Download - Managementul clasei de elevii
Managementul clasei de elevii
CURS 11. Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice 2. Rolul managementului clasei de elevi în formarea viitorilor profesori.
Termenul de MANAGEMENT derivă, din latinescul manus - mână, semnificând ,,manevrarea”, ,,pilotarea”.
De la manus s-a format în limba italiană mannegio (prelucrare cu mâna), iar de aici, prin franţuzescul manege a fost preluat şi în limba română cu înţelesul de ,,loc unde sunt dresaţi caii”.
În limba engleză sub forma verbului to manage care înseamnă a administra, a conduce, a reuşi, a rezolva.
Din acest termen, englezii au derivat cuvintele management – activitatea sau arta de a conduce, ştiinta organizării şi conducerii, etc.
manager – conducător (director), persoană care conduce, organizează,
- Conducătorul unei echipe care controlează, garantează calitatea, etc).
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Definiţie: Managementul este ,,un proces (o succesiune de
activităţi) care implică anumite funcţii şi anumite principii general acceptate care orientează gândirea şi acţiunea managerilor” (Jinga) .
El este un obiect de studiu, cu un ansamblu de cunoştinţe care pot fi învăţate, împreună cu modul de aplicare a lor în procesul de conducere.
Semnificațiile multiple ale termenului indică 2 accepțiuni: sens larg: Managementul - reprezintă activitatea umană
și complexă de pregătire, concepere, organizare, coordonare, administrare a elementelor implicate în atingerea unor obiective;
sens restrâns: Managementul - reprezintă conducerea operativă, curentă.
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Analiză comparativă dintre conceptelor sinonime de conducere, administrare, leadership şi management.
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Caracteristici Administraţie Conducere Leadership Management
Obiective
Stabilite în temeni generali, revizuite sau schimbate la intervale nedefinite
Stabilite în temeni generali, revizuite sau schimbate la intervale nedefinite
Stabilite prin ţeluri strategice largi, pe termen scurt, detaliate, revizuite la intervale scurte de timp
Stabilite prin ţeluri strategice largi, pe termen scurt, detaliate, revizuite la intervale scurte de timp
Criterii de succes
Evitarea greşelilor, performanţă rar măsurată
Performanţele instituţiei, promovarea acesteia
Rezolvarea problemelor grupului şi ale indivizilor
Căutarea succesului, performanţă concret măsurabilă
Folosirea resurselor
Grijă secundară, doar încadrare în consumul normat, predomină utilizarea resurselor materiale
Resurse umane şi materiale (cu accent pe cele din urmă)
Resurse umane şi materiale, dar predomină cele umane
Prima grijă, procurare, utilizare eficientă dar şi efectivă, resurse materiale şi umane (cu accent pe cele din urmă)
Caracteristici Administraţie Conducere Leadership ManagementLuarea deciziei La mult timp,
puţine decizii care afectează mulţi oameni
La mult timp, multe decizii care afectează mulţi oameni
La timp puţin, multe decizii care afectează mulţi oameni
La timp puţin, multe decizii care afectează puţini oameni
Structura Rolurile definite în termeni de domenii de responsabilitate. Ierarhii înalte, delegare limitată
Rolurile definite în termeni de domenii de responsabilitate. Ierarhii înalte, delegare limitată
Ierarhii plate, fără delegare
Ierarhii plate, delegare maximă
Roluri Arbitru Şef (dă ordine) Mediator ProtagonistAtitudini Pasivă, insensibilă
la timp, evitarea riscului, accent pe proceduri, conformitate, uniformitate
Pasivă, accent pe proceduri, conformitate, uniformitate
Activă, sensibilă la timp, acceptarea riscului, accent pe rezultate, experimente locale, independenţă
Activă, sensibilă la timp, acceptarea riscului, accent pe rezultate, experimente locale, independenţă
Competenţe Legale, literare (rapoarte, note), economice, statistice
Legale, literare, economice, de comunicare, de convingere
Negociere, comunicare, argumentare, rezolvare
Economice, numerice (statistice, diagrame), de negociere, de comunicare
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Management educațional: - apărut recent, până în 1989 utilizându-se termenul conducerea învățământului.
Managementul pedagogic (educațional) (I. Jinga, 1998): - știința și arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalități potrivit unor finalități acceptate de individ și de societate.
Managementul educației (E. Joița, 2000): - teoria și practica, știința și arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării, elementelor activității educative, ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualității umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă și creativă a personalității sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaționale.
Concluzie: Management educațional: studiază tehnicile științifice prin care
activitatea educațională se poate proiecta, organiza, coordona, regla, conduce, cu scopul creșterii eficienței sale, pentru modelarea personalității umane complexe, autonome și creative.
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Amintim câteva dintre caracteristicile managementului educaţional:
colaborare şi participare: adică abilitatea de a-i ajuta pe alţii, de a colabora şi împărţi puterea (Pounder, 1998);
motivaţia: inspiră modele de angajament pentru alţii (Sergiovanni, 1992);
planificarea: viziunea şi planificarea strategică ocupă roluri centrale (Quong et al., 1998);
luarea deciziilor: reprezentată e un set de abilităţi şi tehnici adesea exercitate politic;
comunicare interpersonală: comunicarea este cheia pentru praxisul managementului şi este vitală pentru a oferi înţelegere şi a împărtăşi cunoaştere şi informaţii (Goldring , Rallis, 1993);
managementul conflictului: este necesar în cadrul organizaţiei şcolare. (Maurer, 1991);
evaluarea: personalului şi a activităţilor este cheia managementului (Cardno, Piggot-Irvine, 1997);
dezvoltare personală: este necesară pentru profesionalizarea personalului pentru a răspunde nevoilor şcolii. (Darling-Hammond, 1997).
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Managementul clasei de elevi: este un concept subordonat managementului educațional;
Managementul clasei de elevi (R. Iucu, 2000): domeniu de cercetare în științele educației, care studiază atât perspectivele de abordare a clasei de elevi (didactică și psihosocială), cât și structurile dimensionale ale acesteia (ergonomică, psihologică, socială, normativă, relațională, operațională), în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în situații de criză microeducațională (indisciplină, violență, non-implicare), și a evitării consecințelor negative ale acestora, prin exercițiul microdeciziilor educaționale.
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
Managementul clasei (L. Ciascai, 2007): reprezintă un domeniu de cercetare, de analiză, reflecție și intervenție educațională, care vizează perspectivele teoretice și practice, având ca scop realizarea unui control comportamental al elevilor, care să promoveze rezultate și comportamente școlare adecvate (numite”pozitive”).
Concluzie: Managementul clasei: - abilitatea profesorului de a
planifica și organiza activitățile clasei, astfel încât să asigure un climat favorabil învățării.
Prin managementul clasei se urmărește: - prevenirea comportamentelor neadecvate; - rezolvarea problemelor de comportament apărute;
Obiectivul final al managementului clasei: - formarea la elevi a unor abilități de autoreglare a comportamentelor.
Analiză comparativă a celor 2 concepte (management educațional, management al clasei de elevi):
Asemănări: -sunt discipline pedagogice interdisciplinare; - eficiența educațională reprezintă nucleul, esența,
finalitatea celor două discipline; - sunt intercorelate, managementul clasei fiind parte
componentă a managementului educațional;
Deosebiri: - managementul educațional: se referă la întreg sistemul
educațional, la toate nivelele educaționale; - managementul clasei: se referă la clasa de elevi, la
coordonarea tuturor resurselor umane, materiale, financiare și de timp, cu scopul creșterii eficienței educaționale.
Locul managementului clasei de elevi în sistemul disciplinelor pedagogice
1. Cum vă imaginaţi relaţia de conducere colectivă – răspundere personală în actuala etapă a învăţământului românesc la nivelul unei clase de elevi? Concepeţi câteva propuneri pentru o eventuală ameliorare a relaţiei respective.
2. Dacă de mâine aţi fi numit(ă) într-o funcţie de conducere a învăţământului la nivel teritorial, cu ce aţi începe? Încercaţi să elaboraţi o listă de priorităţi.
Tema de reflecţie
1. Elaboraţi o definiţie a managementului clasei de elevi. Definiţiile sunt notate pe hârtie cu numele autorului. Se realizează circulaţia acestor definiţii în întreg colectivul. Definiţiile sunt analizate apoi cu întreg grupul, fiind în prealabil dezbătute la nivel individual. În final se încearcă formularea unei definiţii comune, integratoare.
2. Elaboraţi un set de principii care ar trebui să stea la baza procesului instructiv-educativ la nivelul unei clase de elevi, particularizând pentru o anume disciplină.
Sarcini de lucru: