Download - Referat Etica in Negociere
Universitatea „ANDREI ŞAGUNA”
Facultatea Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice
Specializarea: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene
Anul: III, Semestrul: II.
REFERAT
COORDONATOR,
PROF. UNIV. DR. ELISABETA NICORESCU
STUDENT,
ION GHIŢULESCU
CONSTANŢA 2013
ETICA ÎN NEGOCIERE
COORDONATOR,
PROF. UNIV. DR. ELISABETA NICORESCU
STUDENT,
ION GHIŢULESCU
2
CONSTANŢA 2013
CUPRINS
INTRODUCERE…............................................................................................................................ 4
CAPITOLUL 1: CONCEPTUL DE ETICĂ………………….......................................................... 5
CAPITOLUL 2: NEGOCIEREA……………………………………….…….................................. 7
CAPITOLUL 3: AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE……………...................................................... 9
CONCLUZII…................................................................................................................................. 11
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................. 12
3
INTRODUCERE
"Să nu negociem niciodată fără frică. Dar să nu ne fie niciodată frică să negociem" - J. F.
Kennedy.
Fiecare dintre noi are o dorinţă, un interes sau măcar un punct de vedere numai “al său”.
Fiecare convinge sau se lasă convins. Fiecare are ceva de schimbat cu altcineva şi trebuie să ajungă
la o înţelegere cu el/ea. Totuşi, după cum bine se ştie, mai înainte de a ajunge la un acord oamenii
trec, aproape inevitabil, printr-o stare de dezacord mai mult sau mai puţin conflictual. Aceasta se
întâmplă indiferent dacă schimbă emoţii, sentimente, idei, opinii, bani sau produse.
Arta de a te înţelege cu partenerul de schimb, evitând conflictele şi represaliile, ar putea
purta numele de negociere. Pentru aceasta, nu-i destul ca partenerul să gândească şi să simtă ca tine,
mai trebuie ca şi tu să gândeşti şi să simţi ca el.
Poţi negocia cu nevasta lista invitaţilor de sâmbătă seara. Poţi negocia cu amicii asupra celui
care va plăti nota, la restaurant. Poţi negocia cu şeful o majorare de salariu. Poţi negocia cu
teroriştii, care au sechestrat pasagerii unui avion, asupra condiţiilor eliberării lor. Poţi negocia cu
clientul condiţiile în care se încheie un acord comercial. Poţi negocia cu sindicatele, cu puterea
politică, cu opoziţia sau cu delegaţia unui alt stat. Poţi negocia oricând, orice, aproape cu oricine.
Negocierea este prezentă în toate ipostazele existenţei umane.
Dacă stăpâneşti arta negocierii, ai o şansă în plus să eviţi “NU”-ul partenerului tău.
Înseamnă că ştii să orientezi, să influenţezi şi să manipulezi comportamentul său pentru a-l face să
spună “DA”. Reuşeşti să-l atragi în jocul de-a “Facio ut facias!”.
Secretul constă în a reuşi să-l antrenezi într-un joc de-a “Hai să câştigăm împreună!”.
Negocierea este un talent, un har înnăscut, dar şi o abilitate dobândită prin experienţă,
formare şi învăţare. Meseria de negociator este una “de elită”, în afaceri, în diplomaţie, în politică.
Raţiunile pentru care lumea modernă apelează la instituirea reprezentanţelor diplomatice
sunt multiple.
4
CAPITOLUL 1
CONCEPTUL DE ETICĂ
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române1 defineşte etica: ca o disciplină
filosofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea şi conţinutul lor, fiind sinonimă cu
morala.
În Dicţionarul Explicativ de Marketing2 se consideră că originea termenului de etică provine
de la grecescul ethos tradus ca moravuri, ştiinţă a principiilor moralei. Se consideră morale
prescripţiile admise într-o epocă, într-o anumită societate, precum şi efortul de a se conforma
acestor prescripţii şi de a le urma neabătut. Termenul de etică este perceput ca o reflectare
conştientă a credinţelor morale şi a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii
morale. Etica este o ştiinţă a binelui şi a răului.
Alţi autori consideră3 că termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi
lucru ca şi termenul de etică.
Termenul de etică este definit ca incluzând acele atitudini, caracteristici, obiceiuri specifice
unei culturi, popor sau grup uman.
Etica tratează abilitatea de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine.
Societăţile comerciale sunt deseori puse în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de
vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea
dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali4.
În acest context, o concepţie etică este esenţială pentru a atrage suportul şi implicarea
pozitivă a tuturor participanţilor la succesul unei societăţi comerciale: angajaţi, clienţi, acţionari,
creditori, furnizori, precum şi a comunităţii în care respectiva societate comercială îşi desfăşoară
activitatea.
În sens larg, etica este divizată în etică teoretică şi etică normativă.
Etică teoretică reflectă teoria filosofică a moralei cuprinzând de obicei o doctrină despre
esenţa acesteia.
Etică normativă se referă la o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii
morale5.
1 Varianta online: http://dexonline.ro2 Druţă, op. cit., pag. 238 - 2403 Crăciun, op. cit., pag. 294 - 2954 Kotler, op. cit., pag. 169 - 1705 Ţigu, op.cit., pag. 10
5
Considerăm şi noi, având în vedere definiţiile anterioare, că termenul de etică se suprapune
celui de morală. Astfel, etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine
şi rău şi promisiunea de a face bine.
În cadrul societăţii sunt stabilite standarde sau norme morale. Acestea sunt enunţuri cu
caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient, astfel
încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate.
Normele morale au de regulă în componenţă două elemente:
un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce e bine să faci sau să fii,
un element imperativ, care se concretizează în expresia trebuie să faci sau trebuie să fii.
O altă caracteristică a normelor morale se referă la obiectivitatea lor, adică aceste norme nu
sunt voinţa cuiva, ci sunt generate şi se manifestă datorită unor nevoi obiective ce rezultă din
specificul relaţiilor dintre oameni.
După unii autori6 normele morale pot fi clasificate astfel:
Norme etice generale sau universale. Această categorie de norme morale sunt prezente în
toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de
relaţii şi activităţi umane: cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea,
buna-credinţă.
Norme etice particulare. Această categorie de norme morale se adresează unor comunităţi
umane determinate, au o anumită variaţie în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane
particulare: normele vieţii de familie şi mai ales normele morale specifice unor activităţi
profesionale, pe care se fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor,
etc.
Norme etice speciale. Această categorie de norme morale se manifestă în cadrul unor
grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale. O parte din aceste norme au caracter elitar sau
formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme imorale: normele de protocol, regulile
de etichetă în afaceri, codul manierelor elegante.
Triunghiul de bază al eticii este compus din Eu, Tu, El. În primul stadiu, notează Ricoeur, eu
cred în libertatea mea: „fac ce pot şi pot ce sunt“: act de smulgere, de afirmare a puterii de a fi,
stima faţă de sine. Dar, în fapt, intrăm cu adevărat în etică atunci când ne afirmăm şi propria voinţă
şi libertatea celuilalt: act de dezlegare.
Etica se naşte, prin urmare din această depăşire: să faci în aşa fel încât „libertatea celuilalt să fie
asemeni libertăţii mele“. În termenii felului în care ar trebui să fie relaţiile dintre oameni, în afaceri
şi întreprinderi, aceasta înseamnă: necesitatea de a inspira încrederea celorlalţi. În fond, nu trebuie
uitat niciodată că „celălalt este semenul meu“.
6 Bâtlan, op.cit., pag. 166
După Ricoeur polul El „califică mediaţia regulii“. „Predicatele etice (justiţie, egalitate,
fraternitate) constituie un pol distinct de Eu şi Tu, de unde o mediaţie prin regulă între cele două
libertăţi. Pentru ce se petrec lucrurile astfel?, se întreabă eticianul francez. Pentru că fiecare, atunci
cînd se naşte, găseşte o situaţie deja „marcată din punct de vedere etic“. Eu nu sunt, niciodată, la
începutul regulii. Cum se aplică această idee pentru relaţiile de afaceri? „Să pun în acord propriul
meu proiect cu proiectul instituţional“.
Mediaţia permite coexistenţa: „libertatea ta valorează tot at穰 ca libertatea mea“. În felul acesta
se trece de la etică la morală cu noţiunea de imperativ şi de lege. Astfel, valorile vor fi puse la
adăpost de arbitrariul fiecăruia. Ricoeur va vorbi chiar de trilogia: „libertatea mea, libertatea ta,
regula“. Astfel, formalismul în etică defineşte moralitatea. Dar etica are o ambiţie mai mare, aceea
de a reconstrui intermediarii între libertate, care este punctul de plecare, şi lege, care este punctul de
sosire“.
Relaţia între etică şi morală, aşa cum o defineşte Paul Ricoeur, este una „perfect aplicabilă
întreprinderii“, mediului economic şi de afaceri, în genere. Orice salariat este autonom (polul Eu)
dar el trebuie să-şi asigure încrederea celorlalţi (polul Tu). De asemenea, fiecare va trece prin
adecvarea proiectului său la cel al instituţiei, al companiei sau firmei care l-a angajat. Mai mult, prin
raportare la mediul său extern întreprinderea poate fi considerată autonomă, dar, în acelaşi timp, ea
trebuie să se asigure de concurenţa sau de cooperarea celorlalţi, respectând adecvarea la
funcţionarea pieţei.7
7 Ricoeur, op.cit., pag. 2897
CAPITOLUL 2
NEGOCIEREA
În managementul conflictelor negociatorii doresc să creeze o stabilitate a valorilor şi
principiilor care guvernează întregul proces al negocierii conflictelor.
Negociatorii au nevoie de etică cel puţin din următoarele motive:
deciziile trebuie luate pe temeiul unei poziţii de încredere;
cei care negociază fac parte din grupuri sau organizaţii a căror imagine poate fi afectată în
lipsa unor preocupări de natură etică;
profesionalismul în negocieri conduce la dobândirea unui statut recunoscut, iar practicarea
unui comportament etic îi întăreşte identitatea;
etica are rolul de a oferi un ghid de orientare a comportamentului pentru rezolvarea
conflictelor.
Probabil nu exista negocieri morale, dar cu certitudine există o morală a negocierii. Căutarea
dimensiunilor morale ale activităţii de negociere poate oferi aspecte ale multiplei sale
funcţionalităţi. Ca activitate socială, negocierea este puternic integratoare şi reglatoare. Ea oferă
ocazii de întâlnire şi obligă partenerii să se apropie, să se descopere în intenţii, pentru a putea
negocia. Fiecare negociator este supus judecăţii altuia, căci a negocia înseamnă a asculta
argumentele altuia şi a le pune în valoare pe cele proprii.
Deci, negocierea ţine de un dialog care incumbă experienţa sociabilităţii şi a raporturilor
umane. Ca funcţie reglatoare, negocierea propune un sistem structurat de schimburi. Oferta şi
contra-oferta trebuie sa fie proporţionale sau să creeze arhetipul unui comportament de
reciprocitate. Orice schimb înseamnă o privaţiune sau o renunţare, iar un asemenea exerciţiu este
reglator în măsura în care valorile şi interesele schimbate capătă un caracter obiectiv, adică devin,
aşa cum am mai arătat, comensurabile.
Negocierea conflictelor se bazează pe credibilitatea părţilor şi pe justeţea intereselor pe care le
urmăresc. De aceea se spune că o negociere poate determina dar şi salva, în situaţii critice, imaginea
participanţilor la un asemenea proces. Negocierea nu este un sport care să aibă parte de un
regulament specific în care participanţii să fie sancţionaţi de un arbitru dacă nu sunt respectate
regulile.
Pentru că procesul de negociere este deosebit de dinamic şi nu are parte de reglementări
standard în domeniu, a apărut nevoia de a suplini asemenea neajunsuri. Regulile pe care le stabilesc
părţile pentru a fi asigurat un cadru etic de desfăşurare a negocierilor le vom denumi generic
convenţii.
8
Convenţiile în cadrul negocierilor au apărut dintr-o necesitate de a crea un cadru favorabil
tuturor participanţilor la un asemenea proces, pe baza unui set de norme acceptate de comun acord.
Rolul acestor convenţii este de a încerca să uniformizeze câteva reguli de conduită care ar trebui
urmate de toţi participanţii la un proces de negociere, dar şi să asigure premisele pentru o
comunicare eficientă.
O primă convenţie pe care o putem întâlni în negocierea conflictelor este consecventă. A nu face
abateri de la principiile de bun simţ acceptate în domeniul relaţiilor interumane creează încredere şi
generează, ulterior, credibilitate negociatorilor.
Consecvenţa presupune că pe întreaga perioadă a negocierilor punctul central să-l constituie
înţelegerile şi acordurile acceptate în comun.
Etic este ca lucrurile deja acceptate să nu fie răstălmăcite mai târziu.
O altă convenţie specifică negocierii conflictelor priveşte informaţiile utilizate.
Într-un proces de negociere nu vor fi utilizate expresii de genul „am auzit că…”, întrucât
folosirea unor astfel de formulări denotă fie lipsă de respect faţă de interlocutor, fie amatorism în
domeniul negocierii.
În procesul de negociere există un număr de principii de bază sau “reguli nescrise” de care
trebuie să se ţină cont dacă se doreşte evitarea greşelilor costisitoare.
Negocierea este o activitate voluntară, în sensul că fiecare parte poate renunţa să intre în discuţii
în orice moment.
O negociere porneşte, de obicei, de la motivul că cel puţin una din părţi doreşte să obţină ceva şi
consideră că este posibilă ajungerea la o înţelegere reciproc satisfăcătoare.
Intrarea în negocieri implică acceptarea de către ambele părţi a necesităţii stabilirii unei
înţelegeri comune, înainte ca o anumită decizie să fie aplicată. Dacă problema în discuţie poate fi
decisă în mod unilateral, nu mai există motive pentru demararea unei negocieri.
Timpul este un factor important în negocieri. El joacă un rol important în influenţarea climatului
de ansamblu şi afectează direct rezultatul final al discuţiilor.
Un rezultat de succes nu înseamnă întotdeauna câştigul cu orice preţ, ci obţinerea unui rezultat
care mulţumeşte ambele părţi.
Progresul oricărei negocieri, chiar dacă este condusă de o terţă persoană, este puternic
influenţat de valorile personale, înţelegerea, atitudinile şi emoţiile persoanelor de la masa de
negocieri. Prin luarea în considerare a acestor principii se pot trage mai multe concluzii care oferă
un punct de plecare pentru câştigarea unui acord cât mai avantajos şi a unei viziuni cât mai bune
asupra implicaţiilor negocierii8.
Pentru a avea succes, negocierea nu trebuie să fie o luptă pentru supremaţia verbală. Nu
trebuie să se încerce monopolizarea discuţiilor. Din contră, dând partenerului posibilitatea să-şi
8 Hiltrop, op.cit., pag. 289
expună poziţia se pot trage concluzii privind obiectivele urmărite de acesta şi se pot adapta
strategiile pentru obţinerea unui rezultat cât mai avantajos.
Negocierile de succes implică capacitatea de a determina, prin observaţie şi analiză, cel mai
bun mod de convingere şi punerea lui în practică la momentul potrivit. Negocierea înseamnă
influenţare şi convingere, nu constrângere şi înfrângere a oponentului. Ideea că pentru a avea succes
în negociere trebuie să fii puternic şi capabil de a înşela este deseori exagerată. Negociatorii care
adoptă această atitudine sunt în realitate ineficienţi, întrucât ei se concentrează prea mult pentru a
părea puternici şi, din această cauză, sunt capabili să piardă – pentru ambele părţi – oportunităţi de
avansare a discuţiilor şi obţinerea unui acord “win-win”. Inevitabil, şi cealaltă parte se va simţi
forţată să adopte o poziţie ostilă, de apărare, în loc să se simtă aliat în încercarea de a ajunge la o
înţelegere reciproc satisfăcătoare.
Nu toate situaţiile se pretează la o rezolvare prin negociere. De exemplu, s-ar putea să nu fie
posibil sau să nu fie de dorit să se înceapă negocierile când părţile nu se află într-o poziţie pentru a
negocia sau nu au timp să se pregătească eficient.
Intrucât timpul este un factor foarte important în negocieri, trebuie sesizat în ce punct al
discuţiilor se află negocierea şi să se planifice acţiunile în mod corespunzător. De exemplu,
concesiile făcute la începutul negocierii sunt deseori premature şi pot afecta modalitatea de a obţine
soluţii (“win-win”) satisfăcătoare. În procesul de negociere trebuie să fie planificată orice mişcare.
În legătură cu aplicarea acestor principii în negociere, P. Stanhope (1694-1773) afirma: Un
negociator priceput va face o distincţie clară între aspectele mai puţin importante şi cele de
importanţă majoră şi, pe cât va fi de franc şi deschis în cazul primelor, pe atât va fi de secretos şi
perseverent cu cele din urmă.
CAPITOLUL 3
AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE
10
Au existat de-a lungul timpului diferite opinii, unele dintre ele manifestându-se si
acum,conform cărora etica nu poate fi alăturată afacerilor. Profitul este considerat ca fiind
principalul scop al unei faceri. Însă, acesta nu înseamnă că trebuie să rămână si singurul, excluzând
fără echivoc altele.
Măsurile de natură etică, cu care toate companiile se confruntă, sunt considerate că
diminuează profitul. Însă, există multe exemple de astfel de companii, care nu şi-au sacrificat
profitul în nici un fel datorită atenţiei deosebite pe care au acordat-o eticii în afaceri. Iar dacă
avantajele aplicării eticii în domeniul afacerilor nu pot fi observate într-un timp scurt, atunci cu
siguranţă ele îsi vor face simţită prezenţa în viitor.
Iată câteva motive întemeiate pentru a conduce o afacere într-o manieră etică:
Litigii/Evitări acuzatoare
Fără valori etice puternice companiile ajung usor la extreme legale – zone periculoase în care
evitarea si încălcarea legii duce la procese si acuzaţii.
Libertatea regulatorie
Atunci când cetăţenii si guvernele sunt dominate de un comportament în afaceri iresponsabil si
neetic, rezultatul este o mai mare birocraţie si înăsprirea legislaţiei.
Acceptul public
Companiile care tolerează practicile neetice vor fi aproape sigur expuse, apoi boicotate si
pedepsite pe piaţă.
Încrederea investitorilor
Investitorii de astăzi vor evita o companie care nu este responsabilă si etică. Declinul recent al
pieţei a rezultat în parte de la îngrijorări privind practicile contabile ne-etice.
Încrederea furnizorilor/partenerilor
Într-o eră a corporaţiilor virtuale, a parteneriatelor si a întreprinderilor extinse, nici o companie
nu este suficientă de una singură. Parteneriatele de succes sunt construite pe încredere si menţinerea
acesteia.
Loialitatea clienţilor
Calitatea, costul, disponibilitatea si alţi factori nu sunt suficienţi pentru a menţine loialitatea
clienţilor. Acestia analizează, de asemenea, reputaţia companiei.
Performanţa angajaţilor
Oamenii dau cel mai mare randament într-un mediu deschis, creativ si etic. Companiile care au
o proastă reputaţie se confruntă cu dificultăţi în atragerea si reţinerea talentelor de top.
Mândria personală
11
Liderii si angajaţii companiilor se pot mândri într-adevăr cu realizările lor, dacă stiu că nu au
încălcat legi, nu au trisat si nu au făcut rău oamenilor pentru a-si atinge scopurile.
Este corect
Majoritatea învăţătorilor morali si a liderilor în istoria oamenilor susţin faptul că, indiferent de
consecinţe, este intrinsec bine să faci lucrul corect si să fii etic.
Atunci când ne referim la negociere, ştim că finalul acestui proces include raportul pierdere-
câştig. Chiar înainte de a achiziţiona armele pentru aceasta luptă (de la persuasiune şi încredere în
forţele proprii până la un limbaj nonverbal demn de invidiat) suntem pregatiţi să acceptăm unul din
urmatoarele roluri: învins şi învingător.
Într-adevăr, cu toţii candidăm la cel de-al doilea rol, dar cum ar fi dacă ar câştiga ambele tabere?
Cum ar fi dacă am reuşi să împăcăm idei diferite cu scopul de a ne ajuta reciproc pentru ca in
final rezultatul general să fie unul satisfăcător?
Cei care afirmă că negocierea este o artă nu sunt departe de a deţine un mare adevar. Ca în orice
tehnică prin care dorim să reuşim în ceea ce ne-am propus, negocierea de tipul win-win presupune
anumite aspecte prin intermediul cărora putem trece rapid în cealaltă graniţă, fără a fi conştienţi ca
îi putem servi celuilalt mai mult decat nouă înşine.
Astfel, cel mai important aspect este stabilirea unor priorităţi pe care să nu le depăşim. Chiar
dacă negocierea win-win are în vedere câştigul ambelor părţi, este necesar să ne cunoaştem
propriile limite astfel încât mai tarziu să nu intervina regretul.
Un alt dezavantaj este reprezentat de faptul că putem părea atât de binevoitori în a-l ajuta pe
celalalt încât să fim neînţeleşi cu desăvârşire.
Chiar dacă relaţia poate continua şi în urma interacţiunii strict profesionale, o atitudine neutră va
fi intotdeauna cel mai bun aliat.
Această tehnică de negociere se diferenţiază prin faptul că în ciuda raportului dintre oamenii de
afaceri, undeva, într-un plan secund, putem contura imaginile a unor persoane care vor să se susţină
reciproc.
CONCLUZII
12
Transformările în planul conştiinţei morale constituie primul şi principalul obiectiv al
educaţiei morale: viaţa morală, interioară, primează întotdeauna asupra vieţii exterioare. Educaţia va
căuta deci, în mod constant, să trezească valorile spirituale şi să dezvolte ataşamentul faţă de Bine,
mai mult decât frica de a nu asculta de o autoritate supra-morală. Efortul educativ va trebui să fie
îndreptat mai degrabă spre înlăturarea urmelor unei eteronomii morale şi să dezvolte o conştiinţă
fundamentată pe valori morale şi deschisă spre creativitate morală.
Conştiinţa se deschide astfel, regăsindu-şi vocaţia propriei sale naturi care o dirijează mereu
către ceilalţi. “Omul devine moral datorită conştiinţei sale, datorită capacităţii sale progresive de a
gândi, de a aprecia, de a distinge binele de rău, adevărul de eroare, frumosul de urât, dreptatea de
nedreptate, de a lua poziţie în favoarea a tot ce este superior şi de a respinge treptele joase,
degradante ale existenţei social - umane din perioada social - istorică şi poziţia socială în care se
găseşte.”9
Accederea omului către moralitate şi desăvârşirea sa întru fiinţă morală nu se realizează de
la sine ci ca urmare a unui susţinut efort educativ şi auto - educativ, în care un rol important revine
culturii morale.
Cultura morală îl determină pe individ să-şi propună un mod de existenţă în consonanţă cu
normativitatea socială, cu ideea de adevăr, bine şi dreptate, de solidaritate umană, de toleranţă şi
conciliere: asigurând vieţii trăite o calitate superioară la nivelul căreia datoria faţă de ceilalţi să
constituie o sursă de satisfacţii personale, de înălţare morală”.
Dintr-un anumit punct de vedere, cultura morală umanizează modalităţile de presiune
normativă ca şi sancţiunea morală care - în lipsa acesteia - s-ar dovedi atât de alienante, încât
procesul de interiorizare al exigenţelor sociale ar fi considerabil diminuat, dacă nu şi anulat.
Cultura morală insuflă încredere individuală în însăşi natura obiectiv - necesară a controlului
social, care îşi pierde astfel, într-o bună măsură, caracterul de constrângere excesivă, delimitând
spaţiul iniţiativei morale personale în direcţia perfecţionării vieţii morale. Mai mult decât atât,
cultura morală asigură fundamentarea axiologică care filtrează influenţele externe, contribuind
decisiv la interiorizarea comandamentelor sociale sau, dimpotrivă, la distanţarea şi neîncrederea faţă
de acestea
BIBLIOGRAFIE
9 Herseni, op.cit., pag. 15313
I. TRATATE, MANUALE, CURSURI
1. Bâtlan I.: „Psilosophia moralis. Prelegeri de etică”, Editura Didactică şi Editura Pedagogică,
Bucureşti, 1997;
2. Crăciun D., Morar V.: „Etica afacerilor, Editura Paideia”, Bucureşti, 2005;
3. Druţă M.: "Etică a marketingului", Editura Economică, Bucureşti, 2003;
4. Herseni T.,: „Sociologie şi etică”, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1998;
5. Hiltrop J-M., Udall Sheila: „Arta negocierii”, Editura Teora, Bucureşti, 1998;
6. Kotler Ph.: „Principles of Marketing. Fourth european edition”, Pretice Hall, Harlow, 2005;
7. Ţigu G.: „Etica afacerilor în turism. Puncte de vedere, cazuri, teme de reflecţie”, Editura
Uranus, Bucureşti, 2005;
8. Ricoeur P., „Soi-meme comme un autre”, Le seuil, Paris, 1990.
II. REVISTE
III. SITE-URI
9. http://dexonline.ro.
14