Drumul şi negoţul în perioada evului mediu

Drumul şi negoţul în perioada evului mediu a reprezentat un factor important în dezvoltarea civilizaţiei occidentale şi în stabilirea relaţiilor între Orient şi Occident.

Principalele drumuri comerciale ale perioadei medievale erau cele maritime, în special cele de pe Marea Mediterană, care a reprezentat pentru Imperiul Roman garantul unităţii politice şi economice1.

Un alt drum comercial în perioada evului mediu, a fost drumul care facea legătura între nordul flamand – oraşele Lille, Douai, Bruges, Arras şi St.Omer, ultimele două făcând parte din provincia Artois şi sudul Mediteranei, Italia nordică şi centrală.

Din 1277 a apărut un nou drum comercial, prin stramtoarea Gibraltar şi calea maritima a Atlanticului.

Toţi aceşti poli comerciali erau situaţi în zonele cele mai dezvoltate din punct de vedere agrar dar şi urban ale Europei de Apus2.

Alături de aceste puncte comerciale, în secolul XIII a apărut un nou pol comercial numit - Hansa germană, care a reprezentat fără îndoială un nou circuit comercial, făcând legătura între litoralul Mării Nordului şi Anglia, Ţările de Jos, Peninsula Scandinaviei şi Europa Centrala şi de Răsărit3.

Au fost şi drumuri pe uscat foarte importante, nu numai cele maritime, drumuri între Europa şi Orient, care s-au făcut după cucerirea mongolă a Asiei.

Au fost două drumuri comerciale care purtau denumirea de - drumul mongol .

Primul drum era controlat de statul mongol din Crimeea, cunoscut mai târziu sub denumirea de Hoarda de Aur iar al doilea drum era controlat de Ilhanatul iranian, statul mongol din Persia care stăpânea Irakul4.

Principalele mărfuri care se transportau erau în special ţesăturile, din constantinopol, Edessa, Alexandria, vinurile din Siria, uleiuri şi mirodenii, din

1 Henri Pirenne, „Oraşele evului mediu”, editura Dacia, Cluj, 2000, p. 252 Al. Platon, L. Rădvan, B. P Maleon, „ O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la Imperiul Roman Târziu la marile descoperiri geografice.” , Iaşi, 2010, p. 136 3 Idem, p. 1394 Idem, p. 137

Egipt în special papirusul. Pe lângă acestea, importante erau şi cerealele, lemnul şi fierul dar de o importanţă deosebită s-au bucurat şi blănurile, mătăsurile şi stofele în special cele din Spania.

Lemnul era foarte preţuit de lumea evului mediu, era întrebuinţat în construcţii, locuinţe, corăbii dar şi pentru mobilă.

Fierul era considerat un metal de lux, datorită faptului că se găsea greu, era întrebuinţat pentru confecţionarea armelor.

Principalul instrument al schimburilor îl reprezenta moneda, dată prin reforma monetară a lui Constantin, bazată pe solidus de aur – pentru spaţiul Imperiului Roman.

Imperiul Roman a avut de suferit datorită invaziilor, a francilor, germanilor, care încercau să pună stăpânire pe bazinul Mediteranei. Dar cu toate acestea, economia nu a avut de suferit foarte tare, dimpotriva importul şi exportul a cunoscut o oarecare creştere5.

S-au stabilit şi taxe de vamă – tonlieu – theloneum – un impozit stabilit de administraţia romană, de-a lungul drumurilor, în porturi şi la trecerea peste poduri.

Oraşele evului mediu care îşi desfăşurau activitatea în bazinul Mediteranei.

Oraşul Marsilia a fost considerat marele port al Galiei şi se numea portus – în limba administrativă a Imperiului Roman. Portus era locul permanent de comerţ, un centru de tranzit neîntrerupt.

Este un port important datorită faptului că aici se desfăşura o navigaţie activă, lega Marsilia de Constantinopol, Siria, Africa, Egipt, Spania, de unde proveneau principalele produse.

Activitatea economică se desfăşura în Marsilia, astfel comerţul Galiei se orienta în special către Mediterană.

În regatul Franc se practica şi comerţul cu sclavi, care nu a încetat să dispară până în secolul al IX - lea.

Comerţul Marsiliei scade pe la mijlocul secolului al IX – lea, când musulmanii înaintează în Mediterană.

5 Henri Pirenne, „Oraşele evului mediu”, editura Dacia, Cluj, 2000, p. 47

Astfel în secolul IX, Marsilia dar şi Provenţa – regiune bogată din Italia, sunht distruse din punct de vedere politic iar Mediterana nu mai reprezintă principala cale comercială între Orient şi Occident6.

Alte porturi importante din Galia au fost Narbone şi Arles.

Galia avea relaţii comerciale de importanţă mai restrânsă cu regiunile din Europa Centrală –Bavaria, Moravia de care era legată prin Rin şi Dunăre şi cu Italia prin pasurile Alpilor.

Schimbul de mărfuri între oraş şi sat, orăşenesc sau interprovincial, cu sare, cereale, vin, vite, metale, articole meşteşugăreşti, era făcut de producători direcţi fie prin mijlocirea negustorilor.

Aceşti negustori circulau pe vechile drumuri romane, mai ales prin fluviile Rin, Sena, Loara, Ron, Garona şi desfăceau produsele în bâlciuri, precum cel de la Saint – Denis, întemeiat în 635.

Principalele centre economice din Anglia în perioada medievală au fost Winchester, Boston şi Stanford.

Comerţul a reprezentat pentru toate oraşele evului mediu activitatea principală, fie că era făcut pe traseu maritim sau terestru.

Se poate observa că în evul mediu, oraşele au cunoscut o înflorire deosebită din punct de vedere econimic datorită comerţului.

6 Henri Pirenne, „Oraşele evului mediu”, editura Dacia, Cluj, 2000, p.56

Bibliografie

Al. Platon, L. Rădvan, B. P Maleon, „ O istorie a Europei de Apus în Evul

Mediu. De la Imperiul Roman Târziu la marile descoperiri geografice.” ,

Iaşi, 2010.

Henri Pirenne, „Oraşele evului mediu”, editura Dacia, Cluj, 2000

Istoria evului mediu, Chişinău, editura Lumina, 1992.

Coman Sandra, An 1, grupa B, Facultatea de Istorie.