1
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
JURISDICȚIA CONSTITUȚIONALĂ
(Ciclul I)
AUTOR:
Victor Rusu
mg. în drept, lector. univ.
Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
2
CUPRINS
Introducere ...................................................................................................... 4
Tema 1: Teoria instituţiei controlului constituţionalităţii legilor ................... 5
1. Noţiunea şi esenţa supremaţiei constituţiei. .......................................................... 5
2. Garanţiile juridice a supremaţiei constituţiei. ....................................................... 6
3. Noţiunea de control a constituţionalităţii legilor. ................................................. 7
4. Formele de control a constituţionalităţii legilor. ................................................... 8
5. Evoluția instituției controlului constituțional. ....................................................... 9
Tema 2: Evoluţia instituțiilor de control a constituţionalităţii legilor. ........ 11
1. Evoluția instituției controlului constituțional. ..................................................... 11
2. Modele de justiție constituționala. ...................................................................... 12
3. Instituția controlului constituțional în Republica Moldova. ............................... 12
Tema 3. Repere ale justiţiei constituţionale .................................................. 14
1. Justiţia constituţională şi justiţia de drept comun ............................................... 14
2. Trăsăturile justiţiei constituţionale. ..................................................................... 16
3. Necesitatea şi legitimitatea justiţiei constituţionale într-un stat democratic ...... 19
4. Suveranitatea şi justiţia constituţională ............................................................... 19
5. Justiţia constituţională – instrument al societăţii civile ...................................... 21
6. Justiţia constituţională şi democraţia .................................................................. 22
Tema 4: Statutul şi principiile de activitate a Curţii Constituţionale în
Republica Moldova. ................................................................................................ 24
1. Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională. ............ 24
2. Relaţiile Curţii Constituţionale cu celelalte puteri ale statului. .......................... 25
3. Principiile activităţii Curţii Constituţionale. ....................................................... 26
4. Principiile jurisdicţiei constituţionale. ................................................................ 26
5. Legislaţia Republicii Moldova în domeniul jurisdicţiei constituţionale. ............ 27
6. Etica jurisdicţiei constituţionale. ........................................................................ 27
Tema 5. Organizarea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi statutul
judecătorilor............................................................................................................. 28
1. Statutul judecătorului Curţii Constituţionale. ..................................................... 28
2. Protecţia mandatului de judecător a Curţii Constituţionale. ............................... 31
3
3. Organizarea internă a Curţii Constituţionale. ..................................................... 34
4. Componenţa şi modul de formare a Curţii Constituţionale. ............................... 35
Tema 6. Atribuţiile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. ............... 38
1. Controlul constituţionalităţii actelor normative. ................................................. 38
2. Interpretarea Constituţiei Republicii Moldova. .................................................. 39
3. Controlul constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. ................ 40
4. Confirmarea constituţionalităţii unor acţiuni ale autorităţilor publice................ 40
5. Verificarea aspectelor de constituţionalitate a partidelor politice. ..................... 41
Tema 7. Etapele jurisdicţiei constituţionale. ................................................. 42
1. Subiecţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională. .................................... 42
2. Posibilităţile de acces a cetăţeanului la justiţia constituţională. ......................... 43
3. Depunerea sesizării la Curtea Constituţională a Republicii Moldova. ............... 43
4. Examinarea prealabilă a sesizării. ....................................................................... 44
5. Pregătirea cauzei spre examinare. ....................................................................... 44
6. Procedura de examinare a sesizării în şedinţă. .................................................... 45
7. Adoptarea actelor Curţii Constituţionale. ........................................................... 46
Tema 8. Actele Curţii Constituţionale .......................................................... 47
1. Tipurile şi conţinutul actelor Curţii Constituţionale. .......................................... 48
2. Pronunţarea şi publicarea actelor Curţii Constituţionale. ................................... 49
3. Elementele hotărîrii şi ale avizului ...................................................................... 49
4. Executarea actelor Curţii Constituţionale. .......................................................... 50
5. Consecinţele juridice ale actelor Curţii Constituţionale. .................................... 50
Referinţe bibliografice ................................................................................. 54
4
Introducere
Justiţia constituţională, fiind subramură a dreptului constituţional, este
studiat în calitate de disciplină juridică în cadrul Facultăţii de Drept. Această
disciplină are ca sarcină familiarizarea şi formarea deprinderilor studenţilor
facultăţii de drept în ceea ce priveşte mecanismele juridice de control al
constituţionalităţii legilor.
Jurisdicția constituţională este o modalitate specifică de control al
constituţionalităţii, exercitată prin intermediul jurisdicţiei constituţionale. Justiţia
constituţională este o instituţie nouă pentru statul Republicii Moldova. Această
instituţie a fost formată în ţara noastră în baza constituţiei Republicii Moldova, prin
instituirea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. În regimul constituţional
actual, Curtea Constituţională a Republicii Moldova asigură supremaţia şi
aplicarea nemijlocită a Constituţiei pe întreg teritoriu statului şi faţă de toţi
subiecţii de drept.
Jurisdicția constituţională este exercitarea printr-o instanţă specializată prin
metode jurisdicţionale a controlului constituţionalităţii actelor normative, adoptate
de autorităţile publice centrale în stat. Justiţia constituţională este cea mai înaltă
garanţie juridică a controlului constituţionalităţii în Republica Moldova. Problema
principală a justiţiei constituţionale este în exercitarea funcţiei controlului social,
protecţia sistemului dreptului ca valoare socială, excluzînd eventualele intenţii de a
acţiona prin mijloace ilegale, indiferent de persoana care va avea aceste intenţii. În
centrul atenţiei justiţiei constituţionale, în primul rînd, este protecţia drepturilor şi
libertăţilor omului, precum şi soluţionarea litigiilor apărute între diferite instituţii
ale puterii în procesul de exercitare a puterii de stat.
Justiţia constituţională este sinteza, contopirea activităţii de control a puterii
de stat într-o procedură jurisdicţională specializată. Din aceste considerente, justiţia
constituţională include în sine atît norme materiale, cît şi procesuale.
5
Prin izvoarele sale, disciplina justiţiei constituţionale va permite studenţilor
să studieze mai profund şi alte discipline juridice. Această afirmaţie rezultă din
implicarea nemijlocită a justiţiei constituţionale în toate ramurile dreptului, prin
interpretarea de către Curtea Constituţională în procesul exercitării controlului
constituţionalităţii a normelor şi principiilor constituţionale aplicabile în celelalte
ramuri de drept.
Studierea Jurisdicția constituţională va contribui la asimilarea multilaterală
a noţiunilor şi instituţiilor studiate în cadrul cursului de drept constituţional al
Republicii Moldova şi va permite studenţilor de a delimita mecanismele realizării
constituţionalităţii în Republica Moldova şi însuşirii valorilor constituţionale
actuale ale Republicii Moldova.
Tema 1:Teoria instituţiei controlului constituţionalităţii legilor
1. Noţiunea şi esenţa supremaţiei constituţiei.
În doctrina dreptului constituțional nu exista o teorie bazata pe conținutul
unic de constituție. Majoritatea constituțiilor din lume au un conținut complex care
reglementează principii fundamentale pentru toate domeniile vieții politice,
economice, culturale, juridice s.a.. Acest caracter al constituției îi dă o formă de
lege fundamentală pentru toate relațiile sociale în stat. Majoritatea constituțiilor
prevăd în textul lor că sunt adoptate de către popor sau în numele lui. În constituția
SUA este folosită formula „Noi, poporul SUA‖, în Germania „Poporul german‖, în
Franța „Poporul francez aprobă constituția‖. În funcție de conținut între
constituțiile statelor exista deosebiri esențiale, nu există înconstituții o
consecutivitate de norme care să stabilească formă organizării de stat, exista doar
trimitere la norma de drept ce prevede acest lucru.În majoritatea statelor
constituțiile prevăd formă de guvernamînt, structura de stat, regimul politic al
statului, separația puterilor, drepturile și îndatoririle cetățenilor.
6
Supremația constituției este o calitate a constituției, care o situează în vîrful
instituțiilor politico-juridice dintr-un stat, fiind sursa principală a reglementărilor
din domeniul politic, juridic, social și economic. Constituția este sursa
fundamentală a sistemului politic și a sistemului juridic național. Ea este plasată în
fruntea ierarhiei actelor politice și a actelor juridice normative. Conținutul legii
fundamentale reflectă condițiile social-politice și istorice existente la moment cît și
tradițiile istorice, interesele naționale, cultura, politica statului. Constituțiile scrise
sunt elaborate de puterea constituantă a căror membri au calitatea de reprezentanți
ai națiunii. Supremația constituției se fundamentează pe conținutul și formă ei.
În doctrina constituțională sunt cunoscute supremația materială și formală.
Supremația materială se bazează pe faptul ca întreaga ordine juridică se
bazează pe constituție.
Supremația formală se bazează pe faptul că adoptarea ei necesită mai multe
etape complexe și se aprobă de către popor prin referendum.
Constituția ca izvor principal al dreptului este partea integrantă a acestuia,
toate celelalte ramuri de drept își găsesc punctul de plecare în conținutul
constituției. Orice abatere de la această este considerată nula. Daca o
normăconstituțională este modificată, se modifică și ramura respectiva de drept,
dacă o ramură de drept se modifică, atunci ea trebuie să fie în concordanță cu
normele constituționale. Supremația constituției implică o serie de consecințe
juridice care este asigurată în același timp și de garanții. Asigurarea supremației
constituției înseamnă și asigurarea stabilității sociale și a ordinii juridice în stat.
2. Garanţiile juridice a supremaţiei constituţiei.
În doctrina constituțională sunt cunoscute trei garanții juridice:
1. controlul general al aplicării constituției;
2. controlul constituționalității legilor;
3. îndatorirea fundamentală de a respecta constituția.
1. Controlul general al aplicării constituției este rezultatul faptului ca
întreaga activitate statală este bazată pe constituție. Constituția
7
reglementeazăformele fundamentale de organizare a puterii și categoriile statului.
Toate organele statului trebuie să-și desfășoare activitatea în conformitate și în
limitele prevăzute de constituție. Acest control general este prima generație
juridică a supremației constituției, el realizîndu-se prin formele de control
constituțional.
2. Controlul constituționalității legilor este o formă de verificare a
conformității legii cu constituția. Ca instituție a controlului constituțional ea
cuprinde reguli privitoare la organele competente să exercite acest control precum
și procedura prin care se aplică și măsurile luate în urma acestei verificări.
3. Îndatorirea fundamentală de a respecta constituția este o îndatorire în
primul rînd a Șefului statului de a veghea la respectarea constituției și
corectitudinea aplicării de toate organele statului, autorităților publice, partidelor
politice și a cetățenilor de a respecta constituția.
Constituția RM este legea supremă, nici o lege, nici un alt act juridic care
contravine prevederilor constituției nu are putere juridică.
3. Noţiunea de control a constituţionalităţii legilor.
Controlul constituțional este un control asupra transpunerii în viață a
constituției, a legilor constituționale și celor organice. Controlul constituțional este
o procedură de verificare a actelor emise de organele statului, proces prin care
organul ce verifică poate anula actele organului controlat. În doctrina dreptului
constituțional pentru fundamentarea și argumentarea științifică a controlului
constituțional s-au înaintat trei teorii de bază:
1. Teoria organică reiese din faptul că, deoarece constituția este actul
puterii legislative atunci actele organelor de stat prevăzute de constituție fiind
ierarhic puterii legislative nu trebuie să contrazică actului acestei puteri.
2. Teoria instituțională reiese din faptul că constituția instituie reguli
privindactivitatea organelor de stat, nici una din ele neavînd o forță juridică
supremă față de celelalte puteri.
8
3. Teoria natural-juridică se consideră, că constituția instituie niște
reguli de joc dintre guvernați și guvernanți, aplicînd astfel niște garanții
suplimentare cetățeanului, iar controlul constituțional este chemat să respecte
aceste garanții.
Prin esența sa controlul constituțional reprezintă și unul din mijloacele
privilegiate de apărare a societății civile împotriva dominației puterilor statale.
4. Formele de control a constituţionalităţii legilor.
Îndoctrina constituțională sunt cunoscute mai multe forme de control ale
constituționalității legilor:
1. Îndependență de timpul în care se efectuează controlul cunoaștem:
a) Controlul preventiv(apriori) se aplică prealabil înfață proiectului legii.
b) Controlul posterior se exercită asupra legilor deja publicate avînd
forță juridică. (se aplică în RM)
2. Îndependență de formă:
a) Controlul abstract – presupune verificarea unui act normativ în afara
unui caz concret.
c) Controlulconcret – are loc în urma unui proces judiciar concret.(se
aplică în RM)
3. Îndependență de modul înscrierii înconstituție:
a) Controlul explicit este prevăzut direct în textul constituției.(se aplică
în RM)
b) Controlul implicit nu-i prevăzut înconstituție, dar reiese dinprincipiul
legalității.(se aplică în RM)
4. Îndependență de spațiul de realizare avem:
a) Controlul intern – se aplică de organul care a emis actul.
b) Controlul extern – se aplica de un alt organ specializat.(se aplică în
RM)
5. Îndependență de conținut avem:
9
a) Controlul formal atrage atenție asupra condițiilor și cerințelor ce țin de
adoptarea și elaborarea actelor normative.(se aplică în RM)
b) Controlul material verifică conformitatea actului normativ cu
prevederile constituționale .(se aplică în RM)
6. După volum:
a) Controlul general se referă la toate categoriile de relații sociale
reglementate de constituție.(se aplică în RM)
b) Controlul particular se refera la unele categorii de relații sociale.(se
aplică în RM)
5. Evoluția instituției controlului constituțional.
Controlul constituțional pentru prima dată a apărut în Europa, și anume în
Anglia, unde în 1607 Edward Cook în calitate de președinte al Curții de Apel s-a
pronunțat într-o cauză civilă. A fost pentru prima dată cînd tribunalul a verificat
conformitatea legii votate de parlament. În SUA, Alexander Hamilton în lucrarea
sa „Federația‖ precizează că o constituție este și trebuie să fie considerată de
judecători drept o lege fundamentală supremă. În 1804 judecătorul John Marshall
într-un proces civil Marbury vis-a-vis Madison recurge la expunerea conflictului
între lege și constituție, menționând, că dacă doua legi (constituția și legea) sunt în
conflict, instanța ar trebui să decidă asupra cauzei respective, fie conform legii,
neglijînd constituția, fie conform constituției, neglijînd legea. Acel precedent
judiciar în SUA se aplică și astăzi. În Europa evoluția controlului constituțional a
fost aplicat la începutul sec. XIX și în mai multe state europene: Franța, Germania,
Italias.a. În România, printre primele state din Europa a consacrat dreptul
judecătorului de a da prioritate normei constituționale în conflict cu o lege
ordinara. Odată cu evoluția difuzării și apariției constituțiilor în lume au fost
instituite și instituțiile controlului constituțional. În Europa pentru prima dată a
apărut tribunalul constituțional din Austria (1920), bazat pe teoria lui Hans Kelsen,
ulterior au apărut: în Italia – 1947, în Germania – 1949, în Franța – 1958, în Turcia
10
– 1991, în Republică Moldova – 1995; ele avînd practic competențe comune de
verificare a controlului constituțional, dar structura și denumire diferită, În
dependență de fiecare stat, în Franța se numește „Consiliul Constituțional‖, în
Germania, Polonia – „Tribunalul Constituțional‖, în RM – „Curtea
Constituționala‖.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Supremaţia constituţiei.
2. Controlul constituţionalităţii.
3. Tipurile controlului constituţional.
4. Modele de justiție constituțională.
5. Avantajele și dezavantajele modelului European față de cel American.
6. Organele competente de controlul constituțional în RM.
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65, 69,
70
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013, p.148, 367-394
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010,
p.86, 89
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
11
Tema 2: Evoluţia instituțiilor de control a constituţionalităţii legilor.
1. Evoluția instituției controlului constituțional.
Controlul constituțional pentru prima dată a apărut în Europa, și anume în
Anglia, unde în 1607 Edward Cook în calitate de președinte al Curții de Apel s-a
pronunțat într-o cauză civilă. A fost pentru prima dată cînd tribunalul a verificat
conformitatea legii votate de parlament. În SUA, Alexander Hamilton în lucrarea
sa „Federația‖ precizează că o constituție este și trebuie să fie considerată de
judecători drept o lege fundamentală supremă. În 1804 judecătorul John Marshall
într-un proces civil Marbury vis-a-vis Madison recurge la expunerea conflictului
între lege și constituție, menționând, că dacă doua legi (constituția și legea) sunt în
conflict, instanța ar trebui să decidă asupra cauzei respective, fie conform legii,
neglijînd constituția, fie conform constituției, neglijînd legea. Acel precedent
judiciar în SUA se aplică și astăzi. În Europa evoluția controlului constituțional a
fost aplicat la începutul sec. XIX și în mai multe state europene: Franța, Germania,
Italias.a. În România, printre primele state din Europa a consacrat dreptul
judecătorului de a da prioritate normei constituționale în conflict cu o lege
ordinara. Odată cu evoluția difuzării și apariției constituțiilor în lume au fost
instituite și instituțiile controlului constituțional. În Europa pentru prima dată a
apărut tribunalul constituțional din Austria (1920), bazat pe teoria lui Hans Kelsen,
ulterior au apărut: în Italia – 1947, în Germania – 1949, în Franța – 1958, în Turcia
– 1991, în Republică Moldova – 1995; ele avînd practic competențe comune de
verificare a controlului constituțional, dar structura și denumire diferită, În
dependență de fiecare stat, în Franța se numește „Consiliul Constituțional‖, în
Germania, Polonia – „Tribunalul Constituțional‖, în RM – „Curtea
Constituționala‖.
12
2. Modele de justiție constituționala.
În spațiul științei dreptului constituțional sunt cunoscute mai multe modele
de justiție constituțională reieșind din faptul organizării și competențelor:
1. Modelul american este bazat pe precedentul și doctrina John Marshall
realizat de Curtea Supremă a Statelor Unite, verificarea controlului constituțional
este de competență instanțelor judecătorești la nivel de subiect al Federației, în
vîrful căreia este Curtea Supremă la nivelul federativ, bazat pe un control
descentralizat, difuz și dispersat.
2. Modelul britanic nu poate fi atribuit nici celui american, nici celui
european. El este caracterizat printr-un model concentrat sub jurisdicția Curții
Supreme formată din judecători ordinari.
3. Modelul european (Kelsen) se caracterizează printr-un model
concentrat specializat de judecători constituționaliști, deciziile avînd un caracter
definitiv care nu pot fi revăzute. Acest model poate fi atribuit și Curții
Constituționale a RM.
3. Instituția controlului constituțional în Republica Moldova.
Constituţia în titlul V, rezervă jurisdicţiei constituţionale un loc deosebit în
sistemul de drept din Republica Moldova. În Constituţie, în Legea cu privire la
Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994 şi în Codul Jurisdicţiei
Constituţionale din 16 iunie 1995 legiuitorul accentuează importanţa celei mai
înalte jurisdicţii în stat.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a început activitatea, odată
cu depunerea jurământului de către judecători la 23 februarie 1995, contribuind de
atunci încoace cu plenitudine la edificarea statului de drept.
Curtea Constituţională nu constituie o verigă în ierarhia instanţelor
judecătoreşti de drept comun din ţară. Ea este unicul organ de jurisdicţie
13
constituţională, autonom şi independent de puterea legislativă, puterea executivă
şi puterea judecătorească. Sarcina Curţii Constituţionale este garantarea
supremaţiei Constituţiei, asigurarea principiului separării puterilor în stat în
putere legislativă, executivă şi judecătorească, garantarea responsabilităţii
statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională, la
sesizare, interpretează Constituţia, exercită controlul constituţionalităţii legilor
şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi
actelor Guvernului, înfăptuiește şi alte funcţii, atribuţii prin art.135 din
Constituţie.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Să identifice apariția instituției controlului constituțional la diferite etape
2. Sa analize diferite modele ale justiției constituționale
3. Sa aprecieze modelul Curții Constituționale ale RM
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 2.
Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994, Nr. 317-
XIII, Monitorul Oficial al republicii Moldova din 1995, Nr. 8.
Codul Jurisdicţiei Constituționale a Republicii Moldova din 16 iunie 1995, Nr. 502-XIII,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995 Nr.53-54.
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65, 69,
70
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
14
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010,
p.86, 89
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Tema 3. Repere ale justiţiei constituţionale
1. Justiţia constituţională şi justiţia de drept comun
Demersul avînd ca obiect reperarea instituţiei şi fenomenului de justiţie
constituţională implică, mai întîi, conotaţia locuţiunii şi apoi, identificarea
trăsăturilor justiţiei constituţionale1.
Sintagma ―justiţie constituţională‖ – dificil de spus cînd a apărut – este
susceptibilă de mai multe înţelesuri, unele comune, altele specifice şi din această
cauză solicită un limbaj tehnic, de specialitate. S-ar putea spune, bunăoară, că
justiţia constituţională este acea formă de justiţie care se înfăptuieşte pe baza şi în
cadrul constituţiei2. Greu, însă, de delimitat astfel termenul de ―justiţie
constituţională‖ de celelalte forme de justiţie care, de asemenea, mai întîi sau
poate în cele din urmă, se înfăptuiesc tot pe baza şi în cadrul constituţiei.
Locuţiunea ―justiţie constituţională‖, reclamă deci un sens propriu, distinctiv. Sub
semnul unei semnificaţii de specialitate, ea desemnează ―ansamblul instituţiilor şi
al tehnicilor‖ prin mijlocirea cărora este asigurată, fără restricţii, supremaţia
constituţiei. Astfel definindu-se ―justiţia constituţională‖ sînt cumulate cîteva
dintre componentele ei complementare: a) justiţia constituţională – ca dealtfel, în
general, justiţia – se realizează prin intermediul unui organ înzestrat – folosind
expresia unor procedurişti clasici cu o ―parte de justiţie‖3 (modelul european). Este
evocat, astfel, aspectul instituţional; b) justiţia constituţională se realizează prin
1Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, vol.I, p.279.
2Termenul ―justiţie‖ este el însuşi susceptibil de mai multe semnificaţii (―dreptate‖, ―sisteme de organe‖,
―activitate desfăşurată de aceste organe‖), Ibidem, p. 9. 3E.Glasson, A.Tissier, R.Morel, citaţi de Alexandru Arseni, Justiţia Constituţională a Republicii Moldova, Chişinău,
2000, p.34.
15
anumite mijloace sau în anumite forme care, deşi prezintă unele trăsături comune
cu mijloacele sau formele altor genuri de justiţie ori împrumută tehnicile acestora,
au totuşi elemente specifice şi exclusive. Este evocat, astfel, aspectul procedural; c)
scopul justiţiei constituţionale – care determină, de fapt, modul de organizare a
instanţei chemată să înfăptuiască această justiţie şi procedura de activitate a
acesteia – este, în cele din urmă, asigurarea supremaţiei constituţiei, sancţionarea ei
ca factor structurant în sistemul normativ – juridic naţional, ―sacralizarea‖ ei la
vîrful piramidei ordinii juridice interne4 .
În sensul recunoscut astăzi, termenul ―justiţie constituţională‖ apare în opera
lui H.Kelsen5 şi în cea a lui Gh.Eisenmann
6, pentru primul ea însemnînd ―garanţia
jurisdicţională a constituţiei‖, iar pentru cel de-al doilea ―acea formă de justiţie sau
mai exact de jurisdicţie care priveşte legile constituţionale‖, fără de care constituţia
nu e decît ―un program politic, obligatoriu numai moralmente‖. Eisenmann
distinge însă ―justiţia constituţională‖ de ―jurisdicţia constituţională‖, sensul juridic
al ―justiţiei constituţionale‖ fiind astfel, în ultimă analiză ―garantarea repartizării
prerogativelor între legislaţia ordinară şi legislaţia constituţională‖, iar cel al
―jurisdicţiei constituţionale‖ acela de organ prin care se realizează ―justiţia
constituţională‖.
S-a preferat, însă, să se vorbească - şi expresia pare încetăţenită – de
―controlul constituţionalităţii legilor‖. Expresia, deşi sugestivă, şi sub un anumit
aspect imanentă, nu este, totuşi, adecvată, întrucît controlul constituţionalităţii
legilor reprezintă doar una dintre tehnicile puse la dispoziţia justiţiei
constituţionale7 . Atribuţiile ce revin justiţiei constituţionale confirmă, se crede,
această observaţie corectiv. Acestea potrivit unei opinii de sinteză, pare a fi: a)
asigurarea autenticităţii manifestărilor de voinţă ale poporului suveran; b)
4Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, vol.I.,p.279-280.
5Citat de Alexandru Arseni, op. cit., V.I, pag. 166.
6Citat de Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1997, p. 281.
52 Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Europa Nova,, Bucureşti, 1996, vol.1, p.281 53
Alexandru Arseni, Drept constituţional şi instituţii politice, Chişinău, 1997, V.I., p. 166.
16
respectarea pe verticală şi pe orizontală a competenţelor conferite prin constituţie
diferitelor autorităţi publice; c) protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor; d) soluţionarea unora dintre problemele contencioase date prin
constituţie justiţiei constituţionale8.
2. Trăsăturile justiţiei constituţionale.
Identificarea trăsăturilor justiţiei constituţionale, în sens restrîns ale
controlului de constituţionalitate, constituie un demers util şi necesar nu numai
pentru a releva particularităţile acestei forme de justiţie, înfăptuită printr-un organ
special şi specializat, dar şi pentru a realiza astfel delimitarea acestui organ de
altele care, deasemenea, în mai mare sau în mai mică măsură înfăptuiesc un control
de constituţionalitate. Într-adevăr, atunci cînd controlul de constituţionalitate se
realizează ―concentrat‖, atunci, deci cînd o singură instituţie are monopolul acestui
control, această instituţie poate fi o Curte sau un Tribunal Constituţional (de
exemplu, în Austria, Italia, Germania, Franţa, Spania, România, Bulgaria, Ungaria,
Polonia, Republica Moldova, etc.), dimpotrivă, instanţa supremă din sistemul
organelor judecătoreşti9 - o Curte Supremă de Justiţie (de exemplu, în SUA,
Canada, Japonia). Denumirea de ―Curte Supremă‖ nu poate fi, însă, întrebuinţată,
în acest caz ca sinonim la aceia de ―Curte Constituţională‖. Cum s-a spus, poate
uşor maliţios, întrebuinţînd expresia de ―Curte Supremă Constituţională‖, mutatis
mutandis şi la fel de surprinzător s-ar putea vorbi şi despre regim parlamentar
prezidenţial.
Procedînd, deci, la identificarea trăsăturilor justiţiei constituţionale, avem în
vedere numai acea formă de control al constituţionalităţii – ca una dintre
competenţele justiţiei constituţionale şi poate cea mai importantă -care se
9În sistemele juridice care cunosc o dualitate sau o pluaritate de ordini jurisdicţionale nu există, cu adevărat, o
―Curte Supremă‖, ci numai acolo unde, precum în SUA, ordinea jurisdicţională este unică. Ion Deleanu, Drept
constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 282.
17
integrează ―modelului curţilor constituţionale‖, ―modelului european‖ s-au cum
mai este el numit, după sorginte şi autor10
, ―modelul austrokelsenian‖.
Justiţia constituţională este încredinţată unei Curţi sau unui Tribunal
Constituţional, independent – cum accentua Kelsen – de toate celelalte
autorităţi etatice (puţine sînt excepţiile sub aspectul denumirii organului care
înfăptuieşte justiţia constituţională: Curte de Arbitraj – în Belgia, Consiliul
Constituţional – în Franţa).
Condiţia acestei independenţe este existenţa unui ―statut constituţional‖
al organului care înfăptuieşte justiţia constituţională, definind organizarea,
funcţiile şi atribuţiile acestuia. Derivă de aici încă cîteva condiţii: a) înscrierea
dispoziţiilor cu privire la justiţia constituţională în însăşi constituţia statului; b)
autonomia statutară administrativă şi financiară; c) independenţa judecătorilor şi
inamovibilitatea lor; d) stabilirea unui regim disciplinar propriu pentru judecătorii
aparţinînd organului de justiţie constituţională; e) verificarea propriei competenţe
prin decizii definitive şi obligatorii; f) preeminenţa deciziilor justiţiei
constituţionale faţă de orice alte decizii jurisdicţionale; g) incompatibilitatea
judecătorului constituţional cu orice altă funcţie publică sau privată.
Sintetizând, orice instituţie a cărei existenţă, funcţionare sau atribuţii riscă să
fie pusă în cauză de legislativ sau de guvern, nu poate fi considerată Curte
Constituţională, nici de altfel şi la modul general care o jurisdicţie constituţională.
Justiţia constituţională este o justiţie exclusivă şi concentrată, ea avînd
monopolul constituţional. Altfel spus, instanţelor de drept comun nu li se pot
recunoaşte prerogative în domeniul contenciosului constituţional şi, cu atît mai
mult, ele nici nu şi le pot aroga.
Justiţia constituţională nu este numai o formă specială de jurisdicţie, dar şi un
organ constituţional, avînd ca misiune menţinerea echilibrului constituţional.
Judecătorii aparţinînd justiţiei constituţionale sînt desemnaţi de către
10
Ion Deleanu , Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p.15.
18
autorităţile politice din rîndul unor persoane care pot să nu aibă calitatea de
magistraţi şi pe baza altor criterii decît cele urmate la recrutarea, numirea şi
promovarea magistraţilor de carieră. Acest mod de desemnare a judecătorului
constituţional – de către autorităţile politice implică următoarele consecinţe11
: a)
libertatea de a alege între cei care pot dobîndi calitate de judecător constituţional;
b) apropierea sistemului european de civil lawde cel american de commonlaw; c)
acest tip de desemnare consolidează legitimitate judecătorului constituţional; d)
înnoirea periodică a unora din membrii instanţei de jurisdicţie constituţională
permite adaptarea structurii acesteia, corespunzător cu transformările intervenite în
interiorul autorităţilor publice.
Justiţia constituţională este o veritabilă jurisdicţie. Două precizări sînt, însă,
necesare: a) ea este o jurisdicţie specială, comportînd anumite particularităţi
faţă de celelalte forme de jurisdicţie; b) nu toate atribuţiile ce aparţin judecătorului
constituţional se realizează în cadrul unor proceduri jurisdicţionale.
Justiţia constituţională se află situată în afara aparatului jurisdicţional,
alcătuit de organele de jurisdicţie comune, obişnuite. Aşa fiind, ea este,
deci, o ―putere independentă‖, o putere care nu se află la vîrful unui edificiu
jurisdicţional. Aceasta este diferenţa fundamentală între o Curte Supremă şi o
Curte Constituţională - prima, cum sugerează şi denumirea ei, în mod necesar este
plasată la vîrful unei piramide jurisdicţionale12
. Totuşi între Curtea Constituţională
şi Curtea Supremă sau celelalte instanţe, de regulă (exceptînd sistemul francez,
care, numai în mod excepţional, în materie electorală, comportă unele legături între
judecătorul obişnuit şi judecătorul constituţional), există unele legături. Aşadar,
deşi organic, cele două forme de jurisdicţie sînt total independente, funcţional ele
interferează.
Justiţia constituţională este o formă de jurisdicţie cu reguli procedurale
11
L.Favoreau, citat de Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,
p. 284. 12
L. Favoreau, citat de Ion Deleanu, Drept constituţional şi Instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,
V.I, p. 285.
19
proprii. Prin natura ―litigiului constituţional‖ şi a autorităţilor chemate să-l
rezolve, procedura justiţiei constituţionale are, în mod necesar unele particularităţi.
3. Necesitatea şi legitimitatea justiţiei constituţionale într-un
statdemocratic
Justiţia constituţională a apărut ca necesitate - cea mai bună dovadă în acest
sens constituind-o instaurarea ei pe cale pretoriană – şi tot din necesitate s-a păstrat
şi s-a extins. Complexitatea instituţiei, ca şi anevoioasa şi contradictoria ei
existenţă, mai ales acolo unde ea a apărut ca fenomen ―inedit‖, fac necesară, fie şi
numai prin cîteva enunţuri, aducerea în atenţia acelor factori sau acelor relaţii ori
―strategii‖ care, într-un fel s-au altul, direct sau indirect, hotărîtor sau mai puţin
hotărîtor, explicit sau implicit, cu rezultate imediate sau efecte preconizate,
―întemeiază‖ şi ―explică‖ necesitatea şi legitimitatea justiţiei constituţionale.
4. Suveranitatea şi justiţia constituţională
Între alte obiecţiuni faţă de justiţia constituţională s-a înscris şi aceia că
aceasta ar fi incompatibilă cu suveranitatea parlamentului.
O primă remarcă faţă de o asemenea obiecţiune, observaţie suficientă sieşi şi
indiscutabilă, este desigur aceea că nu poate fi vorba despre suveranitatea unui
anumit organ de stat, fie el chiar parlamentul. Dar, chiar admiţînd, ca simplă
ipoteză de discuţie, că suveranitatea ar aparţine parlamentului, problema
incompatibilităţii dintre suveranitatea acestuia şi justiţia constituţională eşuează
într-una şi mai gravă. Legislativul, preciza Kelsen13
, este el însuşi şi în mod absolut
subordonat constituţiei, precum sînt subordonate legii justiţia şi administraţia.
Dacă, totuşi contrar acestei realităţi, continuă să se afirme incompatibilitatea
13
Citat de Ion Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 68.
20
justiţiei constituţionale cu suveranitatea legislativului, această afirmaţie n-ar avea
decît scopul de a disimula dorinţa puterii politice, care se exprimă prin organul
legislativ, de a nu se lăsă limitată în manifestările ei prin normele constituţiei. Din
perspectivă kelseniană, greu de explicat, deci, atitudinea celor care reclamă
instaurarea statului de drept, dar, totodată, refuză punerea în operă a exigenţelor
acestuia faţă de legislativ14
.
Îndeobște, constituţiile moderne evocând suveranitatea prin referire la
naţiune, proclamă, că suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită
prin organele sale reprezentative15
sau prin referendum. În prima ipoteză, poporul
transmite ―exerciţiul suveranităţii‖, în cea de-a doua exercită el însuşi
suveranitatea. Distincţia este esenţială pentru o judecată corectă asupra relaţiei
dintre suveranitate şi controlul de constituţionalitate.
Atunci cînd, prin exercitarea suveranităţii, parlamentul adoptă legi, controlul
constituţionalităţii acestora apare indiscutabil ca necesar şi legitim, pentru a
constata dacă, într-adevăr, legile adoptate sînt conforme cu voinţa titularului
suveranităţii – poporul. Dacă legea fundamentală însăşi a făcut obiectul unui
referendum constituţional, controlul constituționalității legilor este cu atît mai mult
întemeiat.
Atunci, însă, cînd însuşi titularul suveranităţii, prin referendum, nemijlocit îşi
exprimă voinţa sa, controlul constituţionalităţii legii adoptate prin referendum
n-ar mai putea fi justificat, efectele lui impunându-se faţă de toate puterile
constituite16
. Cîteva precizări se crede că sînt necesare, chiar dacă unele dintre
ele, rămîn poate discutabile:
14
Ibidem, p. 69. 15
―Suveranitatea naţională‖ implică în mod necesar reprezentarea. Dar astfel, prin prezentare, aşa cum am precizat,
nu se transferă suferanitatea, ci exerciţiul ei. Aşa fiind , cum magistral demonstra Carre de Malberg, ―suveranitatea
parlamentară‖ este o uzurpare a ―suveranităţii naţionale‖; în consecinţă, nu ―suveranitatea naţională ― estea cea care
s-ar opune referendumului, ci degenerarea ei în ―suveranitate parlamentară‖. Idem. 16
Ion Deleanu, Justitţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 70.
21
dacă obiect al controlului de constituţionalitate nu poate fi legea însăşi,
adoptată prin referendum, în schimb pot face obiectul acestui control
constituţionalitatea procedurilor referendumului legislativ;
în măsura în care actul adoptat pe calea unui referendum local, vizând interese
naţionale, prin natura lui potrivit constituţiei, este susceptibil de verificare în
faţa justiţiei constituţionale, controlul de constituţionalitate a unui asemenea act
n-ar putea fi refuzat sub motivul că astfel poporul şi-a manifestat direct
suveranitatea sa;
dacă, ulterior, parlamentul ar adopta o lege contrară celei rezultate din
referendum, ea n-ar putea fi declarată neconstituţională sub motiv că se abate de
la legea rezultată din referendum.
5. Justiţia constituţională – instrument al societăţii civile
Cum anume poate fi legitimat controlul de constituţionalitate prin calificarea
lui ca instrument al societăţii civile?
Definită în termeni de dicţionar, societatea civilă este ansamblul raporturilor
individuale, a structurilor familiare, sociale, economice, culturale, religioase, care
există într-o societate dată, în afara cadrului şi a intervenţiei statului.
Semnificaţiile ―savante‖ atribuite societăţii civile poate nu ne apropie încă,
convingător de relaţia dintre aceasta şi controlul de constituţionalitate17
. Expresia
abstractă şi ―sublimă‖ a societăţii civile se află departe de motivaţia şi de scopul
ei: trecerea de la ―gestionarea oamenilor de către putere‖ la ―gestionarea puterii de
către oameni‖. Organizaţiile, asociaţiile etc. care acţionează în numele societăţii
civile, la fel cum spectaculară şi puţin credibilă este şi ideea că un parlamentar,
desemnat într-o porţiune a corpului electoral, acţionează ca mandatar al Naţiunii.
Coborând în concret, în contingent, rosturile societăţii civile se reduc la relaţia
dintre persoană - scoasă din rubrica statisticilor sociale şi politice – şi putere sau o
17
Ion Deleanu, Justitţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 73.
22
anumită autoritate de putere. Ideal ar fi ca autoritatea de putere, prin corectitudinea
şi altruismul ei, să înoculeze persoane de încredere desăvîrşite şi, la nevoie, să-i
asigure sprijinul generos, iar persoana, pe baza încrederii cultivate, să dovedească
loialism. Fiind încă departe de această relaţie ―sublimă‖ dintre individ – ca
membru al societăţii civile – şi putere, persoana trebuie să fie înzestrată cu
instrumente instituţionalizate şi eficace pentru ca, la nevoie, să se poată proteja
faţă de manifestările arbitrare sau pur şi simplu prejudiciabile ale puterii. Acţiunea
în contencios constituţional sau excepţia de neconstituționalitate – o quasiacţiune -
,precum şi acţiunea în contencios administrativ sînt tocmai instrumentele
instituţionalizate în acest scop. Nu sînt singurele, dar sînt dintre acele cu rezultat
imediat.
În concluzie, una dintre consecinţele existenţei unei construcţii – cartă a
drepturilor şi a libertăţilor – este realizarea unei noi ―geografii constituţionale‖.
Fiecare dintre părţi – guvernanţi şi guvernaţi – trebuie să-şi aibă
instrumentul ei de acţiune. Parlamentul şi guvernul aparţin ―societăţii politice‖;
justiţia constituţională aparţine ―societăţii civile‖. Poate mai exact, ea se află la
joncţiunea, la locul de articulare a societăţii politice şi a societăţii civile18
.
6. Justiţia constituţională şi democraţia
O întrebare ―tulburătoare‖, ―fundamentală‖, ―crucială‖ şi incitantă stăruie
încă: controlul de constituţionalitate este compatibil cu democraţia? Este
admisibil, într-un regim democratic, ca persoane (judecătorii) sau grupuri de
persoane (corpurile judiciare), în general sustrase responsabilităţii politice, să
impună propria lor ierarhie de valori, ―predilecţiile personale‖, decizînd sensul care
trebuie atribuit unor concepte precum ―libertatea‖ şi ―legalitatea‖,
―proporţionalitatea‖ sau ―rezonabilitatea‖? Sau în termeni şi mai sugestivi: ―Cum
18
D. Rousseau, citat de Ion Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 74.
23
se explică – se întreba Georges Vedel19
- că judecătorul neales, desemnat de
detentorul unei părţi a puterii politice, poate să se opună aceleia care este, prin
persoana reprezentanţilor ei, Naţiunea suverană?‖. Răspunsurile au fost şi încă sînt
diferite, aşa încît stăruinţa în acest perimetru nu este inutilă. Diversitatea
răspunsurilor este explicabilă. Problema compatibilităţii controlului de
constituţionalitate cu democraţia nu poate fi rezolvată decît nuanţat, relativ, în
funcţie de circumstanţe multiple, ţinînd seama de istoria şi tradiţiile societăţii, de
exigenţele şi aspiraţiile ei, de structura sa politică, de procedurile de control
instituţionalizate şi judecătorii pe care îi are.
Prin sorginte semantică (demos şi cratos), democraţia este forma de
guvernamînt în care prerogativele puterii aparţin poporului, iar acesta le exercită
suveran. Aşadar, guvernarea poporului prin el însuşi (democraţie directă). Ea
semnifică receptarea în terminis a ideilor lui Russo20
, care considera că poporul
dispune de ―integritatea puterii‖ doar atunci cînd el însuşi se află reunit.
Imposibilitatea practică de realizare a unei asemenea democraţii este tot atît de
vădită ca şi generozitatea ideilor ce o animă. ―Democraţia directă‖, în sensul strict
şi original al acestei sintagme, n-a existat vreodată21
, şi este puţin probabil să se
înfăptuiască în viitorul previzibil.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
Să definească noțiunea de justiție constituțională.
Să se argumenteze principiile și trăsăturile justiției constituționale.
Să se analizeze necesitatea justiției constituționale într-un stat de
drept.
Să se determine punctele tangențiale ale justiției constituționale și
democrației.
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema3.
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
19
Idem. 20
Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995,p.74. 21
Nici democraţia profesată în epoca lui Pericle n-a fost, cu adevărat, o democraţie directă, participarea ―poporului‖
la treburile cetăţii fiind parţială şi selectivă. Idem.
24
Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Tema 4:Statutul şi principiile de activitate a Curţii Constituţionale în
Republica Moldova.
1. Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională.
Constituţia în titlul V, rezervă jurisdicţiei constituţionale un loc deosebit în
sistemul de drept din Republica Moldova. În Constituţie, în Legea cu privire la
Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994 şi în Codul Jurisdicţiei
Constituţionale din 16 iunie 1995 legiuitorul accentuează importanţa celei mai
înalte jurisdicţii în stat.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a început activitatea, odată
cu depunerea jurământului de către judecători la 23 februarie 1995, contribuind de
atunci încoace cu plenitudine la edificarea statului de drept.
Curtea Constituţională nu constituie o verigă în ierarhia instanţelor
judecătoreşti de drept comun din ţară. Ea este unicul organ de jurisdicţie
constituţională, autonom şi independent de puterea legislativă, puterea executivă şi
puterea judecătorească. Sarcina Curţii Constituţionale este garantarea supremaţiei
Constituţiei, asigurarea principiului separării puterilor în stat în putere legislativă,
executivă şi judecătorească, garantarea responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi
25
a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională, la sesizare, interpretează
Constituţia, exercită controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor
Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi actelor Guvernului,
înfăptuiește şi alte funcţii, atribuţii prin art.135 din Constituţie.
2. Relaţiile Curţii Constituţionale cu celelalte puteri ale statului.
Justiţia constituţională, în exerciţiu unora dintre atribuţiile ei s-au în
realizarea unora dintre funcţiile ce – i revin, colaborează cu celelalte puteri. Ea nu
se integrează, însă, în sistemul nici uneia dintre ele, nici nu se substituie vreuneia:
a) justiţia constituţională, ca varietate de justiţie, nu face parte, evident, din
puterea executivă, care, prin definiţie, nu rezolvă litigii, ci realizează aplicarea
legii, pe baza şi în limitele acesteia; b) ea nu face parte nici din puterea
judecătorească; c) deşi justiţia constituţională participă prin mijloace specifice la
procesul legislativ, jurisprudenţa ei nu poate fi asimilată cu practica legislativă.
Revenind la expresia lui Kelsen – ―legislator negativ‖ -, pentru a califica
justiţia constituţională, nonaparteneța acesteia la puterea legislativă este
incontestabilă22
.
Funcţiile justiţiei constituţionale amplifică şi explică raţiunile care stau la
baza instituirii ei: a) participarea la viaţa politică, prin tranşarea în termeni juridici
a conflictelor de ordin politic; b) regularizarea şi autentificarea schimbărilor
politice sau a alternanţelor la putere, mai ales, dacă asemenea schimbări politice
sau alternanţe se produc într-o stare de tensiune ori în spiritul revanşei, cu alte
cuvinte veghează la păstrarea echilibrului constituţional; c) consolidarea coeziunii
societăţii politice, prin însumarea formelor de manifestare a tuturor segmentelor ei
sub semnul ―binelui comun‖, constituit ca reper axiologic cardinal în legea
fundamentală. Prestigiul constituţiei creşte, astfel, direct proporţional cu
22
S-a spus chiar, fără a fi unanim acceptat, că întricît Curtea Constituţională este chemată să asigure respectarea
normelor constituţionale de către fiecare dintre cele trei puteri, ea are o poziţie de supeoritate faţă de acestea, o
poziţie de arbitru. Ion Deleanu,Drept constituţional şi insttituţii politice,Editura Lumina Lex,Bucureşti,
1996,V.I,p.285.
26
activitatea Curţii Constituţionale; d) ―normativizarea‖ constituţiei şi prin aceasta
imprimarea unei interpretări sau chiar a unei noi concepţii în unele sau în toate
ramurile dreptului; e) protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ca şi a
grupurilor minorităţi, constituie unul dintre principalele motive justificative ale
acestui control şi, istoriceşte, raţiunea instituţionalizării controlului23
; f)
―adaptarea‖ constituţiei şi stimularea evoluţiei ei, corespunzător mutaţiilor produse
în sistemul social – politic, printr-o acţiune progresivă şi coerentă de control al
constituţionalităţii, prevenind astfel schimbarea brutală a unei constituţii prea
rigide şi la un moment dat anacronice.
3. Principiile activităţii Curţii Constituţionale.
În activitatea sa Curtea Constituţională se bazează pe 4 principii:
a) independenţei;
b) colegialităţii;
c) legalităţii;
d) publicităţii.
Principiul contradictorialităţii în Legea cu privire la Curtea Constituţională
nu este fixat. De fapt însă în procesul exercitării jurisdicţiei constituţionale acest
principiu este admis.
4. Principiile jurisdicţiei constituţionale.
Jurisdicţia constituţională este exercitată pe principiul egalităţii părţilor şi a
altor participanţi la proces în faţa Constituţiei şi a Curţii Constituţionale.
23
Semnificativ sub acest aspect este faptul că, iniţial, Consiliul Constituţional Francez a apărut pentru a veghea ca
Parlamentul să rămînă în cadrul atribuţiilor sale stabilite prin Constituţie. Ulterior, el însuşi şi-a definit misiunea
fundamentală – acea de garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Ion Deleanu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1997, p. 299.
27
5. Legislaţia Republicii Moldova în domeniul jurisdicţiei
constituţionale.
Textele de bază în activitatea Curții Constituționale sunt:
1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la 27
august 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995, nr. 1.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională, nr.317-XIII din
13.12.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.8 din 07.02.95.
3. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII din 16.06.95, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 53-54 din 28.09.1995.
6. Etica jurisdicţiei constituţionale.
Şedinţele Curţii Constituţionale se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, cu
respectarea eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale. În sala de şedinţe se află
Stema de Stat, Drapelul de Stat şi Constituţia Republicii Moldova. În şedinţă
judecătorii Curţii Constituţionale poartă robă, al cărui model este aprobat de Curte.
La intrarea şi ieşirea judecătorilor Curţii Constituţionale din sala de şedinţe
asistenţa se ridică în picioare. Participanţii la proces se adresează Curţii
Constituţionale, formulează cererile şi declaraţiile, prezintă explicaţiile şi răspund
la întrebări stînd în picioare. Excepţie se poate face numai cu încuviinţarea
preşedintelui şedinţei. Participanţii la proces nu au dreptul să pună întrebări
judecătorilor Curţii Constituţionale. Participanţii la proces se adresează Curţii
Constituţionale sau judecătorilor cu formula ―Onorată Curte‖, ―Înălţimea voastră‖,
iar altor persoane cu cuvintele ―Stimate Domn‖, ―Stimată Doamnă‖.
Încălcarea eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale înseamnă lipsă de
respect faţă de Curtea Constituţională şi atrage răspunderea prevăzută de prezentul
cod.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
Sa definească principiile justiției constituționale
Sa analizeze pe plan comparativ legislația ce prevede activitatea Curții
Constituționale
Sa aprecieze rolul Curții Constituționale în sistemul de drept.
28
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 4.
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65, 69,
70
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013, p.148, 367-394
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010,
p.86, 89
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Tema 5.Organizarea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi
statutul judecătorilor.
1. Statutul judecătorului Curţii Constituţionale.
Potrivit Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe
durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.
Inamovibilitatea – garanţie a independenţei judecătorului-este instituţia pe
temeiul căreia judecătorul nu poate fi eliberat din funcţie, suspendat, pensionat
prematur, transferat prin voinţa arbitrară a autorităţilor publice ori în afara
cazurilor şi fără observarea formelor şi condiţiilor prevăzute de lege. Din
29
perspectiva statutului specific al judecătorului constituţional, numai unele dintre
aceste determinări ale inamovibilităţii îşi găsesc aplicare. Astfel :
- Mandatul judecătorului nu poate înceta decît individual, voluntar –
expres sau tacit –ori de drept, în condiţiile prevăzute de art.18 din Legea cu privire
la Curtea Constituţională, care stipulează :
(1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se
declară vacanţa funcţiei în caz de :
a) expirare a mandatului ;
b)demisie ;
c) ridicare a mandatului ;
d)deces.
(2) Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiei în cazurile prevăzute la
alin.(1) lit. a), b), d), se declară prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii
Constituţionale, iar în cazul prevăzut la lit. c) de către Curtea Constituţională.
- Suspendarea din funcţie a judecătorului nu poate să aibă loc decît în
situaţia trimiterii lui în judecată penală şi pînă la soluţionarea definitivă a organului
judiciar (art.16 alin.4 din Legea cu privire la Curtea Constituţională).
Problema pensionării premature nu se poate pune, întrucît, judecătorul
constituţional este numit pe durata unui mandat, care nu încetează decît în situaţiile
prevăzute de art.18 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Este exclusă de
asemenea ipoteza avansării, Curtea fiind ea însăşi unica autoritate de jurisdicţie
constituţională şi în afara oricărui sistem ierarhic.
În fine, nu se pune problema transferării, fiind în prezenţa unui mandat
constituţional, nu a unui contract individual de muncă.
«Inamovibilitatea – spuneau doi iluştri doctrinari francezi (H.Solus şi
R.Perrot) – este un bun apreciat mai ales atunci cînd la-i pierdut ». Forţa
principiului inamovibilităţii, importanţa şi eficacitatea acestuia decurg, mai întîi,
din valoarea lui constituţională.
30
Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului
pentru care au fost numiţi. Cu alte cuvinte, inamovibilitatea nu poate fi opusă
încetării mandatului la expirarea termenului acestuia.
Pentru «părţile» aflate într-un « litigiu constituţional », independenţa
judecătorului constituţional se traduce prin imparţialitate. Garanţiile imparţialităţii
sînt de ordin structural şi de ordin funcţional, îndeplinind funcţii complementare,
mutuale.
Un mijloc de protecţie a mandatului judecătorului constituţional, de
garantare a independenţei şi imparţialităţii lui îl constituie şi imunitatea
judecătorului, sub aspectul inviolabilităţii.
Inviolabilitatea este o aşa-zisă «imunitate de procedură», consacrată în
considerarea eventualelor imputări făcute judecătorului constituţional pentru alte
fapte decît cele săvârşite în îndeplinirea mandatului său şi în legătură directă cu
conţinutul acestuia. Inviolabilitatea are drept scop să prevină urmărirea judiciară
nefondată, arbitrară sau vexatorie a judecătorului, împiedicîndu-l astfel să-şi
îndeplinească mandatul încredinţat sau constrîngîndu-l astfel să-l exercite într-un
anume mod, contrar convingerilor şi voinţei sale.
Imunitatea nu este un privilegiu – inadmisibil de altfel ci o procedură
specială de protecţie a mandatului – constituţional – conferit judecătorului faţă de
acte sau fapte abuzive ori insuficient fondate;
După cum am afirmat mai sus, imunitatea este un garant al statutului
judecătorilor Curţii Constituţionale. Imunitatea are ca scop protecţia
judecătorului de presiunile exercitate prin acuzări nemotivate, aduse lui pentru
a-i influenţa modul de gîndire. Pe de altă parte, judecătorul trebuie să respecte
nişte standarde foarte înalte de comportament atît profesional, cît şi personal.
Faţă de realitatea că şi judecătorii constituţionali pot fi victimele unor speculaţii,
invenţii sau acţiuni obscure24
, legea organică, prin art. 16, cuprinde, după cum
am relatat, măsuri de protecţie. Spre exemplu, art. 6 al Protocolului patru al
24
Muraru I., Constantinescu M., Curtea Constituţionala a României, Bucureşti, 1997, p. 64.
31
Acordului general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, adoptat
la Paris în 16 decembrie 1961, face referinţă la judecătorii Curţii Europene a
Drepturilor Omului.
2. Protecţia mandatului de judecător a Curţii Constituţionale.
Privilegiile şi imunităţile sînt acordate judecătorilor nu în beneficiul lor
personal, ci în scopul de a le asigura exercitarea funcţiilor în deplină independentă.
Doar Curtea, întrunită în şedinţă plenară, are calitatea să pronunţe ridicarea
imunităţilor, ea are nu numai dreptul, ci şi îndatorirea de a ridica imunitatea unui
judecător în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica
realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate n ridicată fără să prejudicieze scopul
pentru care este acordată.
Nu numai judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului se bucură de
imunitate. De regulă, în sistemele constituţionale democratice,de imunitate se
bucură şi parlamentarii, miniştrii, judecătorii. Practica a evidenţiat că nu rareori
interesele obscure, persoanele, conduc la măsuri judiciare care, de fapt, urmăresc
împedicarea unor demnitari de a-şi realiza atribuţiile, fapt ce a impus instituirea
imunităţii.
Majoritatea curţilor constituţionale din ţările contemporane evidenţiază
imunitatea parţială de la urmărire a membrilor săi (Armenia, Bulgaria, Croaţia,
Polonia, Portugalia, România, Rusia), cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă
(Ungaria, Italia, Polonia, Rusia, Slovenia). Sînt insă ţări încare există imunitate
penală şi civilă absolută (Azerbaidjan, Estonia, Letonia, Lituania). în Lituania acest
gen de imunitate este acordată judecătorilor chiar şi in stare excepţională sau de
război. Nu se bucură de imunitate penală judecătorii constituţionali în Germania şi
Belgia.
De regulă, imunitatea este ridicată de însăşi Curtea Constituţională (Albania,
Bulgaria, Croaţia, Georgia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia).
32
Sînt ţări in care împuternicirea de a ridica imunitatea o deţin autorităţile care au
efectuat desemnarea.
În opţiunea noastră, numai Curtea Constituţională întrunită in plen are
calitatea să pronunţe ridicarea imunităţii, mai mult decît atît, este o îndatorire a
Curţii în cazurile prevăzute de legea organică. De această modalitate se şi conduce
Curtea Constituţională a Republicii Moldova, potrivit art. 16 din legea organică.
Orice amestec din partea autorităţilor publice în activitatea internă a Curţii
Constituţionale ar submina principiul independenţei atît a judecătorilor, cît şi a
Curţii.
Cu toate acestea, intr-un stat de drept, nimeni nu poate fi în afara unei
răspunderi asupra modului in care îşi exercită atribuţiile sau mandatul pe care 1-a
acceptat. Atunci cînd cineva acceptă o demnitate sau o funcţie publică, el le
acceptă în universalitatea dimensiunilor lor: drepturi, obligaţii, răspundere.
Desigur, judecătorul constituţional nu poate fi în afara unei răspunderi
pentru anumite fapte ilicite pe care le-ar comite, pentru că şi el este supus obligaţiei
de respectare a Constituţiei şi a legilor.
În cazul Curţii Constituţionale a Republici Moldova, potrivit art. 16 alin.
(2), competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative
săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de
Justiţie. Tot Curţii Supreme îi revine competenţa de judecată a judecătorilor
Curţii Constituţionale, cum e în Spania şi Lituania, pe cînd în Belgia judecătorii
constituţionali sînt judecaţi în prima şi in ultima instanţă de câtre Curtea de
Apel.
Se cere menţionat faptul că judecătorii constituţionali nu pot fi traşi la
răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate in exercitarea
mandatului, după cum se şi menţionează in art. 13 alin. (2) din legea organică.
Această prevedere legală pune in valoare principiul constituţional al independentei
judecătorului, aşa cum am indicat mai sus, examinînd principiul independenţei.
Este in afara oricărei îndoieli că judecătorul, care şi-ar desfăşura activitatea sub
33
presiunea permanentă a unei eventuale răspunderi, nu ar mai fi independent.
Convingerile şi mentalitatea sa ar fi puternic afectate, judecătorul fiind intimidat de
perspectivele acestei răspunderi şi mereu şantajat. Atîta timp, însă, cit opiniile sau
voturile sale nu pot constitui temei pentru răspundere, judecătorul constituţional îşi
poate desfăşura activitatea cu sentimentul deplinei siguranţe, în respectul exclusiv
al conştiinţei sale profesionale25
. Judecătorii Curţii Constituţionale poartă
răspundere disciplinară pentru încălcarea cu vinovăţie a prevederilor Legii cu
privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale.
Răspunderea disciplinară trebuie reglementată astfel, incit să asigure independenţa
factorului constituţional şi să-1 protejeze. Desigur, atît declanşarea urmăririi
disciplinare a judecătorului Curţii Constituţionale, cît şi sancţionarea abaterilor se
cuvin realizate într-un regim juridic specific, care nu ar permite o intervenţie din
afară. Art. 84 din Codul jurisdicţiei constituţionale indică faptul că stabilirea
abaterilor disciplinare ale judecătorilor, determinarea sancţiunilor şi modul de
aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.
Răspunderea disciplinară poate interveni doar în cazurile încălcării cu vinovăţie a
obligaţiunilor prevăzute de art. 17 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.
Potrivit art.16 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.10 din Codul
Jurisdicţiei Constituţionale :
- Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat,
perchiziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată
contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale.
- Judecătorul Curţii Constituţionale a cărui identitate nu a fost cunoscută în
momentul reţinerii este eliberat imediat după stabilirea identităţii.
- Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii
Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie să comunice imediat Curţii
Constituţionale. În decursul a 24 de ore aceasta decide asupra reţinerii.
25
MuraruI., Constantinescu M., Curtea Constituţională a României, Bucureşti, 1997, p. 63.
34
- Competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative
săvârşite de judecătorul Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
- Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin
de competenţa Procurorului General.
- De la data încuviinţării trimiterii în judecată, judecătorul Curţii
Constituţionale este suspendat de drept din funcţie. În caz de condamnare
definitivă, mandatul judecătorului este ridicat, în condiţiile legii.
- Stabilirea de sancţiuni judecătorilor Curţii Constituţionale pentru abateri
disciplinare şi a modului lor de aplicare, precum şi ridicarea mandatului, se
efectuează în condiţiile prevăzute de cod.
Numai Curtea Constituţională are dreptul de a aplica judecătorilor, in
funcţie de gravitatea abaterii, una din următoarele sancţiuni:
a) avertisment;
b) mustrare;
c) ridicarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale.
Cerinţa obligatorie este ca sancţiunea să se aplice prin hotărârea Curţii cu
votul majorităţii judecătorilor, minimum 4, şi, in acest mod, hotărârea e definitivă
şi nu poate I atacată.
Astfel, Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei
constituţionale a întemeiat unele reguli specifice privind răspunderea disciplinară
a judecătorilor constituţionali.
3. Organizarea internă a Curţii Constituţionale.
Secretariatul Curţii Constituţionale acordă Curţii asistenţă informaţională,
organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură, organizează audienţa cetăţenilor,
examinează în prealabil sesizările Curţii Constituţionale a căror soluţionare de
către judecătorii Curţii nu este neapărată, acordă ajutor judecătorilor la pregătirea
dosarelor pentru examinare. Secretariatul Curţii Constituţionale este condus de un
35
şef. Regulamentul Secretariatului Curţii Constituţionale, organigrama şi statul lui
de funcţii se aprobă de Curtea Constituţională. Personalul Secretariatului Curţii
Constituţionale este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii
nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public, şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus
reglementărilor legislaţiei muncii.
Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale sînt asistaţi în activitatea lor
de 6 judecători-asistenţi. Judecătorii-asistenţi trebuie să deţină cetăţenia Republicii
Moldova, să aibă domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară şi o vechime de
cel puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învăţămîntul juridic superior. Ei sînt
angajaţi în funcţie, prin concurs, pe termenul de pînă la atingerea plafonului de
vîrstă de 65 de ani. Comisia de examinare se numeşte de Preşedintele Curţii
Constituţionale, din 3 judecători, şeful Secretariatului şi alţi funcţionari ai Curţii.
Judecătorii-asistenţi sînt asimilaţi cu judecătorii Curţii de Apel şi au acelaşi
statut ca şi judecătorii din alte instanţe judecătoreşti. Judecătorii-asistenţi
beneficiază de imunitate.
4. Componenţa şi modul de formare a Curţii Constituţionale.
Titlul V al Constituţiei Republicii Moldova, prin art. 134-140, a fost consacrat
Curţii Constituţionale, reglementînd statutul, atribuţiile, structura ei, condiţiile
pentru numirea judecătorilor, statutul acestora şi actele emise. Potrivit acestor
reglementări constituţionale, a fost adoptată Legea cu privire la Curtea
Constituţională si Codul jurisdicţiei constituţionale.
Atunci cînd vorbim despre organizarea Curţii Constituţionale, ne referim la
organele implicate direct sau indirect in formarea Curţii, la procedura de formare,
urmările ce apar în urma acţiunilor autorităţilor implicate, la cerinţele înaintate
candidaţilor la funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale, la termenele
mandatelor etc. Aceste chestiuni sînt reglementate de Constituţie, de Legea cu
privire la Curtea Constituţională şi de Codul jurisdicţiei constituţionale.
36
Organizarea Curţii Constituţionaleîn ţările unde există controlul constituţionalităţii
legilor exercitat de un organ special şi specializat se efectuează după trei modele de
desemnare:
I. desemnarea directă — ii revine autorităţii executive;
II. desemnarea electiva — îi revine autorităţii legislative;
III. desemnarea mixtă care se divizează în două grupe.
a) Prima grupă o formează:
— autoritatea legislativă,
— autoritatea executivă,
— autoritatea judecătorească.
b) Grupa a doua o formează:
— autoritatea legislativă,
— autoritatea executivă.
Există şi alte modele de desemnare a componenţei Curţii Constituţionale, întîlnite
in unele state. în Austria, Slovacia, Belgia, Danemarca, Spania, Cipru, Turcia şi în
alte ţări, desemnarea directă este exercitată de către şeful statului direct prin
numire si nu implică nici o procedură de votare.
Asistenţa informaţională, organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură,
organizarea audienţei cetăţenilor, examinarea în prealabil a unor sesizări,
acordarea ajutorului în pregătirea dosarelor sînt asigurate de Secretariatul Curţii
Constituţionale.
Regulamentul Secretariatului, organigrama, statul lui de funcţii se aprobă de
Curtea Constituţională în conformitate cu prevederile art.34 din Legea cu privire la
Curtea Constituţională şi art.85 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prezentul
Regulament stabileşte direcţiile principale ale activităţii Secretariatului Curţii
Constituţionale pentru asigurarea condiţiilor necesare exercitării jurisdicţiei
constituţionale şi atribuţiile funcţionale ale compartimentelor şi subdiviziunilor
structurale ale Secretariatului Curţii.
37
Secretariatul este o subdiviziune a Curţii şi asigură activitatea ei. Îşi
desfăşoară activitatea în baza Legii cu privire la Curtea Constituţională, Codului
jurisdicţiei constituţionale şi a prezentului Regulament.
Organigrama şi statul de funcţii ale Secretariatului se aprobă de Curtea
Constituţională.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
Sa definească statutul judecătorului constituțional
Sa analizeze organizarea internă a Curții Constituționale
Sa aprecieze pe plan comparativ componența și şi modul de formare a Curţii
Constituţionale.
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 5.
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65, 69,
70
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013, p.148, 367-394
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010,
p.86, 89
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
38
Tema 6. Atribuţiile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.
1. Controlul constituţionalităţii actelor normative.
În dreptul public, termenul competenţă este utilizat pentru a evoca abilitarea
unui organ de stat pentru a purta o anumită activitate şi de a fi, in acest sens, titular
în raporturi juridice de putere26
.
Competenţa este un ansamblu de atribuţii prevăzut de lege, pe care organul
de stat este obligat să le exercite. În sensul dreptului civil, atribuţiile unui organ de
stat nu sînt drepturi subiective pe care acest organ le poate exercita sau nu, ci sînt
obligaţii legale. Dar nu trebuie de înţeles că legea nu poate stabili pentru organul
de stat şi un drept de apreciere.
Prin competenţa Curţii Constituţionale înţelegem un ansamblu de atribuţii
materiale, procesuale şi organizatorice. Este evident faptul că nucleul competenţei
Curţii Constituţionale îl formează atribuţiile materiale ce determină cazurile ce pot
fi examinate,pecînd atribuţiile procesuale şi organizatorice realizează menirea
Curţii.
Prin art.135 din Constituţie Curţii Constituţionale i se conferă anumite
atribuţii, diferite prin obiectul, natura şi condiţiile de exercitare. Aceste atribuţii pot
fi împărţite în trei categorii: consultative, de control al constituţionalităţii actelor
emise de autorităţile publice şi de interpretare a Constituţiei.
a) exercită la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor,
hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova a
hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte [Lit. a) modificată prin Legea nr.1115-XIV din
05.07.2000]27
. Acest control este posterior, orice act normativ, precum şi orice
tratat internaţional la care Republica Moldova este parte se consideră
26
Iorgovan A., Drept administrativ si ştiinţa administraţiei, Bucureşti, 1983, p. 66.
27
M.O.nr.88-90/661 din 28.07.2000 [Lit. a) modificată prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000]
39
constituţional pînă cînd neconstituţionalitatea lui va fi dovedită în procesul
exercitării jurisdicţiei constituţionale. Controlului constituţionalităţii sînt supuse
numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a noii Constituţii – 27
august 1994.
Curtea Constituţională soluţionează numai probleme ce ţin de competenţa
sa. Dacă în procesul examinării apar chestiuni ce ţin de competenţa altor organe,
Curtea remite acestora materialele. Curtea Constituţională îşi stabileşte ea însăşi
limitele de competenţă. Efectuînd controlul actului normativ contestat, Curtea
poate pronunţa hotărîri şi asupra altor acte normative, a căror constituţionalitate
depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.
Curtea Constituţională potrivit Codului jurisdicţiei constituţionale, nu poate
să se autosesizeze, însă, conform art. 6 alin. (3) din Codul jurisdicţiei
constituţionale, controlând constituţionalitatea actului contestat, Curtea
Constituţională poate pronunţa o hotărîre şi în privinţa altor acte normative, a căror
constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului
contestat.
Conform art. 135 din Constituţie, Curtea Constituţională exercită, la
sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, hotărîrilor Parlamentului, a decretelor
Preşedintelui Republicii Moldova a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum
şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, respectînd
următoarele condiţii:
a) Se supun controlului constituţionalităţii numai actele normative
adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova – 27 august
1994.
b) Curtea Constituţională examinează în exclusivitate probleme de drept.
2. Interpretarea Constituţiei Republicii Moldova.
b) interpretează Constituţia. Majoritatea interpretărilor se referă la
competenţele autorităţilor publice şi respectarea principiului separaţiei şi
colaborării puterilor în stat;
40
3. Controlul constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.
c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Potrivit
Constituţiei, subiecţii ce au dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei pot prezenta
proiectele legilor constituţionale numai cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu
votul a cel puţin 4 judecători. Deşi avizul Curţii referitor la proiect nu este
obligatoriu pentru Parlament, în practică Parlamentul se conduce de aceste avize.
4. Confirmarea constituţionalităţii unor acţiuni ale autorităţilor publice.
d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane. În perioada existenţei
Curţii Constituţionale în Republica Moldova asemenea referendumuri s-au
desfăşurat la 23 mai 1999, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 32 din 15.06.9928
și
a referendumului din 23 septembrie 2010.
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii
Moldova: În decembrie 1996 Curtea a confirmat rezultatele alegerii Preşedintelui
Republicii Moldova, ales în corespundere cu prevederile Constituţiei29
, în aprilie
1998 – rezultatele alegerii Parlamentului Republicii Moldova30
, alegerile
anticipate din 25 februarie 200131
şi alegerii Preşedintelui Republicii Moldova din
4 aprilie 200132
. În anul 2005 la 17 martie au fost confirmate alegerile
Parlamentului33
şi validate mandatele deputaţilor aleşi în cadrul scrutinului
parlamentar din 6 martie 200534
şi la 6 aprilie au fost confirmate rezultatele
28
M.O. nr. 67-69/43 din 01.07.1999 29
M.O. nr. 1-2/2 din 02.01.1997 30
M.O. nr. 34/17 din 16.04.1998 31
M.O. nr. 23-30/13 din 15.03.2001 32
M.O. nr. 42/15 din 06.04.2001 33
M.O. nr. 42-45/5 din21.03.2005 34
M.O. nr. 42-45/4 din21.03.2005
41
alegerilor Președintelui Republicii Moldova35
. La fel alegerile parlamentare din
2009, 2010 si alegerea Preşedintelui Republicii Moldova din 2012.
f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului,
demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte,
precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita
atribuţiile mai mult de 60 de zile36
; Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.4 din 26
decembrie 2000 privind constatare circumstanţelor care justifică dizolvarea
Parlamentului37
și 2009
g) rezolvăcazurileexcepţionale de neconstituţionalitate a
actelorjuridicesesizate de CurteaSupremă de Justiţie:
5. Verificarea aspectelor de constituţionalitate a partidelor politice.
h) hotărăşte asupra chestiunilor ce au ca obiect constituţionalitatea
unui partid. Pînă în prezent în practica Curţii nu au fost soluţionate asemenea
cazuri.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
Sa analize art. 135 din Constituția RM privind atribuțiile Curţii
Constituţionale.
Sa analizeze practica și atribuțiile altor instituții de justiție constituțională.
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 6.
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
35
M.O. nr. 55-58/7 din 08.04.2005 36
M.O. 88-90/ 661 din 28.07.2000[Lit.f) în redacţia Legii nr.1115-XIV din 05.07.2000] 37
M.O. nr. 163-165/49 din 29.12.2000
42
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013, p.148, 367-394
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Tema 7. Etapele jurisdicţiei constituţionale.
1. Subiecţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională.
Art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 din Codul
jurisdicţiei constituţionale acordă dreptul de a sesiza Curtea Constituţională:
Preşedintelui Republicii Moldova;
Guvernului;
Ministrului justiţiei;
Curţii Supreme de Justiţie;
Judecătoriei Economice;
Procurorului General;
deputatului în Parlament ;
fracţiunii parlamentare ;
avocatului parlamentar;
43
Adunării Populare a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) în cazul supunerii
constituţionalităţii actelor normative, ce îngrădesc împuternicirile Găgăuziei .
Curtea Constituţională trebuie să soluţioneze sesizarea în termen de 6 luni de
la data primirii materialelor.
2. Posibilităţile de acces a cetăţeanului la justiţia constituţională.
Dreptul unui cetăţean de a sesiza Curtea Constituţională este o normă
binevenită şi benefică intr-un stat democratic de drept. În special intr-un stat în
perioada de consolidare a statalităţii şi în perioada de tranziţie - aşa cum este statul
nostru. Această idee nu este susţinută de unii specialişti şi personalităţi politice şi
de stat, aducîndu-se diferite motive şi argumente atît de ordin politico-juridic, cît şi
organizatoric. Bineînţeles, realizarea unei astfel de norme necesită o restructurare a
Curţii, modificarea legislaţiei cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului
Jurisdicţiei Constituţionale. O activitate care nu este mult prea complicată, dar care
necesită voinţa politică a legiuitorului şi cere timp. Cetățeanul poate sesiza Curtea
prin intermediul instituției avocatului parlamentar în cazul cînd sunt lezate careva
drepturi fundamentale.
3. Depunerea sesizării la Curtea Constituţională a Republicii Moldova.
Jurisdicţia constituţională este exercitată pe principiul egalităţii părţilor şi
altor participanţi la proces în faţa Constituţiei şi a Curţii Constituţionale. Curtea
Constituţională audiază numai explicaţiile părţilor, concluziile experţilor, dă citire
documentelor ce au atitudine la examinarea cauzei. Părţile în procesul de
jurisdicţiei constituţională au acces liber la lucrările dosarului, por să prezinte
argumente şi să participe la examinarea lor, să pună întrebări altor participanţi la
proces, să facă declaraţii, să prezinte explicaţii, verbale şi scrise, să obiecteze
împotriva declaraţiilor, argumentelor şi considerentelor altor participanţi la proces.
La încheierea examinării sesizării Curtea formulează o hotărîre, aviz sau
decizie în şedinţa plenară.
44
4. Examinarea prealabilă a sesizării.
În baza deciziei Curţii Constituţionale de a admite spre examinare sesizarea
şi de a o include în ordinea de zi, judecătorul-raportor întreprinde următoarele
acţiuni:
a) remite celeilalte părţi copia de pe sesizare şi de pe materialele anexate;
b) studiază obiecţiile scrise ale celeilalte părţi asupra sesizării;
c) solicită organelor respective materialele referitoare la cauză;
d) solicită efectuarea expertizelor;
e) întreprinde alte acţiuni pentru soluţionarea cauzei.
5. Pregătirea cauzei spre examinare.
După pregătirea preliminară a problemei spre examinare în subdiviziunea
respectivă a Secretariatului, sub controlul judecătorului-raportor, se întocmeşte
dosarul care cuprinde:
a) decizia Curţii Constituţionale de a admite spre examinare sesizarea şi de a
o include în ordinea de zi;
b) avizul asupra examinării preliminare a sesizării;
c) sesizarea şi materialele anexate;
d) cererea de efectuare a expertizelor;
e) note informative şi rapoarte despre lucrările efectuate în procesul
examinării preliminare a sesizării;
f) rapoartele de expertiză şi alte materiale.
Documentele ce nu au atitudine faţă de examinarea cauzei sînt excluse din
dosar. După pregătirea cauzei spre examinare, nu mai târziu de 10 zile înaintea
şedinţei Curţii Constituţionale, judecătorul-raportor ia măsuri pentru remiterea
copiilor de pe sesizare părţilor.
45
Celelalte materiale ce au atribuţie la examinarea cauzei se află în dosar şi
sînt accesibile părţilor spre familiarizare.
La hotărîrea Curţii Constituţionale materialele dosarului pot fi expediate
participanţilor la proces, precum şi Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui
Parlamentului, Prim-ministrului, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie,
Procurorului General.
Judecătorul constituţional dispune de mijloace proprii de examinare
preliminară a cauzei. În stadiul de pregătire a cauzei spre examinare, solicită
organelor respective materialele referitoare la cauză, cere punctele de vedere
autorităţilor publice centrale, dispune efectuarea de expertize şi indică termenul de
prezentare în scris a raportului de expertiză. Întreprinde şi alte acţiuni pentru
soluţionarea cauzei în fond.
Controlînd constituţionalitatea actului contestat şi, constatînd fapte
neabordate şi necontestate în sesizare, Curtea Constituţională (şi nu judecătorul
constituţional) poate pronunţa o hotărîrea şi în privinţa actelor normative a căror
constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului
contestat. În acest caz subiecţii cu drept de sesizare nu pot pronunţ asupra
aspectelor sesizate de Curtea Constituţională.
Termenul maximal este de şase luni din ziua înregistrării sesizării.
6. Procedura de examinare a sesizării în şedinţă.
Hotărîrea şi avizul se pronunţă, de regulă, în aceeaşi şedinţă, după
deliberarea judecătorilor Curţii Constituţionale. La pronunţare, preşedintele
şedinţei nu divulgă rezultatele votării, cu excepţia cazurilor cînd vreun
judecător are opinie separată. În astfel de cazuri după pronunţarea hotărîrii şi
avizului, se dă citire şi opiniei separate. Hotărîrile şi avizele se pronunţă în numele
Republicii Moldova. Hotărîrea şi avizul Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu
pot fi atacate. Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează numai la iniţiativa
46
Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei,
în cazul în care:
a) au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărîrii
şi emiterii avizului, dacă aceste împrejurări sînt de natură să schimbe esenţial
hotărîrea şi avizul;
b) se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte
normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul.
(2) Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează cu respectarea
procedurii de jurisdicţie constituţională.
Curtea Constituţională are dreptul să corecteze, din oficiu sau la cererea
participanţilor la proces, inexactităţile din denumiri, desemnări şi greşelile de
redacţie. Corectarea inexactităţilor şi greşelilor de redacţie se face numai în
şedinţa Curţii Constituţionale, cu pronunţarea deciziei respective.
7. Adoptarea actelor Curţii Constituţionale.
Actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor. În cazul în care la
adoptarea hotărîrii privind constituţionalitatea actului normativ sau a tratatului
internaţional se înregistrează paritate de voturi, actul normativ sau tratatul
internaţional se prezumă constituţional, iar cauza se sistează. În alte cazuri de
paritate a voturilor se consideră că hotărîrea, decizia sau avizul nu au fost adoptate,
iar examinarea cauzei se sistează, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.4 alin.(1)
lit.d), e), f) şi h), cînd examinarea cauzei se amînă. Votarea se face deschis.
La decizia plenului Curţii Constituţionale, unele acte pot fi votate în mod
secret. Judecătorul nu este în drept să se eschiveze sau să se abţină de la votare.
Opinia separată a judecătorului poate fi anexată, la cerere, la actul adoptat.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
47
Sa identifice subiecţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională.
Sa analizeze Legea cu privire la Curtea Constituțională și Codul jurisdicției
constituționale privind procedura de depunere și examinare a sesizărilor.
Să studieze procedura de adoptare a actelor de către Plenul Curții.
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 7.
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13.12.94 cu modificările introduse
prin Legile nr. 917-XIII din 11.07.96 şi nr. 1221-XIII din 26.06.97 şi nr. 18-XIV din 14.05.98;
Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16.06.95 cu modificările introduse prin Legile
nr. 917-XIII din 11.07.96, nr. 1221-XIII din 26.06.97, nr. 18-XIV din 14.05.98 şi nr.174-XV din
18.05.2001
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65, 69,
70
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:
Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București
1996
Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013, p.148, 367-394
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Tema 8. Actele Curţii Constituţionale
48
1. Tipurile şi conţinutul actelor Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională pronunţă hotărîri şi decizii şi emite avize. În cazul
soluţionării în fond a sesizării se pronunţă hotărîre sau se emite aviz. În cazul
nesoluţionării în fond a sesizării se pronunţă decizie, care se întocmeşte ca act
aparte ori se consemnează în procesul-verbal.
Hotărîrile
Prin hotărîre, Curtea Constituţională:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi
hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova,
hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte;
b) interpretează Constituţia;
c) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
d) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui
Republicii Moldova;
e) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate
de Curtea Supremă de Justiţie;
f) se pronunţă asupra altor cazuri de competenţa sa.
Avizele
Prin avize Curtea Constituţională se pronunţă asupra:
a) iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului;
c) circumstanţelor care justifică suspendarea din funcţie a
Preşedintelui Republicii Moldova;
d) circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al
Republicii Moldova;
e) constituţionalităţii unui partid;
f) altor cazuri de competenţa sa.
Deciziile
Deciziile sînt pronunţate de Curtea Constituţională, de Preşedintele şi de
49
judecătorii Curţii în cazurile prevăzute de procedura jurisdicţiei constituţionale, cu
excepţia celor care necesită hotărîri sau avize.
Dispoziţiile
Preşedintele Curţii Constituţionale, în exerciţiul funcţiunii, dă dispoziţii.
2. Pronunţarea şi publicarea actelor Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională pronunţă hotărîri şi emite avize prin vot deschis.
La decizia Curţii ele pot fi adoptate prin vot secret. Votarea deschisă se
efectuează prin audierea nominală a judecătorilor Curţii Constituţionale.
Preşedintele şedinţei votează ultimul.
Preşedintele şedinţei supune votului propunerile judecătorilor Curţii
Constituţionale în ordinea prezentării lor. În final se votează actul în ansamblu.
Judecătorul Curţii Constituţionale nu este în drept să se abţină de la deliberări ori
de la vot. Hotărîrea şi avizul se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii
Constituţionale. În caz de paritate a voturilor, cel al preşedintelui şedinţei este
hotărîtor.
Hotărîrea şi avizul sînt formulate în scris de judecătorul raportor sau
de un alt judecător, la propunerea preşedintelui şedinţei.
Judecătorul Curţii Constituţionale care nu este de acord cu hotărîrea
pronunţată sau cu avizul emis poate să-şi expună în scris opinia sa separată.
Opinia separată a judecătorului poate fi anexată, la cererea acestuia, la actul
adoptat.
3. Elementele hotărîrii şi ale avizului
(1) Hotărîrea şi avizul trebuie să conţină:
a) denumirea sa, data şi locul adoptării;
b) componenţa Curţii Constituţionale, numele grefierului;
c) informaţii despre părţi şi reprezentanţii lor;
d) prevederea Constituţiei conform căreia este examinată sesizarea;
e) cerinţele subiectului sesizării;
50
f) denumirea actului normativ al cărui constituţionalitate se
examinează;
g) împrejurările elucidate de Curte;
h) argumentele în favoarea hotărîrii pronunţate sau avizului emis, iar,
după caz, argumentele care resping opiniile părţilor;
i) dispozitivul;
j) modul şi termenul lor de executare;
k) menţiunea că sînt definitive şi obligatorii;
l) data intrării în vigoare.
Hotărîrea şi avizul se întocmesc ca acte aparte. Curtea Constituţională
poate amîna întocmirea hotărîrii şi avizului, dar nu mai mult de 5 zile.
Dispozitivul actului adoptat însă se întocmeşte în scris, se pronunţă în aceeaşi
şedinţă şi se trece la dosar. După definitivarea hotărîrii şi avizului Curtea
Constituţională le expediază participanţilor la proces. Hotărîrea şi avizul se
semnează de Preşedintele Curţii Constituţionale şi se trec în registrul Curţii.
4. Executarea actelor Curţii Constituţionale.
Actele Curţii Constituţionale se pronunţă public. Se publică în Monitorul
Oficial. Și întră în vigoare la data pronunțării. Poartă un caracter obligatoriu de
executare.Actele Curţii Constituţionale nu sînt supuse nici unei căi de atac, sînt
definitive şi intră în vigoare la data adoptării. La decizia Curţii, unele acte intră în
vigoare la data publicării sau la data indicată în ele. Actele Curţii Constituţionale
sînt semnate de Preşedintele Curţii sau de judecătorul careîl înlocuieşte. Hotărîrile
Curţii Constituţionale produc efect numai pentru viitor.
5. Consecinţele juridice ale actelor Curţii Constituţionale.
51
Hotărîrea şi avizul se pronunţă, de regulă, în aceeaşi şedinţă, după
deliberarea judecătorilor Curţii Constituţionale. La pronunţare, preşedintele
şedinţei nu divulgă rezultatele votării, cu excepţia cazurilor cînd vreun
judecător are opinie separată. În astfel de cazuri după pronunţarea hotărîrii şi
avizului, se dă citire şi opiniei separate. Hotărîrile şi avizele se pronunţă în numele
Republicii Moldova. Hotărîrea şi avizul Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu
pot fi atacate. Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează numai la iniţiativa
Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei,
în cazul în care:
a) au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărîrii
şi emiterii avizului, dacă aceste împrejurări sînt de natură să schimbe esenţial
hotărîrea şi avizul;
b) se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte
normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul.
(2) Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează cu respectarea
procedurii de jurisdicţie constituţională.
Actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii, pe întreg
teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi
fizice. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale
devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărîrii respective a Curţii
Constituţionale. Consecinţele juridice ale actului normativ sau ale unor părţi ale
acestuia declarate neconstituţionale sînt înlăturate conform legislaţiei în vigoare.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
Sa identifice actele adoptate și emise de Curtea Constituţională.
Sa aprecieze Consecinţele juridice ale actelor Curţii Constituţionale
Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 8.
Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994, Nr.
317-XIII, Monitorul Oficial al republicii Moldova din 1995, Nr. 8.
52
Codul Jurisdicţiei Constituționale a Republicii Moldova din 16 iunie 1995, Nr. 502-XIII,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995 Nr.53-54.
Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura
All Beck, p.140, 149, 153
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex, p.207, 219, 224
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65,
69, 70
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa
Nova,București 1996
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001,
p.55, 57
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010,
p.86, 89
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
SUBIECTE PENTRU EXAMEN
la disciplina
Jurisdicția constituțională
1. Noţiunea controlului constituţionalităţii legilor şi formele de control de
constituţionalitate.
2. Particularităţile ―modelul european‖ faţă de cel american în domeniul justiţiei
constituţionale.
3. Formele de controlul constituţionalităţii legilor.
4. Principiile justiției constituționale.
5. Subiecţii cu drept de sesizare a justiţiei constituţionale.
53
6. Curtea Constituţională a Republicii Moldova - autoritate de jurisdicţie
constituţională şi de control al respectării legilor.
7. Relaţiile cu cele trei ramuri ale puterii de stat.
8. Analiza actelor normative, care reglementează structura şi organizarea internă a
Curţii Constituţionale.
9. Statutul, atribuţiile şi mandatul judecătorului Curţii Constituţionale.
10. Drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea judecătorului Curţii Constituţionale.
11. Garanţiile independenţei în activitatea judecătorului Curţii Constituţionale.
12. Atribuţiile Curţii Constituţionale din Republicii Moldova.
13. Soluţionarea practică a actelor juridice. Procedura de sesizare
14. Practica internaţională de ridicare excepţiilor de neconstituţionalitate.
15. Forma, esenţa şi actele Curţii Constituţionale la pronunţarea asupra iniţiativelor
de revizuire a Constituţiei.
16. Limitele revizuirii a Constituției.
17. Principii fundamentale privind înfăptuirea justiţiei constituţionale.
18. Natura şi caracterul interpretărilor constituţionale comparativ cu interpretările
legislative.
19. Executarea hotărîrilor şi avizelor Curţii Constituţionale.
20. Repararea daunelor pricinuite prin aplicarea unui act normativ, recunoscut ca
fiind neconstituţional.
21. Structura Curţii Constituţionale
22. Sancţionarea neexecutării hotărîrei şi avizului.
23. Exercitarea jurisdicţiei constituţionale.
24. Statutul judecătorului Curţii constituţionale.
25. Organizarea Curţii constituţionale a Republicii Moldova.
26. Izvoarele fundamentale de organizare şi competenţă a Curţii constituţionale a
Republicii Moldova.
27. Actele Curţii Constituţionale şi efectele lor juridice.
28. Atribuţiile şi competenţa Curţii.
54
TEMATICA TEZELOR DE LICENŢĂ
la disciplina
Jurisdicția constituțională
1. Curtea Constituţională garant al separaţiei puterilor în stat.
2. Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.
3. Atribuţiile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.
4. Analiza comparativa a sistemelor jurisdicționale existente în statele uniunii
europene.
5. Controlul constituţionalităţii legilor una din garanţiile supremaţiei
constituţiei.
6. Autorităţile competentesărealizezecontrolulconstituţionalităţiilegilor.
Referinţe bibliografice
Acte normative
1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la
27 august 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995, nr. 1.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională, nr.317-XIII din
13.12.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.8 din 07.02.95.
3. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII din 16.06.95, Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, nr. 53-54 din 28.09.1995.
Literatură doctrinară
1. Arseni Alexandru, ―Jurisdicţia Constituţională a Republicii Moldova‖,
Chişinău, 2000.
2. Victor RUSU Jurisprudenţa ―Curţii Constituţionale 1995-2005‖,Chişinău, 2006
55
3. Valeriu Zubco, ―Curtea Constituţională – unica autoritate publică politico-
jurisdicţională‖, Ed. ―Tipografia centrală‖, Chişinău, 2000.
4. Elena Aramă, ―Controlul constituţionalităţii legilor: istorie şi actualitate‖,
Chişinău, Ed.Museum-2000.
5. Deleanu Ion, ―Justiţia constituţională‖, Bucureşti, Lumina Lex, 1995.
6. Deleanu Ion, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, 2 volume, Ed. Fundaţia
―Chemarea‖, 1993.
7. Ioan Moraru, „Curtea Constituţională a României‖, Editura ―Albatros‖,
Bucureşti, 1997
8. Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, ―Studii constituţionale‖, Bucureşti, Ed.
―Actami‖, 1995.
9. Muraru Ioan, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, Ed. a 8-a, Bucureşti,
―Actami‖, 1997.
10. Ionescu Cristian, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, 2 volume,
Bucureşti, Lumina Lex, 1997.
11. Drăganu Tudor, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, Tratat elementar, 2
volume, Bucureşti, Lumina Lex, 1998.
12. Arseni Alexandru, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, 2 volume,
Chişinău, 1997.
13. Victor Dan Zlătescu, Gheorghe Iancu, Cristina Ionescu, „Principii
fundamentale ale democraţiei constituţionale‖, „Lumina Lex‖, Bucureşti, 1996
14. Victor Duculescu, ―Crestomaţie de drept constituţional‖, vol.I, editura ―Lumina
Lex‖, Bucureşti, 1998.
15. Tinca Ovidiu, ―Constituţia şi alte texte de drept public: România, China,
Franţa, Germania, Italia, Rusia, Spania, SUA‖, Universitatea din Oradea,
Oradea, 1995.
16. Alexianu Gh., ―Curs de drept constituţional‖, Bucureşti, Ed. Casei Şcoalelor,
1931.
17. Diculescu Victor, ―Drept constituţional comparat‖, Bucureşti, Lumina lex,
1996.
18. Gionea Vasile, Nicolae Pavel, ―Curs de drept constituţional‖, Bucureşti, 1996.
19. Vincent Berger, «Jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului»,
traducere de Ionel Olteanu, Bucureşti, 1997
20. Vasilescu Florin, ―Evidenţa controlului de constituţionalitate‖, Statul de drept
român, nr.3-4, Bucureşti, 1996.
21. Analizele ştiinţifice ale USM, seria ―Ştiinţe socio-umane‖, Chişinău, 1998.
22. Pactet Pierre, ―Lesinstitutionsfrançaises‖, Paris, PVF, 1976.
23. A.Arseni ―Jurisdicţia constituţională a Republicii Moldova‖, Chişinău, 2000.
56
24. Valeriu Zubco ―Curtea Constituţională – unica autoritate publică politico-
jurisdicţională‖, ―Chişinău, 2000.
25. Revista ―Justiţia constituţională‖, 2003-2004.
26. Ion Guceac. Evoluţia constituţionalismului în Republica Moldova. Ministerul
Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Academia de Poliţie ―Ştefan cel
Mare‖, 1990-2000.
27. A.Arseni, V.Ivanov, L.Suholitco. Dreptul constituţional comparat.
28. Витрук Н., «Конституционноеправосудие», Москва, «Закон и право»,
1998.
29. Чиркин В., «Конституционное право зарубежных стран», Москва, 1996.
30. Скашун В.А., «Конституционное право зарубежных стран», Москва,
1996.
31. Соколов А.Н., «Правовое государство. Идея, теория, практика», Курск,
1994.
32. Лоуренс Фридмэн, „Введение в американское право‖, „Прогресс‖,
Москва, 1992.
33. Тихомиров Н.А., «Развитие теорий конституционного права»,
Государство и право, №7, 1998.
34. CharlsBorgaaue, ―Учреждение и пересмотр Конституции в Eвропе и
Америке‖, 1892, перевод С.Я.Цейтлина, Санкт-Петербург, 1995,
―Просвещение‖
35. Эбзеев Б.С., «Толкование конституции Конституционным судом России»,
Государство и право, №5, 1998.
36. Вадим Мишин. Разделения властей в государстве в переходном периоде.
Кишинэу 2003г.
37. Г.Руснак. Государство как основной элемент политической системы.
Политология: Курс лекций – Кишинэу, Молдавский Государственный
Университет. 1994 г.
38. Е.Мартынчик, М.Колоколов. Классическая проблема разделения властей
и проблема функционирования судебной власти. ULIM. Seria ―Drept‖,
1996.
39. Бюллетень Конституционного правосудия. Описание конституционных
судов. Секретариат Венецианской комиссии. Совет Европы. F-67075.
Strasbourg, CEDEX.
40. Н.В.Витрук. Конституционное Правосудие в России. (1991-2001г.г.).
Москва 2001 года.
41. В.О.Лучин, О.Н.Доронина. Жалобы граждан в Конституционный суд
Российской Федерации. Москва. «Закон и право», «ЮНИТИ», 1998г.
57
Surseinformaționale Internet:
1. http://www.constcourt.md/- Curtea Constitutionala a Republicii Moldova
2. http://www.ccr.ro- Curtea Constitutionala România
3. http://ks.rfnet.ru/- Curtea Constitutionala a Federaţiei Ruse
4. http://srv.president.gov.by/rus/court/constitutional_court/index.htm-Curtea
Constitutionala a Republicii Belarus
5. http://www.constcourt.gov.ge/- Curtea Constitutionala a Georgiei
6. http://www.nc.ee/index.html -Curtea Suprema a Republicii Estonia
7. http://www.lrkt.lt/-Curtea Constitutionala a Republicii Lituania
8. http://www.satv.tiesa.gov.lv/-Curtea Constitutionala a Republicii Letonia
9. http://www.cortecostituzionale.it/-Curtea Constitutionala a Republicii Italia
10. http://www.echr.coe.int/-Curtea Europeana a drepturilor omului
11. http://www.conseil-constitutionnel.fr/-Consiliul Constituţional al Franţei
12. http://europa.eu.int/cj/index.htm-Curtea de justiţie a Comunităţii Europene