Eficenta energetica

Încălzirea globală este un fenomen care a apărut ca o consecinţa directă a creşterii

conţinutului de gaze cu efect de seră (GES) – în special CO2 (dioxid de carbon) în

atmosferă (Hekkert M. et al., 2000). Acest fenomen este datorat utilizării resurselor

regenerabile precum extracţia şi arderea combustibililor fosili: petrol, gaze naturale din

care rezultă CO2.

Astfel, dacă în urmă cu câteva decenii problema înlocuirii surselor convenționale

de energie nu exista, astăzi, diminuarea încălzirii globale reprezintă una dintre

principalele activități vizate de politicile europene pentru energie şi mediu având în

vedere epuizarea în curând a petrolului şi gazelor naturale.

Consumul mare de materiale polimerice de sinteză a adus tot mai mult în atenţia

părților interesate impactul pe care îl au acestea asupra mediului înconjurător, în special

datorită problemei pe care o reprezintă cantităţile imense de petrol o resursă

neregenerabilă, a emisiilor rezultate de le procesele de obținere a polimerilor care conduc

la accentuarea fenomenului de încălzire globală precum și a gestionării acestora la

sfârșitul ciclului lor de viață(Gregory M.R., 2009; Rochman C.M. et. al., 2013).

Reducerea emisiilor de dioxid de carbon poate fi realizată fie prin îmbunătăţirea

eficienţei energetice şi reducerea cererii de energie fie prin utilizarea surselor de energie

regenerabilă, prin urmare, polimerii sintetici nebiodegradabili sunt treptat înlocuiţi de

polimerii biodegradabili în special cei care derivă din resurse regenerabile. Astfel,

biopolimerii obtinuţi din resurse regenerabile, constituie o solutie viabila pentru

rezolvarea problemelor create de polimerii sintetici, datorita consumului ridicat de petrol,

o resursă mereu deficitară, cu impact negativ asupra mediului.

Polihidroxialcanoații (PHAs) sunt polimeri biodegradabili/biopolimeri, produși prin

biosinteză microbiană, folosind surse de carbon disponibile şi regenerabile. PHAs sunt

biodegradabili şi pot fi utilizați în producerea de biomateriale plastice (Cyras V.P. et. al.,

2007).

Producția de PHAs din deşeuri organice necesită două etape secvenţiale de

fermentare: degradarea anaerobă și degradarea aerobă.

Producerea biogazului prin degradare anaerobă (AD) este considerată a fi varianta

optimă în deșeurilor organice, deoarece astfel respectivele materii organice sunt

transformate în energie recuperabilă şi în amendament organic pentru agricultură.

Degradarea anaerobă este strâns legată de sistemele anaerobe naturale şi reprezintă

conversia microbiologică în lipsa oxigenului a materiei organice în metan. Digestia

anaeroba ce are ca rezultat producția de biogaz, care reprezintă în acest moment tehnica

cea mai favorabilă în prelucrarea deșeurilor organice.

Potenţialul mondial al producţiei de energie pe bază de deșeuri se estimează a fi la

un nivel foarte ridicat.

Asociaţia Europeană pentru Biomasă (AEBIOM) estimează că producţia europeană

de energie, având ca bază deșeurile, poate fi crescută de la 56 Mtoe în 2007 la 187 Mtoe

în 2030.