorilor eminescieni meritulde a fi întreţinut flacăra cultului lui Eminescu:„Dar după cum sensibilităţii obşteşti îi suntemazi recunoscători de a fi întreţinut continuu, cuorice materiale, flacăra cultului eminescian, deasemenea putem avea aceeaşi recunoştinţă şipentru imitatori, deoarece lucrul lor, con-sumând ce era de consumat, a dezgolit miezulbogat, inatacabil şi nou al operei”.10

Criticul glosează pe marginea iubiriipentru poezia lui Eminescu. Vorbind despreacesta şi cititorii lui, conchide: „Iar dacă, pedeasupa, eram eu însumi poet, cum mi se paredestul de probabil, l-aş fi iubit şi l-aş fi imitat caVlahuţă sentimental, psihologic şi didactic sau,retorizant şi conceptualist cum avea să-liubească şi să-l imite Cerna, dacă nu cumvachiar, muşcat de originalitate sau cine ştie de cealte vipere, nu m-aş fi ridicat în emul, nu caMacedonski întocmai, dar oricum în felul lui”11.Vorbind despre popularitatea lui Eminescu,Streinu înclină să creadă că aceasta este iluzorie,fiind nu atât fervoare pentru poet cât dezlănţuire

a conştiinţei publice. În acest sens el recurge laexemplul imitatorilor: „La aceasta se adaugă şiopera imitatorilor care au pornit, în toatecazurile, mai mult de la pojghiţa poeziei emine-sciene, de la ceea ce era specific sensibilităţiiobşteşti, nu atât structurii creatorului: CândCerna imita opera maestrului, dar o imita încele câteva accente de romanţă şi mai cu seamăîn conceptualitatea schopenhaueriană, cine eraîn adevăr romanţios şi conceptual, modelul sauimitatorul? În acelaşi fel, erotismul suspinător,ca să limităm încă odată chestiunea, e semni-ficativ pentru poezia eminesciană, sau pentrusocietatea noastră, care îşi crease mai înainteaceastă estetică?”12 sau, dezvoltând dezbatereadespre popularitate, se întreabă retoric dacă pop-ularitatea numelui presupune pe aceea a operei,ajungând la a descifra presupusa dilemă tot prinmerituoşii imitatori ai lui Eminescu: „Situaţiapoate fi clarificată, dacă o restrângem la imita-torii lui Emi nescu. / ... / Dealtfel imitatorii aucurăţat opera de tot ceea ce în colaborare custările sufleteşti publice constituia pojghiţafărâmicioasă”. 13

Prin lentila temporalităţii, epigonismullui Panait Cerna – sigur, şi al altora – este multmai uşor de observat, de văzut, de decelat, înrelaţia cu Eminescu. Aproape toţi comentatoriipoeziei lui Panait Cerna au observat şi au relevataceastă contaminare, această atingere deEminescu, această însoţire anevoioasă cu marelepoet. Uneori distorsionată, alteori îngroşată maimult decât reclamă evidenţele, interpretarearelaţiei poeziei lui Cerna cu aceea a luiEminescu a stârnit patimi şi imaginaţii varii, înfuncţie şi de epoca istorică şi socială în care atrăit fiecare dintre comentatori. Bunăoară, IonTrivale observa influenţele eminesciene înpoezia lui Cerna, apreciind îndârjirile poetuluipentru a scăpa cumva de sub tutela acestora,opunându-le un soi de optimism de care PanaitCerna n-avea să mai scape niciodată: „… şiCerna s-a găsit la început în cătuşele emines-cianismului, urmele lor s-au resimţit adâncpână în concepţia poeziei sale de mai târziu –precum în Floare şi genune – iar în armoniaversurilor până la sfârşit. Dar dacă n-a izbutitsă biruie deplin obsesiunea eminesciană, nimenin-a reuşit, totuşi, să se ridice cu atâta avântîmpotriva ei, opunându-i o concepţie optimistăatât de originală şi atât de incisivă. Dacă afir-

177


marea hotărâtă a existenţei a fost întrupată – înmod latent – cu mai multă energie în Coşbuc şiîn Goga, niciodată în poezia noastră dragosteade viaţă şi elanul expansiunii ei n-au fostînălţate la o concepţie filozofică aşa de carac-teristică, precum ne-a dat-o Cerna”. 14

Şi Ion Dodu Bălan – unul dintreantologatorii poeziei lui Panait Cerna dinperioada comunismului – relevă acelaşi opti-mism, elan, patetism, entuziasm, sete de viaţăetc., toate ca indicii ale eliberării şi diferenţeifaţă de curentul eminescianismului: „PanaitCerna a ştiut să găsească, într-o vreme deapăsător epigonism eminescian, împotrivacăruia se ridicase Al. Vlahuţă în conferinţa din1892 Curentul Eminescu şi în poezia Unde nisunt visătorii?, accente optimiste, originale, maiales în cântarea iubirii şi a setei de viaţă, pe careo proclamă patetic în Plânsul lui Adam…”. 15

Asemenea lui Ion Trivale, şi tulceanulConstantin Bejenaru îşi susţine teza pe aceleaşiconsiderente: „De la bun început afirmăm cutărie că Panait Cerna, spre deosebire de majori-tatea contemporanilor lui (epigoni ai poeziei luiEminescu) a reuşit să iasă de sub semnul unuicopleşitor epigonism eminescian. Efortul chinu-itor spre originalitate l-a urmărit toată viaţa.”16

Pe drumul pe care-l străbate Cerna de lasine la Eminescu şi îndărăt, se alege cu un teza-ur ideatic, cu un tezaur de imagini artistice, cuun scepticism bine temperat şi cu uceniciaaproape la o singură mare temă poetică emines-ciană şi romantică, bineînţeles, aceea a iubirii.Senzualitatea e doar mimată, iubirea carnală nuprinde trup. Vedem asta ca o neputinţă sau maidegrabă ca o apetenţă niciodată satisfăcută.

În substanţa poetică a lui Cerna, con-ceptele filosofice se topesc, se destrupează, pânăîn zona în care sunt greu de identificat.Interesant că în alte texte, în cele de factură reli-gioasă, preceptele biblice sunt pur şi simpludecupate, „citate”, poetul nepermiţându-şi să seatingă de substanţa lor profundă. Poezia deinspiraţie religioasă este un afluent al poezieiiubirii, iar poezia de inspiraţie filosofică se con-topeşte în această mare temă – iubirea – şi înpoezia de inspiraţie religioasă.

Prin Eminescu şi, desigur, şi prin altelecturi, Panait Cerna ajunge uşor la romantici şila romantism, cultivând unele dintre cele maicunoscute motive ale acestui curent: este vorbade motivul lunii, al dialogului conflictual cu

divinitatea, al eroului romantic, al eclectismuluitematic, precum la Victor Hugo, de asemenea şial paseismului – reanimarea eroilor neamului, cala Eminescu: „Voi Basarabi! Boieri de-odin-ioară!/ Voi sunteţi astăzi cei mai fericiţi,/ Că nuvedeţi cum a primit să moară/ Războinicul dintimpii străluciţi...” („Poporul. II”).

Cu o undă duioasă pentru Eminescu, darşi caustică la adresa poeţilor ce i-au urmat,Eugen Lovinescu îşi exprimă făţiş convingereacă Eminescu este de neatins, de neînlocuit, cutoate „strădaniile” acestora de a-l răstălmăci:„Poţi dormi liniştit, o, maestrul dulce al neamu-lui nostru, Emi nescu. Nimeni nu te-a înlocuit îninima poporului tău. Poeţii tineri îşi aprind încăfăclia lor la torţa veşnic luminoasă a geniuluitău”.17

___________________

1. Alexandru Săndulescu, Pagini de istorie literară, EPL,1966, p. 96.2. Pompiliu Constantinescu, P. Cerna, în Scrieri, II,1967,p. 273.3. Pompiliu Constantinescu, art.cit., în op.cit., p. 273.4. Mihail Dragomirescu, Poezia lirică sămănătoristă,apud Mihail Dragomirescu, Sămănătorism, poporanism,criticism, Bucureşti, Editura Noului Institut de Literatură,1943, p. 70.5. Mihail Dragomirescu, Trei scriitori: Cerna, Sadoveanu,Iorga, „Convorbiri”, anul I, nr. 3, 1 februarie 1907, pp. 75-76.6. Eugen Lovinescu, Poezia de concepţie, filozofică şireligioasă, apud Eugen Lovinescu, Scrieri, vol. 6, Bucu -reşti, Editura Minerva, 1975, pp. 100-101.7. Eugen Lovinescu, Panait Cerna, în Opere. vol. 4,Bucureşti, Editura Minerva, 1975, pp. 283-284.8. Ibidem, p. 284.9. G. Ibrăileanu, art. cit., în op. cit., p. 161.10. Vladimir Streinu, Eminescu, Iaşi, Editura Junimea,1989, p. 78.11. Ibidem, p. 203.12. Vladimir Streinu, Eminescu, Iaşi, Editura Junimea,1989, p. 16.13. Ibidem, pp. 77-78.14. Ion Trivale, Panait Cerna, în Cronici literare,Bucureşti, Editura Minerva, 1971, pp. 217-223.15. Ion Dodu Bălan, Postfaţă, la Panait Cerna, Poezii,Bucureşti, Editura Minerva, 1981, p. 186.16. Constantin Bejenaru, Poetul lacrimei stelare,„Buletinul cultural Panait Cerna”, anul III, nr. 1-2, aprilie2003, republicat în vol. Olimpiu Vladimirov, PanaitCerna. 125 de ani de la naştere, Constanţa, Editura Ex.Ponto, 2006, p. 11.17. Eugen Lovinescu, Panait Cerna, în Opere. vol. 4,Bucureşti, Editura Minerva, 1975, p. 284

178


Istoria literaturii române, în întreagasa desfăşurare, cunoaşte un impresionantnumăr de autori care au trecut în lumeaumbrelor mult înainte de a-şi desăvârşiopera. În cele mai adese cazuri ei au rămasîn conştiinţa contemporanilor dar şi a pos-terităţii ca nişte speranţe neîmplinite. Alţiine-au lăsat moştenire, totuşi, pagini memo-rabile, constituind adesea puncte de refe -rinţă pentru epoca lor. Se pot cita, în acestsens, suficiente nume, de la Vasile Cârlovapână la Nicolae Labiş sau de la MihailSăulescu la Pavel Dan. Între aceştia îşi aflălocul distinct şi poetul Panait Cerna, unuldintre cei mai interesanţi scriitori de dupăEminescu şi în linia poetică a acestuia, pecare critica şi istoria literară l-au receptatpreponderent în dimensiunea sa lirică,neglijând aproape total contribuţia lui îndomeniul esteticii, ca autor al unei lucrări,reprezentând teza de doctorat a acestuia laUniversitatea din Lepzig, şi intitulată Liricade idei, un studiu modern, de noutate lavremea respectivă (1913), rămas cvasi-necunoscut până în 1974 când s-a tipăritvarianta în limba română.

Fără să fie câtuşi de puţin neglijat însintezele mari asupra perioadei de după1900 la noi, sau în dicţionarele de speciali-tate, Panait Cerna, cu toate că i s-au publi-cat selecţii de versuri în mai multe ediţii, nua beneficiat până în prezent de o lucrare detip monografic, în care viaţa şi opera să-i fieanalizate metodic şi sistematic, într-o largăcuprindere exegetică. Tocmai de aceeaeste întru totul meritorie iniţiativa domnuluiDumitru Bobină – el însuşi poet de aleasăţinută, cu numeroase volume publicate sub

semnătura Dumitru Cerna, preluând astfelpseudonimul după localitatea în care s-anăscut şi care nu este alta decât aceeaşi încare s-a născut şi poetul Panait Stanciov,cel ce va semna şi se va impune în lite -ratură cu pseudonimul Cerna, împrumutatde asemenea de la numele aceleiaşi fru-moase localităţi dobrogene – spun deci,este meritoriu gestul doctorandului de a seconsacra unei ample şi de profunzimecercetări asupra înaintaşului său de acumun secol, pentru a-l readuce în actualitatedintr-o perspectivă mult mai întreagă şi multmai profundă, analiză critică mult maitemeinică decât s-a întreprins până acum.Este un act de dreptate ce i se face acestuiscriitor, trecut şi el în lumea umbrelor lanumai 32 de ani.

Domnul Dumitru Bobină abordeazăsubiectul după o reţetă, să-i zic aşa,tradiţională, adică parcurgând firul biografical poetului Panait Cerna, de la naştere şipână la expiere, urmând în acelaşi timp şievoluţia scrisului acestuia, în etape şiperioade pe care le marchează distinct.Astfel, monografia se structurează pe treis-prezece capitole analitice, cărora li seadaugă o substanţială bibliografie critică, cuambiţii de exhaustivitate (în orice caz, ceamai cuprinzătoare până la ora actuală), ală-turi de o trecere în revistă a ediţiilor dinopera lui Panait Cerna, cu detalierea parti -cularităţilor fiecăreia dintre acestea, în parte.

Pentru Dl. Dumitru Bobină, PanaitCerna este un „poet singular şi fără gene -raţie”, evoluând particular între Junimism şiSămănătorism, cele două curente ce audominat epoca. „Sămănătorist printr-un soi

PANAIT CERNA (1881-1913)l 96 de ani de la tipărirea tezei sale de doctorat „Die Gedankenlyrik”,

apărută integral în româneşte sub titlul „Lirica de idei”l 2008, Dumiru Cerna susţine o nouă teză de doctorat despre viaţa şi opera poetului-filozof,

intitulată „Panait Cerna. Biografia unui destin poetic”

R E F E R A T Easupra tezei de doctorat „Panait Cerna. Biografia unui destin poetic”

179


de constrângere – ţine să precizeze autorulmonografiei de faţă – Panait Cerna îşi căutadrumul în literatură, plătind tribut pentrucreditul acordat de susţinătorii curentului şiconducătorii revistei „Sămănătorul”, alecărei pagini i-au fost întotdeauna deschise– bănuit, cu temei, că ar fi fost atins de peri-colul epigonismului (…) căruia a încercatsă-i opună rezistenţă bănuindu-i cap-canele”, Panait Cerna este „greu de situatîntr-un loc potrivit măsurii talentului săuincontestabil, ale cărui performanţe suntînsă discutabile”. Iată, avem aici, dintr-odată, conturată perspectiva de înţelegereşi de valorificare a operei poetului, din per-spectiva actualităţii, fără pasiuni exagerateşi cu un ochi pe cât posibil obiectiv, dar dis-pus mereu a releva cititorului actual fru-museţile reale şi viabilitatea în timp a aces-tui discurs poetic, în care autorul s-a simţitmereu „ispitit de idealul adâncimii versului”.Astfel, doctorandul, însuşindu-şi una dinpropunerile incitante ale istoriei literare mainoi, în privinţa nuanţării apartenenţei litera-turii ultimului secol la curentele literareeuropene cu prelungire în specificităţi alezonei geografice româneşti, defineştepoezia lui Panait Cerna în sensul că,„Atinsă de lumina inefabilă a romantismuluitârziu, îmblânzit, trăsăturile poeziei luiPanait Cerna sunt asemănătoare cu alecelui de-al doilea romantism – aşa cum afost elaborată concepţia despre romantismde către Virgil Nemoianu – BidermaierRomanticism şi anume: înclinaţie spremoralitate, valori domestice, intimism, idi -lism, pasiuni temperate, confort spiritual,soci alitate, militantism, conservatorism, iro -nie şi resemnare, adăugându-li-se pealocuri, un soi de vizionarism de tip apuse-an. În afara ironiei – care în creaţia lui Pa -na it Cerna lipseşte cu desăvârşire (la el nupoate fi vorba nici măcar de umor), dar şi aresemnării – ea fiind prezentă în poezia luiCerna în ipostazele ei mai degrabă trufaşedecât caracteristice şi poeziei lui Cerna, lapoetul român ele suferind doare unele mo -

dificări de intensitate, eterogenitate sausofisticare, de galanterie şi eleganţă”. Iată,aşadar, exegetul îşi construieşte demon-straţia analitică în perspectiva receptării luiPanait Cerna pe traiectoriile bidermaieruluieuropean. Este nota de originalitate pe careDumitru Cerna o aduce în interpretareapoeziei lui Panait Cerna, cu totul alta, mo -dernă cu adevărat, decât cea practicatăpână acum de către criticii care s-au aplecatasupra ei din unghiuri de vedere stricttradiţionale. Această demonstraţie şi asi gurăcomentariului critic al lui Dumitru Bobină osupleţe în articulaţia judecăţilor de valoareşi o anume îngăduinţă în utilizarea unui lim-baj plastic, uneori metaforizant poetic.

Dumitru Cerna se preocupăîndeaproape de traiectoria existenţială apoetului Panait Cerna, refăcându-i biografiacu minuţiozitate, chiar cu anume apetit pen-tru detalierea elementelor pitoreşti ale locu-lui de baştină, introducând elemente dedetaliu etnologic şi sociologic, dar şi un spi -rit polemic în privinţa corectării unor dateincerte până acum – mă refer la data naş-terii, la componenţa familiei, la debutul lite -rar etc, toate aceste ca rod al unei docu-mentări temeinice, atât în arhive prăfuite câtşi în amintirea consătenilor, a mărturiilorlocului, pentru a stabili în cele din urmă ade-vărul.

Un merit aparte îi revine lui DumitruBobină în punerea în circulaţie a unor texteinedite sau uitate, pur şi simplu, prinpaginile diferitor publicaţii ale vremii, poeziimenite a amplifica nu doar sumarul uneiposibile ediţii de opere ci şi a evantaiuluitematic abordat.

Îndeobşte, discutarea creaţiei poet-ice a lui Panait Cerna se face cu aplomb şioarecum din interiorul universului poeticabordat, căutându-se mereu punerea înevidenţă a acelor note specifice, care-l indi-vidualizează pe poet în epocă, dar careasigură şi perenitatea liricii sale.

Deosebit de importantă este discuţiaprivind receptarea critică în timp a operei lui

180


Panait Cerna, distingând aici trei perioadeaparte: prima, între 1910-1945, cu inter-venţii semnificative ale unor critici ca MihailDragomirescu, Simion Mehedinţi, EugenLovinescu, Ovid Densuşianu, G. Ibrăileanu,Ilarie Chendi, G. Călinescu ş.a., văzând înel mai ales un clasicizant şi un „didactic”,după expresia lui Tudor Vianu, dar cu toţiirecunoscând acea tendinţă spre „purifi-carea lirismului” pe care ar fi dobândit-o, cusiguranţă, dacă viaţa i-ar fi îngăduit s-ofacă. Cu totul meritorie mi se pare a fi stră-dania D-lui Dumitru Bobină în a investigazone obscure ale comentariului critic asu -pra poetului, în epocă, şi depistarea unorlucrări cvasi-necunoscute/necirculate pânăacum, deci neutilizate de istoria noastră lite -rară. Este vorba de cartea lui Ion I. Cheşcă(Viaţa Poetului-Filosof Panait Cerna, apă -rută la Tulcea în 1935), nu mai puţin cartealui Marcello Camilluci, La Vita e l'opera diPanait Cerna, apărută la Roma, tot în 1935,de asemenea studiul lui Ioan Licea, PoetulPanait Cerna. Cercetare critică (depistat înAnuarul Liceului Real Nr. 2 din Cernăuţi, în1926) dar şi a unor lucrări apărute înBulgaria, cum este, mai ales cea datorată luiHristo Kapitanov, Panait Stanciof Cerna. Jivotşi tvorcestvo, apărută la Bazargic în 1936.

O a doua etapă a receptării critice alui Panait Cerna o fixează între anii 1945-1989 când, mai ales în primii ani, poeziaacestuia este văzută în linia ei militantă,accentuându-se „solidaritatea organică” aacestuia cu „poporul împilat şi exploatat”(I.D. Bălan). Mai nuanţată în latură esteticăeste interpretarea unor critici şi istorici lite -rari ca Dumitru Micu, Ion Rotaru, MirceaScarlat, Ioana Em. Petrescu ş.a.

În fine, din 1989 şi până în prezent,privirile critice sunt cele mai echilibrate şi,zice domnia sa, „mai aproape de adevăr”.Sunt menţionate intervenţiile unor PetruPoantă, Constantin Bejenaru, Dumitru Stan,Marcel Mureşeanu etc. Se analizează apoi,cu pronunţat spirit polemic, ediţiile din operalui Panait Cerna realizate de Valeriu

Râpeanu şi Ion Dodu Bălan.Un capitol aparte, foarte bine scris,

foarte judicios conceput, este consacratstudiului Lirica de idei, al lui Panait Cerna,o dizertaţie în plan estetic dezvoltând tezacă „a stăpâni ideea nu-i este dat oricui”,cum se exprimă Panait Cerna însuşi, şi dis-cutând faptul că „cercul cititorilor liriciifilosofice este încă foarte mic”, fapt ce nupresupune neapărat că „lirica de idei ar fi oformă de artă de nivel scăzut”, Cernarămânând consecvent teoriei că „poetulautentic este în stare (…) să dea şi ideii oamprentă lirică, cu toate că intropatiei în li -rica de idei îi stau considerabil mai maripiedici în drum decât ar fi cazul la poezia li -rică obişnuită”.

Mai vreau să menţionez o reuşităaparte a tezei de doctorat a d-lui DumitruBobină, anume capitolul consacrat poezieide inspiraţie religioasă a lui Panait Cerna,despre care până acum s-a vorbit puţin şi întermeni destul de vagi, domnia sa atrăgândatenţia asupra faptului că „iubirea la PanaitCerna are conotaţie biblică”, întreaga poeziea acestuia stând, de fapt, sub semnul iubirii:iubirea faţă de aproapele, iubirea faţă deDumnezeu, faţă de fiinţa îndrăgită, de natură,de duşmani, în fine, de toată omenirea.

Utilizând o bibliografie vastă, cecuprinde peste două sute de studii şi arti-cole parcurse, studiul monografic al d-luiDumitru Cerna este cea mai completă şicea mai detaliată analiză a operei şi vieţii luiPanait Cerna, de până acum, constituindu-se într-o lucrare, cu drept cuvânt, refe -renţială, autorul beneficiind de o bună arti -culare a discursului critic, formulândjudecăţi de valoare pertinente şi obiective,în totul dovedindu-se o cercetare ştiinţificăde nivel academic, fapt ce mă îndreptăţeştesă propun susţinerea publică a lucrării învederea obţinerii titlului de doctor în Ştiinţefilologice, la care subscriu cu toată căldura.

Prof. univ. dr. Constantin CubleşanUniversitatea „1 Decembrie 1918”

Alba Iulia

181


Reexaminarea dosarului literar alscriitorului Panait Cerna are loc într-unmoment care este pe cale să coboare într-ozonă definitivă de umbră personalitateaunui autor cu un destin controversat. De lacotele critice superlative, formulate la debu-tul său, emise, între alţii, de MihailDragomirescu, în vremurile noastre s-aajuns la evaluări convenţionale, puţin favo -rabile, datorate unor interpreţi de nivelul luiI.D. Bălan, Valeriu Râpeanu, F.I. Bociort,tributari unei viziuni critice înguste, numin-du-i versurile adevărate „manifestări deluptă”. O încercare de schimbare a per-spectivei estetice datorăm lui Petru Poantă,semnatar al unei prefeţe la volumul PanaitCerna, Eminescu şi Faust, apărut în 2001.Doctorandul Dumitru Bobină Cerna este pebună dreptate sensibilizat de acest destinnemeritat, pe care, în cele peste 300 depagini, sprijinindu-se pe o solidă informaţieştie să-l retuşeze într-o relatare obiectivă, înmăsură să restituie locul real deţinut depoet în literatura română. Domnia sa recon-stituie în detaliu itinerariul biografic al poet-ului, inclusiv itinerariul poetic, într-un expre-siv şi convingător portret care merită un altloc în ierarhia scrisului nostru literar. Efortuldocumentar considerabil care pune într-orelaţie activă, lămuritoare şi precisă tot ceeace ţine de cunoaşterea vieţii poetului, dar şide valoarea scrierilor sale, ocupă un locpreponderent, demn de laudă. Informaţiilefolosite stabilesc etapele de formare a poe-tului, fără a se neglija contextul care le-agenerat: naşterea, copilăria, părinţii, contro-versata moarte a tatălui, legendele privi-toare la satul natal etc. Interesante şi evo-cate cu farmec de povestitor sunt relatărileunor obiceiuri legate de naştere, de botez,

de căsătorie. Primii ani de şcoală îl obligăpe copilul de origine bulgară să învingă difi-cultăţile învăţării limbii române. Un handi-cap de care se va resimţi limbajul viitoruluipoet. Cei şase ani petrecuţi ca licean laBrăila îi deschid inclusiv drumul sprepoezie. Debutează în 1897 cu poezia„Sonet”, urmată de alte apariţii. Un capitoleste destinat activităţii literare din perioadabrăileană, când, concomitent cu poezia,publică şi cronici literare. Din 1900,Bucureştiul devine pentru Panait Cernaoraşul studenţiei. Pătrunde relativ repede încercurile literare ale vremii, fără să ia înconsiderare doctrinele literare care leanimă. Din 1901 colaborează la „Convorbiriliterare”, dar şi la „Sămănătorul”, cu poeziioriginale şi traduceri. Student eminent, cufaimă de poet, nu are acelaşi succes îndragoste, un episod dramatic îi inspiră fer-mecătoarea poezie Logodna. Expuse flu-ent, toate aceste fapte de viaţă dau doctoran-dului prilejul unor glosări erudite, din carerezultă reuşite pagini de atmosferă literară,specifică epocii. Sub titlul 1900, anul marilorpoezii doctorandul abordează cu autoritatecritică momentul de vârf în afirmarea poetu-lui, reflectat într-o serie de creaţii impor-tante, cele mai numeroase pe motive ero-tice. Argumentele sunt susţinute de opiniilelui Mihail Dragomirescu, E. Lovinescu,Ibrăileanu, Al. Dima. În ansamblu, poeziaerotică a momentului, cu formularea adec-vată a doctorandului „este mai mult unomagiu al iubirii purtând masca lamen-taţiei”. De notat extensia comentariuluidespre poemul Plânsul lui Adam, conside ratde Iorga „una din marile poezii ale literaturiinoastre”. Orizontul tematic se diversifică întimp, prin includerea naturii şi a meditaţieifilosofice. E lăudat de Ion Pillat pentrupoemul Şoapte. Mihail Dragomirescu seentuziasmează de poemul Către pace,socotindu-l o capodoperă, apropiat ca va -loare de creaţia eminesciană. Analizele lui

Panait CernaStudiu monografic

182


Dumitru Bobină Cerna au turnura unui exer-ciţiu onest de critica criticii, cu intenţia de aînfăţişa tabloul obiectiv al receptării creaţieiunui poet insuficient preţuit.

Boala de care poetul ia act în 1905(se constată prezenţa tuberculozei) schim-bă radical climatul existenţial al lui Cerna, înunul de resemnare în alternanţă cu o puter-nică sete de viaţă. Sinteza lirică este expri-mată în poemul Isus. Fidel traseului crono-logic, doctorandul urmăreşte destinul luiPanait Cerna în Germania, unde ajunge cuo bursă de studii pentru un doctorat în filo-zofie. Protectorul său este acelaşi TituMaiorescu, care cu ani în urmă încercase oexperienţă similară cu Eminescu. Studiile înGermania nu-i întrerup activitatea literară,colaborările la reviste sunt apreciate de cri -tici importanţi, de Garabet Ibrăileanu, IonTrivale, Ilarie Chendi ş.a. O bogată core-spondenţă, citată pe larg de doctorand,atestă preocupările multiple ale poetului,informaţii despre cercetările sale, concen-trate asupra lui Eminescu şi asupra luiGoethe, dar în principal asupra tezei salede doctorat intitulate Poezia de idei.Lucrarea d-lui Dumitru Bobină Cerna serealizează într-o structură care basculeazăîntre relatarea biografică şi comentariul cri -tic aplicat. În interiorul acestui demersabundă corespondenţa trimisă sau primităde poet, covârşitoare pentru înţelegerearesorturilor intime ale unei personalităţicomplexe. La 18 iunie 1912, Cerna terminăteza de doctorat, susţinută un an mai târziucu magna cum laude. 1913 este şi anulmorţii poetului, la vârsta de 31 de ani. Ca ocontrapondere morală, la acest evenimentfunest, capitolul următor al tezei este con-sacrat unei laborioase analize a primuluitratat de poetică din cultura română,încheiat cu puţin timp înainte de moarte.Având ca subiect lirica de idei, poetul lasăaici locul teoreticianului. Doctoranduldemonstrează că lucrarea lui Cerna este

implicit un excelent îndrumar pentru inter-pretarea propriei creaţii a poetului. Alteobservaţii pertinente despre lucrare seimpun la un nivel superior de analiză critică.Ele stabilesc cu discernământ valoarealucrării în istoria poeticii româneşti, reconsti-tuind contextul în care a apărut şi aprecie -rile de care s-a bucurat. Consideraţiile doc-torandului pun în evidenţă conceptele uti-lizate de Panait Cerna, cu insistenţă asupralimbajului, disociind între cuvânt, semn şisens, aducând noi contribuţii la definireapoeziei de idei, la diferenţa dintre idee şiconţinut. Doctorandul remarcă profunzimeaopiniei lui G. Călinescu, care era convins că„teoria despre rolul ideii demonstrată deCerna n-ar putea fi combătută nici de PaulValéry”.

Ultimele pagini ale tezei sunt scrisesub semnul unui moto aparţinând poetuluiînsuşi „Profeţia criticilor trebuie privită tot-deauna ca un joc de bursă”. Într-adevăr,posteritatea critică a lui Panait Cernacunoaşte manifestări aleatorii, de la celeentuziaste la cele dominate de rezerve. D-lDumitru Bobină, care le trece în revistă petoate, cu obiectivitate, citează, fără săaccepte judecăţi care văd în Cerna pe „unuldin cei mai mari poeţi români”, dar nu-laprobă nici pe Lovinescu, care îl sancţio -nează „extrem de sever”. Astfel de atitudinicritice opuse întâlnim până în zilele noastre,punându-l pe doctorand să decidă asupralocului deţinut de Cerna în literatura română.

Scrisă cu pasiune, cu profesionalismşi cu profundă înţelegere pentru destinulpoetului, întrerupt prematur, teza d-luiBobină Cerna întruneşte calităţile ştiinţificenecesare, impunându-se ca o realizare pedeplin reuşită. În consecinţă, suntem deacord să i se confere titlul de doctor în Şti-inţe umaniste, domeniul Filologie, d-luiDumitru Bobină Cerna.

prof. univ. dr. V. Fanache, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, membru al Uniunii Scriitorilor din România

183


În întregime cartea lui Dumitru

Cerna, Poeţii1, este un portret, o Imagine

totalizatoare în vetusta, dar liniştitoareasepia. Portretele “lirice” (ale poeţilor) suntveritabile cărţi de vizită care invită la (o maibună) cunoaştere şi comuniune.

Titlul (enunţiativ) pare mai degrabă oavertizare nu atât prin incontestabila “des-tinare permanenţei” cât prin edificiulemblematic pe care-l reactualizează.

Ieşirea (Exodul) poetului DumitruCerna din aula academică a discursuluiduce (ca) spre o Ţară a făgăduinţei, undenumai lacrima şi timpul lucrează.

Aşadar, portretizări perlate curgorânduite asemeni mătăniilor, căci numairugăciunea inimii poate dărui; şi poetulDumitru Cerna aceasta şi face: se dăruieîndăruindu-ne.

Dominanta axiologică a cărţii estesemnificată în/de tendinţa şi forţa socializa-toare, cel puţin într-un prim-plan infor-maţional; poetul manifestându-se insistentşi aplicat “critic” numai când este ameninţatcorpul de taină al poeziei.

Propriul portret disipat de-a lungulîntregii cărţi se “developează” pe parcurs îndiversitatea valenţelor social-morale: “lipsamodelelor, agresivitatea unui timp care nise pregăteşte şi care pare a nu fi al nostru”sau “relaţia aproape incestuoasă cuEuropa” etc., animând (uneori) şi nuanţeexclusiviste (sau poate numai exhaustive)precum “Marta Petreu este femeia deplinăa poeziei române de azi […] Ea trăieşte înfiecare dintre poeţii clujeni. Cine dintre eiaruncă primul cu piatra?” interogaţie (posi-bil) activând în cititor o teribilă tentaţie.

Poetul Dumitru Cerna, el însuşi“scriere hemografică” într-o “aglomeraţie

destinală”, întemeiază o “estetică a sacru-lui”, “căci poezia se află în vecinătateasemeaţă şi ocrotitoare a gândului dum-nezeiesc”, înţelegându-se însă că într-ovecinătate orice semeţie se diminuează, iaro “pătrime” fie ea şi (mare) Pătrime, nicide-cum nu poate fi sfântă: “Astfel pătrunde întemplul Sf. Pătrimi, co-participant la aceas-ta…”.

Un succint comentariu la adresacitatului de mai sus evidenţiază că, odatăformulată şi oficializată (la sinoadele I şi IIecumenice, Niceea 325 şi Constantinopol381) dogma Sfintei Treimi, adică Dum -nezeul unic, unul în fiinţă şi întreit în per-soane, orice altă enumerare şi/sau asocierechiar şi într-o măreţie statistică, precum şiorice alt demers aluziv la Sfânta Treimeeste mai mult decât neavenit. Dar nu înaceastă paranteză teologică este cuprinsăvaloarea abordării de ansamblu, ci eavizează în speţă registrul liric de undetranspare şi Poemul lui Dumitru Cerna, celdintru poeţii acestei cărţi:

“Tăceri de ametist”

“timp(ul) pe care noi l-am răvăşit”“îşi întemeia durerea”“poate întrerupe până şi lunga / prelunga umbră a îngerului”“cuprinsă de poeme ca de flacără”“asemeni lui Ioan Botezătorul”“îngerii împrumutând marea lorînsingurare şi cuvintele pe care le locuiesc”.

___________

1. Poeţii. Prefaţă de Petru Poantă, Cluj-Napoca,

Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008.

Dumitru Cerna – „Poeţii”Luciana MEDVE

184


Dumitru Cerna ne propune într-unvolum omagial, Poeţii (Editura Casa Cărţii deŞtiinţă, Cluj-Napoca, 2009), o suită de mini-eseuri, în fapt nişte portrete originale, alepoeţilor clujeni sau care au avut tangenţial legă-turi cu acest burg transilvănean de o grea tradiţieculturală. Din punctul nostru de vedere, iniţiati-va autorului este uşor atipică, singulară şi cu atâtmai merituoasă cu cât este un exemplu de soli-daritate cu confraţii poeţi şi cu lumea literară pecare însuşi Dumitru Cerna o populează, în ace-laşi Cluj, care l-a adoptat şi pe el ca un fiu denădejde, cu o bună vreme în urmă. Aşadar, volu-mul ,,exerciţiilor de admiraţie’’, mărturisite cusinceritate de Dumitru Cerna, răspunde foartebine şi punctual conceptului din ce în ce maiactual al geografiei lite rare.

În Notă asupra ediţiei, autorul îşidezvăluie intenţia de a continua acest proiectprintr-un volum doi, foarte necesar pentru o maicuprinzătoare panoramă a poeţilor transilvănenişi nu numai. În ceea ce priveşte volumul de faţă,trebuie ştiut că acesta cuprinde, în structura sa,53 de eseuri dedicate poeţilor şi încă două textedespre Crăciun, toate publicate iniţial în săp-tămânalul ,,Foaia Transilvană’’, în perioadanoiembrie 2006-decembrie 2007. În ceea ce nepriveşte, am situa proiectul scriitoricesc al luiDumitru Cerna într-o zonă a unei generoasedeschideri, nu doar înspre poezie, ci şi însprecritica literară, cu precizarea fermă că modul încare face critică literară Dumitru Cerna este unulîntru totul debarasat de clişeele lingvisticetipice, de abordarea clasică, strânsă în tipareleconvenţionale bine cunoscute.

De fapt, Dumitru Cerna ne propune unpreludiu ritualic al cunoaşterii poeţilor, de carese apropie cu prietenie şi înţelegere, coborând perând în universul lor liric, din care selectează şicitează un poem semnificativ. În definitiv, Poeţiieste o carte al cărei discurs se desfăşoară pe treipaliere diferite şi totuşi complementare, unul

imagistic (fiecare eseu este ilustrat cu un portretsau o imagine emblematică pentru scriitorulprezentat), unul scriptic (comentariul propriu-zis) şi unul poetic (poemul ilustrativ citat).

Dumitru Cerna dedică fiecărui poet unsugestiv crochiu literar, legând numele acestuiafie de generaţia sau gruparea literară căreia îiaparţine, fie de revista unde activează (ori a acti-vat), sau chiar pornind de la un moment al unorspeciale întâlniri şi prietenii. Rezultă, prinurmare, un discurs eseistic ce comunică o puter-nică impresie de autenticitate, o perfectă comu-nicare între viaţă şi texte.

Într-o vreme a consumismului exacerbatşi a unei predominante lucrativităţi, unanimrecunoscute, Dumitru Cerna creionează cufrancheţe şi dezinvoltură de artist, portrete pen-tru eternitate, readucând atenţiei figura unorimportanţi poeţi, unii pe nedrept aşezaţi într-orece uitare. Chiar uşor selectivă (e doar un primvolum), această carte a poeţilor a izvorât dintr-onecesitate a prezentului de a sublinia, poatedesuet-romantic pentru unii, rolul creatorului şial poeziei, într-o societate. Căci, aşa cum oînţelege Dumitru Cerna, Poezia deschide o caleregală, unică, specială, spre cunoaşterea privile-giată, spre taina vieţii ce se identifică până la ototală contopire cu Iubirea, aşa cum se afirmă înurmătorul fragment: ,,Acum când vom oficializa,în sfârşit, relaţia aproape incestuoasă cuEuropa, şansa salvării noastre este dobândireaiubirii, întemeierea unei civilizaţii a iubirii şiadministrarea tainei Poeziei.’’ (p. 26).

Poeţii este, în această accepţie, o carte aiubirii şi prieteniei, a împăcării şi solidarităţii.Cu toate acestea, cartea de faţă este pe deplinancorată în real, atât prin unele subtile aluzii laactualitatea românească a vremii, cât şi prin con-semnarea unor impresii, opinii tranşante saucomentarii personale privind universul identitaral fiecărui poet prezentat.

Publicate mai întâi în presa vremii,

În apropierea poeţilorMonica GROSU

185


eseurile prezentului volum sunt, aşa cumspuneam anterior, legate prin comentarii de sub-strat, adesea ironice, de actualitatea cultural-politică a momentului: ,,Citind poeziaromânească şi, implicit, pe cea clujeană de ieriori de azi, nu se poate să crezi că Europa ne-afăcut vreo concesie la începutul acestui an(2007). La înalta părtăşie europeană la care amfost chemaţi, cred că noi suntem cei care au adusnu numai vinul, ci şi anafura.’’ (p. 32).

Dumitru Cerna surprinde, în sintagmefoarte plastice, originale, ce-i dezvăluie formaţiade poet, portrete ce înfruntă timpul, furnizândtotodată valoroase informaţii de istorie literară şipropunând, într-o retorică a lentorii, aproape cla-sică de această dată, cunoaşterea şi accesul la oconfiguraţie de semnificaţii şi mesaje, specificefiecărui poet în parte. Jocul intertextualităţiifuncţionează din plin în eseurile lui DumitruCerna, justificându-i dorinţa de a oferi fiecăruicontext poetic analizat, complexitate şi profun -zime, fără a situa expres scriitorii în cauză pe oscară a ierarhiei valorice.

Deschizându-se sub cupola întemei-etoare a poeziei lui Lucian Blaga, această cartece instituie atmosferă şi tonalitate de ceremonial,se încheie, după un interesant periplu prin creaţiapoetică a unor importante nume literare (din caremă feresc să citez tocmai pentru a nu-i avantajape unii şi a-i nedreptăţi pe alţii), cu un sugestivşi afabil portret dedicat lui Virgil Leon, portretce, după părerea noastră, redă în chip inspirat,hibrisul de trăsături ce definesc personalitateaautorului însuşi, pe care, într-un sincer exerciţiude admiraţie, i-l dedicăm: ,,om admirabil, exer-sându-şi generozitatea subtil, aşezat, calm, ma -nifestând în relaţia cu ceilalţi un cult întemeietoral prieteniei, înţelegere caldă, implicată, ajută-toare, chiar mesianică.’’ (p. 175).

Cu o candoare şi o eleganţă anume, pro-prie, Dumitru Cerna ştie să întâmpine şi Poezia,şi Poeţii, în cinstea cărora oficiază ritualul pri-eteniei şi solidariţăţii creatoare, asumându-şi elînsuşi condiţia de poet, călător spre centrullumii, dar şi de avizat interpret şi lucid observa-tor al destinelor umane în dramatica lor meta-morfoză.

186


Note biografice

1958-1966 – Şcoala primară în satul natal1966-1970 – Liceul Teoretic Mihai Eminescudin Bârlad, judeţul Vaslui1975 – absolvă Facultatea de matematică de laUniversitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi1992-1996 – redactor Editura Porto-Franco1996 – şi în prezent – redactor şef Edit-Press

Volume publicate

1983 – Debut editorial cu volumul de versuriOra ideală, Editura Cartea Românească1983 – O altă nuanţă a revoluţiei (versuri),Editura Albatros1984 – Ecuaţii albastre (versuri), EdituraEminescu1990 – Etape (versuri), Editura Porto-Franco1992 – Armistiţii literare (eseuri), Editura Porto-Franco, 2004, ed. a II-a, Editura Rafet1994 – Ontologia cristalului (versuri), EdituraPorto-Franco, volum retipărit în 2002, ed. a II-a,Editura Fundaţiei Scrisul Românesc1996 – Eros – Anteros (versuri), Editura Porto-Franco1998 – Grădini suspendate (versuri), Edit-Press;volum retipărit în 2001 la Editura Arionda1999 – Călăuze arhaice (versuri), Edit-Press,volum retipărit în 2001 la Editura Arionda2000 – Fronde (proză), Editura Arionda2001 – Zeii de pământ (versuri), Editura Arionda2002 – Confluenţe (eseuri), Editura Arionda2004 – Asimptota (versuri), Editura FundaţieiScrisul Românesc2006 – Arhipelag stelar (versuri), EdituraFundaţiei Scrisul Românesc2007 – Etape (versuri), ed. a II-a, EdituraFundaţiei Scrisul Românesc

2008 – Eros – Anteros (versuri), ed. a II-a,Editura pentru Literatură şi Artă, Chişinău

Premii şi distincţii

Premiul revistei Săptămâna pentru volumul deversuri „Ora ideală”Premiul Mihai Eminescu al Academiei Românepentru poezie, volumul „Ecuaţii albastre”Premiul Uniunii Scriitorilor din Rep. MoldovaPremiul Societăţii Scriitorilor „C. Negri” pentruvolumele „Armistiţii literare” şi „Eros-Anteros”Premiul Editurii Porto-Franco pentru volumul„Etape”Premiul Editurii Edit-Press pentru volumul„Ontologia cristalului”Titlul de Cetăţean de Onoare al MunicipiuluiGalaţi, noiembrie 2007

l „Steaua Dobrogei” - profiluri poetice

VIOREL DINESCUViorel Dinescu (n. 2 aprilie 1951, Zărneşti, com. Jorăşti, judeţul Galaţi,

România), profesor de matematică în Galaţi, redactor literar la diferite reviste,director publicaţie, poet, critic literar, prozator, eseist.

187


Premiul pentru Critică, Literatură şi Eseu, laFestivalul Internaţional de poezie NichitaStănescu, ediţia a 3-a, Chişinău, aprilie 2008

Activitate profesională

Profesor de matematică în GalaţiOctombrie 1977 – membru de onoare alFundaţiei Culturale Limba noastră cea Română– ChişinăuOctombrie 1998 – devine membru de onoare alUniunii Scriitorilor din Republica MoldovaSeptembrie 2000 – devine membru al UniuniiScriitorilor din RomâniaNoiembrie 2000 – devine membru de onoare alSocietăţii Scriitorilor din Cernăuţi, Ucraina

Referinţe critice

… Mărturisesc că mi s-a întâmplat rar înultima vreme să mă sărbătoresc cu astfel de ver-suri notabile şi o fac cu mare bucurie, sperândcă poezia lui Viorel Dinescu „se va lua”, infil-trând morbidele aplecări spre speculaţii oarbeşi producerea de şolticării reprobabile. Neaflăm cu acest poet într-un Rai cu porţile foartestrâmte.

… Nu fac nici un pronostic, dar ViorelDinescu ne va oferi mari surprize, pentru că îşiia arta în serios, pentru că veghează la acu-rateţea poeziei sale, pentru că e încărcat de ri -gori, îndeplinind astfel condiţiile unui individliric rar.

… La Luceafărul, de pildă, i-am lansatpe Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, IonGheorghe, Marin Sorescu. Iar la Săptămâna –un foarte bun poet, care cred că-i depăşeşte pecei lansaţi la Luceafărul, Viorel Dinescu dinGalaţi.

… O imensă delicateţe străbate ca unpuls abia simţit poemele sale. Un fluid palidînnobilează asta sa discretă, cătându-şi cuvin-tele cu migală, traversându-le şi lipsindu-le derezonanţă. El poate fi numit, precum altul, un

muzician al tăcerii. E, în toată această poezie, oîndurerată protestare la funambuleştile exhibiţiiale cohortelor de veleitari care l-au strivit îngoana lor după afirmare, crezând că îl vorucide. Va reuşi tocmai prin fineţea scriiturii,prin absenţa oricărei erupţii de efect. Vă încre -dinţez că de la delicatul Ioan Alexandru, nu amgăsit la nici un poet un cântec spus cu guraînchisă atât de frumos.

… Despre poezia lui Viorel Dinescu seva vorbi mai mult cândva după ce conspiraţiatăcerii instrumentată de mirmidoni beneficiariai Apocalipsei culturale vor fi alungaţi cu pietredin templul artei adevărate. Nu cunosc mulţiautori care să-şi fi luat propria vocaţie atât de înserios, cu atâta încăpăţânare benefică. Acestcopil al pământului moldovean şi-a rafinat înuluitor de scurtă vreme talentul său nativ, prinsistematice şi necruţătoare lecturi; sub neaştep-tatele sale intuiţii matematico-poetice seascunde o adevărată muncă de Sisif. Nasc şi înMoldova poeţi!...

Eugen Barbu

… În destule poeme, Viorel Dinescu e unpeisagist cu penel fin ce trage umbre, sugereazăstări luminare, încremenite îndeosebi sub unnecruţător frig.

Aurel Ion Brumaru

Personalitatea artistică a lui ViorelDinescu pare a reface mitul zeului Ianus, unIanus zidit în contraste aparent ireconciliabile,dar, în realitate, complementare. Ochiul carepriveşti din prezent în cotidian, scrutândpanorama „comediei cea de obşte”, este ful-gerător, ironic până la sarcasm şi caricatură. Else exersează în pagină acidă de jurnal, înportretele îngroşate ale confraţilor între lite -ratură şi chiar în eseurile critice (v. Armistiţiiliterare, 1992). Celălalt ochi are nostalgia tre-

188


cutului, a Orei ideale, ca să fac referinţă la titlulde debut (1983). Este ochiul singurătăţii înseni-nate a poeziei, trecut prin combustia Erosului-Anteros şi înălţat dantesc în Ontologia cristalu-lui. În cele mai bune pagini ale sale, dovedind,aşa cum am mai spus-o şi altă dată, un divinsimţ al limbii, Viorel Dinescu este un mare poetde structură apolinică, în surprinzător contrastcu cealaltă privire a fiinţei sale. Versul său arecadenţă impecabilă, frăgezimi şi arome delimbă română care nu sunt la îndemâna oricui,tonalitatea solemnă a vechilor maeştri.

Theodor Codreanu

Viorel Dinescu surprinde prin discreţiamijloacelor. Nu de puţine ori versurile saletrădează o anumită voită obscuritate,încântarea cititorului născându-se din excelentalor muzicalitate a sferelor metalice obţinutăprin severă şi îndelungă şlefuire.

Ion Cristoiu

Viorel Dinescu scrie versuri stranii,originale, detaşându-se prin plasticitatea lorelegantă din care, deodată, ţâşnesc imagini şigânduri de o tensiune excepţională.

Traian T. Coşovei

Viorel Dinescu înaintează, cu mijloaceledurabile ale formulei clasiciste, într-un spaţiuideal, spaţiu al punităţii. Matematician-poet dinfamilia lui Ion Barbu, el preferă dezlănţuirii ple-torice a referenţialului post modernist exacti-tatea şi austeritatea liniilor, figurilor pure alespiritului. Versurile au relief, fiind parcă dăltu-ite în piatră şi bine articulate sub un semn ge -neral al concentrării în esenţe, în comprimatede trăiri / idei.

Modelul mitopo(i)etic urmat de ViorelDinescu, într-o remodelare proprie fireşte, sunt

sonetele shakesperiene, reimaginate la rândulsău de Vasile Voiculescu: imaginarul erotic-anterotic urcă ascensional, pe scara senzorialu-lui intensiv, până în clipa materializării, încap-sulării într-un vers memorabil, adevărat con-cetti luminiscent venit pe valul crescând alpatimii pure: „În calmul unei clipe n-ai s-ascun-zi, / O, veşnicie, ochii tăi profunzi!” (Jocuri deapă); „Şi-n timp ce chipu-ţi pal din ape creşte /Amurgul coborât din nori foşneşte” (Foşnind);„De câte ori prin zodii trec uşor / Sunt chipultău crescând dintr-un izvor” (Ideal) „Când aisă vii pe-un fir de-argint al lunii / Mă vei găsi lacumpăna fântânii” (La cumpăna fântânii).

Sunt depistabile, în volumul Eros-Anteros (Galaţi, Ed. Porto-Franco, 1996)strategiile mitopoetice ale simbolismului (cureflexe parnasiene) şi expresionismului, binestăpânite de cea – esenţială – a neoclasicismu-lui căruia nu-i sunt străine însă disponibilitatealucidă a postmodernismului, jocul dintre real-ităţile (lumile) ontice diferite fiind favorizat cueficienţă(...).

Neoclasicismul e bine însuşit – în luminaontologiei cristalului, adică a purităţii ultime,translucide, hieratizate şi hieroglizate -, astfelîncât se poate observa şi un anumit automatismal „schemei”, un narcisism al pastişei. Spre cin-stea poetului, simţind acest prag al recurenţei,îşi însănătoşeşte formula prin aplicarea cen-zurei postmoderniste a autoreferenţialuluierotic.

Situarea iubitei într-un atol coralicînseamnă deconstruirea lumii ideale a iubirii,lumii Erosului pur şi transmutarea ei într-o lumea Anterosului, o lume de oboseală existenţială şide aluviuni amare ale trăirii. Este reluat joculadânc al fiinţei, al apariţiei / dispariţiei iubitei,văzută mereu ca o prezenţă idealizată, ca o fan-tasmă şi chip.

Această ante-ontologizare a viziunilordă farmecul neoclasicismului de esenţă mo -dernă şi, poate, postmodernă a lui Viorel

189


Dinescu, poet de orientare vitalistă, care ne lasămereu o marjă de neant, ceea ce nu e numai adisperării, ci şi a împlinirii însăşi.

Mihai Cimpoi

Viorel Dinescu îşi trăieşte destinul întrecritică şi poezie, în cărţile sale, Poetul ajutân-du-l pe critic, iar Criticul pe poet!

În creaţia cu aceste genuri alcătuiesc untot întreg, ele venind ca o completare şi nu capreocupări de recreare.

Viorel Dinescu a scris mult desprefenomenul literar basarabean, numele lui, laora actuală, fiind mai cunoscut în ţara dintrePrut şi Nistru decât dincolo de Prut.

Poezia sa, înrudită cu cea a optzeciştilorbasarabeni, se generează, se pare, din ea însăşi,modernitatea scrisului său fiind una de viziune,ea înscriindu-se în cercul vestitorilor; secolulnostru ca şi cel care bate la uşă va mai aveanevoie de poezie şi, deci, şi de poeţi.

Nicolae Dabija

Mi se pare că Viorel Dinescu este o voceputernică, inconfundabilă, ce merită a fiurmărită cu atenţie.

Mircea Dinutz

E uluitor că Viorel Dinescu, suflet deboreal, îşi duce existenţa într-un oraş medite -ranean. Să fie acesta unul din paradoxurilecare fac farmecul poetului autentic? Depinde deViorel Dinescu însuşi dacă paradoxul acesta vacaracteriza un mare poet.

Constantin Sorescu

Viorel Dinescu este un poet în toată pu -terea cuvântului.

… Am observat, la Viorel Dinescu, oconştiinţă cu adevărat modernă, pentru că

preţuieşte nobila dialectică a criticii, dacă aajuns să o practice ca un veritabil profesionist.

Nu e nicio exagerare dacă afirmăm, cuinima deschisă, că Viorel Dinescu e un scriitorîn deplinătatea cuvântului. Viorel Dinescu nueste doar un poet veritabil, ci şi un spirit critic,în înţelesul valéryan al cuvântului.

… Excelent poet al strategiilor ritualice,Viorel Dinescu recreează un univers imaginar încare erosul este deopotrivă de esenţă pămân-teană şi cosmică. Fiinţa umană participă, înacest chip, prin eros, la marile taine aleUniversului. Totul este explicabil mitologic, cumar fi spus G. Călinescu.

Constantin Trandafir

Poetul Viorel Dinescu este pus pe faptemari: el scrie acea poezie care vine să înno-bileze literatura noastră naţională.

Petru Vălureanu

Ceea ce atrage, de la început, în lungaGrădinilor suspendate, este mai întâi mirajulunor trepte iniţiatice parcurse de autor pe dru-mul sinuos al cunoaşterii cu fiecare din celeşase volume ale sale de versuri. Dar, spre deose-bire de intuiţiile lui Mallarmé sau Valéry, pre-cum şi cele ale teoreticienilor poeziei moderne,profesorul Viorel Dinescu nu răspunde la omatematizare a poeziei ci la o poetizare amatematicii. Întrezărim, dincolo de versuri,credinţa pitagoreică într-o armonie a sferelor şio metaforizare proprie a cerurilor danteşti cupunct terminus într-o grădină de foc numită aEmpireului. Şi mai văd, în poezia lui ViorelDinescu, o dramatică asumare a unor ipotezecosmogonice universale, precum şi dorinţa luide a le încadra în patrimoniul arhetipal autohton.

Grigore Vieru

[prezentare: Olimpiu Vladimirov]

207


Iată-mă, slavă Domnului, pentru a patraoară în ultimii cinci ani, bucurându-mă că mă afluaici, în oraşul vieţii mele, Tulcea, în faţa unoroameni dragi pe care nu-i pot găsi în niciun alt loc.Pentru exprimarea acestui simţământ pe care îltrăiesc cu convingerea adevărului adevărat, nudoresc să caut cuvinte frumos meşteşugite întru aface „impresie”, aşadar mă voi folosi de formaaparent simplă, dar atât de concludentă, spunându-vă, adresându-vă la modul simplu – adevărat,cuvintele: Vă mulţumesc din suflet!

Pentru clipele de omenie pe care le găsescaici, cu voi; pentru căldura prieteniei pe care osimt când ne întâlnim; pentru reciprocitateadragostei pe care o generăm; pentru limba comunăpe care o vorbim. Şi când spun „limba comună”,referirea nu este numai la minunata noastră miori -tică limbă, care are fermecatul dar de a intra însufletul omului, aşa cum a intrat şi în sufletul meu-pentru totdeauna, referirea se extinde la graiulcomun omenesc, acel grai care aduce înţelegereaneamurilor şi credinţelor în toată diversitatea lor;înţelegere care ar trebui să stăpânească gândirea şicomportarea întregii lumi, dar care – din păcate –nu reuşeşte încă să realizeze acest deziderat.

Am accentuat cuvântul „încă” deoarece eucred în această posibilitate, în pofida aparenţei eiutopice; posibilitatea reală de a se ajunge laaceastă maximă performanţă a binelui, care aratribui totala legitimare fiinţei pe care Dumnezeua zămislit-o după înfăţişarea Sa – OMULUI.

Vreau să vă transmit cu sinceritate câtevadin emoţiile mele, emoţii care, atunci când mă afluaici, la Tulcea, ating punctul de simţire maximal.Emoţiile au o parte acoperită a lor, asupra căreianumai cel ce le simte direct are cheia cunoaşterii eiintegrale. Voi folosi – aproape ca fapt ieşit dincomun – această cheie, între parţiala deschidere aacestei virtuale porţi spre partea necunoscută detoţi a acestor simţăminte personale, considerândcă o asemenea – să-i zicem - confesiune, în faţa

dumneavoastră, e acum necesară. Dacă nu acum şiaici, atunci când şi unde? Acum, apreciind că multnu a mai rămas… Scuzaţi-mă, dacă realitateaviitoare nu se va conforma acestei constatări, voifi dispus să cer scuzele de rigoare… Iar aici, pen-tru că aşa după cum distinsul domn profesorErnesto Mihăilescu a calificat atât de frumos şiadevărat importanţa Tulcei pentru Carol Feldman– numind-o „geografia sacră” a acestuia – aşa este!În conceptul meu de viaţă, cu fibrele ei, aceastălegătură cu locul unde părinţii mei m-au plămădit,a rămas o legătură de o viaţă. Deci, după nu puţinecăutări ale gândirii, considerând finalmente că nugreşesc, voi face această confesiune aici şi acum,în faţa dumneavoastră. Să ştiţi că această aşa-zisăconfesiune poartă în esenţă şi multe din tainelecărţii mele, „Maria. Mozaicul unei vieţi”, al căreiautor – după cum bine ştiţi – e subsemnatul.

O precizare, pe care o consider necesară:confesiune mea poartă caracterul atât de integral alintimităţii (până în momentul de faţă) încât nicisoţia mea de-o viaţă, Betty, care se află – spremarea mea satisfacţie - aici, nu a auzit-o; ea, caree „victima” mea numărul 1, ascultând de fiecaredată când termin ceva de scris, în primă audiţie, nua auzit această confesiune. E unul din puţinelesecrete pe care – la vârsta mea – le mai am faţă deea. Poate chiar unicul… Odată erau … mai puţinpuţine…

Dar să ne întoarcem la actualitate…Deci, îmi continui confesiunea, căci, de

fapt, ea a început deja cu cuvintele rostite…Sunt posesorul unei naivităţi care pe plan

raţional şi sensitiv mă face să mă simt fericit atun-ci când pe balanţa dreptăţii, în cântarul lumii, indi-catorul central, axa, înclină spre talerul candoarei,indicând câştigul de cauză al naivităţii mele.Normal, sau normal după fapte, nu întotdeauna amparte de o asemenea „cântărire”, dar când o am –repet – mă simt fericit. Atât de fericit încât uitaproape şi tendenţionismul unora care, direct sau

ConfesiuneCarol FELDMAN

208


indirect, atribuie naivităţii mele complimente nuchiar măgulitoare. De felul meu nu-s o fire con-flictuală. Port în suflet înţelegerea şi pacifismul.

Lumea nu e perfectă şi eu, aparţinându-i,aşişderea. Dar, în ceea ce priveşte aşa-zisa meanaivitate, ea e rodul cultivat de mine în conştiinţamea, ca ceva fără de care nu aş fi putut fi eu. Eu,născut şi crescut în lumina adevărului şi a cre -dinţei pe care el o radiază, elemente a căror puri-tate am reuşit s-o apăr, chiar şi atunci când factorivitregi au încercat să o lezeze. Acesta este, înesenţă, şi mesajul scriiturii mele, ca şi al com-portării mele ca om, între aceste două ipostazeexistând - după opinia mea – o totală interdepen-denţă. „Maria” a fost scrisă cu intenţia ca acest„credo” al meu să-i constituie fundamentul. Şi aşacum la începutul cuvintelor mele am preferat sim-plitatea cuvântului „mulţumesc” pentru a vă expri-ma multele mele simţiri de amiciţie, am ales ca şipurtătoare de cuvânt al credo-ului meu uman, înromanul meu, să fie un om simplu. Ea spune la unmoment dat, citez:

„…Ştiţi cât de însetată am fost, toatăviaţa, să găsesc pe cineva căruia să-i pot «înşira»viaţa mea? Pentru simplul motiv, ca să mă asculte.Să fie cineva care să aibă răbdarea de a mă ascul-ta. De a asculta şi lucrurile care s-au petrecut,bune şi mai puţin bune, cele mai puţin bune fiind,din păcate, majoritatea, în viaţa unui om simplu.

Viaţa mea. Şi în viaţa, poate banală, aunui om ca mine, se pot găsi elemente de un anu-mit interes. Cred că în viaţa fiecărui om este cevacare merită să fie cunoscut şi de alţii. Am aşteptat,conştient, credeţi-mă, un asemenea prilej, ca să-mi deschid inima… Câtă vreme poate un omaştepta un asemenea prilej, nu ştiu să răspund laaceastă întrebare, de aceea, atunci când mi-aţipropus să vă povestesc viaţa mea, am simţit cădumneavoastră trebuie să aflaţi de la mineaproape totul… (…)

Viaţa mea a fost, să zic aşa, ca o fereastră.Dintotdeauna mi-a plăcut să privesc prin fere-stre… Viaţa mea a fost fereastra deschisă aştep-tărilor mele, pe care priveam, vedeam prin ea dru-mul care se pierdea în zare şi aşteptam să vinăvestitorul sau făcătorul lucrurilor bune. De celemai multe ori acest sol, solul vieţii mele, nu searăta pe drumul pe care-l scrutam cu privirea şicu gândul… De multe ori el mă surprindea, venind

pe undeva dintr-un loc nevăzut şi de negăsit nicimăcar în gândurile mele. Parcă mă surprindeahoţeşte, pe la spate, urcându-se pe mine ca să-liau, vrând-nevrând, în cârcă. Oaspete nepoftit,căţărat pe mine, atârna greu cel ce intra astfel înviaţa mea, silindu-mă aproape să-l car cu mine, pedrumuri necălcate, colbuite şi gloduite, sub cerulspre care priveam căutând dezlegarea şi pe carevedeam, de cele mai multe ori, nori negri, peticiţişi lipsiţi de orice simţire… Da, trăiam sentimentuladânc al neputinţei. Timpul a lucrat pentru mine –ca să mă exprim aşa cum am citit undeva – în con-tratimp: ori prea devreme, ori prea târziu. Viaţamea, ca s-o ilustrez „metaforic” (scuzaţi-mipreţiozitatea!) era ca un odgon cu noduri pe carenu le poţi desface, mai ales când degetele mâinilordevin neputincioase din cauza durerii acumulateîncă şi încă… Trag cu hâcâituri odgonul vieţiimele…”

Mărturisirile unui om nefericit (ca mulţi,mulţi de tot oameni nefericiţi în lumea noastră),care-şi deapănă firul vieţii zbuciumate, îldezvăluie cu simplitatea şi adevărul confesional alconştiinţei – să nu uităm: orice conştiinţă este înesenţă o problemă personală; Maria mea face acestlucru în faţa autorului acestei cărţi, iar el alcătu-ieşte din „pietricelele” atât de alambicate ale pove-stirii ei, mozaicul unei vieţi, această carte – Maria.

Cartea exprimă, sau mai bine spus euexprim prin ea, ceea ce a constituit şi va continuasă constituie cât voi trăi, conştiinţa vieţii mele, încare – ca atâţia oameni de bună credinţă, nu a exi-stat dilema alegerii între bine şi rău. Fără echivoc,am ales binele, adesea filtrat prin rău, căci elincumbă omul bun, dragostea, îngăduinţa,înţelegerea, respectul reciproc – cu credinţa tutu -ror celora care cred în Creatorul comun. Căcibunul Dumnezeu e al tuturor. El ne ajută pe toţi întot ce facem bine şi tot El ne pune pe toţi în faţaîncercărilor.

Mi-am ales scrisul ca profesiune, avândconvingerea în adâncul sufletului că scrisul e pro-fesiunea mea de credinţă pe care trebuie s-o slu-jesc. Cu asta îmi închei aşa-zisa mea „confesiune”.

În rest… Cine va dori să citească „Maria.Mozaicul unei vieţi”, va găsi acolo tot ceea ce amscris peste un an de zile, ca expresie a gândurilorşi credinţei de o viaţă întreagă…

Mulţumesc!

190


1. În cartea dumneavoastră „Daciaedenică” identificaţi biblica Havila „ceacu aur bun” cu Dacia. Spuneţi aşa lapagina 35 : ,,Bogăţia în aur a Daciei, anti-ca ţară nord-dunăreană, era fabuloasă".Chiar prezentaţi o ilustraţie cu brăţăridacice care seamănă izbitor cu fotografi-ile celebrelor brăţări de aur recuperatede statul român, publicate în presă după2006, anul apariţiei cărţii dumneavoas-tră. Totuşi, sunt istorici care afirmă căbrăţările recuperate sunt falsuri, că daciiutilizau argintul şi nu aurul. În contextulacestor dispute vă mai menţineţi afir-maţiile din carte? Dacii aveau sau nuaveau aur? Desigur, este vorba de aur insens fizic...

Fireşte că dacii aveau aur şi-l prelu-crau artistic. Ba, în bună măsură, tocmaibogăţia lor în aur a fost cauza nenorociriilor, pentru că, aşa cum spune PaulMacKendrick, „romanii au fost atraşi înDacia în primul rând de resursele ei mi -nerale, mai ales de aur; cele mai bogatemine de aur din Europa se găseau aici...”Or, romanii ştiau că în Dacia există resursede aur nu investigându-i din satelit subsolulci văzând obiectele de aur pe care dacii leexportau, aşa cum afirmă Vasile Pârvan:„Dacia bogată în aur exporta acest metalpână departe în nord, la scandinavi, dar nu,cum s-a crezut, exclusiv ca material brut,care era apoi prelucrat acolo, în mod artis-tic, ci ca obiecte de lux şi podoabă, fabri-cate în Dacia şi purtând pecetea stiluluigetic.” Dar despre aceasta avem cele mai

sigure mărturii contemporane. Posedăm,astfel, un document „fotografic”, scena depe Columnă cu încărcarea de cătrelegionari a obiectelor din aur şi argint ceaveau să fie duse la Roma. Nu ştia Criton,medicul personal al împăratului, ce a dusTraian de aici când precizează ca la uninventar greutatea obiectelor de aur şi deargint cărate din Dacia? Nu ştia aceastaHadrian, fiul adoptiv al lui Traian şi urmaşulsău la tron, atunci când scria într-o poeziecă „Traian Eneidul, stăpân peste toţi muri-torii”, i-a oferit lui Zeus un riton dacic aurit,„cornul/De bour în aur legat, fruntea prăziice-a luat/Geţilor celor trufaşi…”? În cepriveşte contestarea autenticităţii brăţărilortraficate şi recuperate, e obişnuita cârtire acelor ce vor să se facă şi ei auziţi ş,ineavând ce afirma, infirmă tot. Contestatariisunt nespecialişti, dar specialiştii, studiindcu profesionalism piesele respective – dacăaurul lor e de mină sau de râu, dacă ele aufost realizate prin turnare sau ciocănire etc,– au dat verdictul definitiv.

2. „Dacia edenică” rezervă spaţiiample raiului văzut din perspectivacreaţiei eminesciene. În acelaşi timp,Eminescu a fost un vizionar. Să neamintim de vorbele sale: ,,Totul trebuiedacizat, oarecum, de-acuma-nainte, înRomânia!". S-au scurs, iată, 120 de anide la trecerea în eternitate a poetuluinaţional şi dorinţa lui nu pare să se fiîndeplinit. Să fi greşit poetul asupra tre-buinţelor ţării ori vremurile au fost şi maisunt potrivnice dacizării ? Şi încă ceva:

POEZIA E CAPACITATEA NOASTRĂ DE A VEDEA RAIUL

- DE VORBĂ CU SCRIITORUL MIRON SCOROBETE -

191


un for dacic i-a dedicat în acest an uncongres lui Eminescu. Pe când unCongres Eminescu organizat de U. S.R.? O propunere venită din partea acad.Eugen Simion ca ziua de 15 ianuarie săfie Ziua culturii române a trecut neobser-vată...

Poetul nu a greşit în legătură cu tre-buinţele ţării, greşim noi când nu îi inter-pretăm adecvat spusele. În România tre-buie dacizat totul în sensul ca noi, cei deazi, să acţionăm aşa cum ar acţiona dacii încondiţiile de azi, când nu ar mai trăi înMunţii Orăştiei ci ar străbate şoselele nunumai ale Daciei ci ale întregii Europe lavolanul mai puţin al Daciei şi mai degrabă almaşinilor de marcă străină, când s-ar con-frunta nu cu Imperiul Roman ci cu imperiulplanetar al globalizării, când aurul le-ar firăpit nu de romani ci de Roşia MontanăGold Corporation. Pentru a face faţăprovocărilor de azi noi avem nevoie nu de odacizare prin ghetoizarea într-un fel de parcetnografic, aşa cum le-au făcut americaniipieilor roşii, ci de un proces profund, ometanoia, prin care să ne curăţăm de aluvi-unile fetide care ne-au mutilat fiinţa, de carene izbim la tot pasul, prioritar exploatate depresă sub pretextul că le dă în vileag dar defapt cultivându-le, încurajându-le, ampli-ficându-le monstruos şi pervers. Ca să necăpătăm statutul la care visăm şi pe care-lmerităm între naţiunile lumii trebuie săregăsim şi să reanimăm fondul moral dacicpe care înaintaşii noştri l-au avut până decurând, care azi e dorit să dispară şi se faceforturi colosale, încununate de succes,prin metode pe cât de sofisticate pe atât deispititoare, ca el să dispară. Că UniuneaScriitorilor din România nu organizează unCongres Eminescu şi că nimeni nu audepropunerea ca ziua de 15 ianuarie să fiedeclarată Ziua Culturii Române sunt faptece se înscriu în acest program de disoluţiemorală.

3. Recent, intr-un amplu interviudin revista „Astra” (mai, 2009) acad.Eugen Simion afirma: ,,Distrugereamiturilor naţionale este semnul uneimari derute morale şi intelectuale.” V-aşruga să lecturaţi acest text şi să expri-maţi un punct de vedere. Ne aflăm cuadevărat într-o derută? După unii filosofifrancezi suntem, cultural vorbind, o naţi-une mică; după Eugen Simion asistăm lao distrugere a miturilor, atâtea câte sunt.Nu e prea plăcut să auzi aşa ceva...

Deruta există, e cât se poate dereală, dar ea e doar a celor de bună-cre -dinţă care nu mai ştiu ce e de făcut, nicide-cum nu şi a celor ce o provoacă. Aceştia nusunt derutaţi deloc, ştiu precis ce au defăcut şi o fac cu voluptate. Deşi sunt firi lip-site de afecţiune, reci, calculate, au şi eivoluptăţile lor. Există oameni care nu auvoluptatea văruirii unui perete dar au volup-tatea mânjirii unui perete curat, proaspătzugrăvit; oameni care nu au voluptatea con-strucţiei dar au hipervoluptatea distrugerii.Ei fac parte din aceeaşi categorie cu viola-torii, cu piromanii, cu criminalii, indivizi care-şi compensează deficitul de sensibilitateprin comiterea celor mai năprasnice atro -cităţi. Iar distrugerea miturilor e apanajulcelor mai rafinaţi dintre ei, al „elitei” acestorneo-barbari.

4. Înclin să cred că acest tăvălugcare zdrobeşte miturile românilor este oacţiune bine concertată din exterior, faţăde care intelectualitatea română esteincapabilă să reacţioneze. Nu doar „Ce -tatea Culturală” a scris despre asa -sinarea lui Mihai Eminescu (v. articolul,,Mihai Eminescu" de Adrian Botez,iunie, 2009) ci şi alte publicaţii. ,,Maipotoliţi-l pe Eminescu!" devine astăzi,,Mai potoliţi-le miturile !". Finalul îlştim...

192


Fenomenul globalizării e unul obiec-tiv ce nu ţine de voinţa noastră, de acceptulsau neacceptul nostru, dar în desfăşurarealui se poate interveni. Distrugerea miturilorface parte din natura procesului globalizării.Aici se arată cât se poate de vizibil minciu-na în toată goliciunea ei. Suntem mereumuştruluiţi că trebuie să acceptăm felul de afi al celuilalt diferit de noi, să ne dedăm cumulticulturalitatea. În acelaşi timp însă, selucrează de zor, în grabă mare, la ştergereaoricăror diferenţe dintre diferitele colecti -vităţi, fie ele etnice, rasiale, religioase saude altă natură, la ştergerea a tot ce e indi-vidualizant, a tot ce e specificitate. Şi cummiturile fac parte din tradiţie, din chiarmiezul tradiţiei, iar tradiţia e cea care oferăspecificul oricărei colectivităţi, fireşte că ele,miturile, e imperios necesar să fie eradicatecu precădere. Cum ziceam, în procesulglobalizării, care e obiectiv, se poate totuşiinterveni, nu în sensul opririi lui ci în cel alnuanţării lui. În ce priveşte distrugereamiturilor, şi mă refer aici la ale noastre, sepoate şi aici interveni, şi într-un sens, dar şiîn celălalt. Cei ce nu ne iubesc, cei ce nepoartă sâmbetele, îşi pun la bătaie tot arse-nalul pentru a minimaliza miturile, a le ridi-culiza, a ne face să ne ruşinăm de ele şi, încele din urmă, să ne debarasăm de ele. Darîn acelaşi timp şi noi, care ne iubim miturile,care ştim şi simţim că ele fac parte din fiinţanoastră, putem interveni ca să nu nerenegăm fiinţa, să nu ne-o metamorfozăm,să nu ne-o „modificăm genetic”, deci să neperpetuăm miturile.

5. După toate câte ni se întâmplăîn plan terestru, mai avem măcar timp săne gândim că există şi raiul? Ca poet, vărog, vorbiţi-mi despre poezie ca unvehicul spre un tărâm paradisiac...

Ştiţi de unde se vede cel mai bineraiul, de unde poţi avea cel mai adevărat şi

mai pregnant imaginea raiului? Din infern.Numai cel ce are experienţa infernuluipoate simţi cu exactitate ce este raiul. În rainu ajung oameni care au dus o viaţă niciaşa, nici aşa, sau şi aşa, şi aşa pentru că ein-ar putea realiza că au ajuns în rai, n-arputea şti ce e acela rai. Acolo nu ajungdecât oameni care au cunoscut oroareapână dincolo de limitele ei, precum martiriicare au suportat toate chinurile şi până laurmă moartea pentru credinţa lor pe caren-au trădat-o, sau celălalt fel de martiri, ceice nu au fost omorâţi dar au îndurat în viaţalor chinuri mai groaznice decât moartea.Poporul a spus-o de o veşnicie: „Suferă şipătimeşte/Ş’ai s’auzi iarba cum creşte…”Străbate suferinţa, n-o căuta şi n-o chema,dar nici nu te teme de ea, dacă a venit par-curge-o, ia-o în răspăr şi ai să-ţi recapeţistarea edenică, o acuitate a simţurilorinimaginabilă îndreptată însă numai sprefrumos. În Apoclipsă este un pasaj teribil pecare mulţi nu îl înţeleg: „Ştiu faptele tale; cănu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai firece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldi-cel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărsdin gura Mea.” E preferabil, deci, să fii„rece” total, pentru că atunci poţi, prin trans-formare, să devii „fierbinte”. În schimb,„căldiceii”, cei ce nu fac rău, ba chiar facfapte bune, acestea însă nu dintr-o marejertfelnicie ci din ce le prisoseşte şi nu pen-tru că sufăr de grija altuia ci ca un fel deacont, de asigurare, de contribuţie la pensiace o vor primi după moarte, aceia vor fi văr-saţi din gura raiului. România se află pebuza infernului, deci va cunoaşte dulceaţaşi frumuseţea raiului, şi asta nu peste multtimp. Cât despre poezie… Poezia e capaci-tatea noastră, a fiecăruia, chiar dacă amfost aruncaţi în infernul existenţei, de avedea raiul.

Interviu realizat deGHEORGHE ŞEITAN

193


Cine este om de litere şi are tan-genţă cu Primăria Clujului nu poate să nu-lştie pe Dumitru Cerna, mirându-se cum aajuns acolo acest poet sensibil, bonom şimereu înconjurat de prieteni, îndrăgit demultă lume, plin de bun simţ şi de solicitu-dine. Vine din Câmpia Dobrogei, adusparcă de o suflare de vânt, şi rotocol, nus-a putut opri decât la poalele Feleacului,căci astfel, infinita câmpie l-ar fi absorbitdefinitiv, el devenind un veşnic călător prinoraşele Europei, purtat pe aripi de vânt. Dars-a oprit aici, iar el a început să facă partedin peisaj, iubind vechiul burg mai multdecât oricine dintre noi. Dumitru Cerna esteun om al cetăţii, un boier al generozităţii, unetern visător, mergând agale pe străzileClujului la braţ cu poezia. A acceptat să-midea un interviu, fără nicio ezitare, iar eu l-am bombardat cu întrebări, unele chiarincomode, dar ştiu că domnia sa are abilităţidiplomatice şi că multă lume, ca şi mine dealtfel, doreşte să-l cunoască şi altfel decâtprin intermediul operei sale.

Maria Vaida: Stimate DumitruCerna, ce amintiri din fragedă pruncielegate de poveştile dobrogene are scri-itorul care sunteţi?

D.C. Dobrogea este un ţinut vrăjit,sedus de poveste. Fiind locuită de români,aromâni şi de greci, de bulgari, de turci şitătari, de lipoveni, de italieni şi de ţigani şide cine mai ştie câţi alţii, această ţară atuturor seminţiilor, iată, a fost înnobilată şide poveştile lor, fiecare cu farmecul şi cuprofunzimile ei. Dar amintirile mele dincopilărie sunt legate de poveştile stranii alemamei, unele născocite, altele păstrate în

cămările memoriei din copilăria ei petrecutăparte în Meglenia, parte în Cadrilaterulromânesc, altele adevărate. Timpul copi -lăriei mele a fost unul al poveştilor, poate şidatorită vieţii arhaice a oamenilor lui de-atunci. Caistrul şi căisturiţa, bandiţii,haiducii, ciurvinele şi strigoii, ursitoarele,crăcănoaga din zărzălin, Dumnezeu şiDiavolul (Ţela-ncornoratu) sunt personajeleunor poveşti spuse de mama în nopţilecopleşitoare ale unor ierni parcă fără desfârşit. Trăind în miezul încins al credinţei,pe fondul unei sărăcii lucii, basmelecopilăriei mele nu conţineau zâne şi prinţi,feţi-frumoşi ori Ilene Cosânzene. Acesteaerau de neimaginat într-o lume traversatăde avarii, de boli populare şi bulversante, debuba neagră (dalacul), de morţi misterioareori de tifosul exterminator. În perioada epi-demiilor, piatra vânătă era pavăză conta -minării. Alienările anilor '50 îi făceau peoameni precauţi şi fiecare-şi făcea cruce culimba-n gură ca acest blestem să nu cadă şipe familia lui: Ion şi Gheorghe (doi fraţi deaiurea, adolescenţi, pripăşiţi în Cerna, sprea ne arăta cât de cumplită este nebunia),Ianca şi Goni, Coană Moaşa. Apoi, oamenicare au intrat în memoria mea afectivă:Safta ţiganca, baba Rada, Tuş-Aftalia, Nin-Dena, Do-Trâpca, Nea Marin a lu Arsu, Tet-Şia, Teta Tona, Do-Stanca, Nin-Maria luBaltă, Diţă şi Risti sunt tot atâtea personajereale care mi-au fermecat copilăria, consti-tuindu-se în veritabile poveşti trăite care mi-au alimentat, mai târziu, sensibilitatea cre-atoare. Toţi aceştia compun povestea meafără de sfârşit.

M.V. Aş dori să evocaţi imaginea

PESCUITORUL DE PERLE- interviu cu poetul Dumitru CERNA

194


bunicilor sau a părinţilor dumneavoas-tră, dacă nu vă este prea greu.

D.C. Sunt foarte sărac în amintiriledespre bunici. Nu i-am cunoscut, eu venindpe lume târziu în familia mea, când ei eraudeja ţărână. Mă gândesc la bunicii dinpartea mamei. Familia tatălui, născut înAninoasa de Gorj – acolo unde, în perioadainterbelică, Bobină Ion, un frate, se pare,de-al tatălui, înfiinţase celebra editură Ram– mi-a rămas până azi necunoscută. Tatăl amurit când eu aveam doar patru-cinci ani,aşa că toate punţile spre ai lui, pentru mine,s-au rupt atunci. Am cunoscut, adolescentfiind şi elev la Liceul Pedagogic din Tulcea,în vara anului 1971, la Enisala, unde măaflam în practică la descoperiri arheologice,un domn în vârstă, pe care-l chema ca şi petatăl meu şi care semăna leit cu acesta.Povestea lui, însă, spusă de enisalezi, m-asperiat: fiul său de vreo 14 ani, pălmuit detată într-o altercaţie familială, a căzut, lovin-du-se mortal. În urma acestei tragedii, tatălvinovat şi-a tăiat limba cu briciul, trăind totrestul zilelor singur şi mut. Când m-a văzut,ochii i s-au umplut cu lacrimi. Eram la vârs-ta fiului său, şi probabil, semănam cu aces-ta. De asemenea, am mai cunoscut un fratede-al tatălui, într-un sat de lângă Slobozia,târziu, prin 1981-82, frate pe care tata nu l-a prea iubit, deoarece era, susţinea acesta,prea moale: „Ăla nu-i bărbat care se lasăcondus de o femeie!” Din partea mamei, amcunoscut doar pe unul din fraţii ei,Constantin Dinoglu (nume turcit, însem-nând fiul lui Dinu). Un bărbat frumos şi mis-terios, retras la Pecineaga de Tulcea, lacapătul sălbatic al Dunării, acolo unde s-a şiprăpădit. Pe tata îl ştiu mai degrabă dinamintirile celorlalţi. Fusese agent de tutunîn Cadrilater. Aşa a cunoscut-o pe mama,care venise din Grecia cu o parte a familiei,după Primul Război Mondial. Rămasăvăduvă, cu şase copii – trei dintre ei muri -seră înainte de a mă naşte eu, mama a tre-buit să străbată pe de-a-ntregul

suferinţa/umilinţa spre a ne creşte. Omeglenă frumoasă, arămie şi delicată, tatu-ată pe frunte şi pe mâna dreaptă cu cruce,încă de la naştere, spre a fi la adăpost denetrebniciile turcilor asupritori ai Grecici,născută în Kupa, raionul Salonic, mama atrăit toată viaţa sub semnul premonitoriu alviselor ei de noapte. A murit, întorcândspatele oamenilor şi aprinzându-şi singurălumânarea, a cărei lumină avea s-ocălăuzească spre Cel în care a crezut cudevotament şi umilinţă duhovnicească.Înainte de a se stinge, şi-a luat adio doar dela grădina sa şi de la nucul rămuros şi amarpe care-l semănase cu propriile-i mâini, nucprezent, de altfel, în poezia mea şi care, numult după moartea ei, a fost sfârtecat de unfulger.

M.V. Fraţii, surorile, prima iubire,cum le percepeţi peste ani?

D.C. Eu am avut încă opt fraţi. Nu amcunoscut decât cinci dintre ei: Traianca,Dumitra, Antoneta, Neculai şi Mariuţa, eufiind cel mai mic. Traianca a murit în 1998.Pentru ea, am scris poemul Sora mea,Traianca. Mă aflam la Paris când s-a sfârşit.N-am văzut-o moartă. Prin urmare, pentrumine ea încă trăieşte. Fiind mult mai maridecât mine şi măritându-se degrabă dupămoartea tatălui, m-am bucurat de iubirea lorocrotitoare. Cu fratele meu am avut întot-deauna o relaţie cordială. Prima iubire? Afost prin clasa a cincea, când m-am îndră-gostit de Neti, colegă de clasă, o meglenăoacheşă, dar care la propunerea mea deprietenie, mi-a răspuns: „Nu accept acestlucru, deoarece nu mă preocupă”. Apoi m-am îndrăgostit de Aurica, tot colegă declasă şi tot meglenă. Într-o seară, o rudăde-a ei, văzându-ne cum ne giugiulim, i-aspus: „Aurio, măre, ţist-ai lucru şăroat cuţela lu Bobină!” (1) Dar, totuşi, prima meaiubire a fost Lorelei, o fostă colegă deşcoală generală, mai apoi colegă de LiceuPedagogic la Tulcea. A fost o poveste fru-

195


moasă până la capăt. Cu poemul Lorelei,închinat ei, îmi încep volumul de dobrogeneDumicatul de pelin.

M.V. Cum este omul locuit desufletul său poetic, oglindit în propria-iconştiinţă?

D.C. Este deplin şi însingurat.

M.V. De unde vine pasiunea dvs.pentru poezie şi ce rol a avut şcoala înformarea acestei deprinderi?

D.C. Pasiunile sunt moşteniri gene -tice ale laturii feminine care există în fiecaredintre noi. Băieţii, moştenind mult de lamamă, au această latură mai proeminentă,estompată doar de agresiunea unor pre-concepţii. De aici şi faptul că majoritateacreatorilor de frumos, de-a lungul întregiiistorii a omenirii, sunt bărbaţi. Şcoala n-aavut niciun rol. În faţa unei asemenea aven-turi rămâi singur şi tot singur trebuie săînveţi să o gestionezi. Scrisul nu esteneapărat o pasiune. Este mai degrabă odatorie de credinţă. Aşa o percepi. Poetuleste şi trimis, şi martor şi mărturisitor. Dacăuna dintre aceste trei dimensiuni lipseşte,suntem în afara subiectului. Am început săscriu de prin clasele primare, ca orice copilcare versifică. Totul începe ca o joacă. Întimp, devine o problemă existenţială. Osuferinţă pe care n-o împarţi cu nimeni. Dardacă întrebarea dvs. se referă la pasiuneamea de a citi poezie, ei bine, da, aici inter-vine şi educaţia din şcoală. Am avut profe-sori de literatură pasionaţi de meseria lor,iar eu am fost atras de Carte încă din pri miiani de şcoală.

M.V. Ce au însemnat locurilecopilăriei pentru scriitorul care sunteţi?

D.C. Aproape totul. În copilărie îţiîncarci memoria cu aromele care, mai târz-iu, produc energii creatoare. Lumina verilorîmprumutată de la zarzării portocalii, gustulprafului de pe uliţă, umbra înserării, cerul

copilăriei, oamenii, cotloanele toamnei şigutuile străluminate, imaginea mamei şilacrimile din spatele ochilor ei căprui, toatecompun imaginea copilăriei mele seduse deprigorie, pasărea albastră din mâinilemamei. Cât a trăit mama, întoarcerea însatul natal era o emoţie care mă storcea deputeri. Când autobuzul în care mă aflam seapropia de intrarea în Cerna mea natală,toate simţurile-mi erau asemenea aceloraale animalelor la pândă.

M.V. Ce rol au avut femeile în viaţadvs.?

D.C. De echilibru. Păi viaţa mea estestrăbătută de la un capăt la altul de treifemei: mama, Stoiana Dinoglu, mai apoiMaria, soţia mea, şi Cristina, mistuitoareanoastră fiică. Acaparatoare, ele nu preaîngăduie loc decât pentru amintirea unoriubiri străfulgerătoare de până la ele şi pen-tru glosele deşarte despre rolul femeii înviaţa oricărui bărbat. Sigur, aţi sesizat unînceput de surâs. Eu mi-am cam epuizatcuriozitatea în adolescenţă. Grăbit să trăi-esc, asemenea lemurianului, am gustat dintoate aromele. Cert este că cei mai buni pri-eteni ai mei, şi ieri şi azi, au fost / suntfemeile. Trăind într-un mediu feminin – încopilărie şi adolescenţă am fost înconjuratde surorile mele – mă înţeleg mai bine cufemeile. Ele au avut, până la urmă, şi un rolprotector. Dar un poet, oricât de inspirat arfi de muzele sale, nu vorbeşte niciodatădespre acestea. Altcumva, misterul ce neînconjoară existenţa s-ar dilua şi am lăsaloc imaginii unor dendy plictisitori. Fiind unaventurier perdant, asemenea tatălui, fami -lia este locul unde mă retrag, adesea, sprea mă vindeca de răni. Având în sânge unamestec ciudat de oriental şi sudist, meglenşi oltean laolaltă, vă daţi seama ce exploziipasionale se petrec în sufletul meu. Ei bine,familia le bănuie, le înţelege, le ostoieşte şile prepară tămăduirea. Această încrederemă cuminţeşte o vreme. Va veni el şi timpulacela când toată văpaia se va fi făcutără

196


cenuşă spulberată ca spuza stelelor înpustiul urmei noastre…

M.V. Din ce duh strămoşesc,dobrogean sau „duh naţional” cumspunea Noica, se trage forţa dvs. decreaţie?

D.C. Tata a visat toată viaţa, câtă i-afost dată, să trăiască într-o căsuţă, retras învârf de munte. De aceea, poate, din primă-vară până toamna târziu, dormea afară peprispa casei, ca-ntr-un perpetuu exerciţiupregătitor. N-a fost să i se împlinească visul.Este şi acesta un mod de a fi poetic. Mamaa visat să vadă Marea, dar n-a văzut-oniciodată, cu toate că era la o aruncătură devis până la ea. Amândoi au fost, iată,romantici în mod natural. În mine sălăşluieOrientul cu toate mirodeniile pământului cutot. Dobrogea, şi ea, este un orient al potic-nelii. Mă tem că, până la urmă, este vorbade o moştenire genetică şi geografică,deopotrivă. Din când în când, după acu-mulări doldora de râvniri, din arborele acelageo-genealogic, rămuros şi istovit, un ramînmugureşte cu ochii spre Dumnezeu.

M.V. Care sunt prietenii dvs., şi numă refer doar la cei „muţi”?

D.C. Deocamdată, singurul meu pri-eten este Blacky, dobermanul meu post-romantic, care mă iubeşte necondiţionat. Şinu este deloc „mut”! Mă înţeleg cu el maiabitir ca şi cu un om! Istratian cum mă aflu,mi-am răvăşit viaţa crezând în prieteniaoamenilor. M-au sfâşiat. Mi-am păstrat pen-tru alean doar câteva prietenii literare, careîmi ocrotesc cuvântul şi, uneori, sufletul:Pentru Poantă, Marcel Mureşeanu, IonCristofor, Irina Petraş, Doina Cetea,Constantin Cubleşan, Maria Vaida, MonicaGrosu, Mircea Ion Casimcea. Viaţa mea sedesfăşoară sub cerul liber. Oricine poatearunca o privire înspre ea. Fiţi sigură, îmi vaînfiora plăcerea orice curiozitate, pătrun-dere iscoditoare.

M.V. Cere sacrificii literatura?D.C. Nu ştiu dacă neapărat sacrificii,

dar un tribut tot plăteşti, mai ales în tinereţe.Comportamentul social al unui scriitor estediferit de acela al oricărui alt om. Diferenţelete izolează, te trimit într-o altfel de singură-tate, tocmai de către aceia care nu-şiseamănă sau poate chiar de către tineînsuţi. Iar tu ai vrea uneori să guşti dinbucuriile simple ale vieţii, asemenea lor, darîn acelaşi timp trăirile tale, percepţia tadespre viaţă, pretenţiile intelectuale te tragdincolo de ei şi toată această zbatere lasăparcă urma unui regret, a unei emoţii, a unuifior nedefinit. Pe toate, oricum, nu le poţiavea. Şi-apoi, deliciile poticnelii sunt apana-jul doar al celui ce lasă urmă luminoasă.

M.V. Bucuriile vi se citesc uneoriîn ochi. Care sunt acelea pe care eu nu lepot citi?

D.C. Sunt, într-adevăr, o oglindă alăuntrului meu. Nu mi-am putut ascundeniciodată trăirile. Ceea ce nu puteţi citi,cred, este bucuria că aş putea fi în perma-nenţă îndrăgostit. Această nădejde îmiacordă şi circumstanţa de a mă înfăţişavouă învăluit în lumină misterioasă, dar şiaerul că eu sunt într-adevăr veşnic îndră-gostit.

M.V. Aţi scris foarte multe articoleîn presă. Este această activitate o datoriemorală faţă de urbe sau o bucurie asinelui de „homo eticus”?

C.D. Şi una şi alta. Scrisul este o pro-fesiune de credinţă. Nu poţi fi azi scriitor şimâine nu. Publicistica este un admirabilexerciţiu al contemplării în tine însuţi. Eu amdebutat publicistic încă în adolescenţă,graţie lui Viorel Cacoveanu, şi multă vremeam visat să fiu ziarist. Dar cum destinul meua fost bulversat de privelişti cenuşii, care nuîntotdeauna au ţinut de voinţa / putereamea de a contempla, a trebuit să înţeleg că

197


şi neîmplinirile fac parte din acesta. Sigur,ca orice fiu adoptat, îmi iubesc oraşul, pen-tru că el mi-a salvat, până la urmă, destinul.Şi tot ceea ce fac, ca scriitor, publicist şifuncţionar public, poartă semnul iubirii şi alrecunoştinţei pentru Oraşul veghei. Am fost,până la urmă, un norocos.

M.V. Unde vă încărcaţi, totuşi,bateriile, pentru o nouă operă?

D.C. Viaţa de zi cu zi şi lecturile măstimulează. Nu am un program sofisticatpentru scris, aşa cum nu am un programfiţos de încărcare a bateriilor. Scriu atuncicând simt că am ceva de spus, noaptea sauîn timpul zilei, în oraş sau acasă, pe petecede hârtie sau direct pe calculator. Nu cred înprogramarea riguroasă a timpului pentruscris, aşa cum nu cred că trebuie să mergiundeva anume pentru a te relaxa în ve -derea scrisului. Bunăoară, în 2007, am vi -zitat Pakistanul. A fost o experienţă tulbură-toare. Mi-am propus atunci să scriu unvolum de poeme Rugăciunile Orientului. Nul-am scris încă. Dar ştiu că poemele aceleasunt în mine şi cândva vor arăsări. Pânăatunci, frânturi din muzica lor se regăsesc înpoeme pe care le scriu, altele decât celepropuse. Încerc să mă împac cu cuvintele.Sunt un căutător de cuvinte. Uneori scriudin plăcerea pe care mi-o provoacădescoperirea unui nou cuvânt. În condiţii destres, scriu mai abitir decât atunci când suntrelaxat. Câtă dreptate avea Maiorescu!

M.V. Ce părere aveţi despre statu-tul scriitorului şi al publicistului contem-poran, al intelectualului, în genere?

D.C. Mă tem că scriitorul / publicistulcontemporan nu prea are statut sau, dacă-lare, nu este bine definit ori nu este respec-tat. Ne scriem cărţile, fără a fi întrebaţi dacăavem nevoie ca, în perioadele de creaţie,să ne retragem în locurile de respiraţie aleUniunii. Eu, în aceşti aproape 15 ani decând sunt membru al Uniunii, nu mi-am

făcut măcar un concediu în vilele scriitorilor(Neptun, Sinaia, Valea Vinului etc). Apoi nepublicăm cărţile pe banii noştri sau ai spon-sorilor pe care tot noi îi căutăm, cum tot noine îngrijim ca ele să ajungă măcar în librări-ile din oraşul în care trăim. Scriu despre noidoar prietenii, fiindcă sistemul critic carefuncţiona în epocă este total dezinteresat/dezorientat. Despre onorarii ori premii sănu mai vorbim! Îţi rămâne doar gingăşia căaparţii unei bresle onorabile, adesea dezbi-nate, şi că ea este recunoscută ca meserieîn nomenclatorul de profesii al României.

M.V. Care sunt calităţile pe care leapreciaţi la om? Dar la scriitor?

D.C. Să fie om. Să fie scriitor. Dacăreuşesc această performanţă, atunci autoate calităţile pe care, desigur, le poateaprecia oricine. Cu toate poticnelile şiînălţările laolaltă.

M.V. Există, desigur, o întrebare cea rămas nerostită. Vă rog, domnuleDumitru Cerna, să-i formulaţi un răspunsori… să puneţi o întrebare.

D.C. Hm, cred că n-am fost întrebatniciodată cât de împăcat sunt cu mine însu-mi. Căci până la urmă, acesta este miezulfertil din care arăsare, răvăşită, linarea. Mătem că încă nu am ajuns la limanulîmpăcării cu mine însumi. Sau poate că nicinu doresc. Amân de fiecare dată împlinirealucrurilor complicate ale vieţii. Eu încă îlcaut pe Iisus, dar nu ştiu dacă vreau într-adevăr să-l găsesc. Îmi place mai mult ceeace stârneşte căutarea / aşteptarea, decâtce-mi poate oferi împlinirea ei.

interviu realizat de Maria VAIDACluj Napoca, mai-iunie 2009

__________

(1) Aurico, măi, ăsta-i colorat cu acela a lui Bobină(în meglenă)

198


1. Stimată doamnă Laetitia Mitan-Leonte,fiică distinsă a ţinutului nord-dobrogean,aţi împlinit la 27 martie a.c. venerabilavârstă de 93 de ani. Aveaţi peste doi aniîn momentul înfăptuirii marii Uniri aromânilor, aţi traversat două războaiemondiale şi anii la fel de grei ai perioa deicomuniste, inclusiv ai îndelungateitranziţii postdecembriste. Ce sentimente

încercaţi acum, privind retrospectiv dru-mul, lung aproape de un secol, al exis-tenţei dv.?

- Într-adevăr, în lunga mea viaţă,petrecută în timpul celor două războaiemondiale şi a negurei comuniste, ca şi acelei post-decembriste - deloc azurie - amavut destule momente de îngrijorare, derefugiu, de durere şi de stopări ale unui trai

Distinsa şi venerabila doamnă LaetitiaMitan – Leonte, fiică admirabilă a ţinutuluinord-dobrogean (n. la Agighiol în martie 1916,muncind, trăind şi activând încă la Tg. Ocna),profesoară de limba română (dublu licenţiată, înTeologie şi Filosofie – Litere la Universitateadin Cernăuţi), jurnalistă şi publicistă notabilă, avizitat zilele acestea oraşul nostru. A avut ama-bilitatea de a răspunde şi invitaţiei Asociaţiei„Aegyssus” a Scriitorilor tulceni, când, dupăîntâlnirea de suflet cu cadrele didactice şi eleviide la Seminarul Teologic, s-a adresat membrilorAST printr-un memorabil expozeu, a cărui temădominantă a fost condiţia intelectualului înraport cu viaţa şi istoria tulbure a frământatuluisecol XX.

Ca jurnalist, a debutat la Tulcea acum 75de ani în presa tulceană de credinţă şi informarebisericească („Viaţa Adevărată”, „Chemare înjurul bisericii şi şcoalei”). În 2009, continuândun excepţional traseu şi demers jurnalistic şipublicistic, o regăsim în paginile Buletinului deinformare misionar-pastorală şi culturală „Sareapământului” (Tg. Ocna), dar şi în publicaţiiletulcene de profil „Cuvânt bun”, „Sfaturiduhovniceşti”.

Laetitia Leonte este prezentă, prin profi -luri biobibliografice ample, în lucrări şi revisteprestigioase: „Oameni de seamă din istorialocalităţii Târgu-Ocna”, „Personalităţi băcă -

uane” (şi în „Ateneu”, aprilie 2008). Estecuprinsă şi în „Personalia”, lucrare semnată deAxenia Hogea şi apărută la editura Ex Ponto,Constanţa, 2000.

Într-un cadru festiv emoţionant, invitateide onoare i-au fost înmânate volume semnate descriitori tulceni, diplome aniversare emise deAST, Episcopia Tulcii, Asociaţia Română deIstorie a Presei, Seminarul Teologic.

La rugămintea preşedintelui AST,Doamna Laetitia Leonte a acordat un interviuspecial, pe care, prin bunăvoinţa conduceriiziarului „Delta”, suntem onoraţi să-l punem ladispoziţia cititorilor revistei „Steaua Dobrogei”şi a publicului tulcean.

***

LAETIŢIAMITAN – LEONTE

199


normal, dar Tatăl nostru ceresc, prin îngerulsău, dăruit mie la botez, m-a ocrotit, încâtam ieşit din toate neajunsurile, pot zice,biruitoare. M-am simţit şi mult dăruită cusituaţii îmbucurătoare, multe, chiar foartemulte şi la momente ce le socoteam unimpas.

2. Aţi debutat în presa tulceană,dacă nu greşesc, în februarie 1935, înpaginile publicaţiei teologice lunare„Viaţa adevărată". Eraţi atunci studentăla Cernăuţi... Nu am toate datele, însăcred că sunteţi printre foarte puţinii jur-nalişti interbelici în activitate. Cu sigu-ranţă, la nivelul Dobrogei, sunteţi singu-ra persoană cu o asemenea perfor-manţă.

Dezvăluiţi-ne gândul care văanimă acum, în contextul în care presaromânească din Dobrogea a aniversat îniunie a.c. 130 de ani de existenţă.

- Am debutat în presă cu singurulgând de a împărtăşi din cunoştinţele meleteologice celor care n-aveau fericirea de ale studia; nu m-aş fi crezut capabilă, dar amfost stimulată de regretatul meu profesor dereligie din liceu - preotul Alexandru Anghel.Performanţa - ce mi-o dau anii mulţi deactivitate în presă - nu-i un merit personal,ci e darul lui Dumnezeu.

Sunt însă mulţumită de a fi contribuit- chiar cu prea tinereştile mele puteri - ladezvoltarea presei româneşti din Dobrogeamea natală. Păstrez cu nostalgie şirecunoştinţă, amintirea perseverenţilor scri-itori luminători ai meleagurilor mele; eu,devenind moldoveancă prin căsătorie, amînţeles să-mi aduc modesta mea contribuţiela presa locală (Roman, Bacău, Neamţ). Opiedică în a colabora cu tulcenii a fost şirepresiunea comunistă, care mi-a expulzatpărinţii şi a denigrat numele de Mitan.

3. Dicţionarele noastre spun că aţi văzutlumina zilei la Agighiol. Spuneţi-ne câteceva despre familia dv. şi relaţia cu acestsat nord-dobrogean.

- Am apărut pe lume în dimineaţazilei de 27 martie 1916, deci în timpul fier-berii intrării noastre în războiul ce ne-a adusîntregirea neamului şi a teritoriilor

României, în satul Agighiol, Tulcea, de lapoalele milenarilor munţi Hercinici şi lacapătul lacului Agighiol, legat acum de laculRazelm, deci cu Marea Neagră.

Mama mea era învăţătoare, o exem-plară gospodină şi o asiduă cititoare. Seinforma temeinic în toate domeniile, cu pri-oritate în istoria neamului românesc, dincare îşi alegea subiectele conferinţelor cecucereau publicul.

Tatăl meu era un foarte întreprinzătoragricultor. Se informa din presa de speciali-tate şi acţiona cu succes, încât devenise„mare proprietar de pământ". Deşi autodi-dact, a devenit preşedintele Camerei agri-cole.

Iubitori de neam şi glie, ne-auimplantat această dragoste şi nouă. Trebuiesă recunosc însă şi marea influenţă ce aavut-o asupra noastră, a copiilor, prezenţaşi activitatea bunicii de pe mamă, grecoaicăde origine, dar cu excepţionale sentimentede român şi femeie de cultură.

Prin obiceiurile mamei, ne-amdeprins şi noi cu practici de buni creştini.(De fapt, şi bunicul de pe tată era epitrop labiserică.)

4. Care sunt amintirile cele mai viiale copilăriei dv.?

- Din şcoala primară îmi revin imagi-ni vii ale multor ore de lecţii, din clasa întâi -cea de drept - (căci eu am învăţat, cu foartebune rezultate şi de la vârsta de cinci ani;nu concepeam să stau acasă pe când„maica" se ducea la şcoală). În clasa a douaaveam şapte ani şi bacalaureatul l-am luatla doar şaptesprezece.

În clasa întâi am învăţat cu o tânărăentuziastă şi foarte bine pregătită învăţă-toare. (Am păstrat legătura - la pensionares-a retras la Câmpulung Muscel -până la decesul ei.) Aveam colegi de originebulgară, ne înţelegem foarte bine şi amîncercat să le cunosc chiar limba. Îmiamintesc perfect de temele de pe plăcuţade ardezie, din ghiozdanul de stambă,cusut de mama mea. (Târziu am avut ghioz-dan cumpărat.)

5. Evocaţi, pentru cititorii de azi,etapa şcolii primare. Ce amintiri şi

200


impresii vă leagă de oamenii şcolii?- Amintirile din şcoala primară

abundă (bucurându-mă de o bună memo-rie), dar zilele cele mai frumoase erau celecu serbări, cu coruri, dansuri naţionale,recitări şi teatru, îmbrăcaţi în frumoaselecostume locale, când izbucneau aplauzeleşi aprecierile concetăţenilor, precum impre-sionante erau şi serile de prohod, când cân-tam sub conducerea unui fiu sau fiică (pro-fesoară de muzică) a părintelui AtanasiePopescu, venit din Târgovişte pentru ridi-carea moral-religioasă a dobrogenilor. Înclasa a patra ne-a predat institutoareaMaria Mitan, „doamna", cum o numeauagighiolenii, şi mama mea, care nu numaică ne preda la un nivel superior, dar şi dindragoste pentru ţărani şi din dorinţa de ridi-care a satului, a stăruit asiduu pe lângăpărinţii elevilor ei să-i dea la şcoli secun-dare, încât mulţi agighioleni au devenit:învăţători, profesori, ingineri, ofiţeri,meşteşugari de elită.

Învăţătorii de pe atunci, numiţi "apos-toli" de către Spiru Haret, şi-au meritatnumele şi merită recunoştinţa localnicilor.

6. Aţi urmat la Tulcea cursurileunui liceu de tradiţie, „PrincipesaIleana". Sperând că ar trezi interesulfetelor de azi, vă rog să prezentaţi câtevarepere şi aspiraţii ale unei adolescentestudioase...

- Intrarea mea în Tulcea - la vâsta dezece ani - mi-a întrerupt buna petrecere acopilăriei în casa părintească, împreună cupărinţii, sora, fratele şi bunicuţa, ca şi de fru-moasele jocuri cu fetiţele vecine, jocuriobişnuite cu păpuşile, dar şi cu serbări„regizate" de mine, „ca mai mare".

La Tulcea stăteam în gazdă. La inter-natul şcolii erau locuri limitate şi aveauprioritate elevele cu situaţie materială maislabă. Şcoala era departe, paşii mei mici,însă mă sileam să fiu printre primele sositeşi să am albă rubrica absenţelor din catalog.

Am intrat prin concurs: scris lamatematică şi gramatică, oral la limbaromână.

Teza de la limba română a constatdintr-o dictare a unui text în care să sublin-iem adjectivele, iar în cealaltă ni se cerea

să ajungem la rezultatul bănesc ce-ar fi datun teren triunghiular semănat cu cartofi puşila cutare distanţă, precum şi costul garduluiîmprejmuitor (deci şi perimetrul). Voi fi şigreşit ceva, pentru că am primit nota nouăla ambele teze. La oral însă, am cucerit-ope directoarea Stela Argintoianu cu răspun-sul meu despre Louis Pasteur (aşa cumştiam eu de la „maica mea") şi mi-a pusnota zece şi prima pe lista reuşitelor.

În toţi anii de şcoală am stat în primabancă, din cauza înălţimii mele şi a miopiei.Puteam deci să fiu foarte atentă la explicaţii.Îmi făcea impresia că sunt doar eu cu pro-fesoara, că mi se adresa mie şi-mi dădeamsilinţa să nu deziluzionez pe niciun profesor.N-am fost premiantă, căci o colegă erafoarte capabilă şi muncitoare şi primeaaproape numai note de zece. Se numeşteEfremov Paraschiva (Paşa) şi suntem şi azifoarte bune prietene (din 1926, deci de 83de ani).

Profesoara Măndiţa Caraman-Grigorescu mi-a intensificat dragostea pen-tru lectură, iniţiată de mama mea, aşa că -în curând - mi-am adăugat şi eu mica meabibliotecă lângă cea a părinţilor mei. LibrariiDoncef şi Atanasof, ştiindu-mi preferinţele,îmi ajutau la îmbogăţirea acesteia, dar şi acunoştinţelor.

În clasa a cincea, prin profesorulmeu de religie, am devenit conştientă devaloarea studiilor teologice şi mi-a trasatdrumul spre Universitate: Teologia.N-aveam nicio perspectivă profesională:„fetele nu au voie să predea religia!".Studiam doar din voie personală, dindragoste pentru obiect. Maica m-a sfătuit să„fac" şi „Filosofie şi Litere". Am ascultat-o şibine am procedat, căci toată viaţa am fostprofesoară de limba română, iar în particu-lar - pentru sufletul meu! - am pregătit mulţicandidaţi la examenul de admitere în semi-narii teologice. „Copiii" mei de atunci toţisunt preoţi de valoare.

7. La Cernăuţi aţi fost studentă. Aţiabsolvit Facultatea de Teologie, Litere şiFilosofie din acest important (şi detradiţie) oraş de cultură al ţării. De ce laCernăuţi şi de ce această facultate?

- Studiile le-am făcut în cel mai

201


nordic oraş universitar al ţării: Cernăuţi!Nume drag mie, dar şi dureros că e rupt detrupul ţării. Nu voiam la Bucureşti, căci eramîncă sub influenţa lecturii romanului "CaleaVictoriei" de Cezar Petrescu. La Iaşi – undeaveam şi pe sora mamei, nu funcţionaFacultatea de Teologie, ci la Chişinau, iar laCernăuţi începea studiile, tot teologice, şiun văr al meu, singurul licean pe care-lcunoşteam, regretatul preot Ion Grădinaru,aşa că nu eram chiar „singură la capăt delume". Apoi m-a atras şi, aşa cum afirmaţi,"de tradiţie oraş de cultură al ţării ".

Am avut aici bucuria de a cunoaşteoameni de mare valoare, prestigiu, pe carei-am urmărit cu mult interes ştiinţific. Lateologie, profesorul Arhipresbiterul MitroforVasile Gheorghiu, mare exeget şi elenist,profesorul preot Domiţian Spânu (desprecare am scris în presa vremii), filosofulNicolae Cotos; la Filosofie şi Litere, pe pro-fesorii: istoricul Ioan Nistor, filosoful TraianBrăileanu, psihologul Alexandru Ieşan,inegalabilul istoric Romulus Cândea, peda-gogul Constantin Narly, Tzigara-Samurcaş,Leca Moraru...

Pe toţi îi am în Panteonul sufletuluimeu şi nu-i uit în pomelnicele familiale.Aveam şi ajutorul imperioasei biblioteci aFacultăţii de Teologie, precum şi acelei orăşeneşti "Nicolae Iorga".

Viaţa studenţească se petrecea prinfrumoasele manifestări cultural-artistice,precedate de conferenţiari de renume localişi din toate centrele universitare - acţiuni alefaimoaselor societăţi academice stu-denţeşti: Academia Ortodoxă, Junimea,Arboroasa, Bucovina şi Moldova. Aşa amaudiat somităţi româneşti!

Am avut avantajul că nu m-au sus-tras de la studiu şi scris nici televizorul, niciinternetul (necunoscute pe atunci), iarradioul nu mă subjuga. Învăţam, citeam şi -când mă odihneam - lucram, brodam.

8. Din perioada debutului dv. pub-licistic de la Tulcea, ce personalitaţi v-aureţinut atenţia?

- Eram departe de Tulcea, nuputeam păstra legătura decât prin scris.Articolele mele erau transmise direct părin-telui Anghel. Îmi pare rău, dar nu am

avut posibilitatea de a cunoaşte nume de lit-eraţi ai Tulcei.

9. La care publicaţii interbelice şide după război aţi mai colaborat? Careera tematica preferată a articolelor sem-nate acum de profesoara Laetiţia Mitan-Leonte?

- Devenind romaşcană - prin căsăto-rie - am colaborat la prestigioasa revistă"Cronica Romanului", dar nu mult timp;războiul, refugiul, familia mea, compusă şidin cele patru fiice ale noastre, au fost totatâtea motive de întrerupere a activităţiipublicistice. Legătura n-am pierdut-o însă,secundându-l pe soţul meu în ale scrisului.Abia după pensionarea mea, întâmplată înanul 1979 (deci acum 40 de ani), am reluatcu mare avânt activitatea scriitoricească şideterminată de încurajările soţului meu -preot Spiridon Leonte. Am colaborat, deşicam sporadic - la cerere - la revistele„Chemarea credinţei", „Lumea creştină",„Biserica ortodoxă", „Lumea credinţei pen-tru copii", „Sarea pământului"- colabora-toare fidelă şi, mai recent, „Cuvânt bun",„Sfaturi duhovniceşti" (publicaţii tulcene),anuarul de Obiecte Bisericeşti ORTODOX2009 MARCHET şi la alte reviste, articoleîncă nepublicate cu subiecte literare larevistele băcăuane „Ateneu" şi „Junimeastudenţească băcăuană". (Am omis să arătcă între anii 1951 şi 1960 am colaborat larevistele de limba română „Cum vorbim" şi„Limba română". Din 1990, am publicatlucrarea monografică „Viaţa unei şcolitulcene", în colaborare cu Virginia Dima şi,personal, „Ucenicul lui Hristos" - îndrumărimetodice pentru predarea religiei în şcoli, îndouă ediţii. Am mai multe nepublicate:„Retrospectiva vieţii" - o oglindă a satuluiAgighiol, a Şcolii tulcene, a UniversităţilorCernăuţi şi Iaşi (unde am făcut practicapedagogică un an), apoi multe posibilecărţi, toate cu tematică religioasă: „Dicţionarreligios-ortodox de învăţături", „Povestiribiblice", „Minuni trăite", „Parabole dramati-zate", „Testament de suflet", „Zicători expli-cate" şi, pentru familie: un calendar cu foi,„Genealogia familiei mele", începând cuanu11921.

202


10. Ca profesoară, soţie şi mamă,vă rog să aveţi amabilitatea să evocaţicâteva momente speciale, care ar puteasă devină trepte demne de urmat şi, cusiguranţă, clipe profunde de reflecţiepentru generaţiile de azi.

- Îmi cereţi nişte destăinuiri ce lesocotesc intime, fără intenţia de a fi popu-larizate. Cum m-am comportat ca profe-soară: sunt fiică de învăţătoare conştiin-cioasă şi de mică m-am jucat „de-a şcoala".Mi s-au fixat în conştiinţă unele practicididactico -pedagogice, folosite apoi cu suc-ces în activitatea mea profesională. Desprecum am muncit, voi expune doar douăaprecieri: de la superiori şi de la elevi.Inspectorii comunişti se mirau de rezultatelemuncii mele, încât bănuiau că vizez oavansare în cadrul inspectoratului. Dar euactivam aşa cum îmi dicta conştiinţa (nu mi-a plăcut munca de control, am refuzat cate-goric pe inspectorul Gherincea de Galaţicând a stăruit să fiu directoare la liceul defete din Tulcea (sept. 1946) şi o mai făceamşi din marea mea dragoste faţă de copii. Adoua apreciere vine din partea elevilor,care, la o întâlnire de după o jumătate desecol, m-au înconjurat cu multă dragoste şirecunoştinţă, rămânând în memoria lor căle-am fost „profesoară şi mamă".

Ca soţie: m-am căsătorit cu un colegde facultate, cu aceleaşi sentimente faţă destudiu, cu aceleaşi idealuri de a sluji biseri-ca străbună, cu aceeaşi dragoste de fru-mos, adevăr, dreptate. Într-o ambianţă con-jugală - numită de unii „model de căsnicie",gândeam adesea asemănător şi, când necomunicam, constatam, cu bucurie, identi-tatea ideilor noastre.

Am trăit modest, dar demn, calculat,n-am fost avizi de acumulări (case, maşini,bijuterii...). Ne-am încurajat, ajutat şi susţi -n ut reciproc profesional, eu ca teolog şi el,ca muzician bun, la serbările şcolare(închideau ochii şi comuniştii).

Ca mamă, ne-am „împodobit casa",cum se exprimau prietenii noştri, cu patrufiice. Le-am educat: eu, cum învăţasem laPedagogie şi Didactică psihologică şi cumştiam de la bunica şi mama (să fie bunecasnice, să se comporte civilizat, săiubească învăţătura...), iar soţul meu le-a

educat în spiritul muncii, al păstrării tradiţi-ilor şi a credinţei ortodoxe; le-a antrenat lamunci în grădina de flori şi cea de zarzavat,dar s-a şi jucat cu ele: volei, teatru, dansurinaţionale, ca şi frumoasele poveşti impro -vizate, ascultate cu deosebit interes, încât,în loc să le adoarmă, le ridica în sus din pat.

Rezultatele ne-au bucurat: toate auurmat, cu succes, cursuri universitare, treiau devenit profesoare - de limba română şipedagogie, de limbi clasice, de muzică, şiuna ingineră şi profesoară de matematici(căsătorite cu ingineri şi profesori). Ammulţumirea că s-au dovedit profesional, darşi casnic, foarte vrednice, pot afirma, fărăexagerare, excepţionale.

11. Ştiu că şi după pensionare aţirămas o persoană la fel de energică,foarte activă şi dăruită cărţii, scrisului.Care e secretul unei asemenea longe -vive tinereţi spirituale?

- Longevitatea mea, tinereţea spiritu-ală - cum vă exprimaţi dv. - nu e meritulmeu, ci voia lui Dumnezeu. Încerc totuşi oanaliză:

* credinţa în Dumnezeu m-a apăratadesea - chiar prin minuni - şi păzireaporuncilor Lui, cele biblice şi cele bi -sericeşti;

* cumpătarea în alimentare şi întoate acţiunile din viaţă;

* hrana naturală din casa părin-tească şi mai departe, la mine;

* lipsa viciilor: fumat, băut, petreceri neponderate;

* respectarea regimului alimentar,inclusiv al celui recomandat de medici;

* munca, mişcarea (mai nici o acţi-une nu o fac stând jos; mai ales în timpulactivităţiişcolare n-am stat pe scaun nicio-dată);

* lucrez planificat şi alternativ,neabuzând de timp;

* îmi pun mereu ordine în gânduri;* lucrez cu plăcere, cu drag, cu voie

bună;* memoria mi-am întreţinut-o,

învăţând să memorez poezii încă de mică şile rememorez şi azi;

* după pensionare, mi-am întreţinutmemoria, încercând să învăţ unele limbi

203


străine: italiană, spaniolă;* mi-au plăcut datele istorice, calen-

daristice, aniversare ale celor apropiaţi - şinu numai - (această memorie fidelă m-aajutat la scrierea cărţii „Viaţa unei şcoli",când am stabilit multe date, eronat expusede alţii, nedocumentaţi);

* păstrez legătura cu tot ce am iubitîn viaţă: credinţă, studiu, scris, brodat,împletit (tricotat), corespondenţă, menaj,ajutor - după puterile mele - prietenilor şi nunumai. (Am absolvit liceul - 1933 - cudiplomă de „bună purtare şi camaraderie"singura pe şcoală; am fost propusă - întreprieteni, în glumă - la „Premiul Nobel pentruprietenie"). Am fost mult ajutată şi stimulatăde soţul, copiii şi nepoţii mei.

12. De asemenea, cunosc faptulcă aţi vizitat des Tulcea, mai ales cuprilejul aniversărilor şi manifestăriloromagiale din viaţa şcolii nord-dobro-gene. Trăiţi şi locuiţi de mulţi ani la Tg.Ocna. Mai aveţi, doamnă profesoară, orelaţie specială cu Tulcea şi tulcenii?Cum aţi defini-o?

- Am plecat din Tulcea - factic - de laabsolvirea liceului (1933), dar din suflet numi-am îndepărtat-o, deşi am iubit şi Cer -năuţiul, şi Iaşul, şi Romanul, şi Ghimeşul,iar din 1965 am devenit târgocneancă, decare se mândresc concetăţenii mei şi pecare îi iubesc; zilnic îmi adresează cuvintede dragoste, de apreciere. Am fost aici: pro-fesoară, activă in cadrul Casei de Cultură şiîn acţiuni caritabile, în cadrul bisericii(colecţii pentru sinistraţi), delegată laomagierea eroilor revoluţiei din 1989ş.a.m.d.

Relaţia mea cu Tulcea este de ordinspiritual. Am organizat întâlniri aniversare şicolegiale, mobilizând şi pe cei de pestehotare - ocazii de a revedea oraşul mereu înprogres. Am iniţiat un parastas pentrutulceni, anual, regulat, la Bucureşti, în ulti-ma zi de joi, a lunii mai, condus astăzi tot deun tulcean.

Acum mă simt mai tulceancă,datorită împrietenirii mele cu oameni deelită intelectuală tulceni: profesorul MihaiMarinache, preotul Felix Neculai. Aceştioameni de cultură şi excelenţi psihologi mi-

au reînviat vechile sentimente latente şi mi-au revigorat condeiul.

Ar trebui să fiu legată şi de pământulnatal - Agighiol, dar politica agrară din 1949şi cea actuală ne-au creat atâtea necazuri,încât m-au slăbit mult sentimental.

13. La ce lucraţi în prezent?- În prezent, tocmai mulţumită celor

de mai sus, precum şi profesorului universi-tar Ioan Dănilă - Bacău, a învăţătoruluiPetrică Biliboc din Ghimeş- Tărhăuş şiredactorilor de la revista locală „Sareapământului", am devenit o fidelă colabora-toare (nu mai scriu cărţi sortite sertarului).

14. Pe când o nouă întâlnire cuTulcea şi tulcenii?

- Cu gândul mereu la Tulcea meamult dragă, la oamenii ei cu suflet mare - înafară de legătura telefonică, cea din presalocală şi informările din ziarul "Lumina"păstrez ideea unei cât de curând revederice mi-o prilejuiesc sărbătoririle hramurilorunor biserici tulcene: „Sfântul GrigoreLuminătorul" şi „Acoperământul MaiciiDomnului".

15. Vă rog să transmiteţi cetăţe-nilor oraşului adolescenţei dv. câtevagânduri la început de toamnă 2009.

- Dorinţa mea fierbinte este de pros-peritate morală, intelectuală şi materială aTulcei şi a tulcenilor. Mă bucur că s-a ridicatbisericeşte la rangul de Episcopie şi-idoresc să prospere pentru a reînvia şiMitropolia de altădată. Pentru toamnaaceasta îi doresc să se bucure de rezul-tatele frumoase ale muncilor, fiecare îndomeniul său: bisericesc, şcolar, cultural,economic, arheologic, presă, sportiv şitoate celelalte.

16. Un gând frumos pentru cititoriiziarului „Delta"...

- Ziarului de tradiţie „Delta", cu caremă desfătam altădată, datorită regretatuluipreot Costea Andrei, care mi le trimitea re -gulat, îi trimit gândul meu de lungă, pros-peră şi luminătoare viaţă!

A consemnat M. Marinache

204


Red. - Născut în judeţul Galaţi (1951),absolvent al liceului „Mihai Eminescu” dinBârlad (1970) şi student la Facultatea deMatematică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi(1975), ai urmat un clasic traseu de studii prininima Moldovei.

De unde însă pasiunea pentru mate -matică şi dragostea pentru poezie? Câtă „vină”(în acest context) au avut părinţii, liceul, anii destudenţie?

- Fără a fi un practicant al analizelor psiho-logice, mi se pare firesc ca pentru a valorifica anu-mite înclinaţii literare trebuie să te naşti cu predis-poziţiile ereditar – artistice adecvate şi lucrul aces-ta îl datorăm părinţilor şi întregului lanţ cultural,dar contează foarte mult şi mediul în care tedezvolţi, atracţia selectivă faţă de anumite modele,satisfacţia pe care o încerci la primele reuşite,orgoliul auctorial şi sprijinul colectivului în care tedezvolţi. Mă consider un produs norocos almeleagurilor moldovene care sunt scăldate într-oaură de poezie bucolică şi istorică şi sunt sigur cămulţi Eminescu, Creangă, Sadoveanu se pierd pedealuri, printre oi, fiindcă n-au găsit poteca mi -nunată care să-i ducă în zona realizării depline.Sunt sigur că la temelia experienţelor mele matem-atice sau artistice stă în primul rând dragostea pen-tru pa radisul moldovean al copilăriei şi puţin maitâr ziu, prin extensie, pentru întregul spaţiu româ-nesc infra şi intra muros. La început, matematicami-a apărut ca un exerciţiu de virtuozitateasemănător cu decriptarea unor criptograme sau aunor jocuri enigmatice. Poezia m-a cucerit maiîntâi prin armonia pe care am descoperit-o în inte-riorul şi pe deasupra cuvintelor. Abia la maturitatemi-am dat seama că eternele zboruri ale matem-aticii care construiesc un dosar în absolut dar şi înminus realitate se înrudesc cu glasul poetic supra-muzical pe care ţi-l dau jocurile combinatorii alecuvintelor şi ima ginilor. „În orice lucru doarme uncântec” a spus un poet, „dacă rosteşti cuvântulmagic, toată lumea începe să cânte”. Trebuie sărecunosc că toate aceste înclinaţii au devenit conş-tiente în liceu în contact cu alţi colegi cu înclinaţiiasemănătoare şi inspirat de profesorii de înaltăvocaţie care mi-au fost nu doar mentori şiîndrumători ci şi modele demne de urmat.

Împreună cu colegii am scris şi editat revisteşcolare, am scris poezii spre a fi cât mai aproape deremarcabilii corifei ai culturii noastre reprezentatemai ales de Eminescu, iar în zona cunoaşteriinumerice abstracte a cifrelor am descoperit pas cupas tainele unor înţelesuri şi ale unor lumi aflatedincolo de orizontul realităţii cotidiene.

Red. - Descoperit de scriitorul Nicolae -Paul Mihail, în 1975, cu ocazia FestivaluluiNaţional de Poezie „Panait Cerna” de la Tulcea,ai devenit colaborator al revistei „Săptămâna”condusă de Eugen Barbu, care te-a susţinut înrealizarea debutului editorial (volumul „Ora ide-ală”, 1983), premiat de redacţia aceleiaşi reviste.Evocă, te rog, ce a însemnat această perioadăpentru poetul Viorel Dinescu.

- Când m-am întâlnit în 1976 la Tulcea cuscriitorul Nicolae – Paul Mihail aveam deja obogată activitate, publicasem în reviste şi culegeride poezii sau de matematică, fusesem redactor la orevistă de liceu şi la una a universităţii pe care amabsolvit-o, într-un cuvânt eram unul din miile detineri care-şi caută reperele drumului propriu şicalea spre iluminare. Pentru mine, momentulTulcea 1976 a fost capital în ceea ce priveşteintrarea pe culoarul principal al poeziei. În acestoraş din Deltă, factotum era geologul OlimpiuVladimirov, poet el însuşi şi un organizatordesăvârşit al unor simpozioane literare de pomină,la care erau invitaţi creatori de elită şi din judeţeleapropiate. A rămas întotdeauna în sufletele noastreamintirea acelor clipe minunate petrecute îndecorul fabulos al Deltei sub bagheta de vrăjitor alui Olimpiu Vladimirov, care, mai târziu, a devenitprietenul nostru Olimpiu, un amic exigent, afabil,amfitrion vigilent şi atent cu fiecare dintre noi.Deci, aici am citit poeziile noastre şi am schimbatpăreri cu Ion Larian Postolache, Traian Lalescu,Nicolae – Paul Mihail sau cu poeţii Ion Dragomir,Sorin Roşca, Ana Fenoghen, Alexandrina Savu,Nicolae Poiană şi alţii. Am cutreierat acel imperiufoşnitor al anticei Leuce, am fost în Sulina roman-tică şi piraterească, la Crişan, Mila 23, dar şi în altelocuri care ne scapă de sub condei, am degustat laLacul Fortuna celebra ciorbă de peşte, gătită cu apăde Dunăre, de barcagii lipoveni, bărboşi şi taci-turni, am admirat tablourile şi stampele lui

POEZIA DE IMPORT MĂ LASĂ RECE…

- interviu cu Viorel DINESCU -

205


Găvenea, mai târziu ale lui Bratfanoff, ne-a dusOlimpiu şi la Maliuc, Isaccea (ce vin negriciosservit de o şcoală de domnişoare cuminţi!), am vi -zitat Niculiţel cu cripta martirilor ostaşi, cu un ali -gote de nota zece şi, în tot locul, s-a auzit morişcapoeziilor noastre ca un ciripit de vrăbii pe ostreaşină plină de seminţe şi de frunze.

Red. - Imediat după debut ai fost etichetatcu sintagmele „clasicism desuet” şi „bacovia -nism”. Răutăţi? Orgolii? False înţelegeri? Erauîncercări de „a lovi” în Eugen Barbu, prin subes-timarea tinerilor sprijiniţi de acesta?

- Nu ştiu cine a pus etichete pe fundul gea-mantanului cu versuri şi nici în ce măsură acesteaîmi sunt favorabile sau nu. Eu rămân ce-am fost,romantic. Clasicizant, fie! Înseamnă că sunt maiaproape de Eminescu, Shakespeare, Rilke,Bacovia şi de perioada scriitorilor basarabeni.Pentru mine, a clasiciza înseamnă a respecta valo-rile esenţiale, indiferent de mode şi timp. Dupămine, poezia nu e nici clasică, nici modernă, cidoar bună sau rea. Optzecismul, nouăzecismul saupostmodernismul îmi par nişte sistematizări tem-porare, hibride, dacă nu prezintă calităţi esenţiale,originale. Poezia de import mă lasă rece, dadais-mul sau letrismul sunt simple obrăznicii sauşmecherii literare. Tot Blaga sau Ştefan Aug.Doinaş sunt mai mari. Văd că şi bacovianismul adevenit un viciu pentru tinerii nonconformiştiderutaţi care cred că le ştiu pe toate. Îmi pare rău,dar poetul care nu crede în Bacovia, nu crede înnimic. Experienţele de orice fel sunt binevenite,viaţa şi cultura trebuie să meargă înainte, dar atrece de la bun la prost nu este progres, ci regres.De la arta reprobabilă bolşevică, plină de trâmbiţeşi plecăciuni, la poezia gazetelor literare de astăzi,publicaţii de gaşcă, pline de capodopere scatolo -gice, erotologice, politizate la maximum sau deîmprumuturi forţate din culturi străine de amatoriide scandal, nu înseamnă că am înaintat, ci că ambătut pasul pe loc ca la sârbă. Rămân totuşi con-scvent cu forma de realizare artistică pe care mi-am ales-o conştient, în care matema tica mea deprofesionist are totuşi un rol important. Nu măîndoiesc că tinerele generaţii vor găsi soluţii maibune, sunt invitatele mele, le ţin porţile deschise,dar cred că pe aceste porţi nu vor intra tot felul descălâmbăieli şi grimase tragice de circ.

Red. - „Ecuaţii albastre” (premiat deAcademia Română, 1984) şi „On tologia cristalu-lui” (premiul editurii Edit-Press, 1994) aureprezentat două culmi (recunoscute) în creaţiata. Vrei să comentezi?

- „Ecuaţii albastre”, Premiul Academiei,1984, „Ontologia cristalului” ca şi celelalte cărţi,

majoritatea premiate, sunt nişte naşteri sau, maicurând, nişte stări gestate. O poezie poate sădepăşească şi douăzeci de ani, nu ca la un elefantla care o naştere durează doi ani şi jumătate. Lacele două volume pomenite, care au însemnat ooficializare a mea sau o nouă specializare pot săadaug şi volumul „Etape” care a reactualizat teoriaşi schema din „Divina Comedie” şi din „Rimele”din Dante sau „Eros – anteros” cu ecouri din legeaatracţiei şi respingerii cosmice. Un cititor atent vadescoperi uşor că scrierile mele au, în primul rând,o idee centrală, o tendinţă spre omogenitate şi unloc precis în evantaiul celorlalte scrieri. Mă îndoi-esc, însă, că se va găsi prea curând un analist sub-til care să sesizeze şi dimensiunea ascunsă a aces-tor creaţii. Nu-i nimic, „o boală învinsă este oricecarte” (Blaga), „a scrie înseamnă a te eli bera defantome” (Dostoievski).

Red. - Câteva volume de eseuri şi proză(„Armistiţii literare”, 1992, „Fronde”, 2000 şi„Confluenţe”, 2002) îţi completează în modbenefic preocupările scriitoriceşti, deşi poeziarămâne, de departe, „regina”. Cât de însemnatăeste abordarea unor genuri literare diferite pen-tru un creator?

- Abordarea unor genuri diferite de cătreunul şi acelaşi autor este în funcţie de dotarea aces-tuia şi de gradul său de specializare. Avemnumeroase exemple de scriitori care au excelat şiîn alte direcţii în afara celei în care a fost consacrat.Dau câteva exemple aleatorii: Eminescu, poet şiziarist de geniu şi avea şi o voce plăcută;Baudelaire era şi un critic literar de o mare subtili-tate; Leonardo Da Vinci sau Michelangelo, sculp-tori, pictori, ingineri; atâţi compozitori care au fostşi virtuoşi profesori. Alţii care au scris poezii.Talentul este o vocalizare spirituală dar nu erestrictivă, el acceptă zone de complementaritate,chiar de potenţare artistică. Într-adevăr, m-am con-sacrat ca poet, am scris şi proză, eseuri, cronici li -terare. Sunt flori crescute în grădină, capacitateaartistică e totdeauna mai amplă decât ţinta în carese reuşeşte realizarea. Nu există numai autori desonete sau de balade şi aşa mai departe. Tot ce efrumos mă priveşte, dacă am mijloacele să ajung laaceste valori.

Red. - În ultimii ani, ca membru în juriilediferitelor concursuri naţionale, critic de întâm -pinare a numeroase volume, participant activ lasimpozioane şi întâlniri literare, ai cunoscut înmod direct preocupările şi visele celor mai tinericreatori. Spune-mi câteva nume care te-auimpreionat şi pe care le urmăreşti constant.Încearcă să rişti o părere: poezia „de mâine”încotro se îndreaptă?

206


- Şi în poezie, ca şi în domeniul pantofilorde damă, moda se schimbă destul de repede, esteînsă o mişcare browniană care uneori reuşeşte săcomunice ceva, alteori se loveşte ca nuca în perete.După mine, poezia care flutură azi prin reviste este,în general, politicia nistă, trivială, prozaică, imper-tinentă, antipatriotică, imitată, egolatră, fără miez,plictisitoare, lipsită de armonie, un efort în van,lipsă de conţinut. Aceasta este atmosfera generalăimpusă de departe de unii care-şi închipuie că leştiu ei pe toate. În realitate, acei falşi lideri nu suntdecât nişte agenţi ai dezagregării sociale. Din feri-cire, poeţii oneşti n-au murit în masă, otrăviţi demiasmele sulfuroase ale unui globa lism agramat.Turnul de fildeş în care fermentează adevărata artămai stă destul în picioare. Unul din mijloacele dedepistare a impostorilor e gradul de poluare a lim-bii din dorinţa de a fi un servitor fidel al unei limbia papagalilor. Deci, direcţia generală promovată decaiafe duce direct la prăpastie. Din fericire, geniilemalefice au, istoriceşte, o viaţă scurtă. Înţelep -ciunea autohtonă ştie să aleagă miezul şi să alungecojile în latrină. Numai că trebuie să avem puţin-tică răbdare.

Red. - Cum se vede de la Galaţi activitatealiteraţilor tulceni?

- Totdeauna sunt fericit să ne întâlnim laTulcea cu intelectualitatea acestui interesantmunicipiu, aproape lacustru, în orice caz, multimi-lenar. La început am fost intimidat de exigenţa şiştaiful lui Olimpiu Vladimirov, un director drept şilipsit de aroganţă. Un amfitrion de elită despre caream impresia că şi-a sacrificat propria sa vocaţie li -terară indubitabilă, ca să dea strălucire oraşului săuprin acţiuni culturale de înaltă ţinută. Toţi scriitoriilocali şi-au căpătat locul binemeritat în volumelecolective pe care le-a editat personal pe vremeacând statul mai lepăda bani pentru astfel de valoriimateriale. Cu mulţi autori tulceni m-am regăsit înreşedinţa de judeţ şi în reviste uniţi în cuget şi însimţiri. Vorbind aceeaşi limbă, remarc pasiunea luiOlimpiu pentru arta plastică. Se ajunge mai greu laTulcea, dar se pleacă şi mai greu din cauza omuluiDeltei, a entuziasmului poeţilor şi a înţelegerii şidiplomaţiei culturale olimpiene.

Red. - Te-ai apropiat cu o dăruire exem-plară de istoria şi literatura Basarabiei. De ce?Cine şi ce resorturi te-au mobilizat?

- La început m-am apropiat instinctiv depleiada basarabeană cu indignarea celui caresuportă cu greu o nedreptate istorică. Există desi -gur şi un fond de solidaritate atavică, să-i zicemdacică. Apoi am descoperit nişte contemporaniminunaţi, nobili, talentaţi care, cu toate opreliştilemai vechi şi mai noi, rămân să păstreze nestinşi

tăciunii din vatra noastră românească. Am prilejulaici să deplâng aprecierile unor maimuţoi dinCapitală care priveau cu dispreţ culturabasarabeană, ei fiind, în fond, un fel de mercenariapatrizi ai unor răscoale de import suprapuse peexaspe7rarea poporului. Pleiada basarabeană mi separe cel mai drept de admirat lucru din actualaepocă nefericită îngenuncheată de servilism şicupiditate internaţională. Am avut bucuria să întâl-nesc şi să cunosc personal pe sublimii scriitoripatrioţi Grigore Vieru, Nicolae Dabija, DumitruMatcovschi, Mihai Cimpoi, Anatol Codru, ValeriuMatei, Arcadie Suceveanu şi alţii, la care autorii detârţa – pârţa cosmopoliţi nu vor ajunge nici măcarde-ar trăi până la sfârşitul acestui mileniu. Deci,resorturile adeziunii mele sunt confraternitateaatavică, admiraţia pentru talentul şi misiuneapoeţilor basarabeni, credinţa că numai aşa neputem salva de la personalizarea şi pulverizareacare ni se pregătesc cu o stilaţie diabolică.

Din păcate, s-au ivit uneori voci teleghi-date care-mi reproşau că am fost prieten cu marelescriitor Eugen Barbu. Da, am fost, sunt mândru deasta, valoarea unui om nu o dau micile confruntăriintestine. Eugen Barbu şi-a iubit ţara şi el va fimultă vreme alături de noi, după ce necroforii deazi se vor fi pierdut în neant, cu muşeţelul pe gurăsub flori călătorind. Ca şi Eugen Barbu, aidomaromânilor basarabeni, vreau să trăiesc şi să mor cudemnitate la mine acasă, nicidecum la Vladivostoksau în Patagonia.

Red. - Bucuria unor noi apariţii editorialeeste firească şi benefică. Ce va mai aduce, în librării,anul 2009 sub semnătura poetului Viorel Dinescu?

- La vârsta mea, mă consider destul detânăr ca să am o mulţime de proiecte care se vorîmplini mai devreme sau mai târziu, după o pro-gramare divină greu controlabilă. De curând mi-aapărut un volum de poezii uitate, intitulat „Zeii depământ” şi este din epoca mea albastră, apoi e gataun volum de cronici literare pe care l-am numitprovizoriu „Dialoguri socratice”, căci folosescmetoda maieutică, şi am realizată cam a treia partedintr-un volum de poeme pe care l-am intitulat„Omul virtual”. Personajul eponim se dezvoltă petrei paliere danteşti: trecut, prezent, viitor. E, înfond, un volum de recitative inspirat din antica for-mulă „ ontogenia repetă filogenia”, înţelesul ter-menilor nefiind însă cel nuanţat şi consacrat cătreo filozofie a destinului. Dar, să lăsăm pe viitoriŞampolioni să descifreze tainele viitoare aleautorului.

Interviu realizat de OLIMPIU VLADIMIROV

209


HAVILA, CEA CU AUR BUN„ŢARA AURULUI”

Miron SCOROBETE

Când Moise, de pe muntele Nebo,din vârful Fazga, privea ţara visului său, ide-alul căruia, asemenea tuturor marilorvizionari, îi închinase întreaga sa viaţă darpe care nu-i va fi dat să-l atingă, dacă ar fiputut străbate cu privirea mult mai departe,peste hotarele ce vor fi ale lui Isahar,Zabulon şi Aşer, ar fi zărit, pe ţărmul cel maide apus al Asiei, o mare cetate în stare derăzboi. Cetatea se chema Troia, iar cumpli-ta conflagraţie a fost primul mare război ce,pe lângă distrugerile îngrozitoare, pe lângăvictimele fără număr şi pagubele irepara-bile, a prilejuit o epopee de geniu: Iliada.Obişnuit, războaiele se rezumă la primeleefecte.

Moise însă sorbea din priviri ţaraurmaşilor săi atât de mult dorită. O lua,întreagă, întru sine, dacă ea refuza să-lprimească pe el în ea.

Erau ultimele lui clipe. Greu de spus,în graba de a nu scăpa nimic din cele ce ise înfăţişau înaintea ochilor, nici o măgură,nici o văiugă, nici o cărăruie ce se pierdeîntr-un crâng de măslini, dacă mai apuca,aşa cum se zice, să-şi depene, cât de ful-gerător, imaginile propriei vieţi, atât de vii,atât de concrete, de încordate odinioară,mai rarefiate acum decât un abur albăstrui...Luxul din palatele faraonului, unde el,prunc, învăţa să citească pe figuri de păsări,patrupede şi şerpi… egipteanul omorât şiascuns în nisip… enormele parapete deapă, de-abia ţinându-se să nu se pră -buşească asupra defileului despicat prinmijlocul mării… greutatea celor douălespezi de piatră, grija cu care le cobora, dinstâncă în stâncă, strângându-le la piept, să

nu se zgârie cumva ceea ce degetul luiIahve atinsese, pentru ca, apoi, să lesfarme el însuşi, după ce indignarea îlfrânsese pe el… Sau dacă mai apuca sărecapituleze ceva din ceea ce scrisese: „Laînceput a făcut Dumnezeu cerul şi pămân-tul… Apoi Dumnezeu a sădit rai în Eden…un râu care uda raiul… patru braţe. Numeleunuia era Fison: acesta înconjură toată ţaraHavila, în care se află aur…”

Geografia cunoscută de noi nu aînregistrat niciodată o „ţară Havila”. Apar

210


două persoane cu acest nume printreurmaşii lui Noe în Facerea 10, 7 şi 10, 29,reamintite în I Paralipomena 1, 9 şi 1, 23. Olocalitate Havila, „în faţa Egiptului”, probabilprin deşertul Sinai, e menţionată în Facerea25, 18 şi I Regi 15, 7. Un oraş Avila, leagă -nul sfintei Tereza, se găseşte în Spania.

Ca să găsim „ţara Havila” cea dinEden, trebuie neapărat s-o căutăm lângărâul Fison, cel care o „înconjură”, iar cumnici o hartă nu ne-o înfăţişează, urmeazăs-o deducem din numele vreunui popor dinacea regiune.

La începutul Cântului XIII al Iliadei,Zeus, luându-şi privirea de la Troia, şi-opoartă dincolo de mare, „ţări şi noroade săvadă”. Poetul nu numeşte ţările străbătutecu privirea de Zeus, dar ne spune popoa -rele întâlnite: tracii, moesii, hipemolgii şi„aviii, cei mai drepţi dintre toţi muritorii” (1).

Cum hipemolgii au dispărut fărăurmă, îi vom ignora şi noi. Ne vom ocupadoar de celelalte trei neamuri cunoscutedestul de bine graţie atenţiei pe care le-auacordat-o autorii antici.

Din versurile lui Homer înţelegem treilucruri: 1) că Zeus, firesc, având ca punctde pornire Troia, îşi trece privirea pestePeninsula Balcanică de la sud spre nord,judecând şi după ordinea în care popoareleîntâlnite sunt enumerate (2); 2) că, dacătracii ocupă sudul peninsulei, iar moesii nor-dul, din munţii Haemus până la Dunăre, aviiiar trebui să fie undeva, şi mai la nord decâtaceştia, prin preajma Dunării, poate la nordde ea; şi 3) că, aşa cum tracii au dat numelelor zonei în care trăiau, aceasta fiind Tracia,iar după moesi ţara lor s-a numit Moesia, şiţara aviilor trebuie să se fi numit cumvaapropiat de numele lor. Vom vedea cevamai încolo că pe malurile Dunării-Fison aexistat într-adevăr o ţară al cărei nume înforma sa ebraizată era Havila.

Ar urma, pentru identificarea ţării încăutarea căreia am pornit, beneficiind de

faptul că în Facerea Havila e caracterizatăprin bogăţiile sale („în care se află aur”), săvedem în ce măsură aceasta concordă cuceea ce ştim despre ţinuturile de la nordulDunării.

E punctul cel mai uşor al acesteidemonstraţii.

Bogăţia în aur a Daciei, antica ţarănord-dunăreană, era fabuloasă. Toatălumea ştie că Decebal, în loc să-şi deatezaurul pe mâna străinilor, aşa cum aufăcut ulterior mai puţin precauţii săi urmaşidin secolul XX, neavând încredere decât înpământul Ţării, l-a ascuns sub albia râuluiSargetia (3), cercetători lucizi sau doar fan-taşti mai căutându-l şi azi. Că a fost sau nugăsit tezaurul de către romani, în urmadezvăluirilor lui Bacilis, rămâne de văzut;ceea ce e sigur e că Traian a cărat dinDacia o cantitate de aur fantastică. Criton,medicul personal al împăratului, cel ce l-aînsoţit în războaiele dacice despre care ascris o carte, dă nişte greutăţi incredibile:1.165 tone de aur şi 2.330 tone de argint,plus obiecte artistice din metale preţioasede o valoare incalculabilă (4).

J. Carcopino, crezând aceste cifreexagerate, ca să le coboare la un nivel câtde cât acceptabil, le-a redus la o zecime,deşi, chiar şi astfel, ele par fantastice.Hadrian, fiul adoptiv al lui Traian şi urmaşulsău la tron, mărturiseşte într-o poezie pro-prie preţuirea pe care Traian însuşi o acor-da acestor piese de tezaur, cu referire pre-cisă la binecunoscutele ritonuri dacice,cupe din corn de bour îmbrăcate în metalpreţios, adevărate capodopere artistice:

Traian Eneidul, stăpân peste toţi muritorii,Stăpânul zeilor, lui Casius Zeus a datCupe-o pereche, ofrande frumos cizelate şi cornulDe bour în aur legat, fruntea prăzii ce-a luatGeţilor celor trufaşi, zdrobiţi în fine acuma,Mult timp cu arma loviţi până ce-au fostbiruiţi… (5)

211


Economia Imperiului, aflată în dra-matică recesiune, s-a revigorat prin imensaşi preţioasa captură subit. „Să ne rea -mintim, spune Paul MacKendrick, căromanii au fost atraşi în Dacia în primul rândde resursele ei minerale, mai ales de aur.Cele mai bogate mine de aur din Europa segăseau aici…” (6). Când Satyros numea flu-viul pe malul căruia se născuse „Dunăreaaurită”, desigur, nu crea doar un epitetornant.

Dar şi fără dovezile istoricilor, e sufi-cient să facem o excursie în Munţii Apusenişi să vedem masive întregi transformate îndantelă de galeriile aurifere din perioadaDaciei Traiane ca să ne dăm seama de uri-aşul potenţial în aur al acestor ţinuturi. Lasfârşitul secolului XX, tocmai când se cre-dea că după milenii de exploatare furibundăterenul a ajuns steril, la Roşia Montană afost descoperit cel mai mare rezervor de aurdin Europa. Aceasta, în timp ce fortăreţeleantice din Munţii Orăştiei erau supuse unuinou asediu, de data aceasta din parteacăutătorilor clandestini de monede de aurdacice, faimoşii kosoni, din care, numai încâţiva ani, s-au găsit şi s-au scos clandestindin ţară cu miile.

Dar situaţia se prezenta la fel şi cumilenii în urmă? Cu alte cuvinte, dacă n-amconsidera textul biblic inspirat, ar fi pututMoise avea cunoştinţă despre bogăţiile ţăriiHavila, presupunând că aceasta era situatăîn nordul Dunării, la o mare distanţă dezona familiară lui?

Iată ce spune în această privinţăVasile Pârvan: „E un domeniu în care Daco-Getia (…) se prezintă complet original faţăde restul Europei în prima jumărtate a se -colului I î.e.n.: e arta aurului. Dacia bogatăîn aur exporta acest metal până departe înnord, la scandinavi, dar nu, cum s-a crezut,exclusiv ca material brut, care era apoi pre-lucrat acolo, în mod artistic, ci ca obiecte delux şi podoabă, fabricate în Dacia şi purtând

pecetea stilului getic (…). Brăţările, pandan-tivele, cerceii, diademele, aplicele de aurdin Carpaţi sunt, împreună cu vasele de aurgăsite aici, tot aşa de specifice cum vor fimai târziu lucrăturile în filigran de stil etrusc,ori, şi mai târziu, arta sarmatică a aurului”(7).

O şi mai precisă situare în timp aepocii de înflorire a prelucrării aurului înDacia o face marele istoric atunci când vor-beşte despre „Dacia, ţara aurului, cunenumăratele ei comori şi depozite deobiecte de aur din bronzul IV şi chiar dinHallstatt, cu o artă particulară a aurului, ridi-cată între anii 1200 şi 700 î.e.n. la o rarăperfecţie tehnică şi distincţie stilistică…” (8).

Între alte locaţităţi în care s-au găsittezaure de o valoare excepţională, Pârvanaminteşte repetat satul Biia (cetatea biilor, aabiilor, cu afereza lui a?) din judeţul Alba,„vestit pentru descoperirile protoistorice deacolo”, prin „frumosul vas de aur şi în spe-cial prin brăţara de aur, contemporană cuvasul” (9). Or, tezaurul de la Biia e datat caaparţinând secolului XIII î. H. (10).

O carte intitulată Zece tezaure carpa-tine ne oferă imagini ce, dacă n-ar fi cenzu-rate de cea mai severă rigoare ştiinţifică,ne-ar părea preluate din O mie şi una denopţi. Pe teritoriul României s-au descope -rit peste 800 de tezaure din argint şi din aur.„Tezaurul de la Moigrad (jud. Sălaj, dinprima jumătate a mileniului IV î. H.) – acestextrem de important fond de obiecte din aurnativ de înaltă puritate – se înscrie pe dreptcuvânt între valorile inestimabile de artăstrăveche a prelucrării aurului nu numai dela noi din ţară, ci din întreaga lume”. LaSacoşu Mare, judeţul Timiş, s-a descoperitun tezaur de 1.298,28 g aur de 22 carate.Tezaurul de la Hinova, judeţul Mehedinţi,din perioada 1200-1000 î.H., cântăreşte4.919,95 g. În nordul Moldovei, în comunaBăiceni, la doar 33 de metri de celebra staţi-une Cucuteni, s-a găsit un splendid tezaur,

212


cântărind 2.500 g de aur de o excelentăpuritate. Cel mai renumit tezaur românesceste cel de la Pietroasele, faimoasa „Cloşcăcu puii de aur”, care, în ciuda tuturor tenta-tivelor, îşi ascunde originea sub văluri demister. În anul 1867 a fost admirat de zecide mii de vizitatori la marea ExpoziţieUniversală de la Paris. La numai un an, în1868, la Londra i-a fost dedicată o expoziţiespecială în sălile renumitului muzeu South-Kensington. În 1872, devenit vedetă mondi-ală, face furori la Expoziţia Universală de laViena. Cu cele 19 kilograme de aur ale sale,a deţinut prioritatea mondială în privinţagreutăţii metalului preţios până ladescoperirea, în 1923, a mormântului luiTutankhamon (11).

Situaţia se prezenta aidoma şi înevul mediu. Într-o istorie a Transilvaniei,scrisă pe la 1530 şi aflată în arhivelesecrete ale Vaticanului, se arată:

„Transilvania e înconjurată de celedouă Valahii: Transalpina şi Moldova, una laDunăre, alta la Pontul Euxin; împreună cuTransilvania, ele ocupă acea parte dinEuropa care se numeşte Dacia. Provincia esituată la locul de întâlnire dintre Moesia şiDunăre şi e înconjurată de o coroană demunţi cu puţine căi de acces (…) de aceeae inexpugnabilă şi acolo se nasc oamenimari luptători şi foarte puternici. Natura afortificat acest regat atât de bine încât nupoate fi atacat din nici o parte (…). Regatuleste fericit, mai mult, este fertil şi plin debogăţii – aur, argint, chiar şi ceea ce senumeşte argint viu, plumb şi alte metale, deasemenea are vinuri (…). Este bogat încereale, marmură, sare – mai ales sare demunte – şi în tot felul de alte resurse, dreptcare poporul trăieşte bine şi în armonie.Există câteva râuri care poartă aur, s-augăsit bucăţi mari, chiar şi de o livră şi jumă-tate (…). Iar toţi locuitorii Daciei, atât prinforţă, cât şi prin convingere proprie, au fostbuni apărători ai credinţei creştine (…). Are

cai buni, mai sunt cai sălbatici, iar în pădurizimbri…” (12).

Dar tot Homer va fi cel ce ne va ofericea mai plastică imagine a acestei opulenţeîn aur, atunci când descrie apariţia con-ducătorului trac între luptătorii de la Troia:

Caii văzutu-i-am eu, n-au seamăn de marişi de mândri,Albi ca zăpada sunt ei, şi la fugă sunt repezica vântul.Şi ferecat îi e carul cu aur şi cu argint, şi maiareArme grozave de aur ce par la vedere-ominune.Dânsul cu ele-a venit. Parcă nici nu se cadepe lumeOamenii arme de-acestea să poarte. Cinumai zeii. (13)

Ultima remarcă a lui Homer ne ducecu gândul la o replică din celebrul romanGhepardul al lui Lampedusa, atribuităsicilienilor, dar care mai mult decât oricui lise potriveşte tracilor: „Vin să ne înveţebunele maniere, dar nu vor izbuti, pentru cănoi suntem zei” (14).

La începutul capitolului am evocatamurgul vieţii lui Moise şi amurgul Troiei,alăturându-le. N-am făcut-o întâmplător ciobligaţi de rigoarea pe care demonstraţia oimpune. Pentru că trebuie să vedem dacăelementele luate în calcul – perioada încare Moise a scris şi în care lângă râulFison exista o ţară Havila bogată în aur;momentul războiului Troiei când, dupăspusele lui Homer, exista un popor, aviii, pecare noi l-am localizat în vecinătateaDunării şi care trebuie să fi avut o ţară cu unnume apropiat; şi, în sfârşit, epoca destrălucire a artei aurului în Dacia – săvedem dacă toate acestea se apropie câtde cât în timp, condiţie ca ele să se poatăasambla într-un tot. Altfel, dacă ele sesituează în epoci îndepărtate unele dealtele, tot demersul nostru se va resemna

213


să rămână sub nesiguranţa semnului între-bării.

K. A. Kitchen, B. A., Ph. D., lector delimbă egipteană şi coptă la Universitateadin Liverpool şi T. C. Mitchell de la BritishMuseum datează moartea lui Moise pe la1230 î. H. (15).

Lucrări de cea mai certă autoritatefixează războiul Troiei între mijlocul secolu-lui XIII (16) şi anul 1200 î. H. (17). O presti-gioasă Enciclopedie aşază evenimentul înultimele decenii ale secolului XIII î. H. (18).

Am văzut că Pârvan pune apogeulprelucrării aurului în Dacia, artă cunoscutăpână la cele mai mari depărtări, pe la anul1200, ba tezaure de importanţă excepţio -nală provin chiar mai de demult, din secolulXIII î. H.

Aşadar, surpriză cu totul fericită:datele nu numai că se apropie, ating con-comitenţa! Ba mai mult, nu numai că suntcontemporane, dar vădesc existenţa întreele a legăturilor directe. „Aceste seminţii,spune I. I. Nistor, au făcut legătura dintrecultura neolitică din spaţiul carpato-dunăre-an şi civilizaţia miceniană de la Troia, culturiîntre care există o izbitoare asemănare.Sunt învăţaţi cari susţin că după compoziţiasa chimică din obiectele de lux descoperitela Troia ar fi de provenienţă transilvăneană”(19).

Ceea ce îndreptăţeşte concluzia că,din acest punct de vedere, Havila dinCartea Genezei, cea bogată în aur, poate fiDacia.

[* reprodus din „Dacia edenică”,

Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, 363; p. 33-41]

________________________

1) Homer. Iliada. În româneşte de G. Murnu. Studiu

introductiv şi comentarii de D.M. Pipidi. Bucureşti:

Editura de stat pentru literatură şi artă, 1959, Cântul

XIII, 3-6. (În traducerea inegalabilă a lui Murnu, din

rigori de versificaţie expresia devine: „abii cei plini de

dreptate”).

2) Traseul străbătut cu privirea de Zeus de la sudul

la nordul Peninsulei Balcanice e cât se poate de evi-

dent. Totuşi, pentru a se evita confuzia ce s-ar putea

face între moesii de lângă Dunăre şi misii din Asia

Mică, Strabon reface şi el, corect, spaţiul privit de

Zeus. A judeca altfel, spune el, înseamnă a confun-

da continentele şi a nu înţelege ce vrea să spună

Homer, F. H. D. R., vol. 1, p. 227

3) Cassius Dio. Istoria romană, LXVIII, 14

4) Criton. Geticele, în F. H. D. R., vol. I, p. 507

5) Împăratul Hadrian, în Antologia Palatina, VI, 332,

apus Gramatopol, Mihai. Arta monedelor geto-daci-ce. Bucureşti: Editura Meridiane, 1997, p. 114

6) MacKendrick, Paul. Pietrele dacilor vorbesc.Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978,

p. 161

7) Pârvan, Vasile. Getica. Ediţie îngrijită, note,

comentarii şi postfaţă de Radu Florescu. Bucureşti:

Editura Meridiane, 1982, p. 82

8) Idem, p. 312

9) Ibidem, p. 190

10) Pippidi, D. M. (sub red.). Dicţionar de istorieveche a României. Bucureşti: Editura ştiinţifică şi

enciclopedică, 1976, p. 92

11) Mărghitan, Liviu. Zece tezaure carpatine.

Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1988. Toate datele

alineatului au fost luate din această lucrare.

12) Dumitru-Snagov, Ion. Monumenta RomaniaeVaticana. Bucureşti, 1996, p. 27-28

13) Homer, Iliada, X, 422-427

14. Lampedusa, Giuseppe Tomasi di., Ghepardul.Bucureşti: Editura pentru literatură universală, 1964,

p. 173

15) Kitchen, K. A. şi T. C. Mitchell. „CronologiaVechiului Testament”, în Dicţionar Biblic, p. 293

16) Pearsall, Judy şi Bill Trumble ed. The OxfordEnglish Reference Dictionary. Oxford şi New York:

Oxford University Press, 1955, p. 1544

17) Webster's Third New International Dictionary,

Chicago: Encyclopaedia Britannica, Inc., 1986, vol.

III, p. 2451

18) The New Encyclopaedia Britannica. Chicago:

Encyclopaedia Britannica, Inc., 1992, vol. XI

19) Nistor, I. I. Autohtonia daco-românilor în spaţiulcarpato-dunărean, Bucureşti, 1942, p. 3

214


În comuna Ruginoasa, din judeţul Iaşi,se mai păstrează, încă, un obicei desprins parcăde pe un tărâm barbar, şi anume, ritualulbătăilor cu bâte, care se ţine de fiecare dată lacumpăna dintre ani, adica pe 31 decembrie şi,dacă nu s-ar ţine, se socoteşte că ar fi un semnrău pentru anul care vine.

Tinerii din Ruginoasa, împărţiţi în douătabere adverse, numite deleni şi văleni, adică ceidin deal şi cei din vale, se adună în această zi învatra satului, sub privirile localnicilor, care nuau dreptul să intervină în favoarea uneia saualteia din tabere, şi încheie anul printr-o bătaiecu ciomegele.

Cei declaraţi victorioşi au privilegiul dea-şi alege cele mai frumoase fete la balurile careurmează, iar potrivit celor spuse de bătrânii sa -tului, cândva aveau un cuvânt de spus înadunările comunităţii şi chiar anumite drepturiasupra recoltelor (1).

Tradiţia se numeşte, în graiullocalnicilor, Malanca şi este bine de ştiut că,deşi pare un obicei violent, nimeni nu este rănit,căştigătorii sărbătorind de fiecare dată victoriabătând cu măciucile în pământ (2).

Arătăm aici că un astfel de ritual existaîn Egipt, în urmă cu 2.500 de ani, fiind descrisde Herodot în cartea sa de căpătâi ,,Istorii’’.Transcriem mai jos conţinutul lui pentru aînţelege mai bine de unde derivă Malanca de laRuginoasa, numit în limbajul de ziar ,,festivalulbâtelor ‘’.

,,Cei care se adună la Heliopolis şi Butoaduc numai jertfe.Dar la Papremis, ca şi în alteoraşe, alături de jertfe se fac şi slujbe reli-gioase; la scăpătatul soarelui, câţiva preoţi îşifac de lucru pe lângă statuia zeului, în timp ce

alţii, cei mai mulţi, aşteaptă la intrarea templu-lui cu ciomege de lemn în mână.Alţi oameni,mai bine de o mie, stau învălmăşiţi în faţa lor departea cealaltă şi rostesc rugăciuni, ţinînd şi eifiecare ciomege în mână.Statuia, care se aflăîntr-un mic chivot de lemn poleit cu aur, estedusă din ajun într-un alt sfânt lăcaş.Cei câţivapreoţi, rămaşi lângă statuie, trag o căruţă cupatru roate care poartă chivotul cu statuia, iarceilalţi, care aşteaptă în faţa propileelor, îiîmpiedică să intre în templu. Cei care stau şi seroagă (de partea cealaltă), sărind în ajutorulzeului, îi ciomăgesc pe ceilalţi, care se apără (larândul lor). Şi atunci să vezi încăierare cuciomegele: îşi sparg capetele, ba, după câte credeu, mulţi chiar mor din pricina rănilor. Egipteniiînsă ziceau că nu moare nici unul‘’ (3).

Ceea ce se înţelege, din cele spuse deHerodot, este că în spatele acestor ciomăgeli rit-uale se află un scenariu care reiterează momentedin biografia unor zeităţi importante din pan-teonul egiptean, iar această informaţie poateconduce la a afla ceea ce semnifica, cândva,bătaia de la Ruginoasa. Se obsevă cum con-fruntarea dintre cele două tabere având ca mizăintrarea statuii în templu, statuie ce era dusă dinajun într-un alt sfânt lăcaş, pentru ,, a se înnoi’’,am zice noi, era precedată de rugăciuni colec-tive, amănunt ce ne face să ne întrebăm dacănumele de Ruginoasa al localităţii nu vinecumva de la rugă.

Bătaia cu ciomegele avea loc la egipteniîntre membrii aceleiaşi comunităţi, cele douătabere fiind împărţite astfel: o tabără îi reprezen-ta pe cei din templu unde-şi avea locul de dreptstatuia zeului, o alta pe cei din afară. LaRuginoasa actanţii sunt vălenii şi delenii,

MALANCA DE LA RUGINOASA – UN RITUAL ANTICDEDICAT ZEULUI GET AL RAZBOIULUI

Gheorghe ŞEITAN

215


reprezentanţi ai templului din deal şi templuluidin vale, într-unul fiind locul statuii ori un sub-stitut al statuii iar în celălalt sfântul lăcaş undese exila statuia în ziua precedentă sărbătorii.

După cum scria Madeleine Biardeau (4),despre spaţiul religios vedic, mult asemănătorcelui getic, atunci când un ansamblu arhitectur-al cu funcţie sacră se află pe un deal, un ,,templude sus’’ se opune în mod invariabil unui ,, tem-plu de jos ’’. Templul din deal conţine, de obicei,o reprezentare teribilă, înspăimântătoare, înschimb în templul din vale, care este mult maifrecventat de credincioşi, zeul este însoţit de ozeiţă, care îi poate fi soţie, soră sau mamă. Defapt, tocmai despre un sanctuar comun mamă-copil ne vorbeşte şi Herodot, în prelungirea tex-tului citat mai sus, pe care îl cităm mai departepentru o cât mai corectă înţelegere :

,,Cei din partea locului povestesc că săr-bătoarea se ţine din următoarea pricină : înacest templu locuia odată mama lui Ares.Zeul,care crescuse departe de ea şi ajunsese la vârs-ta bărbăţiei, veni la templu să o vadă. Cum nu-lmai văzuseră până atunci, slugile mamei sale nul-au lăsat să intre, ci l-au alungat.El însă, întor-cându-se cu oameni dintr-un alt oraş, a bătutslugile şi a pătruns până la mama lui. De laaceastă întîmplare se spune că se trage obiceiulbătăii cu ciomegele în ziua sărbătorii lui Ares ’’.

Aşadar, Herodot ne informează în ter-meni destuli de expliciţi că sărbătoarea era de -dicată lui Ares- zeul războiului, informaţieimportantă şi de la care trebuie pornit în încer-carea de a înţelege evenimentul ritual, numitMalanca de le Ruginoasa. Dacă avem în vedereşi faptul că istorii antichităţii au arătat că Ares algrecilor nu este o zeitate autohtonă grecească ciea a fost importată din Tracia (5) devine tot mailimpede că la Ruginoasa se păstrează, ca prinminune, după trecerea a mii de ani un ritual de -dicat zeului traco-geto-dac al războiului. Spreaceastă concluzie ne conduc nu doar simili-

tudinea scenariilor după care se desfăşoară ci şialte amănunte la care vom face în continuarereferire. Prin ricoşeu, mitologia traco-geto-daci-că este donatoare şi pentru mitologia romanăîntrucât Marte al romanilor nu era decât oadaptare a lui Ares grecesc, iar faptul că zeulrăzboiului s-a născut la geţi este consemnat şi decătre Iordanes, aspect asupra cărora vom maireveni.

Mai întîi însă este necesar să înţelegemnatura duală a zeului Ares, dată prin faptul că pede o parte el patrona luptele, fiind deci o divini-tate teribilă în stare să înfrângă şi să distrugă, iarpe de alta deţinea atribute legate de fertilitateaogoarelor şi a femeilor, iar dansurile războinicece îi erau dedicate vizau, de obicei, ambelefuncţii, nu întotdeauna înţelese de greci, aşa cumse întâmplă cu tot ceea ce este adus dinafară.Probabil în aceste dansuri plugul era şiunealtă pentru arat şi armă de luptă ca şi laBalarama al hinduşilor şi cum se poate deduce şidin scenariul Căluşarilor, unde nu s-a observatîncă faptul că imprecaţia ,,Hălăşa!’’, rostită întredouă figuri de dans inseamnă, în limba sanscrită,,Plugul!’’ (hălă). Există un episod din biografialui Ares, ca o parabolă la natura sa de zeu al fer-tilităţii, şi anume relaţia sa extraconjugală cuzeiţa frumuseţii Afrodita, descoperită de Helios-Soarele, situaţie ce nu trebuie judecată prin pris-ma termenilor de moralitate, cu atât mai mult cucât, în unele variante, Ares este chiar soţul legit-im al Afroditei. Bătaia cu ciomegele în pământ acelor victorioşi în Malanca de la Ruginoasa artrebui să semnifice trezirea pământului la un nouciclu de vegetaţie, o nouă hierogamie între cerulpluvial şi Tera, îngemănare patronată şi asistatăde sus de către Soare, întocmai cum Helios îisurprinde pe Ares şi Afrodita în îmbrăţişareapatului. Cultul lui Ares în Grecia, de sorgintestrăveche, tracică, greşit înţeles de către greci, îlprezintă la Trezena ca tată al amazoanelor, ve -nerat împreună cu ele în acelaşi templu,iar la

216


Tegeea el apare ca un zeu al femeilor, iar toateaceste abateri de la regulă par a se fi format înmediu traco-geto-dacic, înainte ca el să treacă încultura elină arhaică şi clasică.

Iar dacă ar fi să căutăm un personaj dincântecele bătrâneşti ale românilor,cele autenticece vin din străvechime care dispune de calităţilede mai sus, ne putem opri la Manea din TomaAlimoş, cel cu măciuca nestrujită, numai dintopor cioplită, deci un războinic,dar în acelaşitimp şiManea al câmpiilorStăpânul crângurilorDrăgăstosul fetelorIubeţul nevestilor (6)

În favoarea unei zeităţi getice cu numeprovenind de la rădăcina ,,man’’ pledeazăresursele lingvistice ale limbii române undeavem atât ,,mânia’’ ca izbucnire violentă cât şi,,mănos’’-rod bogat, calitate a pământului. Căgeţii nu numai că au avut o divinitate de tipAres-Marte, dar că această divinitate le-aaparţinut lor de drept şi ca sorginte şi nu grecilorori romanilor, o spune chiar istoricul Iordanes,citându-l de fapt pe Virgiliu, în lucrarea sa inti -tulată Getica:

,,Până într-atât au fost lăudaţi geţii,încât s-a spus că la ei s-a născut Marte, pe carefantezia poeţilor l-a numit zeu al războiului, deunde şi Virgiliu spune: Tatăl Gradivus, careocroteşte ogoarele getice. Pe acest Marte geţii l-au adorat întotdeauna cu un cult sângeros (căciprizonierii ucişi erau jertfe ale lui), socotindu-lzeul războiului, care nu poate fi îmblânzit decâtcu sânge omenesc. Lui i se dedicau primeleprăzi, lui i se atârnau de trunchiuri de copacihainele luate de la duşman şi i se acorda maimultă pietate religioasă decât celorlalţi zei,fiindcă li se părea că divinizându-l pe el îşidivinizează propriul strămoş.’’ (7).

Acel copac consacrat Tatălui Gradivus algeţilor şi de care se atârnau prăzile de război tre-

buie să fi fost stejarul, pentru că el se mainumeşte la români şi ,,grădun’’ (8) sau ,,gorun’’,adică groaznicul, pentru că în limba sanscrităcuvântul ,,ghora’’ înseamnă ,,groază’’.În timpullui Ştefan cel Mare şi Sfânt încă se mai păstraobiceiul getic de a i se aduce jertfe sângeroasezeului războiului, prin intermediul stejarului ,pentru că, potrivit legendei numită ,,DumbravaRoşie’’, voievodul amintit a înjugat prizonieriila pluguri, a arat cu ei în locul animalelor, pânăla epuizarea lor fizică şi i-a pus să semeneghindă, iar faptul că pădurea de stejari care arăsărit ulterior a căpătat numele de la culoareasângelui este cea mai bună dovadă a unui cultsângeros, păstrat în memoria colectivă pestemilenii.

Dosarul lui Gradivus al geţilor este multmai amplu şi nu ne propunem a-l epuiza aici,ceea ce ne interesează acum este a găsi acelecorespondenţe care există dincolo de timp şispaţiu geografic, cu elementele Malancăi de laRuginoasa, ştiut fiind că anumite ritualuri serepetă pe diferite meridiane şi în diferite culturiale globului. Mai dăinuie sărbători unde au locbătăi cu ciomege la unele popoare de pe conti-nentul american, însă nu este clar dacă acest obi-cei provine de la populaţiile amerindiene ori el afost transplantat de către coloniştii care au venitaici.Însă cercetările au arătat, de fiecare dată, cămitologia getică era mai degrabă compatibilă cucea vedică, întrucât, spaţiul carpato-dunăreano-pontic a fost leagănul de formare a culturii arie-nilor, populaţie antică ce a migrat apoi spre est,până pe teritoriul actualei Indii, iar a căuta săînţelegem zeul getic al războiului prin inter-mediul omologului său hindus ni se pare maimult decât necesar.

Potrivit literaturii vedice, zeul războiuluise numea Skanda şi, ca şi la Ares al grecilor eleste fiul cuplului divin suprem, adică Shiva şiParvati; se pare că Parvati nu l-a născut direct cidoar l-a adoptat, iar mitul naşterii lui Skanda,

217


numit şi Karttikeya, merită prezentat întrucât elne aminteşte de cuplul divin mamă-copilrăzboinic din mitologia egipteană, povestit deHerodot.

Se spune că sămânţa procreatoare a zeu-lui Shiva a ajuns în fluviul Ganga, unde tocmaiatunci se scăldau cele şase frumoase Apsara,care întruchipau constelaţia Krittika, cunoscutăde greci cu numele de Pleiade.Aceste tinerecurtezane cereşti au rămas însărcinate, născândapoi şase băieţi, care, printr-un act de magie,s-au unit într-un singur trup cu şase capete, 12ochi şi 12 braţe, numit Karttikeya, după numeleconstelaţiei ce i-a fost doică, sau Dvadasalocana,adică cel cu 12 ochi. Se observă că, după cumApsarele întruchipând constelaţia Krittika sescaldă în Ganga, tot astfel Pleiadele grecilor suntfiice ale lui Pleione, la rândul ei fiică a luiOceanos, apa fiind elementul de legătură dintrecele două mituri despre aceeaşi constelaţiecerească. Constelaţia Pleiadelor apare în Grecia,pe bolta cerească pe la începutul lunii mai şiapune pe la finele lui octombrie,iar perioada câtea se află pe firmamentul ceresc corespunde cuanotimpul ploilor şi al furtunilor (9). Înseşinumele lor de Pleiade şi al mamei lor Pleionevine de la geticul ,, ploaie’’, pentru că ipoteticullatinism ,,plovia’’ de la care se crede a deriva eti-mologic nu a fost atestat.Pleiadele sunt o per-sonificare a ploii, ploaia însemnând pentru hin-duşi şi femeia fertilă şi anotimpul vară, anotim-pul ploilor, adică pe limba sanscrită ,,varsa’’,adică vara getică şi deopotrivă ceea ce se varsădin cer. Aceste mituri provin dintr-o societateveche care îşi măsura anul prin două anotim-puri-iarna şi vara.Importanţa astrologică aPleiadelor se explică, în primul rând, prin aceeacă, în urmă cu cinci-şase mii de ani, răsăritul lormarca primăvara. Numele celei dintîi case astro-logice din zodiacul chinezesc este Mao, adicăPleiadele.În Polinezia, ca şi în Peru, anul înce-pea în ziua în care această constelaţie apărea din

nou la orizont. În aceste două regiuni ale lumii,ca şi în Grecia antică, acest grup de stele erasocotit ca veghind asupra agriculturii (10).

Refacem astfel, prin deducţie logică, oinformaţie astăzi pierdută şi anume faptul căzeul getic al războiului era sărbătorit la începutde an nou, la răsăritul pleiadelor, şi anume,primăvara, în urmă cu cinci-şase mii de ani, iarmutarea anului nou iarna a determinat şimutarea ritualului pe 31 decembrie, aşa cum sedesfăşoară în zilele noastre la Ruginoasa. Însprijinul acestei afirmaţii mai aducem încă unargument, şi anume prezenţa unui animalpatruped cu coarne numit Turcă în cadrul colin-delor cetelor de feciori de an nou, care derivădintr-o ispravă a lui Karttikeya şi anumeomorârea demonului-bivol numit Taraka. Înamintirea uciderii lui Taraka de către zeul victo-rios al războiului şi fertilităţii, deopotrivă,feciorii colindători de astăzi participă lauciderea Turcii, o moarte violentă, prin lovire cuciomagul, înecare sau împuşcare (săgetare) (11).

Am lăsat mai la urmă încercările deexplicare a numelui de Malanca sub care sepăstrează astăzi sărbătoarea de la Ruginoasa,arătând aici că la mijloc poate fi o metateză de laMancala, la rându-i o transcriere incorectă a luiMangala, care nu este decât un alt nume al luiKarttikeya şi totodată numele planetei Marte înhinduism (12). Nu ar fi singura dovadă că la geţizeul războiului se mai numea şi Mangala, topo -nimul Mangalia o demonstrează.

Mai arătăm că, în ciclul Novăceştilor, semai păstrează amintirea unui copil de ţâţă, de oputere uriaşă, abandonat de mama lui în adân-cimi de codru, în sihla munţilor, cu un topor defier de cincizeci de oca alături, ca jucărie şi armăde luptă:În munţii Mohanului,În codrii Catrinului,La floarea vijdeiului,

Sub un fag cu vârfu înalt

218


Şi la poale înrotat,Un copil mic e culcat, De trei zile e născut,Num-o dată ţâţ-a supt,Mama sa l-a lepădat,Căci nu s-a fost cununat,Dar a pus pe lângă elUn toporel mititel,De cincizeci d-oca de fer,Să se apere cu el !Şi copilul, când durmea,Şi suflarea-i ieşea,Poalele de-a faguluiSpre-nălţimea vârfuluiCa de viscol se izbea,Iar când sufletul-şi trăgea,Poalele de-a fagului,Spre faţa pământului,Pân’ la gură-i ajungea ...(12)

Ca şi Karttikeya, alăptat de cele şaseapsara-pleiade, copilul de o forţă uriaşă, mâ -nuind cu dezinvoltură un topor gigantic de cin-cizeci de kilograme, din cântecele novăceşti,după aducerea lui în cetate, este alăptat de maimulte femei, iar, după cum afirmă textul, treize-ci nu-i ajung ca să-l sature. Se află aici arhetipulcopilului cosmic, alăptat de ploi,crescut departede mama sa şi de tatăl său-cuplul divin suprem,şi care la un moment dat intră, printr-o împreju-rare sau alta în cetatea cerească, pentru a-şicunoaşte părinţii, iar momentul întâlnirii era sărbă-torit de geţi printr-un ritual aparent violent,războinic, pe potriva atribuţiilor care-i revin zeului.

Mai întâi are loc o întâlnire cu tatălpatern, în ciclul de care vorbim, însuşi bătrânulNovac, iar această întîlnire are caracterul uneilupte, moment în care copilul grozav îi învingepe rând pe locotenenţii tatălui-Gruia şi Ioviţă.Întâlnirea cu mama are loc mult mai târziu, dupăspusele lui Herodot (vezi paragraful de mai sus)care descrie ritualul de la Papremis (Egipt), dupăce zeul ajunsese la vârsta bărbăţiei, adică la

majorat, vârstă pe care o au tinerii participanţi labătaia cu ciomege de la Ruginoasa. Este vârstacare face trecere de la copilărie la bărbăţie, cândadolescenţii devin adulţi, având dreptul să iacuvântul şi să-şi spună părerea în adunărilesăteşti ori să participe la războaie dacă le erapredestinată o carieră a armelor şi, lucru foarteimportant, puteau să-şi întemeieze o familie.Sunt două aspecte distincte în tot acest ritual:ascunderea pleiadelor de pe cer, din octombiepână în mai, echivala cu perioada când tineriiprimeau o iniţiere războinică paternă,în spaţiiretrase, în păduri, iar apariţia pe cer a pleiadelorînsemna revenirea în societate, ca tineri maturigata să cunoască femininul cosmic, indiferent căeste vorba de mamă ori de viitoarea soţie, iaracest ultim aspect este întărit de declaraţiilebătrânilor din Ruginoasa cum că tinerii consi -deraţi învingători au dreptul să-şi aleagă celemai frumoase fete.________________1). Obiceiul face subiectul unor relatări în presă la fiecaresfârşit de an, cu accentul pe partea de senzational.A sevedea ziarele Evenimentul- Iaşi şi Orizontul-Paşcani, darşi presa audio-vizuală. 2)Despre semnificaţia bătutului cu bâtele sau cu maiul înpământ a se vedea Ion Ghinoiu, Obiceiuri de peste an, Ed.Fundaţiei Culturale Române, Buc., 1997, p. 18 3)Herodot, Istorii,Ed.Teora, Buc., 1998, vol.2, p.81 4)M.Biardeau,Hinduismul, Ed.Simposion, 1996, p. 181 5) Anna Ferarri, Dictionar de mitologie greacă şi romană,Ed.Polirom, 2003,p.92-93 6)Toma Alimoş, Ed.Minerva, Buc., 1986, p. 104 7) Iordanes, Getica, Fundaţai Gândirea, Buc. 2001, p. 15 8)Constantin Pârvu, Universul plantelor, Ed. Enciclo -pedică, Buc. 2000, p.797 9) Anna Ferrari, op. cit., p. 677-678 10). J. Chevalier, A.Gheerbrant, Dictionar de simboluri,Ed. Artemis, Buc., p.107-108. Polybios spune că pe vre-mea titanilor ,,anul se împlinea la răsăritul Pleiadelor''(dupa Ion Drăguşanu, ,,Vechi colinde bucovinene'' înRevista română de etnoistorie) 11). Ion Ghinoiu, op. cit., p. 205 12). Zei şi demoni, Lexicon, Edit. Enciclopedică, Buc.,1999, p. 201. 13). At.Marian Marienescu,Novăceştii, Ed.Minerva, Buc.,1970, p.81.

219


1. PRECIZĂRICorola motivelor poetice, folosite cu

predilecţie de un scriitor, devine definitoriepentru creaţia sa.

Ne propunem, în lucrarea de faţă, săcercetăm unul dintre numeroasele mituri pecare le foloseşte „poetul nostru naţional”,Mihai Eminescu- mitul soarelui, elementfundamental în toate civilizaţiile lumii.

Dintre cele aproximativ 150 demotive, identificate de cercetători în operapoetului, alături de motive istorice (Dacia,Decebal, Ţepes, Muşatini), mitico-legen-dare (Zamolxe, Valhala, Ondin, Hercule,zburătorul), ale „elementelor” (pământul,focul), animaliere (calul, cerbul), vegetale(codrul, teiul, salcâmul, floare albastră),acvatice (lacul, marea, izvorul) ş.a., celecosmice ocupă un loc important în imagi-narul poetic de tip romantic: lună, stele,luceafăr, astru, noapte etc.

Între modelele cosmice, motivulsoarelui nu a fost luat în considerare decritica literară anterioară. G.Călinescu, dis-cutând în „Opera lui Mihai Eminescu” des -pre „macrocosm”, nu pomeneşte moti vul şifoloseşte doar sintagma „lumini solare". NiciNoemi Bomher, în „Magie luminoasă înopera lui Mihai Eminescu“, nu aminteştemotivul.

Prima menţiune şi analiză a acestuiao face subsemnatul în lucrarea „Motivulsoarelui în lirica antumă a lui MihaiEminescu”, prezentată la Tulcea, în 2000,în cadrul unui simpozion dedicat aniversăriia 150 de ani de la naşterea scriitorului, şi

publicată în 2001. Existenţa lui în creaţiaeminesciană contrazicea ideea generală căEminescu este un poet romantic, deoarecediurnul, lumina, soarele nu se încadrau întiparul caracterizator. Trebuie să observămcă el este evident în opera scriitorului şiconstituie o abatere de la imaginarul roman-tic.

Cercetarea noastră va avea caobiectiv identificarea acestui motiv în cele-brul poem postum „Memento mori”, precumşi explicarea şi analizarea semnificaţiilor lui.

Vom folosi, ca text suport al studiu-lui, varianta terminată în 1872 (având 1302versuri),publicată în ediţia „Opere alese”,vol. II, 1964, în îngrijirea lui Perpessicius.

Metoda de lucru folosită va include,în esenţă, identificarea motivului în text,analiza cantitativă prin procedeul numeric,raportarea la alte creaţii, clasificarea petipuri a motivului şi valorificarea semnificaţi-ilor lui.

2. PREZENŢA MOTIVULUI Mitul dacic al soarelui este prezent

în text în mai multe ipostaze. Practic, el seconcretizează în lexemul substanival soare,la diferite forme flexionare, pe care le-amgăsit de 54 de ori. La acestea, se maiadaugă şi forma adjectivală solară din„poarta solară” (II, p.137) şi verbul la gerun-ziu, cu forma rară, sorind. (II, p.122). Putemspune că termenul este prezent direct cu 56de întrebuinţări. Dacă luăm în cosiderare şiformule în care apare indirect sensul astru-lui, în sintagme precum „cerescul frate” din

MITUL DACIC AL SOARELUI ÎN POEMUL,,MEMENTO MORI” DE MIHAI EMINESCU

Gheorghe BUCUR

220


„Ochii ei (ai lunii, n.n.) căprii se uită lacerescu-i mândru frate” (II, p.138) sau„poar-ta răsăririi” (II, p.141), numărul total al între-buinţărilor motivului se ridică la 58.

Frecvenţa acestui motiv în cele 1302 ver-suri are o medie de o apariţie la 23 de versuri.Dacă raportăm întrebuinţările(54 şi 56) lanumărul de strofe -217- găsim o întrebuinţarela aproximativ 4 strofe (4,01, respectiv 3,87).De aici, se poate face observaţia că motivulare în poem o frecvenţă mare.

Situaţia capătă relevanţă deosebitădacă facem o paralelă cu poeziile antume,care, după ediţia Perpessicius, (Operealese, I, Poezii publicate în timpul vieţii),sunt în număr de 89 şi cuprind aproximativ4500 de versuri.

In cercetarea noastră referitoare lapoeziile antume, constatam că motivulsoarelui apărea în 15 din cele 89 de texte,cu 23 de întrebuinţări.

Observăm că „Memento mori” estede 3,46 ori mai scurt (având 1302 versuri),iar numărul de apariţii ale cuvântului este de56, adică de 2,43 ori mai mare decât (cele23 de apariţii) din antume. Rezultă căfrecvenţa acestui motiv în poem este decca. 8 (3,46x2,43=8,40) ori mai mare.Diferenţa este prea mare pentru a nu fi şi sem-nificativă. Putem găsi o serie de explicaţii.

Uneori, astrul apare personificat, caîn exemplul:

„Strălucea în noaptea bătrână feţelelor ca palizi sori”. (II, p.153, strofa 179)Prezenţa accentuată a motivului în poemeste justificată, mai întâi, de problematicaacestuia, de viziunea scriitorului, deraportarea la cosmic, dar şi de importanţa specială pe care o are în economia textului.

3.0. IPOSTAZELE MOTIVULUI3.1 În lucrarea „Mitologia română”,

Romulus Vulcănescu, discutând despre

„mitologia solară” la poporul nostru, afirma:„Solarismul este o dominantă mitică, pro-prie spiritualităţii pre-,protoromâne şiromâne.”

Trebuie luată în considerare şi sem-nificaţia pe care o dă Eminescu motivului,mai ales în amplul episod dacic, când semanifestă şi ca o concretizare a mituluisolar la daci.

Considerăm că excepţionalul contactdirect cu folclorul noastru din perioada pere-grinărilor prin ţară (1864-1869) şi cumitologiile universale din perioada studiilorde la Viena (1869-1872), dar, mai ales,întâlnirea din 1866 cu Nicolae Densusianula Sibiu, i-au asigurat configurarea unei vi -ziuni speciale cu privire la mitul dacic alsoarelui.

Am identificat, până în prezent, douăimportante ipostaze ale motivului soare:prima, astru- element fundamental în sis-temul nostru solar sau componentă în struc-tura cosmică universală (în forma de singu-lar sau de plural: sori= stele) şi a doua, caastru personificat, fiinţă cosmică, avândraţiune şi sensibilitate,care asistă şi, uneori,reacţionează la evenimentele terestre, con-statate în sfera umanului.

3.2. Aducem în discuţie o nouăipostază a motivului, aceea de fiinţă mito-logică, de zeitate. În secvenţa dacică întâl-nim şi cea mai mare frecvenţă a motivului–29 de întrebuinţări din cele 56, comparativcu prezenţa lui în alte episoade, referitoarela celelalte cinci civilizaţii antice (Asia,Egiptul, Iudeea, Grecia şi Roma).

Reducem prezenţa motivului laepisodul „Dochia şi raiul Daciei” şi o partedin „Roma şi Dacia”, de la versul 391 la 832(de la strofa 66 la 142), adică în total 462 deversuri şi 77 de strofe. În acest spaţiu de 77de strofe apare, de fapt, motivul de 29 deori. Calculând frecvenţa de aici (77:29)

221


obţinem o prezenţă la 2,65 strofe. Con -statăm că este o frecvenţă mult mai maredecât în întregul poem, unde am identificat,după cum am arătat deja (vezi capitolul 2),o întrebuinţare la aproximativ 4 strofe (4,01-3,87). O întrebare firească este: ce l-adeterminat pe Eminescu să utilizeze atât dedes acest motiv? O asemenea situaţie deexcepţie trebuie să aibă o justificare şi oexplicaţie logică.

Ne atrag atenţia de la început, camotivaţie, mai întâi, viziunea lui Eminescuasupra acestui ţinut şi a civilizaţiei dacice,iar, în al doilea rând, statutul pe care i-lacordă „astrului solar”.

Deosebit de semnificativă este, aici,imaginea soarelui: „Pe-acolo soarele îşimână car cu cai arzători.” (II, p.137).Prezentarea acestuia ca fiinţă aparte, aflatăîntr-un car tras de cai de foc („arzători”), nueste şi nu poate fi numai o figură de stil, cieste, în primul rând, descrierea tipică pentruo fiinţă fantastică, având puteri supranatu-rale şi statut de zeitate.

Ţinutul raiului Daciei se află protejatde un munte uriaş:„Îndărătu-acelui munte, infinita întinsoare,E frumoasa–mpărăţie mândră a sântuluisoare.” (II, p.138)

Să subliniem de la început condiţiade personaj sacru, sfânt, evidenţiată deforma populară sânt din „sântul soare”. Deasemenea, geografic, cadrul impresioneazăprin bogăţie, varietate şi frumuseţe. Aici seaflă palate de marmură, „fluvii de briliant”,flori-„stele topite”, fluturi, care„ard” etc.(strofele 106-108)

Ne atrage atenţia, în mod deosebit,sintagma a soarelui cetate din „Într-o lumefără umbră e a soarelui cetate,/ Totul elumină clară, radioasă voluptate” (II, p. 139,strofa 111), prin care se numeşte sinonimicînsă, din nou, împărăţia soarelui, dar care

ar sugera miraculosul, unicitatea.În strofa 118, Eminescu aduce o pre-

cizare de importanţă fundametală pentrudiscuţia noastră: acest ţinut este „raiulDaciei” şi împărăţie a zeilor daci:„Ăsta-i raiul Daciei veche, - a zeilorîmpărăţie Într-un loc e zi eternă -sara-n altu-nvecini-cie,Îar în altul, zori eterne cu-aer răcoros demai;Sufletele mari viteze ale eroilor Dacieidupă moarte vin în şiruri luminoase ceînvie-Vin prin poarta răsăririi, care-i poarta de larai.” (II, p.141)

Este mai mult decât evident că spaţi-ul are caracteristicile unui topos sacru,mitic, care coincide cu „raiul Daciei veche”.Soarele apare, în acest fel, stăpânul ţinutu-lui sacru dacic, el înşuşi fiind, deci, o fiinţăsacră, adică este o zeitate.

Precizarea din ultimul vers al strofei(v.708), „vin prin poarta răsăririi care-i poar-ta de la rai“, este, de asemenea, esenţială.Sufletele vin prin „poarta de la rai”, careeste „poarta răsăririi”. Răsărirea cui? -neîntrebăm din nou. Singurul răspuns:răsărirea soarelui! Aşadar, soarele estestăpânul acestui ţinut şi, prin urmare, aici, în„raiul Daciei” vechi, se află şi „cetateasoarelui”.

3.3. Aducem în discuţie un altaspect. Un sinonim cu „poarta răsăririi”găsim în strofa 100, în sintagma „poartasolară”. Termenul este surprinzător prinaspectul lui modern şi neologic, folositastăzi în astronomie şi în literatura S.F.,având ca echivalent „poarta stelară”. Dacăne gândim că Eminescu l-a folosit acum137 de ani, când nici nu se putea vorbi deastfel de concepte, atunci termenul este cuatât mai semnificativ şi surprinzător.

222


„Poarta solară” este localizată deEminescu în muntele uriaş, de unde ieşeauzorii, luna şi soarele în „carul cu cai arză-tori“. Să fie vorba de Kogaion, de munteleOmu, Caraimanul ori misteriosul Sfinx dinmunţii Bucegi, iar „poarta solară” să fieo„poartă” de legătură cu o altă dimensiune,pe care„poetul nostru naţional” le-a intuitgenial şi le-a situat geografic în Dacia? Nueste deloc surprinzător acest fapt, deoareceEminescu imaginează că dincolo de eavieţuiau chiar zeii daci:„Zeii Daciei acolo locuiau- poarta solară În a oamenilor lume scările de stâncicoboarăŞi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun.”(II, p.137, strofa 100)

4. SOARELE -ZEU O problemă esenţială, care se pune

acum din perspectiva conceptului de mit,este aceea a relaţiei dintre soare, pe de oparte, şi Dacia, zeii daci, locuitorii ei, pe dealta. Cei doi fraţi cosmici, soarele şi luna, sunt

oaspeţi obişnuiţi la petrecerile zeilor daci. Oprecizare importantă este aceea că lunaeste „zâna Daciei”:„Dar adesea pe când caii dorm în neagradepărtare,Luna, zâna Daciei, vine la a zeilor serbare;Soarele, copil de suflet al albastrei sfintemări,Vine ostenit de drumuri şi la masă seaşază.“ (II, p.137)

Din cele discutate până aici amdesprins câteva idei deosebite şi amavansat şi o ipoteză, care pare a fi de natu-ra evidenţei: soarele este zeitate dacică.

Ne propunem, în continuare, săfacem o scurtă analiză a situaţiei pentru avedea dacă putem distinge un aspect spe-cial. Un element de unicitate şi care are o

importanţă capitală este faptul că aştrii tute-lari ai Terrei, soarele şi luna, participă lalupta dintre zei de partea dacilor, de parteazeilor daci.

În strofa 128, este descris câmpul deluptă, unde armata urbei (=romană) anăvălit pe „plaiurile verzi de munte” dinDacia. Privind cerul, aceasta (armata) vedearmiile zeilor daci şi constată că este ata-cată chiar de flăcările soarelui:„Iar pe plaiuri verzi de munte oştile urbeirisipite Privesc cerul, Zeii dacici, armiile lor pornite-Rupt e şirul lor pe-a locuri de al soarelui focroş.Pe un trunchi înalt de stâncă chiar cezarulstă-n uimire…” (II, p.143)

„Focul roş al soarelui” devine oarmă de distrugere a armatei, care a cotro-pit Dacia. Culoarea roşie sugerează ardere,tensiune, putere.

O precizare memorabila se află înmomentele confruntării :„Lupta-i crudă, lungă, aspră. Lumin pave -zele dave,Sori şi lune repezite printr-a norilor dumb-raveArd albastrele armure ale zeilor romani.”(II,p.144)

Reluăm prescurtat: „Sori şi lunerepezite …ard albastrele armure ale zeilorromani”. Aşadar, participanţi la lupte, cainamici ai zeilor romani şi, deci, ca prieteniai zeilor dacici sunt „sori şi lune”. Ne ducemobligatoriu cu gândul la perechea dacică(am putea spune) soarele şi luna, oaspeţi şiprieteni, prezenţi la petrecerea zeilor daci(strofa 104), scenă analizată deja. Situaţiaeste clară şi semnificativă.

Spre finalul poemului, Eminescufoloseşte sintagma „soarele divin” (strofa209), prin care enunţă a doua oară ideea desacralitate a astrului:

223


„Soarele divin ce-apune varsă ultimile-i razePe-a istoriei câmpie mult iubită şi se lasăÎn oceanul de-ntuneric ce se-arată inimic.”(II, p.159)

Observăm că aici nu mai este folo -sită construcţia românească de tip popular„sântul soare”, ci una de factură modernă,realizată cu neologismul „divin”. Ni se parecă sugestia transmisă de genialul nostrupoet este de îndepărtare de statutul de zeudacic şi de enunţare a condiţiei de zeitatetutelară a întregului sistem. În fond, este şilogic: soarele este centrul vital al sistemului,iar moartea lui înseamnă şi moartea între -gului sistem solar.

Mesajul poetului nostru este unulgeneral, generos şi avertizator, la nivelplanetar. Fiecare fiinţă sau „entitate” ar tre-bui să fie conştientă de destinul implacabil„inimic”, precizat în ultimul vers: „căcigândirile-s fantome, când viaţa este vis”. Deaici, şi formula - concluzie cu caracter filo -sofico -practic, folosită drept titlu: MEMEN-TO MORI–AMINTEŞTE-ŢI CĂ VEI MURI.

5.CONCLUZII

1. Mitul dacic al soarelui este la M.Eminescu nu numai un motiv literar, ci unconcept complex, pe care poetul îl inte-grează într-un sistem al spiritualităţii noas-tre mitice, aşa cum rezultă şi din poemulpostum „Memento mori “.

2. Prezent de 56 (54) de ori în cele217 strofe (1302 versuri) ale poemului, cu ofrecvenţă de o întrebuinţare la aproximativ 4strofe (şi la 23 de versuri), motivul dezvăluieo înţelegere complexă a lui, de la astru laentitate personificată şi până la aceeasacralizată, cu statut de zeitate dacică(„sântul soare”) sau universală („soareledivin”) .

3. Scriitorul păstrează, în general,

viziunea folclorului nostru, privind relaţiafrate –soră dintre soare şi lună.

4. Importanţa motivului şi semnifi-caţia lui mitică este evidentă din frecvenţamărită a întrebuinţării lexemului în com-paraţie cu prezentările celorlalte cinci civi-lizaţii ale umanităţii. În episodul „Dochia şiraiul Daciei” şi o parte din „Roma – Dacia” eleste prezent, în cele 462 de versuri (de la391 la 832) şi 77 de strofe, mai des, de 29de ori, însemnând o întrebuinţare la 15,93versuri (nu la 23), sau la 2,65 strofe şi nu la4 strofe, cât este media în poem.

5. Noutatea propusă aici deEminescu este aceea că astrul apare ca uninvitat la petrecerea zeilor dacici, ceea ceînseamna că este şi el, ca şi sora lui luna,„zâna Daciei”, cel puţin o zeitate de rangullor, dacă nu mai mare, cum este şi firesc.Autorul localizează „cetatea soarelui”, încare se intră pe „poarta solară”, în ţinutuldacic, în „raiul Daciei veche”.

6. Un element de noutate şi de origi-nalitate îl constituie prezentarea soarelui cazeu-apărător al teritoriului dacic şi luptătorîmpotriva zeilor Romei atacatoare.

7. Desprindem din poemul postum„Memento mori”, creaţie de tinereţe, redac-tat în perioada 1871-1872, când Eminescuavea 21-22 de ani, adâncul patriotism alpoetului, care construia admirativ, în plan li -terar, o întreagă mitologie dacică, precum şiînalta lui gândire mitico-filosofică, umanistăatotcuprinzătoare.

ÎN LOC DE FINALPrezenţa acestui motiv neromantic în

poemul postum „Memento mori”, ca şi în li -rica antumă, nu este întâmplătoare. El nueste numai un motiv clasicist, ci este unuldefinitoriu, caracterizator pentru opera şipersonalitatea scriitorului.

Mesajul lui Eminescu, al poetului

224


Eminescu, al românului Eminescu, de faptcred că ar trebui să spunem, al daculuiEminescu este clar, generos, nobil şi înălţă-tor. Dacul cel mare al poeziei româneştieste un scriitor genial, profund, vizionar.

De-a lungul vremii, creaţia lui a iradi-at asupra contemporanilor lui şi a urmaşilorlumina binefăcătoare a înaltelor valoriumane, morale, naţionale, estetice. Mariiscriitori, precum Al. Vlahuţă, G. Coşbuc, O.Goga, T. Arghezi, L. Blaga, I. Barbu, N.Labiş, M. Sorescu ori N. Stănescu au debu-tat sub semnul poeziei lui şi au continuatsub influenţa lui benefică, recunscând pu -blic acest fapt.

Toţi cei care l-au denigrat sau îl de -nigrează (în ultimile decenii atacurile audevenit tot mai vehemente, dar şi mai per-fide), nu înţeleg sau n-au înţeles că, atâtatimp cât soarele va exista pe cerul ţării (doardacă un cataclism cosmic nu va destrămalumea noastră planetară, iar sistemul nostrusolar se va prăbuşi în „noaptea nefiinţei”,dar atunci vor dispărea şi „homunculiidetractori”, pe care îi suspectăm nu numaide prostie, dar şi de ticăloşie, deoarecedenigrările lor nu sunt numai nedrepte, ci şiipocrite, căci nu vizează doar persoana luiEminescu, de fapt, ei având ca ţintă fiinţanoastră naţională), Eminescu va străluci pefirmamentul existenţei noastre. În fapt, elstrăluceşte pe cerul spiritualităţii noastre caun autentic soare.

Influenţa creaţiei lui asupra literaturiiromâne nu este una mecanică şi nici exte-rioară, ci este una de profunzime. A fost şieste o influenţă pozitivă, fertilizatoare şimodelatoare, deoarece ea a acţionat lanivelul esenţelor, structurii de profunzime aspiritualităţii noastre prin înălţimea morală acugetării, prin adâncimea trăirii, prinexcepţionala forţă de sugestie a limbajuluipoetic şi prin armonia inegalabilă a versului

său.Atât de mult uzitata formulă,

„luceafărul poeziei româneşti”, este incom-pletă şi insuficientă pentru că ea nu acoperăîntreaga creaţie a „poetului nepereche” (G.Călinescu) şi nici semnificaţia esenţei per-sonalităţii celui numit de C. Noica „omuldeplin al culturii româneşti”.

Creaţia lui a luminat şi luminează curazele ei de mai bine de 140 de ani spiritulcreator naţional. N. Iorga avea perfectădreptate când îl definea pe Eminescu drept„expresia integrală a sufletului românesc”.

În fond, poetul acţionează ca oprezenţă solară în„matricea stilistică a spiri-tualităţii noastre”. Şi atunci, se impune osingură şi evidentă concluzie: MihaiEminescu, soarele poeziei româneşti, zeultutelar al spiritualităţii noastre, va dăinui înveac.

__________________

1. M. Eminescu, “Opere alese”, I-II, Ediţie îngrijită şiprefaţată de Perpessicius, Scriitori Români,Bucureşti, E.P.L., 19642. Eminescu, “Opere”, (Poezii), vol I, Ediţie îngrijităde D. Vatamaniuc, Prefaţă de Eugen Simion,Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999 3. Bomher, Noemi, “Magie luminoasă în opera luiMihai Eminescu”, Bucureşti, E.D.P., 19974. Bucur, Gheorghe, „Motivul soarelui în liricaantumă a lui Mihai Eminescu”, în “Limbă şi lite -ratură”, Societatea de Ştiinţe Filologice din România,vol.I-II, Bucureşti, 20015. Călinescu, George, “Opera lui Mihai Eminescu”,vol. II, Bucureşti, Editura Minerva, 19706. Săvescu, Napoleon, „Cenaclul M.Eminescu laNew-York”, în “Foaie pentru minte”, aprilie, 20097. Tacciu, Elena, “Eminescu. Poezia elementelor”,Bucureşti, Editura „Cartea Românească”, 19798. Vulcănescu, Romulus, “Mitologie română”,Bucureşti, Editura Academiei, 1987

225


Un capitol important în cadrul păstori -tului tradiţional îl reprezintă instrumentele muz-icale tradiţionale, utilizate de către păstori, înperioadele în care aceştia erau plecaţi cu oile lapăşunat, sau în momentele de odihnă de lastână.

Mergând cu turmele la păscut, înmijlocul unei naturi pure, neatinsă încă de ,,can-cerul civilizaţiei moderne '', păstorii erau perma-nent încântaţi de această frumuseţe de care nu semai puteau sătura.

Sufletul lor simţea nevoia de a exprimaaceastă bucurie şi mulţumire adusă Lui Dum -nezeu, pentru acest minunat dar făcut omului.

„Omul e înfrumuseţat în muncă decopaci, flori, vite. Stau sub geana cerului şi simtcum se înalţă de la pământ viaţa. Clinchetultalăngilor şi dangătul clopotului de aramă măîndeamnă să mă întorc spre Dumnezeu şi să-Imulţumesc că văd frumuseţea 2.”

Tudor Gheorghe a Irinei –plugar şi păstor, 76 ani în 1986 –

Oblogeni-Prahova

Trăirile sufleteşti erau atât de intenseuneori, încât dacă nu ar fi cântat, ciobaniispuneau că le-ar fi ,,plesnit inima'' sau că ,,nu lemai încăpea atâta bucurie în inimă'', de fru-museţea pe care o vedeau .

De asemenea, fiind departe, uneori, defamiliile lor, majoritatea păstorilor îşi alinaudorul de casă, în momentele în care îşi aduceauaminte de cei dragi, cântând la diverse instru-mente muzicale de suflat, din care putem aminti:fluierul, cavalul, tilinca şi cimpoiul.

Din mărturiile ciobanilor bătrâni investi-gaţi, am aflat că turmele ale căror păstori cântaula instrumente muzicale tradiţionale, furnizau ocantitate mai mare de lapte, şi de o mai bună ca -litate, faţă de turmele păstorilor care nu cântau.

De asemenea, animalele erau maiascultătoare şi nu plecau departe de stăpânul lor.

Cele mai frumoase momente erau atuncicând cântarea păstorului se îngâna cu dăngăni tulcloapetelor, al talăngilor şi al acioilor.

Păstorii mărturiseau că trăiau adevăratestări de extaz în acele momente de interpretare.

Cloapetele, talăngile şi acioile se atârnăde gâtul animalelor care conduc turma, dar au înacelaşi timp şi rolul de a particulariza prindiverse combinaţii acustice proprii, fiecareturmă în parte.

Cloapetele erau confecţionate din aramăsau din fier, de fierari foarte pricepuţi, care

Motto „Mioriţa este muma poporului român. Ea vine de departe şi a mers împreună cu noi în toate veacurile.

Mioriţa ne-a călăuzit prin puterea sufletească a păstorilor.Ea răspunde la cea mai mare întrebare: Ce este viaţa şi moartea1.''

Vaşoti Virgil 51 ani în 1940 –Băiasa -Epir

Instrumente muzicale tradiţionalepăstoreşti, de suflat, din Dobrogea

Valeriu LEONOV

Dumitru Sechila, fluier dobrogean

226


aveau un simţ muzical deosebit, astfel încât erauacordate ca ,,să se îngâne între ele'' două câtedouă, în tonalităţi diferite.

O turmă putea avea până la 20 deperechi de cloapete. După cum sunau cloapetele,ciobanii ştiau între ei a cui turmă este, chiardacă aceasta se afla la o distanţă apreciabilă faţade o altă turmă.

Instrumentele muzicale îi sunt foartedragi păstorului, dovadă fiind şi dorinţa lui de afi înmormântat împreună cu ele, lucru confirmatşi de investigaţiile întreprinse de mine pe teren.

Balada Mioriţa, aminteşte în versurilesale despre acest lucru.

“Iar la cap să-mi pui / Fluieraş de fag, /Mult zice cu drag! / Fluieraş de soc, / Mult zicecu foc! / Vântul când a bate / Prin ele-a răzbate/ Ş-oile s-or strânge, / Pe mine m-or plânge / Culacrimi de sânge!” (Balada Mioriţa-variantăculeasă de poetul Vasile Alecsandri) 3.

Temele principale evocate în cântecelepăstoreşti sunt: faptele de vitejie ale luptăto-rilor pentru libertate ( haiducii), cântecul dedragoste, dorul după cei dragi rămaşi acasă sauatitudinea păstorului creştin-ortodox în faţamorţii, transpusă în balada Mioriţa.

Prima relatare scrisă, din istoria omeni -rii, despre instrumentele muzicale tradiţionaleapare în cartea ,,Hronograful'' Caldeilor, pe vre-mea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerealumii 4:

„Din amestecarea fiilor lui Set cu fiicelelui Cain s-a născut poporul uriaş.

Cel dintâi împărat al uriaşilor a fost Azail.În vremea lui s-au descoperit aurul şi argintul înpământ.

El este primul împărat din lume care a făcutbani cu chipul său pe ei. În timpul lui s-a găsitfierul şi s-a făcut cămaşa de zale din aramă şisabia.

După Azail, a luat împărăţia uriaşilorîmpăratul Tevel, că 314 ani a ţinut împăraţia lorînainte de potop şi toţi erau din neamul lui Cain.În timpul lui s-a început modelarea fierului şi aaramei.

Al treilea împărat al uriaşilor a fost Iova. Întimpul lui s-au făcut fluierul şi alăuta, uneltelede cântat 5.”

Fluierul

Instrument muzical de suflat din lemnsau din metal, prevăzut la unul din capete cu unmuştiuc cu vrană, prin care interpretul suflăaerul în interior, fluierul este obiectul de suflet alpăstorului, restul instrumentarului din cadrulstânii fiind utilizat strict în scop practic. (din cat-egoria obiectelor de suflet fac parte, de aseme-nea, cavalul, tilinca sau cimpoiul).

Dintre instrumentele tradiţionale desuflat, fluierul a fost instrumentul cel mai drag

Traian Cazacioc, fluier oltenesc Mitică Matcaş, fluier moldovenesc

227


păstorului, atât în momentele de bucurie cât şide tristeţe.

Din spusele ciobanilor bătrâni, inter-vievaţi, fluierul împreună cu interpretul formauun întreg, păstorul regăsindu-se pe sine în tim-pul interpretării.

Un moment foarte îndrăgit de ciobaneste atunci când acesta pleacă cu turma la păscutşi cântă din fluier „porneala oilor”, o cântare pecare animalele din turmă o recunosc imediat şi oasociază cu deplasarea la păşune.

Ca instrument muzical, fluierul a fost celmai des utilizat şi datorită dimensiunilor relativmici pe care le are, fiind foarte uşor de trans-portat.

De obicei fluierul este confecţionat decătre ciobani, din lemn de soc, prun, cais saucireş şi mai rar din metal.

Cu timpul au apărut şi meşteri specia -lizaţi în confecţionarea acestui instrument muzi-cal, din care putem aminti în judeţul Tulcea peDumitru Răznoveanu din Balabancea, DumitruSechila din Niculiţel, Toader Fânaru dinFloreşti, Mitică Matcaş din Garvăn, etc.

Am aflat de la meşterii populari partici-panţi la târgurile din ţară, că au existat, în trecut,localităţi specializate în construcţia de fluiere,din care putem menţiona localitatea Hodac dinjudeţul Mureş sau localitatea Spulber din judeţulVrancea.

Din cercetările de pe teren, am constatatfaptul că, în majoritatea cazurilor chiar dacăinstrumentul este fisurat sau ciobit, dar în starebună de funcţionare, păstorul nu renunţă la el ciîl utilizează în continuare, apreciind calitatea luide ,,a întoarce bine'' .

Această calitate reprezintă criteriul prin-cipal de alegere al unui fluier atunci când esteachiziţionat de la un meşter de fluiere.

Pe partea superioară fluierul este pre-văzut cu 6 orificii care sunt dispuse după ometodologie de calcul proprie persoanei care îlconfecţionează, sau mai precis zonei din careprovine.

O altă caracteristică o reprezintă diame-trele orificiilor digitale, care sunt de dimensiunidiferite, proprii fiecărui tip de fluier.

Astfel apare diferenţierea între tipurilede fluier: fluier dobrogean, fluier moldovenesc,fluier oltenesc, etc.

Pentru fiecare tonalitate meşterul are unşablon cu care măsoara distanţa dintre orificii şidiametrul găurilor.

Cu ajutorul fluierului se pot interpretahore, sârbe, geamparale, doine etc.

Fluierul este posibil să fi stat la bazatuturor instrumentelor muzicale tradiţionale desuflat, fiind menţionat încă din cele mai vechitimpuri în cultura tuturor popoarelor.

Putem clasifica fluierele după : materi-alul din care sunt confecţionate, dimensiune,formă, modul de interpretare, tipul de ornamenteutilizat, tonalităţi.

În România există o bogată varietate defluiere din care se pot aminti:

- fluierul dobrogean (cu dop), fluierulmoldovenesc în cele două variante ale sale, ceaprimitivă tilinca (fără dop şi fără găuri) şi trişca(cu dop), fluierul îngemănat, fluierul oltenesc,fluierul cu apă etc.

„Ciobanul a fost liniştit; ştia că se ducecu nuntă şi cu toate ale lui, ca şi cum ar fi trăit.De dor, ciobanul a înviat. Dorul este izvorul deviaţă 6 .”

Răileanu Dochia 18 ani în 1939 –Izvoare-Floreşti (Basarabia)

Tilinca

Instrument muzical de suflat, fărămuştiuc şi fără orificii pentru degete.

Tubul este construit din lemn de paltin,de soc sau din metal şi este deschis la ambelecapete.

Pentru a putea cânta cu tilinca, ciobanultrebuie să o încline uşor lateral pe buzele ţinutepieziş pe orificiul de suflat, din partea supe-rioară a tubului.

În funcţie de intensitatea suflului,însoţită de obturarea parţială, cu ajutorul unuideget, a orificiului situat în partea inferioară a

228


tilincii, rezultă melodia ce se doreşte a fi inter-pretată.

Din spusele lui Gheorghe Cârlan, dinlocalitatea C.A. Rosetti, judeţul Tulcea, ai căruipărinţi au venit din Moldova şi s-au stabilit aiciîn Delta Dunării, tilinca a fost adusă înDobrogea, la început, de către păstoriimoldoveni, treptat fiind înlocuită de fluierul cudop şi de cavalul bulgăresc.

Tilinca poate fi întâlnită astăzi în zonaMoldovei, Bucovinei şi a Ardealului de nord.

Fluier Îngemănat

Instrument muzical de suflat alcătuit dindouă fluiere cu muştiuc, lipite împreună lacapetele de suflat, primul cu 6 orificii pentrudegete, iar celălalt cu doar trei orificii sau fărănici unul, cel din urmă având rolul de a ţineisonul şi fiind acordat în general la octava supe-rioară.

Din spusele păstorilor locali am înţelescă acest tip de instrument era foarte popular înBanat.

A fost folosit în Dobrogea ocazional dediverşi păstori, care l-au achiziţionat de la târ-gurile de meşteri populari din judeţ sau din ţară,dar nu am aflat de vreun meşter local care săconfecţioneze acest tip de instrument.

„Le cânt oilor la culcare, la sculare, laporneală; ele stau ca o oştire şi mă ascultă 7.”

Rusu Gheorghe 54 ani în 1938 – Cubolta –Basarabia

Cavalul

Instrument muzical de suflat cu muştiuc,cavalul este cel mai duios dintre instrumentelede suflat păstoreşti, anume făcut pentru ,, adoini''.

„Doina ciobanului nu o pot cântaoricând, ci numai când îmi vine, şi atunci o cântcu suflet, că o dau lumii. E mare pomană s-ocânţi 8.”

Horpin Gherasim 72 ani în 1939–Vădeni-Soroca (Basarabia)

Etimologia cuvântului caval, conformDEX, este de origine turcă, kaval, aria utilizăriisale incluzând ţări din sud-estul Europei,Indonezia, Coreea, Turcia, Armenia, Irak, Iran,nordul Africii şi unele ţări din America de Sud .

Originea instrumentului pare să descindădin Egiptul Antic. Pe o frescă din sec. al V-leasau al VII-lea d.Hr. descoperită în Turkmenia, seaflă reprezentat acest instrument cunoscut înpractica muzicală sub denumirea de qawal 9.

Despre vechimea acestui tip de instru-ment pe teritoriul Dobrogei, găsim într-o comu-nicare a arheologului V. Zirra 10.

,,La Histria în timpul săpăturilor dinanul 1949, în sectorul al X-lea , a apărut unfluier cu totul deosebit. Nu are dimensiunideosebite, este din os, poate tibie de câine, for-mat din trei tuburi care se îmbucă. Cel care acântat pe el a trăit probabil în veacul al III-lea.

Prezenţa acestui tip de instrument muzi-cal pune o seamă de probleme.

În primul rând, se pune problema ori -ginii sale, căci modul în care este confecţionatpresupune o specializare în materie de con-strucţie a instrumentelor muzicale. Probabil căfăcea parte din industria locală, deşi se poatepune şi problema importării lui, în oraşelePontului stâng, tocmai din Grecia.

În cazul posibilităţii importului, se pre-supune existenţa a trei locuri renumite care îşi

Dobrea Vangheli şi Constantin Stoian,caval bulgăresc

229


cuceriseră o faimă binemeritată în construcţiade fluiere cu ancie(avlos), acestea fiind Atena,Beoţia sau Angos 11.''

Cristian C. Ghenea dezvoltă în continuarenota de mai sus, aducând noi informaţii utile înacest sens:

,,În cel de-al doilea secol î.e.n., Theodor,tatăl lui Isocrate filozoful, era considerat ca celmai bun făuritor de avlos-uri din toată peninsu-la balcanică.

S-ar putea însă ca fluierul cel din treipărţi să fi fost meşteşugit de un trac deoareceastfel de instrumente muzicale se mai fac şiastăzi în diferite zone ale ţării noastre, cum ar fiMoldova şi Dobrogea, sau după modelul caval-ului ciobanilor din Rodope.

Kurt Sachs, descriind un instrument cuaceste caracteristici, îl denumeşte „cavalul detip românesc”. Pe de altă parte, muzicologulTiberiu Alexandru afirmă că nu se poate dovedioriginea certă a cavalului format din trei piese.

Se poate însă ca fluierul aflat la Histriaşi care a sunat cândva, cu trei veacuri î.e.n.,fără dop ca şi cavalul bulgăresc, să fi fost unuldintre strămoşii acestuia 12.''

Din investigaţiile de pe teren, dar maiales din discuţiile purtate cu diverşi meşteripopu lari, la târgurile unde am fost la rândul meuinvitat ca meşter popular, am aflat că acestinstrument muzical păstoresc, este folosit peteritoriul românesc, în două variante construc-tive, cavalul românesc şi cavalul bulgăresc .

Cavalul românesc poate fi întreg, sau dindouă părţi. Cele din două părţi sunt confecţio -nate astfel pentru a fi mai uşor de transportat.

Cavalul românesc are muştiucul alcătuitdin dop şi vrană (Dop - bucată cilindrică dinlemn care astupă deschizătura de sus a cavaluluilăsând un spaţiu mic prin care se suflă; Vrană -decupare sub formă de pană, realizată la muştiu-cul cavalului care are rolul de a tăia fluxul de aerce iese prin spaţiul dintre corpul cavalului şi dopîn momentul suflării, obţinându-se astfel tonali-tatea dorită).

Cavalul românesc are pe partea supe-

rioară 5 orificii digitale, dispuse după un calcul

acustic exact, astfel încât al cincilea orificiu se

află plasat la jumătatea distanţei lungimii

cavalului 13.

Am mai întâlnit un tip de caval cumuştiuc, utilizat de păstorii basarabeni, care aregrifura alcătuită din şase orificii digitale.

Orificiul al şaselea, al cavalului basara -bean, este poziţionat uşor lateral dreapta saustânga, al treilea, numărat dinspre partea supe-rioară a instrumentului către partea inferioară,fiind mai mic în diametru decât celelalte orificii.Prin utilizarea lui se obţine un semiton.

Cu ajutorul grifurii cavalului se obţine oscară de şase sunete diatonice ce se amplifică cuarmonice realizate prin suprasuflare. În timpulinterpretării, cavalul se ţine sprijinit pe buze, înpoziţie uşor oblică.

Pe teritoriul Dobrogei se utilizează ca -valul cu 8 orificii digitale, numit caval bulgăresc.

Cavalul bulgăresc este construit din treipărţi care se îmbucă între ele , fără muştiuc înpartea superioară, având o grifură alcătuită dinopt orificii.

Orificiile sunt dispuse astfel: şapte pepartea superioară a cavalului, iar al optuleadedesubt, pe aceelaşi plan de axe cu celelalteşapte, cu doi centimetri înainte de prima gaurăde deasupra, numărată de la orificiul de suflat înjos.

Cavalul bulgăresc are această denumireîn Dobrogea, deoarece a fost introdus de cătrepopulaţia de origină bulgară stabilită aici dupăsec. al XIX-lea.

Cavalul se utilizează la interpretareadoinelor şi jocurilor cu mişcare lentă.

Din spusele ciobanilor bătrâni, deseori,cavalul făcea echipă bună cu cimpoiul şi cuţigulka ( instrument cu coarde şi arcuş, provenitdin Bulgaria şi foarte îndrăgit în Dobrogea).

Lemnul cu ,,cea mai dulce şi duioasă''rezonanţă, (unanim recunoscut de toţi meşteriide instrumente tradiţionale de suflat ) utilizatpentru construirea cavalului, a fluierului şi cara-belor pentru cimpoi este cel de prun, fiinddefinit ca ,, lemn cu grăsime'' .

Când nu aveau lemn de prun ciobaniisau meşterii populari mai confecţionau acestinstrument din lemn de cireş, soc, cais saupaltin.

230


Personal am confecţionat caval chiar şidin lemn de stejar, fag sau tei.

Pentru a putea fi folosit la construirea deinstrumente muzicale de suflat, lemnul trebuiesă fie uscat la umbră cel puţin trei ani.

„Mioriţa o cântă ciobanii mei de parcăse coboară cerul pe pământ 14.”

Roşca Matache 72 ani în 1935– Cornova-Ungheni (Basarabia)

Cimpoiul

Instrument de suflat cu burduf de piele şitub (sau tuburi) din lemn, prevăzute la capătulsuperior cu ancie.

Prima relatare despre cimpoi o găsim înBiblie la capitolul Facerea:

,, 17. După aceea a cunoscut Cain pefemeia sa şi ea , zămislind, a născut pe Enoh.Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, dupănumele fiului său, Enoh.

18. Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad is-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născutMatusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh.

19. Lameh şi-a luat două femei; numele uneiaera Ada şi numele celeilalte era Sela.

20. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăltuturor celor ce trăiesc în corturi, la turme.

21. Fratele lui se numea Iubal; acesta estetatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi dincimpoi 15.''

Tipul arhaic de cimpoi era alcătuit dinunul sau mai multe tuburi, cuplate la o sursă deaer. Tuburile puteau fi cu sau fără orificii digi-tale, cu ancie simplă sau dublă 16.

Istoricul latin Caius Suetonius Tranqui -lli us descrie un urticularius, la care cântaîmpăratul roman Nero 17.

Primele mărturii în Europa de Vestdespre cimpoi apar la începutul sec. al IX-lea ,iar reprezentarea sa plastică este meţionatăîncepând cu sec. al XIII-lea. Este descris caavând o formă simplă cu burduful din vezică deporc, având o ţeavă scurtă pe post de suflător şidouă tuburi din care unul era uşor curbat 18.

Pe măsură ce este perfecţionat, cimpoiuleste utilizat de muzicanţii ambulanţi şi de către

păstori, dar pătrunzând şi la curţile nobililor sauîn mediul militar la începutul secolului al XVII-lea 19.

Cimpoiul este răspândit din Europa pânăîn teritoriile arabe, India şi Africa de nord.

Părţile componente ale cimpoiului sunt:burduful, caraba, ţipătoarea, bâzoiul, suflaciul şisuporţii pentru carabă, bâzoi şi suflătoare.

Burduful este alcătuit dintr-o piele deanimal, de regulă de ţap, dar se folosesc şi pieide capră sau de oaie. În ultimul timp unii cim-poieri utilizează burduf din cauciuc.

Motivele principale în acest caz suntnepriceperea şi comoditatea. Pielea trebuiejupuită într-un mod anume de pe animal, pentrua putea fi folosită ca burduf de cimpoi, lucru pecare nu îl fac decât păstorii sau meşteriicunoscători.

Apoi pielea se prepară pentru a fi moaleşi fără pori, ceea ce de asemenea necesită anu-mite cunoştinte în domeniu.

În perioadele în care cimpoiul era desutilizat de către păstori, existau oameni specia -lizaţi, dintre cimpoieri, în producerea de burdu-furi de piele şi ancii din stuf, în sensul că le

Ion Bătrânac, cimpoi

231


făceau, putem spune, la modul profesionist.Marea majoritate a cimpoierilor îşi con-

fecţionau cimpoiul în întregime, existând totuşiunii dintre ei care nu se pricepeau la acestmeşteşug.

Am aflat de la cimpoierii DumitruRăznoveanu şi Ion Bătrânac, despre PetreaBătrânac din Balabancea, cel mai renumitmeşter de cimpoaie din secolul trecut, şi de nee-galat până în ziua de azi.

Din spusele lor reiese faptul că veneaucimpoieri din Bulgaria, pentru a face comandăde cimpoaie la Petrea Bătrânac, bulgarii la rân-dul lor fiind consideraţi ,,Aşi'' în acest domeniu.

Tot de la ei am aflat că cea mai bunăpiele pentru burduful de cimpoi este cea de ţap,deoarece are densitatea cea mai mare, compa -rativ cu cea de capră sau de oaie.

Partea de la gât, a pieii animalului, estefolosită pentru montarea tuburilor destinateinterpretării melodiei, pe când labele anterioaresunt locaşul tuburilor în care se introduc suflă-torul şi bâzoiul.

Burduful se ţine sub braţul stâng şi seumflă cu ajutorul ,,suflaciului''.

,,Suflaciul'' este prevăzut cu o supapă(valvă) din piele, care opreşte refularea aeruluicătre exterior. Când presiunea din burduf scadela o valoare pe care cimpoierul o apreciază cafiind redusă, suflă din nou aer în interior cu aju-torul ,,suflaciului''.

Burduful din piele se poate folosi cupărul pe dinafară, sau întors pe dos cu părul peinterior. În cel de-al doilea caz părul era tunsfoarte scurt. De cele mai multe ori burduful eraîmbrăcat cu o husă din pânză ornată cu diversemodele viu colorate..

Caraba este piesa cu ajutorul căreia cim-poierul obţine melodia dorită a fi interpretată. Eaare forma unui tub, cu interior conic, şi este pre-văzută cu opt găuri de dimensiuni diferite, şaptesituate pe partea superioară a carabei iar a optasub prima gaură de lângă ancia de stuf şi pe ace-laşi ax cu ea.

Prin orificiul de dedesupt al carabei seintroduce şi se fixează în cel de deasupra obucăţică din vârful ascuţit al unei pene de gâscă,găurită la ambele capete, necesară pentru a

,,întoarce'' caraba aşa cum vrea cimpoierul. Este unul din secretele de confecţionare

a carabei dobrogene.Un alt secret, aplicat carabei, pentru a-i

testa calitatea muzicală, este acesta: în momen-tul în care sufli în ea, având toate orificiiledeschise, trebuie să fluiere.

Mai sunt şi alte taine ale acestuimeşteşug, esenţiale în construcţia de carabe, pecare le-am aflat după aproape 10 ani de priete-nie cu doi dintre meşterii cimpoieri investigaţi,Dumitru Sechila din Niculiţel şi DumitruRăznoveanu din Balabancea.

Am fost cu o astfel de carabă la maestrulŞtefan Petriman, profesor de muzică la Liceulde Artă din Tulcea, care mi-a explicat în termenide specialitate tipul de acordaj folosit la cim-poaiele dobrogene.

,,Caraba este acordată în Fa, dar orifi-ciul situat în partea de jos este în Mi sensibilacătre Fa. Deci avem cromaticul incomplet: Mi –Fa - Fadiez -Sol - Soldiez – La - Ladiez (sauSibemol).

Dacă toate cele şapte orificii sunt deschise seformează nota Si, iar dacă îl descoperim şi pecel de-al optulea de dedesupt atunci se formeazănota Do.

În acest caz avem Mi-Do, sexta mică. Gauradin spate, adică a opta, este Do2.

Rolul găurii de jos este ca să fie plină cvintaperfectă Fa-Do, ca să se poată cânta înFaminor, FaMajor în cazul acesta.

Diapazonul carabei este practic o cvintă cusensibil la nota Mi 20 .''

Pentru a se obţine rezultate optime, cara-ba, se recomandă a fi făcută din lemn de prun.

În partea superioară, care se introduce înburduf, caraba are o piesă din stuf, prevăzută cuancie, obţinută prin incizarea tubului de stuf cuun cuţitaş special.Această piesă cimpoierii onumesc ţipătoare.

Cu ajutorul ţipătoarei se obţine acelsunet specific cimpoiului. În funcţie de mărimeacarabei se alege şi dimensiune ţipătoarei ceurmează a fi confecţionată.

Singurul stuf bun pentru ţipătoare este,,stuful de deal'' de culoare roşcată, stuf carecreşte în zone lipsite de contactul permanent cu

232


apa, aşa cum este cazul stufului de baltă.Acest tip de stuf are fibra foarte densă,

utilizându-se aproximativ primii 10-12 cen-timetri din lungimea sa, măsuraţi de la bază.

Unii cimpoieri confecţionează ţipă-toarele după un model adus din Bulgaria înultimii 15 ani.

Aceste noi modele bulgăreşti înlocuiescde fapt tubul de stuf cu un tub de lemn sau dinplastic, care are scobită o degajare oblicăparţială pe partea superioară, degajare acoperităapoi de o fâşie de lamelă tăiată dintr-o ancie debambus, de tipul celor care se folosesc la cla -rinet sau saxofon.

Lamela se fixează pe tub, prin matisarecu aţă, la capătul care intră în carabă, celălaltcapăt rămânând liber, ca să poată vibra, atuncicând aerul pătrunde cu presiune din burduf încarabă.

Unii cimpoieri folosesc pe post delamelă chiar şi material plastic elastic.

Cel mai autentic şi de neegalat sunet alcarabei cimpoiului este dat de către tubul de stufincizat.

În Dobrogea caraba are trei denumiri, cecorespund la trei dimensiuni diferite: cea mare-Caba, mijlocie Orta iar cea mică Giurea.

Giureaua are sunetul cel mai ascuţit, darşi cel mai dulce, dintre cele trei tipuri de carabedobrogene, din spusele cimpoierilor investigaţi.

Bâzoiul este format dintr-un tub cilin-dric sau conic, cu gaură interioră cilindrică,fără orificii digitale, căruia i se ataşează în capă-tul care intră în burduf,o ţipătoare de dimensiu-ni mai mari decât cea folosită pentru carabă.

Bâzoiul dobrogean este alcătuit din douăsau trei tuburi din lemn de prun, cireş sau soc,care se îmbucă şi culisează între ele până seobţine tonalitatea dorită de cimpoier.

Rolul bâzoiului este de a ţine isonulmelodiei interpretate la tarabă, isonul fiind defapt un sunet complementar acordat la octavainferioară acordajului carabei.

Suflaciul este piesa prin care cimpoierulsuflă aer în burduf. Are formă tronconică, cugaură cilindrică pe interior pe toată lungimea luişi o supapă din piele moale, fixată cu o ţintă lacapătul din interiorul burdufului.

În momentul în care aerul este suflat înburduf supapa se deschide şi apoi obtureazăgaura ,,suflaciului'' când aerul încearcă să iasăcătre exterior.

Mai nou, se foloseşte pentru supapă, înloc de piele, material de la mănuşile de cauciuc.

Caraba, bâzoiul şi suflătorul se ataşeazăde burduf cu ajutorul unor suporţi tronconici, cuorificiu cilindric interior, făcuţi din corn de bousau de vită.

Aceşti suporţi au fiecare din ei, decupatăla exterior, în partea care intră în burduf, o dega-jare, pe care se matisează cu aţă rezistentăextremităţile pieii burdufului (gâtul şi picioa -rele). Prin matisare se obţine etanşarea burdufu-lui, operaţiune esenţială în utilizarea acestuia decătre cimpoier.

Astăzi suporţii pentru bâzoi şi suflător,în cele mai multe cazuri, se construiesc din lemnde esenţă tare cum ar fi cornul, frasinul sau ste-jarul.

Cu ajutorul cimpoiului se pot interpretadoine, hore, sârbe, geamparale etc.

Din păcate, cimpoiul a pierdut terendatorită faptului că este destul de greu de între -

Valeriu Leonov, caval basarabean

233


ţinut şi în acelaşi timp necesită o bună cunoaş -tere a modului de confecţionare a pieselor com-ponente.

În cazul unei întreţineri defectuoase acimpoiului, ţipătoarea se poate defecta frecvent,ceea ce duce în acest caz la imposibilitatea uti-lizării lui ca instrument muzical.

Mulţi păstori au învăţat să cânte la cim-poi, dar nu îl puteau construi sau întreţine dinmotive de nepricepere.

Apariţia radioului portabil, dar mai alesutilizarea lui pe scară tot mai largă după anul1989, a fost un motiv serios de ,,lenevire '' a păs-torilor, în special a celor tineri, în a mai folosicimpoiul sau alte instrumente muzicaletradiţionale, în timpul perioadelor de mers cuoile la păşunat.

Astfel, ei nu au mai preluat de la ciobaniibătrâni meşteşugul confecţionării şi al întreţine -rii instrumentelor muzicale, ceea ce a produs odiscontinuitate în procesul transmiterii lor cătregeneraţiile viitoare.

Instrumentele muzicale tradiţionale facparte din identitatea culturală a fiecărui popor,fiind un mijloc de exprimare al trăirilorsufleteşti, specifice şi inconfundabile, prin carepână nu demult ariile geo-culturale se distingeauîntre ele într-un mod atât de minunat şi de diver-sificat.

Din discuţiile purtate cu ciobanii bătrâni,factorul esenţial care a condus la această tristăpierdere a fost şi este în continuare, slăbirea, sauchiar şi mai rău, pierderea credinţei în Dum -nezeu, Cel care de fapt inspiră omul în tot ceeace face frumos şi bun pe acest Pământ.

„Privim în zare dimineaţa şi ne rugăm.Ascultăm izvoarele şi ele ne învaţă că şi noi tre-buie să cântăm 21.''

Berbac Dumitru 51 ani în 1936 –Săcele-Braşov

_____________________

1. http://www.spiritromânesc.ro.go/cugetări%20 păstoreşti%20de%20odinioară.html (pagină realizată de Laurenţiu Niţă), p. 32 Ibidem, p. 163 http://poezii.iis.ro/balade-populare/miorita-vasile-alecsandri/4 Arh. Bălan I., „Ne vorbeşte părintele Ilie Cleopa”, edituraEpiscopiei Romanului, Vol.3, 1996, p. 53-54.5 Ibidem, p. 52.

6 http://www.spiritromânesc.ro.go/cugetări% 20păstoreşti%20de%20odinioară.html (pagină realizată de Laurenţiu Niţă), p. 27 Ibidem, p.58 Ibidem, p. 19 Bărbuceanu V., Dicţionar de instrumente muzicale, Bucureşti,1999, p.4610 Cristian C. Ghenea, Din Trecutul Culturii MuzicaleRomâneşti,Ed. Muzicală,1965, p. 1711Ibidem, p. 1712 Ibidem, p. 1713 Bărbuceanu V., Dicţionar de instrumente muzicale,Bucureşti,1999, p. 4614 http://www.spiritromânesc.ro.go/cugetări% 20 păstoreşti%20de%20odinioară.html (pagină realizată de Laurenţiu Niţă), p. 115 Biblia, capitolul Facerea (4,17-21), p. 1516 Bărbuceanu V., Dicţionar de instrumente muzicale,Bucureşti,1999, p. 5717 Ibidem, p. 5718 Ibidem, p. 5719 Ibidem, p. 5720 Petriman Şt., Informaţie furnizată în interviul din data8.01.200821 http://www.spiritromânesc.ro.go/cugetări% 20păstoreşti%20de%20odinioară.html (pagină realizată de Laurenţiu Niţă), p. 2

_____________* Ghenea, C. 1965, Din Trecutul Culturii MuzicaleRomâneşti, Bucureşti.Arh. Bălan Ioanichie, 1996, Ne vorbeşte părintele CleopaIlie, vol. III, Editura Episcopiei Romanului, * Bărbuceanu, V. 1999, Dicţionar de InstrumenteMuzicale,Editura Teora, Bucureşti*** , 1988* Biblia, Editura Institutului Biblic si de Misiune alBisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti

Dumitru Răznoveanu, cimpoi

234


Satele unui judeţ în general şi ale judeţu-lui Tulcea în particular sunt diverse. Afirmaţiaeste banală în aparenţă, însă are meritul de aobliga imediat la formularea unor enunţuri demare relevanţă care să explice din ce punct devedere sunt diverse. Diversitatea satelor esteorizontală, calitativă şi verticală, cantitativă. Peo suprafaţă relativ mică se înregistrează dis-crepanţe majore între aceste sate, din toatepunctele de vedere.

Deşi în aparenţă pare simplă, proble -matica ruralului nord – dobrogean este compli-cată de o serie de factori cu influenţă directă sauindirectă asupra spaţiului rural. Dintre aceştifactori trei sunt esenţiali: cadrul natural (formade relief, clima, hidrografia, vegetaţia, fauna,solurile), factorul istoric şi factorul socio – eco-nomic.

Aceştia îşi pun amprenta cel mai preg-nant asupra spaţiului rural, generând formediverse şi dinamice de manifestare a ruralităţii.

Scopul lucrării de faţă este acela de aîncadra în anumite tipologii aşezările rurale nord– dobrogene, în corelaţie cu aceşti factori, cuprecădere cu cel geografic şi socio – economic.

Factorul istoric a fost neglijat conştientdeoarece presupune o atentă documentareasupra cauzelor unor fenomene şi mutaţiilorpetrecute de-a lungul timpului în cadrul comu-nităţii săteşti şi va constitui un subiect tratataparte.

Aşadar, am urmărit, fără a avea pretenţiade a epuiza, aspecte legate de: cadru natural,organizarea administrativ – teritorială a spaţiu-lui rural nord –dobrogean, încadrarea tipologicăîn funcţie de forma majoră de relief în care esteamplasat satul, tipologia morfo – structurală,mărimea demografică a satelor, indicele de dis-persare a populaţiei în cadrul comunelor camodalitate de înţelegere a unor probleme legate

de comunicare a comunităţilor rurale la nivellocal, potenţialul demografic al localităţilorrurale, tipologia funcţională a aşezărilor ruraleşi, în final, indicele de dezvoltare al acestoraşezări.

1. Cadrul natural al judeţului Tulcea1.1. Relieful – caractere generaleRelieful judeţului Tulcea se caracterizează prinexistenţa a două unităţi fizico-geografice dis-tincte: una mai înaltă, în partea central – vestică(unităţi de orogen hercinico - kimmeric) şi altamai joasă şi mai nouă (cuaternară) în nord şinord – est, respectiv Lunca şi Delta Dunării.

Unităţile mai înalte de relief sunt dispuseîn trei fâşii paralele, ocupând 32 % din suprafaţajudeţului Tulcea:• Fâşia nordică, constituită din MunţiiMăcin, cu altitudinea maximă atinsă în VârfulŢuţuiatu (Greci): 467 m.• Fâşia centrală, extinsă între Dunăre (lavest) şi Lacul Razim (la est), reprezentată dePodişul Babadag.• Fâşia sudică, reprezentată de comparti-mentul nordic al Podişului Casimcea.

Unităţile joase din teritoriu includ DeltaDunării, cea mai nouă formaţiune de relief aRomâniei, Lunca Dunării situată la periferiile devest şi de nord ale judeţului, precum şi câmpiaaluvială a Lacului Razim.

Relieful judeţului Tulcea variază între 0m la nivelul Mării Negre (Sfântu Gheorghe) şi467 m (în Vârful Greci).

1.2. Caractere bio – pedo – climaticeÎn ceea ce priveşte clima, judeţul Tulcea

este dominat de două tipuri climatice: cel destepă – silvostepă şi cel de pădure.

Primul înconjoară acest areal ca o cen-tură, al doilea se găseşte în interior. Diferenţa

Spaţiul rural nord – dobrogean

Alexandru CHISELEV

235


între cele două este dată în principal de precipi-taţii şi secundar de temperatură.

În climatul de stepă cad anual între 350 –500 mm apă, în cel de pădure peste 500 mm.Există deosebiri şi în ce priveşte temperaturilemedii anuale şi lunare. Diferenţele anuale suntde cel mult 1°C (valorile medii anuale sunt 11°Cpentru stepă – silvostepă şi 10°C pentru pădure),cele lunare sunt de aproape 2°C.

Diferenţierea climatică este impusă decreşterea reliefului în altitudine. Ca o consecinţăa cantităţii mici de precipitaţii, reţeaua hidro-grafică de suprafaţă este slab dezvoltată. Râurimai importante sunt Taiţa, Teliţa şi Slava. Osituaţie aparte o prezintă Lunca şi Delta Dunării,cu o reţea complexă de braţe, canale, lacuri,mlaştini, japşe şi zătoane.

Pânzele subterane de apă variază caadâncime şi sunt legate de natura rocilor.Vegetaţia este reprezentată de pădurea nord –dobrogeană, înconjurată de stepă şi silvo –stepă. O importanţă deosebită o prezintă vege-taţia deltaică şi cea de luncă, cu o mare biodi-versitate.

Stepa pătrunde din sud în lungul litoralu-lui către nord, spre Deltă. Ea îmbracă marginileDobrogei de Nord. Asociaţiile de plante suntdominate de Festuca valesiaca, Stipa capillata,Stipa lessingiana.

Silvostepa este alcătuită din pâlcuri depădure submediteraneană, în care apare stejarulpufos (pe Beştepe şi pe Denis Tepe), carpenuloriental, tufe de păliur, specii de zizif, scumpieşi piersic sălbatic.

În zona de contact dintre pădure şi sil-vostepă, apar tufişuri dese constituite din corn,alun, păducel, zizif şi vişin turcesc.

Pădurea nord – dobrogeană este formatădin stejar ca element dominant, la care se adaugăteiul (teiul roşu şi teiul argintiu).

Teiul formează un masiv forestier înPodişul Niculiţel, care se extinde până spreMunţii Măcin. Este cel mai mare masiv pădurosde tei din România.

Vegetaţia deltaică şi de luncă este diver-să, începând cu cea hidrofilă, higrofilă, palustră,zăvoaiele, plaurul şi terminând cu pădurile, sără-turile şi pajiştile de pe grindurile fluvio – maritime.

În afara elementelor faunistice caracter-istice întregii Dobroge se mai întâlnesc: Erixjaculus, Testudo graeca, apoi rozătoarereprezentate de iepurele de pădure, o varietate alui Lepus europaeus.

Se mai găsesc: mistreţul, care migreazăde la pădure la baltă, pajura (Aquilla imperialis),hoitarul (Neophron percnopterus), vulturulcodalb (Haliaetus albicilla).

Solurile dominante sunt cele brune depădure în nord, litosolurile în Munţii Măcin,cenuşii de pădure în Podişul Babadag şi parţialal Casimcei, cernoziomuri castanii şi ciocolatiila periferia Dobrogei de Nord, cernoziom car-bonatic spre Dunăre şi cernoziomuri levigatecaracteristice silvostepei, soluri aluviale, hidro-morfe, limnosoluri, psamosoluri, soluri gleice,turbe, soluri neevoluate în Delta şi LuncaDunării.

2. Organizarea administrativ – teritorialăa spaţiului rural

Spaţiul rural nord – dobrogean este orga-nizat în 133 de sate (locuite). Dintre acestea, 130de sate sunt grupate în 46 de comune rurale.

Excepţie fac satele Tudor Vladimirescu(ce aparţine administrativ de municipiulTulcea), Tichileşti şi Revărsarea (ce aparţin deoraşul Isaccea).

Situaţia detaliată a comunelor judeţuluiTulcea şi a satelor componente ale acestora esteprezentată în tabelul următor:

Comunele judeţului Tulcea şi satelecomponente

Nr.crt. Comuna Sate componente

1 Baia Baia, Panduru, CaugagiaCeamurlia de Sus, Camena

2 Beidaud Beidaud, Neatârnarea, Sarighiol de Deal

3 Beştepe Beştepe, Băltenii de Sus, Băltenii de Jos

4 C.A. Rosetti C.A. Rosetti, Cardon, Letea, Periprava, Sfiştofca

5 Carcaliu Carcaliu6 Casimcea Casimcea, Rahmanu, Corugea,

Războieni, Cişmeaua Nouă, Haidar

236


7 Ceamurlia de Jos/Ceamurlia de Jos, Lunca

8 Ceatalchioi Ceatalchioi, SălceniPătlăgeanca, Plauru,

9 Cerna Cerna, G-ral Praporgescu, Mircea Vodă, Traian

10 Chilia Veche Chilia Veche, Câşliţa, Tatanir11 Ciucurova Ciucurova, Fântâna Mare,

Atmagea12 Crişan Crişan, Caraorman, Mila 2313 Dăeni Dăeni14 Dorobanţu Dorobanţu, Cârjelari, Meşteru,

Fântâna Oilor15 Frecăţei Frecăţei, Cataloi, Poşta, Teliţa16 Greci Greci17 Grindu Grindu18 Hamcearca Hamcearca, Balabancea,

Nifon, Căprioara19 Horia Horia, Cloşca, Floreşti20 I.C. Brătianu I.C. Brătianu21 Izvoarele Izvoarele, Alba, Iulia22 Jijila Jijila, Garvăn23 Jurilovca Jurilovca, Vişina, Sălcioara24 Luncaviţa Luncaviţa, Rachelu25 Mahmudia Mahmudia26 Maliuc Maliuc, Gorgova, Ilganii de Sus,

Partizani, Vulturu27 Mihai Bravu Mihai Bravu, Satu Nou, Turda28 M. Kogălniceanu Mihail Kogâlniceanu, Lăstuni,

Rândunica29 Murighiol Murighiol, Colina, Dunavăţu de Jos,

Dunavăţu de Sus, Plopul, Sarinasuf, Uzlina

30 Nalbant Nalbant, Nicolae Bălcescu, Trestenic

31 Niculiţel Niculiţel32 Nufăru Nufăru, Ilganii de Jos,

Malcoci, Victoria33 Ostrov Ostrov, Piatra34 Pardina Pardina35 Peceneaga Peceneaga36 Sarichioi Sarichioi, Enisala, Sabangia,

Zebil, Visterna37 Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe38 Slava Cercheză Slava Cercheză, Slava Rusă39 Smârdan Smârdan40 Somova Somova, Mineri, Parcheş41 Stejaru Stejaru, Mina Altân Tepe,

Vasile Alecsandri42 Topolog Topolog, Calfa, Cerbu,

Făgăraşu Nou, Luminiţa, Măgurele, Sâmbăta Nouă

43 Turcoaia Turcoaia44 Valea Nucarilor Valea Nucarilor, Agighiol,

Iazurile45 Valea Teilor Valea Teilor46 Văcăreni Văcăreni

Numărul mediu de sate pe comună înjudeţul Tulcea este de 2,9 sate.

Însă la nivel de comună apar diferenţieriimportante în ceea ce priveşte numărul acestorsate, variind de la unu la şapte.

Proporţia comunelor în funcţie de numărulsatelor componente

Nr. crt. Tip comună Număr comune Procent (%) 1 Comună cu un sat 14 30,42 Comună cu două sate 5 10,93 Comună cu trei sate 14 30,44 Comună cu patru sate 6 13,15 Comună cu cinci sate 4 8,76 Comună cu şase sate 1 2,27 Comună cu şapte sate 2 4,3

3. Tipologia aşezărilor rurale după mediulgeografic (forma de relief)

Descrierea generală a modelelor deaşezări rurale din judeţul Tulcea, necesită oprezentare a tipologiei specifice, care se poaterealiza prin intermediul indicatorilor reprezen-taţi de:• mediul natural – geografic• profilul economic dominant al localităţii• activităţile principale ale populaţiei

În acest scop, primul demers a constat înîntocmirea unei grupări a localităţilor în funcţiede indicatorul forma de relief predominantă,acesta fiind considerat drept factorul determi-nant pentru structura şi funcţionalitatea spaţiilordin mediul rural, din locuinţa şi gospodăriasătească în special.

Au rezultat trei tipuri principale deaşezări rurale, după forma de relief:• aşezări rurale de câmpie• aşezări rurale de câmpie –deal (sau de câmpie– munte)• aşezări rurale de deal – munte

Aceste modele de aşezări rurale prezintăo serie de trăsături specifice, determinate deindicatorii cuprinşi în următoarele categorii:• utilizarea teritoriului • ponderea producţiei agricole realizate îngospodăriile populaţiei

237


• gradul de ocupare al populaţiei• caracteristicile demografice ale populaţiei • modul de locuire• nivelul de modernizare al localităţilor (ex:şosele asfaltate, apă curentă, canalizare)

q Localităţi rurale de câmpie: 45Exemple: Băltenii de Jos, Băltenii de

Sus, C.A. Rosetti, Caraorman, Carcaliu, Cardon,Câşliţa, Ceamurlia de Jos, Ceatalchioi, ChiliaVeche, Crişan, Dunavăţu de Jos, Dunavăţu deSus, Gorgova, Grindu, I.C. Brătianu, Ilganii deJos, Ilganii de Sus, Jurilovca, Letea, Lunca,Luncaviţa, Maliuc, Mila 23, Murighiol, Pardina,Pătlăgeanca, Partizani, Periprava, Plauru,Plopul, Sabangia, Sarichioi, Sarinasuf, Sălceni,Sălcioara, Sfântu Gheorghe, Sfiştofca, Smârdan,Tatanir, Tudor Vadimirescu, Uzlina, Vişina,Vulturu.

q Localităţi rurale de câmpie – deal (saucâmpie – munte): 78

Exemple: Agighiol, Alba, Atmagea,Baia, Beidaud, Beştepe, Calfa, Camena,Casimcea, Cataloi, Caugagia, Căprioara, Câr -jelari, Ceamurlia de Sus, Cerbu, CişmeauaNouă, Ciucurova, Colina, Corugea, Dăeni, Do -ro banţu, Enisala, Făgăraşu Nou, Fântâna Mare,Fântâna Oilor, Frecăţei, Garvăn, Haidar, Iazu -rile, Iulia, Izvoarele, Jijila, Lăstuni, Lumi niţa,Mahmudia, Malcoci, Măgurele, Meşteru, MihaiBravu, Mihail Kogălniceanu, Mina Altân Tepe,Mineri, Nalbant, Neatârnarea, Nicolae Bălcescu,Niculiţel, Nufăru, Ostrov, Panduru, Parcheş,Peceneaga, Piatra, Poşta, Rachelu, Rahman,Războieni, Rândunica, Revărsarea, Sarighiol deDeal, Satu Nou, Sâmbăta Nouă, Slava Cercheză,Slava Rusă, Somova, Stejaru, Teliţa, Tichileşti,Topolog, Traian, Trestenic, Turcoaia, Turda,Valea Nucarilor, Valea Teilor, Vasile Alecsandri,Văcăreni, Victoria, Visterna, Zebil. q Localităţi rurale de deal – munte: 10

Exemple: Balabancea, Cerna, Cloşca,Floreşti, General Praporgescu, Greci, Hamcear -ca, Horia, Mircea Vodă, Nifon.

* în această categorie sunt incluse loca -lităţile din unităţile de deal cât şi cele aflate la

contactul câmpie – deal, câmpie – munte în această categorie sunt incluse localităţile dinunităţile de munte (Munţii Măcin) cât şi cele dela contactul deal – munte .

Localităţi rurale de câmpie: caracteristici• terenuri agricole arabile în proporţie de peste80 %• populaţie rurală ocupată în principal în acti -vităţi agricole• variaţii ale structurii demografice a populaţieidatorate: creşterii mortalităţii generale, scăderiinatalităţii şi migraţiei nete• mod de locuire caracterizat prin densitate micăde locuire (aprox.3 persoane/locuinţă, 1 per-soană/cameră, peste 10 mp locuibili/persoană, 3camere/locuinţă) • aprox. 25 % drumuri modernizate în comune.

Localităţi rurale de câmpie – deal:carac teristici• utilizarea terenurilor agricole arabile cu circa1/5 mai redusă decât în localităţile de câmpie înprincipal în activităti agricole• ocuparea populaţiei în proporţie semnificativăîn activităţi agricole• variaţii în structura demografică a populaţiei caurmare a creşterii mortalităţii (infantile şi gen-erale)• locuirea în condiţii de densitate mare (aprox. 3persoane/locuinţă, aprox. 10 mp locuibili/per-soană), mărimea mică a locuinţei (aprox. 30mp/locuinţă, aprox.2 camere/locuinţă)• grad scăzut de modernizare a localităţilorrurale.

Localităţi rurale de deal – munte:caracteristici• utilizarea terenurilor agricole în proporţie depeste 50 % pentru păşuni şi fâneţe şi aprox. 40% ca terenuri arabile• în structura agricolă, predomină gospodăriilepopulaţiei, existând un număr redus al unităţiloragricole de stat• caracteristicile demografice ale populaţieiînregistrează variaţii mici• locuirea are drept caracteristică densitateamare (aprox. 3 persoane/locuinţă, sub 10mp/persoană, 1,7 persoane/cameră) şi o mărimemică a locuinţei (aprox. 31mp/locuinţă, sub 2

238


camere/locuinţă)• grad de modernizare scăzut: reţeaua de dru-muri asfaltate, alimentarea cu apă şi canalizareadeţin cele mai scăzute procente (aprox.25 %).

4. Tipologia morfostructurală a aşezărilorrurale nord – dobrogene

Fizionomia vetrei satului este definită detrei aspecte esenţiale: structura (modul de dis-tribuire a gospodăriilor), textura sau tramastradală (aspectul reţelei de drumuri) şi formavetrei.

Un rol important în constituireafizionomiei unei vetre l-a avut acţiunea conju-gată dintre relief şi modul de utilizare aterenurilor, secondată de evoluţia numerică apopulaţiei, schimbările petrecute în relaţia deproprietate funciară şi de conjunctura social –politică.

Aceste aspecte sunt în ton cu întreagaconcepţie socio – geografică despre sat, ce serezumă la două echivalenţe:• satul – comunitate umană dominantă înpeisajul geografic, ca urmare a integrării salespecifice în timp şi spaţiu; • structura vetrei şi dimensiunea moşiei –ca rezultat al unui efort lent şi de generaţii înorganizarea teritoriului.

Condiţiile fizico – geografice şi socio –economice ale judeţului Tulcea au făcut posibilăexistenţa a două tipuri morfostructurale de sat:răsfirat şi adunat.

Tipul de sat risipit sau împrăştiat, întâlnitla altitudini medii de 800 – 1200 m nu esteprezent aici.

4.1. Tipul morfostructural răsfiratAcest tip prezintă o structură intermedi-

ară între cele două extreme – risipită şi adunată,celelalte trăsături fizionomice (trama stradală şiforma vetrei) fiind cvasiconturate şi cvasicon-tinui.

Este tipul de aşezare rurală cel mairăspândit din judeţul Tulcea, constituind rezul-tatul autohton al mediului fizico – geografic şi alunor ocupaţii tradiţionale (viticultură, pomicul-tură, creşterea animalelor).

Se poate observa că specificul local al

reliefului (deluros) rămâne prioritar în contu-rarea formei vetrei şi a tramei stradale.Răsfirarea grupărilor de gospodării se petrecesub influenţa pătrunderii terenurilor pomicole,viticole, arabile din moşia satului.

Creşterea şi extinderea satului se facetotdeauna nu prin construcţii noi în aria inte-rioară ci prin case plasate către margine. Astfel,sporul de populaţie contribuie activ la extin-derea ariei aşezărilor.

În cadrul acestui tip de sat, în funcţie deforma vetrei satului, se deosebesc următoarelesubtipuri:

a) aşezări liniare dezvoltate în lunguldrumurilor (Visterna, Parcheş, Sălcioara) sau alapelor (Sâmbăta Nouă, Floreşti, Lăstuni,Panduru, Iazurile)

b) aşezări areolare sau pluricelulare, carecapătă forme diverse, o formă oarecum bineconturată (poligonal, neregulat); formele areo-lare sunt puternic influenţate de condiţiile eco-nomice ale satului: Ciucurova, Enisala

c) aşezări mixte sau complexe, rezultatal îmbinării diferitelor tipuri de sate; îmbinareatipurilor de bază poate genera forme tentaculareareolare – liniare sau polinucleare combinate:Greci, Horia

4.2. Tipul morfostructural adunatAcest tip de sate se defineşte printr-o

amplasare concentrată, îngrămădită sau ordo-nată a gospodăriilor, micile suprafeţe agricoleaflându-se în prelungirea curţilor şi mai puţinîntre ele.

Trama stradală şi forma vetrei sunt binecristalizate, cu menţiunea unor oscilaţii ale aces-tora, între ordonat – geometrizat şi dezordonat –neregulat.

Repartiţia satului adunat prezintă un put-ernic caracter de zonalitate, fiind asociat habitat-ului de câmpie (Delta Dunării, Lunca Dunării,Câmpia Litorală Razim).

Prezenţa azonală a satului adunat esteînlesnită de unele condiţii geo – istoricedeosebite: terenuri mai înalte, dar plane, arii col-onizate cu turci şi tătari (secolul XIX).

În cadrul acestui tip pot fi distinse o seriede subtipuri, care se deosebesc prin modul în

239


care clădirile sunt dispuse în vatră:a) compacte – în cazul în care clădirile

sunt aşezate la stradă, una lângă alta: Malcoci,Cataloi

b) aglomerate – clădirile sunt despărţiteîntre ele prin curţi destul de înguste, străzi saudrumuri strict delimitate: Niculiţel

c) adunate – clădirile sunt despărţite princurţi largi şi chiar prin terenuri închise pentruculturi sau livezi: Periprava, C.A. Rosetti.

5. Mărimea demografică a aşezărilor ruralenord – dobrogene

În înţelegerea diversităţii satelor, o primăprovocare o reprezintă mărimea lor sub aspectdemografic. Mărimea satului este o cifră relevan-tă din punct de vedere sociologic şi economic.

O corelaţie ce trebuie analizată este legă-tura dintre aşezarea geografică şi mărimeademografică a aşezării rurale. Astfel satele decâmpie (în general forme de relief plane) au ceamai mare dimensiune. Cu cât proporţia de terenarabil, în totalul terenului agricol al zonei estemai mare, cu atât mărimea probabilă a satuluieste mai mare.

În funcţie de numărul de locuitori ailocalităţilor nord – dobrogene, se poate realiza oclasificare a acestor sate, după cum urmează:

Tipologia satelor din judeţul Tulcea în raportde mărimea demografică a acestora (în urma

datelor recensământului din 2002)

- Sate foarte mici (sub 20 locuitori): Câşliţa,Haidar, Piatra, Uzlina;- Sate mici I (21 – 100 locuitori): Cardon,Cişmeaua Nouă, Fântăna Oilor, Ilganii de Sus,Nifon, Plauru, Sălceni, Tatanir, Tichileşti,Vulturu;- Sate mici II (101 – 500 locuitori): Alba,Atmagea, Balabancea, Băltenii de Jos, Bălteniide Sus, C.A. Rosetti, Calfa, Caraorman, Cauga -gia, Ceatalchioi, Cerbu, Cloşca, Colina, Crişan,Dunavăţu de Sus, Floreşti, General Praporgescu,Gorgova, Hamcearca, Ilganii de Jos, Iulia,Letea, Luminiţa, Maliuc, Măgurele, Meşteru,Mila 23, Panduru, Partizani, Pătlăgeanca,Periprava, Rahmanu, Sfiştofca, Trestenic, TudorVladimirescu, Victoria, Visterna;- Sate medii de rang inferior (501 – 1000locuitori): Beidaud, Camena, Căprioara, Cârje -lari, Ceamurlia de Sus, Corugea, Dorobanţu,Dunavăţu de Jos, Făgăraşu Nou, Fântâna Mare,Iazurile, Lăstuni, Mihai Bravu, Mina AltânTepe, Mircea Vodă, Neatârnarea, Parcheş,Pardina, Plopu, Poşta, Rachelu, Războieni,Rândunica, Revărsarea, Sabangia, Sarighiol deDeal, Sarinasuf, Satu Nou, Sâmbăta Nouă,Sfântu Gheorghe, Stejaru, Teliţa, VasileAlecsandri, Vişina;- Sate medii de rang superior (1001 – 2000locuitori): Agighiol, Beştepe, Casimcea,Cataloi, Ceamurlia de Jos, Ciucurova, Enisala,Frecăţei, Garvăn, Grindu, Horia, I.C. Brătianu,Izvoarele, Lunca, Malcoci, Mihail Kogălni -ceanu, Mineri, Murighiol, Nalbant, NicolaeBălcescu, Nufăru, Sălcioara, Slava Cercheză,Slava Rusă, Smârdan, Traian, Turda, ValeaNucarilor, Valea Teilor;- Sate mari I (2001 – 3000 locuitori): Baia,Cerna, Dăeni, Jurilovca, Mahmudia, Ostrov,Peceneaga, Somova, Topolog, Văcăreni;- Sate mari II (peste 3001 locuitori): Carcaliu,Chilia Veche, Greci, Jijila, Luncaviţa, Niculiţel,Sarichioi, Turcoaia.

240


6. Indicele de dispersare a populaţiei satelorîn cadrul comunelor judeţului Tulcea

În cadrul unei comune oarecare existăun anumit grad de dispersare a populaţiei.

O comună cu un singur sat va avea pop-ulaţia concentrată în acel spaţiu rural, posibil-ităţile de comunicare fiind superioare alteicomune cu un număr mare de sate, dar cu o pop-ulaţie fragmentată, eventual separată de distanţemari.

Formula de calcul al indicelui de disper-sare a populaţiei satelor în cadrul comunei (Id)este următoarea: Id = (N – R)×n/N, unde:* N – populaţia totală a comunei* R – populaţia reşedinţei de comună * n – număr sate componente (fără reşedinţa)

Nr. crt. Comuna Nr. sate Populaţia componente totalăcomună Id

1 Baia 5 5024 1,72 Beidaud 3 1821 1,323 Beştepe 3 2031 0,244 C.A. Rosetti 5 1179 2,995 Carcaliu 1 3394 06 Casimcea 6 3385 2,687 Ceamurlia de Jos 2 2620 0,528 Ceatalchioi 4 752 1,509 Cerna 4 4227 1,4210 Chilia Veche 3 3606 0,0411 Ciucurova 3 2331 0,7312 Crişan 3 1414 1,3113 Dăeni 1 2537 014 Dorobanţu 4 1788 1,4215 Frecăţei 4 3836 2,0116 Greci 1 5508 017 Grindu 1 1582 018 Hamcearca 4 1628 2,2019 Horia 3 1594 0,620 I.C. Brătianu 1 1304 021 Izvoarele 3 2313 0,5522 Jijila 2 5832 0,2523 Jurilovca 3 5184 0,8824 Luncaviţa 2 4717 0,2125 Mahmudia 1 2795 026 Maliuc 5 1060 2,8827 Mihai Bravu 3 2640 1,4728 M. Kogălniceanu 3 3261 0,8129 Murighiol 7 3778 3,7330 Nalbant 3 2834 1,2431 Niculiţel 1 4715 0

32 Nufăru 4 2427 1,6833 Ostrov 2 2244 0,00534 Pardina 1 712 035 Peceneaga 1 2051 036 Sarichioi 5 7457 2,00337 Sfântu Gheorghe 1 971 038 Slava Cercheză 2 3261 0,5439 Smârdan 1 1171 040 Somova 3 5024 1,1041 Stejaru 3 2294 1,2342 Topolog 7 5039 343 Turcoaia 1 3695 044 Valea Nucarilor 3 3976 1,4245 Valea Teilor 1 1567 046 Văcăreni 1 2357 0

* Indicele de dispersare a populaţiei satelor încadrul comunelor judeţului Tulcea (conformdatelor recensământului din 2002)

7. Potenţialul demografic al localităţilorrurale nord – dobrogene

Satele judeţului Tulcea prezintă caracter-istici demografice diferite, acestea generândforme diverse de manifestare a profilelor socio –economice locale.

Există comunităţi îmbătrânite, procentulpopulaţiei de peste 60 de ani depăşind numericpe cel al populaţiei tinere şi mature. Participareala viaţa socială şi economică este redusă, tend-inţa generală fiind de declin şi, în final depopu-lare, în cazul în care nu se adoptă măsuri urgentede stimulare a sporului natural şi migratoriu.

Altă situaţie existentă în teritoriu, mairară însă, este prezenţa comunităţilor întinerite,cu o pondere a populaţiei tinere net superioarăcelorlalte categorii de vârstă, cu posibilităţi maride dezvoltare pe plan local. În general satele cuastfel de comunităţi sunt şi cele mai dezvoltatedin punct de vedere economic deoarece existăun flux permanent de forţă de muncă locală ceprovine din cadrul acestei grupe de vârstă.

Situaţia exactă, pentru satele la care amdispus de date recente (2002), poate fi observatăîn tabelul următor:

241


242


243


8. Tipologia funcţională a aşezărilor nord – dobrogene

Mediul rural, definit până nu de multprin predominarea aproape exclusivă a struc-turilor economiei agricole, a dobândit în modevident o altă fizionomie şi o nouă funcţie.Amplificarea relaţiilor reciproce dintre vatră şilocul de muncă, populaţie şi vatră, schimburileintervenite în activităţile productive, aufavorizat transformarea radicală a aşezărilorrurale.

Satul s-a transformat treptat dintr-olocalitate unifuncţională (exclusiv sau prepon-derent agricolă), într-o aşezare cu funcţii diver-sificate, integrată tot mai mult în teritoriu.

Criteriile de bază în stabilirea tipurilorde activităţi sunt cele ale structurii socio – pro-fesionale ale populaţiei active în corelare cu val-oarea producţiei şi poziţia geografică aaşezărilor rurale (care justifică în parte existenţaunor anumite activităţi economice).

Pe baza acestora au fost definite patrumari tipuri funcţionale de aşezări rurale:1. aşezări rurale cu funcţii predominant agricole2. aşezări rurale cu funcţii predominant industriale3. aşezări rurale cu funcţii mixte4. aşezări rurale cu funcţii speciale

Această tipologie este rezultatul uneianalize, sui – generis, privind perioada deînceput de secol XX – jumătatea secolului alXX-lea, cu mutaţiile respective.

Rezultatul cercetării privind aspecteleanalizate în prezentul demers, pentru etapa actu-ală va constitui mobilul unui alt studiu.

8.1.Aşezările rurale cu funcţii predominantagricole

Acest tip de aşezare are o populaţie agri-colă de peste 65 % din populaţia activă, iar va -loarea producţiei agricole este de peste 70 % dintotalul producţiei globale a aşezării respective.În cadrul acestui tip se disting următoarele sub-tipuri:

a) agricolb) agricol cu industrie mică şi meşteşu -

găreascăc) agricol cu rol de cazare a forţei de

muncăa) Aşezările agricole. Profilul nu este

static în spaţiu şi timp, ci se modifică în funcţiede necesităţile economiei şi populaţiei la unmoment dat, de mijloacele de producţie exis-tente şi de ponderea producţiei agricole. Întâl-nim astfel:

- aşezări cu profil cerealier, de creştere aanimalelor care se suprapun teritorial unităţilor

244


de câmpie şi podiş, unde culturile cerealiere,respectiv creşterea animalelor deţin pondereacea mai mare. Exemple: Grindu, I.C. Brătianu

- aşezări cu profil legumicol – producţiade legume deţine ponderea cea mai mare întotalul producţiei vegetale, constituind şi princi-pala sursă de venituri a populaţiei: Zebil

- aşezări cu profil viticol în care peste15% din suprafaţa agricolă este ocupată cu vii.Exemple: Niculiţel, Ostrov, Valea Teilor

- aşezări cu profil de creştere a ani-malelor: Floreşti, Stejaru, Războieni

b) Aşezările rurale cu activităţimeşteşugăreşti sau ale industriei mici şi arti-zanale se bazează pe valorificarea unor resurselocale de materii prime menite să asigureaprovizionarea populaţiei din producţia propriecu articole de uz casnic şi gospodăresc:Cârjelari, Horia,

c) Aşezări agricole cu rol de cazare aforţei de muncă se găsesc în preajma unor cen-tre polarizatoare şi se caracterizează prin pendu-larea forţei de muncă. Funcţia de bază rămâneagricultura, însă o bună parte din populaţiaactivă s-a integrat în fluxul activităţii industrialesau terţiare din localităţile rurale sau urbanevecine: Revărsarea

8.2. Aşezări rurale cu funcţii predominantindustriale

În cadrul acestui tip de aşezări, peste 65% din populaţia activă lucrează în industrie iarvaloarea producţiei industriale depăşeşte 70 %din producţia globală.

După profilul activităţii industriale sediferenţiază mai multe subtipuri:

a) aşezări rurale cu industrie extractivă b) aşezări rurale cu industrie prelucră-

toarec) aşezări rurale cu industrie extractivă şi

prelucrătoare- Aşezările rurale cu industrie extractivă

au fost favorizate de existenţa unor zăcămintelocale: Mina Altân Tepe

- Aşezările rurale cu industrie prelucră-toare a materiilor prime agricole sau minerale:Stejaru (valorificarea produselor lactate, abator)

8.3. Aşezări rurale cu funcţii mixteAşezărilor rurale cu funcţii mixte le

aparţin aşezările în care activităţile agricole şineagricole deţin ponderi aproximativ egale,între 35 şi 65 %. Se disting mai multe subtipuri:

a) agro – industriale: Mahmudia (agri-cultură, pescuit, industrie extractivă – minereude calcar siderurgic)

b) agro – forestiere: Ciucurova, FântânaMare, Atmagea, Hamcearca, Balabancea, Nifon,Căprioara

c) agro – piscicole , în special în DeltaDunării

d) agricole cu activităţi de transport:Smârdan (agricultură, creşterea animalelor,transport naval, auto, mărfuri, persoane)

e) agro – industriale şi de servicii, în carepeste 15 % din populaţia activă lucrează în sec-torul terţiar Exemple: Baia

8.4. Aşezări rurale cu funcţii specialeAcestea prezintă două subtipuri:a) aşezări rurale cu funcţii turistice, în

care peste 25 % din populaţia activă este ocu-pată în servicii, dar sunt prezente şi funcţiileagricolă, forestieră sau chiar industrială:Jurilovca,

b) aşezări rurale cu funcţii piscicole şituristice, specifice Deltei Dunării. Exemple:Sfântu Gheorghe

9. Indicele de dezvoltare al localităţilorrurale nord – dobrogene

9.1. Consideraţii generaleSărăcia/dezvoltarea satului este un caz

special de sărăcie/dezvoltare comunitară, înţe-leasă ca probabilitate mare de consumscăzut/ridicat într-un grup de persoane cu iden-

245


titate teritorială.Un sat este considerat ca fiind

sărac/bogat dacă sunt de ajuns de multe semnecă populaţia sa este probabil să aibă consum ali-mentar şi nealimentar scăzut/bogat.

Indicele de dezvoltare a satului este con-struit pe baza informaţiilor furnizate de recen-sământul din 1992. Patru din cele şase compo-nente ale indicelui (numit LEVEL98) sunt rezul-tatul măsurătorilor din recensământ.

Astfel componenta numită indicele capi-talului uman (UMANVIL) este în funcţie destocul de educaţie, de rata de participare a popu -laţiei (procentul de angajaţi), de procentul depopulaţie ce lucrează în agricultură.

A doua componentă este reprezentată decalitatea locuinţelor, corelând datele din recen-sământ legate de procentul de locuinţe cu apăcurentă, cele cu pereţi din pământ şi cele racor-date la energie electrică.

O altă componentă a indicelui LEVEL98este modernitatea demografică a satului(calcu-lată pe baza numărului de copii născuţi de femeicu vârsta cuprinsă între 15 – 49 ani, adică rata defertilitate).

Cea de-a patra componentă calculatădirect din datele obţinute din recensământ estereprezentată de potenţialul demografic rural,calculat în funcţie de procentul anumitor grupede vârstă din populaţia totală a satului.

Al cincilea indicator (izolarea satului)conţine valori ce nu depind de timp, relevantefiind distanţa până la cel mai apropiat oraş cupeste 30000 locuitori, aşezarea în apropiereaunui drum european modernizat şi statutul de satperiferic în cadrul comunei (care nu are pe teri-toriul său primăria).

Un al şaselea indice este inclus ca unfactor de corecţie pentru aducerea la zi a infor-maţiei cu ultimele valori disponibile la nivel decomună.

9.2. Aspecte particulare pentru spaţiul ruralnord – dobrogean

Considerând indicele LEVEL98 un indi-cator al stării de dezvoltare rurală, la un momentdat, se observă anumite discrepanţe între loca -lităţile rurale ale judeţului Tulcea.

Există sate în care sărăcia este un feno -men încetăţenit, cu puternice efecte asupra vieţiisocio – economice de ansamblu, în care estenevoie de un plan de bătaie bine fundamentat.

Totodată, într-o situaţie opusă se aflăunele sate care beneficiază de condiţii favorabileîn ceea ce priveşte capitalul uman, economic şispiritual. De obicei aceste sate sunt localizate înapropierea unor centre urbane polarizatoare sausunt pe artere rutiere circulate.

Astfel în categoria satelor defavorizate,cu o stare de sărăcie generalizată se încadrează oserie de sate relativ izolate, cu un potenţialdemografic redus şi condiţii de viaţă precare,care au un indice LEVEL98 negativ: Haidar (-3,25), Fântâna Oilor (-1,96) Tatanir (-1,67),Cişmeaua Nouă (-1,66), Sfiştofca (-1,61),Meşteru (-1,55), Calfa (-1,54) etc.

Din categoria satelor bogate, cu potenţialdemografic ridicat şi condiţii de viaţă relativbune, fac parte unele sate cu un indiceLEVEL98 pozitiv: Smârdan (1,45), Mahmudia(1,40), Cataloi (1,30) etc.

______________1. Cernescu, Trăilă, Schimbări din perspectiva locuirii înmediul rural românesc, revista Sociologie Românească,Bucureşti, 2000, 1, p. 44-66 2. Coteţ, Petre, Geomorfologia României, EdituraTehnică, Bucureşti, 19733. Roşu, Alexandru, Geografia fizică a României, EdituraDidactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19734. Sandu, Dumitru, Dezvoltare şi sărăcie în sateleRomâniei, revista Sociologie Românească, Bucureşti,1999, 4, p. 117-1385. Sandu, Dumitru, Cum ajungi într-un sat sărac: Drumulsociologic, revista Sociologie Românească, Bucureşti,2001, 1-4, p. 153-1716. *** România rurală şi Europa urbană – Raport dealarmă asupra satului românesc, revista Geopolitica,2005, 1, p. 20-317. *** Satul românesc în tranziţie – Rolul terenului agri-col în individualizarea tipurilor morfostructurale deaşezări rurale, 1995

246


„Dacia Edenică” de Miron Scorobeteeste o carte de excepţie, o cercetare majorăşi substanţială, o lucrare monument. Estemonumentală prin dimensiune (363 p. con-sistente), prin valoare, problematică, prininformaţie şi prin semnificaţie.

Apărută la Editura „Renaşterea” dinCluj-Napoca în 2006, cu „una sută ilustraţii”(fotografii, schiţe, grafice, hărţi), lucrareaeste tiparită cu binecuvântarea Înalt PreaSfinţitului Părinte Bartolomeu ValeriuAnania şi cu sprijinul financiar al credin-cioşilor din Parohia Ortodoxă „ÎnălţareaSfintei Cruci” din Dublin şi al d-lui profesorCrişan Moicioiu, pe care autorul îi asigură,chiar de la început, de „întreaga lui gratitu-dine şi afecţiune.”( p. 4).

Realizarea grafică a copertei apar -ţine Monicăi Tămăşan, coperta I înfăţişând,în viziunea Luminiţei Scorobete, Edenul,unde cuplul primordial este îmbrăcat semni-ficativ în straie româneşti tradiţionale, iarcoperta IV- un detaliu din mozaicul„Procesiunea Sfintelor Martire” de laRavenna -Italia.

Mottoul, ales din Isaia (46, 9)-„Aduceţi-vă aminte de vremurile de demult,de la obârşiile lor”-, este un îndemn adresatcititorului, îndemn pe care, însă, evident, l-aavut drept călăuză şi l-a urmat, am zice,neabătut, mai întâi, chiar autorul.

Ţinuta ştiinţifică a lucrării, evidenţi-ată, ab initio, de structura complexă, darclară, şi, mai ales, de argumentarea pre-cisă, amplă şi riguroasă, este dublată de ocaldă şi reţinută, în acelaşi timp, pledoarie,izvorâtă dintr-un sentiment de fireascămândrie şi admiraţie, pentru civilizaţiastrăbunilor noştri- dacii.

După un scurt „Argument” explicatival autorului, cartea cuprinde nouă capitolenenumerotate: (1). „Pe Dunăre, spre Eden”, (2). „Havila, cea cu aur bun”, (3). „Când afost de a mers Alexandru Machedon

Împărat pe râul Fison”, (4). „Istoria începe înHavila”, (5). „Permanenţe”, (6). „Misterioasaţară Llah”, (7). „Privirea dinlăuntru”, (8).„Stema raiului”, (9). „Pe-o gură de rai”,fiecare cu un număr inegal de subcapitoleîn funcţie de necesităţile demonstraţiei,urmând un capitol conclusiv - „În loc definal”, la care se adaugă un rezumat (rea -lizat de Mihai Scorobete) în limba engleză(„Summary”), o „Addenda”, „Mioritza”tradusă în engleză (de William D.Snodgrass şi Ioan A. Popa) şi o „Bibliografieselectivă”.

În „Argument”, Miron Scorobete areabilitatea de a enunţa cu o anumită simpli-tate, sugerând doar, problema esenţialăurmărită în această amplă cercetare.

Precizând că regele Decebal, înain-tea morţii, a îngropat sub albia râuluiSargeţia „odoarele Ţării”, autorul contin-uă:„Numai că nu doar obiectele sclipind înaur, argint şi în nestemate au fost ascunsesub lespezile apei. Mai afund, mai greu dedescoperit, s-au înmormântat de vii toatetainele vechi de milenii ale unui întregpopor, până şi limba lui.” (p.9). Se pre-cizează, în acest fel, obiectivul lucrării:desco perirea valorilor străbune ale nemuluinostru.

Titlul simplu, „Dacia Edenică”, nulămureşte clar cititorul, care abia a luatcartea în mână, ci doar, creând o stare desuspans, îl incită şi-l îndeamnă la căutareaexplicaţiei. În capitolul final, după ce s-aufăcut demonstraţiile necesare, (complexe,de altfel), arată că se precizase la începutullucrării că în Întâia Carte a lui Moise, „subnumele de Eden e înţeleasă o zonă extinsăîn care au trăit primii oameni după ce aufost izgoniţi din rai. Edenul, aşadar, reiesecu toată claritatea, -continuă autorul-, în lim-bajul biblic e echivalentul exact a ceeea cescrierile laice numesc, „marea arie a antro-pogenezei.”(p.340). Citând, mai întâi, din

O CARTE MONUMENT - „DACIA EDENICĂ” DE MIRON SCOROBETE

Gheorghe BUCUR

247


dicţionarul „Istoria României în date”(Editura Enciclopedică Română, 1971, p.9),apărut sub conducerea lui Constantin C.Giurescu, prima frază, „Descoperirile arheo-logice indică spaţiul carpato- danubian caaparţinând vastei arii geografice în care auloc etapele hotărâtoare ale procesului deantropogeneză”, şi apoi de la p. 19 dinlucrarea „O istorie sinceră a poporuluiromân” (Editura Univers Enciclopedic,1997) a lui Florin Constantiniu, „Cele maivechi vestigii ale existenţei şi activităţii omu-lui în spaţiul carpato-danubian urcă în pale-olitic şi indică, după unii specialişti, aparte-nenţa acestui spaţiu [dacic, n.n.] la mareaarie a antropogenezei’’, cercetătorul enunţăclar: „Ceea ce intrigă în cartea noastră efaptul că ea- acesta fiind chiar subiectulsău- susţine că din Eden, care în viziuneaautorului se extindea peste Egipt, Meso -potamia şi spaţiul eleno-trac, făcea parte şiDacia.’’ (p.340; s.n.).

Apoi M. Scorobete susţine că mareamajoritate a oamenilor au un „comporta-ment schizoid’’ (p.341), adoptând tezaprovenienţei omului din maimuţă, iar înzilele de duminică la biserică, ascultând slu-jba, acceptă şi viziunea creaţionistă, în ace-laşi timp. „Cartea de faţă, aşa cum uşor s-aputut observa, se aşază declarat în aceastaa doua poziţie” (creaţio nistă, n.n.), afirmăautorul (la p.342) şi apoi „Lucrarea noastrăpriveşte cele mai îndepărtate epoci ale exis-tenţei umane prin prizma Genezei biblice.”(p. 342) Aşadar, titlul propune ideea căDacia se află în spaţiul primordial alEdenului. Marele merit al cărţii, enunţat cusatisfacţie chiar de autor în capitolul final,este acela că lucrarea „pune de acorddovezile pozitive, concrete, de care diverse-le ştiinţe dispun, cu textul sacru al SfinteiScripturi.” (p. 342).

Pentru această dificilă şi laborioasăîntreprindere, cercetătorul are nevoie deinformaţii dintre cele mai diferite, incluzând,mai ales, istoria, arheologia, biologia, pale-ontologia, filosofia, geografia, mitologia,etnografia, folclorul, numismatica, heral -dica, geologia, lingvistica, pictura, sculp-tura, literatura etc. M. Scorobete arecunoştinţe din diverse dome nii, o pregătire

excepţională, care frizează enciclopedis-mul, are capacitatea identificării ele-mentelor cu semnificaţie şi asocierii unoraspecte ce par fără legătură, are intuiţie şi ofire iscoditoare, îşi pune întrebări capitale şiinsolite, caută cu rigoare răspunsuri ce parde negăsit şi de neformulat, emite tezeneaşteptate, creează demonstaţii construiteriguros, cu răbdare, în cercuri concentrice,pentru a le asigura temeinicie şi consis-tenţă, într-un stil atrăgător şi clar-argumen-tativ.

Absolvent al Facultăţii de Filologie laUniversitatea „Babeş Bolyai” din 1957,poet, prozator, eseist (membru al UniuniiScriitorilor din România), Miron Scorobete(născut la 01.05.1933 în localitateaRăchitova-Hunedoara) a publicat volumede versuri („Manuscris”, „Fântâne”), romane(„Meduza”), eseuri („Tro feul”), dar este şimembru-fondator al unor societăţi culturale,precum„M. Eminescu” din Cluj.

Lucrarea „Valahia în Cartea Gene -zei”, publicată în 1996, atestă o veche şiconstantă preocupare a autorului pentrutema în discuţie. Apărută la o distanţă de 10ani (în 2006), „Dacia Edenică” dovedeşteun efort şi o cercetare a problemei de maibine de un deceniu (autorul prcizează lafinal- p. 343- perioada de elaborare: 1 Mar -tie 1996-30 Noiembrie 2003), fapt ce şiexplică bogata informaţie, tezele de ex -cepţie emise şi demonstrate magistral,prezentarea amplă şi complexă.

O asemenea analiză, care coboarăîn timpurile imemoriale ale începuturiloromenirii, presupune şi imaginaţie ieşită dincomun, dar şi capacitatea de a coroborainformaţii dintre cele mai diverse şi a le uniîntr-o imagine plauzibilă şi corect argumen-tată. Informaţia cercetătorului este vastă.Biliografia, numită „selectivă, ceea ce sug-erează folosirea şi a altor surse, cuprindeun număr impresionant de lucrări şi docu-mente, ajungând la 190 de titluri. Cităm,spre exemplificare, alături de textul funda-mental, „Biblia”, numele celor mai importanţiautori şi lucrările lor: Cassius Dio („Istoriaromană”). Herodot („Istorii”), Hesiod („Muncişi zile”, „Teogonia”), Homer („Iliada”),Iordanes („Getica”), Paulinus din Nola

248


(„Despre Dacia”), Platon („Dialoguri”),Strabon („Geografia”), Teofilact („Istorii”),Theophanes („Cronografia”), Ovidiu („Meta -morfoze”), N. Densusianu („Dacia preis-torică”), V. Pârvan („Getica”), Al. Odobescu(„Opere”), D. Cantemir („DescriereaMoldovei”), G.Călinescu („Estetica basmu-lui”), M. Eminescu („Memento mori”), C.Daicoviciu („Istoria României”), HadrianDaicoviciu („Dacia”), M. Eliade („De la Zal -moxis la Genghis-Han”), C. Giurescu(„Istoria României în date”), N. Iorga(„Materiale pentru o istoriologie umană”), V.Lovinescu („Dacia hipereboreană”), EugenLozovan („Dacia sacră”), Fl.Constantiniu(„O istorie sinceră a poporului român”), pre-cum şi V. Georgiev („O ipoteză senzaţion-ală. Originea scrisului: Meso po tamia... sausud-estul Europei?”), Marija Gim butas(„Civilizaţie şi cultură...”), S. Coryll („Valahiaîn Cartea Genezei”) şi multe, multe altele.Din această amplă listă, ne surprinde însălipsa lucrării „Noi nu suntem urmaşii Romei”a lui Napoleon Săvescu. O asemeneainformaţie, de tip universal, am zice, estemânuită de cercetător cu rigoare, uşurinţă şiingeniozitate creativă.

La „Concluzii” (p.242-243), MironScorobete enunţă rezumativ cele opt tezefundamentale emise, pe care le-a demon-strat cu dovezi din diferite discipline:1. „Ţara Havila din Întâia Carte a lui Moiseeste Valahia de mai târziu, România deazi.”2. „Cartea noastră identifică pentru întâiaoară ţara Havila din Geneză cu ŢaraRomânească.”3. „Ţara în care au trăit stămoşii românilor,în care românii trăiesc şi azi, apare atestatădocumentar încă de acum mai bine de treimilenii, din al XIV-lea secol înainte deHristos.”4. „Mioriţa apare ca poemă fundamentală aumanităţii, evocând epoca Genezei.”5. „A fost descifrată una din tăbliţele de lutde la Tărtăria.”6. „Au fost identificaţi daci şi românce –[dece nu termenul „dace” în loc de „românce”,n.n.]-în faimoasele mozaicuri de laRavenna.7. „Stema lui Mihai Viteazul ca fiind prezisă

de Apocalipsă şi figurând în pictura bis-ericească din întreaga lume creştină.”8. „Dar cel mai important lucru pe carecartea de faţă îl pune în lumină (afirmăautorul cu mândrie) este faptul că întâiaatestare a Ţării Româneşti, sub denumireade Valahia, nu se face într-un documentoarecare sau într-o cronică obişnuită, ci în„Biblie, Valahia fiind prima ţară pe careSfânta Scriptură o menţionează.”

Evoluţia demersului cercetătoruluidez vă luie, într-o ordine logică şi clară, pecapitole, cele mai importante teorii şi argu-mente.

În primul capitol (nenumerotat), „PeDunăre, spre Eden”, după ce va cita dinCartea Facerii (2,8-14) a „Bibliei”, (tipărită laBucureşti, 1968), precum că „din Edenieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo seîmpărţea în patru braţe” (10), le va numi şile va localiza după Sfânta Scriptură, Tigru şiEufrat (14), Gihon, care „înconjoară toatăţara Cuş” (13), identificat cu Nilul, iar laparagraful 11 găsim: „Numele unuia eraFison, acesta înconjoară toată ţara Havila,în care se află aur.” (p.12).

Folosind, mai întâi, autori antici,pornind de la celebra scriere din sec. V-VId. H. „Despre cele patru fluvii aleParadisului” a unui anonim, care identificaFisonul cu Dunărea, şi „Comentarii asupraGenezei” a Sfântului Efrem Sirul, „unul dincei mai proeminenţi autori ai Secolului deAur creştin”, care numeşte direct râurile(„Sunt Nilul, Dunărea, Tigrul şi Eufrat”),caută şi găseşte şi alte izvoare de mai târz-iu, între care Leon Diaconul (sec.X d.H.) şiIoannes Zonaras (pe la 1125-1150), careîntr-un lexicon explica: „Istru -FluviulPheison la evrei, Danubius la elini (p.26).Pseudo –Caesarios (sec. VI d.H.) în„Dialogurile” sale, prin afirmaţia deexcepţională importanţă în problemă,„fisoniţii numiţi şi danubieni”, realizeazăidentificarea, prin locuitorii de pe malurilefluviului, între Dunăre şi râul biblic Fison.

Autorul mai arată că Ion HeliadeRădulescu în „Anatolida” şi M. Eminescu în„Scrisoarea III” numesc cele patrru râuri aleEdenului, trecând între acestea şi Istrul sauDunărea.

249


Problema care se cerea de explicat,„cum de erau atât de aproape atunci aces-te râuri, când astăzi ele sunt pe continentediferite”, o rezolvă autorul, invocând teoria„derivei continentelor”, producereaPotopului, explicându-se logic, în acest fel,situaţia celor patru râuri dintr-un timp pri-mordial (al lui Adam şi al Evei) şi prezen-tând şi o schiţă geografică credibilă.

Discutarea problemei este continu-ată, sub alt aspect însă, şi în capitolul urmă-tor: „Havila, cea cu aur bun”. Se observă laînceput, corect, că nu avem nicio informaţiegeografică despre existenţa ţării Havila.Folosind precizarea fundamentală despreaceastă ţară- „cea cu aur bun”-, sugerândasemănarea, arată că Dacia era recunos-cută în Europa vremii drept cea mai bogatăîn aur. Aducând ca argumente şi imagineastrălucind în aur a conducătorului trac, sositca ajutor în războiul Troiei, (descris în„Iliada” de Homer), dar şi uriaşa captură dinDacia, când Traian a luat, după informaţiilemedicului personal al împăratului, Criton, -1.165 t. aur şi 2.330 t. argint. De aici, M.Scoro bete formulează consecinţa, cu odoză de precauţie însă: „Ceea ce îndrep-tăţeşte concluzia că, din acest punct devedere, Havila din Cartea Genezei, ceabogată în aur, poate fi Dacia.” (p.41; s.n.)

Mai apoi, folosind citate din Hesiod,Ovidiu, Herodot ori Horaţiu, apreciază: „Raiul hiperborean, reiese indubitabil, nu-lputem găsi decât în Dacia.”(p.46).

Cu scopul de a aduce noi argu-mente, după ce foloseşte versuri din operalui Miron Costin pentru a ilustra ideea de raila români, M. Scorobete ia în discuţiepoemul „Memento mori”, când apreciază căEminescu „găseşte în Dacia şi descrie opoartă supranaturală (care) face trecereadin lumea pământeană pe celălalt tărâm”(p.64), ca să citeze mai încolo şi versurile:„Ăsta-i raiul Daciei -veche - a zeilorîmpărăţie.../ Vin prin poarta răsăririi care-ipoarta de la rai:” (p.65). După alte argu-mente, afirmă: „Când, deci, Eminescudescrie raiul dacic, nu inventează, ci scoatela iveală ceea ce memoria colectivă a salvatdintr-o existenţă îndepărtată, aflată chiar laînceputuri.” (p.68-69).

Deosebit de interesant este capitolultrei, intitulat „Când a fost de a mersAlexandru Machedon Împărat la râul Fison”.Folosind informaţii din celebra „Alexandria”,prezintă incursiunea vestitului conducătorîn nordul Dunării la 335 î.H. Semenţionează, între altele, legenda antică,după care romanii sunt urmaşii troienilor.

Potrivit „Alexandriei”, „troienii învinşimerseră la Roma şi de acolo au venitromânii”(p.79); „apoi , Alexandru purceasăspre ţara amozeanelor. Şi acolo împărăţeao muiare cu muieri.”(p.80), iar împărăteasa,pentru a evita comfruntarea, trimisese100.000 de fete frumoase„ prilej pentru odiscuţie hazlie, în care protagonist estevestitul Ptolomeiu, ca mai apoi împăratul săajungă pe tărâmul „fericiţilor”, în care uşorrecunoaştem pe hiperborei (p.80), locuitoridin zona Carpaţilor. De la împăratul „feri-ciţilor”, Alexandru află legenda originii aces-tora, precum că ei sunt urmaşii lui Set, unuldintre fiii lui Adam, ei fiind, aşadar, o semi-nţie aleasă. Pentru a ajunge în Persia,împăratului i se indică să urmeze, într-ovariantă, râul Eufrat, iar în alta-râul Fison,identificându-se, din nou, zona danubiană.

Semnificaţia capitolului următor -„Istoria începe în Havila”- o dezvăluieautorul la sfârşitul acestuia: „Cititorul asesizat de bună seamă că titlul acestui capi-tol se doreşte o replică la faimoasa carte alui S. N. Kramer „Istoria începe în Sumer”.Argumentul adus de Kramer în sprijinultezei sale, însuşită unanim, era apariţiascrisului-piatra de hotar care marcheazăsfârşitul preistoriei şi începutul istoriei...Învăţaţii de cel mai înalt prestigiu afirmă cădescoperirile senzaţionale din sud-estuleuropean, spaţiul Vechii Civilizaţii Euro -pene, obligă la rescrierea istoriei. Iar dacătăbliţele de la Tărtăria conţin prima scrieredin lume, ele marchează adevăratul locunde istoria începe” (p.142), adică, adău -găm noi, în Havila, deci pe teritoriulRomâniei. Demonstrarea tezei sale estefăcută metodic, argumentele fiind organi-zate pe subcapitole. Prezintă, între altele,identitatea dintre geţi, avi şi hiperborei,folosind mărturii şi citate din autorii antici deprestigiu - Herodot, Homer, Sofocle, Platon,

250


Socrate, ori Dion Chrisostomul (care l-a viz-itat pe Decebal la reşedinţa sa şi scrisese„Getica”), Iordanes (sec.VI d.H.), având labază ideea înaltei lor spiritualităţi şi religioz-ităţi, ca şi caracterizările, care se suprapunperfect:„ blânzi şi pioşi”, „cei mai drepţi” şichiar „galactofagi”(băutori de lapte).

În subcapitolul „Balaurul din JurassicPark”, pornind de la Cartea lui Iov (ante-rioară Cărţilor lui Moise), datând, dupădescrieri, din secolele de după Potop, iden-tifică balaurul descris aici cu cel din steaguldacic, cu cel de pe Columna lui Traian şi cucel din imaginile icoanelor naţionale, ucis deSf. Gheorghe, de fapt un autentic dinozaur,descris amănunţit şi cu trăsăturile specifice,înainte chiar ca savanţii să fi descoperit şisă fi lansat termenul ştiinţific de „dinozaur’.Înfăţişarea lui, stabilită de cercetători, coin-cide cu a „acelora descrise în basme sauzugrăvite în icoanele vechi, cu mult înainteca termenul de „dinozaur” să fi apărut, pecând nimeni nu se gândea că aceste ani-male gigantice ar fi putut exista vreodată înrealitate” (p.97), fiind o dovadă elocventă,afirmă cercetătorul în acelaşi loc, pentru„cât de conservatoare este această continu-itate culturală, cât de exact „documentară”este memoria colectivă”.

Utilizând o bogată şi diversă docu-mentare arheologică, M.Scorobete, în sub-capitolul „Căscioarele unei înalte spiritual-ităţi”, dezvăluie bogăţia vieţii spirituale şimateriale în spaţiul sud-est europeanînainte de Antichitate. Sanctuarele de laCăscioarele (jud.Ilfov), locuinţele de laTruşeşti (Botoşani), datând din mileniul IVî.H. sau din Peştera Ponor şi Cioclovina(jud. Hunedoara) cu fosile umane de acum35.000-40.000 de ani, ori Cultura SchelaCladovei în zona Porţile de Fier cu aşezăridin perioada mileniului XIV-VI î.H. sau ves-tigiile de habitat uman de dinainte de Potop,găsite de celebrul explorator Robert Ballard(descoperitorul epavei Titanicului) în MareaNeagră, sunt identificări majore, care începsă rescrie istoria culturilor din această zonăcheie dintre Europa, Asia şi OrientulMijlociu. Lângă mumiile „oamenilor blonzi”,(de acum 4.000 de ani) din podişul Gobi dinvestul Chinei, s-au găsit nişti cergi, ale căror

fire de lână, analizate de specialişti s-audovedit a proveni de la rase de oi europeneşi nicidecum asiatice” (p.126), cu motive demare rafinament, care se apropie adeseapână la identitate cu cele întâlnite la ţăraniiromâni chiar şi azi. (p.127). Celebrul„Gânditor de la Hamangia” şi soţia lui suntdouă statuete realizate cu fineţe şi talent,care nu au nimic primitiv şi naiv (p.127), caşi ceramica de Cucuteni, pictată cu precizieşi eleganţă. Eminentul istoric şi arheologamerican, Marija Gimbutas, care lansase laCongresul Internaţi onal de Preistorie de laBelgrad în 1971 conceptul „Old EuropeanCivilization” (Vechea Civili zaţie Europeană)afirmă că „această străveche civilizaţieeuropeană precede cu câteva milenii pecea sumeriană.” (p.129). Atingând în mileni-ul V cel mai înalt grad de rafinament, evi-dent în vestigiile culturale (arhitectură,ceramică, morminte, pictură, figurine, cos-tume, podoabe, metalurgie), această vechecivilizaţie este localizată în sud-estulEuropei. „Societatea creionată de d-naMarija Gimbutas, cu splendorile ei artisticeşi arhitecturale, cu vocaţia ei paşnică... neevocă, dacă ne situăm în plan mitologic, le -gendara „Vârstă de Aur” sau, în viziuneacreş tină, o lume edenică.”(p.131). Întrebân-du-se retoric, „care e locul străvechii „ţăriVlah”, bi blica „Havilah”, în cadrul acelei mir-ifice „Old European Civilization”, continuă:„Iată răspunsul Marijei Gimbutas:„România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă”, o entitate culturalăcuprinsă între 6.500-3.500 î.e.n., axată pe osocietate matriarhală, teocratică, paşnică,iubitoare de artă, care a precedat societăţileindo-europenizate patriarhale de luptătoridin epocile bronzului şi fierului” (citând din„Civilizaţie şi cultură”, Bucureşti, EdituraMeridiane, 1989, p.49). Bogăţia în aur a ţăriiHavila, cum o caracterizează Moise înCartea Facerii, duce la identificarea posibilănumai cu Dacia.

Vestigiilor de la Tărtăria (de pe ValeaMureşului) din 1961 le dedică două sub-capitole:„Tăbliţele de la Tărtăria” şi „Ceamai veche scriere din lume”. Descoperitorulcelor trei tăbliţe, istoricul clujean NicolaeVlassa, a evidenţiat identitatea cu scrierea

251


din Sumer. Academicianul bulgar V.I.Georgiev lansa în 1972 o ipoteză senza-ţională: „Tăbliţele de la Tărtăria sunt maivechi cu un mileniu decât monumentelescrierii sumeriene.”(p.100). Isto ri cul rusBoris Perlov, într-un studiu publicat laMoscova în 1975, susţine că e o scrieredatând din mileniul V î.e.n., iar compatiotulsău, arheologul V. Titov afirmă: „scriereaprimitivă din bazinul Mării Egee s-a născutîn sud-estul Europei şi nu în Masopotamia,iar protosumerienii ar fi preluat scriereaaceasta originară din sud-estul Europei.”(p.100). M.Gimbutas şi Emilia Masson lesocotesc cu 2.000 ani mai vechi ca scriereadin Sumer, idee confirmată şi prin datareacu C 14. Pornind de la premisa că apariţiascrisului e în legătură cu practica religioasă,autorul propune chiar, după o demonstraţielaborioasă şi logică, o nouă interpretare atextului tăbliţei dreptunghiulare, semnificaţiecare ni se pare şi nouă pe deplin credibilă.

Capitolul al V-lea - „Permanenţe”-este cel mai amplu (84 p.) şi analizeazăaspecte de perenitate ale culturii şi civiliza-ţiei dacice- româneşti. Dacă în secţiunileanterioare se folosesc, cu prioritate, fieizvoare scrise, fie arheologice, aici predom-inantă va fi mitologia. După ce face, laînceputul subcapitolului „Civilizaţia pietrei şicivilizaţia lemnului”, o interesantă distincţie,când se stabilesc două atitudini diferite, una„extrovertită”, cea medite raneană, înclinatăspre sculptură, arhitectură, şi cea dacică,„introvertită”, inclinată să cultive, aparent unmaterial perisabil, cuvântul, melodia, defapt „cuvântul cântat”, afirmă că: „O uriaşăparte din tezaurul mitologic şi artistic elen e,aşa cum înşişi grecii o recunoşteau cuonestitate, de sorginte tracă”(p.148),-intuiţiede geniu a lui N. Densusianu-, şi încheie cuo observaţie semnificativă: „Se ştie de altfelcă templele greceşti, considerate a materi-aliza perfecţiunea înseşi, reproduc forma şiproporţiile casei dacice, aşa cum aceastaapare şi pe Columna Traiană.” (p.149).

În subcapitolul următor, „Tăcereaizvoarelor”, autorul se întreabă retoric:„Cum se face, aşadar, că acele străvechi şiaproximative referinţe, mai degrabă întâm-plătoare şi fatalmente sumare au rămas, în

vreme ce tomuri întregi, scrise de martorioculari s-au volatilizat pe de-a -ntregul?”(p.158), între care, precizăm noi, „Dacica”lui Traian însuşi, „Getica” lui Criton, mediculsău de curte, ori lucrările lui DionChrisostomul sau Dio Cassius. Pe de altăparte, a rămas însă la Roma în complexul„Forul lui Traian”, celebra Columnă, creatăde Apolodor din Damasc, care în 124 descene (37,84 m înălţime), cu episoade dinluptele daco-romane devine „un veritabilfilm de război, un inestimabil documen-tar”(p.150), basoreliefurile eternizând fi -gurile ostaşilor romani, dar unde daciiînvinşi sunt înfăţişaţi mult mai real, „împre-ună cu casele din bârne, cu soţiile şi copiiilor, cu cirezile de vaci şi turmele de oi şicapre, şi chiar codrii de stejar, arborele sim-bol al românilor.”(p.151).

Subcapitolul trei - „Miere şi asceţi”-aduce noi argumente că vechea Dacie erasituată în Edenul biblic (p.159). „Ţara făgă-duinţei, patria pământească, reflex al raiuluicelui din Eden şi prefigurare a celui etern pecare omul e chemat să-l moştenească, edefinită ţara în care curge lapte şi miere.”(p.160). Se aduc argumente diverse, pre-cum informaţia lui Herodot („Tracii spun căţinutul de dincolo de Istru e ocupat dealbine.”) ori că aici, între atributele dedicateDianei, alături de „Divina”, „Augus ta”,„Regina”, i se spunea şi Mellifica”, adică„făcătoare de miere.”(p.161). Şi istorici, pre-cum Polibiu (sec.II î.H.), Priscus (sec. Vd.H.) ori autori români ca M.Costin sau D.Cantemir vorbesc despre bogăţia în miere aţinutului, iar păstoritul şi albinăritul suntrecunoscute ca vechi ocupaţii ale dacilor.Miron Scorobete se apropie astfel de con-cluzie: „Alungaţi din rai, primilor oameni li s-a promis o patrie pământească, replică aParadisului pierdut, ţară în care curge lapteşi miere. Şi numai prin aceste două bogăţiidefinitorii, care o însoţesc din începuturipână azi, Dacia se prezintă ca o proiecţie apărinţilor dintâi.” (p.166). Afirmaţia luiClement Alexandrinul că „hiperboreii se hră-nesc cu fructele pomilor” (ascetismul), careevidenţiază respectarea indicaţiei dinCartea Sfântă („Vă dau toată iarba ce facesămânţă şi tot pomul ce are sămânţă

252


înlăuntru. Aceasta va fi hrana voastră.”) decătre daci, este un nou argument că Daciaface parte din Eden.

Subcapitole speciale li se dedicăunor animale legendare:„Cerbul” şi „Lupii”.Cultul cerbului a fost răspândit încă din celemai vechi timpuri pe o arie imensă. Autorulcitează opinia lui Weisweiler că indo-europenii au împrumutat cultul şi mitul cer-bului de la hiperborei, adică de la vechiinoştri strămoşi. Spre deosebire de greci,dacii, de un conservatorism extraordinar, aupăstrat obiceiul absout neschimbat, „cer-bul”, „capra”, „turca”, pe care noi le vedemazi la sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou,fiind exact aceleaşi care existau în urmă cu2.500 ani.”(p.173). Se aduc noi dovezi alecirculaţiei mitului, precum legenda celor doicerbi ce însoţeau chiar în luptă pe MihaiViteazul ori prezenţa cerbului în stema/ si -giliul oraşului Baia, prima capitală aMoldovei.

Istoricul Strabon susţine că dacii s-au numit mai întâi daoi, în frigiană-limbătracă- daoi însemna lup. Semnificativ estefaptul că steagul dac este un balaur cu capde lup, iar Sfântul Apostol Andrei e consi -derat, în credinţele populare româneşti,„stăpânul lupilor”. Des întâlnit în arta geto-dacilor, lupul este, după V.Pârvan, un ani-mal sacru, un strămoş mitic la aceştia.

Subcapitolul „Soarele şi luna” sublini-ază frecvenţa mare a cuplului în miturilenoastre. El simbolizează, de fapt, celedouă zeităţi tutelare ale hiperboreilor,gemenii Apolo şi Diana, ca zei ai soarelui şiai lunii. Numele Diana a evoluat, la noi, subforma „Zână”, „Sânziene” şi „Cosânzeana”.

În subcapitolul „Blakii hiperborei” seaduce în discuţie interesanta teză a luiEugen Lozovan, fost profesor la HarwardUniversity, care face apropierea întrenumele „vlah”, (sub forma „blak”), şi „ne -gru”. Numeroşi termeni din familia cuvântu-lui denumesc localităţi (Neagra, Negreşti,Negreni) sau familia (Negreanu, Negruţ), caşi numele Mării Negre, atestând inportanţaacestui motiv în viaţa localnicilor. Negrul arsugera muntele, nordul, locul misterului, algenezei. Interesantă este şi ideea căpânzătura, numită „catrinţă”, pusă peste

poalele albe în îmbrăcămintea femeilor, caşi cămaşa albă, lungă, peste pantaloni labărbaţi, sunt expresii ale unor trăsăturisufleteşti de delicateţe şi gingăşie laromâni, ele reprezentând un reflex dinEden, pe care l-au urmat primii oameni.

Autorul aduce indirect (subcapitolul„În grădina lui Ioan”) un nou argument pen-tru identificarea Daciei cu o parte din Eden,prezentând credinţa larg răspândită înOccident, între sec. XII-XVII, că există „ţarapreotului (alteori, regelui) Ioan”, imprecislocalizată pe glob, dar vecină cu paradisul,rămăşiţă din Eden, prin care curge însă flu-viul Fison. Este greu de explicat de ce toţivoievozii români din perioada celor cincisecole medievale şi-au adăugat la numelelor pe cel de Ioan, uneori cu prescurtareaIO, pierzându-se sensul inţial de nume per-sonal şi având ca semnificaţie ideea deregalitate.

Ultimul subcapitol conţine cinci co -linde srăvechi în care găsim multe dintremotivele prezentate, ca o ilustrare a acesto-ra.

Al VI-lea capitol- „Misteriosa ţarăLlah”- aduce mărturii despre vlahii ajunşi înţinuturi îndepărtate. M. Scorobete citeazămai mulţi autori care au vorbit despre „VlahiiGebelie” din Sinai, aduşi de ÎmpăratulJustinian (sec. VI d.H.) să apere mănăstireaSf. Ecaterina. Ei îşi ziceau „gebelie”, adică„oameni de la munte”, iar îmbrăcămintea lor(opinci, cingătoare de piele şi cămaşă albă)este caracteristică vlahilor. În subcapitolul„Fotografii de familie: daci şi românce laRavenna”, autorul aduce elemente de nou-tate absolută. După ce observă că imaginiale strămoşilor noştri le găsim doar în douădocumente distanţate în timp- Columna luiTraian a lui Apolodor din Damasc, „adevăratdocumentar cinematografic” de pe la 106e.n., şi Cronica pictată de la Viena (anul1330)-, aduce în discuţie imaginile lucrateîn mozaic din biserica Sant’ApollinareNuova din Ravenna de la 550 d.H., ceînfăţişează două cortegii: al SfintelorFecioare Mucenice şi al Sfinţilor Mucenici.În şirul Sfinţilor Martiri sunt intercalaţi sur-prinzător cei trei magi, care poartă pe cap,contrar tradiţiei, căciuli de tarabostes daci,

253


iar îmbrăcămintea Sfintelor Fecioare arefote, catrinţe; şirul lor pare un dans ritual,dansul fetelor de la Căpâlna. Caracterulpopular românesc al vestmintelor purtateatât de femei, cât şi de bărbaţi în imaginilede pe mozaicul bisericii de la Ravena esteevident. (p. 257).

În subcapitolul „Enigma originii unuicuvânt şi miracolul dăinuirii lui” analizează„cuvântul cel mai misterios”din întregul nos-tru vocabular- „vlah”(p.260), nume sub caresunt cunoscuţi românii în întregul ev mediu,deşi nimeni nu-i ştie originea şi nu-i poateexlica evoluţia. M. Scorobete susţine că ter-menul trebuie să fi avut un prestigiudeosebit şi o mare vechime de vreme ceeste atestat pe o arie urişă, citând, pentru aargumenta, surse de prestigiu: cronicarularmean Moise Chorenaţi (sec. IX - „ţaraBlak”), Cântecul Nibelungilor (sec. X-„vlachi”), Croni ca rusă a lui Nestor (sec.XI–„volohi”), Notarul Anonimus (sec.XII-„blachi”), cuvântul fiind folosit şi mai înainte:Justinian aducea „vlahi”la muntele Sinai(sec.VI d.H.), iar la 330 e.n. un departamental Constantinopolului se numea „Vlaherne”.Apoi , autorul observă că „ţara Llah” deunde afirmau că provin beduinii Gebalie dinSinai, trimite la „ţara Vlah”, iar aceasta la„ţara Havilah”, aşa cum apare în textul ebra-ic al Genezei: „E vizibil de la o primă privirecă „Havila” e anagrama perfectă a cuvân-tului „Vlahia”, diferind doar prin poziţia arti-colului hotărât, aşezat proclitic (Ha-) înprima situaţie, şi enclitic(-a) în a doua.

Capitolul al VII-lea- „Privirea dinlăun-tru”- dezvăluie în autor un bun cunoscător alartelor plastice şi înzestrat cu o excepţio -nală capacitate de interpretare. Vorbinddespre picturile de pe icoanele ţărăneşti,observă, cu îndreptăţire, acţiunea de auto-htonizare a personajelor şi a ambianţei, prinîmbrăcăminte, preocupări şi peisaj. Deexemplu, îngerii apocaliptici nu sună dintrâmbiţe, ci din tulnice, instrumente popu-lare specific româneşti, sau, într-o imaginede la Voroneţ, Adam ară cu plugul ca unţăran de la noi, iar Eva toarce cu tradiţio -nalul fus. Scrie apoi că toţi oameniipăstrează în străfundurile memoriei frân-turi ale impresiilor din Eden. Pentru a

susţine afirmaţia, „În cartea de faţă, noiidentificăm reminiscenţe ale Edenului cepot fi depistate în spaţiul carpato- danu-biano-pontic”, autorul analizează celebrascenă a păcatului din Vechiul Testament,săvârşit de Adam şi Eva. La toate imaginilede pretutindeni, creatorii au imaginat opereche de tineri goi, lângă un pom în jurulcăruia e un şarpe, ilustrând doar unul–celextertior- din cele două nivele de semnifi-caţie (erau nuzi), lipsind însă cel interior,psihic-„şi nu se ruşinau”. Pictorul de laVoroneţ, ca şi cei de la celelalte mănăstiridin zonă, îi înfăţişează din punctul devedere al personajelor biblice, dinlăuntruspre exterior: „În starea de graţie, Adam şiEva, cu totul surprinzător şi aparent în con-tradicţie cu textul Scripturii, apar îmbrăcaţiîn fastuoase costume de curte domnească,asemenea voievozilor din scenele votive,ca, după cădere, să se înfăţişeze goi, darcu şorţurile de frunze.” (p.278), adică inversdecât în mod curent. Nu e un capriciu al pic-torului, ci ideea este mult mai profundă şiaici se află ingeniozitatea interpretăriicercetătorului român. Artistul de atunci-conchide M.Scorobete- spune că româniiperpetuează pe cei de demult, adică peprimii oameni din Eden. Autorul, folosindpicturile de la Voroneţ, aduce un nou argu-ment pentru teza că, aici, suntem pepământul vechii ţări Havila, pomenită înCartea Genezei.

Titlul scurtului capitol VIII, -„Stemaraiului”- este surprinzător şi pare insolit.Cercetătorul analizează pecetea voievodu-lui Mihai Viteazul, după ce acesta a realizatunirea celor trei provincii, refăcând unitateavechii Dacii, în care domnitorul înglobasesimbolurile celor trei ţări: vulturul ŢăriiRomâneşti, bourul Moldovei şi doi lei,reprezentând Ardealul (de fapt, Dacia).Observând că, dincolo de ideea de unitate,pecetea are o semnificaţie mai adâncă, pecare o face publică pentru prima dată,autorul dovedeşte din nou o intuiţie şi ocapacitate asociativă de excepţie. DeşiMihai Viteazul n-a făcut decât să asam-bleze cele trei steme, care aveau fiecaresimboluri foarte vechi, M. Scorobete identi-

254


fică în cele patru elemente din pecetea luiMihai (se află aici şi imaginile voievodului şisoţiei lui) cele patru componente din „SlavaDomnului”, văzute şi descrise de ApostolulIoan: leul, viţelul, omul şi vulturul. [Peceteade la p.288] Mai mult, aminteşte că celorpatru evanghelişti li se alătură chiar acestetrei vietăţi. Aşadar, stema voievodului valahMihai Viteazul conţine însemnele funda-mentale ale Slavei biblice din Apocalipsă,ca simboluri ale raiului viitor, ale Edenului,localizat aici, la noi. Concluzia capitolului sesubordonează obiectivului fundamental allucrării, enunţat chiar de titlul acesteia: „Îninterpretarea noastră,- afirmă M. Scorobete- e aceasta dovada oferită chiar de SfântaScriptură, că, pecetluit cu simbolurile raiuluieshatologic, aceasta (ţara noastră, n.n.) e„locul originar”spre care, conjugate, dove -zile istorice, geografice, lingvistice, fol-clorice, mitologice conduc în mod solidar.Ceea ce cartea de faţă şi-a propus sădemonstreze.”(p.292).

Penultimul capitol (IX) are un titluaparent neutru, dar, în fapt, sugestiv - „Pe-ogură de rai”- şi anunţă o demonstraţie şi odescoperire epocală pentru noi. După ce searată că „Mioriţa” este la origine sigurprecreştină (p.294), că, alături de colinde, ecea mai veche creaţie poetică românească(p.314), observând că perfecţiunea artisticăa ei dezvăluie tocmai acest fapt, afirmă cătextul prefigurează drama lui Isus („păstorulcel bun”), care se jertfeşte, dar care va aveagrijă de oile sale de dincolo de moarte. Pede altă parte, „familiaritatea” legăturiiromânilor cu Dumnezeu, văzut ca o pre -zenţă fizică apropiată, morala tradiţională aromânilor-toleranţă, compasiune pentruaproa pele, absenţa şovinismului, puritateasufletească, demonstrează că autorii textu-lui „erau oameni care au trăit în Eden sauau băut apă din râul Fison, „cu sufleteleînrourate de poezia feciorelnică aParadisului, că au fărâme veritabile de ele-mente aduse din Eden.”(p.310). De aseme-nea, este menţionată „corespondenţa dintre

atmosfera Evangheliei şi atmosfera noas-tră, între peisajul ei şi al nostru” (p.313), caşi deschiderea cosmică, sesizată chiar deprimul ei traducător în franceză, JulesMichelet. Elementele de aici apar ca o suc-cesiune a zilelor Genezei; ele, ca în baladanoastră, nu constituie doar decorul (iarba,brazii, păltinaşii, soarele, luna), ci au oîncărcătură şi o prospeţime teribilă şi, caatare, o putere mare de sugestie în sim-boluri ale întregului cosmos. De aici, con-cluzia firească, dar extraordinară ca va -loare: „Mioriţa” e un poem al Genezei.”(p.318)

Se constată apoi coincidenţele fra-pante între omorârea ciobănaşului şi a luiAbel, (care şi el a fost „păstor de oi”), decătre Cain, -eveniment anterior, cândCărţile lui Moise nu fuseseră încă scrise, -între munte şi Paradis, „grădina luiDumnezeu”, coborât („se cobor la vale”).Având în vedere că folclorul nu reconstituiefapte trecute, ci înregistrează ce se întâm-plă în prezent, rezultă că balada este con-temporană cu evenimentul evocat, că„Mioriţa” este de o vârstă cu omenireaînsăşi”(p.324), adică, explică autorul con-cluzionând, textul aparţine unor oamenicare chiar au trăit acolo, în Eden, dar Havilaeste Valahia, aşadar coordonatele „Pe-unpicior de plai/ Pe-o gură de rai” reprezintă„spaţiul nostru mioritic”(cum spunea Blaga),al românilor, lumea noastră, numai că „înzorii înrouraţi ai apariţiei ei.” (p.336).

În capitolul de concluzii (4p.),intitulat„În loc de încheiere”, cercetătorul, privind înurmă cu îndreptăţită mândrie, apreciază căa adunat informaţiile diferitelor discipline(nume roase, am spune noi), într-o lucrarecare „nu e decât expresia coerentă a ade-vărului, pe care, referitor la subiectul în dis-cuţie, fiecare dintre aceste discipline l-a afir-mat, fatalmente fragmentar, neapelând unala ceaalaltă.”(p.339). Dincolo de aceastăviziune multidisciplinară şi interdisciplinarăde care vorbeşte autorul, să observămcapacitatea acestuia de a găsi perspective

255


noi şi de a le da interpretări surprinzătoareunor lucruri cunoscute, dar care, demon-strate cu rigurozitate ştiinţifică, devin, deşila început nu păreau, pe deplin credibile.Toate cele opt teze fundamentale pentrumitul întemeierii şi al originilor la români,propuse şi demonstrate de autor, se subor-donează unei idei generoase şi unei teoriide mare mândrie pentru noi, românii: dinEden făcea parte şi Dacia, pământul nostrustăbun, iar Havila din Cartea Genezei esteValahia, „prima ţară pe care SfântaScriptură o menţionează”. (p.343).

Avem de adus lucrării două amende-mente, unul de conţinut, altul de redactare.Autorul acceptă şi foloseşte fără rezerveteza romanizării dacilor (concept, care artrebui, după părerea noastră, reconsiderat),şi nu utilizează constant normeleortografice în vigoare; alături de formelecorecte „l-au subestimat”, „care-l aduc”,găsim şi „întradevăr”, „n’a încetat”, „s’aputut” ş.a.

Această amplă lucrare (363 p.), cu odo cumentare vastă, are o ţinută ştiinţificăde necontestat, cu o folosire riguroasă şionestă a informaţiilor anterioare, (citându-se autorii de câte ori este cazul), dar nueste una seacă, aridă, greu de citit. Din con-tră, este una scrisă cu talent, care incită, îlprovoacă pe cititor, îl angajează în lectură şichiar demonstraţie. Se simte nu de puţineori un ton cald, persuasiv, autorul vrândparcă să fie aproape de lector, de lumea luisufletească şi înţelegerea lui. Cartea este şio pledoarie plină de un tonic şi firesc senti-ment patriotic, de evlavie creştină şi adâncumanism. Cercetătorul respinge o eventu-ală acuzaţie de subiectivism: „Cartea noas-tră nu e aşadar, cum ne aşteptăm să fiejudecată, un produs al subiectivităţii autoru-lui, ci rezultatul unei abordări strict ştiinţifice,fără nicio exegerare pro domo, a unei temeprin dezbaterea căreia un element totalnedreptăţit – universul cultural traco- dacic–să fie pus în lumina pe care o merită dinplin, în cazul de faţă în calitatea sa de parte

a Edenului biblic.” (p.178).Prin informaţie, problematica majoră

pentru români, prin ţinuta ştiinţifică, prinipotezele neobişnuite dar riguros argumen-tate, prin opiniile personale originale, deimportanţă esenţială pentru condiţia noastrăde popor, prin viziunea creştină, prin stilulprecis, riguros, dar firesc, cu elemente deexpresivitate, temperate cu grijă, în acelaşitimp, „Dacia Edenică” a lui Miron Scorobeteeste o carte monument, un reper major şiepocal în analiza mitului genezei românilorşi condiţiei lor speciale de popor în istoriaomenirii.

Pentru a sublinia valoarea perspec-tivei şi a tezelor originale în descifrareabazei mitologice naţionale, reluăm, înfinalul prezentării noastre, referirile la pic-tura-Scena păcatului- de la celebra mănă-stire Voroneţ, a căror semnificaţie adâncăcercetătorul o dezleagă magistral. Auto rulafirmă despre artistul de atunci: „el doreştesă ne comunice că între neamul de oamenidin preajma noastră şi personajele bibliceînfăţişate (Adam şi Eva, în ipostaze şi hainenaţionale, n.n.) există o legătură directă. Cănu personajele biblice au împrumutat de cir-cumstanţă straiele, uneltele, obiceiurileacestui neam de oameni, ci invers, oameniiaceştia le perpetuează pe ale acelora. Căacest neam de oameni pogoară chiar dinaceia, că vin chiar de acolo. (s.n.).

Iată, le spune din imagini privitorilorzugravul, sunteţi în ţara Havila, cea dinEden. Unii veniţi de departe. Bucuraţi-vă căaţi ajuns pe un pământ binecuvântat! Alţiisunteţi chiar de aici.”(p.282).

Ne raliem, cu satisfacţie şi modestiacuvenită, întrebării retorice, formulată cumândrie şi cu superioară înţelegere, înfinalul pasajului de către Miron Scorobete,care aduce un mesaj adânc, excepţional,cald şi plin de înţelesuri, adresat, în special,compatrioţilor:

„VĂ RECUNOAŞTEŢI PĂRINŢII?”Iar noi reluăm: Vă recunoaşteţi părinţii

mitici?

s I rAllA tx)BRo(;t-t 4 2009

EXPOZITIA MUZEALA CA LIMBAJ NONVERBAL

Dn Steluta PARitt

L Expozitia nuzeali ntijloc de contunicare de a pune in comun informalii, idei, atitudini, dea [e asocia, raporta sau de a stabili legeturi intreele. Wilbur Schram intelege prin comunicareprocesul stabilirii unei comuniuni sau identitdyide refleclii, idei, conceplii intre emildtorul mesa-jului Si receptorul mesajului prin intermediulunui canal de comunicalie"!.

Reprezentdrile expoziliei muzeale indife-rent de particularitdlile ce Iin de domeniul abor-dat, de modalitili de expunere, de mesaj, relevdperformarea [ormei de comunicare .,reciprocdirectd (fa1d in fa[d)"5.

Aborddnd expozilia ca un tip de comuni-care evident decodificim, in performare, ele-mentele constituente ale oricSrui act de limbaj, a

oricirei situa{ii de comunicare:a) emitltorb) receptorc) codd) mesaje) canal de comunicalieoAceste elemente constituente impun

comunicirii anumite caracteristici. ceea ce per-mite analiza din perspectiva fieciruia dintre ele,iar pe de alta parte, diferenlierea diferitelor tipuride comunicare.

Avdnd in vedere importanla canalului decomunicalie care mijlocegte comunicarea,Emilian M. Dobrescu diferenliazi urmdtoareleforme de comunicare:

l. comunicare audio (prin radio, caseteaudio, discuri, compact discuri, telefon)

2. comunicare video.tv (prin tv, aparatvideo, tv prin cablu sau satelit, videotelefon)

3. comunicare scrisd (carte, presd scris6,scrisori)

4. comunicare artistice (teatru, film,muzice, arte plastice)'.

Raportdnd la aceste forme de comunicareexpozilia muzeali, aceasta inglobeazS, in viziu-

I.l. Observa(ii generalePerspectiva abordarii noastre are drept

element generator problematica pe care o aducein prim plan mult discutatul termen de .,muzeuviu", (,,dinamic"). Trecerea de la deziderat lafapt, de la punerea in disculie la realizarea prac-tici, implicd atat cercetarea muzeologicl cat Eipractica muzeografi cd. Coroborarea rezultatelorcelor doui laturi ale aceleiaqi activiteli, in fapt,permite relevarea concluziilor sau poate doar aleunor observatii preliminare ce fac mobiluldemersului nostru.

Consideratd ,,principala formi de expre-sie a muzeului"', expozilia transcede in viziuneamodernd a muzeologiei de la un simplu spa(iu incare sunt expuse valori culturale, spre un spa.tiuin care informafia, valabild in raport cu tipul demesaj, se interfereazd cu elemente ale artelorvizuale subordonind conotalii multipte de la cele$tiinlifice p6ni la cele artistice, realizandu-se untot, analog cu un spectacoF gi in care muzeogra-ful deline rolul regizon.rlui.

Din aceasti perspectivA expozilia esle unmijloc de comunicare in structura ciruia actantii(emilitori qi receptori) performeazi un limbajnonverbal de un tip aparte constituit din n vari-ante de limbaje nonverbale (obiect, imagine,cuvdnt scris, sunet, etc.) gi care se definegte, intotalitatea sa, ca w metatefii raportat la o traditieculturald sau tehnici. la un fapt istoric, la un eco-sistem sau la un model comportamental.Metatextul expozitronal se manifesti astfel ca untip de comunicare daci avem in vedere incerci-rile de definigie ale acestui fenonren social princare se stabilesc raporruri intre indivizi, intreindivid 5i societate: ,,Comunicarea (de la terme-nii latini connuticalio, contntunis) semnificiincercarea de a stabilr o comunicare cu cineva,

256

' pren ize teoretice

nea noastrd, fiecare din ibnnele stabilite de

Emilian M. Dobrescu sau cel pulin cdte douA

dintre ele. Coroborarea fonnelor de cotnunicare

este valabild ca prezentare gi procent in raport de

o multitudine de factori (tetnatica expoziliei,

viziunea muzeografi ce a cercetitorului, concep-

1ia despre marketingul muzeal a acestuia) posibi-

litatile economice qi muzeotehnice). Din aceastd

perspectiva considerim cd expo:i1ia muzealit

este drrpd canalul de comunicalie o contuni'

care holonicd" sau cel pulin aga ar trebui sd fie in

aceastl perioadi a ,,exploziei" mass-ntedia

Pornind de la premisa necesiti.tii muzeu-

lui dinamic, in mod logic, expozilia muzeald tre-

buie sd comunice idei, si trezescd sntimente, sd

transmitA informalii, dar gi sI cultive gustul este-

lic raportandu-se la publicul secolului al XXI-lea. De aceea canalele de transmisie nu mai pot

fi aceleagi ca in expozilia sau muzeul clasic'

Este necesar ca emilitorul se capteze receptorul

gi ca atare si gdseascd acel cod adecvat pentm ca

mesajul si fie decodificat. Procesul decodificiriise deruleazi qi se definegte numai in m[sura in

care senruntica, semiolica, rctorica $i sintaxa"

limbajului expozilional sunt in relaiie de interde-

penden15. Se impune si exemplificdm prin a

argumenta viziunea noastrd:

A. O expozilie de etnografie ce are ca

tematice practicarea unui megtequg tradilional se

realizea ca un tot prin:l. semonticd (tematica trebuie sd aibl in vedere

originea rnegte;ugului, aria de rispdndire, rolulin societate la un moment dat, continuitate/dis-

continuitate, permanen!5/disparitie);2. semioticd (instrumentar patrimoniu etno-

grafic, texte explicative, mapi de expozilie, eti-

chete sintagmd, etichete cuvAnt, casete video cu

practicarea meqteSugului chiar 5i reconstiruire

sau cu rnomente din cercetarea in teren, o serie

de alte obiecte sau imagini foto care explicd con-

textul socio cultural, in ansamblu);3. retoricd (modul de expunere al pieselor dar 9i

al materialului auxiliar, al mobilierului, efecte

vizuale);4. sintatd (coerenla intregului discurs muzeal;logica dintre tematici material auxiliar modde expunere).

B. O expozilie ce-gi propune prezentarea

st t:AuA I)oBROGEI a 2009 @

unui obicei se defineite Prin:I . semanticd (tematica trateazi originea obiceiu

lui, relalia mit-obicei, aria de rdspindire, proble-

rnalica arhetipului $i a variantelor, desacralizarea

gi demitizarea);2. seniotica (patrimoniul etnografic: vestitnen-

tatie, instrumentar, obiecte ce lin de infegul con-

text al spaliului Ei timpului practicdrii; texte

explicative; mapi de expozifie; casete audio cu

muzicd qi text ce fin de folclorul muzical 9i lite-

rar al obiceiului; casete video cu practicarea obi-

ceiului in diferite etape de evolulie);

3. retoricd (rnodalitatea de expunere sa accentue-

ze simbolurile, mentalitatea ce tine de sinrbolul

respectiv, actele magice 9i ritualice, amplificarea

efectelor vizuale gi scenografice spre deosebire

de alt tip de expozilii chiar de etnografie);

4. sintaxd (coerenla discursului muzeal; clarita-

tea de juxtapunere dar 9i de subordonare intre

tematicA, ideea esenlialh a discursului 9i elemen-

tele complementare).C. O expozilie de memorialisticd implicd

mai mult decat oricare alt discurs muzeal, o aten-

tie deosebite in realizarea interdependentei

aspectelor pe care le considerlm ,,sine qua non"

in structura unei exPozilii:L senanrica (prezentarea vielii 5i operei scriito-

rului, locul in literatura romane $i universalS

dacA este cazul);2. semioticd (prezentarea de edilii ale operelor,

documente privitoare la biografia sa; date despre

contextul culrural al perioadei in care s-a rnani-

festal scriitorul; piese de patrimoniu nalional sau

local care sd evidenlieze intreaga atmosferd a

epocii, mentalitatea ,,cercului" in care a evoluat

scriitorul: vestimentatie, mobilier, elemente de

biroticl, obiecte de uz etc.);

3. rctoricd (,,expresivitatea" expunerii materialtt-

lui mernorialistic avdnd in vedere ,,rigiditatea"patrimoniului .carte, a documentelor sau chiar a

imaginilor ' foto; in acest sens considerdm cit

retorica unei astfel de expozilii irnplica ,,arta"confeclionlrii mobilierului, a asocierii diferitelor

materiale care se completeze documenlul. rlc

orice fel ar fi el, mai ales cd acesla esle elelllcnlulcheie intr-un astfel de discurs nruzeal).

4. sintaxd (coerenla exprimirii itleikrt. r'elrrtir['de complementaritate intre elettterrlul cheii .r

257

S TEAUA DOBRoGEI '

2OO9

elementele de,,atmosferi")

L2. Situafia de comunicare in expozi(iamuzeali

Din perspectiva celor doi actanli (emi!e-tor $i receptor) care performeazi o comunicare,cdt 9i a rela(iei dintre ei expozilia muzeal5 evi-denliazi anumite particularitdli determinate deipostazele de reprezentare ale actanlilor.

Considerdm cI in acest tip de comunica-re, emitetorul qi receptorul se prezinti sub diferi-te ipostaze gi pot fi pe rAnd unul din cei doiactanli, in raport de rela(ia stabiliti in contextua-lizarea comunicirii:l. receptorul - muzeograf (cercetitor) in raportcu emildtorul (patrimoniul cultural)2. receptorul - publicul vizitator in raport cuemif itorul (muzeograf/cercetetor).

Aceasta ne permite si analizlm relaliaemildtor-receptor.

Din viziunea modului de lectura, aspectabordat 9i discutat in teoria lecturii gi avdnd invedere cd, leclura este inteleasi de noi ca decodi-ficare a semnificajiei patrimoniului cultural darqi a semnificaliei intregului ,,text", expoziliamuzeald actualizeazi relalia emildtor-receptorintr-o modalitate proprie:E,tj&tpt B<u'ror

I patrimoniul cu --------> - muzcograful (cercetetorul)carc sc opcreazd receptor al elcmentelorin expozi!ie (din pcrspectivA denotativi)

- muzeograful receptor alelemcntelor (din perspcctive

conotative in vederearealiz5,ii .,n e I o t ex tu I ui')- vizitatorul comun(consumator) recaptor

al unuia sau alteia din pieselc

expusc ce constituie un punctde atraclie informativpi afectiv- vizilatorul spccialist (expert)receptor al unuia din piesele

autentice sau reconstituite iicarc constituic punctulseu de interes ttiintific

EhifitorMuzeograful

Receotor- muzeogmful autoreceptor al

,metatetuluf' - expozi{ie muzeali- vizitatorul comun (consumator receptoral expoziliei in ansamblu priviu casursi a informaliei Si generatoare devalori estetice- vizitatorul specialist (expert) rcceptoral expoziliei in amsamblu priviti lanivelul reprezentirii domcniului

$tiin{ifi c li muzeotehnic

llccelrtot-> Muzeograful

Emitdtor2 expozilia --->

Et ititorVizitatorul

11. Lr?oi(ia muuald fornd de ,,lecturi"

II.l. Observa{ii generale asupra viziu-nii analogice

* lectura textului literar lectura ,,tex-tului" - expoxitie ,nuzeald

Performanla'o celor doi actanti in acesteipostaze, ne permite sI analizim rela[ia emi]Etor-receptor din perspectiva modului de lectura,avand in vedere cd lectura este sinonimi, indomeniul nostru, cu:3. decodificarea semnificaliei patrimoniului cul-hrral gi realizati de cercetdtor/muzeograf4. decodificarea semnificaliei intregului ,,text" gi

realizatd pe de o parte de cercetitor/ muzeograf,iar pe de altd parte de vizitator (vizitatorul comunqi/sau vizitatorul specialist).

Lectura ,,textului" - patrimoniu muzealti a ,,teytului" expozilie muleald se impune,astfel, abordate prin diferitele moduri de lecturd,aspect discutat in teoria lecturii".

Expozilia muzeal5 se constituie in toateetapele ei de organizare asemenea unei lecturi:de la acea primi observatie a obiectului la studiulteoretic asupra problematicii ce face mobilulacesteia Si pind la forma final5 (am putea spune

,,scriitura" finalA). in acest sens ne permitern sifacem referire Ia o incercare de definilie a lcctu-rii ce are in vedere etimologia verbului ,,a citi",iar aceasta pentru a argumenta incd o datd punc-tul nostru de vedere bazat pe analogia'. textlingvistic Si/sau literar expozilie muzeala:

,,in sens larg, a ciri inseamnd a obsetl,aun ansamblu de semne, de orice naturd ar fi ele,pentru a le afla sensul: astfel, putem spune cA

Receplor------> - Publicul vizitator

258

\

STEAUA DORROGI1I . 2OO9

cilm o imagine, un lablou, caracterul oamenilor

dupi aspectul vestimentar gi fizionomia, gesturi-

le qi mrnrica lor, liniile palmei, evolulia constela-

tiilor etc. in sens restrAns, a citi inseamnd a par-turge Si a descifra un text scris"r:. (sau un ,,text". nonverbal sbl ns.). Este evident, considerlrn,

ci decodificarea patrimoniului cultural ce face

obiectul cercetdrii gi/sau al expoziliei se inscrie

ca activitate mentald in coordonatele semantice

ale verbului a citi.Din perspectiva lecturii ca activitate

mentale, expozitia muzeali se inscrie in tipul de

lecntrd, institulie sociald, evident pistrAnd pro-

por{iile, admilAnd limitele, sinonimiile sau dife-

renlierile ce sunt fire$ti in orice reprezentare ana-

logicd sau comparatistl 9i de asemenea avind invedere relativitatea oricArei interpretiri'r. Se

impune, astfel, si subliniem incercarea de defini-

Iie a lecturii, ittstitulie sociald, avind in vedere

cd vom opera pe parcursul demersului, cu multe

din caracteristicile acestei activiteti mentale:

,,Proces complex gi extrem de important in dez-

voltarea intelectuali a individului, lectura este,

de fapt qi institulie sociald comportand caracter-

isticile exemplare ale unui astfel de fenomen: ( I )

este predatd $i invilate in qcoal[; (2) are locuri

privilegiate de exerciliu: biblioteci, sili de clasi;(3) este ecoul unui come( cu tot ceea ce impliclactivitatea de publicare a cI4ii: edituri, edigii,

libririe, vinzare, pre1, client, public, specific,

catalog editorial, piali editoriala, tdrg de carte;

joacd un rol socio economic permiiind circulalia

informagiei intre indivizi sau grupuri socio-pro-

fesionale; [...] (5) este parte constitutive a cultu-

rii sub diversele aspecte ale acesteia sau la dife-

ritele ei niveluri de abordare, deoarece guvemea-

zI producerea qi recep(ionarea textelor; (6) este o

deprindere culrurali care opereazd ierarhii 9i dis-

culii intre texte, dupi rolul social estetic $i afec-

tiv cu care le investelte; (7) este un proces eva-

Iuativ in pennanentd migcare deoarece ierarhiileqi valorile evolueazd, se modificd sau se schimbiodatl cu rnodificdrile mentalitdtii grupurilor qi

epocilor; (8) este un act de semantizare mediat

pentru cA pome$te de la o punere in text preala-

bild a unei subiectivit5li $i are la capetul cel6lalt

rnultiplele posibiliteli de interpretare a unui grup

practic infinit de subiectivitdti; (9) este o investi-

lie ideologici deoarece, atribuind semnilicalii,

imbogateste orizontul cultural al citilorului, ceea

ce se rdsfringe qi la nivel general asupra unei

intregi societili la un moment dat; ( l0) dezvalu'

ie comportamente, habitudini, pref'erinle ale

publicului cititor ca reflectare a unei mentalitali

de lecturd deja instalate sau in schimbarel (ll)tezaurizeazd memoria scrisd a umanitA,tii, nu atat

prin manifestarile ei de notorietate, cAt prin reac-

,tii scrise care apar in urma ei sau prin reinvierea

unor texte de mult uitate; (12) stabileite norme

de interpretare in acord cu tipul de text, gustul

epocii, evolulia formelor de lectura valabile pen-

tru un anumit tip de cititor $i pentru o anumiti

epocS; ( l3) imbracd forme speciale conform sco-

pului qi condilionirilor cdrora li se supun 9i care

merg de la dispoziJiile individuale de moment qi

pdni la comanda de lecturi sociald sau profesio-

nald transformati in obligalie de lecturl; ( l4) are

proprietatea de a degaja informa(iile, de a face

inferenle in spaliile nespuse ale textului conform

unui implicit comun al spa[iului cultural 9i al

epocii de origine sau al spaliului cultural 9i al

epocii cititorului in cazul reinterpretirii pe alte

baze a unui text literar indepirtat in timp, (15)

degi costrdns si se contureze intre limitele textu-

lui, ea are totu$i o mare libertate de acliune, de

interpretare, date fiind varietatea li numirul citi-

torilor"''.Descifrim in aceasti incercare de defini-

Iie a lecturii, institulie sociald, caracterislici

,,sine qua non" ale expoziliei muzeale, nu intAm-

plStor prrvita de noi ca ipostazd a limbajului non-

verbal.in cadrul oricirei lecruri 9i ca urmare a

organizirii gi receptirii unei expozilii muzeale

in ansamblul siu existl diferite sihralii de lec-

hrr5. Cateva repere ale situaliei de lecture litera-

rd le regdsim gi la nivelul ,,lecturii" patrimoniu'

lui <:ultural in vederea organizirii unei expoziliirnuzeale cdt si al ,,lecturii expozilie nuzealit

privita ca ,, nrctatext ".

Unul din repere este lectorul sau agentul

lecturii. in analiza noastrd lectorul apare in trei

ipostaze:

l.ledorul : muzeograf.- receptor al patrimoniului cultural ce

face obiectul expozitiei la nivel denotativ $i

259'

st t,\lt\ IX)rlRo(;t I a l(x)9

conotativ-2- lectorul = vix,itator comun (consumator):

- receptor al patrimoniului cultural capiese individuale $i al expozitiei in ansamblu.3. lectorul : vizitator. specialist (erpert)..

- receptor al patrimoniului cultural capiese individuale qi al expoziliei in ansamblu.

Prezenta lectorului implici 9i problemacompetenlei acestuia. Ideea de competentA insu-meazd capacitdli de observare, identificare, des-criere, clasificare, proiectare a investigaliilor, decolectare de interpretare a datelor, de comunica-re a rezultatelor, de formulare a concluziilorl5.Raportind aceste capacitdli ale competenlei lec-torului la cele trei ipostaze in care apare el incontextul organizirii unei expozilii muzeale caformd de comunicare, subliniem ce putem vorbide variabile ale competenlei in interdependenllcu situatia contextuale a comunicdrii. Aceastaimplicd in analiza noastrd corelarea reperuluilector sau agentul lecturii cu un alt reper al situ-a(iei de lecturd: scopul/motivaliilefinatitdlile,intenliile lecturiil6.

La nivelul expozitiei muzeale cele douirepere ale situatiei de lecturd se actualizeazi intr-o anume ipostazi;A. Lectorul : muzeograf

Al) performeazd fiecare din capacitigi-le competenlei amintite mai sus' observare' identificare' descriere'clasificare' proiectare a investigaliilor'colectare gi interpretare a datelor' comunicarea rezultatelor (redactarea tematiciiexpoziliei)' fonnulare a concluziilor (organizarea expoziliei)

,A2) performeazd o lecture cu multiplevalen(e

l. lech:ra - utilitari (profesionald gi de informare)2. lectura -_ actiune (care vizeazd. un efect perlo-cu!ionar)3. lectura - criticl (de diagnosticare, orientare,evaluare)4. lectura estetici5. lectura - scriituri (corectivi, simbolic5, auto-cenzurata)

6. relectura".l). Lectorul = vizitator comun (con-

sumator)Bl) performeazi doar anumite dintre capaci-

tdli:I . observare2. identificare3. formulare a concluziilor (impresiile pe care leexprimd oral sau in scris)

BZ) performeazd o lecturd cu multiple valenfel. Iectur5 utilitarn dirijatn (tectura de informare)rs2. lecturd de destindere Iiber5 sau autodirijati3. lecturi estetici

C. Lectorul = vizitator specialist (expert)C I ) performeazd doar anumite dintre capacitili:

I . observare2. identificare3. colectare gi interpretare a datelor4. comunicarea rezultatelor5. formularea concluziilor (analiza demersuluiexpozilional gi actualizarea decodificdrii intr-oformi ce trimite spre o posibill ,,critici muzeis-tici", daca am face analogie cu critica sau teorialiterara)

C2) performeazi:l. lectura utilitari (profesionali qi de informare)2. lectura criticd (de diagnosticare, orientare,evaluare)3. lectura esteticd

II. 2, Lectorul ca reper al situatiei delecturiin actualizarea,,textului, expozi\ientuzeald

Demersul nostru are in atenlie perfor-man(a (A) lectorului : muzeograf gi (B\ a lec-torului = t,izitator comun (consumator).

11,2. A. Lectorul = muzeograf

Fiecare dintre capacitltile ce actualizeazacompetenta lectorului muzeograf se per-formeazi in raport cu un anumit tip de ,,text" 1:patrimoniul muzeal) qi de un anumit tip de

,,ntelatefl"= expozilia muzeald, care are defiecare dati alt mobil qi alt grup !int5. Dina ceas-te perspectivA, modelul de lectur5 al muzeogra-

260

\l tAII.r l)OIIR()(;l:l a l0o9

fului este mereu altul. In acest sens avem invedere atat caracteristicile lecturii ca insliluliesociald (la care am licut referire anterior) c6t 9i

la cele doud repere ale situaliei de lecturd aduse

de noi in disculie.Derularea analizei etapelor de organizare

a discursului expozilional (am putea spune ,,4scriiturii" muzeale) relevd o acumulare a varia-

bilelor ach.rlui de lecturi gi observim cd ele se

nuanleazi. De aceea valenfele lecturii performa-

te de leclorul - muzeograf Si la care ne-am refe-

rit anterior pot fi decodificate astfel, incit sisubliniem detaliile ce tin ti de concretul activiti-

1ii muzeistice dincolo de analogia propusi, cdt 9i

de etapele organizlrii unui demers nonverbal cu

trislturi proprii.Descifrdm in variabilele lecturii perfor-

mate de muzeograflAl. Lectura mdrturisit intenlionald a

unui agenl (lectorul) de a rcstaura sau de a

explicita sensul unui text (lecturd restauratoare

Jdcutd cu un anumit scop)'u-

Motivalia esenliali a unei astfel de lecturi

este de a inlelege mesajul unui text (in cazul nos-

tru patrimoniul muzeal). lntenlia recuperirii sen-

sului impune lectorului, in general, 5i muzeogra-

fului, in particular, si apeleze la o serie de com-

petenle logice, lexico gramaticale, textuale,

metatextuale gi intertextuale etc. Muzeograful ca

orice (lector) repereazd 9i apoi opereazi cu mate-

rialul faptic, coreleazd informaliile teoretice 9i

ale cercetdrii fundamentale cu cele ale cercetiriiin teren. Coroborarea logice a tuturor datelotpermite o articulare, de asemenea logicd, a in!e-

legerii senmificaliilor. Intervin in aceastd etapd a

pregltirii expoziliei (= a ,,scriiturii muzeale")

cateva activiteli lird de care ,,metatextul" nu s-ar

contura in coordonate valorice gi anume: opera-

lionalizarea, sistematizarea gi inmagazinareadatelor, a ideilor, evaluarea, surprinderea sensu-

lui, relinerea informaliei, verificarea, eliminarea

infonna(iei nesemnificative etc.

A2. Lectura nfirturisit intenlionald ounui agent (lectorul) de a (re)interpretd un texl

Si de a inslaw"a semnificalii.O astfel de lecnrd implici ahibuirea de

noi semnificalii,Jextului", printr-o organizareinsolita a informaliei, dar mai ales prin atitudinea

aclivS, reflexivl fa!5 de textul (alias patrimoniul

muzeal) in cauzi.La nivelul acestei forme de lecturi se

contureazi o lectm'it personalit, insolitd, crcati-

vd, perlinentA Si medializatd sub o anumitifonli.

Adecvarea acestor caracteristici 9i lectu-

rii cu care se opereazd muzeograful face eviden-

te posobilitatea analogiei ce ne-a stat in atenlie inprezentul demers. Aplicarea unei astfel de lecruri

patrimoniului muzeal ce face obiectul expoziliei

se impune, considerim, ca o condilie ,,sine qua

non" a muzeografiei moderne. Pe de alti parte o

astfel de lecture, evidente ulterior in discursul

muzeal gi actualizata prin diverse cdi (mod de

expunere, texte .comentarii, etichete cuvant, eti-

chete-sintagme etc.) relevd competenla lectoru-

lui.muzeograf care performeazd inovalia atAt la

nivelul interpretdrii teoretice cdt 9i la nivelulmuzeotehnicii.

Considerim ci o astfel de lecturd se

impune in muzeografia actuall avind in vedere

ce printre caracteristicile Iecturii, irtslilu{ie socia'/d se evidenliazd ce aceasta ,,stabilegte forme de

interpretare in acord cu tipul de text, gustul epo-

cii, evolulia formelor de lecturd valabile pentru

un anumit tip de cititor 9i pentru o anumitlepocS"r'. muzeografu I cerceteazd, inmagazinea-

za sistematizeazi materialul faptic qi evident va

descifra noi sensuri Ei semnificalii, {Erd a elimina

insi corelaliile cu ipotezele teoretice 5i muzeo-

grafice anterioare. Se impune aceaste ,,lecture" $i

viziune muzeograficd pentru cA ,,agentul" (:muzeograful) analizeazd totul printr-un demers

qtiinlific invers (prezent -'- trecut), iar pe de altiparte demersul expozilional stabile$te o comuni-

care cu consumatori de cultura ce apartin altei

epoci decit cea in care a fost creat obiectul pen-

tru care ceea ce se recreeazi ca atmosferd inexpozilie era un ,,modus vivendi". De aceea con-

siderlm cd prinfi-o leclurd personald, insolila.creativd, perlinenfi Si medializatd, muzeografu I

realizeazd un impact asupra vizitatoruluicomun cu mari ganse de receptare de citre aces-

ta a problematicii expoziliei muzeale.

O astlel de lecturA are un aspect socio-istoric pentru ci fiecare cititor expert, savant sau

fiecare epoci opereazd distinclii 5i ierarhii in rdn.

261

ffiEffi@dEEtr@triffim@EE SI.EAUA DOBROGEI a 2009

duljudecalii de valoare asupra patrimoniului cul-tural de orice gen. Contextul socio istoric iqipune amprenta asupra patrimoniului cultural dindiferite perspective (a rolului utilitar al obiectu-lui, al mentalitdlii care a generat obiceiul, credin-,ta, a semnificaliei ii importan(ei in via,ta sociali,a formei vizuale etc.). Distincliite gi valorileimpuse de contextul care a generat segmentul depatrimoniu cultural nu sunt fixe gi definitive.

Varialiile de opticd semantice aplicatepatrimoniului cultural de orice gen, se reflecti insitualia de lecturd in sine, in contextul socio-istoric al lectorilol in mentalitatea indivizilor dar;i a grupurilor din care fac parte gi a epocilor, ingeneral.

Din aceasti perspectiva muzeografulcare opereazi cu un patrimoniu creat intr-un altcontext socio istoric decit cel in care se realizea-zi expozilia (,,scriitura" sa) se definegte ca unmedia agent al situaliei de lecturd. Muzeografuleste menit si reconstituie o atmosferd trecutd,astfel incdt ,,orizontul de agteptare" al lectoruluiexpoziliei in ansamblu (publicul vizitator) sd nufie ingelat. in acest punct intenlia lectorului -muzeograf Irebuie sI aibl in vedere o altl formdde lecturd - lectura conunilard care com-pleteazi celelalte forme performate in definireadiscursului expozitional.

reprezentdrilor. (sub. ns.) [...] Comunitatea decultura, [...] include comunitatea evidentelor: oserie de idei, credinle, judecdti de valoare caresunt acceptate de un anumit grup socio-istoric{Erd ca acesta sd simtd nevoia de a le face sd trea-cd examenul justificirilor, al demonstra(iilor saual apologiilor f...1. Comuniatea reprezentdilor(scenarii tip, termene, motive) impreund cucomunitatea de limbaj a mijloacelor de expresie(sub. ns.), sustin comunitatea evidenlelor fiinddepozitarele unor scheme cognitive, ale unuivocabular qi ale unei sintaxe cunoscute ambiloragenf i ai interacliunii",r.

Sublinierea valenlelor lecturii comu-ttitarc ne permite sd argumenHm importan(a pecare muzeograful trebuie sd o acorde grupului{intd pentru care organizeazi expozilia. El, lectoral ,,textului" = patrimoniu muzeal, devine autoral ,,scriiturii" mtszeale gi se impune sd foloseas_ci un limbaj (modalitdli gi mijloace de expunere)pe care ,,cititorul" (lectorul vizitatoy' si le poatipercepe.

44. Pre lectura autorului (alias muze-ograful) ca motivare a ilustrdrilor ulterioare.

Priectul de expozi(ii are in vedere .. saucel pulin trebuie si aibd in vedere - cd la unmoment dat asistem la o uzuri, chiar saturafie, avechilor mijloace muzeotehnice, aqa cum Ianivelul cerceterii in domeniul disciplinei / sauStiintei in domeniu apar perioade de stagnare ,manierism, iar ,,criza" se rezolvi prin schimbare.Men!inAnd limitele analogiei din domeniul nos_tru revenim la afirmalii ce fac referire la lecturatextului literar: ,,Perioadele de progres in cadntlanunitor curente, Scoli sau tehnici sJhryesc ine-vitabil in stagnare, manierisnr sau decadenldpdnd ce criza se rezolvd printr-o schintbare revo-lulionard in domeniul sensibilitdlii, gustului, sti-lului. Este bine Stiutfaptul cd statea de mullumi-rc produce rutina in tinp ce stat-eo de crizd sti-ntuleazd ittventivitatea [...]. Prc leclura autoru-lui tl face constient de uzuro vechilor mijktace.[...J Lectura aclioneazd ca un fel de rupere, desimetrie sau de conformitate, manifestdndu-se caprim pas printr-o trecere de la evolulie la neta-evolulie""

Evident in acest punct al demonstratiei se

y'.3. Lectura conrunitardAceastd formd de lecturd pune problema

relaliei dintre autor gi cititor, a contextului socio,istoric acelagi pentru ambii gi implicd necesitateaunei comunitili de culturi, de ideologie.

Pentru a argumenta opliunea noastri pen-tru aceastd formi de lecturd cu care opereazemuzeograful se impune sd-i men{ionim ,,caracte-risticile" a5a cum sunt abordate la nivelul teorieilecturii: ..Fiecare autor poanA in conqtiinla sa unpublic cititor mai mult sau mai pulin intins inspaliu $i timp, dar bine configurat ca fizionomieintelectuali gi ca orizont de a$teptare. Autorul,intr-un anulne fel, este prizonierul acestui etalondin con$tiinta sa. Daci cititorul real va lua inserios rolul de cititor etalon, el se va gdsi itt ton-sonanla cu intenliile autorului, consonanlA careva fi .favorizatd de o comunitate cuhurald, oconnutitate a evidenlelor, una de limbaj Si una a

262

impune a clarifica optica noastri:I . Abordarea unei comunitdli a reprezentirilor cu

gnrpul (intd nu devine sinonim cu abordarea de

la,,lectura restauratoare gi novatoare" de cdtre

muzeograf a ,,textului" - patrimoniu muzeal.

2. Abordarea unui limbaj muzeotehnic, indifer-

ent de grupul linte trebuie si aibi in vedere cap-

tarea atenliei vizitatorului spre ceea ce ii oferd

discursul muzeal, astfel incAt si recepteze infor-

mafia cu alli ochi decit s-ar fi a$teptat (ceea ce

am putea spune si perceap5 alte semnificalii

decit cele cu care era obi;nuit).ActualizAnd aceste ,,principii" la nivelul

practicii Inuzeistice putem accentua viziunea

noastrd:l. Tematica unei expoziJii trebuie si aibi invedere valorificarea patrimoniului muzeal (cul-

tural in general), dar $i interesul pentru anumite

problematici, al publicului vizitator -- comun

(consumator). Aceasta nu exclude ins5 capacite-

lile implicate ale competenlei muzeografului (la

care am flcut referire anterior) 9i nici performan-

lele unei ,,lecturi" profesionale a patrimoniului.

Investigatia patrimoniului in cocrdonatele profe-

sionale - sub toate valenlele ,,lecnrii" perfor'

mate de muzeograf permite acestuia si ,,formu-leze concluzii" (alias sd organizeze expozilia) la

nivelul maxim al documentdrii $tiinlifice $i se

surprindi ,,esen!ele" pe care si le comunice vizi-tatorului. Altfel spus 9i pentru o expozilie cu

grup tinta = public elevat; 9i pentru una cu grup

{inti = elevi din clasele gimnaziale sau liceale; 9i

pentru una cu grup linte = pre$colari sau elevi din

ciclul primar; sau pentru o expozitie cu grup tinte: turi$ti, se impune lectura profesionald a patri-

moniului muzeal ceea ce inseamnd: observare -cercetare. analizl - descriere, clasificare,cunoa$terea preferinlelor gi necesitS!ilor grupului

tintd etc.

2. Limbajul muzeotehnic al discursului muzeal

trebuie sd aibi in vedere modalitili 5i mijloace de

expunere care si releve originalitatea, si repre-

zinte un echilibru intre tradilie $i noutate, si cap-

teze atentia fiecdruia dintre grupurile linte amin-tite anterior. Aceasta permite vizitatorului sd rpe-

reze informatia pe care o cauti qi/sau o a$teapte

Si totodatA il lhce,,si vadi", si inleleaga faptulcultural reprezentat qi in alt rnod decit cel ;tiut

STEAUA DOBROGET o 2009 ffiEffifd@EaFEE@@droam

de el pAnd in momentul vizualizlrii expozitiei

care i-a stat in atenlie. Atunci cind vizitatorul

exclami: ,,Da, este altceva", muzeograful a

reugit s[ indeplineascd dacd nu in totalitate,

micar in parte' .capacitSlile unui lector avizat al

patrimoniului muzeal 5i in acelaqi timp sd per-

ceapd rclectura ,,terlului" pe care-l abordeazi in

valentele ei de lecturd comwtitard $i i,lstitulie

sociald.3. La nivelul muzeologiei ca qi al muzeotehnicii

se impune ca viziunea muzeografului ,,se spar-

gd" metodele convenfionale $i conservatoare

generate deseori de idei anacronice de tipul ,,Nu

atingeli obiectele" sau cea hiperbolizanti a secu-

ritStii obiectelor (totul sub geam, dacS se poate 9i

sub cheie) sau qi mai grav cea a respingerii mij-

loacelor auxiliare de vizualizare moderni a patri-

moniului ce face obiectul expoziliei.Muzeograful trebuie si aibd in vedere ci vizita-

torul modern opereazd deja cu un sistem de

informalii ce nu-i mai limiteaz[ impactul (vezi

informaliile prin cablu, intemetul, publicitatea

prin mass-media etc.).

Subliniem cd in opinia noastrd o astfel de

,,lecnrd si rclecturd" nu este sinonimi cu oexpozilie muzeali ce ar diminua profesionalis-

mul muzeografului pentru a crea un ,,metatext"u$oq descriptiv, superfluu din dorinla de a fi inle-

les de grupul lintd firi ca acesta s6-9i utilizeze

competenle pe care se impune sd le posede 9i sile performeze in aceaste sirualie de lecturl (:vizionarea expoziliei). Menlionim cd orice grup

linti are anumite capacitili de competenld in

receptarea unui fapt cultural 9i ca atare, dace

muzeograful $tie cum si le foloseasci pentru a

comunica printr-un limbaj gtiin1ific dar adecvat

grupului respectiv, atunci, prin rela{ie biunivociqi grupul ,tinte trebuie si-qi performeze capaciti-

lile competenlei sale. In caz contrar, nu prela

decit o parte din informalie qi rdmdne in afara

,,leclurii" pe care muzeograful a propus-o. $i inderularea discursului expozilional ca gi in cel

literar, intenliile autorului vor fi reperate corect

numai dacd va gasi competente corespunzItoareintre receptori. PAstrand limitele analogiei pe

care am avut-o in vedere subliniem $i in acest

puncl al demonstratiei noastre afirmaliile specia-

liqtilor in donreniul teoriei lecn-rrii: ,,Cititorii care

263

SIEAUA D0RRoGEI '

2U)9

se plaseaze in exteriorul acestei comunitili ideo-logice (referirea s-a fEcut in citatul anterior)recupereazA doar pa4ial informalia indusi deautor sau risc5 sd se inqele total. lnteliile functio-nale sau literare ale unui autor vor fi corect repe-rate dacd vor gisi competenle corespunzitoare inrAndul potenlialilor sIi cititon"".

II.2. B. Lectorul : t'izitator comurt(consuntator)

in subcapitolul Il.2 al demersului nostruam delimitat capacitelile competentei in situajiade lectura cdt qi formele de lecture perfomate delectorul = yi:ilator comun (cottsumalor) inraport cu cele ale lectorului : nut:eograf ceea ceface posibil relevarea punctelor comune 5i alecelor diferen{iatoare dintre cei doi lectori.

Variabilele lecrurii performate de lectorul: vizitator comun (consumator) evidenliaza dife-renlieri in raport cu cele performate de lectorul :muzeograf, faptul fiind generat de pozilia diferi-ti a celor doi ,,agenli" fala de patrinroniul muzealce face obiectul expoziliei, cAt qi a expoziliei inansamblu.

Putrintoniul muzcuI

Pentru lectorul = muzeo$afSistem dc scmne dccodificatanlerior conslruirii,,le.rrxlut'' -expo.ilie

Pentru lectorul = vizitator (consumator)Sistem de scmne dccodificatin timpul ,,citirii" ,,rerarlri' -expozqie

Expozilia ntuzeald

Pentru lectorul = muzeograf

,,Textuf' - expozgie

.Jcnillrr? "- crealie proprie fald de ca.e muzeograful

.,lector" al patrimoniului devinc aulor

Pcntm lcctorul = vizitator comun (consumator)

.,Tertuf ' - evo.iliercprezinli obiectul ,,citirii '

Din aceasti perspective considerem ce

urmind analogia proplusl, ,,Iecturo " vizitatoru-

lui comun (consumator) s-ar inscrie in douiforme de lecturi delimitate de teoriile in dome-niu.

Bl. Lectura ca intenlie md.rturisitd aunui agenl de a aborda anumite ptotocoale

Considerdm ce o astfel de forml de /ec-turd performeazl, 9i vizitatorul comun (consuma-tor) av6nd in vedere ci este consideratd nu numaio activitate motivatd, dar $i programata in acela$itimp.

in limitele analogiei pe care ne-am con-struit demersul, eviden(iem valentele unei astfelde lecturi,la nivelul textului literar: ,,Fdcutd dinconstrAngere, din obligalia profesionall, din pro-prie voinli, din dorinla de amuzament, deinstruire, de evaluare sau de cercetare, lectura iqiva alege prin agentul ei tehnicile cele mai potri-vite scopului arut in vedere, 9i textului lechr-rat"ro.

Remarcim pertinenta acestor valenle fiin abordarea de ctrtre lectorul: vizitator a dis-cursului expozilional. in raport de intenliile vizi-tatorului, expozi(ia poate fi o sursi de infonnatiedin perspectiva unei instruiri, a completirii unorcuno$tinle sau din perspectiva unui hobby; expo-zitia poate fi un loc de loisir intenlionat. cunos-cindu-se ceea ce poate oferi un astfel de spaliu;expozilia poate fi un loc de refugiu generat delipsa unei alte oportunititi. Din aceasta perspec-tivi, vizionarea unei expozilii poate fi asemenea

ulnei lecturi modificabile in raport de intenliavizitatorului, incit evidenliem posibile perfor-mdri ale lecturii: lectura liniard. / tn diagonald;rcceptivd / de survol; globald / selectivd; rapidd/ exploratorids. dincolo de aceste valente deco-dificim la nivelul lecturii ,,textului" .expozilie

muzeald Si alte forme: lecturd sobrd / comicd(ironicd): staticd (pasivd) / dinamicd (activd).Ne permitem si delimitim aceste forme, ele fiindreperate in studiul operat de noi asupra atitudiniivizitatorului manifestate in vizionarea expoziliei,indiferent dacd aceasta este sau nu,,coroborat5"cu ghidajul specialistului.

82. Lectura instauratoare ficutd de un

agent in prezenla unor forme de lecturd nova-loare

264

STLATIA IX)BRO(;EI . 2(x)9

O astfel de formi de lectw'd se Per'formeazd de vizitatorul'comun (consumator),

deoarece, indiferent de nivelul perforrnant sau

nonperformant al expoziliei, el se afle in fata

unei ,,imagini vizuale" de ansamblu [a care nu s-

ar fi aqteptat. in ciuda unor infonnalii anterioare

despre problematica abordati in discursul expo-

zilional, vizitatorul descoperd valenle chiar

denotative ale mobilului expoziliei 9i cu atit mai

mult pe cele conotative. Mai mult decat atat, se

afl5 in fala unor modalitdli de reprezentare

muzeotehnici pe care nu avea cum sd le cunoas-

ce, poate doar le blnuia. Astfel, lectorul : vi-

zitalor contun (consumator) recepteazd (chiar

daci intr-un proces diferit determinat de cum

,,lectureazi" discursul) acea viziune novatoare,

restauratoare a muzeografului. In urma vizioniriiexpoziliei, alte idei, alte informalii sunt inmaga-

zinate in mentalul vizitatorului.Daci inilial, aceastd formd este o lecturd

dirijati (,,vectorii" lecturii imprimindu-i muzeo-

graful), ulterior, dupd o succesiune de vizionlri,vizitatorul comun (consumator) devine, un /ec-

tol activ qi avizat. inlelege cI expozilia muzeald

nu e doar o expunere eterogenl de obiecte vechi

qi prifuite. Aceasti formd de,,lectur5" a discur-

sului muzeal iqi are corespondentul in lectura

textului literar ale cdrui sensuri sunt desprinse la

nivelul institulionalizat al gcolii. Pentru a argu-

menta opinia noastre ii pentru a ne pdstra mobi-

lul demonstraliei facem referire la aceasti forme

de lecturd a;a cum este analizatd in leoria lec-

I uii:,,|)in perspectiva cititorului, deprinderea

instauririi sensului se face la nivelul instinrliona-lizat al qcolii, al practicii de invltemAnt, care pre-

luind qi prelucrdnd fragmentele literare 9i mate-

rialele metatextuale elaborate in jurul lor, cultivi5i dezvolti aptirudinile lecturii personale, deschi-

zand totodate perspective cetre ulterioare lecturinovatoare. Simulacru de lecturd novatoare la

inceput, deoarece se dezvoltd prin mimetisrn gi

confonnitate cu modelul propus de profesor, de

manualul Scolar, de nranualul avizat, este totu$i

forma de lecturd prin care qcoala este capabiliuneori si fonneze cititori autonomi, simpli. [...]Sursd de pldcere Si de informare, (sub. ns.) tex-tul nostru va deveni pentru ace$ti cititori un mij-loc important de a-qi verifica, de a-qi pune la

incercare catitilile lectorale gi interpretative. [...]lntreprinderea va fi modesti in fiecare secvenle

luate in parte tot a$a cum va fi modesti 9i la nivel

individual. La scard generald insi gi priviti evo-

\ttiv, ea va crea o pepinierd de cititori activi,

aviza\i Si crealivi, care, ,n unafiimilatea lecturii

lor vor.fr capabili de perJbrmanle nebdnuite"(sub. ns.)26

Sublinierile noastre permit sd relevim cianalogia propusi nu este intimpldtoare. Simili-tudinea dintre lectura textului literar Si lectura

,,textului" expoz4ie muzeald in performarea

unei astfel de lecturi este evidente qi este un

argument in plus a modului in care muzeograful

(cercetitorul) trebuie sd inleleagi rolul pe care ilare in organizarea unei expozilii pentru ca aceas-

ta si-qi indeplineasci valentele ei formative.

l. Radu Florcscu, Ba:e le tfluzeologiei. Ministerul Culturii

Ccntrul dc Pregitirc ai Formarc a pcrsonalului din institu-

liile de Culrurd, Bucureiti, 1998, pg. 170: ,'Expozilia este

principala formi de manifestarc cultural educativa a

muzeului gi, totodati, cea specifici. Prin expozilie, muzeul

nu numai cd difuzcazi informalia cuprinsd in piesele care

ii constituie patrimoniul, dar expozilia inseamnd pentm

muzcu, forma spccificd dc cxprcsie cchivalcnti cu altc

tbrmc, Ia fcl dc obi$nuitc, cum sunt publicaliile a rezul-

tatclor ef'cctuate de colectivul muzeului".

2. Corncfiu Bucut, Condilia modernd a Muzeului

Ehngrolic, in vol. Srudii ti cottunicdri de Etnogafie,

Academia Romani, Institutul de Cercetiri Socio-Umanc,

Sibiu. Tom XIV - serie noui, Editura Imago, Sibiu, pg

168: ,,Expozilia muzealA a depdtit demult stadiul de dive,'-

tisment c ltm'al- intr.ind in cel de eyeniment culnral, ctt

rcalc conotalii stirnlifi ce. documentare. artistice.

La fel cagi nu:eul etnografc, mesajul siu nu mai

poate tinc de perceptia extcrior'obiectuali, funclionali sau

artistici, a obiectclor Interesul publicului transcede uni-

vcrsul obicctual spre cel procesual istoric. Perspectiva

comparatist sau integrativ culturald ori cca contextual-

istorici, ol'erite doar de proieclia fenomenologica. trczcs-

tc interes. retine atanlia, implici vizitatorul, cultivA dia-

logul mcntal, provoaci rcflexii 5i induce dorinla uttci

documcntiri mai ample asupra temei. Dar p€ntru realiza-

rca unui adevirat spectacol este nevoie de un substanlial

divers, complementar Si incitant material arailiar".3. Utifiznm termcnul de etatext in acccpliunea lui ,,sui'generis" (dc a variante de interpretari), dincolo dc yarialc-

le ipoteze de acceptare a noliunii de,,text". (vczi in accsl

265

STFAUA DOBR()Gr.i a 2009

sens pentru problematica ill detaliu, Paul Cornea,Ini.oducerc i teoria lecturii.Editlla Polirom. Ia5i, 1998).4. Apud, Emtlian M. Dobrescu, Socioktgia comuniiilii,Editura Victor, Bucuretti, I998, pg. 9.5. l bide, pE. I I - I 2,,,Comunicarea poate li: a) directA sauindirecta; b) unilaterali sau reciproci; c) privati sau publi-catA. Combinarea primelor patru tipuri dc comunicarecele mai intalnite de altfel: l) reciprocd dircctl (fati infala); 2) rcciproci indirectl sau intcractive (prin intcrme-diul radioului, telefonului); 3) unilaterala directi (intr-oconferintd); 4) unilat€ral, indirccti (prin intermediul dis-cului, suporturi magnetice in mi$care, filmului, scrisorii)".[...] ,,O form5 cu totul aparte o rcprezintA comunicareaempaticd. (de la cuvintele Erece$ti patheia, pathos = cccacc simfi) pe care H. Pieron o numc$te o specie de conwti-carc afectivd prin care cineva se idcntifice cu altcincva,misur.indu-qi sentimentele, iar H. Sillamy.- un fenomende rezonanli psihici, de comunicare afectivi cu altul".6. Pentru inlelegerca modului nostru de abordare, amintimci vom folosi ca rcferinli teoria lingvistului RomanJakobson, care a suslinut cA,,tmbajul trebuic studiat intotalitatea funcliilor sale" qi a elaborat binecunoscuta sche-me cu cei iase ,,factori inalienabili" ai oricarci comuniciriverbale, preluata apoi ca schemi de bazi pentru orice act decomunicare, deci 5i in comunicarea nonverball.7. ConlextExpcditor ----- Ivlesai --:--------------Destinatar

Cdntacr (canal de comunicarelc,la

(vczi Rornan Jakobson, Eisars dc linquistiquegiairzle, Seuibs. Points, 1963, apud Martin Joly,Inttoducerc fu a ali:a imaginii ..., Editura All, Bucuregti,1998, pg. 40-41, Paul Comca, Introducerc fu teoriu lec-turii, op..it.).8. cl Emilian Dobrescu, op.cir., pg. 35.9. Holonic (gr. Holos - inlreg Si qD - pane: armoniaorganici intre pane $i intrcg). Termcnul a fosr utilizat indeccniile 8 gi 9 ale secolului al XXJea pcnlru a defini onoui dimensiune a societilii umane vAzuta ca o societateglobali informalionalS de undc Ai termenul de societate i for-nati.d holonicd (cf.Ernilian M. Dobrcscu. op.cr?.. pg. l6).10. Semantic. -d, adj. Rcferitor Ia scmantici. Il s.f. - studiual sensului cuvintelori senrasiologie (<fr s6mantiquc).- senioticA s.f. studiul general al semnelor; scmiologic (2)(< semiotique).- retoric, -d, I adj. (peior.) afectat. emfatic. II s.f. artaexprimirii alese; oratorie. 2. (peior.) pompa. emfaze (<frrhotorique)

- sirrta,rri s.f. studiul regulilor privitoare laimbinarea cuvintelor in propozigii $i a acestora in fraze(<fr. syntaxc).

(cf Fforin Marcu, ly'eologkme, setia Diclionarelelimbii romdne, Editura $tiintifici, Bucuretti, 1995).

Pentru disciplinele respectivc vezi problematicain detaliu in: Paul Comea, op. cir.; Emilian M. Dobrescu,

op. cit.; Adiana Gertruda Romedea, lctele de discurs,Editura ,,$tefan Lupa;cu", Iati, 1999; Sofia Dima,Lectura literard - un model situalional , Editura ArsLonga, IaSi, 2000.I l. Utilizim termenul de perlormanld av?tnd in vedere ceidoi termcni impugi de Ferdinand de Saussure competenl|si perJin-man1d in actualizarea actului de limbaj (explicirnin sens larg: competenld ,. ceea ce individul posedd prinapartencnfa sa la o anumiti limbi spiritualitate: $ petfor-manld. modlllin care matricea lingvistica se manifestd inactul vorbirii.12. cf. Paul Comea, Inittducere tt teoria lecturii, Ed.Polirom, laqi, 1998,; Liviu Papadima, Literuturd;i comu-nicare (relalia autor-cititq in proza paloptistd $i post-pa'optisli), Ed. Polirom, Iafi, 1999, Sofia Dima, Lecturoliterard un model situalional, Ed. Ars Longa, Ia$i,2000.13. Sofia Dima, Leaura literard - un model situalional,Ed. Ars Longa, Iagi, 2000, pg. 20.14. Sofia Dima, op. cit.,in cap. 1.2 (O definiyie integta-toare a lecturii, attoarea distinge: ,,Lectura, activitate int-clectuald; Lectura, activitate socio culturald; Lectura, insti-tutie sociali").15. Sofia Dima, op. cit.,pg.24-25.16. ci loan Ncacau, Metode ii tehnici de invdlarc ertciea-,d, Ed. Militard, Bucure$ti, 1990, pg.4-205.17. ci Sofia Dima, op. cit., pg.34.lS.lbidem19. Includem in tiptuile de lecturi muzeali avind in vede-re trasdturile situaliei de comuf.icare scopul / notivaliile,Ji dlildlile / iiteflliile lecturii ii lectura utiliturA di-ijofi(de informare) ti faptul cd expozitia muzeali este deseorivizitatd dc un public consumator (= comun) ce ar€ anumcpreocupiri iiun anume interes pentru aceasta (cadre didac-tice intcresate de problcmatica cxpoziliei dar qi dc necesi-tatea dc a ofcri elevilor un alt mijloc de amplificare acuno$tinlclor predate la gcoali; vizitatori ce au ca hobby opreocuparc ce trimite spre expozilia muzeali; clcvi caresunt oricntati cetre vizitarca expozitiei etc.)20. Menlionim cd pentru formele de ,,/ecrra.i" cu carc noiconsiderim cd opercaza muzeograful, (avdnd in vedercanalogia propusi de noi) folosim temenii utilizati in tco-ria lecturii (vezi in acest sens: Adriana Gcrtruda Romedca,op. cit.: Sofia Dima, op. cit.\. Sublinicm ci analogia gi

implicit utilizarea terminologici cu carc am operat indcmersul nostru, am avut in vcdere specificul discursuluiexpozilional, raportat la textul literar2l.Sofia Dima. op. cit., pg.25.22. Ibidem, pg. 6723.lbident24. Sofia Dima, op. cit.,pE.'/8-'1925. Ibidem,pg.5426. Pentru problematica in dctaliu vezi: Paul Comea,Introducerea in teoia lectuii, Edilia a ll-a, Editura Polirom,Ia5i, 1998, pg. 140; Sofia Dima, op. cit, pg.3l, 35.

lb6

s'I tAuA rx)BROGtl a 2009

a) 130 de ani de presd tulceand

,,Steaua Dobrogei" ' Prima Publica!romaneasca din Dobrogea

ie

La cincizeci de ani de la intemeierea pre-

sei rom6neqti (1829, ,,Curierul romdnesc" -

Bucuregti, ,,Albina romdneascd " - Iagi), 9i la

$apte luni de la intrarea provinciei sub adminis-

tralie romaneasca la Tulcea ia fiin!6 la 23 iunie

1879 STEAUA DOBROGEI, organ de publici-tate independent, salutat binevoitor de cele mai

importante publicalii centrale (,, Timpul ",,, B i -

nele public ",,, Telegraphul ",,, Res bo iul ",,, Ro -

mdnul" S.a-); cu toate intreruperile survenite de-

a lungul anilor, va rimdne cea mai importantd

publicalie a primului deceniu publicistic tulcean.

in perioada 1880-1890 au aplrut 9i au

fost contemporane cu ,,Steaua Dobrogei" trmd-toarele organe de presi: ,,Romdnia trans dund'reand" (1880),,,Mahmudia",,,Ecoul Dobro'

Sei" (1882), ,,Tulcea" (1883), ,,Revista corpu'lui didactic rural" (1883-1884),,'Delta"(1885), ,,Dundrca de Jos" (1884-1886), ,,Monitorulj ud epilu i " ( | 886),,, Gazeta Tilce i " (l 888- I 890)

Imprimat la tipografia locald' ,,AururaDobrogei", sdpt[minalul mentionat a fost infi-intat de Basile Brinigteanu (?1820-1893), unjurnalist profesionist venit la Tulcea dupd

momentul reintegririi Dobrogei la RomAnia.

Despre acest gazetar reputat cunoa$tem putine

lucruri: e originar din Moldova, crescut qi edu-

cat in spiritul idealurilor genera{iei paqoptiste 9i

unioniste; la Bacdu (1868-1869), sub redac.tia

sa, apare ziarul ,,Cdldusul"; la Bolgrad (1872-

1873) conduce ,,Echoul Bolgradulul "; la Tulcea

intemeiazd ,,Steaua Dobrogel " (1879-1891, cu

intreruperi), iar din 1886 redacteazi ,,MonitorulJude!ului " ...

,,Steaua Dobrogei", subintitulata,,,faieinteresilor locale", devine cu timpul santinelafideli intre apirarea tuturor intereselor con-judelenilor, propundndu-9i se stigmatizeze,,rclele si pe cei rdi cu toatd sctltpulozitatea,

./drd a se opri de consideraliuni personale".

Lunga guvernare liberali din istoria Romdniei

(1876-1888) igi pune amprenta, mai ales prin

fenomene negative (abuzuri, comportament dic-

tatorial, nepotism qi favoritism, injustilie), $i innoua provincie venitd la trupul Frii. Directorulziarului, Brdnigteanu, ia atitudine qi publiclmateriale explozive despre afaceri oneroase 9i.cu precldere, despre comportamentul neprincip-ial qi insultitor al prefectului Stdtescu. Ziarele

,,Tulcea" Si ,fcoul Dobrogef', stipendiate $i

influentate direct de prefect, intri in polemicd,

atacAnd fErd menajamente persoane qi publica{ia

independentd,,Steaua Dobrogei". PrefectulStdtescu are nefericita inspiralie de a publica o

ordonante ,,pentru a constrdnge de a nu puleasd ddm la lumind faptele administraliunii sale ".

Introducand cenzura in privinla libertilii presei,

prefectul tulcean intrd pi in atenlia presei cen-

trale. Conflictul ia propo(ii: prefectul il dd in

I EU: Iii EB$tFoic ;n1e res ilor iocalB

2bt

sl'EAllA t)()BROGfl a 2009

judecatd pe directorul publicaliei, iar acestaaduce in proces 185 de ma(ori. ,,Procesul nron-srru ", cum e denumit in epocA, se intinde pe operioadd de doi ani, agitdnd apele tulburi alepoliticii chiar 9i in Parlament, miniqtrii Guver-nului I. C. Bretianu fiind deseori interpelati deparlamentarii opozi(iei.

Cele mai importante publicalii (regi-onale gi centrale. independente ori partizane) aurubrici permanente despre Dobrogea, cititoriiacestora fiind informali, prin materiale dedimensiuni variate, despre istoria tinutului, etnii,ministiri, tradiiii, descoperiri arheologice,despre afirmarea rominismului imediat duplreintegrarea provinciei (qcoali 9i invdfdmint,administralie, tribunale, religie, inspeclii minis-teriale, viala economici, aspecte edilitare, luptapentru oblinerea de drepturi politice).

Aparilia ziarului in format special (pagi-ni cu chenar negru) exprima o atitudine supremide protest a unei personaliteti demne, cu inaltsiml patriotic gi congtiinla responsabili.

Al. D. Dernetriad, secretar general alUniunii Ziarigtilor Profesionigti din Dobrogea,intr-o lucrare a sa despre presa romAneasci dinDobrogea, recuno$tea ci publicalia tulceand ,,,ir-a lndeplinit onorabil misitutea de./bndatoarc apresei in Dobrogea" (Constanla. 1934, Raportprezentat la cel de al III-lea Congres al FederatieiGenerale a Presei de Provincie din Rominia).

Aprecierile eminentului scriitor 5i gaze-tar Al. Macedonski, degi se refereau la o Eirzetdcondusi de el, s-ar potrivi foarte bine 5i ar car-acteriza convingltor misiunea acestei primepublicalii dobrogene: ,,Acest mic ziar intrdndazi itrtrc scriptele documentale ale epocii, tre-buie cu ingrijire pdstrat, cdci valoarea unuiorgan de publicitate nu std in mdrintea .formanr-lui, nit'i it calitatea hdrtiei. Mic cum n fost, el a

.fbsl mare prin indruntdrile lui sdndtoase.....".Presa tulceani de azi iqi face o datorie de

onoare qi un gest nobil de recunoqtinld, onragi-ind la ll0 de ani de la intemeiere, misiuneaprimului organ de publicitate din Dobrogearom6neascd 5i a intemeietorului lui, exceplio-nalul gazetar Basile BriniEteanu.

-;yfiyi:xii,E

Publicatii tulcenede spiritualitate

gi culturi ortodoxl,

bisericeasci gi decredinfl(1930 - 2009)

Valeria Adina MarinacheMihai Marinache

P6nd la inceputul deceniului patru alsecolului trecut, linand seama decercetirile cunoscute, nu avem gtiri despreorgane de presd cu profil teologic apdrute lanivelul protoieriilor, parohiilor din orage gicomune sau in raza mdn6stirilor norddobrogene- in presa tulceane, regionald 9inationald dupd 1880, apar materiale variatedespre mdnistirile din nordul Dobrogei(Cocog, Celic, Saon), care au, cel mai ade-sea, caracter documentar gi de informare acredinciogilor de pretutindeni despre acestevechi centre de credin!5 9i vetre de spiritu-alitate gi culturd ortodoxd.

La 1879 Dobrogea a intrat in compo-nenta Episcopiei Dundrii de Jos. Degi inmartie 1923 se infiinteaza EpiscopiaConstantei, judelul Tulcea intri in compo-nenla acesteia abia in februarie 1949. Din'1950, in urma contopirii Episcopiei Con-stanlei cu aceea a Galalilor se reinfiinleazdEpiscopia Dunirii de Jos care, dinoctombrie 1975, devine Arhiepiscopia Tomi-sului 9i Dundrii de Jos. Din 25 martie 2008ia fiinfd Episcopia Tulcii.

in 1902 au fost puse bazele uneisocieteli a clerului roman ,,So/ldarltatea" , iatsub pestorirea episcopului Cosma Petrovici(1924-1947) s-au infiinlat doud periodicereprezentative:,,Cdminul' (organ cultural al

de informatie,

268

Societdtii ,,solidaritatea" , aperut in perioada

1925-1941) gi ,,Vestitorul' (organ al Con-siliului Eparhial , 1926 - 1949), cu aparilielunare. Aceste organe eparhiale de presd

au permis unui numar mare de slujitori ai

bisericii din iude! sd se exprime, prin arti-

cole 9i materiale de profil, in probleme

esenliale ale teologiei. Este de notorietatepersonalitatea preotului V. Ursdcescu de laNalbant, cu preocupiri publicistice (mono-grafii publicate despre comund 9i parohie)

in plan local dar gi in presa teologic5 nalio-nald.

Cronologic, Prima Publicalie este

,,Peinea vielii", organ al cercului preolescNiculitel, care apare la lsaccea in perioada'15 octombrie - 15 decembrie 1930, bilunar(nr. 1-5, director pr. C.E. Cojocari).

in aceast6 foaie, nascute din dorinla

,de a oferi calea MAntuirei" enoriagilor, intr-

un ,,timp cdnd lumea gi cei din iur nu ne

oferd decdt mijloace spre lsprtd 9i pAcat",

directorul ei gi cei cativa colaboratori (pr. lov

Carp din Daeni, diac. C. Andrei (Tulcea), pr.

Uliescu (Nifon) publicd inspirate comentariidupd versete din Noul Testament, predici lasirbdtorile ortodoxiei, scurte articole despreproblemele vielii, moralS, puterea exemplu-lui. Sunt redate, fragmentar, articole de ati-tudine din revistele teologice de circulalie(,,Graiul vremii",,,Cdminul'), traduceri din

Papini ("Vlafa /ul /lsus'), note despre situ-alia existenti in parohie. Dezideratulasumat de cercul preolesc din localitate:

,,latd prin urmare cine ne poate pune la

indemdnd cele de trebuinF sufletelor noas-tre, intr-un timp cend se simte cea mai marenevoie. /isus Hrlstos, ,Peinea vie,tii"suf/efegtl a vie,tii vegnice."

La Sarighiol de Deal, in perioada ia-nuarie - mai 1932, apare publica[ia ,,Lumi-na poporului ", subintitulat6 ,,foaie demerinde pentru sdteni" Este o revistd cucaracter moralizator, editatd de pr. Gh.Cernaru gi inv6ldtorul D. Strdmbeanu. inprimul numdr al revistei, in articolul ,,PreotulQi invdldtorul" sunt evidenliate obiectivelecomune ale bisericii 9i gcolii in realizarea

A IDEUEBITI ,

':C.\'l tll )ll \ 1,.\ l)l\ rrtlLllA

indemnului lui Spiru Haret ca invdlitorii, inapostolatul lor, sd se identifice cu opera de

luminare a maselor, aldturi de preoli: ,,Ca

doi palmieri ce formeazd o oazd intr'undegerl neprmuit Si la umbra ci)rora cristalinpicurd izvorul inlelepciunii: sunt preotul 9iinvdldtorul. $i cdnd aceste doud farurirdspdndesc adevdrata lumind a chemdreilor, putem avea incredinlarea cd poporul

nostru este pe calea adevdratd, cd merge

inainte din punct de vedere intelectual,moral gi material."

Cea mai importantd Publicalie deprofil rdmine ,,Viala adevdratd" (1 iunie1934 - aprilie '1941 ), cu apari.tie lunare, cu

redaclii variate (Sulina, Tulcea, Parcheg,

Jijila) in funclie de coordonatori, format ziar(revistd din 1937). in total au aperut 103

numere, cuprinz6nd peste o mie de pagini.

A avut ca subtitluri: ,,Foaie pentru explicareagi popularizarea Doctrinei Cregtine, spremoralizarea, pacea gi infrdlirea oamenilor.,

,,Foaia Societdlii Clerului < Solidaritatea>Seclia Tulcea, pentru explicarea gi popu-

I a rizarea Doct ri n e i Cregti ne".Redactorii responsabili au fost: pr. S.

V6rgolici (Sulina), pr. L Vasilian (Tulcea), pr.

T. lordache (Parcheg), pr. C. Cron[ (Jijila).Colaboratori preoli: C. Andrei, Al. Anghel, C.

Beldie, M.V. Blenaru, Gh. Cdrnaru, C.

Chirica, Al. S. Dimitriu, F. Gugoagd, O, Ma-

s I FAUA I)OtlROCIil a 2fi)9

t i

urrT

269

SIEAUA t)OttROGF.I a 2009

raloi, l.ch. Popa, D. l-are,Colaboratori literari: G Anastasiu, T.

Codru, T. Modiga, M. Primpie, Th. Trandafir 9.a.O foaie parohia16 religioasi qi cultu-

rald apare cu 1 februarie 1935, redacliafiind biserica ,,5f. Gheorghe" din Tulcea.Publica,tia are titlul ,,Sfaturi duhovnrcegtl" qiare ca responsabil pe pr. Oprea Maraloi.Apiruti cu intermitenfe, aceasti revisti,modeste in conceplie gi structure, rispundezidirii suflete$ti a enoriagilor, nevoilor lorspirituale. Rubrici: Tdlmdcirea Sf.Evanghelii, ,,Din ale tale'l lnformafiuni, carecontureazd gi bogata activitate desfdguratdde preot, insistenla asupra misiunii pre-o!ilor.

Tot la Tulcea, in perioada aprilie1936-septembrie 1937, aparc 9i o,,foaie deindrumare moral6 gi luminarea poporuluicregtin": ,,Chemare in jurut Bisericii gi$coalei", cu aparilie lunari. Redaclia publi-caliei este la $coala nr. 4 (b) din Tulcea, iaradministralia la Biserica Sf. impdrali.Redactori responsabili: pr. Al. Anghel gi inv.P Vineg. Colaboratori: pr. F. Gugoagd, C.Beldie, Al.S. Dimitriu, Preda lonescu, T.lordache, inv. D.l. Dogaru, Eliza Andrei,Maria Popoiu, studenta in teologie LaetitiaMitan, Nicu Damienescu. incd din primelenumere, rubricile se contureazd gi materi-alele pot fi urmdrite tematic: Coltul mamei Sicopilului, Coltul medicului, Sfaturi pentrus5n6tate, Vorbe cu tdlc, Trebile gospodS-regti, Calendar istoric. Cu 18 numeretipirite 9i peste 180 de pagini, revista ardmas un model de conlucrare 9i armonie,motiv6nd preolii $i invd[atorii unor ani tul-buri in realizarea unei opere durabile.

De asemenea, e necesar sdmenliondm 9i faptul cd intre 1924 9i 1937 inmarea revistd ,,Analele Dobrogei" apar arti-cole pe teme religioase (probleme ge-nerale, cultele in Dobrogea, recenzii) sem-nate de C. Blum, l. Georgescu, B. Cotovu,G. llioniu, Gh. Nedioglu, l. Micu.

Continuand tradilia acestor publicatiide profil, in ultimii ani s-au impus in peisajulpresei tulcene revistele: ,,Cuvdnt Bun"

(inilial editatd de Protoieria Tulcea, inprezent periodic editat de Episcopie, aflat inanul gase de aparilie), ,,Sfaturi duhov-nice$li" (serie noud, la parohia,,Sf Geor-ghe'), ,,Colindul Sf. Apostol Andrei" (parohia,,Sf. Treime" Tulcea), ,,Armonii. Secolut XXI'(revista de spiritualitate gi culturd editata deSeminarul Teologic, aflati in anul patru deexistenla), ,,Lumind pentru toli" (tevistaelevilor seminarigti tulceni care a depegit undeceniu de existenld), ,Lumind din lumind"(publjcalie apdrutd in 2008, editatd de paro-hia ,,inaltarea Domnuluf' din Tulcea.)

ln 201 0 presa teologic6 tulceane vaaniversa 80 de ani de existente, iar innoiembrie 2009 se implinesc 75 de ani de laaparitia seriei tulcene a revistei ,,y,ata ade-vdratd".

Cu siguranld, un prilej de satisfactie,deopotrivi pentru slujitorii bisericii, pentrucredinciogii parohiilor respective $i pentrucititorii din generaliile de azi. . .

ADEVARATA

R.rb Sadrr$ Ct'sti Oioaor i6r,,SOUOAIUTATE .. Iot$

VIATA

ffil

--

J

270

I

in primii ani dupi reintegrarea Dobrogei in

cadrul statal romAnesc, invltetorii tulceni infiin-

teaza, din ini{iativd personald 5i cu fonduri pro-

prii, prima gazeti de informare pedagogica

,,Revista corpului didactic rural din iudelulTulcea", apdruta la Tulcea in perioada

15.IX.1883 - l.VIl.l884 (13 numere, bilunar,

c. 100 pagini). Director V Poreanu. Din comite-

tul de redaclie ftceau parte: $t lonescu, Gh.

Popescu, C. Mateescu, N. Ludovic, P Criciu-

nescu $.a. Paginile publicaliei inserau articole

pedagogice, cu caracter didactic ai educativ,

note arheologice, folclor, prezentarea 9i descrie-

rea detaliatd a metodelor de predare. Scopul

initiatorilor era explicit: de a fi ,,un mijloc de

schirnb al ideilor, simlementelor 9i experien,te-

lor" slujitorilor invitamdntului.La inceputul secolului XX, la Cerna, prin

stridania invetetorului G. Coatu Cema (perso-

nalitate in plan cultural, scriitor, publicist), apare

,,Colnicul Hora", revistd a corpului didactic

primar din jude( (un singur numdr' in mai 1903).

Publicalie culturalS cu con!inut variat: materiale

despre istoria Dobrogei, crealie originali, fol-

clor. Articolul programatic ,,Gd ndul nostru" sin'tetiza scopul gi orientarea acesteia: ,,Cdnd ne-am

grupat in jurul ,,Colnicului Hora", gdndul nos'

lru a.fost Si este sd de$tepfim inleresul tutruor

oantenilor de bine asupra provinciei in care

suntenr chemali a nuorci ... Cdci rcvisla noastrii'

pe ldngd chestiunile de interes general' se t'u

ocupu in spat'ial de tot ce ar .fi re.feritor la

Dobrogea, adt ca pozilii, bogdlii nulurale elc.,

cdt si co literaturd populard, tradilii islorice".Printre colaboratori: Marin Aron, Brutus

C'otovu, I. Onu, Elena Poenaru.

Daci despre aceste gazete s-a lnai scris. a

rdmas aproape necunoscut5 contribulia publica-

STEAIIA DOBROGEI .2009 @

Claudia Veronica MARI NACHEMihai MARINACHE

liei ,,Vremea noud" (l.X.l9l} - iunie I 916;

l92l ), cu perioade 9i redaclii in mai multe jude-

te. Etapa tulceane a revistei (l.lX.l9ll -I .V. l9l2) cuprinde 9 numere, apdrute sub ingri-jirea lui Apostol D.Culea, secretar de redac{ie.

,,Vremea noui" era destinatd problemelor profe-

sionale ale invilitorilor. Seria tulceani avea

subtitlul ,,Revistd pentru itvdtdtori ", fiindimportantd $i pentru lansarea, in plan regional 9i

na{ional, a numelor unor cunoscu,ti invildtori

nord.dobrogeni. intilnim materiale ample des-

pre metodicd qi didactic[, activitatea cadrelor

didactice primare, pedagogie, cultur6 generali,

despre Asocia!ia inv6ldtorilor.

Pentru perioada interbelicd, incontestabil,

cel nrai important organ de presi pedagogici

locali a fost ,,invifitorul tulcean", care apare

sub egida Asocia!iei corpului didactic primar din

judet, la Tulcea, in perioada I'IVl929 - martie

1942 (c. l18 numere, totalizdnd peste o mie de

pagini, inilial in format de ziai mai tirziu de

revistd). Cele mai prestigioase nume ale corpu-

lui invdlitoresc semneazi articole despre situa-

tia grea a invilim6ntului din jude!, releaua de

qcoli, probleme educative, didactice, culturale qi

literare: N. Mateescu, Al. Obreja, I. Ianculescu,

L Nadd, N. Damienescu, D. I. Dogaru, Iordan

Petrache, N. I. Bonjug, A. Calafeteanu, l.

Cheqca, G. Coatu, Tr. Rdileanu 9.a. Sub diverse

foruri de conducere, titulaturi (Organ al

Federa(iei Corpului Didactic secfia Tulcca'

Organ al Asocialiei invdlitorilor sectia'Iulcea), aceasti publicalie, in care i9i regisesc

numele, idealurile pedagogice qi sperantele cate-

va generalii de intelectuali, a devenit o tribund

de lupti i;i pentru apirarea libert5lilor 9i dreptu-

rilor profesionale ale cadrelor didactice din acest

linut.

insemnlri privind presa pedagogici tulceani(r883 - 2009)

271

s I IrAltA D()RR(X;El a 2009

In deceniul patru al secolului trecut s-aumai afirmal publica[iile ,,Cetatea" 9i ,,Ficlia".

Cetatea (apiruti la Telila, 15.XI.1932 ..

septembrie 1934, fonnat ziar) a fost o publica(ieindependentl lunarS,,,pentru apirarea qcolii".Au apirut l0 numere sub redaclia cunoscutuluiinvifltor de aici, I. Popovici. Din articolul edi-torial ,,Ce yrem" , se desprinde orientarea acestuiorgan de pres5: ,,...in aceste timpuri, cdncl riisarde unde nici nu gdndeSti duSmanii Scolii romd-ne;ti -- cocolali adesea prin lichelisme mai multsau mai pulin electorale, locnni ucolo unde nun'ebuie (...) ridicdnt aceastd cetate de luptii, deriihdare Si suferinld, aSa cum purltri a.fost Scoa-la romdneascd (...). Iar noi clidim Cetateanoosn'a pe suflete".

La Nalbant (februarie 1934 - iunie 1938),format ziar, cu aparigie lunard, apare Ficlia,loaie pedagogica - literard qi 9tiin1ifica.Directorul publicaliei era invilitorul IordanPopescu, iar din comitet fEceau parte colegii deprofesie gt. Radu, E. Pdrciog, I. Biserici, I.CorleancS, Ch. Rucireanu, C. Ioniti, D. Necula,T. Riileanu. Au aperut 2l de numere (subtitluri:,,Revistd de luptd Si indruntare profesionaldpentru educalia copiilor Si popotalui" -- 1935 .-1936; ,,R.eistd pedagogicd, literard Si de luptdprofesionald" 1938), cuprinz6nd, printrealtele, serii de articole: $coala Si edtrcalia,Definitivatul, lndividualismul in pedagogie,Civilizalie Si cultura q.a, in anicolul in slujbadatoriei sunt precizate obiectivele publicatiei:,,Fdrd nici un alt scop decdt acela de a ajutaScoala gi discipolii ei, Ficlia Si-a pr.opus dc lainceput sd-Si pund toatd energia in slujba dato-riei ".

Dincolo de aceste publicatii de real interespentru istoria inva{dmdntului gi a gcolii nord-dobrogene (care, fiecare, in parte, ar meritaample cercetiri rnonografice), trebuie si eviden-

liem qi aparilia, sub conducere cadrelor didacti-ce, a anuarelor mai multor Scoli Anuarul gim-naziului ntixt ,,Cusa Nalionald " (Sulina, 1924,publicat de Gr. Cotlaru), Anuar. ,,$coala profe-sionald de Jbre gr. I din Trlcea' '(1936, intocmirde Paula Flor. directoare), Anuar. ,,$coala

secundard gr.ll de fete ,,Principesa Ileana" dinTulcea" (1923, autoare Maria Chirilescu),Anuarul Liceului ,,Principele Carol" din Tulcea(1901-1939, sub semnetura directorilor C.Moisil. Spiridon Popescu, Gh. Seci5anu, D.Timug, C. Motomancea, A. Rdileanu).

Dupd al doilea rizboi mondial, in noilecondilii politice din 1ari, tradilia presei pedago-gice, intrerupti timp de trei decenii, e reluatdprin aparilia prestigioasei publicalii tulcene,,Convorbiri didactice" editatd prin casaCorpului Didactic incepind cu 1972. Cu formatvariat (carte, reviste, ziar), sub diverse redaclii qicoordoniri, revista cuprinde materiale de indru-mare didacticd 5i pedagogicd, articole gtiinlifice,culturale, crealie originalr. Rubrici: Didactica,Educa{ia, Consultalii, Opinii, Literaturd,Aniverslri g.a. in cei 37 de ani de la aparilie, ausemnat materiale personalitdli ale invifdmdntu-lui qi qcolii tulcene: M. Albotd, S. Belula, T.Bidoaie, V. Ciuperc5, N. Rusali, C. Calenic, I.Colcer, A. Munteanu, G. Stan, N. Voinescu, E.Netcu, S. Popescu, D. Stan, Gh. Bucur, I.Roqianu, Al. Oprescu, Gh. Mihalcea, M.Mititelu $.a.

in primul deceniu al secolului nostru (inparalel cu numerele seriei noi a publicatiei,,Convorbiri didactice") au mai ap5rut, cu nume-roase perioade de intrerupere, publicatiile:.,Cetatea".,invdldtorut tulcean" lreplici alecelor interbelice, coordonate de poetul qi publi-cistul Mircea Petcu). De asemenea, SeminarulTeologic, sub coordonarea directorului pr.prof.N. Ionild, editeazi publicalia ,,gcoata )(XLCaiete metodice" (an l, nr. I / martie 2008), for-mat revist6.

Presa cu profil pedagogic ;i merodic dinjudelul nostru a implinit deja 125 de ani.

In contextul aniverslrii, in iunie 2009, a130 de ani de presi romineascd in Dobrogea(,)Steaua Dobroget', Tulcea, 23.VI. I 8 7 9), rea-ducerea in memoria generafiilor de azi a princi-palelor momente qi publicalii din istoria qcoliinord dobrogene, a iniliatorilor qi conducdtorilorei, este mai mult decdt o datorie de recuno$tin!4,de cinstire gi de onoare.

272

Sl t,AttA l)()BRO(iLI O 2G)9

MODALITATT DE REFI.,ECTARE A

VALORILOR CULTURALE iN UASS MEDIA (l)

l. Rolul msss media in contemporaneitate.Puncte de vedere

Iuliana TITOV

rane despre culturd gi in special cele apirute sub

stindardul postmodemismului s-au concentrat

asupra celor doul tendinle opuse ale consumu-lui, indreptate pe de o parte citre omogentzarea,qi, pe de altd parte, cdtre fragmentarea 9i dezin-

iegiarea unor forme culturale identitare . Criticaad-usd internalionalizlrii sporite a producliei cul-turale industriale, criticd ce i;i are originile inlucrdrile $colii de la Frankfurt, consideri cIaceasta duce in final la o culord globala, rezul-tat al supremaliei americane in domeniul culturiigi al mass mediei 9i generdnd. ca formd 9i

continut un cadru cultural universal din care cu

greu poti ieSi. Critica post modemi, identificdndiceleaqi tendinle, pune totuSi problema in allitermeni. Procesul de globalizare recunoaEte 5i

lasi libertate de manifestare nalionalului,etnicului qi individuatului. Incorporarea intr-ocultura qlobale care poate fi sau nu un lucru rdu

creeaza] de asemenea. posibilitatea afirmlriidiferen{elor, legitimdnd acest lucru intr-o anu-

rniti misura.$i in lara noastre elitele condamni in

mod constant mijloacele de comunicare consid-

erdndu-le ca fiind de prost gust sau chiar pericu-

loase. in mod regulat, mijloacele de comunicarede masd sunt denunlate ca fiind factorul care

stimuleazl crima, excesele sexuale, reducerea

capacitilii intelectuale qi degradarea generald a

standardelor morale ale societalii .

Mu[1i dintre cei care criticd mijloacele de

comunicare doresc ca acestea sd stopeze pro-ducerea qi prezentarea culturii de masi 9i sd

prezinte publicului mai multi arte, literaturl.analize politice aprofundate, muzicd buni' teatru

de calitate qi alte forme de culturd elitisti .

Cu toate acestea, mass-media, indiferentcit dc des sunl criticate, denuntate sau atacale,

continui sA puni accentul pe materiale sim-pliste, pe promovarea culturii de masd cu un

continut ce frizeazi kitsch ul. De ce se int6mpliacesl lucru? - este inlrebarea fireasci ce se cott-

tlreaze la un prim impact cu fenomenul.Dintr-o perspectivA teoretici putem

spune ci mijloacele de comunicare din soci-etatea noastrd constituie un sistem profund insti-tu(ionalizat, care deserveqte necesitilii funda-

La dezvoltarea culturii a contribuit sub-

stanlial explozia informalionala. Datoriti ino-va!iilor tehnice (radioul, televiziunea. presa. cin-ematograful, aparatura audio qi video, banda

magnelicd, faxul, poqta electronicd, etc), infor-matia circulS rapid, patrunzAnd in toate domeni-ile vielii sociale. Mass media fac accesibileoameniior atit valori culturale universale, cit 9i

cele nalionale ale fiecdrui PoPor.Fiecare produs media a constituit, din

punct de vedere al factorului uman un nou

instrument care putea fi acceptat sau resplns ca

formd de tehnologie sau cel pu{in ca o schim-

bare care solicita individului noi moduri de

comportament. Principiile evolutive care

dicteazi o atitudine de acceptare a unel lnovatllla nivel de individ, pe de o parte 5i de comuni-tate, pe de alt6 parte, oblin o recunoagtere din ce

in ce mai larga. DeSi astSzi mass media suntprofund implicate in stimularea componamen-iului inovativ. ele pot fi consideratc ;i inovatii inele insele. Un studiu al pattem-urilor de adaptare

a lor, precum gi variabilele sociale gi culturalelegate de rdspindirea lor pot releva unele dinmodurile in care o societate poate influenla sem-

nificativ qi i$i poate modela rnass media.intr-un moment in care se discuti prob-

lema gtobalizarii, a identitAtii europene 9i rela[iaei cu identitetile nalionale una dintre problemelelegate de sistemele comunicirii de masl este

capacitatea mijloacelor de comunicare de a

supravretui in cadrul unei societili, de-a lungulunor perioadc mari de tirnp. Intr-o societatedemocratici, in care guvernul are un rol limitat,stabilitatea qi supravietuirea sistemelor de

comunicare sunt mult mai dificil de explicat.Mass-media transmit de la o generalie la

alta nro5tenirea culturali a grupului sau a natiu-nii, ideologia ei: o anumitA viziune asupra trecu-tului, prezentului qi a viitorului lumii. Aceastaeste un amalgam de mituri, de tradilii, de valoriqi de principii care ii conferi individului o iden-titate etnice sau nalionala.

Punctele de vedere ale teoriei contempo-

273

mentale ale socretdtii. Din acest motiv. nu poatefi schimbat cu ugurinli in mod substantial.

Intr-o societate democrata rnass.mediafunc[ioneazd dupl regulile impuse de econorniade piali 9i anume cele ale cererii gi ale ofe(ei.Consumatorul de culturI este reprezcntal hrdemersul nostru atat de consunlatorul activ citgi cel pasiv, el formeazi cererea pentru produc-erea mesajelor culturale in mass .media.

I-a baza noliunii qi a activitSlii de con-sum ste un paradox. A consuma inseamni a dis-truge Noi consumAnl gi suntem consunrali.Totu$i, teoreticieni recenli sau mai putin recen(i,clutdnd cheia inlelegerii caracterului specific alcapitalismului din perioada de mijloc sau a

ultimilor ani, au gisit-o in consum . Iar unii din-tre cei mai recen(i critici ai culturii contentpo-rane au gisit in consum un punct de plecare pen-tru definirea unei critici la adresa culturii mod-erne gi post modeme o motivalie pentrucomemordri gi o definilie a culturii nu ca cevadistructiv, ci, din contri, ca sursi pentru o mareparte (daca nu pentru toate) dintre laturile cre-atoare ale vie(ii de zi cu zi gi ale suprarealisntu-lui qi hiperealismului mass media.

Majoritatea conrponentelor din mass.media sunt structuri cu rol ocupational, care i;imotiveazA personalul in primul rAnd prin bani.Pentru a obline bani, in cele din unn5, cu to(iidepind de componenta esentiali publicul.DacI deciziile publicului in privin{a subiectelorde interes. a cumpdririi, nu ar fi favorabile,rnass media ar avea de suferit. Aproape oricetransfonnare radicala in comportamentul pub-licului ar produce un grav dezechilibru in sis-temul oricdrui mrjlt.rc de comunicarc.

2. Conlinutul /func(ia sistenrului ,rross-media2.1. Culturo in contettul societdtii de consunt(culluru ca produs de consunt)

De vreme cc scopul principal al sistemu-lui nrass'rnedia este profitul economic, scenelecu un conlinut care atragc li menline atcn!ia sunttipuri de conlinut funclionale, in sensul cd degipoate fi de prost gust, cl mdlegte la maxirr.rnumdrul nrembrilor publicului .

In general, cu cat publicul este nrai rnarecu atdt rnai mare este prelul pe care producitorul5i distribuitonrl il pot solicita. Pentru o persoandcu gusturi lafinate lirnitarea producerii demesaje numai unnirind un profit material li separe deplorabil qi chiar scandalizator.

Pe de altl parte, beneficiile unui astfel de

s I LAU{ I)()t}R()CEI a 2009

sistenl trebuie canlarite din perspectiva altema-tivelor. Existi o altA posibilitate de a finanta unsistenr de comunicare de masi? Controlulexercitat de guvem ar fi inacceptabil.

Simbolul consumului este intr-adeviralena dc lupti - degi nu este vorba numai despreo lupta intre clase sociale. Se pune problema ince fel judecirn diferitele definilii valabile aleputerii in cadrul procesului de consum, diferiteleposibilitati ale libertalii de alegere qi gradeleacestei libertifi, ca qi semnifica(ia acesteia. Caun sistem de simboluri, mass..media oglindegtecodul principal al societAlii de consum,intdrindu-l la un nivel mai profund logic qi psi-hologic. Abordarea rnass-media din punct devedere al psihanalizei personalitilii a fostredefiniti in cadrul industriei culturale ca unmecanism neorganizat de prindere in capcanl gide seducere a consumatorului media. Produselemedia sunt concepute dupd tiparul diferitelortipuri de personalitate gi astfel, prin aceastdcoincidenti de structurd, se intinde o cursi .amesajelor larente 5i ideologice .

Cu toate acestea, societatea in care amintrat la acest inceput de secol XXI, este o soci-etate a cunoa;terii . Decisiv pentru progresulunei naliuni astizi, este gradul general depregAtire, de instruire, de informare gi de partic-ipare la viala cetdtii. Competenla profesionald sesprijind pe un larg orizont de culrurd generali.Problemele culturii nu se pol rezuma lafinan[area de la buget a culturii qi la sprijinulslatului pentru culturi, dar nici indatoririle stat-ului fati de cultura nalionald nu trebuie subesti-mate. [n loate tdrile civilizate, statul igi asumiobligalra de a proteja patrimoniul cultural, de aistimula gi sus(ine pe artigti qi intelectuali, garanliai pastrarii identitilii culturale nalionale.

Fenomenul cultural nu poate fi izolat destarea general5 a societelii de condiliile de exis-tenJd a oamenilor. Cultura este o sintezi-- cauzd,si efect a intregii existente sociale. in conditi-ile in care o mare parte a populaliei se zbate, dingreu, pentru asigurarea traiului de zi cu zi e greusi pretinzi o viatd culturald intensd.

Analiza organizatorice a structurii Si aprocesului de formare a unui sel cornplex gi incontinu5 schimbare de relalie: mass-nredia casuport de comunicare, mass media ca tehnolo-gie construiti $i constransa de reguli, rolurile;iritualurile lumii cotidiene actuale acceptate caatare in intregime. Suntem indrepteti-ti savedem aceste interconexiuni sub forma uneirnatrice compusi din diferite tipuri de ontologie

sTfAuA DOttR(X;El a 2fi)9

qi psihologie a individului, spatii familiale si sit-uate in suburbie, structuri industriale gi tehno-logice, toate legate intre ele, atat prin aseminiricii qi prin deosebiri, prin dinamica consumului.Mass lnedia hebuie sA fie inleleasd in contextultuturor acestor lucruri pentru ci prin ele se

formeazd viala de zi cu zi.

2.2. Funcliile de bazd ale mass"mediaImplicarea mass media in promovarea

valorilor culturale reiese din insdgi funcliile de

bazd ale acesteia:Activitatea de supraveghere consti in

,,producerea de informalii utile puterii;i cetete-

nitor (informalii asupra evenimentelor care se

produc in mediu). pentru a-i preveni asupra anu-

mitor pericole qi pentru a contribui la dez-

voltarea culturall gi a relaliilor interculturale'"in acelagi timp aceste informalii maresc pres-

tigiul persoanelor respective, conferindu-lestutut si, ne avertizeaze asupra indivizilor per-

iculoqi, criminati. in activitatea de supravegherepot aperea, totodatd, disfunclii ca: amenintaripentru stabilitatea socielelii 5i a indivizilor.crearea de panicd, anxietate sau apatle.

amenintarea prerogativelor puterii sau facil-itarea invaziei culturale.

Funclia de punere in relalie a comporta-

mentelor - consta in atenuarea amenin.terilor la

adresa stabititilii sociale 5i sprijinirea men{iner-

ii puterii; furnizarea unor mijloace utile cetdle-

nilor pentru a-gi putea reduce anxietatea sau

pentru mentinerea consensului cultural; indeo-

sebi editorialele 5i comentariile asupra infor-mafiilor ofera sugestii 9i prescriplii pentru con-

duite adecvate evenimentelor 5i situaliilor exis-

tente.Funclia de transmitere culturali - constl

in transmiterea valorilor gi normelor sociale de

la grupurile sociale citre indivizi, de la o gener-

atie la alta, ceea ce are drept consecin{d creqterea

coeziunii sociale, int[rirea integrdrii sociale a

indivizilor, reducerea armoniei, standardizareanormelor culturale.

Functia de loisir ' consti in producerea

destrnderii $i a amuzamentului (independent de

orice efect instrumental).Proliferarea spectaculoasi qi uriaga fo(i

de influenlare pe care au dovedit-o a llcut dinrnijloacele de comunicare in masi deopotrivdvedete ale vielii pubfice de la acest inceput de

rnileniu qi obiect predilect de cercetare pentrusociologia contemporane. [Jrmarea directi a

acestui interes deosebit este imensa literaturdconsacrata analizei rolului mass'media in plan

social, cultural, economic, organizalional, care

acrediteazd sintetic urmetoarele func1ii:Funclia de informare, ce satisface o

incontestabil6 trebuin(i umaniFunctia de interpretare, ce se manifesti

atat de explicit prin produclii jurnalistice de

genul editorialului sau al comentariului. Primul-xprimi punctut de vedere oficial al organuluide presi, pe cind cel de al doilea face cunoscutepublicului numai opiniile personale ale autorului.Ar. Sunt cuprinse aici qi selectarea informa(ieitransmise qi stabilirea unor prioritili percepute

de receptori drept adevirate ierarhii de impor-tantA.

Funclia instructiv culturalizatoare, care

se referi atat la furnizarea explicitii de cunoqt-

inle cultural -qtiin1ifice, ca in cazul unor filmedocumentare sau pagini de popularizare a ;ti-inlei din publicaliile periodice, cAt 9i la pro-

movarea, intr-o ,,forma mai pu{in evidenti, dar

cu atit mai persuasivi, a valorilor, normelor,

modelelor de comportament ce 1in de paradigma

culturali a societelii, la a cdrei stabilitate con-

tribuie astfel. intr-o mdsuri deloc neglijabili."Func{ia de liant, care derivd din prece-

dentele, cdci indivizii care posedi un bagaj de

informalii asem[ndtor, sunt preocupali de ace-

leagi probleme ale actualiteii Ei impdrtSgesc val-

ori morale gi culturale comune se vor simli mai

apropiali unul de celilalt 9i se vor solidariza, la

nivoie, dincolo de frontierele nalionale, reli-gioase, politice sau rasiale, mobilizdndu-se iniavoa.ea unor cauze nobile, percepute drept ale

intregii umanitili.Func{ia de divertisment, care rispunde

dorinlei de relaxare a omului stresat de solic-itdrile profesionale, dar 5i setei de evadare intr-un univers imaginar a neadaptarului. Nu numai

ci, procentual, emisiunile sau paginile dedicateamuzamentului sunt in continud cregtere, da1mai mult, se conslate o orientare tot mai mar-

canta cdtre tratarea in termeni de spectacol a

tuturor subiectelor abordate de mijloacele de

comunicare in mas5.Existi, agadar, o politici a mijloacelor de

comunicare ce trebuie urmate Si care trebuie sd

accepte atat securitatea, cdt 9i creativitatea, chiardaca acestea sunl. in mod aparent, tot mai greude atins in cadrul unor mass media tot maidiversificate qi mai active.

275

Din gazete adunate ...

Sudiu imogologic daspre bulgorii dobrogeni

s l FAUA D()BR()CH 4 2009

lmaginea celuilalt joacd un rol determi-nant in istorie, cercetetorii tinand cont de aceas-ta in interpretarea faptelor gi evenimemteloristorice. Lipsa informatiilor despre celdlalt aredrept consecinle aparilia prejudecSIilor gi astereotipurilor.

in cazul nostru, celdlalt reprezinta comu-nitatea bulgari din Dobrogea. Studiul de fa[iare ca scop perceplia, cunoagterea $i evalu-area minoritetii bulgare din Dobrogea in conditi-ile existenlei unei prese locale care oferi o can-titale suficienti de informa[ii cu privire laaspectele fundamentale ale vie[ii, activitalii Sispa!iului acestei etnii. Desigur, fiind vorba inprincipal de un singur izvor, gi anume presa,vom realiza doar o analizd partiald, ceea ce vaavea ca rezultat oblinerea unei imagini difuzatea comunititii bulgare.

Spaliul ocupatNumirul 14 din 27 noiembrie 1879 at

ziarului ,,Steaua Dobrogei", ne informeaza cebulgarii sunt intalniti doar in plasa Silistra Noue,, mai exact in comuna Almaliiu,. Doi ani maitaziu, o alte publicatie locale, "Farul Con-stanlei"', oficios al judelului, prezintd in edifiilesaleu, informatia conform cireia din totalul pop-ulaliei, care numira 76.000 de suflele, la aceadate,5.000 erau bulgari, raspanditi in orageteConstanla, Cernavoda, Hargova, Mangalia,Medgidia gi Ostrov. Conform statisticii pubticate,in Constanla trdiau cei mai multi (in numdr de2441, wmalii de Cernavoda gi Hdrgova (undelocuiau '140 9i respectiv 100 de bulgari). Cei maipulini erau int6lnili la Mangalia 9i Medgidia (60gi respectiv 45 de locuitori).

in judelul Constanta, bulgarii nu au fostgasili formand sate5. Un singur catun mic bulgarse afla in plasa Mangalia, sub numele deCopacci. Cetunul Palazu Mic nu putea fi numitsat bulgar deoarece locuitorii sdi sunt in numeregal, atat romAni cdt Si bulgari. in plasaConstan,ta, doar comuna Gargalik era populateaproape in intregime de bulgari . 1n plasaSilistra Noua populalia bulgar5 reprezenta Iaacea vreme aproximativ a patra parte, inse era

Mdddlina LASCA

egalS cu cea romaneascd. Ei convieluiau alaturide romdni, turci, tdtari, greci, evrei, armeni, rugisau alte nationaliteti, reprezentand a treia popu-lalie minoritare a Dobrogei.

Din anul 1879 9i pdnd in anul 1881 s-aconstalat o cre$tere a numirului de locuitori8datorat nagterilor gi ?ntr-o oarecare masura emi-graliilor. Despre acest fenomen al emigratiei,dar gi al imigratiei ne informeazd gazeta tul-cean5 ,,Dunerea de Jos"e , in articolul publicat intrei numere1., referitor la ,,situaliunea" ludeluluiTulcea in anul 1885. Se consemna astfel ce,,Emigraliuni avem de inregistrat un foarte micnumer de familii in acest an, comparativ cuceilalli ani 9i care in cea mai mare parte suntbulgari fugiti. Evenimentele actuale din Bulgariagi Rumelia ins5, au ficut ca cea mai mare partese se re?ntoarce la ciminele lor, neplacandu-tese vede tulburdrile, nesiguranla gi perspectivaunui rdzboi. Numarul familiilor bulgare se urcila un numir de 12 gi reintoarse mult mai multe,ele erau cele mai multe in plasa Babadagului.lmigratiunile sunt: Doi Romdni gi 6 familii Bul-gare, care s-au stabilit in comunele Beidaut,, giZebil plasa Babadag',,. Faptul cE in Dobrogeageseau mult pdm6nt 9i chiar locuin{e in sateleper5site de turci Si tetari i-a determinat pe bul-garii care vroiau sd ajungd in reusia gi pe ceicare se intorceau de acolo sd ramana inDobrogea. Acest fapt se petrece chiar inaintede anul 1877.

inhe comunitdlile care au beneflciat deveniturile cele mai mari in anul 1880 s-au aflatgi cele bulgare din satele Gadila, Canlia 9iAlmaliu. Silistra Noue'". Printre comunele careau beneficiat de cele mai neinsemnate veniturieste mentionat5 9i Palazu Mic (comunitatelocuite atit de bulgari cat qi de tetari),.. Se sperade cStre autoritetile locale cA in timp, aceste,,sate de mogneni rom6ni, turci, bulgari, cregtinigi mahomedani, vor face bog5lia gi puterea noiiprovincii a RomAniei"'' .

276

Limba vorbitdSe cunoaqte faptul ci in Dobrogea toate

@,ffiffiffiEffi sI EAUA DOBROGTI '

2009 i@

populatiile: bulgarii, grecii, armenii, cazacii $i

lipovenii vorbeau limba romane. Dintr-o cores-

ponden.td de la 1850 care contine insemneridespre Dobrogea aflem ce pane 9i la ',Rusciuc,unde bulgdrimea predomineaze se vorbeqte tot

limba romind. Bulgarii neinlelegand limba

ca(ilor bisericegti ce li se trimiteau din Rusia

preferau c5(ile romanegti venite din

Principate."'6Anexarea Cadrilaterului'' i-a oferit posi-

bilitatea lui Gh. Silvan, fost soldat voluntar in

regimentul 47 rezerve pe campul de operatiuni'3

, se consemneze in presd cd trecand prin

Cadrilater a constalat cu uimire cd,,Prin mai

toate satele, pur bulg5regti, am intAlnit limba

romaneascd gi multe asem5neri cu organizalianoastra municipalS 9i gospodereasce din stan-

ga Dunirii. La Dobrici'n, orag aflat in apropiere

de Silistra, autorul se simlea ca intr-un oraq

rom6nesc. Prin restaurante 9i prin mai toate

magazinele se vorbea romanegte. Acela$i autor

recomanda guvernantilor sd ',puni mai multe

nddejde pe elementul bulgar pentru nalio-

nalizarea Cadrilaterului; 9i nici o nddejde pe ele-

mentul turc"'?o. Aceste informalii confirmA ceea

ce gazetarul Cassius de la,,Rom5nia lr'1are" a

previzut in noiembrie 19'13 ci bulgarii, ,,con-

cetatenii nogtri"'z', vor invela 9i limba rom3ni,nevoiti ,,fie pentru a-9i apara interesele, fie pen-

tru a se putea ridica la nivelul cultural al celor-

lalli conceteleni ai lor"".

icoala 9i bisericaPublicalia tulceane,,lstrul" recunostea

necondilionat realiz6rile economice ale bulga-

rilor, datorate calitdlilor lor, precizind ci ,,infr6n-gerea elementului romdnesc pe teramul eco-

nomic trebuia prevazute, caci se gtie ca

romAnul din Dobrogea are multe slibiciuni, pe

cand bulgarul e harnic, sobru gi econom"23.

Acest lucru a fost dovedit de prosperitatea

satelor locuite de citre bulgari, care s-au pre-

ocupat de construirea in primul 16nd a biserlcilorgi a gcolilor. Astfel, in timp ce comunitatea bul-gari avea biserici", arhiteclii romani abia lucrau

la planul catedralei", in timp ce copiii bulgari se

bucurau de gcoli nou construite, copiii rom6niinv5(au in localuri inchiriate, ulterior avand 9i eiparte de institulii de invalSmant moderneExistenta bisericilor bulgare este consemnatede cdtre prese in localitelile Mangalia 9i

Medgidia'".

De asemenea, in Tulcea, comunitatea

bulgara intrelinea o biserice prin fonduri pletite

individual de fiecare gospodar in parte; astfel,

bulgarii plateau pAnd la 6 lei de gospodar atat

pentru biserici, c6t gi pentru gcoala".in,,Resumatul Bugetelor comunelor

urbane gi rurale din judelul Constanla pe anul

financiar 1881-1882", publicat in ,,Farul Con-

stanlei", citim ce o parte a bugetului plasei

Silistra Noua a fost repartizate satelor Garlita,

C6nlia" 9i Almaliu' pentru construirea gcolilor'

Fiindcd materialul necesar construcliilor a fost

adunat, mdsurile gi planurile intocmite, adminis-

tratorii urmau si fie delegali de citre prefectul

iudetulur pentru,.a pune in numele guvernului

piatra fundamentald" ". in Tulcea era prevezute

construirea unei gcoli model, intrelinuti de

guvern, urmSnd ca mai tarziu sd se constru-

iasci pentru ,lecare suburbie cate o gcoale pri-

mare inkelinuta prin fonduri proprii. ',Lecliunilede la a,b,c, trebuie date in romaneSte, 9i in pri-

vinta aceasta nu este de ficut nici o concesie,

dar nici una. Se poate admite inse, dupd subur-

bii, 9i leclii facultative in bulgaregte, nemleste

etc. dupe cum suburbia e locuitd de bulgari,

nemti etc." 'o

OcuPaliiCativa ani mai tarziu, in publicalia tul-

ceane,,lstrul"31, autorul articolului',Bulgariiinainte de reluarea Dobrogei de romani" scria

ci la venirea armatei 9i administraliei rom3ne inDobrogea, ,,era riu, se scumpise zarzavalutile,cici nu se mai geseau bulgari se le semene'

N-aveai cui se mai dai un papuc sa-l carpeasca.

Braga se scumpise, cici toli bulgarii ocupaserd

functii inalte. Badiu Calciu Uzunof, gredinarul ilvedem judec5tor; Dimo Cristiu, pantofarul este

acum polilai, Stoiu Jeliu, brdgarul de la mahala

devenise m6na dreaptd a nicialnicului3'?. Se stri-

casere bielii oameni cu totul, uitasere pana 9i

meseria lor. Zazavalul, pantofii qi braga s-au

scumpit, iar bulgarii s-au boierit33. De aseme-

nea, bulgarii ocupd gi func!ii in administralialocalS tulceana. Astfel, gazeta siptimSnald"Constanta"3', in numdrul 40 din 21 noiembrie

1893, aducea la cunoltinle cititorilor faptul cd

,,degi in Tulcea popula.tiunea e compusi din mai

multe neamuri, chiar mai multe 9i mai

numeroase ca in Constanta, nu ne aducem

aminte ca Consiliile comunale sd fi conlinut vre-

odate alli membri decat Bulgari 9i Romani' pe

277

stIAUA t)()BR(x,tit a 2(n9

cand in Constanla combinalia listelor de candi-dati la alegeri. continea totdeauna, ca printradilie, cel putin cete un reprezentant al fiecdreicomuniteti'". De asemenea, lot la Tulcea,funcfionau doui tribunale, funclionarii alegi fiindtot bulgari, patru dintre ei fiind chemali dinBasarabia. Primarul, Gheorghe Geneff, la rin-dul lui era bulgar, avind ca ajutor pe ,,onorabiluldomn Ceauceff, de aceeagi origine. Asemenease alese gi un consiliu judetean, in care membriicomitetului permanent sunt bulgari, sub prege-denlia onorabilului comerciante $opoff. Casi-eria avu drept casier un bulgar etc." 3o

locala dobrogeane are un caracter preponde-rent pozitiv determinat Si de faptul c6 sfargitulsecolului al XIX-lea reprezinta o perioade depace, de instalare a administraliei romanesti inDobrogea, de mesuri energice $i sustinute aleautorita,tilor centrale gi locale pentru a dezvoltaaceasti regiune, ceea ce s-a gi intamplat int-untamp relativ scurt. Evident acesl la acest rezultala contribuit 9i presa locali (din Tulcea 9iConstanla) al cArui merit nu trebuie omis. Prinarticolele publicate, gazetarii au fecut publicitateacestui tinul, fScand cunoscute atat aspectelepozitive, c6t gi problemele cu care se confrun-tau localnicii 9i autoritdfile.

-,,Buletinul Camerei de Comeq 9i lndustrie Con-stanta, (1891-19'16).',,Constanla", (1 891 -1 904)..,,Dobrogea jun5" , Constanla (1904-1944).*,,Dun6rea de Jos" , Tulcea (1884-1898).',,Farul Constantei' ( 1 880-1 938).',,lstrul", Tulcea (1 898-1 901 ).',,Romania Mare", Constanta (1913-1916).

.Cojoc Mariana, Constanta -- port internalional.' Come4ul exterior al Romaniei prin portul Con-stanta 1879-1939, Bucuregti.'Constantin Zamflr Dumitru, Georgescu Octavian,Presa dobrogeane bibliografie comentate Si adno-tate, Constanta,'1985.'Dimitrov llceo, Kratka istoria na Bdlgaria, Solia, '1981..Lascu Stoica, Menurii de epoce privind istoriaDobrogei, Constanla, Muzeul de lstorie Nationala gi

Arheologie Constanta, 1 999.'Platon Gh., Relaliile internaIionale, [n lstoriaromanilor, vol. Vll, tomul ll, Bucuregti, 2003.'Radulescu Adrian, Bitoleanu lon, lstoria romanilordintre Dunere 9i Marea Neagra. Dobrogea, Bucu-re9ti, 1979.-Scheletti P Constantin, Dobrogea. Organisarea,Tulcea.'1879..Tufescu Victor, insemniri despre Dobrogea intr-ocorespondentA de la 1850, in ,,Balcania", tom V nr. 1 .

1. Dumitru Constantin Zamfir, Octavian Georgescu,Presa dobrogeand bibliografie comentatd $i adno-talii, Constanla, 1985, p. 99.

Relatii romeno bulgareRasfoind paginile aceluiagi ziar,

,,Constanla", intalnim un alt articol, scris cuprilejul vizitei in !ara noastrS a PrincipeluiFerdinand (conducitorul principatului Bulgariei)gi a soliei sale, Principesa Maria Luiza, ceea ce,,dovedeste ce nu existd nici un motiv de rdcealein relaliile dintre cele doue state dunirene" 37.

De asemenea, articolul in cauz5, ilustreazievolutia acestei comuniteta bulgare de-a lungultimpului. Dezvoltarea acesteia,,dovedegtedoud lucruri: ce bulgarilor le merge bine inDobrogea, 9i cd nu e nevoie de nici o lege deincurajare a producliei elementului bulgar, dupdcum se scrie cd s-a ficut in principatul vecin"rB.in incheierea articolului, autorul ii laudA pelocuitorii bulgari pe care ii numegte ,,copiii ris-fela(i ai Romaniei"3'g qi alrage atentia pansla-vigtilor bulgari se inceteze agitatiile lor in ceeace privegte Dobrogea, deoarece ,,bulgarilor deaici le merge mai bine de cdt celor dinPrincipat"'o

Se poate afirma cu certitudine cd bul-garii din Dobrogea au convieluit in bunEinlelegere atat cu romanii cat gi cu celelateminoritSti, pAstrandu-9i nealterate limba, cre-dinla, cultura gi obiceiurile, sporind astfelfarmecul Dobrogei. Aldturi de romani au muncitpentru promovarea gi prosperitatea tinutuluidobrogean, respectandu-i gi apreciindu-i peacegtia pentru .iertfele lor de la Plevna.

Stereotipiile legate de ei ce aveau ceafagroasd sau ce erau foarte incepdlanali suntdoar niste vorbe fara rost, ei reugind se se facdcunoscuti gi relinuli datoriti seriozitS[ii 9i a hdr-niciei de care dau dovadd gi in prezent.

lmaginea comunitSlii bulgare dinDobrogea, aga cum este ea reflectat5 in presa

278

2. Adrian Radulescu, lon Bitoleanu, lstoia romenibr

dintre Dunere $i Marea Neagrd. Dobrogea,

Bucuregti, 1979, p. 44.

3. in textele vremii denumirea geograficd mai apare

si sub forma Almaliu.

3. Dumitru Conslantin. Zamfir, Octavian Georgescu,

op.cll., p. 160.

5. Este vorba de numerele 81 din 28 februarie 1882,

82 din 1O martie 1882 9i 83 din 26 martie 1882

6. -lstruf', ziar politic, financiar, gtiinlific Ai literar, care

apare joia 9i duminica la Tulcea, precizeaza in

num6rul 26 din 3 mai 1889 ci un ziar din capitala' al

cdrui nume nu este precizat, ,,ataca cu invergunare

administratia romaneasce din Tulcea, care ar fi luat

dispozitii de a schimba denumirile catorva sate din

acest judel 9i din bulgaregti sd se face romane9ti,

mdsure arbitrare, ilegale, neconstituIional6". in

replic6, ziarul tulcean precizeazi faptul c5,,in fot

cupinsut judelului nu exista nici un sat, dar absolut

nici unul, cu nLrme bulgeresc, toponimia intregii

Dobroge fiind romeneasce sau turceascd, in nici un

caz sbve sau bulgdreasce". in continuare se

menlioneaze ci unele sate locuite de romani 9i bul-

gari poarte denumiri turcegti, care fiind neinlelese

pentru locuitori, ei le-au tradus pe romanegte' iar

acum datoria guvernului ar fi aceea de a recunoagte

oflcial ,,aceste schimberi 9i sd completeze opera

i nceputd de locuitorii dobroge n i".

7. ,,Farul Constanfel', anul ll, nr' 38, 1 februarie

1881 , p. 4.

8. Mariana Cojoc, Constanla - pod internalional

Come4ul exterior al Romaniei prin poftul Constanla

1879-1939, Bucuregti, 2006, p. 49-52.

9. Dumitru Constantin Zamfir, Octavian Georgescu'

op.cit., p. 142.

10. Ne referim la numerele 40 din I decembrie 1885,

41 din 15 decembrie 1885, anul I gi nr. 2 din ianuar-

ie 1886, anul ll.'11 . Denumirea actuala este Beidaud, jud. Tulcea.

12. ,Dunarea de Jos", anul ll, nr.2, 12 ianuarie 1886,

p. 3.

13. ,,Farul Constanlel', anul ll, nr. 38, 1 februarie

1881, p. 3.- Vezi nota 3.

14 ,,Farul Constantei", anul ll, nr. 38, 1 februarie1881 , p. 3.

15. ldem, anul ll, nr. 40,22 tebtuatie 1881, p.4.16. Victor Tufescu, insemndri despre Dobrogea inlr-o corespondente de /a 7850, in ,,Balcania", tom V, nr.

1, p. 413; vezi gi Paraschiva Boboc, Cuv,nteromenegti populare in limba bulgare, Constanla,

STEALIA DOBROGEIa20Og Id@ffieErdE]EllEmEllradraEEE'airetr@

2005, p.13-43.

17. ,Romenia Mare", anul l, nr. 17-18, iulie 1914, p.

131 .

18. Gh. Platon, Relatiile intemationale, in lstoria

romanilor, vol. Vll, tomul ll, Bucuregti, 2003' p 18-

20. Vezi gi Mihai Birbulescu, Denis Deletant, Keith

Hitchins, gerban Papacostea, Pompiliu Teodor, lstoria

Romaniei, Bucuregti, '1998, p. 114 9i llceo Dimitrov,

Kratka istoria na Balgaria, Sofia, 1981, p.295.

19. ,,Buletinul Camerei de Come4 9i lndustrie

Constanta", anulXX|V nr 9, decembrie 1913, p. 96-102

20. ,,Dobrogea jun l anul lX, nr. 18, 10 decembrie

1913, p. 2.

21.,,Romenia Marc\ anul l, m 3, 1 noiembrie'1913' p 45'

22. lbidem.23. ,,l ruf, anul l, nr. 14, 26 februarie 1898' p. 2.

24. in judelul Constanta existau la acea dat5, 9 bis-

erici bulgare, un nundr mare pentru comunitatea

bulgara, 9i 25 de biserici ale romanilor, un numar mic

pentru o populalie ma.ioritara. Mai mult decat atat in

multe sate romanegti nici nu existau asemenea

Idcaguri de cult la acea data.

25. Stoica Lascu, Mdftuii de epoce privind istoria

Dobrogei, Constanla, Muzeul de lstorie National6 9i

Arheologie Constanta, 1999, p. 128.

26. ,,Farut Constanlei", anul ll, nr' 41, 22 tefiuatie1881 , p. 3.

27. Constantin P Scheletti, Dobrogea. Organisarea,

Tulcea, 1879, p. 13.

28. in textele vremii denumirea geogralicd mai apare

9i sub forma Canlia.

' Vezi nota 3.

29. ,,Farut Constantei", anul ll, nr. 41, 22 tebruarie

'1881 , p. 3.

30. Constantin P Scheletti, op. cit., p. 15.

31 . Dumitru Constantin Zamfi( Octavian Georgescu,

op.c[., p. 190.

32. Conform Dictionarului Explicativ al limbii romane,

necialnicul este geful unui serviciu sau al unei insti-

lulii civile, militare sau religioase.

33. ,,/strul', anul l, nr. 9, I februarie 1898, p. 3.

34. Dumitru Constantin Zamfir, Octavian Georgescu,

op.c,l., p. 83-85.

35. ,,Constanta", anul ll, nr. 40, 21 noiembrie '1893, p. 1 .

36. Constantin P Scheletti, op. cit., p. '10.

37. ,,Constanla", anul Vll, nr.259,28 iunie 1898, p. 1.

38. lbidem.

39. lbidem.

40. lbidem.

279

S'IEATIA DoIIRO(;EI '

2OO9

o lstoria invil5m6ntului nord.dobrogean

invAtAMANTUL TULcEAN iru peRroADA,

1928 - 1968Mihai ALBOTA

Preocupdri privind organizarea gcoliiromanegti gi prelungirea duratei invdldrndntului auexistat incd din secolul al XIX-lea. Prin programa deinvilirnint din lli83 s-au adiugat gcolii primarerurale doud clasc la ccle exislentc, numite comple-mentare, cu scopul de a se da elevilor $i o pregetirepracticd. Cursurile acestor clase se tineau. de obicei.seara, numai o datl pe septdmani, de la I octombriepdnd Ia I mai, sub conducerea invd(dtorilor Din anul1893, cursurile complementare, atat din mediul rural,cet ti din invdlamannrl urban, funclionau in doui zilepe sdptimana. in perioada de iamd. in gcoald serepetau cunogtin(ele insugite in clasele primare gi seacorda atenlie mai marc pregitirii practice a elevilor,indeosebi in domcniul agriculturii.

Legea prevedea introducerea in gcoali alucrului manual, organizarea de atcliere gcolarc Aipraclica in agricultura pe loturi experimentale. Dartoate aceste prevedcri nu s-au putut realiza dccdt inmicl misurd, nefiind asigurate condiliile necesare.

,,Legeo fuvilindtttului prinar Si nornal"din 1924 prevedea prelungirea invSldmintului primarla 7 clase (numit invd(ament supraprimar). Accastifbrmi de invafdmAnt s-a men(inut prini in anul 1945,cind s-a trecut la gimnaziu unic, cu durata de 4 ani,inlocuind 9i cursul inferior al gcolilor secundare exis-tente.: Scopul principal al qcolilor supraprimare ilconstituia o minimi pregitire practicd a clevilor indomeniul agriculturii, come(ului qi industriei-

IntrucAt discipline dc studiu ca matematica,fizica, chimia. $tiintele naturii aveau un numdr redusdc ore previzute in planul de invitement, aceastdpregdtire era lipsiti dc o bazd qtiinrifici gi r6mAnea laun nivcl meite!ugiresc. Cadrele didactice carepredau in gcolile supraprimare erau invdldlorii de laclasele [-lV care, la rAndul lot primeau in ;colilc nor-male, o slabi prcgltire StiintiflcA. Aceasta explicd qi

numarul mic de elcvi care frecventau cursurile ;co-lilor supraprimare.

Din datelc statistice oficiale' afldm cd inpcrioada 1927-1932 absolveau 7 clase numai l.l%din nurnirul cler rlor inscri5i in clasa L in cursul anu-lui qcolar l93l-1932. la nivclul farii, 26,4% dintrecopiii rccenzali nu erau inscrigi in evidenlele gcolare,

iar dintre cei inscrigi, 26% nu frecventau qcoala.Dacd pini in 1910, invdtementul primar a cunoscul ooarecare creitere, in perioada crizei economice din1929-1933 a scdzut foarte mult numdrul elevilor dininvAldmantul primar gi multi invalitori au pdrdsitinvdtamantul.

in anul 1932 a absolvit cursurile prima pro-motie cu" 7 clase, dupi Legea din 1924.

ln judeful Tulcea funclionau foarte pulinelcoli cu invdtimant supraprimar Cele mai multeqcoli supraprimare functionau in oragele judelului.

Dintr-un raport prezentat prefectului de revi-zorul qcolar C. T. Ionescu in 1938, rezultd ci injudelfunctionau ll7 qcoli primare, la care erau incadra[i523 de invalitori 9i l3 maigtri, pentru clasele V-VIi.Dintre invdlitori. I I erau lipoveni 9i l0 turci. Ace;tiapredau la qcolile etniilor respective.

ln majoritatea gcolilor care aveau mai multde 4 pos^turi, inve[rmantul era de 7 ani,

In Tulcea, invilemantul supraprimar ainceput in anul 5colar 1925t1926, iar in anul 1928 auabsolvir cladi a VII-a t8 baieli qi 30 de fete,. LaMdcin, in 1928 incepe invelimantul de 7 ani, cu oclasi a V-a de 28 de elevir; in acelagi an incepe gi laTurcoaia. $coala din Greci functiona cu invdldmdntsupraprimar tot din 1928. In anul qcolar 1937-1938,la Greci funclionau 3 clase I cu 207 elevi, doui clasea II-a cul37 de elevi, dou6 clase a III-a cu l4l deelevi, I clasi a IV-a cu 87 elevi, I clasi a V-a cu 48de elevi. I clasd a Vl-a cu 38 elevi gi o clasd a VII-acu 26 de elevi.

Se observd c6, odati cu promovarea in clasesuperioare, numIrul elevilor scade- Multi elevi nuvor urma cursurile claselor V-VII din cauza lipsurilormateriale, copiii fiind folositi de pdrinli la rnuncileagricole.

In perioada anilor | 930- 1940 au fost fbrmu-late multe critici Ia adresa invdlamantului suprapri-ma1 cerindu-se cu insistenti diferentierea acestuiapotrivit particularitdtilor mediului geografic. Totacum se manifeste o putemici tcndinti de tnoder-nizare a procesului instructiv educativ in spiritul,,gcolii active". Tendinta este putemic reliefati inproiecnrl de lege al lui Dimitnc Gusti ( 1933), in

280

sI I-AuA l)()BRO(;l,l a 2009

,,Legea asupra invd{dm6ntului primar normal" din

1939, a lui Petre Andrei, r;i chiar in unele modificdriaduse in 1934 la Legea din 1924 a lui C. Angelescu

Legea lui Petre Andrei din l9l9 prevedea o pro-gramd minimald, comund tuturor gcoliloq 9i o pro-

grami suplimentard de adaptare a gcolii la mediul

local gi regional.Ioan Gh. Stanciu, in ,,$coala ti docttinele

pedagogice in secol X.f' (Editura Didacticl 9i

Pedagogici. Bucuregti. 1995, pag. 155) observi cu

judiciozitate: ..in condiliile din perioada 1935-1945

determinate de cel de al Doilea Rizboi Mondial,

Scoala romineasci a cunoscut multe greutdti - a

scEzut numirul elevilor care frecventau gcoala, mulliinvd,tetori fiind concentrafi, unele gcoli $i-au incetat

activitatea". Cu toate eforturile depuse, 9coalaromAneasci de 4 ani, apoi cea de 7 ani nu a reugit sd

cuprindi toli elevii intre 7 9i ll ani, deqi din 1924

obligativitatea scolarizdnt era p6nd la l4 ani- in 1943 dispare gcoala supraprimard (com-

ptementari), introducindu-se gimnaziul unic (curs

inferior al lcolilor secundare). In 1948, ca unnare a

reformei invdlamantului, se desfi inleazA gimnaziul

unic, inlocuindu-se cu gcoala elementari de 7 ani.

Dupd gcoala primari clasele I-lV - se putea

urma liceul de 8 ani, curs inferior IJV examen de

capacitate, curs superior V-VIII. In 1948, liceul va firedus cu un an (clasele I-XI, inclusiv gcoala primari).

Bacalaureatul se inlocuiegte cu examenul de

maturitate.in 1949 au dat examen de admitere in liceu

absolvenlii gimnaziului unic de 4 ani 9i cei ai gcolii

elementare de 3 ani (clasele V-VII).Liceul va fi transformat in gcoala medie de

l0 ani, dupi modelul sovietic.in 1954 au absolvit doud promolii: cea a

liceului de I t ani gi cea a qcolii medii de l0 ani.

in anii 1955, 1956, 1957 a func.tionat $coalamedie de l0 ani. in 1958, nu au fost absolvenli. S-a

rcvcnit la liceul de Il clase, incepind cu promo,tia din1959. Din 1961, gcoala elementard se prelungelte la 8

ani. in 1965 a absolvit promolia $colii generale de 8

ani. in 1969. va fi prima promofic a liceului de l2 ani.

in pcrioada 1948-1959, in fostul judel $dndin 1950) qi apoi raion, s-au infiintat: $coalaPedagogici (1949-1956), $coala Mcdie Ucraineani.transfonnatd in ultimii ani in $coal5 PedagogiclUcraincand (1949-1959), $coala Medie Piscicoll.$coala Medic Tehnici Alimentar6, care s-a desfiinfatdupi primcle promo{ii.

In pcdoada 1948-1959 nu s-au recunosculgradelc cadrelor didactice.

In 1959. cadrele didactice cu o vechime mairnare de 3 ani Ia catedri au oblinut definitivatul in

invd$mant. Cadrele didactice cu l-2 ani vechime

puteau, dupi al treilea an de vechime, sA suslind exa-

menul de definitivat 9i, apoi, dupd incd 5 ani, gradul

11, iar dupi alli 5 ani de la oblinerea gradului II, 9i

gradul LDin 1950 pAni in 1956, raionul Tulcea a

apa(inut de regiunea Galali 9i apoi, pdnl in 1968, de

regiunea Constanta.Prin Legea privind organizarea administra-

tivd a teritoriului R. S. Romdnia (Nr 28, din I7 fe-

bruarie 1968), Tulcea redevine judet, in care au fost

incluse raioanele Tulcea 9i Mdcin 9i o parte din

comunele fostelor raioane HArqova 9i Istria.inva,t5mantul tulcean in acea perioadd avea o

mare lipsd de cadre didactice calificate 9i de spalii de

5colarizare. in multc localitS[i. mai ales din Delta

Dunirii, qcolile funclionau in localuri improprii pen-

tru invAlemant.Majoritatea profesorilor erau necalificali. In

gcolile elementare predau invElitori la clasele V-Wl(V I), fiind considerali profesori pentru cunul elemen-

tar, inv5ptori care dupi un curs de l-2 luni de per-

feclionare, organizat de I. P C. D (lnstitutul de

Perfeclionare a Cadrelor Didactice) cdpetru acest drept.

La gridini(ele din mediul rural erau

incadrate educatoare absolvente a qcolii primare sau

elementare, fi ind considerate caliltcate educatoarele

care urnau un curs de un an.

$i in invi{Amantul primar, mai ales in Delta

Dunirii. predau ii invetitori care aveau doar lapteclase elementare.

in 1959, la solicitarea tocuitorilor, s-a trecut

Ia inv6lSmintul in limba romini in toate gcolile din

jude1. Nationalititile conlocuitoare rusd.

ucraineani, turcd, greaca puteau sA studieze limba

rnatema in 2-3 ore pe siptimind, prevdzute prin pla-

nurile de inv615mint.

Ifragment din |ucrarea, Istoria invdldmdntulu itulcean de h inceputuri pdnd in anul 2007',

Ed. ,,$coala XXI", Tulcea, 20081

l. Programa studiilor in gcolile primare din Rominia, 12

nov. 1983. in Arhiva lnspectoratului $colar al judetului

Tulcea2. Jumalul Consiliului de Minigtri nr. 1463, din 28 nov.

1945. cu privirc la infiinlarea gimnaziului unic (MonitontlOficial nr 28 din l4 decembrie 1945)

3. Anuarul invilamdntului primar din 1933

4. ,,Monografia oragului Tulcea", de T. voicu, B. Cotovr.r,

P Constantinescu. 1928, pag.14.

5. N. Mure;anu,,,De la Amrbium... prin Vicina...laMdcin",2002

281

\ILAtrA I)()tlR()(;t:t a 2009

O Mari personalitifi tulcene a COMEMORARI

MIOARA AVRAMLi ngvist roman ft 992-2004)

Laeti{ia MITAN LEONTE

Printre marii oameni de gtiinle 9i artigtide inalte clasd, Tulcea a dat lerii 9i lumii 9i pelingvista Mioara Avram.

S-a nascut la 4 februarie 1932, laTulcea. Tatril seu a fost cdpitanul GrigorescuNicolae gi mama, neasemutta profesoardMdndilaCaraman Grigorescu.

Educata gi instruit5 in familie, Ia varstade noud ani termin5 gcoala primare, iar lagaptesprezece ani, in 1949, este absolvent5 deliceu (cu opt clase), ca premiantd de onoare agcolii, in fiecare an.

De aceea, numele sdu il rostegte, cudeosebitd bucurie gi Indreptelita mAndrie,oricine i9i simte flinla legati de gcoala tulceana.lntre anii 1951-1958 studiaze Filologia laUniversitatea din Bucuregti, ca bursieri republi-cana, luandu-Si doctoratul cu teza: ,,Evolutiasubordondrii circumstantiale cu elemente con-junctionale in limba rom^nd".

Activitatea sa foarte bogate nu poate fiinserald intr-un simplu articol! De aceea,aratAm, pe scurt, din prodigioasa sa activitate.

A lucrat in cercelare timp de iumdtate desecol. $efd a sectorului de gramatice a fost 40de ani. Mulli ani a fost profesoar5 laUniversitatea Bucuregti. . .

A publicat: 5 c54i personale, in doud 9itrei edilii, o carte cu coautor, a colaborat la 12lucreri in 21 de volume, 165 studii gi articole, 50de cronici 9i recenzii, 55 articole in diverse peri-odice,3 cursuri de limba romani pentru striini.

A f;cut comuniciri la multe Congreselnternationale de lingvistice: URSS 1965,Cehoslovacia .. 1966, Franta '1969 9i 1973,Berlin 1 987, Trier 1 980 9i 1983, Palermo 1995,Sofia 1990, Regensburg 1990, tvllinchen 1993,Paris 1991, Viena 1993...

A primit multe premii: de Stat, alAcademiei, al unor revisle...

A fost membri la ,,Socl6t6 deLinguistique Romane France" gi la diversesocietdti Stiinlifice romanegti. . .

A colaborat la emisiuni cu probleme delimba, la radio gi televiziune. A trnut prelegeri launiversitS[i populare, de perfectionare a cadre-lor didactice, cursuri de vare pentru streini...

A condus teze de doctorat gi in str5lni-tate: Suedia, Bulgaria...

S-a bucurat de foarte multe aprecieri:Valeria Gulu Romalo ,,are o conceplie person-ald despre gramaticd", Al. Niculescu ,,trebuieincfuse @anea sa, in genere) printre lucreibfundamentale ale lingvisticei noastre de azi,',,,caftea ,,Gramatica pentru toti" este asEzi indis-pensabile", afirmd lon Coteanu, ,,aceas6 cafteeste salutard pentru oice student national saustrdin", apreciazd J. Goudet 9i multi aiti specia-ligti romAni sau str5ini, intre care gi lorgu lordan,Marius Sala, Alexandru Rosetti. Acesta dinurme s-a exprimat: ,,Prin tot ceea ce a fdcut giface, Mioara Avram este cel mai expresiv exem-plu de deruire pentru profesrunea cereia ne-amdedicat".

Recunoscute peste hotare, a fost mem-bre de onoare a unor Societdti Filologice, exem-plu: ,,Limba noastri cea romane" din Chigin;u.

S-a realizat exemplar gi pe plan familial.Solul este renumitul profesor universitar ArrdreiAvram, iar cei trei fii: Alexandru este istoric,Andrei lingvist gi Petru inginer electronist.

Consider foarte elocvent necrologulfdcut de Maria lliescu, profesoard de limbaromane, care a cunoscut-o foarte bine $i a ca-racterizat-o, cum n-ar fl putut altcineva mai bine.

282

I

i)

4{ T

l

NecrologMioara Avram (1 932-2004)

La 11 iulie 2004 a murit la Bucuregti ,,cea

mai mare specla/lstd a gramaticii romdne con'

temporane", ,,Cuftea de Casalie h1 materie de

limba romdn6", epitete ce ile-au dat marii nogtri

lorgu lordan, Alexandru Graur gi Alexandru

Rosetti, care au marcat lingvistica romdneascd

in primele trei sferturi ale secolului al Xx-lea. Ei

ingigi apelau la Mioara Avram, cand nu se

puteau descurca in vreo problema spinoasd, cu

toate ca Mioara de.abia urma cursurile univer-

sitare. De altfel, ea era in toate !ara, se poate

afirma cu terie, cea mai inaltd autoritate inmaterie de limba romane.

Ea a lucrat la lnstitutul de Lingvistice al

Academiei RomAne din 1951 pand la moartea

sa, parcurgind toate egaloanele de cercetare 9i

participdnd aproape la toate operele pe care

lnstitutul le-a publicat dupe al doilea r5zboi

mondial, intre altele cele doud edilii ale

Gramaticii Limbii RomAne (1954 9i 1966), cele

trei volume din Crestomatra romanica (1958 9i

1962), Dictionarul ortografic, ortoepic ai morfo-

logic (DOOM 1982). Ea, dupe moartea lui

Alexandru Graur, a condus sectorul ,,Gramalica"al lnstitutului gi a fost de asemenea sufletul

colectivului care a pregetit volumele dedicate

formarii cuvintelor.Ea va remane in memoria tuturor celor

care au cunoscut-o prin grarnatica sa ,,Gra'matica pentru fofi" (prima edilie 1986), model

de echilibru intre o descriere aprofundatd a lim-

bii normale gi semnalul tendinlelor de cdlcare a

normei prin limba vorbite, tendinle care carac-

leizeaze mai ales limba vorbite de maine. J.

Goudet care a ficut un rezumat in 1987 inrevista noastrd (Revue de linguistique romane"

Paris, 2005, n.tr.) considera cd aceaste carte arputea fi un ,,vademecum" al oricdrui student de

rom6nd, na(ional sau strdin, dornici si spund

esenlialul st6rii limbii (aft. 51 , pag. 572).

Totdeauna gata se ajute gi si informezepe doctoranzii sdi, pe colegii institutului 9i fa-

cultSlii, ea este aceea care respunde la cele

mai grele chestiuni de gramatica rom6n5,

expuse la radio 9i la televiziune.Mioara Avram personifica verticalitatea

caracterului 9i onestitSlii intelectuale. E tare trist

ca aceasta din urme este adeverata cauzA pen-

tru care Academia nu i-a deschis po4ile. Motivul

a fost refuzul siu de a adera la noua ortografie

impusi dupd '1989 sub falsul pretext ci cea invigoare dupe 1954 fusese introdus; de interesepolitice. Mioara Avram a indreznit se contrazica

acea pdrere, verbal 9i in scris, insistand asupra

adevirului $tiinlific, care era altul.Ea a pus de acord intr-un mod admirabil

viata sa de cercet5tor cu viala sa de familie,

unde ea a gtiut, cu solul seu, lingvistul roman

binecunoscut, Andrei Avram, sd educe exem-plar pe cei trei fii.

Disparilia sa lasa un gol gtiinlific ai uman

greu de depdgitMaria ILIESCU

,,Revue de linguistique romane"69, 2005, Pag. 317, Paris

(traducere Laetitia Leonte)

Mioara Avram(n. Grigorescu)

Data Si locul nagterii: 4 februarie 1932TulceaStudii efectuate qi titluri oblinule: Liceul teo-retic: bacalaureat, 1949 (Tulcea); Facultatea deFilologie, specialitatea Limba gi literaturarom6n5: licentiate, 1953 (Universitatea dinBucuregti); doctor in filologie, 1959 (lnstitutul deLingvisticd din Bucuregti al Academiei Romane;conducdtor gtiinlific lorgu lordan ).Funclii 9i locuri de munca:

lnstitutul de Lingvisticd din Bucuregti al

Academiei Rom6ne, de la 1 iunie 1951 pane la1 februarie 2002, cu diverse incadriri succe-sive: preparator 1951 , cercetetor 1953, cerceta-tor principal 1954, doctorand bursier (cufrecvenld) 1955, cercet5tor ajutor 1958,cercetator principal 1960, gef de sector 1963,cercet5tor principal I 9i gef de sector 1990.Avansiri oblinute prin concurs: 1960, 1963,1990. Pensronate de la 1.1.1999, reangajatd cu1/2 norrnd ln acelea$i funclii pane b 1.11.2002.

De la 1 septembnie 2002 cercetetor

ZOJ

STEATIA I)oBROGTI . 2OO9

s r lAuA r)oBR()GLt a 2009

asociat (neremunerat), in calitate de consilier.Cumul in inv5!dm6ntul superior:

1954-1956 asistent5 la Facultatea de Filologie,Universitatea din Bucuregti;1961-1963 lector la lnstitutut Pedagogic ,,MaximGorki";1963-1967 lector la Facullatea de Limba giLiteratura Romane, Universitatea din Bucuregti.

Conducere de doctorate: din 1969; 7teze suslinute, 4 doctoranzi in slagiu.

Stagii de documentare in strdinetate(prin Academia Romane, pe perioade intre 2 gi4 septAmani): URSS, 1965, Cetoslovacia, 1966;Fran[a, 1969, 1973.Comuniciri la manifestiri gtiinlifice inter-nationale:

a) in sheinetate:- Al XIV-lea Congres lnternational al Lingvigtilor,Berlin, 1987;- Congresele de lingvistici gi fllologie romanicede la Napoli, 1974 (XlV), Trier, 1986 (XVI|) 9iPalermo, 1995 (XXl);- Al Vllllea Congres de $tiinte Onomastice,Trier, 1983;- Conferinla de formare a cuvintelor, Sofia,1990;- Colocviile de romanisttce de la Regensburg,'1990,

Si Tutzing/Mijnchen, 1993;- Colocviul romAno francez de la Paris, 1991 .

b) in lare:- Al X-lea Congres lnternaljonal al Lingvigtilo(Bucuregti,'1967;- Al Xll-lea Congres lnternational de Lingvisticegi Filologie Romanice, Bucuregti, 1968;- Colocviul lnternalional ,,E. Co$eriu", lagi, 1992;- Colocviul lnternalional ,,Sextil Pugcariu", Cluj,1998.

Conferinle in streinitate: Univer-sitatea din Viena, 1993.

tique Romane, Fran[a; R6seau Panlatin deTerminologie (Realiter), Fran.ta. Membre ladiverse societeli gtiinlifice romanegti.

Organisme $tiinlifice nationale: mem-bre a urmatoarelor societali , SocietateaRomanS de LingvisticA (din 1993 pre$edinte);Socielatea Romane de Lingvistic5 Romanic5,Societatea de $tlin[e Filologice; Comisia de cul-tivare a limbii; Comisia de informatizare a limbiiromane.

Organisme Stiinlifice internalionale:membra in Societ6 de Linguistique Romane,Franla; R6seau Panlatin de Terminologie (Realiter).

Comitete de redaclie: membrd in comi-tetele de redac!ie ale urm;toarelor reviste,,Stud/ 9i cerceteri fingvistice" (din 1gS5), ,,Re-vue roumaine de linguistique" (din 1963; din1988 redactor responsabil adjunct), ,,Limbe 9i fi-terature" (1965-1971 ii din 1927'), ,,Limbaromene" (din 1978; din 1993 redactor respons-abil adjunct).

Domenii de activitate: limba romani(in special gramaticd istorice, descriptiva gt nor-mativS, formarea cuvintelor gi ortografie, dar gilexicologie, filologie, dialectologie), istorialingvisticii romanegti gi romanistica (locul limbiiromane intre limbile romanice).

Lucreri publicate: 5 ca4i personale(dintre care 1 in 2 edilii gi una in 3 editii), 1

brosure (conferinld), 1 carte cu un coautor (ver-siuni in engleze, romdnd $i francez5). Cola-borare Ia '13 lucrari (22 volume) colective, launele dintre ele redactor sau coredactor res-ponsabil. Aproximativ 165 de articole/studii inpublicalii de specialitate (dintre care 10 instrein5tate), 50 de recenzii gi cronici, 55 de arti-cole de popularizare in periodice nelingvrstice,3 cursuri de limba romana pentru streini (dintrecare 1 in str5initate), 3 prefele, 9 interviuri (6 inlar5, 3 in Republica Moldova).

Alte activiti!i:Colaborare la emisiuni cu probleme de

limbd de la radio gi televiziune.Prelegeri/conferinle la diverse redactii/

edituri, universit5li populare, gcoli gi cercurimetodice, cursuri de perfeclionare a cadrelordidactice, cursuri de vard pentru strdini.

Referate pentru diverse edituri $i insti-tulii centrale.

Asistenta gtiintifice pentru lnstitutul deLingvistici din Chigindu.

Membrd in comisii de admitere gi deexaminare la doctorat 9i referenta oficiald incomisii de suslinere a unor teze de doctorat lalnstitutul de Lingvisticd din Bucuregti gi la

284

Opere principale: Evolutia subor-dondrii circumstanliale cu eleiente con-junclionale in limba romdnd, Bucuregti, '1960,'

Gramatica pentru ,ofi, 8., 1986 (ed. a 2-a1997; ed. a 3-a 2001), Probleme aleexprimdrii corecte, B., 1987; Ortografie pen-tru toli,8., 1990 (ed. a 2-a Chigineu, 1997);Cuvintele limbii romane intre corect giincorect, Chigindu, 2001 ).

Premii: Premiul de Stat clasa a ll-a (incolectiv) pe anul 1953; Premiul ,,8. P. Hasdeu"al Academiei Romane pe anul 1960; Premiulrevistei ,,Flacera" pentru lingvistice, in '1990;

Ordinul Muncii clasa a lll-a, in 1963.Afilieri: Membre la Societe de Linguis-

Sl LAtlA l)0BI{(X;Fl a 2009

Universitatea din Bucuregti.Referent (,,oponent critic") invitat la teze

de doctorat sustinute in strainetate: laUniversitatea din Lund (Suedia, 1998) 9i la

Universitatea din Sofia (Bulgaria, 2001).Referate pentru acordarea unor titluri

gtiinlifice onorifice la Universitatea ,,A1. l. Cuza"din lagi gi la Universitatea ,,$tefan cel Mare" dinSuceava.

Expert in comisia GAR (granturileAcademiei Romane) . filologie.

Colaborare cu Consiliul National alAudiovrzualului.

Aprecieri exprimate in recenzii:La,,Evolulia subordondrii circum'

stan ,tiale cu elemente coniunclionale intimba romdnd".- Valeria Gulu Romalo, in,,Limba romane" X, 1961,6, P.619' ,,o bunecunoastere a faptelor de limbd veche gi con'temporana... o conceplie personald despre gra-maticd": Al. Niculescu, in ,,Studii 9i cercetarilingvistice" Xlll, 1962, 2, p.290: ,,trebuie induseprintre lucrdrile fundamentale ale lingvisticiinoastre de azl"; despre aceeagi lucrare, L

Coteanu, l. DdniilS, lntroducere in lingvistica 9ifilologia romeneascd, Bucuregti, 1970, p. 196:

,,Pentru problemele discutate gi soluliile pro-puse, caftea cib6 este astdzi indispensabild" .

La Gramatica pentru toli, prima edi[ie,1986: Jacques Goudet, in ,,Revue de linguis-tique romane", Ll, 1 987, nr. 203-204, p. 572: ,,celivre peut

'tre le vade mecum de tout etudiant

du roumain, national ou 'tranger,

desireux defaire le point exact de f*at de la langue": DanielArapu, in ,,Bulletin de la Socidtd de Linguistiquede Paris" LXX|ll, 1988, 2, p.221: ,,exhaustivitddans /es limites de la grammaire traditionelle,expression vivante"i la edilia a ll-a, 1997:Gabriela PanA Dindelegan, in,,Limba Si literatu-ra ramane" XXVll, 1998,4, p.60: ,,lucrare dereferinld pentru lingvistica romdneascd... oin,telegere profundd asupra dinamicii limbii 9i oexcelente cunoagtere a evoluliei limbii romene".

La Probleme ale exprimdrii corecte:D.B. Arapu, in ,,Bulletin de la Societe deLinguistique de Paris" LXXIV, 1989, 2, p. 393:,pn souhaiterait qu'une version synthetique del'ouvrage pulsse 6tre accesslb/e dans unelangue de circulation internationale, car l'inter6tde certains problemes ddpasse le cadre de lanormalisation du roumain"; Povl Skarup, in,,Revue romane" Xxlll, 1988, 2, p. 296-297:ce(ile Gramatica... 9i Probleme ... ,,contiennent

de trds nombreuses observalions instructives. . .

ils ont et6 €crits par une linguiste trds averlie".La Ortografie pentru to,ti. 30 de difi'

cultdli: :tefan GencArAu, in ,,Cercetdri delingvisticd" XXXVI, 1991 , 1'2, p. 113 .,CarteaMioarei Avram, rdspunzitnd unei reale nece-slfali se detaSeazd de lucrdrile de orlografieanterioare prin modalitatea academice de aaccepta norma tocmai in vederea posibileiimbundtdliri viitoare a regulilor 9i implicit ascrlenT'l N. Mihdescu, in ,,Libertatea" ll, 1991,nr. 287, p. 4. ,,bogalia inegalabib a datelorconlinute... acribia observaliilor ... un studiu pecet de amplu, pe abt de semnificativ sub ce/emai variate aspecte... prin intinderea, profun-zimea 9i justelea analizelor, lucrarea publicatdrecent de Mioara Avram are meritul de a seinscrie, in domeniu, cu efigia unicitd,tii".

La Anglicismele in limba romendactuald: Geotge Pruteanu, in ,,Dilema" V, 1 997'nr. 244. p. 13'. ,,Mioara Avram trateazdchestiunea cu impecabid cumpetare, gesinddrumul cuvenit lntre alarmd 9i inlelegere.. . Bref,

un studiu care pice la Pnc, descriind 9ides/ugrnd cu rigoare caftesiand un subiect larg

;i in depfine desfegurare".La Cuvintele limbii romene intre

corect gi incorect; Narcisa Forescu, in ,,Limbegi literaiurd" 2OOl , lll-lV p. 118 ,,in ansamblu,caftea, alcdtuifi cu acribia cu care autoarea ne-a obignuit din lucrdrile sale anterioare, esteclard, coerentd gi ugor de consultat gi, prinaceasta, ufih oricdrui cititor (specialist sau nu)care vrea se-9i amelioreze pertormanleletingvistice. Totodatd, ea se inscrie pe linialucrdrilor de cultivare a limbii, din ce in ce mainecesare in ultimul timp, remarcendu-se prinoriginalitatea organizdrii materialului gi prinpaleta large de aspecte pe care le aduce in dis-culie."

Aprecieri generale: lorgu lordan, Me-morii, vol. lll, Bucuregti, 1979, p. 140:,,MioaraAvram, poate cel mai bun cunoscebr al gra-maticii romdnegti"i Al. Graur, Pulini gramatici,vol. ll, Bucuresti, 1988, p.278: ,,Mioara Avram,incontestabil cea mai bune specialista actualdin materie de gramatica romene"; Marius Sala,in ,,Studii 9i cercet5ri lingvistice" XLIX, 1998,1-2, p. 18-19: "Era, dragd povestea Rosetti -,Cufte de Casalie. Avea ultimul cuvent" (degi eruin anul I de facultate, adaug eu)... 9i-a aperatideile cu suavS darzenie. Prin lot ceea ce afdcut gi face, Mioara Avram este cel mai expre-siv exemplu de dAruire pentru profesiuneacireia ne-am dedicat".

Geografie.

PTurism cultopas u ri

Situati intre insula Creta qi lannul AsieiMici, scaldati la NV de apele M5rii Egee iar laS 9i SE de cele ale Mirii Medirerane, insulaRodos este cea mai mare din ArhipelagulDodecanez, avind o lungime de 78 km qi lilimemaximl de 38 km qi adipostind o populatie deaproximativ 57000 locuitori. Cu aspect de virfde lance, orientati pe directia NE-SV, insula estemai aproape de ldrmul Turciei decdt cea maiapropiatd insuli greceasci, Karpathos, din arhi-pelagul cu acelagi nume.

Celebrl inci din antichitate pentru sraru-ia giganticd, considerati una din cele ;apte min-uni ale lumii antice, insula a devenit una din des-tinatiile turistice preferate de europeni, iar inultimii ani qi pentru romdni. Curse aeriene delinie sau charter leagi Bucureqtiul de insuli, sur-volind apele limpezi ale MIrii Egee, pdtare depuzderia de insule, resturi ale unor cataclismegeologice indepdrtate.

Relieful este format din coline stAncoasealcituite din qisturi, conglomerate, gresii 5i cal-care, cu altitudini modeste, care ating punctulculminant in virful Ataviros ( l2l5 rn), situat investul irrsulei. Tdrmurilesunt, de regule, stincoase,abrupte, cu faleze, in spe-cial in partea sudicd qi ves-tice, pi(ile de NE qi Eavind qi plaje, fiind ocu-pate de staliuni turistice.

lnsula este stribi-tuti de ape scurte, cu viilargi 5i pu{in adinci, celemai multe secate, avAndaspectul uedurilor sahari-ene. Vegetatia predomi-nantd esle o asocialie de

plante scunde, pipemicite,xerofite gi arbugti medite-raneeni. adaptati la uscdci-

Gheorghe BAISAN

(t)uralin lnsula Soarelui

une, parlea vesticA fiind rnai bine implduritd, cuelernenle termofi le rnediteraneene.

Localitelile sunt rare gi de dimensiunireduse, cele mai multe fiind ingirate de-a lungullermului, fiind staliuni hristice dotate corespun-zator. O re-Iea relativ densd de drumuri, bineintretinute, leagi localitilile intre ele, cele maiirnportante ;osele formind un fel de centuri. de-a lungul 15rmului. Nu e:.istd cii ferate, singurulaeroport (l)iagoras) fiind amplasat in apropiereaoragului capitalS, Rodos, pe tdrmul nordic.

Confonn legendei, insula Rodos a iegitdin mare la ordinul lui Zeus, pentru a-i fi daruitelui Apollo. Tot legenda spune ci primii locuitoriau fost telhinii. Din unirea Aliei, o fiici a aces-tora, cu Poseidon a rezultat nimfa Riodes. carea devenit sotia lui Helios. Dupd alti legenda, fiullui Hercule, f ipolenros, s-a stabilit pe aceastAinsuld irnpreunl cu mai mulli dorieni, intemeindcAteva oraqe.

Sipiturile arheologice au dovedit unnede locuire din neolitic (6000-3000 i.Cr.), unnatede cele ale civilizaliei minoice (1900-1450 i.Cn)

perioada de apogeu, precum qi de la mijlocul

I I

@286

\r1\ll\ )L )lirri)i,ila ,,,,

I.-rkr-.-l !-n

llll -1ilil

S'I'EAIIA IX)RROGEI . 2OO9

Oragul Rodosmileniului II i.Cr. cind, pe aceste locuri s-au sta-

bilit achaienii. in timp, s-au succeat diverse civ-iliza[ii vechi qi noi. care au ldsat urme 5i ;i-aupus amprenta nu numai pe aspectul agezirilor 9i

viata economice ci gi pe fizionomia 9i mentali-tatea locuitorilor actuali. Civilizatia greacl a

fost completatd de cea macedonian6, apoi de cea

romand, bizantine, arabe, turce, cruciatd 9i iardgi

turc5. Peste aceste locuri. in al doilea rdzboi

mondial, qi-au extins administralia armatele fas-

ciste ale lui Musolini, iar dupi terminarea

rizboiului, cele engleze.

Avdnd in spate un trecut glorios, presiratcu perioade de declin temporar gi ruin5, Rodosul

de astizi este axat cu predileclie pe activitateade turism, secundar dezvoltandu-se industriaartizanalme$te$ugAreasce (care serve$teaceluiaqi scop) qi agricultura (mislini, citrice,vi15.de. vie, cre$terea caprelor gi migarilor).Pornind qi de la sAmburele de legendi, dar qi dela realitatea palpabili, insula a mai fost denu-miti qi lnsula Soarelui sau Insula Luminii, fiindrare zilele din an cind cerul este innorat gi

soarele nu se arate. Verile sunt calde gi sece-

toase, uneori sufocant de calde, iar iernilebldnde 9i mai umede, permi$nd dezvoltareaunei vegetatii caracteristice, la care s-au addugatelemente exotice cultivate (cactuqi, agave,palmieri), cu funclii ornamentale.

Re$edin.ta administrativd a insulei ocupivdrful NE al acesteia, orientat spre lirmulturcesc, de care-l despart mai pulin de 20 km'Dacd cerul nu este innorat (5i de reguld nu este),

se pot admira cu ochiul liber siluetele muntilorcare alcdtuiesc lirmul Turciei.

Oragul actual cuprinde trei areale dez-

voltate in perioade istorice diferite. in vest, pe

colina Monte Smith, se afli acropola oragului

antic, din care au supraviefuit doar cateva

cl5diri: teatrul (sec. III i.Cr.), unde aveau loc

intreceri sportive , organizate in cadrul unui fes-

tival dedicat zeului Helios, stadionul 9i templullui Apollo, cel al lui Zeus 9i al Atenei.Paradoxal, aceaste parte a oraqului este mai

putin cunoscute gi vizitatd de turiqti, situl arheo-

logic fiind intrecut in faimd de cele din Lindos qi

Kamiros, mai bine conservate qi puse in valoare.Oraqul medieva[, incorsetat de ziduri

crenelate, cu po4i de acces strdjuite de tumuriimpresionante (din sec. XV), este ridicat pe ornai veche fonareald bizantina. in 1309 ora5ul a

ajuns in stipAnirea ordinului cavalerilor ospita-lieri ai Sf. Ioan de Ierusalim, fondat in sec. XIIla Ierusalim, cu scopul inilial de a hranipelerinii qi crucia1ii, transformat ulterior in uni-tate combativa. Dupd o vremelnici Sedere in

-a2:

& .f..,I

=zI;,Qs

,a. .1,. 'L'! L.

Cipru, ordinul s-a stabilit in Rodos, unde a jucatun rol crucial in estul bazinului mediteranean alacelor veacuri.

Constructiile romane gi mai ales celebizantine au fost refacute, fortificaliile extinse giintirite. S-au ridicat mai multe biserici, un spi-tal, Palatul Marelui Maestru gi alte numeroaseclSdiri. in stil gotic gi renascentist.

Punctul nodal al oragului, Collachium,ocupl toate partea de nord a acestuia, avdnd inPalatul Marelui Maestru partea cea mai renu-mitA, principala atractie turistice actuall, dar nusingura. in apropiere. biserica Evanghelismos(Buna Vestire), ridicatd de marele maestru Fulkde Villaret ( I 3 I 0- 13 l4), cu trei nave, posedd unturn inalt (punctul cel mai inalt din orag la vre-mea respectivi) care seryea drept punct deobservare a migcirilor eventualilor amici de pemare. Distrus de invazia turcilor din 1522, c6ndbiserica a fbst transfonnatd in moscheie. con-struclia a suferit o noud avarie in 1856, cind aexplodat o magazie cu munilie, intregul edificiufiind refEcut in timpul ocupaliei italiene (1937-r940).

Strada Cavalerilor era centrul politic qireligios din oraq, adipostind clidiri de interescivic 5i biserici. intre edificiile care ausupraviefuit timpului se remarcd Moscheia luiSuleiman Magnificul gi o alta mai tiniri, cladi-rea bibliotecii oragului, dar mai ales Palatul, careadposte$te expozitii de arheologie, decoralii 9imozaicuri cre$tine, statui antice, mobilier qiarmuririe din diverse epoci.

Pdrisit in timpul ocupaliei turceqri (cindpopulalia a fost obligate si se mute in afarazidurilor), castelul a fost refacut de italieni, careau inleturat unele adiugiri turce$ti, le-au reficutpe cele cruciate, au demolat cimitirele turcegti qi

evreieqti qi le-au transformat in spalii verzi.Dupa dobindirea independenlei (1944), Greciaa rimas p6ni la 7 martie 1948 sub administratiebritanici. in 1957 a fost pus in aplicare planul desistematizare a oragului nou, iar din 1960 oraqulvechi a fost pus sub proteclie, devenind parte apatrirnoniului cultural mondial, fiind inclus pe

lista UNESCO in 1988.

Oraqul medieval este un imens bazar.

strizile care constituiau arterele comerciale in

288

s I lAuA DOBR(X;l,t a 2009

perioada rnedievali gi modernd fiind ciptugitecu magazine, circiumi, ateliere me$te$ugiresti,tonete, deservite de o armatd de personal amabilgi politicos, care te imbie si le treci pragul. Nude pufine ori, vAnzltoarele din magazine suntromAnce sau grecoaice cisetorite cu studenlicare au studiat in Romdnia gi care [e-au invilatcdte pulin din limba noastre. O bune parte alocuinfelor din oragul medieval sunt incilocuite.

Forfota pe strizile principale este max-imd, chiar gi in crucea amiezii, cdnd cdlduradevine obositoare, coplegitoare, oblig6nd laretrageri strategice in umbra cafenelelor, taver-nelor sau teraselor. Crupuri de turifti veniti dintoate collurile Europei patruleazd pe strdzi,urmirind ghidul care line un carton colorat dea-supra capului, pentru a fi reperat in mullime.Bitrini scandinavi, englezi sau nemli, coboralide pe pacheborurile luxoase ancorate in portulturistic, se plimbi greoi pe strdzi, rascolind stan-durile cu suveniruri. Nu de puline ori poli vedeabdtrinele ridate duc6nd de mdnd tineri handica-pa!i, uneori in cdrucioare cu rotile. Grupuri deturi5ti ruqi sau din spaliul ex sovietic sunt uforde recunoscut, at6t dupi limbi cit gi fizionomie.Peste tot, in aceastd lume pestrili gi cos-mopolitS, suveran este banul, iar cei care-l aumerg cu dezinvolturd, nepesitori, siguri pe ei.In afara zidurilor oragului medieval, spre nord,se afld portul comercial, iar spre NV, citre vdr-ful insulei, portul turistic Mandraki. Turistulpoate observa gi admira siluetele a trei mori, caniqte silozuri cilindrice, cu acoperiq de 1igle,aparilii insolite, ele fiind ceea ce s-a mai plstratdin vremuri medievale, cdnd oraqul avea (in1022, conform cronicilor) 160 de astfel de insta-lafii, fiind un fel de centru al mordritului griului.Tot aici, la capdtul digului care protejeazd portulturistic spre mare, se ridici farul, clddiresemea{i de piatr5, de formi circularS, inapropierea lui fiind amplasamentul celebruluiColos.

Gigantica statuie care a lEcut faimdinsulei in antichitate trAie$te astlzi in amintiri,ilustrate, pliante, pungi qi sacoqe $i innumeroasefe imagini de pe piesele de artizanat,flind, evident, simbolul insulei, aldturi de capri-

com.Oragul Rodos, fondat in 408 i.Cr., a fost

cucerit de Mausol din Halicarnas (357 i.Cr.) 9i

mai apoi de Alexandru Macedon (333 i.Cr.).

Dupd moartea prematue a lui Alexandru cel

Mare, generalii Ptolemeu, Seleucos 9i Antigous

au luptat invergunat pentru succesiune la tron,

incercind si atragd de partea lor diverse cetili,intre care qi Rodos, sfhrgind prin a impe4i imen-

sul regat in mai multe bucili. in acest conflict,

cetilenii din Rodos au fost de partea lui

Ptolemeu. lucru care a stdrnit minia lui Anti-

gous, care l-a trimis pe fiul s6u Demetrius, in

iruntea unei armale de 40000 de oameni (cifricare depiqea numeric inteaga populalie a insulei

la vremea respectivA) sl pedepseasci pe

rodeeni.A urmat un lung asediu, care a pricinuit

numeroase pierderi ora;ului, dar cetilenii aces-

tuia nu au cedat, recurgAnd la inundarea ganfului

care apdra cetatea, llcand astfel imposibilS ocu-

parea lui de cdtre inamic. Dupd aproximativ un

an de lupte, o flot[ trimisi din Egipt a salvat

locuitorii Rodosului, punAnd pe fugi armata lui

I)emetrius.Pentru a marca victoria, din tunurile 9i

armele capturate de la rivali, intre 304-293 i'Cr',

artistul Hares din Lindos a turnat o statuie din

bronz, avind o inilfinre de 36 m, amplasati pe

doud postamente de piatra inalte de 16 rn, la

intrarea in portul antic, actualul port ruristic' Pe

sub statuie treceau cu u$urinta vasele cu pAnze

sau cu v6sle ale vremii.MAndria localnicilor a

avut, din pacate, o viaF scurtd,

de circa 50 de ani. fiind dird-mata de un cutremur Si PAstratAmult timp sub formi de frag-mente. Cind in sec. VII arabii

au ocupat insula. ei au t5iat sta-

tuia 5i au vindut-o ca metal brut.

Se spune cd au folosit Pentrutlansport nu mai pu(in de 900 de

cimile!( )ralrrl nou inconjoard

din trei pa4i pe cel medieval,fiind, la fel ca Si acesta, un vadcomercial, mai cu seamd partea

-h

srEAuA DOBRO(;F! a 2009 ffi@ffiffiffiafdt@ffi€EmElEE!

joasi, dinspre vdrful nordic al insulei. Strizilesunt relativ intortocheate, fiind influenlate de

relieful deluros pe care este amplasat ora$ul.

Rodos gazduiegte cel mai mare acvariu din

intreaga Grecie, cu 40 de bazine care adipostesc

faund marini autohtoni sau exotici, precum 5i o

serie de muzee, teatre, spalii verzi 9i de agre-

ment, dar are foarte puline locuri prielnice de

plaj6. datoritd llrmului stincos. Casele, de re-

gule albe, arate frumos, sunt bine ingrijite 9i

invadate de vegetalie. Este o caracteristicd pe

care o poli intalni peste tot in insule.

Chiar qi in lungul goselelor, acolo unde

este posibil, se cultivd leandri, intercalat, roqii qi

albi, fiind udali prin conducte 9i furtunuri perfo-

rate la r6ddcina plantelor. Firi aceastd mdsurl,

seceta gi solul super[rcial, serac, ar face imposi-

bili dezvoltarea acestor arbugti, chiar daci ei

sunt aici la ei acasi. in satul Lindos am v[zut

cum piciturile de condens de la instalaliile de

conditionare a aerului erau colectate pentru a

uda florile qi arbugtii cultivali in tot felul de

vase, pe strdzile de piatri ale localitilii.Apropo de strSzi, acestea prezinte un sis-

tem interesant de pavaj, cu pietre rotunjite de

rdu, albe gi negre, incastrate in mortar in pozilie

verticala, avind modele geometrice extrem de

interesante sau imitdnd valurile mlrii Grecii

numesc acest tip de pavaj ,,hohlaki". El este pli-cut privirii dar poate deveni neplecut pentru cei

care poarti incAlleminte cu talpa subtire'

,l

289

I.s

@ffi-da7ffi?ffi8@ffjraEE,&aElrE-

Universul artelor

in Sala a lx-a poate fi urmdrit, incadrul picturii rom6negti de la mijlocul sec.al XX-lea, curentul de avangardd, reprezen-tat de:

M. H. MAXY CORNELIU MIHAI.LESCU, VICTOR BRAUNER, MARCELIANCU, MATTIS TEUTSCH, ALEXANDRUPHOEBUS 9i scutptorila MtLtTA pE-rRA$CU.

Acegti artigti apa(ineau unor cu_rente: expresionim, cubism, constructivism,suprarealism.

Revistele,,lntegral',,,,punct,,,,Unu", ,,Contimporanul,' devin tribune de Iacare se respandesc tot soiul de incercdriabracadabrante, unele nelipsite totugi detalent gi spirit.

in acest climat agitat, Maxy a avut rolulde animator. ,,portret madame Ghrbas,,este o lucrare de factura cubistd cu unportret de femeie, t6iat de suprafelevibrante, nuantate. Se fragmenteazd prinanalizd, formd, lumind, nemaifiind elemen-tul esenfial in compozifie. Fala personajuluieste mai pictural tratati, rupt6 in mai pulinelocuri, delimitatd doar, ochii expresivi, ten-sionati.

Compozilia este de facturd abstrac_td, cu suprapuneri de planuri, suprafelegeometrice, realizate din materiale diferite(lemn 9i metal). Este o crealie a inteligentei$i sensibilitelii artistului. Doud suprafete cir-culante peste care se suprapun alteleovoide, dreptunghiulare Si petrate sunt tei-ate de c6teva suprafeje verticale. Toateacestea sunt colorate diferit (verde, galbengi albastru) gi vor sd exprime un raportanume care existe intre forme $i culoare.

,,Autoportre( - este realizat din

Culori la por(ile Deltei . Muzeul de Artd Tulcea (VII)Sala a IX-a

sl rAuA rx)BRocEt a 2009

Adrian PALlemn gi plexiglas transparent, in suprafeledreptunghiulare, suprapuse prin deta$areauneia de alta. Prima suprafali de plexiglas,astriatd vertical are in spate (central) apli-cat, in medalion, pe argintiu, abia schitat incdteva linii grafice portretul autorului 1cuochelari). Panoul, din lemn, este decorat cusuprafele romboidale de culoare verde,orange $i violet.

,,Cavalcada,' lui Corneliu Mihdilescua pornit tot de la cubism. Este o lucrare rea_lizatd pe sticld reprezent6nd un cal in fugdcu doud personaje, stucturate pe planuri cir_culare, cu contur negru 9i realizat in culoriputernice de albastru , violet 9i galbenuri.

Victor Brauner este adeptul supra-realismului. ,,Bdiatut cu ulciorul,, este olucrare care face legetura intre primaperioadd de crealie, de ceutari, p6nd laadaptarea stilului care avea sd_l con-sacreze ca partizan, adept al suprarealis_mului, cu celelalte lucrdri de dupi anul .192g

. suprafefe delimitate pictural ca la fovi,culoare ca de ebo$e, atent dirijatd de pen-sulatie, linie mai domoald apropiatd, curga_toare, mai pulin durd. Toate aceste ele-mente noteaze o stare de echilibru in carenimic nu deranjeazd.

,,Muncitoare,, - este o lucrare dinaceeagi perioade in care planurile alungite,dirijate pe toate suprafata compoziliei, seimpletesc ca ochiurile unei plase f6rd un_ghiuri drepte, fdrd verticale sau orizontale,numai circulare, ldsAnd sd se profileze peaceaste structurd, profilul unei femei in mig_care.

Este un spatiu apesdtor din careafectiv face parte un spaliu care nu-r per.mite se stea dreapta. Culoarea este rece

290

prin apesarea liniei cu ajutorul conturului ce

o strange.,,Adam gi EYa" - este de facturd

suprarealiste, lucrare ce folosegte pretextul

picatului, pentru a infSliga doui personaie

intr-o vegetalie luxuriantd, cu o paleti crudi

ce exprimd spaima, teama' Sunt pesonale

din lumea real5, dar in ansamblu compo-

zi\ia nu mai corespunde realititii'

Suprafelele ce impart compozilia sunt dure'

tdioase, conturate uneorl

,,Bdtrdtnd intre doua fete" - rePre-

zintd giotescul in infdligarea bitrdnei 9i pe

osanO-ltii soartei in reprezentarea celor

O"ra i"," Existd aici ceva straniu .inculoare, Tn chipul personajelor este o vlzF

une dureroasd asupra vietii'

Marcel lancu 9i-a insugit prima dati

o viziune expresionisti (din care fac parte 9i

""f" tr"i lucrdri) aderAnd apoi la cubism

"nrfiti. Si suprarealism Chiar cele doui

Irauuri colorate "Compozilie in ro9u" 9i

i,.i"r,p"ri1i" in verde" sunt de facturi

expresionista. Sunt doua compozilii in care

"uoratetefe de culori diferite' in prima do-

.*iluno'rosrr iar in cea de a doua verdele'

sunt punctate cu linii intrerupte de groslml

diferite.Culoarea nu le delimiteazi decorativ'

ambele fiind incercuite printr-un contur

neregulat, Pe fond alb'- ,,Pottul AMALF|' - rePrezintd un

aspect in noapte asupra portului' cu o linie

iail"ta, nervoasS' pentru a exprima mis-

terul acesuia. in primul plan sunt multe

suprafele suprapuse de culoare (alb' gal-

ben, verde, rogu-englez) conturate cu

negru, multe linii verticale ce ioaca compoz-

itia, olanuri dezordonate care sunt puse ln

"on,i"., cu migcarea linigtitd 9i ordonat6 a

,uporr"fot, abia schitate din planul indepir-

iri- p"itrjrr are ceva straniu' prezintd o

,,ur" d; nelinigte, Pe cer Plutind

STEAUA DOBROGEI . 2OO9

amenin!area...Mattis Teutsch este prezent cu doud

lucrdri din ciclul compoziliilor abstracte' cu

planuri intrepatrunse, de forme neregulate'

cu unghiuri drepte 9i ascutite, cu delimitarea

strictd a acestora prin diri.iarea culorii spre

marginea opusi, cu a.iutorul degradeului'

Exisia in aceste lucrdri multe muzicalitate in

linie gi culoare, in .iocul acestora in compoz-

itie.' Alerandru Phoebus este Prezent in

aceasta sali cu o singurd lucrare "Straddmizerd". Artistul este preocupat in toati

"rL*,, ., de o constructie masiva 9i clare'

de echilibrul volumelor 9i valorilor' de un

cotorit nuO, lipsit de stilucire' Compozilia

,"Oa ,n aspect dintr-o periferie citadind' cu

o .ioOa in panti' inchisS 9i case aproape la

pamant.Exista aici o intreag6 arhitecturd in

construclie, o culoare de lucire metalicd' un

,o" O"rotOonr, de planuri' riguros stilizate'

ie facturi constructiviste ' o dramd care se

oune in migcare prin reprezentantul ei prin-

I"ri o.r' (personaj ce coboari strada)'

Sro r""f"qi cer amenin!6tor' peisajul este

cuorins de o tensiune grava'--" ruiril, Petragcu, degi a lucrat o lung6

oerioadd cu BrAncugi' nu s-a l6sat influ-

entatd de abstraclionismul acestuia'

Portretele sunt in crealia artistei pe

primul plan, incercAnd de fiecare date se

ga."ut"a prin modeleu' atributele care sd

definescd Personalitatea'Expozilia pdstreazi un autoportret' o

fatS Prelunga, un cap alungit' de o

O"o."Ulta sobritate 9i modestie in expresie'

Toate elementele ce compun figura sunt

vort atungite: nasul tdios cu o gure intre

iescnisa]ocnii sclipitori 9i mici' obra'ii 9i bir-

UJ pr"lrnga, dreaptd' g6t lung 9i sub{ire'

Ip"i"r" orJpt, dau o notd de distinclie 9i de

simPlitate

291

EXPOZTTIII_,E PERSONALE 7Gheorghe Nea{i picturi

Adrian Pal acuarell

SIIAUA DOBROGEI a 2009

a subiectelor - Tulcea-portul,delta, Mila 23, Maliuc, caselevechi de patrimoniu, iatd gi odimensiune plas(ic patrioticd(unu-r oltean gi celdlaltvrdncean), pe care de mult iiconsiderdm dobrogeni litulceni.

Cea mai imporrantddintre cele. cinci ori doi fac:ece calitali enunlate esteaceea care e cuprinsd citeputin in fiecare gi anume aceeaa profesionalismului, a incon-testabilei cunoa$teri a mese_riei, a stapiinirii ;riinteidesenului gi a armoniei, a oa-ginaliei dar gi a ansambluluicompoziliei, care Ia fiecaredintre autori are de fiecare datd

lucrare mare sau miniaturi,solulii de linutd. in aceeaqiclasi de calitate se situeazi ginivelul prezentdrii expoziliei,afigul qi cartolina de autor cagi, am spus deja, punctualitateaexpoziliei, planificati inci diniami...

Calitatea punctualiretii,a respectdrii cuvintului datcitre ceilalti. o observ din ce ince mai rar pe la noi... Am scosqi o maximi pe aceasti temd:,,1-a noi.fiind puncrual i1i piercitimpul" ... dar acum desigur ci

Programat5 a se des-fiqura intre 22 iulie qi l2august 2009, este una dintrepromisiunile fEcute in planulexpozilional al Filialei UApTulcea care se respecti...

$i pentru frumusefeaevenimentului am identificattresaturi de apropiere gi com_patibilirate intre cei doi prota_gonigti, nefiind potrivit ter-menul de asemdnare, pentru ciatenueaz6 din elementul deoriginalitate $i personalitateartistici pe care fiecare dintreartiqtii expozanfi il au oedeplin.

Astfel am identificat:

in ce

ce se

I

- aproplerepriveqte,,atmosfera,,

degaji din lucririle celor doiautori

- comuniune de mod deobservalie, unghiul de abor_dare al peisajului

- apropiere cromatici,chiar daci intensitd[ile diferd,ambii artigti av6nd o cromaticdpastelatA ;i subtil armonice

- comunitatea de expre_sie prin desen gi perspective,construclia riguroasi a com_poziliei, a liniilor de fugi

- abordarea aceluiagiareal peisagistic, zone comunA

Isuntem 9i in crizi vorba televi_zorului...

Toate aceste raliuni meindreptilesc si trag concluziacd motivalia expoziliei estevocalia, vocalia lirici, Iucruldin pasiune... Nota melanco-licd este o trasiturd in plus carede unitate acestei expozi{ii...de altminteri majoritateaarti$tilor tulceni au aceastespecificitate mai mull sau rnaipuIin evidente, culmea maiales la partea bdrbiteasci a fi_lialei, in vr.eme ce la doamneleqi domnigoarele artiste observcu surprindere o pictura plinade fo4d combativri...

Nu mai nominalizez,dar veli observa cd analiza evalabili. Asta e, succes expo_zanfilor gi curaj colecliona_rilor. -.

Worel poiatdpreSedinte UAp Tulceo

292

{

It

l._

P

F'qI

* VASILE .IARATEANU

(cnmAuTt)

SPO}'EDANIE

Doamne, nu Pot sA imPart

Trupu acesta in trei [ariCi e unul 9i-i Prea slab

Pentru asemenea-ncerciri.

Cum sA-nlpan Doalnne stremo$tl

$i copiii ce ii am'l

Cum sA-mpart o lard-n trei

$i in dou6.acelaqi neam?

Cum sd-mPart Doamne Moldovagi prea dulcea Bucovind

L.asdnd crengile de o Parte[)e stribuna lor tulPine?

('uur si-nrpad Pe $telan Vodd

Ca pe un lan tivit cu ntaci

Cind e unic prectttn trttttt(ii

La strabunii no;tri daci?

Cum s6-mpart Pe Erninescu

Ca pe .un riu ce curge lin('rind e unic ca izvorul('e se diruie din Plin?

larti-ma. deci, Doamne Sfinte(-A nu pol si mi-mPdrlesc

Cunr ai impa(i t.r PiineCu acei ce o jinduiesc.

$i apoi nici nu vreau StiPineSi md-mpart in doui Pi(iRdstignit pot fr chiar miineNumai nu pe doud hi4i.

STEAUA DOBROGEI . 2OO9

* MIHAI BUDURUTA

ULTIMUL DANS

(lind dansam in vis cu tine,

Noi doar in vise am dansat,

Migcirile erau din ce in ce mai line,

Parci pluteam spre ceruI instelat'

Tu erai vocea care-mi cinta,

Mereu, mereu voi fi a ta,

Nicicind nu te voi Peresi,in veci de veci ne vom iubi.

Frumoase, dar perfide vorbe imi picurai in vanitate,

Eu le sorbeam cu vinovat nesa!, pe toate,

$i imi spuneam ca un credul: trederile mi-au

fost iertate.

Dansam, iubito, fericili.Tu, o printesd, eu, Proscris,Dar nu era decdt un vis..

in clipa-n care m-am trezit,

Patul mi-a sPus: te-a PerAsit,Este deja cu-n alt iubit.

M-ai aruncat intr-un pustiu, frumoaso!

Pazit de demoni, toli demonii din univers,

De arunci eu nu mai $liu daca sunt mort sau viu,

Un singur lucru ;tiu, de aici n-am cum si ies'

* EI,ENA AREF

Zdpada ugor albastri

9i caldaPamantul.Cu samdnla buniCeneziimperechere divini

< S t e a:u.a. D o 0r o g eir>. lvlininrLt o to g i'e y o et k d'

Arnlt XI af rettistei de cuftura

GENEZi

293

STEATIA DOBROGEI '

2OO9

unLa po

Fulgii qi NoiAbsurziPAnd la lacrima FutguluiEIAripa pufoasd

$i euCare credCi torul e

Eu

$i Noi lumea.Veqnici Genezd.

LA POLURI

EEul meu divin,La poluriBanchizele-s luminiin jumdtlli de ere,La poluriSoarele doarme prunculIn{Egat

In vestitele troieneLa poluri sunt eu,In Eul meu divin...

* VIORELCOCA

TIMP (I)

Mereu un dor de ploaiePentru holde unduiteDe bataia coapselorunui minz.Portretul unui copilcu pAinea aburind in rn6ni

MEREU un dor de zborin largul miriiCa o petrecere a pescarilorcu birbi lungi,Imbetranite in lungul drumal nop{ii cdtre zi.

MEREU un dor de tine, Patrie,Un dor mirificDe copil rizdnd.

TIMP (II)

Ciocdrliasenini ca o floarede ciregSiruti mareaintru dorinlasunetului lovit de tristeleMdntuire a unorvibralii solitare...

SingurdtE(i pdcitoase de lut

* CHTOCHEBOGORODEA

NOPT( DE CO$MAR

nopli de cogmarse intdlnesc cu zilede cogmar

in fata tribunei oficialetrnenlincurcd pagii

undevala margineailuzieio floare se sinucide

PESTE M4RI

peste miri bintuiecenuqa incandescentipeste marioaseleinchipuie o corabieIiri cArmi

cunoscitorii ceruluimai sperdintr-o intoarcere

pdni cdnddorinlaschimbi corabia-n rug.

294

* CRISTINA CLIMOV

ix rntP cr, TU FUMEZI TIGARAiN rtyt uSn

in timp ce ru fumezi ligara in fala uSii

lumea se invdrte in jurul ingerilor ei

se sperie $i lipe $i-i e frig

caci aripiie aibe fac vint 9i sting lumina'

Doar la Pian se mai cantl acum

acorduri vechi de dragoste Sl dorurl

in spatele tiu se intdmPld acestea

qi se danseazd al6ruri

un vals mai ciudat

in care ingerii Poarte Pe brate

trupuri inerte de coPii'

Copacilor le-au crescut miini in loc de frunze

nlmdntul e Palid 5i trist

Iiroi.s," tang" de omizi 5i de ingeri

ca un $ant cu soldati adormltJ

cerul se ineacd cu fum 5t cu lacrlmt

tuse$te strenute 9i vorbe5te mai grav

i;';;p ." ru i1i tumezi tigara in fata uqii'

* TANASECARA$CA

sl tAuA t)()aRoGEl a 2u)9

EI'ADARE

Abia acum vid cliPa care vine,

De ieri 9i Pdni azi am invilatin fala cliPei sa nu stau Plecat

$i nici s-agtePt sd vini ea la mtne'

Eu qtiu cl Pleci sPre nu Etiu unde

Acolo unde nu-i nimtc

$i totu-n jur Pare PiticUnde deiemr-l Poti ascunde'

Sd nu Privegti sPre inaPoi

ce tot ce la;i. lisat rimine'Mai bine si Privegti sPre miine

in ieri, ne vom Preface noi'

Iar oasul tau etalonat

Sa itearga urma Pe unde trece'

Ca s.heata tot rim6ne rece

Cnn"d ce-i in urmi-i neinsemnat

Iar eu am si te vid in gAnd

Pe undeva Prin infinitCeva. ceva, Poate un mit

Sau Poate o umbrd disPirind'

* YOLANDA BE$LEAGA

iNcrPurul vERNAL

Prezentul este tot ceea ce conteaze acum'

il;;;t; sa se cramponeze de trecutul iemii!

Atat de asteptate'

Rafinata 1i eleganti'

fr4ii.ana, si talia prin grddini cu atata gralre'

Aqezati la Pian,

Stritucind de dragoste,

p;"ra a. melosul amintirilor dulci amare '

O ,t""lri.. tttcutul care a fost candva $i

Drezentul aqa cum il vrea'

il;;. il*tele-i pline de iarn6' de flori'

de coPaci

imi qoPtegte sfios:

Mai tacil

PRIN TIMP

Mi-e dor de cliPa ce a rimas in urmd

Ducdnd cu ea o Parte din vecie'

Mi-e dor de cliPa care va si vie'

S-aline dorul ce fiin.ta-mi scurmA'

Ne amestecdm cu clipa care-n tlmp

Se ascunde duP6 Paravanul erei'

Sorbintl nucleul aronat al Tenel

Odat6 cu eroii din OlimP'

O cliPd Poate aduce mult noroc

Cind vine-n diminelile sentne'

Cind raza soarelui iti lace btne

$i cind scadenla este la soroc'

295

EE@}ffir8er@rsffiffiEffie@m@ sttAuA I)oBR()GEI a 2m9

* N4ARIAN PARASCHIV

RENUNTARE

Din miez de cer, din os de dorMi-e trupul legdnat de nori.D_e ingeri ce dospesc cu sporsaman(a-nmugurite-n zori.

in prea ad6nc somnul lesutDe brazda uneltiti-n vintAm necuprins tremur crescul,Din fum de azur qi din p5m6nt.

EternS-mi e durerea risipiriif,fnd prea savanr ea m-a aprins;vlrtutea ei e dansul amdgiiiirn care, parc5. m_am cuprins.

$i numdr anii liri nume$i nemlrit mi simt pustiu,Mirajul md ingh ite_n spumeDin valuri de idei rostii rdrziu.

incerc furtuna doar pe jumaratern a$temutu-i cald dtn catedraldPt. prepru-mi tor mai tare bateCand ma ingddui cu sfiald.

$i. nici nu mi cuprind u5orL ano mantutrea mi_e aproape.

Ignunt... De mine nu mi_e Oor,Ci

^do-r imi e de goapta blindei ape;

Lac^l trupu-mi ostenit de numeue rngen simt cA-l duc in altd Iume_

* NEUIGHEBAINIMA MAMEI

Inima mamei e un hduC6nd puiul ei se caliri pe zidurilr.se arunca in plinul cunoa5terii.rnrma mamei e un rduCind ro;eata de pe botul luib doar dulceateE.doar oarbi. purd. sfhnrd. inocenrd,UutceatA.Inima mamei e un cutremurLand puiul ei

I, -",1i:# ..'#l; fl i,;1f 0" *,".'tn^rtna mamei e un tremurLand calcd in trilpile goale

Pe urmele unei gre5eli,Pe urmele cioburilorFarfuriei scipate.Inima mamei nu se odihnestePentru cd in diastoldIn ziua a gaptea a eiBate sd compenseze bdtdile irosite ale odraslei

* EMIL BAJAN

ciLiToR ir,tstueuntr

Cilitor insinguratpe.cdrdri proptite_n rlscruci.tarrnt stropite cu cruciqi 6ntrini cu apd amard.Caldtor insinguratpe cdrdri proptite_n rascruci.unde mergi, unde te duci?Zarea ochii 1i-i doboari.zimbrii adulmecd nduci

:1,._,ruil de timp qi 1ara.L alator lnstnguratpe cdriri proptite-n rdscruci_tu-n istorie apuciprrntre rdni ce infioard.

* tavtNta ryaivAGONIE $I EXTAZ

Se sting orele de fericire$r nu-!i. mai doregti nemurirea;te rnvele$ti cu negura noptii,Irt strangi gdndurile.ifi zdrobeqti inima,incerci sd-ti pui pema pe cap,oar ptatra mormantului te apase...agonielsufletu-ti pluteqte in soatiuurmdrir de picuri de piicere,rmr cerr sd_[i cintl_r sa-ti alintjudecata imbetatide paharul otrivit cu vise...extazl.deschizi och ii sufletului.rgr ornori demonii,rlt adun i oasele.iqi co5i venele nefiintei.rIr rmbrii[i$ezi moaftea viece adte! adie I

i

296

STEAUA DOBROGLI . 2OO9

GHEORGHEBAISAN

POSIBI LI'I ATE

Prelul la combustibil? Indecenl!

intrece mult pe cel din occident,

incit romdnii, ca si-gi faci pli-nul,Vor vizita Viena sau Berlinul!

DE.ALE ,,COSMETICII"

Lui, de cosmetice nu-i pasi:

Parfum nicic6nd n-a cumpirat,Dar totdeauna vine acase

Pe trei cdrdri gi... ,,parfumat".

IIIPOSIBILITATI

Se-nfrupti adesea cu Fetcasce.

Vrind ..ac1iunile" sd-i creascd.

Dar in zadar accst efortCittimp ..ac1ionalu"-i Iron!

I \LII SL]PR.APONDERAL

Luiiud canr bini5or propot'1ii.

A lcdus simlitot din por'1ii.

Dar nu-gi tcnuinii nicio nrasi

FirI nn pihdrcl cle... ..Gtitsi!"

NEDU MERIREUnor,.lineri uisolotili

de rdrsta a lraia

Primarul c6nd i-a cununat.

..CasA de piatrd" le-a urat.

Ncdumerit, mi-ntreb din nou

S-o fi gandit la un cavou?

UI..'UI CALOMNIATORin concediu fiind Ia Techirghiol

$i pirdut ca allii in mullime,Sc ungea toati ziua cu nirnol.Cum,.ungea" colegii-n anonime

,,,f'.Iltll,r

lum cuufrtLE w v.ill

TANASE CARA$CA

TRAI'A\I T-N1'

Avca dureri de oase mogulici$i-a mers qi el la bni se se tratezeLa Techirghiol, la marc la si zicdSi incerce. poate o fi sd se-ntremeze

Se dusc dar la doctor sd-l consultc

$i sir-i plcscric o cull citt nrai bunirA auzil cal sunl mctodc tuultc\4asljc. bir i. gintnasticit. sattni.

( u apc reci. trrai caldc. mai ficrbinlil\4ai dulci. arniuc. aclc sau s,ratc.Cu plantc. cu arotttc lc alinti$i toatc nunrai pcnlnr siinalalc.

lutnl deci u.roSul 5ui in cabinct

$i polesti la doctol carc-i hibaCd a vcnit si tacd tmtamcntSi-Ei amcliorczc pcrspcctir a.

il consultd dorn'doclor pe tataic.ll asculld atcnt pe bustul golRecomandi zilnic sd facd o baie.Cu api caldi gi cu mult nimol.

- E buni baia caldi, zisc mogul.l,ti moaie reumatisrnul intrucdtvalnsi nimolul, care-i esle roslul,lmi folosegte mie la ceva?

- Eu cred ci da, rdspunse cam nesigurDom' doclor apisdnd u$or cuvantulLa rcumalism. nu sunt aqa dc sigurDar tc obignuieqte cu plmintul.

I

297

I

E

STEAUA DOBROGET a 2Ut9

u ,l7

r),-.\

l.i i.,&..

{t

tca!

ii spuse:-Sd vii sA te-nsorDe azi. exact in zece zilc.

-Ol Nu, este cu fundu-n sus,De ghinioane dau mereu.A zecea zi de azi, exclusCd are nunti taicd-meu.

Slujbagul, cu ochi bulbucagi,Ce nu vizuse primlria,Spuse:-Tataie, nu-l ruga1i

S-am6ne el ceremonia?

Rdspunse mo;iul cd gi muntiiI-ar fi mutat tregand cu dinlii.Dar ca sd-gi schimbe dala nuntii.Nu. cd nu-i dau voic lui pdrintii.

COMPETII'I E

-Cc vant te aducc aici bidieCu pasul apesat. grAbir.Vid c-ai venit Ja prirnirieBinedispus 5i fcricit?

Aiia-ntreba I'unctionarulPc un tataic calr lrecut-C c-i puse pc bilou dosarul( n ni$lc actc-n conlinut.

-P:li iaca. nri-a \ cltil s()rr)cll

$i a5 rlca ursenl sa nlal ins()lAcurttir sirrrl ci-i tarc i'ocul( a lbrtcle sir inti miisor'.

-Bidic. intlcbd slqba;ulPc rnogul cc-n fali-i sldtea.

1-i-o fi nrergind ntatalc osul.Citi arri ai strans la tc$cherca'l

-Nu mai departe dcc6t ieriAm implinit rotund, optzcci.Ce i-am triit IErd rruicri.Dar n-o sA stau singur in vcci!

-Feliciteri. nu-i timpuriu,Rdspunse. admirativ slujbagul.Dar totugi, nu e prca tarziu,Tocmai acum sd-ti cati n5na$ui?

AUREL ENICA

EUROPENIZAREMirnoze de scnsibile.Erau inaccesibilc:Curn alte vrcrnuri- r,in a fiAu latuajc cu... touch rtrcl

I)ll'ERriNT.{Dcc()llcu nL-\1c nr iis u rit.$i iludiind. erildufi:l n cruantl pcnsionllii.Slrilln i c il'tcotof r'Ilin tiiZi ti noalr--n liisu latar.

..TU RNA TORU L"Neiutlecut dc ciner a.in ana sa de a lun'ra.Amicul. nu tu!'ne dccalLicoarc bahici... pe gdtl

SEn-Tl MENTal outoruluiMd simt ca ins europeanln anul care vinc.Tot jefuit dimbovilean,De aleqii, ii prin ...mine!

PESIMISMC-o reformi in spinare.Trai din ce in ce mai riu.Ddsc6lime carc n-areNici ce lepida-n hdrdiu.lntegrarea pare un...hdul

BIBLIOFI I,IE N,IODERNA

Dind bani pe taxi dupe taxa,De weau a-mi lua gi ci4i vai micDoar zece file din sintaxi,$i gaptc din...morfologie!

]\!ANIEREla rernisuj

Clcliic5tc. bea. inghitc.Gol e-n jur'. nu-i pc plirtitc:Tu calant. spui cu alcctarc''O. ntacstlc. cc ... onoar!'!'

LANSAREin ta :i!ic

Ar ind cu. bietul, o lansareDc car1c. dar cu tol tabietul.Sinrtiscm spiritul mai rnare:La api-n schimb. intrd...bugetull

AVERTIZAREirtvdTimdntului

Vreli suprema calitate,Promovarea noului,O imposibilitate,Cdnd e anul... BOULUI!

LiilNEntcE

INMUGURIRIIDEATICE

rylrldr:acr

T

$i risfoind ceva de zorPrin actele sErii civile

298

aa

-.\ RS POEI'ICA'Ilc-i balzi ai Lubci. toli in ron.Dcclanrir ca-l sinrpozion:lr salir. nici piciol dc tlanrii.In sclrinrb lriizncftc un iz dccrami...I

r

,EMEEE'

Cerna, 9 septemParticipd: C. Beienaru.

c. geitan, C.

STEATIA DOBROGEI '

2OO9 tuEffii,@ffia-@-@M@

Clepsidra

brie 2009 manifesteri culturateO. Vladimrrov, M. Marinache, N,4. petcu,Popescu, G. Gice, pr. V Dorin

rl"r

$

t

Dumitru CernaMircea Petcu

%29e

Ctuj a, volumciWrii

itru

Lc 1apo nu te 2009 aL san rea u

F0etu D Um c

k-lui ,,Cartea mea fermecatd,,gfna acordi autografe.

e*** --t

-I

n'&

\'!

t:

3#

i-lL

t'

t

.+.

a1

.T

--.,]l

,,t

!

x-.'E

i II\

t.\l

tr!t/

\i

!

tt^L.

si intehirea clt

Ij

T!

A

* Dl. in

,ng. lon Dumitru R,ICO. S.C. VER,TAS S.A. Tetila

produclia de rapilE $i orz 9i locul II la produclia

. . SPONSORI PRINCIPAL'

AI TEVISTEI DE CULTURA,,STEAUA DOBROGEI"

Ciucurov*

$coala* 1963_l

a, Ia 20 mai 1949

8. Ion Dx,ni,., RITCO s_a nEscur ingenerald; comu967: $coala Te

na Ciucurova, Tulceamedie de gr6u

970: Liceul dinicri Agricold PoanaAlbi

de Iai merciali VERITAS S.A. Telita

Societatea Co975; Facultar

n oragul Babada g

a Instirutului

nfiin[areDoar pro

pa

tir I

na rn prezent nu a inchis peAgronorn

977: inginer a

rc ,,Ion Ionesea de Agronomiecu de Ia Brad,, Ialr

pierderi

* 1967-l'* 1970_t

1982: inginergronom Slava Cerchczit

Sarichioi $efde fermE 9i ingrner gef in* 1992_ 1maftiestudii pedolo

1990: inginerSrce Tulcea

pedolog la Oficiul desupra fa

agronom rn satul Telit

1990

a, comuna Frec

l-3 septembric t 992

,i tei

h

- 2007: man

t'.* 1975_t* 197? -

* I manie

europeneturd ecol

n ulrimii ani Sogrcd,

C. VERITAS S A

findnd seama de

agncul practicd $i

cennleleSocietatea are certificatA

fa de pesre 1700 haecologic o

Principalele culturi ecologbune in ulrimii doi a latese), rapira $i fl

nr, sunt 916 ul du. (p.ntru pasl!'oarea soareluiProduclia

mai la expon!

rezultati de la culturile mentio-

lce, cu rezull-l seprembrie 199

ondalor a

In-qrner fiinoa

bucuriei d

* Muzica preferatii:.!iIS,C. VERI

e Ludw

TAS S.A. Teti e livratii nu

ager general $i nate estnrfunia a IX-a cu finalul Odd

Schiller tg van Beelhove

Europeneadoptat

* Porecle ,,Neam{u* Familist

ii ca imn ofic

..r.R."

n. pe versuri deial al Uniunii

convins. ctilor degt,,lepura;u"

vrala de zi mdnistiri pi biseric

tros palpitd.,

- ,,in Jiecore plontdcu zr se conduce d

infloritd, nesfinsa setu de fru-

upd devize,eI. In

)r!",h i ^

oo r" o a I to ra in cep e cu schimbsrea noas_

ffi#;*#ffi1*tr,1,,,iffi

fl **fit*t'#,f fl 'jff

*.rfr *t300

t

STEATIA DOBROCEI '

2OO9

STEAUA DOBROGEI

publrcalie fondate in '1879

serie noue - ,|999

revistS trimestriala de cultur6

Anul Xl, nr. 2-4 (42-44)

aprilie - dec€mbrie 2009

Colectivul de redactie:

Director:Mihai N,IARINACHE

Redactor 9efConStANtiN BEJENARURedactor sef adiunctGicd GICASecretar general de redaclieI/ircea Marcel PETCU

Redactori:Mihai AlbotS

Alexe Anesle

Gheorghe Bdisan

Gheorghe Bogorodea

Gheorghe Bucur

Marian Dopcea

Cici Maria Oragan

Carol Feldman (lsrael)

Nicolae Georgescu Tulcea

loan Gheorgh4e

Stefan Romeo Ghioc

Nicolae lonitd

Roma Mihai

loana lvlarinache

Elena Nelcu

Stelula Parau

Stanislav Popescu

Ooina Lelia Postolache

Nacolae Rddulescu

Virgil Rilco

Gheorghe 9eilanlon Tutunea

Olimpiu Vladimirov

Membri fondatori:Constantin ElejenaruGice Gice

l\4ihai MarinacheMrrcea Petcu

Valeriu Tudose

Grafica: Marin Cocheci CildiraruCoperta l, lV:Tulcea - oragul inimilot noastre(foto: prof. Petru $olcd)

4El

lEllaRevista de culturi

STEAUA DOBROGEIeste editati de

Fu nda{iile

CASA $COALELOR$l

DANABIUS TULCEA

SPONSORI

s.c. VERITAS S.A. TELITAirtg. Ion Dunilru RI|CO

***

S.C. KAROGRAF S.R.I,. TUI,CEAE

ts

Fe sr N DrcATUr- iNVATANTANTUIUt

PRET]NIVERSITAR TULCEApreSedinte, prof. Roms MIHAI

ISSN: 1223-8880

Tipar : TlPOi,lEOlA S.R.L. TULCEA, Teleton 0240 522515

a Cu exceptia unor scurte citate in pres,, reproducerea textelor, feriacordul scris al editorului, este intezisa 9i se pedepseste conform

legislatiei in vigoare.

a Autorii iti asuma integral respunderea morale gijuridicS pentru toate

informatiile cuprinse in texte, pentru opiniile 9i atitudinile exprimate,precum gi pentru orice acuzalie de insu[e, calomnie, plagiat sau piraterie

intelectual6.

a Textele trimise la redaclie vor fi redactate cu mijloace moderneData limite de primire a corespondentei: 1.lll., 1.V|, 1.|X., 1.Xll.

iN ATENTTA cELoR tNTERESATT!oNicio persoanA din colegiul redaclional nu este retribuita.aRedactorii, colaboratorii, membrii fondatori gi sponsorii

primesc gratuit cate un exemplar din revistdaTextele nepublicate nu se restituie.aCalitatea de redactor inceteaza, dace un membru al redacliei

ignorA activitatea timp de un an.aCorespondenla se prime$te pe adresa Seminarului Teologic

Liceal Ortodox ,Sf. loan Casian , Tulcea

Str. Toamnei nr. 10 Tel./fax: 0240153'1.133e rnail : www.seminarul][email protected]

Paul SirbuNicolae Ridulescu

Citllin Negoifl

Nicolae CiumacencuValentin $erbu

Ion Staicu

Gheorghe $eitanIon Thtunea

Carol Feldman

Adrian BuqiliOlimpiu Vladimirov

Rizvan LimonaGheorghe Bucur

Valeriu Leonov

ISSN:'1223-8880

Constantin Bejenaru$tefan Romeo GhiocMircea Marcel Petcu

,/,