epigonii 2 -iunie 2016

,,Când privesc zilele de-aur a scripturelor române...’’

e p i g o n i i Revistă de Literatură i Educaţie Culturală

Anul I * Nr 2 * Iunie 2016 * Bistriţa ISSN 2501-661X

e p i g o n i i

Fondată la Bistri a de ing. prof. gr.I RODICA MORU AN - Mai 2016

Revistă de Literatură i Educa ie Culturală Apare lunar la Bistriţa

ISSN 2501-661X

Colectivul de redacție :

Coordonator revistă, design şi grafică : tefan Radu Mu at

Redactor - ef: Rodica Moruțan

Colectivul de redacţie :

prof. Mioara Dania Alexa

prof. Raluca Roxana Mărginean prof. Ioana Popa

Tehnoredactare: Raluca Lăcrămioara Moruțan

În acest număr au colaborat elevii :

Arman Cristina, cl. a VIII-a ; Horoba Estera, clasa a IX-a;

Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a; Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa. Haruța Roxana Irina, cl. VIII-a; Medianca Patricia cl. a VI-a; Gro an Emanuela, cl. a V-a Pomană Patricia Letiția, cl a V-a, Şc. Gimnazială-Livezile, BN Ilustrația copertei 1: (Luceafărul) Ani Daniela, cl. aX-a,

Pedagogic, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa.

Ilustrația copertei 2: (Floare-albstră) Bozbici Nicoleta, cl.

aVII-a, Şcoala Gimnazială-Dorolea, BN.

Autorii răspund în mod direct de conținutul materialelor publicate.

Materialele se pot trimite la adresa :

[email protected]

Telefon - 0761-606-465

Cuprins :

Ştefan Radu Muşat – Copilăria . . . . . . . . . . . p3 Mioara Dania Alexa – Copilul şi adultul . . . . p4 Ştefan Radu Muşat – Copilul şi norul . . . . . p5-6 Rodica Moruţan – Prietenia . . . . . . . . . . . . . . p7 Haruța Roxana Irina – Poezia eminesciană . . p8 Redacţia – Însemnări despre Eminescu . . . . . . p8 Victor Tulbure – ării mele . . . . . . . . . . . . . . . p9 Rodica Moruţan - Poem . . . . . . . . . . . . . . . . . p10 Horoba Estera – Vis de copilărie . . . . . . . . . p11 Medianca Patricia, Gro an Emanuela şi Pomană Patricia Letiția – Gânduri de copil . . p12 Ştefan Radu Muşat – Eminescu şi istoria. . . . p13 Ioana Popa – Desen de vacan ă . . . . . . . . . . . .p14 Mihai Eminescu – Floare-albastră . . . . . . . . . p15

E P I G O N I i nr. 2 - iunie 2016

Târziu când zăpezile sunt albastre i vatra satului se cufundă în pove ti, copilăria se întoarce în ecouri de oriunde, chiar i din marginea unui gând răzle . Pentru că este fantezia nesfâr ită care dă nastere celor mai curate visuri... Structura esen ială a maturizării fizice a omului constă în împlinirea procesului de cre tere. Iar cea mentală aduce cu vremea în elepciunea ca o ultimă menire a vie ii ; gradul de evolu ie e dat în mod constant de în elepciune. Însă în adâncul sufletesc, omul rămâne acela i copil desăvâr it pe tot parcursul vie ii. Altfel spus, copilăria este inima tuturor vârstelor, a a cum sublinia poetul Lucian Blaga. A fi copil înseamna a fi sincer cu tine însu i între aparen ă i adânc. Manife- starea emo ională devine una practică. Prin urmare, acest lucru î i dă tăria de a face multe lucruri bune i demne de ceea ce e ti prin cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că fapta te creează. De la copilărie porne te sensul real al omului de a fi; copilăria reprezintă mira- colul vie ii, i mai mult de atât, adevărul care întrege te via a dată de Dumnezeu. Copilăria este albastru infinit, zidit cu ve nicie... tefan Radu Mu at

Începe duios ca o geană de soare i curge albastru sub grinda cerului. E cântecul răsărit din bătăile inimii care sfidează furtunile, norii înnegura i i grei de ploaie; Inima visului neatins în care străluce te cetatea adolescentă, cu basoreliefuri de eroi. Este un anotimp atât de simplu i totu i atât de complex.


E minunat i fascinant în acela i timp cum adul ii au ce învă a de la copii! Amalgamul sim ămintelor ne reliefează ce suntem ; încotro mergem i, evident, de unde venim. Emo iile ne furnizează informa ii foarte valoroase despre noi, în raport cu ce ni se întâmplă. Dacă ceea ce trăim este în conformitate cu a teptările noastre, atunci, asemenea unui copil, suntem satisfăcu i, veseli, relaxa i i bine dispu i. Emo iile noastre nu sunt bune sau rele, ele doar ne ajută la adaptare. De aceea, atunci când copilul încearcă sim ăminte de frică, triste e sau furie, el nu face altceva decât să atragă un semnal de alarmă adul ilor. Astfel înva ă cum să î i exprime i să- i gestioneze emo iile în cadrul rela iilor pe care le stabilesc cu părin ii, cu educatorii sau cu profesorii. Comportamentul copilului este o carte deschisă pentru adultul dornic de ''lectură''. Câ i dintre noi nu am asistat la o scenă în care copilul ia, fără permisiune, jucăria altui copil? O astfel de faptă testează i dezvoltarea noastră, a adul ilor. Astfel, e u or de perceput reac iile care pot surveni. Aceste reac ii pot fi diferite chiar i de la aceea i persoană; copilul poate fi catalogat ca egoist (rău), sau percepem pur i simplu inabilitatea de a formula o cerere. De asemenea emo ia resim ită de adult poate fi una de enervare sau una de calm, ceea ce poate aduce pedeapsa (o catalogare, o ceartă), sau din contră o lec ie utilă (aceea de formulare a unei cereri). A adar, chiar dacă s-a întipărit în mintea noastră expresia ''copil cu copil", suntem noi în măsură să delimităm cele două galaxii - adultul de copil? Comportamentele inadecvate reprezintă de fapt un feedback. Pentru că transmite informa ii despre aspectele pe care "copilul" le mai are de învă at, dar i despre calitatea procesului de învă are. prof. Mioara Dania Alexa

Adultul şi copilul


Copilul i norul

Dormitând sub lună plină nori răzle i la unison, tremură din rădăcină în oglinzi de lacuri negre. i cum orizontul nop ii nu mai este uniform,

mirodenii de agheasmă se ridică din pelinuri, iar un pui de ciuf tresare în frunzi ul unui pom. Zări cusute -n fir de aur se năl ară din pământ ; sfâr esc umbrele bizare în explozii de culoare. Dintr-un nor cu trupul frânt a â nit un râu de soare. Geana Lunii-n hău se stinse ; diminea a se revarsă ca un vis în alte vise... Flori mărunte, miresmate, i cu ochii lungi de rouă răspândesc al lor parfum. Iar o floare de cicoare opri fluturii din drum, că -n lăstarul din cărare s-a ivit o floare nouă . Au venit furnici prin ierburi cu căru e colorate, căutând ceva mâncare, mirodenii i nectar, fructe moi i aromate. Le culeg i-apoi le cară pe sub frunze, la umbrar. Mici albine se perindă pe la tufe înflorate, strâng polen sub aripioare, picioru ele -ncărcate. Soarele pe deal petrece, la un neam de sunătoare ; trecu lunca, jos în vale, pe la sălcii plângătoare, chinuind copaci i ierburi, macii ro ii din răzoare ; în tăcerea singulară nuan ele se ofilesc.

Totul e încremenit de atâta zăpu eală ; nu mai cântă pitpalacul, nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri, vine-n valuri de argint ; E pârâul, curge agale i opte te printre maluri. i albe te piatra-n apă când în ceruri se arată

păsări mitice venind din adâncuri de-altădată... Dintr-odată -din senin- vântul se ridică-n vale, răscole te întregul crâng, printre ramuri uierând,

năvăle te spre câmpie, se pogoară în rafale, ierburi nalte încurcând ; spicele se unduiesc într-o mare aurie . Neguri lungi cu vârfuri sure au pornit din zări ascunse ; năpădesc învolburate. i călcând în solzi de ape – adunate-

sunt străpunse de pumnalele aprinse. Aripile sfârtecate, peste câmp sunt aruncate. Într-un col de lumini , răsărită din verdea ă, se zăre te alergând către câmpul larg, deschis, cu miros de libertate răspândit de prin răzoare, o vioaie mogâldea ă ; copila cu flori în bra e i cu plete lungi de soare. S-a oprit. Scrutează cerul împânzit cu puf i pene de la păsări grandioase, stând în coama dealului. Una albă se a terne pe deasupra unui lan ; are aripi mari, imense,de culoarea vântului. Lăsă florile să curgă, de mânu e răsfirate, i fugi prin spice dese, biciuit pe obrăjori,

după pasărea măiastră. O văpaie –n fir ape o năl ă din naltul ierbii într-un labirint de nori.


Lacrimi reci de diamante, rătăcite, cad de sus, gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită dupa norul ce s-a dus. Cu suflarea chinuită, inocent, rosti în sine : Unde- i pasărea măiastră? Nu se vede... Nu mai vine?! … Dar în ochi cârpi i de vise se arată argintie, înăl ându-se din fân,

o fantasmă însufle ită de o aripă de fum ; trecu dealul, sus la vie, răsunând în glasuri stinse... Unde e ti copilărie ? tefţn Rţdu Mu ţt


Cel mai frumos i nobil sentiment care completează existen a omului este prietenia. Pitagora a fost primul gânditor care a încadrat cultul prieteniei într-o doctrină filosofică i morală. El considera că prietenul este un alter ego, un al doilea eu al nostru, două ființe care pot ajunge până la confundarea perfectă a modului lor de a gândi , de a fi i de a acționa în anumite situații date. Aristotel, pe baza principiului fundamental al concepției pitagorice, afirma că " prietenia e un singur suflet în două trupuri." Cicero a scris un tratat intitulat ,,Despre prietenie’’ la vârsta de 63 de ani. El a plecat de la principiul că " prietenul este un al doilea eu" i a ajuns la concluzia că "nimeni nu poate trăi

fără prieteni, chiar dacă ar stăpâni toate bunurile lumii" i "fără prietenie nu există viață." La începutul secolului al XIX-lea, Costache Conachi aducea un elogiu prieteniei : "Priete ug, dţr din ceruri, lţ om cu multă priință, Ce te nţ ti dintr-o vedere i te-adaogi prin credință..." "O iubire nemărginită este mai obi nuită decât o prietenie perfectă" spunea La Bruyere. Iubirea poate să apară spontan la prima vedere, pe când prietenia adevărată se formează în timp prin respect, toleranță, încredere i afecțiune cu cre terea stimei de sine pentru dezvoltare personală reciprocă. Scriitorul spaniol Balthasar Gracian, îndemna: "Frecventarea prietenilor să-ți fie ca o coală i convorbirea cu ei învățătură. Fă-ți din prietenul tău un învățător i une te prin el foloasele instrucției cu plăcerea conversației." Înțelept sfat, nu ? Să-l urmăm cu toții, ce spuneți ?

prof. Rodica Moru ţn

desen: Arman Cristina, cl. a VIII - a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistri ţ

Prietenia – parte componentă a existenţei noastre


Poezia eminesciană sub condeiul elevului

Poezia "Pe lângţ plopii fără soț" este una dintre multele poezii minunate ale poetului Mihai Eminescu. Aceasta surprinde dezamăgirea, durerea i rănile eului interior, provocate de finalizarea unei relații de iubire. Tristețea acestuia este evidențiată prin antiteza dintre modul în care iubita i lumea înțeleg iubirea :

"O lume toţtă-n elegeţ, Tu nu m-ţi înțeles".

De asemenea, există o strânsă legătură între starea eului liric i transformările naturii, deoarece iubirea provoacă uneori suferință i durere;natura stingheră, plopii sunt desfrunzi i. Iubirea este tema fundamentală a poeziei, durerea sa echilibrând cu viața însă i :

,,O oră să fi fost ţmici, Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici, O oră, i să mor".

După terminarea relației de iubire, eul liric devine metaforic "un rece ochi de mort" accentuând în finalul textului rolul iubitei care ar fi trebuit să aprindă pe pământ candele iubirii.

Haruța Roxana Irina, clasa a VIII-a, coala Gimnazială Livezile, BN

Redţc iţ E P I G O N I I

„Era, scrie, Caragiale despre Eminescu, o figură clasică încadrată cu ni te plete mari negre; o frunte înaltă i senină; ni te ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând i adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr’o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare“...

Corneliu Botez -Viţ ţ poetului Mihţil Eminescu (note biogrţfice )

Via a lui externă e simplă de povestit i nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare din afară, o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost i ce a devenit Eminescu, este rezultatul geniului său înăscut… Titu Maiorescu - Personalitatea lui Eminescu

E P I G O N I i nr. 2 - iunie 2016 ării mele

Potecile mi se a tern în cale. Sub pa ii mei noi drumuri se întind Mă-nal în piscul frumuse ii tale, O, ara mea, adâncul să- i cuprind. De pieptul tău când îmi lipesc obrazul, Bătaia clipelor să o ascult, Auzul meu î i deslu e te glasul Ce din strămo i ne vine de demult. Atâta soare e i-atât de bine Sub cerul tău blajin, primenitor! În tine m-am născut, trăiesc în tine i pururea de tine mi-este dor.

Te simt zvâcnind în ierburi i în muguri, În fiecare sondă de i ei. Cu freamătul pădurilor mă bucuri, Ca pe un copil, de mână tu mă iei. i-mi dărui mie boarea primăverii,

Pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt. Tu pâinea-mi rumene ti în estul verii, Pe prispă îmi a terni culcu ul cald.

La praznicul culesului de struguri Îmbii cu cofe pline anii mei ; Te deslu esc i-n plopii din amurguri, i-n părul dragei, i în ochii ei.

Când pleci din bărăganele ar i ei, Cu turmele spre mun i, cântând din nai. Unchie mi-l dai pe baciul Miori ei i-mi sui poemul p-un picior de plai.

Aprinzi o stea de flăcări pe cupole, În orice cărămidă pui un cânt. Pe schele urci cu Me teru’ Manole i zidul nu se surpă la pământ.

Sub col ul ierbii m-oi culca odată, Cu holda ta m-oi contopi deplin. O via ă doar pe lume ne e dată, Chiar via a de i-o dărui, e pu in. Oriunde-a fi, te întâlnesc în cale, O, ara mea, cu tâmple de argint ! Mă -nal în piscul frumuse ii tale, Te apăr, i te laud, i te cant. Victor Tulbure


Chimia vieții

Viața este o reacție chimică, fenomen ce se petrece în timp. Fericirea, produsul principal de reacție; Nu poate fi dobândită dacă Reactanții (tu i eu) nu sunt ajutați de un catalizator Care măre te viteza de reacție, exprimată prin numărul de ispite, dorințe înăbu ite, piedici ce reacționează în unitatea de timp pe unitatea de suflet. Catalizatorul se dezactivează în perioada de inducție; E nevoie de tine, de soare să-l reactivăm În credință i iubire… Dragul meu promotor, vei mări considerabil activitatea catalizatorului, partea mea de noroc; Dragostea (promotorul vieții), fără dăruire nu modifică viteza reacției chimice ; viața rămâne searbădă, trăind în întuneric e ti doar o umbră goală pe pământ. Destinul este întors cu 180 grade dacă otrăvurile (substanțe fără suflet) urmăresc fatalitatea, sorbindu-ți i ultimele fărâme de oxigen, ultimele raze de soare. Inhibitorii mic orează viteza reacțiilor chimice, acționând asupra reactanților, tu, prietena mea cea mai buna care te-ai a ezat nerugată, nedorită, ca un zid între mine i celălalt reactant, ai rupt firul iubirii, ai udat scânteia în motorul inimii. Te-ai erijat în apărătorul dreptății, acționând asupra noastră, a reactanților, „iubiți pe veci, soți-niciodată”. i nu asupra catalizatorului, destinul care curge…

Fără iubire, fără speranță, în bătaia vântului i înăbu it de lacrimi, Viața trece pe lângă mine, lăsând loc altor reactanți să reacționeze fericiți…

Eu rămân observator, un învins fără învingător, O clipă în a teptarea somnului, prof. Rodica Moruţan, i ceasul s-a oprit… fondator revista ,,E P I G O N I I ’’ - Bistri a


A a cum spunea Lucian Blaga, "copilăria este inima tuturor vârstelor". O perioadă dulce din viața fiecărui om, lipsită de griji sau tristețe, dar umplută până la refuz de zâmbete i voie bună. Aceasta este, după mine, definiția copilăriei. Desigur, cuvintele nu pot exprima magia momentelor care fac parte din această perioadă a vieții, însă în următoarele rânduri voi încerca să descriu ceea ce înseamnă în viziunea mea copilăria. Atunci când mă gândesc la copilărie nu pot să nu îmi amintesc de duio ia mamei, de momentele frumoase petrecute împreună i de iubirea ei necontenită. Ea a fost cea care m-a îndrumat în viață i m-a educat, mi-a spus pove ti seară de seară cu glasul ei cel blând i m-a învățat ce înseamnă valorile morale.

Copilăria este acea perioadă în care bunătatea i inocența trec mână în mână peste orice obstacol. Însă odată cu trecerea timpului am observat că noi oamenii devenim din ce în ce mai răi i mi-a dori să putem rămâne la acela i stadiu în care iertarea succede micile certuri i supărarea durează doar o clipă. Viața însă nu ne permite să ne bucurăm îndeajuns de momentele în care cea mai mare durere era cea provocată de o mică vănătaie sau când ne bosumflam pentru că nu avem voie să mâncăm toate prăjiturile bunicii. Întotdeauna îmi voi aduce aminte cu zâmbetul pe buze de minunatele momente din copilărie pe care le-am petrecut alături de familie, de prieteni deoarece "dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrăni niciodată" (Tom Stoppard).

Horoba Estera, clasa a IX-ţ, Liceul de Muzică "Tudor Jţrdţ", Bistrițţ

desen: Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda"

Vis de copilărie


O carte pe care am citit-o în ultima vreme, i care m-a impresionat în mod deosebit, este " Matilda ", de Roald Dahl. Această carte mi-a dat sentimente de emotie i de admirație. In irul povestirii este vorba despre o feti ă pe nume Matilda, care s-a născut un geniu. A a că Matilda tia să scrie i să citească încă de la un an i ceva; îi plăceau foarte mult cărțile . Din nefericire, Matilda ducea o viață grea; părinții ei nu erau interesați de a-i da o educa ie pe măsură. Ba mai mult, o batjocoreau i nu o lăsau să citească, iar ea se întrista foarte mult. Deseori era lasată singură acasă, încă de la 3 ani ; părinții nepăsători plecau să joace poker. Pentru a le atrage atenția părinților, copila a început să facă năzbâtii: i-a lipit tatălui său pălăria de cap; a schimbat ampoanele de păr ale părinților. În urma acestei isprave, tatăl s-a ales cu părul blond. Pe parcursul lecturii, Matilda află că are puteri supranaturale, i anume că poate muta lucrurile cu ajutorul minții… Dar pentru a afla ce s-a întâmplat mai departe, recomand această carte care e foarte captivantă, hazlie. Iar în final binele învinge răul.

Medianca Patricia, clasa a VI-a, coţlţ Gimnţziţlă – Livezile, BN

Copilaria mea este i va fi un vis lung; cu drag îmi amintesc i îmi voi aminti de ea întotdeauna…

Eram la grădinită în grupa d-nei Luminița i când m-am mutat la d-na Rozi, am plâns pentru că mă ata asem foarte mult de d-na Luminița... De-a lungul anilor am plans - am râs; m-am supărat - mi-a trecut. M-am jucat ca orice alt copil. Dar acum sunt elevă. Au apărut i tezele, iar timp de joacă e mai pu in; Sunt în clasa a V-a i sunt tare fericită. Anii au trecut. Doar că noi, copiii, ne schimbăm mult de la o zi la alta. Au fost zile când m-am simțit singură i invizibilă, dar a fost mereu cineva lângă mine - MAMA, cea mai dulce i frumoasă ființă pe care a putea să o am. Nu m-a lăsat singură niciodată ; nici pe fratele meu i nici pe sora mea... A a arată copilaria mea cea frumoasă. Pomţnă Pţtriciţ Letițiţ, clţsţ ţ V-ţ, coţlţ Gimnţziţlă Livezile, BN

Copilăria mea este ca o curte mare cu flori, animale i păsări unde soarele e în fiecare zi deasupra mea. Într-o zi m-am plimbat cu cățelu a, cea mai bună tovară e a mea de companie. După plimbarea lungă prin curte, în mijlocul florilor de tot felul, am ie it la poartă. M-am a ezat pe bancă sub cire ul bătrân. Apoi deodată m-a cuprins un gând ; aveam nevoie de un alt moment plăcut de joacă. A a că m-am gândit să ,,atac’’ cire ul încărcat cu mărgelu e ro ii, sclipitoare; arăta a a de îmbietor. i după multe încercări, m-am urcat în vârf. Eram mai aproape de cer. Am admirat cire ele, am cules pe cele mai frumoase din care mi-am pus cercei i bră ări. A fost o zi deosebită. Pentru că i copilăria este un paradis în care eu îmi petrec momentele cele mai frumoase. Gro ţn Emanuela, clasa a V-ţ, coţlţ Gimnţziţlă-Livezile, BN

E P I G O N I i nr. 2 - iunie 2016 În toamna anului 1870 a apărut în „Convorbiri Literare“ poezia „Epigonii“. În acest răstimp, Eminescu publică în aceea i revistă i alte poezii de înaltă valoare literară. Poetul a studiat în profunzime istoria poporului român. Astfel în opera sa i-au făcut loc eroi de rezonan ă istorică ai neamului. Versurile eminesciene cu caracter patriotic echivalează cu nenumărate prelegeri i manuale de istorie, i care au răsunet puternic i azi în con tiin a românilor. Se cuvine să consemnăm în acest sens binecunoscutele versuri din Scrisoarea a III-a care redau demnitatea i personalitatea poporului român, în personajul domnitorului Mircea Cel Bătrân : ,,Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…

Şi de-aceea tot ce mişcă-n ara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ie duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de

veste.

N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !”

Domnitorul ării Române ti a înfrânt la Rovine oastea turcească a vestitului general Baiazid (Fulgerul). Lupta de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului nostru (oct. 1394 sau mai 1395). A fost prima victorie de larg răsunet a neamului românesc împotriva unui imperiu de temut i foarte puternic la vremea de atunci – Imperiul Otoman. ,,Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare…” ,,Trecutul m-a fascinat intotdeauna. Cronicile i cântecele populare formează, în clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiunilor”. (Eminescu, despre Scrisoarea aIII-a) Niciun alt poet, niciun scriitor sau istoric nu a reu it să surprindă mai măre , mai impresionant, momentele cruciale ale istoriei noastre…

** Dacă România are nevoie de un pa aport cultural în lume, acela ar trebui numit simplu i curat – EMINESCU…

tefţn Rţdu Mu ţt

Paul Atanasiu – Lupta de la Rovine

Eminescu şi istoria neamului românesc

E P I G O N I I nr. 2/iunie 2016

Floare-albastră

-Iar te-ai cufundat în stele i în nori i-n ceruri nalte ?

De nu m-ai uita încalte, Sufletul vie ii mele. În zadar râuri de soare Grămăde ti-n a ta gândire i câmpiile ţsire, i întunecţtţ mţre;

Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare – Nu cătţ în depărtţre Fericirea ta, iubite ! Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! Eţ zise ţdevărul ; Eu am râs, n-am zis nimica. -Hţi în codrul cu verdeţ ă, Und-izvoare plâng în vale, Stâncţ stă să se prăvţle În prăpţstiţ măreţ ă. Acolo-n ochi de pădure, Lângă bţltţ ceţ senină i sub trestiţ ceţ lină

Vom edeţ în foi de mure. i mi-i spune-ţtunci pove ti, i minciuni cu-ţ tţ guri ă,

Eu pe-un fir de romţni ă Voi cercţ de mă iube ti. i de-ţ soţrelui căldură

Voi fi ro ie cţ mărul, Mi-oi desface de-ţur părul, Să- i ţstup cu dânsul gurţ. De mi-i dţ o sărutţre, Nime-n lume n-a s-o tie, Căci vţ fi sub pălărie – -ţpoi cine treţbă ţre !

Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vţră, Mi-i ineţ de subsoţră, Te-oi ineţ de după gât. Pe cărţre-n bol i de frunze, Apucând spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cţle, Dulci ca florile ascunse. i sosind l-ţl por ii prţg,

Vom vorbi-n întunecime : Grijţ noţstră n-aib-o nime, Cui ce-i pţsă că-mi e ti drţg ? Înc-o gură – i dispţre... Cţ un stâlp eu stţm în lună ! Ce frumoţsă, ce nebună E ţlbţstră-mi, dulce floare ! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . i te-ai dus, dulce minune, -ţ murit iubireţ noţstră –

Floare-ţlbţstră ! floţre-ţlbţstră !... Totu i este trist în lume ! Mihai Eminescu

ISSN 2501- 661X

epigonii 2 -iunie 2016

Documents