Dislexia: diversitate culturală și unitate biologică

Concluzionăm că există o bază universală neurocognitivă pentru dislexie și că diferențele dintre performanțele dislecsicilor în materie de citit din diferite țări se datorează ortografiilor naționale.

Dislexi developmentală este din ce în ce mai mult înțeleasă ca fiind o tulburare cu origini genetice care are bază în creier. Totuși continuă anumte îndoieli privind univeraalitatea și specificitatea sindromuui datorate studiilor behavioriste care au arătat că natura și răspândirea dislexiei diferă de la o limbă la alta. Răspândirea estimată a dislexiei în țări diferite pare să fie legată de complexitatea ortografiilor naționale. De exemplu, utilizând una dintre cele mai respectate definiții behavioriste ale dislexiei (acuratețea recunoașterii cuvintelor în relație u IQ), răspândirea dislexiei în Italia a fost jumătate față de Statele Unite.

La nivel neurologic, s-a demonstrat că dislexicii au anomalii corticale microscopice, în mod deosebit în zona perisilviană a limbii sub forme de ectopias corticali și o dyslamination a straturilor corticale.

Dislexia are o bază universală în creier și poate fi caracterizată de același deficit neurocognitiv. În mod evident, manifestarea în comportamentul de citit este mai puțin sever în ortografie mai superficială. Totuși rezultatele noastre arată că dacă avem la dispoziție teste mai sensibile, deficitul neurocognitiv ar putea fi detectat. Deși dislexicii italieni citesc cu mai multă acuratețe decât cei francezi sau englezi, cu toții prezintă același grad de deteriorare a cititului și a sarcinilor fonologice relative ale cititului. Concluzionăm că deficitul de procesare fonologică este o problemă universală în domeniul dislexiei și cauzează probleme de citire în oricare dintre ortografii.