EDITORIAL

La începutul anilor `90 re-gretata Meline Polad-

ian, istoric și traducător, propunea înființarea unei fundații de armenologie cu scopul de a aduce la lumină și studia patrimoniul arme-nesc din România, încă ne-cunoscute publicului larg, aflat în păstrare la paro-hii sau în arhive. Această fundație urma să fie condusă de un grup de cercetători și istorici care să creeze o structură de lucru pentru a atinge scopul propus. Din păcate proiectul nu s-a ma-terializat.

Dar iată că după 25 de ani, la inițiativa ambasa-dorului Armeniei, Hamlet Gasparian, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Na-poca, în colaborare cu Uni-unea Armenilor din România au înființat Institutul de Ar-menologie, prima instituție de acest gen din Europa centrală și de est. Dincolo de momentul festiv, la care au participat oficialități din România și Armenia urmează o perioadă extrem de impor-tantă în care cercetătorii tre-buie să parcurgă sutele de documente, cărți, registre

Institutul de Armenologiede la Cluj

sau alte artefacte armenești aflate în păstrare pe întreg teritoriul României. O menți-une specială aș face privind arhiva lui H. Dj. Siruni, de la Arhivele Statului din Bu-curești, care așteaptă să fie descoperită. Sperăm că deschiderea acestui Institut, de la care așteptăm și for-marea viitorilor specialiști, să fie un început de bun au-gur pentru cercetarea a tot ce înseamnă armenitatea în România.

Mihai STEPAN CAZAZIAN

4

Înfiinţarea Institutului de Armenologie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai

din Cluj – cel de al douăzecilea centru cultural care fiinţează în universitatea multiculturală din capitala Transilvaniei –, vine să încununeze o muncă de cercetare îndelungată, con-cretizată în numeroasele studii, articole şi volume realizate de autori aflaţi în această citadelă culturală, fie ei universitari sau cercetători din alte instituţii.Dacă ne gândim că bazele ar-menologiei europene s-au pus

în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Arme-nopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scris şi o consistentă mono-grafie a armenilor din Gherla, cu multe referiri la istoria arme-nilor transilvăneni, începând din veacul al XVIII-lea şi până la finele celui de al XIX-lea –, înfiinţarea unui astfel de centru era un lucru firesc şi necesar. Totuşi crearea institutului de

armenologie a avut loc de-abia acum, în cel de al doilea dece-niu al secolului XXI, printr-o conjunctură favorabilă care a început cu vreo doi-trei ani în urmă, când interesul pentru studierea istoriei şi culturii armene a fost potenţat de re-vigorarea vieţii culturale a co-munităţilor armeneşti din Gher-la, Cluj și Dumbrăveni. Este vorba de organizarea unor ex-poziţii de artă, carte şi zestre ar-menească, a unor spectacole şi degustări de bucate armeneşti, la Muzeul Etnografic al Tran-

La Cluj s-a înfiinţat primul Institut de Armenologie din Europa centrală

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

E V E N I M E N Tsilvaniei, precum şi publicarea versiunii româneşti a mai multor volume din monumentala mon-ografie a lui Kristóf Szongott. La acest demers a contribuit substanţial şi istoricul Lucian Nastasă-Kovács, cercetător principal I la Institutul “George Bariţiu” al Academiei Române, director de şcoală doctorală, in-teresat de studiul minorităţilor naţionale trăitoare în Transilva-nia, autor al unui volum despre armenii transilvăneni în perioa-da postbelică şi coordonator de disertații doctorale pe această tematică.

Înfiinţarea Institutului de Ar-menologie propusă de Lucian Nastasă-Kovács acum câte-va luni a fost susţinută atât de conducerea Universităţii Babeş-Bolyai, de Uniunea Ar-menilor din România, filialele Transilvania şi Cluj, cât şi de statul armean, prin intermediul ambasadorului ei la Bucureşti, excelenţa sa Hamlet Gasparian, dar şi a unor reprezentanţi de marcă ai vieţii academice, ast-fel încât ea s-a realizat într-un răstimp relativ scurt, festivita-tea de inaugurare având loc în 7 noiembrie 2014, la Cluj.

Evenimentul găzduit de Aula Regele Ferdinand a Univer-sităţii Babeş-Bolyai a reunit personalităţi reprezentative ale societăţii academice, ale diplo-maţiei, comunităţii armene şi bisericilor principale ale aces-teia. Cei prezenţi au fost salu-taţi de academicianul Ioan Au-rel Pop, rectorul UBB, care a subliniat – şi în calitate de istoric – importanţa studierii istoriei şi culturii armene, o minoritate prezentă de peste 800 de ani pe meleagurile carpato-dunărene şi a dat asigurări în ceea ce priveşte sprijinul acordat de

conducerea universităţii Insti-tutului de Armenologie, care va funcţiona în directa subordine a rectoratului.

Profesorul Aram Simonyan, rector al Universităţii de Stat din Erevan şi director al In-stitutului de Armenologie din această ţară, şi-a arătat satis-facţia în legătură cu înfiinţarea noului centru, precum şi dis-ponibilitatea pentru colaborarea

concretizată şi prin stagii ale cercetătorilor şi doctoranzilor.Eminenţa Sa Msgr. Györ-gy Jakubinyi, arhiepiscop al Diecezei Romano-Catolice din Transilvania şi administrator apostolic al Ordinariatului Ar-menilor Catolici din România, şi-a exprimat bucuria înfiinţării unui Institut de Armenologie la Cluj şi a subliniat că armenii de rit armeano-catolic, cu limba maternă maghiară, sunt la fel

6

de armeni ca şi cei apostolici, istoria şi cultura lor făcând par-te din istoria şi cultura armeană.Varujan Vosganian, preşedin-tele Uniunii Armenilor din România, a prezentat – printre altele – perspectivele şi conexiu-nile naţionale şi internaţionale ale Institutului de Armenologie, primul de acest fel din Europa centrală, având şansa de a sta-bili legături cu instituţiile sim-ilare din Franţa, Germania şi SUA, precum şi cu tezaurele de cultură şi civilizaţie armeană de la Veneţia şi Viena.

Liviu Rotman, profesor la SNSPA Bucureşti şi director al Centrului de Studiere a Istoriei Evreilor din România, a scos în evidenţă asemănările dintre cele două popoare – armean şi evreu – exprimând disponibili-tatea de colaborare a CSIER cu Institutul de Armenologie de la UBB.István Vákár, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, prezent la reuniune, a evocat apartenenţa sa la rădăcinile ti-pic transilvane – maghiare, ar-mene şi româneşti –, subliniind valorile multiculturalităţii şi salutând înfiinţarea Institutului de Armenologie, care va avea un rol important în relevarea policromiei ardelene.

Azaduhi Varduca, preşedin-ta UAR Cluj, a rostit o scurtă alocuţiune de salut al noului in-stitut, arătând că studierea lim-bii armene va fi de mare folos tinerilor membri ai comunităţii.În final, Lucian Na-stasă-Kovács, directorul In-stitutului de Armenologie din cadrul UBB, a rezumat paşii făcuţi pentru înfiinţarea nou-lui centru, a enumerat oamenii care au închegat nucleul entu-ziast de studiere şi promovare

a istoriei, culturii şi civilizaţiei armene – pe care şi-a bazat iniţi-ativa –, precum şi instituţiile şi personalităţile care au spri-jinit crearea institutului. Apoi a creionat câteva direcţii de cercetare pentru viitorul apro-piat, printre care se numără cele care vizează două evenimente majore din anul 2015: comemo-rarea unui secol de la începutul genocidului armean şi a trei sute de ani de la moartea epis-copului Oxendiu Vărzărescu, întemeietorul Gherlei.

În aceeaşi zi cu înfiinţarea In-stitutului de Armenologie de

la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit lansarea celei mai recente cărţi publicate de Varujan Vosganian, volumul de nuvele Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri. Cartea a fost prezentată publicului nu-meros de Irina Petraş, preşedin-ta filialei Cluj a Uniunii Scriito-rilor, şi de istoricul şi scriitorul Ovidiu Pecican. În final a luat cuvântul autorul care apoi a dat autografe cititorilor.

Andrea GHIţă

E V E N I M E N T

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

Vernisajul care a avut loc astă seară (miercuri 12 noiembrie 2014) la Galeriile BMR este, pentru mine, despre lumină și orbire, despre întuneric și văz. Este, apoi, despre început și sfârșit și despre o anume oglin-dire a lor, care face ca primul să fie celălalt și viceversa. În fine, este și despre apropierea suflete-lor ori, dacă pare prea religios, a spiritelor. Să mă explic…Pictorul Ervant Nicogosian (6 decembrie 1928, Odessa – 26 mai 2014, București) a fost orb în ultimii 5-6 ani de viață. Și a pictat – la îndemnul acestui vechi prieten care i-a compus prima expoziție postumă, maes-trul Paul Gherasim – anii de inimaginabilă (pentru noi, cei de acum) experiență: lagărele sovietice de exterminare a mi-norităților etnice sau a celor indezirabili pentru bolșevism, socialism, comunism. Într-un cuvânt: gulag. Șapte ani pe care, oricât de empatici am fi, nu avem nici pe departe cum să-i înțelegem. Să fii dus la 13 ani (!) în lagăr și să ieși de aco-lo la 20, iar peste aproape 60 de ani să pui pe pânză amintirile care te-au urmărit toată viața: iată substanță de exprimat, iată emoții de scris! Pentru că, așa cum spune acest trup de lu-mină – smerenia sa, domnul Paul Gherasim – ”pictura nu

VERNISAJ Despre lumină și orbire…

8

este descriere, ci este scriere! Și pictura nu se vorbește, nu se explică. Se privește în tăcere și, mai degrabă, se ascultă. Deși este mută, ea spune totul: în lin-iște perfectă!”.Ajung la oglindire, început și sfârșit. Există în expoziție pri-ma lucrare ce marchează peri-oada de cecitate a lui Ervant Nicogosian, la fel cum ea se ”încheie” (din perspectiva par-cursului fizic al celor 24 de lu-crări) cu ultima pânză și paleta ce a servit-o. Or, urmărindu-l aseară pe acel om în vârstă de 89 de ani, care a făcut du-te-vino, ore în șir, prin cele trei încăperi, în scaunul cu rotile, am înțeles că, dacă între cer și pământ se află moartea, ea este o oglindă și sufletele de aco-lo au pandante aici. Mai mult decât atât, banala afirmație ”un sfârșit e un început” capătă o valoare puternic emoționantă. Eu îndrăznesc să cred că Ervant Nicogosian este reflexia celestă a lui Paul Gherasim. Nu sunt gemeni, nu sunt suflete-pere-che. Sunt… asemănători și nimic mai mult.Privindu-l pe pictorul de aici în carne și oase și pe cel de acolo în fotografia de pe afiș am re-alizat micimea trupurilor noas-tre în fața acestei suprafețe de trecere – moartea-oglindă – și, mult mai concret, nimicnicia simțurilor noastre, în absența cărora lucrurile se răstoarnă. Cum așa? Domnul Paul Gherasim spunea astă seară: ”Vă dați sea-ma? Nemaivăzând în exterior, privirea lui s-a întors cu totul înăuntru. A devenit lăuntrică per se, nu ca figură de stil. Și – paradoxal – a iluminat cele mai tenebroase cotloane ale memo-riei sentimentale, complet ne-plăcute, dealtfel. Dar ce-a scos la iveală, domnule! Eu nu știu să existe în lume așa ceva. (Desig-

-

E V E N I M E N T

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

ur, mulți văd și puțini pricep. Asta e, oricum, condiția artei. Un truism…) Priviți vagonul în care au fost transportați în lagăr! Parcă e desenat de un co-pil. E inocență și, totodată, oro-are. Sau uitați-vă la foișoarele astea de supraveghere, care apar și ele obsesiv! Ce să mai spun de numerele ”1941” și ”1948”, omniprezente, sau de cuvântul ”gulag” și denumirile de lagăre: Novosibirsk, Akti-ubinsk, Karaganda? Practic, cu ele a început viața adultului și cu ele se termină existența omului Ervant Nicogosian. Însă numai cea fizică, de vreme ce – uite! – ce suflet trăiește prin aceste lucrări!”.Am gândit și, mai mult, am simțit că o legătură – cât de strânsă! – există între un sfârșit de dincolo și un început de aici; acolo se termină o așteptare – poate aceea de a se face prima expoziție postumă – și aici se pornește la citirea unei povești. O poveste al cărei prim rând spune ”Au fost, odată, doi pri-eteni…”

Marian ENACHE, Business Developer, Galeriile

BMR

La vernisaj a fost prezent Ex-celența Sa Hamlet Gasparian, ambasador al Republicii Arme-nia în România care a spus că lucrările maestrului Nicogosian ar trebui prezentate și în Arme-nia el fiind un reprezentant de seamă al Disporei alături de pictori ca Jansem sau Carzou.

https://www.facebook.com/pages/Galeriile-BMR

10

Uniunea Armenilor din România-filiala Iași a organi-zat, cu ocazia Zilelor Festive ale orașului Iași o acțiune cu tema Biserica Armeană în isto-ria Iașului. Manifestarea a avut loc vineri, 17 octombrie 2014, la sediul Uniunii Armenilor din Iași și s-a terminat cu vizitarea Bisericii Armenești “Sfânta Ma-ria” din Iași. Invitații au fost purtați pe aripile vremurilor apuse de către reprezentan-

IAȘI Biserica armeană în istoria Iașului

tul Parohiei Armene din Iași, părintele paroh Krikor Radu Holca, care a făcut o prezentare detaliată a tradițiilor și obiceiuri-lor armene. Trecerea de la isto-ria tragică a poporului armean dată de armenocid, ce și-a lăsat amprenta asupra comunității armene de pretutindeni, și prezentul caracterizat de zbu-ciumul luptei dintre tradiții și modernitate, a fost realizată de domnișoara Ștefana Agop,

coordonatoare pe proiecte edu-caționale la Uniunea Armenilor din România-filiala Iași. Con-siderăm de o importanță majoră buna colaborare între mem-brii maturi ai comunității și tineretul armean, aceasta fiind cheia păstrării obiceiurilor și tradițiilor într-o societate a ra-pidității informaționale, în care latura materială domină spiritualita-tea ființei umane. Activitatea a vizat recunoașterea bisericii ar-mene “Sfânta Maria” din Iași, construită la 1395, ca fiind un document al atestării orașului cât și conștientizarea valorii sale inestimabile din punct de vedere etnico-religios.

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

-

C R E D I N Ț Ă

AA

AR R

T

Pe 11 noiembrie, la Sfîntul Scaun de la Ecimiadzin, în prezența Sanctității Sale Kare-kin al II-lea, Patriarhul Suprem și Catolicos al tuturor arme-nilor și a Sanctității Sale Aram I, Catolicosul de Cilicia, au în-ceput lucrările Sinodului Bis-ericii Apostolice Armene. La această reuniune au participat 76 de arhiepiscopi și episcopi din cele două Catolicosate. Din România la lucrări a participat PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Bisericii Ar-mene din România.

Înainte de ceremonia de de-schidere episcopii au participat în Catedrala din Ecimiadzin la Sfînta Împărtășanie de seară.Adunarea a început cu o rugăci-une, după care cuvintul de salut către participanți a fost rostit de IPSS Arhiepiscop Khajag Bar-samian primat al Bisericii Ar-mene din SUA (coasta de Est) .

Deschiderea lucrărilor Sinodului Bisericii Apostolice Armene

La sărbătoarea „ Tuturor Sfinților „ ce am prăznuit-o la biserica armeană din Iași, sâmbătă 1 noiembrie, bucuria comunității a fost mare. Astfel, începând din această toamnă, patru studenți veniți din Arme-nia se află la studii în Centrul Universitar Iași. Acești tineri, participă activ la viața comu-nității, fiind de ajutor la slujbe-le ținute de către preotul Radu Krikor Holca, prin cîntări și imnuri bisericești . Cu acest prilej tinerii din cadrul parohiei și comunității noastre din Iași au ocazia să facă schimb de ex-periență cu aceștia , să învețe noțiuni noi de limba armeană, să schimbe impresii despre cele

Apoi au luat cuvîntul Sanc-titatea Sa Karekin al II-lea, Catolicosul Tuturor Armenilor și Sanctitatea Sa Aram I, Catoli-cosul Marii Case de Cilicia.În data de 10 noiembrie mem-bri sinodului episcopilor s-au recules la Monumentul Geno-cidului, Dzidzernagapert, din Erevan.

două țări în care ei s-au născut și dezvoltat.Totodată sperăm ca în peri-oada șederii lor la Iași, ca de altfel și studenții care au fost anul trecut, să fie martori la

Sărbătoarea Tuturor Sfinților

traditiile, obiceiurile și viața comunitară a armenilor din România.

Consiliul Parohial Iași

12

Artistul plastic şi restaura-torul de origine armeană

Mircea Răsvan Ciacâru, din Piatra Neamţ, a deschis prima expoziţie de pictură la Roman. Gazda lucrărilor sale a fost Biblioteca Municipală “George Radu Melidon”. Evenimentul, organizat de Filiala Roman a Uniunii Armenilor din România, s-a bucurat de participarea pro-fesorului Laurenţiu Dan Leo-reanu, primarul municipiului Roman, criticului de artă Lu-cian Strochi, doctorului Ema-nuel Nazaretian, preşedintele Filialei Roman a Uniunii Ar-menilor din România, a bibli-otecarilor din cadrul instituţiei care a găzduit manifestarea, a unor oameni de cultură şi a iu-bitorilor de artă. Expoziţia cu-prinde lucrări pe pânză, în ulei, şi anume naturi statice, peisaje şi portrete. Primarul municipi-ului Roman, Laurenţiu Dan Le-oreanu, a oferit pictorului Mir-cea Răsvan Ciacâru un cadou simbolic – însemnele oraşului.“Este pictorul despre care am scris cel mai mult. Sub aparenta

unei blândeţi proverbiale

se ascunde un răzvrătit. L-am descoperit, de fiecare dată, pe Mircea Răsvan Ciacâru, cu uimire. Este un extraordinar autor de naturi statice, care redă cu măiestrie strălucirea mătăsii şi a metalului. Este şi un pic-tor religios, de la tabloul cu duhovnicul, până la cel în care răstignirea apare ca triumf asupra vieţii. Tot ce este dumnezeiesc şi omenesc se găseşte în tabloul în care este reprezentată o azimă. Pare o cruce de aer, de cer, de dumnezeire, o azimă care

ROMANUL ESTE “ACASă” PENTRU PICTORUL MIRCEA RĂSVAN CIACÂRU

s-a frânt singură sau a frânt-o Dumnezeu, o pâine care poate fi un soare cuprinzând toate forţele vitale. Într-o vreme în care pictura secolului XX este înecată într-un ocean de gri-ji, Mircea Răsvan Ciacâru are ideea de a reabilita albul şi de a ne conduce către exotic”, a spus criticul de artă Lucian Strochi.Emoţionat de primirea făcută de romaşcani, pictorul Mircea Răsvan Ciacâru s-a adresat pri-marului Leoreanu mulţumin-du-i pentru primirea făcută şi spunându-i că este primul ofi-cial care participă la expoziţiile pe care le-a deschis în oraşele ţării. “Mulţumesc doctorului Nazaretian pentru că a accep-tat, în ciuda unor glasuri, să mă primească printre reprezentanţii unui popor foarte greu încer-cat, poporul armean, iar dacă am putut veni la Roman cu ex-poziţia, i se datorează domnului doctor şi celor de la Biblioteca Municipală”, a mai spus artistul plastic.

”Ziarul de Roman” Ana-Maria Postelnicu

A C U M 7 5 D E A N I

N o i e m b r i e 1 9 3 9

În Noiembrie deja iarna îşi arăta colţii însoţită de război cu întregul său alai de victime, suferinţe şi deznădejde în în-treaga Europă. Se tem toate popoarele, se tem şi armenii ale căror răni nici măcar nu se opriseră din sângerat. Ararat-ul ne povesteşte cu un fals opti-mism aceste temeri: ”Ziarul Le Petit Parisiene publică un apel al Uniunei Armenilor din Franţa prin care cere Gu-vernului francez să înroleze pe toţi armenii capabili de a purta armă spre a lupta pentru apărarea libertăţii primejduite a popoarelor. Apelul exprimă ataşamentul armenilor către ţara ospitalieră. Dr.B.Kololian preşedintele Uniunei Medi-cilor Armeni a adresat Dlui.Daladier o scrisoare prin care face cunoscut Primului Minis-tru că toţi medicii, farmaciştii şi dentiştii armeni din Franţa cari încă nu au fost mobilizaţi se ţin la dispoziţia autorităţilor militare. “Probabil ca un gest de bunăvoinţă, ca o consecinţă a acestui apel, imediat Guver-nul Francez a mai acordat încă trei milioane de franci pentru ajutorarea emigranților armeni din Sangeak pe lângă cele 10 milioane atribuite anterior.

Între timp, în România viitorul Rege Mihai I împlinise 18 ani iar tatăl său, Regele Carol II îşi aniversase domnia. Cu această ocazie, pe prima pagină în Ararat Mestugean publică un laudatio excesiv cu care lumea era deja obişnuită: “Puţini sunt regii care să fie iubiţi de popoarele lor atât de mult ca MS Regele Carol II. Pentru că poporul României care a văzut roadele acestei domnii cunoaşte înţelepciunea Rege-lui său şi nepreţuitele calităţi cu care este înzestrat. Pentru că românii ştiu că tot gândul, toată inima Suveranului său sunt închinate ţării sale. Cu ocazia aniversării Regelui s-au cel-ebrat Te-Deumuri solemne în toate bisericile armene din ţară în prezenţa organelor parohiale a şcoalelor şi a mulţimei cred-incioşilor.În Capitală, după Te Deum s-a dat o serbare la şcoa-la armeană. S-a cântat cântece patriotice iar Dşoara Bogdan, profesoară, a schiţat viaţa şi opera Suveranului.O serbare a avut loc şi la şcoala dela Obor unde a vorbit Dșoara. Buza-tov.“

Dincolo de literatură, nuvele-le si poeziile publicate în Ar-

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

arat, ori de serialul de amint-iri al Directorului Revistei Mestugean, amintiri din Ru-sia pe unde batrânul gazetar pătimise amarnic, ştirile co-munitare sunt totuşi cele mai interesante dezvăluind realita-tea şi chiar mentalităţile acelor vremuri. Iată de exemplu cum, în prag de iarnă: “Dl.Aram Mesrobian a donat Azilu-lui Ana Melic în amintirea socrului dsale. răposatul Dicran Minosian, cupoane de flanelă spre a fi distribuite bătrânelor din azil. Dnii.fraţi Aznavorian au donat 5000 Lei Comitetului Nevoiaşilor din Capitală. Dl.şi Dna.Srinz, fost director al Şcoalei armene din Galaţi, cu ocazia plecării lor din localitate au donat o mie Lei Uniunei Doamnelor. Cru-cea de Caritate Armeană din Bucureşti a început să strângă ca în toţi anii veşminte de iarnă pentru nevoiaşi.“

Armenii se pregăteau să intre in iarnă, făceau eforturi să su-pravieţuiască. Şi toate acestea în timp ce:”Asociaţia sportivă HMIM care dispune de un fond de o sută mii Lei a hotărât să cumpere cu această sumă un teren de sporturi. Asociaţia Culturală Komitas şi-a început repetiţiile în Sala Studenţeas-că.“ Şi nu în ultimul rând:”Dl.Dr.Z.Furungian fiind descon-centrat s-a înapoiat în Capitală unde şi-a reluat consultaţiile. “

Sosise iarna şi în comunitatea armeană din România…

Eduard ANTONIAN

14

Vineri, 21 noiembrie la standul Meteor Press a avut loc o dublă lansare de carte : Siberia dus-în-tors de Levon Harutiunian și În-semnările lui Aram de Maria Àn-gels AngladaInvitați au fost E.S. Hamlet Gasparian, Ambasador Extraor-dinar și Plenipotențiar al Re-publicii Armenia în România, Adrian Cioroianu, Decan al Facul-tății de Istorie din cadrul Universi-tății București și scriitorul Bedros Horasangian.

TÂRGUL GAUDEAMUSDestinul poporului armean și dramele lui

Vorbitorii au subliniat destinul dramatic al poporului armean, pe de o parte Levon Harutiunian care a fost deportat în anul 1944 în Siberia iar, pe de altă parte, personajul Aram, din cartea scri-itoarei catalane Maria Àngels Anglada un băiat în vîrstă de 15 ani care este obligat să ia drumul pribegiei alături de mama sa, după declanșarea genocidului din 1915. Prof. Adrian Cioroianu a dezvoltat tema existenței poporului armean și drama lui vorbind de contextul

istoric al declanșării Genocidului și de provocările din ziua de azi ale unei Armenii prinsă la mijloc de vecinii săi ostili și apropierea de Rusia, singurul aliat constant în zonă. Ambasadorul Hamlet Gasparian a subliniat că în acest an cînd s-au comemorat 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, omenirea nu și-a amintit de drama armenilor din anii 1915-1917. Una din zece victime ale războiului a fost armean și este dezamăgitor că toate comemo-rările ce au avut loc au ignorat acest fapt.Scriitorul Bedros Horasangian a vorbit despre prietenul său Levon Harutiunian pe care a reușit să-l convingă să pună pe hîrtie drama sa. Pagini din aceste amintiri au apărut, inițial în paginile revistei Ararat și apoi în volumul tipărit la Editura Ararat. Dar această reeditare este un gest în plus de reamintire a unor drame din isto-ria recentă a unor armeni ale căror destine au fost frînte de regimul comunist.

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

E V E N I M E N TÎn perioada 19-23 noiembrie, la București a avut loc sa-lonul internațional de carte „Gaudeamus” la care, pentru al doilea an, a participat și Arme-nia ca țară membră a francofo-niei. În pavilionul francofoniei, în cadrul grupului țărilor fran-cofone, ambasada Armeniei în România a prezentat într-o secțiune proprie cîteva zeci de publicații în limba franceză, sub titlul „Armenia și armenii francofoni”. După cum au in-format de la serviciul de presă, informații și relații cu publi-cul al ministerului de externe armean, deschiderea festivă a pavilionului francofoniei de la salonul internațional de carte de la București a avut loc la 19 noiembrie, cu participarea am-

basadorilor țărilor francofone și a reprezentanților instituțiilor regionale ale francofoniei.La secțiunea Armeniei au fost prezentate studii despre Armenia, istoria armenilor, străvechea civilizație și cultură armeană, beletristică, albume ale pictorilor armeni renumiți, cataloage ale marilor expoziții și periodice în limba franceză, precum și traduceri în franceză ale autorilor armeni și lucrări ale scriitorilor armeni de limbă

ARMENIA A PARTICIPAT LA SALONUL INTERNAȚIONAL DE CARTE DE LA BUCUREȘTI

franceză, publicate în Armenia, Franța și Canada.Printre manifestările organizate s-au numărat mese rotunde, prelegeri, discuții radiodifuzate și întîlniri cu scriitori armeni de limbă franceză din diverse țări. La 20 noiembrie, scrii-torul, istoricul literar și criti-cul Mihail Zamfir, profesor la Universitatea din București, a prezentat traducerea franceză a romanului „Cartea șoaptelor” al lui Varujan Vosganian, iar la 21 noiembrie editura „Mete-or Press” a prezentat cartea de memorii „Siberia dus-întors” a lui Levon Harutiunian și nuvela „Însemnările lui Aram” a scri-itorului spaniol Maria Angels Anglada.În cadrul prezentărilor de carte, au vorbit despre isto-ria poporului armean, despre Gneocidul Armean și urmările sale fostul ministru de externe al României, istoricul Adrian Cioroianu, ambasadorul Ar-meniei în România, Hamlet Gasparian, și scriitorul și publi-cistul Bedros Horasangian.

http://armenpress.am

Prezentarea versiunii franceze a “Cărții șoaptelor” (Le livre des chuchotements)de către acad. Mihai Zamfir care a considerat romanul “o carte extraordinară”. Au participat, printre alții, ambasadorii Libanului, Thailandei, Algeriei și Armeniei, precum și ministrul consilier al Republicii Moldova.

16

În ziua de 12 noiem-brie, la ora locală 13:45, un elicopter mil-itar armenesc de tipul Mi-24, aparținînd ar-matei de autoapărare a Karabaghului, a fost doborît de azeri în sec-torul de est al liniei de contact dintre forțele armene și cele azere.

P o t r i v i t c o m u n i c a t u l u i ministerului apărării azer, preluat de agenția azeră de șt ir i APA, elicopterul mil-itar armenesc „zburînd la 1.700 de metri nord-est față de satul Kangarli din raionul Aghdam, a atacat pozițiile azere” și a fost doborît de „riposta” azeră.Realitatea, confirmată de în-registrarea video a incidentu-lui, filmat chiar de soldații azeri din tranșee și postat pe internet, contrazice versiunea oficială azeră : elicopterul doborît fă-

cea parte dintr-o formație de două elicoptere care nu atacau nicidecum pozițiile azere, ci zburau în paralel cu linia de contact în cadrul exercițiilor militare „Unitate 2014” ale forțelor armate din Karabagh și din Armenia. Acesta a fost practic atacat și lovit din spate de o rachetă, cel mai probabil portabilă de tipul IGLA, cu rază scurtă de acțiune, operată de un singur militar. Faptul că aparatele nu se aflau în misiune de luptă, ci executau un zbor de

12-14 noiembrieAZERBAIDJANUL DOBOARă UN ELICOPTER ARMENESC. ARMENIA REACȚIONEAZă CALM, DAR FERM.

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

A R M E N I Aantrenament, este confirmat și de faptul că nu aveau activate spoturile sau grenadele termice cu rol de ținte false pentru deru-tarea rachetelor cu cap termic, manevră obligatoarie în caz de operațiune de luptă.Elicopterul s-a prăbușit în zona neutră dintre pozițiile ce-lor două părți, loc din care cei trei membri ai echipajului, care după toate informațiile și-au piedut viața la impact, nu au pu-tut fi recuperați din cauza tiruri-lor azere. Pentru recuperarea acestora, partea armeană a cerut mijlocirea Crucii Roșii Internaționale.Incidentul, deosebit de grav, în alt context decît cel din Kara-bagh ar constitui un act explic-it de război. Însă în Karabagh, unde războiul este doar îng-hețat, nu încheiat, doborîrea elicopterului armenesc apare doar ca un detaliu tactic al hărțuielii de-a lungul liniei frontului.Armistițiul semnat în mai 2014 a fost, în linii mari, re-spectat pînă astăzi. În cei pes-te 20 de ani de „pace”, inci-dentele și înfruntările letale de pe front au crescut în in-tensitate, mai ales după veni-rea la putere în Azerbaidjan a președintelui Ilham Aliev, fiul și succcesorul lui Haidar Al-iev. Maximul tensiunii a fost atins în vara acestui an, cînd zeci de soldați de ambele părți și-au pierdut viața în condiții greu de stabilit cu certitudine. Dar niciodată înfruntările nu au vizat aparate de luptă, tere-stre sau de zbor, ale inamicu-lui, ci s-au limitat la înfruntări purtate cu armament ușor sau cu putere de foc medie. De această dată, Azerbaidjanul a mutat teatrul înfruntării în aer, a ucis trei ofițeri armeni și a produs o considerabilă pagu-bă materială.

Dar să vedem firul evenimente-lor, întrebări ce se pun și posi-bile implicații:1. La 6 noiembrie, în Armenia și Karabagh începe seria de manevre tactice sub numele de „Unitate 2014”, cu par-ticiparea a peste 40 de mii de militari și sute de unități de tehnică militară – trans-portoare, blindate, tancuri, ar-tilerie, aviație. Manvrele sînt prevăzute să dureze circa 10 zile.2. La 12 noiembrie, un eli-copter armenesc este doborît de-a lungul segmentului estic al liniei de contact din raionul Aghdam, în prezent ocupat de forțele armene în cadrul zonei tampon cucerite în 1993. Epava elicopterului și cei trei membri ai echipajului, cel mai probabil morți, rămîn în bătaia tirurilor azere și nu pot fi recu-perați.3. Ce căutau elicopterele ar-menești, în mod evident aflate în zbor de antrenament, atît de aproape de pozițiile azere,

la numai cîteva sute de metri? De ce se expuneau tirului azer? Dincolo de aparenta ire-sponsabilitate a planificato-rilor manevrelor, era o regulă nescrisă a armistițiului cum că, indiferent de incidentele de pe linia de contact, nu sînt vizate ținte mari, ca tehnica blindată sau aparatele de zbor, chiar dacă în înfruntări mureau zeci de oameni. De nenumărate ori partea armeană a raportat faptul că avioanele azere, în cadrul m a n e v r e l o r m i l i -t a r e , efectuau zboruri de-a lungul liniei de contact, foarte aproape de pozițiile armenești. Chiar dacă aparatele azere erau în bătaia antiaerienei armeneș-ti, atîta timp cît nu încălcau spațiul aerian al Karabaghu-lui sau al zonei tampon, erau lăsate să defileze fără să fie direct amenințate. Nu numai aparatele de zbor, dar și tan-curile și blindatele azere au intrat în bătaia apărării arme-nești, fără să fie vizate cu foc. Astfel poate fi explicată „im-

doborîrea elicopterului

18

prudența” elicopterelor arme-nești.4. De ce acum? A fost doborîrea elicopterului premeditată, cu ordin „de sus”? Cu ceritu-dine nu vom ști niciodată, dar aparent incidentul a fost unul spontan. Printre puținele lucru-ri credibile spuse de azeri este acela că elicopterele armeneș-ti efctuau zboruri de acest gen de vreo 3 zile, fapt ce proba-bil a creat o oarecare tensiune în cadrul soldaților azeri din tranșee. În plus, apropierea el-icopterelor de pozițiile azere, zborul în formație, orientarealor cu laterala către azeri și neactivarea măsurilor de bruiaj termic le făceau o țintă perfectă, ușoară și de neratat pentru o acțiune hotărîtă. Cu 2 lansa-toare portabile și 2 apăsări de trăgaci, azerii puteau doborî ambele aparate. De ce nu au făcut-o, dacă acțiunea era planificată de la centru? Pare cel mai probabil că incidentul a fost urmarea unei inițiative a militarilor de pe teren.5. După incident, soldatul azer care a doborît elicopterul armenesc a fost decorat de ministerul apărării de la Baku „pentru merite deosebite în serviciul militar”. Este evident că, de fiecare dată cînd un azer omoară un armean, chiar și fără luptă (să ne amintim doar de cazul lui Ramil Safarov care în 2004, la Budapesta îl ucide pe colegul său de curs, Gurghen Markarian, cu toporul, în somn, iar după transferarea sa în Azer-baidjan, în 2012, este declarat erou și recompensat la cel mai înalt nivel), regimul președintelui Aliev îl glorifică, în același timp demonizîndu-i pe armeni. Cu atît mai mult acest lucru convine regimului de la Baku astăzi, cînd contestarea internă

la adresa dictaturii familiei Aliev pare că se intensifică. Chiar dacă nu a dat ordin direct, regimul nu poate scăpa ocazia de a valorifica armenofobia – chiar de el sădită în societate – spontană, fapt ce mai eclip-sează grosolanele încălcări ale drepturilor omului și con-testarea pe plan intern.6. A doua zi, la 13 noiembrie, ministerul de externe azer face publică o declarație în care spune că teritoriul Karabaghu-lui a fost declarat zonă de ex-cludere aeriană, fapt despre care a informat la timp pe toți membrii Organizației Inter-naționale a Aviației Civile. Este evident că astfel Azerbaidjanul a încercat să dea o formă co-erentă și o aparență legală unei acțiuni condamnate la unison de organizațiile internaționale, NATO, OSCE, sau ministerele de extrene ale marilor puteri implicate în procesul de pace mediat de Grupul de la Minsk. Dar nu e numai atît: nu cu mult timp în urmă, Karabaghul a construit un mic aeroport lîngă capitala Stepanakert, pentru a înlesni legăturile aeriene cu Armenia. Faptul a provocat o adevărată isterie în Azer-baidjan, care a amenințat că va

doborî orice aeronavă civilă ar-menească ce va folosi aeropor-tul. În replică, președintele Serj Sarksian a promis că el însuși se va afla în primul avion care va veni de la Erevan și va ateriza la Stepanakert. Între timp lucrurile au rămas sus-pendate și zborurile civile și comerciale nu au fost încă introduse, amenințările azere fiind probabil luate în serios. În paralel cu declarația minis-terului de externe, ministerul apărării de la Baku a comunicat cum că întregul spațiu aerian al „teritoriilor ocupate”, adică al Karabaghului în întregul său, se află sub controlul forțelor ae-riene azere, care au capacitatea de a doborî orice aparat arme-nesc care violează „spațiul aeri-an al Azerbaidjanului”.7. Răspunsul Armeniei a fost unul calm, dar ferm: la 13 noiembrie, președintele Serj Sarksian, îmbrăcat în uniformă militară, însoțit de ministrul apărării și alți înalți responsabi-li militari, a asistat în regiunea Ghegharkunik la manevre militare, cu tiruri de rachete an-tiaeriene, după care elicopterul președintelui s-a îndreptat spre Karabagh și a aterizat pe noul aeroport al Stepanakertului.

Manevre în Ghearkunik, la care asistă președintele Serj Sarksian

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

A R M E N I AGestul poate fi considerat un răspuns direct dat amenințărilor azere privind doborîrea oricărui aparat armenesc care va zbu-ra deasupra Karabaghului. În Karabagh președintele Ar-meniei face o vizită de 2 zile, în cadrul căreia asistă la exerciții militare și inspectează trupele. Mai mult, pentru a risipi orice impresie de avantaj tactic al Azerbaidjanului, manevrele militare programate în Kara-bagh au continuat așa cum era prevăzut, inclusiv cu zboruri și tiruri ale elicopterelor de luptă. 8. De ce nu a ripostat Armenia printr-o acțiune militară? Din mai multe considerente: în acest moment de partea azeră nu ex-istă o concentrare suficient de apropiată de tehnică militară, și deci nici ținte ușoare, ceea ce ar însemna că orice acțiune punitivă ar trebuie să fie de amploare. Dar orice acțiune de amploare, cu implicarea unui număr ridicat de trupe și arma-ment, ar însemna automat reiz-bucnirea războiului pe scară largă, ceea ce evident că Ar-menia nu dorește, neavînd nici un interes strategic sau tactic. În acest moment comunita-tea internațională și cercurile diplomatice au o imagine clară asupra actului de agresiune și încălcare a armistițiului comis de Azerbaidjan, care nu va mai putea arunca prea ușor asupra armenilor responsabilitatea blocajului în procesul negoci-erilor patronate de Grupul de la Minsk. Respectarea termenilor armistițiului și nerecurgerea la forță a fost asumată personal de cei doi președinți în fața marilor puteri din tripla copreședinție a Grupului de la Minsk (Rusia, SUA, Franța), iar în acest mo-ment Azerbaidjanul se află în-tr-un „offside” diplomatic.

20

9. Crește incidentul din 12 noiembrie riscul reizbucnirii războiului în viitorul foarte apropiat? Probabil că nu. Dob-orîrea unui elicopter în condițiile cunoscute nu reprezintă un avantaj tactic pentru Azerbaidjan, iar apropierea iernii îngre-unează utilizarea aviației (cap-itol la care Aerbaidjanul are un net avantaj asupra Armeniei) și, în plus, face ca sectorul nordic al frontului, delimitat de munți înalți, să devină aproape impen-etrabil pentru atacatorii azeri. Însă nu sînt excluse provocări și mai sîngeroase a căror inten-sitate ar putea depinde direct contestarea pe plan intern a regimului lui Ilham Aliev. Este foarte probabil ca, în momen-tul cînd se va simți amenințat, regimul să provoace un nou război, să exacerbeze spectrul dușmanului extern și să cheme societatea la unitate în jurul conducătorului (sau dictatoru-lui) suprem.Încălcînd toate normele morale și convențiile internaționale

privind tratamentul victime-lor războiuului, Azerbaidjanul a ținut în bătaia tirurilor locul prăbușirii elicopterului arme-nesc doborît la 12 noiembrie, împiedicînd recuperarea de că-tre partea armeană a rămășițelor pămîntești ale celor trei membri ai echipajului. Atitudinea Azer-baidjanului a rămas inflexibilă în ciuda apelurilor mediatorilor internaționali și a demersurilor Crucii Roșii Internaționale. Dar ,în mare parte, intransigența Azerbaidjanului este cauzată și de reacția „imparțială” a diplo-mațiilor marilor puteri, care au băgat – încă o dată – în aceeași oală victima și agresorul. Nici un comunicat nu a numit Azer-baidjanul ca fiind partea ce a încălcat termenii armistițiului și nici nu am văzut vreun apel direct și ferm la a permite re-cuperarea trupurilor piloților armeni.Ținînd cont de situația concretă de pe teren, în noaptea de 21-22 noiembrie forțele armene au în-treprins o operațiune specială în

urma căreia au recuperat trupu-rile piloților morți în atac. După cum comunică ministerului apărării din Karabagh, forțele armene au cauzat pierderi ad-versarului și nu au înregistrat victime în propriile rînduri.

Strălucita operațiune a adus din nou pe sol armenesc pe cei trei membrii ai echipajului elicop-terului: maior Serghei Sahakian (comandant), locotenent major Sarkis Nazarian și locotenent Azat Sahakian. Prin decret al președintelui Republicii Kara-bagh, cei trei militari au fost decorați postum cu medalia „Pentru curaj”. La 25 noiembrie, piloții au fost înmormîntați cu onoruri mili-tare în cimitirul eroilor Ierablur de la Erevan.

Vartan MARTAIAN

A R M E N I A

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

Copreședinții Grupului de la Minsk al OSCE (ambasa-dorii Igor Popov al Federației Ruse, James Warlick al Stat-elor Unite și Pierre Andrieu al Franței) își exprimă serio-asa preocupare cu privire la doborîrea unui elicopter în apropierea Liniei de Contact și recentele violențe. Regretăm pierderile de vieți și transmitem condoleanțe familiilor.Copreședinții sînt profund îngrijorați de evenimentele provocate de acest grav inci-dent, primul de acest fel de la încheierea acordului de încetare a focului. Facem un apel ferm la cele două părți să evite acți-uni care ar escalada tensiunea

DECLARAȚIA GRUPULUI DE LA MINSK AL OSCE Viena,

de-a lungul Liniei de Contact și a graniței dintre Armenia și Azerbaidjan. Regiunea nu mai poate face față încă unei runde de violență ca cea la care am asistat în vara aceasta. Eveni-mentele de astăzi ne amintesc de volatilitatea conflictului din Karabagh și de urgența intesi-ficării eforturilor pentru găsirea unei soluții durabile. Sîntem hotărîți să asistăm părțile în orice mod posibil.Le reamintim președinților Ar-meniei și Azerbaidjanului de

responsabilitățile lor privind respectarea încetării focului și onorarea angajamentelor asumate la Soci, Newport și Paris în vederea găsirii unei soluții pașnice a conflictului. De asemenea, îi încurajăm să adopte acum măsuri de clă-dire a încrederii, care ar duce la creșterea transparenței de-a lungul Liniei de Contact și a graniței dintre Armenia și Azer-baidjan și ar reduce probabili-tatea unor incidente ca cel de astăzi.

Condamnăm cu fermitate doborîrea de către forțele ar-mate azere a elicopterului Mi-24 al armatei de apărare a Re-publicii Nagorno-Karabagh ce se afla într-un zbor de antrena-ment.Înainte și după fiecare întîlnire la nivel înalt în vederea regle-mentării conflictului din Kara-bagh, autoritățile de la Baku re-curg la noi provocări menite să saboteze procesul negocierilor, precum și eforturile Armeniei

și ale comunității internaționale destinate soluționării exclusiv pe cale pașnică a conflictului.Partea azeră încalcă în mod gro-solan înțelegerile privind regle-mentarea conflictului, încheiate în cadrul ultimelor reuniuni la nivel înalt.Asemenea provocare crimi-nală arată că autoritățile de la Baku nu numai că ignoră ape-lurile privind nerecurgerea la forță, consolidarea armistiți-ului și aplicarea măsurilor de

încredere reciprocă, lansate de țările din copreședinția Grupu-lui de la Minsk al OSCE și de comunitatea internațională, dar și acționează contrar acesto-ra, purtînd întreaga răspundere pentru tensionarea situației.

DECLARAȚIA MINISTERULUI DE EXTERNE ARMEAN

12 noiembrie 2014

22

Am petrecut toată dimineața ex-

pl icând că sunt mult mai inte-resat de locuitorii unei țări decât de muzee și de biserici, și că, de aceea, ar fi mult mai bine dacă am merge la piață. Mi-au spus că astăzi e sărbătoare națională și piața e închisă.

- Atunci, unde mergem?

- La o biserică.

Știam.

- Astăzi, sărbătorim un sfânt care e deosebit pentru noi și neîndoielnic și pent-ru dumneavoastră. Mergem să vizităm mormântul acestui sfânt. Dar să nu puneți întrebări și vă încredințăm că vom avea niște suprize foarte plăcute pen-tru scriitorii noștri.

- Cât facem până acolo?

- Douăzeci de minute.

Douăzeci de minute e răspunsul tipic. Știu că, bineînțeles, are să ia mult mai mult timp. Oricum, ei mi-au respectat, cel puțin până acum, toate dorințele, așa că de data asta mai bine cedez.

În dimineața asta de duminică, mă aflu la Ere-van, capitala Armeniei. Intru

șovăielnic în automobil, văd, în depărtare, muntele Ararat acoperit de zăpadă, privesc pei-sajul rural din jurul meu. Mi-aș dori mai curând să fiu afară, umblând, decât să fiu blocat înăuntru, în cutia asta metal-ică. Gazdele mele se străduiesc să fie amabile cu mine, dar eu sunt cu gândurile aiurea, ac-ceptând stoic acest „progam tu-ristic special“. În cele din urmă, ei renunță la încercările lor de a face conversație cu mine și călătorim în tăcere.

Peste cincizeci de mi-nute (știam eu!), sosim într-un orășel și ne îndreptăm spre bis-erica aglomerată. Observ că toți sunt la costum și cravată; evident că este o ocazie foarte oficială, și eu mă simt ridicol în tricoul meu și în blue-jeans. Ies din automobil și reprezen-tanții Uniunii Scriitorilor, care mă așteptau, mă întâmpină, îmi întind o floare, mă conduc prin mulțimea care urmărește slujba, coborâm câteva trepte în spa-tele altarului și ajungem într-o criptă. Realizez că acesta trebuie să fie locul în care este înmor-mântat sfântul; dar, înainte de a pune floarea pe lespede, vreau să știu cui îi aduc omagiul.

NOTE DE LECTOR Paulo Coelho : “Cealaltă parte a Turnului Babel” Sub acest titlu gene-ric, Note de lector, deschidem o rubrică în care intenționăm să prezentăm cărți conectate, fie programatic, fie tangențial, la realitatea armeană. Vor fi cărți recente cu precădere ale unor autori străini, care în majoritate nu au fost (încă) traduse, deci nu întotdeauna accesibile cititorului român, și incluzând elemente autentice ori ficționale, mai mult sau mai puțin consistente, din istoria, cultura, civilizația armeană. Nu le vom evalua în recenzii axio-logice, ci, după o sumară expu-nere, vom evidenția aspectele și fragmentele de interes special, armenesc.

Pentru început, repro-ducem integral un eseu din cartea lui Paulo Coelho, Ser como o rio que flui (A fi ca râul curgător), volum apărut în 2006 și nepublicat în românește, deși prozatorul brazilian e cunoscut pe piața românească prin nu-meroase alte scrieri. Se va ve-dea că autorul menționează cu atașament o sărbătoare unică, dar tradițională în Armenia, cea a traducătorilor, prilej cu care aduce un omagiul tandru aces-tei bresle scriitoricești, ceea ce expandează referirea la carac-terul național al manifestării.

Sergiu SELIAN

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

LITERATURĂ - Sfântul Traducător – vine răspunsul. Sfântul Traducător! Mi se umplu ochii de lacrimi. Astăzi e 9 octombrie 2004, localitatea se cheamă Oșacan și Armenia, după câte știu, este singurul loc din lume care a declarat ziua Sfântului Tra-ducător, Sfântul Mesrop, săr-bătoare națională, celebrând-o în stil mare. După ce a creat alfabetul armean (limba exista, însă numai în formă orală), Sfântul Mesrop și-a consacrat viața traducerii în limba sa ma-ternă a celor mai importante texte din timpul său, scrise în greacă, persană și chirilică. El și discipolii săi s-au devotat sar-cinii uriașe de a traduce Biblia și literatura clasică de căpătâi a epocii. Din acel moment, cultu-ra țării și-a cucerit propria iden-titate, păstrată până astăzi.

Sfântul Traducător. Țin floarea în mână și mă gândesc la toți acei oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată și pe care probabil nu voi avea nicio-dată ocazia să-i cunosc, dar care, în clipa asta, au în mână una dintre cărțile mele și fac tot posibilul să rămână fideli celor împărtășite de mine cititorilor mei. Mă gândesc, mai presus de toți, la socrul meu, Christiano Monteiro Oiticica (profesiunea: traducător), care astăzi este în compania îngerilor și a Sfântu-lui Mesrop, asistă la scena asta. Mi-l amintesc aplecat asupra vechii lui mașini de dactilogra-fiat, adesea plângându-se cât de prost erau plătite traducerile (și, vai, încă sunt). Imediat, însă, continua explicând că adevăratul motiv pentru care traducea era că vroia să împărtășească niște cunoștințe care, în absența tra-ducătorilor, n-ar fi ajuns la pro-priul său popor.

Rostesc o rugăciune tăcută pen-tru el, pentru toți cei care m-au ajutat la cărțile mele și pentru cei care mi-au îngăduit să citesc cărți altfel inaccesibile mie, ajutându-mă să-mi modelez viața și caracterul. Ieșind din biserică, văd în curte niște copii formând literele alfabetului cu bomboane și cu flori, cu multe flori.

Când Omul a devenit ambițios, Dumnezeu a distrus Turnul Babel și toți au început să vorbească în limbi diferite. El, însă, în nemărginita Sa

bunăvoință, a zămislit și oame-ni care să reclădească punțile acelea, ca să înlesnească dia-logul și răspândirea gândirii umane. Acele persoane, ale căror nume foarte rar ne osten-im să le remarcăm atunci când deschidem o carte străină, sunt traducătorii.

Paulo COELHO

Cealaltă parte a Turnului Babel (Din volumul Ser como o rio que flui – Să fii ca râul curgător, 2006)

Mesrop Maştoţ din curtea bisericii de la Oşacan

24

Ambasada României la Ere-van a comemorat, în zilele de 16 și 17 noiembrie 2014, Eroii Români.Ambasadorul Român, Sorin Vasile, împreună cu Ambasa-dorii Germaniei, Marii Britanii și UE (Domnul Traian Hristea, diplomat român), Președin-tele Asociației de Prietenie România-Armenia, Profesorul Hakop Arakelyan, și Atașații Militari american și german, au depus coroane de flori la monu-

mentele prizonierilor de război români și germani, decedați în al Doilea Război Mondial.Preotul anglican, John Barker, a oficiat câte un serviciu divin la ambele monumente.În cuvântul lor, Ambasadorii român și german au marcat im-portanța reconcilierii istorice, precum și a conceptului de Eu-ropă Unită.La ceremonie au participat cir-ca 60 de persoane, în marea majoritate reprezentanți ai co-

ARMENIA / Comemorarea Eroilor Români la Erevan

munităților română și germană de la Erevan, dar și diplomați din state UE și Armenia.Evenimentul face parte dintr-un ciclu mai larg de manifestări, prin care România celebrează Ziua Națională, 25 de ani de la căderea comunismului, 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial și Anul Brân-coveanu.

Comunicat de presăAmbasada României

la Erevan

Filmul Tevanik al regizoru-lui Jivan Avetisyan, difuzat în cinematografele din Erevan în

2014, a primit premiul

pentru “cel mai bun scenariu” la a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Artă și Film Armenesc (ARPA) ce a avut loc la Hollywood.La întrebarea pusă de ziariști de ce nu s-a bucurat cînd a aflat de acest premiu, J. Avetisyan a răspuns în glumă: “Ce vreţi să fac? Să sar în sus de bucurie?! În realitate sunt fericit că am câștigat, căci este un mare suc-ces pentru noi.”În momentul de faţă regizorul şi-a concentrat toate forțele

pentru realizarea următorul său film, “Ultimul rezident”. Să ne reamintim, că filmul Te-vanik este al doilea film artistic al lui J. Avetisyan despre răz-boiul din Karabagh, ai cărui co-producători sunt Centrul de Film Naţional din Armenia, compania de producție din Lit-uania, Artboks, autoritățile din Nagorno-Karabagh şi Televi-ziunea Erkir Media.

Elena C.

«Tevanik» al regizorului Jivan Avetisyan a fost premiat la Festivalul ARPA de la Hollywood

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

Ș T I R I

Pe 24 aprilie 2015 se îm-plinesc 100 de ani de la declanșarea Genocidului Armean, moment în care Im-periul Otoman a încercat să șteargă de pe fața pământului, pentru totdeauna, existența poporului armean.Un secol mai târziu, formația System of a Down refuză să dea uitării victimele acelui moment, anul viitor, pe 10 aprilie, urmând să demareze “Wake Up The Souls Tour”, un circuit concertistic inter-

național care va începe la Londra, pe Wembley Arena, și care va culmina cu prima apariție a trupei în Piața Re-publicii din Erevan (Arme-nia).

Vocalistul Serj Tankian: “Ca trupă, am avut acest vis, de a cânta în Armenia. Să putem cânta în patria strămoșilor noștri, în semn de respect pentru cei care au fost uciși în primul Genocid al secolu-lui XX, o să fie o onoare”.

Wake Up The Souls Tour:April 10 – Wembley Arena – London,April 13 – Lanxess Arena – Co-logne, GermanyApril 14 – La Halle Tony Gar-nier – Lyon, FranceApril 16 – Forest National – Brussels, BelgiumApril 17 – Ziggo Dome – Am-sterdam, The NetherlandsApril 20 – Olympisky – Mos-cow, RussiaApril 23 – Republic Square – Yerevan, Armenia – Free show

System of a Down comemorează 100 de ani de la Geno-cidul Armean printr-un turneu special

Pe 22 octombrie a.c., la Slu-bice, în Polonia, a fost dezvelit primul monument din lume închinat Wikipedia. Acest mon-ument a fost realizat de un tânăr Mihran Hakobyanarmean pe numele său Mihran Hakobjan. Monumentul are 2,5 m înălțime și reprezintă patru persoane care realizează în aer un puzzle în formă de glob, acesta fiind un simbol al Wikipedia. Au-toritățile din Slubice au supor-tat costurile monumentului ridicate la circa 11.800 de euro.

PRIMUL MONUMENT DIN LUME ÎNCHINAT WIKIPEDIA

Mihran Hakobjan s-a născut pe 18 februarie 1984. Studiile de baza le-a făcut între 1990-2000 la Stepanakert. Apoi a studiat la Erevan între anii 2000-2006, la secția sculptură a Academiei Naționale de Arta, pe care a absolvit-o cu onoare. Între anii 2010-2013 a studiat la Collegi-um Polonicum din Slubice.

Gabriel Antonie LAZAROVICI

26

Bernard Lewis (n.31 mai 1916, Londra) este un nume consacrat de decenii în lumea academică.Specializat în istoria Islamului și istoria Imperiului Otoman, studiile sale orientale și cărțile sale ce acoperă o vastă paletă de teme,au fost utilizate ca raportări la expertiză profesion-ală și, uneori, au fost puncte de referință nu doar pentru stu-denți, ci și pentru decidenții politici, care au folosit ex-celența sa de policy maker. Sig-ur că nu puține dintre opțiunile sale ideologico-politice au fost asimilate și digerate pe nemes-tecate – a rămas celebră polem-ica sa cu regretatul profesor de la Columbia University, Dr.Ed-ward Said, plecînd de la studiul său, prețios altminteri pentru subiectul în cauză, Orientalis-mul (a fost tradus și în limba română, fără să suscite cine știe de dezbateri sau polemici) – dar prestigiul lui Bernard Lewis, consolidat și de numeroasele sale prezențe în spațiul public, au creat prestigiul, notorieta-tea și popularitatea istoricului. Într-un domeniu, strict speciali-zat, unde nu pătrund lesne prea

mulți. Cu studii la School of Oriental and African Studies, Bernard Lewis s-a consacrat din junețe ca expert, nu doar în spațiu universitar, repetăm, în chestiunile Orientului Mijlociu. Ar fi interesat de aflat dacă era un cunoscător de turcă otomană,ebraică și arabă, absolut necesare pentru do-meniul său de activitate.În fine.Cărțile sale, nu puține, apărute de-a lungul multor de-cenii, au acoperit o mare plajă de subiecte speciale, evident legate de Islam, Imperiul Oto-man și Orientul Mijlociu, unde i se recunosc multiplele mer-ite. Expertiza sa în domeniul politicilor geostrategice, nu de puține ori a fost utilizată de ad-ministrația americană, Depar-tamentul de Stat și Casa Albă – Bernard Lewis fiind Profesor Emeritus la Princeton Universi-ty – pentru a-și da cu presupusul în chestiuni politice și geostra-tegice privind aspecte politice și politicile legate de Orientul Mijlociu. Ca să nu lungim prea tare aceste considerații mă voi referi concret la cîteva afir-mații ale sale dintr-un recent

volum apărut în România. “Is-toria Orientului Mijlociu. De la apariția creștinismului până în prezent “(Editura Polirom, 2014, colecția Historia, coor-donată de Mihai Răzvan Un-gureanu – fostul ministru de externe român, istoric, nu chiar un prieten al armenilor,nu in-trăm acum în amănuntele legate de filoturcismul universitarului ieșean,interesul ține fesul, viața e scurtă, ca s-o spunem pe cea dreaptă, traducerea de Lucian Leuștean)

Nu facem o recenzie a cărții lui Bernard Lewis – apărută în UK și USA în 1995, sub titlul “The Middle East:2000 Years of His-tory from the Rise of Christian-ity to the Present Day”, ci vrem să vedem în ce măsură sunt acoperite de adevăr (istoric) afirmațiile lui Bernard Lewis. Am descoperit pagină legată de ce s-a întîmplat în 1915 care ne-a pus pe gînduri.Oare așa au stat lucrurile cum le prez-intă venerabilul profesor? Nu prea e în ordine interpretarea sa și vom încerca să dovedim, cu trimiteri la istorici cu autori-tate, falsitatea și subiectivismul apăsat al lui Lewis vizavi de deformarea adevărului istoric.Vom cita întregul paragraf ca să evităm orice distorsiune sau abuz de interpretare.

Paginile 260-261, după cum ur-mează în ediția românească.

Cităm din Bernard Lewis:

“ La sfârșitul anului 1915 și începutul anului 1916, situ-ația le era mai degrabă favora-bilă otomanilor. Rușii au fost izgoniți din Van, britanicii au fost învinși și obligați să se predea în Irak, iar forțele sultanului au lansat un al doi-

Bernard Lewis și negaționiștii

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

DOSAR 1915lea atac asupra Canalului Suez. Până la începutul anului 1916, după lupte aprige și pierderi grele, britanicii și australienii s-au retras din Gallipoli și au renunțat la încercarea de a forța strâmtorile. Însă pe termen lung puterea superioară a Aliaților a prevalat.După Revoluția Rusă din 1917, presiunile dinspre est s-au relaxat, dar înaintarea bri-tanicilor dinspre sud nu a mai putut fi oprită. În timpul tuturor acestor lupte și prefaceri, ma-joritatea supușilor Imperiului Otoman, indiferent de identi-tatea lor etnică și religioasă, au rămas loiali.Au existat totuși două excepții, printre armenii din Anatolia și arabii din Hijaz, în Arabia.Cei mai mulți armeni și arabi erau pașnici, respectau legile și făceau serviciul mili-tar în armatele sultanului. Dar printre liderii naționaliști din ambele grupuri existau unii care considerau războiul ca o ocazie de a răsturna stăpânirea otomană și de a obține inde-pendența. În mod clar, aceasta se putea realiza doar cu ajuto-rul puterilor europene care erau acum adversarele sultanului.În 1914, rușii au format patru unități mari de voluntari arme-ni, unii dintre ei dezertori, alții personaje publice cunoscute.Una dintre aceste unități era condusă de un fost membru armean al parlamentului oto-man.Trupele armene de parti-zani erau active în diverse regi-uni ale țării,iar în câteva locuri populația armeană s-a ridicat la arme, în special în orașul Van din estul Anatoliei și în orașul Zeitun din Cilicia.În primăvara anului 1915, când rebelii armeni obținus-eră controlul asupra orașului Van, britanicii erau în Strîm-toarea Dardanele, rușii atacau în est, iar o altă forță militară

britanică înainta spre Bagdad, guvernul otoman a decis să re-locheze populația armeană din Anatolia – o practică, din pă-cate, obișnuită în regiune încă din timpurile biblice. Anumite categorii de armeni, împreună cu familiile lor au fost excep-tate de la ordinul de deportare : catolicii, protestanții, lucrătorii feroviari și membrii forțelor armate.Dar marea masă a ar-menilor din Anatolia, care lo-cuiau și în zone îndepărtate de cele conflictuale și de grupurile suspecte, au fost deportați și au suferit consecințe fatale.Deportații au îndurat privațiuni groaznice. Într-un imperiu în stare de război, avînd o lipsă disperată de efective, nu erau disponibili nici soldați, nici jan-darmi, iar sarcina de a-i escor-ta pe deportați a fost atributiă unor miliții locale recrutate în pripă. Estimările numărului victimelor diferă considerabil, dar nu există nici o îndoială că au pierit cel puțin cîteva sute de mii de armeni, poate mai mult de un milion. Mulți au murit de foame, de boli, de sete:mulți au fost uciși cu brutalitate, fie de săteni și de membri triburi-lor locale, din neglijența sau cu complicitatea escortelor lor, neplătite,nemîncate și indisci-plinate, fie chiar de cei care îi escortau.Conducerea centrală otomană pare că a făcut anumite efor-turi să limiteze aceste excese.Arhivele conțin telegrame ale înaltelor autorități oto-mane, referitoare la preveni-rea sau pedepsirea actelor de violență împotriva armenilor. Există documente referitoare la

aproape 400 de curți marțiale, în care membri ai personalului civil și militar otoman au fost judecați și condamnați, unii dintre ei la moarte, pentru agre-siuni împotriva deportaților.Dar aceste eforturi au avut re-zultate limitate, iar situația a fost în mod cert agravată de înverșunarea acumulată în de-ceniile de confruntări etnice și religioase dintre armeni și veci-nii lor cânva pașnici.Istanbulul și Izmirul au fost scutite de or-dinele de deportare, așa cum a fost și cea mai mare parte din Siria și Irakul otomane, unde trebuiau să ajungă deportații rămași în viață.Revolta arabilor împotriva con-ducerii otomane a fost locali-zată, plănuită, sincronizată și susținută mai bine decît cea a armenilor. În timp ce armenii se aflau în inima Turciei din Asia, în mijlocul unei popu-lații predominant musulmane, revolta arabă a fost lansată în Hijaz, Arabia, într-o provincie cvasiautonomă, guvernată de un conducător arab ereditar, șeriful Hussein, într-un terito-riu pur arab și musulman care

28

includea Mecca și Medina, cele mai sfinte locuri ale Islamului. Avea și avantajul că era depar-te de centrele otomane de pu-tere și ușor accesibilă pentru trupele britanice din Egipt. Și rebelii arabi aveau ceva val-oros de oferit britanicilor, iar după lungi și atente negocieri secrete, în 1917, șeriful mai întâi a proclamat independența Hijazului, apoi s-a autoprocla-mat rege al arabilor.Guvernul britanic, care în scrisorile că-tre Hussein i-a făcut anumite promisiuni referitoare la o in-dependență arabă vag definită, a susținut ambele proclamații.”Închidem aici citatul din car-tea lui Bernard Lewis.Ames-tecul de adevăruri parțiale cu neadevăruri grosolane fac tex-tul și afirmațiile cu atît mai per-verse. Vom analiza, propoziție cu proproziție, pasajul, ca să demontăm, pas cu pas,toată fal-sitatea acestor formulări, apa-rent relatate neutru și spuse la rece, dar care ascund, o mare ticăloșie. Pervertirea adevăru-lui. În scopul cui, a ce? A poziției administrației turce de astăzi ? A istoricilor negaționiști ai Genocidului din 1915 – mulți universitari americani, care, majoritatea dintre ei, au făcut jocul strategico-diplomatic al administrației americane, cu interesele ei sau a celei turceș-ti, evident cu interesele ei, de a nega Genocidul din 1915 și a da o interpretare proprie evenimentelor. Care ori nu s-au întîmplat, ori au fost provocate de armeni, tranformați în dece-niile ce au urmat Marii Catast-rofe, din victime în călăi.

Adăugăm, pentru o bună infor-marea a cititorilor, pasajul Ar-menian Genocide din bio-bib-liografia dedicată lui Bernard Lewis, luată de pe Wikipedia.

Armenian Genocide [edit]The first two editions of Lew-is’ The Emergence of Modern Turkey (1961 and 1968) de-scribe the Armenian massacres of World War I as “the terri-ble Holocaust of 1915, when a million and a half Armeni-ans perished”.[20] In later editions, this text is altered to: “the terrible slaughter of 1915, when, according to es-timates, more than a million Armenians perished, as well as an unknown number of Turks.”[21] Lewis was later one of 69 scholars to co-sign a 1985 petition asking the US Congress to avoid a resolu-tion condemning the events as genocide.The change in Lewis’ textual description of the Armenian massacres, and his signing of the petition against the Con-gressional resolution, was controversial among some Ar-menian historians as well as journalists, who suggested that Lewis was engaging in histori-cal revisionism to serve his own political and personal interests.[22][23]Lewis later called the label “genocide” the “Armenian ver-sion of this history” in a No-

vember 1993 Le Monde article, for which he faced a civil pro-ceeding in a French court. He was ordered to pay one franc as damages for his statements on the Armenian Genocide in Ottoman Turkey. Lewis has stated that while mass murders did occur, he did not believe there was sufficient evidence to conclude it was govern-ment-sponsored, ordered or controlled and therefore did not constitute genocide. The court stated that “by concealing e l e m e n t s c o n t r a r y t o h i s opinion, he neglected his duties of objectivity and prudence”.[24] Three other court cases against Bernard Lewis failed in the Paris tribunal, including one filed by the Armenian Na-tional Committee of France and two filed by Jacques Trémollet de Villers.[25]When Lewis received the Na-tional Humanities Medal from US President George W. Bush in November 2006, the Arme-nian National Committee of America objected: “The Pres-ident’s decision to honor the work of a known genocide de-nier—an academic mercenary whose politically motivated efforts to cover up the truth run counter to the very principles this award was established to honor—represents a true be-trayal of the public trust.”[26]Lewis’ views on the Armenian Genocide were criticized by a number of historians and sociol-ogists, among them Alain Fink-ielkraut, Yves Ternon, Richard G. Hovannisian, Albert Mem-mi, and Pierre Vidal-Naquet.[4][5][6][27][28] Stephen Zunes described Lewis as a “notorious genocide-de-nier”,[29] and Yair Auron suggested that “Lewis’ stature provided a lofty cover for the

AA

AR R

T21 - 22 / 2014

DOSAR 1915Turkish national agenda of ob-fuscating academic research on the Armenian Genocide”.[30] Israel Charny wrote that Lewis’ “seemingly scholarly concern … of Armenians constituting a threat to the Turks as a re-bellious force who together with the Russians threatened the Ottoman Empire, and the insistence that only a policy of deportations was executed, barely conceal the fact that the organized deportations con-stituted systematic mass mur-der”.[31] Charny compares the “logical structures” employed by Lewis in his denial of the genocide to those employed by Ernst Nolte in his Holocaust negationism.[32]

In response, Lewis argued that:There is no evidence of a deci-sion to massacre. On the con-trary, there is considerable evi-dence of attempts to prevent it, which were not very success-ful. Yes there were tremen-dous massacres, the num-bers are very uncertain but a million may well be likely,[33] … [and] the issue is not wheth-er the massacres happened or not, but rather if these massa-cres were as a result of a de-liberate preconceived decision of the Turkish government… there is no evidence for such a decision.[34]Lewis stated that he believed “to make [the Armenian Geno-cide], a parallel with the Holo-caust in Germany” was “rather absurd.”[33] In an interview with Ha’aretz he stated:The deniers of Holocaust have a purpose: to prolong Nazism and to return to Nazi legisla-tion. Nobody wants the ‘Young Turks’ back, and nobody wants to have back the Ottoman Law. What do the Armenians want?

The Armenians want to benefit from both worlds. On the one hand, they speak with pride of their struggle against the Otto-man despotism, while on the other hand, they compare their tragedy to the Jewish Holo-caust. I do not accept this. I do not say that the Armenians did not suffer terribly. But I find enough cause for me to contain their attempts to use the Arme-nian massacres to diminish the worth of the Jewish Holocaust and to relate to it instead as an ethnic dispute.[35]

__________________

4. The Banality of Denial: Israel and the Armenian Genocide, Yair Auron, 2003, Transaction Publishers, ISBN 0-7658-0834-X, p. 235

5. La province de la mort, p. 9, Leslie A. Davis, Yves Ternon, 1994

6. Robert Melson, Revolution and Genocide: On the Origins of the Armenian Genocide and the Holocaust, University of Chicago Press, 1992, ISBN 0-226-51990-2, p. 289

20. Karsh, Efraim. Islamic Imperialism: A History. page 356

21. http://archive.frontpagemag.com/readArticle.aspx?ARTID=4127

22. Dadrian, Vahakn N. Warrant for Gen-ocide: Key Elements of Turko-Armenian Conflict. 2003, page 131

23. Vryonis, Speros, Jr. The Turkish State and History

24. Lewis receives adverse civil judgment, 21 June 1995 (French)

25. « Les actions engagées par les parties civiles arméniennes contre “le Monde” dé-clarées irrecevables par le tribunal de Paris », Le Monde, 27 novembre 1994 ;« Lewis Replies », Princeton Alumni Weekly, June 5, 1996

26. “Armenian Genocide Denier Ber-nard Lewis Awarded National Humanities Medal”, Armenian National Committee of America, November 22, 2006. Retrieved April 26, 2007.

27. Identity Politics in the Age of Gen-ocide: The Holocaust and Historical Rep-resentation, by David B. MacDonald, Rou-tledge, 2008, ISBN 0-415-43061-5, p. 241

28. The Holocaust Industry: Reflections on the Exploitation of Jewish Suffering, By Norman G. Finkelstein, Verso, 2003, ISBN 1-85984-488-X, p. 69

29. U.S. Denial of the Armenian Geno-cide, by Stephen Zunes, Foreign Policy in Focus, October 22, 2007

30. The Islamization of Europe, By An-drew G. Bostom, FrontPageMagazine.com, Friday, December 31, 2004

31. The Psychological Satisfaction of De-nials of the Holocaust or Other Genocides by Non-Extremists or Bigots, and Even by Known Scholars, by Israel Charny, “IDEA” journal, July 17, 2001, Vol.6, no.1

32. Charny, Israel W. Fighting Suicide Bombing. 2007, page 241

33. ^ “Statement of Professor Bernard Lewis, Princeton University, “Distinguish-ing Armenian Case from Holocaust”” (PDF). Assembly of Turkish American As-sociations. April 14, 2002. Archived from the original on July 15, 2006. Retrieved August 29, 2013.

34. Getler, Michael. “Documenting and Debating a ‘Genocide'”, The Ombudsman Column, PBS, April 21, 2006. Retrieved October 9, 2006.

35. Karpel, Dalia.”There Was No Geno-cide: Interview with Prof.Bernard Lewis”.Ha’aretz Weekly. January 23, 1998. Ar-chived from the original on August 6, 2006. Assembly of Turkish American Associa-tions

Vom comenta pe larg ambele pasaje în numărul următor.

Dosar 1915 îngrijit de Bedros HorAsAnGiAn

30

Uniunea Armenilor din România va or-ganiza anul viitor o serie de expoziții referitoare la isto-ria și spiritualita-tea armenilor din România. Cu această ocazie facem apel la membri comunității sau simpatizanți care dețin obiecte, fotografii sau alte documente ce au aparținut familiilor sau prietenilor lor sosiți în România după Genocid să ne pună la dispoziție toate aceste mărturii.

Parte din aceste obiecte sau docu-mente vor fi expuse și vă rugăm, pentru o primă etapă, să vă adresați redacției Ararat la telefon 021.314.67.83 sau pe e-mail la adresa redactia@araraton-line.com

2. Shopping în Erevan

Este aproape imposibil să vizitezi Erevanul fără să cumperi ceva exotic, vechi sau nou, vintage sau ultramodern, unic sau comun.De la banalele suvenire până la bijuteriile sofisticate, de la ornamentele obişnuite din lemn şi sticlă până la obiectele şic de serie mică, totul poate fi cumpărat atât din pieţele volante cât şi cele două malluri ale oraşului.Cele mai căutate sunt carpe-tele orientale din lână de oaie, realizate de artizanti locali, bi-juteriile, coniacul, fructele us-cate, sugiukul şi basturmaua.Socotită o instituţie în Ere-van, piaţa volantă Vernissage este situată în mod paradoxal în centru şi oferă practic orice visează să achiziţioneze şi cel mai pretenţios cumpărător.Sute de vânzători ne îndeamnă să nu grăbim pasul printre tonele de covoare, tablouri,sculptu-ri, ţesături, haine, obiecte din porţelan, sticlă, vase de tot fe-lul, monede, steaguri, instru-

mente muzicale şi chiar bi-juterii din argint, pentru că totul trebuie cântărit cu atenţie.Vernissage este locul ideal unde ne putem tocmi fără însă să obţinem mari reduceri de preţ. Chiar şi localnicii preferă pentru cumpărături acest spaţiu situat foarte aproape de Piaţa Republicii pentru că aici totul se animă în mod plăcut în zilele de sâmbătă şi duminică.Din 1980, artiştii armeni şi-au expus în această zonă lucrările. Astfel se explică denumirea acestei pieţe care funcţionează în weekenduri având un succes imens.Un loc plin de culoare este şi Dalma Garden Mall unde multe branduri europene strălucesc în vitrine. Acest prim mall con-struit în Armenia şi inaugurat în octombrie 2012 este situat în apropierea dealului Tzitzernak-aberd.Fără să fie foarte mare, Yere-van Mall a fost reconstruit pe locul unei vechi fabrici, având alături de elemente arhitec-turale moderne şi forme ti-pice perioadelor anterioare. În

15 zile în Armenia Jurnal de călătorie

ANUNȚ

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T21 - 22 / 2014

REDACŢIA ARARAT

aceste două centre comerciale pentru confortul cumpărătorilor au fost amenajate restaurante şi cafenele.Cele mai elegante magazine însă se află pe arterele Abovyan, Tu-manyan , Teryan şi Northen Ave-nue, fiind replici postmoderne la arhitectura sovietică. Fără ezi-tare, în aceste spaţii pot fi găsite parfumuri exotice, ceasuri şi bi-juterii inedite.Astfel, şirul transformărilor succesive ale acestui oraş nu lasă nicio clipă de răgaz călăto-rului dornic de aventură. Pasio-nantă, vizitarea acestor magazine are darul de a ne purta într-un univers aparte care poate cuceri imediat pe oricine.Fie că este vorba de obiecte tradiţionale, precum dudukul , sau de cele sofisticate, magazinele

din această capitală reprezintă un teritoriu insuficient exp-loatat în comparaţie cu bogăţia de mărfuri şi măiestria vânzăto-rilor .Incontestabil, Erevanul este o destinaţie neconvenţională, unde shoppingul poate fi o experienţă relaxantă dar şi o terapie.

Andreea BARBU

Două precizări

În articolul Zestrea armencei la Muzeul etnografic al Transilvaniei din numărul 17-18/septembrie 2014 al revistei Ararat (pp. 10-11), s-au strecurat două inexactități pe care mă simt dator să le corectez după cum urmează:

1.costumul despre care se afirmă în text că a fost „do-nat de familia domnului Sergiu Selian“ și similar în explicația la una dintre fotografii a fost donat, din propria sa inițiativă, de soția mea, Madeleine Hermine Selian, căreia i-a aparținut;

2.costumul cu pricina nu este „specific regiunii Arțagh(!) (Karabagh)“, ci provine ca model din localitatea Agn/Acn (districtul Malatya, Armenia apuseană); a se vedea albumul Հայկական տարազ al lui Arakel Patric (Erevan, 1983), pagina 148, planșa 66/2.

Sergiu SELIAN