efectele demografice ale migratiei

Efectele demografice ale migraţiei

Problematica migraţiei interne sau internaţionale reprezintă în ultimii ani o preocupare

constantă, cu precădere a cercetătorilor din ştiinţele sociale şi - într-o anumită măsură –

factorilor de decizie politică din România. Această preocupare este în strânsă legătură cu

constatările analizelor demografice fie că vorbim de cifrele statistice centralizate la nivel

naţional fie că vorbim de proiectarea evoluţiei populaţiei ţării noastre pe termen mediu şi lung.

Fenomenul migratoriu are în ştiinţele sociale o dublă perspectivă - sociologică şi demografică:

- din perspectivă sociologică migraţia se referă la deplasarea unor persoane dintr-o

zonă în alta cu schimbarea domiciliului. Dacă acest fapt a avut loc, atunci vorbim de migraţie

definitivă la fel cum, deşi o anumită perioadă de timp a trecut, migraţia este doar circulatorie1

(cu revenire). De asemenea se diferenţiază şi alte tipologii specifice: migraţie internă/externă;

migraţie după locul de plecare-sosire (rural-urbană şi reciproc; migraţie rural-rurală şi urban-

urbană); migraţie legală/ilegală etc. Tot din perspectivă sociologică se deschide aplicativ un

câmp larg de cercetare socială care este încă la începuturile sale (de la analiza motivaţiei de a

migra la analiza costurilor şi beneficiilor sociale şi economice ale migraţiei etc.).

- din perspectivă demografică migraţia poate fi interpretată ca şi mişcare teritorială

(prin emigrare şi/sau imigrare) care se adaugă mişcării naturale a populaţiei (prin naşteri şi

decese).

Evident că cele două perspective sunt complementare însă pentru unii autori

perspectiva sociologică este mai cuprinzătoare. Astfel, T. Rotariu2 este de acord cu acest lucru

şi avansează ideea unor dimensiuni specifice prin intermediul cărora putem studia fenomenul

migraţiei: dimensiunile demografică, geografică, economică şi juridică. O perspectivă

integratoare o regăsim şi în cadrul cercetărilor întreprinse şi de diverse organisme suprastatale:

Banca Mondială sau Organizaţia mondială pentru migraţie.

1 Aici se include şi fenomenul navetismului şi, mai nou, ceea ce presa din România a consacrat deja, fenomenul euro-navetismului! 2 A se vedea vol. Sociologie (coord. T. Rotariu, P. Ilut), Ed. Mesagerul, Cluj- Napoca, 1996, pp. 232-233

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

http://www.pdffactory.com


Revenind la influenţa migraţiei asupra situaţiei demografice dintr-un spaţiu social bine

delimitat trebuie avute în vedere, de exemplu, următoarele tipuri de influenţe:

-oscilaţiile care apar în ce priveşte volumul total al populaţiei (fie că vorbim de

populaţia prezentă, fie de estimările pentru populaţia prezentă/absentă temporar). Aceste

evoluţii trebuie privite diferenţiat după populaţia de sosire şi populaţia de plecare.

-influenţa migraţiilor asupra sporului natural (ca diferenţă între naşteri şi decese) în

zonele de sosire ale migranţilor!

-raportul pe sexe şi vârste al populaţiilor migrante

-care este sporul migratoriu efectiv (ca diferenţă între imigrări şi emigrări) etc.

1. Migraţia şi numărul populaţiei

O primă poziţionare a efectelor demografice ale migraţiei, cel puţin în ţara noastră, o

regăsim în disputa provocată de apariţia datelor finale ale recensământului efectuat în perioada

18-27 martie 2002. După cum s-a precizat, în primul rând populaţia României a scăzut în 10

ani, faţă de recensământul anterior, cu aproximativ un milion de persoane ( de la o populaţie de

22.810.035 de persoane înregistrate în 1992 la cele 21.698.181 înregistrate în 2002) mai precis

cu 1.111.954 de persoane. Să precizăm că la recensământul anterior au fost incluşi cetăţeni

români şi străini cu domiciliul în România chiar dacă unii erau plecaţi din ţară. În 2002 au fost

excluşi cetăţenii români plecaţi din ţară mai mult de un an de zile, adică un număr de 178.500

de persoane şi au fost incluşi cetăţeni străini care aveau reşedinţa în România de mai bine de un

an (aceştia fiind în număr de 24.000). În acelaşi timp, conform primei metodologii ar fi fost în

2002 un număr de 21.852.600 de persoane. Dacă din această cifră scădem pe cele 178.500 de

persoane şi le adunăm pe celelalte 24.000 atunci obţinem cifra populaţiei înregistrată oficial în

recensământul din 2002.

Scăderea populaţiei cu un milion de persoane este foarte mare dacă avem în vedere, de

exemplu recensămintele trecute. Iată care a fost evoluţia cifrelor începând cu 1930:




Anul

recensământului

Populaţia Creşterea procentuală faţă

de recensământul precedent

1930 1948 1956 1966 1977 1992 2002

14.280.729 15.872.624 17.489.450 19.103.163 21.559.910 22.810.035 21.698.181

- 112% 111% 110% 113% 106% 96%

Se observă din acest tabel cel puţin două lucruri: în primul rând populaţia României nu

a scăzut nici în perioada marcată de al doilea război mondial iar în al doilea rând se observă că

populaţia actuală este practic la nivelul anului 1977.

Cauzele principale ale scăderii populaţiei stabile au fost identificate deja de către

demografi şi nu numai: sporul natural negativ şi emigraţia. Nu vom insista aici pe problematica

sporului natural ci doar vom ilustra acest lucru printr-un grafic sugestiv care cuprinde

deopotrivă evoluţiile ratelor natalităţii şi mortalităţii cu surprinderea sporului natural negativ:

Sursa: Anuarul Statistic, 2005, INS

Vom insista însă pe cea de a doua cauză: migraţia externă. Toate analizele demografice

o amintesc chiar dacă cifrele statistice nu sunt întotdeauna foarte precise. Fluxurile migratorii

cele mai mari s-au înregistrat imediat după 1990, au scăzut apoi în intensitate pentru a creşte

apoi consistent. Iată cifrele emigrărilor începând cu 1990:

89

101112131415

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

natalitatemortalitate




1990 … 1993 … 1996 … 2000 2001 2002 2003 2004

90629 … 18446 … 21526 ... 14753 9921 8154 10673 13082

Aceste cifre se referă, conform definiţiei, la persoanele care şi-au schimbat domiciliul

dar au există şi multe alte statistici: până în 2007 numărul celor plecaţi definitiv depăşeşte

valoarea de 10 000 de persoane în timp ce numărul celor plecaţi la muncă şi înregistraţi oficial

oscilează în jurul cifrei de 40 000 de persoane anual ( Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă

(OMFM) raporta 35.000 de emigranţi în 2004, 43.000 în 2005 iar în primele noua luni ale

anului 2006 peste 46.400 de români plecaţi să lucreze în străinătate).

Nu există însă date certe privind situaţia migranţilor sau/şi a migraţiei ilegale şi nici

privind migraţia circulatorie, mai ales după deschiderea graniţelor către Europa occidentală. La

nivelul anului 2003, în urma unui sondaj CURS, s-a constatat că peste 900.000 de oameni se

aflau în luna aprilie la muncă în străinătate legal sau ilegal. De altfel, directorul CURS,

Sebastian Lăzăroiu declara (în ziarul Ziua, 13.07.2003) că 12% dintre gospodăriile din

România aveau în luna aprilie 2003 cel puţin un membru plecat la muncă în străinătate. În

aceste condiţii o parte a soldului negativ de la recensământ ar rezulta din cauza neânregistrării

celor care lucrează la negru în străinătate3! O altfel de estimare a fost făcută de către D. Sandu4

în anul 2006: dacă în gospodăriile cu persoane ajunse în străinătate media celor plecaţi era de

1.34 atunci estimarea celor care muncesc înafara ţării era de 777200 de persoane (la data

cercetării sociologice). Cu toate acestea o statistică fermă este greu dacă nu imposibil de ţinut.

Mai important din punctul nostru de vedere sunt legăturile pe care le putem face din

perspectivă demografică cu unele constatări ale cercetării mai înainte citate: migranţii sunt mai

degrabă tinerii decât adulţii sau vârstnicii; bărbaţii migranţi au o pondere superioară femeilor ;

pe segmentul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani majoritari sunt cei din mediul rural;

migraţia temporară a femeilor diferă după vârstă şi mediu: până în 30 de ani domină femeile

din rural în faţa celor din urban în timp ce pentru vârsta de peste 30 de ani raportul se

inversează. În acest context, din perspectivă demografică putem deduce o serie de

3 Demnă de menţionat este şi scăderea importantă a populaţiei maghiare cu aproape 200.000 de persoane faţă de 1992. Cu toate acestea reducerea populaţiei maghiare este puţin probabilă în contextul circulaţiei forţei de muncă în ţările vecine. De altfel, deputatul UDMR-R. Raduly - declara în ziarul Adevărul, 23 iulie, 2003 că „ 200.000 de maghiari din România au optat deja pentru vagoanele ungureşti ori pentru cele europene” referindu-se direct la cei plecaţi să muncească înafara graniţelor. 4 A se vedea raportul Locuirea temporară în străinătate, Fundaţia pentru o societate deschisă, Bucureşti, 2006




comportamente specifice, dovedite şi în diverse studii de specialitate: tendinţa de amânare a

datei primei căsătorii, tendinţa de reducere a numărului de copii pe familie, o perturbare a

funcţiilor femeii în cadrul reproducerii populaţiei (ne referim aici la femeile de vârstă fertilă!)

etc. Evident că există numeroase probleme sociale direct legate de fenomenul migraţiei: de la

abandonarea/uitarea copiilor proprii până la disoluţia familiei/familiilor migranţilor. Toate

aceste fenomene sunt importante din perspectivă demografică în măsura în care pot influenţa

direct/indirect fenomenele principale specifice demografiei: natalitatea şi mortalitatea. În acest

context se poate adăuga o analiză plecând de la fluxurile migratorii interne şi externe. Dacă ne

aşteptăm la rate înalte ale revenirii în ţară după stagii de muncă în Turcia, Israel etc. la fel de

bine ne putem aştepta la o creştere lentă dar sigură a migraţiei definitive mai ales în Italia şi

Spania din ultimii ani dar şi în ţări de migraţie tradiţională cum ar fi Canada.

După cum este uşor de bănuit migraţia externă a dus şi duce treptat la o scădere a

numărului populaţiei pentru ţara noastră5 şi implicit de o creştere a numărului în ţările de

sosire.

Să vedem evoluţiile acestor cifre în două dintre ţările de sosire:

Nr. populaţiei (milioane persoane) 1993 2001 2005 Mai 2007

România 23.2 22.4 21.6 21.6

Italia 57.8 57.8 58.7 59.3

Spania 39.1 39.8 43.5 45.3

Sursa: Population et sociétés, 1993-2007 (www.ined.fr).

Simpla lectură denotă o creştere semnificativă a populaţiei datorată în primul rând

fluxurilor migratoare şi nesemnificativ datorată sporului natural. O altă întrebare persistă însă:

cine sunt cei ce pleacă definitiv şi cu ce consecinţe demografice? Dacă luăm spre analiză

categoriile de vârstă iată rezultatele pentru doi ani consecutivi:

Emigranţi 2003 2004 sub 18 ani 1677 16% 1417 11% 18-25 ani 1426 13% 1920 15%

26-40 de ani 5438 51% 7174 55%

5 Scăderea numărului popula’iei nu este ]n sine o ameninţare cât schimbările care au loc în structura pe vârste a populaţiei ! A se vedea şi concluziile din Carta Verde a Populaţiei, comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare, UNFPA, 2006


http://www.ined.fr)



41-50 de ani 1159 11% 1414 11% 51-60 de ani 449 4% 577 4%

61 ani si peste 524 5% 580 4% 10673 13082

Sursa: Anuarul statistic 2005, INS.

Se observă din aceste date că 64% (respectiv 70%) din emigranţi au vârste cuprinse

între 18 şi 40 de ani perioadă propice reproducţiei populaţiei (naşteri). Aceste persoane fie nu

au copii şi îi vor face la locurile de destinaţie, fie şi-au lăsat copiii în ţară şi îşi vor reîntregi

familiile. În ambele situaţii ţara noastră pierde un aport la sporul natural mai ales dacă ne

referim şi la raportul pe sexe: dintre migranţi erau femei 59% (în 2003) şi 63% (în 2004) iar

aceste cifre pot fi alarmante şi în măsura în care cuprind procente semnificative de femei de

vârstă fertilă. Această pierdere are două semnificaţii: pe de o parte e vorba despre copiii

posibili (care nu se vor mai naşte în România) şi despre familiile cu venituri peste medie care

ar fi putut asigura o o creştere demografică de calitate6.

2. Migraţia şi raportul rural/urban

Analiza migraţiei se completează cu o analiză a fluxurilor migratorii interne, atâtea câte

mai sunt, ştiut fiind că ele se ghidează după centre de interes socio-economic şi având

consecinţe deja subliniate de către demografi: o feminizare sau din contră o masculinizare a

unor zone industrializate, schimbări semnificative ale comportamentului reproductiv etc. Însă

migraţia internă a luat şi alte forme de manifestare reflectate în evoluţia raportului dintre rural

şi urban. Astfel de la recensământul din 1992 populaţia rurală a crescut de la 45,7% la 47,3%

iar judeţele cu creşterile cele mai mari au fost Iaşi, Constanţa şi Bacău (cu cifre variind între

8,6 şi 4,1%). Semnificaţia acestei creşteri este cu totul specială dacă o raportăm la necesitatea

integrării României în UE. Astfel, una din cerinţe este aceea de a avea o populaţie ocupată în

agricultură în jurul a 10% (deşi unii oameni politici declară că UE nu impune condiţii

României) . Într-o intervenţie din 24.06.02 subsecretarul de stat V. Steriu declara că „populaţia

ocupată în agricultură în 2001 a reprezentat 40,9 % din forţa totală de muncă activă, faţă de

38% în anul 1999, creşterea datorându-se restructurărilor şi disponibilizărilor din unele

6 Cei mai importanţi demografi din România au vorbit în repetate rânduri de necesitatea unei creşteri demografice calitative şi nu cu orice preţ cantitative! De unde şi necesitatea unor politici demografice care să încurajeze familiile cu un anumit nivel de trai de a avea copii!




sectoare industriale, agricultura jucând rolul de absorbant al forţei de muncă eliberate” ( vizibil

pe situl www.guv.ro, iulie, 2002).

Peste un an de zile, în 2003, Recensământ agricol avansa cifra de 28,3% din forţa de

muncă ocupată în acest sector. De această dată acelaşi V. Steriu declara că sunt create

premisele pentru ca în 2004 ţara noastră să aibă un procent de 14% din populaţia ocupată în

agricultură! Toate aceste cifre sunt contrazise de INS dar şi de datele luate în considerare chiar

de UE, date care se opresc la 44%. Se întrevede că în agricultura românească reformele reale se

lasă în continuare aşteptate deşi unii analişti vorbesc încă de o reformă „naturală” fie prin

dispariţia unei populaţii rurale îmbătrânite fie prin cedarea pământului în diferite forme (fapt

care ar pune probleme majore pieţei funciare din România!). Oricum din datele

Recensământului 2002 şi din alte surse, considerăm ca posibilă reducerea forţei de muncă

ocupate în agricultură doar pe fondul migraţiei externe din mediul rural în timp ce creşterea

populaţiei rurale nu duce neapărat la creşterea populaţiei ocupate în agricultură.

Fenomenul de remigrare rurală rămâne însă insuficient studiat deoarece categoriile sociale

vizate sunt eterogene: de la tinerii sau adulţii disponibilizaţi din diverse sectoare economice

până la persoanele de vârsta a treia care-şi cedează în oraşe locuinţele copiilor. A. Camara,

fostul preşedinte al INS, declara că creşterea populaţiei rurale s-ar datora migrării către zonele

peri-urbane a unei anumite pături privilegiate care şi-a construit vile sau alte case în zone

recunoscute ca fiind rurale! Evident, se poate analiza în ce măsură aceste noi construcţii sunt

sau nu locuite dar nu pot fi neglijaţi cei ce revin în zonele rurale care caută efectiv alternative

de supravieţuire! Acest proces este firesc în condiţiile în care doar 40,7% din populaţia ţării

este activă iar la o cifră de 4,6 milioane de salariaţi revin de exemplu 6,2 milioane de

pensionari (cu alte cuvinte există o presiune foarte mare asupra populaţiei active din partea

celei inactive).

Creşterea populaţiei rurale este certificată şi de alte date: creşterea numărului de

gospodării cu peste 88.000 faţă de recensământul anterior precum şi a locuinţelor cu peste

260.000! Această creştere în cifre absolute rămâne însă discutabilă în condiţiile în care doar

15,1% din locuinţele rurale au alimentare cu apă, doar 12,9% au canalizare, 13,4% au baie şi

doar 2% au încălzire prin termoficare. La acestea se pot adăuga şi alte criterii (de la materialul


http://www.guv.ro



de construcţie al caselor până la capitalul comunitar) pentru a avea o imagine reală a

„dezvoltării rurale” (a se vedea şi aprecierile profesorului D. Sandu7 ).

3. Cauze, motivaţii ale migraţiei. Perspectiva sociologică

Literatura sociologică românească privind migraţia internă sau internaţională este destul

de amplă şi pot fi citaţi ca autori de marcă printre alţii D. Sandu, V. Gheţău, V. Miftode, T

Rotariu etc. Una dintre problematicele atent studiate de către aceşti autori este aceea a

propensiunii pentru migraţie şi consecinţele complexe ale acestui fenomen. Migraţia internă

sau internaţională rămâne pentru toţi aceşti autori o alternativă existenţială, un fenomen

identificat cu reţelele sociale, un fenomen selectiv, marcat de anumite variabile socio-

economice, un fenomen cu ample consecinţe demografice mai ales pe termen mediu şi lung

etc. Dacă ne referim la cauzele/motivaţiile care înlesnesc decizia de emigrare acestea sunt

deosebit de variate. Un exemplu este dat de analiza de tip push-pull (respingere-atracţie)

promovată încă din anii ’60 şi pe care o regăsim în unele studii ale Băncii mondiale:

Motivaţii ale migraţiei

Factori de respingere Factori de atracţie

Economice şi demografice

Sărăcie Neocupare/şomaj Venituri reduse Rata mare a fertilităţii Asistenţă sanitară şi educativă precare

Posibilitatea creşterii veniturilor Posibilitatea creşterii standardului de viaţă Dezvoltare personală/profesională

Politice Conflicte, insecuritate, violenţă Guvernare săracă Corupţie Abuzuri privind drepturile omului

Siguranţă şi securitate Libertate politică

Sociale şi culturale

Discriminări bazate pe etnie, gen, religie etc.

Reunificarea familiilor Migraţia „etnică” Inlăturarea discriminărilor

Sursa: Migration and Remittances (eds. A. Mansoor, B. Quillin), World Bank, 2007

7 D. Sandu, „Cum ajungi într-un sat sărac: drumul sociologic”, Sociologie românească, nr. 3-4, 2000.




După cum se vede, o dimensiune demografică invocată în acest tabel este rata fertilităţii. Acest fapt poate fi controlat comparativ cu emigraţia internaţională din ţara noastră. Iată de exemplu datele din România în Anuarul statistic din 2005:

Regiunea de dezvoltare Populaţia Rata fertilităţii (născuţii vii la

100 femei)

Emigraţia internaţională (nr. persoane)

Rata emigraţiei (la

1000 locuitori)

Nord Est Sud Est Sud Muntenia Sud Vest Oltenia Vest Nord Vest Centru Bucureşti Ilfov

3738601 2850318 3342042 2317636 1939514 2730461 2539160 2207596

46.3 37.6 37.8 35.6 35.2 39.1 39.6 31.5

1853 1039 578 589

1738 2270 2958 2057

0.50 0.36 0.17 0.25 0.90 0.83 1.16 0.93

Sursa: Anuarul statistic 2005, INS

Lectura acestor date şi o sumară analiză statistică ne arată în mod evident faptul că

seturile de date nu sunt corelate şi nu se confirmă faptul că o rată mare a fertilităţii corelează cu

o rată mare a emigrării (definitive). Avem aici un exemplu prin care schema atracţie respingere

trebuie atent verificată. Cu toate acestea, propensiunea de emigrare (ca şi potenţialitate) dar şi

ca emigrare circulatorie rămâne foarte ridicată, de exemplu în regiunea de Nord Est. Acest fapt

este confirmat şi de către un recent studiu intitulat Eurobarometru 668 din care se desprinde că

de exemplu la nivelul regiunii de Nord Est unde întâlnim rata cea mai mare a fertilităţii,

propensiunea de migrare circulatorie este printre cele mai ridicate din România şi se corelează

cu gradul de pesimism privind dezvoltarea economică a ţării. Aceste concluzii vin să întărească

analizele statistice care se bazau pe date ale recensământului din 2002. Profesorul D. Sandu a

făcut o astfel de analiză9 din care s-au desprins următoarele concluzii (a se vedea şi tabelul

următor):

-rata migraţiei circulatorii pentru muncă10 era de trei ori mai mare în satele bogate din

Moldova (16‰) faţă de media naţională (5‰).

-rata migraţiei circulatorii pentru muncă era de patru ori mai mare în oraşele cu 100-

200 mii de locuitori din Moldova (21.2‰) faţă de media naţională (5‰).

8 Reprezentanţa Comisiei Europene în Europa, Eurobarometrul 66. Opinia publică în Uniunea Europeană, 2006 9 D. Sandu, Patterns of Temporary Emigration, material prezentat la workshopul „Development and Patterns of Migration Processes in Central and Eastern Europe”, Praga, 2005 10 Există şi o migraţie externă dar nu pentru muncă!




-în regiunea de vest cele mai mari cifre sunt în orăşele cu până la 30 mii locuitori.

-dintr-o analiză pe judeţe, cele mai mari rate ale migraţiei circulatorii pentru muncă, le

regăsim în Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Bacău, Vrancea, în general judeţe

cu o veche tradiţie a migraţiei! La polul opus se situează judeţele cu o rată mare a sărăciei şi cu

rate scăzute ale migraţiei circulatorii pentru muncă fapt ce le face vunerabile d.p.d.v. socio-

economic şi sunt localizate în principal în sudul României!

Rate specifice ale migraţiei circulatorii pentru muncă (numar de pers/1000 locuitori)

Regiunea

Tip de

comunitate

Moldova Sudul

tarii

MT, DB, OT

Transilvania Regiunea

de vest

Bucuresti Total

rata

%

Emigranti

Comune sarace 6.6 1.1 4.0 3.0 0.3 4.7 11.7%

Comune cu nivel

mediu de dezvoltare

13.5 1.3 6.1 6.5 0.3 5.6 16.6

Comune dezvoltate 17.7 2.4 6.8 11.4 0.9 6.1 22.5

Oraşe <30 mii loc 7.5 2.0 5.1 13.5 0.7 5.9 12.8

Oraşe 30-100

locuitori

4.8 2.9 5.4 3.0 4.1 8.7

Oraşe 100-200 mii

loc.

21.2 2.1 3.0 6.3 9.5 15.7

Oraşe >200 mii loc 3.9 4.2 4.9 2.3 1.3 2.8 12.0

Rata totală 9.8 2.3 5.4 7.6 1.2 5.2

% Emigranti 41.1 15.7 20.8 20.0 2.4 100

N= 111832

Sursa INS, apud D. Sandu, Patterns of Temporary Emigration, 2005

***

În altă ordine de idei, profesorul D. Sandu consideră abordările de tip push-pull ca fiind

mecaniciste şi tocmai de aceea el consideră că se impune a nu neglija analiza propriu-zis




sociologică a unui fenomen atât de complex11. În centrul acestei analize autorul pune conceptul

de „strategie de viaţă” (a se citi structuri raţionale de acţiune) iar acest concept este apoi

analizat prin trei perspective: fenomenologică (în care se iau în calcul formele de capital

implicate: capital economic, uman, social, relaţional şi vital), perspectiva instrumentală (care

însumează totalitatea mijloacelor disponibile materializate în strategii ale mobilităţii, ale

diversificării şi ale acumulării) şi în sfârşit perspectiva funcţională (referitoare la consecinţele

acţiunii strategice).

Astfel de analize vin să nuanţeze problematica migraţiei şi pun în discuţie de fiecare

data în ce măsură se poate intui o teorie integratoare a fenomenului. Tradiţia unor astfel de

teorii este deja o certitudine: pornind din secolul XIX odată cu ipotezele emise de către R. E.

Ravenstein ajungând apoi la autori precum W. Zeleny sau J. Tarver. O trecere în revistă a

principalelor teorii ale migraţiei internaţionale a fost făcută la noi de către Monica

Constantinescu12. Autoarea sintetizează în mod succint cele şapte direcţii de analiză implicate

în studiul migraţiei internaţionale. Din început, spune autoarea, s-a impus teoria economiei

neoclasice îmbunătăţită prin teoria noii economii; a urmat teoria pieţei forţei de muncă

segmentate care se axează pe cerinţele locurilor de destinaţie ale migranţilor. În acest caz

variabilele demografice sunt printre cauzele des invocate : situaţia socio-economică şi statutul

femeilor, scăderea fertilităţii, prelungirea perioadei de şcolarizare, accelerarea urbanizării,

clivajele de pe piaţa muncii în special în sectorul secundar etc.; o a patra teorie a fost aceea a

dependenţei sau a sistemului mondial modern compus din centre de atracţie şi din periferii care

le alimentează pe primele sau care devin destinaţii ale investiţiilor pe termen scurt şi mediu

etc.; mai des aplicată a fost teoria reţelelor migratorii însoţită adesea şi de teoria capitalului

social ; s-a adăugat apoi perspectiva cauzalităţii cumulative (cu scopul de a identifica în ce

măsură migraţia devine un proces care se auto-susţine) şi perspectiva sistemică. Toate aceste

teorii pun în mai mare sau mai mică măsură accent pe dimensiunea demografică a fenomenului

migratoriu deşi în cele mai multe situaţii variabilele demografice sunt considerate ca fiind

implicite. Evident că este dificil de a găsi o adevărată teorie unificatoare a tuturor acestor

direcţii teoretice: mai profitabil este de a le gândi ca fiind complementare.

11 D. Sandu, „Migraţia ca fenomen de reţea şi de dezvoltare”, în vol. Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării, Ed. Polirom, iaşi, 2003, pp. 167-171 12 M. Constantinescu, „Teorii ale migraţiei internaţionale”, Sociologie românească, nr. 3-4, 2002




Indiferent de o teorie sau alta se pune problema în ce măsură emigraţia definitivă sau

circulatorie se dovedeşte o soluţie pentru anumite probleme socio-economice ale pieţei muncii

şi demografice în diverse ţări dezvoltate: Italia, Germania, Spania sau multe alte ţări europene

care au declarat recent o liberalizare a acestei pieţe. Există autori care nu îşi ascund însă

rezervele. Astfel M. Baldwin - Edwards13 crede că pentru a elimina aceste dificultăţi nivelul

migraţiei ar trebui să fie la un volum mult mai mare însă există destule bariere: dispute politice,

ameninţarea schimbărilor „etnice”, problemele sociale generate de emigranţii fără o

specializare cerută pe piaţa muncii şi care pot creea presiuni suplimentare statului bunăstării,

creşterea economiei informale (ilegale), creşterea infracţionalităţii14 etc. În acest context,

integrarea imigranţilor, spune M. Baldwin-Edwards, este condiţionată de patru cadre de

referinţă : acceptarea de imigranţi ca şi străini privilegiaţi, ca şi impunere a drepturilor omului,

ca şi capacitate a sistemului de a-i îngloba şi ca urmare a unor eventuale politici sociale

emigraţioniste. Evident că toate aceste cadre sunt necesare integrării cât mai reuşite a noilor

veniţi în ţările de destinaţie şi pentru a constitui un sistem de asigurări sociale eficient. Cum

politicile de protecţie socială sunt în Europa foarte fragmentare şi difuze ne aşteptăm şi la

evoluţii demografice specifice: o raliere a imigranţilor la comportamente demografice ale

ţărilor de destinaţie cu rate scăzute ale fertilităţii şi mortalităţii. Şi aceasta, în măsura în care se

aminteşte astăzi de o globalizare a fertilităţii15! Cu alte cuvinte procesele care caracterizează

populaţia din ţările dezvoltate vor modifica în timp modelul demografic al imigranţilor insă

într-o perspectivă specifică: poziţia socială a femeii, universalizarea mijloacelor contraceptive,

slaba valorizare a familiei şi a copilului etc. În concluzie beneficiile pe termen scurt şi mediu

ale migraţiei pot fi mai degrabă pe piaţa muncii decât ca o soluţie a dificultăţilor demografice

generalizate în ţările dezvoltate economic (cu excepţia celor cu politici pro-nataliste

viguroase)!

13 M. Baldwin-Edwards, „Immigrants and The Welfare State in Europe”, ân vol. International Migration (eds. D. S. Massey, J. E. Taylor), Oxford Univ. Press, 2004 14 Se vorbeşte astăzi în documentele europene de partenerriate pentru mobilitate încheiate între statele membre dar şi de echipe de sprijin în domeniul migraţiei (Migration Support Teams)! 15 A se vedea J. Caldwell, “The Globalization of Fertility Behavior”, Population and Development Review, vol. 27, 2001




efectele demografice ale migratiei

Documents