e misiunea de părinte – cea mai importantă bătălie ... · diavolul un bebeluş nevinovat care...

1
12 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Iunie 2014 ă invit să asistăm împreună V la nașterea unui copil. Un copil cu totul special. La urma urmei fiecare copil este special. Însă copilul de care vă vorbesc este Copilul care a dat lumea peste cap. Sau, mai bine zis a așezat-o la loc. Este copilul care a fost „rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora” și care a stârnit și „va stârni multă împotrivire”. Așa a spus bătrânul Simeon când L-a luat în brațe și a mulțu- mit lui Dumnezeu că în sfârșit S-a născut. Că a intrat în istoria noastră. Nici nu mă mir, pentru că se spune despre el că este„Domnul domnilor și Împăratul împăraților”. Așa că înaintea Lui se va pleca orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă va mărturisi că El este Domn! Copilul acesta nu era al lui Simeon. Nici al lui Iosif. Nici chiar al ... Mariei! Maria Fecioara! Copilul acesta parcă evita să-i spună „mamă” celei care l-a purtat în pântece. Îi spunea „femeie”. Dar nu din lipsă de respect. Ci pentru că acest copil era un copil diferit de toți ceilalți copii care s-au născut și se vor naște vreodată. Aparent nu avea absolut nimic deosebit. S-a născut ca și ceilalți copii. E adevărat că salonul în care s-a născut nu era unul modern. Nici nu s-a născut în spital! Asta nu-i o noutate. Într-o iarnă, din cauza ninsorilor abundente în sudul României traficul a fost blocat. Sute de mașini au rămas înzăpezite. Printre ele se afla și una în care o femeie era în drum spre spital. Trebuia să nască. N-a mai ajuns la spital așa că a născut în mașină. Moașa ei a fost ... un polițist. Așa că nu întotdeauna copiii se nasc în spital. Nici măcar astăzi în secolul XXI. Dar acum două mii de ani, Copilul la a cărui naștere asistăm s-a născut într-un grajd. Dar nu acest detaliu legat de nașterea lui este cel mai important. Ceea ce este unic legat de nașterea acestui copil este de fapt conceperea lui. Este singurul copil care a intrat în rasa umană fără ajutorul vreunui spermatozoid! Este adevărat că fiecare copil care intră în istoria noastră este o capodoperă a lui Dumnezeu. Însă în conceperea lui participă și mama și tata. În cazul copilului minune despre care vorbesc n-au participat ambii părinți. Copilul acesta a fost conceput în pânte- cele fecioarei Maria prin Duhul Sfânt. Adică, Duhul Sfânt a umbrit-o pe fecioara Maria și ea a rămas însărcinată. Bineînțeles că Dumnezeu nu a luat-o prin surprindere. El a anunțat-o. I-a trimis un înger care să-i comunice planul pe care Dumnezeu îl are cu ea. Îi știm și numele. Îngerul Gavril. După ce medicul Luca face investigații minuțioase asupra acestor evenimente, el le scrie în evanghelia ce-i poartă numele. Relatarea lui cu privire la întâlnirea îngerului Gavril cu fecioara Maria o găsim în Luca 1.28-38. Desigur că în jurul acestei nașteri absolut unice s-au născut o mulțime de bârfe. Însă asta prea puțin contează. Este important de remarcat faptul că Dumnezeu nu o obligă pe fecioara Maria să accepte să fie teotokos, adică purtătoarea de Dumnezeu. El îi cere acordul. Tocmai de aceea îl trimite pe îngerul Gavril la ea. O anunță. O pregătește. Îi oferă explicații. O tratează cu multă demnitate. Ea acceptă planul lui Dumnezeu. De aceea îi va spune îngerului Gavril: „ Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Copilul acesta este, de fapt, Copilul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dum- nezeu Adevărat. Cartea Apocalipsa descrie un detaliu pe care nu ni-l descriu evanghe- liile care ne prezintă viaţa şi învăţăturile acestui Copil. Acest detaliu se leagă de o realitate pe care o putem percepe doar dacă avem harul pe care cel ce scrie Apoca- lipsa l-a avut. Adică să fim „în Duhul” ca şi Ioan. De fapt, dacă nu suntem „în Duhul” Pastor NELU MUREȘAN, Biserica Penticostală BETEL, Dej VIAȚĂ CREȘTINĂ VIAȚĂ CREȘTINĂ „Simțim adesea gustul amar pe care ni-l transmit copiii noștri, după ce au gustat din fructul neascultării, deși el e interzis, sub blestem, scurtând viața și aducând nefericirea lor. Acesta e motivul bine întemeiat al multelor lacrimi ale părinților, și de rugăciune a lor chiar în nopțile târzii, când se gândesc cu tristețe că rodul acestui fruct lasă amărăciune, neîmplinire, oprirea binecuvântărilor, a vieții veșnice, de care copiii lor sunt îndepărtați. Rugați-vă părinți, pentru copii, până nu-i prea târziu! Copii, ascultați de părinții voștri, în Domnul!” Misiunea de părinte – cea mai importantă bătălie spirituală a vieții Misiunea de părinte – cea mai importantă bătălie spirituală a vieții Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.(Apocalipsa 12.4). Extras din cartea „Căsătorie garantată pe viață”, apărută la: Societatea Biblică din România Str. Ogorului, Nr. 258, Oradea, Bihor, Romania, Cod 410554; Tel.: 0359.425.990; 0359.425.991; 0259.416.384; Fax: 0259.416.384; Mobil: 0753.050.005; [email protected]; www.sbro.ro

Upload: others

Post on 24-Oct-2020

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • nu putem pricepe mare lucru nici din evanghelii. Capitolul 12 din Apocalipsa ne relatează ce a văzut Ioan, prin Duhul, legat de naşterea acestui Copil, a Fiului lui Dumnezeu.

    Intenţia mea nu este să fac un studiu exegetic pe acest capitol al cărţii Apocalipsa, ci să atrag atenţia asupra unei detaliu foarte important pe care textul ni-l descoperă. Este vorba de intenţia balaurului de a devora copi-lul pe care l-a născut femeia. Primele personaje prezentate de Ioan în această dramă sunt: femeia însărcinată, balau-rul cel mare şi copilul de parte bărbă-tească pe care-l naşte femeia. Femeia în travaliu îl simbolizează pe poporul Israel. Copilul de parte bărbătească este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar balaurul cel mare este şarpele cel vechi sau Satana, adică adversarul lui Dumnezeu. Textul acesta ne ajută să pătrundem în culisele istoriei şi să înţelegem genesa tuturor conflictelor din istoria rasei umane. Toate aceste conflicte sunt generate de conflictul dintre Satan şi Dumnezeu. Textul ne ajută să descoperim mai multe conflicte: dintre balaur şi copil; dintre balaur şi femeie; dintre balaur şi Mihail; dintre balaur şi lume; dintre balaur şi rămăşiţa seminţei ei, adică cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” - adică Biserica.

    Dintre toate aceste con-flicte aş dori să atrag atenţia asupra celui care este cel mai aproape de noi. Conflictul dintre balaur şi copilul care s-a născut. Desigur că diavo-lul a asistat la discuţia din-tre îngerul Gavril şi fecioa-ra Maria. El ştia câte ceva din planul lui Dumnezeu cu privi-re la acest Copil. De aceea a încercat să-L distrugă. S-a folosit de Irod cel Mare. Mai târziu a auzit inclusiv declara-ţia lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultaţi” (Luca 9:35). Diavolul fierbea de ură. Simţea cum împărăţia lui slăbeşte. Asista neputincios la invadarea ei de către Împărăţia lui Dumnezeu. Asista îngrozit şi neputincios la eliberările de demoni. Era îngrozit când vedea vinde-cările. Până şi învieri din morţi. Trebuia să facă ceva. S-a folosit de elita religi-oasă din vremea lui Isus ca să încerce să-L intimideze. S-a folosit în final de Iuda. Se gândea că omorârea Lui va

    rezolva problema. Însă Isus Hristos a înviat din morţi. Diavolul a fost învins!

    Poate că unii dintre cititori se vor gândi că diavolul a avut motive serioase să se teamă de Isus Hristos. Doar era Fiul lui Dumnezeu. Avea misiunea să nimicească lucrările diavolului. De aceea diavolul a încercat din răsputeri să-L distrugă. Dar cu ce-l deranjează pe diavolul un bebeluş nevinovat care se naşte într-un sat sau oraş din România? Cu ce-l deranjează pe diavolul un copil care se naşte într-un trib uitat de lume în pădurile Amazonului? De ce ar fi interesat diavolul să-i distrugă pe copiii noştri? De ce să fie diavolul prezent la

    fiecare naştere?

    Indife-rent cine sunt părinţii copilului. Indiferent în ce zonă a lumii se naşte un copil. Indiferent în ce condiţii se naşte.

    Dacă am înţelege că diavolul este prezent înaintea noastră în sala de naşteri ne-am speria. Dacă am fi conştienţi că diavolul este interesat să ne distrugă copilul ne-am îngrozi, dar, în acelaşi timp, am încerca să-l ajutăm pe copilul nostru. După cum arătam în cartea Voia lui Dumnezeu în familie „Ar tre-bui să vedem în scâncetul cu care intră în lumea noastră copilul un strigăt după

    ajutorul de care are nevoie din partea noastră ca şi părinţi în bătălia spirituală în care a intrat deja!” [p. 119] Naşterea oricărui copil îl înfurie pe diavolul. De ce? Vom vedea în continuare. Dacă ne-am lăsa convinşi de Cuvântul lui Dumnezeu asupra acestei realităţi am înţelege că misiunea de părinte este în esenţă o luptă spirituală pe viaţă şi pe moarte veşnică. În acest capitol inten-ţionez să aduc cinci argumente prin care încerc să-i conving pe părinţi că misiunea de părinte este cea mai importantă bătălie spirituală a vieţii.

    1. Misiunea de părinte este cea mai importantă bătălie spirituală a vieţii

    pentru că orice copil care se naşte este opera lui

    Dumnezeu indiferent de

    capacităţile lui fizice sau intelectuale

    Am văzut în Apocalipsa 12 că diavolul nu a reuşit să

    pună ghiara pe copilul care s-a născut deoarece „a fost răpit

    la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie”. Însă ura diavolului

    s-a îndreptat spre mama copilului. Aceasta a fugit „în pustie, într-un

    loc pregătit de Dumnezeu”. Pentru că balaurul a scăpat şi pe copil şi

    pe femeie, după ce a fost alungat din cer, „s-a dus să facă război cu

    rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărtu-

    ria lui Isus Hristos. Astfel, pentru că diavolul a pierdut bătălia cu Isus Hris-

    tos, Fiul, el îşi îndreaptă toată furia cri-minală în primul rând înspre oamenii care fac din slujirea lui Dumnezeu pasiunea vieţii lor. Dar nu numai.

    Diavolul urăşte orice om pentru că el ştie că orice om este opera lui Dumnezeu şi purtătorul chipului Lui. Culoarea roşie a balaurului arată carac-terul criminal al diavolului. Despre el spunea Mântuitorul că „de la început a fost un ucigaş”.

    Pentru că diavolul a pierdut bătălia cu Dumnezeu, el se războieşte cu coroa-na creaţiunii Lui, cu purtătorii chipu-lui Lui, cu oamenii. Pentru că diavolul nu mai poate lovi direct în Dumnezeu, el loveşte indirect în El, lovind în cele mai frumoase creaturi ale Lui.

    Iunie 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 13 12 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Iunie 2014

    ă invit să asistăm împreună

    Vla nașterea unui copil. Un copil cu totul special. La urma urmei fiecare copil este special. Însă copilul de care vă vorbesc este Copilul care a dat lumea peste cap. Sau, mai bine zis a așezat-o la loc. Este copilul care a fost „rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora” și care a stârnit și „va stârni multă împotrivire”. Așa a spus bătrânul Simeon când L-a luat în brațe și a mulțu-mit lui Dumnezeu că în sfârșit S-a născut. Că a intrat în istoria noastră. Nici nu mă mir, pentru că se spune despre el că este„Domnul domnilor și Împăratul împăraților”. Așa că înaintea Lui se va pleca orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă va mărturisi că El este Domn! Copilul acesta nu era al lui Simeon. Nici al lui Iosif. Nici chiar al ... Mariei! Maria Fecioara! Copilul acesta parcă evita să-i spună „mamă” celei care l-a purtat în pântece. Îi spunea „femeie”. Dar nu din lipsă de respect. Ci pentru că acest copil era un copil diferit de toți ceilalți copii care s-au născut și se vor naște vreodată. Aparent nu avea absolut nimic deosebit. S-a născut ca și ceilalți copii. E adevărat că salonul în care s-a născut nu era unul modern. Nici nu s-a născut în spital!

    Asta nu-i o noutate. Într-o iarnă, din cauza ninsorilor abundente în sudul României traficul a fost blocat. Sute de mașini au rămas înzăpezite. Printre ele se afla și una în care o femeie era în drum spre spital. Trebuia să nască. N-a mai ajuns la spital așa că a născut în mașină. Moașa ei a fost ... un polițist. Așa că nu întotdeauna copiii se nasc în spital. Nici măcar astăzi în secolul XXI. Dar acum două mii de ani, Copilul la a cărui naștere asistăm s-a născut într-un grajd. Dar nu acest detaliu legat de nașterea lui este cel mai important. Ceea ce este unic legat de nașterea acestui

    copil este de fapt conceperea lui. Este singurul copil care a intrat în rasa umană fără ajutorul vreunui spermatozoid! Este adevărat că fiecare copil care intră în istoria noastră este o capodoperă a lui Dumnezeu. Însă în conceperea lui participă și mama și tata. În cazul copilului minune despre care vorbesc n-au participat ambii părinți. Copilul acesta a fost conceput în pânte-cele fecioarei Maria prin Duhul Sfânt.

    Adică, Duhul Sfânt a umbrit-o pe fecioara Maria și ea a rămas însărcinată. Bineînțeles că Dumnezeu nu a luat-o prin surprindere. El a anunțat-o. I-a trimis un înger care să-i comunice planul pe care Dumnezeu îl are cu ea. Îi știm și numele. Îngerul Gavril. După ce medicul Luca face investigații minuțioase asupra acestor evenimente, el le scrie în evanghelia ce-i poartă numele. Relatarea lui cu privire la întâlnirea îngerului Gavril cu fecioara Maria o găsim în Luca 1.28-38.

    Desigur că în jurul acestei nașteri absolut unice s-au născut o mulțime de bârfe. Însă asta prea puțin contează. Este important de remarcat faptul că Dumnezeu nu o obligă pe fecioara Maria să accepte să fie teotokos, adică purtătoarea de Dumnezeu. El îi cere acordul. Tocmai de aceea îl trimite pe îngerul Gavril la ea. O anunță. O pregătește. Îi oferă explicații. O tratează cu multă demnitate. Ea acceptă planul lui Dumnezeu. De aceea îi va spune îngerului Gavril: „ Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”

    Copilul acesta este, de fapt, Copilul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dum-nezeu Adevărat. Cartea Apocalipsa descrie un detaliu pe care nu ni-l descriu evanghe-liile care ne prezintă viaţa şi învăţăturile acestui Copil. Acest detaliu se leagă de o realitate pe care o putem percepe doar dacă avem harul pe care cel ce scrie Apoca-lipsa l-a avut. Adică să fim „în Duhul” ca şi Ioan. De fapt, dacă nu suntem „în Duhul”

    Pastor NELU MUREȘAN,Biserica Penticostală BETEL, Dej

    VIA

    ȚĂ

    CR

    TIN

    ĂV

    IAȚ

    Ă C

    RE

    ȘT

    INĂ

    VIA

    ȚĂ

    CR

    TIN

    ĂV

    IAȚ

    Ă C

    RE

    ȘT

    INĂ

    „Simțim adesea gustul amar pe care ni-l transmit copiii noștri, după ce au gustat din fructul neascultării, deși el e interzis, sub blestem, scurtând viața și aducând nefericirea lor.

    Acesta e motivul bine întemeiat al multelor lacrimi ale părinților, și de rugăciune a lor chiar în nopțile târzii, când se gândesc cu tristețe că rodul acestui fruct lasă amărăciune, neîmplinire,

    oprirea binecuvântărilor, a vieții veșnice, de care copiii lor sunt îndepărtați. Rugați-vă părinți, pentru copii, până nu-i prea târziu! Copii, ascultați de părinții voștri, în Domnul!”

    Misiunea de părinte – cea mai importantă bătălie spirituală a viețiiMisiunea de părinte – cea mai importantă bătălie spirituală a vieții

    „Balaurul a stat înaintea femeii,

    care stătea să nască, pentru ca

    să-i mănânce copilul, când îl

    va naşte.”(Apocalipsa 12.4).

    (continuare în pag. 14)

    Extras din cartea „Căsătorie garantată pe viață”, apărută la:

    Societatea Biblicădin RomâniaStr. Ogorului, Nr. 258, Oradea, Bihor, Romania, Cod 410554;Tel.: 0359.425.990; 0359.425.991; 0259.416.384;Fax: 0259.416.384; Mobil: 0753.050.005;[email protected]; www.sbro.ro

    DanielTypewritten Text

    DanielTypewritten Text Continuare...

    http://www.cuvantuladevarului.ro/Abonamente2014.pdf