TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR CURS 2+3
Teoria generală a impozitării
De ce impozitele? (I)
Sursa: Comisia Europeană
De ce impozitele? (II)
Sursa: Comisia Europeană
Rolul impozitelor Rolul pe plan financiar:
principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii
cheltuielilor publice
Rolul pe plan economic:
utilizarea impozitelor ca mijloc de intervenţie în activitatea economică
Rolul pe plan social:
se procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB între
grupuri sociale şi indivizi, între persoane fizice şi juridice
(...)
"I love America, but I can't spend the whole
year here. I can't afford the taxes."
Mick Jagger
Definiţie
Formă de prelevare a unei părţi din veniturile
şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la
dispoziţia statului în vederea acoperirii
cheltuielilor publice.
Această prelevare se face:
în mod obligatoriu,
cu titlu definitiv (nerambursabil) şi
fără contraprestaţie directă din partea statului.
Elementele impozitului (I)
1)subiectul (plătitorul): persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului
2)suportatorul: persoana care suportă efectiv impozitul
3)obiectul impunerii: materia supusă impunerii
4)sursa impozitului: din ce anume se plăteşte impozitul
5)unitatea de impunere
6)cota impozitului
7)termenul de plată
8)asietă: totalitatea măsurilor permise de lege pe care le iau organele fiscale în legătură cu fiecare
subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat statului
Elementele impozitului (II)
Aşezarea şi perceperea impozitelor Conţinut
Metoda evaluării indirecte
a)evaluarea pe baza semnelor exterioare
b)evaluarea forfetară
c)evaluarea administrativă
-permite stabilirea cu aproximaţie a mărimii obiectului impozabil, fără
să se ia în considerare situaţia persoanei care deţine obiectul
respectiv
-organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumită
valoarea obiectului impozabil
-organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor
pe care le au la dispoziţie
Metoda evaluării directe
a)evaluarea pe baza declaraţiei unui terţ
b)evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului
-mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise de
către o terţă persoană care cunoaşte acestă mărime şi care este
obligată prin lege să o depună organelor fiscale
-se realizează cu participarea directă a contribuabilului
Determinarea cuantumului impozitului -calcularea impozitului propriu-zis
Perceperea impozitelor
a)direct de către organele fiscale
b)stopaj la sursă
c)aplicarea de timbre fiscale
-impozit portabil, impozit cherabil
-impozitul se reţine şi se varsă de către o terţă persoană
-în caul taxelor datorate statului pentru acţiunile în justiţie, pentru actele
eliberate de notariatele publice etc.
(...)
Principiile impozitării (II)
A.Smith, 1776: 1)principiul echităţii: contribuţii în funcţie de veniturile pe care
le obţin contribuabilii
2)principiul certitudinii: mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor
3)principiul comodităţii: impozitele să fie percepute la termenele şi la modul cel mai convenabil pentru contribuabil
4)principiul randamentului: sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cît mai puţin apăsător pentru plătitori
(...)
Codul fiscal al României (2012)
Impozitele si taxele reglementate de prezentul cod se bazeaza pe urmatoarele
principii:
a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si
capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului
roman si strain;
b) certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu
conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie
precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege
sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de
management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a
veniturilor, in functie de marimea acestora;
d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor
Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive
defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la
data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.
Principiul echităţii fiscale (I)
stabilirea minimului neimpozabil (poate fi stabilit numai in cazul impozitelor directe, neavând aplicabilitatea în cazul impozitelor indirecte)
impunerea să fie generală
echitate fiscală orizontală (R. Aronson, 1985): tratament fiscal egal pentru contribuabili cu situaţii similare
echitate fiscală verticală (R. Aronson, 1985): sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecăruia Cote progresive
Cote proporţionale
Cote regresive
Principiul echităţii fiscale (II)
H.Rosen (1992): definirea noţiunilor de impozitare regresivă
şi progresivă este destul de ambiguă. De aceea se apelează la
rata medie a impozitării, adică proporţia de impozit pe venit.
Dacă rata medie de impozitare creşte odată cu venitul,
atunci este vorba despre impozitare progresivă
Dacă rata medie de impozitare scade odată cu creşterea
venitului, atunci este vorba despre impozitare regresivă.
Regula lui Ramsey
Principiul beneficiului impozitele trebuie să fie stabilite în strânsă legătură cu beneficiile pe
care contribuabilii le primesc sub forma bunurilor şi serviciilor publice
în acest caz, echitatea pe orizontală presupune ca cei ce beneficiază de aceeaşi cantitate de servicii publice să plătească aceeaşi sumă de bani sub formă de impozit
în acest caz, echitatea pe verticală presupune ca cei care beneficiază de cantităţi mai mari să plătească impozite mai mari în comparaţie cu cei ce beneficiază de bunurile publice , dar în cantităţi mai mici
cei care nu beneficiază de servicii publice nu sunt nevoiţi să plătească impozit
teoria beneficiului face legătură între impozitare şi cheltuielile publice
Principii de politică financiară
randament fiscal ridicat
impozitul să aibă un caracter universal să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi
perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil
stabilitate
randamentul impozitului rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic; randamentul unui impozit nu trebuie neapărat să sporească odată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor şi nici să scadă în perioadele de criză
elasticitatea
impozitul să odată fi adaptat în permanenţă necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului
Principii de politcă economică
Folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a
dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de
stimulare ori de reducere a consumului unor mărfuri, de
extindere/restrângere a exportului/importului unor bunuri
Principii social politice
Iluzia fiscală: posibilitatea de manipulare a alegătorului median, prin intermediul fiscalităţii. În figura demai jos, pe abscisă este reprezentată cantitatea consumată din bunul public (BP) iar pe ordonată nivelul venitului (V).
Posibilităţile de influenţare a deciziilor indivizilor au în vedere:
crearea iluziei că preţului bunului BP este mai mic decât în realitate,determinând alegătorul median să consume mai multe unităţi din bunul respectiv şi astfel să se modifice punctul lui de optim de la 1 la 2 pe aceeaşi curbă de indiferenţă;
se poate crea impresia indivizilor că dipun de un venit real mai mare decât cel din realitate şi astfel optimul se va muta în punctul trei corespunzător unei utilităţi mai mari;
posibilitatea ca prin intermediul fiscalităţii (ce corespunde unei creşteri a cheltuielilor publice) să se poată influenţa, în sensul modificării ei, rata marginală de substituţie dintre bunul public BP şi venitul V, caz în care optimul consumatorului se va situa în punctul 4, pe acceaşi linie a bugetului dar pe o nouă curbă de indiferenţă.
BP
Figura 3.2. Iluzia fiscală
V
I1
3
I0
1
2 4
Sursa: Cullis & Jones, 1996
(...)