Societatea „Junimea”, înfiinţată la Iaşi în anul 1863, este o asociaţie menită să aducă un suflu nou în cultura română. Asociaţia este bine organizată, având o tipografie proprie, o librărie şi o revistă – „Convorbiri literare” – unde vor fi publicate pentru prima dată operele de mare valoare ale marilor clasici ai literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici.

În viaţa societăţii „Junimea” se disting trei etape:

Prima etapă, etapa ieşeană, are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale şi estetice ale junimismului şi au loc acţiuni de culturalizare a publicului numite „prelecţiuni populare”.

Etapa a doua, în care şedinţele societăţii au loc la Bucureşti dar activitatea revistei este la Iaşi, este o etapă de consolidare, afirmându-se reprezentanti de seamă ai noii direcţii în poezia şi proza românească: Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale. Acum sunt elaborate studiile esenţiale prin care Titu Maiorescuse impune ca autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne

Etapa a treia, în care şi revista „Convorbiri literare” este mutată la Bucureşti, are un caracter preponderent universitar, prin cercetările filozofice şi istorice.

Curentul literar şi cultural generat de epocă poartă numele de Junimism şi are ca trăsături definitorii: spiritul critic – respectarea adevărului istoric în studierea trecutului şi cultivarea simplităţii, spiritul filozofic, spiritul oratoric, spiritul ironic şi gustul pentru clasic şi academic.

Titu Maiorescu se numără printre întemeietorii societăţii „Junimea”, impunându-se ca adevăratul ei conducător – mentorul „Junimii” – iar în cadrul epocii, drept îndrumătorul cultural şi literar.

Studiile sale sunt de o importanţă majoră pentru literatura română.În studiul „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”, apărut în anul 1868,

Titu Maiorescu formulează „teoria formelor fără fond”, el revoltându-se împotriva „viţiului”din epocă de a împrumuta forme ale culturii occidentale în absenţa fondului care să le dea acestora consistenţă şi autenticitate.

Astfel, din dorinţa de a copia universalitatea, românii au creat instituţii care nu sunt potrivite pentru societatea românească a vremii. Forma acestora este conform standardelor externe, dar nu au un fond de funcţionare şi pot fi periculoase datorită superficialităţii şi mediocrităţii care le caracterizează.

Titu Maiorescu nu este împotriva preluării formelor culturale din exterior, dar recomandă ca acestea să fie adaptate la specificul naţional şi anticipate de crearea fondului.

În opinia mea, "teoria formelor fără fond" este, astăzi, mai proeminentă ca niciodată. Cu toate că societatea românească pare să fi evoluat considerabil în secolul care îl interpune pe al nostru celui maiorescian, substanţa culturii româneşti continuă să crească în umbra esenţelor.

Ca o concluzie, sfatul lui Maiorescu către cititor este să se evite mediocritatea şi să se dea fond formelor, care în lipsa acestuia nu vor face decât să conducă la pervertirea percepţiei a ceea ce îşi propun să reprezinte.