Download - Raport de Practică Pedagogică
Raport de practică pedagogică
Nume: Iancu Andrei
Unitatea de învățământ unde s-a desfășurat practica pedagogică: Liceul de Artă Sibiu
În decursul activității de practică pedagogică, desfășurată în cadrul unității de învățământ:
Liceul de Artă din Sibiu, unde îmi desfășor activitatea didactică, ca profesor de religie, cu o normă
de trei ore (la clasele X-XII), am avut până acum parte de multe obstacole, dar și de multe învățături
pe care le-am desprins în urma activității de predare- învățare.
Până în momentul de față, activitățile care mi-au plăcut și care mi-au ieșit în realizarea procesului
educativ la clasă au fost următoarele:
1. Dezbaterile pe diferite teme, care au avut un impact deosebit la nivelul întregii clase.
Obiectivele operaționare și un început de drum în formarea deprinderilor - zic eu- au fost atinse.
2. Povestirea
3. Argumentarea
4. Actvitățile extrașcolare(colind, vizite la spitale sau la cămine de bătrâni, spovedanie,
convorbiri cu Părintele Necula etc.), au avut cel mai puternic impact și au lansat gradul cel mai înalt
de formare a deprinderilor și a caracterului de religiozitate în rândul și personalitatea elevilor.
Acestea sunt doar câteva dintre activitățile care mi-au plăcut și au avut succes în activitatea mea de
predare-învățare la clasă.
Succesul a fost asigurat de faptul că am pus dragoste în ceea ce fac, muncă și astfel o
apropiere de elevi. Faptul că m-au interesat problemele lor și că am încercat să vin cu soluții la
acestea, mi-au adus succesul mai ales în activitățile pe care le-am numit mai sus.
Greu de realizat în cadrul activităților didactice desfășurate au fost:
1. Comentarea unor texte
2. Turul Galeriei
3. Prelegerea magistrală (comunicarea orală îmbinată cu scrisul pe tablă)
1
Toate acestea au fost greu de realizat, dar în cele din urmă au fost posibile. Prima activitate a ridicat
un grad de dificultate pentru că, elevii erau sătui de acele texte complicate și aveau la început
prejudecăți. Însă după ce au văzut că sunt interesante( de exemplu texte luate din mărturiile celor
care au fost închiși în perioada comunistă și torturți grozav), au început să comenteze cu interes. Al
doilea, la început fiind un pic mai complicat de înțeles, a stârnit un anumit grad de revoltă. Însă
lucrul acesta nu s-a mai întâmplat și a doua oară, pentru că regulile devenise deja cunoscute. La a
treia activitate, s-a putut observa facil o repulsie accentuată, asta până ce au văzut de fapt că sunt și
pauze de amuzament și scheme făcute la tablă, care sunt amuzante, dar în același timp extrem de
euristice .
Nemulțumit în privința felului în care mi-au ieșit mă arăt față de următoarele
activități:
1. Lecturarea de texte
2. Expunerea unor lecții cu un volum mare de cunoștințe etc.
În primul caz, pentru că atenția elevilor, după câteva minute a încetat să mai existe, fiind nevoit să
adopt alte metode de a ajunge la obiectivele propuse. În al doilea caz, fiindcă volumul reprezenta o
problemă, iar pe de altă parte, terminologia presupunea o altă problemă. Și nu în ultimul rând, faptul
că natura lecției nu corespundea cu nevoile curiozităților elevilor și a problemelor cu care ei se
confruntau cel mai des.
Din punct de vedere al modului de organizaare de factură exterioară, mă deranjează
următoarele aspecte:
1. Locul ultim de plasare în orar a orei de religie (orele 12-15), când elevul devine foarte
plictisit, dar mai ales eopuizat;
2. Faptul că în activitățile extrașcolare se ridică un grad mare de dificultate în ceea ce privește
realizarea lor: nu sunt cadru specializat, de exemplu, să-i iau pe elevi și să cânt împreună cu
ei la un orfelinat, pentru a-i bucura pe cei de acolo, conform politicii acestei instituții.
3. Lipsa unei săli , atunci când se dau examene specifice profilului liceului.
Din punct de vedere personal, vis-a-vis de activitate de predare, mă nemulțumesc
următoarele aspecte:
2
1. Insuficiența exprimării trăirii conformă cu disciplina pe care o predau, astfel încât să ridic
un grad de motivație mai mare în rândul eleviolor;
2. Să fi citit mai mult;
3. Să mă fi perfecționat într-o abordare mai optimă a elevilor în procesul educativ.
În urma realizării acestora, sunt convins, că educația în cadrul disciplinei pe care o predau ar avea
eficiență maximă.
Cu toate acestea spuse până aici, doresc să afirm că experiența mea de cadru didactic în
actul de predare-învățare s-a îmbogățit și că totul a fost o provocare frummoasă, în urma căreia, atât
eu, dar și elevii am avut ceva de învățat.
3