dupå dispari†ia unuia dintre cei doi îndrågosti†i · dincolo de aceste imagini explicite,...

[ R E V I S T Ă Ș I C A R T E Î N R E G I M I N C L U S I V E \

Decembrie 2017 – Ianuarie 2018 | Nr. 7 | www.all.ro | Pre†: 11,99 lei

Descoperå în exclusivitate douå cår†i-eveniment

semnate de so†iiMaryse ßi Georges Wolinski!

Dragostea dureazå trei ani…dupå dispari†ia unuia dintre cei doi îndrågosti†i

într-o zi de iulie 1971, Georges a deve-nit soțul lui Maryse într-un sătuc din

Normandia, în prezența a doi martori găsiți pe loc. Au fost căsătoriți 44 de ani. Miercuri, 7 ianuarie 2015, a început ca o zi absolut banală, din care nu au lipsit plictisitoarele ritualuri casnice de dimi-neață și obișnuitele discuții administra-

tive între cei doi soți. Pentru Maryse, ilustratorul-vedetă de la Charlie Hebdo nu a fost Wolinski, așa cum era știut de o lume întreagă, ci Georges, pur și simplu. Un om cu bune și cu rele, cu tabieturi enervante, dar și cu momente de exalta-re, de care o legau o sumedenie de emoții și amintiri. Soțul ei.

Ultimele cuvinte pe care le-a auzit vreodată din partea lui au fost „Dragă, mă duc la Charlie“, rostite în momentul în care Georges închidea pentru ultima oară ușa casei lor. În câteva ore, totul s-a transformat într-un coșmar fără sfârșit. Doi teroriști l-au asasinat pe Georges lao-laltă cu colegii și prietenii săi în birourile de la Charlie Hebdo.

Pentru jurnalista și scriitoarea Maryse Wolinski, Dragă, mă duc la Charlie a devenit un laitmotiv al perioadei care a urmat și apoi titlul cărții în care poves-tește într-un mod tulburător cum a trăit momentul atacului terorist din 7 ianuarie 2015 și toate zilele dramatice care au ur-mat. Confesiunea soției caricaturistului Georges Wolinski prezintă fața ascunsă a tragediei pe care noi o cunoaștem de la știri sau din paginile ziarelor. Ritmul și stilul relatării sunt perfect coordonate cu stările de spirit ale autoarei la diversele ore ale acelei zile fatidice. „De ce?“ este întrebarea care străbate ca un � r roșu pa-ginile acestei cărți. Rareori veți avea oca-zia să citiți un text atât de tensionat din punct de vedere existențial, a� at, de mul-te ori, aproape de limita suportabilității.

De fapt, dragostea dintre Maryse și Georges poate � cu greu încadrată în limite de timp și spațiu. Pe 7 ianuarie 2018 se împlinesc trei ani de la atentatul care a spulberat redacția ziarului francez de satiră Charlie Hebdo și a zguduit întreaga lume. Din acel moment, o soție profund îndrăgostită a făcut tot posibilul pentru a păstra vie memoria celui pe care l-a iubit și al cărui nume se regăsește printre victimele atacului terorist.

www.all.ro | www.facebook.com/editura.all | pag. 2

Ilustra†ii ßi versuri cu nåbådåi

Georges s-a născut pe 28 iunie 1934 în Tunis. A studiat arhitectura la

Paris și, imediat după absolvire, a înce-put să deseneze. Ilustrațiile lui au apărut în Rustica, iar din 1960 a realizat și cari-caturi cu teme politice. În 1961 a început colaborarea cu revista lunară de satiră Hara-Kiri, în care a publicat ilustrații cu teme politice, dar și erotice. Din 1961 până în 1970 a fost editor-coordonator al revistei. În mai 1968, în timpul revoltelor studențești, Wolinski a în� ințat revista satirică L’Enragé, alături de Jean-Jacques Pauvert și Siné. La începutul anilor 1970, Wolinski a colaborat cu artistul Georges Pichard pentru a crea Paulette, supliment care a fost distribuit împreună cu Charlie Hebdo și a creat reacții puternice la mo-mentul publicării. A fost, de asemenea, redactor-șef al revistei Charlie Mensuel.

Ilustrațiile lui Wolinski au apărut și în Action, Paris-Presse, La Gueule Ouverte, L’Humanité, Libération, Phosphore, Paris-Match, L’Écho des savanes.

După moartea tragică survenită în urma atentatului de la sediul săptămâna-lului satiric Charlie Hebdo, soția lui s-a de-dicat eforturilor de a recompune imaginea omului și artistului Georges Wolinski. A făcut apel la replici cu sau fără miez rostite într-un moment sau altul, la zâmbete abia schițate sau expresii de tristețe ori de me-lancolie, păstrate într-un colț de memorie. A adunat obiecte dragi și poze vechi, de tot felul. Desenele din acest volum tradus și adaptat în limba română de Tudorel Urian sunt în mare măsură inedite. Au fost găsite și grupate tematic tot de Maryse. Ele pun în evidență latura lui Georges de veșnic în-drăgostit, dar și de obsedat de frumusețea corpului feminin, atât de des invocată și în cartea ei, Dragă, mă duc la Charlie.

Dragoste cu nåbådåi este un volum apårut postum în Fran†a, în 2016, §i totodatå primul album al lui Georges Wolinski care a fost publicat în România. Desenatorul-vedetå de la Charlie Hebdo nu era niciodatå mai simpatic decât atunci când vorbea despre dragoste. Femeile vor adora aceastå carte. La fel, §i bårba†ii.

„Totul îi plăcea la femei: sânii abia întrezăriți sub pulovere, coapsele care

se unduiau pe trotuare, fesele care se cambrau în blugi, părul care le

mângâia umerii sau ceafa, decolteurile provocatoare, tocurile mereu prea

înalte, vocile seducătoare, privirea de neoprit ațintită pe bărbatul vieții lor,

ideile, pe care știau întotdeauna cum să și le impună, și puterea sufletului lor.“

– Maryse Wolinski

„Este posibil ca unele dintre imagini să vă șocheze. Dar șocul nu este mai

mare decât cel produs de anumite versuri ale lui Emil Brumaru, de

pildă. Pentru că personajul principal al acestui album este cel care privește și desenează, imaginându-și ipostaze

de erotism dezlănțuit, dar și neputințe sublime, avataruri ale unei anumite

vârste, la care trupul nu mai ține pasul cu vioiciunea imaginației. Paradoxal,

dincolo de aceste imagini explicite, care probabil vor � repudiate de mulți, se întind imensa candoare și zâmbetul

blând ale lui Wolinski.“ – Tudorel Urian

în prima etapă a proiectului, criticul s-a întrebat cu oarecare îngrijorare dacă

va mai simți puterea de seducție a ope-rei eminesciene pe care a simțit-o pe vre-muri. Parcurgând analiza pe care o face primei poezii publicate vreodată de ma-rele poet, am � tentați să presupunem că reîntâlnirea cu textul eminescian i-a con-� rmat temerile. La mormântul lui Aron Pumnul a fost compusă pe vremea când Mihail Eminovici avea 16 ani, era elev la K.K. Ober-Gymnazium din Cernăuți și semna cu numele lui real: „Conține un singur vers demn de interes, un singur vers care ar � putut atrage atenția unui ci-titor atent și binevoitor. Am să revin asu-pra lui. Deocamdată trebuie spus că toate celelalte versuri, greoi-bombastice, lipsite de capacitatea de a emoționa, nu anunță prin nimic un poet. În ceea ce mă priveș-te, dacă le-aș � primit la «poșta redacției», i-aș � răspuns autorului că nu are talent și că ar trebui să renunțe la poezie“. Până acum, zero arti� cii și confetti la impresia artistică. „Iar dacă autorul m-ar � ascul-

tat, n-aș � știut niciodată că am săvârșit o crimă împotriva culturii“, continuă Alex. Ștefănescu, plin de umor și autoironie, așa cum și-a obișnuit cititorii.

În cele din urmă, criticul literar măr-turisește că a traversat emoții intense re-citind cuvânt cu cuvânt, vers cu vers și poem cu poem opera lui Eminescu: „În

timpul lecturii m-am simțit nu numai entuziasmat, ci și intimidat de ceea ce a putut să facă un tânăr din secolul nouă-sprezece din cuvintele limbii române“. Din comentariile sale transpar rând pe rând toate revelațiile pe care i le-a trezit această experiență.

Mulți dintre cunoscuții lui l-au între-bat pe parcurs ce îl motivează, amintin-du-i de atâtea ori că în biblioteci s-au adu-nat în ultimul secol sute de cărți despre Eminescu. La întrebarea „Crezi că ai găsit interpretări mai originale ale operei lui de-cât cele de dinaintea ta?“, Alex. Ștefănescu răspunde, cu deplină sinceritate, că nu a căutat, cu orice preț, originalitatea inter-pretării. Din păcate, tocmai dorința de originalitate i-a făcut pe mulți exegeți să se îndepărteze de textul eminescian. Așa s-a

ajuns la considerații critice cu totul străine de poeziile lui Eminescu, unele dintre ele adevărate aberații pe care le recunoaștem cu toții în cărțile de specialitate sau chiar în manualele școlare.

Prin acest volum, Alex. Ștefănescu re-ușește, în primul rând, să ne convingă să citim încă o dată, cu mare atenție, versu-

rile eminesciene. Criticul descrie această amplă inițiativă de analiză ca pe o reve-nire la poezia eminesciană, fundamenta-tă pe cea mai pură curiozitate: aceea de a descoperi izvorul emoției. Cu aceeași curiozitate vor parcurge rândurile sale și elevii sau studenții, cititorii pasionați de Eminescu și specialiștii în litere. Comen-tariile critice pot � citite fără consultarea paralelă a operei poetice, întrucât în cu-prinsul capitolelor se a� ă toate citatele necesare. La addenda sunt reproduse integral poeziile publicate în timpul vie-ții poetului care fac obiectul analizei lui Alex. Ștefănescu. În plus, părți conside-rabile din poemele eminesciene sau chiar poeme întregi care n-au fost examinate și comentate niciodată de criticii și istoricii literari sunt cuprinse în acest volum.

REVISTĂ ȘI CARTE ÎN REGIM INCLUSIVE


Decembrie 2017 – Ianuarie 2018

Eterna reîntoarcere la textul eminescianScriitorul §i criticul literar

Alex. êtefånescu a lucrat patru ani la volumul de analizå criticå

Eminescu, poem cu poem.La o nouå lecturå. Patru ani în care a locuit pur §i simplu în

poezia lui Eminescu.

„Un om real a creat o operå de o valoare neverosimilå.êi a avut ca mijloc de exprimare o limbå pe care noi, azi, o vorbim atât

de prost! Poate învå†åm ceva de la el. Sau poate ne dåm seama, måcar, cå suntem în stare så realizåm ceva extraordinar, dacå unul de-al nostru

a fåcut-o cândva.“ – Alex. êtefånescu


Roxana Mihalcea, autoarea volumului Crucile de la Såpân†a:

„Orice cuvinte ai alege, în fa†a mor†ii doar culoarea va dåinui...“

Scriitoarea Roxana Mihalcea a adunat câteva sute de epitafuri lizibile de pe

crucile de la Săpânța, le-a garnisit cu comentarii inspirate și le-a servit publicului contemporan sub forma

primei lucrări dedicate exclusiv acestui loc unic din patrimoniul

UNESCO. Înainte să descopăr cartea ei, percepția mea se limita la atât:

„Cimitirul Vesel de la Săpânța este un locaș al morții care celebrează viața“. Cu delicatețe și înțelepciune, Roxana

reușește să dea un contur multitudinii de nuanțe care se formează în spațiul

dintre viață și moarte.

Un interviu de Iulia Burtea

2017 a fost anul tău: ai debutat cu Umbrela trăirilor mele și aproape ime-diat i-a urmat și volumul Crucile de la Săpânța. Te descrii ca un om de litere care gândește mult și care caută mult. Cât ai căutat acest moment al vieții tale și care este sentimentul pe care l-ai gă-sit la destinație?

În ceea ce privește Umbrela trăirilor mele, pot spune că am căutat și am aș-teptat acest moment aproape cinci ani. În tot acest timp am scris, am colecţio-nat amintiri, trăiri și povești. În accepți-unea mea, lansarea a fost monumentală; nici nu cred că am visat vreodată să pot lansa cartea în atât de multe locuri care mi-au fost casă la un moment dat. Um-brela mi-a deschis noi orizonturi, m-a făcut să � u mai încrezătoare în mine. Cu volumul Crucile de la Săpânța cred că mi-am câștigat un loc în cartea vieții; gândul că am putut face dintr-un loc cu-noscut în întreaga lume acel loc pe care toți românii trebuie să îl aibă în casele lor mi-a ținut de foame și de sete câteva luni. Chiar mi-am dorit să pot aduce un ele-ment de noutate în literatura vremurilor, tocmai pentru că sunt un om de litere și pentru că în de� nitiv asta este ceea ce mă desăvârșește pe mine ca om: scriitura. Volumul în sine este o poveste frumoasă, pentru cei care vor avea răbdare să treacă

prin toate capitolele lui și mai ales dacă vor avea dorința de a cunoaște lumea au-tentică a satului românesc.

Cartea Crucile de la Săpânța înce-pe cu câteva rânduri emoționante de-dicate bunicilor tăi: „Toate epitafurile din lume nu pot cuprinde dragostea și recunoștința pe care le port bunicilor mei, cei care mi-au îndrumat primii pași în viață și m-au inspirat să scriu această carte“. Ce întâmplări din trase-ul vieții tale de până acum te-au adus pe aleile veselului cimitir maramure-șean de la Săpânța?

Mărturisesc sincer că această dedi-cație mi-a venit în minte undeva pe la jumătatea cărţii; atunci când, intrând atât de adânc în viața satului românesc, mi-am rememorat copilăria. Din respect pentru bunicii mei, care au contribuit atât de frumos la educația și înțelepciunea mea (tind să cred că pe alocuri dau dova-dă de înțelepciune și de maturitate, chiar dacă vremurile potrivnice mă îndeamnă uneori să acționez la primul impuls), am considerat că aș putea să le aduc un oma-giu cu acest volum care vorbește despre ţăranul român și despre viaţa lui, despre motivele de bucurie și de tristeţe, despre frământările de altădată, deși, de acolo de unde mă privesc ei astăzi, doar cerul

mai poate � de partea mea. Când am ci-tit epitafurile maramureșene, mai întâi în grabă, când le fotogra� am, și apoi pe îndelete, când am început să le transcriu și să croșetez în jurul lor o poveste, cred că am poposit de nenumărate ori în viaţa mea de la ţară.

Cum ai descrie interacțiunea cu lo-cuitorii satului și reacțiile lor cu privire la proiectul acestei cărți?

Am discutat despre carte cu cel care continuă tradiția și „confecționează“ fru-moasele cruci din cimitirul vesel. Dumi-tru Pop Tincu este un om de excepție și a părut extrem de interesat, cu atât mai mult cu cât nu s-a mai scris niciodată până acum un volum care să reunească toate epitafurile. Proiectul a fost dezvol-tat, dacă vreți, mai mult ca un crez per-sonal, acela că un astfel de loc trebuie să rămână între coperţi pentru cei care poate nu cunosc multe despre el, pentru cei care nu știu pe de-a-ntregul povestea morții luate în derâdere.

Ce te-a surprins cel mai tare pe mă-sură ce ai descoperit versurile inscripți-onate pe cruci?

Simplitatea. Credința. Creativitatea și mai ales măreția oamenilor. În nimic-nicia lor. Căci crucile de la Săpânţa nu

REVISTĂ ȘI CARTE ÎN REGIM INCLUSIVEDecembrie 2017 – Ianuarie 2018


vorbesc despre mari oameni ai vremu-rilor sau ai culturii, ci vorbesc despre oameni simpli, acei oameni care se înde-letniceau cu transhumanţa, care țeseau sau torceau, oameni care sărbătoreau așa cum timpurile o cereau. E vorba despre � ecare dintre noi până la urmă; în stră-fundul nostru, toți suntem simpli, toți avem familii și prieteni cu care împăr-tășim bucurii sau tristeți, toți muncim și ne încrâncenăm atunci când vrem ca din mâinile noastre să iasă ceva de ispravă.

Un alt aspect pe care l-am remarcat după ce am citit peste 500 de epitafuri a fost acela că, în esență, povestea omului transcrisă în patru rânduri este una tris-tă. Prin de� niție, pe crucile de la Săpânța se râde de moarte, dar dacă vrei să ră-mâi imparțial vei admite că cimitirul în sine nu e nici pe departe vesel. Veselia se transmite prin albastrul acela in� nit și prin amestecul de culori tari care te duc cu gândul la o horă la care toţi săte-nii poartă straie frumos colorate. La � -nal, când să ies pe poarta cimitirului, am înţeles că, orice cuvinte ai alege, în faţa morții doar culoarea va dăinui.

Care este epitaful care te-a emo țio-nat cel mai mult dintre toate cele pe care le-ai comentat în carte?

Când le-am împărţit pe capitole, am avut un sentiment aparte pentru textele dedicate celor care au părăsit viața împă-caţi cu ei înșiși, mulțumiți că au realizat ce și-au dorit. Pentru că, așa cum am spus și în carte, „întotdeauna se vor găsi binevoi-tori care vor arunca cuvinte grele la adre-sa noastră. Măcar de și-ar aminti și ei că, într-o zi, o cruce le va purta numele“. Cu

patimă sau cu regret… Lucrând la această carte, am realizat că lumea nu se va opri în loc pentru mine. Că adevăratul nostru dar este acela de a ne duce la capăt menirea cu măiestrie, curaj, talent și voință. După � ecare… va rămâne doar o poveste.

Mi-a plăcut foarte tare un paragraf pe care l-am găsit pe pro� lul tău de Facebook: „Pentru un om cu puține fe-riciri, cu mult prea puține fericiri, mer-sul desculț pe un asfalt aproape încins înseamnă viață. Înseamnă bucuria de a exista într-un univers când prea mare, când prea mic“. Cum ți-a schimbat ex-periența lucrului la această carte viziu-nea asupra vieții și a morții?

Iubesc munca, libertatea și oamenii în general. Ascult mult, dăruiesc mult, mă implic mult. De aici îmi izvorăsc trăirile, poveștile, inspirația. Pe care ulterior, cu mai multă sau mai puţină determinare, le transpun în cuvinte. Scriu despre ceea ce simt, despre ceea ce văd și admir. Scriu despre viaţă… aș putea-o face în zeci de feluri și tot nu m-aș plictisi; poate doar aș considera de � ecare dată – fără excepţie – că nu am ales cuvintele potrivite.

Să scriu despre moarte nu a fost ușor deloc; chiar și dintr-o perspectivă ironi-că, tot a fost o piatră de încercare. Timp de vreo lună am visat numai morminte. Până să ajungi la ușa aceea, viața ţi se în-făţișează ca o carte cu nenumărate capi-tole. Ceea ce te-ar desăvârși pe tine ca om ar � ca, orice capitol ai deschide, să îl faci să pară cel mai însemnat. Să � e acela care va spune despre tine cu cele mai alese cuvinte că nu ai fost doar un umil cerce-tător, ci un ilustru scriitor. Al cărţii tale.

Căci, în de� nitiv, oricare capitol poate � ultimul…

Cum se împacă imaginea blondei sensibile și, aș spune, excentrice, care a scris o carte despre unele dintre cele mai cunoscute epitafuri din lume cu imaginea managerului de proiect din-tr-o companie multinațională?

Foarte ușor pe alocuri, pentru că eu reușesc să pun delimitări certe între cine sunt și ce fac. Munca mea este cea care primează atunci când sunt la serviciu. Însă scrisul mă completează. Prima carte am scris-o pe drumuri: între avioane, în aero-port, în zbor, la hotel, în tren, toate călă-toriile � ind de serviciu, astfel încât acum pot a� rma că există o legătura între mine, scriitura mea și jobul meu. Deși încerc atât cât pot și cât îmi permite nivelul de înțe-legere și înțelepciune, să nu le amestec. Și asta tocmai pentru că sunt excentrică.

Ce scrii în acest moment și care sunt așteptările tale pentru 2018?

Deja 2017 a depășit cu 200% nivelul așteptărilor mele, astfel încât pentru 2018 îmi propun să fac măcar cât am făcut anul acesta. Am cel puțin două proiecte în min-te pe care vreau să le duc la bun sfârșit și știu încă de pe acum că niciunul dintre ele nu este tocmai simplu. Nu le voi dezvălui, căci mi-ar plăcea să vă surprind și de data aceasta (plăcut, evident). În rest, mi-aș dori să ajung în cât mai multe case, su� ete și gânduri. Nu știu dacă neapărat cu Umbrela, cu Crucile de la Săpânţa sau cu următoa-rele proiecte, însă mi-ar plăcea să știu că, într-o lume în continuă mișcare, se poate găsi un loc și pentru umila mea scriitură.


NEW ENTRY la Editura ALL: Protozelul tråsnit, de Daniel EberhatCea mai COOL specie de basm contemporan

Få cunoßtin†å cu Baba Verdea†åîn toiul iernii!

Unde o po†i gåsi:În vila, pardon, cocioaba ei de la poa-

lele Colinei Înnegurate.

Cel mai probabil:E învăluită de aburi și adulmecă � er-

tura dintr-o carapace de ţestoasă. La in-tervale egale, strâmbă din nasul ei lung și coroiat.

Aha, deci pune la cale o vrajå!Frumoasa din povești de vrei să � iCu puf de pinguin să te-ntreţii.Ecranul dacă vrei să îl subjugi,Pe ursul alb să îl ajungiȘi din untura lui să faciO ciorbă și doi cozonaci.

Dar la ce bun?E convinsă că numai o frumusețe

ieșită din comun o poate propulsa în lu-mea televiziunii. Își dorește să � e vedetă și să o admire toată lumea.

Totußi…Unde găsește ea puf de pinguin și un-

tură de urs alb?

Pânå una-alta, mai viseazå pu†in cu ochii deschißi:

Se face că este o ispititoare blondă cu ochi verzi. Atunci când coboară din fru-moasa mașină decapotabilă și, bineînţeles,

verde, toţi bărbaţii întorc capul după ea și, vrăjiţi de atâta frumuseţe, îmbrăţișează stâlpii de telegraf. Iar femeile se înverzesc de invidie și merg cu poza ei la cei mai buni chirurgi plasticieni pentru a-și re-modela faţa și trupul după noul standard de frumuseţe feminină. Emisiunea ei ridi-că audienţa postului naţional de televiziu-ne la cote nemaiîntâlnite și chipul ei apare pe toate ambalajele produselor cosmetice. Ziariștii se bat pentru un interviu, iar pa-parazzi o urmăresc pas cu pas.

Ba nu, fără paparazzi. Gândacii ăștia îi strică visul.

În realitate:Lustruiește de zor un ciob de oglin-

dă, cu ochii închiși, fără să îndrăznească să-și privească � gura hâdă.

Într-un fi nal:Nu a reușit să se transforme din

muma pădurii în prinţesa cea frumoa-să. Dar a primit un contract la postul OcultTV și acum are propria ei emisi-une: „Magia verde“. E celebră și oricine o vede pe stradă întoarce capul după ea. Baba Verdeață a înțeles până la urmă că trebuie să te accepți așa cum ești, ca să îți poți folosi la maxim resursele. Dacă te interesează dedesubturile acestei re-velații, va trebui să citești din scoarță-n scoarță povestea – puful de pinguin și untura de urs alb nu te vor ajuta deloc!

Fără îndoială, te a� i în fața unei povești atipice, de care te vei îndrăgosti în aceeași măsură ca și copilul tău, doar că pe paliere diferite. Nu mică îți va � surprinderea când vei descoperi cât de multe lucruri ai în comun cu Baba Verdeață, personajul feminin distribuit în rolul principal. Nu este nici pe departe genul de eroină diafa-nă cu care te-ai bucura să dai nas în nas pe cărările unei povești, nici o gheonoaie care va sfârși tragic. Nu așa funcționează lucrurile în lumea Protozelului trăsnit. Vei recunoaște în � ecare personaj fragilitatea, înverșunarea și slăbiciunile pe care le as-cundem cu toții în interior. Baba Verdeață nu face excepție, așa că � i indulgent cu ea!


Transforma†i bucåtåria în locul de joacå preferat!Laura Adamache, unul dintre cei mai îndrăgiți bloggeri culinari și autoarea seriei de mare succes 24 de rețete deli-cioase și ușor de preparat, a creat cea mai fermecătoare carte de bucate pentru fe-tițe. Cum sezonul rece parcă ne îmbie să aprindem cuptorul, să frământăm alua-turi și să decorăm plăcinte, Rețetele pen-tru micile gospodine au sosit la � x!

Agăti este o artă, pentru că ne oferă ocazia de a ne exprima creativitatea

într-un mod savuros și încântător. Când pășesc copiii în bucătărie, mereu dornici de a învăța lucruri noi, arta culinară se transformă într-o joacă, cât ai zice „Po� ă bună!“. Laura Adamache le propune celor mici rețete sărate și dulci pe gustul lor și, pe deasupra, ușor de pregătit. Prezintă lista de ingrediente și explică pas cu pas modul de preparare și de servire al bunătăților. În plus, își condimentează rețetele cu sfaturi și trucuri delicioase. Această fascinantă că-lătorie culinară nu ar � completă fără ilus-trațiile color semnate de Marina Plantus.

Din cuprins nu lipsesc: n Mu� ns cu morcovin Mere coapte umpluten Minipizza rapidăn Tartinele Gărgărițăn Hamburgerul de curcann Acadelele de banane și ciocolatăn Clătitele japoneze Dorayaki

Decembrie 2017 – Ianuarie 2018

Revistă publicată de Grupul Editorial ALL

Director executiv:Daniel EberhatRedactor-șef: Iulia BurteaRedactori:

Livia Lucan-Arjoca, Sabina Ghiulțu, Gabriela Preda

Colaborator special: Dr. Laura Ene

Corector:Rodica Crețu

Gra� că și DTP:Andrei Covaciu

Producție și distribuție:

Alexandru FilcuTel.: 021 402 26 32

Foto:shutterstock.comarhivă personală

Bd. Constructorilornr. 20A, et. 3, sector 6,cod 060512, București

Tel.: 021 402 26 00strada.� [email protected]

www.all.ro


ISSN 2559 - 236XISSN-L 2559 - 236X

Regula nr. 1:Mănâncă înainte să pleci la o masă festivă!Foamea și po� a sunt cei mai mari duș-mani ai siluetei tale și este extrem de greu să le faci față, mai ales atunci când sunt aliați. Respectă-ți mesele din ziua respec-tivă. Dacă nu te așezi cu o foame de lup la o masă îmbelșugată, vei alege cu mai multă grijă alimentele și vei rezista tenta-ției de a te îmbuiba.

Regula nr. 2:Nu ciuguli de pe masă!Ciugulitul te poate păcăli cu privire la cantitatea pe care o mănânci. Alege câte o porție din tot ceea ce-ți face cu ochiul de pe masă și așază totul pe o farfurie.

Regula nr. 3:Mănâncă fără sentimentul de vinovăție!Bucură-te de tot ce ți-ai pus în farfurie, dar nu o reumple decât cu ceea ce ți-a plăcut în mod deosebit, o singură porție suplimen-tară. Evită pâinea și foitajele și combină alimentele mai grele cu legume din plin.

Regula nr. 4:Nu mânca aceleași tipuri de alimente pe care le consumi în mod regulat!Cu alte cuvinte, alege să-ți cheltuiești caloriile pe ceva deosebit. Cu mezeluri-le, cașcavalul, pâinea, orezul și carto� i te întâlnești în orice zi a anului.

Regula nr. 5:Savurează mâncarea!Nu mânca pe fugă, nu mânca în timp ce vorbești cu ceilalți. Mănâncă cu înghițituri cât mai mici, pune tacâmurile jos, meste-că bine � ecare gură, savurează, înghite și abia apoi ia următoarea înghițitură.

Regula nr. 6:Nu mai mânca după ce te-ai săturat!Fii mereu în contact cu corpul și cu sto-macul tău, veri� că regulat senzația de sa-țietate și fă pauze mai lungi între felurile de mâncare.

Regula nr. 7:Fă mai multă mișcare!O plimbare ușoară după o masă copioa-să este cel mai bun digestiv pentru corpul tău. Nu lăsa vremea rece să te intimideze, o pereche de cizme îmblănite și o haină călduroasă vor � mai mult decât încânta-te să te însoțească la o plimbare printr-un peisaj de iarnă. Nu uita: orice tip de mișca-re este mai bună decât statul pe canapea!

Numårul din februarie 2018

î†i aduce o carte esen†ialå pentru

sånåtatea ta!

7 reguli de dietå

Mesele festive nu trebuieså lase urme pe cântar Dr. Laura Ene, medic primar în diabet, nutriție și boli metabolice, te sfătuiește să accepți cu bucurie toate invitațiile pe care le primești la petrecerile cu prietenii sau la reuniunile de fa-milie. Dacă respecți aceste 7 reguli, nu ai de ce să te temi că vei ieși din iarnă cu kilograme în plus. Atenție, aceste principii nu se aplică numai de sărbători, ci pot � adaptate pentru orice ocazie. Po� ă bună de sănătate!

dupå dispari†ia unuia dintre cei doi îndrågosti†i · dincolo de aceste imagini explicite,...

Documents