Download - Indicii Bursei de Valori Bucuresti
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Introducere
Lucrarea urmăreşte evoluţia pe o perioada de 4 ani a indicilor oficiali ai Bursei de
Valori Bucureşti, studiul având ca scop determinarea unei imagini de ansamblu asupra pieţei
de capital din România.
Perspectiva scăderii dobânzilor bancare, a randamentelor oferite de titlurile de stat, a
diversificării instrumentelor de tranzacţionare, generează un potenţial crescut în viitorul
apropiat referitor la accesarea burselor de valori. Lansarea la tranzacţionare a utilităţilor
publice, privatizarea unor bănci sau a unor mari companii de stat, emisiunile de obligaţiuni
municipale sau tranzacţionarea unor produse derivate, de asemenea pot contribui la
dezvoltarea burselor de valori din România.
În ceea ce priveşte structura lucrării, aceasta este împărţită pe cinci capitole şi conţine
două părţi tematice: o parte de teorie şi o parte de analiză statistică.
Capitolul 1 face o introducere generală în contextul istoric al apariţiei şi dezvoltării
Bursei de Valori Bucureşti şi se axează în principal pe studiul rolului şi principiilor care
guvernează această instituţie ca piaţă organizată de valori mobiliare.
Capitolul 2 este structurat în mai multe subcapitole ce prezintă pe rand noţiunea de
indice bursier, clasificarea acestora în funcţie de diferite criterii, construcţia lor pe principalele
etape ale construcţiei şi nu în ultimul rând metodele de calculul ale indicilor.
În capitolul 3 sunt expuşi în linii mari indicii bursieri naţionali şi internaţionali
reprezentativi de pe cele mai dezvoltate pieţe de capital din întreaga lume.
Capitolul 4 prezintă apariţia, componenţa precum şi modul de determinare a indicilor
BET, BET-C şi BET_FI. Tot în acest capitol sunt mentionaţi indicii pieţei Rasdaq: RASDAQ-
C, RAQ-I, RAQ-II şi cei doi indici pe care Bursa de Valori Bucureşti intenţionează să-i
introducă pe piaţă în acest an.
În capitolul 5 am analizat într-o primă fază evoluţia indicilor BVB între anii 2004 şi
2008 pe baza valorilor înregistrate la principalele acţiuni listate iar spre final am determinat
performanţele acestora pe baza corelaţiilor cu indicii europeni EUROSTOXX 50, CESI si
CETOP 20.
2
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
CAPITOLUL I
BURSA DE VALORI BUCUREŞTI
1.1 Scurt istoric al BVB
Activitatea bursieră în ţara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de
comerţ. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori Bucureşti
(BVB), iar peste o săptămână a apărut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a
lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale
vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada
primului război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de şapte ani de creşteri
spectaculoase, urmată de o perioadă tot de şapte ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei
de Efecte, Acţiuni şi Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota
bursei acţiunile a 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).
Bursa de Valori Bucureşti este constituită ca o instituţie publică non-profit,
desfăşurându-şi activitatea pe principiul autofinanţării, şi care are ca scop oferirea unui cadru
organizat şi legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu şi lung.
Bursa de Valori îndeplineşte rolul preponderent pe care îl are pe piaţa de capital
românească prin respectarea unor cerinţe de transparenţă a pieţei bursiere, protecţia
investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficienţă şi lichiditate corespunzătoare pentru
titlurile tranzacţionate. Astfel, ea oferă investitorilor garanţie morală şi securitate financiară
prin măsurarea continuă a lichidităţii valorilor mobiliare înscrise la cotă.
Bursa completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în
piaţa de capital să poată ajunge în zonele productive, la societăţile comerciale emitente de
titluri, care le pot utiliza în mod eficient.
După o perioadă de întrerupere de 50 de ani, Bursa de Valori Bucureşti s-a redeschis
la 23 iunie 1995, prin fondarea Asociaţiei Bursei de către 24 de societăţi de valori mobiliare.
După aprobarea de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a Regulamentelor şi
Procedurilor de funcţionare şi operare, Bursa de Valori Bucureşti şi-a început activitatea în
mod efectiv, realizând primele tranzacţii la data de 20 noiembrie 1995, în incinta pusă la
dispoziţie de Banca Naţională a României.
3
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
În cadrul primei şedinţe de tranzacţionare, societăţile de valori mobiliare membre ale
Asociaţiei Bursei au putut negocia 905 acţiuni a 6 societăţi comerciale cotate.Conform site-
ului oficial a Bursei de Valori Bucureşti, rolul pe care aceasta îl îndeplineşte este:
de a furniza o piaţǎ organizatǎ pentru tranzacţionarea valorilor mobiliare;
de a contribui la creşterea lichiditǎţii valorilor mobiliare prin concentrarea în piaţǎ a unui
volum cât mai mare de valori mobiliare,
de a contribui la formarea unor preţuri care sǎ reflecte în mod corespunzǎtor
relaţia cerere-ofertǎ;
de a disemina aceste preţuri cǎtre public.
Principiile care guverneazǎ aceastǎ instituţie ca piaţǎ organizatǎ de valori mobiliare
sunt accesibilitatea, informarea, etica pieţei şi neutralitatea.
Accesibilitatea se referǎ la angajamentul pe care şi-l asumǎ Bursa de a asigura accesul
egal al societǎţilor membre şi, respectiv, a societǎţilor emitente listate la Bursǎ.
Bursa este, de asemenea, obligatǎ sǎ asigure permanent agenţilor de bursǎ şi
investitorilor, suficientǎ informaţie despre societǎţile tranzacţionate şi despre preţurile
valorilor mobiliare emise de acestea.
Asigurarea cǎ piaţa valorilor mobiliare funcţioneazǎ într-un mod care sporeşte
încrederea utilizatorilor, autoritǎţilor şi publicului larg în general, intrǎ tot în atribuţiile Bursei.
Neutralitatea cu care Bursa acţioneazǎ şi menţinerea integritǎţii în relaţia cu toţi
participanţii la piaţǎ, precum şi cu alte instituţii sau organizaţii care supravegheazǎ sau
opereazǎ în piaţa de capital este alt angajament pe care şi-l asumǎ Bursa de Valori Bucureşti.
PERFORMANTE ANUALE INEGISTRATE LA BVB
Figura 1 Sursa: www.kmarket.ro
4
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
CAPITOLUL II
INDICII BURSIERI
2.1 Noţiunea de indice bursier
Indicii bursieri reprezintă expresia numerică, măsurată în puncte a evoluţiei cursurilor
celor mai reprezentative titluri de pe o piaţă. Apariţia lor este legată de necesitatea unui
produs prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei pe care se calculează şi care să
nu reflecte doar evoluţia unui singur titlu cotat ci a titlurilor reprezentative pentru piaţa în
cauză.
Primul indice bursier a fost indicele Dow – Jones, calculat la bursa din New York şi
denumit după numele a doi specialişti financiari: Charles Dow si Edward Jones. Indicele a
apărut ca idee a lui Charles Dow care a vrut ca pentru a evidenţia trendul pieţei să calculeze
un curs mediu al mai multor firme care erau in număr de 11, astfel s-a calculat un prim indice
bursier in anul 1884. Treptat numărul acţiunilor incluse în calculul indicelui a crescut,
ajungându-se în prezent la 30. treptat au început să apară şi alţi indici pe pieţele internaţionale
ca FT-SE 30 in Marea Britanie sau Nikkei în Japonia. Toţi aceşti indici sunt indici de primă
generaţie, cu capacitate de informare redusă deoarece cuprind acţiuni ale unor societaţi ce
aparţin aceluiaşi sector economic ( de regulă sectorul industrial).
Următorul pas in evoluţia indicilor bursieri a fost apariţia indicilor de generaţia a doua
in portofoliul cărora au fost incluse acţiuni ale unor societaţi din diferite sectoare ale
economiei. Acest fapt a dus la o completare a informaţiilor oferite de către indicii de primă
generaţie, realizându-se o mai bună conturare a caracterizării economiilor naţionale. Astfel in
ţarile mai sus amintite au apărut indicii NYSE pe piaţa New York-ului, FT-SE 100 pe piaţa
Londrei si TOPIX pe piaţa Japoneza.
Iniţial indicii bursieri aveau în portofoliu numai acţiuni, însă astazi s-a ajuns la
calcularea unor indici care urmăresc evoluţia altor titluri de valoare cum sunt obligaţiunile sau
titlurile emise de fondurile mutuale. În ceea ce priveşte relevanţa, indicii bursieri au evoluat
de la o singura piaţă de capital situată într-o anumită tară, la piaţa financiară internaţională
prin apariţia indicilor mondiali şi a indicilor caracteristici ţărilor din spaţiul monedei unice
europene.
5
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
2.2 Clasificarea indicilor bursieri
Datorită diversitaţii lor, indicii bursieri pot fi clasificaţi in funcţie de mai multe
criterii şi anume:
1. După valorile mobiliare în raport de care se construieşte indicele, se deosebesc
următoarele categorii de indici:
2. indici bursieri pentru acţiuni:
indici bursieri pentru obligaţiuni;
indici pentru titluri emise de fondurile mutuale şi alte instituţii de acest fel.
Cei mai răspândiţi indici care se calculează în aproape toate ţările din lume unde există
o piaţă de capital sunt indicii pentru acţiuni cum ar fi:
- Dow Jones Industrials Average, Nasdaq 100 (în SUA),
- indicii FT-SE (în Marea Britanie);
- Nikkei şi Topix (în Japonia);
- CAC-40 (în Franţa);
3. În funcţie de algoritmul de calcul, indicii se împart în:
indici din prima generaţie, care se calculează, în general, ca o simplă medie
aritmetică a cursului acţiunilor componente, şi care sunt formaţi din acţiuni dintr-un număr
redus de ramuri economice şi deci cu o relevanţă redusă pentru situaţia de ansamblu a pieţei.
indici bursieri din generaţia a doua care iau în considerare un număr mai mare de
acţiuni(unele depăşesc 2000) ce provin din mai multe domenii de activitate şi sunt ponderaţi
cu capitalizarea bursieră(de exemplu indicele CAC 40);
4. În funcţie de tipul pieţei de capital pe care sunt calculaţi indicii, există:
indici specifici pieţei bursiere (cum este indicele BET);
indici ai pieţei extrabursiere (ca, de exemplu, indicele RASDAQ-C).
5. În funcţie de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:
indici generali ai pieţei, care cuprind acţiuni aparţinând mai multor domenii de
activitate căutând să exprime cât mai bine structura pieţei respective şi evoluţia economiei în
ansamblul ei (Nasdaq-100, CAC-40, DAX, BET);
indici sectoriali, care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei: industria
automobilelor, industria extractivă, industria alimentară, industria farmaceutică, transporturi,
construcţii, tehnică de calcul şi informatică, publicitate şi mass-media, bănci, asigurări, alte
servicii financiare, utilităţi publice etc.
6
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
6. În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi, indicii se împart în:
indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde şi un
minut (majoritatea indicilor existenţi la ora aceasta în lume);
indici calculaţi doar la sfârşitul zilei de tranzacţionare.
7. În raport de instituţia care calculează indicele se întâlnesc:
indici oficiali, calculaţi de către organismele abilitate prin reglementările pieţei
de capital respective( BET);
indici neoficiali calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu publicaţii
financiare, cum ar fi „The Wall Street Journal”, pentru indicele Dow Jones sau „Financial
Times”, pentru indicii FT-SE; diverse publicaţii economico-financiare; indici calculaţi de
către societăţi de valori mobiliare, firme de consultanţă şi alte instituţii financiare.
8. în funcţie de posibilitatea de a consţrui produse bursiere derivate plecând de la indici
bursieri (posibilitatea încheierii de contracte asupra indicilor bursieri):
■ indici negociabili, care sunt utilizaţi pe pieţele derivate ca active suport (BET);
■ indici nenegociabili care, prin modul de construcţie (de concepţie) sau printr-o interdicţie
expresă a creatorilor, nu pot fi utilizaţi în acest scop.
9. după modul de ponderare a preţului, sub raportul formulei de calcul:
■medie aritmetică simplă (DJIA);
■medie aritmetică ponderată (Nikkei);medie geometrică (Value Line).
10. după arealul cuprins în evaluare, există:
■indici naţionali, care cuprind titluri cotate pe una sau mai multe pieţe secundare naţionale
(S&P 500);
■indici regionali, cuprinzând titluri dintr-o anumită zonă geografică (CESI - Central European
Stock Index) sau un anumit tip de pieţe.
2.3 Construcţia indicilor bursieri
Principiile pe care se bazează construcţia indicilor bursieri sunt indiferent de locul şi
modul de determinare a acestora, iar printre acestea cele mai importante sunt:
- indicii bursieri sunt folositi ca masura a performanţei portofoliilor create in cadrul
societaţilor de asigurari, fondurile de pensii, fonduri mutuale şi altor investitori
instituţionali
- metodele de calcul ale indicilor bursieri trebuie sa reflecte întotdeauna realitatea
- metodele folosite pentru calcularea indicilor bursieri nu trebuie sa prezinte o
complexitate deosebită şi informaţiile şi datele care stau la baza calculării lor trebuie
7
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
să fie disponibile oricui şi oricând
- informaţiile ce stau la baza calculării indicilor bursieri trebuie să aiba surse
autorizate. În cazul în care un indice ţine cont de modificări precum creşteri şi
scăderi de capital, acordări de dividende, atunci datele care sunt folosite pentru
calcularea indicelui trebuie sa provină de la compania respectivă şi să fie folosite
intr-o formă destul de apropiată fată de cea prezentată de societatea respectivă în
documentele publicate
- in măsura posibilităţilor, trebuie să se asigure continuitatea şi comparabilitatea cu
momentele anterioare
- trebuie menţinută consistenţa datelor şi a metodelor de calcul, ceea ce se traduce
prin asigurarea stabilităţii surselor de date
- toţi operatorii implicaţi în activitatea bursieră trebuie să se asigure că indicii
continuă să satisfacă nevoia de informaţii existentă pe piaţa bursieră şi să facă orice
fel de propuneri pe care le considera utile in acest domeniu.
2.4 Etapele construcţiei indicilor bursieri
În construirea unui indice bursier se parcurg trei etape foarte importante care au
caracteristici diferite în funcţie de ţara şi indicele pentru care se realizează.
Etapa I
Selectarea eşantionului de firme ale căror acţiuni intră în portofoliul indicelui
bursier.
Această etapă prezintă o importanţă deosebită datorită faptului că indicele calculat
trebuie să reflecte evoluţia in ansamblu a pieţei respective. Acest fapt a dus la respectarea
unor criterii pe baza cărora valorile mobiliare emise de anumite firme pot intra în structura
indicilor bursieri. Criteriile de includere a acţiunilor în cardul indicelui bursier diferă de la
indice la indice.
1. Un criteriu important de includere a acţiunilor în componenţa unui indice bursier
este ca acţiunile respective să fie cotate la prima categorie a pieţei bursire respective. Acest
criteriu este folosit pentru construirea indicilor de generaţia a doua şi in special a indicilor
importanţi dintr-o ţara, calculaţi pe baza acţiunilor considerate “blue chips”. În cazul indicelui
Nikkei 225, dacă acţiunile unei firme cotate pe prima categorie a pieţei japoneze
retrogradează pe cea de-a doua categorie, atunci acţiunile respective sunt eliminate din
structura indicelui.
Pentru a fi incluse în structura indicelui bursier sunt selectate acele acţiuni care sunt
8
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
emise de către firme puternice, stabile care prezintă o creştere susţinută a activitaţii şi a
indicatorilor economici le recomandă ca fiind o bună investiţie. De asemenea, acţiunile
selectate trebuie să reprezinte cât mai bine ansamblul pieţei pe care sunt emise, în cazul
indicilor generali ai pieţei şi respectiv sectorul economic din care fac parte, pentru indicii
bursieri sectoriali.
2. Un alt criteriu deosebit de important în selectarea valorilor mobiliare este acela al
lichidităţii care este definită ca volum al tranzacţiilor efectuate intr-un anumit moment cu
valoarea mobiliară respectivă, urmărindu-se ca aceasta să fie cât mai mare posibil.
Lichiditatea poate fi exprimată şi ca procent al tranzacţiilor efectuate cu o anumită acţiune in
totalul tranzacţiilor efectuate pe piaţa bursieră. În alte cazuri, lichiditatea este interpretată ca
fiind un volum minim al tranzacţiilor efectuate cu un anumit titlu. Acest punct de vedere este
aplicat în cazul indicelui Nasdaq 100, în cadrul căruia o acţiune se cifrează la o sumă de
100.000 de acţiuni.
3. Un alt criteriu foarte important din acest punct de vedere este capitalizarea bursieră.
Datorită faptului că indicele bursei trebuie să reflecte cât mai bine situaţia pieţei respective ,
acest criteriu este folosit chiar şi pentru alcătuirea porftofoliilor indicilor care în formula de
calcul nu folosesc ponderea cu capitalizarea bursieră. Cu privire la acest criteriu se urmăreşte
ca acţiunile incluse intr-un indice bursier să aibă o capitalizare bursieră cât mai mare, astfel
încât luate pe ansamblu, acţiunile cuprinse în indicele bursier respectiv să înglobeze o cât mai
mare proporţie a capitalizării bursiere în totalul capitalizării bursiere totale de pe piaţă. În
cazul indicilor bursieri FT-SE 100, Dow Jones, Nikkei si DAX 100 capitalizarea bursieră
însumată a acţiunilor componente ajunge să reprezinte un procent de 90% din totalul
capitalizării de pe piaţa bursieră de la noi din ţară, Bet acţiunile componente, 10 la număr,
trebuie să deţină un procent de 60% din totalul capitalizării bursiere de pe piaţa bursieră.
4. În cazul anumitor indici, ca de exemplu FT-SE 100, DAX şi Nasdaq o necesitate de
includere a valorilor mobiliare în portofoliul indicelui bursier respective este aceea ca valorile
mobiliare să fie emise de către societăţi autohtone. Acest lucru a devenit o necesitate datorită
faptului că pe aceste pieţe, cum este cazul pieţei bursiere londoneze, se calculează separat
indici pentru firmele străine cotate la bursa respectivă, precum şi indici care reflectă evoluţia
societăţilor multinaţionale. De asemenea, pentru indicii care cuprind în structura lor atât
acţiuni emise de societăţi din ţara respectivă , precum şi acţiuni emise de firme străine, pentru
includerea celor din urmă sunt stabilite şi alte criterii speciale în afara celor impuse pentru
acţiunile autohtone.
5. Un alt criteriu aplicat la alcătuirea unora dintre indicii bursieri este acela al
9
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
intervalului de timp scurt de la momentul primei listări a acţiunilor pe piaţa bursieră
respectivă. În cazul indicelui Nasdaq 100 acest criteriu cuprinde două părţi, una pentru
acţiunile care se află în primele 25% în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră şi cealaltă
pentru restul acţiunilor. Pentru prima categorie, criteriul impus este acela ca acţiunile
respective să fie cotate de cel puţin un an pe piaţă, iar cele din cea de-a doua categorie trebuie
să fie listate de cel puţin doi ani.
6. Un alt criteriu luat în considerare în alcătuirea indicilor bursieri este acela al tipului
valorilor mobiliare ce compun indicele. În cazul indicilor bursieri pentru acţiuni, acţiunile pot
fi comune sau preferenţiale participative.
7. O altă condiţie se referă la disponibilitatea pentru tranzacţionare pe piaţă a
acţiunilor componente ale indicilor, care este măsurată printr-o pondere din totalul acţiunilor
care se află pe piaţă la un moment dat.
Etapa a II a
Atribuirea de ponderi pentru acţiunile componente
Atribuirea de ponderi acţiunilor componente ale unui indice bursier este caracteristică
în special indicilor bursieri de generaţia a II a. Atribuirea de ponderi se realizează pentru a se
evita ca o anumită evoluţie a cursurilor unor acţiuni să nu influenţeze prea mult evoluţia
indicelui respectiv. Pentru indicii bursieri care nu folosesc ponderea acţiunilor se poate ajunge
la situaţia în care creşterea sau scăderea cursului uneia sau mai multor acţiuni să aducă
modificări importante indicelui şi să ducă la imposibilitatea acestuia din urmă să mai
caracterizeze situaţia pieţei, încălcându-se unul dintre principiile de baza ale construcţiei
indicilor.
Pentru evitarea acestui fenomen se foloseşte una dintre urmatoarele metode de
ponderare a acţiunilor:
1. ponderi egale pentru toate acţiunile componente
2. ponderea capitalizarea bursieră
În primul caz posibilitatea ca evoluţia uneia dintre acţiuni să influenţeze indicele
foarte mult este total înlăturată, iar în cel de-al doilea caz modificarea cursului unei acţiuni cu
capitalizare bursieră mai mare va avea o influenţa mai mare decât modificarea în aceeaşi
masură a cursului unei acţiuni cu o capitalizare bursieră mai mică.
Etapa a III a
Stabilirea datei de referinţă
Stabilirea datei de referinţă reprezintă o mare semnificaţie pentru indicele bursier.
Data de referinţă este data de început a calculării indicelui, când acestuia i se atribuie valori de
10
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
100, 1000 sau 10.000 de puncte după caz. Data de referinţă este folosită pentru analiza
evoluţiei indicilor, realizându-se o comparaţie a valorii indicelui bursier dintr-un anumit
moment cu valoarea de la data de referinţă. Indicele aferent oricărei alte date prezintă o
creştere sau o scădere faţă de valoarea de la data de referinţă.
2.5 Calculul indicilor bursieri
2.5.1 Indici bursieri ca medie aritmetică simplă
Metodologia de calcul a indicilor este diferită în funcţie de tipul şi caracteristicile
fiecărui indice. Astfel, în cazul indicilor din prima generaţie, indicele se calculează ca o medie
aritmetică a cursurilor acţiunilor componente, ajustate cu un divizor a cărui valoare se
modifică periodic, în funcţie de modificările petrecute în structura patrimonială a emitentului.
Relaţia generală de calcul a unui indice (I) este:
I= .
2.5.2 Indici bursieri ca medie aritmetică ponderată
În cazul indicilor ponderaţi se ia în considerare capitalizarea bursieră, cursul acţiunilor
fiind înmulţit cu numărul de acţiuni.
Formula de calcul a indicelui la momentul t ( ) este:
Valoarea de bază a indicelui,
unde:n=numarul acţiunilor ce intra în componenţa indicelui;
= preţul acţiunii i la data de referinţă;
numărul acţiunilor companiei i la data de referinţă;
cursul acţiunii i la momentul t;
divizor comun;
factorul de corecţie pentru acţiunea t.
O formulă mai simplă în care nu există factori de corecţie ci numai un factor general de corecţie care ia în considerare modificările din structura indicelui este :
11
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
unde:
f – este factorul general de corecţie recalculat de câte ori se produc modificări în structura
indicelui
În cadrul determinării indicilor bursieri apar o multime de situatii in care metodologia
de calcul a indicelui trebuie adaptata, datorita actiunii unor diverşi factori. Aceste situatii
genereaza modificari in relatia de calcul a indicelui si nu in schimbari în însuşi conţinutul
indicelui, cum ar fi trecerea, de exemplu, de la ponderarea cu capitalizarea bursiera la calculul
indicelui fara a se folosi ponderi.
Principalele evenimente care genereaza ajustari ale formulei de calcul a indicelui sunt:
creşteri de capital sau reduceri de capital; modificări in valoarea nominală a acţiunilor din
componenţa indicelui; conversii de actiuni preferenţiale in acţiuni comune; fuziuni ale
firmelor din structura indicelui; conversia de acţiuni preferenţiale in acţiuni comune; fuziuni
ale firmelor din structura indicelui; includeri sau ştergeri de firme in/din portofoliul indicelui.
Astfel de cauze nu genereaza modificări in formula de calcul a tuturor indicilor
bursieri pentru acţiuni, ci numai pentru acei indici care ţin seama în determinarea lor de aceste
evenimente. Esenţial este că nu toţi indicii bursieri suportă modificări.
În cazul indicilor din categoria întai orice modificare de acest tip se reflectă în
modificarea divizorului la care se împarte suma cursurilor acţiunilor.
În cazul indicilor care conţin in formula lor de calcul un divizor general, o modificare
în sensul celor prezentate mai sus determina o schimbare a valorii divizorului respectiv.
Factorul de corecţie este modificat in ziua in care are loc schimbarea, pentru a se putea
realiza continuitatea si comparabilitatea valorilor indicelui.
2.5.3 Indici bursieri ca medie geometrică
Indicele bursier calculat ca medie geometrică ia în calcul, în proporţie egală ratele de
rentabilitate ale titlurilor din coş, rate determinate de evoluţia preţurilor din ziua curentă în
raport cu cele din ziua precedentă sau de la momentul de referinţă.
Avantajele unui astfel de indice constă în atenuarea inflaţiei prea puternice a unor
titluri cu pondere mai mare în media simplă sau în media ponderată şi în compatibilitatea
mărimii indicelui înainte şi după operaţiunile de capital.
12
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
CAPITOLUL III
INDICI BURSIERI NAŢIONALI ŞI INTERNAŢIONALI
REPREZENTATIVI
3.1 Indici naţionali
Indicele Dow - Jones Industrial Average (DJIA)
Este cel mai cunoscut şi cotat indice bursier american, fiind utilizat de presă şi alte
mijloace de informare pentru a măsura progresul pieţei bursiere americane. Pentru analiştii
financiari importanţa acestui indice nu este însă atât de mare deoarece analiza realizată pe
baza lui este restrânsă la ramura industrială.
Acest indice este cel mai vechi indice de pe piaţa bursieră americană, fiind calculat
incă din anul 1884.
Denumirea de “avarage” vine de la modul de calcul care constă în media aritmetică a
cursurilor acţiunilor componente. Iniţial portofoliul indicelui era format din 12 acţiuni, însă
din 1928, s- a trecut la un număr de 30 acţiuni care a rămas până astăzi.
Denumirea de “industrial” provine de la faptul că acţiunile ce intră în structura
indicelui provin de la societăţi care îşi desfăşoară activitatea în sectorul industrial, nu şi în
domeniul comercial şi al serviciilor. În prezent, în structura indicelui au fost introduse şi
societăţi neindustriale ca J.P.Morgan si Mc Donald’s.
Indicele DAX-30
Este cel mai reprezentativ indice bursier de pe piaţa bursieră germană fiind calculat pe
baza a 30 de acţiuni considerate “blue chips”. Alături de acest indice se calculează şi alţi
indici printre care DAX100, MDAX, CDAX (indice compozit), NEMAX 50, precum şi alţi
indici sectoriali în număr de peste 30. Indicele DAX se calculeaza la fiecare 15 secunde şi este
publicat în ziarul bursei din Frankfurt şi alte publicaţii de specialitate.
Pentru includerea în portofoliul indicelui a celor 30 de acţiuni se ţine cont de anumite
criterii şi anume volumul tranzacţiilor efectuate cu acţiunile respective, capitalizarea bursieră
şi lichiditatea.
13
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Indicele Nikkei 225 (Nikkei Stock Average)
Indicele Nikkei 225 este unul dintre cei mai importanţi indici bursieri care se
calculeaza pe piaţa bursieră japoneză. Indicele este calculat din anul 1950, iar numărul pe
baza cărora se calculeaza a fost stabilit în 1971.
Acest indice se calculează pe baza a 225 de acţiuni din prima secţiune a bursei din
Tokio şi este calculat ca o medie aritmetică ponderată a cursurilor acţiunilor cmponente.
Indicele se modifică în mod egal pentru aceeaşi variaţie a cursului oricărei acţiuni
componente indiferent de capitalizarea bursieră.
În ceea ce priveşte calcularea indicelui, preţurile luate în considerare sunt cursurile
acţiunilor din momentul calculării indicelui, iar în cazul în care o acţiune nu a fost încă
tranzacţionată în acel moment pentru aceasta se ia în considerare preţul de închidere a zilei
anterioare.
Indicele Financial Times (FT-30)
Indicele Financial Times (FT-30) sau FT Ordinarz Share Index a apărut în 1935,
calculat de Financial News (ulterior Financial Times). El a fost calculat pe baza acţiunilor a
30 de societăţi reprezentative din sectorul industrial.
Datorită numărului mic de acţiuni cuprinse în portofoliul indicelui, acesta este
sensibil la modificările de pe piaţă în comparaţie cu alţi indici care au în componenţă un
număr mai mare de acţiuni.
Indicele se calculeză ca medie geometrică a cursurilor acţiunilor considerate “blue
chips”(cu o lichiditate crescută) împărţit la cursul din data considerată ca bază.
Indicele TOPIX
Este indicele ce caracterizează prima secţiune a bursei din Tokyo cuprinzând acţiunile
companiilor cotate. TOPIX este de fapt denumirea unei familii de indici TOPIX Core 30,
TOPIX 100, TOPIX 500, TOPIX Small, TOPIX Large 70, TOPIX Mid 400. Aceşti indici au
ca valoare iniţiala 1000 puncte, valoare calculata la 1 aprilie 1998 si înlocuiesc vechiul
TOPIX, calculat în 1969.
Indicii TOPIX sunt ponderaţi cu capitalizarea bursiera, iar valoarea de baza a fost de
1000 de puncte pentru fiecare dintre ei, ca si pentru majoritatea indicilor bursieri. În formula
de calcul a indicilor au loc modificari cauzate de adăugiri sau eliminări de acţiuni din
14
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
portofoliu, sau de modificări petrecute la nivelul firmelor (fuziuni, achizitii, modificări de
capital, conversii de acţiuni).
3.2 Indici mondiali (internaţionali)
Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International)
Reprezinta un grup de indici concepuţi pentru a măsura performanţele pieţelor din
SUA, Europa, Canada, Mexic, Australia si Orientul Îndepartat (Asia de Sud-Est) si pe cea a
grupurilor industriale internaţionale. Indicele Mondial (World Index) se bazeaza pe cotaţiile a
1477 acţiuni, reprezentând aproximativ 60% din valoarea agreata a pieţelor din 20 de ţari.
Indicele Mondial FT-Actuarial (FT-Actuaries World Index)
Reprezinta, de fapt, un grup de indici care au aceeaşi data de referinţa si evidenţiaza
separat fiecare din cele 32 de tari, 9 regiuni grupate geografic, 36 grupuri clasificate în funcţie
de ramurile industriale şi şapte sectoare economice luate în considerare.
Indicele mondial Standard & Poor’s
Denumirea exactă a indicelui este S&P Global 1200 si acoperă şapte regiuni
principale ale lumii. Acest indice este calculat ca o reuniune a unor indici calculaţi de firma
Standard & Poor’s în întreaga lume:
- S&P 500 în SUA (500 acţiuni);
- S&P TOPIX 150 în Japonia (150 acţiuni);
- S&P TSE în Canada ( 60 acţiuni);
- Euro si Euro Plus în Europa continentala (200 de acţiuni);
- Asia/Pacific S&P Index (100 de titluri);
- S&P Latin America (40 de titluri);
- S&P UK (150 actiuni).
Indicii STOXX
Integrarea economică europeană şi introducerea monedei unice a constituit premisa
cooperării financiare în vederea realizării şi utilizării unor indici “paneuropeni”. În acest sens,
Bursa din Paris (Euronext Paris SA), Bursa germană (Deutshe Boerse AG), Bursa din Elveţia
(SWX Swiss Exchange) împreună cu Dow Jones & Company au creat un “joint venture” care
a promovat noi indici STOXX.
Acest grup de indici cuprinde:
15
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
- Indicele Dow Jones STOXX care acoperă întreaga europă, având în structură peste
650 de societăţi
- Indicele Dow Jones Euro STOXX cuprinzând aproximativ 300 de societăţi
emitente din ţările care s-au asociat la Uniunea Monetară Eurpoeană
- Trei indici “blue chips”, care derivă din indicii generali, compuşi fiecare din
acţiunile a 50 de societăţi selectate pe baza unor criterii cumulative: capitalizare
bursieră, lichiditate, sector de activitate reprezentativ. Aceşti doi indici sunt: Dow
Jones STOXX 50 pentru Europa, Dow Jones Euro STOXX 50 pentru ţările Uniunii
Monetare Europene şi Dow Jones Nordic 30, pentru ţările nord europene
16
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
CAPITOLUL IV
INDICII OFICIALI AI BURSEI DE VALORI
BUCUREŞTI
4.1 Indicele BET (Bucharest Exchange Trading)
Numele indicelui BET, indice oficial al pieţei de capital din România provine de la
prescurtarea denumirii din limba engleză a indicelui şi anume Bucharest Exchange Trading.
Indicele BET are ca dată de referinţă data de 19 septembrie 1997, când a primit valoarea de
început de 1000 puncte, iar data de start este 22 septembrie 1997.
Proiectul Bursei de Valori Bucureşti de creare a indicelui BET a beneficiat de
asistenţa acordată de Institutul Austriac de Studii Avansate.
Indicele BET a fost creat din necesitatea de a reflecta tendinţa de ansamblu a
preţurilor celor mai lichide 10 societăţi listate în cadrul Bursei de Valori Bucureşti. Aceste
societăşi sunt selectate exclusiv din cadrul societăţilor listate la categoria I a Bursei de Valori
Bucureşti, urmărindu-se totodată şi o diversificare a activităţilor societăţilor respective.
Calculul si diseminarea către public a indicelui BET în moneda naţionala (RON) se
efectueaza în timp real de catre BVB, în fiecare zi de tranzacţionare a BVB. Valorile indicelui
BET sunt exprimate şi în EUR şi USD prin utilizarea cursurilor de schimb publicate de
Banca Nationala a Romaniei in ziua respectivă.
Metoda de calcul
Relaţia conform căreia se calculează indicele BET este asemănătoare cu cea folosită
pentru majoritatea indicilor de generaţia a II a, aplicând formula de calculare a indicilor
Laspeyres.
Indicele BET este calculat prin ponderarea preţurilor celor mai lichide 10 societăţi
listate la Categoria I a Bursei de Valori Bucureşti cu capitalizarea bursieră.
Valoarea preţurilor din fiecare zi este raportată la preţurile corespunzătoare zilei de
referinţă (momentul t = 0) pe baza următoarei formule:
17
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
unde:
n – este numărul de acţiuni din portofoliul indicelui, adică 10
pi0 – este, începând cu 29 noiembrie 1999, preţul de închidere al simbolului i înregistrată pe
piaţa principală (Regular) în şedinţa de tranzacţionare de referinţă
pit – este începând cu 29 noiembrie 1999, preţul de închidere al simbolului i înregistrat pe
piaţa principală în şedinţa de tranzacţionare t.
wfi0 – este factorul de ponderare corespunzător simbolului i în şedinţa de tranzacţionare de
referinţă (t = 0)
Referitor la factorul de ponderare conţinut de formula de mai sus trebuie făcute câteva
precizări. Datorită faptului că participarea unui simbol la index este limitată la 25% din totalul
capitalizării pe care o însumează indicele, factorul de ponderare a fiecărui simbol poate fi egal
cu una dintre următoarele valori:
o numărul de acţiuni corespunzătoare simbolului i (în condiţiile în care
ponderea capitalizării bursiere a simbolului în totalul capitalizării bursiere
a tuturor simbolurilor din indice nu depăşeşte 25%)
o un număr ajustat, în cazul în care ponderea mai sus amintită depăşeşte
25%
Ajustarea indicelui BET se face în condiţiile în care au loc modificări de capital,
operaţiuni de divizare sau consolidare a societăţilor emitente. Pentru a compensa aceste
modificări ce pot interveni şi pentru a asigura comparabilitatea în timp a valorilor indicelui, se
utilizează o procedură numită „splicing procedure” de aplicare a unui factor de corecţie.
În situaţia în care apar modificări în portofoliul indicelui, în vederea menţinerii
regulilor de selectare a coşului indicelui, indicele va fi actualizat corespunzător, prin aplicarea
unui factor de corecţie care să reflecte modificările avute. Astfel, indicele BET se calculează
conform relaţiei:
Toate modificările ce apar în portofoliul indicelui sunt realizate periodic şi sunt
hotărâte de Consiliul Indicelui, care analizează şi decide trimestrial actualizarea acestuia.
18
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
În prezent acţiunile care intră în componenţa indicelui BET reprezintă mai mult de
60% din totalul capitalizării bursiere şi 70% din valoarea totală tranzacţionată la Bursa de
Valori Bucureşti.
Selectarea societăţilor incluse în portofoliul indicelui se face prin respectarea
următoarelor reguli:
societăţile trebuie să fie înscrise la cotă în categoria I a BVB
societăţile trebuie să aibă o capitalizare bursieră cât mai mare şi, de
asemenea, capitalizarea însumată a tuturor societătilor admise trebuie să
reprezinte cel puţin 60%din capitalizarea bursieră totală
selectarea societăţilor trebuie să asigure diversificarea portofoliului
indicelui
acţiunile ce compun indicele trebuie să fie cele mai lichide de pe piaţă şi
valoarea totală a tranzacţionărilor efectuate cu acestea trebuie să însumeze
cel putin 70% din valoarea totală a tranzacţiilor efectuate la BVB
Aceste criterii sunt revizuite lunar prin analizarea performanţelor societăţilor incluse
în portofoliul indicelui, precum şi a societăţilor recent listate, în vederea unei posibile
actualizări a componenţei indicelui.
Ajustarea indicelui se face prin una din următoarele metode:
modificarea factorilor de ponderare
modificarea valorii indicelui prin aplicarea unui factor de corecţie
Ajustarea indicelui se realizează în condiţiile în care se produc urrmătoarele
evenimente:
divizări sau consolidări ale acţiunilor incluse în portofoliul indicelui
modificarea componenţei indicelui (înlocuirea unui simbol în portofoliul
indicelui)
modificări survenite în capitalizarea unei societaţi incluse în portofoliul
indicelui, astfel încât ponderea acestui simbol să depăşească limita de
25% din capitalizarea totală a simbolurilor incluse în indice;
modificări de capital (majorări sau diminuări) ale uneia dintre societaţile
care au acţiuni cuprinse în coşul indicelui.
Operaţiunile prezentate presupun si o recalculare a factorului de ponderare pentru
acele simboluri care au fost ajustate anterior la limita procentuală de 25% din capitalizarea
bursieră a coşului indicelui.
19
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
În conformitate cu decizia Comitetului Bursei, Comitetul indicelui este responsabil
pentru toate operaţiunile referitoare la componenţa indicelui si regulile aplicabile acestuia.
“Comitetul Indicilor BVB” sau “Comitetul Indicilor”reprezinta comitetul format din
specialişti cu experienţa in domeniul pieţei de capital, care elaborează regulile cu privire la
indicii dezvoltaţi de BVB, decide cu privire la compoziţia indicelui BET, efectuează ajustările
ca urmare a evenimentelor corporative si informează publicul larg cu privire la orice
modificări sau evenimente cu privire la indicii BVB.
Comitetul indicelui este abilitat sa adopte decizii privind respectarea regulilor de
selecţie precum şi a metodologiei de calcul a indicelui si se întruneşte anual pentru analizarea
si aprobarea deciziilor de ajustare a indicelui.
Comitetul indicelui, are de asemenea rolul de a transmite Comitetului Bursei orice
propunere vizând utilizarea comercială a indicelui, precum si utilizarea lui ca bază pentru
tranzacţiile cu instrumente derivative.
La data de 19 septembrie 1997, data de referinţă a indicelui BET, componenţa
acestuia era:
Tabel 1 Sursa: www. kmarket.ro
20
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
COMPONENŢA INDICELUI BET LA 20 MAI 2008
Tabel 2 Sursa: www.bvb.ro
EVOLUŢIA INDICELUI BET
Figura 2 Sursa: www.bvb.ro
4.2 Indicele BET-C (Bucharest Exchange Trading– Indice Compozit)
Denumirea indicelui BET-C provine de la denumirea din limba engleza Bucharest
Exchange Trading – indice compozit. Acest indice a fost creat pentru a reflecta evoluţia de
ansamblu a preţurilor tuturor societaţilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, cu exceptia
Societaţilor de Investiţii Financiare, şi, deoarece numarul societaţilor listate la bursă a crescut
în timp.
Data de lansare a indicelui a fost 17 aprilie 1998, iar data de referinţa 16 aprilie 1998
când indicele a primit valoarea de 1000 puncte la fel ca si indicele BET.
21
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Metoda de calcul
Indicele BET – C este calculat pe baza aceleiaşi formule ca si indicele BET, dar cu o
baza de reprezentare mult mai larga care sa acopere ansamblul titlurilor tranzacţionate.
Calculul indicelui se bazeaza pe media ponderata cu capitalizarea bursieră a preţurilor
acţiunilor aflate în portofoliul indicelui. Preţurile folosite au fost preţuri medii la data de
referinţa. Calculul este similar cu cel al indicilor din generaţia a doua (S&P 500, FT/SE 100,
CAC 40 etc.).
unde:
BET-CT - valoarea indicelui BET-C la momentul curent, T
BET-CT -1 – valoarea indicelui BET-C la momentul anterior, T-1
Pi,t - preţul coresunzător acţiunilor societăţii i la momentul curent T
Pi,t -1 – preţul de închidere corespunzător acţiunilor societăţii i la momentul T-1
qi,t - numărul de acţiuni la momentul curent T
Ri – factorul de reprezentare la maxim 20% a ponderii componentelor coşului indicelui,
corespunzător acţiunilor societăţii i
ci,t – factorul de corecţie a preţului corespunzător acţiunilor societăţii i la momentul T, în
zilele de revizuire operaţională
ci,t -1 - factorul de corecţie a preţului corespunzător acţiunilor societăţii i la momentul T-1 , în
zilele de revizuire operaţională
N – numărul de societăţi incluse în coşul indicelui
Datorită faptului ca scopul principal de creare a indicelui compozit este de a reflecta
evoluţia tuturor acţiunilor tranzacţionate, în componenţa indicelui intră automat noile societaţi
pe masură ce sunt cotate, în ziua urmatoare dupa formarea preţului de piaţa. Indicele
presupune un factor de corecţie în ziua în care are loc modificarea de structură. Factorul de
corecţie este valoarea indicelui din ziua anterioară modificarii coşului indicelui. Noile ponderi
rezultate dupa fiecare modificare a coşului sunt comunicate Societaţilor de Valori Mobiliare
membre ale Asociaţiei Bursei.În ceea ce priveşte regulile de selectare a societaţilor în
portofoliul indicelui exista numai condiţia ca societatea respectivă să fie listată la Bursa de
22
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Valori Bucuresti. Societaţile de Investiţii Financiare nu sunt cuprinse în portofoliul indicelui
BET-C.
Ponderea maxima a unei societaţi incluse în indicele BET-C este de 25% din totalul
capitalizării bursiere totale a societaţilor incluse în portofoliul acestuia.
Ajustarea indicelui BET-C se realizeaza prin una din metodele:
modificarea factorilor de ponderare
modificare valorii indicelui prin aplicarea unui factor de corectie
Evenimentele principale care conduc la ajustari ale indicelui BET-C sunt urmatoarele:
divizări sau consolidări ale acţiunilor ce compun coşul indicelui;
adăugarea sau ştergerea unui simbol în/din portofoliul indicelui ca urmare
a listării / delistării de la Bursa de Valori Bucuresti;
modificări survenite în capitalizarea unei societaţi care conduc la depăşirea
pragului procentual impus de 25% din capitalizarea totală a tuturor
societaţilor din portofoliul indicelui;
modificări de capital ale unei societati cuprinse în portofoliul indicelui.
Operaţiile prezentate anterior, corespunzătoare simbolurilor respective, implica şi
recalcularea factorului de ponderare pentru simbolul ajustat la limită de 25% din capitalizarea
totală înglobată de indice.
Spre deosebire de indicele BET, modificările indicelui BET-C nu sunt transmise către
mass-media. Comitetul indicelui are aceleasi atributii ca şi în cazul indicelui BET.
Ca şi indicele BET, indicele BET-C este calculat atât în lei cât si în dolari.
EVOLUŢIA INDICELUI BET-C
Figura 3 Sursa: www.bvb.ro
4.3 Indicele BET- FI(Bucharest Exchange Trading Investment Funds)
23
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Indicele BET-FI a fost lansat la data de 31 Octombrie 2000 cu o valoare de start de
1.000 puncte, fiind al treilea indice dezvoltat de BVB, respectiv primul indice
sectorial.Indicele BET-FI reflecă evoluţia de ansamblu a tuturor societaţilor de investiţii
financiare listate la BVB, care nu sunt incluse în alt indice al BVB.
Indicele BET-FI este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea de piaţa a
Societaţilor de Investiţii Financiare listate la BVB.
Numărul societaţilor incluse în coşul indicelui BET-FI este de 5 societaţi, fiind posibil
ca numărul acestora să crească în viitor ca urmare a listării la BVB de noi societaţi de
investiţii financiare. Coşul indicelui BET-FI este format din societaţile de investiţii financiare
admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată şi administrată de BVB.
Metoda de calcul
Formula indicelui BET-FI este:
unde:
- valoarea indicelui BET-FI la momentul curent, T
- valoarea indicelui BET-FI la momentul anterior, T-1
- preţul corespunzator acţiunilor societaţii i la momentul curent T;
- preţul de închidere corespunzător acţiunilor societaţii i la momentul T-1 ;
numărul de acţiuni la momentul curent T;
- factorul de free float corespunzător societaţii i din indice; este calculat cu doua zecimale
şi poate lua patru valori : 0,25; 0,5; 0,75; 1.
- factorul de reprezentare la 30% a ponderii componentelor coşului indicelui,
corespunzător acţiunilor societaţii i; este calculat cu doua zecimale si aparţine(0,1];
- factorul de corecţie a preţului corespunzător acţiunilor societaţii i la momentul T, in
zilele de revizuire operaţionala ; este calculat cu şase zecimale;
- factorul de corecţie a preţului corespunzător acţiunilor societaţii i la momentul T-1, in
zilele de revizuire operaţionala ; este calculat cu sase zecimale;
N - Numarul de societaţi incluse în coşul indicelui.
Metodele de ajustare a acestui indice sunt modificarea factorilor de ponderare şi
modificarea valorii indicelui prin aplicarea unui factor de corecţie (regulǎ similarǎ cu cea
24
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
utilizatǎ pentru indicii BET şi BET-C). Principalele evenimente care determinǎ ajustarea
indicelui sunt urmǎtoarele:
- divizǎri (splits) sau consolidǎri ale acţiunilor incluse în coşul indicelui ;
- adǎugarea sau ştergerea unui simbol în/din coşul indicelui ca urmare a listǎrii,
respectiv delistǎrii;
- modificǎri de capital pentru o societate ale cǎrei acţiuni sunt incluse în coşul
indicelui.
Procedurile de ajustare a indicelui BET-FI au drept scop mentinerea continuitătii
valorilor indicelui pentru a se evita influentarea artificială ca urmare a evenimentelor
corporative care au impact semnificativ asupra preţului.
Comitetul Indicilor BVB se intruneşte trimestrial pentru revizuirea compoziţiei
indicelui BET-FI si pentru efectuarea actualizarilor şi a ajustărilor periodice
COMPONENŢA INDICELUI BET-FI
LA 22 FEBRUARIE 200
Tabel 3 Sursa: www.kmarket.ro
COMPONENŢA INDICELUI BET-FI
LA 20 MAI 2008
25
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Tabel 4 Sursa: www.bvb.ro
EVOLUŢIA INDICELUI BET-FI
Figura 4 Sursa: www. bvb.ro
4.4 Indicii Pieţei Rasdaq
Indicele RASDAQ-C (RASDAQ Compozit)
Piaţa Naţională de Valori Mobiliare Rasdaq a lansat la data de 3 august 1998 propriul
indice cu caracteristici bursiere. În acest sens, “Raportul de tranzacţionare” din 3 august a
cuprins prima calculaţie a variaţiei indicelui RasdaqCompozit, data de referinţă în care
indicele a luat valoarea de start de 1.000 puncte fiind 31 iulie 1998.
Indicele Rasdaq Compozit include în calculaţie toate societaţile listate pe piaţa
Rasdaq. El urmăreşte sintetizarea tendinţei globale a preţurilor acţiunilor emise de societăţile
listate pe piaţa Rasdaq.Din punct de vedere al metodologiei de calcul, indicele Rasdaq
Compozit se încadrează în familia indicilor bursieri ponderaţi prin capitalizarea dbursieră.
piata.
Elementele ce definesc calculaţia indicelui sunt:
26
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
C0 = capitalizarea bursieră iniţială a unei societaţi comerciale
Cc = capitalizarea de piaţa curenta a societaţii comerciale
D0 = divizorul în momentul de referinţa
I0 = valoarea iniţiala a indicelui (1.000 puncte)
I = valoarea curentă a indicelui
N = numărul de societaţi comerciale cuprinse în portofoliul indexului.
Valoarea divizorului în momentul de referinţa se calculeaza astfel:
Valoarea curentă a indexului se calculează astfel:
EVOLUŢIA INDICELUI RASDAQ - COMPOZIT
Figura 5 Sursa: www.bvb.ro
Indicele RAQ-I
Indicele RAQ-I a fost lansat pe data de 28 octombrie 2002 odata cu introducerea
Categoriilor de Excelenţa in Piaţa RASDAQ la valoare iniţiala de 1079.216. Acest indice reflectă
evoluţia de ansamblu a preţurilor emitenţilor de top listaţi in Piaţa RASDAQ pe Categoria I.
EVOLUŢIA INDICELUI RAQ-I
27
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 6 Sursa: www.bvb.ro
Indicele RAQ-II
Acest indice a fost lansat la fel ca si indicele RAQ-I pe data de 28 octombrie 2002 cu
o valoare iniţiala de 1079.216 pentru a reflecta evoluţia de ansamblu a preţurilor emitenţilor de
top listaţi in Piaţa RASDAQ pe Categoria II.
EVOLUŢIA INDICELUI RAQ-II
Figura 7 Sursa: www.bvb.ro
4.5 Indicii bursieri ce urmează a fi introduşi pe piaţă
Bursa de Valori Bucureşti intenţionează să introducă încă doi indici bursieri, unul care
să sublinieze evoluţia celor mai lichide 25 de companii listate, inclusiv SIF-urile, iar celălalt
pentru companiile din sectorul energetic şi utilităţle aferente.
Indicele BET-XT(Bucharest Exchange Trading Extended Index)
28
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Primul indice pe care Bursa intenţionează să îl introducă, BET-XT, va fi calculat
retroactiv începând cu 1 ianuarie 2007, şi va avea o valoare de start de 1.000 de puncte.Este
un indice blue-chip ce va include cele mai lichide 25 de companii listate la BVB, inclusiv
SIF-urile, selectate conform coeficientului de lichiditate aplicat şi în cazul BET. Ponderea
maximă a unei companii în cadrul indicelui BET-XT va fi de 15%.
BET-XT va fi compus din titlurile Altur (ALT), Alumil (ALU), Antibiotice (ATB),
Biofarm (BIO), BRD-SocGen (BRD), SSIF Broker (BRK), Compa (CMP), Condmag
(COMI), Flamingo (FLA), Impact (IMP), Oltchim (OLT), Prodplast (PPL), Rompetrol Well
Services (PTR), Rompetrol Rafinare (RRC), Zentiva (SCD), Petrom (SNP), Turbomecanica
(TBM), Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN), Banca Transilvania (TLV) şi acţiunile celor
cinci societaţi de investiţii financiare (SIF).
Indicele BET-NG (Bucharest Exchange Trading Energy & Related Utility
Index)
Cel de-al doilea indice, BET-NG, va avea în componenţă companiile listate în
segmentul de piaţă reglementată, al căror domeniu de activitate principal este asociat cu
sectorul de energie şi utilităţile aferente acestuia. BET-NG va fi al doilea indice sectorial,
după BET-FI, calculat de Bursa de Valori Bucureşti, valoarea acestuia fiind determinată
retroactiv începând cu 1 ianuarie 2007, iar valoarea de start va fi de 1.000 de puncte. Ponderea
maximă a unui simbol în cadrul BET-NG va fi de 30%.
In componenta BET-NG vor intra titlurile Condmag (COMI), Dafora (DAFR),
Energopetrol (ENP), Oil Terminal (OIL), Petrol Export-Import (PEI), Rompetrol Well
Services (PTR), Rompetrol Rafinare (RRC), Petrom (SNP), Transelectrica (TEL), Transgaz
(TGN).
Ambii indici vor fi ponderaţi cu capitalizarea companiilor din componenţa lor si vor fi
ajustaţi cu factorii de free-float (numărul de acţiuni tranzacţionate liber in piaţa) si
reprezentare.
Introducerea celor doi indici a fost aprobată de către Comitetul Indicilor, iar aceştia
vor putea fi lansaţi după primirea avizului din partea Consiliului Bursei.
Componenţa indicilor BET-XT şi BET-NG, precum şi data lansării vor fi făcute
publice în 24 iunie, după întâlnirea trimestrială a Comitetului Indicilor BVB.
29
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
CAPITOLUL V
EVOLUŢIA INDICILOR BVB ÎN PERIOADA
2004-2008
30
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
5.1 Analiza indicilor BVB în anul 2004
Anul 2004 a fost un an de mare excepţie pentru investitorii la bursă. Din mai multe
puncte de vedere 2004 a fost cel mai bun an din istoria BVB de dupa 1995. Indicatorul de
maxim interes pentru investitori este randamentul oferit de acţiuni, iar din acest punct de
vedere situaţia a fost mai mult decât mulţumitoare : indicele oficial al bursei, BET a crescut
cu peste 100% în 2004. Cu alte cuvinte, câştigul mediu oferit de acţiunile listate la bursă a dus
la dublarea banilor investitorilor.
Creşterile înregistrate în 2004 au fost relativ surprinzătoare, comparativ cu evoluţiile
din ultimii doi ani. Astfel după un an 2002 excelent din toate punctele de vedere, în care s-a
înregistrat o creştere generalizată a acţiunilor şi o apreciere a indicelui BET de 119,8%, a
urmat un an 2003 relativ dezamăgitor, cu evoluţii stabile şi o creştere a indicelui de numai
30,9%. În aceste condiţii au existat temeri că bursa de valori (sau, cel puţin, acţiunile listate la
bursă în acel moment) şi-a atins potenţialul şi, în lipsa unor emitenţi sau instrumente noi,
preţurile acţiunilor se vor plafona.
Anul 2004 a contrazis această ipoteză: indicele BET a crescut cu 101,2%, indicele
BET-C (calculat pe baza preţurilor tuturor acţiunilor listate la bursă) cu 103,8%, iar indicele
BET-FI (calculat pe baza preţurilor acţiunilor SIF) cu 115,5%. Fluctuaţiile de pe piaţa
valutară au făcut ca performanţele bursei exprimate în valută să fie chiar mai bune decât cele
exprimate în lei.
Astfel, creşterile indicilor bursei exprimaţi în EURO au fost de +111,5% pentru BET ,
+114,1% pentru BET-C şi +127,0% BET-FI.
Situaţia este impresionantă: din 17 acţiuni listate la categoria I, 15 au adus câştiguri
real pozitive (peste rata inflaţiei) şi numai două au adus pierderi.Dintre acţiunile căştigătoare,
două au adus randamente de peste 200%, nouă au adus randamente între 100 şi 200%, şi încă
trei randamente între 50 si 100%.
Cea mai performantă acţiune listată la categoria I a fost Alro (ALR), cu un randament
de +215,3%, într-o revenire spectaculoasă după randamente modeste în ultimii doi ani
(+15,4% in 2003 si +23,4% in 2002).
Acţiunile societaţilor de investiţii financiare (SIF) s-au aflat şi ele în top, însă
diferenţa de performanţă între cele cinci SIF-uri s-a făcut şi mai puternic remarcată anul
acesta, SIF-urile înregistrând randamente cuprinse între +74,7% (SIF4) si +201,7% (SIF5).
Celelalte acţiuni cu creşteri de peste 100% au fost acţiuni cu capital majoritar de stat :
SNP Petrom (SNP), Antibiotice (ATB), Rulmentul Braşov (RBR) si Oltchim (OLT). BRD-
GSG (BRD) s-a apropiat ca performanţă de un randament de 100%.
31
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Dezamăgirea categoriei I a fost reprezentată de acţiunile Oţelinox (INX), ce au adus
un randament negativ în 2004, pentru prima dată în ultimii şase ani.
40 din cele 45 de acţiuni listate la categoria a II-a şi tranzacţionate în 2004 au adus
caştiguri peste rata inflaţiei. Dintre acestea, trei au adus caştiguri peste 300%, cinci între
200% si 300%, opt între 100% si 200% şi încă unsprezece între 50 şi 100%.
Cel mai bun randament la categoria a II-a a fost oferit de acţiunile UAMT (UAM) cu
+475,5% - creştere provenind exclusiv din variaţia preţului.
Acţiunile pierzătoare în 2004 au fost Altur (ALT), COST (COS), Rompetrol Well
Services (PTR) si Sofert (SOF).
Anul 2004 a adus şi o serie de listări noi la bursa de valori; dintre acestea două au fost
remarcabile – Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), care prin dimensiune, lichiditate şi
creşterea de preţ ulterioară a căpătat imediat interesul investitorilor, în ciuda unei situaţii
financiare nu tocmai remarcabile, şi Banca Comercială Carpatica (BCC), acţiune interesantă
prin domeniul de activitate (băncile fiind foarte căutate de investitori), implicarea pe piaţă,
lichiditate şi creşterea de preţ. Acestor noi listări li se mai adaugă şi acţiunile Altur Slatina
(ALT), mai puţin interesante pentru investitori. Toate cele trei societăţi provin de pe Rasdaq.
În 2004 a încetat tranzacţionarea la bursă şi au fost delistate acţiunile Navrom (NVR)
si Amep (AMP) ; acţiunile Terapia (TER) şi Imsat (IMS) au fost delistate şi ele (fără a
înregistra nici o tranzacţie în 2004).
Şi din punct de vedere al randamentului indicilor oficiali ai bursei anul 2004 a fost cel
mai bun din istoria bursei : în 2004 creşterile indicilor BET, BET-C si BET-FI in EUR şi
USD au fost cele mai mari din toată istoria acestora (valorile în lei au fost puţin mai mici
decât cele din 2002, un alt an de excepţie la bursă).
Şi ceilalţi parametri ai bursei au înregistrat maxime istorice în anul analizat :
capitalizarea bursei la sfarşitul anului era de 8,8 mld EUR, de aproape trei ori mai mare decât
cea de la sfârşitul anului 2003. Valoarea tranzacţiilor în 2004, de 598,1 mil EUR, a
reprezentat o creştere cu 122,6% faţă de cea din 2003
Evoluţia indicilor BVB în anul 2004 este prezentată în următorul grafic:
32
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 8 Sursa: www. cnvmr.ro
EVOLUŢIA INDICILOR BVB INTRE 1997-2004
Tabel 5Sursa: www.intercapital.ro
Indicii BVB au înregistrat în cursul anului 2004 ritmuri de creştere importante, fapt ce
poziţioneazã BVB în topul pieţelor bursiere europene care au oferit investitorilor cele mai
ridicate randamente pentru plasamentele financiare efectuate. Indicele burselor
centraleuropene CESI a înregistrat în acest an un plus de 65,40%, iar EUROSTOXX506
4,30%.
Evoluţia indicilor BET, CESI si EUROSTOXX50 este prezentatã în figura:
33
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 9 Sursa: www.cnvmr.ro
CESI = indice bursier regional, care urmăreşte evoluţia celor mai
importante titluri listate la bursele din ţările Europei Centrale.
EUROSTOXX50 = indice bursier pan-european, care urmăreşte
evoluţia celor mai lichide 50 de companii listate la bursele din zona euro.
Aceste creşteri ale indicilor bursieri au avut loc pe fondul intensificãrii activitãtii de
tranzacţionare, valoarea totalã a tranzacţiilor (acţiuni plus obligaţiuni) încheiate în anul 2004
la BVB situându-se la 667,81 de milioane EUR, ceea ce reprezintã o creştere cu 144,44% faţã
de valoarea totalã tranzacţionatã în 2003 (273,20 de milioane EUR).
Tendinţele pozitive ale pieţei s-au regãsit si în creşterea cu peste 194,84 de procente a
capitalizãrii bursiere exprimate în EUR, care se situa la finele anului 2004 la nivelul de 8,82
de miliarde EUR.
5.2 Analiza indicilor BVB în anul 2005
Anul 2005 a fost, din nou, un an foarte bun pentru bursa de valori şi pentru investitorii
de pe această piaţă. Indicele BET, a adus, pentru al cincilea an consecutiv, randamente real
pozitive; capitalizarea pieţei a crescut cu 64% faţă de 2004 fără aportul unor listări noi
semnificative ca mărime. În mod şi mai spectaculos, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut
cu 223% faţă de anul 2004.
Bursa a făcut primii paşi spre noi instrumente prin tranzacţionarea a două emisiuni de
drepturi de preferinţă, piaţa obligaţiunilor şi-a continuat dezvoltarea prin emisiuni noi, BVB a
consemnat câteva listări noi interesante şi a făcut paşi concreţi spre consolidarea instituţională
prin fuziunea cu Bursa Electronică Rasdaq.
Evoluţia generală a acţiunilor listate la bursă s-a încadrat, în general, în previziunile
lansate la sfârşitul lui 2004. Spre exemplu, creşterea indicelui BET in 2005, de 50,90%, se
încadrează în rezultatele unui sondaj lansat de kmarket.ro în decembrie 2004 pe această temă,
34
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
sondaj în care în topul răspunsurilor s-a situat o variaţie estimată a BET in 2005 între +30 si
+60%.
Creşterea acţiunilor SIF, însă, a depăşit toate aşteptările, iar anul 2005 poate fi
considerat, pe drept cuvânt, anul Societăţilor de Investiţii Financiare. În 2005 variaţia
indicelui BET-FI, ce exprimă creşterea medie a preţurilor acţiunilor celor cinci societăţi de
investiţii financiare, a fost de 175,24%, o valoare de peste trei ori mai mare decât creşterea
BET, şi cea mai mare variaţie anuală înregistrată de la lansarea indicelui BET-FI.
Performanţele totale pentru patru din cele cinci SIF-uri - +189,81% pentru SIF
Moldova (SIF2), +178,77% pentru SIF Banat-Crişana (SIF1), +176,38% pentru SIF Muntenia
(SIF4) şi +175,24% pentru SIF Oltenia (SIF5) - reprezintă, de altfel, şi cele mai bune
performanţe înregistrate pe toată bursa de valori în 2005. SIF Transilvania (SIF3), a înregistrat
o performanţă mai “modestă” decât restul, de numai +87,40%.
Motivele acestor evoluţii spectaculoase sunt mai multe. În primul rând, anul 2005 a
fost anul în care s-a aprobat mult-aşteptata majorare a limitei maxime de deţinere în capitalul
social al unui SIF de către un singur investitor.Această limită a fost în sfârşit majorată de la
0,1% din numărul total de acţiuni la 1,0%, lasând loc unor investitori mai mari de tipul
fondurilor de investiţii să cumpere acţiuni SIF şi să determine o apreciere a preţului.
Un alt eveniment major pentru SIF-uri a fost privatizarea Băncii Comerciale Române.
Acţiunile BCR – cele mai importante deţineri ale societăţilor de investiţii financiare au căpătat
astfel un reper de evaluare, ce reprezintă de până la 9 ori mai mult decât valoarea la care
acestea se regăsesc acum în activele SIF.
Investitorii care au mizat pe sectorul bursier în 2005 au avut toate motivele să fie
multumiţi, întrucât, pe lângă acţiunile SIF, şi acţiunile bancare au crescut foarte bine. Banca
Transilvania (TLV) şi-a recompensat investitorii cu o distribuţie de acţiuni gratuite peste
aşteptări (67 la 100 deţinute), la care s-a adăugat şi o majorare cu numerar.Acţiunile Băncii
Române pentru Dezvoltare (BRD), au încheiat anul cu o performanţă solidă de +74,08% -
determinată de rezultatele financiare foarte bune ale băncii în acest an.
Două societăţi cu capital majoritar de stat completează plutonul celor mai importante
creşteri de la categoria I în 2005: Antibiotice Iaşi (ATB) cu o performanţă de +101,04%
intervenită pe fondul creşterii interesului pentru sectorul farmaceutic şi Oltchim Rm. Vâlcea
(OLT) cu +58,33%.
Trei dintre acţiunile interesante de la categoria I au înregistrat performanţe modeste:
Petrom (SNP), a încheiat 2005 cu o performanţă pentru investitori de numai +37,81%;
Turbomecanica (TBM) una din acţiunile de portofoliu “de tradiţie”, a înregistrat +32,28%, iar
35
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Banca Carpatica (BCC) a spart plutonul performanţelor bancare foarte bune de la bursă, cu un
randament total pentru investitori de numai +30,94%.
Dezamăgirile categoriei I sunt reprezentate de societăţi din domeniul metalurgic -
Alro (ALR) si Oţelinox (INX), care în 2005 au reuşit performanţe totale de numai +2,95%,
respectiv +8,59%. Pe ultimele locuri în clasament găsim două noi listări – Biofarm (BIO) şi
Socep (SOCP), precum şi o serie de societăţi precum: Rulmentul Braşov (RBR) si Rolast
Piteşti (RLS) pentru care pierderile sunt în creştere, Azomureş (AZO) care înca se reface după
ce a luat în calcul posiblitatea lichidării şi Rafinăria Astra (ASP) fără activitate operaţională.
Numai 8 din cele 45 de societăţi listate la categoria a II-a a bursei au adus câştiguri
peste 50% în acest an. Cea mai bună performanţă de la această categorie aparţine Silcotub
Zalău (SLC), care a triplat banii investitorilor în 2005, dar pe fondul unei lichidităţi extrem de
reduse.
Mai departe, evoluţiile au fost modeste. După creşterile constante din ultimii patru ani,
multe din acţiuni şi-au cam atins limitele în 2005; în plus, atenţia jucătorilor a fost concentrată
pe acţiuni precum SIF sau TLV, care au adus, fără complicaţii prea mari, câştiguri însemnate.
În aceste condiţii urmărirea altor acţiuni mai mici nu s-a justificat pentru mulţi investitori.
Cea mai dezamăgitoare evoluţie de la bursă în acest an a fost cea a Impact (IMP).
Societatea de construcţii bucureşteana, şi-a recompensat investitorii cu o performanţă de
numai 5,60% în 2005.
O altă dezamăgire a fost evoluţia acţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC), care, pe
fondul unor anchete legate de conducerea societăţii, au încheiat anul cu o performanţă pentru
investitori de numai 15,96%.
Nu mai puţin de 18 acţiuni listate la categoria a II-a au adus pierderi investitorilor.
Dintre acestea acţiunile Bermas (BRM), ale Altur (ALT) şi THR Marea Neagră (EFO) Cele
mai mari scăderi la categoria a II-a au fost înregistrate de acţiunile Mefin (MEF), Sofert
(SOF) şi Carbid Fox (CRB) cu -55,67%, -61.94%, respectiv -63,16%.
Anul 2005 a adus cinci listări noi la bursă – Broker Cluj, Flamingo Bucureşti şi
Vrancart Adjud în urma ofertelor publice iniţiale de vânzare, şi Biofarm Bucureşti şi Socep
Constanţa în urma transferului de la Bursa Electronică Rasdaq.
Graficul evoluţiei indicelui BET în anul 2005:
36
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 10Sursa: www.intercapital.ro
Creşterile indicilor oficiali ai BVB, deşi mai reduse decât în ultimii ani, au fost totuşi
foarte bune : +50,90% pentru BET, +38,22% pentru BET-C şi +175,24% pentru BET- FI.
Evoluţia acţiunilor pe parcursul anului, însa, nu i-a scutit de emoţii pe investitori.
Anul 2005 a început în forţă, continuând trendul puternic ascendent lansat în
noiembrie 2004 ; în primele două luni ale anului indicele BET a câştigat 42,64%, însa euforia
a fost de scurtă durată : indicele a scăzut la fel de brusc, atingând pe la sfarşitul lui martie
valori chiar mai mici decat cele de la începutul anului.
Trimestrul II a însemnat o perioadă mai agitată pentru indice, însă începând cu luna
iunie trendul ascendent a revenit, indicele câştigând 35,72% în ultimele 6 luni ale anului şi
încheind 2005 cu un randament pozitiv de 50,90%.
Faţă de variaţia înregistrată în 2005 indicele BET arată că bursa a adus, în medie,
performanţe de până la 10 ori mai mari decât dobânzile bancare curente la depozite.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la BVB a înregistrat un salt important în 2005: 2,15
mld EUR (7,81 mld RON) faţă de numai 0,60 miliarde EUR în 2004 şi 0,27 miliarde EUR în
2003. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor a fost de 8,7 mil EUR, faţă de 2,36 mil EUR în
2004 şi 1,11 mil EUR în 2003.
Următorul grafic reflectă evoluţia indicilor BVB pe pacursul anului 2005:
37
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 11 Sursa: www.cnvmr.ro
EVOLUŢIA INDICILOR BVB INTRE 1997-2005
Tabel 6Sursa: www.intercapital.ro
Anul 2005 a adus creşteri semnificative şi pentru principalii indici ai pieţelor bursiere
din regiune şi ceva mai moderate pentru bursele europene din zona euro. Indicele regional
CESI a urcat în anul 2005 cu +47%, în timp ce indicele pan-european EUROSTOXX50 a
înregistrat în aceeaşi perioadã o creştere de +21%. Deşi volatilitatea pieţei bursiere din
România se menţine ceva mai ridicatã decât cea a principalelor pieţe bursiere din Europa
Centralã şi de Est, evoluţiile indicelui BET par sã devinã tot mai corelate cu cele ale indicelui
CESI, ceea ce sugereazã foarte clar cã investitorii încep sã priveascã România respectiv,
B.V.B. ca pãrţi integrante ale pieţei financiare din Europa Centralã şi de Est.
Evoluţia indicilor BET, CESI şi EUROSTOXX50 :
38
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 12 Sursa: www.kmarket.ro
Creşterile indicilor bursieri ai B.V.B. din anul 2005 au avut loc pe fondul intensificãrii
activitãţii de tranzacţionare şi au influenţat aprecierile semnificative ale valorii capitalizãrii
bursiere lichiditãţii generale a pieţei.
Valoarea totalã a tranzacţiilor încheiate în anul 2005 la B.V.B. s-a situat la 2.182
milioane EUR, ceea ce reprezintã o creştere cu 226,7% faţã de valoarea totalã tranzacţionatã
în 2004 (667,8 milioane EUR). Tendinţele pozitive ale cotaţiilor s-au regãsit şi în creşterea cu
peste 73% a capitalizãrii bursiere totale, care a depãşit la sfârşitul lunii decembrie 2005 pragul
de 15 miliarde EUR şi a ajuns astfel sã reprezinte circa 26% din valoarea PIB al României din
anul 2004.
Deşi principalul motor al creşterii capitalizãrii totale a B.V.B. a fost şi în anul 2005
legat în primul rând de evoluţia pronunţat ascendentã a cotaţiilor pentru marea majoritate a
valorilor mobiliare tranzacţionate la Cota Bursei, influenţe pozitive în evoluţia acestui
indicator au avut şi majorãrile de capital realizate de societãţile comerciale emitente de valori
mobiliare tranzacţionate la Bursã, sau listãrile de noi companii.
5.3 Analiza indicilor BVB în anul 2006
Anul 2006 a fost un an relativ bun din punct de vedere al investiţiilor pe piaţa de
capital, deşi unele performanţe au fost sub aşteptări. Indicele BET, ce exprimă creşterea
medie a preţurilor acţiunilor listate la bursă, a înregistrat o creştere de 22% în 2006.
Performanţa rămâne solidă faţă de nivelul dobânzilor bancare la depozite, fiind de
aproximativ trei ori mai mare decât acesta. Cu toate acestea, 22% este cea mai redusă creştere
anuală a indicelui din ultimii şase ani; indicele compozit al bursei, BET-C, a înregistrat o
creştere de 28,49% în 2006. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni listate la BVB a crescut cu
numai 27% în 2006, faţă de o creştere de 223% în 2005 şi una de 140% în 2004.
La capitolul evenimente pozitive sunt incluse: finalizarea fuziunii dintre BVB şi
Rasdaq, introducerea tranzacţiilor în marja pentru piaţa spot (acţiuni), derularea cu succes a
39
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
două emisiuni publice de obligaţiuni spectaculoase (cele ale Băncii Mondiale şi ale Băncii
Comerciale Române), înfiinţarea depozitarului central, şi listarea cu succes după finalizarea
unei oferte publice iniţiale a acţiunilor Transelectrica, primul emitent din domeniul utilităţilor
listat la bursă.
Creşterea medie a acţiunilor BVB (+22% pentru indicele BET) s-a încadrat la limită în
previziunile investitorilor formulate la sfârşitul lui 2005, care indicau drept cea mai puternică
opţiune o creştere a indicelui în 2006 între 20% şi 40%. În ceea ce priveşte performanţele
totale, media aritmetică a acestora a fost de 15% (o valoare semnificativ mai mică decât cea
de +44% din 2005).
Numai 4 din cele 21 de acţiuni de la categoria I au adus caştiguri totale peste 50% în
2006, dar 16 au adus caştiguri peste rata inflaţiei – o proporţie destul de bună.
Cea mai bună performanţă la categoria I a fost cea a acţiunilor Alro Slatina (ALR), cu
un randament total de 80% în 2006. Pe locul doi în topul creşterilor la categoria I s-au situat
acţiunile Antibiotice Iaşi (ATB). Compania de construcţii Impact (IMP) a adus investitorilor
în acţiunile sale un câştig surprinzător de 65%, după ce în 2005 acesta fusese de numai 5%.
Performanţe foarte bune la categoria I au mai înregistrat acţiunile producătorului de
medicamente Biofarm (BIO, +63%), acţiunile Transelectrica au crescut cu 48% în cele numai
patru luni de la listare şi cu 101% faţă de preţul din oferta publică pe fondul unor rezultate
foarte bune.
Acţiunile societăţilor de investiţii financiare au dezamăgit în 2006, în ciuda
potenţialului ridicat de apreciere a preţului pe fondul subevaluării acţiunilor BCR din
portofolii. Acţiunile SIF au adus investitorilor câştiguri între 4,44% (SIF4 Muntenia) şi
40,35% (SIF2 Moldova). Cu o creştere de 32,41%, indicele SIF, BET-FI, a înregistrat o
performanţă mai bună decât indicele BET, insă aceasta ramâne mult sub performanţele
istorice. Deşi acţiunile SIF s-au menţinut în topul lichidităţii la bursă, investitorii în acestea au
aşteptat urmatoarea mutare a Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, în ceea ce priveşte
acţiunile băncii deţinute de SIF-uri.
Şi alte „vedete” ale bursei au dezamăgit. Petrom (SNP) a adus investitorilor un câştig
de numai 18% deşi a obţinut rezultate bune în 2006. Banca Română pentru Dezvoltare (BRD)
a înregistrat o performanţă de +32%, Banca Transilvania (TLV), a adus un randament total
dezamăgitor de numai 23%, Banca Carpatica (BCC) a evoluat similar, aducând un randament
de 21%.
40
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Cele mai slabe performanţe la categoria I au fost înregistrate de acţiunile Oţelinox
(INX, 0,91%, delistate la cerere în 2006), Rafinăria Astra Română (ASP, -13,37%, delistată în
2006) şi Azomureş Târgu Mureş (AZO, 39,58%, rezultate financiare nefavorabile).
Zece din cele 45 de acţiuni listate la categoria a II-a au adus câştiguri de peste 50%
investitorilor, iar 22 au adus câştiguri peste rata inflaţiei. Ca şi în 2004, cele mai performante
acţiuni au fost cele ale unor emitenţi mai puţin lichizi, dar tranzacţionaţi la preţuri subevaluate
în piaţă şi cu o situaţie financiară bună sau în creştere.
Cea mai bună performanţă la categoria a II-a (şi, de altfel, la BVB) a fost adusă de
acţiunile Mechel Târgovişte (COS).
Pe locul doi în topul performanţelor s-au situat acţiunile TMK – Artrom (ART) cu o
performanţă de +242%. Celelalte două acţiuni cu câştiguri de peste 100% în 2006 au fost
Rompetrol Well Services (PTR, +240%), Aerostar Bacău (ARS, +105%).
16 acţiuni de la categoria a II-a au adus pierderi în 2006. Dezamăgirile categoriei au
fost Petrolexportimport (PEI, -0,22%),Bermas Suceava (BRM, -5,51%), şi Flamingo
Bucureşti (FLA,-10,13%).
Anul 2006 a adus numai două listări noi la bursă: mai întâi acţiunile Mecanica
Ceahlău (MECF), transferate de pe Rasdaq, ce se alătură grupului de acţiuni BVB deţinute
majoritar de SIF-uri şi caracterizat de regulă prin performanţe modeste în piaţă. A doua listare
a anului a fost cea a Transelectrica (TEL), compania naţională de transport a energiei electrice
fiind primul emitent din domeniul utilităţilor listat la bursă.
Opt emitenţi au fost delistaţi de la cota bursei în 2006 : Oţelinox (INX) la cerere, şi
Astra Română Ploieşti (ASP), Carbid Fox Târnăveni (CRB), Rolast Piteşti (RLS),Chimopar
Bucureşti (CPR), Abrom Bârlad (ABR), Vel Pitar Râmnicu Vâlcea (VEL) şi Sofert Bacău
(SOF) datorită rezultatelor financiare slabe sau neîndeplinirii obligaţiilor legate de prezenţa la
cota bursei.
Indicele oficial al bursei, BET, a câştigat numai 22,23% în 2006, o performanţă
solidă, dar totuşi sub cea a anilor precedenţi. Evoluţia indicelui în 2006 a fost destul de
agitată.Astfel, indicele a început anul în forţă, câştigând în jur de 24% până în prima
săptămână din februarie. În continuare tendinţa a fost constant descendentă până la sfârşitul
lui iunie, când indicele pierduse 24% din valoarea maximă atinsă în februarie, sau 6% faţă de
valoarea de la început de an. Luna iulie a adus o creştere bruscă cu 17%, urmată de o evoluţie
relativ stabilă până la sfârşitul anului Graficul evoluţiei indicelui BET în 2006:
41
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 13
Sursa: www.cnvmr.ro
Astfel, modelul evoluţiei indicelui BET în 2006 a fost foarte similar cu cel din 2005.
În graficul de mai jos, trasat pe scara logaritmică, curba cu roşu exprimă evoluţia BET în
2006, în timp ce curba cu albastru exprimă evoluţia aceluiaş indice BET în 2005.
Figura 14 Sursa: www.intercapital.ro
Creşterile acţiunilor au fost şi în 2006 destul de selective : 56% din acţiunile listate în
2006 la BVB au adus câştiguri totale peste rata inflaţiei, o proporţie mai mare dar totuşi
apropiată de cea din 2005 (48%). În anii precedenţi creşterile erau generalizate : 89% din
acţiunile listate au adus căştiguri peste rata inflaţiei în 2004.
42
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura15 Sursa: www.cnvmr.ro
EVOLUŢIA INDICILOR BVB INTRE 1997-2006
Tabel 7 Sursa: www.intercapital.ro
Ceilalţi indici oficiali ai bursei au evoluat similar, indicele SIF, BET-FI, înregistrând o
volatilitate mai pronunţată şi o creştere mai mare în trimestrul IV: multe tendinţe stabilite în
2005 s-au păstrat şi în 2006.
În decursul anului 2006, performanţele indicelui BET au fost superioare
performanţelor celor doi indici europeni, fiind egalate de către EUROSTOXX50 în ultimele
două luni ale anului. Bursele europene au înregistrat oscilaţii majore în acest an, ceea ce se
poate remarca şi din trendul EUROSTOXX50.
În tot acest timp, fluctuaţia burselor est-europene fiind relativ redusă, CETOP 20 fiind
relativ constant. Deşi volatilitatea pieţei bursiere din România se menţine la un nivel mai
ridicat decât cea a principalelor burse europene, totuşi indicele BET tinde să se coreleze cu
ceilalţi indici europeni, valorile lor tinzând să se apropie.
43
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 16 Sursa: www.cnvmr.ro
CETOP20 – indice regional care urmareste evolutia celor mai lichide 20 de simboluri bursiere
din Europa Centrala
5.4 Analiza indicilor BVB în anul 2007
Anul 2007 a fost unul bun pentru investitorii la bursă. Cu o creştere a indicelui BET
de 22,1% acţiunile la bursă au adus randamente medii de trei ori mai mari decât dobânzile
bancare. Performanţa indicelui BET în 2007 este foarte apropiată de cea înregistrată în 2006,
când acelaşi indice a crescut cu 22,2%.
La fel ca în 2006, şi anul acesta acţiunile listate la categoria a II-a a BVB au fost mai
performante : indicele BET-C a crescut în 2007 cu 32,6% (+28,5% în anul precedent).
Realizările pieţei de capital în 2007 includ şi încheierea cu succes a celei mai mari
oferte publice iniţiale din istoria României, cea a SNTGN Transgaz, ce a atras sume totale de
1,8 miliarde euro ; derularea cu succes pe piaţa locală a unei emisiuni de obligaţiuni a Băncii
Europene de Investiţii, a doua instituţie financiară internaţională ce atrage fonduri de pe piaţa
de capital românească după Banca Mondială; lansarea contractului futures pe aur la BMFMS
şi a platformei de tranzacţionare a derivatelor la BVB.
Media aritmetică a randamentelor totale ale acţiunilor listate la categoria I a BVB a
fost de +52,5%, o valoare aproape dublă faţă de cea înregistrată în anul precedent (+28,1%).
Şapte din cele 20 de companii tranzacţionate la categoria I au adus în 2007 câştiguri totale
peste 50%, iar 18 din 20 au adus câştiguri peste rata inflaţiei.
În mod surprinzător primele locuri în clasamentul celor mai performante acţiuni de la
categoria I sunt ocupate de două companii cu capital majoritar de stat. Oil Terminal (OIL),
companie de transport a produselor petroliere prin conducte, a adus investitorilor un
44
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
randament de 247,4, creşterea vizibilităţii companiei ca urmare a transferului acţiunilor de la
categoria a II-a la categoria I a BVB.
Producătorul de produse chimice Olthcim Rm. Vâlcea (OLT) a înregistrat o
performanţă a acţiunilor de +151,57% în condiţiile unor rezultate financiare prea puţin
remarcabile. A treia cea mai performantă companie de la categoria I a bursei a fost Broker
Cluj (BRK), companie de brokeraj pe piaţa de capital, ale cărei acţiuni au înregistrat un
randament total de +144,7%. Performanţele foarte bune ale acţiunilor BRK se bazează pe
promovarea acţiunilor la categoria I a bursei, creşterea de peste trei ori a lichidităţii în 2007
faţă de anul precedent şi derularea unor operaţiuni de majorare a capitalului social din fonduri
proprii şi cu numerar.
Performanţe foarte bune la categoria I au mai înregistrat şi acţiunile producătorului
independent de medicamente Biofarm (BIO), cu +83,2% şi cele ale Băncii Române pentru
Dezvoltare – Groupe Societe Generale (BRD) cu +53,0%.
Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) au dezamăgit în 2007. Indicele acestora BET-
FI, a înregistrat o creştere de 24,9% în acest an – cea mai slabă performanţă de la lansarea sa
în 2001. Randamentele totale ale SIF1 Banat-Crişana, SIF2 Moldova, SIF4 Muntenia si SIF5
Oltenia au fost în 2007 de +10,4%, +8,0%, +34,2% şi respectiv +24,6%. Excepţia o constituie
SIF3 Transilvania cu un randament de +55,7% datorat unei dublări a capitalului social din
fonduri proprii.
Multe din acţiunile listate la categoria I au înregistrat performanţe mai reduse în 2007
faţă de alţi ani, performanţe ce reflectă mai degrabă scăderea randamentelor medii la BVB şi
nu o activitate ineficientă a emitenţilor. Rămasă şi anul acesta independentă, Banca
Transilvania (TLV) a adus investitorilor săi un câştig de 33,8%, Transportatorul naţional de
energie electrică Transelectrica (TEL) a adus un randament de +22,0%, în timp ce
producătorul ieşean de medicamente Antibiotice (ATB), aflat în proces de privatizare, a adus
un randament de +20,3%.
A treia bancă listată la bursă şi a doua independentă din cele trei, Banca Comercială
Carpatica (BCC), şi-a dezamăgit investitorii înregistrând un randament total al acţiunilor de
numai 7,5%.
Dezamăgirea anului la bursă a fost reprezentată de acţiunile Petrom (SNP), ce au adus
investitorilor o pierdere de 9,4%, după o performanţă modestă în 2006 (+18,3%). O evoluţie
dezamăgitoare au înregistrat şi acţiunile Turbomecanica (TBM), cu -8,6%
Jumătate din cele 40 de companii tranzacţionate la categoria a II-a în 2007 au adus
investitorilor randamente peste 50%, în timp ce 26 din 40 au adus câştiguri peste rata inflaţiei.
45
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Vedeta categoriei a II-a a BVB a fost Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră
(EFO) cu un randament total de 351,6% - cel mai bun randament total la BVB în 2007.
Cu excepţia EFO, cele mai bune performanţe la categoria a II-a au fost înregistrate de
o serie de companii industriale. Multe din acestea încheiaseră anul 2006 cu preţuri destul de
scăzute, ceea ce a reprezentat o oportunitate pentru investitori.
Comelf Bistrita (CMF), producător de echipamente de filtrare, tratare si epurare a
gazelor şi apei, a adus investitorilor un câştig de 282,9%. Rezultatele financiare ale companiei
au crescut în 2007, dar nu spectaculos, CMF fiind văzută ca o oportunitate datorită preţului
redus la sfarşitul lui 2006.
Randamentul acţiunilor Electroputere Craiova (EPT), de 263,6%, a avut la bază
privatizarea firmei cu compania saudită Al-Arrab Contracting Company, şi perspectiva
redresării activităţii EPT, ce a încheiat pe pierdere fiecare din ultimii şapte ani.
Rompetrol Well Services (PTR, +249,3%) a dublat profitul obţinut în 2007 faţă de
perioada similară a anului trecut şi a derulat o operaţiune de majorare de capital social din
fonduri proprii ; fără rezultate spectaculoase. Producătorul de dulciuri Kandia-Excelent (EXC,
+202,4%) a crescut datorită preluării de grupul Cadbury Schweppes şi iniţierii unei oferte
publice de cumpărare de către acesta.
Randamente totale peste 50% au mai adus şi acţiunile Prodplast Bucureşti (PPL),
Vrancart Adjud (VNC), Energopetrol Câmpina (ENP), VAE Apcarom Buzău (APC), Bermas
Suceava (BRM), Agras Vienna Insurance Group (ASA), Sinteza Oradea (STZ), Carbochim
Cluj-Napoca (CBC) si UAMT Oradea (UAM).
Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) a adus investitorilor un randament pozitiv de
25,7%, urmand aceeaşi evoluţie agitată în piaţă ca şi în anii precedenţi. Grupul KazMunayGaz
din Kazahstan a achiziţionat în 2007 75% din acţiunile The Rompetrol Group NV, acţionarul
majoritar al RRC, printr-una din cele mai spectaculoase tranzacţii ale anului, evaluată la 2,7
miliarde dolari.
Un număr de 11 companii tranzacţionate la categoria a II-a au adus pierderi în 2007.
Printre acestea se remarcă acţiunile retailerului Flamingo International (FLA, -2,8),
prodcătorul de profile de aluminiu Alumil Rom Industry (ALU) care a încheiat anul cu un
randament de 18,9% faţă de primul preţ de tranzacţionare la BVB.
Cea mai slabă performanţă la BVB a fost înregistrată în 2007 de acţiunile Rulmentul
Braşov (RBR, -64,3%), acţiuni ce au fost delistate în decursul anului şi transferate pe
secţiunea acţiuni necotate la BVB, datorită intrării companiei în procedura de lichidare.
46
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Bursa de Valori Bucureşti a inaugurat în 2007 categoria a III-a a pieţei reglementate,
prin retrogradarea acţiunilor UCM Reşiţa (UCM).
Anul 2007 a adus trei noi listări la BVB : Alumil Rom Industry (ALU), cu activităţi în
domeniul profilelor de aluminiu pentru construcţii,Turism Felix (TUFE), este o companie cu
activităţi în domeniul turismului balnear deţinută majoritar de SIF Transilvania, constructorul
de conducte şi reţele de petrol şi gaze Condmag Braşov (COMI).
Două companii au fost delistate de la cota BVB în 2007 : Rulmentul Braşov (RBR)
transferată pe segmentul acţiuni necotate datorită iniţierii procedurii de lichidare şi Silcotub
Zalău (SLC) la cerere.
Evoluţia BET în 2007 poate fi analizată separat în două perioade distincte. În primele
cinci luni ale anului indicele a evoluat relativ stabil, fără oscilaţii majore. La sfarşitul lui mai
2007 indicele câstigase numai 7,6% faţă de decembrie 2006.
De la jumatatea lunii iunie şi până la sfârşitul lui august indicele creşte accelerat,
astfel încât pe 31 august BET înregistra o creştere de 27,5% faţă de sfarşitul lui 2006. În
această perioadă indicele consemnează un record – atingerea valorii de 10.000 de puncte
pentru prima dată de la lansarea sa (valoarea a fost atinsa pe 05/07/07).
Urmează o perioadă destul de agitată, cu oscilaţii semnificative ce dau emoţii
investitorilor; în noiembrie indicele scade accelerat anulând toată creşterea din ultimele şase
luni. Ultimele săptămâni ale anului aduc un nou trend ascendent accelerat, dar de amplitudine
mai redusă decat cel precedent.
Modelul evoluţiei indicelui din 2005-2006, caracterizată prin creşteri bruşte la început
de an, scăderi generalizate în primăvara şi vară, urmate de o tendinţă în general crescatoare
până la sfarşitul anului, nu s-a mai păstrat.
Dacă lunile de vară erau privite în mod tradiţional de investitori ca luni cu activitate
slabă la bursă, iar ultimele luni din an erau privite ca luni foarte active, în 2007 situaţia s-a
schimbat radical. Lunile iunie, iulie şi august au fost lunile care au adus cele mai mari
câştiguri la bursă; în plus, aceleaşi luni au înregistrat şi volume de tranzacţionare foarte mari,
spre deosebire de anii precedenţi.
EVOLUŢIA INDICELUI BET 2007
47
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 17 Sursa: www.intercapital.ro
Ceilalţi indici oficiali ai bursei, BET-C si BET-FI au evoluat similar cu BET,
înregistrând însă amplitudini mai mari ale oscilaţiilor.
În graficul următor este evidenţiată evoluţia indicilor BET, BET-C SI BET-FI:
Figura 18 Sursa: www.kmarket.ro
EVOLUŢIA INDICILOR BVB INTRE 1997-2007
48
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Tabel 8 Sursa: www.intercapital.ro
5.5 Analiza indicilor BVB în anul 2008
Evoluţia indicatorilor Bursei de Valori Bucureşti în luna ianuarie a fost una negativă
faţă de luna precedentă.Toţi indicii bursieri au înregistrat evoluţii negative faţă de finele lunii
decembrie, astfel în data de 31 ianuarie indicii înregistrau urmatoarele valori:
BET : 7.494,53 puncte (2.293,09 puncte USD; 7.029,58 puncte EUR) reprezentând o scădere
cu 23,72% (-24,76% în USD şi -25,60% în EUR);
BET-C : 5.167,49 puncte (1.762,02 puncte USD; 3.792,53 puncte EUR) reprezentând o
scădere cu 22,47% faţă de luna trecută (-23,53 în USD si -24,38% în EUR);
BET-FI: 61.022,23 puncte (61.591,37 puncte USD; 35.648,77 puncte EUR) reprezentând o
scădere cu 22,43% (-23,49% în USD şi -24,34% în EUR);
Figura 19 Sursa: www.bvb.ro
Evoluţia indicatorilor Bursei de Valori Bucureşti în luna februarie a fost una negativă
faţă de luna precedentă.
Toţi indicii bursieri cu excepţia indicelui BET-C, au înregistrat evoluţii negative,
astfel în data de 29 februarie indicii înregistrau urmatoarele valori:
BET : 7.444,05 puncte (2.315,58 puncte USD; 6.933,89 puncte EUR) reprezentând o scădere
cu 0,67% (+0,98% în USD si -1,36% în EUR);
BET-C : 5.202,33 puncte (1.803,45 puncte USD; 3.791,66 puncte EUR) reprezentând o
creştere cu 0,67% faţă de luna trecută (2,35 în USD si -0,02% în EUR);
49
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
BET-FI: 60.544,52 puncte (62.127,04 puncte USD; 35.124,04 puncte EUR) reprezentând o
scădere cu 0,78% (+0,87% în USD si -1,47% în EUR);
Figura 20
Sursa: www.bvb.ro
Evoluţia indicatorilor BVB a fost negativă şi în luna martie.Toţi indicii bursieri au
înregistrat evoluţii negative faţă de sfârşitul lunii februarie, astfel în data de 31 martie indicii
înregistrau urmatoarele valori:
BET : 6,920.01 puncte (2.237,79 puncte USD; 6.444,55 puncte EUR) reprezentând o scădere
cu 7,04% (-3,36% în USD şi -7,06% în EUR);
BET-C : 4.964,97 puncte (1.789,33 puncte USD; 3.617,97 puncte EUR) reprezentănd o
scădere cu 4,56% faţă de luna trecută (-0,78 în USD şi -4,58% în EUR);
BET-FI: 52.715,06 puncte (56.234,76 puncte USD; 30.576,84 puncte EUR) reprezentănd o
scădere cu 12,93% (-9,48% în USD şi -12,95% în EUR);
50
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 21 Sursa: www.bvb.ro
În luna aprilie indicii bursieri au înregistrat evoluţii preponderent pozitive faţă de
finele lunii trecute, astfel în data de 30 aprilie indicii înregistrau urmatoarele valori:
BET : 7,020.48 puncte (2.263,35 puncte USD; 6.630,09 puncte EUR) reprezentănd o creştere
cu 1,45% (1,14% în USD şi 2,88% în EUR);
BET-C : 5.028,04 puncte (1.806,53 puncte USD; 3.715,48 puncte EUR) reprezentănd o
creştere cu 1,27% faţă de luna trecută (0,96 în USD şi 2,70% în EUR);
BET-FI: 52.494,46 puncte (56.828,84 puncte USD; 30.877,12 puncte EUR) reprezentănd o
scădere cu 0,42% (-0,72% în USD şi +0,98% în EUR);
Figura 22 Sursa: www.bvb.ro
Luna mai a fost una pozitivă, indicii bursieri au înregistrat evoluţii preponderent
pozitive, astfel în data de 30 mai indicii înregistrau urmatoarele valori:
BET : 7,805.21 puncte (2.534,54 puncte USD; 7.422,89 puncte EUR) reprezentând o creştere
cu 11,18% (11,98% în USD şi 11,96% în EUR);
BET-C : 5.488,62 puncte (1.986,27 puncte USD; 4.084,25 puncte EUR) reprezentând o
creştere cu 9,16% faţă de luna trecută (9,95 în USD şi 9,93% în EUR);
BET-FI: 56.007,51 puncte (59.995,64 puncte USD; 33.174,55 puncte EUR) reprezentând o
creştere cu 6,69% (7,46% în USD şi 7,44% în EUR);
51
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 23 Sursa: www.bvb.ro
EVOLUŢIA INDICILOR BVB INTRE 1997-2008
Tabel 9 Sursa: www.intercapital.roGraficul de mai jos prezintă evoluţia indicilor BVB in acest an:
52
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 24 Sursa: www. interfinbrok.ro
Evoluţie BET ianuarie-mai 2008:
Figura 25 Sursa: www. interfinbrok.ro
Evoluţie BET-C ianuarie-mai 2008
Figura 26 Sursa: www. interfinbrok.ro
Evoluţia BET-FI ianuarie-mai 2008
53
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Figura 27 Sursa: www. interfinbrok.ro
Concluzii
De la începutul anului, investitorii de la bursă au pierdut o treime din portofolii sau
trei ani de dobândă bancară.
În urma cu un an, piaţa bursieră traversa o perioadă de euforie, iar indicii bursieri
stabileau noi recorduri în fiecare zi. De la maximul istoric de atunci, indicele BET a pierdut
aproximativ 45%, iar brokerii si investitorii nu-şi mai pot imagina când îl vor vedea din nou
peste 10.000 de puncte.
54
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Perioadele de cădere nu sunt o noutate pentru piaţa de capital. După prima criza din
1998, cand acţiunile au pierdut pâna la 65% din valoare, au mai fost intervaluri de scăderi
accentuate în 2005 şi în 2006. Criza din prezent nu o depăşeşte încă pe cea de acum zece ani.
Dacă în 1998 au fost ruşii cei care au provocat reculul, problemele sunt în prezent
create de americani.După criza de acum zece ani, încrederea investitorilor, români şi străini,
în piaţa de capital a revenit foarte greu. De asemenea, recuperarea pierderilor a durat
aproximativ doi ani şi jumătate.
Pe vremea aceea însă piaţa internă era zdruncinată de scandaluri bancare şi falimente
ale fondurilor deschise de investiţii, la care se adauga şi o inflaţie galopantă şi recesiune
economică. În România anului 2008 nu este nici pe departe vorba de aşa ceva, dimpotrivă,
câteva deficienţe la indicii macroeconomici nu justifică închiderea investiţiilor bursiere şi nici
căderea atât de puternică a cotaţiilor.
Se vorbeşte tot mai mult despre revenire, despre modificarea trendului descendent pe
care se află bursa încă de anul trecut, dar cotaţiile continuă scăderea într-un ritm alarmant.
Măsurile de soluţionare a problemelor financiare din SUA au doar efecte temporare, revenirile
fiind de scurtă durată, iar în cazul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), corelarea cu bursele
externe pare preponderentă doar pe depreciere.
Urmărind evoluţiile din ultima perioadă se poate spune faptul că această criză pare să
se adâncească în loc să se apropie de final. .Scăderea de mai mare amploare este provocată şi
de panica instalată în rândurile investitorilor mici. Sensibili la orice ştire negativă, investitorii
se sperie şi mai tare atunci când un analist sau un om de afaceri respectat declară că situaţia
este chiar mai gravă decât pare.
Majoritatea brokerilor insistă pe scenariul pozitiv pentru partea a doua a anului chiar
dacă nu vor fi atinse maximele de anul trecut. Pierderile înregistrate de investitori sunt dificil
de suportat, dar preţurile din prezent ale acţiunilor au devenit mult mai atractive decât acum
cateva luni. O susţinere mai puternică din partea investitorilor locali precum şi o evoluţie
favorabilă a indicatorilor macroeconomici pot conduce la un trend de creştere susţinut. Se
poate afirma faptul că cine cumpără acum acţiuni îşi asumă un risc foarte mare, dar şi
câştigul pe care-l va obţine atunci când bursa îşi va reveni este la fel de mare.
Însă evoluţia Bursei din al doilea semestru nu va putea acoperi pierderile înregistrate
în primele şase luni, astfel că sfârşitul anului 2008 va fi sub cel al anului 2007. Piaţa va da
semne de revenire abia începând din primavara anului viitor. Astfel, bursa ar putea înregistra
prima scădere anuală după noua ani de creşteri consecutive.
55
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Pieţele internaţionale au suferit şi ele în acest an scăderi puternice, indicii burselor
americane pierzând în primul semestru peste 10%, în timp ce la nivelul pieţelor dezvoltate din
Europa scăderile au depăşit 20%.
Principalul factor de influenţă asupra pieţei de capital îl reprezintă evoluţia pieţelor
externe, modul în care şocul crizei imobiliare îşi va face sau nu simţită prezenţa în alte
sectoare ale economiei mondiale.,
Economia mondială, încă slabită de efectele crizei financiare, suferă acum şi din
cauza creşterii preţului petrolului, care generează presiuni inflaţioniste ce ar putea determina
băncile centrale să apeleze la majorări de dobânzi cu efecte negative asupra creşterii
economice. Piaţa de capital de la noi resimte aceşti factori de risc mai puternic decât pieţele
dezvoltate. În ceea ce priveşte factorii interni care ar putea influenţa evoluţia pieţei de capital,
inflaţia va avea cel mai greu cuvânt, o înrăutăţire a acestui indicator putând determina Banca
Natională a României să efectueze noi majorări ale ratei dobânzii. BNR a majorat dobânda de
politică monetară cu 0,25%, la 10%, aceasta fiind a şasea majorare consecutivă de dobândă
din ultimele luni. Această măsură poate determina posibile noi scumpiri a creditelor şi arată
îngrijorarea BNR privind evoluţia ratei inflaţiei, care ar putea înregistra noi vârfuri în iulie,
depăşind 9%. În plus, autorităţile au anunţat majorări ale preţurilor la gaze naturale şi energie
de la 1 iulie, care ar putea alimenta inflaţia.
Un alt factor important pentru evoluţia pieţei în urmatoarea jumătate de an îl
reprezintă alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă, dar şi alegerile prezidenţiale din
SUA, schimbările politice putând avea un impact semnificativ asupra mediului economic.
Dintre sectoarele reprezentate la Bursă, majoritatea analiştilor văd un potenţial mai
bun de creştere a firmelor de construcţii şi o evoluţie mai slabă a sectorului financiar, aflat
încă sub semnul crizei financiare internaţionale.De altfel, companiile din sectorul financiar au
fost printre cele mai lovite de la Bursă în acest an, Broker Cluj înregistrând cea mai mare
scădere în prima jumătate a anului, 65%, în timp ce SIF-urile au pierdut în medie 40%.
Principalele două bănci listate, BRD şi Banca Transilvania, au rezistat mai bine datorită
rezultatelor financiare bune.
BIBLIOGRAFIE
1. Victor Stoica “Pieţe de capital şi produse bursiere”,
Editura Universitatea, 2006, Bucureşti
2. Gabriela Anghelache “Bursa şi piaţa bursieră”,
56
________________________________________________Indicii Bursei de Valori Bucuresti
Editura Economică, Bucureşti, 2000
3. Cristina Duhnea Note de curs
Pieţe de Capital
4. Gabriela Anghelache “Piaţa de capital- Caracteristici. Evoluţii. Tranzacţii”,
Editura Economică, Bucureşti 2004
5. Basno Cezar; “Bursele de valori- dimensiuni şi rezonanţe economice”
Dardac Nicolae Editura Economică, Bucureşti, 1997
6. Victor Stoica; “Sistemul bursier internaţional”
Ion Corbu; Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
Ioana Murariu
7. Vergil Popescu “Bursa şi tranzacţii cu titluri financiare",
Editura Asociaţiei Call Clubul Român, Bucureşti, 1993
8. Alexandru Olteanu “Pieţe de capital”,
Editura Dareco, Bucureşti, 2003
9. Alexandru Olteanu; “Pieţe de capital şi burse de valori”,
Madalina Olteanu Editura Macarie, 2000
10.Teodora Vâşcu “Pieţe de capital şi gestiunea portofoliilor”,
Editura ASE, Bucureşti, 1999
11. Ioan Popa “Bursa”,
Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993 şi1994
12. Ştefan Bratu “Bursa de valori” ,
Editura Universitaria, Craiova, 2002
13. Opriţescu Marin “Pieţe de capital",
Editura Universitaria, Craiova, 2002
14. *** www.bvb.ro
15. *** www.cnvmr.ro
16. *** www.kmarket.ro
17. *** www.intercapital.ro
57