Edmondo de Amicis

CuoreInim de copilă

Prefa a autoruluiţ

Aceast carte e, mai cu seam , închinat copiilor din şcoă ă ă lile primare, care sunt în vârsta de la nou pân la treispreă ă zece ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de şcoal , scris de un elev din clasa a IIIă ă -a al unei şcoli or şeneşti din Italia.ă

Când spunem c e scris de un elev din clasa a IlIă ă -a, nu voim să zicem c el a scrisă -o întocmai cum este aici tip rit . Dânsul însemna ziă ă cu zi într-un caiet, dup cum se pricepea, tot ce v zuse, sim ise,ă ă ţ cugetase: în şcoal şi afar din şcoal ; iar la sfârşitul anului, tat l s uă ă ă ă ă scrie aceste pagini dup notele lui, silinduă -se a nu schimba nimic din gânduri, ci a p stra, pe cât se poate, cuvintele fiului s u.ă ă

Patru ani în urm , acesta fiind în gimnaziu, îşi reciti manuscrisul şiă mai ad uga prin el câte ceva de la sine, foloă sindu-se de amintirile sale înc vii, despre persoanele şi faptele din trecut.ă

Acum copii, citi i şi voi aceast carte, şi trag n dejde, c ve i fiţ ă ă ă ţ mul uţ mi i, ba chiar cred c v va fi de folos.ţ ă ă

OCTOMBRIE

Întâia zi de şcoalăLuni, 17.

Azi e întâia zi de şcoal ! Ca un vis au trecut la ar , cele trei luni deă ţ ă vacan ! Mama mţă -a dus azi diminea la şcoala Baretti, ca s m înscrieţă ă ă în clasa a III-a primar ; miă -era gândul tot la ar şi m duceam la şcoalţ ă ă ă cu inima rea. Pe toate uli ele mişunau copii; cele dou libr rii erau plineţ ă ă de p rin i, care cump rau: ghiozdane, caiete, condeie, şi în fa a şcolii seă ţ ă ţ gr m dise atâta lume, încât portarul şi poli istul abia puteau s ină ă ţ ă ţ ă orânduial la poart . Pe când stam lâng poart , sim ii că ă ă ă ţ ă-mi pune cineva mâna pe um r; era profesorul meu din clasa a Iiă -a, cel cu p rulă roşu şi zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse:

— Va s zic , Enrico, iată ă ă-ne desp r i i pentru totdeauna!ă ţ ţLucrul acesta-l ştiam şi eu, dar cuvintele lui tot m întristar .ă ăP trunser m cu greu. Domni, doamne, femei din popor,ă ă

meşteşugari, ofi eri, bunici, servitoare: fiecare cu câte un copil de mânţ ă şi cu certificatele de promovare în cealalt , umpleau sala şi scara,ă f când atâta zgomot încât p rea c intrau la teatru. Rev zui cu pl cereă ă ă ă ă sala cea mare din etajul de jos, cu uşile celor şapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de şcoal .ă

Era gloat mare. Profesoarele treceau în sus şi în jos. Profesoaraă

mea din clasa I superioar m salut din uşa clasei sale şiă ă ă -mi zise:— Enrico, tu mergi acum la etajul de sus. n-am s te mai v d niciă ă

m car trecând! Şi se uit la mine cu întristare.ă ăÎn jurul directorului se aflau femei foarte îngrijorate, fiindc nu maiă

erau locuri pentru copiii lor; b gai de seam c barba lui era mai c runtă ă ă ă ă decât în anul trecut. Mi se p ru c unii din b ie i crescuser , al ii seă ă ă ţ ă ţ îngr şaser .ă ă

În etajul de jos, unde se şi f cuse împ r irile, erau coă ă ţ pilaşi din clasa I inferioar , care nu voiau s intre în clas şi se opinteau ca nişteă ă ă m g ruşi; trebuia să ă ă-i trag în untru cu deă ă -a sila. Unii fugeau; al ii,ţ v zând pe p rin ii lor c pleac , începeau s ipe şi aceştia erau sili i să ă ţ ă ă ă ţ ţ ă se înapoieze, ca să-i mângâie sau să-i ia cu dânşii.

Profesoarele nu mai ştiau unde le st tea capul. Pe fr ioă ăţ rul meu îl înscriseser în clasa profesoarei Delcati, pe mine în aceea a profesoruluiă Perboni, la etajul de sus. La ora zece eram cu to ii în clas : cincizeci şiţ ă patru la num r, erau numai vreo cincisprezece sau şaisprezece dină camarazii mei din clasa a II-a, între care Derossi, acela care ia întotdeauna premiul I. Ce mic şi trist mi se p ru şcoala pe lângă ă ă ă p durile şi mun ii undeă ţ -mi petrecusem vara!

M gândeam asemenea la profesorul meu din clasa a IIă -a. Ce bun era şi ce micu ! P rea c este un şcolar deţ ă ă -ai noştri! El, mereu râdea cu noi. Ce r u îmi pare c nu-l mai v d aici cu p rul lui cel roşu şi zbârlit!ă ă ă ă Profesorul de acum e înalt şi n-are barb , p rul îi e c runt şi lung, are oă ă ă dung adânc pe frunte. Glasul îi este gros, se uit int la noi ca şi cumă ă ă ţ ă ar vrea s ne ghiceasc gândurile. Nu râde niciodat ! Eu îmi ziceam înă ă ă mine: "Asta e abia ziua dintâi, mai sunt înc nou luni! Ce de munc !ă ă ă Câte examene la sfârşitul lunilor! Ce de osteneal !" Îmi p ru bine că ă ă g sii pe mama la uşa şcolii, c ci simă ă eam nevoia de a m arunca înţ ă bra ele ei. Ea miţ -a zis:

— N-ai grij , Enrico, o s înv m împreun . M întorsei acas cuă ă ăţă ă ă ă inima bun . Dar tot nu mai am pe bunul meu proă fesor, care ne zâmbea aşa de blând şi vesel. Şcoala nu mi se mai pare aşa de frumoas ca maiă înainte!

Profesorul nostru.Mar i, 18.ţ

De azi diminea îmi place şi profesorul nostru de acum. Pe cândţă intram în clas , unde el se şi afla pe catedr , şcolari deă ă -ai lui, de acum un an, trecând pe la uşa clasei noastre, se opreau pu in, ca s -l salute.ţ ă

— Bun ziua, domnule profesor!ă— Bun ziua, domnule Perboni! Unii chiar intrau, îi strână geau mâna

şi fugeau repede. Se vede c ei îl iubesc şi c să ă -ar întoarce bucuros la dânsul. El le r spundea:ă

— Bun ziua! Strângea mâinile ce i se întindeau, dar nu se uita laă nimeni, şi r mânea serios dup fiecare salutare; dună ă ga de pe frunte i se adâncea şi mai tare; sta întors spre fereastr , uitânduă -se la acoperişul casei din fa ; în loc de a se bucura de acele saluturi, p rea c se sim eaţă ă ă ţ mâhnit.

Dup aceea se uit cu b gare de seam la fiecare din noi. Se pogorîă ă ă ă de pe catedr şi ne dict plimbânduă ă -se printre b nci. V zând pe un copilă ă roşu la fa şi cu chipul plin de bubuli e, încet îndat de a mai dicta, seţă ţ ă ă opri, apuc obrazul b iatului cu mâinile, îl privi adânc, îl întreb ce areă ă ă şi-i pip i fruntea, ca s vad dac arde.ă ă ă ă

În timpul acesta, un b iat, care st tea la spatele lui, se riă ă dic şiă

început s se strâmbe la el. El se întoarse f r de veste, b iatul se opriă ă ă ă repede şi-şi plec uşor capul, aşteptânduă -şi pedeapsa. Profesorul îi puse o mân pe cap şi îi zise numai atât:ă

— S nu mai faci aşa! Apoi se sui iar pe catedr şi începu s dicteze.ă ă ă Când sfârşi de dictat, se uit câtva timp la noi f r a vorbi şi apoi ne ziseă ă ă încetinel cu glasul lui cel gros, dar blând: Asculta i, copii! O s petrecemţ ă un an împreun , s ne silim în toate chipurile, ca s -l petrecem bine.ă ă ă Înv a i şi fi i buni! Eu năţ ţ ţ -am familie! Voi sunte i familia mea! Acum un anţ tr ia înc biata mea mam : a murit şi ea. Am r mas singur! V amă ă ă ă ă numai pe voi pe lumea aceasta! Nu mai am alt dragoste, alt gând,ă decât al vostru! Fi i voi copiii mei! Eu v iubesc; iubi iţ ă ţ -m şi voi pe mine!ă N-aş dori s m v d silit ca s pedepsesc nici m car pe unul din voi.ă ă ă ă ă Ar ta iă ţ -mi c sunte i b ie i de inim . Şcoala noastr s fie o familie; voiă ţ ă ţ ă ă ă s fi i mângâierea şi fala mea. Nu v cer să ţ ă ă-mi f g dui i acestea prină ă ţ vorbe; sunt sigur c în inima voastr fiecare din voi a şi r spuns "da"; deă ă ă aceea v şi mul umesc!ă ţ

Tocmai atunci intr portarul, ca s sune sfârşitul orei. Ieşir cu to iiă ă ă ţ în linişte. B iatul care se strâmbase la spatele profesorului, se apropieă de el şi îi zise cu sfial :ă

— Ierta iţ -m , domnule profesor! Profesorul îl s rut pe frunte şiă ă ă -i r spunse:ă

— Du-te, f tul ă meu!

O nenorocire.Vineri, 21.

Anul a început cu o nenorocire. Azi diminea , pe când mergeam laţă şcoal , spuneam tat lui meu, ce ne zisese proă ă fesorul, când deodată v zur m o mul ime de lume gr mă ă ţ ă ădit la poarta şcolii. Tata zise îndat :ă ă

— Nu cumva s se fi întâmplat vreo nenorocire! R u ar începe anul!ă ăAbia am putut s intr m! Sala era plin de p rin i şi de copii, peă ă ă ă ţ

care profesorii nu izbuteau să-i bage prin clase. To i st teau cu fa aţ ă ţ întoars c tre cancelaria directorului şi din toate p r ile se auzeaă ă ă ţ zicându-se: "Bietul b iat! S racul Robetti!" Chipul gardistului şi capulă ă pleşuv al directorului se z reau pe deaă supra capetelor, în fundul cancelariei. Pu in dup aceea intr un domn cu p l ria înalt ; se auziţ ă ă ă ă ă şoptindu-se: "E doctorul!"

Tata întreb peă un profesor ce s-a întâmplat.— O roat a trecut peste piciorul unui b iat, r spunse acesta; şi l-aă ă ă

frânt! ad ug un altul.ă ăUn b iat din clasa a IIă -a, pe când venea la şcoal prin uli a Doraă ţ -

Grossa, v zu c un b ie el din clasa 1 inferioar , sc pat din mâna mameiă ă ă ţ ă ă sale, c zuse în mijlocul str zii, tocmai când era s treac un omnibuz.ă ă ă ă B iatul alerg cu îndr zneal , apuc copilul, îl dete la o parte dar nu avuă ă ă ă ă timp să-şi trag piă ciorul destul de repede şi roata omnibuzului îl c lc . Eă ă b iaă tul unui c pitaă n de artilerie.

Pe când ni se povesteau acestea, ne pomenir m cu o doamn , că ă ă intr ca o nebun în sal îmbrâncind lumea: era mama lui Robetti. O altă ă ă ă doamn îi ieşi înainte şi se arunc în bra ele ei plângând: era mamaă ă ţ copilului sc pat. Amână dou se repezir în odaie şi se auzi îndat un ip tă ă ă ţ ă sfâşietor: "Pietro", dragul mamei. În timpul acesta se opri o tr sur laă ă poart şi directorul ieşi pe pragul uşii inând în bra e pe b iatul r nit,ă ţ ţ ă ă care-şi rezema capul pe um rul lui; era galben la fa şi cu ochii închişi.ă ţă Se f cu o mare t cere, numai plânsul bietei mame se mai auzea.ă ă Directorul, schimbat la fa , se opri pu intel, ridic pe b iat în sus cuţă ţ ă ă

amândou mâiă nile, ca s -l arate mul imii gr m dite. Atunci, profesori,ă ţ ă ă profesoare, p rin i, b ie i: to i şoptir întră ţ ă ţ ţ ă -un glas:

— S tr ieşti, Robetti, drag ! El deschise ochii şi întreb :ă ă ă ă— Ce mi s-a f cut ghiozdanul? Mama copilului sc pat de primejdie i-ă ă

l ar t plângând şiă ă -i zise:— Nu te teme, îl duc eu dragul meu îngeraş! Totodat sprijinea peă

mama r nitului, care nu mai contenea din plâns. Ieşir , aşezar binişoră ă ă b iatul în tr sur şi pornir ; iar noi, cu to ii, intrar m prin clase în t cere.ă ă ă ă ţ ă ă

B iatul calabrez.ăSâmb t , 22.ă ă

Ieri, c tre sear , pe când profesorul ne spunea cum îi mai esteă ă bietului Robetti, care va fi silit s umble în cârje. intr şi directorul inândă ă ţ de mân un şcolar înscris chiar acum. B iatul era foarte oacheş la chip,ă ă cu p rul negru, cu ochii mari şi vii, cu sprâncenele dese şi îmbinate.ă Purta haine închise şi era încins cu o curea neagr . Directorul îi spuseă ceva profesorului la ureche şi plec , l sând pe b iat lâng dânsul.ă ă ă ă B iatul se uit la noi cu ochii s i cei mari şi pă ă ă ărea cam sfios. Profesorul îl lu de mân şi ne zise:ă ă

— Bucura iţ -v c intr în şcoal un mic italian, n scut la Reggio diă ă ă ă ă Calabria, oraş ce se afl la cinci sute de mile departe de aici.ă

Trebuie s primi i cu drag pe un frate al vostru, care vine aşa deă ţ departe. El e n scut pe un p mânt glorios, care a dat Italiei oameniă ă vesti i şi îi d necontenit muncitori vrednici şi solda i viteji; întrţ ă ţ -unul din cele mai frumoase inuturi ale patriei noastre, unde se afl p duri întinseţ ă ă şi mun i înal i,ţ ţ locui i de un popor deştept şi inimos. Iubi i-l, aşa ca s nuţ ţ ă simt c e departe de locul s u de naştere. Dovediă ă ă - i c un b iat italianţ ă ă în orice şcoal italian ar pune piciorul, g seşte acolo numai fra i!ă ă ă ţ

Dup aceste cuvinte, ne ar t pe harta Italiei locul unde se află ă ă ă Reggio di Calabria, apoi strig pe Derossi, acela care ia totdeaunaă premiul I. Derossi se ridic .ă

— Vino încoace! îi zice profesorul. Derossi ieşi din banc şi se duseă la catedr , în fa a calabrezului. Tu, care eşti cel dintâi în clas , îi spuseă ţ ă profesorul, d în numele clasei înă tregi, noului camarad s rutarea deă bun venire, îmbr işarea copiilor din Piemont, copilului din Calabria.ă ăţ Derossi s rut pe calabrez, zicânduă ă -i cu glasul s u cel limpede:ă

— Bine-ai venit! Calabrezul s rut şi el din toat inima pe Derossi.ă ă ă To i b ie ii b tur din palme. T cere! strig profeţ ă ţ ă ă ă ă sorul, nu se aplaud înă şcoal ! Totuşi se vedea c e mul uă ă ţ mit. Calabrezul era şi el voios. Profesorul îi ar t un loc şi-l duse la banc . Apoi ad ug : ine i bineă ă ă ă ă Ţ ţ minte, ceea ce v spun. Pentru ca un b iat calabrez s fie la Turin ca laă ă ă el acas şi un b iat turinez, aşişderea în Calabria, ara noastr să ă ţ ă -a luptat cincizeci de ani şi treizeci de mii de italieni au pierit în aceste lupte! Iubi iţ -v unii pe al ii şi v respecta i! Acela care ar nec ji pe acestă ţ ă ţ ă camarad pentru c nu să -a n scut în provină cia noastr , nă -ar fi vrednic să ridice ochii de la p mânt, cână d trece un steag tricolor.

Îndat ce calabrezul se aşez la locul s u, vecinii îi d ruir peni ,ă ă ă ă ă ţă cadre şi un alt şcolar din banca din urm îi trimise un timbru poştal dină Suedia.

Camarazii mei.Mar i, 23.ţ

B iatul care a trimis timbrul poştal calabrezului, îmi place mai multă decât to i. Îl cheam Garrone, e cel mai mare din clas , e aproape de 14ţ ă ă ani. Are capul mare, e sp tos şi bun la suflet; aceasta se cunoaşte cândă râde. S-ar zice c el cuget ca un om mare! Acum cunosc mul i dină ă ţ camarazii mei. Îmi mai place înc unul, Coretti; poart o flanel cafenieă ă ă şi o c ciul de blan de pisic ; e totdeauna vesel! Tat l s u, negustor deă ă ă ă ă ă lemne, a fost soldat în r zboiul din 1860, în regimentul principeluiă Umberto. Se zice c are trei decora ii. Mai avem în clas şi un b iată ţ ă ă cocoşat, micul Nelli, slab, pl pând şi galben la chip; este un altul foarteă bine îmbr cat, careă -şi cur mereu fulgii de pe hain , îl cheam Votini.ăţă ă ă În banca din fa a mea st un b iat poreclit "Zid raşul" (Muratorino),ţ ă ă ă pentru c tat l s u este zidar; are un obraz rotund ca un m r şi nasulă ă ă ă mic ca un ghemule . E foarte mucalit, ştie s imite ţ ă botul de iepure şi to iţ îl rug m mereu s ne fac acea strâmb tur ca s râdem. El poart oă ă ă ă ă ă ă zdrean de p l rie ghemuit , pe care o bag în buzunar ca pe o batist .ţă ă ă ă ă ă Lâng dânsul, în banc , st Garoffi, un fel de pr jin lung şi uscat , cuă ă ă ă ă ă ă nasul ca ciocul de cucuvea şi cu ochii mici; acesta face nego cu peni e,ţ ţ cadre şi cutii de chibrituri; el îşi scrie lec iile pe unghii, ca s le citeascţ ă ă pe furiş. Mai este şi un domnişor, Carol Nobis, foarte mândru; el st întreă doi b ie i ceă ţ -mi sunt foarte dragi. Unul este fiul unui l c tuş, îmbr cat cuă ă ă o hain lung de atârn pân la genunchi (e o hain deă ă ă ă ă -a tat lui s u);ă ă bietul b iat e galben ca ceara, încât crezi c e bolnav, nu râde niciodată ă ă şi e foarte sfios. Cel lalt e cu p rul roşu, şi cu o mân uscat , pe care oă ă ă ă ine legat de gât. Tat l s u a plecat în America şi mama sa sţ ă ă ă -a f cut, deă

nevoie, precupea de zarzavaturi.ţăVecinul meu din stânga e un tip ciudat — Stardi — mic şi îndesat,

mai c nă -are gât, posac de nu-i sco i o vorb din gur . Pare c pricepeţ ă ă ă foarte cu greu, c ci ascult cu mult b gare de seam pe profesor; niciă ă ă ă ă nu clipeşte, sta cu fruntea încre it , cu din ii strânşi, şi dac unul dinţ ă ţ ă vecinii s i îl înă treab ceva în timpul când explic profesorul, întâia şi aă ă doua oar nu r spunde, dar a treia oar d cu piciorul.ă ă ă ă

Lâng dânsul st un obraznic r ut cios, numit Franti; a fost dată ă ă ă afar de la o alt şcoal . Mai sunt si doi fra i îmbr ca i la fel, careă ă ţ ă ţ seam n unul cu altul ca dou pic turi de ap ; amândoi poart p l riiă ă ă ă ă ă ă ă calabreze cu câte o pan de fazan.ă

Dar cel mai dr g laş dintre to i, acela care are mai mult iscusin ,ă ă ţ ă ţă care şi în anul acesta va fi desigur cel dintâi din clas , este Derossi.ă Profesorul i-a şi în eles destoinicia; pe dânsul îl întreab mereu. Mie însţ ă ă mi-e foarte drag Precossi, b iatul l c tuşului, acela cu haina lung şiă ă ă ă boln viă cios. Se zice c tat l s u îl bate mereu; parc îmi vine şi mie aă ă ă ă crede, c prea e sfios; de câte ori cere vreo desluşire sau loveşte dină neb gare de seam pe vreun b iat, zice îndat ; "Iartă ă ă ă ă-m !" Dar totă Garrone e cel mai cuminte si mai bun.

O fapt generoas .ă ăMiercuri, 26.

Chiar azi diminea Garrone ne d du o dovad de inima lui ceaţă ă ă bun . Ajunsesem cam târziu la şcoal , fiindc m oprise profesoara deă ă ă ă clasa I superioar , ca s m întrebe la ce or ar putea s vin la noi,ă ă ă ă ă ă acas .ă

Profesorul nu venise înc şi trei sau patru b ie i nec jeau pe bietulă ă ţ ă Crossi, b iatul cu p rul roşu şi cu mâna legat de gât, a c rui mam eă ă ă ă ă precupea . Îl loveau cu liniile, îi azvârţă leau coji de castane în ochi şi îi ziceau mereu;

— Ciungule, slutule! Unii îl imitau, în b taie de joc, cum îşi ineaă ţ mâna legat de gât.ă

S rmanul b iat st tea singur în fundul clasei şi nu zicea niă ă ă mic; însă se uita când la unul, când la altul, parc iă -ar fi rugat, s -l lase în pace.ă Dimpotriv ei se îndârjir şi mai tare. Atunci Crossi începu s se roşească ă ă ă şi s tremure de necaz, dar tot r bda. Deodat , r ut ciosul Franti se suiă ă ă ă ă pe o banc şi imit pe mama lui Crossi, cum îşi poart coşurile cuă ă ă zarzavaturi în mâini, când vine la poarta scolii, ca s aştepte pe fiul s u.ă ă

Mul i b ie i începur s râd cu hohote; Crossi îşi pierdu cump tul;ţ ă ţ ă ă ă ă apuc o c limar şi o azvârli din toate puterile în capul lui Frantiă ă ă .

Franti îşi plec repede capul, iar c limara lovi în piept pe profesorulă ă care tocmai intra în clas .ă

To i şcolarii alergar speria i pe la locurile lor. Profesorul îng lbeni şiţ ă ţ ă urcându-se la catedr îi întreb sup rat:ă ă ă

— Cine a azvârlit? Nimeni nu r spunse. Profesorul întreb iar şi,ă ă ă ridicând glasul: R spunde i, cine?ă ţ

Atunci lui Garrone f cânduă -i-se mil de bietul Crossi, se sculă ă repede şi zise hot rât: "Eu!". Profesorul se uit la el, se uit şi la ceilal iă ă ă ţ şcolari, pe care îi v zu c stau minuna i şi ziă ă ţ se cu glasul potolit:

— Nu este adev rat! El ad ugase, vinovatul nă ă -o s fie pedepsit, să ă se ridice!

Crossi se scul şi zise înecat de plâns:ă— M b teau şi m batjocoreau; de necaz miă ă ă -am ieşit din fire şi am

azvârlit cu c limara!ă— Şezi, zise profesorul. S se scoale cei care lă -au înt râtat. Patruă

elevi se scular în picioare, plecânduă -şi capul.— A i nec jit, le zise profesorul, pe un coleg care nu v f cea nimic;ţ ă ă ă

a i batjocorit pe un nenorocit; a i b tut pe un neputincios, care nu este înţ ţ ă stare s se apere. A i f cut una din faptele cele mai mişeleşti, care potă ţ ă mânji o fiin omeţă neasc ! Sunte i nişte nemernici! apoi coborî printreă ţ b nci, lu de b rbie pe Garrone, care st tea cu capul în jos şi se uitaă ă ă ă drept în ochii lui, zicându-i:

— Tu eşti un suflet bun!Garrone, folosindu-se de împrejurare, şopti ceva la urechea

profesorului care întorcându-se c tre cei patru vinoă va i, le zise cuţ asprime: "V iert!"ă

Profesoara mea din clasa I superioar .ăJoi, 27.

Profesoara mea s-a inut de cuvânt; a venit azi pe la noi, tocmaiţ când era s ies cu mama, s ducem ceva rufe unei femei s race,ă ă ă recomandat întră -un ziar milostivirii publice.

Profesoara mea nu venise de un an pe la noi; deci o primir m to i cuă ţ mult bucurie. Este tot aşa de slab şi e tot cu v lul ei verde la p l rie,ă ă ă ă ă îmbr cat foarte simplu şi piepă ă t nat r u, c ci nă ă ă ă -are vreme, s r cu a, să ă ţ ă se dichiseasc . Paă re a fi şi mai şubred decât în anul trecut şi are vreoă câteva fire de p r alb, tuşeşte mereu.ă

Mama o întreab :ă— Cum o duci cu s n tatea? Mi se pare c nu prea te îngrijeşti!ă ă ă— Aşi, şi ce face asta, r spunse ea zâmbind, dar cu ochii trişti.ă— Poate c prea vorbeşti tare! ad ugase mama, c te osteă ă ă neşti

prea mult cu copiii? Aşa şi e; glasul ei se aude întruna, şi îmi aduc aminte de când eram în clasa ei, c vorbeşte tot mereu; vorbeşte ca să ă in copiii aten i şi nu şade o clip jos.ţ ă ţ ă

Eram sigur c o s vin pe la noi, ea nuă ă ă -şi uit niciodat elevii; ineă ă ţ cu anii minte numele tuturor.

În timpul examenelor de sfârşitul lunii alearg la director, ca s -lă ă întrebe ce note au luat copiii; îi aşteapt la uş şi le cere caietele deă ă compozi ii, ca s vad dac au f cut progrese.ţ ă ă ă ă

Mul i, care sunt acum în gimnaziu, care poart pantaloni lungi şi auţ ă ceasornice, merg la dânsa s-o vad .ă

Azi venise la noi obosit , c ci se întorcea de la o expozi ie deă ă ţ tablouri unde-şi dusese elevii, ca şi în anii trecu i, când mergea cu ei înţ fiecare joi pe la muzee, ca s le explice şi s le arate toate lucrurile.ă ă

Biata profesoar ! E şi mai pr p dit , dar tot vesel ; când vorbeşteă ă ă ă ă de şcoal îi creşte inima. Ea ceru s vad patul (care acum este ală ă ă fratelui meu) în care z cusem aşa de greu acum doi ani; se uit lung laă ă el f r ca s vorbeasc .ă ă ă ă

R mase pu in la noi, c ci avea de gând s mearg la un elev al ei,ă ţ ă ă ă bolnav de pojar. Luase cu ea un pachet de caiete de corectat. Muncă pentru toat seara! Ba înc , înainte de a înnopta, trebuia s mai dea şi oă ă ă lec ie de aritmetic unei pr v liaşe.ţ ă ă ă

— Ascult , Enrico, zise ea, la plecare, mai iubeşti tu pe profesoaraă ta, acum când dezlegi probleme grele şi faci compozi ii lungi? Dupţ ă aceea m s rut , plec şi strig înc din capul de jos al sc rii: S nu mă ă ă ă ă ă ă ă ă ui i, ştii! Enrico!ţ

— Nu, buna mea profesoar , nu! Nă -o s te uit niciodat ! Chiar cândă ă m-oi face mare, o să-mi aduc aminte de tine şi o s vin s te v d înă ă ă mijlocul elevilor t i.ă

De câte ori voi trece pe dinaintea unei şcoli şi voi auzi glasul unei profesoare, o s mi se par c te aud pe tine şi o s m gândesc la ceiă ă ă ă ă doi ani petrecu i în clasa ta, unde am înv at atâtea lucruri, unde teţ ăţ -am v zut de atâtea ori bolnav şi ostenit , dar totdeauna sârguincioas ,ă ă ă ă totdeauna bun ; mâhnit , când unul din noi lua o apuc tur rea înă ă ă ă inerea condeiului; tremurând de fric , când ne întrebau inspectoriiţ ă

şcolari; vesel , când r spundeam bine; totdeauna blând şi dr g stoasă ă ă ă ă ă ca o mam .ă

Nu, n-o s te uit niciodat , buna mea profesoar !ă ă ă

Într-un pod de cas .ăVineri, 28.

Ne duser m ieri sear , cu mama şi cu soră ă ă-mea, Silvia, ca s d mă ă ceva rufe femeii s race, recomandat în ziar. Eu luaă ă sem cu mine pachetul şi Silvia inea ziarul cu adresa şi iniţ ialele bietei femei.ţ

Ne-am suit pân sub acoperişul unei case înalte şi am ină trat într-o sal lung şi îngust , în care d deau mai multe uşi.ă ă ă ă

Mama b tu la cea din urm . O femeie înc tân r , dar foarte slab ,ă ă ă ă ă ă veni s ne deschid . Mi se p ru c o mai vă ă ă ă ăzusem undeva, tot cu basmaua cea albastr pe cap.ă

— Dumneata eşti persoana din ziarul cutare? o întreb mama.ă— Da, doamn , eu sunt!ă— iŢ -am adus nişte rufe. Femeia începu s ne mul umeasă ţ c imediat cu ochii plini de lacrimă i.V zui întră -un col al s lii un b ie el îngenuncheat dinainţ ă ă ţ tea unui

scaun, şi întors cu spatele spre noi; mi se p ru c scrie şi adev rat că ă ă ă scria, inând hârtia pe scaun şi c limara pe jos.ţ ă

— Cum putea el oare s scrie în acea întunecime? îmi ziceam înă minte; când deodat recunoscui p rul roşu şi h iă ă ă nu a de bumbac a luiţ

Crossi, fiul precupe ei. Spusei aceasta la urechea mamei, în vreme ceţ femeia îşi aşez rufele.ă

— Taci! îmi r spunse mama, de unde ştii c nu iă ă -ar fi ruşine, v zândă c miluiesc pe maică ă-sa? Nu-l striga!

Crossi, îns , se întoarse tocmai atunci spre noi; eu m tulburai; elă ă îmi zâmbi şi mama m împinse spre el ca s -l s rut. Crossi se scul şi mă ă ă ă ă lu de mân .ă ă

— Uite, doamn , zise femeia, cum tr iesc aici cu b ie elul meu.ă ă ă ţ B rbatuă -meu a plecat de şase ani în America şi eu, dup alte nevoi, maiă sunt şi bolnav . Nu pot s v d de micul meu nego , ca să ă ă ţ ă-mi câştig pâinea de toate zilele. Nu mi-a rămas nici m car o m scioar pentruă ă ă Pietro al meu, ca s aib pe ce să ă ă-şi scrie temele, bietul b iat! Cândă aveam tejgheaua jos, la poart , mai scria şi el pe ea, dar miă -a luat-o şi pe aceea. N-are nici m car destul lumin , ca s înve e f r ca să ă ă ă ţ ă ă ă-şi pr p deasc ochii. Slav Domnului, c pot s -l trimit la şcoal şi că ă ă ă ă ă ă ă prim ria îi d c r i şi caiete. Bietul copil! Ce bine ar înv a.ă ă ă ţ ăţ

Mama îi dete tot ce avea în pung , s rut pe b iat şi, când ieşir m,ă ă ă ă ă îi curgeau lacrimile.

Avu dreptate să-mi zic :ă— Vezi tu, copilul meu, ce de nevoi întâmpin bietul b iat, până ă ă

să-şi înve e lec iile? Şi ie, care te bucuri de toate înlesnirile, tot iţ ţ ţ ţ -e grea cartea. S ştii de la mine, Enrico c munca lui de o zi are mult mai mareă ă pre decât munca ta de un an. Aşa copii ar trebui s capete premiul I!ţ ă

Şcoala.Vineri, 28.

Da, dragul meu, Enrico, bine zicea mama, c iă ţ -e grea cartea! V dă c nu mergi la şcoal cu toat inima, cum miă ă ă -ar plăcea mie; şi-mi pare r u! Nu ştii cât de urât şi lung ar fi toat ziua dac nă ă ă ă ă -ai merge la şcoal ! Dup o s pt mân , deză ă ă ă ă gustat de lenevia ta, n-ai s ştii ce s teă ă faci de urât şi cum s te mai rogi de noi s te trimitem iar la şcoal .ă ă ă Toat lumea înva acum, f tul meu! Uită ţă ă ă-te la meseriaşii care se duc la şcoal seara, dup ce au muncit ziua întreag ; uită ă ă ă-te la femeile şi fetele din popor, care se duc s înve e duminica, duă ţ p ce au lucrat toată ă s pt mâna; uită ă ă-te la solda ii careţ -şi iau c r ile şi caietele în mân , cândă ţ ă se întorc de la exerci ii zdroţ bi i de osteneal .ţ ă

Gândeşte-te la copiii mu i, la cei orbi, c ci şi ei înva . Puşc riaşiiţ ă ţă ă chiar, sunt sili i s înve e, s citeasc şi s sţ ă ţ ă ă ă crie.

Închipuieşte- i c diminea a, când ieşi de acas , aici, în oţ ă ţ ă raşul t u,ă al i treizeci de mii de b ie i se duc, ca şi tine, s se închid , vreme deţ ă ţ ă ă trei ceasuri, într-o clas , ca s înve e.ă ă ţ

Mai mult! Gândeşte-te la sumedenia de copii care, aproape în aceeaşi or , merg la şcoal în toate rile din lume. Urm reşteă ă ţă ă - i cu închipuirea cum se duc, str b tând potecile satelor, str zile zgomotoaseă ă ă ale oraşelor, mergând de-a lungul m rilor şi al lacurilor, când sub arşi aă ţ unui soare dogoritor, când prin negur ; în b rci, prin rile str b tute deă ă ţă ă ă canaturi; c l ri, prin câmpiile întinse; cu sania, prin inuturile troienite deă ă ţ z pad ; prin v i şi pe dealuri; prin p duri şi pâraie, suinduă ă ă ă -se pe c r rileă ă singuratice ale mun ilor; singuri sau mai mul i împreun , to i cu c r ile înţ ţ ă ţ ă ţ mân îmbr ca i în mii de feluri, vorbind mii de limbi; din cele din urmă ă ţ ă şcoli ale Rusiei, ca şi pierdute prin z pezi, pân la şcolile Arabiei umbriteă ă de palmieri.

Mii şi milioane, to i merg s înve e, întrţ ă ţ -o sut de chipuri deosebite,ă cam aceleaşi lucruri. Închipuieşte- i acel furnicar de copii a o sut deţ ă

popoare, acea nem rginit mişcare din care faci şi tu parte, şiă ă gândeşte-te c , dac ar înceta acea mişcare, omenirea ar rec dea înă ă ă barbarie, c ci aceast mişă ă care e însuşi progresul, speran a şi fala lumii!ţ

Înainte dar! Sold el al armatei celei mari! C r ile sunt armele tale,ăţ ă ţ clasa e escadronul t u, câmpul de b taie e lumea întreag şi izbânda eă ă ă prop şirea omenirii. Ia seama, Enrico drag , s nă ă ă -ajungi un soldat netrebnic!

Tat l t u.ă ă

Micul patriot padovan(Istorisire lunar )ăSâmb t , 29.ă ă

Nu, n-am s fiu un ă soldat netrebnic; dar m-aş duce cu mai mare poft la şcoal , dac profesorul neă ă ă -ar povesti în fiecare zi câte o istorie ca cea de azi diminea . Neţă -a f g duit s ne spun câte una în fiecareă ă ă ă lun , s neă ă -o dea în scris şi s fie totdeauna istoria unei fapte frumoaseă şi adev rate a vreunui b iat.ă ă

Istoria de azi poart titlul de ă "Micul patriot padovan".Iat faptul:ăUn vapor francez plec din Barcelona, oraş din Spania, c treă ă

Genova. Erau pe punte: francezi, italieni, spanioli, elve ieni şi al ii.ţ ţ Printre aceştia se afla şi un b iat cam de unsprezece ani, singur şi r uă ă îmbr cat. El sta totdeauna deă -o parte ca un s lbatic, şi se uitaă posomorât la to i. Cu drept cuvânt era el posomorât; deoarece cu doi aniţ înainte de aceasta, tat l şi mama sa, rani dimprejurul Padovei, îlă ţă vânduser unei c petenii de comedian i, care, dup ce l-a înv at câtevaă ă ţ ă ăţ jocuri, dându-i multe ghionturi, b t i şi r bd ri, l-a luat cu dânsul prină ă ă ă Fran a şi prin Spania, buşindu-l mereu şi l sânţ ă du-l s moar de foame.ă ă

Când ajunser la Barcelona b iatul ne mai putând s rabă ă ă de b t ileă ă şi foamea, ajuns fiind într-o stare vrednic de plâns, fugi de la c l ul s uă ă ă ă şi alerg la consulul Italiei, ca s cear ocrotire. Acesta, mişcat deă ă ă nenorocirea lui, porunci s -l îmbarce pe acel vapor şiă -i dete o scrisoare c tre prefecă tul din Genova, pe care îl rug s trimit pe b iat la p rin iiă ă ă ă ă ţ s i, la acei p rin i care îl vânduser ca pe o vit ! Bietul b iat era slab şiă ă ţ ă ă ă zdren ros! Îi deter loc întrţă ă -o cabin de clasa a IIă -a. To i se uitau la el cuţ mil şiă -i f ceau tot felul de întreb ri, dar el nu r spundea nim nui. Să ă ă ă -ar fi zis c el, pe to i îi ura şi îi dispre uia, aşa de tare îl în spriser b t ile şiă ţ ţ ă ă ă ă lipsurile.

Cu toate acestea, trei c l tori izbutir să ă ă ă-i dezlege limba prin multă st ruin şi multe întreb ri. B iatul îşi povesti viaă ţă ă ă a îndrugând câtevaţ cuvinte aspre, unele vene iene, altele franceze şi spaniole.ţ

C l torii aceia nu erau italieni, totuşi îl în eleser , şi pe de o parte,ă ă ţ ă cuprinşi de mil , pe de alta, cam chefui i de vin, gluă ţ mir cu el şi,ă îndemnându-l s le mai spun câte ceva, îi deter bani. Tocmai atunciă ă ă intrau în salon al i c l tori, domni şi doamne, şi ei, ca s se arate şi maiţ ă ă ă darnici, mai scoaser parale şi i le azvârlir b iatului pe mas , ca să ă ă ă ă sune, zicându-i: "Mai ia-i şi pe aceştia". B iatul b g banii în buzunar, leă ă ă mul umi cu jum tate de gur , întrţ ă ă -un chip cam stîngaci zâmbind acum pentru întâia oar .ă

Apoi se repezi la culcuşul s u, trase în grab perdeaua şi r maseă ă ă liniştit, gândindu-se la nevoile ce întâmpinase pân aici şi la norocul ceă d du peste el. Cu banii aceştia putea s cumpere ceva bun de mâncare,ă ă c ci de doi ani r bda de foame. Ajungând la Genova, ar putea să ă ă-şi cumpere o hain , c ci de doi ani era îmbr cat numai cu zdren e; puteaă ă ă ţ

asemenea, ducându-i acas , s fie primit de p rin ii s i ceva mai bine,ă ă ă ţ ă de cum ar fi fost dac venea cu mâna goal . Acei bani erau pentruă ă dânsul o mic avere; el se bucura num rânduă ă -i pe ascuns, după perdelele cabinei.

Cei trei c l tori, aşeza i la o mas din mijlocul s lii, beau şiă ă ţ ă ă povesteau despre c l toriile lor, despre rile ce str bă ă ţă ă ătuser şi dină vorb în vorb ajunser s povesteasc şi despre Italia. Unul din eiă ă ă ă ă începu s se plâng de hoteluri; un altul, de drumurile de fier; şiă ă câteşitrei, înfierbântându-se, începur s vorbeasc r u despre toate.ă ă ă ă Unul c iă -ar pl cea mai bine, s c l toreasc în Laponia; un altul spuneaă ă ă ă ă c nu g sise în Italia decât ho i şi pungaşi; un al treilea ad ug că ă ţ ă ă ă slujbaşii italieni nu ştiu nici m car s citeasc .ă ă ă

"Un popor ignorant!" zise cel dintâi. "Murdar" ad ugase al doilea.ă "De tâl...", strig cel deă -al treilea; voia s zic tâlhari, dar nă ă -apuc să ă-şi sfârşeasc vorba, şi o ploaie de goă logani c zu asupra lor, rostogolinduă -se de pe mas pe jos cu un zgomot asurzitor. Câteşitrei se ridicar furioşi,ă ă se uitar în sus şi mai primir înc un pumn de gologani în obraz.ă ă ă

Lua iţ -v banii înapoi! zise micul padovan cu dispre , sco ânduă ţ ţ -şi capul de dup perdeaua cabinei. Eu nu primesc poman de la cei careă ă îmi ponegresc ara!ţ

NOIEMBRIE

Micul coşar.Noiembrie, 1.

Ieri, c tre sear , mă ă -am dus la şcoala de fete, care e lâng a noastr ,ă ă ca s dau povestea b iatului podavan profesoarei surorii mele, Silvia,ă ă c ci dorea să -o citeasc . În acea şcoal sunt şapte sute de fete. Cândă ă sosii acolo, li se d du drumul şi ieşeau vesele, pentru c aveau dou zileă ă ă de s rb toare: ziua sfin ilor şi ziua mor ilor. V zui ceva frumos! În fa aă ă ţ ţ ă ţ şcolii, dincolo de uli , st tea un biet coşar mititel, rezemat de zid şi cţă ă u razul pe um r, plângând amarnic, s r cu ul!ă ă ă ţ

Dou sau trei fete se apropiar de el şi-l întrebar :ă ă ă— Ce ai? De ce plângi aşa de tare? El nu le r spundea, plângeaă

întruna. Dar spune-ne, ce ai, de ce plângi? ad ugase alte copile. Atunciă el, ridicându-şi capul, ne ar t obr jorul mic şi rotund, cu lacrimile ceă ă ă -i curgeau şiroaie şi ne spuse c m turase coşurile la mai multe case şiă ă pierduse banii din buzunar: o sut cincizeci de lire; ne arat şi rupturaă ă buzunarului. Mi-e fric s m duc acas f r bani; m bate st pânul! ziseă ă ă ă ă ă ă ă el plângând din ce în ce mai tare; apoi, dezn d jduit, îşi ascunse iar şiă ă ă fa a în mâini.ţ

Copilele st teau serioase şi se uitau la el.ăÎn vremea aceea se apropiar alte fete, mari şi mici, s raă ă ce şi

bogate, cu ghiozdanul în mân . Una din ele mai m riă ă cic şi cu o pană ă albastr în p l rie, scoase din buzunar zece lire şi zise:ă ă ă

— Eu n-am decât zece lire, hai s strângem mai mul i! Şi eu amă ţ zece lire, zice alta îmbr cat în roşu.ă ă

— Sper c vom aduna lesne suma, dac o da fiecare câte ceva.ă ă Atunci începur s strige: Maria! Gigia! Caterina! D şi tu zece lire! Cineă ă ă are bani să-i dea!

Unele aveau bani, ca s cumpere flori, sau caiete: îi deter . Alteleă ă mai mici, deter câte dou lire. Acea cu pana albastr strângea banii şi îiă ă ă

num ra tare.ă— Cinci, zece, cincisprezece! Ei drag , mai va, pân s strângemă ă ă

suma! Mai va fi pân s strângem suma! Una mai mare decât toate, careă ă îşi da chiar aere de profesori , înainţă t şi dete cincizeci de lire. Toateă celelalte o l udar . Mai lipseau şaptezeci şi cină ă ci de lire.

— S aştept m pe fetele din clasa a IVă ă -a, zise una. Ele au mai mul iţ bani!

Numaidecât sosir şi fetele celelalte, şi întră -o clip suma se împlini.ăToate se gr m deau în jurul b iatului. Era o privelişte aşa deă ă ă

dr g laş s vezi pe mititelul coşar printre rochi e de diferite colori,ă ă ă ă ţ înconjurat de acea neîncetat fâlfâial de pene, de panglici şi cârlion i!ă ă ţ Suma trebuincioas se împliă nise de mult şi tot se strângeau bani. Feti ele mai mici, care nţ -aveau bani, se furişau şi ele printre cele mari, ca s dea copilului buche ele de flori: vroiau să ţ ă-i dea şi ele ceva.

Deodat veni port reasa strigând:ă ă— Doamna directoare! Fetele o luar la fug , care în dreapta, care în stânga, cu un stol deă ă

p s rele.ă ăMicul coşar r mase singur lâng zid, ştergânduă ă -şi ochii, vesel şi cu

mânuşi ele pline de bani. Butonierele h inu ei, p l ria, buzunarele lui,ţ ă ţ ă ă totul era numai buche ele de flori şi altele se mai aflau multe risipite peţ jos, la picioarele lui!

Ziua mor ilorţNoiembrie, 2.

Ziua aceasta e consfin it pentru amintirea mor ilor. Ştii tu, Enrico,ţ ă ţ la care mor i trebuie s te gândeşti ast zi? La aceia care au murit pentruţ ă ă voi, pentru copii. Câ i au murit şi câ i mai mor necontenit! Gândituţ ţ -te ai tu, vreodat ce de pă ărin i şiţ -au scurtat zilele muncind pentru copiii lor; ce de mame s-au coborât în mormânt înainte de vreme, sfârşite de lipsurile ce-şi impuneau ca s sus in pe copiii lor? Ştii tu ce de mameă ţ ă au pierit, s-au înecat, au înnebunit, pentru c leă -au murit copiii? Gândeşte-te ce de profesoare au murit tinere, mistuite de ostenelile şcolii, fiindc iubeau copiii şi nu se îndurau s se despart de ei.ă ă ă Gândeşte-te la medicii care au murit de boli molipsitoare, pe care le-au înfruntat cu b rbă ă ie, ca s scape pe copii. Gândeşteţ ă -te la cei care în înecuri, în incendii, în timp de foamete, au dat copilului cea din urmă buc ic de pâine, cea din urm scândur de sc pare, cea din urmăţ ă ă ă ă ă funie ca s -l scoat din fl c ri, si au murit ferici i de sacrificiul lor, fiindcă ă ă ă ţ ă au sc pat via a unui mic nevinovat!ă ţ

Aceşti mor i sunt nenum ra i; în fiecare cimitir odihnesc sute dinţ ă ţ aceste fiin e sfinte, care, dac ar putea s se scoale un minut m car dinţ ă ă ă mormânt, ar rosti fiecare numele unui copil, c ruia iă -au sacrificat pl cerile tinere ilor, liniştea b trâne ilor, dragostea, mintea şi via a lor.ă ţ ă ţ ţ Neveste de dou zeci de ani, b rba i în floarea vârstei, b trâni de optzeciă ă ţ ă de ani, tineri: to i martiri eroici şi necunoscu i ai copil riei atât de mari şiţ ţ ă atât de nobili, încât p mântul nu produce destule fiori câte ar trebui să ă pres r m pe mormintele lor!ă ă

Iat cum şi cât de mult sunte i iubiti, copiii mei!ă ţGâdeşte-te, Enrico, cu recunoştin la acei mor i şi o s te faci maiţă ţ ă

bun şi mai iubitor c tre to i aceia care te iubesc şi se ostenesc pentruă ţ tine, scump şi norocos copil al meu, care în ziua mor ilor nţ -ai înc să ă plângi pe nimeni.

Mama ta.

Prietenul meu, Garrone.Vineri, 4.

Am avut numai dou zile de repaus şi tot mi să -a p rut mult, fiindcă ă nu-l mai v zusem pe Garrone. Cu cât îl cunosc mai bine, cu atât îl iubescă mai mult. Tot aşa li se întâmpl şi celorlal i b ie i, afar de cei mândri şiă ţ ă ţ ă îngâmfa i, care nu prea o duc bine cu el, c ci el nu sufer mândria.ţ ă ă

Când un b iat mare vrea s bat pe unul mic, acesta strig îndat :ă ă ă ă ă— Garrone! şi cel mare nu-l mai bate, st pe loc.ăTat l lui e maşinist la drumul de fier. Garrone a început târziu să ă

vin la şcoal , pentru c a fost doi ani bolnav.ă ă ăAcum el este cel mai înalt şi mai voinic din toat clasa. Ridiă c oă

banc numai cu o mân , m nânc eap n... şi ce bun este!ă ă ă ă ţ ăOrice lucruri i s-ar cere: creion, gum , hârtie, briceag, d cu împruă ă -

mut, sau d ruieşte de tot.ăNu râde, nici nu vorbeşte în timpul orei, st la locul lui cu spinareaă

încovoiat , cu capul vârât între umeri, nemişcat în banca ce e preaă strâmt pentru dânsul. Când m uit la el, îmi zâmbeşte uitânduă ă -se cu coada ochiului la mine, parc miă -ar zice:

— Nu-i aşa, Enrico, noi suntem prieteni?Câteodată-mi vine s şi râd; este aşa de mare şi de gros, încâtă

hainele, mânecile, pantalonii, totul îi e prea strâmt pe trup şi prea scurt P l ria îi st pe vârful capului; pantofii îi sunt mari şi groşi, iar cravata îiă ă ă st mereu sucit la gât ca o funie.ă ă

Bietul Garrone! Cu toate acestea e destul s te ui i la el numai oă ţ dat , ca s -l iubeşti. To i b ie ii mici ar voi s stea în banc lâng dânsul,ă ă ţ ă ţ ă ă ă pentru că-i ap r . Ştie bine aritmetica şi îşi poart c r ile legate cu oă ă ă ă ţ curea de piele roşie.

Are un cu it cu mânerul de sidef, pe care l-a g sit acum un an înţ ă pia a armelor. Întrţ -o zi s-a t iat cu el pân la os, dar nimeni nă ă -a ştiut la şcoal , şi acas nă ă -a suflat o vorb , de fric s nuă ă ă -i sperie pe p rin i. Ştieă ţ de orice glum şi nu se sup r niciodat , dar când sus ine ceva, apoi vaiă ă ă ă ţ de acela ce i-ar zice:

— Nu e adev rat! Scântei îi scap r din ochi, şi izbeşte cu pumnul înă ă ă banc de se cutremur totulă ă .

Sâmb ta trecut dete cinci lire unui b iat din clasa I ină ă ă ferioar , careă plângea în mijlocul uli i, fiindc îi furaser baţ ă ă nii şi nu mai avea cu ce să cumpere un caiet. Sunt trei zile de când lucreaz la o scrisoare de optă pagini, împodobit cu desene f cute cu condeiul pe margini; vrea s oă ă ă dea mamei sale de ziua ei. Mama lui vine des s -l ia de la şcoal ; e înaltă ă ă şi gras ca dânsul, dar are un chip pl cut.ă ă

Profesorul se uit la el cu blânde e şi de câte ori trece pe lângă ţ ă banca lui, îl bate cu mâna pe umeri, ca şi cum ar mângâia un pui de taur domolit. Eu îl iubesc foarte mult, sunt vesel când strâng în mâna mea, mâna lui cea groas ; ai crede c e o mân de om mare.ă ă ă

Sunt încredin at c şiţ ă -ar pune via a în primejdie ca s scape peţ ă vreun coleg de-al s u şi c bucuros să ă -ar l sa s fie ucis, ca s -l apere.ă ă ă

Lucrul acesta se vede l murit în ochii lui! şi m car c şi cu glasul luiă ă ă cel gros pare c tot ceart şi bomb neste, totuşi se simte c vorba luiă ă ă ă iese dintr-un suflet bun si milos.

C rbunarul şi boierul.ă

Luni, 7.

Nu m îndoiesc c Garrone nici nu să ă -ar fi gândit m car, s zică ă ă vorbele pe care Carol Nobis le-a spus azi diminea lui Betti. Carol Nobisţă e mândru, fiindc tat l s u e boier mare; un domn înalt cu barba neagr ,ă ă ă ă foarte serios. El vine în fiecare zi, s aduc pe fiul s u la şcoal .ă ă ă ă

Ieri diminea , Nobis se cert cu Betti, unul dintre cei mai mici,ţă ă dintre fii unui c rbunar, şi nemaiştiind ce să ă-i zic de necaz, tocmaiă fiindc dânsul era de vin , strig în gura mare:ă ă ă

— Tat l t u este un calic!ă ăBetti se înroşi ca focul, îl podidir lacrimile, dar nu r spunse nimic;ă ă

îns ajungând acas spuse tat lui s u. C rbunarul, om mic şi înnegrit deă ă ă ă ă c rbuni de sus pân jos, veni cu copilul de mân la lec ia deă ă ă ţ după-amiaz , ca s se plâng profesorului.ă ă ă

Pe când c rbunarul se jeluia profesorului şi noi to i t ceam şiă ţ ă ascultam, tat l lui Nobis, care, dup obicei, se oprise în pragul uşii să ă ă scoat mantaua fiului s u, auzind c e vorba de el, intr şi ceru desluşiri.ă ă ă ă

— Uite, domnule, ce s-a întâmplat, r spunse profesorul, meseriaşulă acesta a venit s se plâng de fiul dumitale, Carol, care a zis aziă ă diminea fiului s u:ţă ă

— Tat l t u este un calic!ă ăDomnul Nobis îşi încre i fruntea şi se roşi pu in, apoi întreb peţ ţ ă

Carol:— Ai spus tu vorbele acestea?B iatul st tea în picioare, drept în mijlocul clasei, cu capul plecată ă

dinaintea micului Betti şi nu zicea nimic.Tat l s u, apucându-l de mân , îl împinse spre Betti, zicânduă ă ă -i:— Cere-i iertare!C rbunarul voi s se împotriveasc , zicând:ă ă ă— Nu, nu, domnule! Dar domnul Nobis nu voi s -l asculte şi zise încă ă

o dat fiului s u:ă ă— Cere-i iertare!... N-auzi?... Spune dup mine: Iartă ă-m , am zisă

nişte vorbe nesocotite şi nedemne împotriva tat lui t u, c ruia tat l meuă ă ă ă se simte onorat de a-i strânge mâna!

C rbunarul se împotrivi iar şi, îns domnul Nobis st rui şi mai mult,ă ă ă ă şi copilul zise încet, de abia i se auzea glasul:

— Iartă-m , am zis nişte vorbe nesocotite şi nedemne îmă potriva tat lui t u, c ruia tat l meu se simte onorat de aă ă ă ă -i strânge mâna!

Dup aceea, domnul Nobis întinse mâna c rbunarului caă ă re i-o strânse cu putere şi împinse pe fiul s u în bra ele lui Carol.ă ţ

— V rog, domnule profesor, s pune i pe aceşti doi b ie i în bancă ă ţ ă ţ ă unul lâng altul, zise domnul Nobis.ă

Când b ie ii fur rândui i la locul cuvenit, tat l lui Carol salut şiă ţ ă ţ ă ă plec .ă

C rbunarul r mase câteva minute pe gânduri, uitânduă ă -se la cei doi copii, care st teau al turi; se apropie de banc şi r mase uitându-seă ă ă ă int la Nobis cu o privire iubitoare şi plin de p rere de r u, ca şi cum arţ ă ă ă ă

fi voit să-i spun ceva, dar nu zise nimic; întinse mâna, ca s -l mângâieă ă şi nu cuteza; atinse numai uşor fruntea cu degetele cele groase. Se îndrept dup aceea c tre uş , se întoarse înc o dat , ca s -l vad , şiă ă ă ă ă ă ă ă plec .ă

— Aduce iţ -v bine aminte ce a i v zut, dragii mei copii, ziseă ţ ă profesorul, aceasta e cea mai frumoas lec ie din timpul anului...ă ţ

Profesoara fratelui meu.

Joi, 10.

Fiul c rbunarului fusese şi şcolarul profesoarei Delcati, care a venită azi s vad pe fratele meu bolnav. Ce de am mai râs, când neă ă -a spus că mama b iatului acela, acum doi ani, îi adusese un şor plin cu c rbuni,ă ţ ă ca să-i mul umeasc , fiindc d duse medalie fiului ei. S rmana mamţ ă ă ă ă ă st ruia mereu să ă-i primeasc c rbunii şi mai c plângea când se v zuă ă ă ă silit s se întoarc înapoi cu povara. Ne mai spuse şi despre o altă ă ă ă femeie, care i-a adus un buche el de flori foarte greu, pentru c înţ ă mijlocul lui pusese un fişic de gologani.

Am petrecut minunat cu dânsa, şi fr iorul meu, care pân atunci nuăţ ă voise cu nici un chip, s ia doctoria, de dragul ei a luată -o. Cât r bdareă ă trebuie s aib cineva cu copii din clasa I inferioar , to i ştirbi ca nişteă ă ă ţ unchiaşi, de nu pot nici m car s pronun e curat literele r şi s. Apoi, unulă ă ţ tuşeşte, altuia îi curge sânge din nas, unul îşi pierde pantofii pe sub b nci, altul plânge fiindc să ă -a în epat cu o peni , un al treilea se vait cţ ţă ă ă a greşit cump rând un caiet nr. 2 în loc de un caiet nr. 1. Cincizeci deă copii într-o clas care nu ştiu boac , cu nişte mânuşi e mititele şiă ă ţ pl pânde cu care trebuie s in condeiul, ca s scrie. Buzunarele loră ă ţ ă ă sunt pline: cu stafide, cu n ut, cu nasturi, cu dopuri de sticlu e, cuă ţ pietricele şi cu tot felul de m run işuri. Profesoarele sunt silite să ţ ă-i caute, c ci îşi ascund nimicuri de acelea chiar şi prin pantofi. Pe lâng acestea,ă ă sunt neastâmp ra i şi neb g tori de seam ; când intr o muscă ţ ă ă ă ă ă zbârnâind pe fereastr , îi vezi pe to i cu ochii în sus.ă ţ

Vara vin la şcoal : cu flori, cu iarb , cu gândaci care zboar prină ă ă clas , cad în c lim ri, ies plini de cerneal şi se plimb pe caiete de leă ă ă ă ă mâzg lesc peste tot.ă

Profesoara e silit s fie pentru ei ca o mam : să ă ă ă-i ajute ca s seă îmbrace; să-i lege la deget, când se în eap ; s le ridice c ciuli ele de peţ ă ă ă ţ jos; s observe s nuă ă -şi schimbe paltoanele la ieşire, c ci atunci zbiar şiă ă strig . Bietele profesoare! Ba mai vin şi mamele s se plâng :ă ă ă

— Cum se poate, domnişoar , b iatul meu şiă ă -a pierdut condeiul!— Dar de ce nu înva nimica fiul meu, domnişoar ?ţă ă— De ce n-ai dat men iune lui Costic al meu? Înva foarţ ă ţă te bine!— De ce nu porunceşti s bat cuiul acela de la banc ? Ionel al meuă ă ă

şi-a rupt pantalonii!Profesoara fratelui meu se sup r cam r u câteodat cu copiii, îşiă ă ă ă

pierde r bdarea, îi ceart , dar are o inim aşa de bun ! Îi pare r u cândă ă ă ă ă e silit să ă-i certe şi, dup pu in timp, nu o rabd inima şi mângâie peă ţ ă copilul certat. Chiar pe câte un ştrengar îl goneşte din şcoal pentruă câteva zile, tot cu inima îndoit . Se sup r pe p rin ii care pedepsescă ă ă ă ţ copiii l sânduă -i nemânca i. Profesoara Delcati e tân r şi înalt , oacheş ,ţ ă ă ă ă vioaie, se îmbrac bine şi este îndemânatic la toate. Are o inim aşa deă ă ă bun : orice nimic o înduioşeaz .ă ă

— Nu e aşa? Copiii te iubesc! i-a zis mama.— Unii da! Îns cum sfârşesc şcoala, cei mai mul i nici nu se maiă ţ

uit la noi, r spunse profesoara. Când trec la proă ă fesori le este ruşine că au înv at la noi, la profesoare! Şi credeăţ -m , dup ce am iubit şi amă ă îngrijit aşa un copil, timp de doi ani, ne vine greu s ne desp r im de el.ă ă ţ Uneori zicem de câte unul:

— Sunt încredin at c acesta m iubeşte, nţ ă ă ă -o s m uite.ă ă— Trec vacan ele, venim iar şi la şcoal , îl vedem, alerţ ă ă g m după ă

dânsul, îl chem m... Aş! El nici c mai întoarce capul spre noi!ă ăAici, profesoara se înduioş , se scul cu ochii plini de lacrimi şiă ă

s rutând pe fr iorul meu, îi zise:ă ăţ— Dar tu, micu ule, nţ -o s te por i astfel, nă ţ -o s întorci capul, cândă

m vei vedea. Nuă -i aşa? N-o s te lepezi de buna şi de s rmana taă ă prieten !ă

Mama.Joi, 10.

Fiu meu, azi în fa a profesoarei fratelui t u nu teţ ă -ai purtat cu respectul cuvenit mamei tale. S nu cumva s ti se mai întâmple astfel;ă ă cuvântul m-a atins la inim . Pe dat miă ă -am adus aminte c mama ta,ă acum câ iva ani, a stat, mai multe nop i deţ ţ -a rândul aplecat spre miculă t u pat, m surânduă ă - i r suflarea, v rsând lacrimi amare, gândinduţ ă ă -se cu groaz c ai putea s mori. Miă ă ă -era team s nuă ă -şi piard min ile! Amină ţ -tindu-mi aceasta, mi-a fost necaz pe tine! Tu s mâhneşti astfel peă mama ta? Pe mama ta, care ar da un an de fericire, ca să- i cru e oţ ţ durere de un ceas! Care ar cerşi pentru tine! Care s-ar l sa s fieă ă omorât , ca să ă- i scape via a! Ascult , Enrico, întip reşte bine în minteţ ţ ă ă zisele mele!

Închipuieşte- i cţ ă- i sunt ursite în via multe zile grele, dar cea maiţ ţă grea, cea mai amar va fi aceea în care vei pieră de pe mama ta!

Când vei fi b rbat încercat în toate nevoile vie ii, o vei chema de miiă ţ de ori, cuprins de o dorin nespus de a auzi m car un singur momentţă ă ă glasul ei, de a o vedea iar şi cu bra ele deschise, ca s te arunci în ele,ă ţ ă plângând ca un s ră man copil f r ocrotire şi f r încurajare. Cum î i veiă ă ă ă ţ aduce aminte, nenorocitule, de cea mai mic scup rare ceă ă - i vei fi pricinuit şi cu cât remuşcare le vei pl ti pe toate. S nu speri o viaă ă ă ţă senin , dac ai mâhnit vreodat pe mama ta. Po i s te c ieşti, să ă ă ţ ă ă ă- i ceri iertare, s te gândeşti la dânsa cu cuvioşie! În zadar! Conştiin a nuă ţ - i vaţ da pace, vedenia aceea dulce şi duioas va avea totdeauna pentru tineă o expresie de mâhnire şi de înfruntare, care- i va chinui sufletul.ţ

Enrico, dragul tatei, fereşte-te de un aşa chin! Afl , f tul meu, că ă ă iubirea c tre mam e cea mai sfânt din iubirile omeneşti! Vai de acelaă ă ă care o necinsteşte! Ucigaşului, care îşi respect mama. tot îi mai r mâneă ă ceva cinste în suflet, pe când cel mai glorios dintre b rba i, care oă ţ am reşte şi o batjocoreşte, este o fiin nemernic ! S nuă ţă ă ă - i mai iasţ ă vreodat din gur un astfel de cuvânt, c tre aceea c reia îi datoreziă ă ă ă lumina zilei şi când, din neb gare de seam , i să ă ţ -ar mai întâmpla ceva, nu frica de tat l t u, ci avântul inimii tale s te arunce la picioarele ei,ă ă ă rugând-o să- i ştearg cu un dulce s rutat semnul nerecunoştin ei de peţ ă ă ţ frunte.

Te iubesc mult, fiul meu, eşti cea mai dulce speran a vie ii mele;ţă ţ cu toate acestea, aş voi mai bine s te v d mort, decât nerecunosc toră ă ă c tre mama ta! Fii cuminte şi în timp de câteva zile, s nuă ă -mi aduci mângâierile tale, c ci nă -aş putea s i le întorc cu inima toat !ă ţ ă

Tat l t u.ă ă

Camaradul meu, Coretti.Duminic , 18.ă

Tata m-a iertat. Eu îns , tot aveam inima îndoit , şi mama, ca s mă ă ă ă fac s mai uit, m trimise cu fiul cel mare al portarului, s m plimb peă ă ă ă ă Corso (Bulevardul oraşului). Pe la jum tatea drumului, când treceam peă lâng un car cu lemne, ce st tea dinaintea unei pr v lii, auzii pe cinevaă ă ă ă strigându-m pe nume; era Coretti, camaradul meu, acela cu flanelu aă ţ cafenie şi cu c ciuli de blan de pisic . S r cu ul, era asudat şi obosită ţă ă ă ă ă ţ

de tot, c ci ducea în spinare o sarcin de lemne. Un om ce se afla în cară ă îi d dea lemnele rând pe rând. El le c ra în pr v lia tat lui s u şi leă ă ă ă ă ă gr m dea cu grab întră ă ă -un col .ţ

— Ce faci Coretti, îl întrebai eu.— Nu vezi? îmi r spunse el, întinzând mâinile ca s mai prind altă ă ă

rând de lemne, îmi repet lec ia!ţEu râsei. El, îns , vorbea serios şi, inând lemnele cu amândouă ţ ă

mâinile, începu s rosteasc umblând: ă ă Verbul variaz dup : persoan ,ă ă ă num r, şi dup timpul când se petreă ă ce lucrarea..., aşez lemnele şiă reîncepu: şi dup modul cum se face lucrarea..., ă întorcându-se de la car cu un alt bra de lemne: ţ dup persoana în care lucrarea este înf tişat .ă ă ă

Aceasta era lec ia noastr de gramatic pentru a douaţ ă ă zi.— Ce m fac! îmi zise el, m folosesc de timp. Ce vrei? Omul faceă ă

cum poate! Tata a plecat cu rândaşul dup o afaă cere. Mama e bolnav .ă Trebuie s descarc eu lemnele şi totodat îmi repet gramatica. Ştii c eă ă ă grea lectia de azi? Nu-mi intr în cap cu nici un chip! Apoi zise c treă ă omul cu carul:

— Tata a spus c o s se întoarc pe la şapte, vino atunci să ă ă ă- iţ pl teasc ! Carul porni. Haide! Nu vii pu in în pr v lie? îmi zise el. Intrai:ă ă ţ ă ă era o odaie mare, plin cu lemne şi m nună ă chiuri de surcele; un cântar era aşezat deoparte.

— Crede-m c am muncit zdrav n azi, ad ug Coretti, sunt silită ă ă ă ă să-mi înv lec ia pe apucate. Îmi scriam propoăţ ţ zi iile, când intr cineva,ţ ă ca s cumpere lemne. Mă -am aşezat iar la scris; iat c vine carul. Amă ă fost nevoit azi de diminea , s merg de dou ori la târgul de lemne,ţă ă ă tocmai acolo, în pia a Vene iei. Nici nuţ ţ -mi mai simt picioarele, şi vezi ce umflate îmi sunt mâinile? Ce m-aş face dac ar trebui s desenez azi!ă ă Vorbind astfel, m tura frunzele uscate şi aşchiile care st teaă ă u risipite pe podea.

— Ia spune-mi, Coretti, unde î i înve i lec iile? îl întrebai. Negreşit cţ ţ ţ ă nu aici, r spunse el, vino de vezi. M duse întră ă -o od i din dosulă ţă pr v liei, care serveşte totdeodat de bucă ă ă ăt rie şi de sufragerie, cu oă m su întră ţă -un col , pe care erau aşezate: c r ile, caietele şi lucrareaţ ă ţ început .ă

— Uite, zise el, r m sesem, la r spunsul al doilea: ă ă ă din piele se fac înc l minte, cing tori, chingi... ă ţă ă am s adaug: ă geamantane, sipete. Luă condeiul în mân şi scrie mai deă parte cu frumoasa lui caligrafie.

E cineva aici? se auzi strigând din pr v lie. Era o femeie, care veneaă ă s cumpere surcele.ă

— Îndat ! r spunse Coretti, s rind de pe scaun; apoi cânt riă ă ă ă m nunchiurile, lu paralele, alerg la registru, ca s înscrie vânzarea şiă ă ă ă se întoarse la lucrarea lui zicând: Ia s vedem dac voi putea s sfârşescă ă ă periodul! şi începu s scrie: saci ă de c l torie, rani e pentru solda i!ă ă ţ ţ

— Aoleo! Cafeaua d în foc! strig el deodat şi alerg la vatr , să ă ă ă ă ă trag ibricul la o parte.ă

— E cafeaua mamei, îmi zise el, am fost silit s înv cum se face...ă ăţ Aşteaptă-m pu in s iă ţ ă -o duc! Ba vino şi tu; mamei i-ar p rea bine s teă ă vad . E în pat de şapte zile, biata mam ! — Arşi! Tot mereu m ard laă ă ă deget cu ibricul sta! Ce s mai adaug dup rani ele solda ilor?... Trebuieă ă ă ţ ţ s mai g sesc ceva şi nuă ă -mi vine deloc în minte.

— Hai la mama!Deschise o uş şi intrar m întră ă -o odaie tot aşa de mic . Mama luiă

Coretti era culcat întră -un pat mare şi legat cu un tulpan la cap.ă— iŢ -am adus cafeaua, mam ! zise Coretti, dânduă -i ceaşca. B iatulă

sta e un camarad deă -al meu.— Bine, domnişorule, zise buna femeie, bravo, dr gu ule! Vii să ţ ă

cercetezi pe bolnavi, nu-i aşa?În vremea aceea, Coretti aşeza pernele de la spatele mamei sale,

tr gea plapuma, a â a focul, gonea pisica de pe dulă ţ ţ ap.— Î i mai trebuie ceva mam ? întreb el, luânduţ ă ă -i ceaşca goal .ă— Ai luat dou linguri de sirop? Când să -o ispr vi, dau e fug pân laă ă ă

spi erie. Lemnele sunt desc rcate. Pe la patru o s pun carnea la foc,ţ ă ă dup cum mă -ai înv at dumneata, şi când o trece pe aici femeia cu unt,ăţ o să-i dau patruzeci de lire. Nu te îngriji, mam , totul merge strun .ă ă

— Î i mul umesc, Coretti, r spunse femeia, dragul mamei la toate seţ ţ ă gândeşte!

Biata bolnav îmi dete o buc ic de zah r. Dup aceea, Coretti îmiă ăţ ă ă ă arat o mic poz ; era portretul tat lui s u în uniă ă ă ă ă form milit reasc ;ă ă ă avea pe piept medalia Virtutea militar ă câştigat la 1866 în regimentulă prin ului Umbertţ

Seam n la chip cu fiul s u, are ochi tot aşa de vii, zâmbetul tot aşaă ă ă de vesel.

Ne întoarser m în buc t rie.ă ă ă— Am mai g sit ceva, zise Coretti, şi ad ugase pe caiet: se ă ă fac

hamuri de cal.— O s fac disear ce miă ă -o mai r mâne din lec ii, c ci am de gândă ţ ă

s m culc târziu. Bine de tine, c ai atâta timp, ca s înve i şi î i maiă ă ă ă ţ ţ r mâne şi de plimbare!ă

Coretti este totdeauna un sprinten şi harnic copil.Intrând în pr v lie, aşez lemnele pe capr şi începu s le taie înă ă ă ă ă

dou cu fier str ul, zicând: "Iat gimnastic !... Mai bun decâtă ă ă ă ă ă întinderea bra elor înainte..."ţ

— Aş vrea, când s-o întoarce tata, s g seasc toate lemnele t iate:ă ă ă ă ce mul umit ar fi!ţ

Atâta numai c , dup ce tai lemne fac nişte ă ă t şi l de parc suntă şerpi. Bine zice profesorul; dar ce să-i fac? Am să-i spun curat, c am fostă silit s muncesc cu mâinile. Dar ce mă -ar bucura mai mult, ar fi s v d peă ă mama sculat . Azi, slav Domnului, îi este ceva mai binişor. Gramatica oă ă s-o înv mâine, în zori de zi. Iac şi carul cu butuci! La munc , b iete!ăţ ă ă ă

O c rucioar plin cu butuci se opri dinaintea pr v liei. Corettiă ă ă ă ă alerg la uş s vorbeasc cu c ru aşul. Dup ă ă ă ă ă ţ ă aceea, întorcându-se, spre mine, îmi zise:

— Acum nu mai pot sta de vorb cu tine, s ne vedem să ă ăn toşi,ă prietene, mâine! Ce bine îmi pare c ai venit s m vezi! Plimbare bun !ă ă ă ă Bine de tine.

M strânse de mân şi se apuc s care butuci, începând iar şi să ă ă ă ă ă alerge de la car la pr v lie, cu fa a rumen ca un trandafir, sub c ciulaă ă ţ ă ă lui de blan de pisic , voios şi sprinten, încât iă ă ţ -era drag s te ui i la el.ă ţ

— Ferice de tine! strig el înc o dat .ă ă ă— Nu, Coretti, nu! Tu eşti mai fericit: tu, c ci înve i şi munceşti maiă ţ

mult decât mine: tu, fiindc ai dat ajutor p rină ă ilor t i: tu, dragul meuţ ă camarad, pentru c eşti bun, de mii de ori mai bun decât mine!ă

Directorul.Vineri, 18.

Coretti era vesel azi de diminea , fiindc profesorul lui de clasa aţă ă II-a, Coatti, venise s asiste la examenul de sfârşitul lunii.ă

Profesorul acesta e un om mare cât un munte, cu p rul des şi cre ,ă ţ cu barba neagr , cu ochii c prui şi cu un glas gros şi tare. El amenină ă ţă necontenit pe copii, c are să ă-i fac mii de f râme, c are să ă ă ă-i duc deă

urechi la sec ie; cu toate acestea nu pedepseşte pe niciunul; din contrţ ă zâmbeşte pe ascuns, pe sub musta .ţă

Profesorii noştri sunt opt cu domnul Coatti, socotind şi pe un suplinitor, care n-are înc barb şi e aşa de mic, încât pare c e ună ă ă b ie andru.ă ţ

Un profesor din clasa a IV-a umbl şchiop tând, înf şurat totdeaunaă ă ă într-un tartan de lân ; este copleşit de reumaă tisme. Bietul om a c p tată ă acele dureri, când era înv tor rural, întrăţă -o şcoal aşa de umed încâtă ă curgea apa pe pere i. Un altul, tot din a IVţ -a, e b trân, cu p rul alb deă ă tot. Acesta a fost profesor la o şcoal de copii orbi.ă

Unul dintre profesori este totdeauna dichisit, poart ochelari şi areă must ile blonde. Acestuia i săţ -a dat porecla de Avoc elul, ăţ fiindc îşiă luase bacalaureatul şi, fiind înv tor, studiase în acelaşi timp, şi dreptul.ăţă El a f cut o carte în care arat cum trebuie s se scrie literele.ă ă ă

Profesorul care ne înva gimnastica, are un chip cu totul sold esc.ţă ăţ A fost în b t lii al turi cu Garibaldi şi are la gât semnul unei lovituri deă ă ă sabie, c p tat în b t lia de la Milazzo.ă ă ă ă ă

Directorul nostru e un om înalt, pleşuv, cu barba lung şi c runt ,ă ă ă poart ochelari lega i cu aur şi este îmbr cat totă ţ ă deauna în haine negre, încheiate pân la gât. Ce bun e cu b ie ii! Când îi cheam în cancelarie,ă ă ţ ă ca să-i dojeneasc , el nuă -i ceart , îi ia de mân , îi pov uieşte încetinel,ă ă ăţ zicându-le c ar fi mai bine s fie cumin i, c trebuie s se c iasc şi să ă ţ ă ă ă ă ă promit c o s fie ascult tori. Le vorbeşte cu atâta blânde e şi cu ună ă ă ă ţ glas aşa de lin, încât to i ies de acolo cu ochii plini de lacrimi,ţ impresiona i mai tare decât dac ar fi fost peţ ă depsi i. Bietul director! Eţ totdeauna diminea a cel dintâi la postul s u, ca s aştepte pe şcolari şiţ ă ă s vorbeasc şi cu pă ă ărin ii. La ieşire, dup ce pleac ceilal i profesori, elţ ă ă ţ tot se mai învârteşte pe lâng şcoal , ca s vad nu cumva s treacă ă ă ă ă ă vreo tr sur peste copii, nu cumva s se opreasc b ie ii pe uli , s seă ă ă ă ă ţ ţă ă joace şi să-şi umple ghiozdanele cu nisip şi cu pietricele.

Îndat ce-l z resc la col ul vreunei str zi, copiii fug în toaă ă ţ ă te p r ile,ă ţ încetând deodat de a se mai juca deă -a arşicele sau de-a mingea. El îi amenin de departe cu degetul, dar tot cu aceeaşi privire iubitoare şiţă trist . Mama spune c nu Iă ă -a mai v zut nimeni râzând de când iă -a murit b iatul, care intrase voluntar în armat . ine portretul s u pe mas , înă ă Ţ ă ă cancelaria direc iunii, ca s -l aib totdeauna dinaintea ochilor.ţ ă ă

Dup acea nenorocire, voia s se retrag din slujb : scriă ă ă ă sese chiar peti ia prin care cerea prim riei, ca s -l scoat la pensie şi, fiindc îiţ ă ă ă ă p rea r u s lase pe copii, amâna zi dup zi, ca s o trimit . Mai deun ziă ă ă ă ă ă ă se hot râse. Tat l meu, care st tea de vorb cu dânsul în cancelariaă ă ă ă direc iei, îi zicea:ţ

— Ce p cat, domnule director, că ă- i ceri retragerea! Tocţ mai atunci intr în cancelarie un om, ca s înscrie pe copilulă ă s u la şcoala noastr ,ă ă fiindc se mutase în suburbia aceea. Îndat ce directorul z ri pe b iat,ă ă ă ă f cu o mişcare de surprină dere, se uit bine la el, apoi la portretul fiuluiă s u; se mai uit iar şi la copil tr gându-l lâng dânsul şi ridicânduă ă ă ă ă -i obrazul, apoi zise:

— Bine! Înscrise pe b iat, conduse pe tat şi pe fiu şi ră ă ămase câtva timp pe gânduri.

— Ce p cat c te retragi! zise înc o dat , tat l meu.ă ă ă ă ăAtunci, directorul lu peti ia ce con inea cererea sa de retraă ţ ţ gere, o

rupse în dou şi zise: "R mân!"ă ă

Solda ii.ţMar i, 22.ţ

Fiul directorul era voluntar în armat , când a murit; de aceea bietulă tat , când ieşim de la şcoal , merge întotdeauna s vad solda iiă ă ă ă ţ trecând pe bulevard. Ieri trecea un regiment de infanterie.

Vreo cincizeci de b ie i începur s sar împrejurul muziă ţ ă ă ă cii militare, cântând şi b tând tactul cu liniile pe ghiozdane şi pe caiete. Noi, maiă m ricei, şedeam la o parte pe trotuar, şi priveam, adic : Garrone, care eă ă strâns în hainele lui cele înguste, muşc dintră -un codru de pâine; Votini, acela care este totdeauna frumos îmbr cat; Precossi, b iatul l c tuşuă ă ă ă lui, ce poart costumul tat lui s u; Calabrezul, Zid raşul, Crossi, r ut ciosulă ă ă ă ă ă Franti şi Robetti, fiul c pitanului de artiă lerie, acela care a sc pat pe miculă copil de sub ro ile omniţ buzului şi care acum se reazem în cârje.ă

Franti râse în fa a unui biet soldat, care şchiop ta, dar deodat sim iţ ă ă ţ o mân grea pe um rul s u; se întoarse: era directorul.ă ă ă

— Bag de seam , îi zise el, când î i ba i joc de un soldat, care esteă ă ţ ţ în rând şi nu poate nici să- i r spund , nici s seţ ă ă ă r zbune, este tocmai caă şi cum ai râde de un om legat; e o înjosire şi o mişelie!

Franti se f cu nev zut. Solda ii treceau patru câte patru, asuda i şiă ă ţ ţ plini de praf; iar puştile lor luceau la soare. Directorul ne zise:

— Să-i iubi i pe solda i, copiii mei, ei sunt ap r torii noştri, şi dacţ ţ ă ă ă mâine o armat str in neă ă ă -ar amenin a ara, ei ar merge bucuros sţ ţ ă moar pentru ea! Şi ei sunt înc nişte copii, au numai câ iva ani mai multă ă ţ ca voi, se duc şi ei la şcoal ; printre dânşii, ca şi printre voi, se afl b ie iă ă ă ţ din toate p r ile Italiei. Uita iă ţ ţ -v la ei, îi putem cunoaşte dup chip, trecă ă sicilieni, sardinezi, napolitani, lombarzi.

Acesta este un regiment vechi, dintr-acelea care s-au luptat la 1848. Nu sunt tot aceiaşi solda i, îns steagul e acelaşi. Câ i au muritţ ă ţ pentru patrie în jurul acelui steag cu dou zeci de ani înaintea naşteriiă voastre!

— Uite-l, strig Garrone.ăÎn adev r c şi v zur m steagul la o mic dep rtare, înaintând peă ă ă ă ă ă

deasupra capetelor.— Asculta i, copii! zise directorul, când va trece steagul tricolor,ţ

face i salutul militar cu mâna la frunte.ţSteagul rupt şi decolorat, cu medaliile ag ate de mâner, trecu peăţ

dinaintea noastr inut de un ofi er. Noi, to i b ie ii, duser m deodată ţ ţ ţ ă ţ ă ă mâna la frunte. Ofi erul ne privi surâzând şi ne întoarse salutul.ţ

— S tr i i b ie i, strig un glas la spatele nostru. Ne întoarser m şiă ă ţ ă ţ ă ă v zur m un domn b trân cu decora ia albasă ă ă ţ tr a r zboiului din Crimeeaă ă la butoniera hainei. Era un ofi er în retragere.ţ

— Noroc s v dea Dumnezeu! Vă ă -a i purtat cum se cuvine, copiiiţ mei!

În timpul acesta, muzica regimentului cotea pe alt straă d ,ă înconjurat de o mul ime de b ie i şi o suit de strig te vesele înso eauă ţ ă ţ ă ă ţ sunetul trâmbi elor, ca un cântec de r zboi.ţ ă

— Dragi b ie i! zise înc o dat b trânul ofi er, uitânduă ţ ă ă ă ţ -se la noi, acela care de mic respect steagul, va şti s -l apere când va fi mare!ă ă

Ap r torul lui Nelli.ă ă

Nelli, cocoşatul cel mic, st tea şi el cu noi ieri, şi se uita la solda i.ă ţ S rmanul se uita la ei cu mândrie; ai fi zis c se gândea:ă ă

"De ce nu pot s m fac şi eu soldat!" Ce bun e bietul b iat! învaă ă ă ţă binişor, dar e aşa de galben la fa şi de nevoiaş! Abia poate s r sufle!ţă ă ă

Mama lui e m run ic şi blond , se îmbrac totdeauna în haineă ţ ă ă ă

negre. Vine regulat în fiecare zi şi-l ia de la şcoal , îndat ce se sfârşescă ă lec iile, ca s -l apere de îmbulzeala ce se face când ieşim to i de prinţ ă ţ clase. Biata femeie! i se face mil , când o vezi cu ce drag îl mângâieŢ ă mereu. În cele dintâi zile, b ie ii îşi b teau joc de el, fiindc este cocoşat;ă ţ ă ă îl nec jeau, îl b teau cu ghiozdanele pe spate şi el s r cu ul, nu seă ă ă ă ţ sup ra, nu spunea nimic mamei sale, ca s nă ă -o mâhneasc , aflând că ă copilul ei este batjocura camarazilor lui.

Câteodat , îns , când îl nec jeau prea afar din cale, plână ă ă ă gea în t cere, rezemânduă -şi fruntea de banc . Sunt acum câteva s pt mâni deă ă ă când, Garrone se sup r cumplit, s ri în sus ca un glon şi strig :ă ă ă ţ ă

— Vai de acela care va mai îndr zni să ă-şi bat joc de Nelli! O să ă-i trântesc nişte palme de-i vor sc p ra şi f lcile!ă ă ă

Franti se f cu imediat c nu în elege şi dete un ghiont lui Nelli.ă ă ţ Garrone se inu de vorb şiţ ă -i trase o palm straşnic .ă ă

De atunci nu mai pune nimeni mâna pe Nelli şi, ca s fie şi mai bineă ocrotit de Garrone, profesorul l-a aşezat în banc , lâng el. iă ă Ţ -e mai mare dragul, să-i vezi cum s-au împrietenit. Nelli îl iubeşte din toată inima pe Garrone; cum vine la şcoal îl caut din ochi şi nă ă -ar pleca, Doamne fereşte, f r ca să ă ă-şi ia ziua bun de la el.ă

Garrone se poart tot aşa cu Nelli. Când îi cade cartea sau creionul,ă ştiind c bietului b iat îi e greu s se aplece, se pleac dânsul s i le dea.ă ă ă ă ă Îl ajut să ă-şi aşeze lucrurile în ghiozdan, s se îmbrace cu paltonul, înă sfârşit, îi înlesneşte toate. Nelli are un adev rat cult pentru Garrone şiă când îl laud profesorul, se bucur mai mult decât dac lă ă ă -ar l uda pe el.ă Mi se pare c Nelli a spus toate acestea mamei sale, c ci iat ce mi să ă ă -a întâmplat s v d azi diminea . Profesorul m trimisese s ducă ă ţă ă ă directorului programa studiilor, cam cu o jum tate de or înainte s seă ă ă sune de ieşire. Eram înc în cancelarie, când intr o doamn scund ,ă ă ă ă blond şi îmbr cat în negru. Recunoscui pe mama lui Nelli. Ea salut peă ă ă ă director şi îi zise:

— Domnule director, te rog să-mi spui dac în clasa copiă lului meu este un b iat pe care-l cheam Garrone?ă ă

— Da, este! îi r spunse directorul. S-ar putea s trimi i ca s -lă ă ţ ă cheme? Aş dori ca să-i spun ceva.

Directorul trimise pe portar dup Garrone, care sosi şi se opri înă pragul uşii, cuprins de mirare.

Doamna Nelli, cum îl v zu, alerg la el, îl lu de gât şi-lă ă ă s rut deă ă mai multe ori, cu mare dragoste; apoi zise:

— Tu eşti Garrone? Tu eşti ap r torul şi prietenul bieă ă tului meu b ie el? Tu eşti?ă ţ

Apoi c ut repede prin buzuă ă nare, prin pung , şi, neg sind nimica, îşiă ă dezleg de la gât un l n işor cu o cruciuli şi-l atârn de gâtul luiă ă ţ ţă ă Garrone, drept sub cravat , zicânduă -i:

— Primeşte-l, te rog, dr gu ule, spre amintirea unei mameă ţ recunosc toare, careă - i mul umeşte din suflet şi te binecuţ ţ vânteaz !ă

Cel dintâi din clas .ăVineri, 25.

Garrone îşi atrage iubirea tuturor, iar Derossi, admira ia. A c p tatţ ă ă iar şi cea dintâi medalie; va fi, neap rat, şi anul acesta, tot el, cel dintâiă ă din clas .ă

Nu poate nimeni s lupte cu el. To i îi recunosc destoiniă ţ cia în toate materiile. E cel dintâi: la compozi ii, la aritmeţ tic , la gramatic , la desenă ă şi are o inere de minte uimiţ toare. Pricepe toate f r nici o trud ; aiă ă ă

crede c înv tura pentru dânsul e o juc rie! Profesă ăţă ă orul i-a zis ieri:— Dumnezeu te-a înzestrat cu multe daruri: vezi, nu le risipi.Pe lâng toate acestea e înalt şi frumos, are un p r auriu si numaiă ă

cârlion i. Este foarte sprinten, sare peste b nci, proptinduţ ă -se numai într-o mân , şi are mult îndemânare pentru mânuirea armelor. Derossiă ă e de doisprezece ani, şi e fiul unui negustor. Se poart totdeauna curat şiă bine îmbrăcat, hainele-i sunt de postav tivit cu nasturi de metal poleit. E vesel la fire, vioi şi dr g laş, totdeauna cuviincios cu to i. E foarte bun cuă ă ţ b ie ii, îi ajut la examene şi nimeni nă ţ ă -a cutezat pân acum, să ă-l nec jeasc sau să ă ă-i zic o vorb proasă ă t . Nobis, Franti şi Votini îlă pismuiesc grozav, dar el nu-i bag în seam , poate chiar c nu în elege.ă ă ă ţ Când trece printre b nci, ca s strâng caietele de concursuri, to i îiă ă ă ţ zâmbesc şi-l apuc de mân . E foarte darnic, d ruieşte b ie ilor ziareă ă ă ă ţ ilustrate, cadre, peni e, tot ce primeşte de pe la rude. A f cut pentruţ ă b iatul calabrez o hart geografic a Calabriei. Groă ă ă zav îi place s dea şiă d ruieşte totul f r p rtinire, ca un om cu dare de mân , cu zâmbetul peă ă ă ă ă buze.

E peste fire s nă -ai necaz pe dânsul, când vezi ce slab eşti fa cu elţă la orice materie. Chiar eu îl pizmuiesc, m cuprină de uneori un fel de ciud contra lui, când îmi înv vreo lec ie grea şi m gândesc c el oă ăţ ţ ă ă înva f r nici o greutate. Când m întorc îns la şcoal şi-l v d aşa deţă ă ă ă ă ă ă frumos, vesel şi zâmbind tuturor; când îl aud c r spunde cu atâtaă ă siguran la întreb rile profesorului; atunci orice necaz sau pizm îmiţă ă ă piere din suflet şi mi-e ruşine când m gândesc c am fost în stare, să ă ă încerc un sim mânt aşa de înjositor. Aş vrea s stau tot lâng el şi sţă ă ă ă urmez cu dânsul toate clasele.

Prezen a lui, glasul lui, m îndeamn la înv tur şi mţ ă ă ăţă ă ă înveseleşte.

Profesorul i-a dat azi diminea s copieze povestirea luţă ă nară intitulat : ă "Micul cercetaş lombard", pe care o s neă -o citeasc mâine.ă Vedeam de pe chipul lui c ceea ce scria îl mişca foarte mult. Era aprinsă la fa , avea ochii plini de lacrimi şi buzeleţă -i tremurau. Cu ce pl cere iă -aş fi spus drept în fa şi din toat inima:ţă ă

— Derossi, tu eşti cu mult mai presus decât mine. ai o minte de om mare, eu sunt un biet copilaş, fa de tine. Te stimez şi te admir!ţă

Micul cercetaş lombard.Sâmb t , 28.ă ă

În anul 1850, pe timpul r zboiului pentru liberarea Lombardiei,ă câteva zile dup biruin ele de la Solferino şi St. Martino, câştigate deă ţ francezi şi de italieni împotriva austriecilor, într-o frumoas diminea deă ţă iunie, un mic pluton de cercetaşi c l ri, porni i din Saluzzo, mergeau laă ă ţ pas pe o c rare singuratic , uitânduă ă -se pe câmpie cu mult b gare deă ă seam .ă

Plutonul era comandat de un ofi er şi de un sergent. Nici unul nuţ spunea m car o vorb ; to i mergeau cu ochii a inti i în zare, aşteptând înă ă ţ ţ ţ orice minut s se iveasc printre arbori uniformele albe aleă ă avanposturilor vr jmaşe.ă

Mergând aşa ajunser în preajma unei colibe r neşti, înconjurată ţă ă ă de frasini. Un b ie el cam de vreo 12 ani st tea dinaintea casei şi t ia cuă ţ ă ă o lam de cu it o ramur de frasin, ca să ţ ă ă-şi fac o nuă ia. La una din festrele casei atârna un steag tricolor.

Coliba era p r sit . ranii, dup ce scoseser steagul la fereastr ,ă ă ă Ţă ă ă ă fugiser de frica austriecilor. B iatul îndat ce vă ă ă ăzu solda i deţ -ai noştri,

îşi arunc nuiaua şiă -şi scoase c ciula. Era un b iat vioi şi frumos la chip,ă ă cu ochii mari şi albaştri, cu plete b laie. Din cauza arşi ei îşi scoseseă ţ h inu a, arună ţ când-o în iarb şi r m sese numai în c maş şi în pantaloniă ă ă ă ă strâns cu o cing toare la brâu.ă

— Ce faci tu aici? îl întreb ofi erul oprinduă ţ -şi calul.— De ce n-ai fugit cu p rin ii t i?ă ţ ă— N-am p rin i! r spunse b iatul. Îmi cap t hrana lucrând pentruă ţ ă ă ă

unii şi pentru al ii. Am r mas aici, ca s v d b t lia.ţ ă ă ă ă ă— Ai v zut trecând pe aici austrieci?ă— De trei zile încoace n-a mai trecut niciunul!Ofi erul st tu ni el pe gânduri, apoi s ri repede de pe cal îşi l sţ ă ţ ă ă ă

solda ii gr mad la porti , intr în colib şi se sui pe acoperiş. Coliba nuţ ă ă ţă ă ă era înalt şi de pe acoperişul ei nu se vedea mai nimic din întindereaă câmpiei.

"Ar trebui s se urce cineva în copaci", îşi zise ofi erul şi coborî deă ţ pe cas . Chiar în fa a casei se în l a un frasină ţ ă ţ foarte mare şi sub ire,ţ care-şi leg na vârful în v zduh.ă ă

Ofi erul se gândi câtva timp, uitânduţ -se: când la copac, când la solda i; apoi întreb pe b iat:ţ ă ă

— Ai ochi buni, b iete?ă— Cum de nu! î i v d pas rea în zarea cea mai dep rtat , r spunseţ ă ă ă ă ă

b iatul.ă— Te-ai putea urca în vârful acestui copac?— Eu? Într-o clip şi sunt în vârf.ă— Şi o s ne spui de cumva se z resc de acolo, solda i ausă ă ţ trieci,

puşti, cai? Dac se ridic ă ă mult praf în sus?— Negreşit!— Şi ce să- i dau ca sţ ă-mi faci treaba aceasta?— Ce să-mi dai? zise b iatul zâmbind. Nimica! Frumos ar fi, z u!ă ă

Pentru austrieci n-aş face-o niciodat cu capul! Dar pentru ai noştri! Nuă sunt şi eu lombard?

— Suie-te dar!— Stai pu in sţ ă-mi scot pantofii.Îşi scoase pantofii, îşi strânse cureaua, îşi azvârli c ciula în iarb şiă ă

se ag de copac.ăţă— Stai! strig ofi erul, vrând s -l opreasc , cuprins deoă ţ ă ă dat deă

team .ăB iatul se uit la el cu nişte ochi mari, parc lă ă ă -ar întreba ce vrea.— Nimica! ad ugase ofi erul. Suieă ţ -te!B iatul se urc uşor ca o pisic .ă ă ăOfi erul dete porunc solda ilor s se uite drept înaintea lor. ţ ă ţ ăÎn câteva minute, b iatul ajunse pân în vârful copacului şiă ă

inânduţ -se strâns de trunchi, picioarele-i r m seser asă ă ă cunse în frunziş, iar corpul de la brâu în sus, de-abia i se z rea de la acea în l ime.ă ă ţ

— Uită-te drept înainte şi departe, îi strig ofi erul.ă ţB iaă tul, ca s vad mai bine se inu de copac numai cu o mân , peă ă ţ ă

cealalt o puse la ochi, ca s nu-l orbeasc razele soarelui, care seă ă ă furişau printre pletele sale b laie şi le f cea ca de aur.ă ă

— Ce vezi? întreb ofi erul.ă ţB iatul plec uşor capul în jos şi, punânduă ă -şi mâna la gur , ca s iă ă

se aud glasul, r spunse:ă ă— V d doi oameni c l ri pe şosea.ă ă ă— La ce dep rtare de aici?ă— La o jum tate de mil .ă ă— Vin încoace?— Nu, stau pe loc.

— Ce mai vezi? întreb ofi erul dup un minut de t cere. Uită ţ ă ă ă-te la dreapta!

B iatul se uit , apoi zise:ă ă— Pe lâng cimitir, printre arbori, este ceva care luceşte la soare,ă

s-ar zice nişte baionete.— Oameni, vezi?— Nu, trebuie s fie ascunşi prin grâu. Deodat se auzi şuier turaă ă ă

unui glon , care trecu prin aer şi se pierdu în dep rtare, c tre spateleţ ă ă casei.

— Dă-te jos! strig ofi erul. Teă ţ -au v zut! Dă ă-te jos, nu vreau s maă i aflu nimica!

— Nu mi-e fric , r spunse b iatul.ă ă ă— Dâ-te jos! repet ofi erul; îns luânduă ţ ă -şi seama, mai întreb :ă— Dar la stânga ce mai vezi?— La stânga?— Da, la stânga.B iatul întinse capul spre stânga. O alt şuier tur şi mai apropiată ă ă ă ă

decât cea dintâi str b tu aerul. B iatul tremur .ă ă ă ă— Ce Dumnezeu! strig el. Pare c nem ii vor să ă ţ ă-şi verse focul pe

mine. Glon ul trecuse foarte aproape.ţ— Dă-te jos, strig ofi erul mâniat şi cu ton poruncitor.ă ţ— M cobor îndat , r spunse copilul, dar nă ă ă -ave i team ,ţ ă mă

ad posteşte frunzişul copacului. Vrei s ştii ce este în stânga?ă ă— Da, dar dă-te jos, ad ugase ofi erul.ă ţ— La stânga, strig b iatul lunginduă ă -şi trupul.— Spre partea unde este o bisericu , parc v d...!ţă ă ăO a treia şuier tur şi mai n praznic se auzi deodat . B iatulă ă ă ă ă ă

alunec , încerc s se aga e de cr ci, şi c zu întins la picioareleă ă ă ţ ă ă copacului.

— Blestema ii! Miţ -au omorât copilul! strig ofi erul, aleră ţ gând c treă el.

B iatul r m sese întins la p mânt cu bra ele întinse. Un şiroi deă ă ă ă ţ sânge curgea din pieptul lui. Sergentul şi doi solda i s rir repede de peţ ă ă cai, ca să-i vin în ajutor. Sergentul se aplec şiă ă -i desf cu repedeă c maşa. Glon ul p trunsese pl mânul stâng.ă ţ ă ă

— A murit? întreb ofi erul.ă ţ— Nu, tr ieşte înc ! r spunse sergentul.ă ă ă— Dragul meu b iat! zise ofi erul aplecânduă ţ -se spre el; nu te speria,

prinde inim !ăPe când, îns , ofi erul îl îndemna s nu se sperie şiă ţ ă -i apăsa batista

pe ran , ca să ă-i opreasc sângele, b iatul îşi dete sufletul.ă ăOfi erul r mase înm rmurit, galben ca turta de cear şi cu ochiiţ ă ă ă

a inti i asupra micului viteaz. În urm se aplec , îi aşez frumos capul peţ ţ ă ă ă iarb ; se scul în picioare, s -l mai priveasc înc . Sergentul şi cei doiă ă ă ă ă solda i erau şi ei mâhni i pân în fundul inimii.ţ ţ ă

Plutonul st tea întors în partea în care se ştia c se afl vr jmaşii.ă ă ă ă— Puiul de viteaz! zice înc o dat ofi erul, cu ochii plini de lacrimi,ă ă ţ

şi rostind acestea, se duse spre cas , smulse steagul tricolor de laă fereastr şi-l întinse ca un giulgiu jalnic peste b ie elul mort, l sânduă ă ţ ă -i chipul dezvelit.

Sergentul puse lâng el c ciuli , pantofii şi cu itaşul cuă ă ţă ţ care îşi t iase nuiaua cu câteva minute mai înainte.ă

Îl mai privir câtva timp în t cere, apoi ofi erul zise sergentului:ă ă ţ— Voi trimite ambulan a s -l ridice de aici: a murit sold eşte,ţ ă ăţ

sold eşte trebuie s -l îngrop m. Dup aceea îi mai trimise cu mâna unăţ ă ă ă ultim adio şi strig solda ilor:ă ţ

— Înc leca i, b ie i! Înainte!ă ţ ă ţTo i s rir pe şa şi micul pluton, strângânduţ ă ă -se porni. Curând după

aceea, copilul mort primi onorurile militare.C tre apusul soarelui, tot şirul avanposturilor italiene, ducânduă -se

întru întâmpinarea vr jmaşului, trecu pe acelaşi drum pe care îlă str b tuse diminea a, micul pluton de c lă ă ţ ă ăre i. Era un batalion întreg deţ vân tori, care, cu câteva zile mai înainte, udase cu sânge vită ejesc dealul San-Martino.

Batalionul înainta desp r it în dou şiruri. Deă ţ ă -a lungul drumului curgea un pârâiaş limpede cu marginile sm l uite de flori; casa p r sită ţ ă ă ă era la o mic dep rtare.ă ă

Vestea despre moartea vitejeasc a b iatului p trunsese repede înă ă ă tab r , astfel c cei dintâi ofi eri ai batalionului, care z rir miculă ă ă ţ ă ă cadavru, îl salut sco ând s biile. Unul din ei se plec pe margineaă ţ ă ă pârâului, rupse câteva flori şi i le azvârli. To i îl imitar . Fiecare, ofi erţ ă ţ sau soldat, aruncându-i flori, îi striga salutându-l milit reşte:ă

— R mas bun, pui de viteaz lombard! Onoare ie, copile! Tr iască ţ ă ă Italia! Glorie vitejilor.

Un ofi er îi arunc medalia sa de virtute militar . Un altul se duseţ ă ă s -l s rute pe frunte.ă ă

Florile se gr m deau mereu pe picioruşele lui goale, pe pieptuă ă -i însângerat, pe micul lui cap b lai. Iar el, întins pe iarb , înv luit înă ă ă steagul na ional, dormea liniştitul somn al veşniciei.ţ

Chipul îi era alb şi parc surâdea, ca şi cum s rmanul b iat ar fiă ă ă auzit acele salut ri şi ar fi fost vesel, că ă-şi d duse via a pentru scumpaă ţ lui Lombardie.

Saracii.Mar i, 29.ţ

A- i da via a pentru ar , ca micul lombard, este o b rb ie, oţ ţ ţ ă ă ăţ virtute mare!

Tu îns , fiul meu, nu trebuie s nesocoteşti pe cei mici. Aziă ă diminea , când ieşeam de la şcoal şi mergeai alene înaintea mea,ţă ă trecur m pe lâng o femeie s rac , ce inea pe genunchi un biet copilaş,ă ă ă ă ţ tras la fa şi sfârşit cu totul. Î i ceţă ţ rea poman . Te uitaşi la ea, dar nuă - i d duşi nimic, deşi aveai bani în pung . Ascultă ă ă-m , f tul meu, nu teă ă obişnui s treci cu nep sare pe lâng o mam care î i cere un bană ă ă ă ţ pentru copilul s u. Gândeşteă -te c acelui copil trebuie să ă- i fie foame. Cuget la durerea s rmanei mame! Î i închipuieşti tu, ce ar fi pentruă ă ţ mama ta, dac întră -o zi s-ar vedea nevoit să ă- i zic :ţ ă

— Azi n-am nici m car pâine să ă- i dau!ţCând dau un ban unui cerşetor, el îmi ureaz "Dumnezeu să ă- i deaţ

s n tate! Să ă ă- i tr iasc copilaşii!" Tu nu po i s în eţ ă ă ţ ă ţ legi cât de dulci îmi sunt acele cuvinte şi ce recunoştin simt pentru acel s rac.ţă ă

Îmi pare c totuşi cu adev rat, acea urare are s ne tin pe to iă ă ă ă ţ s n toşi.ă ă

M întorc acas bucuros, cugetând c acel s rac miă ă ă ă -a întors cu prisos ce i-am dat.

Enrico drag ! Fă ă-m şi pe mine, s aud câteodat acea urareă ă ă stârnit de milostenia ta. Scoate şi tu un ban din pună g , ca s -l daiă ă vreunui moşneag f r de sprijin, vreunei maă ă me lipsite de pâine, vreunui copil orfan de mam .ă

S racilor le place miluirea copiilor, pentru c nuă ă - i umileşte. Copiii având şi ei nevoie de al ii, se aseam n cu ei.ţ ă ă

N-ai b gat tu de seam , c sunt totdeauna mul i s raci în jurulă ă ă ţ ă şcolilor? Pomana unui om mare este numai o milostenie; iar pomana unui copil este în acelaşi timp o milostenie şi o mângâiere. Este ca şi cum i-ar da totdeodat un ban şi o floare: în elegi?ă ţ

Gândeşte-te c ie nuă ţ - i lipseşte nimic şi c ei sunt lipsi i de toate.ţ ă ţ Pe când tu n zuieşti s fii fericit, lor le este destul s nu moar deă ă ă ă foame. Gândeşte-te ce trist e c , pe lâng atâtea palate, în mijloculă ă atâtor uli e, str b tute de copii îmţ ă ă br ca i în catifele, se afl femei şiă ţ ă copilaşi, ce groz vie! B ie i tot aşa de buni ca şi tine, tot aşa deă ă ţ deştep i, lipsi i de hrana de toate zilele şi r t cind pe uli ele oraşelor caţ ţ ă ă ţ nişte fiare în pustiuri! Aşadar, f tul meu, socoteşte ce iă ţ -am spus şi s nuă i se întâmple s treci vreodat pe dinaintea unei mame care cerşeşte,ţ ă ă

f r să ă ă- i dai un ban!Tat l t u.ă ă

DECEMBRIE

Negustorul.Joi, 1.

Tata vrea ca în fiecare zi de s rb toare, s chem la noi, acas , peă ă ă ă vreunul din camarazii mei sau s m duc eu la dânşii, ca s mă ă ă ă împrietenesc cu to i.ţ

Duminica viitoare o s m duc la plimbare cu Votini, aceă ă la care îşi cur mereu fulgi de pe haine şi care are atâta necaz pe Derossi.ăţă

A venit la mine de vreo câteva ori Garoffi, b iatul cel lung si slab, cuă ochii mici şi vicleni, care face mereu la socoteli. E fiul unui drogist...Doamne! Ce ciudat e! Îşi num r mereu banii în buzunar.ă ă Socoteşte foarte iute pe degete şi face orice înmul ire, f r s seţ ă ă ă foloseasc de tabla lui Pitagora. E foarte econom, are şi un bilet de laă casa de economii. Fireşte c are bani strânşi, el nu cheltuieşte nici m cară ă un gologan, şi când îi cade câte un b nu pe sub banc , este în stare s -lă ţ ă ă caute cu s pt mânile. Derossi zice c face ca co ofenele. Strânge tot ceă ă ă ţ g seşte: peni e întrebuin ate, ace cu g m lie, mucuri de lumân ri,ă ţ ţ ă ă ă timbre vechi. Sunt mai bine de doi ani de când adun timbre, are acumă mai multe sute din fiecare ar , lipite întrţ ă -un album, pe care vrea s -lă vând librarului, când îl va completa. El nuă -şi pl teşte caietele; le cap tă ă ă degeaba de la librar, fiindc îi aduce muşterii. La şcoal face mereuă ă nego ; pe fiecare zi vinde felurite obiecte, face loterii, schimburi, apoi seţ c ieşte de schimbul f cut şi ă ă îşi cere lucrul înapoi. Se joac cu arşicele şiă nu pierde niciodat ; vinde tutungiului ziare vechi. Are un mic caiet plină cu cifre, în care îşi scrie socotelile. La şcoal nu înva decât aritmeticaă ţă şi ar dori s capete medalia, numai pentru ca s aib intrarea liber laă ă ă ă teatrul de marionete (p puşi). Mieă -mi place fiindc m face s râd.ă ă ă Ne-am jucat de-a negustorul cu cântare şi cu balan e; cunoaşte pre ulţ ţ exact al tuturor lucrurilor, cunoaşte cântarul şi face nişte cornete de hârtie cu atâta îndemânare, încât juri c e b iat de b c nie. Miă ă ă ă -a spus că îndat ce va ieşi din şcoal , o s deschid o pr v lie, c are s facă ă ă ă ă ă ă ă ă avere cu un comer nou, n scocit de el!ţ ă

Ce mul umit a fost c iţ ă -am d ruit câteva timbre str ine! A ştiută ă să-mi spun f r greşeal pre ul fiec ruia. Când vine Garoffi pe la noi,ă ă ă ă ţ ă tata se preface c citeşte ziarul şi îl ascult cu mult interes. Buzunareleă ă lui sunt totdeauna pline cu lucruri de vânzare pe care le ascunde sub o

manta lung şi neagr , cu care se poart de obicei. Gândul îi este tot laă ă ă negustorii. Dar ceea ce îl preocup mai cu deosebire este coă lec ia sa deţ timbre. Aceasta e comoara lui, de care vorbeşte necontenit, ca şi cum ar aştepta s scoat o avere dintrînsa.ă ă

Camarazii noştri îl poreclesc zgârcitul, c m tarul. Eu, nu ştiu de ce,ă ă îl iubesc, c ci am înv at multe de la el, şi îl privesc ca şi cum ar fi un omă ăţ mare.

Coretti, fiul negustorului de lemne, zice c Garoffi nu şiă -ar da timbrele nici ca s scape via a mamei sale. Tata nu-l crede aşa deă ţ interesat.

— Mai aşteapt ca s -l judeci, miă ă -a spus deun zi.ăÎn adev r, are patima aceasta, dar îmi vine s cred c are inimă ă ă ă

bun .ă

Deşert ciune.ăLuni, 9.

Ieri m-am dus s m plimb pe calea Rivoli, cu Votini şi cuă ă tat l s u.ă ă Trecând pe strada Dora-Grossa, v zur m pe Stardi, b iatul acela atât deă ă ă str duitor, stând nemişcat ca un stâlp dinaintea unei libr rii, cu ochiiă ă a inti i la o hart geografic . Cine ştie de cât timp st tea acolo, c ci elţ ţ ă ă ă ă înv a şi pe uli . Abia ne întoarse salutarea, ăţ ţă necioplitul!

Votini era îmbr cat bine, ca de obicei; ba chiar şi prea bine pentruă un copil! Avea cizmuli e de piele de marochin cu cus turi, o hain cuţ ă ă ceaprazuri de m tase, o p l rie alb de castor şi un ceasornic la brâu. Seă ă ă ă fudulea grozav! Dar de ast dat a p ită ă ăţ -o r u cu fudulia lui!ă

Dup ce ne plimbar m câtva timp, l sând în urm pe domnul Votini,ă ă ă ă fiindc mergea încet, ne aşezar m obosi i pe o banc , de piatr , lângă ă ţ ă ă ă un b iat îmbr cat foarte simplu, care p rea a fi ostenit ca şi noi, şi st teaă ă ă ă cu capul plecat şi cu ochii în jos.

Un domn, ce mi s-a p rut c e tat l s u, se plimba pe sub copaci,ă ă ă ă citind un ziar.

Votini, care şedea între mine şi b iatul acela, voind s se f leasc şiă ă ă ă el cu luxul lui, spre a fi admirat şi de vecin, întinse piciorul, ca să-şi arate înc l mintea şi îmi zise:ă ţă

— Ai v zut cizmele mele de roşior? Dar vecinul nu-l lu în seam .ă ă ăAtunci îşi l s piciorul în jos şi ar tânduă ă ă -mi panglicile de m tase, îmiă

spuse uitându-se pe furiş la b iat c acele panglici nuă ă -i pl ceau şi c voiaă ă să-şi pun nasturi de argint.ă

Cel lalt b iat nu se uita nici la panglici. Votini începu s învârtească ă ă ă în mâini p l ria lui cea frumoas de castor alb. B iatul, parc f ceaă ă ă ă ă ă înadins: nu arunc m car o privire nici la p l rie.ă ă ă ă

Votini, plin de ciud , îşi scoase ceasornicul, îl deschise şi mi-l ar t .ă ă ă Vecinul tot nu întoarse capul.

— Este de argint poleit? îl întrebai eu.— Nu, r spunse el, este de aur.ă— Dar nu este tot de aur, îi zisei, trebuie s fie şi ceva deă argint?— Nicidecum! zise el şi, ca s sileasc pe b iat s se uite, îi puseă ă ă ă

ceasornicul sub ochi, zicându-i:— Ia uită-te şi dumneata, şi spune-mi dac nu este tot de aur!ă— Nu ştiu! r spunse scurt, b iatul.ă ă— Bre! strig Votini, plin de necaz, ce mândru eşti!ăPe când rostea acele vorbe, sosi şi domnul Votini, care auzindu-ne,

se uit cu aten ie la b iat, apoi zise cu asprime fiului s u:ă ţ ă ă— Taci! şi aplecându-se îi şopti la ureche: nu vezi c e orb, să ăracul!

Votini, însp imântat, s ri drept în picioare şi se uit în ochiiă ă ă b iatului: luminile îi erau sticloase, f r expresie, f r privire. V zândă ă ă ă ă ă aceasta, el r mase mut si umilit, cu ochii în jos, apoi bolborosi:ă

— Ce r u îmi pare... nu ştiam!ăOrbul, care în elese tot, zise cu un surâs blând şi trist:ţ— Nu e nimic!Ce să-i spui! O fi fudul Votini, dar n-are inim rea, c ci nă ă -a râs deloc

în tot timpul plimb rii.ă

Cea dintâi ninsoare.Sâmb t , 10.ă ă

R mas bun plimb rilor de pe calea Rivoli! A sosit vesela prieten aă ă ă copiilor, a sosit z pada!ă

De ieri a început s cad deas , în fulgi mari şi albi, ca florile deă ă ă cireş.

Ce veseli eram diminea a la şcoal , când o vedeam cum se lipea deţ ă geamuri şi se gr m dea pe pervazurile ferestreă ă lor! Chiar profesorul se uita bucuros la ea şi îşi freca mâinile. To i ne înveselim gândinduţ -ne ce de bulg ri o s facemă ă şi cum o s ne batem cu ei. Ceă -o s ne mai d m peă ă ghea şi ce dulce o s ni se par , dup aceea, c ldura de acas !ţă ă ă ă ă ă

Numai lui Stardi nu-i p sa; st tea cu coatele pe banc şi cu frunteaă ă ă între mâini, ascultând ca de obicei explica ia proţ fesorului.

Ce frumuse e! Ce veseli eram la ieşirea din şcoal ! To i d dur mţ ă ţ ă ă n val pe uli , strigând, b gânduă ă ţă ă -ne picioarele unde era z pada maiă mare şi sume ânduţ -ne mânecile, ca s facem bulg ri şi s azvârlim unulă ă ă într-altul.

Umbrelele p rin ilor care aşteptau pe afar , se f cuser albe.ă ţ ă ă ă Ghiozdanele noastre se în lbir întră ă -o clip . To i eram nebuni de bucurie;ă ţ vesel era însuşi Precossi, fiul l c tuşului, b iatul acela palid, serios şiă ă ă trist; Robetti, b ie elul care scă ţ ăpase pe un copil de sub roata omnibuzului, s rea şi el s ră ă ăcu ul, cum putea cu cârjele la sub ioar ;ţ ţ ă Calabrezul fiindc nu mai v zuse z pad în via a lui, f cuse un bulg re şiă ă ă ă ţ ă ă muşc din el ca dintră -o piersic . Crossi, b iatul precupe ei, îşi umpluseă ă ţ ghiozdanul.

Zid raşul ne f cu s ne pr p dim de râs. Tat l meu îl pofti s vin aă ă ă ă ă ă ă ă doua zi pe la noi; în minutul acela era cu gura plin de z pad şiă ă ă necutezând nici s-o scuipe, nici s-o înghit , st tea îndopat cu ea şi seă ă uita la noi z p cit, f r ca s poat spune un cuvânt.ă ă ă ă ă ă

Chiar profesoarele râdeau şi glumeau, când ieşeau din şcoal ; până ă şi biata doamn Delcati alerga prin z pad tuă ă ă şind şi acoperindu-şi fa aţ cu v lul ei cel verde.ă

Sute de fete de la şcoala vecin f ceau g l gie şi alergau sprinteneă ă ă ă pe aşternutul alb.

Profesorii, pedelii, ba chiar şi gardistul, strigau: Acas b ie i! Acas !ă ă ţ ă şi înghi eau fulgii de z pad , care le înc runţ ă ă ă eau must ile şi barba. Cuţ ăţ toate acestea se înveseleau şi ei de bucuria g l gioas a că ă ă opiilor la vederea iernii.

V înveseli i c vine iarna!... Dar ia gândinduă ţ ă -v c sunt copii careă ă n-au nici haine, nici înc l minte, nici foc; c suntă ţă ă mii de b ie i, care seă ţ coboar de la colibele lor, din colinele singuratice pe o c rare lung şiă ă ă obositoare cu o bucat de lemn în mâinile lor degerate ca s înc lzească ă ă ă şcoala; c sunt sute de şcoli neme ite în z pad , goale şi întunecoase caă ţ ă ă nişte peşteri, unde copii, sunt îneca i de fum, sau tremur de frig şi seţ ă uit cu groaz la fulgii cei albi, care cad nep s tori, gr m dinduă ă ă ă ă ă -se

neîncetat pe colibele lor dep rtate, ameă nin ânduţ - le cu troiene.V înveseli i c vine iarna!... Dar ia gândi iă ţ ă ţ -v c sunt mii de fiin eă ă ţ

c rora iarna le aduce s r cie şi adesea chiar moarte!ă ă ă

Zid raşul.ăDuminic , 11.ă

Zid raşul a venit azi la noi. Era îmbr cat cu haine vechi deă ă -ale tat lui s u, pline înc de var şi de ipsos.ă ă ă

Tata îl aştepta chiar cu mai mult ner bdare decât mine. Ce bine neă ă p ru când îl v zur m! Cum intr pe uş , îşi scoase p l ria ceaă ă ă ă ă ă ă zdren roas , ud de z pad , o mototoli şi o vârî în buzunar. Apoi înaintţă ă ă ă ă ă cu umbletul acela al meşteşugarului obosit şi se uit în dreapta şi înă stânga.

Cum ajunse în sufragerie şi v zu tabloul care înf işeaz peă ăţ ă Rigoletto, un caraghios cocoşat, îi f cu obişnuita lui strâmb tur : "botulă ă ă de iepure". Nu te po i opri de râs, când îl vezi cum se strâmb .ţ ă

Începur m s ne juc m cu cuburi de lemn, deă ă ă -a casele.Are o îndemânare neobişnuit , ca s fac turnuri şi poduri; ai credeă ă ă

c se in în sus ca prin minune; lucreaz la ele cu seriozitatea şiă ţ ă r bdarea unui om mare; jucânduă -ne, el îmi povesti despre p rin ii s i. Eiă ţ ă locuiesc într-o mansard . Tat l s u merge la şcolile de sear , ca să ă ă ă ă înve e s citeasc şi s scrie, mama lui e din satul Biela. Ce mult trebuieţ ă ă ă s -lăIubeasc p rin ii! Se şi vede! Deşi e îmbr cat ca un b iat s rac, totuşiă ă ţ ă ă ă poart haine careă -i in de cald, cârpite cu îngriţ jire şi are la gât o basma legat de mâna mamei sale.ă

Îmi spuse c tat l s u este un om înalt şi gros, un uriaş; deă ă ă -abia poate s intre pe uş , dar c e tot aşa de bun pe cât e de mare şi c îiă ă ă ă zice lui "bot de iepuraş", când îl mângâie. B iatul, îns , e mic la stat.ă ă

La ora patru ni se aduse gustarea: dulcea cu pâine, stafide şi nuci.ţă St team pe divan şi mâncam. Când ne scular m, nu ştiu de ce, tata nuă ă m l s s şterg spatele divanului pe care Zid raşul îl murd rise cu varulă ă ă ă ă ă de pe haine. Şterse el, mai târziu pe furiş.

Jucându-ne, Zid raşul pierdu un nasture de la h inu . Mama i-lă ă ţă cusu la loc. El, s r cu ul, se roşise de tot şiă ă ţ -şi inea suflarea uitânduţ -se la mama cum cosea.

Mai târziu îi ar tai un album cu caricaturi, şi el, f r să ă ă ă-şi dea seama, imita aşa de bine strâmb turile acelor chipuri caraghioase încâtă râse şi tata.

Nu mai putea de mul umit ce era când plec de la noi; uitase sţ ă ă-şi pun p l ria, şi, când ajunse la cap tul de jos al sc rii, ca să ă ă ă ă ă-mi arate mul umirea lui, ridic uşor capul şiţ ă -mi f cu înc o dat botul de iepure.ă ă ă

Pe el îl cheam Antonio Rabucco şi are vreo nou ani.ă ă— Ştii, f tul meu, de ce nu teă -am l sat s ştergi divanul? Fiindcă ă ă

dac îl ştergeai şi teă -ar fi v zut camaradul t u, poate să ă -ar fi ruşinat că- l murd rise şi nă -ar fi fost frumos să- l umileşti; mai întâi fiindc nă -a f cută -o dinadins, şi apoi murd rise cu hainele tat lui s u, care şi el, la rândul lui,ă ă ă le umpluse la munc . Munca nu murd reşte! Te umple de pulbere, deă ă var, de tot ce pofteşti dar aceasta nu e murd rie.ă

S nu zici niciodat de vreun meşteşugar care vine de la lucru:ă ă"Este murdar!"Trebuie s zici:ă"Are pe haine semne şi urme de munc !"ăAdu- i bine aminte! Iubeşte pe Zid raş, mai întâi fiindc î i esteţ ă ă ţ

camarad, şi apoi fiindc este fiu de meşteşugar. ă Tat l t u.ă ă

Un bulg re de z pad .ă ă ăVineri, 16.

Ninge întruna.S-a întâmplat ceva trist azi diminea cu z pada, când am ieşit dinţă ă

şcoal . B ie ii cum ajunser pe Corso, începur s se bat cu bulg riă ă ţ ă ă ă ă ă f cu i cu z pad de aceea jilav , care, când o strângi în mâini, se faceă ţ ă ă ă tare ca piatra. Trecea mult lume pe trotuare. Un om le strig :ă ă

— Astâmp ra iă ţ -v b ie i! În minutul acela se auzi un vaiet îngrozitoră ă ţ ce venea din partea cealalt a trotuarului şi un biet b trân, c ruia îiă ă ă c zuse p l ria, şov i şi îşi acoperi ochii cu amândou mâinile, iar ună ă ă ă ă b ie el care st tea lâng dânsul strig din toate puterile: "Ajutor, ajutor!"ă ţ ă ă ă Un bulg re de z pad lovise pe bietul b trân drept înă ă ă ă ochi.

B ie ii se împr ştiar întră ţ ă ă -o clip . Eu m aflam la uşa liă ă br riei, undeă intrase tata, şi v zui c vin mul i dintre camaraă ă ţ zii mei, care se vârau prin mul ime şi se pref ceau c se uit pe la galantare. Printre ei erau:ţ ă ă ă Garrone, cu veşnica lui bucat de pâine în mân , Coretti, Zid raşul şiă ă ă Garoffi, b iatul care strânge timbre poştale.ă

În jurul b trânului se adunase mult lume. Un gardist amenin a şiă ă ţ întreba în dreapta şi în stânga:

— Cine a azvârlit? Spune i care din voi? Şi pip ia mâinile b ie ilor,ţ ă ă ţ ca s vad care din ei le avea ude.ă ă

Garoffi st tea lâng mine, galben ca turta de cear si treă ă ă mura ca varga.

— Nu vre i s spune i cine a azvârlit? strig iar, gardistul.ţ ă ţ ăAtunci auzii pe Garrone zicând încet lui Garoffi:— Haide, du-te de m rturiseşte! Nă -ar fi p cat s laşi pe altul, s fieă ă ă

prins în locul t u?ă— Nu e nimic, fă- i datoria! ad ugase Garrone.ţ ă— Mi-e fric , nu îndr znesc!ă ă— Prinde inim ! Haide, c vin şi eu cu tine!ă ăGardistul şi multe alte persoane întrebau mereu:— Cine a fost? Cine a putut s vârşi o astfel de fapt ? Bietul b trân!ă ă ă

Sticla de la ochelari i-a intrat în ochi, l-a orbit!... Ştrengarilor!... Mişeilor!S racul Garoffi, era aşa de aiurit, c deă ă -abia se putea ine peţ

picioare.— Vino! îi zise Garrone cu glas hot rât. Haide, nu te teme, las c teă ă ă

ap r eu! şi apucându-l de bra îl împinse înainte, sus inându-l ca pe ună ţ ţ bolnav.

Lumea pricepu şi mai mul i ridicar pumnii asupra lui Garoffi; dar,ţ ă Garrone ap rându-l, strig :ă ă

— Nu cumva a i vrea s s ri i zece oameni asupra unui biet copilţ ă ă ţ !To i se retraser şi gardistul, luând pe Garoffi de mân , îl duse la oţ ă ă

cofet rie, unde se afla r nitul.ă ăRecunoscui îndat pe bietul b trân. Era un func ionar, care locuia cuă ă ţ

un nepo el al s u în al patrulea cat din casa noastr .ţ ă ăÎl aşezaser pe un fotoliu şiă -i puseser comprese la ochi.ă— N-am f cut înadins! spunea poli istului, bietul Garoffi, plângând şiă ţ

pe jum tate mort de fric .ă ăVreo doi oameni îl îmbrâncir în cofet rie, strigânduă ă -i:— În genunchi! Ştrengarule! Cere-i iertare în genunchi!Al ii îl şi trântir în genunchi.ţ ăÎn minutul acela dou bra e zdravene îl ridicar de jos şi un glasă ţ ă

puternic strig :ă— Nu, domnilor!Era directorul nostru, care v zuse şi auzise tot.ă— O dat ce b iatul a avut curajul să ă ă-şi m rturiseasc greşeala,ă ă

ad ug el, nimeni nu mai are dreptul s -l umileasc ! Se f cu o t cereă ă ă ă ă ă general .ă

— Acum, zise directorul lui Garoffi, cere-i iertare!Garoffi, plângând cu hohot, îmbr işa genunchii b trâăţ ă nului care-i

puse mâna pe frunte şi-l mângâie cu blânde e.ţDeodat , to i cei de fa , înduioşa i strigar :ă ţ ţă ţ ă— Scoală-te copile! Scoală-te şi pleac liniştit: duă -te acas .ăTata m scoase din gloat şi, când ajunser m în uli , îmi zise:ă ă ă ţă— Spune-mi, Enrico, ce ai face tu într-o astfel de împrejurare: iţ -ai

m rturisi şi tu greşeala ca Garoffi?ă— Da, tat , îi r spunsei.ă ă— Jură-mi c ai face aşa!ă— iŢ -o jur, iubite tat !ă

Profesoarele.Sâmb t , 17.ă ă

Garoffi era azi foarte îngrijorat, fiindc se aştepta s fie aspruă ă dojenit de profesorul Perboni.

Profesorul, îns , nă -a venit, şi fiindc lipsea şi suplinitorul, a venită doamna Cromi de ne-a inut lec ia. Doamna aceasta e cea mai b trânţ ţ ă ă dintre toate profesoarele. La ea au înv at s scrie şi s citeasc maiăţ ă ă ă toate doamnele care-şi aduc acum copiii la şcoala noastr . Azi era camă trist , fiindc unul dină ă fiii ei este bolnav.

Cum o v zur b ie ii, c intr în clas , începur s fac larmă ă ă ţ ă ă ă ă ă ă ă pentru c nuă -i prea ştiu de fric .ă

Dânsa, f r s se arate sup rat , le zise cu o voce liniştit şi blând .ă ă ă ă ă ă ă— V rog, copii, respecta i p rul meu alb; eu v sunt mai multă ţ ă ă

mam decât profesoar , şi am crescut pe o mare parte din mameleă ă voastre.

Nici unul din b ie ii nu mai cutez s ridice glasul; pân şiă ţ ă ă ă îndr zne ul Franti se mul umi să ţ ţ ă-şi bat joc de dânsa pe furiş.ă

Doamna Cromi fusese înlocuit în clasa ei cu doamna Delcati,ă profesoara fratelui meu. Iar în clasa doamnei Delcati f cea lec ie oă ţ domnişoar , pe care b ie ii o poreă ă ţ cliser "m icu a c lug ri " Ea seă ă ţ ă ă ţă poart tot în haine închise şi cu un şor negru. P rul îi e bine netezit peă ţ ă frunte; are ochii albaştri ca vioreaua; o fa str vezie şi o voce aşa deţă ă lin , încât să -ar zice c şopteşte o rug ciune.ă ă

Mama zice c nici nu se aude, şi întră -adev r este foarte blând şiă ă timid ; nu strig , nu se sup r şi cu toate astea ine pe copii totdeaunaă ă ă ă ţ în t cere; pân şi cei mai iste i îşi pleac imediat capul, când ea îiă ă ţ ă amenin cu degetul. În clas la dânsa e ca la biseric , de aceea au şiţă ă ă poreclit-o "m icu a c lug ri ".ă ţ ă ă ţă

Mie îmi place şi mica profesoar din divizia a IIIă -a a clasei I elementar : domnişoara aceea cu chipul ca un trandafir, cu dou gropi eă ă ţ în obraji.

Ea poart o pan albastr la p l rie şi o cruciuli de aur la gât. Esteă ă ă ă ă ţă totdeauna vesel , zâmbeşte mereu, vorbeşte cu o voce aşa de limpede,ă încât ai crede c tot cânt şi bate din palme, ca s fac t cere.ă ă ă ă ă

Când ies copiii, ea alearg când dup unul, când dup ală ă ă tul, ca să-i in la rând, apoi îndreapt gulerul unuia, înţ ă ă cheie pe altul la hain , ca să ă

nu r ceasc ; îi înso eşte pân pe uli , ca s nu se ia la b taie; se roagă ă ţ ă ţă ă ă ă de p rin i, s nuă ţ ă -i pedepseasc acas ; d manşonul ei vreunuia c ruia îiă ă ă ă e frig. Copiii cei mai mici se aga mereu de ea, o s rut , o mânţă ă ă gâie, o trag de rochie, de voal şi ea le rabd toate, îi s rut râzând şi în fiecareă ă ă zi se întoarce acas ciufulit , cu gulerul strâmb, obosit , dar tot veselă ă ă ă.

Aceast dr gu de profesoar d şi lec ii de desen la o şcoal deă ă ţă ă ă ţ ă fete şi sus ine cu munca sa pe mama şi pe fratele ei.ţ

Casa r nitului.ăDuminic , 18.ă

Nepo elul b trânului func ionar, pe care l-a lovit Garoffi urmeaz înţ ă ţ ă diviziunea acestei profesoare. L-am v zut azi acas , la unchiul s u, careă ă ă îl iubeşte ca şi când i-ar fi copil.

Tocmai sfârşisem de scris istorisirea lunar ă "Scriitoraşul florentin", pe care profesorul mi-o d duse să -o copiez, când tata îmi zise:

— Vino cu mine sus, s vedem cum îi mai este la ochi bieă tului b trân.ă

Intrar m întră -o odaie foarte frumoas , în care se afla bolă navul culcat cu capul ridicat pe mai multe perne. Nevasta lui st tea lâng dânsul şiă ă nepo elul se juca întrţ -un col .ţ

Ce bine îi p ru bietului om, c neă ă -am dus s -l vedem! Ne spuse că ă se simte mult mai bine, c ochiul nuă -i era deloc pierdut şi c aveaă speran a de a fi cu des vârşire vindecat peste câteva zile.ţ ă

— De! Ce să-i fac! A fost într-un ceas r u! ad ugase el; îmi pare r u,ă ă ă mai cu seam , de spaima bietului b iat.ă ă

Tocmai ne vorbea de doctorul care îl c uta cu mult înă ă grijire, când se auzi sunând clopo elul de la uş .ţ ă

— Trebuie s fie chiar el! zise nevasta bolnavului.ăUşa se deschise şi mare ne-a fost mirarea, când recunoscur m peă

Garoffi, ce r m sese în prag cu capul plecat, necuă ă tezând s intre.ă— Cine e? întreb bolnavul.ă— Este b iatul care teă -a lovit, zise tata.— Vino încoace, b iete! îi strig b trânul. Ai venit s m vezi, nuă ă ă ă ă -i

aşa? Linişteşte-te, m simt mai bine, sunt aproape vindecat. Vinoă încoace!

Garoffi, de-abia st pâninduă -şi lacrimile, se apropie de pat; era aşa de tulburat c nici nu putea s vorbeasc .ă ă ă

B trânul îl mângâie şi îi zise:ă— Î i mul umesc, dragul meu, c ai venit; duţ ţ ă -te de spune mamei, şi

tatei, s nu mai aib nici o grij , c eu merg spreă ă ă ă bine.Garoffi, îns , nu se mişca, parc ar fi voit s spun ceva, dar se sfia.ă ă ă ă— Vrei să-mi mai spui ceva? întreb b trânul. Ce vrei? Spune,ă ă

dr gu ule!ă ţ— Eu? Nu, nu vreau nimic!...— Aşadar, du-te b iete! Duă -te cu sufletul liniştit.Garoffi merse pân la uş şi acolo se opri, se uit la nepo elulă ă ă ţ

b trânului, care privea cu mare curiozitate la el.ăÎn sfârşit, scoase un obiect de sub mantaua lui cea lung , îl puseă

repede în mâna b ie elului, zicânduă ţ -i:— ine, aceasta e pentru tine! Şi o lu la picior.Ţ ăB ie elul alerg la patul b trânului şi îi dete pachetul. Pe hârtia ce-lă ţ ă ă

învelea era scris: " iŢ - l d ruiesc ie!"ă ţDeschiser m, ne uitar m şi mare ne fu mirarea, cândă ă v zur mă ă

albumul de timbre poştale; albumul acela despre care vorbea necontenit, asupra c ruia cl dise atâtea speran e şi care îl costaseă ă ţ atâtea osteneli. Îşi d dea comoara, jum tate din via a sa, ca s capeteă ă ţ ă iertare, bietul b iat!ă

Scriitoraşul florentin.(Istorisire lunar ).ă

Giolo urma în clasa a IV-a primar . Era un b iat dr gu cam deă ă ă ţ doisprezece ani, alb la fa şi cu p rul negru. Era fiul cel mai mare alţă ă unui slujbaş de la drumurile de fier, care, având copii mul i şi leafţ ă pu in , tr ia în nevoie şi în lips .ţ ă ă ă

Tat l s u îl iubea şi era foarte bun cu el, dar era cât se poate deă ă straşnic în privin a înv turii, c ci dorea cu fiul s u s fie curând înţ ăţă ă ă ă stare, să-i vin în ajutor pentru între inerea familiei, şi, cu toate că ţ ă b iatul înv a bine, tot îl îndemna s înve e şi mai bine.ă ăţ ă ţ

Bietul om era cam în vârst , şi munca silit ceă ă -şi impusese, îl îmb trânise înainte de vreme. M car c se sim ea sleit de puteri, totuşiă ă ă ţ lucra şi în orele ce-i r mâneau libere de la obositorul lui serviciu, pentruă ca familia s nu fie lipsit de nimic. De aceea îşi petrecea o parte dină ă noapte scriind.

Un editor de ziare, de c r i şi de fascicole, îi d duse s scrieă ţ ă ă adresele abona ilor pe nişte fâşii de hârtie. Bietul om câştiga la aceaţ lucrare trei lire pentru cinci sute de adrese scrise frumos şi regulat.

Munca aceasta îl obosea şi acest lucru îl spunea el, adeseori, când se aşeza la mas .ă

— Mi se duc ochii! zicea cu mâhnire, bietul b trân; Scriă sul noaptea m pr p deşte!ă ă ă

Giulio îi zise într-o zi:— Tat drag , lasă ă ă-m să ă- i ajut; ştii c pot s scriu întocmai caţ ă ă

dumneata!— Nu dr gu ule, tu ai de înv at; şcoala ta este ceva cu mult maiă ţ ăţ

serios decât adresele mele; aş avea o adev rat mustrare de cuget,ă ă dac iă ţ -aş lua un singur ceas de la învă tur . Nu, f tul meu, î iţă ă ă ţ mul umesc!ţ

B iatul ştia bine c nă ă -ar fi putut îndupleca niciodat pe tat l s u, deă ă ă aceea nu mai st rui deloc, dar iat ce pl nuise:ă ă ă

B gase de seam c tat l s u înceta de a scrie, punct la miezulă ă ă ă ă nop ii; îl auzea cum îşi împingea scaunul, când se ducea s se culce.ţ ă

Într-o noapte îl l s s plece, apoi se scul , se îmbr c biă ă ă ă ă ă nişor, merse în odaia de lucru dibuind prin întuneric, aprinse lampa, se aşez laă m scioar , lu din fâşiile ce st teau gră ă ă ă ăm dite la o parte, se uit pe listaă ă de adrese şi începu s scrie pref când minunat caligrafia tat lui s u.ă ă ă ă Scria din toat inima, bietul b iat, vesel c putea s vin în ajutorulă ă ă ă ă familiei, îns îi cam b tea inima de fric , s nu-l prind tat l s u. Încetulă ă ă ă ă ă ă cu încetul, adresele scrise se f cur teanc. Din când în când se oprea, îşiă ă freca mâinile, întindea urechea, zâmbea şi reîncepea cu mai mult poft .ă ă Scrise o sut şaizeci de adrese. Câştigase o lir ! Atunci puse condeiul laă ă loc, stinse lampa şi se întoarse în od i a sa pe vârful picioarelor.ă ţ

A doua zi, tat l veni vesel la mas . Nu pricepuse nimic, c ci îşi f ceaă ă ă ă lucrarea f r să ă ă-şi dea seama, gândindu-se cu totul la altceva şi abia a doua zi îşi num ra fâşiile scrise.ă

Se aşez la mas zâmbind şi, b tând cu mâna pe um rul fiului s u,ă ă ă ă ă îi zise:

— Ştii tu, Giulio, c tat l t u este un bun muncitor? Ieri sear amă ă ă ă

scris cu a treia parte mai mult ca de obicei! Mâna nu-mi tremur şi ochiiă tot îşi mai fac datoria!

Giulio, plin de bucurie, îşi zise:— Bietul tata! scriind în locul lui, nu-i dau numai un ajutor b nesc, îiă

aduc şi mângâierea de a se crede întinerit. Aşadar, înainte b iete.ăÎmb rb tat de aceast bun reuşit , în noaptea urm toaă ă ă ă ă ă re, îndată

ce b tu dou sprezece, el merse înainte cu lucraă ă rea tat lui s u. Merseă ă astfel mai multe nop i deţ -a rândul. Tat l nu b nuia deloc, numai atât că ă ă într-o sear zise:ă

— Ciudat! De vreo cât va vreme ardem mai mult petrol.ăGiulio o sflecli, dar tat l s u nu mai st rui asupra acestui luă ă ă cru şi

b iatul merse înainte cu scrierea adreselor.ăPierderea somnului din fiecare noapte începu, îns , s oboseasc peă ă ă

bietul b iat; şi seara, când înv a sau scria penă ăţ tru şcoal , i se închideauă ochii. Într-o sear , pentru prima oar adormi pe caiet.ă ă

— Fii harnic, îi strig tat l s u b tându-l pe umeri, nu te lenevi,ă ă ă ă copile, înva !ţă

Giulio se dezmetici şi reîncepu s scrie, dar în serile ură m toare oă duse şi mai r u, mo ia pe c r i, diminea a se scuă ţă ă ţ ţ la târziu, înv a lec iileăţ ţ cu greu, parc i se urâse cu învă ă tura.ţă

Deocamdat , tat l s u b g de seam şi t cu, apoi începu s seă ă ă ă ă ă ă ă îngrijeasc şi, în cele din urm , pentru întâia dat îl dojeni, zicânduă ă ă -i;

— Giulio nu te mai cunosc, te-ai schimbat cu totul, te-ai f cută înd r tnic şi nep s tor; aduă ă ă ă - i aminte c toat n dejdea familiei e înţ ă ă ă tine! Purtarea ta m mâhneşte foarte mult.ă

La aceast mustrare, cea dintâi mai aspr ce o primea, b iatul seă ă ă tulbur şi îşi zise în sine:ă

— Nu mai merge! Trebuie s m rturisesc totul tat lui!ă ă ăDar chiar în seara aceea, la mas , tat l zise cu bucurie:ă ă— Şti i c în luna aceasta am câştigat treizeci şi dou de lire maiţ ă ă

mult decât în luna trecut ! Zicând acestea, scoase din buzunar un cornetă cu bomboane, ca s s rb toreasc împreun cu copiii s i acestă ă ă ă ă ă neaşteptat câştig. Copiii, de bucurie, b tur din palme. Lui Giulio, v zândă ă ă pe tat l s u aşa de vesel, îi veni inima la loc şi se gândi:ă ă

— Nu, dragul meu tat , o s te ajut şi de aici înainte şi o s mă ă ă ă silesc din toate purerile, ca s înv ziua pentru şcoal , iar noaptea să ăţ ă ă lucrez pentru dumneata şi pentru to i ai mei.ţ

Tat l, urmânduşi vorba, zise:ă— Un prisos de treizeci şi dou de lire e ceva! Îmi pare foarte bine!ă

Numai dumnealui m mâhneşte! şi ar t pe Giulio.ă ă ăBietul copil primi mustrarea în t cere şi îşi re inu lacrimile, careă ţ

st teau să ă-i curg pe obraji; în fundul inimii, îns sim i o mareă ă ţ mângâiere.

El continu s lucreze din toat inima; îns , gr m dinduă ă ă ă ă ă -se oboseală peste oboseal , îi fu din ce în ce mai greu s lupte.ă ă

Lucrurile mergeau astfel de dou luni: tat l dojenind meă ă reu şi uitându-se mânios la el, iar fiul suferind dojenile şi chinuindu-se ca să poat s le biruie pe toate.ă ă

Într-o zi, tat l se duse la şcoal , ca s întrebe pe profesor, cumă ă ă merge fiul s u. Acesta îi r spunse:ă ă

— Da, înva pentru c este inteligent, dar nu mai înva cu poft ,ţă ă ţă ă cum înv a mai înainte. Este somnoros, z p cit, casc . Face nişteăţ ă ă ă compozi ii scurte, scrise urât şi aruncate f r rost pe hârtie. Ar putea sţ ă ă ă fac mult mai mult şi mult mai bineă .

În acea sear , tat l îşi lu b iatul la o parte şi-l mustr şi mai aspru:ă ă ă ă ă— Giulio, tu vezi bine, cât muncesc; vezi că-mi scurtez zilele pentru

voi to i şi ie nu iţ ţ ţ -e mil : nici de mine, nici de maă ma, nici de fra i!ţ— Nu, tat , nu vorbi aşa! strig copilul, plângând cu hohot, şi fu câtă ă

p-aci s m rturiseasc totul; dar tat l ad ug : ştii starea în care neă ă ă ă ă ă afl m, vezi cât trebuie s muncim cu to ii şi câte trebuie s r bd m ca să ă ţ ă ă ă ă ne putem sus ine. N d jduţ ă ă iam o gratifica ie de o sut de lire de laţ ă administra ia c ilor ferate şi mi sţ ă -a spus c nu mi se va da nimic, aşa că ă sunt nevoit s lucrez şi mai mult.ă

Auzind aceasta, Giulio opri m rturisirea ce st tea sâă ă -i ias din gură ă şi-şi zise:

"Nu drag tat , nă ă -am să- i spun nimic: vreau s p strez taina, ca sţ ă ă ă mai lucrez pentru tine. Prin munc te voi r spl ti de suferin a ceă ă ă ţ - iţ pricinuiesc. Cât pentru şcoal , tot o s înă ă v destul, ca săţ ă-mi trec bine examenele"; ceea ce era mai r u, e c tat l devenea din ce în ce maiă ă ă nep s tor fa de el, vorbea foarte rar cu dânsul, ca şi cum lă ă ţă -ar fi privit ca pe un fiu r t cit, de la care nu mai spera nimic; se ferea chiar să ă ă-i întâlneasc privirea. Giulio în elegea totul şi suferea f r s cârteasc .ă ţ ă ă ă ă

Trudirea neîncetat şi întristarea zdruncina din zi în zi mai multă s n tatea b iatului; el sl bea şi îng lbenea, şi de aceea era silit să ă ă ă ă ă-şi neglijeze studiile, în elegea foarte bine, c nu putea sţ ă -o mai duc mult;ă şi în fiecare zi îşi zicea: la noapte n-o s m mai scol! Aş! Îndat ceă ă ă auzea sunând ora dou sprezece, tocmai când ar fi trebuit s se in deă ă ţ ă hotărâre, sim ea un fel de remuşcare, i se p rea c şezând în pat ar lipsiţ ă ă de la datorie, c ci ar fura o lir tat lui şi familiei sale. Atunci se scula şiă ă ă începea s scrie cu speran a c tat l s u ar putea s -l prind lucrând,ă ţ ă ă ă ă ă sau c şiă -ar fi num rat adresele şi c întâmplarea iă ă -ar fi descoperit totul, f r ca el s fie nevoit să ă ă ă-i dest inuiasc ceva, c ci nu îndr znea.ă ă ă ă

Astfel mergea înainte.Într-o sear la mas , tat l zise o vorb , care fu hot râtoaă ă ă ă ă re pentru

el. Mamă-sa uitându-se la el îi p ru c -l vede şi mai galben şi mai ofilit şiă ă îi zise:

— iŢ -e r u, Giulio? apoi ad ug c tre so ul s u: Mi se pare c eă ă ă ă ţ ă ă bolnav Giulio; nu vezi ce galben e? Spune, dragul mamei, ce ai?

Tat l s u se uit la dânsul cu nep sare şi zise:ă ă ă ă— Mustrarea de cuget aduce cu sine o s n tate rea. Aduă ă - i aminteţ

ce s n tos erai când ai fost şcolar bun şi inimos!ă ă— Dar nu vezi c e bolnav? strig mama.ă ă— Nu-mi pas ! r spunse tat l.ă ă ăAcest cuvânt atinse drept la inim pe bietul b iat.ă ă"Aşa? Tat lui s u nuă ă -i mai p sa de el! Tat l care mai înainteă ă

tremura numai auzindu-l c tuşeşte! Aşadar nu-l mai iubea! F r nici oă ă ă îndoial , era cu totul izgonit din inima lui. Nu, tat ! zise el în sine, cuă ă inima zdrobit , nu pot tr i f r iuă ă ă ă birea ta; voi s-o redobândesc pe deplin, voi să- i m rturisesc totul şi s înv ca mai înainte! De ast dat mţ ă ă ăţ ă ă -am hot rât!"ă

Totuşi, el se scul şi în noaptea aceea, ca în celelalte nop i, dar maiă ţ mult din obicei. Când se dete jos din pat, vru s mearg în odaia deă ă scris, ca s se uite în liniştea nop ii pentru cea din urm oar la aceaă ţ ă ă od i , unde lucrase aşa de mult în tain , cu inima plin de mul umire şiă ţă ă ă ţ de iubire. Când se rev zu lâng m scioar , cu lampa aprins , când v zuă ă ă ă ă ă fâşiile albe pe care el nu mai avea s scrie adresele ce le înă v ase acumăţ pe de rost, fu cuprins de p rere de r u şi apuă ă c condeiul, ca s înceapă ă ă lucrarea obişnuit .ă

Întinzând mâna, dete jos o carte. Tot sângele i se sui la cap. Dacă s-o fi deşteptat tat l s u. Neap rat c nu lă ă ă ă -ar fi prins f când vreun faptă r u; el însuşi se hot râse să ă ă-i spun .ă

Cu toate acestea îi era fric atunci când se gândea s -l vadă ă ă

deodat dinaintea lui. S fie surprins la acea or , în liă ă ă niştea aceea! Mama lui s-ar fi deşteptat şi s-ar fi speriat. Ideea care pân atunci nuă -i venise, c tat l s u să ă ă -ar sim i poate ruşinat descoperind adev rul... toateţ ă acestea îl înfiorau. Întinse urechea, inânduţ -şi suflarea. Nu auzi nici-un zgomot. Ascult la uş : nimic! To i dormeau în cas ; tat l nu auzise. Seă ă ţ ă ă linişti şi reîncepu s scrie. Fâşiile se gr m deau, auzea pe drum pasulă ă ă regulat al gardiştilor de noapte; apoi un zgomot de tr suri care încetă ă deodat ; mai târziu, zgoă motul mai multor inşi, care ce treceau încetinel, şi, în sfârşit, o adânc linişte întrerupt din când în când de l tratul deă ă ă -p rtat ală vreunui câine; iar el scria, scria înainte.

Dar tat l s u, pe care îl credea c doarme, st tea la spateă ă ă ă le lui. Auzise zgomotul pricinuit de c derea c r ii şi aştepă ă ţ tase momentul potrivit, ca s intre. Zgomotul carelor acoperise uşorul zgomot al uşii şiă al paşilor s i.ă

El st tea drept la spatele b iatului, cu capul s u cel alb deasupraă ă ă micului cap negru al fiului s u; vedea condeiul cum aluneca pe fâşii.ă Într-o clip ghicise şi în elesese tot. O mare mustrare de cuget, oă ţ înduioşare nespus îi cuprinse sufletul şi îl inea pe loc, în buşit deă ţ ă emo ie, la spatele copiţ lului. Deodat , Giulio scoase un ip t; dou mâiniă ţ ă ă nervoase îl apucar de cap.ă

— Tat ! Tat ! Iartă ă ă-m ! strig Giulio, recunoscând pe tat l s u.ă ă ă ă— Tu s m ier i pe mine! r spunse tat l, plângând şi s rutând peă ă ţ ă ă ă

fiul s u pe frunte. Am în eles tot, ştiu tot, eu î i cer iertare, dragul meuă ţ ţ copil! Haide, vino cu mine! Şi îl împinse sau mai bine zis îl duse pe mâini pân la patul mamei sale, care se deşteptase, şi i-l arunc în bra e,ă ă ţ zicându-i: Sărut pe acest înger, care nu doarme de trei luni, ca s luă ă -creze pentru mine şi eu îi am ram sufletul cu dojenile mele,ă lui care îmi câştiga pâinea!

Mama îl strânse la piept, apoi zise:— Du-te de te culc , fiul meu, duă -te îndat de te odihneşte. Duă -l tu

în patul s u! zise ea, b rbatului. Tat l îl lu în bra e, îl duse în od i a luiă ă ă ă ţ ă ţ şi-l culc mângâinduă -l mereu, apoi îi aşez pernele şi îi trase plapuma peă el.

— Mul umim, t ticule! zicea b iatul. Acuma duţ ă ă -te şi dumneata de te culc ; sunt aşa de mul umit!ă ţ

Dar tat l voia să ă-l vad adormit; se aşez lâng patul b iatului, îl luă ă ă ă ă de mân şi îi zise:ă

— Dormi, dormi, copilul meu! Giulio obosit, adormi îndat şi dormiă somn dulce bucurându-se pentru prima oar , dup atâtea luni, de ună ă somn liniştit, înveselit cu visuri surâzătoare.

Când se deştept , a doua zi, soarele se în l ase de mult îşi frecă ă ţ ă ochii şi vrând să-şi trag plapuma, sim i c ceva greu o re ine; se uit şiă ţ ă ţ ă v zu capul alb al tat lui s u proptit de marginea patului. Bietul b trână ă ă ă petrecuse noaptea aici, fericit de a vedea pe fiul s u odihninduă -se, apoi adormise şi el cu o adânc mul umire în suflet.ă ţ

St ruin a.ă ţMiercuri, 28.

Sunt încredin at c şi Stardi din clasa mea ar fi în stare s fac ceeaţ ă ă ă ce a f cut micul scriitoraş florentin.ă

Azi diminea , doi b ie i au fost cât se poate de ferici i la şcoal : celţă ă ţ ţ ă dintâi, Garoffi, nebun de bucurie, pentru c bă ătrânul func ionar îi d duseţ ă înapoi albumul, înavu it cu trei timbre din republica Guatemala, pe careţ el le c uta de mult: cel deă -al doilea, Stardi, fiinc luase a doua medalie,ă

era cel dintâi din clas , dup Derossi.ă ăTo i am fost uimi i. Cine ar fi zis una ca asta în luna lui octombrie,ţ ţ

când tat l lui Stardi, aducându-l la şcoal , spusese profesorului:ă ă— Te rog, domnule profesor, s ai mult r bdare, cu fiul meu, c ciă ă ă ă

este foarte greu de cap.În zilele dintâi, b ie ii îl porecliser "cap de dovleac". Dar el era dină ţ ă

aceia care-şi zic: "Sau mor, sau izbutesc!" şi se pusese straşnic pe înv tur . Înv a zi şi noapte: acas , la şcoal , pe strad ; înv a mereu.ăţă ă ăţ ă ă ă ăţ Era r bd tor ca un bou şi înă ă c p ânat ca un m gar, aşa c , nep s tor laă ăţ ă ă ă ă glumele îndr ză ne e ale camarazilor s i, împ r ind la pumni şi dând chiarţ ă ă ţ cu piciorul în cei care-l nec jeau; acel cap de dovleac ne întrecuse peă to i.ţ

Când a venit la şcoal , nu în elegea boac de aritmetic ;ă ţ ă ă compozi iile îi erau un şir de nerozii, nu putea sţ ă-şi aduc aminte delocă de vreo epoc sau de vreo dat ; acum dezleag probleme, scrie corect şiă ă ă îşi ştie lec ia ca pe ap . Când îl vezi mic şi îndesat, cu capul mare şiţ ă înghesuit între umeri: când îi observi mâinile scurte şi groase şi îi auzi glasul lui cel aspru, pricepi îndat , c trebuie s aib o voin de fier.ă ă ă ă ţă

El g seşte materie de studiu chiar prin ziare şi afişe de teatru. Cândă are ceva bani, îşi cump r câte o carte. Şiă ă -a alcătuit chiar o mică bibliotec . Întră -o zi, când era mai cu voie bun , îi ieşi din gur f g duiala,ă ă ă ă c m va duce la el, ca s miă ă ă -o arate.

El nu vorbeşte cu nimeni, cu nimeni nu se joac , st meă ă reu în bancă inânduţ -şi fruntea între mâini, nemişcat ca o stânc şi ascultând peă

profesor.Cât a trebuit s munceasc bietul Stardi, ca s ajung la aşaă ă ă ă

izbând ! Profesorul, deşi era cam sup r cios azi diminea , când aă ă ă ţă împ r it medaliile, totuşi iă ţ -a spus:

— Bravo Stardi! Bravo b iete! Cine st ruie izbuteşte!ă ăEl îns nu se mândri deloc, nici nu zâmbi m car; abia se întoarse laă ă

locul lui cu medalia la piept, îşi cufund iar şi capul între mâini şi st tuă ă ă mai nemişcat şi mai atent decât oricând.

Dar nostim lucru fu la ieşirea din şcoal . Tat l s u, om scurt şiă ă ă îndesat ca şi el, îl aştepta la poart , şi v zânduă ă -i medalia, nu voi să cread cu nici un chip c el o câştigase.ă ă

Trebui s -l încredin eze profesorul. Atunci începu s râd cu poft :ă ţ ă ă ă b tu pe ceaf pe fiul s u, strigânduă ă ă -i cu o voce groas :ă

— Bravo! Bine z u, b iete! Bine de tot, dovlecelul meu!ă ăZicând acestea, se uita la el plin de mirare şi cu zâmbetul pe buze,

c ci tot nuă -i venea s cread adev rul.ă ă ăB ie ii, to i râdeau, numai Stardi nu râdea. El, desigur, şi începuseă ţ ţ

s rumege în mintea sa lec ia de a doua ă ţ zi.

Recunoştin a.ţSâmb t , 31.ă ă

Nu m îndoiesc c Stardi nu se plânge niciodat de proă ă ă fesorul s uă ca tine. Ai zis c profesorul vostru era ieri cam sup r cios. Chipul cuă ă ă care ai spus aceasta, ar ta că ă- i este cam ciud . Ia gândeşteţ ă -te de câte ori eşti tu sup r cios, şi cu cine! Cu tat l t u, cu mama ta; sup rareă ă ă ă ă care, fa de ei, devine o crim . Şi cu drept cuvânt poate fi câteodatţă ă ă supăr cios, s rmanul vostru profesor, c ci ia gândeşteă ă ă -te de câ i ani seţ oboseşte cu b ie ii. O fi avut, nu zic, mul i b ie i buni şi iubitori, dar câ iă ţ ţ ă ţ ţ vor fi fost nerecunosc tori, câ i vor fi abuă ţ zat de bun tatea lui şi nu vor fiă inut seam de îngrijirile sale! Un adev r foarte trist este acela c voiţ ă ă ă

mai mult îl am râ i, decât îl mul umi i!ă ţ ţ ţGândeşte-te c cel mai sfânt om din lume, dac ar fi în loă ă cul lui, tot

s-ar nec ji uneori. Şi apoi, ştii tu de câte ori profeă sorul, deşi bolnav, îşi face lec ia numai pentru c nu e tocţ ă mai aşa de r u, ca s se poată ă ă scuza. Şi atunci, desigur c este sup r cios, pentru c sufer , sau pentruă ă ă ă ă c voi nu-l în elege i şi v folosi i de indispozi ia lui, ca s face i nebunii.ă ţ ţ ă ţ ţ ă ţ

Respect şi iubeşte pe profesorul t u, copile! Iubeşteă ă - l pentru că tat l t u îl iubeşte şi-l respect ; Iubeşte-l pentru c îşi consacr via aă ă ă ă ă ţ pentru binele atâtor copii, care-l vor uita; Iubeşte-l pentru c î iă ţ lumineaz inima; Iubeşte-l pentru c întră ă -o zi, când vei fi b rbat, şi niciă eu, nici el nu vom mai fi pe lume, el se va înf işa min ii tale al turi cuăţ ţ ă mine. Şi atunci, fa a lui obosit , pe care tu azi nu o iei în seam , iţ ă ă ţ -o vei aminti şi te vei mâhni, chiar dup treizeci de ani. Te vei c i c nu lă ă ă -ai iubit; te vei ruşina c teă -ai purtat r u cu dânsul; iubeşteă - i profesorul,ţ pentru c el face parte din numeroasa familie a celor cincizeci de mii deă înv tori elementari, r spândi i prin toat Italia, care sunt ca nişteăţă ă ţ ă p rin i intelectuali ai miliă ţ oanelor de b ie i ce cresc odat cu tine. Ei suntă ţ ă muncitorii pu in r spl ti i, care preg tesc rii noastre un popor mai bunţ ă ă ţ ă ţă decât cel de acum.

Eu nu m mul umesc cu iubirea ta, pe cât timp nu vei iubi şi tu peă ţ to i aceia careţ - i voiesc binele, şi printre aceştia, profesorul t u este celţ ă dintâi dup p rin ii t i. Iubeşte-l, aşa precum ai iubi pe un frate al meu,ă ă ţ ă iubeşte-l: şi când te mângâie, şi când te dojeneşte; când este drept şi chiar când î i pare c e nedrept; iubeşte-l când e vesel şi blând, iubeşte-lţ ă şi mai mult, când e mâhnit.

Iubeşte-l întotdeauna. Pronun cu smerenie numele de "profesor",ţă c ci dup numele de "tat ", acesta este cel mai nobil, cel mai dulce, peă ă ă care un om îl poate da unui alt om.

Tat l t u.ă ă

IANUARIE

Profesorul suplinitor.Miercuri, 4.

Bine zice tata! Profesorul era sup r cios, fiindc nuă ă ă -i era bine.Suplinitorul vine de trei zile, s -l înlocuiasc . Suplinitorul despreă ă

care am mai vorbit, e un tân r mic şi f r barb , care seam n mai multă ă ă ă ă ă a şcolar.

Chiar din ziua dintâi, când a venit suplinitorul, s-a f cut mare larmă ă în clas , fiindc este prea blând şi are o r bdare nespus .ă ă ă ă

Bietul om, strig mereu la b ie i.ă ă ţ— T cere! T cere! V rog face i linişte!ă ă ă ţDar nu-l ascult niă meni. Azi diminea , b ie ii şiţă ă ţ -au ieşit din m sur ;ă ă

zgomotul era aşa de asurzitor, încât, nu i se mai auzea glasul deloc. El dojenea, se ruga: zadarnic! Directorul se ivi de dou ori pe pragul uşii şiă se uit în untru; dar cum pleca, zgomotul înă ă cepea şi mai tare: s-ar fi crezut c eram la bâlci. Garrone şi Derossi f ceau mereu semneă ă camarazilor lor s tac , s se astâmpere; degeaba, nici nuă ă ă -i b gau înă seam . Singur Stardi st tea nemişcat la locul s u, cu fruntea strâns înă ă ă ă mâini, gândindu-se poate, sau la frumoasa lui bibliotec , sau la temeleă de a doua zi. Garoffi, micul negustor şi strâng torul de timă bre poştale, era şi el asemenea foarte ocupat cu alc tuirea unei liste de loterie, câteă

dou lire biletul, pentru c vrea s pun la lot o c limar de buzunar.ă ă ă ă ă ă To i râdeau, strigau, înfiţ geau peni e prin b nci şi apoi zbârnâiau cu eleţ ă ca şi cu drâmbul; îşi azvârleau cocolaşe de hârtie cu fire de elastic scoase de prin ghete.

Suplinitorul apuca de mân pe unul, zguduia pe altul; pe un ală treilea îl şi pedepsi; Vreme pierdut ! Nu ştia s rmanul, la ce sfânt s seă ă ă mai închine. Le zicea:

— De ce sunte i aşa de neastâmp ra i? Voi i s primesc unţ ă ţ ţ ă avertisment din cauza voastr ?ă

Apoi b tea cu pumnul în catedr şi striga cu glasul supă ă ărat, aproape înecat de lacrimi:

— T cere! T cere! T cere odat ! iă ă ă ă Ţ -era mai mare mila de dânsul. Cu toate acestea, larma creştea şi mai mare. Franti îi azvârli un cocoloş de hârtie. Unii miorl iau ca pisicile, al ii se înc ierau: era o înv lm şeal deă ţ ă ă ă ă nespus.

Uşa se deschise şi pedelul intr şi spuse suplinitorului, c -l cheamă ă ă directorul. Profesorul se scul şi ieşi repede, cu totul tulburat. Atunci,ă zgomotul deveni şi mai mare. Deodat , Garrone s ri în sus, roşu la fa ,ă ă ţă cu pumnii ridica i, şi strig cu glas amenin tor:ţ ă ţă

— Astâmp ra iă ţ -v odat , m garilor! Nu v e ruşine s v râde i deă ă ă ă ă ă ţ suplinitor, fiindc este bun? Dac vă ă -ar zdreli oasele, a i fi smeri i ca nişteţ ţ câini; droaie de nemernici ce sunte i! V spun curat, c cine o îndr zniţ ă ă ă să-şi mai bat joc de dânsul, îl aştept la poart şi îi rup f lcile. Şi z u c oă ă ă ă ă fac, chiar fa cu tat l s u!ţă ă ă

B ie ii t cur to i de ast dat . Ah! Ce frumos era Garrone, înă ţ ă ă ţ ă ă momentul acela!

Ochii îi str luceau ca dou scântei, parc era un pui de leu înt râtat.ă ă ă ă El se uit drept în fa a celor mai îndr zne i; to i plecar capul.ă ţ ă ţ ţ ă

Când se întoarse suplinitorul, r mase uimit de acea tă ăcere, dar v zând pe Garrone aprins la fa şi tremurând, în elese; îl privi cuă ţă ţ dragoste şi îi zise cu glasul s u cel blând, parc ar fi zis unui frateă ă :

— Î i mul umesc, Garrone!ţ ţ

Biblioteca lui Stardi

M-am dus ieri la Stardi. Casa lui este aproape, peste drum de şcoal . Miă -e cam ruşine s-o spun, dar trebuie s m rturisesc c miă ă ă -a fost necaz pe el, când i-am v zut c r ile. Ce bine şi le p streaz ! Nă ă ţ ă ă -a pr p dită ă nici una m car, din c ră ă ile pe care a înv at; le are pe toate şi eu nu maiţ ăţ am nici una! Ce r u îmi pare c leă ă -am rupt! To i banii ceţ -i cap t de laă ă rude, el îi d pe c r i.ă ă ţ

Tat l s u, prinzând de veste că ă ă-i plac c r ile, a dat s i le lege după ţ ă ă placul lui şi i-a cump rat un dul pior frumos de nuc.ă ă

Dulapul are nişte perdelu e verzi. Când tragi de un şnur, ele seţ deschid şi i se înf işeaz deodat trei rânduri de c r i de diferite culori,ţ ăţ ă ă ă ţ bine aşezate, curate şi cu titlurile scrise cu litere poleite. Are: poveşti, c l torii, poezii; are şi c r i cu gravuri, şi ce bine ştie s potrivească ă ă ţ ă ă fe ele! A aşezat voluţ mele albe pe lâng cele albastre, pe cele roşii lângă ă cele negre şi lâng acestea, pe cele galbene: astfel c se deosebesc deă ă departe şi au o înf işare cât se poate de frumoas . Adeăţ ă seori, el îşi petrece timpul rânduindu-le în alt chip. Şi-a f cut un catalog de c r i,ă ă ţ tocmai ca un bibliotecar. Cum şi le îngrijeşte! Le şterge de praf, le r sfoieşte şi cu b gare de seam le deschide, ca s nu le mânjească ă ă ă ă poate cu degetele lui cele groase; s-ar zice c sunt noi. P cat, z u, că ă ă ă n-am ştiut şi eu s mi le p strez pe ale mele! Ce bucurie, e pe el, când îşiă ă

cump r câte o carte! O mângâie, îi face loc în bibliotec , o ia iar şi înă ă ă ă mân , o învârteşte şi se uit la ea ca la un odor. Întră ă -un rând începuse s -l doar ochii de mult ce citea.ă ă

Tat l s u veni la noi, în odaie, şi, b tând cu palma pe ceafa fiuluiă ă ă s u, îmi zise cu vocea sa puternic :ă ă

— Ia spune-mi, domnişorule, ce zici dumneata de al meu cap de dovleac? Te încredin ez c în c p âna asta e atâta str duin încât areţ ă ă ăţ ă ţă s izbuteasc în toate! Mângâiereaă ă aceea grosolan a tat lui s u îl f ceaă ă ă ă s închid ochii de pl cere, întocmai ca un c eluş când îl mângâieă ă ă ăţ st pânul.ă

N-aş putea s spun de ce, dar nuă -mi vine s glumesc cu Stardi, cumă glumesc cu ceilal i camarazi ai mei şi nici nuţ -mi vine s cred c esteă ă numai cu un an mai mare decât mine.

Când am plecat, el m-a înso it pân la pragul uşii şi miţ ă -a zis la revedere cu mult seriozitate; parc avea chipul posoă ă morât; era cât p-aci să-i r spund ca unui om mare:"V salut, domnule!"ă ă

Îndat ce m întorsei acas , spusei aceasta tat lui şi ad ugai:ă ă ă ă ă— Nu în eleg un lucru, tat ; Stardi nţ ă -are nici un talent, nu este

deştept, e cu totul necioplit, are un chip pocit şi cu toate acestea, el îmi impune.

Tata îmi r spunse:ă— Să- i spun eu, fiul meu, de ceţ - i impune: pentru c are t rie deţ ă ă

caracter.— Şi apoi să- i mai spun înc ceva ciudat, mai zisei eu, am stat oţ ă

or la el, acas , şi nu cred să ă ă-mi fi spus cincizeci de cuvinte. Nu mi-a ar tat nici o juc rie, nă ă -a râs, nici n-a zâmbit m car odat şi tot nu miă ă -a fost urât, şi am r mas bucuros la el. ă

Tata îmi r spunse:ă— Pentru c -l stimezi.ă

Fiul l c tuşului.ă ă

Da, nu zic, aşa o fi; dar eu stimez cu mult mai mult pe Precossi şi nu-mi inspir acelaşi sim mânt ca Stardi. Precossi e fiul l c tuşului: eă ţă ă ă un b ie el mic şi pl pând, cu priă ţ ă virea trist şi blând , e sfiiciosul acela,ă ă care cere mereu iertare tuturor şi care deşi boln vicios, totuşi învaă ţă foarte bine.

Tat l s u a c zut în darul be iei, se întoarce acas beat mort, îl bateă ă ă ţ ă f r mil şi, f r s aib vreo vin , îi azvârle c r ile şi caietele. Bietulă ă ă ă ă ă ă ă ă ţ b iat vine adesea la şcoal : cu vân t i pe obraz, cu ochii roşii şi umfla iă ă ă ă ţ de plâns, şi, cu toate acestea, n-ar spune, Doamne fereşte, c -l bateă tat l s u.ă ă

— Te-a b tut tata! îi zic câteodat , b ie ii. El r spunse repede:ă ă ă ţ ă— Nicidecum! Nu e adev rat! ca s nu-l fac de ruşine pe p rinteleă ă ă ă

s u.ă— N-ai ars tu foile acestui caiet! îi zise într-o zi, profesorul,

ar tânduă -i foile cu lucrarea ars pe jum tate.ă ă— Ba da! r spunse el, tremurând, miă -a c zut caietul din neb gareă ă

de seam !ăNoi ştiam cu to i c tat l s u, venind beat acas , d duse cu piciorulţ ă ă ă ă ă

în mas şi o r sturnase cu lamp cu tot, pe când b iatul îşi f cea temelă ă ă ă ă e.El ine cu chirie o c m ru în podul casei noastre; se suie acolo peţ ă ă ţă

scara din dos şi port reasa ne spune tot ce se petrece la ei. Întră -o zi, sora mea, Silvia, stând pe teras , îl auă zi ipând şi afl c tat l s u îlţ ă ă ă ă îmbrâncise pe sc ri aşa de tare, încât bietul b iat c zuse rostogolinduă ă ă -se

din treapt în treapă t pân jos; şi aceasta numai fiindc ceruse bani caă ă ă să-şi cumpere o gramatic .ă

Netrebnicul acela nu lucreaz nimic, se îmbat mereu şi familia îiă ă piere de foame. De câte ori nu vine bietul Precossi la şcoal , f r s fiă ă ă ă îmbucat ceva şi muşc pe furiş dintră -o buc ic de pâine ce iăţ ă -o dă Garrone, sau dintr-un m r adus de mica profesoar la care şiă ă -a f cut elă clasa întâi inferioar ! El nu iă ţ -ar zice: "Mi-e foame, tata nu-mi d să ă m nânc"!ă

Câteodat , când tat l s u trece din întâmplare pe dinaină ă ă tea şcolii, vine s -l ia, Dumnezeule! Cât e de groaznic! Cu chipul searb d şiă ă întunecat, cu p rul pe ochi, cu c ciula întră ă -o parte şi se clatin mereu peă picioare. Precossi tremur de fric atunci când îl vede, dar tot alearg laă ă ă el surâzându-i; îns el nici nu-l bag de seam , atât e de ame it.ă ă ă ţ

Bietul b iat e nevoit să ă-şi coase caietele rupte, s cear c r i laă ă ă ţ b ie i, ca să ţ ă-şi înve e lec iile, sţ ţ ă-şi prind rupturile de la c maş şi de laă ă ă hain cu ace cu g m lă ă ă ie.

iŢ -e mai mare mil de el, când îl vezi cum face gimnastic în nişteă ă pantofi grei şi mari de-i joac picioarele în ei, cu nişă te pantaloni care-i atârn la p mânt şi cu surtucul de dou ori cât el, aşa încât e silit să ă ă ă-şi sumeat mânecile pân la coaă ă te. Cu toate acestea, el înva cu multţă ă st ruin şi ar fi unul dintre cei dintâi, dac ar putea s înve e liniştită ţă ă ă ţ acas . Azi diminea a venit la şcoal cu obrazul zgâriat. B ie ii iă ţă ă ă ţ -au zis:

— Nu mai t g dui; tat l t u teă ă ă ă -a zgâriat. Spune-i directorului s -lă cheme la sec ie!ţ

El se scul repede, tremurând de necaz şi strig :ă ă— Nu, nu este adev rat! Tata nu m bate niciodat ! Dar mai târziu,ă ă ă

în timpul lec iei, lacrimile îi curgeau pe banc şi când b g de seam cţ ă ă ă ă ă ne uit m la el, se sili s zâmbeasc spre aă ă ă -şi ascunde întristare. Bietul Precossi!

Mâine au s vin la mine: Derossi, Coretti şi Nelli; o să ă ă-i spun şi lui s vin . Am s -l poftesc la gustare, să ă ă ă-i d ruiesc c r i şi s r storn casaă ă ţ ă ă cu susul în jos, ca s petreac bine. O să ă ă-i umplu buzunarele cu poame, ca s -l v d şi eu o dat cel pu in mul umit şi vesel! S racul Precossi! Câtă ă ă ţ ţ ă e de bun, de r bd tor si de harnic!ă ă

O vizit pl cut .ă ă ă

Joia aceasta a fost pentru mine cea mai frumoas din tot anul.ă Derossi, Coretti şi micul cocoşat, Nelli, sosir la mine la dou ,ă ă după-amiaz ; pe Precossi nu l-a l sat tat l s u ca s vin .ă ă ă ă ă ă

Derossi şi Coretti veneau râzând, fiindc întâlniser pe bietul Crossi,ă ă b iatul precupe ei, cu o varz mare în bra e. Bietul b iat se ducea să ţ ă ţ ă -o vând ca să ă-şi cumpere peni e. Îmi spuser c Crossi primise o scrisoareţ ă ă de la tat l s u prin care îi vestea întoarcerea lui din America; de aceeaă ă s rmanul copil nu mai putea de bucurie.ă

Derossi şi Coretti sunt b ie ii cei mai veseli din clas . Ce bine amă ţ ă petrecut în cele dou ore, cât am stat împreun ! Coretti venise tot cuă ă flanelu a cafenie şi cu c ciuli de blan de pisic . E un dr cule , careţ ă ţă ă ă ă ţ scotoceşte pretutindeni şi care vrea s se afle mereu în treab . Deă ă diminea c rase lemne; cu toate acestea alerga prin toat casa,ţă ă ă observând tot, vorbind mereu, voios şi sprinten ca o veveri . Trecândţă pe la buc t rie, întreb pe buc t reas cum a pl tit lemnele şi spuse că ă ă ă ă ă ă ă tat l s u vinde zece kilograme pe patruzeci şi cinci de lire.ă ă

El povesteşte mereu din timpul pe când tat l s u era solă ă dat în al 49-lea regiment, în b t lia de la Custozza, sub coă ă manda principelui

Umberto. Ce dr gu şi ce cumsecade este! Bine zice tata:ă ţ— Ce dac să -a n scut şi a crescut printre lemne, când în vinele luiă

curge un sânge cinstit şi generos! Derossi a fost şi el foarte dr g laş.ă ă Ştie geografia ca un profesor.

Închidea ochii şi zicea:— Iat , eu v d toat Italia, Apeninii care se prelungesc pân laă ă ă ă

Marea Ionic , fluviile care curg de amândou p r ile, golfurile şiă ă ă ţ strâmtorile albastre, insulele verzi. Le spunea pe toate pe nume, pe de rost şi uite, f r nici o greşeal ; să ă ă -ar fi zis c le citeşte pe hart .ă ă

Când îl vezi cu capul tot în sus, cu cârlion ii lui aurii, cu h inu eleţ ă ţ tivite şi curate, stând drept şi frumos ca o statuie, iţ -e drag s te ui i laă ţ el.

Înv ase pe de rost, numai întrăţ -un ceas, trei pagini pe care trebuie s le recite poimâine pentru aniversarea mor ii regelui Victor Emanuel.ă ţ

Nelli, r sucinduă -şi col ul şor ului, îl privea şi el cu drag.ţ ţVizita camarazilor mei mi-a pricinuit o mare pl cere, parc miă ă -a

luminat mintea. Când plecar , ce bineă -mi p ru, v zând pe bietul Nelli,ă ă mic şi schilod, între cei doi b ie i mari şi zdraveni, care-l duceau de braă ţ ţ glumind cu el şi f cându-l s râd cum nu-l v zusem niciodat râzând!ă ă ă ă ă

Când intrai în sufragerie, b gai de seam c lipsea cadra ceă ă ă reprezint pe Rigoletto, caraghiosul cocoşat. O ascună sese tata, ca s nuă o vad s rmanul Nelli.ă ă

Înmormântarea regelui Victor Emanuel.Mar i, 17.ţ

Cum intr în clas , profesorul, azi, la orele dou , chem pe Derossiă ă ă ă şi-i spuse s înceap cuvântarea. Acesta, stând în picioare lâng catedr ,ă ă ă ă cu fa a c tre noi, începu s rosteasc cuvântarea, roşinduţ ă ă ă -se la fa şiţă ridicând din ce în ce glasul s u cel limpede şi r sun tor:ă ă ă

"Sunt acum patru ani de când, în ziua şi în ora aceasta, sosea în fa aţ Panteonului, la Roma, carul mortuar cu r mă ăşi ele lui Victor Emanuel, celţ dintâi rege al Italiei unite!

El a murit dup dou zeci şi nou de ani de domnie, în cursul c roraă ă ă ă scumpa patrie, zdrobit şi rupt în şapte state, ap sat de str ini şi deă ă ă ă ă tirani, reînvie într-un singur stat liber şi neatârnat, dup o domnie peă care el a ştiut s-o m reasc : prin faceri de bine şi prin vitejie, prină ă lealitate şi b rb ie în primejdie, prin chibzuial în izbânzi şi prină ăţ ă statornicie în nenorociri. Carul funebru sosea sub o povar de coroane,ă dup ce str b tuse str zile Romei sub o ploaie de flori, în mijloă ă ă ă cul unei nenum rate mul imi jalnice şi t cute, care sosise din toate unghiurileă ţ ă Italiei, precedat de o armat de geneă rali, de o mul ime de principi şi deţ miniştri, urmat de un cortegiu întreg de veterani, de o p dure deă steaguri, de reprezentan i a trei sute de oraşe, de tot ce înf işeazţ ăţ ă puterea şi gloria unui popor. Carul sosea la poarta marelui templu, unde îl aştepta mormântul.

Doisprezece solda i cuirasieri ridicar sicriul de pe dric. Italia d deaţ ă ă ultimul adio regelui mort, b trânului s u rege, care o iubise atât de mult,ă ă ultimul adio soldatului, tat lui ei, precum şi celor dou zeci şi nou deă ă ă ani, cei mai frumoşi şi mai binecuvânta i din istoria sa. Minutul acela fuţ m re şi solemn! To i tremurau de emo ie şi privirea tuturor mergea deă ţ ţ ţ la car la steagurile cernite ale celor optzeci de ofi eri înşiţ ra i pe drumulţ s u. Italia întreag era aici de fa , repreă ă ţă zentat prin acele steaguri, careă aminteau nenum ra ii mor i, valurile de sânge, gloriile noastre cele maiă ţ ţ sacre, jertfele cele mai sfinte şi durerile cele mai sfâşietoare. Sicriul, dus

de solda i, trecu; toate steaguri zdren uite în b t liile de la Goito, de laţ ţ ă ă Pastrengo, de la Santa-Lucia, de la Novara, de la Palestro, din Crimeea, de la San-Martino, de la Castelfidardo; optzeci de v luri negre, seă plecar , sute de medalii izbir sicriul şi zgomotul acela în buşit careă ă ă tulbur sângele tuturor, fu ca r sunetul a o mie de voci omeneşti, careă ă cu toate strigau deodat :ă

— Adio, bun, viteaz şi binecuvântat rege al nostru! Ai s vie uieşti înă ţ inima poporului t u, cât timp soarele va str luci asupra Italiei!ă ă

Steagurile se ridicar cu mândrie c tre cer şi regele Victor intr înă ă ă gloria nepieritoare a mormântului!"

Franti gonit din şcoal .ăSâmb t , 21ă ă

Numai unul singur dintre noi era în stare s râd când Derossiă ă rostea cuvântarea asupra înmormânt rii regelui Victor Emanuel, şi Frantiă râse.

Nu pot s -l suf r, pentru c este un r ut cios. Când vreun p rinteă ă ă ă ă ă vine la şcoal , ca s se plâng de fiul s u şi cere ca s fie pedepsit, el seă ă ă ă ă bucur . Când unul din noi plânge, elă râde. Tremur de frica lui Garrone şiă bate pe Zid raş, pentru c este mic; nec jeşte pe Coressi pentru c areă ă ă ă o mân uscaă t ; cutez chiar să ă ă-şi râd de bietul Robetti, pentru c umblă ă ă în cârje, îşi bate joc de s rmanul Precossi, pe care to i îl resă ţ pect .ă Înt rât mereu pe cei mai slabi decât dânsul şi, când se bate cu ei, seă ă îndârjeşte şi d f r mil . Are fruntea înă ă ă ă gust şi mic , ochii tulburi şiă ă înfunda i, deţ -abia se v d de sub cozorocul şepcii; în sfârşit, are oă înf işare resping toare.ăţ ă

Lui nu-i pas de nimeni, nu se teme de nimica, râde în fa aă ţ profesorului, fur cât poate şi t g duieşte f r s cliă ă ă ă ă ă peasc m car. Seă ă ceart mereu cu câte cineva; vine la şcoal cu andrele, ca s în epe peă ă ă ţ vecini; îşi rupe nasturii de la h inu şi îi rupe şi pe ai altora, ca să ţă ă-i joace în arşice. C ră ile, caietele, ghiozdanul, totul este murdar şi rupt; linii cioţ -c nite, condeiele roase, unghiile mâncate, hainele unse şi numai rupturiă f cute în b t ile cu b ie ii.ă ă ă ă ţ

Am auzit c mama lui este bolnav din cauza sup r rilor ceă ă ă ă -i aduce şi c tat l s u lă ă ă -ar fi gonit de trei ori de acas .ă

Biata mam vine din când în când, s întrebe de purtarea fiului s uă ă ă şi pleac plângând. El ur şte şcoala, ur şte pe caă ă ă marazi şi pe profesor. Profesorul se face câteodat , c nuă ă -i vede mişeliile şi atunci e şi mai r u.ă A încercat s -l ia cu binişorul: degeaba! El îşi bate joc de dânsul. Iă -a vorbit cu asprime; el şi-a acoperit ochii cu mâinile, pref cânduă -se că plânge, şi râdea. A fost alungat din şcoal pe trei zile, drept pedeaps ,ă ă dar s-a întors şi mai r ut cios, şi mai obraznic. Derossi îi zise o dat :ă ă ă

— Ia astâmp ră ă-te frate, nu vezi c mâhneşti pe profesor!ăEl amenin c îl împunge cu o andrea în pântece. În sfârşit, aziţă ă

diminea a fost gonit din şcoal ca un câine.ţă ăPe când profesorul îi da lui Garrone, s copieze naraă iunea lunarţ ă

din ianuarie "Micul toboşar sard", el azvârli pe scânduri o plesnitoare, care sp rgânduă -se, r sun ca o detuă ă n tur de puşc . To i tres rir m.ă ă ă ţ ă ă Profesorul s ri în picioareă şi strig :ă

— Franti, ieşi din şcoal !ăEl r spunse:ă— N-am aruncat eu! Şi râdea.Profesorul repet :ă— Ieşi afar !ă

— Ba nu m mişc deloc! r spunse Franti obraznic.ă ăAtunci, profesorul îşi pierdu cump tul: se repezi la el, îl apuc deă ă

bra şi îl scoase din banc . El se zvârcolea, scrâşnea din din i, însţ ă ţ ă profesorul izbuti s -l târasc pân la director, apoi se întoarse în clas şiă ă ă ă se urc pe catedr , apucânduă ă -şi capul între mâini. Era aşa de obosit şi de trist, încât ne era mil , când ne uitam la dânsul.ă

— De treizeci de ani de când dau lec ii, nu mi sţ -a întâmplat aşa ceva! zise el cu întristare. Nu se auzea o r suflare. Mâiă nile îi tremurau de mânie şi dunga-i de pe frunte p rea şi mai adânc ; să ă -ar fi zis c e o ran .ă ă

Bietul profesor! Tuturor ne p rea r u de tulburarea lui.ă ăDerossi se ridic şi zise:ă— S nu v întrista i, domnule profesor; noi v iubim!ă ă ţ ăAtunci, fa a i se însenin pu in şi ne zise:ţ ă ţ— S urm m lec ia, copii!ă ă ţ

Micul toboşar sard.(Istorisire lunar )ă

În ziua de 21 iulie 1848, cea dintâi zi a b t liei de la Custoza, vreoă ă şaizeci de solda i dintrţ -un regiment de infanterie, din armata noastr ,ă fur trimişi s ocupe o cas p r sit de pe un deal.ă ă ă ă ă ă

De-abia sosi i, se v zur deodat ataca i de dou compaţ ă ă ă ţ ă nii de austrieci, care n v lir pe neaşteptate din mai multe p r i.ă ă ă ă ţ

O ploaie de gloan e îi sili s se ad posteasc şi s se bariţ ă ă ă ă cadeze cât mai curând în casa p r sit , dup ce l sar peă ă ă ă ă ă câmpie câ iva mor i şiţ ţ r ni i.ă ţ

Îndat ce în epenir bine uşile cu drugi de fier, solda ii alergar peă ţ ă ţ ă la ferestre, la amândou etajele, şi începur un foc des şi bine îndreptată ă împotriva asaltatorilor. Aceştia se apropiau încetul cu încetul, rândui i înţ semicerc, r spună zând şi ei tot cu aceeaşi t rie.ă

Acei şaizeci de solda i italieni erau comanda i de doi ofiţ ţ eri inferioriţ şi de un c pitan: om straşnic, înalt, slab, cu musta a şi cu p rul c runt.ă ţ ă ă

Printre solda i se afla şi un mic toboşar din Sardinia, b iat cam deţ ă paisprezece ani, c ruia, de pipernicit ce era, nu i se putea ghici vârsta;ă i-ai fi dat cel mult doisprezece ani. Era oacheş la fa şi avea nişte ochiţă negri în fundul capului, care str luceau ca dou scântei.ă ă

C pitanul comanda ap rarea de la o fereastr din etajul de sus şiă ă ă poruncile ieşeau din gura lui ca nişte pocnituri de puşc . Pe chipul s uă ă nu se z rea nici cea mai mic tulburare.ă ă

Micul toboşar galben la fa , se suise pe o m scioar şi întindeaţă ă ă gâtul cât putea, ca s vad cum merg lucrurile pe afar . El z reaă ă ă ă printr-un nor de fum uniformele albe ale austriecilor înaintând pu in câteţ pu in.ţ

Casa era aşezat pe malul unui povârniş, spre care da o singură ă fereastr de la pod; iar toate celelalte ferestre dă ădeau spre culmea dealului; de aceea austriecii atacau fa a şi laturile casei, iar povârnişulţ din dos r m sese cu totul liber.ă ă

Lupta era crâncen : gloan ele c deau ca grindina, g uă ţ ă ă reau şi cr pau zidurile; sf râmau pervazurile pe dinafar şi pe din untru;ă ă ă ă pr p deau tot; zdrobeau obloane, oglinzi, moă ă bile; azvârleau aşchii de lemn; r spândeau un nor de moloz; de farfurii, de pahare, de geamuriă sparte, toate acestea zburau şuierând prin cas şi f ceau un zgomotă ă asurzitor.

Din când în când c dea câte un soldat. Tovar şii îl tră ă ăgeau la o parte. Al ii mergeau şov ind prin od i, inânduţ ă ă ţ -şi r nile că u mâinile.

În buc t rie se şi afla un mort întins la p mânt, cu capul zdrobit deă ă ă gloan e; afar , brâul vr jmaşilor se strângea mereu.ţ ă ă

C pitanul, care pân atunci avea aerul nep s tor, se tulă ă ă ă bur pu in şiă ţ ieşi repede din odaie, urmat de un sergent. Dup câteva minute,ă sergentul se întoarse şi chem pe micul toboşar. B iatul veni într-o fug ,ă ă ă urcându-se dup el pe o sc ricic mic şi intrând în podul casei, undeă ă ă ă v zu pe c pitan proptit de fereastr şi scriind repede cu creionul pe oă ă ă buc ic de hârtie.ăţ ă

C pitanul îndoi hârtia, se uit drept în ochii b iatului cu acea privireă ă ă adânc şi rece, dinaintea c reia fiecare soldat tremura, şi zise cuă ă asprime:

— Toboşarule!Toboşarul duse mâna la chipiu.— Eşti îndr zne , b iete?! îl întreb c pitanul.ă ţ ă ă ăOchii b iaă tului scânteiar :ă— Da, domnule c pitan!ă— Uită-te într-acolo! îi zise c pitanul, împingându-l spre fereastr , înă ă

vale, lâng casele din Villafranca, acolo unde vezi lucind baionete, seă afl regimentul nostru. Ia acest bilet, agaă ţă-te de frânghie, coboară-te jos pe fereastr , iaă -o la fug pe povârniş, str bate valea, soseşte la aiă ă noştri, şi d biletul celui dintâi ofi er ce-l vei întâlni. Mai întâi leap dă ţ ă ă- iţ rani a şi cing toarea!ţ ă

B iatul lep d rani a şi cing toarea; ascunse biletul în sân.ă ă ă ţ ă Sergentul azvârli funia pe fereastr , în epeni un c p tâi în drugii de fier,ă ţ ă ă iar c pitanul ajut pe b iat s ias pe o fer struie.ă ă ă ă ă ă

— Adu- i aminte c sc parea noastr atârn de b rb ia ta şi deţ ă ă ă ă ă ăţ iu eala picioarelor tale! îi zise c pitanul.ţ ă

— Fii pe pace, domnule c pitan! r spunse b iatul l sânduă ă ă ă -se în jos pe frânghie, nu v teme i!ă ţ

— Dumnezeu să- i ajute!ţB iatul ajunse jos în câteva clipe, sergentul trase sus frânghia şiă

plec . C pitanul se apropie repede de fereastr ,ă ă ă ca s urm reasc şi elă ă ă cu privirea pe b iat, care p rea c zboar pe povârniş.ă ă ă ă

C pitanului i se p rea chiar c toboşarul izbutise s fug neobservată ă ă ă ă de vr jmaşi, când cinci sau şase mici nori de pulbere se ridic în jurulă ă b iatului şi îl vestir c fusese descoperit de duşmani: c ci norii aceia nuă ă ă ă erau altceva decât râna scormonit şi ridicat în sus de gloan e.ţă ă ă ţ

Cu toate acestea, micul toboşar alerga mereu. Deodat c zu.ă ă— L-au ucis! r cni c pitanul, muşcânduă ă -şi pumnul.Abia strigase astfel şi z ri pe micul toboşar ridicânduă -se.— A fost numai o c z tur ! îşi zise c pitanul şi r sufl .ă ă ă ă ă ăB iatul începu iar s alerge, dar şchiop tând.ă ă ă— Şi-a scrântit piciorul! gândi c pitanul.ăSe mai ridicar înc câteva vârtejuri de pulbere în urma b iatului,ă ă ă

dar tot mai dep rtate. C pitanul scoase un strig t de izbând ; b iatulă ă ă ă ă sc pase. Totuşi, el mai r mase acolo, s se uite la toboşar; era cu inimaă ă ă îndoit , c ci de nu ajungea la vreme cu biletul prin care cerea un ajutoră ă imediat, ori to i solda ii lui c deau ucişi, ori era silit s se dea prizonierţ ţ ă ă împreun cu dânşii.ă

B iatul alerga o bucat , apoi umbla mai încet, şchiopă ă ătând; se repezea iar şi, şi iar şi se oprea şi se împiedica.ă ă

— Nu cumva l-a atins vreun glon la picior? îşi zicea c pitanulţ ă îngrijorat uitându-se la toate mişc rile b iatului; şi de la acea dep rtareă ă ă îi vorbea, îl a â a, îl îndemna s se grţ ţ ă ăbeasc , ca şi cum lă -ar fi putut vedea. El m sura necontenit, cu ochii aprinşi de ner bdare, spa iulă ă ţ dintre b iatul care aă -lerga şi dintre sclipirea baionetelor din vale.

Auzea totodat şi şuieratul gloan elor de la etajul de jos, strig teleă ţ ă poruncitoare ale ofi erilor şi ale sergen ilor, vaieţ ţ tele r ni ilor şi zgomotulă ţ d râm turilor.ă ă

— Haide, înainte! strig el, micului toboşar, urm rindu-l cu privirea.ă ă— Înainte! Mergi! Alearg !... Doamne! Se opreşte! Nu, nu,ă iat -lă

reîncepe s alerge.ăUn ofi er veni sţ ă-i spun c deşi vr jmaşii nu încetaser focul, totuşiă ă ă ă

ridicau un steag alb, ca s le impun capituă ă larea.— S nu r spunde i! strig c pitanul, f r ca s ridice ochii de laă ă ţ ă ă ă ă ă

copilul care ajunsese în vale; el îns nu mai alerga, ci p rea c abia seă ă ă târ şte.ă

— Hai du-te!... mergi mai iute, alearg ! strig c pitanul, scrâşnindă ă ă din din i şi ridicând pumni. Omoarţ ă-te, mori, ticălosule, dar alearg ,ă du-te! Apoi r cni ca o fiar : Ah! Nemeră ă nicul, nesocotitul, s-a aşezat jos.

Şi, în adev r, pân aici v zuse capul b iatului alunecând peă ă ă ă deasupra grâului; în acel moment disp ruse ca şi cum să -ar fi aşezat jos sau ar fi c zut.ă

Dup câteva minute, capul se ivi iar şi şi în sfârşit se pieră ă du pe din dosul gardurilor. C pitanul, nemaiz rindu-l, coă ă bori repede. Gloan ele seţ n pusteau şi mai tare: od ile erau pline cu r ni i; unii din ei şov iau caă ă ă ţ ă be ivii şi se ag au de mobile. Pere ii, pardoseala, totul era stropit cuţ ăţ ţ sânge. Câteva cadavre z ceau întinse pe pragul uşilor. Un glon rupseseă ţ bra ul drept al locotenentului. Fumul şi pulberea înv luiau totul.ţ ă

— Curaj b ie i! strig c pitanul. Sta i nemişca i la postul vostru! Neă ţ ă ă ţ ţ vine ajutor! Înc un avânt de b rb ie şi de r bă ă ăţ ă dare, şi suntem mântui i.ţ

Austriecii se apropiar şi mai tare. Fe ele lor înverşunate se z reauă ţ ă printre norii de fum, iar zgomotul puştilor era covârşit de strig tele loră s lbatice. Înjurau, le porunceau s capituleze şiă ă -i amenin au cu moartea.ţ Câte unii din solda i, înfricoşa i, se retr geau de la ferestre; sergen ii îiţ ţ ă ţ goneau înapoi. Dar focul sl bea, descurajarea se vedea pe toate chiă -purile, nu mai era cu putin s sus in mult vreme ap rarea.ţă ă ţ ă ă ă

Austriecii încetar focul şi o voce poruncitoare strig mai întâi înă ă limba german , apoi în cea italian : "Preda iă ă ţ -v "ă

"Nu" url c pitanul de la o fereastr . Lupta începu mai crână ă ă cen dină amândou p r ile. C zur înc vreo câ iva solda i; mai multe ferestreă ă ţ ă ă ă ţ ţ r maser goale. Momentul fatal se apropia.ă ă

C pitanul bolborosea între din i:ă ţ— Suntem pierdu i!... Nu ne vine în ajutor! Nu mai soseşţ te!Şi el alerga ca un nebun prin od i, furios învârtind sabia în mâini,ă

hot rât s moar .ă ă ăDeodat , un sergent, coborânduă -se repede din podul casei strig :ă— Ne vine ajutor! Vine! repet c pitanul nebun de bucurie.ă ăLa acel strig t, zdraveni şi r ni i, sergen i şi ofi eri, to i n v lir laă ă ţ ţ ţ ţ ă ă ă

ferestre şi împotrivirea se înte i din nou.ţDup câteva minute, ei b gar de seam c începuse un fel deă ă ă ă ă

neorânduial printre vr jmaşi. Atunci,c pitanul adun în grab solda iiă ă ă ă ă ţ într-o odaie din etajul de jos, ca s dea n val cu baionetele. Apoi se suiă ă ă ca s se încredin eze dac vine ajutor, când, deodat auzi un zgomot deă ţ ă ă paşi gr bi i, înso it de un ă ţ ţ "ura!" puternic şi v zu, mai întîi printre norii deă fum, p l riile cu dou col uri ale carabinierilor italieni, apoi un escadronă ă ă ţ ce venea în goana mare cu s biile scânteind deasupra capetelor şiă umerilor vr jmaşilor.ă

Atunci, c pitanul împreun cu solda ii se repezir cu baionetaă ă ţ ă înainte. Inamicii se cl tinar , ieşir din rânduri şi o luar la fug . Loculă ă ă ă ă r mase liber; casa, mântuit şi, pu in duă ă ţ p aceea, dou batalioane deă ă infanterie, italiene, şi dou tuă nuri erau postate pe acea în l ime.ă ţ

C pitanul, ieşind cu solda ii ceă ţ -i r maser teferi întru înă ă tâmpinarea regimentului s u, fusese uşor r nit la mâna stână ă g în goana dată ă vr jmaşilor.ă

În acea zi; izbânda fu de partea noastr , îns a doua zi, luptaă ă reîncepând, cu toat împotrivirea lor vitejeasc , italienii fur birui i deă ă ă ţ num rul covârşitor al austriecilor, şiă în diminea a de 26 se v zur sili i sţ ă ă ţ ă apuce cu întristare drumul spre Mincio.

C pitanul, deşi r nit, f cu drumul pe jos cu solda ii s i osteni i şiă ă ă ţ ă ţ t cu i. Ajungând c tre sear la Gotio, pe Mincioe, el la c utat îndat peă ţ ă ă ă ă locotenentul s u, care trebuia s fi ajuns înaintea lui. Îi ar tar oă ă ă ă biseric , unde se instalase în grab spitalul ost şesc. C pitanul sosindă ă ă ă acolo, v zu biă serica plin de r ni i, aşeza i pe dou rânduri de paturi şiă ă ţ ţ ă pe saltele întinse pe jos. Doi doctori şi doi infirmieri mergeau de la un r nit la altul.ă

Se auzeau gemete şi strig te în buşite.ă ăC pitanul îşi îndrepta privirile în toate p r ile c utând pe ofi erulă ă ţ ă ţ

s u, cînd a auzit un glas apropiat şi foarte slab care-l chema:ă— Domnule c pitan!ăEl se întoarse: era micul toboşar. B iatul st tea întins pe pat şi eraă ă

învelit cu o pânz groas de perdele, v rgat cu roşu. Bietul b iat eraă ă ă ă ă foarte palid şi slab, dar ochi lui nu pierduser nimica din str lucirea lor,ă ă p reau dou diamante negre.ă ă

C pitanul plin de mirare, îi zise cu glasul s u aspru:ă ă— Aici eşti tu ? apoi ad ug : Bravo b iete! iă ă ă Ţ -ai f cut datoria!ă— Am f cut şi eu tot ce am putut! r spunse micul toboşar.ă ă— Eşti r nit? îl întreb c pitanul, c utând cu ochii pe ofi eă ă ă ă ţ rul s u înă

paturile de al turi.ă— Da! Ce să-i faci! zise b iatul, mândru de a fi r nit, c ci altfel nă ă ă -ar

fi cutezat s deschid gura în fa a asprului c pitan.ă ă ţ ă— M-am inut pitit cât am putut; dar tot mţ -au v zut vr jă ămaşi foarte

curând. Soseam cu dou zeci de minute mai înainte, dac nu mă ă -ar fi atins. Am avut noroc, c am g sit îndat pe un c pitan de stată ă ă ă -major, c ruia iă -am dat biletul dumneavoastr . Drept alte toate, eram fript deă sete şi m temeam s nuă ă -mi r mân destul putere, ca s ajung la aiă ă ă ă noştri. Plângeam de groaza ce-mi pricinuia gândul c fiecare minut deă întârziere trimitea pe câ iva din tovar şi mei pe lumea cealalt . Înţ ă ă sfârşit, Dumnezeu mi-a venit in ajutor şi eu am f cut ce am putut; suntă mul umit. Dar vai, domnule c pitan, î i curge sânge din ran ! Vrei sţ ă ţ ă ă- iţ mai strâng leg tura? Apropieă -te te rog şi întinde mâna!

C pitanul îi întinse mâna stâng şi cu cea dreapt voia s ajute peă ă ă ă b iat, s dezlege bandajul, dar nici nă ă -apuc bietul b iat s se ridice bineă ă ă din perne, şi fu nevoit s se lase iar jos: îng lbenise ca ceara.ă ă

— Las , las ! îi zise c pitanul, uitânduă ă ă -se la el şi retr gânduă -şi mâna din mâinile lui. Vezi mai întâi de tine şi apoi de al ii; bag de seam ,ţ ă ă b iete o ran uşoar poate s ajung periculoas , dac nu o îngrijeşti laă ă ă ă ă ă ă vreme!

Micul toboşar dete din cap.— Trebuie s fi pierdut mult sânge, ca s fi aşa de pră ă ăp dit, îi ziseă

c pitanul, uitânduă -se de ast dat la el mai cu b gare de seam .ă ă ă ăB iatul zâmbi şiă -i r spunse:ă— Am pierdut mult sânge? Bine ar fi, domnule c pitan, deă -ar fi

numai atât. Ia uită-te! Şi-şi dete plapuma la o parte.C pitanul, îngrozit, se retrase înapoi. B iatul nu mai avea decât ună ă

picior. Piciorul stâng îi fusese t iat mai sus de geă nunchi; trunchiul era legat şi bandajul mai era înc însână gerat.

În acel moment trecu un chirurg militar, scurt şi gros, cu mânecile

sumese.— Ah, domnule c pitan, îi zise arâtânduă -i b iatul, iat un cază ă

nenorocit! Acest picior ar fi putut s fie sc pat, dac nu lă ă ă -ar fi obosit nebuneşte. Ce inflama ie gândeşti c avea? Am fost nevoit s -l tai laţ ă ă minut, ca să-i scap via a. Te asigur eu, domnule c pitan, c este un b iatţ ă ă ă cu mult inim ; nu iă ă -a curs nici o lacrim , nă -a scos nici un ip t. Peţ ă onoarea mea, m f lesc c acest b iat este italian. Trebuie s fie vi deă ă ă ă ă ţă viteji!

Apoi salut pe c pitan şi se duse la patul unui alt r nit.ă ă ăC pitanul r m sese uimit, se uit int la b iat, cu fruntea încre it ;ă ă ă ă ţ ă ă ţ ă

în urm îi trase plapuma şi încetişor, f r m car a şti ce face, a intită ă ă ă ţ privirea la dânsul, duse mâna la cap şi îşi scoase chipiul.

— Domnule c pitan! strig b iatul, surprins. Ce faci, domnuleă ă ă c pitan? M salu i pe mine?ă ă ţ

Şi soldatul acela, atât de dârz şi de posac, care nu spusese în via aţ lui o vorb dulce vreunui inferior, r spunse cu un glas blând şi plin deă ă bucurie:

— Da, pe tine!... C ci eu sunt numai un c pitan, iar tu eşti un erou!ă ăApoi se aplec spre dânsul şi-l s rut de mai multe ori p rinteşte.ă ă ă ă

Iubirea de patrie.Mar i, 24.ţ

Fiindc istoria "Micul toboşar sard" teă -a mişcat aşa de mult, trebuie să- i fi fost lesne azi diminea aţ ţă - i face comţ pozi ia, de vreme ce aveaţ de subiect: "De ce- i iubeşti ara?"ţ ţ

De ce- i iubeşti ara? Nu iţ ţ ţ -au venit îndat în minte sute deă r spunsuri? Îmi iubesc ara: pentru c mama să ţ ă -a n scut pe p mântul ei;ă ă pentru c sângele ce curge în vinele mele este italian; pentru c aiciă ă sunt îngropa i mor ii pe care maţ ţ ma îi plânge şi tata îi onoreaz ; pentruă c aici mă -am n scut; pentru c limba pe care o vorbesc, c r ile pe careă ă ă ţ înv , penăţ tru c fratele meu, sora mea, camarazii mei de şcoal , maă ă rele popor în mijlocul c ruia tr iesc, frumoasa natur care m înconjoar , totă ă ă ă ă ce v d, tot ce iubesc, tot ce înv , tot ce admir, este italian! Dar tu nuă ăţ po i înc , f tul meu, s sim i pe deplin iubirea de ar . O vei sim i cândţ ă ă ă ţ ţ ă ţ vei fi mare, când te vei întoarce dintr-o c l torie lung , şi rezemânduă ă ă -te într-o diminea de parapetul vaporului vei z ri departe, la orizont,ţă ă mun ii albaştri şi m re i ai rii tale. Acea privelişte î i va tulţ ă ţ ţă ţ bura: mintea, sângele şi î i va scoate un ip t de bucurie. O vei sim i aceaţ ţ ă ţ iubire atunci când, aflându-te într-un oraş dep rtat, avântul inimii te vaă împinge printre mul imea neţ cunoscut c tre vreun lucr tor necunoscut,ă ă ă pe care îl vei fi auzit, trecând pe lâng dânsul, c vorbeşte limba ta. Oă ă vei sim i în mânia mândr şi dureroas , careţ ă ă - i va urca sângele în obraji,ţ când vei auzi pe un str in, careă - i necinsteşte ara. Vei sim i acea iubire,ţ ţ ţ şi mai tare, şi mai mândr , în ziua când amenin area unui popor vr jmaşă ţ ă va ridica o furtun de foc asupra patriei tale şi vei auzi z ng nind armeleă ă ă în toate p ră ile şi vei vedea adunânduţ -se legiuni de voinici şi de p rin i,ă ţ strigând c tre fiii lor: "Lupta iă ţ -v cu b rb ie!" iar pe mame, luânduă ă ăţ -şi adio de la copiii lor, zicându-le: "Fi i biruitori!"ţ

Vei mai sim i iar şi cu fal acea iubire, dac vei avea norocul sţ ă ă ă ă vezi întorcându-se în ar solda ii împu ina i, şi obosi i, zdren ui i, însţ ă ţ ţ ţ ţ ţ ţ ă dârzi, cu scânteia biruin ei în ochi, purtând steagurile lor g urite deţ ă gloan e vr jmaşe, urma i de un şir nesfârşit de viteji inând sus capeteleţ ă ţ ţ lor, cu r ni oblojite, p şind seme i în mijlocul unei mul imi nebune deă ă ţ ţ bucurie, care-i acoper cu flori şi cu binecuvânt ri. Numai atunci o să ă ă

în elegi ce va s zic iubirea de patrie; atunci o s sim i ce este PATRIA.ţ ă ă ă ţ E un lucru aşa de mare, aşa de sfânt, încât, dac întră -o zi te-aş vedea că te întorci neatins de la o b t lie nesus inut pentru ea, tu, care eştiă ă ţ ă sângele meu, dac aş şti c iă ă ţ -ai cru at via a de frica mor ii, eu tat l t u,ţ ţ ţ ă ă eu, care te primesc cu o bucurie nespus , de câte ori te întorci de laă şcoal , teă -aş primi cu un suspin de jale, n-aş mai putea s te iubesc, aşă muri cu o groaznic durere în inim .ă ă

Tat l t u.ă ă

Invidie.Miercuri, 25.

Tot Derossi a f cut cea mai bun compozi ie despre iuă ă ţ birea de ar .ţ ă S racul Votini, era aproape sigur c va c p ta el, prima medalie.ă ă ă ă

Eu l-aş iubi pe Votini, cu toate c se ine aşa de mândru. Şi apoi deă ţ când st al turi de mine, miă ă -e ciud s v d ce necaz are pe Derossi. Ară ă ă voi s -l întreac ; înva s r cu ul dar ce să ă ţă ă ă ţ ă-i faci?... Nu poate s -l biruie.ă Derossi î i d o mie înainte la orice materie, şi Votini îşi muşc limba deţ ă ă necaz. Carlo Nobis îl pizmuieşte şi el pe Derossi, dar e prea mândru, ca s se arate. Votini se d de gol şi se plânge la p rin i, c profesorii suntă ă ă ţ ă nedrep i cu el. Când profesorii întreab pe Derossi, şi el r spunde ca deţ ă ă obicei, pe dat şi bine, Votini se posomor şte, las ochii în jos, seă ă ă preface c nă -aude şi se sileşte s râd ; dar vai de râsul lui!... Numai elă ă ştie cum râde.

Noi, to i îi ştim patima, şi când profesorul laud pe Derossi, ne uit mţ ă ă int la el. Zid raşul îi face botul de iepure şi el înghite în sec de necaz.ţ ă ă

Azi diminea şiţă -a dat r u în petic. Profesorul intr în clas şi ne spuneă ă ă rezultatul examenului lunar.

— Derossi, media 10 cu prima medalie!Votini se pref cu imediat c str nut . Profesorul se uit la el: eraă ă ă ă

lesne de în eles.ţ— Votini, îi zise, s ă nu laşi şarpele invidiei, s p trund în inima ta,ă ă ă

c ci el roade creierii şi stric inima! ă ă To i b ie ii se uitar la el, numaiţ ă ţ ă Derossi, nu. Votini vru s r spund , dar nu putu. R mase încremenit peă ă ă ă loc, galben de ciud , şi pe când profesorul explica lec ia, el începu să ţ ă scrie pe o coal , de hârtie cu liteă re mari: Eu nu invidiez pe aceia care câştig prima medalie numai prin protec ii şi nedrept i! Voia s trimită ţ ăţ ă ă biletul acela lui Derossi.

Vecinii lui Derossi pl nuiau ceva; îi vedeam cum îşi vorbeau laă ureche; unul din ei t ie o medalie mare de hârtie şi desen pe ea cuă ă condeiul un şarpe negru. Votini b g şi el de seam . Profesorul plecă ă ă ă pu in afar din clas . Vecinii lui Derossi ieşir îndat din banc , ca s deaţ ă ă ă ă ă ă medalia lui Votini. Toat clasa se aştepta la o ceart , iar Votini tremuraă ă ca frunza, de necaz.

Derossi strig :ă— Da iţ -mi-o mie!— Da, da, aşa e, strigar to i, tu s iă ţ ă -o dai!Derossi lu medalia şi o rupse în buc ele. Profesorul se întoarse înă ăţ

clas şi reîncepu lec ia. Eu nu pierdui din ochi pe Votini; era roşu caă ţ j raticul. El lu biletul pe care-l scrisese, îl ghemui încetinel, f cu din elă ă ă un cocoloş, îl b g în gur , îl amestec pu in, apoi îl arunc sub banc .ă ă ă ă ţ ă ă Ieşind din şcoal , Votini, fiindc era cam z p cit, îşi pierdu sugativa.ă ă ă ă Derossi îndatoritor din firea lui, o ridic de pe jos, iă -o puse în ghiozdan şi-l ajut să ă-şi lege cureaua. Votini nu cutez nici m car să ă ă-si ridice ochii.

Mama lui Franti.Sâmb t , 25.ă ă

Cu toat blânde ea lui Derossi, Votini tot nu se îndrept deloc.ă ţ ăIeri, la lec ia de religie, în fa a directorului, profesorul înţ ţ treb peă

Derossi, dac ine minte cele dou strofe din cartea de citire: ă ţ ă Oriunde îmi îndrept privirea, preaînalte Dumnezeule, eu pe tine te v d!ă

Derossi spuse c nu. Votini se scul repede surâzând şi strig :ă ă ă— Le ştiu eu!— Era vesel, crezând c face înă necaz lui Derossi.Dar nu izbuti; tot el a r mas p c lit, c ci nu putu s recite poeziaă ă ă ă ă

dincauz c mama lui Franti intr ca un fulger în clas , îmbrâncindă ă ă ă dinaintea ei pe fiul s u, care fusese eliminat pentru opt zile din şcoal .ă ă M înfior gândinduă -m la trista scen ce v zur m.ă ă ă ă

Biata femeie! Era speriat ! Venise cu capul gol. Era plin de z pad !ă ă ă ă Vai de ea, s raca! Se arunc la picioarele direcă ă torului şi îi zise cu glasul înecat în lacrimi:

— Domnule director! Fie-v mil de mine, primi i iar pe b iatul meuă ă ţ ă la şcoal ! De trei zile de când e acas , îl in asă ă ţ cuns de taică-s u, c ciă ă fereasc Dumnezeu, dac ar afla adeă ă v rul, lă -ar omori! Fie-v mil , c ciă ă ă nu ştiu ce s mai fac! V rog din tot sufletul, domnule director!ă ă

Directorul încerc s o scoat afar din şcoal , dar nu putu c ci eaă ă ă ă ă ă se împotrivea plângând şi rugându-se mereu:

— De-a i şti ce de suferin e, ce de necazuri miţ ţ -a pricinuit copilul acesta, v-ar fi mil de mine! Domnule director, nuă -mi respinge i aceastţ ă cerere, v rog; cine ştie, poate c să ă -o îndrepta! V d bine c nu o s maiă ă ă tr iesc mult; simt c mi se apropie ceasul şi, înainte de a închide ochii,ă ă aş dori s -l v d îndreptat... c ci... ce să ă ă ă-i fac?... şi începu s plâng cuă ă hohot... este copilul meu; m car c e r u, tot îl iubesc!.... Aş muriă ă ă disperat !... Mai ierta i-l şi de ast dat , domnule direcă ţ ă ă tor, numai ca să nu se întâmple vreo nenorocire; ierta i-l de mila unei s rmane mame! Şiţ ă îşi acoperi obrajii cu mâinile suspinând.

Franti şedea cu capul plecat, nep s tor. Directorul se uit la el,ă ă ă r mase câtva timp pe gânduri, dup aceea îi zise:ă ă

— Franti, du-te la locul t u!ăAtunci, mama sa se scul , mul umi de mai multe ori diă ţ rectorului,

f r să ă ă-i lase timpul de a zice ceva, şi se îndrept spre uş ştergânduă ă -şi ochii; apoi, adresându-se c tre Franti, îi zise cu o voce sfâşietoare:ă

— Fii bun, copilul meu! V rog pe to i s ave i pu in r bdare cuă ţ ă ţ ţ ă ă el!... Mul umim domnule director, de bun tateaţ ă ce a i avut. Fii cuminte,ţ copile; Te rog! Bun ziua, b ie i! Mul umim domnule profesor, v rogă ă ţ ţ ă ierta i cu to ii pe o s rman mam ! Se uit înc o dat la fiul s u, parcţ ţ ă ă ă ă ă ă ă ă s-ar fi rugat la dânsul, şi plec tr gânduă ă -şi col ul şalului, care se târa peţ jos.

Chipul ei era palid ca turta de cear , capul îi tremura şi spinarea îiă era încovoiat ; o auzir m cum tuşea când cobora pe sc ri.ă ă ă

Directorul se uit drept în ochii lui Franti şi îi zise cu un ton care, înă acea t cere, te f cea s tremuri:ă ă ă

— Franti, o omori pe mama ta!To i ne uitar m la el înfiora i. Tic losul zâmbea.ţ ă ţ ă

Speran a.ţDuminic , 29.ă

Frumos a fost, Enrico, avântul cu care te-ai aruncat în bra eleţ mamei tale, când te-ai întors de la şcoal , dup lec ia de religie.ă ă ţ

Profesorul iţ -a dest inuit lucruri mari şi mângâietoare.ăDa, Dumnezeu, ne-a aruncat pe unul în bra ele celuilalt, nu ne vaţ

desp r i pe veci; când vom muri nu ne vom zice înfior toarele şiă ţ ă dezn d jduitoarele cuvinte: mam , tat , Enrico, nă ă ă ă -o s ne mai vedemă niciodat ! Nu, c ci ne vom revedea întră ă -o a doua via , în care cel ce aţă suferit mult în aceasta va fi r spl tit şi va reg si pe iubi ii s i întră ă ă ţ ă -o lume f r p cate, f r lacrimi şi f r moarte. Dar trebuie s ne silim s fim to iă ă ă ă ă ă ă ă ă ţ vrednici de acea via .ţă

Ascultă-m copile! Fiecare fapt bun , fiecare avânt de dragosteă ă ă c tre acei ce te iubesc, fiecare îndatorire c tre caă ă marazii t i, orice gândă bun: este o pornire c tre acea lume.ă

Spre lumea aceea te îndreapt , asemenea, orice durere, c ciă ă fiecare durere este isp şirea unei vine, fiecare lacrimă ă şterge o greşeal .ă Hot r şteă ă -te, f tul meu, s fii în fiecare zi mai supus, mai bun, maiă ă iubitor decât în ajun. Spune- i în fiecare diminea , azi eu voiesc s mţ ţă ă ă port aşa încât cugetul meu s fie împ cat şi tat l meu mul umit; voiescă ă ă ţ să-mi câştig iubirea tuturor camarazilor mei, a profesorului, a fratelui meu şi a altora. Şi cerei lui Dumnezeu, să- i dea putere, sţ ă- i îndeplineştiţ hot rârea. Zi aşa: ajută ă-m tu, Doamne, ca în Secare sear , când mamaă ă m s rut şiă ă ă -mi ureaz "Noapte bun ", să ă ă- i pot zice: "mam , tu s ru iă ă ţ azi pe un copil mult mai bun şi mai vrednic de s rutarea ta, decât pe celă ce l-ai s ră utat ieri!"

Vezi, copilul meu, s ai totdeauna întip rit în mintea ta pe cel laltă ă ă Enrico, fericit, care vei putea s fii tu în a doua via , purtânduă ţă -te bine în aceasta şi roagă-te lui Dumnezeu să- i îndeplineasc dorin ele.ţ ă ţ

Tu nu po i sţ ă- i închipui mângâierea unei mame când vede pe fiulţ s u închinânduă -se; ea simte atunci, c şi ea se face mai bun .ă ă

Când tu te închini, eu cred cu mai mult t rie în bun taă ă ă tea nem rginit a lui Dumnezeu: te iubesc mai mult, mună ă cesc cu mai multă putere, suf r cu mai mult r bdare, iert din tot sufletul şi m gândesc laă ă ă ă moarte cu cugetul senin.

O, Dumnezeu, atât de mare şi atât de bun! S mai aud dup moarteă ă vocea mamei mele, s reg sesc pe copilaşii mei, s rev d pe Enrico ală ă ă ă meu, să- l rev d binecuvântat şi nemuritor, s -l strâng în bra e pentruă ă ţ totdeauna!

Roagă-te lui Dumnezeu, copile! S ne rug m cu to ii, s ne iubim caă ă ţ ă s putem p stra în fundul inimii aceast cereasc speran .ă ă ă ă ţă

Mama ta.

FEBRUARIE

O medalie dat pe drept.ăSâmb t , 29.ă ă

Inspectorul şcolar a venit azi diminea la şcoal , ca s îmţă ă ă partă medaliile. E un domn b trân, cu barba alb şi îmbr cat în negru. El intră ă ă ă în clas la noi cu directorul, pu in mai înainte de a se suna pentru ieşireă ţ şi se aşeaz lâng profesor.ă ă

Puse câtorva b ie i câteva întreb ri, apoi dete prima meă ţ ă dalie lui Derossi şi, înainte de a da pe a doua, vorbi ceva cu profesorul şi cu

directorul.Fiecare ne întrebam: cui o s dea pe a doua? Inspectorul, uitânduă -se

la noi, zise ridicând glasul: medalia a doua a fost meritat s pt mânaă ă ă aceasta de şcolarul Petre Precossi, pentru purtarea bun şi pentru silin aă ţ la înv tur .ăţă ă

To i ne uitar m cu bucurie la bietul Precossi. El se scul de la loculţ ă ă lui aşa de tulburat, încât nici nu mai ştiu unde este.

— Vino aici! îi zise inspectorul.Precossi ieşi din banc şi se duse lâng catedr . Inspectorul se uită ă ă ă

cu aten ie la micul lui obraz, galben ca ceara, la trupuşorul lui îmbr catţ ă în nişte haine prea lungi şi prea largi pentru el, la ochişorii lui trişti a c ror privire nu cuteza s se ridice spre el, dar în care se citea o lungă ă ă poveste de suferin e; apoi îi zise cu vocea plin , animânduţ ă -i medalia de piept:

— Precossi, î i dau medalia; nimeni nu e mai vrednic s o poarteţ ă decât tine! Nu iţ -o dau numai pentru inteligen a şi h rnicia ta, ci iţ ă ţ -o dau şi pentru curajul t u, pentru inima taă de copil bun. Nu e aşa? ad ug el,ă ă adresându-se c tre noi, c o merit şi pentru aceasta?ă ă ă

— Da, da! r spunser m noi, to i deodat .ă ă ţ ăPrecossi f cu o mişcare cu gâtul, ca şi cum ar fi înghi it ceva şiă ţ

întoarse către noi cu o privire blând în care se z rea cea mai adâncă ă ă mul umire.ţ

— Du-te bunul meu copil! îi spuse inspectorul, Dumnezeu s te in !ă ţ ăPedelul sun de ieşire, noi plecar m în grab şi abia ajună ă ă ser m înă

sal , când v zur m pe pragul uşii pe tat l lui Preă ă ă ă cossi, palid ca de obicei, cu chipul tulburat, cu p rul ciufulit şi l sat pe ochi, cu c ciula întră ă ă -o parte şi cl tinânduă -se pe picioare.

Profesorul îl z ri şi spuse câteva cuvinte încet inspectoă rului. Acesta c ut în grab pe Precossi şi luându-l de mân îl duse la tat l s u.ă ă ă ă ă ă B iatul tremura ca frunza de fric ceă ă -i era.

Directorul şi profesorul se apropiar şi ei; mul i b ie i îi urmar .ă ţ ă ţ ă— Dumneata eşti tat l acestui b iat? întreb inspectorul pe l c tuşă ă ă ă ă

cu o voce vesel , ca şi cum ar fi vorbit cu un cuă noscut şi, f r s aştepteă ă ă r spunsul, ad ugase:ă ă

— M bucur cu dumneata! Uită ă-te, a câştigat medalia a doua şi ştii c sunt cincizeci şi patru de b ie i în clasa lui! El a meritată ă ţ -o pentru silin la înv tur şi purtare bun ! Este un b iat inteligent şi plin deţă ăţă ă ă ă zel. Prin blânde ea sa îşi câştig iubirea tuturor: are s ajung departe,ţ ă ă ă î i spun eu; po i s te f leşti cu el!ţ ţ ă ă

L c tuşul îl asculta şi se uita la el cu gura c să ă ă cat , apoi se uita laă director şi în urm la fiul s u, care st tea dinaintea lor cu ochii pleca i şiă ă ă ţ tremurând. P rea c în elege pentru întâia oar toate suferin ele ceă ă ţ ă ţ impusese s rmanului b iat şi toat bun tatea, toat statornicia eroic aă ă ă ă ă ă lui, cu care le r bdase pe toate. Deodat se z ri pe chipul s u o uimireă ă ă ă n uc , apoi o durere adânc şi, în fine, o duioşie dulce şiă ă ă trist ; el apucă ă repede capul copilului s u, îl s rut pe frunte şi-l strânse la piept.ă ă ă

Noi trecur m to i pe dinainte. Eu poftii pe Precossi s vin joi laă ţ ă ă mine cu Garrone şi cu Crossi; ceilal i îl salutar ; unul îl mângâia, altulţ ă punea mâna pe medalia lui, fiecare îi spunea câte ceva.

Tat l înm rmurit se uita la noi strângând mereu la piept pe fiul s u;ă ă ă acesta plângea de bucurie.

O bun hot râre.ă ăDuminic , 15.ă

Medalia dat lui Precossi a deşteptat în mine o mare mustrare deă cuget. Pân azi nă -am meritat niciuna! De vreo câtva timp nu mai învăţ bine. Profesorul, tata şi mama sunt nemul umi i; eu însumi suntţ ţ nemul umit, şi nici nu mai m joc cu aceeaşi pl cere ca mai înainte.ţ ă ă

Când m sileam s înv cu poft , pe dat ceă ă ăţ ă ă -mi sfârşeam lec iile,ţ s ream în sus şi alergam la juc riile mele plin de veselie; să ă -ar fi zis c nuă mai m-am jucat de o lun . Acum, nici la mas nu mai m duc cuă ă ă pl cerea de alt dat . Mi se pare c am o povar pe suflet, c aud un glasă ă ă ă ă ă în mine care-mi zice necontenit:

— Nu mergi deloc bine, b iete! Nu mergi bine!ăSeara, v d cum trec pe dinaintea casei noastre, o mul iă ţme de b ie i,ă ţ

care se întorc de la lucru împreun cu cete de meseriaşi, to i osteni i, şiă ţ ţ cu toate acestea, veseli, ei gr besc pasul, ner bd tori s ajung mai iuteă ă ă ă ă acas ca s m nânce.ă ă ă

Vorbesc tare, râd şi glumesc, b tânduă -se pe um r cu mâiă nile înnegrite de c rbuni, sau albite de var, şi m gândesc cât au muncit aceiă ă oameni şi acei copii, din zori de zi şi pân seara! Apoi, câ i al ii nu stauă ţ ţ toat ziulica pe acoperişul caselor sau pe la uzine, printre maşini, în ap ,ă ă ori sub p mânt,ă în mine, mâncând pe apucate câte o bucat de pâine!ă M ră turisesc c miă -e ruşine de mine însumi, care în tot timpul acela n-am f cut altceva, decât s mâzg lesc alene vreo trei sau patru pagini deă ă ă hârtie. Da, sunt nemul umit, de mii de ori nemul umit! Bag de seam cţ ţ ă ă tata e nec jit, c ar voi s m dojeneasc , dar că ă ă ă ă ă-i e mil s mă ă ă întristeze, şi mai aşteapt cu n dejdea c m voi îndrepta. Dragul meuă ă ă ă tat , tu care munceşti atât de mult! Care îmi procuri tot ce v d în jurulă ă meu, toate lucrurile pe care pun mâna, hainele mele, mâncarea ce m nânc, c r ile pe care înv , juc riile, tot, da, tot este rodul muncii taleă ă ţ ăţ ă şi eu nu sunt vrednic s fac nimic pentru tine! Toate acestea î iă ţ pricinuiesc griji, sup r ri, osteneli, şi eu nu m ostenesc deloc! Nu, eă ă ă prea nedrept, şi m c iesc! Am s încep de azi s studiez ca Stardi s fiuă ă ă ă ă ca el, neclintit la munc , s înv cu toat râvna inimii mele! Vreau să ă ăţ ă ă birui somnul seara, s m scol devreme diminea a, să ă ţ ă-mi fr mânt minteaă f r preget; vreau s m ostenesc, chiar s suf r şi s m îmboln vesc,ă ă ă ă ă ă ă ă ă dar s încetez de a mai duce o via proasă ţă t şi leneş , care m înjoseşteă ă ă pe mine şi mâhneşte pe ceilal i! Înainte dar, la munc ! La lucru cu toatţ ă ă inima şi din toate puterile! La munca aceea care îmi va reda dulcea odihn şi pl cerea jocului; la acea munc care îmi va reda bunul surâs ală ă ă profesorului şi binecuvântata s rutare a p rin ilor mei!ă ă ţ

Micul drum de fier.Vineri, 19.

Precossi a venit ieri acas , la mine, cu Garrone. Deă -ar fi fost copii de rege, nu cred c li să -ar fi g sit o s rb toare mai frumoas .ă ă ă ă

Garrone nu venise niciodat ; de felul lui e cam s lbatic şi apoi cândă ă se vede aşa de mare, îi e ruşine c e în clasa a IIIă -a.

Când auzir m clopo elul, alergar m cu to ii s le deschidem uşa.ă ţ ă ţ ă Crossi n-a venit, fiindc tat l s u a sosit în sfârşit din America, dup oă ă ă ă lips de şase ani.ă

Mama s rut pe Precossi: tata îi prezent pe Garrone, zicânduă ă ă -i:— B iatul acesta nu este numai un b iat bun, el este totoă ă dat cinstită

şi m rinimos. Garrone îşi plec uşor capul, surâzânduă ă -mi pe furiş.Precossi venise cu medalia la piept şi era vesel, fiindc tat l s u să ă ă -a

apucat iar de munc şi nu să -a mai îmb tat de cinci zile. Acum, de cândă lucreaz , cheam mereu pe fiul s u s stea cu dânsul în fiecare zi. Să ă ă ă -a

schimbat cu totul!Scosei toate juc riile. Precossi r mase înm rmurit, când v zuă ă ă ă

drumul de fier cu locomotiv , şi cum tot trenul umbl singur, când îiă ă învârteşti chei a de lâng ro i. Nu v zuse niciodat aşa juc rie. Nu îşi luaţ ă ţ ă ă ă ochii de la micile vagoane albe şi roşii. Îi d dui chei a: el îngenunche şiă ţ când locomotiva se oprea, o întorcea iar şi cu cheia, nu se puteaă desp r i de ea, nici nu ridica m car capul. Nu-l v zusem niciodat aşa deă ţ ă ă ă mul umit. Ne zicea ţ mereu:

— Da iţ -v pu in în l turi, v rog! şi ne da la o parte cu mâinile, ca să ţ ă ă ă nu împiedic m mersul locomotivei; apoi lua în mân vagoanele, le aşezaă ă iar şi la rând, cu mare b gare de seam ca şi cum ar fi fost de sticl .ă ă ă ă

Îi era fric s nu le abureasc poate cu suflarea lui şi le ştergeaă ă ă uitându-se la ele pe deasupra şi pe dedesubt, zâmbind mereu de pl cere.ă

Noi st team cu to ii în picioare şi ne uitam la el; ne uitam la gâtul luiă ţ atât de sub ire, la bietele urechiuşe pe care le v zusem întrţ ă -un rând pline de sânge, la surtucul lui cel mare cu mânecile r sfrânte, din careă ieşeau dou mâini lungi şi slabe, mâini ce adesea, s r cu ul, le ridicaseă ă ă ţ ca să-şi apere capul de lovituri! În momentul acela i-aş fi aruncat la picioare toate juc riile mele şi toate c r ile; miă ă ţ -aş fi scos din gur cea dină urm buc ic de pâine, ca s iă ăţ ă ă -o dau; m-aş fi dezbr cat ca s -l îmbrac.ă ă I-aş da trenul cu toat inima! îmi zisei, dar trebuie s cer întâi voie tatii.ă ă

Deodat sim ii c cineva îmi furişeaz o buc ic de hâră ţ ă ă ăţ ă tie în mân .ă M uitai şi citii aceste rânduri scrise cu creionul de tat l meu: ă ă Lui Precossi îi place mult trenul t u, el nă -are nici o juc rie! Inima ta nu teă îndeamn la nimic? ă Luai pe dat vagoanele şi locomotiva şi le d duiă ă camaradului meu, zicându-i:

— Î i dau ie juc ria asta! El se uit la mine cu mirare, nu în elegea.ţ ţ ă ă ţ iŢ -o dau ie! îi zisei: iţ Ţ -o d ruiesc!ă

Atunci, el ridic ochii la tat l meu şi la mama mea, cuprins deă ă mirare şi întreb :ă

— Pentru ce mi-o d ? ăTat l meu îi r spuse:ă ă— Enrico iţ -o d ruieşte pentru c sunte i prieteni, c te iubeşte şiă ă ţ ă

totdeodat , ca s serb m cu to ii medalia ta.ă ă ă ţPrecossi întreb cu sfial :ă ă— Pot s o iau cu mine acas ?ă ă— Neap rat, r spunser m to i. ă ă ă ţSt tea înc pe pragul uşii şi nu cuteza s plece. Cerea mereu iertareă ă ă

tremurând din buze şi zâmbea. Ce fericit era! Garrone îi ajut să ă-şi Înve-leasc juc ria în batist !ă ă ă

— S vii şi tu o dat la fier ria tatii, ca s -l vezi cum lucreaz deă ă ă ă ă bine! îmi spuse Precossi. O să- i dau cuie!ţ

Mama prinse de h inu a lui Garrone un buchet de flori, ca s -l deaă ţ ă mamei sale din partea ei. Garrone îi spuse cu glasul lui cel gros şi f ră ă să-şi ridice b rbia de pe piept:ă

— Mul umim! iar în ochi îi str lucea sufletul lui cel bun şi m rinimos.ţ ă ă

Îngâmfare.Sâmb t , 11.ă ă

Carol Nobis e de o îngâmfare nemaipomenit . Se şterge pe mânecă ă mereu cu dispre , când Precossi îl atinge în treac t!ţ ă

E îngâmfat, fiindc tat l s u e foarte bogat; Dar ce? Tat l lui Derossiă ă ă ă nu e şi el bogat?

Ar vrea s aib o banc numai pentru dânsul; iă ă ă -e tot fric de to i că ţ ă îl murd resc. Se uit la to i de sus pân jos; mereu îi joac pe buze ună ă ţ ă ă zâmbet dispre uitor. Vai de acela care, ieţ şind din banc , lă -ar atinge m car cu piciorul! Pentru un luă cru de nimic î i arunc o ocar în obraz,ţ ă ă sau te amenin c s aduc la şcoal pe tat l s u.ţă ă ă ă ă ă ă

Nu-şi mai aduce aminte de buna lec ie ce iţ -a dat-o tat l s u, când l-ă ăa silit să-şi cear iertare de la b iatul c rbunaă ă ă rului. N-am v zut niciodată ă trufie aşa de mare! Şi nici nu-l iubim, nimeni nu-şi ia ziua bun de laă dânsul, nimeni nu-i sufl lec ia, când nă ţ -o ştie. Nici el nu poate suferi pe nimeni şi se preface c ne dispre uieşte, mai ales pe Derossi, fiindcă ţ ă este cel dintâi, şi pe Garrone, fiindc -l iubim to i.ă ţ

Derossi nu-l ia în seam şi Garrone, când îi spune cineva c Nobis aă ă vorbit de r u de el, r spunde:ă ă

— Carol e de o îngâmfare atât de prosteasc , încât nu meă rit niciă calcavurile mele.

Coretti îi zise într-o zi, v zându-l c râde de c ciuli a lui de blan deă ă ă ţ ă pisic :ă

— F bine şi duă -te la Derossi, ca s înve i cum trebuie s se poarteă ţ ă un boier mare!

Ieri, prostul s-a plâns profesorului, deoarece calabrezul îl atinsese cu piciorul. Profesorul întreb pe calabrez, dac a f cut înadins.ă ă ă

— Nu, domnule! r spunse sincer, calabrezul.ăAtunci, profesorul cert pe Carol, zicânduă -i c e prea sup r cios,ă ă ă

prea neprietenos. Nobis murmur cu aerul lui dispre uitor:ă ţ— O s te spun tatei! ăAtunci, profesorul se sup r şiă ă -i strig :ă— Tat l dumitale nă -o să- i dea mai mult dreptate decât maiţ ă

deun zi; şi apoi în şcoal numai profesorul poate s judece şi să ă ă ă pedepseasc ! în urm ad ug cu blânde e: Haide, Nobis, schimbă ă ă ă ţ ă- iţ purtarea, fii bun şi politicos cu camarazii dumitale. Vezi bine, c aiciă copiii s raci şi cei boga i, fiul meşteşugarului şi al boierului, to i seă ţ ţ iubesc ca nişte fra i, precum şi sunt. De ce nu faci şi dumneata caţ ceilal i? Teţ -ar costa aşa de pu in, ca s dobândeşti iubirea tuturor şi cuţ ă cât ai fi tu însu i mai mul umit! Nuţ ţ -mi r spunzi nimic?ă

Nobis, care ascultase cu obişnuitul s u zâmbet dispre uitor,ă ţ r spunse foarte rece:ă

— Nu, domnule!— Şezi! îi r spunse profesorul.ă— Te plâng: eşti un b iat f r inim !ă ă ă ăTotul p rea sfârşit, când, Zid raşul, care st tea în banca întâi, seă ă ă

întoarse spre Nobis, care se afla în banca din urm , şiă -i f cu botul deă iepure, aşa de nimerit, încât toat clasa pufni de râs.ă

Profesorul îl ceart , dar fu silit să ă-şi ascund râsul. Nobis se pref cuă ă şi el c râde, dar înverzise de ciud .ă ă

Nenorocirile ce le aduce munca.Luni, 24.

Nobis şi Franti ar face o bun pereche! Priveliştea înfioră ătoare ce avur m azi diminea nu mişcă ţă ă nici pe unul, nici pe altul.

Ieşind din şcoal , st team cu tata şi ne uitam la nişte ştreng ruşiă ă ă din clasa a II-a, care-şi scoseser paltoanele şi c ciuli ele şi frecauă ă ţ ghea a cu ele, ca sţ -o fac mai lucioas , mai alunecoas , mai bun de dată ă ă ă pe ea, când v zur m sosind dinspre cap tul str zii o mul ime de oameniă ă ă ă ţ speria i, grţ ăbind paşii şi şoptind între ei. În mijlocul lor se aflau trei gar-

dişti, în urma c rora veneau doi oameni, care duceau o tară g . B ie iiă ă ţ alergar din toate p r ile. Mul imea venea spre noi. Pe targ st tea întinsă ă ţ ţ ă ă un om galben ca un mort, cu capul l sat pe um r, cu p rul zbârlit şiă ă ă însângerat; îi curgea sânge şi din gur şi din urechi.ă

Pe lâng targ mergea o femeie tân r cu un copil în braă ă ă ă e, careţ nebun de durere, striga din timp în ă timp:

— A murit! A murit! Dumnezeule, ce s m fac eu! Un b ie el cuă ă ă ţ ghiozdanul pe spate mergea al turi de ea, plână gând cu hohote.

— Ce s-a întâmplat? întreb tata.ăUn trec tor îi spuse c r nitul era un zidar, care c zuse de la ală ă ă ă

IV-lea etaj, pe când lucra.Oamenii care duceau targa, se oprir ca s mai r sufle pu intel. Ceiă ă ă ţ

mai mul i întoarser capul îngrozi i. V zui la câ iva paşi de noi peţ ă ţ ă ţ profesoara cu pan albastr la p l rie, c sus inea pe domnişoaraă ă ă ă ă ţ Delcati, ce era gata s leşine.ă

În acelaşi timp m apuc cineva de mân : era bietul Zid raş, galbenă ă ă ă şi tremurând ca varga. S r cu ul se gândea, desigur, la tat l s u; mă ă ţ ă ă ă gândii şi eu la al meu! Slav Domă nului! Cel pu in eu sunt totdeauna cuţ sufletul liniştit când m aflu în şcoal , ştiu c tata e acas şi scrie, scutită ă ă ă de orice primejdie, dar câ iva camarazi de ai mei se gândesc îngrijoţ ra iţ la p rin ii lor, dintre care unii lucreaz la vreun pod înalt, al ii la vreoă ţ ă ţ maşin , unde o mişcare nesocotit , un pas necală ă culat ar putea să-i coste via a. Sunt întocmai ca copiii de solţ da i, ai c ror p rin i se afl la r zboi.ţ ă ă ţ ă ă Zid raşul se uita lung, şi tremura tot mai tare; tat l meu b g de seamă ă ă ă ă şi îi zise:

— Du-te b iete, duă -te acas , la tat l t u, c te aşteapt ; fii liniştit, elă ă ă ă ă este s n tos, duă ă -te!

Zid raşul plec , dar la fiecare pas se uita înapoi. Oamenii ridicară ă ă targa, mul imea se puse iar şi în mişcare şi biata femeie ipa întruna deţ ă ţ i se rupea inima:ţ

— A murit, a murit!— Nu, n-a murit! se r spundea din toate p r ile; dar ea nici nuă ă ţ -i

asculta şi disperat , îşi smulgea p rul.ă ăEram îngrozit de ceea ce v zusem, când auzii un glas mâniat, careă

striga:— Ce râzi? şi întorcându-m repede, v zui un om b rbos, care seă ă ă

uita int în ochii lui Franti, v zându-l c râde.ţ ă ă ăAtunci, omul îi trase o palm straşnic , deă ă -i s ri c ciula cât colo!ă ă— Scoate- i c ciula, netrebnicule, când trece un om r nit din cauzaţ ă ă

muncii!Gloata trecuse toat , iar deă -a lungul uli ei deşarte r m sese un şiroiţ ă ă

de sânge.

Arestatul.Vineri, 17.

Întâmplarea ce o voi povesti acum este, f r îndoial , cea maiă ă ă curioas din tot anul! Tata mă -a luat cu el ieri dimineaţă în împrejurimile de la Moncalieri, ca s vedem o vil de închiriat pentru vara viitoare,ă ă fiindc în anul acesta nu ne mai ducem la b i.ă ă

Acolo g sir m pe un fost profesor, care acum este secreă ă tarul st pânului casei. Ne ar t toate od ile, apoi ne pofti la el, unde ne deteă ă ă ă câte o dulcea .ţă

Pe masa lui se afla o c limar de lemn, de form conic , sculptată ă ă ă ă într-un chip ciudat. V zând pe tata c se uit cu curiozitate la ea, acelă ă ă

domn îi zise:— in foarte mult la c limara asta şi v spun de ce. Sunt acumŢ ă ă

câ iva ani; eram institutor public la Turin. Întrţ -o iarn am fost trimis să ă dau lec ii aresta ilor din puşc ria de la marţ ţ ă ginea oraşului. Îmi f ceamă lec iile în biserica puşc riei, clţ ă ădire de form rotund , avândă ă jur-împrejur, în zid, mici ferestrui p trate închise cu drugi de fieră încrucişa i şi fiecare ferestruie r spundea în câte o chilie.ţ ă

Îmi f ceam lec ia plimbânduă ţ -m prin biserica rece şi întunecoas ;ă ă şcolarii mei st teau pe la ferestrui cu caietele sprijinite în drugi. Înă întunericul acela abia se vedeau chipurile lor, nişte chipuri galbene, cu b rbi lungi şi cu p rul zbârlit şi c runt, cu nişte ochi sticloşi de ho i şi deă ă ă ţ ucigaşi. La num rul 78 se afla unul mult mai silitor decât ceilal i, careă ţ înv a bine şi se uita la mine cu respect şi recunoştin . Era frumos,ăţ ţă tân r, cu barba neagr , s rmanul mai mult neă ă ă norocit decât vinovat. Meseria lui era tâmpl ria de lux. Odat , înfuriat c st pânul s u îlă ă ă ă ă înjurase pe nedrept, îi azvârli cu rindeaua în cap, şi dând într-un ceas r u, îl ucisese. Pentru acest omor fu osândit la mai mul i ani deă ţ închisoare.

Bietul om, în trei luni înv ase s scrie şi s citeasc . Citea mereu şi,ăţ ă ă ă de ce mergea înainte cu înv tura, se f cea tot mai silitor şi se c ia maiăţă ă ă amarnic de crima ce o s vârşise f r voie. Întră ă ă -o zi, pe la sfârşitul lec iei,ţ îmi f cu semn s m apropii de ferestruia lui, şiă ă ă -mi spuse cu p rere deă r u, c a doua zi pleac de la Turin, fiindc -l trimiteau să ă ă ă ă-şi sfârşească anii de osând în închisorile din Vene ia.ă ţ

Îşi lu r mas bun de la mine, rugânduă ă -m cu vocea umilit şiă ă înduioşat s fac bine, să ă ă-i dau mâna. Eu i-o întinsei şi el mi-o s rut ,ă ă zicându-mi:

— V mul umesc din toat inima! şi disp ru, iar eu îmi retr seiă ţ ă ă ă mâna sc ldată ă în lacrimi.

Sunt şase ani de atunci şi nu l-am mai v zut. Nici nu mai mă ă gândeam la acel nenorocit, când, alalt ieri de diminea , v d c vine laă ţă ă ă mine un necunoscut, r u îmbr cat, cu o barb lung şi neagr , în care seă ă ă ă ă z reau câ iva peri albi. El m întreb :ă ţ ă ă

— Dumneavoastr sunte i domnul profesor Vespucci?ă ţ— Eu! îi r spunsei, dar dumneata cine eşti? ă— Eu sunt arestatul cu nr. 78, zise el, dumneavoastr mă -a i înv atţ ăţ

s scriu şi s citesc acum şase ani, v aduce i aminte. La cea din urmă ă ă ţ ă lec ie miţ -a i f cut cinstea de aţ ă -mi da mâna. Acum mi-am isp şit vina şiă iată-m ! Am venit s v rog s nuă ă ă ă refuza i primirea acestui mic obiectţ lucrat de mine în închisoare pentru dumneavoastr . Domnule profesor,ă v rog din suflet s nu-l refuza i!.ă ă ţ

Eu r m sei uimit, f r grai. El crezu c nu voiesc s -l priă ă ă ă ă ă mesc şi se uit la mine, ca şi cum ar fi zis:ă

"Oare şase ani de suferin nţă -au fost de ajuns, ca să-mi spele mâinile?" Şi m privi cu aşa mare durere, încât întinsei îndat mâna şiă ă luai obiectul. Iat -l!ă

Ne uitar m cu b gare de seam la c limar . Să ă ă ă ă -ar fi crezut c eă s pat cu vârful unui cui; ce lucru de o r bdare nesă ă ă pus ! C limaraă ă înf işa o pan de scris culcat pe un caiet pe care se aflau s pateăţ ă ă ă urm toarele cuvinte: ă Profesorului meu. Amintiri din partea num rului 78.ă Şase ani şi mai jos cu litere mai mici: Munc şi speran !ă ţă

Ne mai uitar m pu in cu b gare de seam la c limar , ne luar mă ţ ă ă ă ă ă ziua bun de la profesor şi plecar m...ă ă

Cât inu drumul de la Moncalieri la Turin, eu nuţ -mi putui scoate din minte pe arestat, cum st tea la ferestruia sa, nici r masul bun ce şi l-aă ă luat de la profesor, nici c limara lucrat cu atâta r bdare în închisoare,ă ă ă

care parc spune atâtea suă ferin e. Visai toat noaptea pe prizonier şi aziţ ă diminea tot mai m gândeam la el... nu ştiam ce mare surprindere mţă ă ă aştepta la şcoal !ă

M aşezasem la locul meu, lâng Derossi, şi abia îmi sfârşisemă ă problema de aritmetic pentru concursul lunar; începui s povestescă ă amicului meu toat istoria arestatului, a c lim rii, cum era lucrat ,ă ă ă ă inscrip ia de pe ea:ţ

Şase ani! În fine, tot. Derossi, tres ri şi începu s se uite la Crossi,ă ă fiul precupe ei, care st tea întrţ ă -o banc mai în fa , cu spatele întorsă ţă spre noi, cu totul cufundat în dezlegarea problemei sale.

— Taci! îmi zise Derossi încet, luându-m de mân . Ascult . Crossiă ă ă mi-a spus alalt ieri, c a z rit în mâna tat lui s u, care să ă ă ă ă -a întors din America, o c limar de lemn, lucrată ă ă cu mâna şi reprezentând o pană culcat pe un caiet Sigur c e aceea. Şase ani! aşa trebuie s şi fie. Da!ă ă ă Crossi credea c tat l s u e în America, pe când el, s rmanul, era înă ă ă ă puşc rie. B iatul era mic, pe când tat l s u a s vârşit crima şi nuă ă ă ă ă -şi aducea aminte. Mama sa l-a am git şi el s r cu ul, nu ştie nimic: s nuă ă ă ţ ă spunem nim nui o vorb despre aceasta!ă ă

Eu r m sei mut şi cu ochii a inti i asupra lui Crossi. Derossi, îi dete oă ă ţ ţ coal de hârtie şi îi lu din mân ă ă ă "Infirmierul tatii", istorisire lunar , peă care profesorul i-o d duse de copiat, ca s iă ă -o scrie el. Îi d du peni e, îlă ţ mângâie şi m f cu s f g duiesc pe onoarea mea, c nă ă ă ă ă ă -am s spună nim nui niă mic despre cele aflate.

Când am ieşit din clas , miă -a zis repede:— Ieri, tat l s u a venit s -l ia de la şcoal ; sigur, trebuie s fi venită ă ă ă ă

şi acum; s faci şi tu ce voi face eu!ăIeşir m pe strad ; tat l lui Crossi era aici, st tea cam la o parte: eă ă ă ă

prost îmbr cat, barba lui neagr e pu in înc run it , fa a palid şiă ă ţ ă ţ ă ţ ă îngrijit . Derossi strânse pe Crossi de mân şi îi zise tare, ca s -l audă ă ă ă tat l s u: La revedere, Crossi! apoi îi trecu mâna pe sub b rbie.ă ă ă

F cui şi eu tot ca el, dar amândoi devenir m roşii ca foă ă cul. Tat l luiă Crossi se uit adânc la noi, cu o privire blând , în care îns se z reaă ă ă ă oarecare nelinişte şi îndoial : ne înă ghe inima.ţă

Infirmierul tatii.(Povestire lunar )ă

În diminea a unei zile ploioase de martie, un b ie el îmţ ă ţ br cată r neşte, ud pân la piele şi stropit de noroi, cu o leţă ă ă g tur de rufe laă ă

sub ioar , b tu la poarta unui spital din Neapole. El dete portarului careţ ă ă îi deschise, o scrisoare şi-l întreb de tat l s u. Avea un chip frumos,ă ă ă oval şi oacheş, nişte ochi negri, gânditori, şi printre buzele lui groase şi pu in desp r ite una de alta, se z reau dou rânduri de din i albi caţ ă ţ ă ă ţ laptele.

Venea dintr-un sat din împrejurimile Neapolelui. Tat l s u, careă ă plecase de acas cu un an mai înainte, ca s caute de lucru în Fran a, seă ă ţ întoarse în Italia, debarcase de curând la Neapole şi se îmboln viseă îndat foarte greu; abia putuse s înştiin eze familia despre întoarcereaă ă ţ şi intrarea lui în spital. Nevasta sa, disperat la primirea unei astfel deă ştiri, neputând s se mişte de acas , pentru c avea o copil bolă ă ă ă nav şiă da s sug unui b ie el, trimisese la Neapole pe b iatul cel mai mare,ă ă ă ţ ă spunându-i s îngrijeasc el de tata, cum zice poporul napolitan,ă ă întocmai ca şi noi, românii.

Portarul, uitându-se în treac t la scrisoare, chem pe un infirmieră ă şi-i zise s duc pe b iat la tat l s u.ă ă ă ă ă

— Ce tat ? întreb infirmierul.ă ăB iatul, de fric s nuă ă ă -i spun vreo veste rea, dete numele tat luiă ă

s u. Infirmierul nuă -şi aducea aminte de nume.— Un b trân lucr tor care a venit din str in tate? întreb el.ă ă ă ă ă— Da, un lucr tor, zise b iatul îngrijit, nu tocmai b trân. Venit dină ă ă

str in tate, da!ă ă— Când a intrat în spital? întreb infirmierul.ăB iatul arunc o privire pe scrisoare.ă ă— Sunt vreo cinci zile, mi se pare!Infirmierul st tu pu in pe gânduri; pe urm , ca şi cum şiă ţ ă -ar fi

amintit, aşa deodat zise: Ah! Da, da, e în al patrulea salon; patul dină fund.

— E r u bolnav? Cum îi e? întreb îngrijorat, b iatul.ă ă ăInfirmierul se uit la el f r să ă ă ă-i r spund . Pe urm îi zise:ă ă ă— Vino cu mine!Suir dou sc ri, trecur printră ă ă ă -un coridor lung şi intrar întră -un

salon, în care se aflau dou rânduri de paturi.ă— Vino! îi zise infirmierul, intrând. B iatul prinse inim şi intr ,ă ă ă

uitându-se cu sfial la bolnavii palizi şi ofili i. Unii din ei ineau ochiiă ţ ţ închişi, parc ar fi fost mor i; al ii priveau în sus cu nişte ochi mari,ă ţ ţ deschişi, ca aiuri i; mul i din ei se v itau ca nişte copii. Odaia eraţ ţ ă întunecoas şi aerul înc rcat cu mirosuri tari de doctorii. Dou surori deă ă ă caritate umblau printre paturi cu sticlu e în mâini.ţ

Când ajunse în fundul od ii, infirmierul se opri la c pă ă ătâiul unui pat, deschise perdelele şi zise:

— Uite, aici e tat l t u!ă ăB iatul izbucni în plâns şi l sând jos leg tura ce o avea, plec uşoră ă ă ă

capul pe um rul bolnavului şi-l lu de mâna ce st tea întins şiă ă ă ă nemişcat peste plapum . Bolnavul nu se mişc deloc. B iatul se ridic ,ă ă ă ă ă se uit la tat l s u şi începu s plâng cu hohot. Atunci, bolnavulă ă ă ă ă deschise ochii şi-l privi lung, ca şi cum l-ar fi recunoscut, dar buzele sale nu se mişcar .ă

Bietul tat , ce mult se schimbase! Copilul nu lă -ar fi recunoscut niciodat .ă

P rul i se albise, barba îi crescuse, obrazul îi era umflat şi roşu caă ficatul, pielea întins şi lucioas , ochii mici, buzele groase, în fine un chipă ă schimonosit de tot. Nu mai r m sese din obrazul s u decât fruntea şiă ă ă arcul sprâncenelor. R sufla greu.ă

— Tat ! Drag tat ! îi zise b iatul; eu sunt, nu m mai cuă ă ă ă ă noşti? Eu sunt, Francisco, b iatul dumitale; am venit de la ar , mama mă ţ ă -a trimis ca s îngrijesc de dumneata. Uită ă-te bine la mine, nu m mai cunoşti?ă Spune-mi m car o vorb . Bolnavul închise iar ochii.ă ă

— Tat ! Tat ! Ce ai? Sunt Francisco, fiul dumitale!!ă ăBolnavul nu se mişc deloc şi r sufl greu de tot. Atunci, b iatul,ă ă ă ă

plângând, lu un scaun, se aşez în fa a bolnavului şi nuă ă ţ -şi mai ridică ochii de pe chipul tat lui s u.ă ă

El se gândea:— Trebuie s vin doctorul, la vizit , o s -l întreb ce are tata, doară ă ă ă

mi-o spune ceva. Şi r mase pe gânduri, foarteă trist, aducându-şi aminte o mul ime de lucruri despre bunul s u tat .ţ ă ă

Îşi aminti ziua plec rii lui spre Fran a, cea din urm s rutare peă ţ ă ă vapor, speran ele ce toat familia pusese în acea c l torie, disperareaţ ă ă ă mamei sale, la sosirea scrisorii. Se gândi la moarte, îşi închipui c -l vedeă pe tat l s u mort, pe mama sa îmbr cat în negru, familia toat ajunsă ă ă ă ă ă în s r cie. Era de mult timp cufundat în aceste gânduri, când o mână ă ă uşoar îl atinse pe um r; el tres ri; era o sor de caritate.ă ă ă ă

— Ce are tata? întreb el, pe dat .ă ă— Este tat l dumitale? îi zise sora cu blânde e.ă ţ— Da, este tat l meu, dar spuneă -mi, te rog, ce are?— Prinde inim , copile! O s vin acum doctorul, îi r spună ă ă ă se sora,

care se dep rt f r s mai adauge ceva.ă ă ă ă ăDup o jum tate de or auzi sunetul unui clopo el.ă ă ă ţDoctorul intr îndat , înso it de un asistent; sora şi un infirmieră ă ţ

umblau în urma lor.Începur vizita, oprinduă -se la fiecare pat. Aşteptarea aceea i se

p rea veşnic b iatului şi la fiecare oprire suferin a lui creştea.ă ă ă ţÎn fine, ajunseser la patul vecin. Doctorul era un b trân, înalt, camă ă

gârbovit şi cu chipul serios. Cum plec de la patul vecin, b iatul se ridică ă ă în picioare, şi când medicul se apropie, el începu s plâng .ă ă

Medicul se uit la el.ă— Este b iatul bolnavului; zise sora. A sosit azi diminea de la ar .ă ţă ţ ăMedicul îi puse o mân pe um r, apoi se plec spre bolă ă ă nav, îi pip iă

pulsul, fruntea şi puse mai multe întreb ri sorei, care r spunse:ă ă— Nici o schimbare, tot aşa!Atunci, b iatul cuget s -l întrebe cu vocea înecat în lacrimi.ă ă ă ă— M rog, domnule doctor, ce are tata?ă— Fii cu inim , b iete! îi r spunse doctorul, punânduă ă ă -i mâna pe

um r, are boal la cap; e greu bolnav, dar tot mai sunt speran e.ă ă ţ Îngrijeşte de dânsul, prezen a ta poate sţ ă-i aduc ceva ajutor.ă

— Dar nu m mai cunoaşte! strig b iatul, disperat.ă ă ă— O s te cunoasc ! Poate chiar mâine; s sper m c o s meargă ă ă ă ă ă ă

spre bine; haide, b iete, fii curajos!ăB iatul ar fi vrut s întrebe ceva, dar nu îndr zni; doctorul trecu laă ă ă

alt pat. De atunci, el îşi începu via a de infirmier. Neputând s facţ ă ă altceva, tr gea plapuma bine peste bolnav, îi pipaia mâna din când înă când, îi gonea muştele; de câte ori îl auzea gemând, se apleca spre el, şi, când sora îi aducea de b ut îi lua din mâna paharul sau lingura şi daă el doctoria bolnavului, în locul ei.

Bolnavul se uita câteodat la dânsul, f r s dea semne c -lă ă ă ă ă cunoaşte.

Privirea lui se oprea din ce în ce mai mult asupră-i, mai ales când b iatul îşi punea batista la ochi.ă

Astfel trecu cea dintâi zi. Noaptea, b iatul dormi pe dou scaune,ă ă într-un col al od ii, şi diminea a îşi lua iar şi sluţ ă ţ ă jba lui de infirmier.

În ziua aceasta, ochii bolnavului ar tar un început de cunoştin .ă ă ţăLa vocea mângâietoare a copilului p rea c îi lic reşte în ochi o rază ă ă ă

de recunoştin , şi întrţă -un rând îşi mişc pu in buzele, ca şi cum ar fi vrută ţ s zic ceva.ă ă

Dup o scurt a ipire, când redeschidea ochii, c uta pe miculă ă ţ ă infirmier.

Medicul, în amândou vizitele ceă -i f cu, g si o mic îmbuă ă ă n t ire.ă ăţ C tre sear , apropiinduă ă -i paharul de buze, b iatul crezu c -l vedeă ă zâmbind; atunci începu şi el, s r cu ul, s mai prind inim , şi cuă ă ţ ă ă ă speran a de a fi câtuşi de pu in în eţ ţ ţ les, începu să-i povesteasc despreă mama, despre surori, despre întoarcerea acas şi îl îndemna prin cuvinteă pline de iubire, s se încread în Dumnezeu.ă ă

Cu toate c nu era sigur c tat l s u îl în elege, totuşi îi vorbea, c ciă ă ă ă ţ ă i se p rea c deşi nu-l pricepe, cel pu in tot credea c simte pl cere să ă ţ ă ă ă-i aud glasul trist şi mângâios.ă

Astfel trecu a doua, a treia şi a patra zi: când mai bine, când mai r u.ă

B iatul era atât de ocupat cu îngrijirile pe care i le d dea, încât abiaă ă

îmbuca pe ici pe colea, câte o buc ic de pâine şi de brânz , ceăţ ă ă -i aducea sora, şi mai c nu vedea ce se petrece în jurul lui; nu auzeaă plânsetele jalnice ale persoanelor care plecau de la patul vreunui bolnav pe moarte, nici gemetele şi suspinele celor de primprejur; nu se îngrijea deloc de toate scenele dureroase şi triste ale vie ii de spital, care, în altţ timp, l-ar fi îngrozit.

Treceau ore, zile, şi el era aici nedezlipit, lâng tat l s u, b g tor deă ă ă ă ă seam , plin de îngrijiri, tres rind la fiecare susă ă pin, la fiecare privire a bolnavului, îngrijit, tulburat f r înă ă cetare de o mic raz de speran ,ă ă ţă care îi înveselea inima, sau de o descurajare ce i-o înghe a.ţ

În ziua a cincea, bolnavului îi merse deodat mai r u.ă ăDoctorul dete din cap, ca şi cum ar fi zis c să -a sfârşit, şi b iatulă

c zu pe scaun, plângând cu disperare. Cu toate acesă tea, bietul copil avea în sufletul lui o mic mângâiere; i se pă ărea c totuşi se uita la el cuă mai mare aten ie şi cu o expresie de blânde e şi de înduioşare.ţ ţ

Nu mai bea ap , nici doctorie, da din mân şi se silea meă ă reu să vorbeasc , c ci buzele i se mişcau necontenit. Dup plecarea doctorului,ă ă ă b iatului i se p ru c aude vreo câteva cuvinte bolborosite de bolnav.ă ă ă Încurajat şi plin de bucurie, îi zise:

— Fii pe pace, tat ! O s te faci bine, o s plec m, o s neă ă ă ă ă întoarcem acas , la mama; mai rabd pu in, tat drag !ă ă ţ ă ă

Era cam pe la ora patru după-amiaz , când se redeşteptase în inimaă b iatului acea raz de speran . El st tea înc aplecată ă ţă ă ă pe patul bolnavului, uitându-se la el cu iubire, când deodat auzi dinspre o uşă ă al turat , un zgomot de paşi şi un glas tare, zicând:ă ă

— R mas bun, sor drag !ă ă ăB iatul tres ri la sunetul acelui glas; se întoarse repede spre uş şiă ă ă

scoase un ip t în buşit. În aceeaşi clip intr în odaie, un om inând înţ ă ă ă ă ţ mân , o leg tur ; sora îl urma.ă ă ă

B iatul r mase împietrit la locul s u. Omul se uit un minut la el;ă ă ă ă apoi strig ;ă

— Francisco! Şi se repezi cu bra ele deschise c tre dânsul.ţ ăB iatul c zu f r suflare în bra ele tat lui s u. Sora, infiră ă ă ă ţ ă ă mierul,

internul: to i alergar acolo şi r maser uimi i.ţ ă ă ă ţB iatul nu putea s vorbeasc .ă ă ă— Dragul meu copil! strig , în fine tat l, s rutându-l de o mie de ori.ă ă ă

În acelaşi timp arunc o privire spre bolnav: Francisco al meu, cum deă te-au adus la patul unui bolnav? Şi eu eram disperat c nu veneai, c ciă ă mama ta îmi scrisese:

— iŢ -am trimis pe Francisco. M temeam s nu i se fi întâmplată ă ţ ceva. Bietul meu b ie el! Şi cum să ţ -a f cut aceast încurc tur ? Eu, dină ă ă ă mila Domnului, am sc pat lesne. Acum sunt bine, bine de tot, chiar iesă din spital. Mama e bine? Dar Marioara şi amândoi micu ii: sunt s n toşi?ţ ă ă Hai s plec m? Mare eşti, Doamne! Cine şiă ă -ar fi închipuit una ca asta?

B iatul abia încurc câteva cuvinte despre familie; mină ă tea îi era buim cită ă.

— Tat drag ! Ce fericire! Dac ai şti ce zile îngrijorate am petrecut!ă ă ă şi s ruta pe tat l s u întruna; îns nu se mişca.ă ă ă ă

— Haide acum, îi zise iar şi, tat l s u. Dac plec m numaiă ă ă ă ă decât, tot putem ajunge acas pân disear . Haide! şi îl lu de mân .ă ă ă ă ă

B iă atul se întoarse spre patul bolnavului.— Vii, ori nu vii, îl mai întreb tat l, mirat.ă ăB iatul se mai uit la bolnav, care tocmai atunci deschiă ă sese ochii şi-l

privea cu blânde e.ţ— Ascult , tat , îi zise copilul cu inima îndoit , vezi, nu pot! Cum să ă ă ă

las pe bietul b trân? Am îngrijit de dânsul cinci zile, crezând c îngrijescă ă

de dumneata; îl iubeam chiar; îl vezi cum se uit la mine? S rmanul să ă -a obişnuit cu mine; voieşte s stau mereu lâng el. Doctorul a spus c nuă ă ă mai scap , nu, tat , nu m rabd inima s -l las. Duă ă ă ă ă -te dumneata, eu mă întorc mâine, lasă-m aici. Z u c ar fi urât din partea mea, s -l p r sescă ă ă ă ă ă aşa. Nu ştiu cine este, dar se vede c ine la mine. S racul ar muri aici,ă ţ ă singur de tot! Lasă-m , tat , te rog, s mai stau cu el!ă ă ă

— Bravo, micu ule! strig internul.ţ ăTat l era încurcat. Se uita; când la b iat, când la bolnav; în sfârşită ă

întreb :ă— Cine este?— Un ran ca dumneata, r spunse internul; a venit de la ar şi aţă ă ţ ă

intrat în spital tot în aceeaşi zi. Când l-au adus aici, îşi pierduse cunoştin a şi nu a putut s ne spun nimic. Cine ştie, poate c are şi el,ţ ă ă ă s racul, familie, copii, şi îşi închipuie c fiul dumitale e vreun copil de ală ă s u!ă

Bolnavul se uita mereu la b iat Tat l zise atunci copilului:ă ă— R mâi! Nu te teme, nă -are s stea mult aici! şopti interă nul.— R mâi aici, dr gu ule! repet tat l. M bucur foarte mult c ai oă ă ţ ă ă ă ă

inim aşa de bun . R mâi, dr gu ule, eu m duc acas , ca s liniştesc peă ă ă ă ţ ă ă ă mama ta. Iac , î i dau cinci lire, ca s ai de cheltuial . La revedere! îlă ţ ă ă s rut pe frunte, se uit cu iubire la el, îl mai s rut înc o dat şi plec .ă ă ă ă ă ă ă ă

B iatul se întoarse lâng patul bolnavului, care p ru c se linişteşte.ă ă ă ă Francisco îşi lu iar şi slujba de infirmier, îngriă ă jind de bolnav cu aceeaşi iubire şi r bdare; atât c nu mai plângea.ă ă

Îi d dea de b ut, îi ridica plapuma, îl mângâia cu mâna şi îi vorbeaă ă încet, îndemnându-l s aib speran . Îl p zi toat ziua şi toat noaptea.ă ă ţă ă ă ă A doua zi, bolnavul începu s meargă ă şi mai r u; obrazul i se f cuseă ă roşu-vişiniu, r suflarea i se înă greuna, neliniştea îi creştea, din ce în ce; îi ieşeau din gur cuvinte neîn elese. Umfl tura devenise îngrozitoare.ă ţ ă

Când doctorul veni la vizita de sear , zise c nă ă -o s-o duc pân laă ă ziu . Francisco nu se mai dep rt de el şi nu-l sl bi din ochi un minut.ă ă ă ă

Bolnavul se uita mereu la el şi îşi mişca pu in buzele, parcţ -ar fi vrut să-i zic ceva. În ochii lui, care din ce în ce se întunecau, se afla oă înduioşare nespus . În acea noapte, bă ăiatul nu se culc pân ce nuă ă începur s se iveasc zorile. Soă ă ă ra de caritate veni s vad ce faceă ă bolnavul; se uit la el şi plec repede.ă ă

Dup câteva minute se întoarse cu internul şi cu infiră mierul; acesta inea în mân o lumânare.ţ ă

— Moare! zise internul.B iatul speriat, apuc mâna bolnavului. S rmanul desă ă ă chise ochii, se

uit lung la el şi îi închise iar şi.ă ăB iatului i se p ru c -l strânge de mân .ă ă ă ă— M-a strâns de mân ! strig el.ă ăInternul se plec spre bolnav, ascult pu in şi se ridic f r s zic oă ă ţ ă ă ă ă ă

vorb .ăSora de caritate lu de pe perete o iconi şi o aşez pe pieptulă ţă ă

mortului.— A murit! strig copilul.ă— Du-te copile! îi zise internul; slujba ta cea sfânt să -a îndeplinit.

Du-te şi fii fericit, c ci o meri i. Dumnezeu s te p zeasc ! Umblă ţ ă ă ă ă s n tos.ă ă

Sora, care se dep rtase un moment, se întoarse inând în mân ună ţ ă buche el de micşunele, ce-l luase dintrţ -un pahar de pe fereastr ; îl deteă b iatului, zicânduă -i:

— N-am nimic altceva să- i dau. Primeşte floricelele acesţ tea drept amintire de la spital!

— Mul umesc! zise b iatul, luând buchetul cu o mân şi cu cealaltţ ă ă ă ştergându-şi ochii: dar am un drum aşa de lung de f cut pe jos!... Să -ar veşteji!

Dup aceste cuvinte, dezleg buchetul şi împr ştie micşunelele peă ă ă patul mortului, zicând:

— Le las ca amintire s rmanului meu mort. Mul umim, bun sor !ă ţ ă ă Mul umim, domnule doctor!ţ

Pe urm , înă torcându-se spre mort:— Dumnezeu s te odihneasc ! şi, pe când c uta ce nume să ă ă ă-i dea,

amintindu-şi de numele dulce ce-i d duse în decurs de cinci zile:ă— Adio tat ! îi zise cu mâhnire. Apoi îşi lu pachetul în mân şiă ă ă

plec încetinel, zdrobit de oboseală ă.Abia se lumina de ziu .ă

Fier ria.ăSâmb t , 18.ă ă

Precossi a venit ieri sear la mine, ca să ă-mi aduc aminte f g duialaă ă ă ce-i d dusem, s vin să ă ă-i v d fier ria. Azi dimiă ă nea , când am ieşit cuţă tata, l-am rugat s m duc pu in pe acolo. Pe când ne apropiam deă ă ă ţ fier rie, v zur m, pe afaceristul de Garoffi, ieşind de acolo repede şiă ă ă inând ceva în mân . Mantaua lui cea lung , cu care îşi acoperea m rţ ă ă ă -

furile de prin buzunare, zbura în sus. Ştiu acum unde merge: s pilească ă fier ruginit, pe care îl d în schiă mb pentru jurnale vechi!

Când ajunser m în pragul uşii, v zur m pe Precossi stând pe ună ă ă morman de c r mizi: îşi înv a lec ia cu cartea deschis pe genunchi.ă ă ăţ ţ ă

Se ridic repede, îndat ce ne v zu şi ne pofti în untru. Era o odaieă ă ă ă foarte mare, plin de praf de c rbuni; de pere i erau rezemate drugi deă ă ţ fier şi atârnate: ciocane, cleşti şi tot felul de unelte de diferite forme, trebuincioase pentru fier rie. Întră -un col era vatra cu focul aprins şi unţ b ie el a â a cu foalele. Precossi, tat l, st tea lâng nicoval ; un ucenică ţ ţ ţ ă ă ă ă inea un drug de fier în foc.ţ

— Ah! Bine ai venit! zise l c tuşul, sco ânduă ă ţ -şi c ciula, îndat ce neă ă z ri. Dumneata eşti dr gu ul de b iat, care ai d ruit un drum de fieră ă ţ ă ă fiului meu? Ai venit s vezi cum se luă creaz fierul, aşa e? Iat o să ă ă- i facţ pl cerea îndat . Zicând acestea surâdea, şi b gai de seam c nu maiă ă ă ă ă are, ca mai înainte, chipul posomorât şi privirea întunecat .ă

Ucenicul îi aduse drugul roşu la un cap t şi l c tuşul îl aşez peă ă ă ă nicoval .ă

F cea un grilaj pentru o margine de teras . Ridic un cioă ă ă can mare şi gros şi începu s bat drugul înroşit, când pe o parte, când pe alta,ă ă întorcându-l în diferite feluri. Era ceva interesant de v zut cum se îndoiaă fierul sub loviturile repezi şi sigure ale ciocanului, cum se încovoia şi lua cu încetul forma gra ioas a unei frunze: sţ ă -ar fi zis c era o bucat deă ă aluat fr mântat cu mâna. B iatul lui se uita la noi cu mână ă ă drie, p rea că ă zice:

— Vede i ce bine lucreaz tata!ţ ă— Ai v zut, domnişorule, cum se lucreaz fierul? m întreă ă ă bă

l c tuşul, dup ce sfârşi, ar tânduă ă ă ă -mi drugul, care acum p rea o cârjeă episcopal . Apoi o dete la o parte şi puse alta în foc.ă

— Adev rat c lucrezi foarte bine, îi zise tat l meu. ă ă ăApoi ad ug :ă ă— Aşadar, acum lucrezi mereu... i sţ -a redeşptat pofta de lucru.— Da, domnule, r spunse meşteşugarul, cam mişcat, ştergânduă -şi

n duşeala de pe frunte. Şi ştii, domnule, cine miă -a redeşteptat-o?

Tata se pref cu c nu în elege.ă ă ţ— Bunul meu copil, ad ug l c tuşul, ar tânduă ă ă ă ă -şi b iatul, da, copilulă

meu, care înv a bine şi f cea cinste tat lui s u, pe când tat l s u...,ăţ ă ă ă ă ă f cea la chefuri şi se purta cu el dobitoceşte. Ce s spun... Când amă ă v zut medalia! Vino b ieteă ă drag , vino la mine, tu care nu eşti mai mareă de o şchioap , vino încoace s m uit bine la botişorul t u!ă ă ă ă

Copilul alerg îndat , l c tuşul îl sui pe nicoval , inându-l deă ă ă ă ă ţ sub iori, şi îi zise:ţ

— Ia şterge pu in fruntea acestui dobitoc de tat .ţ ăPrecossi s rut de mai multe ori chipul negru al tat lui s u pân ceă ă ă ă ă

se înnegri şi el de tot.— Ei, acum ajunge! îi zise tat l s u.ă ă— Vezi, aşa-mi placi, Precossi! îi zise tat l meu, foarte mulă umit; şiţ

luându-şi ziua bun de la amândoi, m lu de mân şi plecar m. Pe cândă ă ă ă ă ieşeam pe uş , micul Precossi îmi zise:ă

— Iartă-m !... şi îmi vârî în buzunar un pache el cu câteva cuie. Euă ţ l-am poftit s vin la mine, ca s priveasc la carnaă ă ă ă val de la ferestrele noastre.

— Tu i-ai d ruit drumule ul de fier, îmi zise tata, mergând spre cas ,ă ţ ă de-ar fi fost chiar de aur, tot ar fi fost un dar foarte mic pentru acest sfânt copil, care a însufle it inima tat lui s u!ţ ă ă

Micul clovn.Luni, 20.

Carnavalul fiind pe sfârşite, tot oraşul e pus în mişcare. În toate p r ile se ridic corturi de comedian i şi de acroba i. Sub ferestreleă ţ ă ţ ţ noastre avem un circ f cut tot din pânz , în care d deau reprezenta iiă ă ă ţ nişte comedian i vene ieni; s rţ ţ ă manii n-au decât cinci cai. Circul este aşezat c tre mijlocul pie ei şi mai la o parte sunt trei c ru e mari în careă ţ ă ţ comedian ii dorm şi se îmbrac pentru reprezenta ii. Aceste c ruţ ă ţ ă e suntţ întocmai ca nişte c su e pe roate: au ferestre şi un coş de unde ieseă ţ mereu fum. Când ferestrele lor sunt deschise, se v d scutece de copilă mic întinse. O femeie din trup d s sug unui copilaş, face bucate şiă ă ă ă joac şi pe frânghie. Vai de ei, bie ii oameni!ă ţ

Credeam c un comediant, este un om de nimic, şi, cu toateă acestea, el îşi câştig pâinea cinstit, f când lumea s petreac , şi câtă ă ă ă ă munc pentru el, s racul; ce de osteneal ! Toat ziulica, aceştiă ă ă ă nenoroci i alearg de la circ la c ru ele lor numai în tricou pe frigulţ ă ă ţ acesta! Şi îmbuc deă -a-n picioarele, ceva în grab , între o reprezenta ieă ţ şi cealalt . Şi de câte ori li se mai întâmpl c tocmai atunci, când circulă ă ă este plin de lume şi stau gata s înceap , se ridic un vânt furios, careă ă ă desface pânzele, stinge l mpile, şi... să -a dus reprezenta ia! în asemeneaţ cazuri, ei sunt sili i s înapoieze banii şi s lucreze pân târziu, noaptea,ţ ă ă ă ca s repare stric ciunile şi s ridice din nou cocioaba.ă ă ă

Sunt şi doi b ie i care joac . Tat l meu, pe când str b tea pia a,ă ţ ă ă ă ă ţ recunoscu pe cel mai mic; este fiul directorului de circ... E tot acela pe care l-am v zut anul trecut s rind pe cal întră ă -un circ, în pia a Victorţ Emanuel. A crescut, mititelul; acum trebuie s fie de opt ani. E frumuşel,ă s r cu ul: are un obraz rotunjor şi nişte ochi negri şi şire i. P rul s u,ă ă ţ ţ ă ă negru şi cârlion at, iese de sub p l riaţ ă ă -i uguiat .ţ ă

Are nişte haine de pânz groas , alb cu negru, parcă ă -ar fi b gată într-un sac, şi pantofii îi sunt tot de pânz . Este un dr cule , care placeă ă ţ tuturor şi face de toate.

Diminea a îl vedem învelit întrţ -un şal, aducând lapte la c su a loră ţ

ambulant ; pe urm merge dup cai şi în strada Bertola. Bietul b iat ineă ă ă ă ţ adesea în bra e pe copilaşul cel mic; car cercurile, barierele, funiile,ţ ă spal c ru ele, aprinde focul, şi în momentele de odihn , st mereuă ă ţ ă ă lâng mama sa. Tat l meu se uit la el de la fereastr şi vorbeşte mereuă ă ă ă de dânsul şi de ai lui: îi pare a fi oameni buni, c ci îşi iubesc copiii.ă

Ne-am dus şi noi într-o sear la circul lor. Nimerisem o sear foarteă ă friguroas şi nu era mai nimeni; cu toate acesă tea micul clovn îşi d deaă toat silin a, ca s înveseleasc pe pu inii spectatori: se da peste cap, seă ţ ă ă ţ ag a de coada cailor, mergea cu picioarele în sus, cânta, râdea şi micaăţ sa mutr oacheş atr gea dragostea tuturor.ă ă ă

Tat l s u, îmbr cat cu un surtuc roşu, cu pantaloni albi, şi cizmeă ă ă înalte, st tea cu biciul în mân şi se uita la el cu întristare.ă ă

Tatii i se f cu mil şi a doua zi vorbi despre ei cu pictorul Delis, careă ă venise la noi.

— Bie ii oameni se pr p desc muncind, şi le merge foarte r u, ziseţ ă ă ă tata.

— Mai ales b ie elul este aşa de dr g laş! Ce am putea s facem caă ţ ă ă ă s le venim în ajutor.ă

Pictorului îi veni o idee.— Ştii ce? zise el, public un articol frumos întră -un ziar, descriind

minunile micului clovn, şi eu o să-i fac portretul. S vezi cum o s maiă ă alerge lumea!

Aşa se şi f cu! Tat l meu scrise un articol frumos, plin de haz, înă ă care spuse tot ce observase de la fereastr , dând astfel tuturor dorin aă ţ de a vedea şi de a mângâia pe micul artist. Pictorul schi un mic portretţă al b iatului, foarte dr gu , şi articolul fu publicat pentru reprezenta ia deă ă ţ ţ sâmb t seara. În adev r nu se înşeă ă ă laser , c ci lumea alerg plin deă ă ă ă curiozitate. Se anun ase c reprezenta ia era în beneficiul micului clovn.ţ ă ţ

Ziarul era lipit la intrarea circului.Tata lu bilete pentru locul I. Mul i din privitori ineau jurnalul înă ţ ţ

mân , ar tau micului clovn portretul, şi el alerga râzând de la unul laă ă altul, plin de bucurie. Directorul era şi el, foarte mul umit. Şi cum s nuţ ă fie? Nici un ziar nu-i f cuse vreodat atâta cinste. Pe lâng aceasta, aveaă ă ă şi tejgheaua plin de lire şi de franci.ă

St team lâng tata. Printre spectatori se aflau persoane cunoscute.ă ă La intrarea circului st tea profesorul de gimă nastic (acela care fusese laă r zboi al turi de Garibaldi) şi în fa a noastr , în locul al doilea, v zui peă ă ţ ă ă micul zid raş lâng uriaşul s u tat . Îndat ce m z ri îmi f cu botul deă ă ă ă ă ă ă ă iepure.

Pu in mai departe v zui pe Garoffi, care num ra spectaţ ă ă torii şi calcula pe degete câştigul ce se putea scoate din acea reprezenta ie. Nuţ departe de noi, la locul I, se afla s rmanul Robetti, cu cârjele lâng el, şiă ă tat l s u, c pitanul de artilerie, care îl inea de mân .ă ă ă ţ ă

Reprezenta ia începu. Micul clovn f cu minuni pe cal, pe trapez, peţ ă frânghie şi de câte ori ispr vea un joc, to i b teau din palme cuă ţ ă entuziasm. Unii îl apucau de cârlion i, al ii îi aruncau bomboane şiţ ţ portocale. Dup aceea urmar alte joă ă curi, scamatorii şi altele. Bie iiţ comedian i erau îmbr ca i în zdren e acoperite cu fluturi scânteietori.ţ ă ţ ţ Îns , când lipsea micul clovn, lumea nu mai r dea.ă ă

M uitai din întâmplare la uşa unde st tea profesorul de gimnastică ă ă şi v zui c vorbeşte încet cu st pânul circului. Acesta îşi întoarse îndată ă ă ă privirea spre spectatori, p rea c ar c uta pe cineva. Privirea lui se opriă ă ă asupra noastr . Tata înă elese c profesorul îi dest inuise cine era autorulţ ă ă articolului, şi, ca s scape de mul umirile lui, plec zicânduă ţ ă -mi:

— R mâi tu, Enrico, eu te aştept afar .ă ăMicul clovn, dup ce vorbi câtva timp cu tat l s u, începu iar şiă ă ă ă

jocurile sale. Stând în picioare pe un cal care mergea în goan , îşiă schimb de patru ori hainele.ă

Lep d mai întâi pe cele de pelerin, apoi pe cele de mariă ă nar, de soldat, şi r mase cu cele de acrobat. De câte ori treă cea pe dinaintea mea, se uita la mine. Când se dete jos de pe cal, începu s colinde circulă inând în mân p l ria sa de paia ; to i aruncau bani şi bomboane. Euţ ă ă ă ţă ţ

îmi şi preg tisem banii, ca să ă-i dau; dar el, ajungând la mine în loc să-mi întind p l ria, o trase înd r t, m privi zâmbind şi trecu înainte. Euă ă ă ă ă ă r m sei ruşinat. De ce oare miă ă -o fi f cut el afrontul acesta?ă

Reprezenta ia se sfârşi. St pânul circului mul umi publiţ ă ţ cului, şi toată lumea începu s plece gr binduă ă -se la uş . M pierdusem prin gloat şiă ă ă voiam s ies, când sim ii c cineva m apuc de mân . M întorsei: eraă ţ ă ă ă ă ă micul clovn, care se uita la mine cu frumoşii şi şire ii s i ochi şiţ ă -mi surâdea. Era cu mâinile pline cu bomboane. În elesei.ţ

— Vrei? îmi zise el, în dialectul s u vene ian, s primeşti de la miculă ţ ă clovn câteva bomboane?

Îi f cui semn c da, şi luai vreo dou .ă ă ă— Dac este aşa, ad ug el, dă ă ă ă-mi şi o guri .ţă— Na şi dou ! îi r spunsei întinzânduă ă -i obrazul.El îşi şterse cu mâneca f ina de pe obraz, m lu de gât şi mă ă ă ă

s rut de dou ori, zicânduă ă ă -mi:— D o s rutare şi tat lui t u!ă ă ă ă

Cea din urm zi de carnaval.ăMar i, 21.ţ

Ast zi am fost de fa la o scen foarte trist , când treceau m ştile.ă ţă ă ă ă Din fericire s-a sfârşit cu bine, c ci putea s se întâmple ceva îngrozitor.ă ă

În pia a San Carlo, împodobit cu ghirlande roşii, albe, galbene şi cuţ ă steaguri, se gr m dise o lume nebun . Prin gloat se plimbau m şti deă ă ă ă ă tot felul. Treceau care aurite, încoronate cu flori şi steaguri care închipuiau: unul un pavilion, altul un teatru, b rci, vapoare şi toateă acestea, în esate cu actori, marinari, solda i, paia e, p stori e, buc tari şiţ ţ ţ ă ţ ă al ii. Era o înv lm şeal aşa de mare, încât nu ştiai încotro s te ui i maiţ ă ă ă ă ţ întâi. Un zgomot de trâmbi e, de cornuri de vânţ ătoare, de tobe turceşti, te asurzea. M ştile de prin care, beau şi cântau vorbind cu trec torii şiă ă cu cei ce priveau de pe la ferestre. Aceştia le r spundeau strigând câtă puteau, azvârlindu-le portocale şi dulciuri.

Pe deasupra tr surilor şi a gloatei, pân unde puteai s ajună ă ă gi cu ochiul, se vedeau fâlfâind steaguri, str lucind c şti, panaă ă şuri tremurând în vânt, capete mari de carton mişcându-se încoace şi încolo, arme caraghioase, tobe egiptene, c ciuli e roşii, în sfârşit, să ţ -ar fi zis că n v lise o ceat de nebuni.ă ă ă

Când intr tr sura noastr în pia , ne mergea înainte un car deă ă ă ţă toat frumuse ea, împodobit cu ghirlande de trandaă ţ firi artificiali, tras de patru cai acoperi i cu caltrapuri cusute cu fir. În el se aflau paisprezece,ţ sau cincisprezece domni deghiza i în costume de nobili, de la curteaţ Fran eiţ 1. Erau îmbr ca i numai cu m tase, purtau peruci albe şi ineau laă ţ ă ţ sub ioar p l ria cu trei col uri; sabia le atârna la o parte şi pe piept leţ ă ă ă ţ fâlfâia un jabou numai de panglici şi dantele. Erau foarte frumos şi foarte bine costuma i. Cântau to i împreun o can onet francez şi aruncauţ ţ ă ţ ă ă

1 În Italia, aceste care f cute pentru petrecerile carnavalului, apar in maiă ţ întotdeauna tinerilor nobili. Ei le fac cu cheltuiala lor, ca s petreac ,ă ă plimbându-se costuma i pe str zi.ţ ă

dulciuri poporului care b tea din palme şiă -i aclama.Deodat v zur m un om la stânga noastr ridicând în sus o copiliă ă ă ă ţă

ca de cinci sau şase ani, care plângea grozav şi da din mâini şi din picioare: p rea apucat de spasme. Omul îşi deschise drum pân la carulă ă ă acelor domni; unul din ei se plec spre el, şi omul îi zise:ă

— Fi i buni, v rog, şi lua i pe aceast copil , care sţ ă ţ ă ă -a r tă ăcit de mama sa; ine iţ ţ -o în bra e, nu cred s fie departe, s rţ ă ă mana femeie, şi ar vedea-o mai lesne inut în sus; nu ştiu s fie un mijloc mai bun decâtţ ă ă acesta!

Domnul lu copila în bra e; to i ceilal i încetar de a cână ţ ţ ţ ă ta. Feti aţ ipa cât putea şi se zvârcolea ca un şarpe. Domnul îşi scoase masca, caţ

s nu o sperie şi carul merse iar şi încet înainte.ă ăÎn acelaşi timp, dup cum mi să -a spus, la cap tul cel lalt al pie ei, oă ă ţ

s rman femeie, pe jum tate nebun , împingând gloata cu coatele,ă ă ă ă striga:

— Marioaro! Marioaro! Mi-am pierdut copila! Mi-a furat-o cineva! Mi-a în buşită -o!

De un sfert de ceas, biata femeie dispera în chipul acesta, alergând când în dreapta, când în stânga, îmbulzit în mijlocul gloatei, care cuă greu putea să-i fac drum.ă

Domnul inea mereu feti a In bra e strângândţ ţ ţ -o la piept. Micul cap al copilei se pierdea în panglicele şi dantelele ja-boului. El se uita pretutindeni în jurul pie ii cu n dejdea s z reasc pe mama ei, şiţ ă ă ă ă încerca totodat s o linişteasc . Miă ă ă titica, neputând s în eleag unde seă ţ ă afla, îşi pusese mâinile peste ochi şi plângea de i se rupea inima.ţ

Domnul era mişcat adând. Ceilal i d deau feti ei cofeturi şiţ ă ţ portocale, dar ea îi respingea şi plângea şi mai tare.

— C uta i pe mama copilei! striga domnul, c tre popor. C uta i peă ţ ă ă ţ mama ei!

To i începur s se uite în dreapta şi în stânga, dar mama nu se iveaţ ă ă nic ieri. În sfârşit, la o mic dep rtare de strada Romei, o femeie seă ă ă repezi spre car. Ah! N-am s-o uit niciodat ! Nu mai p rea o fiină ă ţă omeneasc : p rul îi c zuse pe spate, chipul îi era galben şi haineleă ă ă rupte. V zânduă -şi feti a, ea scoase un ip t, care nu se putea în elegeţ ţ ă ţ dac era de bucurie, de spaim sau de mânie; şi voind să ă ă-şi apuce îndat copila, întinse nişte mâini care în nervozitatea lor p reau gheare.ă ă Carul se opri.

— Iat-o! îi zise domnul, întinzându-i feti a, dup ce o s rut .ţ ă ă ăMama o strânse la piept cu o dragoste nespus . Una din mânu eleă ţ

feti ei r mase câteva momente în mâna domnului, care sco ânduţ ă ţ -şi din deget un inel de aur, cu un frumos şi mare briliant, îl puse repede în degetul copilei şi îi zise:

— ine, fie acest inel, zestrea ta!ŢMama r mase înm rmurit , dar mul imea izbucni în aplauze.ă ă ă ţ

Domnul îşi puse masca pe ochi, tovar şii începur iar şi s cânte şi carulă ă ă ă porni încetişor în mijlocul strig telor! Bravo! Vivat! Tr iască ă ă generozitatea!

Copii orbi.Joi, 24.

Profesorul este bolnav şi îl înlocuieşte cel dintr-a IV-a, care a fost la institutul de copii orbi.

Profesorul acesta este cel mai b trân dintre to i: are p rul alb caă ţ ă lâna; iar glasul, ca un vers duios şi foarte pl cut. Ce de lucruri ştie!ă

Abia a intrat în clas şi v zând pe un b iat legat la ochi, se apropieă ă ă de banc şi-l întreb ce are.ă ă

— P strează ă- i ochii, copile! îi zise.ţDerossi îl întreb :ă— Adev rat, domnule, c a i fost profesor la şcoala copiilor orbi?ă ă ţ— Da, şi în curs de mai mul i ani! r spunse el.ţ ăDerossi îl rug foarte mult, s ne povesteasc cevă ă ă a despre copiii

orbi.Profesorul se întoarse la catedr .ăCoretti întreb :ă— Institutul orbilor nu e în strada Nizza?— Voi, spune i orbilor, zise profesorul, aşa cum a i zice bolnavilorţ ţ

sau s racilor. Dar pricepe i voi bine în elesul acestui groaznic cuvânt? Iaă ţ ţ gândi iţ -v pu in. Orb! S nu vezi niciodat nimic! S nu deosebeşti ziuaă ţ ă ă ă de noapte, s nu vezi nici cerul, nici soarele, nici pe p rin ii t i, nimic dină ă ţ ă tot ce ne înconjoar şi pe ce punem mâna! S fii necontenit cufundată ă într-un întuneric veşnic şi ca îngropat în fundul p mântului! Ia încerca iă ţ s închide i ochii şi gândi iă ţ ţ -v ce ar fi dac vă ă -ar osândi cineva să r mâne i tot aşa! A i fi îndat cuprinşi de spaim şi vi să ţ ţ ă ă -ar p rea cuă neputin s r bda i aceast stare! A i începe s striga i crezând cţă ă ă ţ ă ţ ă ţ ă înnebuni i sau muri i.ţ ţ

Şi cu toate acestea... bie ii copiii! Când intri pentru prima oar înţ ă Institutul orbilor, în timpul recrea iei, şi îi auzi cânţ tând din vioar , dină flaut, vorbind tare şi râzând; când îi vezi urcând şi coborând sc rileă sprinteni şi tot fuga, ocolind dormitoarele singuri şi f r a fi c l uzi i, nă ă ă ă ţ -ai crede niciodat c acei nenoroci i nu v d. Trebuie să ă ţ ă ă-i observi bine. Sunt printre ei tineri de şaisprezece, chiar de optsprezece ani, voinici şi veseli, care rabd orbia cu oarecare uşurin , ba chiar şi cu seme ie. Dar seă ţă ţ în elege din expresia sever şi mândr a chipurilor lor, cât au suferitţ ă ă înainte de a se fi deprins cu o atare nenorocire. Sunt al ii cu chipurileţ palide şi blânde în care se vede o r bdare foarte mâhnit , şi se în eă ă ţ lege c trebuie s plâng foarte mult în tain . Ah! Gândi iă ă ă ă ţ -v c poate mul iă ă ţ din ei şi-au pierdut vederea în câteva zile; c al ii au pierdută ţ -o după mul i ani de suferin e, dup multe opera ii chirurgicale foarte dureroase;ţ ţ ă ţ c mul i să ţ -au n scut aşa, întră -o noapte care n-a avut niciodat zori de zi,ă c au ină trat în lume ca într-o pr pastie nem rginit şi c nu ştiu niciă ă ă ă m car cum este chipul omenesc! Gândi iă ţ -v la ceea ce treă buie s fiă suferit comparându-se cu aceea care v d, întrebânduă -se pe ei însuşi:

— N-avem nici o vin , de ce oare atâta deosebire între noi? Eu, careă am stat mai mul i ani printre ei, când îmi aduc aminte de acea clas , deţ ă to i acei ochi închişi pentru totţ deauna, de toate acele lumini stinse, f ră ă privire şi f r via ... şi m uit apoi la voi, îmi pare cu neputin s nu vă ă ţă ă ţă ă ă crede i ferici i. Gândi iţ ţ ţ -v , sunt aproape dou zeci şi şase de mii de orbiă ă în Italia. Dou zeci şi şase de mii de oameni, care nu v d lumina zilei:ă ă În elege i? O armat c reia iţ ţ ă ă -ar trebui patru ceasuri ca s treac pe să ă ub ferestrele noastre!

Profesorul emo ionat, t cu. Nu se auzea nici o suflare în toat clasa.ţ ă ă Derossi întreb dac este adev rat c orbii au pip it mai fin, mai sim itoră ă ă ă ă ţ decât noi.

Profesorul r spunse:ă— Da, aşa e! Toate celelalte sim uri se des vârşesc la ei, tocmaiţ ă

pentru c , fiind sili i s înlocuiasc sim ul vederii, celelalte sunt mai multă ţ ă ă ţ şi mai bine dezvoltate decât sim urile acelora care v d. Diminea a, prinţ ă ţ dormitoare, unul întreab pe cel lalt:ă ă

— A r s rit soarele? Şi cel ce este mai sprinten, alearg iute şi îşiă ă ă ridic mâinile în sus, ca s simt dac razele soaă ă ă ă relui înc lzesc aerul şiă

alearg îndat , ca s aduc vesela ştire c :ă ă ă ă ăA r s rit soarele!ă ăEi îşi închipuiesc statura unui om dup sunetul glasului. Noi judec mă ă

despre inima cuiva dup privire; ei, dup glas. Îşi amintesc vocea unuiă ă om dup mul i ani. Ei pricep c se afl mai mul i întră ţ ă ă ţ -o odaie, chiar când vorbeşte numai unul. Cu pip itul, ei în eleg dac o lingur este de totă ţ ă ă curat , sau nu prea. Fetele deosebesc lâna vopsit de cea nevopsit .ă ă ă Trecând pe uli , ei cunosc mai toate pr v liile dup miros, chiar pe celeţă ă ă ă unde nou ni să -ar p rea c nu este un miros. Eiă ă arunc sfârleaza şi după ă vâjâit se duc drept la ea, ca s-o ridice, f r s greşeasc .ă ă ă ă

Alearg dup cercuri, se joac şi cu popice, sau pe frână ă ă ghie, ca şi copiii care v d. Culeg chiar micşunele, fac rogojini şi coşule e, împletindă ţ paie de diferite culori foarte iute şi bine, atât de fin este pip itul lor.ă Pip itul este v zul lor; cea mai mare pl cere a lor este s ghicească ă ă ă ă f ptura lucrurilor dup pip it.ă ă ă

Oricine se simte mişcat, când îi vede la muzeul industrial; acolo li se permite s pun mâna pe orice. Cu ce plă ă ăcere apuc ei în mân corpurileă ă ca s vad din ce sunt fă ă ăcute! Ei numesc pip itul vedere.ă

Garffi întrerupse pe profesor, ca s -l întrebe dac este adev rat că ă ă ă bie ii orbi înva s socoteasc mai lesne decât ceilal i.ţ ţă ă ă ţ

Profesorul r spunse:ă— Da, aşa e: ei înva s socoteasc şi s citeasc . Au c r i f cuteţă ă ă ă ă ă ţ ă

în scopul acesta cu litere scoase în relief. Ei le pip ie, le cunosc şi ajungă s citeasc destul de iute. E curios lucru, să ă ă-i vezi cum se roşesc când fac câte o greşeal . Înva chiar s scrie, dar scriu f r cerneal , pe oă ţă ă ă ă ă hârtie groas şi tare cu o mic sul , cu care fac în ep turi adânci, maiă ă ă ţ ă mult sau mai pu in gr m dite, dup un alfabet deosebit, al lor. Aceleţ ă ă ă în eţ p turi cu vârful sulei ies în relief pe partea cealalt , aşa c , întorcândă ă ă foaia şi trecând uşor degetele peste acele vârfuri, ei pot s citeasc ceă ă au scris şi chiar cele ce scriu al ii. În acest chip, ei îşi fac compozi iile şiţ ţ îşi scriu scrisori. Tot aşa scriu şi numele; ei socotesc în gând lesne şi repede c ci nu sunt distra i ca noi prin vederea lucrurilor ce neă ţ înconjoar .ă

Nu pute i s v închipui i cât le place s asculte când le citeşteţ ă ă ţ ă cineva; cum bag de seam şi cum îşi amintesc de toate; cum discută ă ă între ei, chiar cei mici, chestiuni de istorie şi de limb ; stau câte patruă sau cinci în aceeaşi banc , şi f r s se întoarc unul c tre altul, celă ă ă ă ă ă dintâi vorbeşte cu al treilea, al doilea cu al patrulea, tare şi to i deodat ,ţ ă f r ca s piard un singur cuvânt, aşa este de subtil auzul lor. Ei dauă ă ă ă examenelor mai mult importan decât voi, v asigur, şi iubesc peă ţă ă profesorii lor mult mai mult decât voi. Recunosc pe profesor dup pas.ă În eleg dac este vesel sau mânios, sţ ă ăn tos sau bolnav, numai din auzulă unui singur cuvânt. Ei in foarte mult ca profesorul s le dea mâna, cândţ ă îi laud , ca s poat şi ei, la rândul lor să ă ă ă-i arate recunoştin a,ţ strângându-i mâna.

Se iubesc între ei şi sunt buni camarazi. În timpul recrea iei seţ strâng în grupuri, totdeauna aceiaşi. În şcoala de fete, grupele se formeaz mai ales din acelea care înva acelaşi instrument, adică ţă ă pianistele, vioristele, stau între ele şi nu se despart niciodat .ă

Orbii sunt foarte statornici în iubirea lor. Pentru ei, prietenia este o mare mângâiere. Se judec între ei cu mult dreptate, c ci au o adâncă ă ă ă pricepere despre r u şi bine, şi nimeni nu se simte mai mişcat decât ei,ă când li se povesteşte vreun fapt generos şi m re .ă ţ

— Le place muzica? Cânt bine? întreb Votini.ă ă— Muzica le place cu deosebire şi au mult talent, r spunseă

profesorul.

Muzica este bucuria, via a lor.ţCopilaşii orbi, care intr în institut, sunt în stare s stea nemişca i înă ă ţ

picioare ceasuri întregi, ca s asculte la muzic . O înva foarte lesne şiă ă ţă cânt cu patim . Când un profesor zice unuia dintre ei, c nă ă ă -are aptitudini pentru muzic , acela se simte umilit şi totuşi se pune pe oă înv tur straşnic .ăţă ă ă

Dac a i auzit voi, ce muzic frumoas se face la ei! Dac a i vedeaă ţ ă ă ă ţ cum cânt cu fruntea ridicat , cu zâmbetul pe buă ă ze, aprinşi la fa ,ţă tremurând de emo ie, uimi i la auzul aceţ ţ lei armonii, care luminează întunericul ce-i înconjoar : a i în elege c muzica este o dulceă ţ ţ ă mângâiere, o mângâiere cereasc pentru ei. Ce bucurie pe ei, s racii,ă ă când le zice profesorul:

— Tu ai s te faci un artist! Acela dintre ei, care are mai mult talentă pentru muzic , care este cel dintâi la clavir sau la vioar , este privit deă ă ceilal i ca un rege şi to i au pentru el un fel de respect. Când se iveşteţ ţ vreo neîn elegere între doi, se duc la el, ca sţ ă-i judece. Când doi prieteni se ceart , el îi împac . Cei mai mici, c rora el le d lec ii de muzic , îlă ă ă ă ţ ă privesc ca pe un tat . Înainte de a se culca, to i se duc să ţ ă-i ureze noapte bun .ă

Cea mai mare pl cere a lor este s vorbeasc despre muă ă ă zic . Chiară în pat, târziu, cât de somnoroşi ar fi, ei tot mai vorbesc: de orchestre, de opere, de apari ii.ţ

Nici o pedeaps nu poate s fie mai aspr pentru ei decât aceea deă ă ă a-i opri de la citire sau de la lec ia de muzic ; aceasţ ă t pedeaps îiă ă mâhneşte aşa de adânc, încât nimeni n-are cruzimea s leă -o impun ;ă putem s zicem c muzica este pentru inima lor, ceea ce lumina zileiă ă este pentru ochii noştri.

— Are voie s mearg cineva, să ă ă-i vad ? întreb Derossă ă i, pe profesor.

— Da, are, r spunse profesorul; îns nu v pov uiesc s merge iă ă ă ăţ ă ţ acum la ei; mai târziu, când ve i fi mai mari, când ve i fi în stare sţ ţ ă pricepe i grozava lor nenorocire şi s sim i i toat comp timirea ce eiţ ă ţ ţ ă ă merit ! Este o privelişte foarte trist ! Închipui iă ă ţ -vâ nişte copii, care stau cu fa a nemişcat la o fereastr deschis , ca s se bucure de aerul cuţ ă ă ă ă rat, ca şi cum ar privi livezile verzi şi frumoase, mun ii albaşţ tri pe care îi vede i voi... şi când te gândeşti c nu v d nimic! C nu vor vedeaţ ă ă ă niciodat acea nespus frumuse e, i se strânge inima! Cel pu in, orbiiă ă ţ ţ ţ din naştere, care n-au v zut niciodat lumea, aceia nă ă -au nici o p rere deă r u, c ci nuă ă -şi pot închipui lucrurile cum sunt; de aceea nu ai aşa mare mil . Dar sunt şi copii orbi de curând, careă -şi amintesc înc totul, careă în eleg bine tot ce au pierdut, şi aceştia au îndoita durere de a sim i c liţ ţ ă se întunec în minte, încetul cu încetul, pe zi ce trece imaginile cele maiă scumpe, de a sim i c pier în amintirea lor fiin ele cele mai dragi! Unulţ ă ţ din copiii aceştia îmi spunea într-o zi cu o nespus triste e:ă ţ

"Aş dori s cap t numai un minut v zul de odinioar , ca s mai v dă ă ă ă ă ă o dat chipul mamei pe care nu mi-l mai amină tesc!" Şi când mamele lor se duc să-i vad , ei le pip ie obraă ă zul cu mâinile, le pip ie bine pe frunte,ă pe b rbie, pe urechi, ca să ă-şi închipuie cum sunt; le strig pe nume deă mai multe ori, ca şi cum le-ar ruga s li se arate înc o dat .ă ă ă

De acolo ies plângând chiar şi oamenii haini la suflet. Când ieşim de acolo, ni se pare c suntem o excep ie, şi vă ţ ăzând casele, cerul şi lumea, ne folosim de o favoare nemeritat ! Sunt încredin t c oricare dintre voi,ă ţ ă ieşind de acolo ar da bucuros o mic raz din lumina ochilor s i, ca să ă ă ă străluceasc în ochii acelor s rmani copii, pentru care soarele nu areă ă lumin şi mama lor nu are chip.ă

Profesorul bolnav.Sâmb t , 25.ă ă

Ieri sear , dup ce am ieşit de la şcoal , mă ă ă -am dus s v d peă ă profesorul meu, care e bolnav. S-a îmboln vit de prea mult munc .ă ă ă Cinci ceasuri de lec ii pe zi, o or de lec ii de gimnastic şi înc douţ ă ţ ă ă ă ceasuri de lec ii seara la meşteţ şugari; asta înseamn s dormi pu in, să ă ţ ă m nânci pe apucate şi s te fr mân i de diminea pân seara! Şiă ă ă ţ ţă ă -a pr p dit s nă ă ă ătatea. Bine zice mama.

Mama m aştepta în gang: eu urcai sc rile singur şi întâlnii peă ă profesorul cu barba neagr , Coatti, cel care speă rie pe to i şi nuţ pedepseşte pe nimeni; el se uita la mine cu ochi mari şi se repezea ca un leu, în glum , dar f r s râd ;ă ă ă ă ă eu îns mai râdeam înc pe când sunamă ă clopo elul, la al paţ trulea etaj; dar îmi trecu pofta de râs, când servitoarea m introduse întră -o odaie s r c cioas , întunecoas , unde z ceaă ă ă ă ă ă profesorul meu. St tea întră -un p tu de fier; îi crescuse barba. Îşi puseă ţ mâna la frunte, ca s vad mai bine şi zise cu glasuă ă l lui cel blând:

— Tu eşti, Enrico?Eu m apropiai de pat, el îmi puse mâna pe um r şiă ă -mi zise:— Bravo, b iete! Bine ai f cut c ai venit s vezi pe bietul t uă ă ă ă ă

profesor. Uite în ce stare am ajuns! Dar cum mergi cu şcoala? Ce fac camarazi t i? Ia spuneă -mi, nu e aşa c toate merg bine şi f r de mine?ă ă ă Nu sim i lipsa mea deloc, ori a i şi uitat pe b trânul vostru profesor?ţ ţ ă

Eu voiam să-i r spund:ă— Nu, dar el m opri, zicânduă -mi:— Las , dr gu ule, ştiu eu c voi m iubi i! şi suspin .ă ă ţ ă ă ţ ăM uitai la nişte fotogră afii, ce erau atârnate pe perete.— Vezi! îmi zise, sunt portretele elevilor mei de dou zeci de aniă

încoace. Aceşti buni b ie i sunt singura mea mână ţ gâiere. Când voi muri, lor am s le dau cea din urm privire a mea; lor, c ci cu ei miă ă ă -am petrecut via a. O sţ ă-mi dai şi tu portretul, când vei sfârşi clasele, nu e aşa?

Apoi, luând o portocal de pe m scioar , miă ă ă -o dete, zicându-mi:— E un dar de bolnav.M uitam la el şi sim eam c mi se strânge inima; nă ţ ă -aş putea să

spun de ce.— Bag de seam , Enrico! relu el, cred c o s scap, dar dac voiă ă ă ă ă ă

muri, te sf tuiesc s înve i cu luareă ă ţ -aminte aritmetica, fiindc eşti camă sl bu la aceast materie; sileşteă ţ ă -te, c sneşteă -te pu in; totul este sţ ă biruieşti cele dintâi greut i; adeăţ seori nu este lips de aplicare, e maiă mult o închipuire, o idee fix ; i se pare c nu po i. Te înşeli; omul poateă ţ ă ţ multe, când voieşte. Se opri obosit de atâta vorb .ă

M-au prins frigurile, şopti el, încetinel, sunt aproape dus pe jum tate, ştii! Aduă - i aminte de aritmetic , sileşteţ ă -te; de nu reuşeşti întâia dat , încearc iar şi, şi astfel mereu. Încetul cu încetul, cu r bdareă ă ă ă şi f r să ă ă- i fr mân i capul, înainte cu b rb ie şi vei izbuti; iţ ă ţ ă ăţ ţ -o spun eu. Acum du-te, dr gu ule! Salut pe mama. Cu voia lui Dumnezeu ne vomă ţ ă revedea la şcoal , şi de nu, aduă - i aminte câteodat de profesorul t uţ ă ă din clasa a III-a.

La aceste cuvinte îmi veni s plâng.ă— Apleacă- i capul! îmi zise.ţM aplecai pe c p tâiul lui; el m s rut pe frunte şi ad ug :ă ă ă ă ă ă ă ă— Du-te fiul meu, şi Dumnezeu s te in !ă ţ ăDup aceea se întoarse cu fa a spre perete; iar eu, înecat deă ţ

emo ie, m repezii jos, pe sc ri, c ci sim eam nevoia de a o îmbr işa peţ ă ă ă ţ ăţ

mama mea.

Pe strad .ă

Asear m uitam la tine de pe fereastr , când te întorceai de laă ă ă profesorul t u. Teă -ai lovit de o femeie. Bag de seam cum mergi peă ă strad . Şi acolo sunt datorii de îndeplinit. Daă că- i m sori paşii şiţ ă mişc rile întră -o cas particular , de ce nă ă -ai face tot aşa şi pe strad ,ă care e casa tuturor? Adu- i aminţ te, Enrico! De câte ori întâlneşti: vreun moşneag, vreun sărac, vreo femeie cu un copil în bra e, vreun olog cuţ cârjele la sub ioar , pe un om încovoiat sub o povar , o familie în doliu,ţ ă ă fă- le loc cu respect. Trebuie s respect m: b trâne ea, s r cia,ă ă ă ţ ă ă dragostea matern , boala, infirmitatea, oboseala şi moartea. De câte oriă vezi pe cineva în primejdie de a fi c lcat de o tr sur , d -l la o parteă ă ă ă dac e un copil, înştiin eaz -l daă ţ ă c e un om mare.ă

Când vezi pe un copil singur şi plângând, întreab -l îndaă t ce are?ă Ridic toiagul b trânului, dacă ă ă- i cade. De vezi doi copii b tânduă -se, desparte-i; iar de sunt oameni mari, dep ră tează-te, ca s nu fii fa laă ţă priveliştea unei furii dobitoceşti, care în spreşte şi sup r inima. Cândă ă ă trece un om în lan uri între doi jandarmi, nu ad uga curiozitatea taţ ă crudei curiozit i a poporului, c ci săţ ă -ar putea ca acel nenorocit s fie neă -vinovat. Când trece un pat de ambulan , care duce pe un bolnav, sauţă poate chiar pe un om ce moare, când întâlneşti un convoi funebru: nu mai râde şi nu mai vorbi cu tovar şul t u; gândeşteă ă -te c odat cu eiă ă trece restriştea şi milostenia omeneasc . Prefă ă-te c nu vezi slu eniaă ţ dezgust toare a altoă ra; stinge totdeauna chibritul aprins ce-l g seşti înă drumul t u, c ci ar putea s primejduiasc via a cuiva. R spundeă ă ă ă ţ ă totdeauna cu voie bun trec torului careă ă - i cere sţ ă- i ar i calea. S nuăţ ă râzi niciodat în fa a nim nui, s nu alergi şi s nu strigi f r trebuin :ă ţ ă ă ă ă ă ţă respect strada.ă

Creşterea unui popor se judec mai înainte de toate din purtarea saă pe strad . Unde vei g si mojicie pe str zi, o veiă ă ă g si şi în case. Observă ă cu b gare de seam str zile oraşului în care tr ieşti. Dac mâine ai fiă ă ă ă ă azvârlit de soart departe de oraşul t u, ai fi foarte mul umit, dac lă ă ţ ă -ai avea bine înf işat în minte, ca săţ ă- l po i str bate cu gândul.ţ ă

Iubitul t u oraş, mica ta patrie, leag nul copil riei tale, acela care aă ă ă fost atâ ia ani singura ta lume, unde ai avut cele dintâi impresii, undeţ iţ -ai deschis mintea la cele dintâi cuget ri, unde ai g sit cei dintâiă ă

prieteni: iubeşte-l, c ci el teă -a înv at, teăţ -a desf tat, teă -a ocrotit. Iubeşte-l şi, când vei auzi c -l vorbeşte cineva de r u, ap r -l.ă ă ă ă

Tat l t u.ă ă

Şcolile de sear .ă

Tata m-a luat ieri cu el, ca s v d cum se predau lec iileă ă ţ meşteşugarilor care înva seara.ţă

Când am ajuns, clasele erau luminate şi meşteşugarii veneau din toate p r ile. Când intrar m, g sir m pe director şi pe profesor sup ra i,ă ţ ă ă ă ă ţ pentru c cineva aruncase cu o piaă tr întră -un geam şi-l sp rsese.ă Supraveghetorul alergase afar şi luase de p r pe un b iat ce trecea peă ă ă drum, dar Stardi, care locuieşte în fa a şcolii, veni repede şi zise:ţ

— Nu, acest b iat nu este vinovat, nă -a azvârlit el cu piatra. Franti a spart geamul; l-am v zut cu ochii mei. El miă -a şi spus:

— Vai de tine, de vei scoate o vorb ! Dar mie nu miă -e fric .ă

Directorul s-a şi hot rât s -l goneasc pentru totdeauna din şcoal . Peă ă ă ă când st tea de vorb cu noi, se uita la meseă ă riaşii care soseau mereu; veniser mai bine de dou sute.ă ă

Nu-mi închipuiam ce frumoas este şcoala de sear ! Nu o v zusemă ă ă niciodat . Erau b ie i de la doisprezece ani în sus şi b rba i cu barb ,ă ă ţ ă ţ ă care veneau de la munc , cu c r i şi caiete. Vedeai acolo: tâmplari,ă ă ţ fochişti cu chipul negru, zid ri cu mâinile pline de var, b ie i de pe laă ă ţ brut rii, cu p rul alb de f in . Se împr ştiar mirosuri; de lac, deă ă ă ă ă ă t b c rie, de clei, de untdelemn; se vedea c erau toate meseriileă ă ă ă adunate laolalt .ă

Intrar şi tunari îmbr ca i în uniform ; printre ei era şi un caporal.ă ă ţ ăIntrau repede în b nci, ridicau scândurica pe care puă neam noi

picioarele şi plecau capul pe carte. Unii dintre ei mergeau la profesor cu caietele deschise s cear câte o desluşire. V zui pe profesorul cel tân r,ă ă ă ă care este totdeauna bine îmbr cat, cel poreclit "Avoc elul", cu vreoă ăţ patru meşteşugari împrejurul mesei sale: le corecta caietele. Era şi pro-fesorul şchiop, care râdea şi ar ta unui vopsitor, că ă-şi murd rise caietulă cu vopsea roşie şi albastr . Mai v zui şi pe proă ă fesorul meu; s-a f cut bineă şi o s înceap iar lec iile cu noi.ă ă ţ

Uşile claselor erau deschise. M prinse mirarea, v zând cu câtă ă ă b gare de seam ascultau to i lec ia şi se uitau la proă ă ţ ţ fesor.

Directorul ne spuse c cea mai mare parte dintre ei, ca s nu ajungă ă ă prea târziu la şcoal , nici nu se mai duceau pe acas , s îmbuce câteă ă ă ceva: veneau fl mânzi.ă

B ie ii c deau de somn. Unii dintre ei, chiar dormeau cu capul peă ţ ă banc şi profesorul îi deştepta gâdilânduă -i pe la urechi cu condeiul. Oamenii mari ascultau cu gura c scat , nici nu clipeau. Drept s spun,ă ă ă mi se p rea ciudat, s v d c stau pe b ncile noastre oameni mari, cuă ă ă ă ă barb . Neă -am suit şi la etajul de sus. M dusei repede la uşa clasei meleă şi v zui c sade pe locul meu un om cu nişte must i mari şi legat la oă ă ăţ mân ; trebuie s se fi r nit lucrând la vreo maşin . Cu toate acestea, elă ă ă ă se chinuia s scrie încetinel, aşa cum putea. Dar ce mi se p ru şi maiă ă hazliu, fu s v d în banca Zid raşului, chiar în locul lui, pe tat l s u;ă ă ă ă ă zidarul acela înalt cât un munte. El st tea ghemuit în banc , avândă ă b rbia în mâini şi cu ochii pe carte; nici nu r sufla, de atent ce era.ă ă

Nu întâmplarea l-a adus acolo; el însuşi s-a rugat de profesor, sâ-i dea locul "botişorului de iepure", cum îl numeşte el, pe fiul s u.ă

Am stat acolo cu tata pân la sfârşitul lec iilor. Când am ieşit, uli aă ţ ţ era în esat de femei cu copii în bra e, care îşi aşteptau b rba ii. Cândţ ă ţ ă ţ aceştia ieşir din şcoal , f cur schimb; femeile luar c r ile şi caietele;ă ă ă ă ă ă ţ iar b rba ii luar coă ţ ă piii şi astfel plecar cu to ii spre cas . Era atâ aă ţ ă ţ înv lm şeal , încât nu te mai în elegeai de zgomot; apoi totul se potoli şiă ă ă ţ nu mai v zui decât pe bietul director, slab şi obosit, dep ră ă tându-se încet.

MARTIE

P rin ii elevilor.ă ţLuni, 6.

Mul i p rin i îşi aşteptau copiii la intrarea şcolii azi diţ ă ţ minea . Întreţă al ii, negustorul de lemne, tat l lui Coretti, leit fiul s u; sprinten, voios,ţ ă ă cu must ile r sucite şi cu panăţ ă glica decora iei la butoniera hainei. Amţ

ajuns s cunosc aproape pe to i p rin ii copiilor, v zânduă ţ ă ţ ă -i atât de des. Vine o bunic ce are o scufi alb , cocoşat de b trân ce e; de o ploua,ă ţă ă ă ă ă de o ninge, de o tuna: ea tot vine de patru ori pe zi, s aduc şi s ia peă ă ă nepo elul ei, care este în clasa I inferioar , îi scoate paltonul, i-l pune, îiţ ă potriveşte cravata, îl scutur de praf, îl netezeşte, îi ine caietele. Seă ţ vede c nă -are alt gând şi c pentru ea, nu e nimic mai frumos pe lume.ă

Adesea vine şi c pitanul de artilerie, tat l lui Robetti, b iatul careă ă ă umbl în cârje. Şi fiindc to i copiii, care trec pe dinaintea lui, mângâieă ă ţ pe b ie el, tat l întoarce mângâierile şi salut rile; nu se întâmpl s uiteă ţ ă ă ă ă pe vreunul şi cu cât sunt mai s raci şi mai r u îmbr ca i, cu atât îiă ă ă ţ mângâie mai cu blânde e.ţ

Câteodat vedem şi lucruri triste. Un domn, care nu mai venea laă şcoal de o lun , pentru c îi murise un copilaş trimitea servitoarea s iaă ă ă ă pe cel lalt. A venit ieri pentru întâia dat şi, rev zând clasa şi camaraziiă ă ă b ie elului s u mort, izbucni în lacrimi. Directorul îl lu de bra şi-l duseă ţ ă ă ţ în cancelarie.

Mul i p rin i ştiu pe nume mai pe to i camarazii copiilor lor. Suntţ ă ţ ţ fete de la şcoala vecin şi elevi din gimnaziu, care vin s aştepte peă ă fr ioriiăţ lor.

Mai e şi un domn b trân, care a fost colonel şi dac îi cade vreunuiă ă copil un caiet sau un condei pe strad , el îl ridic . Doamne bineă ă îmbr cate discut chestiuni de şcoal cu femei din popor, legate la capă ă ă şi cu coşul pe bra . Ele spun:ţ

"Era grea problema de ast zi! Dar mult iă -a inut azi profesorul laţ lec ia de gramatic ."ţ ă

Când se întâmpl s fie vreunul bolnav dintră ă -o clas , to i ştiu; şiă ţ când îi e mai bine, to i se bucur .ţ ă

Chiar azi diminea , vreo opt sau zece lucr toare înconjuraser peţă ă ă mama lui Crossi, ca s o întrebe despre un copilaş din clasa fratelui meu,ă care locuieşte în aceeaşi curte cu ea, şi e pe moarte. S-ar zice c şcoalaă îi face pe to i prieteni şi deopotriv .ţ ă

Num rul 78.ăMiercuri, 8.

Am v zut ieri sear ceva întrist tor. De la o vreme încoaă ă ă ce, de câte ori precupea a de zarzavaturi, mama lui Crossi, trece pe lâng Derossi,ţ ă se uit totdeauna la el cu drag. De când Derossi a aflat istoria c lim rii şiă ă ă a arestatului cu nr. 78, el iubeşte şi mai mult pe Crossi, b iatul cu p rulă ă roşcat şi cu bra ul uscat. Îl ajut sţ ă ă-şi fac exerci iile, s dezlege proă ţ ă -blemele la şcoal , îi d hârtie, peni e şi creioane, în sfârşit îl ajut ca peă ă ţ ă un frate; s-ar zice c voieşte s -l desp gubeasc de nenorocirea ceă ă ă ă c zuse pe tat l s u şi de care el nici nu avea idee. Precupea a, femeieă ă ă ţ vrednic , care tr ieşte numai pentru copilaşul ei, ştie c mul umit luiă ă ă ţ ă Derossi, b iatul ei merge bine şi a c p tat note bune. Derossi, bogat şiă ă ă cel dintâi din clas , e un rege pentru ea, un sfânt la care se închin .ă ă

154Nu-şi ridic privirile de pe el, parc ar voi să ă ă-i spun ceva şi nuă

îndr zneşte.ăIn sfârşit, ieri de diminea , prinse inim şi-l opri dinaintea por ii,ţă ă ţ

zicându-i:— Iartă-m , domnişorule, pentru c eşti aşa de bun şi iubeşti peă ă

copilaşul meu, fă-mi pl cerea de a primi acest mic dar de la o biată ă mam .ă

Apoi scoase din coşul de zarzavaturi o cutie de carton alb şiă

poleit .ăDerossi se roşi, nu primi cu nici un pre şi r spunse cu hot râre:ţ ă ă— Dă-o copilului dumitale, eu nu primesc nimic!Femeia r mase ruşinat şi ceru iertare, bolborosind:ă ă— Nu credeam c o s te sup r; sunt numai nişte bomboane.ă ă ăDar Derossi refuz iar şi. Atunci, biata femeie scoase cu sfial dină ă ă

coş o leg tur de ridichi şi zise:ă ă— Primeşte cel pu in aceste ridichi, sunt proaspete, s le dai ţ ă mamei.Derossi zâmbi şi r spunse:ă— Nu! Mul umesc, nu vreau nimic! O s fac totdeauna ce voi puteaţ ă

pentru Crossi, dar nu pot primi nimic, totuşi î i mul umesc!ţ ţ— Nu te-am sup rat? întreb femeia îngrijorat .ă ă ăDerossi zise zâmbind iar şi:ă— Nu, nu! şi plec , pe când femeia, vesel , striga:ă ă— Ce dr gu b iat! Nici nă ţ ă -am mai v zut vreodat un copil aşa deă ă

frumos şi bun!P rea c să ă -a sfârşit cu aceasta, dar de unde? C tre sear , pe la oraă ă

patru, în loc s vin mama sa s -l ia pe Crossi, a venit tat l s u, totă ă ă ă ă şubred şi trist!

El opri pe Derossi, şi, dup felul cum îl privi, pricepu îndat b nuialaă ă ă ce avea că-i aflase taina. Se uit fix la el şi îi zise cu glas duios şi trist:ă

— Iubeşti pe fiul meu? De ce îl iubeşti atât de mult?Derossi se f cu roşu ca focul, ar fi vrut s r spund : "Îl iubescă ă ă ă

pentru c e nefericit; pentru c dumneata chiar ai fost mai mult nefericită ă decât vinovat, pentru c iă ţ -ai isp şit vina cu eroism şi ştiu c eşti un omă ă de treab ."ă

Cu toate acestea, nu cutez , pentru c în fundul inimii îi era camă ă fric de el şi sim ea un fel de dezgust s vorbeasc aşa cu un om careă ţ ă ă v rsase sângele altuia şi care st tuse şase ani la închisoare.ă ă

Dar bietul om în elese tot şi şopti tremurând la urechea lui Derossi!ţ— Iubeşti pe copil, dar nu ur şti, nu dispre uieşti pe tat ; nu e aşa?ă ţ ă— Nu, nu! Din contr ! strig Derossi din toat inima.ă ă ăAtunci, omul, cu un avânt de bucurie nespus , întinse bra ele ca s -lă ţ ă

ia de gât, dar nu îndr zni şi se mul umi să ţ ă-i apuce cu mâna un cârlionţ b lai, apoi l sându-l, duse mâna la gur şi o s rut , uitânduă ă ă ă ă -se la Derossi cu ochii plini de lacrimi, ca şi cum ar fi voit să-i spun c s rutarea aceeaă ă ă era pentru el.

Dup aceea îşi lu copilul de mân şi se dep rt încetinel.ă ă ă ă ă

Copilaşul mort.Luni, 13.

Copilaşul care locuia în curtea precupe ei a murit. Profeţ soara Delcati a venit sâmb t seara foarte mâhnit , pentru ca s înştiin eze peă ă ă ă ţ profesorul nostru, şi îndat , Garrone şi Coretti propuser s duc eiă ă ă ă coşciugul. Era un copil dr gă ălaş şi sârguitor. S pt mâna trecut ob inuseă ă ă ţ medalia.

Iubea mult pe fratele meu, care era într-o clas cu el; îi d duse oă ă puşculi spart . Mama îl mângâia totdeauna, când îl întâlnea. El purta oţă ă c ciuli v rgat cu roşu. Tat l s u e hamal la gar . Ieri sear , duminic ,ă ţă ă ă ă ă ă ă ă la ora patru şi jum tate, neă -am dus la el, acas , ca să ă-i înso im pân laţ ă biseric . Famiă lia lui locuieşte în etajul de jos. Mul i copii din clasa luiţ veniser cu mamele lor şi aşteptau în curte; erau şi vreo cinciă profesoare, câ iva vecini, to i cu lumân rile aprinse în mân . Domnişoaraţ ţ ă ă Delcati şi o alt profesoar , intraser în cas ; le vedeam pe fereastră ă ă ă ă

cum plângeau. Auzeam şi pe mama copilului cum plângea în hohote. Mamele mai multor camarazi de şcoal ai micului mort aduseser câte oă ă coroan de flori. La cinci punct pornir m. Înainte mergea un b iat careă ă ă ducea crucea; dup el preotul; apoi coşciugul, un coşă ciug mititel, s r cu ul, acoperit cu postav negru, care abia se z rea sub coroane şiă ă ţ ă flori.

Ag aser pe o parte a coşciugului medalia şi trei menăţ ă iuniţ onorabile, pe care copilul le ob inuse în anul trecut.ţ

Garrone, Coretti şi al i doi b ie i din curtea lui, duceau coşciugul,ţ ă ţ domnişoara Delcati urma convoiul, plângând ca şi cum copilul ar fi fost al ei.

În urma ei veneau celelalte profesoare, apoi şcolarii. Unii dintre aceştia, foarte mici, erau duşi de mân de mamele lor; iar în mânaă cealalt aveau buchetele de micşunele: micu ii se uitau nedumeri i laă ţ ţ coşciug! Auzii pe unul zicând:

— Mam drag , nă ă -o s mai vin acum la şcoal ?ă ă ăCând coşciugul ieşi pe poart , un ip t sfâşietor se auzi de laă ţ ă

fereastr ! Era mama copilaşului, dar îndat prietenii o traser în untru.ă ă ă ăCum ieşir m pe strad întâlnir m nişte şcolari de la un gimnaziu,ă ă ă

care treceau doi câte doi, şi îndat ce z rir coşciugul şi pe profesoare,ă ă ă îşi scoaser şepcile.ă

Mititelul s-a dus s doarm pe veci cu medalia lui; nă ă -o s -l maiă vedem niciodat cu c ciul a lui v rgat cu roşu, care îi şedea aşa deă ă ţ ă ă bine!

Era s n tos! În patru zile să ă -a îmboln vit şi a murit! În ziua din urmă ă încerca s se scoale ca să ă-şi fac lec ia de intui ie şi voi s in medaliaă ţ ţ ă ţ ă pe pat de fric s nu iă ă -o ia cineva.

Nu te teme, drag copil, n-o s iă ţ -o mai ia nimeni! Adio, dr gu ule! Oă ţ s ne aducem totdeauna aminte de tine la şcoal . Dormi în pace,ă ă micu ule!ţ

Ajunul lui 14 martie.

Azi am avut o zi mai vesel decât cea de ieri! Treisprezece martie,ă ajunul împ r irii premiilor la teatrul Victor Emanuel, serbarea cea maiă ţ mare şi cea mai frumoas din fiecare an. De ast dat b ie ii careă ă ă ă ţ trebuiau s mearg pe scen , ca s dea lista de premii domnilor care leă ă ă ă împart, n-au fost traşi la sor i, ci au fost aleşi.ţ

Directorul intr azi în şcoal dup rug ciune şi ne zise:ă ă ă ă— B ie i, v aduc o veste bun ! pe urm strig : Coraci! Vrei s fii tu,ă ţ ă ă ă ă ă

mâine, unul dintre acei care dau lista de premii autorit ilor, la teatru?ăţCalabrezul r spunse c da!ă ă— Foarte bine! zise directorul. Astfel o s avem şi un reă prezentant al

Calabriei. Ce frumos o s fie! Prim ria a voit ca acei zece sauă ă doisprezece b ie i care prezint c r ile şi coă ţ ă ă ţ roanele, s fie b ie i dină ă ţ toate unghiurile Italiei, aduna i din toate şcolile publice din Turin. Avemţ dou zeci de şcoli priă mare şi cinci divizionare: 7.000 de elevi. Într-un num r aşa de mare nă -a fost greu de g sit câte un b iat din fiecare proă ă -vincie a Italiei. În şcoala Torquato tasso s-au aflat doi reprezentan i aiţ insulelor italiene: un sard şi un sicilian, şcoala Boncompagni ne-a dat un florentin, fiul unui sculptor. În şcoala Tbaseo, s-a aflat un roman, n scută chiar în Roma; pe urm neă -a fost lesne s g sim: vene ieni, lombarzi şiă ă ţ romanioli. În şcoala Monsivo am g sit un napolitan, fiul unui ofiă er, şi deţ aici d m un zdrav n şi bun calabrez: pe tine Coraci. Ad ugând peă ă ă piemontezul, se împlineşte num rul de doisprezece.ă

E frumos, nu e aşa? Ve i primi premii din mâna fra ilor voştri dinţ ţ toate p r ile Italiei. B ga i de seam ! O s apar pe scen to i deodat ,ă ţ ă ţ ă ă ă ă ţ ă primi iţ -i cu aplauze. Sunt copii, dar îşi reprezint ara ca şi cum ar fiă ţ b rba i: un mic steag tricolor e tot simbolul Italiei, ca şi unul mare!ă ţ În elege i! Aşadar aplauda iţ ţ ţ -i din inim . Ar ta i c şi inimioarele voastreă ă ţ ă se aprind, se înfl c reaz în fa a sfintei icoane a Patriei!ă ă ă ţ

Dup ce ne rosti acestea, directorul plec şi profesorul spuseă ă zâmbind:

— Aşadar, Coraci, iată-te deputatul Calabriei!To i b tur m din palme râzând şi, când ajunser m în strad ,ţ ă ă ă ă

înconjurar m pe Coraci şi-l ridicar m pe sus în triumf, strigând: Tr iască ă ă ă deputatul Calabriei! Negreşit în glum , nu în b taie de joc; mai mult caă ă să-l s rb torim, c ci e un b iat de inim , pe care to i îl iubim.ă ă ă ă ă ţ

El râdea. Îl duser m aşa pân în col ul str zii, unde ne întâlnir m cuă ă ţ ă ă un domn oacheş, care începu şi el s râd . Calabrezul strig :ă ă ă

— Tata!Atunci, şcolarii deter pe copil în bra ele tat lui s u şi to i seă ţ ă ă ţ

r spândir , fiecare încotro îi era drumul.ă ă

Împ r irea premiilor.ă ţMartie, 14.

Pe la ora dou , teatrul cel mare era în esat de lume: stalurile, lojile,ă ţ galeria şi scena. Se vedeau o mul ime de capete şi mâini: o fâlfâitur deţ ă pene, de panglici, de cârlion i; un murmur zgomotos şi neîntrerupt, careţ te înveselea.

Tot teatrul era împodobit cu draperii de postav în culorile na ionale:ţ roşu, alb şi verde. Se f cuser dou sc ri la scen : una în dreapta, ca să ă ă ă ă ă urce premian ii şi una în stânga, ca s coboare. În fa a scenei era un şirţ ă ţ de fotolii roşii şi de spatele celui din mijloc era atârnat o cunun de foiă ă de aur. Fundul scenei era împodobit cu un trofeu de steaguri na ionale.ţ De o parte era aşezat o mas , acoperit cu postav verde, pe care erauă ă ă rânduite toate c r ile de premii, legate cu panglici tricolore.ă ţ

Muzica militar se afla ă în locul orchestrei.Profesorilor şi profesoarelor li se opriser galeria de pe scen , dină ă

dreapta. B ncile de la parter erau în esate de o sumedenie de copii, careă ţ trebuiau s cânte şi ineau caietele de muzic în mân . În fundulă ţ ă ă parterului şi jur împrejur erau profesori şi profesoare care rânduiau pe premian i, pe care p rin ii îi re ineau înc , spre a le potrivi cravata şi a leţ ă ţ ţ ă netezi p rul.ă

Abia intrai cu p rin ii mei în loj şi v zui pe profesoara cu pană ţ ă ă ă albastr , vesel ca totdeauna; al turi de ea profesoara fr iorului meu şiă ă ă ăţ m icu a c lug ri , îmbr cat tot în negru, precum şi buna meaă ţ ă ă ţă ă ă profesoar din clasa I inferioar . Era aşa de palid , biata femeie, şi tuşeaă ă ă aşa de tare încât r suna tot teatrul.ă

La parter z rii îndat chipul cel pl cut al lui Garrone, şi lâng elă ă ă ă c pşorul bolnav al lui Nelli, care se lipea cât putea de el. Ceva maiă departe v zui pe Garrofi cu nasul lui de cuă cuvea; el se silea s strângă ă listele de premian i, tip rite, şi îşi f cuse chiar un pachet mare. Cine ştieţ ă ă ce nego vroia s fac el cu ele! O s aflu eu, mâine. Lâng uş eraţ ă ă ă ă ă negustorul de lemne cu so ia sa: amândoi îmbr ca i de s rb toare. Eiţ ă ţ ă ă st teau lâng fiul lor, Coretti, care urma s capete premiul al treilea. Mă ă ă ă crucii când v zui c nu mai avea c ciuli a de blan de pisic şi flanelu aă ă ă ţ ă ă ţ cafenie; de ast dat era îmbr cat ca un domnişor.ă ă ă

Am z rit şi pe Votini cu un guler mare de dantel , dar se f cu foarteă ă ă

curând nev zut. Întră -o avanscen , plin de lume, era şi c pitanul deă ă ă artilerie, tat l lui Robetti, b iatul acela care a sc pat pe un copilaş deă ă ă sub ro ile omnibuzului, şi care umbl în cârje.ţ ă

La dou punct, muzica începu s cânte şi pe sc ri a din dreapta seă ă ă ţ suir : primarul, prefectul, inspectorul, revizorul şcolar şi al i domni, to iă ţ ţ îmbr ca i în negru. Ei se aşezar pe fotoliile din fa a scenei. Muzicaă ţ ă ţ încet de a cânta. Directorul corurilor înaint c tre scen cu o baghet înă ă ă ă ă mân , şi la un semn al s u, to i copiii de la parter se ridicar în picioare;ă ă ţ ă la un al doilea semn, începur s cânte. Erau 700 care cântau un cântecă ă frumos; 700 de glasuri de copii cântând împreun ; ce frumos e! To iă ţ ascultau nemişca i: era un cântec dulce şi lin care sem na cu un cântecţ ă bisericesc.

Când încetar de a cânta, lumea aplaud ; apoi se f cu t cere.ă ă ă ăÎmp r irea premiilor trebuia s înceap . Profesorul meu de clasa aă ţ ă ă

II-a, cel cu p rul roşu, ciufulit şi cu ochii vii, înaintar ca s strige numeleă ă ă premian ilor.ţ

Se aştept cu ner bdare s soseasc cei doisprezece b ie i careă ă ă ă ă ţ trebuiau s dea c r ile de premii primarului ca s le împart .ă ă ţ ă ă

Ziarele publicaser înc din ajun c o s fie reprezentan i ai tuturoră ă ă ă ţ provinciilor italiene; de aceea lumea era ner bă d toare şi se uita mereuă spre partea de unde trebuiau s intre; pân şi primarul şi ceilal i domniă ă ţ se uitau neclintit într-acolo. Tot teatrul t cea...ă

Deodat sosir micii deputa i, cu paşi gr bi i, pân la scen . Aiciă ă ţ ă ţ ă ă r maser înşira i, to i doisprezece, privind publiă ă ţ ţ cul cu chipuri vesele.

Trei mii de oameni s rir în sus în ră ă ţ -un avânt şi izbucnir în aplauze,ă care r sunar ca bubuitul tunetului. B ie ii r maă ă ă ţ ă ser o clip uimi i.ă ă ţ

Recunoscui îndat pe calabrezul, îmbr cat în negru, ca întotdeauna.ă ă Un membru din consiliul municipal, care era în loja noastr , îi cunoşteaă pe to i şi îi ar ta mamei.ţ ă

— B l iorul acela e reprezentantul Vene iei; Romanul e acela înalt,ă ă ţ cu p rul cârlion at.ă ţ

Vreo doi-trei erau îmbr ca i ca nişte copii de oameni avu i; ceilal iă ţ ţ ţ erau copii de meşteşugari, îns to i erau îmbr ca i cu îngrijire şi cura i.ă ţ ă ţ ţ Florentinul era cel mai mic din to i şi purta un brâu albastru. Trecur to iţ ă ţ pe dinaintea primarului, care îi s rut pe frunte, pe când un domn, careă ă se afla lâng dânsul, enumera provinciile: Floren a, Neapolo, Bolonia,ă ţ Palermo...

Şi de câte ori trecea vreunul, tot teatrul b tea din palme. Pe urmă ă se îndreptar cu to ii spre masa cea verde, ca s ia premiile; iară ţ ă profesorul începu s citeasc lista, şcolile, clasele şi numele. Premian iiă ă ţ se suir pe scar şi defilarea începu. Deabia se urcar cei dintâi şi seă ă ă auzi dintre culise o muzic de violine, foarte uşoar şi dulce, care nuă ă încet cât inu defilarea. Era o melodie lin şi egal , aşa de pl cut încâtă ţ ă ă ă ă p rea o şoapt de glasuri blânde, glasurile tuturor mamelor, aleă ă profesorilor şi ale profesoarelor care împreun d deau sfaturi şi dojeniă ă dr g stoase.ă ă

Premian ii treceau unul dup altul pe dinaintea domnilor care leţ ă împ r eau premiile. Aceştia spuneau câte o vorb fiec ruia şi pe cei maiă ţ ă ă mici îi mângâiau.

B ie ii din parter şi din galerii b teau din palme de câte ori treceaă ţ ă unul mititel de tot, sau care se vedea dup haine c e s rac.ă ă ă

Treceau cei din clasa a II-a inferioar , care, odat ce ajună ă geau acolo, r mâneau încremeni i, neştiind încotro s apuă ţ ă ce. Atunci toată lumea râdea cu poft . Trecu unul abia de trei palme, cu zulufii prinşi cu oă panglic roz . De mic ce era, abia putea s umble s r cu ul; seă ă ă ă ă ţ împiedic de covor şi c zu. Prefectul îl ridic şi to i aplaudar râzând. Ună ă ă ţ ă

altul c zu deă -a berbeleacul pe sc ri, când cobora cu mâinile înă c rcate deă c r i; plânse pu in, dar nu se lovise nic ieri. Treă ţ ţ ă ceau de toate felurile: chipuri de ştreng ruşi, fe e speriate, al ii ca vişinile, mititei buc la i, careă ţ ţ ă ţ râdeau la to i. Cum se întorceau la parter, p rin ii îi îmbr işau şi plecauţ ă ţ ăţ cu ei.

Dar îmi pl cu şi mai mult când veni rândul şcolii noastre; trecură ă mul i pe care îi cunoşţ team.

Mai întâi v zui pe Coretti, vesel şi îmbr cat din cap pân în picioareă ă ă cu haine noi. Zâmbind, îşi ar ta din ii lui cei fruă ţ moşi, albi ca laptele, şi cu toate acestea, cine ştie câte kilograme de lemne c rase diminea a.ă ţ Primarul, dându-i premiul, îi puse mâna pe um r şi îl întreb ce eraă ă semnul roşu de pe frunte. Eu m uitai la parter, s v d pe tat l s u şi peă ă ă ă ă mama sa şi b gai de seam , că ă ă-şi puseser mâna la gur şi râdeau. Apoiă ă trecu Derossi, îmbr cat ca de obicei, în haine albastre, cu nasturii polei i,ă ţ cu p rul s u b lai cârlion at, sprinten, dezghe at, cu fruntea sus, aşa deă ă ă ţ ţ frumos, aşa de dr g laş, încât lă ă -aş fi s rutat.ă

To i domnii voir s vorbeasc cu el şiţ ă ă ă -i strânser mâna.ăProfesorul chem : ă Iuliu Robetti!Atunci v rzur m înaintând cu cârjele sale pe micul b iat ală ă ă

c pitanului de artilerie.ăSute de şcolari ştia eroica sa fapt . Vestea se r spândi în sal întră ă ă -o

clip şi un tunet de aplauze şi de strig te izbucni de se cutremur totă ă ă teatrul. B rba ii se scular în picioare, doamnele ridicau batistele şiă ţ ă bietul b iat se opri în mijlocul scenei z p cit şi tremurând.ă ă ă

Primarul îl lu de mân , îl s rut , îi dete premiul, scoase coroana deă ă ă ă lauri care era atârnat la spatele fotoliului s u şi iă ă -o ag de cârje; apoiăţă îl înso i pân la avanscen , unde se afla c pitanul, şi acesta îl ridic înţ ă ă ă ă loje în mijlocul unui strig t nedescris de "Bravo"! şi de "S tr iasc !"ă ă ă ă

Muzica cânta întruna şi lin, iar b ie ii defilau mereu; cei de la şcoalaă ţ Consolata, mai to i fii de negustori; cei din şcoala Vanchiglia, copii deţ meşteşugari; cei din şcoala Boncompagni, mai to i b ie ii de rani şi, înţ ă ţ ţă sfârşit, cei de la şcoala Razneri, care fu cea din urm .ă

Cum se ispr vi, cei 700 b ie i din parter cântar iar şi un cântecă ă ţ ă ă frumos. Apoi, primarul inu o cuvântare; dup el vorbi inspectorul şi îşiţ ă sfârşi discursul prin urm toarele cuvinte:ă

— Copii, s nu ieşi i de aici f r s mul umi i tuturora care seă ţ ă ă ă ţ ţ ostenesc aşa de mult pentru voi, care v-au închinat toat inteligen a,ă ţ toat inima şi toat activitatea lor. Ei tr iesc şi mor pentru voi: iată ă ă ă-i, şi le ar t galeria profesorilor.ă ă

Atunci se scular to i b ie ii de prin galerii, din b nci şi din parter şi,ă ţ ă ţ ă strigând, întinser bra ele c tre profesori şi profesoare. Aceştia leă ţ ă r spunser ridicânduă ă -şi p l riile, fâlfâind batisteă ă le, to i în picioare şiţ foarte mişca i de aceast spontan doţ ă ă vad de iubire a elevilor.ă

Muzica militar cânt un marş, publicul aclam înc o dat pe ceiă ă ă ă ă doisprezece reprezentan i ai Italiei, care se înfţ ă işar în fa a scenei,ţ ă ţ inânduţ -se de mân , sub o plă oaie de flori.

O ceart .ăLuni, 20.

Nu, nu m-am certat azi cu Coretti de necaz c el a luat premiu şi euă nu.

N-am avut necaz pe el, dar nici dreptate n-am avut.Profesorul îl pusese lâng mine. Eu scriam la caligrafie. Coretti mă ă

împinse cu cotul, mai s scriu o liter pocit şi s şi p tez cu cerneală ă ă ă ă ă

istorisirea lunar : Sânge Romaniol, pe care trebuia s o copiez în loculă ă Zid raşului bolnav.ă

M sup rai şi-l certai. Coretti îmi r spunse râzând:ă ă ă— N-am f cut înadins!ăAr fi trebuit s -l cred, fiindc îl ştiu cât e de bun, dar nuă ă -mi veni la

socoteal , c a râs şi m gândii:ă ă ă"Acum fiindc a luat premiu, să -a mândrit!"Pu in dup aceea, ca s m r zbun, îl împinsei şi eu aşa de tareţ ă ă ă ă

încât îşi stric foaia pe care scria.ăAtunci, mâniat şi aprinzându-se la fa , ţă îmi zise:— Tu nu po i t g dui c nţ ă ă ă -ai f cut cu dinadinsul!ăŞi ridic mâna ca s dea în mine. Profesorul îl v zu, el se astâmp r ,ă ă ă ă ă

dar spuse:— Te aştept la ieşire!Mie nu-mi veni bine; îmi trecuse necazul şi-mi p ru r u. Coretti nuă ă

f cuse dinadins, o ştiaă m foarte bine.Îmi adusei aminte, când îl v zusem la el acas , cum mună ă cea, cum

îngrijea de mama sa bolnav ; şi apoi ce mult îl s rb torisem la mine,ă ă ă acas , şi ce mult pl cuse el, tati. Ce nă ă -aş fi dat s nu fi rostit cuvinteă sup r toare, s nuă ă ă -i fi f cut mă ojicia aceea.

M gândeam la pova a ce miă ţ -ar fi dat tata:"N-ai avut dreptate! Nu! Cere-i iertare."Să-i cer iertare? Nu îndr zneam: miă -era team s nu m înjosesc.ă ă ăM uitam pe sub ochi la Coretti şi îi vedeam flanelu a descusut peă ţ ă

umeri; c rase pesemne muă lte lemne.Sim eam c -l iubesc şiţ ă -mi ziceam:"Haide, fii cu curaj dar vorba: iată-m ! îmi sta în gât El se uita piezişă

la mine din timp în timp, p rea mai mult a fi mâhnit decât mâniat."ăCu toate acestea m uitam şi eu la el pieziş, ca s nu cread c miă ă ă ă -e

fric .ăEl îmi mai zise o dat : Te aştept afar .ă ăŞi eu: Foarte bine!Îmi aminteam îns ceea ceă -mi spusese odinioar tata:ă"De eşti vinovat, ap ră ă-te, dar nu bate! şi-mi ziceam în mine: o să

m ap r, dar nă ă -o s -l bat. Eram nemul umit, trist, nici nu auzeam ceă ţ spunea profesorul. În fine sun de ieşire".ă

Când r m sei singur pe strad , v zui pe Coretti c se inea după ă ă ă ă ţ ă mine.

M oprii şi-l aşteptam cu linia în mân . El se apropie de mine, euă ă ridicai linia.

— Enrico, drag ! îmi zise el, surâzând şi apucânduă -mi linia cu mâna, s r mânem prieteni ca mai înainte.ă ă

R m sei o clip înm rmurit; mi se p ru c o mân m împinge spreă ă ă ă ă ă ă ă el şi c zui în bra ele lui.ă ţ

El m s rut şiă ă ă -mi zise:— S nu ne mai cert m niciodat , nuă ă ă -i aşa, Enrico?— Nu, niciodat ! r spunsei.ă ăNe desp r ir m mul umi i. Dar când sosii acas şi spusei tot tat luiă ţ ă ţ ţ ă ă

meu, crezând c o să ă-i fac pl cere, el m dojeni şiă ă ă -mi spuse:— Trebuia s întinzi tu, întâi mâna, c ci vina era a ta! Şi apoi nuă ă

trebuia s amenin i cu linia pe un tovar ş mai bun decât tine, pe ă ţ ă fiul unui soldat!

Şi smulgându-mi linia din mân , o f cu buc i şi o zvârli.ă ă ăţ

Sora mea.

Vineri, 24.

Enrico drag , de ce miă -ai f cut şi mie o necuviin , mai ales dup ceă ţă ă tata te dojenise c teă -ai purtat râu cu Coretti?

Nu po i sţ ă- i închipui ce r u miţ ă -ai f cut! Nu ştii cum te îngrijeamă când erai copil, cum st team cu ceasurile lâng leag nul t u, în loc să ă ă ă ă m duc s m joc cu prietenele mele? Şi când erai bolnav, de câte oriă ă ă m d deam jos din pat, ca s v d dac î i arde fruntea! Tu superi peă ă ă ă ă ţ sora ta dar ştii c dac neă ă -ar izbi vreo nenorocire, eu aş ine locul mameiţ şi te-aş iubi ca pe un copil al meu!

Nu- i dai seama, c atunci când mama şi tata nu vor mai fi, eu oţ ă să- i fiu cea mai credincioas prieten , singura cu care o s po i sţ ă ă ă ţ ă vorbeşti de mor ii noştri, de copil ria ta; şi la caz de nevoie eu aş munciţ ă pentru tine, ca să- i agonisesc pâinea, şi sţ ă- i înlesnesc studiul. Eu o sţ ă te iubesc totdeauna; şi, când vei fi mare, o s m gândesc la tine, cândă ă vei fi departe, fiindc am crescut împreun şi acelaşi sânge curgeă ă -n venele noastre!

Încredin eazţ ă-te, Enrico drag , de i se va întâmpla vreo nenorocire,ă ţ chiar când vei fi b rbat în toat firea, de vei ră ă ămâne singur, o s mă ă cau i, o s vii la mine şi o sţ ă ă-mi zici:

"- Silvio, dr gu a mea surioar , lasă ţ ă ă-m s stau cu tine, s vorbimă ă ă pu in de vremurile bune de odinioar ; î i aduci aminte?" S vorbim; deţ ă ţ ă mama noastr , de cas , de zilele acelea atât de frumoase şi atât deă ă dep rtate!ă

Enrico drag , afl c vei g si totdeauna pe surioara ta cu bra eleă ă ă ă ţ deschise. Da, dragul meu Enrico, şi iartă-mi mustrarea pe care iţ -o fac acum.

N-o să-mi aduc aminte niciodat de vreo greşeal a ta, şi chiar deă ă mi-ai pricinui alte sup r ri, ceă ă -mi pas ! Tu eşti şi vei r mâne tot fr iorulă ă ăţ meu. N-o să-mi amintesc altceva, decât: c teă -am v zut crescând; că ă am fost atâ ia ani cea mai credincioas tovar ş a ta. Scrieţ ă ă ă -mi şi tu o vorb bun pe caiet; o s m întorc c tre sear , ca să ă ă ă ă ă -o citesc; şi ca să- iţ ar t c nu sunt sup rat pe tine, v zând c eşti ostenit, am copiat înă ă ă ă ă ă locul t u povestirea lunar : ă ă Sânge Romaniol pe care tu f g duiseşi s oă ă ă copiezi în locul Zid raşului bolnav. Caută -o în cutia din stânga, de la mescioara ta; am scris-o azi noapte, pe când tu dormeai dus.

Te rog, Enrico, scrie-mi şi tu o vorb bun .ă ăSora ta, Silvia.Nu sunt vrednic să- i s rut mâinile!ţ ăEnrico.

Sânge Romaniol.

În seara aceea, casa lui Ferruccio era mai liniştit ca de obicei. Tat lă ă s u, care inea o pr v lioar de m run işuri se dusese la Forli, ca s facă ţ ă ă ă ă ţ ă ă târguieli şi luase şi pe nevasta sa, şi pe copila cea mai mic , Lizica, caă s-o arate unui doctor, fiindc suferea de ochi. L sase vorb c o s seă ă ă ă ă întoarc tocmai a doua zi. Era aproape de miezul nop ii şi femeia careă ţ venea s slujeasc la ei cu ziua, plecase de cu sear ; nu r m sese acasă ă ă ă ă ă decât bunica, paralizat la picioare, şi Ferruccio, un b iat de vreoă ă treisprezece ani.

Casa era numai cu un etaj şi da în drumul cel mare; la o b taie deă puşc de un sat aproape de Forli, or şel din Romagna. Al turi era o casă ă ă ă p r sit , din cauz c arsese cu dou luni mai înainte şi pe uşa ei se maiă ă ă ă ă ă z rea înc firma unui han.ă ă

În dosul c su ei era o gr dini de zarzavaturi, împrejă ţ ă ţă muit cu ună gard, care avea o porti de lemn. Uşa pr v liei, care servea şi deţă ă ă intrare, d dea în drum. Jur împrejur se întindea câmpia singuratic şiă ă livezi de duzi.

Era c tre miezul nop ii. Ploua şi sufla un vânt straşnic.ă ţFerruccio şi bunica sa nu se culcaser înc ; r m seser înă ă ă ă ă

sufragerie, care d dea întră -o od i nelocuit , plin cu moă ţă ă ă bile vechi, pe unde se ieşea în gr dini . Ferruccio venise acas la unsprezece, după ţă ă ă câteva ceasuri de ştreng rii, şi bunica sa îl aştepta îngrijorat , şezândă ă nemişcat pe un je în care îşi petrecea zilele şi adeseori nop i întregi,ă ţ ţ din cauz c suferea de înec ciune.ă ă ă

Ploua mereu şi apa izbea geamurile cu pic turi grele. Noaptea eraă întunecoas . Ferruccio venise obosit, plin de noroi, cu h inu a rupt şi cuă ă ţ ă un cucui în frunte. Se jucase cu prietenii, b tânduă -se cu pietre şi înc ierânduă -se ca de obicei; dar, şi mai mult, jucase şi pierduse to iţ banii, ba şi c ciuli a îi c zuse întră ţ ă -un şan .ţ

Cu toate c în sufragerie ardea numai o candel , aşezat pe un colă ă ă ţ de mas , lâng fotoliul b trânei, totuşi biata bunic b gase îndat deă ă ă ă ă ă seam halul nespus în care se afla nepotul s u şi în elesese întrucâtvaă ă ţ cam ce ştreng rii f cuse. M rturisise şi el ceva, şi pentru c biataă ă ă ă b trân iubea din toat inima pe Ferruccio, începu s plâng .ă ă ă ă ă

— Z u, tu nu iubeşti pe s rmana ta bunic , zise ea dup o t cereă ă ă ă ă îndelungat . Cum te rabd inima s te foloseşti astfel de lipsa p rin iloră ă ă ă ţ t i, ca s m mâhneşti. Nu iă ă ă ţ -a fost mil s m laşi singur toat ziulica?ă ă ă ă ă Bag de seam , Ferruccio, mergi pe o cale rea, care o s te duc la ună ă ă ă trist sfârşit r u. Începi prin a fugi de acas , prin a te bate cu al i b ie i,ă ă ţ ă ţ prin a pierde banii la joc, prin a da cu pietre; pe urm , pu in câte pu in,ă ţ ţ ajungi de la pietre, la cu it, de la joc la alte patimi şi de la patimi la ho ie!ţ ţ

Ferruccio asculta stând drept în picioare, la câ iva paşi de bunica sa,ţ rezemat de un dulap, cu capul în jos, cu sprâncenele încruntate; era încă înfierbântat de mânia luptei. Un cârlion din p rul s u castaniu îi c deaţ ă ă ă pe frunte şi ochii lui albaştri nu clipeau.

— De la joc la ho ie! zise înc o dat bunica, plângând mereu.ţ ă ă Gândeşte-te bine, Ferruccio, gândeşte-te la tic losul de aici din sat, laă Victor Mozzoni, care acum face pe pungaşul şi care, pân la vârsta de 24ă de ani, a fost de dou ori în puşc rie. Nu ştii c a pricinuit moartea bieteiă ă ă sale mame, pe care am cunoscut-o, şi c tat l s u disperat a fugit înă ă ă Elve ia? Gândeşteţ -te la acel mizerabil, c ruia, tat lui s u îi e ruşine să ă ă ă-i dea bun ziua, fiindc e mereu întov r şit de tâlhari de soiul lui, pân ceă ă ă ă ă va sosi ziua în care va porni la ocn . Lă -am cunoscut de mic copil pe acest Mozzoni, şi crede-m c a început ca tine! Vezi s nu faci şi tu pe tat lă ă ă ă t u şi pe mama ta s ajung la acelaşi sfârşită ă ă

Ferruccio t cea. Nă -avea inim rea defel; dimpotriv , ştreng riile luiă ă ă veneau mai mult din prea mult vioiciune şi din îndr zneal , decât dină ă ă r utate.ă

Tat l s u îl r sf ase prea tare, şi tocmai pentru c ştia c are inimă ă ă ăţ ă ă ă bun şi c era capabil de a îndeplini o fapt generoas la caz deă ă ă ă trebuin , îl l sa în voie şi aştepta s se îndrepte singur. Negreşit, eraţă ă ă bun, dar înd r tnic; şi chiar atunci când în fundul sufletului se c ia, tot îiă ă ă ieşeau cu greu din gur cuvintele care ne înduioşeaz .ă ă

"Da, am greşit, îartă-m !... F g duiesc c nă ă ă ă -o s mai fac!"ăUneori, sufletul îi era plin de dragoste, dar trufia nu-l l sa s o deaă ă

pe fa .ţă— Ah! B iete! urm bunica, v zându-l c tace, nu se simte la tineă ă ă ă

nici o c in ? Nu m vezi în ce stare am ajuns, c mă ţă ă ă -ar putea îngropa de vie? Aşa inim ai tu, s nuă ă - i par r u, când vezi plângând pe mamaţ ă ă

mamei tale, pe biata b trân , care e cu un picior în groap ? S rmanaă ă ă ă bunic : care teă -a iubit totdeauna; care te-a leg nat nop i întregi, cândă ţ erai mititel; care st tea şi nemâncat , ca s te duc în bra e; nu le ştii tuă ă ă ă ţ acestea? Îmi ziceam adesea: b iatul sta o s fie mângâierea mea! Şi tuă ă ă m faci s mor de durere! Aş da bucuroas putinele zile ceă ă ă -mi r mân, caă s te v d bun şi supus ca mai înainte. Î i aduci aminte, Ferruccio, când teă ă ţ duceam la biseric ? Pe drum tuă -mi umpleai buzunarele cu pietricele, cu buruieni şi adesea te aduceam în bra e adormit. Atunci tu o iubeai peţ bunica ta! Şi acum, când sunt oloag şi am trebuin de îngrijirea ta caă ţă de aerul ce-l r suflu, pentru c nu mai am nimic altceva pe lume, tu mă ă ă p r seşti, s rmana de mine!ă ă ă

Fe ruccio, cuprins de înduioşare, era s se arunce în bra ele bunicii,ţ ă ţ când i se p ru c aude un mic zgomot, o troznitur de scânduri în od i aă ă ă ă ţ de al turi ce da în gr din . Dar nu în elese dac acel zgomot eraă ă ă ţ ă pricinuit de obloanele ferestrelor, zguduite de vânt, sau de altceva.

El trase cu urechea.Ploua cu g leata. Zgomotul se repet ; de ast dat îl auzi şi ă ă ă ă bunica.— Ce-o fi? întreb ea, speriat .ă ă— Nimic, ploaia! zise încetişor b iatul.ă— Ia spune-mi Ferruccio, zise b trâna, ştergânduă -şi ochii, îmi

f g duieşti c ai s fii bun şi c nă ă ă ă ă -o s-o faci s plâng pe s rmana taă ă ă bunic ?ă

O nou trosnitur o întrerupse.ă ă— Dar nu e ploaia! zise ea, îng lbenind, duă -te de vezi! Pe urmă

ad ug : Nu, nu r mâi aici! şi-l lu de mân .ă ă ă ă ăAmândoi r maser nemişca i, inânduă ă ţ ţ -şi r suflarea; nu se maiă

auzea decât zgomotul ploii.Deodat tres rir amândoi, c ci şi unul şi altul auziser un zgomotă ă ă ă ă

de paşi în od i .ă ţă— Cine e acolo! strig Ferruccio, tremurând.ăNimeni nu r spunse.ă— Cine e acolo! întreb iar şi, Ferruccio, înghe at de fric .ă ă ţ ăDar abia pronun ase aceste cuvinte şi amândoi scoaser un ip t deţ ă ţ ă

groaz .ăDoi oameni intraser în odaie. Unul apuc pe b iat şi îi astup guraă ă ă ă

cu pumnul; cel lalt apuc de gât pe b trân .ă ă ă ăCel dintâi zise:— Taci, de nu vrei s mori!ăAl doilea scoase un cu it. Amândoi purtau câte o masc neagr peţ ă ă

ochi. Câteva minute nu se auzi altceva decât gâfâitul celor patru persoane şi vuietul ploii.

B trâna gemea şi holbase ochii.ăAcela care-l apucase pe b iat îi zise la ureche:ă— Unde ine tat l t u bani? ţ ă ăB iatul r spunse cu glasul sfârşit şi cl n nind din din i:ă ă ă ţă ţ— Dincolo... în dulap.— Vino cu mine! zise omul şi-l târî în odaie, inându-l de gât ţPe jos st tea un felinar acoperit.ă— În care dulap? întreb ho ul.ă ţB iatul, în buşit, îl ar t cu degetul. Atunci, tâlharul, ca s fie sigură ă ă ă ă

de copil, îl arunc dinaintea dulapului şi îi strânse capul între genunchi,ă ca s -l poat sugruma la cel dintâi ip t Scoase din buzunar un cârlig deă ă ţ ă fier pe care-l b g în broasc , îl învârti, îl suci, îl împinse, rupse broasca,ă ă ă deschise dulapul, r scoli tot, îşi umplu buzunarele, închise, apoiă redeschise ca s mai caute; pe urm apuc iar şi pe copil de gât şi-lă ă ă ă împinse în odaia cealalt , unde cel lalt mişel tot mai inea înc de gât peă ă ţ ă

b trâna în buşit , având capul pe spate şi cu gura c scat . Acestaă ă ă ă ă întreab încetă

— Ai g sit ceva?ă— Am g sit! r spunse tovar şul şi ad ug : uită ă ă ă ă ă-te la uş !ăAcela care inea pe b trân , alerg la uşa gr dinii, ca s vad dacţ ă ă ă ă ă ă ă

nu era nimeni şi strig cu un glas care p rea şuier tor:ă ă ă— Vino!Cel care r m sese în odaie şi tot mai inea pe Ferruccio, ar tă ă ţ ă ă

cu itul b iatului şi b trânei, care abia începea s desţ ă ă ă chid ochii, şi leă zise:

— Nici o vorb ! De unde nu, m întorc şi v omor.ă ă ăŞi se uit r u un minut la amândoi. Deodat se auzir mai multeă ă ă ă

glasuri cântând pe drum.Ho ul întoarse repede capul spre uş şi în acea mişcare îiţ ă c zuă

masca.B trâna scoase un strig t:ă ă— Mozzoni!— Afurisit-o! r cni tâlharul, recunoscut, acum trebuie s mori!ă ăŞi n v li cu cu itul asupra b trânei, care leşin . Asasinul înfipseă ă ţ ă ă

cu itul; dar printrţ -o mişcare rapid sco ând un ip t disperat, Ferruccioă ţ ţ ă se aruncase pe pietul b trânei şi o acoă perise cu trupuşorul s u.ă

Asasinul, fugind, izbi masa, lampa se r sturn şi se stinse.ă ăB iatul alunec încetişor de pe trupul bunicii şi r mase în genunchi,ă ă ă

înconjurându-i mijlocul cu bra ele, iar capul îi era proptit de pieptul ei.ţTrecur câteva minute. Era întuneric bezn în cas . Cânteculă ă ă

ranilor se dep rta din ce în ce. B trâna îşi veni în fire.ţă ă ă— Ferruccio! strig ea, cu glas abia în eles şi cl n nind din din i.ă ţ ă ţă ţ— Bunico! r spunse b iatul.ă ăB trâna încerc să ă ă-i vorbeasc , dar frica îă i paralizase limba.T cu înc o bucat de vreme, tremurând ca frunza, apoi a putut să ă ă ă

rosteasc :ă— Au plecat?— Da!— Nu m-au omorât! zise b trâna cu glas în buşit.ă ă— Nu... tu ai sc pat! şopti b iatul cu voce stins .ă ă ă— Eşti mântuit , drag bunico. Au furată ă banii; dar tata luase mai tot

cu el.B trâna prinse inim .ă ă— Mamă-mare, zise Ferruccio, tot în genunchi şi strângând-o de

mijloc, drag mamă ă-mare, m iubeşti mult, nu e aşa?ă— Ferruccio! Dr gu ule! r spunse ea, punânduă ţ ă -i mâna pe cap, ce

fric trebuie să ă-ţi fi fost! Ah! Milostive Dumnezeule!Aprinde ni el lampa. Ba nu, r mânem mai bine în întuneric, tot maiţ ă

mi-e fric .ă— Bunico drag , r spunse b iatul, mult teă ă ă -am sup rat!ă— Nu, drag copile, nu vorbi aşa; am şi uitat; te iubesc foarte mult!ă— Te-am sup rat mereu, urm Ferruccio, vorbind încet şi cu voceaă ă

tremurând , dar teă -am iubit întotdeauna mult; m ier i? Iartă ţ ă-m , bunicoă drag !ă

— Da, copile, te iert din toat inima. Cum s nu te iert! Scoală ă ă-te, n-o s te mai cert niciodat ! Eşti bun, ştiu c eşti bun! Hai s aprindemă ă ă ă lumânarea, s ne mai vin inima la loc. Scoală ă ă-te!

— Mul umesc, bunico! zise copilul, cu glasul tot mai slab, acum...ţ sunt mul umit, o sţ ă- i aduci aminte de mine, nu e aşa... de bietulţ Ferrruccio al dumitale.

— Ferruccio! strig b trâna însp imântat şi îngrijorat , punânduă ă ă ă ă -i

mâna pe um r şi plecând capul, ca s se uite la el.ă ă— Adu- i aminte de mine, şopti b iatul, cu vocea sfârşit . S rut peţ ă ă ă ă

mama, pe tata... pe Lizica.... adio... bunico!— Pentru numele lui Dumnezeu, ce ai? strig bunica, pip ind cuă ă

spaim capul b iatului, care c zuse pe genunchii ei.ă ă ăApoi îl chem cu disperare:ă— Ferruccio! Ferruccio! Ferruccio! Copilul meu! Sufletul meu!

Ajută-m , Doamne!ăDar Ferruccio nu mai r spunse. Micul erou, mântuitorul bunicii sale,ă

izbit cu cu itul în spate, îşi d duse lui Dumnezeu sufletul s u plin deţ ă ă iubire şi de curaj.

Zid raşul pe moarte.ăMar i, 18.ţ

Bietul Zid raş e aşa de r u bolnav! Profesorul neă ă -a spus s neă ducem s -l vedem şi neă -am hot rât s mergemă ă împreun : Garrone,ă Derossi şi cu mine. Stardi ar fi venit şi el, dar pentru c profesorul neă -a dat la compozi ie descrieţ rea monumentului lui Cavour, ne spuse că trebuia s se duă c s vad monumentul, ca s fac descrierea maiă ă ă ă ă exact . Chemar m şi pe Nobis, numai aşa de încercare, dar îngâmă ă fatul acela ne-a r spuns:ă

— Nu! f r s mai adauge ceva.ă ă ăNici Votini nu vru s vin cu noi; poate că ă ă-i era team s nuă ă -şi

umple cu var haina lui cea frumoas . Merser m la ora patru, îndat ceă ă ă ieşir m din şcoal . Ploua cu g leata. Pe strad , Garrone se opri şi ne ziă ă ă ă se cu gura plin de pâine, sco ând dou lire din buzunar:ă ţ ă

— Ce să-i cump r m! Da i şi voi dou lire, să ă ţ ă ă-i lu m trei portocaleă mari.

Nu urcar m în camera din pod. Când era s intr m, Derossi îşiă ă ă scoase medalia şi şi-o puse în buzunar. Îl întrebai, pentru ce:

— Nu ştiu! r spunse el.ă— Mi se pare mai cuviincios, s nu m ar t aşa, şi s intru f ră ă ă ă ă ă

medalie!B tur m la uş ; ne deschise tat l. Omul acela uriaş era tulburat deă ă ă ă

tot.— Cine sunte i? ne întreb el. ţ ăGarrone r spunse:ă— Suntem camarazi de şcoal deă -ai lui Gheorghe; îi aducem trei

portocale.— Bietul Pietro! strig zidarul, cl tinând din cap; team miă ă ă -e c nă -o

s apuce s m nânce din portocalele voastre! şi îşi şterse ochii cu dosulă ă ă mâinii.

Apoi ne pofti în untru. Intrar m întră ă -o odaie cu tavanul de grinzi, unde v zur m pe Zid raş dormind întră ă ă -un p tuc de fier. Mama sa era înă genunchi, rezemat de pat, cu capul între mâini; abia se uit la noi, cândă ă am intrat.

De zid erau atârnate perii, un târn cop, o mistrie şi un ciur de var.ă Pe picioarele bolnavului se afla întins haina ziă darului, alb de var. Bietulă b iat sl bise, era alb ca hârtia, cu nasul sub iat şi r sufla greu...ă ă ţ ă

Dr gu ul Pietro, aşa de dr g laş şi sprinten, mititelul meu camarad;ă ţ ă ă ce r u îmi p ru! Ce nă ă -aş fi dat s -l v d f când boă ă ă tul de iepure!

Garrone îi puse o portocal sub pern , lâng obr jorul lui; mirosul îlă ă ă ă deştept . Lu portocala, dar îi c zu din mâini şi se uit drept la Garrone.ă ă ă ă

— Eu sunt, Garrone, m cunoşti? el zâmbi uşor, şi îşi puse cu greuă

mâna sa cea micu în mâinile lui Garrone, care iţă -o s rut , zicânduă ă -i:— Nu te speria Zid raşule, o s te faci bine, o s vii iar la şcoal şiă ă ă ă

profesorul o s te pun lâng mine, î i pare bine?ă ă ă ţZid raşul, îns nu r spundea.ă ă ăMama sa izbucni în plânsete.— S r cu ul meu, Pietro! Dragul mamii, aşa de blând şi de bun, şiă ă ţ

Dumnezeu vrea s mi-l ia!ă— Taci! strig zidarul disperat, taci pentru Dumnezeu! Îmi pierdă

min ile! Pe urm ne zise: Duce iţ ă ţ -v , duce iă ţ -v , b ie i, mul umim!ă ă ţ ţ Duce iţ -v , ce vre i s face i aici? Duce iă ţ ă ţ ţ -v acas !ă ă

Zid raşul reînchise ochii, parc ar fi fost mort.ă ă— N-ave i trebuin de nici un ajutor? întreb Garrone.ţ ţă ă— Nu, b iete drag , î i mul umesc, r spunse zidarul. Duce iă ă ţ ţ ă ţ -vă

acas .ăSpunând acestea, ne deschise uşa şi ne dep rtar m...ă ăCoborâsem numai câteva trepte, când auzir m strigând:ă— Garrone, Garrone!Urcar m în fug to i trei.ă ă ţ— Garrone! strig zidarul cu fa a vesel : teă ţ ă -a chemat pe nume de

dou ori, vrea s vii, haide iute. De dou zile nu mai vorbea. D ,ă ă ă ă Doamne, s fie semn bun!ă

— S ne vedem cu bine! ne zise Garrone, eu r mân! ă ăŞi intr repede în cas cu zidarul.ă ăLui Derossi i se umplur ochii de lacrimi.ă— Plângi pe Zid raşul? îl întrebai, a vorbit, o s se fac bine!ă ă ă— Aşa cred şi eu, r spunse Derossi, nu m gândeam la el... Mă ă ă

gândeam ce bun e Garrone, ce suflet nobil are!

Contele Cavour.

Miercuri, 22.Vi s-a dat s face i descrierea monumentului ridicat conteă ţ lui

Cavour. Po i sţ -o faci. Dar nu po i s pricepi acum, cine a fost conteleţ ă Cavour. Deocamdat afl numai atât: a fost ani îndelunga iă ă ţ primul-ministru al Piemontului. El a trimis armata piemontez înă Crimeea, ca s reînal e prin victoria de la Cernaia gloria noastr militară ţ ă ă c zut prin înfrângerea de la Novara+. El a ob inut ca 50.000 francezi să ă ţ ă treac Alpii, ca s alunge pe austriecii din Lombardia. El a guvernat Italiaă ă în epoca cea mai solemn a revolu iei noastre. El a dat în anii aceia celă ţ mai puternic avânt sfintei unit i a patriei; da, el; cu str lucitoarea luiăţ ă inteligen , cu st ruin a sa neînvins şi cu o munc titanic .ţă ă ţ ă ă ă

Mul i generali au petrecut ceasuri îngrozitoare pe câmpul de b taie;ţ ă el îns a petrecut ceasuri şi mai îngrozitoare în cabinetul s u, cândă ă uriaşa lui oper putea s se d râme dintră ă ă -un moment într-altul, ca o cas zidit pe nisip, la cel mai mic cutremur de p mânt.ă ă ă

El a petrecut ceasuri, zile şi nop i întregi cu moartea în suflet,ţ fr mântânduă -şi inima şi creierii, pierzându-şi aproape min ile. Aceastţ ă uriaş şi frumoas munc îi r pi dou zeci de ani din via . Cu toate că ă ă ă ă ţă ă era chinuit de boala care avea să- l culce în mormânt, totuşi lupt f ră ă ă preget pentru propăşirea rii sale.ţă

— Curios lucru! zicea el, cu mâhnire pe patul s u de moarte, nu ştiuă s mai citesc, nu pot s mai citesc! şi strig : T m dui iă ă ă ă ă ţ -md! Mintea mi se întunec , şi am nevoie de toate min ile mele, ca s m ocup ă ţ ă ă de lucruri serioase.

Când era pe moarte şi tot oraşul era tulburat, iar regele st tea laă

c p tâiul s u, el tot mai zicea cu durere: Aş avea multe lucruri s vă ă ă ă ă spun, Maiestate: multe de desluşit; dar sunt bolnav, nu pot, nu pot! Şi se dispera.

Cugetul s u înfierbântat se îndrepta c tre Stat, c tre proă ă ă vinciile care se uniser de curând cu Piemontul, c tre atâtea lucruri ce maiă ă r mâneau de f cut.ă ă

Chiar când fu cuprins de febra mor ii, el tot mai strig : Creşte i bineţ ă ţ tinerimea, ave i grij de ea... Cârmui i cu liberţ ă ţ tate! Delirul creştea, moartea st tea gata, şi el chema prin cuvinte arz toare pe generalulă ă Garibaldi, cu care avusese neîn elegeri, şi vorbea despre Roma şiţ Vene ia, care nu erau înc libere.ţ ă

Avea vedenii m re e pentru viitorul Italiei şi al Euroă ţ pei.Visa deseori n v lire str in , şi întreba unde se afla armaă ă ă ă ta; tot se

mai îngrijora înc de noi, de poporul s u.ă ăPricepi, copile? Pe el nu-l chinuia pierderea vie ii, ci p rţ ă ăsirea

patriei, care avea înc trebuin de dânsul; p r sirea rii, pentru care îşiă ţă ă ă ţă sleise în câ iva ani puterile nem surate ale minunatei sale constitu ii. Elţ ă ţ muri cu strig tul de r zboi în gur şi moartea îi fu m rea ca şi via a.ă ă ă ă ţă ţ

Acum gândeşte-te pu in, Enrico, ce e munca noastr , care, cu toateţ ă acestea ne pare atât de grea; ce sunt durerile noastre, moartea noastră îns şi, fa de ostenelile, cu zbucium rile uriaşe, cu chinurileă ţă ă îngrozitoare ale acelor oameni pe a c ror minte şi inim se sprijină ă ă atâtea popoare!

Gândeşte-te la toate acestea b iete, când treci dinaintea aceluiă chip de marmur şi strigă ă- i în fundul inimii tale: "Glorie ie, Cavour!"ţ

Tat l t u.ă ă

APRILIE

Prim vara.ăSâmb ta, 1.ă

Întâi aprilie! Mai avem numai trei luni. Ast zi a fost cea maiă frumoas diminea din tot anul. Eram vesel la şcoal , deoarece Corettiă ţă ă m poftise s mergem poimâine, s vedem sosirea regelui, împreun cuă ă ă ă tat l s u, care îl cunoaşte; şi pe lâng aceasta, mama îmi f g duise să ă ă ă ă ă m duc în aceeaşi zi s vizitez orfelinatul din strada Valdocco. Mai eramă ă ă mul uţ mit şi pentru c aflasem c Zid raşului îi este mai bine. Asear ,ă ă ă ă profesorul nostru spusese tatei în treac t:ă

— E mai bine!Apoi era o diminea aşa de frumoas , deţă ă - i creştea inima... De peţ

fereastra clasei noastre, vedeam cerul albastru, pomii din gr din pliniă ă de muguri, şi toate ferestrele caselor deschise şi împodobite cu glastre de flori.

Profesorul nu râdea, pentru c nu râde niciodat ; dar vedeai c eraă ă ă vesel, mai că-i pierise dunga de pe frunte. Explica o problem la tabl ,ă ă glumind.

Se vedea c respira cu pl cere aerul curat ce venea din gr din peă ă ă ă fereastra deschis ; un aer atât de parfumat, de te f cea s cugeti laă ă ă plimb rile de la ar .ă ţ ă

Pe când explica, auzeam în strada vecin un fierar care b tea înă ă nicoval , iar în casa din fa cânta o femeie, ca să ţă ă-şi adoarm copilul. Înă

dep rtare, în cazarma de la Cerania, cântau trâmbi ele. To i p reauă ţ ţ ă mul umi i, pân şi Stardi. Duţ ţ ă p câtva timp, fierarul începu s izbească ă ă mai cu putere şi femeia s cânte mai tare.ă

Profesorul se opri şi ascult ; pe urm zise, uitânduă ă -se pe fereastr :ă Cerul zâmbeşte, o mam cânt , un om harnic munceşte, b ie ii înva ...ă ă ă ţ ţă Ce frumoase lucruri!

Când am ieşit din clas , b gar m de seam c şi ceilal i şcolari erauă ă ă ă ă ţ veseli. To i umblau la rând, b tând tare din piţ ă cioare şi cântând ca în ajunul unei vacan e de patru zile. Profesoarele glumeau; cea cu panaţ albastr alerga dup copii ca o şcol ri . P rin ii copiilor vorbeau între eiă ă ă ţă ă ţ râzând, şi mama lui Crossi, precupea a, avea în coşule e o mul ime deţ ţ ţ micşunele; umpluser toat sala cu pl cutul lor miros!ă ă ă

Niciodat nu miă -a p rut aşa de bine ca azi, când am v zut peă ă mama, c mă -aştepta în strad . Iă -am şi spus, întâmpinând-o:

— Mam , sunt foarte vesel, ce mă -o fi înveselind aşa de mult ast zi?ăMama îmi r spunse surâzând:ă— Vremea frumoas şi cugetul curat!ă

Regele Umberto.Luni, 3.

Pe la ora zece, tata îl v zu de la fereastr pe Coretti şi tat l s u,ă ă ă ă care m aşteptau în strad , şiă ă -mi zise:

— Iată-i, Enrico! Du-te de vezi pe regele t u!ăCoborâi repede ca glon ul. Tat l şi fiul erau şi mai veseli ca deţ ă

obicei. Niciodat nu b gasem de seam aşa de bine ce mult seam nă ă ă ă ă unul cu altul.

Tat l îşi prinse pe piept medalia de virtute militar şi alte două ă ă medalii comemorative.

Ne îndreptar m îndat c tre gar , unde regele urma s soseasc laă ă ă ă ă ă ora zece şi jum tate.ă

Tat l lui Coretti tr gea din lulea şi îşi freca mâinile.ă ă— Şti i c nu lţ ă -am mai v zut de la r zboiul din 1866! Pu in, z u!ă ă ţ ă

Cincisprezece ani şi şase luni; o via de om! Am stat mai întâi trei ani înţă Fran a, apoi la Mondovi, şi aici, unde miţ -ar fi fost mai lesne s -l v d, nuă ă mi s-a întâmplat niciodat s m aflu în oraş, când a venit la Turin. Ce vaă ă ă s zic întâmplarea!ă ă

El vorbea despre rege, zicându-i Umberto, pe nume, ca şi cum ar fi vorbit de un tovar ş.ă

Umberto comanda diviziunea a XVI-a, Umberto era de 22 de ani şi atâtea zile. Umberto c l rea pe un cal aşa şi aşa.ă ă

— Cincisprezece ani! striga el, iu ind mersul. Miţ -e dor s -l v d. Lă ă -am l sat prin şi-l v d rege! Dar eu nu mă ţ ă -am schimbat oare? Din soldat m-am f cut negustor de lemne, şi râdea.ă

Fiul s u îl întreb :ă ă— Tat , dac teă ă -ar vedea, crezi c teă -ar recunoaşte?Începu iar s râd .ă ă— Eşti nebun! r spunse. Atât ar mai lipsi! El, Umberto, era unul; iară

noi eram ca muştele. Crezi c se uita în parte la fiecare din noi?ăAjunser m pe bulevardul Victor Emanuel. Mult lume se ducea spreă ă

gar .ăTrecu o companie de alpinişti cu trâmbi e.ţTrecur jandarmi în goana cailor.ăTimpul era frumos şi soarele atât de str lucitor, încât î i lua ochii.ă ţ— Da! strig b trânul Coretti, însufle induă ă ţ -se: nici nu pot s spună

cât sunt de fericit, c o să ă-mi v d pe generalul meu de divizie. Ce repedeă am îmb trânit! Mi se pare c a fost ieri, când purtam rani a în spinare şiă ă ţ puşca la um r, în mijlocul acelei fierberi, în diminea a de 24 iunie, gataă ţ s începem lupta. Pe când tunurile bubuiau în dep rtare, Umberto seă ă ducea şi venea cu aghiotan ii s i, iar noi to i ne uitam la dânsul şiţ ă ţ ziceam: numai s nu fie vreo ghiulea şi pentru el! Nici nuă -mi trecea prin gând c pu in dup aceea era s fiu aşa de aproape de el, în fa aă ţ ă ă ţ baionetelor austriece, da, numai la patru paşi unul de altul, şti i b ie i!ţ ă ţ Cerul era tot aşa de limpede ca şi azi, dar ce c ldur , Doamne! Ia să ă ă vedem, putem p trunde?ă

Ajunser m la gar Dumnezeule, ce gloat era acolo: tră ă ă ăsuri, gardişti, jandarmi, societ i cu steagurile! Muzica regiăţ mentului cânta.

B trânul Coretti încerc s intre întră ă ă -o galerie deschis , dar nu-lă l sar . Atunci se gândi s se furişeze în rândul cel dintâi prin mul imeaă ă ă ţ ce f cea coad la ieşire, şi deschizânduă ă -şi drum cu coatele, izbuti s neă împing înainte şi pe noi. Mul imea, ondulând, ne împingea: cândă ţ încoace, când încolo.

Negu torul de lemne ochise cel dintâi stâlp al galeriei, undeţă gardiştii nu l sau pe nimeni s ajung .ă ă ă

— Veni i dup mine! zise el, deodat , şi apucânduţ ă ă -ne de mân , înă doi paşi str b tu pân acolo, şi se rezem de zid.ă ă ă ă

Veni îndat un jandarm şi strig :ă ă— Aici nu e voie s stea nimeni!ă— Sunt din batalionul 49, r spunse Coretti, ar tânduă ă -şi medaliile.Jandarmul se uit la el şi îi zise:ă— R mâi!ă— Nu v spuneam eu! strig Coretti, vesel, e cuvânt magic acela deă ă

batalionul 49! Ce, n-am eu oare dreptul să-mi v d de aproape peă generalul meu! N-am fost eu în divizia lui? Dac lă -am v zut atunci deă aproape, mi se pare c e drept s -l v d şi acum. Zic general, dar miă ă ă -a fost comandant timp de o jum tate de ceas, c ci în fierberea aceea, el aă ă comandat batalionul, stând în mijlocul nostru, iar nu maiorul Ubrich.

În vremea aceea, în salonul de primire şi pe afar , se veă dea o mare mul ime de domni, de ofi eri şi înaintea sc rii se înşirau tr surile cuţ ţ ă ă livrele roşii.

Coretti întreb pe tat l s u, dac prin ul Umberto inea sabia înă ă ă ă ţ ţ mân , când comanda divizia.ă

— Negreşit c o fi avută -o, ca s se apere de vreo lovitur deă ă baionet , care ar fi putut s -l ating pe el ca şi pe altul. Ah!ă ă ă

Parcă-i v d pe acei dragi împieli a i! N v liser asupra noasă ţ ţ ă ă ă tr caă mânia lui Dumnezeu! Se învârteau printre companii, regimente, tunuri: parc ar fi fost împinşi de o vijelie, doborând totul în calea lor. Era oă înv lm şeal de fantasini din Alexandria, de l ncieri din Foggia, deă ă ă ă pedestraşi, de c lă ăraşi, de vân tori; un iad în care nu mai vedeai nimic.ă

Deodat auzii strigând:ă— M ria Ta! M ria Ta! ă ăŞi v zui sosind baionete îndreptate spre noi.ăDesc rcar m puştile; un nor de fum ascunse totul. Dup aceea,ă ă ă

fumul se împr ştie... P mântul r mase acoperit de cai şi de solda i mor iă ă ă ţ ţ şi r ni i.ă ţ

M uitai înd r t şi v zui în mijlocul nostru pe Umberto c lare,ă ă ă ă ă uitându-se liniştit în jurul s u; p rea c întreab :ă ă ă ă

"Nu e r nit nici unul din b ie ii mei?" Noi îi strigar m în fa , ca nişteă ă ţ ă ţă nebuni:

— S tr ieşti, M ria Ta! Sfinte Doamne! ă ă ăCe moment mai fu şi acela!... Iat , soseşte trenul!ă

Muzica începu s cânte, ofi erii se înşirar , mul imea se ridic înă ţ ă ţ ă vârful picioarelor.

— Sta i fra ilor! strig un poli ist, nu iese îndat ; o s in oţ ţ ă ţ ă ă ţ ă cuvântare.

B trânul Coretti nuă -şi mai g sea astâmp r.ă ă— Când m gândesc, zise el, parc -l v d tot acolo. Nu e vorb , î iă ă ă ă ţ

trebuie mult inim , ca s mergi prin spitalele molipsite de holer şi prină ă ă ă oraşele bântuite de cutremur, dar îl am totdeauna în minte, cum l-am v zut atunci între noi, în focul luptei cu fa a atât de liniştit ! Sunt sigură ţ ă c şi el îşi aduce aminte de batalionul 49, chiar acum când e rege, şi că ă i-ar face pl cere s ne aib la mas pe to i laolalt , pe aceia pe care iă ă ă ă ţ ă -a v zut în acele momente lâng dânsul.ă ă

Acum e înconjurat de solda i şi de domni; atunci nu eram decâtţ nişte bie i solda i!ţ ţ

Dac aş putea sâă -i spun numai vreo dou vorbe între patru ochi!ă Generalul nostru de 22 de ani, prin ul nostruţ încredin at baionetelorţ noastre... Cincisprezece ani de când nu l-am v zut pe Umberto al nostru!ă

Muzica asta, z u, îmi r scoleşte sângele!ă ăO izbucnire de strig te îl întrerupse. Mii de p l rii se ridicar în aer.ă ă ă ă

Patru domni îmbr ca i în negru se urcar în cea dintâi tr sur .ă ţ ă ă ă— El e! strig Coretti, şi r mase fermecat Apoi zise încetinel:ă ă

Doamne! Cum a înc run it!ă ţCâteşitrei ne scoaser m p l riile.ă ă ăTr sura înainta încet prin mul imea care striga şi ridica p l riile înă ţ ă ă

sus.Eu m uitam la b trânul Coretti. Mi se p rea c e altul; p rea maiă ă ă ă ă

înalt, mai serios; pu in cam palid; st tea drept, lipit de stâlp.ţ ăTr sura ajunse în dreptul nostru, la un pas de stâlp.ă— Ura! strigar mii de glasuri.ă— Ura! strig Coretti, în urma celorlal i.ă ţRegele se uit la el şi îşi opri o clip privirea asupra meă ă daliilor sale.Atunci, Coretti îşi pierdu cump tul şi strig :ă ă— Batalionul 49!Regele care se uita acum în alt parte, se întoarse iar spre el şiă

privindu-l în ochi îi întinse mâna. Coretti s ri şi iă -o strânse. Tr sura trecu,ă mul imea se risipi. Pierdur m din veţ ă dere pe b trânul Coretti; dar numaiă un minut. Îl reg sir m emo ionat, cu ochii plini de lacrimi. Strig pe fiulă ă ţ ă s u, inând mâna în sus. Copilul se apropie şi el îi zise:ă ţ

— Vino încoace, b iete; miă -e mâna cald înc de strângeă ă rea ce am primit! Şi mângâindu-i obrazul, îi zise:

— Asta e o mângâiere de rege!R mase acolo: buim cit, cu ochii a inti i spre tr sura care seă ă ţ ţ ă

dep rta, zâmbind, cu luleaua în mân , în mijlocul câtorva persoane, careă ă se uitau curioase la el şi ziceau: este unul din batalionul 49. E un soldat care-l, recunoaşte pe rege. Chiar regele l-a recunoscut! I-a întins mâna!

Unul strig tare:ă— A dat o peti ie regelui!...ţ— Nu! r spunse Coretti, întorcânduă -se repede; nu i-am dat nici o

peti ie, dar ştiu eu ce iţ -aş da, dac miă -ar cere...To i se uitar la el cu mirare, iar el ad ug ca şi cum ar fi spus lucrulţ ă ă ă

cel mai simplu: Sângele meu!

Azilul de copii.

Mama, dup ce îmi promisese, mă -a luat ieri cu dânsa la azilul de

copii de pe bulevardul Caldocco. Voia s roage pe directoare, să ă primeasc pe surioara cea mic a lui Precossi.ă ă

Nu v zusem niciodat un azil. Îmi pl cu foarte mult.ă ă ăErau dou sute de copii şi b ie i, şi feti e, aşa de micu i încât b ie iiă ă ţ ţ ţ ă ţ

noştri din clasa I par a fi oameni mari pe lâng ei.ăSosir m tocmai când intrau doi câte doi în sala de mâncare. Acoloă

erau dou mese foarte lungi, cu o mul ime de scobituri rotunde şi înă ţ fiecare scobitur se afla câte un castronaş negru, plin cu sup de orez cuă ă fasole, şi cu o linguri de cositor lâng castronaş.ţă ă

Câte unii se împiedicau de prag, c deau şi r mâneau întinşi pân ceă ă ă venea vreo profesoar , să ă-i ridice de jos.

Al ii se opreau la câte un castronaş, crezând c acolo e loţ ă cul lor şi îmbucau repede câte o lingur de sup . Profesoara le striga:ă ă

— Înainte!Porneau, dar la trei paşi mai departe, îmbucau iar o alt lingur şiă ă

ciuguleau aşa, mereu în treac t, jum tate din ciorba altora pân ceă ă ă ajungeau la a lor.

În fine, dup mult trud şi dup strig tele neîncetate de: Haide iă ă ă ă ă ţ înainte! îi rânduir pe to i şi rug ciunea începu.ă ţ ă

Dar cei din urm , care, ca s se roage, trebuiau s stea cu spateleă ă ă spre blid, îşi frângeau gâtul uitându-se cu coada ochiului, ca nu cumva s le ia altul din mâncare, şi se rugau aşa cu mâinile încrucişate; cuă ochii, când spre cer, când spre mas ; iar cu gândul tot la mânc ric .ă ă ă

În sfârşit, începur s m nânce. Ce haz aveau! Unul mână ă ă ca repede cu dou linguri e; altul se îndopa cu mâinile; mul i scoteau fasolea bobă ţ ţ cu bob şi o b gau în buzunar; al ii, dimă ţ potriv o înf şurau întră ă -un col alţ şor ului şi o strângeau între mâini ca s o fac coc .ţ ă ă ă

Erau şi câte unii care nu mâncau, ca s se uite dup muşă ă te. Unii tuşeau şi stropeau cu orez jur împrejur.

Parc ar fi fost un cote cu pui de g in .ă ţ ă ăDar era dr g laş lucru, s vezi nou şiruri de obr jele ruă ă ă ă ă mene, mai

ales feti ele cu p rul legat în vârful capului, cu panglicu e roşii, verzi sauţ ă ţ albastre.

O profesoar întreab pe vreo opt feti e:ă ă ţ— Unde creşte orezul?Câteşi opt deschiser gura plin de ciorb şi r spunser cântând:ă ă ă ă ă— Creşte în ap .ăProfesoara strig :ă— Mâinile sus! Ce frumos fu atunci s vezi atâtea bra e miă ţ titele

ridicând în sus nişte mânuşi e albe şi roze, care acum vreo câteva luniţ erau înc în faş : p reau nişte fluturaşi!ă ă ă

Li se dete apoi recrea ie şi îşi luar to i coşule ele în care, mameleţ ă ţ ţ lor le pusese câte ceva. Ieşir în gr din şi se împr ştiar , sco ând dină ă ă ă ă ţ coş merindele lor, pâine, prune opărite, ni ic brânz , un ou r scopt,ţ ă ă ă mere, n ut, o arip de pui. Întră ă -o clip , toat gr dina se umplu deă ă ă f r mituri, ca şi cum să ă -ar fi dat de mâncare p s rilor.ă ă

Mâncau, care de care mai ciudat. Unii p reau a fi nişte ieă puraşi, al iiţ şoricei, pisici care rod, ling, şi sug. Un b ie el avea în mân o buc ic deă ţ ă ăţ ă franzel şi o freca uşor cu o moşmoan . Feti ele strângeau în mâiniă ă ţ firimituri de brânz moaă le, care âşneau printre degete ca laptele şi leţ curgeau pe mâneci. Ele nici nu b gau de seam . Alergau şi se întreceauă ă cu coşule ele în din i, ca nişte c eluşi. Unii scobeau un ou r scopt cu oţ ţ ăţ ă nuieluş , parc ar fi vrut s g seasc în el vreo comoar . R spândeauă ă ă ă ă ă ă jum tate din ou pe jos, apoi culegeau f râmi cu f râmi , cu o r bdareă ă ţă ă ţă ă de ai fi zis c sunt m rgă ă ăritare. Pe lâng cei care aveau câte o mâncareă mai aleas , se strângeau câte zece şi st teau cu nasul în jos, uitânduă ă -se

la coşule , parc ar fi v zut luna în pu .ţ ă ă ţErau vreo dou zeci în jurul unui b ie el dă ă ţ -abia s ltat de la p mânt,ă ă

care inea în mân o acadea, şi to i se rugau de el, sţ ă ţ ă-i lase să-şi frece pâinea de acadea; dar el îi l sa pe unii, iar celorlal i le da numai degetulă ţ s -l sug .ă ă

Venise şi mama în gr din şi mângâia când pe unul, când pe altul.ă ă Mul i se gr m dir pe dânsa şi st teau cu ochii în jos, cu buzele întinseţ ă ă ă ă cerându-i o s rutare; p reau c se uit la etajul al treilea.ă ă ă ă

Unul din ei vru să-i dea o felie de portocal din care muşă case, altul, o coji de pâine. O feti îi dete o frunz . O alt feti îi ar t foarteţă ţă ă ă ţă ă ă serios vârful degetului, unde-şi f cuse la o lumânare o arsur , careă ă de-abia se vedea. Îi ar tau nişte gâng nii aşa de mici, încât nu ştiu cumă ă putuser s le aduc , buc ele de dopuri, n sturei de pe la c m şi,ă ă ă ăţ ă ă ă floricele smulse de prin glastre şi altele.

În timpul acesta se întâmplau o mul ime de încurc turi care f ceauţ ă ă pe profesoare, s alerge îngrijorate de la unul la altul. Feti e careă ţ plângeau pentru c nu puteau s desfac un nod de la batist , alteleă ă ă ă care se b teau şi se zgâriau cu ună ghiile pentru dou semin e de m r. Ună ţ ă b ie el c zuse cu fa a în jos pe un sc unel r sturnat şi ipa pentru c nuă ţ ă ţ ă ă ţ ă mai putea s se ridice. Înainte de a pleca, mama lu în bra e pe câteă ă ţ unul, şi atunci alergar to i, din toate p r ile, ca să ţ ă ţ ă-i ia şi pe ei. Erau plini pe obraz cu g lbenuş de ou , cu zaharicale, cu zeam de portocale. Careă ă ă mai de care s-o apuce de degete, ca s se uite la inele, să ă-i scoat lan ul,ă ţ să-i vad ceasornicul; altul voia să -o apuce de p r.ă

— B ga i de seam ! O s v murd reasc rochi a, îi ziceauă ţ ă ă ă ă ă ţ profesoarele.

Dar mamei pu in îi p sa de haine, îi s ruta pe to i şi aceştia seţ ă ă ţ gr m deau cu bra ele întinse, strigânduă ă ţ -i:

— Adio! Adio!Izbutir m cu greu s ieşim din gr din .ă ă ă ăEi alergar to i şi puser obrajii la grilaj, ca să ţ ă -o vad trecând! Îiă

întindeau mânuşi ele printre drugi, voind sţ ă-i mai dea coji e de pâine,ţ buc ele de brânz , moşmoane, şi striăţ ă gau cu to ii:ţ

— Mai vino şi mâine!Mama, trecând, puse înc mâna pe acele sute de mâini întinse caă

pe o coroan de trandafiri şi ajunse în uli , plin de firimituri, cu rochiaă ţă ă p tat , mototolit , ciufulit , cu mâiniă ă ă ă le pline de flori şi cu ochii plini de lacrimi, mul umit ca şi cum ar fi ieşit de la o serbare. Eram departe şiţ ă tot se mai auzea ca un ciripit de p s ri:ă ă

— Adio! Adio! Vino şi mâine!

La gimnastic .ă

Timpul continuând a fi frumos, ni s-a dat voie s facem gimnastică ă în gr din .ă ă

Garrone era ieri în cabinetul directorului, când a venit mama lui Nelli, ca s cear pentru b iatul ei, s -l scuteasc de gimnastic .ă ă ă ă ă ă

Fiecare cuvânt o costa mult şi vorbea inând mâna pe capulţ b iatului ei:ă

— Nu poate s fac gimnastic , zise ea, directorului.ă ă ăDar Nelli se ar ta foarte trist de a fi scutit de gimnastic , s nu maiă ă ă

înfrunte şi umilin a aceasta!...ţ— O s vezi, mam , zicea el, s vezi c o s fac şi eu ca ceilal i!ă ă ă ă ă ţMama se uita la el înduioşat şi t cea, apoi zise cu îndoial :ă ă ă— Mi-e team de camarazii lui. Ar fi vrut s adauge: S nuă ă ă -şi bată

joc de el, dar Nelli r spunse: Nuă -mi pas , şi apoi nă -am pe Garrone? Mie-mi ajunge s nu râd el.ă ă

Atunci îl l sar s vin cu noi la gimnastic . Profesorul ne duse laă ă ă ă ă barele verticale, care sunt foarte înalte. Trebuia s ne urc m pân în vârfă ă ă şi s ne inem drept pe scândura transversal . Derossi şi Coretti ajunseră ţ ă ă sus ca dou maiă mu e; chiar şi micul Precossi se sui repede, m car c eraţ ă ă împiedicat de haina care-i atârna pân la genunchi.ă

Stardi sufla greu, se roşea ca un curcan şi strângea din din i ca unţ câine turbat; voia s ajung sus cu orice pre , chiar de ar fi plesnit.ă ă ţ Nobis, când ajunse sus, îşi lu un aer de împ rat. Votini îns , alunec deă ă ă ă dou ori, m car c avea o hain v rgat alb cu albastru, f cut înadinsă ă ă ă ă ă ă ă pentru gimnastic . Ca s urc m mai lesne ne unsesem to i mâinile cuă ă ă ţ sacâz. Bineîn eles c -l adusese negustorul nostru, Garoffi; ne lua cinciţ ă lire pe pache el, ca sţ ă-i r mân şi lui ceva câştig.ă ă

Veni rândul lui Garrone. El se urc mestecând la pâine; nă -avea habar, parc nă -ar fi fost nimic; ba cred chiar c ar mai fi dus în spinare şiă pe unul din noi, aşa de tare e acel pui de taur.

Dup Garrone, iat şi Nelli. Deă ă -abia îl v zur ag ânduă ă ăţ -se de pr jină ă cu mâinile lui lungi şi sub iri, şi unii începur s râd şi s -l ia înţ ă ă ă ă batjocur , dar Garrone îşi încruciş bra ele şi arunc în jurul s u oă ă ţ ă ă privire, care f g duia l murit aşa de multe calcavuri, m car c eraă ă ă ă ă profesorul de fa , încât to i t cur ca prin farmec. Nelli începu s seţă ţ ă ă ă suie. Îi era greu, s r cu ul; se f cuse roşu la fa şi r sufla tare: îi curgeaă ă ţ ă ţă ă n duşeala de pe frunte.ă

Profesorul zise:— Dă-te jos! Dar el nu voia; se c znea, se înc p âna. ă ă ăţM aşteptam dintră -un minut într-altul, s -l v d c zând gr mad , peă ă ă ă ă

jum tate mort. S r cu ul!ă ă ă ţM gândeam c dac aş fi fost eu ca el şi de mă ă ă -ar fi v zut mama, ceă

greu i-ar fi venit! Acest gând m f cu s -l iubesc şi mai mult, şi nu ştiuă ă ă ce n-aş fi dat ca s izbuteasc s ajung pân sus. Aş fi voit s -l potă ă ă ă ă ă împinge sus, f r ca s ne vad cineva. În timpul acesta, Garrone,ă ă ă ă Derossi şi Coretti strigau:

— Sus, sus, Nelli! înc o opinteal , haide!ă ăNelli se opinti foarte tare, scoase din piept un* geam t şi ajunse laă

dou palme de scândur .ă ă— Bravo! strigar ceilal i. Haide! înc o opintire!ă ţ ăŞi iat -l pe Nelli ajuns la scândur . To i b utur din palme.ă ă ţ ă ă— Bravo! zise profesorul, dar deocamdat ajunge; dă ă-te jos!Nelli nu ascult şi vru s ajung pân în vârf, ca ceilal i. După ă ă ă ţ ă

câteva silin e izbuti sţ ă-şi propteasc coastele pe scână dur , apoiă genunchii şi în sfârşit picioarele; dup aceea se ridic drept în sus şi seă ă uit la noi, gâfâind şi zâmbind. Noi b tur m iar şi din palme, iar el seă ă ă ă uit spre strad . M uitai şi eu, printre copacii care înconjoar grilajulă ă ă ă gr dinii şi v zui pe mama sa plimbânduă ă -se pe trotuar f r să ă ă îndr zneasc s se uite în sus.ă ă ă

Nelli coborî şi to i îl felicitar m. Era aprins la fa , ochii îi str luceauţ ă ţă ă parc nă -ar mai fi fost el.

La ieşire, când mama sa îl întâmpin şi-l s rut îngrijoă ă ă rată în rebându-l:ţ

— Cum a mers, dr gu ule! To i r spunser m deodat :ă ţ ţ ă ă ă— Minunat! S-a suit ca şi noi, e destul de eap n, şti i! E sprinten,ţ ă ţ

face ca şi ceilalţi.S fi v zut bucuria bietei mame! Voia s ne mul umeasc la to i şiă ă ă ţ ă ţ

nu putea. Lu de mân vreo reiă ă ţ -patru, mângâie pe Garrone şi plec ,ă luându-şi b iatul de mân . Îi v zur m dep rtânduă ă ă ă ă -se iute, vorbind şi

gesticulând, mul umi i cum nuţ ţ -i mai v zuse nimeniă .

Profesorul tat lui meu.ăMar i, 11.ţ

Ce plimbare frumoas am f cut ieri cu tata! Iat în ce împrejurare:ă ă ăIeri sear la cin , când îşi citea ziarul, tata strig deodat cu bucurieă ă ă ă

şi ne zise:— Şi eu, care-l credeam mort de dou zeci de ani! Şti i pe profesorulă ţ

meu din şcoala primar , bietul Vincenzo Crosetti, iat -l c tr ieşte înc !ă ă ă ă ă E de optzeci şi patru de ani! Citesc aici c ministrul iă -a acordat medalia "Bene-Merenti" pentru şaizeci de ani de profesorat. Şaizeci de ani, în elegeţ - i voi? Şi numai de doi ani nu mai d lec ii! Bietul Crosetti! Laţ ă ţ Condova, so ul gr din resei noastre de la vila din Chieri.ţ ă ă

Apoi ad ug :ă ă— O s mergem s -l vedem, Enrico!ă ăToat seara, tata vorbi numai de profesor. Numele profeă sorului s uă

din clasele primare îi aducea aminte o mul ime de lucruri de când eraţ copil: de camarazii lui, de biata mam a sa!ă

— Crosetti! zicea el, parc -l v d şi acum.ă ăEra de patruzeci de ani când îmi d dea mie lec ii. Un omule , cuă ţ ţ

spinarea încovoiat , cu ochii vii, nu purta barb . Înf işarea lui era aspr ,ă ă ăţ ă purtarea îns îi era blând ; ne iubea ca un tat , dar nu ne ierta nici oă ă ă greşeal .ă

Din ran ajunsese profesor, dup mult munc şi lipsuri. Zdrav nţă ă ă ă ă om! Mama îl iubea foarte mult; tata îl privea ca pe un prieten. Dar nu-mi dau seama cum a ajuns el, de la Turin la Condova. Nu o s mai mă ă cunoasc , desigur. Şi ceă -i cu asta? O s -l cunosc eu! Au trecut patruzeciă şi patru de ani, Enrico; patruzeci şi patru de ani de atunci! S ne ducemă mâine negreşit, s -l vedem.ă

Ieri diminea , pe la ora nou , eram la gar . Aş fi vrut s mearg şiţă ă ă ă ă Garrone cu noi, dar nu a putut pentru c mama sa era bolnav .ă ă

Era o zi frumoas de prim var . Trenul trecea printre câmpiileă ă ă înverzite. Gardurile erau îmbr cate numai în flori. Te îmb ta mirosul loră ă r spândit prin aer. Tata era foarte vesel privind câmpia, şi din când înă când m lua de gât şi vorbea cu mine ca şi cu un prieten. Bietul Crosetti,ă zicea el, dup tat l meu, el mă ă -a iubit mai mult şi mi-a f cut mai multă bine. N-am uitat niciodat sfaturile lui cele bune, precum nici dojeneleă aspre şi drepte, care-mi umpleau ochii de lacrimi. Parc -l v d şi acum,ă ă când intra în clas , cum îşi punea bastonul întră -un col şi îşi atârnaţ paltonul în cuier, totdeauna în acelaşi fel. Cum în toate zilele venea cu aceeaşi voie bun , totdeauna liniştit şi conştiincios, st ruitor şi atent, înă ă fiecare zi ai fi zis că-şi face lec ia pentru întâia dat . Îmi aduc aminte deţ ă el, ca şi cum l-aş vedea acum, când îmi striga:

— Bottini! Ei, Bottini! Ar t torul şi degetul mijlociu pe condei. Multă ă s-o fi schimbat în patruzeci de ani!

Îndat ce ajunser m la Condova, ne duser m la gr dină ă ă ă ăreasa de la vila din Chieri. Ea ine o pr v lioar în c tunul acela. O g sir mţ ă ă ă ă ă ă îngrijindu-şi de copii. Ne primi cu toat inima şi ne spuse c b rbatul s uă ă ă ă trebuie s se întoarc foarte de curând din Grecia, unde a plecat de treiă ă ani pentru o lucrare. Ne vorbi şi de feti a ei, care e în institutul deţ surdo-mu i din Turin; apoi ne ar t calea, ca s mergem la profesor, c ciţ ă ă ă ă e cunoscut de to i. Ieşir m din sat şi apucar m pe o c rare ce treceţ ă ă ă printr-o livad sm l at cu floricele.ă ă ţ ă

Tata nu mai rostea nici un cuvânt. P rea cufundat în amintirile sale.ă

Zâmbea din când în când şi uneori cl tina din cap.ăDeodat se opri şi zise:ă— Iat -l. Nu ştiu ce aş zice, dac nă ă -ar fi el. Venea spre noi pe c rare,ă

un moşneag mic de stat, cu barba alb , cu o p lă ă ărie cu marginile mari şi se sprijinea într-un toiag. Picioarele i se cl tinau şi mâinile îi tremurau.ă

— El e! zise tata, gr binduă -şi paşii. Când ajunser m în dreptul lui, neă oprir m. Moşneagul se opri şi el, şi se uit lung la tata. Fa a îi era încă ă ţ ă tân r şi ochii vii îi str luceau în cap.ă ă ă

— Dumneata eşti profesorul Vincenzo Crosetti? întreab tata,ă salutându-l.

Moşneagul îşi scoase şi el p l ria şi r spunse cu glas tremur tor,ă ă ă ă dar sigur:

— Eu sunt!— Aşadar, zise tata, luându-l de mân , d voie vechiului dumitaleă ă

elev, să- i strâng mâna şi s te întrebe ce mai faci? Am venit înadins dinţ ă ă Turin, ca s te v d.ă ă

B trânul se uit câtva timp la dânsul, cu mirare, apoi îi zise:ă ă— Îmi face prea mult cinste... Nu ştiu... Când ai fost elevul meu? Teă

rog... Numele dumitale?Tata îşi spuse numele Alberto Bottini, precum şi anul în care a

urmat la şcoal , la dânsul, şi unde. Apoi ad ug :ă ă ă— Dumneata nu mai î i aduci aminte de mine, şi e foarte firesc, darţ

eu te in aşa de bine minte!ţProfesorul îşi plec uşor capul, se uit în p mânt, cuget şi rosti deă ă ă ă

vreo trei ori numele tatii, care în timpul acesta se uita la dânsul zâmbind.Deodat , b trânul ridic fruntea şi zise încet:ă ă ă— Alberto Bottini? Fiul inginerului Bottini? Acela care locuia în pia aţ

Consolat ?ă— Tocmai aşa, r spunse tata, întinzânduă -i mâinile.— Aşadar, zise moşneagul, îmi dai voie, nu e aşa, îmi dai voie...

domnul meu, şi, în l ânduă ţ -se, îmbr iş pe tata. Capul s u alb de abiaăţ ă ă ajungea la um rul tatii, care îşi plec obrazul pe fruntea lui.ă ă

În câteva minute ajunser m la o curte ce se întindea în fa a uneiă ţ c su e cu dou uşi.ă ţ ă

Profesorul deschise o uş şi ne pofti întră -o odaie. Odaia avea pere iiţ v rui i. Întră ţ -un col se afla un pat de lemn, învelit cu un macat alb,ţ cadrilat cu albastru. În alt col , lâng fereasţ ă tr , era o m su şi o poliă ă ţă ţă cu c r i, patru scaune, o hart geografic atârnat de un perete.ă ţ ă ă ă

În cas mirosea a mere. Ne aşezar m câteşitrei. Tata şi profesorulă ă se uitar câtva timp unul la altul în t cere.ă ă

— Bottini! zise încet, profesorul, uitându-se în jos, la pardoseala de c r mid p trat a od ii din care soarele f cea un joc de şah. Da, îmiă ă ă ă ă ă ă aduc aminte foarte bine. Mama dumitale era o doamn foarte bun !ă ă Dumneata, în cel dintâi an de înv tur , ai stat câtva timp în banca întâiăţă ă din stânga, lâng fereastr . Vezi ce bine miă ă -aduc aminte? Parc am şiă acum dinaintea ochilor p rul dă -tale cârlion at. Dup aceea r mase pu inţ ă ă ţ pe gânduri. Erai un b iat vioi; ba cam prea vioi! în al doilea an ai fostă bolnav r u de anghin . Miă ă -aduc aminte când ai venit iar la şcoal , slab şiă învelit într-un tartan. Sunt patruzeci de ani de atunci; nu e aşa? Î iţ mul umesc din toat inima, c iţ ă ă ţ -ai adus aminte de profesorul dumitale. Au mai venit mul i din foştii mei elevi s m vad , anii trecu i: unţ ă ă ă ţ colonel, preo i, o mul ime de domni.ţ ţ

Întreb pe tata ce ocupa ie are. Dup ceă ţ ă -i r spunse tata, el zise;ă— M bucur, m bucur din suflet. Î i mul umesc. De vreo câtva timpă ă ţ ţ

nu mai v d pe nimeni şi miă -e team s nu fii dumneata cel din urmă ă ă oaspete al meu.

— Ce spui dumneata! zise tata. Eşti bine de tot, înc verde. Nuă trebuie s vorbeşti astfel.ă

— Nu, nu! r spunse profesorul. Uite! Şiă -i ar t cum îi tremurauă ă mâinile. Este un semn r u, credeă -m . Sunt trei ani de când mă -a apucat aceast infirmitate; d deam înc lec ii. La început nă ă ă ţ -am inut seam ;ţ ă credeam c o s fie ceva trec tor. Dimpotriv , râul se inea una; merseă ă ă ă ţ tot crescând, şi veni ziua când nu mai putui s scriu. Ce zi, Doamne!ă întâia dat când f cui o pat pe caietul unui şcolar, fu o lovitură ă ă ă cumplită pentru mine. St ruii înc o bucat de vreme. În sfârşit, nu o mai putuiă ă ă duce. Dup şaizeci de ani de proă fesorat, fui silit s p r sesc: şcoala,ă ă ă şcolarii şi munca. A fost un trist lucru pentru mine, foarte trist. În ziua când d dui cea din urm lec ie m înso ir to i pân acas , m s ră ă ţ ă ţ ă ţ ă ă ă ă -b torir , dar eu eram foarte trist. Pricepeam c via a mea era peă ă ă ţ sfârşite. Cu un an înainte îmi pierdusem so ia şi pe scumpul meu fiu,ţ singurul ce-l aveam. Nu-mi mai r mân decât doi nepo i s teni. Acumă ţ ă tr iesc din câteva sute de lire pensie. Nu mai fac nimic. Zilele îmi pară sfârşite. Singura mea îndeletnicire e s r sfoiesc c r ile de şcoal , nişteă ă ă ţ ă culegeri d ruite. Iată ă-le aici, zise el, ar tând toat mica lui bibliotec , aiciă ă ă sunt amintirile mele, tot trecutul meu... Nu mi-a mai r mas altceva peă lume.

Pe urm , ad ug cu o voce înveselit : Ai s te minunezi, domnuleă ă ă ă ă Bottini!

Se scul şi, apropiinduă -se de mas , deschise un sertar în care erau oă mul ime de pachete mici, toate legate cu câte o sforicic şi pe fiecareţ ă pache el era scris un nume şi un an. Dup ce c ut pu in, lu unul, îlţ ă ă ă ţ ă desf cu, r sfoi mai multe hârtii şi scoase o foaie îng lbenit de timp peă ă ă ă care o dete tatii. Era o lucrare de clas , veche de patruzeci de ani. Peă plic era scris: Albert Bottini, Dictando, 3 aprilie, 1838. Tata îşi recunoscu îndat scrisul lui ap sat de când era copil, şi începu s citeasc zâmbind.ă ă ă ă

Dar deodat ochii i se umplur de lacrimi. M sculai şi îl întrebai ceă ă ă are. El m apuc de umeri şiă ă -mi zise:

— Uită-te la pagina asta. Vezi? Sunt îndrept ri f cute de biataă ă mama. Îmi îngroşa totdeauna pe t şi pe l. Cele din urm rânduri suntă toate scrise de ea. Imita foarte bine scrisul meu, astfel c dac eramă ă obosit şi-mi era somn, sfârşea dânsa pagina în locul meu. Sfânta mea m icu !ă ţă

Ridic încet caietul şi s rut pagina.ă ă ă— Iat ! zise profesorul, ar tând alte pachete, iat amintirile mele! Înă ă ă

fiecare an am pus deoparte câte o lucrare scris deă -a fiec ruia dină şcolarii mei şi toate sunt aranjate dup num r. Adeseori le r sfoiesc aşaă ă ă şi citesc un rând de aici, unul de colea şi astfel îmi trec pe dinainte atâtea şi atâtea lucruri! Mi se pare c tr iesc iar trecutul. Câ i elevi amă ă ţ mai avut şi eu! Închid ochii şi v d pe rând clas dup clas , sute şi suteă ă ă ă de b ie i, şi cine ştie câ i dintre ei vor fi murit! De mul i îmi aduc aminteă ţ ţ ţ foarte bine. Îmi aduc aminte de cei mai buni şi de cei mai r i; cei careă mi-au pricinuit multe mul umiri şi de cei care mţ -au nec jit r u; c ci, de!ă ă ă Am avut şi şerpi, se în elege, întrţ -un num r aşa de mare de b ie i!ă ă ţ Acum, în elegi, este ca şi cum aş fi în alt lume, de aceea îi iubesc peţ ă to i deopotriv .ţ ă

Se aşez iar pe scaun, inânduă ţ -mi o mân în mâinile sale.ă— De mine nu- i aduci aminte s fi f cut vreo ştreng rie? îl întrebţ ă ă ă ă

tata zâmbind.— De dumneata? r spunse moşneagul, zâmbind şi el. Nu în clipaă

aceasta nu! Dar asta nu înseamn c nă ă -ai f cut nici una. Dta judecaiă bine, erai destul de serios pentru vârsta ce aveai. Îmi aduc aminte ce mult te iubea mama dumitale... Dar ce bun eşti c ai venit s m vezi.ă ă ă

Cum iţ -ai putut l sa afacerile, ca s vii la s rmanul dumitale profesor?ă ă ă— Să- i spun, domnule Crosetti! r spunse tata. Miţ ă -aduc aminte când

biata mama m-a adus întâia oar la şcoal , la dumneata. Biata mama seă ă desp r ea pentru întâia dat de mine şi trebuia s m lase dou ore dusă ţ ă ă ă ă de-acas , l sat pe alte mâini decât ale tatii: pe mâinile unei persoaneă ă necunoscute. Pentru acea fiin dulce, intrarea mea în şcoal era ca şiţă ă intrarea în lume: un lung şir de desp r iri trebuincioaă ţ se, dar dureroase; era societatea care îi r pea pe fiul ei penă tru întâia oar , ca s nu i-l maiă ă înapoieze niciodat în întreă gime. Era emo ionat ; şi eu, asemenea. Cândţ ă m încredin dumitale, vocea îi tremura şiă ţă -mi f cu semn din cap înc oă ă dat din pragul uşii, cu ochii plini de lacrimi. Dumneata, tocmai în acelă minut i-ai f cut un semn, ducânduă - i mâna la piept, parc ar fi voit sţ ă ă-i zici: Doamn , ai încredere în mine!ă

Acel semn, acea privire prin care eu b gai de seam , c dumneataă ă ă în eleseseşi totul, nu leţ -am uitat niciodat , miă -au r mas totdeaunaă întip rite în inim . Acea amintire mă ă -a f cut s plec din Turin, şi iată ă ă-mă spunându- i, dup patruzeci şi patru de ani: Mul umesc, scumpul meuţ ă ţ profesor!

Profesorul nu r spunse, îmi mângâia când p rul, când fruntea, cuă ă mâna lui care tremura, şi parc tremura din ce în ce mai tare.ă

Tata se uita lung la pere ii goi, la patul acela s rac: o bucat deţ ă ă pâine şi o sticl cu untdelemn se aflau pe fereasă tr ; în elegeam că ţ ă-şi zice: Bietul om! Dup şaizeci de ani de munc , asta îi este r splata?ă ă ă

Dar bietul b trân p rea mul umit. El reîncepu a vorbi cu vioiciune deă ă ţ familia noastr , de al i profesori din timpul aceă ţ la şi de camarazii de clasă ai tatii, dintre care de unii îşi aducea aminte, iar de al ii nu.ţ

Tata îi întrerupse vorba şi-l rug s se coboare în sat, ca să ă ă prânzeasc împreun cu noi. El r spunse:ă ă ă

— Mul umes, mul umesc! îns prea nehot rât.ţ ţ ă ăTata îl lu de mân şiă ă -l rug iar şi.ă ă— Dar cum o s m nânc, zise profesorul, cu mâinile astea, careă ă

tremur ca frunza? E o pedeaps : şi pentru mine şi pentru ceilal i!ă ă ţ— O s te ajut m noi, domnule, r spunse tata.ă ă ăAtunci primi, dând din cap şi zâmbind. Frumoas zi e azi! ziseă

b trânul, închizând uşa.ă— Frumoas zi, domnule Bottini! Te încredin ez c o să ţ ă ă-mi aduc

aminte cât voi mai tr iă .Tata dete bra ul profesorului; acesta m lu de mân şi coborâr mţ ă ă ă ă

pe c rare. Întâlnir m dou feti e descul e, care mânau vitele; şi ună ă ă ţ ţ b ie el, care trecu alergând cu o sarcin de paie în spinare. Profesorul neă ţ ă spuse c erau dou eleve şi un elev din clasa a IIă ă -a, care diminea aţ mânau vitele la p şuă ne şi lucrau câmpul descul i, iar spre sear îşiţ ă puneau ghetele şi se duceau la şcoal . Era pe la amiaz . Nu mai întâlă ă -nir m pe nimeni. În câteva minute ajunser m la birt, ne aşezar m înă ă ă jurul unei mese mari, puser m pe profesor între noi şi începur m îndată ă ă s mânc m. Birtul era t cut ca o m n stire. Profesorul era foarte vesel şiă ă ă ă ă bucuria îi m rea tremuratul mâinilor. Deă -abia putea s m nânce.ă ă

Tata îi t ia carnea, îi rupea pâinea, îi punea sare pe taler. Ca s bea,ă ă trebuia să-şi in paharul cu amândou mâinile şi îşi lovea din ii deţ ă ă ţ marginea paharului. Dar vorbea mereu cu c ldur : de c r ile de citire, deă ă ă ţ pe vremea când era tân r, de programele de pe atunci, de laudele ce îiă aduceau inspectorii, de regulamentele din anii cei din urm şi pe toate leă spunea cu fa a senin , ceva mai roşie, dar cu glas voios ca de tân r. Şiţ ă ă tata îl privea, cu aceeaşi privire cu care se uita uneori la mine.

Profesorul îşi v rs vin pe piept, tata se ridic şi-l şterse cu şervetul.ă ă ă— Dar, domnule, nu- i dau voie, zise el, râzând.ţ

Spunea cuvinte latineşti. În cele din urm ridic paharul careă ă -i juca în mân şi zise foarte serios:ă

— În s n tatea dumitale, domnule inginer, în a copiilor şi înă ă memoria duioasei dumitale mame!

— În s n tatea dumitale, bunul meu profesor! r spunse tata,ă ă ă strângându-i mâna.

În fundul od ii era birtaşul şi câ iva str ini, care se uitau surâzândă ţ ă ca şi cum ar fi fost mul umi i de s rb toarea ce se f cea înv torului dinţ ţ ă ă ă ăţă comuna lor.

Pe la ora dou şi mai bine ieşir m, şi profesorul vru s ne înso ească ă ă ţ ă pân la sta ia drumului de fier.ă ţ

Tata îi d du iar şi bra ul şi el m lu de mân ; eu îi duceamă ă ţ ă ă ă bastonul.

Oamenii se opreau în drum, ca s se uite, pentru c to i îlă ă ţ cunoşteau; unii îl şi salutau. Pe la jum tatea drumului auzir m de la oă ă fereastr mai multe glasuri de copii care citeau împreun cu glas tareă ă silabisind. B trânul se opri, parc se întristase.ă ă

— Iat , domnule Bottini, zise el, ceea ce m mâhneşte. S auzi vociă ă ă de b ie i în şcoal şi eu s nu mai fiu cu ei, s ştiu c este un altul înă ţ ă ă ă ă locul meu! Am auzit şaizeci de ani de-a rândul muzica aceasta şi-mi intrase în fire. Acum sunt f r familie, nu mai am copii!ă ă

— Nu, domnule, zise tata, reluându-şi drumul, dumneata ai mul iţ copii împr ştia i în lume, careă ţ -şi aduc aminte de dumneata, cum mi-am adus aminte eu, totdeauna.

— Nu, nu, r spunse profesorul, cu întristare; nu mai am şcoal , nuă ă mai am copii; şi f r copii nu o s mai pot tr i. O să ă ă ă ă-mi vin în curândă ceasul.

— Nu mai spune asta, domnule, nu te mai gândi aşa; r spunse tata.ă Oricum, dumneata ai f cut mult bine! iă Ţ -ai încredin at via a întrţ ţ -un chip atât de nobil!

B trânul profesor îşi plec un moment capul s u cel alb pe umeriiă ă ă tatii şi m strânse de mân . Intraser m în gar . Trenul era gata s plece.ă ă ă ă ă

— R mas bun, domnule! îi zise tata, s rutându-l pe amândoi obrajii.ă ă— Adio, mul umesc! r spunse profesorul, strângând tare mâna tatii.ţ ăPe urm îl s rutai şi eu, şi sim ii c obrazul îi era ud de lacrimi. Tataă ă ţ ă

m împinse în vagon, şi, în momentul când se urca, smulse repede dină mâinile profesorului bastonul cel gros şi îl dete în schimb pe al s u, cuă mânerul de argint, cu ini ialele sale gravate, strigânduţ -i:

— ine-l, ca sŢ ă- i aduci aminte de mine.ţB trânul încerc s i-l înapoieze şi să ă ă ă-şi ia înapoi pe al s u, dar tataă

intrase în vagon şi închisese uşa.— Adio, bunul meu profesor!— Adio, fiul meu, r spunse profesorul în momentul când trenul seă

punea în mişcare. Dumnezeu s te binecuvânteze pentru mângâierea ceă ai adus unui s rman b trân.ă ă

— La revedere! strig tata, cu vocea în buşit de emo ie.ă ă ă ţProfesorul cl tin din cap, ca şi cum ar fi zis: nu o s ne mai vedem.ă ă ă— Da, da, repet tata, la revedere!ăEl r spunse ridicând mâna spre cer:ă— Acolo, sus! Şi disp ru din ochii noştri cu mâna ridicat şi cuă ă

privirea spre cer.

Convalescen .ţăJoi, 20.

Cine mi-ar fi spus, când m întorceam cu tat l meu aşa de voios deă ă la acea frumoas plimbare, c zece zile nă ă -o s maiă v d: nici verdea ,ă ţă nici cer! Am fost foarte greu bolnav; pe moarte! Auzeam pe mama plângând, vedeam pe tata galben, cu fa a pierdut , când se uita lung laţ ă mine. Surioara mea, Silvia, vobea încet cu fratele meu. Doctorul era veşnic lâng mine şiă -mi spunea lucruri pe care nu le pricepeam.

Era cât pe-aici să-mi iau ziua bun de la to i! Vai, biata mama! Deă ţ vreo câteva zile, cele mai grele din boala mea, nici că-mi aduc aminte de ceva; a fost ca un vis încurcat şi întunecat.

Mi se pare c am v zut lâng patul meu pe profesoara mea ceaă ă ă bun din clasa I primar , care se silea să ă ă-şi în buşe tusea cu batista, caă s nu m supere. Ca prin vis miă ă -aduc aminte de profesorul meu, când s-a aplecat s m s rute şi mă ă ă -a cam în epat pe obraz cu barba. Am v zutţ ă trecând ca prin cea capul roşu al lui Crossi, cârliontii b lai ai luiţă ă Derossi, pe Calabrezul îmbr cat în negru şi pe Garrone, careă -mi aduse o mandarin şi fugi repede, pentru c şi mama lui era r u bolnav .ă ă ă ă

Pe urm m sculai ca dup un somn greu şi pricepui c miă ă ă ă -era mai bine, fiindc vedeam pe mama şi pe tata, c zâmă ă beau, şi auzeam pe Silvia, cântând încet. Ah! Ce vis urât a fost! Pe urm începui s merg dină ă zi în zi mai bine.

A venit şi Zid raşul. El mă -a f cut s rând pentru întâia oar cuă ă ă strâmb tura lui ca "botul de iepure" şi parc o face şi mai bine acum deă ă când i s-a tras pu in obrazul de boal . Mititelul! A venit Coretti, a venitţ ă Garoffi şi mi-a d ruit dou bilete de la loteria ce f cuse cu un cu itaş cuă ă ă ţ cinci limbi pe care l-a cump rat din strada Bertola. Apoi, ieri, tocmaiă când dormeam a venit Precossi şi şi-a pus obr jelul pe mâna mea, f ră ă ă s m deştepte. Venea de la fier ria tat lui s u, şi, fiind cu figura încă ă ă ă ă ă plin de praf de c rbuni, miă ă -a înnegrit mâneca halatului. Nu pot s spună ce mare pl cere miă -a f cut când mă -am deşteptat şi am v zut acea urmă ă a vizitei sale.

Cum au înverzit copacii în aceste pu ine zile! Şi ce necaz ţ îmi e când m duce tata, la fereastr , ca s privesc pu in, şi v d cum alearg b ie iiă ă ă ţ ă ă ă ţ la şcoal cu c r ile la sub ioar .ă ă ţ ţ ă

Dar peste pu in o s m întorc şi eu. Sunt atât de ner bd tor, sţ ă ă ă ă ă-i v d iar pe to i b ie ii, s v d banca mea, gr dina, str zile; s aflu tot ceă ţ ă ţ ă ă ă ă ă s-a întâmplat în acest timp; s m aşez iar la c r ile şi la caietele mele;ă ă ă ţ mi se pare un an de când nu le-am mai v zut! Biata mama, ce mult aă sl bit şi cum să -a tras la fa ! Bietul tata, ce obosit e! Şi dr gu ii meiţă ă ţ camarazi care au venit s m vad , cum umblau în vârful degetelor şiă ă ă m s rutau pe frunte! îmi pare r u, când m gândesc c întră ă ă ă ă -o zi o s neă desp r im. Cu Derossi şi cu vreo câ iva, o s urm m studiile împreun ,ă ţ ţ ă ă ă poate, dar to i ceilal i? Când vom sfârşi clasa a IVţ ţ -a, adio, n-o s ne maiă vedem; n-o s mai v d lâng patul meu, când voi fi bolnav; nici peă ă ă Garrone, nici pe Precossi, nici pe Coretti! Ce r u îmi pare! Aşa de buniă b ie i şi buni camarazi, s nuă ţ ă -i mai v d eu, niciodat .ă ă

Prieteni muncitori.Joi, 20.

Şi de ce nu o să- i vezi niciodat , Enrico? Aceasta depinde numai deă tine. Când vei sfârşi clasa a IV-a, tu vei trece la gimnaziu şi ei se vor face muncitori, dar poate s r mâne i mult vreme în acelaşi oraş. Şi pentruă ă ţ ă ce nu v-a i mai vedea? Când vei fi la universitate sau la liceu, o s teţ ă duci să- i vezi în pr v liile sau atelierele lor, şi ce mult o s te bucuriă ă ă când vei vedea pe tovar şii t i din copil rie, b rba i, la lucru. Aş vrea să ă ă ă ţ ă

ştiu de ce nu te-ai duce pe la Coretti şi pe la Precossi, oriunde s-ar afla ei? Ba o s te duci, o s petreci ceasuri întregi cu ei, şi o s vezi, cândă ă ă vei începe a cunoaşte via a şi lumea, câte mai ai s înve i de la dânşii:ţ ă ţ lucruri pe care nimeni n-ar putea s i le spun , asupra meşteşugului lor,ă ţ ă asupra societ ii şi rii taăţ ţă le.

Afl deasemenea, c dac nu vei p stra aceste prietenii, va fi greuă ă ă ă s mai faci alte leg turi pe viitor; vreau s zic prietenii din afar deă ă ă ă societatea din care faci parte şi astfel o s tr ieşti numai întră ă -o societate şi omul care tr ieşte numai întră -o societate, e ca cel care citeşte numai într-o carte. Hot r şteă ă -te deci, chiar de pe acuma, s p strezi peă ă prietenii t i cei buni, chiar şi dup ce v ve i fi desp r it, să ă ă ţ ă ţ ă- i vezi pe ei mai cu drag, tocmai pentru c sunt fii de muncitori. Ascultă ă-m bine: ceiă din clasele de sus sunt ofi erii: muncitorii sunt solda ii muncii; dar înţ ţ societate, ca şi în armat , nu numai c solă ă datul nu e mai prejos de ofi er,ţ pentru c noble ea st în valoarea omului, iar nu în rang; în munc , iară ţ ă ă nu în câştig; meritul soldatului şi al muncitorului e chiar mult mai mare, fiindc trag mai pu in profit din munca lor. Iubeşte dar şi respect , maiă ţ ă presus de to i, pe camarazii t i, pe fii solda ilor muncii; cinsteşte în eiţ ă ţ ostenelile şi jertfele p rin ilor; dispre uieşte deosebirile de soart şi deă ţ ţ ă clas , deosebiri dup care numai oamenii de nimic îşi formează ă ă sentimentele şi polite ea lor; gândeşteţ -te c din vinele ranilor şi aleă ţă muncitorilor de prin ateliere a curs sângele binecuvântat care ne-a mântuit patria. Iubeşte pe Garrone, iubeşte pe Precossi, iubeşte pe Coretti, iubeşte pe Zid raşul t u: care ascund în piepturile lor de miciă ă muncitori, inimi de prin i, şi jurţ ă- i ie însu i, c nici o schimbare aţ ţ ţ ă soartei nu va putea smulge aceste sfinte prietenii din copil rie, din inimaă ta. Jură-mi c dac dup patruzeci de ani, trecând pe la o sta ie de drumă ă ă ţ de fier, vei recunoaşte sub hainele unui maşinist pe vechiul t u prieten,ă Garrone, cu obrazul înnegrit de fum... O! Nu, n-am nevoie s juri... suntă sigur c îl vei îmbr işa chiar ă ăţ de vei fi senator al regatului.

Tat l t u.ă ă

Mama lui Garrone.Sâmb t , 29.ă ă

Îndat ce m întorsei la şcoal , auzii o veste trist . De multe zile,ă ă ă ă Garrone nu ma venea pentru c mama sa era r u bolnav şi sâmb tă ă ă ă ă seara, ea îşi dete sufletul. Ieri de diminea , îndat ce intr profesorul înţă ă ă clas , ne zise:ă

— S rmanului Garrone i să -a întâmplat cea mai mare nenorocire ce poate izbi pe un copil. A murit mama lui. Mâine, bietul b iat o s vin laă ă ă şcoal . V rog, b ie i, s respecta i grozava durere ce îi sfâşie inima.ă ă ă ţ ă ţ Când va intra, saluta i-l seţ rios şi prieteneşte, nici unul s nu glumeasc ,ă ă nici unul s nu râd cu el; v rog!ă ă ă

Azi de diminea , pu in mai târziu decât ceilal i, intr Garrone. Mi seţă ţ ţ ă rupse inima, când îl v zui. Era tras la fa , avea ochii roşii şi abia seă ţă inea pe picioare: parc ar fi fost bolnav de o lun de zile. Nu lţ ă ă -ai mai fi

cunoscut. Era îmbrăcat în negru din cap pân în picioare. Ce mil ne eraă ă de el! Nici unul nu crâcni, to i ne uitar m la dânsul. Cum intr şi v zuţ ă ă ă iar şi clasa de unde mama sa venea s -l ia mai în fieă ă care zi, banca aceea pe care ea se plecase de atâtea ori în zilele de examen, ca să-i dea cele din urm pove e şi unde el se gândise de atâtea ori la dânsa,ă ţ ner bd tor de a alerga întru întâmpinarea ei, izbucni întră ă -un hohot de plâns disperat. Profesorul îl lu lâng sine, îl îmbr iş şiă ă ăţ ă -i zise:

— Plângi b iete; dar fă ă- i inim . Mama ta nu mai e aici, dar te vede,ţ ă

te iubeşte înc ; tot tr ieşte lâng tine şi întră ă ă -o zi o s-o revezi, pentru că eşti un suflet bun şi cinstit ca şi dânsa. Fă- i inim !ţ ă

Dup ce zise aceasta, îl aduse în banc , lâng mine. Nu îndr zneamă ă ă ă s m uit la el. Garrone îşi scoase caietele şi c r ile, pe care nu leă ă ă ţ deschisese de mai multe zile, şi deschizând cartea de citire, unde e o gravur care reprezint o mam cu fiul ei de mân , izbucni iar şi înă ă ă ă ă plâns, şi îşi plecă uşor capul pe bra .ţ

Profesorul ne f cu semn, s -l l s m s stea aşa şi începu lec ia. Euă ă ă ă ă ţ aş fi vrut să-i spun ceva, dar nu ştiam ce. Îl atinsei cu mâna şi îi şoptii la ureche:

— Nu mai plânge, Garrone drag !ăEl nu r spunse şi, f r să ă ă ă-şi ridice capul de pe banc , îşi puse mânaă

lui într-a mea şi o inu aşa. La ieşire nuţ -i vorbi nimeni; to i trecur peţ ă lâng el cu respect şi în t cere. V zui c m aşteapt mama şi alergaiă ă ă ă ă ă s-o îmbr işez; dar ea m respinse şi se uit la Garrone. Deocamdat nuăţ ă ă ă în elesei de ce, dar b gai de seam c Garrone, singur de o parte, seţ ă ă ă uit la mine cu o privire de o întristare nespus , parc ar fi zis:ă ă ă

Tu îmbr işezi pe mama ta; eu năţ -o s-o mai îmbr işez pe a mea! Tuăţ ai înc pe a ta; a mea a murit! şi atunci pricepui pentru ce mama mă ă respinsese. Ieşii cu dânsa, dar nu o luai de mân .ă

Giuseppe Mazzini.Sâmb t , 29.ă ă

Garrone a venit şi azi după-amiaz la şcoal , tot galben la fa şi cuă ă ţă ochii umfla i de plâns. Abia sţ -a uitat la micile daruri ce-i pusesem pe banc , la locul s u, ca s -l mai mângâiem. Profesorul adusese o pagină ă ă ă dintr-o carte, ca s iă -o citeasc , s -l fac s mai prind inim , să ă ă ă ă ă ă-i mai aline durerea.

Mai întâi, el ne înştiin c mâine trebuie s ne ducem to i, punct laţă ă ă ţ dou sprezece, la prim rie, ca s fim fa , când se va da medalia deă ă ă ţă "Virtute cet eneasc " unui b iat care a sc pat pe un copil ce era s seăţ ă ă ă ă înece în Pad; şi c luni o s ne dicteă ă ze descrierea serb rii, în loculă povestirii lunare. Pe urm se întoarse c tre Garrone, care st tea cu capulă ă ă plecat, şi-i zise:

— Garrone, ia sileşte-te s scrii şi tu ce voi dicta.ăTo i ne luar m condeiele. Profesorul dict :ţ ă ă

Mazzini, n scut în Genova la 1805, a murit în Pisa la 1872. A fost ună mare suflet de patriot, un mare scriitor, cel dintâi apostol şi inspirator al revolu iei italiene. Din cauza iubirii sale de patrie, el a tr it patruzeci deţ ă ani, s rac, exilat, persecutat, r t citor şi totdeauna nestr mutat înă ă ă ă principiile şi ideile sale. Mazzini, care adora pe mama sa şi care moştenise de la ea tot ce avea mai curat şi mai nobil în sufletul s uă curajos şi distins, scria astfel unui bun prieten al s u, ca să ă- l mângâie pentru cea mai mare din nenorociri. Iat pe scurt cuvintele lui:ă

"Prietene, tu n-o s mai vezi pe mama ta pe acest p mânt. Acesta eă ă groaznicul adev r. Eu nu vin pe la tine, pentru c durerea ta e una dină ă acele dureri solemne şi sfinte care trebuiesc înfrânte prin ele înşile. În elegi ceea ce vreau s zic prin cuvintele: Trebuie s învingemţ ă ă durerea! S învingem ceea ce durerea are mai pu in sfânt, mai pu ină ţ ţ curat, ceea ce în loc de a îmblânzi sufletul, îl sl beşte şiă - l înjoseşte.

Dar cealalt parte a durerii, partea cea mai nobil , aceea careă ă m reşte şi înal sufletul, aceea ce trebuie s r mân cu tine, s nu teă ţă ă ă ă ă p r seasc niciodat . Aici, pe p mânt, nimic nu înlocuieşte o mamă ă ă ă ă ă

bun .ăÎn durerile şi în mângâierile pe care via a i le mai poate da, tu totţ ţ

n-o s-o ui i niciodat . Dar trebuie sţ ă ă- i aduci aminte de ea, s o iubeşti,ţ ă s te mâhneşti de moartea ei întră -un chip demn de dânsa. Prietene, ascultă-m ! Moartea nu exist , nu e nimic! Nici nu se poate în elege.ă ă ţ Via a e via şi urmeaz legea vie ii: progresul.ţ ţă ă ţ

Aveai ieri o mam pe p mânt, azi ai un înger într-alt lume. Tot ce eă ă ă bun tr ieşte şi dup via a p mânteasc , m rit în putere. Aşa e şi cuă ă ţ ă ă ă dragostea mamei tale. Ea, acum te iubeşte mai mult decât odinioar .ă

Şi tu eşti mai responsabil de faptele tale fa a de dânsa, de cum eraiţ mai înainte. De la tine, de la faptele tale: atârn acum ca s o întâlneşti,ă ă s o vezi întră -o alt existen . Trebuieă ţă dar ca, pentru dragostea şi respectul ce ai purtat mamei tale, s devii şi mai bun, ca s o bucuri.ă ă Trebuie deci, de aici înainte, la orice fapt a ta, s te întrebi:ă ă

Ar încuviin aţ -o mama? Trecerea ei într-alt lume iă ţ -a procurat un înger p zitor c tre care trebuie s îndrep i orice rug ciune a ta. Fiiă ă ă ţ ă curajos şi bun; împotriveşte-te durerii disperate şi de rând; dobândeşte liniştea pe care o au numai sufletele mari, în suferin ele adânci! Iatţ ă ceea ce cere dânsa, de la tine!

— Garrone, ad ug profesorul, fii cu inim şi liniştit, iat ceea ceă ă ă ă cere ea, de la tine! În elegi?ţ

Garrone f cu din cap, semn c da; şi în timpul acesta lacrimile îiă ă curgeau şiroaie: pe fa , pe mâini, pe caiet şi pe banc .ţă ă

Virtutea cet eneasc .ăţ ă(Povestire lunar ).ă

La orele dou sprezece punct, eram to i cu profesorul diă ţ naintea prim riei, ca s vedem cum se d medalia "Virtutea cet eneasc ", unuiă ă ă ăţ ă copil care sc pase pe un camarad al s u din Pad, unde era s se înece.ă ă ă Un steag mare tricolor fâlfâia pe balconul fa adei.ţ

Intrar m în curtea prim riei. Era în esat de lume. Vă ă ţ ă ăzur m înă fundul cur ii o mas învelita cu postav roşu, hârtii deasupra, şi, în jurulţ ă mesei, un rând de fotolii poleite, pentru primar şi pentru consilieri.

În dosul fotoliilor erau uşierii prim riei, îmbr ca i în tuă ă ţ nici albastre şi cu ciorapi albi. La dreapta, în curte, se afla rânduit în şir, o companieă din garda municipal . Solda ii din acea companie aveau multe decora ii.ă ţ ţ Al turi de ei era o companie de gr niceri. În partea cealalt erauă ă ă pomperi în uniform de s rb toare şi mul i solda i, care veniser acoloă ă ă ţ ţ ă numai ca s priveasc ; vân tori, c l raşi, tunari.ă ă ă ă ă

Apoi jur împrejur, r spândi i prin curte, erau: domni, oameni dină ţ popor, câ iva ofi eri, doamne şi copii, care se înţ ţ ghesuiau unii într-al ii.ţ Noi ne rânduir m întră -un col , unde mai erau şi al i mul i copii de pe laţ ţ ţ alte şcoli, cu profesorii lor. Lâng noi se afla o ceat de b ie i din popor,ă ă ă ţ cam de la zece pân la optsprezece ani, care râdeau şi vorbeau tare; seă în elegea c erau to i din suburbia Padţ ă ţ -ului, camarazi sau cunoscu iţ de-ai b iatului care urma s primeasc medalia.ă ă ă

De la ferestrele de sus priveau slujbaşi de-ai prim riei. Balconulă bibliotecii era în esat de lume. În balconul din fa , deasupra gangului,ţ ţă erau o mul ime de fete din şcolile puţ blice şi multe din Institutul fiicelor de militari, cu frumoasele lor v luri albastre. Teă -ai fi crezut la un teatru. To i vorţ beau cu veselie, uitându-se din când în când spre masa cu postavul roşu, s vad dac nimeni nu venise înc . Muzica militar cântaă ă ă ă ă în fund, sub gang. Razele soarelui în lbeau zidurile. Era foarte frumos!ă

Deodat , to i din curte, din balcoane, de pe la ferestre, începur să ţ ă ă bat din palme.ă

M ridicai în vârful picioarelor, ca s v d. Mul imea ce st tea laă ă ă ţ ă spatele mesei, se desp r ise şi f cuse loc, ca s treac un b rbat şi oă ţ ă ă ă ă femeie. Aceştia înaintar . B rbatul era tat l s u, un zidar, în haine deă ă ă ă s rb toare. Femeia, mama lui mic şi blond , purta o rochie neagr .ă ă ă ă ă B iatul, b lai şi mititel, era îmbr cat cu o h inu cenuşie.ă ă ă ă ţă

V zând atâta lume şi auzind zgomotul aplauzelor, r maă ă seră câteşitrei înm rmuri i; nu mai îndr zneau: nici s se uite, nici s seă ţ ă ă ă mişte.

Un şuier de la prim rie îi împinse lâng mas , spre dreapta. Lumeaă ă ă t cu câtva timp, apoi izbucni în aplauze din toate p r ile.ă ă ţ

B iatul se uit la ferestre, apoi la balconul ă ă fiicelor de militari. El îşi inea în mân p l ria, parc nu ştia unde se afl . Mi se p ru c seam nţ ă ă ă ă ă ă ă ă ă

pu in la fa cu Coretti, dar e ceva mai roşu. Tat l s u şi mama sa ineauţ ţă ă ă ţ ochii îndrepta i spre mas .ţ ă

To i b ie ii din suburbia Padului, care st teau lâng noi, ieşeau dinţ ă ţ ă ă rând, înaintau cât puteau, ca s fac semne camaradului lor, şi-l chemauă ă încet pe nume:

— Gino! Gino! Ginetto!Tot chemându-l mereu, fur auzi i. B iatul se uit la ei şiă ţ ă ă -şi duse

p l ria la gur , ca să ă ă ă-şi ascund zâmbetul.ăLa un moment dat, to i solda ii prezentar armele. Intr primarul,ţ ţ ă ă

înso it de mai mul i domni.ţ ţPrimarul, cu p rul c runt de tot, cu o eşarf tricolor la brâu, seă ă ă ă

apropie de mas şi st tu în picioare. To i ceilal i stă ă ţ ţ ăteau la spatele lui şi pe al turi.ă

Muzica încet de a cânta. Primarul f cu un semn. To i t cur şi elă ă ţ ă ă începu s vorbeasc . Cele dintâi cuvinte nu le auzii bine, dar în elesei că ă ţ ă povestea fapta b iatului. Mai pe urm îns , glasul s u se înt ri şi seă ă ă ă ă r spândi prin toat curtea aşa de limpede şi de sonor, încât nu maiă ă pierdui nici o vorb :ă

— Când b iatul v zu de pe mal, c tovar şul s u se zb tea în ap ,ă ă ă ă ă ă ă cuprins de frica mor ii, azvârli hainele de pe el şi, f r s se gândeascţ ă ă ă ă m car o clip la pericolul în care se expuă ă nea, alerg spre râu. To i îiă ţ strigar : O s te îneci! El nu r spunse. Voir s -l opreasc ; el se zvârcoliă ă ă ă ă ă şi le sc p din mâini. Îl chemar pe nume; el şi intrase în ap . Apele erauă ă ă ă umflate, primejdia era mare chiar pentru b rbat. Dar el se aruncă ă înaintea mor ii cu toat puterea micului s u corp şi a inimii sale celeţ ă ă mari. Ajunse, prinse la timp pe nenorocitul care se duse la fund şi-l scoase afar . Se lupt cu furie împotriva valurilor care tindeau să ă ă-i înghit pe amândoi; se lupt chiar cu tovar şul s u, care era s -l afundeă ă ă ă ă şi pe el. De mai multe ori disp ru şi reveni deasupra apei, întră -o luptă disperat , st ruind f r preget în sfântul s u scop, nu ca un b iat careă ă ă ă ă ă vrea s scape pe un alt b iat, ci ca un b rbat, ca un tat , care se luptă ă ă ă ă ca s scape pe fiul s u, care e via a şi singura lui speran .ă ă ţ ţă

În fine, Dumnezeu nu îng dui ca o fapt aşa de m rinimoas s fieă ă ă ă ă zadarnic . B iatul r pi victima uriaşului râu, o aduse la mal şi îi d duă ă ă ă împreun cu al ii, cele dintâi ajutoare. Dup aceea se duse acas singură ţ ă ă şi liniştit, ca să-şi povesteasc fapta p rin ilor s i, ca un lucru foarteă ă ţ ă simplu. Domnilor! Mare şi vrednic de respect este curajul la un b rbat.ă Dar la un copil, în care nu poate fi nici o b nuial de ambi ie şi deă ă ţ interes, la un copil care e nevoit s dezvolte cu atât mai multă ă îndr zneal , cu cât lipsesc puterile, la un copil c ruia nuă ă ă -i cerem nimic, care n-are nici o îndatorire, care ne pare destul de bun şi nobil numai când recunoaşte şi în elege sacrificiile altuia, f r ca el s leţ ă ă ă

îndeplineasc ; la acela b rb ia este un lucru dumnezeiesc.ă ă ăţNu voi mai spune altceva nimic, domnilor. Nu vreau s încarc cuă

laude de prisos o m rinimie aşa de simpl . Iat -l! Aici în fa a voastr stă ă ă ţ ă ă mântuitorul viteaz şi generos. Solda i, saluta i-l ca pe un frate! Mame,ţ ţ binecuvânta i-l ca pe un fiu! Copii, aduce iţ ţ -v aminte de numele lui,ă întip ri iă ţ -v în minte chipul lui, ca s nu se mai ştearg niciodat dină ă ă ă inima voastr ! Vino aici b iete! Te decorez în numele regelui Italiei cuă ă medalia "Virtutea cet eneasc ".ăţ ă

Un "s tr iasc ", izbucni deodat şi r sun împrejurul palatuluiă ă ă ă ă ă prim riei.ă

Primarul lu de pe mas medalia şi o prinse pe pieptul b iatului.ă ă ă Dup aceea îl îmbr iş şi îl s rut . Mama sa îşi duse mâna la ochi, tat lă ăţ ă ă ă ă îşi plecase capul pe piept. Primarul le strânse mâna la amândoi şi luând decretul decora iei, leţ gat cu panglic , îl dete mamei.ă

Îndat apoi se întoarse c tre b iat şiă ă ă -i zise:— Amintirea acestei zile atât de glorioase pentru tine, atât de

fericit pentru tat l t u şi pentru mama ta, s te in în toat via a peă ă ă ă ţ ă ă ţ calea virtu ii şi a onoarei. R mas bun!ţ ă

Primarul ieşi, muzica începu a cânta şi totul p rea sfârşit, cândă compania de pompieri se desp r i şi l s s treac un b ie el de vreoă ţ ă ă ă ă ă ţ nou ani. Acesta se repezi pe lâng o doamă ă n , care se şi arunc înă ă bra ele b iatului decorat.ţ ă

O a doua salv de aplauze şi de ur ri r sun în curte.ă ă ă ăTo i în eleser îndat , c acesta era b iatul care fusese sc pat şi cţ ţ ă ă ă ă ă ă

venea s mul umeasc mântuitorului s u. Dup ce îl s rut , îl lu deă ţ ă ă ă ă ă ă bra , ca s -l înso easc afar . Amândoi mergeau înainte şi dup eiţ ă ţ ă ă ă veneau: tat l şi mama, îndreptână -du-se cu to i spre ieşire. P trunser cuţ ă ă greu prin mul imea care se ducea dup ei: solda i, copii, femei, gardişti,ţ ă ţ f r nici o ordine. To i se împingeau sau se ridicau în vârful picioaă ă ţ relor, ca s -l vad pe b iat. Cei care erau în drumul lui, îl apucau de mân .ă ă ă ă Când trecu pe dinaintea b ie ilor din şcoli, to i ridicar în sus p l riile.ă ţ ţ ă ă ă

Cei din suburbia Padului f cur un zgomot nespus; unii îl tr geau deă ă ă hain , al ii îl apucau de mâini, strigând:ă ţ

— Gino, tr iasc Gino! Bravo Gino!ă ăÎl v zui şi eu, când trecu pe lâng mine. Era aprins la fa , vesel;ă ă ţă

medalia era prins cu o panglic alb , roşie şi verde. Mama lui plângea şiă ă ă râdea; tat l s u îşi r sucea musta a şi mâna îi tremura ca şi când ar fiă ă ă ţ fost prins de friguri... Lumea de pe la ferestre şi balcoane se tot uita la ei şi îi aplauda. Deodat , tocmai când b ie ii erau s intre sub gang, oă ă ţ ă adevărat ploaie de flori, de buchete de viorele şi m rg rite, c zu dină ă ă ă balconul fiicelor de militari, acoperind capul b iatului, pe al tat lui, pe ală ă mamei şi împr ştiinduă -se pe p mânt. Mul i se apucar s le culeagă ţ ă ă ă repede şi le d dur mamei... Muă ă zica, în fundul cur ii, cânta încet şi duiosţ o melodie frumoas , care p rea cântecul unor glasuri argintii ce seă ă dep ră tau încet în jos, pe rmurile unui fluviu.ţă

MAI

Copiii rahitici.Vineri, 5.

Azi nu m-am dus la şcoal , pentru c nu prea miă ă -era bine şi mama

m-a luat cu ea la Institutul copiilor schilozi, unde se dusese s bage peă una din fetele portarului; dar nu m-a l sat s merg în untru.ă ă ă

Nu ai în eles de ce nu teţ -am l sat s intri, Enrico? Pentru ca s nuă ă ă aduc în fa a acelor nenoroci i, în mijlocul şcolii, întocmai ca un model, peţ ţ un b iat s n tos şi zdrav n. Bie ii copii au destule, ba înc prea multeă ă ă ă ţ ă ocazii, ca s fac compara ii dureroase! Ce lucru trist! Mă ă ţ -au podidit lacrimile, când am mers în untru! Erau vreo şaizeci: şi b ie i şi fete...ă ă ţ S rmane oase sucite. S rmane trupşoare schimonosite! Numaidecâtă ă b gai de seam multe obraze dr g laşe, cu ochii plini de deştept ciuneă ă ă ă ă şi de iubire: era un obr jor de feti cu nasul sub ire şi cu b rbiaă ţă ţ ă ascu it , parc era o b bu , dar aveau, un zâmbet atât de dulce!ţ ă ă ă ţă

Câte unii, când te ui i la ei numai în fa , sunt frumoşi: parc nţ ţă ă -ar avea nici o infirmitate; dar când se întorc... Î i d un cu it prin inim !ţ ă ţ ă Venise doctorul, să- i vad . Îi aşez drep i pe banc , le ridic hainele, caă ă ţ ă ă s le pip ie pântecele umflat şi încheieturile îngroşate; nu se ruşineaz ,ă ă ă deloc bie ii copii. Se vede c sunt înv a i s stea dezbr ca i, întorşi înţ ă ăţ ţ ă ă ţ toate p r ile.ă ţ

Şi când ne gândeam c acum sunt în perioada cea mai blând aă ă bolii lor, c acum sufer mai pu in! Dar cine poateă ă ţ spune ce au suferit la cea dintâi deformare a trupului lor, când, odat cu creşterea infirmit i,ă ăţ vedeau micşorându-se dragostea în jurul lor; bie ii copii, l sa i singuriţ ă ţ ceasuri întregi într-un col al unei od i sau al unei cur i; r u hr ni i şiţ ă ţ ă ă ţ câteodat chiar batjocori i sau chinui i luni întregi, şi în zadar, cu leg turiă ţ ţ ă şi cu aparate ortopedice. Dar acum, mul uţ mit c ut rii, hranei şiă ă ă gimnasticii, mul i se fac mai bine. Profesoara îi puse s fac gimnastic .ţ ă ă ă iŢ -era mai mare mil , când îi vedeai întinzând sub banc picioarele loră ă

schiloade, lungi ca nişte fuse, noduroase, diforme; picioruşe pe care le-ai fi acoperit cu s rut ri. Unii nu puteau s se scoale din banc şiă ă ă ă r mâneau acolo având capul l sat pe bra , mână ă ţ gâind c r ile cu mâna;ă ţ altora, întinzând bta ele li se t ia rţ ă ăsuflarea şi c deau îng lbeni i jos peă ă ţ scaun; cu toate acestea zâmbeau, ca să-şi ascund n duşeala. Enricoă ă drag , vou care nu pre ui i destul s n tatea, vi se pare pu in lucru că ă ţ ţ ă ă ţ ă sunte i zdraveni! M gândeam la b ie ii s n toşi şi voinici, pe careţ ă ă ţ ă ă mamele îi duc la plimbare, mândre de frumuse ea lor, şi aş fi strâns laţ pieptul meu cu disperare toate acele capete; mi-aş fi zis, dac aş fi fostă singur pe lume: nu m mai mişc de aici, vreau s v închin vou via aă ă ă ă ă ţ mea, s v servesc, s v fiu mam pân la sfârşitul vie ii mele...ă ă ă ă ă ă ţ

Între acestea, bie ii copii cântau cu nişte glasuri sub iri, dulci şiţ ţ duioase, care mergeau drept la inim , şi fiindc profesoaraă ă - i l udase,ă erau foarte mul umi i. Pe când trecea printre b nci, ei îi s rutau mâinileţ ţ ă ă şi bra ele, c ci au mult recunoştin pentru cine îi iubeşte; sunt foarteţ ă ă ţă sim itori. Sunt şi talenta i, îngeraşii aceştia! "Înva !" spunea proţ ţ ţă fesoara. O profesoar tân r şi dr g laş , care are în chipul ei o bun tate, oă ă ă ă ă ă ă oarecare expresie trist , ca un fel de oglină dire a nenorocirilor pe care ea le mângâie şi le uşureaz . Dr gu a fat ! Printre toate fiin ele omeneşti,ă ă ţ ă ţ care îşi câştig via a prin munc , nu e niciuna care s şiă ţ ă ă -o câştige cu mai mare sfin enie! Dumnezeu sţ -o r spl teasc !ă ă ă

Mama ta.

Jertfa.

Mama e foarte bun şi sora mea, Silvia, e ca şi dânsa: are o inimă ă tot aşa de mare şi de generoas . St team asear şi copiam o parte dină ă ă povestirea lunar : ă "De la Apenini pân la Anzi", ă din care profesorul ne-a dat fiec ruia s scriem câte ni el, e foarte lung . Silvia intr pe vârfulă ă ţ ă ă

picioarelor şi-mi spuse repede şi cu vocea în buşit :ă ă— Vino cu mine la mama! I-am auzit azi diminea vorţă bind. Tatii i-au

mers afacerile r u; era mâhnit. Mama c uta s -l încurajeze. Suntemă ă ă strâmtora i, în elegi? Nu mai avem bani. Tata spunea c trebuie s neţ ţ ă ă lipsim de câte ceva pentru cât va vreme. Aşadar, trebuie s facem şi noiă ă sacrificii, nu e aşa? Spune, vrei şi tu? Bine, eu vorbesc cu mama şi tu să fii de aceeaşi p rere cu mine şi să ă-mi f g duieşti pe cuvântul de cinste,ă ă c o s faci ceă ă - i voi spune eu.ţ

Dup ce zise acestea, m lu de mân şi m duse la maă ă ă ă ă ma, care cosea stând pe gânduri. Eu m aşezai lâng dânsa, de o parte, şi Silvia,ă ă de cealalt . Silvia îi spuse numaidecât:ă

— Mam drag , am să ă ă- i spun ceva: amândoi vrem sţ ă- i vorbim.ţMama se uit la noi cu mirare. Silvia începu: Tata nu mai are bani;ă

nu e aşa?— Ce spui tu? zise mama roşind. Nu e adev rat! Da unde ştii tu?ă

Cine iţ -a spus?— Eu ştiu, r spunse Silvia, cu ton hot rât. Nu e aşa, mam , trebuieă ă ă

s facem şi noi sacrificii dup puterea noastr . Îmi f g duiseşi ună ă ă ă ă evantai pe la sfârşitul lui mai şi Enrico îşi aştepta cutia sa cu culori; nu mai vrem nimic; nu vrem s se risipeasc banii, ne mul umim noi şi aşa;ă ă ţ auzi, mam ?ă

Mama încerc s vorbeasc , îns Silvia ad ug : Nu, o s fie aşa cumă ă ă ă ă ă ă vrem noi. Ne-am hot rât. Şi pân ce tatei nuă ă -i vor merge iar afacerile bine, nu ne mai trebuie: nici poame, nici alte lucruri; o s ne fie destulă supa, şi diminea a o s mânc m pâine. Astfel o s se fac mai pu inţ ă ă ă ă ţ ă cheltuial pentru mâncare, c ci, întră ă -adev r, cheltuim mult. Î i f g duimă ţ ă ă c o s ne vezi totdeauna mul umi i cu orice, repet Silvia, astupând cuă ă ţ ţ ă mâna ei gura mamei. Şi dac va trebui s facem şi alte sacrificii laă ă îmbr c minte sau la orice, le vom face cu pl cere; putem chiar vindeă ă ă toate darurile ce le-am primit. Eu îmi dau toate lucrurile, î i ajut şi înţ cas , s nu mai d m nimic de cusut. Voi lucra cu tine toat ziua, voi faceă ă ă ă tot ce-mi vei spune, sunt hot rât la toate! La toate! zise ea, cu toată ă ă inima, luând pe mama de gât, pentru ca tata şi mama s nu mai aibă ă neajunsuri, şi eu s v v d pe amândoi linişti i, cu voie bun ca maiă ă ă ţ ă înainte, al turi cu Silvia voastr şi cu Enrico al vostru, care v iubesc atâtă ă ă de mult, care şi-ar da via a lor pentru voi!ţ

N-am v zut niciodat pe mama aşa de mul umit ca în momentulă ă ţ ă când auzi aceste cuvinte; nu ne-a s rutat niciodat aşa de dulce peă ă frunte. Plângea şi râdea, f r ca s poat rosti vreun cuvânt.ă ă ă ă

Pe urm încredin pe Silvia, c în elesese r u; c , din fericire, nuă ţă ă ţ ă ă eram aşa în lips cum credea ea, şi ne mul umi de o sut de ori. Fuă ţ ă foarte vesel toat seara, pân ce veni tata, c ruia îi povesti totul. Tataă ă ă ă nu zise nimic, scumpul meu tat ! Dar azi diminea , când neă ţă -am aşezat la mas , avur m în acelaşi timp o mare pl cere şi o mare întristare: euă ă ă g sii sub şervetă cutia cu culori, iar Silvia, evantaiul.

Incendiul2.Joi, 11.

Azi diminea sfârşisem de copiat partea mea din povestirea: ţă "De la Apenini pân la Anzi", ă şi st team c utând un subiect pentru compozi iaă ă ţ liber ce profesorul neă -o d duse s o facem, când auzii pe scar un glasă ă ă necunoscut, şi pu in dup aceea intrar în odaie doi pompieri, pentru cţ ă ă ă

2 Faptul acesta s-a petrecut în Turin la 27 ianuarie, 1880

ieşea fum mult pe acoperiş, şi nu se ştia de unde provine. Tata le zise:— Uita iţ -v ! şi m car c nu ne aprinsesem focul înc nic ieri, eiă ă ă ă ă

începur s cutreiere od ile şi s pun urechile la pere i, ca s aud deă ă ă ă ă ţ ă ă nu cumva url focul în oloanele care se suie în celelalte etaje ale casei.ă

Pe când ei cutreierau od ile, tata îmi spuse:ă— Enrico, iat un subiect pentru compozi ia ta: ă ţ "Pompierii", încearcă

s scrii ceea ceă - i voi povesti. Eu iţ -am v zut la lucru acum doi ani întră -o noapte, târziu, când ieşeam de la teatrul Balbo. Apucând pe strada Romei, v zui o lumin neobişnuit şi o mul ime de lume, care alergaă ă ă ţ într-acolo: o cas era în fl c ri. Limbi de foc şi nori de fum izbucneau peă ă ă ferestre şi pe acoperiş. B rba i şi femei ap reau la ferestre şi disp reauă ţ ă ă sco ând strig te sfâşietoare. În gang era o înv lţ ă ăm şeal cumplit . Lumeaă ă ă striga:

— Ard de vii! Ajutor! Pompierii!Tocmai atunci se opri o tr sur , s rir din ea patru pompieri, ceiă ă ă ă

dintâi g si i la priă ţ m rie. Se repezir în untru şi abia intraser , cândă ă ă ă v zur m ceva îngrozitor: o femeie ieşi ipând la o fereastr de la etajul ală ă ţ ă treilea, se apuc de balustrada ferestei, s ri peste ea şi ră ă ămase ag atăţ ă de drugi, atârnat în aer, cu spatele încovoiat sub fumul şi fl c rile care,ă ă ă ieşind din odaie, erau cât p-aici să-i ating capul. Mul imea scoase ună ţ ip t de groaz . Pomţ ă ă pierii, oprindu-se din greşeal la al doilea etaj, undeă

chiriaşii erau însp imânta i, d râmaser aproape un zid şi p trunseă ţ ă ă ă seră într-o odaie, când o mie de glasuri izbucnir strigând:ă

— La etajul al treilea! La etajul al treilea!Alergar la etajul al treilea. Acolo, un adev rat iad: grinzile seă ă

surpau din acoperiş, s lile erau pline de fl c ri, fumul te îneca. Pentru caă ă ă s ajung la od ile unde se aflau închişi chiriaşii, nu era alt drum decâtă ă ă acoperişul. Se urcar numaidecât şi un minut dup aceea v zur m un felă ă ă ă de stafie neagr s rind pe olane prin fum. Era caporalul care se urcaseă ă cel dintâi. Dar ca s ajung în partea acoperişului, care corespundea cuă ă partea de cas închis de foc, trebuia s treac printră ă ă ă -un loc îngust, cuprins între o ferestruie şi un jgheab; toate celelalte p r i erau în fl c riă ţ ă ă şi locul acela strâmt era acoperit cu z pad şi cu ghea . Bietul om nuă ă ţă avea de ce s se sprijine.ă

— E cu neputin s treac pe acolo! striga lumea de jos.ţă ă ăCaporalul îns înainta spre jgheabul acoperişului. To i se înfiorar şiă ţ ă

se uitar la el, oprinduă -şi r suflarea. Trecu! Un strig t:ă ă— Bravo! S tr ieşti! ieşi din toate piepturile şi se ridic la cer.ă ă ăCaporalul îşi urm calea, şi ajungând la locul amenin at, începu să ţ ă

sparg cu barda: igle, bârne, c priori, ca să ţ ă ă-şi deschid un drum spre aă p trunde în untru. În acest timp, femeia st tea tot atârnat de drugiiă ă ă ă balustradei. Limbile de foc o amenin au din ce în ce mai mult; un minutţ înc şi totul era sfârşit. Drumul se deschise. V zur m pe caporală ă ă sco ânţ -du-şi cureaua şi l sânduă -se în jos; ceilal i pompieri îi urmaţ r . Înă acelaşi minut, o scar foarte înalt , adus înadins, fu proptit de pere iiă ă ă ă ţ casei, dinaintea ferestrelor din care ieşeau fl c ri şi strig te înfior toare.ă ă ă ă To i îns credeau c era târziu. Se auzea din toate p r ile:ţ ă ă ă ţ

— N-o s mai scape nimeni! Ard pompierii! Să -a sfârşit! Au şi murit!Deodat ap ru la fereastra cu balustrad , figura neagr aă ă ă ă

caporalului, luminat de fl c ri. Femeia îl apuc de gât; el o lu de mijlocă ă ă ă ă cu amândou mâinile şi o trase de gât. Mul imea scoase un strig t de miiă ţ ă de glasuri, care acoperi trosnetele incendiului. Dar unde sunt ceilal i?ţ Cum o s coboare? Scara proptit de cas , în fa a unei ferestre, era preaă ă ă ţ mult dep rtat ; cum ar putea ei, s ajung la ea? Pe când lumea şopteaă ă ă ă acestea, un pompier ieşi la fereastr ,ă puse piciorul drept pe ciubucele ferestrei, cel stâng pe scar şi, stând astfel ca şi în aer, apuc rând peă ă

rând pe chiriaşii ce îi treceau pompierii din untru, iar el îi trecea altoră pompieri care se urcaser de jos pe scar . Aceştia, legânduă ă -i bine de stâlpii sc rii, îi l sau jos sprijini i de al i pompieri. Femeia de laă ă ţ ţ balustrad fu salvat mai întâi, pe urm o feti , apoi o alt femei şi ună ă ă ţă ă b trân. To i fur mântui i. La urm coborâr şi pompierii careă ţ ă ţ ă ă r m seser în untru. Caporalul, care aleră ă ă ă gase cel dintâi, coborâse cel din urm .ă

Mul imea îi primi pe to i cu un sfert de aplauze; dar când ap ru celţ ţ ă din urm , avangarda mântuitorilor, cel care înfruntase mai înainte de to iă ţ pr pastia, cel care ar fi murit, dac ar fi fost scris vreunuia s moar ,ă ă ă ă mul imea îl salut ca pe un biruitor, strigând şi întinzând mâinile cu unţ ă avânt de admira ie şi de recunoştin : în câteva minute numele luiţ ţă neştiut Giuseppe Robbino, trecu din gur în gur ... Ai în eles? Aceasta eă ă ţ b rb ie, b rb ia inimii care nu judec , care nu şov ie, care merge caă ăţ ă ăţ ă ă fulgerul, unde aude vaietul celui care moare. O s te duc odat laă ă manevrele pompierilor şi o să- i ar t pe caporalul Robbino. Cred c vei fiţ ă ă foarte mul umit sâ-l cunoşti!ţ

R spunsei c da.ă ă— Uite-l! zise a a.ţ ţM întorsei deodat . Cei doi pompieri sfârşiser cerceă ă ă tarea lor şi

treceau prin odaie, ca s plece. Tata îmi ar t pe cel mai scund, careă ă ă avea fireturi de aur, şi-mi zise:

— Strânge mâna caporalului Robbino!Caporalul se opri şi-mi întinse mâna zâmbind. Eu i-o strânsei; el mă

salut şi ieşi.ă— ine bine minte, îmi zise tata, c din mii şi mii de mâini pe care leŢ ă

vei strânge în via a a, nu o s fie poate nici zece, care s pre uiasc a âtţ ţ ă ă ţ ă ţ cât a lui.

De la Apenini pân la Anzi.ă(Povestire lunar ).ă

Sunt mai mul i ani de atunci! Un b iat genovez de vreo treisprezeceţ ă ani, fiul unui lucr tor, pleac din Genova în America singur singurel, caă ă s o caute pe mama sa. Aceasta plecase cu doi ani înainte laă Buenos-Aires, capitala republicii Argentina, cu scopul de a intra în serviciu, într-o cas avut , ca s câştige astfel în scurt timp, atât cât îiă ă ă trebuia ca să-şi scoat familia din datorii şi din s r cia în care c zuse dină ă ă ă cauza mai multor nenorociri ce o loviser .ă

Sunt multe femei de inim , care fac aceast îndelungat c l torieă ă ă ă ă cu un asemenea scop şi care, mul umit salariilor mari ce primesc acolo,ţ ă se întorc dup câ iva ani în ar cu câteva mii de lire. S rmana mamă ţ ţ ă ă ă plânsese lacrimi de sânge, când se desp r ise de copiii s i, unul deă ţ ă optsprezece ani, cel lalt de unsprezece; dar plec totuşi cu b rb ie şiă ă ă ăţ plin de n dejde. C l toria îi fu cu noroc. Îndat ce ajunse la Buenosă ă ă ă ă Aires, g si numaidecât, prin mijlocirea unui neă gustor genovez, v r cuă so ul ei şi stabilit acolo de mult timp, o bun familie argentinian , care oţ ă ă pl tea mult şi se purta bine cu ea. Câtva timp urm o corespondenă ă ţă periodic cu familia ei. Se învoir astfel: femeia adresa scrisorile v ruluiă ă ă b rbatului s u, şi el le trimitea la Genova, ad ugând şi el câteva rânduriă ă ă din partea sa.

Câştigând optzeci de lire pe lun şi necheltuind nimic pentru dânsa,ă putea s trimit acas b rbatului, pe fiecare trimestru o sum frumuşic ,ă ă ă ă ă ă sum cu care el, om cinstit, pl tea cu încetul datoriile mai urgente şiă ă -şi redobândea astfel buna sa reputa ie. În acelaşi timp, el muncea, eraţ

mul umit de felul cum îi mergeau treburile şi tr ia cu n dejdea cţ ă ă ă nevasta i se va întoarce cât de curând, deoarece casa p rea goal f ră ă ă ă dânsa şi b iatul cel mic, care iubea foarte mult pe mama sa, era mereuă trist şi nu se putea obişnui culipsa ei.

Dar un an dup plecarea ei, în urma unei scrisori scurte în careă spunea c e cam bolnav , nu mai primir nici o ştire. Scriser de două ă ă ă ă ori v rului; v rul lui nu r spunse nimic. Scriser familiei argentiniene,ă ă ă ă unde femeia slujea; dar n-avur nici un r spuns, pentru c scriseser r uă ă ă ă ă adresa. Temându-se de vreo nenorocire, scriser consulatului itaă lian din Buenos-Aires, ca s fac cercet ri, şi dup trei luni primir r spunsul deă ă ă ă ă ă la consul c , deşi d duse o înştiin are prin jurnale, totuşi nu se înf işaseă ă ţ ăţ nimeni, nici cel pu in ca s dea vreo desluşire. Şi nici nu se puteaţ ă întâmpla altfel, c ci s rmana femeie, de team s nuă ă ă ă -şi înjosească familia, nu dăduse adev ratul ei nume familiei argentiniene. Mai trecuă -ser multe luni tot f r nici o veste.ă ă ă

Tat l şi fiii erau dispera i. Mai cu seam cel mic era cuă ţ ă prins de un dor pe care nu-l putea învinge. Ce era de f cut? La ce mijloc s alerge?ă ă Cel dintâi gând al tat lui fusese s plece şi el în America, pentru aă ă -şi c uta nevasta. Dar cine era s munceasc s între in pe copii? Niciă ă ă ă ţ ă b iatul cel mare nă -ar fi putut s plece, c ci tocmai atunci începea şi el să ă ă câştige câte ceva, familia avea nevoie de el.

Tr iau în chinurile acestea, schimbând în fiecare zi aceleaşiă convorbiri dureroase, sau uitându-se unul la altul în t cere.ă

Într-o sear , Marco, b iatul cel mai mic, zise hot rât:ă ă ă— M duc eu, în America, s o caut pe mama!ă ăTat l cl tin din cap cu întristare şi nu r spunse. Era un gând bun,ă ă ă ă

dar un lucru cu neputin . La treisprezece ani, singur s c l toreascţă ă ă ă ă pân în America, un drum de o lun de zile pân s ajung acoă ă ă ă ă lo?

B iatul îns , st rui iar şi a doua zi, a treia şi aşa mereu, zi dup zi,ă ă ă ă ă cu hot râre şi cu judecat rece ca un om mare.ă ă

Zicea:— Nu s-au mai dus si al ii si mai mici decât mine? Cândţ voi fi pe

vapor nu o s ajung şi eu ca oricare altul? Sosind acolo, m duc drept laă ă pr v lia v rului. Sunt atâ ia italieni în America; nă ă ă ţ -o s se g seasc doară ă ă vreunul, care s m c l uzeasc ? Şi îndat ce voi g si pe v rul nostru,ă ă ă ă ă ă ă ă g sesc şi pe mama. Dac nă ă -aş g siă -o, m-aş duce la consul, ca s ceră -ceteze despre familia argentinian , şi, la orice întâmplare, acolo cineă munceşte nu piere; o s muncesc şi eu ca ceilal i, ca să ţ ă-mi câştig cu ce s m întorc în ar .ă ă ţ ă

În acest timp, izbuti încetul cu încetul, s înduplece pe tat l s u.ă ă ăTat l s u îl pre uia, ştia c e copil cuminte, plin de râvn şi c toateă ă ţ ă ă ă

aceste daruri s-ar înt ri în inima lui cu gândul sfânt de aă -şi reg si mama,ă pe iubita lui mam .ă

În aceste împrejur ri, un c pitan de corabie, prieten cu un cunoscută ă al lui, auzind despre aceasta, propuse s dea gratis lui Marco un bilet deă clasa a III-a pe vaporul s u pân în Republica Argentina.ă ă

Atunci, dup câteva r zgândiri, tat l se învoi şi c l toria fu hot rât .ă ă ă ă ă ă ăÎi umplur o traist cu veşminte, îi d dur ceva de chelă ă ă ă tuial , adresaă

v rului, şi întră -o frumoas sear de aprile îl îmă ă barcar .ă— Copile! Marco drag , îi zise tat l, dânduă ă -i ultima s rutare cuă

lacrimile în ochi. Fii b rbat! Pleci cu o hot râre sfânt . Dumnezeu o s teă ă ă ă ajute!

Bietul Marco! Într-adev r, el avea o inim plin de b rbă ă ă ă ă ie şi seţ preg tise pentru cele mai grele încerc ri în acea c l torie; totuşi, cândă ă ă ă v zu c dispare de pe orizont frumoaă ă sa lui Genova, când se v zu peă întinsul m rii şi necunoscut pe acel vapor în esat de rani emigran i, cuă ţ ţă ţ

mica lui traist drept toat avu ia, i se strânse inima. Dou zile deă ă ţ ă -a rândul st tu nemişcat la prora cor biei, mâncând mai nimic şi înecat înă ă plâns.

Tot felul de gânduri triste îi treceau prin minte, şi cel mai trist, cel care i se înf işa cu mai mult st ruin , era acela c poate s fi murităţ ă ă ţă ă ă mama sa.

Când adormea, vedea totdeauna în visurile sale, rele şi întrerupte, pe un necunoscut care-l privea cu comp timire şiă -i şoptea la ureche:

— Mama ta a murit!Atunci se deştepta, în buşind un ip t.ă ţ ăTotuşi, dup ce trecu strâmtoarea de la Gibraltar, şi z ri oceanulă ă

Atlantic, prinse pu in inim şi un pic de speran .ţ ă ă ţăDar fu o scurt mângâiere. Marea aceea nem rginit , totdeaunaă ă ă

egal , c ldura care mergea crescând, întristarea care se observa în ochiiă ă tuturor celor care-l înconjurau, sim mântul singur t ii în care se afla:ţă ă ăţ toate acestea îi provocar o mâhnire şi mai adânc .ă ă

Zilele treceau unele dup altele: triste şi monotone; ele i seă încurcau în minte, aşa cum se întâmpl bolnavilor. I se p rea c e peă ă ă mare de un an, şi, cu toate acestea, în fiecare diminea când se scula,ţă era cuprins de o nou mirare, v zânduă ă -se aici, singur în mijlocul nem rginitului ocean, c lă ă ătorind spre America. Frumoşii peşti zbur tori,ă care c deau din când în când pe corabie, minunatele apusuri de soareă ale tropicelor, cu norii aceia uriaşi, roşii ca j raticul şi ca sână gele; acele fosforescen e nocturne, care fac din Atlantic o mare lav : nuţ ă -i p reau că ă sunt aievea, ci ca nişte minuni văzute în visuri.

Se ivir şi zile de vreme rea, în care el r mânea mereu în dormitor,ă ă unde toate lucrurile se izbeau şi se r sturnau, mă ărind zgomotul blestemelor şi al vaietelor de tot felul.

Atunci, bietul b iat credea că ă-i sunase ceasul din urm . Erau îns şiă ă zile frumoase, în care marea era liniştit şi g lă ă buie, dar de o c ldură ă nesuferit şi de o plictiseal îngroă ă zitoare! Ceasuri negre şi nesfârşite, în timpul c rora c l toă ă ă rii obosi i, lungi i şi nemişca i pe scânduri, p reauţ ţ ţ ă mor i cu to ii.ţ ţ

C l toria nu se mai sfârşea: mare şi cer, cer şi mare; azi ca ieri şiă ă mâine ca azi; mereu, totdeauna, veşnic. Marco r mânea ceasuri întregiă proptit de parapet, uitându-se la acea mare nem rginit , ame it,ă ă ţ gândindu-se ca într-un vis la mama sa, pân ce i se închideau ochii deă somn şi capul îi c dea pe umeri; atunci revedea iar şi chipul acelaă ă necunoscut, care îl privea cu comp timire şiă -i şoptea la ureche: "Mama ta a murit!"

La glasul acela, Marco se deştepta tres rind, ca să ă-şi urmeze visul cu ochii deschişi şi s priveasc orizontul neschimbată ă

C l toria inu dou zeci şi şapte de zile. Dar cele din urm fur celeă ă ţ ă ă ă mai frumoase. Timpul era senin şi aerul r coros, el se împrietenise cu ună moşneag lombard, care mergea în America, la fiul s u, plugar în inutulă ţ de lâng Rosario. Mario îi spusese toate împrejur rile prin care trecuse,ă ă şi b trânul îi spunea mereu, b tându-l cu mâna pe um r:ă ă ă

— Fii b rbat, b iete! O s g seşti pe mama ta s n toas şi fericit !ă ă ă ă ă ă ă ăPrietenia aceea îl încuraja pe bietul Marco; presim irile sale cele releţ

devenir bune. Stând la pror , lâng b trânul ran, care tr gea dină ă ă ă ţă ă lulea, sub un cer frumos, înstelat în mijlocul cetelor de emigran i, careţ cântau, el închipuia de sute de ori în gândul s u cum are s fie sosireaă ă lui la Buenos-Aires. Se şi vedea în strada în care locuia v rul s u, îi g seaă ă ă pr v lia şi alerga la dânsul, întrebându-l:ă ă

— Ce face mama? Unde e? Haidem numaidecât la ea. Alergau amândoi, urcau o scar , se deschidea o uş ...ă ă

Şi aici monologul s u se oprea, închipuirea lui se pierdea întră -un sim mânt de înduioşare nespus , care îl f cea s scoat pe ascuns oţă ă ă ă ă mic iconi pe care o purta la gât şi încetinel s rosteasc , s rutândă ţă ă ă ă -o, rug ciunea sa.ă

Ajunser , în sfârşit, la Buenosă -Aires, a dou zeci şi şaptea zi de laă plecare. Era un frumos r s rit de zi de mai, când corabia îşi aruncă ă ă ancora în râul uriaş, La Plata, pe rmul c ruia se întinde m rea aţă ă ă ţ capital a republicii Argentina. Timpul acela minunat p ru de bun augură ă lui Marco. Era ca ame it de bucurie şi de neastâmp r. Mama sa era abiaţ ă la câteva mile de el. În câteva ceasuri avea s-o vad ! Şi el se afla înă America, în Lumea-nou , avusese îndr zneala s vin singur! Atunci i seă ă ă ă p ru c lunga lui c l torie trecuse ca nimica. I se p ru c se visaseă ă ă ă ă ă zburând şi c se deşteptase aici.ă

Marco era atât de fericit, încât nici nu se întrist , nici nu se miră ă când, c utânduă -se în buzunar, g si numai o pună -guli din cele dou înţă ă care îşi împ r ise averea, ca s fie mai sigur de a nu pierde totul. I seă ţ ă furase punga, îi r mâneau nuă mai câteva lire, dar lui ce-i p sa acum,ă când era în apropiere de mama sa?

Se coborî cu traista în spinare, împreun cu al i mul i italieni, întră ţ ţ -un vaporaş care-i duse pân aproape de rm. Din vapor s ri întră ţă ă -o luntre care purta numele "Andreea Doria", debarc la chei, îşi lu ziua bun deă ă ă la b trânul s u prieten lombard şi apuc apoi cu paşi mari c tre oraş.ă ă ă ă

Cum intr pe cea dintâi strad , opri pe un om care trecea şi-lă ă întreb ce drum s apuce ca s ajung la strada "Los Artes". Trec torulă ă ă ă ă se întâmpl s fie tocmai un italian. Acesta se uit cu mirare la dânsul şi-ă ă ăl întreb dac ştie s citeasc . Marco r spunse c da.ă ă ă ă ă ă

— Atunci, zise trec torul, ar tânduă ă -i strada din care venea el, mergi drept, tot drept înaintea ta, citind numele str zilor la fiecare r spântie,ă ă pân ce vei g si pe aceea pe care o cau i.ă ă ţ

B iatul mul umi şi apuc înainte pe strad .ă ţ ă ăEra o strad lung , dreapt , nesfârşit , dar îngust având peă ă ă ă ă

amândou p r ile case scunde şi albe, care p reau nişte c su e de ar .ă ă ţ ă ă ţ ţ ăStrada era plin de trec tori, de tr suri, de c ru e ce f ceau ună ă ă ă ţ ă

zgomot asurzitor. Ici şi colo fâlfâiau steaguri de diferite culori cu inscrip iuni în litere mari, vestind plecarea vapoarelor spre oraşeţ necunoscute. Din când în când, întor-cându-şi privirea în dreapta şi în stânga, el vedea alte str zi, care se întindeau şi ele f r sfârşit, tot cuă ă ă case mici şi albe, tot în esate de lume şi de c ru e şi t iate în fund deţ ă ţ ă linia dreapt a nem rginitei câmpii americane, uniform ca oriă ă ă zontul m rii. Oraşul i se p rea f r sfârşit. Se uita cu b gare de seam laă ă ă ă ă ă numele str zilor: nişte nume ciudate pe care abia le putea citi. La fiecareă cap t de strad i se b tea inima, crezând c e strada ce o caut .ă ă ă ă ă

Se uita la toate femeile, sperând c o să -o vad pe mama sa. V zuă ă pe una mergând înaintea lui, care-l f cu s tresar , o ajunse, se uit laă ă ă ă ea: era o negres .ă

Mergea, mergea, iu ind mereu pasul. Ajungând la o r sţ ă pântie citi şi r mase înm rmurit pe trotuar: era strada "Los Artes". Apuc pe acolo,ă ă ă v zu num rul 117, pr v lia v rului era la num rul 175, fu silit s seă ă ă ă ă ă ă opreasc nemaiputând s respire, şi îşi zise în sine: "Mam , dragă ă ă ă mam , e oare adeă v rat c o s te vă ă ă ăd peste câteva minute?

Alerg înainte şi ajunse la o mic pr v lie de m run işuri. Era aceea.ă ă ă ă ă ţ Se opri în pragul uşii, v zu o femeie c runt , cu ochelari.ă ă ă

— Ce vrei, b iete, întreb femeia spanioleşte.ă ă— Nu e aici, zise b iatul cu glasul în buşit, pr v lia ă ă ă ă lui Francisco

Merelli?— Francisco Merelli a murit! r spunse femeia italieneşte.ă

B iatului i se p ru c -l loveşte cineva drept în piept.ă ă ă— De când a murit?— De mult, r spunse femeia, de mai multe luni... Treburile iă -au mers

r u şi a fugit. Se zice c a plecat la Baiaă ă -Blanca, foarte departe de aici, şi c a murit, sosind acolo. Pr v lia o in eu acuma.ă ă ă ţ

B iatul îng lbeni. Apoi zise repede:ă ă— Merelli cunoştea pe mama. Ea era în serviciul domnului

Mequinez. Numai el ştia unde se afl mama. Am venit din Italia înă America înadins, ca s o caut. Merelli îi trimitea scrisorile noastre...ă Trebuie s o g sesc pe mama!ă ă

— Bietul copil! r spunse femeia. Eu nu ştiu nimic, dar pot s întrebă ă pe rândaşul din curte, el cunoştea pe b iatul care f cea comisioanele luiă ă Merelli; poate s ştie să ă- i dea vreo desluşire.ţ

Se duse în fundul pr v liei şi chem pe b iat, care veni îndat .ă ă ă ă ă— Ia spune-mi, întreb negustoreasa, iă ţ -aduci cumva aminte dacă

Merelli trimitea câteodat pe ucenicul s u, s duc scrisori uneiă ă ă ă servitoare, care era b gat la nişte localnici?ă ă

— La domnul Mequinez, r spunse b iatul, da, doamn , câteodat ,ă ă ă ă tocmai la cap tul str zii Los Artes.ă ă

— Î i mul umesc, doamn ! strig Marco. Ştii sţ ţ ă ă ă-mi spui num rul?...ă Da iţ -i voie, s vin cu mine... Înso eşteă ă ţ -m , dac po i b iă ă ţ ă ete, mai am ceva gologani.

El gr i aceste cuvinte cu atâta c ldur , încât f r s aştepteă ă ă ă ă ă porunca st pânei, b iatul îi r spunse:ă ă ă

— Haidem! şi plec înainte cu paşi repezi. Alergând aşa f r să ă ă ă scoat un cuvânt m car, ajunser la cap tul str zii, intrar în gangulă ă ă ă ă ă unei case mici, albe şi se oprir dinaintea unui grilaj de fier prin care seă z rea o curticic plin cu ghivece de flori. Marco trase clopo elul. Veni oă ă ă ţ domnişoar .ă

— Aici locuieşte familia Mequinez? Nu e aşa? întreb b iatul cuă ă ner bdare.ă

— A stat aici! r spunse domnişoara, pronun ând italieneşte cu ună ţ accent spaniol. Acum locuim noi!

— Şi unde s-a mutat familia Mequinez? întreb Marco, c ruia îiă ă b tea inima.ă

— A plecat la Cordova.— Cordova! Unde e Cordova? întreb Marco. Dar femeia care era înă

serviciul lor? Mama? Servitoarea era mama mea! Au luat-o cu ei?Domnişoara îl privi şi-i zise:— Nu ştiu, dr gu ule, poate s ştie tata, care iă ţ ă -a v zut când auă

plecat. Aşteapt pu in!ă ţPlec repede şi se întoarse dup câteva minute cu tat l s u, ună ă ă ă

domn înalt, cu barba c runt .ă ăAcesta se uit un moment la chipul dr g laş al micului marinară ă ă

genovez, cu p rul b lai şi cu nasul drept, şi-l întreb întră ă ă -o italienească stricat .ă

— Mama ta e genovez ?ă— Da! r spuse Marco.ă— Afl dar, c femeia genovez , care era în serviciul lor, a plecat cuă ă ă

dânşii. Ştiu sigur!— Şi unde s-au dus?— La Cordova, un oraş.B iatul suspin , apoi zise hot rât:ă ă ă— Dac e aşa, m duc şi eu la Cordova.ă ă— S r cu ule! strig domnul, uitânduă ă ţ ă -se la el cu mil , Cordova e laă

o sut de poşte dep rtaă ă re de aici.

Marco îng lbeni ca ceara şi fu silit s se sprijine de grilaj.ă ă— Ia s mai chibzuim pu intel, zise domnul, mişcat de comp timire,ă ţ ă

şi-i deschise uşa, ad ugând: Vino în untru pu in, s vedem ce e de f cut.ă ă ţ ă ăÎi dete un scaun şi-l puse s povesteasc repede cum de ajunseseă ă

acolo, îl ascult cu mult bun tate şi dup aceea r mase câtva timp peă ă ă ă ă gânduri. În cele din urm îi zise cu hot râre:ă ă

— Bani n-ai, nu e aşa?— Mai am... ceva... foarte pu in, zise Marco.ţDomnul se duse la o m su , scrise o scrisoare, o pecetlui şi o deteă ţă

b iatului, zicânduă -i:— Uite, italienaşule, du-te cu scrisoarea aceasta la Boca, un or şelă

aproape genovez, la dou ceasuri departe de aici. Oricine te poateă îndruma. Când vei ajunge acolo, d scriă soarea aceasta domnului la care am adresat-o; o s -l g seşti foarte uşor, pentru c to i îl cunosc ca pe ună ă ă ţ cal breaz. El î i va procura mijloacele, ca sţ ă- i urmezi drumul pân laţ ă Cordova, unde vei g si pe familia Mequinez şi prin urmare pe mama ta.ă Deocamdat ine astea, b iete! Îi dete ă ţ ă câteva lire. Du-te cu Dumnezeu!

B iatul îi mul umi, f r s poat g si un cuvânt mai mult. Ieşi cuă ţ ă ă ă ă ă traista sa şi luându-şi ziua bun de la mica lui c l uz , porni încet peă ă ă ă drumul spre Boca, str b tând oraşul cel mare şi plin de zgomot cu inimaă ă cuprins de o adânc mâhnire.ă ă

Tot ce i se întâmpl din minutul acela pân a doua zi seara, îiă ă r mase încurcat în minte, ca un vis urât, atât era de obosit şi deă disperat.

Dup ce dormi noaptea întră -o od i de cârcium din Boca, al turiă ţă ă ă de un hamal de la port, şi dup ce îşi petrecu mai toat ziua stând pe oă ă gr mad de bârne în fa a portului, ame it la vederea atâtor vase, cor biiă ă ţ ţ ă şi vaporaşe, se pomeni şi el îmbarcat pe o luntre cu pânze, înc rcat cuă ă pometuri, mânuit de trei genovezi voinici şi pârli i de soare, şi plutindă ţ spre oraşul Rosario. Glasul lor şi scumpul dialect ce-l vorbeau îl însufle ir .ţ ă

C l toria inu trei zile şi patru nop i, pricinuind micului c l toră ă ţ ţ ă ă uimire peste uimire.

Trei zile şi patru nop i pe minunatul râu Parana, care întrece deţ patru ori Italia în lungime, şi pe lâng care marele Pad nu mai e decât ună pârâiaş! Luntrea înainta încet, luptând cu acea nem rginit întindere deă ă ap . Trecea printre nişte insule lungi, cuiburi de şerpi şi de tigri, în esateă ţ cu portocali şi cu s lcii, care sem nau a p duri plutitoare; uneori intra înă ă ă canale strâmte de p rea c nă ă -o s mai poat ieşi de acolo, alteori seă ă pomenea într-un vast spa iu de ap ce avea înţ ă f işarea unor lacuri mariăţ şi liniştite; apoi iar şi printre insule, canale şi boschete enorme, de oă vegeta ie încântţ ătoare. Domnea pretutindeni o adânc t cere.ă ă

Cu cât înaintau mai mult, cu atât uriaşul râu însp imânta mai tareă pe bietul Marco. Îşi închipuia c mama sa se afla la izvorul s u şi c oă ă ă să-i trebuiasc ani întregi pân s ajung la ea. Mânca de dou ori pe ziă ă ă ă ă pâine şi carne s rat , împreuă ă n cu luntraşii care, v zându-l mereu trist,ă ă nu-i mai vorbeau deloc.

Noaptea dormea pe acoperişul luntrei şi se deştepta din când în când buim cit de str lucirea limpede a lunii, care se râsfrângea înă ă undele argintii şi în lbea rmurile dep rtate.ă ţă ă

Atunci i se strângea inima. Cordova! rostea de mai multe ori acel nume: Cordova; ca numele unei cet i misterioase din basme. Dupăţ ă aceea se gândea:

"Şi mama a trecut pe aici, a v zut şi ea rmurile şi insuă ţă lele acestea". Atunci nu i se mai p reau atât de stranii şi singuratice locurileă acelea peste care trecuse privirea mamei sale.

Noaptea, unul dintre luntraşi cânta. Vocea lui îi aminti cântecele pe care i le cânta mama sa, când era mic, ca s adoarm . Când îl auzi,ă ă izbucni în plâns. Luntraşul îi strig :ă

— Fii tare de înger, b iete, ce naiba! Să -a mai pomenit vreodat să ă plâng un genovez, fiindc e departe de ai s i? Genovezii cutreieră ă ă ă p mântul, glorioşi şi biruitori.ă

La auzul acestor cuvinte, Marco tres ri, sim i glasul sângeluiă ţ genovez şi ridicând fruntea cu mândrie, b tu cu pumnul în cârma b rciiă ă şi strig :ă

— Da, chiar de-ar trebui s ocolesc P mântul, c l torind ani după ă ă ă ă ani, mergând sute de poşte pe jos, voi merge tot înainte pân ceă -o voi g si pe mama! Mă -aş mul umi o singur dat . Înainte dar!ţ ă ă

Şi îmb rb tânduă ă -se astfel, sosi în zorii unei zile r coroase şi limpeziă în fa a oraşului Rosario, zidit pe malul înalt al râului Parana, în undeleţ c ruia se oglindeau catarge, împoă dobite cu steaguri, ale sutelor de cor bii din toate rile.ă ţă

Îndat ce debarcar , str b tu oraşul cu traista la spinare, c utândă ă ă ă ă pe un domn argentinian, pentru care protectorul s u din Boca îi d duseă ă o scrisoare de recomandare.

Cum intr în Rosario, lui Marco i se p ru c intr întră ă ă ă -un oraş cunoscut. Erau tot acele str zi nesfârşite, drepte, cu casele mici şi albe,ă încrucişate în toate direc iile, cu mii de fire telegrafice şi telefonice peţ deasupra acoperişurilor, care p reau mari pânze esute de p ianjen;ă ţ ă apoi un amestec şi un zgomot de oameni, de cai şi de c rute. Minteaă bietului b iat se tulbur , mai că ă ă-i venea s cread c se afl iar şi laă ă ă ă ă Buenos-Aires şi c merge s -l caute pe v rul s u. Se învârti un ceas şiă ă ă ă mai bine şi, întrebând întruna, g si în sfârşit locuin a noului s uă ţ ă protector. Trase clopo elul. Ieşi în uş un om gras şi blond, cu înf işareaţ ă ăţ aspr , care p rea a fi un îngrijitor, acesta îl întreb cu mojicie:ă ă ă

— Ce cau i? B iatul întreb de st pân.ţ ă ă ă— St pânul? r spunse îngrijitorul, a plecat asear la Buenosă ă ă -Aires

cu toat familia.ăB iatul r mase înm rmurit, îns dup aceea boloborosi:ă ă ă ă ă— Da eu... n-am pe nimeni aici... sunt singur. Şi întinse biletul.Îngrijitorul îl lu , îl citi şiă -i zise cu asprime:— Ce vrei să- i fac eu? O sţ ă-i dau biletul, când s-o întoarce, peste o

lun !ă— Dar sunt singur! Ce s m fac eu? Sunt f r bani! strig b iatulă ă ă ă ă ă

cu glas rug tor.ă— Haide, cară-te! zise omul, nu sunt destui vagabonzi ca tine în

Rosario? Pleac de cerşeşte în ara ta.ă ţÎi închise uşa în nas şi bietul b iat r mase împietrit pe loc.ă ăPe urm îşi lu iar traista şi plec , cu inima sfâşiat şi cu minteaă ă ă ă

cuprins de mii de gânduri pr p stioase.ă ă ăCe s fac ? Încotro s apuce? Trebuia s c l toreasc o zi întreagă ă ă ă ă ă ă ă

pe drumul de fier, ca s ajung de la Rozario la Cordova, şi nu mai aveaă ă la el decât vreo câteva lire. Unde să-şi g seasc bani pentru ca să ă ă pl teasc drumul? Putea s munceasc. Dar cum şi la cine s cear deă ă ă ă ă lucru? S ceră şeasc ! Ah! Nu! S fie gonit, oc rât, înjosit, ca maiă ă ă adineaori? Nu, niciodat , mai bine moartea!ă

Fr mântat de aceste gânduri şi uitânduă -se la şoseaua ce se pierdea în nem rginita câmpie, fu cuprins iar şi de disperare. Îşi arunc josă ă ă traista şi, aşezându-se cu spatele rezemat de zid, plec uşor capul siă râmase cu totul nimicit.

Oamenii care treceau puteau s dea peste el. Carele uruiau peă drum cu zgomot. Mul i b ie i st teau pe loc şi se uitau la el. Marco nuţ ă ţ ă -i

vedea, nu auzea nimic.Deodat fu smuls din nimicirea în care c zuse de un glas care îlă ă

întreb pe italieneşte, cu un accent lombard:ă— Ce ai, b iete?ăMarco ridic ochii şi s ri drept în picioare sco ând un strig t deă ă ţ ă

mirare:— Cum, dumneata aici?Era b trânul ran lombard, cu care se împrietenise în c l toria lui.ă ţă ă ăNici ranului nu i se p rea mai pu in ciudat decât lui. B iatul seţă ă ţ ă

apuc să ă-i povesteasc în grab tot ce i se întâmplase de când seă ă desp r iser .ă ţ ă

— Iată-m acum f r nici o para. Trebuie s muncesc, g seşteă ă ă ă ă -mi dumneatata ceva de lucru, ca s pot strânge câteva lire. Fac orice:ă hamal, m tur tor de strad , chiar şi munc de ar ; m mul umesc cuă ă ă ă ţ ă ă ţ pâine neagr , numai s pot pleca mai repede, ca să ă ă-o g sesc pe mama.ă Fă- i pomana aceasta cu mine, g seşteţ ă -mi de lucru, pentru Dumnezeu, c ci nu mai pot!ă

— Ei drace, drace! Ce istorie mai e şi asta! zise ranul, sc rpinânţă ă -du-se în cap. S lucrezi, e uşor de zis. Ia s vedem, nu putem adunaă ă treizeci de lire de pe la compatrio ii ce se afl aici?ţ ă

B iatul se uit la el, cuprins de o nou n dejde.ă ă ă ă— Vino cu mine! îi zise ranul.ţă— Unde? întreb b iatul, luânduă ă -şi sacul.— Vino cu mine!

ranul porni. Marco se lu dup dânsul. Merser cât merser f rŢă ă ă ă ă ă ă s vorbeasc . În sfârşit, ranul se opri la uşa unui han, care avea caă ă ţă firm o stea, sub care era scris: "Steaua Italiei".ă

ranul se uit în untru şi întorcânduŢă ă ă -se spre b iat, îi zise cuă veselie:

— St m bine!ăIntrar amândoi întră -o sal , unde erau mese multe, la care st teau oă ă

mul ime de oameni, bând şi vorbind tare.ţB trânul lombard se apropie de cea dintâi mas , şi dup felul înă ă ă

care ur bun ziua celor şase oameni care st teau la ea, se vedea că ă ă ă fusese în tov r şia lor până ă ă atunci.

Erau aprinşi la fa şi cioc neau paharele strigând şi râzând.ţă ă— Prieteni, zise lombardul, stând în picioare şi ar tând pe Marco,ă

iat un biet b iat deă ă -al nostru, care a venit singur de la Genova, ca să caute pe mama sa la Buenos-Aires. Acolo i s-a spus c mama sa e laă Cordova. El a venit cu barca pân la Rosario, având la sine o scrisoare deă recomandare c tre un domn. Când a ar tată ă -o, a fost primit ca un milog. S rmaă nul b iat nă -are nici m car un gologan în pung şi e aici singur, caă ă un oropsit. E un b iat de inim , vă ă -o spun eu. Ia s vedem: nu putem să ă-i strângem atât cât îi trebuie ca să-şi cumpere un bilet pân la Cordova, laă mama lui? Cum adic , o s -l l s m aici ca pe un câine?ă ă ă ă

— Fereasc Dumnezeu!ă— Cu nici un pre , strigar to i deodat , dând cu pumnul în mas . Sţ ă ţ ă ă ă

nu ajut m pe unul deă -al nostru? Vino încoace, mititelule. Nu suntem noi aici! Ia uita iţ -v ce frumos ştreng rel! Deschide iă ă ţ -v pungile, prieteni! Aiă venit singur, foarte frumos! Eşti un b iat de inim ! Na şi ie un pahar,ă ă ţ închin , nă -ai grij , o să ă- i ajut m noi, ca sţ ă ă- i g seşti pe mama.ţ ă

Şi unul îl lu de b rbie, altul îl b tu pe umeri, un al treilea îi luaă ă ă traista.

Al i trec tori se ridicar de la mesele vecine şi se apropiar . Istoriaţ ă ă ă b iatului trecu din gur în gur ; aşa c în mai pu in de zece minute,ă ă ă ă ţ

ranul lombard strânse din adunare patruzeci şi dou de lire.ţă ă

— V zuşi, b iete? Iat cum curg banii în America!ă ă ă— Ia mai bea! îi strig un altul, întinzânduă -i un pahar cu vin; hai să

închin m cu to ii în s n tatea mamei tale!ă ţ ă ă— În s n tatea mamei tale! strigar to i, ridicând paharele.ă ă ă ţMarco vru şi el s zic : în s n tatea ma...! dar îl podidir lacrimileă ă ă ă ă

de bucurie.Îşi puse paharul pe mas şi se arunc la gâtul b trânului s uă ă ă ă

prieten.În ziua urm toare, în zori, el şi plecase spre Cordova plin deă

presim iri bune.ţDar nici o veselie nu poate s in mult, când natura ne înf işează ţ ă ăţ ă

o trist privelişte.ăTimpul era întunecat; trenul aproape gol, str b tea cu iu ealaă ă ţ

fulgerului o câmpie nem rginit şi pustie. El era sină ă gur într-un vagon lung, care p rea un tren de ambulan .ă ţă

Se uita, şi în dreapta, şi în stânga, şi nu vedea decât singur tateă f r sfârşit. Ici şi colo, câ iva copaci strâmbi, mici, o iarb neagr şi rar ,ă ă ţ ă ă ă care d dea câmpiei înf işarea unui vast cimitir. Marco a ipea pu in, seă ăţ ţ ţ deştepta şi aceeaşi privelişte îi izbea v zul. Sta iile c ii ferate erauă ţ ă singuratice ca nişte locuin e de pustnici şi, când se oprea trenul, nu seţ auzea nici un cuvânt. Lui Marco i se p rea c e singur în acel tren şiă ă p r sit în mijlocul pustiet iă ă ăţ i.

Un vânt rece îi pişc obrazul. Plecase din Genova c tre sfârşitul luiă ă aprilie, şi tat l s u, neştiind c în America o s fie iarn , îl îmbr case caă ă ă ă ă ă de var .ă

P truns de frig şi obosit de emo ie şi de nevoile zilelor trecute,ă ţ adormi.

Dormi mult şi se deştept în epenit. Sim ind c nuă ţ ţ ă -i prea este bine, fu cuprins de groaz s nu se îmboln veasc , s moar pe drum şiă ă ă ă ă ă cadavrul să-i fie aruncat şi s r mâie praă ă d corbilor şi a câinilor, caă stârvurile de cai şi de vaci ce văzuse de-a lungul drumului şi de la care îşi întorsese privirea cu înfiorare.

Într-o stare sufleteasc aşa de îngrijorat , în mijlocul t ceriiă ă ă întunecate a firii, gândurile lui erau pornite tot înspre r u. Oare o să -o g seasc el, pe mama sa, în Cordova? Şi dac nu va fi? Dac domnul deă ă ă ă la Buenos-Aires se va fi înşelat? Dac ar fi murit! Adormi iar şi cu acesteă ă gânduri, vis c ajunsese noaptea la Cordova şi c lumea de pe la uşi şiă ă ă de pe la ferestre îi striga: "Nu e aici! Nu e aici!"

Se deştept tres rind, îngrozit, dar v zând c fusese numai un vis,ă ă ă ă adormi iar şi, şi când îl deşteptar , ajunsese la Cordova.ă ă

Ce uşurare, cu ce avânt s ri din tren!ăÎntreb pe un slujbaş de la gar , dac ştie unde locuieşte inginerulă ă ă

Mequinez. Omul îl îndrept spre o biseric , lâng care era casa.ă ă ăB iatul o lu la picior. Era noapte. Intr în oraşul întuneă ă ă cos şi liniştit,

dar care, dup groaznicul pustiu ce îl stră ăb tuse, i se p ru vesel.ă ăÎntâlni pe un preot. Acesta îi ar t biserica şi el g si îndat casa.ă ă ă ă

Sun clopo elul şi mâna îi tremura, b t ile inimii îi opreau r suflarea.ă ţ ă ă ăVeni să-i deschid o b trân cu o lumânare aprins în mân . B iatulă ă ă ă ă ă

nu putu s vorbeasc .ă ă— Pe cine cau i? îl întreb ea, pe spaniol .ţ ă ă— Pe inginerul Mequinez, r spunse Marco.ăB trâna îşi încrucişa bra ele cl tinând din cap şi zise:ă ţ ă— Dar ce Dumnezeu! Şi tu vii s cau i pe inginerul Mequinez? Ar fiă ţ

vremea s sfârşim cu istoria asta. Iat trei luni de când ne plictisi i. Nă ă ţ -am publicat prin ziare? Nu cumva trebuie s scrie şi pe col urile r spântiilor:ă ţ ă Mequinez s-a mutat la Tucuman!

B iatul îşi frânse mâinile de disperare; apoi strig plin de ciud : Ceă ă ă blestem m urm reşte, Doamne! Sunt eu oare ursit s mor pe drumuri,ă ă ă c utândă -o pe mama? Înnebunesc! Îmi vine s m strâng de gât!ă ă Dumnezeule, ce s m fac eu, acum?ă ă

St tu pu in pe gânduri, apoi întreb : Ia mai spuneă ţ ă -mi, te rog, cum se cheam ara aceea? Unde este? La ce dep rtare?ă ţ ă

— Nimica toat , o fug de cal, r spunse b trâna, apoiă ă ă ă înduioşându-se, ad ug : Ei, b iete drag , afl c e la o dep ră ă ă ă ă ă ă tare de cel pu in patru sau cinci sute de poşte de ţ aici.

Pe b iat îl podidi plânsul şi întreb suspinând:ă ă— Şi acum, ce s m fac?...ă ă— Ce vrei să- i spun, zise femeia, ştiu şi eu?ţDar numaidecât îi trecu prin minte un gând şi-i zise:— Ştii ce? Ia-o la dreapta pe strad şi o s g seşti la a treia cas oă ă ă ă

curte. Acolo locuieşte un capataz, un negustor, care pleac mâine laă Tucuman cu carele cu boi. Du-te şi roag -l s te ia şi pe tine în schimulă ă serviciului ce-i vei face. Alearg fuga.ă

B iatul îşi lu traista, mul umi şi în dou minute intr în curteaă ă ţ ă ă aceea luminat cu felinare, unde g si oameni care înc rcau saci cu grâuă ă ă în nişte care uriaşe. Un om înalt şi b rbos, înf şurat întră ă -o manta lung ,ă supraveghea lucr rile. B iatul se apropie de el şi-l întreb cu sfial , dacă ă ă ă ă voia s -l ia şi pe el cu dânsul, spunând c venea din Italia şi c uta peă ă ă mama sa.

Capatazul îl m sur de sus pân jos şiă ă ă -i zise r stit:ă— N-am loc pentru tine!— Am cincisprezece lire, r spunse b iatul, cu glas rugă ă ător, i le dauţ

pe toate şi pe drum o să- i muncesc. O s car ap şi gr un e pentru boi,ţ ă ă ă ţ fac orice. Îmi ajunge o bucat de pâine. Te rog, domnule, fă ă-mi şi mie un locşor!

Capatazul se uit iar şi la el şiă ă -i r spunse cu glas mai blând:ă— Nu- i spun c nu e loc? Şi apoi, vezi, noi nu mergem la Tucuman;ţ ă

ne ducem în alt oraş, la Santiago del Estero. La un loc oarecare ar trebui s te las în drum şi o s ai înc o lung bucat de f cut pe jos.ă ă ă ă ă ă

— Aş face şi îndoi! strig Marco. S nă ă -ai grij .ăG sesc eu drumul. Fă ă-mi un loc, domnule... fie- i mil , nu m l sa!ţ ă ă ă— Gândeşte-te, e o c l torie de dou zeci de zile! ad ug captazul.ă ă ă ă ă— Nu-mi pas !ă— Drumul e greu!— Voi r bda toate!ă— O s trebuiasc s c l toreşti singur.ă ă ă ă ă— Nu mi-e fric de nimic, numai s g sesc pe mama. Fieă ă ă - i mil deţ ă

mine, domnule, ia-m !ăCapatazul apropie felinarul de fa a lui şi, dup ce se uit pu in la el,ţ ă ă ţ

îi zise:— Bine! B iatul îi s rut mâna.ă ă ă— Noaptea asta culcă-te aici, pe un car, îi zise capatazul, mâine

diminea , în zori de zi , o s te deştept. ţă ă Buenas noches (noapte bun ).ăLa patru de diminea , dup cum spusese negustorul, carele pornirţă ă ă

cu mare zgomot.Fiecare car era tras de şase boi şi urmat de al i patru boi de schimb.ţ

B iatul, deşteptat şi vârât întră -un alt car, se lungi pe saci şi adormi iar şiă greu.

Când se deştept , convoiul se oprise întră -un loc singuratic, la soare, şi to i oamenii st teau în cerc în jurul unui foc a â at de vânt, la careţ ă ţ ţ frigeau într-o frigare lung un sfert de vi el.ă ţ

Mâncar cu to ii, se odihnir şi pornir iar şi. Drumul continu astfelă ţ ă ă ă ă ca un marş sold esc. În fiecare diminea porneau la cinci, se opreau laăţ ţă nou , plecau iar şi la cinci seara şi se opreau la zece noaptea. C r uşiiă ă ă ă mergeau c lare şi îmboldeau boii la mers, împungânduă -i cu nişte pr jiniă lungi.

B iatul aprindea focul pentru friptur , d dea nutre viteă ă ă ţ lor şi le ad pa, cur a felinarele, aducea ap de b ut. inuă ăţ ă ă Ţ turile îi treceau pe dinainte ca nişte vedenii nel murite: p duri întinse de copaci mici şiă ă negri; c tune s r c cioase cu câteva case roşii, r spândite ici şi colo.ă ă ă ă ă Spa ii nem rginite acoperite cu sare, care fuseser probabil odinioarţ ă ă ă albiile vreunor lacuri s rate, se întindeau albind în dep rtare, pân undeă ă ă putea s cuprind ochiul. Pretutindeni: numai câmpie, singur tate şiă ă ă linişte adânc .ă

Întâlneau foarte rar doi sau trei c l tori c l ri, urma i de o herghelieă ă ă ă ţ de cai, care treceau în goan , ca fulgerul.ă

Timpul era frumos, dar c r uşii se f ceau din zi în zi mai preten ioşi,ă ă ă ţ ca şi cum b iatul ar fi fost servitorul lor. Unii din ei îl oc rau, al ii îlă ă ţ amenin au, îl puneau s le care leg turi mari de nutre , îl trimiteauţ ă ă ţ departe dup ap , şi bietul copil, pr p dit, obosit, nu putea nici m car să ă ă ă ă ă doarm noaptea din cauza zguduiturilor c ru ei şi a scâr âitului ro ilor.ă ă ţ ţ ţ Pe lâng acestea, se mai isc şi un vânt puternic, care ridic o pulbereă ă ă groas şi roşiatic , ce acoperea totul, p trundea în car, îi umplea ochii şiă ă ă gura, t induă -i r suflarea. Sleit de oboseal şi de nedormire, cu haineleă ă rupte şi murd rite, oc rât de diă ă minea pân seara, bietul b iat era topitţă ă ă şi s-ar fi descurajat cu totul, dac totuşi capatazul nu iă -ar fi vorbit din când în când cu blânde e. Adesea plângea pe furiş întrţ -un col al caruluiţ cu fa a vârât în traista lui, care nu mai con inea decât zdren e. Înţ ă ţ ţ fiecare zi se trezea mai slab şi mai descurajat, şi uitându-se la câmpia cea nem rginit şi grozav , care p rea un ocean de p mânt, îşi zicea înă ă ă ă ă sine:

"Nu o s-o m mai duc pân disear , o s mor pe drum!" Obosealaă ă ă ă ă şi oc rile creşteau pe fiecare zi. Întră -o diminea , pentru c întârziase cuţă ă apa, un c r uş, folosinduă ă -se de lipsa capatazului, îl b tu. Atunci, ceilal iă ţ c r uşi începur şi ei să ă ă ă-i dea câte o palm , de câte ori îi d deau oă ă porunc ; şiă -i ziceau în b taie de joc:ă

— Na şi p-asta! Mai dă-o şi pe asta, mă-ti, derbedeule!Bietul b iat nu mai putu suporta şi se îmboln vi.ă ăSt tu trei zile în car, z când de friguri. Numai capatazul venea la elă ă

să-i aduc ap şi s vad ce mai face.ă ă ă ăMarco crezu c şi moare atunci. În disperarea lui chem de o mie deă ă

ori pe mama sa:— Mam , mam , ajută ă ă-m ! Vino la mine, c mor! Nă ă -o s te mai v d,ă ă

mam drag ! Biata mam o s m g seasc mort în mijlocul drumului!ă ă ă ă ă ă ă Şi se ruga de Dumnezeu, s aib mil de el.ă ă ă

În sfârşit se f cu bine.ăDar odat cu îns n toşirea sosi şi ziua cea mai teribil , ziua în careă ă ă ă

trebuia să-şi urmeze calea singur.C l toreau de mai bine de dou s pt mâni, când ajunser la loculă ă ă ă ă ă

unde se întret iau drumurile: unul spre Tucuman şi cel lalt spreă ă Santiago del Estro. Capatazul îl vesti c trebuie s se despart . Îi deteă ă ă câteva l muriri asupra drumului ce trebuia s urmeze. Îi leg traista înă ă ă spinare, ca să-i uşureze mersul şi îşi lu ziua bun de la el, repede, ca să ă ă nu se înduioşeze. B iatul abia apuc să ă ă-i s rute mâna. Chiar ceilal i, careă ţ îl trataser aşa de r u, ar tar oarecare mil , v zându-l cum r mâneă ă ă ă ă ă ă singur şi-i f cur un semn de r mas bun cu mână ă ă a.

Marco r spunse sco ânduă ţ -şi p l ria şi st tu câtva timp pe loc,ă ă ă

uitându-se lung la convoiul care se dep rta ridicând în urm pulberea, oă ă pulbere roşiatic .ă

Dup aceea îşi urm şi el calea, oftând din greu.ă ăUn singur lucru îi înviora sufletul. Dup atâtea zile de c l torie prină ă ă

acea nem rginit câmpie, vedea în sfârşit, în zarea dep rtat , un lan deă ă ă ă ţ mun i foarte înal i şi albaştri, cu vârfurile albe de z pad , careţ ţ ă ă -i aduceau aminte de Alpi şi îi d deau impresia, c se apropie de ara lui.ă ă ţ

Erau Anzii, şira spin rii continentului american, lan ul nesfârşit, careă ţ se întindea de la ara de Foc pân la Marea înghe at . Iar ceea ce-l înviaŢ ă ţ ă şi mai mult, era c aerul devenea din ce în ce mai cald, din cauz că ă ă mergând c tre miaz noapte, se apropia de tropice.ă ă

G sea la mari dep rt ri câte o c su ori vreo dughean , unde îşiă ă ă ă ţă ă cump ra ceva de mâncare. Întâlnea oameni c l ri, din când în când,ă ă ă femei şi copilaşi şezând nemişca i pe p mânt; chipuri cu totul noi pentruţ ă dânsul, cu ochii t ia i pieziş, care se uitau la el şi întorceau capul încet,ă ţ ca nişte automate. Erau indieni.

În ziua dintâi merse cât îl inur picioarele şi noaptea dormi sub unţ ă copac. A doua zi umbl mai încet şi cu mai pu in speran . I se rupseră ţ ă ţă ă cizmele şi picioarele îi sângerau, iar stomacul i se sl bise din cauzaă hranei proaste. Spre sear i se f cu fric . Auzise în Italia c în araă ă ă ă ţ aceasta erau şerpi mul i. I se p rea c îi aude şuierând, se oprea o clipţ ă ă ă şi iar şi o lu la fug ; îi înghe au oasele de fric .ă ă ă ţ ă

Uneori îl apuca o mil grozav de el însuşi. Mergând, plângeaă ă amarnic şi îşi zicea:

— Cum ar plânge biata mam , dac ar şti c miă ă ă -e aşa de fric !ăGândul acesta îl îmb rb ta şi, ca să ă ă-şi uite frica, îşi aducea aminte

de o mul ime de lucruri despre mama sa; ultimele ei vorbe când plecaseţ din Genova, cum îl învelea cu plapuma pân la b rbie, când se trezea,ă ă cum îl lua în bra e, când era mititel!ţ

Atunci îşi zicea însufle it:ţ— Da, mam drag , întră ă -o zi te voi vedea! Doar o da Dumnezeu, să

sfârşesc acest drum lung.Şi mergea, mergea mereu printre copaci cu frunze minunate,

printre planta iile nesfârşite, de trestie de zah r, având totdeaunaţ ă dinaintea ochilor mun ii albaştri, ale c ror vârfuri înalte atingeau cerul.ţ ă

Patru, cinci zile, o s pt mân întreag trecu. Puterile îi sl beau dină ă ă ă ă zi în zi şi picioarele însângerate i se umflaser . În sfârşit, întră -o sear ,ă c tre apusul soarelui, i se spuse c Tucuman era la cinci mile de acolo.ă ă

Marco scoase un ip t de bucurie şi îşi iu i paşii, ca şi cum ar fiţ ă ţ redobândit puterea pierdut . Dar fu o scurt închiă ă puire. Puterile îl p r sir deodat şi c zu istovit pe marginea unui şan .ă ă ă ă ă ţ

Totuşi, inima îi b tea de bucurie.ăCerul, plin de stele scânteietoare, nu i se p ruse niciodat atât deă ă

frumos. Lungit pe iarb , se uita la ele, le admira şi se gândea c poateă ă atunci şi mama sa le priveşte.

Îşi zicea: Drag mam , unde eşti? Ce vei fi f când tu acum? Teă ă ă gândeşti la b ie elul t u? Î i închipui c e aşa aproape de tine?ă ţ ă ţ ă

Bietul Marco! Dac ar fi putut s vad în ce stare se afla mama lui înă ă ă minutul acela, s-ar fi silit din toate puterile s umble mereu înainte, ca să ă ajung la ea cu câteva ore mai curând.ă

Era bolnav în pat, întră -o odaie din etajul de jos al unei case frumoase, unde locuia toat familia Mequinez, care o iubea foarte mult şiă o ajuta din toate puterile.

Biata femeie era cam suferind , când inginerul Mequinez fusese silită s plece pe neaşteptate de la Buenos Aires şi nu se îns n toşise deloc,ă ă ă cu tot aerul curat din Cordova.

Pe lâng acestea, faptul c nu mai primea nici un r spus de laă ă ă scrisorile sale, nici de la b rbatul s u, nici de la v rul s u, presim ireaă ă ă ă ţ unei mari nenorociri, grija continu în care tr ia stând la îndoial dacă ă ă ă trebuie s plece sau s r mân , aşteptând în fiecare zi o veste trist ,ă ă ă ă ă toate acestea o sl biser foarte mult, şi în cele din urm se îmboln viă ă ă ă r u. De cincisprezece zile nu se ridicase din pat. Trebuia să ă-i fac o mică ă opera ie, ca sţ ă-i mântuie via a. Şi tocmai în momentul în care Marco seţ gândea cu mai mare dor la ea, în jurul patului s u st teau st pânul şiă ă ă st pâna ei, silinduă -se cu mult blânde e să ţ -o înduplece ca s se laseă operat , iar dânsa nu voia cu nici un chip şi plângea.ă

Un doctor bun din Tucuman venise deja cu o s pt mân maiă ă ă înainte; dar degeaba.

— Nu, dragii mei st pâni, spunea ea, nu mai am putere, simt c aşă ă muri sub cu itul doctorului. Mai bine l s iţ ă ăţ -m s mor aşa. Nuă ă -mi mai trebuie via a de aici înainte. Totul sţ -a sfârşit pentru mine. Mai bine să mor înainte de a şti ce s-a întâmplat cu ai mei. Şi la aceste cuvinte izbucnea în plâns. B ie ii mei! B ie ii mei! striga ea, frângânduă ţ ă ţ -şi mâinile, cine ştie dac mai tr iesc. Nu e mai bine s mor şi eu? Vă ă ă ă mul umesc din tot sufletul, bunii mei st pâni! Mai bine s mor. Ştiu cţ ă ă ă n-o s m fac bine nici cu opera ia. V mul umesc de atâta grij . Nuă ă ţ ă ţ ă trebuie s mai vin doctorul, poimâine. Vreau s mor! Soarta a vrut să ă ă ă mor aici. Sunt hot rât s nu m las s m opereze! Vreau s mor!ă ă ă ă ă ă ă

St pânii st teau şi priveau cu mil pe mama ceea adorabil , care,ă ă ă ă ca să-şi mântuiasc familia, venise s moar la şase mii de poşte,ă ă ă departe de ara ei. S moar dup ce r bdase atâtea! Biata femeie, aşaţ ă ă ă ă de cinstit , aşa de bun , aşa de nenorocit !...ă ă ă

A doua zi de diminea , cu traista la spinare, obosit şi, şchiop tând,ţă ă dar cu n dejdea în suflet, Marco intra în oraşul Tucuman, unul din celeă mai noi şi mai înfloritoare oraşe din republica Argentina.

Oraşele acestea ale Americii, fondate de pu in timp, seam n atâtţ ă ă de mult unele cu altele, încât, lui Marco i se p ru iar şi c intr înă ă ă ă Buenos-Aires, în Rosario ori în Cordova.

Erau aceleaşi str zi drepte şi lungi, aceleaşi case mici şi albe, dară pretutindeni o verdea vesel şi încânt toare, un aer îmb ls mat, unţă ă ă ă ă cer limpede şi azuriu, cum nu mai v zuse niciodat , nici m car în Italia.ă ă ă

Str b tând oraşul, fu cuprins din nou de aceeaşi nelinişte care îlă ă apucase la Buenos-Aires. Se uita la toate ferestrele, şi la toate uşile, se uita la toate femeile ce treceau, cu speran a ner bd toare de a întâlniţ ă ă pe mama sa. Ar fi voit s întrebe pe to i câ i întâlnea în cale, dar nuă ţ ţ îndr znea s opreasc pe nimeni. Se uita s vad un chip mai blând, caă ă ă ă ă s -l întrebe, când deodat îi c zur ochii pe o firm scris în limbaă ă ă ă ă ă italian . În pr v lie st tea un om cu ochelari şi dou femei.ă ă ă ă ă

Se apropie cu sfial de uş şi prinzând inim , întreb :ă ă ă ă— Nu ştii dumneata, domnule, să-mi spui unde locuieşte familia

Mequinez?— Familia inginerului Mequinez? întreb negustorul.ă— Da, domnule! r spunse b iatul du glas sfârşit.ă ă— Familia Mequinez, zise negustorul, nu locuieşte în Tucuman.Un strig t sfâşietor, ca al unui r nit de moarte, r spunsă ă ă e acestor

cuvinte.Negustorul şi femeile s rir deodat . Câ iva vecini alergar s vadă ă ă ţ ă ă ă

ce e.— Ce e! Ce ai, b iete? îi zise negustorul, b gându-l în pr v lie şiă ă ă ă

aşezându-l pe un scaun. Nu dispera aşa, ce Dumnezeu! Familia Mequinez nu locuieşte aici, dar nu e departe, e în împrejurimile Tucumanului.

— Unde? Unde e? strig Marco, însufle induă ţ -se.— Cam la vreo dou poşte de aici, ad ug negustorul, pe rmulă ă ă ţă

râului Saladillo, într-un loc unde se cl deşte o mare fabric de zah r.ă ă ă Oricine te poate îndrepta!

— Am fost eu acolo acum o lun , zise un tân r, care alergase laă ă strig tul lui Marco.ă

Marco se uit la el cu ochii mari şi îl întreb repede, îng lbenind:ă ă ă— Ai v zut pe servitoarea domnului Mequinez, pe italianca?ă— Genoveza? Da, am v zută -o!Marco izbucni totdeodat în plâns şi în râs. Pe urm deodat întrebă ă ă ă

hot rât:ă— Pe unde s-o apuc? Ar ta iă ţ -mi repede drumul, plec îndat !ă— Dar e cale de o zi! îi spuser cu to ii. Eşti obosit, odihneşteă ţ -te, o

s pleci mâine!ă— Nu se poate! Nu se poate! r spunse b iatul. Ar ta iă ă ă ţ -mi calea, plec

îndat , chiar deă -aş şti c mor pe drum!ăV zându-l atât de hot rât, nu se mai împotrivi nimeni:ă ă— Du-te copile, Dumnezeu s te p zeasc ! îi spuser cu to ii.ă ă ă ă ţ— S bagi de seam , când vei trece prin p dure, s nu te r t ceşti.ă ă ă ă ă ă— C l torie bun , italienaşule!ă ă ăUn om îl înso i pân afar din oraş, îi ar t drumul, îi dete câtevaţ ă ă ă ă

pove e şi r mase pu in privinduţ ă ţ -l cum se îndep ră teaz . Peste câtevaă minute, b iatul se f cu nev zut în dosul copacilor stufoşi de pe margineaă ă ă şoselei.

***

Noaptea aceea fusese înfior toare pentru s rmana bolnav ... Aveaă ă ă nişte dureri groaznice, care o f ceau s ipe sfâşietor şi s aiureze.ă ă ţ ă Femeile care o îngrijeau, îşi pierduser capul. St pâna intra din când înă ă când îngrijorat . La to i le era team c nu va sc pa, chiar de să ţ ă ă ă -ar l saă s fie operat , s nu fie prea târziu, medicul venind tocmai a doua zi. Suă ă ă -ferin a ei cea mai adânc , era cea moral . Pr p dit , zdrobiţ ă ă ă ă ă t ,ă schimbat la fa ; îşi smulgea p rul cu disperare şi striga:ă ţă ă

— Doamne, Doamne! S mor aşa de departe, f r să ă ă ă-mi mai v dă copiii! Să-i las f r mam ! Pe micul meu Marco, aşa de bun, aşa deă ă ă iubitor! Dumneavoastr nu şti i ce b iat este! Sâ-l fi v zut cum plângeaă ţ ă ă când am plecat; nu se mai putea smulge din bra ele mele. Parcţ ă în elegea mititelul, c nţ ă -o s m mai vad . De ce nă ă ă -am murit atunci? Nu, nu, s nu r mân f r mam . Nu m l sa i s mor! Alerga i dup doctor,ă ă ă ă ă ă ă ă ţ ă ţ ă s vin , s m taie, dar să ă ă ă ă-mi scape via a. Vreau s m vindec, vreau sţ ă ă ă tr iesc! Doctorul! Doctorul! Ajutor! Ajutor!ă

Femeile care o îngrijeau o luau de mân , îi vorbeau de Dumnezeu şiă o încurajau. Atunci, biata bolnav plângea ca un copil şi şoptea din cândă în când:

— O! Frumoasa mea Genova! Casa mea! Marea cea întins !... Şiă Marco, scumpul meu Marco, ce-o fi f când el acuma, s r cu ul!ă ă ă ţ

***

Era miezul nop ii şi s rmanul ei Marco, dup ce petreţ ă ă cuse ceasuri întregi pe marginea unui şan , sleit de puteri, trecea prin mijlocul uneiţ p duri întinse, umbrit de copaci uriaşi, ale c ror vârfuri argintate deă ă ă razele lunii, p reau nişte turnuri de biseric . El z rea în umbr , mii deă ă ă ă trunchiuri de toate formele: drepte, culcate, încâlcite, cu o înfă işareţ stranie şi amenin toare; o m re ie maiestuoas , o dezordine a firii de oţă ă ţ ă

rar frumuse e, priveliştea cea mai groă ţ zav şi cea mai m rea , pe careă ă ţă vegeta ia p mântului o poate înf işa vreodat ochilor.ţ ă ăţ ă

Uneori, Marco era cuprins de spaim , dar îndat ce se gândea laă ă mama sa, inima i se îmb rb ta.ă ă

Zdrobit de oboseal , cu picioarele sângerânde, singur în mijloculă acelei p duri uriaşe, unde foarte rar se vedeau numai nişte mici colibeă omeneşti, care, pe lâng arborii aceia monstruoşi p reau nişteă ă muşuroaie de furnici, sau vreun bivol dormind pe marginea drumului; Marco, deşi zdrobit, nu mai sim ea oboseala; era singur şi nuţ -i mai era fric . M re ia p durii îi îmb rb ta sufletul. Apropierea de mama sa îiă ă ţ ă ă ă d dea puterea şi îndr zneala unui om mare. Amintirile oceanuluiă ă str b tut, neajunsurile, durerile sufeă ă rite şi biruite, ostenelile r bdate îlă f ceau s ridice fruntea sus, şi chipul mamei sale", pe care îl pierduseă ă din minte dup atâ ia ani de dep rtare, i se ar ta în acele minute,ă ţ ă ă l murit. El vedea pân şi clipitul ochilor, mişcarea buzelor, în sfârşită ă toate gesturile ei.

Aceste amintiri îl f ceau s gr beasc pasul. Mergând, nu b gase deă ă ă ă ă seam c de pe vârful copacilor lumina argintie a lunii se împr ştiase înă ă ă rev rsarea zorilor.ă

***

În aceeaşi diminea , pe la orele opt, doctorul din Tucuman, unţă tân r argentinian, era la patul bolnavei, împreun cu un ajutor al s u. Eiă ă ă se sileau s-o înduplece să-şi fac opera ia.ă ţ

Domnul şi doamna Menquinez, care se aflau de fa , st ruiau şi ei.ţă ăDar totul era zadarnic; femeia, v zânduă -se atât de slab de puteri,ă

nu mai avea încredere în opera ie.ţDoctorul o încredin c reuşita opera iei era sigur , precum era deţă ă ţ ă

sigur şi moartea, dac nu se l sa. St ruiau cu to ii în zadar.ă ă ă ă ţ— Nu, doctore, spunea bolnava, îmi r mâne numai curajul de aă

muri, dar nu şi acela de a mai suferi şi opera ia zadarţ nic ; î i mul umesc,ă ţ ţ doctore, dar lasă-m s mor liniştit !ă ă ă

Doctorul, descurajat, nu mai st rui. Atunci, femeia se întoarse c treă ă st pâna sa şi cu glasul sfârşit îi f cu ultimele sale rug ciuni: Buna meaă ă ă st pân , zise ea cu greutate, te rog s trimi i prin consulat economiile şiă ă ă ţ lucrurile ce le am aici familiei mele. Am n dejde c se afl to i în via .ă ă ă ţ ţă Presim irile îmi sunt bune în aceste momente din urm . Te rog, fţ ă ă- iţ bun tate şi scrieă -le... c mă -am gândit totdeauna la ei. c am muncită totdeauna pentru copiii mei... şi singura mea durere este c mor f r să ă ă ă-i v d. Spuneă -le c mor binecuvântânduă -i pe to i... Încredin ez b rbatuluiţ ţ ă meu şi fiului meu celui mare pe micul Marco... S aib grij de el! Şiă ă ă încrucişând mâinile, strig cu disperare: Mititelul mamei, sufletul meu!ă

Pe urm , întorcând ochii plini de lacrimi, v zu c st pâna sa nu maiă ă ă ă era acolo. Venise cineva şi o chemase pe furiş. Plecase şi domnul Mequinez, r m sese numai asistentul şi dou femei. Se auzea în odaiaă ă ă de al turi un zgomot obişă nuit, şoapte şi strig te în buşite. Bolnava îşiă ă îndrept spre uş ochii împ ienjeni i, aşă ă ă ţ teptând.

Dup câteva minute, intr medicul, cu o privire ciudat , apoiă ă ă domnul şi doamn Mequinez şi ei tot cu fa a schimbat .ă ţ ă

To i se uitau la bolnav întrţ ă -un fel neobişnuit şi şopteau încet între dânşii.

I se p ru c doctorul zicea st pânei sale:ă ă ă— Mai bine îndat ! Ea nu în elegea nimic.ă ţ— Iulia! îi zise st pâna sa, cu vocea tremurând , am să ă ă- i aduc oţ

ştire bun . Preg teşteă ă - i inima pentru o veste bun .ţ ă

Iulia se uit drept în ochii ei. Preg teşteă ă -te! îi zise doamna, s veziă pe cineva la care ii foarte muţ lt!

Iulia ridic brusc capul cu o mişcare rapid şi începu s se uite cândă ă ă la doamna, când la uş , cu ochii înfl c ra i.ă ă ă ţ

— Cineva care a sosit acum pe neaşteptate!— Spune- i cine e? strig bolnava, cu glasul în buşit.ţ ă ăDeodat scoase un strig t grozav, se ridic în sus, r maseă ă ă ă

nemişcat cu ochii holba i şi cu mâinile la cap, ca înaintea unei apari iiă ţ ţ supranaturale.

Marco, zdren ros şi pr fuit, st tea în pragul uşii. Doctorul îl ineaţă ă ă ţ de mânu .ţă

Femeia strig de trei ori: Doamne, Doamne, Doamne!ăMarco se repezi înainte; ea îi întinse bra ele ei slabe şi, strângându-lţ

la piept cu o putere de tigru, izbucni într-un râs groaznic, întrerupt de suspine adânci, f r lacrimi şi c zu în buşit pe pern . Dar îndat , îşiă ă ă ă ă ă ă reveni în fire şi strig repede, nebun de bucurie, acoperind cu s rut riă ă ă ă capul copilului:

— Tu eşti? Cum ai ajuns aici? De ce? Dar mare te-ai mai f cut. Cineă te-a adus? Ai venit singur? Nu eşti bolnav? Tu eşti, Marco? Nu e un vis? Ia vorbeşte-mi!

Pe urm , schimbânduă -şi glasul deodat : Nu, taci, aşteapt ! strigă ă ă ea.

Şi întorcându-se repede: Iute, doctore, vreau s m fac bine,ă ă scapă-m , sunt gata, nu mai pierde un minut. Lua i de aici pe Marco, să ţ ă nu aud . Nu te speria, Marco drag , nu e nimica. Mai dă ă ă-mi o s rutare...ă du-te! Sunt gata, doctore!

Marco ieşi cu st pânul şi cu st pâna. R mase numai doctorul şiă ă ă asistentul, care încuiar uşa.ă

Domnul Mequinez vru s -l duc pe Marco întră ă -o odaie mai dep rtat , dar fu cu neputin . Parc era pironit de scânduri: 'ă ă ţă ă

— Ce e? întreb el. Ce are mama? Ceă -i face doctorul?Inginerul se silea s -l dep rteze binişor:ă ă— Vino cu mine, o să- i spun totul! Mama ta e bolnav , are nevoieţ ă

de o mic opera ie. Vino cu mine s te desluşesc.ă ţ ă— Nu, vreau s r mân aici, r spunse b iatul, spuneă ă ă ă -mi aici ce are.Inginerul se silea să-i dea curaj. B iatul începea s se team şi să ă ă ă

tremure, când deodat un ip t îngrozitor r sun în toat casa.ă ţ ă ă ă ăB iatul r spunse şi el cu alt ip t sfâşietor:ă ă ţ ă— A murit mama!Doctorui ieşi în prag şi zise:— Nu! E sc pat !ă ăCopilul se uit o clip la el, pe urm se arunc la picioaă ă ă ă rele sale

plângând şi zise:— Dumnezeu să- i r spl teasc , domnule doctor, c ai scţ ă ă ă ă ăpat-o pe

mama!Dar doctorul îl ridic şiă -i zise:— Scoală-te, s rmane şi inimos b iat; nu eu, ci tu ai sc pată ă ă -o pe

mama ta!

Vara.Miercuri, 21.

Marco este penultimul mic erou cu care am f cut cuă noştin în anulţă acesta; ne mai r mâne numai unul pentru iunie, c ci nu mai avem decâtă ă dou examene lunare, două ăzeci şi şase de zile de boal , şase joi şi cinciă

duminici. Se simte parc şi în aer ceva care ne vesteşte sfârşitul anuluiă şcolar.

Copacii din gr din , stufoşi şi înflori i, umbresc frumos aparatele deă ă ţ gimnastic .ă

Elevii vin îmbr ca i în haine de var .ă ţ ăCe frumos este s priveşti la ieşirea din şcoal ! Cât schimbare deă ă ă

acum dou luni!ăP rul l sat s creasc pân pe ceaf , a c zut sub foarfecile b rbieă ă ă ă ă ă ă ă -

rului, şi capetele acum sunt toate tunse. Vezi: copii cu gâtul şi genunchii goi; p l rii de paie de diferite forme cu panglici lungi şi l sate pe spate;ă ă ă c m şu e şi gulere de toate culorile, copilaşi având pe ei câte ceva roşuă ă ţ sau albastru, o funduli ori un ciucure, o cravat de culoare vie, ag atţă ă ăţ ă de mama lor, fie bogat , fie s rac , doritoare de aă ă ă -şi împodobi copilaşul.

Mul i vin la şcoal şi f r p l rie, parc ar fi fugit deţ ă ă ă ă ă ă -acas . Unii vină îmbr ca i cu costumul alb de gimnastic .ă ţ ă

Un elev al profesoarei Delcati este roşu din cap pân în picioare, caă un rac fiert. Al ii poart haine de marinar, dar cel mai frumos esteţ ă Zid raşul, cu p l ria lui de paie, mare cât un coş de rufe; şi murim de râsă ă ă când ne face botul de iepure cu obr jelul lui, care se pierde sub enormaă lui p l rie.ă ă

Coretti a lep dat şi el c ciula de blan de pisic şi a înlocuită ă ă ă -o cu o şapc veche, de m tase cenuşie, cum poart c l torii.ă ă ă ă ă

Votini are un costum sco ian, foarte elegant, ca de obicei. Crossiţ vine descheiat la piept. Precossi se pierde într-o bluz albastr a tat luiă ă ă s u; iar lui Garoffi, nevoit s se despart de mantaua lui cea mare, subă ă ă care îşi ascundea m rfurile, i se v d acum buzunarele înc rcate cu totă ă ă felul de nimicuri; col urile listelor de subscrieri pentru loteriile lui îi iesţ afar din buzunare.ă

To i vin la şcoal cu câte ceva: cu evantaie f cute dintrţ ă ă -o jum tateă de ziar, cu bastoane, cu praştii de dat în p s ri, cu buruieni, arşice şiă ă altele. Mul i dintre cei mici aduc instituţ toarelor buche ele de flori.ţ Profesoarele sunt şi ele îmbrăcate în haine deschise de var , numaiă "m icu a c lug ri " e tot în negru; profesoara cu pan albastr laă ţ ă ă ţă ă ă p l rie nă ă -a scos-o şi poart mereu o fund de panglic roz la gât, dar eă ă ă cam mototolit de mânuşi ele elevilor s i, de acei dr cule i care o fac să ţ ă ă ţ ă râd şi s alerge.ă ă

A venit iar şi timpul cireşelor şi al fluturilor, al muzicii de pe alee şiă al plimb rilor la ar . Mul i b ie i dintră ţ ă ţ ă ţ -a IV-a fug s se scalde în Pad.ă

To i ne gândim la vacan . În fiecare zi ieşim din şcoal maiţ ţă ă ner bd tori şi mai mul umi i. Singurul lucru ceă ă ţ ţ -mi sfâşie inima e c v dă ă pe bietul Garrone cu haine negre şi pe s rmana mea profesoar dină ă clasa I, c sl beşte din zi în zi şi tuşeşte din ce în ce mai r u.ă ă ă

Parc e cocoşat de slab ce e, şiă ă ă -mi d ziua bun cu un surâsă ă foarte trist.

Poezie.Vineri, 26.

Începi acum s în elegi poezia şcolii, Enrico drag ; dar şcoala înă ţ ă momentul de fa , tu nţă -o vezi decât ca elevii. 0 s i se par mult m iă ţ ă ă frumoas şi mai poetic peste treizeci de ani, când te vei duce să ă ă înso eşti pe copiii t i şi o vei vedea de afar cum o v d eu acum, cândţ ă ă ă aştept s sune clopo elul de ieşire, şi m învârtesc prin str zile t cuteă ţ ă ă ă din jurul cl dirii de şcoal , ori trag cu urechea pe la ferestrele de laă ă etajul de jos. De la o fereastr aud glasul unei profesoare care zice: Ceă

t ietur urât ai f cut lui i. Nu merge, b iete! Ceă ă ă ă ţ ă -ar zice tat l t u?... Laă ă fereastra de al turi aud glasul unui profesor care dicteaz rar: "Amă ă cump rat cincizeci de metri de postav, patru lire metrul, iă -am revândut..."Mai departe, profesoara cu pana albastr citeşte tare.:ă "Atunci Pietro Micca cu fitilul aprins în mân ". Dintră -alt clas se audeă ă deodat parc ar ciripi o sut de p s rele, ceea ce m face s în eleg că ă ă ă ă ă ă ţ ă profesorul a ieşit pentru un moment de acolo. Fac câ iva paşi şi aud peţ un copil plângând şi pe profesoar dojenindu-l sau mângâindu-l. De laă alte ferestre se aud versuri, nume de oameni mari şi buni, fragmente din proverbe care povă uiesc virtutea, iubirea de patrie, b rb ia.ţ ă ăţ

Dup aceste zgomote urmeaz r stimpuri de t cere adânc , ca şiă ă ă ă ă cum localul ar fi gol; nici n-ai crede c în untru ă ă se afl şapte sute deă copii; acelei t ceri îi urmeaz hohote de ă ă râs, pricinuite de glumele vreunui profesor vesel... Lumea care trece, st pu in pe loc, ca să ţ ă asculte; şi to i arunc o priţ ă vire de dragoste spre acea cl dire, careă cuprinde atâta tinere e şi atâtea speran e!ţ ţ

Nu trece mult şi deodat se aude un vuiet în buşit de c r i şi deă ă ă ţ caiete care se strâng, o trop itur de picioare, o zbârnâial care treceă ă ă din clas în clas , ca zvonul unei veşti bune; pedagogul anun sfârşitulă ă ţă lec iilor. La aceast ştire, o mul ime de femei, de b rba i, de b ie i şi deţ ă ţ ă ţ ă ţ fete se strâng la poarta şcolii aşteptându-şi Si, fra ii, nepo ii; iar de laţ ţ uşile claselor n v lesc în sal , b ie ii c utânduă ă ă ă ţ ă -şi paltoanele şi p l riile,ă ă azvârlind totul pe jos, pân ce pedagogul îi goneşte iar în untru, unulă ă dup altul. În sfârşit, iată ă- i doi câte doi, b tând tactul din picioare.ă Atunci, p rin ii încep să ţ ă- i întrebe cu ner bdare:ă

"Ai ştiut lec ia? Ce iţ ţ -a dat pe mâine? Ce not ai c p tat? Cândă ă ă trece i examenul lunar?"ţ

Pân şi bietele mame, care nu ştiu s citeasc , r sfoiesc caietele, seă ă ă ă uit la probleme, întreab ce not au c p tat.ă ă ă ă ă

"Numai opt? Zece cu men iune onorabil ... Nou la lec ie?" Şi seţ ă ă ţ îngrijesc, se bucur , întreab pe profesori, vorbesc de program şi deă ă examen.

Ce frumoase sunt toate acestea şi ce mare f g duial pentruă ă ă viitorul lumii!

Feti a surdoţ -mut .ăDuminic , 29ă

N-aş fi putut s sfârşesc mai bine luna mai, decât cu vizita de aziă diminea . Sunase clopo elul şi alergam s deschid, când auzii pe tata cţă ţ ă ă strig cu totul cuprins de mirare:ă

— Ce, tu eşti, Gheorghe?Era gr dinarul ce-l avusesem la vila noastr din Chieri.ă ăPlecând de la noi, şi-a aşezat familia la Cordova şi a plecat în

Grecia, unde a lucrat trei ani la drumul de fier. Debarcase numai în ajun la Genova şi venea chiar de la gar . A cam îmb trânit, îns este tot veselă ă ă şi rumen la fa . Tata îl chem în cas , dar el nu primi şi întreb îndatţă ă ă ă ă cu sfial , f cânduă ă -se foarte serios:

— V rog, spune iă ţ -mi ce-mi face familia? Cum merge micu a meaţ Gigia?

— To i erau foarte bine, acum vreo dou zile, r spunse mama, care,ţ ă ă recunoscând glasul lui Gheorghe, venise la intrare.

Gheorghe se înveseli.— Slav ie, Doamne! gr i el, cu totul înduioşat. Nu înă ţ ă dr zneam să ă

m duc la Institutul de surdoă -mu i, pân nu voi afla mai întâi ce faceţ ă

Gigi, biata fat ! Îng dui iă ă ţ -mi, v rog, să ă-mi las aici leg tura asta, ca să ă m reped pân acolo. Sunt trei ani de când nă ă -am v zută -o!

Tata îmi spuse:— Du-te şi tu cu el, Enrico.— Ierta iţ -m , v rog, numai un cuvânt, zise gr dinarul în pragul uşii.ă ă ăTata îl întrerupse zicându-i:— Dar, ia spune-mi, treburile cum iţ -au mers?— Bine! r spunse el. Mul umesc lui Dumnezeu! Am strâns cevaă ţ

parale. Dar vreau s întreb: a înv at ceva mica mea mut ? Când amă ăţ ă l sată -o era ca un biet dobitoc, nu pricepea nimica, s rmana fiin ! De, ceă ţă s spun? Eu nu m prea încred în f g duielile şcolilor astea. A înv ată ă ă ă ăţ semnele? Nevastă-mea mi-a scris în mai multe rânduri: fata noastră înva s vorbeasc , face progrese! îns eu îmi ziceam: Ceţă ă ă ă -mi foloseşte mie, c ea vorbeşte prin semne, dac nu ştiu s le fac şi eu?! Cum o să ă ă ă ne în elegem! Biata feti ! Acelea sunt bune ca s se în eleag între ei:ţ ţă ă ţ ă un nenorocit cu altul. Dar bine şi atât! Dar cum merge de altfel? Spune iţ -mi, v rog? ă

Tata zâmbi uşor şi îi zise:— Nu- i spun nimic, o s vezi singur; duţ ă -te, du-te, şi nu-i r pi niciă

m car un minut din fericirea de a te revedea.ăPlecar m. Institutul e aproape. Pe când mergem cu paşi gr bi i,ă ă ţ

gr dinarul îmi vorbea cu mâhnire:ă— S raca fat ! S se nasc ea cu aşa un p cat! Nă ă ă ă ă -am avut nici

m car fericirea să -o aud zicându-mi tat ; şi ea nu mă -a auzit niciodată zicându-i fata mea! Când m gândesc c nă ă -a rostit şi nici m car nă -a auzit în via a ei gr induţ ă -se un singur cuvânt, m cuprinde groaza. Nu ştiu cumă să-i mul umesc domnului acela milostiv, care a pl tit cheltuielile deţ ă intrare în Institut. P cat c nă ă -a putut s-o primeasc înainte de a fi împlită opt ani. E de trei ani acolo. Acum are unsprezece anişori. Ia spune-mi, domnule Enrico, a crescut? E vesel ?ă

— Mai ai pu in r bdare şi o s o vezi singur! îi r spunsei eu, iu indţ ă ă ă ă ţ pasul.

— E departe Institutul? întreb el. Eram plecat când a dusă -o nevastă-mea acolo, aşa c nu ştiu unde e!... Mi se pare c am ajuns!ă ă ad ug .ă ă

Într-adev r, tocmai sosisem. Intrar m în sala de vizite şi un îngrijitoră ă veni s ne întrebe ce poftim.ă

— Sunt tat l copilei Gigia Voggi, zise gr dinarul, te rog cheamă ă -o îndat !ă

— Fetele sunt în curte! r spunse îngrijitorul. M duc s vestesc peă ă ă doamna profesoar !ă

Gheorghe nu mai putea nici s vorbeasc , nici s stea la un loc deă ă ă neastâm r, se uita la tablourile de pe pere i, f r s vad nimica.ă ţ ă ă ă ă

În sfârşit, uşa se deschise şi intr o profesoar inând de mân oă ă ţ ă fat îmbr cat cu o rochi alb , v rgat cu roşu şi cu un şor alb. Tat lă ă ă ţă ă ă ă ţ ă şi copila se privir mai întâi o clip , apoi scoaser un ip t şi se aruncară ă ă ţ ă ă unul în bra ele altuia.ţ

Feti a plângea şi se inea cu amândou mâinile de gâtul tat lui s u.ţ ţ ă ă ăTat l se dep rta pu in ca s o priveasc de sus pân jos, apoi ziseă ă ţ ă ă ă

cu bucurie:— Ce mult a crescut! Ce frumoas să -a f cut, s raca fat ! scumpaă ă ă

mea mut ! Doamn , dumneata eşti profesoara ei? Te rog, spuneă ă -i să-mi fac câteva semne, doar voi în elege ceva din ele. O s m silesc s leă ţ ă ă ă înv şi eu cu încetul. Te rog, spuneăţ -i să-mi zic ceva, aşa cum vorbeşteă ea!

Profesoara zâmbi şi spuse copilei rar şi l murit, uitânduă -se drept în

fa a ei:ţ— Cine este domnul care a venit s te vad ?ă ăIar feti a zâmbi şi r spunse cu un glas gros, straniu, oarecumţ ă

s lbatic, dar foarte limpede:ă— Este tata!Gr dinarul se d du un pas înapoi şi strig ca un nebun:ă ă ă— Vorbeşte! Se poate! Se poate, Doamne, aşa minune! Vorbeşte,

fata mea? Spune-mi, vorbeşte sau visez? Apoi o lu în bra e şi o s rută ţ ă ă de mai multe ori pe frunte.

— Doamn profesoar ! gr i el, spuneă ă ă -mi te rog, cum s-a f cută aceasta? Eu credeam c vorbeşte prin semne, şi v d c vorbeşte,ă ă ă vorbeşte ca oamenii. Te rog, desluşeşte-mi şi mie minunea aceasta?

— Domnule, r spunse profesoara, metoda semnelor nu se maiă întrebuin eaz . Acum avem o alt metod nou . Nţ ă ă ă ă -ai auzit despre aceasta?

— Nu ştiu nimic! r spunse gr dinarul, uimit. Lipsesc de trei ani dină ă ar , poate chiar c miţ ă ă -a şi scris nevasta şi eu n-am în eles. Sunt camţ

greu de cap. O, drag feti , acum m în elegi, îmi auzi glasul! Iaă ţă ă ţ r spundeă -mi mie, m auzi? Auzi ceă - i spun eu?ţ

— Nu, omule! zise profesoara, nu- i aude glasul, pentru c esteţ ă surd ; în elege dup mişcarea buzelor cuvintele ce i se spun, dar nă ţ ă -aude vorbele şi n-aude nici m car pe acelea pe care le pronun . Le spuneă ţă pentru c am înv ată ăţ -o liter cu liter , cum trebuie s mişte buzele şiă ă ă limba, şi ce suflare trebuie s scoat din piept şi din gât ca să ă ă-şi formeze glasul. Gr dinarul asculta cu gura c scat şi nu pricepea nimic.ă ă ă

— Spune-mi, dr gu ! zise el feti ei, vorbinduă ţă ţ -i la ureche, î i pareţ bine, c să -a întors tata?

El aştept r spunsul. Feti a se uit nedumerit la el şi nu scoase niciă ă ţ ă ă o vorb . Tat l se tulbur .ă ă ă

Profesoara zâmbi, apoi zise:— Nu iţ -a r spuns pentru c nu iă ă ţ -a v zut mişcarea buzelor. Iă -ai

vorbit la ureche. Întreab-o iar şi, uitânduă -te drept în fa a ei.ţTat l repet întrebarea, uitânduă ă -se la ea:— Î i pare bine c sţ ă -a întors tata şi c nă -o s mai plece?ăFeti a care se uitase bine la gura lui, r spunse desluşit:ţ ă— Da, îmi pare bine c teă -ai întors, dar s nu mai pleci niciodat !ă ăTat l o s rut , nebun de bucurie, apoi ca s se încredină ă ă ă eze cţ ă

într-adev r vorbeşte, îi puse o mul ime de întreb ri:ă ţ ă— Cum o cheam pe mama ta?ă— Antonia.— Dar pe surioara ta?— Adelaida.— Cum se numeşte Institutul acesta?— Institutul surdo-mu ilor.ţ— Ştii să-mi spui cât face doi ori zece?— Dou zeci!ăŞi, pe când ne aşteptam s -l vedem râzând de fericire, el deodată ă

începu s plâng . Erau îns lacrimi de bucuriă ă ă e.— Fii cu inim , îi zise profesoara. Trebuie s te bucuri, iar nu să ă ă

plângi: nu vezi că- i întristezi fata?ţGr dinarul lu mâna profesoarei şi o s rut de mai multe ori,ă ă ă ă

zicând:— Î i mul umesc din adâncul inimii, scumpa mea doamn ! Iartţ ţ ă ă-m ,ă

nu sunt vrednic să- i mul umesc precum sţ ţ -ar cuveni!— S nu crezi c fetita dumitale ştie numai s vorbeasc , ad ugă ă ă ă ă ă

profesoara. Ea ştie s scrie şi s citeasc , face socoă ă ă teli şi cunoaşte

numele tuturor obiectelor trebuincioase. Ştie de asemenea şi pu inţ ă istorie şi geografie. Acum e în clasa a Ii-a normal ; când le va face şi peă celelalte dou , o s ştie s se apuce de vreun meşteşug. Avem mul iă ă ă ţ şcolari de-ai noştri în serviciul negustorilor, şi ei servesc pe muşterii tot aşa de bine ca oricare altul s n tos.ă ă

Gr dinarul înm rmurise, parc i se întunecase mintea. Se uita laă ă ă fat , sc rpinânduă ă -şi fruntea. Parcă-ar fi vrut s mai întrebe ceva şi nuă cuteza.

Profesoara porunci îngrijitorului s cheme o elev din clasaă ă preg titoare, o feti cam de opt anişori, ce intrase dă ţă e curând în institut.

— Feti a aceasta, zise profesoara, este dintre acelea pe care leţ înv m cele dintâi elemente. Iat cum proced m: vreau s o fac săţă ă ă ă ă scoat sunetul e. Bag de seam .ă ă ă

Profesoara deschise gura, cum o deschidem când rostim acest sunet, şi f cu semn feti ei s o deschid şi ea tot aşa. Copila o imit .ă ţ ă ă ă Atunci profesoara îi f cu semn s scoat glasul. Copila se sili, dar în locă ă ă de e, gr i ă o.

— Nu, spuse profesoara, nu este bine.Şi apucând amândou mâinile fetei, îşi puse una pe gât şi alta peă

piept, apoi repet e. Copila, sim ind mişcarea gâtului şi a pieptuluiă ţ profesoarei, deschise gura şi pronun foarte limpede pe ţă e.

Tot astfel, profesoara o puse s pronun e pe ă ţ c şi d, şi alte sunete, inând mereu pe pieptul s u mânuşi ele copilei.ţ ă ţ

— Ai în eles acum? zise ea gr dinarului.ţ ăBietul om în elesese, dar p rea şi mai mirat decât înainte de a fiţ ă

în eles.ţ— Aşa le înv a i s vorbeasc ? întreb el, dup un minut deăţ ţ ă ă ă ă

gândire, uitându-se la profesoar . Ave i atâta r bdare, s v ocupa i deă ţ ă ă ă ţ ele, luându-le în parte una câte una? Şi aceasta o face i timp de aniţ întregi? O Doamne, dar dumneavoastr sunte i nişte fiin e sfinte, nişteă ţ ţ îngeri! Nici nu se afl pe pă ământ vreo plat vrednic de o asemeneaă ă r bdare! Ce s mai zic, s racul de mine, când v d asemenea minuni?ă ă ă ă Lasă-m , te rog, s mai vorbesc pu in cu fiica mea!ă ă ţ

Şi luând-o la o parte, începu s-o întrebe şi ea să-i r spund .ă ăBietul om râdea cu ochii plini de lacrimi, b tânduă -şi genunchii cu

palmele şi se uita la fiica sa, uimit de bucurie c o auzea vorbind, apoiă întreb pe profesoar , dac i se îng duie s mul umeasc domnuluiă ă ă ă ă ţ ă director.

— Domnul director nu este acas , r spunse profesoara. Dar po i să ă ţ ă mul umeşti unei alte persoane. Aici, fiecare copil este dat în îngrijireaţ ă ă unei alte copile mai mari, care-i ine loc de sor mai mare sau de mam .ţ ă ă Fata dumitale este îngrijit de o surdoă -mut de şaptesprezece ani, o fată ă foarte bun , fiica unui brutar. Eaă - i iubeşte copila şi iţ ţ -o îngrijeşte de minune. Sunt doi ani de când o piapt n , o ajut s se îmbrace, o învaă ă ă ă ţă s coas , îi cârpeşte rufele şiă ă -i ine de urât.ţ

Gigia, spune-mi cum o cheam pe m icu a ta de aici?ă ă ţFeti a zâmbi şi r spunse:ţ ă— Caterina Giordano! Apoi întorcându-se spre tat l s u ad ug : Eă ă ă ă

foarte bun cu mine!ăÎngrijitorul ieşi din odaie la un semn f cut de profesoar şi seă ă

întoarse îndat înso it de o surdoă ţ -mut blond , voinic , cu chipul vesel şiă ă ă îmbr cat tot ca feti a, dar cu şor ul cenuă ă ţ ţ şiu. Ea se opri în pragul uşii, roşie la fa şi având capul plecat, dar zâmbind. Era mare şi zdrav n caţă ă ă o femeie în toat firea, dar chipul îi era copil ros.ă ă

Gigia alerg la ea, o lu de mân ca pe o copil şi o duse la tat lă ă ă ă ă s u, zicânduă -i cu vocea sa cea groas :ă

— Caterina Giordano!— Ah! Drag copil , exclam tat l Gigiei, întinzând mâna ca s oă ă ă ă ă

mângâie, îns o retrase îndat şi ad ugase: Bun copil ! Dumnezeu să ă ă ă ă ă- iţ ajute şi să- i dea toate fericirile. Eu, careţ - i urez binele, sunt un lucr torţ ă cinstit, un s rman p rinte, şiă ă - i urez aceasta din tot sufletul!ţ

Surdo-muta mângâia mereu pe mica Gigia, surâzând şi inând ochiiţ în jos. Gr dinarul vorbea întruna şi se uita la dânsa ca la o icoan .ă ă

— Dac vrei, po i să ţ ă- i iei ast zi fata, zise profesoara.ţ ă— Dar cum s nu vreau! Desigur! O iau cu mine la Condova şi oă

aduc mâine.Feti a ieşi ca s se preg teasc de plecare şi tat l s u continu :ţ ă ă ă ă ă ă

Sunt trei ani de când n-am v zută -o! O iau cu mine la ar , dar vreau maiţ ă întâi s m plimb pu in cu ea prin oraş, ca s o vad to i. Vreau s mă ă ţ ă ă ţ ă ă duc cu ea pe la prietenii mei, ca s-o aud ce bine vorbeşte. Ah, Doamne!ă Frumoas zi fu şi asta. Zi de dulce mângâiere! Mul umescuă ţ - i ie,ţ ţ Doamne!

Feti a sosi şi tat l îi zise: Iaţ ă -m de bra , dr gu . V mulă ţ ă ţă ă umesc dinţ tot sufletul la to i şi toate. O s mai vin înadins, ca s v mul umesc!ţ ă ă ă ţ

Apoi, oprindu-se pe pragul uşii, r mase pu in pe gânduri şi, l sândă ţ ă jos mâna fetei, se întoarse şi zise: Sunt s rac, cu toate acestea vreu să ă dau şi eu partea mea acestui institut! şi, sco ând punga, lu din ea oţ ă moned de dou zeci de lire în aur şi o puse pe mas .ă ă ă

— Nu, nu, domnule! zise profesoara. Ia- i banii, eu nuţ -i pot primi. Ia-i, îi vei da directorului, când îl vei vedea, dar sunt sigur c nici el nă ă -o s iă ţ -i primeasc . Ai muncit prea mult, ca să ă-i câştigi; p strează ă-i! Noi î iţ suntem tot aşa de recunosc tori pentru generozitatea ce ai ar tat, ca şiă ă cum i-am fi primit.

— Ba nu! zise gr dinarul, îi las deocamdat aici, şi apoi vom vedea.ă ăDar profesoara îi b g moneda în buzunar, f r ca să ă ă ă ă-i dea timpul

de a o împiedica.Atunci, el nu mai cutez s zic nimic, dete din cap şi luânduă ă ă -şi ziua

bun de la profesoar şi de la tân ra surdoă ă ă mut , îşi lu feti a de mân şiă ă ţ ă plec pe uş , spunânduă ă -i vesel:

— Haide, haide, dr gu a mea, vino draga tatii!ă ţIar feti a, plin de bucurie, cum ieşi pe poart , gr i cu glasul ei celţ ă ă ă

gros:— Ce soare frumos!

IUNIE

Garibaldi.3 iunie. Mâine e s rb toare na ional .ă ă ţ ă

Azi e o zi de doliu na ional. Asear a murit Garibaldi. Ştii tu cine aţ ă fost el? E cel care a dezrobit zece milioane de italieni de sub jugul burbonilor. A murit la şaptezeci şi cinci de ani. S-a n scut la Niza. Era fiulă unui c pitan de corabie.ă

La opt ani sc p via a unei femei; la treisprezece aduse la mal oă ă ţ barc în care se aflau mai mul i tovar şi deă ţ ă -ai lui, ce erau s se înece;ă când a avut dou zeci şi şapte de ani salv la Marsilia via a unui tân r ceă ă ţ ă era s fie înghi it de valurile m rii, iar la patruzeci şi unu de ani sc p peă ţ ă ă ă ocean un vapor care luase foc. Se lupt zece ani în America pentruă

neatârnarea unui popor str in, să -a b tut în trei r zboaie împotrivaă ă austriecilor pentru eliberarea Lombardiei şi a Trentinului; ap r Romaă ă contra francezilor în 1849; eliber Palermo şi Neapole la 1860; se luptă ă iar şi pentru ocuparea Romei la 1867, iar la 1870 dete ajutor franceziloră în r zboiul cel crână cen pe care îl avur cu germanii.ă

Avea flac ra vitejiei şi geniul r zboiului. A luat parte la patruzeci deă ă b t lii şi a câştigat treizeci şi şapte.ă ă

Când nu se lupta, muncea ca s tr iasc , sau se retr gea întră ă ă ă -o insul singuratic , s cultive p mântul. A fost: proă ă ă ă fesor, marinar, muncitor, negustor, soldat, general, dictator; a fost mare, a fost bun şi modest. Ura pe to i asupritorii, iubea toate popoarele, ocrotea pe to i ceiţ ţ slabi. N-avea alt el decât binele, refuza onorurile, dispre uia moartea,ţ ţ adora Italia.

La chemarea sa r zboinic , legiuni de viteji alergau din toate p r ileă ă ă ţ sub steagul lui. Nobilii îşi p r seau palatele; lucr torii uzinele; tineriiă ă ă şcolile; ca s lupte sub steaua gloriei sale. În r zboi purta o bluz roşie.ă ă ă Era frumos, blond şi voinic. Pe câmpul de b taie era un fulger; în familie,ă un copil; iar în durere un sfânt. Mii de italieni au murit pentru patrie, ferici i în ceasul mor ii de a-l vedea de departe trecând biruitor. Şi mii şiţ ţ mii şi-ar fi dat via a pentru el; iar milioane lţ -au binecuvântat şi-l vor binecuvânta. A murit! O lume întreag îl plânge. Tu nu-l în elegi acum,ă ţ Enrico. Dar vei citi despre izbânzile sale şi cât vei tr i vei auzi totdeaunaă vorbindu-se de el. Pe m sur ce vei creşte, figura lui va creşte o dat cuă ă ă tine; când vei fi b rbat, ea î i va ap rea uriaş şi când nu vei mai fi peă ţ ă ă lume, când nu vor mai tr i nici fiii fiilor t i, nici chiar urmaşii lor, totuşiă ă genera iile vor vedea sus figura luminat a acestui mântuitor deţ ă popoare, încoronat de numele biruin elor sale întocmai ca de un nimbă ţ de stele, şi fiec rui italian îi va bate inima, când va rosti numele s u.ă ă

Tat l t u.ă ă

Armata.Duminic , 11. S rb toare na ional ,ă ă ă ţ ă întârziat din cauza mor ii lui Garibaldi.ă ţ

Ne-am dus în pia a Castellor, ca s vedem parada. Solda ii defilarţ ă ţ ă pe dinaintea comandantului corpului de armat , în mijlocul poporuluiă înşirat pe amândou p r ile. Pe când ei treceau în sunetul trâmbi elor şiă ă ţ ţ al muzicilor, tata îmi numea regimentele şi-mi înşira gloriile steagurilor. Trecur mai întâi, elevii Academiei militare, vreo trei sute, aceia care auă s se fac ofi eri de geniu şi de artilerie, îmbr ca i în uniforă ă ţ ă ţ me negre. Ei defilar cu o elegan cutez toare şi sprinten de solda i şi de studen i.ă ţă ă ă ţ ţ Dup ei trecu infanteria: brigada din Aosta, care a luptat la Goito şi laă San-Martino, şi brigada din Bergamo, care a luptat la Castelfidardo, patru regimente, companie dup companie, mii de ciucuri ce p reau a fiă ă ghirlande de flori roşii ca sângele, înşirate, leg nate, prinse la amândouă ă capetele şi purtate prin mijlocul mul imii. Dup infanterie înaintarţ ă ă solda ii din geniu, meşteşugarii r zboiului, cu pene negre şi galoaneţ ă c r mizii. Pe când defiă ă lau aceştia, vedeam înaintând în urma lor sute de pene lungi şi sumese în sus, care treceau pe deasupra capetelor mul iţ -mii: erau alpiniştii, ap r torii por ilor Italiei, to i înal i, ruă ă ţ ţ ţ meni, vânjoşi, cu p l riile lor calâbreze şi cu uniforma lor verde şi frumoas ca iarba ceaă ă ă proasp t şi verde a mun ilor lor. Alpiniştii tot mai treceau, când se iviă ă ţ un oarecare neastâmp r în popor: soseau vân torii vechiului batalion ală ă doisprezecelea — acela care intrase cel dintâi în Roma, prin sp ră tura de la Poarta Pia; oacheşi, ageri, sprinteni, cu panaşele fâlfâind; ei trecur caă

un torent negru, iar sunetul trâmbi elor lor r sun în toat pia a ca unţ ă ă ă ţ strig t de bucurie. Dar zgomotul trâmbi elor fu acoperit de un alt zgomotă ţ întrerupt şi greoi, care ne vesti sosirea artileriei de câmp. Atunci trecură frumoşii solda i cu galoanele galbene. Ei st teau mândri pe chesoaneleţ ă lor trase de trei sute de perechi de cai plini de foc. Erau urma i deţ m re ele lor tunuri, turnate în bronz şi o el, care scânteiau la razeleă ţ ţ soarelui, se zguduiau şi uruiau de se cutremura p mântul. Apoi sosi, cuă mers încet şi maiestuos, frumoas în aspraă -i înf işare, cu solda i înal i şiăţ ţ ţ catâri voinici: artileria de munte, aceea care ducea groaza şi moartea pân unde poate s ajung piciorul omenesc. În sfârşit trecu în goanaă ă ă cailor, cu c ştile stră ălucitoare sub soare, cu l nciile ridicate în sus, cuă stegule ele fâlfâind în vânt, cu uniformele sclipitoare de aur şi argint,ţ umplând aerul de z ng nit şi de nechezaturi, frumosul regiă ă ment "Cavaleria Genova" care a trecut ca un uragan peste zece câmpuri de b taie, de la Santa Lucia pân la Villafranca.ă ă

— Tat , ce frumos e! strigai eu.ăTata m mustr pentru aceast exclama ie şiă ă ă ţ -mi zise:— Nu trebuie s priveşti armata ca un spectacol frumos. To i aceştiă ţ

tineri, voinici şi plini de speran e, pot s fie cheţ ă ma i oricând, ca sţ ă-şi apere ara şi to i pot s cad în câteva ore str punşi de gloan e şi deţ ţ ă ă ă ţ schije. De câte ori, într-o serbare, vei auzi strigând:

"Tr iasc armata! Tr iasc Italia!" Înf işează ă ă ă ăţ ă- i în zarea dep rtatţ ă ă toate aceste regimente ce trec, acoperind cu cadavre înecate în sânge o întreag câmpie. Atunci strig tul de: "Tr iasc armata!" î i va ieşi cuă ă ă ă ţ mult mai din adâncul inimii, şi chipul m re al Italiei î i va p rea maiă ţ ţ ă aspru şi mai impun tor.ă

Patria.Mar i, 14.ţ

Aşa să- i salu i patria, în zilele ei de s rb toare:ţ ţ ă ă"Italie, patria mea, mândr şi drag ar : unde să ă ţ ă -au n scut şi vor fiă

înmormânta i tat l şi mama mea: unde sper s tr iesc şi s mor şi eu;ţ ă ă ă ă unde fiii mei vor creşte şi vor muri; frumoas Italie, mare şi glorioas deă ă multe secole, unit şi liber de pu ini ani; tu care ai r spândit în lumeă ă ţ ă lumina atâtor min i geniale; tu, pentru care au murit atâ ia viteji peţ ţ câmpuri de b taie, şi atâ ia martiri pe rug; mam august a trei sute deă ţ ă ă cet i şi a treizeci de milioane de fii; eu, copil, care înc nu te în eleg şiăţ ă ţ nu te cunosc deplin, eu te cinstesc şi te iubesc din tot suf etul meu şiţ sunt mândru de a m fi n scut pe p mântul t u şi de a m numi fiul t u!ă ă ă ă ă ă

Iubesc m rile tale minunate şi falnicii t i Alpi; iubesc monumenteleă ă tale m re e şi nemuritoarele tale amintiri; iubesc gloria şi frumuse ea ta;ă ţ ţ iubesc şi te cinstesc întreag ,ă ca şi pe scumpa p rticic din tine, undeă ă pentru prima dat am v zut lumina soarelui şi am auzit numele t u. Vă ă ă ă iubesc pe toate cu aceeaşi dragoste şi cu egal recunoştin : viteaă ţă zule Turin, falnic Genova, înv at Bolonie, fermec toare Vene ie, puterniceă ăţ ă ă ţ Milan; v iubesc cu aceeaşi dragoste de fiu; gingaş Floren a, Palermoă ă ţ grozav, Neapole nem rginit şi frumos, Rom superb şi nemuritoare!ă ă ă

Te iubesc, scump patrie! I i jur c voi iubi pe to i fii t i ca pe fra iiă ţ ă ţ ă ţ mei; c pururea voi cinsti în sufletul meu, pe marii t i b rba i, careă ă ă ţ tr iesc, şi pe cei care au murit; c voi fi un cet ean muncitor şi cinstit,ă ă ăţ purtând mereu grij de a m face mai bun, spre a fi mai vrednic de tine,ă ă spre a lucra din micile mele puteri, ca s piar odat de pe fa a ta:ă ă ă ţ mizeria, neştiin a, nedreptatea, relele, şi ca tu s po i tr i pe viitorţ ă ţ ă dezvoltându-te liniştit în m re ia drepturilor şi a puterilor tale! Jur că ă ţ ă- iţ

voi servi, cât voi putea mai bine: cu mintea, cu bra ul, cu inima mea,ţ zelos şi umil; iar dac cumă va ar veni ziua când ar trebui s dau pentruă tine sângele şi via a mea, îmi voi da sângele şi voi muri strigând pân laţ ă ceruri numele t u sfânt şi trimi ând ultima mea s rutare steagului riiă ţ ă ţă binecuvântat!"

32 grade de c ldur .ă ăVineri, 26.

În cinci zile, cât au trecut de la s rb toarea na ional , c ldura aă ă ţ ă ă crescut cu trei grade. Acum suntem în toiul verii: to i încep sţ ă oboseasc ; to i au pierdut fe ele rumene de astă ţ ţ ă-prim var ; gâturile şiă ă picioarele se înmoaie; capetele mo ie şi ochii se închid. Bietul Nelli, careţă sufer mult de c ldur , a îng lbenit ca ceara, adoarme câteodat cuă ă ă ă ă capul pe caiet; dar Garrone st totdeauna gata să ă-i pun dinainte o carteă deschis şi înalt , ca s nu-l vad profesorul. Crossi îşi pleac uneoriă ă ă ă ă capul s u roşcat şi zbârlit întră -un chip aşa de ciudat, încât l-ai crede dezlipit de trup şi proptit al turi. Nobis, se plânge c suntem prea mul iă ă ţ şi că-i stric m aerul. Drept s spun, ne vine cam greu s mai înv mă ă ă ăţă acum. M uit pe fereastr la copacii cei stufoşi, la umbra c rora mă ă ă -aş culca bucuros, şi m prinde necazul, când m v d silit s stau neclintit înă ă ă ă banc . Dar îmi fac inim , când v d pe mama cât de îngrijorat şi cuă ă ă ă b gare de seam se uit la mine, când m întorc de la şcoal , ca s vadă ă ă ă ă ă ă dac sunt galben la fa şi obosit. Când îmi scriu temele, dup fiecareă ţă ă pagin m întreab :ă ă ă

— Po i s mai scrii, copile?ţ ăIar diminea a, la ora şase, când m deştept ca s m preg tesc deţ ă ă ă ă

şcoal , m s rut şiă ă ă ă -mi zice:— Mai rabd Enrico drag , peste câteva zile o s te odihneşti la ară ă ă ţ ă

sub umbra copacilor din livezi.Bine face mama, că-mi aduce aminte de copiii care sunt sili i sţ ă

munceasc la câmp, în arşi a soarelui, sau în albiile nisipoase aleă ţ râurilor; la cei care lucreaz în fabrici, mai ales în cele de sticl rie, undeă ă stau toat ziulica apleca i la flac ra gazului; ei se scoal to i maiă ţ ă ă ţ devreme decât noi şi n-au vacan , s rmanii! înainte, dar! Tot Derossi neţă ă întrece şi în asta. El nu preget nici la c ldur , nici la frig; totdeauna vioiă ă ă sprinten şi frumos cu cârlion ii lui blonzi. El înva ca şi astţ ţă ă-iarn , f ră ă ă s se oboseasc şi ne ine pe to i cei din jurul s u ageri, ca şi cum ară ă ţ ţ ă împrosp ta aerul cu glasul s u cel limpede. Mai sunt înc doi, care stauă ă ă mereu deştep i şi aten i: Garoffi, negustorul, foarte ocupat cu fabricareaţ ţ evantaielor de hârtie roşie, împodobite cu gravuri scoase de pe cutiile de chibrituri, pe care le vinde cu câte cinci lire, şi înc p ânatul acela deă ăţ Stardi, care se în eap la nas, ca s nu adoarm , scrâşneşte din din i şiţ ă ă ă ţ casc nişte ochi de parc voieşte s -l înghit pe profesoă ă ă ă r.

Cel mai harnic îns e Coretti, bietul Coretti! El se scoal în zori de zi,ă ă ca s -l ajute pe tat l s u la c ratul lemnelor. La unsprezece, în şcoal ,ă ă ă ă ă nu mai poate s stea cu ochii deschişi, şi capul îi cade pe piept.ă S r cu ul, se sileşte cât poate să ă ţ ă-şi alunge somnul, îşi d la pumni înă ceaf , cere voie profesoă rului s ias ca să ă ă-şi spele obrazul cu ap rece,ă roag pe vecini s -l zguduie şi s -l ciupeasc .ă ă ă ă

Azi diminea nuţă -şi mai putu birui somnul şi adormi buştean. Profesorul îl chem tare:ă

— Coretti!Atunci, fiul c rbunarului, care locuieşte al turi de el, se scul şi zise:ă ă ă— A muncit de la cinci pân la şapte, a c rat lemne la muşterii.ă ă

Profesorul îl las s doarm şi urm lec ia înc o juă ă ă ă ţ ă m tate de or . Peă ă urm se duse la banca lui Coretti, şi încet de tot îi sufl pe frunte şi-lă ă deştept . Când v zu dinaintea lui pe profesor, se d du repede înapoiă ă ă însp imântat. Dar proă fesorul îi lu capul în mâini şiă -i spuse, s rutându-lă pe frunte:

— Nu te dojenesc, copilul meu; tu nu dormi de lene, ci dormi de oboseal !ă

Tata.Sâmb t , 17.ă ă

Sunt încredin at c nici Coretti, nici Garrone, nţ ă ă -ar r să punde vreodat tat lui lor, cum ai f cut tu, asear , Enricol Cum se poate?ă ă ă ă Trebuie să-mi f g duieşti c aceasta nu se va mai întâmpla cât voi tr iă ă ă ă eu. De câte ori la vreo mustrare a tat lui t u î i va veni la gur vreună ă ţ ă r spuns îndr zne , gândeşteă ă ţ -te la ziua ce va sosi neap rat şi în care elă te va chema la patul lui, ca să- i spun : Enrico, te p r sesc!ţ ă ă ă

Dragul meu copil, mult vreme dup ce vei auzi glasul s u pentruă ă ă ultima oar , când vei plânge singur în odai p r sit , în mijlocul c r iloră ă ă ă ă ţ pe care el nu le va mai deschide niciodat , aducânduă - i aminte, c nţ ă -ai avut totdeauna pentru dânsul respectul cuvenit, o s te întrebi tu însu i:ă ţ "Cum e cu putin ?" Numai atunci vei pricepe c el a fost cel mai bunţă ă prieten al t u şi c , silit s te pedepseasc , el suferea mai mult decâtă ă ă ă tine; c dac teă ă -a f cut vreodat s plângi, a f cută ă ă ă -o numai pentru binele t u. Cum o s te mai c ieşti atunci! O s s ru i în zadar masa laă ă ă ă ă ţ care a lucrat f r preget, locul unde şiă ă -a muncit via a pentru copiii lui.ţ Atunci, el î i ascundea toate greut ile vie ii şiţ ăţ ţ - i ar ta numai dragostea.ţ ă Tu nici nu ştii c sunt zile în care e atât de obosit încât se crede în ajunulă mor ii şi c singura lui grij în acele momente e c v las mici, s raci şiţ ă ă ă ă ă ă f r ocrotire. Adesea intr noaptea, pe când tu dormi, în odaie la tine şiă ă ă te priveşte la lumina candelei; apoi, deşi rupt de oboseal , se întoarceă iar şi la masa lui de lucru şi îşi continu lucrarea început . Tu nici nuă ă ă -ti închipui c uneori te caut şi st cu tine de vorb , ca să ă ă ă ă-şi mai uite grijile ce-i am r sc via a şi de neajunsurile ce cad asupra tuturor în această ă ţ ă lume. El caut s g seasc în tine un prieten, ca să ă ă ă ă- i dea curaj. Are nevoie de dragostea ta, ca să-şi îmb ră b teze inima. Î i închipui dar, ceă ţ durere trebuie s fie pe el când, în locul iubirii, g seşte o inim rece şi oă ă ă lips des vâră ă şit de respect? S nuă ă -ti mai mânjeşti sufletul, Enrico, cu aşa de neagr nerecunoştin !ă ţă

Afl , dr gu ule, c chiar deă ă ţ ă -ai fi bun ca un înger, totuşi n-ai putea s r spl teşti destul ceea ce el a f cut necontenit pentru tine.ă ă ă ă Gândeşte-te c via a e un nimic! O nenorocire poate s te fac orfan deă ţ ă ă tat , pe când eşti înc mic, peste doi ani, peste trei luni, ba poate chiară ă mâine.

Vai, Enrico drag , cum să -ar schimba toate în jurul t u! Ce goal tiă ă s-ar p rea casa f r el. Ce groaz teă ă ă ă -ar cuprinde v zând pe mama ta înă haine de doliu! Du-te, b iete, duă -te pe vârful picioarelor în odaia în care lucreaz tat l t u, duă ă ă -te, cere-i s te ierte şi s te binecuvânteze!ă ă

Mama ta.

La ar .ţ ăLuni, 19.

Tata m-a iertat şi de ast dat ; ba m las chiar s merg s petrecă ă ă ă ă ă

la ar , dup cum ne învoiser m de miercuri cu tat l lui Coretti,ţ ă ă ă ă negustorul de lemne. To i doream s ieşim la câmp, ca s r sufl m unţ ă ă ă ă aer mai curat. Ce bucurie pe noi! Ne întâlnir m cu to ii, dup cumă ţ ă f g duisem, în pia a prim riei: Derossi, Garrone, Garoffi, Precossi,ă ă ţ ă b trânul Coretti, fiul s u şi eu. Luaser m fiecare, câte ceva de mână ă ă care cu noi: poame, şunc , ou r scoapte, cârna i, cozonaci şi altele.ă ă ă ţ Luaser m sticle cu vin şi pahare. Garrone adusese vin alb întră -o damigean , iar Coretti umpluse plosca soldă ă easc a tat lui s u cu vinţ ă ă ă negru. Micul Precossi, cu h inu a lui de fierar, ducea la sub ioar oă ţ ţ ă enorm pâine de dou kilograme. Merser m în omnibuz pân laă ă ă ă r spântia Maicii Domnului, apoi de acolo o luar m la goan pe dealuri.ă ă ă Ce verdea ! Ce umbr pl cut şi r coroas ! Mergeam deţă ă ă ă ă ă -a dura prin iarb , ne sp lam pe ochi cu ap rece din izvoare, s ream gardurile! Ceă ă ă ă nu f ceam! Coretti, b trânul, ne urma de departe, cu haina pe um r,ă ă ă fumând din luleaua lui de p mânt; şi, din timp în timp, ne amenin a cuă ţ degetul, s nu ne rupem hainele prin m r cini. Precossi fluiera; nu-lă ă ă auzisem niciodat fluierând. Coretti fiul, e un omule care ştie s fac oă ţ ă ă sumedenie de fleacuri cu briceagul s u; ro i de moar , furculi e,ă ţ ă ţ stropitori; şi de bun ce e, voia s duc sacii tuturor. Sudoarea îi curgeaă ă şiroaie de pe frunte, totuşi alerga mereu ca o c prioar . Derossi se opreaă ă la fiece minut, ca s ne spun numele plantelor şi ale insectelor. Nu ştiu,ă ă z u, cum face b iatul acesta de ştie atâtea lucruri! Garrone mânca pâineă ă pe t cute, dar nu mai îmbuca aşa de voios ca odinioar ; bietul Garrone!ă ă S-a schimbat cu totul de când a pierdut-o pe mama sa. Cu toate acestea, e tot bun ca pâinea cald . Când unul din noi se repezea s sar vreună ă ă şan , el alerga pe partea cealalt , ca sţ ă ă-i întind mâna, şi pentru c luiă ă Precossi îi e fric de vaci, din cauz c a fost împuns de o vac , pe cândă ă ă ă era mic, de câte ori trecea vreuna, Garrone se aşeza înaintea lui. Ajuser m pân la vârful Santa Margareta, apoi coborâr m pe povârniş,ă ă ă alergând, s rind, dânduă -ne de-a berbeleacul ca nişte mere. Precossi se ag de un m r cine şiăţă ă ă -şi rupse o bucat din hain . Bietul b iat oă ă ă sfeclise; st tea şi se uita speriat la peticul careă -i atârna de pe um r. Dină fericire, Garoffi, care are totdeauna la el o provizie de ace cu g m lie, îiă ă prinse aşa de bine peticul, încât nu se mai vedea ruptura. Bietul Precossi îi spunea întruna:

— Iartă-m , iartă ă-m , Garoffi drag !ă ăDup aceast mic întâmplare, începur m iar şi s aleră ă ă ă ă ă g m. Garoffiă

nu-şi pierdea timpul nici pe drum: culegea buruieni bune de salat ,ă aduna melci şi strângea pietricele la care lucra, cu n dejdea c să ă ă g seasc în elă ă e aur sau argint.

Merser m mereu înainte alergând, s rind, t rânduă ă ă -ne de-a buşilea, urcându-ne pe copaci, întorcându-ne care de care la umbr , şi la soare;ă alergând în sus şi în jos pe toate c r rile, pân ce ajunser m pr p di i deă ă ă ă ă ă ţ oboseal în vârful unui deal, unde ne aşezar m s ne odihnim şi apoi să ă ă ă îmbuc m merindele noastre. Ce privelişte minunat ! De acolo vedeamă ă întinzându-se la picioarele noastre o câmpie nem ră ginit , iar în zareaă dep rtat , Alpii cei albaştri cu vârfurile albe de z pad .ă ă ă ă

Nu mai puteam de foame! Pâinea disp rea întră -o clip de dinainteaă noastr . Coretti, tat l, ne t ia şunc şi ne împ r ea feliile pe frunze deă ă ă ă ă ţ dovleac, care ineau loc de farfurii.ţ

Dup ce ni se mai potoli foamea, începur m s vorbim to i deodat :ă ă ă ţ ă de profesori, de camarazii care n-au putut veni cu noi şi de examene. Lui Procossi îi era ruşine s m nânce şi Garrone îi b ga cu sila buc ile celeă ă ă ăţ mai bune de pe farfuria sa. Coretti st tea lâng tat l s u cu picioareleă ă ă ă încrucişate. Nici nu iţ -ar fi trecut prin minte, v zânduă -i aşa de rumeni la fa la fa şi veseli, c erau tat şi fiu; ai fi crezut mai curând c suntţă ţă ă ă ă

doi fra i.ţCoretti, b trânul, închin în s n tatea noastr , apoi luânduă ă ă ă ă -ne în

glum vinul de dinainte strig :ă ă— Vou , b ie i care înv a i la şcoal , nu v prieşte vinul; l sa iă ă ţ ăţ ţ ă ă ă ţ -ni-l

nou , muncitorilor; noi avem nevoie de el. Şi apuă când în veselia lui pe fiul s u de nas, ne zise: Iubi i-l pe acest ştrengar; s şti i c e o floare deă ţ ă ţ ă b iat, vă -o spun eu!

To i începur m a râde, afar de Garrone. El urm ciocnţ ă ă ă ind:— P cat, z u! Acum sunte i cu to ii împreun , ca nişte buniă ă ţ ţ ă

camarazi; dar peste câ iva ani, cine ştie pe unde ve i fi! Enrico şi Derossiţ ţ o s se fac avoca i sau profesori, sau mai ştiu eu ce; şi voi ceilal i ve iă ă ţ ţ ţ intra la vreo pr v lie sau v ve i apuca de vreun meşteşug, şi naiba ştieă ă ă ţ încotro ve i merge! Atunci, adio prieteni!ţ

— Vorb s fie! r spunse Derossi. Pentru mine, Garrone o s fieă ă ă ă vecin Garrone, Precossi, vecin Precossi, şi ceilal i asemenea, chiar de aşţ ajunge arul Rusiei; unde sŢ -or duce ei, merg şi eu!

— Bravo, s tr ieşti, b iete! strig b trânul Coretti, ridicând paharul.ă ă ă ă ă Aşa se vorbeşte creştineşte! Ciocneşte aici! Tr iasc to i camarazii,ă ă ţ tr iasc şi şcoala, care uneşte întră ă -o singur familie şi pe cei care au, şiă pe cei care n-au!

Noi ciocnir m cu to ii paharele cu el şi b ur m pentru ultima dat .ă ţ ă ă ă Iar el strig , golind paharul pân la fund: Tr iasc batalionul 401! Şi dacă ă ă ă ă ve i intra şi voi în lupt , ine iţ ă ţ ţ -v bine, cum neă -am inut noi, b ie i!ţ ă ţ

Se f cuse târziu. Coborâr m alergând şi cântând; meră ă geam inânduţ -ne de mân , to i la rând. Ajunser m la Pad, când înopta, şi oă ţ ă

mul ime de licurici zburau pretutindeni ca nişte scântei.ţTocmai în pia a prim riei ne desp r ir m, dup ce ne hot râr m sţ ă ă ţ ă ă ă ă ă

ne întâlnim cu to ii duminic , pentru a merge la teatru "Victor Emanuel",ţ ă s fim fa la împ r irea premiilor elevilor din şcolile de sear .ă ţă ă ţ ă

Ce zi frumoas ! Ce mul umit aş fi ajuns acas , dac nă ţ ă ă -aş fi întâlnit pe s rmana mea profesoar ! O întâlnii pe scara casei noastre, coboraă ă prin întuneric, şi fiindc m recunoscu, m apuc de amândou mâinileă ă ă ă ă şi-mi zise la ureche:

— Adio, Enrico, adu- i aminte de mine!ţB gai de seam c plângea. Urcai scara şi intrând în cas spuseiă ă ă ă

mamei:— Am întâlnit pe profesoara mea!— Se ducea s se culce în pat! r spunse mama, st pâninduă ă ă -şi cu

greu plânsul.Apoi ad ug cu jale, uitânduă ă -se drept în ochii mei:— Profesoarei tale, s rmana... îi e foarte r u!ă ă

Împ r irea premiilor la elevii meşteşugari.ă ţDuminic , 29.ă

Ne întâlnir m cu to ii, dup cum ne vorbiser m, în sala teatruluiă ţ ă ă "Victor Emanuel", ca s fim fa la împ r irea premiilor la elevii careă ţă ă ţ urmeaz la şcolile de sear .ă ă

Teatrul era tot aşa de în esat de lume ca în ziua de 14 martie; atâtţ numai c de ast dat , cea mai mare parte a publicului o alc tuiauă ă ă ă familiile de muncitori.

La parter era corul de elevi şi eleve. Ei cântar un imn frumos,ă închinat solda ilor mor i în Crimeea. Publicul, entuţ ţ ziasmat, aplaud şiă ceru s se repete. Îndat dup aceea, premian ii începur s treac peă ă ă ţ ă ă ă dinaintea primarului, prefectului şi a multor altor domni, care împ r eau:ă ţ

c r i, livrete de case de economie, diplome şi medalii.ă ţZ rii întră -un col al s lii, pe Zid raşul. El st tea lâng mama lui;ţ ă ă ă ă

ceva mai departe v zui pe directorul nostru şi capul roşcat şi zbârlit ală profesorului meu de clasa a II-a.

Trecur mai întâi elevii şcolilor de desen, giuvaiergii, gravorii înă lemn, litografii; trecur şi tâmplarii, şi zidarii: venir în urm elevii şcoliiă ă ă de comer , apoi elevii şcolilor de muzic ; printre aceştia se aflau şiţ ă câteva fete lucr toare îmbr cate de s rb toare; ele fur aplaudate cuă ă ă ă ă entuziasm.

În sfârşit, veni rândul şcolilor elementare de sear , şi aici începu să ă fie şi mai interesant.

Era, într-adev r, ceva frumos s vezi trecând b rba i în toat fireaă ă ă ţ ă de diferite vârste, de diferite meşteşuguri, îmbr ca i în felurite chipuri.ă ţ Treceau b rba i cu p rul c runt, copii de meşteşugari şi tineri în floareaă ţ ă ă vârstei. Copiii erau sprinteni şi veseli; b rba ii, sfioşi; iar publiculă ţ aplauda; şi pe cei mari, şi pe cei mici.

Lumea din sal nu râdea ca la distribu ia premiilor şcolilor noastre;ă ţ toate chipurile erau serioase, to i priveau cu b gare de seam .ţ ă ă

Mul i din premian i aveau nevestele şi copiii lor la parter. Unii dintreţ ţ copii, recunoscând pe p rin ii lor pe scen , îi chemau pe nume, îi ar tauă ţ ă ă cu degetul şi râdeau tare. Trecur rani, hamali: aceştia erau de laă ţă şcoala "Buoncompagni". Din şcoala "Cittadella" trecu un vopsitor de cizme, pe care tata îl cunoştea. Prefectul îi dete o diplom .ă

În urma lui v zui venind o namil de om, pe care mi se p ru c -l maiă ă ă ă v zusem, întră -adev r era tat l Zid raşului.ă ă ă

El c p t premiul al doilea. Îmi adusei aminte, c -l v zuă ă ă ă ă sem la el, în od i a din pod, când st tea lâng patul copilului s u bolnav, şi îmiă ţ ă ă ă îndreptai îndat privirile spre parter, ca s caut pe micul meu camarad.ă ă Bietul b iat se uita la tat l s u plin de bucurie şi ca să ă ă ă-şi ascundă emo ia, f cu botul de iepure.ţ ă

Deodat izbucnir aplauze zgomotoase. Întorsei capul spre scen şiă ă ă v zui pe un mic coşar sp lat la fa şi îmbr cat în hainele sale de lucru.ă ă ţă ă Primarul îi vorbea inându-l de mân . Dup el veni: un buc tar, unţ ă ă ă m tur tor municipal; acesta c p t o medalie.ă ă ă ă ă

Eram înduioşat, sim eam în mine un fel de respect pentru aceştiţ oameni, gândindu-m la munca grea ceă -şi impuseser ca s poată ă ă câştiga premiile. Cât munc peste munca lor! Câte ceasuri furateă ă somnului, acelui somn de care au aşa de mare nevoie. Ce povar , ei,ă s rmanii, mai to i c s tori i, cu grija casei şi a copiilor, să ţ ă ă ţ ă-şi mai fr mânte mintea neobişnuit cu înv tura! Şi ce greu trebuie s le fieă ă ăţă ă desenul şi scrierea cu mâinile lor groase şi în epenite în munci grele!ţ

Printre ei se afla şi un b iat de l c tuş, care, fu nevoit să ă ă ă-şi sumeată mânecile chiar acolo pe scen , ca să ă-şi poat lua premiul. Unii începură ă s râd , dar râsul lor fu îndat acoperit de aplauze. În urma lui veni ună ă ă biet b trân pleşuv şi cu barba alb . Trecur solda i de artilerie; aceştiaă ă ă ţ veneau la cursurile de sear de la şcoala noastr . Trecur şi vameşi,ă ă ă gardişti din aceia care ne p zesc şcolile şi apoi, elevii şcoă lilor de coruri începur , iar şi, s cânte imnul solda ilor c zu i în Crimeea, şi-l cântară ă ă ţ ă ţ ă de aceast dat cu aşa mult foc, pornit din fundul inimii, încât lumea niciă ă c mai cutez s bat din palme, atât era de emo ionat . To i ieşir mă ă ă ă ţ ă ţ ă din teatru încet şi f r zgomot.ă ă

Mul imea se r spândi întrţ ă -o clip pe str zi. Micul coşar st tea lângă ă ă ă uşa teatrului cu o carte legat în roşu la sub ioar . Mai mul i domni îlă ţ ă ţ înconjuraser şiă -i vorbeau cu blânde e. To i îşi luau ziua bun unii de laţ ţ ă al ii, strigânduţ -se pe nume dintr-o parte a str zii la cealalt . Era ună ă amestec de: meşteşugari, muncitori, b ie i, gardişti, profesori. Profesorulă ţ

meu de clasa a II-a ieşi din teatru cu doi solda i tunari.ţVedeai nevestele meşteşugarilor cu copii în bra e. Aceştia ineau înţ ţ

mânuşi e premiul tat lui lor şi-l ar tau cu fal trec torilor.ţ ă ă ă ă

Moartea profesoarei mele.

Pe când noi asistam la împ r irea premiilor, s rmana meaă ţ ă profesoar îşi d dea sufletul. A murit la dou dup amiaz , şapte zileă ă ă ă ă dup ce venise la mama. Directorul ne aduse ieri diminea această ţă ă trist ştire şi ad ug :ă ă ă

— Aceia dintre voi, care a i înv at cu dânsa, şti i ce bun era şi ceţ ăţ ţ ă mult îşi iubea elevii; era o adev rat mam pentru ei. Să ă ă -a dus, a trecut acuma, s rmana, în via a veşnic ! O boal cumplit o chinuia de mult.ă ţ ă ă ă Dac nă -ar fi fost nevoit s munceasc ca să ă ă ă-şi câştige traiul, ar fi sc pat. Şiă -ar fi putut lungi via a cu câteva luni, dac ar fi cerut concediu;ţ ă dar ea a voit s stea cu elevii s i pân la ceasul din urm .ă ă ă ă

Sâmb t seara, la 17 ale lunii, ea plec de la şcoal cu tristulă ă ă ă presentiment, c nu avea să ă-şi mai vad copiii. Le mai dete pove e bune,ă ţ îi s rut pe to i şi plec plângând. Nă ă ţ ă -o s-o mai vede i niciodat . S nu oţ ă ă uita i, copii!ţ

Micul Precossi, care fusese elevul ei în clasa I, plec uşor capul peă banc şi începu s plâng .ă ă ă

Ieri sear când am ieşit de la şcoal , ne duser m cu to ii la casaă ă ă ţ moartei, ca s-o înso im pân la biseric . Dricul cu doi cai st tea laţ ă ă ă poart , şi în strad se afla mult lume; to i vorbeau încet.ă ă ă ţ

G sir m acolo: pe directorul nostru, pe profesorii şi profesoareleă ă şcolii noastre. Veniser profesoarele altor şcoli unde s rmana Delcatiă ă d duse mai înaine lec ii. Erau mai to i copilaşii din clasa ei: mamele lor îiă ţ ţ ineau de mân . Era de asemenea o mul ime de b ie i din alte clase şiţ ă ţ ă ţ

vreo cincizeci de fete din şcoala Baretti. Unele aduceau jerbe; altele, buche ele de trandafiri. Dricul era împodobit cu ghirlande de flori şi cu oţ coroan mare pe panglia c reia se citea aceast inscrip ie: ă ă ă ţ Scumpei lor profesoare, vechile eleve din clasa a IV-a. Sub aceast coroan era unaă ă mic , adus de micii s i elevi. In mul ime se z reau nenum rateă ă ă ţ ă ă servitoare cu lumân ri aprinse în mân , trimise de st pânele lor. Doiă ă ă servitori în livrea ineau f clii aprinse. Un domn bogat, tat l unui elev alţ ă ă ei, trimisese tr sura îmbr cat toat în m tase alb . Lumea seă ă ă ă ă ă îngr m dea la poart . Mai toate elevele plângeau.ă ă ă

Aşteptar înc ceva timp în t cere. În sfârşit, coborâr coşciugul şi,ă ă ă ă când îl aşezar pe dric, unii din copiii din clasa ei începur s plâng şiă ă ă ă s ipe. Să ţ -ar fi zis c în eleseser numai atunci, micu ii, c le muriseă ţ ă ţ ă profesoara. Mamele lor fur nevoite s plece cu ei.Dricul porni. Înainteaă ă lui mergeau fetele din azilul "Concep iuni", îmbr cate în verde închis; şiţ ă apoi acelea din azilul "Maria", în alb; apoi veneau preo ii. În urma driculuiţ mergeau: profesorii, profesoarele şi elevii din clasa I, mul i din alte claseţ şi mul imea. Lumea care se strângea pe la ferestre şi pe la por i v zândţ ţ ă atâ ia copii şi coroane, zicea:ţ

— Trebuie s fie vreo profesoar ; p cat de ea, s rmana!ă ă ă ăMamele care îşi duceau copiii de mân , plângeau mai toate.ăCând am ajuns la biseric , luar coşciugul de pe dric şi-l duser înă ă ă

fa a altarului. Profesoarele aşezar coroanele împrejurul lui, copiii îlţ ă acoperir cu buchete de trandafiri şi lumea strâns împrejur cuă ă lumân rile aprinse în mân , începu s cânte rug ciunea mor ilor. După ă ă ă ţ ă ce preotul zise "veşnica pomenire", lumân rile se stinser şi lumeaă ă plec , iar biata moart r mase singur în biserica întunecoas şi rece.ă ă ă ă ă

S rmana mea profesoar , aşa de bun cu mine, atât de r bd toare,ă ă ă ă ă care muncise atâ ia ani!... Şiţ -a l sat pu inele ei c r i elevilor s i; unuiaă ţ ă ţ ă c limara, altuia un tablou, şiă -a împ ră it tot ce avea.ţ

Cu dou zile înainte de a muri, spusese directorului s nu permită ă ă micilor ei elevi s o înso easc la mormânt, ca nu cumva s seă ţ ă ă îmboln veasc de mult plâns.ă ă

A f cut mult bine, a suferit, a murit! S rman profesoar ! Ai r masă ă ă ă ă singur în biserica rece şi întunecoas ! Odihneşteă ă -te în pace, bun şiă iubitoare prieten , dulce şi trist amintire a copil riei mele!ă ă ă

Mul umiri.ţMiercuri, 29.

S-ar fi zis c biata profesoar a voit să ă ă-şi sfârşeasc anul şcolar; c ciă ă s r cu a a murit numai cu trei zile înainte de aă ă ţ -şi sfârşi lec iile.ţ

Poimâine o s auzim cea din urm povestire lunar . Titlul ei esteă ă ă "Naufragiul" şi apoi... s-a sfârşit!

Sâmb t , 1 iulie, încep examenele. A mai trecut un an! De nă ă -ar fi murit biata mea profesoar , să -ar fi sfârşit cu bine.

Când m gândesc la ce ştiam în octombrie trecut, îmi pare c ştiuă ă acum mult mai mult. Cu câte lucruri noi mi-am înzestrat eu mintea! Scriu mai bine şi-mi exprim mai l murit gândurile mele; aş putea chiar s facă ă socoteli pentru mul i din cei mari care nu ştiu şi sţ ă-i ajut în afacerile lor; pricep mult mai lesne şi pot s în eleg tot ce citesc. Sunt foarteă ţ mul umit. Trebuie îns ca s m rturisesc c mul i mţ ă ă ă ă ţ -au îndemnat şi m-au ajutat ca s înv , unii întră ăţ -un chip, al ii întrţ -altul, acas , la şcoal , peă ă strad , pretutindeni unde mă -am dus şi unde am v zut ceva. Azi, leă mul umesc tuturor. Mul umesc mai întâi bunului meu profesor, care aţ ţ fost atât de îng duitor şi de blând cu mine, pentru care a fost o muncă ă grea cel mai mic progres, de care eu m bucur. Şi ie î i mul umescă ţ ţ ţ Derossi, iubitul meu camarad, pentru explica iile ce miţ -ai dat cu atâta bun voin , f cânduă ţă ă -m s în eleg lucruri grele, care mă ă ţ -ar fi încurcat la examen. Î i mul umesc şi ie, Stardi, harnic şi st ruitor b iat, c ci miţ ţ ţ ă ă ă -ai ar tat c o voin statornic biruieşte tot. Asemenea îi mul umesc şiă ă ţă ă ţ bunului şi generosului Garrone, care îmbuneaz pe to i acei care-lă ţ cunosc şi-l înconjoar . Precossi, Coretti, care miă -a i dat totdeaunaţ exemplul r bd rii în dureri şi al veseliei la munc , v mul umesc şi vou .ă ă ă ă ţ ă V mul umesc tuturor, dar mai mult decât oricui î i mul umesc ie, bunulă ţ ţ ţ ţ meu tat , care miă -ai fost cel dintâi profesor, cel dintâi prieten; ie, careţ mi-ai dat atât de multe şi bune pove e şi mţ -ai înv at atâtea lucruri! Peăţ când lucrai pentru mine, ascunzându-mi necazurile tale, te sileai în acelaşi timp, să-mi înlesneşti studiul şi să-mi înfrumuse ezi via a. Î iţ ţ ţ mul umesc din suflet şi ie, bun mam , îngerul meu p zitor şiţ ţ ă ă ă binecuvântat, care ai împ r it cu mine toate bucuriile şi toate suferin ele,ă ţ ţ care ai înv at, teăţ -ai obosit şi ai plâns cu mine, mângâindu-mi fruntea cu o mân şi ar tânduă ă -mi cerul cu cealalt .ă

Îngenunchez înaintea voastr , cum f ceam când eram copil, şi vă ă ă mul umesc cu toat c ldura, cu toat recunoştin a ce a i inspiratţ ă ă ă ţ ţ sufletului meu în aceşti doisprezece ani de jertf şi de iubire.ă

Naufragiul.(Ultima povestire lunar )ă

Sunt câ iva ani de atunci! întrţ -o diminea de decembrie, un vaporţă

mare p r sea Liverpool şi pornea spre insula Malta. Pe el se aflau pesteă ă dou sute de persoane, socotind şi cei şaptezeci de marinari aiă echipajului. C pitanul şi mai to i marinară ţ ii erau englezi.

Printre c l tori se aflau şi câ iva italieni: trei doamne, un preot şi oă ă ţ trup de muzican i. Timpul era întunecos.ă ţ

Un b iat italian, cam de doisprezece ani, frumos la fa , st teaă ţă ă singur la o parte, în salonul c l torilor de clasa a IIă ă -a. Era cam mic pentru vârsta lui, dar voinic şi, dup chipul lui îndr zne şi hot rât, se vedea că ă ţ ă ă este sicilian. Se aşezase pe o gr mad de funii şi se proptea de ună ă geamantan vechi şi rupt în care îşi vârâse toat averea sa. Era oacheş laă chip şi p rul s u negru şi cre îi c dea pe umeri. Bietul b iat eraă ă ţ ă ă îmbr cat s r c cios; îşi pusese pe spinare un tartan zdren ros şi oă ă ă ă ţă geant veche de piele îi atârna de um r. St tea pe gânduri şi se uita laă ă ă c l tori, la vapor, la marinarii careă ă -i treceau repede pe dinainte şi la marea neliniştit . Înf işarea lui, d dea pe fa c îndurase, de curând, oă ăţ ă ţă ă mare nenorocire. Avea un chip copil resc şi expresia unui om mare.ă

Nu trecuse mult de la plecarea vaporului şi se ivi un marinar b trână cu p rul c runt, aducând de mân o feti . Acesta se opri în fa a miculuiă ă ă ţă ţ sicilian şi-i zise:

— Mario, iat , î i aduc o tovar şe de drum!ă ţ ăL s aici copila şi se dep rt .ă ă ă ăFeti a se aşez şi ea jos, lâng b iat, pe gr mada de funii.ţ ă ă ă ăSe uitar unul la altul.ă— Unde mergi! o întreb sicilianul.ă— La Malta! r spunse feti a. Tata şi mama m aşteapt acolo. Mă ţ ă ă ă

duc la ei. Pe mine m cheam Iulia Fagiani.ă ăB iatul t cu.ă ăPu in dup aceea, Mario scoase din geant pâine şi poame uscate.ţ ă ă

Feti a avea pesme i. Mâncar împreun .ţ ţ ă ă— Bucura iţ -v ! strig un marinar italian, trecând repede. O s fieă ă ă

dans mare, în curând!Vântul creştea din ce în ce, vaporul se cl tina tot mai tare; dar copiiiă

care nu sufereau de r ul de mare, nici nu b gau de seam .ă ă ăFeti a zâmbea mereu. Era cam tot de vârsta tovar şului s u, darţ ă ă

mult mai înalt , oacheş , ca şi el, şi slab ; crescut în lipsuri, s r cu a,ă ă ă ă ă ă ţ era îmbr cat cât se poate de prost. P rul îi era scurt şi cre . Purta oă ă ă ţ basma roşie pe cap şi la urechi avea cercei de argint.

Pe când mâncau, îşi povestir nenorocirile lor. Mario era orfan. Tat lă ă s u, meşteşugar, murise de curând la Liverpool, şi consulul italian îlă trimitea în ara sa, la Palermo, unde bietul b iat mai avea rudeţ ă dep rtate.ă

Pe feti o luase de un an, o m tuş , care o iubea ca pe fata ei, şi oţă ă ă dusese cu dânsa la Londra. P rin ii copilei fiind s raci, o d duser cuă ţ ă ă ă n dejdea s moşteneasc pe m tuşă ă ă ă ă-sa. Din nenorocire, m tuşa muriseă dup câteva luni, c lcat de un omnibuz, şi nuă ă ă -i l sase nici un ban.ă Consulul italian o trimitea şi pe dânsa în Italia şi întâmplarea f cuse caă amândoi s rmanii copii s fie încredin a i aceluiaşi marinar.ă ă ţ ţ

— P rin ii mei, ad ug copila, credeau c m voi întoarce la eiă ţ ă ă ă ă bogat şi iată ă-m tot aşa de s rac . Dar ei m iubesc, şi o s mă ă ă ă ă ă primeasc bucuroşi. Dar fr iorii mei, s r cu ii! Am patru. Eu sunt ceaă ăţ ă ă ţ mai mare; îi îmbrac, îi îngrijesc, ce bine o s le par când m voră ă ă revedea! O s intru la ei în vârful picioarelor. Vai! îndr cit mai eă ă ă marea!... Apoi începu iar şi: Te duci şi tu la p rin i?ă ă ţ

— M duc la rude..., dac vor vrea s m primeasc ! r spunseă ă ă ă ă ă Mario, cu întristare.

— Nu te iubesc?

— Nu ştiu!— Eu împlinesc treisprezece ani la Cr ciun! zise copila.ăÎncepur apoi s vorbeasc : despre mare, despre oameă ă ă nii ce se

învârteau în jurul lor. St tur împreun toat ziua. C l torii credeau chiară ă ă ă ă ă c sunt fra i. Feti a cârpea un ciorap, b iatul st tea pe gânduri, marea seă ţ ţ ă ă înfuria din ce în ce mai tare. Seara, desp r induă ţ -se, feti a zise lui Mario:ţ

— Noapte bun !ă— Noaptea n-are s fie bun pentru nimeni, bie ii mei copii! ziseă ă ţ

marinarul italian care trecea alergând, fiind chemat de c pitan.ăB iatul voia s r spund şi el prietenei sale:ă ă ă ă— Noapte bun ! Când o împroşc tur neaşteptat îl izbi f r vesteă ă ă ă ă ă

şi-l azvârli pe banc .ă— Doamne sfinte! Te-ai lovit, î i curge sânge! strig feti a, apropiiţ ă ţ n-

du-se de el.C l torii care fugeau s se ad posteasc prin cabine, nuă ă ă ă ă -i b gar înă ă

seam . Mario r m sese ame it; copila îngeă ă ă ţ nunche dinaintea lui, îi şterse sângele de pe frunte, şi sco ânduţ -şi basmaua roşie de pe cap, îl leg cuă ea. Când b iatul plec uşor capul, ca să ă ă-l lege, îi pic pu in sânge dină ţ ran pe rochia ei cea galben şi iă ă -o p t . Mario îşi reveni îndat în fire.ă ă ă

— iŢ -e mai bine? întreb copila.ă— Da, n-am nimic! r spunse el.ă— Noapte bun !ă— Noapte bun ! ad ug Iulia.ă ă ăAmândoi coborâr în dormitorul lor. Marinarul prezisese bine.ă

C l torii nici nu adormiser şi o furtun îngrozitoare izbucni deodat .ă ă ă ă ă Valuri furioase n v lir asupra corabiei, sf râmar un catarg, r pir treiă ă ă ă ă ă ă b rci fixate de vapor şi patru boi ce st teau la prora navei, ca şi cum ar fiă ă m turat nişte frunze uscate. Prin cabine începuse o tulburare, o înv lmă ă ă-şeal , o spaim de nespus. Unii ipau, al ii plângeau, al ii se rugau: eraă ă ţ ţ ţ ceva înfior tor. Furtuna creştea mereu. Spre rev rsatul zorilor, eaă ă ajunsese la culmea furiei sale. Valuri uriaşe loveau vaporul în toate laturile şi n p deau pe punte, zdrobind, m turând şi rostogolind în mareă ă ă tot ce întâmpina în calea lor. Platforma care acoperea maşinile fu sf râmat şi apa n v li prin sp rtur cu un zgomot însp imânt tor,ă ă ă ă ă ă ă ă stinse focul. Maşiniştii fugir înfricoşa i. Atunci, apa începu s p trundă ţ ă ă ă pretutindeni.

Un glas puternic strig :ă— S ri i la pompe!ă ţEra glasul c pitanului. Marinarii alergar la pompe, dar un vală ă

puternic izbi furios f r de veste spatele vaporului, sf râm parapetul şiă ă ă ă un şuvoi de ap p trunsese în untru.ă ă ă

To i c l torii, mai mult mor i decât vii, se strânser în salon.ţ ă ă ţ ă C pitanul, galben la fa , ap ru în mijlocul lor.ă ţă ă

— C pitane! C pitane, strigar to i deodat . Ce ne facem? Cumă ă ă ţ ă st m? Ce speran ne dai? Scapă ţă ă-ne, c pitane, scapă ă-ne, pentru numele lui Dumnezeu!

C pitanul aştept s se potoleasc strig tele, apoi zise cu glasă ă ă ă ă liniştit:

— Nu mai e n dejde de sc pare!ă ăTo i amu ir de groaz . O singur femeie strig :ţ ţ ă ă ă ă— Fie- i mil , Doamne!ţ ăC l torii r maser câtva timp în acea t cere însp imână ă ă ă ă ă t toare,ă

uitându-se unii la al ii, pieri i la fa . Marea mugea mereu, vaporul pluteaţ ţ ţă cu mare greutate.

C pitanul vru s încerce o sc pare şi porunci s se dezlege o barcă ă ă ă ă şi s o coboare pe mare. Cinci marinari ină trar întră -însa, dar luntrea nici

nu apucase s ating undele, când un val uriaş o şi rostogoli. Doiă ă marinari se înecar . Unul din ei era b trânul italian; ceilal i abia putură ă ţ ă s se aga e de funii şi s se urce pe bastiment.ă ţ ă

Atunci chiar marinarii pierdur orice speran şi dou ceasuri după ţă ă ă aceasta, bastimentul se şi scufundase la parapet.

O scen îngrozitoare se petrecea în acest timp pe bordul vaporului.ă Mame disperate strângând pe copilaşii lor la sân; prietenii se îmbr işau,ăţ dându-şi ultimul adio: unii coborau prin cabine, ca s nu mai vad mareaă ă cu ochii. Un c l tor se împuşc şi c zu mort pe scara cabinelor. Mul i dină ă ă ă ţ acei nenoroci i se ag au în disperarea lor unii de al ii, îşi frţ ăţ ţ ământau mâinile, c deau leşina i. Unii îngenuncheau dinaină ţ tea preotului cerându-i binecuvântarea. Copiii ipau, lumea r cnea. Se auzeau glasuri ascu ite şiţ ă ţ stranii; se vedeau persoane înm rmurite, nemişcate, cu ochii mari,ă holba i şi a inţ ţ ti i f r privire; p reau c înnebuniser . Z reai pretutindeniţ ă ă ă ă ă ă chipuri pe care se întip rise moarteă a.

Cei doi copii, Iulia şi Mario, se ag aser de un catarg al vaporului şiăţ ă priveau marea nesim itori, f r s clipeasc .ţ ă ă ă ă

Marea se potolise pu in, dar vaporul se scufunda cu încetul. Numaiţ câteva minute şi valurile aveau să-l înghit .ă

— Dezlega i şalupa! strig c pitanul.ţ ă ăCea din urm şalup , singura r mas , fu îndat coborât în mare.ă ă ă ă ă ă

Paisprezece marinari s rir întră ă -însa.C pitanul r mase pe vapor.ă ă— C pitane! strigar cei din barc , vino cu noi.ă ă ă— Nu, b ie i! Trebuie s mor la postul meu! r spunse c pitaă ţ ă ă ă nul.— Vino, vino, poate c vom întâlni un vapor care s ne scape; vino,ă ă

de unde nu, eşti pierdut!— Nu, r mân aici!ă— Mai avem un loc! strigar marinarii, adresânduă -se c l torilor. Oă ă

femeie, s vin o femeie!ă ăO biat femeie, sus inut de c pitan înaint , dar v zând dep rtareaă ţ ă ă ă ă ă

la care se afla şalupa nu cutez s sar şi leşin . Toate celelalte femeiă ă ă ă de pe vapor erau şi ele leşinate sau pe moarte.

— S vin un b iat! mai strigar marinarii.ă ă ă ăLa aceast chemare, micul sicilian şi tovar şa lui, care pân atunciă ă ă

r m seser împietri i în fa a acelui spectacol îngrozitor, se deşteptară ă ă ţ ţ ă deodat din acea letargie, şi împinşi de puternicul instinct al vie ii,ă ţ alergar spre parapeă tul vaporului, strigând amândoi deodat :ă

— Eu! Eu! Şi se îmbrânceau ca dou animale s lbaă ă tice.— Da iţ -ne pe cel mai mic! strigar de jos. Luntrea este preaă

înc rcat , s vin cel mai mic!ă ă ă ăIulia, auzind aceste cuvinte, r mase ca tr snit , l s braă ă ă ă ă ele în jos şiţ

se uit la Mario, cu ochii stinşi.ăMario se uit şi el la ea; v zu pata de sânge pe rochia ei şiă ă -şi aduse

aminte de bun tatea cu care îl îngrijise. Deodat se ivi pe chipul luiă ă lumina unui gând dumnezeiesc.

— Mai repede! strigar cu ner bdare marinarii de jos, plec m!ă ă ăMario, hot rât, strig cu un glas care nu mai p rea a fi al lui.ă ă ă— Lua iţ -o pe dânsa, e mai uşoar , mergi tu, Iulio, tu ai p rin i, euă ă ţ

sunt orfan! Î i dau locul meu, duţ -te!— Arunc-o jos! îi strigar marinarii.ăMario apuc pe Iulia de mijloc şi o azvârli în mare. Copila ip şiă ţ ă

c zu în ap , dar un marinar o apuc de bra şi o trase în barc .ă ă ă ţ ăB iatul st tea în picioare pe marginea vaporului, cu fruntea ridicat ,ă ă ă

cu p rul în vânt, nemişcat, sublim.ăLuntrea porni, şi sc p cu greu de vârtejul ceă ă -l pricinuia scufundarea

vaporului.Atunci, copila, care r m sese pân aici ca şi lipsit de sim uri, îşiă ă ă ă ţ

ridic ochii c tre Mario şi izbucni în lacrimi.ă ă— Adio! îi r spunse b iatul, ridicând mâinile spre cer.ă ăLuntrea înainta repede pe marea agitat , cerul era întunecos. Peă

vapor nu se mai v ita nimeni. Apa ajunsese pân la marginea pun ii.ă ă ţDeodat , b iatul c zu în genunchi, încruciş mâinile şi ridic ochiiă ă ă ă ă

spre cer.Iulia, îngrozit , îşi acoperi fa a cu amândou mâinile şi când ridică ţ ă ă

iar şi capul, vaporul disp ruse.ă ă

IULIE

Cea din urm pagin a mamei mele.ă ăSâmb t , 1 iulie.ă ă

A trecut şi acest an şcolar, Enrico drag , şi m bucur c , dreptă ă ă amintire a ultimei zile, î i r mâne întip rit în minte chipul viteazuluiţ ă ă b iat, care şiă -a dat via a, ca s scape pe aceea a prietenei sale.ţ ă

Peste câteva zile o s te despar i de profesorii şi de camarazii t i şi,ă ţ ă pe lâng aceasta, am să ă- i dau şi o veste trist . Desp r irea nţ ă ă ţ -are s fieeă numai pentru câteva luni, ci poate chiar pentru totdeauna. Tat l t u dină ă cauza profesiei sale este silit s p r seasc Turinul şi noi, fireşte, o să ă ă ă ă mergem cu dânsul. Plec m la toamn , astfel c tu vei fi nevoit s intri înă ă ă ă alt şcoal .ă ă

Î i pare r u, nu este aşa, Enrico! Şi cum s nuţ ă ă - i par r u! Suntţ ă ă încredin at cţ ă ă- i iubeşti vechea ta şcoal , unde timp de patru ani, aiţ ă avut bucuria s te duci de dou ori pe zi la înv tur , s te întâlneşti cuă ă ăţă ă ă aceiaşi colegi, profesori şi p rin i; unde tat l t u şi mama ta veneauă ţ ă ă voioşi s te aştepte la ieşire. Sigur că ă- i iubeşti şcoala, unde i sţ ţ -a deschis mintea, unde ai întâlnit atâ ia tovar şi buni, unde fiecare cuvântţ ă ce ai auzit a fost pentru binele t u. Chiar pedepsele iă ţ -au folosit. P streaz totdeauna aceast dulce amintire şi iă ă ă -a i r mas bun din inim ,ţ ă ă de la to i aceşti dr g laşi b ie i. Unii din ei vor ti supuşi poate laţ ă ă ă ţ neajunsuri, îşi vor pierde p rin ii; al ii vor muri tineri: al ii îşi vor v rsaă ţ ţ ţ ă sângele pe câmpul de b taie; mul i se vor face cinsti i şi buniă ţ ţ meşteşugari, p rin i muncitori, şi cine ştie dac vreunul din ei nu o să ţ ă ă aduc vreun mare folos rii sale, şi nuă ţă -şi va câştiga un renume prin vreo fapt însemnat ! Despartă ă ă-te de ei cu iubire. Las o p rticic dină ă ă inima ta în aceast mare familie pe care tat l t u şi mama ta o iubesc,ă ă ă pentru c ea teă -a iubit pe tine; în care ai intrat copilaş şi din care ieşi fl c u în toat firea.ă ă ă

Şcoala iţ -a fost mam ; ea teă -a luat din bra ele mele pe când nu ştiaiţ înc s vorbeşti desluşit şi acum mi te înapoiaz mare, voinic, bun şiă ă ă silitor. Eu o binecuvântez, iar tu s nu o ui i niciodat , fiul meu. E chiară ţ ă cu neputin s o ui i. O s te faci mare, o s colinzi lumea, o s veziţă ă ţ ă ă ă oraşe mari, monumente minunate şi o s ui i multe din lucrurile v zute;ă ţ ă dar cl direa modest cu obloanele ferestrelor închise, mica gr diniă ă ă ţă unde a îmbobocit cea dintâi floare a inteligen ei tale, î i vor r mâneţ ţ ă întip rite în inim şi i le vei aminti pân la cea din urm zi a vie ii tale,ă ă ţ ă ă ţ precum eu îmi voi aminti în veci casa în care am auzit pentru prima oară glasul t u.ă

Mama ta.

Examenul.Mar i, 4.ţ

Iată-ne la examen! În str zile de primprejurul şcolii nici nu se maiă aude vorbindu-se de altceva. P rin i, copii, guă ţ vernante: to i vorbescţ despre note, teme, medii, promov ri şi repeti ii. i se face mil , cândă ţ Ţ ă vezi p rin ii îngrijora i, aducând pe copiii lor de mân şi auzinduă ţ ţ ă -i cum le dau cele din urm pove e. Mamele îi aduc pân la banc şi se uit să ţ ă ă ă ă vad dac au cerneal ; le încearc peni ele şi, plecând, se mai întorcă ă ă ă ţ spre ei de la pragul uşii, ca s le mai strige:ă

— Fii cu inim , cu b gare de seam , nu te z p ci! Ne d duse caă ă ă ă ă ă profesor supraveghetor pe domnul Coatti, acela cu barb neagr , careă ă vorbeşte copiilor cu un glas înfior tor şi nu pedepseşte niciodat . Uniiă ă din b ie i erau galbeni ca ceara.ă ţ

Când profesorul dezlipi plicul trimis de la prim rie, în care se aflaă problema, nu se mai auzi nici o suflare. Domnul Coatti ne dict problemaă tare, uitându-se când la unul, când la altul cu o privire amenin toare.ţă Cu toate acestea se vedea bine c , dac ar fi putut s ne dicteze înă ă ă acelaşi timp şi dezlegarea ei, ca s trecem to i clasa, ar fi f cută ţ ă -o din tot sufletul.

Începur m lucrarea şi, dup o or de munc , mul i din b ie iă ă ă ă ţ ă ţ începur s se tulbure, fiindc problema era lung şi grea. Unul începuă ă ă ă s plâng . Crossi îşi d dea cu pumnul în cap. O mare parte din ei nu suntă ă ă vinova i dac nu ştiu; bie ii b ie i nţ ă ţ ă ţ -au vreme s înve e şi p rin ii nu seă ţ ă ţ îngrijesc de ei. Din fericire, Providen a întrupat în bunul nostru Derossiţ ă nu era departe. El f cea în toate chipurile, ca s le vin în ajutor. Leă ă ă trecea cu mare îndemânare câte o cifr , sau le sufla opera ia f r aă ţ ă ă atrage b garea de seam a nim nui. El îngrijea de to i, ca şi cum ar fiă ă ă ţ fost profesorul nostru. Garrone, fiind tare la aritmetic , ajuta şi el pe câtă putea. Ajuta, chiar devenise foarte amabil. Stardi st tu mai mult de ună ceas nemişcat, cu ochii pe problem , cu fruntea în mâini, apoi o dezlegă ă în cinci minute.

Profesorul se plimba printre b nci, strigând:ă— T cere, fi i linişti i! Şi când vedea pe vreunul tulburat, îlă ţ ţ

însufle ea cu privirea.ţPe la unsprezece, uitându-m printre z brele, v zui mul i p rin iă ă ă ţ ă ţ

care se plimbau cu ner bdare. Recunoscui pe tat l lui Precossi, aşa cumă ă ieşise de la lucru, cu obrazul înnegrit de c rbuni şi de fum. Era şi mamaă lui Crossi, precupea a, mama lui Nelli, îmbr cat în negru; biata femeieţ ă ă nu putea s stea locului de neliniştit ce era. Pu in înainte de dou să ă ţ ă -prezece, sosi tata şi îşi ridic ochii la fereastra unde ştia c stau eu.ă ă Scumpul meu tat ! La dou sprezece punct sfâră ă şir m to i. Când am ieşit,ă ţ ce îmbulzeal ! P rin ii alergau la copii întrebânduă ă ţ -i, luându-le caietele şi r sfoinduă -le.

— Câte opera ii vi sţ -au dat? Ce total v-a ieşit? Sc derea cum iă ţ -a ieşit? Dar virgula zecimalelor?

Profesorii erau chema i în dreapta şi în stânga; nu mai ştiau cui sţ ă r spund mai întâi. Tata îmi lu din mân copia mâzg lit , se uit la eaă ă ă ă ă ă ă şi-mi spuse c e bine.ă

Lâng noi st tea l c tuşul, se uita şi el la lucrarea fiului s u, dar eraă ă ă ă ă cam încurcat, bietul om, c ci nu prea se pricepea.ă

— Te rog, domnule, zise el tatii, te rog, spune-mi totalul.Tata îi spuse cifra. El se uit la caietul fiului s u; cifra era exact .ă ă ă— Bravo b iete! strig el, foarte mul umit.ă ă ţ

Privirile tatii şi ale l c tuşului se întâlnir şi îşi zâmbir unul altuia,ă ă ă ă ca doi buni prieteni.

Tata îi întinse mâna, el i-o strânse şi se desp r ir zicând:ă ţ ă— Acum s vedem la oral!ăAbia f cusem câ iva paşi şi auzir m pe cineva cântând voios; neă ţ ă

întoarser m, cânta l c tuşul.ă ă ă

Cel din urm examen.ăVineri, 7.

Azi diminea am sfârşit examenul oral. La ora opt şi un sfertţă începur s ne cheme patru câte patru în sala cea mare.ă ă

Directorul şi patru profesori, între care şi domnul profesor Perboni, st teau în jurul unei mese învelite cu postav verde. Am fost chemat şi euă printre cei patru dintâi. Drept s spun, bun e profesorul nostru! Aziă diminea am v zut mai bine decât oricând, ce mult ine la noi! Nu neţă ă ţ pierdea nici o clip din ochi. Când vedea c ne încurc m în r spună ă ă ă suri, schimba fe e, fe e, şi dac r spundeam bine, se înveţ ţ ă ă selea, ne f cea oă mul ime de semne cu mâinile, cu capul, p rea c ar fi vrut s ne spun :ţ ă ă ă ă E bine! Nu, nu e bine! Bag de seam ! Mai rar! Fii cu inim !ă ă ă

Dac ar fi putut, ar fi fost în stare s ne sufle tot Chiar dac p rin iiă ă ă ă ţ noştri ar fi fost în locul lui, nu ne-ar fi putut ajuta mai mult. Îmi venea să-i strig în gura mare:

— Mul umesc!ţCând profesorii îmi spuser :ă— Bine, b iete! Po i s te duci! Ochii lui scânteiar de bucurie.ă ţ ă ăM-am înapoiat în clas , ca să ă-l aştept pe tata. B ie ii erau înc maiă ţ ă

to i acolo. M aşezai lâng Garrone şi m întristai la gândul c st teamţ ă ă ă ă ă pentru cea din urm oar lâng el. Nuă ă ă -i spusesem înc nimic despreă plecarea noastr din Turin. El st tea plecat pe banc , împodobind cuă ă ă desene marginile unui portret al tat lui s u, om înalt şi voinic, îmbr cată ă ă în haine de maşinist, cu chipul tot aşa de bun şi de serios ca al fiului s u.ă C maşa lui Garrone se desf cuse pu in la piept şi z rii cruciuli a de aură ă ţ ă ţ ce i-o d duse mama lui Nelli, când aflase că -a ocrotit pe fiul ei.

N-avem ce face, trebuia să-i spun; de aceea, prinzând inim , iă -am zis:

— Ştii, Garrone, c tata pleac detot din Turin?ă ă— Pleci şi tu cu el? m întreb Garrone.ă ă— Desigur! îi r spunsei.ă— Aşadar, nu o s mai fim împreun în clasa a IVă ă -a!— Nu! îi zisei, încercând să-mi ascund p rerea de r u.ă ăGarrone t cu câtva timp şi îşi continu desenul: apoi îmi zise f ră ă ă ă

să-şi ridice ochii:— O să- i aduci tu aminte de camarazii t i din claţ ă sa a treia?— Da, f r îndoial ! îi r spunsei, de to i şi mai cu seam de tine...ă ă ă ă ţ ă

Cine ar putea s te uite?ăEl se uit lung la mine, cu o privire serioas , una din acele priviriă ă

care spune o mul ime de lucruri, şi nu zise nimic, dar îmi întinse mânaţ stâng , pref cânduă ă -se c vrea să ă-şi urmeze desenul cu cealalt . Euă strânsei din toate puterile mâna aceea zdrav n şi prietenoas .ă ă ă

În momentul acela intr în clas profesorul nostru, vesel şi aprins laă ă fa . El ne spuse repede:ţă

— Bravo, b ie i! Bine a i ieşit! De vor r spunde tot aşa şi cei care auă ţ ţ ă mai r mas, va fi minunat! Fi i cu inim , copii: eu sunt foarte mul umit!ă ţ ă ţ

Şi ca s ne arate mul umirea sa şi mai cu seam s ne înveselească ţ ă ă ă

şi pe noi, se pref cu imediat c alunec şi c se sprijin de zid, ca s nuă ă ă ă ă ă cad .ă

S glumeasc el aşa! Domnul Perboni, pe care nuă ă -l v zusemă niciodat , nici m car zâmbind.ă ă

Gluma aceasta, copil reasc , ni se p ru aşa de ciudat .ă ă ă ăClipa aceea de veselie era pentru el unica r splat dup nou luniă ă ă ă

de munc , de r bdare şi de neodihn !ă ă ăPentru aceasta muncise el atâta timp şi venise de atâtea ori s neă

fac lec ia, chiar fiind bolnav, bunul nostru proă ţ fesor? Iat tot ce cerea deă la noi, bietul profesor, în schimbul atâtor trude şi griji! Mi se pare că mult vreme o să ă-mi aduc aminte de dânsul, cum a glumit, şi când voi fi mare, dac va mai tr i şiă ă -l voi întâlni, îi voi spune c gluma lui mă -a atins la inim , şi voi s ruta cu respect capul s u alb.ă ă ă

Adio.

La ora dou sprezece ne aflam cu to i pentru cea din urm oar laă ţ ă ă şcoal , ca s afl m rezultatul examenelor şi s ne lu m certificatele deă ă ă ă ă promovare.

Strada era plin de p rin i, care cotropiser pân şi sala cea mare.ă ă ţ ă ă Mul i intraser chiar prin clase, îngr m dinduţ ă ă ă -se pân aproape deă catedra profesorului. În clasa noastr umpluser tot locul dintre perete şiă ă b nci.ă

Veniser , tat l lui Garrone, mama lui Derossi, l c tuşul Precossi,ă ă ă ă Coretti, doamna Nelli, precupea a, tat l Zid raşului, tat l lui Stardi şiţ ă ă ă mul i al ii pe care nuţ ţ -i mai v zusem. Se auzea de pretutindeni ună murmur de glasuri, o zbârnâial de parc eram la târg. Intr profesorul şiă ă ă se f cu o mare t cere.ă ă

El inea în mân catalogul şi începu îndat s strige.ţ ă ă ă— Abatucci, promovat. Archini, promovat, Zid raşul, promovat.ă

Crossi, promovat!Dup aceea citi tare: Derossi, promovat cu premiă ul I.To i p rin ii care erau de fa şiţ ă ţ ţă -l cunoşteau îi ziser :ă— Bravo, bravo, Derossi! Şi el îşi scutura cârlion ii lui b lai şi, cuţ ă

zâmbetul s u natural şi frumos, se uita la mama sa, care îi f cu un semnă ă de mul umire cu mâna.ţ

— Garoffi, Garrone, Calabrezul: promova i. Pe urm trei sau patruţ ă care urmar , r m seser repeten i. Unul începu s plâng , pentru că ă ă ă ţ ă ă ă tat l s u îl amenin a de la uş cu degetul.ă ă ţ ă

Domnul Perbani încerc să ă-l îmbuneze, zicându-i: Nu, domnule, nu e totdeauna vina lor, adesea e şi norocul. Şi tocmai acesta e cazul lui. Apoi începu iar s strige: Nelli, promovat.ă

Maică-sa îi trimise o s rutare cu mâna.ă— Stardi, promovat!Ca de obicei, el nu ar t nici o bucurie, nuă ă -şi dezlipi pumnii de la

tâmple.Cel din urm promovat fu Votini. El venisă e foarte dichisit.Profesorul se sili şi zise:— B ie i! Ast zi ne afl m cu to ii aduna i pentru cea din urm oar .ă ţ ă ă ţ ţ ă ă

Am tr it un an împreun şi ne desp r im prieteneşte: Nu este aşa? Îmiă ă ă ţ pare foarte r u, c m despart de voi!ă ă ă

Aici se opri, apoi ad ug :ă ă— Dac am fost vreodat cam ner bd tor, dac am fost, f r voiaă ă ă ă ă ă ă

mea, nedrept, sau prea aspru, ierta iţ -m !ă— Nu, nu! strigar p rin ii şi o mul ime de elevi, nă ă ţ ţ -ai fost niciodată

nedrept!— Ierta iţ -m ! începu iar şi, profesorul, şi iubi iă ă ţ -m ! La anul nă -o să

mai fi i cu mine, dar eu tot o s v v d, c ci a i r mas întip ri i în minteaţ ă ă ă ă ţ ă ă ţ şi în inima mea. La revedere, b ie i!ă ţ

Apoi veni printre noi şi to i îl apucar m de mân , de haine; cei maiţ ă ă mici se suiau pe b nci, mul i îl s rutar :ă ţ ă ă

— La revedere, domnule Perboni! V mul umim! R mas bun! S nuă ţ ă ă ne uita i!ţ

A ieşit din clas emo ionat. Plecar m şi noi, gr m dinduă ţ ă ă ă -ne la uş .ă Tot atunci ieşeau şi b ie ii din celelalte clase. Ce înv lm şeal ! Ceă ţ ă ă ă zgomot! To i îşi luau r mas bun de la proţ ă fesori şi de la profesoare şi se salutau.

Profesoara cu pana albastr era înconjurat de micii ei elevi; patruă ă sau cinci îi s rir în spinare şi vreo dou zeci o tr geau în toate p r ile;ă ă ă ă ă ţ nici nu mai putea s r sufle, biata fat ! Profesoarei, poreclit "m icu aă ă ă ă ă ţ c lug ri " îi smulser p l ria şiă ă ţă ă ă ă -i prinser la încheieturile rochiei vreoă zece buche ele de flori.ţ

Mul i s rb toreau pe Robetti, careţ ă ă -şi lep dase cârjele pentru primaă dat . Auzeai din toate p r ile:ă ă ţ

— La anul, b ie i! S ne vedem la anul, în octombrie!ă ţ ăTo i ne luar m r mas bun, unul de la altul, uitând în acel momentţ ă ă

orice sup rare. Chiar Votini, care pizmuise aşa de mult pe Derossi, îl luă ă de gât şi-l s rut .ă ă

Eu s rutai pe Zid raşul, tocmai când dr gu ul b iat îmi f cea cel dină ă ă ţ ă ă urm bot de iepure. Îmi luai r mas bun de la Precossi, de la Garoffi.ă ă Acesta-mi spuse c eu câştigasem la loteria din urm şiă ă -mi d du un blocă din acelea care in foile de hârtie pe pupitru; era de por elan, dar spart laţ ţ un col .ţ

Îmi luai r mas bun de la to i. Bietul Nelli se lipsea de Garrone, nuă ţ putea s se despart de el. Nuă ă -i venea numai lui greu s se despart deă ă bunul Garrone, ci şi nou tuturor. Care de care se întrecea să ă-i strângă mâna şi să-l s rb toreasc .ă ă ă

Tat l s u se mira de dragostea ceă ă -i ar tau camarazii lui şi zâmbeaă cu mul umire. Garrone fu cel din urm de la care miţ ă -am luat r mas bun;ă îl s rutai în strad , şiă ă -mi ascunsei capul la pieptul s u, ca s nu vad că ă ă ă plâng. El m s rut pe frunte, apoi am alergat îndat la tata şi la mama.ă ă ă ă

Tata m întreb :ă ă— iŢ -ai luat ziua bun de la to i camarazii t iă ţ ă ?— Da, tat ! r spunsei.ă ă— Dac ai sup rat pe vreunul, duă ă -te şi cere-i iertare!— N-am sup rat pe nimeni, tat drag !ă ă ă— Aşadar, r mas bun! zise tata, cu glasul tremurând, aruncând spreă

şcoal cea din urm privire.ă ăMama zise şi ea:— R mas bun!ăEu nu putui s mai zic nimic.ă-----------------------