ÎN LABIRINTUL COPILĂRIEI

Stimaţi oaspeţi,

Mai întâi un cuvânt deosebit pentru Centrul Cultural German, care a făcut adesea expoziţii minunate în orașul nostru și la muzeul nostru, așa încât am avut șansa de a lucra împreună. Considerăm că atât domnul Stefan Straub, cât si distinsa soţie a domniei-sale au făcut foarte mult pentru orașul nostru și pentru ţara noastră și, fiind aici, în casa dânșilor, le mulţumim din toată inima - și ca muzeu, dar și ca și clujeni. De asemenea, vreau să vă spun că Centrul Cultural German și-a creat reputaţia de a se ocupa de acţiuni generative și, în acest sens, tânăra Cecilia Varga este un minunat referent, care deja și-a creat un loc în orașul nostru, prin originalitatea activităţilor domniei-sale. Şi de ce vorbesc despre publicul generativ și despre artiști generativi? De această dată, ne aflăm în faţa unui eveniment deosebit (cum bine l-a caracterizat domnul Stefan Straub), acela al relevării unui psihic de excepţie, a unei sensibilităţi și a unei imaginaţii deosebite, datorat, ciudat, extraordinar, unui copil de numai opt ani. Acest lucru ne îndeamnă să reflectăm: ce anume generează acest câmp de dilatare a creativităţii la vârste așa de fragede? Răspunsul ar putea fi găsit în această civilizaţie în care noi suntem scufundaţi, care este o civilizaţie a imaginii, și, ca atare, imaginea presează cu mai multă forţă decât conceptul asupra vârstelor fragede. Să nu uităm că imaginea este mai puternică pentru copii decât pentru noi, care deja ne-am obișnuit, ne-am creat chiar un baraj psihic faţă de imagine. În cazul copiilor dotaţi, sau hiperdotaţi, cum este cazul Lucianei Tămaș, această receptare a realităţii, a imaginii, se produce într-un mod filtrat și le permite să realizeze configuraţii de mare originalitate. Titlul expoziţiei, cu siguranţă, a fost ales atât de părinţii Lucianei, care sunt niște forţe spirituale și care-și sprijină copilul, dar și de managerul expoziţiei, domnul Füleki, unul dintre foarte bunii manageri de artă din ţară, și probabil că de comun acord cu Centrul German; ideea de a-i spune acestei expoziţii „Labirintul copilăriei” este foarte generoasă. Eu aș adăuga la această idee a labirintului și la frumoasele conotaţii desprinse de domnul Straub, încă ceva: ne aflăm în Transilvania; labirinturile noastre, încă din copilărie, sunt copacii, iarba, florile, norii, munţii. Labirintul nostru este, de fapt, o imensă grădină - și să nu uităm că în toate textele, atât populare maghiare, germane, cât și românești, Transilvania este considerată „magica grădină”, lucru preluat și de scriitorii secolului al XIX-lea, în limba germană, maghiară sau română. Deci, nu întâmplător această fetiţă este de aici, din Transilvania, unde labirintul se transformă într-un labirint-grădină. Şi atunci putem explica și minunata armonie a culorilor sau, dimpotrivă, savanta dozare în cadrul contrastelor cromatice, pentru că este, de fapt, un tip de feerie, un tip de imagine nobilă și paradisiacă asupra realităţii pe care ne-o redă, cu ingenuitate, prospeţime și un real talent, Luciana Tămaș. Ea s-a bucurat de un succes fulminant, de la prima expoziţie, pe care eu am vernisat-o anul trecut, cam pe vremea asta, și se pare ca am avut o mână bună, așa spune toată lumea, că am o mână bună; după aceea, a fost la București, sub egida Fundaţiei Culturale Române, s-a bucurat de sufragiile Ambasadei Americane, a fost în Franţa, unde au fost, de asemenea, mai multe expoziţii de succes, și acum revine aici, la noi, îmbogăţită sufletește și îmbogăţită și sub raport cromatic. Faţă de expoziţia pe care am vizionat-o în urmă cu un an, acum asistăm la o structurare mai eficientă a spaţiului. Dacă zonele fluide acum sunt mai bine stăvilite, există, totuși, încă acea încleștare care a făcut deliciul vechii expoziţii

și continuă să-l facă și azi, pentru că Luciana stăpânește cu măiestrie limbajul plastic - este unitară și recognoscibilă. Eu, ca orice om de meserie, am curiozităţi și am cerut să văd și un desen clasic al fetiţei și am constatat, cu bucurie, că Luciana are o caracteristică evidentă și în aceste desene, adică este o persoană micuţă, nu numai plină de imaginaţie, dar și cu putere de sinteză. Ca atare, Moise, pe care l-a realizat ea, este plin de forţă și, sigur, seamănă cu imaginea pe care i-a dat-o profesoara să o realizeze. Deci, înseamnă că ea are suficientă energie de a face și lucruri în termenii comuni. Însă, dincolo de aceasta, cu mândrie își menţine această grădină-labirint a copilăriei. Noi pentru asta trebuie să-i mulţumim, că are energia și puterea de a ne restitui acea prospeţime, acea ingenuitate proprie copilăriei fiecăruia dintre noi și ea are puterea să ne facă să ne gândim că undeva, într-un colţișor al labirintului nostru personal, există încă o grădină. Îţi mulţumim, Luciana, și te felicităm!

DR. ALEXANDRA RUS