1
CAMERA DE CONTURI OLT
RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2013
la nivelul județului Olt
I. Prezentare generală
Curtea de Conturi își desfășoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu
dispozițiile prevăzute în Constituție și Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și
funcționarea Curții de Conturi.
La nivelul județului Olt, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin Camera de Conturi a
județului Olt.
Informarea anuală a Parlamentului, a celorlalte autorități și instituții publice asupra
rezultatelor acțiunilor de control/audit desfășurate de Curtea de Conturi se realizează prin
rapoartele întocmite potrivit competențelor stabilite prin Constituție și legea sa de organizare și
funcționare.
1. Sfera și competențele de activitate
În conformitate cu atribuțiile și competențele conferite de Legea nr. 94/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, Camera de Conturi Olt efectuează, în
sfera finanțelor publice locale, controlul respectării dispozițiilor legale privind gestionarea și
utilizarea fondurilor publice la unitățile administrativ – teritoriale din aria sa de competență.
Funcția de control se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în
standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale
general acceptate.
Obiectivele principale ale controlului exercitat sunt, potrivit legii, cele legate de verificarea
modului de formare, administrare și utilizare a resurselor financiare publice locale, gestionarea
patrimoniului public și privat al unităților administrativ – teritoriale, ale instituțiilor și serviciilor
publice de interes local, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității,
eficienței și eficacității.
Prin activităţile de control/audit desfăşurate la nivelul Camerei de Conturi Olt s-a urmărit
identificarea deficienţelor în gestionarea fondurilor publice şi stabilirea măsurilor de înlăturare a
acestora, respectarea disciplinei financiar-fiscale, dezvoltarea unor sisteme de control şi audit
intern eficiente şi de calitate, creşterea responsabilităţii manageriale în utilizarea şi administrarea
fondurilor publice.
2
În baza legii, Curtea de Conturi este singura competentă să certifice acuratețea și
veridicitatea datelor din conturile anuale de execuție verificate, asupra datelor înscrise în acestea,
nici o altă autoritate nu se poate pronunța decât provizoriu.
2. Domeniul supus auditării
În anul 2013 procesul bugetar s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr.
273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 05 din 22.02.2013, respectiv ale O.G. nr. 17 din
05.08.2013 și O.U.G. 99 din 01.11.2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013.
Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea,
angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților
administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice
locale.
Bugetul general centralizat al județului cuprinde totalitatea veniturilor şi cheltuielilor
bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului (buget propriu), bugetelor
instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetele locale, bugetelor
instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetelor împrumuturilor externe şi
interne, bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Pe ansamblul județului Olt, execuția bugetară raportată la 31.12.2013, pe tipuri de bugete
este structurată astfel:
mii lei
Venituri (încasări)
Cheltuieli (plăţi)
Excedent/ Deficit
1. Bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor
873.811 851.024 22.787
2. Bugetele instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii
205.494 209.010 -3.516
3. Bugetele creditelor externe - - -
4. Bugetele creditelor interne - 75.495 -75.495
5. Bugetele fondurilor externe nerambursabile - - -
Total bugete 1.079.305 1.135.529 -56.224
Conform datelor transmise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova,
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, veniturile totale ale bugetului general centralizat
al județului Olt au fost în sumă de 1.079.305 mii lei, iar cheltuielile în sumă de 1.135.529 mii lei. Pe
ansamblul județului Olt execuția bugetară s-a încheiat cu un deficit de 56.224 mii lei din care
3.516 mii lei provin din execuția bugetelor instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau
parțial din venituri proprii.
3
În totalul veniturilor și cheltuielilor realizate la nivelul județului, ponderea o dețin veniturile
și cheltuielile bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor și judeţului (buget propriu)
care reprezintă 80,96% la partea de venituri și 74,95% la partea de cheltuieli.
Veniturile bugetelor locale aparţinând unităţilor administrativ teritoriale de pe
raza judeţului Olt – execuţie bugetară la 31.12.2013
Situația privind execuția la partea de venituri ale bugetelor locale, comparativ cu
prevederile inițiale și definitive estimate prin bugete de unitățile administrativ teritoriale, se
prezintă astfel:
mii lei
Prevederi
inițiale
Prevederi
definitive
Încasări
%
încasări
din
prevederi
inițiale
%
încasări
din
prevederi
definitive
1.Venituri din impozite, taxe, contribuţii,
alte vărsăminte, alte venituri 296.838 329.735 312.077 105,13 94,64
2.Cote și sume defalcate din impozitul
pe venit 157.300 158.828 151.594 96,37 95,45
3.Sume defalcate din taxa pe valoarea
adăugată 315.197 346.021 345.104 109,49 99,73
4.Subvenţii de la alte nivele ale
administrației publice 137.590 191.267 153.121 111,29 80,06
5.Sume primite de la UE/alți donatori în
contul plăţilor efectuate și refinanțări 128.242 184.518 117.409 91,55 63,63
VENITURI - TOTAL (1+2+3+4+5) 1.035.167 1.210.369 1.079.305 104,26 89,17
Analizând datele de mai sus, rezultă că încasările bugetelor locale reprezintă 89,17% față
de prevederile definitive. Cele mai scăzute procente de realizare față de prevederile definitive le
reprezintă sumele primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate, realizate în proporție
de 63,63% precum și subvențiile de la alte nivele ale administrației publice, realizate în proporție
de 80,86 %.
În cazul sumelor și cotelor defalcate din impozitul pe venit, procentul de realizare este de
95,45% față de prevederile definitive, fiind în descreștere față de anul anterior când acesta a fost
de 99,71%.
4
Reprezentarea grafică a veniturilor bugetelor locale (încasări) la nivelul judeţului Olt,
pentru anul 2013, se prezintă astfel:
Analizând datele de mai sus rezultă că încasările bugetelor locale la nivelul judeţului Olt
provin în principal din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, reprezentând 31,97% din
total încasări, în condiţiile în care veniturile din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte
venituri, reprezintă doar 28,91%. Se observă astfel un nivel scăzut al gradului de autofinanțare a
cheltuielilor.
Față de anul 2012, în anul 2013 s-a constatat o scădere a sumelor defalcate din taxa pe
valoarea adăugată cu 4%, toți ceilalți indicatori înregistrând creșteri cuprinse între 7,7% în cazul
cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit și 35% în cazul sumelor primite de la UE/alți
donatori în contul plăţilor efectuate și refinanțări.
Cheltuielile bugetelor locale aparţinând unităţilor administrativ teritoriale de pe
raza judeţului Olt la 31.12.2013
La partea de cheltuieli situația se prezintă astfel:
mii lei
Prevederi
inițiale Prevederi definitive
Plăți efectuate
% plăți din
prevederi inițiale
% plăți din prevederi definitive
1.Cheltuieli de personal 408.120 435.306 431.955 105,84 99,23
2.Bunuri şi servicii 273.541 307.320 261.258 95,51 85,01
3. Dobânzi 16.079 15.884 12.818 79,72 80,70
4. Subvenţii 1.865 2.172 1.958 104,99 90,15
5. Fonduri de rezervă 6.395 145 - 0,00 0,00
6. Transferuri între unități ale administrației publice
17.995 22.535 20.488 113,85 90,92
5
7. Alte transferuri 7.082 6.934 2.866 40,47 41,33
8. Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile
202.214 282.867 148.061 73,22 52,34
9. Asistență socială 72.763 82.072 79.673 109,50 97,08
10. Alte cheltuieli 8.670 8.825 8.601 99,20 97,46
11. Cheltuieli de capital 125.257 170.959 133.200 106,34 77,91
12. Operaţiuni financiare 31.877 40.907 35.670 111,90 87,20
13. Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent
-91 -376 -1.019 1119,78 271,01
CHELTUIELI-TOTAL (1+…+13) 1.171.767 1.375.550 1.135.529 96,91 82,55
Potrivit execuției bugetare anuale la partea de cheltuieli, rezultă că la data de 31.12.2013
s-au efectuat plăți în sumă de 1.135.529 mii lei, care s-au încadrat în prevederile anuale definitive
aprobate de 1.375.550 mii lei.
La încheierea exercițiului financiar al anului 2013, raportat la prevederile definitive,
cheltuielile au fost realizate în proporție de 82,55%.
Cele mai mici realizări s-au înregistrat la plățile pentru alte transferuri 41,33% și la
proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile 52,34%, în timp ce gradul de realizare
cel mai ridicat, în cadrul cheltuielilor cu pondere mare în total, s-a înregistrat la cheltuieli de
personal 99,23%.
Ponderea diferitelor categorii de cheltuieli în totalul execuției bugetare raportată la data de
31.12.2013 se prezintă astfel:
Cheltuieli ale bugetelor locale la nivelul județului Olt,
pentru anul 2013
Din analiza datelor prezentate în diagramă, rezultă că ponderea cea mai mare în total
cheltuieli o au cheltuielile de personal 38,04%, urmate de bunuri și servicii 23,01% și cheltuieli
cu proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile 13,04%.
6
Față de anul anterior se constată o creștere în sumă absolută a cheltuielilor de personal
cu 14,50% în timp ce în cazul cheltuielilor de capital creșterea este de 10,50%.
II. Prezentarea rezultatelor acțiunilor de audit/control desfăşurate la nivelul județului
În anul 2014 la nivelul unităților administrativ teritoriale au fost programate un număr de
63 de acțiuni, din care:
- 42 acțiuni de audit financiar;
- 2 de audit al performanței;
- 19 acțiuni de control.
Până la data prezentului raport au fost realizate un număr de 59 acțiuni, din care:
- 42 acțiuni de audit financiar,
- 17 acțiuni de control.
Un număr de 4 acțiuni de control/audit se află în desfășurare, respectiv două acțiuni de
control la UAT municipiul Slatina și SC Olt Drum S.A. și două acțiuni de audit al performanței la
UAT municipiul Caracal și SC Compania de Apă Olt S.A.
Acțiunile de audit financiar realizate au vizat auditarea financiară a conturilor anuale de
execuție bugetară ale unităților administrativ teritoriale, în timp ce acțiunile de control au avut ca
temă:
- 16 acțiuni de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin
decizie;
- o acțiune de control privind „Situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului
public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor”.
1. Informații relevante cu privire la rezultatele acțiunilor de audit/control
Sintetic, situația acțiunilor desfășurate, a actelor întocmite, a deciziilor emise și a
măsurilor dispuse prin decizii se prezintă astfel:
Total din care:
Audit
financiar
Acțiuni
de
control
Audit al
performanței
1.Acțiuni desfășurate la nivelul județului 59 42 17 -
2.Certificate de conformitate 1 1 - -
3.Rapoarte de control/audit 43 42 1 -
4.Procese verbale de constatare 42 41 1 -
5.Note de constatare 24 24 - -
6.Decizii emise 37 37 - -
7.Măsuri dispuse prin decizii 240 240 - -
În anul 2014 au fost emise un număr de 37 de decizii, aferente acțiunilor de audit
financiar.
Prin cele 37 decizii au fost dispuse un număr de 240 măsuri, toate ca urmare a misiunilor
de audit financiar.
7
2. Informații privind categoriile de entități verificate la nivelul județului Olt
În anul 2014 în conformitate cu prevederile programului anual de activitate au fost
efectuate 59 de acțiuni de verificare la un număr de 80 entități – inclusiv ordonatori terţiari de
credite verificați odată cu ordonatorul principal de credite, pe categorii situația prezentându-se
astfel:
Categorii de entităţi verificate la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale
Entități existente
Entităţi verificate
%
1.Ordonatori de credite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, din care:
195 79 40,5
1.1. ordonatori principali de credite, din care: 113 55 48,7 - consilii județene 1 1 100,0 - municipii 2 2 100,0 - orașe 6 4 66,7 - comune 104 48 46,2
1.2. ordonatori secundari de credite 0 0 - 1.3. ordonatori terţiari de credite, din care: 82 24 29,3
- verificați prin acțiune distinctă x 0 - - verificați odată cu ordonatorul principal
de credite x 24 -
2. Regii autonome de interes local 0 0 - 3. Societăţi comerciale de interes local 27 1 3,7 4.Alte entități 0 0 - TOTAL 222 80 36,0
Numărul entităților verificate în anul 2014 reprezintă 36,00 % din totalul entităților
aparținând administrației publice locale, aflate în sfera de competență a Camerei de Conturi Olt
respectiv 48,70% din totalul ordonatorilor principali de credite ai bugetelor unităților administrativ
teritoriale.
În anul 2014 la nivelul unităților administrativ teritoriale au fost realizate un număr de 58
de acțiuni la un număr de 55 ordonatori principali de credite, existând trei situații în care s-au
desfășurat mai multe acțiuni de verificare la același ordonator de credite, astfel:
1. UATO Corabia: - Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității
Administrativ Teritoriale - Verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie
2. UATO Drăgănești Olt: - Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității
Administrativ Teritoriale - Verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie
3. UATC Nicolae Titulescu: - Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității
Administrativ Teritoriale - Verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie
8
3. Structura și sumele estimate ale abaterilor constatate
mii lei
Estimări abateri
constatate
Accesorii Total estimări
1.Venituri suplimentare 2.103 785 2.888
2.Prejudicii 9.853 482 10.335
3.Abateri financiar-contabile 52.673 0 52.673
Total sume 64.629 1.267 65.896
4. Sumele estimate ale abaterilor constatate la nivelul entităților verificate
Sumele estimate reprezentând venituri, prejudicii și abateri financiar – contabile
constatate urmare misiunilor de audit financiar și acțiunilor de control desfășurate în anul 2013,
se prezintă astfel:
mii lei
Venituri
suplimentare Prejudicii
Abateri financiar contabile
1 U.A.T.J. OLT 91 1.257 468
- Activitatea proprie 0 42 162
Spitalul Județean de Urgență Slatina 0 432 0
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt
0 0 306
Ansamblul Profesionist pentru Promovarea și Păstrarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului”
91 783 0
2 U.A.T.M. SLATINA 108 278 20.063
- Activitatea proprie 108 211 20.063
Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina
0 62 0
Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina 0 5 0
3 U.A.T.M. CARACAL 158 76 4.580
- Activitatea proprie 158 7 4.413
Colegiul Tehnic „Matei Basarab” 0 33 167
Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu” 0 10 0
Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal 0 12 0
Colegiul Național „Ioniță Asan” 0 9 0
Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul” 0 5 0
4 U.A.T.O. BALS 132 368 4.164
- Activitatea proprie 132 368 4.164
5 U.A.T.O. CORABIA 0 396 0
- Activitatea proprie - 396 -
6 U.A.T.O. DRAGANESTI OLT 102 21 69
- Activitatea proprie 102 1 61
Școala gimnazială Comani 0 19 8
Liceul Tudor Vladimirescu 0 1 0
9
7 U.A.T.O. SCORNICESTI 86 193 827
- Activitatea proprie 86 193 827
8 U.A.T.C. CALUI 6 253 315
- Activitatea proprie 6 253 315
9 U.A.T.C. CEZIENI 0 0 92
- Activitatea proprie 0 0 92
10 U.A.T.C. CIRLOGANI 50 0 238
- Activitatea proprie 50 0 238
11 U.A.T.C. CUNGREA 10 127 406
- Activitatea proprie 10 127 406
12 U.A.T.C. CURTISOARA 0 151 141
- Activitatea proprie 0 151 141
13 U.A.T.C. DEVESELU 480 591 0
- Activitatea proprie 480 591 0
14 U.A.T.C. DOBRETU 9 1 99
- Activitatea proprie 9 1 99
15 U.A.T.C. DOBROSLOVENI 0 16 282
- Activitatea proprie 0 16 282
16 U.A.T.C. DOBRUN 2 25 3.474
- Activitatea proprie 2 25 3.355
Școala Gimnazială Dobrun 0 0 119
17 U.A.T.C. FAGETELU 114 0 30
- Activitatea proprie 114 0 30
18 U.A.T.C. FALCOIU 0 29 0
- Activitatea proprie 0 29 0
19 U.A.T.C. FARCASELE 8 11 179
- Activitatea proprie 8 11 179
20 U.A.T.C. GANEASA 0 0 994
- Activitatea proprie 0 0 616
Școala Gimnazială Găneasa 0 0 378
21 U.A.T.C. GOSTAVATU 0 29 196
- Activitatea proprie 0 0 33
Școala gimnazială Gostavățu 0 29 163
22 U.A.T.C. GRADINILE 2 0 659
- Activitatea proprie 2 0 659
23 U.A.T.C. GROJDIBODU 0 41 0
- Activitatea proprie 0 41 0
24 U.A.T.C. GURA PADINII 0 18 5
- Activitatea proprie 0 18 5
25 U.A.T.C. IANCA 0 0 0
- Activitatea proprie 0 0 0
26 U.A.T.C. ICOANA 1 152 120
- Activitatea proprie 1 152 120
27 U.A.T.C. IPOTESTI 811 62 106
- Activitatea proprie 811 62 21
Scoala gimnazială Ipotești 0 0 85
28 U.A.T.C. IZVOARELE 36 405 3.712
- Activitatea proprie 36 398 3.712
10
Liceul Tehnologic Izvoarele 0 7 0
29 U.A.T.C. MIHAIESTI 53 0 6.243
- Activitatea proprie 53 0 6.206
Școala gimnazială Mihăești 0 0 37
30 U.A.T.C. MILCOV 62 0 157
- Activitatea proprie 62 0 157
31 U.A.T.C. N.TITULESCU 1 29 409
- Activitatea proprie 1 29 364
. Școala Gimnazială Nicolae Titulescu 0 0 45
32 U.A.T.C. Optași Măgura 0 0 0
- Activitatea proprie 0 0 0
33 U.A.T.C. OSICA DE JOS 1 4 19
- Activitatea proprie 1 4 19
34 U.A.T.C. PÂRSCOVENI 21 0 213
- Activitatea proprie 0 0 172
Școala Gimnazială Pârşcoveni 21 0 41
35 U.A.T.C. RUSANESTI 34 0 136
- Activitatea proprie 34 0 54
Școala Gimnazială nr. 2 Rusănești 0 0 82
36 U.A.T.C. SCARISOARA 0 0 0
- Activitatea proprie 0 0 0
37 U.A.T.C. SCHITU 51 50 335
- Activitatea proprie 51 50 335
38 U.A.T.C. TRAIAN 0 0 41
- Activitatea proprie 0 0 41
39 U.A.T.C. TUFENI 0 16 179
- Activitatea proprie 0 16 179
40 U.A.T.C. URZICA 0 169 452
- Activitatea proprie 0 169 452
41 U.A.T.C. VOINEASA 116 19 973
- Activitatea proprie 116 19 603
Școala gimnazială Mărgăritești 0 0 370
42 U.A.T.C. VULTURESTI 6 9 292
- Activitatea proprie 6 9 292
43 COMPANIA DE APA OLT S.A. SLATINA 337 5.539 2.005
- Activitatea proprie 337 5.539 2.005
44 SC OLT DRUM S.A. SLATINA* - - -
Total sume 2.888 10.335 52.673
*) acțiunea se află în procedura de valorificare.
11
III. Obiectivele urmărite și principalele constatări rezultate din acțiunile de audit/control
desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale
Urmare acțiunilor de audit financiar/control desfășurate în perioada de raportare la cele 80
entități verificate au fost constate abateri în sumă totală estimată de 65.896 mii lei, astfel:
- mii lei -
Estimări abateri
constatate
Accesorii Total
estimări
1. Venituri suplimentare 2.103 785 2.888
2. Prejudicii 9.853 482 10.335
3. Abateri cu caracter financiar contabil 52.673 0 52.673
TOTAL 64.629 1.267 65.896
Cele mai semnificative aspecte legate de constatările înscrise în actele de control/audit
întocmite în perioada de raportare se referă la:
a) Elaborarea și fundamentarea proiectului de buget pe anul 2013, precum și
autorizarea, legalitatea și necesitatea modificărilor aduse bugetului aprobat
- neînscrierea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru anul 2013 a fondului de
rezervă bugetară în cota de până la 5% din totalul cheltuielilor, pentru finanţarea unor cheltuieli
urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar la UAT municipiul Caracal, UAT
orașele Balș, Drăgănești Olt, UAT comunele Călui, Cungrea, Cezieni, Cîrlogani, Dobrosloveni,
Dobrun, Fărcașele, Găneasa, Grădinile, Icoana, Ipotești, Mihăești, Milcov, Nicolae Titulescu,
Osica de Jos, Pârșcoveni, Schitu, Tufeni, Urzica, Voineasa și Vulturești;
- introducerea unor obiective de investiții în programul anual de investiții fără a avea la
bază note de fundamentare și documentații tehnico-economice aprobate la UAT comuna
Gostavățu;
- nerespectarea prevederilor legale privind fundamentarea bugetelor de venituri și
cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar, în funcție de costul standard per
elev/preșcolar pentru finanțarea de bază asigurată din bugetul de stat, din sume defalcate din
taxa pe valoarea adăugată, ceea ce a condus la alocarea de sume suplimentare pentru
finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar la UAT municipiul Caracal în sumă de
890 mii lei, UAT orașul Balș în sumă de 2.067 mii lei, UAT comunele Călui în sumă de 185 mii lei,
Cîrlogani în sumă de 126 mii lei, Cungrea în sumă de 194 mii lei, Curtișoara în sumă de 141 mii
lei, Dobrun în sumă de 19 mii lei, Găneasa în sumă de113 mii lei, Grădinile în sumă de 99 mii lei,
Mihăești în sumă de 84 mii lei, Nicolae Titulescu în sumă de 41 mii lei, Pârșcoveni în sumă de 68
mii lei, Voineasa în sumă de 337 mii lei și Vulturești în sumă de 182 mii lei;
- neincluderea în bugetul de venituri și cheltuieli și neîncasarea veniturilor reprezentând
cota parte din tariful de gestionare stabilit de administratorul fondului cinegetic și datorat de
12
gestionarul acestuia la UAT comunele Cungrea, Dobrosloveni, Dobrun, Izvoarele, Nicolae
Titulescu, Osica de Jos, Pârșcoveni, Tufeni și Voineasa;
- nerespectarea prevederilor legale privind previzionarea în buget a veniturilor din chirii şi
concesiuni, detaliate pe venituri curente, debite restante și majorări, pe baza inventarierii anuale
a contractelor de concesiune/închiriere la UAT municipiul Slatina.
b) Exactitatea și realitatea datelor reflectate în situațiile financiare
Au fost constatate abateri cu caracter financiar contabil care au influenţat situaţiile
financiare ale anului 2013, pe categorii situaţia prezentându-se astfel:
- neînregistrarea în evidența contabilă și neconducerea evidenței analitice a drepturilor de
creanță cuvenite bugetului local din valorificarea unor bunuri din domeniul privat al unităţii
administrativ-teritoriale la UAT municipiul Slatina în sumă de 1.283 mii lei;
- neînregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor economice de ieşire a unor bunuri
din patrimoniu (terenuri) la UAT municipiul Slatina în sumă de 310 mii lei;
- neconcordanțe între evidența contabilă sintetică și cea analitică a conturilor de
imobilizări corporale reprezentând construcții și terenuri la UAT municipiul Slatina în sumă de
2.149 mii lei;
- neconcordanțe între evidența contabilă și cea fiscală privind drepturi de creanță din
impozite și taxe locale neînregistrate în contabilitate la UAT comunele Dobrețu în sumă de 99 mii
lei, Făgețelu în sumă de 11 mii lei și Găneasa în sumă de 347 mii lei;
- neînregistrarea în evidența contabilă a unor obiective de investiții în curs de execuție la
UAT municipiul Caracal în sumă de 1.198 mii lei;
- înregistrarea eronată pe cheltuieli a unor bunuri de natura mijloacelor fixe la UAT
municipiul Caracal în sumă de 167 mii lei;
- neînregistrarea în contabilitate a unor obligații de plată privind drepturi de personal
stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și neactualizarea cu indicele de inflație a
provizioanelor înregistrate pentru astfel de drepturi la UAT comunele Găneasa în sumă de 377
mii lei, Ipotești în sumă de 85 mii lei, Mihăești în sumă de 38 mii lei și Voineasa în sumă de 370
mii lei;
- nestabilirea și neînregistrarea amortizării activelor fixe corporale și necorporale,
conform prevederilor legale la UAT municipiul Slatina, UAT comunele Dobrosloveni, Osica de Jos
și Voineasa;
- efectuarea de înregistrări contabile eronate care au denaturat situațiile financiare anuale
la UAT comuna Dobrun în sumă de 33 mii lei;
- neconducerea și neorganizarea evidenței contabile analitice a mijloacelor fixe, a
materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință și a materialelor consumabile la UAT
comunele Cârlogani, Găneasa, Gostavățu, Grădinile, Gura Padinii, Izvoarele, Urzica și Vulturești;
13
- neînregistrarea în evidența contabilă și tehnico-operativă a unor bunuri care fac parte din
domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum și nereevaluarea acestora
la UAT municipiul Slatina, UAT comunele Curtișoara, Deveselu, Găneasa, Pârșcoveni și Tufeni;
- nu au fost înregistrate în evidența contabilă rezultatele reevaluării elementelor
patrimoniale la UAT comuna Mihăești în sumă de 5.938 mii lei;
- scăderea eronată din evidența contabilă a unor creanţe bugetare, reprezentând debite
înregistrate de un operator economic pentru autorizaţii speciale de transport neachitate, şi
înregistrarea acestora în contul special în afara bilanțului, fără ca persoana juridică respectivă să
fie declarată în stare de insolvabilitate la UAT județul Olt în sumă de 162 mii lei.
c) Organizarea, implementarea și menținerea sistemelor de management și control
intern (inclusiv audit intern) la entitățile auditate
Nerespectarea prevederilor legale privind auditul public intern, astfel:
- neorganizarea compartimentului de audit intern, conform prevederilor legale privind
auditul intern la UAT comuna Ipotești și Nicolae Titulescu.
Nerespectarea prevederilor legale referitoare la controlul financiar preventiv, astfel:
- nu au fost stabilite proiectele de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu,
documentele justificative și circuitul acestora și nu au fost detaliate prin liste de verificare (check-
lists), obiectivele supuse controlului financiar preventiv, pentru fiecare operațiune cuprinsă în
cadrul specific al entității la UAT orașul Balș, UAT comuna Curtișoara, Deveselu, Izvoarele și
Traian;
- persoanele desemnate să exercite controlul financiar preventiv propriu nu îndeplinesc
cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv nu au studii superioare economice sau juridice la
UAT comuna Izvoarele.
Neimplementarea dispoziţiilor privind controlul intern/managerial, astfel:
- nu a fost organizat sistemul de control intern/managerial, în conformitate cu prevederile
legale, nefiind dispuse măsurile necesare pentru elaborarea şi dezvoltarea sistemelor de control
managerial, care să cuprindă obiectivele generale, obiectivele globale, obiectivele derivate,
stabilite pe fiecare compartiment în funcție de activitățile specifice desfășurate de acesta,
obiectivele individuale atribuite fiecărui angajat, responsabilitățile, termenele, precum și acțiunile
de perfecționare profesională, atât pentru persoanele cu funcții de conducere, cât și pentru cele
cu funcții de execuție la UAT comunele Cezieni, Curtișoara, Deveselu, Grojdibodu, Izvoarele,
Milcov, Nicolae Titulescu, Schitu și Urzica.
d) Modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a veniturilor bugetare, în cuantumul şi la
termenele stabilite de lege, precum şi identificarea cauzelor care au determinat
nerealizarea acestora
Urmare acțiunilor desfășurate au fost constatate venituri suplimentare, pe categorii de
abateri situaţia prezentându-se astfel:
14
- stabilirea eronată a impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice care
nu au reevaluat clădirile în ultimii 3 ani, respectiv 5 ani anteriori anului fiscal de referință prin
aplicarea eronată a unei cote de impozit mai mică decât cea prevăzută de Codul fiscal la UAT
comunele Deveselu, Dobrețu, Făgețelu, Grădinile, Ipotești, Schitu, Voineasa și Vulturești;
- neevidenţierea şi neurmărirea încasării la termen a veniturilor din arendă și a majorărilor
de întârziere calculate conform prevederilor contractuale la UAT comuna Pârșcoveni în sumă de
21 mii lei;
- neînregistrarea în evidenţa fiscală şi în evidenţa contabilă a unor drepturi de creanţă,
reprezentând venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate conform dispozițiilor legale la UAT
comuna Milcov în sumă de 62 mii lei.
- neurmărirea și neîncasarea taxei pentru vizarea anuală a autorizațiilor pentru activitatea
de alimentație publică la UAT comuna Cârlogani în sumă de 50 mii lei.
- nestabilirea impozitului pe teren pentru toți contribuabilii persoane fizice care dețin în
proprietate terenuri agricole la UAT comuna Cungrea în sumă de 10 mii lei;
- nestabilirea prin hotărâre a consiliului local a cotelor de impozitare în cazul clădirilor
deținute de contribuabili persoane juridice care nu au reevaluat clădirile în ultimii 3 ani, respectiv
5 ani anteriori anului fiscal de referință la UAT comunele Dobrețu, Ipotești, Rusănești, Schitu, și
Voineasa;
- neorganizarea activităţii de inspecţie fiscală în domeniul impozitelor, taxelor şi a altor
venituri cuvenite bugetului local și neefectuarea de inspecții fiscale la contribuabili în vederea
verificării realității datelor furnizate prin declarațiile fiscale la UAT orașele Balș, Scornicești și UAT
comuna Fărcașele;
- neînregistrarea în evidența contabilă și neîncasarea veniturilor cuvenite bugetului local,
reprezentând redevență/chirie datorate de concesionari/chiriași la UAT comuna Izvoarele în
sumă de 26 mii lei;
- nu au fost stabilite, evidențiate și încasate taxa pe clădiri și taxa pe teren aferente
clădirilor și terenurilor din domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale, concesionate
sau închiriate la UAT comuna Izvoarele în sumă de 9 mii lei;
- stabilirea eronată a taxei pentru eliberarea autorizației de construire la UATC Mihăești în
sumă de 53 mii lei și UAT comuna Schitu în sumă de 5 mii lei;
- neînregistrarea în evidența contabilă a drepturilor de creanță reprezentând venituri din
dividende repartizate din profitul net realizat de operatorii economici la care unitățile administrativ
teritoriale dețin părți din capitalul social la UAT orașul Drăgănești Olt și UAT comuna Cungrea;
- nu s-a efectuat o verificare sistematică de către personalul de specialitate din cadrul
primăriilor a gradului de realizare a lucrărilor pe perioada de valabilitate a autorizației de
construire, în scopul regularizării taxei pentru autorizațiile de construire eliberate al căror termen
de valabilitate a expirat şi al identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării la UAT
orașul Drăgănești Olt, UAT comunele Călui, Deveselu, Mihăești și Vulturești;
- neaplicarea în totalitate a procedurilor de urmărire şi executare silită prevăzute de Codul
de procedură fiscală în vederea încasării veniturilor proprii, pentru creanțele bugetare neîncasate
15
la termenele scadente la UAT orașele Balș, Drăgănești Olt, Scornicești, UAT comunele Cezieni,
Cârlogani, Dobrun, Găneasa, Grădinile, Ianca, Ipotești, Mihăești, Milcov, Voineasa și Vulturești;
- nestabilirea, neurmărirea și neîncasarea veniturilor cuvenite bugetelor locale
reprezentând cota parte din veniturile încasate de ordonatorii terțiari de credite pentru bunurile
din domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale primite în administrare și
închiriate la UAT municipiul Caracal în sumă de 158 mii lei;
- impozitele și taxele datorate de contribuabili nu au la bază declarații de impunere şi nu
sunt stabilite în funcţie de materia impozabilă înregistrată în registrele agricole şi în evidențele
specifice cadastrului imobiliar la UAT comuna Deveselu.
Calitatea gestiunii economico financiare
La acest obiectiv au fost constatate abateri semnificative, pe categorii situația
prezentându-se astfel:
Efectuarea inventarierii, respectiv a reevaluării tuturor elementelor patrimoniale:
- nu au fost respectate reglementările legale privind organizarea lucrărilor de inventariere
și evidențierea rezultatelor inventarierii la UAT comunele Gostavățu, Gura Padinii și Osica de
Jos;
- nu a fost efectuată inventarierea anuală a patrimoniului la UAT comuna Izvoarele;
- nu a fost efectuată operațiunea de reevaluare a activelor fixe de natura construcțiilor și
terenurilor, cel puțin o dată la 3 ani la UAT municipiul Slatina, UAT orașul Scornicești, UAT
comunele Cezieni, Dobrun, Găneasa, Ianca, Ipotești, Milcov, Scărișoara, Osica de Jos și
Voineasa.
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare în concordanță cu
prevederile legii bugetare și cu destinația stabilită:
- finanţarea nelegală a unor cheltuieli neeligibile, reprezentând sprijin financiar
nerambursabil de la bugetul local al municipiului Slatina, acordat ,,Asociației Clubul Sportiv
Aluminiu Alro Slatina”, în baza contractului de finanțare la UAT municipiul Slatina;
- efectuarea de plăţi din bugetul local fără justificare legală, reprezentând amenzi
contravenționale aplicate de organele abilitate prin lege la UAT municipiul Slatina în sumă de 66
mii lei și UATC Grojdibodu în sumă de 41 mii lei;
- efectuarea de cheltuieli de personal, reprezentând drepturi salariale acordate unor
persoane detaşate din sectorul privat pentru ocuparea posturilor vacante din statul de funcţii
aprobat, fără organizarea de concurs sau examen conform legii şi a căror ocupare a fost
suspendată prin OUG nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, la Direcția Generală de Asistență Socială și
Protecția Copilului Olt, ordonator terțiar de credite al UAT județul Olt, UAT comunele Călui,
Cungrea, Găneasa, Gura Padinii, Izvoarele și Schitu.
- efectuarea de plăți nelegale reprezentând contravaloare categorii de lucrări neexecutate
sau executate la prețuri supraevaluate, precum și cote de cheltuieli indirecte și profit mai mari
16
decât cele din oferta care a stat la baza încheierii contractului la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Slatina, ordonator terțiar de credite al UAT județul Olt în sumă de 432 mii lei;
- efectuarea de plăți nelegale reprezentând contravaloare prestări servicii artistice, fără
documente justificative care să confirme serviciul prestat, peste valoarea angajamentelor legale
încheiate, fără contracte sau alte acte juridice din care să rezulte angajarea unei obligaţii certe în
sarcina entității față de furnizorii respectivi şi fără ca acţiunile cultural-artistice respective să fie
aprobate conform prevederilor legale, la Ansamblul Profesionist pentru Promovarea și Păstrarea
Culturii Tradiționale Doina Oltului, ordonator terțiar de credite al UAT județul Olt, în sumă de 468
mii lei;
- angajarea de cheltuieli și efectuarea de plăți nelegale pentru lucrări neexecutate în
cantitatea facturată și plătită la UAT orașele Balș în sumă de 368 mii lei, Corabia în sumă de 396
mii lei, UAT comunele Călui în sumă de 251 mii lei, Cungrea în sumă de 127 mii lei, Deveselu în
sumă de 374 mii lei, Icoana în sumă de 152 mii lei, Izvoarele în sumă de 381 mii lei, SC
Compania de Apă Olt S.A. în sumă de 368 mii lei;
- efectuarea de plăți nelegale reprezentând contravaloare materiale de construcţii
achiziţionate de către „Ansamblul Profesionist pentru Promovarea și Păstrarea Culturii
Tradiționale Doina Oltului”, ordonator terțiar de credite al UAT județul Olt pentru care nu au fost
prezentate documente justificative, întocmite în conformitate cu normele legale, care să certifice
că materialele au fost recepţionate şi utilizate pentru activitatea entităţi, în sumă de 124 mii lei;
- efectuarea de plăți direct din veniturile bugetului local încasate în numerar, fără ca
sumele respective să fie depuse, în prealabil, în conturile de disponibilități deschise la Trezoreria
statului la UAT comuna Dobrun;
- efectuarea de plăţi nejustificate reprezentând valoarea accizelor incluse în facturile
emise de furnizorul de gaze pentru gazele naturale livrate unităților de învățământ utilizate pentru
încălzire la UAT municipiul Caracal și UAT orașul Drăgănești Olt;
- efectuarea de angajamente legale noi fără a se realiza stingerea obligaţiilor existente la
finele anului anterior la UAT comuna Cungrea;
- angajarea de cheltuieli de personal și efectuarea de plăți reprezentând contravaloare
sporuri acordate fără bază legală și/sau peste cuantumul legal la UAT comunele Curtișoara,
Deveselu, Fălcoiu, Fărcașele, Ipotești și Voineasa;
- nerespectarea prevederilor legale referitoare la consumul de carburanți la UAT
comunele Deveselu și Vulturești;
- efectuarea de cheltuieli interzise de O.U.G. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe
anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, respectiv achiziționarea unui autoturism
și achiziționarea de mobilier pentru dotarea birourilor la UAT comuna Grădinile.
Obligaţiile și creanţele statului și ale unităților administrativ teritoriale
- nerespectarea prevederilor legale privind calcularea, evidențierea și virarea la bugetul
statului a sumelor datorate de instituțiile publice pentru neangajarea de persoane cu handicap la
UAT orașele Drăgănești și Scornicești;
17
- nereținerea la sursă și nevirarea la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale a
impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, pentru plățile efectuate către persoane fizice
reprezentând lucrări și servicii executate sau prestate la Ansamblul Profesionist pentru
Promovarea și Păstrarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului”, ordonator terțiar de credite al UAT
județul Olt;
- neplata în termenul legal a dividendelor datorate unităților administrativ-teritoriale
deținătoare ale capitalului social la S.C. Compania de Apă Olt S.A Slatina.
Concesionarea sau închirierea de bunuri proprietate publică și privată a statului și a
unităților administrativ teritoriale
- nerealizarea de către concesionar a investiţiilor programate în cadrul Contractului
privind concesionarea serviciului public de administrare a domeniului public și privat având ca
obiect administrarea și exploatarea cimitirelor umane din municipiul Slatina la UAT municipiul
Slatina;
- neconstituirea de garanții în cazul contractelor de concesionare a bunurilor din
proprietatea publică sau privată a unităților administrativ teritoriale la UAT orașul Balș, UAT
comunele Fărcașele, Izvoarele și Vulturești;
- neurmărirea respectării clauzelor contractuale referitoare la încasarea redevenței/chiriei
la termenele de plată și necalcularea de penalități de întârziere pentru neachitarea ori achitarea
cu întârziere a redevenței/chiriei datorate de concesionari/chiriași la UAT orașul Balș și UAT
comuna Fărcașele;
- transmiterea nelegală, cu titlu gratuit, a dreptului de folosinţă a unor bunuri din
patrimoniul unității administrativ teritoriale către alte persoane juridice de drept privat, fără
respectarea prevederilor legale, la UAT comuna Gura Padinii.
Planificarea achiziţiilor publice, iniţierea și lansarea procedurii de achiziţie publică,
administrarea contractului de achiziţie publică
- nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea valorii estimate a contractelor de
achiziții publice de lucrări la S.C. Compania de Apă Olt S.A. Slatina;
- cuprinderea în Programul anual de investiții publice a unor obiective de investiții fără a
avea la baza documentații tehnico-economice aprobate potrivit dispozițiilor legale la UAT
comunele Nicolae Titulescu și Schitu;
- neluarea măsurilor prevăzute de lege de constituire a garanției de bună execuție pentru
lucrările de investiții executate la UAT orașul Drăgănești, UAT comunele Cungrea, Gostavățu,
Grădinile, Gura Padinii, Traian și Urzica;
- nerespectarea prevederilor legale cu privire la atribuirea unui contract de lucrări prin
acceptarea și declararea câștigătoare a unei oferte neconforme cu cerințele impuse de
autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. Oferta declarată câștigătoare nu conține
elementele esențiale necesare evaluării, respectiv cantitățile de lucrări și prețurile unitare
necesare cuantificării valorice a lucrărilor, la S.C. Compania de Apă Olt S.A. Slatina;
- introducerea nelegală în contractul de lucrări atribuit pentru realizarea obiectivului de
investiții „Extindere și reabilitare rețele publice de alimentare cu apă și canalizare, Slatina, județ
18
Olt” a unor clauze de subcontractare care nu sunt în concordanță cu oferta câștigătoare,
ofertantul declarând că nu subcontractează parte/părți din contract;
- neîntocmirea programului anual al achizițiilor publice la UAT comuna Gostavățu.
Informaţii legate de cazurile de aplicare a contravenţiilor şi cazurile de sesizare a
organelor de urmărire penală
În perioada de raportare au fost aplicate un număr de 8 amenzi contravenţionale în
valoare totală de 9,5 mii lei, astfel:
- 4 amenzi contravenţionale în valoare totală de 4,0 mii lei aplicate conducătorilor
unităţilor administrativ teritoriale în cadrul acţiunilor de audit financiar, pentru nerespectarea
reglementărilor legale în vigoare privind modul de realizare al investițiilor;
- 2 amenzi contravenţionale în valoare de 2 mii lei aplicate pentru nereevaluarea
elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege;
- 1 amendă contravenţională în valoare de 3 mii lei aplicată pentru neorganizarea și
neefectuarea neinventarierii anuale a patrimoniului;
- 1 amendă contravenţională în valoare de 0,5 mii lei aplicată pentru nerespectarea
prevederilor legale privind ordonanţarea şi lichidarea cheltuielilor.
Față de constatările înscrise în actele de control întocmite cu ocazia acțiunilor de
audit/control, în majoritatea cazurilor conducătorii entităților verificate nu au formulat obiecțiuni
cu privire la constatările auditorilor publici externi, dispunând în timpul acțiunilor de verificare
măsuri operative de remediere a abaterilor.
Recomandările formulate și măsurile dispuse urmare acțiunilor anterioare au fost în
însușite, respectiv duse la îndeplinire de către conducătorii entităților verificate.
IV. Concluzii și recomandări
1. Referitor la abaterile care au generat venituri suplimentare la bugetele locale, în
sumă totală estimată de 2.888 mii lei, s-a constatat:
- neinventarierea de către unităţile administrativ teritoriale a materiei impozabile;
- neefectuarea de inspecţii fiscale de către serviciile de specialitate ale unităţilor
administrativ teritoriale la contribuabili, în vederea stabilirii realităţii şi exactităţii datelor declarate
de aceştia privind impozitele şi taxele locale;
- verificarea superficială de către persoanele cu atribuţii în stabilirea impozitelor şi taxelor
locale a documentelor prezentate de contribuabili în vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale;
- neurmărirea de către compartimentul de specialitate din cadrul unităţii administrativ
teritoriale a depunerii de către toţi contribuabilii a declaraţiilor fiscale pentru stabilirea impozitelor
şi taxelor locale;
19
- neurmărirea și neîncasarea de către compartimentul de specialitate din cadrul unităţii
administrativ teritoriale a redevențelor datorate de concesionari pentru bunurile și serviciile
publice concesionate;
- neînregistrarea în evidența contabilă și neîncasarea drepturilor de creanță reprezentând
dividende repartizate din profitul realizat de operatorii economici la care consiliul local este
asociat;
- lipsa de preocupare a conducătorilor unităţilor administrativ teritoriale în ceea ce priveşte
încasarea veniturilor proprii ale bugetului local.
2. Referitor la abaterile care au determinat producerea de prejudicii în sumă totală
estimată de 10.335 mii lei, s-a constatat:
- exercitarea unei activități necorespunzătoare de către managementul entității, în sensul
neimplicării sistematice în detectarea și identificarea la timp a neregulilor generatoare de
prejudicii pentru entitate;
- necunoaşterea de către personalul de specialitate al unităţilor administrativ - teritoriale a
prevederilor legale privind stabilirea drepturilor salariale ale personalului;
- necunoaşterea de către personalul de specialitate al unităţilor administrativ - teritoriale a
prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor;
- organizarea defectuoasă a controlului intern, a controlului financiar preventiv propriu şi
auditului public intern;
- urmărirea defectuoasă a derulării contractelor de achiziție publică, a comportamentului
antreprenorilor din perspectiva respectării clauzelor contractuale, neimplementarea unui plan al
calității conform prevederilor legale, decontarea lucrărilor fără efectuarea verificărilor calitative și
cantitative obligatorii.
3. Referitor la alte nereguli şi abateri cu caracter financiar-contabil în sumă estimată
de 52.673 mii lei, care nu au determinat producerea de prejudicii şi nu au condus la
stabilirea de venituri suplimentare, s-a constatat:
- necunoaşterea de către personalul de specialitate din cadrul unităţilor administrativ
teritoriale, a prevederilor legale privind administrarea şi gestionarea eficientă a patrimoniului
public şi privat al acestora;
- slaba preocupare manifestată de către personalul de specialitate din cadrul entităților,
pentru identificarea și corectarea erorilor apărute;
- neelaborarea de politici contabile, care să se materializeze prin emiterea unor proceduri
de lucru formalizate pentru activitățile și obiectivele specifice entităților;
În concluzie, misiunile de audit public extern desfășurate în anul 2014 la unitățile
administrativ teritoriale au scos în evidență o insuficientă preocupare din partea majorității
conducătorilor acestor entități pentru asigurarea acurateței datelor din situațiile financiare și
pentru un management financiar bazat pe buna gestiune economico – financiară și respectarea
principiilor economicității, eficienței și eficacității utilizării fondurilor publice.
20
Abaterile constatate au fost determinate în principal de încălcarea legislației privind
finanțele publice, din domeniul fiscal, al salarizării, achizițiilor publice și contabilității, astfel:
- nerespectarea prevederilor legale și a procedurilor cu privire la angajarea, lichidarea,
ordonanțarea și plata cheltuielilor;
- nerespectarea prevederilor legale privind modul de stabilire, evidențiere, urmărire și
încasare a veniturilor cuvenite bugetelor locale;
- nerespectarea prevederilor legale privind controlul financiar preventiv propriu;
- acordarea de drepturi salariale fără respectarea prevederilor legale;
- decontarea unor lucrări de investiții neexecutate;
- efectuarea de plăți către diverși furnizori, fără contracte sau alte acte juridice din care să
rezulte angajarea unei obligaţii certe și exigibile în sarcina entității față de furnizorii respectivi și
fără documente justificative care să confirme livrarea bunurilor și prestarea serviciilor, precum și
recepția acestora;
- lipsa de interes în clarificarea situației bunurilor proprietate publică;
- abordarea superficială a regulilor și activităților privind inventarierea patrimoniului.
Ținând cont de categoriile de abateri constatate și de cauzele care le-au generat,
formulăm următoarele recomandări:
- evaluarea și fundamentarea corectă atât a veniturilor bugetare cât și a cheltuielilor
publice în vederea îmbunătățirii activității de programare bugetară. Autoritățile și instituțiile
publice trebuie să elaboreze politici publice în fiecare domeniu și să le evalueze impactul bugetar
pentru a putea fi incluse în cadrul bugetar multianual urmând ca alocările anuale să fie temeinic
fundamentate;
- creșterea responsabilității la nivelul conducerilor executive pentru un management
financiar contabil corespunzător și care să fie îndreptat către identificarea de soluții care să
prevină fenomenul risipei;
- acordarea atenției și importanței cuvenite activităților de control intern și audit intern, a
căror misiune este de a identifica, diminua și/sau elimina riscurile privind gestionarea
defectuoasă a fondurilor publice și a patrimoniului;
- monitorizarea constantă a încasării veniturilor și efectuării cheltuielilor, pe parcursul
execuției bugetare;
- întărirea controlului cheltuielilor publice prin care să se urmărească economicitatea,
eficiența și eficacitatea utilizării fondurilor publice;
- monitorizarea strică a acelor categorii de cheltuieli pentru care cu ocazia auditului s-a
constatat încălcarea prevederilor legale;
- constituirea unui mecanism integrat de monitorizare a impactului generat de cheltuirea
fondurilor publice din perspectiva efectelor sociale obținute.