ENIGMA OTILIEI

G. CALINESCU

G. Calinescu a fost critic si istoric literar; pentru a-si indeplini aceste meniri, a considerat ca trebuie la randul lui sa scrie in toate genurile si in cat mai multe specii. Scrie 4 romane: “Cartea Nuntii” 1933, “Enigma Otiliei” 1938, Bietul Ioanide 1953, “Scrinul negru” 1960.

Opera literara “Enigma Otiliei” de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social si citadin.

Este roman realist prin: tema, structura inchisa, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar depaseste modelul realismului clasic balzacian, prin spiritul critic si polemic si prin elemente ale modernitatii.

Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a (nonfocalizata). Viziunea “dindarat”presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative. Naratorul se ascunde in spatele mastilor sale-personajele-fapt dovedit de limbajul uniformizat.

In acest roman al familiei intalnim tema paternitatii si a mostenirii. Fresca a burgheziei de la inceputul secolului 20 (in care banul reprezinta un mare aspect intr-o societate degradata moral), imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea tanarului care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.

Titlul initial, “Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personajele participante determina cumva soarta Otiliei, ca niste “parinti”. Prin titlul “Enigma Otiliei, se pune accentul pe misterul feminitatii reflectat in personajul cu acelasi nume; ea este considerata o enigma atat de Felix, cat si de Pascalopol.

Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, fiica sa vitrega. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al batranului.

A doua familie este cea a surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea si cei 3 copii, Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea Olimpiei.

Asadar, primul conflict este iscat in jurul averii lui mos Costache, in acest context fiind evidentiata adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia; cel de al doilea conflict este interesul lui Stanica pentru averea batranului, care destrama familia Tulea

Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.

Romanul este alcatuit din 20 de capitole si este construit pe mai multe planuri narative: un plan urmareste lupta dusa de familia Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a stuadia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine.

Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire (respectarea cronologiei faptelor). Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (“intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial (descrierea strazii Antim, a casei lui mos Costache, a interioarelor), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog, in care este evocata intalnirea din tren cu Pascalopol, de unde Felix afla despre plecarea Otiliei. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta si aproximativ 10 ani mai tarziu, dupa razboi) si amintirea vorbelor batranului: “Aici nu sta nimeni!”

Expozitiunea romanului incepe cu venirea la Bucuresti a tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din Iasi, in casa unchiului si tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru mostenirea fratelui ei. Este realizata in metoda realist balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detalii topografice, descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ. Caracteristicile arhitectonice ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de “ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita personajului Felix. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrangerii treptate a cadrului, de la strada, la casa, la interioare, la fizionomia si la gesturile locatarilor, este o modalitate de patrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu. Arhitectura strazii sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva posobilitatea de a dobandi avere, dar nu si fond cultural.

Felix il cunoaste pe unchiul sau, un batranel care ii raspunde balbait (“nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc”), pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie (tipic balzaciana): jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare si fiziologice care sugereaza, in maniera clasica, trasaturi de caracter. Aceste aspecte configureaza atmosfera neprimitoare, imaginea mediului in care patrunde tanarul.

Intriga se dezvolta pe cele doua planuri principale ale romanului, care se intrepatrund: istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul tanarului Felix Sima.

Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea, in plan moral, a obsesiei pentru bani. Mos Costache, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Desi are o afectiune sincera pentru fata, batranul amana infierea ei, de dragul banilor si de teama de Aglae. Initial, intr-un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste averea clanului Tulea, dar ajunge pana la urma sa smulga banii lui Costache. Alaturi de avaritie, lacomie, parvenitism sunt infatisate si aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti si copii, relatia dintre soti (casatoria lui Stanica cu Olimpia din motive banesti), casatoria (face parte din preocuparile Auricai, Titi-care traieste o scurta experienta matrimoniala, Felix-isi realizeaza intai cariera, iar abia apoi se insoara, Pascalopol-doreste sa aiba o familie si se casatoreste cu Otilia), orfanii (protejati de Costache si Pascalopol).

Planul formarii tanarului Felix urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu are nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui Mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopol, batran matur, care ii poate oferi intelegere si protectie. In epilog, aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic.

Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru a deduce trasaturile de caracter. Romanul realist devine astfel o adevarata comedie umana, plasand intr-un context social personaje tipice. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii mos Costache-avarul, Aglae-“baba absoluta”, Aurica-fata batrana, Titi-debilul mintal, Stanica Ratiu-arivistul, Otilia-cocheta, Felix-ambitiosul, Pascalopol-aristocratul.