ROLUL ACTIV AL JUDECĂTORULUI

2012

CUPRINSIntroducere............................................................................................................................. 3

Capitolul I

1.1. Independența judecătorului

1.2. Inamovibilitatea

1.3.Legalitatea

1.4. Buna credință

1.5. Egalitatea părților

1.6. Contradictorialitatea

1.7. Publicitatea şi oralitatea dezbaterilor judiciare

1.8. Nemijlocirea şi continuitatea

1.9. Principiul rolului activ al judecătorului în procesul civil

Capitolul II

Rolul activ al judecătorului

2.1.Aspecte introductive ce privesc rolul activ al judecătorului în procesul civil

2.2. Rolul activ al judecătorului, principiu fundamental al procedurii civile

moderne europene

2.3. Judecătorul naţional ajuns judecător european

2.4. Importanţa rolului activ al judecătorului în vederea aplicării dreptului

2.5. Limitele rolului activ al judecătorului şi raportul acestuia cu

disponibilitatea părţilor

2.6. Concluzii ce privesc rolul activ al judecătorului din perspectivă comparată

Concluzii............................................................................................................................... 32

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................. 33

Introducere

Pagina 2 din 24

În lucrarea de faţă ne-am propus să abordăm rolul pe care l-a avut, îl are şi care ar

trebui să i se recunoască judecătorului în procesul civil.

Perspectiva comparată în ceea ce priveşte rolul judecătorului în procesul civil

reprezintă elementul esenţial al acestei lucrări, iar prin intermediul acesteia, am încercat să

prezentăm proiectele de uniformizare a legislaţiei în materie civilă la nivel internaţional.

Considerăm că această lucrare se justifică datorită faptului că rolul avut de judecător în

raport cu părţile în desfăşuarea procesului civil, este departe de a reprezenta un simplu

principiu, întrucât în jurul său se desfăşoară întreaga activitate.

Rolul activ al judecătorului naţional în contextul Uniunii Europene este analizat cu

ajutorul acestei abordări comparative, fiind cuprinsă perspectiva efectelor dreptului comunitar

alături de suprapunerile legislative existente în prezent.

La finalul acestei lucrări am considerat că trebuie să încheiem prin prezentarea unor ipoteze

concrete de abordare a rolului activ al judecătorului, prin îmbunătăţirea reglementărilor

existente, prin creearea unor noi reguli care să susţină această transformare a judecătorului

naţional în judecător european.

Pagina 3 din 24

Capitolul I

Principiile care guvernează procesul civil

Principiile în accepțiune procesual civilă sunt reguli generale şi imperative care

guvernează desfăşurarea şi finalizarea procesului civil în vederea înfăptuirii justiției.

Înfăptuirea justiției se impune în situația reglementării și soluționării diferendelor,

izvorâte din aspecte diverse ale relațiilor sociale, pentru repararea prejudiciul material sau

moral determinat unui subiect de drept prin nerespectarea regulilor fundamentale de convețuire

precum și pentru prevenirea unor viitoare litigii civile sau prejudicii aduse ordinii de drept.

Principiile1 sunt prin statutul lor norme juridice generale având funcții structurante,

determinatoare, tutelare în raport cu toate drepturile procesual civile și contribuie substanțial la

interpretarea și aplicarea normelor juridice privind organizarea și încheierea procesului civil.

În literatura de specialitate nu erau opinii unitare privind numărul concret sau

denumirile principiilor definite la nivelul dreptului procesual civil, având în vedere faptul că în

Codul de Procedură Civilă al României nu sunt reglementate principiile fundamentale, în mod

expres.

Însă, în viitorul Cod de Procedură Civilă2, ce urmează a fi introdus în vigoare urmare a

intrării în vigoare a unui nou Cod Civil al României3 au fost prevăzute în capitolul II

Principiile fundamentale ale procesului civil, fiind astfel diminuate oportunitățile de

interpretare și promovate valori unitare privitoare la aceste norme fundamentale.

Așadar principiile4 fundamentale din punctul de vedere al viitorul Cod de procedură

civilă sunt principiul legalității, principiul independenței judecătorului și al supunerii numai în

fața legii, principiul inamovibilității judecătorului, principiul contradictorialității, principiul

disponibilității, principiul adevărului, principiul rolului activ, principiul dreptului la aprărare,

principiul desfășurării procesului civil în limba română, principiul egalității părților în fața

justiției, principiul oralității, principiul nemijlocirii, principiul continuității și principiul

publicității.

1 Mihaela Mocanu, Manual de Procedură Civilă.Teoria Generală, Ed. Universitară, București, 20122 Noul Cod de Procedură Civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, Monotprul Oficial nr. 485 din 15 iulie 20103 Codul Civil al României, Legea nr. 287/2009 republicată, Monitorul Oficial nr. 505 din 15.07.20114 Mihaela Mocanu, Manual de Procedură Civilă.Teoria Generală, Ed. Universitară, București, 2012

Pagina 4 din 24

1.4. Independența judecătorului

Independenţa instanței de judecată în sensul principiilor fundamentale și supunerii

numai în fața legii prevede datoria completului de judecată de a fi imparţiali, orice persoană,

organizaţie, autoritate sau instituţie fiind datoare să le respecte independenţa. Independenţa

judecătorilor este garantată de separarea puterii judecătoreşti de celelalte puteri ale statului, de

instituirea incompatibilităţii între funcţia de judecător şi orice altă funcţie publică sau privată,

cu excepţia celor din învăţământul superior şi de formator în cadrul Institutului Naţional al

Magistraturii sau al Şcolii Naţionale de Grefieri, precum şi de inamovibilitatea judecătorilor.

1.5. Inamovibilitatea

Inamovibilitatea judecătorilor apare ca o garanţie a independenţei judecătorilor,

presupunând o sumă de atribute specifice funcţiei de judecător precum faptul că judecătorul nu

poate fi revocat, suspendat, sancţionat disciplinar, pensionat prematur, mutat dintr-o

circumscripţie judecătorească în alta ori chiar promovat decât cu riguroasa respectare a legii.

Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorului sunt dispuse de Consiliul

Superior al Magistraturii.

1.6.Legalitatea

Principiul legalității presupune că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, că nimeni nu

este mai presus de lege, că justiţia se realizează de către instanţele judecătoreşti prevăzute de

lege; instanţele militare funcţionează numai în condiţiile legii; competenţa instanţelor

judecătoreşti este stabilită prin lege; alcătuirea instanţei şi compunerea completului de judecată

trebuiesc făcute cu respectarea riguroasă a legii; procedura de judecată este stabilită prin lege;

împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate căile de atac prevăzute de lege; executarea

silită se realizează în condiţiile legii.

1.4. Buna credință

Exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale desemnează obligaţia părţilor de

a-şi exercita drepturile procesuale cu bună credinţă, adică fără a încălca drepturile şi libertăţile

celorlalţi şi potrivit scopului scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Pagina 5 din 24

Astfel pentru declanșarea unui proces civil este necesar să se formuleze o pretenție

concretă conformă cu ordinea de drept,morala și legislația națională în vigoare. Asigurarea

protecției judiciară a unui drept subiectiv civil recunoscut și ocrotit de lege, exercitat în limitele

sale de ordin material, juridic și social, fiind astfel o dovadă a bunei credinței a subiectului de

drept civil care se îndreaptă spre instanță în vederea realizării dreptului său prejudicat.

1.5. Egalitatea părților

Reprezintă corespondentul procesual al principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor

prevăzut de art. 16 al Constituţiei, și îmbrăcă două aspecte respectiv egalitatea părţilor în

raport cu instanţa, în sensul că aceasta are datoria de a fi imparţială, manifestându-se în mod

egal faţă de părţi și egalitatea părţilor între ele, concretizată în recunoaşterea pentru fiecare a

aceloraşi drepturi şi obligaţii procesuale, circumstanţiate însă de poziţia procesuală a fiecăreia

(reclamant, pârât, intervenient);

Gratuitatea actului de justiţiei reprezintă complementul natural al egalităţii părţilor,

susţinut fiind de argumente precum faptul că părţile nu îşi plătesc judecătorii, sumele plătite de

una dintre părţi vor putea fi recuperate, în cazul câştigării procesului, de la adversarul

procesual, legea prevede posibilitatea scutirii de la plata taxei de timbru, reducerea sau scutirea

unor categorii de cereri de plata taxei de timbru, restituirea parţială a taxei de timbru în

anumite situaţii, eşalonarea plăţii taxei de timbru.

1.6. Contradictorialitatea

Reprezintă o constantă a procesului civil (afară de etapa deliberării şi de cea a

pronunţării hotărârii), reprezentând posibilitatea acordată părţilor de a discuta şi argumenta

orice chestiune de fapt sau drept apărută în legătură cu judecata la iniţiativa lor sau a instanţei.

Disponibilitatea în sens material, desemnează dreptul părţilor de a dispune de obiectul

procesului, adică de dreptul subiectiv ori interesul legitim a cărui protecţie estecerută justiţiei

(ex.: reclamantul poate renunţa la dreptul dedus judecăţii; părţile pot încheia o tranzacţie;

pârâtul poate achiesa în totul sau în parte la pretenţiile reclamantului etc.).

În sens procesual, desemnează prerogativa părţilor de a dispune de mijloacele

procedurale recunoscute de lege (propunerea de dovezi, renunţarea la judecată, invocarea de

excepţii procesuale, exercitarea căilor de atac).

Pagina 6 din 24

Dreptul la apărare este garantat prin modul de organizare şi funcţionare a instanţelor

judecătoreşti şi a activităţii de judecată, precum şi prin asigurarea, în condiţiile legii, a

asistenţei judiciare. Fiind strâns legat de principiul contradictorialității, dreptul la apărare este

consacrat în mod distinct ca principiul constituțional.

În literatura de specialitate se arată că dreptul la apărare are doua sensuri respectiv ansamblul

drepturilor și garanțiilor procesuale puse la îndemana tuturor părților din proces pentru a li se

asigura susținerea și valorificarea în justiție a intereselor lor legitime, și dreptul părților din

proces de a fi asistate sau reprezentate de un avocat sau juristconsult.

Dacă ne referim la cea de-a doua accepțiune a principiului trebuie să arătăm că în

procesul civil asistența judiciară nu este obligatorie, părțile fiind libere să aprecieze cum pot fi

mai bine apărate interesele lor legitime.

1.7. Publicitatea şi oralitatea dezbaterilor judiciare

Sunt expresii de democratismului şi transparenţei justiţiei concretizate prin art. 121

alin.1 din Codul de procedură civilă stabileşte că şedinţele de judecată vor fi publice, afară de

cazurile când legea dispune altfel, însă instanţa poate hotărâ ca dezbaterile să se facă în şedinţă

secretă (nepublică) dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe

părţi.

Hotărârea se pronunţă însă întotdeauna în sedinţă publică, și potrivit art.6 pct.1 din

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea trebuie să se pronunţe în public, dar

accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului în timpul întregului sau al unei

părţi a procesului,în interesul moralităţii, ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o

societate democrată, când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor în proces o

cer sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, când datorită unor împrejurări

speciale publicitatea ar fi de natură a aduce atingere intereselor justiţiei.

Oralitatea prevăyută la art.127 desemnează dreptul părţilor de a-şi susţine verbal

pretenţiile, de a propune probe, de a discuta regularitatea actelor de procedură şi de a formula

concluzii.

Pagina 7 din 24

1.8. Nemijlocirea şi continuitatea

Nemijlocirea desemnează obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct toate elementele

care interesează pentru dezlegarea pricinii. De la principiul nemijlocirii există şi anumite

excepţii, astfel:

a)administrarea dovezilor prin comisie rogatorie (art. 169 alin.(4) C.pr.civ.);

b)administrarea probelor prin procedura asigurăriii dovezilor (art. 235 şi urm.

C.pr.civ.);

c)în cazul declinării de competenţă, dovezile administrate de instanţa necompetentă

rămân în principiu câştigate judecăţii, instanţa competentă putând dispune refacerea lor numai

pentru motive temeinice (art. 160 C.pr.civ.);

d)dovezile administrate într-o cerere perimată pot fi folosite în cadrul unui nou proces

în care se reiterează aceeaşi cerere de chemare în judecată, afară de cazul în care instanţa

apreciază că este necesară refacerea lor (art. 254 alin. (2) C.pr.civ.);

e)în cazul admiterii cererii de strămutare, instanţa care a admis această cerere poate

hotărî ca actele, deci şi probele administrate anterior strămutării, să fie păstrate (art. 40 alin.(4)

C.pr.civ.);

f) instanţa de recurs, după casare, poate trimite cauza spre rejudecare la o altă instanţă

de acelaşi grad, caz în care aceasta va avea în vedere şi probele administrate de vechea instanţă

(art. 312 alin.(5) C.pr.civ.);

g)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, atunci când interesele bunei

administrări a justiţiei o cer, poate trimite cauza spore o nouă judecată unei alte instanţe de

acelaşi grad;

h)în ipoteza cercetării procesului în cazul administrării probelor de către avocaţi (art.

241/1 -241/22 C.pr.civ.);

i)în cazul proceselor funciare, expertizele extrajudiciare prezentate de către părţi au

aceeaşi valoare probantă ca şi expertizele ordonate de către instanţa de judecată, cu condiţia ca

acestea să fie efectuate de experţi autorizaţi de către Ministerul Justiţiei (art. 4 alin.(5) din

Titlul XIII al Legii nr. 247/2005).

Continuitatea semnifică, în sistemul procesual român, că hotărârea trebuie să fie dată de

aceiaşi judecători în faţa cărora a avut loc dezbaterea în fond a pricinii.

Celeritatea în procesul civil exprimă cerinţa ca procesul să se soluţioneze într-un

termen rezonabil, ideal optim şi previzibil.

Pagina 8 din 24

1.9. Principiul rolului activ al judecătorului în procesul civil

Principiul rolului activ al judecătorului ar putea fi redat ca fiind o regulă care reflectă,

ca drept recunoscut și obligație impusă prin lege, inițiativa și autonomia judecătorului în tot

ceea ce privește desfășurarea activității judiciare în pricinile civile.

Chiar dacă procesul civil apără interese particulare, rolul activ al judecătorului, mai

diminuat decât în procesul penal, se impune cu necesitate, întrucât tinde să atenueze diferențele

de ordin social și economic dintre părți, să asigure un echilibru procesual și prin aceasta să

aplice și să respecte principiul egalității.

Potrivit art. 129 alin. (2), (4), (5) din Codul de procedură civilă judecătorul va pune în

vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor în proces și va stărui, în toate

fazele procesuale, pentru soluționarea amiabilă a cauzei.

Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea

pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații,

oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,

chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

Judecătorii au îndatorirea stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă

a legii, în scopul pronunțării unei hotrâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Rolul activ al judecătorului în procesul civil este concretizat și în numeroase alte

dispoziții cuprinse în legislația civilă în vigoare.

Un prim aspect al rolul activ al judecătorului constă în dreptul și obligația instanței de

judecată de a ordona dovezile pe care le socotește utile pentru aflarea adevărului, în afara

probelor propuse de părți uneori chiar împotriva susținerilor comune ale părților5. Spre

exemplu instanța nu este legată de faptele necontestate, asupra cărora părțile din proces sunt de

acord, dar are dreptul să se îndoiască de realitatea acelor fapte, cerând astfel părților să propună

probe sau ordonând din oficiu, în vederea dovedirii faptelor respective.

5 Viorel Ciobanu, Drept Procesual Civil, Curs selectiv, Ed. C.H.Beck, Editia a V-a, 2011

Pagina 9 din 24

Capitolul II

Rolul activ al judecătorului

2.1.Aspecte introductive ce privesc rolul activ al judecătorului în procesul civil

Tendinţa naturală a individului este aceea de a tinde un maximum de succes în toate

aspectele sociale implicit şi în ceea ce priveşte relaţiile avute cu ceilalţi semeni. Toate aceste

tendinţe şi libertăţi trebuiau să fie reglate în mod constant şi conform unor reguli stricte, pentru

a nu fi atinse drepturile şi libertăţile celorlalte persoane.

În cazul în care aceste principii sociale respectiv norme morale și conforme cu ordinea

publică ar fi încălcate și ar genera conflicte civile, intervine judecătorul, cel care are misiunea

de a fi arbitrul onoarei, patrimoniului şi vieţii cetăţeanului, împărţind dreptatea în conformitate

cu legile în vigoare şi oferind fiecărui subiect de drept civil dreptul ce îi revine, dreptul ce i-a

fost încălcat sau nerespectat.

Rolul avut de judecător a fost dintotdeauna unul de importanţă majoră, care a beneficiat

de atenţia marilor teoreticieni ce au acordat o atenţie sporită acestui subiect. Părerile sunt

împărţite în ceea ce priveşte rolul avut de acesta, recunoaşterea unui rol activ sau a unui rol

pasiv, a unui rol arbitrar sau pur şi simplu a rolului de împărţire a dreptăţii care trebuie

exercitat. Aceste diferenţe apar ca urmare a faptului că sisteme de drept precum cel britanic, ori

germanic, au formulat opinii diferite cu privire la autoritatea pe care ar trebui să o aibe

judecătorul, existând în acest sens numeroase diferenţe care o dată cu trecerea timpului au fost

corectate de organismele europene în încercarea de armonizare a legislaţiei în domeniu, pentru

o simplificare a acesteia şi totodată pentru o mai bună aplicare a legii.

Toate aceste eforturi de armonizare a legislaţiei comunitare s-au materializat prin

emiterea unor Directive care au avut un succes deosebit pe plan european, în încercarea de

aliniere a legislaţiilor naţionale la cea comunitară în domeniu.

Pornind de la premisa că realizarea funcţiei justiţiei ar trebui să fie, în cea mai mare

măsură, opera judecătorului, şi ştiut fiind faptul că judecătorul aflat în faţa conflictului dintre

părţi (ce vin fiecare cu interese proprii) trebuie să fie o autoritate independentă, imparţială,

Pagina 10 din 24

obiectivă care să inspire încredere părţilor în scopul soluţionării conflictului social, de-a lungul

timpului ordinile juridice au oferit diverse soluţii pentru rezolvarea relaţiei triunghiulare create

între părţi şi judecător în mersul judecăţii.

În mare, soluţiile procedurale avansate au înclinat, mai mult sau mai puţin spre a a

acorda judecătorului fie un rol pasiv, neutru de neintervenţie (procedura acuzatorială), fie unul

activ, energic, cu posibilităţi lărgite de intervenire în dezbateri (procedura inchizitorială).

Având la origine principiul potrivit căruia justiţia este nu numai una dintre puterile

statului, dar şi unul dintre cele mai importante servicii publice datorate cetăţeanului, ce obligă

statul să tranşeze cât mai rapid o stare de conflict social privat, dar şi să caute adevărul

obiectiv, dând forţă autorităţii de lucru judecat prin emiterea unor hotărâri legale şi temeinice,

sistemul neintervenirii judecătorului a suferit atenuări în timp. Acestea permiteau judecătorului

ca (protejând atât drepturile subiective ale părţilor, cât şi dreptul obiectiv) să intervină în

mersul dezbaterilor în scopul supravegherii nu numai a respectării regulilor de drept material ci

şi a bunului mers al procesului, inclusiv prin: conducerea dezbaterilor, supravegherea duratei

acestora, posibilitatea solicitării de la părţi a probelor considerate utile cauzei, controlul viciilor

de procedură şi invocarea dispoziţiilor de ordine publică.

Principiul devenea acela ca părţile, chiar dacă sunt complet stăpâne pe obiectul

procesului, nu trebuie să-şi conducă mersul procedurii6.

De la început ţinem să precizăm cât de folositor este rolul activ al judecătorului dacă se

realizează în limitele legii şi într-o modalitate temperată, pe atât de periculos devine dacă

urmează o manieră abuzivă, prin ignorarea scopului final, prin încălcarea flagrantă a regulilor

de drept.

Totodată, pe măsură ce relaţiile sociale se diversifică mai mult, cu atât rolul activ al

judecătorului devine mai complex, şi trebuie să fie folosit cu o prudenţă mai mare.

Rolul activ al judecătorului se manifestă prin acţiunile acestuia de calificare exactă a

cererii, nu prin intermediul denumirii dată de parte7; judecătorul conduce desfăşurarea

procesului civil, urmărind respectarea prevederilor legale şi stabilind termenele şi măsurile

necesare judecării cererii; poate invoca din oficiu încălcarea normelor imperative; îndrumă

părţile cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin, insistând pe tot parcursul procesului

asupra unei soluţionări amiabile a cauzei (art. 129 alin. 2)8; faţă de situaţia de fapt şi de

6 Corneliu Popescu, Şedinţa de judecată în procesul civil, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010;

7 Principiul rolului activ al judecătorului, obligă instanţa ca mai întâi de toate să dea acţiunii calificarea juridică

exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii şi să se pronunţe apoi în concret

asupra tuturor capetelor de cerere, Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Decizia nr.1380/2000;

8 Textul nu vine în contradicţie cu art.131 al.1 Cod Procedură Civilă, conform căruia în faţa primei instanţe

judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părţilor. Soluţionarea amiabilă, care desigur poate fi şi consecinţa

Pagina 11 din 24

motivarea în drept pe care părţile o invocă în susţinerea cauzei lor, judecătorul poate cere

explicaţii şi să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă acestea nu

sunt menţionate în cerere ori în întâmpinare; judecătorul poate ordona administrarea unor

probe pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc9; în exerciţiul rolului

activ, judecătorul poate să urmărească şi atenuarea unor dispoziţii legale restrictive, prin

aplicarea altor dispoziţii legale10.

2.2. Rolul activ al judecătorului, principiu fundamental al procedurii civile

moderne europene

Asupra aspectelor de armonizare a regulilor de procedură civilă s-au format două opinii

susţinute de specialiştii în domeniu.

Pe de o parte, unii autori susţin că armonizarea dreptului procesual civil poate să aibe

efecte negative, întrucât se poate cere unui stat care are un sistem juridic eficient, să şi-l

adapteze la unul mai puţin folositor necesităţilor sale. Pe de altă parte, alţi specialişti în

domeniu susţin ideea conform căreia armonizarea procedurii civile trebuie să fie încurajată

datorită beneficiilor sale, deoarece pot fi simplificate, spre exemplu, cazul procedurilor

transfrontaliere şi reducerea costurilor tranzacţiilor.

În ceea ce priveşte rolul activ al judecătorului primele semnale oficiale la nivel

comunitar de recunoaştere ale acestuia le regăsim în Recomandarea Consiliului Miniştrilor

pentru facilitarea accesului la justiţie din 14 mai 1981 nr. R 81/7 unde se arată faptul că pentru

accelerarea procedurii şi evitarea întârzierii proceselor, consecinţe eficiente ar avea instituirea

rolului activ al judecătorului, inclusiv printr-o planificare la nivel procedural încă din faza

iniţială. Această măsură era practicată la vremea respectivă de state precum Franţa, Austria,

R.F. Germană şi Elveţia.

Ulterior, unul dintre cele mai importante documente europene în materie civilă,

Recomandarea Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei din 28 februarie 1984 nr.R 84/5

cuprinde principiile procedurii civile destinate să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei. În

împăcării părţilor, nu implică în mod necesar împăcarea, astfel încât hotărârea pronunţată să fie susceptibilă numai

de recurs şi să conţină condiţiile împăcării’’, Dr. Mihaela Tăbârcă, Drept Procesual Civil, Volumul I, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2008;9 Art. 129 alin. 5, Codul de Procedură Civilă în vigoare cu ultimele modificări aduse prin Legea nr. 71/2011.10 Spre exemplu, partea care nu a propus probele prin intermediul cererii de chemare în judecată, prin întâmpinare

ori la prima zi de judecată, e decăzută din dreptul de a mai propune probe conform art. 138 Cod procedură civilă.

Cu toate acestea, dacă partea nu a fost asistată de avocat şi datorită neştiinţei sau lipsei de pregătire nu a propus

proba, instanţa în temeiul art. 138 alin. 1 pct. 4 va putea admite şi proba propusă după prima zi de înfăţişare.

Pagina 12 din 24

textul acestei Recomandări regăsim pe lângă ideile de simplificare a procesului civil şi anumite

aspecte relevante prin care se poate manifesta rolul activ al judecătorului, după cum reiese din

analiza Principiului 3. Astfel, judecătorul ar trebui încă din faza preliminară a procesului şi

apoi pe întreaga durată de desfăşurare a acestuia să manifeste un rol activ în ceea ce priveşte

asigurarea unei evoluţii rapide a acestuia respectând în acest timp, drepturile de care se bucură

părţile, inclusiv egalitatea de tratament. Se subliniază încă o dată posibilitatea judecătorului de

a avea un rol activ, dar cu respectarea principiului imparţialităţii.

Aşadar, rolul activ al judecătorului a reprezentat încă de acum aproape 40 de ani o

cerinţă obligatorie în materia procedurii civile europene, implicit şi a celei române. În acest

sens, organele europene au avut în vedere modernizarea legislaţiei în domeniu, iar pentru o

aplicare mai uşoară a acesteia au fost emise o serie de Directive pentru armonizarea legislaţiei

în materie.

În proiectul său de armonizare parţială a regulilor de procedură civilă prof. Marcel

Storme11 îşi exprima opinia potrivit căreia activismul judiciar va trebui să înlocuiască

principiul neutralităţii judecătorului, care a fost adesea interpretat ca implicând un judecător

pasiv.

Observaţia făcută de prof. Storme este susţinută prin multe exemple de legislaţii care au

preferat o creştere a puterilor oferite judecătorilor din ce în ce mai activi, iar regula ar trebui să

rămână aceea potrivit căreia disputa aparţine părţilor, însă procesul aparţine judecătorului.

Mai precis, părţile trebuie să îşi susţină faptele şi argumentele aduse în faţa instanţei, iar

judecătorul trebuie să hotărască cu privire la termenele procedurale, organizarea probatoriului,

intervenţia făcută de terţi, să stabilească argumente legale ale disputei.

La nivel european, ecoul acestor încercări de armonizare a legislaţiei civile a fost

resimţit, iar un răspuns din partea organismelor Uniunii Europene nu a întârziat să apară.

În anul 2001, a fost stabilit un plan de acţiune la nivelul Consiliului Europei pentru

judecătorii europeni, care prevede pentru zonele cu interes prioritar12 creşterea puterilor

judecătorilor în activitatea de administrare a instanţei şi în managementul cauzelor.

Rolul activ al judecătorului reprezintă pe plan continental, o prioritate specifică fiind

urmărite la nivel european următoarele aspecte: dispoziţiile procedurale ce privesc rolul

judecătorului în proces (mecanismul deliberărilor, probatoriul, dezbaterile, motivarea

11 M. Storme, General Introductory Report. European Judicial Code, 1994, www.storme.be/euroius.html

12Comisia Europeană pentru Co-Operaţiuni Legale (CDCJ), Comisia Europeană pentru probleme criminale

(CDPC), Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), Planul de acţiune globală pentru judecătorii

europeni, Strasbourg, 12 februarie 2001

Pagina 13 din 24

hotărârilor), rolul jurisprudenţei (aplicarea uniformă a legii de către instanţe), prerogativele şi

responsabilităţile judecătorului.

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni prin intermediul Opiniei oficiale nr.

6/2004 a subliniat importanţa avută de Recomandările în domeniu până la acea dată, pentru

asigurarea unui proces echitabil, dar şi a unui rol activ al judecătorului în statele europene.

Cheia conducerii proporţionale a litigiului este managementul activ al cauzei de către

judecător, această idee este reutilizată, întrucât o regăsim şi în textul Directivei R84/5. Pentru

realizarea acestui scop, judecătorii trebuie ca din momentul în care trasează cauza şi pe

întreaga durată a desfăşurării procesului să controleze calendarul şi durata procedurilor, să

stabilească termene fixe şi să aibe prerogativa de a refuza amânările, chiar dacă părţile se

împotrivesc.

Ca urmare a importanţei acordată la nivelul Consiliului Europei pentru o bună pregătire

a judecătorilor naţionali pentru aplicarea corectă şi eficientă a legislaţiei europene, Consiliul

Consultativ al Judecătorilor Europeni a adoptat printre ultimele sale opinii oficiale (Opinia nr.

9/2006) ce face referire la rolul judecătorilor naţionali în asigurarea aplicării eficiente a

dreptului internaţional şi european.

Acest document recomandă: o bună pregătire profesională a judecătorilor naţionali în

domeniul dreptului european şi internaţional, chiar prin includerea unor module de pregătire în

aria curriculară de pregătire superioară; o cooperare sporită între judecătorii din diverse state şi

instituţiile judiciare europene şi internaţionale, la toate nivelele; exercitarea de către judecătorii

naţionali a unei activităţi prin care să se respecte statul de drept, inclusiv prin aplicarea

regulilor de drept european.

2.3. Judecătorul naţional ajuns judecător european

Faţă de stadiul actual al sistemului judiciar şi gradul de pregătire al judecătorului român

s-a ivit întrebarea în literatura de specialitate, dacă este capabil pentru marea responsabilitate

de a aplica, direct normele de drept comunitar, cântărind întotdeauna aceste dispoziţii în

comparaţie cu cele ale dreptului intern român?

Unii specialişti în domeniu au încercat să ofere un răspuns clar la această întrebare.

Astfel, M. Voicu13 consideră că ,handicapul major al judecătorului român constă în faptul că

el a fost marele absent al dezbaterilor asupra CEE, dar şi al proceselor politico-juridice

ulterioare, generatoare ale UE şi ale extinderii sale, iar procesul de formare şi specializare al

13 M. Voicu, Coordonate ale integrării juridice a României. Rolul şi funcţiile judecătorului naţional , C.J. nr. 10/2004

Pagina 14 din 24

judecătorului naţional, ca primul judecător comunitar, conform marelui principiu al

subsidiarităţii, este, din păcate fără un acostament solid, la fiecare instituţie judiciară din

România14.

O altă opinie este susţinută de prof. Ion Deleanu potrivit căreia, în faţa acestei

redimensionări a funcţiilor jurisdicţionale ale instanţelor naţionale aceasta poate apărea precum

o nouă provocare pentru judecătorul român, care ar fi de dorit să nu-l surprindă15.

Cum s-a afirmat încă înainte de aderarea României la UE, în faţa acestor provocări

reprezentate deopotrivă de normele de drept intern cât şi de cele ale dreptului european, aflat în

construcţie, instanţele naţionale pentru a deveni unele comunitare, trebuie să fie permanent

informate, să cunoască normele de drept comunitar, cât şi interpretarea acestora de către

CJCE.

Judecătorului naţional din perspectivă europeană i se conturează o serie de

responsabilităţi, precum: cooperarea loială cu instituţiile comunitare, aplicarea principiului

interpretării dreptului procedural naţional conform normelor comunitare, facilitarea accesului

individului la drepturile garantate de dreptul comunitar.

În condiţiile în care România este hotărâtă să continue pe calea îndeplinirii acestor

cerinţe, are de câştigat de pe urma bogatei experienţe a altor state, în vederea asigurării unei

bune funcţionări a mecanismelor judiciare statale, chiar din perspectiva organizării instanţelor,

a statutului şi a rolului ce trebuie îndeplinit de către judecători16.

În contextul acestor schimbări majore, jurisprudenţa CJCE a întărit în mod progresiv

exigenţele ce apasă pe umerii judecătorilor naţionali.

În ceea ce priveşte efectul direct al dreptului comunitar, observăm că în situaţia în care

dispoziţiile naţionale au conţinut contrar celor comunitare, judecătorul naţional va aplica

dispoziţiile comunitare ce au efect direct. În cazul în care norma comunitară nu are efect direct,

judecătorul naţional va înlătura reglementarea internă, adoptată în vederea punerii în aplicare a

unei noi directive, de la soluţionarea procesului, care nu a respectat o serie de cerinţe

procesuale impuse de directivă.

14 M. Voicu, Coordonate ale integrării juridice a României. Rolul şi funcţiile judecătorului naţional , C.J. nr.

10/200415 I. Deleanu, Dreptul, nr. 8/200616 De altfel, pe site-ul oficial al CSM a fost publicat în luna iulie 2007, la cererea unor oficiali europeni, un

chestionar adresat judecătorilor români: Rolul judecătorului naţional în sistemul juridic al Uniunii Europene,

unde judecătorii au fost rugaţi să răspundă la întrebări precum: cât de des se accesează jurisprudenţa CJCE, care

este rolul potrivit ce ar trebui îndeplinit de un judecător în sec. XXI, etc.

Pagina 15 din 24

O altă formă de manifestare a rolului activ al judecătorului în domeniul aplicării

procedurii dreptului, din perspectivă comunitară, este reprezentată de chestiunea prealabilă sau

prejudicială.

Având în vedere faptul că această procedură prezintă o importanţă deosebită în

domeniul dreptului comunitar, mai ales din perspectiva rolului activ al judecătorului, vom

prezenta pe scurt câteva aspecte ale sale, unde ar trebui în opinia noastră să se manifeste rolul

activ al judecătorului naţional.

În cazul în care într-o instanţă dintr-un stat membru se ridică o problemă ce priveşte

interpretarea unor norme comunitare, acea instanţă poate în virtutea art. 35, 220 şi 234 din

Tratatul de la Maastricht să ceară CJCE să se pronunţe cu privire la interpretarea acelei

norme. Interpretarea sau aprecierea exprimată de CJCE se impune atât pentru instanţa care a

sesizat cu privire la acea problemă, cât şi pentru celelalte instanţe în faţa cărora textul în cauză

va fi invocat.

Aşadar, conform art. 234 ce instituie Comunitatea Europeană li se permite instanţelor

naţionale să se adreseze CJCE pentru a putea aplica cum se cuvine normele comunitare.

Instanţei naţionale îi revine rolul de a evalua posibilitatea de a cere explicaţii suplimentare

CJCE, judecătorul fiind cel ce este chemat într-o astfel de situaţie să îşi exercite sub acest

aspect un rol activ.

După părerea unor autori17 în ceea ce priveşte obiectul interpretării dreptului comunitar

prin hotărâri preliminare, singura cerinţă este ca întrebările adresate de către instanţele

naţionale să facă referiri la aspecte de drept comunitar şi să nu exceadă sfera de aplicare a

acestuia. În acelaşi timp, instanţele naţionale nu pot cere CJCE să interpreteze normele de drept

comunitar prin declararea unei prevederi din legislaţia naţională ca fiind compatibilă sau nu cu

normele de drept comunitar, deoarece sarcina CJCE este de a interpreta dreptul comunitar, nu

de a face referiri cu privire la aplicarea acestuia în dreptul naţional.

Relevant pentru rolul activ al judecătorului este conceptul impus în doctrina română

potrivit căruia se arată că, instanţele care au obligaţia de a cere o hotărâre preliminară se

bucură totuşi de libertatea de a evalua pertinenţa şi utilitatea interpretării ce este dată de către

CJCE pentru rezolvarea cauzei ce este dedusă judecăţii18.

CJCE răspunde instanţei naţionale la cerere prin intermediul unei hotărâri preliminare,

în care se va regăsi interpretarea dreptului comunitar sau a actului de drept comunitar, fiind

precizate şi criteriile de interpretare.

17 C. Toader, Despre aplicarea dreptului comunitar de către instanţele naţionale, Revista de drept comercial nr. 1/200218 T. Ştefan, B. Andreşan Grigoriu, Drept Comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

Pagina 16 din 24

Hotărârea preliminară cunoaşte în principiu efect retroactiv fiind obligatorie pentru

instanţa unde urmează a fi soluţionată cauza respectivă, dar şi pentru alte instanţe care ar urma

să se pronunţe cu privire la acea cauză.

Pagina 17 din 24

În concluzie, observăm cum judecătorul naţional trebuie să îşi exercite un pronunţat rol

activ în cadrul acestei proceduri destul de complexă. Unii autori de drept comunitar au

subliniat următoarea idee: chestiunea prealabilă nu reprezintă un simplu instrument procedural,

ci este instrumentul prin care se încearcă rezolvarea diverselor contradicţii, cum ar fi cele

posibile între legislaţia naţională şi cea comunitară, ori absenţa unei subordonări structurale

între jurisdicţia comunitară şi cea naţională19. Mai precizăm încă o dată, faptul că, CJCE

asigură numai interpretarea normelor comunitare, aplicarea acesteia în respectivul litigiu

rămâne la latitudinea instanţei naţionale care este suverană.

Aşa cum am arătat în această scurtă analiză, ce face referire la rolul judecătorului

naţional în contextul dobândirii unui rol european, rolul activ al judecătorului capătă

numeroase prerogative sub aspectul dreptului aplicabil, atunci când sunt întâmpinate dispoziţii

de drept comunitar.

2.4. Importanţa rolului activ al judecătorului în vederea aplicării dreptului

Importanţa rolului activ al judecătorului îl regăsim cu precădere în ceea ce priveşte

controlul procedurii ce trebuie exercitată de către judecător, fiind foarte cunoscut faptul că şi

cei mai înfocaţi susţinători ai procedurii acuzatoriale sunt de acord cu ideea potrivit căreia

faptele aparţin părţilor, iar procedura este a judecătorului.

Într-un studiu recent de drept comparat20 s-a arătat că în prezent criza existentă în

sistemul de justiţie este dată pe lângă numărul mare de dosare şi de disciplina procedurală,

structurile organizaţionale, comportamentul şi interesul manifestat atât de judecători cât şi de

avocaţi.

Aici regăsim o comparaţie între aşa-numitele co-ordinated judicial systems21, jurisdicţia

common law unde faza de început a procesului este lăsată la latitudinea părţilor, cu tendinţa de

a oferi transferul coordonării acestei etape către judecători pentru faptul că avocaţii se arată

interesaţi de amânarea cauzei aflată în fază de construcţie, costurile şi complicaţiile ivite

ulterior nefăcând altceva decât să le crească onorariile, şi aşa-numitele sisteme judiciare

subordonate, caracteristice pentru acest tip fiind jurisdicţiile sistemului romano-german, în care

regăsim faptul că judecătorii au sarcina de a supraveghea şi a conduce procesul iar onorariile

ce le revin avocaţilor sunt stabilite de legiuitor, de regulă acestea nefiind stabilite pe fondul

unui tarif orar.

19 I. Deleanu, Dreptul, nr. 8/200620 S. Chiarloni, A Comparative Perspective on the Crisis of Civil Justice and its Possible Remedies, 13 octombrie 2005, (www.jus.unitn.it)21 Coordonatele siatemului judiciar

Pagina 18 din 24

Aceste deficienţe ce îngreunează procesele ar putea fi corectate dacă s-ar aplica în mod

direct corecturile oferite prin intermediul Directivelor amintite anterior ce fac referire la rolul

activ al judecătorului. Aceste documente nu fac altceva decât să întărească poziţia de

importanţă majoră revine rolului activ al instanţei de judecată.

Rolul activ al instanţei exprimă şi în sistemul nostru procedural exigenţele şi

caracteristicile procedurii inchizitoriale, opusă procedurii acuzatoriale22.

2.5. Limitele rolului activ al judecătorului şi raportul acestuia cu disponibilitatea

părţilor

Pentru ca rolul activ să poată fi corect exercitat de către judecător era şi normal să

existe anumite limite, întrucât în sens contrar se putea considera că anumite acţiuni iniţiate de

către instanţă reprezentau excese din partea acesteia.

Recunoaşterea rolului activ al judecătorului contribuie în cadrul procesului civil nu

numai la protejarea interesului public, cât mai ales la o bună protecţie ce o asigură intereselor

private ale părţilor.

Intervenţia făcută de judecător pe parcursul derulării procesului civil trebuie să fie o

intervenţie care să prefigureze o posibilă soluţie ce va fi cuprinsă în hotărâre.

Intervenţia din partea judecătorului trebuie să fie echilibrată cu cea a părţilor, întrucât în

situaţia unei disproporţionalităţi evidente pot interveni anumite abuzuri din partea instanţei.

După cum se arată în literatura de specialitate, părţile hotărăsc limitele cauzei, iar judecătorul

conduce şi controlează procedura dar şi limitele procesului respectiv23.

Pentru a exista acest echilibru, apare ca fiind deosebit de importantă şi necesară

înscrierea categorică şi logică a limitelor rolului activ faţă de disponibilitatea părţilor,

necesitatea respectării contradictorialităţii nu numai de către părţi ci şi de instanţă, asigurându-

se în acelaşi timp dreptul la apărare.

Exemple clare în acest sens ţin de o bună asigurare a relatării actelor procedurale

(întâmpinări, concluzii scrise), o evidentă separaţie a măsurii în care judecătorul este autorizat

să intervină în ceea ce priveşte cadrul procesual stabilit de către părţi, sub toate aspectele ce ţin

de elementele constitutive ale cererii şi ajung să beneficieze de autoritate de lucru judecat

(aspecte de fapt sau de drept pot fi ridicate din oficiu, condiţia esenţială fiind ca în legătură cu

orice propunere a judecătorului să fie oferită şansa părţilor să discute pe tema ei, introducerea

în cauză a terţilor).

22 I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, Volumul I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 200723 I. Leş, Tratat de Drept Procesual Civil, Editura All Beck, Bucureşti, 2001

Pagina 19 din 24

Un alt aspect legat de rolul activ al judecătorului şi disponibilitatea părţilor este reprezentat de

noua cerinţă ce a apărut de curând pe plan mondial şi face referire la încurajarea soluţionării

amiabile a disputei, fie prin intermediul concilierii judiciare, fie prin apelarea la mijloace

alternative de soluţionare a disputelor. Este relevant în acest sens exemplul oferit de conceptul

american multi door în care sala de judecată apare precum o încăpere cu mai multe uşi, iar

părţile pot alege una din ele pentru a rezolva disensiunea printr-o anumită metodă.

Această idee s-a extins şi pe plan european, apărând chiar ca o reflectare a misiunii

judecătorului de a pune persoana de a alege o anumită soluţie, de a pune presiune pe acea

persoană.

În ceea ce priveşte judecătorul român acestuia nu îi este străină metoda concilierii

judiciare, însă poate fi pus cu siguranţă în dificultate, spre exemplu, dacă va fi nevoit să pună

în aplicare procedura medierii şi nu va fi bine informat cu privire la aspectele ce ţin de aceasta,

asupra tehnicilor de mediere, astfel totul se va reflecta în detrimentul părţilor implicate în

proces.

Considerăm că în lipsa limitelor stabilite de legiuitor, de implicare activă a

judecătorului în cadrul procesului civil, ar fi posibil să existe o serie de încălcări ale regulilor

jocului din partea instanţei pentru o soluţionare rapidă a procesului pe această cale.

Creşterea numărului cazurilor de abuz pe care părţile dintr-un proces civil ajung să le

realizeze reprezintă din păcate, o realitate ce este specifică procedurii civile din România, cât şi

a marilor sisteme de drept.

2.6. Concluzii ce privesc rolul activ al judecătorului din perspectivă comparată

Având în vedere prezentarea principiilor procedurale fundamentale din cele mai

importante sisteme de drept putem concluziona prin a spune că la ora actuală există un real

fenonem ce priveşte dezvoltarea nevoii unei conduite active a judecătorului pe întreaga durată

a desfăşurării procesului civil. Această recunoaştere şi dezvoltare a principiului activ reprezintă

unul dintre obiectivele comune pentru dezvoltarea sistemului judiciar .

Într-o lucrare recentă ce priveşte chiar ideea de convergenţă a celor mai importante sisteme de

drept, opune activismul judiciar al pronunţării mecanice a hotărârii, fiind demonstrată cu

exemple din legea franceză, germană, italiană, elveţiană prin care nu se mai poate susţine ideea

potrivit căreia judecătorii europeni din sistemul de drept romano-germanic folosesc o

modalitate mecanică de aplicare a legii, neavând un rol creator. Unul dintre argumentele aduse

în sprijinul acestei idei este chiar CJCE care este chiar activă, contribuind pe lângă opera de

Pagina 20 din 24

unificare europeană şi a dreptului european, dar şi la o viitoare convergenţă a gradelor de

activism judiciar existente în ţările common law şi cele romano- germanice24.

Aşa cum s-a angajat faţă instituţiile europene, prin Strategia de reformă a sistemului

judiciar, un amplu demers la care au au contribuit numeroşi cercetători sub coordonarea

Ministerului Justiţiei, şi pentru care instituţii precum Banca Mondială au oferit sprijin

financiar, România se apropie de momentul în care va avea un nou Cod de procedură civilă.

Printre subiectele tratate de Comisia de elaborare a Noului Cod de procedură civilă se

numără şi principiul rolului activ al judecătorului, aflat în strânsă interdependenţă cu

exercitarea dreptului de dispoziţie al părţilor implicate în proces şi cu încercarea de

responsabilizare a acestora şi a apărătorilor care îi reprezintă.

Au fost avute în vedere pentru regândirea acestui rol activ al judecătorului pe lângă

Directivele europene tratate anterior şi analiza acestui principiu de către alte sisteme de drept

care au servit drept model.

Interesante din perspectiva creşterii rolului activ al judecătorului în cadrul procesului

civil ce sunt prevăzute de viitorul Cod de procedură civilă sunt următoarele aspecte:

a) se propune eficientizarea modalităţii de citare şi de comunicare a actelor, adaptarea

acesteia la noile realităţi, pentru asigurarea rezolvării într-un termen optim a cauzelor. Astfel,

pe lângă soluţiile clasice de comunicare, se va putea comunica, la cererea şi pe cheltuiala

părţilor prin servicii de curierat raid, poştă electronică, executori judecătoresţi etc;

b)declanşarea propriu-zisă a procesului civil, va fi condiţionată de o cerere de chemare

în judecată care va trebui să respecte toate condiţiile de fond şi de formă cerute de legiuitor;

c)cererea va fi supusă unui control din partea instanţei pentru a fi evitate eventualele

cereri neuniforme, implicit şi cheltuielile inerente;

d)va fi prevăzută regula continuităţii completului de judecată pe întreg parcursul

procesului pentru a asigura continuitatea şi coerenţa în cadrul cercetării cauzei respective,

pentru a responsabiliza judecătorii în ceea ce priveşte activitatea de administrare şi de

soluţionare a cauzelor ce le au spre rezolvare;

e)judecătorul va avea un control sporit asupra cauzei acesta regăsindu-se reflectat în

faptul că vor exista reguli clare prin care vor fi prevenite încercările de tergiversare a

procesului;

Noul Cod de procedură civilă pune accent pe caracterul excepţional al amânărilor pe

care instanţa le poate acorda fie datorită lipsei de apărare ori prin învoiala părţilor.

24 K. Funken, The Best of Both Worls-The Trend Towards Convergence of the Civil Law and the Common Law

System, University of Munich School of Law, iulie 2003, papers.ssrn.com

Pagina 21 din 24

Noul Cod de procedură civilă vine să repare sincopele existente în prezent, chiar şi în

materia soluţionării amiabile25, pe care am tratat-o anterior, pentru ca obligaţia de conciliere

judiciară să fie dusă la bun sfârşit de specialişti, de judecători bine instruiţi care să îşi cunoască

clar rolul pe care îl au. Astfel, rolul acestora va fi unul nou, preponderent activ, în care se va

pune accentul pe soluţionarea amiabilă a cauzei fără a se ajunge la evidentele complicaţii

ulterioare.

Se subliniază încă o dată rolul crucial pe care îl au judecătorii în soluţionarea pe cale

amiabilă a disputelor, fiind deosebit de importantă înţelegerea procesului de mediere şi a

avantajelor oferite de mediere. Până când societatea română va cunoaşte cu adevărat esenţa

acestei viitoare instituţii, care cunoaşte o dezvoltare remarcabilă în ţările occidentale,

judecătorul român va trebui să îndeplinească acest rol activ de mediator, în încercarea sa de a

împărţi dreptatea fără un proces de cele mai multe ori lung şi anevoios.

După cum reiese din prezentul studiu judecătorului român, asemenea celorlalţi

judecători europeni, îi este recunoscut în mod inconstestabil un rol activ în cadrul exercitării

atribuţiilor sale ce decurg din procedura civilă, el fiind chemat să îl exercite alături de părţile

implicate în proces, cu prudenţă deosebită, pentru a nu aluneca în domeniul arbitrar.

Acest rol activ al judecătorului se află în deplină concordanţă cu mediul european, unde

după cum am observat a fost recunoscut în numeroase rânduri la nivel oficial de către

organismele europene. Prin această recunoaştere a managementului activ ce trebuie exercitat

de către judecător se admite faptul că judecătorul reprezintă cheia conducerii proporţionale a

litigiului.

România urmează asemenea altor state europene o politică de remodelare a rolului

judecătorului, pentru adaptarea acestuia la noile realităţi şi nevoi ale societăţii în care trăim.

25 Proiectul principiilor aplicabile pentru o mai bună implementare a recomandărilor exsitente în domeniul

medierii civile şi în dreptul familiei propus de CEPEJ în iunie 2007, când au fost aduse în discuţie problema

aplicării a recomandărilor în materie de către statele membre, încurajarea soluţionării pe cale amiabilă, prin

intermediul medierii, prin informarea magistraţilor, a publicului larg cu privire la avantajele oferite de mediere.

Este subliniat încă o dată că trebuie recunoscut dreptul judecătorilor de a informa persoanele cu privire la

avantajele oferite de instituţiile medierii, de asigurare a disponibilităţii serviciilor de mediere ce ar trebui să existe

în cadrul instanţelor de judecată (www.wcd.coe.int).

Pagina 22 din 24

Concluzii

Pagina 23 din 24

Bibliografie

Tratate, cursuri:

Ciobanu Viorel, Drept Procesual Civil, Curs selectiv, Ed. C.H.Beck, Editia a V-a, 2011

Mocanu Mihaela, Manual de Procedură Civilă.Teoria Generală, Ed. Universitară, București, 2012

Popescu Corneliu, Şedinţa de judecată în procesul civil, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010

Tăbârcă Mihaela, Drept Procesual Civil, Volumul I, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2008

Voicu M., Coordonate ale integrării juridice a României. Rolul şi funcţiile judecătorului

naţional, C.J. nr. 10/2004

Andreşan Grigoriu, Drept Comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

Deleanu I., Tratat de Procedură Civilă, Volumul I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

Publicații și articole:

Storme M, General Introductory Report. European Judicial Code, 1994

Toader C., Despre aplicarea dreptului comunitar de către instanţele naţionale, Revista de

drept comercial nr. 1/2002

Comisia Europeană pentru Co-Operaţiuni Legale (CDCJ), Comisia Europeană pentru probleme criminale

(CDPC), Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), Planul de acţiune globală pentru judecătorii

europeni, Strasbourg, 12 februarie 2001

S. Chiarloni, A Comparative Perspective on the Crisis of Civil Justice and its Possible

Remedies, 13 octombrie 2005, p. 3

Jurisprudență:

Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Decizia nr.1380/2000

Site-uri:

www.csm1909.ro

www.storme.be/euroius.html

www.jus.unitn.it

www.jurisprudentaCEDO.com

Pagina 24 din 24