, UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
MASTER: STUDII DE SECURITATE SI APARARE
Tema referat: Aspecte generale ale crimei organizate
www.referat.ro
Introducere
Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat
măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de
delincvenţă şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a
delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi
financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.
Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare
interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie), cât şi opinia
publică; astfel de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit
de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi
indivizilor; fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă
instituţionalizată, specifice „subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.
Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat
şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi
intensitatea lor de la o ţară la lata; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că
sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi
normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice
dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi
etnice.
Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt
determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse
societăţi, cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai
ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi
sociale ce ţin de propria lor etnologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face
în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă
la un moment dat într-o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în
funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative
spaţial şi temporal (atât de la o societate la alta, cât şi de la o perioadă la alta).
Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns
legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.
Pentru acest motiv, unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o
permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.
Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu
scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de
delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate,
violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau
utilitară se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei
organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste.
Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la
nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni, prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de
delicte şi crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi
neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.
Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată, decât printr-o
cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare în acest sens
investigaţii cu caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.
Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii înlăturarea,
prin acest concept, a susţinerilor biologizante, psiho-sociologiazente, corespunde realităţii
obiective şi reprezintă una din premisele majore necesare cercetărilor criminologice
fundamentale în scopuri profilactice.
De aceea, pornind de la acceptarea faptului că criminalitatea, în forma ei
superioară, organizată, este nocivă pentru societatea în care trăim, rezultă implicit faptul
că aceasta trebuie combătută, contracarată. Dar, aşa cum spunea şi Sun Tzu, „dacă un
pericol este real poate fi definit, iar pericolul definit poate fi învins”, mai întâi crima
organizată trebuie definită ca atare.
Capitolul I
COORDONATE GENERALE ALE CRIMEI ORGANIZATE
1.1 Noţiunea de crimă organizată
Definiţie : conform legii, prin crima organizată se înţelege „activităţile
desfăşurate de orice grup constituit din cel puţin trei persoane, între care există raporturi
ierarhice ori personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii,
pieţe sau sectoare ale vieţii economice şi sociale interne sau străine, prin folosirea
şantajului, intimidării, violenţei sau coruperii, urmărind fie comiterea de infracţiuni, fie
infiltrarea în economia reală”.
În accepţiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel :
„comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de
două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau
nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite, prin folosirea unor structuri
comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau altor mijloace de
intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei
publice autorităţilor judiciare sau economice”.
Denumirea general acceptată pentru forma superioară de organizare a grupurilor
de infractori este „mafie”; acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale
lumii.
Crima organizată este conştientizată ca fiind periculoasă de către membrii
societăţii, doar când devin cunoscute metodele violente ale acesteia; metodele
nonviolente, care de multe ori le anticipează pe cele agresive fizic, nu sunt percepute ca
ameninţătoare pentru membrii societăţii.
Crima organizată este foarte periculoasă pentru faptul că mai mulţi indivizi se
coalizează conştient pentru a săvârşi infracţiuni cu un mare impact social. Din acest
motiv, contracararea acestui compartiment cere resurse semnificative şi timp de reacţie
foarte scurt; crima organizată nu are graniţe, fapt ce impune cooperarea eficientă a
autorităţilor din toate statele , armonizarea legislaţiei specifice şi a metodelor de
combatere;
Cauze ale proliferării acestui fenomen ignoranţa şi dezinteresul autorităţilor, lipsa
de informaţie, lipsa de orizont a numeroşi tineri, factori economici defavorizanţi, un
anume context cultural-tradiţional.
1.2 Definirea crimei organizate şi a organizaţiilor criminale
Din punct de vedere juridic, noţiunea de crimă organizată impune dreptului penal
şi statisticii penale o serie de dificultăţi determinate de noţiunile de infracţiune şi
responsabilitate, care, aşa cum se ştie, au un caracter individual, referindu-se la persoane
şi nu la organizaţii. Crima organizată diferă de crima individualizată prin faptul că nu
implică un „sumum” de acţiuni ilicite, ci o sinteză de acţiuni licite şi ilicite, iniţiate prin
complicitatea mai multor organizaţii ilegale şi legale. În acest sens , dificultăţile sunt
similare cu cele care apar în cazul aşa numitelor crime (infracţiuni) organizaţionale sau
corporative, care se circumscriu, în ansamblul lor infracţiunilor „gulerelor albe”. De
altfel, diferenţele dintre crima organizată (căreia i se atribuie metode violente, precum
agresiuni fizice, şantajul, ameninţarea, suprimarea fizică) şi infracţiunile cu caracter
organizaţional (corporativ) s-au estompat până la a se confunda. Totodată, în ambele
cazuri, noţiunile de responsabilitate individuală şi cauzabilitate criminologică nu sunt
operante:
a) mecanismele complexe ale distribuirii puterii ierarhice în orice organizaţie, legală
sau ilegală, disimulează adeseori responsabilităţile individuale ale celor care iau deciziile;
b) actele membrilor unei organizaţii de tip criminal nu sunt determinate numai de
motivaţii individuale ci, mai ales, de normele unei subculturi criminogene, care nu sunt
elaborate de un singur individ, ci de către o coaliţie dominantă, în cadrul căreia
responsabilităţile şi deciziile sunt foarte puţin transparente pentru cei din afară;
c) în condiţiile în care organizaţia criminală desfăşoară, în mod combinat activităţi
legale şi ilegale, este foarte greu de distins între scopurile ei formale (legitime), şi cele
reale (ilegitime), scopurile formale servind numai ca „faţadă”, pentru disimularea celor
reale.
Pentru toate aceste motive, deciziile în materie penală sunt foarte greu de adoptat.
Pe de altă parte, multe dintre actele ilegale întreprinse sunt extrem de greu de probat şi
incriminat, de multe ori, ca urmare a ambiguităţilor, echivocurilor şi deficienţelor legii.
Unele infracţiuni care intră în sfera crimei organizate sunt posibile întrucât cei
care sunt implicaţi sunt aceia care definesc sistemul legislativ sau controlează modul de
aplicare a legii. Pe de o parte, ei şi organizaţiile din care fac parte conduc sistemele de
control şi de prevenire a crimei organizate, pe de altă parte, tot ei sunt obiectul acestui
control.
Legăturile reprezentanţilor crimei organizate cu reprezentanţii societăţii legitime
se situează, adeseori, la niveluri extrem de înalte, care permit unor înalţi demnitari ai
statului să ia decizii importante şi să folosească resursele de putere pentru satisfacerea
intereselor organizaţiei criminale. În mod real, foarte puţine persoane din vârful piramidei
sociale sunt acuzate şi sancţionate, iar de cele mai multe ori o acuzaţie nu le afectează cu
nimic poziţia sau cariera profesională.
Întrucât activitatea economică a statului este dependentă, de multe ori, de
activitatea unor organizaţii private, unele dintre acestea aparţinând chiar organizaţiilor
criminale, se pot sustrage controlului exercitat de stat, cu atât mai mult cu cât dispun de o
mare influenţă economică, şi chiar politică. Eludarea în scopuri profitabile a legii este
favorizată în acelaşi timp, de o segmentare a diferitelor instanţe de control social sau
legal, care operează de cele mai multe ori separat, ori intră chiar în conflicte de
competenţă.
De asemenea, trebuie amintit faptul că poziţia de prestigiu a unor lideri de
organizaţii economice cu caracter legal, dar care utilizează şi mijloace ilegale, lideri
apropiaţi de reprezentanţii puterii executive, le oferă posibilitatea să ascundă evidenţa sau
să o prezinte selectiv, exercitând în acest fel un control absolut asupra tipului şi genului
de informaţie care este pusă la dispoziţia organelor de control abilitată. Negarea
responsabilităţii, negarea sau minimalizarea daunelor provocate, blamarea ori
stigmatizarea victimei sau apelul la înalte „comandamente” ale eticii businessului, sunt
cele mai obişnuite tehnici de neutralizare a acuzaţiilor pentru aceste categorii de persoane
cu relaţii la nivelul superior al puterii.
Crima organizată este strâns legată de societatea legitimă, prin utilizarea
structurilor şi resurselor acestuia inclusiv a resurselor de putere, în beneficiul
reprezentanţilor organizaţiilor criminale. Democraţia, care reprezintă „cel mai puţin rău
dintre toate sistemele de guvernare existente” (Winston Churchill), nu reprezintă prin ea
însăţi o garanţie contra proliferării crimei organizate, care se dezvoltă prin exploatarea
imperfecţiunilor ei şi ameninţând sistemul bazat pe echitate. Prin însăşi natura lor,
sistemele democratice sunt deschise şi tolerante, caracteristici care le fac vulnerabile faţă
de melanjul legal-ilegal, licit-ilicit, ce caracterizează esenţa crimei organizate şi faţă de
presiunile corupţiei ce protejează pe membrii acesteia de sancţiunile legii.
Procesul de adoptare a sistemului legislativ şi al metodelor de aplicare eficientă a
legii trebuie să ţină permanent pasul cu evoluţia continuă a metodelor şi mijloacelor de
eludare a normelor legale practicate permanent de structurile crimei organizate.
Prin extrapolare majoritatea specialiştilor în domeniu încearcă să caracterizeze
crima organizată, folosindu-se de aceleaşi criterii luate în calcul de autorii lucrării
„Mafioţii din Vicaria”, astfel :
- în concepţia specialiştilor din ţările unde crima organizată se manifestă în
mod pregnant în viaţa de zi cu zi, aceasta este definită prin „existenţa unor grupuri de
infractori, structurate în ideea înfăptuirii unor activităţi ilegale, conspirative, având drept
scop principal obţinerea de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate”;
- conform art. 16 din Constituţia mexicană, adoptată în 1993, şi a
prevederilor Codului de Procedură Penală din Mexic, conceptul de crimă organizată este
definit ca „acţiunea a trei sau mai mulţi indivizi care se organizează în conformitate cu
anumite reguli de disciplină, sub o anumită comandă ierarhică, pentru a comite infracţiuni
cu violenţă în scopuri lucrative”;
- la legea de-a V-a Conferinţă a ONU, privind „prevenirea criminalităţii şi
tratamentului infractorilor”, s-a elaborat o rezoluţie specială – crima ca formă de afaceri –
în care sunt subliniate patru criterii definitorii pentru crima organizată, respectiv :
1. scopul : obţinerea de câştiguri substanţiale;
2. legături : bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului;
3. specific : folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor;
4. nivel : ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi
societate.
Încă din deceniul al cincilea al secolului trecut, în celebra sa lucrare, intitulată
sugestiv „Criminalitatea gulerelor albe”, sociologul american Edwin H.Sutherland a
caracterizat crima organizată (asociată cu corupţia) ca fiind atributul sau apanajul unor
categorii de indivizi privilegiaţi, aflaţi în vârful piramidei sociale şi politice, care
utilizează influenţa, poziţia, bogăţia şi puterea lor politică în scopul comiterii unor acte
ilicite, rămase nedescoperite de organele de poliţie şi de justiţie, afaceri de pe urma cărora
obţin profituri uriaşe.
Preluând şi dezvoltând aceste idei, Donald Cressey arată că există anumite
„organizaţii criminale”, formale şi informale, alcătuite din adevăraţi profesionişti ai
crimei care desfăşoară o serie de activităţi ilicite, conspirative şi continue în scopul
obţinerii de profituri maximale, practicând traficul de arme şi droguri, mituirea
funcţionarilor guvernamentali, răpiri şi sechestrări de persoane, estorcare, camîtî şi
evaziune fiscală.
Organizaţiile criminale reprezintă modele stabile de infracţiune între anumiţi
indivizi, funcţionând pe baza identităţii de interese, scopuri şi atitudini ale membrilor ce
le compun. Structura unor asemenea organizaţii se întemeiază pe raţionalitate şi se
caracterizează printr-o pronunţată specializare şi profesionalizare a membrilor ei într-o
anumită ramură criminală (trafic de droguri, prostituţie, jocuri de noroc, gestionare de
bunuri, societăţi şi companii de asigurare, etc.). Studiind modul de formare şi funcţionare
al unor asemenea organizaţii criminale, Cressey a reuşit să descifreze mecanismele
principale prin care membrii acestora reuşesc să-şi realizeze activităţile delicvente,
relevând faptul că asemenea organizaţii reuşesc să controleze majoritatea afacerilor
bancare, financiare şi comerciale. Ele deţin monopolul asupra unor întreprinderi şi
societăţi legale, ca şi asupra reţelei de restaurante, baruri, hoteluri şi cazinouri, corupând
totodată funcţionarii din aparatul legislativ, executiv şi juridic la nivel statal şi federal. De
asemenea, o mare parte dintre membrii acestor organizaţii sunt infiltraţi în diferitele
formaţiuni politice, asociaţii profesionale şi sindicate, unde planifică, organizează şi
execută numeroase acţiuni ilegale şi ilicite.
O altă definire a noţiunii de “crimă organizată” se regăseşte in Convenţia Cadru a
Naţiunilor Unite înpotriva crimei organizate, care prevede în art. 1:
1) În sensul prezentei convenţii, prin “crimă organizată” se înţeleg activităţile unui
grup de trei sau mai multe persoane cu legături de tip ierarhic sau relaţii personale, care
permit liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii sau pieţe, interne sau
străine, prin violenţă, intimidare sau corupţie, atât pentru sprijinirea activităţii criminale,
cât şi pentru a infiltra economia legitimă, în special prin:
a) Trafic ilicit de droguri sau substanţe psihotrope şi spălarea banilor;
b) Trafic de persoane;
c) Falsificarea de monedă;
d) Traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale;
e) Furtul de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau ameninţarea
folosirii lor împotriva publicului;
f) Acte teroriste;
g) Trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;
h) Corupere a oficialităţilor publice.
2) În sensul prezentei convenţii „crima organizată” include comiterea unui act de
către membrii unui grup, ca parte a activităţii infracţionale a unei asemenea organizaţii.
O altă definiţie care suscită interes este dată de specialiştii polonezi, în 1996 şi
inserată „Proiectul Convenţiei Internaţionale Împotriva Criminalităţii Transnaţionale”.
Potrivit acesteia „crima organizată reprezintă activităţi desfăşurate de orice grup, format
din cel puţin trei persoane, care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să
controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei, intimidării,
corupţiei, urmărind fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în
economia legală”.
Conceptele de criminalitate, crimă organizată sau mafie, reprezintă segmente
infracţionale cu valenţe de fenomen, diferenţiate între ele prin:
a. gradul de pericol social al activităţilor infracţionale compatibile cu fiecare
segment infracţional în parte, de natură să afecteze sectoare ale vieţii
economice, sociale şi politice în stat;
b. nivelul de organizare şi structurare a asociaţiilor criminale, care se raportează
la fiecare concept în parte;
c. metode şi mijloace folosite de organizaţiile crminiale pentru atingerea
scopului propus;
d. scopul urmărit.
Asociaţiile criminale reprezintă subiecţi infracţionali care, în raport de nivelul de
organizare şi structurare, metodele şi mijloacele folosite, scopul urmărit şi gradul de
periculozitate socială a activităţilor infracţionale desfăşurate, de natură să afecteze
sectoarele vieţii economice, sociale şi politice, se raportează la unul din cele trei concepte
enunţate.
Delimitarea conceptelor de criminalitate, crimă organizată şi mafie de cel de
asociaţii criminale compatibile cu acestea, prezintă o importanţă deosebită pentru
legiuitor.
Sunt dificil de incriminat, prin lege, conceptele de criminalitate, crimă organizată
sau mafie, deoarece acestea implică o diversitate de acte şi fapte infracţionale, sancţionate
în mod individual de legiuitor, şi o sferă de cuprindere greu de delimitat cu exactitate.
În raport cu cele patru criterii enunţate mai sus, conceptele de criminalitate
organizată şi mafie ar putea fi delimitate după cum urmează:
1) Într-o concepţie mai largă, criminalitatea ar putea fi definită ca reprezentând
totalitatea actelor şi faptelor infracţionale comise într-o anumită perioadă pe un spaţiu
teritorial delimitat.
Deci, criminalitatea reprezintă acel segment infracţional care integrează activităţi
ilegale, comise de indivizi în mod individual, sau care se asociază relativ întâmplător,
prin diverse metode şi mijloace, urmărind scopuri variate.
Din cele două definiţii prezentate, se desprind următoarele trăsături caracteristice:
- paleta activităţilor ilegale compatibile cu acest concept este practic
nelimitată;
- subiecţii actelor infracţionale pot fi persoane care acţionează în mod
individual sau în cadrul unor asociaţii criminale;
- metodele şi mijloacele de acţiune ale subiecţilor infracţionali sunt
nelimitate;
- scopurile urmărite de subiecţii infracţionali au caracter divers;
Din definiţie nu rezultă gradul de periculozitate socială al delictelor compatibile
cu aceste concepte şi nici nu se apreciază dacă acestea aduc sau nu atingere unor sectoare
ale vieţii economice, sociale şi politice în stat.
Teoretic, conform acestor definiţii criminalitatea include toate actele şi faptele
infracţionale ce se comit într-o anumită perioadă de timp, pe un spaţiu teoretic delimitat.
2) Crima organizată reprezintă acel segment infracţional la care raportează
activităţile ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice,
sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat
şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu o ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite,
la cote deosebit de ridicate.
Ca metode şi mijloace specifice societăţilor criminale compatibile cu acest
concept sunt de reţinut, în mod deosebit, următoarele:
- preocuparea permanentă a membrilor asociaţiilor infracţionale de a
corupe persoane influente din toate sectoarele vieţii economice, sociale
şi politice, în special a funcţionarilor din sistemul justiţiei penale şi/sau a
factorilor politici care îi controlează;
- informatizarea ca un indiciu al gradului avansat la care se situează
asociaţiile criminale compatibile cu conceptul de crimă organizată.
3) Mafia reprezintă acel segment infracţional la care se raportează activităţi legale
deosebit de periculoase, desfăşurate prin metode agresive de asociaţii de indivizi cu o
structură organizatorică ierarhizată şi un lider autorizat, având la bază un cod de conduită
obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor şi o lege a tăcerii în scopul instituirii
controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie
ale societăţilor şi a obţinerii de câştiguri fabuloase.
În conformitate cu art. 416 bis, alin. 3, din Codul Penal Italian, „Asociaţia este de
tip mafiot când cei care o compun, recurgând la intimidare, constrângere şi făcând uz de
legea tăcerii, comit infracţiuni în scopul dobândirii directe sau indirecte a gestiunii şi
controlul unor activităţi economice, adjudecării unor servicii publice şi altele, pentru
realizarea de profituri şi avantaje nejustificate, în cont personal sau pentru terţi”.
Asociaţiile criminale de tip mafiot se delimitează de cele compatibile cu crima
organizată prin următoarele particularităţi:
- modul de structurare al asociaţiilor mafiote urmează o lini tradiţională
care depăşeşte uneori un secol vechime;
- liderul asociaţiei se bucură de o autoritate deosebită în rândul membrilor
acesteia, în majoritatea cazurilor având drept de viaţă şi de moarte
asupra lor;
- admiterea noilor membri în asociaţie se face după o perioadă de iniţiere
şi de testare a aptitudinilor infracţionale, prin ritual specific;
- toţi membrii asociaţiilor mafiote consimt să respecte legea tăcerii –
omerta – care presupune o interdicţie absolută de a colabora cu
autorităţile, încălcarea acesteia atrăgând după sine pedeapsa capitală;
- fiecare membru al asociaţiei mafiote, în funcţie de treapta ierarhică pe
care se află, are rol stabilit pentru activitatea infracţională pe care trebuia
să o desfăşoare.
1.3 Trăsături caracteristice ale crimei organizate
Premeditată, concepută până la cele mai mici detalii în ceea ce priveşte rolul şi
modul de acţiune al celor ce o înfăptuiesc, crima organizată se deosebeşte fundamental de
acţiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracţiuni.
Prin efectele sale, crima organizată constituie un „cancer” perfid care secătuieşte
puterea societăţii, ameninţă stabilitatea guvernării, determină creşterea taxelor care se
adaugă la preţul mărfurilor plătite de consumatorul final, cetăţeanul obişnuit, periclitează
siguranţa individuală, colectivă şi chiar naţională, poate controla sindicatele şi
influenţează structurile de putere politică şi economică prin infiltrarea în activitatea
acestora.
În varianta clasică a crimei organizate, pot fi decelate o serie de trăsături
caracteristice:
- Structura: În conformitate cu teoria lui D.R. Cressey, „familiile” criminale
dispun de o structură şi o organizare formală, oarecum birocratică. Acestea sunt conduse
de un şef (boss sau capo), care are un consilier şi un adjunct (sottocapo), care este omul
de legătură cu restul reţelei, supranumit buffer (tampon). La celelalte nivele se situează
locotenenţii şi soldaţii, aceştia acţionând în diverse domenii de interes (jocuri de noroc,
narcotice, camătă, etc.).
În această structură, membrii reţelei au sarcini şi responsabilităţi în funcţie de
pregătirea şi abilitatea specifică fiecăruia. Structura însăţi se caracterizează prin ierarhie
strictă şi autoritate.
În consecinţă, crima organizată implică subordonarea şi coordonarea unui număr
de persoane în planificarea şi executarea actelor ilegale ori în scopul realizării unor acte
ilicite prin mijloace ilicite (ex: câştigarea prin înlăturarea violentă a celorlalţi
competitori).
- Ermetism şi conspirativitate: Această trăsătură derivă atât din vechea origine
socio-economică a fenomenului, cât şi din necesităţi obiective determinate de nevoia de
auto-protecţie, de evitare a penetrării propriilor structuri de către organismele abilitate de
lege.
În conformitate cu părerea fostului procuror general adjunct al Italiei, Giovanni
Falcone, ucis de mafia siciliană, pericolul grav pe care îl reprezintă această organizaţie
criminală derivă din subcultura sa arhaică, mult mai interiorizată şi mai bogată, tradusă
prin selectarea riguroasă a recruţilor şi capacitatea de fier de a impune membrilor săi
reguli neiertătoare de conduită, care sunt, fără excepţie, respectate. Discreţia şi
respectarea legii tăcerii („omerta”) sunt calităţi indispensabile pentru un mafiot.
Consideraţi a fi „oameni de onoare”, componenţii „familiilor” riscă să fie eliminaţi fizic
în caz de trădare. În decursul ultimilor decenii, ca urmare a eforturilor conjugate pe plan
intern şi internaţional, un număr important de mafioţi, inclusiv copii ai „familiilor”, au
fost capturaţi şi deferiţi justiţiei. Unii dintre ei s-au „pocăit” şi au vorbit. În consecinţă,
regula conspirativităţii s-a întărit şi mai mult, limitând la minimum atât numărul de
legături între membrii reţelelor, cât şi circulaţia informaţională în interiorul acesteia,
ermetismul asociaţiei se manifestă şi la nivelul recrutării de noi membri, printr-o mai
mare severitate a selecţiei.
- Flexibilitate, rapiditate şi capacitate de infiltrare: De-a lungul timpului,
organizaţiile de tip mafiot au dovedit o extraordinară capacitate de adaptare, atât în
privinţa domeniilor preferate de acţiune, cât şi la condiţiile concrete, social-politice şi
istorice din ţările în care s-au constituit şi au acţionat. Având ca punct de plecare zone
minore ale economicului, crima organizată a ajuns să coordoneze cea mai mare parte a
traficului de stupefiante pe plan mondial, un segment semnificativ din traficul de arme,
muniţii şi materiale explozive, să deţină bănci şi concerne economice, să exploateze în
folosul propriu hoteluri, cazinouri şi câmpuri petroliere, să se implice în metodele
moderne ale crimei, cum ar fi frauda financiar-bancară, spălarea banilor şi criminalitatea
informatică. În scopul atingerii obiectivelor proprii, structurile crimei organizate s-au
infiltrat în structurile pieţelor legale din domeniul finanţelor şi, nu în ultimul rând, în
justiţie şi la nivelul clasei politice.
- Caracterul transnaţional al crimei organizate este o consecinţă atât a
trăsăturilor menţionate anterior, cât şi a evoluţiei societăţii la nivel planetar. Contradicţia
dintre dorinţa de integrare economică internaţională, cu efectul ei imediat de
permeabilizare a frontierelor, elaborarea unei legislaţii extrem de permisive pentru
factorul extern, pe de-o parte şi slaba dezvoltare economică, instabilitatea politică şi
corupţia extinsă din ţările sărace pe de altă parte, au creat brenşe excepţionale pentru
expansiune şi chiar mondializarea crimei organizate. În acest context, mecanismele
instituite pe plan internaţional pentru controlul şi prevenirea crimei organizate au şanse
minime de reuşită.
- Orientarea spre profit caracterizează în mod esenţial activitatea crimei
organizate. Câştigul este realizat prin menţinerea monopolului asupra bunurilor şi
serviciilor ilicite cum ar fi producţia şi traficul de narcotice, jocurile de noroc,
pornografia şi prostituţia. Mai recent, se adaugă traficul de arme, muniţii şi explozibili,
traficul de bunuri din patrimoniu cultural naţional, precum şi formele moderne de
criminalitate, între care se regăsesc frauda bancară, falsificarea de hârtii de valoare,
criminalitatea informatică şi traficul extins de persoane.
Deşi în prima fază nu manifestă interes pentru a acapara puterea politică sau a se
constitui o alternativă la politica legală, neavând decât tangenţial legături cu mişcări
revoluţionare şi cu terorismul politic, atunci când ia amploare, prin penetrarea structurilor
statului în scopul facilitării, acoperirii şi imunizării propriilor activităţi şi organisme,
structuri ale crimei organizate ajung să-şi substituie structuri reprezentative ale autorităţii
statale, cu ajutorul cărora pot impune chiar aspecte ale politicii statului respectiv.
- Utilizarea forţei în atingerea propriilor obiective este o caracteristică importantă
a crimei organizate. Intimidarea, şantajul, corupţia şi violenţa sunt utilizate în două
direcţii:
a) în primul rând pentru a menţine disciplina în interiorul propriei
structuri. Odată pătruns în „familie”, recrutul învaţă „codul onoarei” şi
legea tăcerii – omerta siciliană. Indiscreţia, pălăvrăgeala ori trădarea
sunt pedepsite de regulă cu moartea, în toate structurile crimei
organizate.
b) În al doilea rând, pentru a „pedepsi” acele persoane care, într-un fel sau
altul, nu se supun cerinţelor şi intereselor mafiote, ori, pu şi simplu,
acţionează împotriva lor. Au căzut astfel de personalităţi marcante ale
luptei antimafia din Italia, cum au fost generalul de carabinieri Dalla
Chiesa şi judecătorul devenit procurorul general al Italiei, Giovanni
Falcone.
Dincolo de aceste trăsături cu care este asociată frecvent, alţi autori consideră ca
demn de scos în evidenţă şi edificatoare pentru crima organizată următoarele
caracteristici mai importante:
a) reprezintă un mod de „raţionalizare” a crimei organizate,
complementar cu exigenţele impuse de valorile utilitariste ale
eficacităţii, eficienţei şi rentabilităţii, care caracterizează şi societatea
legitimă. Max Weber, unul dintre cei mai renumiţi sociologi din
perioada modernă, aprecia că procesul de raţionalizare reprezintă
principala premisă a genezei şi funcţionării sistemului capitalist, în
sensul accentuării caracterului instrumental al acţiunii ei de către norme
cum sunt calculul, profitul, rentabilitatea şi eficienţa. Raţionalizarea
crimei organizate prin alegerea celor mai eficiente mijloace pentru
realizarea scopurilor se află deci, în concordanţă cu imperativul
raţionalităţii scopurilor care domină chiar societatea legitimă. Această
observaţie este importantă, întrucât principiul raţionalităţii
instrumentale a crimei organizate trebuie să i se impună un principiu
asemănător în domeniul politicii penale, care nu poate apărea eficient
pentru a combate criminalitatea organizată, decât dacă alege alte
mijloace decât cele tradiţionale;
b) o a doua caracteristică importantă a crimei organizate o reprezintă
îmbinarea între activităţi licite şi ilicite, conexiunea între societatea
legitimă, mixtură ce descurajează, în mare măsură, eforturile de
combatere şi prevenire. În acest sens, crima organizată trebuie definită
în funcţie de trei elemente principale:
- structura organizaţională specifică, caracterizată atât de reţele subterane,
cât şi de legături de afaceri cu caracter legal;
- protecţia oferită reprezentanţilor crimei organizate prin coruperea
sistematică a unor reprezentanţi ai autorităţilor;
- bunurile şi serviciile oferite chiar la cererea publicului.
În 1967, Comisia Prezidenţială pentru Aplicarea Legii şi Departamentul
justiţiei din S.U.A. au definit, într-un raport, crima organizată ca un tip de „societate care
urmăreşte să opereze în afara controlului poporului şi guvernului american”. În
concordanţă cu concluziile acestui raport, nouă ani mai târziu, un raport al Grupului
Operativ Contra Crimei Organizate, organ special al Comitetului de Consultanţă
Naţională în legătură cu standardele şi scopurile Justiţiei Criminale din S.U.A., a
evidenţiat următoarele caracteristici ale crimei organizate:
a) crima organizată reprezintă un prim tip de crimă combinativă, ce
implică coordonarea ierarhică a unui număr de persoane pentru a
planifica şi executa acte ilegale, sau pentru a urmări un obiectiv
legitim prin mijloace în afara legii;
b) crima organizată are ca scop principal obţinerea de câştiguri
economice, deşi unii dintre participanţii ei pot avea ca obiectiv
dobândirea puterii sau a unor poziţii sociale mai înalte;
c) ea nu se limitează la afaceri evident ilegale sau la servicii contrare
legii, cum sunt jocurile de noroc, prostituţia, drogurile, împrumuturile
cu camătă sau estorcarea de fonduri. Ea include, de asemenea,
activităţi complexe, printre care spălarea banilor prin intermediul unor
afaceri legale, escrocherii privind încălcarea dreptului de proprietate şi
manipularea calculatoarelor;
d) crima organizată utilizează tactici de jaf, acaparare şi estorcare,
utilizând mijloace cum sunt intimidarea, violenţa şi corupţia şi recurge
la exploatarea cupidităţii (lăcomiei) unor persoane pentru a-şi realiza
obiectivele şi prezerva câştigurile;
e) prin experienţă, obiceiuri şi practică, grupurile combinate ale crimei
organizate sunt, de obicei, foarte prompte şi eficiente în legătură cu
controlul şi disciplinarea membrilor lor, a asociaţilor şi victimelor. De
aceea, participanţii la crima organizată nu sunt capabili să se detaşeze,
ei înşişi, din combinaţie şi sunt, în principiu, incapabili de a merge pe
calea cea bună;
f) crima organizată nu este sinonimă cu Mafia sau la Cosa Nostra, cele
mai experimentate, diversificate şi, probabil, cele mai bine disciplinate
din grupurile combinative;
g) crima organizată nu include teroriştii implicaţi în acţiunile de
schimbare politică, deşi membrii organizaţiilor criminale au câteva
caracteristici comune, în special, tipurile de crimă comise şi structurile
organizaţionale stricte.
După cum se observă, raportul menţionat evită să ia în consideraţie în cadrul
crimei organizate acele activităţi şi organizaţii criminale care depăşesc graniţele
naţionale, pentru a se concentra cu precădere asupra infracţiunilor comise de grupurile
criminale din interiorul statului.
De asemenea, evoluţia situaţiei internaţionale, a demonstrat că există o legătură
mult mai strânsă între exponenţi ai crimei organizate, terorişti şi factori politici. În acest
sens, sunt relevante situaţiile întâlnite în ţări precum Albania, unde în momentul de faţă
există un acord tacit între crima organizată şi clasa politică în vederea asigurării unui
climat stabil necesar guvernării statului, în Kosovo, unde reprezentanţi oficiali ai puterii
au devenit foşti lideri ai unor grupări de sorginte teroristă, acuzaţi că întreţin legături
strânse cu structuri ale crima organizate din zonă. Cel mai reprezentativ exemplu îl
constituie ofensiva islamismului militant, extremist, care în contradicţie cu preceptele
religioase tradiţionale, practică un terorism pe scară largă cu scopul declarat de a schimba
ordinea socială în mai multe ţări şi tinde chiar spre schimbarea ordinii mondiale, folosind
printre alte surse de finanţare şi un evantai larg de activităţi tipice pentru crima organizată
(intimidare, contrabandă cu droguri, armament, substanţe explozive, trafic de persoane,
estorcări de fonduri, spălarea banilor, şantaj, etc.)
O altă opinie aparţine americanilor Marshall B. Clinard şi Robert Meier, pentru
care „baza feudală a crima organizate apare întemeiată pe <familie>, asociată în mod
general cu termenii <Mafia> sau <Cosa Nostra>”. Ei menţionează, în acest sens,
următoarele trăsături generale care caracterizează structura şi modul de operare al crima
organizate.
a) structura ierarhică, care implică un sistem de raporturi bine precizate
cu privire la înţelegerea reciprocă a obligaţiilor şi privilegiilor
membrilor;
b) graniţe politice sau geografice nelimitate – intravilane sau intervilane;
intrastatale sau interstatale;
c) dependenţa de:
- folosirea posibilă a forţei şi violenţei pentru a menţine controlul intern
şi pentru a restrânge competiţia;
- asigurarea şi menţinerea unei permanente imunităţi faţă de interferenţa
forţei legii şi a altor agenţii guvernamentale;
d) operaţii criminale dirijate pentru obţinerea unor importante câştiguri
financiare şi specializarea în una sau mai multe combinaţii de afaceri
care intră în ariile de deviere socială asupra cărora opinia publică este
divizată;
e) stabilirea unui control monopolist sau stabilirea unor sfere de influenţă
între sau printre diferite organizaţii criminale.
Rezultă de aici că, în general, crima organizată trebuie analizată ca o
apariţie neomogenă, cu o structură internă diferenţiată, pornind de la grupurile organizate,
formate din infractori profesionişti, acţionând independent unul faţă de altul, până la
structurile mafiote, toate având insă un set de particularităţi minime obligatorii:
- stabilitate în cadrul asociaţiei infracţionale;
- o anumită structură internă şi diviziune a rolurilor între membrii
asociaţiei;
- continuitatea şi sistematizarea activităţii infracţionale;
- scopul principal al asocierii infracţionale să fie obţinerea unor câştiguri
importante;
- activitatea infracţională să fie profesionalizată.
Aceste trăsături sunt indispensabile şi ele fac distincţia netă între crima organizată
şi grupările de indivizi care se asociază întâmplător şi desfăşoară o activitate infracţională
de amploare redusă, uneori chiar ocazională.
1.4. Tipuri de organizaţii criminale
Conform unor rapoarte ale Diviziei O.N.U. pentru combaterea crimei organizate,
în momentul de faţă, există şi acţionează în lume la nivel naţional şi internaţional patru
tipuri de asociaţii şi organizaţii criminale:
a) organizaţiile criminale de tip mafiot (de tipul „Mafie”, „Cosa
Nostra”, „Camora”, etc.) care reprezintă o reţea de „familii” şi
„sindicate” neoficiale şi ilegale, în care există o anumită structură bine
definită şi o specializare a membrilor pe diverse ramuri criminale;
b) organizaţiile criminale profesioniste, alcătuite din adevăraţi
profesionişti ai crimei la comandă, specialişti în una sau mai multe
tipuri de acţiuni criminale (traficarea de maşini furate, de ţigări şi
băuturi, răpiri şi asasinări de persoane, falsificare de monede şi cărţi de
credit, etc.);
c) organizaţiile criminale etnice, care acţionează atât la nivel naţional,
cât şi internaţional, realizând o serie de acţiuni ilegale şi criminale
extrem de diverse. Deşi aceste organizaţii sunt alcătuite pe principii
etnice, ele reuşesc să penetreze teritoriul altor ţări (cum sunt de pildă
societăţile secrete criminale chineze şi japoneze, grupările criminale
haitiene şi jamaicane, etc.);
d) organizaţiile criminale teroriste, constituite şi structurate pe principii
politice, etnice, religioase, rasiale, etc. care acţionează, nu de puţine
ori, în cooperare cu organizaţiile criminale sau cele aparţinând
„gulerelor albe”. De multe ori, sub paravanul unor pretinse revendicări
şi motivaţii politice, se regăsesc aici reprezentanţii crimei organizate,
care încearcă să treacă drept terorişti politici pentru a obţine un
tratament sancţionatoriu diferenţiat sau să evite extrădarea (cum este
de pildă cazul grupării teroriste „Brigăzile Roşii”, care are puternice şi
intime legături de colaborare cu „Mafia” şi „Camorra”). Crima
organizată şi terorismul au devenit în prezent o activitate care rulează
mari resurse financiare, realizând profituri uriaşe de pe urma
sabotajelor, deturnărilor de avioane, traficul ilicit de arme şi droguri,
răpirilor şi asasinatelor de persoane, etc.
La aceste patru grupe mai pot fi adăugate şi organizaţiile apărute recent, respectiv
cele specializate în spălarea şi reciclarea banilor şi care au o clientelă din ce în ce mai
bogată, compusă din îmbogăţiţi stânjeniţi de milioane de dolari/euro obţinuţi din afaceri
ilicite, oameni de afaceri care doresc să se sustragă de la impozite şi taxe, deţinătoare de
fonduri obscure destinate mituirii unor funcţionari publici ori chiar persoane obişnuite,
care încearcă să-şi ascundă capitalurile, din diferite motive personale.
În concepţia INTERPOL, organizaţiile criminale ar putea fi împărţite în cinci
grupe distincte:
a) Familiile mafiei, în care se regăsesc de regulă, structuri ierarhice,
norme interne de disciplină, un cod de conduită şi o anumită diversitate
de activităţi ilicite (cartelurile columbiene de droguri, bandele de
motociclişti, etc.);
b) Organizaţiile profesionale, ai căror membri se specializează în una
sau două tipuri de activităţi criminale (traficarea de maşini furate, de
ţigări şi băuturi, răpiri şi asasinări de persoane, falsificare de monede şi
cărţi de credit, etc.);
c) Organizaţiile criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de
împrejurări, cum ar fi imensa disparitate a nivelurilor de viaţă,
severitate excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică,
slăbiciunea excesivă a legilor (Triadele chinezeşti, Yakuza japoneză,
Rastafaris jamaicane, etc.);
d) Reciclarea banilor, fenomen internaţional la care recurg o multitudine
de infractori de talie mare pentru a transforma în „bani cinstiţi”
milioane de dolari obţinuţi din afaceri nelegitime;
e) Organizaţii teroriste internaţionale, care practică asasinatele,
deturnările de avioane, răpirile de persoane, etc. sub diferite motivaţii
(politice, militare, religioase sau rasiale).
Terorismul internaţional constituie o formă de manifestare a crimei organizate
transnaţionale ale căror consecinţe dramatice sunt resimţite de întreaga comunitate
mondială.
1.5. Activităţi principale în domeniul crimei organizate
Ansamblul activităţilor în care sunt implicaţi membrii organizaţiilor criminale este
extrem de vast, cuprinzând o multitudine de domenii licite şi ilicite, care aduc beneficii
anuale brute ce depăşesc 50 miliarde de dolari, adică peste 1% din Produsul Naţional
Brut al S.U.A. Raportul Comisiei Prezidenţiale Americane asupra Crimei Organizate, din
1986, estima câştigurile brute obţinute de crima organizată la o valoare de peste 90
miliarde de dolari, care depăşeau cu mult pe cele dobândite de majoritatea principalelor
întreprinderi din S.U.A. Numai 10 state ale lumii au un Produs Naţional Brut care
depăşeşte volumul brut al afacerilor făcute cu cocaină, marijuana şi heroină.
Principalele venituri provin din activitatea de distribuire a drogurile, urmată de
estorcările de credite, împrumuturile cămătăreşti şi prostituţie. Existenţa unor reţele
extrem de bine puse la punct în domeniul distribuirii drogurilor, care leagă ţări cum sunt
Columbia, Turcia, Sri Lanka, Tkailanda sau Mexic de zone ca Amsterdam, Stockolm,
New York, Seattle, reprezintă cea mai bună dovadă că activităţile circumscrise crimei
organizate există şi sunt foarte eficace.
Diferitele cercetări sociologice asupra crimei organizate în Europa şi America au
putut identifica multiple reţele care operează extrem de profitabil, beneficiind de
siguranţă deplina în ceea ce priveşte urmărirea şi sancţionarea penală. De exemplu, o
investigaţie întreprinsă în Seattle – Washington, a descoperit o reţea criminală care
implica un fost guvernator de stat, un procuror local, şeful poliţiei, şeriful şi alte 50 de
persoane, printre care conducători de întreprinderi, agenţi imobiliari, bancheri,
funcţionari, dar şi traficanţi ori plasatori de droguri, escroci, cartofori, etc. Investigaţii
similare efectuate în Texas, Ilinois, Pennsylvania, New Jersey şi New York, au ajuns la
constatări asemănătoare.
Estimări făcute asupra traficului de arme şi echipament militar au ajuns la
concluzia că acesta poate depăşi în unele cazuri, volumul drogurilor. De asemenea,
contrabanda cu ţigări reprezintă o sursă importantă de venituri pentru membrii crimei
organizate.
Alte domenii profitabile pentru crima organizată mai sunt:
a) Jocurile de noroc ilegale, în special pariuri la curse de cai, în meciurile
profesioniste cu caracter profesionist (box, baseball, hokey, fotbal,
etc.), iniţierea unor loterii dubioase, etc.
b) Estorcarea sistematică de bani de la persoane sau organizaţii pentru a le
„proteja” împotriva unor acte violente. De exemplu, în cazul
spălătoriilor sau curăţătoriilor chimice, unde crima organizată are o
mare influenţă, se pretind patronilor diferite sume de bani pentru a fi
protejaţi în cazul în care clienţii s-ar putea arăta nemulţumiţi de
eventuala deteriorare a hainelor date la spălat sau vopsit. În acelaşi
timp, reprezentanţii crimei organizate îţi desfăşoară activitatea de
estorcare de fonduri şi în alte domenii cum sunt industria filmului,
construcţii, transporturi, comerţul cu băuturi alcoolice, etc.
c) Acordarea de împrumuturi cu dobânzi uriaşe (peste limitele impuse de
lege, unor persoane care se află în situaţii disperate);
d) Vânzarea unor bunuri furate din transporturile de mărfuri navale sau
aeriene;
e) Acapararea pieţei materialelor pornografice;
f) Comiterea unor fraude prin intermediul computerelor;
g) Controlul activităţilor şi fondurilor sindicale, care permit organizaţiilor
criminale să şantajeze patronatele, ameninţându-le cu posibilitatea
declanşării unor greve;
În afara acestor activităţi ilicite, crima organizată implică desfăşurarea unor
activităţi legale în afaceri legitime care permit „spălarea banilor”. Întreprinderile legale
pot fi obţinute fie prin cumpărarea cu ajutorul unor fonduri obţinute ilegal, fie prin forţă,
ameninţare şi şantaj. Deşi, uneori, aceste întreprinderi sunt utilizate numai de „faţadă”, ca
un mijloc de camuflare a activităţilor ilegale, ele aduc profituri considerabile.
Cumpărările şi vânzările imobiliare, comerţul de mărfuri cu amănuntul, transporturile,
reţeaua hotelieră, industria alimentară, colectarea gunoiului, automatele de vânzare a
ţigărilor şi tonomatele sunt cele mai frecvente afaceri legitime în care crima organizată
este implicată. Controlul acestor întreprinderi cu caracter legitim este influenţat, de fapt,
de condiţiile pieţei. Afacerile cele mai vizate sunt cele caracterizate de o tehnologie mai
puţin avansată, care au produse şi mărfuri uniforme, ofertate în cadrul pieţei în care
creşterea preţurilor nu determină scăderea cererii.
Merry Morash enumeră următoarele căi prin intermediul cărora membrii
organizaţiilor criminale se pot implica în activitatea unor întreprinderi legitime:
a) Utilizarea acestor întreprinderi ca „faţadă” pentru ascunderea unor
activităţi ilicite;
b) Exploatarea lor parazitară, în scopuri de jaf, cerându-la bani în scopul
asigurării protecţiei;
c) Organizarea unor monopoluri sau carteluri în scopul limitării
competiţiei;
d) Dobândirea unor avantaje ilegale prin practici cum sunt manipularea
sindicatelor şi coruperea oficialilor publici;
e) Manipularea ilegală a vehiculelor permise de lege pentru transportul
unor mărfuri.
O cale obişnuită de utilizare ilegală a acestor întreprinderi sau afaceri ilegale o
reprezintă falimentul „planificat” care permite anularea „datoriilor” proprietarului
(împrumuturi de la bancă, mărfuri achiziţionate dar neplătite) şi implicit, asigurarea unor
profituri substanţiale, indiferent de eventualele sancţiuni legale care urmează în
consecinţă. Aceste caracteristici demonstrează că, crima organizată funcţionează mai
degrabă ca o mare antrepriză de afaceri, decât ca o confederaţie de infractori care
urmăresc să-şi întărească puterea.
1.6. Structura unei organizaţii criminale:
În orice organizaţie criminală de tipul „Mafie” sau „Cosa Nostra”, familiile ce o
compun include o structură ierarhică pe mai multe nivele, corespunzând funcţiilor de
corupător, planificator-strateg, justiţiar şi de acoperire. Prima treaptă ierarhică este cea a
şefului – boss sau il capo – care are ca atribuţie menţinerea coeziunii şi solidarităţii
organizaţiei, a conspirativităţii afacerilor şi tranzacţiilor şi sancţionării membrilor sau
persoanelor indezirabile. Treapta următoare în ierarhie este deţinută de un subşef –
sottocapo – care are rolul de a culege şi transmite mesaje şi informaţii pentru şef (il capo)
şi de a retransmite ordinele acestuia celor aflaţi pe treptele inferioare ale organizaţiei. La
acelaşi nivel cu subşeful, în unele organizaţii se află plasat un consilier – sfetnic –
(consigliere), funcţie deţinută de un membru în vârstă al organizaţiei, un fel de „şef se
stat major” care are misiunea de a sfătui şi informa membrii organizaţiei (inclusiv pe şef
şi subşef) în legătură cu afacerile şi tranzacţiile ce se desfăşoară. Tot pe aceeaşi treaptă cu
subşeful se află şi un „intermediar”, funcţie apărută din necesitatea de acoperire a
eşaloanelor superioare ale organizaţiei. De regulă, „intermediarul” apelează la serviciile
unui „locotenent” (denumit ”capodecima”) sau ale unor „locotenenţi”, fiecare dintre
aceştia specializându-se într-o anumită ramură criminală. De obicei, „locotenenţii” sunt
cei care organizează şi panifică principalele activităţi ilicite, fiind sprijiniţi direct de mai
mulţi „şefi de secţii”, sau de departamente, specializaţi în probleme de camătă, mită,
jocuri de noroc, droguri, prostituţie, răpiri şi asasinate de persoane, jafuri de tot felul.
Treapta de jos a organizaţiei este reprezentată de funcţiile „soldaţilor”, al căror număr
variază, în funcţie de mărimea „familiei”, între 50 – 600 de oameni, care sunt de fapt,
executanţii direcţi ai acţiunilor ilicite, unii dintre ei având chiar ocupaţii respectabile, ca
mici proprietari, comercianţi, comisionari, angrosişti.
În doctrina criminologică apuseană, descrierea exactă a organizării criminale a
format subiectul unei dispute a cercetătorilor în domeniu. Donald Cressey – pe baza
informaţiilor extrase din rapoartele poliţiei, de la informatori şi înregistrări secrete – într-
o lucrare apărută în anul 1967 a arătat că criminalitatea organizată se deosebeşte de alte
organizaţii criminale de mai mică amploare prin mărimea ei, implicând un lanţ de
comandă, comparabil cu al unei armate: intensă planificare, ameninţare cu sau folosirea
forţei, izolarea conducerii la vârf şi o relativă imunitate la ocupanţii nivelurilor
superioare. Conform părerilor autorului, în vârful piramidei se afla un director, care
furniza conducerea organizaţională în scopul maximizării profiturilor, subdirectorul, care
conducea activitatea organizaţiei, un consilier, locotenenţii, ce îndeplineau rolul de
supraveghetori tehnici şi soldaţii – membrii de rând.
O părere unanim acceptată este cea potrivit căreia o organizaţie criminală
presupune existenţa unei funcţii de „corupător”, funcţie deţinută de un membru al
organizaţiei care are misiunea de a mitui, corupe, şantaja sau intimida pe demnitari,
politicieni, funcţionari publici, persoane din domeniul politicii şi justiţiei. De regulă,
fiecare organizaţie criminală are mai mulţi corupători, fiecare dintre aceştia fiind
specializat într-un anumit domeniu în care acţionează şi corupe (guvern, poliţie, justiţie,
administraţie publică). Pentru asigurarea activităţilor de corupere, în fiecare organizaţie
există funcţii de „planificator” şi „executant”, precum şi funcţia de „justiţie internă”, în
vederea menţinerii coeziunii, stabilităţii şi conspirativităţii membrilor organizaţiei.
Deşi tipul de organizaţie criminală descris de Cressey este de esenţă mafiotă
siciliană, o mare parte dintre trăsăturile acesteia se regăsesc la majoritatea asociaţiilor
profesionale ale crimei, ale căror activităţi sunt orientate prioritar spre fraudă, corupţie,
jocuri de noroc, prostituţie, trafic de droguri, etc.
În consecinţă, cele mai raţionale, profesionalizate şi specializate organizaţii
criminale sunt cele în care există o structură bine conturată, o specializare a membrilor şi
o departajare a funcţiilor după cum urmează:
a) o funcţie deţinută de o persoană desemnată de organizaţie, care are
misiunea de a proteja secretul şi conspirativitatea afacerilor ilicite prin
mituirea, cumpărarea, şantajarea sau intimidarea funcţionarilor din
domeniul administraţiei, politicii şi justiţiei;
b) o funcţie deţinută temporar sau permanent de către o persoană care are
rolul de a planifica şi executa diferitele activităţi ilicite în diverse
domenii (bănci, hoteluri, moteluri, cazinouri, baruri şi discoteci,
parking-uri, etc.);
c) o funcţie deţinută temporar de o persoană care are rolul de „acoperire” a
activităţilor ilicite, prin înfiinţarea unor societăţi şi companii legal
constituite sub diverse denumiri şi în care se derulează afaceri ilicite,
inclusiv „spălarea” şi reciclarea banilor proveniţi în urma tranzacţiilor;
d) o funcţie deţinută de o persoană care are rolul de „justiţiar”, prin
menţinerea secretului şi conspirativităţii în cadrul organizaţiei şi
sancţionarea extrem de dură a membrilor care trădează secretele
organizaţiei sau a persoanelor din afară care încearcă să deconspire
adevărata activitate a organizaţiei.
Bibliografie:
1.Miclea Damian, Combaterea crimei organizate-istoric, evoluţie, caracteristici, Vol. I, Ed.MAI, Bucuresti, 20042. Pitulescu Ion– Al 3-lea război mondial. Crima organizata – Editura Naţional, 19973. Lascu Ioan – Prevenirea si combaterea criminalităţii organizate – Revista “Dreptul”nr.9/20034. Miclea Damian – Cunoasterea crimei organizate - Ed. Pygmalion, Ploiesti, 20015. Ion Suceava, Florian Coman, Criminalitatea si organizaţiile internaţionale, ed."Romcartexim", 19976. Jura Cristian - Rolul organizaţiilor nonguvernamentale pe plan internaţional – EdituraALL Beck, Bucuresti, 20037. Niciu I.Martian – Organizaţiile internaţionale (Guvernamentale) – Ed. Fundaţiei« Chemarea », Iasi, 19948. Popescu, I.Jinga – Organizaţii europene si euroatlantice – Editura Lumina Lex,
Bucuresti
Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate