Era o zi frumoasa de vara , cind in suflet am simtit acea dorinta de a-mi schimba ritmul vietii. De la o zi la alta simteam tot mai mult ca ceea ce fac, n-o sa ma schimbe nici pe un minut, in ceea ce doream cu adevarat sa devin. Eram epuizata de zilele cind faceam una si aceeasi, de parca era un serial ce se repeta in fiecare zi de la prima serie.Mi-am luat jurnalul si m-am asezat sub copacelul meu drag ,acolo unde impartaseam orice dorinta , orice bucurie si durere. Anume la tulpina lui ma simteam ca in bratele mamei, ii simteam bucuria si alinarea cu care ma mingiia ori de cite ori ma simtea alaturea . Iubeam viata pina in adicul suferintelor mele si nu incetam niciodata sa ma gindesc cit de frumoasa si buna e cu mine. Iubeam soarele care ma incalzea , adierea vintului care ma invaluia si imi dadea mii de fiori, iar luna oglindita in ochii mei imi dadea sperante pentru ziua urmatoare. Ceea ce imi lipsia cel mai mult era barbatul visurilor mele.Eram convinsa ca o sa vina ziua cind o sa-l revad in realitate, nu doar in vise. Il iubeam atit de mult si stiam ca si el ma iubeste pina la Doamne , Doamne si inapoi de un infinit de ori . Ii simteam acea iubire sincera si plina de vise pentru noi, de parca era alaturea si mi le spunea uitindu-se inebunit de dragoste in ochii mei. Eram fidela visurilor noastre si asteptam ziua urmatoare ca sa-l revad plin de viata si sa-I resimt rasuflarile dupa zilele toride de vara. Deschideam jurnalul si il rasfoiam de parca asteptam ca cineva sa ma opreasca , dar intr-un moment am simtit ca anume la acea pagina trebuie sa ma opresc . Era pagina scrisa de mine cu ani buni in urma . nu stiam de ce ma tot leaga prezentul de trecutul meu care ar fi fost mai bine sa nu mi-l amintesc atit de des. Atingind pagina o simteam atit de trista si varsata de lacrimi pline durere , dar brusc l-am inchis.

-“ gata, gata, nu am ce cauta in trecutul meu déjà uitat de vreme!!! “ si din nou cu miinele mingiam jurnalul de parca mi-as fi dorit sa deschid paginile ,dar sa nu mai fie povestea mea trista! Pe ramura copacelului a aparut o pasarica si tot striga ,, se vaita , de parca dorea ceva sami spuna. Mam ridicat putin si ea nici nu sa clintit , simteam in tipetele ei o tristete … a stat asa mai multe minute si sia luat zborul spre rasaritul frumos! A fost un semn pentru mine , orice nu sar intimpla sa merg doar inainte .

Mi-am luat jurnalul si am plecat sa ma plimbu prin parcul de linga biserica. Ma gindeam ca o sa ma opresc linga padure, dar mergind asa am decis ca o sa intru in biserica sa pun o luminare pentru maicuta care se ruga mereu pentru fericirea mea. La intrare statea rezemat de usa George, ma privea de parca toata lumea e la picioarele lui si imi zice:

-cu doamne ajuta Miriam ! mam uitat si eu la el de parca nu lam auzit si in gind iam raspuns sa te auda Dumnezeu.