EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

Există două dimensiuni ale abordării interculturale. Prima vizează

nivelul realităţii, al descrierii obiective şi ştiinţifice, cea de a doua

proiectul de educaţie şi de organizare socială. Din perspectivă

interculturală sunt posibile:

- recunoaşterea diversităţii reprezentărilor, referinţelor şi valorilor

- dialogul, schimbul şi interacţiunile dintre aceste diverse

reprezentări şi referinţe

- dialogul şi schimbul între persoanele şi grupurile ale căror

referinţe sunt diverse, multiple şi, adesea, divergente

- dinamica şi relaţia dialectică, de schimbări reale şi potenţiale, în

timp şi spaţiu. O dată cu dezvoltarea comunicării, culturile şi

identităţile se transformă şi fiecare participă la transformarea altor

culturi.

Interculturarea este explicată de Denoux1 în felul următor:” Pentru

indivizii şi grupurile din două sau mai multe ansambluri culturale,

reclamându-se de la culturi diferite sau având legături cu acestea, numim

interculturare procesele prin care, în interacţiunile pe care ei le dezvoltă,

este angajată, implicit sau explicit, diferenţa culturală pe care ei tind să o

metabolizeze”. Astfel, conceptul intercultural are o conotaţie

1 Denoux, P., Les modes d’appréhension de la différence. Thése d’habilitation, Université de Toulouse, Toulouse, Le Mirail, 1992, apud Cucoş, C..

1

interacţionistă, dinamică; ei trimite la schimb, reciprocitate, invită la

decentrare, la găsirea unor forme de dialog.

Omul este o fiinţă culturală şi, în consecinţă, una educabilă,

permeabilă la contactele, dialogurile, influenţele şi idiosincraziile

culturale2. Educaţia, definită în termeni de proces, semnifică o

transformare intenţionată, pozitivă şi pe termen lung a fiinţei umane, în

perspectiva unor finalităţi explicit formulate, elaborate la nivelul

macrostructurii societăţii. Modificare teleologică şi creatoare a naturii

umane, educaţia este, deopotrivă, un proces individual, de transformare a

umanului pe baza aproprierii intelectuale a culturii (de umanizare) şi un

proces social de transformare a omului pe baza aproprierii pe termen lung

şi planificat a unor forţe esenţiale fixate în valorile culturii (de

socializare)3.

Cu toate că diversele aspecte ale educaţiei pentru înţelegere

internaţională sunt interdependente, cele mai bine individualizate sunt:

- educaţia pentru drepturile omului

- educaţia pentru democraţie şi civism

- educaţia pentru pace şi dezarmare

- educaţia pentru toleranţă

- educaţia pentru dezvoltare

- educaţia pentru mediu

- educaţia interculturală

Educaţia interculturală permite structurarea unei identităţi culturale

deschise, având ca scop:

2 Antonesei, L., Paideia. Fundamentele culturale ale educaţiei., Iaşi, Ed. Polirom, 1996, p. 13-45. 3 Panţuru, S., Fundamentele pedagogiei., Braşov, Ed. Universităţii Transilvania, 1995, p. 8.

2

- îndrumarea tinerilor pentru a asimila o cultură în perspectivă

antropologică;

- înţelegerea punctului de vedere al altuia prin poziţionarea

relativistă;

- legitimarea identităţii culturale, împiedicând sacralizarea;

- asigurarea respectului diferenţelor, dar în cadrul unor

sisteme de atitudini reciproce.

Obiective majore şi generice ale educaţiei interculturale la nivelul

şcolii:

- Păstrarea şi apărarea diversităţii culturale

Şcoala, ca instanţă de transmitere a valorilor se va concentra pe

pluralitatea culturilor; nu trebuie să se instituie primatul unei culturi

asupra alteia4.

- Formarea competenţelor interculturale ale cetăţenilor

Stereotipul exprimă credinţe despre caracteristicile psihice şi/sau

comportamentale ale unor indivizi, grupuri sociale (de sex, vârstă, etnie,

religie) sau procese sociale, fixate în imagini simplificatoare, şablonizate,

durabile, preconcepute care nu se bazează pe observarea directă,

proaspătă a realităţii, ci pe moduri de gândire apriorice, rutinizate,

adeseori arbitrare, fără legătură cu indivizii sau grupurile sociale evaluate.

Ele sunt expresia în plan social a atribuirii abuzive de însuşiri similare

tuturor membrilor unui grup; orice stereotip reflectă o gamă incompletă

4 Cucoş, C., Cozma, T., Locul educaţiei pentru diversitate în ansamblul problematicii educaţiei contemporane, p. 29, În Cozma, T., (coord.) O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea., Iaşi, Ed. Polirom, 2001, p. 176.

3

de informaţii despre un grup particular de oameni. Fără a fi în mod

univoc exact sau fals, stereotipul posedă simultan două caracteristici:

♦ simplificarea: reducerea întregului la una din părţile sale

componente, prin reţinerea selectivă şi prea puţin fondată a însuşirilor

sale saliente.

♦ generalizarea: atribuirea caracteristicilor astfel reţinute tuturor

membrilor grupului.

Prejudecata este un set de idei şi credinţe care lezează grupuri sau

indivizi aparţinând unor grupuri pe baza unor trăsături reale sau

imaginare. Rasa reprezintă unul din principalele obiecte ale

prejudecăţilor. Rasismul, creaţie exclusivă a epocii moderne, afirmă

superioritatea unei rase în raport cu alta pe baza diferenţelor de natură

genetică, având consecinţe în domeniul social.

Trasatura caracteristica a unei regiuni este faptul ca alaturi de

populatia de baza, se gasesc si alte minoritati nationale care alcatuiesc

grupuri etnice deosebite. Diferite prin limba, obiceiuri, ocupatii si port,

aceste grupuri etnice amintesc despre trecutul istoric al regiunii. Ele

pastreaza aspectele unui specific etnic caracteristic originii sale.

Interculturalitatea este înainte de orice respectul diferentelor. Cadrele

didactice sunt garantii acestor rigori ale spiritului care vegheaza asupra

diferentelor, pentru a învata, a cunoaste si a întelege ceea ce ne leaga,

ceea ce ne face asemanatori, ceea ce ne apropie.

,,Voi sarbatoriti într-un fel, la noi e diferit"

Suntem diferiti, dar nu înseamna ca unul este mai bun decât

celalalt, cu totii avem un potential valoric egal. Toti avem o cultura

4

asemanatoare dar în acelasi timp si culturi diferite. Acestea tin de religiile

noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile

noastre.Unica posibilitate ca oamenii sa devina solidari este recunoasterea

si estimarea acestor diferente si similitudini.

,,Orice societate depinde, atât în ceea ce priveste existenta sa, cât si

dezvoltarea ei, de un echilibru între afirmarea de sine a individului si

interesul colectiv. Pastrarea acestui echilibru duce la o constiinta crescuta

a libertatii interioare si constituie baza unui sentiment de identitate si de

respect de sine, de respect al celuilalt." ( Le coeur conscient - Bruno

Bettelheim)

Pentru cadrele didactice este esential sa creeze relatii pozitive în

interactiunea dintre semeni, sa favorizeze dezvoltarea persoanei cât si a

relatiilor constructive în grup, pentru a trai sentimentul propriei identitati.

Venind din culturi diferite avem sansa sa ne integram într-o societate

diferita, multiculturala, care favorizeaza sentimentul de a fi în realitatea

cotidiana, o individualitate care nu seamana cu nimeni si nimic.

Cunoasterea si întelegerea celuilalt este un proces progresiv si complex.

Primele contacte intre oamenii de culturi diferite sunt însotite de

sentimentul de insecuritate, de frica, de adversitate deschisa fata de

celalalt. Datorita învatarii relationale, pe masura ce contactele devin

frecvente, indispensabile (datorita unor circumstante, locuri de munca,

etc), acceptarea si întelegerea celuilalt devin comportamente de bun simt.

Interculturalitatea este şi o componenta a realitatii zilnice din

gradinita si din scoala. Tot modul de învatare este organizat din

perspectiva interculturala, permitând învatarea prin colaborare,

comunicare si nicidecum de marginalizare a unor copii. Deschiderea

5

spatiului scolii catre comunitate si specificul ei, organizarea unor

întâlniri, excursii, serbari cu specific intercultural dar nu în detrimentul

majoritatii, urmareste realizarea obiectivelor de egalizare a sanselor în

educatie.

6

EXPERIMENTUL ÎMPOTRIVA RASISMULUI, APLICAT UNOR

COPII DE CLASA A III-A

În ciclul primar, copiii pot fi foarte răutăcioşi. Având şansa să lucrez

cu copii de clasa a III-a, colectiv în care elevii aparţinând unor minorităţi,

precum turcii şi moldovenii din Republica Moldova erau deseori

marginalizaţi de către ceilalţi copii români, am decis la un moment dat să

realizez un experiment. Astfel, în ziua următoare elevii mei au fost puşi

în situaţia de a trăi, pentru câteva ore, viaţa altcuiva. Au fost obligaţi, fie

că le plăcea sau nu, să trăiască viaţa unor copiii pe care nu-i cunoscuseră

niciodată.

Am decis în acea seară că este momentul să încerc să pun în practică

o idee la care mă gândeam de ceva vreme. Aşa că a doua zi am iniţiat un

exerciţiu în cadrul clasei mele, împărţind copiii în 2 grupuri pe baza

culorii ochilor. Am creat instantaneu un microcosmos social în cadrul

unui grup de elevi de clasa a treia, în 2 grupuri pe baza culorii ochilor:

albaştri sau căprui (cei cu alte culori au mers în grupul cu nuanţa cea mai

apropiată de nuanţa ochilor lor). Iniţial am încurajat, într-o primă fază, o

atitudine de superioritate din partea celor cu ochi albaştri, spunându-le

acestora că a avea ochi albaştri e semnul inteligenţei superioare a

“purtătorilor”, drept pentru care aceştia merită anumite privilegii.

Rezultatul: copiii cu ochi albaştri au dezvoltat un comportament

agresiv faţă de cei cu ochi căprui, în timp ce “rasa inferioară” a manifestat

simţăminte negative de frică şi chiar aversiune faţă de propria persoană.

În foarte scurt timp cei defavorizaţi devin foarte trişti şi se izolează de

ceilalţi. Apar porecle precum “albăstruii” sau “maroniii” şi chiar încep să

7

fie folosite stereotipii de limbaj şi atitudini discriminatorii venite din zona

elevilor cu ochi albaştri. Până şi notele obţinute la anumite teste de

verificare au scăzut în cazul copiilor cu ochi “inferiori” şi au crescut în

rândurile “ochilor albaştri”.

În ziua următoare, rolurile s-au inversat, elevii fiind “informaţi” că

rasa superioară este de fapt cea cu ochi căprui. Comportamentul şi notele

la teste s-au modificat în consecinţă. Aceeaşi copii care fuseseră

dezavantajaţi în primele zile şi-au asumat imediat rolul opresorilor. Copiii

timizi de altădată au devenit extrem de comunicativi, chiar cu veleităţi de

lideri, în momentul în care au fost “învestiţi” cu atribute de superioritate,

în timp ce micuţi care până la exerciţiu se încadrau printre cei mai isteţi şi

mai expansivi au devenit retraşi şi supuşi din ce în ce mai des erorilor.

Lecția despre discriminare, care se finalizează în după-amiaza celei

de-a doua zile cu o discuţie prelungită în care micuţii trag învăţămintele

necesare şi redevin un colectiv cald si unit, a avut rezultate şi efecte

pozitive, schimbând modul în care copiii înțelegeau conceptele de

discriminare şi interpretau prejudecăţile de orice natură, în special cele

rasiale.

8