Download - Radu Vancu - Franghia Inflorita (1)
1
Dan Ciupureanu
Efectul calmantelor
2
„Premiile Vinea”, ediţia a XXIII-a, Bucureşti – 2014
volum distins cu marele premiu
pentru debut în poezie
Juriul: Mihail Gălăţanu, Anca Mizumschi, Nicolae Tzone
Colecţia: „Debut”
Redactor de carte: Nicolae Tzone
© Editura Vinea
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Dan, Ciupureanu
EFECTUL CALMANTELOR / Dan Ciupureanu;
– Bucureşti : Editura Vinea, 2014
ISBN 978-973-698-XXXXXX
821.135.1-1
3
Dan Ciupureanu
Efectul
calmantelor
„Postfaţă”: Ion Buzera,
Gabriela Gheorghişor, Radu Vancu
Editura Vinea
Bucureşti 2014
4
5
S-a calmat și Parisul
lui Augustin Cupșa
Stăteam chircit într-un colț
nimeni nu putea veni din spate
focalizam parterul urgențelor
ieșeau și intrau se deghizau și reveneau
mă înecam aveau impresia că leșin
scenariul de la parterul spitalului mă ținea treaz improvizau
aduceau persoane cu care avusesem contact din întâmplare
le făceam un semn scurt din cap că nu sunt ei apoi îi luau
îi băgau câte trei în salon și-i scoteau bandajați
credeam că îi băteau le dădeau ceva să-i sedeze
sau le dădeau în primire pe tărgi rude muribunde
cineva mă observa din alt colț și-și nota reacțiile mele
„e oacheș în obraji uite-l cum trece și uite-l cum vine”
după patru ore am vrut să plec
un brancardier s-a pus în dreptul ieșirii
mi-a făcut cu ochiul și a început să fluiere insinuant
6
brusc au plecat toți prietena mea mă ținea de mână
ea nu ar fi avut cum să observe scenariul
nici măcar nu-și dădea seama cine era de la serviciile secrete
ce-i drept erau foarte bine deghizați în doctori
o fată se scărpinase pe șold și-am putut vedea tocul pistolului
luminile s-au stins doar o lumină oarbă venea dinspre recepție
îi aduseseră pe cei mai tari dintre cei mai tari
înțeleseseră că nu era simplu cu mine
aveau la fel ca și mine simțul mirosului dezvoltat
vorbeau în parabole ne înțelegeam din priviri
aveau expresii de neclintit erau un fel de monștri
când prietena mea nu era atentă unul mi-a făcut semn
să număr afișele de pe pereți
din doi în doi apoi să revin din trei în trei
mesajul era cât se putea de clar
dacă nu cedezi te băgăm la gripa aviară
acela era singurul loc unde mă puteau ține în carantină
de unde probabil nu m-aș mai fi întors
m-am oprit să mă gândesc credeau că refuzasem propunerea
au trecut la ultimul scenariu
ușile s-au deschis au dat drumul la besame mucho de cesaria evora
mesajul era ca s-o sărut pentru ultima dată
un alt agent împingea un cărucior cu un bebe de jucărie
era ultimatumul ori familie ori gripa aviară
cu besame mucho și compania am înțeles aluzia și m-am înfuriat
7
în timp ce prietena mea s-a dus la baie
am plecat la recepție și l-am rugat
să caute două pastile puse deoparte pentru mine
i-am zis că o vreau doar pe cea roșie
și să pună nancy sinatra cu bang bang
declarația mea era în melodie au înțeles
când prietena mea a revenit ne-au chemat în cabinet
mi-au dat pastila roșie și-am plecat acasă
ea adormise eu mă ridicasem
telefonul căruia îi scosesem bateria
a început să sune era numărul poliției
un tip m-a rugat să mă întind la loc și să adorm
pentru că acum suntem în siguranță
s-a calmat și Parisul.
8
O poezie cu toate cuvintele
Mamei mele
Am urmărit-o îndeaproape din umbră
mișcările ei obsesive
ca și cum ar gândi o orchestră
cu începutul și cu sfârșitul concomitent
ca și cum ar țese o poezie cu toate cuvintele
iar prin mișcări de puzzle ar lua o formă
divinitatea o agasează însuși fiul vorbește în dodii
demonii sunt niște clarvăzători și profeți
de la ei vine și poezia.
9
Un fir
Am atins calea de mijloc și m-am oprit
o stare de lehamite urmată de nepăsare
o încercare într-un impuls amorțit de-a tresări
nu mă emoționează nimic stările au rămas înfundate-ntr-un cilindru
am pierdut noțiunea de urât și frumos
de care oricum nu eram sigur
mă simt ca o rezonanță înfundată
percepută doar pe-o frecvență
parcă mi s-au rupt firele între suprafețe și subconștient
ca și cum aș respira sub apă și mi s-ar părea firesc
o stare pe care mi-o voi aminti
nu are de-a face cu euforia și nici cu plăcerea
cum aș fi vesel că-i văd pe cei care mă iubesc
la înmormântarea mea.
10
Parcă dormeai
Nu mai trecusem demult pe la mormântul tău
am încercat să-mi refac viața așa cum ți-am promis
te-am căutat să mă detașez de amintirea ta
mai știi când ți-am spart geamul și televizorul
la care se uita tatăl tău tolănit pe fotoliu
în altă seară am trecut pe-acolo
uitasem apartamentul la care stăteai am spart toate geamurile
am alergat până n-am mai putut
am văzut oameni care vorbeau singuri pe stradă
nici ei nu-și refăcuseră viața nu știu dacă promiseseră
am obosit și nu mai știu cum să încep
am visat că te țineam pe umeri și mergeam pe-un câmp
mâinile-ți cădeau pe lângă mine parcă dormeai
m-am aplecat și ți-am cules o floare
îmi plăcea rochia roșie cu care-mi apăreai în vise
ai tăi nici nu m-au mai chemat pe la pomeni
de când m-am îmbătat și l-am bătut pe fratele tău
punea Iglesias și i-am zis că nu-ți place
sunt obosit mă întind lângă tine.
11
Reverie
Dormeam cineva bătea la ușă
am deschis
o grămadă de oameni înșirați pe scări
au dat buzna peste mine în casă
primul a deschis ușa de la baie și s-a aruncat în cadă
apoi s-au aruncat toți pe rând
când m-am uitat nu rămăsese decât apa învolburată.
12
Invazia degetelor
Urcau pe ziduri
pereții erau o mare de amprente
tataie aștepta pe șezlong se lăsa masat pe cap
îl masau și pe picioare făcea bine la circulație
învățase de la invazia din șaptezeci că nu trebuie să-i fie frică
doamna Tanți de la colț o nimfomană prin excelență
învățase secretul
se dezbrăca și aștepta minunea în pat
în barul de la cizmărie amenajaseră o cușcă în jurul pianului
se lăsa cu un recital de jazz pe cinste cei mai în vârstă apreciau
Marian căruia îi ziceam Rambo își legase un deget la gât
făcea glume cu fetele din sat le propunea împrumutarea
degetului mișcător
de altfel nici nu mai avea clei în urechi
spărgătorii de magazine își opriseră și ei câteva
le dădeau drumul deschideau orice
13
după amprente poliția nu avea pe cine să acuze
cineva îmi zicea că nu știu să profit
îmi era frică am stat o săptămână ascuns în pod
ajunsesem să am o repulsie față de propriile-mi degete.
14
Strada principală
Pereții îmi șoptesc de-o rezonanță
lingurița vibrează pe masă s-o acopăr cu palma
la radio muzica se întrerupe repetat
privesc pe geam mă simt imparțial.
15
Scurt metraj
Întrasem într-un bar din cartierul latin
stăteai la o masă cu prietenele tale
păreai șatenă-n întuneric
mi-am imaginat un film cu tine
un scurt metraj pentru unii decent
te invitasem să dansăm cântau Pixies
m-am trezit din nou lângă bar
m-a cuprins tristețea mă simțeam singur
în seara aceea aveam șaisprezece ani
uitasem cuvintele sofisticate pe care le învățasem
m-ai luat de braț și mi-ai zis ceva la ureche
lângă noi nu se-auzea nimic.
16
Visele mele
Apăsam pe întrerupător
dacă nu mergea știam că nu visez
sunt niște cutii în visele mele
cu care oamenii se mișcă lipiți de pământ
nu pot să mă deplasez ca-n realitate
drumurile nu se suprapun
unul servind pentru fuga pe loc
celălalt pentru mersul cu spatele
oamenii nu cad în gol pe drum înspre serviciu
visează că dau din picioare și se lovesc
am o cutie cu imagini
în visul meu se numește televizor
moartea e-n altă formă
semnificația ei este alta
întâlnesc aceleași persoane
care nu știu dacă există
nu fac dragoste cu toate femeile la întâmplare
într-o dimineață mi-am dat seama că nu visez
un câine m-a salutat plutind spre alimentară.
17
Dâre de scrum
Mă obișnuisem cu întunericul luna se ridicase
peste blocurile turn așezate ca o fortăreață
o vedeam în geamul unei garsoniere
reflecția ei luminase covorul de chiștoace de la picioare
adunate-n balta de flegme
luna trecuse mai departe mi-am aprins iar o țigară
în plan îndepărtat am reușit să disting două siluete
erau niște puști nu aveau mai mult de zece ani
unul urcat pe umerii celuilalt încerca să intre pe-un geam
uitat deschis la magazinul alimentar unde se vindeau și țigări
liniștea cartierului a fost întreruptă de zgomotul geamului spart
luminile de la apartamente se aprindeau pe rând
soarele parcă auzise se trezea de undeva din stânga
am plecat printre blocuri spre strada principală
niște bătrâni așteptau în covorul de chiștoace
să-și plătească taxele.
18
Îmi cădea capul
Cei care m-au găsit atârnând de grindă
au întins o masă sub mine și-au început să mănânce din mine
m-au dat jos și m-au pus pe-un scaun
au făcut o poză de grup cu mine
erau dezamăgiți că îmi cădea capul
au zis că vor reveni în câteva zile când mă voi întări
m-au agățat la loc și-au plecat.
19
Ne-am împrietenit
Scărpinându-mă-n cap am simțit ceva cărnos
m-am uitat în ochii lui se transformase-n șarpe
m-a apucat de cap mă înghițea încet
cu piciorul drept mi-am călcat cu toată puterea piciorul stâng
mi-a dat drumul am legat o pungă strâns pe capul lui
trebuia să mă obișnuiesc cu povara asta
cu mâna stângă transformată-n piton de care trebuia să mă feresc
de multe ori mă trezeam târât prin casă
îl lăsam să mă tragă printre crengile din dormitor
eram așa de sus încât adormeam acolo
îmi era frică să cobor trebuia să aștept să mă coboare el
primele luni au fost pentru amândoi mai grele
până ne-am împrietenit și nu-mi mai era frică de el
nu mai eram obligat să-l țin când ne duceam la baie
deși mi s-a aprobat amputarea mâinii mă atașasem prea mult de el
chiar dacă îmi înghițise mai multe gagici.
20
La Mona
Calorifere fosforescente pe trotuar
praful din plămâni în spatele gardurilor
terasele curg violent în mare
Mona face gargară cu fluturii bolnavi
au naționalități refuzate
căldura nisipului dansează
cu Mona la mare.
21
Eram cuantici
Fiicei mele, Alexandra
Săpam și cădeam aveam gurile cusute
vedeam peste ziduri auzeam peste etaje
mirosul ne teleporta în casele celor îngândurați
eram un joc de lumini le inundam străzile
soarele ardea înaintea dimineții șopârlele
eram cuantici ne curbam spațiile.
22
Autopsie
Ne puseseră întinși pe mesele de piatră
un domn cu părul lung
avea o gaură-n obraz de-a latul
dinții i se vedeau până la ureche
doi medici în timp ce mă tăiau stăteau de vorbă
unul povestea cum fusese la țară
îl obligaseră să taie porcul
și nu putuse mi-au scos ficatul
l-au pus pe o tavă celălalt zicea
că nu îi mai ajung banii
că ar vrea să se însoare dar părinții ei nu-l plac
mi-au scos inima și-au tăcut
se uitau oripilați unul spuse ştiu
a mâncat prea multe rahaturi.
23
O împrejurare
O legase la subsol urletele ei îl excitau
începuse s-o cresteze pe față
pe sâni apoi gusta din ei
se desfăcea la pantaloni
în timp ce-o strângea de gât
nu mai respira terminase
din balta de sânge aburul se înălța
spre o altă masturbare.
24
Două borcane
De sub masă
două borcane de iaurt
cereau să fie reciclate
în borcane de ciocolată
să le lingă copiii
sub masă.
25
Subsol
Ligheanul făcea umbră acelui alun
patruzeci și două de pălării trecuseră
șaibe și copci între două răsărituri
sub o lumină aproape galbenă
mai mult verzuie.
26
Înfipt
Rămăsesem cu mâna înfiptă-n asfalt
eram acolo de câteva spătămâni
îmi aduceau apă și mâncare
seara veneau câinii
eram o tufă pentru ei își ridicau
picioarele în dreptul meu
șefa scării mă mai spăla cu un burete
îmi dădea haine de schimb
vorbiseră să mă mute la periferie
ocupasem un loc de parcare
copiii mă luau la țintă cu mingea
în serile de vară mă foloseau pe post de fileu
jucau tenis cu piciorul
vorbiseră să mă ducă în primărie
să mă ridice cu mâna în zid
27
acolo se mai puneau și filme
o doamnă drăguță îmi citea subtitrarea
venise un cutremur și scăpasem
în fiecare dimineață mă trezeam
cu mâna pe perete
șefa scării venea zilnic pe la noi
să-mi dea să mănânc
să mă spele.
28
Ciorapii mei
Halucinam nu mai vedeam cerul
tufișurile se uitau la mine
de-a lungul străzii jaluzelele se mișcau
era vorba de-o conspirație
bătrânii se apropiaseră
aveau ace unse cu serul adevărului
le aduseseră din Columbia special pentru mine
voiau să afle gândurile mele ascunse
la spital invocasem lipsa banilor și oboseala
credeam că nu cedasem doar dintr-atât
ei trebuiau să știe că nu-mi ieșisem din scenariu
tu aveai sânii mai țuguiați erai suspectă
un coleg m-a asigurat că ești de încredere
îmi aduseseși ciorapii mei.
29
Nu mai știi
Primele semne apar când nu mai știi cât e ceasul
te simți urmărit din toate părțile
te uiți discret pe geam și observi că e deja seară
te trezești privind tavanul
nu știi dacă faci asta de câteva secunde sau de câteva secole
te gândeşti profund la ceva sau la mai multe
nu mai știi la ce
îi faci o cafea îți spune că e patru dimineața
te rugase pe la opt seara.
30
Azi pe cer
Luna aceasta era a blocului meu se trăsese la sorți
noroc cu șeful scării pusese juriului termopane
aveam câte o zi de familie era ziua vecinului de la doi
noaptea trebuia să facă un desen să-l bage sub pernă
obișnuia să bea cam mult nevasta îi murise de cancer
era sudor la uzină sâmbăta văruia prin cartier
pentru o sticlă de ceva
mă trezisem pe la zece și m-am uitat pe geam
pe cer scria cu litere mari
Vasile să-mi dai banii.
31
O stație în plus
De câteva zile mi-am luat vacanță
credeam că am să scriu mai mult
în fiecare dimineață scriam în tren
pe drum spre serviciu
eram singur printre oameni
câteodată mergeam o stație în plus
nici nu îmi dădeam seama
singurătatea o găsesc
în repulsia față de aglomerație
mă simt ca pe un nor
are în fața mea mai multe sertare
de unde-mi pot alege o stare de spirit
sau un miros
unde-mi imaginez câteva vorbe
mă gândeam să plec cu trenul în fiecare zi
fără să știu unde.
32
Bube
Mă întorsesem în cartierul unde copilărisem
mă duceam la grădiniță să-mi iau copilul
băieții din fața blocului râdeau de mine
devenisem conștiincios
pe drum un prieten mi s-a confesat că era bleg
mi-a arătat bubele lui
zâmbeam amândoi în semn de complicitate
i le-am arătat și eu pe-ale mele.
33
O șipcă
În mintea mea parcă-a trosnit o șipcă
de aici și distorsionarea unor amintiri
cofetăriile în care ne pierdeam timpul
le-am aliniat ca pe-un tren multicolor
o senzaţie de subțiere a fotografiilor ce-mi trec prin minte
tu dormi și parcă din visul tău mă aprobi
azi-noapte m-ai luat în brațe deși nu ne vorbim de ieri
pare a fi dimineață bănuiesc că soarele simulează
pomul din fața casei nu are umbră păsările încă nu s-au trezit
și mintea mea parcă s-a rupt în mintea ta.
34
Mă trezisem
O fată pe care n-o mai văzusem niciodată intrase sub masă
îmi făcuse acolo o cafea mă săruta
mă uitam la ea nedumerit nu o mai văzusem niciodată
mă întreba dacă mă simt bine
nu știam ce se întâmplă în realitate nevastă-mea era blondă
și trebuia să luăm copiii de la grădiniță
necunoscuta era atentă cu mine îmi făcea masaj
mă întreba ce mai scrisesem
adormisem îmbrățișați a doua zi m-am trezit singur
casa era goală mi-am sunat nevasta numărul pe care sunasem nu exista
mi-am sunat părinții tata mi-a zis că nu aveam nici prietenă măcar
am reușit să aud când îi șoptea maică-mii
iar nu se simte bine trebuie să-l internăm.
35
Levitație
Lucrurile pluteau prin casă am deschis geamul
cafeaua se ducea din ceașcă și eu după ea
peste case se ridicau oameni cu lucrurile după ei
așa am văzut-o pentru prima dată plutea încă dormind
se ducea spre stâlpii de telegraf și-am agățat-o într-o antenă
anunțaseră la radio că levitația se va tăia peste câteva ore
vecinul de la patru își ancorase patul de geam să facă plajă
ținându-și cei trei copii în lesă ca pe niște zmeie
se mai loveau și-i înghiontea cu un gest scurt
alții erau mai inventivi jucau tenis de picior
peste pancarta cu bine ați venit
la spital rămăseseră agățați în perfuzii
o asistentă țipa la un pacient că dacă-și dă drumul moare
îl prinsese cu mătura
era singurul moment al anului în care puteai scăpa de păduchi.
36
Autobuzul
Șoferul autobuzului nu îmi cere cuțitul
îi dau bună ziua și mă uit la el ca și cum aș avea
când nu am chef de vorbă îmi trag piciorul după mine
până și cele mai obosite babe îmi cedează locul
apoi alerg pe lângă autobuz să prind trenul.
37
Twisted
Îmi crescuseră ochi pe toată suprafața nasului
am vrut să mă așez pe scaun am căzut în genunchi
parcă stăteam într-o nară transparentă și mă învârteam
visam că aveam multe guri
pe-o parte mușcam din pâine pe alta mai puneam sare
mâncam dulce acru și sărat în același timp
cu o gură fumam începusem să vomit cu toate gurile
aproape terminasem să mă spăl pe dinți
gura cu voce de soprană încă mai voma
m-am trezit și respiram pe urechi
m-am uitat în oglindă și nu mai aveam nas
aveam doar un ochi mare în mijlocul feței
cu care puteam să mișc lucrurile
când voiam ceva mă concentram și se evapora
simțeam o căldură în stomac
aveam senzația că am trei ochi
când mă îmbătam ca porcul.
38
Am rămas singur
Ajutat de îngerul meu păzitor puneam piedică babelor
făceam tramvaiele să deraieze schimbam culorile semafoarelor
seara mă plictiseam și plecam să tai cablurile de telefonie
tata le-a lipit la loc am fost nevoiți să-l omorâm
pe profesorul de română
cu care făceam meditație nu trecusem decât o dată pe la el
tata simțea că-l mințeam știam că urma să-l sune
îl trimiseseră-n iad
mi-au dat un alt înger mă făceam că nu-l văd că nu-l aud
se săturase să nu îl bag în seamă și-a plecat
mi-am promis să fac numai rele să ajung și eu în iad
să mă întâlnesc cu vechiul meu prieten
sper că nu s-a domolit
fără el iadul nu mai este ce-a fost.
39
Printre balustrade
Tatălui meu
Ura făcuse o condensă prin mine
un monstru o sorbea din aer
spălam vasele să mă fac auzit
închid ochii că mă fac una cu aroma cafelei
ies pe sub ușă și trec printre balustrade
întru satisfacerea poftelor
care se plimbă prin mine.
40
Căzusem cu gândul s-adorm
Melodia ce-o auzeam venea după mine
și lumina trecea printre jaluzele
pe undeva prin fundul camerei se spărseseră
resturile lor dansau ca într-un film coreean
căzusem cu gândul să adorm acolo
îmi amintesc că o vedeam pe mama
râdea isteric și nu reușeam să-i deslușesc gurile.
41
Nici azi
Coboram treptele două câte două să am noroc
canalele cu o gaură sau mai multe
înaintam peste carouri alb-negru
azi îmi alesesem să calc pe cele negre
nu trebuia să ating prima treaptă a trenului
așteptam să cobor unde jocul devenea reflex
trebuia să clipesc din doi în doi trecători în timp ce număram
dacă treceau pe număr impar aveam ghinion
niciodată nu am reușit să câștig
nici azi
am uitat să țin degetele încrucișate.
42
Întorc capul
Am o pereche de pantofiori negri
șireturile se leagă și se dezleagă singure
intră și ies prin găuri ca niște șerpișori
le văd cu coada ochiului
întorc capul camera se reașază cât ai clipi
tabloul se mișcă văd praful în el
îmi iau avânt și sar prin geam mă trezesc pe scaun
iar îmi iau avânt și sar prin geam mă trezesc în pat
umbrele șerpuiesc pe tavan
cerul le reașază într-o fracțiune de secundă
îmi iau avânt și sar prin geam cad în fața blocului
deschid ochii lumina unei lanterne orbește.
43
Bombardau
Avioanele bombardau lângă blocul nostru
unul se prăbușise în grădina din spate
o doamnă cobora scările
trăgea după ea mirosul de parfum ieftin
în mâna stângă aveam țigara palmată
am mai tras un fum și-am bătut la ușă
când mama mi-a deschis un fel de aer clocit m-a lovit
mi-am scos țigările din chiloți
ascultam muzică psihedelică mă uitam la bombardament
am adormit pe scaun visam o tavă mare cu cornuri
la fiecare trei minute aveam voie să iau câte unul.
44
Te fac marmeladă
Să nu mai porți rochii fundițe buline alunițe
să nu mai mergi la vale agale
să nu mai vorbești cu nimeni de mine cu mine de nimeni
să nu-ți mai cumperi sacoșe expirate brioșe pe terminate
nu mai plânge cățeii purceii pisicii aricii
acasă pe stradă-n tramvai la gunoi la coadă-n metrou
te dau de pereți te trag pe trotuare-n canale
din canale pe stradă te fac marmeladă
stai jos nu plânge ridică-te ajunge scuipă-mă cu sânge.
45
Câinii mă știau din auzite
În drum spre serviciu trenul e aglomerat
închid ochii nu ar trebui să fie nimeni dacă îi deschid
dar se înmulțesc și încep să împingă
de ceva timp mi s-a terminat magia
îmi uneam puterile cu fratele meu
desenele animate nu se mai terminau cu orele
câinii mă știau din auzite nu mă lătrau
de când mi s-a terminat toate-mi merg alandala
o femeie se împinge în mine dacă aveam magia
m-aș fi concentrat și i s-ar fi făcut rău
i-ar fi venit dor de cineva ar fi început să plângă
și nu m-ar mai fi înghiontit.
46
Același soare
Soarele prăjea geamul clasei
îți scriam fițuici agramat
îți atingeam cu pixul puful de-a lungul mâinii
pariam cu tine că se va ridica
îți plăcea să pierzi
să fii obligată să mă săruți în pauză
te prefăceai că nu-ți place scuipai în chiuvetă
același soare te mângâia pe ceafă
stăteam cu capul pe birou
scrisesem o poezie cu trenuri
am luat pixul și m-am atins cu el de-a lungul mâinii
părul nu s-a ridicat și-am scuipat în chiuvetă.
47
Fără petale
Pe vizor după o ușă o scară
pe terasă lângă casă sub bancă o helancă
soarele se-ascunde într-o floare cu o petală cu două petale fără petale
mă ridic scot mâinile din buzunare mă așez
mă ridic bag mâinile-n buzunare mă așez.
48
Pe câmpul ce l-am inventat
Am trecut pe lângă casa în care locuiam cândva
am fost bucuros să găsesc un chiștoc sub un câine
eram sigur că tu îl aruncaseși fumai winston până la jumate
ți-am simțit gustul m-am apropiat de geam
se aburise am dat cu mâna și l-am murdărit
puteam să trec prin pereți cu câinele nu am făcut-o
ultima oară nu m-am putut abține și l-am tras de picioare
luminile au început să pâlpâie și v-ați speriat
voi veni în visul tău să te plimb cu câinele-n brațe
pe câmpul ce l-am inventat amândoi.
49
Semafoare în junglă
Aterizasem pe-o planetă care nu avea nicio logică
am găsit o roșie și-am mâncat din ea
am simțit cum mi se umple capul cu partituri
treceam pe lângă o buclă de apă ce plutea-n aer
în ea stătea o femeie înghesuită-n propriul păr
i se vedea fața mulându-se-n peretele gelatinos
intrasem într-o junglă
o ciupercă zicea că planeta era voința poeziilor mele
m-a rugat să i le recitesc ca să-i dau o formă
de exemplu semafoarele ce căutau în junglă numai eu știam
i-am răspuns că habar nu aveam
de altfel nu scrisesem despre semafoare-n junglă
mi-a zis că așa am scris în subconștientul meu
despre o intersecție într-un fel de junglă urbană
mi-a mai zis că dragoste nu e pe niciunde
numai orgii în niște cuburi supraetajate
50
și morții iau înfățișările apropiaților mei
peisajele macabre îmi descriau frustrarea
eram un iepure cu un ochi alb
femei goale își luau din mine organe și se atingeau cu ele
miroseau a frică.
51
În aer
lui Coman Teodora
Două rândunici stăteau zgribulite pe-o sârmă
o fetiță m-a luat în palmă și m-a suflat în sus
vedeam umbrelele rotindu-se
ca rotițele unui ceas mecanic.
52
Sub presiune
Orizontul se crăpase soarele picura
anunțaseră în gară că trenul se scufundase
șobolanii urcaseră-n turnul Montparnasse
capacele canalelor săriseră-n aer sub presiune
lava ieșise pe străzi lumea se baricadase pe poduri
cerșetorii ascundeau alcoolul în crăpăturile blocurilor
muștele spărgeau geamurile în calea lor
furasem o bicicletă trebuia să ajung la serviciu
patronul plângea pe scările hotelului uitasem să comand pâine.
53
La geam
Doi porci coborau printr-un burlan
o puștoaică purta tocuri parcă spărgea asfaltul
sprijinindu-se în coada lopeții un muncitor se uita după ea
i se vedeau doar picioarele.
54
Uite aici o cumpănă
Alege-ți un număr până la douăzeci
doi patru șase opt șaișpe șapteșpe
alege alt număr șapteșpe nu e bun
doi patru șase opt zece doișpe paișpe
ești reținut vei trăi în umbra ta
în spatele unei aparențe normale
la jumătatea vieții te vei apropia mai mult de tine
uite aici o cumpănă vei trece cu bine
vei trăi să-ți cunoști nepoții un rău urmat de un bine
o altercație pe plan psihic succes profesional
te vei îndrăgosti de o persoană din copilărie
îmi amintesc pe holul maternității
secundele îmi ticăie în minte simt presiunea
asistentele ies și intră în grabă se aud copii plângând
o fi al meu îmi notez la fiecare plânset ora
o asistentă mă cheamă e doișpe cincizeci și trei
ești transpirată alege-ți un număr până la douăzeci
doi patru șase opt zece șaișpe.
55
Între două vise
Lacul din fotografie curgea prin monitor peste mine
am schimbat repede imaginea
acum mirosea a boală
mi se-auzeau gândurile suprapuse pe mai multe tonuri
am reținut câteva pentru o posibilă poezie
un vers care mi-a plăcut suna așa:
cercurile pluteau între două vise.
56
Mi-am cerut o țigară
Se făcea de ziuă îmi dezmorțeam picioarele
Sena se întindea ca o pisică scărpinată pe spate
soarele mahmur își dezlipea ochii printre primii aburi ai combinatului
ultimul petrecăreț bâjbâia după o gură de metrou
mi-a cerut o țigară
părea singur i-am spus că va fi bine.
57
În numele fratelui
Nu înțeleg de ce îi mulțumești lui Dumnezeu
nu ți-a dat nimic
i-o fi plăcut poezia cu îngerii care se masturbau în fața icoanei
așteptam împreună ca doi copii să pice și-al doilea turn
suntem la unison și de-aia-mi dă
poate există și-mi apreciază sinceritatea
s-o fi săturat și el de atâtea milogeli și mulțumiri
una-două cu doamne-ajută o avea și el problemele lui
mie mi-ar fi mai la îndemână să mă rog fratelui meu
mi-a promis că ne ia casă la țară să plantăm roșii
l-am mințit că acesta ar fi și visul meu
aș vrea doar să-mi cresc câinele la curte
și să vezi cum e la umbră cu picioarele-n lighean.
58
Singur
M-am trezit vorbind pe stradă cu fete pe care nu le cunoșteam
treceau pe lângă mine nu mă obișnuisem să merg singur
de fiecare dată îmi ceream scuze zâmbeau parcă știau prin ce trec
în fiecare noapte întind canapeaua și iau perna în brațe
azi-dimineață făcusem două cafele am fost obligat să le beau
în frigider s-au adunat sticle de fanta arunc la porumbei câte o pâine
deși nu mă uit la televizor merge în fiecare seară
am fost la cinema lângă mine stătea o fată
m-a luat în brațe și m-a sărutat apoi s-a scuzat
am rugat-o să mă ierte dacă voi face același lucru
și uite așa am schimbat fanta din frigider pe cola
ea bea ciocolată caldă nu mănâncă pâine dar se uită la știri.
59
Băteau la ușă
Tocam ceapă ca să plâng
muzica era dată la maxim mă lăsasem pe spate-n pat
apa curgea vecinii băteau la ușă
le-am deschis îmi aduseseră o barcă.
60
Sub coaste
Mă țin de scaun accelerez
orizontul se subțiază luminile devin dungi
sufletul îmi iese din corp
îi simt ghearele înfipte sub coaste
ridic capul de pe masă se aude un ticăit.
61
Între două vise
Spitalul de nebuni atârnă cu geamurile-n jos
un doctor se cațără pe altul ca să ajungă la baie
o pacientă împletește părul unei infirmiere
prin saloane se creează o atmosferă de crustă
să pot trece dintr-o cameră-n alta între două vise.
62
Uși
Creierul meu e un culoar cu multe uși
deschid câte una în funcție de situație
de exemplu când scriu poezie deschid patru
prima e camera cu vise o deschid mai tot timpul
mai am o cameră unde bântuie imaginația
a treia cameră e cea a trecutului
ce se varsă în cea a imaginației
ultima cameră este cea a inconștientului
care este lipită de camera viselor
pe culoar suflă vântul toate ușile se trântesc.
63
Într-adevăr
Pierderea virginității
e ca adevărul
care m-a înecat cu somn și m-a trezit
e ca nașterea
ca scoaterea unui dinte
și ruperea unei unghii negre
adevărul e primul joint pentru prima bere
adevărat a înviat
pentru adevăr am murit
trăia într-adevăr
adevărat l-a născut
virgină
cu unghiile negre
adevăratului dumnezeu
primul născut
primul adevăr fără dinți
fără unghii
căci adevăru-i doar prima minciună.
64
65
„POSTFAŢĂ”
Bine „înfipt” (vezi poemul cu același titlu) în cernoziomul
suprarealist-urmuzian, Dan Ciupureanu debutează cu un volum în care
micile stângăcii, inerente, aș zice, coabitează fermecător cu un simț
poetic deja rodat, de o senzualitate onirică atât de bine dospită, că îi
permite inclusiv să strunească multele îndrăzneli care nu-i dau pace.
Ion Buzera
Ciupureanu este o Alice in Wonderland. Vise împletite cu
frânturi de memorie și cu fantasme violente, grotești, absurde,
macabre, rareori euforice, alcătuiesc materia poemelor din acest
volum de debut. Când iese însă de sub efectul calmantelor, dispare și
imaginarul suprarealist, mină de aur pentru psihanaliștii literari.
Rămâne, apendice la scurt-metrajul psihedelic, o fărâmă de poezie
tranzitivă, ca un om în pielea goală, care privește cu ochii larg deschiși
pierderea puterilor magice ale copilăriei, oboseala și vidul interior:
„nici vesel, nici trist / ca un psihopat închipuit de neștiutori“.
Gabriela Gheorghișor
66
Există în poezia română câteva dinastii poetice exemplare – de la
cea a Văcăreștilor până la cea a Moldovenilor & Baghiilor. Iat-o și pe
cea mai recentissimă: anume cea a Ciupurenilor.
Dan Ciupureanu, fiul tatălui său Ionel, este un debutant
remarcabil din două puncte de vedere: mai întâi, că nu seamănă deloc
cu tatăl lui (scapă așadar încă de la bun început de complexul patern),
apoi pentru că seamănă deja bine de tot cu el însuși. Și cum arată el
însuși?
Păi, iată cum: poemele din Efectul calmantelor ce, aproape toate,
într-un trecut nelămurit și halucinatoriu, în care se rostogolesc unul
după altul evenimente dintre cele mai bizare, înregistrate cu o stranie
și neliniștitoare indiferență. În drumul spre alimentară, naratorul e
întrebat de câine cât e ceasul; abia trezit din somn, se uită pe geam –
pe cer scrie, cu litere uriașe, Vasile să-mi dai banii; o fetiță îl ia-n
palmă și-l suflă-n aer ș.a.m.d.
Ei bine, orice s-ar întâmpla, naratorul nu se panichează nicicând.
Și abia asta e cu adevărat halucinant: naturalețea rutinată cu care se
mișcă prin această halucinarie. Debutantul acesta trăiește more poetico
blaza ca un matur.
Radu Vancu
67
Notă biografică
Dan Ciupureanu (în certificatul de naştere: Ciupureanu Dan
Cristian, n. la 1 noiembrie1983, în Craiova) este scriitor independent.
Până la jumătatea anului 2013 nu a mai scris niciodată.
De atunci până acum a participat la câteva concursuri de poezie la
care nu a câștigat niciodată (de exemplu „Romeo și Julieta la Mizil”, Ediţia
a VII-A, 2013-2014, onorabilul loc 183).
Recent a publicat poezie în revistele culturale „Prăvălia culturală”
și „Zona literară”. A mai publicat atât proze scurte la „Prăvălia
Culturală”, cât și poezii pentru copii la „literaturacopii.ro”.
Acest volum a fost finalizat în aproximativ opt luni, ultimele.
Din 2009 s-a instalat în Franța, la Paris, unde a lucrat ca spălător de
vase, ajutor de bucătar, menajer la hotel, în prezent fiind responsabil la
același hotel.
Are multe pasiuni precum și proiecte, visează la scrierea scenariului
unui scurtmetraj de succes şi la finalizarea unui volum de poezii pentru
copii. Are în intenţie şi publicarea unui volum de proză scurtă.
68
69
Cuprins
S-a calmat și Parisul / 5
O poezie cu toate cuvintele / 8
Un fir / 9
Parcă dormeai / 10
Reverie / 11
Invazia degetelor / 12
.Strada principală / 14
Scurt metraj / 15
Visele mele / 16
Dâre de scrum / 17
Îmi cădea capul / 18
Ne-am împrietenit / 19
La Mona / 20
Eram cuantici / 21
Autopsie / 22
O împrejurare / 23
70
Două borcane / 24
Subsol / 25
Înfipt / 26
Ciorapii mei / 28
Nu mai știi / 29
Azi pe cer / 30
O stație în plus / 31
Bube / 32
O șipcă / 33
Mă trezisem / 34
Levitație / 35
Autobuzul / 36
Twisted / 37
Am rămas singur / 38
Printre balustrade / 39
Căzusem cu gândul s-adorm / 40
Nici azi / 41
Întorc capul / 42
Bombardau / 43
Te fac marmeladă / 44
Câinii mă știau din auzite / 45
Același soare / 46
Fără petale / 47
Pe câmpul ce l-am inventat / 48
71
Semafoare în junglă / 49
.În aer / 51
Sub presiune / 52
La geam / 53
Uite aici o cumpănă / 54
Între două vise / 55
Mi-am cerut o țigară / 56
În numele fratelui / 57
Singur / 58
Băteau la ușă / 59
Sub coaste / 60
Între două vise / 61
Uși / 62
Într-adevăr / 63
„POSTFAŢĂ”,
de Ion Buzera, Gabriela Gheorghişor şi Radu Vancu / 65
Notă biografică / 67
72
editura vinea str. mitropolit antim ivireanul, nr. 45, ap. 5, sector 5; cod poştal: 040111;
mobil: 0723349138 e-mail: [email protected];
apărut: 2014