e. rose sabin - scoala de vrajitorie - v2 puteri periculoase.pdf

8/18/2019 E. Rose Sabin - Scoala de vrajitorie - V2 Puteri periculoase.pdf

1/145

E. Rose SABIN

ŞCOALA DE VRĂJITORIE Vol. 2 – Puteri periculoase

CUPRINS:1. Schimbare de direcţ ie…11

2. Chemă ri cu voce prea tare…20 3. Potop…28

4. Primirea la Port-of-Lords…42 5. Conflict de interese…55 6. O salvare scumpă …64 7. În spatele uşii…74 8. Pierdut…84 9. Momeala…95 10. Prieten sau duşman?. 107 11. Cooperare… 114 12. Fum… 126 13. Cotituri… HI 14. Drumuri încurcate…151 15. Fire încurcate… 169 16. Drumuri în noapte…180 17. Terori nocturne…190 18. Sticlă spart ă …200 19. Capcane…210 20. Conspira ţ ii şi contraconspira ţ ii…220 21. Furtuna nopţ ii…234 22. Harul…243 23. Prieteni la nevoie…253

Schimbare de direcţ ie. Trevor Blake st ă tea rezemat de peretele bucă t ă riei şi se uita la mama sacare t ă ia carnea de vit ă şi o punea în chiflele fierbinţ i, abia scoase din cuptor.

Aroma pâ inii proaspete, mirosul îmbietor al tartelor de pere cu mult ă scor ţ işoar ă , mireasma apetisant ă a fripturii – toate acestea îl f ă ceau să nu fieprea atent la „predica” mamei sale.


2/145

— Trevor, mă asculţ i? îl întrebă ea punâ nd chiflele cu carne de vit ă într-ocutie pe care i-o înmâ nă . — Da, mami, zâ mbi el şi luă cutia. Mi-ai spus să mă gr ă besc, să nu pierdautobuzul şi să fiu atent cu banii. N-auzise nimic, dar era sigur că n-are cum să greşească .

— Şi să ai grijă să -ţ i iei haine bune şi comode. Ştiu că vrei lucrurimoderne care să nu te facă să te simţ i prost câ nd mergi la universitate, dar emai important să fie materiale bune, rezistente şi să -ţ i ţ ină cald la iarnă . — N-o să uit. — Mă îndoiesc, suspină ea şi îşi şterse mâ inile pe şor Ţ . Îmi pare r ă u că nu pot să vin şi eu, dar tat ă l t ă u are nevoie de mine aicI. Încearcă să fii şi tu cuscaun la cap, mă car acum. Trevor zâ mbi, ştiind ce o împiedica de fapt să -1 însoţ ească . Tat ă l să u s-ar fi putut lipsi o zi de ea, dar era îngrozit ă de autobuzele „de modă nouă ” careluaser ă locul tr ă surilor cu cai şi care se defectau, într-adev ă r, mult prea des. — Mai bine plec, îi spuse el, să rut â nd-o pe obraz. — Da, da, încuviinţă mama, uit â ndu-se la ceasul din bucă t ă rie. E t â rziu,doar nu vrei să pierzi autobuzul. Bineînţ eles că nu voia, dar acesta rareori sosea la timp, a şa că nu aveade ce să se gr ă bească . Zumzetul înfundat al albinelor în caprifoi şi parfumulgreu al florilor care plutea în aerul nemişcat îl umpleau de lene, a şa că porniîncet pe poteca pr ă fuit ă . Nisipul încins de soare îi ardea t ă lpile prin pantofi.Că ldura verii t â rzii îi alungase pe cei mai mulţ i prin case sau, în orice caz, laumbr ă . Deşi nu era nici urmă de nor pe cer, un porumbel uguia a ploaie.

Trevor se simţ ea at â t de puternic legat de acest peisaj familiar şi v ă ratic, încâ tavu dintr-odat ă impresia că poteca şi întreg satul vor dispă rea după plecarea

lui. Visa de mult la clipa asta, dar, acum, că venise ziua cea mare, era foartetrist. De acum înainte satul nu va mai fi niciodat ă la fel, at â t erau de lega ţ iunul de celă lalt. Acolo, în fa ţă , era poarta de la Mla ştina V ă duvei şi gardul pecare el şi prietenul să u Les îl vopsiser ă şi reparaser ă anul trecut. De cealalt ă parte a drumeagului, peste gard, era şirul de plopi tineri să diţ i acum câţ iva anide fermierul Croftley, cu ajutorul lui Trevor şi al tat ă lui să u, ca perdea deprotecţ ie împotriva v â ntului. Dacă se uita în spate putea vedea în depă rtareturnul vechii şcoli unde el şi cu Les au înv ăţ at să citească , să scrie şi să facă socoteli; unde de at â tea ori l-au convins pe înv ăţă tor să le spună poveşti;uneori au mai strecurat câ te un broscoi în banca celei mai jucă uşe dintre fetesau au înfundat coşul cu zdrenţ e în câ te o zi friguroasă pentru ca fumul să nă v ă lească în clasă şi elevii să fie trimişi acasă pâ nă la remedierea strică ciunii.

Acolo a simţ it adesea sfichiul subţ ire al nuielei de mesteacă n şi încă n-a uitatsf â r şeala care-1 cuprindea câ nd trebuia să scrie de câ te două mii de ori „Nu voimai…” în ciuda nă zdr ă v ă niilor, absolvise primul, cu o medie mult mai maredecâ t a lui Les şi, spre surprinderea tuturor, chiar decâ t a lui Maribeth Hanley.

A şa că atunci câ nd sor ţ ii au decis ca satul Amesley să aibă în acel an onoarea


3/145

de a-şi trimite cel mai bun elev la universitate, el, şi nu Maribeth, a primit bursa oferit ă de guvernul provincial. Pă rinţ ii să i n-au fost niciodat ă at â t demâ ndri de el ca în acea zi de primă var ă câ nd preşedintele consiliului să tesc i-aînmâ nat preţ iosul certificat care-i dă dea dreptul să se înscrie la UniversitateaNa ţ ională din Tirbat. Maribeth a plâ ns, iar mama ei, jupâ -neasa Hanley, a stat

supă rat ă pe toat ă durata festivit ăţ ii. Les, în schimb, a fost at â t de emoţ ionat deparcă el ar fi câştigat bursa, deşi urma să r ă mâ nă în sat atunci câ nd Trevor vapleca cu trenul în sud, spre marele ora ş. Fermierii simpli nu că lă toreau preadeparte de casă şi nici nu-şi permiteau să plă tească pentru copiii lor taxelemari cerute de universitate. Trevor urma să facă aceast ă că lă torie minunat ă singur, peste două să pt ă mâ ni. Ast ă zi mergea cu autobuzul doar pâ nă la Essell, reşedinţ a comitatului, ca să -şi cumpere haine potrivite pentru universitate. Chiar şi aceast ă că lă toriescurt ă pă rea însă un angajament ferm fa ţă de o via ţă complet nouă , o via ţ acare avea să -1 rupă de Les, prietenul lui din copilă rie. Şi, la gâ ndul pierderii,încetini. Se opri la cimitir unde, cu doi ani în urmă , fusese înmormâ ntat buniculBlake, ultimul din cele cinci genera ţ ii de Blake ce se odihnesc sub stejari.Cimitirul nu era mare, iar mormintele erau aranjate în r â nduri ordonate, cupietre identice în cea mai mare parte, care-i ajungeau cam pâ nă la genunchi.L â ngă mormintele familiei Blake se afla însă o coloană înalt ă din piatr ă , a şezat ă pe un soclu pă trat. Pe ea era inscripţ ionat cuv â ntul NICIODAT Ă , iar pe fiecarelatur ă a soclului, nume şi date. Unul dintre nume era Orna Blake. L-a întrebatodat ă pe tat ă l să u cine a fost Orna Blake şi ce reprezint ă monumentul şi a fostfoarte uimit câ nd acesta i-a spus încruntat: „Asta întreabă -1 pe unchiul Matt”şi a refuzat să -i dea vreo lă murire. La scurt timp, mama sa l-a luat deoparte şi

i-a spus: „Să nu-1 mai întrebi niciodat ă pe tata despre acel monument. OrnaBlake a fost sora lui şi a murit în mod tragic. Nici eu nu ştiu toat ă povestea, dar cred că unchiul Matthew e oarecum de vină pentru moartea ei, deşi a fost unaccident. Tat ă l t ă u a fost foarte afectat şi nu-i place să -şi amintească .” Timp de câ teva minute, Trevor se uit ă atent la monument, curios,întrebâ ndu-se dacă va afla vreodat ă întreaga poveste. Îşi continuă drumul, dar, pentru a se mai bucura puţ in de amintirilefrumoase, se opri un pic pe podul din lemn de peste pâ r â ul care le dă ruise, luişi lui Les, câţ iva peşti şi multe, multe ceasuri lenevoase petrecute pe mal cucâ te o undiţă în mâ nă . Aproape de pod, pe celă lalt mal, era pă rul în care se urcase cu Les ca să salveze pisica bă tr â nei doamne Darby. Amintindu-şi cum şi-au cerut r ă splataîn pere, se uit ă plin de speranţă spre pom. Fructele fuseser ă culese saucă zuser ă , dar o par ă zemoasă at â rna încă de o cracă din v â rf. Lui Trevor îi lă sagura apă . Nu uitase promisiunea pe care le-a f ă cut-o cu mult timp în urmă pă rinţ ilor, dar acum, la şaptesprezece ani, gata să plece de acasă , nu se maisimţ ea în nici un fel legat.


4/145

Ţ intind para cu privirea, îşi întinse mâ na spre ea. Puterea îi reveniimediat, deşi n-o mai folosise de ani buni. Codiţ a s-a desprins şi para a plutituşurel prin aer şi i s-a a şezat în palma deschisă . Abia după comiterea faptei îi trecu prin cap să se uite în susul şi în josuldrumeagului, dar şi spre casa doamnei Darby pentru a se asigura că nu l-a

v ă zut nimeni. I se pă ru că ză reşte o mâ nă care lasă să cadă perdeaua de la ofereastr ă şi a ştept ă să vadă dacă iese cineva din casă să -1 ia la rost. Dar, cumnu apă ru nimeni, decise că n-a fost decâ t o adiere care a mişcat perdeaua. Muşcă din par ă şi mestecă încet, bucur â ndu-se pe îndelete de dulcea ţ afructului. Aruncă apoi cotorul şi-şi continuă drumul fredonâ nd un câ ntecel. Câ ntecul îi muri însă pe buze câ nd ajunse la r ă scruce şi v ă zu autobuzulde Essell dispă r â nd într-un nor de praf. Alergă după el şi strigă , dar în zadar. Mama va fi furioas Ă . Întotdeauna îl lua la rost pentru indolenţă . Şi,deodat ă , îi veni o idee. În câ teva minute urma să vină autobuzul din direcţ ia opusă , cel caremergea în ora şele Sharpness şi Wickton. Unchiul Matt şi mă tuşa Ellen locuiaula Sharpness, cam la o or ă distanţă cu autobuzul de Amesley, dar nu maifusese la ei din vara în care împlinise şapte ani. A petrecut atunci două să pt ă mâ ni minunate, la ferma lor mare, a şezat ă în bă taia v â nturilor. Din câ teştia el, mai tr ă iau. Folosindu-şi puterea pentru a lua para, şi-a amintit de vizita aceea,pentru că atunci şi-a descoperit aceast ă neobişnuit ă înzestrare. Casa eraînconjurat ă de stejari şi în cea de-a doua zi a vizitei se căţă rase într-unui dintreei. S-a rupt însă o creangă sub greutatea lui şi, în timp ce că dea, şi-a datseama că pluteşte uşor spre pă mâ nt. Câ t a stat acolo şi-a folosit la maximum puterea, deşi unchiul lui l-a

rugat să fie atent. Unchiul Matt i-a lă udat dibă cia din ce în ce mai mare, dar l-a prevenit să fie cumpă tat şi să nu-şi folosească niciodat ă puterea în prezenţ atat ă lui să u. Ca de obicei, n-a ascultat, atenţ ia fiindu-i abă tut ă de o farfurie cufursecuri abia scoase din cuptor. Câ nd a venit tat ă l să u să -1 ia acasă , l-a adus şi pe Les cu el. Era primacă lă torie a lui Les cel cu pă rul roşu şi pistrui în afara satului natal. Bă ieţ ii aualergat prin toat ă ferma pâ nă câ nd mă tuşa Ellen i-a chemat la masă . Trevor afost rugat să dea mai departe o farfurie cu mază re, dar, ner ă bdă tor să -şi arateputerea nou descoperit ă , a ridicat farfuria şi a f ă cut-o să plutească deasupramesei. În loc să -şi arate încâ ntarea, tat ă l să u a ţ ipat şi l-a plesnit peste fa ţă .

Apoi s-a certat violent cu unchiul Matt care-i luase apă rarea. Lui Trevor îi pă rea bine că îl are pe Les ală turi, pentru că tat ă l să u a declarat că fiul lui nu vadeveni niciodat ă vr ă jitor şi a ieşit ca o furtună din casă împreună cu bă ieţ ii,interzicâ ndu-i lui Trevor să -şi mai viziteze vreodat ă unchiul şi mă tuşa. Mait â rziu a că utat ajutor la mama sa, dar şi ea a fost de neclintit. Şi asta n-a fosttot: pă rinţ ii l-au obligat să le promit ă că nu-şi va mai folosi niciodat ă putereaşi, mai mult, o va t ă inui şi va uita de ea.


5/145

Câ nd era mic şi-a încă lcat promisiunea de nenumă rate ori. Aceast ă putere f ă cea parte din fiinţ a lui, n-o putea t ă gă dui. De câ teva ori a uitat şi afolosit-o f ă r ă să -şi dea seama; alteori, pentru a se da mare, la şcoală . Uneori, lainsistenţ ele lui Les, mai f ă cea câ te o isprav ă pentru a-şi amuza prietenul şipentru a-1 ajuta la treburi. Dar, după ce tat ă l să u l-a biciuit cu crava şa câ nd l-

a prins folosindu-şi puterea în loc de furcă pentru a da f â n la cai, a renunţ at.Pâ nă ast ă zi. Acum era mare şi nu se mai simţ ea legat de promisiunea f ă cut ă pă rinţ ilor. Putea să facă ce-i placE. Îşi va vizita unchiul şi mă tuşa de r ă mas-

bun înainte de a pleca la universitate. Nu avusese încă ocazia să -1 întrebe peunchiul Matt despre monumentul din cimitiR. În sf â r şit, o va face şi pe asta. Sosi autobuzul, uruind şi puf ă ind. I-a f ă cut cu mâ na să oprească , a urcat în fugă , i-a dat şoferului doi gologani şi s-a a şezat. Prin fa ţ a ochilor îi treceadrumul accidentat de ţ ar ă şi se gâ ndea câ t i-ar fi plă cut şi lui Les o că lă torie laSharpness. Ce grozav ar fi dacă ar putea lua amâ ndoi parte la aceast ă ultimaaventur ă înainte ca drumurile lor să se despart ă , poate pentru totdeauna. Şi-a folosit puterea o dat ă ast ă zi; o poate face din nou. A închis ochii şi s-a gâ ndit mai înt â i la casa unchiului Matt şi a mă tuşiiEllen, a şa cum o v ă zuse el ultima oar ă , o casă cu trei etaje şi cu multecoridoare şi cotloane. Era vopsit ă în maro-închis şi avea un acoperiş ţ uguiat,din şindrilă , cu trei hornuri înalte. Ţ inea minte că erau foarte multe ferestre.Les îi spusese că ferestrele acelea seamă nă cu nişte ochi care se uit ă în toatepă r ţ ile pentru ca nimeni să nu se furişeze în casă . Lui Trevor i s-a pă rut oricumciudat. Apoi s-a gâ ndit la Les, a şa cum e el ast ă zi, cu pă rul să u roşu ca focul,mereu neîngrijit, cu pistruii mai palizi decâ t în copilă rie, înalt şi puternic, cu

trupul bine legat din cauza muncii la ferma tat ă lui să u. Şi l-a imaginat pe Les mergâ nd pe drumul pe care venise şi el, a ştept â ndla r ă scrucea unde a a şteptat şi el, apoi urcâ ndu-se, ca şi el, în autobuzul – dedata asta în cel de după -amiază – spre Sharpness şi Wickton. Şi l-a mai imaginat pe Les f ă câ nd aceea şi că lă torie, simţ ind acela şilegă nat monoton tot drumul pâ nă la Sharpness. Câ nd a cobor â t din autobuz, Trevor a zâ mbit, mulţ umit de sine. O pornipe jos prin ora ş şi apoi pe drumul cotit de ţ ar ă care ducea la ferma unchiului. Îşi simţ i inima tresă rind câ nd v ă zu casa pe colină , iar stejarii care ostr ă juiau erau la fel de frumoşi şi falnici cum şi-i amintea el. Casa era şi eaaproape neschimbat ă . Gr ă bi pasul. Mă tuşa Ellen deschise uşa înainte de aajunge el acolo. Pă rea mai bă tr â nă decâ t şi-o amintea. — În sf â r şit te-ai întors, îi spuse şi-1 îmbr ăţ işă cu mult ă că ldur ă . — Nu eram sigur dacă mă recunoşti. Nu m-ai v ă zut de câ nd aveam şapteani. — E adev ă rat c-ai crescut, r â se ea. Dar ai acela şi pă r drept, castaniu şistr ă lucitor şi bă rbia proeminent ă . Şi celebrul nas Blake cu care sunteţ i

binecuv â nta ţ i cu toţ ii.


6/145

R â se şi el şi o îmbr ăţ işă şi mai tare. Câ nd era copil, detesta „nasulBlake”, cu v â rful să u borcă nat, dar acum trebuia să recunoască faptul că era otr ă să tur ă distinctiv ă . Peste umă rul mă tuşii îşi v ă zu unchiul a că rui figur ă radia de fericire. — Trevor, bă iete, tună el. Bineînţ eles că te-am recunoscut. Doar te

a şteptam. După ce l-a lă sat mă tuşa din bra ţ e, l-a îmbr ăţ işat unchiul şi l-au condusapoi într-un salona ş confortabil, unde l-au instalat într-un fotoliu. — Cum să mă a ştepta ţ i? M-am hot ă r â t a şa, pe nepusă masă , după ce amscă pat autobuzul de Essell. — Ştiu, ştiu, chicoti unchiul din toat ă inima, de i se înfoiar ă favoriţ ii. Şipe drum ai hot ă r â t să vină şi Les aici. Ai transmis sugestia at â t de tare şi cuat â ta for ţă , încâ t nu i-a scă pat niciunei persoane cu har de pe o rază de şaizecide kilometri. E interesant de v ă zut cine mai apare cu Les. Precis ne adună mcâţ iva. — Ar putea fi periculos. Fa ţ a blajină a mă tuşii Ellen se încrunt ă . Oameniiînzestra ţ i se susţ in între ei, dar sunt şi câ teva mere putrede şi dacă unul dintreei recepţ ionează mesajul… — Hai, hai, Ellen. N-o să fie nimic, ne descurcă m noi. Nu-ţ i face griji,

bă iete. Dar unchiul îşi mâ ngâ ie bă rbuţ a şi Trevor ştiu că e şi el îngrijorat. A acţ ionat necugetat şi asta ar putea aduce necazuri aici, în casă . Chemă ri cu voce prea tare. Autobuzul înt â rzia şi Trevor se plimba ner ă bdă tor prin fa ţ a magazinuluicentral din SharpnesS. Îl putea vedea înă untru pe unchiul Matt, sprijinit detejghea, vorbind cu v â nză torul. Mă tuşa Ellen r ă mă sese acasă să pregă tească

cina, iar lui Trevor îi lă sa gura apă la gâ ndul ospăţ ului care-i a ştepta pentru asă rbă tori sosirea lui şi a lui Les. Probabil că pentru a o suta oar ă ieşi în drum, îşi puse mâ na strea şină laochi şi se uit ă în depă rtare, sper â nd să vadă autobuzul, dar strada era goală . — Hai, gr ă beşte-te, mormă i el. Cu ochii bine închişi îşi trimise gâ nduldeparte. Gr ă beşte-te, Les. Se face t â rziu. Spune-i şoferului să meargă mairepede. Unchiul Matt se repezi afar ă din magazin, cu o sticlă de limonadă într-omâ nă . — Încetează ! strigă el, dâ ndu-i sticla lui Trevor. Bea asta şi r ă coreşte-te.

Autobuzul ajunge în câ teva minute. Înainte de a bea, Trevor îşi duse sticla rece la frunte. Bă u o înghiţ itur ă zdrav ă nă , apoi se uit ă sfios la unchiul să u. — Îmi pare r ă u, n-am vrut. — Nu s-a înt â mplat nimic, cred, spuse el bă t â ndu-1 pe umă r. — Adică nu s-a înt â mplat nimic mai r ă u decâ t am f ă cut deja. — Încă nu ştim dac-ai f ă cut. Nu-ţ i face griji. Ce ţ i-a transmis Les? N-amrecepţ ionat nimic de la el.


7/145

— Les nu poate transmite, r ă spunse Trevor mirat. Ł1 nu are nici un har. — Ba are, se încrunt ă unchiul. Altfel cum ar recepţ iona mesajele tale? — Suntem foarte apropia ţ i, ridică Trevor din umeri. Cred că reuşeştepentru că ne cunoa ştem foarte bine. — Sunt sigur că şi Les are puterea, clă tină din cap unchiul Matt. Cred că

asta v-a şi apropiat. Vrei să spui că n-ai ştiut? Trevor îşi duse din nou sticla rece la t â mplă . Les are har? Imposibil. — Dacă ar fi avut harul mi-ar fi spus. De mai multe ori m-a rugat să facdiverse… lucruşoare – uneori ca să ne distr ă m, alteori ca să -1 ajut. Deexemplu, o dat ă a scă pat în f â nt â nă foarfecă de gr ă dină a tat ă lui să u şi m-arugat s-o scot, ceea ce am f ă cut. A încercat şi el, dar n-a reuşit. Am vrut să -1ajut… să -1 susţ in puţ in, însă n-am avut ce să fac. După o vreme, a acceptatsitua ţ ia şi nu s-a mai necă jit. — N-am mai auzit niciodat ă ca o persoană care nu are puterea să reuşească să comunice telepatic, spuse unchiul Matt mâ ngâ indu-şi barba. E

vorba de un simţ pe care oamenii normali nu-1 au. Dar puterea exist ă înfelurite forme. Poate că el are alte talente pe care nu le-ai descoperit. — A, uite că vine autobuzul. Află m noi în cur â nd. Trevor auzi uruitulmotorului şi v ă zu autobuzul albastru hurducâ ndu-se pe strada murdar ă .Ridică jubilâ nd sticla, apoi sorbi limonada r ă masă înainte ca autobuzul să oprească în fa ţ a lor. Uşile se deschiser ă scâ r ţâ ind şi Les să ri jos. Trevor îl prinse de mâ nă , îl trase spre el şi îl bă tu pe spate: — Ştiam c-ai să vii! — Parcă am avut încotro! Z â mbetul larg al lui Les îi mai îndulceacuvintele de reproş. Cred că tata îşi bate şi acum capul să înţ eleagă scuza pe

care am inventat-o pentru a dispă rea de la secerişul secarei. Trebuia să tegâ ndeşti şi tu puţ in câ t mi-e de greu să plec. Noroc că tata mai are şi alteajutoare, pentru că altfel n-a ş fi reuşit să vin, cu toţ i viermii ă ia pe care mi i-aitrimis să -mi mişune prin creier. — Îmi pare r ă u, Les. Doar că plec la Tirbat peste două să pt ă mâ ni şi astae probabil ultima ocazie de a ne mai distra împreună . — Via ţ a nu înseamnă numai distracţ ie. Mama ta crede că eşti la Essellsă -ţ i cumperi haine pentru Tirbat. Şi-a schimbat autobuzul traseul? — Am pierdut autobuzul de Essell, mă rturisi el plecâ nd capul. Apoi îşiridică fruntea şi începu să r â dă . Nu e mai bine aici decâ t la cumpă r ă turi? Unchiul Matt îşi drese vocea. — Ei, flă că ilor, haideţ i mai bine acasă . Ellen ne a şteapt ă cu cina. — Les, îţ i aduci aminte de unchiul Matt? — Cum să nu? Les îi întinse o mâ nă , iar unchiul Matt o apucă şi începu s-o scuture. — Îmi pare bine că te v ă d, bă iete.


8/145

Simţ ind o undă de nelinişte în salutul cald adresat lui Les, Trevor urmă riprivirea aruncat ă în grabă de unchiul să u spre trei sau patru pasageri carecobor â ser ă şi ei. Pe doi dintre ei nu-i cunoştea, dar o ştia cu siguranţă pe jupâ neasaHanley, mama lui Maribeth. Purta un batic roşu cu gri şi a intrat gr ă bit ă în

magazin de îndat ă ce el s-a întors s-o privească . O v ă zu apoi pe geam,îndrept â ndu-se spre telefonul cu manivelă de lâ ngă tejgheA. Îşi amintea că Maribeth vorbea despre rudele de la Sharpness; poate că mama ei le suna să -şianunţ e sosirea. Cel de-al patrulea pasager era Jasper Ryles, care, din câ te ştia Trevor,locuia singur. Fusese că să torit câ ndva, dar soţ ia i-a murit la scurt timp după nunt ă şi nu s-a mai însurat. Trevor ştia că n-are nici un fel de rude pe nică ieri.Oare ce treabă o fi av â nd la Sharpness? Unchiul Matt îl apucă pe Trevor de cot, îndem-nâ ndu-1 să se îndepă rtezede autobuz şi de magazin. Les îi urmă . — Mergi înainte, îi şopti unchiul Matt la ureche. Nu privi înapoi. Şi fiiatent la ce te gâ ndeşti. Trevor urmă indica ţ iile unchiului, deşi îi era greu să -şi imagineze că

Jasper Ryles, a şa mitocan cum era, îşi pusese în cap să le aducă belele. — Ce-i, Trev? întrebă Les care-1 ajunse din urmă . S-a înt â mplat ceva? — A şa crede unchiul Matt, r ă spunse el aruncâ nd o privire fugar ă spreunchiul să u. Cred că ne spune el acasă . Relaxat şi să tul după at â tea bună t ăţ i, Les s-a rezemat de spă tarulscaunului şi i-a zâ mbit lui Trevor, pe care-1 iertase pentru că îşi folosiseputerea minţ ii pentru a-1 aduce acolo. St ă teau la masa mare de stejar pe care mă tuşa Ellen întinsese un

adev ă rat ospăţ : friptur ă de porc, napi şi morcovi, gă luşte cu piersici şi plă cint ă de pere. O adiere r ă coroasă intr ă pe fereastra deschisă , aducâ nd cu ea mirosulierbii proaspă t cosite, care se amesteca plă cut cu aromele mâ ncă rurilor. Nimeninu a spus nimic despre ceea ce l-a îngrijorat pe unchiul lui Trevor, iar cina afost foarte veselă . Les şi-a împins farfuria şi s-a bă tut pe burt ă . — E cea mai bună cină pe care am mâ ncat-o de mult ă vreme. Sunteţ i o

bucă t ă reasă excelent ă , jupâ neasă Blake. — Spune-mi „mă tuşă Ellen”, te rog, LeS. În fond, tu şi cu Trevor sunteţ imai apropia ţ i decâ t mulţ i fra ţ i. Încâ ntat, Les să ri de pe scaun şi o îmbr ăţ işă pe mă tuşa Ellen. — A ş fi tare mâ ndru dacă mi-ai fi mă tuşă . — Tu şi cu Trevor ne sunteţ i foarte dragi, Les, îi spuse ea să rut â ndu-1 peobraz. Pă cat că pă rinţ ii lui nu i-au dat voie să vină aici at âţ ia ani. Am fost lipsiţ ide bucuria de a v ă vedea crescâ nd. V-am v ă zut ultima dat ă câ nd era ţ i copii şiacum sunteţ i tineri, pregă tiţ i să v ă lua ţ i via ţ a în mâ ini. Şi în toţ i anii ăştia…,suspină ea. Les o îmbr ăţ işă pâ nă câ nd i se ostoir ă lacrimile.


9/145

— Ne-a fost greu să nu v ă vedem, să nu ştim câ t a ţ i crescut. Bineînţ elescă mai aveam noi veşti din câ nd în câ nd. Dar dacă pă rinţ ii lui Trevor n-ar fi fost a şa că poşi, a ţ i fi venit amâ ndoi aici în fiecare var ă . — Eu n-am înţ eles niciodat ă motivul, spuse Les. Ştiu că are legă tur ă cuputerile speciale ale lui Trevor, dar nu v ă d de ce pă rinţ ii lui au ţ inut neapă rat

să facă din asta un secret. Ei cred, a şa mi-a spus Trevor, că ceilalţ i oameni ar fiinvidioşi dacă ar afla, dar eu ştiu şi nu sunt invidios. Sigur, a ş vrea să fac şi euceea ce face el, dar m-am împă cat cu gâ ndul că eu nu pot şi că Trevor e altfel.Şi sunt mâ ndru că -i a şa şi că -i sunt prieten. Trevor îi aruncă unchiului Mat o privire curioasă . Unchiul îşi drese glasulşi-i f ă cu semn lui Les să se a şeze din nou pe scaun. — E ceva mai mult decâ t invidie, bă iete, începu unchiul Matt. Dar credcă acum ar trebui să vorbim despre altceva. Tu ai spus că nu ai puterea, iar

Trevor crede că poţ i primi semnalele lui mentale pentru că sunteţ i prieteni bunide foarte mult timp. Explica ţ ia nu mă mulţ umeşte însă . Cei f ă r ă talent nu potprimi mesaje. Cred că greşeşti câ nd spui că tu nu eşti înzestrat. Les clă tină aprig din cap, prea uimit ca să mai poat ă vorbi, amintindu-şide nenumă ratele momente în care încercase în zadar să repete şi el minunăţ iilef ă cute de Trevor, de nopţ ile în care, copil fiind, se rugase să aibă şi el opă rticică de putere – se rugase Dumnezeului pă rinţ ilor să i, dar şi Dă t ă toruluide Putere, pentru că Trevor i-a mă rturisit că unchiul şi mă tuşa sa l-au înv ăţ atasta în vizita lui de neuitat din acea var ă . Crescâ nd, Les s-a resemnat că esteun om ca toţ i oamenii, deşi nu era de acord cu ceea ce susţ ineau pă rinţ ii lui

Trevor, şi anume că e mai bine să fii normal. Unchiul Matt îl privea cu o expresie de severitate şi nelinişte. — Eu nu am nici un har, domnule, spuse Les înt â lnind privirea

unchiului. — Ba noi credem că ai, Les, interveni mă tuşa Ellen cu vocea ei caldă . Nedai voie să te test ă m? — Să mă testa ţ i? Un fior rece îi trecu pe şira spină rii. Ce fel de test? Ce-mi faceţ i? — Absolut nimic, îl asigur ă mă tuşa Ellen, ridicâ n-du-se de la masă . Nudoare, nu durează mult şi ne lă murim odat ă pentru totdeauna. — Bineînţ eles că accept ă , spuse Trevor din toat ă inima. — Lasă -1 pe el să r ă spundă , îl puse la punct unchiul Matt şi-i aruncă oprivire pă trunză toare înainte de a se uita din nou la Les. Harul lui Trevor a dusla o ruptur ă între el şi pă rinţ ii lui, după cum bine ştii. Uite… pă rinţ ii t ă i suntoameni cumsecade, dar ar putea să fie împotriva unui lucru pe care nu-1înţ eleg. Mă gâ ndesc că nu vrei să ţ i-i pui în cap. Les se îndrept ă şi se uit ă direct la unchiul Matt. — Nu sunt la ş, domnule BlakE. Îmi iubesc foarte mult pă rinţ ii, dar numă feresc de adev ă r doar pentru a le face lor pe plac. A şa că faceţ i-mi testul.

Vreau să ştiu.


10/145

Mă tuşa Ellen ieşi din sufragerie şi se întoarse imediat cu o lumâ nare şicu o cutiuţă de lemn. Aprinse lumâ narea, o puse în mijlocul mesei şi stinselampa cu gaz care at â rna de tavan. Lumina slabă arunca umbre tremur ă toarepe feţ ele lor, f ă câ nd ca tr ă să turile lui Trevor să ia un aspect de-a dreptulsinistru.

După ce s-a a şezat din nou, mă tuşa Ellen a deschis cutia de lemn, a luatîntre degete un praf cenuşiu şi l-a presă rat pe flacă ra lumâ nă rii. Camera seumplu de un parfum dulce. Mă tuşa Ellen a rostit un cuv â nt pe care Les nu-1cunoştea – poate că era într-o limbă str ă ină . După asta s-a a şternut liniştea.Niciunul dintre ei nu vorbea şi nu se mişca. St ă teau cu toţ ii ca nişte statui, cumâ inile pe masă , iar lui Les i se pă rea că nici nu respir ă . Foarte încet, at â t de încet încâ t la început Les a crezut că i se pare doar,feţ ele şi mâ inile celor trei comeseni începur ă să emane o lumină albă struie,foarte palidă . Nu, nu-i juca feste imagina ţ ia. Aura fantomatică pâ lpâ ia în jurul capuluilui Trevor şi îi juca pe mâ ini. Figura mă tuşii Ellen avea o str ă lucirenepă mâ nteană , iar barba şi favoriţ ii unchiului Matt se transformaser ă într-unhalou argintiu. Matt îşi privi propriile mâ ini luminate de mici flă că rui reci şi albastre.Simţ i că se sufocă . — E lumina harului, rupse t ă cerea şoapta respectuoasă a lui Trevor. Eştiînconjurat tot. — N-am v ă zut-o niciodat ă at â t de str ă lucitoare, spuse şi unchiul Matt cutot at â ta respect ca şi Trevor. Nu numai că ai talente deosebite, dar sunt maiputernice decâ t ale noastre. — Dar nu am… nu pot… spuse Les, dar nu ştia ce să zică şi r ă mase

holbâ ndu-se la lumina albă struie care-i radia din mâ ini. — Ai harul, înt ă ri şi mă tuşa Ellen, dar încă n-ai descoperit cum semanifest ă . Trebuie să înveţ i. Gă sim noi o cale… O întrerupse o bă taie puternică în uşă . — Deschideţ i, strigă o voce groasă . Ştim că sunteţ i înă untru! — Ieşiţ i, vr ă jitori pă gâ ni! Ieşiţ i sau ardeţ i de vii, ţ ipă o alt ă voce strident ă . Potop. Mă tuşa Ellen a să rit în picioare, a aprins lampa de deasupra mesei şi astins lumâ narea. Aurele albă strui au dispă rut odat ă cu flacă ra lumâ nă rii. — Sta ţ i a şa!! Vin acu', strigă unchiul Matt îndrep-t â ndu-se spre uşă . Trevor şi Les pornir ă după el. — A ştepta ţ i, le porunci mă tuşa Ellen cu voce aspr ă . L ă sa ţ i-1 pe Matthewsă rezolve asta. Trevor n-ar fi vrut s-o asculte, ci să se ducă lâ ngă unchiul să u. A şa că oporni din nou spre uşă . — Nu, Trevor, nu faci decâ t să agravezi lucrurile, îl opri mă tuşa Ellen. Voidoi veniţ i cu mine. Privim şi ascult ă m f ă r ă a fi v ă zuţ i.


11/145

Îi conduse sus pe scar ă , în dormitorul din fa ţă , trecâ nd f ă r ă problemeprin camerele întunecate. Strigă tele şi înjur ă turile celor de la uşă se auzeauclar prin fereastra deschis Ă . Însă cei de afar ă nu v ă zuser ă pe fereastr ă celeînt â mplate, a şa cum credea Trevor. Mă tuşa le ar ă t ă în podea un gr ă tar luminat de lampa din camera de dedesubt. Pe aici puteau vedea şi auzi tot ce se

înt â mplă f ă r ă a fi descoperiţ i. Au îngenuncheat toţ i trei peste gr ă tar, cucapetele aplecate deasupra lui, atingâ ndu-1. Trevor îl v ă zu pe Jasper Ryles care-şi agita degetul osos în fa ţ a unchiuluiMatt. — Nu poţ i să negi, ştii bine. Am v ă zut pe fereastr ă . — Aha, deci recunoşti că mi-ai încă lcat proprietatea? tună unchiul Matt.Şi asta îţ i dă dreptul să spionezi oamenii? — Un om treb'e să facă or'ş'ce să -şi apere comunitatea, dom'le Blake.Oamenii au dreptu* să ştie atunci câ nd vecinii lor cheamă întunericu*. — Ce vecini? Tu nu locuieşti la Sharpness. — Aha, da' noi suntem din Amesley, şi tot a şa-s şi dracii ă ia tineri pecare-i încurajezi la rele. Nu pot să mă prefac că n-am v ă zut. A venit vremea să -mi r ă zbun nevasta. — A fost un accident şi s-a înt â mplat demult. Vocea unchiului Matt era

blâ ndă , dar Trevor sesiză nota t ă ioasă , ascunsă . Acum nu facem r ă u nimă nui. — Neruşinatu' ă la de nepot al t ă u a f ă cut destule rele, izbucni jupâ neasaHanley plină de mâ nie. Crezi că nu ştim câ t ă bă taie de cap le-a dat pă rinţ ilorlui? Bineînţ eles că au încercat să ascundă că e blestemat şi nu i-au dat voie să

vină aici. Ştiu asta precis. — Şi de ce e o crimă că nepotul îşi vizitează unchiul şi mă tuşa? întrebă unchiul Matt.

— Din cauză că -1 încurajezi la vr ă jitorii, strigă ascuţ it jupâ neasa Hanley.Nu c-ar avea nevoie de încurajare. N-ar fi câştigat el bursa care i se cuvenea luiMaribeth a mea dacă n-ar fi folosit magia neagr ă . — Nu-i adev ă rat, nu se putu abţ ine Trevor. Mă tuşa Ellen îi puse o mâ nă peste gur ă şi îl trase de lâ ngă gr ă tar. Acum nu mai vedea, dar îl auzi pe unchiul Matt spunâ nd: — N-am f ă cut r ă u nimă nui. Luam masa în familie. — N-are rost să ne ascunzi cine eşti, dom'le, decret ă Ryles. V-am v ă zut pefereastr ă , toţ i lumina ţ i de focul vulpii. Am adus neşte pretini cu noi, ş-au v ă zutşi ei. Noi ştim cine eşti şi acu' ştiu toţ i dup'aicea. — Nu poţ i să zici că nu chemi for ţ ele întunericului, nu după ce-am v ă z'tpe fereastr ă . Trevor se apropie din nou, dornic să şi vadă ce se înt â mplă în camera de

jos. — Ne acuza ţ i că am folosit lumina să chemă m întunericul. Asta nu preaare sens, nu? întrebă unchiul Matt. Ryles r â nji, iar jupâ neasa Hanley îi dă du un cot, apoi se oţă r î la unchiulMatt, cu fa ţ a schimonosit ă de ur ă :


12/145

— Nu-i nevoie să ne abureşti cu farmecele tale. V-am v ă zut că lumina ţ I. Îi vezi pe oamenii ă ia de afar ă , cu tor ţ e? întrebă ea ar ă t â nd spre uşă . Scoate-ţ iafar ă nepotul şi pe prietenul lui, altfel dau foc la casă . — Sunt nebuni, spuse Trevor să rind în picioare, cu pumnii încleşta ţ i. Les şi mă tuşa Ellen îl traser ă înapoi.

— Stai liniştit, îi şopti mă tuşa. Ai încredere în unchiul t ă u. — Vrem să -i t â r â m înapoi pâ nă la Amesley, spuse jupâ neasa Hanley şiprivi spre gr ă taR. Îi ducem în fa ţ a Sfatului şi le art ă m tuturor cine este TrevorBlake. Nu mai merge el la universitate. Merge Maribeth a mea, mai ales că ea ar fi trebuit să fie aleasă de la bun început. Trevor gemu. Jupâ neasa Hanley l-a urmă rit probabil tot timpul,a ştept â nd şi sper â nd să gă sească prilejul de a-1 discredita. Şi i-1 dă duse chiarel, încă lcâ nd promisiunea pe care le-o f ă cuse pă rinţ ilor. — Eu mă duc jos, spuse el şi se ridică în picioare. Cu mine are ce are.Dacă ies, poate că v ă lasă în pace. — Nu te duci singur, i se ală tur ă Les. Vin cu tine. — Trevor, jupâ neasa Hanley a venit după tine, dar Ryles vrea să neprindă pe toţ i. Nu e mulţ umit pâ nă nu ne vede mor ţ i, spuse mă tuşa Ellenprinzâ ndu-i de câ te un bra ţ . — Dar trebuie să facem ceva. Trevor se smuci şi orbecă i prin camera întunecat ă că ut â nd uşa. — Întoarce-te aici! îl chemă mă tuşa sa cu voce scă zut ă , dar hot ă r â t Ă . Îiputem opri chiar de aici de sus, dacă te concentrezi. Ei sunt mai mulţ i, dar setem de puterea noastr Ă . Îi putem speria. — Cum? întrebă el, oprindu-se. — Ne trebuie apă , se auzi din beznă vocea mă tuşii. E un ulcior plin pe

spă lă tor, lâ ngă perete, în dreapta ta. Adu-mi-1. Trevor începu să bâ jbâ ie după cană , iar mă tuşa îşi continuă instrucţ iunile. — Les, du-te repede la fereastra din fa ţă şi deschide geamul, apoistrecoar ă -te pe marchiza de deasupra uşii de la intrare. — Eu ar trebui să fac asta, obiect ă Trevor care se şi îndrept ă sprefereastr ă , cu ulciorul în mâ nă . — Nu, îl opri mă tuşa Ellen. Am nevoie de tine aici. F ă ce-ţ i spun. Acumţ ine bine ulciorul. Deşi era ner ă bdă tor, Trevor ţ inu ulciorul a şa cum i se spusese. Mă tuşaEllen începu să rostească nişte cuvinte deasupra lui, o incanta ţ ie într-o limbă ciudat ă , a şa cum f ă cuse şi cu lumâ narea în sufrageriE. În cele din urmă , spremirarea lui Trevor, se aplecă şi scuipă în ulcior, între timp, Les se dusese încetla fereastr ă , deschisese geamul şi se căţă rase pe marchiză , exact a şa cum îispusese mă tuşa Ellen. — Dă -i ulciorul lui Les, îi porunci ea lui Trevor. Fii atent, să nu se verse. Îl conduse spre fereastr ă , iar el îi dă du ulciorul lui Les, care se ghemuisepe marchiză .


13/145

— Les, câ nd îţ i spun eu, torni ulciorul peste capetele celor de jos, îi şoptiea. Trevor se aplecă şi v ă zu cam opt-zece oameni care agitau în mâ ini tor ţ eaprinse. Mă tuşa Ellen îl apucă de mâ nă şi îl trase înapoi. — Dă -mi mâ inile, îi porunci mă tuşa şi îşi împleti degetele cu ale lui.

Acum, spuse ea, gâ ndeşte-te la ploaie. Spera că mă tuşa Ellen ştie ce face. N-o v ă zuse folosindu-şi puterile pâ nă ast ă -sear ă . Dar la cuvintele ei îşi str â nse cu putere ochii şi se gâ ndi la ploaie.Nu la o ploaie mă runt ă , ci la una puternică , torenţ ială , furioasă şi violent Ă . Îşiaduse aminte de cea mai rea furtună pe care o v ă zuse vreodat ă , care seabă tuse cu o for ţă oarbă , biciuitoare, o grindină care secerase câ mpul şianimalele, culcase la pă mâ nt tulpinile cerealelor, umpluse şanţ urile şidrumurile, transformase ogoarele în mla ştini, casele devenind insule pe întinsulunui lac uria ş. Auzi un huruit puternic. Un tunet? — Uita ţ i-v ă ! Pe acoperiş! E unul acolo! La auzul strigă tului, Trevor deschise ochii şi v ă zu tor ţ a aruncat ă spreacoperiş. — Aruncă apa şi intr ă în casă ! strigă mă tuşa Ellen. Les se ridică , zv â rlitor ţ a de pe acoperiş, aruncă apa după ea şi se strecur ă înă untrU. Îi dă dumă tuşii Ellen ulciorul gol. Mai fu aruncat ă o tor ţă , iar aceasta aprinse şindrila uscat Ă . În câ tevasecunde, izbucnir ă mici limbi de flă că ri care se repezir ă ca nişte pui înfometa ţ ila mâ ncarE. În cur â nd aveau să se unească , să devoreze, să crească , să distrugă . Doar dacă nu… Cerul fu str ă bă tut de un fulger str ă lucitor, urmat imediat de un bubuit

care scutur ă casa. Şi odat ă cu tunetul veni şi ploaia, cu pică turi mari careostoir ă flă că rile. Apoi începur ă să cadă din ceruri torente de apă care stinser ă focul şi tor ţ ele, udâ nd flea şca oamenii, afun-dâ ndu-i în beznă , înă buşindu-lestrigă tele. Mă tuşa Ellen aprinse lumâ narea. — Bună treabă , Trevor, strigă ea pentru a se face auzit ă prin ploaia careizbea cu putere. Acum putem să cobor â m. În timp ce coborau scara, Trevor v ă zu că Jasper Ryles şi jupâ neasaHanley erau încă acolo, deşi ploaia le alungase susţ ină torii. Fa ţ a lui Ryles erafoarte aproape de cea a unchiului Matt, iar jupâ neasa Hanley avea pumniiridica ţ i, gata de lupt ă . Dar ceva nu se potrivea. Nu se mişca niciunul; nu

vorbea niciunul. Parcă ar fost toţ i trei figuri de cear ă dintr-un muzeu. Mă tuşa Ellen se repezi spre ei şi îl luă de bra ţ pe soţ ul să u. — Relaxează -te, Matt. S-a terminat. Ceilalţ i au fugit ca nişte iepurisperia ţ i. — Ca nişte iepuri speria ţ i şi uzi, începu Les să r â dă . Unchiul Matt inspir ă adâ nc şi f ă cu un pas în spate, pentru a se îndepă rta de adversari. Privi sprefereastr ă ca şi cum abia atunci ar fi observat ploaia care bă tea în geamuri.Z â mbi şi îşi puse bra ţ ul pe după umerii soţ iei sale.


14/145

Jasper Ryles clipi din ochi. Corpul i se relax ă şi privi derutat în jur. Pumnii jupâ nesei Hanley se descleştar ă , iar bra ţ ele îi că zur ă pe lâ ngă corp. — Ei, câ t e ceasul? Trebuie să plec. Cred că sora mea Elsie e foarteîngrijorat ă . Am venit s-o vizitez la Sharpness şi am plecat doar puţ in de la ea ca

să v ă salut. Jasper o privea nă uc, cu gura că scat ă . — Plouă , dragă , spuse mă tuşa Ellen ar ă t â nd spre fereastr ă . V ă udă leoarcă . — A, dar nu e decâ t o furtună de var ă . Trece în câ teva minute. Nu păţ escnimic dacă mă udă un pic. Ryles înghiţ i, pă r â nd că -i revine glasul. — Dar e potop afar ă , femeie. Nu putem ieşi a şa. — Dacă insişti, interveni unchiul Matt, sunt sigur că putem gă si niştepiei de oaie şi cizme de cauciuc în debaraua din hol, nu-i a şa, Ellen? Mă tuşa Ellen ieşi repede din camer ă şi se întoarse imediat cu două perechi de cizme de cauciuc, cu nişte piei galbene de oaie şi cu pă lă rii demuşama. Jupâ neasa Hanley se echipă f ă r ă nici o ezitare. Ryles nici nu se uit ă la ele. — Sunt sigur că n-am obţ inut ce am vrut venind aici, mormă i el. Şi chiarcu îmbr ă că minte de ploaie, nu-mi place să ies în furtuna asta. — De ce? A fost o vizit ă tare plă cut ă . Şi am avut ocazia să -i mulţ umesclui Trevor pentru că a fost at â t de amabil şi i-a cedat lui Maribeth bursa, spuse

jupâ neasa Hanley adresâ ndu-i lui Trevor un zâ mbet cald. Uluit, el încercă să protesteze, dar mă tuşa Ellen îl str â nse de mâ nă . A şacă îşi muşcă limba şi r ă mase t ă cut.

Bodogă nind, Jasper Ryles îşi puse cizmele şi pielea de oaie, îşi înfundă pă lă ria pe cap şi ieşi împreună cu jupâ neasa Hanley. Ca o gazdă atent ă , unchiul Matt se gr ă bi să le deschidă uşa şi reuşi s-omenţ ină a şa cu oarecare efort. Mă tuşa Ellen le f ă cu cu mâ na în semn dedespă r ţ ire şi foştii conspiratori ieşir ă în furtună . Unchiul Matt lă să v â ntul să tr â ntească uşa, iar Les şi cu Trevor serepezir ă la fereastr ă să se uite la cei doi care dispă rur ă cur â nd în beznă . — Ce le-ai f ă cut? întrebă Trevor întorcâ ndu-se spre unchiul Matt. Şi dece a spus că i-am cedat bursa lui Maribeth? Chiar trebuie să fac asta? — Pe r â nd, fiule, îi r ă spunse unchiul Matt. Lui Ryles n-am putut decâ tsă -i induc o amnezie uşoar ă . El e normal, a şa că mintea lui e opacă la oriceajustare de gâ ndire. Dar cu jupâ neasa Hanley e altceva. Ea are harul. — Jupâ neasa Hanley? Lui Trevor nu-i venea să creadă . — Nu are puteri prea mari, cred, dar n-am nici o îndoială că are ea niştetalente deosebite, deşi le ţ ine bine ascunse. Dar eu le-am folosit. Câ t timp i-ammenţ inut în stază , am intrat în mintea ei şi i-am ajustat un piculeţ amintirile.

Acum sta ţ i jos, bă ieţ i. Trebuie să vorbim serios despre asta.


15/145

Unchiul Matt se lă să obosit pe canapea, iar mă tuşa Ellen se a şeză lâ ngă el. Trevor se cufundă şi el cam f ă r ă voie în fotoliu şi Les se a şeză pe un

balansoar. — Jupâ neasa Hanley vrea neapă rat ca Maribeth să meargă la

universitate, continuă unchiul Matt. Nu i-am putut schimba o obsesie at â t deputernică . Indiferent ce-a ş fi f ă cut, asta r ă mâ nea şi ar fi continuat să ne facă necazuri. Şi ca să ştii, a jurat să te şi omoare dacă e nevoie. Nu ştiu dacă ar fif ă cut-o cu adev ă rat, dar poţ i să rişti? De-asta am f ă cut-o să creadă că i-ai spuscă Maribeth poate primi bursa. — Nu-mi poate face r ă u, pufni Trevor dispreţ uitor. N-o las. — Poate că ea nu e în stare să -ţ i facă r ă u, dar tu îi poţ i face ei. Şi multoraltora. — N-a ş putea… Cum adică ? — E un lucru pe care n-a ş vrea să ţ i-1 spun, murmur ă unchiul Mattprivindu-şi pantofii uza ţ i. — Trebuie să ştie, spuse încet mă tuşa Ellen, bă t â n-du-1 uşurel pe mâ nă . Trevor fu uimit de câ t de bă tr â n şi obosit ar ă ta dintr-odat ă unchiul să u.

Acesta dă du din cap. — Eram mai t â nă r decâ t eşti tu acum, începu el încet, de parcă ar firostit cuvintele împotriva voinţ ei sale. Ca şi tine, aveam puterea, dar nufusesem înv ăţ at s-o folosesc. Sora mea Orna era geamă nă cu tat ă l t ă u şi eraucu trei ani mai mari decâ t mine. Gemeni! Trevor nu ştia asta. — Eram destul de r ă ut ă cios – îmi plă cea să le joc feste oamenilor. Ornaplecase la o şeză toare la Mary Elster – f ă ceau o plapumă . Mai erau acolo

Lucinda Ryles, Lorna Carroll şi alte câ teva femei. Trevor recunoştea numele – erau cioplite în soclul st â lpului de piatr ă dincimitir. Se aplecă mai în fa ţă , numai ochi şi urechi. Unchiul Matt vorbea foarteîncet, ca pentru el însuşi. — Tata mi-a spus să iau un felinar şi s-o aduc pe Orna acasă . Nu-iplă cea să vină singur ă noaptea. Ar fi mers Marlon, tat ă l t ă u, dar era ocupat înhambar cu un cal care avea colici. T ă cu, îşi şterse fruntea şi continuă apoi. — M-am gâ ndit că ar fi grozav de distractiv să le trag o pă că leală Omei şicelorlalte. Tocmai înv ăţ asem că aveam puterea de a folosi focul pentru a creailuzii. Flacă ra felinarului era suficient ă pentru a realiza ceea ce credeam eu că

va fi o minunat ă iluzie. Am bă tut la uşa lui Mary Elster şi, câ nd mi s-a deschis, am f ă cut să apar ă un urs uria ş, de foc, cu ghearele scoase şi cu botul deschis într-unmâ r â it plin de cruzime. A avut efect, bineînţ eles. Orna mă a ştepta să vin s-o iau, a şa că ea adeschis uşa, iar Mary Elster st ă tea chiar în spatele ei cu un felinar aprins. Orna a urlat de groază şi a să rit înapoi, chiar peste Mary. Mary a scă pat felinarul,


16/145

care s-a spart, iar focul i-a aprins fusta lungă , stropit ă cu gaz. Orna era preaîngrozit ă să -şi dea seama ce se înt â mplă şi se tot dă dea înapoi, încercâ nd să seîndepă rteze de urs. S-a aprins şi ea, şi Lucinda Ryles, şi Lorna Carroll, care seaflau în spatele lui Mary şi a Omei încercâ nd să stingă focul. Unchiul Matt vorbea acum repede, încercâ nd să termine odat ă povestea.

— Câ nd am f ă cut să dispar ă iluzia şi am v ă zut ce se înt â mplă , era preat â rziu. Totul era în flă că ri. Celelalte femei au fugit afar ă , prin spate, în timp cecasa ardea. Lucinda, Lorna, Mary şi Orna au murit. Toate patru. Şi a fostnumai vina mea. Am încercat, dar n-am putut să le salvez. Au murit din vinamea. Vocea ajunsese o şoapt ă , iar capul îi că zuse în piept. — A fost un accident, Matt, spuse mă tuşa Ellen. — Nu contează , Ellen. Am fost necugetat şi încrezut. Trebuia să -mi dauseama că nu a şa se foloseşte puterea. — Dar nu te înv ăţ ase nimeni. — Oricum, continuă el, câ teva dintre femeile care au supravieţ uit

v ă zuser ă ursul şi şi-au dat seama că nu e un animal ca toate animalele, că era vr ă jitorie la mijloc. I-au spus tatei, iar el a ştiut că e isprava mea. Câ nd m-aluat la întrebă ri, am mă rturisit. Marlon a vrut să mă omoare, la fel şi Jaspercâ nd s-a aflat. Tata a hot ă r â t că e mai bine să plec câ t mai departe, pentrusiguranţ a mea, dar, cred, şi pentru că era foarte supă rat pe mine şi nu voia să mă ştie pe aproape. M-a trimis la Port-of-Lords, unde se afla o foarteimportant ă Comunitate a Celor înzestra ţ i. Acolo am înv ăţ at cum trebuie să -mifolosesc harul. Am înv ăţ at şi să -mi folosesc puterile pe care nu ştiam că le am,dar n-am mai folosit niciodat ă harul pentru a crea iluzii. — Şi de unde ştia bunicul Blake de Comunitate? întrebă Trevor. Avea şi

el har? — Nu, spuse încet unchiul Matt. Dar avusese tat ă l lui. Iar Comunitateadin Port-of-Lords era pe atunci bine cunoscut ă în toat ă ţ ara pentru faptele

bune f ă cute şi pentru îndrumarea dat ă celor înzestra ţ i. Bazele ei le-a pus însăşiLady Kyla. Hm, ast ă zi nu prea se mai vorbeşte despre ea. — Poate c-a murit, spuse Trevor. — Nu, e încă acolo. Am un prieten pe care-1 cunosc de atunci, care eîncă la Port-of-Lords şi face parte din Comunitate. Mie mi-a fost dor de casă ,a şa că , după ce am terminat pregă tirea şi am fost sigur că ştiu cum să -mifolosesc puterea, m-am întors aici. Nu am fost bine primit în Amesley şi atuncim-am stabilit în Sharpness, am înt â lnit-o pe Ellen şi m-am însurat cu ea. Deatunci n-am mai plecat. Apoi îşi înă lţă capul şi-1 privi direct pe Trevor. — Acum înţ elegi de ce tat ă l t ă u nu e de acord să -ţ i foloseşti puterea?Pâ nă la urmă s-au mai dres rela ţ iile dintre noi şi te-a lă sat atunci să vii să ne

vizitezi, dar nu m-a iertat niciodat ă cu adev ă rat. Şi acum iar s-au st â rnitlucrurile. — Doamne, îmi pare r ă u, unchiule Matt, spuse Trevor. N-am ştiut.


17/145

— Sigur că n-ai ştiut. Problema e că acum trebuie să fii foarte atent cumîţ i foloseşti puterea. Tat ă l t ă u a crezut că te poate opri, dar ea face parte dintine şi n-o poţ i înă buşi. Trebuie să înveţ i însă s-o foloseşti cu responsabilitate. — Poate că ar trebui să merg la Port-of-Lords şi să fiu pregă tit deComunitate ca şi tine, să ri Trevor.

— Dar nu poţ i renunţ a la universitate, protest ă Les. E singura ta şansă de a ajunge acolo. — Şi eu chiar am câştigat bursa aia! O merit mai mult decâ t MaribethHanley! — Ei, aceast ă decizie îţ i apar ţ ine, fu de pă rere unchiul Matt. Dargâ ndeşte-te un pic. Unii dintre cei de afar ă , cu tor ţ e, sunt din Sharpness –

vecini, oameni pe care-i cunosc de mult ă vreme şi ştiu că nu le-a fost uşor să vină aici. De aceea s-au mulţ umit să stea afar ă şi să -i lase pe Ryles şi pe jupâ neasa Hanley să vorbească . Dar Ryles i-a st â rnit şi ar fi ars casa dacă n-arfi chemat Ellen ploaia. — M-a ajutat şi Trevor, interveni mă tuşa Ellen. Singur ă n-a ş fi pututprovoca o asemenea furtună . — Da, dar eu cred, zise unchiul Matt luâ nd-o de mâ nă , că ploaia le-astins şi furia, nu numai tor ţ ele. Dacă nu-i mai înt ă r â t ă nimeni, vor lă salucrurile a şa cum sunt. Dar Ryles nu se potoleşte. După ce-şi recapă t ă memoria, e în stare de orice, mai ales cu jupâ neasa Hanley care să -1 a ţâţ e. Şiea nu se potoleşte dacă Trevor nu-i dă bursa lui Maribeth. — Cred că ai dreptate, spuse Trevor. Mi-ar pă rea tare r ă u să nu merg la

Tirbat. Dar dacă a ş înv ăţ a cum să -mi folosesc puterea, a ş fi aproape tot at â t decâştigat ca şi dacă a ş merge la universitate. Şi ar fi nemaipomenit să merg laPort-of-Lords. Se opri, se gâ ndi o clipă , apoi se pr ă buşi înapoi pe scaun. Doar

că e departe, pe coasta de vest. Nu am bani pentru că lă torie şi nici să mă întreţ in acolo. La Tirbat pot merge pentru că am bursa. Unchiul Matt se trase de favoriţ i. — Ai nevoie de îndrumare, Trevor, spuse el gâ nditor. Dar exist ă totuşi omodalitate de a ajunge acolo. Eu şi Ellen am pus ceva bani deoparte în toţ i aniiăştia. Mai mult decâ t avem nevoie pentru bă tr â neţ e. Ţ i-am putea da destui casă -ţ i ajungă să mergi şi să tr ă ieşti acolo o vreme, pâ nă îţ i faci un rost. — Nu v ă pot lua economiile pentru care a ţ i muncit toat ă via ţ a, spuse

Trevor clă tinâ nd din cap. — Ba poţ i, hot ă r î mă tuşa Ellen. Noi nu avem copii. Nu avem cui să lă să m

banii şi am fi foarte mâ ndri să -ţ i dă m ţ ie o parte din ceea ce le-am fi lă satcopiilor noştri. Şi a şa poţ i înv ăţ a. Iar tu ai fi mai câştigat decâ t dacă ţ i-ai lua odiplomă universitar ă . — Dar să merg singur at â ta cale, f ă r ă a avea nici o certitudine că reuşesc…, spuse Trevor neput â ndu-şi ascunde scepticismul. — Ţ i-a ş putea da o scrisoare de recomandare pentru vechiul meu prietenDoss Hamlyn, spuse unchiul Matt. Ştiu că afacerea de transport maritim îimerge bine. El te-ar putea introduce în Comunitate. De fapt, am auzit


18/145

vorbindu-se şi despre un alt membru al Comunit ăţ ii, care se ocupă deîndrumarea tinerelor talente. E vorba despre doctorul Berne Tenney. Pe vremeacâ nd am stat eu acolo, el nu era şi nu-1 cunosc personal, iar profesorii buni pecare i-am avut sunt prea bă tr â ni acum, asta dacă mai tr ă iesc. Informa ţ iile pecare le am despre Tenney nu sunt recente, dar cred că încă e un membru activ

în Comunitate. Ţ i-a ş putea da o scrisoare şi pentru el, să -1 rog să se ocupe depregă tirea ta. — Pregă tire, repet ă Les încet. Pregă tire… mă întreb… dacă am într-adev ă r har, poate că l-ar descoperi şi pe al meu. Şi ar putea să mă pregă tească şi pe mine. — Cred că pot, Les, dar… — O, nu v ă cer să -mi plă tiţ i şi mie drumul, unchiule Matt, îl întrerupseLes. Am economisit ceva din ce mi-a plă tit tata în ultimii trei ani pentru că l-amajutat la fermă . Am pă strat banii pentru câ nd mă voi a şeza la casa mea şi ammă însor. Dar încă n-am înt â lnit fata cu care să mă însor şi nu sunt încă pregă tit să mă a şez la casa mea. Tata se poate lipsi de mine – are destuilucr ă tori. Dacă pleacă Trevor, a ş vrea să merg şi eu cu el. Dacă a ţ i putea menţ ionaşi numele meu în acele scrisori despre care vorbea ţ i… — Ar fi grozav, Les, zâ mbi Trevor. Ce aventur ă am avea! — Să ştii că nu pleca ţ i în aventur ă , se încrunt ă mă tuşa Ellen. E un pasimportant şi trebuie privit cu toat ă seriozitatea. — Îl privesc cu toat ă seriozitatea, îţ i promit, spuse Trevor. Dar eşti sigur ă că v ă puteţ i lipsi de bani? Eu nu am pus nimic deoparte, ca Les. — Nu ţ i i-a ş fi oferit dacă nu ne puteam lipsi de ei, interveni unchiul. Nu

v ă putem ajuta pe amâ ndoi, dar nimic nu ne-ar face mai fericiţ i decâ t să v ă

ştim bine pregă tiţ i pentru a v ă folosi harurile. A ţ i putea schimba mentalitateacelor de aici în ceea ce-i priveşte pe cei cu har – să ştergeţ i impresia lă sat ă deceea ce-am f ă cut eu. Trevor se uit ă la unchiul şi la mă tuşa lui şi îşi dă du seama desinceritatea lor, de dorinţ a lor profundă ca el să le accepte oferta. Apoi seîntoarse spre Les. — Dacă n-ar fi fost universitatea, nu mi-ar fi plă cut deloc să plec la

Tirbat f ă r ă tine, spuse el. A şa că hai la Port-of-Lords! Primirea la Port-of-Lords. Trenul trecea prin ţ inuturi necunoscute lor. Les era fericit, iar Trevorpă rea distrat şi posomor â t. Les îşi zicea că e dezamă git că nu mai merge launiversitate şi se gâ ndi să -i abat ă puţ in gâ ndurile. — Hei, Trevor, facem un joc? Hai să vedem care vede cele mai multelucruri noi – ceva ce n-am mai v ă zut niciodat ă . Fiecare lucru nou, un punct;dacă e ceva cu totul ieşit din comun, două sau trei. Vrei? — Mda, dă du Trevor din umeri, f ă r ă prea mare tragere de inimă . Trenul gâ f â ia pe un pod înalt care traversa Fluviul Câ mpiilor, iar Trevor,care era la fereastr ă , strigă :


19/145

— Uite! am câştigat primele puncte. Uit ă -te acolo! Un vas cu roat ă cuzbaturi şi un remorcher care trage nişte barje cu că rbune. Astea merit ă trei saupatru puncte. — Două . Nu fi lacom. Lui Trevor îi reveni buna dispoziţ ie, iar jocul se transformă într-o

adev ă rat ă întrecere, spre hazul celorlalţ i că lă tori. În portul Mercanton au câştigat amâ ndoi multe puncte v ă zâ nd clă diri cumai mult de şase etaje, ma şini elegante, pâ ine şi chifle livrate cu camionul înlocul că ruţ ei trase de cai, iluminat electric pe str ă zi şi un troleibuz cu cablurisuspendate. După Mercanton, au trecut prin ora şe şi sate ca al lor, dar câ nd acestorale-a luat, treptat, locul preria, priveliştea a devenit din ce în ce mai monotonă şiau adormit. Câ nd s-au trezit, trenul trecea prin munţ i. Nu erau dealuri domoale cacele care str ă juiau Wicktonul, ci st â nci masive şi înalte, a că ror mă reţ ie teînfiora. Şi-au reluat jocul, „v â nâ nd” de aceast ă dat ă serpentine periculoase,hă uri nesf â r şite, pâ raie repezi cu coame învolburate. Pe o pant ă abrupt ă , trenul s-a oprit în scr âşnete cumplite, toat ă lumea acobor â t, iar bă rba ţ ii au fost puşi la treabă : să cureţ e linia blocat ă de oalunecare de st â nci. Les şi Trevor au muncit cot la cot cu ceilalţ i, împingâ nd

bolovanii peste calea ferat ă , aruncâ nd pietrele mai mici peste copacii afla ţ i maiîn vale, cur ăţâ nd şinele de pietricele şi pă mâ nt pentru ca trenul să -şi reiadrumul. După ce s-au urcat în tren, Trevor a că zut din nou pe gâ nduri. St ă tea lafereastr ă , dar f ă r ă să privească peisajul care se schimba: trenul parcurseseurcuşul anevoios şi acum cobora lin, dar sigur.

Les se aplecă spre el, înghiontindu-1 cu cotul. — Uite, îi ar ă t ă el o herghelie de cai să lbatici, care începur ă să fugă şi să se împr ăştie la apropierea trenului. Merit ă cel puţ in cinci puncte. — Oricum, tot eu am mai multe, dă du Trevor din umeri. — Da, dar eu nu am mai stat la fereastr ă de o or ă , zise Les, hot ă r â t să -1facă pe Trevor să se prindă din nou în joc. Dacă a ş fi stat şi eu câ t ai stat tu, te-a ş fi bă tut mă r. Caii ă ia sunt minuna ţ i, nu? Dac-am putea prinde vreo doi să -itrimitem la fermă … — Poate, r ă spunse Trevor, uit â ndu-se f ă r ă nici un chef pe fereastr ă . Hei,ce-i aia? întrebă el deodat ă , învior â ndu-se. Les privi la ce-i ar ă ta Trevor. Profit â nd de teama cailor la apropiereatrenului, două pă să ri mari, cu nişte aripi enorme, au planat brusc deasupraunui mâ nz care se pierduse de mama lui. Pă să rile au îndepă rtat şi mai multanimalul îngrozit de restul hergheliei. Una dintre ele se a şeză pe spatelemâ nzului şi Les v ă zu sâ ngele ţâşnind câ nd ghearele ascuţ ite se înfipser ă încarnea crudă . — Nici nu-mi vine să mă uit, zise el. E groaznic să vezi un mâ nz chinuita şa.


20/145

— Ce pă cat că nu avem puştile, r ă spunse Trevor, zâ mbind, în timp cetrenul îi ducea tot mai departe. Cred că sunt condori. Credeam că mă nâ ncă mai ales mort ă ciuni. — Nu refuză nici carnea proaspă t ă . Am citit despre ei. Atacă animaleleslabe, bolnave, mici – toate fiinţ ele f ă r ă apă rare pe care le gă sesc. Ce bine că

stau aici, în vest, şi nu zboar ă şi pe la noi prin sat! — Ceea ce fac ei e absolut natural. Dar tu nu rezişti câ nd vezi animale

bolnave sau r ă nite. Mai ţ ii minte câ nd ai adus acasă puiul acela de linx? — Da, r â se Les. Aveam mâ inile pline de zgâ rieturi. Tata m-a pus să -i daudrumul, dar cel puţ in nu l-a omor â t – ori n-am v ă zut eu. După ce au trecut de valea cu herghelia, s-au trezit dintr-odat ă în beznaunui tunel. Les şi-a ţ inut r ă suflarea, luat prin surprindere de zgomotul maiintens al roţ ilor şi de distanţ a mică pâ nă la pereţ ii tunelului. După ce a ieşit din tunel, trenul s-a av â ntat într-o alt ă vale, de dataaceasta f ă r ă cai. — Ia uit ă -te pe câ mp! spuse Trevor. Plantele alea merit ă un punct. Nu mă mai ajungi. Tulpinile înalte ale florilor roşii se legă nau în v â nt ca valurile unei mă ride sâ nge. Trevor se uita atent pe fereastr ă . Oboseala celor cinci zile de că lă torieîncepea să dispar ă sub impactul emoţ iei simţ ite la vederea ora şului Port-of-Lords. Les r ă mă sese cu gura că scat ă . Trenul încetini pentru a-şi face intrareamai impună toare în marele ora ş, dâ ndu-le astfel posibilitatea de a admira

bulevardele largi, cu straturi de flori str ă lucitoare pe mijloc. Prea fascina ţ i deceea ce vedeau ca să -şi mai continue jocul, priveau statuile, f â nt â nile şiclă dirile at â t de înalte încâ t nu li se vedeau v â rfurile prin geamurile mici ale

trenului. Erau uimiţ i de ma şinile str ă lucitoare, mult mai multe decâ t îşiînchipuise Trevor că ar putea exista. Era pe înserat, nu se întunecase încă , darluminile de pe str ă zi erau aprinse. Noaptea nu avea ce că uta în ora ş: locuitoriisă i puteau să muncească toat ă ziua şi să se distreze toat ă noaptea, dacă astadoreau. Trenul se opri. Scoţâ ndu-şi capul pe fereastr ă şi privind în urmă , Trevor

v ă zu că trenul trecuse printr-un arc mare înainte de a intra în gar ă . — Am ajuns, suspină Les, iar observa ţ ia lui inutilă sună ca o rugă . Şi-au luat sacii de umă r şi s-au repezit pe culoar. Au trecut în grabă pelâ ngă că lă torii cu bagaje mai puţ ine, dar au fost nevoiţ i să se oprească înspatele unei femei grase, cu bra ţ ele pline de o mulţ ime de pachete, ceea ce l-aenervat pe TrevoR. În sf â r şit, au cobor â t din tren pe un peron din marmur ă .

Trevor a f ă cut doar câţ iva pa şi şi fu cuprins de uimire în fa ţ a at â tor minunăţ ii. Trenul se oprise în fa ţ a unei clă diri care semă na mai degrabă cu un palat decâ t cu o gar ă . Prin tavanul înalt, din panouri de sticlă , vedeau cerul înamurg. De cadrele metalice ale panourilor at â rnau candelabre imense care nuaduceau nici pe departe cu ceea ce mai v ă zuse Trevor: şiruri suprapuse de

becuri electrice se reflectau în oglinzi de cristal str ă lucitor, luminâ nd feeric.


21/145

Că lă torii care sosiser ă cu acela şi tren au ocupat centrul clă dirii lungi, iarprintre ei, pe peroanele de marmur ă au început să -şi facă loc, gr ă biţ i, hamali înuniforme elegante, verzi, care ajutau la bagaje, îndrumau, verificau bilete şi sestrigau între ei folosind un limbaj de neînţ eles. Niciunul nu s-a apropiat de ei.

Trevor s-a gâ ndit, evident, că din cauza hainelor lor de la ţ ar ă şi a sacilor de

umă r ponosiţ i nu se a ştepta nimeni să primească vreun bacşiş de la ei. Şi-au f ă cut loc prin mulţ ime spre magazinele şi chioşcurile de bilete dedincolo de peroane. — Crezi că trebuie să ne schimbă m gologanii chiar acum? întrebă Lesar ă t â nd o firmă pe care scria SCHIMB VALUTAR, aflat ă deasupra unor ghişee.Nu vreau să cheltuim aurul şi argintul pe fleacuri. — Da, cred că ar trebui, strigă Trevor pentru a se face auzit în vacarmulcare-i înconjura. Şi trebuie să gă sim un loc în care să dormim la noapte. A ş

vrea să mă odihnesc şi să mă spă l. Mă simt prea jegos şi obosit să îl înt â lnescacum pe prietenul unchiului Matt. — Ai dreptate, îi r ă spunse Les urlâ nd în continuare. Deşi avem scrisorilede recomandare, nu cred că ne primeşte dacă ne vede a şa. Putem întreba laghişeu unde gă sim o pensiune. S-au a şezat la coadă în fa ţ a unui ghişeu şi câ nd le-a venit r â ndul, ofemeie t â nă r ă , cu o voce plictisit ă , i-a întrebat ce doresc. Cu fa ţ a roşie ca focul, Trevor şi-a descheiat că ma şa să -şi scoat ă unadintre cele două punguţ e ascunse în sâ n, în timp ce Les încerca să împiedice

vreun str ă in curios să vadă ce se înt â mplă . Trevor era bucuros că unchiul să uîl sf ă tuise să -şi ţ ină gologanii separat de dorinii de aur şi de triumii de argint.Dorinii şi triumii erau valabili peste tot, dar valoarea monedelor din aramă eradiferit ă de la o provincie la alta.

— Trebuie să schimb banii ăştia, spuse TrevoR. Între timp, Les şi-a scosşi el punguţ a cu bani, dar i-au că zut două sau trei monede şi a trebuit să leadune dintre picioarele oamenilor. Funcţ ionara se uit ă la mormanul de monede de aramă . — Trebuie să le numeri şi să le a şezi după valoare! pufni ea. Nu leprimesc a şa! Trevor se apucă să le a şeze teancuri, după mă rime, dar femeia îl opri cu oprivire dezgustat ă . — Nu aici! Nu poţ i ţ ine coada în loc! Du-te în alt ă parte şi câ nd termini tea şezi din nou la coadă ! Ajutat de Les, Trevor şi-a adunat monedele şi le-a pus la loc în punguţă .

Apoi s-au uitat după o bancă liber ă unde să poat ă sta şi aranja monedele. — Frumoasă primire, mormă i Trevor. Probabil că mă nâ ncă mere acre înfiecare zi. — Şi-o fi zis că suntem doi ţă r ă noi proşti. Oare câ t ne trebuie să înv ăţă mcum merg treburile la ora ş? — Dacă merg tot a şa, nici nu vreau să înv ăţ . Putem sta acolo.


22/145

Trevor ar ă t ă spre o bancă de lâ ngă arcada de la intrare, dar, pe câ nd seîndreptau spre ea, o mamă îşi a şeză acolo cei trei copila şi şi se post ă în fa ţ a lorcu o privire care descuraja pe oricine ar fi încercat să conteste dreptul copiilorde a sta pe acea bancă . — Scuza ţ i-mă , domnilor, v-a ş putea ajuta cumva? Trevor tresă ri şi se

întoarsE. În spatele lor st ă tea un t â nă r, ceva mai mare decâ t ei, cu pă r şaten,ondulat, şi musta ţă blondă . — Sper că nu v-am speriat. Mă numesc Cari Holdt, spuse el şi întinsemâ na, ţ inâ nd-o a şa pâ nă câ nd Trevor i-a luat-o şi a str â ns-o. A dat mâ na şi cu Les şi în acest timp i-a condus pe nesimţ ite spre ieşire. — Nu vreau să mă considera ţ i nepoliticos, dar mă aflam lâ ngă ghişeucâ nd casiera v-a tratat cu at â ta nepo-liteţ e. Ar trebui reclamat ă . Nu a şa seprimesc nou-ve-niţ ii în acest ora ş încâ nt ă tor. V ă afla ţ i pentru prima oar ă laPort-of-Lords, nu? Trevor dă du din cap, iar Cari continuă . — Într-adev ă r, Port-of-Lords este cunoscut pentru ospitalitatea sa, spuseel luâ ndu-1 pe Trevor de cot şi conducâ ndu-1 spre ieşire. M-am enervatcumplit câ nd am v ă zut cum sunteţ i trata ţ i, a şa că am hot ă r â t să v ă cer scuzeîn numele ei şi să v ă dau un sfat. Schimbul valutar aici, la gar ă , se face lacursul oficial, dar mai sunt şi alte locuri unde e mult mai avantajos. Dacă -mida ţ i voie, v ă duc eu la un hotel din apropiere unde v ă puteţ i schimba gologaniişi unde puteţ i lua o camer ă decent ă şi o masă bună la preţ uri rezonabile. Ceziceţ i? Trevor îl privi pe Les care, f ă r ă să -1 vadă Cari, clă tină din cap. Trevor nu

v ă zu însă nici un pericol în a accepta. — Chiar avem nevoie de un loc pentru o noapte. Mâ ine ne înt â lnim cu un

prieten. — Cred… spuse Les încet, că ar fi mai bine să facem cum am zis şi să neschimbă m aici gologanii. Nu vrem să ne pă că lim. — Sigur că nu aveţ i încredere în mine, un str ă in, interveni repede Cari,dâ nd drumul cotului lui Trevor. V ă înţ eleg. Sunteţ i înţ elepţ i. Pe aici sunt omulţ ime de indivizi gata oricâ nd să -i pă că lească pe str ă inI. Îmi pare r ă u că v-am deranjat. — Nu ne-ai deranjat deloc, protest ă Trevor şi se încrunt ă la Les,neînţ elegâ nd aceast ă lipsă de politeţ e din partea prietenului să u. Nu ştim niciun hotel pe aici şi ne trebuie şi o masă bună . Că lă torim de cinci zile şi n-ammâ ncat decâ t hrană rece prin gă ri. — Cred că putem cel puţ in să vedem hotelul, mormă i Les. — Atunci s-a f ă cut! exclamă Cari. V ă promit că nu veţ i regreta. Alte

bagaje nu aveţ i? — Nu, spuse Trevor cam ruşinat, ar ă t â nd spre saci. Cari îl bă tu pe umă r. — Sunteţ i înţ elepţ i că nu că lă toriţ i cu bagaje. Ajunser ă la ieşire, iar Cariîi invit ă să treacă dincolo de uşile frumoase din sticlă .


23/145

— E greu să te descurci într-un ora ş mare, mai ales într-unui at â t demare ca Port-of-Lords. Iar mie îmi place foarte mult să mă laud cu ora şul meu.

Aici m-am nă scut şi am crescut, şi-1 iubesc. Am că lă torit mult, dar n-am maigă sit altul care să se compare cu el. Probabil că şi voi spuneţ i la fel despreora şul vostru. De unde a ţ i zis că sunteţ i?

— Din Amesley, r ă spunse Trevor. E o localitate mică , nu cred c-ai auzitde eA. În Provincia Câ mpiilor. — A, da! Br â ul de ferme. Pâ inea na ţ iunii. Vorbele lui Cari şi tonul să uplin de respect dă deau parcă locului lor natal o importanţă care-1 umplu pe

Trevor de mâ ndrie. — Uita ţ i-v ă vizavi, le ar ă t ă Cari o clă dire ciudat ă a că rei fa ţ adă semă nacu prova unei cor ă bii. Acolo e Muzeul Marinei. Port-of-Lords a apă rut datorit ă naviga ţ iei, şi aici se află toat ă istoria ora şului. Poate că mergem mâ ine după -amiază , dacă nu sunteţ i ocupa ţ i cu prietenul vostru. — V ă mulţ umim, interveni Les, dar nu vrem să v ă deranjă m. Accentul pe „nu” i-a dat de înţ eles lui Trevor că prietenul să u nu aveaîncredere în noul lor amic, dar el era sigur că Les e doar din cale-afar ă deprudent. — Cum să mă deranja ţ i? protest ă Cari. Dacă m-a ţ i fi deranjat nu m-a ş fioferiT. Îmi place de voi, bă ieţ i, şi a ş vrea să v ă cunosc mai bine. Uita ţ i-v ă vizavi.Clă direa aceea înalt ă şi luminat ă e Palatul Telefoanelor. — Uaa! exclamă Trevor gâ ndindu-se la centrala telefonică din Essell – ocă suţă din lemn unde lucrau două operatoare. — Iar aici e cel mai bun restaurant din partea asta a ora şului. E scump,dar dacă vreţ i vreodat ă să v ă da ţ i mari, aici puteţ i manca cum n-a ţ i maimâ ncat în via ţ a voastr ă .

Lui Trevor îi era greu să creadă , gâ ndindu-se la ospăţ ul mă tuşii Ellen,dar nu zise nimic. Nici nu prea avea cum, deoarece Cari sporov ă ia întruna,ar ă t â ndu-le ba una, ba alta – „Pe vremuri, celebrul armator Jeremy Carnabyavea birourile chiar aici pe colţ ” – sau atr ă -gâ ndu-le atenţ ia asupra unuifenomen fugar – „Ma şina aia e un Murphy nou, abia a apă rut. Cost ă probabil osut ă de dorini.” Trevor nu-şi putea imagina o asemenea bogăţ ie. Unchiul Matt le dă dusefiecă ruia câ te trei dorini şi paisprezece triumi, în afar ă de gologani, şi ei seconsiderau boga ţ I. Îl v ă zu pe Les pipă indu-şi pungile ascunse la sâ n şi îşi dă duseama că avea şi el acela şi gâ nd. Les era nefiresc de t ă cut, dar nici Cari nu-ilă sa să vorbească mai deloc. — Uita ţ i-v ă la strada aia, turuia el mai departe, ar ă t â ndu-le o stradă îngust ă . Acolo nu sunt decâ t magazine care v â nd lucruri exotice, de pesteocean. Iar dincolo e un restaurant micuţ unde se servesc diverse mâ ncă ruritradiţ ionale. Sora mea e chelneriţă acolo. Pă cat că nu putem trece pe la ea să

vedeţ i câ teva magazine, dar mergem în alt ă zi, ce ziceţ i? Ştiu că acum sunteţ iobosiţ i şi abia a ştepta ţ i să mâ nca ţ i ceva cald şi să faceţ i o baie fierbinte.


24/145

Trevor începuse să traverseze şi tocmai voia să încuviinţ eze, câ nd Cari îlapucă de bra ţ . — Fii atent! Ma şina aia vine în mare viteză . Trevor f ă cu un pas înapoi, iar

vehiculul negru şi str ă lucitor zbur ă pe lâ ngă el. Cari clă tină din cap.

— Unii şoferi nici nu se uit ă . Consider ă că pietonii trebuie să fie ceiatenţ i. Au fost câ teva accidente ur â te pentru că unii îşi cumpă r ă ma şini şihabar n-au să le conducă . Se spune că tr ă surile cu cai vor dispă rea în câţ ivaani, continuă el în timp ce traversau. Asta înseamnă că cei care fac cur ăţ eniepe stradă r ă mâ n f ă r ă slujbe. Atent la şuvoiul de comentarii, informa ţ ii şi anecdote, Trevor şi-a datseama destul de t â rziu că intraser ă într-o zonă unde luminile str ă zii erau mairare, iar clă dirile mai vechi, mai modeste şi mai prost luminate. Tocmai voia să întrebe unde se află , câ nd Cari îi anunţă că au ajuns şi le ar ă t ă o firmă str â mbă , luminat ă de un bec. HANUL AL CINCILEA LORD, îi anunţ a firma. Cari îi conduse într-un hol să r ă că cios, cu nişte canapele şi fotolii negre. — Recepţ ionerul v ă poate schimba gologanii, dar ce-ar fi să intra ţ i maiînt â i în câ rciumă şi să v ă odihniţ i picioarele? Fac cinste pentru a să rbă tori

venirea voastr ă . F ă r ă a le da r ă gaz să protesteze, se îndreptar ă spre o perdea din mă rgelede sticlă , în spatele că reia se afla o încă pere îngust ă , prost luminat ă , cu câ tevamese din lemn închis la culoare, îngr ă mă dite într-o parte, şi o tejghea încealalt ă . Ţ inâ ndu-se după Cari, lui Trevor îi f ă cea impresia că se află din nou întren, pe culoarul îngust dintre scaune. S-au a şezat la ultima masă şi Trevor s-a întrebat de ce, pentru că mesele pe lâ ngă care au trecut erau goale. Cari s-a îndreptat spre tejgheaua din spatele că reia a apă rut un bă rbat

cu un ochi acoperit. — Nu-mi place cum arat ă locul ă sta, Trev. Şi nici individul, şopti Les.Cred că -i pirat. — Şşt, f ă cu Trevor. Te aude. — Pentru mine ca de obicei, Ned, comandă Cari vesel. Iar pentru prieteniimei câ te o trata ţ ie specială de bun-venit la Port-of-Lords. Individul dă du din cap, dispă ru şi reapă ru imediat cu o tav ă pe care erautrei pahare înalte. — Ar trebui să plecă m de aici, insist ă Les. — Nu fi t â mpit, şopti Trevor. Gâ ndeşte-te că asta-i prima noastr ă aventur ă . Les str â mbă din nas şi nu mai zise nimic. Cari aduse tava la masă şi umplu paharele. Trevor observ ă că bă utura luiCari era limpede, iar ale lor, roşii, sifonate. — Ce-i asta? întrebă Les bă nuitor, uit â ndu-se la paharul înalt. — Ceva special pentru noii veniţ i. Specialitatea casei. E un amestec desucuri ale unor fructe ce cresc în zonă , cu un pic de rom. Sper să v ă placă ,


25/145

spuse Cari şi se a şeză . Apoi ridică paharul: Ca să v ă simţ iţ i bine şi să aveţ isucces la Port-of-Lords! închină el. Ciocnir ă paharele, iar Trevor luă o înghiţ itur ă . Aroma puternică de fructeîi era necunoscut ă . Sau poate că o schimba gustul de alcool. Era ceva mai mult decâ t „un pic de rom” şi ar fi preferat doar suc, dar bă utura era rece şi lui îi era

sete. Les duse paharul la gur ă , dar Trevor bă nui că se preface doar că bea. Iarpentru a-i ar ă ta lui Les câ t de nefondate îi erau temerile, bă u pe ner ă suflate

jumă tate de pahar. Figura a ţ inut. Les a luat şi el câ teva înghiţ ituri. Cari vorbea înainte, iar Trevor se relaxa. Acum gusta din bă utur ă încet şiîl asculta sau îşi lă sa mintea să hoină rească . Se duse cu gâ ndul la Amesley. Îşi vedea mama st â nd în balansoarul vechi din lemn, lâ ngă foc, cum el,mic fiind, se urca la ea în poală şi o ruga să -i spună o povestE. În timp ce ea

vorbea, lui i se f ă cea somn. Capul îi că dea pe pieptul mamei şi auzea cuvinteleca în vis. Ca şi acum, cu Cari. Cuvintele se amestecau, erau ca un câ ntec deleagă n. Ochii i s-au închis şi capul i-a că zut pe masă . Nu. Nu e bine. Nu trebuie să adorm. Trebuie să mă trezesc. Capul îi era însă prea greu. Şi probabil că cineva i-a lipit pleoapele şi i-aumplut gura cu câ lţ i. A adormit. — Trevor! Trevor, trezeşte-te! Trebuie să te trezeşti! Cineva îl scutura deumeri, f ă câ ndu-1 să -1 doar ă tot corpul. Gemu. Gura i se umplu de un gustoribil şi cineva îl ridică şi îl ţ inu pâ nă câ nd a vomat. — Trevor, trezeşte-te! Hai! Vocea lui Les. Dragul de Les. — Trevor, ascult ă . Am fost droga ţ i. Şi jefuiţ i. De Cari. Ne-a luat tot: banii,actele, sacii de umă r. Tot. Trevor deschise ochii şi îşi fix ă cu greu privirea asupra feţ ei lui Les. Era

palid, iar în ochii alba ştri se citea panicA. Îşi veni brusc în fire şi îşi duse mâ nala sâ n, unde erau punguţ ele cu bani. Nimic, doar pro-priul corp. — Eu mi-am revenit cu puţ in timp în urmă şi de atunci tot încerc să tetrezesc. Poţ i să stai în picioare? Trevor se ridică nesigur şi se propti de zidul unei clă diri, gâ f â ind. Totul seînv â rtea în jurul să u. — Hai, încet. Ai bă ut tot ce ne-a dat. Eu am bă ut doar jumă tate. Am

v ă zut câ nd ai adormit, dar mi-era şi mie prea somn pentru a mai striga după ajutor. Şi apoi m-am trezit aici. Nici nu ştiu unde suntem. Trevor îşi dă du seama că zace lâ ngă o gr ă madă de lă zi aflate pe o aleeplină de ţă r â nă . Printre clă dirile vechi de că r ă midă de vizavi se ză rea o geană delumină . — Dacă ne vede cineva, şopti Les, zică că suntem nişte beţ ivi. Ce facemacum, Trevor? Ne-a luat şi scrisorile de recomandare. Dacă îl gă sim peprietenul unchiului t ă u nu putem să -i dovedim cine sunteM. Îţ i aduci aminteadresa? — Nu, gemu din nou Trevor. Adresa şi indica ţ iile erau pe plic. Cred c-ar fitrebuit să le ţ in minte, dar n-am f ă cut-o.


26/145

— Ştim cum îl cheamă . Poate că -1 gă sim şi poate că o să ne creadă câ ndo să -i spunem cine suntem şi ce s-a înt â mplat. Acum, hai să plecă m mairepede de aici. Nu pare un loc prea sigur, spuse Les ajut â ndu-1. Sprijinindu-se pe bra ţ ul lui Les, Trevor f ă cu câţ iva pa şI. Îl durea capul,era ameţ it, iar stomacul îl chinuia. Les avea dreptate – trebuiau s-o ia din loc,

să se ducă undeva. Dar unde? Conflict de interese. Deşi se simţ ea şi el destul de r ă u, Les l-a susţ inut pe Trevor de-a lungulaleii, pâ nă în stradă . S-a uitat în toate pă r ţ ile, încercâ nd să -şi dea seama undesunt, sper â nd că se află în spatele hotelului la care-i dusese Cari cu o sear ă înainte. Cum se numea? Avea mintea înceţ oşat ă şi-1 durea capul. Da, da. Era Hanul „Al cincilea lord”. Au ajuns la colţ şi s-au uitat la toate clă dirile de pe alee. Erau construcţ ii

vechi, cele mai multe depozite. Nici un hotel. — Poate că e dincolo, spuse Les. Poţ i să mergi? — Mă simt mai binE. Îmi pare r ă u că nu te-am ascultat. — Mie-mi pare r ă u că nu mai vizit ă m Muzeul Marinei. — Bine, bine, r â se cam for ţ at Trevor. Şi ne vom lipsi şi de restaurantulă la scump. Sper ca lui Cari să -i priască mesele plă tite cu banii noştri. — Şi toate t â mpeniile alea exotice din magazine. — Ce să mai zicem de masa de la cafeneaua la care lucrează sor ă -sa,spuse Trevor. Dacă are vreo sor ă . Pariez că nu-i adev ă rat. N-au gă sit Hanul „Al cincilea lord” nici pe strada vecină . — Înseamnă că ne-au dus departe de hotel ca să scape de noi, spuse

Trevor.

— Să nu-1 mai gă sim niciodat ă . Les se uit ă în susul şi-n josul str ă zii. Se gâ ndeau că se află departe decentrul ora şului, de gar ă , într-o zonă destul de dubioasă . Clă dirile erau vechi şidă r ă pă nate, iar în aer plutea un miros care le era str ă in. Nu se vedea nici unom prin preajmă , iar pe stradă treceau mai ales că ruţ e trase de cai. Poate îiîndrumă cineva spre gar ă , unde l-ar putea gă si pe Cari şi să încerce să -şirecupereze banii şi scrisorile. Probabil că acesta st ă tea cea mai mare parte atimpului la gar ă , că ut â nd victime, iar dacă nu aveau să dea de el, ar puteamă car să gă sească de acolo drumul spre hotel şi să -1 ia la întrebă ri pe

barmanul cel sinistru. Cari îl cunoştea precis; cei doi lucrau împreună . Trebuia însă ca Trevor să -şi recapete puterea pentru a merge maideparte. Să mă nâ nce ceva. Iar pentru a-şi cumpă ra mâ ncare aveau nevoie de

bani. Au ieşit pe o stradă ceva mai circulat ă . Deodat ă , Trevor îl apucă pe Lesde bra ţ şi-i ar ă t

e. rose sabin - scoala de vrajitorie - v2 puteri periculoase.pdf

Documents