Mă numesc Toader Radu, am 20 de ani, sunt din București și sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București în anul 3.

Am început de curând să ascult muzică clasică și mai ales opera. Nu cred că a trecut mai mult de un de când am început să fiu interesat de acest gen.

Totul a început când m-am apucat de pregătire vocală (canto) cu domnul Cristi Voicu. Fiind cântăreț la strană și bucurându-mă enorm pentru acest dar de la Dumnezeu, am vrut să valorific și să cultiv darul cântatului și printr-o tehnică vocală adecvată, pentru a nu rămâne doar la nivel de „hobby lăutăresc”. Odată cu pregătirea vocală a fost nevoie să fac și audiție, adică să ascult diferite arii din opere pentru a mă forma. Inițial mi s-au părut interesante, dar nu ceva neapărat pe gustul meu. Aveam și o frică sau o reticență pentru că îmi dădeam seama că nu pot înțelege profunzimea acestor opere muzicale și mă simțeam cumva distant de ele. Totuși am făcut un efort și am încercat să fiu cât am putut de deschis la această nouă experiență.

Am început să văd interviuri ale diferiților interpreți de muzică clasică și operă care vorbeau de o anumită putere, stare și mesaj pe care aceste melodii le transmiteau. Mi-a plăcut foarte mult să aud că mulți dintre ei ascultă și rock sau diferite variante ale rockului, gen pe care și eu îl ascult tocmai pentru puterea și starea motivațională și creativă pe care acesta o transmite. Am fost foarte surprins să văd diversitatea operei. Nu era doar un țipat din care fie care înțelege ce vrea, cum o consideram inițial. Era aceeași putere și stare pe care o oferea și rockul în numeroase forme, uneori opera avea chiar mai multă forță decât rockul. Am început să ascult operă la căști din ce în ce mai des când mergeam undeva sau făceam treabă prin casă și am observat că de fiecare dată eram foarte bucuros că starea pe care respectivul cântăreț o trăia în momentul cântării o aveam și eu. Eram într-o armonie.

Pentru început am fost fascinat de performanța vocală a artiștilor. Se observa performanța și dăruirea lor de la primele note și se încheiau glorios și cutremurător cu ultima notă susținută absolut spectaculos. Apoi, cu pași mărunți dar siguri, am început să mă îndrăgostesc de ariile cele mai cunoscute. Fiecare arie avea o încărcătură emoțională incredibilă ce reușea să mă sensibilizeze de fiecare. Era fascinant să văd că având o mare diversitate a operelor puteam asculta arii dramatice, vesele, tehnice sau chiar abstracte în funcție de ce stare aveam pe moment. Descopeream că opera putea umple sufletul în orice moment și în orice stare singura condiție fiind să mă las purtat de ea.

Toată cheia în acceptarea acestui gen muzical cred că a fost efortul de a scăpa de anumite prejudecăți și a primi cu brațele deschise experiențe noi ce poate nu par să fie făcute pentru toți. În realitate opera atinge pe toate lumea, ea atinge pe fiecare la nivelul lui de înțelegere: prin tehnica vocală, prin mesaj, prin interpretarea vocală, prin interpretarea scenică și prin multe alte detalii numeroase dar semnificative. Pătrunderea într-un astfel de gen muzical aduce o bucurie și o fascinație ce rămâne în interiorul persoanei pentru un timp îndelungat și lucrează acolo, iar în timp poate schimba persoana fundamental deschizându-i noi perspective și asigurându-i o viziune mult mai înțeleaptă și mai ambițioasă asupra vieții.

Așadar voi continua să ascult operă și să încerc să pătrund cât mai mult în acest gen pentru că simt că nu am reușit încă să ajung la profunzimea lui decât puțin, dar totuși destul cât să fiu fascinat. De asemenea îndemn pe toată lumea să facă o experiență și să își deschidă mintea, fără prejudecăți, spre a vedea cât de bine poate primi ceva nou ce s-a păstrat de sute de ani. Luați-l ca pe un efort de autocunoaștere și de îmbogățire intelectuală și spirituală ce nu poate decât să vă facă mai buni.