Altarul 1-3 (2015).inddDUMNEZEIASCA EUHARISTIE, CA VIRTUTE ÎN VIAA CREDINCIOILOR I ÎN MISIUNEA BISERICII
Preot prof. univ. dr. Sorin Cosma
Apreciind dup cuviin valorile spiritualitii promovate de-a lungul vremii de ctre Rsritul cretin, mai muli reprezentani oficiali ai Bisericii Luterane au evideniat faptul c „Biserica Ortodox triete în Liturghia sa pe care o numete «divin». Liturghia îi este totul. Ea este închinare i preamrire, rug- ciune i mrturisire, propovduire i învtur, catehumenat i via comunitar”. 1 Iar esena i punctul culminant al Sfintei Liturghii este Dumnezeiasca Euharistie, care, dup cum bine s-a observat, „exprim palpabil c comuniunea credincioilor cu Dumnezeu se face în comuniunea lor cu jertfa lui Hristos”. 2
Într-adevr, Biserica Ortodox „a trit dogmele în slujbele bisericeti i dogmatica obinuit a fost Sfânta Liturghie – aceast dogmatic în aciune” 3. Astfel se poate spune c pentru Biserica Ortodox învtura despre Dumnezeiasca Euharistie este o dogm. „Nimnui nu i-ar trece mcar prin gând s fac deosebire, ca autoritate, între învtura despre Dumnezeiasca Euharistie, denumit curent «Dogma euharistic» i una din dogmele formulate la un sinod ecumenic, dei ea n-a fost vreodat obiectul unei definiii din partea organului autoritativ al Bisericii” 4.
În acest context, înelegem fr prea mare greutate c Biserica Ortodox pune în centrul vieii duhovniceti a credincioilor Dumnezeiasca Euharistie, ca posi- bilitate concret i eficient de unire cu Iisus Hristos i de colaborare a firii cu harul divin în actele morale cretine, spre a realiza ceea ce am putea numi „teandrism euharistic”, înelegând sinergismul moral-duhovnicesc de neîntre- rupt renatere spiritual (Ioan 3, 3) prin continua cretere în virtutea care este viaa lui Hristos întruchipat în viaa fiecrui cretin, ce permanent se strduiete s ajung la „statura de brbat desvârit, la msura vârstei deplintii lui
1 Remarca aparine lui D. Wilm, pe când era preedintele Bisericii Luterane din Westfalia, i a fost fcut cu prilejul vizitei efectuate cu mai bine de o jumtate de secol în urm la Biserica Ortodox Rus – vezi Opferdienst und Wachteramt, Atena, 1958, p. 373
2 Dr. Hildegard Schaeder, Ibidem. 3 Prof. Nicolae Chiescu, Condiiile însuirii mântuirii, în rev. „Studii Teologice”, nr. 1-2/1950, p. 17. 4 Prof. Nicolae Chiescu, Noiunea de dogm în teologia ortodox contemporan, în rev.
„Ortodoxia”, nr. 3/1951, p. 358.
25Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
Hristos” (Efeseni 4, 13), prin „omorârea omului vechi” (II Corinteni 5, 17) întiprit în firea ce poart în sine rnile pcatului, i învierea omului nou, „cel zidit dup Dumnezeu întru dreptate i întru sfinenia adevrului” (Efeseni 4, 24; Coloseni 3, 10), tiut fiind c „ne-am îngropat prin botez împreun cu Hristos în moarte, pentru ca aa cum Hristos s-a sculat din mori spre mrirea Tatlui, aa s umblm i noi întru înnoirea vieii” (Romani 6, 4).
În cadrul acestui teandrism sau sinergism, Dumnezeiasca Euharistie se afirm dinamic ca virtute cretin spre desvârirea vieii duhovniceti în comuniunea ecclesial i cosmic ptruns de lucrarea harului Duhului Sfânt. Dar, ca virtute, Dumnezeiasca Euharistie impune ca la împrtirea din Izvorul harului (adic din Hristos cel mort, înviat i înlat în slav) s adugm strdania noastr constant de a face mereu vie i activ mulumirea i recunotina adus lui Dumnezeu pentru marele Dar al rscumprrii oferit nou ca Jertf i Înviere permanent în comuniunea venic a Sfintei Treimi. În felul acesta putem defini, aborda i adânci sensul virtuii euharistiei în viaa credincioilor i în misiunea Bisericii, acela de restabilire a vieii lui Dumnezeu în lumea pcatului.
1. Determinarea virtuii Euharistiei Este cunoscut faptul c, în gândirea antic precretin, virtutea, adic ρετ,
definea excelena, înelegând strdania de continu perfecionare sau desvârire a naturii umane. Spre deosebire de acest mod de abordare a virtuii, în cretinism virtutea se realizeaz printr-o neîntrerupt conducere a firii cu harul divin dat nou prin Hristos ca lucrare a Sfântului Duh spre continua ridicare a naturii umane la asemnarea cu Dumnezeu.
Asemenea razelor de soare, care czând pe o suprafa prismatic, sau pe lup, sau pe oglind, dezvolt un focar luminos spre a le rspândi în jurul su, ca i cum ar deveni el însui un alt soare, tot astfel i razele harului, revrsându- se asupra sufletului, îl lumineaz, dându-i putere de a cultiva virtutea ca ple- nitudine a chipului duhovnicesc al lui Hristos de care ne împrtim prin Taina Dumnezeietii Euharistii.
Pe de alt parte, dat fiind faptul c de la Dumnezeu avem viaa, darurile i toate bunurile necesare bunei împliniri a vieii, virtutea cretin se definete cel mai bine prin εχαριστα sau gratitudine, ambii termeni incluzând pe χρις (sau gratia), ca mijloc definitoriu i indispensabil realizrii ei în viaa cretin. i aceasta pentru c „toate binefacerile lui Dumnezeu, întreaga lume – din veac pân în veac – aparin domeniului i manifestrilor harului” 5. Mai mult îns, virtutea specific cretin este o iluminare special a harului divin, dup cum arat Sfântul Maxim Mrturisitorul: „Puterile de cutare i de cercetare
5 N. Glubokovski, Întrebuinarea i aplicarea expresiei χρις la prinii greci, pân la Sfântul Ioan Damaschin, trad. rom. Dimitrie Preotul, în rev. „Glasul Bisericii”, nr. 10/1956, p. 525.
26 Altarul Banatului
a lucrurilor dumnezeieti sunt sdite în firea oamenilor, fiinial, de ctre Fctor, prin însi aducerea ei la existen. Iar descoperirile lucrurilor dumnezeieti le împrtete prin har puterea Preasfântului Duh” 6.
Pentru a determina mai îndeaproape sensul propriu al euharistiei ca mulumire sau recunotin adresat lui Dumnezeu, în sens de virtute specific cretin, vom urmri felul în care a fost sintetizat unitatea virtuii de ctre Sfântul Ignatie Teoforul (+ 107), ca un deschiztor de drumuri în aceast direcie. El spune c începutul (ρχ) virtuii cretine îl are credina (πστις), iar desvârirea (τλος) o realizeaz dragostea (γπη). „Când aceste dou sunt unite, este Dumnezeu, iar toate celelalte virtui, care decurg din ele, duc la frumuseea moral” 7.
În acest context se include i recunotina, alturi de celelalte virtui. i astfel putem spune c credina genereaz recunotina ca form de cunoatere a prezenei lui Dumnezeu în lume i în viaa noastr prin darurile Sale. Concret vorbind, este recunoaterea c „orice dare bun i orice dar desvârit de sus este, coborându-se de la Printele luminilor, la care nu este schimbare nici umbr de mutare” (Iacob 1, 17).
Desigur, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului este cel al vieii. Dat fiind îns faptul c pcatul ruineaz acest dar, degradându-l spre moarte, din iubire Dumnezeu salveaz darul Su, oferindu-ne darul vieii Fiului Su, pentru ca „tot cel ce crede în El s nu piar, ci s aib via venic” (Ioan 3, 16). Iar dac Hristos este Darul salvrii vieii noastre, înseamn c euharistia noastr fa de Dumnezeu reprezint o iubire-rspuns iubirii Lui milostive. De aceea, „noi iubim pe Dumnezeu, fiindc El ne-a iubit mai întâi” (I Ioan 4, 19), „i a trimis pe Fiul Su ca ispire pentru pcatele noastre” (I Ioan 4, 10). În felul acesta, euharistia noastr devine recunotin, adic mulumire. Nu fiindc Dumnezeu ne-ar cere aceasta, ci fiindc El este acela care ni se ofer ca dar în favorul nostru, dup cuvântul Apostolului: „Suntei mântuii din har prin credin, i aceasta nu de la voi, a lui Dumnezeu este darul” (Efeseni 2, 8). Nu vom înelege c Dumnezeu are nevoie de mulumirea noastr ca de o recompens, ci ca de o recunoatere din partea noastr c avem nevoie de binefacerile Lui atât în prezent, cât i în viitor. Dac ar lipsi aceast recunoatere, binefacerea lui Dumnezeu s-ar consuma în prezent. Euharistia noastr face din ea un prezent continuu, stabilind o comuniune de iubire ce nu se stinge niciodat… E dorina arztoare din partea noastr de a ne afla neîntrerupt ca beneficiarii darului lui Dumnezeu, permanent actualizat în Jertfa Euharistic, unde Hristos-Mântuitorul nostru este „Cel ce o aduce Tatlui” ca mulumire venic i, în acelai timp, El „se aduce pentru noi”, iar noi, recunoscând Druitorul în darul Su, Îi aducem euharistic (cu mulumire) viaa noastr, ca dar primit din partea Lui, spre continua ei
6 Rspuns ctre Talasie, în Filocalia, vol. 3, Sibiu, 1948, p. 310. 7 Epistola ctre Efeseni, XIV, 1, PSB, 1, p. 162.
27Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
desvârire, prin strdania noastr de a face mereu vie, în tot ceea ce svârim, viaa lui Hristos ca lucrare a Duhului Sfânt.
Referindu-se, în continuare, la credin, ca virtute, sau început al virtuii i vieii cretine, Sfântul Ignatie Teoforul atrage atenia c nu este suficient simpla ei mrturisire, ci se cuvine s urmrim totdeauna rodirea ei: „Se cunoate pomul dup roada lui” (Matei 12, 33), tot aa cei care mrturisesc c sunt ai lui Hristos, se vor arta prin cele ce fac. C acum nu-i vorba de o simpl mrturisire a credinei, ci de a fi gsit pân la sfârit cu o credin puternic” 8. Virtutea credinei are un caracter dinamic i creator, în urma faptului c permanent „se exerseaz în evlavia” (I Timotei 4, 6-8) care implic lucrarea harului divin, devenind roditoare prin fapte (Iacob 2, 17-26) i, împlinindu-se în dragoste, primete aureola „credinei care lucreaz în dragoste” (Galateni 5, 6).
Fermentul care anim i impulsioneaz lucrarea credinei în dragoste este contiina dependenei noastre fa de Dumnezeu, ca recunoatere smerit c toate ale vieii noastre le avem de la El: „…i ce ai pe care s nu-l fi primit? Iar dac l-ai primit, de ce te lauzi ca i cum nu l-ai primit?” (I Corinteni 4, 7).
Prin smerenie, noi recunoatem cu mulumire c Dumnezeu este „Tatl atotiitorul, fctorul tuturor celor vzute i nevzute”, adic, este Creatorul vieii, a tot ce exist, precum i Printele nostru de la care ne vin toate darurile, i care poart grij vieii noastre prin dragostea, buntatea i milostivirea Sa. Altfel spus, recunoatem c aa „cum miluiete un tat pe copiii Si, aa milostivete Dumnezeu pe cei ce se tem de El” (Psalmul 102, 13); „c toate de la Tine ateapt s le dai hran la vreme. Dac le-o dai, ele o primesc; de-i deschizi mâna Ta, toate se umplu de bunti, iar de-i întorci Tu faa, se ofi- lesc; de le iei duhul, mor i se prefac în rân… Când trimii Tu îns Duhul Tu, toate iari se zidesc i înnoiesc faa pmântului” (Psalmul 103, 28-31).
La fel, noi recunoatem prin smerenie i aducem mulumire lui Dumnezeu c numai prin harul Lui ne învrednicim de lucrarea virtuii, dup cuvântul Apostolului: „Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, i harul care este în mine nu a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toi, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (I Corinteni 15, 10), motiv pentru care lui Dumnezeu i se cuvine în primul rând mulumirea (euharistia) noastr. Sfântul Clement Romanul, evideniind acest aspect al virtuii, îndeamn ca „… cel curat cu trupul s nu se mândreasc, tiind c altul este Cel ce i-a dat înfrânarea. S ne gândim, dar, frailor, din ce materie am fost fcui, cum eram i ce eram când am venit pe lume; din ce mormânt i întunerec ne-a adus în lumea Lui Cel ce ne-a plsmuit i ne-a creat, gtindu-ne nou binefacerile Lui, înainte de a ne nate, dar toate acestea fiind de la El, se cuvine s-I mulumim pentru toate, Cruia este slava în vecii vecilor” 9.
8 Idem, XIV, 2, PSB 1, p. 162. 9 Epistola I ctre Corinteni, XXXVIII, 2-4, PSB 1, p. 66.
28 Altarul Banatului
Dac virtutea, adic ρετ exprim, dup cum am vzut, ideea de excelen i se constituie prin drumul care duce la perfeciunea firii, virtutea cretin are menirea s desvâreasc firea prin har i se întemeiaz pe adâncul smereniei, ca „zdrobire a inimii” 10, ceea ce înseamn c cu cât spm mai adânc pmântul smereniei, cu atât mai mult rodete harul ce anim credina lucrtoare în dra- goste. i cu cât dragostea fa de Dumnezeu este mai mare, cu atât încrederea în El este mai desvârit, i mai desvârit este i mulumirea, sau recunotina (euharistia) noastr fa de darurile Sale.
Contientizând c avem darurile lui Dumnezeu ca o „comoar în vase de lut”, recunoatem c „puterea covâritoare este a lui Dumnezeu i nu de la noi” (II Corinteni 4, 7), „c nu suntem vrednici s cugetm în noi înine ceva de la noi, ci vrednicia noastr este de la Dumnezeu” (II Corinteni 3, 5). Astfel euharistia ca virtute se definete ca fiind o lucrare sinergic, de conlucrare liber a voinei noastre cu harul divin, care începe i desvârete viaa cretin. Aceast realitate sinergic, specific virtuii cretine, este cel mai bine ilustrat de imaginea Mântuitorului, care bate la ua sufletului cerând încuviinarea de a fi primit, pentru ca împreun s trim bucuria comuniunii dat de prezena Lui (Apocalipsa 3, 20). Vedem c iniiativa o are harul divin, fr a anula îns libertatea noastr ca disponibilitate de a-l primi spre împreun lucrare a virtuii menit s desvâreasc firea, tot prin lucrarea lui.
Abordând virtutea euharistiei ca lucrare a harului roditor prin smerenie, în dinamismul creator al credinei lucrtoare în dragoste, vom spune c aceasta se definete ca fiind capacitatea de recunoatere a Druitorului nostru, de la care avem viaa i toate bunurile necesare existenei noastre, animat de dorina i de strdania de a înmuli talanii sau darurile primite din partea Lui, spre a ne putea legitima fiii Printelui nostru, care svârim în lume lucrarea Lui de Druitor, devenind i noi, cei ce purtm chipul Su, darnici, asemenea Lui, împlinind astfel porunca Mântuitorului de „a fi milostivi, precum i Tatl nostru este milostiv” (Luca 6, 36).
Prin urmare, caracterul hristocentric, specific euharistiei ca virtute cretin, o definete ca mulumire rspuns iubirii milostive a Tatlui, primit de noi ca dar prin jertfa lui Hristos, rmânând o constant a vieii i comportamentului nostru moral-spiritual, menit s fac mereu activ în lume dragostea lui Dumnezeu artat în Hristos.
Pentru Sfântul Apostol Pavel, euharistia este laitmotivul încrederii noastre iubitoare în buntatea lui Dumnezeu artat în Hristos. Astfel îneleas, ea a devenit normativ în Biserica apostolic i în spiritualitatea cretin de-a lungul vremii, conform îndemnului: „De nimic s nu v îngrijorai, ci cererile voastre s fie aduse la cunotina lui Dumnezeu în toat rugciunea i cererea, cu
10 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoin, trad. rom., Bacu, 1997, p. 343.
29Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
mulumire (μετ εχαριστας). i pacea lui Dumnezeu, care depete toat mintea, va pzi inimile i cugetele voastre în Hristos Iisus” (Filipeni 4, 5-7).
„Mulumirea întru toate”, la care se referea Apostolul, reprezint lucrarea tainic prin har a iubirii lui Hristos, care genereaz pacea Sa ca rod al Duhului Sfânt, spre a crea disponibilitatea ca toate „cele ce i se întâmpl s le primeti ca bune, tiind c nimic nu se face fr Dumnezeu” 11, sau încrederea c „toate se lucreaz spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 29).
În detaliu, Apostolul arat c virtutea euharistiei se formeaz din credina pe care harul o fortific în sufletele celor „înrdcinai i zidii în Hristos” (Coloseni 2, 8). Ea se aduce în numele lui Hristos: „Mulumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (i) Tatl” (Efeseni 5, 20; Coloseni 3, 17). i prin El: „orice ai face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate s le facei în numele Domnului Iisus i prin El s mulumii lui Dumnezeu-Tatl” (Coloseni 3, 17), spre a împlini voia lui Dumnezeu: „Dai mulumire pentru toate, cci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tesaloniceni 5, 18). De aceea, virtutea euharistiei, fiind o constant a vieii, trebuie cultivat în toate împrejurrile i situaiile (Coloseni 3, 17; Efeseni 5, 20; I Tesaloniceni 5, 18), deoarece se refer la întreaga activitate pe care o intreprindem: „Orice ai face cu cuvântul sau cu lucrul”, s fie svârit cu mulumire – Coloseni 3, 17). Pentru aceea, spune Apostolul, referindu-se concret la euharistia noastr adresat lui Dumnezeu ca libertate moral, „… cel ce ine ziua, Domnului o ine; i cel ce nu ine ziua, Domnului nu o ine. i cel ce mnânc, pentru Domnul mnânc pentru c mulumete lui Dumnezeu (εχαριστε γρ τ θε); i cel ce nu mnânc, pentru Domnul nu mnânc, i mulumete lui Dumnezeu… Cci dac trim pentru Domnul trim, i dac murim pentru Domnul murim; deci, i dac trim i dac murim, ai Domnului suntem” (Romani 14 6-8).
Fiind trstur specific evlaviei cretine, virtutea euharistiei trebuie mereu cultivat prin „struina în rugciune i priveghere”: „Struii în rugciune, priveghind în ea cu mulumire” (Coloseni 4, 2).
Tritorii acestui lsmânt apostolic au artat c nimic nu-i ofer omului mai deplin satisfacie i împlinire, decât atunci când pentru toate poate fi recunosctor lui Dumnezeu. Venind buntatea, i mulumind lui Dumnezeu, aceasta va fi mai puternic. Când a venit nenorocirea, aceeai mulumire ctre Dumnezeu a curmat-o. De aceea, trebuie s-I mulumim lui Dumnezeu când El ne d bunurile Sale i s nu pierdem rbdarea când El nu-i revars îndurarea Sa prin ele, fiindc nu-i cu putin a sluji lui Dumnezeu cu recunotin, dac nu-i mulumim pentru toate; deopotriv pentru încercri i pentru viaa linitit. 12 Numai aa putem înelege c euharistia ca virtute cretin este mai mult decât
11 Didahia 3, 10, PSB 1, p. 27. 12 Se poate vedea în acest sens Omilia IV „Despre mulumire”, aparinând Sfântului Vasile cel
Mare, PSB 1/2009, p. 84-96.
30 Altarul Banatului
un simplu rspuns dat unei binefaceri primite în trecut sau în prezent. Ea poart în sine taina proniei divine i a încrederii noastre depline în ea, realizându-se ca druire total lui Dumnezeu întru rbdare i ndejde. E vorba de μακροθυμα – îndelunga rbdare ca rod al Duhului (Galateni 5, 22), care nu este resemnare oarb, apstoare i pasiv, cum abordau stoicii rbdarea ca rod al curajului inimii, ci este συνεχς εχαριστα, înelegând o neîntrerupt (continu) mulumire, exprimat printr-o acceptare iubitoare a voinei lui Dumnezeu, într-o recunoatere a slavei Sale, cum este, de pild, cazul Sfântului Ioan Gur de Aur, care, prin spasmele sufocante ale suferinelor, aduce la sfârit, cu bucurie, „slav lui Dumnezeu pentru toate”…
Noi îns nu ne dm totdeauna seama i nu putem înelege lucrarea tainic a lui Dumnezeu în viaa noastr. Judecm de multe ori lucrurile doar în prezent, asemenea bolnavului care acuz numai amrciunea leacului sau durerea rnii pe care medicul i-a creat-o, fr a privi în viitor i a-i da seama c acestea constituie tocmai salvarea lui… De aceea, cu cât întârzie mai mult împlinirea cererii, cu atât se cuvine s ne rugm mai încreztori i mai recunosctori, fr nici un fel de îndoial în suflet, i atunci vom dobândi linitea i pacea. Nu fiindc Dumnezeu nu tie de ce avem nevoie, sau c nu vrea s ne dea darul Su, ci pentru c struina noastr în rugciune ne apropie i ne leag tot mai mult de dragostea milostiv a Printelui nostru. Numai aa vom înelege c a fi recu- nosctor totdeauna lui Dumnezeu pentru toate cele primite i a atepta în tcere i linite totul ca din partea Lui, „cu mulumire întru toate” (Filipeni 4, 6), reprezint caracterul de jertf i tain a euharistiei ca virtute cretin. Iar prin „pacea care depete toat mintea” (Filipeni 4, 7), ca har al Duhului, întreaga via cretin devine o bucurie euharistic (de mulumire, de recunotin) druit lui Dumnezeu: „Ale Tale dintru ale Tale, ie îi aducem de toate i pentru toate!”.
Pentru a înelege mai bine aceast realitate duhovniceasc, experimentat de sfini, ca adânc tritori ai virtuii euharistice, sunt edificatoare îndemnurile de încurajare ale Sfântului Ioan Gur de Aur adresate diaconiei Olimpiada din Constantinopol, aflat în situaia disperat de a-i pierde ndejdea, datorit rutii oamenilor, care îi apsa sufletul pân la insuportabil: „Nimic din cele ce i se întâmpl în via s nu te tulbure… roag necontenit pe Iisus, cruia-i slujeti, s fac un semn numai; i toate se vor limpezi într-o clipit. Iar dac L-ai rugat i nu i s-a împlinit ruga, afl c aa a rânduit Dumnezeu; El nu pune capt de la început relelor, ci când rul a crescut, când s-a mrit, când dumanilor notri nu le-a mai rmas aproape nici un ru de svârit, atunci dintr-o dat Dumnezeu preface totul în linite i d dezlegri neateptate lucru- rilor. Da, Dumnezeu poate s dea nu numai atâtea bunti câte ateptm i ndjduim, ci chiar cu mult mai multe i nesfârit de mari. De aceea i Pavel spunea: „Iar Celui ce poate s fac pe toate mai cu prisos decât cele pe care le cerem sau le gândim” (Efeseni 3, 20)… Sfântul Ioan Gur de Aur folosete,
31Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
în continuare, cazul biruinei celor trei tineri din cuptorul de foc, spre a-i încuraja fiica i ucenica sa, spunând: „… Cuptorul a ajuns biseric, izvor i rou i mai de pre decât curile împrteti. Prul capetelor lor a fost mai tare decât focul, care înghite totul, care biruie i fierul i pietrele, care subjug orice materie. S-a alctuit acolo un cor armonios, corul acelor sfini, care chemau la aceast cântare minunat i firea cea vzut i firea nevzut. Cântau, înlând imnuri de mulumire, pentru c au fost legai, pentru c au fost dai focului, atât cât depindea de dumani, pentru c au pierdut ara, pentru c au ajuns fr patrie, fr cas, nite surghiunii, pentru c triau într-un pmânt strin i barbar. Aa face un suflet recunosctor. Dup ce rutatea dumanilor a mers pân la sfârit… i dup ce atleii au împlinit totul, dup ce a fost împletit cununa, dup ce au fost adunate rspltirile lor i nimic nu mai lipsea spre slava lor, atunci relele au luat sfârit. Iar cel ce a aprins cuptorul, cel ce i-a supus pe tineri la o pedeaps atât de mare, chiar el îi luda minunat pe sfinii aceia i ajunge crainicul minunii lui Dumnezeu… Ai vzut miestria lui Dumnezeu? Ai vzut înelepciunea Lui? Ai vzut minunea Lui? Ai vzut iubirea Lui de oameni i purtarea Lui de grij? Nu te tulbura, dar, nu te neliniti, ci continu s mulumeti mereu lui Dumnezeu pentru toate, s-L slveti, s-L rogi, s-I ceri. De se npustesc asupra-i mii de tulburri i mii de necazuri, de vin în faa ta furtuni, nimic s nu te tulbure. Dumnezeu iese în întâmpinarea noastr chiar când totul ne duce la pieire…” 13.
În felul acesta, tritorii virtuii euharistiei îndeplinesc misiunea spiritual a Bisericii în lume, oferind exemplul prezenei lui Dumnezeu i a proniei Sale în viaa oamenilor, odat cu îndemnul plin de încredere de a depi angoasa existenial: „De nimic s nu v îngrijorai, ci cererile voastre s fie artate lui Dumnezeu cu mulumire întru toate…” (Filipeni 4, 6); sau: „Smerii-v sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca s v înale la timpul cuvenit. Lsai-i Lui toat grija voastr, cci El are grij de voi” (I Petru 5, 6-7); sau: „Încredineaz Domnului cile tale. Ndjduiete în el i el te va cluzi” (Psalmul 36, 5); „Înfieaz Domnului lucrrile tale i gândurile tale vor izbuti” (Pilde 16, 3) etc.
2. Caracterul comunitar al virtuii Euharistiei i misiunea Bisericii Prin lucrarea harului divin, euharistia ca virtute primete un caracter comu-
nitar, tiut fiind c harul lucreaz harismele, ca daruri ale Duhului, menite s înfptuiasc în Biseric i în lume viaa lui Hristos. Dei Duhul realizeaz diferit harismele (Romani 12, 6; I Corinteni 7, 7; I Petru 4, 10), euharistia ca virtute le împlinete în comuniunea reciprocitii dintre druitor i primitor, prin credina i iubirea care îi unete în aceeai vieuire eclesial, devenind comuniune euharistic i diaconal.
13 Op. cit., XXXVIII, 1-2, PSB 1, p. 66.
32 Altarul Banatului
Acest fapt evideniaz înc o dat c virtutea euharistiei are un caracter propriu i specific, raportându-se cu prioritate la darurile lui Dumnezeu, care o definesc organic i funcional. Ea se încadreaz în unitatea virtuii cretine ca via în Hristos, realizat ca „rod al Duhului” (καρπς το πνεματος – Galateni 5, 22), în multitudinea darurilor Sale. Sunt convingtoare în acest sens cuvintele Sfântului Clement Romanul, care evideniaz caracterul euha- ristic al reciprocitii darurilor în Biserica apostolic: „… S se mrturiseasc, dar, întreg trupul nostru (adic Biserica) în Hristos Iisus i fiecare s se supun semenului su (Romani 12, 4-5; I Corinteni 12, 12-13), aa cum a fost rânduit în harisma lui: cel tare s se îngrijeasc de cel slab, iar cel slab s respecte pe cel tare; bogatul s ajute pe cel srac, iar sracul s mulumeasc lui Dumnezeu c i-a dat s-i împlineasc prin cel bogat lipsurile” 14.
În acest context putem spune c atât de mult valoreaz în faa lui Dumnezeu iubirea noastr milostiv, concretizat în darul binefacerii, încât El însui se raporteaz la ea, deopotriv ca beneficiar i rspltitor al ei: „Cel ce are mil de srman împrumut pe Dumnezeu, i El va rsplti fapta lui cea bun” (Pilde 19, 17). Întrucât i iubirea noastr milostiv e darul lui Dumnezeu, El vrea ca aceasta s fie mereu activ i dinamic, exersându-se ca act de comuniune cu El, i în acelai timp de frietate cu semenii notri, fiii Si. Aceasta demon- streaz c numai comunitar iubirea milostiv a lui Dumnezeu îi aduce pe deplin roadele sale. Dac ofer darul meu aproapelui aflat în nevoi, fr a atepta darul lui întors, fiindc nu are posibilitatea s mi-l ofere, este ca i cum l-a fi oferit lui Dumnezeu, care nu m va lsa pgubit, ci cu harul Su va plini toate cele materiale i spirituale, fiindc El le are pe toate… Hrana material dat celui lipsit se va preface în hran spiritual din partea Druitorului Dumnezeu, care le va împlini pe toate…
În comuniunea darurilor, lucrarea Duhului rodete totdeauna euharistic prin aceea c bucuria primirii darurilor din partea lui Dumnezeu se împrtete filan- tropic i caritativ cu bucuria druirii de „bunvoie” (II Corinteni 9, 7). Aceast libertate este specific lucrrii Duhului (II Corinteni 3, 17), deoarece El face rodi- toare credina în dragoste (Galateni 5, 6), generând capacitatea de înelegere c „mai bine este a da, decât a lua” (Fapte 20, 35), i de a aciona, ca atare, cu bucuria ce reprezint, de asemenea, „darul Duhului” (Galateni 5, 22). În felul acesta, libertatea druirii altora nu este altceva decât recunoaterea cu mulumire a faptului c darurile cu care Dumnezeu te-a înzestrat, sau bunurile pe care Dumnezeu te-a învrednicit s le acumulezi, reprezint în cele din urm darul lui Dumnezeu revrsat asupra vieii i aciunilor tale… Iar aceast recunoatere cu mulumire a Druitorului prin împrtirea cu El în cadrul Liturghiei euharistice convertete egoismul în generozitate. Când Zacheu s-a apropiat cu credin i cu dragoste de Iisus, i când Hristos a fost „primit cu bucurie” în casa lui (Luca 19, 6), aceast bucurie a
14 Op. cit., XXXVIII, 1-2, PSB 1, p. 66
33Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
comuniunii cu Mântuitorul s-a dovedit rodnic, transformând egoismul vameului, avar i zgârcit, în generozitatea druirii dezinteresate: „Iat, jumtate din avuia mea, Doamne, o dau sracilor, i de am nedreptit pe cineva cu ceva, întorc împtrit” (Luca 19,8).
Aceast iubire-rspuns (euharistie – mulumire – recunotin) iubirii bine- fctoare a lui Dumnezeu artat în Hristos, ca lucrare a Duhului Sfânt, s-a generalizat ca filantropie, concretizat în lucrarea caritativ a Bisericii, prin instituirea, înc din perioada apostolic, a Liturghiei diaconale, urmând Liturghiei euharistice.
Sfântul Apostol Pavel arat lmurit c în Biserica apostolic liturghia ca slujire public are dou aspecte bine definite (II Corinteni 9, 11-13). În primul rând, Liturghia ca rugciune de mulumire, adus de întreaga comunitate lui Dumnezeu, având în centrul ei taina mulumirii (εχαριστα) ca actualizare a jertfei de mulumire adus de Mântuitorul la Cina cea de Tain. În al doilea rând este liturghia diaconal ( – II Corinteni 9, 12), reprezentând, de asemenea, mulumirea (εχαριστα) adus lui Dumnezeu prin druirea acordat comunitii, spre a împlini nevoile ei (τ στερματα τν γων – lipsurile sfinilor – II Corinteni 9, 12), aducând astfel „slav lui Dumnezeu prin ascultarea i mr- turisirea Evangheliei lui Hristos (II Corinteni 9, 13) 15.
Opera caritativ a Bisericii, ca liturghie diaconal, reprezentând un lsmânt apostolic, s-a statornicit ca o regul de via cretin, spre a împlini porunca Mântuitorului c „mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35). Iat i mrturia unui document din secolul II privind modul concret în care caritatea cretin era organizat i practicat ca diaconie liturgic: „… Încetând rugciunile, noi ne îmbrim unii pe alii cu srutarea pcii. Apoi, se aduce celui ce prezideaz adunarea frailor pâine i un pahar de vin ames- tecat cu ap, pe care acesta luându-le, înal laud i slav Printelui tuturor, în numele Fiului i al Duhului Sfânt i rostete o lung rugciune de mulumire, pentru ca acestea s fie primite de El… Dup ce întâistttorul a terminat euharistia i tot poporul a rostit „Amin”, slujitorii aceia care la noi sunt numii „diaconi”, dau fiecruia dintre cei ce se gsesc de fa s se împrteasc din pâinea i vinul care s-au transformat în euharistie…” 16. „Cei ce se gsesc cu dare de mân i voiesc, dau fiecare ceea ce voiete, dup intenia lui, iar ceea ce se adun se depune la întâistttor, iar el se îngrijete i ajut pe orfani i pe vduve, pe cei lipsii dintr-o astfel de cauz, pe cei ce se gsesc în închisori, pe strinii care se gsesc în trecere, i într-un singur cuvânt, el devine purttorul de grij al tuturor celor ce se gsesc în nevoi” 17.
Din cele pân aici tratate vedem c euharistia ca virtute cretin se împlinete ca misiune prin harul lui Dumnezeu care nate i dezvolt în suflet bucuria
15 Pr. Prof. Ion Bria, Eclesiologia pastoral, în rev. Studii Teologice, nr. 1-4/1979, p. 316-323. 16 Sfântul Justin Martirul, Apologia I, LXV, PSB 2, p. 70. 17 Idem, cap. LXVII, p. 71.
34 Altarul Banatului
recunoaterii i a mulumirii fa de iubirea lui Dumnezeu artat în Hristos, precum i dispoziia de a aciona, prin lucrarea Sfântului Duh, fcând prtai de darurile noastre pe cei aflai în nevoi, spre a eterniza împria lui Dumnezeu în lume, spre mântuirea ei.
În acest context se cuvine s artm c liturghia euharistic nu se termin în locaul sfinit de cult, ci se continu ca misiune. Aceast realitate o evideniaz „rugciunea amvonului”, de la sfâritul Sfintei Liturghii, când preotul spune: „Cu pace s ieim”, înelegând s ieim în lume pentru a-i transmite roadele împriei lui Dumnezeu de care noi ne-am împrtit. Rspunsul credincioilor: „În numele Domnului”, exprim tocmai adeziunea la acest angajament misionar.
Din cele pân aici expuse, putem conchide c abordarea euharistiei (recunotinei, mulumirii) ca virtute se evideniaz prin aceea c Druitorul se afl în darul Su, stabilind o relaie de reciprocitate cu primitorul darului, spre a dovedi c în comu- niunea euharistic darul nu se ofilete niciodat… Întru atât a rodit harul Duhului „prin druirea adus ca mulumire (euharistie) lui Dumnezeu” (II Corinteni 9, 11), încât „prisosul de bucurie” (II Corinteni 8, 2) a generat entuziasmul de a drui dezinteresat i jertfelnic, adic nu numai din surplus, ci i din necesar (II Corinteni 8, 2-3), simind chiar un har (favor) în posibilitatea de a participa la opera caritativ a Bisericii (II Corinteni 8, 4), dovedind astfel c „cine iubete pe Dumnezeu, iubete i pe fratele su” (I Ioan 4, 21); i „nu numai cu cuvântul, ci cu fapta i cu adevrul” (I Ioan 3, 18; Iacob 2, 14-16).
Iubirea milostiv a Druitorului Dumnezeu a devenit o realitate vie în misi- unea Bisericii în lume, ca un lsmânt apostolic. Bunoar, când oamenii înstrii au devenit mrturisitorii noii credine, tiind c „împria lui Dumnezeu nu st în vorbe, ci în puterea faptelor” (I Corinteni 4, 20), i-au schimbat mentalitatea de alt dat, dovedindu-se darnici prin lucrarea credinei în dragoste, fcând mereu vie prezena Druitorului Dumnezeu în lume. Sfântul Apostol Pavel îndeamn pe Timotei „s porunceasc celor bogai s nu se semeeasc, nici s nu ndjduiasc în nestatornicia bogiei, ci în Dumnezeu cel viu care d toate din belug spre folosin, s svâreasc binele i s se îmbogeasc în fapte bune, s fie darnici cu inim larg” (I Timotei 6, 17-18). i astfel, transformând bunurile acestei viei trectoare în bunuri spirituale venice, muli cretini filan- tropi i-au înscris numele în calendarul sfineniei cretine.
Prin unitatea dintre Liturghia euharistic i cea diaconal realizm virtutea euharistiei în comuniunea darurilor, în sensul c noi, primind pe Hristos ca dar al iubirii lui Dumnezeu, îl oferim sub forma darurilor noastre semenilor cu care El se identific, spre a împlini cuvintele Sale, ca pe o norm de via cretin: „întrucât ai fcut unuia dintre aceti frai ai mei prea mici, Mie mi-ai fcut” (Matei 25, 40). Sfântul Ioan Gur de Aur, supranumit „doctor euharis- ticus” i „ambasador al sracilor”, evideniaz responsabilitatea noastr fa de Hristos, prezent printre noi atât sub forma darului euharistic, cât i a fratelui
35Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
aflat în dificultatea vieii, spunând: „Vrei s cinsteti Trupul lui Hristos? Nu-L trece cu vederea când El este gol. Nu-L cinsti doar în biseric, prin haine de mtase, în timp ce afar îl lai gol, tremurând de frig. Cel ce a spus: „Acesta este Trupul Meu” i a împlinit cuvântul acesta prin lucrare, tot Acela a spus: „Întrucât n-ai fcut unuia dintre acetia prea mici, nici Mie nu mi-ai fcut!”… Cinstete-L, deci, împrind averea ta cu cei sraci, cci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur” 18.
3. Aspectul ascetic, ecclesial-sacramental i eshatologic al virtuii euharistiei
Identificarea lui Hristos – cruia îi datorm totul pentru darul jertfei Sale pe care ne-o ofer – cu semenul aflat în dificulti i în nevoi, dezvolt senti- mentul firesc al milei în iubirea milostiv a comuniunii freti, pe msur s ofere i ea darul binefacerii sale, ridicat la rangul de jertf. Un exemplu concret în acest sens îl relev drnicia comunitii cretine primare, despre care un document al vremii d mrturie, artând c „dac la ei era cineva nevoia i srac, i ceilali nu aveau bucate prisositoare, atunci postesc dou sau trei zile ca s împlineasc nevoia de hran a sracilor” 19.
Acest caz al ascezei caritabile, specific vieii cretine, exclude orice form de interes, deoarece este mai presus de orice norm moral a datoriei… Fiind deasupra sentimentului firesc al milei, el se constituie în actul iubirii lui Hristos. Este o form de actualizare a jertfei lui Hristos, ca lucrare a harului, pornit din lepdarea de sine i orientat „spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4, 12). Mai precis, aceast îndtinat form a practicrii postului reprezint aspectul ascetic al virtuii euharistice, îndreptat spre viaa semenului aflat în nevoi, cruia îi ofer jertfa vieii mele, dac darul pe care a dori s-l ofer îmi lipsete i mie… Postul interpretat ca jertf în numele lui Hristos i pentru Hristos devine euharistie închinat lui Dumnezeu, adic act de cult, dup îndemnul Apostolului: „V îndemn, frailor, pentru îndurrile lui Dumnezeu, s înfiai trupurile voastre ca pe o jertf vie, sfânt i bine plcut lui Dumnezeu, ca închinarea voastr duhovniceasc (Romani 12, 1). Ca act de cult, postul reprezint jertfa noastr euharistic, drept rspuns iubirii jertfelnice druit de Hristos nou. De aceea, postul este implicat i în liturghia euharistic, constituind modul vrednic de împrtire de roadele ei, con- form rânduielii apostolice: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de trupul i sângele Domnului. S se cerceteze îns omul pe sine, i aa s mnânce din pâine i s bea din pahar. Cci cel ce mnânc i bea cu nevrednicie, îi mnânc i îi bea osând, nesocotind trupul Domnului. Pentru aceasta sunt între voi muli neputincioi i bolnavi i muli au murit. Cci de ne-am judeca noi singuri, nu am mai fi judecai; dar fiind
18 Omilia L, III la Evanghelia dup Matei, PSB 23, p. 584. 19 Apologia lui Aristide, XV, 9, trad. Pr. Prof. D. Fecioru, în rev. Mitropolia Banatului, nr.
7-8/1983, p. 432-433.
36 Altarul Banatului
judecai de Domnul, suntem pedepsii” (I Corinteni 11, 27-32). Acordând importana cuvenit aspectului ascetic al virtuii euharistice, Biserica a rânduit ca alturi de cercetarea contiinei prin Sfânta Tain a Spovedaniei, credincioii s se apropie curai duhovnicete, deopotriv cu sufletul i cu trupul, de Sfintele Daruri, reco- mandând, pe lâng canonul rugciunii, i exerciiul postului, ca abinere de la mâncare i butur pe timp limitat, precum i de la alte îndtinate obiceiuri fireti, care ar putea duce la pcat…
Îngemnat cu aspectul sacramental, aspectul ascetic al virtuii cretine, în general, se coreleaz organic i funcional cu perspectiva ei eshatologic. Bunoar, prinii filocalici i asceii cretini au artat c virtutea postirii „desem- neaz (în trup) prin frumuseea sa o icoan a vieii nemuritoare; purtarea pe care el o implic sugereaz starea veacului celui nou i ne înva ce hran duhovni- ceasc vom primi la înviere. În aceast perspectiv eshatologic i în strâns relaie cu rugciunea, postul apare legat în chip esenial de viaa îngereasc”. 20
La fel, caracterul eshatologic al virtuii euharistice este dat de faptul c Biserica celebreaz primirea lui Hristos cel mort i înviat pentru noi, ca lucrare a Duhului, întru ndejdea bucuriei venice a comuniunii cu El: „Cci de câte ori vei mânca pâinea aceasta i vei bea paharul acesta, vestii moartea Domnului pân va veni El” (I Corinteni 11, 26).
Numit fiind „leacul nemuririi i doctorie pentru a nu muri ci a tri venic cu Iisus Hristos” 21, euharistia confirm c – prin rugciunea de consacrare a Bisericii – elementele sale materiale sunt transformate în Trupul i Sângele lui Hristos, fiind astfel purttoare de via venic, spre a deschide perspectiva eshatologic a vieii celor ce s-au împrtit de sfinenia darurilor euharistice: „D-ne nou s ne împrtim cu Tine, mai cu adevrat în ziua cea neînserat a împriei Tale”, confirmând astfel c împria lui Dumnezeu este deja trit, dar nu înc împlinit…
Mai departe, se cuvine s artm c aceast corelare dintre ascetic i eshatologic în promovarea virtuii euharistiei se desfoar deopotriv eclezial i sacramental, fiindc modul de existen al Bisericii se realizeaz prin trupul euharistic. Sunt convingtoare în acest sens consideraiile unui reputat teolog ortodox privind caracterul ascetic i eshatologic al Tainei Cstoriei realizat „în Hristos i în Biseric” (Efeseni 5, 32), prin corelarea sacramental i eclezial a acesteia cu Taina Euharistiei. Astfel, Christos Yannaras arat c Taina Cstoriei realizat în trupul euharistic anticipeaz eshatologic împria lui Dumnezeu ce va s vin sub form ascetic dat de faptul c „fiii învierii nu se însoar i nici nu se mrit i nici s moar nu pot, cci sunt asemenea cu îngerii i fii ai lui Dumnezeu sunt, fiind fii ai învierii” (Luca 20, 34-36). Prin participarea la viaa sacramental a Bisericii, fiii împriei anticipeaz eshatologic viaa îngereasc sub form ascetic
20 Tomas Spidlik, Spiritualitatea Rsritului Cretin, vol. I, Manual sistematic, trad. Diac. Ioan I. Ic jr., Sibiu, 1997, p. 264.
21 Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola ctre Efeseni XX, 2, PSB 1, p. 164.
37Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
i pe plan familial, spre a arta c „omul îi aduce Bisericii viaa lui natural ca s-i fie altoit pe modul de existen eclezial, modul care imortalizeaz natura. Prin aceast tain, cstoria nu mai este pur i simplu un eveniment de relaie i de cunoatere reciproc, limitat la „puterea iubitoare” a naturii. Relaia i cunoaterea dintre soi devin un eveniment eclezial, ele au loc nu numai în interiorul naturii ci i al Bisericii. Ele sunt o experien de participare la comuniunea sfinilor: brbatul întâlnete i cunoate femeia, aceasta întâlnete i cunoate brbatul, nu numai simplu, în cadrul relaiilor naturale ale „eros”-ului i familiei, ci în cadrul relaiilor care fac din Biseric o imagine a Modului treimic. Asta nu înseamn devalorizarea relaiei naturale, ci transformarea dinamic a impulsului erotic, care devine eve- niment de comuniune personal, imitând felul în care Biserica svârete comu- niunea: ca un har – o harism de alteritate i de libertate personal. Astfel cstoria nu mai perpetueaz exclusiv natura. Ea se transfigureaz în relaie personal de perihorez iubitoare, relaie între persoane care au primit ipostasul lor existenial participând la unitatea i comuniunea euharistic a Bisericii”. 22 În aceast form, „taina cstoriei face ca iubirea natural s devin asemntoare iubirii lui Hristos, acelei iubiri care a luat forma crucii, i s împlineasc minunea crucii lui Hristos”. 23 Un astfel de ipostas, spune cunoscutul teolog Ioannis Zizioulas, „primete natura biologic, dar vrea s-o ipostazieze nebiologic, s-o fac a fi cu adevrat, s-i dea o ontologie veritabil, adic o via venic. De aceea trebuie s nu se renune nici la eros nici la trup, ci s fie ipostaziate dup «modul de existen» al realitii – al ipostazului – ecleziocentric. Caracterul ascetic al persoanei, ivit din forma euha- ristic a ipostazului ecleziocentric, exprim persoana veritabil, tocmai atunci când ea nu refuz, ci ipostaziaz ecleziocentric «eros»-ul i trupul” 24. Ipostaziind eclezi- ologic «eros»-ul i trupul, cstoria „transfigureaz legtura trupeasc fcând din ea o unitate de libertate i de iubire a persoanelor în raportul lor cu Hristos în Euharistie. Chiar rmânând o amar experiere a despririi, moartea nu poate terge, nici aboli, aceast unitate care se desvârete de fiecare dat în Potirul Euharistiei, ca s se sfâreasc definitiv în timpul din urm al împriei. Realitatea ecleziologic a unitii naturale a soilor, care se împlinete în Taina Cstoriei, învinge moartea, fiindc depete împrtirea individualitilor biologice: ea este împrtirea cu carnea i sângele lui Hristos care le unific viaa. În relaia natural a cstoriei, cei doi sunt unii „într-un singur trup”, iar în relaia euharistic a Tainei Cstoriei, acest unic trup – viaa comun a celor dou persoane – devine nestriccioas i se învenicete” 25.
În alt ordine de idei, privind virtutea euharistiei în devenirea ei eshatologic, s-a remarcat faptul c la judecata din urm vor fi prezeni cei care s-au bucurat
22 Christos Yannaras, Libertatea moralei, trad. Mihai Cantuniari, Ed. Anastasia, Bucureti, 2004, p. 167-168.
23 Ibidem, p. 172. 24 Ibidem, p. 170. 25 Ibidem.
38 Altarul Banatului
în aceast via de faptele bune ale altora, pentru a le aduce mulumirea (euha- ristia) lor. Acest act de mulumire (euharistie) face parte din „rsplata pregtirii celor drepi. De aceea, judecata nu este ziua rzbunrii, ci ziua rspltirii, când fiecare va da seama de lucrul care i s-a încredinat (Marcu 13, 34). Pentru unii, judecata va fi un act de binecuvântare i de mulumire; pentru alii va fi un act de separare i de izolare, precum cel din pilda Mântuitorului, care neavând hain de nunt a fost dat afar, spunându-i-se: „Prietene, cum ai intrat aici fr hain de nunt?… Legai-l i aruncai-l în întunerecul cel din afar” (Matei 22, 12-13) 26.
4. Virtutea Euharistiei i darul creaiei Prin raportarea euharistiei la darul creaiei analizm i definim misiunea
ecologic a Bisericii în lume. Euharistia reprezint mulumirea i recunotina noastr fa de iubirea milostiv a lui Dumnezeu, prin care avem darurile creaiei, menite s ne asigure existena i buna desfurare a vieii, i fa de care se cuvine s adoptm o atitudine responsabil.
Faptul c recunotina ca virtute se definete prin euharistia (mulumirea) noastr fa de darul lui Dumnezeu, înseamn a re-cunoate întru smerenie i credin lucrtoare în dragoste c „în El trim, ne micm i existm” (Fapte 17, 28), de unde i „încrederea pururea în Domnul, cci Domnul Dumnezeu este stânca veacurilor” (Isaia 26, 4). Iar când contientizm c „prin îndurarea Sa se bucur omul de via i prin ea avem suflare” (Isaia 38, 16), ochiul sufletului se îndreapt spre Dumnezeu cu mulumire, având încredinarea c „toate lucrurile noastre pentru noi le-a fcut” (Isaia 26, 12).
Pe de alt parte, Dumnezeu, fiind prezent i activ prin energiile Sale în creaia Sa, în înelepciunea Sa a binevoit s stabileasc înc dintru început o coexisten ontologic între om i creaie, potrivit creia omul este pus de Dumnezeu ca stpân al creaiei, de care îns depinde însi existena sa. Astfel, „în primele pagini ale Sfintei Scripturi citim c Dumnezeu a binecuvântat bunurile materiale ale pmântului i i le-a dat omului „spre hran”. Hrana, care ne face s introdu- cem în noi direct lumea, care face din om i din realitatea lumii un singur trup, care transform roadele pmântului în carnea i viaa noastr, este totuna cu binecuvântarea de ctre Dumnezeu a omului. Este o relaie real între om i Dumnezeu. Comuniunea omului cu Dumnezeu dinainte de cdere lega realmente viaa de actul mâncatului i butului, prin participarea total a trupului la bine- cuvântarea dat, i nu prin moduri fragmentare, intelectuale, etice sau religioase. Etica i religia apar când s-a risipit i pierdut relaia vie, organic i direct a omului cu Dumnezeu; ele se strduiesc s înlocuiasc lipsa relaiei prin acte individuale de ispire i de merit. Etica i religia sunt rezultatul cderii omului, al refuzului sau neputinei lui de a face din relaia cu lumea o „euharistie”, o
26 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatic i Ecumenic, Bucureti, 1999, p. 206.
39Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
aciune de mulumire ctre Dumnezeu, de a face s devin euharistie însi viaa lui, i tot euharistie s-i fie hrana i butura care îi fondeaz viaa cosmic” 27.
4.1. Euharistia ca virtute în cadrul liturghiei cosmice Am vzut c euharistia reprezint comunicarea interpersonal a iubirii noastre
primit de la Dumnezeu i, prin extindere, comunicarea iubirii milostive a lui Dumnezeu întregii creaii, pe baza recunoaterii ei ca dar al lui Dumnezeu. Sfinirea vieii noastre, prin sfinirea darului pe care ni-l ofer Dumnezeu, ne înfrete cu creaia într-o comuniune euharistic de mulumire i de recunotin fa de Druitor, spre a putea împreuna liturghia euharistic i cea diaconal, cu liturghia cosmic.
Potrivit Tradiiei patristice, lumea reprezint darul lui Dumnezeu. „Creaia îneleas ca dar nu ne oprete privirea la lucrurile vizibile, la obiectele perce- pute în mod sensibil, ci ne trimite la Arhetipul i Subiectul acestor lucruri. Caracterul iconic al creaiei se reflect în relaia dinamic dintre Druitor i dar, prin care se concretizeaz dialogul învluit de iubire dintre Dumnezeu i creaie. Lucrul redus la sine însui, închis în propria lui imanen, un obiect care nu e îneles ca dar, opacizeaz relaia dintre om i Dumnezeu. În felul acesta, creaia nu mai este o icoan ctre Dumnezeu, ci devine un idol… Numai iubirea adevrat ne ajut s-L contemplm pe Dumnezeu ca pe o realitate transcendent i totui prezent în creaie, pentru c Druitorul este prezent în darul Su. Cretinismul, prin perceperea iconic a lui Dumnezeu i a creaiei, depete egoismul idolatru i permite dialogul dintre Dumnezeu îneles ca Druitor, Care se întâlnete cu lumea perceput ca dar în atmosfera autentic a unei iubiri învluitoare… Creaia ca mijloc de dialog între Dumnezeu i om nu presupune darul exclusiv din partea lui Dumnezeu. Orice dar implic o reciprocitate. Omul primete cosmosul ca dar dumnezeiesc, dar, pe msura contientizrii acestui lucru i a înduhovnicirii lui, el va resimi nevoia s întoarc acest dar lui Dumnezeu, sporindu-l cu eforturile lui asupra creaiei” 28.
Pe de alt parte, precum mântuirea adus nou de ctre Fiul lui Dumnezeu se refer la restabilirea întregii creaii, tot aa i Jertfa euharistic are o adresare i o desfurare cosmic. Dup cum remarc un Printe al Bisericii, „în jertf facem amintire de cer, de pmânt, de mare, de soare, de lun i de toat creaia” 29. În acelai timp, „prin sfinirea elementelor naturii, universul se transform într-un templu al prezenei i aciunii lui Dumnezeu. Totul e pus în legtur cu Dumnezeu, se refer la El, cretinul fiind astfel contient c el triete, se mic i acioneaz nu într-o lume ostil, ci într-o lume a lui Dumnezeu, ptruns de puterea i iubirea Lui” 30.
27 Christos Yannaras, Libertatea moralei, p. 88-89. 28 Lect. univ. dr. Adrian Lemeni, Perspectiva transfigurrii cosmosului în Hristos – o ans de
depire a unei concepii consumiste despre lume, în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 52-53.
29 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze mistagogice, V, 6, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureti, 2003, p. 361. 30 Paul Evdokimov, Présence de l’Esprit Saint dans la tradition ortodoxe, Paris, 1977, p. 109.
40 Altarul Banatului
S-a remarcat în acest sens c „elementul sacramental al Euharistiei nu este jertfa, ci oferirea ctre Dumnezeu a propriei Sale creaii” 31. Pe lâng caracterul de comemorare a Jertfei lui Hristos i cel de hran duhovniceasc pentru suflet, „Euharistia este o binecuvântare a lumii materiale, a roadelor naturii i o raportare a tuturor cu recunotin i evlavie la Creator” 32. Aceast pertinent constatare ne duce cu gândul la jertfa lui Abel, vzut în toat strlucirea ei ca o „cluz spre Hristos” (Galateni 3, 24), sau ca „umbr a celor viitoare” (Coloseni 2, 17), menit s confirme c euharistia noastr este o iubire-rspuns milostivirii Druitorului, „Ziditorul a toat fptura” (Evrei 3, 4). În viziunea acestei „cosmologii euharistice” 33, se recunoate împreun-lucrarea dintre Dumnezeu, om i lume, într-o desfurare liturgic, pe msur s evidenieze dimensiunea euharistic a întregii existene, precum i vocaia sacerdotal a omului în raport cu creaia lui Dumnezeu, dup cum bine remarc un teolog: „Dac seva se urc de la pmânt, dac apa descrie în univers un ciclu roditor, dac cerul i pmântul se srut în soare i în ploaie, dac omul muncete, seamn, ar i culege, dac floarea tresare i este încrcat de parfum, dac smâna de grâu moare în pmânt i rsare din nou spicul încrcat de semine, este pentru ca s apar hrana necesar vieii, este pentru ca, în sfârit, omul s fac din potirul pmântului un potir oferit lui Dumnezeu… Hristos a slobozit cosmosul de zeitile pgâne i asupririle magice ale acestora asupra vieii omeneti. Întruparea Sa a distrus dualismul care fcea din trup un mormânt pentru suflet i din pmânt un exil. El a înviat cu trup adevrat, transfigurat, i s-a artat Apostolilor în «carne» i «oase». Învierea Sa a desfiinat lumea ca mormânt i a descoperit-o ca euharistie” 34. Aceasta înseamn c „creaia desfigurat de pcat devine, prin restituirea lui Hristos cel înviat în Euharistie, un cosmos liturgic, care celebreaz continuu”, iar liturghia este însi Biserica în actul ei de mulumire comun, încât liturghia cosmic definete starea de slujire în care se afl universul transfigurat i recapitulat de Hristos cel înviat 35. Astfel, „cretinul este preot al creaiei potrivit restaurrii lui în Hristos. El respect cosmosul din dou motive: întâi c universul a devenit purttorul unei prezene divine, „sacralitatea euharis- tic”, descoperindu-l drept un templu al Dumnezeului celui viu, dar i pentru c omul a ajuns s fie veriga de legtur între Dumnezeu i creaie… Omul aduce ofrand lui Dumnezeu darurile creaiei, recunoscând prin aceasta c fptura nu aparine omului, ci lui Dumnezeu, singurul stpân absolut. Oferit lui Dumnezeu, creaia se elibereaz de limitele naturale… Tocmai pentru c le-am oferit, ele nu mai aparin morii, ci vieii…” 36.
31 Ioannis Zizioulas, Creaia ca euharistie, trad. Caliope Papacioc, Ed. Bizantin, Bucureti, 1999, p. 44. 32 Idem, p. 39-40. 33 Ibidem, p. 36. 34 Olivier Clément, Questions sur l’homme, Paris, 1972, pp. 159-163. 35 Conf. dr. Mihaela Palade, Podoaba exterioar a bisericilor ortodoxe, simbol al cosmosului
restaurat, în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 424. 36 Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, Dimensiunea euharistic a ecologiei formative…, în vol. Cosmosul,
între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 295.
41Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
Lumea este transfigurat i devine sacrament în Sfânta Liturghie, care este în mod esenial celebrare comunitar. Sfântul Maxim Mrturisitorul înelegea universul ca pe o vast „liturghie cosmic” în care cerul i pmântul se unesc în doxologie. Omul are misiunea de a fi microcosmos i mediator în aceast liturghie cosmic, adic de a fi preotul creaiei, ceea ce înseamn c mântuirea omului nu poate fi separat de transfigurarea cosmosului, atât timp cât el este legat prin natura sa în mod indisolubil de lumea vizibil 37.
Credincioii ofer darurile creaiei (pâinea i vinul) lui Dumnezeu prin mâna preotului, svârindu-se, prin sfinirea lor în Sfânta Euharistie, sfinirea lumii. „Lumea care se revars în spaiul liturgic este lumea aceasta striccioas, iar prin primirea ei înuntrul Bisericii se svârete o afirmare a ei… Liturghia este «leacul nemuritor» tocmai pentru c, prin acceptarea i afirmarea lumii, refu- zându-i stricciunea, o sfinete i o ofer Creatorului drept creatur autentic: „Ale Tale dintru ale Tale, ie îi aducem de toate i pentru toate” 38. Prin urmare, „prin actul euharistic omul percepe lumea ca dar al su adus lui Dumnezeu” 39.
Armonizând întreaga creaie, Sfânta Liturghie este pregustarea „plinirii eshatologice din Împria lui Dumnezeu. În Sfânta Liturghie Mântuitorul Hristos triete anticipat cu Biserica Sa viaa i lumina zilei a opta. La Liturghia Bisericii particip întregul cosmos, bucurându-se de înnoirea prin ea. Liturghia capt dimensiuni universale, iar Biserica, prin Sfânta Liturghie, îmbrieaz cosmosul întreg i toat omenirea” 40.
S-a subliniat c „abordat euharistic, lumea este ceva ce a fost fcut s fie primit, druit i împrtit. Prin om, lumea intr în circuitul euharistic: Dumnezeu, preotul, lumea (Mitropolit Kallistos Ware). Învtura patristic i trirea duhov- niceasc pun mereu în eviden faptul c natura nu este un obiect sau un lucru, ci este o fiin care coopereaz cu alt natur, care este omul 41. Iar pentru a depi criza ecologic, omul trebuie s devin o fiin liturgic. „Superioritatea omului în comparaie cu restul creaiei nu rezid în raiunea pe care o posed, ci în posibilitatea lui de a comunica, adic de a crea relaii de aa natur încât fiecare fiin în parte s fie eliberat de egoismul i de limitele ei i s se raporteze la ceva dincolo de sinele propriu, la ceva de dincolo – la Dumnezeu” 42. Aceast oferire, prin comunicare cu Dumnezeu, cu semenii i cu întreaga creaie se realizeaz desvârit în Sfânta Liturghie, ca i în celelalte slujbe ale Bisericii.
37 Dr. Daniel Munteanu, Criterii dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe, în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 517.
38 Ioannis Zizioulas, op. cit., p. 15. 39 Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, O perspectiv filocalic asupra problemei ecologice,
în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 168. 40 Ieromonah Mihail Stanciu, Sensul creaiei, actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim
Mrturisitorul, Slobozia, 2000, p. 94. 41 Pr. lect. dr. Dan Sandu, Al Domnului este pmântul i plinirea lui, în vol. Cosmosul, între
frumos i apocaliptic, Alba Iulia, 2007, p. 593-595. 42 Ioannis Zizioulas, op. cit., p. 33.
42 Altarul Banatului
Prin Dumnezeiasca Euharistie în care este prezent Mântuitorul Hristos, Dumnezeu adevrat i om adevrat, se restabilete armonia firii umane i a cosmosului întreg. Euharistia este antidotul crizei ecologice, „este frâma de drojdie care face s dospeasc mistic frmânttura moart a lumii… Ea transform lumea în eveniment de comuniune divino-uman… Ea d vieii i existenei raiunea i sensul lor divin… Euharistia se prelungete dinamic în toat viaa credincioilor, în fiecare faz de folosire a lumii, ea o transform pe aceasta într-un prezent continuu de comuniune i relaie care salveaz i reveleaz alteritatea i libertatea persoanei dincolo de spaiu-timp i de necesitate. Astfel, Euharistia definete o nou moral uman. Efortul etic al credinciosului este prelungirea personal a Euharistiei în fiece faz a vieii. Meseria, economia, familia, arta, tehnica, poli- tica, civilizaia sunt situate în relaia euharistic a omului cu Dumnezeu” 43. Concluzia practic ce se desprinde din dorina depirii crizei ecologice privete viaa omului care particip la Sfânta Liturghie, s devin ea însi o Liturghie, adic o druire total lui Hristos i a tuturor lucrurilor, lui Dumnezeu, pentru a le primi pe toate înapoi sfinite, îndumnezeite i pline de via divin 44.
4.2. Împlinirea virtuii Euharistiei prin înfrirea cu creaia Îndreptând atenia ctre Dumnezeu, omul se îndreapt spre darul creaiei într-o
form euharistic prin înfrirea cu ea, i nu prin dominarea ei despotic, abuziv. Faptul c la temelia comuniunii euharistice st lucrarea harului divin, înfrirea
cu creaia se constituie în aceeai lucrare. Prin har noi dobândim o inim milos- tiv, care se deschide cu iubire fa de darul creaiei oferit nou de Dumnezeu. „i ce este inima milostiv?” se întreab Sfântul Isaac Sirul. Este „o inim care arde pentru întreaga zidire, pentru oameni, pentru psri, pentru dobitoace i pentru orice fptur. i când îi aduce aminte de ele, sau când le vede, lacrimi izvorsc din ochii (celui milostiv). Din mila cea mult i mare, care îi stpânete inima, i din suferina cea mult, inima omului se mânie i nu poate rbda, sau auzi, sau vedea c vreo fptur este pgubit sau mâhnit. i din pricina aceasta, se înal rugciune i lacrimi, i pentru dobitoace i pentru vrjmaii adevrului, i pentru cei ce-l necjesc în tot ceasul, asemenea i pentru fpturile cele târâtoare, se roag el, din mare i nemsurat mil, a lui, care curge din inima sa, dup asemnarea lui Dumnezeu. El se roag s fie pzit i iertat” 45.
Înfrirea euharistic cu darul creaiei lui Dumnezeu sensibilizeaz inima omului i, printr-un elan de admiraie, iubirea lui se dilat mereu spre a cuprinde întregul cosmos. Sunt convingtoare, în acest sens, cuvintele stareului Zosima din romanul Fraii Karamazov de F.M. Dostoievski, când constat c „taina lui Dumnezeu este întreg universul… Toate mrturisesc despre taina lui Dumnezeu…” De aici
43 Christos Yannaras, op. cit., p. 91-92. 44 Pr. lect. dr. Gheorghe Istodor, Criza ecologic, în vol. Cosmosul, între frumos i apocaliptic,
Alba Iulia, 2007, p. 582-585. 45 Cuvinte despre nevoin, LXXXI, cit. pag. 343-344.
43Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
îndemnul: „Iubete creatura lui Dumnezeu, iubete întreg universul, ca i fiecare firicel de nisip. Iubete orice frunz, orice raz a lui Dumnezeu. Iubete animalele, iubete plantele, iubete orice lucru… dac vei iubi orice lucru, i se va descoperi în fiecare taina lui Dumnezeu. Cerul e limpede, aerul curat. Ce ginga e iarba! Ce frumoas i curat este natura! Numai noi nu înelegem c viaa este un paradis. Dac am vrea s înelegem acest lucru, pmântul în toat frumuseea lui ar deveni un paradis i ne-am îmbria unul pe altul i am plânge de bucurie…”. i, într- adevr, un om înduhovnicit, ptruns de harul rugciunii lui Iisus, a simit în prea- plinul sufletului su aceast realitate, mrturisind-o cu mult admiraie i adevrat evlavie fa de creaia lui Dumnezeu: „i când m rugam în reculegerea intim a inimii mele, tot ceea ce m înconjura îmi apru fermector i miraculos: arborii, iarba, psrile, pmântul, aerul, lumina preau c-mi spun c totul a fost creat pentru om, c totul dovedea dragostea lui Dumnezeu pentru om, c totul se ruga lui Dumnezeu i toate îi aduceau laude i adorare. Atunci pricepui eu semnificaia cuvintelor din Filocalie: înelegerea graiului tuturor fpturilor i vzui c de acum încolo pot s vorbesc cu toate i s m fac îneles de ele” 46. La temelia acestei realiti st faptul c natura ca i creaie a lui Dumnezeu este pentru omul credincios o carte deschis în care poate descifra tainele lui Dumnezeu. „Misterul divin e dezvluit prin frumuseea i diversitatea naturii. Lumina soarelui strlucitor ofer experiena de neînlocuit prin care exprimm metaforic iluminarea care vine din partea elementului divin. La fel, prospeimea aerului i a vântului reprezint baza fizic a ideii noastre despre Duh. Efectul de curare a apei curgtoare limpezi e un simbol al experienei profunde de reînnoire pe care o poate produce o întâlnire cu sacrul. Iar fertilitatea solului i a vieii, împreun cu înnoirea anotimpurilor, sunt indispensabile pentru sperana religioas în înviere” 47.
Pe de alt parte, „natura înconjurtoare nu este o structur închis în sine i izolat. Lumea vegetal, animal i cea uman sunt într-o strâns legtur, ca o cas în care omul nu este stpân, ci administrator, i un templu în care el este preotul care slujete Creatorului” 48. Aceast abordare a creaiei conduce la înfrirea omului cu ea. Sfântul Francisc de Assisi face din aceast înfrire un imn de slav adus Creatorului cu recunotin pentru creaia Sa atât de folositoare omului: „Ludat fii, Domnul meu, cu toate ale Tale fpturi, / i mai presus de toate pentru fratele soare, Cel ce face ziua i ne lumineaz… / Ludat fii, Domnul meu, pentru sora lun i pentru stele… / Ludat fii, Domnul meu, pentru fratele vânt, pentru aer i nori, senin i orice vreme, prin care Tu pori de grij fpturilor Tale. / Ludat fii, Domnul meu, pentru sora ap, ce-i prea de trebuin i umil… / Ludat fii, Domnul meu, pentru fratele foc… care-i frumos i voios i puternic i tare / Ludat
46 Nichifor Crainic, Sfinenia – împlinirea umanului, Iai, 1993, p. 162. 47 John F. Haught, tiin i religie de la conflict la dialog, Bucureti, 2002, p. 268. 48 Pr. lect. dr. Gheorghe Istodor, op. cit., p. 582.
44 Altarul Banatului
fii, Domnul meu, pentru sora noastr rân mam, care ne hrnete i ne poart de grij / i ne d tot felul de roade i flori colorate i iarba…” 49.
Raportarea euharistic la darurile creaiei lui Dumnezeu se evideniaz sub forma reciprocitii dintre binefacere i recunotin, mai ales în relaiile omului cu animalele i cu psrile. Prima form se refer la domesticirea lor, creându-se, prin oblduirea necuvânttoarelor de ctre om, o adevrat prietenie cu acestea. A doua form este recunotina animalelor fa de binefacerea ce le-a fost acordat de ctre om. Din multitudinea unor asemenea cazuri relatate în Vieile Sfinilor, ne vom referi la unul mai cunoscut, devenit de referin în acest sens. Se spune c un leu a fost vindecat de o ran ce o avea la picior de ctre Sfântul Gherasim, tritor în secolul V, ca anahoret într-o peter întemeiat de el pe malul Iordanului. De atunci, leul i-a rmas recunosctor, slujind cu fidelitate sfântului, care îl hrnea. Dup moartea btrânului anahoret, leul a rmas neclintit la mormântul acestuia, mugind i izbindu-i capul de pmânt, pân a murit i el 50. Reflectând asupra acestui caz, se apreciaz c „aceasta s-a întâmplat nu pentru c leul avea suflet cugettor, ci pentru c Dumnezeu a vrut s arate pe cei care îl slvesc pe El, nu numai în timpul vieii lor, ci i dup moarte, i s arate cât de supuse erau lui Adam animalele înainte de clcarea poruncii i alungarea din desftarea raiului” 51.
Nimic mai potrivit în acest sens decât constatarea Sfântului Maxim Mrturisitorul c omul poate transforma pmântul în paradis, dac are raiul în sufletul su. În lumina acestei idei, comentariul lui Nichifor Crainic este edificator: „Dup dispoziia luntric a sufletului omenesc se modific natura lucrurilor. i dac, în stare de pcat, omul vede toate lucrurile din jurul lui otrvite de suferin, suspinând dup mântuire – din pricina sfrâmrii acor- dului dintre el i ele – omul, ridicat din nou la starea desvâririi, va avea cu totul alt perspectiv asupra lumii; perspectiva acordului restabilit între el i ea… Lui Adam lucrurile i se supuneau fiindc el însui era subordonat legii dumnezeieti a universalei armonii. Un om ridicat din nou la desvârire retriete fa de lume sentimentul de înfrire paradisiac a lui Adam. Ochiul lui vede acum lucrurile din perspectiv divin…” 52.
La sfâritul acestei expuneri, se cuvine s formulm o concluzie practic. i anume, vom spune c criza ecologic i economic, pe care cu greu o strbatem, este determinat de criza moral i spiritual în care ne adâncim tot mai mult… Aceasta rezid în antropocentrismul secularizat al lumii moderne i postmoderne, care dizolv triada euharistic: Dumnezeu – om – creaie, prin excluderea fac- torului primordial determinant i decisiv, adic pe Dumnezeu, rmânând domi- nant omul care se raporteaz arbitrar la creaie. Iar aceast criz pornete din
49 Trad. Alexandrina Mititelu, în rev. „Floarea Darurilor”, nr. 6 / 1934, p. 156-157. 50 Ioan Moshu, Limonariu sau livada duhovniceasc, trad., note i comentarii de Pr. T. Bodogae
i Pr. D. Fecioru, Alba Iulia, 1991, p. 109. 51 Idem, p. 30. 52 Op. cit., p. 164-165.
45Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
interiorul sufletului omenesc dominat de egoism. Mântuitorul ne înva c în inima omului se zmislete virtutea i pcatul, afirmarea i desvârirea vieii, sau prbuirea ei (Marcu 7, 18-23)… În fond, criza ecologic i cea economic au la baz nesbuita i insaiabila dorin de dominaie a omului asupra creaiei, în scopul acumulrii nelimitate a bunurilor materiale, spre satisfacerea bunstrii i confortului, ca baz a declanrii nelimitate a plcerii sub multiplele ei forme. Din nefericire îns, tocmai de aici rezult tragicul existenial al vieii omului i al creaiei, fiindc „cel ce vrea s-i câtige viaa o va pierde…” (Matei 16, 25). Aceast realitate dovedete c vitalismul hedonist, antrenând tot mai mult instinc- tul de proprietate, duce la dereglarea lui, iar aceast dereglare genereaz patima înrobitoare, fiindc patima, dup ingenioasa definiie a lui Nicolae Paulescu, nu este altceva decât dereglarea instinctelor omeneti determinate de plcere, care din mijloc devine scop în sine… 53 În cazul de fa, patima care-l înrobete pe om în detrimentul creaiei, pe msur s rstoarne tabla de valori, rezid în distonia dintre „a fi” i „a avea”, adic dintre existen i posesie…
În cadrul acestui vitalism neopgân, vocaia euharistic a omului se dizolv, transformându-se în idolatrie „care schimb adevrul lui Dumnezeu în min- ciun i cinstete fptura i îi slujete ei în locul Creatorului, care este bine- cuvântat în veci” (Romani 1, 25). Aceast idolatrie st sub imperiul iraionalitii exacerbate a instinctelor i afectelor, desfurându-se pe fondul libertii auto- permisive, lipsit de responsabilitate…
Dup cum s-a artat la cea de a aptea Adunare General a CEB de la Canberra (1991), „faptul de a înelege c întreg universul este creaia lui Dumnezeu trebuie s transforme comportamentul nostru fa de ea. Noi nu o contemplm din exterior, ci cutm noi forme de relaie cu ea, într-o atitudine de respect plin de atenie. Noiunea ortodox de „theosis” – modul tririi în Hristos cel înviat care are ca scop transfigurarea umanitii i a creaiei – vestete înnoirea vieii umane i a creaiei. Spiritualitatea noastr trebuie trit în serviciul scopului rscumprtor i transformator al lui Dumnezeu care îmbrieaz întreaga creaie” (Rapport du Secretaire general, p. 3.). Scriptura ne reamintete c opera de rscumprare înfptuit de Domnul Iisus Hristos a reînnoit nu numai viaa uman, ci întregul cosmos” (Rapport Section, I, p. 3).
5. Virtutea Euharistiei i pcatul ingratitudinii în viaa comunitar În comunitatea eclesial, pe lâng cei care au cultivat euharistia caritativ prin
hrnicie i drnicie, înscriind cea mai înltoare pagin de generozitate din istoria omenirii, s-a ivit, din nefericire, i ingratitudinea celor care nu s-au apropiat „cu fric de Dumnezeu, cu credin i cu dragoste” de Darul vieii celei adevrate, de Hristos cel mort i înviat pentru mântuirea noastr… S-au ivit profitorii necinstii, care în nesbuita lor ingratitudine, ca pierdere a simului moral, i-au propus s
53 Instincte, patimi i conflicte, Editura Anastasia, 1995, p. 100.
46 Altarul Banatului
duc o via parazitar, beneficiind abuziv de iubirea freasc plin de ospitalitate ce se cultiva în comunitatea cretin. Îi dovedesc astfel împlinirea cuvintele Scripturii c „prietenii celui bogat sunt fr numr” (Pilde 14, 20); sau c „muli sunt cei care linguesc pe un om darnic i toi sunt prieteni ai celui ce d daruri” (Pilde 19, 6). Pe unii ca acetia, Apostolul neamurilor îi include în categoria celor care au fcut din „evlavie un mijloc de câtig”, stigmatizându-i ca fiind „stricai la minte i lipsii de adevr” (I Timotei 6,5), iar Biserica, luând pe mai departe atitudine ferm fa de ingratitudinea profitorilor parazitari, a stabilit discernmân- tul, ca judecat de valoare, în cultivarea euharistic a caritii i ospitalitii cretine. Cartea numit Didahia sau Învtura celor 12 Apostoli 54 indic precis i concert atitudinea ce trebuie adoptat fa de comportamentul abuziv i ingrat al celor pe care îi numete: „traficani de Hristos”: „… Dac cel ce vine la voi este un drume, ajutai-l cât putei; dar s nu rmân la voi decât dou sau trei zile, dac e nevoie. Dac vrea s se stabileasc la voi ca meseria, s lucreze i s mnânce; dar dac nu are vreo meserie, socotii-v dup priceperea voastr, ca s nu triasc împreun cu voi un cretin trândav. Iar dac nu vrea s fac aa, atunci face negutorie cu Hristos. Fii cu luare aminte cu unii ca acetia (cap. XII, 2-4); „Orice apostol, care vine la voi, s fie primit ca Domnul; dar s nu rmân decât o zi; iar dac e nevoie i a doua zi; dar dac rmâne trei zile, este profet fals. Apostolul, când pleac, s nu ia nimic decât pâine, pân ce gsete alt sla; dar dac cere bani, este profet fals” (cap. XI, 4-7); Discernmântul în svârirea faptei de binefacere impune totdeauna prudena, ca „mam a înelepciunii”, de unde rezult îndemnul: „S asude milostenia ta în mâinile tale, pân cunoti cui o dai” (cap. I, 5). Punând stavil abuzurilor, nu oprim la nici un caz opera caritativ, ci punem rânduial în relaiile noastre, nelsând ca generozitatea s devin dezordonat. Bunoar, dei Sfântul Ioan Gur de Aur consider milostenia ca fiind βασιλδα τν ρετν (regina virtuilor) 55, nu ezit s combat pe διασκορπζειν (a risipi miluind fr discernmânt) – identificat la Olimpiada. Acesta face ca iubirea sau generozitatea, devenind slbiciune, s întrein trândvia, parazitismul i abuzurile de tot felul, tiut fiind c deviza apostolic este ca „cel ce nu vrea s lucreze, nici s nu mnânce” (II Tesaloniceni 3, 10).
Pentru a înltura neajunsurile abuzive i ingrate, începând cu secolul al IV-lea, dup încetarea persecuiilor, opera caritativ a Bisericii a fost organizat instituional, i dezvoltat în aceast form de-a lungul vremii.
În alt ordine de idei, considerm potrivit s prezentm i alte aspecte ale ingratitudinii întâlnite în relaiile interpersonale. Înainte îns vom preciza c situaiile de ingratitudine reprezint o înclcare a normalitii relaiei de recipro- citate dintre druitor i beneficiar, precum i o disociere a druitorului de darul
54 PSB 1, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureti, 1979. 55 Omilia III, 1, „Despre peniten”, PG 49, 293.
47Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
su, înfrângând regula c druitorul se afl totdeauna în darul su, încât atitudinea fa de darul primit se rsfrânge negativ asupra persoanei druitorului.
Situaiile de ingratitudine au o gam foarte larg, variat i contradictorie de manifestare în relaiile interpersonale, în funcie de contiina, credina, caracterul, i mai ales de interesele fiecruia.
Concret vorbind, sunt, de pild, situaii când druitorul nu poate continua sau repeta binefacerea ateptat. Pentru unii recunotina se menine ca memorie activ… Pentru alii recunotina se stinge, transformând entuziasmul de alt dat în uitare… Pentru alii, îns, locul recunotinei îl ia revolta nesbuit… În fond, aceast ultim atitudine nu este altceva decât autodemascarea interesului egoist i camuflat de ipocrizia i laitatea ce poart stigmatul ingratitudinii.
Ne putem referi tot la falsificarea virtuii euharistiei i atunci când hipocrizia, sub masca mulumirii plin de gratitudine, ascunde dorina de a obine binefaceri i mai mari… Druitorul va realiza înelarea atunci când, aflându-se în situaii dificile, beneficiarul linguitor i ingrat îl prsete, dei l-ar putea ajuta… Dar ingratitudinea poate deveni de-a dreptul violent atunci când binefacerile mult râvnite sunt „recompensate” cu invidie, ur, clevetire, defimare, sau chiar cu aciuni potrivnice i dumnoase. La astfel de situaii, reaciile sunt variate. Unii pot depi situaia afectiv i trec mai uor, chiar cu indiferen, peste nedreptile ce se abat asupra lor… Alii îns se simt profund lezai de nedreptatea ingrati- tudinii, care, devenind obsesie, îi angajeaz în aciune adversativ… i când nu poate fi depit «legea talionului» ca lege a dreptii intransigente, atunci amorul propriu frustrat vine prin instinctul su de compensare cu replica rzbunrii, generatoare a tot felul de animoziti personale i conflicte sociale…
În abordarea aceluiai raport dintre binefacere i recunotin ne putem referi i la aspectul în care accentul cade pe refuzul darului oferit cu afeciune, bunvoin i generozitate. Dac Apostolul ne îndeamn s ne „bucurm cu cei ce se bucur i s plângem cu cei ce plâng” (Romani 12, 15), înseamn c se cuvine s participm i la bucuriile vieii semenului, întrucât nu numai dificultile vieii, ci i bucuriile se doresc a fi comunicate cu acelai elan al iubirii. Refuzul darului pe care semenul ni-l ofer din afeciune produce tot- deauna mâhnire, fiindc iubirea neîmprtit este dureroas i las un gol în suflet prin decompensarea ei. Dar bucuria darului primit este deplin atunci când generozitatea oferit ca dar primete rspuns printr-un dar restituit bene- ficiarului cu aceiai afeciune sincer. În acest caz, primitorul devine la rândul su druitor sau binefctor, i astfel bucuria comuniunii se amplific, primind aureola de lumin a iubirii dezinteresate care a generat-o.
Privind mulumirea reciproc dintre druitor i beneficiar, vom remarca faptul c este un drept natural, firesc, ca druitorul s se bucure în urma darului oferit, primind cel puin i numai rspunsul de mulumire din partea primito- rului. Dar bucuria druitorului este deplin numai dac vede rodirea darului
48 Altarul Banatului
su. De aici rezult responsabilitatea celui ce primete darul de a-l înmuli, precum este evideniat acest lucru în cunoscuta pild a talanilor, în care vedem c Druitorul Dumnezeu cere socoteal i pedepsete pe cei lenei care nu au fructificat darurile Sale…
În relaiile interumane, acest aspect îl întâlnim în situaiile în care druitorul, nerealizând scopul binefacerii sale, triete apstoarea dezamgire a eecului, mai ales atunci când darul oferit a fost obinut prin trud… E cazul prinilor care investind capital i ndejdi entuziaste în viitorul fiilor lor, nu realizeaz obiectivul i scopul aciunii întreprinse… Cu voie sau fr voie, acest eec poart în sine gustul amar al neîmplinirii, i pe undeva al nerecunotinei…
În replic la aceste atitudini de ingratitudine, recunotina îi poate arta faa luminoas a iubirii dezinteresate, chiar în lipsa binefacerii. Un caz poate fi acela al fiilor generoi, care pot fi recunosctori fa de prinii lor aflai în nevoi i în dificulti, fr a-i judeca dac acetia i-au neglijat, sau chiar i-au prsit în via. Aici e vorba de recunotina impulsionat de puterea iubirii care depete i uit nedreptatea, spre a rmâne, în final, biruitoare. Acest aspect moral poate fi întâlnit îns i invers, când prinii ofer darurile lor copiilor care, prin atitu- dinile i comportamentul lor, dovedesc c nu-l merit. E ceva asemntor cu tatl fiului risipitor din Evanghelie, care primete în braele iubirii ierttoare i se bucur de venirea fiului care i-a cheltuit averea… Faptul c tatl îi recunoate cu maxim afeciune fiul care de-a dreptul l-a sfidat prin faptele sale, apropie aceast iubire de iubirea fa de vrjmai. E „iubirea crucificat”, ce poart în sine suspinul sfânt al rbdrii, revrsând binefacerile sale fr a primi nimic în schimb… i într-un caz i în altul e vorba de generozitatea sufletelor mari, ce pot depi ingratitudinea pornit din egoismul iresponsabil al nepsrii… E ceva ce parc depete firescul uman, de aceea spunem c este lucrarea harului lui Dumnezeu, pe msur s le anime în suflet credina ce rodete totdeauna pacea i bucuria, spre a prisosi ndejdea (Romani 15, 13), care niciodat nu moare, ci mereu încurajeaz binefacerea… Unii ca acetia primesc aureola binecuvântrii lui Dumnezeu, dovedind prin lumina faptei lor a fi „fiii Celui Preaînalt, care este bun cu cei nemulumitori (χαρστοι – ingrati) i ri (Luca 6, 35) 56.
6. Cultivarea virtuii Euharistiei în viaa cretin Pe baza reciprocitii dintre druitor i beneficiar, se cuvine s precizm
c numai binefacerea dezinteresat poate pretinde ca i recunotina s fie la fel: sincer i dezinteresat. În acest caz, binefacerea trebuie fcut „din suflet, ca pentru Domnul (κ ψυχς, ς τ κυρω), nu ca pentru oameni… tiind c
56 Aprofundând acest aspect, vom spune c în acest caz e vorba de μακροθυμα (îndelunga rbdare), ca rod al Duhului (Galateni 5, 22), care împrtete iubirea lui Dumnezeu (I Corinteni 13, 4). Ea nu poate fi îns îneleas decât printr-o „judecat duhovniceasc” (πνευματικς νακρνεται – spiritualiter examinatur – I Corinteni 2, 14), care în fond i în fapt reprezint „gândul lui Hristos” (νος Χριστο – I Corinteni 2, 15). Altfel spus, cel ce are gândul lui Hristos, este cel care, orice lucrare ar face, o svârete „în numele Domnului Iisus, mulumind (εχαριστοντες – gratias agentes) prin El lui Dumnezeu i Tatlui” (Coloseni 3, 17).
49Dumnezeiasca Euharistie, ca virtute în viaa credincioilor
de la Domnul vei lua rsplata… iar cel ce face nedreptate va lua nedreptatea ce a fcut” (Coloseni 3, 23-25).
Adesea pot fi auzii muli oameni exprimând doleana fa de ingratitudinea celor din jur, fr îns a-i analiza propriile fapte… Mântuitorul ne-a învat ca totdeauna judecata s o începem cu noi înine, adic cu judecata faptelor proprii: „Nu judecai ca s nu fii judecai…” (Matei 7, 1). Pentru acest motiv, se cuvine s premergem cu exemplul faptei noastre de binefacere i de recunotin. Ca oricare alt fapt moral chemat s îndeplineasc un rol bine determinat în edu- carea caracterului, tot astfel i virtutea euharistiei (recunotinei) se cuvine a fi predicat altora prin exemplul personal. „Exempla trahunt” este deviza care atrage i convinge s urmezi îndemnul ce i se adreseaz, fiindc numai învtura trit se ofer model de încredere i de imitaie. Adevrul care convinge este în primul rând verificat prin trirea lui efectiv, deoarece felul transpunerii lui în via ofer modelul concret de aciune. Evanghelia lui Hristos a convins i a schimbat chipul lumii, fiindc cei care înc de la început au propovduit-o, au confirmat, prin trirea lor, viabilitatea învturii transmise. Sfântul Apostol Pavel, bunoar, poate cere credincioilor s-i „fie urmtori” (I Corinteni 4, 16), deoarece i el este „urmtorul lui Hristos” (I Corinteni 11, 1). Acelai îndemn îl poate da Apostolul Pavel i lui Timotei, fiindc acesta „tie de la cine a învat” (II Timotei 3, 14); i prin el, nou tutu