Salvati prin har! (Efeseni 2:1-10)

Pornind de la una din întrebările cele mai importante ale vieţii „CINE SUNTEM NOI?” am plonjat în această epistolă să aflăm care este de fapt IDENTITATEA noastră.

Felul cum răspundem la această întrebare ne va determina viaţa ta şi chiar eternitatea!

Dacă am avut de-aface cu cineva care a trecut printr-un grup de recuperare, care de obicei sunt „anonimi”, atuci am învăţat un adevăr fundamental şi anume că „Nu poţi să ajungi mai bine dacă nu ajungi să recunoşti adevărul despre tine!” Acesta este un lucru dificil de realizat... să recunoşti că eşti un... alcoolic, dependent de droguri, bulimic... şi altele. Acest principiu se aplică şi în alte situaţii ale vieţii... ca de exemplu, situaţiile de tranziţie ale vieţii – este important şi necesar să recunoaştem adevărul despre noi!

Ex. Ne uităm dimineaţa în oglindă şi ne întrebăm: „Cine este persoana asta?” – trebuie să admitem faptul că ÎMBĂTRINIM!!! ... doar recunoscând asta, va trebui să considerăm faptul că va trebui să luăm anumite măsuri cu noi: să facem anumite lucruri, sau să nu mai facem anumite lucruri...

Viaţa este mult mai simplă atunci când recunoşti CINE eşti şi UNDE eşti în viaţa ta.

În cap.2 din Efeseni, Pavel ne va spune câteva lucruri importante despre noi, dar DIFICILE de asemenea, lucrul acesta fiind neplăcut pt unii dintre noi... greu de primit!

Până acum (în cap.1) Pavel ne-a arătat o serie de lucruri despre noi, care constituie IDENTITATEA noastră, în ceeace ce priveşte BOGĂŢIILE/POSESIILE noastre spirituale pe care le avem în/prin Cristos: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos.”

Dumnezeu ne-a ALES (vs.4-6) să fim „sfinţi şi fărăr prihană”, „înfiaţi” şi repuşi în drepturi de fii ai Săi

Dumnezeu ne-a RĂSCUMPĂRAT (vs.7-12) – din sclavi ai păcatului, Dumnezeu ne-a răscumpărat cu preţul sângelui Fiului Său, iertându-ne de orice vină şi făcându-ne moştenitori ai unei moşteniri veşnice!

Dumnezeu ne-a PECETLUIT prin Duhul Său (vs.13-14) ca să fim ai Lui, în siguranţă şi definitiv păstraţi pt răscumpărarea finală la întoarcerea lui Isus.

Dumnezeu a făcut toatea aceste lucruri pentru noi datorită CONDIŢIEI NOASTRE în care ne AFLAM, iar DACĂ NU ÎNŢELEGEM CONDIŢIA NOASTRĂ în care am fost, NU VOM PUTEA ÎNŢELEGE CEEA CE DUMNEZEU A FĂCUT PT NOI!

DACĂ NU ÎNŢELEGEM UNDE AM FOST înainte de Cristos, NU VOM ÎNŢELEGE MOTIVAŢIA ÎNCHINĂRII NOASTRE PERMANENTE faţă de Dumnezeul nostru!

Acesta este adevărul subliniat în acest al 2-lea capitol al epistolei către Efeseni.

Pavel explică mai întâi CUM ERAM noi înainte de Cristos, apoi CE A FĂCUT Dumnezeu pt noi în Cristos şi deci CINE SUNTEM acum în Cristos.

CINE ERAM înainte de Cristos (2:1-3) Acestea sunt „lucrurile grele” despre realitatea noastră de păcătoşi – nimănui nu-i place

să i se vorbească despre TRECUTUL său! - Ex. „Arăţi depresiv azi. La ce te gândeşti? „La viitor! Păi ce te disperă în viitorul tău? „Trecutul meu!”

Mulţi dintre noi HABAR NU AVEM cât de păcătoşi şi nasoli suntem! Avem o mentalitate ca a unora de la „X-Factor” – nu ştim cât de falşi suntem!... cât de departe suntem de a fi la înălţime!

Cum eram noi înainte de Cristos? - Hai să vedem cum ne vede Dumnezeu! Morţi (vs.1) - „voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre”

Cu siguranţă este vorba de starea de moarte spirituală – omul care nu poate înţelege şi aprecia lucrurile spirituale! – omul care nu are viaţă spirituală şi care nu poate fi plăcut lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce încearcă să facă prin el însuşi.

Un mort nu răspunde la stimuli fizici... nu aude, nu vede, nu are dorinţe... nu simte durerea! La fel este şi cu necredinciosul, al cărui „om interior” este mort până ce Dumnezeu îi dă viaţă!

Necredinciosul nu este doar bolnav, ci este MORT! El nu are nevoie de o resuscitare, ci de o înviere! Toţi păcătoşii nemântuiţi sunt morţi, diferenţa între ei starea de putrezire! Astfel lumea noastră este un mare CIMITIR!

o CONTRAR părerii lumii despre problema omului... că ar fi doar... bolnav! Cauza morţii spirituale este „greşelile (încălcări) şi păcatele(ratări) noastre (Efes.2:1b)Romani 6:23 – „Plata păcatului este moartea...”

În Biblie „moartea” înseamnă „separare” – moartea fizică este separarea duhului de trup, iar moartea spirituală înseamnă separarea de Dumnezeu. Isaia 59:2 – „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”

Neascultători (vs.2-3a) – „în care trăiaţi odinioară, după domnul puterii văzduhului, a duhului... nescultării”

Neascultarea reprezintă începutul morţii spirituale a omului! – este vorba de neascultarea omului faţă de voia lui Dumnezeu.

În Genesa 2:17, Dumnezeu i-a spus omului „în ziua când vei mânca vei muri negreşit!” – lucru pe care Satan l-a contrazis, minţind: „Sigur nu veţi muri!” – iar omul l-a crezut şi a intrat în neascultare!

De atunci, omul se naşte şi trăieşte în neascultare faţă de Dumnezeu!

Există 3 FORŢE care-l îndemnă pe om să trăiască în neascultare faţă de Dumnezeu:

lumea – sistemul de valori al lumii („chipul veacului acestuia”) – care pune presiune pe fiecare om pt a se conforma lui

Romani 12:2 – „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

diavolul (Satan) – „duhul... neascultării” – pt că el a fost neascultător de la început, astfel doreşte ca oamenii să fie neascultători faţă de Creatorul lor.

Efes.6:11-12 ne arată că noi credincioşii avem de luptat „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

Efeseni 2:2b – ne arată că diavolul vrea să ne transforme în „copiii neascultării” – una din uneltele principale pe care le foloseşte cu omul în acest plan al său, este MINCIUNA – de la început a făcut aşa şi continuă să facă acest lucru şi astăzi, ţinând pe oameni în necunoştinţă şi ignoranţă!

Ioan 8:44 – „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

firea pământească – aceasta este „natura păcătoasă” cu care ne naştem şi care îi place păcatul şi doreşte să trăiască în păcat

Psalm 51:5 – „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Romani 7:21 – „Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.”Galateni 5:19-21 – „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Depravaţi (vs.3b) – „când trăiam în poftele firii nostre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre...”

necredinciosul trăieşte pt el însuşi şi dorinţele sale depravate aceasta nu înseamnă că el nu poate face fapte bune, ci doar că ele nu-i pot oferi

mântuirea păcătoşii nemântuiţi fac bine unii altora: „Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce

răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.” (Luca 6:33) Luca 11:13 – „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri,

cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Toate aceste fapte bune nu pot oferi mântuirea lui Dumnezeu!

Condamnaţi (vs.3c) – „eram din fire copii ai mâniei” Prin fire (natură) producem păcate, dar păcatul aduce moartea, deci pedeapsa lui

Dumnezeu! Ioan 3:18 – „Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”

CE A FĂCUT Dumnezeu pt noi (2:4-9)

Atenţia trece brusc şi clar de la noi la Dumnezeu!... de la PĂCĂTOS la DUMNEZEU!

MORŢII nu se pot AJUTA SINGURI... NU SE POT ÎNVIA SINGURI!

În următoarele versete observăm 4 lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut faţă de noi păcătoşii pentru a ne salva de consecinţele păcatului.

1. Ne-a iubit (vs.4) – „Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea Sa cea mare cu care ne-a iubit”

Prin natura Sa, „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8) – dragostea este unul din atributele Sale intrinseci (care ţin de natura Sa – viaţa, sfinţenia), şi mai există şi atribute prin care se relaţionează cu creaţia Sa, în special cu omul (adevărul, credincioşia, dreptatea)

DRAGOSTEA, deşi este atribut intrinsec al lui Dumnezeu, în relaţia cu omul a devenit ÎNDURARE şi HAR, atribute în care El este „bogat”!

2. Ne-a înviat (vs.5,6a) – „ne-a adus la viaţă” Lucrul acesta a fost posibil prin Isus, care a înviat oameni din morţi (fiul văduvei, Luca

7:11-17; fiica lui Iair, Luca 8:49-56) şi Lazăr (Ioan 11:41-46) – acestea sunt imagini ale învierii fizice

Dar faptul că Isus a înviat din morţi, după ce a fost răstignit, este dovada „învierii noastre spirituale”

3. Ne-a înălţat (vs.6b) – „...şi ne-a aşezat în locurile cereşti, în Cristos Isus” Noi nu suntem înviaţi şi lăsaţi în cimitir! Fiind înviaţi în Cristos, d.p.d.v spiritual am şi fost

înălţaţi cu El – fizic suntem încă pe pământ, dar spiritual avem poziţia în cer!

4. Ne păstrează (7-9) - „să arate... nemărginita bogăţie a harului Său... prin har aţi fost mântuiţi... prin credinţă... darul lui Dumnezeu”

Scopul lui Dumnezeu cu noi nu este pur şi simplu să ne scape de iad, ci să-şi arate şi să-şi glorifice „nemărginita bogăţie a harului Său”

Faptul că nu am fost mântuiţi prin fapte bune, nici nu putem să pierdem mântuirea prin fapte rele! ACESTA este HARUL – datorită lui CRISTOS!

Mântuirea este un DAR! ... deci nu este o răsplată!

Astfel PĂCATUL a lucrat împotriva noastră prin LEGE, dar CRISTOS a lucrat pentru noi, prin HAR!

APLICAŢIE: Problema oamenilor nr.1 este PĂCATUL, iar numai Dumnezeu o poate rezolva! Privind cu atenţie la CE a făcut Dumnezeu pt noi, El merită toată închinare noastră! CE FACEM ACUM?...

1. Dumnezeu lucrează ÎN noi (vs.10a) – „noi suntem lucrarea Lui” Cuv. „lucrare” (gr. „poiema”) care face referinţă la cuv. „poem/poezie” şi se referă la

„ceva care este făcut/construit/fabricat” – acest sens are referinţă la faptul că mântuirea/convertirea noastră nu este totul, sfârşitul lucrării lui Dumnezeu cu noi... de fapt este doar ÎNCEPUTUL!

2 Cor.5:17 – „Cine este în Cristos este o făptură nouă...” – cu sensul în care Dumnezeu a început să lucreze la noi şi va continua să lucreze în noi pentru a deveni mai mult ca Fiul Său, Isus.

Rom.8:29 – „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.”

Filipeni 1:6 – „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

Cum lucrează Dumnezeu în noi?Filipeni 2:13 - „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” – Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt care ne dă şi dorinţa şi putere pt a face voia Sa.

Cristos a terminat lucrarea Sa de mântuire pe cruce, apoi a înviat din morţi şi s-a înălţat la cer. De acolo, El îşi dezvoltă Biserica Sa (Efes.4; Evrei 13) şi asta înseamnă că lucrează în noi, pentru că noi suntem Biserica Sa. Pt a face asta El foloseşte anumite unelte:

Cuvântul Lui, Biblia – îl citim, medităm, ne hrănim din el, şi astfel suntem curăţiţi şi transformaţi în gândire, sentimente şi voinţă!

1 Tes.2:13 – „De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.”

Evrei 4:12 – „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Rugăciunea – când ne rugăm, Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea Sa de a trăi pt Dumnezeu.

Efes.3:20-21 – „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”

Suferinţa – prin suferinţă, Dumnezeu formează în noi virtuţile Sale, depinzând tot mai mult de El... ajungem să ne legăm mai mult de Cuvântul Său şi de rugăciune...

1 Petru 4:11-14 – „Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; 13 dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. 14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.”

APLICAŢIE: Prea mulţi creştini se opresc la elementul „convertirii” lor la Cristos! Ce facem cu mântuirea dată de Dumnezeu prin credinţa în Cristos? Unde suntem în ceea ce priveşte CARACTERUL lui Cristos pe care Dumnezeu vrea

să-l formeze în noi???

2. Dumnezeu lucrează PRIN noi (vs.10b) – „pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele!” Noi NU suntem mântuiţi PRIN fapte bune, dar suntem mântuiţi PENTRU fapte bune pe

care să le facem în viaţa care ne rămâne de trăit.

John Calvin spunea că „Credinţa singură este cea care ne mântuieşte, dar credinţa care mântuieşte nu poate niciodată să fie singură!” (aceasta este tema pe care o dezbate Iacov în cap 2 din epistola sa)Biblia vorbeşte despre diferite „fapte”:

- „faptele legii” care nu pot mântui (Gal.2:16; 3:11)- „faptele firii pământeşti” în care nu trebuie să umblăm/trăim (Gal.5:19-21)- Pavel vorbeşte despre „faptele întunericului” (Rom.13:12; Efes.5:11)- În Evrei 6:1 vorbeşte despre „faptele moarte” care se pare că ne conduc la moarte! - Isaia 64:6 vorbeşte despre „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi

suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”

Există astfel unii creştini care minimalizează locul şi scopul „faptelor bune” în viaţa creştină.

Dar Cristos spunea aşa: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5:16)

Astfel, ca şi creştini facem fapte bune pentru gloria lui Dumnezeu, nu a noastră!

2 Cor.9:8 – „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună...”

Coloseni 1:10 – „pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu”

2 Tim.3:16-17 – „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Tit 2:14 – „El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plini de râvnă pentru fapte bune.”

APLICAŢIE: Cum stăm cu faptele bune? Suntem „plini de râvnă” pt a face fapte bune spre slava

Lui? ... ca El să fie cunoscut? Ce înţeleg oamenii din faptele noastre??? Despre cine vorbesc ei când privesc la viaţa

noastră?

Aceste fapte sunt nu numai „bune” dar şi „pregătite” – acest aspect este uimitor, cu referinţă la „chemarea” lui Dumnezeu – acesta ne vorbeşte despre faptul că Dumnezeu are un plan specific cu fiecare din noi! Acesta este PLANUL unui TATĂ iubitor şi al unui COMANDANT desăvârşit!