CUPRINS

Capitolul I. Unele consideraţii privind proprietatea

Secţiunea I. Sensul juridic, noţiunea, conţinutul si caracterele juridice...................31.1. Consideraţii generale si terminologice.....................................................31.2. Sensul juridic al proprietăţii.....................................................................31.3. Noţiunea si conţinutul dreptului de proprietate........................................41.4. Caracterele dreptului de proprietate.........................................................51.5. Structura generală a dreptului de proprietate...........................................6

Secţiunea a II-a. Formele proprietăţii......................................................................61.1. Cadru legal...............................................................................................61.2. Definirea domeniului public....................................................................71.3. Proprietatea publică..................................................................................71.4. Proprietatea domenială privată.................................................................9

Secţiunea a III-a. Dreptul de proprietate privată...................................................111.1. Temei legal, definiţie, conţinut juridic, caractere juridice.....................111.2. Limite materiale, legale, judiciare, voluntare.........................................131.3. Regimul juridic al terenurilor si construcţiilor.......................................151.4. Rechiziţia, expropierea, confiscarea.......................................................221.5. Dezmembramintele dreptului de proprietate privată..............................221.6. Dobândirea drepturilor reale principale: hotărârea judecătoreasca,

ocupatiunea, tradiţiunea, accesiunea, uzucapiunea.................................24

Capitolul II. Fondul funciar al României

Secţiunea I. Conceptul de fond funciar si categoriile de folosinţă ale terenurilor. 341.1. Noţiunea de fond funciar........................................................................341.2. Clasificarea terenurilor...........................................................................341.3. Terenurile, resurse funciare....................................................................38

Secţiunea a II-a. Regimul juridic al unor categorii de terenuri supuse reglementării legii fondului funciar nr. 18/1991....................................................41

1.1. Cadru legal.............................................................................................411.2. Terenuri domeniu public........................................................................421.3. Terenuri agricole proprietate publică.....................................................431.4. Terenuri agricole care au regimul juridic al proprietăţii private a statului sau a unităţilor administrativ- teritoriale, a altor persoane juridice ori a persoanelor fizice..........................................................................................461.5. Principalele modificări şi completări aduse Legii fondului funciar nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997..................................................................48

1

Capitolul III. Dobândirea proprietăţii private asupra terenurilor potrivit legii fondului funciar

Secţiunea I. Aspecte introductive...........................................................................511.1. Concept, forme.......................................................................................511.2. Unele consideraţii privind reconstituirea si constituirea dreptului de proprietate privată.........................................................................................531.3. Categorii de persoane care au vocaţie sa li se reconstituie sau constituie dreptul de proprietate privată.......................................................................55

Secţiunea a II-a. Obiectul stabilirii dreptului de proprietate..................................621.1. Terenuri agricole care pot face obiectul stabilirii dreptului de proprietate din patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie..........................621.2. Principalele acte normative prin care unele terenuri au fost preluate in patrimoniul cooperativelor de producţie.......................................................641.3. Comasarea unor terenuri. Efecte juridice...............................................681.4. Terenuri proprietate de stat sau proprietate privată a statului care au făcut si pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate...................70

Secţiunea a III-a. Procedura constituirii şi reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.......................................................................................72

1.1. Cadru legal.............................................................................................721.2. Sesizarea comisiei locale........................................................................721.3. Cererea de reconstituire..........................................................................721.4. Înregistrarea cererii................................................................................771.5. Termenul de sesizare a comisiei locale..................................................771.6. Efecte juridice........................................................................................78

Bibliografie............................................................................................................79

2

Capitolul I. UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND PROPRIETATEA

Secţiunea I. Sensul juridic, noţiunea, conţinutul şi caracterele juridice

1.1. CONSIDERAŢII GENERALE ŞI TERMINOLOGICE

Pentru a fi în măsură să tratăm dreptul de proprietate asupra terenurilor, în special, conţinutul material, natura juridică, regimul juridic şi caracterele acestuia este necesar să prezentăm câteva consideraţii privind regimul juridic general al proprietăţii in România.

Aceasta întrucât terenurile de orice fel, inclusiv terenurile agricole sunt, în înţelesul dispoziţiilor de drept comun - Codul Civil- lucruri sau bunuri, în înţelesul unor legi special - Legea nr. 213/1998 - bunuri iar în înţelesul Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, imobile. Bineînţeles, într-un capitol separat voi identifica şi trata în mod corespunzător, terenurile ce constituie, în baza unor legi special, cum sunt Legea nr. 18/1991, Legea nr. 213/1998 şi altele, proprietate public, proprietate domeniala privată a statului şi a unităţilor administrativ- teritoriale şi proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice.

După un autor1 proprietatea dă expresie accesului suprem al omului - luat individual sau în colectivitate - la însuşirea bunurilor naturale sau create prin activitatea umană.

Economic, proprietatea reprezintă o apropriaţiune, iar juridic un drept de proprietate, cu atributele cunoscute: posesie, folosinţă şi dispoziţie (materială şi juridică).

Un alt autor2 , referindu-se la conţinutul proprietăţii, arată că aceasta este, atât în sens economic, cât şi juridic, expresia supremă a accesului oamenilor la posesia, folosinţa şi dispoziţia bunurilor. Regimul proprietăţii este diversificat şi nuanţat nu numai în funcţie de natura bunurilor obiect al aproprierii, ci şi de scopul şi modul utilizării bunurilor, precum şi de calitatea titularilor3.

Ca terminologie, termenul de proprietate şi cel de drept de proprietate sunt sinonime, iar termenul de proprietate privată poate fi folosit şi în înţeles de categorie economică, deci în sensul său economic.

1.2. SENSUL JURIDIC AL PROPRIETĂŢII

Termenul de proprietate are sensuri deosebite. Ele îşi au temeiul în dispoziţiile legale. Astfel, acesta poate fi în înţeles larg, când se aplică tuturor drepturilor -proprietatea imobiliară, mobiliară, unei creanţe, incorporală şi un înţeles restrâns, şi anume cum ar fi proprietatea corporală - asupra lucrurilor corporale, mobile şi imobile, ca drept real exclusiv, absolut şi perpetuu.

Termenul de proprietate mai poate avea şi sensul de obiect al dreptului de proprietate. Cu privire la tratamentul juridic al proprietăţii, un autor face o remarcă deosebită, şi anume: „...dintre toate instituţiile dreptului, proprietatea nu numai că este instituţia fundamentală, ci şi instituţia cea mai nobilă".1 Constantin Oprişan, Studii de drept românesc, nr. 1/1995, Editura Academiei Române, pag. 12 Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,

pag. 313 Ibidem

3

1.3. NOŢIUNEA (DEFINIŢIA) ŞI CONŢINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE

Definiţia proprietăţii este dată de art. 480 din Codul civil, astfel: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege".

Un autor, la a cărui opinie ne alăturăm, arată că definiţia dată proprietăţii de Codul civil este incompletă, precizând însă că „pentru formularea oricărei alte definiţii este necesar să se pornească de la conţinutul juridic al dreptului de proprietate alcătuit din suma de atribute recunoscute proprietarului"4.

Din conţinutul definiţiei rezultă că dreptul de proprietate este definit prin atributele sale (care nu toate se arată explicit în text), şi anume:

a) dreptul de a poseda şi întrebuinţa (de „a se bucura") lucru (bun) potrivit naturii şi destinaţiei sale (jus utendi);

b) dreptul de a-i culege fructele (jusfruendi);c) dreptul de a dispune de lucru (bun), (jus abutendi).

În legătură cu dreptul de dispoziţie, art. 475 alin. 1 din Codul civil prevede că oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi, iar la art. 481 se prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Tot astfel, în legătură cu „cedarea proprietăţii" este şi art. 41 slin. 3 din Constituţie care prevede că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Proprietarul este îndreptăţit să posede şi să folosească bunul potrivit destinaţiei economice şi sociale a acestuia, să-şi însuşească produsele, fructele şi veniturile şi să dispună de bun prin fapte materiale sau acte juridice, în condiţiile stabilite de lege, potrivit normelor de convieţuire socială şi în concordantă cu interesele societăţii.

Tot ceea ce un bun produce periodic, fără a-i consuma substanţa, constituie fructe. Celelalte sunt producte, iar sumele de bani cuvenite persoanei căreia îi aparţine un anumit bun, ca echivalent al folosirii acesteia de către o altă persoană, reprezintă venituri.

Dreptul de proprietate este dreptul real „cel mai deplin", deoarece este singurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.

Conţinutul atributelor dreptului de proprietate au fost unanim definite în doctrină, iar un autor5 le defineşte astfel:

Posesia constă în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine în materialitatea sa, comportându-se faţă de ceilalţi ca fiind titularul dreptului de proprietate.

Folosinţa conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa bunul său, culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce, în legătură cu atributul de dispoziţie, acesta este alcătuit din dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de dispoziţie juridică. Dreptul de dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanţa bunului, adică de a-1 transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementărilor in vigoare.

4 Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 44

5 Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 36

4

Dispoziţia juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a înstrăina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau mortis causa, şi de a-1 greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii, în favoarea altor persoane, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.

1.4. CARACTERELE DREPTULUI DE PROPRIETATE

Din dispoziţiile Codului civil, ale Constituţiei şi a altor norme de drept, rezultă că dreptul de proprietate are următoarele caractere:

a) este un drept absolut şi inviolabil, în care sens el este recunoscut titularului în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi; deci:

b) este opozabil tuturor (erga omnes);c) este nelimitat, neîngrădit, dar el se exercită conform art. 480 din Codul

civil în limitele determinate de legi, iar conform art. 41, pct. 1 din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Aşadar, în conţinutul său, dreptul de proprietate nu este absolut, ci dimpotrivă este limitat şi îngrădit, dar numai potrivit legii.

Prin caracterul absolut al dreptului de proprietate „trebuie să se înţeleagă că titularul are puterea de a-i trage toate foloasele, de a avea toată utilitatea pe care o poate conferi şi de a săvârşi toate actele juridice care răspund interesului său, dar în limitele legii, iar proprietarul este îndreptăţit să ceară tuturor celorlalte persoane să-i respecte dreptul său, după cum şi el este obligat să respecte dreptul de proprietate al celorlalte persoane"6.

Caracterul său deplin şi absolut este întărit de prevederile art. 135 pct. 6 din Constituţie care prevede că „proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă". b) este un drept exclusiv, in sensul că titularul exercita singur toate atributele dreptului de proprietate. Legea însă, poate să limiteze caracterul exclusiv al proprietăţii, în cazul când se constituie dezmembrăminte ale proprietăţii. Astfel, de exemplu, sunt şi servituţile pozitive, legale, convenţionale sau judiciare.c) este un drept perpetuu, întrucât: este nelimitat în timp, el nu se pierde prin moartea titularului său, nu se stinge prin neîntrebuinţarea titularului său şi, în caz de înstrăinare, reapare în patrimoniul dobânditorului. Este şi un drept transmisibil, întrucât dreptul de proprietate se transmite prin acte juridice între vii şi pentru cauză de moarte. 6) limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (art. 480 din Codul civil, art. 41, pct. 1 din Constituţie):

În contextul celor prezentate şi faţă de opiniile şi precizările făcute, putem da o definiţie dreptului de proprietate, achiesând la cea dată de un reputat civilist7: „dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare".

6 Ion Filipescu, Dreptul civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag. 80

7 Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 35

5

1.5. STRUCTURA GENERALĂ A DREPTULUI DE PROPRIETATE

Dreptul de proprietate poate fi structurat după unele criterii8:1) După subiectele dreptului: dreptul de proprietate al persoanelor fizice;

dreptul de proprietate al persoanelor juridice.2) După metodele de dobândire: dreptul de proprietate dobândit prin acte

juridice şi dreptul de proprietate dobândit prin fapte juridice; dreptul de proprietate dobândit prin acte între vii - inter vivos - şi dreptul de proprietate dobândit pentru cauză de moarte - mortis causa; dreptul de proprietate dobândit prin moduri originare de dobândire a proprietăţii şi dreptul de proprietate derivată, dobândit prin acte juridice translative de proprietate.

3) După cum dreptul de proprietate este sau nu este afectat de modalităţi, el poate fi: drept de proprietate pur şi simplu, care are ca titular exclusiv o singură persoană asupra unuia şi aceluiaşi bun şi este dobândit de către proprietarul actual în mod sigur şi ireversibil; drept de proprietate afectat de modalităţi, care poate fi drept de proprietate comună, drept de proprietate rezolubilă sau revocabilă şi drept de proprietate anulabilă.

4) După regimul său juridic, el poate fi: drept de proprietate publică; drept de proprietate privată.

Aceste două forme ale dreptului de proprietate sunt consacrate expres în art. 135, pct. 2 din Constituţie, unde se prevede: "proprietatea este publică sau privată".

Secţiunea II. Formele proprietăţii

1.1. CADRUL LEGAL

Prin Constituţia României din 21 noiembrie 1991 se consacră în art. 135 pct. 2, două forme ale proprietăţii: publică şi privată.

La art. 135 pct. 3 se prevede că proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Este de relevat că textul art. 135 nu defineşte şi nu arată conţinutul proprietăţii private. Din analiza textului şi a faptului că bunurile proprietate publică sunt definite şi că însăşi Constituţia recunoaşte două forme de proprietate, rezultă că proprietatea care nu este publică, este privată. Proprietatea privată este acea care aparţine particularilor - persoane fizice ori persoane juridice, inclusiv statului ca persoană juridică, juridică civilă. O reglementare similară, dar mai completă, este dată şi de ari. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în sensul că „dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public."

8 Idem, op. cit., pag. 51

6

1.2. DEFINIREA DOMENIULUI PUBLIC

Art.3, din Legea nr. 213/1998 foloseşte, sintagma „domeniu public". Prin domeniul public, în sens larg înţelegem toate bunurile care sunt obiect ale dreptului de proprietate publică.

Un autor9 spune că unele bunuri proprietate publică pot face parte din domeniul public, în sensul larg al cuvântului, datorită importanţei lor pentru întreaga societate, cum sunt: bisericile, catedralele, alte lăcaşuri de cult, bunurile din patrimoniul cultural naţional.

În sens restrâns însă, prin „domeniu public" înţelegem numai bunurile care alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. în acest sens, se poate vorbi de domeniu public al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.

Dreptul de proprietate publică conferă titularului său accesul la fructele civile şi naturale ale bunului public, când natura acestuia permite, precum şi folosirea dependinţelor domeniului public, prin formele specifice de utilizare, prevăzute de lege.

1.3. PROPRIETATEA PUBLICĂ

Proprietatea publică priveşte domeniul public. Consacrând-o în mod expres, Constituţia (art. 135) face inutilă orice controversă asupra naturii juridice a dreptului asupra proprietăţii publice.

Astfel, la alin. 2 al art. 135 se prevede că proprietatea este publică sau privată, iar la alin. 3 că proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.

La alin. 4 se definesc bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi anume: căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea care pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, rezervele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege.

Proprietatea publică este o categorie specială a proprietăţii, supuse unui regim administrativ, dar beneficiind, evident, în anumite limite, de dispoziţiile prin care se ocroteşte dreptul de proprietate în general.

Dreptul de proprietate publică conferă titularului său accesul la fructele civile şi naturale ale bunului public, când natura acestuia permite, precum şi folosirea dependinţelor domeniului public, prin formele specifice de utilizare, prevăzute de lege.

Aşa cum am arătat, Constituţia nu defineşte proprietatea privată.

Delimitarea proprietăţii publice domeniale de proprietatea privată. O chestiune importantă, dar nu mai puţin dificilă, este aceea a criteriilor după care urmează a defini (şi delimita) proprietatea publică în raport, atât de proprietatea privată (domenială) a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi faţă de proprietatea privata a persoanelor fizice sau juridice (de drept comun).

În raport de proprietatea privată (domenială), delimitarea este relativă şi graduală, iar faţă de proprietatea privată (de drept comun) este mai clară, fiind

9 A. Iorgovan, Drept administrativ. Tratament elementar, vol. III, Editura Proarcadia, Bucureşti, 1993, pag 33-40.

7

necesar să scoatem în evidenţă, în această ordine de idei, principiul conform căruia, pe de o parte, un bun proprietate publică poate fi trecut în proprietatea domenială privată şi invers, iar, pe de altă parte, că şi un bun proprietate privată, prin expropriere, poate deveni proprietate publică.

nor asemenea locuinţe (art. 35 alin. 2-5);ş) titularii dreptului de folosinţă, în cazul aplicării prevederilor art. 30 din

Legea nr. 8/1974, precum şi în cazul foştilor proprietari sa: I moştenitorilor acestora pentru terenurile neafectate de detalii de sistematizare, aflate în administrarea primăriilor actualmente consilii locale) considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966;

t) persoanele ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al |6r legi speciale, altele decât cele de expropriere şi care s-au aflat şi se află în administrarea societăţilor comerciale înfiinţate, în baza Legii nr. 15/1990, din fostele unităţi agricole de stat, precum şi moştenitorii acestora, cărora li se stabileşte dreptul în acţiuni (art. 36);

ţ) foştii proprietari sau moştenitorii acestora, pentru restituirea terenurilor agricole, fără construcţii, instalaţii sau amenajări de interes public, intrate în proprietatea statului şi în administrarea primăriilor, actualmente consiliilor locale (art. 37 alin. 1);

Pentru persoanele fizice şi persoanele juridice prevăzute la lit. a-p s-a emis şi se emite, potrivit prevederilor Legii fondului funciar, titlu de proprietate.

Pentru persoanele prevăzute la lit. r-ţ au fost emise, potrivit prevederilor Legii fondului funciar, iniţial decizii (art. 93), iar ulterior ordine ale prefectului care constituie acte (titluri) de proprietate (în lege se prevede „decizii', dar conform Legii nr. 69/1991, adoptată ulterior Legii nr. 18/1991, prefectul emite ordine, şi nu decizii).

2. Prin constituire10

a) persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorii celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 (art. 14 alin. 5);

b) membri cooperatori activi care nu au adus teren in cooperativă sau au adus teren mai puţin de 5000 mp, precum şi celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativă sau în asociaţii intercooperatiste (art. 18 alin. 1);

c) persoanele care au fost deportate şi nu au beneficiat de prevederile art. 13-15 din –Legea nr. 18/1991 (art. 18 alin. 2);

d) familiile care locuiesc în localităţile cu excedent de suprafaţă agricolă sau, după caz, cele care nu locuiesc în aceste localităţi, dar nu au terenuri agricole sau au „pământ puţin" 20 alin. 1 şi 2);

e) familiile tinere de ţărani care provin din mediul agricol montan, din resursele de teren administrarea primăriilor (actualmente consilii locale) (art. 39 alin. 1). Prin Legea nr. 169/199711 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a fost reglementată posibilitatea unor categorii de persoane să solicite aferente de teren agricol şi cu destinaţie forestieră faţă de limita maximă stabilită în Legea nr. 18/1991 şi au fost introduse noi categorii de persoane fizice şi persoane juridice care pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate, inclusiv

10 Stelian Marinescu, Tratat de dreptul medicului, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 13011 V Tereza, Legile fondului funciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag 150

8

cetăţenii .români cu domiciliul în străinătate. Legea nr. 169/1997 nu cuprinde prevederi privind restituirea efectivă a terenurilor.

Potrivit Legii nr. 1/2000.12

1. Pentru terenuri agricole:a) persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. 1 din Legea fondului funciar nr.

13/1991, republicată, pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată în orice mod de aceasta, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat (art. 3 alin. 1);

b) persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeţei de teren agricol de până la 10 ha de familie şi li s-a aplicat cota de reducere potrivit legii, iar aceasta cota a depăşit procentul de 5% (art. 5);158

c) persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar la societăţile comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 8/1991, nemodificată, cărora li se restituie în natură suprafeţe cu destinaţie agricolă sau piscicolă de aceeaşi calitate (art. 8);

d) persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de creanţă la institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi la regiile autonome cu profil agricol sau la societăţile naţionale cu profil agricol, potrivit prevederilor Legii nr. 46/1992, cărora li se restituie suprafeţele de teren agricol (art. 10); ) persoanele fizice prevăzute la art. 37 şi 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, - publicată, cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar; persoanele fizice cărora li s-au stabilit drepturi la institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, la regiile autonome şi la societăţile naţionale cu profil agricol, în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/1992, precum şi persoanele fizice care au calitatea de locator, conform art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, cu .modificările şi completările ulterioare, li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile agricole şi pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha şi cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat (art. 15 alin. 1);

f) persoanele fizice prevăzute la art. 39 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 şi al oricăror acte normative de expropriere, sau, după caz, moştenitorii acestora, li se reconstituie dreptul de proprietate în natură, în limita suprafeţei de teren trecute în proprietatea statului, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, din suprafeţele de teren aflate în patrimoniul societăţilor comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau al altor societăţi comerciale care au în patrimoniu terenuri agricole ori, după caz, aflate în administrarea regiilor autonome şi a societăţilor naţionale cu profil agricol (art. 16 alin. 1);

g) organele reprezentative ale unităţilor de cult, constituite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru suprafeţele de teren agricol din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, astfel: centre eparhiale, până la 100 ha; protoierii, până la 50 ha; mănăstiri şi chituri, până la 50 ha; parohii şi filii, până la 10 ha (art. 23 alin. 1);

12 B. Constantin, Regimul juridic al fondului funciar, Editura Jus R.B.A., Bucureşti, 1995, pag. 133

9

h) liceele cu profil agricol sau silvic şi instituţiile publice de ocrotire a copiilor, care nu î primit teren agricol până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li se restituie suprafeţele de teren pe care le-au avut în proprietate (art. 23 alin. 3);

i) persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, cu ia aplicării Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea Ie-a fost anulată, li se constituie dreptul de proprietate în limita suprafeţelor disponibile;

j) persoanele fizice ale căror terenuri au intrat în componenţa fostelor cooperative agricole de producţie şi, ca urmare a comasărilor, nu au primit drept de proprietate în Jitiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 li se reconstituie dreptul de proprietate în nr. 46/1992, precum şi persoanele fizice care au calitatea de locator, conform art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările şi completările ulterioare, li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile agricole şi pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha şi cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat (art. 15 alin. 1);

f) persoanele fizice prevăzute la art. 39 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 şi al oricăror acte normative de expropriere, sau, după caz, moştenitorii acestora, li se reconstituie dreptul de proprietate în natură, în limita suprafeţei de teren trecute în proprietatea statului, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar de posedat, din suprafeţele de teren aflate în patrimoniul societăţilor comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau al altor societăţi comerciale care au în patrimoniu terenuri agricole ori, după caz, aflate în administrarea regiilor autonome şi a societăţilor naţionale cu profil agricol (art. 16 alin. 1);

g) organele reprezentative ale unităţilor de cult, constituite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru suprafeţele de teren agricol din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, astfel: centre eparhiale, până la 100 ha; protoierii, până la 50 ha; mănăstiri şi hituri, până la 50 ha; parohii şi filii, până la 10 ha (art. 23 alin. 1);

h) liceele cu profil agricol sau silvic şi instituţiile publice de ocrotire a copiilor, care nu primit teren agricol până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li se restituie suprafeţele de teren pe care le-au avut în proprietate (art. 23 alin. 3);

i) persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, cu ocazia aplicării Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, li se reconstituie dreptul de proprietate în limita suprafeţelor disponibile;

j) persoanele fizice ale căror terenuri au intrat în componenţa fostelor cooperative agricole de producţie şi, ca urmare a comasărilor, nu au primit drept de proprietate în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 li se reconstituie dreptul de proprietate în dispoziţiile sus-amintite se relevă faptul că domeniul public, respectiv cel privat, este absolut distinct de ceea ce, în termenii dreptului civil, se înţelege prin dreptul de proprietate al persoanelor fizice sau juridice, alte decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, chiar dacă domeniul privat al acestora este supus, in genere, dispoziţiilor dreptului comun.

Dar distincţia (delimitarea) clară, în opinia noastră, între domeniul public

10

şi domeniul privat, în legătură cu bunurile ce alcătuiesc aceste domenii este consacrată de legea în materie, şi anume Legea nr. 213/1998 a proprietăţii publice şi regimul juridic al acesteia. Pe de altă parte, aceeaşi lege consacră şi noţiunile de domeniu public al statului, (art. 3, alin. 1), domeniul public al judeţelor (art. 3, alin. 2), domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor (art. 3, alin. 3) şi domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale (art. 3, alin. 4).

Astfel, la art. 3 alin. 1 se prevede că „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 , alin. 4 din Constituţie, din cele stabilite în Anexa care face parte integrantă din prezenta lege (Anexa la Legea nr.213/1998) şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege", iar la alin. 2 că „domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4 din Constituţie, din cele prevăzute la pct. 1 din Anexă (Anexa la Legea nr.213/1998) precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare de lege."

La alin. 3 al art. 3 se prevede că „domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunuri prevăzute la pct. 11 din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional", iar la alin. 4 că „domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

e) comunele, oraşele şi municipiile, care au deţinut în proprietate terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, fâneţe şi păşuni împădurite, redobândesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atestă suprafeţele solicitate (art. 29 alin. 4).în cazul cererilor formulate de consiliile locale, actele de reconstituire a dreptului de proprietate şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele comunei, oraşului sau al municipiului, ca persoane juridice, iar titlul se va înmâna primarului (art. 29 alin. 5).

Terenuri construite.13

Persoanele fizice sau moştenitorii acestora, pentru terenurile fără construcţii neafectate de lucrări de investiţii aprobate potrivit legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate, distruse şi nu mai prezintă nici o valoare de întrebuinţare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donaţie, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi ale altor acte normative speciale (art. 34).

Reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut şi are loc în continuare, conform Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, pentru persoanele fizice şi persoanele juridice, care au deţinut în proprietate terenuri agricole sau terenuri cu destinaţie forestieră.

Modalităţi de reconstituire14 în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut diferit, astfel:

a) prin atribuirea în natură persoanelor fizice şi persoanelor juridice a terenurilor agricole din patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie;

13 Stelian Marinescu, Tratat de dreptul medicului, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 13314 Stelian Marinescu, Tratat de dreptul medicului, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 137

11

b) prin restituire, în natură, în cazul terenurilor agricole care se aflau la data de 1 ianuarie 1990, în proprietatea statului şi în administrarea consiliilor locale;

c) prin atribuire efectivă în natură a terenurilor cu destinaţie forestieră;d) prin stabilirea calităţii de acţionar , în cazul persoanelor fizice ale

căror terenuri au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale şi se aflau la data de 1 ianuarie 1990 şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în administrarea (exploatarea) fostelor unităţi agricole de stat, care s-au reorganizat în societăţi comerciale pe acţiuni cu profil agricol.

Această modalitate de stabilire a dreptului de proprietate prin acţiuni constituie o formă sui generis şi chiar atipică (vom prezenta la acest capitol unele consideraţii în legătură cu această modalitate).

În cazul constituirii dreptului de proprietate, aceasta s-a făcut numai prin atribuirea efectivă de terenuri agricole, bineînţeles în baza şi în condiţiile prevăzute de lege.

Consideraţii privind stabilirea calităţii de acţionar.15 Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole pentru persoanele fizice, în acţiuni, aşa cum am prezentat, constituie o formă sui generis. Cu toate că aceasta a apărut ca fiind neconformă cu unele principii de drept, ea s-a realizat, „ex ratione legis".

Astfel, Legea nr. 18/1991, reglementează la art. 36 situaţia terenurilor agricole care au fost trecute în proprietatea statului ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere şi care se aflau în administrarea fostelor unităţi agricole de stat, reorganizate în societăţi comerciale agricole pe acţiuni conform prevederilor Legii nr. 15/1990 privind societăţile comerciale. Proprietarii acestor terenuri trecute în proprietatea statului sau, după caz, moştenitorii lor, au devenit acţionari, la cerere, la societăţile agricole înfiinţate.16

Calitatea de acţionar persoană fizică potrivit prevederilor art. 36 din lege s-a stabilit în baza hotărârii comisiei judeţene, prin ordin al prefectului şi are anumite trăsături specifice diferite faţă de calitatea de acţionar reglementată de dreptul comun (Legea nr. 31/1990).în cazul persoanelor fizice - acţionari în condiţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, există o relaţie directă între acţionar şi suprafaţa de teren pentru care i s-a stabilit calitatea de acţionar. De aceea, acţionarul persoană fizică este legat nemijlocit de dreptul său de creanţă care rezidă în existenţa terenului agricol, teren deţinut însă de societatea comercială pe acţiuni la care este acţionar. Tocmai de aceea, ca să prezentăm numai un exemplu, schimbul de active, cesionarea sau vânzarea acestora unor persoane fizice sau juridice nu a fost şi nu este posibil, astfel de operaţiuni fiind nelegale. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât societăţile comerciale cu profil agricol nu au emis astfel de acţiuni la valoarea de patrimoniu cuprinsă în decizia (ordinul) prefectului.

Voi releva aici că legiuitorul17, în afara dreptului de creanţă, nu a reglementat nici o procedură specială în materie, având în vedere, pe de o parte, situaţia juridică a terenului agricol pentru care persoanei fizice i s-a stabilit calitatea de acţionar, care trebuia clarificată, iar, pe de altă parte, faptul că astfel de terenuri, prin reglementări ulterioare, urmau să se restituie în natură acestor persoane

15 Daniela Marinescu, Tratat de dreptul medicului ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 34016 V Tereza, Legile fondului funciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag 12017 V Tereza, Legile fondului funciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag 122

12

fizice.Conform prevederilor Legii nr. 48/1994 privind stabilirea unor drepturi în

favoarea persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, aceste persoane au, în calitatea lor de acţionari, numai drepturi de creanţă (în produse agricole sau echivalentul în bani a unor cantităţi de produse agricole stabilite prin lege).în lipsă de alte reglementări, acţionarul persoană fizică, nu a avut şi nici nu are alte drepturi reale asupra terenului pentru care, prin decizie sau ordin, i s-a stabilit calitatea de acţionar în suprafaţă şi cu valoarea de patrimoniu.

Cu alte cuvinte, în înţelesul legii166, acţionarul nu a avut şi nu are încă asupra terenului un drept efectiv de proprietate şi nu poate să-şi exercite în prezent cele trei atribute ale dreptului de proprietate: jus utendi, jus fruendi şi jus abutendi.

Prin art. 38 din Legea nr. 18/1991, s-a admis însă că, persoanelor fizice care au calitatea de acţionar, la cerere, să li se reconstituie şi în natură dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de stat, dar în limita maximă a 5.000 mp de familie.167

Cu alte cuvinte este vorba de o reconstituire, care se face prin act administrativ.

13

Secţiunea a II- a. Obiectul stabilirii dreptului de proprietate

1.1. TERENURI AGRICOLE CARE POT FACE OBIECTUL STABILIRII DREPTULUI DE PROPRIETATE DIN PATRIMONIUL FOSTELOR COOPERATIVE AGRICOLE DE PRODUCŢIE

Întrucât obiect al reconstituirii şi constituirii dreptului de proprietate l-au făcut, în principal, terenurile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, şi încă mai sunt controverse în materie, se impune să precizăm modalităţile de formare a patrimoniului cooperativei, în special cu privire la cele preluate prin efectul şi în baza unor legi speciale, fără nici un titlu sau în orice alt mod.

Vom menţiona că în legătură cu termenul de patrimoniu, avem în vedere circumscrierea lui la terenuri agricole, cu drepturile şi obligaţiile patrimoniale ce derivă din acestea, şi nu la alte terenuri aduse în cooperativă sau preluate în orice mod de aceasta.

Am avut însă în vedere în tratarea problematicii şi doctrina juridică cu privire la cele două moduri de abordare a drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale unei persoane168, în cazul nostru persoană juridică; primul mod, fiecare drept şi fiecare obligaţie aparţinând unei persoane - subiect de drept, făcându-se abstracţie de orice legătură cu celelalte drepturi şi obligaţii ale aceleaşi persoane, ut singuli şi al doilea mod, drepturile şi obligaţiile ca o universalitate juridică aparţinând unei persoane, făcând abstracţie de individualitatea fiecărui drept şi obligaţii în parte.

Patrimoniul C.A.P., în înţelesul şi in aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, este format din 4 categorii de terenuri, astfel:

1 - terenuri aduse în C.A.P. de către membrii cooperatori;2 - terenuri preluate de C.A.P. prin efectul şi în baza unor legi speciale;3 - terenuri preluate fără nici un titlu sau în orice alt mod de către

cooperativă;4 - terenuri proprietatea statului aflate în exploatarea C.A.P. Toate

aceste categorii de terenuri sunt considerate în patrimoniul C.A.P., dacă au fost deţinute de aceasta la 1 ianuarie 1990 şi erau înscrise ca atare în registrul de evidenţă al cadastrului funciar sau în registrul agricol.

Fundamentul juridic al terenurilor ce constituie patrimoniul C.A.P. şi care pot face obiectul stabilirii dreptului de proprietate îl constituie prevederile art. 8, art. 10 şi art. 30 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată.

Formarea patrimonului C.A.P.169

In gospodăria agricolă colectivă (G.A.C), la intrare, persoanele fizice au adus în patrimoniul acesteia potrivit statutului-model, aprobat prin H.C.M. nr. 1650/1953, în primul rând, pământul, în accepţiune juridică, terenuri agricole. Prin aceasta, aplicând principiul liberului consimţământ, terenurile agricole au devenit proprietatea G.A.C.

Suprafeţele de teren aduse în G.A.C. se comasau, potrivit art.6 din statutul-model, constituind suprafaţa totală a G.A.C. care, potrivit unor prevederi din acelaşi statut, nu putea fi micşorată în nici un fel.18

18 I. Grigore Sion, Instituţii de drept şi legislaţie funciar – cadastrală. Partea generală, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2003, pag. 210

14

De regulă prohibită, înstrăinarea terenurilor aduse în G.A.C. era posibilă în următoarele cazuri:19

1) când un ţăran colectivist ieşea din G.A.C., caz în care primea o suprafaţă de teren egală cu aceea cu care a intrat, în afara perimetrului comasat (schimb forţat);

2) în cazul operaţiunilor de organizare a teritoriului când G.A.C. putea să schimbe terenuri cu terenurile aparţinând altor titulari, situaţie în care terenurile preluate luau locul şi situaţia juridică, prin subrogare reală cu titlu particular, a terenurilor ce au făcut obiectul schimbului.

Terenurile din patrimoniul G.A.C. nu puteau fi dobândite de alte persoane şi nu puteau fi urmărite de creditori, iar terenurile aferente casei de locuit, anexelor gospodăreşti, curţii şi grădinii nu se aduceau în GA.C. (art. 5 din Statutul-model al GA.C).

În afară de suprafaţa ocupată de construcţii, fiecare gospodărie individuală rămânea însă cu o suprafaţă de teren definit ca grădină sau livadă, în suprafaţă de 20-30 de ari (2.000 - 3.000 mp).

In ambele cazuri, titularii, cu denumirea generică de „gospodărie individuală" aveau un drept de folosinţă. Ulterior, în anul 1956, prin modificarea statutului-model, s-a stabilit că terenurile ocupate de casă şi de anexele gospodăreşti, precum şi curtea (fără a se menţiona suprafaţa acestora), rămân în proprietatea personală a fiecărei gospodării individuale (impropriu pentru că proprietatea aparţinea unor persoane fizice şi nu gospodăriei).

Prin statute şi acte normative adoptate ulterior, suprafaţa de teren care rămânea în proprietatea personală a fost diminuată succesiv de la 15 ari (1.500 mp), la 8 ari (800 mp), la 4 ari (400 mp), iar din 1974 la 250 mp, conform legilor nr. 58 şi nr. 59/1974.

Iniţial, în cooperativa agricolă de producţie (CAP), care funcţiona în paralel cu gospodăria agricolă colectivă (GAC), membri cooperatori aduceau numai în folosinţă terenurile care le aparţineau. Nu se aduceau în cooperativă terenul pe care se afla casa de locuit şi construcţiile gospodăreşti, curtea, precum şi o suprafaţă de teren de 20-30 de ari, care rămânea ca lot personal al gospodăriei cooperatorilor.

Spre deosebire de G.A.C., în cazul CAP., terenul agricol (pământul) rămânea în continuare în proprietatea cooperatorului. Deşi, legal, dreptul de proprietate (nuda proprietate) putea fi transmis prin succesiune legală sau testamentară ori prin donaţie (de vânzare nu se putea vorbi în acea perioadă), odată cu intrarea în CAP. s-au născut raporturi juridice complexe, cel mai important fiind acela că dreptul de folosinţă al CAP. asupra terenurilor care, de asemenea, se comasau, devenea inalienabil şi, prin urmare, nu putea fi înstrăinat şi nu putea face obiectul vreunei urmăriri sau executări silite din partea creditorilor.

Aşadar, cu privire la dreptul de proprietate, este de relevat faptul că, prin comasare, dreptul de dispoziţie materială şi juridică era limitat sau chiar blocat.

Întovărăşirea agricolă, privită ca o formă inferioară de cooperare agricolă presupunea ca fiecare persoană fizică să-şi păstreze dreptul de proprietate particulară asupra terenului înscris în întovărăşire. Cu toate acestea, se realiza şi comasarea parcelelor aduse în întovărăşire.

Persoana fizică, având calitatea de întovărăşit putea dispune prin acte între vii, cu titlu oneros şi gratuit, numai în favoarea întovărăşirii sau a altui întovărăşit, bazându-se pe raţiunea că folosinţa (exploatarea) terenului agricol aparţinea

19 F. Scrieciu, Tratat teoretic şi practic de drept funciar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag. 160

15

întovărăşirii.Ulterior, în anul 1962 după aprecierea că în România cooperativizarea s-a

încheiat, fostele gospodării agricole colective au devenit cooperative agricole de producţie, aplicându-li-se regimul juridic al gospodăriei agricole colective cu privire la terenurile agricole ca şi celorlalte bunuri aduse de membri cooperatori în patrimoniul acesteia, adică au fost considerate proprietatea cooperativei.

Consideraţii cu privire ia „actele normative speciale" privind preluarea de către C.A.P. a unor terenuri.20 în ceea ce priveşte terenurile preluate în patrimoniul C.A.P.,

Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, ca şi cea republicată după modificare şi completare, nu face nici o distincţie cu privire la temeiul juridic în baza căruia acestea au fost preluate sau la nivelul actului normativ, ci numai menţiunea „acte normative speciale", în acest caz, poate fi vorba de orice act normativ, indiferent de nivelul şi de felul lui (lege, decret, hotărâre sau dispoziţie a Consiliului de Miniştri, poate chiar şi ordine emise în baza şi în executarea unor legi sau hotărâri ale Consiliului de Miniştri, în materie). Legiuitorul a avut în vedere, după cum vom vedea, inclusiv legile de expropriere, adică Legea nr. 187/1945 şi Decretul nr. 83/1949.

Argumentul nostru se fundamentează pe cel puţin două raţiuni: a) acolo unde legiuitorul a dorit să limiteze sau să condiţioneze, referitor la „expropriere", a făcut-o în mod expres. De exemplu, la art. 36 din Legea nr. 18/1991 se prevede că „persoanele ale căror terenuri au fost trecute în proprietatea statului ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere." devin, la cerere, acţionari;

La art. 8 alin. 2 din aceeaşi lege21 prevederile exprese „membrii cooperatori care au adus teren în cooperativa de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod terenuri de către aceasta", iar, la art. 10 alin. 2, pentru persoanele care nu au avut calitatea de membri cooperatori, „ suprafeţele preluate de cooperative/e agricole de producţie, fie în baza unor legi specia/e, fie fără nici un titlu sau în orice mod", sunt mai mult decât suficiente în a se înţelege că şi terenurile preluate printr-o lege de expropriere pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru titulari sau moştenitorii lor.

Evident, în orice alt mod sau fără nici un titlu, nu se limitează la actele normative de expropriere, ci şi la alte moduri de preluare care au fost multiple şi diferite. Este de relevat că, în cele mai multe cazuri, cooperativa nu a preluat terenurile agricole din proprie iniţiativă, ci Ie-a preluat fiindcă i s-au dat prin acte normative.

1.2. PRINCIPALELE ACTE NORMATIVE PRIN CARE UNELE TERENURI AU FOST PRELUATE ÎN PATRIMONIUL COOPERATIVELOR AGRICOLE DE PRODUCŢIE

În consens cu cele prezentate la 1.1., socotim util să prezentăm, nelimitativ însă, principalele acte normative prin care unele terenuri au fost preluate în patrimoniul fostelor C.A.P.-uri.

1. Decretul nr. 83/194922, act normativ de expropriere. Actul normativ, după

20 Stelian Marinescu, Tratat de dreptul medicului, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 14021 Marian G. Rotaru, Gheorghe C. Anculete, Sistemul cadastral şi sistemul funciar din România, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996, pag. 16122 V Tereza, Legile fondului funciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag 130

16

cum este cunoscut şi după cum rezultă chiar din titlul său, a completat dispoziţiile Legii nr. 187/1945, legea reformei agrare.

Prin Legea nr. 187/1945 au fost expropriate, printre altele, potrivit prevederilor art. 3 lit. h, prisosul terenurilor agricole constituind proprietăţi ale persoanelor fizice care depăşesc suprafaţa de 50 ha, şi anume: pământul arabil, livezile, fâneţele, bălţile şi iazurile artificiale, fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaştinile şi terenurile inundabile.

Art. 4 din aceeaşi lege cuprinde o prevedere specială: „construcţiile, conacele, drumurile, livezile şi orice lucrări de îmbunătăţiri funciare, cu toate instalaţiile lor, vor fi cuprinse în cota de 50 ha, precizată la art. 30 lit. h".

Acestea au rămas deci, în continuare, în proprietatea persoanelor fizice expropriate în anul 1945.

Terenurile expropriate, prevăzute la art. 3, lit. h, au făcut obiectul împroprietăririi în condiţiile şi cu procedura prevăzute la art. 9 şi urm. din Legea nr. 187/1945, acestea fiind în anul 1990, în cea mai mare parte în patrimoniul C.A.P., pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, nemodificată, (evident, au fost excluse terenurile agricole proprietate individuală din zonele necooperativizate). Prin Decretul nr. 83/1949 au fost însă trecute în proprietatea statului şi exploataţiile agricole moşiereşti prevăzute la art. 4 din Legea nr. 187/1945 şi alte instalaţii agricole, cuprinzând Şi terenurile agricole în suprafaţă de 50 ha, rămase după Reforma agrară din 1945.

Decretul nr. 83/1949 nu cuprinde însă nici un fel de reglementări referitoare la împroprietărirea unor categorii de persoane fizice (ţărani sau alte categorii de persoane) cu suprafeţele trecute în proprietatea statului prin efectul prevederilor acestuia.

Vom observa însă, în continuare, că, prin efectul unor acte normative ulterioare, aceste terenuri au fost preluate în patrimoniul fostelor C.A.P.-uri.

2. Decretul nr. 444/1953177, cu un articol unic, prin care a fost autorizat Consiliul de Miniştri să transmită, în folosinţă veşnică unor gospodării agricole colective şi în proprietatea unor ţărani muncitori cu pământ puţin şi familii numeroase, terenuri agricole - rezerve de stat. Evident, în aceste rezerve de stat au fost cuprinse şi terenuri trecute în proprietatea statului în anul 1949 prin efectul Decretului nr. 83/1949.

3. Prin H.C.M. nr. 3522/1953 s-a materializat prevederea cuprinsă în Decretul nr. 444/1953 (atribuirea în proprietatea unor ţărani muncitori cu pământ puţin şi familii numeroase sau în folosinţa veşnică unor gospodării agricole colective a suprafeţei de cea. 448.000 ha terenuri agricole).

In hotărâre se mai prevede că se atribuie terenuri, inclusiv vii şi livezi, proprietate de stat, „în folosinţă veşnică, gospodăriilor colective din apropiere".

Atribuirea s-a făcut în mod gratuit şi liberă de orice sarcini către stat sau particulari.

Aşadar, rezultă, fără nici o îndoială, că o parte din suprafeţele de teren care au făcut obiectul trecerii în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 au trecut în folosinţa veşnică a unor gospodării agricole colective. Terenurile care au rămas în folosinţa acestora şi deci, în logica şi în înţelesul prevederilor art. 10 şi art. 30 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, fiind la 1 ianuarie 1990 în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, au făcut şi evident pot face obiectul stabilirii dreptului de proprietate, prin reconstituire, în favoarea foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz.

4. Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice

17

fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare.

Aici am menţiona prevederile de la art. 1 lit. d: „bunurile fără stăpân, precum şi cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete".

Potrivit prevederilor decretului, sunt considerate bunuri fără stăpân bunurile de orice fel, deci şi terenurile agricole nefolosite în timp de un an de către titularii lor - necunoscuţi sau absenţi. în decret se prevede că după trecerea termenului de un an organele financiare vor cere instanţelor judecătoreşti trecerea în proprietatea statului.

Aşadar, în aplicarea acestei dispoziţii, dovada trecerii bunurilor şi a terenurilor agricole în proprietatea statului o constituie hotărârea judecătorească, statul urmând să facă el aceasta dovadă. în caz contrar, în opinia noastră, statul nu are titlu legal cu privire la bunul (terenul agricol) preluat în proprietatea sa. Este evident că în acea perioadă au fost multe situaţii (unele create artificial) în care terenurile agricole au fost considerate a fi fără stăpân sau abandonate şi deci trecute în proprietatea statului.

Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 1/2000, obiect al reconstituirii dreptului de proprietate îl vor face şi terenurile agricole provenite din patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie, constituite, potrivit Legii nr. 18/1991, ca "rezervă la dispoziţia comisiilor locale ". Conform prevederilor art. 3, valorificarea bunurilor (inclusiv a terenurilor) se face prin vânzare către instituţii, întreprinderi şi organizaţii economice ale statului sau către cooperative agricole colective. Potrivit altor prevederi însă, Ministerul Finanţelor le va putea atribui şi gratuit unor categorii de beneficiari, printre acestea fiind evident, în majoritatea cazurilor pentru terenuri, fostele G.A.C. sau C.A.P.

5. Decretul nr. 70/1953 pentru trecerea în patrimoniul statului a unor terenuri agricole. În baza acestui decret s-a adoptat Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 308/1953. La art. 1 din această hotărâre se prevede că toate terenurile părăsite sau nelucrate trec în proprietatea statului.

Potrivit art. 12 din aceeaşi hotărâre, terenurile preluate constituie terenuri proprietate de stat în evidenţa şi în administrarea Ministerului Agriculturii, iar potrivit art. 17, toate aceste terenuri au fost date spre cultivare (în folosinţă), în anul 1953, ţăranilor muncitori întovărăşiţi şi ţăranilor cu gospodării mici şi mijlocii.

Prin dispoziţia Consiliului de Miniştri nr. 19/1954, o parte din terenuri au fost atribuite în folosinţă şi G.A. C.

18

6. Decretul nr. 224/195123 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului, prin care se prevede că în cazul terenurilor agricole din extravilan, scoase în vânzare, în lipsă de cumpărători, acestea vor fi atribuite comitetelor executive ale sfaturilor populare, care le vor da destinaţia corespunzătoare. Din economia textelor rezută că terenurile agricole nu puteau fi atribuite decât unităţilor agricole de stat, iar o parte din acestea au fost atribuite în folosinţă şi cooperativelor agricole de producţie.

7. Decretul nr. 115/1959 pentru lichidarea rămăşiţelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material şi cultural al ţărănimii muncitoare şi al dezvoltării construcţiei socialiste.

Cu toate că acest decret ar merita un comentariu mai amplu, el fiind un act similar cu Decretul nr. 111/1951, dar care, prin reglementările sale, chiar dacă foloseşte sintagma „trecerea în folosinţă ", seamănă mai degrabă cu un act normativ de expropriere, ne limităm să punctăm prevederile referitoare la terenuri.

La art. 2 s-au prevăzut categoriile de terenuri care trec în folosinţa gospodăriilor agricole colective sau altor organizaţii agricole, şi anume:

a) terenurile lăsate în nelucrare mai mult de un an;b) terenurile ai căror proprietari nu sunt îndeobşte cunoscuţi, chiar dacă sunt

lucrate de alţii, dar fără ca cei ce le lucrează să poată justifica vreo îndreptăţire legală în această privinţă;

c) terenurile care nu au fost declarate spre a fi înscrise în registrul agricol;d) terenurile ce cad sub prevederile art. 1, în măsura în care întinderea lor

depăşeşte puterea de muncă a celui căruia îi aparţin, precum şi a membrilor familiei cu care duce gospodăria împreună.

8. Decretul nr. 244/195524 privind transmiterea unor imobile în proprietatea statului către unităţile cooperatiste. Este vorba de transmiterea unor terenuri necesare pentru construcţii.

9. Decretul nr. 218/1960 25pentru modificarea Decretului nr. 167/ 1958 privind prescripţia extinctivă.

La art. III din acest decret s-a prevăzut: „Dreptul la orice acţiuni având ca obiect restituirea, în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului de faţă, în posesia statului, în aceea a unei organizaţii cooperatiste sau a oricărei alte organizaţii obşteşti, fie fără nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie în doi ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesiune.

In acelaşi termen se prescrie şi dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor obţinut în urma exercitării vreunuia dintre drepturile la acţiune la care se referă alin. 1.

Aşadar, în categoria largă de bun, au intrat evident şi terenurile agricole, ţinând seama mai ales de trimiterea expresă la prevederile Decretului nr. 111/1951. Textul art. III menţionează în mod expres ca unităţi posesoare şi organizaţiile cooperatiste, printre acestea fiind şi fostele cooperative agricole de producţie.

10. Decretul nr. 712/1966 cu privire la bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960.

23 Idem, op.cit., pag. 14424 Idem, op.cit., pag. 14725 O formă de reconstituire a dreptului de proprietate este şi cea reglementată de art. 35 şi art. 37 din Legea nr. 18/1191, potrivit căreia restituirea terenurilor aflate în administrarea consiliilor locale, către foştii proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora se va face prin ordinul prefectului, emis la propunerea primăriei.

19

Astfel, în articolul unic al acestui decret s-a prevăzut că bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 şi se află în posesia unei organizaţii socialiste sunt considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizaţii.

Bunurile prevăzute la alin. 1, care la data publicării prezentului decret se află în posesia unei organizaţii cooperatiste sau a unei organizaţii obşteşti, vor rămâne în folosinţa acestora, urmând ca, pentru viitor, să li se aplice dispoziţiile legale care reglementează transmiterea bunurilor statului în folosinţă unor asemenea organizaţii.

Şi în cazul acesta, obiectul reglementării cuprinde şi terenuri agricole care au rămas în folosinţa unităţilor cooperatiste - deci a cooperativelor agricole de producţie.

1.3. COMASAREA UNOR TERENURI. EFECTE JURIDICE

Implicaţii deosebite, dar şi complexe, cu privire la terenurile ce au constituit patrimoniul cooperativelor agricole de producţie au apărut şi ca urmare a realizării lucrărilor de organizare a teritoriului. Aceste lucrări aveau ca scop identificarea tuturor terenurilor ce alcătuiesc fondul funciar al României, pe destinaţii, pe categorii de folosinţă şi pe posesori, stabilirea situaţiei juridice a terenurilor prin înscrierea în registrele de publicitate a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale în favoarea titularilor (măsură nerealizată în totalitate) şi executarea lucrărilor de comasare pentru perimetrarea fondului funciar (terenurilor agricole) al fostelor cooperative agricole de producţie şi fostelor unităţi agricole de stat şi pentru regruparea şi sistematizarea terenurilor ce se aflau în folosinţa, cu orice titlu, a altor unităţi, precum şi a persoanelor fizice.26

In cadrul acestor operaţiuni s-au delimitat terenurile ce alcătuiau diferite părţi ale fondului funciar, s-au stabilit suprafeţele ce se găseau în proprietatea sau în folosinţa (cu orice titlu) a cooperativelor.

Totodată , demn de reţinut este faptul că prin comasare s-au creat (în baza normelor legale din acea perioadă şi în opinia celor ce au realizat astfel de lucrări) perimetrele, aşa-zis economice, ale cooperativelor agricole de producţie.

Ideea comasării a fost aceea că, prin regruparea parcelelor aparţinând aceluiaşi titular (proprietar sau titular al oricărui alt drept real principal), îndepărtate unele de altele, se creează condiţiile necesare pentru o bună organizare a procesului de producţie şi pentru folosirea raţională a pământului.

Comasarea s-a executat în baza prevederilor Decretului nr. 150/1950 pentru comasarea şi circulaţia terenurilor agricole. Este de reţinut că, potrivit acestui act normativ, comasarea cuprindea două faze, şi anume: faza I, lucrări pregătitoare cu caracter tehnic (identificarea, măsurarea şi evaluarea terenurilor), şi faza a 11-a, cea mai importantă, cuprindea parcelarea loturilor ce urmau a fi schimbate între ele.

Tocmai această operaţiune a condus la mutaţii importante cu privire la perimetrul (limitele) patrimoniului fostelor cooperative agricole de producţie.

Ca urmare, suprafeţele de teren agricol cu care membrii cooperatori au intrat în CAP., fizic, la un moment dat, nu s-au mai regăsit în perimetrul acesteia după operaţiunea de comasare şi, drept urmare, nici la 1 ianuarie 1990.

26 C. Stătescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a VIII-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 110

20

Astfel de situaţii au condus la o serie de dificultăţi în aplicarea unor prevederi ale Legii fondului funciar nr. 18/1991 (care a avut în vedere situaţia juridică a terenurilor agricole din patrimoniul cooperativelor la 1 ianuarie 1990). Au fost cazuri , de exemplu, când s-a considerat şi s-a şi aplicat, că, dacă terenul agricol, la 1 ianuarie 1990 se afla fizic, în patrimoniul şi în administrarea unei întreprinderi agricole de stat, ca urmare a unui schimb legal de terenuri cu C.A.P., poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele fizice, foşti membri cooperatori, pe motivul că aceştia au adus astfel de terenuri în fosta C.A.P.27

Evident că soluţia aceasta, propusă de comisiile locale şi de unele comisii judeţene, este nelegală. Aceasta întrucât, potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991, stabilirea prin reconstituire a dreptului de proprietate şi atribuirea în natură nu se putea face decât asupra suprafeţelor de terenuri agricole din patrimoniul (şi perimetrul) fostelor C.A.P. înscrise ca atare în sistemul de evidentă a cadastrului funciar general sau registrului agricol, corectate cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.

Dar, continuând ideea, trebuie să relevăm că obiect al comasării, prin schimburi succesive de terenuri între C.A.P. şi alte unităţi de stat sau persoane fizice, l-au constituit şi terenurile proprietate de stat atribuite în folosinţa C.A.P. şi preluate cu acest titlu de cooperativă.

Aceasta nu înseamnă că, prin schimburi, C.A.P. a pierdut suprafeţe de teren. Fiind vorba de schimburi (prin comasare), în locul terenului ce i-a aparţinut, prin efectul subrogării reale cu titlu singular, C.A.P. a primit (deci i s-a dat în schimb) un alt teren. Deci, din punct de vedere juridic, apreciem noi, nimeni nu era prejudiciat în vreun fel în privinţa suprafeţei de teren ce a făcut obiectul comasării.în literatura juridică din acea perioadă (anii 1956 - 1960, de exemplu) s-a pus în discuţie natura juridică a actului de schimb, urmare a operaţiunilor de comasare şi anume dacă acest act este de natură administrativă ori de natură civilă. Opiniile au fost diferite. De asemenea, şi practica instanţelor judecătoreşti era diferită. Dar Tribunalul Suprem, pe considerente care, credem noi, ţineau mai mult de efectele actului de schimb din acea perioadă decât de natura juridică a acestuia (act civil sau administrativ), s-a pronunţat în sensul că actul de schimb intervenit între proprietarii ale căror terenuri se schimbă „ este de natură administrativă, ca o consecinţă a caracterului administrativ şi obligatoriu al operaţiunilor de comasare şi, ca atare, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun".

Ca urmare, prin Decizia Tribunalului Suprem nr. 587 din 10 mai 1958 s-a decis că „retrocedarea terenurilor cuprinse în perimetrul comasat nu mai este posibilă, deoarece s-ar ajunge, pe cale de consecinţă, la anihilarea operaţiunilor de comasare".

In legătură cu actele normative menţionate, inclusiv cu comasările, se impun câteva precizaări:

1. Acestea şi-au produs efecte juridice depline în anumite perioade de timp, efecte care nu mai puteau fi negate la adoptarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi nici în aplicarea unor prevederi ale acesteia;

2. Majoritatea acestora au fost abrogate în mod expres, succesiv, prin alte acte normative. Unele dintre acestea, ca de exemplu Decretul nr. 115/1959, au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 18/1991, altele, ca de exemplu Decretul nr. 151/1950, au fost abrogate în mod implicit, prin aceeaşi lege, iar altele, cum ar fi

27 F. Scrieciu, Tratat teoretic şi practic de drept funciar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag. 280

21

decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, au căzut în desuetudine.Pe de altă parte, multe dintre dispoziţiile cuprinse în acestea au devenit

contrare prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi, deci, nu se mai aplică. Transmiterea folosinţei terenurilor în patrimoniul CAP. s-a făcut în mod gratuit şi liber de orice sarcini către stat sau alte persoane juridice sau fizice (în majoritatea cazurilor) sau, după caz, prin anularea datoriilor către stat ale proprietarilor de terenuri (de exemplu: prevederea expresă de la art. 6 din Decretul nr. 115/1959).

22

1.4.TERENURI PROPRIETATE DE STAT SAU PROPRIETATE PRIVATĂ A STATULUI CARE AU FĂCUT ŞI POT FACE OBIECTUL RECONSTITUIRII DREPTULUI DE PROPRIETATE

Potrivit prevederilor art. 34 (1) din Legea fondului funciar nr. 18/ 1991 (art. 35 (1) din Legea republicată), terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice.

La comentariul privind terenurile ce au fost preluate în patrimoniul cooperativei agricole de producţie am prezentat actele normative definite ca „legi speciale". Acestea, fiind şi acte de trecere în proprietatea statului, nu le vom mai comenta, întrucât aceste acte normative au fost în primul rând „legi speciale" de trecere în proprietatea statului şi a terenurilor agricole.

Este necesar, ca în afara acestora, să fie prezentate şi celelalte acte normative speciale de trecere în proprietatea statului a unor terenuri.

Aceasta se impune întrucât terenurile agricole din patrimoniul, administrarea şi exploatarea fostelor unităţi agricole de stat al primăriilor (consiliilor locale), institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, al altor unităţi şi instituţii şi evidenţiate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar la 1 ianuarie 1990, au făcut obiectul stabilirii dreptului de proprietate conform prevederilor191 art. 16, 30, 34, 35, 36, 37, 38 şi 41 din Legea fondului funciar nr. 18/ 1991, nemodificată, şi care urmează să facă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000 (ari. 8, art. 10, art. 15 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 34 şi art. 37).

Un alt argument în sensul prezentării este şi acela că, în practică, unele comisii locale, dar şi judeţene, au considerat ca „legi speciale" numai H.C.M. nr. 308/1953 şi Decretul nr. 115/1959.

Aceasta constituie, în opinia noastră, o restrângere severă şi nejustificată a „ legilor speciale" în baza cărora terenurile agricole au trecut în proprietatea statului.

Sintagmă depăşită, dar folosită, atât în Legea nr. 18/1991, nemodificată, cât şi în Legea nr. 169/1997,precum şi în Legea nr. 1/2000. Potrivit dispoziţiilor constituţuionale, ale Legii nr. 213/1998 şi a altor dispoziţii, în prezent, este vorba de proprietate publică şi proprietate privată, inclusiv a statului pentru cele două tipuri (forme) de proprietate.

Acte normative (nelimitativ) de trecere în proprietatea statului a unor terenuri:28

1. H.C.M. nr. 308/1953 cu privire la terenurile pentru care s-au făcut cereri de trecere în proprietatea statului, precum şi la terenurile părăsite.

2. Decretul nr. 494/1956 privind lichidarea unor datorii faţă de banca de stat (articol unic), care prevedea trecerea în proprietatea statului, pe data preluării, a viilor împreună cu întregul inventar, construcţiile şi produsele care au fost preluate de bancă în anul 1952.

3. Decretul nr. 1/1957 privind reglementarea situaţiei juridice a unor terenuri trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951.

4. Decretul nr. 417/1958 pentru luarea unor măsuri în vederea recuperării pagubelor organizaţiilor socialiste prin infracţiuni, precum şi pentru executarea pedepsei confiscării averii; cuprinde prevederi similare cu cele ale Decretului nr. 224/1951 în sensul că, dacă vânzarea nu se poate face din lipsă de

28 Stelian Marinescu, Tratat de dreptul medicului, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 145

23

cumpărători, terenurile vor fi predate fără plată comitetului executiv al sfatului popular pe teritoriul căruia sunt situate.

5. Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

6. Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi executarea confiscării.

La art. 31 se prevede că terenurile agricole se valorifică prin predarea lor, fără plată, comitetelor executive ale sfaturilor populare, care le vor transmite apoi unor organizaţii din agricultură.

24

Secţiunea a III- a. Procedura constituirii şi reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

1.1. CADRU LEGAL

In baza prevederilor art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/ 1991 (art. 12 din legea republicată), în scopul stabilirii dreptului de proprietate, prin reconstituire sau constituire, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraş sau municipiu, s-a constituit, prin ordinul prefectului, o comisie condusă de primar.

In acelaşi temei, în fiecare judeţ, a fost constituită, prin ordinul prefectului, câte o comisie.

Componenţa, atribuţiile comisiilor, procedura de constituire şi modul de funcţionare a acestora, precum şi modelul şi modul de atribuire a titlurilor de proprietate au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 131 din 27 februarie 1991.

Regulamentul a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 7 din 19 ianuarie 1993.

1.2. SESIZAREA COMISIEI LOCALE

Potrivit art. 11 alin. (6) din Regulament, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, împreună cu actele prevăzute de lege, se depune la consiliul local, în a cărei rază teritorială este situat terenul, fie personal, fie prin poştă, înăuntrul termenului prevăzut de lege. Apreciem că, deşi legea nu prevede, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate poate fi depusă şi printr-un mandatar care are un mandat scris, chiar dacă nu este în formă autentică.194

Aşadar nu este posibilă sesizarea cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate direct a instanţei de judecată, fără a se fi investit iniţial comisia locală de fond funciar cu o astfel de cerere. Potrivit art. 33 alin. (1), teza a Ii-a din Legea nr. 1/2000, cererile de 8 reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii, vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, încunoştinţând despre acest lucru şi persoanele îndreptăţite.

1.3. CEREREA DE RECONSTITUIRE

Procedura constituirii şi reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor începe cu depunerea de către persoanele interesate a unei cereri la consiliul local al localităţii în raza căreia este situat terenul solicitat.29

Cererea de stabilire a dreptului de proprietate30 trebuia înregistrată într-un anumit termen prevăzut de lege, sub sancţiunea decăderii, termen care a fost modificat succesiv. Iniţial, potrivit prevederilor art. 10 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 termenul de depunere a cererii privind stabilirea dreptului de proprietate privată

29 I. Grigore Sion, Instituţii de drept şi legislaţie funciar – cadastrală. Partea generală, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2003, pag. 21530 Daniela Marinescu, Tratat de dreptul medicului ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 351

25

asupra terenurilor era de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. în urma republicării legii în 1998, potrivit art. 9 alin. 3, termenul de depunere a fost modificat, fiind de 90 de zile. Prin O.U.G nr. 1/1998 termenul de depunere a fost prelungit cu încă 60 de zile, fiind de 150 de zile. Prin Legea nr. 218/1998 s-a stabilit ca fiind ultima zi de depunere a cererilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, data de 31 decembrie 1998. Ulterior, prin art. 33 din Legea nr. 1/2000 s-a prevăzut că persoanele fizice şi juridice care nu au depus, în termenul prevăzut de Legea nr. 169/1997, cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri şi pot depune actele doveditoare în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi. O ultimă modificare a acestui termen s-a realizat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005; potrivit Titlului VI art. III din acest act normativ, persoanele interesate puteau depune cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce puteau fi restituite potrivit Legii nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, termen care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 127/2005 până la data de 30 noiembrie 2005, inclusiv.

Cererea trebuia formulată de către fiecare persoană îndreptăţită, iar când sunt mai mulţi moştenitori, cererea se poate face şi în comun, cu condiţia ca fiecare dintre aceştia să o semneze. Cu alte cuvinte, această cerere are caracter personal.

Cererea trebuia să cuprindă următoarele date şi elemente:- numele şi prenumele solicitantului şi ale părinţilor;- calitatea în care formulează cererea (titular, mandatar);- gradul de rudenie cu foştii proprietari ai terenului, în cazul

moştenitorilor legali;- suprafaţa de teren la care se socoteşte îndreptăţit solicitantul; - alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Potrivit art. 11 alin. 3 din Regulament, la cerere se vor anexa următoarele documente:

- declaraţia pe proprie răspundere privind suprafaţa de teren pe care solicitantul o are în proprietate şi suprafaţa de teren la care este îndreptăţit;

- acte de proprietate (contracte, extrase C.F.);- certificat de moştenitor (dacă este cazul);- hotărâre judecătorească (dacă există),- certificat de naştere;- certificat de deces al autorului, în cazul moştenitorilor;- orice alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului

solicitat.

Potrivit art. 11 alin. 1 al Legii nr. 18/1991, dovada dreptului de proprietate se poate face cu:

- evidenţele cooperativei agricole de producţie, suprafeţei la care este îndreptăţită fiecare persoană şi, respectiv, familie.

Familia, în sensul acestei legi, se compune din soţi şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor. (art. 8 alin. 4)

Stabilirea dreptului de proprietate pentru foştii proprietari aflaţi în viaţă se face pe numele acestora, iar în cazul când aceştia sunt decedaţi, pe numele moştenitorilor lor.

Când sunt mai mulţi moştenitori solicitanţi, stabilirea dreptului de

26

proprietate se face pe numele tuturor moştenitorilor. Când există şi moştenitori testamentari care au solicitat reconstituirea proprietăţii asupra terenurilor, ei vor fi trecuţi, de asemenea, în titlul de proprietate împreună cu ceilalţi moştenitori legali care au vocaţie succesorală, urmând ca raporturile dintre ei să fie soluţionate conform dreptului comun.

Când mai multe categorii de moştenitori legali au depus cereri pentru stabilirea dreptului de proprietate, cererile lor au fost luate în considerare într-o anumită ordine de preferinţă privind vocaţia lor succesorală, în funcţie de clasele şi gradele de rudenie din care fac parte, potrivit dreptului comun.

Această ordine de preferinţă este următoarea:31

A. Prima clasă de moştenitori32° care au vocaţie la succesiunea fostului proprietar o reprezintă descendenţii direcţi, adică: copii, nepoţi, strănepoţi sau, altfel spus, descendenţii în linie dreaptă la infinit. Ei pot veni la moştenire singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor şi exclud pe toţi ceilalţi moştenitori din clasele următoare, în cadrul acestei clase, descendenţii mai apropiaţi în iad cu defunctul înlătură pe cei mai îndepărtaţi. Spre exemplu, copiii exclud pe nepoţi şi aceştia pe strănepoţi, în afară de cazul când nepoţii şi, respectiv, strănepoţii vin la moştenire în locul părintelui decedat anterior autorului succesiunii, deci prin reprezentare.

B. A doua clasă33 o reprezintă cea a colateralilor privilegiaţi, adică: fraţii, surorile şi descendenţii acestora (copiii şi nepoţii) şi a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii). Moştenitorii din această clasă pot veni la moştenire împreună sau singuri şi, după caz, în concurs cu soţul supravieţuitor, de numărul lor depinzând şi cota ce le va reveni din averea (terenul) defunctului proprietar. In cadrul acestei clase, de asemenea, moştenitorii mai apropiaţi în grad cu defunctul înlătură pe cei mai îndepărtaţi.

Fraţii şi surorile exclud pe descendenţii lor, dar aceştia din urmă pot veni la moştenire în locul părinţilor lor, în cazul in care aceştia au decedat anterior autorului succesiunii, deci prin reprezentare. Ascendenţii nu pot veni însă la moştenire decât în nume propriu.

C. Clasa a treia34 sau clasa ascendenţilor ordinari de gradul II, adică bunicii, vin la moştenire singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor. D. Clasa a patra, cea a colateralilor ordinari a fost divizată în două subclase în următoarea ordine de preferinţă:

- subclasa colateralilor de gradul III, adică unchi şi mătuşi, care vin la moştenire excluzând pe moştenitorii de grad mai îndepărtat, adică pe cei din gradul IV. Ei pot veni la moştenire singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor;

- subclasa moştenitorilor colaterali de gradul IV, adică verii primari, ca ultime persoane cu vocaţie succesorală, singuri sau în concurs cu soţul supravieţuitor.

Soţul supravieţuitor vine singur Ia moştenire, dacă nu există nici unul din gradele de moştenitori prevăzute mai sus.

În concluzie, ordinea de preferinţă sau altfel spus, ordinea chemării la moştenire a claselor şi a moştenitorilor din aceste clase are la bază următoarele reguli:

a) clasele vin la moştenire numai câte una în ordinea arătată, iar acceptarea succesiunii de către moştenitorii dintr-o clasă înlătură de la moştenire pe toţi cei 31 F. Scrieciu, Tratat teoretic şi practic de drept funciar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag. 28832 V Tereza, Legile fondului funciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag 15033 V Tereza, Legile fondului funciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag 20034 Idem, op.cit., pag. 201

27

din clasele următoare. De exemplu, dacă fiul defunctului acceptă succesiunea, toţi moştenitorii din clasele următoare sunt înlăturaţi de la aceasta;- în cadrai aceleiaşi clase, moştenitorii rade de grad mai apropiat cu defunctul înlătură de la succesiune pe cei de grad mai îndepărtat. De exemplu, dacă un fiu al defunctului acceptă succesiunea el înlătură de la aceasta pe propriul său fiu şi pe toţi ceilalţi nepoţi ai defunctului;

b) în cadrai aceleiaşi clase de moştenitori, radele de grad egal ale defunctului, primesc părţi egale de moştenire. De exemplu, fiii defunctului între ei, nepoţii de fiu între ei etc.

Calitatea de moştenitori se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii (acceptare tacită).

Moştenitorii ce nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil în perioada 1974 - 1990, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenul ce a aparţinut predecesorului lor, considerându-se că ei au acceptat moştenirea prin cererea pe care au adresat-o comisiei locale (art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată). Au fost incluse în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care au acceptat-o în condiţiile art. 700 din Codul Civil, nu şi cei care au renunţat la succesiune în condiţiile art.696 din Codul Civil.

Comisiile locale, primind cererile persoanelor îndreptăţite împreună cu actele doveditoare, analizează aceste documente şi întocmesc listele cu propunerile privind suprafaţa de teren ce i se cuvine fiecărui solicitant. °3

După definitivarea lucrărilor şi aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile locale, listele cu propunerile acestor comisii au fost afişate la sediul consiliului local pentru luarea la cunoştinţă de către cei interesaţi. Persoanele nemulţumite de propunerile stabilite de comisia locală puteau face contestaţie în termen de 10 zile de la afişarea propunerilor. Contestaţia trebuia înaintată spre rezolvare comisiei judeţene, în termen de 3 de zile de la depunere.

Comisiile locale, imediat după expirarea termenelor prevăzute mai sus, aveau obligaţia să înainteze comisiei judeţene întreaga documentaţie (dosarele cu cererile şi actele doveditoare anexate, lista cu propunerile întocmite şi procesele verbale prin care au fost aprobate).

Comisia judeţeană trebuia să analizeze propunerile comisiilor locale şi să soluţioneze contestaţiile depuse, să valideze sau să invalideze propunerile primite şi, apoi, să le transmită, împreună cu hotărârile adoptate, comisiilor locale, prin delegat, în termen de 3 zile de la adoptare. Comisiile locale aveau obligaţia să afişeze imediat la sediul consiliului local, listele cu propuneri, după validarea sau invalidarea lor de către comisia judeţeană, şi să comunice persoanelor interesate, sub semnătură, hotărârea comisiei judeţene privind soluţionarea contestaţiilor sau invalidarea propunerilor comisiilor locale, împotriva hotărârii comisiei judeţene, persoanele nemulţumite puteau face plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul, în termen de 30 de zile de la data la care au luat cunoştinţă de această hotărâre. Plângerea suspendă executarea.

Sentinţa civilă pronunţată de judecătorie este supusă căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă (art. 59 din Legea nr. 18/1991 republicată).

Pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, comisia judeţeană care a emis titlul îl va modifica, înlocui sau desfiinţa, după caz.

Potrivit art. 9 alin. (4) din lege, coroborat cu art. 11 alin. (2), (3) şi (4) 10 din Regulament, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate va cuprinde:204

28

a) numele şi prenumele persoanei solicitante şi domiciliul acesteia (în cazul persoanei fizice); denumirea şi sediul persoanei solicitante (în cazul persoanei juridice);

b) calitatea de titular sau de moştenitor al dreptului de proprietate pentru care i s-a reconstituit sau urmează să i se reconstituie acest drept, potrivit prezentei legi. în acest caz se va indica şi numele şi prenumele părinţilor sau a altor autori, calitatea solicitantului, gradul de rudenie;

c) suprafaţa de teren care i s-a reconstituit şi diferenţa pe care o solicită. în acest caz vor fi indicate şi categoriile de folosinţă a terenurilor.

La cererea de reconstituire a dreptului de proprietate se va anexa35

a) fotocopie de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, de pe procesul-verbal ori de pe fişa de punere în posesie;

b) fotocopie de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren solicitate în plus. în acest caz trebuie incluse, pe lângă înscrisurile obişnuite de dovedire a proprietăţii, orice alte înscrisuri din care rezultă dreptul de proprietate care a aparţinut foştilor proprietari. în cazul în care se va invoca proba testimonială, se va indica în cerere numele şi domiciliul martorilor în vederea audierii lor;

c) o declaraţie în care se va menţiona, pe propria răspundere, suprafaţa totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau prin constituire, de familie, potrivit prezentei legi, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localităţi sau de la mai mulţi autori;

d) fotocopii de pe înscrisurile doveditoare a calităţii de moştenitor: certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească, certificat de naştere, certificat de deces al autorului etc;

e) declaraţia prevăzută de art. 10 din Lege.

Potrivit art. 11 alin. (6) din Regulament, dacă cererea se depune personal solicitantul va prezenta actele doveditoare în original şi câte o fotocopie, semnată pentru conformitate, rămânând la comisie doar fotocopiile, iar conform art. 11 alin. (7) din Regulament, dacă cererea se transmite prin poştă atunci se vor ataşa numai fotocopii semnate pentru conformitate.

In cazul în care nu se depun înscrisurile prevăzute de art. 9 alin. (5) lit. a)-c) din lege, dacă solicitantul a fost informat de către comisia locală asupra necesităţii depunerii acestor înscrisuri şi acesta nu s-a conformat, atunci solicitantul decade din dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate [art.9alin.(8) teza a Ii-a din Legea nr. 18/1991].

Pentru a interveni sancţiunea decăderii este necesar aşadar ca primăria să fi comunicat solicitantului necesitatea ca acesta să depună înscrisurile prevăzute de lege şi acesta să fi refuzat în mod nejustificat să depună aceste înscrisuri. în ipoteza în care solicitantul face dovada existenţei unui caz fortuit, care 1-a împiedicat să depună înscrisurile solicitate, nu excludem posibilitatea înlăturării sancţiunii decăderii, fie de către comisia locală de fond funciar, fie de către instanţa de judecată în caz de litigiu.

35 Idem, op.cit., pag. 202

29

1.4. ÎNREGISTRAREA CERERII DE RECONSTITUIRE

Potrivit art. 9 alin. (6), cererile de reconstituire a dreptului de proprietate 14 se vor înregistra într-un registru special în ordinea depunerii lor. Pentru cererile depuse prin poştă, prin confirmarea de primire se va menţiona numărul de înregistrare şi data acesteia [art. 9 alin. (7).36

1.5. TERMENUL DE SESIZARE A COMISIEI LOCALE

Potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin 15 Legea nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 127/2005, cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele care nu au formulat astfel de cereri potrivit Legii nr. 18/1991, puteau fi depuse la Comisiile de fond funciar până la data de 30 noiembrie 2005.37

Potrivit art. 9 alin. (3) teza finală natura juridică a acestui termen este aceea a unui termen de decădere,209 în literatura de specialitate s-a arătat, în mod judicios, că termenul de depunere a cererii are o natură juridică mixtă, atât de drept substanţial, cât şi de drept procesual, întrucât, ca termen de drept civil, nesocotirea lui atrage decăderea, adică stingerea dreptului subiectiv civil (concret) de reconstituire, în condiţiile legii, a dreptului de proprietate privată; iar ca termen de drept procesual, nerespectarea lui atrage stingerea dreptului procesual de a solicita şi obţine analiza, şi prin aceasta, rezolvarea favorabilă a cererii de reconstituire.

Termenul prevăzut de lege este susceptibil de întrerupere în condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. în această situaţie, prevederile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, relative la suspendarea, întreruperea sau repunerea în termen nu-şi găsesc aplicabilitatea. Repunerea în termen poate fi stabilită de către comisia locală de fond funciar, iar în caz de refuz din partea acesteia, de către instanţa de judecată.38

în acest sens211, în practica judiciară s-a stabilit că „este adevărat că legea nu stabileşte cazuri de întrerupere sau suspendare a termenelor de decădere materială şi condiţiile repunerii în termen, dar nici nu s-ar putea altfel, din moment ce legea civilă nu reglementează, ca instituţie, termenele de decădere materială. Aceasta nu înseamnă însă că aceste termene nu sunt supuse suspendării sau întreruperii ori repunerii în termen, ci, lipsind reglementarea expresă, trebuie găsită soluţia în norme asemănătoare sau în principiile generale ale dreptului. Aşa fiind, instanţa apreciază că în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., care reglementează decăderea procesuală, ca fiind cele mai apropriate. în consecinţă reclamantul trebuie să dovedească potrivit art. 1169 C. civ. că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voinţa sa să solicite reconstituirea dreptului de proprietate".

36 Idem, op.cit., pag. 20537 Idem, op.cit., pag. 21038 Idem, op.cit., pag. 211

30

1.6. EFECTE JURIDICE

Potrivit legii, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate produce două efecte, unul general şi altul special:39

- efectul general al cererii de reconstituire constă în investirea autorităţilor publice competente şi obligarea acestora de a rezolva cererea. Desigur cererea poate fi soluţionată şi în absenţa solicitantului, întrucât prezenţa acestuia nu este obligatorie [art. 11 alin. (9) din Regulament];

- efectul special este prevăzut de art. 13 alin. (3) din lege, care prevede următoarele: în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dispoziţiilor dreptului comun şi nu prin eliberarea unui titlu de proprietate pe numele lor.

39 Ibidem

31

BIBLIOGRAFIE

1. Constantin Oprişan, Studii de drept românesc nr. 1/1995, Editura Academiei Române

2. Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996

3. Ion Filipescu, Dreptul civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureşti, 1998

4. A. Iorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, vol.111, Editura Proarcadia, Bucureşti, 1993

5. C. Hamangiu, I. Rosetti- Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil, voi. I, Bucureşti, 1928

6. E. Safta Romano, Dreptul de proprietate privată şi dreptul de proprietate publică în România, Editura Graphix, Iaşi, 1993

7. F. Scrieciu, Tratat teoretic şi practic de drept funciar, voi. I, Editura Lumina Lex, 2001

8. I. Albu, Noile cărţi funciare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997

9. I. Adam, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998

10. C. Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura AH Beck, Bucureşti, 2001

11. V. Stoica, Drept civil drepturile reale principale, vol.I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004

12. E. Chelaru, curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura AH Beck, Bucureşti, 2000

13. Ion P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006

14. G. N. Luţescu, Teoria generală a drepturilor reale. Teoria patrimoniului. Clasificarea bunurilor. Drepturile reale principale, Bucureşti

15. A. Rusu, Publicitate imobiliară. Cărţile funciare, Editura Hamangiu, Bucureşti 2006

16. I. Micescu, Curs de drept civil român, Editura AH Beck, Bucureşti, 2000

17. Cristina Jora, Drept civil- Curs de Drepturi Reale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007

18. Radu I. Motica, A. Trăilescu, Sergiu I. Stănilă, Drept funciar şi publicitate imobiliară, Editura World Teach, Timişoara, 2006

19. J. Manoliu, Gh. Durac, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1994

32

20. S. G. Longinescu, Elemente de drept roman, voi I, partea I, Tipografia Societăţii Anonime CurieruJudiciar, Bucureşti, 1927

21. G. Boroi, Drept civil. Partea generală, Editura AII Beck, Bucureşti, 2002

22. Gh. Bichiceanu, Drept roman. Instituţii. Izvoare. Jurisdicţii, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2008

23. Vasile Val Popa, Drept privat roman, Editura AII Beck, 2004, Bucureşti

24. Iosif R. Urs, Drepturile reale. Prezentare teoretică, prezentare practico- aplicativă, doctrină, speţe, întrebări şi exerciţii, vocabular, teste grille, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

25. V. Terezea, Legile fondului funciar. Comentarii şi explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

26. Ion G. Sion, Instituţii de drept şi legislaţie funciar-cadastrală. Partea generală, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2003

27. D. Burghelea, Drept funciar şi cadastru roman partea a Ii-a, Editura Moldova, Bucureşti, 1995

28. D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului- ediţia a Ii-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

29. C. Paul Romiţan, Dicţionar de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

30. M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară voi. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006

31. LAdam, Regimul legal al dobândirii şi înstrăinării imobilelor- terenuri şi construcţii, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996

32. Steliana Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2003

33. B. Constantin, Regimul juridic al fondului funciar, Editura JUS- R.B.A., Bucureşti, 1995

34. Marian G. Rotam, Gheorghe C. Anculete, Sistemul cadastral şi sistemul funciar din România, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996

35. C. Stătescu, Drept civil. Teoria general a obligaţiilor, ed. a VIII- a, Editura AH Beck, Bucureşti, 2002

36. D. Burghelea, Drept funciar şi cadastru roman partea a Il-a, Editura Moldova, Bucureşti, 1995

37. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ediţia a II- a actualizată şi completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002

38.D. Mircea, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

33