Emprkaiat l ega l K 11

BĂNATUL R E V I S T Ă C U L T U R A L Ă

«

C U P R I N S U L :

Ô (

J

G. Bogdan-Duică : Din trecutul Lugojului A. Cotruş: Strămoşesc pămînt (poezie) Ion Montani: Un tragic destin artistic Dr. V. Bîrlea: Talentul lui Grozavescu Filaret Barbu: Cariera şi personalitatea tenorului Grozavescu Al. Negură: Primăvară (poezie) G. Postelnicii: Note şi însemnări istorice

* * * Judeţul Caras Sim. Sam. Moldovan: Scrisoare către un român din America Iuliu Moldovan: Asanarea financiară Un meloman: O oră în societatea maestrului Enescu Tiberiu Vuia: Cora Iriueu Dr. N. Popovici: „Dela leagăn până la moarte"

Cronica măruntă

Ilustraţii: Grozavescu în Rigoletto; A. Ciupe: Autoportret; Victor Vlad: Proect pentru Palatul administrativ din Ora-vi ţa ; Teatrul comunal din Oraviţa

0

A N U L II BANATUL NÇo 2/J927

R E V I S T Ă C U L T U R A L Ă

DIN TRECUTUL LUGOJULUI In Gazeta Transilvaniei din anul 1851 (p 124) se găseşte

următoarea notiţă despre veniturile Reuniunei femeilor române din Braşov (cu care toţi Românii erau foarte generoşi): „Soţie-talea teatrală delà Lugoj, anumit dd. George Seracin, Vasiliu Brediceanu, loan Popovici, Dimitrie Vancea, N. Drăgoiu, Timoteu Miclea, N. Ştefan, coconita Persida Panaiot, Ecaterina Tereziaş, Iu-liana Brediceanu, cu toţii, venitul unei piese produse 72 fl. 54 cri."

Drept comentar privitor la spiritul acelei societăţi, citez o notiţă delà 1854, scrisă la 25 August şi publicată în aceeaşi gazetă, la 4 Septemvrie (p. 269). La Lugoj sosise ep. sârbesc din Verşeţ (Kengyelácz), predicase în limba română; dar se certă cu „bărbaţii noştri români : Iova Popoviciu, Dimitrie Popoviciu, Iosif Andreiu, Vasile Brediceanu şi Petru Catruşca, şi anume în privinţa in-scripţiunei făcute cu litere străbune*) pe crucea ce e ridicată în mij­locul p ia ţu lu i . . ." Episcopul ar fi dorit să vază slove nu litere latineşti. Fireşte corespondentul ( » * * . . . ) rîde de episcop. Deci pe unde se afla Vasile Brediceanu, se ivià şi ideea latină.

Despre Vasile Brediceanu fiul lui (Coriolan, 1850—1909) a scris notiţa ce urmează : „Tata, Vasilie săpunariu; mama: Iuliana n. Popovici, ambii născuţi în Lugoj şi ambii mari naţionalişti. Vasilie săpunariu a fost orator cunoscut, om cu trecere şi dim­preună cu soţia sa — poreclită „mama Românilor" — ocrotitori ai săracilor; casa lor era deschisă tuturor studenţilor şi învă­ţaţilor peregrinări. Pentru introducerea limbei române în biserică şi a literelor romane V. Brediceanu s'a luptat toată viaţa: de asemenea a fost un factor puternic în popor în luptele politice din anii 1861—1863". A murit în 1864**).

*) Despre crucea aceasla cu inscripţie română, pusă de ţehiul cojocarilor, vezi „Gazeta Transilvaniei", 1844, p. 209.

**) Iuliana Brediceanu a avut de fra lepe tatăl lui Aurel C. Popovici, care era blănar. Mama lui A. C. P. („Maria cea frumoasă"Jerà pasionată de chestiuni politice.

1 & \ }'• 1 x.^-

Ştirile familiare şi cele din gazete se verifică reciproc. O confirmare nouă am scos-o dintr'un manuscript ce mi 1-a

«omunicat d-nul Tiberie Brediceanu, nepotul lui Vasile, compo­zitorul nostru. Vorba este de un manuscript teatral, o piesă jucată de acea societate. Ce preferau să joace vechii meseriaşi români din Lugoj este, fără îndoială, de interes.

Titlul latinesc al piesei (scrise cu slove!) este acesta: Piesa Ciutură gânfată sau Opincăriţă fălosă. Comedie în 3

acturi, tradusă din limbă străină de Iulie Niagoe. In Lugosu, în anul 1849, luna lui Ianuarie iocată.

Diletanţii au fost: M. de Fejér Ivanca, d. de Theodori, Ios. Ioaneszku, M. de Fejér Gabriela, George Seracin, M. de Bredi-ceana, d. Vasile Brediceanu, d. Popovits loan.

Piesa-şi bate joc de o Măriuţă, fostă soţie a unui meseriaş, care acum, după moartea lui, vrea să fie nobilă, rupe câte-o vorbă nemţească şi franţuzească şi o sileşte şi pe fată-sa, Evuţa, să o imiteze : „Eu atâta îţi spun, fată, învaţă-te spre modă a vorbi, dacă gândeşti să mai fi fata mea!" Să-şi dea ea fata unui paor ca Vasile, nici vorbă! Ea însăşi este gata a se mărita cu „filosoful" Trandafir, un poet exaltat (Luciu de Trandafir!), care plouă nume de mitologie greco-romană în toate declamaţiile sale ; maistoriţele sunt odată chiar . . . Lede ! Trandafir se des­copere, însă, băiat de dughiană; piesa se sfârşeşte cu căsătoria Evuţei cu firescul Vasile şi cu perspectiva că şi Măriuţa îşi va veni în fire

Cetitorul să nu crează, însă, că ideile şi stilul sunt de co­medie fină; din contră, şi ideile, şi stilul au atâta grobianitate încât trebue să renunţ a cita.

Originalul trebue să fi fost nemţesc: din acesta a rămas în textul românesc numele scriitorului Rabener. Dar pe Ţichin-deal 1-a introdus prelucrătorul român.

Manuscriptul descris, care făcea parte „din cărţile lui Ba-siliu Brediceanu" este interesant şi prin catalogul de pe ultimele pagine: Este catalogul bibliotecei lui! Din el aflăm cam ce-1 in­teresă pe un meseriaş deştept din Lugoj, pe la mijlocul vea­cului XIX.

Din păcate umeziala a şters o parte din paginele finale, pe care-i scris catalogul.

1 3. Regulu tiatru 2. Carte de economie 4. Icóna pământului

5. Romolus tomul 1 6. dd. tomul 2 7. Olimpia tiatru în 8. istoria chedinţii romans 9. Elizaţii din Siberia

10. Măiestriia de a te feri dă

21. Protestaţia în numele Mol-dovii Un tiater nemţesc Opincăriţa fălosă tiatru Cererile romanilor din Au­stria Kalendariu românesc cu istorii Telemah istorie Tri fraţi ghîboşi Cicitoc cu barbă cu tot Sofronie istorie morală Icóna creşteri rele Iudita istoria morală Tiatru mai bin de nu maş fi însurat.

25. 26. 27.

sărăcie 11. Napolion tiatru 12. Poezi de Alecsandrescu 13. Descoperirea Americi 14. Deregătoria bunei creşteri 16. Desgurzirea din jale 17. Istoria magazin 18. Analele Românilor 19 20. Calendar nemţesc

28.

29. 30. 31. 32. 33. 34. 35.

Sub n-rul 4 avem de sigur geografia profesorului (delà Blaj) loan Rusu (1842). Elizaţii (exilaţii!) din Siberia (n-rul 9) sunt subtitlul Elisabetei traduse de A. G. Fotescu sau de N. Nenovici (1844, 1845), care venia din Bucureşti, ca şi n-rul 11, care poate fi numai Napoleon la Schönbrunn de I. Văcărescu (1847); ca şi n-rul 12, care Alecsandrescu poate fi ediţia delà 1842, dar şi numai cea delà 1838. N-rul 17 trebue să fi fost magazinul istoric (Bălcescu şi Laurian) din acelaş timp (1845). Ceeace, în total, însemnează că Bălcescu, Alecsandrescu, Văcărescu trecuseră în Banat imediat după ieşirea din tipar. Aici, în casa lui Vasile Brediceanu, au dat, însă, de scriitori mai vechi. Ca, de exemplu : Descoperirea Americii va fi fost traducerea delà 1816, din I. H. Campe, sosită delà Buda (n-rul 13). Deregătoria bunei creşteri (n-rul 14) venise tot deacolo, din peana lui Damaschin Bojinca (1830). N-rul 32 (Sofronie) trebue să fi fost al lui Vasile Aron ; iar cei trei gheboşi (n-rul 30) sunt fraţii lui loan Barac (1843). Telemah (n-rul 29) va fi fost cel vechiu de tot, al lui P. Maior. Iar n-rul 33 (Icoana creşterei rele) era proaspăt, opera lui An­drem Murăşanu. N-rul 27 este o publicaţie politică recentă, ca şi n-rul 21 (de Vasile Alecsandri).

Socotind după aceste identificări nu se poate spune că în familia săpiinarului lugojan nu existau multe feluri de interese sufleteşti, care nu se mulţumiau numai cu ce se tipăria la Buda,

Sibiu, Braşov, şi Bucureşti, ci se asigurau şi de manuscripte, dintre care unul a fost cel caracterizat mai sus.

Lugojenii iubitori de palabre (Aurel C. Popovici dixit!) ar face bine să-şi cerceteze toate bibliotecele familiare, să le cata­logheze şi să publice cataloagele, deoarece aceste biblioteci au avut o mare semnificaţie socială şi politică : Ele au fost un simp­tom de alcătuire inteligentă a burgheziei române în oraşe; de­odată cu burghezia aceasta s'a întărit curentul naţional, precum reese şi din pilda lui Vasile Brediceanu, care pe mine nu ca Bredicean, nici ca Lugojan ori Bănăţean m'a interesat, ci ca tip social, care n'a putut fi unic. Au fost şi alţii ca el ; trebue să fi fost! Şi top merită să fie desgropaţi, pentrucă din mozaicul cataloagelor lor, prin adunare, să putem compune cât mai aproxi­mativ împânzirea culturală-literară a orăşenimei române-bănă-ţeneşti. Aceasta este istoria cea i n t e r e s a n t ă . . .

Cluj, 20 Februarie 1927. ^—• """""""" G. Bogdan-Duică

Strămoşesc pămînt !... Strămoşesc pămînt! aici m'am născut, aici vreau să lupt

ne'ntrerupt şi cu ne'nfrînl avînt să-ţi cînt:

Flăcăii arşi de soare şi copilele, muncile, izbînzile de toate zilele, ale isprăvilor tale mici şi uriaşe unelte, căci, aici visez să scoată ca mîini,

din fîntîni, cu găleţi de aur apa romîncele svelte .. .

Reşiţa ta cu coşuri pîn' la cer vreau s'o proslăvesc în cald, înflorit grai românesc, în versuri de-oţel şi de fier.. .

Reşiţa, care va plămădi în pîntecele-i enorme maşini pentru toate biruinţele, scări pentru toate cerurile, punţi pentru văzduhuri în furtună,

locomotive cum rí au mai fost pe pămînt pentru graba aspră a puterniciei româneşti, pentru uriaşele cuceriri ale muncii, pentru ostaşi macri cu ochii spre graniţe, pentru schimburile de bogăţii, pentru nevoile oamenilor, pentru larga îndestulare a lumilor . . .

Aici vreau să mă macin cîntînd, luplînd, asudînd, lingă cupa-mi de apă, lingă bruşu-mi de pîine, — aici, unde se vor ridica mîndre jurnicînd de oameni noui, , largi, puternice îmbelşugate şi tumultoase: lăcaşuri sfinte ale muşchilor şi ale creerului

Romele, Parisur ile, New-Yorkurile isbînzilor româneşti de mîine !... A, COTRUŞ

UN TRAGIC DESTIN ARTISTIC Soarta Iui Tra4aH-~6r-azav«scu m'a cutremurat şi mi-a redeşteptat în

suflet sensaţii de mister ce nu le-am mai avut delà moartea neuitatului meu contimporan de studii Ajexandju Liuba. Da, îmi pare acum lămurit, că asupra Banatuluf-pfuteşte un ctestin tragic. Undeva, de peste Semenic şi Ţarcul, rotesc din vreme în vreme crainicii Perseplionei, vulturii pier­zării şi însăşi ea, stăpâna morţii, stă ascunsă în fundul cerului, poate chiar deasupra Lugojului, cu faţa ei de mort, galbenă şi uscată, încreme-nindu-şi ochii de cremene asupra neasemuitei panorame a Carasului . . .

Prea e mândră şi involtă, prea e bogată şi mirositoare rujiţa asta bănăţeană, ca să rămâie neatinsă de viermele cel ascuns al zădărniciei. Mai ales cine nu s'a născut pe plaiurile bănăţene, poate să-şi dea deplin seamă de ce minunată unitate sufletească şi geografică e acest ţinut ro­mânesc. Nicăiri în largul ţării întregite nu găsim mai multă dragoste de frumos ca acolo. E singura provincie, care şi-a urzit un dialect armonios. E colţul de ţară unde se cântă mai frumos şi cu mai frumoase glasuri ; e vatra industriei noastre casnice, a portului-regină. Firea poporului no­stru din această binecuvântată grădină e caldă, efusivă şi cu nebănuit de profunde resonanţe. Am spune cu un cuvânt: pământ clasic al talentului.

A fost şi va fi. Toate câmpurile muncii româneşti sunt împănate cu valori răsărite

de aici. Dar câte valori de mâna întâi nu ne-a da t ! Să vorbim însă, cu acest prilej de jale, numai de aleşii artei pure. Şi vorbim cu duioşie, căci, vai drumul nostru se încurcă mereu prin ţintirim . . .

In afară de specialiştii şi de oamenii din partea locului, cine-şi mai aduce aminte oare de marele pictor bănăţean Popescu, a cărui faimă fă­cuse acum câteva decenii ocolul globului artistic? Cine mai ştie azi că Papa delà Roma a cumpărat cu 30.000 Lire-mur delà acest pictor român un tablou înfăţişând pe „Christos pe cruce"? Şi a murit în cea mai fra­gedă floare a tinereţii.

E prea cunoscută viaţa marelui prozator Niţă Popovici-Bănăţanu, dispărut în pragul celor mai făgăduitoare realizări l i terare; regretele ce le-a lăsat mai vibrează încă în multe suflete.

Şi sărmanul Victor Vlad Delamarina, acest Ikaros al Banatului, care s'a prăbuşit în ţărâna Haecatei cu abia 26 ani de viaţă. Singurul scriitor şi poet dialectal de seamă în întreagă literatura noastră şi un genial pictor în devenire.

Dar nefericitul Alexandru Liuba ! Acest suflet proteic, înfrugurat de viziunile şi impulziunile marilor creaţiuni ! Lumea artistică delà Bucureşti, acum vre-o 20 de ani, când macheta lui pentru monumentul delà Călugă-reni fusesă pusă la concurs, i-a dat sufragiile ei unanime, deşi „protecţia", această haeteră balcanică ce mai stăruie şi astăzi, a dat altor artişti câş­tig de — „învârteală" . . . La academia de belearte din München stau şi astăzi în văzul tuturor lucrările lui premiate, între cari "neîntrecuta lui schiţă simbolică „Şişj'phus". S'a dus şi bietul Liuba cu ai Iui 31 ani de viaţă . . . c

Şi acum, iată-1 şi pe Grozavescu prins în şireagul de tragice umbre, risipindu-şi în hău potirul, talentul său fără seamăn . . .

Ce va aduce ziua de mâine? Va înceta tragicul dest in? Când ştim câte talente tinere, venite tot de subt podgoriile Lugojului, treapădă pe cele cărări ale lumii! De ce nu ne-am aminti de tribulaţiile şi pribegiile neocrotitului şi marelui talent, care este sculptorul Ladea, tot din preajma Lugojului şi tot — bolnav şi el . . .

O, mândru oraş, clocotitor de elanuri şi de cântece ! Sub coperişele caselor tale adăposteşti răsadul cel mai miraculos al talentului românesc de mâine ! Ocroteşte pe fiii tăi, taina viitorului nostru ! Nu uita că ochiul de tăciune al Persephonei îţi paşte norocul şi harul ! Pasărea de pradă fură întotdeauna din cârdul cel mai strălucitor şi bogat de boboci . . . Păzeşte, păzeşte pe fiii tăi ! Sunt ai ţării de mâine, ai celei fericite . . .

Dar, îmi vei răspunde cu Schiller, că „omul — Nicicând să nu'ncerce pe zei! Şi nici să nu'ncerce vreodată să vază Ce-acoperă zeii cu noapte şi groază*.

ION MONTANI

TALENTUL LUI GROZAVESCU L-am cercetat deunăzi la noua-i locuinţă din cimiterul ortodox ro­

mân de aci. In sfârşit, l-am găsit între vechii-i cunoscuţi, înşiruiţi la periferia

amfiteatrului din jurul capelei. Un morman de cununi din ramuri veştede şi foi artificiale, decolorate

de ploi şi soare îţi indică mormântul. La cap o cruce simplă de fier, de gâtul căreia e agăţat un felinar,

simbolul pelegrinării spre vecinicie, şi o inscripţie, drept cicerone, te lămu­reşte că aici zace: Traian Grozavescu născut la 21 Noemvrie 1895, mort în 15 Februarie 1927. Şi atâta ! încolo o egalitate cutremurătoare darrmeşte în republica a*ceasTă"a morţii.

O cruce de marmoră ori lemn, o criptă, un gard de fier, un copac, o grădiniţă, sunt singurele semne de deosebire şi meşgie între locuitorii paşnici ai acestei triste împărăţii.

E atâta mister în orânduiala firii şi în destinul oamenilor! . . . Cine ar putea înţelege, între atâtea cruci şi lespezi la fel, că o tra­

gedie stupidă a curmat firul vieţii încă robuste şi mult promiţătoare a lui Traian Grozavescu ?!

Dar fatalul s'a întâmplat, discuţia s'a închis. Şi deacum pământul lacom ca un vameş îşi va lua tributul. Doar un vânt preprimăvaratec, umed şi rece se mai boceşte prin cren­

gile copacilor, până când în urechi, îmi ţiue glasul fatidic al profetului „Eu sunt pământ şi cenuşă".

* I-am zis un prietenesc adio şi am ieşit din grădina aceasta a jalei,

cu îndoiala în suflet că sub glia, de curând răsturnată, ar zace omul care trăeşte încă aşa de viu în amintirea tuturora. Şi acum o explicare :

A fost înainte de toate al nostru, al Lugojului, pentrucă Lugojul ni 1-a da t ; în atmosfera lui de coruri şi de cântece s'a crescut; aci îl atră­geau legăturile familiare, prieteniile copilăriei, reveriile izlazurilor cu jocu­rile de minge ; Timişul tovarăş şi complice la atâtea ştrengării copilăreşti ; şi astăzi, tot sub glia lui se odihneşte. Iată, de ce ne doare atât de mult aceasta pierdere.

Dar Traian Grozavescu şi fără acest surogat dulceag de patriotism local, este o pierdere pentru întreaga lume cultă. Talentul său viguros 1-a făcut un vates, un preot al cântecului, un favorit al zeilor, cum credeau anticii despre eroii, poeţii şi geniile cu cari împopulaseră Heliconul şi Parnasul.

Or, între religiozitatea aceasta a anticilor, faţă de talentele desăvâr­şite şi admiraţia cu care le apreciem noi astăzi, nu este nici o deosebire, având ambele culturi acelaş motiv real : darul extraordinar al acestor per­soane excepţionale ce-i aproapie atât de mult de isvorul perfecţiunei.

Dar nu în sensul acesta mistic înţeleg să scriu astăzi despre talentul lui Traian Grozavescu, ci voiam să ating măcar numai în treacăt condiţiile şi împrejurările naturale cari au contribuit la revelarea acestui talent admirabil.

Mă mărginesc la cele mai obişnuite: mediul, ereditatea şi şcoala. Mediul. Este o părere unanim admisă că mediul influinţează talen­

tele. Exemplele sunt multe şi argumentele ce se desprind din ele sunt covârşitoare.

In cazul de faţă atmosfera muzicală a Lugojului, în care s'a crescut Traian Grozavescu, încă a trebuit să aibă înrâurinţă asupra talentului său muzical. In casă, la conveniri, în cor, cânta tata; în oraş cântau vre-o trei, patru coruri — în liceu elevii. — Tânărul „Ciutca" avea deci prilej să-şi pună la încercare vocea. Cânta şi el, peste tot unde ajungea, atunci şi mai târziu. Ca elev de clasa VI de liceu înjghiebase chiar un cor al său, din colegii de şcoală.

E de înţeles deci, dacă după terminarea liceului prin 1914 — se în­scrie la facultatea de drept din Budapesta şi urmează la conservator. Avocat nu s'a făcut şi n 'ar fi putut deveni nici odată. A ajuns, în schimb, să fie privighetoarea mărilor metropole ale Europei. — Să fie însă urcarea aceasta urmarea influinţei mediului? E discutabil.

La tot cazul ar trebui să se nască mai întâi al doilea Grozavescu ca ambientul deaci s ă i poată împrumuta avântul ce 1-a luat talentul lui Ciutca r

pentrucă, da, mediul ajută talentele, dar nu le crează. Aşa că factorul hotărâtor al valorii oricărui talent este mai de grabă

intrinsec şi ereditar, decât extern şi ocazional. Ereditatea. Traian Grozavescu încă moştenise delà tatăl său, Con­

stantin, un gâtlej mai preţios decât o mină de aur, — o voce de tenor

curată ca sunetul cristalului. E acelaş dar ce-1 avea bătrânul în abondenţă, hrănit poate, de apele, de aerul, şi moştenit delà cine ştie, care strămoş teregovan, de unde îşi trăgea originea.

Bătrânul Grozavescu a dat numai rudimentele, baza, fără şcoala pe care nici el nu o avea. Aşadară Traian nu moştenise un talent precoce, ca alţi „copii fenomenali" cari apar şi dispar la orizontul muzical; — în arta cântecului nici nu s'a pomenit de altfel precocităţi fenomenale.

Deaceea talentul său se desvoltă încet, treptat, deodată cu organele, în care îl moştenise. Şi tocmai faptul acesta dovedeşte valoarea reală şi şi temeinicia acestui dar, care suporta cea mai severă şi mai înaltă per­fecţionare tehnică, artistică — fără vre-o oboseală.

Dar culmile acestea ale artei nu i s'a dat să le ajungă : de aci imensa pierdere ce o deplângem.

Cineva în fuga condeiului, în unul din articolele scrise cu ocaziunea morţii lui, mai atinsese şi teoria încrucişării de sânge pentru a dovedi valoarea superioară a vocii lui Traian Grozavescu, având în vedere că mama sa^_Ernestina S e r b u l e de origine sârbă.

Argumentul e ademenitor, dar are maílínuTt valoare simbolică şi decora­tivă decât reală, indicând doară darul muzical acelor două popoare : român şi sârb, atât de viale, vesele şi cântăreţe, ce şi-ar fi putut găsi o expresie atât de fericită în talentul lui Traian Grozavescu. Insă fără vocea de flaut a bătrâ­nului Grozavescu, n 'am înţelege-o pe a lui Traian, atât de mult se asemănau.

Şcoala : Dacă însă talentul lui Grozavescu este un fapt incontestabil, datorită construcţiei minunate a organelor sale vocale, nu e mai puţin ade­vărat că şcoala i-a dat lustru — amploare, supleţă, mlădiere.

Maleabilitatea vocii sale s'a dovedit aci de o calitate superioară. Exten­siunea ei părea a nu avea limite fixate — fără a-şi pierde din puritate.

„Piano şi fortisimo" şi întors, se urmau în toate registrele cu facili­tate uimitoare, menţinându-şi vocea nealterat tremolo ei caracteristic.

Toate aceste calităţi rare îl făceau un cântăreţ de coloratură, pentru care gen de canto se şi dedicase. N'am aflat cari i-au fost profesorii de canto în Budapesta şi Cluj, ştiu însă că în şcoala profesorului Steinei din Viena vocea îi trecu prin transformări fundamentale, — cari îi deschiseră calea spre scenele marelor teatre din capitalele Europei — Traian Groza­vescu avea să devie un cântăreţ cu renume mondial şi o fală a neamului nostru, dacă mâna asasină a unei femei îndărătnice şi capricioase care i-a fost şi soţie, nu îi curma firul vieţii.

Aşa, s'a stins ca o cometă care se prăbuşeşte vertiginos din zenitul căii sale ascendente.

Prof. Dr. Bîrlea

Cariera şi personalitatea artistică a tenorului Traian Grozavescu

S'a stins o stea, steaua bănăţenilor doinitori : Traian Grozavescu !

Clopotele bisericilor din Lugoj i-au cântat ultimele acorduri. Armo­nia clopotelor a vestit Banatului, sfârşitul lui tragic, iar pământul patriei 1-a primit spre veşnică odihnă.

* A amuţit cântăreţul ! . . . El nu se mai duce la Berlin pentru a cuceri

glorie, nu-şi mai dă întâlniri — cum s'a presupus (?) — cu alte femei, nu mai dă ansă la scene de gelozie, — şi asta ajunge, linişteşte o furie omenească, care 1-a puşcat ca pe un câine.

— „Dragoste, artă şi moarte", — iată despre ce se poate scrie astăzi^ când marele tenor al neamului nostru nü mai este printre noi.

. . . . Şi'n momentele de faţă, când condeele aştern pe hârtie tot ce ştiu despre fiertatul cântăreţ bănăţean, — nu ştim ce se cuvine: să in­vocăm blăstem pe capetele păcătoşilor, cari au speculat un talent, până la cea mai murdară crimă, sau să preamărim trecutul glorios în cei 6 ani de activă muncă a regretatului ^Traian Grozavescu?! Un lucru e cert, că moartea scumpului nostru prieten nu se poate rescumpărâ cu nici un preţ iar dacă existenţa Dumnezeirii, care a fost infiltrată atât de frumos în sufletul repausatului, se arată şi în cazul de faţă, care a sguduit o lume de suflete omeneşti, — pentru mâna ucigaşă, sentinţa divină, va fi r ă s ­plata cea mai binemeritată.

* * *

îmi aduG bine aminte — era în anul 1922, — când Ciutca — cum îl numeam noi, — venise la Viena, în preajma Crăciunului în ţară a lăsat treburile încurcate şi din cauza aceasta nu era prea vesel. La înce­put părea timid; nici nu se recomanda de cântăreţ ; îi plăcea viaţa stu­denţească, pe care a trăit-o câteva săptămâni, împreună cu băeţii delà

„România Jună". Talentul îl recheamă. Locul lui este pe scenă. — Astfel, cântăreţul român este într 'o bună zi angajat la Vojksoper (Opera popu­lară) şi sărbătorit numai în cercul studenţesc roman. — Viaţa din Cluj se repetă şi pentru ultimaoră în cariera-i atât de scurtă. — In capela română cântă în Dumineci priceasna, învăţată în Lugoj . . . ., şi nimeni nu-i prevede viitorul. — Cariera de artist este spinoasă. Pe faţa lui Traian însă se vede o veşnică mulţumire: încrederea în el însuşi devine motorul zimbetului copilăresc.

* * *

Primul debut 1-a obţinut în „Pagliacci". Cântăreţul ne cântă în mai multe limbi, preferă cea românească. Germana o vorbeşte în dialect vienez, asemănător celui şvăbesc din Banat, dar o cântă fără accentul recerut.

„Ridi Bajazzo . ..", a fost primul fior ce 1-a împărţit darnic, din tot sufletul său, publicului vienez. Noi, cei câţiva români, cari i-am făcut o prietenească manifestaţie, — l-am admirat ; astăzi înţelegem perfect in­terpretarea rolului de atunci. A fost preludiul unei vieţi boeme, a fost primul semnal al gloriei de mâine ; a fost scena morţii de ieri . . .

Talentul şi calitatea vocii n 'a putut fi trecută cu vederea într 'un mediu atât de muzical, cum este al Vienei. Intervenţia Măiestrului Franz Steiner se observă în primele luni. — Pronunţarea germană se îndreaptă, iar mai târziu devine perfectă. Asupra jocului de scenă se esprimă critica

în mod nefavorabil, în schimb vocea este admirată şi apreciată. In voce se ascundea căldura şi coloritul adevărat al unui tenor liric.

Pasărea măiastră este descoperită în luna Martie a anului 1924, când pe scena Operei mari, tenorul Grozavescu cântă pe Rudolf din „Boema" şi pe prinţul din „Rigoletto".

Să nu se uite, că aceste personagii lirice erau interpretate de un Piccaver şi Slezak, al căror nume a devenit de mult mondial. A fost deci explicabil, ca succesul frumos ce 1-a obţinut în primele sări la Opera din Viena, să nu fi depăşit succesele unui pretins cântăreţ cu renume mon­dial. Aprecierile au fost însă frumoase şi mult promiţătoare pentru un român, al cărui talent era în desfăşurare.

* * * Dacă nu un succes artistic desăvârşit, ci o acaparare şi popularizarea

numelui lui Traian Grozavescu a fost însă debutul în opereta „Tanagra* de J. Offenbach, o prelucrare a maestrului vienez Lafite. Aici tenorul a apărut, pentru primadată într'o operetă, unde pointul a fost o arie admirabilă, cântată cu un aşa sentimentalism, încât bisarea ei a devenit o numără­toare. — In rolul titular figurase Viorica Ursuleac, simpatica cântăreaţă bu­covineană, care astăzi este angajată primadonă a Operei mari din Frankfurt.

Urmează ansamblul: Ursuleac, Grozavescu şi Jean Athanasiu, dirijat de maestrul Bobescu delà Opera română din Cluj, la Opera de pe Wäh-ring. — O serată într 'adevăr românească. Aplauzele publicului nu se mai sfârşiau. Nu ştiai pe cine se admiri mai mult, pe drăgălaşa Ursuleac, pe admirabilul Athanasiu, pe neîntrecutul Grozavescu, sau pe dirigentul cu mult temperament, Jean Bobescu. — Grozavescu a fost la înălţime în seara aceea, când talentele române au cucerit o parie din Viena muzicală.

De aici încolo, drumul lui Grozavescu spre glorie deplină era des­chis. Numele lui creştea rapid, iar Opera mare, pe atunci sub direcţia lui Richard Strauss, se grăbise a-1 angaja în calitate de prim-tenor.

* *

Odată cu angajamentul strălucit pentru un cântăreţ român, s'a în­ceput şi munca extraordinară a tenorului, pentru a obţine un nume demn de poziţia care i s'a îmbiat din partea direcţiunei.

O luptă tacită se porneşte contra marelui Alfred Piccaver, respective a belcanto-ului acestui cântăreţ mondial, delà care fiertatul învăţase multă tehnică vocală, cum însuşi mi-a mărturisit-o. — In schimb nu era pe nimeni invidios, ci căuta să satisfacă dorinţele fiecăruia, căci se afla deja pe aşa o treaptă, de unde putea să împartă mult bine prietenilor săi. Astfel casa lui Ciutca era deschisă amicilor lui intimi, între cari am

avut fericirea a mă număra şi eu, împreună cu Titus Olariu, George Dippon, Livia Văţianu, Hans Czegka, Emil Riegler, Septimiu Chirvai, Carol Neumann ş. a. cari au îmbrăţişat cariera artei muzicale.

* *

Urmează deci studierea operelor nouă, ca André Chenier, Lucia de Lammermor, Fanciulla del' West, Balul Mascat şi Turandot (necântat), în afară de repertorul vechi, pe care îl învăţase şi în limba germană : Cava­leria Rusticană, Rigoletto, Pagliacci, Aida, M. Butterfly, Tosca, Boema şi Carmen. Numai Faust-ul nu-1 ştiuse încă şi în limba germană. Mai cântase şi „Requiem^-ul lui Hector Berlioz, în două concerte sinfonice.

Deci un repertor bogat, pe care îl stăpânea la perfecţiune în cele mai mici amănunte.

Vocea de nuanţa cea mai italiană, subjugă auditorul, căruia Groza­vescu începe să-i devină idolul.

Cine i-a auzit glasul fermecător în aria finală din Tosca, sau canti­lena lirică din Boema, cu pianissimurile cele mai fine, care te trans­portau în sfere divine, — n'a putut să rămână rece, sau nepăsător. Car-men-ul, interpretat de el, a fost maestru diferenţiat de ariile verdiniene din Aida, care, după părerea mea, a fost cantilena cea mai frumoasă a lui Grozavescu. Aria din Bajazzo, a atins acelaş fior dramatic, pe care numai Caruso 1-a putut atinge cândva, prin arta-i miraculoasă de bel-cant. Orice fibră am simţit-o pe şira spinării, la crescendo-urile uimitoare, cari, oricât s'ar zice: nu se pot învăţa, ci trebue să fie neapărat moşte­nite, sau înăscute în respectivul talent.

— Din repertoriul nou al mult iubitului şi apreciatului Ciutca, am avut fericirea să aud „Fanciulla del' West", în rolul femeesc cu Marie Jeritza. A fost prima apariţie a lui Grozavescu cu renumita cântăreaţă, care părea sedusă de privighetoarea nouă de pe orizontul vienez. Ansamblul lor a fost aşa de magistral, încât critica a subliniat succesul din seara aceea.

. . . îmi aduc aminte de manifestaţia ce i s'a făcut în stradă după terminarea spectacolului.

Numele lui de celebru tenor-liric a fost stabilit deja. — Viena—Berlin, ora calea victoriei, pe care a parcurs-o, de aici înainte, devenind tot mai responzabil de arta sa.

* * * Succesul definitiv îl obţine în „Balul Mascat", ultimul rol studiat şi

«xecutat, cum şi la 25 Decemvrie 1926, în sărbătorile Crăciunului, când

la primul concert propriu ee-1 aranjează în „Wiener Konzerthaussaal", cu acompaniamentul orhestrei Operei, sub conducerea maestrului Heger, obţine următoarea critică (pe care ó reproducem la fel):

Während der Weihnachtsfeiertage gab Traian Grozavescu sein erstes Konzert in Wien vor dem dicht gefüllten Musikvereinssaal. Es war ein Privatissimum für die Freunde und Anhänger des Bel-kanto. Der Künstler sang die Elitestücke seines Rerpertoires, die Romanze aus Boitos „Mephistofeie", die Arie aus Ponchiellis „Gia-conda", und musste die Arie aus „Le Roi d'Ys", die er mit voll­endetem Mezza voce sang, Wiederhollen. Seine gesangliche Meister­schaft bewährte sich auch im Konzertsaal ; Wohllaut und Technik seiner Stimme führten zu Begeisterungsstürmen, die ihm noch die Blumenarie aus „Carmen", die grosse „Turandot"-Arie und das „Lache, Bajazzo" abnötigten. Mit dem Sänger konnte sich Staats­opernkapellmeister Robert Heger in den Beifall teilen. Sein Stab machte den eingebornen Schwung der Philharmoniker noch schwung­voller, und der groteske Marsch aus Brokofieffs „Liebe zu den drei Orangen" wurde ein besonderer Triumphmarsch.

* #

. începutul tragediei. . . . Şi atunci, când i-se iviră primii invidioşi, când rivalitatea deve­

nise o luptă crâncenă, când lumea întreagă îl credea foarte fericit, când totul strălucea numai la aparenţă pentru sărmanul Grozavescu, — se în­cepe tragedia sufletului său. învinge mereu neplăcerile, indispoziţiile, pri­cina scenelor familiare, mizeriile ce i-le face necontenit un créer desechili-brat, — şi . . . cântă neîntrerupt înainte, până în ceasul morţii.

— Ultimul succes i-a fost şi ultimul debut, când în preseara zilei fatale, cântă în „Rigoletto", alăturea de renumitul baritonist Baklanoff. — Ultima arie i-a fost scris să-i fie „La Donna è mobile", care peste noapte s'a transformat în cântecul lebedei, căci Bajazzo al lui Leoncavallo, care îşi ucide în mijlocul scenei soţia, printr'o întorsătură a sorţii, este ucis de propria lui soţie.

In ultima zi a tenorului, viaţa întoarce arta dramaturgului italian, schimbă subit rolurile şi . . . trubadurul cade într 'un lac de sânge, în plină activitate, lăsând în urmă-i angajamente, obligaţiuni, probe şi suc­cese sigure, — cu veşnicul zimbet pe faţă.

Cine poate opri un vifor, cine e în stare a se opune unui vu lcan?

Putem să deplângem, numai soartea nefericitului între cei fericiţi şi compătimi fetiţa-i de doi ani, a cărei nevinovăţie va fi întotdeauna tragic învăluită de mârşava faptă a unei bestii, care mai are îndrăzneala să se numească: mamă. Filaret Barbu

Primăvară Căldura, gonită de undeva de departe, A venit la noi pe aripele lui Marte; Iat-o !. . . culcată pe crengi, mugurWi desghioacâ Şi'i vrăjeşte: să'nflorească, să rodească şi să se coacă.

* Pământul, printr-un pâlc de ghiocei, râde la soare, Văile — desmoţite de frig — cântă'n isvoare; Din brazdele, întoarse în câmp, de negrele pluguri Se ridică aburi, ca din jertfele pe ruguri.

Viaţa adormită'n glie, de căldură se dospeşte Şi prin mii şi mii de fire înverzite'n sus ţâşneşte! Sălciile mai grăbite, sug din soare stropi de raze Şi'şi aştern pe surii muguri strălucire de topaze; Codrul frunza îşi despică, sânul văilor e-o floare, Vântul rătăcit pe-o creangă, de atâta soare, moare!. . . Ceru'şi limpezeşte faţa, iar un nor ca o năframă, Sfârtecat de-atâtea suliţi, fir cu fir se tot destramă.

* Veştile's pe-aripi purtate . . . şi's atâţia vestitori, Că te miri de multe ori, De-unde vine-atăta gloată'naripată!

* Cerul şi-a plecat o creangă pe cărare Şi-a cules, pân'la amiaza, aurul căzut din soare! Viaţa sburdă pretutindeni, trec flăcăii chiuind De te-opreşti lângă-o tulpină, i-auzi sevele svâcnind. . . Peste drum un pom în floare a'mpetrit de-atât extaz Şi nu ştiu dece îmi pare Că în el, văd parcă-un înger rezemat lângă zăplaz!

AL. NEGURĂ

NOTE SI ÎNSEMNĂRI ISTORICE

DIN TRECUTUL BANATULUI') m.

Ia acelaş timp cu refacerea şi desvoltarea Timişoarei, pentru adu­cerea Banatului în stare de progres, se încep şi în provincie nouile reforme, asupra cărora guvernatorul Mercy stăruie şi îşi dă toate silinţele. Pro­misiunile Camerilei din Viena, de a acorda coloniştilor diferite favoruri, atrase în Banat foarte mulţi streini. Colonizările încep imediat după cuce­rirea Timişoarei. Cei dintâi colonişti fură soldaţii armatei lui Eugen de Savoya cari după terminarea răsboiului şi pacea delà Pojarevaţ, mulţi din ei rămaseră şi se stabiliră aci îndemnând şi pe conaţionalii lor să vină şi să se aşeze în Banat. Erau preferaţi mai cu seamă cei de religiune catolică, îndeosebi Nemţii, cari în număr covârşitor inundă aici din Austria şi din Germania de pe Rin.

Pe atunci, în apus, oamenii erau cuprinşi de aceleaşi emigrări febrile ca şi azi emigrările în America.

Banatul fu împărţit în noui districte. Se făcu măsurarea provinciei, se construira pe unde nu erau, şosele şi drumuri, iar prin colonizările ce sporeau mereu, luară fiinţă multe sate. Sate maghiare, pe atunci, în tot cuprinsul Banatului nu se afla nici unul. Ungurii, adică curuţii de pe vre­mea lui Rákóczy, puţini câţi mai erau pe la oraşe, odată cu plecarea Turcilor fugiră şi ei aiurea. Pretutindeni erau numai Români. Pe alocurea însă, în părţile apusene, dealungul Tisei în sus până la Mureş şi la Dunăre jos în părţile sud-vestice, se aflau şi Sârbi cari, de furia Turcilor, îşi pără­siseră ţara refugiindu-se în aceste părţi, unde în unele locuri se ameste­cară cu Românii. Majoritatea populaţiei bănăţene aşadar, atunci, ca şi

i) Vd. „Banaful" An. I, No 3 şi 4.

acum dealtfel, au format-o totdeauna Românii. Elementul german, prin colo­nizările ce urmară începe cu timpul a se înmulţi tot mai simţitor. Privilegiile acordate de Camarilă, îndestulară şi mulţumiră mult pe colonişti. Ei puteau să se aşeze aici după bunul lor plac, unde voiau. Fură scutiţi de dare pe un lung şir de ani, avură la dispoziţie unelte casnice şi de gospodărie, s'au bucurat în fine de toate favorurile, dânduli-se chiar şi bani pentru nevoile ce ei reclamau, ceiace îi încuraja foarte mult. Serviciile adminis­trative de stat, judeţ şi comună, ca şi celelalte funcţiuni particulare, toate fură împănate numai cu Nemţi. în lipsă de oameni de-ai lor cari să cunoască limba obişnuită a populaţiei fură însărcinaţi pentru serviciul de poştă Români ce aveau să îndeplinească funcţiunea de curieri, numindu-se şt „haiduci" sau „husari". Chestiunile administrative şi juridice de stat, pre­cum şi cele economice, erau supuse Comand, general al Cetăţii Timişoara de care se ţinea atunci şi ţinutul Belgradului. La Timişoara se vărsau încasările diferitelor dări, aici să desbăteau chestiunile referitoare la admi­nistraţie, justiţie, etc., aici în fine, se luau, orice dispoziţiuni cu privire la ceiace interesa Banatul. Se introduce şi se organizează administraţia şi ju­stiţia, iar pentru înaintarea educaţiei religioase morale, ca şi pentru instruc­ţiunea publică, se ridică biserici şi iau fiinţă şcoli, atât la oraşe cât şi la sate.

Biserica română ortodoxă, în timpul acesta, ca şi mai în urmă, fiind continuu persecutată de streini, a trebuit să sufere foarte mult. Prin ordu-rile Iezuiţilor şi Franciscanilor, Curtea vieneză caută să răspândească şi asupra Banatului, catolicismul, care, pe atunci, era cu totul nimicit în aceste părţi. în urma mai multor privilegii ce se făgăduiră locuitorilor autohtoni greco-orientali, adică românilor, în vremea aceia grea pentru ei, începe a se face unirea bisericească cu Roma. Dar, cu toate asupririle la cari au fost expuşi Românii, aici, mai mult decât în orice parte s'au întâmpinat la început mari rezistenţe. Mai târziu însă, constrânşi de împrejurări au fost nevoiţi să primească şi o parte din Românii de aici, unirea bisericească, propagată prin încercările iezuite făcute cu sprijinul Curţii vieneze. Pro­misiunile, ce li s'au făcut, de a li se da diferite privilegii, s'a văzut mai în urmă că au fost zadarnice.

Scutirile de dare către stat şi atâtea alte favoruri acordate colonişti­lor Nemţi, îngreuiară foarte mult soarta bietului român băştinaş, căci toate acestea, fură puse pe spinarea lui, trebuind să le suporte prin birurile grele ce se majorară anume pentru el. Pe lângă aceste biruri, Românul bănăţean mai era supus şi la alte sarcini particulare la ordinul şi pentru funcţionarii judeţeni. Aceşti funcţionari Nemţi, s'au purtat cu populaţia românească într 'un mod cu totul barbar. Românii erau persecutaţi ca nişte sclavi josnici, erau luaţi de la munca lor şi puşi la tot felul de corvezi

particulare, fără să li-se dea posibilitatea de a-şi înjgheba şi ei gospo­dăriile ce li-se acaparaseră de colonişti aşa de samavolnic. Persecutaţi continuu, purtaţi în toate părţile la lucru şi puşi la munci grele fără nici o plată, astfel înţelegeau „conducătorii" Nemţi, să sprijine pe locuitorii autohtoni. Românii fac petiţii la organele superioare, arată persecuţiunile ce li se fac de către funcţionarii administrativi, dar, de nicăeri, nu li se face nici o dreptate. Plângerile lor nu sunt luate în seamă. Din contră, ei sunt şi mai mult asupriţi : şi mai rău torturaţi, mai rău chiar de cât pe vremea Turcilor. în mijlocul Românilor începe a încolţi atunci revolta. Streinii, veniţi de aiurea, inundă asupra lor în mase. Nemţi în tot locul. Afară de Germani, cari veneau aici ca la ei acasă, emigrează în Banat, atraşi de favorurile mari puse la dispoziţia coloniştilor, şi alţi streini. Fără să mai vorbim de Sârbii din vecinătate care mai dinainte se pripăşiseră pe marginele sud-vestice şi apusene ale Banatului, dar încep a veni Bulgari, Greci, etc. Emigrează apoi meseriaşi din Italia şi chiar din îndepărtata Spanie. Meseriaşii italieni, formară o colonie a lor în suburbiul „Fabric" din Timişoara, plasâudu-se pe la stabilimentele industriale de aci, iar cei­lalţi italieni, cultivatori de plante industriale, se aşează în apropierea oraşu­lui, în provincie, unde încep să cultive orezul şi să se ocupe cu creşterea viermilor de mătase. O examinare muniţioasă a pământului prin încercă­rile făcute, a avut de rezultat că, clima Banatului, permite cultura tuturor produselor solului.

Agricultura fu înbunătăţită ; viticultura deasemenea se încuraja prin soiuri alese de viţă de vie ; nu mai puţin se căută ca şi pomicultura să fie îngrijită cu altoiuri renumite de pomi fructiferi. Mare atenţie se dădu însă culturii viermilor de mătase în care scop se plantară în diferite părţi ale provinciei terenuri întregi de duzi. Importante şi foarte folositoare erau apoi, pentru boiangerii, un fel de plante sălbatice ce creşteau în aceste părţi, împrăştiate pe şesuri şi chiar pe munţ i ; acestea e rau : Scumpia (Rhus cotinus) şi Roiba (Rubia tinctorum). Prin îngrijirea şi sădirea lor sistema­tică, aceste plante se înmulţiră foarte mult formând articole importante de export cu care se făcea însemnat comerţ cu Franţa, dar mai ales cu Belgia şi Olanda unde foarte mult se căutau pentru boiangerii, exportându-se în cantităţi mari, în stare brută. Scumpia, a cărei scoarţă se întrebuinţa la tăbăcitul pieilor, ca şi Roiba din rădăcina căreia se extrăgea o culoare roşie, foarte puternică, se preparau dealtfel şi la Timişoara, în Fabrici, spre folosinţă pentru nevoile locale. Tot pentru trebuinţe economice, se plantează şi se înmulţesc printr'o bună cultivare, Guliile sau Caralambele (Brassica oleracea) şi Napii (Brassica napus). Sămânţa acestor plante dedea foarte mult ulei. în stare brută, uleiul extras, se folosea la o mulţime de

trebuinţe casnice ea săpunării, lucrări de lână, iluminat şi în alte multe scopuri economice, iar rafinat se întrebuinţa foarte bine în locul unt-de-lemnului. Pentru industrializarea seminţelor acestor plante, erau în Timi­şoara, fabrici cu teascuri speciale olandeze, de stors uleiul. în Timişoara era apoi, fabrică de postav, pentru prelucrarea lânei din provincie.

Multe din productele brute ale Banatului se industrializau la Timi­şoara, unde încep a se înmulţi fabrici de tot felul.

Industria mare, începe a lua un frumos avânt. Deasemenea şi industria mică progresează, căci se aduc, la Timişoara cât şi în celelalte oraşe din provincie, tot felul de meseriaşi, formându-se diferite bresle şi corporaţiuni de lăcătuşi, cismari, croitori, e t c , precum şi de meseriaşi pentru preluc­rarea argintului şi aramei, cărora li se acordară mari favoruri.

Claudius Mercy, guvernatorul de pe atunci al Banatului a sprijinit şi încunjurat în mod deosebit toate corporaţiunile de meseriaşi. El, dealtfel, pe toate terenurile de activitate a muncit foarte mult pentru desvoltarea şi buna stare a provinciei căci vedem cum subt guvernarea lui, prin cul­tivarea raţională a pământului se face posibilă, înflorirea comerţului şi industriei bănăţene.

După aproape 16 ani de guvernare în 1733, Mercy părăseşte Banatul, plecând în altă parte unde fu chemat. După el, se schimbă încurând mai mulţi guvernatori. Baronul Engelshofen continuă opera lui Mercy între anii 1733—1736; urmează apoi, contele Hamilton, care nu rămâne însă decât câteva luni, căci la 1737 e numit ca guvernator contele Neuperg. Multe din monumentele sculpturale şi epigraf ice romane, ce se aflau pe terito­riul Banatului, dar mai ales cele delà Mehadia, au fost luate de contele Hamilton şi transportate în timpul guvernărei sale, pe Dunăre, departe, la Viena. Ridicate fără nici un drept, de pe pământul românesc al Banatu­lui spre a fi duse aiurea şi înstrăinate, aceste preţioase tezaure istorice, n 'avură parte să ajungă, toate, la noua destinaţie, căci pe drum parte din ele se scufundară în valurile Dunărei, pierzându-se pentru totdeauna.

Activitatea guvernatorului Engelshofen, ca şi a predecesorilor săi Hamilton şi Neuperg, s'a mărginit mai cu seamă la pregătirile în vederea, unui nou războiu cu Turcii, continuarea fortificaţiunilor Timişoarei şi întă­rirea celorlalte cetăţi delà graniţă cum era Ada-Kaleh, Orşova, şi altele. Neuperg îşi începe guvernarea chiar în ajunul războiului, căci în primă­vara anului 1737, când el fu numit guvernator, avea să înceapă la Dunăre ostilităţile de războiu între Austrieci şi Turci. Prinţul Eugen, marele erou cunoscut în războaiele contra Turcilor, murise un an mai înainte (1736). Pierderea acestui viteaz şi iscusit general era mare şi se resimţia mult. Turcii, nemai având de a face cu viteazul prinţ care în ultimele războaie

băgase mare spaimă în ei, prinseră de astă dată mult curaj. Războiul fu declarat. Austriecii, spre a împiedeca invadarea Turcilor în ţinuturile ocu­pate de ei, se grăbesc să ia ofensiva din timp ; pela finele lunei Iunie sunt deja în marş înaintând dealungul râului Morava către Bulgaria. La 23 Iulie ajung la Niş pe care-1 ocupă prin capitulare fără nici o rezistenţă. De aici, trupele austriace se împart în două : o parte înaintează în Bosnia, iar alta în Bulgaria, ocupă valea râului Timoc unde se întăreşte blocând Vidinul, pe care urma mai apoi să-I ocupe. Acest detaşament însă nefiind destul de puternic aşteptă să vadă mai întâi cum se desfăşoară evenimen­tele pe celelalte fronturi. Legătura între cele două armate, o făceau alte t rupe venite în ajutor din Banat.

Primele operaţiuni ale Austriecilor, sunt norocoase. Nu trece însă mult timp şi Turcii năvălesc asupra lor, tocmai în momentul când armata principală austriacă, obosita prin lungile marşuri forţate ce făcuse, era aproape cu totul incapabilă de luptă. General Doxat capitulează la Niş şi se retrage spre Orşova ; odată cu el se retrag şi trupele aşezate şi întărite pe valea Timocului. Flotila Austriecilor ce se afla între Orşova şi Vidin se retrage şi ea. Turcii înaintează victorios. Armata austriacă, ce trecuse din Tran­silvania, Carpaţii, şi cuprinsese Muntenia până la Piteşti, iar deacolo alun­gată de români venise în Oltenia la Craiova, cu scopul de a ataca pe la spate pe Turci, este cumplit bătută şi fugărită peste munţi. Austriecii se retrag pe toate fronturile. Marginile Banatului, prin ocuparea Nişului şi Olteniei de către Musulmani, rămân deacum încolo deschise invaziunei turceşti. Intenţiunile Turcilor încă nu se cunoşteau bine : sau merg spre Belgrad sau contra Banatului. Neuperg, căuta totuşi a lua măsuri de apărare.

împrejurările tragice pentru armata austriacă, dovediră de astădată interesul nouilor fortificaţiuni ale cetăţii Timişoara şi a celorlalte din sud-vestul provinciei.

Retragerea Austriecilor, produse în Banat mare panică. Zăpăciţi de teamă, coloniştii o i'au la fugă care în cotro puteau. La

Timişoara e fierbere mare. Mulţi locuitori se refugiază, iar alţi vin de se adăpostesc aci din alte părţi. întreprinderile industriale stagnează şi se dizolvă. Cartierul „Fabric" al Timişoarei ocupat în majoritate de meseriaşi, prin plecarea acestora se despopulează. Pe lângă nenorocirile răsboiului, la finele anului 1737 se adăoga un alt neajuns: ciuma, care se ivi la Timi­şoara unde începe a face mari ravagii, întinzându-se repede şi la sate.

Iarna sosise. Timpul era foarte greu, foarte aspru, aşa că orice acţiune de luptă nu mai putea fi posibilă. Din cauza gerului mare al iernei, ope­raţiunile de războiu încetează spre a fi reluate în primăvara anului viitor.

G. Postelnicii

JUDEŢUL CARAS In Februarie 1926 s'a făcut un mare act de dreptate românilor din

sudul BanatuíüTf^prin crearea unui judeţ al lor, au fost eliminate toate piedicele care s'au pus în trecut — în mod meşteşugit şi cu scopuri per­fide — în calea progresului economic şi administrativ al ţinutului.

Plasele din care s'a format la data de mai sus judeţul Caras, au fost pe vremuri tributarele Lugojului, centru de tradiţii româneşti ce-i drept, dar — în virtutea strategiei acaparatoare a stăpânitorilor de ieri — şi bastion unguresc de cucerire şi asimilare. Cu gândul la această cucerire, statul ungar — bun organizator şi administrator când era vorba numai de organizare şi administrare — a preferat să lase desorganizat şi să ad­ministreze numai în conformitate cu necesităţile acaparării un judeţ curat românesc şi de întinderea a două altora de aiurea.

In asemenea condiţii, ţinutul văii Carasului, A1 măjului şi cel din stânga Dunării, a rămas în urmă în toate privinţele. Lugojul nu-şi uita de aceste ţinuturi decât când era vorba de biruri, dar ca să le facă po­sibilă o punere în valoare a bogăţiilor lor de tot felul nici gând nu era.

Toate aceste vitregii cu dedesubturi trebuesc reparate azi. Agricul­turii, viticulturii şi exploatărilor forestiere din Caras trebue să li-se creeze artere de circulaţie : şosele şi drumuri de fer, E drept că noul judeţ n'a împlinit decât un an de existenţă şi s'a şi făcut ceva în această direcţie, dar grosul realizărilor trebue împlinit de acum înainte.

Paralel cu schimbarea condiţiilor economice de până acuma, trebue începută fortificarea culturală a Oraviţii. Capitala noului judeţ — prin si­tuaţia ei geografică — este menită a primi în şcolile ei nu numai şcolă-rimea din acel jur, ci şi odraslele românilor din Banatul Jugoslav, care pornesc la carte. Orayita trebue transformată, în vederea acestui scop, în focar de cultură, tfebuesc create acolo şcoli secundare de tot felul şi şcoli profesionale.

S'a spus că generaţia noastră este o generaţie „de sacrificiu". Com­plectăm această părere — care nu poate fi decât a unui om blazat, sau a unuia care a sesizat insuficient o stare de lucruri şi a proclamat doar o jumătate de adevăr — cu aceea că generaţia noastră trebue să fie o ge­neraţie creatoare.

Teatrul comunal din Oraviţa

In Caras, ca nici unde aiurea în Banat, sunt multe de creat. Pentru a crea însă, e nevoe ca acest colţ de ţară, curat românesc, să fie altfel tratat decât în trecut. Faptul că în fruntea judeţului Caras se află astăzi dl Dr. IonJ£eicu, om cu tragere de inimă, ne face să nădejduuim că acest judeţ v T r F î n d r u m a t puternic spre largi realizări în toate domeniile de activitate.

Scrisoare căfre un român din America Stimate domnule Lazar Velcelean,

2149. 3 th. Sir. N. E. Canton, Ohio. U. Sl .A.

Scrisoarea D-v. din 22/1 1927, în care spuneţi cuvinte bune despre articolul meu „Caras*, apărut în No. 6—7 al acestei reviste, e o dovadă ca munca noastră nu-i zadarnica şi că paginile revistei „Banatul duc chiar şi peste ocean, între românii din America, articole şi informaţii cari opresc atenţia. In aceeaşi scrisoare, îmi aduceţi la cunoştinţă că vă bate gândul ca în vară să vă întoarceţi în Banatul românesc, de unde aţi plecat înainte cu douăzeci de ani, vrăjit de mirajul aurului. *

Ce să vă spun eu cu privire la întoarcerea aceasta, în pământul stră­bunilor mei şi ai D-v. ? ! . . .

In împrejurările de acum, nu-i încă loc la noi pentru oamenii de organizaţie, pentru oamenii cari iau viaţa aşa cum se ia în America. Sosind între noi, puteţi pierde repede bogăţia câştigată acolo, puteţi pierde cre­dinţa în spre mai bine şi riscaţi să vă sângere adânc şi continuu dragostea de ţară.

Clanţul delà Rol, cu durere observă delà Cula din Vârşeţ şi cursul Nerei la Biserica-Albă (azi Vrset şi Belocrcva) că dinarul e de trei ori mai de preţ decât leul. Aurul delà Rilfa, argintul delà Dognecea, arama din Ciclova şi Sasca, lemnul delà Valiug şi cărbunii din Anina, zadarnic aşteaptă exploatarea, şi pământul acesta mănos nu-i lucrat aşa cum ar trebui să fie. Iar oamenii, bufani şi fratuţi, au preţ numai după partid şi vot.

Barcă şi Boncioc au murit. Şi chelnerii delà Berăria Fischer, fără muzică îşi aşteaptă la joc şi „cugleJ^Xpjojpj^g) oaspeţii.

Sărăcia se răspândeşte ca ciuma, pretutindeni. Băncile doar câştigă, căci lucrează cu dobânzi cari întrec chiar fanteziile americanilor. Comer­ţul scumpeşte marfa şi lucrătorii umblă fără lucru. Statul îşi plăteşte, cu

sgârcenie, funcţionarii, de aceea munca pe care aceştia o fac, lasă atâta de dorit.

In aceste împrejurări, m'am adresat, prin articolul meu, ţăranilor bănăţeni, îndemnându-i să se organizeze din punct de vedere financiar, dând pentru fiecare jugăr de pământ 1000 lei, sumă care în judeţul unde v'aţi născut ar face 800 milioane lei. Cu această sumă s'ar putea electri-fica, prin căderile de apă, întreg judeţul nostru, s'ar putea reorganiza căile ferate, s'ar putea face practicabile drumurile, s'ar putea zidi spitaluri etc. etc. Fiecare om ar căpăta de lucru şi şi-ar putea agonisi pâinea de toate zilelele.

La acel strigăt nu s'a mişcat nimeni. Oamenii, cea mai mare parte dintre ei, visează mântuitoare împrumuturi străine. Timpul tace şi t r e c e . . . Iar noi ne lăsăm la voia întâmplării, cum am făcut-o întotdeauna.

Azi am primit scrisoarea D-v. prin care îmi oferiţi 10.000 lei pentru punerea în aplicare a planului de care amintesc mai sus. D-v. aţi crezut că până la sosirea în America a revistei noastre, aici a şi luat fiinţă Banca fudeţană. Lucrurile la noi nu se fac cu repeziciunea cu care se fac în America. Până acum nu s'a făcut nimic, absolut nimic.

Darul lui Dumnezeu, bogăţia naturii, mulţumirea de a munci şi a te bucura adânc de rodul muncii tale, nu sunt încă puse hotărât la contri­buţie de către ceice locuesc şi cârmuesc acest binecuvântat pământ al Banatului nostru.

Oamenii se luptă pentru nimicuri, se împart în partide politice şi se sfîşie întreolaltă pentru voturi, pentru urâte ambiţii personale, pentru ticăloase câştiguri fără muncă.

Scrisoarea D-v. mi-a adus o mare bucurie, mi-a multiplicat elanurile progresive, mi-a oţelit încrederea într 'un viitor mai bun. Şi totuş vă sfă-tuesc : Nu veniţi acasă la vară, sau dacă vi-e dor peste măsură, de Rol-ul cu liniştitul călugăr, de pietrele şi codrul Simeonului cu smeurişti dinspre Poiana-Iulia, de munţii şi peştera lui Adam Neamţul, atunci aduceţi cu D-v. ceva din duhul care a făcut şi face bunăstarea şi înflorirea Americii: râvnă de muncă, cumpătare, rânduială şi însufleţiie pentru lucruri mari.

Aduceţi cu D-v. pe Gheorghe, pe Petru, pe Costea şi Adam, pe Ilie şi Mihai, şi pe toţi ceilalţi cari au avut odată puterea şi voinţa de fier să se smulgă din sărăcie, angajîndu-se în lupta grea pentru o viaţă nouă ! — Ei cari au ajuns la ţintă, ei cari au crescut cu un cap peste fraţii lor rămaşi acasă, şi totuş nu şi-au uitat de leagănul sărac, de coliba mică, şi-şi iubesc cu aceeaşi dragoste fraţii şi surorile rămase aici în sărăcie materială şi morală, să vină înapoi alăturea de D-v. ! . . . Oameni hotărâţi,, energici, cu fruntea sus, gata de munca cea mai grea.

Veniţi cu experienţa voastră rodnică, veniţi acasă să ne arătaţi cum se munceşte mai cu spor, cum se află, prin muncă, fericirea ! . . . Veniţi să ne fiţi pildă de toate zilele, să puneţi pietri mari şi mai tari decât oţelul, la temelia României de mâine.

Cu salutări din partea celor mulţi cari vă aşteaptă: Sim. Sam, Moldovan.

MoLDovan&. c e

OGLINZI Si Gm.aHTEQ.IE DE STICLE S.fí.

GLQSGPUWTEßlE UND

SPIEGELFBBMK r e le pom- -fZ--C?

TELE6P.aDQ:0P0UN-

I.Piqtr Te pes VoDflZ.

E R Z E U G T Spiegel für die Möbel-Industrie

geschliffen und glatt. Geschliffene Gläser

für Bauarbeiten und Interieurs. Technische Gläser

für sämtliche Industrien.

Schildermalerei, Bazarspiegel. Schreibgarn itu ren.

Schaufenster-Einrichtungen. Souvenier-Gegenstände. Messingverglasungen. Gebogene Tafelgläser.

ECONOMICE ASANAREA FINANCIARĂ

luliu de Moldovan

IX.

Cu cât e mai urcat plafonul cu atât mai mic poate să fie cursul stabilizărei, aceasta stabilizare ne-ar costa o urcare a datoriilor noastre cu 200 - 300 milioane aur, până când urmărind politica financiară preco­nizată cu noţiunea revalorizare)', cu cât e mai urcat cursul cu atât mai scăzut poate fi plafonul, vom avea spese de 700—800 milioane de aur.

D-nul Vintilă Brătianu are o discreţie financiară desăvârşită. Nu explică noţiunile nici atunci când vorbeşte de stabilizare, nici vorbind de revalorizare. Dânsul nu se gândeşte la o revalorizare până la paritatea aurului. Poincarè a declarat, că va lupta cu toate mijloacele, ca cursul valutei franceze să nu treacă peste 122 livra şi d-nul Vintilă Brătianu va fi având aceeaş concepţie care e raţională însă prea costisitoare şi să explică astfel: „In anul 1925—1926 circulaţia noastră fiduciară avea o valoare de 500—600 milioane lei aur, urcându-se cursul leului la 5 cen­time ar avea o valoare de 1 miliard lei aur, la 10 centime ar avea o va­loare de 2 miliarde lei aur, etc."

Motivarea e foarte bună, se uită însă că valuta e un cântar pe care ori de câte ori cântăreşti o marfă, ajunşi la acelaş rezultat.

Numai puţin adevărat este faptul, că stocul nostru metalic şi acope­rirea bancară de care dispune Banca Naţională e de 1 miliard 346 milioane lei aur. Dacă nu luam în calcul aurul depozitat la Moscova şi atunci e o acoperire de 200% şi cu drept se revoltă cei ce pretind ca şi valuta noa­stră să fie apreciată, durere, înzădar sunt toate argumentele situaţia fi­nanciară a Europei nu e prielnică.

Ultimoul din Iunie şi Decembrie când e scadent bonul american — an pe an ne va constrânge la spese imense că să susţinem cursul leului, pentrucă la aceste ultimouri se aruncă în piaţe lei din străinătate şi noi nu am luat nici o măsură ca să repatriem aceşti lei.

Sârbia exportează cereale pentru dinari din străinătate, să fixăm şi noi unele articole pe care să le exportăm numai contra leilor din străină­tate şi atunci şi noi vom dicta cursul leului.

Dispoziţiunile privitor la devize, în vigoare, prevăd pentru case stră­ine două feluri de Conti :

1. Lei liberi, cari pot fi întrebuinţate pentru orice şcop în afară de transmiterea de bancnote-lei şi a cecurilor asupra lei în străinătate.

2. Lei-devize, cari reprezintă contravaloarea a devizelor vândute şi cari nu se pot întrebuinţa, decât pentru plăţi în interiorul ţării.

Delà un oarecare timp încoace însă, s'a introdus în practică şi un al treilea mod de Lei-Conti pentru străinătate, care reprezintă un fel de mediu între lei-liberi şi lei-devize. Comisiunile pentru controlul devizelor, cărora importatorii indigeni sunt obligaţi a le prezenta facturile vizate de către oficiile vamale, pentru a putea obţine aprobarea platei obligaţiunilor lor în străinătate în lei, — obişnuesc de mai mulţi săptămâni, de a acorda viza pentru accreditarea contului-lei al casei străine la o bancă din Româ­nia cu care au legături comerciale, numai cu condiţiunea, că aceste sume vor fi întrebuinţate numai pentru plăţi sau pentru transacţiuni de devize în interiorul ţării. Prin această posibilitate de întrebuinţare se deosebesc creditele firmelor străine la băncile româneşti astfel create delà lei-devize, cari sub nici un motiv nu pot fi întrebuinţate pentru cumpărări de devize.

Acest mod nou de lei străini, a fost introdus în practică, fără ca comisiunile pentru controlul devizelor ar fi dat în această privinţă dispo-ziţiuni speciale, — fapt, pentru care unele chestiuni cu referire la simile Conti, nici până astăzi încă n 'au fost clarificate.

înainte de toate, firma străină nu poate cunoaşte nici când înainte, dacă va putea primi pentru factura ei emisă în lei, lei-liberi sau lei-devize separate. Acest lucru depinde întotdeauna de hotărârea comisiunii pentru controlul devizelor, cu sediul la domiciliul debitorului şi în această privinţă nici din practică de până acum, nu se poate deduce nici un fel de normă. Dar şi aprobarea pentru accreditare se face când cu observaţia, că se admite cumpărarea de devize în general, când, cu obseroaţia, că se admite numai cumpărarea pentru plăţi în ţară unde domicilează debitorul, însă — bineînţeles — în ambele cazuri conversiunea trebue să se facă în România.

în fine s'a introdus în practica băncilor — cu referire la dispoziţiunea, că astfel de credite se pot întrebuinţa pentru plăţi în interiorul ţării, —

interpretaţiunea, că rambursarea în interesul unui alt posesor de Conti, străin, sau chiar la o altă bancă românească în interesul unui alt pose­sor de Conti din străinătate, este admisă, deoarece băncile româneşti con­tează astfel de sume la un conto separat al clientului, care se numeşte „Conto separat de devize".

Astfel de transmiteri se fac apoi întotdeauna cu observaţiunea, că se trată de „Lei-devize separate*, aşa că posibilitatea întrebuinţării cu pri­vire la acest Conto nou, rămâne una şi aceeaşi.

Din cele expuse reiesă că nu avem nici o dispoziţiune prin care am repatria lei din străinătate şi aceasta e o mare calamitate.

Dar cei mai mult nici specula valutară nu e oprită. Mă prezint la o bancă din Timişoara să cumpăr pe termen de 3 luni

1000 schilling. Mi se spune cursul, acceptez, şi contractul e gata, ori pe lângă înlesnirea plăţii, ori plătind anterior. Banca în aceeaş zi să acoperă, mobilizează devizorii şi pe acelaş termen cumpără la un curs mai scăzut aceeaş deviză.

Peste 3 luni mă prezint la bancă şi declar că marfa n'a sosit, încasez câştigul ori amânăm ! ! ! Hic Rodus, hic saltă.

CORA IRINEU A trecut pela noi, în zile cu multă lumină, pe drumuri însorite. Cu

o sensibilitate feminină, şi cu o înţelegere ce este numai a lor. A apropiat şi interpretat lumea, prin care îşi purta neliniştea, cu o artă subtilă, îmbi­bată de viaţă, a cărei pulsaţie trăeşte cu rezonanţe în scrisorile ei bănă­ţene. A însufleţit lucrurile şi oamenii cari_ aci, îşi aşteaptă de atâta vreme interpretul. Ruinelor uitate le-a dat glas, a reînviat vremi apuse, şi a pus în scrisul său ritmul apelor ce năvălesc la vale din ascunzişurile Seve-rinului.

De sub condeiul ei, în vorbe înaripate şi numai viaţă, a răsări t Banatul, pitoresc, tumultuos şi plin de comori. Aşa cum se îmbie tuturor. Ca nimeni altul, Cora Irineu, a avut ochiul înlăcrimat de lumină, şi inima caldă, prin care a zărit şi simţit tot farmecul şi poezia colţului nostru de ţară.

într 'o zi însă, încunjurată de neguri ce închid toate drumurile, Cora Irineu s'a găsit la răscruce. Zările apoase, viaţa estompată, o duceau din ce în ce mai departe de sensul existenţii stingându-i din ochi lumina, şi din inimă avântul. Ea, în cartea căreia vibrează tinereţa şi bucuria de viaţă, nu a ştiut să trăiască cu atâta inimă şi dragoste cu cât avânt şi căl­dură a făcut să trăiască lucrurile şi oamenii pe cari i-a reţinut pentru noi»

Astfel în clipa în care primea o consacrare prin elogiile ce se făceau scrisorilor bănăţene, scoase proaspăt de sub teascuri, ea se îndruma sin­gură spre zările cu tăceri uluitoare şi calde. Pe umerii ei de spumă apăsa o cruce pe care nu a mai vrut să o poarte.

Pentru noi însă cineva, care a scris şi a trăit crâmpeie din viaţa acestei provincii, aşa cum a făcut-o ea, rămâne. Scriitoarea, care ocupă un loc de cinste în literatura noastră, cu atât mai mult este îndreptăţită la o amintire în acest colţ de ţară pe care arta ei l'a animat şi în care trecerea ei fugară a însemnat urme adânci şi trainice.

Şi fiindcă zilele acestea s'au împlinit trei a nh dedLad» XoraJMneu , autoarea volumului „Scrisori Bănăţene*, s'a eliberat singură din învelişu-i pământesc, ám socotit că-î*Hne""sâ~spunem aceste cuvinte.

Tiberiu Vuia

O oră în societatea maestrului Enescu Cinste rară pentru Lugojul „muzical" ! - Maestrul Enescu ne-a cer­

cetat a treiaoară delà război încoace şi de data aceasta, într 'un interval de două zile, a concertat de douăori în sala teatrului orăşenesc.

Seara întâi : ca în zilele bune de odinioară, când eram noi de noi şi le făceam toate ca în familie, intim şi în „neglije". Lume multă, însufle­ţire, aplauze, declamaţii pe scenă... . . ploaie de crengi verzi şi de praf de sus . . . iscălire în „Cartea de aur" . . . ceremonii ca la predarea unei cetăţi.

Maestrul tăcea . . . emoţionat? ori înghiţia hapul de praf? . . . La sfârşit impresie colosală! Păcat de planurile spulberate în vânt ale epi­logului ce avea să urmeze concertului care, din norocire — nu costă nimic Primăria, de demonstraţia care a rămas şi de seara de „cunoştinţă" ce s'a făcut!

Seara a doua : Ca în zilele cele mai rele de astăzi. Sala pe jumătate goală. Lumea e la schimmy, tango, ori la „ciardaş" şi charleston. Două baluri şi un concert în aceeaş seară.

Puţinii prezenţi aplaudă până la roşirea palmelor. Aplauzele lor acopăr în câteva şi jena pentru cei absenţi. Dar ce are a face ? . . . Publi­cul nu e un copil mic şi mai vârtos nu e un copil. Iar unde-s multe capete, sunt şi multe păreri. Şi atunci, fiecare face cum poate şi mai ales cum ştie. Maestrul iartă toate. Dar nu despre aceasta voiam să scriu, ci despre Maestru şi arta sa. Arta ?.. . Despre ea am o singură convingere după acest concert, că dacă aş fi şi eu artist de vioară, — în semn de reverinţă faţă de artă, sau mi-aş sparge violina, sau aş vinde-o şi preţul l-aş oferi vr'unei societăţi de binefacere. N'ar mai avea rost s'o ţin.

Arta muzicală are suişuri, ce nu-i dat fiecărui mânuitor de arcuş să le urce.

Atunci, decât artist numai de nume şi cu diblă, mai prefer să fiu un admirator al ei fără diblă.

Părerea publicului, fireşte, a fost alta şi fiindcă n'avea şi el violină, ca să nu rămână fără muzică, s'a grăbit a doua zi la Casino şi la Dacia ca să mai guste niţel surogat de muzică de jazz-band şi shimmy, cântată în sirenele de incendiu ale oraşului.

Maestiul? . . . A fost cum l-aţi văzut şi e, cum nu-1 cunoaşteţi. La aplauze a apărut de două, 3, 4 ori, şi ar fi apărut şi de 10 ori,

dacă o cerea publicul, nu ca să culeagă laurii ce plouaseră pe scenă, în violină, piano şi în capul dânsului, ci pentru că e aşa d-sa, complesant, faţă de auditoriul care îl deobliga în felul acesta. Şi nu e nimic prefăcut la dânsul, nimic artificial. Totul e veritabil şi nefalsificat ca şi arta sa.

Aceleaşi complimente sincere, însoţite de câte un „mersi* gentil le repeţia mereu şi la masă, de câte ori cineva îi apropia, ori scobitoarele de dinţi, ori paharul, ori pâinea.

Ah. maestrul Enescu e de o modestie incomporabilă. Ai crede că a înmagazinat în sine modestia întregei generaţii de artişti de astăzi.

Cine nu-1 cunoaşte delaturea aceasta, şi l-ar aprecia după grosolanul nostru dicton: E om şi el ca toţi oamenii — s'ar înşela amarnic.

Da, maestrul Enescu, e om — bărbat în sensul cel mai veritabil al cuvântului, dar din norocire nu e ca ceialalţi oameni în ce priveşte modestia devenită — o virtute legendară.

Omul „de afaceri", cel „cu învârteală" sau „politiceanul acaparator** ar ofta extasiât: „Ce mai învârteli, ce lovituri s'ar putea da prin inter­venţia acestui Orfeu care e capabil să moaie şi pietrile nu numai inima de burete a cutărui ministru" !

Greşeală, mare cât Ceahlăul ! . . . A încercat cineva să-i ceară o inter­venţie cu scop, bineînţeles, cultural „Nu mă ascultă nimeni!" — se apără d-sa. „Am intervenit în chestii de branşa mea. Le-a plăcut, m'au aprobat, dar n'au făcut nimic, absolut nimic!"

Aşadară maestrul Enescu nu intervine! ca să se ştie. După concertul al doilea, a fost invitat undeva într 'un cerc restrâns.

A acceptat numai decât din complesenţa faţă de invitatori. A înţeles însă că are să treacă prin sala, unde se ţinea un bal :

„A . . . nu!* se scuza. La etatea mea să întru într 'o sală de dans, când nu ştiu dansa ! ? . . . Sunt obosit şi am nevoie de odihnă . . . Bucuros, la o masă retrasă şi departe de sgomot! . . . Dar a şa? Vedeţi D-voastră — nu se poate! Vă rog sa mă scuzaţi!"

Păcat că n'a primit. După o sală goală, găsia, poate, una plină. Şi ar fi asistat şi la rarul spectacol de exhibiţii artistice, de shimmy şi jazz-band executate după cele mai nouă arii, cântate în capacuri de castroane, piele de câine, în stropitoare şi în sirene de automobil.

în schimb a preferit să asculte la masă povestirea lungă şi monotonă a maestrului Vidu din vremea, când d-sa făcea „prezentirul" cu arma ca recrut de 2 zile în Cetatea Aradului, în care restimp fugise de două ori fără permis din cazarmă.

Maestrul Euescu mânca cu poftă şi îndemna din vreme în vreme pe maestrul Vidu: „Mai spune!" . . . când acesta întrerupea povestea, mai cu aprinderea unei ţigări, mai înghiţând câte un „suplement" de şpriţ.

După terminarea cinei cu caş, compot şi cu o ceaşcă mare de cafea neagră, vorba trecu la Englezi, Americani, despre cari avea cele mai fru­moase cuvinte de laudă: la tinereţe şi bătrâneţe, la tutun, la edificiul teatrului din Lugoj. Despre acustica căruia s'a exprimat foarte defavorabil. „Trăgeam cu arcuşul pe coarde, spunea aşa de credeam că au să plesnească, şi nu puteam să scot din vioară sunetele ce ştiam că poate să le dea bine.

E nevoie de transformarea aranjamentului din sală ; e prea multă catifea şi prea puţin lemn. Barem la loje să se facă schimbarea aceasta".

Am notat părerea maestrului despre neajunsul ce-1 cunoaştem toţi şi cu care ne-am obişnuit ca alţii cu binele. Videant etc. . . .

Maestrul Vidu anima discuţia cu glume „alese" delà „Masa noastră". Maestrul Enescu vorbia puţin, zimbea discret, şi asculta cu plăcere

orice. Numai despre arta sa nu vorbia nimic. Şi l-am înţeles de ce, pen­trucă arta-i vorbise singură despre sine şi maestru.

Am reţinut doară atâta, că pe când era de 9 ani la şcoala de muzică in Viena, concertă odată Maestrul Saiazate . . . Arta perfectă a acestuia într 'atâta discurajă pe artiştii începători, încât mulţi se declarară că au să-şi spargă vioarele. „Dincontra, cu atât mai vârtos trebue să muncim ca să-1 ajungem" — „ziceam eu, băiat crud de 9 ani" — spunea Maestrul.

Iată talentul veritabil, cum se recunoştea pe sine în cea mai fragedă etate. Şi a avut dreptate !

La ora reglementară se ridică masa şi Maestrul plecă să se culce, «a mâine zi, restaurat să poată cânta în Turnu-Severin.

Violina : E cea mai scumpă comoară a maestrului. E un vechiu "Amati" de nepreţuit învelită în maramă de mătase cu grijă, cum îşi înfăşoară o mamă copilaşul. O poartă mereu cu sine într 'o cutie — vânjoasă. — Două suflete pribege nedespărţite cari se întregesc împrumutat unul pe altul, — răspândind pretutindenea harurile geniului.

Astfel l-am cunoscut pe Maestrul Enescu şi cred că nu m'am înşelat. E cel mai desăvârşit artist al nostru, şi ca artă şi ca om, şi ca român. — Trăiască !

Un meloman.

„Dela leagăn până la moarte" — Cea mai nouă lucrare a Prea Sf. Sale Episcopul Aradului

Dr. Grigorie Gh. Comşa. — Biserica învăţătoare e chemată azi a veni cât mai mult în ajutorul

bisericii sfinţitoare şi cârmuitoare. Predica, propovăduirea trebue să ţină seamă de glasul vremii, care mai ales azi ne face să ne reamintim cuvintele Sf. Pavel : „Predică cu vreme şi fără vreme" (TI. Tim. 4 v. 2).

Acestei cerinţi actuale satisface P. Sf. Sa Episcopul Grigorie al Aradu­lui prin publicarea volumului „Dela leagăn până la moarte". Este un volum de 225 pagini, cuprinzând 51 predici, la Sf. Botez, Sf. Mărturisire, împăr­tăşire, la cununii, sfinţiri de biserici, înmormântări etc.

Cetitorul nu ştie, cari din aceste predici sunt mai actuale. Cele 25 cuvântări funebre pline de pilde frumoase şi aducătoare de linişte cre­ştinească se întrec cu cele 26 predici deasemenea foarte actuale. Toate predicile volumului vădesc o bogată cunoştinţă teologică precum şi o cunoa­ştere temeinică a sufletului omenesc şi creştinesc.

Apariţia acestui volum stă în legătură cu propovăduirea mai întinsă şi mai rodnică, care s'a început în eparhia ortodoxă a Aradului. Acest volum de predici va încuraja vestirea lui Hristos şi în afară de amvonul oficial din biserică, în mijlocul indiferentismului şi materialismului de azi.

Cartea costă 80 Lei şi se poate comanda dela Librăria Diecezană din Arad, Librăria Pavel Suru, Bucureşti, şi la alte librării din centrele eparhiale.

Prof. Dr. N. Popovici.

CRONICA MĂRUNTĂ Propaganda culturală

Dl N. Iorga s'a întors din străi­nătate unde a fost, pentru un timp, cel mai aplaudat ambasador al su­fletului românesc. Parisul şi alte mari oraşe franceze l'au primit cu neobi­cinuit entusiaşm. Spania, pe care a vizitat-o pentru întâia dată, de ase­menea. Iar drumurile italiene i-s'au deschis din nou, largi şi pline de infinite perspective.

Pretutindeni unde marele nostru dascăl a ţinut conferinţe, a crescut simpatia şi interesul pentru sufletul şi pământul românesc. România pi­torească a fost înfăţişată, în cele trei ţări surori, cu nemărginită căldură. Entusiasmul d-lui N. Iorga, a stră­lucit ca o flacără vastă peste ne­bănuite comori ascunse, luminând o parte din bogăţiile sufletului şi solu­lui românesc, pe care D-sa le cu­noaşte mai bine ca oricare altul.

La Roma, în „Stanza del libro", dl Iorga a evocat emoţionant marea figură a lui Eminescu.

Şi s'a întors acasă, cu un drept şi mai mare la recunoştinţa neamu­lui nostru.

Drumuri luminoase, drumuri rod­nice au fost şi acestea de pe care se întoarce abia, cum rodnice au fost, de câteva decenii, toate drumurile, prin ţară şi străinătate, ale celui mai

mare român al zilelor noastre : N. Iorga.

* Sprijiniiorii culturii româneşti

se pot număra pe degete în acest minunat colţ de ţară românească. Acest fapt ne îndeamnă să-i aplau­dăm şi mai mult pe puţinii oameni de bine, cari irăesc şi muncesc în­tre noi.

Domnul Valeriu Boleanţu, actu­alul subprefect de Timiş-Torontal, pe care „Asociaţia culturală din Banat" Va sărbătorit în 22 Februarie, la Timişoara, e unul dintre aceşti pu­ţini oameni de ispravă, de cari astăzi avem atâta nevoe.

„Asociaţia cnltfală djn Banat*, care numără printre membru efmulţi oameni de bine, a început o vigu­roasă acţiune culturală, mai ales în judeţul Timiş-Torontal.

Echipe de propagandă culturală pornesc în fiecare Duminecă şi săr­bătoare spre sate, unde ţin şezători culturale cu săli pline până la ulti­mul loc. Echipele acestea, a căror activitate e mai presus de orice laudă, au cutreerat până acum, neobosite, o mulţime de comune bănăţene, lă­sând în urmă bogate biblioteci să­teşti şi sfaturi cari, nădăjduim, au căzut în pământ rodnic.

Paralel cu această harnică „Aso­ciaţie culturală", au început să lu­creze şi centrele culturale înfiinţate de Ministerul Instrucţiunei.

* Biblioteca „Semănătorul" care a

luat fiinţă Ia Araa*, în 1916, din stră­dania spre mai bine a d-lui Victor Stanciu, azi profesor la Universitatea din Cluj, îşi_continuă, cu hărnicie, activitatea.

Biblioteca „Semănătorul" a dat până acum prilej de afirmare, mai ales scriitorilor din Ardeal şi Banat.

* Dintre publicaţiile străine cari

se ocupă, cu simpatie şi competenţă de chestiunile româneşti, primul loc îl ocupă, de bunăseamă, tînăra revistă „Europe Cenţi ale" care apare , în franţuzeşte, liaPraga numărând prin­tre colaboratorii eî~şi câţiva români.

* Revista clujană „Cosânzeana"

(No. 1—2) pledează pentru mfiinţa-rea unei Soc. a scriitorilor ardeleni.

Dacă la temelia acestei hotărâri stărue o adâncă râvnă spre mai bine, cine ar putea fi împotriva înfiinţării Soc. scriitorilor români din Ardeal?!

* Propagandaungmească în străi­

nătate nu cunoaşte osteneala. Organe de publicitate şi oameni cu influenţă sunt câştigaţi pentru cauza maghiară. Nici un prilej nu-i neglijat, nici un efort nu pare de prisos.

De curând au apărut în vitri­nele librăriilor italiene, douji cărţi cari confirmă spusele noasTm Una se întitulează : „L'Ungheria — Dalia repubblica di Karolyi alla Regenza di Horthy". E scrisa de publicistul Giorgio Maria Sangiorgi şi a apărut în marea editură Zanichelli din Bo­logna. A doua poartă titlul : „ Italia e Ungheria" de C. A. Ferrario (Edi­tura Alpes).

Fapte Un român de bine, ing. M. Con-

stantinescu, a făcut Ministerului Să­nătăţii un dar de două milioane lei cu destinaţia precisă şi limitată la cumpărarea unei cantităţi de radiu care să fie pus la îndemâna unui centru anticanceros organizat temei­nic şi care, după expresa dorinţă a donatorului, să facă gratuit trata­mentul cancerului la cei nevoiaşi.

Gestul nobilului inginer român e mai presus de orice laudă.

* Zilele trecute s'a deschis la Bu­

cureşti testamentul regretatului prof. Martinescu delà Liceul Sf. Sava.

O avere de peste o jumătate de milion lei a fost lăsată : Eforiei liceu­lui Sf. Sava, Asociaţiei studenţilor creştini, Soc. scriitorilor români, Sin­dicatului ziariştilor etc.

Comemorări S'au împlinit zeceani delà mo ar-

tea lui Aurel C. Popovici. Presa românească şi-a adus, de

astădată aminte de figura de domi­nator a marelui român bănăţean, smuls prea de timpuriu din primele rânduri ale luptelor noastre naţio­nale. Societatea culturală „Arboroasa" a luat, cu acest prilej, hotărârea să-i aducă în ţară rămăşiţele pământeşti şi să le'ngroape, pios, în liber pă­mânt bănăţean.

Revista noastră care are în pro­gramul ei de activitate şi luminarea trecutului românesc din Banat şi evo­carea figurilor reprezentative cari au luptat pe acest blagoslovit pământ românesc, cu strângere de inimă şi-a adus aminte de acest formidabil ta­lent al neamului nostru.

Dl Lucian Blaga a publicat în No. 2, anul I, al revistei noastre un

cuprinzător articol despre Aurel C. Popovici.

* Zilele acestea va fi sărbătorită

la Opera Română din Bucureşti me­moria lui Anton Pan, împlinindu-se o sută de ani decând acest modest cântăreţ de strană a pus bazele mu-zicei noastre bisericeşti. După o sută de ani, oamenii îi vor proslăvi me­ritele, munca, talentul. Câteva cea­suri, figura celui „isteţ ca un pro­verb se va desprinde din veşnicie. Sufletul lui va cânta între urmaşi, ca o pasere scăpată dintr'o colivie de întunerec.

Să-1 comemorăm şi noi cetindu-i cu grije şi dragoste cărţile pe cari, darnic, ni le-a lăsat moştenire!

# Dumineca trecută a fost come­

morată la cimitirul Bellu din Bucu­reşti împlinirea a 19 ani delà înce­tarea din vieaţă, printre străini, a poetului P. Cema^

Au luat cuvântul d-nii V. Goldiş, prof. univ. Rădulescu-Pogoneanu, Ion Marin Sadoveanu, Carol Arde-leanu şi alţii.

Dl Lucian Blaga a terminat o piesă de teatru în cinci acte : „Me­şterul Manole".

Muzică Activitatea muzicală a d-lui Sa­

bin V. Dragoi, tânărul„diroetor- la ConserN^ojruLdjnJIjmişoara, se des­făşoară: multiplă, lacomă de reali­zări durabile, neodihnită. Intre în­datoririle profesionale, între instrui­rea de coruri şi între înălţarea de măreţe clădării de tonuri, viaţa d-lui Sabin V. Dragoi se împarte mănoasă, inepuisabilă.

Două concerte : în 5 Februarie şi 24 Martie, au dat prilej publicu­

lui timişorean să cunoască o însem­nată parte a celor mai reprezentative compoziţii ale d-lui Dragoi, delà gran­dioasa Liturgie până la Quartetul cu care tânărul nostru compozitor a câştigat anii trecuţi premiul Enescu.

Critica muzicală cea mai seri­oasă a scris cald despre aceste con­certe aducându-i d-lui Dragoi elogii neprecupeţite.

* In ziua de 27 Aprilie va avea

loc la Berlin, sub conducerea maes­trului Scherchen, un concert de mu­zică românească. Vor fi executate bucăţi de Enescu, Alfred Alessan-drescu, Nona Ottescu, M. Jora şi Filip Lazăr. Soc. compozitorilor ro­mâni va fi reprezentată la acest con­cert prin maeştrii G. Enescu şi Alfred Alessandrescu.

* Cu prilejul sărbătoririi centena­

rului morţii lui Beethoven, Fundaţia culturală „Principele Carol" a tipărit un foarte frumos volum despre viaţa şi opera acestui titan al muzicii uni­versale.

Soc. corală „Cântarea României" a făcut turneu în Italia unde a re­purtat strălucite succese.

* Pianista Elisabeta Cotiuş va da, [

în 26 Aprilie, un^onT6fTtn sala Tea­trului orăşenesc din Lugoj.

* Dl loan G. Savin se ocupă, în-

tr 'un foileton din „Universul" de „Cântecul delà sate", scriind între altele: „Corul delà Sălişte e o po­doabă, cel din Vasiova Banatului a sguduit şi minunat anul trecut Bucu-reştiul. La Arad cu ocazia unui con­gres al „Ligii" am văzut o nesfâr­şită defilare de coruri bănăţene şi ardelene. Preoţi şi ţărani, cu mâinile

aspre de pe coarnele plugului con­ducând corul satului cu atâta pre-ciziune, simţ de nuanţe şi execuţie că nu-ţi venea să crezi minunii. Ce s'a putut face acolo se poate oriunde".

* Prevăzându-se anul acesta în

buget o sumă necesară pentru în­fiinţarea unui muzeu fonogramic pe lângă ministerul artelor, s'a numit o comisie alcătuită din domnii : G. Geor-gescu-Breazul, Tiberiu Brediceanu şi D. Chiriac, care să lucreze în ve­derea realizării acestei instituţii.

* Ziarul „Universul" publică, în

numărul său din 1 Aprilie, un elo­gios articol despre bogata activitate culturală şi muzicală a d-lui Tiberiu Brediceanu, apreciatul compozitor bănăţean.

In numărul nostru viitor vom publica faimoasa poezie „Clopotele" de Edgar Allan Poe, în traducerea d-lui 1. Tojan.

Pictorul Sava Albescu, unul din­tre cei mai puternici pictori ardeleni, pregăteşte pentru primăvară o mare expoziţie la Cluj.

* O gazetă săptămânală, scrisă de

plugari români pentru plugarii ro­mâni, este „Cuvântul Satelor" care a început să apară la Lugoj, sub îngrijirea unui comitet şi avându-1 redactor responsabil pe plugarul Ion Ciucurel din comuna Şoşdea.

îi dorim drum drept şi deplină izbândă !

* A apărut „Buletinul Extensiunei

Universitare" din Cluj, anul al doi­lea (1925—26) cuprinzând studiul: Pre­misele umane ale culturii moderne de prof. univ. Virgil I. Bărbat şi un

raport asupra activităţii „Extensiu­nei Universitare" de prof. univ. FI. Ştefanescu- Goangă.

Cartea se poate comanda delà „Extensiunea Universitară" Cluj, Str. Regală No. 11.

Olimpiu Boitoş: Activitatea lui Slavici la „Tribuna" din Sibiu, Cluj, 1927. Editura revistei „Societatea de Mâine". Preţul 60 lei.

* Dl /. Conciatu, fost deputat, a

ţinut la Oraviţa o interesantă con­ferinţă despre problema ridicării eco­nomice a judeţului Caras.

A fost ascultat de un public numeros.

Tânărul scujjŢtfir hănăţfmtr- ffr> mul Ladea, care trăeşte de câţiva ani la—AratÇa fost numit, zilele tre­cute, asrBfShţ la Ş c o a l a . ^ , arte fru­moase din Cluj.

* Revista bucureşteană „Convor­

biri Literare" şi-a serbat zilele tre­cute a 60-a aniversare.

* Una dintre cele mai frumoase

cărţi româneşti cari au apărut în acest făgăduitor început de an e, desigur: „Fuga lui Şefky" de Em. Bucuţa, roman de care ne vom ocupa mai pe larg în unul din numerele noastre viitoare.

* In seara de 24 Februarie trupa

maghiară a jucat, cu deplin succes, pe scena teatrului din Arad, come­dia : „Cadiilul" de Liviu Rebreanu, în frumoasa traducere maghiară a doamnei Popa, soţia d-lui Constantin Popa, şeful serviciului cultural delà primăria Arad.

Literaţii maghiari-din Ardeal sunt în plină ofensivă. După turneul Soc.

„Helikon", se anunţă, pentru acest an, o mare Olimpiadă literară organi­zată de Soc. literară „Kemény Zsig­mond" din Târgu-Mureş.

Olimpiada va avea loc în Târgu-Mureş cu prilejul Rusaliilor.

* Ziarele şi revistele din Germania

publică elogioase dări de seamă des­pre expoziţia de artă populară ar­delenească deschisă de curând la Berlin.

Un neprasnic incendiu a distrus tipografia „Datina Românească" şi orfelinatul „N. Iorga" din Vălenii-de-Munte, înfiinţate acolo din rodul muncii de fiecare zi a marelui nostru cărturar.

Pentru a reface aceste aşeză­minte culturale, ziarul „Cuvântul* a deschis o listă de subscripţie adu­nând până acum aproape un milion de lei.

Suntem siguri că, în scurtă vreme, o sumă însemnată va putea fi pusă la dispoziţia d-lui N. Iorga, pentrucă noua tipografie „Datina Românească" să se înalţe şi mai încăpătoare şi mai gata de muncă pe ruinele celei ce a fost.

* Societatea literară maghiară

„Helikon" a început un turneu de şez&RrrPliterare în principalele oraşe din Ardeal şi Banat.

La aceste şezători au luat parte şi contele N. Banfy, fost ministru de externe al Ungariei, şi baronul Sigis­mund Kemény, membri activi ai Sec. „Helikon".

* Luna trecută, scriitorul buda-

pestan Frideric Karinthy a făcut un turneu de şezători literare în mai multe oraşe din Ardeal şi Banat.

Minoritarii l'au primit cu entu-siasm şMHîî arhiplinei

Poezia Luceafărul, una dintre cele mai desăvârşite poezii cari s'au scris în limba românească, a tentat până acum pe mulţi traducători maghiari.

Cei din urmă cari au încercat, cu succes, traducerea în ungureşte a acestei poezii, sun t : poeta Maria Berde şi poetul Ludovic Aprily, două elemente de valoare ale poeziei ma­ghiare contimporane.

* A murit Constantin-Aldea, scrii­

torul cu bun nume7~profesbrul de­săvârşit, omul de omenie, românul întreg, prietenul ţăranilor noştri şi al tuturor strădaniilor româneşti.

Moartea l'a găsit sărac, după o viaţă de muncă luminată în slujba învăţământului agricol din România. A ocupat, rând pe rând, slujbe din care alţii ar fi stors milioane. Ar fi putut ajunge în primele locuri, în vr 'un fotoliu ministerial chiar, dacă ar fi avut spinarea mai flexibilă . . .

A fost un puternic poet al pă­mântului românesc. Cele „Două Nea­muri" ale lui nu le vom putea uita.

Trupul lui de atlet s'a prăbuşit în moarte. Trupul lui, pe care ranele — poate singurele lui medalii din răsboiul nostru de întregire — n'au avut încă timpul să se închidă.

Cu Sandu-Aldea, neamul nostru pierde pe unul dintre cei mai buni fii ai săi.

* Revista medicală germană : „Kli­

nische Wochenschrift* din Berlin publică, sub semnătura : Bernhardt Moeliers, un elogios articol despre savantul bacteorolog care a fost Victor Babeş.

Revista maghiară „Literatura" din_Axâd_ya publica mTTumărul vii­tor un articol despre activitatea lite­rară a d-lui Liviu Rebieanu.

Ziarul maghiar „Ellenzék* din Cluj (14 Martie 1927) pubHca-Truvela : „Idilă la ţară" de Lioiu Rebreanu, în traducerer-d-lui Béla Tüdős.

* Intre poeţii maghiari ai Ardealu­

lui de astăzi, tânărul_Zo]taix. £ijita ocupă un loc de frunte. Volumul lui de versuri : „Bort, búzát, békességet",

(vin, grâu, pace) apărut de curând în Timişoara, ne înfăţişează o per­sonalitate care a ştiut să se sustragă influenţei copleşitoare a lui Ady şi să-şi smulgă accentele din propriile-i adâncuri.

Acest prim volum al tânărului poet maghiar e mai mult decât o mare făgăduială.

Premiu de 5 . 0 0 0 lei penfru feairu s ă i e s c Edit. loan Baciu din Lugoj, publică un concurs pentru decernarea

unui premiu de 5.000 lei celor mai bune piese pentru teatru sătesc şi anume :

3.000 lei unei piese pentru adulţi, preferabil comedie cu roluri 3—5 persoane şi să nu cuprindă mai mult de 1 până la 1 jum. coală tipar (16—24 pagini à 200X120 mm.).

2.000 lei pentru o p : esă hazlie pentru teatru şcolar care să nu cu­prindă mai mult de 1 coală tipar (16 pag. à 200X120 mm.).

Manuscrisele scrise citeţ vor fi înaintate Edit. loan Baciu cel mult până la 1 Iunie 1927.

Piesele înaintate la concurs au să fie de preferinţă româneşti cu subiect din viaţa ţăranilor români, cu tendinţă către virtute şi morală.

Manuscrisele nu vor purta numele autorului. Acest nume se va închide într 'un plic sigilat ce se va înainta odată cu piesa şi pe faţa căruia va fi un motto, care va fi trecut şi pe coperta manuscrisului.

Piesele de valoare cari vor rămânea nepremiate, se vor tipări în editura subscrisului sub îngrijirea d-lui profesor şi director dr . t Victor Bîrlea, iar autorii vor fi gratificaţi cu câte 30 exemplare. d^-——

Venitul curat ce va rezulta din vânzarea acestor piese e destinat pentru crearea unui fond, din care să se deie în fiecare an, începând din 1928, în ziua de anul nou câte un premiu la 3 trupe de diletanţi, cari vor dovedi cu o dare de seamă publicată în vre-o gazetă ori cu alt document cum că în decursul anului vechiu au jucat vreuna din aceste piese şi că din venitul curat au contribuit cu mică parte şi la fondul „Institutul Recunoştinţei" al şcoalelor din Blaj. Fiecare premiu va costa din una poliţă de asigurare populară de 5.000 (cinci mii) lei dela Asigurarea Românească din Bucureşti cu primele lunare de pe un an întreg deplin plătite.

CATALOGUL DE PRESĂ Rudolf Mosse ediţia 1927

Am primit la redacţie noua ediţie (a treia), din Catalogul Presei din România pe 1927, editat de agenţia de publicitate Rudolf Mosse, societate anonimă. Bineînţeles, ediţia aceasta se prezintă mult mai perfecţionată, astfel că ea oferă celor ce utilizează reclama prin presă, un mijloc perfect de orientare.

E fără îndoială, că prin cataloagele acestea, agenţia Rudolf Mosse contribuie în bună măsură la progresul presei în România, întrucât pune anual la îndemâna celor interesaţi datele cele mai noui privitoare la carac­teristica, tendinţa, tariful de anunciuri, etc., ale fiecărei publicaţii în parte.

O parte interesantă a catalogului este şi aceea conţinând anunciurile a numeroase ziare şi reviste din ţară, prin cari editorii, — la rândul lor — dau şi ei celor interesaţi orientările necesare asupra valorii publicaţii­lor lor.

în totalul ei, lucrarea : Catalogul Piesei din România dovedeşte deo­sebită grijă meticuloasă în coordonarea datelor, ca astfel cercetătorul să fie cât mai bine orientat asupra presei româneşti.

Catalogul se împarte absolut gratuit tuturor întreprinderilor comer­ciale, industriale şi bancare importante. Cele ce eventual nu l'au primit, îl pot cere delà editura : Rudolf Mosse, societate anonimă, Bucureşti, Calea Victoriei No. 31.

ê

6 m

DACOROMANIA BULETINUL „MUZEULUI LIMBII ROMÂNE"

condus de d-nul

SEXT1L PUŞCAR1U profesor la Universitatea din Cluj, membru nl Academiei Române

Paríea I.: Studii Cluj, 1927 Preţul: 450 lei

6

n ô m

I „KOPROL" Purgativul Ideal Das ideale

Abführmittel I

I • • • • • • • • • • • • • • • [ i r L I U U L X J l J J D D

§ K A M A R I T

MEDER • • • • o •

0 § B r a ş o v g Telefon: 6-13 • • a

Timişoara Telefon: 21-48

0 0

în interes comun cu firma

Kann & Heller Budapesta—Viena

Toate sortele de articole technice, U maşini de unelte, pumpe, curele, 0

astupături etc. etc. H t m m o i E m D ű a i x i c D o o o r j r j r x i D

B • • Banco Românească 3 a Bănatului S A. Lugoj

TELEFON No 180

Afiliata „Bănci i Româneşt i " S . A. Bucureşti. • = = = = = = = = = = _ Acordă în condiţiuni avantagioase

• credit în cont-curent pe gaj, pe g titluri, mărfuri şi ipoteci.

H Scontează cambii şi cupoane.

• ' Execută plăţi asupra g tuturor oraşelor din Ţară H şi străinătate. Emite ce-• kuri şi scrisori de credit.

§0 Primeşte depuneri spre fruc­tificare pe termen sau la ve-

n dere (fără abziceri).

n m r r m r n n n c

E 3

GCAJIAHAIG 3CA]i7^[A]LA]CAJ[A]

CA ha A

^ Teleion No 7 •ha

„Victor ia" Handels-A.-G. Manuîaclur-, Leder- und Schuhgrosshandlung

O RAVI TA Telefon No 7

[AJÇA][A]iA]A][A]l7^[A]l7^[A][^

GA] \£ V A hó hó

S3 LA]

a

Temesvarer Bank- und Handels-Aktiengesellschaft Timişoara (Rumänien), Piaţa Sft. Gheorghe (im eigenen Bankpalais). Eigenes Kapital: Vertretung: Banca Marmorosch Blank <£ Co. S. A. — E i n l a g e n : — 89,000.000 L e i . Bucureşti. — Gegründet: 1900. 220 C00.0C0 Lei.

FONDAT LA 1894 GEGRÜNDET 1894

Gustav Häring Timişoara-Cetate

Bulevardul Regele Ferdinand 5 Comerciu de aţă, manufactură şi măr­furi corente en-gros.

Garn-, Manufaktur-und Courrentwaren-handlung en-gros .

Telefon orăşan şi de judeţ No 716. Stadt- und Komitatstelefon Ivo 716.

Kl H h D S C H I T Z H Y ^ Articole pentru cinema

Mozikülönlegességekraktára Kinospezialhaus

Timişoara IV, Strada ^ T i n i P r e p 3 ^

MASCHINEN-ABTEILUNG 0 der S CHWÄB1SCHEN ZENTRALBANK A.-G. t

O Timişoara, Str. I C Bratianu 1. Lugoj, Str. Regele Ferdinand 10. Ç

|=j Fordson Traktoré, Ford Lastautos und Luxuswägen |> Autorisierte Vertretung Lanz Dreschgarniture. Rohöltraktore. Land- h

ţ=4 wirtschaftlichen Maschinen. Grösste Maschinenniederlage des Banates. h=

V

i B A R U C H " G L A S H O F I

Gegründet 1857

Bei jedem BEDARF erkundige Dich vorerst

OHNE KAUFZWANG bei

„BARUCH" GLASHOF Timişoara

Zentralheizungen Trockenanlagen

Ventilatoren Rippenrohre

ab Lager

Ing. Jakobi & Co. Vertretungen :

Netzschkauer Maschinefabrik, Netzschkau, Hönisch & Co.,

Dresden-Niedersedlitz etc.

Telefon 19-89 Telefon 20-32

Temesvarer Serbische Sparkassa Aktiengesellschaft Timişoara

Telegrammadresse: SERBANK Telefon: 11-9/ , 14-94, 15-97, 23-13

FILIALE: MODOS SHS. Bankabteilung Devisenabteilung— Holzabteilung Aktien-Kap;tal L 5,000.000. Resecvef md 3,000 000.

fel

I I

Gegründet im jähre 1812

1 . 1 C. RIMMEL l- G. TIMIŞOARA

Ţuica-, Sligovitz-, Treber-und Cognac-Brennereien.

F a s s f a b r i k . Ţuica- und Weinverkauf engros.

1 I § 1 1 I i

§ I § 1 1 I i I

Schwäbische Zentralbank ühtiengesellschaft, Timişoara Gegründet 1895.

Aktienkapital Reservefond cca — Spareinlagen

— Lei 20,003 000 — Lei 18,000.000 — Lei 400.000.000

Zentrale: Timişoara I., Piafa Unirei 9 Filialkassa :Timişoara lV.,Slr.Berthelot9 Filialkassa; Timişoara II,,PialaTraian 3

30 Filialen und Exposituren in der Provinz. Günstige Abwicklung sämtlicher Bankgeschäfte.

BÁNÁTI SZANATÓRIUM í r r A ^ t 2). Modern gyógyintézet, sebészeti, bel, gyermek, ideg, női, orr, fül, gége, bőr és gyermek betegek részére. Diétetikus konyha, legmodernebb gyógyténye-zők Röntgen, Radium, Quartz, diathermia és az egész elektrotherapia, hy-drotherapia, mór és fangó kezeléstk. Speciális orvosok Telefon 23-45. 23-46.

„Pátria kávéház" FRAŢII GERSON Fabric, Strada 3 August

a Gyárváros legelső szórakoztató helye.

MINDEN ESTE TÁNC.

Cu încredere adresati-vă la

T R A I A N G R A N A T I R Boiangerie (Fărbărie) de lux şi institut de curăţire chimică

TIMIŞOARA III. Str. Memorandului (Königsgasse) 101.

Execut vopsirea şi curăţirea a tot felul de haine pentru domni şi doamne, cu

preţuri foarte reduse. Vopsirea exact după mostre.

Vopsirea hainelor de doliu se face în timp de 6 ore.

Comenzi foarte urgente se execută în timp de 3 ore,

Apartament special pentru vopsirea mătâsurilor n a t u r a l e

şi a r t i f i c i a l e , Apartament deosebit

pentru vopsitul l â n e i pentru c o v o a r e ş i l â n e i ţ ă r ă n e ş t i ,

Rog onor. public, ca pentru interesul D-voastră să faceţi o probă.

Instalarea e după stilul german.

TunnerKornel Erstes und grossies Marmor- und Granitwerk

TIMIŞOARA Elisabethstadt, Hunyadigasse 4

Fabrik: Andrássystrasse 22.

Empfiehlt Grabsteine, Kriegerdenkmäler, Figuren, Marmorplatten etc. infolge maschi­neller. Einrichtung zu billigsten Preisen.

IOAN MARIAN Conslrucíor-arhiíecí şi antre­

prenor de lucrări publice

Birou de studii şi arhitectură Arad, Strada Cogălniceanu 49.

1 1 •O

1 1 1

TIPOGRAFIA NAŢIONALA

Execută cele mai fru­moase tipărituri în cu­lori cât şi imprimate

oficiale

LUGOJ, PIAŢA REGINA = MARIA 5 =

I 1 \ 1 1 I

EXEMPLARUL LEI 30 BANATUL

R E V I S T Ă C U L T U R A L Ă

EXEMPLARUL LEI 30

A N U L II D I R E C T O R : A. C O T R U Ş No 2/1927

Administraţia: Edifor-propr.:* COLONEL WILHELM THIERRY S I M . S A M . M O L D O V A N

Timişoara, Piaţa Unirii 6 Oravita (judeţul Caras

ABONAMENTUL PE UN AN: 360 LEI. — PENTRU AUTORITĂŢI : DUBLU

A APĂRUT! N. lorga:

Yiaţa românească în Ardeal

Ed. Biblioteca „Semănătorul" Arad.

A APĂRUT!

Em. Bucuţa:

Fuga lui Şefky Roman

m

Í Prejul: Lei 70

Ed. -Cartea Românească"

Ciocolată — Caramelle de lapte — Bonboane

A U R (STOiy^KK) GOLD

Schokoladen — Milchkaramellen — Pralinen