Sfinții Împărați Constantin și Elena – prezență a familiei creștine în misiunea Bisericii

Pentru a înțelege importanța acestei familii de sfinți în viața bisericii de atunci și de acum, este bine ca mai întâi să parcurgem câteva secvențe din istorie.

Această așa zisă nouă credință se naște pe teritorii ce aparțineau Imperiului Roman și avea nevoie de un suport legal. Chiar de la început apar mai multe legi ce împiedicau obținerea unui astfel de suport. Astfel, legea celor 12 table ce interzicea cultele străine și pedepsea magia, dă naștere persecuțiilor. În anul 64 Nero dă decretul senatorial „Institutum Neronianum” prin care creștinilor nu le este permis să existe. Apoi legea „Lex Julia de maiestate” pedepsea manifestările dăunătoare poporului roman, iar împăratul Traian în 189 dă acel decret senatorial prin care se interziceau adunările nocturne. Toate aceste legi erau nefavorabile creștinilor, drept pentru care apar împărați persecutori și chinuri groaznice pentru creștini.

Pe lângă interesul acesta de a împiedica răspândirea creștinismului, se urmărea și extinderea și dezvoltarea imperiului. Dioclețian începe schimbarea politică prin împărțirea în provincii, dioceze și prefecturi, separarea puterii militare de cea politică și introducerea monarhiei absolute prin cultul împăratului pe care trebuiau să-l practice toți cetățenii. Tot acum apar în istorie și personajele cheie ce vor duce la schimbarea creștinismului. Astfel, Dioclețian asociază la domnie pe Maximian cu titlul de august în Occident. La 1 mai 305 cei doi se retrag venind Galeriu și Constanțiu Chlor având câte un cezar pe Maximianus Daia respectiv Flavius. Acest Constanțiu Chlor se căsătorește la 270 cu Flavia Iulia Helena o tânără de neam împărătesc din Bitinia care va naște la Naissus în Dardania din Serbia probabil la 27 februarie274 pe Constantin. Bănuind Dioclețian că Elena era creștină și că l-ar influența negativ pe Constanțiu, îi cere acestuia să divorțeze în 293 pe când era abia general, și să se căsătorească cu Teodora cu care are 6 copii. Elena se retrage crescându-și copilul cu credință în Dumnezeu.

Galeriu și Constanțiu Chlor încep să schimbe atitudinea față de creștini fiind mai toleranți. La 25 iulie 306 Constanțiu moare ,în locul lui venind august Tiberiu Flaviu, iar fiul său Constantin ajunge cezar. După moartea lui Tiberiu,

Maximian(fostul asociat la domnie lui Dioclețian), în ciuda înțelegerii făcute cu Dioclețian, se autoproclamă împărat, având ca cezar pe Constantin și încercând să-l atragă de partea lui prin căsătoria cu fiica sa Fausta. Dar în urma înfrângerii în lupta, Maximian se sinucide și Constantin ajunge august în apus iar Maxențiu cezarul său. În răsărit, Galeriu, fiind grav bolnav, ascultă sfatul anterior al lui Constanțiu Chlor și la 30 aprilie 311 dă un edict de toleranță prin care „creștinii puteau să-și construiască biserici și să fie liberi, dar datori să se roage lui Dumnezeu pentru noi în tot chipul”. Este primul suport legal, dar nu a reușit să stopeze persecuțiile din cauza unor texte interpretabile cu privire la închinare. După moartea lui ,în răsărit, vine Liciniu ca august, iar cezar rămâne Maximian Daia.

Din momentele acestea începe adevărata perioadă de catehumenat a lui Constantin ce ține până aproape de moarte. Maxențiu, cezarul său, voia să fie el august și avea de partea lui o armată foarte numeroasă de 130 000 de soldați. În urma acelui semn luminos în forma Sfintei Cruci apărut deasupra soarelui și a arătării în vis a Mântuitorului spunându-i că prin acesta va birui, Constantin întărește mica sa armată de 20 000 de soldați, după relatările lui Lactanțiu, cu Sfânta Cruce și însemnele biruinței învingându-l pe Maxențiu la 28 oct. 312, în Tibru, la Podul Vulturului. Ajutorul divin este confirmat și de inscripția de pe arcul de triumf de la Roma „instinctu divinitatis-prin inspirație divină”. Astfel Constantin rămâne singur în apus. Se întâlnește cu Liciniu din răsărit, la Mediolanum, unde în februarie-martie 313 dă un edict cu adevărat în favoarea creștinilor: „ne-am hotărât să acordăm creștinilor și tuturor celorlalți libera alegere la cinstirea religiei pe care o vor, cu gândul la orice divinitate sau putere cerească ar fi aceasta, să ne poată fi de folos și nouă și tuturor celor ce trăiesc sub ascultarea noastră”. Astfel creștinismul devine religie recunoscută de stat, permisă, protejată și favorizată, iar în timpul urmașului său Teodosie cel Mare, devine religie de stat. Pentru a întări relația celor doi, Liciniu se căsătorește cu sora lui Constantin, Anastasia. Plecat în răsărit acesta uită de edict și, orbit de plăcerile lumești dar mai ales de ideea cultului regelui, dă unele legi care-l supără pe Constantin:interzice orice întâlnire a episcopilor, interzice femeilor să se adune laolaltă cu bărbații la slujbe, le interzice episcopilor să învețe femeile credința dumnezeiască,adunările credincioșilor să se facă în câmp deschis, militarii ce nu aduceau jertfă zeilor, respectiv împăratului, să fie destituiți.

În urma acestor legi mulți creștini au de suferit printre care în 320 cei 40 de mucenici înghețați în lacul de la Sevastia, sărbătoriți pe 9 martie. Au loc mai

multe lupte între cei doi și Liciniu este condamnat și executat în 324 la Tesalonic, Constantin devenind astfel singurul împărat peste vastul imperiu.

Observăm din acestea că într-o perioadă relativ scurtă de timp, Imperiul Roman, cetățenii săi, dar și creștinii, au avut de înfruntat numeroase probleme politice și religioase. Pe lângă toate acestea însă din ceea ce va face împăratul mai departe ne dăm seama că existau si multe probleme de ordin moral, educațional, cultural și civil. Astfel chiar după edictul de la Milan înțelege că imperiul trebuie să fie condus după legile creștine. El era păgân, religia imperială fiind cultul zeului soare Mithra, și își păstrează titlul de „pontifex maximus”, pentru a avea autoritate în fața păgânilor, dar, după ce citește scripturile și rânduielile creștine dorește să urmeze aceste legi morale nou descoperite de el. Astfel în fiecare an apar legi noi care să ușureze viața cetățenilor săi. După edict, clericii erau scutiți de obligația grea și costisitoare a funcționarilor municipali, creștinii primesc subvenții importante, înlătură din procedura penală anumite pedepse care contraveneau spiritului creștin, se îmbunătățește regimul din închisori(zilnic să vadă lumina soarelui),interzice împărțirea familiei sclavului în cazul schimbării stăpânului, favorizează eliberarea sclavilor și încadrează ca asasinat uciderea premeditată a sclavului de către stăpân, întărește asistența socială favorizând văduvele și orfanii, dând pedepse grave pentru furtul de copii, abuzul părinților ce-și vindeau copiii, se evită luptele de gladiatori, se iau diverse măsuri pentru protejarea familiei și creșterea moralității, repune în posesie pe cei deposedați că nu au vrut să aducă jertfe zeilor, rudele celor ce au suferit moarte martirică se bucurau de succesiune, iar unde nu erau rude, biserica devenea moștenitoarea lor, grațierea celor exilați pentru mărturisirea credinței, restabilirea dregătorilor scoși din armată din cauza credinței lor, restituirea locașurilor de cult, a cimitirelor și a altor bunuri. Biserica este ajutată și prin alte măsuri favorabile.

În 314 are loc un sinod local la Ancira, unde se emit 25 de canoane:- reprimirea preoților și diaconilor care au jertfit idolilor(can. 1-2)

- cercetarea celor slabi în credință(can. 4-8)

- interzicerea căsătoriei după hirotonie(can. 9-10)

- canoane cu privire la diferite păcate grave(can. 16,17,20-23,25)

- referiri la superstiții și vrăjitorie.În 315 are loc un sinod local la Neocezareea cu 15 canoane, primele trei

făcând referiri la căsătoriile necanonice, can. 6 la botezul copiilor, can. 9 și 10 la păcatele de dinainte de hirotonie. Tot în acest an, în urma victoriei cu francii și alamanii, primește numele de „Cel Mare”.

În anul 316 renunță la obișnuitele ritualuri păgâne. Templele cu statuile împăratului devin localuri publice, fără sacrificii. În Forul de la Roma așează o statuie ce poartă în mâna dreaptă o lance cu o cruce, iar Eusebiu de Cezareea spune că se afla și o inscripție: „prin acest semn aducător de mântuire, care este adevărata dovadă a puterii, eu am salvat orașul vostru de sub jugul tiranului, am eliberat senatul și poporul Roman, redându-i vechea demnitate și strălucire”.

În anul 317 se scot primele monede cu monogramă creștină iar în 318 se sfințește la Roma prima Bazilică „Lateran”, ctitorie a lui Constantin începută din 312.

În anul 321 se generalizează ca zi de sărbătoare Duminica, rezolvând și problema schismei donatiștilor.

În anul 324 se sfințește prima catedrală oficială a Romei: Baptisteriul „San Giovani” și începe construirea Bazilicii „Sfântul Petru” ce va fi terminată în 390. Tot acum încep să dispară emblemele păgâne.

Între 20 mai -25 aug. 325 are loc primul sinod ecumenic, ținut la Niceea, unde participă 318 episcopi, printre care și Marcu episcopul Tomisului și Teofil al Gothiei cu eparhia în nordul Deltei, prin care se condamnă erezia lui Arie. Clerul obține imunitate personală, privilegiu local în virtutea căruia biserica putea lua sub ocrotirea sa pe cineva fără a se putea atinge de el vreo autoritate sau persoană particulară. La acest sinod se compun primele 7 articole din simbolul de credință, moment în care Constantin spune că simte cu adevărat că acesta este adevărul. Tot acum se stabilește ca Paștele să fie sărbătorit în prima duminică după lună plină ce urmează echinopțiului de primăvară. Se emit 20 de canoane referitoare la organizarea administrativă și disciplinară a Bisericii printre care dreptul clericilor de a fi căsătoriți, iar canonul 7 oferă episcopului de Ierusalim întâietate de onoare.

În anul 326 Împărăteasa Elena începe pelerinajul în Țara Sfântă, unde clădește mai multe biserici (acatistul celor doi numără 18 biserici), printre care Biserica Înălțării pe muntele Măslinilor, Biserica Învierii, Biserica Înmulțirii pâinilor pe malul Lacului Ghenizaret. Cu ajutorul Sfântului Macarie, descoperă pe Golgota Sfânta Cruce a Răstignirii, care este înălțată pe 14 septembrie în fața întregii mulțimi. În următorii ani, cei doi devin ctitori la mai multe biserici, catedrale și bazilici.

Cel mai semnificativ an din punct de vedere administrativ religios și politic ar fi 330 când, pe 11 mai, se inaugurează noua capitală la Constantinopol cu serbări de 40 de zile, moment în care se remarcă faptul că statul și biserica lucrau în acord pentru interesul societății. Puterea e în mâna împăratului, senatul

rămâne la Roma. Se dezvoltă învățământul, se reorganizează diocezele, prefecturile, înființând armata mobilă. Împărăteasa Elena aduce o bucată din lemnul Sfintei Cruci la Constantinopol. Tot acum Sfântul Macarie pune bazele vieții monahale redeșteptând viața spirituală și se construiesc mai multe biserici. În acest an moare și împărăteasa Elena la Roma, având vârsta de 80 ani.

După 42 de ani de domnie rodnică din toate punctele de vedere, împăratul se apropie de sfârșitul catehizării. În mai 337, cu câteva zile înainte de Duminica Pogorârii Sfântului Duh este botezat de Eusebiu al Nicomidiei, iar în duminica Rusaliilor, pe 22 mai 337, moare fiind înmormântat în ctitoria sa, Biserica Sfinții Apostoli, din Constantinopol. Acești doi împărați au fost cinstiți împreună chiar din timpul vieții lor, iar după moartea lor sunt trecuți în rândul sfinților așa cum obișnuiau să facă atunci cu martirii apărători ai credinței fiind sărbătoriți pe 21 mai. De-a lungul timpului, s-au construit multe biserici și mănăstiri cu ocrotirea celor doi sfinți dar și multe persoane au purtat și poartă cinstitele lor nume, astăzi în țară fiind aproximativ un milion șapte sute de mii cu numele lor.

În concluzie, în secolul IV apare în Imperiul Roman o adevărată familie creștină formată din: Constanțiu Chlor, Sfânta Elena, Sfântul Constantin, sora sa Anastasia, fiica sa Constantina, care parcă ar fi rostit cu toții cuvintele „am dorit să scap universul de jugul sclaviei sub care gemea”. Părintele Ilie Cleopa spunea despre cei doi că „sunt apostolii creștinismului din sec. IV” . Ei devin exemple și pentru alte familii creștine apărătoare de țară, iubitoare de pace, păzitori ai credinței și ctitori de numeroase biserici, cum avem și noi în țară pe Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu cu cei 4 fii martiri și soția Maria, precum și exemple de femei ca Elena lui Matei Basarab, Maria lui Ștefan cel Mare, Elena lui Petru Rareș, Ruxandra lui Alexandru Lăpușneanu. Cu siguranță problemele de atunci erau greu de rezolvat și de fiecare dată cei doi Sfinți au reușit să găsească soluții favorabile țării și cetățenilor ei, chiar dacă în mod cert au fost și mulți nemulțumiți, mai ales din rândul păgânilor care aveau multe de pierdut când trebuiau să restituie ce aveau pe nedrept, sau a organizatorilor de lupte în arene. De asemenea și în țara noastră familii numeroase de creștini au avut de ținut piept multor probleme destul de grave amintind numai de Ștefan cel Mare și Sfânt care apără țara de necredincioși și o întărește prin construcția de mănăstiri și biserici.

Astăzi noi ne confruntăm cu alte probleme, cu gravitatea și povara lor cum ar fi: secularizarea, fenomenul sectar cu noi și noi mișcări religioase, consumul de droguri sub orice formă, traficul de persoane și abuzuri sub diferite

forme, pierderea principiilor familiale cu refuzul obligațiilor unei căsnicii precum și acceptul cu ușurință a divorțului ce duc la slaba protecție a minorului, pericolul legiferării prostituției și a căsătoriilor între persoane cu aceleași sexe, legiferarea avortului ce a făcut ca mulți să nu-l mai considere a fi păcat, operațiile estetice și de schimbare de sex, intervenții asupra celulelor umane cu diferite scopuri imorale. Cu toate aceste probleme, precum și cu alte lipsuri și nevoi se confruntă familiile noastre astăzi. Ca și în vechime, se găsesc însă creștini care să soluționeze temporar sau definitiv aceste probleme. Trecând peste toate, apar mereu familii de creștini care să apere credința și să fie ctitori de biserici. Astfel, în Protopopiatul nostru avem biserici frumoase ce rezistă în timp, ctitorii ale familiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Anastasie Bașotă, Vârnav, Miclescu, Curt, Verona, Sturza.

De asemenea chiar și în aceste vremuri grele, cum spunem noi, avem familii ce au construit și construiesc biserici ca: familia Cosmâncă, Frunză, Ioniță, Ceobanu, Măniga, precum și alte numeroase familii ce contribuie cu toată puterea lor în apărarea țării, iubind pacea, păzind credința și construind locașuri de cult sau alte bunuri necesare în desfășurarea activităților bisericii.

Pr. Referernt Precob Daniel,Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Hilișeu CloșcaProtopopiatul Dorohoi

Bibliografie:Istoria Creștinismului, Pr. Nicolae ChifărBizantinologie, Vasile V. MunteanIstoria Creștinismului în date, Dimitrie G. BoroianuIstoria Bisericii UniversaleEusebiu de CezareeaPredici la Praznice Împărătești și la sfinții de peste an, Arh. Cleopa Ilie