Download - Ruslan Popov Thesis
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Cu titlu de manuscris
CZU 343.3/.5(478)(043.3)
POPOV Ruslan
SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN
CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN PARTEA SPECIALĂ
A CODULUI PENAL
Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal)
Teză de doctor în drept
Conducătorul ştiinţific MORARU Victor,
doctor în drept
Autorul:
Chişinău, 2013
2
© POPOV Ruslan, 2013
3
CUPRINSUL
ADNOTARE .................................................................................................................................. 5
LISTA ABREVIERILOR ............................................................................................................. 8
INTRODUCERE ........................................................................................................................... 9
1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL INVESTIGĂRII ASPECTELOR PENALE
ALE SUBIECTULUI INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI
XVI DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL ..................................................... 16
1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova ................................. 16
1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state ................................................... 28
1.3. Concluzii la Capitolul 1 ................................................................................................ 37
2. SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI XVI
DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL: ASPECTE GENERALE .................. 39
2.1. Condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în
cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a
Codului penal: aspecte introductive .............................................................................. 39
2.2. Persoana juridică în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal .......................................... 57
2.3. Concluzii la Capitolul 2 ................................................................................................ 77
3. SUBIECTUL SPECIAL ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN
CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL ............... 80
3.1. Persoana publică în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute în
Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal ................................................................... 80
3.2. Alţi subiecţi speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a
Codului penal .......................................................................................................................... 121
3.2.1. Persoana cu funcţie de demnitate publică în calitate de subiect special al
infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal .................... 121
3.2.2. Persoana publică străină şi funcţionarul internaţional în calitate de subiecţi speciali
ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal ................ 139
3.2.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM ......................................... 153
3.3. Subiecţii speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea Specială a
Codului penal .......................................................................................................................... 156
4
3.3.1. Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală, ori care lucrează pentru o astfel de organizaţie, în calitate de subiect special al
infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal ................... 156
3.3.2. Arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu în calitate de
subiect special al infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM ................................................... 174
3.3.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3351 CP RM ......................................... 178
3.4. Concluzii la Capitolul 3 ........................................................................................................ 180
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ................................................................. 185
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 190
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ................................................... 213
CV AL AUTORULUI ............................................................................................................... 214
5
ADNOTARE
Popov Ruslan, „Subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din
Partea Specială a Codului penal”, teză de doctor în drept
la specialitatea 12.00.08 Drept penal (drept penal), Chişinău, 2013
Teza cuprinde: Introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 311
titluri, 189 pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 5 lucrări ştiinţifice.
Cuvinte-cheie: subiect al infracţiunii; persoană publică; persoană cu funcţie de demnitate
publică; persoană cu funcţie de răspundere; persoană publică străină; funcţionar internaţional;
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
Domeniul de studiu. Această lucrare este axată pe una dintre cele mai complexe şi actuale
probleme ale Părţii Speciale a Dreptului penal: subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi
XVI din Partea Specială a Codului penal.
Scopul tezei de doctorat: aprofundarea concepţiei despre subiectul infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
Obiectivele: relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor
prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM; învederarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii
speciali ai infracţiunilor prevăzute la art.324-329, 3301, 332-335 şi 3351 CP RM etc.
Noutatea ştiinţifică şi originalitatea rezultatelor obţinute. Caracterul novator al lucrării este
determinat de faptul că teza de faţă se numără printre primele încercări de a trata profund problemele
privind stabilirea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului în cazul infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Originalitatea rezultatelor
obţinute de autor constă în investigarea celor mai controversate probleme ale ştiinţei şi practicii
dreptului penal privitoare la subiectul infracţiunilor în cauză.
Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în identificarea semnelor subiecţilor
infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în lumina
ultimelor modificări şi completări operate în cadrul acestor capitole.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. În baza cercetărilor efectuate, s-a con-
statat existenţa unor neajunsuri de ordin normativ, precum şi lipsa unor lucrări consacrate materiei
cercetate, toate acestea împiedicând stabilirea cu exactitate a semnelor subiecţilor infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. În vederea înlăturării acestor
impedimente, autorul înaintează concluzii şi recomandări întru perfecţionarea cadrului normativ.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Acestea sunt aplicabile în activitatea practică a orga-
nelor de drept, în special în activitatea de stabilire cu exactitate a semnelor subiecţilor infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
6
РЕЗЮМЕ
Попов Руслан, «Субъект преступлений, предусмотренных Главами XV и XVI Особенной
части Уголовного кодекса», диссертация на соискание ученой степени доктора права по
специальности 12.00.08 - Уголовное право (уголовное право), Кишинэу, 2013
Диссертация содержит: Введение, 3 главы, общие выводы и рекомендации, библиогра-
фию из 311 наименований, 189 страницы основного текста. Полученные результаты опубли-
кованы в 5 научных работах.
Ключевые слова: субъект преступления; публичное лицо; лицо, исполняющее ответст-
венную государственную должность; должностное лицо; иностранное публичное лицо;
международный служащий; лицо, управляющее коммерческой, общественной или иной
негосударственной организацией.
Область исследования. Данная работа посвящена изучению одной из самых сложных и
актуальных проблем Особенной части Уголовного права: субъект преступлений, предус-
мотренных Главами XV и XVI Особенной части Уголовного кодекса.
Цель исследования заключается в обосновании концепции субъекта преступлений,
предусмотренных Главами XV и XVI Особенной части Уголовного кодекса.
Задачи исследования: выявление особенностей юридического лица в качестве субъекта
преступлений, предусмотренных ст.325, 326, 334 и 3351 УК РМ; выявление характерных
особенностей cпециального субъекта преступлений, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-
335 и 3351 УК РМ и т.д.
Научная новизна и оригинальность полученных результатов. Инновационный ха-
рактер и оригинальность полученных в ходе исследования результатов состоят в том, что
настоящая диссертация являет собой изыскание качественно иного характера, нацеленное на
всеобъемлющий анализ субъекта преступлений, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-335 и
3351 УК РМ.
Научная задача особой важности нашедшая решение состоит в выявлении признаков
субъектов преступлений, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-335 и 3351 УК РМ, в свете
последних изменений и дополнений, проведенных в этих главах.
Теоретическая значимость и практическая применимость. Ценность диссертации
состоит в предложенных выводах и рекомендациях законодательного характера, претворение
которых ориентировано на оптимизацию установления признаков субъекта преступлений,
предусмотренных Главами XV и XVI Особенной части Уголовного кодекса.
Апробация результатов диссертационного исследования. Полученные результаты
могут быть применены в практической деятельности правовых органов, особенно при квали-
фикации деяний, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-335 и 3351 УК РМ.
7
ANNOTATION
Popov Ruslan, "The subject of the offences under Chapters XV and XVI of the
Special Part of the Penal Code", Law PhD thesis entitled
to specialty 12.00.08 Penal Law (Penal Law), Chişinău, 2013
The thesis includes: Introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,
bibliography of 311 titles, 189 basic text pages. The achieved results are published in 5 scientific
papers.
Keywords: the offence subject; the public body; the dignitary; the official body; the
foreign public figure; the international civil servant; the person who manages the commercial,
public or other non-governmental organization.
The field of study. This paper focuses on one of the most complex and pressing issues of
the Special Part of the Penal Law: the subject of the offences under Chapters XV and XVI of the
Special Part of the Penal Code.
The PhD thesis main goal: to deepen the concept of the subject of the offences under
Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code.
The objectives: to reveal the characteristics of the legal figure as a subject of the offenses
under art.325, 326 and 334 PC RM; to reveal the peculiarities that characterize the special
subjects of the offenses under art.324-329, 3301, 332-335 and 3351 PC RM etc.
The scientific novelty and originality of the achieved results. The novelty of the paper is
determined by that the present thesis is among the first attempts to treat with consistency the
problems of establishing the general and special conditions for the existence of the subject of the
offences set out in Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code. The originality
of the results obtained by the author is the need of investigating the most controversial issues of
the science and practice of the Penal Law related to the subject of the offences in question.
The important scientific problem solved is the identification of the signs denoting the
subjects of the offences under Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code,
because of the latest changes and additions in these chapters.
The theoretical importance and practical value of the paper. As a result of the perfor-
med research, we found that there are normative drawbacks and lack of dedicated work to the
material in question, all this preventing precise signs determination of the subjects of the offences
under Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code. In order to eliminate these
drawbacks, the author submits findings and recommendations to improve the regulatory framework.
The implementation of the scientific results. These are applicable in the practice of the
legal institutions, especially with regard to the activity concerning the exact signs establishing of
the subjects of the offenses covered in Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code.
8
LISTA ABREVIERILOR
alin. – alineat
art. – articol
CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002
CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961
lit. – literă
n.a. – nota autorului
ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite
pct. – punct
9
INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa problemei abordate
În Preambulul la Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est,
adoptată la Sarajevo la 15-16.02.2000 [97], se stabileşte, printre altele, că actele de corupţie şi
alte activităţi frauduloase şi criminale: sunt dăunătoare stabilităţii tuturor instituţiilor
democratice; erodează statul de drept; încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de
Convenţia europeană a drepturilor omului şi de celelalte standarde recunoscute pe plan
internaţional; subminează încrederea cetăţenilor în corectitudinea administraţiei publice;
subminează climatul de afaceri; descurajează investiţiile interne şi externe; constituie o risipă de
resurse economice; încetinesc creşterea economică.
Conştientizând impactul acestor ameninţări asupra ordinii de drept, legiuitorul moldovean
a ratificat o serie de instrumente internaţionale ce au ca scop să direcţioneze statele semnatare
către o eficientizare a reglementărilor naţionale consacrate prevenirii şi combaterii manifestărilor
infracţionale ale factorilor de decizie care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public şi în cel pri-
vat. Astfel, la 30.10.2003, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea Republicii Moldova
pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia [144]. Ulterior, la 06.07.2007, Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat: Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei ONU
împotriva corupţiei [161]; Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului adiţional la
Convenţia penală privind corupţia [162].
Ratificarea acestor trei acte cu vocaţie internaţională a constituit punctul de plecare în
vederea armonizării cu dispoziţiile acestora a prevederilor legii penale a Republicii Moldova
dedicate prevenirii şi combaterii manifestărilor infracţionale ale factorilor de decizie care îşi
desfăşoară activitatea în sectorul public şi în cel privat.
Prima etapă a acestui proces de armonizare a culminat cu adoptarea de către Parlamentul
Republicii Moldova, la 02.12.2011, a Legii Republicii Moldova privind modificarea şi completa-
rea unor acte legislative [183]. Principalele repere ale acestei legi sunt: 1) definirea în alin.(2)
art.123 CP RM a noţiunii de persoană publică; 2) definirea, în alin.(3) art.123 CP RM, a noţiunii
de persoană cu funcţie de demnitate publică; 3) completarea Codului penal cu art.1231 CP RM,
în care s-a dat definiţia noţiunilor „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional”;
4) substituirea, în dispoziţiile de la alin.(2) art.140, lit.e) alin.(2) art.165, lit.c) alin.(4) art.205,
lit.c) alin.(3) art.206, lit.f) alin.(3) art.3091, lit.a) alin.(3) art.324, lit.b) alin.(2) art.327, lit.b)
alin.(3) art.328, alin.(2) art.3301, lit.b) alin.(2) art.332 CP RM, a sintagmei „cu înaltă funcţie de
răspundere” cu sintagma „cu funcţie de demnitate publică”; 5) modificarea şi completarea
10
art.324, 325, 327-329 CP RM, astfel încât, în locul persoanei cu funcţie de răspundere, subiect al
infracţiunii a devenit persoana publică sau persoana publică străină ori funcţionarul internaţional;
6) excluderea din Codul penal a art.330; 7) modificarea alin.(1) art.332 CP RM, astfel încât
textul „cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice care nu
este persoană cu funcţie de răspundere” , a fost substituit cu cuvântul „publică”; 8) eliminarea
alineatului (2) din art.335 CP RM.
Cea de-a două etapă a acestui proces de armonizare legislativă s-a încheiat cu adoptarea de
către Parlamentul Republicii Moldova, la 12.04.2012, a Legii Republicii Moldova pentru
modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova [188]. Principalele repere ale
acestei legi sunt: 1) recunoaşterea persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor prevă-
zute la art.325, 326 şi 334 CP RM; 2) modificarea art.333-335 CP RM, astfel încât după cuvin-
tele „o altă organizaţie nestatală” au fost introduse cuvintele „ori care lucrează pentru o astfel de
organizaţie”. În aceeaşi zi, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o altă lege – Legea
Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [187]. Conform
acesteia, Codul penal a fost completat cu articolul 3351 „Falsul în documente contabile”.
În rezultatul tuturor acestor amendamente, a suportat remanieri esenţiale concepţia
privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului în cazul infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Însă, prin operarea
acestor amendamente nu a fost soluţionată nici pe departe cea mai mare parte a problemelor
privind răspunderea penală pentru faptele incriminate în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal. Aceasta întrucât destinatarul şi beneficiarul legii penale întâmpină
dificultăţi la identificarea semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI
din Partea Specială a Codului penal. În afară de aceasta, nu poate fi trecut cu vederea faptul că
amendamentele operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012 au pus atât în faţa celor
abilitaţi cu calificarea infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a
Codului penal, cât şi în faţa ştiinţei dreptului penal un şir de controverse generate de remanierile
esenţiale aduse concepţiei privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului
în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
Toate acestea potenţează necesitatea unui studiu aprofundat, ştiinţific argumentat al temei
investigate, actualitatea şi importanţa acesteia.
Scopul şi obiectivele tezei
Scopul prezentei teze constă în aprofundarea concepţiei subiectului infracţiunilor prevăzute
în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în special prin prisma amenda-
mentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012. De asemenea, scopul nostru se
11
exprimă în evaluarea bazei normative privind stabilirea semnelor subiecţilor infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în crearea fundamentului
ştiinţific corespunzător pentru definiţiile legislative din art.123, 1231 şi 124 CP RM ale noţiunilor
care desemnează subiecţii respectivelor infracţiuni, precum şi în contribuirea la eficientizarea
practicii de interpretare şi aplicare a art.324-329, 3301, 332-335 şi 335
1 CP RM.
Atingerea scopului preconizat presupune realizarea următoarele obiective:
• identificarea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică
în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;
• relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;
• stabilirea caracterului corelaţiei dintre noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”,
definită în alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123
CP RM;
• reliefarea caracteristicilor tuturor categoriilor de persoane publice şi de persoane cu
demnitate publică în sensul alin.(2) şi (3) art.123 CP RM;
• identificarea semantismului noţiunilor „organele securităţii naţionale”, „organele de
ordine publică”, „autorităţile publice autonome”, „autorităţile publice de reglementare”, „alte
persoane juridice de drept public” etc., utilizate în alin.(2) art.123 CP RM;
• susţinerea cu argumente a tezei, conform căreia, în contextul legislaţiei Republicii
Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie
de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”;
• identificarea trăsăturilor individualizante ale persoanei publice străine şi ale funcţiona-
rului internaţional în sensul art.1231 CP RM;
• relevarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii infracţiunilor prevăzute la art.3301,
333, 335 şi 3351 CP RM;
• stabilirea deficienţelor de natură tehnico-juridică care împiedică identificarea semnelor
subiecţilor infracţiunilor, prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal,
în procesul de calificare a acestor infracţiuni;
• elucidarea efectelor produse de amendamentele din 02.12.2011 şi din 12.04.2012, în
planul stabilirii semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Caracterul novator al rezultatelor obţinute este
determinat de faptul că teza de faţă se numără printre primele încercări de a trata profund
problemele privind stabilirea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului în cazul
12
infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Pe această
temelie, au fost formulate concluzii şi recomandări teoretice în vederea îmbunătăţirii calitative
continue a legislaţiei.
Considerăm că contribuţia noastră la ridicarea gradului de investigaţie a celor mai litigante
chestiuni ale ştiinţei şi practicii dreptului penal vizând subiectul infracţiunilor, prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, rezidă în: studierea prevederilor rele-
vante ale instrumentelor internaţionale, a căror ratificare a stat la baza operării în legea penală a
amendamentelor din 02.12.2011 şi din 12.04.2012; stabilirea cu exactitate a coraportului dintre
noţiunile definite în art.123, 1231 şi 124 CP RM; examinarea divergenţelor de natură semantică
între definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM şi definiţiile corespondente din legislaţia extra-
penală; circumstanţierea condiţiilor în care devine posibilă angajarea răspunderii penale a
persoanei juridice pentru infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351 CP RM; examinarea
deficienţelor tehnico-juridice care marchează definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM, etc.
În scopul perfecţionării legislaţiei, au fost formulate următoarele recomandări de lege
ferenda: 1) eliminarea din art.123 CP RM a alineatului (1); 2) substituirea sintagmei „persoană
cu funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană publică” în toate normele din Codul penal
care o conţin; 3) modificarea alin.(2) şi (3) art.123 CP RM; 4) substituirea sintagmei „organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” prin sintagma „societate comercială sau
necomercială, cu excepţia persoanelor juridice de drept public” în toate normele din Codul penal
care o conţin; 5) excluderea din Codul penal a articolului 256.
Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în identificarea semnelor subiecţilor
infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în condi-
ţiile în care, datorită amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012, a
suportat remanieri esenţiale concepţia privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa
subiectului în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a
Codului penal.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării
Importanţa teoretică a tezei de faţă constă în următoarele: sistematizarea abordărilor teore-
tice referitoare la stabilirea coraportului dintre noţiunile definite în art.123, 1231 şi 124 CP RM;
acumularea unui consistent material teoretic şi practic în vederea dezvoltării unor noi direcţii de
investigare a caracteristicilor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din
Partea Specială a Codului penal; definirea bazelor conceptuale ale studiului caracteristicilor
subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;
trasarea unor noi perspective asupra cadrului teoretico-metodologic al cercetării condiţiilor în
13
care poate fi angajată răspunderea subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI
din Partea Specială a Codului penal.
Caracterul aplicativ al prezentei teze se exprimă în următoarele:
1) interpretarea noţiunilor şi termenilor ce apar în art.123, 1231, 124, 324-329, 330
1, 332-
335 şi 3351 CP RM este importantă pentru aplicarea reuşită a acestor norme în practica judiciară,
precum şi pentru dezvoltarea ulterioară a concepţiilor ştiinţifice;
2) interpretarea celor mai controversate aspecte ce caracterizează subiectul infracţiunilor
prevăzute la art.123, 1231, 124, 324-329, 330
1, 332-335 şi 335
1 CP RM va avea o contribuţie
certă la dezvoltarea polemicii ştiinţifice;
3) critica neajunsurilor, de care, în opinia noastră, nu sunt dispensate art.123, 1231, 124,
324-329, 3301, 332-335 şi 335
1 CP RM, poate fi luată în consideraţie de către legiuitor în
procesul de perfecţionare a acestor norme;
4) opiniile şi ideile exprimate în cadrul lucrării comportă utilitate în procesul de predare-
învăţare a materiei dreptului penal în cadrul instituţiilor de învăţământ mediu şi superior cu profil
juridic, precum şi în cadrul perfecţionării profesionale continue a destinatarilor legii penale.
Aprobarea rezultatelor. Concepţiile şi concluziile de bază ale tezei au fost expuse în cadrul
a 5 publicaţii ştiinţifice. De asemenea, ele au constituit subiectul discuţiilor purtate la şedinţele
Catedrei Drept Penal şi Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova în anii 2011-2012.
În acelaşi timp, unele idei, constituind rezultatul cercetării, au fost prezentate la Conferinţa
ştiinţifică cu participare internaţională „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi
inovare” (Chişinău, 25-26 septembrie 2012).
Sumarul compartimentelor tezei
În Capitolul 1 „Analiza situaţiei în domeniul investigării aspectelor penale ale subiectu-
lui infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal” este
efectuată analiza materialelor ştiinţifice la tema tezei publicate în ţară şi peste hotare. O atenţie
deosebită se acordă publicaţiilor din ultimii ani. Examinarea se face în consecutivitate cronologică.
La concret, au fost analizate lucrările următorilor autori: I.Brad, C.Duvac, A.O. Sabău-Pop
(România); Н.В. Бугаевская, В.А. Волколупова, В.А. Лобырев, М.Н. Хачатурян, С.С. Чере-
бедов (Federaţia Rusă); В.П. Коваленко, Р.Л. Максимович, Т.Слуцька (Ucraina). Un spaţiu
aparte se acordă analizei materialelor ştiinţifice la tema tezei publicate în Republica Moldova.
Acestea aparţin autorilor: S.Brînza, V.Cuşnir, D.-L. Melinte, V.Moraru, I.Nastas, V.Stati,
C.Timofei, I.Ţurcan.
În concluzie la analiza efectuată, se susţine că, în cazul infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, problema subiectului deocamdată nu
14
este îndeajuns cercetată în ştiinţa dreptului penal, iar gradul de elaborare a concepţiei subiectului
infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal nu poate fi
recunoscut pe deplin evoluat.
Capitolul 2 „Subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal: aspecte generale” este consacrat pertarctării aspectelor introductive
ce ţin de condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în cazul
infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, precum şi
a condiţiilor în care persoana juridică evoluează în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute
în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Se argumentează că subiectul
infracţiunii este acea persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile –
generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care,
datorită acestui fapt, devine pasibilă de răspundere penală. Se relevă că clasificarea subiecţilor
infracţiunii, în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii, în subiect activ al infracţiunii şi subiect
pasiv al infracţiunii nu este conformă cu cadrul normativ al Republicii Moldova. Victima
infracţiunii se raportează la sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, nu la sistemul de
referinţă al subiectului infracţiunii. Se stabileşte că condiţiile generale pentru existenţa subiec-
tului persoană fizică al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a
Codului penal – vârsta minimă de răspundere penală şi responsabilitatea – sunt condiţii
obligatorii pentru subiecţii tuturor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal, indiferent dacă aceştia sunt sau nu subiecţi speciali.
Se ajunge la concluzia că, în situaţia infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328, 329,
3301, 332, 333, 335 sau 335
1 CP RM, legiuitorul reclamă prezenţa unor calităţi speciale pentru
subiectul infracţiunii. Datorită acestora, este posibil ca vârsta minimă efectivă (nu cea prezu-
mată) de răspundere penală să depăşească baremul de 16 ani. O altă concluzie este că, prin
stabilirea răspunderii penale persoanelor juridice pentru infracţiunile specificate la art.325, 326,
334 şi 3351
CP RM, s-a realizat, în mare parte, implementarea recomandărilor corespunzătoare
cu vocaţie internaţională formulate în: art.10 al Convenţiei ONU împotriva criminalităţii trans-
naţionale organizate; art.26 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei; art.18 din Convenţia penală
a Consiliului Europei privind corupţia; art.5 din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului
Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat; art.2 al Convenţiei Organiza-
ţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor
publici în tranzacţiile internaţionale.
Capitolul 3 „Subiectul special în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI
din Partea Specială a Codului penal” este dedicat cercetării caracteristicilor: 1) persoanei
15
publice, ca subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329, 332 CP RM; 2) persoanei cu
funcţie de demnitate publică, ca subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328 şi 332
CP RM; 3) persoanei publice străine sau funcţionarului internaţional, ca subiecţi ai infracţiunii
prevăzute la art.324 CP RM; 4) persoanei căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri
şi proprietate i-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al
exercitării controlului, ca subiect al infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM; 5) persoanei care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, ca subiect al
infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM; 6) persoanei care lucrează pentru o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, ca subiect al infracţiunilor prevăzute la
art.333 şi 335 CP RM; 7) arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, ca
subiect al infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM; 8) persoanei abilitate cu întocmirea sau
utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei
plăţi, ca subiect al infracţiunii prevăzute la art.3351
CP RM.
Se ajunge la concluzia că paralelismul noţiunilor „persoană cu funcţie de răspundere” şi
„persoană publică”, admis în cadrul legii penale, nu face decât să îngeuneze interpretarea şi
aplicarea corectă a legii penale. De asemenea, se conchide că, în contextul legislaţiei Republicii
Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie
de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.
În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică”
se intersectează, au domenii de incidenţă care se intercalează. O altă concluzie este că persoanele
cu funcţie de demnitate publică, care sunt specificate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de
demnitate publică, dar care nu intră sub incidenţa prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, nu pot
avea altă calitate decât cea de persoană publică în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.
Nu în ultimul rând, se ajunge la concluzia că, în sensul art.124 CP RM, funcţiile sau acţiunile
administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice trebuie să fie producătoare de efecte
juridice (adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice).
16
1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL INVESTIGĂRII
ASPECTELOR PENALE ALE SUBIECTULUI INFRACŢIUNILOR
PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN
PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL
În acest capitol se va face o analiză temeinică a materialelor ştiinţifice la tema tezei
publicate în ţară şi peste hotare. O atenţie deosebită se va acorda publicaţiilor din ultimii ani.
1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova
Efectuând examinarea în succesiune cronologică, vom începe cu lucrarea lui V.Cuşnir,
elaborată în 1999 [39].
Printre altele, referindu-se la subiectul infracţiunii de luare de mită (art.187 din Codul penal
al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 24.03.1961 [29]),
autorul menţionează că acesta poate fi numai persoana cu funcţie de răspundere în sensul art.183
„Noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere” din Codul penal al Republicii Moldova din
1961: persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de forma de proprie-
tate, i se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere, fie în
virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii
publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie şi organizatorico-economice.
V.Cuşnir susţine, cu drept cuvânt, că la categoria de persoane cu funcţie de răspundere se
raportează, înainte de toate, reprezentanţii autorităţii publice, adică funcţionarii organelor de stat
învestiţi cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de
către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, membrii consiliilor locale, judecătorii, procurorii, anchetatorii, lucră-
torii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
În legătură cu celelalte categorii de persoane cu funcţie de răspundere, autorul apreciază că
prin „funcţii de ordin organizatorico-economic” se înţelege funcţiile de înfăptuire a conducerii
colectivelor sau sectoarelor de muncă, a activităţii de producere a unor lucrători (selectarea şi
repartizarea cadrelor, planificarea muncii, organizarea muncii subalternilor, menţinerea discipli-
nei de muncă etc.). Asemenea funcţii sunt îndeplinite de conducătorii şi adjuncţii conducătorilor
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, conducătorii sub-
diviziunilor structurale (şefii şi adjuncţii şefilor de direcţii, secţii, de laboratoare, catedre etc.),
17
conducătorii sectoarelor de muncă (maiştri, şefii de şantiere şi de brigadă) etc. În opinia lui
V.Cuşnir, prin „funcţii administrative de dispoziţie” se înţelege împuternicirile privind dirijarea
şi dispunerea de patrimoniu, stabilirea ordinii de păstrare, prelucrare şi realizare a acestui patri-
moniu, asigurarea controlului asupra acestor operaţiuni, organizarea deservirii sociale a popula-
ţiei etc. Astfel de împuterniciri au şefii de secţii şi ai serviciilor economice de aprovizionare şi
financiare, şefii de depozite, magazine, ateliere etc.
Este importantă precizarea autorului, potrivit căreia pot fi recunoscute ca persoane cu
funcţie de răspundere acele persoane care au dreptul de a întreprinde, în baza funcţiilor de servi-
ciu, acţiuni ce pot da naştere unor consecinţe de ordin juridic (controlori, revizori etc.). La fel,
este de reţinut că, din punctul de vedere al lui V.Cuşnir, subiecţi ai infracţiunii prevăzute la
art.187 CP RM din 1961, alături de persoanele care îndeplinesc, permanent sau provizoriu, func-
ţii ale autorităţii publice sau obligaţiuni de ordin administrativ de dispoziţie şi organizatorico-
economice, sunt şi persoanele care îndeplinesc aceste funcţii în virtutea unei însărcinări speciale
date de organele şi persoanele cu funcţie de răspundere (controlorii şi revizorii obşteşti, antreno-
rii societăţilor şi echipelor sportive etc.). Persoana care exercită provizoriu funcţii într-o anumită
postură sau care îndeplineşte însărcinări speciale poate avea calitatea de subiect al infracţiunii în
cauză numai atunci când ea a fost învestită cu aceste funcţii în modul prevăzut de lege.
Pentru studiul de faţă este la fel de importantă o altă teză enunţată de către V.Cuşnir: nu
sunt subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere lucrătorii întreprin-
derilor, instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, care exercită funcţii pur
profesionale sau tehnice. Însă, dacă concomitent cu îndeplinirea acestor funcţii aceştia sunt
investiţi şi cu funcţii de ordin administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economic, în caz de
luare de mită, ei pot fi traşi la răspundere pentru infracţiunea prevăzută în art.187 CP RM din
1961.
Continuăm examinarea materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova cu analiza
lucrării elaborate de I.Ţurcan ce datează din anul 1999 [233].
În primul rând, autorul identifică cele trei categorii de persoane cu funcţie de răspundere,
în accepţiunea art.183 CP RM din 1961: a) reprezentantul autorităţii publice; b) persoanele
cărora, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de forma juridică de organizare, li se
acordă anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea întreprinderii de acţiuni administrative de
dispoziţie; c) persoanele cărora, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de forma
juridică de organizare, li se acordă anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea întreprinderii de
acţiuni de ordin organizatorico-economic.
18
În continuare, analizând trăsăturile particularizante ale fiecăreia din aceste trei categorii de
persoane cu funcţie de răspundere, I.Ţurcan menţionează, printre altele, că, la niciuna dintre
acestea nu se raportează lucrătorii tehnici şi neoperativi ai organelor administrative (grefierii,
consultanţii, dactilografele, şoferii etc.); cu toate acestea, dacă o persoană, care lucrează în cadrul
organului administrativ şi care nu este reprezentant al autorităţii publice, deţine o funcţie, ea va fi
considerată persoană cu funcţie de răspundere.
Traducând în termenii legii penale în vigoare, ceea ce sugerează autorul este că persoana
cu funcţie de răspundere în sensul alin.(1) art.123 CP RM trebuie deosebită de: a) personalul
administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfă-
şoară activităţi auxiliare) din cadrul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat sau al adminis-
traţiei publice locale ori al unei subdiviziuni a lor; b) persoanele care exercită funcţii pur
profesionale în cadrul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat sau al administraţiei publice
locale ori al unei subdiviziuni a lor. Totodată, numai în cazul în care, în prezenţa anumitor
circumstanţe, persoanele, care, de regulă, exercitând funcţii pur profesionale în cadrul întreprin-
derii, instituţiei, organizaţiei de stat sau al administraţiei publice locale ori al unei subdiviziuni a
lor, ajung să exercite funcţii producătoare de efecte juridice, activitatea „subadministrativă” a
acestor persoane se poate transforma într-o activitate administrativă. În acest caz, astfel de
persoane pot evolua în calitate de persoane cu funcţie de răspundere.
De asemenea, prezintă valoare explicativă opiniile exprimate de I.Ţurcan în legătură cu
conţinutul noţiunilor „exercitarea funcţiilor autorităţii publice”, „exercitarea acţiunilor adminis-
trative de dispoziţie” şi „exercitarea acţiunilor organizatorico-economice”. Mai cu seamă,
interpretarea dată de autor ultimelor două noţiuni menţionate ajută la perceperea mai exactă a
semnificaţiei noţiunilor „exercitarea funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie” şi
„exercitarea funcţiilor sau acţiunilor organizatorico-economice”, utilizate în art.124 CP RM.
Analiza acestor două noţiuni o vom efectua în compartimentul 3.3.1 al tezei de faţă.
Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este articolul ştiinţific aparţinând lui S.Brînza,
ce datează din anul 2008 [14].
În special, pentru studiul de faţă, şi anume – pentru cercetarea pe care o vom efectua în
compartimentul 3.2.3 al prezentei lucrări, cercetare având ca obiect subiectul special al infrac-
ţiunii prevăzute la art.3301 CP RM, este utilă investigaţia ştiinţifică a particularităţilor ce
marchează subiectul infracţiunii specificate la alin.(3) art.3301 CP RM.
În acest context, S.Brînza stabileşte că subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301
CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de
16 ani. De asemenea, subiectul infracţiunii examinate este caracterizat printr-o calitate specială.
19
La concret, acesta este persoana care face parte din una din următoarele categorii: 1) membrul
Comisiei centrale de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; 2) membrul
comisiei departamentale de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; 3) colabo-
ratorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie. La fel, reprezentanţii unor
organe abilitate cu funcţii de control de stat pot să evolueze ca subiecţi ai infracţiunii prevăzute
la alin.(3) art.3301 CP RM.
S.Brânza consideră că se va aplica nu alin.(3) art.3301 CP RM, dar alin.(2) art.315 „Divul-
garea datelor urmăririi penale” din Codul penal, dacă informaţiile din declaraţiile cu privire la
venituri şi proprietate, în calitate de date ale urmăririi penale, în ambianţa urmăririi penale sau în
legătură cu aceasta, vor fi divulgate de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de
către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi penale, dacă această acţiune a
cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori
dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere. În legătură cu aceasta, criteriul princi-
pal de delimitare a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM de infracţiunea prevăzută la
alin.(2) art.315 CP RM rezidă în sfera de competenţă diferită pe care o au subiecţii celor două
fapte infracţionale: 1) efectuarea urmăririi penale sau a controlului asupra desfăşurării urmăririi
penale (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.315 CP RM); 2) îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu în privinţa declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ori exercitarea controlului
acestor declaraţii (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM). Dacă aceeaşi per-
soană cumulează ambele competenţe, se va lua în consideraţie un criteriu subsidiar de delimitare:
informaţiile corespunzătoare au fost date publicităţii în legătură sau nu cu urmărirea penală?
Dacă informaţiile au fost date publicităţii ulterior începerii urmăririi penale şi în legătură cu
aceasta, se va aplica alin.(2) art.315 CP RM. În caz contrar, se va aplica alin.(3) art.3301 CP RM.
Precizăm că, în cea mai mare parte, aceste viziuni asupra subiectului infracţiunii prevăzute
la alin.(3) art.3301 CP RM şi-au pierdut actualitatea, din cauza modificării considerabile a
reglementărilor extrapenale la care face trimitere această normă penală. Totuşi, în ce priveşte
disocierea subiectului infracţiunii, prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM, de subiectul infracţiunii
specificate la alin.(2) art.315 CP RM, analiza efectuată de S.Brînza rămâne utilă.
Tot din 2008 datează o altă lucrare, al cărei autor este I.Nastas [203].
Autorul consideră că persoana poate fi recunoscută în calitate de subiect special al
infracţiunii de corupere pasivă (art.324 CP RM) în cazul în care întruneşte următoarele condiţii:
1) fapta persoanei în cauză trebuie să atenteze asupra unui obiect special protejat de norma
penală, şi anume: asupra relaţiilor sociale referitoare la activitatea normală şi într-un cadru legal
a entităţilor publice cărora li se aduce atingere prin comiterea faptelor de corupţie; 2) persoana
20
dată urmează să fie inclusă în sfera relaţiilor sociale protejate în baza unui act juridic al organului
competent, adică prezenţa unui act legal de învestire a subiectului în funcţie; 3) atribuţiile
funcţionale ale acesteia trebuie să fie stabilite în baza unui act juridic; 4) persoana în cauză
trebuie să aibă capacitatea şi posibilitatea reală de a exercita anumite funcţii.
În particular, atrage atenţia demersul autorului privind stabilirea corelaţiei între subiectul
infracţiunii de corupere pasivă şi obiectul juridic special al acestei infracţiuni. În legătură cu
aceasta, I.Nastas afirmă că o condiţie primordială pentru recunoaşterea persoanei în calitate de
subiect al infracţiunii de corupere pasivă o constituie includerea acesteia în sfera relaţiilor sociale
protejate în baza unui act juridic al autorităţii publice, ceea ce înseamnă că relaţiile speciale
necesită participanţi speciali la aceste relaţii. Aceşti participanţi constituie doar o anumită
categorie de persoane care dau dovadă de aptitudini corespunzătoare şi, drept consecinţă, spre
deosebire de subiectul general, pot participa la relaţiile sociale speciale. Însuşi faptul aflării
formale a unei persoane în sfera unor relaţii sociale speciale încă nu înseamnă că, în cazul în care
se vor comite unele încălcări, această persoană va putea fi trasă la răspundere penală. Dacă se va
stabili că persoana a fost inclusă în aria de acţiune a unor relaţii speciale de către un organ
incompetent sau cu încălcarea cerinţelor şi condiţiilor înaintate de actul normativ, atunci această
persoană nu va putea fi trasă la răspundere penală pentru lezarea obiectului special protejat. Din
aceste considerente, actul juridic, în baza căruia persoana este inclusă în sistemul relaţiilor
speciale, trebuie să fie legal şi întemeiat.
De asemenea, I.Nastas este de părere că, în vederea stabilirii calităţii de subiect al infrac-
ţiunii de corupere pasivă, este importantă identificarea momentului apariţiei şi stingerii obligaţiei
persoanei cu funcţie de răspundere. În mod obiectiv, obligaţia juridică specială, ce dă posibilitate
de a acţiona, apare din momentul intrării în vigoare a actului juridic prin care persoana este
inclusă în sfera relaţiilor sociale speciale, în care sunt stabilite atribuţiile funcţionale. Totodată,
în asemenea acte nu sunt indicate toate drepturile şi obligaţiile de care dispune persoana cu
funcţie de răspundere, acestea fiind completate, de regulă, prin intermediul actelor normative.
Obligaţia juridică specială încetează de a mai produce efecte fie din momentul abrogării actului
normativ care o prevedea, fie din momentul în care persoana cu funcţie de răspundere este
exclusă, în mod definitiv sau temporar, din sfera relaţiilor sociale speciale.
Prezintă interes o altă lucrare a lui I.Nastas ce datează din 2009 [204].
Analizând definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere din art.123 CP RM, autorul
susţine că pot fi distinse două categorii de subiecţi care cad sub incidenţa acestei definiţii. Prima
categorie o formează persoanele cărora li se acordă permanent sau provizoriu (în entităţile indi-
cate în art.123 CP RM), prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări,
21
anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice. A doua categorie
este formată din persoane cu anumite drepturi şi obligaţii în vederea întreprinderii de acţiuni
administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice.
Observăm că această clasificare diferă de cea propusă de I.Ţurcan, reliefată mai sus, presu-
punând că persoanele cu anumite drepturi şi obligaţii în vederea întreprinderii de acţiuni
administrative de dispoziţie, alături de persoanele cu anumite drepturi şi obligaţii în vederea
întreprinderii de acţiuni organizatorico-economice, constituie cele două categorii distincte de
persoane cu funcţie de răspundere.
În continuare, după analiza particularităţilor acestor două categorii de persoane cu funcţie
de răspundere, I.Nastas examinează coraportul dintre noţiunile „persoană cu funcţie de răspun-
dere” şi „funcţionar”: în art.330 CP RM, conceptul de funcţionar public este cu mult mai restrâns
decât cel de persoană cu funcţie de răspundere, limitându-se la persoanele care au drepturi şi
obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice, fiind astfel exceptate persoanele care
exercită funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice; în cazul infracţiunii
prevăzute la art.330 CP RM, funcţionarul public este legat indispensabil de autoritatea publică,
pe când persoana cu funcţie de răspundere este persoana care activează într-o întreprindere,
instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a
lor.
Ţinem să remarcăm că, deoarece articolul 330 a fost exclus din Codul penal, analiza cora-
portului dintre cele două noţiuni, întreprinsă de I.Nastas, şi-a pierdut, în cea mai mare parte, actua-
litatea. Această analiză poate fi luată în consideraţie doar în planul identificării coraportului dintre
noţiunea „funcţionar public” (ca parte a noţiunii „persoană publică” definite în alin.(2) art.123
CP RM) şi noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în alin.(1) art.123 CP RM.
La tema investigată se referă şi articolul ştiinţific publicat în 2009, al cărui autor este
V.Moraru [198].
Autorul consemnează că, în funcţie de calitatea specială a subiectului infracţiunii, pot fi
deosebite următoarele patru tipuri de infracţiuni de serviciu: 1) infracţiunile comise de către
funcţionarii publici; 2) infracţiunile comise de persoane cu funcţie de răspundere; 3) infracţiunile
comise de persoane care gestionează organizaţii comerciale, obşeşti sau alte organizaţii nestatale;
4) alte infracţiuni de serviciu. După relevarea distincţiilor între cele patru tipuri de infracţiuni de
serviciu, V.Moraru supune analizei caracteristicile persoanei cu funcţie de răspundere în sensul
art.123 CP RM: exercitarea funcţiei puterii de stat; prezenţa funcţiei de stat; ierarhia serviciului
de stat (public); exercitarea acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice;
dreptul de a cere, în limitele competenţei sale de serviciu, îndeplinirea unor obligaţii şi de a lua
22
decizii obligatorii pentru executarea acestora de către cetăţeni şi organizaţii; săvârşirea de către
persoana cu funcţie de răspundere a acţiunilor cu efecte juridice.
Considerăm că ultima dintre caracteristicile enumerate mai sus este una definitorie în
vederea perceperii esenţei juridice a noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere în sensul
art.123 CP RM. Această caracteristică este relevantă sub aspectul delimitării noţiunii de persoană
publică (în sensul alin.(2) art.123 CP RM)) şi noţiunii de persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală (în sensul art.124 CP RM), pe de o parte, de
noţiunea de persoană care exercită funcţii pur profesionale sau tehnice, pe de altă parte.
Sub acest aspect, este importantă următoarea opinie exprimată de V.Moraru: acţiunile cu
caracter juridic ale persoanelor cu funcţie de răspundere stabilesc sau modifică regulile de
conduită, impun anumite obligaţii participanţilor la raporturile de serviciu, acordă anumite
drepturi pentru soluţionarea obiectivelor concrete. Exercitând atribuţiile sale de serviciu,
persoana cu funcţie de răspundere participă la raporturile juridice nu din nume propriu, dar din
numele statului. În această postură, persoana cu funcţie de răspundere poate emite hotărâri cu
caracter obligatoriu, poate controla îndeplinirea lor, iar, la nevoie, poate impune realizarea
acestora.
O altă publicaţie ştiinţifică consemnabilă este cea aparţinând lui D.-L. Melinte, care
datează din 2010 [194].
Autorul demonstrează că, în sensul dreptului penal, pentru existenţa calităţii de funcţionar
public nu are relevanţă titlul însărcinării şi nici modalitatea învestirii (alegere, numire,
repartizare). Este suficient ca subiectul infracţiunii să exercite o însărcinare în serviciul unei
autorităţi publice, instituţii publice sau al altei persoane juridice de interes public.
Pentru teza de faţă este utilă şi explicaţia oferită pe marginea noţiunii „persoană care
exercită un serviciu de interes public”, luând în consideraţie că, potrivit alin.(2) art.123 CP RM,
una dintre categoriile de persoane publice este cea a persoanelor autorizate sau învestite de stat
să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public. În
acest plan, D.-L. Melinte susţine că prin „persoană care exercită un serviciu de interes public” se
înţelege orice persoană particulară care exercită o profesie de interes public, pentru care este
necesară o abilitare specială a autorităţilor publice şi care este supusă controlului acestora.
Printre astfel de persoane sunt numite: membrul consiliului de administraţie al unei societăţi
comerciale, indiferent de natura capitalului de administraţie, sau al unei unităţi cooperatiste;
persoana care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-o formaţiune politică sau într-un
sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o societate fără scop lucrativ, asociaţie sau fundaţie.
În 2011 a apărut de sub tipar lucrarea al cărei autor este I.Ţurcan [234].
23
Printre altele, în compartimentul 2.2 al tezei de faţă, în legătură cu analiza condiţiilor
generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în cazul infracţiunilor prevăzute
în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, vom apela la următorul punct de
vedere enunţat de I.Ţurcan: „O persoană particulară nu poate să săvârşească coruperea pasivă.
Chiar dacă persoana particulară ia remuneraţia ilicită împreună cu o persoană cu funcţie de
răspundere, nu putem afirma că această persoană particulară execută latura obiectivă a
infracţiunii specificate la art.324 CP RM. O persoană particulară poate doar să contribuie la
executarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.324 CP RM. Să contribuie pe calea
complicităţii, organizării sau instigării la coruperea pasivă. O persoană particulară nu poate să
săvârşească coruperea pasivă, pentru că nu poate fi coruptă”.
Această opinie ne ajută să ajungem la următoarea concluzie: subiect al infracţiunii, în
general, şi subiect special al infracţiunii, în special, nu poate fi considerată persoana care contri-
buie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice, instigator sau organizator. O asemenea
persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la săvârşirea infracţiunii. Ea trebuie să
îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului infracţiunii, condiţii specificate în
art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvârşirea infracţiunii poate să nu po-
sede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a Codului penal pentru infracţiunea
la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu poate săvârşi infracţiunea prevăzută de
acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de acel articol). Întrucât nu
posedă necesarmente toate calităţile – generale şi speciale – cerute de lege, participantul secun-
dar la săvârşirea infracţiunii nu este subiect al infracţiunii. Drept urmare, o persoană particulară
nu poate fi coruptă, nu poate abuza de putere sau de serviciu, nu poate săvârşi exces de putere
sau depăşire a atribuţiilor de serviciu, nu poate comite neglijenţa în serviciu etc. Excepţie de la
această regulă o constituie ipoteza în care infracţiunea cu subiect special îndeplineşte cumulativ
următoarele două condiţii: 1) este o infracţune complexă; 2) se caracterizează prin aceea că o
parte a laturii ei obiective poate fi executată de o persoană care nu este subiect special.
Un interes mai pronunţat prezintă alte idei aparţinând lui I.Ţurcan, care, între timp, şi-au
găsit implementarea în legislaţia Republicii Moldova.
Astfel, de exemplu, I.Ţurcan susţine că funcţionar internaţional trebuie considerată
persoana recrutată de către o organizaţie internaţională guvernamentală, persoana care exercită în
mod permanent şi durabil o funcţie în serviciul acesteia şi care este supusă unui regim juridic
stabilit de organizaţia internaţională. Autorul concretizează, just, că, stricto sensu, funcţionarul
internaţional este persoana care exercită o funcţie într-o organizaţie internaţională şi nu o
meserie, ceea ce exclude, în principiu, personalul de execuţie sau de serviciu. Noţiunea de agent
24
internaţional este mai largă decât noţiunea de funcţionar internaţional, incluzând şi alte categorii
de funcţionari: parlamentarii internaţionali şi membrii adunărilor consultative; membrii forţelor
de menţinere a păcii; experţi şi tehnicieni; consilieri şi consultanţi; reprezentanţi; mediatori;
arbitri şi judecători ai tribunalelor internaţionale.
Ţinând cont de angajamentele internaţionale asumate de Republica Moldova, I.Ţurcan
consideră oportună completarea Codului penal cu norme care ar reglementa răspunderea penală a
agenţilor publici străini şi a persoanelor publice străine pentru faptele de corupţie, propunând ca,
la art.324 şi 325 CP RM, cuvintele „persoanei cu funcţie de răspundere” să fie urmate de
cuvintele „ori a agentului public străin” şi „a unui arbitru sau jurat străin”.
Nu mai puţin importante sunt reflecţiile autorului asupra calităţii de persoană cu funcţie de
răspundere: în legislaţie nu este prevăzută lista exhaustivă a persoanelor care sunt considerate
persoane cu funcţie de răspundere. Prin urmare, la examinarea unor cauze penale concrete, in-
stanţele judecătoreşti urmează să analizeze cercul îndatoririlor de serviciu ale persoanei trase la
răspundere penală. Uneori, unele şi aceleaşi persoane pot îndeplini acţiuni de ordin organizatorico-
economic sau administrativ de dispoziţie şi, concomitent cu ele, acţiuni de ordin profesional sau
tehnic. Nu sunt subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere lucrătorii
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, care exercită funcţii pur profesionale sau
tehnice. Dacă concomitent cu îndeplinirea acestor funcţii, aceştia sunt învestiţi cu funcţii de
ordin administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economic, ei sunt consideraţi persoane cu
funcţie de răspundere (de exemplu, medicul, pentru remunerare ilicită în legătură cu eliberarea
certificatului medical, participă în calitate de membru al Consiliului de expertiză medicală a
vitalităţii sau medico-militară; profesorii instituţiilor de învăţământ, pentru remunerare ilicită,
participă la exercitarea funcţiilor lor ca membri ai comisiilor de examinare sau de calificare
etc.).
Sprijinindu-ne pe această concepţie, în Capitolul 3 al prezentei teze vom argumenta că cei
care fac parte din personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară
activităţi auxiliare) nu pot fi consideraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2)
art.123 CP RM. De asemenea, vom demonstra că nu poate fi producătoare de efecte juridice
(adică, nu poate da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur
profesionale de către medici, pedagogi şi alte asemenea persoane. Executând obligaţiunile de
natură profesională, astfel de persoane nu au cum să apară în postura de persoană publică. Numai
în cazul în care, în prezenţa anumitor circumstanţe, medicii, pedagogii sau alte asemenea
persoane ajung să exercite funcţii producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi
sau să elibereze de obligaţii), activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor etc. se
25
poate transforma într-o activitate administrativă. În acest caz, astfel de persoane pot evolua în
calitate de subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.
În alt context, menţionăm că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,
subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, notarul. Prin
operarea amendamentelor respective în art.335 CP RM a fost eliminată contradicţia semnalată la
momentul respectiv de I.Ţurcan, constând în aceea că, potrivit alin.(2) art.335 CP RM, notarul
era considerat persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organiza-
ţie nestatală; totodată, conform legislaţiei extrapenale, acesta era considerat persoană cu funcţie
de răspundere. Accentuăm că, în contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii
penale, nu mai există nicio îndoială că notarul (ca şi celelalte persoane care prestează servicii
notariale) sunt persoane publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM. De aceea, persoanele, care
prestează servicii notariale, trebuie considerate subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324,
327-329 şi 332 CP RM, nu subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
Într-un context adiacent, este cazul să consemnăm că, până la intrarea în vigoare a Legii
Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008 [175], subiect al infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, avocatul. În contextul legislaţiei în
vigoare, inclusiv în contextul legii penale, avocatul este o persoană publică în sensul alin.(2)
art.123 CP RM. De aceea, avocatul trebuie considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la
art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
Din această cauză, nu mai corespunde legii penale în vigoare opinia aparţinând lui I.Ţurcan,
conform căreia avocatul este o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
o altă organizaţie nestatală. O asemenea opinie a fost valabilă până la intrarea în vigoare a
amendamentelor din 02.12.2011.
Dintr-o altă perspectivă, ne vom referi la lucrarea elaborată în 2011 de către S.Brînza şi
V.Stati [15].
De exemplu, privitor la subiectul infracţiunii specificate la art.330 CP RM, autorii afirmă
că este vorba de funcţionarul care reprezintă oricare persoană de drept public, în primul rând,
autoritatea publică. Aceasta reprezintă o persoană de drept public care acţionează în regim de
putere publică. Însă, nu doar funcţionarul public care reprezintă autoritatea publică poate fi
subiect al infracţiunii prevăzute la art.330 CP RM. De asemenea, subiect al infracţiunii analizate
poate fi funcţionarul public care activează în cadrul unei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de
stat. Deşi art.330 CP RM nu mai este în vigoare, considerăm că aceste precizări sunt relevante
26
sub aspectul specificării statutului juridic al funcţionarului public, reprezentând categoria de bază
a persoanelor publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM.
Din aceeaşi perspectivă, este valoroasă aserţiunea lui S.Brînza şi V.Stati, potrivit căreia nu
pot fi consideraţi funcţionari publici lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat,
care exercită funcţii pur profesionale sau tehnice (de exemplu, medicii, pedagogii etc.).
În contextul analizei noţiunii „persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală”, este edifiantă examinarea de către cei doi autori a
condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească factorul de decizie desemnat prin această noţiune:
1) este o persoana căreia i se acordă drepturi şi obligaţii într-o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora; 2) aceste drepturi şi obligaţii i se
acordă permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări; 3) aceste
drepturi şi obligaţii i se acordă în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice.
Este întemeiată afirmaţia acestor autori că, pentru aplicarea răspunderii în baza art.333
CP RM, nu contează dacă organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în
cadrul căreia activează făptuitorul, are un scop lucrativ (comercial) sau un scop nelucrativ (neco-
mercial), nici dacă are statutul de persoană juridică sau de persoană fizică. În ce ne priveşte, con-
siderăm că asemenea circumstanţe pot fi luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei.
Aidoma lui I.Ţurcan, cei doi autori consemnează, pe bună dreptate, că pentru recunoaşterea
unei sau altei categorii de persoane ca fiind persoane care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală are importanţă caracterul acţiunilor pe care acestea le
îndeplinesc. Or, uneori, aceleaşi persoane pot îndeplini acţiuni organizatorico-economice sau
acţiuni administrative de dispoziţie, dar şi acţiuni de ordin profesional sau tehnic. De aceea,
pentru a afirma prezenţa unei infracţiuni comise de o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, este decisiv să stabilim că, într-un caz
concret, făptuitorul a întreprins tocmai acţiuni organizatorico-economice sau acţiuni administra-
tive de dispoziţie, nu însă acţiuni de ordin profesional sau tehnic.
O altă publicaţie ştiinţifică la tema tezei este cea elaborată de C.Timofei, datând din anul
2012 [231].
De menţionat că interesul nostru faţă de această lucrare este unul tangenţial, luând în
consideraţie că ea se referă la infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă
(art.326 CP RM). Or, în contextul acestor infracţiuni, persoana publică, persoana cu funcţie de
demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional îndeplinesc nu rolul de
27
subiect al infracţiunii, dar rolul de factor de decizie asupra căruia traficantul de influenţă are
influenţă sau susţine că are influenţă.
Totuşi, în planul dreptului comparat, este util să aflăm că, de exemplu, în Codul penal al
României din 2009 [34] se utilizează noţiunea generică de funcţionar public, nu noţiunile de
persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină, funcţionar
internaţional. Autorul explică de ce noţiunea de funcţionar public, în sensul Codului penal al
României din 2009, este generică sub aspect semantic faţă de noţiunile definite în art.123 şi 1231
CP RM: potrivit art.175 CP Rom din 2009, funcţionar public este persoana care, cu titlu perma-
nent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită,
singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic
sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice
declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al
acesteia; de asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public. Totodată, la art.294 „Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia”
din Codul penal al României din 2009 se consemnează că prevederile Capitolului I „Infracţiuni
de corupţie” al Titlului V „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu” al Părţii Speciale a Codului
penal al României din 2009 se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin tratatele
internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel: a) funcţionarilor sau persoanelor
care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită
atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este
parte; c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de
muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul Comunităţilor Europene;
d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale, a căror competenţă
este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe; e) funcţiona-
rilor unui stat străin; f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
Luând în consideraţie aceste idei, în comparimentul 3.2.2 al tezei de faţă vom menţiona că
în Codul penal al României din 2009 se defineşte noţiunea generică de funcţionar străin, avându-
se în vedere cele două ipostaze consemnate în alin.(1) şi (2) art.1231 CP RM. De asemenea, vom
consemna că definiţia de funcţionar internaţional din alin.(2) art.1231 CP RM conţine mai multe
28
elemente ale definiţiei similare din Codul penal al României din 2009. Totuşi, în definiţia din
alin.(1) art.1231 CP RM, spre deosebire de definiţia similară din Codul penal al României din
2009, se menţionează despre organizaţiile supranaţionale în general, nu doar despre Comunităţile
Europene.
1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state
Din anul 2002 datează lucrarea autorului В.А. Волколупова [245].
În special, autorul este de părere că, în legislaţia penală şi administrativă în vigoare a
Federaţiei Ruse, definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere este una restrictivă. Însă,
se profilează tot mai mult tendinţa de a se reveni la definirea clasică a noţiunii în cauză, în
spiritul abordării tradiţionale a acesteia în majoritatea statelor. O asemenea reevaluare a
înţelesului noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere este imperioasă, întrucât definiţia
acesteia nu mai satisface necesităţile obiective ale practicii de aplicare a legii penale. În plus,
definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere din legea penală a Federaţiei Ruse este
într-atât de largă, încât nu exclude posibilitatea de interpretare extensivă a noţiunii date,
aplicându-se în raport cu profesorii, medicii, casierii etc.
Este cazul de menţionat că o problemă similară se atestă în ipoteza definirii în alin.(1)
art.123 CP RM a noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere. Sesizând paralelismul noţiunilor
„persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană publică”, admis în cadrul legii penale a
Republicii Moldova, paralelism care nu face decât să îngeuneze interpretarea şi aplicarea corectă
a legii penale, în compartimentul 3.1 al prezentei teze recomandăm eliminarea din art.123
CP RM a alineatului (1). În afară de aceasta, propunem substituirea sintagmei „persoană cu
funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană publică” în următoarele norme ale Codului
penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180; alin.(1)
art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c) alin.(5)
art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.311; alin.(2) art.318; alin.(2) art.320; alin.(3) art.347;
alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378. De asemenea, propunem excluderea
sintagmei „de o persoană cu funcţie de răspundere sau” din dispoziţiile de la lit.e) alin.(2) şi lit.e)
alin.(4) art.1661 CP RM.
Н.В. Бугаевская este autorul unei lucrări ce datează din 2003 [243].
29
Printre altele, autorul conchide că persoana cu funcţie de răspundere, în ipoteza în care este
reprezentant al autorităţii publice, trebuie să întrunească următoarele trăsături: 1) să exercite
funcţiile autorităţii publice, al căror conţinut îl formează delegarea de către stat persoanei în
cauză a facultăţii de a întreprinde acţiuni care sunt producătoare de efecte juridice în raport cu
toţi cetăţenii sau în raport cu majoritatea cetăţenilor (sau, cel puţin, în raport cu un singur cetă-
ţean); 2) să-şi realizeze competenţa în sferele de activitate legislativă, executivă sau judecăto-
rească; 3) să aibă atribuţii care să fie opozabile în raport cu persoanele care nu-i sunt subalterne.
Aceste caracteristici ne ajută să percepem mai bine esenţa juridică a statutului funcţio-
narilor publici (priviţi drept categorie a persoanelor publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM),
atunci când aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor autorităţi publice.
Aceleaşi conotaţii le au explicaţiile lui Н.В. Бугаевская în legătură cu delimitarea noţiunii
de persoană cu funcţie de răspundere în raport cu alte noţiuni, având în vedere că numai o
persoană cu funcţie de răspundere poate îndeplini acţiuni relevante sub aspect juridic. Tocmai în
rezultatul acestor acţiuni participanţii la raporturile juridice obţin sau pierd drepturi ori obligaţii,
aceasta influenţându-le statutul juridic. Astfel, aspectul dinamic al impactului, pe care îl au
acţiunile relevante sub aspect juridic ale persoanelor cu funcţie de răspundere, se exprimă în
transformarea relaţiilor sociale volitive care apar în temeiul unor norme de drept. La rândul său,
aspectul static al impactului, pe care îl au acţiunile relevante sub aspect juridic ale persoanelor cu
funcţie de răspundere, se exprimă în modificarea situaţiei stabilite juridiceşte a persoanei în
societate.
Concepţia dată înlesneşte argumentarea, pe care o facem în Capitolul 3 al lucrării de faţă, a
punctului de vedere, conform căruia nu poate fi producătoare de efecte juridice exercitarea de
funcţii pur profesionale de către medici, pedagogi, casieri şi alte asemenea persoane. Executând
obligaţiunile de natură profesională, astfel de persoane nu au cum să apară în postura de
persoană publică.
Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este articolul ştiinţific al lui I.Brad ce datează
din anul 2004 [12].
Autorul critică utilizarea de către legiuitorul român a unei terminologii ambigue, imprecis
conturate, susceptibile de diverse înţelesuri. În particular, I.Brad se referă la intersectarea
înţelesurilor pe care le au noţiunile „funcţie publică”, „demnitate publică”, „funcţie de demntate
publică”, „funcţie publică de autoritate”, „funcţie de autoritate publică”. Autorul apreciază că
prevederile legislaţiei române actuale privind funcţiile publice de autoritate sunt deficitare.
Principalele carenţe pe care le semnalează I.Brad sunt: lipsa unei definiţii a noţiunii de funcţie
publică de autoritate; imposibilitatea determinării sferei complete a acestei noţiuni, cauza fiind
30
caracterul ambiguu al mai multor texte legislative; sfera proprie a noţiunii de funcţie publică de
autoritate extrem de redusă.
În rezultatul investigaţiei sale I.Brad ajunge la concluzia că noţiunea de funcţie publică în
sens larg cuprinde următoarele categorii: funcţie de demnitate publică; funcţie publică de autori-
tate; funcţie publică în sens restrâns. Această opinie vine în consonanţă cu cea pe care o enunţăm
în compartimentul 3.2.1 al prezentei lucrări: în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv
în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate pub-
lică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împre-
jurări, noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersec-
tează, au domenii de incidenţă care se intercalează.
În altă ordine de idei, luăm în vizor teza de doctor în drept susţinută în 2005 de către
М.Н. Хачатурян [279].
În special, prezintă interes poziţia autorului vizavi de posibilitatea evoluării medicului în
calitate de subiect al infracţiunilor de serviciu: în vederea stabilirii acestei posibilităţi, este
necesară identificarea statutului juridic al medicului, întrucât numai determinarea drepturilor şi
obligaţiilor acestuia poate oferi răspuns la întrebarea: este oare acesta o persoană cu funcţie de
răspundere sau o persoană care exercită doar funcţii profesionale? Atunci când medicului i se
acordă dreptul să exercite exclusiv funcţii profesionale, acesta nu poate fi considerat persoană cu
funcţie de răspundere. Dimpotrivă, în cazul în care medicul exercită funcţii administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice, se poate susţine că acesta este o persoană cu funcţie de
răspundere.
Totodată, М.Н. Хачатурян este de părere că profesorul, care doar evaluează profesional
cunoştinţele studenţilor în timpul examenelor curente, nu poate exercita funcţii administrative de
dispoziţie (legate de susţinerea repetată a examenului, de transferul studentului, de exmatricu-
larea acestuia etc.). În opinia autorului, profesorul poate fi considerat persoană cu funcţie de
răspundere numai atunci când este membru al unei comisii de stat de calificare sau de atestare.
Nu putem fi de acord cu această opinie a lui М.Н. Хачатурян, alăturându-ne punctului de
vedere exprimat de I.Nastas: „În pofida faptului că primirea examenelor şi colocviilor intră în
atribuţiile de serviciu (profesionale), de decizia care va fi luată depinde producerea unor efecte
juridice; astfel precum medicul, apreciind starea pacientului, eliberează în mod ilegal, contra
plată, un certificat şi, respectiv, este tras la răspundere pentru corupere pasivă, în mod similar
trebuie calificată şi fapta profesorului care apreciază cunoştinţele studentului sau ale elevului sub
influenţa unor avantaje necuvenite” [202, p.135].
31
În viziunea noastră, tocmai acţiunea profesorului, care apreciază la examen cunoştinţele
studentului şi care semnează borderoul de examinare, este acea acţiune care dă naştere, modifică
sau stinge un raport juridic. Acţiunea de susţinere repetată a examenului, de transfer al student-
tului, de exmatriculare a acestuia etc. nu este decât o continuare firească a acestei prime acţiuni,
confirmând naşterea, modificarea sau stingerea acelui raport juridic. Considerăm că această
ultimă acţiune are un caracter constatator, nu constitutiv. Acţiunea profesorului, care apreciază la
examen cunoştinţele studentului şi care semnează borderoul de examinare, este cea având cu
adevărat un caracter constitutiv.
Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este autoreferatul tezei de doctor susţinute de
В.А. Лобырев în anul 2005 [256].
În mod deosebit, suscită atenţie critica autorului referitoare la conţinutul art.318 din Codul
penal al Federaţiei Ruse [275]. Conform acestuia, reprezentant al autorităţii publice este
persoana din cadrul unui organ de ordine publică sau al unui organ de control ori altă persoană
cu funcţie de răspundere căreia i-au fost delegate, în ordinea prevăzută de lege, atribuţii de
dispunere persoanelor care nu se află în dependenţă de serviciu faţă de aceasta.
В.А. Лобырев menţionează că, utilizând în această definiţie sintagma „organ de ordine
publică sau organ de control”, legiuitorul rus nu a luat în calcul împrejurarea că sintagma
respectivă nu-şi găseşte o interpretare oficială în legislaţie. De asemenea, autorul apreciază că
extinderea noţiunii de reprezentant al autorităţii publice (privit ca una dintre posturile în care se
află o persoană cu funcţie de răspundere) asupra tuturor persoanelor din cadrul unui organ de
ordine publică sau al unui organ de control ar fi una exagerată.
Prin prisma acestei constatări, este cazul de consemnat că în analiza pe care o vom
întreprinde în compartimentul 3.1 al tezei de faţă se va putea observa că sintagma „funcţionar
public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM, nu întotdeauna desemnează un
funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele cazuri, această sintagmă se referă la
persoane care se asimilează unui funcţionar public şi care deţin grade speciale sau militare.
Considerăm că este cu totul impropriu a utiliza sintagma „funcţionar public cu statut special”, de
exemplu, în raport cu: soldatul serviciului intern; ostaşul serviciului de salvare; ostaşul de justiţie
etc. În acelaşi timp, nu putem ignora nici faptul că, pentru definirea noţiunii „funcţionar public
cu statut special”, legiuitorul utilizează definitorul „persoană care deţine grade speciale sau
militare”, fără a face vreo diferenţiere a respectivelor grade. Deci, persoană publică se consideră:
atât soldatul serviciului intern, cât şi general-colonelul serviciului intern; atât ostaşul serviciului
de salvare, cât şi general-maiorul serviciului de salvare; atât ostaşul de justiţie, cât şi general-
maiorul de justiţie etc. În afară de persoanele care deţin grade speciale sau militare, considerăm
32
că mai pot fi asimilate funcţionarilor publici persoanele făcând parte din alte categorii specificate
în alin.(2) art.123 CP RM: angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al
întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din
cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să
presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.
În cele ce urmează vom acorda atenţie autoreferatului tezei de doctor susţinute de
Р.Л. Максимович în anul 2007 [309].
Autorul exprimă opinia că în Codul penal al Ucrainei [308] definiţia noţiunii de persoană
cu funcţie de răspundere reflectă, în linii mari,adecvat conţinutul acestei noţiuni. Cu toate
acestea, unele aspecte ale definiţiei în cauză sunt examinate de către Р.Л. Максимович într-o
lumină critică.
De exemplu, autorul argumentează că acele persoane, care exercită funcţiile autorităţii
publice, ar trebui să fie supuse unui regim sancţionator mai aspru decât persoanele cu funcţie de
răspundere care exercită funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice;
noţiunea de reprezentant al autorităţii publice trebuie să fie o noţiune distinctă de noţiunea de
persoană cu funcţie de răspundere. De asemenea, în normele în care se incriminează faptele
săvârşite în sfera relaţiilor de serviciu, calitatea de reprezentant al autorităţii publice trebuie
privită drept calitate a subiectului infracţiunii care îi agravează răspunderea.
O situaţie similară atestăm în Codul penal al Republicii Moldova. Ne referim la persoanele
publice şi la persoanele cu funcţie de demnitate publică, desemnate de legiuitor în calitate de
subiecţi speciali ai unor infracţiuni. Totuşi, aşa cum demonstrăm în compartimentul 3.2.1 al
tezei, în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii
Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se
află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu funcţie de
demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă care se
intercalează. Deci, această relaţie diferă de cea pe care Р.Л. Максимович o propune să existe
între noţiunile „reprezentant al autorităţii publice” şi „persoane cu funcţie de răspundere care
exercită funcţiile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”.
De asemenea, autorul aduce argumente în sprijinul tezei că, în unele cazuri, reprezentant al
autorităţii publice poate fi chiar o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani. Invocând prevederile
normelor de drept civil, Р.Л. Максимович demonstrează că, începând cu vârsta de 16 ani, o
persoană poate avea calitatea de persoană cu funcţie de răspundere în acele ipoteze când exercită
funcţiile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
33
Suscită interes şi analiza particularităţilor unor categorii de persoane, a căror raportare la
noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere provoacă polemici. În acest context, autorul
argumentează că sunt persoane cu funcţie de răspundere: notarii publici sau privaţi; membrii
formaţiunilor obşteşti de apărare a ordinii publice sau a frontierei de stat etc. Recunoaştem că o
astfel de poziţie ne-a determinat să formulăm concluzia că nu poate avea calitatea de persoană
care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală: notarul; audito-
rul; avocatul; reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului etc.
Or, legiuitorul moldovean a raportat astfel de persoane la categoria de persoane autorizate sau
învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de
interes public (categorie reprezentând persoanele publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2)
art.123 CP RM).
În alt context, vom supune analizei autoreferatul tezei de doctor în drept susţinute de
С.С. Черебедов în anul 2008 [281].
Obiectul investigaţiei efectuate de acest autor îl constituie infracţiunea de abuz de serviciu,
prevăzută la art.201 din Codul penal al Federaţiei Ruse, infracţiune similară cu cea specificată la
art.335 CP RM.
În rezultatul cercetării, С.С. Черебедов conchide că reprezentanţii statului, aflaţi în servi-
ciul statului şi numiţi de acesta în organele de administraţie a unei organizaţii comerciale, sunt
persoane cu funcţie de răspundere şi trebuie să poarte răspundere în baza art.285 din Codul penal
al Federaţiei Ruse. Având în vedere această opinie, în compartimentul 3.1 al tezei de faţă
menţionăm că, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, reprezentantul
statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului este o persoană publică, făcând
parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de
interes public. În acest context, nu este relevant că activitatea desfăşurată de reprezentantul
statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului constă în gestionarea unei
organizaţii comerciale. Or, activitatea desfăşurată de notar, auditor, avocat şi alte asemenea
persoane se exprimă la fel în gestionarea unei organizaţii nestatale. În cazul tuturor acestor
persoane, importantă este nu entitatea în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Important este că
statul a autorizat sau a învestit aceste persoane să îndeplinească activităţi de interes public.
În acelaşi timp, С.С. Черебедов consideră că administratorul arbitral trebuie considerat
persoană care îndeplineşte funcţii de conducere într-o organizaţie comercială sau într-o altă
asemenea organizaţie, sau într-o organizaţie necomercială care nu este nici autoritate de stat, nici
autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie de stat sau municipală (adică, trebuie
considerat fie persoană care îndeplineşte funcţiile unui organ executiv unipersonal sau funcţiile
34
unui membru al unui consiliu de directori sau ale altui organ executiv colegial, fie persoană care,
permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale, îndeplineşte funcţii administrative
de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unor astfel de organizaţii).
O asemenea accepţiune este valabilă în contextul legii penale ruse, însă nu este relevantă în
conjunctura legii penale a Republicii Moldova. În compartimentul 3.1 al tezei de faţă vom
constata că autorizarea sau învestirea de stat în vederea desfăşurării unor activităţi de interes
public se poate face prin licenţiere. Una dintre activităţile licenţiate este cea de administrator al
insolvabilităţii. Drept urmare, în contextul legii penale a Republicii Moldova, administratorul
insolvabilităţii este o persoană publică în sensul alin.(2) art.123 CP RM. Din aceste considerente,
administratorul insolvabilităţii trebuie considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324,
327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
În continuare, vom acorda atenţie lucrării lui A.O. Sabău-Pop, care a apărut de sub tipar în
2008 [222].
Reţin atenţia reflecţiile autorului asupra unor aspecte mai puţin cercetate ale statutului
juridic al funcţionarului public, aspecte relevabile sub aspect penal. Astfel, referindu-se la
persoanele care exercită un serviciu de interes public, A.O. Sabău-Pop menţionează că această
calitate o primeşte orice persoană care exercită o profesie de interes public pentru care este
necesară o abilitate specială care să provină din partea autorităţilor publice şi care să fie supusă
controlului acestora. Această prezentare separată a noţiunii de persoană care exercită un serviciu
de interes public are rolul de a clarifica mai bine sensul acesteia, răspunzând politicii penale a
statului de a deosebi această persoană de funcţionarul public propriu-zis, luând în consideraţie că
liber-profesionistul nu se regăseşte în organigrama autorităţilor publice, deşi totuşi exercită un
serviciu de interes public. Aceşti liber-profesionişti au apărut în condiţiile economiei de piaţă,
având un statut specific situat între funcţionarul public şi cel privat.
De asemenea, autorul are dreptate atunci când susţine că noţiunea de funcţionar public
urmează a fi deosebită de noţiunea de funcţionar, aceasta din urmă referindu-se la persoana care
exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat. Raportată la coordo-
natele Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, această distincţie dintre sectorul
public şi sectorul privat este respectată prin diferenţierea faptelor incriminate în Capitolul XV
„Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică”, în raport cu faptele
incriminate în Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul privat”.
La final, A.O. Sabău-Pop insistă asupra problematicii definirii aceleiaşi noţiuni din cadrul
unui sistem de drept. În acest mod, autorul sugerează că noţiunile de funcţionar, de funcţionar
public şi de salariat, utilizate în legea penală română, nu corespund celor utilizate în ramura
35
dreptului administrativ. Mai mult ca atât, acestea nu concordă cu definiţiile reglementate de
dreptul comunitar, fapt ce ar trebui îndreptat de către legiuitorul român într-o optică unică.
Drept notabil pentru investigaţia noastră considerăm articolul ştiinţific al cărui autor este
C.Duvac, publicat în 2011 [70].
În primul rând, prezintă interes următoarea afirmaţie a acestui autor: „Activitatea (munca)
pe care o desfăşoară persoanele care exercită (deţin, ocupă) demnităţi publice are la bază un
raport juridic de muncă deosebit de cel al salariatului, al funcţionarului public, al militarului
profesionist (de carieră)”. Se pare că acest punct de vedere diferă de cel exprimat de I.Brad, care
consemnează că noţiunea de funcţie publică în sens larg cuprinde următoarele categorii: funcţie
de demnitate publică; funcţie publică de autoritate; funcţie publică în sens restrâns [12].
Analizând aceste puncte de vedere discrepante şi raportându-le la conjunctura legii penale
a Republicii Moldova, considerăm că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică”
(definită în alin.(3) art.123 CP RM) şi noţiunea „funcţionar public” (utilizată în alin.(2) art.123
CP RM) se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu
funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă
care se intercalează. Cu mai multe argumente în sprijinul acestei idei vom veni în comparti-
mentul 3.2.1 al prezentei lucrări.
Prezintă interes şi opinia lui C.Duvac cu privire la activitatea liber-profesioniştilor,
activitate implicând o îmbinare a interesului public cu cel privat. Recunoaştem că această opinie
a contribuit la formularea de către noi a următoarei concluzii: în sensul alin.(2) art.123 CP RM,
sunt persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public: audito-
rul; avocatul; mandatarul autorizat etc. Nu este exclus să existe şi alte persoane autorizate sau
învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public, persoane care să intre sub incidenţa
noţiunii de la alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare în textul unui act
normativ că astfel de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a) sunt autori-
zate sau învestite de stat să-şi desfăşoare activităţile; b) activităţile pe care le desfăşoară sunt
activităţi de interes public.
Într-o altă ordine de idei, este de reţinut lucrarea lui В.П. Коваленко ce datează din 2011 [306].
Obiectul acestui studiu îl constituie modificările operate în legea penală ucraineană prin
Legea Ucrainei din 07.04.2011 cu privire la introducerea modificărilor în unele acte legislative
ale Ucrainei în legătură cu răspunderea pentru manifestările de comportament corupţional [304].
Conform acestei legi, a fost înăsprită răspunderea penală a persoanelor cu funcţie de răs-
pundere din cadrul autorităţilor publice, al întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat,
precum şi al persoanelor juridice în al căror fond statutar cota statului fie depăşeşte 50%, fie este
36
de o asemenea natură încât permite statului să influenţeze decisiv asupra activităţii economice a
unei asemenea persoane juridice. În acest fel, a fost diferenţiată răspunderea penală a persoanelor
cu funcţie de răspundere, reprezentând sectorul public, de răspunderea penală a celorlalte
persoane cu funcţie de răspundere (precizăm că în legea penală a Ucrainei nu există o noţiune de
genul celei de la art.124 CP RM, persoană cu funcţie de răspundere considerându-se chiar şi
persoana care gestionează o organizaţie care activează în sectorul privat).
Concentrându-şi atenţia asupra modificărilor legislative sus-menţionate, В.П. Коваленко
menţionează că, în rezultatul acestora, în Codul penal al Ucrainei au apărut două definiţii ale
noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere: 1) definiţia lato sensu, aplicabilă de regulă, este
cea formulată în pct.3, 4 art.18 din Codul penal al Ucrainei; 2) definiţia stricto sensu, aplicabilă
numai în contextul art.364, 365, 368, 3682 şi 369 din Codul penal al Ucrainei, este cea formulată
în notele nr.1 şi 2 la art.364 din Codul penal al Ucrainei. În acelaşi timp, autorul observă că
aceste două definiţii se află în concurenţă cu cea din Nota nr.1 la art.423 din Codul penal al
Ucrainei, referitoare la noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere militară. În acest fel,
amendamentele din 07.04.2011 nu au făcut decât să complice situaţia în planul identificării
corecte a normei penale care să fie aplicabilă persoanei cu funcţie de răspundere sau altei
persoane.
Nu în ultimul rând, ne vom referi la lucrarea aparţinând lui Т.Слуцька, apărută în 2011
[310].
Făcând o clasificare a persoanelor cu funcţie de răspundere, în corespundere cu prevederile
legii penale ucrainene, autorul deosebeşte: persoanele cu funcţie de răspundere publice; persoa-
nele cu funcţie de răspundere private. Persoane cu funcţie de răspundere publice sunt cele care
răspund penal conform art.364, 365, 368, 3682 şi 369 din Codul penal al Ucrainei. Noţiunea de
persoană cu funcţie de răspundere publică este cea definită în notele nr.1 şi 2 la art.364 din Codul
penal al Ucrainei. În acelaşi timp, legiuitorul ucrainean nu defineşte noţiunea de persoană cu
funcţie de răspundere privată. Bazându-se pe definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de
răspundere, formulată în pct.3, 4 art.18 din Codul penal al Ucrainei, Т.Слуцька consideră că
persoană cu funcţie de răspundere privată este fie persoana care, permanent sau provizoriu,
ocupă funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice într-o persoană juridică
de drept privat, indiferent de forma juridică a acesteia, fie persoana care ocupă astfel de funcţii în
virtutea unei însărcinări din partea unui organ abilitat sau a unei persoane abilitate.
Reieşind din conţinutul funcţiilor exercitate şi caracterul obligaţiilor executate, autorul
deosebeşte: 1) persoane cu funcţie de răspundere îndeplinind funcţii ale autorităţii publice;
2) persoane cu funcţie de răspundere îndeplinind funcţii administrative de dispoziţie; 3) persoane
37
cu funcţie de răspundere îndeplinind funcţii organizatorico-economice. Observăm că aceleaşi trei
categorii de persoane cu funcţie de răspundere sunt menţionate implicit în alin.(1) art.123
CP RM. Într-o anumită măsură, analiza particularităţilor ultimelor două categorii de persoane cu
funcţie de răspundere, efectuată de Т.Слуцька, ne-a canalizat demersul în vederea examinării, în
compartimentul 3.3.1 al tezei de faţă, a trăsăturilor caracterizante ale persoanei care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în calitate de subiect special al
infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal.
1.3. Concluzii la Capitolul 1
Făcând o concluzie generală pe marginea tuturor materialelor ştiinţifice examinate în
compartimentele 1.1. şi 1.2., putem consemna că printre oamenii de ştiinţă care au contribuit la
elaborarea concepţiei teoretice de soluţionare a problemei privind subiectul infracţiunilor prevă-
zute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal se numără: S.Brînza, V.Cuşnir,
D.-L. Melinte, V.Moraru, I.Nastas, V.Stati, C.Timofei, I.Ţurcan (Republica Moldova); I.Brad,
C.Duvac, A.O. Sabău-Pop (România); Н.В. Бугаевская, В.А. Волколупова, В.А. Лобырев,
М.Н. Хачатурян, С.С. Черебедов (Federaţia Rusă); В.П. Коваленко, Р.Л. Максимович,
Т.Слуцька (Ucraina). Lucrările acestor autori constituie baza teoretică a investigaţiei noastre.
Studiul de faţă are scopul să întregească cercetările efectuate anterior în domeniu, în el fiind
evidenţiate unele tendinţe şi aspecte noi, specifice etapei actuale de dezvoltare a relaţiilor sociale.
Monitorizarea gradului de studiere a temei investigate ne permite să afirmăm că problema
privind subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului
penal deocamdată nu este îndeajuns cercetată în ştiinţa dreptului penal. Gradul de elaborare a
concepţiei privind subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială
a Codului penal nu poate fi recunoscut pe deplin evoluat, dat fiind că: nu au fost suficient
studiate prevederile relevante ale instrumentelor internaţionale, a căror ratificare a stat la baza
operării în legea penală a amendamentelor din 02.12.2011 şi din 12.04.2012; nu a fost stabilit cu
exactitate coraportul dintre noţiunile definite în art.123, 1231 şi 124 CP RM; nu au fost îndeajuns
examinate divergenţele de natură semantică între definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM şi
definiţiile corespondente din legislaţia extrapenală; nu au fost suficient circumstanţiate condiţiile
în care devine posibilă angajarea răspunderii penale a persoanei juridice pentru infracţiunile
prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351 CP RM; nu au fost examinate deficienţele tehnico-juridice
care marchează definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM, etc.
38
În acest mod, la elaborarea prezentei lucrări am urmărit scopul de a aprofunda concepţia
despre subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului
penal, în special prin prisma amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la
12.04.2012. De asemenea, scopul tezei de faţă se exprimă în evaluarea bazei normative privind
stabilirea semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal, în crearea fundamentului ştiinţific corespunzător pentru definiţiile
legislative din art.123, 1231 şi 124 CP RM ale noţiunilor care desemnează subiecţii respectivelor
infracţiuni, precum şi în contribuirea la eficientizarea practicii de interpretare şi aplicare a
art.324-329, 3301, 332-335 şi 335
1 CP RM.
Atingerea scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective:
• identificarea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în
cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;
• relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;
• stabilirea caracterului relaţiei dintre noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, defini-
tă în alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM;
• reliefarea caracteristicilor tuturor categoriilor de persoane publice şi de persoane cu
demnitate publică în sensul alin.(2) şi (3) art.123 CP RM;
• identificarea semantismului noţiunilor „organele securităţii naţionale”, „organele de
ordine publică”, „autorităţile publice autonome”, „autorităţile publice de reglementare”, „alte
persoane juridice de drept public” etc., utilizate în alin.(2) art.123 CP RM;
• susţinerea cu argumente a tezei, conform căreia, în contextul legislaţiei Republicii
Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie
de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”;
• identificarea trăsăturilor individualizante ale persoanei publice străine şi ale funcţiona-
rului internaţional în sensul art.1231 CP RM;
• relevarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii infracţiunilor prevăzute la art.3301,
333, 335 şi 3351 CP RM;
• stabilirea deficienţelor de natură tehnico-juridică care împiedică identificarea semnelor
subiecţilor infracţiunilor, prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal,
în procesul de calificare a acestor infracţiuni;
• elucidarea efectelor produse de amendamentele din 02.12.2011 şi din 12.04.2012, în
planul stabilirii semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal.
39
2. SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN
CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL:
ASPECTE GENERALE
2.1. Condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului
persoană fizică în cazul infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal:
aspecte introductive
În conformitate cu alin.(1) art.51 CP RM, temeiul real al răspunderii penale îl constituie
fapta prejudiciabilă săvârşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă
temeiul juridic al răspunderii penale. În acelaşi timp, potrivit art.15 CP RM, gradul prejudiciabil
al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul;
latura obiectivă; subiectul; latura subiectivă.
Din analiza acestor prevederi ale legii penale se desprinde că – de rând cu obiectul infrac-
ţiunii, latura obiectivă a infracţiunii şi latura subiectivă a infracţiunii – subiectul infracţiunii
constituie unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
În literatura de specialitate, în legătură cu înţelesul noţiunii „subiectul infracţiunii”, au fost
exprimate puncte de vedere variate: „persoana fizică sau juridică ce săvârşeşte o faptă care
constituie infracţiune” [95, p.218]; „persoana care a comis o faptă ce constituie infracţiune” [68,
p.144; 1, p.172; 2, p.41]; „persoana fizică sau juridică care săvârşeşte o infracţiune şi urmează să
răspundă penal” [212, p.126]; „persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi care,
graţie faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiect, este
pasibilă de răspundere penală” [11, p.176]; „persoana care a comis o faptă prevăzută de legea
penală şi care, în baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această
categorie de subiect, este pasibilă de răspundere penală” [72, p.207]; „persoana care a săvârşit o
infracţiune şi care posedă toate calităţile cerute de lege, astfel încât să poată suporta răspunderea
penală” [267, p.74]; „persoana care este pasibilă de răspundere penală pentru fapta prevăzută de
legea penală, săvârşită de ea cu intenţie sau din imprudenţă” [255, p.256; 268, p.75].
Sinteza acestor puncte de vedere ne permite să afirmăm că subiectul infracţiunii este acea
persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile – generale şi speciale – cerute
de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care, datorită acestui fapt, devine
pasibilă de răspundere penală.
40
Unii autori, în special cei români, consideră că subiect al infracţiunii este nu doar persoana
care săvârşeşte infracţiunea, dar şi persoana care participă la săvârşirea infracţiunii în calitate de
complice, instigator (sau organizator) [95, p.218; 197, p.58; 16, p.202; 17, p.204; 32, p.73; 6,
p.40].
Cauza enunţării unei asemenea poziţii în doctrina penală română o găsim în textul legii
penale române: art.144 din Codul penal al României din 1968 [33] stabileşte: „Prin „săvârşirea
unei infracţiuni” sau „comiterea unei infracţiuni” se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe
care legea penală le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea
la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice (sublinierea ne aparţine – n.a.)”. O preve-
dere similară se conţine în art.174 din Codul penal al României din 2009.
Însă, o asemenea interpretare largă a noţiunii de săvârşire (comitere) a infracţiunii lipseşte
în Codul penal al Republicii Moldova. Din interpretarea sistemică a art.21 şi 42 CP RM ne
putem da seama că săvârşeşte infracţiunea doar autorul acesteia. Ceilalţi participanţi la infrac-
ţiune – complicele, instigatorul şi organizatorul – contribuie la săvârşirea infracţiunii, însă nu o
săvârşesc. Or, complicele, instigatorul şi organizatorul nu pot să execute nici măcar parţial latura
obiectivă a infracţiunii.
Iată ce menţionează în acest sens M.Grama: „Autor al infracţiunii poate fi doar persoana ce
corespunde tuturor cerinţelor înaintate faţă de subiectul infracţiunii concrete. În aceste cazuri este
vorba nu doar despre trăsăturile subiectului general al infracţiunii, dar şi despre trăsăturile
înaintate faţă de subiectul special. Astfel, autor al unei infracţiuni militare poate fi numai un
militar, adică persoana care îndeplineşte serviciul militar în termen sau în bază de contract, trece
pregătirea militară obligatorie sau este chemată la concentrări. Persoana care nu posedă aceste
trăsături, chiar dacă împreună cu un militar, spre exemplu, a participat la săvârşirea unei infrac-
ţiuni militare, nu poate fi recunoscută autor al infracţiunii militare. În astfel de cazuri, o aseme-
nea persoană poate purta răspundere doar în calitate de organizator, instigator sau complice” [71,
p.59-60]. Într-o manieră asemănătoare se exprimă А.П. Козлов: „Săvârşirea infracţiunii constă
în aceea că: prin fapta sa, persoana aduce atingere relaţiilor sociale; acţiunea sau inacţiunea
acestei persoane produce sau poate produce urmări prejudiciabile. Datorită conduitei autorului
infracţiunii, fie apare rezultatul infracţional, fie acesta devine posibil. Numai fapta autorului infrac-
ţiunii face parte din conduita infracţională la etapa de executare a laturii obiective. Faptele altor
participanţi la infracţiune nu pot să declanşeze producerea rezultatului infracţional. Fapta autoru-
lui infracţiunii este cea descrisă în normele din Partea Specială a Codului penal” [253, р.85-86].
Menţionăm că, în corespundere cu alin.4 art.34 din Codul penal al Federaţiei Ruse, per-
soana, care nu este subiect al infracţiunii, special indicat în articolul corespunzător al Părţii
41
Speciale a Codului penal, şi care a participat la săvârşirea infracţiunii prevăzute de acel articol,
poartă răspundere pentru respectiva infracţiune în calitate de organizator, instigator sau complice.
Considerăm oportună completarea art.42 CP RM cu alineatul (7), având un conţinut similar
cu cel al alin.4 art.34 din Codul penal al Federaţiei Ruse. Acest alineat proiectat ar veni în
completarea alin.(6) art.42 CP RM, care stabileşte: „Participanţii trebuie să întrunească semnele
subiectului infracţiunii”. Or, în lipsa unei asemenea completări, alin.(6) art.42 CP RM reflectă
doar aproximativ realitatea juridică. Astfel, în contextul studiului de faţă, afirmăm că nu este
obligatoriu ca organizatorul, instigatorul sau complicele la infracţiunile, prevăzute la art.324,
327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335
1 CP RM, să dispună de calităţile speciale ale subiec-
tului acestor infracţiuni. Este suficient ca organizatorul, instigatorul sau complicele la infrac-
ţiunile specificate mai sus să posede calităţile generale cerute de lege subiectului infracţiunii.
Din cele menţionate reiese că nu poate fi considerată subiect al infracţiunii persoana care
nu posedă calităţile cerute de articolul din Partea Specială a Codului penal pentru infracţiunea
săvârşită de acea persoană. În acest plan, nu putem fi de acord cu В.Г. Усов, care afirmă: „De
regulă, coautorul execută o parte a laturii obiective a infracţiunii şi, de aceea, nu trebuie să
posede în mod obligatoriu toate calităţile subiectului special, atunci când acţionează împreună cu
un alt coautor care este subiect special al infracţiunii. De exemplu, în cazul coautoratului la
coruperea pasivă, persoana, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, poate săvârşi
primirea foloaselor necuvenite” [277, p.20].
Replicând, apelăm la opinia exprimată de I.Ţurcan: „O persoană particulară nu poate să
săvârşească coruperea pasivă. Chiar dacă persoana particulară ia remuneraţia ilicită împreună cu
o persoană cu funcţie de răspundere, nu putem afirma că această persoană particulară execută
latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.324 CP RM. O persoană particulară poate doar să
contribuie la executarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.324 CP RM. Să contribuie
pe calea complicităţii, organizării sau instigării la coruperea pasivă. O persoană particulară nu
poate să săvârşească coruperea pasivă, pentru că nu poate fi coruptă” [234, p.166-167].
Apropiată de aceasta este opinia expusă de I.Botezatu: „În doctrina penală, noţiunea „ficţiunea
de autor al infracţiunii” se referă la cazul când la săvârşirea infracţiunii de către subiectul special
al acesteia contribuie persoane care nu au calitatea specială a subiectului respectiv [246, p.212].
În cazul escrocheriei cu folosirea situaţiei de serviciu, nu săvârşeşte această infracţiune cel care
nu-şi foloseşte situaţia de serviciu. Aceasta nu înseamnă că îl vom trage la răspundere conform
alin.(1) art.190 CP RM. Nu, pentru că deşi nu săvârşeşte, el contribuie la săvârşirea nu a unei
escrocherii oarecare, dar anume a escrocheriei cu folosirea situaţiei de serviciu. Deci, nu poate fi
neglijată cooperarea cu autorul infracţiunii, în baza intenţiei infracţionale care-i uneşte pe toţi
42
participanţii la infracţiune. Aşadar, „autorul fictiv” va răspunde în baza art.42 şi lit.d) alin.(2)
art.190 CP RM” [10, p.265-266].
În concluzie, subiect al infracţiunii, în general, şi subiect special al infracţiunii, în special,
nu poate fi considerată persoana care contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice,
instigator sau organizator. O asemenea persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la
săvârşirea infracţiunii. Ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului
infracţiunii, condiţii specificate în art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvâr-
şirea infracţiunii poate să nu posede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a
Codului penal pentru infracţiunea la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu
poate săvârşi infracţiunea prevăzută de acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiu-
nii prevăzute de acel articol). Întrucât nu posedă necesarmente toate calităţile – generale şi
speciale – cerute de lege, participantul secundar la săvârşirea infracţiunii nu este subiect al
infracţiunii. Drept urmare, o persoană particulară nu poate fi coruptă, nu poate abuza de putere
sau de serviciu, nu poate săvârşi exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu, nu poate
comite neglijenţa în serviciu etc.
Excepţie de la această regulă o constituie ipoteza în care infracţiunea cu subiect special
îndeplineşte cumulativ următoarele două condiţii: 1) este o infracţune complexă; 2) se caracteri-
zează prin aceea că o parte a laturii ei obiective poate fi executată de o persoană care nu este
subiect special. De exemplu, „în cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane, victima
trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul sexual. În raport
cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi
aceeaşi” [15, p.391]. Cu alte cuvinte, în cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane,
numai cel care realizează raportul sexual trebuie să posede calitatea specială de persoană având o
altă apartenenţă sexuală decât victima. În ce priveşte persoana care realizează constrângerea
fizică sau psihică, nu este obligatoriu ca aceasta să aibă o altă apartenenţă sexuală decât victima.
Totuşi, trebuie să precizăm că niciuna dintre infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi
XVI din Partea Specială a Codului penal nu face parte din categoria de infracţuni complexe, care
să se caracterizeze prin aceea că o parte a laturii lor obiective poate fi executată de o persoană
care nu este subiect special. De aceea, excepţia în cauză nu este relevantă în raport cu
infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
Aşadar, pentru a fi subiect al infracţiunii, persoana trebuie să posede toate calităţile –
generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal. Mai
precis, pe calităţile generale cerute de Partea Generală a Codului penal trebuie să se grefeze
43
calităţile speciale cerute de Partea Specială a Codului penal. În orice caz, suportul normativ de
bază al calităţilor cerute de legea penală subiectului infracţiunii este cel din art.21 CP RM.
Accentuăm aceasta întrucât, uneori, în literatura de specialitate atât din România [236,
p.78; 196, p.86-89; 212, p.126-131], cât şi din Republica Moldova [211, p.71-74; 19, p.59], sunt
utilizate noţiunile-pereche „subiectul activ al infracţiunii” şi „subiectul pasiv al infracţiunii”. Se
consideră că subiectul activ al infracţiunii şi subiectul pasiv al infracţiunii sunt cei doi subiecţi ai
raportului juridic penal de conflict: subiectul activ al infracţiunii este persoana care săvârşeşte
infracţiunea; subiectul pasiv al infracţiunii este persoana asupra căreia se îndreaptă infracţiunea.
Precizăm din start că nu considerăm incorectă această concepţie de clasificare a subiecţilor
infracţiunii în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii. Totuşi, o considerăm neconformă cu
cadrul normativ al Republicii Moldova. Cel mai probabil, în opinia promotorilor concepţiei în
cauză, noţiunile „subiectul activ al infracţiunii” şi „subiectul pasiv al infracţiunii” sunt părţi
componente ale noţiunii generice „subiectul infracţiunii”. În Codul penal al Republicii Moldova,
articolul 21 se numeşte „Subiectul infracţiunii”. Însă, din analiza acestui articol se desprinde că
el se referă numai la persoana care săvârşeşte infracţiunea, nu şi la persoana asupra căreia se
îndreaptă infracţiunea. Acesta este un prim indiciu al faptului că concepţia de clasificare a
subiecţilor infracţiunii în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii nu este conformă cu cadrul
normativ al Republicii Moldova.
Un al doilea indiciu îl găsim în Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova: în
niciun articol din cadrul acesteia nu se utilizează noţiunile, „subiectul activ al infracţiunii” şi
„subiectul pasiv al infracţiunii”. În schimb, pentru desemnarea persoanei asupra căreia se
îndreaptă infracţiunea se foloseşte noţiunea „victima infracţiunii” (de exemplu, în art.145, 146,
148, 150-152, 156, 159, 163, 164-166, 169, 171, 172, 174, 175, 1921, 201
1, 214, 217
6, 280, 284,
362 şi 370 CP RM). Şi atunci, se impune întrebarea: dacă legiuitorul operează în cadrul legii
penale cu noţiunile „subiectul infracţiunii” şi „victima infracţiunii”, de ce trebuie căutaţi substi-
tuenţi pentru aceste noţiuni şi creată confuzie atât în plan teoretic, cât şi în plan practic? Pentru
că oricine este în drept să se întrebe: au oare acelaşi conţinut noţiunile „subiectul infracţiunii” şi
„victima infracţiunii”, utilizate în art.21 CP RM, şi noţiunile „subiectul activ al infracţiunii” şi
„subiectul pasiv al infracţiunii”, folosite de unii doctrinari autohtoni? Dacă răspunsul este
afirmativ, atunci nu este clar de ce aceşti doctrinari preferă să utilizeze noţiuni care, probabil, îşi
au suportul în legile penale ale altor state, nu şi în legea penală a Republicii Moldova. Dacă
răspunsul este negativ, atunci respectivii doctrinari ar trebui să explice în ce constă diferenţa
dintre noţiunile confruntate.
44
Nu este exclus ca, în plan terminologic, noţiunile „subiectul activ al infracţiunii” şi
„subiectul pasiv al infracţiunii” să fie mai reuşite decât noţiunile „subiectul infracţiunii” şi
„victima infracţiunii”. Însă, atunci când discutăm despre interpretarea şi aplicarea legii penale,
contează dacă terminologia este sau nu conformă cu litera legii. Chiar dacă este imperfectă sub
aspect terminologic, o prevedere legală trebuie respectată. Iar soluţia (stabilită şi ea de lege) este
de a formula o recomandare de perfecţionare a legii în plan terminologic. Orice altă soluţie
(presupunând promovarea unui paralelism terminologic neconform cu textul legii) este nu
altceva decât o expresie a nihilismului juridic.
Dar acesta nu este singurul argument pentru a nu utiliza noţiunile „subiectul activ al
infracţiunii” şi „subiectul pasiv al infracţiunii”.
În plan filosofic, obiectul reprezintă realitatea exterioară subiectului [193, p.633]. Astfel,
din perspectiva acţională (care este cea mai potrivită atunci când ne referim la o infracţiune),
subiect este titularul acţiunii, adică cel care cunoaşte, gândeşte şi acţionează; obiectul este cel
asupra căruia sunt îndreptate gândul sau acţiunea subiectului. Din această perspectivă, nu ar fi
adecvat să considerăm subiect pe cineva asupra căruia sunt îndreptate gândul sau acţiunea unui
alt subiect.
Această constatare nu este de neglijat, luând în consideraţie că, aşa cum am menţionat mai
sus, de rând cu obiectul infracţiunii, latura obiectivă a infracţiunii şi latura subiectivă a infrac-
ţiunii, subiectul infracţiunii este unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. Opoziţia
dintre obiectul infracţiunii şi subiectul infracţiunii, pe de o parte, şi dintre latura obiectivă a
infracţiunii şi latura subiectivă a infracţiunii, pe de altă parte, este ceea ce caracterizează sistemul
de referinţă al unei componenţe de infracţiune.
Din cele consemnate mai sus reiese o altă concluzie: persoana asupra căreia se îndreaptă
infracţiunea se raportează la sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, odată ce este per-
soana asupra căreia se îndreaptă fapta subiectului infracţiunii. Această teză o confirmă urmă-
toarele puncte de vedere: „Victima infracţiunii este persoana fizică sau juridică care evoluează în
calitate de participant la relaţiile sociale ocrotite de legea penală, persoană căreia îi este este
cauzat un prejudiciu fizic, patrimonial, moral sau de altă natură, reprezentând urmările prejudi-
ciabile ale faptei săvârşite de subiect” [278, p.15-16]; „Trăsăturile principale ale victimei
infracţiunii sunt: victima este subiectul relaţiilor sociale ocrotite de legea penală; victimei îi este
cauzat un prejudiciu efectiv sau potenţial; cauzarea prejudiciului dat este interzisă de acea normă
penală pentru a cărei încălcare subiectul infracţiunii este tras la răspundere penală” [258, p.8];
„Victima infracţiunii desemnează unul dintre elementele relaţiei sociale: subiectul relaţiei
sociale, a cărui apărare este exercitată de norma penală corespunzătoare” [13]; „De vreme ce
45
victima infracţiunii face parte din sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, ca element
constitutiv al faptei infracţionale, este firească tangenţa care se observă între victima infracţiunii
şi obiectul juridic special al acesteia… În acest caz, componenta socială a daunei constă în
crearea imposibilităţii pentru victimă de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă, de a se bucura de
posibilitatea de a participa activ la viaţa socială, ori în privarea acesteia de posibilitatea de a-şi
exercita deplin drepturile de proprietar sau de posesor. Prin intermediul acestei componente so-
ciale a daunei se stabileşte legătura dintre victimă şi obiectul juridic special al infracţiunii” [200];
„Victima infracţiunii este subiect, însă nu al infracţiunii, dar al relaţiei sociale apărate de legea pe-
nală. Relevantă este tocmai această caracteristică. Nu cea datorită căreia se operează cu noţiunea
„subiect pasiv al infracţiunii” [192, p.105]; „Tocmai pentru că victima infracţiunii este unul
dintre participanţii la relaţia socială apărată de legea penală, reprezentând obiectul infracţiunii,
am ales acest sistem de referinţă, şi nu cel al subiectului infracţiunii” [210, p.148]; „Relaţiile
sociale sunt constituite din câteva elemente: participanţii la relaţiile sociale (aceştia reprezintă
nişte instituţii sociale, adică persoane care evoluează ca indivizi aparte sau ca colectivităţi de
indivizi); relaţiile propriu-zise în cadrul subiectelor nominalizate sau relaţiile reciproce;
condiţiile de activitate şi de funcţionare normală a participanţilor la relaţiile sociale. Ceea ce
interesează atingerea scopului propus este analiza primului element din şirul menţionat. Astfel,
participanţii la relaţiile sociale, titulari ai anumitor interese ocrotite de drept, sunt acele instituţii
sociale şi de stat, cărora infracţiunea le aduce daune şi care sunt cuprinse de noţiunea de relaţie
socială protejată de dreptul penal, deci de noţiunea de obiect al infracţiunii; totodată aceşti
participanţi, împreună cu interesele lor, formează partea componentă a obiectului infracţiunii…
În baza celor expuse, susţinem opinia că victima se include în instituţia obiectului infracţiunii”
[5, p.75-76].
Din considerentele invocate mai sus, în studiul de faţă vom utiliza noţiunea „subiectul
infracţiunii” (şi nu noţiunea „subiectul activ al infracţiunii”), pentru a desemna persoana care
săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile – generale şi speciale – cerute de Partea
Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care, datorită acestui fapt, devine pasibilă de
răspundere penală.
După această clarificare conceptuală, vom menţiona că condiţiile generale pentru existenţa
subiectului persoană fizică al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal sunt: 1) vârsta minimă de răspundere penală; 2) responsabilitatea.
Aceste condiţii sunt obligatorii pentru subiecţii tuturor infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, indiferent dacă aceştia sunt sau nu
subiecţi speciali.
46
Privitor la prima dintre condiţiile menţionate mai sus – vârsta minimă de răspundere
penală – ne raliem punctului de vedere exprimat de A.A. Байбарин, conform căruia prin „vârstă
minimă a răspunderii penale” se are în vedere acea categorie juridico-penală care se referă la un
anumit număr de ani trăiţi de făptuitor – stabilit de legea penală şi caracterizat prin suficienţă – astfel
încât să mărturisească despre capacitatea acestui făptuitor de a înţelege caracterul prejudiciabil al
faptei sale, precum şi despre capacitatea lui de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile
[240, р.18-19].
Prin stabilirea limitei vârstei de răspundere penală, legiuitorul moldovean a făcut nu
altceva decât să implementeze prevederile lit.a) pct.3 art.40 al Convenţiei internaţionale cu
privire la drepturile copilului, adoptate la New York la 20.11.1989 [37], conform cărora statelor-
părţi li se recomandă să promoveze legi, în care, printre altele, să stabilească o vârstă minimă sub
care copiii, acuzaţi sau găsiţi vinovaţi de încălcarea legii, să fie prezumaţi ca neavând capacitatea
de a o încălca. Astfel, la alin.(1) art.21 CP RM se prevede că sunt pasibile de răspundere penală
persoanele fizice responsabile care la momentul săvârşirii infracţiunii au împlinit vârsta de 16 ani.
Însă, la alin.(2) art.21 CP RM este stabilită excepţia de la regula fixată la alin.(1) al aceluiaşi
articol. Conform acestei norme, persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de
răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, alin.(2)
art.152, art.164, alin.(2) şi (3) art.166, art.171, 172, 175, 186-188, alin. (2)-(6) art.189, alin.(2)-
(5) art.190, alin.(2)-(4) art.192, alin.(2) şi (3) art.1921, alin.(4) art.196, alin.(2) art.197, alin.(3)
art.212, lit.b) alin.(4) art.217, alin.(3) şi lit.b) şi d) alin.(4) art.2171, lit.a) şi b) alin.(3) art.217
3,
art.2174, alin.(2) art.217
6, art.260, 268, 270, 271, 275, 280, 281, 283-286, alin.(2) şi (3) art.287,
alin.(2) art.288, alin.(2) art.290, alin.(2) art.292, alin.(2) art.317, art.342 CP RM.
Astfel, observăm că niciuna dintre infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi XVI din
Partea Specială a Codului penal nu se regăseşte printre cele nominalizate la alin.(2) art.21
CP RM.
În normele din Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal nu este stabilită
nici excepţia de la regula fixată la alin.(1) art.21 CP RM, potrivit căreia, pentru unele infracţiuni,
vârsta minimă a răspunderii penale este de 18 ani. O astfel de excepţie se stabileşte explicit
pentru infracţiunile prevăzute la art.208, 209, lit.b1) alin.(3) art.217, lit.b
1) alin.(3) art.217
1
CP RM şi rezultă, implicit, în cazul infracţiunilor specificate la art.364-392 CP RM.
În concluzie, în ipoteza infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal, vârsta minimă a răspunderii penale este de 16 ani.
După С.А. Маркунцов, „temelia stabilirii vârstei minime a răspunderii penale o constituie
criteriul ştiinţific de socializare a persoanei, socializare care-i permite să-şi dea seama de
47
caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, să prevadă urmările ei prejudiciabile şi să
fie pasibilă de pedeapsă. Deja la o vârstă timpurie, minorii pot să-şi dea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii lor. Cât priveşte capacitatea de a prevedea urmările
prejudiciabile ale faptei săvârşite, precum şi de a alege varianta de conduită conformă cu legea,
aceasta apare în perioada de adolescenţă, atunci când persoana începe să acumuleze experienţă
de viaţă” [257, р.45].
Astfel, putem prezuma că la vârsta de 16 ani persoanele îşi dau seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială
a Codului penal, pot să prevadă urmările prejudiciabile ale acestor acţiuni sau inacţiuni, pot alege
varianta de conduită conformă cu prevederile din Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a
Codului penal, precum şi sunt pasibile de pedeapsa prevăzută în sancţiunile din articolele
cuprinse în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
Totuşi, nu poate fi ignorat faptul că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328,
329, 3301, 332, 333, 335 sau 335
1 CP RM, legiuitorul reclamă prezenţa unor calităţi speciale
pentru subiectul infracţiunii. Datorită acestora, este posibil ca vârsta minimă efectivă (nu cea
prezumată) de răspundere penală să depăşească baremul de 16 ani. Aceasta deoarece, pentru a
avea calităţile speciale cerute de art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335
1 CP RM,
s-ar putea să fie înaintată condiţia ca subiectul infracţiunii să posede nu doar maturitate
intelectuală şi volitivă, dar şi maturitate ocupaţională (profesională; funcţională).
Apropo, în acest context, este necesar a menţiona că, potrivit alin.(2) art.8 din Codul
muncii al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 28.03.2003 [25],
nu constituie discriminare stabilirea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi ale salaria-
ţilor, care sunt determinate de cerinţele specifice unei munci, stabilite de legislaţia în vigoare.
De asemenea, conform alin.(5) art.7 al Legii Republicii Moldova cu privire la asigurarea
egalităţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.05.2012 [190], orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie
discriminare în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care
această activitate este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu
condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale.
Tocmai de aceea, de exemplu, aşa cum prevede Codul electoral al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.1997 [22], candidaţi la funcţia de deputat în
Parlament pot fi persoanele care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani (art.75);
au dreptul de a fi aleşi consilieri în consiliile locale persoanele care au împlinit, inclusiv în ziua
48
alegerilor, vârsta de 18 ani (alin.(1) art.124); au dreptul de a fi aleşi primari persoanele care au
împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 25 de ani (alin.(2) art.124).
De asemenea, aşa cum reiese din alin.(2) art.78 din Constituţia Republicii Moldova,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994 [35], şi din art.3 al Legii cu privire la
procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 22.09.2000 [134], în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi aleasă
persoana care are 40 de ani împliniţi.
Potrivit Legii Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-
Yeri), adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.1994 [108], deputat în Adunarea
Populară a Găgăuziei poate fi persoana care a împlinit vârsta de 21 de ani (alin.(3) art.8); Guver-
natorul Găgăuziei trebuie să fie o persoană care a împlinit vârsta de 35 de ani (alin.(3) art.14).
În acord cu lit.b) alin.(4) art.42 din Codul audiovizualului al Republicii Moldova, adoptat
de Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2006 [27], poate candida la funcţia de membru al
Consiliului Coordonator al Audiovizualului persoana care a împlinit vârsta de 25 de ani.
În conformitate cu alin.(1) art.5 al Legii serviciului în organele vamale a Republicii
Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 13.12.1994 [107], pot fi colaboratori
vamali persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.
Potrivit lit.a) alin.(1) art.7 al Legii Republicii Moldova privind statutul ofiţerului de
informaţii şi securitate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2007 [163], în
funcţia de ofiţer de informaţii şi securitate din Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii
Moldova poate fi angajată persoana care a atins vârsta de 21 de ani.
În corespundere cu alin.(2) art.69 al Legii Republicii Moldova privind societăţile cu răs-
pundere limitată, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 14.06.2007 [158], administrator
al unei societăţi cu răspundere limitată poate fi numai o persoană fizică majoră.
Astfel, în ipotezele prezentate mai sus, vârsta minimă efectivă de răspundere penală
variază de la 18 la 40 de ani.
În mod implicit, faptul că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328, 329, 3301,
332, 333, 335 sau 3351 CP RM, vârsta minimă efectivă de răspundere penală depăşeşte baremul
de 16 ani, se confirmă în alte ipoteze.
De exemplu, potrivit alin.(4) art.8 al Legii Republicii Moldova cu privire la funcţia publică
şi statutul funcţionarului public, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008
[171], pentru a ocupa o funcţie publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să aibă,
printre altele, cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective.
49
De asemenea, în conformitate cu alin.(1) art.11 al Legii Republicii Moldova cu privire la
Curtea Constituţională, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.1995 [113],
judecător al Curţii Constituţionale poate fi persoana care are, printre altele, o înaltă competenţă
profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţământul juridic
superior sau în activitatea ştiinţifică.
La fel, potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.1995 [112], la funcţia de judecător poate candida
persoana care, printre altele, a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei (lit.c) alin.(1) art.6); prin
derogare de la prevederile lit.c) alin.(1) art.6 al Legii cu privire la statutul judecătorului, poate
candida la funcţia de judecător persoana care a activat cel puţin ultimii 5 ani în calitate de
deputat, membru al Curţii de Conturi, profesor titular de drept în instituţiile de învăţământ
superior acreditate, procuror, anchetator, ofiţer de urmărire penală, avocat, avocat parlamentar,
notar, jurisconsult, referent al judecătorului, executor judecătoresc, consultant (consilier) al
instanţei judecătoreşti sau grefier, precum şi în funcţiile de specialitate juridică în aparatul Curţii
Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii sau al autorităţilor publice, şi care a
promovat examenul de capacitate, în condiţiile legii, în faţa colegiului de calificare (alin.(2)
art.6); poate candida la funcţia de judecător al Curţii de Apel sau de judecător al Curţii Supreme de
Justiţie persoana care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 6 ani şi,
respectiv 10 ani (alin.(3) art.6); poate fi numit judecător militar persoana care întruneşte
condiţiile prevăzute la alin.(1) art.6 al Legii cu privire la statutul judecătorului şi are calitatea de
ofiţer activ (alin.(4) art.6).
De asemenea, conform Legii Republicii Moldova cu privire la Procuratură, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 25.12.2008 [176], poate fi numită în funcţia de procuror
persoana care, printre altele, are vechimea în muncă necesară pentru a fi numită în funcţia
respectivă (lit.d) alin.(1) art.36); în funcţia de Procuror General poate fi numită persoana a cărei
calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 15 ani sunt corespunzătoare realizării
sarcinilor Procuraturii, iar în funcţia de adjunct al acestuia – persoana care a activat în funcţia de
procuror cel puţin 10 ani (alin.(2) art.36); în funcţia de procuror teritorial sau de procuror
specializat, de procuror-şef al subdiviziunii organului Procuraturii pot fi numiţi procurorii care
au o vechime de muncă în funcţia de procuror de cel puţin 5 ani, iar în funcţia de adjunct al
acestora – de cel puţin 4 ani (alin.(3) art.36); la funcţia de procuror poate candida persoana care a
absolvit cursurile de formare iniţială a procurorilor la Institutul Naţional al Justiţiei (alin.(1)
art.37); prin derogare de la prevederile alin.(1) art.37 al Legii cu privire la Procuratură, la funcţia
de procuror poate candida persoana care, anterior, a activat în calitate de procuror sau, în ultimii
50
5 ani, a activat în calitate de judecător, anchetator, ofiţer de urmărire penală, de avocat, avocat
parlamentar, de notar, jurisconsult, de consultant (consilier) al instanţei de judecată, în funcţiile
de specialitate juridică din aparatul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistratu-
rii, al autorităţilor publice. În vechimea în specialitatea juridică se includ, de asemenea, perioa-
dele în care persoana licenţiată în drept a exercitat mandatul de deputat, a activat în calitate de
membru al Curţii de Conturi, de profesor titular de drept în instituţiile de învăţământ superior, de
executor judecătoresc, de grefier (alin.(2) art.37); persoanele care au exercitat funcţia de procu-
ror, avocat, ofiţer de urmărire penală (anchetator) şi/sau de judecător cel puţin 10 ani şi care şi-au
încheiat activitatea din motive neimputabile lor pot fi numite în funcţia de procuror fără
susţinerea examenului de capacitate dacă perioada în care nu au activat în funcţiile menţionate
nu este mai mare de 5 ani (alin.(5) art.38).
În corespundere cu lit.b) alin.(1) art.17 al Legii Curţii de Conturi a Republicii Moldova,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 05.12.2008 [173], candidat la funcţia de membru
al Curţii de Conturi poate fi persoana, printre altele, a cărei calificare profesională şi experienţă
de lucru din ultimii 10 ani este corespunzătoare pentru exercitarea sarcinilor Curţii de Conturi.
În conformitate cu alin.(5) art.23 al Legii Republicii Moldova cu privire la Banca Naţiona-
lă a Moldovei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 [114], candidaţi la
funcţia de membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei pot fi persoa-
nele care au, printre altele, o experienţă de muncă de 10 ani în domeniul financiar şi monetar.
Conform art.12 al Legii Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998 [122], în funcţia de membru al Con-
siliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare poate fi desemnată persoana
care are, printre altele, o vechime în muncă de cel puţin 10 ani în domeniile financiar, economic
sau bancar.
Potrivit art.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 17.10.1997 [121], avocat parlamentar poate fi persoana care
are, printre altele, o înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 5 ani în activitatea
juridică sau în învăţământul juridic superior.
În acord cu alin.(4) art.81 al Legii Republicii Moldova cu privire la Centrul Naţional
Anticorupţie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002 [140], candidatul la
funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie trebuie să aibă, printre altele, o vechime în
muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani.
Potrivit lit.c) alin.(3) art.11 al Legii cu privire la asigurarea egalităţii, în componenţa
Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii poate fi numită
51
orice persoană care, printre altele, are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor
omului de cel puţin 5 ani.
În corespundere cu pct.11 al Anexei nr.1 la Legea Republicii Moldova cu privire la Comi-
sia Naţională de Integritate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.12.2011 [184],
poate fi numită în funcţia de membru al Comisiei Naţionale de Integritate persoana care, printre
altele, are o vechime în muncă de cel puţin 7 ani.
Conform alin.(6) art.8 al Legii Republicii Moldova cu privire la statistica oficială, adoptate
de Parlamentul Republicii Moldova la 09.12.2004 [147], poate fi numită director general,
vicedirector general al organului central de statistică persoana care are o experienţă de muncă în
domeniul statisticii sau al economiei/finanţelor de cel puţin 5 ani pentru directorul general şi de 3
ani pentru vicedirectorul general.
În conformitate cu art.12 al Legii cadastrului bunurilor imobile a Republicii Moldova,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 09.12.2004 [148], în funcţia de registrator în
cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru se angajează prin concurs persoane care, printre
altele, activează de cel puţin 5 ani în funcţia de registrator la oficiul cadastral teritorial şi
persoane care activează de cel puţin 1 an în funcţia de jurist la Întreprinderea Specializată în
Cadastru (alin.(2)); în funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral teritorial este angajată
persoana care, printre altele, a îndeplinit timp de 1 an funcţia de registrator stagiar sau a exercitat
timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică (alin.(3)).
Potrivit alin.(1) art.19 din Codul electoral, în calitate de membri ai Comisiei Electorale
Centrale pot fi propuse persoane care au, printre altele, o vechime de cel puţin 10 ani în dome-
niul juridic sau al administraţiei publice.
În acord cu alin.(4) art.22 al Legii Republicii Moldova privind protecţia datelor cu caracter
personal, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 08.07.2011 [181], în funcţia de director
sau de director adjunct al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal poate
fi numită orice persoană care are, printre altele, experienţă profesională de cel puţin 5 ani în
domeniul apărării drepturilor şi a libertăţilor omului.
Conform pct.15 din Anexa la Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concuren-
ţei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.06.2000 [132], membrii consiliului
administrativ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei trebuie să ibă, printre altele,
experienţă în domeniul economiei de cel puţin 5 ani.
În corespundere cu pct.12 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regu-
lamentului cu privire la reprezentarea statului în societăţile comerciale, nr.1053 din 11.11.2010,
52
pentru desemnare în calitate de reprezentant al statului în societăţile comerciale sunt selectaţi
funcţionarii publici cu o vechime în serviciul public de cel puţin trei ani [88].
Şi asemenea exemple ar putea fi prezentate în continuare. Printre altele, ne referim la
exemplele de cerinţe specifice minime, stabilite în Anexa la Legea Republicii Moldova pentru
aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 21.07.2011 [182].
Referitor la cea de-a doua dintre condiţiile generale pentru existenţa subiectului persoană
fizică al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului –
responsabilitatea – menţionăm că la art.22 CP RM se stabileşte: „Responsabilitatea este starea
psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei,
precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile”.
Dacă făptuitorului îi lipseşte responsabilitatea, el nu poate fi subiect al infracţiunii. În acest
sens, la art.23 CP RM se prevede: „Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în
timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea
să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli
psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea
persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu
caracter medical, prevăzute de prezentul cod; nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a
săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa
de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de
acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii
instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după
însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei”.
După cum remarcă cu drept cuvânt S.Timofei, „responsabilitatea este prezumată de legiui-
tor ca fiind o stare normală pentru orice persoană care a împlinit vârsta minimă a răspunderii
penale. Totuşi, această prezumţie are un caracter relativ, putând fi răsturnată prin proba
contrarie: că făptuitorul nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să
le dirijeze (situaţie în care ne aflăm în prezenţa iresponsabilităţii) ori că făptuitorul nu putea să-şi
dea seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin
(situaţie în care ne aflăm în prezenţa responsabilităţii reduse)” [232, p.229].
Într-adevăr, conform art.231 CP RM, persoana, care a săvârşit o infracţiune ca urmare a
unei tulburări psihice, constatate prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza
căreia nu-şi putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea
dirija pe deplin, este pasibilă de responsabilitate penală redusă; instanţa de judecată, la stabilirea
53
pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu
exclude răspunderea penală.
Mai trebuie de precizat că, în conformitate cu lit.d) alin.(1) art.76 CP RM, săvârşirea faptei
de o persoană cu responsabilitate redusă se consideră circumstanţă atenuantă care trebuie luată în
consideraţie la stabilirea pedepsei.
După această digresiune necesară, vom spune că nu este cu totul exclus ca persoanele, care
săvârşesc faptele incriminate în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului, să fie
iresponsabile sau să aibă o responsabilitate redusă fie în timpul săvârşirii acelor fapte, fie după
săvârşirea acestora, însă înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată. Aceasta
chiar dacă pentru unele categorii de persoane, care pot evolua în calitate de subiecţi speciali ai
acestor fapte, există reglementări care stabilesc – direct sau indirect –condiţia atestării respon-
sabilităţii. Or, este posibil ca această atestare să nu reflecte veridic realitatea (de exemplu, din
cauza coruperii celui care atestă responsabilitatea sau a incompetenţei ori neglijenţei acestuia),
fie ca făptuitorul să devină iresponsabil după ce-i va fi atestată veridic responsabilitatea.
În acest plan, comportă relevanţă următoarele reglementări: la o funcţie publică poate
candida persoana care are capacitate deplină de exerciţiu şi este aptă, din punctul de vedere al
stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de
instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sunt stabilite cerinţe speciale de
sănătate (lit.c) şi e) alin.(1) art.27 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public); la funcţia de judecător poate candida persoana care are capacitate de exerciţiu (lit.a)
alin.(1) art.6 al Legii cu privire la statutul judecătorului); poate fi numită în funcţia de procuror
persoana care are capacitate de exerciţiu deplină (lit.b) alin.(1) art.36 al Legii cu privire la
Procuratură); executor judecătoresc poate fi persoana care are capacitate deplină de exerciţiu
(lit.b) alin.(1) al Legii privind executorii judecătoreşti, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 17.06.2010 [179]); funcţionarii fiscali sunt selectaţi din rândul celor care sunt apţi
din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei (alin.(1) art.48 din Codul fiscal, adoptat
de Parlamentul Republicii Moldova la 24.04.1997 [21]); candidatul la funcţia de director al
Centrului Naţional Anticorupţie trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să fie apt din
punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor (lit.b) şi i) alin.(4) art.81 al Legii cu
privire la Centrul Naţional Anticorupţie); poate fi numită în funcţia de membru al Comisiei
Naţionale de Integritate persoana care are capacitatea deplină de exerciţiu şi este aptă din punct
de vedere medical să exercite funcţia, conform certificatului medical de sănătate eliberat
conform legislaţiei în vigoare (lit.b) şi g) pct.11 din Anexa nr.1 la Legea cu privire la Comisia
Naţională de Integritate); în funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral teritorial este
54
angajată persoana care este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei (lit.d)
alin.(3) art.12 al Legii cadastrului bunurilor imobile); în funcţia de ofiţer de urmărire penală
poate fi numită persoana care este aptă din punctul de vedere al stării de sănătate să exercite
atribuţiile care îi revin (alin.(1) art.15 al Legii privind statutul ofiţerului de urmărire penală); în
funcţia de ofiţer de informaţii şi securitate din Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii
Moldova poate fi angajată persoana care are capacitate deplină de exerciţiu şi stare de sănătate,
capacităţi fizice şi psihologice necesare ocupării funcţiei (lit.a) şi d) alin.(1) art.7 al Legii privind
statutul ofiţerului de informaţii şi securitate); membri ai consiliului fundaţiei pot fi persoane
fizice care au capacitate de exerciţiu (alin.(1) art.25 al Legii Republicii Moldova cu privire la
fundaţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.1999 [126]); administrator al unei
societăţi cu răspundere limitată poate fi numai o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu
(alin.(2) art.69 al Legii privind societăţile cu răspundere limitată); conducători ai asociaţiilor
obşteşti, precum şi membri ai organelor de control şi revizie ale asociaţiilor obşteşti pot fi
persoanele fizice cu capacitatea de exerciţiu deplină (alin.(1) art.13 al Legii Republicii Moldova
cu privire la asociaţiile obşteşti, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 17.05.1996
[119]) etc.
Anterior am menţionat că, în cazul subiectului infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi
XVI din Partea Specială a Codului penal, pe calităţile generale cerute de Partea Generală a
Codului penal trebuie să se grefeze calităţile speciale cerute de Partea Specială a Codului penal.
Calităţile generale ale subiectului infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din
Partea Specială a Codului penal au fost caracterizate mai sus. Vorbind grosso modo despre cali-
tăţile speciale cerute de Partea Specială a Codului penal, vom consemna că acestea sunt releva-
bile numai în ipoteza infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau
3351 CP RM. În ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM, acestea au un
subiect general, nu un subiect special. În alţi termeni, aceste trei infracţiuni pot fi săvârşite de
orice persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani
(şi de orice persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice)).
În Codul penal nu este definită noţiunea de subiect special al infracţiunii. Sunt definite
numai noţiunile care desemnează unii dintre subiecţii speciali (de exemplu, la art.123, 1231, 124,
128, 130 şi 1331 CP RM).
În doctrina penală au fost exprimate următoarele opinii cu privire la conţinutul noţiunii de
subiect special (calificat; propriu; circumstanţiat; intraneus) al infracţiunii: „subiectul special al
infracţiunii este evident atunci când persoana dispune, pe lângă semnele generale ale subiectului,
de anumite semne suplimentare, cerute de lege pentru componenţa de infracţiune respectivă”
55
[11, p.196]; „subiect special al infracţiunii este acel subiect activ al infracţiunii, care, pe lângă
calităţile generale ale lui: persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta necesară răspunderii
penale şi are libertatea de voinţă şi acţiune, mai are şi unele calităţi speciale, cerute de compo-
nenţa concretă de infracţiune” [235]; „subiect activ calificat este persoana care, în afară de
condiţiile generale de angajare a răspunderii penale, mai trebuie să îndeplinească calitatea
specială cerută de norma incriminatorie pentru a putea fi subiect al unei anumite infracţiuni” [9,
p.382]; „subiectul activ, care trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile generale, o condiţie
specială, poartă denumirea de subiect calificat sau circumstanţiat” [3, p.5]; „subiectul, pentru
care legea impune o anumită calitate, prevăzută în conţinutul infracţiunii, poartă denumirea de
subiect special, sau calificat, sau circumstanţiat” [236, p.78]; „subiectul activ, pentru care este
necesar îndeplinirea unei condiţii speciale, se numeşte subiect activ calificat sau circumstanţiat”
[196, p.89]; „infracţiunile, pentru a căror existenţă se cere ca autorul să aibă o anumită calitate,
se numesc infracţiuni proprii, iar subiectul activ al acestor infracţiuni poartă denumirea de
subiect activ calificat sau propriu” [16, p.211; 17, p.218]; „infracţiunile, la care se cere o calitate
specială a subiectului activ, se numesc infracţiuni proprii sau infracţiuni cu subiect special, iar
subiectul activ poartă denumirea de subiect activ calificat propriu sau circumstanţiat” [2, p.45];
„subiect special al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta stabilită de
legea penală, care posedă calităţi suplimentare (ce-i sunt caracteristice la momentul comiterii in-
fracţiunii) şi care este pasibilă de răspundere penală” [262, р.208]; „subiect special al infracţiunii
este subiectul răspunderii penale, care, pe lângă responsabilitate şi vârstă a răspunderii penale, se
caracterizează prin calităţi speciale, condiţionate de obiectul infracţiunii sau de circumstanţele
care privesc persoana făptuitorului şi care sunt stabilite în ipoteza normei din Partea Specială a
Codului penal, făcând posibilă tragerea respectivei persoane la răspundere penală în postura de
autor al infracţiunii” [241, р.6-7]; „subiect special al infracţiunii trebuie considerată acea
persoană, care a atins vârsta răspunderii penale stabilită de legea penală şi care posedă calităţile
stabilite de lege, calităţi condiţionate de obiectul infracţiunii, care-i permit acelei persoane să
săvârşească fapta incriminată de una din normele Părţii Speciale a Codului penal” [265]; „subiect
special este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta minimă a răspunderii penale,
stabilită de legea penală, şi, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, posedă una sau mai multe
calităţi suplimentare, astfel încât să fie posibilă tragerea acesteia la răspundere penală în baza
unei norme concrete din Partea Specială a Codului penal” [266, p.9]; „subiect special al infrac-
ţiunii trebuie considerată persoana care, de rând cu calităţile generale ale subiectului infracţiunii,
se caracterizează prin calităţi speciale prevăzute de Partea Specială a Codului penal, calităţi care
sunt obligatorii pentru o componenţă de infracţiune anumită” [311, p.17].
56
Făcând o sinteză în urma examinării tuturor acestor puncte de vedere, ajungem la concluzia
că subiect special al infracţiunii este persoana fizică sau juridică, care, în afară de calităţile gene-
rale cerute de Partea Generală a Codului penal, trebuie să posede calităţile speciale cerute de
norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabileşte răspunderea pentru acea
infracţiune.
Din analiza normelor care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile cu subiect special
reiese că pot fi deosebite trei categorii de calităţi speciale ale subiectului infracţiunii:
1) calităţi ce caracterizează statutul juridic al persoanei evoluând în postura de subiect al
infracţiunii sau funcţia pe care aceasta o exercită (de exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la
art.138, 139, alin.(2) art.140, alin.(1) art.141, lit.a) art.176, lit.a) alin.(1) art.184, lit.b) alin.(2)
art.177, lit.a) alin.(3) art.179, art.180, 183 sau altele din Codul penal);
2) calităţi ce caracterizează particularităţile demografice (apartenenţa sexuală, vârsta etc.)
sau starea de sănătate ale persoanei evoluând în postura de subiect al infracţiunii (de exemplu, în
cazul infracţiunilor prevăzute la art.171, 172, 208, 209, 211, alin.(2) art.212 sau altele din Codul
penal);
3) calităţi ce caracterizează poziţia subiectului infracţiunii în raport cu victima infracţiunii
(de exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.147, 1641, 201, 201
1 sau altele din Codul
penal).
Dacă e să ne referim la subiectul infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301,
332, 333, 335 sau 3351 CP RM, în toate cazurile atestăm prezenţa de calităţi ce caracterizează
statutul juridic al persoanei evoluând în postura de subiect al infracţiunii sau funcţia pe care
aceasta o exercită:
1) persoana publică (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329, 332 CP RM);
2) persoana cu funcţie de demnitate publică (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324,
327, 328 şi 332 CP RM);
3) persoana publică străină sau funcţionarul internaţional (în cazul infracţiunii prevăzute la
art.324 CP RM);
4) persoana căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate i-au
devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului
(în cazul infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM);
5) persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM);
6) persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM);
57
7) arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu (în cazul infracţiunii
prevăzute la art.333 CP RM);
8) persoana abilitată cu întocmirea sau utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document
sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi (în cazul infracţiunii prevăzute la art.3351
CP RM).
La fiecare din aceste opt categorii de subiecţi speciali ne vom referi în detalii în Capitolul 3
al tezei de faţă.
2.2. Persoana juridică în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute
în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal
Aşa cum reiese din art.16 al Legii Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi comba-
terea corupţiei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.04.2008 [168], persoanele
juridice, atunci când sunt subiecţi ai actelor de corupţie, sunt trase la răspundere, în conformitate
cu Codul penal, pentru săvârşirea cu vinovăţie a actelor de corupţie. Conform aceluiaşi articol,
sunt acte de corupţie: a) coruperea activă; b) coruperea pasivă; c) traficul de influenţă; d) luarea
de mită; e) darea de mită.
În această ordine de idei, este util să reproducem opinia lui Л.А. Абашина: „Este impe-
rioasă restrângerea cercului de fapte pentru a căror comitere persoanele juridice pot purta răspun-
dere penală. Este raţional ca persoanele juridice să fie trase la răspundere penală pentru unele in-
fracţiuni economice şi cele ecologice, pentru participarea la activitatea extremistă şi cea teroristă,
pentru infracţiunile contra săsnătăţii publice şi moralităţii publice, pentru infracţiunile de corup-
ţie (sublinierea ne aparţine – n.a.), precum şi pentru organizarea migraţiei ilegale” [238, p.10].
În contextul studiului de faţă, este necesar să menţionăm că persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice) poate fi subiect nu numai în cazul infracţiunilor de corupţie. Interpretând
dispoziţia de la alin.(4) art.21 CP RM – „Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice,
răspund penal pentru infracţiunile pentru a căror săvârşire este prevăzută sancţiune pentru
persoanele juridice în Partea Specială din prezentul Cod” – ajungem la concluzia că persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiect în cazul infracţiunilor de: corupere activă
(art.325 CP RM); trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă (art.326 CP RM); dare de mită
(art.334 CP RM); fals în documentele contabile (art.3351 CP RM).
58
Prin stabilirea răspunderii penale persoanelor juridice pentru infracţiunile specificate la
art.325, 326, 334 şi 3351
CP RM s-a realizat, în mare parte, implementarea recomandărilor
corespunzătoare cu vocaţie internaţională.
Astfel, de exemplu, art.10 „Responsabilitatea persoanelor juridice” al Convenţiei ONU
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15.11.2000 [299],
prevede: fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru
stabilirea răspunderii persoanelor juridice care participă la infracţiuni grave implicând un grup
infracţional organizat şi care săvârşesc infracţiunile prevăzute de art.5, 6, 8 şi 23 ale prezentei
Convenţii (alin.1); sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, răspunderea persoanelor
juridice poate fi penală, civilă sau administrativă (alin.2); această responsabilitate nu exclude
răspunderea penală a persoanelor fizice care au comis infracţiuni (alin.3); fiecare stat parte
veghează îndeosebi ca persoanele juridice care răspund conform prezentului articol să facă
obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi de descurajare de natură penală sau nepenală,
inclusiv sancţiuni băneşti.
Cu această ocazie, concretizăm că art.8 al Convenţiei ONU împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate (la care face trimitere alin.1 art10 al aceleiaşi Convenţii) se numeşte
„Incriminarea corupţiei”. De asemenea, precizăm că, potrivit lit.b) art.2 al Convenţiei ONU
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, în sensul acestei Convenţii, expresia „infrac-
ţiune gravă” înseamnă un act care constituie o infracţiune pasibilă de o pedeapsă privativă de
libertate al cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea. Din
această perspectivă, în parametrii Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organi-
zate nu se înscriu infracţiunile prevăzute la alin.(11) art.326, art.334 şi 335
1 CP RM.
Totuşi, recomandările cu vocaţie internaţională, privitoare la stabilirea răspunderii penale
persoanelor juridice pentru actele de corupţie sau actele conexe corupţiei, nu se reduc doar la
cele din Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.
Astfel, art.26 „Răspunderea persoanelor juridice” al Convenţiei ONU împotriva corupţiei,
adoptate la Merida la 31.10.2003 [298], stabileşte: fiecare stat parte adoptă măsurile necesare,
conform principiilor sale juridice, pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice care participă
la infracţiunile stabilite conform prezentei Convenţii (alin.1); sub rezerva principiilor juridice ale
statului parte răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă (alin.2);
această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au săvârşit
infracţiuni (alin.3); fiecare stat parte veghează, în mod special, ca persoanele juridice trase la
răspundere conform prezentului articol să facă obiectul sancţiunilor eficace, proporţionale şi de
descurajare, de natură penală sau nepenală, inclusiv al sancţiunilor băneşti.
59
De această dată, textul actului cu vocaţie internaţională nu conţine nicio restricţie cu privire
la caracterul organizat al activităţilor infracţionale sau cu privire la gradul de gravitate a acestora.
Totuşi, Convenţia ONU împotriva corupţiei recomandă incriminarea numai a următoarelor fapte:
corupţia agenţilor publici naţionali; corupţia agenţilor publici străini şi a funcţionarilor
organizaţiilor publice internaţionale; traficul de influenţă; abuzul de funcţii; corupţia în sectorul
privat etc. Nu există nicio recomandare care s-ar referi la fapta de fals în documentele contabile,
incriminată la art.3351 CP RM.
O asemenea recomandare nu se conţine nici în art.5 „Răspunderea persoanelor juridice”
din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22.07.2003 privind comba-
terea corupţiei în sectorul privat [65], conform căruia fiecare stat membru ia măsurile necesare
pentru a garanta că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru una dintre infracţiunile
prevăzute la art.2 „Corupţia activă şi pasivă din sectorul privat” şi la art.3 „Instigarea şi compli-
citatea”, săvârşite în interesul lor de către orice persoană, acţionând individual sau în calitate de
membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care îndeplineşte o funcţie de conducere
în cadrul persoanei juridice, în temeiul: (a) unei competenţe de reprezentare a persoanei juridice
sau (b) autorizaţiei de a lua decizii în numele persoanei juridice sau (c) autorizaţiei de a exercita
controlul în cadrul persoanei juridice (alin.(1); pe lângă cazurile prevăzute la alineatul (1),
fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că o persoană juridică poate fi trasă la
răspundere în cazul în care absenţa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane
menţionate la alineatul (1) a permis săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la articolele 2
şi 3, în interesul respectivei persoane juridice, de către o persoană aflată sub autoritatea sa
(alin.(2)); răspunderea persoanelor juridice în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu exclude urmărirea
penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la săvârşirea uneia dintre
infracţiunile prevăzute la articolele 2 şi 3 (alin.(3)).
Cu această ocazie, precizăm că armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia
comunitară se efectuează în corespundere cu Hotărârea Guvernului cu privire la armonizarea
legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia comunitară, nr.1345 din 24.11.2006 [82].
În ce priveşte Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind
combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale, adoptată la Paris la
21.11.1997 [287], în art.2 „Răspunderea persoanelor juridice” al acesteia se recomandă ca
fiecare dintre părţile la Convenţie să ia măsurile pe care le consideră necesare, în acord cu
principiile care guvernează sistemele de drept respective, pentru a stabili persoanelor juridice
răspunderea pentru coruperea unui oficial străin.
60
Însă, recomandările cu vocaţie internaţională, referitoare la stabilirea răspunderii penale
persoanelor juridice pentru actele de corupţie sau actele conexe corupţiei, nu se epuizează nici cu
Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei
funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale.
Dovada o constituie faptul că asemenea recomandări se conţin în art.18 „Responsabilitatea
persoanelor juridice” din Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptată la
Strasbourg la 27.01.1999 [292]: fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare
pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi reţinute pentru infracţiunile de corupţie activă, de
trafic de influenţă şi pentru spălarea capitalului stabilit în virtutea prezentei Convenţii, atunci
când ele sunt comise de către orice persoană fizică, care activează fie individual, fie în calitate de
membru al unui organ al persoanei juridice, care exercită o funcţie de răspundere în cadrul ei, în
baza: unei puteri de reprezentare a persoanei juridice; sau a unei autorităţi pentru a lua hotărâri în
numele persoanei juridice; sau a unei autorităţi pentru exercitarea unui control în cadrul persoa-
nei juridice; precum şi participarea unei astfel de persoane în calitate de complice sau de instiga-
tor la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus (alin.1); făcând abstracţie de cazurile deja
prevăzute în alineatul 1, fiecare Parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană
juridică poate fi trasă la răspundere, atunci când lipsa de supraveghere sau de control din partea
unei persoane fizice vizate în alineatul 1 a făcut posibilă comiterea infracţiunilor menţionate în
alineatul 1 la contul aşa-numitei persoane juridice de către o persoană fizică aflată sub autoritatea
sa (alineatul 2); responsabilitatea persoanei juridice în virtutea alineatelor 1 şi 2 nu exclude
urmărirea penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la infracţiunile
menţionate în alineatul 1 (alin.3).
Nici de această dată nu remarcăm vreo recomandare care s-ar referi la fapta de fals în
documentele contabile, incriminată la art.3351 CP RM. Aceasta deşi la art.14 „Infracţiuni de
contabilitate” al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia se stabileşte: fiecare
Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru stabilirea de sancţiuni penale sau a
altor tipuri de sancţiuni, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când ele sunt comise inten-
ţionat, pentru actele sau lacunele următoare, menite să comită, ascuns sau deghizat, infracţiuni
vizate în articolele 2-12 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, în măsura
în care Partea nu a formulat rezerve sau declaraţii: a) de a stabili sau de a utiliza o factură sau
oricare alt document sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete; b) de a
omite, în mod ilicit, contabilizarea unei plăţi.
Astfel, putem conchide că stabilirea răspunderii penale persoanelor juridice pentru infrac-
ţiunea prevăzută la art.3351 CP RM constituie o expresie a suveranităţii legislative a Republicii
61
Moldova, când, reieşind din interesele naţionale, aria de aplicare a răspunderii penale pentru
actele de corupţie şi actele conexe corupţiei s-a extins la persoanele juridice.
În alt context, este necesar a consemna că nu doar în Republica Moldova este stabilită răs-
punderea penală persoanelor juridice care săvârşesc acte de corupţie sau acte conexe corupţiei.
De exemplu, la alin.(1) art.7 „Nerespectarea de organizaţiile comerciale a obligaţiei de a
preveni coruperea” din Legea Regatului Unit cu privire la combaterea coruperii din 08.04.2010
[286] se prevede: o organizaţie comercială relevantă este vinovată de o infracţiune în conformi-
tate cu acest articol în cazul în care o altă persoană, asociată cu acea organizaţie comercială,
corupe un terţ (A) pentru a obţine sau a menţine o afacere pentru acea organizaţie comercială,
sau (B) pentru a obţine sau a menţine un avantaj în relaţiile de afaceri pentru acea organizaţie
comercială.
În alin.(5) art.7 al aceleiaşi legi se explică: organizaţie comercială relevantă este
(A) entitatea încorporată, care desfăşoară o afacere în conformitate cu legea în orice loc din
Regatul Unit sau (B) orice altă entitate colectiivă care desfăşoară o afacere în conformitate cu
legea în orice loc din Regatul Unit. Conform art.8 al acestei legi, în sensul art.7 din legea
respectivă o persoană este asociată cu o organizaţie comercială relevantă în cazul în care
prestează servicii pentru aceasta sau în numele acesteia.
Prevederi similare găsim în art.10 al Legii anticorupţie a Insulei Man din 15.07.2008 [290]
(Insula Man este dependentă de Regatul Unit, însă nu este parte nici a acestuia, nici a Uniunii
Europene): în cazul în care o infracţiune, prevăzută de prezentul act, este comisă de către o
entitate colectivă, trebuie să se probeze că aceasta a fost săvârşită cu consimţământul sau aportul,
ori din cauza neglijenţei din partea: (a) unei persoane care este directorul, managerul, secretarul
sau alt funcţionar de bază din cadrul acelei entităţi; (b) unei persoane care acţionează în numele
acelei entităţi.
La fel, în corespundere cu art.5 din Codul penal al Regatului Belgiei [301], persoanele
juridice, atât cele belgiene, cât şi cele străine, răspund pentru infracţiunile presupunând un
interes material (printre acestea numărându-se şi infracţiunile de corupţie). În acest caz, se
menţionează că, în paralel, pot fi traşi la răspundere membrii organelor colegiale ale persoanelor
juridice, pentru fapte comise cu intenţie sau din imprudenţă. Cu alte cuvinte, răspunderea penală
a persoanei juridice este privită ca temei al răspunderii persoanelor fizice având atribuţii
manageriale în cadrul respectivelor persoane juridice.
Legea Republicii Polone cu privire la răspunderea subiecţilor colectivi din 28.10.2002
[302] prevede răspunderea penală nu doar pentru persoanele juridice, dar şi pentru alţi subiecţi
colectivi (care nu au statut de persoană juridică), inclusiv pentru infracţiunile de corupţie şi
62
pentru abuzul de putere. Potrivit acestui act legislativ, răspunderea penală a persoanei juridice
este condiţionată de răspunderea penală a persoanei fizice care acţionează din numele sau în
interesul acelei persoane juridice. O altă condiţie indispensabilă a tragerii la răspundere penală a
persoanei juridice o constituie extragerea de către aceasta a unui profit de pe urma săvârşirii
infracţiunii.
Legea Sloveniei cu privire la răspunderea persoanelor juridice pentru faptele infracţionale
din 16.07.1999 [303] stabileşte răspunderea penală a persoanei juridice, dacă infracţiunea (care
se poate exprima inclusiv în corupere activă, trafic de influenţă, dare de mită sau abuz de
serviciu) este comisă de o persoană fizică din numele acelei persoane juridice sau în interesul ei,
în cazurile de: adoptare de către un organ al acelei persoane juridice a unei decizii ilegale sau a
unui ordin ilegal; susţinere (autorizare) a unei conduite infracţionale; instigare sau acordare de
ajutor făptuitorului din partea organelor de administrare a acelei persoane juridice; manifestare a
unui control insuficient asupra activităţii desfăşurate de angajaţii acelei persoane juridice etc.
Mai trebuie de precizat că răspunderea penală a persoanei juridice nu depinde de răspunderea
penală a persoanei fizice, însă urmărirea penală a acestora este iniţiată şi efectuată în paralel
(cu excepţia cazurilor de deces, boală sau dacă persoana fizică are imunitate juridică).
Nu în ultimul rând, conform art.121D din Codul penal al Maltei [291], o persoana juridică
poate evolua în calitate de subiect al infracţiunilor de corupţie în ipoteza în care persoana fizică,
culpabilă de comiterea acestor infracţiuni, ocupă funcţia de director, manager, secretar sau alt
funcţionar de bază al acelei persoane juridice, ori are atribuţii de reprezentare a acelei persoane
juridice, ori are competenţa de a decide în numele acelei persoane juridice sau de a exercita
controlul în cadrul acesteia, iar infracţiunea de care această persoană se face culpabilă a fost
comisă – plenar sau parţial – în folosul acelei persoane juridice.
După prezentarea acestor exemple din legislaţiile penale străine, nu putem să nu ne expri-
măm acordul cu А.А. Комоско, care menţionează: „Experienţa stabilirii răspunderii penale a
entităţilor colective, aparţinând altor state, trebuie explorată la maximum. Ideea răspunderii
publice a unor formaţiuni colective de oameni a apărut demult. Pe parcursul mai multor secole,
legiuitorii din diverse state au întreprins încercări de a prevedea o astfel de răspundere într-o
formă sau alta. Răspunderea publică (penală sau contravenţională) a subiecţilor colectivi apărea
în legislaţia unor state, apoi suferea multiple remanieri şi revizuiri, după care dispărea pentru a
reapărea mai târziu într-o altă formă. Ideea de tragere a persoanelor juridice la răspundere penală
apare şi se consolidează pe măsura dezvoltării economice a unei sau altei ţări, adică pe măsura
creşterii numărului de persoane juridice, a extinderii potenţialului economic al acestora, a
obţinerii de către ele a poziţiei dominante pe piaţă etc. Accentuarea acestei tendinţe ne permite să
63
explicăm de ce un număr tot mai mare de state, odată cu tranziţia spre economia de piaţă (ceea ce
implică concentrarea capitalului în cadrul unor companii private), introduc răspunderea penală
pentru faptele săvârşite de formaţiuni colective” [254, p.12].
Pe aceeaşi notă, consemnăm că oportunitatea stabilirii în legile penale naţionale a răspun-
derii penale pentru faptele persoanelor juridice, exprimate în acte de corupţie sau în acte conexe
corupţiei, decurge din pct.84 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia [293]: „Realitatea confirmă că persoanele juridice sunt adesea implicate în
infracţiuni de corupţie (în special, în cazul unor tranzacţii comerciale), practica relevând dificul-
tăţi serioase în urmărirea penală a persoanelor fizice care acţionează în numele acestor persoane
juridice. De exemplu, având în vedere varietatea tipurilor de corporaţii şi complexitatea structuri-
lor de organizare a acestora, devine tot mai greu de identificat o persoană fizică care să poată
răspunde penal pentru o infracţiune de corupţie. Astfel, de obicei, persoanele juridice evită
răspunderea din cauza adoptării colective a deciziilor în cadrul acestora. Pe lângă aceasta,
practicile de corupţie nu contenesc după sancţionarea membrilor consiliului de administrare a
persoanei juridice, această persoană nefiind descurajată de aplicarea unor sancţiuni individuale”.
În termeni apropiaţi se exprimă Л.Иванов: „Persoanele juridice de drept privat (mai ales
întreprinderile mari şi mijlocii) au, de regulă, o organizare interioară complexă şi netransparentă,
ceea ce generează aşa-numita „lipsă de responsabilitate individuală structurală”. În acelaşi timp,
posedând un potenţial economic şi tehnic considerabil, astfel de persoane juridice pot cauza prin
faptele lor prejudicii de proporţii atât unor cetăţeni aparte, cât şi societăţii în ansamblu (avarii
tehnogene, crahuri financiare etc.)” [250].
În esenţă, modelele de răspundere penală a persoanei juridice, care sunt aplicate, sub o
formă sau alta, de diversele legislaţii, sunt cele specificate de A.Jurma: 1) modelul vicarious
liability; respondeat superior – presupune răspunderea indirectă şi automată a persoanei juridice
pentru fapta oricăruia dintre angajaţii săi – formă a răspunderii comitentului pentru fapta prepu-
sului, preluată din dreptul civil; 2) modelul identificării sau alter ego – presupune răspunderea
directă a corporaţiei pentru fapta organului său ori a reprezentanţilor săi; 3) modelul culpei
agregate, care permite conexarea fragmentelor de elemente cognitive deţinute de diferiţi agenţi
în cadrul corporaţiei pentru a crea în acest fel elementul moral cerut în cazul infracţiunii respec-
tive; 4) modelul criteriilor proprii de răspundere ale persoanei juridice – în principal criterii
referitoare la cultura, ethosul, politicile societare (de exemplu, tolerarea unor comportamente
negative trecute sau chiar presupunerea rezonabilă din partea personalului de la nivelul de
execuţie al unei corporaţii cu privire la existenţa unui anumit spirit, a unui „ethos” negativ al
acesteia însoţit de săvârşirea unei acţiuni sau inacţiuni ilicite de către orice agent sau angajat
64
poate atrage răspunderea penală a corporaţiei, indiferent de tipul de vinovăţie cerut pentru o
anumită infracţiune) [98, p.15-16].
Din prevederea de la alin.(3) art.21 CP RM („Persoana juridică, cu excepţia autorităţilor
publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există
una din următoarele condiţii: … c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în
proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei per-
soane juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuter-
nicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective”) reiese că legiuitorul moldovean a
recurs la un model mixt, presupunând îmbinarea trăsăturilor modelului vicarious liability;
respondeat superior şi ale modelului identificării sau alter ego. În acest fel, s-a statuat că per-
soana juridică răspunde pentru fapta altuia, şi anume: a oricăruia dintre angajaţii săi; a organului
persoanei juridice; a reprezentanţilor persoanei juridice.
De aceea, are drepate S.Prodan când, în citatul care urmează (referitor la o ipoteză rele-
vantă, deşi nelegată de săvârşirea de acte de corupţie sau de acte conexe corupţiei), utilizează
nuanţat nu sintagma „pentru fapta proprie”, dar expresia „ca pentru fapta proprie”: „Este cunos-
cut că fiinţa însăşi a persoanei juridice se exprimă prin organele sale, care, spre deosebire de
reprezentanţi, sunt părţi intrinseci ale acesteia. Când vorbim de organele persoanei juridice, nu
avem în vedere două entităţi juridice de sine stătătoare: persoana juridică, pe de o parte, şi
organele acesteia, pe de altă parte. Ne aflăm în faţa unei singure entităţi – persoana juridică – ce
se exprimă prin organele sale. Conchidem că răspunderea penală a persoanei juridice va fi
angajată ori de câte ori persoanele decidente, reprezentând organele acesteia, cu prilejul exerci-
tării funcţiei ce le revine, vor fi săvârşit dobândirea creditului prin înşelăciune sau încălcarea
regulilor de creditare. În acest caz, persoana juridică poartă răspundere penală nemijlocită, ca
pentru fapta proprie. Dacă însă fapta a fost săvârşită nu de către persoanele decidente ale per-
soanei juridice, ci de funcţionari de rând, membri (asociaţi) din cadrul acesteia – priviţi ca repre-
zentanţi ai persoanei juridice – exercitându-şi atribuţiile ce le-au fost încredinţate, răspunderea
penală a persoanei juridice va fi angajată, însă nu ca o răspundere nemijlocită, pentru fapta
proprie, dar ca o răspundere substitutivă, pentru fapta altuia” [216, p.233]. De asemenea,
H.Diaconescu consemnează: „Principiul personalităţii răspunderii juridice în general şi a celei
penale în mod particular, care a obstaculat multă vreme răspunderea penală a persoanei juridice,
a fost relativizat şi apoi chiar contestat prin legiferarea acesteia ca o răspundere pentru fapta
altuia (a organelor sau reprezentanţilor ei)” [67].
Chintesenţa ideii conturate de S.Prodan şi H.Diaconescu o exprimă M.L. Stancana
(Bălănoiu): „Deşi personalitatea juridică îi conferă societăţii comerciale calitatea de subiect de
65
drept penal, răspunderea penală a unei societăţi comerciale nu poate fi concepută fără existenţa
unei acţiuni sau inacţiuni umane” [229, p.7].
Mai explicit este П.П. Иванцов: „Analiza unui număr considerabil de teorii, care dezvă-
luie natura juridică a persoanei juridice, ne permite să evidenţiem una dintre ele, care pare să
reflecte la justa valoare un fenomen atât de complex ca cel al persoanei juridice – teoria ficţiunii.
Sprijinindu-ne pe tezele principale ale acestei teorii, constatăm că, în calitate de subiect al
raporturilor juridice, persoana juridică există numai în virtutea legii şi numai datorită necesităţii
social-economice de participare la circuitul economic de rând cu persoanele fizice. Ficţiunea
persoanei juridice, privite ca subiect de drept, denotă că aceasta nu poate să săvârşească o faptă
(inclusiv o faptă penală) ca o persoană de sine stătătoare, abstrasă de colectivul care o alcă-
tuieşte” [251]. O opinie similară aparţine lui А.А. Арямов: „Indubitabil, la stabilirea răspunderii
penale pentru astfel de subiecţi corporativi cum sunt persoanele juridice trebuie de luat în con-
sideraţie că, în dreptul civil, persoana juridică constituie o ficţiune, presupunând că o asemenea
persoană poate avea voinţă, conduită, interes etc. (deşi, în realitate, nu le poate avea). Normele
de drept penal, ca norme de drept proteguitoare, trebuie să protejeze relaţiile sociale reglementate
de normele de drept civil în aceeaşi ipostază în care aceste relaţii sunt reglementate. Prin urmare,
dacă dreptul civil operează cu accepţiunea ficţională de persoană juridică, dreptul penal trebuie
să respecte această stare de lucruri” [239].
Aceste puncte de vedere îşi găsesc confirmarea în Codul civil al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002 [23]: persoana juridică îşi exercită, de
la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator (alin.(1) art.61 „Capaci-
tatea de exerciţiu a persoanei juridice”); capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a
dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile
şi de a le executa (art.19 „Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice”).
Deci, în lipsa acţiunii sau inacţiunii unei persoane fizice, nu poate fi angajată răspunderea
penală a persoanei juridice. Însă, aşa cum relevă just A.R. Ilie, „nu orice persoană fizică având o
legătură cu persoana juridică îi poate angaja răspunderea. Aşadar, pot atrage această răspundere
actele comise de organe, reprezentanţi, dar şi de mandatari, prepuşi ori persoane care nu lucrează
în mod oficial pentru entitatea respectivă, dar care acţionează sub autoritatea acesteia ori de ale
căror acte persoana juridică a beneficiat, după cum se poate angaja răspunderea penală a persoa-
nei juridice pentru infracţiunile săvârşite de administratorul de fapt” [96, p.3].
Într-adevăr, aşa cum reiese din lit.c) alin.(3) art.21 CP RM, răspunderea penală a persoanei
juridice este condiţionată de săvârşirea unei acţiuni sau inacţiuni, prevăzute de legea penală,
de către: 1) oricare angajat al respectivei persoane juridice, în interesul acesteia; 2) organul
66
respectivei persoane juridice, care a admis, sancţionat, aprobat sau utilizat săvârşirea unei acţiuni
sau inacţiuni prevăzute de legea penală; 3) persoana împuternicită cu funcţii de conducere a
persoanei juridice respective, care a admis, sancţionat, aprobat sau utilizat săvârşirea unei acţiuni
sau inacţiuni prevăzute de legea penală.
Referitor la prima din aceste trei ipoteze – când spunem că infracţiunea este săvârşită în
interesul persoanei juridice – avem în vedere că infracţiunea este comisă „pentru a se obţine un
profit sau pentru a se evita o pierdere pentru persoana juridică” [212, p.447], „indiferent dacă
este vorba de un interes (profit) financiar sau de altă natură” [73]. Nu se are în vedere cazul când
infracţiunea este săvârşită de către un angajat al respectivei persoane juridice, în interesul lui
personal.
În ultimele două ipoteze sus-nominalizate, infracţiunea este comisă în numele persoanei
juridice, „în procesul organizării activităţii şi funcţionării persoanei juridice. Cel care săvârşeşte
o asemenea infracţiune pleacă de la poziţia pe care o are în cadrul persoanei juridice a cărei
răspundere penală o angajează” [212, p.447]. După cum se stabileşte în pct.86 al Raportului
explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia [292], „una dintre condi-
ţiile obligatorii privind angajarea răspunderii penale a persoanei juridice o constituie aceea că
persoana fizică, care săvârşeşte infracţiunea în numele persoanei juridice, trebuie să ocupe o
poziţie diriguitoare. Poziţia diriguitoare se atestă în următoarele trei circumstanţe: 1) prerogativa
de reprezentare a persoanei juridice; 2) autoritatea de a adopta decizii în numele persoanei
juridice; 3) autoritatea de a exercita controlul asupra activităţii persoanei juridice”. Considerăm
că tocmai aceste trei circumstanţe alternative transpar din textul prevederii de la lit.c) alin.(3)
art.21 CP RM: „fapta... a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana
împuternicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective”.
Cât priveşte condiţiile subiective ale tragerii la răspundere penală a persoanei juridice,
A.Păduraru menţionează: „Chiar dacă vinovăţia persoanei juridice nu are acelaşi sens, acelaşi
conţinut şi aceeaşi relevanţă pe care le are în ce priveşte persoana fizică, reglementarea răspun-
derii penale a persoanei juridice nu este contrară principiului răspunderii subiective... Astfel,
când fapta este săvârşită de organele persoanei juridice, vinovăţia acestora este vinovăţia persoa-
nei juridice. Când fapta este săvârşită de reprezentanţi, vinovăţia persoanei juridice se raportează
de asemenea la atitudinea organelor persoanei juridice, adică acestea să fi avut cunoştinţă, să fi
îndemnat sau consimţit la săvârşirea faptei, iar în cazul infracţiunilor din imprudenţă (culpă) să fi
cunoscut riscul comiterii infracţiunii şi să nu fi luat măsurile necesare pentru a le preveni” [210,
p.222-223].
67
Păreri apropiate au fost exprimate de alţi autori. De exemplu, Л.А. Абашина consem-
nează: „Vinovăţia persoanei juridice o constituie atitudinea subiectivă faţă de fapta, prevăzută de
legea penală, manifestată de către participanţii (membrii) sau angajaţii din cadrul acestei
persoane, care au acţionat în limitele competenţei lor. În acest caz, vinovăţia persoanei juridice
urmează a fi privită ca un produs al activităţii psihice a oamenilor. Ea trebuie privită ca vinovăţie
a acestor persoane fizice. Ea trebuie considerată a fi probată numai dacă aceste persoane fizice
sunt vinovate. De asemenea, vinovăţia persoanei juridice trebuie privită de pe poziţii obiective,
atunci când, în prezenţa posibilităţii de a respecta normele de drept, nu s-au depus toate eforturile
necesare stabilite de lege în vederea executării obligaţiilor ce reveneau persoanei juridice,
precum şi nu s-au exercitat toate drepturile şi facultăţile persoanei juridice în vederea prevenirii
săvârşirii infracţiunii” [238, p.9]. De asemenea, după А.А. Комоско, „vinovăţia persoanelor
juridice trebuie percepută în calitate de atitudine psihologică a colectivului de oameni ce alcă-
tuiesc acea persoană juridică faţă de cele săvârşite, atitudine stabilită în funcţie de voinţa domi-
nantă. În situaţia dată, stabilirea vinovăţiei trebuie să se întemeieze pe identificarea circumstanţe-
lor de natură obiectivă şi subiectivă ce caracterizează respectiva atitudine” [254, p.12].
Astfel, nu se poate vorbi despre o vinovăţie a persoanei juridice care să nu reprezinte
produsul activităţii psihice a persoanelor fizice care o alcătuiesc şi care să nu fie stabilită în
funcţie de conştiinţa şi voinţa dominantă exprimată în cadrul acelei colectivităţi de persoane
fizice. Iată de ce, nu putem fi de acord cu П.П. Иванцов, care, atunci când îşi enunţă punctul de
vedere, ignoră că persoana juridică reprezintă o ficţiune juridică: „Sprijinindu-ne pe tezele
fundamentale ale şcolii clasice a dreptului penal, precum şi pe concepţia psihologică a compor-
tamentului infracţional, trebuie să conchidem că vinovăţia, ca atitudine psihică a persoanei faţă
de fapta socialmente periculoasă pe care o săvârşeşte şi faţă de urmările prejudiciabile ale acestei
fapte, evoluând sub formă de intenţie sau imprudenţă, constă în ansamblul de procese psihice
specifice care se desfăşoară în sistemul nervos central al omului. Rezultă că persoana juridică,
căreia îi lipseşte conştiinţa şi voinţa, nu poate fi considerată subiect al infracţiunii” [251].
Este adevărat că, aşa cum rezultă din art.17 şi 18 CP RM, fapta, săvârşită cu vinovăţie,
poate fi săvârşită doar de către o persoană fizică având conştiinţă şi voinţă. Însă, vorbind despre
vinovăţia persoanei juridice, nu ne putem limita la aceste prevederi legale. Prezenţa unei
conştiinţe şi voinţe colective a persoanei juridice decurge din dispoziţiile art.61 din Codul civil:
persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin
administrator; au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de
constituire, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în
numele şi pe seama persoanei juridice; raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc
68
organele sale executive sunt supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de
constituire nu prevede altfel; în cazul în care organul executiv nu este desemnat, participanţii sau
creditorii persoanei juridice pot cere instanţei de judecată desemnarea acestuia. Organul executiv
desemnat de instanţa de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al
persoanei juridice decide desemnarea organului executiv.
Numai prin prisma acestor prevederi legale poate fi înţeleasă adecvat semnificaţia preve-
derilor de la lit.a) şi b) alin.(3) art.21 CP RM. Potrivit acestora, persoana juridică, cu excepţia
autorităţilor publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală
dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau
îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau inter-
dicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi; b) persoana juridică este vinovată de efectuarea
unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate.
După această clarificare conceptuală, este cazul să menţionăm că la art.17 „Răspunderea
contravenţională a persoanei juridice” din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat
de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008 [28], se prevede: este pasibilă de răspundere
contravenţională persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în
cazurile prevăzute de Codul contravenţional, pentru contravenţiile săvârşite în numele său ori în
interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestora dacă aceasta corespunde uneia
dintre următoarele condiţii: a) este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunză-
toare a dispoziţiilor legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei anumite
activităţi; b) este vinovată de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale consti-
tutive ori scopurilor declarate; c) fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în
proporţii considerabile unei alte persoane, societăţii ori statului a fost săvârşită în interesul
acestei persoane, a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul său împuternicit ori de
persoana cu funcţie de răspundere (alin.(1)); persoana juridică răspunde contravenţional în cazul
în care norma materială din Partea Specială a Cărţii întâi prevede expres sancţionarea ei
(alin.(2)); dacă în Partea Specială a Cărţii întâi este prevăzută răspunderea contravenţională a
persoanei juridice, întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică (alin.(3)); răspunde-
rea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru contra-
venţia săvârşită (alin.(4)).
Observăm că, în cea mai mare parte, esenţa prevederilor acestui articol coincide cu cea ale
art.21 CP RM. Diferenţele de principiu le constituie tezele pe care le-am subliniat în text.
Considerăm că în ambele cazuri în care am subliniat textul nu este admisibilă aplicarea prin ana-
logie a legii contravenţionale asupra materiei penale. De aceea, considerăm că: 1) întreprinderea
69
individuală nu poate răspunde penal, deoarece nu se asimilează unei persoane juridice;
2) instituţiile publice răspund penal, fiind persoane juridice pasibile de răspundere penală în
sensul art.21 CP RM.
În ce priveşte prima dintre afirmaţiile formulate mai sus, conform alin.(1) art.55 din Codul
civil, persoană juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru
obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi
patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pârât în
instanţa de judecată.
Spre deosebire de art.5 din Codul penal al Regatului Belgiei şi de Legea Republicii Polone
cu privire la răspunderea subiecţilor colectivi din 28.10.2002, art.21 CP RM nu menţionează
printre subiecţii colectivi ai infracţiunii entităţi lipsite de personalitate juridică conform legisla-
ţiei civile (de exemplu, societăţile comerciale în curs de formare). Bineînţeles, astfel de subiecţi
colectivi nu pot fi traşi la răspundere penală. Or, conform alin.(1) art.61 şi alin.(1) art.63 din
Codul civil, persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obliga-
ţiile prin administrator; persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de
stat.
Tipurile de persoane juridice, prevăzute de Codul civil, sunt: 1) societăţile comerciale;
2) societăţile necomerciale. Societăţile comerciale (care, în context, interesează mai mult) sunt
de fapt cele enumerate la alin.1 art.13 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.01.1992 [102]: a) întreprinderea
individuală; b) societatea în nume colectiv; c) societatea în comandită; d) societatea pe acţiuni;
e) societatea cu răspundere limitată; f) cooperativa de producţie; g) cooperativa de întreprinzător;
h) întreprinderea de arendă; i) întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.
După cum se stabileşte în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprindere
individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau
membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună (alin.1 art.14); societatea în nume
colectiv reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice şi (sau)
persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de
antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între
acestea (alin.1 art.15); societatea în comandită reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai
multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării
în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire
(de societate) încheiat între acestea (alin.1 art.16); societatea pe acţiuni şi societatea cu răspun-
dere limitată reprezintă întreprinderi fondate de două şi mai multe persoane juridice şi (sau)
70
persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de
antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului
(alin.1 art.17); cooperativa de producţie este o întreprindere înfiinţată de către cinci sau mai
multe persoane fizice în scopul desfăşurării în comun a activităţii de producţie şi a altei activităţi
economice, bazate preponderent pe munca personală a membrilor ei şi pe cooperarea cotelor de
participare la capitalul acesteia; cooperativa de întreprinzător este o întreprindere fondată de cel
puţin cinci persoane juridice şi (sau) fizice care practică activităţi de întreprinzător, ce are scopul
de a contribui la obţinerea de către membrii săi a profitului (alin.1 art.18); întreprinderile de
arendă sunt unităţi fondate de membrii colectivelor întreprinderilor de stat (municipale) sau ale
subdiviziunilor lor structurale, reorganizate în scopul desfăşurării în comun a activităţii de
antreprenor, sub aceeaşi firmă, pe baza statutelor şi contractului de arendare a bunurilor statului
(municipiului) (alin.1 art.19); întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de
Guvern sau de organul administraţiei de stat împuternicit pentru acest lucru; întreprinderea muni-
cipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de autoadministrare locală (alin.1 art.20).
Conform alin.2 art.14 al legii sus-menţionate, întreprinderea individuală nu este persoană
juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual.
Prevederi similare (cu privire la societatea în comandită şi la societatea în nume colectiv) se
conţin la alin.2 art.15 şi la alin.2 art.16 ale Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
Mai este necesar de consemnat că, conform alin.1 art.14 al Legii cu privire la antrepreno-
riat şi întreprinderi, în agricultură există un singur tip de întreprindere individuală – gospodăria
ţărănească (de fermier). De asemenea, potrivit alin.(1) art.3 al Legii Republicii Moldova privind
gospodăriile ţărăneşti (de fermier), adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.11.2000
[135], gospodăria ţărănească are statutul juridic de persoană fizică.
În concluzie, întreprinderea individuală (inclusiv gospodăria ţărănească (de fermier)), ca şi
societatea în comandită şi societatea în nume colectiv, nu pot răspunde penal, deoarece nu au
statut de persoană juridică. În cazul acestor societăţi comerciale, este pasibilă de răspundere
penală persoana fizică care a săvârşit infracţiunea, nu întreprinderea din care face parte acea
persoană fizică. În acelaşi timp, urmează a fi considerate persoane juridice pasibile de răspundere
penală: societatea pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată; cooperativa de producţie; coope-
rativa de întreprinzător; întreprinderea de arendă; întreprinderea de stat; întreprinderea munici-
pală. O astfel de concluzie rezultă din examinarea prevederilor de la alin.2 art.17, alin.2 art.18,
alin.2 art.19 şi alin.2 art.20 ale Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
De asemenea, conform alin.(1) art.3 al Legii Republicii Moldova privind societăţile pe
acţiuni, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.01.1992 [103], societatea pe acţiuni
71
este o persoană juridică. Prevederi care confirmă statutul de persoană juridică se conţin şi la:
alin.(1) art.2 al Legii privind societăţile cu răspundere limitată; alin.(2) art.1 al Legii Republicii
Moldova privind cooperativele de producţie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
25.04.2002 [139]; alin.(1) art.5 al Legii Republicii Moldova privind cooperativele de întreprin-
zător, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2001 [136]; pct.7 din Anexa nr.1 la
Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului Întreprinderii de arendă şi a Regu-
lamentului antreprizei de arendă, nr.284 din 21.05.1993 [76]; alin.(2) art.1 al Legii Republicii
Moldova cu privire la întreprinderea de stat, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
16.06.1994 [105]; pct.1 al Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului-model al
întreprinderii municipale, nr.387 din 06.06.1994 [77].
Mai precizăm că, potrivit alin.3 art.21 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,
filialele şi reprezentanţele unei întreprinderi nu sunt persoane juridice. Deci, acestea nu pot fi
considerate persoane juridice pasibile de răspundere penală.
În acelaşi timp, conform alin.1 şi 3 art.22 al aceleiaşi legi, societăţile, care reunesc mai
multe întreprinderi – sub formă de asociaţii, uniuni sau concerne – au statutul de persoane
juridice. Totodată, potrivit alin.4 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprin-
derile ce intră în componenţa societăţii îşi păstrează independenţa şi drepturile de persoană
juridică sau fizică.
Astfel, atunci când se pune problema de a stabili care persoană juridică se face vinovată de
săvârşirea infracţiunii – asociaţia, uniunea sau concernul, pe de o parte, sau înteprinderea din
componenţa ei, pe de altă parte – urmează să se releve care dintre aceste două persoane juridice
manifestă vinovăţia reprezentând produsul activităţii psihice a persoanelor fizice care o
alcătuiesc, vinovăţie stabilită în funcţie de conştiinţa şi voinţa dominantă exprimată în cadrul
acelei colectivităţi de persoane fizice. Nu este exclus ca ambele categorii de persoane juridice să
poarte răspundere penală. Aceasta datorită prevederii de la alin.5 art.22 al Legii cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi. Conform acestei norme, asociaţia, uniunea sau concernul nu
poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor care fac parte din componenţa acesteia, iar
întreprinderile nu poartă răspundere pentru obligaţiile asociaţiei, uniunii sau concernului, dacă
documentele de construire nu prevăd altfel.
Este necesar de accentuat că nu doar persoanele juridice, care desfăşoară activitate de
întreprinzător, pot juca rolul de subiect al infracţiunii. Nu mai este în vigoare prevederea de la
alin.(4) art.21 CP RM, conform căreia răspundeau penal persoanele juridice care desfăşoară acti-
vitate de întreprinzător, prevedere la care s-a renunţat în urma adoptării, la 19.06.2008, de către
Parlamentul Republicii Moldova a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
72
[170]. Astfel, pentru a fi considerată subiect al infracţiunii, este indiferent dacă persoana juridică
desfăşoară sau nu activitate de întreprinzător, dacă este de drept public sau de drept privat, dacă
este organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, dacă este dependentă sau
independentă de un anumit număr de membri, dacă are scop lucrativ sau nelucrativ etc.
În ce priveşte cea de-a doua dintre afirmaţiile formulate mai sus – instituţiile publice
răspund penal, fiind persoane juridice pasibile de răspundere penală în sensul art.21 CP RM –
este de notat că în pct.31 din Raportul explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia [292] se explică: „Noţiunea „persoana juridică”, care apare în art.18 al
Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, trebuie înţeleasă aşa cum este definită
în cadrul legislaţiilor naţionale. Litera d) alin.(1) art.1 al numitei Convenţii permite statelor să
utilizeze propria lor definiţie a noţiunii „persoană juridică”, indiferent dacă o astfel de definiţie
este cuprinsă în legea societăţilor comerciale sau în legea penală. În cazul infracţiunii de
corupere activă, se exclude în mod expres din domeniul de aplicare a acestei definiţii statul şi
alte organisme publice care exercită autoritate publică (de exemplu, ministerele şi organele
administraţiei publice locale), precum şi organizaţiile publice internaţionale (de exemplu,
Consiliul Europei). Excepţia în cauză se referă la toate nivelurile de administrare, presupunând
exercitarea atribuţiilor de autoritate publică: de stat; regională; locală. Cauza stabilirii unei astfel
de excepţii rezidă în faptul că atribuţiile entităţilor publice sunt supuse unor reglementări sau
acorduri/tratate specifice, fiind de obicei încorporate în domeniul de incidenţă a dreptului
administrativ. Excepţia dată nu vizează întreprinderile publice”.
În contextul analizat, este util să reproducem opinia exprimată de A.Jurma: „În analiza
efectuată, am observat că, din punctul de vedere al legislaţiei în vigoare, este destul de dificil să
se facă o delimitare clară între autorităţi publice şi instituţii publice, având în vedere, pe de o
parte, că unele acte normative, cum este Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,
folosesc un sens foarte larg al noţiunii de autoritate publică, asimilând autorităţilor publice
stabilimentele de utilitate publică sau cele care prestează un serviciu public, iar, pe de altă parte,
că noţiunea de instituţie publică nu are o definiţie legală, putând fi la rândul ei înţeleasă într-un
sens foarte larg. Este foarte important să stabilim o delimitare precisă între cele două noţiuni
folosite de legiuitorul penal, întrucât numai autorităţile publice sunt exceptate de plano de la
răspunerea penală” [98, p.12].
Aşadar, care este diferenţa dintre noţiunile „autoritate publică” şi „instituţie publică”?
Pentru a răspunde la această întrebare, consemnăm că, în conformitate cu alin.(2) art.180
din Codul civil, organizaţii necomerciale sunt: a) asociaţia; b) fundaţia; c) instituţia.
73
Potrivit art.183-185 ale Codului civil, instituţie este organizaţia necomercială constituită de
fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţă-
mânt şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată parţial sau integral de acesta (aceştia);
instituţia poate fi publică sau privată; instituţia publică se constituie în baza unui act emis de
autoritatea publică şi este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă; instituţia
privată se constituie în baza hotărârii persoanei fizice sau juridice de drept privat, care o dotează
potrivit scopului preconizat.
Punem accentul pe prevederea pe care am subliniat-o. Aşadar, instituţia publică şi auto-
ritatea publică sunt entităţi publice diferite, care nu pot fi confundate. Autoritatea publică este
cea care constituie instituţia publică în baza unui act pe care îl emite şi care finanţează integral
sau parţial instituţia publică de la bugetul său.
Astfel, de exemplu, conform alin.(1) art.32 al Legii Republicii Moldova privind admi-
nistraţia publică centrală de specialitate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
04.05.2012 [189], pentru realizarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţământ
şi a altor funcţii de interes public cu caracter necomercial, de care este responsabil ministerul sau
altă autoritate administrativă centrală, cu excepţia celor de reglementare normativ-juridică,
supraveghere şi control de stat, precum şi a altor funcţii care implică exercitarea prerogativelor
de putere publică, în sfera de competenţă a acestora pot fi constituite instituţii publice.
Conform legislaţiei, sunt instituţii publice: instituţiile de stat de învăţământ; instituţiile
medico-sanitare publice; Compania „Teleradio-Moldova”; Agenţia Naţională Arheologică;
Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor; Agenţia de transplant; Centrul de Cultură
şi Istorie Militară; Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea Programului de
restructurare a sectorului vitivinicol; Centrul de Guvernare Electronică (E-Government);
Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”; Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”;
Enciclopedia Moldovei; Agenţia Naţională Transport Auto; Căpitănia portului Giurgiuleşti etc.
Toate aceste instituţii publice au statutul de persoană juridică. Ele pot răspunde penal, fiind
persoane juridice pasibile de răspundere penală în sensul art.21 CP RM.
A rămas să elucidăm înţelesul noţiunii de autoritate publică, luând în consideraţie că,
potrivit art.21 CP RM, o autoritate publică nu poate fi subiect al infracţiunii.
Potrivit art.2 al Legii contenciosului administrativ a Republicii Moldova, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 10.02.2000 [129], autoritate publică este orice structură
organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care
acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public; sunt asimilate
autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele de drept privat care exercită atribuţii de
74
putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un
serviciu de interes public, inclusiv persoanele care prestează servicii notariale.
Deloc întâmplător am subliniat cuvintele „în sensul prezentei legi”. Or, în sensul art.21
CP RM, nu pot fi asimilate autorităţii publice persoanele de drept privat care exercită atribuţii de
putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un
serviciu de interes public, inclusiv persoanele care prestează servicii notariale.
De aceea, mai adecvată nevoilor de interpretare a art.21 CP RM se prezintă a fi definiţia
noţiunii de autoritate publică din art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţio-
narului public: „orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un alt act
normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public”.
În linii generale, autorităţile publice sunt cele reliefate în Titlul III al Constituţiei. Totuşi,
precizia ne obligă să identificăm o listă mai detaliată a autorităţilor publice centrale sau locale
care activează în Republica Moldova. Această listă o găsim în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernu-
lui privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 [91]. Conform
acesteia, Lista autorităţilor publice, care cad sub incidenţa Legii cu privire la funcţia publică şi
statutul funcţionarului public (Anexa nr.1) şi Legii pentru aprobarea Clasificatorului unic al
funcţiilor publice, include:
I. Organe ale autorităţilor publice: A. Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui
Republicii Moldova, Cancelaria de Stat (inclusiv oficiile teritoriale): 1) Secretariatul Parlamen-
tului Republicii Moldova; 2) Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova; 3) Cancelaria de Stat
(inclusiv oficiile teritoriale); B. Autorităţile publice autonome (aparatul central şi subdiviziunile
teritoriale): 1) Curtea de Conturi; 2) Centrul pentru Drepturile Omului; 3) Comisia Electorală
Centrală; 4) Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal; 5) Consiliul Coordo-
nator al Audiovizualului; 6) Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei; 7) Serviciul de
Informaţii şi Securitate; 8) Comisia Naţională de Integritate; C. Secretariatul Curţii Constituţio-
nale şi autoritatea judecătorească: 1) Secretariatul Curţii Constituţionale; 2) Aparatul Consiliului
Superior al Magistraturii; 3) Aparatul Curţii Supreme de Justiţie; 4) Aparatul curţilor de apel;
5) Aparatul judecătoriilor; 6) Aparatul Procuraturii Generale, procuraturilor specializate şi terito-
riale;
II. Autorităţi ale administraţiei publice centrale: A. Organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice şi alte autorităţi publice: a) Ministere: 1) Ministerul Economiei; 2) Minis-
terul Finanţelor; 3) Ministerul Justiţiei; 4) Ministerul Afacerilor Interne; 5) Ministerul Afacerilor
Externe şi Integrării Europene; 6) Ministerul Apărării; 7) Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Construcţiilor; 8) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; 9) Ministerul Transporturilor
75
şi Infrastructurii Drumurilor; 10) Ministerul Mediului; 11) Ministerul Educaţiei; 12) Ministerul
Culturii; 13) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei; 14) Ministerul Sănătăţii;
15) Ministerul Tineretului şi Sportului; 16) Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor;
b) Alte autorităţi administrative centrale: 1) Biroul Naţional de Statistică; 2) Agenţia Relaţii
Funciare şi Cadastru; 3) Biroul Relaţii Interetnice; 4) Agenţia „Moldsilva”; 5) Agenţia Rezerve
Materiale; 6) Agenţia Turismului; 7) Centrul Naţional Anticorupţie; c) Alte autorităţi publice:
1) Casa Naţională de Asigurări Sociale; 2) Serviciul de Stat de Arhivă, inclusiv arhivele centrale
de stat (Arhiva Naţională şi Arhiva organizaţiilor social-politice); 3) Consiliul Naţional pentru
Acreditare şi Atestare; 4) Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică; 5) Centrul
Serviciului Civil; 6) Serviciul de Stat de Curieri Speciali; B. Autorităţi din subordinea (sau de pe
lângă) organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi din subordinea altor autori-
tăţi administrative centrale (aparatul central şi subdiviziunile teritoriale): a) Ministerul Econo-
miei: 1) Agenţia Proprietăţii Publice; 2) Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor; 3) Inspecto-
ratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase;
4) Camera de Licenţiere; 5) Agenţia pentru Eficienţă Energetică; b) Ministerul Finanţelor:
1) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat; 2) Inspecţia financiară; 3) Serviciul Vamal; 4) Agenţia
Achiziţii Publice; 5) Serviciul de control şi verificare din cadrul Consiliului de supraveghere a
activităţii de audit; c) Ministerul Justiţiei: 1) Direcţia de justiţie a Unităţii teritoriale autonome cu
statut special Găgăuzia (Gagauz-Yeri); 2) Departamentul de administrare judecătorească;
3) Centrul de Informaţii Juridice; 4) Serviciul Stare Civilă; 5) Centrul de armonizare a legislaţiei;
6) Oficiul central de probaţiune; 7) Departamentul instituţiilor penitenciare; d) Ministerul Aface-
rilor Interne: 1) Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, inclusiv direcţiile şi secţiile
teritoriale; 2) Biroul Migraţie şi Azil (cu excepţia angajaţilor Centrului de cazare pentru solici-
tanţi şi refugiaţi); e) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor: Inspecţia de Stat în Con-
strucţii; f) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare: 1) Inspectoratul de Stat pentru Supra-
vegherea Producţiei Alcoolice; 2) Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control
Semincer; 3) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală;
4) Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură; g) Ministerul Mediului: 1) Inspectoratul
Ecologic de Stat; 2) Agenţia „Apele Moldovei”; 3) Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale;
4) Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice; 5) Serviciul Pis-
cicol; h) Ministerul Educaţiei: Agenţia de Asigurare a Calităţii; i) Ministerul Culturii: Agenţia de
Stat pentru Protecţia Moralităţii; j) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei: 1) Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; 2) Inspecţia Muncii; 3) Fondul republican de
76
susţinere socială a populaţiei; 4) Inspecţia Socială; k) Ministerul Apărării: 1) Marele Stat Major
al Armatei Naţionale; 2) Centrele militare teritoriale;
III. Autorităţi ale administraţiei publice locale: A. Autorităţile administraţiei publice locale
de nivelul al doilea şi ale municipiului Bălţi: 1) Aparatul preşedintelui raionului; 2) Direcţia
generală/Direcţia/secţia/serviciul din subordinea consiliului raional/municipal şi al comitetului
executiv al U.T.A. Găgăuzia (cu excepţia serviciilor ce activează pe lângă direcţiile/secţiile auto-
nome); 3) Aparatul Adunării Populare al U.T.A. Găgăuzia; 4) Aparatul Comitetului executiv al
U.T.A. Găgăuzia; 5) Primăria municipiului Chişinău; 6) Primăria municipiului Bălţi; 7) Preturile
municipiului Chişinău; B. Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi: Primăriile
oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor).
Precizăm că unele autorităţi publice nu sunt specificate în lista sus-menţionată. Este vorba
de: Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică; Agenţia Naţională pentru Reglemen-
tare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; Agenţia Medicamentului; Serviciul de
Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice etc.
Niciuna dintre autorităţile publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului
privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 (sau care nu sunt
enumerate în acest act normativ), nu este persoană juridică pasibilă de răspundere penală.
Niciuna din aceste autorităţi nu poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii, în general, şi de
subiect al vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351
CP RM, în special.
Deşi nu se specifică expres în art.21 CP RM, este clar că nici statul nu poate fi subiect al
infracţiunii în contextul legii penale a Republicii Moldova. Are dreptate V.Mirea, când susţine că
exceptarea statului de la calitatea de subiect al oricărei infracţiuni are la bază luarea în consi-
derare a prerogativelor sale de titular unic al funcţiei de apărare a valorilor sociale [195]. Ceea ce
sugerează acest autor este că ar fi cu totul incompatibile: 1) postura statului de a fi subiect al
infracţiunii şi 2) postura statului de apărător al ordinii de drept împotriva infracţiunii pe care o
săvârşeşte. Deci, ar fi impropriu ca statul să-şi sancţioneze penalmente propriile sale fapte.
77
2.3. Concluzii la Capitolul 2
În rezultatul analizei aspectelor generale privind subiectul infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, se impun următoarele concluzii:
1) subiectul infracţiunii este acea persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate
calităţile – generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului
penal şi care, datorită acestui fapt, devine pasibilă de răspundere penală;
2) subiect al infracţiunii, în general, şi subiect special al infracţiunii, în special, nu poate fi
considerată persoana care contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice, instigator
sau organizator. O asemenea persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la săvârşirea in-
fracţiunii. Ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului infracţiunii,
condiţii specificate în art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvârşirea infrac-
ţiunii poate să nu posede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a Codului
penal pentru infracţiunea la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu poate săvârşi
infracţiunea prevăzută de acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiunii prevăzute
de acel articol);
3) clasificarea subiecţilor infracţiunii, în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii, în
subiect activ al infracţiunii şi subiect pasiv al infracţiunii nu este conformă cu cadrul normativ al
Republicii Moldova. Victima infracţiunii se raportează la sistemul de referinţă al obiectului
infracţiunii, nu la sistemul de referinţă al subiectului infracţiunii;
4) condiţiile generale pentru existenţa subiectului persoană fizică al infracţiunilor prevă-
zute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal – vârsta minimă de răspundere
penală şi responsabilitatea – sunt condiţii obligatorii pentru subiecţii tuturor infracţiunilor prevă-
zute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, indiferent dacă aceştia sunt
sau nu subiecţi speciali;
5) în situaţia infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau
3351 CP RM, legiuitorul reclamă prezenţa unor calităţi speciale pentru subiectul infracţiunii.
Datorită acestora, este posibil ca vârsta minimă efectivă (nu cea prezumată) de răspundere penală
să depăşească baremul de 16 ani;
6) nu este cu totul exclus ca persoanele, care săvârşesc faptele incriminate în Capitolele
XV şi XVI din Partea Specială a Codului, să fie iresponsabile sau să aibă o responsabilitate
redusă fie în timpul săvârşirii acelor fapte, fie după săvârşirea acestora, însă înainte de pronunţa-
rea sentinţei de către instanţa de judecată. Aceasta chiar dacă pentru unele categorii de persoane,
78
care pot evolua în calitate de subiecţi speciali ai acestor fapte, există reglementări care stabilesc –
direct sau indirect – condiţia atestării responsabilităţii. Or, este posibil ca această atestare să nu
reflecte veridic realitatea (de exemplu, din cauza coruperii celui care atestă responsabilitatea sau
a incompetenţei ori neglijenţei acestuia), fie ca făptuitorul să devină iresponsabil după ce îi va fi
atestată veridic responsabilitatea;
7) calităţile speciale, cerute de Partea Specială a Codului penal, sunt relevabile numai în
ipoteza infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335
1 CP RM.
În ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM, acestea au un subiect
general, nu un subiect special. În alţi termeni, aceste trei infracţiuni pot fi săvârşite de orice
persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (şi de
orice persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice));
8) subiectul special al infracţiunii este persoana fizică sau juridică care, în afară de
calităţile generale cerute de Partea Generală a Codului penal, trebuie să posede calităţile speciale
cerute de norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabileşte răspunderea pentru
acea infracţiune;
9) dacă e să ne referim la subiectul infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301,
332, 333, 335 sau 3351 CP RM, atestăm, în toate cazurile, prezenţa de calităţi ce caracterizează
statutul juridic al persoanei evoluând în postura de subiect al infracţiunii sau funcţia pe care
aceasta o exercită;
10) prin stabilirea răspunderii penale a persoanelor juridice pentru infracţiunile specificate
la art.325, 326, 334 şi 3351
CP RM s-a realizat, în mare parte, implementarea recomandărilor
corespunzătoare cu vocaţie internaţională formulate în: art.10 al Convenţiei ONU împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate; art.26 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei; art.18 al
Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia; art.5 din Decizia-cadru 2003/568/JAI a
Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat; art.2 al Convenţiei
Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţio-
narilor publici în tranzacţiile internaţionale;
11) din prevederea de la alin.(3) art.21 CP RM reiese că legiuitorul moldovean a recurs la
un model mixt de stabilire a răspunderii penale persoanei juridice, presupunând îmbinarea
trăsăturilor modelului vicarious liability; respondeat superior şi ale modelului identificării sau
alter ego. În acest fel, s-a statuat că persoana juridică răspunde pentru fapta altuia, şi anume: a
oricăruia dintre angajaţii săi; a organului persoanei juridice; a reprezentanţilor persoanei juridice;
12) nu se poate vorbi despre o vinovăţie a persoanei juridice care să nu reprezinte produsul
activităţii psihice a persoanelor fizice care o alcătuiesc şi care să nu fie stabilită în funcţie de
79
conştiinţa şi voinţa dominantă exprimată în cadrul acelei colectivităţi de persoane fizice.
Prezenţa unei conştiinţe şi voinţe colective a persoanei juridice decurge din dispoziţiile art.61 din
Codul civil;
13) întreprinderea individuală (inclusiv gospodăria ţărănească (de fermier)), ca şi societa-
tea în comandită şi societatea în nume colectiv, nu pot răspunde penal, deoarece nu au statut de
persoană juridică. În cazul acestor societăţi comerciale, este pasibilă de răspundere penală
persoana fizică care a săvârşit infracţiunea, nu întreprinderea din care face parte acea persoană
fizică. În acelaşi timp, urmează a fi considerate persoane juridice pasibile de răspundere penală:
societatea pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată; cooperativa de producţie; cooperativa de
întreprinzător; întreprinderea de arendă; întreprinderea de stat; întreprinderea municipală;
14) societăţile care reunesc mai multe întreprinderi – sub formă de asociaţii, uniuni sau
concerne – au statutul de persoane juridice. Astfel, atunci când se pune problema de a stabili care
persoană juridică se face vinovată de săvârşirea infracţiunii – asociaţia, uniunea sau concernul,
pe de o parte, sau înteprinderea din componenţa ei, pe de altă parte – urmează să se releve care
dintre aceste două persoane juridice manifestă vinovăţia reprezentând produsul activităţii psihice
a persoanelor fizice care o alcătuiesc, vinovăţie stabilită în funcţie de conştiinţa şi voinţa
dominantă exprimată în cadrul acelei colectivităţi de persoane fizice. Nu este exclus ca ambele
categorii de persoane juridice să poarte răspundere penală;
15) pentru a fi considerată subiect al infracţiunii, este indiferent dacă persoana juridică
desfăşoară sau nu activitate de întreprinzător, dacă este de drept public sau de drept privat, dacă
este organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, dacă este dependentă sau
independentă de un anumit număr de membri, dacă are scop lucrativ sau nelucrativ etc.;
16) instituţia publică şi autoritatea publică sunt entităţi publice diferite, care nu pot fi
confundate. Autoritatea publică este cea care constituie instituţia publică în baza unui act pe care
îl emite şi care finanţează integral sau parţial instituţia publică de la bugetul său. Toate instituţiile
publice pot răspunde penal, fiind persoane juridice pasibile de răspundere penală în sensul art.21
CP RM;
17) niciuna dintre autorităţile publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului
privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 (sau care nu sunt
enumerate în acest act normativ), nu este persoană juridică pasibilă de răspundere penală.
Niciuna din aceste autorităţi nu poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii, în general, şi de
subiect al vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351
CP RM, în special.
80
3. SUBIECTUL SPECIAL ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR
PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN
PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL
3.1. Persoana publică în calitate de subiect special al infracţiunilor
prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal
Aşa cum am menţionat în compartimentul 2.1 al tezei de faţă – dacă e să ne referim la
infracţiunile specificate în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal – persoana publică
apare în calitate de subiect în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.
La 02.12.2011, Codul penal al Republicii Moldova a suferit unele amendamente ca urmare
a adoptării, de către Parlamentul Republicii Moldova, a Legii privind modificarea şi completarea
unor acte legislative [183]. Astfel, printre altele, conform acestei legi, un cu totul alt conţinut i-a
fost atribuit dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Înainte de modificare, acest alineat conţinea
definiţia noţiunii de persoană cu înaltă funcţie de răspundere. După modificare, alin.(2) art.123
CP RM are următorul conţinut: „Prin „persoană publică” se înţelege: funcţionarul public,
inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului
vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine
grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al
întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din
cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să
presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public”.
De exemplu, în practica judiciară, s-a considerat că subiect al infracţiunii este persoana
publică în următoarele cazuri: C.V. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.c)
alin.(2) art.324 CP RM. În fapt, activând ca inspector superior al Serviciului Poliţiei Judecăto-
resti al CPR Sângerei, deci fiind o persoană publică, în ianuarie 2012 avea în gestiune un
material parvenit de la Judecătoria raionului Sângerei cu privire la căutarea, reţinerea şi escor-
tarea la locul de detenţie a contravenientului G.A. Urmărind scopul de a nu îndeplini unele
acţiuni ce ţin de obligaţiile sale de serviciu, anume: de a nu începe activitatea de căutare,
reţinere şi escortare a lui G.A. către Judecătoria raionului Sângerei, unde acesta urma să fie
familiarizat cu decizia asupra cauzei contravenţionale în temeiul căreia G.A. a fost recunoscut
vinovat în baza alin.(5) art.231 din Codul contravenţional, C.V. a pretins, prin extorcare, de la
81
G.A. bani ce nu i se cuvin. Ulterior, la 23.02.2012, aproximativ la ora 16.00, în apropiere de
sediul filialei raionale a S.A. „Moldtelecom” din or. Sângerei, C.V. a primit de la G.A. 200 de
dolari SUA, după care a fost reţinut în flagrant delict [226]; • C.L. a fost învinuit de săvârşirea
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.328 CP RM. Acesta activa în funcţia de ofiţer operativ
superior de sector al Secţiei de Poliţie a CPR Edineţ, fiind astfel o persoană publică. În fapt, la
04.06.2011 a primit plângerea parvenită de la C.L., locuitoare a satului Terebna, raionul
Edineţ, conform căreia, în noaptea de 03.06.2011 spre 04.06.2011, în jurul orei 24.00, aceasta a
fost atacată de către persoane necunoscute, fiindui sustrasă o geantă în care se aflau buletinul
de identitate, paşaportul, telefonul mobil, precum şi bani în sumă de 50 de lei. Pronosticând că
această infracţiune nu va putea fi descoperită, în scopul tăinuirii de la evidenţa statistică a
infracţiunii respective, C.L., depăşindu-şi atribuţiile de serviciu, nu a întreprins măsurile prevă-
zute de lege pentru înregistrarea şi cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a
infracţiunii de jaf săvârşite, nu a adus la cunoştinţă conducătorului organului de urmărire
penală şi procurorului despre infracţiunea respectivă, nu a pornit urmărirea penală şi nu a
efectuat acţiunile de urmărire penală în vederea identificării şi reţinerii infractorilor, descoperi-
rii şi fixării probelor care confirmă săvârşirea infracţiunii [224].
Pentru a percepe înţelesul noţiunii „persoană publică”, este necesar să menţionăm că
această noţiune a apărut în textul legii penale a Republicii Moldova ca urmare a respectării de
către statul nostru a unor angajamente asumate pe plan internaţional. În acest sens, în Nota
informativă la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [206] se
argumentează: „Modificările şi completările propuse la Codul penal au drept scop ajustarea
legislaţiei naţionale în domeniul contracarării corupţiei la prevederile: Convenţiei ONU împo-
triva corupţiei; Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, precum şi a Protoco-
lului adiţional la această Convenţie. Astfel, modificările şi completările propuse au fost dictate
atât de discordanţele existente între prevederile legislaţiei naţionale şi standardele internaţionale
anticorupţie, mai sus relevate, cât şi de tratările lacunare în legislaţia naţională a unor aspecte
imperative, prevăzute de convenţiile internaţionale nominalizate, obligaţia implementării cărora
a fost asumată la momentul semnării şi ratificării acestora. Implementarea unor standarde
internaţionale anticorupţie unice constituie unul dintre obiectivele majore ale colaborării
internaţionale în structurile regionale anticorupţie”.
În legătură cu aceasta, menţionăm că art.7 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei se
numeşte „Sectorul public”. Acest articol vine să complementeze art.12 „Sectorul privat” din
aceeaşi Convenţie, astfel sugerându-se că „dezvoltarea şi promovarea parteneriatului strategic
între sectorul public şi sectorul privat urmăreşte scopul consolidării democraţiei participative...,
82
prin facilitarea comunicării şi participării părţilor interesate la identificarea şi realizarea priori-
tăţilor strategice de dezvoltare la toate etapele şi crearea cadrului şi capacităţilor instituţionale de
asigurare a implicării plenare a părţilor interesate în procesul de luare a deciziilor” [15, p.903].
Raportată la coordonatele Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, această
distincţie dintre sectorul public şi sectorul privat este respectată prin diferenţierea faptelor
incriminate în Capitolul XV „Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică”, în
raport cu faptele incriminate în Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul privat”.
Pornind de la aceste idei cu caracter de principiu, vom consemna că definiţia noţiunii de
persoană publică de la alin.(2) art.123 CP RM are ca model definiţiile unor noţiuni similare,
desemnând factorul de decizie care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public, definiţii formu-
late în cadrul unor acte normative cu vocaţie internaţională.
De exemplu, conform lit.a) alin.(2) al Convenţiei ONU împotriva corupţiei, „prin „agent
public” se înţelege: (i) orice persoană care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ
sau judiciar al unui stat parte, care a fost numită ori aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care
este remunerată ori neremunerată, şi oricare ar fi nivelul său ierarhic; (ii) orice persoană care
exercită o funcţie publică, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică, ori
care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului
parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acestui stat; (iii) orice persoană definită ca
„agent public” în dreptul intern al unui stat parte. Totuşi, în scopurile anumitor măsuri specifice
prevăzute în Capitolul II al prezentei Convenţii, prin agent public se poate înţelege orice per-
soană care exercită o funcţie publică sau care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti
termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al drep-
tului acestui stat”.
De asemenea, potrivit lit.a) art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind
corupţia, noţiunea „agent public” este interpretată făcându-se referire la definiţia noţiunilor
„funcţionar”, „funcţionar public”, „primar”, „ministru” sau „judecător” în dreptul naţional al
statului în care persoana în cauză exercită această funcţie şi acea care este folosită în dreptul său
penal.
Deoarece definiţia noţiunii „agent public” din Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia este mai sumară în comparaţie cu definiţia aceleiaşi noţiuni din Convenţia ONU
împotriva corupţiei, este util să recurgem la interpretarea acesteia dată în pct.27 şi 28 din
Raportul explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia [293]. Din această
interpretare constatăm că, definind noţiunea „agent public”, autorii proiectului Convenţiei penale
a Consiliului Europei privind corupţia: au urmărit să acopere toate categoriile posibile de agenţi
83
publici, în scopul de a evita, pe cât posibil, lacunele în incriminarea actelor de corupţie în
sectorul public; au accentuat că trebuie să se acorde prioritate definiţiilor noţiunilor „funcţionar”,
„funcţionar public”, „primar”, „ministru” sau „judecător”, aşa cum acestea sunt formulate în
cadrul legii penale.
Nu întotdeauna se poate susţine că legiuitorii din diverse state abordează tocmai în astfel
de parametri definirea noţiunii „agent public” sau a noţiunilor echivalente. În acest sens, are
dreptate M.Preda când afirmă: „În prezent, noţiunea de funcţionar public este departe de a avea
un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia
fiecărui stat” [214, p.97].
De exemplu, art.147 din Codul penal al României din 1968 prevede: „prin „funcţionar
public” se are în vedere orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,
indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei
unităţi dintre cele la care se referă art.145 din Codul penal al României din 1968 (alin.1); „prin
„funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin.1, precum şi orice salariat care exercită o
însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat” (alin.2).
În acelaşi timp, în corespundere cu art.145 din Codul penal al României din 1968, prin termenul
„public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte
persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate
publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de
interes public.
Dispoziţii mai detaliate le conţine Codul penal al României din 2009. Conform art.175 al
acestuia, în sensul legii penale, funcţionar public este persoana care, cu titlu permanent sau
temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul
legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită
o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau
împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei
persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate
ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia; de
asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă
controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Totodată, la art.176 din Codul penal al României din 2009 se stabileşte că prin termenul „public”
se întelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care
administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
84
De asemenea, la alin.1 art.93 din Codul penal al Republicii Bulgaria [272, р.81] se
stabileşte: funcţionar este persoana desemnată să îndeplinească în schimbul unei retribuţii sau
gratuit, permanent sau provizoriu: a) atribuţiile funcţionale în cadrul unei instituţii publice
(excluzând persoanele implicate în procesul de producţie); b) activităţi de conducere a unei
entităţi publice sau cele legate de administrarea sau păstrarea integrităţii patrimoniului unei
întreprinderi de stat sau cooperatiste, al unei organizaţii publice, al altei persoane juridice sau
aparţinând unui proprietar unitar; c) activitatea de notariat sau de asistenţă notarială, de executor
judecătoresc privat ori de asistent de executor judecătoresc privat.
Potrivit alin.1 art.230 al Republicii Lituania [270, р.315], funcţionari publici sunt fie
persoanele care îndeplinesc atribuţiile serviciului public (şi anume: demnitarii statului, funcţio-
narii din cadrul administraţiei publice în sensul Legii cu privire la serviciul public, precum şi alte
persoane care, activând în cadrul instituţiilor de stat, precum şi în instituţiile publice locale, în
instanţele judecătoreşti, în instituţiile de drept sau în organele de control şi supraveghere,
exercită funcţiile de reprezentant al autorităţii publice), fie persoanele care deţin atribuţii
administrative, fie candidaţii oficiali la ocuparea unor asemenea funcţii.
Nu în ultimul rând, în corespundere cu § 13 art.115 din Codul penal al Republicii Polone
[274, р.106-107], funcţionari publici sunt: 1) Preşedintele Republicii Polone; 2) deputatul în
Parlament, senatorul, consilierul local; 3) judecătorul, judecătorul stagiar, procurorul, executorul
judecătoresc, notarul public, ofiţerul de probaţiune, persoana care are competenţa judecării
cauzelor de natură contravenţională sau disciplinară; 4) angajatul unei instituţii de stat, al unei
autorităţi publice centrale sau locale (excluzând ipoteza când o astfel de persoană prestează
numai servicii profesionale), precum şi alte persoane dacă acestea sunt autorizate să adopte
decizii cu caracter administrativ; 5) angajatul unei societăţi de audit sau al unei autorităţi de
control de nivel naţional sau local (excluzând ipoteza când o astfel de persoană prestează numai
servicii profesionale); 6) conducătorul unei instituţii publice; 7) funcţionarul din cadrul unei
autorităţi în a cărei competenţă intră protecţia securităţii publice sau funcţionarul din cadrul
Serviciului Execuţional de Stat; 8) persoana având statutul de militar activ.
Cât priveşte precedentele legislative ale definiţiei noţiunii „persoană publică” formulate la
alin.(2) art.123 CP RM, acestea lipsesc cu desăvârşire în legislaţia penală a Republicii Moldova.
Nici în Codul penal în vigoare (până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011),
nici în Codul penal al Republicii Moldova din 1961 nu atestăm definiţii care să fie similare cu
cea de la alin.(2) art.123 CP RM. Aceasta deşi, în ambele aceste cazuri, noţiunile „funcţionar
public” sau „funcţionar al autorităţii publice” (noţiuni care sunt subsecvente faţă de noţiunea
„persoană publică”) au fost utilizate.
85
Despre aceasta mărturisesc următoarele exemple din practica judiciară: C.A. a fost con-
damnat în conformitate cu alin.(1) art.330 CP RM. În fapt, exercitând funcţia de medic psiho-
narcolog în cadrul IMSP al Spitalului raional Cahul, fiind deci funcţionar al acestei instituţii,
era responsabil de ţinerea cursurilor de instruire antialcoolică şi antidrog pentru conducătorii
mijloacelor de transport, precum şi de eliberarea avizului consultativ privind starea sănătăţii
din punct de vedere narcologic tuturor persoanelor care au frecventat asemenea cursuri. La
28.04.2006, aflându-se în biroul de serviciu, a extorcat şi a primit de la T.P. 180 de lei, pentru
a-i elibera acestuia certificatul de frecventare a respectivelor cursuri. Aceasta deşi, pentru acor-
darea serviciilor menţionate, era obligat să perceapă suma de numai 50 de lei [41]; • R.N. a fost
condamnată conform alin.(1) art.330 CP RM. În fapt, la 06.01.2009, aflându-se la serviciu în
calitate de casieră la casa de bilete la Staţia de cale ferată Bălţi-Oraş, a cerut şi a primit de la
C.I. 950 de lei, pentru a-i elibera un bilet de călătorie la trenul de pe ruta Chişinău-Moscova,
costul căruia era de 865 de lei, fără să-i restituie restul de 84 de lei. A reţinut aceşti bani ca
mulţumire pentru serviciul prestat. Ulterior, în aceeaşi zi, cerând şi primind de la B.E. 750 de
lei, pentru a-i elibera un bilet de călătorie la trenul de pe ruta Chişinău-Moscova, costul căruia
era de 552 de lei, nu i-a restituit restul de 198 de lei. A reţinut aceşti bani la fel ca mulţumire
pentru serviciul prestat [40].
Cu toate că în legislaţia penală a Republicii Moldova aplicată până la intrarea în vigoare a
amendamentelor din 02.12.2011 lipsesc definiţii ale noţiunii „persoană publică”, în legislaţia
extrapenală a Republicii Moldova (care s-a aplicat anterior) găsim o definiţie a noţiunii „funcţio-
nar public” (noţiune care, aşa cum am afirmat mai sus, este o noţiune subsecventă faţă de
noţiunea „persoană publică”). Definiţia dată reprezintă prototipul definiţiei noţiunii omonime din
Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. Astfel, conform art.1 al Legii
privind serviciul public, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.05.1995 [110] (care
nu mai este în vigoare), funcţionar public înseamnă persoana care ocupă funcţie de stat remune-
rată şi care dispune de ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile acestei legi;
funcţie publică înseamnă unitatea primară a autorităţii publice, care determină locul şi rolul cetă-
ţenilor în munca socială în sistemul serviciului public, drepturile şi obligaţiile, exigenţele faţă de
pregătirea lui profesională.
Din perspectiva acestei definiţii, despre noţiunea „persoană publică” de la alin.(2) art.123
CP RM nu se poate spune că ar fi o noţiune cu totul nouă. Ea este nouă ca formă, nu şi ca
conţinut de bază. Aceasta întrucât din dispoziţia de la alin.(2) art.123 CP RM reiese că noţiunile
„persoană publică” şi „funcţionar public” sunt noţiuni aflate într-o anumită corelaţie. Astfel că,
86
pentru a percepe atât conţinutul noţiunii „persoană publică”, cât şi natura acestei corelaţii, este
necesar a se apela la textul reglementărilor relevante.
La prima vedere, pare a fi relevantă definiţia noţiunii „persoană publică” formulată la art.2
al Legii Republicii Moldova cu privire la libertatea de exprimare, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 23.04.2010 [177]: persoană publică – persoană care exercită funcţii
publice sau o altă persoană care, datorită statutului, poziţiei sociale sau altor circumstanţe,
trezeşte interesul public; persoană care exercită funcţii publice – persoană fizică care exercită
atribuţiile puterii publice (executive, legislative ori judecătoreşti) sau persoană juridică ce
prestează servicii de utilitate publică, sau persoană fizică care administrează persoana juridică ce
prestează servicii de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia; interes public – interes al
societăţii (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de evenimentele ce ţin de exercitarea puterii
publice într-un stat democratic sau faţă de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul
societăţii sau al unei părţi a ei.
La o elementară analiză, remarcăm că această definiţie a noţiunii „persoană publică” este
prea largă pentru a corespunde exigenţelor noţiunii „persoană publică” definite în alin.(2) art.123
CP RM: bineînţeles, nici pe departe nu oricare persoană, care trezeşte interesul public, poate să
apară în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.
De aceea, soluţia care se impune este să analizăm fiecare dintre categoriile de persoane
publice specificate în alin.(2) art.123 CP RM.
În această ordine de idei, analizând definiţia noţiunii „persoană publică” din alin.(2)
art.123 CP RM, deducem că aceasta este o definiţie exhaustivă, nu una exemplificativă. În alţi
termeni, nu există nicio altă categorie de persoane publice în afara celor nominalizate în respec-
tiva definiţie. În acest fel, categoriile de persoane publice, care epuizează în întregime semantis-
mul noţiunii „persoană publică” în sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt:
1) funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul servi-
ciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii
publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare);
2) angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat
sau municipale, al altor persoane juridice de drept public;
3) angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică;
4) persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice
sau să îndeplinească activităţi de interes public.
În cele ce urmează ne vom referi, pe rând, la fiecare din aceste categorii de persoane
publice în ordinea în care acestea sunt prezentate mai sus.
87
Dacă e să ne referim la prima din aceste categorii – funcţionarul public, inclusiv funcţio-
narul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al
organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade
speciale sau militare) – interes primordial suscită noţiunea generică „funcţionar public”.
În opinia lui P.Negulescu, funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care, fiind numiţi de
autoritatea competentă şi învestită în mod legal cu atributele funcţiilor lor, prestează în mod
permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face să funcţioneze un
serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic [205, p.540]. După V.Prisăcaru, funcţio-
narul public este acea persoană fizică care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost
învestită prin numire într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate
continuă şi ritmică într-un serviciu public administrativ [215, p.74]. Gh.Buzescu consideră că
funcţionarul public este persoana care realizează o anumită activitate într-un serviciu public,
activitate legată de realizarea unei anumite funcţii, pe care o obţine prin numire, alegere sau
contract de către o autoritate publică centrală sau locală [18, p.82].
Bineînţeles, aceste, dar şi alte definiţii doctrinare ale noţiunii de funcţionar public prezintă
semnificaţie în planul elucidării esenţei juridice a noţiunii de funcţionar public. Totuşi, aceste
definiţii doctrinare nu pot substitui definiţia legislativă a noţiunii de funcţionar public, definiţie
având o semnificaţie prioritară în contextul investigaţiei noastre.
În legătură cu aceasta, apelăm la art.2 al Legii Republicii Moldova privind declararea şi
controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor,
procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2002 [141]: funcţionar public – persoană fizică numită
într-o funcţie publică în conformitate cu Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţiona-
rului public.
Astfel, potrivit art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public:
funcţionar public este persoana fizică numită, în condiţiile acestei legi, într-o funcţie publică;
funcţie publică constituie ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul
realizării prerogativelor de putere publică. Nelipsit de interes este că, la alin.(1) art.13 al legii
date, se precizează: evidenţa la nivel naţional a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici se
efectuează prin administrarea registrului funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici şi a dosare-
lor personale ale funcţionarilor publici.
În acest mod, atunci când există dubii dacă o persoană sau alta este sau nu funcţionar
public, urmează să se verifice evidenţa acesteia în registrul funcţionarilor publici.
88
De asemenea, trebuie de menţionat că în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public se face o clasificare a funcţiilor publice şi, implicit, a funcţionarilor publici.
Potrivit art.7 al legii sus-numite, funcţiile publice se clasifică, conform nivelului atribuţiilor
titularului, în următoarele categorii: a) funcţii publice de conducere de nivel superior; b) funcţii
publice de conducere; c) funcţii publice de execuţie.
Detalii referitoare la fiecare din cele trei clase nominalizate supra le găsim în art.8-10 ale
Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public: categoria funcţionarilor
publici de conducere de nivel superior include persoanele care sunt numite în una din urmă-
toarele funcţii publice de conducere de nivel superior: a) adjunct al conducătorului autorităţii
administrative; b) conducător şi adjunct al conducătorului aparatului autorităţii publice (Parla-
mentul, Preşedintele Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţio-
nală, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Curtea de Conturi); categoria funcţiona-
rilor publici de conducere include persoanele numite, în condiţiile prezentei legi, în una din
următoarele funcţii publice de conducere: a) conducător şi adjunct al conducătorului organului
din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative; b) conducător şi adjunct al conducă-
torului subdiviziunii interioare a autorităţii publice; c) conducător şi adjunct al conducătorului
serviciului desconcentrat al autorităţii publice; d) conducător şi adjunct al conducătorului servi-
ciului descentralizat, organizat în unitatea administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială
autonomă cu statut special; e) secretar al consiliului satului (comunei), sectorului, oraşului
(municipiului), raionului şi secretar al preturii; f) pretor şi vicepretor al sectorului municipiului
Chişinău; categoria funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în condiţiile
prezentei legi, în alte funcţii publice decât cele prevăzute la art.8 şi 9 ale Legii cu privire la
funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
În planul clasificării funcţionarilor publici, nu trebuie să uităm nici de Clasificatorul unic al
funcţiilor publice, aprobat prin Legea Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 21.07.2011 [182]. Din Anexa la acest act legislativ aflăm care persoane pot ocupa
funcţii publice de conducere de nivel superior, funcţii publice de conducere sau funcţii publice
de execuţie. În acelaşi timp, nu trebuie să facem abstracţie de faptul că, potrivit art.2 al legii în
cauză, acţiunea ei nu se extinde asupra funcţiilor publice ocupate de funcţionarii publici cu statut
special. Aşa cum vom putea vedea mai jos, în cazul funcţionarilor publici cu statut special,
gradele militare sau speciale reprezintă criteriul care stă la baza clasificării acestor funcţionari.
Considerăm că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, atunci
când subiectul persoană publică este funcţionarul public, clasificarea fie conform nivelului
atribuţiilor titularului (stabilită în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
89
public), fie conform gradelor militare sau speciale deţinute, poate fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei.
În altă ordine de idei, noţiunea „persoană publică” din alin.(2) art.123 CP RM include, în
opinia noastră,două noţiuni subsecvente: a) noţiunea de funcţionar public; b) noţiunea de per-
soană publică, care nu este funcţionar public, dar care se asimilează acestuia. În analiza pe care o
vom efectua mai jos se va putea observa că sintagma „funcţionar public cu statut special”, utili-
zată în alin.(2) art.123 CP RM, nu întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict
al legii. În realitate, în unele cazuri, această sintagmă se referă la persoane care se asimilează
unui funcţionar public şi care deţin grade speciale sau militare. Considerăm că este cu totul im-
propriu a utiliza sintagma „funcţionar public cu statut special” în raport, de exemplu, cu: soldatul
serviciului intern; ostaşul serviciului de salvare; ostaşul de justiţie, etc. În acelaşi timp, nu putem
ignora nici faptul că, pentru definirea noţiunii „funcţionar public cu statut special”, legiuitorul
utilizează definitorul „persoană care deţine grade speciale sau militare”, fără a face vreo diferen-
ţiere a respectivelor grade. Deci, persoană publică se consideră: atât soldatul serviciului intern,
cât şi general-colonelul serviciului intern; atât ostaşul serviciului de salvare, cât şi general-
maiorul serviciului de salvare; atât ostaşul de justiţie, cât şi general-maiorul de justiţie etc.
În afară de persoanele care deţin grade speciale sau militare, considerăm că mai pot fi
asimilate funcţionarilor publici persoanele făcând parte din alte categorii specificate în alin.(2)
art.123 CP RM: angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor
de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze
în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.
R.Viorescu susţine că definiţia funcţională a noţiunii de funcţionar public include în rândul
funcţionarilor publici agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care parti-
cipă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Într-o asemenea concepţie,
sunt consideraţi funcţionari publici membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine,
cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, precum şi cei care îşi
defăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor locale, bănci
centrale, în măsura în care persoanele în cauză exerciră atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat
sau din aria dreptului public [237, p.74]. Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în legisla-
ţia Republicii Moldova (în special, în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public) nu este consacrată o asemenea concepţie funcţională a definirii noţiunii de funcţionar
public. Conform Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, funcţionar
public poate fi numai persoana fizică numită, în condiţiile acestei legi, într-o funcţie publică.
90
Luând în consideraţie toată această complexitate de nuanţe, se prezintă ca imperioasă
modificarea dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, astfel încât aceasta să reflecte cu o cât mai
înaltă precizie juridică realitatea socială. În acest sens, venim cu o recomandare de lege ferenda.
Propunem ca dispoziţia de la alin.(2) art.123 CP RM să fie modificată după cum urmează: „Prin
persoană publică se înţelege funcţionarul public sau persoana care se asimilează unui funcţionar
public, inclusiv: colaboratorul serviciului diplomatic; colaboratorul serviciului vamal; colabora-
torul organelor apărării; colaboratorul organelor securităţii naţionale; colaboratorul organelor de
ordine publică; altă persoană care deţine grade speciale sau militare; angajatul autorităţilor
publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor per-
soane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice
sau să îndeplinească activităţi de interes public”.
În acest sens, va fi clar că în dispoziţia de la alin.(2) art.123 CP RM sunt nominalizate două
categorii de bază de persoane publice: 1) funcţionarii publici; 2) persoanele publice, care nu sunt
funcţionari publici, dar care se asimilează acestora.
Revenind la analiza primei din cele patru categorii de persoane publice specificate în
alin.(2) art.123 CP RM, în cele ce urmează vom examina trăsăturile particularizante ale
persoanelor la care se referă noţiunea „funcţionar public cu statut special”.
Astfel, în ce priveşte colaboratorii serviciului diplomatic, statutul juridic al acestora este
reglementat în Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 27.12.2001 [138]. Conform art.9 al acestei legi, personalul institu-
ţiilor serviciului diplomatic este format: 1) în cadrul Ministerului Afacerilor Externe: a) din
funcţionari publici în posturi diplomatice; b) din funcţionari publici care nu deţin posturi
diplomatice; c) din personal administrativ-tehnic şi de serviciu; 2) în cadrul misiunilor diploma-
tice şi oficiilor consulare: a) din funcţionari publici în posturi diplomatice; b) din funcţionari
publici care nu deţin posturi diplomatice; c) din personalul administrativ tehnic şi de serviciu.
Interpretând aceste prevederi, conchidem că sunt colaboratori ai serviciului diplomatic, în
sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, funcţionarii publici în posturi diplomatice,
precum şi funcţionarii publici care nu deţin posturi diplomatice, indiferent dacă aceştia activează
în cadrul Ministerului Afacerilor Externe sau în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare. Cei care fac parte din personalul administrativ-tehnic şi de serviciu nu pot fi consi-
deraţi colaboratori ai serviciului diplomatic în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,
întrucât nu sunt funcţionari publici.
91
Mai este cazul de precizat că, în corespundere cu alin.(4) art.4 al Legii Republicii Moldova
cu privire la Agentul guvernamental, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 28.10.2004
[145], Agentul guvernamental, în perioada exercitării atribuţiilor de serviciu, este membru al
serviciului diplomatic al Republicii Moldova. Deci, implicit, Agentul guvernamental este colabo-
rator al serviciului diplomatic în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
Pentru că mai sus am vorbit despre personalul administrativ-tehnic (care nu se consideră
persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM), consemnăm că mai jos vom
mai atesta situaţii în care apare un astfel de personal, numit şi: personal tehnic; personal de
deservire tehnică; personal care desfăşoară activităţi auxiliare. Iată de ce, vom recurge la o
divagaţie şi vom examina caracteristicele celor ce fac parte din personalul administrativ-tehnic
(personalul tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxi-
liare), pentru a-i putea deosebi de persoanele publice.
În acest sens, la lit.c) alin.(3) art.4 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul func-
ţionarului public se stabileşte că prevederile acestei legi nu se aplică personalului din autorităţile
publice care desfăşoară activităţi auxiliare de secretariat, protocol şi administrative (pază,
întreţinere-reparaţii, gospodărire şi deservire), de administrare a sistemelor informaţionale,
inclusiv de introducere şi prelucrare a informaţiei ce asigură funcţionarea autorităţii publice.
Prevederi mai detaliate privind personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic;
personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) găsim în Anexa
nr.4 la Hotărârea Guvernului privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care
efectuează deservirea tehnică, nr.525 din 16.05.2006 [81]. Din prevederile acesteia aflăm că
personalul în cauză îl formează: secretarul judecătoriei; secretarul colegiului judiciar; şef arhivă;
şef bibliotecă (sală de lectură); şef expediţie; şef recepţie; şef serviciu de dactilografiere; redac-
tor; şef serviciu multiplicare; şef serviciu auxiliar (director administrativ); şef depozit; inspector
superior; statistician superior; custode superior fonduri; secretar al conducătorului; secretar-
stenograf; secretar-dactilograf; inspector; statistician; custode fonduri; casier; dactilograf cate-
goria I; dactilograf categoria II; stenograf; administrator; secretar tehnic; arhivar; restaurator
documente; expeditor; curier.
După această divagaţie necesară, revenim la cercetarea particularităţilor celor care fac parte
din prima categorie de persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
Statutul juridic al colaboratorilor serviciului vamal este reglementat prin Legea serviciului
în organele vamale. Potrivit art.3 al acestui act legislativ, colaboratorul vamal este persoană cu
funcţie de răspundere numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie în cadrul organului va-
mal. Colaboratorul vamal deţine grade speciale; în cadrul organelor vamale activează funcţionari
92
publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,
şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.
Reiese că cei ce fac parte din personalul contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare,
nefiind funcţionari publici nu pot fi consideraţi colaboratori ai serviciului vamal în sensul
dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În sensul acestei norme, colaboratori ai serviciului
vamal pot fi consideraţi numai funcţionarii publici din cadrul organelor vamale, care deţin grade
speciale. Potrivit art.4 al Legii serviciului în organele vamale, gradele speciale ale serviciului
vamal sunt următoarele: a) plutonier al serviciului vamal; b) plutonier major al serviciului vamal;
c) sublocotenent al serviciului vamal; d) locotenent al serviciului vamal; e) locotenent major al
serviciului vamal; f) căpitan al serviciului vamal; g) maior al serviciului vamal; h) locotenent-
colonel al serviciului vamal; i) colonel al serviciului vamal; j) general-maior al serviciului vamal;
k) general-locotenent al serviciului vamal; l) general-colonel al serviciului vamal.
În continuare, menţionăm că colaborator al organelor apărării trebuie considerată
persoana desemnată prin noţiunea „şef (comandant)” în cadrul Regulamentului Serviciului inte-
rior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova (Anexa nr.1 la Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova privind aprobarea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova,
nr.2327 din 03.09.2009) [66]. Luând în consideraţie dispoziţiile din Capitolul IV al acestui Regu-
lament, se poate afirma că sunt colaboratori ai organelor apărării, în sensul dispoziţiei de la
alin.(2) art.123 CP RM: 1) comandantul unităţii militare; 2) locţiitorul comandantului unităţii
militare; 3) ofiţerul pentru problemele juridice al unităţii; 4) şeful serviciului financiar al unităţii
militare, locţiitorul şi specialiştii serviciului financiar; 5) şeful statului major al unităţii militare;
6) comandantul de batalion (divizion); 7) locţiitorul comandantului de batalion (divizion);
8) şeful de stat major al batalionului (divizionului); 9) comandantul de companie (baterie);
10) locţiitorul comandantului de companie (baterie); 11) comandantul de pluton (grup);
12) plutonierul de subunitate; 13) instructorul sanitar al subunităţii; 14) locţiitorul comandantului
de pluton; 15) comandantul de grupă.
În context, facem următoarea precizare: la art.370 CP RM se stabileşte răspunderea pentru
infracţiunea de abuz de putere, exces de putere sau inacţiune la exercitarea puterii; la art.378
CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de atitudine neglijentă faţă de serviciul
militar. Articolul 370 CP RM este o normă specială faţă de art.327 sau 328 CP RM. La rândul
său, art.378 CP RM este o normă specială în raport cu art.329 CP RM. În acelaşi timp, art.324 şi
332 CP RM nu cunosc o astfel de concurenţă dintre norma generală şi norma specială. Deci,
aceste două articole presupun că subiect al infracţiunii poate fi, inclusiv, persoana publică care
este colaborator al organelor apărării. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre art.327, 328 şi 329
93
CP RM: subiect al infracţiunilor date nu poate fi persoana publică care este colaborator al
organelor apărării. În cazul în care o asemenea persoană comite abuz de putere, exces de putere
sau inacţiune la exercitarea puterii ori manifestă atitudine neglijentă faţă de serviciul militar, i se
va aplica răspunderea numai în baza art.370 sau 378 CP RM. Privite ca norme generale, art.327,
328 şi 329 CP RM nu se vor aplica în astfel de cazuri.
Exemplele din practica judiciară demonstrează că această regulă de calificare se respectă:
S.D. a fost condamnat în baza alin.(1) art.370 CP RM. În fapt, la 31.03.2008, fiind militar prin
contract, aflându-se în serviciu în calitate de ofiţer al grupei ofiţerilor de serviciu al Direcţiei
Regionale asigurare Chişinău, acesta a încălcat cerinţele art.26 al Legii Republicii Moldova cu
privire la statutul militarilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.07.2005 [149],
ale art.13, 14, 16, 33, 66 şi 78 ale Regulamentului Serviciului interior al Forţelor Armate,
precum şi ale art.5 din Anexa la Legea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamen-
tului disciplinei militare, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.03.2007 [153], şi a
comis abuz de putere în următoarele împrejurări: la data indicată, aproximativ la ora 23.30,
contrar obligaţiunilor de serviciu, urmărind scopul de a obţine profit, S.D. a permis ilegal
subalternilor săi, sergentului inferior B.A. şi soldaţilor G.A. şi B.E., să părăsească teritoriul
unităţii militare pentru câteva ore în schimbul unei remunerări materiale ilicite. La 01.04.2008,
aproximativ la ora 01.30, B.A., G.A. şi B.E. s-au întors în unitatea militară şi i-au transmis lui
S.D. 300 de lei pentru că acesta le-a permis să părăsească unitatea militară şi pentru că nu a
comunicat despre acest fapt comandamentului [44]; • A.C. a fost condamnat în baza alin.(1)
art.370 CP RM. În fapt, la 14.03.2009, aproximativ la ora 01.00, acesta a încălcat prevederile
art.26 al Legii cu privire la statutul militarilor, ale art.13, 14, 16, 66 şi 78 din Regulamentul
Serviciului interior al Forţelor Armate, precum şi ale art.5 din Anexa la Legea cu privire la
aprobarea Regulamentului disciplinei militare. La concret, aflându-se în dormitorul companiei
unităţii militare 1001, situate în mun. Chişinău, str. Doina 102, A.C. l-a maltratat pe soldatul
G.M., aplicându-i câteva lovituri cu pumnii în cap, în faţă şi sub coastă în partea stângă,
cauzându-i leziuni corporale uşoare [47]; • A.O. a fost condamnat în conformitate cu alin.(2)
art.378 CP RM. În fapt, la 20.03.2011, fiind şef şi persoană cu funcţie de răspundere, aflându-se
în serviciul de gardă în calitate de şef de gardă la paza corpului de gardă al Batalionului 3
Infanterie Independent al Forţelor de Menţinere a Păcii, dislocat în satul Coşniţa, raionul
Dubăsari, acesta a încălcat prevederile art.26 şi 37 ale Legii cu privire la statutul militarilor,
ale art.5-9 din Anexa la Legea cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare, ale
art.112, 193-207 din Anexa nr.2 (Regulamentul Serviciului de garnizoană şi Serviciului de gardă
al Forţelor Armate ale Republicii Moldova) la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
94
privind aprobarea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova, nr.2327
din 03.09.2009, precum şi ale art.116 din Regulamentul Serviciului interior al Forţelor Armate.
Conform acestor prevederi, A.O. era obligat: să verifice ca personalul gărzii să nu dispună, la
momentul intrării în gardă, de aparate telefonice mobile, aparate de fotografiat şi alte dispozi-
tive electronice interzise; să adune garda sa în faţa corpului de gardă, cu frontul spre aceasta şi,
după primirea-predarea serviciului, să dea ordin de amplasare a armelor în rastel; să menţină
în permanenţă o disciplină militară strictă şi o stare moral-psihologică sănătoasă în cadrul
efectivului; să întreprindă măsuri pentru prevenirea cazurilor de deces şi de traumatism în
cadrul efectivului; să stabilească regulile de securitate pe timpul executării diferitelor activităţi
conform programului zilnic, folosirii armamentului în serviciul de gardă şi să aducă aceste
reguli de securitate la cunoştinţa subordonaţilor; să ceară şi să controleze respectarea lor
strictă. În loc de aceasta, A.O. a manifestat o atitudine neglijentă faţă de serviciul militar:
intrând în corpul de gardă şi încălcând grav cerinţele regulamentare, A.O. a permis personalu-
lui gărzii să se deplaseze în fumuar împreună cu armele şi muniţiile repartizate, lăsându-l fără
supraveghere. Profitând de atitudinea neglijentă manifestată de A.O. faţă de obligaţiunile sale
de serviciu, santinela soldat J.I. a cuplat încărcătorul la armă, pentru a se fotografia. Ulterior,
uitând că încărcătorul este cuplat la armă, J.I. a apăsat pe trăgaci, urmând împuşcătura, prin
care a fost omorât soldatul G.C. [223].
În încheierea analizei particularităţilor ce caracterizează colaboratorii organelor apărării,
menţionăm că, pentru a delimita clar sfera de acţiune a normelor generale şi a celor speciale
menţionate mai sus, consemnăm că, aşa cum reiese din Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova privind Doctrina militară a Republicii Moldova, nr.482 din 06.06.1995 [94], Forţele
Armate ale Republicii Moldova se compun din Armata Naţională şi Trupele de carabinieri.
Colaboratorii organelor apărării, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, pot face parte
numai din aceste două componente ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Aşa cum reiese
din Capitolul VIII al Legii Republicii Moldova cu privire la Poliţia de Frontieră, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 28.12.2011 [186], Poliţia de Frontieră (spre deosebire de
Trupele de Grăniceri care au fost reorganizate în Poliţia de Frontieră) nu este o componentă a
Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Astfel, vorbind în termenii de la alin.(2) art.123 CP
RM, susţinem că poliţistul de frontieră este nu un colaborator al organelor apărării, dar, aşa cum
vom vedea mai jos, colaborator al organelor securităţii naţionale.
În concluzie, deoarece poliţistul de frontieră nu are statutul de militar, faptele acestuia cad,
printre altele, sub incidenţa art.327, 328 sau 329 CP RM, şi nu sub incidenţa art.370 sau 378
CP RM.
95
Revenim la caracterizarea persoanelor publice stabilite la alin.(2) art.123 CP RM, şi
anume: colaboratorilor organelor securităţii naţionale.
Potrivit art.1 al Legii Republicii Moldova privind securitatea statului, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 31.10.1995 [116], securitatea statului este parte integrantă a
securităţii naţionale; prin „securitatea statului” se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei
şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-
ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii
informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor
criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte.
Considerăm că în alin.(2) art.123 CP RM sintagma „securitatea naţională” are de fapt
înţelesul expresiei „securitatea statului”. Implicit, aceasta o confirmă prevederea de la art.3 al
Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate: „Serviciul în funcţia de ofiţer de
informaţii este o formă specială a serviciului public prin care se exercită atribuţiile, drepturile şi
obligaţiile Serviciului de Informaţii şi Securitate în domeniul securităţii naţionale (sublinierea ne
aparţine – n.a.)”.
Conform alin.(1) art.13 al Legii Republicii Moldova privind organele securităţii statului,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.10.1995 [117], sistemul organelor securităţii
statului se constituie din: Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul de Protecţie şi Pază de
Stat; Departamentul Poliţiei de Frontieră; Serviciul Vamal.
Considerăm inadecvată includerea în categoria de colaboratori ai organelor securităţii
naţionale a colaboratorului serviciului vamal, odată ce, în alin.(2) art.123 CP RM, acesta este
raportat la una dintre categoriile distincte de persoane publice. Drept urmare, colaboratori ai
organelor securităţii naţionale trebuie consideraţi cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul:
1) Serviciului de Informaţii şi Securitate; 2) Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; 3) Poliţiei de
Frontieră.
Cât priveşte prima din aceste trei ipoteze, la alin.(1), (3) şi (8) art.14 al Legii Republicii
Moldova privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 23.12.1999 [127], personalul Serviciului de Informaţii şi Securi-
tate este format din ofiţeri de informaţii şi securitate şi din salariaţi civili, angajaţi în bază de
contract; activitatea de muncă, condiţiile de odihnă, salarizarea şi normarea muncii salariaţilor
civili sunt reglementate de legislaţia muncii, de legislaţia privind statutul funcţionarului public şi
de alte acte normative, ţinându-se cont de particularităţile prevăzute de numita lege; la încadrarea
în serviciu şi ulterior în fiecare an, ofiţerii de informaţii şi securitate şi funcţionarii publici ai
96
Serviciului de Informaţii şi Securitate sunt obligaţi să depună declaraţie cu privire la venituri şi
proprietate în condiţiile prevăzute de lege.
În afară de aceasta, art.3 şi 4 ale Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate
prevăd: serviciul în funcţia de ofiţer de informaţii este o formă specială a serviciului public prin
care se exercită atribuţiile, drepturile şi obligaţiile Serviciului în domeniul securităţii naţionale;
ofiţerul de informaţii aflat în exerciţiul funcţiei este reprezentantul autorităţii publice şi se află
sub protecţia legilor Republicii Moldova; acţiunea legilor care reglementează statutul funcţiona-
rului public se extinde asupra ofiţerului de informaţii doar în partea nereglementată de prezenta
lege.
În concluzie, atât ofiţerii de informaţii şi securitate (care sunt cu toţii funcţionari publici),
cât şi salariaţii civili, angajaţi în bază de contract (în cazul în care au calitatea de funcţionari
publici) trebuie consideraţi colaboratori ai organelor securităţii naţionale în sensul prevederii de
la alin.(2) art.123 CP RM. Respectiv, salariaţii civili, angajaţi în bază de contract, care nu au
calitatea de funcţionari publici, nu pot fi consideraţi colaboratori ai organelor securităţii naţionale
în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.
În context, este util să reproducem punctul de vedere al lui R.Viorescu: „Ceea ce particu-
larizează în mod fundamental şi incontestabil funcţionarul public de salariat este calitatea recu-
noscută exclusiv celui dintâi de a îndeplini prerogative de putere publică; numai funcţionarul
public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele conferite de însăşi funcţia
publică deţinută, în timp ce salariatul nu dispune de astfel de atribuţii [237, p.76]. Aceeaşi idee o
exprimă B.A. Berchi: „Funcţionarul public nu este un simplu salariat, ci un membru cu drepturi,
dar şi cu responsabilităţi bine determinate de apartenenţa la un corp constituit în mod legal” [8,
p.20].
Mai precizăm că, potrivit art.15 al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securi-
tate, gradele speciale ale ofiţerilor de informaţii şi securitate din Serviciul de Informaţii şi Secu-
ritate sunt: a) pentru efectivul de subofiţeri: plutonier al Serviciului de Informaţii şi Securitate;
plutonier-major al Serviciului de Informaţii şi Securitate; plutonier adjutant al Serviciului de
Informaţii şi Securitate; b) pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare: locotenent al Serviciului
de Informaţii şi Securitate; locotenent-major al Serviciului de Informaţii şi Securitate; căpitan al
Serviciului de Informaţii şi Securitate; c) pentru corpul de ofiţeri cu grade superioare: maior al
Serviciului de Informaţii şi Securitate; locotenent-colonel al Serviciului de Informaţii şi Securi-
tate; colonel al Serviciului de Informaţii şi Securitate; d) pentru corpul de ofiţeri cu grade
supreme: general-maior al Serviciului de Informaţii şi Securitate; general-locotenent al Serviciu-
lui de Informaţii şi Securitate; general-colonel al Serviciului de Informaţii şi Securitate.
97
Fiind deţinători ai acestor grade speciale, ofiţerii de informaţii şi securitate din Serviciul de
Informaţii şi Securitate sunt funcţionari publici cu statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2)
art.123 CP RM. În ce priveşte angajaţii în bază de contract (în cazul în care au calitatea de
funcţionari publici) din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, aceştia sunt angajaţi ai
autorităţilor publice autonome în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
Cât priveşte ipoteza ce se referă la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, Legea Republicii
Moldova cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 13.06.2008 [169], stabileşte: îndeplinirea serviciului în funcţia de colaborator cu
grad special în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat este o formă specială a serviciului
public prin care se exercită drepturile şi obligaţiile Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat în
domeniul securităţii statului (alin.(2) art.1); dacă există un impediment în angajarea sa în
serviciul public, persoana nu poate fi încadrată nici în funcţia de colaborator cu grad special al
Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (alin.(8) art.13); personalul Serviciului de Protecţie şi
Pază de Stat se constituie din colaboratori cu grad special, funcţionari publici şi personal care
desfăşoară activităţi auxiliare (alin.(1) art.19); în exerciţiul funcţiei, colaboratorii cu grad special
ai Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat sunt reprezentanţi ai autorităţii publice şi se află sub
protecţia legilor Republicii Moldova (alin.(4) art.19).
Interpretând sistemic toate aceste prevederi, ajungem la următoarele concluzii: 1) colabora-
torul cu grad special din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat este o persoană publică în
sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM; 2) sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de
la alin.(2) art.123 CP RM şi funcţionarii publici din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de
Stat, care nu au statutul de colaboratori cu grad special; 3) cei care fac parte din personalul, care
desfăşoară, în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, activităţi auxiliare nu pot fi consi-
deraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
Precizăm că, potrivit alin.(1) art.16 al Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de
Stat, gradele speciale pentru colaboratorii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat sunt: a) pentru
subofiţeri: plutonier al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; plutonier-major al Serviciului de
Protecţie şi Pază de Stat; plutonier-adjutant al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; b) pentru
ofiţerii cu grade medii: locotenent al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; locotenent-major al
Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; căpitan al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
c) pentru ofiţerii cu grade superioare: maior al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
locotenent-colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; colonel al Serviciului de Protecţie
şi Pază de Stat; d) pentru ofiţerii cu grade supreme: general-maior al Serviciului de Protecţie şi
Pază de Stat.
98
Fiind deţinători ai acestor grade speciale, colaboratorii Serviciului de Protecţie şi Pază de
Stat sunt funcţionari publici cu statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
În ce priveşte funcţionarii publici din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, care nu au
statutul de colaboratori cu grad special, aceştia sunt angajaţi ai altor persoane juridice de drept
public în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
În legătură cu ipoteza care priveşte Poliţia de Frontieră, este necesar a menţiona că, în
acord cu alin.(1) art.14 al Legii cu privire la Poliţia de Frontieră, personalul Poliţiei de Frontieră
se constituie din: poliţişti de frontieră; funcţionari publici; salariaţi civili; personal de deservire
tehnică. Cât priveşte funcţionarii publici din cadrul Poliţiei de Frontieră, aceştia, fără îndoială,
sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Cu siguranţă, cei din
personalul de deservire tehnică, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei de Frontieră, nu
sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Referitor la salariaţii
civili, făcând interpretarea prin analogie a normelor Legii privind statutul ofiţerului de informaţii
şi securitate, conchidem că aceştia pot fi persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2)
art.123 CP RM numai atunci când au statutul de funcţionari publici. Făcând interpretarea prin
analogie a normelor aceleiaşi legi, ajungem la concluzia că poliţiştii de frontieră care deţin grade
speciale sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.
În conformitate cu alin.(2) art.23 al Legii cu privire la Poliţia de Frontieră, în Poliţia de
Frontieră se stabilesc următoarele grade speciale: a) pentru corpul de subofiţeri: sergent-inferior;
sergent; sergent-major; plutonier; plutonier-major; plutonier-adjutant; b) pentru corpul de ofiţeri:
locotenent; locotenent-major; căpitan; maior; locotenent-colonel; colonel; general-maior.
Fiind deţinători ai acestor grade speciale, poliţiştii de frontieră sunt funcţionari publici cu
statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În ce priveşte funcţionarii publici
şi salariaţii civili (atunci când aceştia au statutul de funcţionari publici) din cadrul Poliţiei de
Frontieră, aceştia sunt angajaţi ai altor persoane juridice de drept public în sensul dispoziţiei de
la alin.(2) art.123 CP RM.
În alt context, ne vom referi la colaboratorii organelor de ordine publică.
Conform alin.1 art.18 al Legii Republicii Moldova cu privire la poliţie, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.1990 [100], personalul poliţiei este compus din colabo-
ratori ai poliţiei, funcţionari publici şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare.
Cât priveşte funcţionarii publici din cadrul poliţiei, aceştia sunt persoane publice în sensul
prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Cei din personalul contractual, care desfăşoară activităţi
auxiliare în cadrul poliţiei, nu sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123
CP RM. Referitor la colaboratorii poliţiei, făcând interpretarea prin analogie a normelor Legii
99
privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, conchidem că cei dintre aceştia care deţin
grade speciale sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Totuşi,
considerăm că este corect să afirmăm că colaboratorii poliţiei sunt nu funcţionari publici, dar
persoane care se asimilează unui funcţionar public.
Aşa cum rezultă din Hotărârea Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu privire la
serviciul în organele afacerilor interne, nr.334 din 08.07.1991 [75], gradele speciale, ce se pot
acorda persoanelor din efectivul de trupă şi corpul de comandă din cadrul poliţiei, sunt: pentru
efectivul de trupă: poliţist; pentru efectivul de comandă inferior: pentru gradaţi: caporal de poli-
ţie; sergent de poliţie; sergent-major de poliţie; pentru subofiţeri: plutonier de poliţie; plutonier-
major de poliţie; plutonier-adjuntant de poliţie; pentru corpul de comandă mediu: sublocotenent
de poliţie; locotenent de poliţie; locotenent-major de poliţie; căpitan de poliţie; pentru corpul de
comandă superior: maior de poliţie; locotenent-colonel de poliţie; colonel de poliţie; pentru
corpul de comandă suprem: general-maior de poliţie; general-locotenent de poliţie; general-
colonel de poliţie.
Este cazul de menţionat că alin.(2) art.32 din proiectul Legii cu privire la activitatea poliţiei
şi statutul poliţistului [191] stabileşte expres: „Gradele speciale sunt echivalate cu gradele de
calificare ale funcţionarilor publici”. Aceasta confirmă ceea ce am menţionat mai sus: este corect
să afirmăm că colaboratorii poliţiei sunt nu funcţionari publici, dar persoane care se asimilează
unui funcţionar public.
Fiind deţinători ai gradelor speciale, colaboratorii poliţiei sunt funcţionari publici cu statut
special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În ce priveşte funcţionarii publici din
cadrul poliţiei, aceştia sunt angajaţi ai altor persoane juridice de drept public în sensul dispoziţiei
de la alin.(2) art.123 CP RM.
Însă, colaboratori ai organelor de ordine publică, în sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt nu
doar cei care activează în cadrul poliţiei. Or, în corespundere cu alin.1 art.1 al Legii Republicii
Moldova cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.12.1991 [101], trupele de carabinieri (trupele
interne) sunt destinate să asigure, împreună cu poliţia sau independent, ordinea publică, apărarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutului proprietarului, prevenirea faptelor
de încălcare a legii.
Potrivit art.16 al respectivului act legislativ, trupele de carabinieri se alcătuiesc din militari
şi salariaţi civili. Militarii trupelor de carabinieri au grade militare.
În ce priveşte salariaţii civili din cadrul trupelor de carabinieri, aceştia pot fi persoane
publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM numai atunci când au statutul de
100
funcţionar public. Militarii trupelor de carabinieri care deţin grade militare sunt persoane publice
în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Totuşi, considerăm că este corect să afirmăm
că militarii trupelor de carabinieri sunt nu funcţionari publici, dar persoane care se asimilează
unui funcţionar public.
După cum reiese din Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la gradele
speciale pentru efectivul de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne, nr.637 din
10.07.1991 [93], gradele militare, care se pot acorda persoanelor din efectivul de trupă şi corpul
de comandă din cadrul trupelor de carabinieri, sunt: pentru efectivul de trupă: soldat al serviciu-
lui intern; pentru efectivul de comandă inferior: pentru gradaţi: caporal al serviciului intern;
sergent al serviciului intern; sergent-major al serviciului intern; pentru subofiţeri: plutonier al
serviciului intern; plutonier-major al serviciului intern; plutonier-adjutant al serviciului intern;
pentru corpul de comandă mediu: sublocotenent al serviciului intern; locotenent al serviciului
intern; locotenent-major al serviciului intern; căpitan al serviciului intern; pentru corpul de
comandă superior: maior al serviciului intern; locotenent-colonel al serviciului intern; colonel al
serviciului intern; pentru corpul de comandă suprem: general-maior al serviciului intern; general-
locotenent al serviciului intern; general-colonel al serviciului intern.
Fiind deţinători ai gradelor militare, militarii trupelor de carabinieri sunt funcţionari publici
cu statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În ce priveşte salariaţii civili
din cadrul trupelor de carabinieri (atunci când aceştia au statutul de funcţionar public), ei sunt
angajaţi ai altor persoane juridice de drept public în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM.
În continuare, ne vom referi la alte persoane care deţin grade speciale sau militare.
Din analiza legislaţiei deducem că alte persoane care deţin grade speciale sau militare
(altele decât colaboratorii serviciului diplomatic, colaboratorii serviciului vamal, colaboratorii
organelor apărării, colaboratorii organelor securităţii naţionale şi colaboratorii organelor de
ordine publică) sunt persoanele publice care activează în cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi
Situaţiilor Excepţionale, al sistemului penitenciar, al Centrului Naţional Anticorupţie.
Conform art.20 al Legii Republicii Moldova privind Serviciul Protecţiei Civile şi Situa-
ţiilor Excepţionale, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 05.04.2007 [155], pentru
colaboratorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale se stabilesc următoarele
grade speciale: a) efectivul de trupă: ostaş al serviciului de salvare; sergent inferior al serviciului
de salvare; sergent al serviciului de salvare; sergent-major al serviciului de salvare; plutonier al
serviciului de salvare; plutonier-major al serviciului de salvare; plutonier-adjutant al serviciului
de salvare; b) corpul de comandă inferior: sublocotenent al serviciului de salvare; locotenent al
101
serviciului de salvare; locotenent-major al serviciului de salvare; căpitan al serviciului de
salvare; c) corpul de comandă superior: maior al serviciului de salvare; locotenent-colonel al
serviciului de salvare; colonel al serviciului de salvare; c) corpul de comandă suprem: general-
maior al serviciului de salvare.
În conformitate cu art.17 al Legii Republicii Moldova cu privire la sistemul penitenciar,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 17.12.1996 [120], în sistemul penitenciar se
stabilesc următoarele grade speciale: a) pentru efectivul de trupă: ostaş de justiţie; b) pentru
efectivul de comandă inferior: pentru gradaţi: sergent-inferior de justiţie; sergent de justiţie;
sergent-major de justiţie; plutonier de justiţie; pentru subofiţeri: plutonier-major de justiţie;
plutonier-adjutant de justiţie; c) pentru corpul de comandă mediu: sublocotenent de justiţie; loco-
tenent de justiţie; locotenent-major de justiţie; căpitan de justiţie; d) pentru corpul de comandă
superior: maior de justiţie; locotenent-colonel de justiţie; colonel de justiţie; e) pentru corpul de
comandă suprem: general-maior de justiţie.
Potrivit art.15 al Legii cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie, colaboratorii Centrului
Naţional Anticorupţie sunt ofiţeri şi subofiţeri. Lor li se conferă următoarele grade speciale:
a) plutonier; b) plutonier-major; c) locotenent; d) locotenent-major; e) căpitan; f) maior;
g) locotenent-colonel; h) colonel; i) general-maior; j) general-locotenent; k) general-colonel.
În cazul colaboratorilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, al persona-
lului din sistemul penitenciar şi al colaboratorilor Centrului Naţional Anticorupţie, considerăm
că este corect să afirmăm că deţinătorii de grade speciale sunt persoane care se asimilează
funcţionarilor publici.
Accentuăm că persoanele care deţin grade militare sau speciale, reprezentând funcţionarii
publici cu statut special în sensul alin.(2) art.123 CP RM, nu trebuie confundate cu persoanele
care deţin grade de calificare (clasificare). Persoanele care deţin grade de calificare (clasificare)
pot fi persoane publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM, însă nu sunt funcţionari publici cu statut
special. Astfel de persoane se raportează la alte categorii de funcţionari publici (altele decât
funcţionari publici cu statut special).
Mai sus am examinat prima dintre categoriile de persoane publice specificate la alin.(2)
art.123 CP RM, categorie desemnată prin formularea „funcţionarul public, inclusiv funcţionarul
public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor
apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau mili-
tare)”. În continuare, vom analiza următoarea din aceste categorii, desemnată prin formularea
„angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau
municipale, al altor persoane juridice de drept public”.
102
Astfel, cât priveşte angajaţii autorităţilor publice autonome, amintim că, potrivit Anexei
nr.1 la Hotărârea Guvernului privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din
26.12.2011, autorităţile publice autonome sunt: 1) Curtea de Conturi; 2) Centrul pentru Dreptu-
rile Omului; 3) Comisia Electorală Centrală; 4) Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu
Caracter Personal; 5) Consiliul Coordonator al Audiovizualului; 6) Agenţia Naţională pentru
Protecţia Concurenţei; 7) Serviciul de Informaţii şi Securitate; 8) Comisia Naţională de Integri-
tate.
În conformitate cu alin.(1) şi (2) art.23 al Legii privind Curtea de Conturi, Curtea de
Conturi îşi desfăşoară activitatea prin personalul cu atribuţii de audit public, personalul de spe-
cialitate şi personalul tehnic; personalul cu atribuţii de audit public şi personalul de specialitate
cad sub incidenţa Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
Concluzia este următoarea: cei ce fac parte din personalul cu atribuţii de audit public şi din
personalul de specialitate din cadrul Curţii de Conturi sunt angajaţi ai autorităţilor publice
autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt
persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din
personalul tehnic al Curţii de Conturi.
Conform alin.(2) art.35 al Legii cu privire la avocaţii parlamentari, personalul Centrului
pentru Drepturile Omului este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii cu
privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal contractual, care
desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.
Astfel, conchidem: funcţionarii publici din cadrul Centrului pentru Drepturile Omului sunt
angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la
alin.(2) art.123 CP RM. Nu au calitatea de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2)
art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Centrului pentru Drepturile Omului,
care desfăşoară activităţi auxiliare.
În corespundere cu alin.(1) art.23 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală este
asistată de un aparat. Personalul aparatului este compus din funcţionari publici, supuşi regle-
mentărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal
contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.
Concluzia care se impune este: funcţionarii publici din cadrul aparatului Comisiei Electo-
rale Centrale sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul
dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la
alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al aparatului Comisiei
Electorale Centrale, care desfăşoară activităţi auxiliare.
103
În corespundere cu pct.7 din Anexa nr.1 la Legea Republicii Moldova cu privire la apro-
barea Regulamentului Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, structurii,
personalului-limită şi a modului de finanţare a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu
Caracter Personal, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 10.07.2008 [172], personalul
Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal este compus din funcţionari
publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,
şi din personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei
muncii.
Concluzia este: funcţionarii publici din cadrul Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor
cu Caracter Personal sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice
în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei
de la alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Centrului Naţional
pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, care desfăşoară activităţi auxiliare.
Potrivit art.461 din Codul audiovizualului, personalul Consiliului Coordonator al Audiovi-
zualului este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia
publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal contractual, care desfăşoară activităţi
auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.
Astfel, conchidem: funcţionarii publici din cadrul Consiliului Coordonator al Audiovizua-
lului sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispo-
ziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu au calitatea de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la
alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Consiliului Coordonator al
Audiovizualului, care desfăşoară activităţi auxiliare.
Cât priveşte Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, nici în Regulamentul Agen-
ţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (Anexa la Legea cu privire la protecţia concurenţei),
nici într-un alt act normativ, nu se stabileşte compoziţia personalului Agenţiei Naţională pentru
Protecţia Concurenţei. Doar pe cale indirectă, interpretând prevederile Hotărârii Guvernului cu
privire la limitele numărului de unităţi de personal şi ale cheltuielilor de personal în autorităţile
(instituţiile) publice finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetele autorităţilor administrativ-
teritoriale pe anul 2012, nr.352 din 29.05.2012 [92], ne putem da seama că personalul Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Concurenţei este compus din funcţionari publici, supuşi reglementă-
rilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal
contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.
Astfel, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei sunt
angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la
104
alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Concurenţei, care desfăşoară activităţi auxiliare.
La alin.(1) art.14 al Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii
Moldova se prevede că personalul Serviciului de Informaţii şi Securitate este format din ofiţeri
de informaţii şi securitate şi din salariaţi civili, angajaţi în bază de contract.
Aşa cum am menţionat mai sus, ofiţerii de informaţii şi securitate din Serviciul de
Informaţii şi Securitate, care deţin unele grade speciale, sunt funcţionari publici cu statut special
în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, deci sunt persoane publice în sensul acestei
dispoziţii. În ce priveşte angajaţii în bază de contract (în cazul în care au calitatea de funcţionari
publici) din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, aceştia sunt angajaţi ai autorităţilor
publice autonome în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, deci sunt persoane publice
în sensul acestei dispoziţii. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM, acei angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate care desfăşoară activităţi auxiliare,
precum şi acei angajaţi în bază de contract din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate care
nu au calitatea de funcţionari publici.
În corespundere cu pct.33 din Anexa nr.1 la Legea cu privire la Comisia Naţională de
Integritate, aparatul Comisiei Naţionale de Integritate este compus din funcţionari publici şi din
personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare.
Concluzia care se impune este că funcţionarii publici din cadrul aparatului Comisiei Naţio-
nale de Integritate sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în
sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de
la alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al aparatului Comisiei
Naţionale de Integritate, care desfăşoară activităţi auxiliare.
În cele ce urmează ne vom referi la angajaţii autorităţilor publice de reglementare.
Sunt autorităţi publice de reglementare: Agenţia Naţională pentru Reglementare în Ener-
getică; Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei; Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice.
Concluzia că tocmai acestea sunt autorităţile publice de reglementare reiese – explicit sau
implicit – din dispoziţiile de la: pct.1 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la
aprobarea Regulamentului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, nr.1511 din
31.12.2008 [87]; pct.3 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regula-
mentului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei, nr.905 din 28.07.2008 [85]; pct.1 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului privind
105
aprobarea Regulamentului, structurii organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei Naţionale
de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, nr.328 din 23.03.2007 [83].
Nici în textul celor trei acte normative nominalizate mai sus, nici într-un alt act normativ
nu se stabileşte explicit compoziţia personalului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în
Energetică, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei şi al Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice.
Doar în rezultatul interpretării prevederilor acestor acte normative putem conchide că
funcţionarii publici din cadrul celor trei autorităţi publice de reglementare sunt angajaţi ai auto-
rităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM. Nu sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM cei ce fac
parte din personalul contractual al celor trei autorităţi publice de reglementare, care desfăşoară
activităţi auxiliare.
În continuare, analiza noastră priveşte angajaţii întreprinderilor de stat sau municipale.
De exemplu, s-a considerat că subiectul infracţiunii este un angajat al unei întreprinderi de
stat în următoarea speţă: I.S. a fost condamnat în baza alin.(1) art.328 CP RM. În fapt, la
18.03.2012, aflânduse la serviciu în calitate de însoţitor al trenului de pasageri de pe ruta
„Moscova-Chişinău”, fiind persoană publică, căreia întro întreprindere de stat iau fost acor-
date anumite drepturi şi obligaţii în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, depăşinduşi în
mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, şi anume: de art.9 din Codul
muncii (care prevede că salariatul este obligat săşi îndeplinească conştiincios obligaţiile de
muncă şi să respecte regulamentul intern al unităţii), în timpul deservirii îmbarcării pasagerilor
la Gara Kievski, or.Moscova (Federaţia Rusă), contrar prevederilor pct.3.17 al Instrucţiunii
însoţitorului vagonului de pasageri nr.0187, aprobate prin Ordinul directorului general al
Întreprinderii de Stat „CFM” la 20.12.2005, I.S. a permis îmbarcarea în vagonul deservit a
pasagerilor C.P. şi M.I., care nu aveau bilete de călătorie, pentru a-i transporta până la staţia
Bereşti, raionul Ungheni (Republica Moldova) [227].
Deşi nu există reglementări exprese, considerăm că nu sunt persoane publice, în sensul
dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, cei care desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul întrep-
rinderilor de stat sau municipale. Ceilalţi angajaţi ai întreprinderilor de stat sau municipale
trebuie consideraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, oricare ar
fi nivelul lor ierarhic. În viziunea noastră, este corect a se afirma că aceştia sunt persoane care se
asimilează funcţionarilor publici.
În aceste condiţii, considerăm inutilă incriminarea în continuare a faptei prevăzute la
art.256 CP RM, faptă presupunând primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o
106
întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau
pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii
sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu
ale acestui salariat. Or, noţiunea „persoană publică” (şi, implicit, noţiunea „angajatul întreprin-
derilor de stat sau municipale”) din alin.(2) art.123 CP RM, alături de noţiunea „persoană care
lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală”, utilizată în
art.333 CP RM, au împreună o acoperire atât de largă, încât practic lasă fără conţinut noţiunea
„salariatul dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie” folosită în art.256 CP RM. În această
ipoteză, nu ar fi logic să considerăm că noţiunea „salariatul dintr-o întreprindere, instituţie sau
organizaţie”, folosită în art.256 CP RM, ar putea să se refere la cei care desfăşoară activităţi
auxiliare în cadrul întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor.
În continuare, ne vom pronunţa asupra caracteristicilor angajaţilor altor persoane juridice
de drept public.
Conform alin.(1) şi (2) art.58 „Persoanele juridice de drept public” din Codul civil, statul şi
unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu
celelalte subiecte de drept. Atribuţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se exercită
în asemenea raporturi de organele acestora, în conformitate cu competenţa lor. Organele împu-
ternicite să exercite o parte din funcţiile (atribuţiile) Guvernului posedă personalitate juridică
doar dacă aceasta decurge din prevederile legii sau, în cazurile expres prevăzute de lege, din
actele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
Recurgând la regula excluderii, considerăm că, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123
CP RM, alte persoane juridice de drept public sunt altele decât: autorităţile publice autonome sau
de reglementare; întreprinderile de stat sau municipale. Astfel, în sensul dispoziţiei de la alin.(2)
art.123 CP RM, alte persoane juridice de drept public sunt: 1) instituţiile publice; 2) autorităţile
publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului privind punerea în aplicare a unor acte
legislative, nr.1001 din 26.12.2011, precum şi cele care nu sunt enumerate în acest act normativ
(de exemplu, Agenţia Medicamentului, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
etc.), cu excepţia autorităţilor publice autonome sau de reglementare.
Considerăm că nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,
cei care desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul altor persoane juridice de drept public, menţio-
nate mai sus. Ceilalţi angajaţi ai altor persoane juridice de drept public, menţionate mai sus,
trebuie consideraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Aceştia
pot fi fie funcţionari publici, fie persoane care se asimilează funcţionarilor publici.
107
O altă categorie de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,
este cea a angajaţilor din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
În Legea Republicii Moldova cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor
cu funcţii de demnitate publică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.05.2010
[178], nu găsim o prevedere care să stabilească explicit statutul personalului din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică. Totuşi, interpretând sistemic prevederile acestei legi,
precum şi ale Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, ajungem la
concluzia că nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, cei care
desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul cabinetului persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
Ceilalţi angajaţi din cadrul cabinetului persoanelor cu funcţii de demnitate publică trebuie consi-
deraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.
Ultima categorie de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,
este cea a persoanelor autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii
publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.
În legislaţia extrapenală găsim anumite indicii cu privire la această categorie de persoane
publice. Astfel, amintim că art.2 al Legii contenciosului administrativ stabileşte, printre altele:
funcţionar public este persoana numită sau aleasă într-o funcţie de decizie sau de execuţie din
structura unei autorităţi publice, precum şi altă persoană de drept privat asimilată autorităţilor
publice în sensul prezentei legi; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, per-
soanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public,
fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv persoanele care
prestează servicii notariale; serviciu public este activitatea de interes public organizată sau auto-
rizată de o autoritate a administraţiei publice; interes public este interesul apărat prin normele
care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice şi a altor persoane de drept
public.
O idee similară reiese din dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.32 din Codul de procedură
civilă, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003 [24]: judecătoriile, ca instanţe
de contencios administrativ, examinează litigiile cu privire la refuzul organelor notariale de a
îndeplini anumite acte notariale.
De asemenea, la art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare se menţionează:
persoană care exercită funcţii publice – persoana fizică care exercită atribuţiile puterii publice
(executive, legislative ori judecătoreşti) sau persoana juridică ce prestează servicii de utilitate
publică, sau persoana fizică care administrează persoana juridică ce prestează servicii de utilitate
publică ori subdiviziuni ale acesteia.
108
Mai menţionăm că, porivit art.4 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei,
persoane cu statut public erau considerate, printre altele: persoanele care prestează un serviciu
public; notarii, auditorii, avocaţii şi reprezentanţii în instanţele judecătoreşti (erau considerate
până la amendamentele operate la 02.12.2011).
În accepţiunea alin.(2) art.123 CP RM, atunci când ne referim la persoanele autorizate sau
învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de
interes public, avem în vedere două clase ale acestor persoane: 1) persoanele autorizate sau
învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice; 2) persoanele autorizate sau
învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public.
Persoanele autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două condiţii: 1) să fie autorizate sau învestite de
stat să-şi desfăşoare activitatea; 2) activitatea pe care o desfăşoară să se exprime în prestarea de
servicii publice în numele statului.
Aşa cum se desprinde cu claritate din art.2 al Legii contenciosului administrativ, persoane
autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sunt acele persoane
care prestează servicii notariale. Nu există alte persoane care să fie autorizate sau învestite de stat
să presteze în numele acestuia servicii publice.
În acord cu Legea Republicii Moldova cu privire la notariat, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 08.11.2002 [143], notariatul este o instituţie publică de drept abilitată să
asigure, în condiţiile legii, ocrotirea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor şi statului
prin îndeplinirea de acte notariale în numele Republicii Moldova (alin.(1) art.2); activitatea
notarială se realizează de notari şi de alte persoane, abilitate prin lege, prin acte notariale şi
consultaţii notariale (alin.(4) art.2); notarul este persoana autorizată de stat să presteze în numele
acestuia servicii publice prin desfăşurarea activităţii notariale în baza licenţei eliberate de
Ministerul Justiţiei, în condiţiile respectivei legi (alin.(1) art.8); activitatea notarială a oficiilor
consulare şi a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova se desfăşoară în conformitate cu
legislaţia Republicii Moldova şi cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este
parte, ţinându-se cont de uzanţele internaţionale (alin.(1) art.36); persoanele cu funcţie de răs-
pundere abilitate ale autorităţilor administraţiei publice locale şi registratorii de stat ai Camerei
Înregistrării de Stat îndeplinesc anumite acte notariale (art.37 şi 371).
Menţionăm că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011, subiect al
infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, notarul. Operarea amen-
damentelor în cauză a avut ca efect, printre altele, excluderea alineatului (2) din art.335 CP RM.
În acest fel, a fost eliminată contradicţia semnalată la momentul respectiv de I.Ţurcan [234,
109
p.138-141], constând în aceea că, potrivit alin.(2) art.335 CP RM, notarul era considerat persoa-
nă care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală; totodată,
conform legislaţiei extrapenale, acesta era considerat persoană cu funcţie de răspundere.
În contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii penale, nu mai există nicio
îndoială că notarul (ca şi celelalte persoane care prestează servicii notariale) sunt persoane
publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM. De aceea, persoanele care prestează servicii notariale
trebuie considerate subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu
subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
Implicit, aceeaşi concluzie rezultă din următoarea speţă: P.T. a fost achitat de sub învi-
nuirea de săvârşire a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM, din motiv că fapta lui nu
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. În fapt, acesta a fost pus sub învinuire pentru
aceea că, activând în calitate de notar privat, la 08.09.2008, aflându-se în biroul său de serviciu,
la cerinţa lui V.N., a perfectat şi a autentificat, încălcând prevederile Legii cu privire la notariat,
procura din numele fiicei lui V.N., A.N, pe numele acesteia, procură care, în conformitate cu
alin.(2) art.3 al Legii cu privire la notariat, este un document de autoritate publică. P.T. a
perfectat această procură în lipsa solicitantului A.N. şi fără să verifice prezenţa lui fizică şi
actele de identitate ale acestuia. Ulterior, V.N. a prezentat respectiva procură la Primăria
satului Vărzăreşti, raionul Nisporeni, pentru a gestiona chestiunile legate de construcţia casei
situate în acelaşi sat. La 12.02.2009, P.T. i-a perfectat lui V.N. o altă procură din numele fiicei
acestuia, A.N., în lipsa acesteia, neverificând prezenţa fizică şi actele de identitate ale lui A.N.
Această procură privind gestionarea lotului de pământ a fost prezentată de V.N. la Primăria
satului Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Prin perfectarea ilegală a celor două procuri, notarul P.T.
a cauzat statului daune în proporţii considerabile. Ulterior, după mai multe episoade de
judecare a cauzei, procurorul a declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea deciziei
Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, decizie prin care sentinţa de achitare a fost menţi-
nută fără modificări. Recurentul a invocat faptul că, prin Legea privind modificarea şi comple-
tarea unor acte legislative din 02.12.2011, din art.335 CP RM a fost exclus alineatul (2);
totodată, prin prisma alin.(2) art.123 CP RM, P.T. trebuie să poarte răspundere ca persoană
autorizată şi învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice. La concret,
recurentul a invocat că P.T. trebuie să răspundă în baza art.327 CP RM, notarii fiind persoane
publice. Însă, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a recunoscut inadmisibilitatea recur-
sului ordinar. Printre altele, s-a considerat că, aparent, semne constitutive ale infracţiunii
prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM se conţin şi în alte articole din Codul penal (de exemplu, în
art.327 CP RM). Totuşi, acţiunile inculpatului P.T. nu pot fi reîncadrate juridic în baza altor
110
norme penale, deoarece, potrivit prevederilor alin.(1) art.10 CP RM, legea penală care înlătură
caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia
persoanei ce a comis infracţiunea, are efect retroactiv (adică, se extinde asupra persoanelor
care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra
persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale).
Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a consemnat că, în situaţia în care subiectul
infracţiunii este un subiect special, iar în privinţa acestuia norma incriminatoare este abrogată,
el nu mai poate fi tras la răspundere penală [55].
În altă ordine de idei, menţionăm că persoanele autorizate sau învestite de stat să îndepli-
nească activităţi de interes public sunt mai multe la număr (în comparaţie cu numărul de per-
soane autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice).
Persoanele autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două condiţii: 1) să fie autorizate sau învestite de
stat să-şi desfăşoare activităţile; 2) activităţile pe care le desfăşoară să fie activităţi de interes
public.
În acest sens, are dreptate V.Paşca când afirmă: „Privatizarea unor servicii într-o economie
liberă poate îmbrăca şi forma exercitării de către particulari a unor profesii. Atunci când această
profesie necesită o abilitare specială (autorizare, licenţiere etc.) din partea unei autorităţi publice
care are şi abilitarea de exercitare a controlului asupra modului în care îşi desfăşoară persoana
fizică autorizată activitatea, se cheamă că acea persoană exercită un serviciu de interes public”
[208, p.570]. De asemenea, împărtăşim punctul de vedere al lui Gh.Moroianu: reglementarea
expresă a unei profesii este impusă îndeosebi de nevoia de a se satisface un interes, public sau
particular, pe care statul îl încredinţează spre îndeplinire liberilor profesionişti, când are
premisele realizării lui, dar numai în condiţiile actului de reglementare a profesiei. În activitatea
profesioniştilor liberi există o îmbinare a interesului public cu cel privat. Chiar dacă pentru
anumite profesii interesul public este estompat, în realitate, în cazul tuturor profesiilor libere,
statul este interesat ca în domeniile pe care le-a încredinţat acestor profesionişti să se desfăşoare
o activitate normală, eficientă şi responsabilă, în interesul social general [199, p.79, 508]. O
poziţie similară este susţinută de C.Duvac [70, p.94-123].
Autorizarea sau învestirea de stat în vederea desfăşurării unor activităţi de interes public se
face, în primul rând, prin Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a acti-
vităţii de întreprinzător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001 [137]. Această
lege este orientată spre asigurarea controlului din partea statului asupra respectării cerinţelor şi
condiţiilor impuse pentru desfăşurarea genurilor respective de activitate. Printre principiile de
111
bază ale licenţierii, fixate în art.3 al legii sus-menţionate, se numără: confirmarea de către solici-
tantul de licenţă a abilităţilor sale de a desfăşura pe răspunderea sa un anumit gen de activitate;
protecţia drepturilor, intereselor legale şi a sănătăţii cetăţenilor, protecţia mediului ambiant şi asi-
gurarea securităţii statului. Anume aceasta confirmă că, prin Legea privind reglementarea prin
licenţiere a activităţii de întreprinzător, se autorizează desfăşurarea unor activităţi de interes
public.
Din textul acestei legi reiese că printre genurile de activitate desfăşurate de persoane fizice,
supuse licenţierii, se numără: activitatea de audit; activitatea de evaluare a bunurilor imobile şi
(sau) de efectuare a expertizei mărfurilor; activitatea legată de metale preţioase şi pietre
preţioase; activitatea farmaceutică veterinară şi (sau) asistenţa veterinară (cu excepţia activităţii
desfăşurate de serviciul veterinar de stat); activitatea particulară de detectiv sau de pază; activi-
tatea de administrator al insolvabilităţii; activitatea farmaceutică etc.
De exemplu, printre aceste persoane se numără auditorii. Într-adevăr, în conformitate cu
alin.(2) art.27 al Legii Republicii Moldova privind activitatea de audit, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 16.03.2007 [154], reglementarea de stat a activităţii de audit se efectuează
de către Ministerul Finanţelor şi Camera de Licenţiere.
Este necesar să amintim că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,
subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, auditorul.
În contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii penale, nu mai există nici un dubiu
că auditorul este o persoană publică în sensul alin.(2) art.123 CP RM. Deci, auditorul trebuie
considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al
infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
Însă, autorizarea sau învestirea de stat în vederea desfăşurării unor activităţi de interes
public se poate face nu numai în baza Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător.
Astfel, de exemplu, conform alin.(2) art.22 al Legii Republicii Moldova cu privire la avo-
catură, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2002 [142], licenţa pentru exerci-
tarea profesiei de avocat se eliberează de către Ministerul Justiţiei.
Este cazul să consemnăm că, până la intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru
modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 18.12.2008 [175], subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP
RM era considerat, inclusiv, avocatul. În contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul
legii penale, nu mai există nicio îndoială că avocatul este o persoană publică în sensul alin.(2)
art.123 CP RM. De aceea, avocatul trebuie considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la
112
art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
Deci, nu mai corespunde legii penale în vigoare opinia aparţinând lui I.Ţurcan, conform căreia
avocatul este o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organi-
zaţie nestatală [234, p.138-141]. O asemenea opinie a fost valabilă până la intrarea în vigoare a
amendamentelor din 02.12.2011.
O altă persoană, autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public,
este executorul judecătoresc. Potrivit Legii Republicii Moldova privind executorii judecătoreşti,
executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competenţa de a îndeplini activi-
tăţi de interes public prevăzute de prezenta lege şi de alte legi. În exercitarea atribuţiilor de
serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat (alin.(1) art.2); licenţa pentru
activitatea de executor judecătoresc se eliberează de ministrul justiţiei (alin.(1) art.12).
Expertul judiciar este o altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească acti-
vităţi de interes public. În acest sens, conform Legii Republicii Moldova cu privire la expertiza
judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 23.06.2000 [131], poate fi expert judiciar, inclusiv, persoana care este atestată în
calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu şi care a fost atestată, în modul stabilit, ca
expert particular şi este inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi (lit.d) şi g)
alin.(1) art.8); comisiile de atestare se instituie de către instituţiile de expertiză judiciară
specificate la alin.(1) art.12 al legii sus-numite şi activează în baza regulamentului unic aprobat
de acestea şi a propriilor regulamente (alin.(1) art.37).
Alte persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public
sunt interpreţii şi traducătorii antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul
Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,
avocaţi sau de executorii judecătoreşti. Astfel, în conformitate cu art.9 al Legii Republicii Moldova
privind autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor antrenaţi de Consiliul Superior al
Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală,
instanţele judecătoreşti, de notari, avocaţi şi de executorii judecătoreşti, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 11.12.2008 [174], activitatea de interpret şi traducător se desfăşoară de
către persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul Justiţiei în condiţiile legii sus-
menţionate.
Mediatorul este o altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de
interes public. În acest plan, conform Legii Republicii Moldova cu privire la mediere, adoptate
de Parlamentul Republicii Moldova la 14.06.2007 [159], persoana care doreşte să desfăşoare în
mod profesionist activitate de mediator are obligaţia de a fi atestată de către Consiliul de mediere
113
(alin.(1) art.13); persoana care a dobândit calitatea de mediator în străinătate şi care doreşte să
desfăşoare activitate profesionistă de mediator în Republica Moldova este supusă procedurii
atestării (alin.(2) art.13); statutul de mediator se confirmă prin atestatul pentru exercitarea
profesiei de mediator, eliberat în baza ordinului ministrului justiţiei (alin.(4) art.15).
O altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public
poate fi medicul, privit ca liber-profesionist. În context, menţionăm că, în corespundere cu art.11
al Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 27.10.2005 [150], profesiunea de medic poate fi exercitată, inclusiv, independent,
sub formă de liberă practică (alin.(1) art.11); pentru menţinerea calificării şi ridicarea nivelului
de pregătire şi de responsabilitate profesională, medicii sunt supuşi atestării cu o periodicitate de
cel puţin 5 ani, în vederea stabilirii gradului de calificare (alin.(1) art.12). Conform Legii
Republicii Moldova privind ocrotirea sănătăţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
28.03.1995 [109], modul de autorizare a exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceu-
tice este stabilit de Ministerul Sănătăţii (alin.(1) art.9); persoanele fizice pot exercita independent
profesiuni medico-sanitare numai în bază de licenţă, eliberată de Camera de Licenţiere (alin.(2)
art.9); persoanele care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare mai mult de 3 ani şi care doresc
să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele în instituţii de perfecţionare sau în alte instituţii,
urmând să li se autorizeze ulterior exerciţiul profesiunilor medico-sanitare, în modul stabilit
(alin.(3) art.9).
Subliniem că medicul este persoană publică nu atunci când îşi exercită obligaţiile profe-
sionale, dar atunci când desfăşoară activitate administrativă. Mai multe despre acest aspect vom
relata mai jos, atunci când ne vom referi la delimitarea noţiunii „persoană publică” de noţiunea
„persoană care exercită funcţii pur profesionale (de exemplu, medic, pedagog, casier etc.)”.
În alt context, medicul veterinar de liberă practică împuternicit este o altă persoană
autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public. În acest plan, conform
art.2 al Legii Republicii Moldova privind activitatea sanitar-veterinară, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 19.10.2007 [164], medic veterinar de liberă practică împuternicit este
medicul veterinar împuternicit de către autoritatea sanitar-veterinară competentă să efectueze
unele activităţi sanitar-veterinare de stat, pe bază de contract, în condiţiile legii.
Iată un exemplu din practica judiciară care se referă la o astfel de persoană publică: V.V. a
fost condamnat în baza alin.(1) art.332 CP RM. În fapt, activând în funcţia de administrator al
Întreprinderii Individuale „V.V.” cu genul de activitate „Asistenţă veterinară” şi, concomitent,
ocupând funcţia de medic veterinar de liberă practică în baza contractului de prestări servicii
nr.14/237 din 12.05.2011, încheiat cu Direcţia raională sanitarveterinară şi pentru siguranţa
114
produselor de origine animală Glodeni, fiind în acest mod o persoană publică învestită de stat
să presteze în numele acestuia servicii publice – servicii de supraveghere, prevenire şi control al
bolilor la animale, acesta, folosind intenţionat situaţia de serviciu, a comis infracţiunea de fals
în acte publice. La concret, la 15.02.2012, V.V. a înscris date vădit false în Adeverinţa
Veterinară Seria SVLP nr.0077173 din aceeaşi dată, cu privire la faptul că dânsul, specialist
veterinar de liberă practică împuternicit, a eliberat prezenta adeverinţă veterinară lui B.C.,
locuitor al unui sat din raionul Glodeni. Conform datelor înscrise, în urma examenului clinic,
bovina ce aparţinea lui B.C. era clinic sănătoasă. În realitate, nici la 15.02.2012, nici la o altă
dată B.C. nu i sa adresat lui V.V. solicitând examinarea clinică a bovinei sale şi eliberarea
adeverinţei veterinare [225].
Mandatarul autorizat este o altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească
activităţi de interes public. În acest sens, potrivit pct.3 al Hotărârii Guvernului cu privire la
aprobarea Regulamentului privind activitatea mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală,
nr.541 din 18.07.2011 [89], mandatar autorizat este persoana fizică atestată şi înregistrată în
Registrul naţional al mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală, care reprezintă interesele
persoanelor fizice şi juridice şi le acordă asistenţa necesară în domeniul protecţiei obiectelor de
proprietate intelectuală; atestare reprezintă procedura de evaluare a nivelului şi a calităţii pregăti-
rii profesionale în domeniul proprietăţii intelectuale, prin care AGEPI recunoaşte oficial compe-
tenţa candidatului; certificat reprezintă autorizaţia eliberată de AGEPI, prin care se confirmă
capacitatea persoanei de a acţiona în calitate de mandatar autorizat pentru toate sau pentru o
parte dintre obiectele de proprietate intelectuală.
Nu este exclus să existe şi alte persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească
activităţi de interes public, persoane care să intre sub incidenţa noţiunii de persoană publică
definite la alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare în textul unui act nor-
mativ că astfel de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: 1) sunt autorizate
sau învestite de stat să-şi desfăşoare activităţile; 2) activităţile pe care le desfăşoară sunt activităţi
de interes public.
Este controversată (şi, de aceea, necesită examinare aparte) problema raportării la categoria
de persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public a repre-
zentantului statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului.
Astfel, Б.В. Волженкин consideră că societăţile economice (societăţile comerciale) sunt
organizaţii nestatale, nu întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat sau ale administraţiei publice
locale; activitatea desfăşurată de reprezentantul statului în societăţile comerciale constă în
gestionarea unei organizaţii comerciale [244]. Diferă de aceasta opinia exprimată de alţi autori.
115
De exemplu, potrivit lui I.Nastas, reprezentantul statului în societăţile comerciale trebuie consi-
derat persoană asimilată funcţionarilor publici [202, p.129-130]. După I.Ţurcan, reprezentanţii
statului în societăţile economice au statutul de persoane cu funcţie de răspundere [234, p.138-
141]. Puncte de vedere apropiate au fost exprimate de către unii autori ruşi [252; 261; 283].
Referindu-ne la legislaţia Republicii Moldova, nu putem să nu remarcăm următoarele:
1) aşa cum reiese din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
reprezentarea statului în societăţile comerciale, nr.1053 din 11.11.2010 [88], reprezentantul
statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului îndeplineşte activităţi de interes
public în cadrul unor asemenea societăţi comerciale;
2) în corespundere cu pct.29 al acestei hotărâri de guvern, reprezentantul statului, în
calitate de persoană cu funcţie de răspundere, poartă răspundere pentru activitatea sa în con-
formitate cu legislaţia muncii, civilă, contravenţională şi penală;
3) aşa cum vom putea vedea mai jos, noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere” (utili-
zată în alin.(1) art.123 CP RM) este o noţiune subsidiară faţă de noţiunea „persoană publică”
(utilizată în alin.(2) art.123 CP RM).
Rezultă că, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, reprezen-
tantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului este o persoană publică,
făcând parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi
de interes public. Replicând lui Б.В. Волженкин, vom menţiona că nu este relevant că activi-
tatea desfăşurată de reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a
statului constă în gestionarea unei organizaţii comerciale. Or, activitatea desfăşurată de notar,
auditor, avocat şi de alte asemenea persoane se exprimă la fel în gestionarea unei organizaţii
nestatale. În cazul tuturor acestor persoane, importantă este nu entitatea în care acestea îşi desfă-
şoară activitatea. Important este că statul a autorizat sau a învestit aceste persoane să îndepli-
nească activităţi de interes public.
După ce am analizat toate categoriile de persoane publice, specificate în alin.(2) art.123
CP RM, este cazul să vorbim despre delimitarea noţiunii „persoană publică” de noţiunea
„persoană care exercită funcţii pur profesionale (de exemplu, medic, pedagog, casier etc.)”.
În legătură cu situaţia analizată, Н.Егорова vorbeşte sugestiv despre activitatea „subadmi-
nistrativă” a medicilor, pedagogilor etc., adică activitate care, în prezenţa anumitor circumstanţe,
se poate transforma într-o activitate administrativă [249].
După S.Brînza şi V.Stati, „nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu
funcţie de răspundere lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, care exercită
funcţii pur profesionale (de exemplu, medicii, pedagogii etc.). În acelaşi timp – dacă, în afară de
116
exercitarea funcţiilor pur profesionale, persoanele date sunt învestite cu funcţiile autorităţii sau
cu funcţii de ordin administrativ de dispoziţie sau de ordin organizatorico-economic – în caz de
pretindere, primire sau acceptare a unui folos necuvenit, ele pot fi trase la răspundere penală
pentru infracţiunea prevăzută la art.324 CP RM (de exemplu: medicul care eliberează certificatul
de concediu medical; medicul din cadrul comisiei de expertiză medicală a vitalităţii, care elibe-
rează actul de stabilire a gradului de invaliditate; medicul din cadrul comisiei medico-militare,
care semnează concluzia de inaptitudine a recrutului de a satisface serviciul militar în termen;
profesorul din cadrul comisiei de examinare sau al comisiei de calificare, care semnează docu-
mentul de promovare a studentului (masterandului, doctorandului, audientului etc.) etc.” [15,
p.858].
De altă părere este I.Ţurcan: „Îndeplinirea în timpul exercitării obligaţiunilor a unor
acţiuni, care pot aduce la unele consecinţe cu caracter juridic, nu serveşte drept temei de
recunoaştere a acesteia în calitate de persoană cu funcţie de răspundere. În cazul de faţă, dacă
vom stabili o legătură directă dependentă între nota cu care s-a apreciat cunoştinţele elevului,
studentului şi consecinţele acestei aprecieri, care practic sunt în afara serviciului profesional al
profesorului, vom lărgi neîntemeiat cercul de persoane care trebuie atribuite la categoria de
persoane cu funcţie de răspundere” [234, p.129].
Nu putem fi de acord cu ultimul autor, alăturându-ne punctului de vedere exprimat de
I.Nastas: „În pofida faptului că primirea examenelor şi colocviilor intră în atribuţiile de serviciu
(profesionale), de decizia care va fi luată depinde producerea unor efecte juridice; astfel precum
medicul, apreciind starea pacientului, eliberează în mod ilegal, contra plată, un certificat şi,
respectiv, este tras la răspundere pentru corupere pasivă, în mod similar trebuie calificată şi fapta
profesorului care apreciază cunoştinţele studentului sau ale elevului sub influenţa unor avantaje
necuvenite” [202, p.135].
Considerăm că nu poate fi producătoare de efecte juridice (adică, nu poate da naştere,
modifica sau stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur profesionale de către medici,
pedagogi, casieri şi alte asemenea persoane. Executând obligaţiunile de natură profesională,
astfel de persoane nu au cum să apară în postura de persoană publică. Numai în cazul în care, în
prezenţa anumitor circumstanţe, medicii, pedagogii, casierii sau alte asemenea persoane ajung să
exercite funcţii producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi sau să elibereze
de obligaţii), activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor, casierilor etc. se poate
transforma într-o activitate administrativă, presupunând exercitarea unor atribuţii de dispunere a
persoanelor, de hotărâre (decidere) a viitorului acestora, de ordonare persoanelor, de utilizare a
117
acestora în anumite scopuri. În acest caz, medicii, pedagogii, casierii etc. pot evolua în calitate de
subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.
Din acest punct de vedere, suntem de acord cu soluţia de calificare din speţa următoare:
O.V. a fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM. În fapt,
deţinând funcţia de asistent al medicului igienist la Centrul de Medicină Preventivă al raionului
Ocniţa, având în atribuţiile de serviciu efectuarea controlului asupra respectării regulilor şi
normelor sanitaro-igienice şi sanitaro-antiepidemice în alimentaţie, la 07.06.2006, aproximativ
la ora 13.00, deplasându-se la barul ÎI „N.-U.-V.” din satul Bârlădeni, raionul Ocniţa, pentru
verificarea respectării de către această întreprindere a normelor sanitare, O.V. a întocmit
procesul-verbal de examinare a stării sanitare privind comiterea contravenţiei prevăzute la
art.42 din Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, adoptat de
Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 29.03.1985 [20], în scopul de a primi bunuri şi bani ce
nu i se cuvin. Astfel, a pretins şi a primit de la E.V. următoarele bunuri: două sticle de bere
„Chişinău”; două sticle de băutură „Frutina”; 0,5 kg de crenvurşti; 0,5 kg de cârnăciori; bani
în sumă de 200 de lei [63].
Întocmind procesul-verbal de examinare a stării sanitare privind comiterea contravenţiei,
O.V. a exercitat o activitate administrativă, producătoare de efecte juridice pentru E.V. Nu se
poate susţine că, în împrejurările concrete, descrise în speţă, funcţiile exercitate de O.V. ar fi fost
pur profesionale.
În continuare, vom aborda o problemă generată de amendamentele operate la legea penală
la 02.12.2011. Problema vizează oportunitatea utilizării în continuare în textul legii penale a
noţiunilor „persoană publică” şi „persoană cu funcţie de răspundere”.
În ce priveşte coraportul dintre cele două noţiuni utilizate în legea penală – noţiunea
„persoană cu funcţie de răspundere” şi noţiunea „persoană publică” – considerăm că, de lege
lata, situaţia este de felul următor: noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în
alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se
află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. Aşa cum e concepută în alin.(2) art.123 CP RM, noţiunea
„persoană publică” este într-atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun exemplu
când persoana are statut de persoană cu funcţie de răspundere, dar nu are statutul de persoană
publică. Să nu uităm că în pct.27 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului
Europei privind corupţia [293] se explică: „Definind noţiunea „agent public”, autorii proiectului
Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia au urmărit să acopere toate categoriile
posibile de agenţi publici, în scopul de a evita, pe cât posibil, lacunele în incriminarea actelor de
corupţie în sectorul public”. Considerăm că, în mod similar, în cazul definirii noţiunii „persoană
118
publică” din alin.(2) art.123 CP RM, intenţia legiuitorului moldovean a fost cea de a acoperi
toate categoriile posibile de funcţionari publici şi de persoane asimilate funcţionarilor publici, în
scopul de a evita, pe cât posibil, lacunele în incriminarea faptelor prevăzute la art.324, 327-329 şi
332 CP RM.
Întrebarea care se profilează este următoarea: de ce este necesar ca în legea penală să existe
două noţiuni utilizate în paralel, care se află într-o relaţie de tip „parte-întreg?
Răspunzând la această întrebare, menţionăm: în rezultatul adoptării, la 02.12.2011, a Legii
privind modificarea şi completarea unor acte legislative, printre altele: la alin.(1) art.324 CP RM,
cuvintele „cu funcţie de răspundere” au fost substituie cu cuvintele „publice sau a persoanei
publice străine”; la alin.(1) art.327 şi la alin.(1) art.328 CP RM, cuvintele „cu funcţie de
răspundere” au fost substituie cu cuvântul „publică”; în dispoziţia de la alin.(1) art.329 CP RM,
cuvintele „cu funcţie de răspundere” au fost substituie cu cuvântul „publică”; la alin.(1) art.332
CP RM, textul „cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice
care nu este persoană cu funcţie de răspundere,” a fost substituit cu cuvântul „publică”.
Totuşi, alta a fost intenţia iniţială a autorilor respectivelor amendamente. Astfel, remarcăm
că în Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [218] noţiunea
„persoană publică” este definită în alin.(1) art.123 CP RM (nu în alin.(2) art.123 CP RM, cum
este în legea în vigoare):
„Articolul 123. Persoana publică
(1) Prin persoană publică, potrivit prezentului Сod, se înţelege persoana care a fost numită
ori aleasă într-o autoritate publică, instituţie sau întreprindere de stat, căreia, cu titlu permanent
ori provizoriu, în virtutea legii, i se acordă drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor şi
atribuţiilor de autoritate publică sau întreprinderii de acţiuni administrative de dispoziţie ori
organizatorico-economice”.
În acest mod, iniţial, s-a dorit ca: 1) noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere” să dispară
aproape cu totul din Codul penal, fiind înlocuită cu noţiunea „persoană publică”; 2) noţiunea
„persoană publică” să „împrumute” înţelesul de la noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”.
Că, iniţial, s-a dorit ca noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere” să dispară aproape cu
totul din Codul penal ne-o demonstrează faptul că, în acelaşi Proiect de lege, se stabileşte:
„În dispoziţiile alin.(2) art.140; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180; alin.(1) art.183; lit.a)
alin.(1) art.184; lit.c) alin.(4) art.205; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c)
alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) şi lit.f) alin.(3) art.3091; alin.(1) art.311; alin.(2)
art.318; alin.(2) art.320; alin.(1) şi lit.a) alin.(3) art.324; alin.(1) art.325; alin.(1) şi lit.b) alin.(2)
art.327; alin.(1) şi lit.b) alin.(3) art.328; alin.(1) art.329; alin.(1) art.332; alin.(3) art.347; alin.(1)
119
şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378 CP RM, după cuvântul „persoana”, la orice caz
gramatical, cuvintele „cu funcţie de răspundere” şi „cu înaltă funcţie de răspundere” se substi-
tuie, respectiv, cu cuvintele „publică” şi „publică de rang înalt”, la cazul gramatical corespun-
zător”; „La alin.(1) art.256 CP RM, cuvintele „fără funcţie de răspundere” se substituie cu
cuvintele „care nu este o persoană publică”.”
Mai sus am utilizat formula „aproape cu totul”. Într-adevăr, ceea ce este specificat în
continuare în textul proiectului analizat dovedeşte inconsecvenţa autorilor acestuia şi contradicţia
vădită cu ceea ce autorii în cauză au declarat în Nota informativă la Proiectul de lege pentru mo-
dificarea şi completarea unor acte legislative: extinderea sferei subiectului actelor de corupţie sau
a faptelor de comportament corupţional la unele categorii de persoane prevăzute în Convenţia
ONU împotriva corupţiei şi în Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia va per-
mite abordarea unitară a activităţii de prevenire şi combatere a actelor de corupţie şi a celor conexe
acestora, excluzându-se interpretarea subiectivă şi înlăturarea unei lacune de reglementare [206].
Or, la pct.8 şi 9 din Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,
se prevede: la alin.(1) art.324 CP RM, după cuvintele „funcţie de răspundere” se introduc
cuvintele „sau a persoanei publice străine”; la alin.(1) art.325 CP RM, după cuvintele „funcţie de
răspundere” se introduc cuvintele „ , persoanei publice străine”. Aşadar, în aceste două cazuri s-a
dorit păstrarea sintagmei „persoană cu funcţie de răspundere”. De ce? Nu este deloc clar.
Până la urmă, rezultatul final a constat în aceea că noţiunea „persoană cu funcţie de
răspundere” nu a fost păstrată în art.324 şi 325 CP RM, însă a fost păstrată în alte norme ale
Codului penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180;
alin.(1) art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c)
alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.3091; alin.(1) art.311; alin.(2) art.318;
alin.(2) art.320; alin.(3) art.347; alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378.
Substituirea noţiunii „persoană cu funcţie de răspundere” cu noţiunea „persoană publică” a
fost efectuată numai în alin.(1) art.324, alin.(1) art.325, alin.(1) art.327, alin.(1) art.328, alin.(1)
art.329 şi în alin.(1) art.332 CP RM.
Nu este deloc clar după care criterii s-a făcut această substituire selectivă. Cel mai
probabil, s-a dorit lărgirea cât mai mult posibilă a cercului de subiecţi ai infracţiunilor prevăzute
la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, însă nu s-a dorit o lărgire a cercului de subiecţi în cazul
celorlalte infracţiuni în care persoana cu funcţie de răspundere continuă să apară ca subiect.
În plus, este nelipsit de interes faptul că sintagma „persoană cu înaltă funcţie de răspun-
dere” a fost înlocuită peste tot în textul Codului penal cu sintagma „persoană cu funcţie de
demnitate publică.
120
La repercusiunile de ordin practic ale dificultăţii delimitării precise a noţiunilor „persoană
cu funcţie de răspundere” şi „persoană publică” s-au referit S.Brînza şi V.Stati: „Cadrul normativ
extrapenal, departe de perfecţiune, nu întotdeauna ne permite să răspundem tranşant la între-
barea: este oare făptuitorul o persoană cu funcţie de răspundere sau un funcţionar al autorităţii
publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţie de
răspundere?” [15, p.857-858].
Nu poate fi neglijată nici obsevaţia din pct.2 al Avizului Direcţiei juridice a Parlamentului
Republicii Moldova asupra Proiectului de lege care a stat la baza amendamentelor operate în
legea penală la 02.12.2011 [4]. Referitor la paralelismul noţiunilor legislative „persoană cu func-
ţie de răspundere” şi „persoană publică”, în acest act se consemnează: „Această neconcordanţă s-
a creat din motiv că autorul (se are în vedere autorul proiectului – n.a.) a încercat să introducă în
legislaţia penală noţiunile propuse de actele internaţionale, însă nu a luat în vedere şi definiţiile
propuse în acestea a noţiunii de persoană publică”.
Ceea ce ne sugerează autorii Avizului Direcţiei juridice a Parlamentului Republicii
Moldova asupra Proiectului de lege, care a stat la baza amendamentelor operate în legea penală
la 02.12.2011, este că în actele internaţionale ce au servit ca model pentru definirea în alin.(2)
art.123 CP RM a noţiunii „persoană publică” – Convenţia ONU împotriva corupţiei şi Convenţia
penală a Consiliului Europei privind corupţia – nu găsim noţiuni de genul celei de persoană cu
funcţie de răspundere, excluzându-se orice paralelism de noţiuni, care nu face decât să îngeuneze
interpretarea şi aplicarea corectă a legii penale.
Pe cale de consecinţă, luând în consideraţie 1) că noţiunea „persoană cu funcţie de
răspundere” a devenit una anacronică şi 2) că această noţiune are un domeniu de incidenţă care
se subordonează domeniului de incidenţă a noţiunii „persoană publică”, recomandăm eliminarea
din art.123 CP RM a alineatului (1). În afară de aceasta, propunem substituirea sintagmei
„persoană cu funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană publică” în următoarele norme ale
Codului penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180;
alin.(1) art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c)
alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.311; alin.(2) art.318; alin.(2) art.320; alin.(3)
art.347; alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378. De asemenea, propunem
excluderea sintagmei „de o persoană cu funcţie de răspundere sau” din dispoziţiile de la lit.e)
alin.(2) şi lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM.
121
3.2. Alţi subiecţi speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din
Partea Specială a Codului penal
3.2.1. Persoana cu funcţie de demnitate publică în calitate de subiect special
al infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a
Codului penal
Aşa cum am consemnat în compartimentul 2.1 al tezei de faţă (dacă e să ne referim la
infracţiunile specificate în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal), persoana cu
funcţie de demnitate publică evoluează în calitate de subiect în cazul infracţiunilor prevăzute la
art.324, 327, 328 şi 332 CP RM. În toate aceste ipoteze, calitatea de persoana cu funcţie de
demnitate publică este o calitate specială agravantă a subectului infracţiunii, îmbinând ipostazele
de: 1) calitate specială a subiectului infracţiunii şi 2) circumstanţă agravantă a infracţiunii.
În rezultatul amendamentelor operate la legea penală la 02.12.2011, art.123 CP RM a fost
completat cu un nou alineat – alineatul (3) – având următoarea dispoziţie: „Prin „persoană cu
funcţie de demnitate publică” se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este
reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau
prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii;
consilierul local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu
funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale”.
Este de notat că nu doar în legea penală a Republicii Moldova se menţionează despre
persoanele cu funcţie de demnitate publică. Definiţii similare cu cea de la alin.(3) art.123 CP RM
sau menţiuni privind persoanele cu funcţie de demnitate publică pot fi identificate în legislaţiile
penale ale altor state.
Astfel, de exemplu, în corespundere cu lit.b) art.175 din Codul penal al României din
2009, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau
temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită, printre altele, o funcţie de demnitate publică.
La §13 art.115 din Codul penal al Republicii Polone se concretizează că funcţionari publici
sunt: Preşedintele Republicii Polone; deputatul în Parlament, senatorul, judecătorul, procurorul
etc.
Conform alin.(4) art.122 din Codul penal al Republicii Macedonia [307], persoană oficială
se consideră, printre altele, Preşedintele Republicii Macedonia; persoanele numite de către
Preşedintele Republicii Macedonia; persoanele numite sau alese de către Parlamentul Republicii
122
Macedonia în Guvernul Republicii Macedonia, în administraţia publică centrală, în instanţele de
judecată, în Ministerul Public, în Consiliul Judiciar al Republicii Macedonia, în Consiliul
procurorilor al Republicii Macedonia, în alte asociaţii sau organizaţii, în unităţile administrativ-
teritoriale autonome etc.
Potrivit notelor nr.2 şi 3 la art.285 din Codul penal al Federaţiei Ruse [275], prin „persoane
care ocupă funcţii de stat ale Federaţiei Ruse” se are în vedere persoanele care ocupă funcţii
stabilite de Constituţia Federaţiei Ruse, de legile constituţionale federale sau de legile federale în
vederea îndeplinirii nemijlocite a atribuţiilor autorităţilor publice; prin „persoane care ocupă
funcţii de stat ale subiectelor Federaţiei Ruse” se are în vedere persoanele care ocupă funcţii
stabilite de constituţiile sau statutele subiectelor Federaţiei Ruse în vederea îndeplinirii nemijlo-
cite a atribuţiilor autorităţilor publice.
Conform Notei nr.4 la art.307 din Codul penal al Republicii Kazahstan [273], prin „per-
soane care ocupă funcţii de stat responsabile” se înţelege fie persoanele care deţin funcţii stabi-
lite de Constituţia Republicii Kazahstan, de legile constituţionale sau de alte legi în vederea
îndeplinirii nemijlocite a funcţiilor statului şi a atribuţiilor autorităţilor publice, fie persoanele
deţinând (în acord cu legislaţia Republicii Kazahstan cu privire la serviciul public) funcţii
politice care pot fi ocupate de funcţionarii publici.
Făcând o sinteză pe marginea particularităţilor ce marchează toate aceste modele aparţi-
nând unor legislaţii străine, se poate afirma următoarele:
1) în Codul penal al României din 2009, în Codul penal al Federaţiei Ruse şi în Codul
penal al Republicii Kazahstan, este utilizată o noţiune similară cu cea definită la alin.(3) art.123
CP RM. În contrast, în Codul penal al Republicii Polone, precum şi în Codul penal al Republicii
Macedonia, astfel de noţiuni nu sunt utilizate. Aceasta pentru că, în cazul ultimelor două
legislaţii, persoanele cu funcţie de demnitate publică se consideră categorii oarecare printre alte
categorii de funcţionari publici;
2) în Codul penal al României din 2009, în Codul penal al Republicii Polone, precum şi în
Codul penal al Republicii Macedonia, persoanele cu funcţie de demnitate publică se consideră
categorii oarecare printre alte categorii de funcţionari publici. Totuşi, spre deosebire de legiui-
torul polonez şi cel macedonean, legiuitorul român nu prezintă nici măcar cu titlu de exemplu
categoriile de persoane care pot fi considerate persoane cu funcţie de demnitate publică;
3) legiuitorul polonez şi cel macedonean menţionează categoriile de persoane care pot fi
considerate persoane cu funcţie de demnitate publică, aşa cum o face şi legiuitorul moldovean.
În contrast, în Codul penal al Federaţiei Ruse şi în Codul penal al Republicii Kazahstan se
123
recurge la prezentarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele desemnate printr-
o noţiune similară cu cea definită la alin.(3) art.123 CP RM;
4) numai în cazul legii penale a Federaţiei Ruse, persoanele, desemnate printr-o noţiune
similară cu cea definită la alin.(3) art.123 CP RM, corespund celor două niveluri ierarhice:
a) federal; b) local. Aceasta întrucât din statele, cărora le aparţin modelele legislative sus-
menţionate, numai Federaţia Rusă este un stat federal;
5) din Codul penal al Republicii Polone, din Codul penal al Republicii Macedonia, din
Codului penal al Federaţiei Ruse, precum şi din Codul penal al Republicii Kazahstan, reiese că
persoanele, desemnate printr-o noţiune similară cu cea definită la alin.(3) art.123 CP RM, pot fi
numai cele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţie sau de alte acte
normative importante;
6) cel mai probabil, definiţiile din notele nr.2 şi 3 la art.285 din Codul penal al Federaţiei
Ruse şi din Nota nr.4 la art.307 din Codul penal al Republicii Kazahstan au ca paradigmă
definiţia noţiunii „funcţiile publice ale puterii de stat (funcţiile de stat responsabile)” din alin.6
art.2 al Legii model a Comunităţii Statelor Independente cu privire la combaterea corupţiei din
25.11.2008 [259]: funcţiile publice ale puterii de stat (funcţiile de stat responsabile) sunt funcţii
stabilite de Constituţia şi legile statului în vederea îndeplinirii nemijlocite a atribuţiilor autori-
tăţilor publice.
După această analiză juridico-comparativă, vom menţiona că în legislaţia penală a
Republicii Moldova noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” nu a fost cunoscută
înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011. Înainte de
intrarea în vigoare a acestor amendamente, la alin.(2) art.123 CP RM era definită noţiunea de
persoană cu înaltă funcţie de răspundere. În Partea Specială a Codului penal, noţiunea „persoană
cu înaltă funcţie de răspundere” era folosită în: alin.(2) art.140; lit.e) alin.(2) art.165; lit.c)
alin.(4) art.205; lit.c) alin.(3) art.206; lit.f) alin.(3) art.3091; lit.a) alin.(3) art.324; lit.b) alin.(2)
art.327; lit.b) alin.(3) art.328; alin.(2) art.3301; lit.b) alin.(2) art.332. Pentru comparaţie, noţiunea
„persoană cu funcţie de demnitate publică” este folosită în toate aceste norme (cu precizarea că
alin.(2) art.3301
nu mai există în legea penală în vigoare, iar în locul art.3091 CP RM a fost
adoptat art.1661 CP RM), dar şi la lit.a
1) alin.(3) art.325 şi la art.326 CP RM.
În Codul penal al Republicii Moldova din 1961, noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de
răspundere” a apărut în rezultatul adoptării de Parlamentul Republicii Moldova, la 06.06.1995, a
Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală [111].
Înainte de aceasta, în locul noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” se folosea
noţiunea „persoană sus-pusă”, care şi-a făcut apariţia în rezultatul adoptării de Parlamentul
124
Republicii Moldova, la 09.12.1994, a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative [106].
În Codul penal al Republicii Moldova din 1961, noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de
răspundere” a fost definită la alin.2 art.183 „Noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere”: „Se
consideră persoană cu înaltă funcţie de răspundere persoana cu funcţie de răspundere al cărei
mod de alegere sau numire este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legi
organice, precum şi persoanele cărora persoana cu funcţie de răspundere indicată le-a delegat
împuternicirile sale”. În Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova din 1961,
noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” a fost utilizată numai la: alin.2 art.184
„Abuzul de putere sau abuzul de serviciu”; alin.3 art.185 „Excesul de putere sau depăşirea
atribuţiilor de serviciu”; alin.3 art.187 „Luarea de mită”; alin.3 art.1871 „Mijlocirea mituirii”;
alin.2 art.189 „Falsul în actele publice”.
În Proiectul Codului penal în vigoare [30], la alin.(2) art.124 „Persoană cu funcţie de
răspundere” a fost reprodusă mot a mot definiţia noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de
răspundere” din alin.2 art.183 din Codul penal al Republicii Moldova din 1961. În Partea
Specială a Proiectului, noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” a fost utilizată la:
lit.a) alin.(3) art.367 „Coruperea pasivă”; lit.b) alin.(2) art.370 „Abuzul de putere sau abuzul de
serviciu”; lit.b) alin.(3) art.371 „Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu”; lit.a)
alin.(2) art.374 „Refuzul de la îndeplinirea legii”; lit.b) alin.(2) art.376 „Falsul în acte publice”.
După analiza tuturor sinuozităţilor legate de apariţia în Codul penal al Republicii Moldova
a noţiunii „persoană cu funcţie de demnitate publică”, concluzia noastră este că noţiunea dată se
prezintă ca o succesoare sui generis a noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” din
alin.(2) art.123 CP RM (în redacţia veche).
Pentru a ne convinge că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” este o
succesoare sui generis a noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” din alin.(2) art.123
CP RM (în redacţia veche), este cazul să apelăm la punctul de vedere aparţinând lui I.Nastas.
Potrivit acestuia, la persoanele cu înaltă funcţie de răspundere se raportează: „Preşedintele
Republicii Moldova, Preşedintele, vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului; Prim-ministrul şi
membrii Guvernului, judecătorii tuturor instanţelor judecătoreşti; magistraţii Consiliului Superior
al Magistraturii; Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori; membrii Curţii de Conturi;
Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale. Totodată, persoane cu înaltă funcţie de
răspundere sunt şi acele persoane, al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legile
organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în acele organe, a căror organizare şi funcţionare sunt
reglementate prin astfel de legi, cum ar fi consilierii consiliilor raionale, municipale, orăşeneşti şi
125
săteşti, preşedinţii comitetelor executive raionale, primarii municipiilor etc.” [202, p.144]. O
opinie similară a fost exprimată de I.Ţurcan [234, p.143].
Totuşi, trebuie de remarcat că, faţă de definiţia noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de
răspundere”, definiţia noţiunii „persoană cu funcţie de demnitate publică” a suportat anumite
remanieri. În fond, aceste remanieri constau în următoarele: 1) în definiţia noţiunii de persoană
cu funcţie de demnitate publică se vorbeşte nu despre persoana cu funcţie de răspundere al cărei
mod de numire sau alegere este reglementat de legile organice, dar de persoana care este
învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; 2) în definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de
demnitate publică, spre deosebire de definiţia noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspun-
dere”, sunt specificate distinct categoriile de consilier local şi de deputat în Adunarea Populară a
Găgăuziei.
În ce priveşte legislaţia extrapenală, noţiunea „funcţie de demnitate publică” a apărut
pentru prima dată în art.1 al Legii serviciului public, fiind definită în felul următor: „funcţie de
demnitate publică este funcţia publică care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri
organizate, sau indirect, prin numire, în condiţiile legii”.
Mai menţionăm că, în Proiectul Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei
[217], prin „demnitar de stat” s-a avut în vedere „persoana cu înaltă funcţie de răspundere în stat,
numirea sau alegerea căreia este reglementată de Constituţia Republicii Moldova sau care este
învestită în funcţie prin numire sau alegere de către Parlament sau Preşedintele Republicii
Moldova în modul stabilit de legile organice”. În varianta finală a Legii cu privire la prevenirea
şi combaterea corupţiei nu găsim o asemenea definiţie.
Aşa cum vom vedea infra, cele două definiţii reproduse mai sus stau la baza definiţiilor din
art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010 [180].
Or, textul de la alin.(3) art.123 CP RM face trimitere tocmai la acest act legislativ de
referinţă.
Conform art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de
demnitate publică, funcţiile de demnitate publică se instituie în temeiul actelor emise de
Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, în limitele competenţei lor, stabi-
lite de Constituţie şi de alte legi; funcţia de demnitate publică este o funcţie publică ce se ocupă
prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire în condiţiile legii;
demnitarii sunt persoane care exercită funcţii de demnitate publică în temeiul Constituţiei, al
prezentei legi şi al altor acte legislative.
126
Se poate observa că definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de demnitate publică din
alin.(3) art.123 CP RM nu vine decât să dezvolte prevederile art.2 al Legii cu privire la statutul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
În acelaşi timp, nu putem să nu observăm că o conotaţie importantă a noţiunii de persoană
cu funcţie de demnitate publică transpare din art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public: funcţie de demnitate publică – funcţie publică ce se ocupă prin mandat
obţinut direct în urma alegerilor organizate sau, indirect, prin numire în condiţiile legii; funcţie
publică – ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării
prerogativelor de putere publică; funcţionar public – persoană fizică numită, în condiţiile
prezentei legi, într-o funcţie publică.
Implicit, din acest text de lege reiese că între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate
publică” şi noţiunea „funcţionar public” există o relaţie de tip „parte-întreg”.
Prezintă interes faptul că în varianta de proiect a art.123 CP RM a fost schiţată o relaţie
similară. Însă nu între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţio-
nar public”, dar între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „persoană
publică”. Astfel, în Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [218],
alin.(2) art.123 „Persoana publică” avea următorul conţinut: „Prin persoană publică de rang înalt
se înţelege persoana publică (sublinierea ne aparţine – n.a.) al cărei mod de numire sau alegere
este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este numită ori confirmată în funcţie
prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova, hotărâre a Parlamentului ori a Guvernului şi
persoanele cărora persoana publică de rang înalt le-a delegat împuternicirile sale, precum şi
primarii, preşedinţii de raioane, Guvernatorul (Başkanul) Găgăuziei şi deputaţii Adunării
Populare a Găgăuziei”.
Totuşi, în varianta în vigoare a alin.(3) art.123 CP RM, în definiţia noţiunii „persoană cu
funcţie de demnitate publică” nu se menţionează că persoana cu funcţie de demnitate publică
este o persoană publică. Înseamnă oare aceasta că, potrivit definiţiei în cauză, între noţiunea
„persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „persoană publică” lipseşte o relaţie de
tip „parte-întreg”?
Întrebarea dată are o semnificaţie nu doar ştiinţifică, dar şi practică. Aceasta deoarece în
art.329 CP RM este utilizată noţiunea „persoană publică”, dar nu este utilizată noţiunea „per-
soană cu funcţie de demnitate publică”. Dacă între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate
publică” şi noţiunea „persoană publică” lipseşte o relaţie de tip „parte-întreg”, atunci reiese că nu
poate fi aplicată răspunderea în conformitate cu art.329 CP RM în ipoteza neîndeplinirii sau
îndeplinirii necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de demnitate publică a obligaţiilor
127
de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege
ale persoanelor fizice sau juridice.
Pentru a putea răspunde tranşant la întrebarea formulată mai sus, este necesar să repro-
ducem unele opinii exprimate în doctrina juridică.
Astfel, după I.Muraru şi S.Tănăsescu, nu se poate accepta că demnitarii sunt simpli
funcţionari publici, în sensul ştiinţei dreptului administrativ; în mod categoric, demnitatea
publică semnifică mai mult decât conceptul de funcţionar public, fiind prin excelenţă o categorie
a dreptului constituţional [201, p.188-189]. La fel, C.Duvac menţionează: „Activitatea (munca)
pe care o desfăşoară persoanele care exercită (deţin, ocupă) demnităţi publice are la bază un
raport juridic de muncă deosebit de cel al salariatului, al funcţionarului public, al militarului
profesionist (de carieră)” [70, p.94-123]. De asemenea, Gh.Buzescu susţine că funcţia de
demnitate publică nu presupune a fi exercitată de către un funcţionar public, existând diferenţe
semnificative între funcţionarul public şi demnitarul public (preşedintele statului, deputaţi,
miniştri, primari, consilierii locali etc.) [18, p.76].
Pe de altă parte, I.Brad consemnează că noţiunea de funcţie publică în sens larg cuprinde
următoarele categorii: funcţie de demnitate publică; funcţie publică de autoritate; funcţie publică
în sens restrâns [12].
Analizând aceste puncte de vedere divergente, considerăm că nu este principial că în
alin.(3) art.123 CP RM nu s-a promovat ideea care a fost pusă la baza definirii noţiunii „persoană
publică de rang înalt” în alin.(2) art.123 al Proiectului Legii pentru modificarea şi completarea
unor acte legislative. Aceasta deloc nu înseamnă că legiuitorul ar fi renunţat la ideea autorilor
acestui proiect de lege de a considera că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică”
este parte a noţiunii „persoană publică”. În contextul legii penale în vigoare, cele două noţiuni se
află tocmai într-o asemenea relaţie.
Or, nu poate fi ignorat că din art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţio-
narului public reiese că între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea
„funcţionar public” există o relaţie de tip „parte-întreg”. Existenţa unei asemenea relaţii decurge
şi din alin.(2) art.2 al Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică:
„Funcţia de demnitate publică este o funcţie publică (sublinierea ne aparţine – n.a.) ce se ocupă
prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire, în condiţiile legii”. Însă,
ceea ce este mai important, potrivit alin.(2) art.123 CP RM, funcţionarul public se regăseşte
printre categoriile de persoane publice.
128
De aceea, criticând punctele de vedere enunţate de I.Muraru, S.Tănăsescu, C.Duvac şi
Gh.Buzescu, afirmăm următoarele: în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în con-
textul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi
noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări,
noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au
domenii de incidenţă care se intercalează.
Din această perspectivă, revenind la întrebarea pe care am formulat-o anterior, menţionăm:
se aplică răspunderea în conformitate cu art.329 CP RM în ipoteza neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de demnitate publică a obligaţiilor de serviciu
ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice. Deşi persoana cu funcţie de demnitate publică nu este specificată
expres în dispoziţia acestui articol, totuşi, aparţinând uneia dintre categoriile de funcţionari
publici, o astfel de persoană poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la art.329
CP RM.
În vederea facilitării interpretării şi aplicării legii penale, propunem modificarea dispoziţiei
de la alin.(3) art.123 CP RM. Această modificare nu va reduce nici nu va extinde sfera de
incidenţă a dispoziţiei respective. Ea doar va contribui la introducerea unei nuanţe de claritate în
ceea ce priveşte raportul dintre noţiunile „persoană publică”, „funcţionar public” şi „persoană cu
funcţie de demnitate publică”. În acest mod, venim cu următoarea recomandare de lege ferenda:
dispoziţia de la alin.(3) art.123 CP RM să fie reformulată în felul următor: „Prin persoană cu
funcţie de demnitate publică se înţelege funcţionarul public care îndeplineşte una din condiţiile
următoare: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia
Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către
Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; consilierul local;
deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate
publică i-a delegat împuternicirile sale”.
După această clarificare importantă ne vom ralia punctului de vedere aparţinând lui
S.Beligrădeanu: „Persoanele care exercită (deţin, ocupă) demnităţi publice – alese sau numite –
trebuiau să fi constituit juridic şi logic o categorie aparte, cu statut special, a căror activitate ar
trebui reglementată, într-o concepţie unitară, printr-o lege-cadru, prin care, pe de o parte, să se
indice analitic demnităţile publice în înţelesul Constituţiei, iar, pe de altă parte, să se normeze
statutul juridic al fiecărei subcategorii de persoane fizice care exercită demnităţi publice” [7].
129
În Republica Moldova există o asemenea lege. Amintim că este vorba de Legea cu privire
la funcţiile de demnitate publică.
Luând în consideraţie prevederile acestei legi-cadru, în cele ce urmează vom încerca să
caracterizăm particularităţile fiecăreia dintre cele cinci categorii de persoane cu funcţie de
demnitate publică:
1) persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia
Republicii Moldova;
2) persoana care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament,
Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii;
3) consilierul local;
4) deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei;
5) persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
Înainte de a purcede la această caracterizare, nu va fi de prisos să precizăm că, în
corespundere cu alin.(1) art.3 al Legii cu privire la funcţiile de demnitate publică, prevederile
acesteia se aplică persoanelor cu funcţii de demnitate publică specificate în Anexa la numita
lege. Rezultă că există şi alte persoane cu funcţie de demnitate publică, care nu sunt specificate
în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică.
În orice caz, indiferent dacă este sau nu specificată în această Anexă, persoana cu funcţie
de demnitate publică trebuie să îndeplinească condiţiile stabilite în art.6 şi 7 ale Legii cu privire
la funcţiile de demnitate publică: ocuparea funcţiei de demnitate publică are loc prin alegeri sau
prin numire, în condiţiile legii; în cazul în care ocuparea funcţiei de demnitate publică are loc
prin alegeri, temeiul legal al apariţiei raportului de exercitare a funcţiei este validarea mandatului
de către autoritatea competentă, dacă legea specială nu prevede altfel; în cazul în care ocuparea
funcţiei de demnitate publică are loc prin numire, temeiul legal al apariţiei raportului de
exercitare a funcţiei este actul de numire; pentru ocuparea unor funcţii de demnitate publică prin
numire se organizează concurs în condiţiile legii; autoritatea competentă să numească în funcţie
demnitarul respectiv o face din oficiu sau la propunerea autorităţii/organului abilitat; demnitarul
depune jurământ în cazul în care această obligaţie este prevăzută de legea specială ce reglemen-
tează activitatea acestui demnitar; mandatul demnitarului este de 4 ani, dacă un alt termen nu
este stabilit prin Constituţie sau prin legea specială ce reglementează activitatea acestui demnitar;
exercitarea funcţiei de demnitate publică nu este limitată de un anumit număr de mandate, cu
excepţia cazurilor când legea specială ce reglementează activitatea demnitarului prevede altfel;
în cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar
130
succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite
mandatul până la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă.
Atenţionăm că în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică sunt menţio-
nate persoane cu funcţii de demnitate publică care nu sunt consemnate în alin.(3) art.123 CP RM.
Considerăm că, în prezenţa unor astfel de divergenţe de ordin legislativ, prioritate are accep-
ţiunea de persoană cu funcţie de demnitate publică din alin.(3) art.123 CP RM. Cu alte cuvinte,
în contextul legii penale, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică” trebuie de înţeles
numai acea persoană cu funcţie de demnitate publică care îndeplineşte condiţiile stabilite la
alin.(3) art.123 CP RM.
De exemplu, în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică sunt menţionaţi
Preşedintele, prim-vicepreşedintele, vicepreşedintele, secretarul ştiinţific general al Academiei
de Ştiinţe a Moldovei. Conform art.11-13 ale Legii Republicii Moldova cu privire la Academia
de Ştiinţe a Moldovei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2000 [133],
persoanele ocupând funcţiile enumerate sunt alese de Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe
a Moldovei. Potrivit pct.6 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea
structurii şi Regulamentului Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, nr.400 din
09.06.1994 [78], Directorul Serviciului de Stat de Arhivă este numit de către Primul-munistru.
Conform Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), Adunarea Populară a
Găgăuziei alege Preşedintele şi vicepreşedinţii Adunării Populare (alin.(1) art.10); Guvernatorul
Găgăuziei este confirmat (nu numit) în funcţia de membru al Guvernului Republicii Moldova
printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova (alin.(4) art.14). În corespundere cu alin.(1)
art.119 din Codul electoral, primarii oraşelor (municipiilor), sectoarelor, satelor (comunelor) se
aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Din analiza dispoziţiei de la alin.(3) art.123 CP RM deducem că niciuna dintre persoanele
specificate în ipotezele prezentate mai sus nu intră sub incidenţa acestei dispoziţii.
De asemenea, comparând dispoziţia de la alin.(3) art.123 CP RM cu dispoziţia proiectată a
alin.(2) art.123 CP RM (dispoziţie în care a fost definită noţiunea de persoană publică de rang
înalt) din proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nu putem să nu
observăm că în definiţia în vigoare a noţiunii de persoană cu funcţie de demnitate publică nu mai
sunt amintiţi: primarii; preşedinţii de raioane; Guvernatorul (Başkanul) Găgăuziei.
Drept urmare, în condiţiile legii penale în vigoare, noţiunea din alin.(3) art.123 CP RM nu
ar fi funcţională, de exemplu, în raport cu făptuitorul menţionat în următoarea speţă [49]: A.G. a
fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.328 CP RM. În fapt,
ocupând funcţia de primar al or. B., fiind persoană cu înaltă funcţie de răspundere, având
131
dreptul la prima semnătură, pe parcursul anului 2006, prin dispoziţiile nr.635 din 19.04.2006,
nr.52 din 17.07.2006, nr.924 din 14.08.2006, nr.1041 din 17.09.2006, nr.1019 din 15.12.2006 şi
nr.1020 din 15.12.2006, a acordat angajaţilor în aparatul Primăriei premii peste limitele
bugetului pe anul 2006, în mărime de 40283 lei, cu ocazia sărbătorilor religioase şi a sărbători-
lor profesionale. Aceste premii nu au fost stabilite din contul economiei la fondul de salarizare,
dar din contul veniturilor suplimentare la buget, astfel fiind încălcate prevederile alin.(2) art.8
al Legii Republicii Moldova cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2005 [151], precum şi prevederile pct.15 din Hotărâ-
rea Guvernului privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservi-
rea tehnică, nr.525 din 16.05.2006 [81].
Desigur, pot să existe şi alte exemple de persoane cu funcţie de demnitate publică care sunt
specificate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică, dar care nu sunt
consemnate în alin.(3) art.123 CP RM. Este de neînţeles selectivitatea de care a dat dovadă
legiuitorul în legătură cu categoriile de persoane cu funcţie de demnitate publică care sunt
consemnate în alin.(3) art.123 CP RM. Or, persoanele cu funcţie de demnitate publică, specifi-
cate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică, care nu intră sub incidenţa
prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, nu pot avea altă calitate decât cea de persoană publică în
sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.
Din această cauză, recomandăm completarea dispoziţiei de la alin.(3) art.123 CP RM: după
cuvintele „în condiţiile legii;” să fie introdusă sintagma „persoana specificată în Anexa la Legea
cu privire la funcţiile de demnitate publică;”.
După această digresiune necesară, vom menţiona că în Anexa la legea sus-amintită sunt
specificate următoarele persoane cu funcţie de demnitate publică:
Preşedinte al Republicii Moldova;
Preşedinte al Parlamentului;
Prim-ministru;
Prim-vicepreşedinte al Parlamentului;
Vicepreşedinte al Parlamentului;
Prim-viceprim-ministru;
Viceprim-ministru;
Preşedinte al comisiei permanente a Parlamentului;
Vicepreşedinte al comisiei permanente a Parlamentului;
Preşedinte al fracţiunii parlamentare;
Membru al Biroului permanent al Parlamentului;
132
Secretar al comisiei permanente a Parlamentului;
Deputat în Parlament;
Ministru;
Viceministru;
Secretar general al Guvernului;
Secretar general adjunct al Guvernului;
Guvernator (Başkan) al Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
Preşedinte al Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
Vicepreşedinte al Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
Preşedinte al comisiei permanente a Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome
Găgăuzia;
Prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte al Comitetului Executiv al Unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia;
Primar General al municipiului Chişinău, primar, viceprimar;
Preşedinte, vicepreşedinte al raionului;
Director general (director) al autorităţii administrative centrale;
Preşedinte, judecător, judecător asistent al Curţii Constituţionale;
Preşedinte, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii cu activitatea de bază în
Consiliu;
Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al Curţii Supreme de Justiţie;
Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al Curţii de Apel;
Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al judecătoriei;
Procuror General, prim-adjunct al Procurorului General, adjunct al Procurorului General,
procurori de toate nivelurile;
Director al Centrului pentru Drepturile Omului, avocat parlamentar;
Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Curţii de Conturi;
Director, director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate;
Director, director adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie;
Preşedinte, vicepreşedinte, secretar al Comisiei Electorale Centrale;
Preşedinte, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului;
Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;
Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Comisiei Naţionale de Integritate;
Guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei;
Director general, director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică;
133
Director, director adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii
Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
Director general, director general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concu-
renţei;
Şef, şef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat;
Director, director adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
Director, director adjunct al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter
Personal;
Şef al Centrului Serviciului Civil;
Preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte, secretar ştiinţific general al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei;
Preşedinte, vicepreşedinte, secretar ştiinţific al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi
Atestare;
Şef al Serviciului de Stat de Curieri Speciali;
Director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină;
Preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări Sociale;
Director al Serviciului de Stat de Arhivă;
Agent guvernamental – reprezentant al Guvernului Republicii Moldova la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.
Luând în consideraţie această listă (dar şi faptul că ea nu este una completă), vom carac-
teriza particularităţile primei din cele cinci categorii de persoane cu funcţie de demnitate publică.
Avem în vedere persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de
Constituţia Republicii Moldova.
Din analiza prevederilor Titlului III al Constituţiei reiese că persoanele, al căror mod de
numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova, sunt:
1) Deputatul în Parlament;
2) Preşedintele Republicii Moldova;
3) Prim-ministrul;
4) Ministrul;
5) Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul Curţii Supreme de Justiţie;
6) Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul Curţii de Apel;
7) Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul judecătoriei;
8) Preşedintele, membrul Consiliului Suprem al Magistraturii;
9) Procurorul General, procurorii de toate nivelurile;
134
10) Preşedintele, membrul Curţii de Conturi;
11) judecătorul Curţii Constituţionale.
Considerăm că nu se poate vorbi despre reglementare a modului de numire şi alegere în
următoarea ipoteză stabilită în Constituţie, presupunând trimiterea la textul altor legi: modul de
alegere a primarilor este stabilit de lege (alin.(3) art.112). În consecinţă, primarul nu poate fi
considerat persoană al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia
Republicii Moldova.
O altă categorie de persoane cu funcţie de demnitate publică, specificată în alin.(3) art.123
CP RM, o formează persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de
către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii.
Aşadar, în această ipoteză, distingem:
a) persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parla-
ment, în condiţiile legii;
b) persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către
Preşedintele Republicii Moldova, în condiţiile legii;
c) persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Guvern,
în condiţiile legii.
Cât priveşte persoanele care sunt învestite în funcţie prin numire sau prin alegere de către
Parlament, în condiţiile legii, din Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului
Parlamentului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.04.1996 [118], aflăm că Parla-
mentul este cel care alege: Preşedintele Parlamentului; vicepreşedinţii Parlamentului; membrii
Biroului permanent al Parlamentului (art.6); preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii, membrii şi
membrii supleanţi ai comisiilor permanente (alin.(1) art.17).
Din alte acte normative aflăm: Serviciul de Informaţii şi Securitate este condus de un
director, numit în funcţie de Parlament (alin.(1) art.13 al Legii privind Serviciul de Informaţii şi
Securitate al Republicii Moldova); Parlamentul numeşte avocaţii parlamentari; Directorul Cen-
trului pentru Drepturile Omului este desemnat de Parlament din rândul avocaţilor parlamentari
(alin.(1) art.4 şi alin.(1) art.36 ale Legii cu privire la avocaţii parlamentari); componenţa
nominală a Comisiei Electorale Centrale se confirmă prin hotărâre a Parlamentului (alin.(2)
art.16 din Codul electoral); Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal este
condus de un director, numit în funcţie de Parlament (alin.(1) art.22 al Legii privind protecţia
datelor cu caracter personal); membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului sunt numiţi
prin hotărâre de Parlament (alin.(3) art.42 din Codul audiovizualului); Directorul general al
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei şi cei doi adjuncţi ai lui sunt numiţi în funcţie
135
de către Parlament (pct.12 din Anexa la Legea cu privire la protecţia concurenţei); Comisia
Naţională de Integritate este formată din 5 membri care se numesc în funcţie de către Parlament;
conducerea Comisiei Naţionale de Integritate este exercitată de preşedintele acesteia, numit de
Parlament (pct.5 şi 7 din Anexa nr.1 la Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate);
membrii Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sunt desemnaţi de
Parlament (art.11 al Legii Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998 [122]); Guvernatorul, Prim-
viceguvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a Moldovei sunt numiţi de Parlament
(alin.(2) şi (3) art.23 al Legii Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a Moldovei,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 [114]), etc.
În ce priveşte persoanele care sunt învestite în funcţie prin numire sau prin alegere de către
Preşedintele Republicii Moldova, în condiţiile legii, în conformitate cu lit.d) art.88 din
Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute
de lege. Astfel, din unele acte normative aflăm: Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat este condus
de un director, numit şi eliberat din funcţie de Preşedintele Republicii Moldova (alin.(1) art.8 al
Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat); prin decretul Preşedintelui Republicii
Moldova se numesc preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul ştiinţific ai Consiliului Naţional
pentru Acreditare şi Atestare (alin.(5) art.93 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al
Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 15.07.2004 [26]), etc.
Cât priveşte persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către
Guvern, în condiţiile legii, conform art.20 al Legii Republicii Moldova cu privire la Guvern,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 31.05.1990 [99], Guvernul numeşte în funcţie:
viceminiştrii Republicii Moldova (alin.(21)); conducătorii şi adjuncţii conducătorilor celorlalte
organe din subordinea sa (alin.(3)). După cum rezultă din alin.(2) art.24 al respectivei legi, sunt
subordonate Guvernului: Biroul Naţional de Statistică; Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru;
Biroul Relaţii Interetnice; Agenţia „Moldsilva”; Agenţia Rezerve Materiale; Agenţia Turismului.
Din alte acte normative aflăm: Poliţia de Frontieră este condusă de şeful Departamentului
Poliţiei de Frontieră, numit în funcţie de Guvern (alin.(5) art.5 al Legii cu privire la Poliţia de
Frontieră); Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică este condusă de Consiliul de
administraţie alcătuit din trei directori; directorii sunt desemnaţi de către Guvern; Guvernul
desemnează unul dintre cei trei directori în funcţia de director general al Consiliului de
administraţie (pct.11, 13 şi 15 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea
Regulamentului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, nr.1511 din 31.12.2008);
directorul şi directorii adjuncţi ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii
136
Electronice şi Tehnologia Informaţiei sunt desemnaţi de către Guvern (pct.16 din Anexa nr.1 la
Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei Naţionale pentru
Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, nr.905 din 28.07.2008);
Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice este condusă de
director, desemnat prin hotărâre de Guvern (pct.12 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului
privind aprobarea Regulamentului, structurii organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei
Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, nr.328 din 23.03.2007);
Centrul Serviciului Civil este condus de şeful Centrului Serviciului Civil, numit în funcţie de
Guvern (pct.7 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului privind unele măsuri de executare a Legii
nr. 156-XVI din 6 iulie 2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă), nr.865 din
15.07.2008 [84]); Serviciul de Stat de Curieri Speciali este condus de şeful acestuia care este
numit în funcţie de Guvern (alin.(1) art.8 al Legii Republicii Moldova privind Serviciul de Stat
de Curieri Speciali, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2004 [146]);
activitatea direcţiei executive a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină este dirijată de
directorul general, numit în funcţie prin hotărâre de Guvern (pct.27 al Hotărârii Guvernului cu
privire la aprobarea Statutului Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, nr.156 din
11.02.2002 [80]); Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale este condus
de preşedinte, care se numeşte de către Guvern (pct.22 al Hotărârii Guvernului cu privire la
aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, nr.739 din
25.07.2000 [79]); Agentul guvernamental este numit în funcţie de către Guvern (alin.(1) art.4 al
Legii cu privire la Agentul guvernamental) etc.
Şi astfel de exemple – când persoanele sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin
alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii – pot
fi prezentate în continuare. Important este ca, atunci când există îndoileli dacă o persoană sau
alta face parte dintr-o astfel de categorie, să se verifice dacă există vreo prevedere normativă care
stabileşte că acea persoană este numită sau aleasă de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova
sau Guvern. În lipsa unei asemenea prevederi normative, nu se poate vorbi despre o persoană
învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova sau Guvern, în condiţiile legii.
În altă ordine de idei, în sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, o altă categorie de
persoane cu funcţie de demnitate publică este cea a consilierilor locali.
Aşa cum rezultă din alin.(2) art.2 al Legii Republicii Moldova privind statutul alesului
local, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.02.2000 [128], se au în vedere:
137
consilierii consiliilor săteşti (comunale); consilierii consiliilor orăşeneşti (municipale); consilierii
consiliilor raionale; consilierii consiliului municipal Chişinău.
În context, atragem atenţia asupra prevederii de la alin.(1) art.23 al Legii Republicii
Moldova privind administraţia publică locală, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
28.12.2006 [152], consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local şi pentru deci-
ziile acestuia pe care le-au votat.
În niciun caz această prevedere nu trebuie să ducă la ideea că, în eventualitatea aplicării
răspunderii penale faţă de consilierii care au votat pentru decizii ce contravin legii penale, s-ar
încălca principiul caracterului personal al răspunderii penale. Amintim că art.6 CP RM „Princi-
piul caracterului personal al răspunderii penale” stabileşte: persoana este supusă răspunderii
penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (alin.(1)); răspunderii penale
şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o
faptă prevăzută de legea penală (alin.(2)).
Faptul că cele două sau mai multe persoane care săvârşesc infracţiuni fac parte dintr-un
organism colegial (aşa cum este şi consiliul local) nu înseamnă deloc că tragerea la răspundere
penală a acestora ar echivala cu aplicarea unei răspunderi colective în raport cu membrii acelui
organism colegial. Aşa cum votul consilierului local este unul personal, este imposibil ca acesta
să poarte răspundere pentru altcineva. Consilierul local, care nu a votat pentru decizii ce
contravin legii penale, nu are cum să răspundă penal. Aşa cum nu este posibil ca răspunderea
penală a consilierului local, care a votat pentru decizii ce contravin legii penale, să „ricoşeze”
asupra unui consilier local care nu a votat pentru asemenea decizii.
Indiferent care este numărul de consilieri locali dintr-un consiliu, aceştia sunt pasibili de
răspundere pentru fapte infracţionale, inclusiv pentru faptele prevăzute la lit.a) alin.(3) art.324,
lit.b) alin.(3) art.327, lit.b) alin.(3) art.328 şi la lit.b) alin.(2) art.332 CP RM. Or, în art.41
„Participaţia” este stabilit numărul minim de participanţi la infracţiune, însă nu este stabilit
numărul maxim al acestora.
Prin extrapolare, teza pe care o promovăm se va aplica membrilor oricărui organism
colegial, nu doar membrilor unui organism colegial constituit din persoane cu funcţie de demni-
tate publică.
Ţinem să precizăm că, de exemplu, conform art.9 al Legii privind statutul alesului local,
alesul local nu poate fi tras la răspundere penală (sau contravenţională) pentru voturile sau
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. De asemenea, potrivit alin.(2) art.9 al Legii
Republicii Moldova despre statutul deputatului în Parlament, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 07.04.1994 [104], deputatul nu poate fi tras la răspundere juridică sub nicio formă
138
pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului. Totuşi, aceste prevederi
legale nu constituie o excepţie de la regula pe care am enunţat-o mai sus, privind un cu totul alt
aspect.
În altă ordine de idei, persoane cu funcţie de demnitate publică, în sensul prevederii de la
alin.(3) art.123 CP RM, sunt şi deputaţii în Adunarea Populară a Găgăuziei.
Conform art.7, 11 şi 12 ale Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-
Yeri), autoritatea reprezentativă a Găgăuziei este Adunarea Populară a Găgăuziei, învestită cu
dreptul de a adopta acte normative, în limitele competenţei sale; Adunarea Populară a Găgăuziei
adoptă legi locale, în limitele competenţei sale, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi; de
competenţa Adunării Populare a Găgăuziei ţine adoptarea actelor normative, a căror executare
este obligatorie pe teritoriul Găgăuziei, şi adoptarea Regulamentului Găgăuziei; Adunarea
Populară a Găgăuziei adoptă legi locale în următoarele domenii: a) ştiinţă, cultură, învăţământ;
b) gospodărie comunală şi de locuinţe, urbanistică; c) ocrotire a sănătăţii, cultură fizică şi sport;
d) activitate bugetar-financiară şi fiscală locală; e) economie şi ecologie; f) relaţii de muncă şi
asistenţă socială.
În alt context, în sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, ultima dintre categoriile de
persoane cu funcţie de demnitate publică este cea a persoanelor cărora persoana cu funcţie de
demnitate publică le-a delegat împuternicirile sale.
Conform lit.h) art.5 al Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică, în exercitarea mandatului, persoana cu funcţie de demnitate publică poate să delege
dreptul de a efectua în numele său acte, de a semna documente pe perioada absenţei sale, dacă
legile speciale ce reglementează activitatea demnitarului sau domeniul de activitate al acestuia
nu prevăd altfel.
De exemplu, potrivit alin.2 art.26 al Legii cu privire la Guvern, Şedinţa Prezidiului
Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi
membrii Prezidiului; în cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru partici-
pare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului. Condorm art.20 al Legii cu
privire la Agentul guvernamental, Agentul guvernamental, cu acordul ministrului justiţiei, poate
delega dreptul de semnătură şefului Direcţiei Agent guvernamental. În corespundere cu pct.15
din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, structurii şi efectivului-
limită ale aparatului central al acestuia, nr.630 din 22.08.2011 [90], în cadrul Ministerului Afa-
cerilor Externe şi Integrării Europene este instituit postul diplomatic de secretar general; secre-
tarul general exercită atribuţiile stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea
139
Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, delegate de către ministru, căruia i se
subordonează direct.
Şi astfel de exemple – vizând persoanele cărora persoana cu funcţie de demnitate publică
le-a delegat împuternicirile sale – pot fi prezentate în continuare. Important este ca, atunci când
există îndoileli dacă persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale
unei alte persoane, să se verifice: 1) dacă există vreo prevedere normativă care stabileşte o
asemenea prerogativă; 2) dacă, în cazurile stabilite de legislaţie, a fost autorizată delegarea de
către persoana cu funcţie de demnitate publică a împuternicirilor sale unei alte persoane. În lipsa
unei asemenea prevederi normative / a unei asemenea autorizări, nu se poate vorbi despre o
persoană căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
Este important să mai precizăm următoarele: când, în alin.(3) art.123 CP RM, legiuitorul
spune „persoană căreia persoana cu funcţie de demnitate publică (sublinierea ne aparţine – n.a.)
i-a delegat împuternicirile sale”, se are în vedere persoana cu funcţie de demnitate publică în
sensul alin.(3) art.123 CP RM, nu în sensul prevederilor extrapenale. Or, de exemplu, conform
alin.(3) art.34 al Legii Republicii Moldova privind administraţia publică locală, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 28.12.2006 [152], „în caz de absenţă temporară, primarul
poate delega, sub proprie răspundere, exercitarea atribuţiilor sale viceprimarului sau, după caz,
secretarului consiliului pe întreaga durată a absenţei sale”. Însă, primarul nu este persoană cu
funcţie de demnitate publică în sensul alin.(3) art.123 CP RM. Deci, nici viceprimarul, nici
secretarul consiliului nu pot fi consideraţi persoane cărora persoana cu funcţie de demnitate
publică le-a delegat împuternicirile sale.
3.2.2. Persoana publică străină şi funcţionarul internaţional în calitate de
subiecţi speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din
Partea Specială a Codului penal
În compartimentul 2.1 al prezentei teze, referindu-ne la infracţiunile specificate în
Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal, am menţionat că persoana publică străină şi
funcţionarul internaţional îndeplinesc rolul de subiecţi speciali în cazul infracţiunii prevăzute la
art.324 CP RM. În acest caz, calitatea de persoană publică străină (de rând cu calitatea de
persoană publică) este nominalizată în dispoziţia de la alin.(1) art.324 CP RM. În acelaşi timp,
calitatea de funcţionar internaţional se consemnează la lit.a1) alin.(2) art.324 CP RM.
140
Conform art.1231 CP RM, prin „persoană publică străină” se înţelege: orice persoană,
numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui
stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ
public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul
sistemului judiciar al unui stat străin (alin.(1)); prin „funcţionar internaţional” se înţelege:
funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autori-
zată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a
unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în
cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă (alin.(2)).
Este consemnabil că nu doar în legea penală a Republicii Moldova se menţionează despre
persoana publică străină şi funcţionarul internaţional. Noţiuni similare acestora pot fi identificate
în legislaţiile penale ale altor state.
Astfel, de exemplu, potrivit Notei nr.2 la art.290 din Codul penal al Federaţiei Ruse, prin
„persoană cu funcţie de răspundere străină” se are în vedere fie persoana aleasă sau numită, care
ocupă o funcţie în cadrul unui organ legislativ, executiv sau judecătoresc al unui stat străin, fie
persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru o instituţie publică
străină sau o întreprindere publică străină; prin „persoană cu funcţie de răspundere a unei
organizaţii străine” se înţelege funcţionarul internaţional sau oricare altă persoană care este
împuternicită de o organizaţie străină să acţioneze în numele acesteia.
În corespundere cu art.294 din Codul penal al României din 2009, se consideră funcţionari
străini: a) funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de
muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice
internaţionale la care România este parte; b) membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor
internaţionale la care România este parte; c) funcţionarii sau persoanele care îşi desfăsoară
activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare, în
cadrul Comunităţilor Europene; d) persoanele care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor
internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarii de la grefele
acestor instanţe; e) funcţionarii unui stat străin; f) membrii adunărilor parlamentare sau
administrative ale unui stat străin.
În conformitate cu alin.3 art.137 din Codul penal al Ungariei [300], funcţionari publici
străini sunt: a) persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadul unui organ legislativ, executiv sau
judecătoresc ori în cadrul unui organ de urmărire penală al unui stat străin; b) persoana care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul unei organizaţii internaţionale create în corespundere cu tratatele
internaţionale, dacă atribuţiile acestei persoane decurg din competenţa organizaţiei în cauză;
141
c) persoana aleasă pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul adunării generale sau al consiliului
executiv al unei organizaţii internaţionale create în corespundere cu tratatele internaţionale; d) fie
membrul unei instanţe judecătoreşti internaţionale care îşi exercită jurisdicţia asupra teritoriului
maghiar sau a cetăţenilor maghiari, fie persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii
Internaţionale, dacă atribuţiile acestei persoane decurg din competenţa Curţii Internaţionale.
Nu în ultinul rând, în art.1 al Legii Republicii Africa de Sud cu privire la prevenirea şi
combaterea activităţilor de corupţie [296] se explică că persoană publică străină este: a) persoana
care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui alt stat; b) persoana
care îşi exercită funcţia publică pentru un stat străin, inclusiv persoana care este angajată într-o
comisie, corporaţie sau altă organizaţie sau autoritate care activează în folosul unui stat străin;
c) funcţionarul sau agentul unei organizaţii publice străine.
Făcând o comparaţie între aceste definiţii şi cele formulate la art.1231 CP RM, remarcăm
următoarele:
1) numai în Codul penal al Federaţiei Ruse se definesc aparte noţiunile similare cu cele de
persoană publică străină şi funcţionar internaţional, formulate la alin.(1) şi (2) art.1231
CP RM. În contrast, în Codul penal al României din 2009, în Codul penal al Ungariei şi în Legea
Republicii Africa de Sud cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie se
definesc noţiuni generice – „funcţionar străin” / „funcţionar public străin” / „persoană publică
străină” – avându-se în vedere cele două ipostaze consemnate în alin.(1) şi (2) art.1231 CP RM;
2) definiţia noţiunii de persoană publică străină din alin.(1) art.1231 CP RM este mai apro-
piată de definiţia noţiunii „persoană cu funcţie de răspundere străină” din Codul penal al Federa-
ţiei Ruse, precum şi de definiţia noţiunii „persoană publică străină” din Legea Republicii Africa
de Sud cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie, în comparaţie cu definiţiile
similare din Codul penal al României din 2009 şi din Codul penal al Ungariei. Totuşi, faţă de
definiţiile din Codul penal al Federaţiei Ruse şi din Legea Republicii Africa de Sud cu privire la
prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie, cea din alin.(1) art.1231 CP RM se referă în
plus la persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin;
3) definiţia noţiunii de funcţionar internaţional din alin.(2) art.1231 CP RM conţine mai
multe elemente din definiţia similară din Codul penal al României din 2009, în comparaţie cu
definiţiile similare din Codul penal al Federaţiei Ruse, din Codul penal al Ungariei şi din Legea
Republicii Africa de Sud cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie. Totuşi,
în definiţia din alin.(1) art.1231 CP RM, spre deosebire de definiţia similară din Codul penal al
României din 2009, se menţionează despre organizaţiile supranaţionale în general, nu doar
despre Comunităţile Europene.
142
În alt context, este cazul să reproducem unele teze din Nota informativă la Proiectul de
lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, notă care a fost pusă la baza
amendamentelor operate la 02.12.2011: „Se propune modificarea şi completarea prevederilor
Codului penal în vederea implementării prevederilor Convenţiei ONU împotriva corupţiei,
Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia şi a Protocolului adiţional la Convenţia
penală a Consiliului Europei privind corupţia, prin introducerea suplimentară a conceptelor
„persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” al căror conţinut va fi similar noţiunilor
utilizate în convenţiile date: „agent public străin” şi „funcţionar al organizaţiei publice interna-
ţionale”. În consecinţă, propunerea de completare a art.324-326 CP RM are drept finalitate
extinderea sferei subiecţilor pasibili a fi traşi la răspundere penală pentru comiterea faptelor in-
criminate la aceste articole prin evocarea persoanelor publice străine şi a juraţilor străini. Ţinem
să remarcăm că lipsa în prezent a acestor concepte în Codul penal face imposibilă sancţionarea
penală a unor fapte de corupţie a căror incriminare este obligatorie potrivit Convenţiei ONU
împotriva corupţiei şi Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia” [206].
În această ordine de idei, este necesar să consemnăm că noţiunile „persoană publică
străină” şi „funcţionar internaţional” au apărut în legea penală a Republicii Moldova nu atât
datorită influenţei exercitate de unele modele legislative străine, cât mai ales în virtutea
angajamentelor asumate pe plan internaţional în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei
implicând persoanele publice străine şi funcţionarii internaţionali.
În acest sens, evocăm, în primul rând, Rezoluţia Adunării Generale a ONU A/RES/53/176
din 15.12.1998 cu privire la corupţia în operaţiunile comerciale internaţionale [264]. Conform
acestui act, statele membre ale ONU – individual şi în cadrul unor organizaţii regionale şi inter-
naţionale – respectând prevederile Constituţiei şi principiile fundamentale de drept ale fiecărui
stat, urmează să incrimineze în mod eficient şi coordonat fapta de corupere a persoanelor publice
străine.
În art.2 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei sunt formulate definiţiile care au servit ca
model principal pentru definirea în art.1231 CP RM a noţiunilor „persoană publică străină” şi
„funcţionar internaţional”: prin „agent public străin” se înţelege orice persoană care deţine un
mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unei ţări străine, care a fost numită sau
aleasă, şi orice persoană care exercită o funcţie publică pentru o ţară străină, inclusiv pentru un
organism public sau o întreprindere publică; prin „funcţionar al unei organizaţii internaţionale
publice” se înţelege un funcţionar internaţional sau orice persoană autorizată de o astfel de
organizaţie să acţioneze în numele ei.
143
Observăm că, în comparaţie cu definiţiile din art.1231 CP RM, cele din art.2 al Convenţiei
ONU împotriva corupţiei sunt mai sumare: 1) definiţia noţiunii „agent public străin” nu conţine
nicio referire la persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat
străin; 2) definiţia noţiunii „funcţionar al unei organizaţii internaţionale publice” nu conţine nicio
referire la: funcţionarul unei organizaţii publice supranaţionale; orice persoană autorizată de o
organizaţie publică supranaţională să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare
a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare
în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.
Oportunitatea incriminării faptelor de corupţie implicând persoane publice străine şi
funcţionari internaţionali reiese şi din Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia.
Potrivit lit.c) alin.(1) al acesteia, în cazul urmăririlor cu implicarea unui agent public al altui Stat,
Statul care urmăreşte nu poate să aplice definiţia de agent public decât în măsura în care această
definiţie este compatibilă cu dreptul său naţional. La art.9-11 ale Convenţiei penale a Consiliului
Europei privind corupţia se recomandă modelele în vederea incriminării faptelor de corupţie
implicând persoane publice străine şi funcţionari internaţionali: fiecare Parte adoptă măsuri
legislative şi alte măsuri necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său
intern, actele menţionate în articolele 2 şi 3 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind
corupţia, atunci când ele implică orice persoană care este funcţionar sau agent contractual, în
sensul statutului de agent al oricărei organizaţii publice internaţionale sau supranaţionale la care
Partea este membră, precum şi orice persoană, fie ea separată ori nu de o astfel de organizaţie,
care exercită funcţii ce corespund aşa-numiţilor funcţionari sau agenţi (art.9 „Corupţia funcţio-
narilor internaţionali”); fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a
stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, actele vizate în articolul 4, atunci
când ele implică orice persoană membră a unei adunări parlamentare a unei organizaţii
internaţionale sau supranaţionale la care Partea este membră (art.10 „Corupţia membrilor
adunărilor parlamentelor internaţionale”); fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri
necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, actele menţio-
nate în articolele 2 şi 3 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, atunci când
ele implică orice persoană care exercită funcţii judiciare la o curte internaţională a cărei
competenţă este acceptată de către Parte sau orice funcţionar la grefa unei astfel de curţi (art.11
„Corupţia judecătorilor şi agenţilor curţii internaţionale”).
Nu este greu de observat că tocmai prevederile art.9-11 ale Convenţiei penale a Consiliului
Europei privind corupţia au servit ca model pentru specificarea în definiţia noţiunii „funcţionar al
unei organizaţii internaţionale publice” a: funcţionarului unei organizaţii publice supranaţionale;
144
oricărei persoane autorizate de o organizaţie publică supranaţională să acţioneze în numele ei;
membrului unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orică-
rei persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv a persoanei
cu atribuţii de grefă.
De asemenea, din alin.4 art.1 al Convenţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale,
aflăm că persoană publică străină este: persoana care deţine un mandat legislativ, executiv,
administrativ sau judiciar al unui stat străin, indiferent dacă este aleasă sau numită; persoana care
exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprin-
dere publică străină; funcţionarul sau agentul unei organizaţii publice străine.
În cazul dat, definiţia a comasat accepţiunile de persoană publică străină şi de funcţionar
internaţional în sensul prevederii de la art.1231 CP RM. Cât priveşte primele două categorii de
persoane publice străine în sensul prevederii de la art.1231 CP RM, acestea apar în definiţia din
alin.4 art.1 al Convenţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind com-
baterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale. Însă, în definiţia dată nu este
amintită categoria de persoane care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui
stat străin. În ce priveşte funcţionarii internaţionali, în înţelesul Convenţiei Organizaţiei pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în
tranzacţiile internaţionale, aceştia se reduc la funcţionarii sau agenţii unei organizaţii publice
străine. În cadrul Convenţiei în cauză nu se menţionează: funcţionarul unei organizaţii publice
supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei;
membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice
persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu
atribuţii de grefă.
Un interes relativ mai redus comportă unele dispoziţii ale Convenţiei Uniunii Europene
privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau
funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene [38], elaborate în temeiul lit.c) alin.(2)
art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În corespundere cu art.1 al acestei Convenţii,
„funcţionar” înseamnă orice funcţionar comunitar sau naţional, inclusiv orice funcţionar al unui
alt stat membru; „funcţionar comunitar” înseamnă: orice persoană care are calitatea de funcţionar
sau de agent angajat prin contract în sensul Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene sau
al Regimului aplicabil altor agenţi ai Comunităţilor Europene; orice persoană pusă la dispoziţia
Comunităţilor Europene de către statele membre sau de către orice organism public sau privat,
care îndeplineşte funcţii echivalente celor pe care le îndeplinesc funcţionarii sau alţi agenţi ai
145
Comunităţilor Europene; membrii organismelor înfiinţate în conformitate cu tratatele de insti-
tuire a Comunităţilor Europene şi personalul acestor organisme sunt asimilaţi funcţionarilor
comunitari, în măsura în care acestora nu li se aplică Statutul funcţionarilor Comunităţilor
Europene sau Regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţilor Europene.
În acest fel, datorită esenţei sale, textul Convenţiei în cauză se referă mai cu seamă la
funcţionarii comunitari şi la funcţionarii unui alt stat membru al Uniunii Europene. Tocmai din
această cauză, este comparativ mai redus interesul faţă de definiţiile din cadrul Convenţiei
Uniunii Europene privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor
Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, elaborate în temeiul lit.c)
alin.(2) art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Pentru că una dintre categorii de persoanele publice străine în sensul prevederii de la
art.1231 CP RM – persoanele care îşi exercită funcţiile de jurat în cadrul sistemului judiciar al
oricărui alt stat – nu este amintită în niciunul din actele cu vocaţie internaţională sus-nomi-
nalizate, în vederea complinirii tabloului, este necesar să vorbim despre Protocolul adiţional la
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptat la Strasbourg la 15.05.2003
[284]. Potrivit prevederilor acestuia, în cazul urmăririlor care implică un jurat străin, Statul care
realizează urmărirea nu poate aplica definiţia de jurat decât în măsura în care această definiţie
este compatibilă cu dreptul său naţional (alin.4 art.1); fiecare Parte adoptă măsurile legislative şi
alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său
intern, faptele menţionate la art.2 „Corupţia activă a arbitrilor naţionali” şi la art.3 „Corupţia
pasivă a arbitrilor naţionali” din Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, dacă se referă la orice persoană care îşi exercită funcţiile de jurat în cadrul
sistemului judiciar al oricărui alt stat.
În acest fel, devine mai clar care anume a fost modelul utilizat în vederea includerii în
alin.(1) art.1231
CP RM a menţiunii despre persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul
sistemului judiciar al unui stat străin.
După introducerea acestor note de claritate, să readucem în prim-plan una dintre secvenţele
din Nota informativă la Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,
notă care a fost pusă la baza amendamentelor operate la 02.12.2011: „Ţinem să remarcăm că
lipsa în prezent a acestor concepte (se au în vederea conceptele „persoană publică străină” şi
„funcţionar internaţional” – n.a.) în Codul penal face imposibilă sancţionarea penală a unor fapte
de corupţie a căror incriminare este obligatorie potrivit Convenţiei ONU împotriva corupţiei şi
Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia” [206].
146
Cu alte cuvinte, cât priveşte noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar interna-
ţional”, definite în art.1231 CP RM, nu se poate afirma că, până la intrarea în vigoare a amenda-
mentelor din 02.12.2011, aceste noţiuni ar fi fost subsecvente faţă de noţiunile „funcţionar
public” şi „persoană cu funcţie de răspundere”. Până la acel moment, noţiunile „persoană publică
străină” şi „funcţionar internaţional” pur şi simplu au lipsit în Codul penal al Republicii
Moldova. În legătură cu acest aspect, are dreptate Г.Богуш, care afirmă că, dacă ar fi existat
dispoziţii incriminatoare privind infracţiunile săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere,
care s-ar caracteriza printr-o imputabilitate universală (adică în raport cu oricine, indiferent de
apartenenţa la un stat sau altul), atunci ar fi fost inutile atât deceniile de eforturi în scopul
elaborării şi adoptării unor convenţii vizând faptele de corupţie ale persoanelor publice străine şi
ale funcţionarilor internaţionali, cât şi amendamentele operate în legislaţiile naţionale în vederea
implementării prevederilor acestor convenţii [242].
În contextul investigat, aducem un exemplu din practica judiciară care nu poate să nu
trezească rezerve: R.D. a fost condamnată în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, la
21.10.2009, susţinând că are influenţă asupra unor persoane cu funcţie de răspundere din
cadrul Ambasadei Republicii Italia în Republica Moldova, contrar procedurii stabilite de perfec-
tare a vizelor Schenghen, în jurul orei 15.30, pe str. Ion Creangă, mun.Chişinău, în automobilul
ce-i aparţinea lui N.L., R.D. a primit de la acesta suma de 500 de euro, prima tranşă din 2500 de
euro ceruţi, precum şi paşaportul pe numele lui N.L. Întru asigurarea lui N.L. privind exercita-
rea influenţei promise, R.D. a întocmit o recipisă de primire a banilor de la N.L., concretizând în
aceasta că o parte din banii primiţi sunt destinaţi pentru persoanele cu funcţie de răspundere din
cadrul Ambasadei Republicii Italia în Republica Moldova, pentru a le face să îndeplinească
acţiuni ce intră în obligaţiile lor de serviciu (şi anume: perfectarea chemării pentru plecarea în
Italia). Pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, comunicând telefonic cu N.L., R.D. îi
promitea că sarcinile pe care ea şi le-a asumat întru perfectarea vizei Schenghen vor fi îndepli-
nite în termen. Ulterior, la 08.12.2009, în cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul lui R.D., a
fost depistat paşaportul lui N.L., în care se afla o bancnotă în valoare de 500 de euro şi o hârtie
de culoare albă cu înscrieri în limbile română şi italiană. Acţionând în interesele inculpatei
R.D., avocatul P.I. a contestat sentinţa de condamnare cu apel, solicitând casarea sentinţei, reju-
decarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă,
prin care inculpata să fie achitată. Avocatul P.I. a invocat: componenţa infracţiunii prevăzute la
alin.(1) art.326 CP RM presupune necesitatea dovedirii faptului influenţării sau promisiunii in-
fluenţării unui funcţionar; în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
147
nu este indicată funcţia de reprezentant al statului străin sau de funcţionar în cadrul repre-
zentanţei unui stat străin; de aceea, inculpata R.D. nu poate fi trasă la răspundere penală [64].
Instanţa de judecată nu a acceptat argumentele avocatului. În alte cazuri similare, s-a
considerat că noţiunea „persoană publică străină” este parte a noţiunii „funcţionar” care a fost
utilizată în art.326 CP RM [56; 43; 58; 228].
Considerăm că noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” sunt noi
pentru cadrul normativ al Republicii Moldova. Ele au devenit aplicabile numai odată cu intrarea
în vigoare a amendamentelor operate la 02.12.2011 [213]. Aceasta o demonstrează faptul că, în
rezultatul adoptării acestor amendamente, printre altele, art.4 „Subiecţii actelor de corupţie sau ai
faptelor de comportament corupţional” al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei a
fost completat cu litera c). Conform acestei litere, prevederile legii date se aplică persoanelor
publice străine, precum şi funcţionarilor internaţionali. În plus, în Nota informativă la Proiectul
Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii cu privire la prevenirea şi combaterea
corupţiei se menţionează: „Modificările propuse la articolul 4 urmăresc extinderea sferei
(sublinierea ne aparţine – n.a.) subiectului activ al actelor de corupţie sau al faptelor de compor-
tament corupţional la unele categorii de persoane prevăzute în Convenţia ONU împotriva
corupţiei şi în Convenţia penală privind corupţia. Acest fapt va permite abordarea unitară a
activităţii de prevenire şi combatere a actelor de corupţie şi a celor conexe acestora, excluzându-
se interpretarea subiectivă şi înlăturarea unor lacune de reglementare” [207].
Să prezentăm şi un argument de factură juridico-comparativă: în Nota nr.1 la art.364
„Abuzul de putere sau abuzul de serviciu” din Codul penal al Ucrainei este definită noţiunea de
persoană cu funcţie de răspundere, care, în linii generale, nu se deosebeşte mult de definiţia
noţiunii omonime care este formulată în alin.(1) art.123 CP RM. Totodată, în Nota nr.2 la art.364
din Codul penal al Ucrainei se conţine o prevedere cu caracter derogatoriu: „Persoane cu funcţie
de răspundere se consideră, inclusiv, străinii şi apatrizii care îndeplinesc obligaţiile stabilite la
Nota nr.1 la art.364 din Codul penal al Ucrainei”. Această prevedere cu caracter derogatoriu a
apărut în rezultatul amendamentelor operate la Codul penal al Ucrainei în 2011 [305]. De ce ar fi
fost necesară completarea legii penale ucrainene cu o asemenea prevedere derogatorie, dacă
definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere din Nota nr.1 la art.364 din Codul penal al
Ucrainei deja ar fi cuprins ipoteza reliefată în Nota nr.2 la art.364 din Codul penal al Ucrainei?
Deci, este logic să afirmăm: întrucât la definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere
din art.123 CP RM nu s-a făcut o asemenea derogare, rezultă că noţiunile „persoană publică
străină” şi „funcţionar internaţional” în sensul art.1231 CP RM, pe de o parte, şi noţiunea
148
„persoană cu funcţie de răspundere” în sensul art.123 CP RM, pe de altă parte, nu s-au aflat şi nu
se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.
În alt context, mai jos vom caracteriza cele trei categorii de persoane publice străine,
specificate în alin.(1) art.123 CP RM:
1) orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, adminis-
trativ sau judiciar al unui stat străin;
2) persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ
public sau o întreprindere publică străină;
3) persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.
În legătură cu prima dintre aceste categorii, este cazul să apelăm la Raportul explicativ la
Convenţia Uniunii Europene elaborată în temeiul lit.c) alin.(2) art.K.3 din Tratatul privind
Uniunea Europeană, privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor
Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene [294].
Conform acestuia, „prin „persoană deţinând un mandat al unui stat străin” trebuie de
înţeles funcţionarul public în accepţiunea legislaţiei naţionale a fiecărui stat membru al Uniunii
Europene. I se va acorda prioritate definiţiei noţiunii de funcţionar public din legea penală a
statului de origine a persoanei deţinând un mandat al unui stat străin. Noţiunea „persoană
deţinând un mandat al unui stat străin” nu include în mod automat membrii Parlamentului
European, miniştri, membrii curţilor supreme de justiţie sau membrii curţilor de conturi din
statele membre. Cu toate acestea, nu se exclude ca un stat membru să extindă propria definiţie a
noţiunii „persoană deţinând un mandat al unui stat străin” la unul sau la mai multe din aceste
categorii de persoane”.
În concluzie, extrapolând această explicaţie, se poate susţine că, în dependenţă de statul de
origine a făptuitorului, în baza legii penale a acestui stat, se va stabili dacă făptuitorul este sau nu
persoană deţinând un mandat al unui stat străin. În această ipoteză, trebuie să se ţină cont de
prevederea de la lit.c) art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia: „În cazul
urmăririlor cu implicarea unui agent public al altui Stat, Statul care urmăreşte nu poate să aplice
definiţia de agent public decât în măsura în care această definiţie este compatibilă cu dreptul său
naţional”.
În contextul analizei primei categorii de persoane publice străine, specificate în alin.(1)
art.123 CP RM, se prezintă drept criticabilă definiţia noţiunii „stat străin” din pct.18 alin.4 art.1
din Comentariul la Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind
combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale [287]: noţiunea de stat
149
străin nu se limitează doar la statele propriu-zise, dar include orice teritorii sau entităţi străine,
cum ar fi teritoriile autonome sau teritoriile separate de un stat.
În eventualitatea îmbrăţişării unei asemenea opinii, regiunea aflată sub controlul autorită-
ţilor anticonstituţionale de la Tiraspol ar trebui considerată stat străin. Respectiv, „funcţionarii
publici” reprezentând această regiune ar fi trebuit consideraţi persoane publice străine. Ceea ce
este inadmisibil.
Prin „stat străin”, în sensul dispoziţiei de la alin.(1) art.1231 CP RM, trebuie de înţeles
exclusiv statul recunoscut pe plan internaţional, inclusiv de Republica Moldova. Formaţiuni sta-
tale nerecunoscute de Republica Moldova (de exemplu, „Republica Moldovenească Nistreană”
„Republica Nagorno-Karabah”, „Republica Osetia de Sud”, „Republica Abhazia”, „Republica
Turcă a Ciprului de Nord”, „Republica Kosovo” etc.) nu pot avea această calitate.
În acelaşi timp, este relevantă şi utilă precizarea din alin.4 art.1 al Convenţiei Organizaţiei
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în
tranzacţiile internaţionale, potrivit căreia prin „stat străin” se înţelege toate nivelurile şi sub-
diviziunile administraţiei publice centrale sau locale dintr-un stat străin.
Următoarea categorie de persoane publice străine, specificată în alin.(1) art.123 CP RM,
este cea a persoanelor care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un
organ public sau o întreprindere publică străină.
În Comentariul la Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale se menţionează:
prin „organ public” se înţelege entitatea constituită în temeiul dreptului public în vederea efec-
tuării anumitor sarcini de interes public; prin „întreprindere publică” se înţelege orice întreprin-
dere, indiferent de forma sa juridică, asupra căreia guvernul unui stat sau guvernele mai multor
state pot să exercite, direct sau indirect, o influenţă dominantă. Aceasta se atestă atunci când,
printre altele, guvernul unui stat sau guvernele mai multor state deţin majoritatea capitalului
subscris al întreprinderii sau controlează majoritatea voturilor aferente acţiunilor emise de
întreprindere, sau pot desemna majoritatea dintre membrii organului administrativ, de conducere
sau de control al întreprinderii.
Aşadar, în esenţă, ceea ce în alin.(1) art.1231 CP RM se numeşte „organ public străin”
corespunde noţiunii de autoritate publică alături de noţiunea de instituţie publică în sensul
art.123 CP RM. De asemenea, ceea ce în alin.(1) art.1231 CP RM se numeşte „întreprindere
publică străină” corespunde, în esenţă, noţiunii de întreprindere de stat alături de noţiunea de
întreprindere municipală în sensul art.123 CP RM, în asociere cu noţiunea de întreprindere cu
capital majoritar de stat în înţelesul legislaţiei Republicii Moldova.
150
Desigur, la stabilirea statutului de organ public străin sau de întreprindere publică străină se
va ţine cont de specificul legislaţiei statului de apartenenţă a organului public sau a întreprinderii
publice străine.
O altă categorie de persoane publice străine, specificate în alin.(1) art.123 CP RM, este cea
a persoanelor care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.
În context, aducem la cunoştinţă că, potrivit alin.3 art.1 al Protocolului adiţional la Con-
venţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, termenul „jurat” trebuie înţeles prin referire
la dreptul naţional al statului parte la acest Protocol, dar în orice caz trebuie să desemneze o
persoană care să acţioneze în calitate de membru neprofesionist al unui organ colegial însărcinat
să se pronunţe în cadrul unui proces penal cu privire la vinovăţia unui acuzat.
Cu alte cuvinte, funcţia de jurat este funcţia ocupată de cetăţenii, care nu au o pregătire
juridică, într-o curte cu juraţi (curte cu juri), instanţă de judecată care functionează în unele state
(Regatul Unit, SUA etc.), având competenţa să examineze infracţiunile de gravitate sporită.
Alături de juraţi, curtea cu juraţi include membri profesionişti, şi anume: magistraţii de profesie.
În Republica Moldova s-a propus adoptarea unui cadru normativ în vederea implementării
sistemului de justiţie implicând juraţii [69]. Însă, în mod regretabil, această propunere nu a găsit
susţinere.
După caracterizarea celor trei categorii de persoane publice străine nominalizate în alin.(1)
art.1231 CP RM, vom examina particularităţile ce marchează cele trei categorii de funcţionari
internaţionali, consemnate în alin.(2) art.1231 CP RM:
1) funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană
autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei;
2) membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale;
3) orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv
persoana cu atribuţii de grefă.
Cât priveşte prima dintre aceste categorii, din Raportul explicativ la Convenţia penală a
Consiliului Europei privind corupţia [293], cu privire la conţinutul art.9 al acestei Convenţii,
aflăm: apărarea penală este necesară împotriva corupţiei funcţionarilor din cadrul instituţiilor
internaţionale, trebuind să aibă aceleaşi consecinţe ca şi în cazul agenţilor publici naţionali.
Oportunitatea incriminării faptelor de corupţie este chiar mai mare în cazul funcţionarilor din
cadrul organizaţiilor publice internaţionale, decât în cazul persoanelor publice străine. Aceasta
deoarece coruperea pasivă a unei persoane publice străine este deja considerată infracţiune în
temeiul legislaţiei interne a statului de origine al acestei persoane.
151
În contextul analizei celei dintâi categorii de funcţionari internaţionali în sensul alin.(2)
art.1231 CP RM, este cazul să deosebim două subcategorii de persoane: a) funcţionarul unei
organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale; b) orice persoană autorizată de o organizaţie
publică internaţională ori supranaţională să acţioneze în numele ei.
Aşa cum reiese din pct.59 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului
Europei privind corupţia, cele două subcategorii de persoane se caracterizează prin următoarele:
1) funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale trebuie deosebit de alţi
angajaţi contractuali ai unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale; 2) orice per-
soană, autorizată de o organizaţie publică internaţională ori supranaţională să acţioneze în
numele ei, este un membru al personalului, fiind detaşat (pus la dispoziţia organizaţiei de către
un guvern sau de către orice organism public sau privat), pentru a efectua funcţii echivalente cu
cele efectuate de către funcţionari sau angajaţii contractuali.
În legătură cu prima din aceste subcategorii, precizăm doar că deosebirea dintre funcţio-
narul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale şi alţi angajaţi contractuali ai unei
organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale este, în principiu, comparabilă cu deosebirea
dintre funcţionarul public şi alţi angajaţi contractuali, despre care am vorbit cu prilejul analizei
categoriei de funcţionar public în compartimentul 3.1 al tezei de faţă.
În ce priveşte noţiunea „organizaţie publică internaţională sau supranaţională”, din pct.61
al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, reiese că
astfel de organizaţii sunt cele constituite de guvernele statelor, nu de persoane fizice sau de
organizaţii private. De asemenea, rezultă că noţiunea „organizaţie publică internaţională sau
supranaţională” nu se referă la organizaţiile internaţionale non-guvernamentale. Ca exemplu de
organizaţie publică internaţională este prezentat Consiliul Europei, iar ca exemplu de organizaţie
publică supranaţională este prezentată Uniunea Europeană.
Următoarea categorie de funcţionari internaţionali, consemnată în alin.(2) art.1231 CP RM,
o formează membrii unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supra-
naţionale.
În pct.62 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind
corupţia se menţionează că, în esenţă, membrii unei adunări parlamentare a unei organizaţii
internaţionale ori supranaţionale au acelaşi statut cu membrii adunărilor publice naţionale.
Adunarea parlamentară a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale îndeplineşte funcţii
legislative, administrative sau de consiliere, în temeiul statutului de organizaţie internaţională
sau supranaţională care a creat-o. În ceea ce priveşte contextul specific internaţional, este
valabilă interpretarea făcută cu privire la funcţionarii unei organizaţii publice internaţionale ori
152
supranaţionale. Ca exemplu de adunare parlamentară a unei organizaţii internaţionale este adusă
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar ca exemplu de adunare parlamentară a unei
organizaţii supranaţionale este adus Parlamentul European.
Ultima dintre categoriile de funcţionari internaţionali, specificată în alin.(2) art.1231
CP RM, include oricare persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi interna-
ţionale, inclusiv persoane cu atribuţii de grefă.
În pct.63 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind
corupţia se precizează că, în esenţă, interpretarea vizând noţiunea de agent public (a cărei
definiţie de la lit.a) art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia cuprinde
înţelesul de judecător) se aplică în raport cu persoanele care exercită funcţii judiciare în cadrul
unei curţi internaţionale. În mod similar, în esenţă, interpretarea vizând funcţionarii unei
organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale (nominalizaţi la art.9 al Convenţiei penale a
Consiliului Europei privind corupţia) ar trebui să fie extinsă asupra persoanelor care exercită
funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, în ceea ce priveşte contextul specific
internaţional.
Este cazul de concretizat că, în conformitate cu lit.b) art.1 al Convenţiei penale a Consi-
liului Europei privind corupţia, termenul „judecător”, care figurează în definiţia de la lit.a) art.1
al acestei Convenţii, se referă, inclusiv, la membrii procuraturii, precum şi la persoanele care
exercită funcţii judiciare.
Aşadar, membrii procuraturii şi persoanele care exercită funcţii judiciare (bineînţeles, dacă
acestea îşi exercită funcţiile în cadrul unei curţi internaţionale (cum ar fi, de exemplu, procurorii
Tribunalului ONU pentru fosta Iugoslavie)) fac parte, alături de judecătorii din cadrul unei curţi
internaţionale, din categoria de oricare persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei
curţi internaţionale.
În pct.63 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind
corupţia se menţionează că judecători din cadrul unei curţi internaţionale trebuie consideraţi, de
exemplu, judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, se arată că persoanele cu atribuţii de grefă (membrii biroului grefierului) fac
parte şi ele din categoria de oricare persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi
internaţionale.
Ultima precizare relevantă din pct.63 al Raportului explicativ la Convenţia penală a
Consiliului Europei privind corupţia este că, în principiu, instanţele de arbitraj nu sunt incluse în
noţiunea de curţi internaţionale în sensul art.11 al Convenţiei penale a Consiliului Europei
153
privind corupţia; aceasta deoarece instanţele de arbitraj nu îndeplinesc funcţii judiciare în ceea ce
priveşte statele.
Din moment ce arbitrii naţionali şi cei străini sunt nominalizaţi în Protocolul adiţional la
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, vom menţiona că arbitrul ales sau
numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu apare în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la
art.333 CP RM. Deci, acesta nu poate fi considerat funcţionar internaţional în sensul alin.(2)
art.1231 CP RM. Activând în sectorul privat, arbitrul străin, ales sau numit să soluţioneze prin
arbitraj un litigiu, nu face parte din categoria oricăror persoane care exercită funcţii judiciare în
cadrul unei curţi internaţionale, categorie consemnată în alin.(2) art.1231 CP RM.
3.2.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM
În compartimentul 2.1 al tezei de faţă, referindu-ne la infracţiunile specificate în
Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal, am menţionat că persoana, căreia informaţiile
din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate i-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului, îndeplineşte rolul de subiect special al
infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM.
Întâi de toate, urmează să precizăm că, în rezultatul adoptării la 19.12.2011 de către
Parlamentul Republicii Moldova a Legii Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea
unor acte legislative [185], din art.3301 „Încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a
proprietăţii de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele
persoane cu funcţie de conducere” au fost eliminate alin.(1) şi (2). Prin aceeaşi lege: la alin.(3)
art.14 al Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii
de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu
funcţie de conducere s-a stabilit: „Indicarea intenţionată în declaraţie a datelor inexacte sau
incomplete constituie infracţiune şi se pedepseşte conform art.3521 din Codul penal”; Codul
contravenţional a fost completat cu art.3191
„Neexecutarea solicitărilor Comisiei Naţionale de
Integritate” (presupunând neprezentarea datelor, a informaţiilor, a înscrisurilor sau a documente-
lor solicitate de Comisia Naţională de Integritate în condiţiile alin.(3) art.11 al Legii privind
declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică,
judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
(alin.(1)); neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neemiterea actului privind încetarea mandatului,
a raporturilor de muncă ori de serviciu, dacă actul de constatare al Comisiei Naţionale de
154
Integritate a rămas definitiv (alin.(2)) şi cu art.3302 „Încălcarea termenelor de declarare a
veniturilor şi a proprietăţii sau a intereselor personale” (presupunând nedepunerea declaraţiei cu
privire la venituri şi proprietate sau a declaraţiei de interese personale, în termenele stabilite de
legislaţie, de către persoana obligată să o depună). De asemenea, prin aceeaşi lege s-a stabilit o
nouă denumire pentru art.3301 CP RM: „Încălcarea regimului de confidenţialitate a informaţiilor
din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate”.
Caracteristicile persoanei, căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi
proprietate i-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării
controlului, sunt stabilite de reglementările privitoare la declararea şi controlul veniturilor şi al
proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor
publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere. Cu această ocazie, accentuăm că, întrucât
aceste reglementări au suportat modificări şi completări recente, în mare parte, nu mai este de
actualitate informaţia privind subiectul infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM, cuprinsă în
unele surse doctrinare [14; 15, p.892-893; 247, p.359]. Deci, nu se mai poate susţine, ca altădată,
că subiectul acestei infracţiunii este, după caz: membrul Comisiei centrale de control al
declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; membrul comisiei departamentale de control al
declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; colaboratorul Centrului pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei; alte persoane din cadrul Centrului pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei, al Serviciului de Informaţii şi Securitate, al Procuraturii
Generale, al Serviciului Fiscal de Stat, al Curţii de Conturi sau al altor organe abilitate cu funcţii
de control de stat.
Astfel, Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu
funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane
cu funcţie de conducere stabileşte: în cadrul entităţilor în care activează persoane care, în
conformitate cu prezenta lege, au obligaţia de a depune declaraţia cu privire la venituri şi
proprietate se desemnează, din cadrul serviciului resurse umane, persoane responsabile de
colectarea declaraţiilor date (alin.(1) art.9); subiecţi ai declarării veniturilor şi a proprietăţii sunt:
a) persoanele care deţin funcţii de demnitate publică prevăzute în Anexa la Legea cu privire la
statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; b) membrii Consiliului de observatori al
Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”; deputaţii în
Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia; directorul general adjunct al
Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină; c) conducătorii şi adjuncţii acestora din cadrul
autorităţii administrative (instituţiei publice) subordonate organului central de specialitate, din
cadrul întreprinderii de stat sau municipale, societăţii comerciale cu capital de stat majoritar,
155
instituţiei financiare cu capital de stat total sau majoritar; d) persoanele cu funcţii de conducere şi
de control în instituţiile din cadrul sistemului de învăţământ de stat şi sistemului de sănătate
publică; e) personalul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; f) funcţionarii
publici, inclusiv cei cu statut special (alin.(1) art.3); prevederile Legii privind declararea şi
controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor,
procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere se aplică şi
persoanelor care sunt împuternicite, conform actelor legislative, să ia decizii în privinţa bunurilor
aflate în proprietatea statului sau în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv în
privinţa mijloacelor băneşti, ori care au dreptul de a dispune de astfel de bunuri, precum şi
persoanelor care nu sunt funcţionari publici, dar cărora statul le deleagă temporar una dintre
aceste atribuţii (alin.(2) art.3).
Însă, subiect al infracţiunii specificate la art.3301 CP RM poate fi nu doar persoana respon-
sabilă de colectarea declaraţiilor din cadrul entităţilor în care activează persoane care, în
conformitate cu numita lege, au obligaţia de a depune declaraţii.
Astfel, la art.11 al Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoa-
nelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor
persoane cu funcţie de conducere se prevede: controlul veniturilor şi al proprietăţii expuse în de-
claraţie se efectuează de către Comisia Naţională de Integritate în conformitate cu regulamentul
comisiei aprobat de Parlament (alin.(1); declaraţiile depuse de preşedintele, vicepreşedintele şi
membrii Comisiei Naţionale de Integritate sunt controlate de către o comisie specială creată de
Parlament (alin.(4)).
Aşadar, şi persoanele menţionate la alin.(1) şi (4) art.11 al legii în cauză pot avea calitatea
de subiecţi ai infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM.
În concluzie, subiect al infracţiunii specificate la art.3301 CP RM este, după caz: a) per-
soana responsabilă de colectarea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate din cadrul enti-
tăţilor în care activează persoane care, în conformitate cu Legea privind declararea şi controlul
veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurori-
lor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, au obligaţia de a depune
astfel de declaraţii; b) membrul Comisiei Naţionale de Integritate; c) membrul comisiei speciale,
create de Parlament, în vederea efectuării controlului declaraţiilor cu privire la venituri şi pro-
prietate depuse de preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate.
În alt context, suntem de acord cu S.Brînza, care afirmă: „Se va aplica nu alin.(3) art.3301
CP RM, dar alin.(2) art.315 „Divulgarea datelor urmăririi penale” din Codul penal, dacă
informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate, în calitate de date ale urmăririi
156
penale, în ambianţa urmăririi penale sau în legătură cu aceasta, vor fi divulgate de către persoana
care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării
urmăririi penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii
vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la
răspundere” [14]. Or, aşa cum reiese din dispoziţia de la art.3301 CP RM, divulgarea sau
publicarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate se poate
face doar în legătură cu procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului
de către persoana responsabilă de colectarea declaraţiilor din cadrul entităţilor în care activează
persoane care au obligaţia de a depune declaraţii, în conformitate cu Legea privind declararea şi
controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor,
procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere. Din aceste
considerente, divulgarea, făcută în legătură cu alte împrejurări decât cele relevate în art.3301 CP
RM şi/sau de alte persoane decât cele responsabile de colectarea declaraţiilor din cadrul
entităţilor în care activează persoane care, în conformitate cu numita lege, au obligaţia de a
depune declaraţii, nu poate fi calificată în baza art.3301 CP RM.
3.3. Subiecţii speciali ai infracţiunilor prevăzute în
Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal
3.3.1. Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, ori care lucrează pentru o astfel de
organizaţie, în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute
în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal
A. Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din
Partea Specială a Codului penal
Aşa cum am menţionat în compartimentul 2.1 al prezentului studiu – dacă e să ne referim
la infracţiunile specificate în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal – persoana care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală apare ca subiect
al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
157
După cum reiese din denumirea Capitolului XVI din Partea Specială a Codului penal,
persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală
activează în sectorul privat. Conform art.12 „Sectorul privat” al Convenţiei ONU împotriva
corupţiei, fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri
pentru prevenirea corupţiei implicând sectorul privat, pentru întărirea normelor de contabilitate şi
audit în sectorul privat şi, în caz de nerespectare a acestor măsuri, prevede sancţiuni civile,
administrative sau penale eficiente, proporţionate şi punitive.
Până la intrarea în vigoare, la 12.06.2003, a actualului Cod penal al Republicii Moldova nu
s-a făcut o delimitare între sectorul public şi sectorul privat. În Partea Specială a Codului penal al
Republicii Moldova din 1961 a existat un singur capitol, al optulea, care prevedea infracţiunile
săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere. În articolul 183, cu care începea acest capitol, se
stabilea: „Persoană cu funcţie de răspundere, potrivit prezentului cod, este considerată persoana
căreia, în autorităţile publice, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare, i se acordă permanent sau provizoriu – în virtutea
legii, prin numire, alegere sau prin încredinţarea unei însărcinări – anumite drepturi şi obligaţii în
vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau întreprinderii de acţiuni administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice”. Astfel, nu se făcea nicio deosebire între persoanele
care ocupau funcţia de răspundere într-o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală şi persoanele care ocupau funcţia de răspundere într-o autoritate publică, întreprindere
de stat sau municipală ori instituţie publică.
Prezintă interes faptul că în Codul contravenţional al Republicii Moldova continuă să se
promoveze tocmai o astfel de concepţie. Or, în cadrul acestui act legislativ, Capitolul XVI
„Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice” este singurul capitol în care se sta-
bileşte răspunderea pentru faptele contravenţionale săvârşite de factorii de decizie (de exemplu,
pentru: abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de
serviciu; primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material etc.). Aceasta constituie o do-
vadă a faptului că, deocamdată, în Republica Moldova lipseşte o concepţie legislativă coerentă şi
bine gândită de apărare a ordinii de drept împotriva ilegalităţilor săvârşite de factorii de decizie.
Într-un studiu efectuat de R.Macauley se menţionează că, din cele 39 de state evaluate,
numai cinci (Bosnia şi Herţegovina, Lituania, Norvegia, Republica Slovacă şi Suedia) au în
legislaţiile lor infracţiuni care nu reflectă o demarcare clară între sectorul public şi sectorul
privat. În acelaşi timp, în legislaţia Irlandei şi în cea a Regatului Unit este promovată o concepţie
eclectică, presupunând că o serie de infracţiuni pot fi comise numai în sectorul public, în timp ce
alte infracţiuni pot fi săvârşite atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat [295].
158
Pe de altă parte, printre statele care au legi penale, în care există capitole similare
Capitolelor XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal a Republicii Moldova, se numără, în
primul rând, Federaţia Rusă. „În primul rând”, pentru că anume modelul reglementar rus a fost
cel care a stat la baza delimitării în Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova a
infracţiunilor, prevăzute în Capitolul XV, de infracţiunile specificate în Capitolul XVI.
Capitolul 23 din Codul penal al Federaţiei Ruse se numeşte „Infracţiuni împotriva
intereselor serviciului în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea organizaţii”; Capitolul 30
din acelaşi Cod se numeşte „Infracţiuni împotriva puterii de stat, a intereselor serviciului de stat
şi a intereselor serviciului în organele administraţiei publice locale”. Conform Notei nr.1 la
art.201 din Codul penal al Federaţiei Ruse, persoană, care îndeplineşte funcţii de conducere într-
o organizaţie comercială sau într-o altă asemenea organizaţie, sau într-o organizaţie necomer-
cială care nu este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici
instituţie de stat sau municipală, este fie persoana care îndeplineşte funcţiile unui organ executiv
unipersonal sau funcţiile unui membru al unui consiliu de directori sau ale altui organ executiv
colegial, fie persoana care, permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale,
îndeplineşte funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unor
astfel de organizaţii.
În Partea Specială a Codului penal al Republicii Kazahstan, Capitolul 8 poartă titulatura
„Infracţiuni împotriva intereselor serviciului în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea
organizaţii”; Capitolul 13 se numeşte „Infracţiuni de corupţie şi alte infracţiuni contra intereselor
serviciului public şi administraţiei publice”. Potrivit Notei la art.228 din Codul penal al Republi-
cii Kazahstan, persoană care îndeplineşte funcţii de conducere în organizaţiile comerciale sau în
alte asemenea organizaţii este persoana care, permanent, provizoriu sau în virtutea unei însăr-
cinări speciale, îndeplineşte funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice în
cadrul unei organizaţii care nu este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice
locale, nici organizaţie în care cota statului constituie nu mai puţin de 35%.
În Codul penal al Republicii Kârgâzstan [269], Capitolul 23 se numeşte „Infracţiuni
împotriva intereselor serviciului în întreprinderile care nu aparţin statului sau în alte asemenea
organizaţii”; Capitolul 30 are denumirea „Infracţiuni de serviciu”, fiind corespondent cu
Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova. În conformitate cu
Nota nr.1 la art.221 din Codul penal al Republicii Kârgâzstan, persoană care îndeplineşte funcţii
de conducere a unei organizaţii comerciale sau a unei alte asemenea organizaţii este persoana
care, permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale, execută obligaţii administra-
tive de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unei organizaţii comerciale, indiferent
159
de forma de organizare juridică a acesteia, sau în cadrul unei organizaţii necomerciale care nu
este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie de stat sau
municipală.
În Codul penal al Republicii Turkmenistan [276], Capitolul 23 se numeşte „Infracţiuni
împotriva serviciului public”; Capitolul 28 poartă denumirea „Infracţiuni împotriva intereselor
serviciului în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea organizaţii”. În art.267 din Codul
penal al Republicii Turkmenistan se precizează că persoană care îndeplineşte funcţii de
conducere a unei organizaţii comerciale sau a unei alte asemenea organizaţii este persoana care,
permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale, execută obligaţii administrative
de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unei organizaţii comerciale, indiferent de
forma de organizare juridică a acesteia, sau în cadrul unei organizaţii necomerciale care nu este
nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie publică.
În Codul penal al Georgiei [297], Capitolul XXIX poartă denumirea „Infracţiuni împotriva
intereselor întreprinderii sau ale unei alte organizaţii”; Capitolul XXXIX se numeşte „Malver-
saţiuni”, fiind corespondent cu Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal al Republicii
Moldova. În legea penală georgiană nu este definită noţiunea desemnând subiectul infracţiunilor
de abuz de serviciu şi de luare de mită (prevăzute la art.220 şi, respectiv, la art.221 din Codul
penal al Georgiei). Se menţionează doar că acesta este persoana care exercită autoritate mana-
gerială, reprezentativă sau altă autoritate specifică în cadrul întreprinderii sau al unei alte
organizaţii.
Pentru comparaţie, în corespundere cu art.124 CP RM, prin „persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” se înţelege persoana căreia, în
organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu,
prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea
exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
Astfel, remarcăm următoarele particularităţi ale acestei definiţii:
1) numai pentru legea penală autohtonă este caracteristică sintagma „persoană care gestio-
nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”. În legislaţiile altor
state, echivalentul acestei sintagme este: „persoană care îndeplineşte funcţii de conducere într-o
organizaţie comercială sau într-o altă asemenea organizaţie, sau într-o organizaţie necomercială
care nu este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie de
stat sau municipală” (Codul penal al Federaţiei Ruse); „persoană care îndeplineşte funcţii de con-
ducere în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea organizaţii” (Codul penal al Republicii
Kazahstan); „persoană care îndeplineşte funcţii de conducere a unei organizaţii comerciale sau a
160
unei alte asemenea organizaţii” (Codul penal al Republicii Kârgâzstan, Codul penal al Republicii
Turkmenistan); „persoană care exercită autoritate managerială, reprezentativă sau altă autoritate
specifică în cadrul întreprinderii sau al unei alte organizaţii” (Codul penal al Georgiei);
2) doar penru legea penală autohtonă este caracteristică evidenţierea subdiviziunii entităţii
în care îşi desfăşoară activitatea factorul de decizie din sectorul privat („…persoana căreia, în
organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia (sublinierea ne aparţine – n.a.)...”), alături
de entitatea respectivă propriu-zisă;
3) în art.124 CP RM se recurge la locuţiunea „permanent sau provizoriu, prin numire,
alegere sau în virtutea unei însărcinări”. În legislaţiile specificate mai sus (cu excepţia Codului
penal al Georgiei), locuţiunea având aceleaşi conotaţii este „permanent, provizoriu sau în
virtutea unei însărcinări speciale”;
4) în art.124 CP RM se menţionează despre „funcţiile sau acţiunile administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice”. În Codul penal al Federaţiei Ruse, sintagmele similare
sunt „funcţiile unui organ executiv unipersonal sau funcţiile unui membru al unui consiliu de
directori sau ale altui organ executiv colegial”; „funcţiile administrative de dispoziţie ori orga-
nizatorico-economice”. În Codul penal al Republicii Kazahstan se vorbeşte despre „funcţiile
administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”. În acelaşi timp, în Codul penal al
Republicii Kârgâzstan şi în Codul penal al Republicii Turkmenistan formularea similară este
„obligaţiile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”.
După această analiză juridico-comparativă, să ne concentrăm atenţia asupra condiţiilor pe
care trebuie să le îndeplinească persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, conform art.124 CP RM.
În opinia lui Н.Н. Цугленок, aceste condiţii cunosc următoarea clasificare: 1) condiţiile
care privesc entitatea în care îşi exercită atribuţiile persoana care gestionează organizaţia comer-
cială, obştească sau altă organizaţie nestatală; 2) condiţiile care se referă la caracterul atribuţiilor
exercitate de persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală [280, p.130-131].
Aşa cum consideră S.Brînza şi V.Stati, rezultă că prima dintre condiţiile pe care ei le
specifică priveşte entitatea în care îşi exercită atribuţiile persoana care gestionează organizaţia
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală; celelalte două condiţii pe care aceşti autori
le nominalizează se referă la caracterul atribuţiilor exercitate de persoana care gestionează
organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală: „Din definiţia formulată în
art.124 CP RM reiese că persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală este acea persoană care îndeplineşte următoarele trei condiţii: 1) este o
161
persoana căreia i se acordă drepturi şi obligaţii într-o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora; 2) aceste drepturi şi obligaţii i se
acordă permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări; 3) aceste
drepturi şi obligaţii i se acordă în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice” [15, p.917].
În cele ce urmează vom analiza pe rând aceste trei condiţii.
Astfel, cât priveşte prima din aceste condiţii, entitatea, în care subiectul special menţionat
la art.124 CP RM îşi poate exercita atribuţiile, este: a) organizaţia comercială; b) organizaţia
obştească; c) altă organizaţie nestatală.
În legislaţia extrapenală nu este utilizată noţiunea de organizaţie comercială. În schimb, se
foloseşte noţiunea „societate comercială”, pe care o considerăm echipolentă cu noţiunea „organi-
zaţie comercială”, utilizată în legea penală. Din alin.(1) şi (2) art.106 din Codul civil aflăm că
societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale
fondatorilor (membrilor); societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate
în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe
acţiuni.
În alte norme ale Codului civil găsim detalii privind caracteristicile fiecăreia dintre aceste
patru tipuri de societăţi comerciale: societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei
membri practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele
societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia (alin.(1) art.121); societate în
comandită este societatea comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele
societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile
acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu
participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul
pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii (alin.(1) art.136); societate cu răspundere limitată
este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de
constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii (alin.(1) art.145);
societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale
cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii (alin.(1) art.156).
Cât priveşte cooperativele de întreprinzător şi cele de producţie, considerăm că, aşa cum
rezultă din Codul civil şi din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, acestea nu sunt
societăţi comerciale (organizaţii comerciale). În accepţiunea art.124 CP RM, cooperativele de
întreprinzător şi cele de producţie urmează a fi raportate la categoria „altă organizaţie nestatală”.
162
În afară de organizaţia comercială, entitatea, în care subiectul special menţionat la art.124
CP RM îşi poate exercita atribuţiile, este organizaţia obştească. Notele ce caracterizează
organizaţiile obşteşti le identificăm în legislaţia extrapenală.
Considerăm că noţiunea „asociaţie obştească”, utilizată în legislaţia extrapenală, este
echipolentă cu noţiunea „organizaţie obştească”, folosită în legea penală. Astfel, de exemplu, în
corespundere cu art.1 al Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 17.05.1996 [119], asociaţie obştească este organizaţia necomercială,
independentă de autorităţile publice, constituită benevol de cel puţin două persoane fizice şi/sau
juridice, asociate prin comunitate de interese în vederea realizării, în condiţiile legii, a unor
drepturi legitime; asociaţii obşteşti sunt considerate: asociaţiile pacifiste; asociaţiile de apărare şi
de promovare a drepturilor omului; asociaţiile de femei; asociaţiile de veterani; asociaţiile de
invalizi; asociaţiile de tineret şi de copii; societăţile ştiinţifice; societăţile tehnice; societăţile
ecologiste; societăţile cultural-educative; societăţile sportive; uniunile de creaţie; comunităţile
naţional-culturale; alte asociaţii ale persoanelor fizice şi/sau juridice legal constituite.
În afară de organizaţia comercială şi organizaţia obştească, entitatea, în care subiectul
special menţionat la art.124 CP RM îşi poate exercita atribuţiile, este o altă organizaţie nestatală.
Aşa cum rezultă din art.180-191 ale Codului civil, noţiunea „o altă organizaţie nestatală”,
utilizată în legea penală, are înţelesul noţiunii de societate necomercială (excluzând asociaţia
obştească), folosite în Codul civil.
Potrivit art.180-183 din Codul civil, organizaţie necomercială este persoana juridică al
cărei scop este altul decât obţinerea de venit. Organizaţii necomerciale sunt: a) asociaţia;
b) fundaţia; c) instituţia. Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de persoane
fizice şi juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu
contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.
Asociaţia poate avea forma de asociaţie obştească (care, aşa cum am menţionat, este echivalentă
cu noţiunea de organizaţie obştească în sensul art.124 CP RM), asociaţie religioasă, partid sau de
altă organizaţie social-politică, de sindicat, uniune de persoane juridice, de patronat, alte forme în
condiţiile legii. Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai
multe persoane fizice şi juridice, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor,
destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire. Instituţie este
organizaţia necomercială constituită de fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de
administrare, sociale, culturale, de învăţământ şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată
parţial sau integral de acesta (aceştia).
163
Conform alin.(5) art.183 din Codul civil, instituţia poate fi publică sau privată. Cât priveşte
instituţia publică (adică, instituţia care este constituită în baza unui act emis de autoritatea
publică şi care este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul celei din urmă), aceasta nu poate
fi considerată organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM. Or, aşa cum am menţionat în
compartimentul 3.1 al tezei de faţă, în acord cu alin.(2) art.123 CP RM, instituţia publică se
raportează la noţiunea „alte persoane juridice de drept public”. Deci, persoana care gestionează o
instituţie publică este persoană publică în sensul alin.(2) art.123 CP RM, nu persoana care gestio-
nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM.
În ce priveşte instituţia privată (adică, instituţia care se constituie în baza hotărârii
persoanei fizice sau juridice de drept privat, care o dotează potrivit scopului preconizat), aceasta
reprezintă o organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM.
Detaliile despre unele organizaţii nestatale, în sensul art.124 CP RM, le aflăm din regle-
mentările de sorginte extrapenală.
De exemplu, conform alin.1 art.22 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,
pentru a-şi coordona activitatea, în scopul creării unor condiţii favorabile pentru realizarea şi
apărarea intereselor de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale şi altor interese comune, întreprin-
derile au dreptul să înfiinţeze societăţi sub formă de asociaţii, uniuni, concerne, care vor fi
organizaţii necomerciale.
În conformitate cu art.3 al Legii asociaţiilor de economii şi împrumut a Republicii
Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.06.2007 [160], asociaţie de econo-
mii şi împrumut este organizaţia necomercială cu statut juridic special, constituită benevol de
persoane fizice şi juridice, asociate pe principii comune, care acceptă de la membrii săi depuneri
de economii, le acordă acestora împrumuturi, precum şi alte servicii financiare, în conformitate
cu categoria licenţei pe care o deţine.
La art.3 al Legii Republicii Moldova privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de reli-
gie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2007 [157], se stabileşte că instituţia
religioasă este o parte componentă centrală sau regională a cultului religios, fondată de acesta
fără consemnarea calităţii de membru, reprezentând un aşezământ sau o structură religioasă; sunt
considerate instituţii religioase: eparhiile; diecezele; protopopiatele; decanatele; misiunile reli-
gioase sociale sau de caritate; instituţiile de învăţământ teologic de orice grad; centrele de peleri-
naj; asociaţiile şi fundaţiile religioase; instanţele de disciplină bisericească; alte instituţii
similare.
Potrivit art.1 al Legii Republicii Moldova privind partidele politice, adoptate de Parla-
mentul Republicii Moldova la 21.12.2007 [165], partidele politice sunt asociaţii benevole, cu
164
statut de persoană juridică, ale cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin
activităţi comune şi în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea
şi realizarea voinţei lor politice.
Conform art.2 al Legii culturii a Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova 27.05.1999 [125], organizaţii de cultură sunt: uniunile de creaţie; breslele (corpora-
ţiile); asociaţiile, organizaţiile, instituţiile şi întreprinderile ce desfăşoară o activitate culturală.
În corespundere cu art.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la cultura fizică şi sport,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.03.1999 [124], cetăţenii Republicii Moldova
au dreptul la formarea, în condiţiile legii, a asociaţiilor, cluburilor şi federaţiilor naţionale de
cultură fizică şi sport, a fondurilor şi altor structuri, care funcţionează în conformitate cu
legislaţia, cu statutele proprii şi cu cele ale organismelor internaţionale de profil.
Potrivit art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la tineret, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 11.02.1999 [123], instituţie de lucru cu tineretul este organizaţia care
desfăşoară activităţi cu şi pentru tineret.
Conform alin.(1) art.1 al Legii patronatelor a Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 11.05.2000 [130], patronatele sunt organizaţii necomerciale,
neguvernamentale, independente şi apolitice, constituite în baza liberei asocieri şi egalităţii în
drepturi a patronilor din diverse domenii de activitate.
Şi astfel de exemple pot fi prezentate în continuare.
Considerăm neadecvată în plan terminologic şi nesincronizată cu normele extrapenale
sintagma „organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”, utilizată în Codul
penal. De aceea, venim cu propunerea de substituire a acesteia printr-o sintagmă mai potrivită:
„societate comercială sau necomercială, cu excepţia persoanelor juridice de drept public”.
În acest fel, va fi clară limita de demarcare a sferelor de incidenţă a definiţiei de la alin.(2)
art.123 CP RM (definiţie care cuprinde formularea „al altor persoane juridice de drept public”) şi
a definiţiei de la art.124 CP RM.
În alt context, în legislaţia extrapenală pot fi găsite exemple când, deşi se utilizează
sintagma „persoană cu funcţie de răspundere”, se are în vedere o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM.
De exemplu, conform alin.(1) art.73 al Legii privind societăţile pe acţiuni, persoane cu
funcţie de răspundere ale societăţii pe acţiuni sunt consideraţi membrii consiliului societăţii, ai
organului executiv, ai comisiei de cenzori, ai comisiei de lichidare a societăţii, precum şi alte
persoane care exercită atribuţii de dispoziţie în conducerea societăţii. Potrivit alin.(1) art.41 al
Legii privind cooperativele de producţie, persoane cu funcţie de răspundere ale cooperativei de
165
producţie sunt membrii consiliului cooperativei, preşedintele cooperativei, membrii comisiei de
revizie, ai comisiei de reorganizare şi ai comisiei de lichidare a cooperativei şi alte persoane care
exercită atribuţii de dispoziţie în cooperativă. În corespundere cu alin.(1) art.77 al Legii privind
cooperativele de întreprinzător, persoane cu funcţie de răspundere ale cooperativei de întreprin-
zător sunt membrii consiliului, ai comisiei de revizie, ai comisiei de lichidare şi ai comisiei de
reorganizare a cooperativei, preşedintele acesteia şi alte persoane care exercită atribuţii de dispo-
ziţie în cooperativă. În conformitate cu alin.(3) art.76 al Legii privind societăţile cu răspundere
limitată, persoana cu funcţie de răspundere a societăţii cu răspundere limitată se eliberează de
răspundere materială solidară pentru decizia organului executiv colegial al societăţii sau a consi-
liului societăţii dacă: a) a votat contra luării acestei decizii de către organul de conducere
respectiv şi b) opinia ei separată este anexată la procesul-verbal al şedinţei organului respectiv
sau este consemnată în procesul-verbal.
Cu certitudine, asemenea exemple mai există.
Nu negăm faptul că sintagma „persoană cu funcţie de răspundere”, utilizată în ipotezele
menţionate mai sus, este generatoare de confuzii în planul identificării într-un mod greşit a
sferelor de incidenţă a noţiunilor definite la art.123 CP RM şi a noţiunii definite la art.124
CP RM. De fapt, sintagma „persoană cu funcţie de răspundere” desemnând o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în sensul art.124
CP RM, este nu altceva decât o reminiscenţă a perioadei în care, atât în legea penală, cât şi în
legislaţia extrapenală, nu se făcea nici o deosebire între ceea ce astăzi înţelegem prin noţiunile
„persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală”.
Cu toate neajunsurile sale, sintagma „persoană cu funcţie de răspundere” – utilizată în
Legea privind societăţile pe acţiuni, în Legea privind cooperativele de producţie, în Legea
privind cooperativele de întreprinzător, în Legea privind societăţile cu răspundere limitată etc. –
ne ajută să identificăm categoriile de persoane care intră sub incidenţa art.124 CP RM. Din
prevederile acestor acte normative reiese că noţiunea „persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” este mai largă decât noţiunea „conducătorul
organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale”.
Această concluzie rezultă din opiniile exprimate de unii autori [248; 282]. Aceeaşi conclu-
zie reiese din analiza legislaţiei. De exemplu, în unele acte normative, persoanele care gestio-
nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt desemnate prin
termenul „administratori”: potrivit art.3 al Legii Republicii Moldova privind instituţiile finan-
ciare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 [115], administrator este:
166
membrul consiliului băncii; membrul organului executiv al băncii; membrul comisiei de cenzori
a băncii; contabilul-şef al băncii; conducătorul filialei băncii; altă persoană învestită prin lege sau
statut să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună cu alţii, în numele şi în contul băncii;
conform art.3 al Legii Republicii Moldova privind asociaţiile de economii şi împrumut, admi-
nistrator este: membrul consiliului asociaţiei de economii şi împrumut; membrul comisiei de
cenzori a asociaţiei de economii şi împrumut; directorul executiv al asociaţiei de economii şi
împrumut; contabilul-şef al asociaţiei de economii şi împrumut; conducătorul filialei sau al
reprezentanţei asociaţiei de economii şi împrumut; alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau
statutului asociaţiei de economii şi împrumut, să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună
cu alţii, în numele şi în contul asociaţiei de economii şi împrumut.
În practica judiciară s-a considerat că persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală este: preşedintele societăţii pe acţiuni „T.S.” [260];
directorul societăţii cu răspundere limitată „A.B.” [42]; directorul societăţii cu răspundere
limitată „F.G.” [54]; directorul societăţii pe acţiuni „T.” [48]; directorul general al societăţii
pe acţiuni „A.S.” [59]; directorul general al societăţii pe acţiuni „I.” [45]; directorul societăţii
pe acţiuni „E.-N.”[50]; directorul general al societăţii pe acţiuni „P.G.B.” [57]; directorul
societăţii pe acţiuni „Î.C.V.P.” [52]; directorul filialei I. a băncii comerciale „E.B.” [53];
directorul societăţii pe acţiuni „T.” [60]; preşedintele cooperativei de consum „A.” [62]; preşe-
dintele unei asociaţii a proprietarilor de locuinţe privatizate [46]; antreprenorul-posesor al
întreprinderii individuale „B.-G.” [61].
Totuşi, până la urmă, contează nu cum sunt denumite funcţiile persoanelor care gestio-
nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Contează ca atribuţiile
acestora să fie conforme cu prevederile art.124 CP RM. Iar din prevederile acestui articol reiese
că persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală
este, după caz, persoana:
1) căreia, în organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o
subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtu-
tea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor
administrative de dispoziţie;
2) căreia, în organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o
subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtu-
tea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor
organizatorico-economice.
167
Nu există nicio reglementare care să prevadă care funcţii sau acţiuni ale persoanei, care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, sunt funcţii sau
acţiuni administrative de dispoziţie ori funcţii sau acţiuni organizatorico-economice.
Totuşi, nu trebuie să uităm că interpretarea oficială vizând caracteristicile acestor funcţii
sau acţiuni o găsim în Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii
dispoziţiilor art.183 din Codul penal, nr.1 din 11.01.2001 [74]. În contextul studiului de faţă,
această interpretare îşi păstrează relevanţa, întrucât se referă la perioada în care, atât în legea
penală, cât şi în legislaţia extrapenală, nu se făcea nicio deosebire între ceea ce astăzi înţelegem
prin noţiunile „persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”.
Din textul acestei hotărâri deducem că persoană căreia, în organizaţia comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent
sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii
în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie este persoana având
atribuţii legate, în special, de dirijarea nemijlocită a oamenilor sau de administrarea unui sector
de muncă în cadrul unei organizaţii comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, ori
în cadrul unei subdiviziuni a acestora; persoană căreia, în organizaţia comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu,
prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exer-
citării funcţiilor sau acţiunilor organizatorico-economice este persoana având atribuţii legate, în
special, de dispunerea şi administrarea patrimoniului aparţinând unei organizaţii comerciale,
obşteşti sau unei alte organizaţii nestatale, ori unei subdiviziuni a acestora.
Nu întâmplător, în textul Hotărârii Curţii Constituţionale privind controlul constituţionali-
tăţii dispoziţiilor art.183 din Codul penal, nr.1 din 11.01.2001, se utilizează sintagma „în
special”, pe care am subliniat-o în ambele cazuri. Aceasta denotă că este exemplificativă prezen-
tarea de ipoteze care se referă la exercitarea funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie
ori a funcţiilor sau acţiunilor organizatorico-economice. Până la urmă, contează ca, atât funcţiile
sau acţiunile administrative de dispoziţie, cât şi funcţiile sau acţiunile organizatorico-economice,
să fie producătoare de efecte juridice (adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi
juridice). Aşa cum ne vom putea convinge mai jos, nu pot fi producătoare de efecte juridice
funcţiile pur profesionale sau tehnice exercitate în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al
unei alte organizaţii nestatale.
Ultima dintre condiţiile ce se referă la caracterul atribuţiilor exercitate de persoana care
gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, pe care trebuie să o
168
analizăm, presupune că persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală este acea persoană căreia drepturile şi obligaţiile îi sunt acordate permanent
sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări.
Astfel, legiuitorul subliniază că nu importă la calificare, urmând a fi luate în consideraţie la
individualizarea pedepsei, împrejurările referitoare la: 1) caracterul definit sau nedefinit al dura-
tei acordării drepturilor şi obligaţiilor respective; 2) modul de acordare – prin numire, alegere sau
în virtutea unei însărcinări – a acelor drepturi şi obligaţii.
Indiferent de caracterul – definit sau nedefinit – al duratei acordării drepturilor şi obliga-
ţiilor respective, contează ca, la momentul săvârşirii infracţiunii, persoana care gestionează
organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală să fie titulară a acelor drepturi
sau obligaţii. Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi despre o persoană care gestionează organizaţia
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, dacă infracţiunea a fost comisă: a) înainte de
momentul acordării acesteia a drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală; 2) după momentul în care această persoană îşi pierduse prerogativa
de a fi titulară a drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală.
Acordarea drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală are un caracter permanent în cazul în care nu se stabileşte un termen limită
pentru exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor respective. Din contra, acordarea dreptu-
rilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală are un
caracter provizoriu în cazul în care se stabileşte un termen, în limitele căruia are loc exercitarea
drepturilor şi executarea obligaţiilor respective.
De asemenea, nu este relevant modul de acordare – prin numire, alegere sau în virtutea
unei însărcinări – a drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală. Contează ca numirea, alegerea sau însărcinarea persoanei care gestionează
organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală să se facă în condiţiile legii.
Acordarea drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală se face prin numire, atunci când funcţiile sau acţiunile administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice sunt conferite sau autorizate în lipsa desemnării prin vot
a persoanei căreia i se acordă acele drepturi şi obligaţii. Dimpotrivă, acordarea drepturilor şi
obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală se face prin
alegere, atunci când funcţiile sau acţiunile administrative de dispoziţie ori organizatorico-econo-
mice sunt conferite sau autorizate în condiţiile desemnării prin vot a persoanei căreia i se acordă
acele drepturi şi obligaţii.
169
Acordarea drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală se face în virtutea unei însărcinări, atunci când funcţiile sau acţiunile adminis-
trative de dispoziţie ori organizatorico-economice sunt conferite sau autorizate ad-hoc. Odată cu
îndeplinirea însărcinării, încetează prerogativa de exercitare a funcţiilor sau acţiunilor adminis-
trative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
În altă ordine de idei, făcând analogie cu caracteristicile persoanei publice, despre care am
vorbit în compartimentul 3.1 al prezentei lucrări, considerăm că persoana care gestionează
organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală trebuie deosebită de:
1) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul de deservire tehnică;
personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al
unei alte organizaţii nestatale;
2) persoanele care exercită funcţii pur profesionale în cadrul organizaţiei comerciale,
obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale.
În acest plan, suntem de acord cu cele afirmate de S.Brînza şi V.Stati: „Nu pot fi subiecţi ai
infracţiunilor săvârşite de persoanele care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală acei lucrătorii ai unei organizaţii comerciale, obşteşti sau ai unei alte
organizaţii nestatale ori ai unei subdiviziuni a acestora, care exercită funcţii pur profesionale sau
tehnice (de exemplu, medicii, pedagogii etc.). În acelaşi timp, dacă, în afară de exercitarea func-
ţiilor pur profesionale sau tehnice, aceste persoane sunt învestite cu funcţii de ordin administrativ
de dispoziţie sau de ordin organizatorico-economic, atunci, în caz de luare sau acceptare a unui
folos necuvenit, ele pot fi trase la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută la art.333
CP RM (de exemplu, profesorul din cadrul comisiei de examinare sau al comisiei de calificare,
activând în cadrul unei instituţii de învăţământ private, care semnează documentul de promovare
a studentului (masterandului, doctorandului etc.) etc.)” [15, p.924].
Aşadar, cei care fac parte din personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul
de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrul organizaţiei
comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale (de exemplu, dactilograf, secretar
tehnic, arhivar, expeditor, curier etc.) nu pot fi consideraţi ca având calitatea de persoane care
gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
Nu pot avea această calitate nici medicii, pedagogii sau alte asemenea persoane, în ipoteza
în care acestea exercită funcţii pur profesionale în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al
unei alte organizaţii nestatale. Numai în ipoteza în care persoana – care, în alte circumstanţe
(altele decât cele în care este săvârşită infracţunea), exercită funcţii pur profesionale în cadrul
organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale – îşi asumă drepturi şi
170
obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori
organizatorico-economice, se poate vorbi despre calitatea de persoană care gestionează
organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. În această ipoteză, calitatea
persoanei de a fi medic, pedagog etc. este eclipsată în plan juridic de calitatea de a fi persoană
care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
În practica judiciară calitatea de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală s-a atestat, corect, în cazul următor: C.S. a fost condamnată în baza
alin.(1) art.333 CP RM. Deţinând funcţia de conferenţiar universitar la o catedră a unei insti-
tuţii de învăţământ superior private, fiind persoană căreia i s-a acordat, prin numire, drepturi şi
obligaţii în vederea exercitări funcţiilor administrative de dispoziţie (şi anume: aprecierea
imparţială a cunoştinţelor studenţilor în cadrul sesiunilor de examinare, cu înscrierea notelor,
confirmate în borderou prin semnătura personală), la 06.06.2006, aproximativ la ora 13.05,
precum şi la 09.06.2006, aproximativ la ora 11.15, într-un birou al instituţiei respective, C.S. a
luat de la studentul anului III al instituţiei nominalizate, O.V., bani în sumă totală de 300 dolari
SUA, dintre care 150 dolari SUA erau destinaţi pentru primirea de la studenta aceleiaşi
instituţii, P.S., a diferenţelor la trei discipline, cu înscrierea în borderouri a notelor nu mai joase
de nota „7”.” [51].
În ipoteza dată, C.S. a exercitat funcţii administrative de dispoziţie, întocmind şi semnând
borderoul de examinare a cunoştinţelor studenţilor în cadrul unei sesiuni de examinare. Exer-
citarea acestor funcţii a fost una producătoare de efecte juridice pentru O.V. şi P.S., care, astfel,
au fost promovaţi. Nu se poate susţine că, în împrejurările concrete descrise în speţă, funcţiile
exercitate de C.S. ar fi fost pur profesionale.
În alt context, nu poate fi considerată persoană care gestionează organizaţia comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală. O astfel de persoană apare în calitate de subiect special
distinct al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM. Particularităţile acestui subiect
special vor fi analizate în mai jos.
Nu poate avea calitatea de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală nici: notarul; auditorul; avocatul; executorul judecătoresc; expertul
judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul
Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,
avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca liber-profesionist; manda-
tarul autorizat; reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului
etc. Aşa cum am afirmat în compartimentul 3.3 al prezentei teze, legiuitorul a raportat astfel de
171
persoane la categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia
servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public (categorie reprezentând persoa-
nele publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM).
B. Persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi
335 CP RM
După cum am menţionat în compartimentul 2.1 al prezentului studiu – dacă e să ne referim
la infracţiunile specificate în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal – persoana care
lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală apare ca
subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.
Până la intrarea în vigoare a amendamentelor operate la 02.12.2011, persoana care lucrează
pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală nu a apărut în calitate
de subiect special în normele Codului penal al Republicii Moldova. Recunoaşterea acestei
calităţi este rezultatul extinderii implementării de către ţara noastră a prevederilor Convenţiei
penale a Consiliului Europei privind corupţia.
Astfel, atrag atenţia două dintre articolele acestei convenţii: fiecare Parte adoptă măsurile
legislative sau alte măsuri necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul
său intern, în cazul când actul a fost comis, intenţionat, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta
de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, orice avantaj nedatorat oricărei persoane
care conduce sau este angajată în cadrul unei entităţi din sectorul privat, pentru ea însăşi sau
pentru altcineva pentru ca persoana să înfăptuiască sau să se abţină de la înfăptuirea unui act de
violare a îndatoririlor sale (art.7 „Corupţia activă în sectorul privat”); fiecare Parte adoptă
măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu
dreptul său intern, în cazul când actul a fost comis, intenţionat, în cadrul unei activităţi comer-
ciale, acţiunea de solicitare sau de primire, direct sau indirect, fie prin intermediul unei terţe
persoane, a unui avantaj nedatorat sau acţiunea persoanei de a accepta oferirea sau promisiunea
unui avantaj nedatorat, pentru ea însăşi sau pentru orice persoană care conduce sau lucrează
pentru o entitate din sectorul privat pentru ca ea să înfăptuiască sau să se abţină de la înfăptuirea
unui act de violare a îndatoririlor sale (art.8 „Corupţia pasivă în sectorul privat).
În legătură cu aceste prevederi, este cazul să apelăm la Raportul explicativ la Convenţia
penală a Consiliului Europei privind corupţia [293]. În pct.55 al acestui Raport, referitor la art.7
al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, se menţionează: incriminarea actelor
de corupţie în sectorul privat urmăreşte să protejeze încrederea şi loialitatea, care sunt indispen-
sabile pentru desfăşuarea şi dezvoltarea relaţiilor în sectorul privat. Drepturile şi obligaţiile, care
172
decurg din aceste relaţii, sunt guvernate de normele dreptului privat şi, într-o mare măsură, sunt
determinate de contracte. Se aşteaptă ca angajatul să-şi îndeplinească atribuţiile în conformitate
cu contractul pe care l-a încheiat, care stabileşte, în mod expres sau implicit, o obligaţie generală
de loialitate faţă de angajatorul său, o obligaţie generală de a nu acţiona în detrimentul intere-
selor acestuia. Angajatul, care acceptă mită pentru a acţiona sau a se abţine să acţioneze într-un
mod care este contrar interesului angajatorului său, nu face decât să abuzeze de încrederea ce i-a
fost acordată.
În această explicaţie este consemnat angajatul care îşi desfăşoară activitatea în sectorul
privat, însă nu se concretizează nici cine este acesta, nici care este deosebirea dintre el şi cel care
conduce o entitate privată.
În aceste condiţii, suntem nevoiţi să apelăm la modelele legislative străine, similare celor
vizând persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală, în sensul art.333 şi 335 CP RM.
De exemplu, în art.252 „Mituire” din Codul penal al Republicii Belarus [271] se stabileşte
răspunderea fie pentru luarea de către un lucrător al unui întreprinzător individual sau al unei
persoane juridice, care nu ocupă funcţii de conducere, de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau
servicii patrimoniale, pentru a îndeplini o acţiune sau inacţiune în folosul mituitorului, legată de
activitatea desfăşurată de acest lucrător, astfel cauzându-se daune intereselor proprietarului sau
ale clienţilor acestuia, fie pentru darea unei asemenea recompense.
De asemenea, la art.225 „Primirea ilegală a recompensei de către un funcţionar” din Codul
penal al Republicii Kârgâzstan se prevede răspundere pentru primirea cu bună-ştiinţă ilegală de
către un funcţionar, care nu este persoană cu funcţie de răspundere a unei autorităţi publice, a
unei întreprinderi, instituţii, organizaţii, asociaţii obşteşti sau a unui organ de autoadministrare a
cetăţenilor, a unei recompense materiale sau a unui folos material, exprimat în proporţii consi-
derabile, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea în interesul recompensatorului a unei acţiuni
anumite, care implică folosirea situaţiei de serviciu.
Interpretând aceste prevederi normative, dar şi făcând analogie cu cele afirmate în com-
partimentul 3.1 al tezei în legătură cu caracteristicile persoanei publice în sensul alin.(2) art.123
CP RM, ajungem la următoarele concluzii: în sensul dispoziţiilor de la art.333 şi 335 CP RM,
prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală” trebuie de înţeles acea persoană care, deşi activează într-o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.124 CP RM.
Aşadar, este vorba despre o persoană care, deşi este lucrător (angajat) al organizaţiei
comerciale, obşteşti sau ai unei alte organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii sau acţiuni
173
administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Persoanele, care lucrează pentru o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, nu pot avea calitatea de:
membri ai consiliului organizaţiei date; membri ai comisiei de cenzori ai organizaţiei comerciale,
obşteşti sau ai unei alte organizaţii nestatale; director executiv al organizaţiei date; contabil-şef al
organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale; conducător al filialei sau al
reprezentanţei acestei organizaţii; alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau statutului orga-
nizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, să-şi asume obligaţii, de sine
stătător sau împreună cu alţii, în numele şi în contul organizaţiei respective.
Dacă, pentru moment, ar fi să identificăm un contraechivalent al noţiunii „persoană pub-
lică” în sensul alin.(2) art.123 CP RM – contraechivalent care ar îngloba accepţiunile comple-
mentare „persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală” şi „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă orga-
nizaţie nestatală” – atunci, cel mai probabil, ar trebui să recurgem la formula „persoană privată”.
Din analiza comparativă a definiţiilor formulate în alin.(1) şi (2) art.123 CP RM reiese că, nici pe
departe, toate persoanele publice sunt cele care exercită funcţiile autorităţii publice sau acţiunile
administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. În mod similar, nici pe departe, toate
persoanele, pe care le numim condiţional „persoane private”, nu sunt cele care exercită funcţiile
sau acţiunile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Doar cei din ierarhia
organizaţiilor comerciale, obşteşti sau a altor organizaţii nestatale trebuie consideraţi persoane
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.
Considerăm că persoanele care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o
altă organizaţie nestatală nu pot face parte nici din personalul administrativ-tehnic (personalul
tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) al organi-
zaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale. Or, obiectul juridic generic al
infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM îl constituie „relaţiile sociale cu privire la
activitatea de serviciu într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” [15,
p.907]. Activităţile, desfăşurate de cei care fac parte din personalul sus-menţionat, au un caracter
auxiliar în raport cu activitatea de serviciu într-o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală, şi nu se confundă cu aceasta. Cei care fac parte din personalul administrativ-
tehnic (personalul tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi
auxiliare) al organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale nu sunt titulari
ai autorităţii acestei organizaţii.
În context, reiterăm propunerea noastră de a fi dezincriminată fapta prevăzută la art.256
CP RM, faptă presupunând primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o întreprindere,
174
instituţie sau organizaţie a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea
unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale,
medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu ale acestui salariat.
Acesta întrucât noţiunea „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau
o altă organizaţie nestatală”, utilizată în art.333 CP RM, alături de noţiunea „persoană publică”
(şi, implicit, noţiunea „angajatul întreprinderilor de stat sau municipale”) din alin.(2) art.123
CP RM, acoperă laolaltă o arie atât de vastă, încât practic lasă fără conţinut noţiunea „salariatul
dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie” folosită în art.256 CP RM. În această ipoteză, nu
ar fi logic să considerăm că noţiunea „salariatul dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie”,
folosită în art.256 CP RM, ar putea să se refere la cei care desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul
întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor.
Cu toate că nu exercită funcţii sau acţiuni administrative de dispoziţie ori organizatorico-
economice, persoanele care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală nu apar nici în ipostaza de a exercita funcţii pur profesionale în cadrul
organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale. Or, nu activitatea profe-
sională într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, dar activitatea de
serviciu într-o asemenea organizaţie este cea care, în ultimă instanţă, suferă atingere în rezultatul
comiterii infracţiunilor specificate la art.333 şi 335 CP RM.
Distincţia dintre persoanele care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală şi persoanele care lucrează pentru o astfel de organizaţie nu are niciun
impact asupra calificării faptelor în baza art.333 sau 335 CP RM. Ea poate fi luată în consideraţie
numai la individualizarea pedepsei. Or, este firesc ca pedeapsa stabilită persoanei care gestio-
nează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală să fie comparativ mai
aspră decât pedeapsa stabilită persoanei care lucrează pentru o astfel de organizaţie.
3.3.2. Arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu în
calitate de subiect special al infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM
Aşa cum am menţionat în compartimentul 2.1 al prezentului studiu – dacă e să ne referim
la infracţiunile specificate în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal – arbitrul ales
sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu apare ca subiect al infracţiunii prevăzute la 333
CP RM.
175
Până la intrarea în vigoare a amendamentelor operate la 02.12.2011, arbitrul ales sau numit
să soluţioneze prin arbitraj un litigiu nu a apărut în calitate de subiect special în normele Codului
penal al Republicii Moldova. Recunoaşterea acestei calităţi este rezultatul ratificării de către ţara
noastră a Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia. Întru-
cât în legea penală autohtonă nu găsim o definiţie a noţiunii „arbitru ales sau numit să soluţio-
neze prin arbitraj un litigiu”, vom apela tocmai la textul acestui act cu vocaţie internaţională.
Astfel, potrivit art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, termenul „arbitru” trebuie înţeles prin referire la dreptul naţional al statului
parte la acest Protocol, dar în orice caz trebuie să includă o persoană care, având în vedere un
acord de arbitraj, este chemată să ia o decizie care obligă din punct de vedere juridic cu privire la
un litigiu ce-i este prezentat chiar de către părţile acestui acord; sintagma „acord de arbitraj”
înseamnă un acord recunoscut de dreptul naţional şi prin care părţile convin să supună un litigiu
unui arbitru pentru a decide.
De asemenea, la art.2-4 ale aceluiaşi Protocol, se stabileşte: fiecare Parte adoptă măsurile
legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform
dreptului său intern, fapta, săvârşită cu intenţie, de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori
indirect, orice folos necuvenit unui arbitru care îşi exercită funcţiile în conformitate cu dreptul
naţional cu privire la arbitraj al acestei Părţi, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să
îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale; fiecare Parte
adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a prevedea ca
infracţiune, conform dreptului său intern, fapta, săvârşită cu intenţie, a unui arbitru care îşi
exercită funcţiile în conformitate cu dreptul naţional cu privire la arbitraj al acestei Părţi, de a
solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori
de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească
un act în exercitarea funcţiilor sale; fiecare Parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se
dovedesc necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele
menţionate la art.2 şi 3 ale Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, dacă acestea se referă la un arbitru care îşi exercită funcţiile în conformitate cu
dreptul naţional cu privire la arbitraj al oricărui alt stat.
Interpretarea prevederilor reproduse este dată şi în Raportul explicativ la Protocolul
adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia [285]. Conform acestuia, în
art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
definirea conceptului de arbitru se face în două moduri: pe de o parte, definiţia respectivă se
referă la legile naţionale ale statelor semnatare; pe de altă parte, ea reprezintă o definiţie
176
autonomă în măsura în care stabileşte un standard minim obligatoriu comun; noţiunea „acord de
arbitraj”, în accepţiunea art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, acoperă o arie largă, în sensul că nu există nicio restricţie privitoare la domeniul
raporturilor juridice la care definiţia acestei noţiuni se poate aplica. În special, domeniul de
aplicare a definiţiei date nu se limitează la arbitrajul comercial.
Aşa cum s-a putut vedea, în art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consi-
liului Europei privind corupţia, definiţia noţiunii „arbitru” face referire la dreptul naţional al
statului parte la acest Protocol.
În contextul legislaţiei autohtone, reglementările în materie se conţin, în primul rând, în
Legea Republicii Moldova cu privire la arbitraj, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
22.02.2008 [166]. La art.2 al acestui act legislativ sunt formulate următoarele definiţii: arbitru –
persoană fizică aleasă de părţi sau numită în modul stabilit de părţi pentru soluţionarea prin
arbitraj a litigiului; arbitraj – cale alternativă de soluţionare a litigiilor atât de către arbitri numiţi
pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cât şi de instituţii permanente de arbitraj; litigiu –
conflict izvorât din raporturi juridice civile, inclusiv patrimoniale, dintre părţi, din raporturi
obligaţionale contractuale şi necontractuale, cum ar fi: vânzarea-cumpărarea, prestarea de
servicii, executarea de lucrări şi altele asemenea sau din raporturi de proprietate şi din alte
drepturi reale, inclusiv din dreptul de proprietate intelectuală.
De asemenea, în art.11, 12 şi 16 ale Legii cu privire la arbitraj sunt consemnate alte
caracteristici ale arbitrilor aleşi sau numiţi să soluţioneze prin arbitraj un litigiu: poate fi arbitru
orice persoană fizică având capacitate deplină de exerciţiu care şi-a dat consimţământul să
arbitreze şi care, după părerea părţii în cauză, este competentă în a soluţiona litigiul; lista
arbitrilor este aprobată de organul pe lângă care s-a înfiinţat arbitrajul, în modul stabilit de acest
organ, şi are un caracter de recomandare. În principiu, partea poate numi în calitate de arbitru
orice persoană care întruneşte exigenţele prevăzute de sus-numita lege; arbitrii sunt numiţi sau
înlocuiţi potrivit convenţiei de arbitraj (adică, potrivit acordului în a cărui bază părţile remit spre
soluţionare în arbitraj toate litigiile sau o parte din litigii, care au apărut sau care ar putea să
apară între ele ca rezultat al unui raport juridic contractual sau necontractual. Convenţia de
arbitraj poate fi exprimată sub formă de clauză arbitrală inserată în contract ori sub formă de
acord independent); împuternicirile arbitrului încetează în caz de autorecuzare sau de recuzare în
conformitate cu art.14 al Legii cu privire la arbitraj, în caz de deces, de incapacitate de a parti-
cipa la examinarea litigiului şi în alte temeiuri în care arbitrul nu participă la examinarea liti-
giului în decursul unei perioade nejustificat de îndelungate. Împuternicirile arbitrului încetează
odată cu adoptarea hotărârii în litigiul examinat.
177
Alte prevederi relevante pot fi identificate în Legea Republicii Moldova cu privire la arbi-
trajul comercial internaţional, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.02.2008 [167].
În art.2 al acestei legi sunt formulate următoarele definiţii: tribunal arbitral – arbitru unic sau
complet de arbitri; arbitraj – cale alternativă de soluţionare a litigiilor atât de către arbitri numiţi
pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cât şi de către instituţii permanente de arbitraj.
Prevederi similare atestăm în alte acte normative: Regulamentul Curţii de Arbitraj de pe
lângă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova, nr.59 din 23.12.2005,
aprobat de Consiliul Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova [220];
Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Internaţională a
Transportatorilor Auto din Moldova, nr.60 din 23.12.2005, aprobate de Consiliul Asociaţiei
Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova [221]; Statutul Curţii de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, nr.69 din
19.12.2008, aprobat prin Decizia Consiliului Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii
Moldova [230]; Regulamentul Curţii Aeronautice de Arbitraj din Moldova pe lângă Patronatul
Aviaţiei Civile din Republica Moldova, nr.1272 din 16.09.2011 [219].
De asemenea, din dispoziţiile Convenţiei europene de arbitraj comercial internaţional şi ale
Aranjamentului relativ la aplicarea Convenţiei europene de arbitraj [36] reiese că, în arbitrajele
supuse acestei Convenţii, străinii pot fi desemnaţi ca arbitri.
În ce priveşte arbitrii străini, nu trebuie uitată regula fixată în art.1 al Protocolului adiţional
la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, conform căreia, în cazul urmăririlor
care implică un arbitru străin, statul care realizează urmărirea nu poate aplica definiţia de arbitru
decât în măsura în care această definiţie este compatibilă cu dreptul său naţional.
Oricum, indiferent dacă este naţional sau străin, arbitrul, ales sau numit să soluţioneze prin
arbitraj un litigiu, poate evolua ca subiect al infracţiunii prevăzute la 333 CP RM. Important este
ca, după cum reiese din Raportul explicativ la Protocolul adiţional la Convenţia penală a
Consiliului Europei privind corupţia, calitatea de arbitru, ales sau numit să soluţioneze prin
arbitraj un litigiu, să corespundă: definiţiei noţiunii de arbitru din legea naţională a statului de
origine a acelui arbitru; definiţiei noţiunii de arbitru din art.1 al Convenţiei penale a Consiliului
Europei privind corupţia, reprezentând un standard minim obligatoriu comun pentru statele
semnatare a acestei Convenţii, inclusiv pentru Republica Moldova.
178
3.3.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3351 CP RM
În compartimentul 2.1 al tezei de faţă, referindu-ne la infracţiunile specificate în Capitolul
XVI din Partea Specială a Codului penal, am menţionat că persoana abilitată cu întocmirea sau
utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei
plăţi, este cea care evoluează în calitate de subiect în cazul infracţiunilor prevăzute la art.3351
„Falsul în documente contabile” din Codul penal.
Prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2012 [187], printre altele, Codul penal al
Republicii Moldova a fost completat cu articolul 3351. Recomandarea pentru incriminarea faptei
de fals în acte contabile se conţine în art.14 „Infracţiuni de contabilitate” al Convenţiei penale a
Consiliului Europei privind corupţia. Acest articol stabileşte: fiecare Parte adoptă măsuri legisla-
tive şi alte măsuri necesare pentru stabilirea de sancţiuni penale sau altor tipuri de sancţiuni, în
conformitate cu dreptul său intern, atunci când ele sunt comise intenţionat, pentru actele sau
lacunele următoare, menite să comită, ascuns sau deghizat, infracţiuni vizate în articolele 2-12
ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, în măsura în care Partea nu a
formulat rezerve sau declaraţii: a) de a stabili sau de a utiliza o factură sau oricare alt document
sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete; b) de a omite, în mod ilicit,
contabilizarea unei plăţi.
De asemenea, în Recomandările revizuite ale Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică privind măsurile de combatere a corupţiei în tranzacţiile comerciale
internaţionale [263], statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Econo-
mică li se sugerează să adopte toate măsurile necesare, pentru a aduce legile, regulile şi practica
existentă în ceea ce priveşte cerinţele de contabilitate, în vederea prevenirii şi descoperirii actelor
de corupere a reprezentanţilor guvernelor străine, în contextul derulării de tranzacţii comerciale
internaţionale; statele membre trebuie să urmărească ca companiile să ţină evidenţe exacte ale
sumelor primite şi ale sumelor cheltuite de acestea, cu indicarea faptului, în legătură cu ce sunt
primite şi cheltuite aceste sume. Este necesar să fie puse sub interdicţie efectuarea de către com-
panii a unor tranzacţii secrete şi ţinerea de către ele a unor conturi neînregistrate. Statele membre
trebuie să impună sancţiuni adecvate pentru omisiunile, falsificările şi abuzurile admise în sfera
evidenţei contabile.
După ce am relevat conotaţiile internaţionale care au stat la baza incriminării faptei prevăzu-
te la art.3351 CP RM, să identificăm cine este persoana care este abilitată cu întocmirea sau utili-
zarea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi.
179
Conform alin.(1) art.13 al Legii contabilităţii a Republicii Moldova, adoptate de Parlamen-
tul Republicii Moldova la 27.04.2007 [156], răspunderea pentru ţinerea contabilităţii revine: a)
conducerii (organului executiv) – în entitatea cu răspundere limitată; b) partenerilor – în entitatea
ai cărei proprietari au răspundere nelimitată; c) proprietarului – pentru întreprinzătorii indivi-
duali; d) conducătorului entităţii – în entităţile neprevăzute la lit.a)-c). Potrivit alin.(3) art.13 al
legii sus-menţionate, persoanele specificate la alin.(1) art.13 al Legii contabilităţii au dreptul să
transmită ţinerea contabilităţii unei organizaţii specializate sau firme de audit în bază contrac-
tuală.
În conformitate cu alin.(12) art.19 al Legii contabilităţii, documentele de casă, bancare şi
de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate unipersonal de conducă-
torul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima semnătură aparţine conducăto-
rului sau altei persoane împuternicite, a doua – contabilului-şef sau altei persoane împuternicite.
Semnăturile pe documentele menţionate se confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective.
În lipsa funcţiei de contabil-şef, ambele semnături pe documentele menţionate se aplică de
conducătorul entităţii respective sau de alte persoane împuternicite.
Din aceste dispoziţii legale reiese că persoană care este abilitată cu întocmirea unei facturi
ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi, este, după caz:
membrul organului executiv al entităţii; partenerul din conducerea entităţii; proprietarul entităţii;
conducătorul entităţii; auditorul; persoana împuternicită cu drept de semnătură (alta decât condu-
cătorul entităţii). În cazurile în care documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile
financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate de două persoane cu drept de semnătură, pe
lângă conducătorul entităţii sau o altă persoană împuternicită, contabilul-şef sau o altă persoană
împuternicită evoluează în calitate de persoană care este abilitată cu întocmirea unei facturi ori a
oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi.
Cât priveşte calitatea de contabil, conform Ordinului Ministerului Finanţelor cu privire la
aprobarea şi punerea în aplicare a Codului privind conduita profesională a auditorilor şi contabi-
lilor din Republica Moldova, nr.29 din 01.03.2001 [209], contabil titular este contabilul angajat
în sectorul de producţie (servicii), comerţ, sectorul necomercial, instituţii publice sau în sectorul
de învăţământ.
De asemenea, trebuie de menţionat că, potrivit Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea
Planului de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014,
nr.1507 din 31.12.2008 [86], în prezent, în Republica Moldova se aplică două programe princi-
pale de instruire profesională şi de certificare a contabililor: contabil practician certificat (CAP);
contabil practician certificat internaţional (CIPA); contabil certificat de Asociaţia contabililor
180
profesionişti certificaţi (ACCA). Conform acestor programe, deţin certificate internaţionale 252
contabili, inclusiv 222 – CAP, 9 – CIPA şi 21 – ACCA. Totodată, conform legislaţiei în vigoare,
instruirea profesională continuă a contabililor nu este obligatorie.
Cât priveşte persoana care este abilitată cu utilizarea unei facturi ori a oricărui alt docu-
ment sau înscris contabil, aceasta poate fi, după caz: expeditorul, şoferul, destinatarul (în cazul
utilizării facturii de expediţie); persoana care a primit marfa şi persoana care a predat marfa (în
cazul utilizării actului de achiziţie a mărfurilor); beneficiarul (în cazul utilizării bonului de plată);
casierul (în cazul utilizării dispoziţiei de încasare); persoana de la care s-a încasat suma (în cazul
utilizării chitanţei la dispoziţia de încasare); şoferul (în cazul utilizării foii de parcurs pentru
autocamioane sau a foii de parcurs pentru autoturisme) etc.
3.4. Concluzii la Capitolul 3
În rezultatul analizei trăsăturilor caracterizante ale subiectului special în cazul infracţiuni-
lor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, pot fi formulate
următoarele concluzii:
1) noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este subsec-
ventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în legea penală;
2) sintagma „funcţionar public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM, nu
întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele cazuri,
această sintagmă se referă la persoane care se asimilează unui funcţionar public şi care deţin
grade speciale sau militare;
3) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară activităţi
auxiliare) nu se consideră persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM;
4) articolele 324 şi 332 CP RM presupun că subiect al infracţiunii poate fi, inclusiv,
persoana publică care este colaborator al organelor apărării. Nu acelaşi lucru se poate afirma
despre art.327, 328 şi 329 CP RM: subiect al acestor infracţiuni nu poate fi persoana publică care
este colaborator al organelor apărării. În cazul în care o asemenea persoană comite abuz de
putere, exces de putere sau inacţiune la exercitarea puterii ori manifestă atitudine neglijentă faţă
de serviciul militar, i se va aplica răspunderea numai în baza art.370 sau 378 CP RM;
5) deoarece poliţistul de frontieră nu are statutul de militar, faptele acestuia cad, printre
altele, sub incidenţa art.327, 328 sau 329 CP RM, şi nu sub incidenţa art.370 sau 378 CP RM;
181
6) în sensul alin.(2) art.123 CP RM, persoane autorizate sau învestite de stat să presteze în
numele acestuia servicii publice sunt acele persoane care prestează servicii notariale. Nu există
alte persoane care să fie autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii
publice;
7) în contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii penale, nu mai există nicio
îndoială că auditorul, avocatul şi persoanele care prestează servicii notariale sunt persoane
publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM. De aceea, auditorul, avocatul şi persoanele care
prestează servicii notariale trebuie considerate subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-
329 şi 332 CP RM, nu subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM;
8) în sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt persoane autorizate sau învestite de stat să
îndeplinească activităţi de interes public: auditorul; avocatul; executorul judecătoresc; expertul
judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul
Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,
avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca liber-profesionist; manda-
tarul autorizat etc. Nu este exclus să existe şi alte persoane autorizate sau învestite de stat să
îndeplinească activităţi de interes public, persoane care să intre sub incidenţa noţiunii de la
alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare în textul unui act normativ că astfel
de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a) sunt autorizate sau învestite de
stat să-şi desfăşoare activităţile; b) activităţile pe care le desfăşoară sunt activităţi de interes
public;
9) reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului este o
persoană publică, făcând parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să
îndeplinească activităţi de interes public;
10) nu poate fi producătoare de efecte juridice (adică nu poate da naştere, modifica sau
stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur profesionale de către medici, pedagogi, casieri
şi alte asemenea persoane. Executând obligaţiunile de natură profesională, astfel de persoane nu
au cum să apară în postura de persoană publică. Numai în cazul în care, în prezenţa anumitor
circumstanţe, medicii, pedagogii, casierii sau alte asemenea persoane ajung să exercite funcţii
producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi sau să elibereze de obligaţii),
activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor, casierilor etc. se poate transforma într-o
activitate administrativă. În acest caz, astfel de persoane pot evolua în calitate de subiecţi ai
infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM;
11) de lege lata, noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în alin.(1) art.123
CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se află într-o relaţie
182
de tip „parte-întreg”. Aşa cum e concepută în alin.(2) art.123 CP RM, noţiunea „persoană
publică” este într-atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun exemplu când
persoana are statut de persoană cu funcţie de răspundere, dar nu are statutul de persoană publică;
12) în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în contextul legii penale a
Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar
public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu
funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă
care se intercalează;
13) există persoane cu funcţie de demnitate publică care intră sub incidenţa prevederii de la
alin.(3) art.123 CP RM, dar care nu sunt specificate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de
demnitate publică. La fel, în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică sunt
menţionate persoane cu funcţii de demnitate publică care nu sunt consemnate în alin.(3) art.123
CP RM. În prezenţa unor astfel de divergenţe de ordin legislativ, prioritate are accepţiunea de
persoană cu funcţie de demnitate publică din alin.(3) art.123 CP RM. Cu alte cuvinte, în
contextul legii penale, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică” trebuie de înţeles numai
acea persoană cu funcţie de demnitate publică care îndeplineşte condiţiile stabilite la alin.(3)
art.123 CP RM;
14) persoanele cu funcţie de demnitate publică, care sunt specificate în Anexa la Legea cu
privire la funcţiile de demnitate publică, dar care nu intră sub incidenţa prevederii de la alin.(3)
art.123 CP RM, nu pot avea altă calitate decât cea de persoană publică în sensul prevederii de la
alin.(2) art.123 CP RM;
15) în sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, primarul nu poate fi considerat per-
soană al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova.
În genere, primarul nu este o persoană cu funcţie de demnitate publică în sensul alin.(3) art.123
CP RM;
16) faptul că cele două sau mai multe persoane care săvârşesc infracţiuni fac parte dintr-un
organism colegial (aşa cum este şi consiliul local) nu înseamnă deloc că tragerea la răspundere
penală a acestora ar echivala cu aplicarea unei răspunderi colective în raport cu membrii acelui
organism colegial;
17) noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” sunt noi pentru cadrul
normativ al Republicii Moldova. Ele au devenit aplicabile numai odată cu intrarea în vigoare a
amendamentelor operate la 02.12.2011. Până la acest moment, noţiunile „persoană publică
străină” şi „funcţionar internaţional” pur şi simplu au lipsit în Codul penal al Republicii
Moldova;
183
18) subiect al infracţiunii specificate la art.3301 CP RM este, după caz: a) persoana respon-
sabilă de colectarea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate din cadrul entităţilor în care
activează persoane care, în conformitate cu Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al
proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor
publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, au obligaţia de a depune astfel de declaraţii;
b) membrul Comisiei Naţionale de Integritate; c) membrul comisiei speciale, create de Parla-
ment, în vederea efectuării controlului declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate depuse de
preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate;
19) în sensul art.124 CP RM, atât funcţiile sau acţiunile administrative de dispoziţie, cât şi
funcţiile sau acţiunile organizatorico-economice, trebuie să fie producătoare de efecte juridice
(adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice);
20) persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală trebuie deosebită de: a) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul
de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrul organizaţiei
comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale; b) persoanele care exercită funcţii pur
profesionale în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale;
21) prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală” (în sensul în care această noţiune apare în art.333 şi 335 CP RM) trebuie
de înţeles acea persoană care, deşi este angajată a organizaţiei comerciale, obşteşti sau a unei alte
organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii sau acţiuni administrative de dispoziţie ori
organizatorico-economice. Persoanele care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală nu pot avea calitatea de: membri ai consiliului organizaţiei date;
membri ai comisiei de cenzori a organizaţiei comerciale, obşteşti sau a unei alte organizaţii
nestatale; director executiv al acestei organizaţii; contabil-şef al organizaţiei comerciale, obşteşti
sau al unei alte organizaţii nestatale; conducător al filialei sau al reprezentanţei acestei organi-
zaţii; alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau statutului acestei organizaţii comerciale,
obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună
cu alţii, în numele şi în contul organizaţiei respective;
22) calitatea de arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu (privită drept
calitate specială a unuia dintre subiecţii infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM) trebuie să
corespundă: definiţiei noţiunii de arbitru din legea naţională a statului de origine a acelui arbitru;
definiţiei noţiunii de arbitru din art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia,
reprezentând un standard minim obligatoriu comun pentru statele semnatare a acestei Convenţii,
inclusiv pentru Republica Moldova;
184
23) persoană abilitată cu întocmirea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris
contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi (persoană privită ca subiect al infracţiunii prevăzute la
art.3351 CP RM), este, după caz: membrul organului executiv al entităţii; partenerul din condu-
cerea entităţii; proprietarul entităţii; conducătorul entităţii; auditorul; persoana împuternicită cu
drept de semnătură (alta decât conducătorul entităţii). În cazurile în care documentele de casă,
bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate de două
persoane cu drept de semnătură, pe lângă conducătorul entităţii sau o altă persoană împuternicită,
contabilul-şef sau o altă persoană împuternicită evoluează în calitate de persoană care este abili-
tată cu întocmirea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabili-
zarea unei plăţi;
24) în calitate de persoană abilitată cu utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document sau
înscris contabil (persoană privită ca subiect al infracţiunii prevăzute la art.3351 CP RM), poate fi,
după caz: expeditorul, şoferul, destinatarul (în cazul utilizării facturii de expediţie); persoana
care a primit marfa şi persoana care a predat marfa (în cazul utilizării actului de achiziţie a
mărfurilor); beneficiarul (în cazul utilizării bonului de plată); casierul (în cazul utilizării dispo-
ziţiei de încasare); persoana de la care s-a încasat suma (în cazul utilizării chitanţei la dispoziţia
de încasare); şoferul (în cazul utilizării foii de parcurs pentru autocamioane sau a foii de parcurs
pentru autoturisme) etc.
185
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate constau în:
1. Stabilirea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în
cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
2. Relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor
prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
3. Demonstrarea faptului că noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în
alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se
află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.
4. Caracterizarea tuturor categoriilor de persoane publice şi de persoane cu demnitate
publică în sensul alin.(2) şi (3) art.123 CP RM.
5. Stabilirea înţelesului noţiunilor „organele securităţii naţionale”, „organele de ordine
publică”, „autorităţile publice autonome”, „autorităţile publice de reglementare”, „alte persoane
juridice de drept public” etc., utilizate în alin.(2) art.123 CP RM.
6. Argumentarea tezei că, în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în contextul
legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi
noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.
7. Identificarea trăsăturilor individualizante ale persoanei publice străine şi ale funcţiona-
rului internaţional în sensul art.1231 CP RM.
8. Relevarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii infracţiunilor prevăzute la
art.3301, 333, 335 şi 335
1 CP RM.
9. Stabilirea deficienţelor de natură tehnico-juridică care împiedică identificarea semnelor
subiecţilor infracţiunilor, prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal,
în procesul de calificare a acestor infracţiuni.
10. Elucidarea efectelor produse de amendamentele din 02.12.2011 şi din 12.04.2012, în
planul stabilirii semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal.
Ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul prezentei lucrări, se impun
următoarele concluzii generale la care autorul a ajuns prin eforturi personale:
1) clasificarea subiecţilor infracţiunii, în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii, în
subiect activ al infracţiunii şi subiect pasiv al infracţiunii nu este conformă cu cadrul normativ al
Republicii Moldova. Victima infracţiunii se raportează la sistemul de referinţă al obiectului
infracţiunii, nu la sistemul de referinţă al subiectului infracţiunii;
186
2) calităţile speciale, cerute de Partea Specială a Codului penal, sunt relevabile numai în
ipoteza infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335
1 CP RM.
În ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM, acestea au un subiect
general, nu un subiect special. În alţi termeni, aceste trei infracţiuni pot fi săvârşite de orice
persoană fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani (şi
de orice persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice));
3) subiectul special al infracţiunii este persoana fizică sau juridică, care, în afară de
calităţile generale cerute de Partea Generală a Codului penal, trebuie să posede calităţile speciale
cerute – explicit sau implicit – de norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabileşte
răspunderea pentru acea infracţiune;
4) nici una dintre autorităţile publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului
privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 (sau care nu sunt
enumerate în acest act normativ), nu este persoană juridică pasibilă de răspundere penală. Nici
una din aceste autorităţi nu poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii, în general, şi subiect
al vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351 CP RM, în special;
5) noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este subsec-
ventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în legea penală, fără a-i epuiza conţinutul;
6) sintagma „funcţionar public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM, nu
întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele cazuri,
această sintagmă se referă la persoane care se asimilează unui funcţionar public şi care deţin
grade speciale sau militare;
7) nu poate avea calitatea de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală: notarul; auditorul; avocatul; executorul judecătoresc; expertul
judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul
Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,
avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca liber-profesionist; manda-
tarul autorizat; reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului
etc. Legiuitorul a raportat astfel de persoane la categoria de persoane autorizate sau învestite de
stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes pub-
lic (categorie reprezentând persoanele publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM);
8) aşa cum e concepută în alin.(2) art.123 CP RM, noţiunea „persoană publică” este într-
atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun exemplu când persoana are statut de
persoană cu funcţie de răspundere, dar nu are statutul de persoană publică;
187
9) paralelismul noţiunilor „persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană publică”, admis
în cadrul legii penale, nu face decât să îngeuneze interpretarea şi aplicarea corectă a legii penale;
10) noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică”, definite în
art.123 CP RM, se intersectează, au domenii de incidenţă care se intercalează;
11) noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” sunt noi pentru cadrul
normativ al Republicii Moldova. Ele au devenit aplicabile numai odată cu intrarea în vigoare a
amendamentelor operate la 02.12.2011. Până la acest moment, noţiunile „persoană publică
străină” şi „funcţionar internaţional” pur şi simplu au lipsit în Codul penal al Republicii
Moldova;
12) prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală” trebuie de înţeles acea persoană, care, deşi este angajată a organizaţiei
comerciale, obşteşti sau a unei alte organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii sau acţiuni
administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în identificarea semnelor subiecţilor
infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în condi-
ţiile în care, datorită amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012, a
suportat remanieri esenţiale concepţia privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa
subiectului în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a
Codului penal.
În legătură cu investigaţiile întreprinse în cadrul tezei de faţă, venim cu un şir de
recomandări ce pot fi luate în consideraţie la perfecţionarea legislaţiei penale:
1) modificarea alin.(2) art.123 CP RM, astfel încât acesta să aibă următoarea dispoziţie:
„Prin persoană publică se înţelege funcţionarul public sau persoana care se asimilează unui
funcţionar public, inclusiv: colaboratorul serviciului diplomatic; colaboratorul serviciului vamal;
colaboratorul organelor apărării; colaboratorul organelor securităţii naţionale; colaboratorul
organelor de ordine publică; altă persoană care deţine grade speciale sau militare; angajatul
autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al
altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demni-
tate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii
publice sau să îndeplinească activităţi de interes public”;
2) eliminarea din art.123 CP RM a alineatului (1);
3) substituirea sintagmei „persoană cu funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană
publică” în următoarele norme ale Codului penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e)
alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180; alin.(1) art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206;
188
alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c) alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.311;
alin.(2) art.318; alin.(2) art.320; alin.(3) art.347; alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1)
art.378;
4) excluderea sintagmei „de o persoană cu funcţie de răspundere sau” din dispoziţiile de la
lit.e) alin.(2) şi lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM;
5) modificarea alin.(3) art.123 CP RM, astfel încât acesta să aibă următoarea dispoziţie:
„Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege funcţionarul public care îndepli-
neşte una din condiţiile următoare: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este regle-
mentat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin
alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii;
persoana specificată în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică; consilierul
local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcţie de
demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale”;
6) substituirea sintagmei „organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”,
utilizate în art.124, 183, 225, 226, 265, 333-335 CP RM, prin sintagma „societate comercială sau
necomercială, cu excepţia persoanelor juridice de drept public”;
7) excluderea din Codul penal a articolului 256.
Avantajele acestor recomandări sunt următoarele:
a) s-ar preveni admiterea erorilor judiciare care, la moment, sunt generate de identificarea
imprecisă a semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea
Specială a Codului penal;
b) s-ar asigura armonizarea cadrului normativ reglementar al răspunderii penale pentru
infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal cu cadrul
normativ extrapenal – naţional şi internaţional – la care fac trimitere art.123, 1231 şi 124 CP RM;
c) soluţiile propuse ar pune capăt unor controverse din teoria şi practica dreptului penal.
De exemplu, ar înceta polemicile privind corelaţia dintre noţiunile „persoană cu funcţie de
răspundere” şi „persoană cu funcţie de demnitate publică”, pe de o parte, şi noţiunea „persoană
publică”, pe de altă parte;
d) impactul asupra economiei naţionale ar consta în reducerea costurilor legate de: rejude-
carea cauzelor ca urmare a recalificării de la art.324-329, 3301, 332-335 şi 335
1 CP RM la alte
norme, sau viceversa; pronunţarea de către CEDO a unor hotărâri nefavorabile statului Republica
Moldova, în legătură cu încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenţia europeană a drepturilor
omului, când sunt admise erori în aplicarea legii penale, consemnate mai sus.
189
Planul de cercetări de perspectivă include următoarele repere:
1. Analiza juridico-istorică, secundată de examinarea aprofundată în planul dreptului
comparat a caracteristicilor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din
Partea Specială a Codului penal;
2. Aprofundarea investigaţiilor referitoare la evoluarea persoanei juridice în calitate de
subiect al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
3. Extinderea cercetării practicii de aplicare a răspunderii în baza art.324-329, 3301, 332-
335 şi 3351 CP RM, în condiţiile acţiunii amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011
şi la 12.04.2012, sub aspectul identificării semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în
Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.
190
BIBLIOGRAFIE
1. Alecu Gh. Drept penal. Partea Generală. Constanţa: Europolis, 2007, 572 p.
2. Alecu Gh. Instituţii de drept penal. Partea Generală şi Partea Specială. Constanţa: Ovidius
University Press, 2010, 671 p.
3. Alexandru M. Participaţia penală: studiu de doctrină şi jurisprudenţă. Bucureşti: Hamangiu,
2008, 362 p.
4. Avizul Direcţiei juridice a Parlamentului Republicii Moldova asupra Proiectului de Lege
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr.1176 din 16.05.2011).
http://www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=943c175f-48ff-432e-b8c1-
268c51c187ef (vizitat 07.08.2012)
5. Barat I. Genocidul – aspecte juridico-penale: Teză de doctor în drept. Chişinău, 2012, 163 p.
6. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău:
Cartier, 2005, 655 p.
7. Beligrădeanu S. Natura raportului juridic de muncă al magistraţilor. În: Dreptul, 2003, nr.7,
p.36-42.
8. Berchi B.A. Cartea funcţionarului public. Bucureşti: Teora, 2000, 167 p.
9. Boroi A., Gorunescu M., Popescu M. Dicţionar de drept penal. Bucureşti: ALL Beck, 2004,
417 p.
10. Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP USM, 2010, 302 p.
11. Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. Chişinău: Cartier,
2005, 624 p.
12. Brad I. Câteva aprecieri referitoare la sfera noţiunii de funcţie publică de autoritate. În:
Dreptul, 2004, nr.3, p.134-143.
13. Brînza S. Obiectul infracţiunilor contra proprietăţii: relaţiile sociale ca obiect al ocrotirii
penale. În: Analele Ştiinţifice al Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socio-
umanistice”, vol.I, 2001, p.48-93.
14. Brînza S. Infracţiunile ce ţin de încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a
proprietăţii de catre demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele
persoane cu funcţie de conducere (art.3301 CP RM): aspecte juridico-penale. În: Revista
Naţională de Drept, 2008, nr.3, p.2-9.
15. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011,
1324 p.
191
16. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: ALL, 1997, 647 p.
17. Bulai C., Bulai B.N. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: Universul Juridic,
2012, 503 p.
18. Buzescu Gh. Locul şi rolul funcţionarului public în aparatul de stat: Teză de doctor în drept.
Chişinău, 2008, 165 p.
19. Chiriţă V. Analiza juridico-penală şi criminologică a luării de ostatici: Teză de doctor în
drept. Chişinău, 2011, 202 p.
20. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul
Suprem al RSS Moldoveneşti la 29.03.1985. În: Veştile Sovietului Suprem al RSS
Moldoveneşti, 1985, nr.3.
21. Codul fiscal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
24.04.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62.
22. Codul electoral al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
21.11.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.81.
23. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.
24. Codul de procedură civilă, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115.
25. Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162.
26. Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 15.07.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004,
nr.125-129.
27. Codul audiovizualului al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
27.07.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.131-133.
28. Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.
29. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la
24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1961, № 10.
30. Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chişinău: Garuda-Art, 1999, 175 p.
31. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129.
32. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu / Sub red. lui A.Barbăneagră. Chişinău:
ARC, 2003, 836 p.
192
33. Codul penal al României din 1968. În: Buletinul Oficial, 1968, nr.79-79bis.
34. Codul penal al României din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.
35. Constituţia Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.
36. Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional şi Aranjamentul relativ la aplicarea
Convenţiei europene de arbitraj // http://arbitraj.chamber.md/index.php?id=19 (vizitat
16.08.2012)
37. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la
20.11.1989. În: Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. –
Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.51-71.
38. Convenţia Uniunii Europene privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai
Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, elaborată
în temeiul lit.c) alin.(2) art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană // http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:19:11:41997A0625(01): RO:PDF (vizitat
12.08.2012)
39. Cuşnir V. Corupţia: reglementări de drept, activităţi de prevenire şi combatere. Partea I.
Chişinău: Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, 1999, 155 p.
40. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 13.01.2010. Dosarul nr.1a-491/2009.
http://cab.justice.md (vizitat 05.08.2012)
41. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Cahul din 31.07.2008. Dosarul nr.1a-124/2008.
http://cach.justice.md (vizitat 05.08.2012)
42. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 23.03.2011. Dosarul nr.1a-189/2011.
http://ca.justice.md (vizitat 15.08.2012)
43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 28.05.2008. Dosarul nr.1re-
773/2008. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)
44. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 13.05.2009. Dosarul nr.1ra-
631/2009. www.csj.md (vizitat 06.08.2012)
45. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 17.06.2009. Dosarul nr.1ra-
784/2009. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
46. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.08.2009. Dosarul nr.1ra-
930/2009. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
47. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2009. Dosarul nr.1ra-
1091/2009. www.csj.md (vizitat 06.08.2012)
193
48. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 16.02.2010. Dosarul nr.1ra-
10/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
49. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.05.2010. Dosarul nr.1ra-
591/2010. www.csj.md (vizitat 11.08.2012)
50. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30.09.2010. Dosarul nr.4-1re-
1037/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
51. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2010. Dosarul nr.4-1re-
1423/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
52. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26.10.2011. Dosarul nr.1ra-
756/2011. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
53. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 15.02.2012. Dosarul nr.1ra-
254/2012. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
54. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 06.06.2012. Dosarul nr.1re-
239/2012. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
55. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.07.2012. Dosarul nr.1ra-
768/2012. www.csj.md (vizitat 14.08.2012)
56. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2008. Dosarul nr.1ra-
1303/2008. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)
57. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.02.2009. Dosarul nr.1ra-
96/2009. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
58. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 19.01.2010. Dosarul nr.1ra-
9/2010. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)
59. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 26.01.2010. Dosarul nr.1ra-
75/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
60. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 16.03.2010. Dosarul nr.1ra-
51/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
61. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.04.2010. Dosarul nr.1ra-
41/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
62. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 09.07.2010. Dosarul nr.1ra-
776/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)
63. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 06.12.2011. Dosarul nr.1ra-
862/2011. www.csj.md (vizitat 08.08.2012)
64. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.12.2011. Dosarul nr.1ra-
900/2011. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)
194
65. Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22.07.2003 privind comba-
terea corupţiei în sectorul privat // http://eur-ex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=
DD:19: 06:32003F0568:RO:PDF (vizitat 02.08.2012)
66. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind aprobarea regulamentelor militare ale
Forţelor Armate ale Republicii Moldova, nr.2327 din 03.09.2009. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2009, nr.143.
67. Diaconescu H. Este răspunderea penală a persoanei juridice în dreptul penal român o
răspundere pentru fapta altuia? În: Dreptul, 2005, nr.12, p.147-161.
68. Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. et al. Drept penal. Partea Generală. Bucureşti: Europa
Nova, 1999, 576 p.
69. Dolea I. Curţile cu juraţi în procesul penal (originea, probleme, perspective). Chişinău:
Moldpres, 1996, 122 p.
70. Duvac C. Conceptul de funcţionar public în lumina noului Cod penal. În: Dreptul, 2011, nr.1,
p.94-123.
71. Grama M. Participanţii la infracţiune şi particularităţile răspunderii lor. Chişinău: USM,
2003, 202 p.
72. Grama M., Botnaru S., Şavga A., Grosu V. Dreptul penal: Partea Generală. Vol.I. –
Chişinău: Tipografia Centrală, 2012, 328 p.
73. Guiu M.-K. Răspunderea penală între personalism şi corporatism. În: Dreptul, 2009, nr.12,
p.132-167.
74. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind controlul constituţionalităţii
dispoziţiilor art.183 din Codul penal, nr.1 din 11.01.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2001, nr.8-10.
75. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la
serviciul în organele afacerilor interne, nr.334 din 08.07.1991. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1991, nr.12.
76. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Întreprin-
derii de arendă şi a Regulamentului antreprizei de arendă, nr.284 din 21.05.1993. În: Moni-
torul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.5.
77. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului-model al
întreprinderii municipale, nr.387 din 06.06.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1994, nr.2.
195
78. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea structurii şi Regulamen-
tului Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, nr.400 din 09.06.1994. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2.
79. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Statutului Casei Naţionale
de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, nr.739 din 25.07.2000. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2000, nr.94-97.
80. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Statutului Companiei
Naţionale de Asigurări în Medicină, nr.156 din 11.02.2002. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr.27-28.
81. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind salarizarea funcţionarilor publici şi per-
soanelor care efectuează deservirea tehnică, nr.525 din 16.05.2006. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2006, nr.75-78.
82. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la armonizarea legislaţiei Republicii
Moldova cu legislaţia comunitară, nr.1345 din 24.11.2006. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2006, nr.189-192.
83. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Regulamentului, structurii
organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor
Nucleare şi Radiologice, nr.328 din 23.03.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2007, nr.43-46.
84. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind unele măsuri de executare a Legii nr.156-
XVI din 6 iulie 2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă), nr.865 din
15.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133.
85. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei
Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, nr.905
din 28.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144.
86. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului de dezvoltare a
contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014, nr.1507 din 31.12.2008.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.10-11.
87. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei
Naţionale pentru Reglementare în Energetică, nr.1511 din 31.12.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2009, nr.7-9.
88. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
reprezentarea statului în societăţile comerciale, nr.1053 din 11.11.2010. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2010, nr.226.
196
89. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului privind
activitatea mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală, nr.541 din 18.07.2011. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.118-121.
90. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, structurii
şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, nr.630 din 22.08.2011. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.139-145.
91. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind punerea în aplicare a unor acte legislative,
nr.1001 din 26.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.238-242.
92. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la limitele numărului de unităţi de
personal şi ale cheltuielilor de personal în autorităţile (instituţiile) publice finanţate de la
bugetul de stat şi de la bugetele autorităţilor administrativ-teritoriale pe anul 2012, nr.352 din
29.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.104-108.
93. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la gradele speciale pentru efectivul
de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne, nr.637 din 10.07.1991. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr.7.
94. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind Doctrina militară a Republicii
Moldova, nr.482 din 06.06.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.38.
95. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2007, 1593 p.
96. Ilie A.R. Angajarea răspunderii penale a persoanei juridice: Rezumat al tezei de doctorat.
Bucureşti, 2011, 7 p.
97. Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est // http://
www.transparency.md/Docs/SPAI_ro.pdf (vizitat 17.08.2012)
98. Jurma A. Răspunderea penală a persoanei juridice: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti,
2009, 35 p.
99. Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 31.05.1990. În: Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldova,
1990, nr.8.
100. Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 18.12.1990. În: Veştile Sovietului Suprem al RSS Moldova, 1990, nr.12.
101. Legea Republicii Moldova cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale
Ministerului Afacerilor Interne, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.12.1991.
În: Sfatul Ţării, 1991, nr.231.
197
102. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 03.01.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1994, nr.2.
103. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 03.01.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.38-39.
104. Legea Republicii Moldova despre statutul deputatului în Parlament, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 07.04.1994. În: Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994,
nr.4.
105. Legea Republicii Moldova cu privire la întreprinderea de stat, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 16.06.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2.
106. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 09.12.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1995, nr.9.
107. Legea serviciului în organele vamale a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 13.12.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.8.
108. Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri),
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.1994. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1995, nr.3-4.
109. Legea ocrotirii sănătăţii a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 28.03.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34.
110. Legea serviciului public a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 04.05.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.61.
111. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de
procedură penală, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.1995. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.41.
112. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 20.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995,
nr.59-60.
113. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 20.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.8.
114. Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a Moldovei, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1995, nr.56-57.
198
115. Legea instituţiilor financiare a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.1.
116. Legea securităţii statului a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 31.10.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.10.
117. Legea Republicii Moldova privind organele securităţii statului, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 30.10.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,
nr.10-11.
118. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 02.04.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1996, nr.91-92.
119. Legea Republicii Moldova cu privire la asociaţiile obşteşti, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 17.05.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.6.
120. Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul penitenciar, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 17.12.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,
nr.15.
121. Legea Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 17.10.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,
nr.82-83.
122. Legea Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1999, nr.22-23.
123. Legea Republicii Moldova cu privire la tineret, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
11.02.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.39-41.
124. Legea Republicii Moldova cu privire la cultura fizică şi sport, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova 25.03.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83-86.
125. Legea culturii a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
27.05.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83-86.
126. Legea Republicii Moldova cu privire la fundaţii, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 30.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.118.
127. Legea Republicii Moldova privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii
Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.1999. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 1999, nr.156.
128. Legea Republicii Moldova privind statutul alesului local, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 02.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.34.
199
129. Legea contenciosului administrativ a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 10.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.57-58.
130. Legea patronatelor a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
11.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.141-143.
131. Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi
medico-legale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.2000. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.144-145.
132. Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 30.06.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000,
nr.166-168.
133. Legea Republicii Moldova cu privire la Academia de Ştiinţe a Moldovei, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2000, nr.141.
134. Legea Republicii Moldova cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii
Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.09.2000. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2000, nr.139-140.
135. Legea Republicii Moldova privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 03.11.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2001, nr.14-15.
136. Legea Republicii Moldova privind cooperativele de întreprinzător, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 12.04.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr.49-50.
137. Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinză-
tor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2001, nr.108.
138. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 27.12.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,
nr.20.
139. Legea Republicii Moldova privind cooperativele de producţie, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 25.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,
nr.71-73.
140. Legea Republicii Moldova cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2002, nr.91-94.
200
141. Legea Republicii Moldova privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii per-
soanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi
a unor persoane cu funcţie de conducere, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
19.07.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.124-125.
142. Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 19.07.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.126-127.
143. Legea Republicii Moldova cu privire la notariat, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 08.11.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.154-157.
144. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată de
către Parlamentul Republicii Moldova la 30.10.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2003, nr.229.
145. Legea Republicii Moldova cu privire la Agentul guvernamental, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 28.10.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004,
nr.208-211.
146. Legea Serviciului de Stat de Curieri Speciali a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 02.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4.
147. Legea Republicii Moldova cu privire la statistica oficială, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 09.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4.
148. Legea cadastrului bunurilor imobile a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 09.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4.
149. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul militarilor, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 22.07.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129-130.
150. Legea Republicii Moldova cu privire la exercitarea profesiunii de medic, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 27.10.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2005, nr.172-175.
151. Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2006, nr.35-38.
152. Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală, adoptată de Parlamentul Re-
publicii Moldova la 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35.
153. Legea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.03.2007. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2007, nr.78-81.
201
154. Legea Republicii Moldova privind activitatea de audit, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 16.03.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126.
155. Legea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a Republicii Moldova, adop-
tată de Parlamentul Republicii Moldova la 05.04.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr.78-81.
156. Legea contabilităţii a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
27.04.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93.
157. Legea Republicii Moldova privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr.127-130.
158. Legea Republicii Moldova privind societăţile cu răspundere limitată, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 14.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007,
nr.127-130.
159. Legea Republicii Moldova cu privire la mediere, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 14.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.188-191.
160. Legea asociaţiilor de economii şi împrumut a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova 21.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-
116.
161. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr.103-106.
162. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia penală
privind corupţia, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.103-106.
163. Legea Republicii Moldova privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr.171-174.
164. Legea Republicii Moldova privind activitatea sanitar-veterinară, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 19.10.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008,
nr.51-54.
165. Legea Republicii Moldova privind partidele politice, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova 21.12.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42-44.
166. Legea Republicii Moldova cu privire la arbitraj, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova 22.02.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.88-89.
202
167. Legea Republicii Moldova cu privire la arbitrajul comercial internaţional, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova 22.02.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2008, nr.88-89.
168. Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 25.04.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2008, nr.103-105.
169. Legea Republicii Moldova cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2008, nr.120-121.
170. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 19.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2008, nr.145-151.
171. Legea Republicii Moldova cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2008, nr.230-232.
172. Legea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Naţional
pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, structurii, personalului-limită şi a modului de
finanţare a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 10.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2008, nr.140-142.
173. Legea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 05.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.237-240.
174. Legea Republicii Moldova privind autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor antrenaţi
de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, de organele procuraturii,
organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari, avocaţi şi de executorii
judecătoreşti, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 11.12.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.57-58.
175. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii
Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2009, nr. 41-44.
176. Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.55-56.
203
177. Legea Republicii Moldova cu privire la libertatea de exprimare, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 23.04.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010,
nr.117-118.
178. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu
funcţii de demnitate publică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.05.2010. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117-118.
179. Legea Republicii Moldova privind executorii judecătoreşti, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 17.06.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.126-128.
180. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2010, nr.194-196.
181. Legea Republicii Moldova privind protecţia datelor cu caracter personal, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 08.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2011, nr.170-175.
182. Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, adop-
tată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2011, nr.164-165.
183. Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adop-
tată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr.25-28.
184. Legea Republicii Moldova cu privire la Comisia Naţională de Integritate, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 19.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2012, nr.1-6.
185. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată
de către Parlamentul Republicii Moldova la 19.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr.1-6.
186. Legea Republicii Moldova cu privire la Poliţia de Frontieră, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 28.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012,
nr.76-78.
187. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr.103.
204
188. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii
Moldova, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2012. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.99-102.
189. Legea Republicii Moldova privind administraţia publică centrală de specialitate, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 04.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr.160-164.
190. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 25.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012,
nr.103.
191. Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului. Proiect // http://www.gov.md/
public/files/ordinea_de_zi/18.04.2012/ Intr03.pdf (vizitat 06.08.2012)
192. Manea V. Răspunderea penală pentru acţiunile care dezorganizează activitatea penitencia-
relor. Chişinău: CEP USM, 2010, 292 p.
193. Marcu F. Marele dicţionar de neologisme. Bucureşti: Saeculum I.O., 2004, 1007 p.
194. Melinte D.-L. Persoana cu funcţie de răspundere în legislaţia penală română. În: Revista
Naţională de Drept, 2010, nr.12, p.26-29.
195. Mirea V. Persoana juridică – subiect activ al infracţiunii. În: Dreptul, 2005, nr.12, p.168-
175.
196. Mitrache C. Drept penal român. Partea Generală. Bucureşti: Şansa, 1999, 358 p.
197. Moldovan A.T. Drept penal. Partea Generală. Braşov: Lux Libris, 2009, 414 p.
198. Moraru V. Infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul: concept şi particularităţi. În:
Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe Sociale”, 2009, nr.8, p.147-
152.
199. Moroianu Gh. Statutul profesiilor liberale. Bucureşti: Universul Juridic, 2008, 560 p.
200. Moscalciuc I. Consumatorul – victima infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de
produse şi servicii. În: Revista Naţională de Drept,2007, nr.5, p.47-53.
201. Muraru I., Tănăsescu S. Drept constituţional şi instituţii publice. Bucureşti: Lumina Lex,
2001, 704 p.
202. Nastas I. Coruperea pasivă şi coruperea activă în reglementarea legislaţiei penale a
Republicii Moldova: Teză de doctor în drept. Chişinău, 2009, 196 p.
203. Nastas I. Persoana cu funcţie de răspundere – subiect special al infracţiunilor de corupţie.
În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.10, p.66-68.
204. Nastas I. Relevarea statutului persoanei cu funcţie de răspundere – element indispensabil al
luptei cu corupţia. În: Revista Naţională de Drept, 2009, nr.2, p.54-62.
205
205. Negulescu P. Tratat de drept administrativ. Bucureşti: Mârvan, 1934, 595 p.
206. Nota informativă la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte
legislative // http://www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=943c175f-48ff-432e-
b8c1-268c51c187ef (vizitat 04.08.2012)
207. Notă informativă la proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii nr.90 din
25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei // http://www.cccec.md/Sites/
cccec_md/Uploads/Nota%20informativ_legea_90.559347D7E6ED4E0CA7DFF0BD183C7
0A7.pdf (vizitat 12.08.2012)
208. Noul Cod penal. Comentariu pe articole / Sub red lui G.Antoniu. Bucureşti: C.H. Beck,
2008, 600 p.
209. Ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la aprobarea şi punerea în
aplicare a Codului privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor din Republica
Moldova, nr.29 din 01.03.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr.29-30.
210. Păduraru A. Infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în legislaţia Republicii
Moldova şi în legislaţia României. Studiu de drept comparat. Chişinău: CEP USM, 2011,
269 p.
211. Paladii A. Violul: studiu de drept penal şi investigarea judiciară a infracţiunii: Teză de
doctor în drept. Chişinău, 2010, 220 p.
212. Păvăleanu V. Drept penal general: conform noului Cod penal. Bucureşti: Universul Juridic,
2012, 503 p.
213. Popov R, Moraru V. Unele implicaţii ale adoptării Legii nr.245 din 02.12.2011 privind
modificarea şi completarea unor acte legislative. Interferenţe universitare – integrare prin
cercetare şi inovare. Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională. Chişinău, CEP
USM, 2012, p.106-108.
214. Preda M. Autorităţile administraţiei publice – sistemul constituţional. Bucureşti: Lumina
LEX, 2002, 670 p.
215. Prisăcaru V. Funcţionarii publici. Bucureşti: ALL Beck, 2004, 480 p.
216. Prodan S. Răspunderea penală pentru infracţiunile legate de creditare. Chişinău: CEP USM,
2011, 294 p.
217. Proiectul Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei // http://ru.cccec.md/
Sites/cccec_ru/Uploads/PROIECT%20%20L%20E%20G%20E%20cu%20privire%20la%2
0prevenirea%20si%20combaterea%20coruptiei.9BFC5B61EDDC4237829FCE3F1642D10
3.pdf (vizitat 10.08.2012)
206
218. Proiectul legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative // http://
www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=943c175f-48ff-432e-b8c1-268c51c187ef
(vizitat 07.08.2012)
219. Regulamentul Curţii Aeronautice de Arbitraj din Moldova pe lângă Patronatul Aviaţiei
Civile din Republica Moldova, nr.1272 din 16.09.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2011, nr.152-155.
220. Regulamentul Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor
Auto din Moldova, nr.59 din 23.12.2005, aprobat de Consiliul Asociaţiei Internaţionale a
Transportatorilor Auto din Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006,
nr.21-24.
221. Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Internaţională a
Transportatorilor Auto din Moldova, nr.60 din 23.12.2005, aprobate de Consiliul Asociaţiei
Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2006, nr.21-24.
222. Sabău-Pop A.O. Definirea funcţionarului public subiect al infracţiunilor de corupţie. În:
Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2008, nr.2, p.60-67.
223. Sentinţa Judecătoriei militare a mun. Chişinău din 07.06.2011. Dosarul nr.136/2011.
http://jm.justice.md (vizitat 06.08.2012)
224. Sentinţa Judecătoriei raionului Edineţ din 25.05.2012. Dosarul nr.1-91/2012.
http://jed.justice.md (vizitat 04.08.2012)
225. Sentinţa Judecătoriei raionului Glodeni din 09.08.2012. Dosarul nr.1-83/2012.
http://jgl.justice.md (vizitat 26.08.2012)
226. Sentinţa Judecătoriei raionului Sângerei din 08.06.2012. Dosarul nr.1-91/2012.
http://jsi.justice.md (vizitat 04.08.2012)
227. Sentinţa Judecătoriei raionului Ungheni din 15.08.2012. Dosarul nr.1-263/2012.
http://jun.justice.md (vizitat 26.08.2012)
228. Sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani, mun. Chişinău, din 27.05.2011. Dosarul
nr.1410/2011. http://jbu.justice.md (vizitat 12.08.2012)
229. Stancana (Bălănoiu) M.L. Răspunderea penală a societăţilor comerciale. Bucureşti, 2011,
15 p.
230. Statutul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Indus-
trie a Republicii Moldova, nr.69 din 19.12.2008, aprobat prin Decizia Consiliului Camerei
de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2009, nr.19-21.
207
231. Timofei C. Răspunderea penală pentru traficul de influenţă în legea penală a unor state-
membre ale Uniunii Europene din centrul şi estul Europei: studiu de drept comparat. În:
Revista Naţională de drept, 2012, nr.5, p.64-70.
232. Timofei S. Răspunderea penală pentru infracţiunile în domeniul concurenţei. Chişinău:
CEP USM, 2011, 300 p.
233. Ţurcan I. Cu privire la înţelesul noţiunii „persoană cu funcţie de răspundere”. În: Analele
Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Facultatea de Drept, 1999, nr.2, p.80-84.
234. Ţurcan I. Răspunderea penală pentru coruperea pasivă. Chişinău: CEP USM, 2011, 218 p.
235. Ulianovschi X. Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunilor
militare. În: Revista Naţională de Drept, 2006, nr.3, p.47-58.
236. Ungureanu A. Drept penal român. Partea Generală. Bucureşti: Lumina LEX, 1995, 463 p.
237. Viorescu R. Reglementarea juridică a funcţiei publice în statele europene: Teză de doctor în
drept. Chişinău, 2009, 174 p.
238. Абашина Л.А. Юридическое лицо как субъект уголовной ответственности: Авторе-
ферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва, 2008, 25 p.
239. Арямов А.А. К вопросу об уголовной ответственности юридических лиц.
http://naukatui.ru/2%2816%292011/Aramov.pdf (vizitat 02.08.2012)
240. Байбарин А.А. Уголовно-правовая дифференциация возраста. Москва: Высшая
школа, 2009, 253 p.
241. Бачурин Э.А. Специальный субъект преступления: Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. Красноярск, 2005, 22 p.
242. Богуш Г. Подлежат ли наказанию иностранные должностные лица по УК Российской
Федерации. În: Уголовное право, 2010, № 4, р.12-19.
243. Бугаевская Н.В. Должностное лицо как субъект преступления: Диссертация на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. Рязань, 2003, 265 p.
244. Волженкин Б. Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О
судебной практике по делам о взяточничестве и коммерческом подкупе»: достоин-
ства и недостатки. În: Уголовное право, 2000, № 4, p.11-14.
245. Волколупова В.А. Должностное лицо как субъект уголовной ответственности: Авто-
реферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Волгоград, 2002, 30 p.
246. Гаухман Л.Д. Квалификация преступлений: закон, теория, практика. Москва:
ЮрИнфоР, 2001, 316 p.
208
247. Гырла Л.Г., Табарча Ю.М. Уголовное право Республики Молдова. Часть Особенная.
Т.2. Кишинэу: Cartdidact, 2010, 592 p.
248. Егорова Н. Понятие «руководитель организации» в уголовном праве. În: Уголовное
право, 2005, № 1, p.18-20.
249. Егорова Н. Служащий как специальный субъект преступления в уголовном праве
России. În: Уголовное право, 2004, № 2, р.26-28.
250. Иванов Л. Принцип вины и публичная ответственность юридического лица (к
вопросу об уголовной ответственности юридических лиц). În: Уголовное право, 2009,
№ 1, р.125-129.
251. Иванцов П.П. Юридическое лицо как субъект уголовной ответственности за кор-
рупцию // http://www.law.edu.ru/doc/document.asp?docID=1224692 (vizitat 02.08.2012)
252. Камынин И. Должностное положение лиц, представляющих интересы государства в
акционерных обществах. În: Российская юстиция, 2001, № 1, р.57-58.
253. Козлов А.П. Соучастие: традиции и реальность. Санкт-Петербург: Юридический
центр Пресс, 2001, 362 p.
254. Комоско А.А. Уголовная ответственность юридических лиц: Автореферат диссер-
тации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2007, 30 p.
255. Курс уголовного права. Общая часть. Том 1: Учение о преступлении / Под ред Н.Ф.
Кузнецовой, И.М. Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999, 624 p.
256. Лобырев В.А. Субъект должностных преступлений: уголовно-правовой и кримино-
логический аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени канди-
дата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2005, 28 p.
257. Маркунцов С.А. Осознание уголовно-правовых запретов в структуре уголовной
ответственности несовершеннолетних / Под ред. А.Э. Жалинского. Москва: Юрис-
пруденция, 2007, 160 p.
258. Минская В.С., Чечель Г.И. Виктимологический фактор и механизм преступного
поведения. Иркутск: Издательство Иркутского университета, 1988, 151 p.
259. Модельный закон государств-участников Содружества Независимых Государств «О
борьбе с коррупцией». http://www.iacis.ru/html/?id=22&pag=714&nid=1 (vizitat
10.08.2012)
260. Определение Коллегии Апелляционной палаты Комрат от 28 октября 2011 г. Дело
№ 1а-31/2011. http://caсо.justice.md (vizitat 15.08.2012)
261. Павлинов А. Круг субъектов должностных преступлений требует уточнения. În: Рос-
сийская юстиция, 2001, № 9, р.63-64.
209
262. Павлов В.Г. Субъект преступления. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс,
2001, 318 p.
263. Пересмотренные рекомендации Совета Организации экономического сотрудничества
и развития по мерам борьбы со взяточничеством в международных деловых опе-
рациях. http://www.transparency.md/Docs/2005/culegere_acte_internat.pdf (16.08.2012)
264. Резолюция A/RES /53/176 от 15.12.1998 г., Борьба с коррупцией и взяточничеством в
международных коммерческих операциях. http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/
documents/un/unpan010973.pdf (vizitat 12.08.2012)
265. Семѐнов С.А. Понятие специального субъекта преступления. În: Журнал российского
права, 1998, № 7, p.65-69.
266. Тарасова Ю.В. Cпециальный субъект преступления и его значение в уголовном
праве: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юриди-
ческих наук. Москва, 2006, 31 p.
267. Уголовное право России. Практический курс / Под ред. А.И. Бастрыкина. Москва:
Волтерс Клувер, 2007, 808 p.
268. Уголовное право. Часть Общая. Часть Особенная / Под ред. Л.Д. Гаухмана,
Л.М. Колодкина, С.В. Максимова. Москва: Юриспруденция, 1999, 578 p.
269. Уголовный кодекс Кыргызской Республики. http://anticorr.gov.kg/index.php?option=
com_content&view=article&id=10&Itemid=29&lang=ru (vizitat 14.08.2012)
270. Уголовный кодекс Литовской Республики / Под ред. В.Павилониса. Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, 470 p.
271. Уголовный кодекс Республики Беларусь. http://pravo.by/main.aspx?guid=3871&p0=
hk9900275&p2={NRPA} (vizitat 15.08.2012)
272. Уголовный кодекс Республики Болгария / Под ред. А.И. Лукашова. Санкт-Петербург:
Юридический центр Пресс, 2001, 298 p.
273. Уголовный Кодекс Республики Казахстан. În: Ведомости Парламента Республики
Казахстан, 1997, № 15-16.
274. Уголовный кодекс Республики Польша / Под ред. А.И. Лукашова, Н.Ф. Кузнецовой.
Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001, 234 p.
275. Уголовный кодекс Российской Федерации. În: Собрание законодательства Россий-
ской Федерации, 1996, № 25.
276. Уголовный кодекс Туркменистана. http://www.turkmenistan.gov.tm/_ru/laws/?laws=
01go (vizitat 14.08.2012)
210
277. Усов В.Г. Понятие и ответственность исполнителя преступления: Автореферат дис-
сертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Рязань, 2006,
25 p.
278. Фаргиев И.А. Потерпевший от преступления (уголовно-правовые вопросы). Хаба-
ровск: РИЦ ХГАЭП, 2001, 72 p.
279. Хачатурян М.Н. Специальный субъект с признаками государственного должностного
лица и государственного гражданского служащего: Диссертация на соискание ученой
степени кандидата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2005, 203 p.
280. Цугленок Н.Н. Получение предмета коммерческого подкупа: Диссертация на соиска-
ние ученой степени кандидата юридических наук. Красноярск, 2006, 212 p.
281. Черебедов С.С. Злоупотребление полномочиями по российскому уголовному праву:
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук. Москва, 2008, 28 p.
282. Шнитенков А. Спорные вопросы регламентации в УК Российской Федерации
понятия лица, выполняющего управленческие функции в коммерческой или иной
организации. În: Уголовное право, 2004, № 2, p.82-83.
283. Яцеленко Б., Полосин Н. О некоторых пробелах уголовного законодательства об
ответственности должностных лиц. În: Уголовное право, 2001, № 2, р.50-52.
284. Additional Protocol to the Criminal Law Convention on Corruption //
http://conventions.coe.int/ Treaty/en/Treaties/Html/191.htm (vizitat 12.08.2012)
285. Additional Protocol to the Criminal Law Convention on Corruption. Explanatory Report //
http://conventions.coe.int/treaty/en/Reports/Html/191.htm (vizitat 16.08.2012)
286. Bribery Act 2010 // http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2010/23 (vizitat 02.08.2012)
287. Commentaries on the Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in
International Business Transactions // http://www.oecd.org/dataoecd/4/18/38028044.pdf
(vizitat 12.08.2012)
288. Commentaries on the Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in
International Business Transactions // http://www.oecd.org/dataoecd/4/18/38028044.pdf
(vizitat 13.08.2012)
289. Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in International Business
Transactions // http://www.oecd.org/dataoecd/4/18/38028044.pdf (vizitat 02.08.2012)
290. Corruption Act 2008 // http://www.gov.im/lib/docs/infocentre/acts/corruptionact2008.pdf
(vizitat 02.08.2012)
211
291. Criminal code (Chapter 9) // http://www.justiceservices.gov.mt/DownloadDocument.aspx?app
=lom&itemid=8574 (vizitat 02.08.2012)
292. Criminal Law Convention on Corruption. http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/
html/173.htm (vizitat 02.08.2012)
293. Criminal Law Convention on Corruption. Explanatory Report. http://conventions.coe.int/
treaty/en/Reports/Html/173.htm (vizitat 02.08.2012)
294. Explanatory Report on the Convention on the fight against corruption involving officials of
the European Communities or officials of Member States of the European Union //
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:51998XG1215:
EN:HTML (vizitat 12.08.2012)
295. Macauley R. Fighting corruption. Incrimination // http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/
greco/general/MACAULEY_EN.pdf (vizitat 14.08.2012)
296. Prevention and Combating of Corrupt Activities Act 12 of 2004 // http://www.info.gov.za/
acts/2004/a12-04/index.html (vizitat 12.08.2012)
297. The Criminal Code of Georgia // http://www.parliament.ge/index.php?lang_id=
GEO&sec_id=69&kan_det=det&kan_id=673 (vizitat 14.08.2012)
298. United Nations Convention against Corruption // http://www.unodc.org/documents/
treaties/UNCAC/Publications/Convention/08-50026_E.pdf (vizitat 02.08.2012)
299. United Nations Convention against Transnational Organized Crime // http://www.unodc.org/
documents/treaties/UNTOC/Publications/TOC%20Convention/TOCebook-e.pdf (vizitat
02.08.2012)
300. Büntető Törvénykönyvről // net.jogtar.hu/btk (vizitat 12.08.2012)
301. Strafwetboek // http://www.ejustice.just.fgov.be/cgi_loi/change_lg.pl?language=nl&la=
N&table_name=wet&cn=1867060801 (vizitat 02.08.2012)
302. Ustawa z dnia 28 października 2002 r. o odpowiedzialności podmiotów zbiorowych //
isap.sejm.gov.pl (vizitat 02.08.2012)
303. Zakon o odgovornosti pravnih oseb za kazniva dejanja // http://www.uradni-list.si/1/
objava.jsp?urlid=199959&stevilka=2791 (vizitat 02.08.2012)
304. Закон України «Про внесення змін до деяких законодавчих актів України щодо
відповідальності за корупційні правопорушення». http://www.minjust.gov.ua/0/36097
(vizitat 21.08.2012)
305. Закон України про внесення змін до деяких законодавчих актів України щодо
відповідальності за корупційні правопорушення. http://zakon2.rada.gov.ua/laws/show/
3207-17 (vizitat 12.08.2012)
212
306. Коваленко В.П. Про новели диференціації кримінальної відповідальності службових
осіб. În: Кримінальний кодекс України: 10 років очікувань: тези доповідей та пові-
домлень учасників Міжнародного симпозіуму, 23-24 вересня 2011 р. Львів: Львівсь-
кий державний університет внутрішніх справ, 2011, p.190-194.
307. Кривичен законик. http://www.kocani.gov.mk/ZAKONI/Zakoni%20za%20sudstvoto%
20i%20pravniot%20sistem/Krivicen%20zakonik.pdf (vizitat 10.08.2012)
308. Кримінальний кодекс України. În: Відомості Верховної Ради України, 2001, № 25-26.
309. Максимович Р.Л. Поняття службової особи у кримінальному праві України: Авто-
реферат дисертацiï на здобуття наукового ступеня кандидата юридичних наук. Львів,
2007, 18 p.
310. Слуцька T. Поняття службової особи: кримінально правовий аналіз. În: Публічне
право, 2011, № 3, p.168-175.
311. Терентьєв В.І. Відповідальність спеціального суб'єкта злочину за кримінальним
правом України: Автореферат дисертації на здобуття наукового ступеня кандидата
юридичних наук. Одеса, 2003, 18 p.
213
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul Popov Ruslan, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de
doctorat se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele,
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Popov Ruslan
10 septembrie 2013
214
CV AL AUTORULUI
Date personale: POPOV Ruslan
Data şi locul naşterii: 18 august 1976, c.Mileştii Mici,
r-nul Ialoveni, Republica Moldova
Cetăţenia: Republicii Moldova
Studii:
1982-1992 – Şcoala medie de cultură generală c.Mileştii
Mici, r-nul Ialoveni
1993-1997 – Facultatea de Drept, Universitatea de Studii
Umanistice din Moldova
2012-2013 – Studii postuniversitare de masterat, Specialitatea „Drept procesual penal”,
Facultatea de Drept, Universitatea de Studii Europene din Moldova
2004-prezent – Studii postuniversitare de doctorat, Specialitatea – Drept penal,
Universitatea de Stat din Moldova
Activitate profesională:
1997-1998 – anchetator la procuratura r-lui Leova
1998-2000 – ajutor al procurorului sectorului Buiucani, mun.Chişinău
2000-2004 – procuror, adjunct al procurorului sectorului Buiucani, mun.Chişinău
2004-2010 – procuror, şef al secţiei nr.1 din cadrul Direcţiei control al urmăririi penale a
Procuraturii Generale
2010-23.01.2013 – procuror, şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă meto-
dică din cadrul Procuraturii Generale
23.01.2013-22.08.2013 – procuror interimar al Procuraturii anticorupţie
22.08.2013-prezent – procuror, şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă
metodică din cadrul Procuraturii Generale
2007-prezent – formator la Institutul Naţional al Justiţiei
2011-prezent – lector la Universitatea de Studii Europene din Moldova, disciplinile –
Drept penal şi Drept procesual penal, Partea Specială
Domeniile de activitate ştiinţifică: Drept penal, Partea Specială
215
Participări la foruri ştiinţifice internaţionale:
POPOV Ruslan. Subiectul infracţiunilor prevăzute în capitolele XV şi XVI din partea
special a Codului penal al Republicii Moldova. În: Rezumatele comunicărilor Conferinţei
ştiinţifice cu participare internaţională „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare
şi inovare”, (Chişinău, 25-26 septembrie 2012)
Cunoaşterea limbilor:
Bine – româna, rusa
Satisfăcător – engleza.
Lucrări ştiinţifice publicate: 5 lucrări ştiinţifice
Date de contact:
Telefon: dom.026868261; serv. 022277723; mobil 069999033
E-mail: [email protected]