GUVERNUL ROMÂNIEIHOTĂRÂRE
pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcţionării comercianţilor
ANEXE
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şiautorizarea funcţionării comercianţilor, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Se aprobă procedurile de autorizare a funcţionării comercianţilor cuprinzând condiţiile pentrueliberarea avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor prevăzute la art. 3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şiautorizarea funcţionării comercianţilor, republicată, perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire aacestora, precum şi cuantumul taxelor aferente, prevăzute în anexele nr. 1–5 care fac parte integrantă dinprezenta hotărâre.
Art. 2. – Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 625/2001 pentruaprobarea procedurilor de autorizare a funcţionării comercianţilor, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 383 din 13 iulie 2001.
PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de interne,Ioan Rus
p. Ministrul sănătăţii şi familiei,Radu Deac,
secretar de statMinistrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,Marian Sârbu
Ministrul pentru întreprinderile mici şi mijlocii şicooperaţie,
Silvia CiorneiMinistrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,Petru Şerban Mihăilescu
Ministrul apelor şi protecţiei mediului,Petru Lificiu
Bucureşti, 13 iunie 2002.Nr. 573.
SUMAR:
ANEXA Nr. 1 Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 1
stingerii incendiilorANEXA Nr. 2 Procedura de autorizare sanitară a funcţionării comercianţilorANEXA Nr. 3 Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere sanitarveterinarANEXA Nr. 4 Procedura de autorizare a activităţilor cu impact asupra mediului înconjurătorANEXA Nr. 5 Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al protecţieimuncii
ANEXA Nr. 1
PROCEDURA DE AUTORIZAREa funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor
CAPITOLUL I Dispoziţii generaleCAPITOLUL II Obligaţiile brigăzilor/grupurilor de pompieri militariCAPITOLUL III Obligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească învederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilorCAPITOLUL IV Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al preveniriişi stingerii incendiilorCAPITOLUL V Perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei de funcţionare dinpunct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, precum şi cuantumul tarifelor aferenteCAPITOLUL VI Reguli aplicabile preschimbăriiCAPITOLUL VII Dispoziţii finaleANEXE
CAPITOLUL IDispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta procedură reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei defuncţionare din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, denumită în continuare autorizaţie,perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a acesteia, precum şi cuantumul tarifelor aferente învederea autorizării funcţionării comercianţilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă aGuvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şiautorizarea funcţionării comercianţilor, republicată, denumită în continuare O.U.G. nr. 76/2001, republicată.(2) Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţieiprivind prevenirea şi stingerea incendiilor.(3) Autorizaţia se emite de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială se află sediul social şi/sausediile secundare ale comerciantului, respectiv brigada/grupul de pompieri militari, prin reprezentantuldelegat la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.
Art. 2. – În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, în carese vor înscrie atât datele de identificare a sediului social şi sediilor secundare, cât şi activităţile pe careurmează să le desfăşoare efectiv în aceste sedii, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.
Art. 3. – (1) Autorizarea funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiiloreste obligatorie pentru construcţiile noi şi pentru amenajările, extinderile sau schimbările de destinaţie laconstrucţiile existente care se încadrează în cazurile prevăzute în anexa nr. 1.1 şi pentru care este obligatorie
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 2
şi s-a obţinut în prealabil, în condiţiile legii, autorizaţia de construire.(2) Pentru situaţiile care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la alin. (1), în vederea obţinerii autorizaţieisolicitanţii vor depune numai o declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionareprevăzute de legislaţia specifică privind apărarea împotriva incendiilor.(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi la cererea expresă a solicitanţilor care nu depun declaraţia pe propriarăspundere prevăzută la alin. (2).(4) În cazul comercianţilor care solicită autorizarea pentru spaţii sau părţi de clădiri faţă de care au calitateade proprietar sau chiriaş, evaluarea condiţiilor existente va impune concluzionarea favorabilă numai în cazulîndeplinirii condiţiilor prevăzute în actele normative şi normele tehnice aplicabile pentru funcţionareaindependentă de restul clădirii.
Art. 4. – În vederea autorizării funcţionării din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor se distingurmătoarele situaţii:
a) pentru construcţiile noi şi pentru amenajările, extinderile sau schimbările de destinaţie laconstrucţiile existente care se încadrează în cazurile prevăzute în anexa nr. 1.1, brigăzile/grupurile depompieri militari vor efectua evaluarea condiţiilor minime de securitate la sediul social şi/sau sediilesecundare ale comercianţilor;b) pentru obiectivele care nu se regăsesc în anexa nr. 1.1, anexa la certificatul de înregistrare se vasemna şi ştampila cu înscrierea menţiunii "Funcţionează în baza declaraţiei pe propria răspundereconform art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată"; în acest caz nu se percep taxe şi tarife;c) în cazul în care în sediul social sau sediile secundare nu se desfăşoară încă activităţile ce constituieobiectul de activitate al comerciantului, nu este necesară obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punctde vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor; în această situaţie, în baza declaraţiei pe propriarăspundere a solicitantului date în acest sens, rubrica din anexa la certificatul de înregistrare se vasemna şi ştampila cu înscrierea menţiunii "Nu este necesară în această etapă" conform art. 3 alin. (8)din O.U.G. nr. 76/2001, republicată, caz în care nu se percep taxe şi tarife, comerciantul fiind obligat săobţină autorizaţia înainte de începerea oricăreia dintre activităţile prevăzute în actul constitutiv,respectiv modificator;d) în situaţia în care unul dintre sediile secundare nu poate fi autorizat la momentul solicităriiînregistrării şi autorizării funcţionării comerciantului, certificatul de înregistrare se eliberează în modobligatoriu, cu menţionarea în anexa la acesta a obiectivelor autorizate în această etapă.
Art. 5. – În cazul în care se efectuează evaluarea conform art. 4 lit. a), rezultatul acesteia se concretizează înuna dintre următoarele forme:
a) eliberarea autorizaţiei prin completarea, ştampilarea şi semnarea anexei la certificatul de înregistrare;b) neeliberarea autorizaţiei, caz în care anexa la certificatul de înregistrare nu se completează,ştampilează şi semnează; acest caz atrage automat neeliberarea certificatului de înregistrare alcomerciantului.
Art. 6. – În cazul neeliberării autorizaţiei conform art. 5 lit. b), brigada/grupul de pompieri militariîntocmeşte un referat de evaluare care conţine neconformităţile constatate şi actele normative ale cărorprevederi nu sunt îndeplinite. Referatul de evaluare însoţit de adresa de înaintare către comerciant setransmite Biroului unic care îl va înmâna solicitantului autorizării, sub semnătură.
CAPITOLUL IIObligaţiile brigăzilor/grupurilor de pompieri militari
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 3
Art. 7. – În vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de autorizare a funcţionării din punct devedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, brigăzile/grupurile de pompieri militari au următoarele obligaţii:
a) să delege la Biroul unic un număr corespunzător de reprezentanţi, dimensionat în funcţie de volumulsolicitărilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată;b) să asigure reprezentanţilor delegaţi la Biroul unic dreptul de semnătură;c) să evalueze sediul social şi sediile secundare ale comerciantului şi să transmită reprezentantului săula Biroul unic referatul care conţine rezultatul evaluării, în termen de maximum 15 zile de la dataînregistrării dosarului solicitantului la Biroul unic.
CAPITOLUL IIIObligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii
autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor
Art. 8. – (1) Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:
a) pentru cazurile încadrate în prevederile art. 3 alin. (1), piese scrise şi desenate ale documentaţieitehnice de execuţie, respectiv:
– scenariu de siguranţă la foc – elaborat conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministruluide interne nr. 84/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 12septembrie 2001;– plan de situaţie şi planuri de arhitectură pentru fiecare nivel al construcţiei sau al spaţiilorsupuse autorizării de P.S.I. – elaborate şi, după caz, verificate conform prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legiinr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 12 din 24 ianuarie 1995, ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţeinr. 1.943/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privindautorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2002;
b) pentru cazurile care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), declaraţie pe propriarăspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege, conform modelului prezentat înanexa nr. 1.2 – pct. I;c) dovada achitării tarifului aferent autorizării, după caz.
(2) Pentru construcţiile existente la care se execută amenajări, extinderi sau schimbări de destinaţiedocumentele prevăzute la alin. (1) lit. a) vor fi însoţite, după caz, de avizul proiectantului iniţial sau raportulde expertiză tehnică, cu însuşirea soluţiilor cuprinse în proiect, conform legislaţiei specifice.(3) Solicitantul are obligaţia de a prezenta pe timpul verificării efectuate la faţa locului, la solicitareareprezentantului brigăzii/grupului de pompieri militari, întreaga documentaţie tehnică de execuţie, elaboratăîn conformitate cu prevederile legislaţiei privind calitatea şi autorizarea în construcţii.
Art. 9. – Documentele prevăzute la art. 8 se depun îndosariate.
CAPITOLUL IVProcedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 4
incendiilor
1. Responsabilităţile reprezentantului brigăzii/grupului de pompieri militari delegat la Biroul unic2. Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea funcţionării din punct de vedere alprevenirii şi stingerii incendiilor
1. Responsabilităţile reprezentantului brigăzii/grupului de pompieri militari delegat la Biroul unic
Art. 10. – Reprezentantul brigăzii/grupului de pompieri militari delegat la Biroul unic are următoareleresponsabilităţi, cu respectarea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 76/2001, republicată:
a) să verifice dosarele depuse de solicitanţi pentru obţinerea autorizaţiei, primite pe bază de borderou dela Biroul unic, care cuprind documentele prevăzute la art. 8 şi cererea de înregistrare – în copie sau,după caz, în extras, pe suport magnetic;b) să selecteze dosarele care nu trebuie să parcurgă procedura de evaluare, conform prevederilor art. 4lit. b), respectiv art. 4 lit. c), şi să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul deînregistrare, conform art. 4 lit. b), respectiv art. 4 lit. c);c) să transmită imediat după înregistrare către brigada/grupul de pompieri militari, pe bază de borderou,dosarele care necesită parcurgerea procedurii de evaluare conform art. 4 lit. a) şi să comunice termenulîn care trebuie eliberat referatul de evaluare necesar emiterii autorizării;d) să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul de înregistrare, conform art. 5 lit. a),în baza referatului de evaluare transmis de brigada/grupul de pompieri militari, care concluzioneazăacordarea autorizaţiei;e) să transmită Biroului unic, conform art. 6, referatul de evaluare care concluzionează neacordareaautorizaţiei şi care conţine explicit neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederinu sunt îndeplinite;f) să transmită Biroului unic, pe bază de borderou, dosarul şi anexa la certificatul de înregistrare;g) să transmită brigăzii/grupului de pompieri militari o copie de pe declaraţia pe propria răspundere,precum şi cererea de înregistrare – în copie sau, după caz, în extras, pe suport magnetic;h) să verifice încadrarea corectă a fiecărei solicitări, în cuantumul tarifelor aferente autorizării;i) să pună la dispoziţia solicitantului, gratuit, formularele specifice necesare obţinerii autorizării.
Art. 11. – (1) Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul deînregistrare.(2) Pentru fiecare sediu secundar deja autorizat se va elibera, fără percepere de taxe şi tarife şi pe bază dedeclaraţie pe propria răspundere a solicitantului, câte o anexă la certificatul de înregistrare. În acest sens, înbaza declaraţiilor pe propria răspundere ale solicitanţilor cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionareprevăzute de reglementările în vigoare, reprezentanţii brigăzii/grupului de pompieri militari delegaţi la Biroulunic vor completa de îndată poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare cu menţiunea"Autorizat pe baza declaraţiei pe propria răspundere, în condiţiile art. 3 alin. (11) din O.U.G. nr. 76/2001,republicată".
2. Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea funcţionării din punct de vedereal prevenirii şi stingerii incendiilor
Art. 12. – În cazul comercianţilor care solicită autorizare şi se încadrează în condiţiile precizate la art. 3 alin.(1), brigada/grupul de pompieri militari procedează după cum urmează:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 5
a) analizează conţinutul documentelor aflate în dosarul solicitantului din punct de vedere al respectăriilegislaţiei privind prevenirea şi stingerea incendiilor;b) evaluează la sediul social şi la sediile secundare conformitatea documentelor aflate în dosarulsolicitantului cu situaţia concretă din teren;c) evaluează la sediul social şi la sediile secundare realizarea măsurilor de apărare împotrivaincendiilor;d) redactează referatul cuprinzând concluziile evaluării şi propune fie eliberarea autorizaţiei, fieneeliberarea acesteia cu precizarea neconformităţilor constatate şi a actelor normative ale cărorprevederi nu sunt îndeplinite;e) aprobă referatul de evaluare, inclusiv propunerea de eliberare sau neeliberare a autorizaţiei, pe care îltransmite Biroului unic, cu adresă de înaintare semnată de comandant;f) transmite Biroului unic referatul de evaluare şi, după caz, adresa de înaintare către solicitant, prinreprezentantul delegat, pe bază de borderou.
CAPITOLUL VPerioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al
prevenirii şi stingerii incendiilor, precum şi cuantumul tarifelor aferente
Art. 13. – Autorizaţiile eliberate anterior, precum şi cele eliberate conform prezentei proceduri îşi păstreazăvalabilitatea pe toată durata menţinerii condiţiilor şi a păstrării documentelor vizate spre neschimbare, careau stat la baza emiterii acestora.
Art. 14. – Comercianţii au obligaţia de a solicita o nouă autorizare dacă intervin modificări, extinderi sauschimbări de destinaţie, care impun obţinerea unei noi autorizaţii de construire în condiţiile legii, sau în cazuldesfăşurării de noi activităţi în sediile autorizate, urmând a fi parcursă procedura de autorizare stabilităpentru fiecare situaţie conform prevederilor prezentei proceduri.
Art. 15. – (1) Pentru autorizarea funcţionării din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor sepercepe un tarif de 500.000 lei pentru fiecare sediu, în care se declară activităţile, indiferent de numărulactivităţilor declarate.(2) Tarifele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, care vorefectua viramente către trezoreriile statului, în conturile brigăzilor/grupurilor de pompieri militari avizatoare,în termenele stabilite de reglementările legale în vigoare privind finanţele publice.
Art. 16. – (1) În urma inspecţiilor realizate de reprezentanţii brigăzilor/grupurilor de pompieri militari sepoate dispune anularea autorizaţiilor de funcţionare din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor,în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată.(2) Anularea autorizaţiei se realizează prin completarea rubricii corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare pe baza procesului-verbal întocmit de către brigada/grupul de pompieri militari cu motivareatemeinică privind neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi au fost încălcate.Originalul procesului-verbal se transmite comerciantului, iar câte o copie de pe acesta la Biroul unic.
Art. 17. – (1) Comerciantul are obligaţia reluării, prin Biroul unic, a procedurilor de obţinere a autorizaţiilorcare au fost anulate, după înlăturarea situaţiilor care au impus măsura anulării, cu plata tarifelor aferente.(2) Reautorizarea funcţionării se menţionează în rubricile corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 6
Art. 18. – Brigada/grupul de pompieri militari asigură arhivarea documentaţiei specifice care a stat la bazaeliberării autorizaţiei, inclusiv a reînnoirilor, anulărilor şi reautorizărilor.
Art. 19. – Biroul unic asigură arhivarea în copie a referatelor de evaluare şi a documentelor referitoare lareînnoirea, anularea şi reautorizarea funcţionării.
CAPITOLUL VIReguli aplicabile preschimbării
Art. 20. – (1) În cazul în care, în momentul solicitării preschimbării actualului certificat de înmatriculare şi acertificatului de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrareatribuit, comercianţii deţin autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat preschimbarea se face pebaza unei declaraţii pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 1.2 – pct. II, potrivitcăreia nu s-au schimbat condiţiile de funcţionare care au stat la baza emiterii acesteia.(2) Reprezentanţii delegaţi la Biroul unic vor completa poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare, fără a mai fi necesară reluarea procesului de autorizare şi fără plata tarifelor aferenterespectivelor autorizaţii.(3) În situaţia în care comercianţii nu deţin autorizaţiile menţionate la alin. (1), procedura stabilită pentrueliberarea anexei la certificatul de înregistrare se aplică în mod corespunzător şi preschimbărilor.
CAPITOLUL VIIDispoziţii finale
Art. 21. – Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea funcţionăriisediilor secundare, altele decât sediul social, prin Biroul unic din judeţul unde acestea sunt amplasate,situaţie în care se vor depune în copie la dosar certificatul de înregistrare a sediului social şi certificatul deînscriere de menţiuni privind înfiinţarea sediului secundar respectiv, după caz.
Art. 22. – Anexele nr. 1.1 şi 1.2 fac parte integrantă din prezenta procedură.
SUMAR:
ANEXA Nr. 1.1 Cazurile pentru care este obligatorie autorizarea funcţionării comercianţilor din punctde vedere al prevenirii şi stingerii incendiilorANEXA Nr. 1.2 Declaraţie pe propria răspundere
ANEXA Nr. 1.1la procedură
Cazurile pentru care este obligatorie autorizarea funcţionării comercianţilor din punct de vedere alprevenirii şi stingerii incendiilor
1. Clădiri civile definite conform reglementărilor tehnice ca "înalte" sau "foarte înalte" şi spaţii amenajateîn acestea, indiferent de aria construită sau destinaţie 2. Încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice ca "săli aglomerate",amplasate în clădiri independente sau în părţi ale clădirilor, indiferent de aria construită, regimul de înălţimesau destinaţie
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 7
3. Clădiri independente sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de comerţ (centre comerciale,magazine, prestări de servicii şi altele asemenea) cu aria desfăşurată mai mare de 400 m2, de producţie şi/saudepozitare, încadrate conform reglementărilor tehnice în categoria A, B sau C de pericol de incendiu (riscmare şi foarte mare de incendiu), cu aria desfăşurată mai mare de 600 m2
4. Spaţii amenajate în clădiri de locuit, având destinaţia de comerţ (magazine, centre comerciale, prestăride servicii şi altele asemenea), cu aria desfăşurată mai mare de 200 m2
5. Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de alimentaţie publică, cu aria desfăşurată maimare de 400 m2 sau capacitatea de peste 100 de persoane 6. Spaţii publice amenajate la subsolul, demisolul sau pe terasa clădirilor, indiferent de destinaţie, ariedesfăşurată sau număr de persoane 7. Clădiri cu destinaţia de cazare temporară (hoteluri, moteluri, cămine şi altele asemenea), indiferent denumărul de locuri, cu excepţia celor destinate activităţilor agroturistice 8. Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de învăţământ, birouri, financiar-bancară, deasigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare de 400 m2
9. Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de îngrijire a sănătăţii, cu mai mult de 20 de paturisau cu aria desfăşurată mai mare de 600 m2
10. Spaţii amenajate în clădiri, destinate supravegherii, îngrijirii sau cazării (adăpostirii) copiilorpreşcolari, bătrânilor, persoanelor cu handicap sau lipsite de adăpost, cu peste 10 paturi sau cu ariadesfăşurată mai mare de 200 m2
11. Clădiri sau spaţii accesibile publicului, având destinaţie de gară, autogară, aerogară, staţie metrou,indiferent de aria desfăşurată 12. Clădiri şi amenajări sportive, având mai mult de 200 de locuri pe scaune în interior sau mai mult de5.000 de locuri pe scaune în aer liber 13. Construcţii provizorii având destinaţie comercială, cu aria desfăşurată mai mare de 2.500 m2
14. Depozite şi sisteme de alimentare a consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate (GPL) stocate înrezervoare sau grupuri de rezervoare cu capacitatea totală egală sau mai mare de 5.000 litri ori puncte delivrare către populaţie a buteliilor cu GPL, având capacitatea totală egală sau mai mare de 750 kg 15. Staţii publice de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cu capacitatea de stocare egală sau maimare de 50 m3 lichide petroliere, respectiv egală sau mai mare de 5.000 litri (volum de apă) de GPL 16. Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, destinate parcării sau întreţinerii şi reparării a peste 20 deautovehicule
ANEXA Nr. 1.2la procedură
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul . . . . . . . , posesor al B.I. (C.I.) seria . . . . . nr . . . . eliberat (ă) de . . . . . CNP . . . . . . /paşaportnr . . . . . , eliberat de . . . . . . în calitate de . . . . . . . (comerciant/asociat/fondator/administrator), la . . . . . . . ,declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, următoarele:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 8
I. Cunosc şi respect prevederile legislaţiei şi ale reglementărilor tehnice generale şi specifice privindapărarea împotriva incendiilor. Sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniu, aplicabile la sediulsocial şi/sau sediul (sediile) secundar (e) pentru activităţile declarate în cererea de înregistrare. Data: . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . .
(Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (2) din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor dinpunct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor)
II. Nu s-au modificat condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de prevenire şi stingere aincendiilor nr . . . / . . . , obţinută anterior prezentei solicitări. Cunosc şi respect prevederile legislaţiei şi reglementărilor tehnice generale şi specifice privind apărareaîmpotriva incendiilor, aplicabile la sediul social şi/sau sediul (sediile) secundar (e) pentru activităţiledeclarate în cererea de înregistrare. Data: . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . .
(Pentru situaţiile precizate la art. 20 alin. (1) din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilordin punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor)
ANEXA Nr. 2
PROCEDURA DE AUTORIZAREsanitară a funcţionării comercianţilor
CAPITOLUL I Dispoziţii generaleCAPITOLUL II Obligaţiile direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului BucureştiCAPITOLUL III Obligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească învederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionareCAPITOLUL IV Procedura de autorizare sanitară a funcţionării comercianţilorCAPITOLUL V Perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei sanitare defuncţionare, precum şi cuantumul tarifelor aferenteCAPITOLUL VI Reguli aplicabile preschimbăriiCAPITOLUL VII Dispoziţii finaleANEXE
CAPITOLUL IDispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta procedură reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei sanitare defuncţionare, denumită în continuare autorizaţie, perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire aacesteia, precum şi cuantumul tarifelor aferente în vederea autorizării funcţionării comercianţilor, înconformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unorformalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, republicată,denumită în continuare O.U.G. nr. 76/2001, republicată.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 9
(2) Autorizarea sanitară reprezintă procesul de analiză şi investigaţie sanitară care condiţionează, din punctde vedere tehnic şi juridic, punerea în funcţiune şi desfăşurarea activităţii comercianţilor de conformarea lanormele de igienă şi de sănătate publică.(3) Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţieisanitare şi se emite de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială se află sediul social şi/sau sediilesecundare ale comerciantului, respectiv direcţia de sănătate publică judeţeană ori a municipiului Bucureştisau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrulcamerei de comerţ şi industrie teritoriale.
Art. 2. – În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, în carese vor înscrie atât datele de identificare a sediului social şi sediilor secundare, cât şi activităţile pe careurmează să le desfăşoare efectiv în aceste sedii, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.
Art. 3. – (1) În vederea autorizării din punct de vedere al condiţiilor de igienă şi al sănătăţii publice sedisting următoarele situaţii:
a) pentru activităţile codificate conform nomenclatorului CAEN, prevăzute la pct. II din anexa nr. 2.1,direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti va efectua evaluarea, la sediul socialşi/sau sediile secundare ale comercianţilor, a condiţiilor de desfăşurare a acestor activităţi;b) pentru activităţile codificate conform nomenclatorului CAEN, prevăzute la pct. I din anexa nr. 2.1,anexa la certificatul de înregistrare se va semna şi ştampila cu înscrierea menţiunii "Funcţionează înbaza declaraţiei pe propria răspundere conform art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată";în acest caz nu se percep taxe şi tarife;c) în cazul în care în sediul social sau sediile secundare nu se desfăşoară încă activităţile ce constituieobiectul de activitate al comerciantului, prevăzute în anexa nr. 2.1, nu este necesară obţinereaautorizaţiei sanitare de funcţionare; în această situaţie, în baza declaraţiei pe propria răspundere asolicitantului date în acest sens, rubrica din anexa la certificatul de înregistrare se va semna şi ştampilacu înscrierea menţiunii "Nu este necesară în această etapă" conform art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr.76/2001, republicată, caz în care nu se percep taxe şi tarife, comerciantul fiind obligat să obţinăautorizaţia înainte de începerea oricăreia dintre activităţile prevăzute în actul constitutiv, respectivmodificator;d) în situaţia în care unul dintre sediile secundare ori unele dintre activităţile înscrise în obiectul deactivitate al comerciantului, care ar urma să se desfăşoare în sediul social sau în sediile secundare, nupot fi autorizate la momentul solicitării înregistrării şi autorizării funcţionării comerciantului,certificatul de înregistrare se eliberează în mod obligatoriu cu menţionarea în anexa la acesta aactivităţilor autorizate în această etapă; comerciantul constituit în aceste condiţii poate desfăşura numaiactivităţile pentru care a fost autorizat, urmând ca celelalte activităţi înscrise în obiectul său deactivitate să fie desfăşurate numai după obţinerea autorizaţiei necesare prin Biroul unic.
(2) Prevederile alin. (1) lit. a) se aplică şi la cererea expresă a solicitanţilor care nu depun declaraţia pepropria răspundere prevăzută la alin. (1) lit. b).
Art. 4. – În cazul în care se efectuează evaluarea conform art. 3 alin. (1) lit. a), rezultatul acesteia seconcretizează în una dintre următoarele forme:
a) eliberarea autorizaţiei prin completarea, ştampilarea şi semnarea anexei la certificatul de înregistrare;b) neeliberarea autorizaţiei, caz în care anexa la certificatul de înregistrare nu se completează,ştampilează şi semnează; acest caz atrage automat neeliberarea certificatului de înregistrare al
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 10
comerciantului.
Art. 5. – În cazul neeliberării autorizaţiei conform art. 4 lit. b) direcţia de sănătate publică judeţeană sau amunicipiului Bucureşti întocmeşte un referat de evaluare care conţine neconformităţile constatate şi actelenormative ale căror prevederi nu sunt îndeplinite. Referatul de evaluare se transmite în original cu adresă deînaintare Biroului unic care îl va înmâna comerciantului, sub semnătură.
CAPITOLUL IIObligaţiile direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti
Art. 6. – În vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de autorizare sanitară a funcţionării, direcţiade sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii:
a) să delege la Biroul unic un număr corespunzător de reprezentanţi, dimensionat în funcţie de volumulsolicitărilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată;b) să asigure reprezentanţilor delegaţi la Biroul unic dreptul de semnătură;c) să evalueze sediul social şi sediile secundare ale comerciantului, precum şi activităţile desfăşurate înacestea şi să transmită reprezentantului său la Biroul unic referatul care conţine rezultatul evaluării, întermen de maximum 15 zile de la data înregistrării dosarului solicitantului la Biroul unic;d) să verifice, în cazul în care autorizarea sanitară a funcţionării comerciantului a fost făcută pe bazadeclaraţiei pe propria răspundere, în termen de 30 de zile, conformarea comerciantului la declaraţia pepropria răspundere.
CAPITOLUL IIIObligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii
autorizaţiei sanitare de funcţionare
Art. 7. – Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:
a) o declaraţie pe propria răspundere referitoare la respectarea legislaţiei în domeniul igienico-sanitar,conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.2 – pct. I, pentru activităţile codificate conformnomenclatorului CAEN, prevăzute la pct. I din anexa nr. 2.1;b) documentaţia de prezentare a activităţii conform anexei nr. 2.3, pentru activităţile codificate conformnomenclatorului CAEN, prevăzute la pct. II din anexa nr. 2.1, şi care sunt supuse evaluării;c) dovada achitării tarifului aferent autorizării, după caz, conform anexei nr. 2.4.
Art. 8. – Documentele prevăzute la art. 7 se depun îndosariate.
Art. 9. – În vederea autorizării sanitare de funcţionare comercianţii au obligaţia să desfăşoare activităţile curespectarea prevederilor legislaţiei în domeniul igienico-sanitar.
CAPITOLUL IVProcedura de autorizare sanitară a funcţionării comercianţilor
1. Responsabilităţile reprezentantului direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiuluiBucureşti delegat la Biroul unic2. Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea sanitară de funcţionare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 11
1. Responsabilităţile reprezentantului direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiuluiBucureşti delegat la Biroul unic
Art. 10. – Reprezentantul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti delegat laBiroul unic are următoarele responsabilităţi, cu respectarea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 76/2001,republicată:
a) să verifice dosarele depuse de solicitanţi pentru obţinerea autorizaţiei, primite pe bază de borderou dela Biroul unic, care cuprind documentele prevăzute la art. 7, şi cererea de înregistrare – în copie sau,după caz, în extras, pe suport magnetic;b) să selecteze dosarele care nu trebuie să parcurgă procedura de evaluare, conform prevederilor art. 3alin. (1) lit. b), respectiv ale art. 3 alin. (1) lit. c), şi să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa lacertificatul de înregistrare, conform art. 3 alin. (1) lit. b), respectiv art. 3 alin. (1) lit. c);c) să transmită imediat după înregistrare către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiuluiBucureşti, pe bază de borderou, dosarele care necesită parcurgerea procedurii de evaluare conform art.3 alin. (1) lit. a) şi să comunice termenul în care trebuie eliberat referatul de evaluare necesar emiteriiautorizaţiei;d) să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul de înregistrare, conform art. 4 lit. a),în baza referatului de evaluare transmis de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiuluiBucureşti, care concluzionează acordarea autorizaţiei;e) să transmită Biroului unic, conform art. 5, referatul de evaluare care concluzionează neacordareaautorizaţiei şi care conţine explicit neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederinu sunt îndeplinite;f) să transmită Biroului unic, pe bază de borderou, dosarul şi anexa la certificatul de înregistrare;g) să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti o copie de pedeclaraţia pe propria răspundere, precum şi cererea de înregistrare – în copie sau, după caz, în extras, pesuport magnetic;h) să verifice încadrarea corectă a fiecărei solicitări, în cuantumul tarifelor aferente autorizării, conformanexei nr. 2.4;i) să pună la dispoziţia solicitantului, gratuit, formularele specifice necesare obţinerii autorizării.
Art. 11. – (1) Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul deînregistrare care va cuprinde şi codurile CAEN ale tuturor activităţilor autorizate să se desfăşoare în acestea.(2) Pentru fiecare sediu secundar în care comerciantul urmează a desfăşura activităţi deja autorizate se vaelibera, fără percepere de taxe şi tarife şi pe bază de declaraţie pe propria răspundere a acestuia, câte o anexăla certificatul de înregistrare. În acest sens, în baza declaraţiilor pe propria răspundere ale solicitanţilor căîndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia în domeniul igienico-sanitar, reprezentanţiidirecţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti delegaţi la Biroul unic vor completa, deîndată, poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare cu menţiunea "Autorizat pe bazadeclaraţiei pe propria răspundere, în condiţiile art. 3 alin. (11) din O.U.G nr. 76/2001, republicată".
2. Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea sanitară de funcţionare
Art. 12. – În cazul comercianţilor care solicită autorizare pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la pct. IIdin anexa nr. 2.1 direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti procedează după cumurmează:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 12
a) evaluează conţinutul documentelor aflate în dosarul solicitantului din punct de vedere al respectăriilegislaţiei în domeniul igienico-sanitar;b) analizează la sediul social şi la sediile secundare conformitatea documentelor aflate în dosarulsolicitantului cu situaţia concretă din teren;c) evaluează la sediul social şi la sediile secundare realizarea cerinţelor minime de securitate şi sănătateîn muncă prevăzute de legislaţia în domeniu;d) redactează referatul cuprinzând concluziile evaluării şi propune fie eliberarea autorizaţiei, fieneeliberarea acesteia cu precizarea neconformităţilor constatate şi a actelor normative ale cărorprevederi nu sunt îndeplinite;e) supune aprobării conducerii direcţiei de săntate publică judeţene sau a municipiului Bucureştireferatul de evaluare, inclusiv propunerea de eliberare sau neeliberare a autorizaţiei;f) transmite referatul de evaluare Biroului unic, prin reprezentantul delegat, pe bază de borderou.
CAPITOLUL VPerioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei sanitare de funcţionare, precum şi
cuantumul tarifelor aferente
Art. 13. – În cazul în care, ulterior înregistrării şi autorizării funcţionării, la sediul social sau secundar seintenţionează începerea desfăşurării unor noi activităţi, comerciantul va solicita Biroului unic eliberarea denoi anexe cuprinzând autorizaţiile necesare.
Art. 14. – (1) Autorizaţia este valabilă atâta timp cât nu s-au modificat condiţiile iniţiale pentru care aceastaa fost eliberată.(2) La modificarea condiţiilor iniţiale comerciantul va solicita prin Biroul unic reînnoirea autorizaţiei.
Art. 15. – (1) Tarifele pentru serviciile prestate în vederea autorizării sanitare de funcţionare sunt prevăzuteîn anexa nr. 2.4.(2) Tarifele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, care vorefectua viramente către trezoreriile statului, în conturile autorităţii publice avizatoare, în termenele stabilitede reglementările legale în vigoare privind finanţele publice.
Art. 16. – (1) Autorizaţia se anulează de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiuluiBucureşti în următoarele cazuri:
a) când constată modificarea condiţiilor existente la data obţinerii acesteia, iar comerciantul nu asolicitat reînnoirea autorizaţiei;b) când constată neîndeplinirea condiţiilor asumate prin declaraţia pe propria răspundere.
(2) Anularea autorizaţiei se realizează prin completarea rubricii corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare pe baza procesului-verbal întocmit de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau amunicipiului Bucureşti, cu motivarea temeinică privind neconformităţile constatate şi actele normative alecăror prevederi au fost încălcate. Originalul procesului-verbal se transmite comerciantului, iar câte o copie depe acesta la Biroul unic.
Art. 17. – Reînnoirea autorizaţiei sanitare se face în următoarele situaţii:
a) pentru diversificarea, extinderea sau restrângerea activităţilor consemnate în anexa la certificatul deînregistrare;
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 13
b) la modificarea structurii funcţionale a sediului în care se desfăşoară activităţile autorizate.
Art. 18. – (1) Comerciantul are obligaţia reluării, prin Biroul unic, a procedurilor de obţinere a autorizaţiilorcare au fost anulate, după înlăturarea situaţiilor care au impus măsura anulării, cu plata tarifelor aferente.(2) Reautorizarea funcţionării se menţionează în rubricile corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare.
Art. 19. – Direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti asigură arhivareadocumentaţiei specifice care a stat la baza eliberării autorizaţiei, inclusiv a reînnoirilor, anulărilor şireautorizărilor.
Art. 20. – Biroul unic asigură arhivarea în copie a referatelor de evaluare şi a documentelor referitoare lareînnoirea, anularea şi reautorizarea funcţionării.
CAPITOLUL VIReguli aplicabile preschimbării
Art. 21. – (1) În cazul în care, în momentul solicitării preschimbării actualului certificat de înmatriculare şi acertificatului de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrareatribuit, comercianţii deţin autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat, preschimbarea se face pebaza unei declaraţii pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2.2 – pct. II, potrivitcăreia nu s-au schimbat condiţiile de funcţionare care au stat la baza emiterii acesteia.(2) Reprezentanţii delegaţi la Biroul unic vor completa poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare, fără a mai fi necesară reluarea procesului de autorizare şi fără plata taxelor şi tarifelor aferenterespectivelor autorizaţii.(3) În situaţia în care comercianţii nu deţin autorizaţiile menţionate la alin. (1), procedura stabilită pentrueliberarea anexei la certificatul de înregistrare se aplică în mod corespunzător şi preschimbărilor.
CAPITOLUL VIIDispoziţii finale
Art. 22. – Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi în cazul ministerelor cu reţeaproprie de sănătate publică.
Art. 23. – Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea funcţionăriisediilor secundare, altele decât sediul social, prin Biroul unic din judeţul unde acestea sunt amplasate,situaţie în care se vor depune în copie la dosar certificatul de înregistrare a sediului social şi certificatul deînscriere de menţiuni privind înfiinţarea sediului secundar respectiv, după caz.
Art. 24. – Anexele nr. 2.1–2.4 fac parte integrantă din prezenta procedură.
SUMAR:
ANEXA Nr. 2.1 Lista activităţilor supuse autorizării sanitareANEXA Nr. 2.2 Declaraţie pe propria răspundere referitoare la condiţiile igienico-sanitareANEXA Nr. 2.3 Fişa de prezentare a sediului şi domeniul de activitateANEXA Nr. 2.4 Tarife aferente autorizării sanitare a funcţionării comercianţilor
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 14
ANEXA Nr. 2.1la procedură
I. Lista activităţilor supuse autorizării sanitare pe baza declaraţiei pe propria răspundereII. Lista activităţilor supuse autorizării sanitare prin parcurgerea procedurii de evaluare
I. Lista activităţilor supuse autorizării sanitare pe baza declaraţiei pe propria răspundere
1513 - Produse pe bază de carne (inclusiv din carne de pasăre) 1533 - Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor 1543 - Fabricarea margarinei şi produselor comestibile similare 1589 - Fabricarea altor produse alimentare 5221 - Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete 5222 - Comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne 5223 - Comerţ cu amănuntul al peştelui, crustaceelor şi moluştelor 5227 - Comerţ cu amănuntul, în magazine specializate, al produselor n.c.a. 5541 - Cafenele şi baruri fără spectacol 5542 - Cafenele şi baruri cu spectacol 7470 - Activităţi de întreţinere şi curăţare a clădirilor
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor de dezinfecţie, de dezinsecţie şi deratizare din clădiri.
8031 - Învăţământ universitar 8032 - Învăţământ postuniversitar şi de doctorat 8041 - Şcoli de conducere (pilotaj) 8042 - Alte forme de învăţământ 8512 - Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor de asistenţă medicală primară.
8532 - Activităţi de asistenţă socială fără cazare
NOTĂ: Se aplică numai serviciilor sociale fără cazare, cum sunt: servicii de îngrijire zilnică pentrucopii şi persoane cu deficienţe fizice sau mentale; activităţi de protecţie şi îndrumare pentru copii,vizitarea persoanelor în vârstă; consultaţii familiale şi conjugale; activităţi de asistenţă şi îndrumarepentru persoanele în stare de libertate provizorie; activităţi în sprijinul victimelor catastrofelor,refugiaţilor şi emigranţilor, inclusiv cazarea acestora; activităţi privind recalificarea profesională şicalificarea pentru persoanele cu handicap, cu condiţia ca acestea să nu comporte decât un elementeducaţional (de instruire) limitat.
9000 - Asanarea şi îndepărtarea gunoaielor; salubritate şi activităţi similare
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor privind ridicarea deşeurilor, resturilor şi gunoaielor menajere,industriale şi comerciale, transportul şi eliminarea (îndepărtarea) lor prin incinerare sau alte mijloace,precum şi evacuarea prin sistemul de canalizare, scurgere sau alte mijloace a produselor rezidualeumane, prelucrarea şi eliminarea lor; activităţilor privind evacuarea apelor uzate; activităţilor privindvidanjarea şi curăţarea haznalelor şi gropilor septice, întreţinerea toaletelor, măturarea, udarea străzilor,
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 15
drumurilor, staţiilor şi altele asemenea.
9272 - Alte activităţi recreative
NOTĂ: Se aplică numai pentru bazinele artificiale amenajate (piscine, bazine de înot şi alteleasemenea).
9304 - Activităţi de întreţinere corporală
II. Lista activităţilor supuse autorizării sanitare prin parcurgerea procedurii de evaluare
1551 - Fabricarea produselor lactate 1552 - Fabricarea îngheţatei 1581 - Fabricarea produselor de panificaţie şi patiserie
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor referitoare la produsele de patiserie: prăjituri, checuri, plăcinte,tarte, pateuri şi alte produse de acest gen fabricate pe bază de aluaturi, precum şi la produseleexpandate.
1584 - Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor referitoare la produsele de laborator şi cofetărie.
1588 - Fabricarea preparatelor dietetice şi a produselor alimentare pentru copii 1598 - Producţia de ape minerale îmbuteliate la surse 1596 - Fabricarea berii 1599 - Fabricarea băuturilor nealcoolice 4100 - Gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuţia apei 5224 - Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi zaharoaselor 5511 - Hoteluri şi moteluri cu restaurant 5512 - Hoteluri şi moteluri fără restaurant 5521 - Tabere de tineret 5522 - Campinguri 5523 - Alte mijloace de cazare 5530 - Restaurante 5551 - Cantine 5552 - Alte unităţi de preparare a hranei
NOTĂ: Se aplică şi pentru activităţi de tipul fast food, catering şi altele asemenea.
8011 - Învăţământ preşcolar 8012 - Învăţământ primar 8021 - Învăţământ gimnazial 8022 - Învăţământ liceal 8023 - Învăţământ profesional 8024 - Învăţământ postliceal 8511 - Activităţi de asistenţă spitalicească şi sanatorială 8512 - Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor de asistenţă medicală de specialitate.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 16
8513 - Activităţi de asistenţă stomatologică 8514 - Alte activităţi referitoare la sănătatea umană 8531 - Activităţi de asistenţă socială cu cazare 9272 - Alte activităţi recreative: ştranduri amenajate în zone naturale
NOTĂ: Se aplică numai activităţilor din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.
9302 - Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 9304 - Activităţi de întreţinere corporală (baie publică)
ANEXA Nr. 2.2la procedură
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE REFERITOARE LA CONDIŢIILE IGIENICO-SANITARE
Subsemnatul . . . . . . , posesor al B.I. (C.I.) seria . . . . . nr . . . . . . . . eliberat(ă) de . . . . . . CNP . . . . . . . . . ./ paşaport nr . . . . . . . . , eliberat de . . . . . . . în calitate de . . . . . . . . . (comerciant / asociat / fondator /administrator), la . . . . . . . . . , declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit delegea penală, următoarele:
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (1) lit. b) din Procedura de autorizare sanitară a funcţionăriicomercianţilorII. Pentru situaţiile precizate la art. 21 alin. (1) din Procedura de autorizare sanitară a funcţionăriicomercianţilor
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (1) lit. b) din Procedura de autorizare sanitară afuncţionării comercianţilor:
1. În sediul social în care se desfăşoară activitatea / activităţile:
cod CAENa) . . . . . .b) . . . . . .c) . . . . . .
şi/sau sediul / sediile secundare din localitatea . . . . . . str . . . . . . . nr . . . . . . judeţul . . . . . . în care sedesfăşoară activitatea / activităţile:
cod CAENa) . . . . . .b) . . . . . .c) . . . . . .
cu un număr mediu de personal angajat . . . . . . , sunt asigurate următoarele:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 17
Utilităţi ObservaţiiAcces la apă potabilă - racord apă potabilă Da - alt sistem Precizat - buletin analiză apă potabilă ConcluziiAcces apă caldă menajeră - racord apă potabilă Da - alt sistem PrecizatSistem de evacuare a apelor uzate menajere - racord la canalizare Da - alt sistem PrecizatAcces la grup sanitar pentru personal - grup sanitar propriu Da - acces la grup sanitar DaManagementul deşeurilor solide - colectarea şi/sau depozitarea intermediară a deşeurilor solide menajereconform normelor de igienă în vigoare
Da
- evacuarea deşeurilor solide menajere prin contractare cu firmăspecializată
Da
- alt sistem PrecizatManagementul deşeurilor periculoase - colectarea şi/sau depozitarea temporară a deşeurilor periculoaseconform normelor legale în vigoare
Da
- evacuarea şi neutralizarea deşeurilor periculoase prin contractare cu ofirmă specializată
Da
- alt sistem Precizat
2. Destinaţia spaţiului în care se desfăşoară activitatea este cea pentru care a fost construit iniţial. 3. Posed spaţiul şi dotările specifice capacităţii funcţionale (de lucru) cerute de normele de igienico-sanitare pentru domeniul meu de activitate. 4. Cunosc normele igienico-sanitare privind producerea, depozitarea, păstrarea, transportul saucomercializarea produselor din domeniul meu de activitate. 5. Mă angajez să respect normele igienico-sanitare în vigoare privind asigurarea utilităţilor şi personalul. 6. Mă angajez să asigur personal cu calificarea necesară domeniului meu de activitate şi cu cunoştinţelenecesare privind normele igienico-sanitare în vigoare în scopul prevenirii riscului pentru sănătateaconsumatorilor. 7. Mă angajez să comunic orice modificare privind cele declarate.
Notă:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 18
Va fi specificat numărul mediu estimativ de angajaţi şi capacitatea estimată de producţie saudesfacere a produselor pentru sediul social şi pentru fiecare sediu secundar în care se desfăşoară oactivitate specifică conform codului CAEN. Punctele nr. 1-6 vor fi completate pentru fiecare sediuîn care se desfăşoară activităţi supuse autorizării sanitare.
Data: . . . . . . .Semnătura: . . . . . . .
II. Pentru situaţiile precizate la art. 21 alin. (1) din Procedura de autorizare sanitară afuncţionării comercianţilor:
Nu s-au modificat condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei sanitare nr . . . . . / . . . . . . , obţinutăanterior prezentei solicitări. Cunosc şi respect prevederile legislaţiei sanitare şi normele de igienă şi de sănătate publică, aplibabile lasediul social şi/sau sediul (sediile) secundar(e) pentru activităţile declarate în cererea de înregistrare.
Data: . . . . . . .Semnătura: . . . . . . .
ANEXA Nr. 2.3la procedură
FIŞA DE PREZENTARE A SEDIULUI ŞI DOMENIULUI DE ACTIVITATE
Datele de identificareFirma . . . . . . .Adresa completă a sediului social şi ale sediilor secundare încare se desfăşoară domeniul de activitate supus autorizării . . . .. . .Numărul de telefon pentru contract . . . . . . .Fax . . . . . . .
Domeniul de activitate precizat conformanexei nr. 2.1 la Procedura de autorizaresanitară a funcţionării comercianţilor
A. DATE GENERALE1. Tipul de clădire al sediului în care se desfăşoară activitatea: clădire special destinată, clădiredestinată pentru locuit cu precizarea etajului/apartamentului, centrul comercial, alteleClădire specialdestinată activităţilorDa Nu
Clădire destinatăpentru locuitDa Nu
Centru comercialDa Nu
Altele (precizaţi)
2. Precizarea distanţei faţă de stradă / artera de circulaţie:3. Descierea sediului în care se desfăşoară activitatea:3.1 Suprafaţa totală:Nr. încăperi în care se desfăşoară activităţile supuse autorizării:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 19
3.2 Descrierea destinaţiei spaţiului(ce activitate se va desfăşura în spaţiul respectiv sau în fiecare încăpere din spaţiu cu precizarea suprafeţei):Destinaţie: de ex.: depozit pentru, bucătărie, sală de mese,cameră de cazare, spălătorie etc.1234
Suprafaţă:1234
3.3 Finisajul încăperilor în care se desfăşoară activitatea / activităţile supuse autorizării: Pereţii Încăperea 1Încăperea 2Încăperea 3Încăperea 4
zugrăvit:Da Nu
zugrăvit cuvopsea lavabilă:Da Nu
faianţă:Da Nu
Alteleprecizaţi
PardosealaÎncăperea 1Încăperea 2Încăperea 3Încăperea 4
din lemn:Da Nu
gresie:Da Nu
ciment:Da Nu
linoleum:Da Nu
Precizaţi utilajele de lucru ce vor fi folosite şi a locului unde vor fi ele amplasate în încăperea sau încăperilede lucru:Încăperea 1Încăperea 2Încăperea 3Încăperea 4
Utilajul ca de exemplu frigider, plită, grătar, etc.
3.5 Iluminat: natural Da Nu artificial Da Nu3.6 Ventilaţia (aerisire) natural Da Nu artificial Da Nu4. Asigurarea utilităţilor:4.1. Apa potabilă - Sistem public Da
NuDin sistemul altui agentcomercial Da
Sursă proprie:
Instalaţie Da NuFântână DaAltele precizat
4.1. Evacuarea apeuzate
- Canalizare publică Da Nu- A altui agent comercial Da
Sistem propriu: precizat
4.2 Evacuareadeşeurilor menajere
Sistem de colectare organizatDa Nu
Sistem propriu: precizatDa Nu
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 20
4.3 Evacuareadeşeurilor periculoaserezultate din activitateproprie
Sistem de colectare organizat Sistem propriu: precizat
4.4. Acces grup sanitar PropriuDa Nusau comun cu alt agentDa Nu
Separat pentru consumatoriDa NuSeparat pentru personalDa Nu
5. Număr de personal: - calificat - necalificat
Permanent cu normă întreagă Temporar cu normă parţială
6. Capacitate (după caz):6.1 Capacitate de producţie estimată zilnică:6.2 Capacitate de cazare unităţile de cazare:6.3 Capacitate de servire pentru unităţile de alimentaţie publică sau colectivă:6.4 Capacitate de spitalizare: nr. paturi6.5 Capacitate de învăţământ: nr. de copii, nr. de elevi6.6 Capacitate de consumatori pentru activităţile de coafură (nr. scaune) şi alte activităţi de înfrumuseţare:6.7 Capacitate de utilizatori pentru piscine şi bazine de înot
B. DATE SPECIFICE1. Descrierea dotărilor specifice şi a circuitelor funcţionale specifice cerute pentru fabricarea produselorlactate, a preparatelor dietetice şi pentru copii, a berii (anexată schiţa circuitului tehnologic)2. Descrierea dotărilor specifice şi circuitelor funcţionale specifice pentru laboratoare medicale, unităţi deasistenţă medicală spitalicească şi ambulatorie de specialitate (anexată schiţa circuitului tehnologic)3. Dosar conform prevederilor legale în vigoare pentru instalaţiile de tratare a apei în sistem public, pentruîmbutelierea apei naturale şi minerale4. Dosar conform prevederilor legale în vigoare pentru zone neturale amenajate pentru îmbăiere5. Descriere a circuitului ape, a procedeelor de dezinfecţie, programul de control al apei pentru piscine şibazinele de înot
ANEXA Nr. 2.4la procedură
Tarife aferente autorizării sanitare a funcţionării comercianţilor
1. Pentru comercianţii autorizaţi în baza declaraţiei pe propria răspundere privind respectarea legislaţieisanitare nu se percepe tarif. 2. Pentru comercianţii autorizaţi prin parcurgerea procedurii de evaluare a condiţiilor igienico-sanitare (înfuncţie de numărul de personal):
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 21
a) până la 9 persoane: 500.000 leib) de la 10 până la 49 de persoane: 1.000.000 leic) de la 50 până la 249 de persoane: 2.000.000 leid) 250 de persoane şi peste: 3.000.000 lei
3. Pentru reînnoirea autorizaţiei sanitare (în funcţie de numărul de personal):a) până la 9 persoane: 250.000 leib) de la 10 până la 49 de persoane: 500.000 leic) de la 50 până la 249 de persoane: 1.000.000 leid) 250 de persoane şi peste: 1.500.000 lei
4. Pentru reautorizare (în funcţie de numărul de personal):a) până la 9 persoane: 275.000 leib) de la 10 până la 49 de persoane: 750.000 leic) de la 50 până la 249 de persoane: 1.500.000 leid) 250 de persoane şi peste: 2.250.000 lei
ANEXA Nr. 3
PROCEDURA DE AUTORIZAREa funcţionării comercianţilor din punct de vedere sanitar veterinar
CAPITOLUL I Dispoziţii generaleCAPITOLUL II Obligaţiile autorităţii sanitare veterinareCAPITOLUL III Obligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească învederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinareCAPITOLUL IV Procedura de autorizare sanitară veterinarăCAPITOLUL V Perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei sanitare veterinare,precum şi cuantumul taxei de autorizareCAPITOLUL VI Reguli aplicabile preschimbăriiCAPITOLUL VII Dispoziţii finaleANEXE
CAPITOLUL IDispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta procedură reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei defuncţionare din punct de vedere sanitar veterinar, denumită în continuare autorizaţie, perioada de valabilitateşi modalitatea de reînnoire a acesteia, precum şi cuantumul tarifelor aferente în vederea autorizăriifuncţionării comercianţilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionăriicomercianţilor, republicată, denumită în continuare O.U.G. nr. 76/2001, republicată.(2) Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţieisanitare veterinare.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 22
(3) Autorizaţia se emite de către autoritatea sanitară veterinară în a cărei rază teritorială se află sediul socialşi/sau sediile secundare unde comerciantul deţine obiective în care se desfăşoară activităţi supuse autorizăriisanitare veterinare, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrieteritoriale. Autoritatea sanitară veterinară este reprezentată de autoritatea veterinară centrală, pentruobiectivele de interes naţional, şi de direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentrucelelalte obiective.
Art. 2. – În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, în caremenţionează datele de identificare a sediului social şi sediilor secundare, precum şi obiectivul şi activitateapentru care solicită autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare, codificate în conformitate cu nomenclatorulCAEN.
Art. 3. – (1) Autorizarea funcţionării comercianţilor din punct de vedere sanitar veterinar este obligatoriepentru obiectivele – sedii sociale/secundare – şi activităţile prevăzute în anexa nr. 3.1.(2) Pentru situaţiile care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la alin. (1), în vederea obţinerii autorizaţieisolicitanţii vor depune numai o declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionareprevăzute de lege.(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi la cererea expresă a solicitanţilor care nu depun declaraţia pe propriarăspundere prevăzută la alin. (2).
Art. 4. – În vederea autorizării funcţionării din punct de vedere sanitar veterinar se disting următoarelesituaţii:
a) pentru obiectivele şi activităţile prevăzute în anexa nr. 3.1, autoritatea sanitară veterinară va efectuaevaluarea condiţiilor minime la sediul social şi/sau sediile secundare ale comercianţilor;b) pentru obiectivele şi activităţile care nu se încadrează în anexa nr. 3.1, anexa la certificatul deînregistrare se va semna şi ştampila cu înscrierea menţiunii "Funcţionează în baza declaraţiei pepropria răspundere conform art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată"; în acest caz nu sepercep taxe şi tarife;c) în cazul în care în sediul social sau sediile secundare nu se desfăşoară încă activităţile ce constituieobiectul de activitate al comerciantului, prevăzute în anexa nr. 3.1, nu este necesară obţinereaautorizaţiei sanitare veterinare; în această situaţie, în baza declaraţiei pe propria răspundere asolicitantului date în acest sens, rubrica din anexa la certificatul de înregistrare se va semna şi ştampilacu înscrierea menţiunii "Nu este necesară în această etapă" conform art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr.76/2001, republicată, caz în care nu se percep taxe şi tarife, comerciantul fiind obligat să obţinăautorizaţia înainte de începerea oricăreia dintre activităţile prevăzute în actul constitutiv, respectivmodificator;d) în situaţia în care unul dintre sediile secundare nu poate fi autorizat la momentul solicităriiînregistrării şi autorizării funcţionării comerciantului, certificatul de înregistrare se eliberează în modobligatoriu cu menţionarea în anexa la acesta a obiectivelor/activităţilor autorizate în această etapă.
Art. 5. – În cazul în care se efectuează evaluarea conform art. 4 lit. a), rezultatul acesteia se concretizează înuna dintre următoarele forme:
a) eliberarea autorizaţiei prin completarea, ştampilarea şi semnarea anexei la certificatul de înregistrare;b) neeliberarea autorizaţiei, caz în care anexa la certificatul de înregistrare nu se completează, nu seştampilează şi nu se semnează; acest caz atrage automat neeliberarea certificatului de înregistrare alcomerciantului.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 23
Art. 6. – În cazul neeliberării autorizaţiei conform art. 5 lit. b), autoritatea sanitară veterinară întocmeşte unreferat de evaluare care conţine neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi nu suntîndeplinite. Referatul de evaluare se transmite în original cu adresă de înaintare Biroului unic care îl vaînmâna comerciantului, sub semnătură.
CAPITOLUL IIObligaţiile autorităţii sanitare veterinare
Art. 7. – În vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de autorizare, autoritatea sanitară veterinarăare următoarele obligaţii:
a) să delege la Biroul unic un număr corespunzător de reprezentanţi, dimensionat în funcţie de volumulsolicitărilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată;b) să asigure reprezentanţilor delegaţi la Biroul unic dreptul de semnătură;c) să evalueze sediul social şi sediile secundare ale comerciantului şi să transmită reprezentantului săula Biroul unic referatul care conţine rezultatul evaluării, în termen de maximum 15 zile de la dataînregistrării dosarului solicitantului la Biroul unic;d) în cazul în care autorizarea a fost făcută pe baza declaraţiei pe propria răspundere, să verifice, înraport cu gradul de risc, în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de înregistrare şi a anexei,dacă comerciantul îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare de funcţionare conform prevederilor legaleîn vigoare.
CAPITOLUL IIIObligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii
autorizaţiei sanitare veterinare
Art. 8. – Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:
a) o declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege,conform modelului prezentat în anexa nr. 3.2 – pct. I, pentru obiectivele şi activităţile care nu seîncadrează în anexa nr. 3.1;b) pentru obiectivele şi activităţile prevăzute în anexa nr. 3.1:
– un memoriu tehnic, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.3;– o schiţă tehnică cu fluxul tehnologic al obiectivului;– o schiţă de amplasare şi proiectare pentru obiectivele nou-construite;– contractul încheiat cu direcţiile sanitare veterinare pentru plata tarifelor reprezentând activitateade asistenţă, inspecţie şi control sanitar veterinar de stat desfăşurată de personalul sanitar veterinarde stat în unităţile de producere, prelucrare şi depozitare a produselor de origine animală, potrivitlegislaţiei în vigoare;
c) dovada achitării taxei de autorizare, după caz.
Art. 9. – Documentele prevăzute la art. 8 se depun îndosariate.
Art. 10. – Autoritatea sanitară veterinară, prin personalul său de specialitate, verifică condiţiile sanitareveterinare de funcţionare a obiectivelor şi pentru activităţile solicitate, în conformitate cu prevederilelegislaţiei sanitare veterinare în vigoare, cu referire la:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 24
– amplasarea obiectivului, vecinătăţi, noxe;– caracteristicile constructive: materiale de construcţie, sisteme de aprovizionare cu apă, canalizare;– condiţiile de microclimat: ventilaţie, temperatură, umiditate, luminozitate şi altele asemenea;– fluxul tehnologic: dotarea tehnică cu utilaje, circulaţia materiilor prime, a produselor finite şi apersonalului, spaţii de producţie, spaţii de depozitare pentru materii prime, produse finite, produsenecomestibile, confiscate, spaţii pentru Venena şi Separanda pentru unităţile de profil;– capacităţile de producţie, depozitare şi desfacere a produselor, asigurarea lanţului frigorific;– dotarea cu aparatură de măsură şi control şi sisteme de înregistrare a temperaturii, umidităţii etc.;– funcţionarea vestiarelor filtru şi a grupurilor sanitare;– spaţii de depozitare pentru ambalaje, containere pentru produse sechestrate şi confiscate, spaţii pentrusubstanţe toxice în cazul produselor farmaceutice cu acest regim;– sisteme de evacuare a produselor confiscate, deşeurilor, ambalajelor şi altor materiale nefolosibile;– contractul cu o unitate specializată pentru colectarea în vederea prelucrării a deşeurilor, confiscatelor,altor produse necomestibile;– dotarea cu echipamente, substanţe şi materiale pentru operaţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şideratizare în unitate, spaţii pentru păstrarea substanţelor necesare;– starea tehnică şi igienică a mijloacelor pentru transport animale, produse de origine animală, produsede uz veterinar, asigurarea lanţului frigorific, amenajarea spaţiilor pentru spălare şi dezinfecţie;– organizarea şi funcţionarea laboratorului uzinal, dotarea şi încadrarea cu personal, atestarea acestuia;– implementarea în unitate a procedurilor operaţionale standard de sanitaţie (SSOP), a planului pentruanaliza riscului (HACCP), a programului de autocontrol şi a regulilor de bună practică (GMP);– igiena personalului, echipamente de protecţie, utilităţi pentru igiena personală;– încadrarea cu personal, pregătirea, instruirea sau atestarea acestuia, controlul stării de sănătate;– supravegherea sanitară veterinară a unităţii conform prevederilor legale.
CAPITOLUL IVProcedura de autorizare sanitară veterinară
1. Responsabilităţile reprezentantului autorităţii sanitare veterinare delegat la Biroul unic2. Evaluarea obiectivelor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea sanitară veterinară
1. Responsabilităţile reprezentantului autorităţii sanitare veterinare delegat la Biroul unic
Art. 11. – Reprezentantul autorităţii sanitare veterinare delegat la Biroul unic are următoareleresponsabilităţi, cu respectarea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 76/2001, republicată:
a) să verifice dosarele depuse de solicitanţi pentru obţinerea autorizaţiei, primite pe bază de borderou dela Biroul unic, care cuprind documentele prevăzute la art. 8 – în copie sau, după caz, în extras, pesuport magnetic;b) să selecteze dosarele care nu trebuie să parcurgă procedura de evaluare, conform prevederilor art. 4lit. b), respectiv ale art. 4 lit. c), şi să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul deînregistrare, conform art. 4 lit. b), respectiv art. 4 lit. c);c) să transmită imediat după înregistrare către autoritatea sanitară veterinară, pe bază de borderou,dosarele care necesită parcurgerea procedurii de evaluare conform art. 4 lit. a) şi să comunice termenulîn care trebuie eliberat referatul de evaluare necesar emiterii autorizaţiei;d) să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul de înregistrare, conform art. 5 lit. a),în baza referatului de evaluare transmis de autoritatea sanitară veterinară, care concluzionează
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 25
acordarea autorizaţiei;e) să transmită Biroului unic, conform art. 6, referatul de evaluare care concluzionează neacordareaautorizaţiei şi care conţine explicit neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederinu sunt îndeplinite;f) să transmită Biroului unic, pe bază de borderou, dosarul şi anexa la certificatul de înregistrare;g) să transmită autorităţii sanitare veterinare o copie de pe declaraţia pe propria răspundere, precum şi –în copie sau, după caz, în extras, pe suport magnetic;h) să verifice încadrarea corectă a fiecărei solicitări, în cuantumul tarifelor aferente autorizării;i) să pună la dispoziţia solicitantului, gratuit, formularele specifice necesare obţinerii autorizării.
Art. 12. – (1) Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul deînregistrare.(2) Pentru fiecare sediu secundar deja autorizat se va elibera, fără percepere de taxe şi tarife şi pe bază dedeclaraţie pe propria răspundere a solicitantului, câte o anexă la certificatul de înregistrare. În acest sens, înbaza declaraţiilor pe propria răspundere ale solicitanţilor cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionareprevăzute de reglementările în vigoare, reprezentanţii autorităţii sanitare veterinare delegaţi la Biroul unicvor completa, de îndată, poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare cu menţiunea"autorizat pe baza declaraţiei pe propria răspundere, în condiţiile art. 3 alin. (11) din O.U.G. nr. 76/2001,republicată".
2. Evaluarea obiectivelor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea sanitară veterinară
Art. 13. – În cazul comercianţilor care solicită autorizare pentru obiectivele şi activităţile prevăzute în anexanr. 3.1 autoritatea sanitară veterinară procedează după cum urmează:
a) evaluează conţinutul documentelor aflate în dosarul solicitantului din punct de vedere al respectăriilegislaţiei sanitare veterinare;b) analizează la sediul social şi la sediile secundare conformitatea documentelor aflate în dosarulsolicitantului cu situaţia concretă din teren;c) evaluează la sediul social şi la sediile secundare realizarea cerinţelor minime în domeniu;d) redactează referatul cuprinzând concluziile evaluării şi propune fie eliberarea autorizaţiei, fieneeliberarea acesteia cu precizarea neconformităţilor constatate şi a actelor normative ale cărorprevederi nu sunt îndeplinite;e) supune aprobării conducerii autorităţii sanitare veterinare referatul de evaluare, inclusiv propunereade eliberare sau neeliberare a autorizaţiei;f) transmite referatul de evaluare Biroului unic, prin reprezentantul delegat, pe bază de borderou.
CAPITOLUL VPerioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei sanitare veterinare, precum şi
cuantumul taxei de autorizare
Art. 14. – (1) Autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare îşi păstrează valabilitatea pe perioada în caresunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare legale pentru care comerciantul a fost autorizat.(2) Pentru orice modificare ulterioară a fluxului tehnologic, modernizare, extindere sau schimbare aprofilului de activitate comercianţii sunt obligaţi să solicite prin Biroul unic autorizaţia sanitară veterinară defuncţionare conform prevederilor prezentei proceduri.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 26
Art. 15. – (1) Taxele de autorizare sanitară veterinară sunt prevăzute în anexa nr. 3.1.(2) Taxele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, care vorefectua viramente către trezoreriile statului, în conturile autorităţii publice avizatoare, în termenele stabilitede reglementările legale în vigoare privind finanţele publice.
Art. 16. – (1) Autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare se anulează de către autoritatea sanitarăveterinară în cazul în care comerciantul nu mai îndeplineşte condiţiile de funcţionare pentru care a fostautorizat.(2) Anularea autorizaţiei se realizează prin completarea rubricii corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare pe baza procesului-verbal întocmit de către autoritatea sanitară veterinară, cu motivareatemeinică privind neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi au fost încălcate.Originalul procesului-verbal se transmite comerciantului, iar câte o copie de pe acesta la Biroul unic.
Art. 17. – (1) Comerciantul are obligaţia reluării, prin Biroul unic, a procedurilor de obţinere a autorizaţiilorcare au fost anulate, după înlăturarea situaţiilor care au impus măsura anulării, cu plata taxelor şi tarifeloraferente.(2) Reautorizarea funcţionării se menţionează în rubricile corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare.
Art. 18. – Autoritatea sanitară veterinară asigură arhivarea documentaţiei specifice care a stat la bazaeliberării autorizaţiei, inclusiv a reînnoirilor, anulărilor şi reautorizărilor.
Art. 19. – Biroul unic asigură arhivarea în copie a referatelor de evaluare şi a documentelor referitoare lareînnoirea, anularea şi reautorizarea funcţionării.
CAPITOLUL VIReguli aplicabile preschimbării
Art. 20. – (1) În cazul în care, în momentul solicitării preschimbării actualului certificat de înmatriculare şi acertificatului de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrareatribuit, comercianţii deţin autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat, preschimbarea se face pebaza unei declaraţii pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 3.2 – pct. II, potrivitcăreia nu s-au schimbat condiţiile de funcţionare care au stat la baza emiterii acesteia.(2) Reprezentanţii delegaţi la Biroul unic vor completa poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare, fără a mai fi necesară reluarea procesului de autorizare şi fără plata taxelor aferente respectivelorautorizaţii.(3) În situaţia în care comercianţii nu deţin autorizaţiile menţionate la alin. (1), procedura stabilită pentrueliberarea anexei la certificatul de înregistrare se aplică în mod corespunzător şi preschimbărilor.
CAPITOLUL VIIDispoziţii finale
Art. 21. – Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea funcţionăriisediilor secundare, altele decât sediul social, prin Biroul unic din judeţul unde acestea sunt amplasate,situaţie în care se vor depune în copie la dosar certificatul de înregistrare a sediului social şi certificatul deînscriere de menţiuni privind înfiinţarea sediului secundar respectiv, după caz.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 27
Art. 22. – Anexele nr. 3.1–3.3 fac parte integrantă din prezenta procedură.
SUMAR:
ANEXA Nr. 3.1 Taxele de autorizare sanitară veterinarăANEXA Nr. 3.2 Declaraţie pe propria răspundereANEXA Nr. 3.3 Memoriu tehnic
ANEXA Nr. 3.1la procedură
I. Obiectivele şi activităţile pentru care se emit autorizaţii sanitare veterinare, precum şi cuantumultaxelor aferenteII. Activităţi supuse autorizării sanitare veterinare
I. Obiectivele şi activităţile pentru care se emit autorizaţii sanitare veterinare, precum şicuantumul taxelor aferente
Nr.crt. Obiectiv / Activitate U.M.
Taxa deautorizare
- lei / U.M. -1. Staţii de incubaţie tip gospodăresc
Tabără de vară pentru animaleStânăStupinaMenajerie
obiectiv 30.000
2. Punct de însămânţări artificiale la animale obiectiv 50.0003. Genotecă de animale
Expoziţie de animale şi grădină zoologicăMagazin pentru comercializarea animale de companie, păsării şi peştiexotici şi/sau hrană, momeli şi alte asemenea
obiectiv 70.000
4. Fermă de animaleTârg de animaleStaţiune de montă naturală la animaleInstitute sanitare veterinare de referinţă*)Punct farmaceutic veterinarCabinet medical veterinarLaborator de control furaje*)Laborator sanitar veterinar*)Dispensar sanitar veterinarCanişă, adăpost pentru câiniŞcoală pentru dresaj câiniClinici veterinare universitare*)
obiectiv 100.000
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 28
5. Bazine piscicole pentru creşterea materialului piscicolStaţie (punct) de spălare şi dezinfecţie mijloace de transport
obiectiv 150.000
6. Staţie de incubaţie de tip industrialBazine piscicole pentru material biologicFarmacie veterinarăUnităţi de tehnică medicală veterinarăHerghelieDepozit de material seminalBaze de achiziţie a animalelorClinică veterinară sau spital veterinarPensiune pentru animale de companieFrizerie pentru animale de companieDepozit de produse de uz veterinarFermă de carantină, centre colectare animaleUnităţi de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizareUnităţi de reproducţie şi de selecţie animalăFabrică pentru hrana animalelor*)Unităţi de cercetare ştiinţifică, *) inclusiv cele care utilizează animalede experienţăUnităţi specializate pentru producerea unor biostimulatori, premixurişi nutreţuri*) medicamentateUnităţi pentru producerea unor biopreparate*) sau medicamente deuz veterinarUnităţi de recoltare material seminal
obiectiv 500.000
7. Fabrică de nutreţuri combinate*)Fabrică producătoare de medicamente, *) biopreparate şi alte produsede uz veterinar
obiectiv 1.000.000
8. Puţuri seci, cimitire de animale, crematorii obiectiv nu se taxează9. Centru colectare lapte
Centru colectare ouăCentru colectare miereCantină
obiectiv 100.000
10. Unităţi prelucrare industrială a cadavrelor, produse de origineanimală confiscate, subproduse necomestibileIncineratoare pentru produse de origine animală confiscate,subproduse necomestibile
obiectiv 300.000
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 29
11. Centru de tăiereDepozit subproduse necomestibileCentru colectare peşteCentru colectare batracieni, gasteropode, crustacee, fructe de mareCentru colectare, prelucrare lapteCarmangerie, măcelărieUnităţi porţionare, preambalare carne şi produse din carneAtelier prelucrare peşte, produse din peşteUnităţi porţionare, preambalare produse lactateUnităţi colectare, depozitare ouăUnităţi de colectare şi prelucrare miere, alte produse apicole
obiectiv 500.000
12. Atelier preparate carneCatering
obiectiv 700.000
13. Depozit alimentar, depozit frigorificRestaurant, indiferent de specificHală pentru desfacere produse de origine animală
obiectiv 800.000
14. Fabrică îngheţatăLaborator cofetărie şi/sau laborator patiserieUnităţi prelucrare batracieni, gasteropode, crustacee, fructe de mare
obiectiv 1.000.000
15. Fabrică produse din carne: conserve, semiconserve, preparate dincarne, salamuri crudeFabrică semipreparate culinare din carne şi mixteUnităţi de tranşare carneUnităţi prelucrarea membrane naturaleUnităţi fabricaţie membrane artificialeFabrică conserve, semiconserve peşteFabrică produse lactateFabrică produse din ouă
obiectiv 1.200.000
16. AbatorAntrepozit frigorificSupermarket
obiectiv 1.500.000
17. Combinat de carne obiectiv 2.000.000
*) Se autorizează de către autoritatea veterinară centrală.
Notă:
Obiectivele şi activităţile care fac obiectul controlului sanitar veterinar şi care nu sunt cuprinse înprezenta anexă se supun inspecţiei sanitare veterinare, conform reglementărilor sanitare veterinareîn vigoare şi funcţionează pe baza declaraţiei pe propria răspundere a comerciantului.
II. Activităţi supuse autorizării sanitare veterinare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 30
CLASACAEN ACTIVITATEA
0121 Creşterea bovinelor0122 Creşterea ovinelor şi caprinelor0123 Creşterea porcinelor0124 Creşterea cabalinelor, măgarilor şi catârilor0125 Creşterea păsărilor0126 Apicultura0127 Sericicultura0128 Creşterea animalelor pentru blană şi a altor specii0130 Activităţi mixte (cultură vegetală şi creşterea animalelor)0142 Servicii de reproducţie şi selecţie în creşterea animalelor0230 Economia vânatului0501 Pescuitul0502 Piscicultura1511 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii1512 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre şi de alte animale1513 Produse pe bază de carne1520 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peşte1551 Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor1552 Fabricarea îngheţatei1570 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor1589 Fabricarea altor produse alimentare2441 Fabricarea produselor farmaceutice de bază2442 Fabricarea preparatelor farmaceutice2462 Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor5123 Comerţ cu ridicata al animalelor vii5124 Comerţ cu ridicata al pieilor brute şi al pieilor prelucrate5132 Comerţ cu ridicata al cărnii şi mezelurilor5133 Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile5138 Comerţ cu ridicata specializat al altor produse alimentare5146 Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice5222 Comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne5530 Restaurante5551 Cantine7310 Cercetare şi dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 31
8520 Activităţi veterinare
ANEXA Nr. 3.2la procedură
S.C. . . . . . . . .Adresa . . . . . . (strada, nr. localitate)Nr. tel./fax . . . . . . .Nr . . . . . data . . . . .
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (2) din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilordin punct de vedere sanitar veterinarII. Pentru situaţiile precizate la art. 20 alin. (1) din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilordin punct de vedere sanitar veterinar
Subsemnatul . . . . . . . , posesor al B.I. (C.I.) seria . . . . . nr . . . . eliberat (ă) de . . . . . CNP . . . . . . /paşaportnr . . . . . , eliberat de . . . . . . în calitate de . . . . . . . (comerciant/asociat/fondator/administrator), la . . . . . . . ,declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, următoarele:
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (2) din Procedura de autorizare a funcţionăriicomercianţilor din punct de vedere sanitar veterinar:
1. Cunosc şi mi-am însuşit prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare, privind condiţiile igienico-sanitar veterinare de funcţionare a unităţilor supuse controlului sanitar veterinar: 2. Obiectivul are destinaţia . . . . . . . . cu activitatea de . . . . . . . clasa CAEN . . . . . . . 3. Obiectivul dispune de:
- spaţii depozitare;- spaţii prelucrare;- spaţii desfacere;- alte spaţii;- anexe sanitare.
4. Obiectivul are asigurate ca utilităţi:
- apă potabilă;- sistem de producere a apei potabile;- canalizare.
5. Evacuarea deşeurilor şi condiscatelor se efectuează prin unitate specializată conform contractului nr . . .. . 6. Obiectivul are ca dotare şi echipamente specifice . . . . . . . 7. Personalul este angajat cu respectarea normelor legale în vigoare. 8. Mă oblig să respect prevederile legale în vigoare referitoare la condiţiile de funcţionare şi siguranţaalimentelor.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 32
Data: . . . . . . .Semnătura . . . . . . . .
II. Pentru situaţiile precizate la art. 20 alin. (1) din Procedura de autorizare a funcţionăriicomercianţilor din punct de vedere sanitar veterinar:
Nu s-au modificat condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei sanitare veterinare nr . . . / . . . ,obţinută anterior prezentei solicitări. Cunosc şi respect prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare, aplicabile la sediul social şi/sausediul (sediile) secundar (e) pentru activităţile declarate în cererea de înregistrare.
Data: . . . . . . .Semnătura . . . . . . . .
ANEXA Nr. 3.3la procedură
MEMORIU TEHNIC
1. Obiectivul de destinaţie . . . . . . . . cu activitatea de . . . . . . . clasa CAEN . . . . . . . 2. Obiectivul dispune de:
- spaţii depozitare;- spaţii prelucrare;- spaţii desfacere;- alte spaţii;- anexe sanitare;
3. Obiectivul are asigurate ca utilităţi:
- apă potabilă;- sistem de producere a apei potabile;- canalizare.
4. Evacuarea deşeurilor şi condiscatelor se efectuează prin unitate specializată conform contractului nr . . .. . 5. Obiectivul are ca dotare şi echipamente specifice . . . . . . .
ANEXA Nr. 4
PROCEDURA DE AUTORIZAREa activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător
CAPITOLUL I Cadrul legal al proceduriiCAPITOLUL II Dispoziţii generaleCAPITOLUL III Emiterea autorizaţiei de mediu
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 33
CAPITOLUL IV Dispoziţii tranzitorii pentru asigurarea condiţiilor promovării autorizării integrateconform prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (PCIP)CAPITOLUL V Accesul la informaţii şi participarea publicului în procedura de autorizareCAPITOLUL VI Etape procedurale de autorizare aplicabile anumitor activităţi specificeCAPITOLUL VII Dispoziţii finaleANEXE
CAPITOLUL ICadrul legal al procedurii
Art. 1. – (1) Prezenta procedură reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei de mediu,denumită în continuare autorizaţie, perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a acesteia, precum şicuantumul taxei şi tarifelor aferente în vederea autorizării funcţionării comercianţilor, în conformitate cuprevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţiadministrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, republicată, denumită încontinuare O.U.G. nr. 76/2001, republicată.(2) Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţieiprivind protecţia mediului înconjurător.(3) Autorizaţia se emite de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială şi competenţă se află sediulsocial şi/sau sediile secundare ale comerciantului, respectiv autoritatea publică pentru protecţia mediului, înconformitate cu prevederile capitolului II secţiunea 1 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată,cu modificările ulterioare, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrieteritoriale.
Art. 2. – (1) Termenii specifici utilizaţi în prezenta procedură sunt definiţi în Legea nr. 137/1995,republicată, cu modificările ulterioare, şi în Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publiculuila luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificatăprin Legea nr. 86/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000.(2) Condiţiile şi procedura de emitere a autorizaţiei de mediu trebuie să asigure o abordare integrată eficientprin informarea şi participarea tuturor autorităţilor implicate în autorizarea unei activităţi cu impactsemnificativ asupra mediului. În acest scop autorităţile implicate sunt informate şi consultate în cadrulBiroului unic, conform prevederilor prezentei proceduri.
CAPITOLUL IIDispoziţii generale
SECŢIUNEA 1 Aplicabilitate şi competenţe de emitere a actelor de reglementareSECŢIUNEA a 2-a Clasificarea activităţilor după impactul asupra mediuluiSECŢIUNEA a 3-a Evaluarea iniţială a solicitării de reglementare
SECŢIUNEA 1Aplicabilitate şi competenţe de emitere a actelor de reglementare
Art. 3. – (1) Procedura de autorizare se stabileşte în funcţie de impactul activităţii asupra mediului, conformprecizărilor din anexa nr. 4.1, iar competenţele de emitere a autorizaţiilor de mediu sunt cele stabilite prinlegislaţia în vigoare privind protecţia mediului.(2) Pentru activităţile aflate în competenţa de reglementare a autorităţii publice centrale pentru protecţia
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 34
mediului, aceasta poate solicita sau delega autoritatea publică teritorială în a cărei rază se află amplasamentulactivităţii să participe sau să preia rezolvarea anumitor faze din procedură.(3) În situaţiile menţionate la alin. (2) taxele şi tarifele se încasează de către autoritatea publică implicată, pefiecare fază de procedură.
Art. 4. – (1) Obţinerea autorizaţiei de mediu este obligatorie la punerea în funcţiune a proiectelor deactivităţi noi pentru care a fost emis acordul de mediu, precum şi pentru funcţionarea sau modificareafuncţionării activităţilor existente cu impact asupra mediului. În funcţie de impactul asupra mediului alactivităţilor supuse autorizării autorităţile publice pentru protecţia mediului vor aplica proceduri diferenţiatede emitere a autorizaţiilor de mediu.(2) Activităţile noi care nu implică lucrări noi de investiţii se reglementează numai prin autorizaţie de mediu,cu excepţia celor de import-export aflate sub incidenţa unor convenţii internaţionale la care România esteparte, detaliate în cap. VI.
Art. 5. – (1) Taxele şi tarifele încasate pentru emiterea autorizaţiilor de mediu pentru comercianţi suntprevăzute în anexa nr. 4.2.(2) Taxele şi tarifele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale,care vor vira sumele încasate ca tarife către trezoreriile statului, în conturile autorităţii publice avizatoare, iarpe cele încasate ca taxe în contul Fondului pentru mediu, în termenele stabilite de reglementările legale învigoare privind finanţele publice.(3) În cazul activităţilor cu impact redus asupra mediului care se supun procedurii complete de autorizare caurmare a constatării de către autorităţile pentru protecţia mediului a unei neconformări cu condiţiile legale deautorizare, solicitanţii care au achitat la casieria Biroului unic taxa şi tariful corespunzătoare etapei deevaluare a conformării achită tariful pentru continuarea procedurii direct la sediul autorităţii publicecompetente pentru protecţia mediului.
SECŢIUNEA a 2-aClasificarea activităţilor după impactul asupra mediului
Art. 6. – Activităţile sunt încadrate după impactul acestora asupra mediului, după cum urmează:
a) activităţi cu impact nesemnificativ sunt activităţile astfel menţionate în anexa nr. 4.1 şi pentru care nuse emit autorizaţii de mediu. Pentru aceste activităţi solicitanţii vor prezenta doar declaraţii pe propriarăspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.3 – pct. I; în acest caz nu se percep taxe şi tarife;b) activităţi cu impact redus asupra mediului sunt activităţile astfel menţionate în anexa nr. 4.1 şi carenu sunt supuse unei proceduri specifice de autorizare sau pentru care nu este necesară efectuarea unuibilanţ de mediu în vederea emiterii autorizaţiei de mediu. În vederea încadrării corecte a acestoractivităţi solicitanţii vor depune o fişă de prezentare a activităţii, potrivit modelului prevăzut în anexanr. 4.4;c) activităţi cu impact semnificativ asupra mediului sunt activităţile astfel menţionate în anexa nr. 4.1,care sunt supuse unei proceduri integrate de autorizare sau pentru a căror autorizare este necesarăefectuarea unui bilanţ de mediu. În vederea autorizării, în această categorie sunt incluse, de asemenea,dar sunt exceptate de la realizarea bilanţului de mediu, activităţile noi pentru care emiterea acordului demediu a avut la bază un studiu de evaluare a impactului asupra mediului. În vederea încadrării corecte aacestor activităţi solicitanţii vor depune o fişă de prezentare a activităţii, potrivit modelului prevăzut înanexa nr. 4.4.
Art. 7. – Prevederile art. 6 şi 8 se afişează la loc vizibil, atât la sediul autorităţii publice pentru protecţia
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 35
mediului, cât şi la Biroul unic.
SECŢIUNEA a 3-aEvaluarea iniţială a solicitării de reglementare
Art. 8. – Pe baza declaraţiei pe propria răspundere sau, după caz, a fişei de prezentare a activităţii formulateşi înaintate de către comerciant, autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte, în funcţie deimpactul asupra mediului al activităţii supuse autorizării, una dintre următoarele alternative de continuare aprocedurii:
a) nu se emite autorizaţie de mediu pentru activităţile cu impact nesemnificativ asupra mediului,prevăzute la art. 6 lit. a), iar aceasta se va consemna în spaţiul destinat autorizaţiei de mediu din anexala certificatul de înregistrare prin menţiunea "Nu este necesară autorizarea";b) se aplică procedura simplificată de autorizare de mediu pentru activităţile cu impact redus asupramediului prevăzute la art. 6 lit. b), prin evaluarea cerinţelor de mediu de către autoritatea competentăpentru protecţia mediului la sediul social şi/sau sediile secundare ale comercianţilor, iar în situaţiaemiterii autorizaţiei, aceasta se va completa în spaţiul corespunzător din anexa la certificatul deînregistrare prin înscrierea numărului şi datei autorizaţiei de mediu;c) se emite autorizaţie de mediu prin aplicarea procedurii complete de autorizare de mediu pentruproiectele sau activităţile cu impact semnificativ asupra mediului prevăzute la art. 6 lit. c), iar laînregistrarea comerciantului, spaţiul destinat autorizaţiei de mediu din anexa la certificatul deînregistrare se va completa cu menţiunea "Se va autoriza prin procedura completă".
Art. 9. – Aplicarea procedurii simplificate pentru activităţi cu impact redus asupra mediului declarate decătre comerciant se face numai după verificarea şi constatarea conformării activităţii cu cerinţele legale deautorizare. În situaţia în care această verificare indică o neconformare la cerinţele legale de autorizare,solicitarea va fi supusă unei proceduri complete de autorizare prin efectuarea, după caz, a nivelurilorcorespunzătoare de bilanţ de mediu în vederea stabilirii programului pentru conformare al activităţii.
Art. 10. – În cazul în care se efectuează evaluarea conform art. 8 lit. b) şi art. 9, rezultatul acesteia seconcretizează în una dintre următoarele forme:
a) eliberarea autorizaţiei prin completarea, ştampilarea şi semnarea anexei la certificatul de înregistrare;b) neeliberarea autorizaţiei, caz în care anexa la certificatul de înregistrare nu se completează, nu seştampilează şi nu semnează; acest caz atrage automat neeliberarea certificatului de înregistrare alcomerciantului;c) demararea procedurii complete de autorizare ca rezultat al evaluării conformării, specificat înreferatul de evaluare, şi completarea anexei la certificatul de evaluare în conformitate cu prevederileart. 8 lit. c).
Art. 11. – În cazul neeliberării autorizaţiei conform art. 10 lit. b), autoritatea competentă pentru protecţiamediului întocmeşte un referat de evaluare care conţine neconformităţile constatate şi actele normative alecăror prevederi nu sunt îndeplinite. Referatul de evaluare se transmite în original cu adresă de înaintareBiroului unic, care îl va înmâna comerciantului, sub semnătură.
Art. 12. – (1) În cazul în care în sediul social sau în sediile secundare nu se desfăşoară încă activităţile ceconstituie obiectul de activitate al comerciantului, nu este necesară obţinerea autorizaţiei de mediu. Înaceastă situaţie, în baza declaraţiei pe propria răspundere a solicitantului date în acest sens, rubrica din anexa
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 36
la certificatul de înregistrare se va semna şi ştampila cu înscrierea menţiunii "Nu este necesară în aceastăetapă" conform art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată, caz în care nu se percep taxe şi tarife,comerciantul fiind obligat să obţină autorizaţia înainte de începerea oricăreia dintre activităţile prevăzute înactul constitutiv, respectiv modificator.(2) În situaţia în care unul dintre sediile secundare nu poate fi autorizat la momentul solicitării înregistrării şiautorizării funcţionării comerciantului, certificatul de înregistrare se eliberează în mod obligatoriu, cumenţionarea în anexa la acesta doar a activităţilor autorizate în această etapă.(3) În situaţia schimbării titularului, denumirii sau formei juridice a comerciantului, când sediul social şi/sausediile secundare rămân neschimbate, iar activităţile se desfăşoară în aceleaşi condiţii pentru care a fostemisă autorizaţia de mediu, anexa la certificatul de înregistrare se va semna şi ştampila cu înscriereamenţiunii "funcţionează în baza autorizaţiei de mediu nr . . . . . . din . . . . . . , valabilă până la data de . . . . . ."; în acest caz nu se percep taxe şi tarife.
CAPITOLUL IIIEmiterea autorizaţiei de mediu
SECŢIUNEA 1 Obligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească învederea obţinerii autorizaţiei de mediuSECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile autorităţii competente pentru protecţia mediuluiSECŢIUNEA a 3-a Responsabilităţile reprezentantului inspectoratului teritorial de protecţie a mediuluidelegat la Biroul unicSECŢIUNEA a 4-a Procedura simplificată de emitere a autorizaţiei de mediuSECŢIUNEA a 5-a Perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei de mediuSECŢIUNEA a 6-a Reguli aplicabile preschimbăriiSECŢIUNEA a 7-a Procedura completă de emitere a autorizaţiei de mediu
SECŢIUNEA 1Obligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii
autorizaţiei de mediu
Art. 13. – În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, încare se vor înscrie atât datele de identificare a sediului social şi a sediilor secundare, cât şi activităţile pe careurmează să le desfăşoare efectiv în aceste sedii, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.
Art. 14. – Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:
a) autorizaţia de mediu valabilă sau copie de pe adresa de solicitare a autorizaţiei de mediu lainspectoratul teritorial de protecţia mediului, dacă acestea există;b) declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.3 – pct. I pentruactivităţile cu impact nesemnificativ asupra mediului, astfel menţionate în anexa nr. 4.1;c) fişa de prezentare a activităţii, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.4 pentru activităţile cuimpact redus sau semnificativ asupra mediului, astfel menţionate în anexa nr. 4.1;d) planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă al obiectivului;e) dovada achitării tarifului şi taxei aferente analizei documentaţiei.
Art. 15. – Documentele prevăzute la art. 14 se depun îndosariate.
SECŢIUNEA a 2-a
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 37
Obligaţiile autorităţii competente pentru protecţia mediului
Art. 16. – În vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de autorizare autoritatea competentă pentruprotecţia mediului are următoarele obligaţii:
a) să delege la Biroul unic un număr corespunzător de reprezentanţi, dimensionat în funcţie de volumulsolicitărilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată;b) să asigure reprezentanţilor delegaţi la Biroul unic dreptul de semnătură;c) să evalueze sediul social şi sediile secundare ale comerciantului şi să transmită reprezentantului săula Biroul unic referatul care conţine rezultatul evaluării, în termen de maximum 15 zile de la dataînregistrării dosarului solicitantului la Biroul unic.
SECŢIUNEA a 3-aResponsabilităţile reprezentantului inspectoratului teritorial de protecţie a mediului delegat la Biroul unic
Art. 17. – Reprezentantul autorităţii publice competente pentru protecţia mediului delegat la Biroul unic areurmătoarele responsabilităţi, cu respectarea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 76/2001, republicată:
a) să verifice dosarele depuse de solicitanţi, primite pe bază de borderou de la Biroul unic, care cuprinddocumentele prevăzute la art. 14 şi cererea de înregistrare – în copie sau, după caz, în extras, pe suportmagnetic;b) să selecteze dosarele care nu trebuie să parcurgă procedura de evaluare, conform prevederilor art. 8lit. a), respectiv ale art. 12 alin. (1), şi să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatulde înregistrare, conform art. 8 lit. a), respectiv art. 12 alin. (1);c) să transmită imediat după înregistrare către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, pe bazăde borderou, dosarele care necesită parcurgerea procedurii de evaluare conform art. 8 lit. b) şi săcomunice termenul în care trebuie eliberat referatul de evaluare necesar emiterii autorizării;d) să comunice solicitantului data vizitei personalului de specialitate al inspectoratului teritorial deprotecţie a mediului la punctele de lucru supuse autorizării;e) să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul de înregistrare, conform art. 10 lit. a)şi c), în baza referatului de evaluare transmis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, careconcluzionează rezultatul evaluării;f) să transmită Biroului unic, conform art. 11, referatul de evaluare care concluzionează neacordareaautorizaţiei şi/sau încadrarea în procedura completă, care conţine explicit neconformităţile constatate şiactele normative ale căror prevederi nu sunt îndeplinite;g) să transmită Biroului unic, pe bază de borderou, dosarul şi anexa la certificatul de înregistrare;h) să transmită autorităţii competente pentru protecţia mediului o copie de pe declaraţia pe propriarăspundere, precum şi cererea de înregistrare – în copie sau, după caz, în extras, pe suport magnetic;i) să verifice încadrarea corectă a fiecărei solicitări, în cuantumul taxelor şi tarifelor aferente autorizării;j) să pună la dispoziţia solicitantului, gratuit, formularele specifice necesare obţinerii autorizării.
Art. 18. – (1) Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul deînregistrare.(2) Pentru fiecare sediu secundar deja autorizat se va elibera, fără percepere de taxe şi tarife şi pe baza copieide pe autorizaţia în vigoare, câte o anexă la certificatul de înregistrare. În acest sens, în baza declaraţiilor pepropria răspundere ale solicitanţilor cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare prevăzute dereglementările în vigoare, reprezentanţii autorităţii competente pentru protecţia mediului delegaţi la Biroulunic vor completa de îndată poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare cu menţiunea
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 38
"Funcţionează în baza autorizaţiei de mediu nr . . . . din . . . . . , valabilă până la data de . . . . , în condiţiileart. 3 alin. (11) din O.U.G . nr. 76/2001, republicată".
SECŢIUNEA a 4-aProcedura simplificată de emitere a autorizaţiei de mediu
Art. 19. – În cazul comercianţilor care solicită autorizare pentru situaţiile în care se aplică procedurasimplificată de autorizare de mediu pentru activităţile cu impact redus asupra mediului prevăzute la art. 6 lit.b), autoritatea competentă pentru protecţia mediului procedează după cum urmează:
a) evaluează conţinutul documentelor aflate în dosarul solicitantului din punct de vedere al respectăriilegislaţiei privind protecţia mediului;b) verifică la sediul social şi la sediile secundare condiţiile de funcţionare şi conformare a activităţiisupuse autorizării, în raport cu prevederile legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător;c) redactează referatul cuprinzând concluziile evaluării şi propune fie eliberarea autorizaţiei, fiedemararea procedurii complete sau neeliberarea autorizaţiei cu precizarea neconformităţilor constatateşi a actelor normative ale căror prevederi nu sunt îndeplinite;d) transmite referatul de evaluare Biroului unic, prin reprezentantul delegat, pe bază de borderou.
Art. 20. – (1) Autorizaţia de mediu se emite numai pe baza cererilor corect completate şi care conţin anexatetoate documentele doveditoare prevăzute în opisul de documente.(2) În cazul în care pe parcursul evaluării informaţiilor şi amplasamentului intervin elemente care indică unimpact potenţial semnificativ asupra mediului, datorat activităţii supuse autorizării, solicitarea va fi supusăunei proceduri complete, conform prevederilor prezentei secţiuni, iar autorităţile pentru protecţia mediuluivor înştiinţa Biroul unic şi vor completa anexa la certificatul de înregistrare, conform art. 8 lit. c).(3) Primirea solicitării, ca şi decizia finală vor fi făcute publice prin afişaj la sediul autorităţii pentru protecţiamediului şi la Biroul unic, unde vor fi menţinute timp de 5 zile. La expirarea termenului menţionat de laanunţul deciziei de emitere a autorizaţiei, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite autorizaţiade mediu.(4) Dacă în intervalul de timp precizat la alin. (3) se primesc observaţii din partea publicului care facnecesară aprofundarea evaluării prin solicitarea de noi informaţii sau investigaţii suplimentare, procedura sereia de la etapa de evaluare a solicitării, cu încadrarea în procedura completă şi cu plata tarifului aferent.
Art. 21. – Comercianţii cărora li s-au respins cererile de autorizaţie pot solicita reluarea procedurii în termende maximum 90 de zile de la data respingerii, cu plata tarifelor corespunzătoare etapelor de procedură carevor fi reluate.
SECŢIUNEA a 5-aPerioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei de mediu
Art. 22. – Durata de valabilitate a autorizaţiei de mediu este de 5 ani dacă în această perioadă nu intervinschimbări care să afecteze condiţiile stabilite prin autorizaţie. Autorităţile publice competente pentruprotecţia mediului verifică şi vizează anual situaţia conformării.
Art. 23. – (1) Autorizaţia se anulează de către autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului încazul în care comerciantul nu mai îndeplineşte condiţiile de funcţionare pentru care a fost autorizat.(2) Anularea autorizaţiei se realizează prin completarea rubricii corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare, pe baza procesului-verbal întocmit de către autoritatea pentru protecţia mediului, cu motivarea
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 39
temeinică privind neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi au fost încălcate.Originalul procesului-verbal se transmite comerciantului, iar o copie de pe acesta, la Biroul unic.
Art. 24. – (1) Comerciantul are obligaţia reluării, prin Biroul unic, a procedurilor de obţinere a autorizaţiilorcare au fost anulate, după înlăturarea situaţiilor care au impus măsura anulării, cu plata taxelor şi tarifeloraferente.(2) Reautorizarea funcţionării se menţionează în rubricile corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare.
Art. 25. – Autoritatea pentru protecţia mediului asigură arhivarea documentaţiei specifice care a stat la bazaeliberării autorizaţiei, inclusiv a reînnoirilor, anulărilor şi reautorizărilor.
Art. 26. – Biroul unic asigură arhivarea în copie a referatelor de evaluare şi a documentelor referitoare lareînnoirea, anularea şi reautorizarea funcţionării.
SECŢIUNEA a 6-aReguli aplicabile preschimbării
Art. 27. – (1) În cazul în care, în momentul solicitării preschimbării actualului certificat de înmatriculare şi acertificatului de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrareatribuit, comercianţii deţin autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat, preschimbarea se face pebaza copiei de pe autorizaţia în vigoare şi a unei declaraţii pe propria răspundere, conform modeluluiprezentat în anexa nr. 4.3. – pct. II, potrivit căreia nu s-au schimbat condiţiile de funcţionare care au stat labaza emiterii acesteia.(2) Reprezentanţii delegaţi la Biroul unic vor completa poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare, fără a mai fi necesară reluarea procesului de autorizare şi fără plata tarifelor aferenterespectivelor autorizaţii.(3) În situaţia în care comercianţii nu deţin autorizaţiile menţionate la alin. (1), procedura stabilită pentrueliberarea anexei la certificatul de înregistrare se aplică în mod corespunzător şi preschimbărilor.(4) Preschimbarea se face şi în situaţia în care comerciantul nu deţine autorizaţia de mediu, însă face dovadasau depune o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.3. – pct. III, că asolicitat autorităţii competente pentru protecţia mediului declanşarea procedurii de eliberare a respectiveiautorizaţii ori că procedura de eliberare a autorizaţiei se află în curs de derulare.
SECŢIUNEA a 7-aProcedura completă de emitere a autorizaţiei de mediu
Art. 28. – În termen de 5 zile de la primirea solicitării de emitere a autorizaţiei de mediu pentru proiecteaferente activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului prevăzute la art. 6 lit. c), autoritatea pentruprotecţia mediului efectuează următoarele etape din procedură:
a) evaluează solicitarea şi verifică amplasamentul;b) stabileşte dacă este necesară realizarea bilanţului de mediu şi dacă activitatea este prevăzută încategoriile menţionate în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privindprevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002;c) întocmeşte anunţul public, conform prevederilor secţiunii a 2-a din cap. V al prezentei proceduri,pentru toate solicitările de emitere a autorizaţiei de mediu aferente activităţilor menţionate în anexa nr.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 40
1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 sau conţinute în lista activităţilor menţionate înanexa nr. I la Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şiaccesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr.86/2000;d) stabileşte componenţa colectivului de analiză tehnică, în care să fie reprezentate toate autorităţilelocale implicate în emiterea actelor de reglementare pentru activitatea considerată;e) comunică solicitantului:
– decizia privind continuarea procedurii cu una dintre variantele prevăzute la art. 29 şi 30;– necesitatea furnizării, după caz, a unor informaţii suplimentare, precum şi conţinutul anunţuluipublic, spre publicare în mass-media.
Art. 29. – Realizarea bilanţului de mediu este necesară în următoarele situaţii:
a) pentru activităţile existente care nu îndeplinesc condiţiile de autorizare, raportate la standardele şireglementările în vigoare;b) la schimbarea destinaţiei sau a proprietarului investiţiei, precum şi la încetarea activităţilorgeneratoare de impact asupra mediului.
Art. 30. – Pentru toate solicitările de autorizare a activităţilor care necesită bilanţuri de mediu sau suntconţinute în lista activităţilor menţionate în anexa nr. I la Convenţia privind accesul la informaţie,participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000, beneficiarul va furniza autorităţii pentru protecţia mediuluitoate informaţiile solicitate, după caz, şi va face dovada publicării în massmedia a anunţului, conformprevederilor art. 28 lit. e).
Art. 31. – În termen de 10 zile de la primirea informaţiilor şi documentelor solicitate de la beneficiar,conform prevederilor art. 26, autoritatea pentru protecţia mediului procedează după cum urmează:
a) analizează informaţiile şi documentele primite de la beneficiar;b) convoacă colectivul de analiză tehnică constituit conform prevederilor art. 28 lit. d) şi comunicăsolicitantului data stabilită pentru prezentarea solicitării de autorizare în colectivul de analiză tehnică;c) prezintă colectivului de analiză tehnică solicitarea şi propunerea privind continuarea procedurii,inclusiv prin efectuarea bilanţului de mediu, după caz;d) întocmeşte, pe baza observaţiilor şi propunerilor primite de la celelalte autorităţi, îndrumarul cuprobleme specifice pentru întocmirea bilanţului de mediu şi/sau lista actelor de reglementare emise dealte autorităţi, necesare eliberării autorizaţiei de mediu, potrivit legii. La completarea îndrumaruluipentru categoriile de activităţi menţionate în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2002 vor fi avute în vedere prevederile secţiunii 1 din capitolul IV referitoare la condiţiile deconformare, în perspectiva termenelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002.
Art. 32. – (1) Îndrumarul cu probleme specifice eliberat de autorităţile pentru protecţia mediului, precum şiraportul bilanţului de mediu vor răspunde cerinţelor de conţinut prevăzute în procedura de realizare abilanţurilor de mediu, aprobată prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului.(2) Bilanţul de mediu trebuie să identifice, să descrie şi să evalueze într-o manieră potrivită, pentru fiecarecaz şi în conformitate cu procedura de evaluare, efectele directe şi indirecte ale activităţii asupra mediului.(3) Pentru toate aspectele de neconformare raportate la reglementările în vigoare privind calitatea şi protecţiamediului, identificate prin bilanţul de mediu, vor fi propuse măsuri etapizate pentru realizarea conformării,
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 41
cuprinse în programul pentru conformare întocmit în conformitate cu procedura specifică aprobată prin ordinal ministrului apelor şi protecţiei mediului. La realizarea proiectului de program pentru conformare, pentrucategoriile de activităţi menţionate în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 vor fiavute în vedere prevederile secţiunii 1 din cap. IV, referitoare la condiţiile de conformare, în perspectivatermenelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002.(4) În cazul instalaţiilor a căror funcţionare ar putea avea efecte negative semnificative asupra mediului uneialte ţări va fi înştiinţată autoritatea centrală pentru protecţia mediului, care va înainta ţării posibil a fi afectatăinformaţiile din fişa de prezentare a activităţii, prevăzută în anexa nr. 4.4, concomitent cu punerea ladispoziţie propriilor cetăţeni a acestor informaţii. Asemenea informaţii vor servi ca suport pentru oriceconsultări necesare în cadrul relaţiilor bilaterale bazate pe reciprocitatea şi egalitatea dintre cele două ţări.(5) Procedura privind comunicările internaţionale legate de aplicarea prevederilor alin. (4) va fi stabilită prinacorduri bilaterale cu celelalte state vecine, la propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului.
Art. 33. – (1) În termen de 3 zile de la data evaluării solicitării în colectivul de analiză tehnică, autoritateapentru protecţia mediului transmite beneficiarului îndrumarul menţionat la art. 31 lit. d) şi art. 32 alin. (1)şi/sau lista actelor de reglementare emise de alte autorităţi, necesare eliberării autorizaţiei de mediu, potrivitlegii.(2) În cazul autorizării iniţiale a unei activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluinr. 34/2002 şi în funcţie de data preconizată pentru punerea acesteia în funcţiune, îndrumarul va specifica,după caz, necesitatea aplicării cerinţelor privind autorizarea activităţii conform prevederilor prevenirii şicontrolului integrat al poluării.
Art. 34. – (1) În termen de 5 zile de la primirea raportului privind bilanţul de mediu, a proiectuluiprogramului pentru conformare, după caz şi/sau a actelor de reglementare emise de alte autorităţi, necesareeliberării autorizaţiei de mediu, potrivit legii, autorităţile pentru protecţia mediului procedează după cumurmează:
a) pentru proceduri fără bilanţ de mediu sau aplicate unor activităţi care nu sunt prevăzute în anexa nr. Ila Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţieîn probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000, vor anunţapublic, prin afişaj la sediul propriu, decizia de emitere sau respingere a autorizaţiei de mediu, după caz;b) pentru proceduri cu bilanţ de mediu sau aplicate unor activităţi prevăzute în anexa nr. I la Convenţiaprivind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în problemede mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000, vor conveni cubeneficiarul şi vor anunţa în mass-media oportunităţile de participare a publicului la deciziile legate deactivitatea propusă pentru autorizare, conform prevederilor secţiunii a 2-a din cap. V.
(2) În termen de 10 zile de la oricare dintre anunţurile publice menţionate la alin. (1) şi în lipsa unorobservaţii din partea publicului, care să necesite informaţii noi sau continuarea investigaţiilor, autoritateapentru protecţia mediului va acţiona după cum urmează:
a) pentru proceduri fără bilanţ de mediu emite autorizaţia de mediu sau respinge motivat emitereaacesteia, după caz;b) pentru proceduri cu bilanţ de mediu:
– analizează raportul bilanţului de mediu, proiectul programului pentru conformare şidocumentele primite de la beneficiar;– convoacă colectivul de analiză tehnică;
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 42
– prezintă colectivului de analiză tehnică concluziile privind raportul bilanţului de mediu,proiectul programului pentru conformare şi propunerea privind continuarea procedurii;– stabileşte, prin consultarea colectivului de analiză tehnică, emiterea autorizaţiei şi conţinutulprogramului pentru conformare sau respinge motivat emiterea acesteia, după caz.
(3) În termen de 3 zile de la consultarea colectivului de analiză tehnică, conform alin. (2) lit. b), autoritateapentru protecţia mediului anunţă prin mass-media decizia de emitere sau respingere a autorizaţiei de mediu,după caz.(4) În termen de 10 zile de la anunţul public de emitere a unei autorizaţii de mediu pentru proceduri cu bilanţde mediu şi în lipsa unor observaţii din partea publicului, care să necesite informaţii noi sau continuareainvestigaţiilor, autoritatea pentru protecţia mediului emite autorizaţia de mediu.(5) În toate situaţiile în care observaţiile primite din partea publicului justifică aprofundarea evaluării şisolicitarea de noi informaţii sau investigaţii suplimentare, autoritatea pentru protecţia mediului va decidereluarea procedurii de la etapa solicitării acestor informaţii, cu plata tarifelor aferente etapelorcorespunzătoare reevaluării.
Art. 35. – (1) Beneficiarii care nu îndeplinesc condiţiile pentru emiterea autorizaţiilor de mediu vor fiînştiinţaţi în scris, în acelaşi interval de 3 zile de la întrunirea colectivului de analiză tehnică, cu menţionareaneconformităţilor constatate şi/sau a actelor normative ale căror prevederi nu sunt respectate.(2) Beneficiarii cărora li s-au respins cererile de emitere a autorizaţiei pot solicita reluarea procedurii întermen de maximum 90 de zile de la data respingerii, cu plata tarifelor corespunzătoare etapelor de procedurăcare vor fi reluate.
CAPITOLUL IVDispoziţii tranzitorii pentru asigurarea condiţiilor promovării autorizării integrate conform
prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (PCIP)
SECŢIUNEA 1 Condiţii preliminareSECŢIUNEA a 2-a Principii generale şi condiţii de autorizare integrată
SECŢIUNEA 1Condiţii preliminare
Art. 36. – Prevederile prezentului capitol se aplică în procedura de autorizare a activităţilor prevăzute înanexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002, cu scopul de a asigura, într-un interval de timpstabilit ca perioadă de tranziţie, condiţiile realizării unui sistem integrat de prevenire şi control al poluăriirezultate din aceste activităţi. Prin autorizaţia integrată de mediu vor fi stabilite măsurile destinate să previnăsau să reducă, acolo unde prevenirea nu este posibilă, emisiile în apă, aer şi sol rezultate din aceste activităţi.Pentru a realiza un nivel ridicat de protecţie a mediului considerat ca întreg autorizaţia va include şi măsurireferitoare la deşeuri, fără prejudicierea prevederilor referitoare la evaluarea efectelor anumitor proiecte dinsectorul public sau privat.
Art. 37. – (1) Pentru instalaţiile care satisfac cerinţele autorizării integrate conform prevederilor privindprevenirea şi controlul integrat al poluării, inclusiv cele referitoare la normele de emisii în spaţiul comunitar,autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate emite, la cerere, autorizaţia integrată de mediuconform prevederilor PCIP, care conţine condiţiile ce garantează că instalaţia satisface aceste cerinţe. Toateautorizaţiile emise conform acestor prevederi, precum şi autorizaţiile modificate trebuie să includă detaliidespre măsurile luate pentru protecţia aerului, apei şi solului, aşa cum se specifică în prezentul capitol.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 43
(2) Pentru instalaţiile care nu satisfac cerinţele autorizării integrate conform prevederilor privind prevenireaşi controlul integrat al poluării autorităţile pentru protecţia mediului vor dispune realizarea bilanţului demediu şi întocmirea unui program pentru conformare, în vederea autorizării acestor instalaţii. Îndrumarulpentru întocmirea bilanţului de mediu va specifica în mod distinct valorile limită de emisie în care trebuie săse încadreze funcţionarea instalaţiei atât la momentul autorizării, cât şi la momentul implementăriiprevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, lăsând la latitudinea operatorului eşalonareainvestiţiilor necesare pentru atingerea conformării cu aceste prevederi.(3) Negocierea şi acceptarea programelor curente pentru conformare se va face numai în baza unei declaraţiia operatorului privind strategia angajată de societate pentru conformarea cu prevederile privind prevenirea şicontrolul integrat al poluării la termenul prevăzut.
SECŢIUNEA a 2-aPrincipii generale şi condiţii de autorizare integrată
Art. 38. – La stabilirea condiţiilor de autorizare autorităţile competente pentru protecţia mediului trebuie săse asigure că instalaţiile sunt operate în aşa fel încât să se respecte principiile generale referitoare laobligaţiile de bază ale operatorului, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002.
Art. 39. – Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu se va stabili prin ordin al ministrului apelorşi protecţiei mediului, în termenele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002.
CAPITOLUL VAccesul la informaţii şi participarea publicului în procedura de autorizare
SECŢIUNEA 1 Accesul publicului la informaţiiSECŢIUNEA a 2-a Participarea publicului în procedura de autorizare
SECŢIUNEA 1Accesul publicului la informaţii
Art. 40. – (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului vor lua măsurile necesare conformprevederilor cap. II şi III pentru a asigura că cererile de autorizare sunt disponibile publicului într-o perioadăadecvată, pentru a permite analizarea acestora înainte ca autoritatea competentă să îşi formuleze decizia.Această decizie şi orice reactualizare ulterioară, incluzând cel puţin o copie a autorizaţiei de mediu, trebuiesă fie disponibile publicului.(2) Rezultatele monitorizării emisiilor, deţinute de autoritatea competentă, aşa cum prevăd condiţiile dinautorizaţie, trebuie să fie accesibile publicului.(3) Inventarierea surselor şi a principalelor emisii de la acestea se publică într-un raport, la fiecare 3 ani.
SECŢIUNEA a 2-aParticiparea publicului în procedura de autorizare
Art. 41. – (1) Prevederile prezentei secţiuni sunt aplicabile tuturor deciziilor legate de procedura deautorizare pentru activităţile prevăzute în anexa nr. I la Convenţia privind accesul la informaţie, participareapublicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998,ratificată prin Legea nr. 86/2000.(2) Publicul interesat va fi informat, prin anunţ public ori în mod individual, când este cazul, despredemararea unei proceduri de luare a deciziei de mediu şi, într-o manieră adecvată, în timp util, despre:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 44
a) solicitarea de emitere a autorizaţiei şi activitatea la care se referă solicitarea;b) natura deciziei posibile;c) autoritatea pentru protecţia mediului responsabilă de luarea deciziei;d) procedura iniţiată, incluzând modul şi momentul în care o asemenea informaţie poate fi furnizată:
– începutul procedurii;– oportunităţile de participare a publicului;– data şi beneficiul oricărei audieri publice iniţiate;– indicaţie privind autoritatea publică de la care pot fi obţinute informaţii relevante sau care deţineinformaţii disponibile publicului;– indicaţie asupra autorităţii publice relevante sau asupra oricărui organism oficial căruia îi pot fiadresate comentarii ori întrebări şi asupra perioadei în care acestea se primesc; şi– indicaţie asupra tipului de informaţie de mediu relevantă, disponibilă pentru acţiunea propusă;
e) faptul că activitatea face obiectul unei proceduri naţionale sau transfrontiere de evaluare a impactuluiasupra mediului.
(3) Procedurile de participare publică vor include limite de timp rezonabile pentru diferitele faze, care săpermită timp suficient pentru informarea publicului, în concordanţă cu prevederile alin. (2), şi timp suficientpentru ca acesta să se pregătească şi să participe efectiv pe durata procesului de luare a deciziei de mediu.(4) Autorităţile competente pentru protecţia mediului vor asigura participarea publicului la începutulprocedurii, atunci când toate opţiunile sunt deschise şi poate avea loc o participare efectivă a publicului.(5) Atunci când este cazul, vor fi încurajaţi posibilii solicitanţi să identifice publicul interesat, să angajezediscuţii şi să furnizeze informaţii referitoare la obiectivele iniţiativei lor înaintea depunerii cererii pentruautorizarea unei activităţi.(6) Autorităţile pentru protecţia mediului vor asigura accesul publicului interesat, în vederea examinării, lacerere, şi într-un timp foarte scurt, la totalitatea informaţiilor relevante pentru procesul decizional, care suntdisponibile în timpul procedurilor de participare publică, în conformitate cu prevederile prezentei secţiuni,fără a prejudicia drepturile părţilor de a refuza divulgarea anumitor informaţii. Informaţiile semnificative vorinclude, cu luarea în considerare a condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de lege, cel puţin:
a) o descriere a locului şi a caracteristicilor fizice şi tehnice ale activităţii, inclusiv nivelul reziduurilorşi emisiilor;b) o descriere a efectelor semnificative ale activităţii asupra mediului;c) o descriere a măsurilor iniţiate pentru a preveni şi/sau pentru a reduce efectele, inclusiv emisiile;d) o prezentare sumară, dar nu tehnică, a datelor prevăzute la lit. a)–c);e) o schiţă a principalelor alternative studiate de solicitant; şif) principalele rapoarte şi recomandări publicate, destinate autorităţii publice în conformitate culegislaţia în vigoare, în momentul în care publicul interesat trebuie să fie informat, avându-se în vedereprevederile alin. (2).
(7) Procedurile pentru participarea publică vor permite publicului să înainteze, în scris sau, când este cazul,la o audiere publică ori un sondaj cu solicitantul, orice comentarii, informaţii, analize sau opinii consideraterelevante pentru activitatea propusă.
CAPITOLUL VIEtape procedurale de autorizare aplicabile anumitor activităţi specifice
SECŢIUNEA 1 Procedura de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 45
comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, faunasălbatică, precum şi a importului acestoraSECŢIUNEA a 2-a Procedura de autorizare a activităţilor de import şi export cu substanţe, produse şiechipamente înscrise în anexele la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratulde ozonSECŢIUNEA a 3-a Procedura de autorizare privind controlul activităţilor nucleareSECŢIUNEA a 4-a Procedura de autorizare privind activităţile de eliminare a deşeurilorSECŢIUNEA a 5-a Procedura de autorizare din punct de vedere al gospodăririi apelor
Art. 42. – În cazul comercianţilor care desfăşoară anumite activităţi aflate sub incidenţa unor reglementărispecifice, reprezentantul autorităţii publice pentru protecţia mediului delegat la Biroul unic va încadraactivitatea principală în procedura completă de autorizare, iar în referatul inspectoratului teritorial deprotecţie a mediului se vor menţiona etapele procedurale de autorizare specifice acestor activităţi, conformprevederilor prezentului capitol.
SECŢIUNEA 1Procedura de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi comercializare pe piaţa
internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică, precum şi aimportului acestora
Art. 43. – Procedura de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi comercializare pepiaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică, precum şi aimportului acestora se va desfăşura conform condiţiilor specifice prevăzute în convenţii şi acorduriinternaţionale la care România este parte şi care sunt promovate prin ordin al ministrului apelor şi protecţieimediului.
SECŢIUNEA a 2-aProcedura de autorizare a activităţilor de import şi export cu substanţe, produse şi echipamente înscrise în
anexele la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon
Art. 44. – Procedura de autorizare a activităţilor de import şi export cu substanţe, produse şi echipamenteînscrise în anexele la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon se vadesfăşura conform condiţiilor specifice prevăzute în convenţii şi acorduri internaţionale la care România esteparte şi care sunt promovate prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului.
SECŢIUNEA a 3-aProcedura de autorizare privind controlul activităţilor nucleare
Art. 45. – Procedura de autorizare privind controlul activităţilor nucleare se va desfăşura în conformitate cureglementările emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
SECŢIUNEA a 4-aProcedura de autorizare privind activităţile de eliminare a deşeurilor
Art. 46. – Procedura de autorizare privind activităţile de eliminare a deşeurilor se va desfăşura înconformitate cu metodologia de aplicare a prevederilor referitoare la autorizare conţinute în Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001,în Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor şi în Hotărârea Guvernului nr. 162/2002
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 46
privind depozitarea deşeurilor, promovată prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului.
SECŢIUNEA a 5-aProcedura de autorizare din punct de vedere al gospodăririi apelor
Art. 47. – Procedura de autorizare din punct de vedere al gospodăririi apelor se va desfăşura în conformitatecu prevederile specifice acestui domeniu conţinute în ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului.
CAPITOLUL VIIDispoziţii finale
Art. 48. – Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea funcţionăriisediilor secundare, altele decât sediul social, prin Biroul unic din judeţul unde acestea sunt amplasate,situaţie în care se vor depune în copie la dosar certificatul de înregistrare a sediului social şi certificatul deînscriere de menţiuni privind înfiinţarea sediului secundar respectiv, după caz.
Art. 49. – Anexele nr. 4.1.–4.4 fac parte integrantă din prezenta procedură.
SUMAR:
ANEXA Nr. 4.1 Procedura de autorizare se stabileşte în funcţie de impactul activităţii asupra mediuluiANEXA Nr. 4.2 Taxele şi tarifele încasate pentru emiterea autorizaţiilor de mediu pentru comercianţiANEXA Nr. 4.3 Declaraţie pe propria răspundere privind respectarea legislaţiei de protecţia mediuluiANEXA Nr. 4.4 Fişa de prezentare a activităţilor cu impact redus sau semnificativ asupra mediului
ANEXA Nr. 4.1la procedură
Nr.crt. CAEN Activitate
Impactnesemnificativ
- nu estenecesară
autorizarea
Impact redus -proced.
simplificată cuverif.
conformităţii
Impactsemnificativ -
proced.completă
1. 0111 Cultura cerealelor X, cu excepţiade la *)
*)
2. 0112 Cultura leguminoaselor - boabe X, cu excepţiade la *)
*)
3. 0113 Cultura cartofului, plantelor tehnice,medicinale şi aromatice
X, cu excepţiade la *)
*)
4. 0114 Cultura plantelor de nutreţ X, cu excepţiade la *)
*)
5. 0115 Cultura legumelor, bostănoaselor şiciupercilor
X, cu excepţiade la *)
*)
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 47
6. 0116 Cultura florilor şi plantelor ornamentale X, cu excepţiade la *)
*)
7. 0117 Pomicultura şi cultura altor plantefructifere (cu excepţia strugurilor)
X, cu excepţiade la *)
*)
8. 0118 Viticultura X, cu excepţiade la *)
*)
9. 0121 Creşterea bovinelor < 20 capete > 20 capete > 100 capete10. 0122 Creşterea ovinelor şi caprinelor < 500 capete > 500 capete > 1.000 capete11. 0123 Creşterea porcinelor < 500 capete > 500 capete > 2000 locuri12. 0124 Creşterea cabalinelor, măgarilor şi
catârilor< 20 > 20 > 100 capete
13. 0125 Creşterea păsărilor < 10 000 > 10.000 > 40.000 locuri14. 0126 Apicultura X15. 0127 Sericicultura X16. 0128 Creşterea animalelor pentru blană şi a altor
specii< 500 > 500 > 1.000
17. 0130 Activităţi mixte (cultura vegetală şicreşterea animalelor)
Cumulat cfpoz ant.
Cumulat cf.poz. ant.
18. 0141 Servicii pentru mecanizarea, chimizareaagriculturii şi protecţie fitosanitară
numai pt.chimizareasolului şitratamentefitosanitare
19. 0142 Servicii de reproducţie şi selecţie încreşterea animalelor
< 200 scroafe > 200 scroafe > 750 locuri
20. 0143 Servicii de îmbunătăţiri funciare şi irigaţii X Proiecte degospodărire aapelor pentruagricultură,inclusiv irigaţiişi desecări.
21. 0144 Alte servicii pentru agricultură X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 48
22. 0211 Conservarea şi dezvoltarea fonduluiforestier
numai pentrulucrări deamenajare abazinelortorenţiale şi deîmpădurire aterenurilorexcesivdegradate prineroziune şidegradare
23. 0212 Recoltarea şi valorificarea produseloraccesorii ale pădurii
Proceduraspecifică
24. 0221 Exploatarea forestieră X25. 0222 Exploatarea stufului X26. 0230 Economia vânatului Procedura
specifică27. 0240 Servicii anexe silviculturii şi exploatării
forestiereX
28. 0501 Pescuitul X29. 0502 Piscicultura X30. 1010 Extracţia şi prepararea antracitului şi huilei X31. 1020 Extracţia şi prepararea lignitului X32. 1030 Extracţia şi prepararea turbei X33. 1111 Extracţia petrolului brut X34. 1112 Extracţia sisturilor şi nisipurilor
bituminoaseX
35. 1120 Extracţia gazelor naturale X36. 1130 Activităţi de servicii anexe extracţiei
petrolului şi gazelor naturale (exclusivprospecţiunile)
X
37. 1200 Extracţia şi prepararea minereurilorradioactive
X
38. 1310 Extracţia şi prepararea minereurilorferoase
X
39. 1320 Extracţia şi prepararea minereurilorneferoase şi rare (exclusiv minereurileradioactive)
X
40. 1411 Extracţia pietrei pentru construcţii X41. 1412 Extracţia pietrei calcaroase, gipsului şi a
creteiX
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 49
42. 1413 Extracţia de ardezie X43. 1421 Extracţia pietrişului şi nisipului X44. 1422 Extracţia argilei şi caolinului X45. 1430 Extracţia şi prepararea minereurilor pentru
industria chimicăX
46. 1440 Extracţia sării X47. 1450 Alte activităţi extractive X48. 1511 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii
(exclusiv carnea de pasăre)X
49. 1512 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărniide pasăre şi de alte animale n.c.a.
X
50. 1513 Produse pe bază de carne (inclusiv dincarne de pasăre)
X
51. 1520 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi aproduselor din peşte
X
52. 1531 Prelucrarea cartofului şi conservareaproduselor din cartofi
X
53. 1532 Prepararea sucurilor din fructe şi legume X54. 1533 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi
legumelorX
55. 1541 Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute X56. 1542 Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor rafinate X57. 1543 Fabricarea margarinei şi produselor
comestibile similareX
58. 1551 Fabricarea produselor lactate şi abrânzeturilor
X
59. 1552 Fabricarea îngheţatei X60. 1561 Fabricarea produselor de morărit < 300 t/zi > 300 t/zi61. 1562 Fabricarea amidonului şi a produselor din
amidonX
62. 1570 Fabricarea produselor pentru hranaanimalelor
< 300 t/zi > 300 t/zi
63. 1581 Fabricarea produselor de panificaţie şipatiserie
X
64. 1582 Fabricarea biscuiţilor, pişcoturilor şi aaltor produse similare
X
65. 1583 Fabricarea zahărului66. 1584 Fabricarea produselor din cacao, a
ciocolatei şi a produselor zaharoase
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 50
67. 1585 Fabricarea pastelor făinoase alimentare şi aaltor produse făinoase
X
68. 1586 Prelucrarea ceaiului şi cafelei X69. 1587 Fabricarea condimentelor X70. 1588 Fabricarea preparatelor dietetice şi a
produselor alimentare pentru copiiX
71. 1589 Fabricarea altor produse alimentare X72. 1591 Fabricarea băuturilor alcoolice distilate < 1000 l/zi > 1000 l/zi73. 1592 Fabricarea alcoolului etilic de fermentaţie < 1000 l/zi > 1000 l/zi74. 1593 Fabricarea vinului din struguri X75. 1594 Fabricarea cidrului şi a vinului din fructe
(cu excepţia vinurilor din struguriproaspeţi)
X
76. 1595 Fabricarea altor băuturi obţinute prinfermentare
X
77. 1596 Fabricarea berei X78. 1597 Fabricarea malţului X79. 1598 Producţia de ape minerale îmbuteliate la
surseX
80. 1599 Fabricarea băuturilor nealcoolice X81. 1600 Industria tutunului X82. 1711 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire bumbac
şi tip bumbacX
83. 1712 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lânăcardată şi tip lână cardată
X
84. 1713 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lânăpieptănată şi tip lână pieptănată
X
85. 1714 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de in,cânepă şi iută şi tip in, cânepă şi iută
X
86. 1715 Prelucrarea şi răsucirea mătăsii naturale şiartificiale şi a firelor sintetice
X
87. 1716 Fabricarea aţei X88. 1717 Pregătirea fibrelor şi filarea altor tipuri de
fireX
89. 1721 Ţesături din bumbac şi din fire tip bumbac X90. 1722 Ţesături din lână cardată şi din fire tip lână
cardatăX
91. 1723 Ţesături din lână pieptănată şi din fire tiplână pieptănată
X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 51
92. 1724 Ţesături din mătase şi din fire tip mătase X93. 1725 Ţesături din in, cânepă, iută şi din fire tip
in, cânepă, iutăX
94. 1726 Alte ţesături X95. 1730 Finisarea materialelor textile X96. 1740 Fabricarea de articole confecţionate din
textile (cu excepţia îmbrăcămintei şilenjeriei de corp)
X
97. 1751 Fabricarea de covoare şi mochete X98. 1752 Fabricarea de frânghii, sfori şi plase X99. 1753 Fabricarea de textile neţesute şi a
articolelor din acestea (exclusiv confecţiilepentru îmbrăcăminte)
X
100. 1754 Fabricarea altor articole textile X101. 1760 Fabricarea de metraje prin tricotare sau
croşetareX
102. 1771 Fabricarea de ciorapi, şosete şi ciorapipantalon
X
103. 1772 Fabricarea de pulovere, veste şi articolesimilare tricotate sau croşetate
X
104. 1810 Fabricarea de articole de îmbrăcăminte dinpiele şi înlocuitori de piele (cu excepţiacelor din blană)
X
105. 1821 Fabricarea de articole de îmbrăcămintepentru lucru
X
106. 1822 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte(exclusiv lenjeria de corp)
X
107. 1823 Fabricarea articolelorde lenjerie de corp X108. 1824 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte
şi accesoriiX
109. 1831 Argăsirea şi finisarea blănurilor X110. 1832 Confecţionarea articolelor din blană X111. 1910 Tăbăcirea şi finisarea pieilor X112. 1920 Fabricarea de articole de voiaj şi
marochinărie, a articolelor de harnaşamentX
113. 1930 Fabricarea încălţămintei X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 52
114. 2010 Prelucrarea brută a lemnului şiimpregnarea lemnului
X instalaţiipentruimpregnarealemnului cusolvenţiorganici cu ocapacitate deconsum > 150kg/h sau 200t/an.
115. 2020 Fabricarea de produse stratificate din lemn X116. 2030 Fabricarea de elemente de dulgherie şi
tâmplărie pentru construcţiiX
117. 2040 Producţia de ambalaje din lemn X118. 2051 Fabricarea altor produse din lemn X119. 2052 Fabricarea articolelor din plută, împletituri
din nuiele şi din alte materialeX
120. 2111 Fabricarea celulozei X121. 2112 Fabricarea hârtiei şi cartonului X122. 2121 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a
ambalajelor din hârtie şi cartonX
123. 2122 Fabricarea produselor de uz gospodărescsau sanitar şi a hârtiei de toaletă
X
124. 2123 Fabricarea articolelor de papetărie X125. 2124 Fabricarea tapetului şi a altor materiale de
lipit pe pereţiX
126. 2125 Fabricarea altor articole din hârtie şi carton X127. 2211 Editarea cărţilor, broşurilor şi a altor
publicaţiiX
128. 2212 Editarea ziarelor X129. 2213 Editarea revistelor şi a periodicelor X130. 2214 Editarea suporţilor pentru înregistrări
audioX
131. 2215 Alte activităţi de editare X132. 2221 Tipărirea ziarelor X133. 2222 Alte activităţi de tipărire X134. 2223 Legătorie şi finisare X135. 2224 Compoziţii tipografice şi fotogravură X136. 2225 Alte activităţi anexe tipografiei X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 53
137. 2231 Reproducerea pe suporţi a înregistrăriloraudio
X
138. 2232 Reproducerea pe suporţi a înregistrărilorvideo
X
139. 2233 Reproducerea pe suporţi a înregistrărilorcu caracter informatic
X
140. 2310 Cocsificarea cărbunelui X141. 2320 Prelucrarea ţiţeiului X142. 2330 Prelucrarea combustibililor nucleari X143. 2411 Fabricarea gazului industrial X144. 2412 Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor X145. 2413 Fabricarea de produse chimice anorganice
de bazăX
146. 2414 Fabricarea de produse chimice organice debază
X
147. 2415 Fabricarea îngrăşămintelor şi produselorazotoase
X
148. 2416 Fabricarea materialelor plastice primare X149. 2417 Fabricarea cauciucului sintetic X150. 2420 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse
agrochimiceX
151. 2430 Fabricarea vopselelor şi a lacurilor X152. 2441 Fabricarea produselor farmaceutice de
bazăX
153. 2442 Fabricarea preparatelor farmaceutice X154. 2451 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a
produselor de întreţinereX
155. 2452 Fabricarea parfumurilor şi a produselorcosmetice
X
156. 2461 Fabricarea explozibilor X157. 2462 Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor X158. 2463 Fabricarea uleiurilor esenţiale X159. 2464 Fabricarea preparatelor chimice de uz
fotograficX
160. 2465 Fabricarea suporţilor destinaţiînregistrărilor
X
161. 2466 Fabricarea altor produse chimice X162. 2470 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi
artificialeX
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 54
163. 2511 Fabricarea pneurilor şi a camerelor de aer X164. 2512 Reşaparea pneurilor X165. 2513 Fabricarea altor produse din cauciuc X166. 2521 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor,
profilurilor din material plasticX
167. 2522 Fabricarea articolelor de ambalaj dinmaterial plastic
X
168. 2523 Fabricarea articolelor din material plasticpentru construcţii
X
169. 2524 Fabricarea altor articole din materialplastic
X
170. 2611 Fabricarea sticlei plate X171. 2612 Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate X172. 2613 Fabricarea articolelor din sticlă X173. 2614 Fabricarea fibrelor din sticlă X174. 2615 Fabricarea de sticlărie tehnică X175. 2621 Fabricarea articolelor ceramice pentru uz
gospodăresc şi ornamentalX
176. 2622 Fabricarea de obiecte sanitare dinceramică
X
177. 2623 Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolantedin ceramică
X
178. 2624 Fabricarea produselor ceramice de uztehnic
X
179. 2625 Fabricarea altor produse ceramice X180. 2626 Fabricarea produselor ceramice refractare X181. 2630 Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică X182. 2640 Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor
produse pentru construcţiiX
183. 2651 Fabricarea cimentului X184. 2652 Fabricarea varului X185. 2653 Fabricarea ipsosului X186. 2661 Fabricarea elementelor din beton pentru
construcţiiX
187. 2662 Fabricarea elementelor din ipsos pentruconstrucţii
X
188. 2663 Fabricarea betonului X189. 2664 Fabricarea mortarului X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 55
190. 2665 Fabricarea produselor din azbociment X191. 2666 Fabricarea altor elemente din beton,
ciment şi ipsosX
192. 2670 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei X193. 2681 Fabricarea de produse abrazive X194. 2682 Fabricarea altor produse din minerale
nemetaliceX
195. 2710 Producţia de metale feroase sub formeprimare şi semifabricate
X
196. 2721 Tuburi (ţevi) din fontă X197. 2722 Tuburi (ţevi) din oţel X198. 2731 Tragere la rece X199. 2732 Laminare la rece X200. 2733 Alte profile obţinute la rece X201. 2734 Trefilare X202. 2735 Alte produse metalurgice X203. 2741 Producţia metalelor preţioase X204. 2742 Producţia aluminiului X205. 2743 Prelucrarea aluminiului X206. 2744 Producţia plumbului, zincului şi
cositoruluiX
207. 2745 Producţia cuprului X208. 2746 Prelucrarea cuprului X209. 2747 Producţia altor metale neferoase X210. 2751 Turnarea fontei X211. 2752 Turnarea oţelului X212. 2753 Turnarea metalelor neferoase uşoare X213. 2754 Turnarea altor metale neferoase X214. 2811 Construcţii metalice şi părţi componente X215. 2812 Structuri şi tâmplării metalice X216. 2821 Producţia de rezervoare, cisterne şi
containere metaliceX
217. 2822 Producţia de radiatoare şi cazane pentruîncălzire centrală
X
218. 2830 Producţia generatoare de aburi (cuexcepţia cazanelor pentru încălzirecentrală)
X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 56
219. 2840 Fabricarea produselor metalice obţinuteprin deformare plastică; metalurgiapulberilor
X
220. 2851 Tratarea şi acoperirea metalelor X221. 2852 Operaţiuni de mecanică generală X222. 2861 Fabricarea produselor de tăiat X223. 2862 Fabricarea uneltelor de mină X224. 2863 Fabricarea articolelor de feronerie X225. 2871 Fabricarea de recipienţi, containere şi alte
produse similare din oţelX
226. 2872 Fabricarea ambalajelor din metale uşoare X227. 2873 Fabricarea articolelor din fire metalice X228. 2874 Fabricarea de şuruburi, buloane, lanţuri şi
arcuriX
229. 2875 Fabricarea altor articole din metal X230. 2911 Fabricarea de motoare şi turbine (cu
excepţia motoarelor pentru avioane,vehicule şi motociclete)
X
231. 2812 Fabricarea de pompe şi compresoare X X (în cazulinstalaţiilorcomplexe)
232. 2813 Fabricarea articolelor de robinetărie X233. 2914 Fabricarea lagărelor, angrenajelor şi
organelor mecanice de transmisieX
234. 2921 Fabricarea cuptoarelor industriale şiarzătoarelor
X X (instalaţii ceutilizeazăazbest > 200t/an)
235. 2922 Fabricarea echipamentelor de ridicat şimanipulat
X
236. 2923 Fabricarea echipamentelor de ventilare şicondiţionare a aerului (cu excepţia celorpentru uz casnic)
X Proceduraspecifică
237. 2924 Fabricarea altor echipamente de utilizaregenerală
X
238. 2931 Fabricarea tractoarelor X239. 2932 Fabricarea altor maşini şi utilaje agricole
şi forestiereX
240. 2940 Fabricarea maşinilor - unelte X241. 2951 Fabricarea utilajelor pentru metalurgie X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 57
242. 2952 Fabricarea utilajelor pentru mine, cariereşi construcţii
X
243. 2953 Fabricarea utilajelor pentru prelucrareaproduselor alimentare, băuturilor şitutunului
X
244. 2954 Fabricarea utilajelor pentru industriatextilă, a îmbrăcămintei şi a pielăriei
X
245. 2955 Fabricarea utilajelor pentru industriahârtiei şi cartonului
X
246. 2956 Fabricarea de utilaje pentru foraj şiexploatare sonde
X
247. 2957 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice X248. 2960 Fabricarea armamentului şi muniţiei Procedura
specifică249. 2971 Fabricarea de maşini şi aparate
electrocasniceX Procedura
specifică pt.cele ceutilizează ODS
250. 2972 Fabricarea de aparate neelectrice, de uzcasnic
X
251. 3001 Fabricarea maşinilor de birou X252. 3002 Fabricarea calculatoarelor şi a altor
echipamente electroniceX
253. 3110 Producţia de motoare, generatoare şitransformatoare electrice
X
254. 3120 Producţia de aparate pentru distribuţie şicomandă electrică
X
255. 3130 Producţia de fire, cabluri electrice şi opticeizolate
X
256. 3140 Producţia de acumulatori, baterii şi pileelectrice
X
257. 3150 Producţia de lămpi electrice şiechipamente de iluminat
X
258. 3161 Producţia de componente electrice pentrumotoare şi vehicule
X
259. 3162 Producţia altor componente electrice X260. 3210 Producţia tuburilor electronice şi a altor
componente electroniceX
261. 3220 Producţia de emiţătoare radio -televiziune, echipamente şi aparatetelefonice şi telegrafice
X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 58
262. 3230 Producţia de receptoare de radio şiteleviziune; aparate de înregistrare şireproducere audio şi video
X
263. 3310 Producţia de aparatură şi instrumentemedicale
X
264. 3320 Producţia de aparatură şi instrumente demăsură, verificare şi control (cu excepţiaechipamentelor de măsură, reglare şicontrol pentru procesele industriale)
X
265. 3330 Execuţia de chipamente de măsură, reglareşi control pentru procesele industriale
X
266. 3340 Producţia de aparatură şi instrumenteoptice şi fotografice
X
267. 3350 Producţia de ceasuri X268. 3410 Producţia de autovehicule X269. 3420 Producţia de caroserii, remorci şi
semiremorciX
270. 3430 Producţia de piese şi accesorii pentruautovehicule şi motoare de autovehicule
X
271. 3511 Construcţii navale X272. 3512 Construcţii de ambarcaţiuni sportive şi de
agrementX
273. 3513 Întreţinerea, repararea şi dezmembrareanavelor
X
274. 3514 Întreţinerea şi repararea ambarcaţiunilorsportive şi de agrement
X
275. 3520 Construcţia şi repararea materialului rulant Fabricareaechipamentelorde cale ferată
276. 3531 Construcţii de aeronave X277. 3532 Reparaţii de aeronave X278. 3541 Producţia de motociclete X279. 3542 Producţia de biciclete X280. 3543 Producţia de vehicule pentru invalizi X cu motor281. 3550 Producţia altor mijloace de transport X282. 3611 Producţia de scaune (exclusiv cele din
metal)X
283. 3612 Producţia mobilierului pentru birou şimagazine (exclusiv din metal)
X
284. 3613 Producţia mobilierului pentru bucătării X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 59
285. 3614 Producţia altor tipuri de mobilier X286. 3615 Producţia de saltele şi somiere X287. 3616 Producţia de scaune din metal X288. 3617 Producţia mobilierului din metal pentru
birouri şi magazineX
289. 3621 Baterea monedelor şi medaliilor X instalaţii pt.tratareasuprafeţeimetalelor pebază chimicăsauelectrolitică
290. 3622 Fabricarea bijuteriilor şi articolelorsimilare din metale şi pietre preţioase
X instalaţii pt.tratareasuprafeţeimetalelor pebază chimicăsauelectrolitică
291. 3630 Fabricarea instrumentelor muzicale X292. 3640 Fabricarea articolelor pentru sport X293. 3650 Fabricarea jocurilor şi jucăriilor X294. 3661 Fabricarea bijuteriilor de fantezie X instalaţii pt.
tratareasuprafeţeimetalelor pebază chimicăsauelectrolitică
295. 3662 Confecţionarea măturilor şi periilor X296. 3663 Alte produse manufacturiere X297. 3710 Recuperarea deşeurilor şi resturilor
metalice reciclabileProceduraspecifică
298. 3720 Recuperarea deşeurilor şi resturilornemetalice reciclabile
X Proceduraspecifică
299. 4011 Producţia de energie electrică X300. 4012 Transportul şi distribuţia energiei electrice X301. 4020 Producţia şi distribuţia gazelor (exclusiv
extracţia gazului natural şi a gazelorasociate)
X
302. 4031 Producerea aburului şi a apei calde X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 60
303. 4032 Transportul şi distribuţia aburului şi a apeicalde
X
304. 4100 Gospodărirea resurselor de apă, captarea,aducţiunea şi tratarea şi apei
X
305. 4511 Demolarea construcţiilor, terasamente şiorganizare de şantiere
X
306. 4512 Lucrări de foraj şi sondaj pentruconstrucţii
X
307. 4521 Lucrări de construcţii, inclusiv lucrări deartă
Proiecte dedezvoltareurbană,inclusivconstrucţia decentrecomerciale şiparcări
308. 4522 Lucrări de învelitori, şarpante şi terase laconstrucţii
X
309. 4523 Construcţii de căi de comunicaţii terestreşi construcţii destinate sportului
X
310. 4524 Construcţii hidrotehnice X311. 4525 Alte lucrări de construcţii inginereşti X
312. 4526 Alte lucrări specifice pentru construcţii X313. 4531 Lucrări de instalaţii electrice X Construcţia
liniilorelectriceaeriene cu otensiune de220 kV saumai mulţi şi olungime depeste 15 km.
314. 4532 Lucrări de izolaţii şi protecţie anticorozivă X Proceduraspecifică
315. 4533 Lucrări de instalaţii sanitare şi de încălzirecentrală şi de montaj de echipamente şiutilaje tehnologice de clădiri şi construcţiiinginereşti
X
316. 4534 Alte lucrări de instalaţii şi de construcţiiauxiliare
X
317. 4541 Lucrări de ipsoserie X318. 4542 Lucrări de tâmplărie şi dulgherie X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 61
319. 4543 Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor X320. 4544 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări
de geamuriX
321. 4545 Alte lucrări de finisare X322. 4550 Închirierea utilajelor de construcţii şi
demolare, cu personal de deservire aferentX
323. 5010 Comerţ cu autovehicule < 100 mp > 100 mp324. 5021 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor
(fără reparaţiile executate în întreprinderiorganizate de tip industrial)
X cu staţii devopsire sauspălare /epurare apeuzate
325. 5022 Reparaţii de autovehicule executate înunităţi organizate de tip industrial
X cu staţii devopsire sauspălare /epurare apeuzate
326. 5030 Comerţ cu piese accesorii pentruautovehicule
X (baterii şiulei de motor)
327. 5041 Vânzarea motocicletelor, pieselor şiaccesoriilor aferente
X (baterii şiulei de motor)
328. 5042 Repararea şi întreţinerea motocicletelor X329. 5050 Vânzarea cu amănuntul a carburanţilor
pentru autovehiculeX
330. 5111 Intermedieri în comerţul cu materii primeagricole, animale vii, materii prime textileşi cu semiproduse
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
331. 5112 Intermedieri în comerţul cu combustibil,minerale şi produse chimice pentruindustrie
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
332. 5113 Intermedieri în comerţul cu materiallemnos şi de construcţii
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 62
333. 5114 Intermedieri în comerţul cu maşini,echipamente industriale, nave şi avioane
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
334. 5115 Intermedieri în comerţul cu mobilă,articole de menaj şi de fierărie
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
335. 5116 Intermedieri în comerţul cu textile,confecţii, încălţăminte şi articole din piele
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
336. 5117 Intermedieri în comerţul cu produsealimentare, băuturi şi tutun
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
337. 5118 Intermedieri în comerţul specializat învânzarea produselor cu caracter specific,neclasificate în altă parte
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
338. 5119 Intermedieri în comerţul cu produsediverse
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
339. 5121 Comerţ cu ridicata al cerealelor,seminţelor şi furajelor
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
340. 5122 Comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor X Proceduraspecifică pt.flora sălbatică
341. 5123 Comerţ cu ridicata al animalelor vii X Proceduraspecifică pt.fauna sălbatică
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 63
342. 5124 Comerţ cu ridicata al pieilor brute şi alpieilor prelucrate
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
343. 5125 Comerţ cu ridicata al tutunului neprelucrat X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
344. 5131 Comerţ cu ridicata al fructelor şilegumelor proaspete
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
345. 5132 Comerţ cu ridicata al cărnii şi mezelurilor X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
346. 5133 Comerţ cu ridicata al produselor lactate,ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
347. 5134 Comerţ cu ridicata al băuturilor X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
348. 5135 Comerţ cu ridicata al tutunului X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
349. 5136 Comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolateişi produselor zaharoase
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 64
350. 5137 Comerţ cu ridicata cu cafea, ceai, cacao şicondimente
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
351. 5138 Comerţ cu ridicata, specializat, al altorproduse alimentare
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
352. 5139 Comerţ cu ridicata, nespecializat, deproduse alimentare, băuturi şi tutun
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
353. 5141 Comerţ cu ridicata al produselor textile X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
354. 5142 Comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şiîncălţămintei
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
355. 5143 Comerţ cu ridicata al aparatelor electrice şide uz gospodăresc şi al aparatelor de radioşi televiziune
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
356. 5144 Comerţ cu ridicata al produselor dinceramică, sticărie, tapete şi produse deîntreţinere
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
357. 5145 Comerţ cu ridicata al produselor cosmeticeşi de parfumerie
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
358. 5146 Comerţ cu ridicata al produselorfarmaceutice
X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 65
359. 5147 Comerţ cu ridicata al altor bunuri deconsum, nealimentare, n.c.a
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
360. 5151 Comerţ cu ridicata al combustibililorsolizi, lichizi şi gazoşi şi al produselorderivate
X instalaţii dedepozitare aproduselorpetroliere,petrochimice şichimice
361. 5152 Comerţ cu ridicata al produselor şiminereurilor metalice
X
362. 5153 Comerţ cu ridicata al materialului lemnosşi de construcţii
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
363. 5154 Comerţ cu ridicata al echipamentelor şifurniturilor, de fierărie, ipsoserie şiîncălzire
X
364. 5155 Comerţ cu ridicata al produselor chimice numai pt.Fitosanitare
365. 5156 Comerţ cu ridicata al altor produseintermediare n.c.a
X
366. 5157 Comerţ cu ridicata al deşeurilor şiresturilor
X
367. 5161 Comerţ cu ridicata al maşinilor - uneltepentru prelucrarea metalului şi lemnului
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
368. 5162 Comerţ cu ridicata al maşinilor pentruconstrucţii
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
369. 5163 Comerţ cu ridicata al maşinilor pentruindustria textilă, maşinilor de cusut şi detricotat
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 66
370. 5164 Comerţ cu ridicata al maşinilor şimaterialelor de birou
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
371. 5165 Comerţ cu ridicata al altor maşini utilizateîn industrie, comerţ şi transport
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
372. 5166 Comerţ cu ridicata al maşinilor,accesoriilor şi uneltelor agricole
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
373. 5170 Comerţ cu ridicata al altor produse n.c.a. X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
374. 5211 Comerţ cu amănuntul în magazinenespecializate, cu vânzare predominantăde produse alimentare, băuturi şi tutun
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
375. 5212 Comerţ cu amănuntul în magazinenespecializate, cu vânzare predominantăde produse nealimentare
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
376. 5221 Comerţ cu amănuntul al fructelor şilegumelor proaspete
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
377. 5222 Comerţ cu amănuntul al cărnii şi alproduselor din carne
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 67
378. 5223 Comerţ cu amănuntul al peştelui,crustaceelor şi moluştelor
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
379. 5224 Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselorde patiserie şi zaharoaselor
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
380. 5225 Comerţ cu amănuntul al băuturilor X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
381. 5226 Comerţ cu amănuntul al produselor dintutun
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
382. 5227 Comerţ cu amănuntul, în magazinespecializate, al produselor n.c.a.
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
383. 5231 Comerţ cu amănuntul al produselorfarmaceutice
X
384. 5232 Comerţ cu amănuntul al articolelormedicale şi ortopedice
X
385. 5233 Comerţ cu amănuntul al produselorcosmetice şi de toaletă
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
386. 5241 Comerţ cu amănuntul al textilelor X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
387. 5242 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 68
388. 5243 Comerţ cu amănuntul al încălţămintei şiarticolelor din piele
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
389. 5244 Comerţ cu amănuntul al mobilei, alarticolelor de iluminat şi al altor articolede uz casnic
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
390. 5245 Comerţ cu amănuntul al articolelor şiaparatelor electrice de uz casnic
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
391. 5246 Comerţ cu amănuntul al articolelor defierărie, vopsitorie, sticlă şi articole dinsticlă
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
392. 5247 Comerţ cu amănuntul al cărţilor, jurnalelorşi articolelor de papetărie
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
393. 5248 Comerţ cu amănuntul, în magazinespecializate, al altor produse neclasificateîn altă parte
X centrucomercialşi/sau unitatedotată cuparcare
394. 5250 Comerţ cu amănuntul al bunurilor deocazie vândute prin magazine
X
395. 5261 Comerţ cu amănuntul prin corespondenţă X396. 5262 Comerţ cu amănuntul prin standuri în pieţe X397. 5263 Comerţ cu amănuntul care nu se
efectuează prin magazineX
398. 5271 Reparaţii de încălţăminte şi ale altorarticole din piele
X
399. 5272 Reparaţii de articole electrice de uzgospodăresc
X
400. 5273 Reparaţii de ceasuri şi bijuterii X401. 5274 Alte reparaţii de articole personale şi
gospodăreştiX
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 69
402. 5511 Hoteluri şi moteluri cu restaurant X în afarazonelor urbane
403. 5512 Hoteluri şi moteluri fără restaurant X în afarazonelor urbane
404. 5521 Tabere de tineret şi refugii X în afarazonelor urbane
405. 5522 Campinguri Campinguripermanente şiparcăricaravane
406. 5523 Alte mijloace de cazare X Sate devacanţă şicomplexehoteliere înafara zonelorurbane şilucrări aferente
407. 5530 Restaurante X408. 5541 Cafenele şi baruri fără spectacol X409. 5542 Cafenele şi baruri cu spectacol X410. 5551 Cantine X411. 5552 Alte unităţi de preparare a hranei X412. 6010 Transporturi pe calea ferată X la distanţe
mari413. 6021 Alte transporturi terestre de călători pe
bază de graficX - Tramvai, căi
feratesuspendate sausubterane, liniisuspendate sausimilare de unanumit tip,utilizateexclusiv sau înprincipalpentrutransportul depasageri;
414. 6022 Transporturi cu taxiuri X415. 6023 Transporturi terestre de călători,
ocazionaleX
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 70
416. 6024 Transporturi rutiere de mărfuri Numai pt.substanţe şideşeuripericuloase
417. 6030 Transporturi prin conducte pt. Transportde deşeuri
Instalaţiiindustrialepentrutransportulgazelor,aburului şiapei calde
418. 6110 Transporturi maritime şi de coastă X Porturimaritime depeste 1350 t
419. 6120 Transporturi pe căi navigabile interioare X Porturi pentrutraficul pecursuri de apăinterne carepermit trecereaunor vase depeste 1350tone
420. 6210 Transporturi aeriene după grafic X aeroporturi cuo lungime debază a pistei dedecolare de 2100 m sau maimult
421. 6220 Transporturi aeriene ocazionale X aeroporturi cuo lungime debază a pistei dedecolare de 2100 m sau maimult
422. 6311 Manipulări423. 6312 Depozitări X (cu
procedurispecifice dupăcaz)
instalaţii dedepozitare aproduselorpetroliere,petrochimice şichimice
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 71
424. 6321 Alte Activităţi anexe transporturilorterestre
X Pistepermanente decurse şi testareauto, depozitecarburanţi,incineratoare
425. 6322 Alte Activităţi anexe transporturilor pe apă X Atelierereparaţii,depozitecarburanţi
426. 6323 Alte Activităţi anexe transporturiloraeriene
X Atelierereparaţii,depozitecarburanţi
427. 6330 Activităţi ale agenţiilor de turism şiasistenţă turistică
X
428. 6340 Activităţi ale altor agenţii de transport X429. 6411 Activităţi de corespondenţă X430. 6412 Activităţi de mesagerie X431. 6413 Activităţi de curier (altele decât cele de
poştă naţională)X
432. 6421 Activităţi de telefonie X433. 6422 Activităţi de telegrafie, telex X434. 6423 Activităţi de transmitere de date X435. 6424 Activităţi de radioficare X436. 6431 Activităţi de radiodifuziune X437. 6432 Activităţi de televiziune X438. 6433 Activităţi de radiocomunicaţii X439. 6441 Gestionarea spectrului de frecvenţe radio X440. 6442 Alte servicii de telecomunicaţii
neclasificate în altă parteX echipamente
fixe destinatetransmiteriielectrice sauradio electricede semnale cuputere > 500kw
441. 6511 Activităţi ale băncii centrale (naţionale) X442. 6512 Alte Activităţi de intermedieri monetare X443. 6521 Activităţi de creditare pe bază de contract X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 72
444. 6522 Alte Activităţi de creditare X445. 6523 Alte tipuri de intermedieri financiare X446. 6601 Activităţi de asigurări pe viaţă X447. 6602 Activităţi ale caselor de pensii (cu excepţia
celor din sistemul public de asigurărisociale)
X
448. 6603 Alte Activităţi de asigurări X449. 6711 Administrarea pieţelor financiare X450. 6712 Activităţi de garantare a tranzacţiilor
(agenţi financiari)X
451. 6713 Activităţi auxiliare neclasificate în altăparte
X
452. 6720 Activităţi auxiliare ale caselor de asigurărişi de pensii
X
453. 7011 Dezvoltare (promovare) de bunuriimobiliare
X
454. 7012 Cumpărarea şi vânzarea de bunuriimobiliare
X
455. 7020 Închirierea şi subînchirierea bunurilorimobiliare proprii sau închiriate
X
456. 7031 Agenţii imobiliare X457. 7032 Administrarea imobilelor pe bază de tarife
sau contractX
458. 7110 Închirierea autoturismelor şi utilitarelor decapacitate mică
X Unitate dotatăcu parcare
459. 7121 Închirierea altor mijloace de transportterestru
X Unitate dotatăcu parcare
460. 7122 Închirierea mijloacelor de transport pe apă X Cursuri de apăinterne şiporturi pentrutraficul pecursuri de apăinterne carepermit trecereaunor vase depeste 1 350tone
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 73
461. 7123 Închirierea mijloacelor de transport aerian X aeroporturi cuo lungime debază a pistei dedecolare de 2100 m sau maimult
462. 7131 Închirierea maşinilor şi echipamenteloragricole
X
463. 7132 Închirierea maşinilor şi echipamenelorpentru construcţii fără personal dedeservire aferent
X
464. 7133 Închirierea maşinilor şi echipamentelor debirou
X
465. 7134 Închirierea altor maşini şi echipamente X466. 7140 Închirierea bunurilor personale şi
gospodăreştiX
467. 7210 Consultaţii în domeniul echipamentelor decalcul
X
468. 7220 Realizarea şi furnizarea de programe X469. 7230 Prelucrarea datelor X470. 7240 Activităţi legate de băncile de date X471. 7250 Întreţinerea şi repararea maşinilor de
birou, de contabilizat şi a calculatoarelorX
472. 7260 Alte Activităţi legate de informatică X473. 7310 Cercetare şi dezvoltare în ştiinţe fizice şi
naturaleX inclusiv pentru
organismemodificategenetic
474. 7320 Cercetare şi dezvoltare în ştiinţe sociale şiumaniste
X
475. 7411 Activităţi juridice X476. 7412 Activităţi de contabilitate, revizie
contabilă, consultaţii în domeniul fiscalX
477. 7413 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondaj X478. 7414 Activităţi de consultare pentru afaceri şi
managementX
479. 7415 Activităţile companiilor de management X
480. 7420 Activităţi de proiectare, urbanism,inginerie şi alte servicii tehnice
X
481. 7430 Activităţi de testări şi analize tehnice X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 74
482. 7440 Publicitate X483. 7450 Selecţia şi plasarea forţei de muncă X484. 7460 Activităţi de investigaţie şi protecţie a
bunurilor şi persoanelorX
485. 7470 Activităţi de întreţinere şi curăţare aclădirilor
X
486. 7481 Activităţi fotografice X487. 7482 Activităţi de ambalare X488. 7483 Activităţi de secretariat, dactilografiere,
multiplicare şi traduceriX
489. 7484 Alte Activităţi de servicii prestate înprincipal întreprinderilor
X
490. 7511 Activităţi de administraţie generală X491. 7512 Administrarea Activităţii organismelor
care acţionează în domeniul îngrijiriisănătăţii, învăţământului, culturii,protecţiei mediului înconjurător şi al altorActivităţi sociale
X
492. 7513 Administrarea şi susţinerea Activităţiloreconomice
X
493. 7514 Activităţi auxiliare pentru guvern X494. 7521 Activităţi de afaceri externe X495. 7522 Activităţi de apărare naţională X496. 7523 Activităţi de justiţie X497. 7524 Activităţi de ordine publică X498. 7525 Activităţi de protecţie civilă X499. 7531 Activităţi de protecţie socială obligatorie
(exclusiv ajutoarele pentru şomaj)X
500. 7532 Gestionarea fondului de şomaj X501. 8011 Învăţământ preşcolar X502. 8012 Învăţământ primar X503. 8021 Învăţământ gimnazial X504. 8022 Învăţământ liceal X505. 8023 Învăţământ profesional X506. 8024 Învăţământ postliceal X507. 8031 Învăţământ universitar X508. 8032 Învăţământ postuniversitar şi de doctorat X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 75
509. 8041 Şcoli de conducere (pilotaj) X Cu depozitecarburanţi sauaeroport cupista de minim2100 m
510. 8042 Alte forme de învăţământ X511. 8511 Activităţi de asistenţă spitalicească şi
sanatorialăX Depozite
medicamente şisubstanţechimice cuincineratoare
512. 8512 Activităţi de asistenţă medicalăambulatorie
X
513. 8513 Activităţi de asistenţă stomatologică X numai cu RX(autorizaţieCNCAN)şi/sau tehnicădentară
514. 8514 Alte Activităţi referitoare la sănătateaumană
X numai cu RX(autorizaţieCNCAN)
515. 8520 Activităţi veterinare X516. 8531 Activităţi de asistenţă socială cu cazare X517. 8532 Activităţi de asistenţă socială fără cazare X518. 9000 Asanarea şi îndepărtarea gunoaielor;
salubritate şi Activităţi similareX
519. 9111 Activităţi ale organizaţiilor economice şipatronale
X
520. 9112 Activităţi ale organizaţiilor profesionale X521. 9120 Activităţi ale sindicatelor salariaţilor X522. 9130 Activităţi ale organizaţiilor religioase X523. 9132 Activităţi ale organizaţiilor politice X524. 9133 Alte Activităţi asociative X525. 9211 Producţia de filme cinematografice şi
videoX
526. 9212 Distribuţia de fime cinematografice şivideo
X
527. 9213 Proiecţia de filme cinematografice X528. 9220 Activităţi de radio şi televiziune X529. 9231 Activităţi de artă şi spectacole X
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 76
530. 9232 Activităţi de gestionare a sălilor despectacole
X
531. 9233 Alte Activităţi de spectacole X532. 9240 Activităţi ale agenţiilor de presă X533. 9251 Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor X534. 9252 Activităţi ale muzeelor, conservarea
monumentelor şi clădirilor istoriceX
535. 9253 Activităţi ale grădinilor botanice şizoologice şi ale rezervaţiilor naturale
X Parcuritematice
536. 9261 Activităţi ale bazelor sportive X537. 9262 Alte Activităţi sportive X Piste
permanente decurse şi testareaautovehiculelor,atelierereparaţii
538. 9271 Jocuri de noroc X539. 9272 Alte Activităţi recreative X540. 9301 Spălarea, curăţarea şi vopsirea textilelor şi
blănurilorX
541. 9302 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare X542. 9303 Activităţi de pompe funebre şi similare X543. 9304 Activităţi de întreţinere corporală X544. 9305 Alte Activităţi de servicii X545. 9500 Activităţi ale personalului angajat în
gospodării personaleX
546. 9900 Activităţi ale organizaţiilor şiorganismelor extrateritoriale
X
*) Numai dacă implică:
Proiecte de restructurare a exploataţiilor rurale;Proiecte de utilizare a terenurilor necultivate sau a ariilor semi-naturale;Defrişări iniţiale şi defrişări în scopul schimbării folosinţei terenurilor;Recuperarea terenurilor din mare
ANEXA Nr. 4.2la procedură
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 77
Valoare Taxă- lei -
Tarif- lei -
Evaluarea conformităţii şiemiterea referatului*)
Procedură Completă(Etapele I - IV)
Procedura CompletăIntegrată - PCIP(Etapele I - IV)
Pe etape 300.000 1.500.000 1.500.000 pentru fiecareetapă
3.000.000 pentru fiecareetapă
Totală 300.000 1.500.000 6.000.000 12.000.000
Notă: Etapa I: Preliminară (analiza informaţiilor prezentate şi întocmire îndrumar pentru continuareaprocedurii)
Etapa II: Analiză (analiza bilanţului de mediu, a documentelor solicitate pentru autorizare şi/sau aprogramului pentru conformare)
Etapa III: Mediatizare (după caz, conform art. 34 din Procedură, consultarea publicului şi a celorlalteautorităţi implicate)
Etapa IV: Decizie şi validare (Finalizarea programului pentru conformare şi emiterea autorizaţiei)
*) în cazul în care referatul este favorabil autorizării prin procedura simplificată, nu se percep taxe şi tarife
ANEXA Nr. 4.3la procedură
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDEREprivind respectarea legislaţiei de protecţia mediului
Subsemnatul . . . . . . , posesor al B.I. (C.I.) seria . . . . . nr . . . . . . . . eliberat(ă) de . . . . . . CNP . . . . . . . . . ./ paşaport nr . . . . . . . . , eliberat de . . . . . . . în calitate de . . . . . . . . . (comerciant / asociat / fondator /administrator), la . . . . . . . . . , declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit delegea penală, următoarele:
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (2) din Procedura de autorizare a activităţilor cu impact asupramediului înconjurătorII. Pentru situaţiile precizate la art. 27 alin. (1) din Procedura de autorizare a activităţilor cu impactasupra mediului înconjurătorIII. Pentru situaţia prevăzută la art. 27 alin. (4) din Procedura de autorizare a activităţilor cu impactasupra mediului înconjurător
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 alin. (2) din Procedura de autorizare a activităţilor cuimpact asupra mediului înconjurător:
Activităţile enumerate mai jos şi pentru care se solicită completarea anexei certificatului de înregistrare seva desfăşura în conformitate cu prevederile următoare:
a) Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările ulterioare;
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 78
b) Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şidirect în staţiile de epurare (NTPA 002/2002), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 188/2002,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 20 martie 2002;c) Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneştila evacuarea în receptorii naturali (NTPA 001/2002), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 188/2002;d) Condiţiile tehnice privind protecţia atmosferei şi Normele metodologice privind determinareaemisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare, aprobate prin Ordinul ministrului apelor şiprotecţiei mediului nr. 462/1993;e) STAS 12574/1987 privind condiţiile de calitate a aerului în zonele protejate;f) STAS 100009/1998 - Acustica urbană - limite admisibile ale nivelului de zgomot;g) STAS 6156/1986 - Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi social - culturale - limiteadmisibile şi parametri de izolare acustică;h) Legea nr. 84/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind protecţia stratului de ozon,adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon,adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de laMontreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune apărţilor, de la Londra, din 27-29 iunie 1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.292 din 15 decembrie 1993;i) Normele de salubrizare orăşeneşti aprobate de autorităţile administraţiei publice locale;j) Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, publicată în MonitorulOficial al României, Partea I, nr. 78 din 18 februarie 1998;k) Legislaţia privind regimul deşeurilor;l) Legislaţia de gospodărire a apelor.
Activităţile desfăşurate sunt, după cum urmează:
I. Activităţi desfăşurate în sediul social:
a) Cu impact nesemnificativ asupra mediului (pentru care nu este necesară autorizarea):
Cod CAEN / Denumire activitate
1) . . . . . .2) . . . . . .3) . . . . . .
b) Cu impact redus sau semnificativ asupra mediului pentru care este valabilă autorizaţia de mediunr . . . . . din . . . . . (se anexează copie de pe autorizaţia de mediu în vigoare):
Cod CAEN / Denumire activitate
1) . . . . . .2) . . . . . .3) . . . . . .
II. Activităţi desfăşurate în sediul / sediile secundare din localitatea . . . . . . adresa (se completeazăpentru fiecare sediu secundar în parte):
a) Cu impact nesemnificativ asupra mediului (pentru care nu este necesară autorizarea):
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 79
Cod CAEN / Denumire activitate
1) . . . . . .2) . . . . . .3) . . . . . .
b) Cu impact redus sau semnificativ asupra mediului pentru care este valabilă autorizaţia de mediunr . . . . . din . . . . . (se anexează copie de pe autorizaţia de mediu în vigoare):
Cod CAEN / Denumire activitate
1) . . . . . .2) . . . . . .3) . . . . . .
Ne angajăm că pentru desfăşurarea oricărei activităţi supuse procedurii complete de autorizare, menţionateca atare în anexa nr. 4.1 la Procedura de autorizare a activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător,sunt încadrate în această procedură ca urmare a verificării conformării activităţii de către autorităţile publicepentru protecţia mediului conform prevederilor art. 9 din anexa nr. 4 din Procedură, să continuăm procedurade obţinere a autorizaţiei de mediu, conform prevederilor Procedurii adoptate în aplicarea prevederilorOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001, republicată.
II. Pentru situaţiile precizate la art. 27 alin. (1) din Procedura de autorizare a activităţilor cuimpact asupra mediului înconjurător:
Nu s-au modificat condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de mediu nr . . . . . / . . . . . . , obţinutăanterior prezentei solicitări. Cunosc şi respect prevederile legislaţiei de protecţie a mediului în vigoare, aplicabile la sediul social şi/sausediul (sediile) secundar(e) pentru activităţile declarate în cererea de înregistrare.
III. Pentru situaţia prevăzută la art. 27 alin. (4) din Procedura de autorizare a activităţilor cuimpact asupra mediului înconjurător:
Am solicitat autorităţii competente pentru protecţia mediului declanşarea procedurii de eliberare aautorizaţiei de mediu prin adresa nr . . . . . / . . . . . . . (se anexează copie de pe adresă). SAU Procedura de eliberare a autorizaţiei de mediu se află în curs de derulare (se anexează actele doveditoare).
Data: . . . . . . .Semnătura: . . . . . . . .
ANEXA Nr. 4.4la procedură
Fişa de prezentare a activităţilor cu impact redus sau semnificativ asupra mediului(se completează pentru fiecare sediu social / secundar - amplasament)
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 80
I. Date de identificare aamplasamanetului şi activităţii
Nume comerciant . . . . . . . . .Numele reprezentantului legal . . . . . . . . .Adresa sediului la care se desfăşoară activitatea . . . . . . . . .Nr. telefon . . . . . . Nr. fax . . . . .
II. Caracteristicile construcţiei1. Mărimea sediului social / secundar(amplasament) folosit pentruactivitate
a) Suprafaţă totală (mp) b) Suprafaţă construită (mp)
2. Modul de utilizare al construcţiei a) Utilizare exclusivă pentruactivitate:
b) Utilizare mixtă / în indiviziunecu alte tipuri de activităţi şi/saubeneficiari (se vor specificacelelalte activităţi)
III. Acte doveditoare ale dreptuluide folosinţă / proprietate a sediuluipentru activitate (amplasament) - sevor anexa, în copie
Felul documentului:Nr . . . . . . .Eliberat de . . . . . . . .Data eliberării . . . . . . . . Valabil până la . . . . . . . .
IV. Asigurarea unităţilor*)1. Mărimea sediului social / secundar(amplasament) folosit pentruactivitate
a) Suprafaţă totală (mp) b) Suprafaţă construită (mp)
2. Evacuare ape uzate a) În sistemul de canalizareorăşenească sau al altei unităţidotate cu staţie de epurare
b) În emisar:(se va anexa descriereacanalizării şi a sistemului deepurare)
3. Emisii atmosferice a) Din sisteme de încălzireDA NU
Dacă DA, se va anexa desciereasistemului de încălzire şi tipul decombustibil utilizat
b) Din procese de producţie:DA NU
Dacă DA, se va anexa desciereaşi tipul proceselor de producţie
4. Producerea şi eliminarea deşeurilor a) Tipuri şi cantităţi anuale / tipdeşeu:
b) Eliminarea sau valorificareadeşeurilor 1) prin terţi 2) sistem propriu(se va anexa descrierea)
V. Activităţi declarate la înregistrare şi capacităţi de producţie(cod CAEN / Denumire activitate / capacitate):VI. Număr de personal total pesediul / pe fiecare activitate
a) Cu normă de lucru întreagă:Total: . . . . ., din care: . . . . . (activitatea 1) . . . . . (activitatea 2)
b) Cu normă de lucru parţială: Total: . . . . ., din care: . . . . . (activitatea 1) . . . . . (activitatea 2)
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 81
VII. Activităţisupuse unorprocedurispecifice deautorizare:
a) legate degospodărireaapelor
b) legate deflora şi faunasălbatică
c) legate desubstanţele careepuizeazăstratul de ozon
d) supusecontroluluiactivităţilornucleare
e) Legate deoperaţiuniasupradeşeurilor
VIII. Transformatoare şi baterii decondensatoare (> 5dmc) aflate înproprietate
a) DA b) NU
IX. Rezervoare şi conductesubterane:
a) Substanţădepozitată/transportată: 1) . . . . . . . 2) . . . . . . .
b) Volum/Debit: 1) . . . . . . . 2) . . . . . . .
X. Aporturi în natură la capitalulsocial care servesc la desfăşurareaunor activităţi declarate laînregistrare
Tipul Sarcini de mediu de care suntgrevate
XI. Declaraţie (semnată dereprezentantul legal alcomerciantului)
Subsemnatul . . . . . . . în calitate de comerciant / asociat / fondator /administrator declar pe propria răspundere că informaţiileconsemnate în prezenta fişă de prezentare sunt conforme curealitatea, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de codulpenal.Semnătura . . . . . . .
XII. Reprezentantul legal alcomerciantului
Numele şiprenumele
Poziţia Data
*) Se vor anexa documente doveditoare ale serviciilor
ANEXA Nr. 5
PROCEDURA DE AUTORIZAREa funcţionării comercianţilor din punct de vedere al protecţiei muncii
CAPITOLUL I Dispoziţii generaleCAPITOLUL II Obligaţiile inspectoratului teritorial de muncăCAPITOLUL III Obligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească învederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei munciiCAPITOLUL IV Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al protecţieimunciiCAPITOLUL V Perioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei de funcţionare dinpunct de vedere al protecţiei muncii, precum şi cuantumul tarifelor aferenteCAPITOLUL VI Reguli aplicabile preschimbăriiCAPITOLUL VII Dispoziţii finaleANEXE
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 82
CAPITOLUL IDispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta procedură reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei defuncţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, denumită în continuare autorizaţie, perioada devalabilitate şi modalitatea de reînnoire a acesteia, precum şi cuantumul tarifelor aferente în vedereaautorizării funcţionării comercianţilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionăriicomercianţilor, republicată, denumită în continuare O.U.G. nr. 76/2001, republicată.(2) Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţiei deprotecţie a muncii, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.(3) Autorizaţia se emite de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială se află sediul social şi/sausediile secundare ale comerciantului, respectiv inspectoratul teritorial de muncă, prin reprezentantul delegatla Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.
Art. 2. – În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, în carese vor înscrie atât datele de identificare a sediului social şi sediilor secundare, cât şi activităţile pe careurmează să le desfăşoare efectiv în aceste sedii, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.
Art. 3. – În vederea autorizării din punct de vedere al protecţiei muncii se disting următoarele situaţii:
a) pentru activităţile codificate conform nomenclatorului CAEN, prevăzute în anexa nr. 5.1,inspectoratul teritorial de muncă va efectua evaluarea condiţiilor minime de securitate la sediul socialşi/sau sediile secundare ale comercianţilor;b) pentru activităţile codificate conform nomenclatorului CAEN, care nu se regăsesc în anexa nr. 5.1,anexa la certificatul de înregistrare se va semna şi ştampila, cu înscrierea menţiunii "Funcţionează înbaza declaraţiei pe propria răspundere conform art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată";în acest caz nu se percep taxe şi tarife;c) în cazul în care în sediul social sau sediile secundare nu se desfăşoară încă activităţile ce constituieobiectul de activitate al comerciantului, prevăzute în anexa nr. 5.1, nu este necesară obţinereaautorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii; în această situaţie, în bazadeclaraţiei pe propria răspundere a solicitantului date în aceste sens, rubrica din anexa la certificatul deînregistrare se va semna şi ştampila, cu înscrierea menţiunii "Nu este necesară în această etapă"conform art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată, caz în care nu se percep taxe şi tarife,comerciantul fiind obligat să obţină autorizaţia înainte de începerea oricăreia dintre activităţileprevăzute în actul constitutiv, respectiv modificator;d) în situaţia în care unul dintre sediile secundare ori unele dintre activităţile înscrise în obiectul deactivitate al comerciantului, care ar urma să se desfăşoare în sediul social sau în sediile secundare, nupot fi autorizate la momentul solicitării înregistrării şi autorizării funcţionării comerciantului,certificatul de înregistrare se eliberează în mod obligatoriu cu menţionarea în anexa la acesta aactivităţilor autorizate în această etapă; comerciantul constituit în aceste condiţii poate desfăşura numaiactivităţile pentru care a fost autorizat, urmând ca celelalte activităţi înscrise în obiectul său deactivitate să fie desfăşurate numai după obţinerea autorizaţiei necesare prin Biroul unic.
Art. 4. – În cazul în care se efectuează evaluarea conform art. 3 lit. a), rezultatul acesteia se concretizează înuna dintre următoarele forme:
a) eliberarea autorizaţiei prin completarea, ştampilarea şi semnarea anexei la certificatul de înregistrare;
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 83
b) neeliberarea autorizaţiei, caz în care anexa la certificatul de înregistrare nu se completează,ştampilează şi semnează; acest caz atrage automat neeliberarea certificatului de înregistrare alcomerciantului.
Art. 5. – În cazul neeliberării autorizaţiei conform art. 4 lit. b) inspectoratul teritorial de muncă întocmeşteun referat de evaluare care conţine neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi nu suntîndeplinite. Referatul de evaluare se transmite în original cu adresă de înaintare Biroului unic care îl vaînmâna comerciantului, sub semnătură.
CAPITOLUL IIObligaţiile inspectoratului teritorial de muncă
Art. 6. – În vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de autorizare a funcţionării din punct devedere al protecţiei muncii, inspectoratul teritorial de muncă are următoarele obligaţii:
a) să delege la Biroul unic un număr corespunzător de reprezentanţi, dimensionat în funcţie de volumulsolicitărilor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2001, republicată;b) să asigure reprezentanţilor delegaţi la Biroul unic dreptul de semnătură;c) să evalueze sediul social şi sediile secundare ale comerciantului, precum şi activităţile desfăşurate înacestea şi să transmită reprezentantului său la Biroul unic referatul care conţine rezultatul evaluării, întermen de maximum 15 zile de la data înregistrării dosarului solicitantului la Biroul unic.
CAPITOLUL IIIObligaţiile solicitantului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii
autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii
Art. 7. – Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:
a) declaraţia pe propria răspundere privind respectarea legislaţiei de protecţie a muncii, obligatoriepentru toţi comercianţii, conform modelului prezentat în anexa nr. 5.2 – pct. I;b) dovada achitării tarifului aferent autorizării, după caz, conform anexei nr. 5.3;c) copii de pe avizele şi/sau autorizaţiile pentru desfăşurarea activităţilor care, după caz, intră subincidenţa prevederilor următoarelor acte normative:
– Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor toxice, publicat în BuletinulOficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 1980, cu modificările ulterioare;– Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;– Ordonanţa Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor deuz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 30 ianuarie 1995, aprobată cumodificări prin Legea nr. 85/1995.
Art. 8. – Documentele prevăzute la art. 7 se depun îndosariate.
Art. 9. – În vederea autorizării funcţionării din punct de vedere al protecţiei muncii comercianţii au obligaţiasă desfăşoare activităţile cu respectarea prevederilor legislaţiei privind protecţia muncii, după cum urmează:
a) Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47din 29 ianuarie 2001;
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 84
b) Normele generale de protecţie a muncii;c) Normele specifice de securitate a muncii pentru activităţile desfăşurate;d) Standardele de securitate;e) ordinele ministrului muncii şi solidarităţii sociale, publicate în Monitorul Oficial al României, ParteaI.
Art. 10. – Condiţiile pe care comercianţii au obligaţia să le asigure în vederea autorizării funcţionării dinpunct de vedere al protecţiei muncii sunt următoarele:
a) activitatea de protecţie a muncii să se desfăşoare într-un mod organizat;b) riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională generate de activităţile desfăşurate să fieidentificate;c) măsurile de securitate şi sănătate în muncă aferente riscurilor identificate să fie stabilite;d) echipamentele tehnice utilizate în medii normale să respecte cerinţele esenţiale de securitate şisănătate în muncă;e) echipamentele tehnice utilizate în atmosfere potenţial explozive să fie certificate din punct de vedereal cerinţelor de securitate a muncii, conform reglementărilor legale în vigoare;f) locurile de muncă să fie dotate cu mijloacele necesare pentru intervenţie în caz de accident sauintoxicaţii;g) locurile de muncă cu pericol deosebit să fie nominalizate conform Normelor metodologice privindlocul de muncă cu pericol deosebit şi pericol iminent de accidentare, aprobate prin Ordinul ministruluimuncii şi protecţiei sociale nr. 388/1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249din 15 octombrie 1996;h) personalul să fie dotat cu echipament individual de protecţie, corespunzător pericolelor existente înactivitate.
CAPITOLUL IVProcedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al protecţiei muncii
1. Responsabilităţile reprezentantului inspectoratului teritorial de muncă delegat la Biroul unic2. Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea funcţionării din punct de vedere alprotecţiei muncii
1. Responsabilităţile reprezentantului inspectoratului teritorial de muncă delegat la Biroul unic
Art. 11. – Reprezentantul inspectoratului teritorial de muncă delegat la Biroul unic are următoareleresponsabilităţi, cu respectarea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 76/2001, republicată:
a) să verifice dosarele depuse de solicitanţi pentru obţinerea autorizaţiei, primite pe bază de borderou dela Biroul unic, care cuprind documentele prevăzute la art. 7 şi cererea de înregistrare – în copie sau,după caz, în extras, pe suport magnetic;b) să selecteze dosarele care nu trebuie să parcurgă procedura de evaluare, conform prevederilor art. 3lit. b), respectiv ale art. 3 lit. c), şi să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul deînregistrare, conform art. 3 lit. b), respectiv art. 3 lit. c);c) să transmită imediat după înregistrare către inspectoratul teritorial de muncă, pe bază de borderou,dosarele care necesită parcurgerea procedurii de evaluare conform art. 3 lit. a) şi să comunice termenulîn care trebuie eliberat referatul de evaluare necesar emiterii autorizării;d) să completeze, să semneze şi să ştampileze anexa la certificatul de înregistrare, conform art. 4 lit. a),în baza referatului de evaluare transmis de inspectoratul teritorial de muncă, care concluzionează
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 85
acordarea autorizaţiei;e) să transmită Biroului unic, conform art. 5, referatul de evaluare care concluzionează neacordareaautorizaţiei şi care conţine explicit neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederinu sunt îndeplinite;f) să transmită Biroului unic, pe bază de borderou, dosarul şi anexa la certificatul de înregistrare;g) să transmită inspectoratului teritorial de muncă declaraţia pe propria răspundere, în original, precumşi cererea de înregistrare – în copie sau, după caz, în extras, pe suport magnetic;h) să verifice încadrarea corectă a fiecărei solicitări, în cuantumul tarifelor aferente autorizării, conformanexei nr. 5.3;i) să pună la dispoziţie solicitantului, gratuit, formularele specifice necesare obţinerii autorizării.
Art. 12. – (1) Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul deînregistrare care va cuprinde şi codurile CAEN ale tuturor activităţilor autorizate să se desfăşoare în acestea.(2) Pentru fiecare sediu secundar în care comerciantul urmează să desfăşoare activităţi deja autorizate se vaelibera, fără percepere de taxe şi tarife şi pe bază de declaraţie pe propria răspundere a acestuia, câte o anexăla certificatul de înregistrare. În acest sens, în baza declaraţiilor pe propria răspundere ale solicitanţilor căîndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de prezenta procedură, reprezentanţii inspectoratului teritorialde muncă delegaţi la Biroul unic vor completa, de îndată, poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare cu menţiunea "Autorizat pe baza declaraţiei pe propria răspundere, în condiţiile art. 3 alin. (11)din O.U.G. nr. 76/2001, republicată".
2. Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor care necesită autorizarea funcţionării din punct de vedereal protecţiei muncii
Art. 13. – În cazul comercianţilor care solicită autorizare pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în anexanr. 5.1, inspectoratul teritorial de muncă procedează după cum urmează:
a) evaluează conţinutul documentelor aflate în dosarul solicitantului din punct de vedere al respectăriilegislaţiei de protecţie a muncii;b) analizează la sediul social şi la sediile secundare, conformitatea documentelor aflate în dosarulsolicitantului cu situaţia concretă din teren;c) evaluează la sediul social şi la sediile secundare realizarea cerinţelor minime de securitate şi sănătateîn muncă prevăzute de legislaţia în domeniu;d) redactează referatul cuprinzând concluziile evaluării şi propune fie eliberarea autorizaţiei, fieneeliberarea acesteia cu precizarea neconformităţilor constatate şi a actelor normative ale cărorprevederi nu sunt îndeplinite;e) supune aprobării inspectorului-şef al inspectoratului teritorial de muncă referatul de evaluare,inclusiv propunerea de eliberare sau neeliberare a autorizaţiei;f) transmite referatul de evaluare Biroului unic, prin reprezentantul delegat, pe bază de borderou.
CAPITOLUL VPerioada de valabilitate şi modalitatea de reînnoire a autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al
protecţiei muncii, precum şi cuantumul tarifelor aferente
Art. 14. – În cazul în care, ulterior înregistrării şi autorizării funcţionării, la sediul social sau secundar seintenţionează începerea desfăşurării unor noi activităţi, comerciantul va solicita Biroului unic eliberarea denoi anexe cuprinzând autorizaţiile necesare.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 86
Art. 15. – (1) Autorizaţia este valabilă atâta timp cât nu s-au modificat condiţiile iniţiale pentru care aceastaa fost eliberată.(2) La modificarea condiţiilor iniţiale comerciantul va solicita prin Biroul unic reînnoirea autorizaţiei.
Art. 16. – (1) Tarifele pentru serviciile prestate în vederea autorizării din punct de vedere al protecţiei munciisunt prevăzute în anexa nr. 5.3.(2) Tarifele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, care vorefectua viramente către trezoreriile statului, în conturile autorităţii publice avizatoare, în termenele stabilitede reglementările legale în vigoare privind finanţele publice.
Art. 17. – (1) Autorizaţia se anulează de către inspectoratul teritorial de muncă în următoarele cazuri:
a) când constată modificarea condiţiile existente la data obţinerii acesteia, iar comerciantul nu asolicitat reînnoirea autorizaţiei;b) când constată neîndeplinirea condiţiilor asumate prin declaraţia pe propria răspundere.
(2) Anularea autorizaţiei se realizează prin completarea rubricii corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare pe baza procesului-verbal întocmit de către inspectoratul teritorial de muncă, cu motivareatemeinică privind neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi au fost încălcate.Originalul procesului-verbal se transmite comerciantului, iar câte o copie de pe acesta la Biroul unic şi laInspecţia Muncii.
Art. 18. – (1) Comerciantul are obligaţia reluării, prin Biroul unic, a procedurilor de obţinere a autorizaţiilorcare au fost anulate, după înlăturarea situaţiilor care au impus măsura anulării, cu plata taxelor şi tarifeloraferente.(2) Reautorizarea funcţionării se menţionează în rubricile corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare.
Art. 19. – Inspectoratul teritorial de muncă asigură arhivarea documentaţiei specifice care a stat la bazaeliberării autorizaţiei, inclusiv a reînnoirilor, anulărilor şi reautorizărilor.
Art. 20. – Biroul unic asigură arhivarea în copie a referatelor de evaluare şi a documentelor referitoare lareînnoirea, anularea şi reautorizarea funcţionării.
CAPITOLUL VIReguli aplicabile preschimbării
Art. 21. – (1) În cazul în care, în momentul solicitării preschimbării actualului certificat de înmatriculare şi acertificatului de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrareatribuit, comercianţii deţin autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat, preschimbarea se face pebaza unei declaraţii pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 5.2 – pct. II, potrivitcăreia nu s-au schimbat condiţiile de funcţionare care au stat la baza emiterii acesteia.(2) Reprezentanţii delegaţi la Biroul unic vor completa poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul deînregistrare, fără a mai fi necesară reluarea procesului de autorizare şi fără plata taxelor şi tarifelor aferenterespectivelor autorizaţii.(3) În situaţia în care comercianţii nu deţin autorizaţiile menţionate la alin. (1), procedura stabilită pentrueliberarea anexei la certificatul de înregistrare se aplică în mod corespunzător şi preschimbărilor.
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 87
CAPITOLUL VIIDispoziţii finale
Art. 22. – Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea funcţionăriisediilor secundare, altele decât sediul social, prin Biroul unic din judeţul unde acestea sunt amplasate,situaţie în care se va depune în copie la dosar certificatul de înregistrare a sediului social şi certificatul deînscriere de menţiuni privind înfiinţarea sediului secundar respectiv, după caz.
Art. 23. – Anexele nr. 5.1–5.3 fac parte integrantă din prezenta procedură.
SUMAR:
ANEXA Nr. 5.1 Lista activităţilor codificate conform nomenclatorului CAEN pentru care este necesarăevaluarea conform prevederilor art. 3 lit. a)ANEXA Nr. 5.2 Declaraţie pe propria răspundereANEXA Nr. 5.3 Tarife pentru serviciile prestate în vederea autorizării din punct de vedere al protecţieimuncii
ANEXA Nr. 5.1la procedură
Lista activităţilor codificate conform nomenclatorului CAEN pentru care este necesară evaluareaconform prevederilor art. 3 lit. a)
AgriculturăIndustria extractivă de produse energeticeIndustria extractivă de produse neenergeticeIndustria alimentară a băuturilor şi tutunuluiIndustria textilă şi a produselor textileIndustria pielăriei şi încălţăminteiIndustria de prelucrare a lemnului (exclusiv producţia de mobilă)Industria celulozei, hârtiei, cartonului şi a articolelor din hârtie şi cartonIndustria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleariIndustria chimică a fibrelor sintetice şi artificialeIndustria de prelucrare a cauciucului şi a maselor plasticeIndustria altor produse din minerale nemetaliceIndustria metalurgicăIndustria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii)Industria de maşini şi echipamenteIndustria de echipamente electrice şi opticeEnergia electrică şi termică, gaze şi apăComerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea autovehiculelor, motocicletelor şi abunurilor personale şi casniceTransport şi depozitareAlte activităţi de servicii colective, sociale şi personale
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 88
Agricultură
0141 – Servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii şi protecţie fitosanitară
Industria extractivă de produse energetice
1010 – Extracţia şi prepararea antracitului şi huilei 1020 – Extracţia şi prepararea lignitului 1111 – Extracţia petrolului brut 1112 – Extracţia şisturilor şi nisipurilor bituminoase 1120 – Extracţia gazelor naturale 1130 – Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale (exclusiv prospecţiune) 1200 – Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
Industria extractivă de produse neenergetice
1310 – Extracţia şi prepararea minereurilor feroase 1320 – Extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare (exclusiv minereurilor radioactive) 1411 – Extracţia pietrei pentru construcţii 1412 – Extracţia pietrei calcaroase, gipsului şi a cretei 1413 – Extracţia de ardezie 1421 – Extracţia pietrişului şi a nisipului 1422 – Extracţia argilei şi a caolinului 1430 – Extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică 1440 – Extracţia sării
Industria alimentară a băuturilor şi tutunului
1541 – Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute 1591 – Fabricarea băuturilor alcoolice distilate 1592 – Fabricarea alcoolului etilic de fermentaţie 1596 – Fabricarea berii 1597 – Fabricarea malţului
Industria textilă şi a produselor textile
1831 – Argăsirea şi finisarea blănurilor
Industria pielăriei şi încălţămintei
1910 – Tăbăcirea şi finisarea pieilor
Industria de prelucrare a lemnului (exclusiv producţia de mobilă)
2020 – Fabricarea produselor stratificate din lemn
Industria celulozei, hârtiei, cartonului şi a articolelor din hârtie şi carton
2111 – Fabricarea celulozei
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 89
Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari
2310 – Cocsificarea cărbunelui 2320 – Prelucrarea ţiţeiului 2330 – Prelucrarea combustibililor nucleari
Industria chimică a fibrelor sintetice şi artificiale
2411 – Fabricarea gazului industrial 2412 – Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor 2413 – Fabricarea de produse chimice anorganice de bază 2414 – Fabricarea de produse chimice organice de bază 2415 – Fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase 2416 – Fabricarea materialelor plastice primare 2417 – Fabricarea cauciucului sintetic 2420 – Fabricarea pesticidelor şi altor produse agrochimice 2430 – Fabricarea vopselelor şi a lacurilor 2441 – Fabricarea produselor farmaceutice de bază 2442 – Fabricarea preparatelor farmaceutice 2451 – Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere 2452 – Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice 2461 – Fabricarea explozivilor 2462 – Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor 2463 – Fabricarea uleiurilor esenţiale 2464 – Fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic 2465 – Fabricarea suporţilor destinaţi înregistrărilor 2470 – Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale
Industria de prelucrare a cauciucului şi a maselor plastice
2511 – Fabricarea pneurilor şi a camerelor de aer 2512 – Reşaparea pneurilor 2521 – Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor, profilurilor din material plastic 2522 – Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic 2523 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii
Industria altor produse din minerale nemetalice
2611 – Fabricarea sticlei plate 2612 – Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate 2613 – Fabricarea articolelor din sticlă 2614 – Fabricarea fibrelor din sticlă 2615 – Fabricarea de sticlărie tehnică 2621 – Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental 2622 – Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică 2623 – Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică 2624 – Fabricarea produselor ceramice de uz tehnic 2626 – Fabricarea produselor ceramice refractare 2630 – Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 90
2640 – Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii 2651 – Fabricarea cimentului 2652 – Fabricarea varului 2653 – Fabricarea ipsosului 2665 – Fabricarea produselor din azbociment 2681 – Fabricarea de produse abrazive
Industria metalurgică
2710 – Producţia de metale feroase sub forme primare şi semifabricate 2721 – Tuburi (ţevi) din fontă 2722 – Tuburi (ţevi) din oţel 2731 – Tragere la rece 2732 – Laminare la rece 2734 – Trefilare 2741 – Producţia metale preţioase 2742 – Producţia aluminiului 2743 – Prelucrarea aluminiului 2744 – Producţia plumbului, zincului şi cositorului 2745 – Producţia cuprului 2746 – Prelucrarea cuprului 2751 – Turnarea fontei 2752 – Turnarea oţelului 2753 – Turnarea metalelor neferoase uşoare
Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii)
2821 – Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice 2822 – Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală 2840 – Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor 2851 – Tratarea şi acoperirea metalelor
Industria de maşini şi echipamente
2921 – Fabricarea cuptoarelor industriale şi arzătoarelor 2922 – Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat 2960 – Fabricarea armamentului şi muniţiei
Industria de echipamente electrice şi optice
3140 – Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice
Energia electrică şi termică, gaze şi apă
4011 – Producţia de energie electrică 4012 – Transportul şi distribuţia energiei electrice 4020 – Producţia şi distribuţia gazelor (exclusiv extracţia gazului natural şi a gazelor asociate) 4031 – Producerea aburului şi a apei calde 4032 – Transportul şi distribuţia aburului şi a apei calde
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 91
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea autovehiculelor, motocicletelor şi abunurilor personale şi casnice
5050 – Vânzarea cu amănuntul a carburanţilor pentru autovehicule 5151 – Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate
Transport şi depozitare
6030 – Transporturi prin conducte
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale
9301 – Spălarea, curăţarea şi vopsirea textilelor şi blănurilor.
ANEXA Nr. 5.2la procedură
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 lit. b) din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor dinpunct de vedere al protecţiei munciiII. Pentru situaţiile precizate la art. 21 alin. (1) din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilordin punct de vedere al protecţiei muncii
Subsemnatul . . . . . . . , posesor al B.I. (C.I.) seria . . . . . nr . . . . eliberat (ă) de . . . . . CNP . . . . . . /paşaportnr . . . . . , eliberat de . . . . . . în calitate de . . . . . . . (comerciant/asociat/fondator/administrator), la . . . . . . . ,declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, următoarele:
I. Pentru situaţiile precizate la art. 3 lit. b) din Procedura de autorizare a funcţionăriicomercianţilor din punct de vedere al protecţiei muncii:
A. Activităţile enumerate mai jos se vor desfăşura, din punct de vedere al protecţiei muncii, înconformitate cu prevederile:
- Legii nr. 90/1996 privind protecţia muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare;- Normele generale de protecţie a muncii;- Normele specifice de securitate a muncii pentru activităţile desfăşurate;- Standardelor de securitate;- Ordinelor ministrului muncii şi solidarităţii sociale publicate în Monitorul Oficial al României, ParteaI.
B. Sediul social/sediile secundare şi activităţi desfăşurate în acestea sunt următoarele:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 92
Nr.crt. Adresa sediul social secundar Activităţi desfăşurate Cod
CAEN Telefon Nr.salariaţi
C. Activităţile nominalizate mai sus se încadrează şi respectă prevederile:
Denumirea reglementării Da NuNr.
autorizaţieişi/sau aviz
Decretul nr. 466/1979 privind produsele şi substanţele toxice, publicat înBuletinul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 1980, cu modificările ulterioareLegea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cumodificările ulterioareOrdonanţa Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şiutilizarea produselor de uz fotosanitar pentru combaterea bolilor,dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, publicată înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 30 ianuarie 1995,aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/1995
D. Sunt îndeplinite următoarele condiţii:
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 93
Condiţii Dacă este cazul, semarchează cu X
1. Activitatea de protecţie a muncii se desfăşoară în mod organizat.
2. Riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională generală de activităţiledesfăşurate sunt identificate.
3. Sunt stabilite măsurile de securitate şi sănătate în muncă corespunzătoareriscurilor identificate.
4. Echipamentele tehnice utilizate în medii normale respectă cerinţele esenţiale(minime) de securitate şi sănătate de muncă.
5. Echipamentele tehnice utilizate în atmosfere potenţiale explozive sunt certificatedin punct de vedere al calităţii de securitate a muncii, conform reglementărilor învigoare.
6. Locurile de muncă sunt dotate cu mijloacele necesare pentru intervenţie în caz deaccident sau intoxicaţii.
7. Sunt nominalizate locurile de muncă cu pericol deosebit.
8. Personalul este dotat cu echipamentul individual de protecţie corespunzătorpericolelor existente în activitate.
Ne angajăm ca în situaţia în care urmează să efectuăm şi alte activităţi şi/sau în situaţia în care vomînfiinţa alte sedii secundare să reactualizăm prezenta declaraţie şi să solicităm reînnoirea autorizaţiei.
Data: . . . . . . . .Semnătura . . . . . .
II. Pentru situaţiile precizate la art. 21 alin. (1) din Procedura de autorizare a funcţionăriicomercianţilor din punct de vedere al protecţiei muncii:
Nu s-au modificat condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere alprotecţiei muncii nr . . . / . . . , obţinută anterior prezentei solicitări. Cunosc şi respect prevederile legislaţiei privind protecţia muncii, aplicabile la sediul social şi/sau sediul(sediile) secundar (e) pentru activităţile declarate în cererea de înregistrare.
Data: . . . . . . .Semnătura . . . . . . . .
ANEXA Nr. 5.3la procedură
Tarife pentru serviciile prestate în vederea autorizării din punct de vedere al protecţiei muncii
Hotarire 573 13-Iun-2002 Guvernul Monitorul Oficial 414 14-Iun-2002 se aplica de la: 14-Iun-2002 - Text prelucrat de UltraTech Group
LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 94