Capitolul 3Repere teoretice ale conceptelor societate şi ierarhie în viziunea

antropologiei culturale.

Termenul antropologie provine din termenii greceşti antropos care înseamna

om si logos care înseamna: raţiune ,cunoaştere, cuvânt. Antropologia ca disciplină

vine să desemneze statutul şi prezenţa fiinţei umane în dimensiunea sa multiplă:

fizica, socială, culturală, biologică. Antropologia caută cunoasterea omului în general

şi nu pe segmente cum sunt alte discipline cum ar fi:istoria ,economia, sociologia,

religia şi altele ştiinţe sociale care analizează doar prin pofida unui singur

segment .Ramurile antropologiei sunt: antropologia arheologică, antropologia fizică,

antropologia lingvistică ,antropologia culturală ,antropologia aplicată.

În cadrul antropologiei culturale, de a lungul timpului s-au dezvoltat

subdomenii centrate pe principalele aspecte ale vieţii şi culture umane :viaţa socială,

viata urbană, viata economică, viata religioasă, viata politica ,sistemul formelor de

expresie simbolică sau vizuală. Putem trage concluzia că antropologia culturală sau

socială se ocupă cu studierea evoluţiei condiţiilor de trai, relaţiilor intre oameni şi

instituţii, mentalitaţi, organizare socială .

3.1.Definiţia societăţii şi a ierarhiei. În viziunea antropologiei culturale.

Vom încerca să definim aceşti termeni prezentând mai multe definiţii date de mai

mulţi antropologi.Astfel pentru T. Parsons societatea este un sistem închis şi discret,

care poate fi ordonat în funcţie de o perspectivă ierarhică de la starea primitivă se

trece la starea arhaică ,iar de la cea arhaică se trece la starea modernă1.

Pentru D. F. Aberle o societatea este alcătuită dintr-un grup de fiinţe umane

înzestrat cu capacitatea de a-şi autoreproduce existenţa colectiv în funcţie de un

sistem de reguli de acţiune a cărui durata de viaţa o depaşeste pe cea a fiecăruia dintre

indivizii care i se supun2.Rezultă de aici că pentru antropologie ,un grup domestic nu

ar putea constitui o societate ,datorită universalităţii prohibiţiei incestului dintre fraţi

şi surori .Raţionamentul este simplu dacă bărbatilor aparţinând unui grup domestic le

8

este interzis să se acupleze cu surorile lor ei sunt nevoiţi să îţi caute soţii din alte

grupuri domestice ,de aici decurgând alianţele între grupurile domestice exogame.În

concluzie la ideile lui D. F. Aberle, putem spune că posibilitatea existenţei unei

societăţi durabile şi autosuficiente se bazează pe înrudire3. Prin urmare societatea este

, mai degrabă de tip mecanic decât de tip organic4.Iniţiatorul acestei viziuni este E. B.

Tylor care postulează această idee în anul 1870 reconsiderat recent de M. Godelier în

anul 19865.

Totuşi prohibiţia incestului nu este una universală ,istoricii şi sociologi ştiu de

mai bine de jumătate de secol ca prohibiţia incestului nu a fost universală întotdeauna

existând exemple care infirmă această teorie ca cele din Egiptul antic6 şi India, unele

astfel de cazuri s-au intalnit chiar şi în evul mediu european7,deci vreme de mai multe

milenii ,se intâmplă destul de frecvent ca persoane din diverse categorii sociale de la

cele mai înalte până la cele mai joase au practicat incestul conform lui Murray din

anul 1934 si a lui Hopkins din anul 1980. Prin urmare această problemă trebuie

reluată si reanalizată şi trebuie să vedem în afara relaţiilor de rudenie şi a alianţelor

ce stă la baza societăţi şi a legăturilor sociale8.

Aptitudinea limbajului este una dintre diferenţele fundamentale dintre specia

umană şi celelalte specii existente.Oamenii nu încetează să inventeze noi limbaje ,

care nu pot fi înţelese pentru cineva străin în raport cu comunitatea al cărui ansamblu

de membri au constiinţa că îi aparţin şi care spun noi vorbind despre ei înşişi.

Multe dintre aceste comunităţi de noi sunt efemere, însă, teoretic toate pot să

devină societaţi în sensul pe care Aberle9 il dă termenului de societate.Este puţin util

să cercetăm în ce mod s-au format din punct de vedere istoric diferite societăţi însă un

lucru este sigur, fiecare individ se naşte într-o societate care există înaintea venirii

sale pe lume şi învată limba societăţi, căreia îi aparţine, de la persoanele mai în vârstă

ca el. Dobândirea limbajului societăţii îl va conduce pe individ la cunoaşterea şi

dobândirea în mentalul său a culturii societăţi respective adică să împărtăsească ideile

, obiceiurile , tradiţiile şi tehnicile care le permit bărbaţilor şi femeilor să exercite un

control asupra mediului lor natural şi unii asupra celorlalţi.

Adesea antropologii au clasat societăţile pe baza unor criterii culturale, în

funcţie de principalele mijloace de subzistenţă utilizate de acestea ,astfel putem vorbi

9

despre societăţi de vânători-culegători care foloseau vânatoarea şi culesul ca mijloace

de subzistentă acestea aparţinând epoci pietrei cioplite această perioadă fiind şi ea

divizată in paleolitic şi epipaleolitic sau mezolitic sau putem vorbi despre societăţi de

păstori nomazi, societăţi de horticultori aceste două tipuri fiind corespunzătoare epoci

pietrei şlefuite deci existente in neolitic şi eneolitic, sau despre societăţi

industrializate corespunzătoare epocilor moderne.O problemă a acestei clasificări

constă in faptul că numeroase societăţi nu sunt uşor de indus în astfel de categorii de

acest tip şi ,în plus ,nici nu au capacitatea de a persista într-o stare stabilă.

O altă idee preconcepută este ce a existenţei a două grupuri de societăţi radical

diferite aceste tipuri fiind societăţile primitive şi cele dezvoltate. Societăţile aşa zis

primitive se bazează pe relaţiile de înrudire şi se perpetuează cu regularitatea unui

ceasornic în plan economic. religios şi politic, aceste domenii constituind obiectul

privilegiat al cercetării antropologice. În societăţile dezvoltate relaţiile de clasă ar fi

mai importante decât cele de rudenie, iar ele ar fi prinse în miscarea istoriei.

Societăţile dezvoltate ar putea fi subîmparţită in alte două categorii.Aceste două

categorii fiind :societaţile arhaice şi societăţile moderne.Iar aceste societăţi dezvoltate

ar ţine mai mult de sociologie decât de antropologie.Totuşi societăţile reale nu sunt

niciodată entităţi închise în ele însele sau nu, primitive sau moderne ,societăţile nu

sunt izolate unele de altele fiind angajate în procese de schimb care depăsesc barierele

culturale.

Orice sistem social evoluează în timp, neputându-se face o comparaţie între

viteza de evoluţie a societăţilor din trecut care aveau o viteza mult mai lentă de

evoluţie decât cele din prezent a căror viteză este mult mai mare.Viteza evoluţiei

societăţilor, am putea spune in stil matematic, este direct proporţional cu trecerea

timpului, această viteză datorându-se in primul rând cresterii demografice.

Antropologii studiază alcătuirea sistemelor sociale ale societăţii şi au ajuns la

concluzia că ierarhiile de clasă si reţelele de înrudire nu se exclud reciproc,

antropologii, fiind interesaţi, înainte de toate de interdependenţa funcţională dintre

ansamblurile instituţionale .de aceia ei elaborează descrieri ideal tipice ale societăţilor

considerate a fi nişte organisme închise, care se autoreproduc în echilibru stabil.însă

în spatele acestui model ,realitatea nu este niciodată atât de statică.

10

Un alt mod de a clasifica societăţile a fost acela de ale diviza în societăţi

complexe si societăţi simple.Desigur că gradul de complexitate al societăţilor variază

foarte mult,dar totuşi este foarte greu de stabilit o graniţa între o societate simplă şi

una complexă ,neexistând nici un indicator al treceri de la o societate complexă la una

simplă sau viceversa.Unii antropologi asociază simplitatea, primitivitatea şi lipsa

scrieri, considerând ca astfel ar putea reprezenta şi delimita domeniul rezervat

antropologiei10.

Definiţia ierarhiei sociale este mai simplă decât cea a societăţi pentru care

fiecare autor avea o definiţie diferită. Ierarhia socială reprezintă o încercare de

ordonare a unei societăţi prin stratificarea acesteia. Ierarhizarea societăţii trimite la

proprietatea diferenţierii interne caracteristică societăţilor umane .

O societate este ierarhizată în măsura în care nu este o simplă colecţie de

indivizi şi dacă pot fi distinse în interiorul ei unităţi sociale mai mult sau mai puţin

permanente, mai mult sau mai puţin instituţionalizate, care întreţin relaţii supuse unei

anumite convenţii structurale şi functionale, în acelaşi timp.

Înţeles în acest sens, studiul ierarhizării sociale este un capitol obligatoriu

pentru orice monografie etnologică. Pentru a evidenţia ierarhia socială este nevoie de

o analiză asupra modului de alcătuire a societăţii, a diferitelor unităţi sociale cum ar

fi : grupuri domestice, grupuri de filiaţie, comunităţi săteşti apoi un alt lucru ce ar

trebui analizat ar fi principiile de apartenenţa (consangvinitate, rezidenţa) sau

principiile de recrutare (vârstă ,activitate profesională)pe care acestea sunt

1 T. Parsons, societies:evolutionary and comparative perspectives, apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.2 D. F. Aberle, ,,The functional prerequisites of a society" ,în Ethics ,60,p100-106, apud J. Schnitz, Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.3Ibidem,p107-111,. apud J. Schnitz, Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.4J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte , Michel Izard,Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.5 Maurice Godelier , Generationand comprehension of human social relationshipand the evolution of society.6 Hopkins K., ,,Brother-sister marriage in Roman Egypt" în Comparative studies in society and history, vol 22,nr 3 ,1980,p305-354,apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 674.7 M. A. Murray,marriage in Ancient Egypt,apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 674.8J. Schnitz , Societatea, în Pierre Bonte, Michel Izard,op. cit., p 674.9 D. F. Aberle,op cit,apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.10 Jean Copans,Introducere în etnologieţi antropologie,p13.

11

întemeiate.11.În majoritatea societăţilor studiate în mod tradiţional de antropologi,

ierarhizarea socială este strâns legată de sistemul de înrudire şi de schimburile

matrimoniale.

Vom încerca în continuare sa arătăm că orice societate este ierarhizată.George

Balandier scria în anul 1985 în lucrarea sa Anthropo-logiques că ,,orice societate

importantă impune o ordine care rezultă din <<ierarhii>> complexe şi

intersectate,orice societate asigură o repartiţie inegală a bunurilor, a puterii şi a

semnelor care exprimă statutul12".astfel George Balandier defineşte caracterul

universal şi străvechi al ierarhizării sociale. Pornind de la o viziune evoluţionistă ,

antropologi au încercat să clasifice aceste ierarhizări după gradul lor de intensitate si

complexitate mergând de la ,,formele elementare de stratificare"ale lui F. Bastide13,

fondate pe vârstă, sex şi rudenie, care ne interesează pe noi, până la cele mai

complexe care pot fi observate la economiile moderne .

Încerările de clasificare au servit şi la justificarea unei concepţii dualiste a

societăţilor, în felul în care É. Durkheim opunea societăţile cu solidaritatea mecanică

celor cu solidaritate organică14sau în care C. Lévi–Strauss în timpil său distingea

societăţile reci (cele care sunt puţin stratificate ) de cele calde (în cadrul cărora

inegalităţile reprezintă motorul transformării)15.

Dat fiind rolul jucat de ordinea genealogică şi de alianţă în instaurarea

raporturilor de putere, societăţile segmentare16 au fost prezentate ca exemple tipice de

societăţi în care prevalează formele elementare de stratificare. Această preeminenţa a

rudeniei în explicarea raporturilor de subordonare nu trebuie să ascundă posibilitatea

existenţei, în cadrul lor a altor forme de stratificare (cum ar fi cea a sclaviei),care se

sustrage logicii pur segmentare. Recunoaşterea acestor diferite raporturi de putere în

cadrul societăţilor calificate drept egalitare nu a făcut decât să demonstreze faptul că

ierarhizarea societăţi este una universală pentru societate.

11G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p487.12 George Balandier,anthropo–logiques,p139,apud G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p487.13 Bastide R.,formes élémentaires de la stratification sociale, apud G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p488.14 É. Durkheim,De la division de travail social,1965,apud G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p487.15 C. Lévi–Strauss,La pensée sauvage,1962, apud S Dreyfus, Organizarea dualistă, în .16 Idem,antropologia structurală,p158–197. Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p486.

12

3.2. Categoriile societăţi şi modul în care acestea influenţează ierarhia.

Principalele şi cele mai vechi categorii sociale care duc la stratificare sunt:

vârsta şi sexul, care au o importanţa deosebită în antropologie, pentru a sublinia

diversitatea cadrului unificator al stratificări sociale şi dimensiunea sa dinamică17.

3.2.1.Vârsta şi sexul.

Diferenţierile fondate pe vârstă şi pe sex sunt foarte vechi şi universale, dar

importanţa lor în instaurarea ierarhiilor ocupă un loc mai mult sau mai puţin central,

în funcţie de societate. În toate cazurile aceste date biologice nu influenţează ordinea

socială decât în măsura în care ele sunt înţelese, tratate şi interpretate social.

În studiile sale comparative despre societăţile melaneziene (arapesh,

mundugumor), M. Mead a constatat că raporturile de dominare dintre sexe variază în

funcţie de culturi şi nu sunt deloc rezultatul constrângerilor biologice 18.Antropologia

relaţiilor de rudenie a arătat că dominarea bărbaţilor asupra femeilor , este departe de

a răspunde unor criterii naturale , se bazează pe puterea lor instituită de ale controla pe

femei în cadrul schimburilor şi alianţei. Alt exemplu semnificativ, este cel al

diviziunii muncii, ale cărei baze au mai mult de–a face cu preocupările sociale decât

cu imperativele biologice, a fost subliniat de P. Clastres în analiza diviziunii sexuale

17 George Balandier,op.cit.p150, apud S Dreyfus, Organizarea dualistă, în .? Idem,antropologia structurală,p158–197. Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p486..

13

a muncii la indienii guayaki19 .

18 M. Mead,Mæurs et sexualité en océanie,1969, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .

14

Margaret Mead şi indieni arapesh

Femeie mundugmor cu un copil în braţe.

Indieni guayaki (dreapta)şi indieni baruya (stănga)

Această diviziune este însoţită aici de o separare a spaţiului: spaţiul masculin al

pădurii şi spaţiul feminin al taberei . Ea se exprimă şi mai clar în interdicţia ca femeile

să mânuiască arcul destinat bărbaţilor, în vreme ce bărbaţilor le este interzis orice

contact cu coşul, simbol al activităţi feminine. Or ,interdicţia nu are, în realitate, alte

cbiective decât ,,evitarea oricărei încălcări a ordinii socio–sexuale care reglementează

într-un fel sau altul viaţa grupului”20. La rândul său M. Godelier face aceeaşi

constatare în studiul său despre populaţia baruya din Noua Guinee. Pornind de la

principiul că nimic pe plan biologic nu poate împiedica femeia să vâneze, vânătoarea,

activitatea cea mai prestigioasă, este rezervată bărbaţilor, el consideră că repartizarea

sexuală a sarcinilor îşi află justificarea în domeniu sociocultural21. De aici, putem

trage concluzia că, ,,diviziunea muncii la baruya nu poate explica dominarea socială a

bărbaţilor, de vreme ce ea o presupune”22. Astfel, trebuie să întelegem că această

dominare nu este doar de ordin material, ci şi simbolică, aşa cum Godelier arată, în

analiza substanţelor corporale sau cum o ilustrează numeroase povestiri mitice despre

crearea lumii, prezintă, cel mai frecvent, femeia ca jumătatea periculoasă, deşi

complementară23.

Se observă deci că graniţele dintre sexe sunt construite social, dar modul în

care sunt tratate social poate, uneori, să ducă la situaţii speciale, care implică

distingerea sexului biologic de gen, definit din punct de vedere social, iar primul nu

corespunde întotdeauna celui de al doilea. Astfel de exemple se pot găsi în societăţile

africane unde femeile ajunse la o vârstă înaintată au fost asimilate cu agnaţii şi

participau la deciziile bărbaţilor24. Alt caz care poate fi adus ca exemplu sunt formele

extreme de de casătorie, observate la nuer sau yorumba, oferind posibilitatea unei

femei sterile să ia de soţie o tânără, căreia îi alege un amant, pentru a obţine copii care

să o numească tată. Aceluiaşi sex biologic îi poate corespunde, astfel, un gen diferit25.

19 P. Clastres, ,,L'arc et le panier "în L'Homme,6 (2),p13–32, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.20 Ibidem,p 16, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.21 M. Godelier,La production de grands homes,p37, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.22 Ibidem,p39, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p237.23 ibidem,p91–92, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p237 .

15

Faţă de cele prezentate, se poate presupune că mai există alte cazuri de

diferenţiere între sexul biologic şi genul social, dar care au fost pierdute datorită

neinvestigării lor.

Vârsta joacă şi ea un rol important în diferenţierile sociale, aşa cum au arătat

studiiile antropologice privind primogenitura socială şi clasele de vârstă. Şi în acest

caz vârsta biologică trebuie să fie deosebită de vârsta socială sau senioritate. Astfel, în

cazul fraţilor mai mari versus fraţi mai mici, primul născut nu este întotdeauna cel mai

vârstnic atunci când primează nivelul generaţional sau ordinea genealogică. Un astfel

de exemplu este atunci când fratele mai mic al unui tată poate fi mai tânăr decât fiul

mai mare al acestuia, asta ne anulându–i dreptul de primogenitate în privinţa

moştenirii, vârsta reală fiind aici subordonată generaţiei26.

Vârsta socială a reţinut în special atenţia reprezentanţilor şcolii franceze de

antropologie, care s–au străduit să analizeze relaţiile dintre fraţi mai mari şi fraţi mai

mici, în Africa, în termenii claselor sociale. După părerea lor, puterea primilor născuţi

,, se bazează pe stăpânirea mijloacelor reproducerii umane: hrană şi soţii, şi nu pe

mijloace de producţie materiale”27. În afara problemei extinderii şi aplicării

conceptului de clasă socială în afara contextului societăţii capitaliste, abordarea lor a

suferit prea des din cauza adoptării unei viziunii globale, în vreme ce termenii prim

născut şi frate mai mic sunt relative, acelaşi individ putând fi atât primogenit, cât şi

frate mai mic, în funcţie de persoana căreia i se adresează sau, mai simplu, fraţii mai

mici putând deveni cei mai mari.

De altfel, cercetările recente ca cele ale Abélés şi Collard din anul 1985 care au

arătat că puterea primogeniţilor se bazează în parte pe o dependenţa economică a

fraţilor mai mici în obţinerea femeilor, dar trecerea mai degrabă prin necesitatea pe

care o simt cei din urmă de a obţine recunoaşterea socială.

Aceste cercetări au avut şi meritul de a ţine seama de rolul femeilor în relaţiile

respective, arătând că, în loc să fie un instrument de dominare a primogeniţilor asupra

24 Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.25 Eadem,p237.26 Eadem.27 Meillasoux C.,Femmes, grenierset capitaux,1982,p81, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .

16

celor mai mici, ele participând active la procesul de dominare, trăgând propriile

foloase28.

Un alt subiect mare preferat legat de vârstă este cel al instituţiei claselor de

vârstă, pe care o găsim mai ales în estul Africii. Clasele de vârstă grupează indivizi ce

urmează, în cursul vieţii, o serie de iniţierei (extrem de ritualizate ) care consacră, în

mod mai mult sau mai puţin evident, în funcţie de societăţi, funcţiile centrale

(războinică, parentală, politică şi religioasă la masai) ale grupului. Organizarea unui

astfel de sistem se bazează pe un mod liniar ,indivizii dintr–o clasă de vârstă sunt

grupaţi după etapele comune pe care le au depăşit sau pe un mod generaţional în care

nu se ţine cont de vârsta biologică ci de nivelul generaţional. Dar oricare ar fi modul

de funcţionare a unui astfel de grup, el asigură solidaritatea în cadrul grupului de

apartenenţa şi de subordonare sau de superioritate dintre diverse clase de vârstă

diferite, în funcţie de nivelul lor de vârstă.

3.2.2.Sclavia ca formă extremă de ierarhizare.

Definirea sclaviei a fost obiectul multor dezbateri, legate în parte de dificultatea

de a explica o practică existentă în majoritatea societăţilor, în epoci diferite.

Dificultatea se dovedeşte cu atât mai evidentă atunci când se încearcă definirea

sclaviei pornind de la condiţiile de viaţa ale sclavilor, deoarece acestea au diferit de la

o perioadă la alta si de la o societate la alta .

Astfel E. Genovese a arătat în lucrările sale diferenţele de tratare care existau în

diferitele plantaţii din Lumea Nouă29. În Africa, condiţiile de trai puteau să difere de

la un sclav la altul. Unii puteau să ocupe funcţii importante ca aceea de guvernator,

perceptori, care le dădeau putere asupra oamenilor liberi. M. Izard sugerează astfel

existenţa în cadrul populaţiei mossi din Yatenga a unor prizonieri regali care aveau

funcţii politice, comandând sate, la fel ca căpeteniile războinice30.

28 Gruenais M.–E, ,,Aînés,aînées : cadets,cadettes.les relations aîné/cadets chez Mossi du centre(Burkina Faso)”, în Abélès M. şi Collard Ch. ,Âge pouvoir et société en Afrique noire,p219–245, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p23. 29 Genovese E. D., ,,Le traitementdes esclaves dans différents pays:problème d'application de la méthode comparative”,în Mintz S.,Esclave=facteur de production.L'économie politique de l'esclavage,p172–183, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .30 Izard M., Manuel d'ethnographie,1985, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.

17

Acest exemplu a lui Izard arată că dezrădăcinarea nu constituie un criteriu

destul de pertinent pentru definirea sclaviei, cu atât mai mult cu cât, după cum a

subliniat Meillassoux, anumite persoane, care nu sunt prizoniere luând ca exemple

aici fraţi mai mici, soţii sau protejaţii, pot fi şi ele înstrăinate31. Aşadar, este greu de

dat o definiţie care să cuprindă toate caracteristicile commune ale acesteia.

Meillassoux a arătat calea ce trebuie urmată, deosebind starea sclavului, de condiţia

lui. Această stare, comună tuturor captivilor ca referinţă originală, este desocializarea.

Într–adevăr, sclavul este smuls, la origine, din grupul lui de apartenenţă, prin război şi

comerţ. Ca element din afară, se prezintă ca antirudă şi se află cu totul la dispoziţia

stăpânului său. În plus, oricare ar fi condiţiile şi vârsta captivilor, starea, adică semnul

original al unei desocializări, persistă şi implică stigmatul care îi marchează (ceea ce

poate explica dificultăţile de emancipare cu care se confruntă astăzi cei eliberaţi). În

acest sens sclavul situându–se la mijlocul distanţei dintre ,,integrare şi marginalitate”

după Miers şi Kopytoff32.

Dacă specialiştii sunt de acord cu criteriul desocializării, nu la fel stau lucrurile

cu explicaţiile date practicii sclaviei, în care se înfruntă două mari tendinţe, una

favorizând factorii economici, cealaltă interpretând sclavia ca un ,,continuum al

înrudirii”, după expresia folosită de Miers şi Kopytoff33.Legând sclavia de rudenie

(găsirea unei soţii, dorinţa de a mări grupul,de a creşte legăturile clientelare), aceşti

autori au vrut să atragă atenţia asupra importanţei utilizărilor non economice ale

sclavilor. Pentru Meillassoux, dimpotrivă, folosirea sclavilor păstrează un caracter

inevitabil economic, în masură în care sclavia ca sistem social impune trecerea prin

comerţ şi război (impunând un cost) şi implică raporturile sociale situate la polul opus

faţă de raporturile de rudenie34.

31 Meillassoux C., Anthropologie de l'esclavage.Le ventre de feret d'argent,1986, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.32 Miers S.,Kopytoff I.,Slavery in Africa,1977, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .33Ibidem, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .34 Meillassoux C:, op. cit.,1986, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.

18

Fata yanonami.

3.2.3. Rudenia în societate şi influenţa ei asupra ierarhiei sociale.

Problema rudeniei a fost în centrul antropologiei încă de la începuturile sale, din

ea pornind toate celelalte categorii ale societăţi. Pentru primii antropologi era greu de

înţeles ce înţelegeau populaţiile primitive prin rudenie, mai ales atâta timp cât relaţiile

de rudenie păreau să ordoneze întreaga viaţă socială în lipsa statului.O primă

încercare de explicaţie bazată pe convingerea evoluţionistă a arătat că rudenia este

forma însăşi de organizare a populaţiilor primitive şi că totul derivă din aceste relaţii

de rudenie şi că prin evoluţia lor vor trece la alte forme de organizare mai complexe,

mai apropiate de cele ale societăţilor occidentale35.

Astfel rudenia devine echivalentul socialului, în cazul acestor populaţii primitive,

iar antropologia socială se va ocupa în mod special de problemele rudeniei şi de

implicaţiile acesteia în societatea primitivă. Robin Fox spunea că rudenia ,,este

pentru antropologie ceea ce este logica pentru filosofie sau nudul pentru artele

plastice36”. Primul cercetător important este Lewis Henry Morgan care constituie un

corpus cu 130 de terminologii din America de Nord, Asia, Europa ordonaţi într-o

35 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p 183.19

schemă evoluţionistă, considerând că unele forme din prezent pot fi supravieţuiri a

trecutului după care s-ar putea face o reconstrucţie a relaţiilor de rudenie din trecut37.

Acestă reconstrucţie a fost publicată în 1870.

Direcţia evolutivă majoră este aceea de la sistemele clasificatorii la sistemele

descriptive. Exemplul tipic pentru primul sistem este ceea ce Morgan a numit

sistemul malayan cunoscut apoi ca sistem generaţional în care termenii de rudenie se

reduc la cinci categorii:bunici, părinţi, copii, fraţi şi surori acest sistem va fi fomat din

familii, pe care Morgan le va numi familii consangvine care se afla la originea

evoluţiei umane. La polul opus se află ceea ce Morgan numeşte sistemul arian,

semitic şi uralian, sistemul folosit şi de societăţile moderne în care avem şi alţi

termeni decât cei cinci folosiţi în sistemul malayan. Acest tip de sistem îi este ataşată

familia monogamă38.

Toată această construcţie a lui Morgan va cădea odată cu respingerea

schematismului evoluţionist. Astfel, după Morgan au urmat dezbateri asupra

corelaţiei între terminologii şi organizarea socială. Unii văd în aceste terminologii

efectul regulilor de alianţă, alţii un fenomen pur lingvistic39.Dar valoarea

clasificatorie atribuită de Morgan termenilor de rudenie are şi o altă implicaţie:aceea

a naturii convenţionale a culturii. Modul în care oamenii şi-au trasat relaţiile între ei

s-a dovedit a fi o altă problemă definită social, şi nu necesar dependentă de fapte

prezente sau legături biologice40. Tot lui Morgan îi aparţin conceptele de descendenţă

şi cea de filiaţie şi distincţia dintre ele.

Astfel, filiaţia este relaţia universală dintre copil şi părinţi săi. Descendenţa nu

se reduce doar la filiaţie şi nici nu derivă direct din aceasta, chiar dacă nu se poate

exercita decât în şi prin grupuri domestice, ea este de natură juridico-politică, ţine de

interese şi strategii la nivelul întregii societăţi,depăşind astfel cu mult sfera domestică

a rudeniei. O conturare mai exactă a acestui subiect se găseste în lucrarea lui Maine

Ancient law unde descrie evoluţia prin tripla trecere de la status la contract, de la

36 Robin Fox, Anthropologie de la parenté. Une analyse de la cobsanguinité et de l'alliance,p 10, apud Vintilă Mihăilescu., op cit37 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p 184.38 Ibidem,p184-185.39 Martine Segalen, ,,Rudenia” , în Etnologie.concepte şi ariiculturale,p69, apud Vintilă Mihăilescu, op cit 40 John Honigmann, The Development of Anthropological Ideas, p 130,apud Vintilă Mihăilescu, op cit.

20

rudenie la teritoriu şi de la familie la individ ceea ce am numit în subcapitolul trecut

trecerea de la sânge la pământ.

În toate acestea fiind implicată rudenia atâta timp cât Maine consideră ca omul

în societatea primitivă nu era privit ca individ ci ca membru a unui grup de rudenie şi

în funcţie de funcţia acestora în acel grup, rudenia fiind criteriul definitoriu de

organizare politică. Tot Maine constată o tendinţă evolutivă, aceea de la sistemele

agnatice la sistemele cognatice,în afară de această schemă evolutivă este de reamarcat

importanţa care o atribuie Maine grupurilor de descendenţă, în speţă cele agnatice

legate prin descendenţă dintr-un strămoş patriliniar comun. Rivers este partizanul

tezei conform căreia terminologia este ancorată în sistemele de rudenie, termeni

specifici rezultând din particularităţile organizării sociale41. Mai important este faptul

că Rivers leagă rudenia de prescrierea drepturilor şi obligaţiilor, ea îndeplinind deci o

funcţie socială esenţială, exercitată în mod specific prin organizarea sistemelor de

descendenţă. Rivers mai adaugă că sistemele de descendenţă nu urmează neapărat

linia relaţiilor consangvine sau a faptului biologic al naşterii.

Malinowski introduce noţiunea de ,,principiul legitimităţii” care implică faptul că

o societate prin sistemul de descendenţă poate atribui altei persoane decât genitorul

drepturile şi obligaţiile de tată. Radcliffe-Brown consideră că termenii de rudenie

alcătuiesc sisteme de clasificare combinând următoarele 3 principii de bază:principiul

unităţii grupului de fraternitate, principiul unităţii lineajului şi principiul alternanţei

generaţionale42. Aceste principii şi combinaţiile lor permit clasificarea membrilor

societăţii şi distribuirea între ei a drepturilor şi îndatoririlor. Brown investighează şi

prescripţia atitudinilor faţă de diferite categorii de rude, divizând în două polarităţi:

respect prezent în relaţiile cu părinţi şi familiaritate prezent în relaţiile dintre

fraţi/surori şi aceea dintre glumă şi evitare ce însoţesc relaţiile cu rudele din alt lineaj .

Evans-Prichard folosind modelul societăţilor segmentare plasează structura socială şi

de rudenie mai degrabă în mental, decât în social43.M. Fortes va arata opoziţia dintre

rudenie şi descendenţă, prin rudenie întelegându-se domeniul domestic bazat pe

reproducere şi la relaţiile interpersonale ce derivă de aici, descendenţa se referă la

41 Vintilă Mihailescu,op cit,p 186-187.21

sistemele de alocare a indivizilor unor grupuri corporative ce stau la baza instituţiilor

politice, juridice şi rituale.

Dacă şsoala britanică în studiul rudeniei este dominată de problema descendenţei

şcoala franceză va fi dominată de alianţă. În studiul rudeniei Strauss porneşte de la

teoria darului a lui Mauss pe care o generalizează şi o aplică ,,schimbului de femei”44.

Strauss afirmă că acest schimb face trecerea de la natură la cultură. Această trecerea a

fost atunci când grupurile au considerat că este mai bine să facă schimb de femei

decât să le ia prin forţa cu riscul pierderi multor vieţi dintr-un grup. Aceste

schimburi au fost determinate şi de tabuul incestului. Ele vor fi guvernate de

principiul reciprocităţii.

Încercând să prezinte regulile după care se fac aceste schimburi Strauss se opreşte

asupra tipurilor esenţiale. Astfel distinge mai întâi între structurile elemntare ale

rudeniei ce prescriu parteneri posibili şi structuri complexe care se rezumă la a

prezenta categoria partenerilor prohibiţi lăsând alegerea pe seama altor criterii. În

cadrului schimbului elementar Strauss distinge două tipuri de schimburi: restrânse

când schimbul are loc între două grupe ce îşi oferă reciproc femeile şi generalizat

atunci când la schimb există mai mult de două grupuri45. Schneider consideră că

studiul rudeniei se bazează pe 3 axiome: rudenia face parte din quarta regală a

ştiinţelor sociale distinctă de celelalte 3 dar legate de acestea atâta timp cât ele

formează un corpus unitar, rudenia are de a face cu reproducerea fiinţelor umane şi

relaţiile fiinţelor umane concomitente acestei reproduceri. Reproducerea sexuală

produce legături biologice între persoane şi aceste legături au calităţi importante

dincolo de orice attribute sociale sau culturale ce ar putea să le fie ataşate46.

Rudenia face clar parte din orice societate oricare ar fi modul de întelegere a

acestui termen, şi conduce la o anumită ordine în cadrul unei societăţi. Relaţiile ce

nasc din rudenie sunt relaţii de ordonare şi subordonare astfel că rudenia participă şi

ea la ierarhizarea societăţi.

42Adam Kuper,Anthropology and anthropologists.The modern British school,p 57, apud Vintilă Mihăilescu, op cit .43 Vintilă Mihailescu, op. cit. ,p 191.44 Ibidem, p193.45 Ibidem, p193-194.46 Ibidem, p196.

22

3.2.4.Religia în societate şi modul în care aceasta influenţează ierarhia.

Religia face parte din ceea ce unii numesc quarta regala a gândiri sociale 47 şi

modul în care a ajuns să fie un model de analiză a societăţilor în general. Din această

quartă mai face parte pe lângă religie, economicul, politicul pe care le vom analiza

mai jos şi rudenia pe care am analizat-o în subcapitolul anterior. În acest context

Sabbattucci, spune că religia este un concept propriu–zis occidental şi nu are

echivalenţe în alte culturi. Funcţia sa originară a fost acela de a distinge un domeniu

care se opune celui acoperit de conceptual de stat48. După ce a instaurat o ruptură între

stat şi biserică, între civitas dei şi lumea civilă şi între raţiune şi credinţă, lumea

occidentală încearca să vadă, prin ochii antropologilor, cum stau lucrurile din acest

punct de vedere în celelalte societăţi, non europene. Astfel, primii sociologi şi istorici

ai religiei din secolul 19 au elaborat sisteme mai mult sau mai puţin evoluţioniste , în

care era valorizat progresul care conduce către religiile monoteiste.

Societăţile primitive sunt astfel particularizate în ceea ce priveşte credinţele şi

ritualurile lor, deoarece observatorii apreciază, în mod etnocentric, că acestea din

urmă intră cu greu în categoria religiilor. Pentru M. Müller, contează transfigurarea

forţelor naturale, dar primul efort teoretic cu adevărat remarcabil îi aparţine

britanicului E.B. Tylor, care a elaborat noţiunea de animism. Conform animismului

sufletul ar fi acela care se află la baza credinţei umane. Cei doi sunt combătute de E.

Durkheim care arată că primitivul nu este un copil, iar capacităţile sale intelectuale nu

sunt inferioare omului modern. Teza lui Tylor, conform căreia primitivul atribuie un

suflet lucrurilor, în acelaşi fel în care copilul îşi antropomorfizează jucăriile, i se pare

cu totul absurdă lui E. Durkheim, pentru că, remarcă el, chiar şi animalul distinge

fiinţele vii de obiectele neînsufleţite, iar când o fetiţă vorbeşte cu păpuşa, ea ştie foarte

bine că e vorba de un joc, nu de realitate. Religia, subliniază Durkheim, nu este

nici ,,un vis sistematizat şi trăit”49,aşa cum presupune teoria animistă, nici o ,,imensă

metaforă fără valoare obiectivă”50,aşa cum pretinde teoria naturistă. Tendinţa de a

ipostazia realitatea socială, a fost respinsă unanim de discipolii săi. Totuşi, două dintre

tezele sale au determinat în mod durabil orientarea cercetărilor din antropologia

religioasă, atât în Marea Britanie, cât şi în Franţa : pe de o parte, ideea că în conţinutul 47 Vintilă Mihăilescu,Antropologie cinci introduceri,p139.48 Sabbattucci Dario,L'étude des religions,vol 19,p755, apud Vintila Mihăilescu, op cit.

23

discursului religios sunt reproduse sau transpuse modul de structurare al societăţii şi

mizele vieţii sociale; pe de altă parte, idea că, reciproc, instituţia religioasă ar putea

îndeplini o funcţie de integrare socială şi că, mai general, categoriile gândirii

religioase au incidenţă asupra vieţii sociale în toate aspectele sale. În continuarea

studiilor realizate de Durkheim şi Mausss se situează parţial G. Dumézil care

foloseşte pentru prima dată o metodă ce poate fi considerată ,,structurală’’ dar ar fi

greşit să fie considerat structuralist, deoarece, spre deosebire de Cl: Lévi–Strauss, nu a

încercat să apropie categoriile mitice de structurile mentale inconştiente. El se

străduieşte să argumenteze, prin intermediul unei analize mitologiilor indo–europene,

că ,,ideologia’’ unei societăţi reflectă principiile logice ale organizării sociale. După

părerea lui, relaţiile sistematice care sunt observate între funcţiile asumate de

diferitele figuri divine din teogoniile romană, indiană şi iraniană reproduce

ierarhizarea celor trei funcţii sociale fundamentale : funcţia religioasă, funcţia

războinică şi funcţia economică.

În Marea Britanie, influenţa lui Durkheim s–a exercitat mai ales asupra tezelor

structural–funcţionaliste susţinute de A. Radcliffe–Brown, care se declară explicit

adeptul lui Durkheim. În concepţia acestui autor, religia şi ritualurile fac parte din

sisteme de reglare care asigură reproducerea ordinii sociale51.Acest postulat ne

permite să înţelegem de ce, în antropologia socială britanică, cercetările privind

structurile religioase, structurile de înrudire şi structurile politice apar, adesea, ca

inseparabile. Acest tip de abordare rămâne legitim câtă vreme evită iluzia

funcţionalistă că existenţa unui fenomen social se explică prin funcţia sa. Ceea ce o

justifică este faptul că reprezentările şi practicile religioase au o dimensiune

normativă şi intervin în controlul social, astfel în cât pot să joace un rol ,,ideologic”,

legitimând autoritatea şi raporturile de dominare. Cu titlu ilustrativ poate fi menţionat

R. Brandbury care arată, în mod foarte convingător, cum la populaţia edo din Benin

ritualul funerar aduce în prim plan şi rezolvă în mod simbolic contradicţia dintre două

forme de autoritate:,, autoritatea individuală şi specifică a taţilor” şi ,,autoritatea

colectivă, mai generală, a primilor născuţi, în contextele familiale şi de descendenţă

liniară”52.

49 É. Durkheim,Lles formes élémentairesde la vie religieuse,p97, apud Vintilă Mihăilescu,op.cit..50 Ibidem,p114, apud Vintilă mihăilescu, op cit.

24

Analiza funcţională a fenomenelor religioase ajunge totuşi foarte repede la

limitele sale şi nu poate fi o metodă universală. Fapt ce reiese, de exemplu, din analiza

comparativă pe care o face antropologul american E. Winter pe două societăţi

patriliniare din estul Africii. Winter arată că, dacă la neamul iraqw, din Tanzania,

ritualurile de purificare executate de primii născuţi pentru a face să vină ploaia joacă

un ,,rol principal’’ în menţinerea coeziunii sociale, în schimb neamul amba, din

Uganda, integrarea socială nu depinde, practic, de sistemul religios53. Observaţiile de

acest tip sugerează nu numai că interacţiunile sistemelor religios şi social sunt de

natură complexă, dar şi că analiza funcţională a fenomenului religios este limitată şi,

probabil, nu înfăţişează proprietăţile fundamental.

Aşa se explică de ce principalii discipoli ai lui Radcliffe–Brown ( Evans–

Prichard, R. Firth, M. Fortes, E. Leach) s–au depărtat cu toţii de paradigma

funcţionalistă. Ei au respins în primul rând tezele lui Malinowski. În concepţia lui

Malinowski dimensiunea pragmatică şi forţa ilocutorie a discursului religios este

inseparabil de funcţia sa socială. Un alt exemplu în care religia are rolul de a ierarhiza

este India.Cuvântul castă trimite la două niveluri de definire complementară. Primul,

cu arie mai generală, se referă la teoria despre varnas din textele clasice ale

hinduismului. Această teorie deosebeşte patru mari categorii ierarhizate şi ţinând de o

funcţie specifică: brahmanii (preoţii, care deţin supremaţia spirituală), kshatria

(războinicii, care dispun de puterea temporară), vaishya (negustori şi agricultori) şi, în

sfârşit, shundra(slugile). Membrii primelor trei ordine corespund repartiţiei tripartite

din societăţile indo–europene, propusă de Dumézil. Al doilea nivel de definire, mai

operaţional pentru ordonarea diversitaţi a castelor din India, trimite la cuvântul jati,

care desemnează casta în sensul propriu al termenului. Jati corespunde definiţiei

clasice date de obicei castei, şi anume: grup al cărui statut este moştenit prin naştere,

endogam, cu specializare profesională. Dar baza însăşi a ierarhiei din cadrul

sistemului de jati rămâne opoziţia dintre pur şi impur, manifestată în relaţia dintre

brahmani şi cei ce nu pot fi atinşi (din afara castelor, după teoria despre varna), care

51 A. Radcliffe–Brown,Streucture et function dans la société primitive,1968, apud Jean Copans, op cit.52 R. Brandbury, ,,Les pères, les aînés et les esprits des morts dans la religion edo’’, în R. Brandbury , Geertz C. et al., Essais d'anthropologiereligieuse,p 163, apud VIntilă Mihăilescu, op cit.53 E. Winter, ,,Groupements territoriaux et religion chez les Iraqw’’, în R. Brandbury , Geertz C. et al., Essais d'anthropologie religieuse, p 197,Jean Copans, op cit.

25

sunt marcaţi printr–o impuritate permanentă54 din cauza specializării în anumite

ocupaţii legate de moarte.

Rigiditatea sistemului astfel prezentat nu trebuie să ne facă să uităm dinamismul

acestor caste, diversitatea regională sau complexele subdiviziunii interne. Iar

încercarea de a transpune acest model a castelor în afara spaţiului indian este unul

greşit din cauza faptului că sistemul de caste trimite în primul rând la o organizare

socială şi la o viziune despre lume specifice Indiei.

Astfel am văzut în acest subcapitol modul în care religia influenţează societatea şi

conduce la stratificarea acesteia.

3.2.5. Economicul în societate şi influenţa asupra ierarhiei.

Dacă pentru antropologi credinţele religioase sau practicile politice primitive

aveau nevoie de ceva timp pentru a fi cunoscute şi înţelese, diferenţele economice

dintre societăţile civilizate şi cele primitive erau evidente de la prima vedere: era clar

că primitivii au atât alte relaţii de producţie, cât şi alte relaţii de schimb faţa de

societăţile civilizate55.

Marshall Sahlins a încercat să diferenţieze economia între ceea ce el a

numit ,,modul domestic de producţie” şi economia capitalistă cunoscută europenilor.

Modul domestic de producţie întreţine scopuri economice limitate, definite calitativ în

termenii modului de viaţă mai degrabă decât cantitativ, ca o bună stare abstractă56. El

va defini aceste societăţi primitive în special cele de culegători–vânători ca societăţi

de abundenţă, din cauza faptului că în limitele restrânse ale modului de viaţă domestic

şi al nevoilor definite în acest cadru, se poate spune că membrilor acestor societăţi nu

le lipsea nimic şi beneficiau de un anumit soi de libertate şi de foarte mult timp liber.

Dar acest mod de producţie constituie un handicap social, el împiedicând dezvoltarea

şi complexificarea relaţiilor sociale mai largi şi în acest sens Sahlins va vorbi despre

caracterul ,,antisocial” a acestui mod de producţie Astfel Sahlins sprijină prin aceasta

idea evoluţionismul a cărui adept era. Deci societăţile bazate pe acest mod de

producţie ar fi mai puţin stratificate şi prin urmare mai aproape de ,,natură”. Implicit,

dezvoltarea socială ar presupune şi abandonarea economiei domestice şi pătrunderea

54 Deliège R.,Les intouchables en Inde.Des castes et ses implications,1995, , apud VIntilă Mihăilescu, op cit 55 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p139.

26

progresivă în spaţiul public al producţiei şi schimburilor. Argumentul societăţilor

originare, considerate de abundenţă vizează însă direct şi o idee centrală a economiei,

anume aceea de resurse rare: acestea apar ca un produs social şi istoric şi nu ca un dat

universal fundamentând un calcul raţional universal.

În sfârşit, formula lui Sahlins ridică şi o problemă aparent mai punctuală: ce

înseamnă, de fapt, ,,economia de subzistenţă” ; termenul subzistenţă are aici

semnificaţia unui privativ. Dar această caracteristică a unei economii de subzistenţă

are şi particularităţi care nu pot fi explicate fiind greu de înţeles risipa care o fac

societăţile din Polinezia cu ocazia kula57 sau a populaţiei tsembaga din Noua Guinee

care creşte sistematic porci timp de ani de zile ca apoi să–i sacrifice pe toţi în cursul

unui ritual fastuos şi de lungă durată58. Astfel aceste lucruri din perspectiva economiei

ar putea fi catalogate ca iraţionale. Dar aceste comportamente considerate iraţionale

din punct de vedere economic au o importanţă foarte mare în considerarea sistemelor

sociale..

Prezentarea acestor idei a fost făcută de Marcel Mauss în celebra sa carte

Eseu despre dar .în această lucrare Mauss face o analiză complexă a schimburilor din

mai multe societăţi care sunt foarte diferite între ele, cele mai cunoscute dintre acestea

kula şi potlatch-ul, reuşind, prin analiza sa o redefinirea conceptului de schimb.

Aceste sisteme de prestaţii totale59sunt prezente pretutindeni, facând ca bunurile să

circule şi să formeze un unic ciclu integrator care se supune regular darului: a da, a

primi şi a restitui. Acest ciclu poate uni indivizi sau grupuri proxime pe timp scurt,

dar se poate întinde şi pe distanţe şi perioade mari de timp indefinite, constituind un

liant social .

Claude Lévi–Strauss îl contrazice pe Mauss spunând că schimbul constituie

fenomenul primar, şi nu operaţiunile discrete în care îl descompune viaţa socială60,

astfel schimbul devenind fenomenul originar al vieţii sociale în general.

56 Marshall Sahlins,Stone age economics,p 86, apud Jean Copans, op cit57 Marcel Mauss,Eseu despre dar ,p 48–53.58 Rappaport R. ,Pigs for the ancestors.Ritual in the ecology of a New Guinea people, apud Jean Copans, op cit.59 Marcel Mauss,op. cit.,p59-60.60 C. Lévi–Strauss, ,, Introduction à l'suvrede Marcel Mauss’’, în Marcel Mauss,p XXXVIII,1983, apud Jean Copans, op cit.

27

În 1992 o formă de schimb surprinzătoare este prezentată de Annette Weiner

care vorbeşte despre ,,The Paradox of Keeping–while–giving”, adică o formă de

schimb ce constă în a păstra dăruind. Ea porneşte tot de la Mauss care remarcase

existenţa la populaţia Kwakiutl, în afara pieselor de cupru destinate schimbului a

altor artefacte de aramă pe care le numeşte sacre care nu ieşeau din familie şi nici nu

puteau să fie topite. Deci nu totul este destinat schimbului şi nu totul poate fi

schimbat, conchide Weiner, deci relaţiile de dar şi contradar nu acoperă întreaga sferă

a relaţiilor sociale nici măcar în societăţi care funcţionează integral pe acest principiu.

Dar aceste piese de aramă, nu sunt singurele bunuri ce nu sunt schimbate este cazul

altor bunuri care circulă şi ele dar acestea rămân în cadrul familiei, a tribului sau a

clanului care le posedă şi care se identifică cu ele61. Această formă de schimb

genealogic, pe care o regăsim în centrul tuturor formelor de moştenire, este în acelaşi

timp în centrul relaţiilor de identitate şi diferenţă din cadrul sistemelor de rudenie62.

Maurice Godelier deduce faptul că ar exista două strategii distincte şi

complementare, una a schimbului şi alta a transmiterii, considerând că acestea

constituie totodată şi dublul ,,fundament al societăţii’’ :,,societatea umană şi-a tras

existenţa din două surse, schimbul, contractul, pe de o parte şi non-contractualul,

transmiterea, pe de alta63. Relaţia cu sistemele de rudenie este destul de transparentă,

M.Godelier asociind mai departe schimbul cu alianţa, în timp ce transmiterea este

asociată filiaţiei64. Din aceste exemple putem să vedem că această categorie a

economicului nu poate fi aplicată totdeauna ca atare şi cu succes în alte contexte decât

cel european modern: de la kula la potlatch şi de la societăţile de culegători-vânători

la ţăranii români, economicul apare inclus în relaţiile sociale mai cuprinzătoare,

integrat în relaţii de rudenie , de putere sau în viziunea despre lume şi nu îşi capătă

adevăratul său sens decât în şi prin acestea65.

61 Annette Weiner,Inalienable possessions: The Paradox of Keeping–while–giving,1992, apud Jean Copans, op cit.62 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p153.63 Maurice Godelier,L’énigme du don,1996, apud Jean Copans, op cit.64 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p154.65 Karl Polanyi, ,,The economy as instituted process’’,în Karl Polanyi , Conrad Arensberg,Harry pearson, Trade and markets in the earlz empires,p243-270, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei.

28

Putem emite aceeaşi concluzie ca şi Polanyi că oricare ar fi tipul de societate şi

oricum s-ar manifesta, economicul a existat începând cu societăţile primitive şi a avut

influenţa asupra ierarhiei sociale.

3.2.6.Politicul în societate şi influenţa asupra ierarhiei.

Din punct de vedere ştiinţific, antropologia politică este un domeniu al

antropologiei sociale, care tratează comparativ procesele de formare şi de

transformare ale sistemelor politice şi ale exercitării puterii. Din punct de vedere

istoric, antropologia politică s-a ocupat, mai întâi,dintr-o perspectivă evoluţionistă, de

problema originii statului66.

Referitor la problema originii statului au existat două grupe de teorii :cea

pentru care formarea statului a rezultat din războaiele dintre societăţile rivale şi cea

care considera că statele erau produsul unei dinamici interne.H. Spencer vedea

originea statului în formarea de federaţii războinice, care s-au dezvoltat, absorbind

comunităţile mai mici lucru ce este parţial veridic. Diferenţierea funcţiilor sociale,

constituirea unor armate permanente (sau a altor instituţii, puternic ierarhizate ) şi

creşterea complexităţii societăţii au creat condiţiile propice creării statului67. Într-o

perspectivă apropiată, S. Nadel afirmă că regatul nupé a fost fondat de cuceritori

străini, deoarece, explică el, ,,istoric vorbind , o suveranitate intertribală de acest gen

nu a putut să apară decât prin superioritatea manifestată de un grup etnic asupra

celorlalte”68.Această schemă pare să fie o constantă în Africa subtropicală pentru că

mai apare la fondarea regatului ankolé din Uganda69 sau la constituirea regatelor

mossi70 şi abron71.Toţi aceşti autori recunosc multitudinea factorilor care intervin din

punct de vedere istoric, dar susţin că războinicii sunt cei care au jucat rolul

determinant. Li s-a obiectat, că, în toate exemplele cunoscute, popoarele cuceritoare

aveau tocmai o organizare statală, care le conferea un avntaj decisiv; deci în

concesinţă problema statului rămâne deschisă.

Partizanii dinamismului intern sunt şi ei divizaţi. Pentru F. Engels ,la Roma, ca şi

la Atena, devzoltarea diviziunii muncii, crearea surplusului, apariţia comercianţilor, a

monedei şi, mai ales a sclaviei au provocat contradicţii şi conflicte. Formarea claselor

66 Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier,Noţiunile –cheie ale etnologie,209.29

sociale antagoniste ar fi la originea construirii statului ca instanţă represivă,

însărcinată cu menţinerea statu-quo-ului în societate72.

L. White vede statul ca reprezentant al ,,clasei regilor, nobililor, preoţilor şi

războinicilor, dominând împotriva celei a muncitorilor rurali şi urbani, care pot fi

liberi, şerbi sau sclavi”, dar îl concepe, în plus, ca ,,mecanism de coordonare a părţilor

şi a proceselor sistemelor socioculturale produse de revoluţia agricolă”73. Rolul

acordat agriculturilor în geneza statului constituie o ipoteză ce o regăsim la J.

Steward, după ce a comparat cinci mari civilizaţii:Peru, Egipt, Mesopotamia, China şi

Mezo-Americană, Steward trage concluzia că exigenţele irigaţiei au fost la originea

unei organizaţii birocratice, care a luat forma unui stat cu caracter expansionist74.

Această teorie este susţinută şi de K. Wittfogel care reia şi din concepţia lui F. Engels

referitor la despotismul oriental.Wittfogel susţine idea că primele state erau

organizaţii birocratice şi despotice, care aveau ca funcţie organizarea marilor lucrări

de infrastructură75.

R. Lowie situându-se într-o poziţie mai puţin globalizantă consacră deşi

lucrurile par să stea invers statului un capitol în cartea Primitive Society,

intitulat ,,Government”. El consideră că asociaţiile de tipul claselor de vârstă,

societăţilor secrete sau grupurilor rituale sunt forme de tranziţie între grupurile de

rudenie şi instituţiile statale76. Ulterior, el a propus distincţia dintre factori interni şi

factori externi şi a insistat asupra încetinirii proceselor istorice care contribuie la

apariţia unui principiu unic de suveranitate77.

67 H. Spencer,The principles of Sociologz,1876, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei.68 S. Nadel,A Black Byzantium,p 123, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei.69 K. Oberg, ‘The Kingdom of Ankole in Uganda,’, în M. Fortes şi E.E. Evans-Pritchard ,African Political Systems (London, 1940), p. 126, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit .70 M. Izard, L'Odyssée du pouvoir,1992, apud Jean Copans, op cit.71 E. Terray,Le Royaume abron de gyaman,1995, apud Jean Copans, op cit.72 F. Engels,LOrigine de la famille, de le propriété privée et de l'État,1972, apud Jean Copans, op cit 73 L. White,The evolution of culture,p 308, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit.74 J. Steward,Theory of Culture Change,1955, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit .75 K. Wittfogel, Le despotisme oriental,1964, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier , op cit .

30

La mijlocul anilor '60, alţi cercetători (Person, Goody, Amin, Coquery-

Vidrowitch ) au avansat ipoteza unei legături de determinare între formarea statelor

africane şi reţelele de comerţ la distanţe mari. Prin taxele impuse negustorilor, explică

ei, comerţul furnizează statului resursele necesare funcţionării sale şi, reciproc, statul

garantează climatul de securitate, indispensabil avântului comerţului. Această teză a

fost criticată de E. Terray, care i-a relativizat aplicarea: desigur comerţul cu sclavi

furnizează, uneori, statului african partea cea mai importantă din resursele sale, dar

absenţa statului nu este incompatibilă cu comerţul la mare distanţă şi, invers, statul,

atunci când există, nu taxează în mod necesar activităţile comerciale78. Se pare că

apariţia statului nu poate fi redusă la o cauză unică.

Aşa cum afirmă, Terray, este ,,nevoie să reevaluăm rolurile necesităţii şi ale

contingenţei în procesul de formare a statelor, în beneficiu acesteia din urmă”79.

O altă problemă studiată de antropologi a fost modul de exercitare a puterii

politice. Astfel pentru H. Maine, evenimentul major al istoriei umanităţii îl constituie

trecerea de la sânge la pământ, adică trecerea de la o societate în care relaţiile sociale

sunt determinate de statutul partenerilor sociali, la o societate in care relaţiile devin

contractuale80. În aceeaşi perioadă H. Morgan defineşte cele trei stadii ale evoluţiei

societăţilor acestea fiind: sălbăticia, barbaria, civilizaţia, el considera că categoria

politicului este caracteristică mai ales stadiului civilizat al societăţilor81. În epoca

modernă, cele mai importante lucrări s-au ocupat de Africa. Atfel amintim pe E

Evans-Prichard şi M Fortes care au elaborat o tipologie a societăţi africane ei .

opunând societăţile ce ţin de modelul segmentar (nuer, logoli, tallensi) celor în care

autoritatea este centralizată (zulu, bemba, ngwato, banyanko, kedi)82.

În continuarea cercetărilor celor doi vin studiile lui J. Midlleton şi D. Tait care

propun o tipologie a societăţilor acefale, ei distingând 3 tipuri de structuri de

76 R. Lowie,Primitive Society,1920, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 77 Idem,The Originof the State,1927, , apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 78 E. Terray,op. cit, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 79 Idem, ,,L’État, le hazard et la nécesité”,L’Homme,nr 97-98,p213-214, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 80 H. Maine,Ancient law,1861, , apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 81 L.H. Morgan, Ancient society,1877, apud Jean Copans, op cit.82 E. Evans-Prichard, M. Fortes,African political systems,1940 , apud Jean Copans, op cit .

31

descendenţă, după gradul de rudenie şi de autonomie a grupurilor de descendenţi din

aceeaşi sursă, şi adaugă modelul segmentar modelului nilo-hamitic, organizat în jurul

claselor de vârstă83. În afara domeniului african trebuie menţionate lucrările lui R.

Barton despre populaţia ifugao din Filipine, analiza realizată de E. Leach despre

sistemul politic kachin, caracterizat prin instabilitate, cele ale lui Sahlins care opun

modelul politic al şeferiilor aristocratice polineziene celui al ,,Marelui bărbat” din

Melanezia, Sahlins arată că Big Man se ridică deasupra celorlalţi datorită capacităţilor

sale de a produce şi de a face să fie produsă o bogăţie a cărei redistribuire o

calculează, dobândind un prestigiu care asigură, în schimb, reproducerea privilegiilor

sale84. Aici trebuie să fie menţionaţi şi adepţi şcolii americane de antropologie care au

prezentat 4 tipuri de organizare politică: hoarda, tribul, şeferia, statul. Hoarda este un

regim politic şi social tipic pentru societăţile de vănători-culegători-pescari. Fondată

pe familia reală sau fictivă, fiind alcătuită din 20 până la 300 de persoane şi se

prezintă ca o societate egalitară, fără o stratificare socială semnificativă. Puterea

şefului depinzând de capacitatea de a-i ţine în jurul lui pe membri grupului. Tribul

este format dintr-o serie de comunităţi, care rămân independente, într-o organizare

socială supralocală, putând prezenta o organizare socială stratificată, roluri specifice

şi o diviziune a muncii. Şeferia are o autoritate centralizată, care conduce un număr

de unităţi locale, dar, spre deosebirea de stat, nu are aparat represiv formal. Implică o

economie bazată pe redistribuire. Statul cu diversele sale înfăţisări (monarhie, regim

socialist, regim democratic şi altele), el coexistă, cel mai frecvent, cu alte instituţii.

Domină peste un teritoriu, se distinge mai ales prin importanţa aparatului său, din

care fac parte birocraţia şi o forţă armată permanentă85. Un alt meritos cercetător este

J. W. Lapierre care a stabilit o tipologie exhaustivă şi foarte elaborat a sistemelor

politice. Astfel politica intervine în societate şi duce la stratifică societăţii.

3.3.Concluziile oferite de reperele teoretice ale antropologiei despre

societate şi ierarhie.

83 J. Midlleton, D. Tait,Tribes without rulers,1958, apud Jean Copans, op cit.84 M. Sahlins, ,,Poor Man , Rich Man, Big Man, Chief: political typesin Melanesia and Polynesia” în Comparative Studies in Society and History, 5 , p285-303, apud Jean Copans, op cit.85 Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier, op cit, p212-219.

32

Reperele teoretice despre societate şi ierarhie pot fi considerate complementare

descoperirilor arheologice ele încercând să completeze locurile goale pe care

arheologul nu le mai poate găsi cum ar fi relaţiile dintre oameni, legături de rudenie,

mentalităţi.astfel prin aceste repere teoretice se încearcă întregirea unei lumi pe care

nu am putea să o constituim dacă nu am avea elementele din antropologia culturală.

Putem observa din subcapitolele de mai sus că în orice societate există diferenţieri de

statut social. Există o mare diversitate de ierarhizări sociale şi multe tipuri de societăţi

cu diferitele lor caracteristice astfel putem trage concluzia că orice societate prezintă

structuri sociale vizibile şi invizibile.

Prin subcapitolele de mai sus am demonstrat că universalitatea ierarhiei a

existat în orice timp istoric şi oriunde. Chiar dacă ierarhiile nu se bazează peste tot pe

aceleaşi criterii fiecare societate având particularităţile sale şi specificul ei.Ierarhiile

sociale putându-se crea pe baza oricărei categorii a societăţi.

33