Download - Eseu Utopia Thomas Morus
Thomas Morus, UtopiaCARTEA DE AUR A LUI THOMAS MORUS, PE CAT DE UTILA PE ATAT DE PLACUTA, DESPRE CEA MAI BUNA INTOCMIRE A STATULUI SI DESPRE
NOUA INSULA UTOPIA
,,Nu toti oamenii sunt destul de intelepti ca sa pretuiasca la o femeie numai caracterul ei, de aceea chiar cand este vorba de casatoriile inteleptilor, e bine sa se adauge la insusirile sufletului darurile trupesti, asa, ca un prisos care nu strica deloc”.
,,Va rog, domnule locotenent, sa ma conduceti in siguranta sus, pe esafod, iar in ceea ce priveste coborarea lasati-ma ca ma descurc singur”.
,,Daca leul isi cunoaste puterea, nici un om nu il mai poate controla”.
,,Ca umanist, urasc razboiul. Este o indeletnicire pentru animale si se pare ca niciun animal in afara de oameni nu o practica asa de des”.
(Thomas Morus).
Cuprins:
1. Biografie
2. Opera
3. Utopia lui T. Morus
4. Citare in extenso
Rezumat
La prima vedere, „Utopia” prezintă încercarea lui Thomas Morus de a descrie o ţară ireală, conturată din concepţiile autorului despre o viaţă perfectă, în care toţi sînt fericiţi şi mulţumiţi. Această primă impresie este însă înlaturată de mesajul evident filozofic al textului, care reflectă concepţia lui Thomas Morus despre viaţă sau, mai bine spus, despre modul în care aceasta ar trebui să se desfăşoare în limitele unui stat.Opera „Utopia” este structurată în două părţi, pe care autorul le numeşte cărţi şi care reflectă ipostazele a două vieţi cantradictorii: cele ale vieţii reale, în care trăieşte Morus, şi cele ale vieţii fictive, în care, probabil, şi-ar fi dorit să trăiască.
Cartea întîi a „Utopiei” prezintă dialogul dintre personajul-narator, care este însuşi Thomas Morus, un vechi prieten al său, tînarul şi eruditul Peter Giles, şi un explorator al lumii, sau mai degrabă un filozof, călugărul Raphael Hythloday. Acest dialog are menirea de a inaugura descrierea Utopiei, făcută de Raphael, dar totodată reflectă viziunea autorului despre societatea în care trăieşte
Cartea a doua începe cu descrierea Utopiei, care reprezintă o insulă cu o „imagine nu cu mult diferită de cea a Lunii în ultimul pătrar”, incluzînd în componenţa ei cinzeci şi patru de cetăţi, „asemănătoare una cu alta”. Ca şi oricare alt stat, această insulă dispune de un centru administrativ şi politic, cetatea Amaurote, care se remarcă prin forma sa regulată, acest amănunt evidenţiind noţiunea de perfecţiune. Aşadar, Thomas Morul crează în cartea sa o lume ideală, bazată pe fericire şi lipsită de orice umbră de nelinişte, cu oameni sinceri, prudenţi şi loiali, cu un suflet bun şi un mod de viaţă modest. Descrierea detaliată a orânduirii societăţii Utopia şi a vieţii cotidiene a membrilor ei este canavaua perfectă pentru ideile filozofice formulate în această operă.Prin „Utopia” sa, Thomas Morus a creat proiectul unei lumi ideale, bazat pe egalitatea deplină a membrilor societăţii, pe lipsa discriminării, care se crează prin înlăturarea proprietăţii private, pe devalorizarea banului, care reprezintă „mirajul unei bogăţii efemere”, toate acestea culminînd cu instaurarea fericirii depline. Această operă rămîne fascinantă pînă în prezent prin ideile filozofice formulate şi prin viziunile bine conturate ale autorului.
1.Biografie
Thomas Morus nascut în 7 februarie 1478 la Londra și decedat in 6 iulie 1535. A
fost avocat, scriitor și om de stat englez. Pe durata vieții
sale și-a câștigat reputația de important erudit umanist,
ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela
de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Din 1510 până
în 1518, Morus a fost unul din cei doi subșerifi ai
orașului Cardiff, o poziție ce presupunea multă
responsabilitate, și în care și-a câștigat reputația de
funcționar public onest și eficient. În 1517 Morus a intrat
în serviciul regelui ca și consilier și „ajutor personal”. În
urma unei misiuni diplomatice la Împăratul Roman Carol
Quintul, Morus a fost numit cavaler și a primit postul de
subtrezorier în 1521. Ca secretar și consilier personal al regelui Henric al VIII-lea, Morus
a dobândit din ce în ce mai multă influență în guvern, întâmpinând diplomați, redactând
documente oficiale, și servind drept legătură între rege și Lordul Cancelar, cardinalul
Thomas Wolsey, arhiepiscop de York.
În 1523 Morus a devenit orator al Camerei Comunelor. A fost apoi numit înalt
protector al universităților Oxford și Cambridge. În 1525 a devenit cancelar al Ducatului
Lancaster, o funcție care îi conferea control judiciar și administrativ asupra unei mari
părți a Angliei de nord.
Thomas Morus a combinat viața activă a unui politician cu munca susținută pe
planul literaturii și cunoașterii. Talentul și erudiția sa i-au adus reputația de umanist
creștin în Europa continentală.
2. Opera
In 1515 Morus a scris cea mai faimoasa si controversata opera a sa ,,Utopia”, un roman
in care un calator imaginar, Rafael Hythlodeus (al carui prenume face aluzie la
Arhanghelul Rafael, purtatorul adevarului, si a carui nume inseamna ,,cel care vorbeste
fara sens” in greaca, descrie organizarea politica a unei natiuni insulare imaginare,
Utopia( joc de cuvinte intre grecul ou-topos, ,,niciun loc”, si eu –topos, ,,loc bun”).
Opera este impartita, in doua parti: in prima carte se critica institutiile politice, sociale
si economice de pe acea vreme in Anglia, si in a doua carte se expune un plan de
organizare economica, politica si sociala, este descrisa societatea utopienilor, obiceiurilor
si credintelor lor.
Insula Utopia, in partea ei de mijloc, unde atinge latimea cea mai mare, are o intindere
de doua sute de mile. Ostrocul acesta are cinzeci si patru de orase, toate mari si falnice, in
care graiul, obiceiurile, asezamintele si legile, sunt aceleasi; toate au aceeasi asezare si,
atit cit ingaduie locul, aceesi infatisare. Cetatenii fiecarui oras trimit in fiece an ca
deputati trei batrini incercati si priceputi, care se aduna la Amauroton, ca sa tina sfat
despre treburile intregii tari; caci acest oras e capitala ei, ca unul care prin asezarea lui in
mijlocul insulei e locul cel mai potrivit pentru adunarea tuturor trimisilor, din toata tara.
3.”Utopia” Thomas Morus
Statul perfect în opera lui Thomas Morus “Utopia”
Fiecare dintre cel puțin o singură dată a încearcat să creeze în mintea sa o lume
care pare sa fie ideală, în care ar fi dorit sa fie ; o lume în care pretutindeni conduce
binele, adevărul. Astfel a facut și Thomas Morus, acestei lumi create de el in sine in
mintea sa oa dat un nume neobişnuit, dar simbolic, Utopia, cuvînt ce comportă fuziunea
a doi termeni: ou topos, care în traducere din greacă semnifică „nici un loc”, şi eu topos,
care, din aceeaşi limbă, se traduce „loc fericit”. Aşadar, lexemul „utopie” este definiţia
unui loc fericit care nu există.
La prima vedere, „Utopia” prezintă încercarea lui Thomas Morus de a descrie o ţară
ireală, conturată din concepţiile autorului despre o viaţă perfectă, în care toţi sînt fericiţi
şi mulţumiţi. Această primă impresie este însă anihilată de mesajul evident filozofic al
textului, care reflectă concepţia lui Thomas Morus despre viaţă sau, mai bine spus, despre
modul în care aceasta ar trebui să se desfăşoare în limitele unui stat.
Opera „Utopia” este structurată în două părţi, pe care autorul le numeşte cărţi şi
care reflectă ipostazele a două vieţi cantradictorii: cele ale vieţii reale, în care trăieşte
Morus, şi cele ale vieţii fictive, în care, probabil, şi-ar fi dorit să trăiască. Cele două
modele de viaţă sînt prezentate de scriitor din perspectiva unei viziuni filozofice, prin
utilizarea luxului de amănunte şi a propriilor opinii, invitînd cititorul la o meditaţie asupra
societăţii în care îşi duce existenţa.
Cartea întîi a „Utopiei” prezintă dialogul dintre personajul-narator, care este
însuşi Thomas Morus, un vechi prieten al său, tînarul şi eruditul Peter Giles, şi un
explorator al lumii, sau mai degrabă un filozof, călugărul Raphael Hythloday. Acest
dialog are menirea de a inaugura descrierea Utopiei, făcută de Raphael, dar totodată
reflectă viziunea autorului despre societatea în care trăieşte. Aşadar, în această discuţie
Morus scoate în evidenţă situaţia deplorabilă a oamenilor simpli, care sînt nevoiţi să
îndure sărăcia şi mizeria, în timp ce regii şi nobilimea se îmbogăţesc pe seama muncii lor.
Mai mult chiar, cei din urmă, pentru a-şi spori veniturile, cer impozite colosale,
definindu-le drept contribuţii benevole, dezgroapă legi vechi, demult uitate, pentru a
putea amenda, ameninţă cu războaie, cerînd din nou impozite, toate acestea fiind
întreprinse cu scopul meschin de a aduna în jurul lor averi cît mai mari, care, în cele din
urmă, se dovedesc a fi inutile. Iar atunci cînd săracii, strîmtoraţi de pretenţiile exacerbate
ale nobililor şi lipsiţi de finanţele necesare nu doar pentru achitarea multiplelor impozite,
ci chiar şi pentru asigurarea propriei existenţe, încearcă să supravieţuiască încălcînd
dreptul de proprietate, cei bogaţi cataloghează faptele lor drept infame şi îi pedepsesc
aspru. În această situaţie, Morus vede o singură soluţie: renunţarea la proprietate şi la
valoarea banului, căci, după cum menţionează el, „atîta timp cît există orice fel de
proprietate şi cîtă vreme banul este un etalon pentru toate celelalte lucruri, o naţiune nu
poate fi guvernată nici într-un mod just, nici în unul fericit”, în timp ce „aşezarea tuturor
pe o singură treaptă este singura cale de a face o naţiune fericită”.
Pentru a oferi argumente în favoarea acestor opinii, Thomas Morus „reproduce” în a doua
parte a cărţii discursul lui Raphael, în care este descrisă în mod detaliat Constituţia unei
societăţi ideale, localizată de autor în statul Utopia. Deşi această descriere este făcută nu
de personajul-narator, ci de călugărul-filozof, ea are menirea de a exprima concepţiile
autorului cu referire la organizarea unei vieţi sociale perfecte, personajul lui Raphael
fiind doar un simbol, cel al conştiinţei lui Morus.
Aşadar, cartea a doua începe cu descrierea Utopiei, care reprezintă o insulă cu o „imagine
nu cu mult diferită de cea a Lunii în ultimul pătrar”, incluzînd în componenţa ei cinzeci şi
patru de cetăţi, „asemănătoare una cu alta”. Ca şi oricare alt stat, această insulă dispune
de un centru administrativ şi politic, cetatea Amaurote, care se remarcă prin forma sa
regulată, acest amănunt evidenţiind noţiunea de perfecţiune.
Întrucît în prima parte a cărţii autorul lansează ideea că goana după averi, care implică
nemijlocit avariţia şi lăcomia, îi determină pe oameni să distrugă totul în calea lor, chiar
şi ceea ce nu le aparţine, adică natura, povestind despre Utopia, el remarcă atitudinea
demnă de admiraţie a utopienilor faţă de ceea ce le-a oferit Dumnezeu. Morus
menţionează calitatea apei rîurilor, ce este folosită în alimentaţie, şi grija locuitorilor
Utopiei de a feri aceste ape de poluare, precum şi tendinţa lor de a păstra aerul nepoluat.
Un alt aspect ecologic evocat este faptul că utopienii reînnoiesc pădurile, ceea ce
demonstrează încă o dată profunda lor consideraţie faţă de natură. Prin abordarea acestei
teme, Morus încearcă să demonstreze importanţa primordială a mediului ambiant şi să
scoată în relief nepăsarea omului faţă de ceea ce îi determină chiar sănătatea.
În ceea ce priveşte munca fiecărui om, autorul consideră că fiecare individ al
societăţii trebuie să lucreze nu doar pentru sine, ci pentru întreaga colectivitate. Morus
este adeptul părerii că în acest caz nu vor exista oameni săraci, fiecare fiind pe deplin
asigurat cu tot ce îi este necesar pentru viaţă. Astfel s-ar exclude exploatarea păturii
sociale inferioare în scopul sporirii veniturilor nobilimii, iar prin diminuarea valorii
banului ar putea fi anihilate marile defecte umane, cum sînt lăcomia, invidia, trîndăvia.
Totodată, pentu a evita orice manifestare a lenii, utopienii nu admit „luxul trîndăviii” nici
în orele libere, practicînd diverse activităţi, „cea mai mare parte a timpului liber rămas
fiind în general dedicată lecturii”. Anume această dragoste pentru cititul cărţilor, precum
şi faptul că preferă jocurile intelectuale, şi nu cele „prosteşti şi dăunătoare”, aşa ca
aruncarea zarurilor, determină inteligenţa şi înaltul grad de cunoaştere pe care îl posedă
locuitorii lumii lui Morus.
Povestind despre îndeletnicirile utopienilor, autorul accentuează ideea că nu există
profesii cu sau fără prestigiu. Toate profesiile trebuie să fie apreciate în egală măsură,
întrucît toate sînt indispensabile pentru asigurarea funcţionării perfecte a mecanismului
societăţii. Morus elimină orice profesie inutilă, încadrînd oamenii doar în „acele meserii
cu adevărat folositoare”, astfel mărind numărul muncitorilor şi diminuînd numărul orelor
de lucru. Din lista acelor profesii inutile face parte şi cea de avocat, întrucît autorul este
de părerea că avocaţii sînt cei care, prin viclenia lor, practică „ascunderea adevărului sub
o perdea de cuvinte bine meşteşugite”, în faţa cărora un judecător nu poate să sesizeze
adevărul, în consecinţă „tot păgubaşul fiind pus să plătească”. În Utopia fiecare îşi susţine
singur cauza în instanţă, decizia finală fiind una obiectivă, fără manipulări cu discursuri
înflăcărate, cei vinovaţi fiind pedepsiţi cu sclavia şi doar în cazuri excepţionale cu
moartea, spre deosebire de pedepsele aplicate de alte societăţi, unde cei declaraţi vinovaţi
sînt condamnaţi la moarte pentru orice fel de încălcare a legii, indiferent de gravitatea
acesteia. Vorbind despre sistemul judiciar al Utopiei, Morus evidenţiază şi modul în care
este formulată fiecare lege, claritatea cu care este „exprimat prin cuvinte înţelesul ei”,
astfel încît „să nu mai poată fi interpretat după cum îi dictează fiecăruia interesul”. În
acest context, autorul promovează ideea că „toate legile sînt promulgate în scopul ca
fiecare om să-şi cunoască drepturile şi datoriile” şi de aceea este necesară redactarea lor
în cuvinte cît mai clare, cu un sens cît mai puţin ambiguu. Aceasă viziune a lui Morus
apare ca o critică adusă societăţii reale, în care „tîlharii întocmesc legile după bunul lor
plac, iar judecătorii, fie că se tem să îşi piardă slujbele, fie că au ajuns pe deplin la mîna
lor, se feresc să mai vadă dreptatea”.
Relatăriile lui Morus despre societatea utopienilor includ şi arhicunoscuta concepţie
despre familie, care este celula de bază a societăţii. Importanţa familiei este majoră, ea
cultivînd şi perpetuînd înaltele valori, precum respectul, buna înţelegere, simţul
responsabilităţii. O atitudine deosebită o au locuitorii Utopiei faţă de persoanele bolnave,
ocupîndu-se de ei cu cea mai mare atenţie. Cu toate acestea, autorul enunţă şi o idee care
provoacă nedumerirea, chiar indignarea cititorului: preoţii şi magistraţii încearcă să
convingă bolnavii incurabili să se sinucidă. Asceastă idee, care poate fi calificată drept
una monstruoasă, conţine în esenţa ei viziunea lui Morus despre viaţă, el considerînd că o
viaţă în chinuri şi suferinţe nu merită să fie continuată.
Societatea Utopiei se bazează pe democraţie, fiecare magistrat şi prinţ fiind ales de către
popor printr-un sufragiu secret, şi pe egalitatea tututor membrilor societăţii, care nu se
deosebesc cu nimic unul de altul, purtînd aceleaşi modele de haine, locuind în case
asemănătoare şi împărţind în mod egal toate bunurile ţării. „Însuşi prinţul nu se distinge
întru nimic de ceilalţi cetăţeni, el se remarcă doar printr-un mănunchi de spice pe care îl
poartă mereu în mînă.”
Rezolvarea problemelor survenite în cadrul societăţii se realizează prin analizarea
minuţioasă a fiecării probleme, astfel evitîndu-se luarea deciziilor pripite, care ar putea
„să piardă din vedere binele public şi să pună în pericol ţara lor”.
O particularitate a locuitorilor acestei ţări utopice este şi atitudinea lor negativă
faţă de metalele considerate de alte naţiuni nobile şi faţă de perle, diamante, safire şi alte
pietre preţioase. Ba mai mult chiar, aceste metale şi pietre de valoare sînt total dispreţuite
de ei, aurul şi argintul fiind utilizat pentru confecţionarea lanţurilor şi cătuşelor sclavilor
şi a unor inele speciale ce sînt simboluri ale infamiei, iar diamantele şi safirele fiind
destinate copiilor, pentru a le bucura copilăria cu stălucirea lor. Banii le aduc beneficii
doar în cazuri excepţionale, şi anume în cazul războiului, şi sînt folosiţi pentru a plăti
trupele de ostaşi pe care le angajează din statele vecine. Însă „utopienii detestă războiul,
considerîndu-l un lucru foarte brutal, de care sînt demne doar fiarele sălbatice”. „Ei
consideră că nu poate fi nimic mai dezonorant decît gloria ce este cîştigată în războaie” şi
de aceea se încadrează în lupte doar pentru a se apăra pe ei înşişi şi doar după ce s-au
convins că nu există alte „posibilităţi prin care pot fi aplanate conflictele apărute, astfel
încît războiul devine inevitabil”. De aici putem deduce cu exactitate poziţia ostilă pe care
o ia Morus în raport cu războaiele, el fiind adeptul unei aplanări paşnice, pe cale
diplomatică a divergenţelor. Totodată el consideră că pentru lichidarea conflictelor
militare ar fi mult mai raţional să fie omorîţi conducătorii statelor care manifestă dorinţa
de luptă, „prin uciderea cîtorva persoane vinovate fiind cruţate vieţile a numeroşi supuşi
şi adversari”.
Aşadar, Thomas Morus crează în cartea sa o lume ideală, bazată pe fericire şi lipsită de
orice umbră de nelinişte, cu oameni sinceri, prudenţi şi loiali, cu un suflet bun şi un mod
de viaţă modest. Descrierea detaliată a orânduirii societăţii Utopia şi a vieţii cotidiene a
membrilor ei este canavaua perfectă pentru ideile filozofice formulate în această operă.
Morus reflectă în cartea sa concepţia lui despre viaţă şi despre sensul vieţii, care, conform
autorului, constă în căutarea fericirii ca scop primordial al tuturor acţiunilor fiecărui om şi
în plăcerea de a face bine celor din jur, deoarece „nici un om nu se poate considera
fericit pe cîtă vreme se află înconjurat de nefericirea celorlalţi”. El „acordă priorietate
binelui public” şi este adeptul opiniei că „este injust şi umilitor pentru un om să-şi caute
propria fericire, furînd fericirea altora”. Ideea sacrificiului proriei bunăstări în favoarea
„binelui celor mulţi” este determinată de o altă viziune a lui Morus, conform căreia „roata
vieţii este mereu schimbătoare”, iar legea bumerangului este mereu valabilă. În acelaşi
context autorul se pronunţă şi asupra fericirii, care este ascunsă „în micile bucurii şi
plăceri ale vieţii”, ce „sînt justificate în sine, reprezentate prin bunătate, corectitudine,
respect, onestitate” şi prin „viaţa echilibrată, plină de moderaţie şi cumpătare”. Un alt
aspect ce defineşte „fericirea vieţii fiecărui om trăitor pe pămînt” este îmbogăţirea
intelectului, alimentată de dragostea pentru învăţătură şi de „adevărurile pe care
cunoaşterea le dezvăluie în faţa omului”, un rol primordial în acest sens fiind acordat
filozofiei. Morus găseşte în studiul filozofiei cea mai mare încîntare, întrucît prin
intermediul ei lumea reuşeşte să pătrundă în esenţa orînduirii lumii.
Referindu-se la plăcere, Morus scoate în relief plăcerea „ce se ridică din ascultarea
muzicii” şi din viaţa trăită în acord deplin cu natura, ce oferă satisfacţii prin „imagini
ameţitoare ale Universului”, care dau savoare şi culoare vieţii. Dar nici o altă plăcere nu
poate produce o senzaţie mai puternică decît cea ce îşi are originea „în constituţia calmă
şi viguroasă a corpului”, sănătatea fiind esenţială în perceperea bucuriei unei adevărate
plăceri.
Thomas Morus mărturiseşte o credinţă profundă în Dumnezeu, care „reprezintă
grandioasa Esenţă în faţa măreţiei şi gloriei”. El este adeptul credinţei în viaţa de dincolo
de moarte şi în condiţia eternă a sufletului, care îşi va găsi fericirea de apoi în funcţie de
toate lucrurile bune ce le-a făcut în viaţă. Deşi se dovedeşte a fi un bun creştin, Morus nu
condamnă nici o formă de religie, promovînd ideea că Dumnezeu e unic pentru toţi,
idiferent de numele ce-l poartă.
Morus este promotorul înaltelor calităţi, a libertăţii gîndirii, a unei vieţi trăite în dragoste,
onoare şi libertate, această menire a sa definind atitudinea ostilă faţă de ban, ce
întruchipează forţa distructivă, manifestată prin cultivarea tuturor „motivelor de nelinişte
din viaţa omului” şi a marilor neajunsuri: a lăcomiei, a făţărniciei, a corupţiei, a minciunii
şi a invidiei. De aceea el anulează orice valoare a bogăţiei şi a luxului, astfel ferind
omenirea de dezumanizare.
Prin „Utopia” sa, Thomas Morus a creat proiectul unei lumi ideale, bazat pe egalitatea
deplină a membrilor societăţii, pe lipsa discriminării, care se crează prin înlăturarea
proprietăţii private, pe devalorizarea banului, care reprezintă „mirajul unei bogăţii
efemere”, toate acestea culminînd cu instaurarea fericirii depline. Această operă rămîne
fascinantă pînă în prezent prin ideile filozofice formulate şi prin viziunile bine conturate
ale autorului..
4. Citare in extenso
”reacţia unei clase sociale, viziunea liniştitoare a unui viitor planificat, exprimând prin simbolurile clasice ale visului dorinţa sa profundă de a regăsi structurile rigide ale cetăţii tradiţionale...în care omul, eliberat de liberul său arbitru, se încarcerează cu uşurare în reţeaua corespondenţelor cosmice şi a interdicţiilor" J. Servier, 1967,
O astfel de interpretare este unilaterală, pentru că nu toate utopiile proiectează viitorul în sensul redobândirii "vârstei de aur" a trecutului; pe de altă parte, ea tinde să pună totul pe seama utilizării simbolismului oniric pentru a explica viziunea utopistă asupra lumii în gândirea europeană, de la Platon până în zilele noastre.
Bibliografie
________________________
Morus, Thomas. [1515] (2000).Utopia. Bucuresti: Editura Incitatus.
Gvozdanîi, V.A. (1993). FundamenteleFilozofiei: Etapele de dezvoltare și
problemele actuale. Editura: Academiei Economice din Rusia.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Morus
http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1225