Te Pup!! :* (sa nu mai zici catre cineva de la mate info ca nu poate sa fac ceva

la pc)

Enigma Otiliei de GEORGE CĂLINESCU

- RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE -

Al doilea dintre cele patru romane scrise de G.Călinescu (Cartea nunţii, 1933, Enigma Otiliei, 1938, Bietul Ioanide, 1953, Scrinul negru, 1960) este un „roman de critic, în care realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic" (Nicolae Manolescu) şi un roman al iubirii adolescentine.

Intâmplările din roman sunt relatate la persoana a IlI-a. Viziunea„dindărăt” presupune un narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele prezentate, dar condiţia impersonalităţii este încălcată prin comentariul unui estet. Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul omniscient comucă, prin postura de spectator şi de comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative.

Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Frescă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub determinare social-economică, imaginea societăţii constituie fundalul pe care se proiectează formarea / maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii alături de Otilia. Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate a bătrânului. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia Medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului.

A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia surorii acestuia, Aglae.

Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului şi reprezintă misterul feminităţii adolescentine. Ea este fiica adoptivă a lui moş Costache, dar are un statut incert din cauza avariţiei acestuia şi a respingerii de către clanul Tulea, pentru care este o rivală la moştenire.

Este dificil de fixat o anumită trăsătură a Otiliei, fiindcă elementul care îi defineşte cel mai bine personalitatea îl reprezintă misterul feminităţii. Ilustrative în acest sens devin nenumăratele secvenţe din roman în care Otilia apare alături de Felix. Una dintre aceste secvenţe este aceea din ca-pitolul al VlII-lea, în care Felix îi mărturiseşte Otiliei că o iubeşte, prin intermediul unei scrisori.

Personaj eponim al romanului, enigmatica Otilia este portretizată atât prin modalităţi de caracterizare specifice romanului realist, cât şi prin tehnici moderne precum comportamentismul şi pluriperspectivismul, care îi întreţine aura de mister, relativizează imaginea şi limitează omniscienţa.

Intâiul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix prin caracterizare directă.

Alte trăsături ale Otiliei se desprind din caracterizarea indirectă, conturată cu ajutorul faptelor, dialogurilor sau relaţiilor cu alte personaje, prin utilizarea tehnicilor modeme: comportamentismul şi pluriperspectivismul.

Ultima întâlnire dintre Felix şi Otilia, înaintea plecării ei din ţară împreună cu Pascalopol, este esenţială pentru ilustrarea concepţiei diferite despre viaţă şi despre iubire a celor doi tineri. Dacă Felix este intelectualul ambiţios, care nu suportă ideea de a nu realiza nimic în viaţă şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care crede că rostul femeii „este să placă, în afară de asta neputând exista fericire." Otilia concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate totale, în timp ce Felix are despre dragoste păreri romantice, el fiind gata să aştepte oricât în virtutea promisiunii că, la un moment dat, se va căsători cu Otilia.

Contradicţiile Otiliei îl derutează pe Felix, un tânăr lipsit de experienţa vieţii. Iniţial, el ezită între a crede bârfele clanului Tulea şi a-i păstra o dragoste pură Otiliei, iar mai apoi când Otilia pleacă pe neaşteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurtă aventură cu Georgeta, „fată faină"', „pupila" unui general, pe care i-o prezintă Stanică. De altfel cele două femei, Otilia şi

Georgeta, contribuie în egală măsură la maturizarea lui Felix, reprezentând două ipostaze ale iubirii - spirituală şi fizică. Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. Misterul personajului pare a se ascunde în replica părând de neînţeles la începutul romanului: „Noi nu trăim decât patru-cinci ani". Romancierul insusi a acordat un loc aparte acestui personaj feminin, in care marturiseste ca regaseste o parte din sine.