Editia Ianuarie 2011 :

Numarul : 3

2

Cuprins :

* Holocaustul evreilor impotriva poporului roman (a 2a parte)

* Lansarea cartii 9 comentarii despre comunism la iasi

* Satul unde neonazistii fac legea

* Strategii şi tehnici folosite pentru a manipula opinia publică

* Razboiul de independenta

3

Din Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei, trenurile morţii por-nesc spre Siberia, începând cu anul 1940 şi din 1944, până în anii de după 1950. Morţi pe drum, în vagoane de vite, din lipsă de aer şi apă. Moartea seceră în lagărele de exterminare. Adevărate stafii, schelete umane. Sute de mii de civili români. Putinii supravieţuitori au avut parte numai de persecuţii, până la moarte. Toate acestea în răsăritul României căzut sub ocupaţia bolşevică. Dar în România (între graniţele României de azi), ce s-a întâmplat între 1944 – 1964 ? In 1948 comuniştii preluaseră întreaga pu-tere politică în România. Are loc lichidarea totală a clasei conducătoare din România, a tuturor elitelor şi a multor altor români, din poporul de rând. In întreaga Românie, din 1921 până în timpul celui de al doilea război mondial, erau aproximativ 1000 (o mie) de comunişti, în mare majoritate alogeni, con-ducerea aparţinând evreilor.

Din 1948 până în 1964, în România au fost întemniţaţi peste două milio-ane de români şi peste două sute de mii au fost lichidaţi în puşcării şi lagăre. Singura forţă politică decizionlă, în România, o formau comuniştii. Secre-tariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Român din anul 1948: Gheorghe Gheorghiu-Dej – Secretar general, Ana Pauker- Secretar, evreică, Vasile Luca- Secretar, evreu, Teohari Georgescu- Secretar, evreu, Lothar Rădăceanu- Secretar, evreu. Se impune precizarea că ministrul de interne al noii orânduiri comuniste din România a fost tot evreu, Teohari Georgescu. Si alţii, şefi ai securităţii. In acest context se poate înţelege mai bine, de ce colo-nelul Alexandru Nicolski, evreu, este exemplul tipic de ofiţer de securitate vinovat de genocid împotriva românilor. Apare un fenomen demn de reţinut. In viaţa publică, evreii din Comitetul Central al Partidului Comunist Român ,după preluarea puterii, (a se vedea, spre exemplu, anul 1948), apar cu nume româneşti- cu o excepţie, sau două. Evreii comunişti din 1940 au numele lor evreiesc.

Holocaustul evreilor impotriva poporului roman ( partea a doua )

4

Fenomenul românizării numelor, după război şi în timpul co-munismului, se răspândeşte şi în rândul altor categorii de evrei, încât, în aparenţă, după nume, o parte din evrei au dispărut. Nu înseamnă că nu au mai existat şi evrei cu nume evreieşti. N-au avut nici un fel de dificultăţi pentru afirmare socială, politică, profesională, nici unii, nici alţii. Dimpotrivă, evreilor, majorităţii zdrobitoare, li s-a asigurat, în viaţa României, locuri de şefi. Dăm în continuare o listă de evrei care au format conducerea României în primii ani de domnie a comunismului, datele fiind extrase din The Plot Against the Church, de Maurice Pinay, de la p.73-77 (Cf. Traian Golea, Cum se regizează condamnarea unui popor, Romanian Historical Studies, 1996, ed. II ,p. 7-9 ). Evrei în Guvernul

României:

1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti. 2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe. 3. Iosif Chişinevschi, alias Jakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central. 4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne. 5. Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării. 6. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru. 7. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galaţi, Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central. 8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei. 9. Laurian Zam-fir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii, originar din Brăila. 10. Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil. 11. William Suder, alias Wilman Suder, şef al Contra Spionajului. 12. Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei. 13. Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria. 14. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor. 15. Maior Lewin, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei pentru presă. 16. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti. 17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.

5

18. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe. 19. Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc. 20. Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic. 21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elveţia. 22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite. 23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Amba-sadei din Londra. 24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris. 25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat. 26. Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor. 27. Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Române Antifasciste. 28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei. 29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe. 10 30. Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor. 31. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor şef al Scânteii, conducea întreaga campanie care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia comunismu-lui. In acelaşi timp conducea şi înscenata campanie antisemită din România. 32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scânteii. 33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii. 34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului România Liberă. 35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române. 36. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radi-ofonice Române. 37. Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în România, din Uni-unea Sovietică, Preşedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor. 38. Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti. 39. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.

6

40. Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Emines-cu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul. 41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României. 42. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Serban). Extremiştii de stânga şi atrocităţile comise nu pot scăpa de verdictul: holo-caust, genocid, crimă la adresa umanităţii.

Considerăm că poporului român trebuie să i se ofere din partea or-ganismelor internaţionale evreieşti, din partea evreilor de pretutindeni şi din partea statului Israel, pentru Holocaustul săvârşit de evreii comunişti împotriva românilor, suma de 200 (două sute) miliarde euro. Şi totuşi pentru că-L iubim pe Iisus Hristos-Blândul Nazarinean, aşa cum Îl numeşte Mihai Eminescu pe Fiul lui Dumnezeu-, care a suferit pe pământ cele mai cumplite dureri morale şi fizice, nu pentru El, care este Fiul lui

Dumnezeu, ci pentru binele şi mântuirea tuturor oamenilor care vor aşa ceva, în ultimă instanţă considerăm că trebuie respectate poruncile aduse de Acesta de la Tatăl Ceresc. Iisus Hristos ne învaţă şi noi tre-buie să ascultăm, să punem în practică, să nu răspundem la rău cu rău, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să răspundem cu binele în faţa acţiunilor vrăjmaşe, să ne iubim unii pe alţii precum El ne-a iubit. Precum se ruga Mihai Eminescu: „Iar celui ce cu pietre mă va lovi în faţă / Îndură-Te, Stăpâne, şi-i dă pe veci viaţă”. Noi oamenii trebuie să alegem între bine şi rău, între adevăr şi minciună şi să-L urmăm pe Iisus, care este Calea Adevărul şi Viaţa. Avem obligaţia creştină de a acţiona pentru adevar, fără ură şi fără vrăjmăşie. Urmează Judecata lui Iisus, căreia i se vor supune toţi oamenii şi toate Neamurile. Adevărul dăinuie şi va dăinui în veci în Univ-ers. *** Matatias Carp, evreu din România, în Cartea Neagră, Bucureşti, 1946, vol. 1, p. 48, scrie „presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s-ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile cedate în 1940, Armata Română, recucerind aceste teritorii în 1941…” Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s-au manifestat în nici un fel împotriva militarilor români (presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s-ar fi adus...).

7

În 1944, deşi armata română încetase orice luptă cu URSS, românii fiind angajaţi în bătălii împotriva Armatei germane, sovieticii deportează în URSS pe cei 180 000 de militari români, de pe linia frontului. Aceştia nu mai trăseseră nici un foc de armă împotriva militarilor sovietici. Nu erau prizo-nieri în urma unor lupte. Foarte mulţi îşi dorm somnul de veci în pământul lagărelor de exterminare. Teroarea comunistă cuprinde întreaga Românie.

Evreii comunişti preiau, progresiv, puterea sub protecţia Armatei URSS, încât în 1948 sunt stăpânii absoluţi ai României. Nimeni nu îndrăznea să aibă o altă părere despre holocaustul (genocidul) împotriva românilor, din 1940 şi din prima jumătate a anului 1941, din teritoriile româneşti anex-ate de URSS şi din anii de după război, din România cu graniţele de azi, fără riscul de a fi condamnat la puşcărie pe viaţă, sau lichidat. Apar documente contrafăcute, mărturii şi declaraţii sub şantaj, ameninţări şi tortură. Istoricul american Nicholas M. Nagy–Talavera, evreu născut în România, în

The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press, Standfort, California, 1970, p. 305, în ediţia în limba engleză, din România, din 2001, p.427 şi în ediţia în limba română, din România, cu titlul Fascismul în Un-garia şi România (Subtitlul din engleză, Fascism in Hungary and Romania, devine titlu), din 1996, la p.414, scrie: „Ruşii au cerut cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar şi lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere românească dezordonată, s-au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi cea ucrainiană, în entuziasmul generat de plecarea autorităţilor române, care făcuseră din această provincie, cea mai prost administrată parte a ţării, i-au tratat pe românii în retragere într-un fel care avea să-i coste scump un an mai târziu.”

Trecuse un sfert de secol între lucrarea lui Matatias Carp şi cea a lui Nagy -Talavera. Erau alte vremuri. Nagy-Talavera n-a mai avut curajul, ca predecesorul său, să nege atrocităţile săvârşite de evrei în 1940. Deci „s-au petrecut multe lucruri ce n-ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi ucrainiană… i-a tratat pe românii aflaţi în retragere într-un mod care avea să-i coste scump un an mai târziu.”

8

Este evident, în citatul de mai sus este vorba de fapte cutremurătoare, săvârşite de evrei împotriva românilor, în 1940, altfel autorul nu le-ar fi considerat drept cauză a ceea ce a urmat mai târziu, în 1941. De asemenea recunoaşte că s-a acţionat atât asupra armatei române, cât şi asupra românilor civili. Din text mai reiese că de vină este populaţia evreiască, nu numai evreii comunişti. Numai că şi Nagy -Talavera face tot ce poate, ca aceste doar câteva rânduri despre genocidul evreilor (holocaustul), din 1940, împotriva românilor, să se piardă în sutele de pagini ale lucrării. Şi neprecizând ,,lucru-rile ce n-ar fi trebuit să se întâmple”, cititorul trece şi peste aceste doar câteva cuvinte, ca şi cum evreii n-ar fi de vină de crime la adresa umanităţii. Că este aşa şi nu altfel, reiese fără echivoc, chiar din titlul capitolului în care chiar şi cititorul versat descoperă cu greu aceste câteva rânduri: The Legion against Carolist Romania – Legiunea împotriva României carliste. Cu alte cuvinte, legionarii împotriva României carliste. Numai că citatul pe care l-am reprodus înseamnă Evreii împotriva României – o adevărată ,,carte neagră” a genocidu-lui evreiesc împotriva românilor.

Dacă în prima parte a acestui material destinat mass-mediei, am evitat să reproducem unele documente, pentru a nu aduce la lumina zilei rănile adânci, deschise în fiinţa poporului român, totuşi ne vedem siliţi să reţinem câteva. Toate se găsesc în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi în un-ele cărţi de specialitate. Spre exemplu, vezi Alex.- Mihai Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii, RAO International Publishing Company, 1998: ,,La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiţi în bandă, înarmaţi unii cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bastoane, au cerut directorului Ioneţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastându-l complet, iar pe copiii aflaţi internaţi, omorându-i şi aruncându-i afară pe geamuri.”

„Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii dintre ei, furând tezaurul instituţiilor statului, etc.” „În judeţul Cetatea Albă bande comuniste evreieşti au schingiuit preoţi, le-au ars bărbile cu ţigări, au devastat bisericile.” „Populaţia şi în special evreii s-au înarmat cu armament luat de la unităţile noastre. Evreii din Basarabia continuau să atace fracţiuni izolate, la adăpostul trupelor ruseşti .”

9

„Populaţia evreiască a ajutat la dezarmare.” „Exodul populaţiei române constituie o dramă de nedescris. Locuitorii evrei organizează pretutindeni–până şi în Galaţi– o adevărată rebeliune cu jafuri şi omoruri.” „Ciocniri între trupele române şi populaţia evreiască ce voia să sechestreze trenurile de evacuare au avut loc şi la Ungheni, soldate cu morţi şi răniţi.” „La îndemnul trupelor sovietice, unii militari minoritari din cadrul

Armatei a 4 - a şi a 3-a române au dezertat cu armamentul şi muniţia din dotare. Ulterior aceştia au fost organizaţi în bande înarmate şi au acţionat împotriva fostelor unităţi.”

La 6 iulie 1940, pierderile Armatei române (primise ordin, pentru a evita războiul, să nu răspundă la provocări) au fost următoarele: ucişi, răniţi, daţi dispăruţi - 356 cadre şi 42.876 soldaţi şi gradaţi. „La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi având ca semn distinctiv steaua evreiască cu 6 colţuri şi o panglică roşie.” „Evreii din Chişinău au arborat drapele roşii, manifestând pe stradă şi barând străzile spre gară pentru a nu permite retragerea funcţionarilor româ-ni; au ocupat de asemenea localurile instituţiilor, comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol au fost executaţi de evrei în stradă.” „În toate satele s-au arborat steaguri roşii şi în special evreii...”

Documentaţia e bogată, dar într-un articol de presă, puţine documente pot fi reproduse. Unele, care evidenţiază sadismul evreilor, din timpul rebeliu-nii iudaice din 1940, împotriva românilor, au fost evitate, dar niciodată nu e prea târziu. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt edificatoare în sensul acesta:

„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, acte oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută (s.n.).

10

De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi toleranţa noastră? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răsbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvi-nari.

Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate (s.n.). Fraţii noştri îşi părăsesc copii bolnavi, părinţi bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoare, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-au furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic(s.n.). Român-imea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.” (De ce atâta ură?, în Neamul Românesc, din 6 iulie 1940). Până şi avocaţi evrei, chemaţi prin profesie să apere pe cei nedreptăţiţi, au par-ticipat la genocidul împotriva românilor, au fost lideri de grup de evrei crimi-nali, au întocmit liste pentru asasinate: „În Soroca bande de comunişti evrei conduse de avocatul Michael Flexer după ce au ocupat clădirea primăriei şi a poliţiei au asasinat în faţa statuii generalu-lui Poetaş pe comisarul Murafa şi ajutorul său Eustaţiu Gabriel.” „În Chişinău listele de execuţii au fost întocmite de intelectuali comunişti evrei, avocatul Carol Steinberbg, avocata Etea Dinar şi dr. Derevich.” „Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărâtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat oribil. Asasinatele şi molestările...”

Cititorul însuşi poate completa lista cu ororile săvârşite de evrei. Aşa, din Paul Goma, Săptămâna Roşie, 28 iunie - 3 iulie 1940, sau Basarabia si evreii, Editura Vremea XXI, 2004: ,,Nu puţini erau înarmaţi si agitau liste negre, ameninţând pedepsirea celor figurând acolo.”

La Cernăuţi ,, Evreii l-au împuşcat pe preotul bisericii catolice, pe câţiva gar-dieni. Evreii tineri (15 - 16 ani) au dezarmat soldaţi, i - au pus să se dezbrace, apoi i-au înjunghiat cu propriile baionete.”

11

,,Imediat după plecarea soldaţilor români, evreii, în număr de câteva zeci de mii, în afară de faptul că au comis tot felul de delicte, au deschis porţile în-chisorilor, înarmând pe deţinuţi, au început cu furie să masacreze pe româ-nii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele.” Iată nume de evrei din Cernăuţi, căpetenii ai bandelor de evrei asasini, din timpul genocidului antiromânesc: Marek Ficher, Filip Beer, Max Weissman, Bruell, dr. Zuflucht, dr. Kehr, dr. Saşa Pimensohn. Sau de tineri evrei asasini: Aufleger Feibis, Fisher, Abacumov, Eisinger, Sigi Bainer (Si-gismund Brainer, sau Bayner, Beiner – îl găsim apoi, în regimul comunist, la Cluj, la securitate, adevărat torţionar, locţiitor al şefului serviciului anchete la Direcţia Regională a Securităţii). Şi în Cernăuţi, evreii preiau puterea lucală: Salo Brül – comisar, Glaubah – primar, Hitzig – ajutor de primar, Meer (Beer) – prefect. Deci se cunosc şefii progromului antiromânesc, prin asasinate la faţa locului şi prin încărcarea trenurilor de vite, cu români, spre Siberia. La fel s-a întâmplat şi în alte localităţi. La Chişinău, avocatul Steinberg – conducătorul sovietului comunal. La Chilia Nouă, dr. Robinovici, medic primar al oraşului, şeful comitetului local. La Soroca, Leizer Ghinsberg – conducătorul acţiunii teroriste. Lista poate continua cu alţi evrei, cu sutele de evrei din conducerea comunistă, factori politici, de decizie, împreună responsabili de genocidul împotriva românilor.

,,Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări trenurile refugiaţilor, pentru a-i înjura şi a le arunca cu pietre şi orice obiecte care cădeau la îndemână, creând o impresie oribilă.” ,,Preotul Bujakovski din Tighina a fost împuşcat de teroriştii evrei.” Spre o documentare mai largă, cititorul poate apela şi la Gheorghe Buzatu, “Aşa a început holocaustul împotriva Românilor”, Bucureşti, Editura Majada-honda, 1995:

,,Incidentele, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat chiar unităţi militare.” Cititorul, dacă doreşte, are la dispoziţie o carte alcătuită doar din documente (128 la număr), reproduse după originalele din arhive – Locotenent – colonel Alesandru Duţu, dr. Constantin Botoran, Situaţia evreilor din România,1939–1941,Editura Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003 (Carte interzisă şi trimisă la topit): ,, În toate oraşele basarabene şi nord bucovinene... s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineri de ambele sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă.

12

Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcţionarii judecătoreşti, cei poliţieneşti, slujitorii altarului, precum şi funcţionarii financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării diferitelor casierii ale Statului... Au fost cazuri când execuţiile au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei.”

După ultima zi a evacuării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, de către Armata română şi unele familii de români, evreii au continuat o altă evacuare, umplând trenurile pentru animale, cu români pentru lagărele de exterminare din Siberia. Epurare etnică prin holocaust în proporţie de masă. În România, din 1948, umplu puşcăriile cu milioane de români, dintre care, sute de mii, vor fi lichidaţi.

Se impune cu necesitate înfiinţarea unei comisii pentru studierea holo-caustului (genocidului) evreilor împotriva românilor şi publicarea lucrărilor rezultate din aceste cercetări.

13

Lansarea cartii " Noua comentarii despre Partidul Comunist " , un volum interzis in China

Sapou: Miercuri, 8 decembrie, ora 17:00, am participat la o manifestare deosebită, prilejuită de împlinirea a 21 de ani de la prăbuşirea Comunismu-lui în România. Este vorba despre lansarea cărţii “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”, tradusă în limba română de către ziarul The Epoch Times, România. Acest eveniment a restrâns într-o seară friguroasă de iarnă în incinta muzeului, minţi luminate, ale Iaşului ziarişti, dar şi câţiva tineri studenţi la istorie sau pur şi simplu interesaţi de acest gen de evenimente.

Prin publicarea acestei colecţii, editorii secţiei române a ziarului The Epoch Times (www.epochtimes-romania.com) şi-au propus să iniţieze o dezbatere despre caracterul Partidului Comunist, pornind de la analiza ex-trem de documentată a istoriei teroriei comunismului chinez, prezentată în lucrarea de faţă. Referitor la cartea “Nouă comentarii despre comunism”, preşedintele The Epoch Times România, Adrian Sturdza, afirma în deschi-derea prezentării, că “este o serie de nouă articole care au apărut prima dată ca editoriale în ziarul DaiJiYuan (www.epochtimes.com), ediţia în limba chineză a ziarului The Epoch Times”. Acesta a menţionat de asemenea şi faptul că publicarea primului dintre aceste editoriale în ziarul chinez, a fost pe data de 19 noiembrie 2004. “Începând de atunci, ele au avut un efect ex-traordinar asupra cititorilor din întreaga lume şi în special în China, unde au declanşat un val uriaş de demisii din Partidul Comunist Chinez “, iar până în prezent, numărul celor care şi-au dat demisia din PCC(Partidul Comunist Chinez), a ajuns la 80 de milioane. Acestă carte este cu atât mai importantă cu cât astăzi în China, se iau 4 ani de lagăr pentru deţinerea ei.

“Bazate pe documente oficiale, mărturii oculare, documente independente şi declaraţii personale, cele Cele” Noua Comentarii despre Partidul Comunist” alcătuiesc cea mai cuprinzătoare analiză a dictaturii Partidului Comunist în Chi-na, dezvăluind modul în care a ajuns la putere şi descriind politica şi metodele cu care a condus China în ultimii 61 de ani . Cele “Noua Comentarii” analizează şi denunţă politica Partidului Comunist cu o surprinzătoare clarviziune şi curaj.

14

Ele trec în revistă istoria comunismului, încercând de asemenea trezirea conştiinţei cititorilor, având ca punct de plecare moralitatea,împletită strans cu tradiţiile cul-turale străvechi”, a spus Adrian Sturdza. Cercetătorul de la Institutul de istorie “A. D. Xenopol” Iaşi, a amintit, făcând o paralelă, şi despre rolul important pe care l-au avut scriitori ca Virgil Maxim sau Virgil Ierunca, autori ai unor cărţi despre regimul comunist în România apărute după 90, în prezentarea adevărului despre ce a fost comunismul şi cum a reuşit să distrugă idealuri, vieţi omeneşti şi să denatureze fiinţa umană prin tortură dusă la extrem şi prin înjosire. Este cunoscut faptul că, oficial, comunismul a murit în 1989, dar el continuă să existe astăzi în conştiinţa românilor şi nu numai. Dacă vă număraţi printre cei care nu obişnuiesc să meargă pe stradă “cu ochii închişi”, vă veţi lovi la tot pasul de comunism şi de opera sa. Acest diabolic regim politic, a fost acelaşi peste tot şi tocmai de aceea, se doreşte ca lectura acestei cărţi să trezească impresia retrăirii evenimentelor care s-au întâmplat în România în acea perioadă. Adrian Sturdza speră că cititorii acestui volum vor crede, aşa cum au crezut şi editorii de la The Epoch Times, că aceste “Comentarii” îi privesc pe toţi cei care au trăit sub comunism şi care au fost de-a lungul vremii influenţaţi de “maleficele doctrine comuniste”. Sturdza a subliniat faptul că această carte îţi trezeşte conştiinţa şi te face să realizezi că “în adâncurile minţii tale încă mai bântuie fantoma comunismului. ”

Întradevăr, probabil că pe acei care sunt adevăraţi contestatari ai co-munismui, lectura acestei cărţi îi ajută să descopere faptul că sufleteşte şi mental nu s-au eliberat complet de jugul tiranicului regim. Atunci mă întreb oare pe câţi dintre nostalgicii acelei epoci lectura celor “nouă comentarii” îi va ajuta să descopere şi să recunoască torturile atât fizice, şi mai ales psiho-logice, la care au fost supuşi oamenii sub stăpânirea “fiarei roşii” şi care au dus la moartea multora dintre ei? Cu siguranţă, nu pe mulţi. Asta pentru a dovedi încă odată marea putere pe care a avut-o comunismul în îndoctrinarea maselor, prin promovarea unei ideologii malefice învăluită adesea în aspecte pozitive de suprafaţă, care au îmbolnăvit mintea umană atât de mult, încât nici după 20 de ani ea nu mai poate fi vindecată. Acest eveniment nu putea să nu capete o dimensiune politică prin iniţierea unei dezbateri pro şi contra de după. Nu am fost deloc surprinsă să asist din nou la aceleşi întrebări, aceleaşi puncte de vedere susţinute de aceiaşi oameni, în mare parte bătrâni, pe care îi întâlnesc mereu la evenimente culturale de acest gen. Comunismul a avut şi aspecte pozitive, Gheorghe Gheorghiu Dej a fost un mare patriot, iar tinerii din ziua de astăzi nu ştiu nimic, sunt nişte inculţi şi habar nu au despre ce a însemnat comunismul şi prin ce au trecut oamenii atunci.

15

Acestea sunt cele mai întâlnite aspecte care se dezbat la manifestările în care se mai prezintă şi fapte istorice adevărate şi la care este inevitabilă prezenţa unor persoane care se hrănesc din discuţii contradictorii şi din ne-garea unui adevăr care este atât de evident şi incontestabil, acela că regimul comunist a fost unul diabolic şi deloc benefic. De această dată, noi, tinerii, eram în jur de şapte inşi, dar acest lucru nu a împiedicat în niciun fel majori-tatea invitaţilor în vârstă, să ne atace dur şi dispreţuitor. În schimb, m-a im-presionat atitudinea unui profesor de la Universitatea Al. I. Cuza care a luat cuvântul afirmând că tinerii din ziua de astăzi citesc foarte mult, iar unii ştiu chiar mai multe lucruri despre regimul comunist decât ştiu cei care au trăit atunci. A mai spus şi faptul că în ziua de astăzi se obişnuieşte să se discute numai despre victimele holocaustului, în timp ce discuţiile despre numărul impresionant al celor care au fost ucişi in timpul regimului dictatorial sunt evitate. Intervenţia onorabilă a acestui profesor m-a impresionat foarte mult, aşa încât am plecat de la această manifestare împăcată şi fericită la gândul că mai avem în ţară oameni curajoşi, demni, oameni care iubesc şi promovează adevărul, oameni pe care politica nu i-a pervertit.

De asemenea, Lidia Melinte, o profesoară care a făcut parte dintre organi-zatori, mi-a dăruit cartea “Nouă comentarii despre comunism”, fapt care mi-a constituit un motiv în plus de fericire şi m-a făcut să uit gustul amar pe care mi l-au lăsat opiniile şi comentariile care încercau să “dreagă”(dacă mai era ceva de dres) imaginea odioasă a comunismului sub aripa căruia mulţi s-au lansat, au trăit şi au mâncat bine, în timp ce oameni ca Lucreţiu Pătrăşcanu sau Gheorghe Brătianu mureau în iadul închisorilor create special de comunişti pentru aşa-zisa “reeducare”.

16

Satul unde neonazistii fac legea

Saluturi hitleriste in strada si poligon de trageri in padure:neonazistii au preluat in-tregul sat in Germania ,iar autori-tatiile par a fi renuntat sa combata problema.Locul a ajuns sa reprez-inte influenta in crestere a extremei drepte in fostul est comunist.

Horst si Birgit Lohmeyer muncest la visul vietii lor de 6 ani, reno-vand o casa in padurile din apropiere de Jamel, un mic sat aproape de Wismar in statul nord-estic german indepartat Mecklenburg-Po-merania de Vest.Birgit Lohmeyer scrie romane politiste,sotul ei este muzician,Amandoi incearcsa sa pretinda ca totul e normal aici, in Jamel.

N-a fost usor sa gasim noua lor locuinta.Familia Lohmayer si-a petrecut luni conducand pe drumuri rurale in fiecare weekend,indreptandu-se din est unde locuiau,in hamburg,dar majoritatea caselor pe care le-au vazut erau prea scumpe.Atunci au trecut pe langa o casa din caramida rosie care nu era scumpa.usor au trecut,dar nu departe de Marea Baltica.Casa se afla inconjurata de tei si artari,langa un lac.

Lohmeyerii stiua de notoriul neonazist care locuia prin apropiere -- Sven Krüger,un contractant demolator si membru de rand inalt al partidului de extrema dreapta NPD.Ceea ce nu stiau ei era ca alti vecini se simt terori-zati de Krüger.el si asociatii sai aveau de gand sa cumpere tot satul.

17

Jamel este exemplul problemei de extrema dreapta care afecteaza Mecklenburg-Pomerania de Vest.Zona rurala,facand parte odata din fosta Germanie de Est comunistaare o reputatie proasta in aceasta privinta –NPD-ul,care glorifica al-3lea Reich,sunt in parlamentul statului incapand din 2006 si ilegalitatiile neonazistilor fac parte din viata cotidiana.In ultimele luni,o serie de atacuri impotriva politicienilor din toate partidele democratice au cutremurat statul.Uneori,cu greu trece o saptamana fara un atat asupre unui birou politic,cu bombe cu vopsea,graffiti extremist si geamuri sparte.

Norbert Nieszery,liderul Partidului de Centru Stanga(spd) din parla-mentul de stat,numeste asta “o forma timpurie de teroare”.Geamurile de la biroul lui Nieszery au fost sparte de 2 ori.Ministrul de interne Lorenz Caffier de la partidul de centru dreapta (CNU) spune ca a inregistrat un “nou nivel” al violentei de extrema dreapta.El crede ca Npd incearca sa-si creasca vizibil-itatea prin comportamentul agresiv fata de alegerile din septembrie.Un pri-mar local a cruet protectia politiei dup ace a primit reptate amenintari de la extremistii de dreapta.Birul Federal pentru Protectia Constistutiei,agentia nationala de informatii a Germaniei,a avertizat ca Npd devine din ce in ce mai influenta in cadrul municipalitatiilor locale si ca neonazistii incearca sa se impuna in viata de zi cu zi .

Ingrijorarea montana cu privire la influenta extremei drepte

Nicaieri nu au avut succes la fel ca in Jamel.Daca extremistii de dreapta ar pleca,satul probabil ar fi gol.Jamel nu mai este dar o problema la nivel regional sau de stat federal –chiar si Berlinul este ingrijorat cu privire la situ-atia in cauza.

Membrul SPD Wolfgang Thierse,vicepresedinte al parlamentului fed-eral german,Bundestag,a vizitat satul acum cateva luni.A petrecut jumatate de ora in sufragerie Familiei Lohmeyer si a promis ca-i va sprijini in lupta impotriva neonazistilor.Pana acum nimic nu s-a schimbat.Jamel a ajuns sa reprezinte faptul ca sunt locuri in Germania unde Extremistii de dreapta pot face practic orice doresc.

Cand familia Lohmeyer s-a mutat aici in 2004,au inceput sa-si repare casa de la la tara si sa intre in contact cu vecinii –totusi nu cu neonazistul Krüger.Erau siguri ca extremistii de dreapta nu erau singurii locuitori din Jamel.

18

Treptat si-au dat seama unde au ajuns.Ipsosul daramat de pe mai multe case din sat si-un acoperis complet prabusit,sticle de bere,cauciucuri auto,canister de gaz erau aruncate in spatele statie de autobus.Erau garduri metalice ce inconjurau undele proprietati si caini agresivi ce-si intindeau lan-turile cativa metrii in fata.Nimeni nu se deranja sa curete svastica mazgalita pe semnul de intrare in oras.

Copii facand salutul hitlerist

Erau tineri cu capetele rase si salopete de armata in sat si muzica rock nazis-ta putea fi auzita de la departare in weekenduri.Sunete de impuscaturi din paduri,unde neonazistii isi imbunatateau tragerile.—Politia a gasit mai tar-ziu cartuse in transee acolo.Cand familia Lohmeyer se plimba prin sat,copii ridicau mainile ca in salutul hitlerist.

Krüger a format satul.A crescut acolo,cu un tata ce era cunoscut ca un radi-cal de extrema dreapta si care obisnuia sa-si salute fiul in fiecare dimineata in zapada.Tanarul Krüger a fost un outsider la scoala,o cunostiinta isi aminteste ca nu si-a gasit prieteni pana cand nu s a alaturat scenei skin-head. Ca un tanar,el a instigat huliganii de dreapta ,pentru a ataca o zona de camping si-a petrecut timp de detentia provizoriul pentru suspiciune de furt.Totusi,pentru o buna perioada de timp,familia Krüger erau singurii neonazisti din sat. “acum” spune Horst Lohmeyer “ei vad Jamelul ca o ‘zona eliberata national’ “—un termen neonazist pentru locuri unde strainii si cei cu descendant straina trebuie sa se teama.Extremistii au preluat satul in doar cativa ani.Acum stapanesc 7 din 10 case si au ganit pe oricine nu s-a inteles cu ei.Au daramat usi sis part freest,taiat cauciucuri,flutura steagul imperial german si sarbatoresc ziua de nastere a lui Hitler.In anii’90,au pus in gardul unei familii pui morti cu avertismentul “Va vom da foc”.

Satul s-a golit si Krüger si-a incurajat prietenii de dreapta sa-si cum-pere casele disponibile.Foarte putini au mai indraznit sa se aventureze prin Jamel.Neonazistii au intampinat un cuplu ce vroia sa se mute cu mesajul “Carati-va” si casa cuplului a ars la scurt timp,inainte ca ei sa se mute in ea.Numai un nou proprietar a indraznit sa puna piciorul in sat,numai inso-tit de politie.

19

Familia Lohmeyer a facut o munca de-o viata sa nu fie alungati din Jamel. In fiecare an,ei gazduiesc un festival de roc petrecut oe terenul din spatele casei lor.Guvernatorul Ervin Selling de la SPd este patronul festi-valului din 2009.Gardul Politiei si paza de la intrare SI in anii precedent,au facut ca lucrurila sa fie ramana in mare parte calme.

Ajutorul este departe

In aceasta vara,desi neonazistii au sarit peste gard,strigand sloganuri si atacand spectatorii.Politia a oprit scandalagii.Dar politia nu poate protejeze familia mereu –cea mai apropiata sectie de politie se afla la 12km.Horst Lohmeyer sta in bucataria sa,apelecat peste o harta si isi plima de-ghetul peste drumurile oraselor-- Gressow, Neu Degtow, Grevesmühlen.trebuie un sfert de ora pentru a ajunge la cea mai apropiata sectie de politie.Kruger s-a insurat,satul a fost inundat cu 700 de extremist din Germania,Olanda si Elvetia,inclusive un numar de politicieni important ai NPD-ului precum Stefan Köster,liderul NPD pentu Mecklenburg-Pomera-nia de Vest.Jamel a devenit loc de pelerinaj al extremei drepte – vin din toata Europa pentru a vedea un sat unde neonazistii fac legea.Au sarbatorit nunta lui Kruger pana noaptea tarziu,cu muzica rock nationalista si artificii.Familia Lohmeyer a stat treaza in pat,paralizata de frica.Primarul Uwe Wandel este neajutorat in fata miscarii de aripa dreapta din comunitate.El pare trist cand vorbeste de Jamel.”politia,autoritatiile,nimeni nu indrajneste sa intervina”,spune el.”nazistii ne rad in fata”.Wandel spune ca l-a rugat pe guvernatorul de stat sa-l ajute.Ministrul de interne si o del-egatie parlamentara au venit o data,adauga el.äu stat 20min,si-au exprimat ingrijorarea si dupa au plecat din nou”.

Nici un responsabil

Jamel a devenit un loc pustiu,se plange Wandel,si autoritatiile nu activeaza destul de decisisv impotriva extremistilor de dreapta.El spune ca Kruger are voie sa arunce resturile de la demolari sis a arda gunoaie in sat cu impunatate.Seful departamentului de ordine publica in apropiatul Grevesmühlen spune ca oficialii de rang inalt de la nivelul judetean necesita abordarea problemei.ei in schimb spun ca autoritatiile locale sunt responsa-bile pentru Jamel.

20

Kruger,intre timp are planuri mult mai mari.E membru al consiliului judetean din 2009 din partea Npd-uli si a adus parti din fabrica de ciment din Grevesmühlen,ce le foloseste pentru biroul NPd si compania sa de de-molari.Lofoul companiei arata sub forma stelei lui David Sparta si mesajul este “Noi facem treaba murdara!”.Sarma ghimpata cuprinde incita fabricii si caineii latra.Un mesal de deasupra intrarii “Mai bine mort decat sclav”.Kruger prefera sa nu comenteze acuzatiile aduse impotriva sa.tot ce spune este”Nimic din ce se scrie despre mine nu-I adevarat.N-am nici o sansa im-potriva sistemului”.

Kruger a angajat noi salariati in ultimele luni.Primeste contracte de la membrii scenei de extrema dreapta,dar si de la afaceristi locali.Primarul Wandel a facut apel referitor la aceste structure de extrema dreapta ce se extind.”Mie frica de un al 2-ea,al 3-lea,al 4-lea Jamel”, spune el.Neonazistii au pus un bolovan la intrare in sat.Placuta atarnata de pi-atra spune “satul Jamel-liber,social,national”.Indicatoarele din aprop-iere arata calea catre locul de nastere al lui Hitler (“Braunau am Inn 855 km”) si ale fostelor orase germane Breslam(astazi Wraclaw in Polonia) si Konigsberg(acum Kalinigrad in Rusia).Nimeni nu a mutat piatra.”Am re-nuntat in favoarea Jamelului”spune Wandel.Numai Lohmeyerii au mai ramas.

21

“Deseori doriţi să realizaţi o idee / un plan personal altruist: vecinul să aibă grijă de câinele Dvs., în timp ce plecaţi în vacanţă, uni-cul fiu să practice sportul Dvs. favorit, priet-enii să participe împreună cu Dvs. la protestul contra deschiderii unei centrale nucleare etc. Cum vă puteţi realiza dorinţele?

Prin convingere, dar mai întâi trebuie să posedaţi arta persuasiunii (argu-mentului). Prin manipulare, care nu necesită decât cunoaşterea unor tehnici şi strategii simple.”

Prin dezvoltarea unei societăţi informaţionale globale suntem manipulaţi prin tot felul de mesaje, comunicări pe care le recepţionăm în fie-care zi. Manipularea opiniei publice are la bază o strategie care funcţionează doar dacă este disimulată şi are drept scop să ducă în eroare prin interme-diul mesajului transmis. Totodată, manipularea este un mod de a convinge. Aceasta se deosebeşte substanţial de persuasiune. Astfel, a argumenta pen-tru a convinge publicul înseamnă a-i transmite mesaje la care acesta va ad-era ulterior sau care-i va provoca un anumit comportament. A contrario, o persoană manipulată nu cunoaşte şi nu înţelege pentru care raţionamente a fost convinsă. Practica manipulării opiniei publice este veche de când lumea, iar teh-nicile specifice s-au diversificat şi rafinat de la o epocă la alta. Deci, care sunt tehnicile de manipulare aplicate în prezent?Pentru a conştientiza şi a riposta faţă de mesajele de manipulare pe care le recepţionăm în fiecare zi (în mass-media, la adunări populare, la serviciu, în familie etc.) sau pe care le răspândim cu “bună credinţă”, este necesar de a cunoaşte şi a înţelege esenţa strategiilor utilizate şi în manipularea opiniei publice. Deferenţiem următoarele strategii:

Strategii si tehnici folosite pentru a manipula opinia publica

22

1. Strategia diversiunii

Fiind un element primordial al controlului social, strategia diver-siunii constă în reorientarea şi distragerea atenţiei publice de la proble-mele importante şi politica promovată de elita politică sau economică spre unele realităţi deformate sau informaţii irelevante existente. Dezin-formarea constă în difuzarea unui melanj subtil de informaţii adevărate şi false, redarea falsului drept adevăr şi viceversa. Mass-media şi inter-netul sunt vulnerabile acestui gen de tactici. “Acţionaţi ca atenţia pub-licului să fie distrată, departe de cele mai importante / grave probleme sociale, manipulaţi prin informaţii “bombe”, dar fără semnificaţie reală! Manipulaţi, supravegheaţi ca publicul să fie mereu preocupat de ceva, pentru a nu avea timp măcar să reflecteze” (extras din lucrarea “Arme silenţioase pentru războaie liniştite”).

2. Strategia “problemă-reacţie-soluţie”

Strategia presupune crearea unei probleme, unei situaţii prevăzute, care va provoca o reacţie publicului ca acesta să solic-ite adoptarea unor măsuri “adecvate”. De exemplu, nereacţionarea promptă a forţelor de ordine în cazul extinderii violenţelor din stradă, organizarea unor atentate teroriste, cu scopul ca societatea să fie cea care cere adoptarea unor legi privind asigurarea securităţii naţionale în detrimentul libertăţii. Alt exemplu reprezintă crearea unei crize eco-nomice artificiale, care ar fi acceptată de societate drept un “rău nec-esar”, în detrimentul limitării drepturilor sociale şi neacordarea unor servicii publice calitative.

3. Strategia “graduală”

Pentru ca publicul să accepte o idee / politică, considerată inacceptabilă, trebuie ca aceasta să fie aplicată manipulativ, gradual, adică într-o perioadă de 10 ani. Cu ajutorul acestei strategii au fost realizate politicile social-economice din timpul anilor 1980-1990. Creşterea ratei şomajului, inflaţiei, salariilor care nu asigurau un trai decent şi alte măsuri adoptate în lupta contra crizei economice puteau provoca o revoluţie, dacă ar fi fost aplicate brutal.

23

4. Strategia “amânată”

Un alt mod de a accepta o decizie nepopulară este de a o prezenta publicului drept un “rău necesar, câştigând, în acelaşi timp, încrederea şi accordul societăţii ca decizia să fie implimentată în viitor. Întotdeauna este mai uşor de a accepta un aşa-zis sacrificiu în viitor decât unul iminent, deoarece publicul are o tendinţă psihologică naivă bazată pe ideea “să sperăm că totul mâine va fi mai bine” şi că sacrificiu de mâine va fi evitat. Aplicarea aceastei strategii oferă timp publicului să se obişnuiască cu ideea schimbărilor şi, în final, să o accepte fără reticenţe “când va sosi momentul potrivit”. Exemplu: politica de trecere de la valutele naţionale la o monedă europeană unică, Euro, pierderea suveranităţii monetare şi economice a fost acceptată de către statele-membre ale Uniunii Europene încă în 1994-1995 pentru ca să fie realizată doar în 2001.

5. Tratarea publicului în mod infantil

Această strategie este utilizată în majoritatea tehnicilor publicitare, orientate spre publicul larg. Astfel, în reclame sunt difuzate informaţii în care sunt prezentate personaje, într-un mod infantil, aproape naiv, de parcă specta-torul ar fi un copil mic sau ar avea un handicap mental. Mai mult ca atât, se încearcă intens ducerea în eroare prin adoptarea unui comportament media infantil, existând probabilitatea ca publicul să răspundă şi să reacţioneze în aceeaşi manieră naivă.

În cadrul relaţiilor interpersonale sau profesionale se aplică tehnicile hip-nozei şi repetiţiei. Acestea sunt foarte populare prin aplicarea programu-lui neuro-lingvistic. Este vorba despre adaptarea comportamentului său, mişcărilor corpului, ritmului respiraţiei în raport cu persoana abordată pentru a fi manipulată în interese personale. Succesul acestui joc constă în faptul ca interlocutorul să nu observe aceste tehnici.

6. Strategia “afectivă”

Manipularea afectivă este o primă categorie de procedee orientate spre crearea unei stări emoţionale publicului receptiv, în scopul de a-i paraliza discernământul său, de a-l face să accepte mesajul politic fără discuţii. Totodată, utilizarea tehnicilor emotive manipulatorii permite accesul liber la conştientul publicului pentru a implanta idei, dorinţe, frici sau anumite comportamente dorite.

24

Trebuie să diferenţiem propaganda-necesar “iraţională” de argumentar-ea raţională. Cele mai cunoscute elemente ale strategiei afective sunt folosite în publicitate şi politică: seducţia, reacţia de identificare, seducţia demagogică sau a stilului, a fricii sau autorităţii. Exemple: propagarea imaginii femeii per-fecte în reclame, asocierea unui produs comercial cu gusturile unei persoane celebre, discursurile demagogice în politică, provocarea fricii, panicii în masă cum ar fi evenimentele din 11 septembrie 2001.

7. Încurajarea publicului să se placă în mediocritate

Denigrarea societăţii şi încurajarea ei să trăiască “cool”, publicul să rămână prost, vulgar şi analfabet. O turmă de animale este mai uşor de manipulat.

8. Strategia “intoxicarea opiniei publice”

Tehnicile de intoxicare sunt foarte subtile. Sondajele de opinie, topu-rile, testele formative ori dezbaterile televizate sunt câteva dintre metodele folosite în mod direct pentru inducerea în eroare sau pentru crearea unor false curente favorabile anumitor teme ori fabricarea si promovarea unor false politici şi personalităţi politice.

9. Strategia “ramplasării revoltei prin culpabilitate”

Această strategie se aplică prin spălarea creierului, încât publicul să creadă că este responsabil şi vinovat de condiţiile şi viaţa lui nefericită. Vor fi invocate diverse cauze: un nivel de inteligenţă redus, capacităţile fizice şi intelectuale slabe, frica de schimbare. Astfel, în loc să se revolte împotriva sistemului existent, individul va avea un sentiment de culpă, rezultând într-o depresie, a cărei efect este inhibarea în acţiuni şi reacţii. “Şi dacă nu-i acţiune, nu se întâmplă nici o revoluţie...”

10. Cunaşterea indivizilor “mai bine decât ei înşişi”

În ultimii 50 de ani, progresul ştiinţific a creat un decalaj tot mai mare între cunoştinţe poporului şi cele obţinute şi utilizate de către elitele de guvernământ. Datorită dezvoltării unor ştiinţe, ca biologia, neurobiologia şi psihologia, “sistemul” a atins un nivel de cunoaştere avansată despre fiinţa umană, atât fizic cât şi psihologic. Acest sistem, a ajuns să cunoască în mediu strict necesarul despre o persoană anumită. Aceasta înseamnă că, în majori-tatea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o influenţă asupra indivizilor “mai bine decât ei înşişi”.

25

Razboiul de independenta

În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol I ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Romania a întâmpinat anumite dificultati in obţinerea recunoaşterii independenţei, astfel, mai întâi, desemnatul român, Eraclie Arion, nu a fost primit la negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano invocat fiind motivul că nu este o ţară independentă, unde i-a fost impus României un “schimb”, astfel Cadrilaterul intra în componenţa statului Român, dar era cedat sudul Basarabiei(mai exact judeţele: Cahul, Bolgrad şi Ismail). Marile Puteri, nemulţumite de privilegiile obţinute de Rusia, au convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878,unde delegţia română nu a fost primită iniţial, ea fiind primită după ce delegaţia condusă I.C. Brătianu, a consfinţit nu numai independenţa absolută a României faţă de “Sublima Poartă,” dar şi un imens prestigiu internaţional datorat tuturora, de la rege (care a dovedit a fi un excelent strateg militar) până la ultimul soldat, totuşi independenţa a fost recunoscută dupa acceptarea “schimbu-lui” de la San-Stefano şi modificarea articolului 7 din Constituţie, care până în acel moment prevedea limitarea dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox.

De asemenea, consolidarea unirii Moldovei cu Ţara Românească, elimin-area pericolelor ce ameninţau continuu măreţul act al Unirii de la 5 - 24 ianuarie 1859, precum şi intrarea ţării în rândul naţiunilor suverane, prin proclamarea României ca regat, în anul 1881, au fost toate urmări directe ale Războiului de independenţă, confirmat de sus-numitul Tratat de la Berlin. Prestigiul intern şi internaţional a fost consolidat şi de reglementarea la succesiunea tronului prin “pactul de familie” înncheiat la data de 17 mai 1881 (nu existau succesori, singurul descendent al familiei, Măriuca, a murit la 4 ani, probabil de hemofilie, întrucât exista o legatură de rudenie Carol-Elisabetha de Weid, sau Carmen Silva) prin care era declarat succesor Fer-dinand, nepotul după frate al lui Carol.

Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România obţine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.

Considerente nationale:

26

Articolul 9 din tratatul de pace de la Paris, semnat la sfârşitul Războiului Crimeei, obliga Imperiul Otoman să acorde creştinilor drepturi egale cu cele ale musulmanilor. A fost emis un edict, Hatt-ı Hümayun, prin care s-a proclamat principiul egalităţii între musulmani şi nemusulmani[1], şi Imperiul a demarat unele reforme în acest scop. De exemplu, taxa jizya(taxa suplimentară impusă populaţiei de altă religie) a fost abolită şi armata a în-ceput să primească în rândurile ei şi nemusulmani.[2] Unele aspecte importante ale statutului de dhimmi au fost păstrate; de exemplu, mărturia creştinilor împotriva musulmanilor nu era acceptată în instanţă, ceea ce le acorda musulmanilor imunitate la infracţiunile comise împotriva creştinilor. Deşi la nivel local relaţiile între comunităţi erau ade-sea bune, această practică a încurajat o parte din societatea musulmană să abuzeze de situaţie. Abuzurile erau mai multe şi mai grave în regiunile cu o populaţie predominant creştină, aflate mai ales în partea europeană a impe-riului, unde autorităţile locale le susţineau deschis ca mijloc de subjugare a creştinilor.

Consecinte :

http://lupulalb.ro.lt/forum