Download - Curs Protectia Padurilor_anul2_sem2 ULIM
PROTECȚIA PĂDURILOR
1. Protecția pădurilor: definiție, părți componente.
- măsuri de igienă fitosanitară pentru combaterea insectelor dăunătoare
- măsuri de prevenire și combatere a agenților fitopatogeni
Protecția pădurilor cuprinde două ramuri distincte și anume entomologia și
fitopatologia.
Entomologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul insectelor. Denumirea
ştiinţei provine de la grecescul entomon – insectă şi logos – vorbire, ştiinţă, iar cea
a obiectului de studiu, de la latinescul insectus – segmentat, tăiat.
În ceea ce priveşte Entomologia forestieră, ea studiază morfologia, biologia
şi ecologia insectelor din mediul forestier, în primul rând ale celor dăunătoare, în
vederea aplicării măsurilor de prevenire şi combatere, dar şi ale celor folositoare,
în vederea utilizării lor în combaterea biologică.
Fitopatologia sau
patologia vegetală este ştiinţa care studiază bolile
plantelor, agenţii fitopatogeni care le produc, precum şi măsurile de prevenire şi
combatere a lor.
Fitopatologia forestieră este o ramură a fitopatologiei generale care se
ocupă cu studiul bolilor specifice gazdelor forestiere. Împreună cu Entomologia
forestieră fac parte dintr-o ştiinţă comună, mai complexă, Protecţia pădurilor,
deoarece au un obiectiv comun (protejarea pădurilor) şi utilizează o tehnică relativ
asemănătoare de combatere.
Măsurile de igienă fitosanitară pentru combaterea insectelor
dăunătoare
Controlul fitosanitar este obligatoriu şi se face permanent în toate
arboretele şi culturile forestiere, pentru a depista şi semnala la timp prezenţa
insectelor dăunătoare şi a vătămărilor produse de acestea.
la lucrările de refacere a pădurilor, vizează:
o rezervaţiile de seminţe, recoltarea şi depozitarea seminţelor:
recoltarea seminţelor de la seminceri sănătoşi, de vârstă
mijlocie, cu trunchiuri drepte, bine dezvoltate;
evitarea rănirii arborilor şi a seminţelor în timpul
recoltării;
selecţionarea şi dezinfectarea seminţelor, apoi
depozitarea corespunzătoare.
o lucrările din pepiniere:
evitarea la înfiinţare a depresiunilor şi a terenurilor prea
ridicate expuse vânturilor;
controlul stării fitosanitare a solului;
menţinerea culturilor într-o stare bună prin aplicarea la
timp a lucrărilor de îngrijire.
o lucrările de împăduriri:
controlul stării fitosanitare a solului;
utilizarea speciilor conform condiţiilor staţionale;
crearea de arborete amestecate, mult mai rezistente;
aplicarea la timp a lucrărilor de îngrijire.
la lucrările de punere în valoare:
o extragerea cu ocazia curăţirilor, a răriturilor şi a tăierilor de
produse principale şi accidentale, a exemplarelor vătămate,
slăbite, care constituie medii favorabile pentru instalarea
dăunătorilor;
o adoptarea unor tratamente care să asigure pe cât posibil
regenerarea pe cale naturală;
o în cazul doborâturilor în arborete de răşinoase, punerea în
valoare să se realizeze în maxim 30 de zile de la producerea
doborâturilor.
la lucrările de exploatare:
o evitarea rănirii seminţişului natural şi a arborilor rămaşi;
o evitarea tăierilor rase sau aplicarea lor pe suprafeţe mici;
o în cazul răşinoaselor, cojirea arborilor imediat după doborâre
(mai ales dacă urmează să rămână mai mult timp în pădure), a
cioatelor şi strângerea resturilor de la exploatare.
Măsuri de prevenire și combatere a agenților fitopatogeni
În pepiniere
• evitarea amplasării pepinierelor pe soluri argiloase, cu exces de apă sau prea
fertile;
• dezinfectarea solului la înfiinţarea pepinierelor şi ulterior a materialului
folosit pentru acoperirea semănăturilor;
• utilizarea seminţelor sănătoase, de bună calitate şi a butaşilor recoltaţi de la
plante-mamă sănătoase;
• respectarea epocii de semănat, toamna sau primăvara devreme, pentru a
evita apariţia bolii „culcarea plantulelor”;
• evitarea semănăturilor prea dese;
• aplicarea la timp a lucrărilor de întreţinere; buruienile, pe lângă faptul că
sunt concurenţi pentru hrană, pot fi gazde intermediare pentru unii agenţi
fitopatogeni; buruienile menţin şi o umiditate ridicată în jurul tulpinii
puieţilor, favorizând astfel instalarea unor agenţi patogeni;
• evitarea rănirii puieţilor, cu ocazia lucrărilor de întreţinere, deoarece unii
agenţi patogeni realizează infecţia prin răni;
• interzicerea cultivării în pepiniere a unor specii cum ar fi: porumbul, pepenii,
legumele (acestea pot constitui gazde intermediare);
• adunarea şi arderea frunzelor căzute, toamna sau primăvara devreme, măsură
în acelaşi timp şi curativă, vizând suprimarea sursei de spori care ar realiza
primăvara infecţia primară;
• controlul fitosanitar permanent al culturilor, pentru a sesiza la timp apariţia
oricărui agent patogen;
• respectarea măsurilor de carantină fitosanitară internă, pentru a evita
răspândirea unor agenţi patogeni dintr-o regiune în alta.
În arborete:
• asigurarea regenerării naturale prin care să se realizeze arborete pluriene şi
amestecate, care sunt mult mai rezistente la acţiunea agenţilor patogeni;
• alegerea speciilor, la instalarea arboretelor pe cale artificială, în aşa fel încât
cerinţele lor ecologice să corespundă condiţiilor staţionale;
• interzicerea tăierilor rase, la răşinoase, sau aplicarea acestora numai pe
suprafeţe mici sau în benzi (în special la molidişuri) şi instalarea în aceste
suprafeţe de arborete amestecate;
• adoptarea unor scheme mai largi de plantare, în cazul arboretelor de
răşinoase (limitându-se astfel răspândirea ciupercii Heterobasidion
annosum);
• promovarea în cultură a speciilor autohtone, valoroase şi evitarea extinderii
răşinoaselor în afara arealului lor;
• aplicarea permanentă a măsurilor de igienă, constând în extragerea şi
valorificarea arborilor debilitaţi, lâncezi, uscaţi sau cu răni;
• aplicarea la timp a operaţiunilor culturale, pentru a spori vigoarea arboretelor
şi, implicit, menţinerea unei stări fitosanitare bune;
• evitarea rănirii, cu ocazia exploatării, a arborilor rămaşi pentru a nu se crea
porţi de intrare pentru ”paraziţii de răni”;
• cojirea buştenilor, în special a celor de răşinoase (lemnul doborât nu poate fi
menţinut necojit, în pădure sau în depozite, în perioada aprilie-octombrie);
• cojirea cioatelor de răşinoase (totală la pini şi molid şi parţială la brad şi alte
specii) pentru devitalizarea lor rapidă şi evitarea instalării unor ciuperci
foarte periculoase (Heterobasidion annosum şi Armillaria mellea);
• strângerea şi valorificarea resturilor de la exploatare, în scopul înlăturării
unor surse de micelii şi spori, ale unor ciuperci xilofage care pot trece apoi
pe arborii în picioare;
• menţinerea unei consistenţe ridicate, în arboretele de cvercinee, pentru a se
evita creşterea lujerilor lacomi şi a lăstarilor pe cioate, preferaţi de ciuperca
Microsphaera abbreviata;
• distrugerea gazdelor intermediare, în zonele în care se întâlnesc frecvent
specii de rugini periculoase (mai ales pe scoarţă, la răşinoase), pentru
întreruperea ciclului biologic al acestor ciuperci.
2. Descrieți următoarele tipuri de ciuperci:
-Ciuperci care produc boli ale scoarţei (Nectria ditissima - cancerul fagului –)
-Ciuperci care produc colorarea lemnului Ophiostoma ulmi- moartea ulmilor sau grafioza
ulmilor
Ciuperci care produc boli ale scoarţei
Nectria ditissima - cancerul fagului –
Ciupercă polifagă pe multe specii de foioase, dar mai ales pe fag şi mai ales
în arborete neparcurse cu prima răritură, în jurul vârstei de 20-30 de ani.
Evoluţia bolii. Infecţia se realizează atât prin conidii cât şi prin ascospori,
prin răni produse de factori abiotici şi biotici (grindină, geruri puternice, insecte,
etc.) şi prin orificii naturale. Pe scoarţă, la locul de infecţie apar pete eliptice de 1-3
cm lungime, de culoare roşie-vineţie, în dreptul cărora creşterile sunt mai reduse,
ceea ce face ca zonele respective să fie uşor adâncite, iar axele turtite (aşa-numitul
„gât de cobră”). În dreptul acestor pete scoarţa se crapă şi în timp se formează
cancere deschise longitudinal, în dreptul cărora lemnul descoperit se colorează, pe
o anumită adâncime, în brun. Foarte rar, la exemplarele viguroase, rana se
cicatrizează. La exemplarele tinere (până la 30 de ani), cancerele se formează atât
pe tulpină cât şi pe ramuri, iar la cele bătrâne numai pe ramuri. Valurile de
acoperire din jurul rănilor au suprafaţa zbârcită, cu crăpături neregulate. Axele, în
dreptul cancerelor, se umflă şi se deformează puternic. La periferia cancerelor se
formează mai întâi sporodochiile, alb-cenuşii, mai greu vizibile, în care se produc
conidii în tot sezonul de vegetaţie. În anul următor, primăvara, tot în jurul
cancerelor se dezvoltă periteciile vizibile cu ochiul liber deoarece au peretele roşu
şi apar grupate (5-30). Boala evoluează obişnuit cronic, dar când mai multe
cancere inelează ramurile sau tulpina are loc o uscare rapidă a exemplarelor
respective.
Prevenire şi combatere. Pentru prevenirea acestei boli sunt importante
măsurile silviculturale (prin care se măreşte vigoarea de creştere şi, respectiv,
rezistenţa arboretelor) şi evitarea rănirii arborilor, cu ocazia oricăror intervenţii. O
combatere mecanică constă în extragerea arborilor cu cancere pe tulpină şi
valorificarea lor. Foarte importantă este şi tăierea seminţişului neutilizabil, preferat
de ciupercă.
Ciuperci care produc colorarea lemnului
Ophiostoma ulmi
F.c. Graphium ulmi
- moartea ulmilor sau grafioza ulmilor –
Această ciupercă a produs uscarea ulmilor într-o proporţie însemnată, atât la
speciile europene cât şi la cele americane (şi la unele specii asiatice). Sunt atacate
exemplare de diferite vârste, de la puieţi până la arbori maturi.
Evoluţia bolii. Infecţia se realizează obişnuit prin conidii răspândite prin
vânt, ploaie, dar mai ales de gândacii de scoarţă ai ulmului (Scolytus scolytus şi
Scolytus multistriatus). Miceliul se localizează în vasele lemnoase din alburn şi
secretă toxine, transportate prin sevă. Planta reacţionează formând tile, excrescenţe
care obturează vasele şi gome, care invadează ţesuturile vecine. Ca urmare se
produc perturbări importante în circulaţia sevei brute, iar lemnul se colorează în
brun, sub forma unor pigmentări punctiforme, vizibile cu ochiul liber. Când
ciuperca atinge cambiul zonele respective se usucă. Cum aceste simptome sunt
ascunse, cele prin care boala se exteriorizează apar la nivelul coroanei, constând în:
îngălbenirea, apoi brunificarea şi căderea frunzelor începând din partea superioară
a coroanei, uscarea lujerilor şi a ramurilor, apariţia lăstarilor lacomi şi, în final,
uscarea arborilor. Boala poate să evolueze acut sau cronic.
Prevenire şi combatere. Această ciupercă se poate preveni prin:
combaterea chimică cu insecticide a gândacilor de scoarţă; cultivarea ulmilor în
staţiuni proprii; folosirea unor specii rezistente; selecţionarea şi răspândirea în
culturi a unor exemplare rezistente din populaţiile autohtone, precum şi obţinerea
de hibrizi cu specii asiatice, care prezintă rezistenţă la această boală. Deşi s-au
folosit şi experimentat diferite metode de combatere, problema nu s-a rezolvat
încă, combaterea fiind dificilă şi eficienţa limitată: injectarea de fungicide
sistemice atunci când frunzişul s-a uscat în proporţie de 5% şi continuarea
tratamentelor pe tot sezonul de vegetaţie.
3. Descrieți următoarele tipuri de insecte:
-Insecte care rod rădăcinile - Gryllotalpa gryllotalpa - coropişniţa –
- Melolontha melolontha - cărăbuşul de mai –
Insecte care rod rădăcinile
Gryllotalpa gryllotalpa
- coropişniţa -
Biologie:
insectă cu o generaţie la 2 ani;
masculii zboară şi ţârâie (ca greierii) începând din luna mai;
după împerechere femela sapă cuiburi mari în sol, la 10-20 cm
adâncime, în care depune 300-600 de ouă;
larvele apar după 2-3 săptămâni şi după prima năpârlire încep să
construiască galerii noi; până iarna năpârlesc de două ori;
iernează larve în sol, la adâncimi de 50-60 cm sau în grămezile de
gunoi de grajd;
primăvara rod rădăcinile şi după trei năpârliri se transformă în adulţi
care iernează.
Depistarea se face după:
prezenţa galeriilor de hrană, care apar ca dâre de pământ ridicate şi
afânate;
găurile de ieşire din sol şi cuiburi;
sunetele produse noaptea, în timpul împerecherii.
Gradul de infestare se stabileşte în funcţie de numărul de cuiburi pe
unitatea de suprafaţă, după următoarea scară: până la 1 cuib pe ar infestare slabă; 1
şi 2 cuiburi – mijlocie; 3 şi 4 cuiburi – puternică; mai mult de 4 cuiburi – foarte
puternică.
Măsuri de prevenire şi combatere.
Dacă insecta este prezentă în pepiniere alături de larvele de cărăbuşi se
apreciază că sistemul de măsuri care se aplică pentru acestea este suficient şi
pentru menţinerea sub control a populaţiilor de coropişniţe.
Dacă apare neînsoţită de ceilalţi dăunători de rădăcină se vor aplica măsuri
speciale. Foarte importante sunt în acest caz măsurile preventive:
evitarea înfiinţării pepinierelor în terenuri populate cu coropişniţe sau
din apropierea apelor;
aplicarea îngrăşămintelor organice (gunoi de grajd) numai după
dezinfectarea şi cernerea prealabilă.
Curativ se recomandă:
distrugerea cuiburilor de ouă (iunie-iulie) prin scoaterea la suprafaţă cu
sapa;
prinderea şi distrugerea adulţilor iarna în grămezile de gunoi de grajd;
capturarea adulţilor în timpul împerecherii cu diverse capcane;
forţarea ieşirii din galerii prin turnarea de apă cu petrol şi distrugerea
dăunătorului;
aplicarea de momeli otrăvite (de exemplu granule toxice de Sintogrill)
în pepiniere şi solarii.
Melolontha melolontha - cărăbuşul de mai -
Biologie:
insecta necesită pentru dezvoltarea unei generaţii 3-5 ani;
zborul cărăbuşilor are loc primăvara (aprilie-mai), în serile călduroase şi
pe distanţe relativ mari (2 km şi mai mult) şi durează 4-6 săptămâni, timp în care
gândacii se hrănesc cu frunzele tinere;
după împerechere, femelele depun ouăle în sol;
după 3-4 săptămâni apar larvele, care la început se hrănesc cu corionul
ouălor, apoi se răspândesc în sol şi rod rădăcinile;
larvele iernează de 2-3 ori, iar în ultimul an în iunie coboară în sol, la
40-50 cm adâncime şi se împupează într-o cămăruţă cu pereţi netezi;
toamna (în septembrie) apar deja gândacii care se apropie de suprafaţa
solului.
Depistare, prognoză şi combatere
Depistarea speciilor de cărăbuşi se face după:
prezenţa larvelor, pupelor sau gândacilor cu ocazia mobilizării solului
sau în sondajele efectuate toamna;
zborul gândacilor;
puieţii care încep să se usuce.
Sondajele se execută anual în prima decadă a lunii septembrie. Sunt
reprezentate de gropi de 1/1/1 m, în număr de 10/ha în pepiniere şi 3/ha în
terenurile ce urmează a fi împădurite. Adâncimea sondajelor se poate reduce la 0,5
m când se execută înaintea retragerii larvelor pentru iernare.
Prognoza se face atât pentru vătămările probabile, cât şi pentru zborul
probabil. În acest scop, materialul din sondaje se separă în :
larve active şi
larve retrase pentru împupare, pupe şi eventual gândaci.
Prognoza vătămărilor probabile. Se calculează densitatea populaţiei =
numărul mediu de larve active/m2. Larvele active se separă pe specii, după inelul
anal şi pe vârste, după lăţimea capsulei cefalice. Pentru Melolontha melolontha
transformarea în larve de vârsta a treia se face utilizând scara 5:3:1, astfel:
3213
1
5
1LLL , unde 1L , 2L şi 3L reprezintă numărul de larve de vârstele I, II şi
III.
Gradul de infestare a solului şi respectiv de vătămare probabilă se
stabileşte în funcţie de densitatea populaţiei şi de numerele critice (stabilite prin
cercetări). În cazul în care sunt depăşite numerele critice nu se fac culturi, atât în
pepiniere cât şi în terenurile de împădurit.
Prognoza zborului de cărăbuşi se stabileşte în funcţie de numărul mediu
de larve retrase pentru împupare, pupe sau adulţi la m2. Scara este: sub 0.20 zbor
slab, 0.21-0.50 mijlociu, 0.51-1.00 puternic, peste 1.00 foarte puternic.
Măsurile preventive se aplică în anii de zbor, pentru a se evita depunerea
ouălor în terenurile respective. Ele constau în:
ararea terenurilor înainte de zbor şi curăţarea acestora de resturile
vegetale;
acoperirea solului în timpul zborului în terenul necultivat şi printre
rânduri în cel cultivat, cu un strat de frunze, paie sau muşchi;
folosirea fumului pe vreme calmă, pentru alungarea femelelor;
curse luminoase în pepiniere, 10 bucăţi/ha;
tratarea solului odată cu desfundarea cu insecticide biodegradabile
granulate cu efect repelent şi ovicid: Sinoratox, Sinolintox.
Dacă în urma sondajelor rezultă o infestare medie, se iau măsuri de
combatere:
împotriva gândacilor, în timpul zborului, se face o combatere
mecanică prin scuturarea pe prelate dimineaţa, când aceştia sunt amorţiţi;
tratarea hranei prin aplicarea a 1-2 tratamente cu insecticide asupra
arborilor de pe lizierele pepinierelor, care adăpostesc adulţii de cărăbuşi;
inundarea terenului (recomandată în terenuri necultivate);
prinderea cu plante nadă (morcov, sfeclă, etc.);
arătura de toamnă se recomandă a se efectua în august-septembrie,
înainte de intrarea la iernat;
prelucrarea solului cu freza;
dacă infestarea nu depăşeşte numărul critic, în pepiniere se aplică
tratamente chimice asupra solului pe toată suprafaţa, între rândurile de puieţi, pe
rigole, pe rândul de puieţi; în plantaţii tinere se tratează gropile de plantat prin
împrăştierea pe fundul şi pe pereţii lor a unor insecticide cu remanenţă mai
îndelungată;
dacă infestarea depăşeşte numerele critice se interzice înfiinţarea unei
noi culturi în anul următor; se va practica ogor negru (arături, discuiri, erbicidări,
tratamente chimice) până la lichidarea focarului;
la infestare mai mică decât numerele critice se pot aplica şi tratamente
biologice prin îmbăierea rădăcinilor puieţilor 30 de minute înainte de repicare, cu
preparate micotice (pe bază de Beauveria bassiana) sau bacteriene (pe bază de
Streptococcus).