Prof. univ. dr. DANIELA MARINESCU
NOŢIUNI INTRODUCTIVE1.1. Protecţia mediului şi strategia dezvoltării
durabile Dezvoltare durabilă » dezvoltarea care corespunde necesităţilor
prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.
Principiile strategiei protecţiei mediului sunt: conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor; dezvoltarea durabilă; evitarea poluării prin măsuri preventive; conservarea biodiversităţii; conservarea moştenirii, a valorilor culturale şi istorice; cine „poluează plăteşte”; stimularea activităţilor de redresare a mediului.
Conferinţele mondiale în domeniul protecţiei mediului şiprincipalele documente adoptate
I. Stockholm (1972): Declaraţia asupra mediului înconjurător și Planul de acţiune privind mediul înconjurător
II. Rio de Janeiro (1992): Declaraţia de principii (Carta Pământului) , Agenda 21 , Convenţia privind schimbările climatice , Convenţia privind diversitatea biologică , Declaraţia de principii asupra conservării şi exploatării pădurilor
III. Johanesburg (2002): Declaraţia de la Johanesburg și Planul de implementare a sarcinilor socio-economice şi de mediu
Poluarea şi implicaţiile ei
Poluare = introducerea directă sau indirectă, a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
Cel puţin trei îndeletniciri umane generează poluarea în lumea contemporană:
» industria
» agricultura intensivă şi industrializată
» transporturile
Noţiunea de mediu înconjurător şi noţiunea de resursenaturale
Mediul = ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interaciune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstrarea şi sănătatea omului
Resurse naturale = totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili, regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică, inclusiv cele inepuizabile – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor
Obiectul dreptului mediului
O categorie distinctă de relaţii sociale care iau naştere în procesul de conservare, dezvoltare şi protecţie a mediului.
Definiţia dreptului mediului
Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de mediu, ca element vital şi suport al vieţii, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale şi culturale a comportamentelor sale –naturale şi artificiale – precum şi relaţiile legate de protecţia, conservarea şi dezvoltarea lor durabilă
Izvoarele dreptului mediului
Particularităţile izvoarelor dreptului mediului :
toate normele de drept al mediului au caracter imperativ;
o parte însemnată din normele dreptului mediului au caracter tehnic, fiind sancţionate pe cale juridică;
sunt izvoare interne ale dreptului mediului, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte sau a aderat, cu condiţia să fie în vigoare la data invocării lor.
Principiile dreptului mediului
I. PRINCIPII PE PLAN INTERN
1. Principiul acţiunii preventive
2. Principiul „poluatorul plăteşte”
3. Principiul folosirii celor mai bune tehnici disponibile
4. Principiul participării publicului la elaborarea şi aplicareadeciziilor de mediu
II. PRINCIPII PE PLAN EXTERN
1. Principiul „sic utere tuo”
2. Principiul bunei vecinătăţi
ATMOSFERANoţiune
Masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul protector de ozon
Protecţia atmosferei în dreptul intern se realizează prin: Politica şi strategia naţională în domeniul protecţiei atmosferei;
Evaluarea calităţii aerului; elaborarea şi aplicarea programelor de gestionare a calităţii aerului;
Obligaţiile titularilor de activităţi care constituie surse de emisii poluante pentru atmosferă; reglementarea procedurii specifice de autorizare;
Monitorizarea calităţii aerului;
Atribuţii şi răspunderi ce revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, altor autorităţi publice centrale şi locale, precum şi persoanelor juridice în domeniul asigurării calităţii aerului;
Directive ale Uniunii Europene.
Protecţia atmosferei pe plan internaţional
1968 – Declaraţia de principiu asupra luptei împotriva poluării aerului, adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei
1979 – Geneva – Convenţia şi Rezoluţia asupra poluării atmosferice transfrontiere la mare distanţă şi Declaraţia privind tehnologiile de fabricaţie puţin poluante sau fără deşeuri, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor
1985 – Viena – Convenţia pentru protecţia stratului de ozon
1987 – Montreal – Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon
1992 – Rio – Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice
1997 – Protocolul de la Kyoto.
APARegimul juridic al apelor în România În prezent, regimul juridic de folosinţă, conservare şi protecţie a apelor este
stabilit prin Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare
Măsuri legale privind gospodărirea integrată a zonei costiere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea
integrată a zonei costiere, cu modificările şi completările ulterioareProtecţia cursurilor de apă şi a lacurilor pe plan internaţional Proiectul de Convenţie Europeană asupra protecţiei cursurilor de apă internaţionale
împotriva poluării – Strasbourg 1973 Tratatul asupra apelor de frontieră – Washington 1909 Convenţia privind protecţia apelor râului Tisa şi a afluenţilor ei împotriva poluării – Szeged
1986 Convenţia privind protecţia cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale –
Helsinki 1992 Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea –
Sofia 1994 Convenţia asupra dreptului relativ la utilizarea cursurilor de apă în alte scopuri decât
navigaţia – New York 1997
Protecţia mărilor şi a oceanelor
Prima Conferinţă postbelică asupra dreptului mării, a avut loc la Geneva în anul 1958 s-a încheiat cu adoptarea a patru Convenţii privind: Convenţia asupra mării teritoriale şi a zonei contigue, Convenţia asupra mării libere, Convenţia asupra platoului continental, Convenţia privind pescuitul şi conservarea resurselor biologice în largul mării.
Convenţia asupra răspunderii civile pentru prejudiciile datorate poluării cu hidrocarburi. Bruxelles 1969
Convenţia asupra creării unui fond internaţional de indemnizare pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi. Bruxelles 1971
Convenţia internaţională privind prevenirea poluării de către nave. Londra 1973. Denumită şi Convenţia MARPOL
Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării. Montego Bay (Jamaica), 1982
Tratatul privind interzicerea instalării unor arme nucleare şi a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor. Moscova 1971
Declaraţia Adunării Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale. 1971
Reglementări internaţionale cu vocaţie regională
Convenţia pentru protejarea Mării Nordului împotriva poluării cu hidrocarburi. Bonn, 1969.
Convenţia privind prevenirea poluării mediului marin în zona Mării Baltice. Helsinky, 1974
Convenţia privind prevenirea poluării marine de origine telurică. Paris 1974
Convenţia privind prevenirea poluării Mării Mediterane. Barcelona 1976
Convenţia privind protecţia mediului marin şi a zonelor de coastă ale Pacificului de Sud-Est. Lima 1981
Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării. BUCUREŞTI 1992
UTILIZAREA ENERGIEI NUCLEARE. POLUAREA RADIOACTIVĂŞI PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RADIAŢIILOR
Particularităţile poluării radioactive Poluarea radioactivă a atmosferei
Poluarea radioactivă a apei
Poluarea radioactivă a solului şi subsolului
Principiile şi condiţiile desfăşurării activităţii nucleare înRomâniaÎn România, activităţile nucleare se pot desfăşura în condiţii de siguranţă nucleară, de protecţie a personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului înconjurător şi a proprietăţii , cu riscuri minime, în scopuri exclusiv paşnice, în regim de autorizare, numai de persoanele juridice, sub controlul şi îndrumarea statului
RĂSPUNDEREA JURIDICĂÎN DREPTUL MEDIULUI
Răspunderea pentru prejudicii aduse mediului conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
Răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului
Răspunderea civilă delictuală în dreptul mediului
Formele răspunderii civile delictuale. Particularităţi în dreptulmediului: Răspunderea obiectivă, Răspunderea subiectivă, Răspunderea rezultată din tulburările aduse stării de vecinătate
Răspunderea civilă delictuală din art. 1000 alin. (3) Cod civil pentru prejudicii aduse mediului.
Reglementări cu caracter special în dreptul mediului cu privire la răspunderea civilă delictuală A. RĂSPUNDEREA CIVILĂ ÎN DOMENIUL DAUNELOR
NUCLEARE
B. RĂSPUNDEREA PRODUCĂTORILOR PENTRU PAGUBELE GENERATE DE PRODUSELE CU DEFECTE
Răspunderea contravenţională în dreptul mediului
Răspunderea penală în dreptul mediului
BIBLIOGRAFIE
Daniela Marinescu – ”Tratat de dreptul mediului”, Ediția a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2008.
Legislația specifică în domeniu